Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTRODUCERE
4
Problema agrara si deslegarea ei, Bucuresti, 1908.
A mai fost pusa in vigoare Legea privind invoielile agricole din 23 decembrie
1907 si Legea privind infiintarea Casei Rurale, din 5 martie 1908. Casa
Rurala reprezenta o banca de credit rurala care le-ar fi dat posibilitatea
taranilor sa ia cu arenda sau sa cumpere mai usor pamant.
Acest corpus de legi a avut un efect redus sau chiar nul asupra majoritatii
taranilor, pe de o parte pentru ca multe dintre prevederile acestora nu au fost
puse in aplicare, iar pe de alta parte pentru ca au fost menite in primul rand sa
ajute taranul instarit.
Liberalii nu au facut nici o incercare serioasa de a schimba orientarea
agriculturii, astfel incat in 1914, productia de cereale reprezenta aprox. 84%
din totalul productiei agricole. Dependenta agriculturii de productia de grane
a fost accentuata de o piata internationala favorabila. In primii 15 ani ai
secolului XX, se exporta anual, in medie, 45% din totalul productiei de grane,
o cantitate care plasa Romania pe locul I printre exportatorii de porumb si pe
locul II printre exportatorii de grane din Europa.
Relatiile agrare au ramas in mare masura asa cum fusesera inainte de 1907.
Un numar mare de tarani, peste 700.000, erau lipsiti de cele 5 ha considerate
minimun necesar pentru intretinerea unei familii de cinci persoane. Erau
sesizabile totusi cateva schimbari in organizarea productiei pe marile
proprietati. Reformele din 1907 au redus numarul de dijmasi care au fost
inlocuiti treptat cu muncitori agricoli. Masinile agricole inlocuiau si ele incet
traditionala munca manuala a taranului.
Despartirea taranului de agricultura si-a continuat cursul constant, chiar daca
nu spectaculos. Multi tarani, care fusesera nevoiti sa paraseasca pamanturile,
si-au gasit de lucru in ocupatii neagricole la tara, precum si in minerit,
silvicultura, in industria petrolului si la caile ferate. Altii s-au orientat catre
cusut si tesut, o noua forma de industrie, organizata de mici intreprinderi din
orasele din apropiere sau de taranii instariti de la sate. Multi tarani s-au mutat
la oras in cautare de lucru, in ateliere mestesugaresti, in transporturi si fabrici.
Ritmul lent al industrializarii si urbanizarii a avut efecte profunde asupra
agriculturii si a nivelului de trai al taranului.
Unele dintre cel emai incurajatoare semne de schimbare fundamentala in
organizarea agriculturii l-a constituit crestera rapida a obstilor de arendare
dupa 1907.5 Intre 1907 si 1914, numarul obstilor a crescut de la 103 la 605,
iar suprafata de pamant arendata de acestea de la 73.000 ha la 475.000 ha.6
Majoritatea membrilor sai ramaneau insa taranii prosperi, iar taranii saraci au
fost afectati prea putin.
Staruitoarele probleme rurale si incapacitatea economiei agrare de a progresa,
in ciuda legislatiei de dupa 1907, i-au convins pe multi liberali ca era necesara
o noua reforma agrara mai cuprinzatoare. Liberalii au dat insa putina atentie
5
Gheorghe Cristea, Amploarea miscarii cooperative in Romania dupa rascoala din 1907, in Revista de
istorie.
6
Ibidem
taranimii sarace. Ei isi exprimau doar convingerea ca industria in dezvoltare
va absorbi surplusul de populatie de la tara la oras, usurand astfel problemele
de suprapopulatie. Izbucnirea primului razboi mondial a pus capat
preocuparilor pentru aceste probleme.
Desi economia Romaniei s-a bazat in special pe agricultura, industria a jucat
si ea un rol important in devoltarea tarii. Structura industrieii a trecut prin
modificari semnificative, chiar daca neregulate, in aceasta perioada.
