P. 1
Romanizarea

Romanizarea

|Views: 908|Likes:
Published by Diana Stanciu

More info:

Published by: Diana Stanciu on Apr 03, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/30/2013

pdf

text

original

DIANA STANCIU

Romanizarea
Prof. coordonator Pavel Corina
Clasa a XII-a C

Surse bibliografice: Constantin C.Petolescu, Scurtă istorie a Daciei romane ; Mihai Bărbulescu, Keith Hitchins, Denis Deletant, Istoria României .

Stanciu Diana, XII C

Romanizarea

Romanizarea
-Cuprins-

1. Introducere. Izvoare istorice............................................................. pagina 3 2. Premisele romanizării........................................................................ pagina 5  Relaţii daco-romane (sec I î.Hr.).............................................. pagina 5 3. Factorii romanizării............................................................................ pagina 5  Armata..................................................................................... pagina 5  Veteranii.................................................................................. pagina 7  Coloniştii.................................................................................. pagina 7  Religia...................................................................................... pagina 7  Urbanizarea............................................................................. pagina 9  Învăţământul.......................................................................... pagina 10  Economia................................................................................pagina 11 4. Caracterul latin al limbii române......................................................pagina 12 5. Retragerea aureliană .......................................................................pagina 14  Romanizarea dacilor liberi..................................................... pagina 17  Răspândirea creştinismului..................................................... pagina18 6. Concluzii............................................................................................ pagina20

2

desfăşurat în etape si în condiţii specifice. Izvoare istorice Romanizarea a fost un proces istoric lingvistic şi cultural deosebit de complex. Izvoare istorice Monezi de aur Cei care merg cu mașina dinspre Simeria spre Orăștie n-au cum să rateze „Semnul dacic”: e ridicat pe vârful unui deal.Stanciu Diana. armata. 3 . prin acţiunea unor factori cu acţiune vizibilă şi urmări dovedite (administraţia. Introducere. veteranii. coloniştii) şi a unor factori cu acţiune mai puţin vizibilă. monumentul având el însuși 6 metri înălțime. XII C Romanizarea 1.

XII C Romanizarea Crivat pe Dealul Regilor Palatul Împăratului Traian Ruini Sarmisegetusa 4 .Stanciu Diana.

în alte zone. Descoperirile reflectă existenţa unui sistem de apărare vast şi complex. care avea să unească din nou. care justifică.Stanciu Diana. Factorii romanizării a) Armata Pentru cucerirea Daciei. Această originalitate nu exclude ci dimpotrivă. pe vremea lui Decebal. Pe plan economico-material este perioada formării unei civilizaţii de tip oppidan. continuarea existenţei statului dac transilvănean. precum şi de inventarele aşezărilor dacice. le-au transformat şi le-au îmbogăţit. XII C Romanizarea 2. pe scară mai redusă. a capacităţii creatoare a poporului geto-dac. 3. fusese nevoie de multă armată. dar cercetările au dovedit că elementele care-l compun se regăsesc.Hr.Hr. I î. Inscripţiile şi celelalte izvoare amintesc 9 legiuni (fiecare legiune număra circa 6 000 de 5 . majoritatea triburilor geto-dacice din celelalte regiuni ale ţării. Cultura şi civilizaţia dacică au fost profund originale. Unitatea profundă de cultură materială a civilizaţiei dacice este dovedită şi de construcţiile civile sau sacre. pe plan politic. statul lui Burebista şi Decebal. finalizată cu cucerirea Daciei de către romani este perioada celei mai înalte manifestări. Dar dacii nu s-au mulţumit doar cu preluarea unor elemente de cultură materială şi spirituală de la alte popoare. – 106 d. unitar pe întreg cuprinsul Daciei. Această unitate nu a însemnat însă uniformizare sau identitate absolută.. este vremea organizării celei mai înalte la care a ajuns societatea dacică. pentru intervalul cronologic post Burebista. Unitatea politică realizată pe tot spaţiul dacic în anumite momente este dovedită de sistemul de cetăţi şi fortificaţii. topindu-le în creaţiile lor tradiţionale şi formând o civilizaţie profund originală. Complexul din Munţii Orăştiei este un fenomen singular. Se cuvine subliniată unitatea profundă a civilizaţiei dacice. implică acceptarea unor influenţe din afară. ei le-au adoptat.Premisele romanizării Perioada sec. pe plan spiritual ea este marcată de însuşirea scrisului şi de existenţa a numeroase cunoştinţe ştiinţifice. pe un întreit tărâm.

