Sunteți pe pagina 1din 11

Lucreţiu Pătrăşcanu, tovarăşul de drum

Personalitate comunistă, care a activat încă de la început în rândul Partidului Comunist Român, a deţinut mai multe funcţii în cadrul partidului, a reprezentat partidul communist în tratativele purtate pentru răstrurnarea regimului Antonescu, a fost încarcerat în 1948 sub acuzaţiile de naţional-şovinism şi spionaj în favoarea imperialiştilor. A fost executat prin împuşcare în data de 17 aprilie 1954, după un proces care a ţinut mai mult de 6 ani.

O sinteză a vieţii sale a fost alcătuită, în septembrie 1952 de şeful anchetei ce a dus la finalizarea ,,procesului Pătrăşcanu”: ,,Eu lt.col. Şoltuţiu Ioan, am interogat în calitate de anchetator pe Lucreţiu Pătrăşcanu, născut la 4 noiembrie 1900 în Bacău, cetăţean român, de naţionalitate română, membru PCR din 1921, doctor în ştiinţe economice statistic şi filozofie, licenţiat în Drept, de profesie avocat-profesor universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Vasile Lascăr nr.100, căsătorit fără copii, soţia arhitectă- decoratoare, tatăl intelectual scriitor, fără avere. În 1919 a intrat în Partidul Socialist iar în 1921 în Partidul Comunist Român pânâ în 1948. A luat parte la toate alegerile şi a fost deputat în 1931, decorat cu ,,Steaua României” în 1945 şi ,,Meritul Cultural” în 1946 dată de Voitec şi în 1947 o decoraţie a Guvernului Maghiar. Serviciul militar satisfăcut la Şcoala Militară Adm. Bacău şi la Regt.21 Infanterie. A fost în Italia în 1920 şi 1940, Germania 1920, 1923, 1926, 1929, 1930, 1931, 1933, 1935, 1944, Franţa 1929, 1946, 1947, Belgia 1947, Anglia 1930, Ungaria 1948, studii şi activitate politică. A fost judecat în 1932 şi în 1939 pentru activitate politică fără condamnare” 1 .

Dacă majoritatea comuniştilor români era formată din muncitori, care aveau în cel mai bun caz un liceu terminat, nu acelaşi lucru era valabil şi pentru Pătrăşcanu, care beneficiase de o educaţie aleasă. După terminarea studiilor în ţară pleacă în Germania la studii (aici el se înscrie în Partidul Comunist German), apoi la Leipzig unde îşi ia doctoratul în economie politică cu teza ,,Reforma Agrară din 1919-1921 în România”.

1 Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider communist, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p.18

1

Călătoreşte în URSS în 1928 la Congresul al IV-lea al Partidului Comunist Român, iunie-iulie, lângă Harcov, la Ciuguevo, în 1930 şi 1931 la Congresul al V-lea al PCR, organizat la Gorkovo, lângă Moscova. Tot în 1930 Pătrăşcanu merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra situaţiei României în vederea celui de-al V-lea Congres al Internaţionale Comuniste.

La Congresul din 1931, Pătrăşcanu a fost desemnat membru al CC al PCR. Tot la acel congres se aprecia că ,,în teritoriile străine ocupate de România” trăiesc opt milioane de ,,neromâni” partidul era denumit ,,organ de luptă revoluţionară pe bază de front unic”, s-a trasat sarcina formării de sindicate proprii, ilegale, iar social-democraţii erau stigmatizaţi ca social- fascişti.

În 1931, Lucreţiu Pătrăşcanu devine primul deputat comunist din Parlamentul României prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Ţărănesc, alături de I.Aladar, D.Ştefan, M. Sami şi C.Obrad.

În

1933-1924,

Pătrăşcanu

este reprezentant al PCR pe lângă Comintern, iar la

deschiderea Congresului al XVII-lea al PCUS îl vede pentru prima dată pe Stalin.

Conform lui Bela Brainer, Pătrăşcanu a avut devieri oportuniste de stânga, troţkiste, fie oportuniste de dreapta.

Amintirile lui Mihai Novicov, fost lagherist la Tg.Jiu împreună cu Pătrăşcanu, îl descrie pe acesta ca ,,având un fel distant de a se comporta faţă de cei mai tineri şi în general faţă de toţi acei pe care-I socotea sub nivelul său de theoretician şi ideology… îi plăcea să povestească episoade din viaţa lui, mai ales deputăţia de 5 zile în 1931” 2 .