Dezintegrarea vechiului sistem al breslelor a avut loc in sfarsit, iar
subminarea industriei mestesugaresti si-a urmat cursul inexorabil, atat la sate
cat si la orase. Cauzele trebuie cautate in dezvoltarea constanta a procesului
de prelucrare pe scara larga si de fabricare in tara, precum si in integrarea
Romaniei intr-o mai mare masura in sistemul economic vest-european,
deschizand larg portile produselor manufacturate si capitalului din exterior.
Prin intermediul legislatiei si al agentiilor regulatoare, statul s-a plasat de
partea industriei moderne in dauna metodelor traditionale de productie. Cu
toate ca, in 1914, industria romaneasca in intregime inregistrase progrese
remarcabile, mai ramaneau inca lacune seioase. Elementele-cheie ale unei
baze industriale moderne, precum metalurgia si constructia de masini erau
inca practic inexistente, iar industria ramanea strans legata de agricultura,
intrucat predomina prelucrarea materiilor prime – alimente, produse lemnoase
si petrol.
In 1850, industria artizanala taraneasca era principalul mijloc prin care taranul
isi putea procura produsele finite de care avea nevoie.
Catre sfarsitul secolului, totusi, aceasta industrie a devenit o sursa secundara
de bunuri de larg consum si, in unele parti, a disparut cu totul.
Cauzele declinului acestei componente traditionale a economiei satesti rezida
in schimbarile fundamentale ce aveau loc in agricultura si in economie in
ansamblu, in a doua jumatate a secolului XIX. Traditia se mai pastra doar in
gospodaria taranului mijlocas. Industria artizanala familiala era modesta,
suficienta doar pentru a satisface nevoile de baza, nepermitand membrilor
familiei sa isi cumpere bunurile de consum de pe piata. Doar taranii instariti si
cei saraci nu mai produceau acasa bunurile de care aveau nevoie. Primii
pentru ca isi permiteau sa le cumpere iar saracii pentru ca nu aveau uneltele
rudimentare necesare practicarii unui mestesug, fiind astfel nevoiti sa
cumpere de la mestesugari specializati.
Acei tarani care isi mai practicau mestesugurile se confruntau cu doua
probleme critice. In primul rand, le era din ce in ce mai greu sa isi procure
materiile prime in cantitati corespunzatoare – lemne, animale si plante textile.
Pe masura ce agricultura romaneasca se concentra din ce in ce mai mult
asupra cultivarii granelor, padurile se imputinau, iar pretul lemnului crestea;
numarul animalelor care furnizau lana, piei si blanuri a descrecut intre 1860 si
1900 sau a crescut prea incet pentru a satisface nevoile masei de tarani, incat
pe la 1900 tesutul practicat de catre femei disparuse aproape complet in unele
locuri. A doua si cea mai mare amenintare la adresa mestesugurilor casnice a
fost concurenta bunurilor manufacturate, in special imbracaminte,
incaltaminte, produse din piei si unelte agricole.
Mestesuguril casnice din mediul rural au contribuit in mod semnificativ la
dezvoltarea industriei moderne, prin crearea unei forte de munca a carei
calificare sa ii permita sa intre direct in fabrica.
Productia artizanala, organizata, din targuri si orase, a suferit un declin
asemanator mestesugarilor taranesti. La mijlocul secolului al XIX-lea,
productia artizanala era cea mai importanta ramura a industriei romanesti.
Meseriile erau organizate pe bresle sau corporatii, asa cum erau ele numite
acum, foarte asemanatoare cu cele de la 1800 si avand acelasi scop si, anume,
de a asigura bunastarea membrilor lor. Ele nu mai exercitau acelasi grad de
control asupra propriilor membrii, cum o facusera altadata. Legislatia bazata
pe mult proclamatul principiu al liberului schimb a slabit treptat in fata
practicilor monopoliste. Pasul final in destructurare a fost facut in 1873, cand
guvernul a desfiintat ultimele corporatii. Actul nu a atras cine stie ce proteste,
pentru ca pur si simplu recunostea o stare de fapt.