până şi numizi şi mauri din nordul Africii. În total au luat parte la cele două războaie cel putin 100 de mii de soldaţi. 4 ale şi 18 cohorte. aşezată. După cum astăzi trupele unui corp de armată sau ale unei divizii nu stau toate în aceeaşi garnizoană. cu reşedinţa la Apulum. ne arată că se găseau în acel moment. a mai fost adusă încă o legiune. era o << Cohora I Britnnica milliaria civium romanorum>>. Găsim Britani. după ce Dacia a fost transformată în provincie romană. la Breţc. de pildă. ubi de la Rin. de dincolo de Canalul Mânecii. bosporani din nordul Mării Negre. tot din Balcani. acolo unde se aflau comandamentul. Astfel. uneori foarte îndepărtate. ci sunt repartizate în diferitele centre şi nu numai la frontiere. commageni din Siria. iturei din vecinătatea Palestinei. antiohieni din regiunile Antiohiei. Printre generali se afla. templul şi tribunalul ei. batavi de la gurile acestui fluviu. O diplomă militară din 2 iulie 110.Stanciu Diana. asturi si lusitanieni din Spania. Când mai târziu barbarii au început să devină ameninţători şi să facă incursiuni repetate în interiorul provinciei. în diferite puncte ale Daciei Traiane. 10 ale (sau detaşamente de cavalerie). aşadar o trupă de infanterie. bessi din Balcani sau poate chiar din cei stabiliţi in Dobrogea şi traci. în afară de cohortele pretoriene. gali din Galia. îşi avea reşedinţa <<Cohors I Bracaraugustanorum>>. unde azi e Ungaria. şi viitorul Împărat Hadrianş el comanda Legiunea Prima Minerva. în castrul de acolo. de trupele neregulate şi de marinarii celor doua flote de pe Dunăre. XII C Romanizarea oameni). mai erau însă şi o serie întreagă de detaşamente sau corpuri de trupă separate. după anul 167. prin castre şi prin aşa-zisele castele. Aceste cohort şi ale suprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului roman. pe valea Someşului. 35 de cohorte (detaşamente de infanterie). rămânând dintre legiuni numai a XIII-a Germania.Erau şi soldaţi din ţinuturi mai apropiate. la Căşei. soldaţii unei legiuni nu stăteau cu toţii la reşedinţa ei. Pe lângă acestea. Evident. din părţile Coloniei. în al doilea război. tot aşa şi pe vremea romanilor. anume a V-a Macedonica. la Potaissa (astazi Turda). ci şi în interiorul ţării. aparţinând unor neamuri vecine cu dacii: astfel panoni de la Dunărea de mijloc. Apărarea provinciei era asigurată prin trei feluri de lucrări militare: prin valuri. cea mai mare parte a acestor trupe a fost retrasă. care au însoţit desigut pe împărat. ci 6 .

ceea ce era cel mai important. din pământ şi se întăreau cu palisade. fiecare divinitate fiind atestată de un număr de monumente. Participarea împreună. Grupul formează o unitate din punctul de vedere al importanţei în ansamblul religiei provinciale. apartenenţa la acest "grup principal" de culte nu este condiţionată de originea geografică a unui cult sau altul. tot de piatră. fiind împroprietăriţi în provincia pe care aau apărat-o ca militari. d) Religia Expresia "Mozaic de culte" reflectă extrema varietate a cultelor din provincie. în alcătuirea grupului principal a unor culte cu origini diferite este urmarea "universalizării" credinţelor. Acestea se faceau uneori. Mithras. au ocupat diferite slujbe administrative. fiind promotorii unor relaţii active cu autohtonii prin intermediul limbii latine populare. Anumite culte s-au generalizat şi formează un "grup principal" (există aproximativ 20 de divinităţi romane considerate principale. castrele erau lucrate temeinic. Liber şi Libera. Silvanus. mai ales câmd era grabă.Stanciu Diana. au întemeiat familii şi gospodării. Hercules. În Dacia. agriculturii şi urbanizării. având ziduri puternice de piatră cioplită şi cu turnuti. în timp de campanie. erau disciplinaţi şi ordonaţi. Ele se răspândesc însă inegal ca intensitate în provincie. vorbeau limba latină. Hr.) spune că romanii au adus colonişti în Dacia „ din toată lumea romană pentru popularea oreşelor şi cultivarea ogoarelor”. Aesculapus şi Hygia. la porţi. Venus. XII C Romanizarea erau împărţiţi în diferite tabere sau castre şi castele. Aceştia au avut un rol deosebit în dezvoltarea meşteşugurilor. selectate încă din antichitate). c) Coloniştii Colonizarea a fost o acţiune dirijatş de statul roman. de obicei însă. ştiau carte şi. Eutropius (sec IV d. O sinteză a religiei romane în Dacia distinge următoarele departajări: 7 . Divinităţile care formează "grupul principal" în Dacia sunt: Jupiter. b) Veteranii Veteranii de bucurau de un mare prestigiu. mineritului. Diana.

Cultele populaţiei autohtone — cu pondere redusă. 8 . dacă nu există dragoste faţă de zei. treptat. Apartenenţa la corpul sacerdotal sau împlinirea unor funcţii în colegiile religioase determină dedicaţiile spre divinităţile slujite. în sfârşit. Augusta. curente religioase diverse. Uneori credinciosul menţionează că a primit din partea divinităţii indicaţia de a depune ofrandă. operaţia magică care urmăreşte să impună divinităţii voinţa credinciosului. înalţi funcţionari sau chiar personaje modeste care aspiră la diferite funcţii se înscriu în sfera loialismului politic înveşmântat în haină religioasă. fiind acte civice. rugăciunea care vizează înduioşarea divinităţii sau. pentru divinităţile abstracte la modă. Se fac făgăduieli divinităţii în schimbul obţinerii unor funcţii sau onoruri. protectori ai împăratului şi statului. Importante rămân manifestările exterioare. pentru zeii cu epitetul Augustus. mai rar.Stanciu Diana. astfel că în primele secole ale imperiului scăderea religiozităţii (a sentimentelor sincere faţă de divinitate) este generală. XII C Romanizarea Cultele loialismului politic faţă de statul roman şi împărat. În epoca romană. cu atât mai important rămâne respectul şi datoria de a le câştiga pacea. dedicaţii pentru victoria împăratului. Poziţia socială ocupată sau cea spre care se aspiră constituie adevărata motivaţie a dedicaţiilor către asemenea divinităţi sau pentru Domus Divina. sentimentul religios al majorităţii locuitorilor lumii romane a suferit profunde transformări: slăbirea pietăţii. iar la Roma în vremea războaielor punice. Practicile religioase trebuiau îndeplinite cu grijă. a gândirii religioase care. zeii înşişi reclamă împlinirea riturilor tradiţionale. Depărtarea de divinităţile civice. sunt cele mai obişnuite relaţii între om şi divinitate. impuse de obiceiuri precise. prilejul dedicării unor monumente votive. Aici se încadrează dedicaţiile către zeii oficiali ai pantheonului roman. Culte din "religia romană universală" — care se constituie în grupul caracteristic de culte ale provinciei. pentru divinităţile venerate în mod deosebit de împăratul în viaţă. cel puţin. Inscripţiile votive ale unor militari. restrângerea ariei sacrului. Uneori sărbătorile religioase constituie motivul sau. De aici concepţia romană privind virtuţile religioase: a fi religios înseamnă a îndeplini cu scrupulozitate toate ceremoniile de cult. incredulitatea sunt fenomene care-şi făcuseră apariţia în elenism. Cultele "personale" ale unor grupuri etnice — se răspândesc în provincie. făcând paşi repezi în ultimul secol al republicii. Culte care reprezintă "moda". se goleşte de conţinut. Contactul cu divinitatea.

Primele două erau aşezări urbane: ultimele aşezări rurale. În afară de decurioni şi de duumviri sau quattuorviri. municipiile puteau fi ridicare la rangul de colonii. în colonii. provocau o adevarată emulaţie şi dădeau în acelaşi timp şi un impuls acţiunii de asimilare. trei feluri de aşezări: colonii. se alegeau. romanii.ele exercitau asupra acesteia o deosebită influenţă.din 20 de consilieri sau decurioni. respectiv „quattuorviri jure dicundo”. care corespundeau casierilor comunali de astăzi. şi de questori. între altele. Municipiile erau oraşe cu mai puţine drepturi decât coloniile.sau. Coloniile constituiau centre puternice de romanizare. sarele. din punct de vedere administrativ. aleşi. municipii şi sate(vici şi pagi). De aceea li se spunea chiar „duumvri”. la urmă. În plus. Coloniile şi municipiile erau conduse de câte un consiliu municipal. Cu vremea. Coloniile erau alcătuite din cetăţeni romani având toate drepturile. alcatuit-se pare. ei puteau şi judeca. după cum satele puteau fi făcute municipii.Stanciu Diana. care aveau aproximativ atribuţiile primarilor şi ajutorilor de primari de astăzi. veneau întâi coloniile. au existat. Locuitorii lor reprezintă sub raportul juridic un stadiu intermediar între peregrini şi colonişti. apoi municipiile şi. Prin această diferenţiere. doi. care se îngrijeau de problemele de estetică. Dintre aceştia. se bucurau deci de „jus sufragii” şi de „jus honotum”.să aleagă la Roma pe înaltii demnitari şi să fie. care au avut întotdeauna un remarcabil simţ politic. aşezate în mijlocul populaţiei străine. administraţia oraşelor mai cuprindea şi pe „edili”. În ordinea importanţei şi a drepturilor. Dar chiar între municipii erau anumite deosebiri: unele aveau mai multe drepturi. altele mai puţine. numit „ordo decurionum”. ca în întreg Imperiul roman. ei puteau. peregrine. cum se spunea atunci. de construcţii. iar în municipii patru. 9 . la rândul lor. aşadar. XII C Romanizarea e) Urbanizarea În Dacia.

