P. 1
Poetica Reiterarii La D.matcovschi

Poetica Reiterarii La D.matcovschi

|Views: 1,158|Likes:
Published by Virginia Lesnic

More info:

Published by: Virginia Lesnic on May 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/27/2012

pdf

text

original

Universitatea de Stat din Moldova

Referat
la tema:

,,Poetica reiterării la D.Matcovschi”

Coord: Dr.confer., Adriana Cazacu Elaborat:Masterandă, I., Lesnic Virginia

Chişinău 2012

1

intră în melodie cu energia cuvântului deja modelată. apărîndu-se de ameninţarea neantului printr-un sentiment necontrafăcut al valorilor vieţii.Matcovschi îşi propune pe alte meridiane şi în alt context temporal să intoneze o cîntare a pătimirii noastre în versuri accentuat mesianice peste care se varsă lacrima tremurată a unui colţ de ţară românească înstrăinat. / Din taină greierul coboară / Şi cântă dincolo de geană (Sărut. în diverse poziţii. pentru că e sfântă. încruntată care se infiltrează în dedesubturile înfiorate ale versurilor. De asemenea. dacă e să vorbim filozofic. / Ea se cântă (De patrie). Figurile limbajului sunt cele mai exploatate în univesrul său poetic. Păstrînd proporţiile. bătut nemilos de vînturile istoriei. tot astfel Matcovschi are un suflet înăsprit şi totodată mioritc-înseninat de basarabean. vitregit. care cere prelungire de sens în acordurile muzicale şi intonaţiile vocii ca la simbolişti: Şi cântă dincolo de geam. D. În acest sens poezia lui Matcovschi denotă un patos etic. predispusă învăluirii cantabile. „Prin el poetul îşi asigură trecerea în ancestral şi abisal”. în special repetiţiile. / Ea se poartă-n suflet. ca şi cea blasfematorie. fireşte. ca o „melodie” indivizibilă în elemente constitutive. Se consideră că „orice poezie se prezintă ca un sunet specific. Poetul este situat între un dincolo şi un dincoace de hotarul existenţial. am spune că D. fiind alimentată stăruitor de sevele bogate ale tradiţiei. Tonalitatea elegiacă şi sentimentală. a abisului ontologic. numite de O. În poezia lui Matcovschi ea are rol conducător. putem constata că muzicalitatea versurilor lui Matcovschi se datorează alteori ritmului prozodic. justiţiar. Brik alăturate: Te aştept uşoară. ne vorbesc despre un dramatism organic sau chiar un suflet tragic ardent. această expresie aparţine lui Titu Maiorescu. contribuie la sporirea virtuţilor muzicale ale discursului poetic. binelui. mievreiilor moderne”. în această marcare sentimentală şi elegiacă a versului un substrat biografic după cum Goga are să zicem un suflet vulnerabil de ardelean. Plenitudinea trăirii întregului spectru al acestui sentiment este axa fiinţei poetului deschisă frumosului. fulguşoară 2 . comportând în sine o tonalitate melodioasă. se trăieşte. mâna ta). Matcovschi în mod programatic străină. Ea este o expresie a unui strigăt existenţial.. deontologic. Însuşi poetul versurilor de mai jos explică: Dragostea de Patrie. a unei stări de nelinişte dramatică resimţită în faţa destinului şi. sublimului şi închisă tuturor nonvalorilor. / Bătrânul greier la vioară. Autorul versurilor citate şi al multor texte preferate de compozitori. Identificăm. Reluarea sunetelor.Matcovschi este de asemenea un cultivator de poezie clasică. iubito. Produc un efect eufonic deosebit. specific poeziei tradiţionale. Muzicalitatea poeziei înseamnă armonie la gradul gândirii. cu o valoare de sine stătătoare”. / Nu se ţipă. plăcută. fireşte.Poezia lui D.

spre care converg conotaţiile celorlalte cuvinte. mamă (Mama). Această concentrare de vocale deschise nu numai că sporeşte melodicitatea versului. că există/ Muntele. nu mai puţin complexă pentru limbajul poetic – sunetul. / te aştept la margine de ţară. / Peste nespus cuvânt. începutul tuturor începuturilor. acestea sânt cuvintele. / Lângă pragul casei noastre. zbuciumata! . ă. Iată doar câteva din ele.cheie. pentru „tot ce este profund şi autentic naţional”. / spre dăinuirea Basarabilor (Doina). Tocmai o atare înţelegere a cuvântului ca element principal al textului literar explică predilecţia poetului pentru reluarea anumitor cuvinte în diverse poziţii ale versurilor. unde se repetă consoana m.„Repetarea unui cuvânt oarecare pricinuieşte o intensificare a semnificaţiei sale” *3. dintre cele mai sugestive: Această pasăre ce bate la fereastră/ cu-aripa ei de şoaptă şi de dor/ înveşniceşte. clipa noastră. sfântă. înălţătorul!. poeziile sale iradiază o armonie deplină la toate nivelurile. declaşând o muzică gingaşă ce mângâie auzul cititorului şi desfată inima. „Cuvântul. dar şi ca urmare a îmbinării acesteia cu vocalele deschise şi semideschise: a. / Vorba ta ne-a legănat. nădejdea tuturor nădejdilor”. şi dragă mi-i. durere-nsetată (Mărgioară). / nu că-i bogată şi frumoasă. temelia tuturor temeliilor. Mişcarea este sensibilizată graţie reliefării lichidei l. / şi scumpă mi-i. constatăm predilecţia poetului pentru repetarea lui a şi ă. / Să te apleci iubito. totuşi. dar şi sugerează dragostea imensă a poetului pentru plaiul natal. De cele mai multe ori. Exemple: Durere flămândă. mărturisită de el într-o inspirată profesiune de credinţă intitulată Cuvântul. Ca rezultat. Matcovschi nu putea să piardă din vedere această realitate. / în vocală. Ne-a durut pământul. în următoarele versuri extrase din poezia Încet: Încet-încet. / Ne-a durut 3 . Aici mi-i casa şi-i aleasă. Sensibil la caracterul foarte complex al fenomenului lingvistic. / Am crescut cu alţi copii de-o seamă. D. Te aştept în steaua cea polară / legănată-abia-abia de vânt. în cuvânt (Te aştept). ca spicul / Cel legănat de vânt. putem constata cu uşurinţă că ea se conţine în cuvintele cheie ale poeziei: Ce minune. 269]. în silabă. De exemplu. e. pământul – / Fir de mac şi fir de gând. Palma ta ne-a mângâiat. Ce minune. p. pentru părinţi. La Dumitru Matcovschi versurile sunt perfect echilibrate. comparaţia realizează un paralelism între două planuri: cel al naturii şi cel uman. Convingerea scriitorului e că la început a fost cuvântul / Şi de aceea în cuvânt / A-ncăput. că există / Marea mare. / dar că-i aproape inimii (Eu nu sunt pasăre). Lecturînd avem senzaţia că se fredonează un cîntec la pian. Deşi poetul nu face uz în repetarea acestei consoane. avînd o proporţie a sunetelor vocalice şi consonantice. Succesele de creaţie ale autorului îşi au explicaţia şi în dragostea sa pentru cuvânt.(Te aştept). / Lângă pomul cel rotat. Am tăcut. înseamnă totul. În ceea ce priveşte utilizarea asonanţelor. pentru Dumitru Matcovschi. Zbucium şi bucium astă lume impostoare (Crucea). În ceea ce priveşte frecvenţa aliteraţiilor este ilustrativă poezia Ce minune!. rotund.

Nu mă satur de dor. devine un element structurator al întregii poezii: Dor. care fiind la timpul trecut. comportă nuanţe noi în context. unde repetiţia relevă intensitatea trăirilor eului liric. Părinţii. care s-a infiltrat în sufletul poporului într-o anumită perioadă istorică. De un cântec mor. / Durere călită şi friptă pe tavă. / De copilărie. plural. Veşnica teamă. basarabeană. unde substantivul durere este reluat la început de vers de nouăsprezece ori (Durere flămândă. Sunt expresive epitetele durere nebună. Sufletul. evidenţiat nu numai prin reluare. iudită. care susţine că: „Dumitru Matcovschi este un maestru în mânuirea anaforei” [4. În unele cazuri amplasarea repetiţiei anaforice comportă un efect artistic deosebit. exprimă o stare existenţială comună. în felii tăiată. eul liric transmite stări sufleteşti trăite intens. Remarcabile potenţări şi tensiuni comportă poezia Dor.cuvântul. / Durere pizmaşă. care trezesc la viaţă toate simţurile receptorului. Am tăcut (Caznă). repetiţia verbului la timpul prezent sugerează durata. / Toată ziua dor. / Şi tot mi-e dor. / De un cântec dor. Te aştept. iar acest fapt este accentuat de adjectivele flămândă. În cel de-al doilea caz sunt reluate două verbe (am tăcut. Iubirea ca o taină. ne-a durut). durere călită.: Cuvântul. Bucuraţi-vă. hăitaşă). durere. care oferă textului o nuanţă afectivă puternică. şi durerea lui se aşază în vers parcă de la sine. sărată. p. În exemplul dat acest substantiv are o deosebită semnificaţie. din spontaneitatea inspiraţiei divine. În primul caz. remarcăm că Dumitru Matcovschi recurge mai frecvent la anaforă (ex. însetată. Cad. durere corvoadă / Şi Basarabia sacrificată. / Durere osândă cu sârmă ghimpată. În acest sens. De Mesia. moldavă. prin repetarea substantivului (durere). / unde s-a născut veşnicia. / durere sălbatică. că lexemul dor care este anaforă şi epiforă. / spurcată. În această poezie poetul face uz de repetiţie. datină. Însuşi poetul mărturiseşte în poezia Chipul tău: Cred în dor şi cred în stea polară. / durere tâmpită. / durere cumplită. / Durere nebună. durere flămândă. De o liturghie. Pentru a ne convinge de acest lucru vom analiza procedeul anaforic în poezia Mărgioară. accentuând destinul dramatic al Basarabiei pe parcursul istoriei. 6]. Sufletul poetului sângerează. iar sensul deplin este dezvăluit tocmai în final prin versurile: Durere. / De o poezie. Şi poezia). / Durere orfană. Pâinea. Putem observa. mai sfâşietoare. la câini aruncată. putem aminti afirmaţia lui Theodor Codreanu. Mor. Cuvântul-cheie durere. nr. durere sărmană.I. În ceea ce priveşte poziţia termenilor repetaţi. relevând sentimente profunde trăite continuu. durere-nsetată. durere trufaşă. Te aştept în orice dimineaţă / şi în orice seară te aştept (Te aştept) etc. De asemenea versurile din final vin 4 . pers. / De izvorul cel fermecat. Toată ziua mor. Mărgioară. ci şi prin schimbarea determinantului. pe când în altele e mai puţin semnificativă. / De satul nostru uitat. Iar în ultimul exemplu. laşă. naţională. Cu fiecare vers durerea poetului e mai mare.

În poezia . p. cum ar fi în poezia Spasm: Plouă cu noapte. Plouă cu zi. / Această pasăre durerea ce ne ştie / la un soroc de bătălie grea). repetarea unui cuvânt în acelaşi text nu echivalează cu repetarea mecanică a uneia şi aceleiaşi noţiuni. secera de lună şi trilul de ciocârlie” [5. graţie lui cumulul imaginilor avansează într-un adevărat crescendo. / Plouă cu roşu. doina ca îndemn la cunoaştere.). 107] O varietate a repetiţiei. După Carlos Bousõno am putea include în cadrul procedeului reiterativ şi „gradaţia” [7. În acest caz intervine unul din cele mai eficace procedee – gradaţia. / şi de-aceea în 5 . plouă cu gri. / Plouă cu verde. / Plouă sălbatic. / Plouă cu lacrimi. cu a iubi. este epifora (termenul provine din gr. p. construcţia anaforică a poeziei generând un anumit dinamism în dezvăluirea motivului principal – dăinuirea şi binefacerile doinei – şi a celor secundare (doina ca expresie a iubirii. epiphora „punere la sfârşit”). Deosebit de valoros se dovedeşte acest procedeu de construcţie când. Construcţii epiforice atestăm în poeziile: Dor.Doină”(Această pasăre ce bate la fereastră / cu-aripa ei de şoaptă şi de dor. / cu glas de maică scumpă şi de prunc. „De regulă. Plouă cu brun. Anume această durere este cauza durerilor actuale: „doare graiul. p. plastice şi sugestive. Putem constata cu uşurinţă că repetiţiile epiforice nu se întâlnesc la fel de frecvent ca şi cele anaforice. Ea constituie cel mai adesea dovada prezenţei unui conţinut semantic unic. p. doina ca mijloc de alinare a sufletului etc. Se disting mai multe trepte în întregirea sensului acestui cuvânt. Plouă barbar. „toate acestea culminând cu „definiţia” doinei ca imbold la luptă până la victoria jinduită” [5. p. / Plouă cu galben. Cuvântul. care „defineşte repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte în poziţie finală” [1. după principiul colajului o cumulare de imagini. a unei stări de nelinişte dramatică” [1.să ne accentueze încă o dată că poezia lui Matcovschi este „o expresie a unui strigăt existenţial. / Această pasăre ce zboară peste moarte / şi are suflet de pământ şi grai. p. gradaţia ascendentă (mai este numită şi climax) punctează expresiv amplificarea impresiilor şi percepţiilor eului liric ca urmare a jertfirii poporului basarabean. dar de un mai mare grad de complexitate” [4. / Plouă cu verbul cel sfânt – a fi. nebun. / Plouă cu dorul de dor. care în succesiunea lor sugerează o creştere sau o descreştere progresivă” În exemplul dat.138]. Pământul de rouă etc. Deseori prin repetiţie se obţine. doare sufletul. 472] . gradaţia artistică a sentimentelor şi ideilor personajului liric permiţând o acumulare progresivă de amănunte şi detalii concrete. 272].. dor bocetul. cu chinovar. 30]. / Această pasăre stăpână peste toate. 31]. acestea la rândul lor fiind reamintite de dogoarea mistuitoare a unei dureri de demult. opusă anaforei. care constă în „aranjarea într-un şir enumerativ a unor termeni. În poezia Cuvântul procedeul epiforic La-nceput a fost cuvântul.

asigurând continuitatea prin renaşterea continuă a elementelor universului. tălmăceşte o intensă trăire sufletească a eului liric. probabil pentru a o avertiza de ceea ce este posibil să se întâmple. stare pe care vrea să i-o transmită şi iubitei. / şi toată noaptea nu-ţi mai afli locul). / şi pomul de rouă. / şi omul de rouă. / şi clopotele bat în veşnicii). Repetarea insistentă a verbului auzi exprimă o stare psihologică obsedantă. părăsit! / Şi acest munte sihlui pe care-l sui / în genunchi şi coate! / Şi această nebună singurătate). a conjuncţiei copulative „şi” în poziţie iniţială. bolnav de dor! / Şi acest vad uitat. pâine: În ţara de rouă / pământul de rouă / şi cerul de rouă. precum şi în interiorul versului înaintea unor termeni enumeraţi. / şi-n ţara de rouă. / şi-n ţara de pâine… Observăm. prin care eul liric îşi exteriorizează zbuciumul său lăuntric. ridicându-se sus. iubito este construită dintr-o succesiune de interogaţii retorice. un răspuns de la iubită. Finalul poeziei este 6 . de soare rămâne. părinţii. frunză. repetarea conjuncţiei şi încetineşte cursul cursul frazei şi reliefează termenii enumeraţi. / de rouă şi ploaia ce plouă / în ţara de rouă. uşori ca aburii. Semnificative în acest sens sunt poeziile: Invidia (Şi nu mai poate mâna ţine tocul / şi inima ne-mpovărează nu ştiu cum. de regulă. iar în cea de-a treia cu lexemul pâine. / şi cerurile porţile-şi descuie. / şi-n ţara de frunză. iubito. susţinută de tehnica repetiţiei. / şi steaua de rouă. În cea de-a doua strofă cuvântul rouă este înlocuit cu frunză. În poezia Părinţii repetiţia conjuncţiei şi ajută la conturarea imaginii sfinte a părinţilor. în înălţimile astrale şi care trec lent pe alt tărâm. El apelează la simţurile iubitei. polisindenton = „întrebuinţarea mai multor conjuncţii”). figură de stil ce rezidă în repetarea excesivă. Părinţii (Şi ei. Dar cuvântul / şi mai greu! Ca dorul meu favorizează focalizarea semnificaţiilor lui. fără ca să survină vreo modificare în structura strofelor. de fapt. / şi pasărea iarăşi de rouă. dispuse simetric.cuvânt / a-ncăput întreg pământul. către ceruri suie. Sufletul (Şi această lume mare. neîndurătoare! / Şi acest popor umilit. fir de mac şi fir de gând / Greu pământul. dar tocmai lumina soarelui constituie fondul sau centrul nuclear. unde în calitate de epiforă apar lexemele: rouă. imensă şi barbară? / Auzi cum pică stea neprihănită / Din sfântă şi haotică nemoarte? / Auzi cum umblă furii să ne fure / Păcatul şi oftatul ce ne doare? / Auzi cum ţipă pasăre târzie / Prevestitor şi lacom sub fereastră? Această modalitate interogativ-retorică. / acelaşi rămâne. pentru confirmarea senzaţiilor sale: Auzi. noaptea cum se lasă / Din nicăieri. cu excepţia celei de-a patra: Şi numai părintele Soare rămâne. iradiant prin care se prefigurează lumea în procesul metamorfozei ei. Poezia Auzi. ci cere mai mult participarea ei afectivă. Eul liric nu solicită. cele trei serii epiforice creează antiteza dintre ceea ce este veşnic şi ceea ce este trecător. De o valoare poetică semnificativă este acest procedeu în poezia Pămîntul de rouă. creînd impresia de acumulare progresivă a trărilor şi senzaţiilor eului liric. desprinzându-se încet de pământ. Fiind excesivă. În poezia lui Matcovshi apare destul de frecvent polisidentul (gr. că de fapt.

[6. întrucât sânt reluate încă o dată în finalul poeziei. care sunt demarcate doar formal. va să vie / Cea zi cu soare orbitor dealbastră. de un fir de optimism: Dar va să vie. de ce? Starea psihologică obsedantă este comunicată prin reluarea începutului întrebării retorice: Omule. fiind de fapt unitare în exprimarea unui gând. când ai aflat / că eşti pe de-a-ntregul drept? / Omule. În piesa lirică Acolo coliziunea psihologică se comunică prin anumite mijloace lingvistice. în bucium. în poeziile care valorifică modelul popular. În stihie. // Mi-ai dăruit un trandafir. Elementul muzical este predominant. / Îl am în palmă şi-l admir. în aceste cazuri. / când ţi-au spus să fii un altul / şi nu cel adevărat? / Omule. de ce-ai răbdat / şi ţi-ai zăvorât în piept / inima. dar în acelaşi timp. / Un veac întreg l-aş admira. iar strofa a IV-a dezvoltă ideea enunţată în cea de-a III-a: Şi toamna încă n-a venit. / În noapte adâncă-adâncă. Prin urmare. / În ploaie. reiterarea îşi are partea ei de contribuţie la conturarea unei anumite stări reflexiv-emoţionale şi a tonalităţii discursului liric.pătruns totuşi.. accentuează armonia versului şi constituie un factor de evidenţiere a ritmului. circumscrie valori psihologice. iau forma unui automatism de vorbire. obsesiile. de ce-ai tăcut / când pe suflet ţi-au călcat. refulările. găsim la Dumitru Matcovschi în poezia Romanţă în doi. desemnând revenirea neîncetată în conştiinţa vorbitorului a unui gând sau a unei imagini. Dar unde? Acolo. / Dar trandafirul clipă e . de rătăcire. În Vânt. Versurile Şi vara încă n-a plecat. Elementele repetate au rolul. Astfel. cel care conferă textului cantabilitate. / Ca şi 7 . / Ah se uită rău la mine / Toate zânele. // Acolo. Eul liric conştientizează condiţia dramatică a omului pe pământ. Iar în poezia Omule. / Ochii mei sunt negri-negri.127] Uneori repetiţia. // Un veac întreg l-aş admira. se creează o stare de neştiinţă. cum ar fi repetarea obsesivă a adverbului unde: Acolo. / Dar tâmpla ta s-a luminat. / Şi vara încă n-a plecat. tocmai de-a face trecerea şi lăgătura dintre strofele consecutive atât de unitare în expunerea unei idei. Un exemplu elocvent în acest sens ne oferă şi poezia Bade-badiule: Ochii mei sunt negri-negri. Dar unde? Acolo. de ce ai strâns / mâna care te-a lovit / şi ţi-ai aplecat obrazul / şi de ea l-ai alipit? Menţionăm şi existenţa unei categorii de repetiţie. / Ca ţărânele. Aceste strofe sudate prin intermediul refrenului se completează reciproc. în zare. mai cu seamă. Strofa a III-a dezvoltă ideea enunţată în cea de-a II-a. ce se materializează prin repetiţie. Exemple ce ne demonstrează acesre fapt interesante sub aspectul dat. // Şi toamna încă n-a venit. dar şi fericirea ce poate fi obţinută în viaţa de dincolo. // Acolo.. Prin urmare repetiţia dată serveşte drept element de conexiune. în care versul repetat este reluat în două strofe consecutive unde se completează între ele. / În zbucium. Prin inserţiunea acestui adverb. totuşi. Un alt procedeu de filiaţie folclorică este refrenul. Dar unde? Acolo. / Cel care-a înflorit abia. În această poezie repetiţia asigură legătura dintre două strofe consecutive. / Dar părul meu a-ncărunţit. de incertitudine. / Şi toamna încă n-a venit sânt totodată şi refren.

proprii mai ales stilului oral. De exemplu. intensitatea expresiei sporeşte. Patrie. refrenul Şi nu mai vine cine mi-e drag.. / Ai. / Ai. Hai. / Şi nu mai vine cine mi-e drag. / Frânge-arcuşul lăutare. iubire? E-n zadar. Patrie). / rupe strunele! [. autorul a ajuns să-i dea o expresie nouă. / Iar viaţa trece. pelinul. / Ai. În poezia Cine mi-e drag. / Când fraţii mei ară şi seamănă. şi planul semantic. poetul Dumitru Matcovshi exprimă crezul său poetic: Scriu pentru tine. / Doru-i de-o viaţă şi nu-i de-o oră. în revenirile lui successive.. a unui cerc. / Să te-alung din suflet ? E târziu. Patrie. Este semnificativ faptul că poetul. pelinul floare de pustiu. / Iarăşi şi iarăşi rămân cu ele / De veghe la hotarele ţării (Scriu pentru tine. / Tăcute poeme de dragoste. / Simple poeme de dragoste. cea mai frumoasă. Nu putem să nu remarcăm că. în acest caz. pădure soră. compusă din 4 strofe. pelinul.]. Valoarea refrenului. Creaţia poetică a lui D. pelinul. / Descânt cu ele şoptit / Bobul de grâu aruncat în brazdă. repetând în întregime prima strofă la mijlocul şi la sfârşitul poeziei. // Ochii mei sunt negri-negri. / Şi. / Mă consideră regină / Toate rudele. mă-mbată. lăutare. / Şi-n fiece primăvară devreme. Uneori gradul intensităţii corespunde el însuşi unui conţinut. [. floare de bărbat. / Alături de fraţii mei. devine. Această analiză relevă modul în care D. exprimă gîndul dominant al comunicării.. le utilizează şi le dezvoltă refrenul poetic. Aceste posibilităţi ale vorbirii. Repetiţia dată a influenţat. Putem constata că repetiţiile convertite în refren adâncesc lirismul muzical al creaţiei poetice. / Şi trece-o vară c-un dor pribeag. reliefează planul semantic al sintagmelor sau termenilor consideraţi individual.Repetiţia obţine unitatea contextului şi relieful lui.278]. Matcovschi. / Ai. Matcovschi actualizează elemente folclorice româneşti rămase vii şi active în cultura noastră. floare de băut este reluat de trei ori. / Dar cu cântecul! / Ochii mei sunt negri-negri / Ca tăciunele.] Scriu pentru tine. expresia unei nelinişti. S-a spus adeseori că. floare de amar. care înseamnă la sfârşitul primului catren o simplă constatare. după cum observăm. iar în final eul liric declară: Pădure-mamă. / Să te-ngrop în taină e durut. lucrează ca element de legătură între fraze şi. troiene cad. şi în acelaşi timp. a unei obsesiuni. refrenul Să te plâng. a unei dezamăgiri profunde: Pădure verde. nu provine din creşterea intensităţii lui. anume prin insistenţa refrenului. în acest exemplu. ci din întemeierea lui mai profundă. De cele mai multe ori. / Ca descântecul. de confesiune intimă. în poezia Cu numele tău.dudele. de atitudine etică sau 8 . / Să te calc în tină? E păcat. Succesiunea refrenelor marchează. dă compoziţiei forma închisă a unei linii revenite la punctul de plecare. o adâncire treptată. pornind de la imaginea populară a pelinului „floare de amar”. prin refren. prin insistenţă.. [3. pădure deasă. / Cea mai adâncă. / Şi nu mai vine cine mi-e drag. la răscruce de vreme ajuns.

de fiinţa iubită. 9 . Astfel. Poetul îşi găseşte o formulă proprie. între lacrima exteriorizată şi plânsul introvertit. muzicală şi senină. Ceea ce a demonstrat D. de simplitate binefăcătoare prin diferite tehnici individuale. dorul de oameni. dar şi arta de a scoate din vers o melodie fascinantă cu instrumente foarte simple şi de a păstra o notă de prospeţime şi candoare. de limba maternă. Matcovschi în toate volumele sale de poezii este o bună stăpânire a prozodiei. de casa părintească. cucereşte prin simplitatea şi claritatea discursului. faţă de care rămâne fidel de-a lungul anilor. mobilizatoare sau combativă. versul său se arcuieşte fără eforturi şi artificii între imn şi descântec.civică. sensibilitatea faţă de cuvânt. prin armonia sonorităţilor. între afirmaţie şi negaţie. între strigăt mesianic şi şoaptă lăuntrică. dar şi a sentimentelor sale profunde: dorul de viaţă.

24. Botezatu E. Lăzărescu Gh. Chişinău: Centrul editorial al U. Un Don Quijote basarabean. 331 p. 5-6 10 . Anghelescu M. Ionescu C. Ciocanu I. Cimpoi M. 347 p. 511p. Inovare. Bousõno C. nr. Prometeu. Bucureşti: Univers.M. 1970. 2003. Coordonator Emil Boldan. Cartea Moldovei. 4. Dumitru Matcovschi – drum prin timp. Chişinău: ed.. Literatura română. Revistă de Ştiinţă. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. 2. Codreanu Theodor. 6. Dumitru Matcovschi: “Părinţii” // Limba română. 476 p. În: Dumitru Matcovschi – poet şi om al cetăţii. Vol. 2002.Bibliografie: 1. Ghilaş A. Poetul şi vadurile sale. 541 p. 2009.S. Studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar. 3. Dicţionar de terminologie literară. 5. Cultură şi Artă. 2004. În cartea lui: Teoria expresiei poetice. I. Reiteraţia. Poezia ca strigăt existenţial.3 (14) 7. nr.. În: Orientări artistice şi stilistice în literatura contemporană. Chişinău: ed. 1994.. Akademos.

11 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->