In ultimele patru decenii ale secolului, mestesugurile au suferit modificari
drastice pe masura ce mentalitatea capitalista si practicile capitaliste
patrundeau in economie.
Catre sfarsitul secolului, concurenta economica si nepasarea guvernamentala,
la care s-au adaugat criza economica generala (1899-1903), au adus
mestesugarii la disperare.
Perspectivele dezvoltarii unei mari industrii moderne pareau neclare la
mijlocul secolului. Ii lipseau elementele esentiale: investitia corespunzatoare
de capital, mana de lucru calificata si o piata indigena larga pentru bunurile
manufacturate, lipsuri cauzate in parte de subdezvoltarea agriculturii si de
nivelul scazut de trai al grosului populatiei. Remediile pentru aceste deficiente
– institutiile si mentalitatea capitalismului modern – de-abia isi facusera
aparitia.
Schimbari semnificative au avut loc in anii ’70 - ’80, care au incurajat
dezvoltarea marii industrii. Abolirea suzeranitatii otomane a inlaturat ultimele
impedimente politice din calea comertului internatinal si a dat guvernului
roman posibilitatea de a duce o politica comerciala menita sa promoveze
dezvoltarea economica.
Doua alte elemente au fost, de asemenea, esentiale pentru realizarea
transformarii economice: un nou spirit in afaceri bazat pe credit, precum si
investitia corespunzatoare de capital.
Capitalul strain a avut un rol crucial in dezvoltarea industriei grele si a
economiei in general. Capitalul strain reprezenta o prezenta masiva si in
sistemul bancar dupa anul 1880, cand a devenit total functional sistemul
national de institutii de credit. Romania a atras capital strain datorita
profitului relativ ridicat, de obicei intre 4.25% si 5.6 %. Astfel de investitii au
fost esentiale pentru dezvoltarea unei economii moderne.
Prelucrarea produselor agricole reprezenta industria de baza a acelei perioade.
Moraritul in mod special era in continua dezvoltare si a fost una dintre
primele industrii care a suferit transformari tehnologice.
Industria a beneficat enorm de pe urma sprijinului Partidului Liberal,
incepand cu anii ’60.
Incepand cu 1886, liberalii au pus bazele unei politici industriale
fundamentate pe tarifele protectioniste si pe sprijinul direct al statului pentru
intreprinderile mari si mijlocii. Pe termen lung, scopul acestor masuri si al
tuturor celor ce au urmat a fost crearea unei industrii capitaliste moderne,
dupa modelul Europei occidentale, o politica ce insemna mai multa
concurenta pentru formele mestesugaresti si artizanale de industrie.
Multi oameni de afaceri si bancheri au socotit legile cu privire la tarifele
vamale un mijloc prea ocolit de promovare a industriei. Se pronuntau, in
schimb, pentru extinderea ajutorului direct al statului, iar in 1887 au adus o
contributie utila la obtinerea apobarii din partea Parlamentului a unui program
cuprinzator de sustinere a dezvoltarii industriale.
Legea din 1887 a ramas in vigoare timp de un sfert de secol. Sprijinul pe care
il oferea marii industrii a fost extins pana in 1912, pentru a include si
mestesugarii care foloseau cel putin 4 muncitori sau cooperativele
mestesugaresti cu cel putin 20 de membri.
In preajma primului razboi mondial, industriile dominante erau industria
petroliera si cea de cherestea, care impreuna reprezentau 36.2 % din productia
industriala, precum si cea alimentara – 32.3 %. Celelalte industrii reprezentau
ultima treime, printre acestea numarandu-se industria textila (8.3 %) si
metalurgia (7.8 %). Lacunele din structura industriei romanesti sunt evidente.