cifre etc. receptivă la curentele filosofice ale vremii. Indicii pentru capacitatea răspândirii romanizării prin scrierea latină le oferă dovezile privind practicarea scrisului cursiv în Dacia romană. iar când era zgâriat pe produsul finit — proprietarul sau destinatarul respectivelor produse (vase. Păstrate cele mai multe fragmentar. Ele sunt pe vase (în jur de 80 de texte. Vergiliu). De multe ori însă se aşezau în ele şi colonişti romani. exerciţii de scriere. epitafe funerare. Desigur.Hr. Inscripţiile cursive au apărut în castre. unele vici erau formate chiar. unde copiii erau instruiţi şi învăţau în limba latină. oraşe şi aşezări rurale. Literele de alfabet reprezintă exerciţii de scriere. textele întregi sau întregibile folosesc limba latină comună specifică zonei de la Dunărea de Jos a Imperiului Roman. cele mai puţine în Dacia Apulensis). Ovidiu. Monumentele funerare conţinând epitafuri (unele din ele în versuri) dovedesc existenţa unor preocupări literare. jocuri. el desemna meşterul producător (ori ajutoarele sale). Maturii căutau dobândirea ştiinţei de carte pentru a putea ocupa anumite poziţii în societate. ca în Principatele Române. învăţământul era preponderent de nivel elementar. De remarcat că numele din inscripţii sunt majoritatea latineşti (aproape exclusiv cognomina). ţigle. aproximativ jumătate în Dacia Malvensis. XII C Romanizarea Satele erau locuite de obicei de populaţia autohtonă.Stanciu Diana. al cărui nume îl şi purta satul respectiv. În ceea ce priveşte problemele de lexic. Când numele era scris în pasta crudă. cele greceşti sau orientale fiind puţine. Elemente noi de rit şi ritual funerar 10 . majoritatea tot în Dacia Malvensis. de urmaşii primului colonist. Compararea tipurilor de litere folosite în inscripţiile cursive din Dacia. mai târziu. mai puţin în Dacia Porolissensis) şi pe ţigle şi cărămizi (peste 100 de texte. f) Învăţământul Numărul relativ mare al ştiutorilor de carte indică existenţa unor şcoli. Numele reflectă proporţiile etnice ale populaţiei provinciei. Cifrele indicau litrajul (la vase) sau numărul de obiecte prelucrate de muncitorul (meşterul) care notează cifra. conţinutul inscripţiilor şi tipul general de scriere a permis constatarea că aceste inscripţii se înscriu perfect în scrierea latină cursivă din imperiu din secolele II-III d. Se detaşează o pătură de locuitori care cunosc operele scriitorilor clasici (Homer. ele reprezentau: nume de persoane. cărămizi). aşa cum apar ele şi în inscripţiile lapidare.

sub acest raport. a monedelor-obol al lui Charon etc. introducerea de vase de cult în morminte.Stanciu Diana. în linii mari. Cunoştinţele matematice erau indispensabile în activitatea economică (tranzacţii etc. au. purtând sarica până la glezne. Dintre ştiinţe. o valoare simbolică. De aceea. pe altă faţă. ale morţii sau ale virtuţilor umane indică elementele unui sistem filosofic şi etic al celor care au dedicat monumentele (uneori şi supravieţuiri ale spiritualităţii autohtonilor). primar în Capidava pe vremea împăratului Hadrian. existenţa numeroaselor băi publice (therme) dar mai ales menţionarea în inscripţii a unor medici şi descoperirea pe cale arheologică a unor instrumente chirurgicale. numele (este pe) piatră iar sufletul (se află) în aer. XII C Romanizarea (utilizarea sarcofagelor. Cunoştinţele medicale şi de igienă corporală sunt dovedite de utilizarea apelor termale de la Germisara (Geoagiu) şi Aquae (Băile Herculane). credinţele despre "lumea umbrelor" se reflectă în inscripţiile funerare. Şi acum se exportă grânele: prin oraşele de la mare 11 .). astronomia şi matematica slujind calculării timpului şi prezicerii viitorului. Ocupaţiile de căpetenie au rămas tot agricultura şi creşterea vitelor. Ele aveau şi caracter sacru. Pe o faţă a acestui monument se vede un păstor cu plete lungi. Acestea cu atât mai mult în epoca veche. Sunt îndeletnicirile milenare ale oamenilor de pe pământul nostru. viaţa economică a Daciei lui Decebal şi Burebista. Practicarea medicinei este ilustrată de monumentele şi templele închinate zeilor Aesculap şi Hygeea drept mulţumire pentru vindecarea dedicatului sau unor apropiaţi ai săi. Instituţiile juridice şi modul lor de funcţionare se reflectă îndeosebi în elementele de drept succesoral (testamente) şi al contractelor.) şi arhitectonică (construcţii). Reprezentările de pe monumentul funerar al lui Gaius Julius Quadratus. se remarcă cele din domeniul juridic. ea fiind în funcţie de anumite elemente de caracter geografic care sunt permanente. Reprezentările simbolice ale sufletului. un ţăran arându-şi ogorul cu un plug tras de doi boi. în care descoperirile tehnicii moderne nu existau. Dacia Traiană a continuat. Textul unei inscripţii de la Tibiscum indică elemente de simbolism sideral de origine stoică: pământul ţine trupul. g) Economia Viaţa economică a unei ţări nu se schimbă uşor. matematic şi medical.

termeni militari(cetate.). la Rupea. secară.. aşa cum constarăm la Sucidava. Cea mai mare parte a acestora din urmă aparţineau împăratului. termenii în viticultură. numit „procurator aurariarum”. piatră. femeie. însuşiri trupeşti şi sufleteşti. Caracterul latin al limbii române În dialectul român se pot recunoaşte vreo 1500 de cuvinte latine de bază. numiţi conductores pascui. creşterea vitelor. Toate categoriile esenţiale ale vieţii se exprimă în română prin termeni latini: om. operaţiunile în agricultură (a ara. unde se exploata şi argintul. bărbat. şi acum se cultivă viţa-de-vie. aceeaşi ca în epoca anterioară. aur. Trimitea peste hotare materii prime şi. astăzi Uioara pe Mureş. termeni 12 . de regulă. etc. în linii mari. la Ocna Dejului. etc. cărora le plătesc acei care-şi trimit vitele pe aceste terenuri. şi chiar în Italia. se mai exploatau sarea. la Cojocna. în sudul Olteniei.Stanciu Diana. numele mineralelor(sare. grâu. Unele cuvinte latine s-au păstrat numai în limba română datorită conservtorismului ariilor laterale ale „României”. frate. pomicultură. Romanii au dat o deosebită atenţie minelor din Dacia. fiu. În afară de aur.Ea se exploata în Panonia. mai bine în română decât în alte limbi neolatine. spadă etc). care avea aici un funcţionar superior însărcinat cu exploatarea lor. grădinărit. arc. părinte. Limba română este mai apropiată de latină decât limbile romanice occidentale.păcură etc. cele mai însemnate din toată Dacia. între altele. unde acest articol lipsea. mult preţiosul aur. a semăna. XII C Romanizarea sau în Moesia. 4. Păşunile şi fâneţele satului sunt însă date unor arendaşi. cărbune. în special celor din aur. Importul şi exportul Daciei Traiane erau. Un alt centru se afla la Rodna.şi aducea obiecte manufacturate şi produse sudice. În Munţii Apuseni erau opt centre de exploatare a aurului. Corpul cuvintelor latine s-a conservat. fierul şi marmura. Sarea se socotea în cele mai multe locuri: la Salinae.).

mistreţ. Marea majoritate a cuvintelor autohtone. jude etc). cursă. a băga. măceş etc). În privinţa frecveţei cuvintelor. Terminologia latină legată de agricultură şi ocupaţiile anexe dovedeşte caracterul sedentar al locuitorilor acestui pământ. este extrem de revelatoare statistica întreprinsă asupra celor 3607 cuvinte care compun vocabularul poeziilor lui Mihai Eminescu: 46. a mişca. a rezema.60% sunt de origine latină. La cuvintele latine de bază se adaugă vreo 160 de cuvinte autohtone. drept „limba română” sau depre limba română se poate vorbi numai după preluarea influenţelor slave? S-a folosit termenul de „română comună” („străromână”. Din acest motiv. mătură. Cuvintele autohtone au derivat mai numeroase decât celelalte categorii lexicale. exprimă noţiuni generale. cu o frecvenţă de 83%. din fondul preroman. grumaz. o „lingua romana”. altele exprimă părţi ale corpului uman (buză. a păstra. barză etc). viezure. gorun.81%. Poate fi definită această „latină” populară carpato-dunăreană( care suferise deja fireşti transformări. brad. în timp ce slavismele reprezintă numeric 18. dinaintea pătrunderii slavismelor. lucruri privind ocupaţiile (grapă. răspândite în toate zonele răspândite de români. cârlig etc). păstrate neîntrerupt din antichitate. 13 . plante (mazăre. în cele 1000-1500 de cuvinte de bază ale limbii române exista 60% cuvinte de origine latină şi numai 20% de origine slavă. a răbda. răsăriteană în fond. burtă etc).93%. Unele exprimă noţiuni concrete: nume de animale(mânz. latinitatea limbii române rămâne un fapt incontestabil. a dărâma. Prin urmare. dar cu o frecvenţă de numai 6. deoarece cuvintele latine sunt cele mai importante şi mai frecvente. ca şi vreo 40 de verbe fundamentale (a arunca. Se pot construi în română fraze întregi din elemente latineşti (romanice). termeni de bază ai creştinismului. cel puţin vreo mie de cuvinte. XII C Romanizarea privind organizarea social-politică (domn. fundamentale.Stanciu Diana. în limba română există până la 1700 de cuvinte moştenite. deci un raport de 1 x 6. altele decât cele din occidentul european). în timp ce nu se pot alcătui nici măcar simple propoziţii din elemente de împrumut. Cu tot aportul slav. a scula etc). dinaintea împrumuturilor începând cu slavismele. de origine tracodacică.

limbă romanică. importantă este situaţia obiectivă a limbii române. arheologice. „a priori”.” (V. dar şi de româna medievală împănată de slavisme. Se 14 . existentă prin secolul al IX-lea. Retragerea Aureliană Încetarea stăpânirii romane în Dacia constituie un important eveniment în istoria Imperiului roman şi prin consecinţele sale a căpătat o însemnătate excepţională în alcătuirea. Din modul în care cercetătorii au căutat să surprindă caracterul părăsirii oficiale a Daciei şi îndeosebi soarta romanităţii de la nordul Dunării şi din Carpaţi în perioada ulterioară retragerii. În epoca modernă a primit şi o încărcătură politică deosebită. imposibilitatea şi inutilitatea stabilirii unui „prag”(care vorbitor. Interpretarea altor categorii de izvoare (epigrafice. Învăţaţii aceia de atunci. înaintea despărţirii celor 4 dialecte. Deosebirea de opinie la istoricii moderni îşi are originea în faptul că ştirile literare antice referitoare la părăsirea Daciei sunt insuficiente. au rezultat cele două opinii contrare privind locul de formare a poporului român: teza continuităţii daco-romane în Dacia şi teza despre migrarea târzie a poporului român. cu fondul ei moştenit(latin şi. “Istoriile cele mai vechi n-au scris ce vedeau. el a fost îndelung controversat în lumea ştiinţifică. XII C Romanizarea „protoromână”) pentru a defini limba diferită deja de latină. neclare şi contradictorii.într-o mai mică măsură. deja constituit.ceea ce înseamnă. Izvoarele literare cu privire la părăsirea Daciei se caracterizează prin exagerări şi lipsă de obiectivitate. nu şi după viaţă. numismatice) s-a făcut adesea greşit sau tendenţios. ci ce auzeau.traco-dacic) şi cu împrumuturi ulterioare apportul slav fiind cel mai important din această categorie. evoluţia şi dăinuirea romanităţii orientale. cercetarea fiind adesea viciată de tendinţe inspirate de interese politice.cât de mult „nu mai înţelege” latina etc)dovedesc că.. 5. Pârvan). scriind şi ei numai după cărţi. de ce nivel intelectual. Datorită importanţei deosebite pe care o prezintă pentru istoria românească acest eveniment. din Peninsula Balcanică în teritoriile de la nordul Dunării.Stanciu Diana.. fapt ce a tergiversat stabilirea adevărului istoric. dincolo de limitele cronologice. Constatarea că o limbă nu este niciodată formată deplin şi „definitiv” şi o ingenioasă definiţie a începuturilor limbii române atunci când un vorbitor al acestei limbi nu mai înţelegea latineşte. au pus în povestea lor ştirea ce li s-a spus la Roma.