Perioada în care s-a aflat sub arest la domiciliu la Poiana Ţapului s-a dovedit foarte fructuoasă pentru liderul communist. Pătrăşcanu a scris în aprilie-octombrie 1941 ,,Sub trei dictaturi”, în 1942 termină ,,Un veac de frământări sociale 1821-1907(lucrare la care lucre din 1933), în 1942-1943 scrie ,,Problemele de bază ale României” care va fi editată în 1944. După momentul său de glorie (august 1944) va mai scrie o singură carte apărută în octombrie 1945 ,,Curente şi tendinţe în filozofia românească” o analiză din perspectivă marxistă a gânditorilor

2 Ibidem, p.22

2

români, ale cărei repere şi aprecieri vor fi mult utilizate de autorii manualelor şi cursurilor de filozofie din epoca Ceauşescu.

O enigmă ocolită de istoria oficială a PCR este explicaţia referitoare la prezenţa lui Pătrăşcanu ca reprezentant al PCR în Blocul Naţional Democrat, de vreme ce el nu se aflase, în timpul războiului, în cadrul partidului.

Trebuie reţinut că în 1943, Pătrăşcanu s-a prezentat la generalul Picki Vasiliu – cunoştinţă a mamei sale din anii copilăriei – cu ideea de a reprezenta, la Moscova, propunerile mareşalului Antonescu de ieşire a României din război. Mareşalul refuză însă să-l primească sperând, probabil, într-o redresare a Germaniei pe front. În ancheta întreprinsă, Pătrăşcanu relatează numai despre solicitarea ce i-a făcut-o Picki Vasiliu în primăvara lui 1944. Adus la cererea acestuia de la Poiana Ţapului la Bucureşti, lui Pătrăşcanu – s-a comunicat ca mareşalul Antonescu se gândeşte să încheie un armistiţiu cu URSS, urmând sa se formeze o delegaţie care să înceapă tratativele. Pătrăşcanu a declarat că ,,numai o reală reprezentanţă a poporului poate să facă acest pas şi nicidecum regimul de dictatură”. Răspunsul transmis de Picki Vasiliu nu i-a plăcut lui Antonescu, de aceea nu a mai vrut să-l întâlnească pe Pătrăşcanu, faptul fiind confirmat de mareşal la process. De data aceasta, Pătrăşcanu a raportat partidului, Bodnăraş şi Ranghetz autorizându-l să stea de vorbă cu Antonescu pe tema încheierii armistiţiului.

Întrebat la anchetă din iniţiativa şi la aprobarea cui a luat legătura cu Iuliu Maniu, Pătrăşcanu răspunde ,,din iniţiativa nimănui, ci din propie iniţiativă, cu scopul de a discuta formarea frontului antihitlerist”. Îşi explică iniţiativa prin antecedentele anului 1937 când Comitetul Central ,,îl însărcinase” să ţină legătura şi să discute cu liderul ţărănist: ,,această însărcinare nu mi-a fost retrasă niciodată şi pe această bază am ţinut legătura cu el […] Ultima conversaţie cu Maniu din toamna lui 1943, nu am putut-o raporta CC deoarece omul de legătură nu a mai venit la întâlnire” 3 . Despre această întâlnire neraportată CC a relatat peste jumătate de veac, Corneliu Coposu, omul de legătură al lui Maniu ,,la 28 noiembrie 1943 Lucreţiu Pătrăşcanu (aflat la domiciliu forţat în Poiana Ţapului) solicită (fără încuviinţarea factorilor de decizie ai secţiei comuniste interne) o întrevedere cu Iuliu Maniu. Acceptând propunerea, Maniu se întâlneşte cu Pătrăşcanu, succesiv în locuinţa lui Corneliu Coposu […] şi în locuinţa lui Emil

3 Ibidem, p.35

3

Ghilezan […] de 3 ori în cursul anului 1943 şi de 2 ori la începutul lui 1944 şi analizează împreună cu el modalităţile răsturnării situaţiei din România şi a încetării războiului în Răsărit” 4 .