Absenta unei industrii siderurgice si a capacitatilor constructoare de masini,
precum si caracterul rudimentar al industriei chimice erau indicii ca nivelul
industrializarii se afla mult in urma celui vest-european. In plus, industria
contribuia doar cu 17 % la venitul national.
Dezvoltarea accelerata a industriei romanesti incepand cu anii ’90 a fost
insotita de o concentrare a capitalului si a productiei intr-un numar relativ mic
de intreprinderi. Bancile au contribuit si ele la acest proces.
Cea mai dinamica ramura a industriei romanesti era cea petroliera. Dar
aceasta s-a intamplat abia dupa 1895. In jumatatea de secol anterioara,
explorarea si productia au progresat incet si cu metode si echipament
rudimentare.
Intre 1903 si 1914 au fost infiintate multe dintre principalele trusturi ce aveau
sa domine industria petroliera romaneasca pana la cel de-al doilea razboi
mondial: Steaua Romana, achizitionata de capitalul german in 1903, Romano-
Americana (Standard Oil – 1904) si Astra Romana (Royal Dutch-Shell –
1910). In 1914, industria petroliera romana era marcat internationalizata:
capitalul german controla 35 %, urmat de cel britanic cu 25 %, olandez cu 13
%, francez cu 10 % si american cu 5.5 %. Capitalul romanesc reprezenta doar
5.5 %.7
In ciuda cresterii impresionante inregistrate in rafinarea petrolului, in
industria alimentara si cea a lemnului, care impreuna reprezentau 74 % din
valoarea productiei obtinute de marile intreprinderi in preajma primului
razboi mondial, cateva ramuri de baza ale unei industrii moderne erau
aproape inexistente. Cel mai grav se resimtea eseul inregistrat in dezvoltarea
metalurgiei. O ancheta industriala din 1901-1902 releva existenta doar a unui
numar de 75 de asemenea intreprinderi, unele dintre acestea fiind doar simple
ateliere. Industria constructoare de masini era inexistenta. Astfel, industria
romaneasca in general, ramanea dependeta de importuri in aceste sectoare
vitale. Acelasi lucru se intampla in privinta carbunelui.
Comertul exterior a avut un efect decisiv asupra dezvoltarii industriei si
economiei romanesti in ansamblu. Acesta s-a extins foarte mult in jumatatea
de secol premergatoare primului razboi mondial. Romania a semnat tratate de
comert si navigare cu Austro-Ungaria, Rusia, Franta, Marea Britanie, Italia si
Germania.
Efectele acestor trate asupra dezvoltarii economice romanesti au fost
amestecate. Pe de o parte, comertul a cunoscut o crestere spectaculoasa.
Deschiderea relativa a pietei romanesti pentru importuri in deceniul 1876-
1885 a dat lovituri grele tuturor ramurilor industriale indigene. Marfurile
straine au inlocuit fara greutate produsele interne, in special datorita faptului
ca erau mai ieftine, fabricantii straini reducand costurile prin productia de
serie.
Trasaturile generale ale industriei in perioada analizata sunt urmatoarele:
- primul loc il ocupa industria alimentara
- creste industria chimica, se dezvolta rafinariile de petrol
- alte ramuri ca metalurgia, constructiile de masini, sunt inca timide
- industria este concentrata in centre industriale ca Bucuresti, Valea Prahovei,
Galati si este putina sau aproape ca nu exista in Dobrogea, Oltenia, Moldova.8
7
Gheorghe Buzatu, Romania si trusturile petroliere internationale.
8
Dan Popescu, Istoria economiei nationale.
Liberul-schimb si protectionismul nu sunt, practic, sisteme
comerciale total antinomice, deoarece niciunde nu se aplica nici schimbul
liber absolut si nici un protectionism integral. Sistemul protectionist nu neaga
principiul liberului- schimb, ci numai afirma ca trebuie sa se practice anumite
restrictii in interes general. Principial, liberatatea ar trebui sa fie norma
generala a relatiilor economice dintre state, iar protectionismul exceptia; este
drept ca “exceptia” poate avea - prin influenta anumitor interese coalizate –
prelungiri, in timp, care sa o transforme in regula,ceea ce, deseori, nu mai
corespunde interesului general.