ci mult ulterior lui. Historia Augusta. 15 . Iordanes nu sunt contemporani cu evenimentul. Eutropius şi Rufius Festus şi-au redactat opera în a doua jumătate a secolului al IV-lea (360/361. aproape contemporan cu Aurelian (aproximativ 25 de ani după moartea împăratului Aurelian) susţinea că “văzând Illyricul devastat şi Moesia pierdută (Aurelian) a părăsit provincia întemeiată de Traian peste Dunăre. Afirmaţiile lui Vopiscus conţin unele contradicţii flagrante. Eutropius. sunt izvoare datânt dintr-o perioadă mai târzie decât faptele la care se referă şi prezentând un anumit coeficient de relativitate. Sextus Aurelius Victor şi Orosius atribuie pierderea Daciei numai lui Gallienus. Sextus Aurelius Victor. iar Historia Augusta pune evenimentul numai pe seama lui Aurelian. iar apoi. Orosius şi-a încheiat scrierea pe la 417. disperând de a o mai putea menţine şi a retras din ea armata şi pe provinciali (sublato exercitu et provincialibus)”. Or sudul Dunării era mereu prădat şi nesigur pentru locuitorii de aici. una sub Gallienus. D. Cât priveşte momentul desfăşurării acestui eveniment. Astfel. termenii în care se exprimă fiind numai puţin diferiţi. se observă la autorii antici care susţin aceasta o asemănare a frazelor care dovedeşte faptul că au copiat mai mult sau mai puţin precis pe un predecesor al lor. XII C Romanizarea impune de asemenea constatarea că istoricii antici mai însemnaţi care relatează despre părăsirea Daciei. Oamenii luaţi de acolo i-a aşezat în Moesia şi a numit (noua provincie) Dacia sa (adică Aureliană) care acuma desparte cele două Moesii. 369/370 şi 371/372). vorbind despre Aurelian. Xenopol). Eutropius. Eutropius. Rufius Festus. Vopiscus şi că “n-au cules ştiinţa lor despre părăsirea Daciei din alte izvoare. el neputând fi considerat un izvor sigur. fără nici o referire la cele spuse înainte. Dacia. sursele literare amintesc două părăsiri ale Daciei. afirmă că acest împărat a retras stăpânirea romană din Dacia. Orosius. alta în timpul lui Aurelian. În ceea ce priveşte presupusa retragere romană din Dacia în timpul lui Gallienus (263-268). Rufius Festus şi Iordanes vorbesc în termeni aproape similari de o pierdere a Daciei “amissa Daciae” în timpul lui Gallienus. deci cei veniţi de la nordul Dunării nu ar fi găsit aici siguranţă în faţa năvălirilor barbare. Deci. Historia Augusta a fost alcătuită probabil în ultimul deceniu al aceluiaşi secol. Acest autor antic. toţi de limbă latină: Sextus Aurelius Victor. Aurelian nu i-ar fi putut adăposti pe toţi locuitorii Daciei în Moesia. iar Iordanes îşi redactase lucrarea prin anii 550/551. Aurelius Victor. Rufius Festus şi Iordanes.Stanciu Diana. El vorbeşte despre retragerea “provincialilor” din Dacia. deci nu ar fi avut rost mutarea locuitorilor nord dunăreni în sudul Dunării. decât numai din cel arătat” (A. Pe de altă parte.

care acum desparte cele două Moesii. a înfiinţat două Dacii în ţinuturile Moesiei şi Dardaniei. retrăgând de acolo legiunile (evocates exinde legionibus). pe care o întemeiase Traian dincolo de Dunăre şi scoţând pe romani din oraşele şi de pe ogoarele Daciei. 7: “Dar Gallienus în timpul domniei sale. Retragerea este prezentată în Vita Aureliani. cap. astăzi pierdută. spune că Dacia. Singura deosebire relevantă este că expresia “Romanis” de la Rufius Festus este înlocuită la Iordanes cu “legionibus”. (adică sub Gallienus) şi tot el. ne informează: “deoarece întreg Illyricum şi Moesia erau devastate şi pierzând speranţa că va putea-o păstra. Pârvan). i-a pierdut (pe daci). pe care Traian o alipise (imperiului) dincolo de Dunăre. deci un izvor “official”. Ca izvor el a folosit jurnalul operaţiilor militare ale lui Aurelian. scrisă pe timpul lui Constantinus II şi 16 . la care a alipit Dardania”. Sextus Aurelius Victor (De Caesaribus) afirmă că Gallenius “a pierdut dincolo de Istru ceea ce câştigase Traian”. ceea ce lipseşte cu totul la Eutropius şi Rufius Festus. dar căreia îi corespund la Iordanes cuvintele "evocatis exinde legionibus" ("retrăgând de acolo legiunile") fără "provincialibus". XII C Romanizarea Se consideră de către istorici că Vopiscus nu a relatat adevărul pur. Acelaşi fapt îl relatează şi Iordanes în Romanica.Stanciu Diana. Aurelian a evacuat provincia Dacia. fiind înlocuit totuşi cuvântul Romanos din expresia “abdustaque Romanos” (“şi scoţând pe romani”) cu populos din expresia "abdustaque ex eo populos" ("scoţând populaţia de acolo" — din Dacia) şi fiind introdusă şi expresia "sublato exercitu et provincialibus" ("mutând armata şi pe provinciali"). pe pământul barbar”. spune şi el că sub împăratul Gallienus Dacia a fost pierdută. prezentând evenimentele într-o lumină favorabilă împăratului. după ce au fost strămutaţi de acolo romanii (translatis exinde Romanis). 39 aproape în aceiaşi termeni şi cu aceeaşi explicaţie ca şi la Eutropius. referindu-se la “provincial” organizată de Traian “dincolo de Dunăre. s-a emis ipoteza că ei ar fi folosit ca izvor şi "o colecţie mai veche de biografii oficiale ale împăraţilor. a fost pierdută atunci. În termeni asemănători. Eutropius (Breviarum ab Urbe condita). În legătură cu deosebirile şi coincidenţele remarcate la aceşti autori antici. iar Aurelian. uitând parcă cele relatate cu puţin înainte. i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei şi pe aceasta a numit-o Dacia. 21. aceasta fiind o restricţie semnificativă pentru dovedirea continuităţii de locuire la nordul Dunării (autorul fiind originar din apropierea Daciei. iar împăratul Aurelian. de la Durostorum — V. vorbind despre acelaşi împărat. “Historia Augusta” plasează evenimentul exclusiv lui Aurelian.” Rufius Festus (Breviarum rerum gestarum populi Romani). fără nici o aluzie la locuitorii civili. le-a aşezat în Moesia şi într-o parte a acesteia a întemeiat Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis.

Sunt comune tipuri de vase specifice lumii geto-dacice. sub denumirea de "Istoria împărătească a lui Enmann". cu aşezări mai importante la Poiana Dulceşti(Jud.unitară în întreg arealul acestor populaţii. majoritatea celor 1500 de morminte cercetate fiind de incineraţie. Din afirmaţia lui nu trebuie dedus că Aurelian ar fi cucerit ceea ce Gallienus pierduse în Dacia. cu unele influenţe sarmatice.Stanciu Diana.aparţinând costobocilor din nordul si nord-estul Daciei. XII C Romanizarea cunoscută după numele istoricului care i-a stabilit existenţa. Vaslui). mai ales la periferia arealului carpic 17 . el a menţinut frontiera imperiului anterioară războiului cu goţii. a bătut pe goţi. unde au fost identificaţi în peste 250 de puncte. Se cunosc peste 50 de necropole. practicarea cu predilecţie a incineraţiei (ritul vechiului trunchi geto-dacic). ci numai că "după alungarea invadatorilor din ţinuturile illirice. în Podişul Central Moldovenesc şi în Basarabia. menţionează că sub Gallienus "Dacia de dincolo de Dunăre a fost răpită pentru totdeauna". Cultura „dacilor liberi” se dezvoltă organic din Latene-ul geto-dacic şi se înfăţişează-până la un punct. din cauza caracterului apologet creştin al operei sale. probabil credinţele. cultura Lipiţa(după staţiunea eponimă din Ucraina). Carpii locuiau în zona subcarpatică. iar despre Aurelian afirmă că "făcând o expediţie la Dunăre. spre deosebire de dacii(daco-romanii) care populau provincia. Prin urmare există similitudini între cultura Sântana-Arad( creată de dacii liberi din vestul şi nord-vestul Daciei). Neamţ) şi Poieneşti(Jud. Romanizarea dacilor liberi Denumirea „daci liberi” este modernă: ea defineşte grupurile de populaţii înrudite care locuiesc în afara provinciei romane Dacia. în lupte mari şi a restabilit stăpânirea romană în vechile ei graniţe". cultura carpilor de la est de Carpaţi şi cultura Chilia-Militari(creată de geţii din Muntenia). Cultura materială a carpilor este o formă evoluată a Latene-ului geto-dacic. Orosius (Istoriorum adversum paganos libri septem). deosebindu-se de ceilalţi scriitori amintiţi. Mihail Macrea şi alţi istorici consideră că relatarea lui Orosius (secolul al V-lea) este lipsită de interes şi nu se poate lua în considerare.

