Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea de Medicin i Farmacie Carol Davila , Bucureti RECTORAT

Domnule Rector,

Subsemnatul, Matei Mircea Bogdan, student la UMF Carol Davila, Facultatea de Medicin, anul V, Seria I, grupa 6, cu respect va rog s mi aprobai cererea de acordare a unei burse sociale pe anul universitar 2010-2011, conform prevederilor n rigoare. Menionez c dosarul meu figureaz inscris la secretariatul Facultii, ndeplinind toate cerinele legate de Metodologia acordarii Burselor Sociale, avnd venitul net pe membru de familie n limitele cerinelor. Mai menionez c i fratele meu este inscris tot la Medicin, tot anul V media personal a anului trecut fiind de 8,58, iar a fratelui meu 8.65. Cu sperana rezolvrii favorabile a acestei cereri, prezint o deosebit stim i respect.

Matei Mircea Bogdan Data Semntura

Domnului Rector al Universitii de Medicin i Farmacie Carol Davila, Bucureti

Universitatea de Medicin i Farmacie Carol Davila , Bucureti RECTORAT

Domnule Rector,

Subsemnatul, Matei Iorgu Dragos, student la UMF Carol Davila, Facultatea de Medicin, anul V, Seria I, grupa 6, cu respect va rog s mi aprobai cererea de acordare a unei burse sociale pe anul universitar 2010-2011, conform prevederilor n rigoare. Menionez c dosarul meu figureaz inscris la secretariatul Facultii, ndeplinind toate cerinele legate de Metodologia acordarii Burselor Sociale, avand venitul net pe membru de familie n limitele cerinelor. Mai menionez c i fratele meu este inscris tot la Medicin, tot anul V, media personala a anului trecut fiind 8.65, iara fratelui meu. de 8,58 Cu sperana rezolvrii favorabile a acestei cereri, prezint o deosebit stim i respect.

Matei Iorgu Dragos Data Semntura

Domnului Rector al Universitii de Medicin i Farmacie Carol Davila, Bucureti

S-ar putea să vă placă și