Protectionismul este un concept de politica economica si un complex
de interventii de stat privind ocrotirea interna a anumitor activitati economice
si mai ales protejarea unor ramuri de activitate economica nationala prin
masuri de politica comerciala si vamala. De la inceput protectionismul trebuie
sa poata raspunde clar la urmatoarele intrebari: ce activitate economica sau
categorii de intreprinderi au nevoie de productie si in ce scop; activitatea
economica sau categoriile de intreprinderi respective sunt de importanta si
interes general sau nu; cat de mare si pe cat timp este necesara protectia;
masurile interne au un caracter intern sau privesc politica vamala a comertului
exterior?
Protectionismul s-a manifestat in diverse forme, structuri si cu obiecte
variate. Uneori, el a inlesnit crearea de monopoluri, de importanta si extinderi
nationale si internationale. Unele tari (Romania, alte tari putin dezvolatate si
printer cele mari Franta) au facut protectionism de aparare, altele (Germania,
Japonia etc) au facut un protectionism de cucerire si expansiune iar S.U.A.,
Anglia etc au urmarit sa se imbogateasca.
Dupa cucerirea independentei de stat, conditiile de dezvoltare a
industriei, a celorlalte domenii ale vietii economice, au devenit favorabile. Ca
stat independent Romania nu mai era obligat sa respecte tratatele, conventiile
economice incheiate de Imperiul Otoman cu statele Apusene, capatand astfel
libertatea de a promova o politica economica in conformitate cu interesele
sale nationale.
Se deschid perspective noi pentru modernizarea structurii economice,
sociale, politice, culturale, pentru organizarea lor pe temelii moderne si
practicarea unei politici economice independente.Fortele conservatoare se
opuneau cu indaratnicie schimbarilor de structura si progresului rapid al tarii.
In contrast cu aceasta pozitie, oamenii politici si ganditori de prestigiu s-au
ridicat cu toata viguarea in favaoarea restructurarii vietii social-economice,
pronuntandu-se pentru dezvoltarea accelerata a tarii, subliniind locul si rolul
industriei autohtone in consolidarea independentei nationale. Printre
pesrsonalitatile proeminente mentionam pe D.P. Martian, M. Kogalniceanu,
G. Baritiu, B.P. Hasdeu, M. Eminescu, A.D. Xenopol, P.S.Aurelian.
Observand cu atentie schimbarile survenite pe plan mondial si
conditiile create pe plan national, socialistii ajunsesera la concluzia ca
Romania nu se putea inalta pe culmile civilizatiei si progresului social decat
pe calea unei politici ferme de industrializare. Care ereau insa caile si
mijloacele practice de faurire a industriei nationale , idee sustinuta cu
argumente incontestabile de patriotii romani? Democratii burghezi, ganditorii
socialisti, considerau problema dezvoltarii industriale prea importanta pentru
ca ea sa fie lasata pe seama initiativei private. Statul trebuie sa-si asume
raspunderea pentru infaptuirea unui deziderat de insemnatate vitala pentru
destinele tarii. El avea datoria sa creeze cadrul de organizare favorabil, sa
incurajeze si sa protejeze stabilimentele industriale, sa ia masuri de creare a
infrastructurii adecvate.
Calea principala de edificare a industriei o constituia promovarea
consecventa a unei politici protectioniste. Liberul schimb erea considerat ca
impropriu si daunator pentru stadiul de dezvolatare a Romaniei si in general -
cum sustinea A.D.Xenopol – “in totul funest popoarelor incepatoare” (1) .
