VIS PARIZIAN

Acea priveliste ciudata, Cum nimeni n-a putut vedea, In dimineata asta, iata, Vrajeste inca mintea mea. Ce plin e somnul de miracol! Dintr-un capriciu-original Gonisem din acel spectacol Iregularul vegetal, Si-acum vedeam, plin de mandrie, Cum in tabloul meu incape O molcoma monotonie De marmura, metal si ape Un Babilon de scari s-arcade Se intindea la nesfarsit; Havuzuri improscau cascade Pe aur mat sau slefuit Si mari suvoaie-apasatoare, Ca lungi perdele de cristal, Se povarneau, stralucitoare, Pe niste ziduri de metel. Nu arbori, albe colonade Domoale lacuri ingradeau, Unde gigantice naiade, Ca niste fete, se-oglindeau. Pe langa maluri viorii Albastre panze de-apa mare Se asterneau in zari pustii Catre-ale lumilor hotare; Erau comori nebanuite Si valuri magice; erau Nemasurate-oglinzi orbite De tot ce ele rasfrangeau! Gangi taciturni, cu nepasare, Pe coama cerului gigant, Turnau din urna lor in zare In vagauni de diamant. Zidar de visuri minunate, Calauzeam mestesugit

Printr-un tunel de nestemate Un ocean domesticit; Lucios si clar se-nfatisa Orice, chiar cele-ntunecate; Lichidul slava-si incrusta In razele cristalizate. Dar niciun soare si nici stele De nicaieri nu se-aratau Minunatiilor acele Care din ele luminau! Si peste acest taram vrajit Plutea(Cumplita noutate! Vis de vazut, nu de-auzit!) O pace de eternitate. II In pacatoasa-mi locuinta Din nou cu groaza m-am trezit, Cu blestemata suferinta In inima ca un cutit; Un ornic cu rostiri funebre Suna amiaza, indarjit, Si ceru-mprastia tenebre Peste pamantul amortit.