deocamdată. În Transilvania. după retragerea aureliană. dar asemenea descoperirii sunt foarte rare în tot Imperiul roman la vremea respectivă. Printre cele mai timpurii locuri de închinare creştine din Dacia trebuie menţionate edificiile ridicate probabil în a doua jumătate a secolului al IV-lea 18 .păgână încă la sfârşitul secolului III. care se pare că şi-a limitat opera de misionar numai la dreapta fluviului. obiectele paleocreştine sunt rare în secolele II-III pretutindeni în lumea romană.nu mai avea sprijinul statului roman. transmitea „din om în om”. deocamdată. Strânsa relaţie de „rudenie” a carpilor cu dacii e dovedită şi de descoperirea lui „Scorilo” zgâriat pe un vas de la Borniş. XII C Romanizarea propriu-zis. atestat. reînglobată Imperiului între secolele IV-VI.Stanciu Diana. Contactul direct cu populaţia creştină a Imperiului. în zonele de câmpie. la procesul creştinismului vor fi contribuit două aspecte: religia oficială a Imperiului. Printre modalităţile de pătrundere şi răspândire a creştinismului în fosta provincie Dacia în secolul al IV-lea rolul misionarilor nu este. economice şi culturale ale Imperiului asupra unor teorii ale fostei provincii Dacia au jucat un rol important în dezvoltarea creştinismului daco-roman. Nu există în Dacia şi Dobrogea nici basilici creştine preconstantiniene. Apostol Andrei sau Sf. în general. iar pe de altă parte creştinii care existau în timpul provinciei nu-şi mai asvund credinţa şi. nici măcar în cazul cunoscutului Niceta. episcop al Remesianei. aceste influenţe sunt asigurate pentru zona de sud a Daciei. Răspândirea creştinismului Oiginea apostolică a creştinismului în spaţiul carpato-pontic care ar coborî începuturile creştinismului în aceste teritorii în secolul I rămâne doar o ipoteză: evanghelizarea „Sczthiei” de către Sf. alt suport documentar. dar nu are. Din teritoriile extracarpatice nici un obiect creştin nu pare să dateze din secolul al III-lea. pot să facă prozelitism. Apostol Filip figurează printre tradiţiile Bisericii. influenţele politice.

19 . Durostorum. Comunităţi creştine se înfiripează în secolul IV şi în zonele extracarpatice atât în rândul populaţiei autohtone. pe malurile râului Musaeos(Buzău). La propagarea creştinismului în aceste zone au contribuit premise anterioare. Ceştinismul făcuse progrese însemnante în Dobrogea deja la sfârşitul secolului III. poate. Creştinismul a reprezentat în zonele nord-danubiene o importantă faţetă a romanismului. originar din Cappadocia. de fapt o transformare a unui templu păgân în basilica creştină. În partea de răsărit a Munteniei. XII C Romanizarea în castrul de la Slăveni şi peste sanctuarul lui Bel la Porolissum. cât şi printre alogeni. Născut în Imperiul roman. a boteza (baptisare). obiecte de cult. de afirmare a apartenenţei la spiritualitatea latină. în timpul persecuţiei lui Athanaric din anul 372. creştin (christianus). înecat în râul Buzău. care va suferi o moarte de martir.Stanciu Diana. Caracterul latin al creştinismului daco-roman rezultă şi din terminologia de bază păstrată în limba română: biserică (basilica). Axipolis etc. relaţiile cu Imperiul de Răsărit şi implicarea directă a autorităţii Bizanţului în răspândirea noii credinţe printre triburile germanice. de vreme ce în timpul marilor persecuţii din 303-304 sunt pomeniţi numeroşi martiri la Tomis. Mormintele a patru martiri din această epocă s-au descoperit într-o criptă sub altarul basilicii din Niculiţei. Aici a predicat Sava Gotul. semn al victoriei noii religii. cruce (crux) etc. mai ales printre soldaţi. contribuind la desăvârşirea unor procese etnice de la mijlocul şi din a doua jumătate a mileniului I. Basilica de la Slăveni era decorată cu simboluri creştine. creştinismul a devenit element de identitate etnică. unui martir. cu „biserici” şi preoţi. iar scheletul descoperit într-o criptă aparţinea. se găseau comunităţi creştine.

Etnogeneza românească nu poate fi socotită o „enigmă” şi nici un „miracol”. printr-o evoluţie lentă. Baza etnică a romanizării a format-o populaţia autohtonă(geto-dacii) la care s-au adăugat coloniştii. Concluzii Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă faptul că strămoşii noştri îşi au rădăcini de peste patru milenii. italiana. Prin romanizarea geto-dacilor. Acest proces este atestat cu izvoare istorice. Limba română şi poporul român s-au format în spaţiul aflat la nord şi la sud de Dunăre. în secolele VII-VIII a apărut un nou popor.din care. alături de care se află şi limba română. spaniola. în principal arheologice şi lingvistice. atât ca factor al romanizării. Procesul romanizării s-a desfăşurat nu numai în Dacia.Consecinţa romanizării a fost formarea populaţiei care vorbea latina populară. poporul român. 20 . Din limba latină s-au constituit limbile romanice: franceza. În confruntările cu armata Imperiului roman.Stanciu Diana. portugheza. ci şi în alte teritorii cucerite de Roma. XII C Romanizarea 5.daco-romanii. getodacii au dovedit un înalt eroism pentru apărarea pământului strămoşesc. Geto-dacii au dezvoltat o civilizaţie înfloritoare. cât şi ca rezultat al acesteia. de mai multe secole s-au format limba română şi poporul român.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->