Potrivit convingerilor lui M. Kogalniceanu, parghia principala pe care statul
trebuia s-o foloseasca in sprijinul industriei erea protectionismul vamal.” Este
o datorie nationala de a avea acest sisitem al protectionismului, deoarece
vedem ca toate statele din Europa il aplica cu multa rigoare” ( 2 ) . Ca si alti
ganditori ai vremii M. Eminescu recomanda si el politica protectionista pentru
dezvoltarea industriala a tarii. Statul nu trebuie sa ramana in postrura de
observator impasibil la spectacolul miscarii economice, ci trebuia sa
actionezee ca un intreprinzator calculat si responsabil in fata natiunii.
“Abecedarul economiei politice zice: Industrie fara protectie nu se poate
infiinta.Protectia fara putere politica a statului nu se poate exercita” ( 3) .
Sursa: Axenciuc, V., Avutia nationala a României. Cercetari istorice comparate. 1860-1939, Bucuresti,
În 1904- este adoptat un nou tarif vamal , iar în 1905 este promulgată
“legea generală a vămilor” prin care se stabilesc suprataxe sau chiar
prohibirea mărfurilor importate din ţările ce luau măsuri similare împotriva
mărfurilor româneşti exportate. Taxele fixate prin tariful vamal din 1904
pentru importul de produse raman in functie de importanta lor pentru
economia nationala, daca ele puteau sau nu fi produse in tara. Masinile,
instalatiile pentru dotarea fabricilor precum si diverse materii prime sau
semifabricate li se aplicau taxe vamale scazute sau chiar deloc.
In acelasi timp importul de produse finite care se puteau produce in tara se
aplicau taxe vamale foarte ridicate.
(9) Legea asupra brevetelor de invenţiune sancţionată prin decretul regal nr.102 din
13 ianuarie 1906 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 229/17 ianuarie 1906
Tabelul nr. 1
Tabelul nr.2
Tabelul nr.3
(in %)
Ponderea Ponderea Capacitatea de
capitalului productiei rafinare
1. Grupul german 27 30 8
2. ,,Astra romana” 11.5 25 40
3. ,,Romano- 5 18 23
Americana”
Todor Savin. ,,Capitalul strain in Romania”, Bucuresti, 1947, p.42.
Tabelul nr.4
Tabelul nr.5
Tabel nr.6
Volumul fondurilor Ponderea
(in lei) (in %)
-Mijloacele de 824 500 000 100
exploatare ale celor 9
mari banci
a) bancile cu capital 324 800 000 39.40
romanesc
b) bancile cu capital 499 700 000 60.60
strain
,,Progresul economic in Romania 1877-1977”, coordinator Ioan V. Totu
Tabelul nr.7
CAP.IV. CONCLUZII
Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea traversa o perioada de
tanzitie, agricultura care la inceput intampina greutati, este reanimata
si prin intermediul industriei,a carei dezvoltari este sprijinina de adeptii
curentului industrialist.
Un alt pilon important al dezvoltarii Romaniei in drumul sau spre
modernitate este reprezentat de protectionism.Acesta s-a dovedit a fi
un excelent punct de plecare in developarea industriei tarii noastre.
Insa pentru cresterea economica a Romaniei a trebuit sa se
apeleze si la capilalul strain,deoarece capitalul roman era insuficient
dezvoltat pentru a sustine cheltuielile pe care le necesita dezvoltarea
industriala,implicit economica a tarii noaste .
Cu alte cuvinte dezvoltarea economica a Romaniei a depins de
foarte multi factori. Evenimentele petrecute in perioada 1877-1914 au
intervenit decisive in formarea Romaniei moderne pe care o
cunoastem astazi.
Atat razboiul de independenta,cat si rascoala taranilor de la
1907,patrunderea curentului industrialist in tara noastra,legile
protectioniste,dar si premisele primului razboi mondial,au fost pasi
importanti in dezvoltarea economico – sociala a Romaniei.
BIBLIOGRAFIE: