Biserica condusa de piata

Gary E. Gilley

Partea 1

La primul reper, cu mult optimism si speranta, lovesc cu putere mingea Top Flight #2. O urmaresc cu
entuziasm, pe deplin incredintat ca micuta minge alba va pluti, acoperind distanta dintre mine si prima
gaura, dar descopar ca am trimis-o de fapt in padurea din stanga. Hotarat sa nu repet o performanta atat
de "necaracteristica", imi corectez un pic pozitia la al doilea reper, dar mingea cade totusi in lacul din
dreapta. Ajuns la a treia gaura, sunt sigur ca am rezolvat toate problemele. Aplic mingii o lovitura de
care si Tiger Woods ar fi mandru, convins ca va scutura frunzele copacilor aflati la 50 de metri de mine,
ca sa constat ca de fapt am atins doar in treacat varful mingii, trimitand-o inofensiv catre traseul
doamnelor din apropiere. Frustrat si umilit, decid ca in runda asta n-are rost sa mai socotesc punctele si
ma indrept abatut spre urmatorul reper. Nemaiasteptandu-ma la nimic bun, lovesc mingea fara prea
mare tragere de inima. Spre marea mea uimire, mingea zboara drept si lung. Sunt din nou in forma,
concluzionez eu. Mi-am revenit - pana la urmatoarea lovitura. Ah, bucuria jocului de golf. Si eu m-am
apucat de el ca sa ma relaxez!?
Biserica, asa cum poate fi observata de-a lungul istoriei, imi aminteste mult de loviturile mele la golf.
Penduleaza constant dintr-o extrema in cealalta, permanent corectandu-se, gresindu-si tinta, cautand
frustrata rezolvarea problemei. Ocazional mai trimite cate o minge dreapta, dar repetarea ispravii e un
lucru rar, urmatoarea lovitura fiind din nou gresita.
Luati de exemplu miscarea de crestere a bisericii. Dupa ce au vazut cum o mare parte a bisericii se
multumeste sa castige teren putin cate putin, cu un scor nesemnificativ, unii au decis ca trebuie sa
existe o cale mai buna. Biserica nu penetreaza societatea; ea nu atrage masele; nu are un impact
suficient pentru Evanghelie. Nu se punea problema ca liderilor bisericii nu le pasa, nu, lor le lipseau
doar cunostintele necesare, uneltele cu care sa produca schimbarea. Evanghelia era inca "puterea lui
Dumnezeu pentru mantuire" (Romani 1:16), insa era respinsa imediat de prea multi ascultatori. Se
parea ca e nevoie de noi metode pentru a ajunge la cei pierduti, noi tehnici de promovare a bisericii, noi
ambalaje pentru mesajul Evangheliei. Oamenii, ni se spunea, nu resping Evanghelia lui Hristos, ei
resping formele, filozofiile si metodele noastre invechite, neatragatoare.
Vreau sa examinam aceste afirmatii impreuna. Vom spune inca de la inceput ca expertii in cresterea
bisericii, o crestere care tine seama de cererea si oferta de pe piata, este sensibila la "cautatori", ei bine,
acesti experti au inteles corect cateva lucruri. Ei cheama la excelenta, nu la mediocritate; la o
evanghelizare agresiva, nu la indiferenta; la directie si scop, nu la o umblare fara tinta; la inovatie si
creativitate, nu la traditionalism; la dedicare, nu la indolenta. In toate aceste lucruri, trebuie sa-i
laudam. Pe de alta parte, la fel ca loviturile mele de golf, ei au exagerat cu corecturile in domenii
importante. Aceste domenii trebuie analizate cu grija si realiniate cu Biblia.
Desi vom examina scrierile diverselor persoane care vorbesc pentru miscarea condusa de piata, ne vom
concentra atentia asupra a doua biserici reprezentative: Saddleback Valley Community Church in
Orange County, California, si Willow Creek Community Church de langa Chicago. Aceste biserici au
slujit drept modele care reprofileaza felul in care "facem biserica" in zilele noastre. De fapt, multi se
refera la aceste biserici si la clonele lor ca la "bisericile noii paradigme". Bisericile din intreaga lume,
chiar si cele care spun ca resping miscarea de crestere a Bisericii, imita multe din metodele propuse de
cei din Saddleback si de "Creekers". Si altii au scris despre cresterea bisericii, insa aceste doua biserici
au reusit sa obtina rezultate, iar pentru succesul lor sunt venerate si adorate de comunitatea evanghelica
moderna.
Noua paradigma
Exista numeroase lucruri nelinistitoare in legatura cu miscarea condusa de piata pentru cresterea
Bisericii si le vom examina in detaliu cu alte ocazii. Totusi, as vrea sa punem acum cateva intrebari: Ce
este de fapt biserica noii paradigme? Cum functioneaza o astfel de biserica? In ce se deosebeste ea de
bisericile mai traditionale? Ce face ea bine? De ce creste? Ce putem invata de la ea?
Mai intai, trebuie sa facem distinctia dintre megabiserici si bisericile noii paradigme. Megabisericile
sunt definite ca fiind acelea cu o participare la inchinare in medie sau peste 2000 de persoane, insa
aceste biserici uriase vin in tot felul de forme si culori. Unele sunt mari centre de predicare si invatare,
altele sunt carismatice, altele sunt doar ceva mai mult decat niste cluburi sociale. Bisericile noii
paradigme, pe de alta parte, sunt identificate printr-o filozofie a slujirii conceputa intentionat pentru a
produce o crestere numerica. In metodologiile lor de crestere a bisericii, se acorda mai multa atentie
strategiei de piata, tehnicilor de afaceri si demografice, decat instruirii nou-testamentare. Aceasta nu e o
critica in acest punct (desi vom critica aceste tactici mai tarziu), este o simpla observatie. Cititi
literatura reprezentativa scrisa de expertii in cresterea bisericii (de ex. Biserica Condusa de Scopuri
[The Purpose Driven Church], de Rick Warren din Saddleback; Comercializarea Bisericii [Marketing
the Church], de George Barna si Inauntrul mintii lui Harry, care nu merge la biserica [Inside the Mind
of Unchurched Harry], de Lee Strobel) si veti descoperi in aceste lucrari o multime de tehnici de
marketing si doar in treacat referiri la cartea Faptelor Apostolilor (manualul de inspiratie divina cu
privire la cresterea bisericii), sau la alte pasaje din Scriptura.
Un articol interesant, de tipul celor care formuleaza sistemul noii paradigme, se gaseste in revista
American Demographics (American Demographics, aprilie 1999, "Cum imi aleg religia [Choosing My
Religion]," pp. 60-65, de Richard Cimino si Don Lattin). Merita sa citam cateva afirmatii din acest
articol, pentru ca revista American Demographics pare sa redea cel mai fidel dorintele si aspiratiile
americanilor. Conform acestei reviste, oamenii de azi declara ca sunt:
interesati de spiritualitate, nu de religie... In spatele acestei transformari sta cautarea dupa
experienta spirituala, o religie a inimii, nu a mintii. Este o exprimare religioasa care reduce
importanta doctrinei si a dogmei, sarbatorind experimentarea directa a divinului - numit fie
"Duhul Sfant", fie "constiinta cosmica", sau "adevaratul eu". Este practica si personala,
preocupata mai mult de reducerea stresului decat de mantuire, mai mult terapeutica decat
teologica. Conteaza mai mult sa te simti bine, nu sa fii o persoana mai buna. Trupul e la fel
de important ca si sufletul... Unii experti in marketing au inceput sa o numeasca "industria
experientei" (Ibid., p. 62).

"Membrilor acestor adunari", cred autorii, "le pasa la fel de mult de serviciile de ingrijire a copiilor cat
de puritatea doctrinara, acorda mai mare atentie stilului muzical decat pregatirii teologice a pastorului"
(ibid.). Daca aceste lucruri sunt adevarate, care ar trebui sa fie reactia bisericii? Consultantul in
marketingul bisericii, Richard Southern, ne incurajeaza sa avem "o transformare esentiala a paradigmei
in modul de functionare al bisericii, punand nevoile potentialilor clienti inaintea nevoilor bisericii
institutionale. Generatia de dupa Al Doilea Razboi Mondial [tinta inevitabila a bisericilor noii
paradigme] se gandeste la biserici ca la supermarketuri, ei vor optiuni, alegeri, avantaje... Numeroase
sondaje de opinie arata ca americanii sunt la fel de religiosi ca intotdeauna - poate chiar mai mult ca
niciodata... Dar ceea ce este in declin e loialitatea americanilor fata de o anume grupare religioasa sau
fata de traditie... In 1958 doar 1 din 25 americani si-au parasit gruparea religioasa in care au crescut.
Astazi, mai mult de 1 din 2 au renuntat sau au plecat in alta parte... Megabisericile protestante au
devenit raspunsul evanghelicilor la supermarketuri, promovand servicii de genul inchinare, ingrijirea
copiilor, cluburi de sport, grupuri de recuperare in 12 pasi a dependentilor, si locuri de parcare
garantate" (Ibid., p. 63).
Rezultatul firesc in cazul liderilor bisericii, care absorb cu nesat o astfel de literatura, este ca acestia au
inceput sa foloseasca "studii demografice computerizate si alte tehnici sofisticate de marketing pentru a
umple bisericile" (Ibid., p. 62). Vestea buna e ca nu conteaza ce crede o anumita biserica, pentru ca
"oricine poate invata aceste tehnici de marketing si abordare. Nu trebuie sa-ti schimbi teologia sau
convingerile politice" (ibid.). Din aceasta fantana de "adevaruri" demografice izvoraste o intreaga
industrie de experti care predau tehnici de marketing a bisericii. Un astfel de expert este Christian A.
Schwarz, directorul Institutului de Dezvoltare Naturala a Bisericii [The Institute for Natural Church
Development]. Schwarz afirma ca intre 1994 si 1996, organizatia sa a realizat "cel mai cuprinzator
proiect de cercetare despre cauzele cresterii bisericii care a fost intreprins vreodata in biserica crestina...
Mai mult de 1000 de biserici de pe toate cele cinci continente au fost implicate in acest studiu" (ABC-ul
dezvoltarii naturale a bisericii [The ABC's of Natural Church Development], de Christian A. Schwarz).
Din acest munte de date culese, Schwarz a observat opt caracteristici ale bisericilor care cresc. Acestea
sunt: imputernicirea liderilor, slujirea orientata spre daruri, spiritualitatea entuziasmata, structurile
functionale, inchinarea inaltatoare, grupurile mici holistice, evanghelizarea orientata catre nevoi si
relatiile pline de dragoste. Mai tarziu vom examina mai indeaproape unele din aceste calitati, insa in
acest punct doua lucruri ne intereseaza in mod deosebit. Schwarz afirma ca aceste principii
functioneaza in orice biserica din lume si ca, daca toate caracteristicile sunt prezente, aceste principii
vor functiona de fiecare data. "Fiecare biserica in care calitatea fiecareia din aceste caracteristici a
atins un anume nivel... este o biserica in crestere. Exista un prag al calitatii - care poate fi reprezentat in
termeni statistici exacti - peste care o biserica va creste intotdeauna" (ibid., p. 23).
O calitate cu o importanta speciala pentru bisericile in crestere din zilele noastre o reprezinta serviciile
de inchinare pline de entuziasm. Schwarz isi intreaba cititorii: "Este serviciul de inchinare o experienta
inaltatoare pentru cei care iau parte la el? Aceasta este domeniul care separa in mod clar o biserica in
crestere de una care stagneaza. Oamenii care participa la servicii de inchinare inaltatoare declara in
unanimitate ca serviciul bisericii este - pentru unii crestini acesta e un cuvant aproape eretic -
'distractiv'" (ibid., p. 14).
Bisericile in crestere creeaza o atmosfera, un mediu distractiv. Astfel, distractia a inlocuit sfintenia ca
scop al bisericii. Timpul petrecut intr-un mod placut a devenit criteriul unei biserici excelente, in
crestere, pentru ca distractia si spectacolul sunt cerute de consumatorii bisericii. Cu toate acestea,
pasajele din Scriptura care incurajeaza bisericile sa devina oaze de distractie, dupa cum banuiti, din
pacate lipsesc.
Hai sa jucam "Vrei sa fii milionar". Intrebare pentru 500.000 de dolari: Care biserica a fost o biserica in
crestere in cartea Apocalipsa? Biserica din Laodicea (Apoc. 3:14-22), care se considera bogata si nu
avea nevoie de nimic, sau biserica din Smirna (Apoc. 2:8-11), care era descrisa ca saraca, in necazuri si
confruntata cu o mare persecutie? Aveti poate nevoie de un indiciu? Iata-l: Dumnezeu a spus despre
biserica din Laodicea ca o va varsa din gura Lui, insa despre biserica din Smirna a spus ca va primi
cununa vietii. E confuz, nu-i asa? In mod clar, biserica in crestere nu era pe placul lui Dumnezeu, in
timp ce biserica in necaz era. Merita sa ne gandim la acest lucru in timp ce mergem mai departe.
Cine e liderul grupei noastre?
Incercarea de identificare a bisericilor noii paradigme, in ce priveste doctrina sau gruparea religioasa
din care fac parte, este o incercare de fixare a gelatinei pe perete - o problema dificila, in cel mai bun
caz, iar in cel mai rau caz, e un lucru imposibil. Aceste biserici trebuie identificate pe baza filozofiei de
crestere a bisericii, schitata mai sus. Agenda bisericilor noii paradigme este stabilita de Willow Creek si
de cvasi-gruparea religioasa intitulata Asociatia Willow Creek [WCA]. WCA este o vaga asociatie a
sute de biserici care si-au aratat interesul in metoda si filozofia de crestere a bisericii prezentata de
biserica comunitatii din Willow Creek. Toti membrii WCA sustin ca sunt evanghelici, gruparile din care
fac parte fiind diverse: prezbiterieni, luterani, baptisti, metodisti si penticostali. In multe comunitati,
inclusiv in a noastra, membrii WCA cuprind atat biserici evanghelice cat si liberale. Bisericile noii
paradigme nu sunt unite de doctrina, ci de filozofie, o filozofie bazata pe principii conduse de piata.
Insa e oare o biserica condusa de piata un lucru atat de rau? Pana la urma, o multime de oameni par sa
fie mantuiti iar bisericile sunt pline. Rick Warren prezinta filozofia noii paradigme intr-un mod pozitiv
in cartea sa foarte populara Biserica Condusa de Scopuri [The Purpose-Driven Church]. Descriind
slujirea bisericii din comunitatea Saddleback Valley, Warren demonstreaza cu abilitate ca multe
principii de crestere a bisericii sunt pur si simplu de bun simt pe de o parte, iar pe de alta parte, tin de o
conducere hotarata si agresiva. Multe din sugestiile lui Warren sunt excelente. Bisericile ar trebui sa
tina seama de curatenie si atractivitate, unde vor parca vizitatorii si cum se vor simti acestia atunci cand
ne trec pragul. Ar trebui sa luptam pentru excelenta si sa dam ce avem mai bun pentru a comunica
adevarul lui Dumnezeu. Trebuie sa dorim sa crestem - insa in modul corect. Warren declara: "Fiecare
biserica trebuie sa devina mai fierbinte prin partasie, mai profunda prin ucenicizare, mai puternica prin
inchinare, mai larga prin slujire, mai mare prin evanghelizare (Biserica Condusa de Scopuri, de Rick
Warren, p. 48).
Cine poate sa nu fie de acord cu aceste cuvinte? Cine poate contrazice afirmatia ca bisericile au nevoie
sa stie de ce exista (scopul lor), canalizandu-si energiile in acea directie, in loc sa rataceasca fara tel,
asa cum fac multe dintre ele? Iar in privinta evanghelizarii? Warren si bisericile noii paradigme se
pregatesc sa-i castige pe cei pierduti. In timp ce multe biserici isi irosesc energia pretioasa in dezbateri
cu privire la culoarea perdelelor din hol, bisericile din Saddleback si Willow Creek isi concentreaza
atentia incercand sa-i aduca la Hristos pe cei care nu vin la biserica, cum sunt Harry si Sam din
Saddleback. Nu poti decat sa admiri felul in care pun accentul pe lucrurile cu adevarat importante. In
acest scop, Willow Creek in particular, a facut o pasiune din incercarea de intelegere a celor nemantuiti
din jurul lor (Harry si Mary care nu vin la biserica), pentru a le putea comunica Evanghelia cu si mai
mare eficacitate.
Cei din Willow Creek stiu care sunt interesele si pasiunile lui Harry, telurile si problemele acestuia. Ei
inteleg cum functioneaza mintea lui si fac tot ce le sta in putinta ca sa faca crestinismul relevant.
Bisericile care cresc, o fac pentru ca isi concentreaza atentia in primul rand asupra celor pierduti si
asupra vizitatorilor. Acestea nu sunt biserici care au devenit multumite de ele insele si se complac intr-
un mediu confortabil. Nici unul din aceste lucruri nu e gresit; problemele apar in detalii. Dupa ce au
ocolit Biblia, bisericile noii paradigme cauta adesea noi surse pentru a-si dezvolta sistemele. Poate nici
unei alte surse nu i se acorda atata importanta in bisericile "sensibile la cautatori" cata i se acorda lui
George Barna si Grupului de Cercetare Barna. Barna, replica bisericii pentru George Gallup [renumit
statistician american, care a dat numele frecventelor sondaje de opinie realizate in prezent - n.trad], a
aprins mai multe focuri in cercurile crestine prin cartile sale, cum ar fi Broasca din ceainic [The Frog
in the Kettle] si Marketingul Bisericii [Marketing the Church]. Intr-una din cartile sale recente,
Marketingul Bisericii, pregatirea terenului pentru seceris [Church Marketing, Breaking Ground for the
Harvest], Barna declara ca el, si cei asemenea lui, au castigat batalia ideologica in legatura cu
marketingul bisericii (p. 13,14). In alte cuvinte, doar acei cativa lipsiti de initiativa, imaginatie si
entuziasm mai pot pune sub semnul intrebarii validitatea strategiei de marketing. Marketingul, apropo,
este definit de Barna ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activitatile ce duc la un schimb de
bunuri de aceeasi valoare intre doua parti de comun acord."
In alte cuvinte, "activitati precum reclamele, relatiile publice, planificarea strategica, studiul audientei,
distribuirea produselor, colectarea de fonduri si atribuirea de preturi produselor, dezvoltarea unei
declaratii de viziune si a unui serviciu de asistenta a clientilor, toate acestea sunt elementele
marketingului. Cand toate aceste elemente sunt combinate intr-o tranzactie in care partile implicate
schimba bunuri de valoare echivalenta, a avut loc un act de marketing" (p. 19).
Barna ne asigura ca bisericile isi vand (sau promoveaza) produsul in acelasi fel in care supermarketul
Wal-Mart vinde pantofi iar Sears vinde unelte. Insa care e produsul bisericii? Ce incercam sa vindem
consumatorilor? Acest produs trebuie promovat cu grija, pentru ca, spre deosebire de pantofii si
uneltele care atrag unii consumatori, Evanghelia este repulsiva, o nebunie pentru cei nemantuiti
(1Corinteni 1:18-23).
Cum promovam un astfel de produs? Schimband ambalajul. Observati tehnica subtila de atragere a
clientilor folosita de Barna in filozofia lui:
Slujirea, in esenta, are acelasi obiectiv ca si marketingul - sa implineasca nevoile oamenilor.
Slujirea crestina, prin definitie, implineste nevoile reale ale oamenilor oferindu-le solutii
biblice pentru circumstantele vietii (p. 21).

Schimband ambalajul slujirii crestine, inclusiv al mesajului Evangheliei, dupa cum vom vedea, Barna l-
a facut atractiv. Daca ii convingem pe oameni ca Hristos a murit ca sa le implineasca nevoile, se vor
alinia in fata usilor noastre ca sa ne cumpere produsul. Insa oare acesta e mesajul Evangheliei? Oare
Barna doar a schimbat ambalajul, a infrumusetat "produsul" Evangheliei, sau i-a inlaturat scopul si
valoarea? O intrebare importanta de care atarna atat de mult - o intrebare la care merita sa ne gandim in
articolele noastre viitoare.

Partea a 2-a

David Wells deplange starea bisericii noii paradigme: "O mare parte a ei e plina de stratageme,
dispozitive, artificii si tactici de marketing, incercand fara rusine sa se adapteze la lumea noastra
postmoderna, seaca si orbita de pacat... Prea putin ni se vorbeste despre sfintenia lui Dumnezeu. Iar
fara viziunea oricarei realitati a acestei sfintenii, Evanghelia devine un lucru banal, viata isi pierde
profunzimea, Dumnezeu este transformat intr-un produs ce trebuie vandut, credinta devine o activitate
recreationala ce trebuie indeplinita, iar Biserica se transforma intr-un club al unor oameni cu aceleasi
gusturi" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 180). Grave acuzatii; sa fie oare
adevarate?
Retorica standard folosita de bisericile noii paradigme este ca in acestea se invata acelasi mesaj, aceeasi
Evanghelie ca in bisericile evanghelice mai traditionale, diferenta constand doar in metodologia si
filozofia slujirii. Lee Strobel (fost pastor invatator la Willow Creek Community Church) scrie:
"Obiectiile aduse [la adresa bisericii conduse de piata] se refera in general la metoda folosita pentru
comunicarea Evangheliei, nu la mesajul in sine, in consecinta suntem liberi sa folosim creativitatea pe
care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta mesajul lui Hristos in moduri noi, relevante pentru
audienta noastra tinta" (Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica [Inside the Mind of
Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, p. 168). Lucrurile pur si simplu nu stau asa. Desi unele
metode ne deranjeaza, mesajul transmis este cel care ne ingrijoreaza cu adevarat. In partea a 4-a a
acestei serii vom demonstra ca, desi bisericile noii paradigme si-au imbracat Evanghelia in roba
evanghelicalismului conservator, aceasta este in realitate o mascarada, un costum care mascheaza un
mesaj al Evangheliei ce ar fi fost de nerecunoscut cu doar cativa ani in urma. Deocamdata trebuie sa
examinam metodologiile pentru care bisericile noii paradigme au devenit faimoase: strategiile lor
conduse de piata. Pana la urma, faptul ca bisericile noii paradigme sunt cunoscute ca fiind "conduse de
piata" nu e lipsit de temei. Am ales sa nu folosim aceasta eticheta in exclusivitate pentru ca aceste
biserici sunt unice si in alte privinte, insa abordarea lor condusa de piata este cu siguranta caracteristica
lor distinctiva.
Ce este o biserica condusa de piata?
Unora din biserica condusa de piata nu le place acest nume. Ar prefera mai degraba "condusa de
scopuri" (dupa titlul cartii influente a lui Rick Warren, Biserica condusa de scopuri[The Purpose-
Driven Church], sau "sensibila la cautatori" (dupa Bill Hybels). Insa altii, cum ar fi George Barna (cel
mai respectat cercetator de marketing al evanghelicilor) nu ezita sa spuna lucrurilor pe nume. In lucrari
precum Promovarea bisericii prin marketing [Marketing the Church] si Ghid pas cu pas pentru
promovarea Bisericii prin marketing [A Step-by-Step Guide to Church Marketing], Barna schiteaza
pentru pastorii care nu au avut privilegiul sa fie absolventii unui curs de marketing (Ghid pas cu pas
pentru promovarea Bisericii prin marketing, p. 15), cum trebuie facut acest lucru in biserica. Referitor
la dezbaterea din cercurile evanghelice cu privire la marketing, Barna declara ca aceasta s-a incheiat si
expertii in marketing au castigat (p. 13-14).
Daca e adevarat (iar cineva care viziteaza biserici din toata tara, de la liberale la conservatoare, si
observa imitarea principiilor de marketing, va trebui sa fie de acord ca Barna are argumente puternice),
ce s-a castigat mai exact (sau s-a pierdut, depinde de unghiul din care privesti)?
Barna defineste marketingul ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activitatile ce duc la un
schimb de bunuri de aceeasi valoare intre doua parti de comun acord." Barna continua si ofera
presupuse exemple de marketing din Scriptura, inclusiv exemple de promovare a Evangheliei prin
marketing (cf. pp. 20,23,77). Din nefericire, pentru a-si sustine strategia de marketing cu versete din
Scriptura, el trebuie sa denatureze semnificatia acestora. De exemplu, Barnaba este oferit ca exemplu
de strategie de marketing (p. 23). Barna scrie: "Barnaba a reusit sa rezolve cu succes o problema de
marketing sau de 'relatii publice' atunci cand a indepartat teama primilor ucenici de Pavel,
convingandu-i pe acestia ca Pavel nu mai era persecutorul Bisericii" (Fapte 9:26,27) (p. 23). De
asemenea, si Isus Isi datoreaza renumele marketingului, spune Barna (p. 23), pentru ca reclama prin viu
grai, de la om la om este "cea mai eficienta metoda de reclama din lume". Dupa definitia lui, orice
proclamare a oricarui mesaj crestin este un act de marketing. El ne spune apoi ca toate bisericile
folosesc strategii de marketing, insa unele nu isi dau seama de acest lucru; bisericile noii paradigme au
dus pur si simplu marketingul la un nou nivel. Insa filozofia de marketing este o abordare foarte diferita
de metodele folosite in Scriptura pentru raspandirea Evangheliei, dupa cum sper sa demonstrez in
aceste articole, insa haideti sa privim acum la definitia marketingului pe care ne-o ofera Barna.
Conform acestei definitii, poate fi Evanghelia promovata prin marketing? Este Evanghelia "un schimb
de bunuri de aceeasi valoare intre doua parti de comun acord"? Haideti sa vedem. Evanghelia este
oferita prin har (o favoare nemeritata) si primita prin credinta. In aceasta tranzactie Dumnezeu ne
primeste pe noi, noi Il primim pe El (bunuri de aceeasi valoare?). In aceasta tranzactie noi primim
neprihanirea lui Hristos, El ia pacatele noastre asupra Lui (bunuri de aceeasi valoare?). Procesul de
piata este distrus incepand chiar cu definitia acestuia, atunci cand "produsul" este Hristos.
Dar este oare Hristos produsul aceste abordari conduse de piata? Barna ar spune ca da, insa observati
explicatia lui: "Slujirea, in esenta, are acelasi obiectiv ca si marketingul - sa implineasca nevoile
oamenilor. Slujirea crestina, prin definitie, implineste nevoile reale ale oamenilor oferindu-le solutii
biblice pentru circumstantele vietii" (p. 21). Desi nu afirma acest lucru, sunt sigur ca, daca ar fi
intrebat, Barna ar spune ca noi implinim nevoile reale ale oamenilor aducandu-L inaintea lor pe Hristos
(retineti, va rog, ca "slujirea", pentru bisericile noii paradigme, care au devenit centre evanghelistice,
inseamna eforturile lor de a-L aduce pe Harry, care nu merge la Biserica, la Hristos). Insa este oare
scopul Evangheliei acela de a implini nevoile pe care le simt oamenii? Acesta e motivul pentru care a
venit Hristos? Vom studia acest subiect mai in detaliu in urmatorul articol, insa in acest punct trebuie
cel putin sa protestam in fata unei astfel de intelegeri a Evangheliei.
Evanghelia nu inseamna sa-i aducem pe oameni la Hristos pentru a li se implini nevoile. Conform
Scripturii, Evanghelia este vestea buna ca pacatosilor pierduti li se pot ierta pacatele si pot primi in
schimb neprihanirea lui Hristos. Aceasta este nevoia reala a omenirii, nevoia pentru care a murit
Hristos. Biserica noii paradigme nu are nici o problema sa admita ca adevarata nevoie a lui Harry este
mantuirea de pacat. Insa ei nu cred ca Harry va raspunde unei astfel de Evanghelii pana cand nu o vom
ambala intr-o oferta atragatoare. Nevoile pe care le simte Harry, spun ei, constituie spartura in
fortareata prin care putem ajunge la el pentru ca adevarata lui nevoie spirituala sa poata fi implinita.
Conform cercetarilor lor de marketing, Harry nu e interesat de adevar (Inauntrul mintii lui Harry si
Mary, care nu merg la biserica, de Lee Strobel, p. 56); de aceea, el nu reactioneaza pozitiv la "Asa
vorbeste Domnul" (ibid., p. 50). Harry nu e interesat nici de viitor (inclusiv de cer) (ibid., p. 57); de
aceea, incercarea de abordare prin care il facem interesat de destinul lui vesnic este zadarnica. Lucrul
de care e interesat Harry este sa se simta bine, sa aiba o imagine buna despre propria persoana. El
intreaba: "Ce ma poate ajuta sa scap de durere?" (ibid., p. 56); el e interesat de "casatoria lui, prieteniile
lui, cariera lui, vindecarea ranilor din trecut, si asa mai departe" (ibid., pp. 58, 59). La randul ei, Mary,
care nu merge nici ea la biserica, e atrasa de acele biserici in care "femeile au acces la conducere si
influenta" (ibid., p. 76) (adica o abordare egalitarista). Daca vrem sa atingem aceasta generatie, trebuie
sa "promovam" Evanghelia ca fiind ceva care da rezultate (adica inlatura durerea si aduce fericirea).
"Cele mai eficace mesaje pentru cautatori sunt acelea care se adreseaza nevoilor pe care le simt ei"
(ibid., pp. 213-214). Totusi, aceasta abordare nu este luata din Scriptura, este luata din cercetarile de
marketing si din ultimele tendinte ale psihologiei populare. Nimeni nu neaga ca exista multe beneficii
pentru viata crestina, insa aceste beneficii nu trebuie confundate cu Evanghelia. Evanghelia nu are de-
a face cu ajutarea lui Harry sa-si formeze o imagine mai buna in legatura cu propria persoana sau cu
circumstantele vietii; ea are de-a face cu razvratirea lui impotriva unui Dumnezeu sfant, care il va
condamna in cele din urma la iad daca nu se pocaieste si nu se increde in Hristos pentru iertarea
pacatelor. Deosebirea dintre abordarea condusa de piata si abordarea biblica consta in mare parte in
intelegerea acestei diferente fundamentale.
Evaluarea pietei
Tinand cont de faptul evident ca metodologia condusa de piata da rezultate (aproape toate bisericile
mari si cu crestere rapida din America au urcat in trenul miscarii conduse de piata) si admitand ca
suntem oameni pragmatici, care ne inchinam la picioarele zeitei succesului, ce defecte grave am putea
gasi in aceasta miscare? Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le luam in considerare.
Mare e bine, mica e rau; sau Unde au plecat toti oamenii?
Cele mai multe biserici din America sunt mici. 50% din biserici au in medie mai putin de 75
participanti in orice duminica si doar 5% atrag mai mult de 350, conform sondajelor lui Barna. Aceste
statistici nu pot fi contrazise; problema e cu interpretarea lor. Expertii in cresterea bisericii folosesc
aceste numere pentru a dovedi ca biserica si-a pierdut relevanta - nu mai are un impact semnificativ
asupra societatii. Oare asa stau lucrurile cu adevarat? David Wells ne impartaseste din gandurile sale:
"Cu un secol in urma, in 1890... o biserica protestanta avea in medie 91,5 membri, dintre care nu toti
participau la intrunirile de duminica; un secol mai inainte, in 1776, o biserica metodista avea in medie
75,7 membri. Se pare ca bisericile noastre de azi au aproximativ aceeasi marime pe care au avut-o
intotdeauna, in medie, iar presupunerea ca experimentam acum o reducere drastica trebuie demonstrata
cu claritate inainte de a-i permite sa devina premisa pentru strategii noi si radicale" (Dumnezeu in
pustie [God in the Wasteland], de David Wells, p. 78). De fapt, prezenta la serviciile bisericii in 1937
era in medie de 41% din populatie, iar in 1988 era de 42% (apropiata de 50% la sfarsitul anilor 1950 si
43% in 1999, conform revistei Crestinismul Azi [Christianity Today], 10 iulie 2000, p. 20), ceea ce-l
face pe Wells sa comenteze: "Eforturile lui Barna de a face din megabiserici standardul de normalitate
ca apoi sa argumenteze ca bisericile de marimi obisnuite sunt niste esecuri, sunt pur si simplu
nejustificate si indreptate intr-o directie gresita" (Dumnezeu in pustie, p. 79).
Nu e nevoie sa fii matematician ca sa intelegi ca procentul americanilor care merg la biserica a ramas
constant, si totusi aproape saptamanal apar noi megabiserici, apoi bisericile gigant sunt populate in
mare parte cu oameni provenind din biserici mici. La fel cum lantul de magazine Wal-mart elimina
magazinele mici de familie iar lanturile de restaurante si magazinele de alimente fac acelasi lucru in
domeniile lor de activitate, tot asa megabisericile au acelasi efect negativ asupra bisericilor mici. Insa
mai mare nu inseamna in mod necesar mai bun, iar dupa ce toate numerele sunt inregistrate,
descoperim ca participarea medie la serviciile bisericii (din punct de vedere procentual) nu a crescut, in
ciuda metodelor la care fac reclama aceste megabiserici.
Cine are nevoie de Dumnezeu cand avem programe?
E adevarat, putem cade in capcana simplificarii excesive, insa atunci cand se pune atata accent pe
metodologiile de marketing, putin loc mai ramane, sau mai e nevoie, pentru Dumnezeu. Poate ca unul
din exemplele cele mai strigatoare la cer ale increderii in sine a marketingului este afirmatia ca
mantuirea sufletelor are un pret. Barna sugereaza ca o biserica isi poate stabili ca obiectiv "sa aduca 50
de oameni la Hristos in acest an, printr-un program cu cheltuieli sub 5000 de dolari" (Barna, p. 170).
Deci, putem aduce oameni la Hristos cheltuind cam 100 de dolari de persoana. Devine discutabila
nevoia de rugaciune si incredere in Dumnezeul suveran, cand putem aprecia din punct de vedere
statistic cat costa sa aducem un suflet la Domnul. In apararea lui Barna, aceasta strategie "suflet/dolar"
nu e noua. Atat Charles Finney cat si Billy Sunday au estimat cat costa sa castigi un suflet, pretul adus
de ei era undeva intre 2 si 3 dolari de persoana - un chilipir in comparatie cu cel din zilele noastre. Insa,
desigur, daca tinem cont de inflatie, se pare ca inca poti castiga un suflet destul de ieftin.
Luati cazul consultantului in cresterea bisericii care sustine cu indrazneala ca "intre 5 si 10 milioane de
adulti pot fi adusi inapoi in biserica intr-o luna, daca bisericile adopta trei schimbari simple: 1. Faceti
reclama, 2. Informati oamenii cu privire la "beneficiile produsului", si 3. Fiti draguti cu oamenii (Vezi
"La masa cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 38). Credinta in omnipotenta
tehnicilor de marketing schimba natura bisericii.
Consumatorul e rege
Premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea ca consumatorului trebuie sa i se faca pe plac; el
trebuie sa ramana multumit; trebuie sa i se dea ce doreste, sau a fost programat sa creada ca doreste,
daca vrem sa avem succes. Aceasta premisa functioneaza foarte bine la McDonald's, de exemplu, dar
poate fi aplicata si in cazul bisericii? Cu siguranta ca poate, insa nu cumva biserica si, mai important,
mesajul Evangheliei sunt transformate si denaturate in decursul acestui proces? Ascultati ce spune
Wells: "Adevarul este ca, desi suntem capabili sa promovam biserica prin marketing, nu putem face
acelasi lucru cu Hristos, cu Evanghelia, cu caracterul crestin, cu sensul vietii. Biserica poate oferi
ingrijire pe timpul zilei pentru parintii obositi, stimulare intelectuala pentru generatia obisnuita cu
jocurile video, sentimentul familiei pentru cei singuri si lipsiti - si, intr-adevar, o multime de oameni
vin la biserica exact pentru aceste motive. Insa nici Hristos si nici adevarul Lui nu poate fi promovat
apeland la interesele consumatorului, pentru ca premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea ca
nevoile consumatorului sunt suverane, clientul are intotdeauna dreptate, iar tocmai acest lucru spune
Evanghelia ca nu e adevarat" (Wells, p. 82).
Chiar si revista The New Yorker, renumita pentru comentariile sale la adresa culturii populare, vede o
problema in predicarea condusa de audienta din zilele noastre: "Predicatorul, in loc sa priveasca la
lume, se uita la opinia publica, incercand sa descopere ce ar dori publicul sa auda. Apoi incearca sa
reproduca aceste lucruri, aducandu-si produsul intr-o piata in care si altii incearca sa faca la fel.
Publicul, apeland la cultura noastra ca sa afle despre lume, nu descopera decat reflectarea propriei
imagini. Intre timp, lumea neexaminata pluteste in deriva inspre viitor" (Citat din Guinness, p. 59).
Ce se intampla insa daca consumatorul se schimba?
Merita sa meditam la urmatoarele doua citate: "Cine se casatoreste cu spiritul acestui veac, in curand va
ramane vaduv." "Pentru a fi relevant, trebuie sa spui lucruri care sunt vesnice" (Guinness, p. 63). Ce se
intampla daca consumatorul capricios isi schimba interesele, sau dezvolta noi dorinte, asa cum
inevitabil o va face? Oare pastorul modern din zilele noastre se va trezi calcat in picioare de turma de
maine? Pentru a evita o astfel de tragedie, trebuie sa se tina la zi cu ultimele tehnici de marketing? Va
deveni sclavul sondajelor si statisticilor? Cum va afecta acest lucru felul in care foloseste Scriptura? Nu
trebuie sa avem un glob de cristal care sa ne ajute sa raspundem acestor intrebari; tot ce trebuie sa
facem este sa privim in urma. Biserica a luptat intotdeauna, si adesea a pierdut lupta cu generatia ei.
Exista numeroase paralele cu situatia din zilele noastre. De exemplu, Controversa Declinului
[Downgrade Controversy] din timpul lui Spurgeon a dus in cele din urma la liberalizarea bisericilor
evanghelice din Anglia. Chiar si in America putem privi la schimbarile de la inceputul secolului al 19-
lea provocate de miscarea de trezire, cunoscuta mai bine sub numele de finneyism (de la predicatorul
evanghelist Charles Finney). Guinness considera aceste lucruri ca fiind precedente importante, pentru
ca schimbarea din vremurile noastre "nu este o trecere de la calvinism la arminianism, ci de la teologie
la experienta, de la adevar la tehnica, de la elite la populism, de la accentul pus pe 'slujirea lui
Dumnezeu' la 'asistarea eului' in cadrul slujirii lui Dumnezeu" (Guinness, p. 27). Inca mai avem printre
noi pe unii care au experimentat marea lupta dintre fundamentalism si modernism din prima jumatate a
secolului trecut, in care nume mari ale bisericii au fost tentate sa curteze spiritul veacului. Miscarea a
fost atat de populara incat aproape fiecare grupare religioasa majora din America s-a casatorit in cele
din urma cu spiritul veacului si s-a indepartat de crestinismul biblic. In acel moment s-au format noile
grupari fundamentaliste, cu bisericile, scolile si asociatiile lor. Rezultatele sunt previzibile.
Origen, in secolul al treilea, invata ca "Crestinii sunt liberi sa 'jefuiasca egiptenii' insa li se interzice 'sa-
si faca un vitel de aur' din prada" (Guinness, pp. 30, 31). Usor de zis, insa, dupa cum a demonstrat
istoria, aproape imposibil de facut.
Michael Horton rezuma corect lucrurile, spunand: "In cele din urma, vom descoperi ca am transformat
in intregime partasia sfintilor. Nu a fost nevoie sa aruncam Biblia peste bord, asa cum au facut
modernistii de la inceputul secolului. Nu a fost nevoie sa spunem ca Scriptura nu a reusit sa ofere
raspunsuri lumii moderne, sau sa implineasca nevoile oamenilor contemporani, asa cum au spus
liberalii. Tot ce a trebuit sa facem a fost sa permitem lumii sa defineasca biserica, in loc sa lasam
Cuvantul sa o defineasca" (Viitoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de
John H. Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]" de Michael S.
Horton, p. 254).
Rezumat
Atunci cand vorbim despre promovarea bisericii prin marketing nu ne referim la lucruri cum ar fi
reclamele pentru evenimentele bisericii, asigurarea excelentei in cadrul programului bisericii, o
atitudine prietenoasa fata de vizitatori, sau asigurarea de suficiente locuri de parcare. Nimeni nu neaga
importanta si valoarea acestor lucruri. Marketingul, asa cum e definit de bisericile noii paradigme,
merge mult mai departe, pentru ca punctul lui central este focalizat asupra a ceea ce consumatorul
(Harry care nu merge la biserica) vrea si crede ca are nevoie, in loc sa fie concentrat asupra a ceea ce
Dumnezeu vrea si ce spune El ca are nevoie Harry. In alte cuvinte, bisericile conduse de piata sunt
zidite pe temelia sondajelor de opinie, a studiilor si a ultimelor tehnici, in loc sa fie zidite pe Cuvantul
lui Dumnezeu. Pentru a promova o biserica prin tehnici de marketing in fata celor nemantuiti,
consumatorului trebuie sa i se ofere ce acesta doreste.
Din moment ce consumatorii nemantuiti nu-L doresc pe Dumnezeu, sau lucrurile lui Dumnezeu, ei
trebuie sa fie ademeniti cu altceva. Astfel, apare tentatia ca biserica sa se schimbe, sau cel putin sa
ascunda ce este in realitate, pentru a-l putea atrage pe Harry care nu merge la biserica. In plus, biserica
este ispitita sa-si modifice mesajul pentru a-l face sa corespunda lucrurilor pe care Harry vrea sa le
auda si de care crede ca are nevoie. Rezultatul final este o Evanghelie orientata catre nevoile
ascultatorului, care face apel la natura cazuta a lui Harry in efortul de a-l ademeni sa vina la Hristos,
Cel care poate implini orice nevoi, astfel incat Harry sa se simta implinit si sa aiba o parere mai buna
despre propria persoana. Insa "Pot oare bisericile sa-si ascunda cu adevarat identitatea fara sa-si piarda
caracterul religios? Poate biserica sa-i considere pe oameni consumatori fara sa uite in mod inevitabil
ca acestia sunt pacatosi? Poate biserica sa promoveze Evanghelia ca pe un produs fara sa uite ca cei ce
o cumpara trebuie sa se pocaiasca? Poate biserica sa se promoveze pe sine fara sa uite ca ea nu isi
apartine ci este a lui Hristos? Poate biserica sa urmareasca succesul pe piata fara sa-si piarda
credinciosia biblica?" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 202). Cred ca
raspunsurile la aceste intrebari sunt evidente.

Partea a 3-a
Suntem condusi
Rick Warren, pastorul bisericii comunitatii din Saddleback Valley, in Orange County, California, a scris
cartea fundamentala care promoveaza conceptul evanghelizarii si cresterii conduse de piata a bisericii.
Biserica condusa de scopuri [The Purpose-Driven Church], in care trebuie sa recunoastem ca exista un
numar considerabil de sfaturi practice si folositoare, cu toate acestea contine o filozofie a nevoilor pe
care le simt oamenii, lucru care, in opinia mea, submineaza valoarea intregii carti. Pozitia lui Warren
este ca, pentru a-i putea castiga pe cei pierduti, trebuie sa incepem mai intai cu nevoile pe care le simt
acestia (p. 197 si urmatoarele). El scrie: "[Pentru ca] oricine poate fi castigat pentru Hristos daca
descoperi cheia catre inima acelei persoane" (p. 219). Pentru a descoperi care sunt nevoile pe care le
simt locuitorii din Saddleback Valley, el a organizat un sondaj de opinie printre cei care nu mergeau la
nici o biserica (p.á139). Odata ce nevoile au fost descoperite, s-a implementat un program care sa
castige comunitatea oferindu-L pe Isus Hristos, Evanghelia si Biserica drept mijloace pentru implinirea
acelor nevoi. Warren este atat de devotat acestei abordari incat in statutul bisericii din Saddleback
exista urmatoarea declaratie: "Aceasta biserica exista pentru binele locuitorilor din Saddleback Valley,
ca sa se ingrijeasca de implinirea nevoilor spirituale, fizice, emotionale, intelectuale si sociale ale
acestora" (p. 220).
Pentru a sprijini aceasta filozofie, Warren face doua lucruri. Mai intai Il aduce pe Isus ca model de
castigare a celor pierduti prin intermediul nevoilor simtite de acestia (vezi p. 197 si urmatoarele). Din
nefericire pentru pozitia lui Warren, pasajele pe care acesta le foloseste sunt intelese si aplicate gresit,
ele pur si simplu nu ne invata ca Isus s-a apropiat de cei pierduti prin intermediul nevoilor pe care
acestia le simteau. Dimpotriva, in evanghelizarea facuta de Isus, El intotdeauna a mers direct la inima
nevoii reale a ascultatorilor sai - pacatul care ii separa de Dumnezeu (de ex. Ioan 3, 4; Marcu 10:17-31)
(in contrast cu singuratatea, imaginea negativa despre propria persoana, lipsa de implinire, etc.). In
continuare, Warren se apara spunand: "Inceperea unui mesaj cu nevoile pe care le simt oamenii este
mai mult decat o metoda de marketing! Se bazeaza pe adevarul teologic ca Dumnezeu alege sa Se
descopere omului tinand cont de nevoile noastre" (p. 295). Warren nu ofera nici o dovada teologica
pentru aceasta afirmatie pentru ca, desigur, nu exista nici una. Apostolii ar fi fost absolut uimiti sa
descopere ca invataturile lor, care Il aveau in centru pe Dumnezeu, au fost rastalmacite pentru a pune in
centrul lor omul.
Aceasta abordare a vietii crestine, orientata catre nevoi, este atat de predominanta in tabara celor
"sensibili la cautatori" incat zicala "Gaseste o nevoie si implineste-o, gaseste o rana si vindec-o" a
devenit motto-ul lor neoficial. Os Guinness observa: "Putini sunt aceia care nu sunt de acord ca
invatatura de crestere a bisericii reprezinta o trecere de la dimensiunea verticala la cea orizontala, de la
teologic la practic, de la profetic la prietenos cu cautatorii, de la etern la relevant si contemporan, de la
intaietatea inchinarii la intaietatea evanghelizarii, de la prioritatea ucenicizarii crestine in toate
domeniile vietii la prioritatea slujirii spirituale a bisericii in cadrul bisericii. Insa ce se intampla atunci
cand descoperim ca principiile atat de laudate si accentuate sunt pur si simplu gresite, daca le privim
din punctul de vedere al Scripturii? Ce se intampla daca 'nevoia' de maine este tocmai lucrul trecut cu
vederea astazi? (La masa cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 84).
Continuand linia intrebarilor lansate de Guinness ne-am putea intreba: Ce ofera in realitate bisericile
noii paradigme, astfel incat sa atraga mari multimi de oameni? Este aceasta oferta acelasi vechi mesaj
(mesajul biblic) intr-un nou ambalaj, sau este o mutatie a originalului autentic? Daca se dovedeste a fi o
mutatie, ce efect are ea in prezent si ce efect va avea asupra bisericii moderne?
Noul mesaj
A. W. Tozer ne avertiza cu zeci de ani in urma despre un vant nou care sufla pe campiile bisericii
evanghelice:
Daca inteleg eu bine, crucea evanghelicalismului popular nu este crucea Noului Testament.
Ea este, mai degraba, o podoaba noua si stralucitoare pe pieptul crestinismului increzator si
materialist. Vechea cruce ucidea oamenii; noua cruce ii distreaza. Vechea cruce condamna;
noua cruce amuza. Vechea cruce distrugea increderea in firea pamanteasca; noua cruce o
incurajeaza.

De ne-ar vedea Tozer acum...

In urmatorul articol vom examina care este mesajul Evangheliei. Insa acum vrem sa privim la problema
tot mai des discutata a nevoii (sau nevoilor) omenirii. Ce cred eu ca s-a intamplat este ca biserica
evanghelica a devenit un reflector al timpurilor noastre in loc sa fie un dezvaluitor al adevarului.
"Problema nu e ca crestinii au disparut, ci credinta crestina a devenit atat de deformata. Sub influenta
modernismului, noi, crestinii moderni, suntem literalmente capabili sa castigam lumea in timp ce ne
pierdem sufletele" (Guinness, p. 43).
O istorisire personala
Cum s-a ajuns aici? Ce a reusit sa ne schimbe mesajul dintr-o forta intr-o farsa? O mare parte a
raspunsului o putem gasi in acceptarea aproape in intregime a psihologiei de catre comunitatea crestina.
Primul meu contact cu incercarea de infiltrare a psihologiei in biserica a avut loc in 1972, ultimul meu
an la colegiul biblic. In timp ce ma pregateam pentru lucrarea de pastorat la Institutul Biblic Moody, m-
am cufundat in studiul Scripturii si al teologiei. Pentru ca eram in ultimul an, a trebuit sa fac un curs de
"consiliere pastorala", care s-a dovedit a fi aproape identic cu un curs de psihologie pe care l-am facut
la Universitatea din Virginia. In acelasi an mi s-a cerut sa fiu supraveghetor la dormitorul internatului.
In timpul pregatirii pentru aceasta functie, am fost instruiti cu privire la ultimele tendinte in psihologia
populara, tendinte care, apropo, au ajuns in prezent la gramada de gunoi a psihologiei. Insa pe atunci
imi amintesc cat de uimit am fost sa constat ca, aparent, toate studiile mele despre Scriptura nu au
reusit sa ma pregateasca suficient ca sa ma ocup de problemele reale cu care urma sa ma confrunt in
viitoarea mea slujire. Studiul biblic si cunostintele dobandite erau foarte bune pentru mantuire si
sfintire, insa se parea ca "acolo, in lume", existau anumite probleme care necesitau ceva mai mult decat
solutiile "simpliste" descoperite in Cuvantul lui Dumnezeu. Scriptura, daca priveai mai atent, avea
nevoie de ajutorul lui Freud. Insuficient pregatit sa folosesc noile cunostinte, le-am lasat deoparte. Mai
tarziu, la inceputul lucrarii ca pastor, am decis sa obtin masteratul in psihologie, pentru a-i putea ajuta
pe oameni in problemele lor "reale". Insa imediat mi-a fost cat se poate de clar ca ceva nu era deloc in
regula. Aproape tot ce invatam la cursurile de psihologie contrazicea Scriptura. In concluzie, mi-am
incheiat cariera de asa-zis pastor/psiholog si m-am intors la studiul Scripturii, care s-a dovedit de-a
lungul anilor mai mult decat adecvata pentru orice nevoie si problema cu care m-am confruntat. Intre
timp, cufundat in slujirea mea si in studiul Scripturii, se pare ca am ignorat deturnarea bisericii
evanghelice de catre psihologie din anii 1970 si 1980. Intr-o zi m-am trezit, la fel ca Rip Van Winkle
din nuvela lui Washington Irving, ca sa descopar ca lumea mea, lumea bisericii, s-a schimbat, iar eu am
ramas in urma. Unde s-au dus toti? Cele mai multe biserici vorbeau de-acum despre familii
disfunctionale, imagine neadecvata despre propria persoana, dependenta, programe in 12 pasi, si nevoi,
multe, multe nevoi pe care biserica se presupunea ca trebuie sa le implineasca. Din ce in ce mai multi
crestini isi luau filozofia de viata din emisiunile lui Oprah si Sally Jesse decat de la Isus si Pavel.
Cand liderii crestini au vazut aceasta metamorfoza a poporului lui Dumnezeu, o metamorfoza la
crearea careia au ajutat si ei, puteau fie sa stranga fraiele, sa denunte aceasta caricatura a credintei
crestine si sa se pocaiasca de partea pe care au avut-o la nasterea ei, sau puteau sa urce la bord si sa se
alature paradei. Recunoscand ca asta vroiau oamenii de-acum, asta asteptau, asta au fost instruiti sa
"aiba nevoie", cei mai multi lideri crestini au ales a doua abordare. Dati-le crestinilor psihologia
populara orientata spre implinirea nevoilor, pe care au ajuns sa o iubeasca, au decis ei, insa modificati-o
putin, adaugand putina Scriptura si cateva referinte la Isus - asa nu vor descoperi ca ceea ce inghit nu e
deloc crestinismul biblic, ci o pervertire aproape de nerecunoscut. Nu conteaza daca aceasta abordare a
fost calculata sau a fost adoptata din naivitate, rezultatul e acelasi: o comunitate crestina psihologizata
care nu mai recunoaste diferenta dintre invataturile Scripturii si cele ale lui Carl Rogers (psiholog
american, unul din fondatorii abordarii umaniste a psihologiei), si nu ii mai pasa de aceasta diferenta.
Deoarece crestinul nu se mai deosebea de-acum de necrestin in ce priveste filozofia, amandoi s-au
indragostit de limbajul incarcat de termeni psihologici, iar ofensa crucii a devenit mult mai putin
ofensatoare. Pentru unii a fost nevoie doar de un mic pas (cazul lui Robert Schuller, dupa cum vom
vedea) ca sa dezvolte o biserica psihologizata pentru un Harry (dupa cum il numesc cei din Willow
Creek) deja psihologizat. O astfel de biserica ii poate oferi lui Harry aceleasi lucruri pe care i le ofera
societatea seculara, insa mai bine, pentru ca Isus e mai bun decat Carl Rogers, Oprah si Freud la un loc.
Astfel se face ca - "Bisericile noii paradigme par sa aiba succes, nu pentru ca ofera o alternativa la
cultura noastra moderna, ci pentru ca vorbesc cu vocea acesteia, imitandu-i miscarile" (Pierderea
virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 32).
Putina istorie
Miscarea de crestere a bisericii ii datoreaza mult lui Robert Schuller, care pretinde ca este fondatorul
miscarii, cel putin in America, fiind primul care a lansat abordarea condusa de piata in crestinism.
"Secretul aducerii oamenilor din lume la biserica," spunea Schuller, "este cat se poate de simplu. Aflati
ce ii impresioneaza pe cei din comunitatea voastra care nu merg la biserica" apoi dati-le aceste lucruri
(citat din Serviciile pentru cautatorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A.
Pritchard, pag. 51). Crezand ca predicarea expozitionala este o pierdere de vreme, si imprumutand
filozofia mentorului sau, Norman Vincent Peale, Schuller "a inceput sa comunice un mesaj al
crestinismului concentrat asupra implinirii nevoilor emotionale si psihologice ale oamenilor"
(Pritchard, pag. 53). Schuller si-a descris filozofia de slujire in cartea sa din 1982 intitulata Pretuirea de
sine: Noua Reforma [Self Esteem: The New Reformation], in care a chemat la o schimbare radicala a
orientarii bisericii de la Dumnezeu catre nevoile oamenilor. Cea mai importanta problema pentru
Schuller era sa determine prin diverse mijloace care era cea mai adanca nevoie omeneasca asupra
careia trebuia sa se concentreze biserica. El a decis ca cea mai adanca nevoie a omenirii era pretuirea
de sine, o "nevoie", fiindca veni vorba, care nu e mentionata, nu se face referire la ea, nu e nici macar
sugerata in Scriptura. El a mers mai departe, infasurandu-si teologia si strategia de crestere a bisericii in
jurul acestei nevoi extrem de importante. La inceput, filozofia lui Schuller de crestere a bisericii a fost
intampinata cu dispret si a fost denuntata de crestinii conservatori de pretutindeni. Insa in timp ce
liderii crestini erau in prima linie a frontului teologic impotriva crestinismului orientat catre nevoi, ei au
fost invaluiti din toate partile de pragmatism. Astfel s-a intamplat ca filozofia lui Schuller a avut succes,
iar cei care au folosit-o au avut parte de o crestere numerica exponentiala in bisericile lor. In cele mai
multe domenii, adevarul nu are nici o sansa impotriva succesului; la fel s-a intamplat si in razboaiele
cresterii bisericii.
Daca Robert Schuller a fost arhitectul bisericii prietenoase cu utilizatorul, atunci Bill Hybels, pastor in
biserica comunitatii din Willow Creek a devenit constructorul. Pornind de la premisa ca "Cele mai
eficace mesaje pentru cautatori sunt acelea care se adreseaza nevoilor pe care le simt acestia"
(Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica [Inside the Mind of Unchurched Harry
and Marry], de Lee Strobel, pag. 214,215), Hybels si tovarasii lui s-au hotarat sa determine caror nevoi
simtite trebuia sa li se acorde cea mai mare atentie. Lider al grupului, Hybels a decis ca nu era vorba de
pretuirea de sine, desi nu a respins-o nici pe aceasta, ci implinirea personala (sau cautarea fericirii),
urmata de identitate, companie, casatorie, familie, eliberarea de stres, semnificatia si moralitatea (ibid.,
pag. 70-73). Pentru Hybels, implinirea era nevoia simtita care le cuprindea si le definea pe toate
celelalte.
Deoarece, pentru fondatorii bisericii noii paradigme, nevoile simtite sunt forta motoare din spatele
actiunilor si atitudinilor oamenilor, si deoarece crestinismul, argumenteaza Hybels, este cel mai bun
mijloc de rezolvare a problemelor si de satisfacere a nevoilor de implinire (ibid., pag. 143), el a
dezvoltat evanghelia implinirii personale. Conform cercetarilor din cartea Serviciile pentru cautatorii
din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, canonul dinauntrul canonului la
Willow Creek este acela ca fiintele umane pot fi implinite. Implinirea impregneaza totul la Willow
Creek, conducand chiar la o redefinire a pacatului. "In loc sa prezinte pacatul doar ca egoism si
razvratire impotriva lui Dumnezeu, Hybels il mai descrie si ca o strategie gresita de obtinere a
implinirii" (ibid., p. 177).
Trebuie sa observam ca, desi aceasta strategie a nevoilor simtite nu este derivata din Scriptura, avandu-
si sursele in mod clar in psihologia seculara, cu toate acestea ea va deveni temelia pentru biserica noii
paradigme.
Consecintele
Rezultatul invaziei psihologiei in cultura noastra a fost, dupa cum observa R. Albert Mohler, acela ca
"Americanii sunt acum adeptii fanatici ai cultului implinirii de sine si al autonomiei personale"
(Viitoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John H. Armstrong,
'Evanghelic': Ce cuprinde un nume? ['Evangelical': What's in a Name?] de R. Albert Mohler, Jr., pag.
40). Rolul bisericii a fost sa confrunte duhul veacului, pentru ca, asa cum arata Wells, "Biserica este
interesata de adevar, nu de profit" (Dumnezeu in pustie [God in the Wasteland], de David Wells, pag.
76). Din nefericire, "vindecatorii vremurilor noastre - psihoterapeutii si producatorii de reclame - si-au
extins influenta si in viata bisericii. Vindecatorii nostri seculari au populat biserica cu verisorii lor
apropiati" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 197). Chiar si "limbajul
teologiei a fost inlocuit cu vocabularul terapiei" (Mohler).
Acesti noi verisori au afectat fiecare aspect al vietii bisericii. Luati inchinarea, de exemplu. Pastorul
noii paradigme, Wes Dubin, intra in ofensiva atunci cand sunt criticate serviciile sale de inchinare
orientate catre divertisment. "Ea (inchinarea) nu se rezuma la tristete si judecata de apoi," declara el,
"in care ne luam toti Bibliile si ne plictisim unii pe altii; haideti sa le aratam ca ne putem si distra" (In
Numele lui Dumnezeu [In the Name of God], video cu Peter Jennings. Exista o vreme si pentru
distractie in biserica, insa, categoric, "scopul inchinarii este in mod clar sa exprime maretia lui
Dumnezeu si nu pur si simplu o eliberare interioara sau, si mai putin, amuzamentul. Inchinarea este
teologica, nu psihologica" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], pag. 40).
Apoi mai este problema pacatului. Intr-o lume psihologica, pacatul este redus la boala si dependenta.
Pacatosul nu mai este considerat un depravat, ci o victima. Ce se pierde astfel este capacitatea noastra
de a intelege viata, si pe noi insine, ca pacatosi. Atunci cand biserica sensibila la cautatori adopta
limbajul si teologia psihologiei, ea incearca sa ofere retetele psihologice pentru problemele vietii, nu pe
cele biblice, pentru ca, argumenteaza ea, lumea gandeste acum in contextul psihologiei iar noi trebuie
sa fim relevanti. In loc sa provoace si sa infrunte intelepciunea lumii, biserica moderna urmareste sa o
sfinteasca. Rezultatul este, asa cum avertiza profetul Ieremia in zilele lui, ca ei "Leaga in chip usuratic
rana fiicei poporului Meu" (Ieremia 6:14).
Accentul pus pe psihologie schimba de asemenea si punctul central al bisericii. Pritchard are dreptate
atunci cand spune ca "In loc sa priveasca la fata lui Dumnezeu, aceasta invatatura le sugereaza
oamenilor sa priveasca in oglinda distorsionata a psihologiei moderne" (Pritchard, pag. 233). Pritchard
afirma ca, pe cand participa la serviciile acelei biserici (ibid., pag. 227,235), majoritatea cartilor
vandute in libraria din Willow Creek erau despre psihologie si autoperfectionare, in topul vanzarilor
fiind cartea "Nu mai sunt codependent [Codependent No More]" de Melody Beattie, o carte categoric
anti-crestina. Acest accent pus pe psihologie, "in loc sa-i incurajeze pe cei din Willow Creek sa Il
cunoasca si sa Il iubeasca pe Dumnezeu, ii incurajeaza sa se cunoasca si sa se iubeasca pe sine, sa
dezvolte o puternica pretuire de sine. Scopurile si mijloacele eticii unei persoane se schimba, de la o
orientare centrata pe Dumnezeu catre una centrata pe om... Crestinii din Willow Creek au acceptat
contextul psihologic ca fiind fundamental pentru intelegerea de sine si ca un ghid de incredere pentru
viata de zi cu zi" (Pritchard, pag. 234).
Evaluarea facuta de Pritchard influentei psihologice la Willow Creek este letala. "Ca o ironie, in timp
ce Hybels ii evanghelizeaza pe cei din lume catre crestinism, ii evanghelizeaza in acelasi timp pe
crestini catre lume. In timp ce aceia din audienta care nu merg la biserica (10 procente) se apropie de
crestinism, crestinii din audienta (90 procente) devin adesea mai psihologici si mai lumesti... In efortul
de a fi relevanta, biserica din Willow Creek, in mod ironic, este in pericol de a deveni irelevanta"
(Pritchard, pag. 238-239 - procentele crestinilor si necrestinilor care participa la serviciile bisericii din
Willow Creek sunt estimari bazate pe cercetarile autorului).
Critica adusa de Pritchard abordarii orientate catre nevoi in felul in care intelegem biserica merita un
citat mai lung:
Consecintele neintentionate ale acestei abordari sunt acelea ca Hybels incorporeaza in
invataturile sale de baza parti mari din perspectiva asupra vietii a psihologiei americane,
aratand ca implinirea este o consecinta a vietii crestine. Exista o lipsa de evaluare critica in
abordarea folosita de Willow Creek pentru relevanta. Aceasta abordare bazata pe nevoile
simtite in cele din urma le distorsioneaza crestinismul.

O abordare mai biblica pentru preocuparea curenta a americanilor in legatura cu implinirea

este sa o numim idolatrie, pentru ca asta este. Isus nu garanteaza celor care Il urmeaza ca se
vor simti impliniti. De fapt, in repetate ocazii, se afirma exact opusul: "Eu v-am ales din
mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea" (Ioan 15:19); "N-am venit sa aduc pacea, ci
 sabia" (Matei 10:34); "Daca m-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni" (Ioan 15:20).
Tentatia de a spune ca crestinismul va satisface toate nevoile unui om si ii va asigura
implinirea nu este loiala crestinismului biblic (Pritchard, pag. 200 - sublinierea imi
apartine).

Esecurile neintentionate ale celor din Willow Creek sunt rezultatul unei utilizari necritice
ale diverselor unelte si idei culturale (marketing, psihologie, mijloacele mass-media). In
particular, greselile lor isi au radacina intr-o intelegere superficiala a culturii americane si o
stapanire insuficienta a teologiei crestine (Pritchard, pag. 207).

Expertii sensibili la cautatori vor sa apere marketingul ca o unealta pe care o folosesc pentru a-i atrage
pe mai multi dintre cei asemenea lui Harry, care nu merge la biserica, sa auda Evanghelia. Metodele se
schimba, mesajul ramane acelasi - acesta a cliseul. Ce nu par sa inteleaga in naivitatea lor este ca
mesajul in cele din urma va fi modelat de metoda. Acest lucru e adevarat in special in ce priveste
marketingul, pentru ca el "modeleaza felul in care cineva priveste lumea. Oamenii devin 'consumatori'
si 'audiente tinta'. Acesti consumatori au 'nevoi simtite', pe care 'cercetarea' le descopera cu scopul de a
modifica 'produsul' pentru a implini aceste nevoi" (Pritchard, pag. 244).
Exista o diferenta subtila, dar totusi importanta, intre biserica Noului Testament si biserica noii
paradigme. Biserica, ne invata Noul Testament, trebuie sa Il slaveasca pe Dumnezeu si sa-i invete pe
oameni cum sa-I fie placuti. In acest proces, s-ar putea ca nevoile sa fie implinite, insa scopul bisericii
nu este sa implineasca nevoile oamenilor (cu exceptia nevoii evlaviei). In biserica moderna, nevoia
domneste; Dumnezeu exista ca sa implineasca nevoile lui Harry. Harry vine la Hristos, nu ca sa Il
slaveasca, ci pentru a gasi implinirea si fericirea promisa pentru viata lui. Atunci cand Harry este atras
printr-o filozofie a nevoilor simtite, el nu va ramane atunci cand se renunta la folosirea acestei abordari.
In alte cuvinte, daca Harry este atras la biserica pentru a primi ceva, pentru a-si satisface firea, el nu va
ramane in biserica cand si daca va descoperi ca Hristos il cheama sa-si dea viata pentru El (Matei
16:25). Rezultatul este ca bisericile ridicate pe mlastina superficialului trebuie sa ramana superficiale
daca spera sa-i pastreze pe Harry si pe Mary.
Rezumat
David Wells a pus intrebarile potrivite pentru aceste biserici sensibile la cautatori: "Indrazneste oare
Biserica sa devina relevanta devenind biblica? Este ea gata sa rupa legaturile cu obiceiurile culturale
ale timpului si sa-si propuna ceva cat se poate de absurd, cum ar fi recuperarea atat a cuvantului cat si a
semnificatiei pacatului?" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], pag. 199). "Ma tem ca au fost
semanate de-acum semintele liberalismului total, iar in generatia urmatoare aceste seminte vor ajunge
cu siguranta la maturitate" (ibid., p. 205). Sunt de acord cu ultimul paragraf din cartea Pierderea
virtutii: "Avem nevoie de credinta veacurilor, nu de reconstructia unei credinte condusa de terapie sau
inspirata de comercial. Nu ne putem multumi cu nimic mai putin decat aceasta credinta, pentru ca fara
ea lumea noastra postmoderna va pieri de foame din cauza lipsei Cuvantului lui Dumnezeu" (ibid., pag.
209).

Partea a 4-a

Banii falsi sunt recunoscuti de cei ce stiu sa-i identifice pe cei autentici. Inainte sa examinam mesajul
Evangheliei din bisericile noii paradigme, cel mai bine e sa examinam mesajul Evangheliei asa cum il
gasim in Biblie. In esenta, mesajul Evangheliei e urmatorul: Harry (ca sa folosim termenul folosit la
Willow Creek pentru cei nemantuiti) este un pacatos, in razvratire totala impotriva lui Dumnezeu
(Rom. 3:23; 5:1-12). Desii unii ca Harry sunt religiosi in exterior si unii chiar doresc darurile si
binefacerile pe care le poate da Dumnezeu, nici un Harry nu Il poate cauta cu adevarat pe Dumnezeu si
nici nu Il poate dori (Rom. 3:10-18). Ca rezultat al pacatoseniei lui Harry, el se gaseste sub mania lui
Dumnezeu (Rom. 1:18), se va confrunta cu judecata viitoare (Evrei 9:27), va muri atat fizic cat si
spiritual (Rom. 6:23) si isi va petrece vesnicia in iad (Apoc. 20:11-15).
Din cauza situatiei deznadajduite in care se gaseste Harry si a faptului ca nu poate face nimic ca sa se
rascumpere in ochii lui Dumnezeu (Tit 3:5), Isus Hristos (numai prin har, nu datorita valorii sau
importantei lui Harry, Efes. 2:8) a devenit om, a murit pe cruce (Rom. 5:8) (luand astfel pacatul lui
Harry asupra Lui si satisfacand mania lui Dumnezeu, Evrei 2:17), a inviat din morti pentru ca Harry sa
poata fi mantuit de pacatul lui si sa primeasca neprihanirea lui Hristos (Rom. 4). Desi toate acestea sunt
un dar din partea lui Dumnezeu, Harry primeste acest dar prin exercitarea credintei (Efes. 2:8,9) - doar
crezandu-L pe Dumnezeu pe cuvant, increzandu-se ca Dumnezeu il va mantui doar daca el crede cu
adevarat.
Ce vreau sa demonstrez in acest articol este ca, desi multi din tabara celor sensibili la cautatori vor
subscrie la cea mai mare parte a definitiei Evangheliei de mai sus, in realitate nu acesta e felul in care i
se prezinta Evanghelia lui Harry. Dimpotriva, lui Harry i se spune ca, datorita valorii pe care o are in
fata lui Dumnezeu, Dumnezeu Si-a trimis Fiul ca sa moara pentru el (o negare a harului, conform
pasajului din Evrei 1-2, unde se prezinta argumentul pentru harul lui Dumnezeu printr-o metoda unica,
aratand ca Hristos nu a murit pentru ingerii care au o valoare mai mare decat oamenii, ci a murit pentru
oameni - numai prin har). Lui Harry i se spune ca, daca vine la Hristos, Hristos ii va implini toate
nevoile pe care el le simte si il va conduce spre implinirea personala. Lui Harry i se cere sa se increada
in Hristos, marele "Implinitor al Nevoilor", lucru care va reprezenta sfarsitul cautarii unei vieti de
fericire si implinire.
Eu vreau sa spun ca aceasta nu e deloc Evanghelia, e mai degraba "Evanghelia dupa Mine", sau
"Evanghelia Autoimplinirii", "Noua Evanghelie". "Nu trebuie sa confundam niciodata dorinta noastra
ca oamenii sa accepte Evanghelia," ne avertiza Oswald Chambers cu multi ani in urma, "cu producerea
unei Evanghelii care sa fie acceptata de oameni." "Felul in care definim problema ne va defini
Evanghelia. Daca 'marea problema' a universului este lipsa mea de auto-pretuire, Evanghelia va fi
'descoperirea persoanei dragute care se gaseste in tine'. Daca marea intrebare este 'Cum putem repara
societatea?', Evanghelia va fi un set de agende morale completat cu o lista de candidati aprobati. Insa
oare cat de des discutam 'marea problema' asa cum este ea definita de Scriptura? Problema este mania
lui Dumnezeu" (Viitoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John
Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]," de Michael S. Horton, pag.
256).
Harry ar veni la biserica, insa...
Motivul pentru care Harry nu vine la biserica este, in opinia sustinatorilor metodelor conduse de piata,
ca Harry e o faptura cazuta care L-a respins pe Dumnezeu si este atras prea putin, sau deloc, de
lucrurile lui Dumnezeu. Corect? Nu, nicidecum. Dimpotriva, Harry ar veni cu drag la biserica, si L-ar
primi in cele din urma pe Hristos, daca biserica ar invata cum sa-si faca reclama si cum sa-si prezinte
mai bine produsul. Lee Strobel, fost pastor invatator la Willow Creek, acum in Saddleback Community,
ne asigura ca studiile de marketing au aratat ca "Harry a respins biserica, insa asta nu inseamna
neaparat ca L-a respins pe Dumnezeu" (Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica
[Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, pag. 45). Totusi, Scriptura e foarte
clara atunci cand declara ca omenirea Il respinge pe Dumnezeu (Rom. 3:10-18; 5:1-12; 1Cor. 1:18 si in
cont.). Lucrul pe care ni-l arata studiile de marketing este ca oamenii nu si-au respins dumnezeii creati
de imaginatia lor - insa ei nu Il cauta pe adevaratul Dumnezeu.
Ce am invatat de fapt din studiile de marketing este ca motivul real pentru care Harry nu vine la
biserica este pentru ca biserica e plictisitoare, previzibila, irelevanta, flamanda dupa bani (ibid., pag.
80) si nu ii implineste nevoile (ibid., pag. 58). Biserica noii paradigme opereaza sub credinta ca Harry
este "Ostil fata de biserica, prietenos fata de Isus Hristos" (ibid., pag. 47). Ei "au conceptia gresita ca,
daca vrem sa castigam lumea pentru Hristos, trebuie mai intai sa castigam favoarea lumii. Daca putem
face lumea sa ne iubeasca, Il vor accepta si pe Mantuitorul nostru. Scopul exprimat de filozofia
'prietenoasa cu utilizatorul' este sa-i faca pe pacatosii neconvertiti sa se simta comfortabil auzind
mesajul crestin" (Credinta nechibzuita [Reckless Faith], de John MacArthur pag. 52 [tradusa in
Romana cu titlul Criza spiritualitatii - n.trad.]).
Cum sa ajungem la Harry cu Evanghelia
Este clar, atunci cand cineva studiaza Scriptura si nu studiile de marketing, ca mesajul Evangheliei
prezentat de biserica sensibila la cautatori este gresit inca de la radacina - are o antropologie defecta. Ea
il considera pe Harry ca avand o atractie, chiar o prietenie fata de Dumnezeu, insa aceasta e inabusita
de metodele invechite ale bisericii. Odata ce este acceptata aceasta premisa, metodologiile bisericii
'prietenoase cu utilizatorul' sunt logice. Tot ce ramane de descoperit este ce doreste Harry intr-o
biserica, si intr-un Dumnezeu, pentru ca sa-i putem oferi aceste lucruri intr-un ambalaj atractiv. In alte
cuvinte, sa-i facem o oferta pe care sa n-o poata refuza. Pe partea negativa, trebuie sa intelegem ca
"Harry, care nu merge la biserica, nu raspunde bine la cineva care predica despre porunci de genul 'Asa
vorbeste Domnul' (ibid., pag. 50). Nu vom ajunge la inima lui Harry folosind cheia adevarului. Pentru
ca, vedeti dumneavoastra, Harry e un pragmatist; intrebarea lui e: functioneaza crestinismul? (ibid.,
pag. 56). Harry mai e si un existentialist; Experienta - nu evidenta - este modul lui de a descoperi
lucrurile" (ibid., pag. 59).
Stiind de-acum ca Harry nu este motivat de poruncile lui Dumnezeu, nici nu e interesat de adevar,
putem abandona abordarea directa. Pentru ca el cauta ceva care sa-l ajute sa-si atinga scopurile in viata
si sa se simta bine in acest proces, suntem gata sa impachetam Evanghelia intr-un fel care sa-i atraga
atentia. Biserica noii paradigme face acest lucru concentrandu-se asupra Evangheliei nevoii simtite.
"Problema Bisericii din zilele noastre este ca pur si simplu crede ca, fara ajustari, Evanghelia nu va fi
prea interesanta pentru oamenii moderni" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag.
207). Trebuie deci sa trecem la ajustari.
Evanghelia nevoii simtite
Din psihologie, biserica sensibila la cautatori a descoperit ca atat generatia de dupa al Doilea Razboi
Mondial cat si cea imediat urmatoare, -->
Au invatat sa se astepte sa le fie implinite nevoile, sa li se asigure slujbe, sa aiba bani
disponibili, sa li se rezolve problemele. Rezultatul este o generatie de tineri adulti care
doresc si asteapta totul imediat. Viata trebuie traita pentru prezent. Prea putini sunt
constienti ca exista o filozofie care spune ca trebuie sa ne facem planuri pe termen lung,
trebuie sa lucram din greu pentru ca maine lucrurile sa fie mai bune. E generatia "acum",
prea putin interesata de vreo religie care vorbeste despre sacrificii, cer, sau o viata mai buna
candva, in viitor. Ei vor sa auda despre o credinta care functioneaza acum si are rezultate
imediate (Strobel, pag. 57).

Daca asa stau lucrurile, cum trebuie sa proclamam Evanghelia in fata unei generatii rasfatate,
egocentrice, care cere societatii sa-i indeplineasca orice moft? Generatiile anterioare, inclusiv cele
biblice, ar fi folosit aceste trasaturi drept dovezi ale pacatului in viata lui Harry. Ele l-ar fi chemat pe
Harry sa se pocaiasca de un astfel de stil de viata, l-ar fi chemat la credinta in Hristos pentru iertarea
acestor pacate. Apoi l-ar fi provocat pe noul credincios Larry sa-si abandoneze egocentrismul, l-ar fi
chemat la o viata de sacrificiu de sine, lasand cu smerenie ca Duhul lui Dumnezeu sa-l transforme dupa
asemanarea cu Hristos.
Insa biserica moderna vede lucrurile diferit. Strobel scrie: "Provocarea noastra, in acest caz, este sa
ajutam aceasta noua generatie de oameni care nu merg la biserica sa inteleaga ca crestinismul
functioneaza, adica Dumnezeul Bibliei ne ofera intelepciune supranaturala si ajutor in problemele
noastre, in dificultati, in vindecarea de ranile trecutului" (ibid.). Strobel sugereaza ca "aceasta noua
generatie" este diferita de generatiile anterioare, de aceea trebuie sa ajungem la ea altfel decat am facut-
o in trecut. Ce a functionat candva pur si simplu nu mai are relevanta pentru Harry din zilele noastre.
Wells a definit clar care e atitudinea predominanta atunci cand a scris: "Cultura noastra sugereaza ca
toate marile comori ale vietii ne stau la dispozitie, cat se poate de simplu, inauntrul nostru. Omul
religios s-a nascut ca sa fie mantuit, insa omul psihologic s-a nascut pentru a i se face pe plac. 'Cred' a
fost inlocuit cu 'simt'. Problema e ca in ultima vreme nu ne-am simtit prea bine" (Pierderea virtutii
[Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 107).
Exista suficient adevar in declaratia lui Strobel ca sa ne gaseasca nepregatiti pe cei mai multi dintre noi.
Functioneaza oare crestinismul? Ne ofera Dumnezeu intelepciune si ajutor in vremuri de restriste? Cu
siguranta, insa aceasta este Evanghelia? Este ea vestea buna ca Hristos a murit pentru pacatele noastre
ca sa ne elibereze de mania lui Dumnezeu si sa ne dea neprihanirea lui Hristos; sau este vestea buna ca
Hristos a murit ca sa ne simtim mai bine cu privire la propria persoana si sa ni se implineasca nevoile?
Sunt doua Evanghelii separate.
Inca vreo cateva citate din cartea lui Strobel ne vor ajuta sa identificam exact ce ofera celor
necredinciosi biserica noii paradigme. "Noi, din generatia de dupa Al Doilea Razboi Mondial, nu venim
la biserica pentru a deveni membri," spunea un pastor. "Venim sa experimentam ceva. Da, chiar sa
obtinem ceva" (Strobel, pag. 71 - sublinierile in original). Ce vrea sa experimenteze Harry? Strobel ne
da cateva exemple. "Daca descoperi ca Harry, care nu vine la biserica, sufera de o parere foarte proasta
despre sine... ii poti spune cat de mult s-a imbunatatit propria ta imagine despre tine insuti dupa ce ai
aflat cat de pretuit esti de Dumnezeu" (ibid., pag. 92). Nu conteaza ca acest concept al auto-aprecierii
este strain de Scriptura, chiar anti-scriptural; nu conteaza ca problema reala cu care se confrunta Harry,
conform Bibliei, este mandria, nu lipsa de auto-apreciere; Evanghelia este impachetata acum astfel
incat sa-i ofere lui Harry ce a fost conditionat sa creada ca are nevoie.
Totusi, nu toata lumea are nevoie de o imbunatatire a ego-ului; unii cauta senzatii, emotie si aventura.
Din fericire pentru evanghelistul care gandeste rapid, Evanghelia este asemenea unui cameleon, luand
orice culoare e nevoie. Strobel ii asigura pe amatorii de senzatii ca el a "invatat ca nimic nu e mai
incantator, mai provocator si mai plin de aventuri decat o viata traita ca urmas devotat al lui Isus
Hristos. Am descoperit ca exista o mare diferenta intre emotii si emotiile care implinesc" (ibid,. pag.
124 - sublinierile in original).
Deci Isus Hristos poate fi oferit de-acum ca o sursa de senzatii, sursa suprema de incantare. Nu numai
ca aceasta e o reprezentare gresita a lui Hristos, ea nici macar nu corespunde faptelor. Ma intreb cat de
incantati au fost sfintii descrisi in Evrei 11:36-38 cand erau batjocoriti, batuti, omorati, lipsiti de
locuinte, traind in gropi facute in pamant. Biserica noii paradigme ofera o marca de crestinism pur
americanizata, a oamenilor de afaceri tineri si prosperi, care nu se gaseste nicaieri in Noul Testament.
"O mare parte a Evangheliei prezentate astazi seamana mai putin cu Dumnezeul veacurilor si mai mult
cu Zana cea buna - oferind oamenilor din mana lui Dumnezeu lucrurile pe care acestia n-au fost in stare
sa le obtina singuri: bogatie, faima, mangaiere si securitate" (Wayne Jacobsen, citata in revista
Leadership, Vol. IV, #1, p. 50).
Evanghelia implinirii
G.A. Pritchard, dupa ce a petrecut un an studiind lucrarea de la Willow Creek, a ajuns in cele din urma
la concluzia ca "Hybels cred ca preocuparea principala a lui Harry este implinirea personala... Hybels
invata ca crestinismul va satisface nevoia pe care o simte Harry si ii va asigura implinirea... Hybels si
alti vorbitori nu condamna cautarea dupa implinire. Dimpotriva, ei argumenteaza ca Harry nu a cautat
in locul potrivit. Intrebarea ramane aceeasi, insa raspunsul s-a schimbat. Harry intreaba: 'Cum pot sa fiu
fericit?' 'Primeste-L pe Isus', raspunde Hybels" (Serviciile pentru cautatorii din Willow Creek [Willow
Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, pag. 250). Analiza facuta de Pritchard e cat se poate de
justa.
Sa aiba oare dreptate cei din Willow Creek atunci cand invata ca relatia cu Hristos va
asigura o viata de implinire? Intr-un cuvant, nu... Implinirea personala este telul dominant
al vastei majoritati a americanilor. In acest context, e mare ispita ca evanghelicii americani
sa argumenteze ca crestinismul este un mijloc de obtinere a implinirii iar biserica devine un
loc care promite sa satisfaca dorintele emotionale. ... A argumenta in favoarea
crestinismului aratand in primul rand cat este de util in satisfacerea nevoilor simtite,
inseamna de fapt a-i submina scopul principal. A invata ca crestinismul este doar un mijloc
de atingere a unor obiective inseamna a invata ca in cele din urma acesta va deveni de
prisos. Daca cineva isi poate satisface nevoile fara Hristos, atunci mesajul crestinismului
poate fi dat la o parte.... Motivul decisiv pentru care oamenii trebuie sa se pocaiasca si sa se
inchine lui Dumnezeu este ca Dumnezeu merita acest lucru. Teologia implinirii nu reflecta
invatatura Bibliei. Gasim in Scriptura numeroase dovezi care arata ca crestinismul adesea
"nu implineste"; Isus le promite ucenicilor ca "in lume veti avea necazuri"... Domnul nu a
promis implinire, nici macar alinare, in aceasta lume, ci doar in urmatoarea.... Implinirea nu
este dreptul spiritual din nastere al crestinilor. Telul vietii crestinului este credinciosia, nu
implinirea (Pritchard, pag. 254-256).

Sociologul Robert Wuthnow, incercand sa examineze crestinismul modern, "sugereaza ca in America

zilelor noastre, Dumnezeu a fost modelat ca sa satisfaca nevoile oamenilor... Dumnezeu este relevant
pentru americanii contemporani in principal datorita faptului ca simtirea prezentei lui Dumnezeu este o
mangaiere subiectiva; in alte cuvinte, religia rezolva problemele personale, fara sa se ocupe de
problemele mai mari" (citat in Pritchard, pag. 260). Hybels a prins aceasta idee si ii prezinta lui Harry,
care nu merge la biserica, un portret optimist al lui Hristos care ar putea fi rezumat in cuvintele:
"Dumnezeu te iubeste si te va primi acolo unde esti, te va ierta, iti va satisface nevoile pe care le simti
si te va implini" (Pritchard, pag. 260). John MacArthur comenteaza: "Intelepciunea marketingului cere
ca ofensa crucii sa nu iasa in evidenta. Arta vanzarilor cere ca subiectele negative, cum ar fi mania
divina, sa fie evitate. Pentru a satisface consumatorul trebuie ca standardele neprihanirii sa nu fie
ridicate prea sus. Semintele unei Evanghelii diluate sunt astfel semanate chiar in filozofia care conduce
multe organizatii in zilele noastre" (Rusinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John
MacArthur, pag. 24 [tradusa in Romana cu titlul Cand sarea isi pierde gustul - n.trad.]).
Rezumat
Raspunzand celor care obiecteaza fata de noua evanghelie, Strobel riposteaza spunand ca "aceste
obiectii se refera in general la metoda folosita pentru comunicarea Evangheliei, nu la mesajul in sine, in
consecinta suntem liberi sa folosim creativitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta
mesajul lui Hristos in moduri noi, relevante pentru audienta noastra tinta" (Strobel, pag. 168). Lucrurile
pur si simplu nu stau asa. Desi unele metode ne deranjeaza, mesajul transmis este cel care ne
ingrijoreaza cu adevarat. Biserica noii paradigme vrea sa proclame cu putere ca mantuirea este numai
prin har, numai prin credinta, numai in Hristos. Insa ei au redefinit mantuirea. Mantuirea, conform noii
evanghelii, nu mai este pur si simplu iertarea de pacat si trecerea neprihanirii lui Hristos in contul celui
mantuit. Nu e eliberarea de mania lui Dumnezeu fata de un popor razvratit, care o merita pe deplin.
Noua evanghelie inseamna eliberarea de o lipsa a auto-aprecierii, de goliciune si singuratate, un mijloc
de obtinere a implinirii si fericirii, un mod de a primi dorintele inimii, o metoda de satisfacere a
nevoilor noastre. Vechea Evanghelie era despre Dumnezeu; noua Evanghelie este despre noi. Vechea
Evanghelie era despre pacat; noua Evanghelie este despre nevoi. Vechea Evanghelie era despre nevoia
de neprihanire; noua Evanghelie este despre nevoia noastra de implinire. Vechea Evanghelie este o
nebunie pentru cei de pe calea pierzarii; noua Evanghelie este atractiva. Multi urmeaza noua
Evanghelie, insa intrebarea e cati sunt mantuiti cu adevarat. Intr-un moment de reflectie la validitatea
metodelor folosite in Willow Creek, insusi Hybels si-a intrebat ascultatorii: "Cati dintre noi am fost
vaccinati cu o concentratie slaba de crestinism? Cati dintre noi avem adevarata boala?" (citat de
Pritchard, pag. 316)
"Nimic din Scriptura nu sugereaza ca biserica ar trebui sa-i atraga pe oameni la Hristos prezentandu-le
crestinismul ca o optiune atractiva... Mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier (1Cor. 1:18). Nu il
putem face altfel, daca vrem sa fim loiali mesajului... Evanghelia este dezagreabila, neatractiva,
repulsiva si alarmanta pentru lume. Ea da in vileag pacatul, condamna mandria, condamna inima
necredincioasa si arata ca neprihanirea omeneasca - chiar cele mai bune, cele mai atragatoare aspecte
ale naturii umane - sunt niste zdrente lipsite de valoare, intinate (cf. Isaia 64:6)" (MacArthur, pag. 72,
111, 128).
Spurgeon avertiza pe vremea lui ca "Atunci cand vechea credinta s-a dus, cand entuziasmul pentru
Evanghelie s-a stins, nu e de mirare ca oamenii cauta altceva care sa le faca placere. Lipsindu-le painea,
se hranesc cu cenusa; respingand calea Domnului, alearga cu lacomie pe calea nebunilor" (citat in
Rusinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John MacArthur, pag. 67).
Suntem siliti sa intrebam, impreuna cu Peter Jennings in documentarul care ne-a pus pe ganduri In
Numele lui Dumnezeu [In the Name of God]: "Incercand sa atraga multimile, nu cumva aceste biserici
sunt in pericol sa vanda Evanghelia?" Buna intrebare. In loc ca cei pierduti sa fie castigati pentru
Hristos, adevarul e mai aproape de evaluarea lui Well: "Biserica isi pierde vocea. Ar trebui sa vorbeasca
cu putere despre vietile distruse din aceasta lume postmoderna, sa aplice balsamul adevarului peste
ranile proaspete si deschise, insa nu o face. Biserica este in deriva" (Pierderea virtutii [Losing Our
Virtue], de David Wells, pag. 207).