Un alt participant la întâlnire redă impresia că Lucreţiu Pătrăşcanu reprezenta PCR, acordul asupra primei chestiuni – colaborarea celor două partied pentru răsturnarea lui Antonescu s-a perfectat imediat : ,,dl.Maniu a voit să ştie –declară N.Penescu- de ce forţe dispune PCR în special în Capitală, la care dl. Pătrăşcanu a dat răspuns vag, evitînd preciziuni. Dl.Maniu a pus ca condiţiunea colaborării cu PCR o declaraţie a acestuia în favoarea Basarabiei. Dl.Pătrăşcanu nu a acceptat aceasta condiţiune. Atunci dl.Maniu a cerut ca cel puţin PCR să intervină pe lângă PC al URSS în favoarea Basarabiei, la care dl.Pătrăşcanu nu a dat un răspuns afirmativ. De aceea conversaţiunea nu a avut rezultat” 5 . Acelaşi martor, Nicolae Penescu, răspunzând la întrebarea anchetatorului cu privire la cunoştiinţele celor din anturajul său despre PCR, relevă importanţa minoră acordată comuniştilor de fruntaşii politicii din România. Până în martie 1944, când a participat la tratativele pentru crearea Blocului Naţional Democrat, nu au avut informaţii despre forţa PCR. Atunci au auzit pentru prima dată despre Emil Bodnăraş ,,care ar organiza, eventual, pe muncitori pentru lupta de stradă” , Pătrăşcanu era considerat purtăţor de cuvânt al PCR.

Din cele declarate de baronul Ioan Mocsony-Styrcea, mareşal al Curţii Regale (funcţie deţinută până la 1 mai 1944 când este înlocuit cu generalul C.Sănătescu) reiese că prima întâlnire cu Pătrăşcanu a avut-o în aprilie 1944. Întâlnireaa avut loc la ferma din Pantelimon a vărului lui Pătrăşcanu, colonelul Octav Ulea, maestru de ceremonii al Curţii Regale, iar discuţiile au ca temă constituirea BND pentru scoaterea României din războiul antisovietic, în toate tratativele ce-au urmat, baronul Mocsony-Styrcea râmâne pentru Pătrăşcanu omul de legătură cu Palatul.

Prin Constantinescu-Iaşi, I s-a comunicat, în decembrie 1943, lui Pătrăşcanu de către Maniu să ia legătura cu C.Tinel Petrescu (liderul Partidului Social Democrat), Pătrăşcanu s-a prezentat acasă la acesta ca fiind delegatul PCR pentru acţiune. După aceea au început întâlnirile în 4 (I.C.Brătianu din partea Partidului Naţional Liberal, Iuliu Maniu din partea Partidului Naţional Ţărănesc, Lucreţiu Pătrăşcanu din partea PCR şi Tinel Pentrescu din partea PSD) prima

4 Ibidem, p. 36 5 Ibidem, p. 41

4

întâlnire fiind în martie sau aprilie 1944. La prima întâlnire sa discutat necesitatea răsturnării lui Antonescu şi eventual întoarcere a armelor împotriva Germaniei.

La 4 mai 1944 a avut loc întâlnirea în care se redactează convenţia BND, cei patru se obligă ca după reuşita loviturii de stat să împartă puterea în patru. Următoarele întâlniri au loc cam odată pe lună până în iulie.

La 19 august 1944 se întâlnesc conspirativ la Palat cu Regele Mihai, la discuţii participând pe lângă cei patru şi C.Sănătescu: ,,am discutat şi arătat regelui că suntem de accord să împărţim puterea în patru şi să colaborăm – declară Tinel Petrescu – subsemnatul, Brătianu şi Pătrăşcanu eram de accord ca Maniu să prezideze guvernul dar Maniu, în ultimul moment şi fără ştirea noastră, a convenit cu Regele, ca guvernul să fie prezidat de generalul Sănătescu iar noi cei 4 să intrăm în govern ca miniştrii secretari de stat fără portofolii, având direcţia guvernării, iar miniştrii efectivi să fie militari atât timp cât va dura războiul contra Germaniei.” 6

În după-amiaza zilei de 23 august 1944 declara Tinel Petrescu s-a întâlnit acasă la Sabin Manoilă cu Pătrăşcanu şi C.Hagiu. În jurul orei 17, Mocsony-Styrcea le-a adus vestea arestării lui Antonescu pe care o aşteptau cei prezenţi.

După arestarea mareşalului şi plasarea acestuia sub paza lui Emil Bodnăraş, Regele Mihai salută bucureştenii veniţi să-l ovaţioneze la Palatul Regal. Pătrăşcanu este numit la insistenţele sale ,,ad-interim” la Ministerul Justiţiei.

Pătrăşcanu ajunsese să deţină - prin metode cunoscute doar de el - cea mai importantă funcţie din carieră, a fost momentul sau de apogeu. Şi-a exercitat funcţia de ministru al Justiţiei şi în guvernarea Groza, în anul 1945 întreprinde o serie de vizite în cele mai importante oraşe transilvănene, în cadrul acestor vizite va ţine şi două discursuri la Cluj şi la Sibiu, discursuri în urma cărora steau lui Lucreţiu Pătrăşcanu în cadrul Partidului Comunist Român va apune, soldându-se într-un final cu condamnarea la moarte a acestuia.

Ce a spus Lucreţiu Pătrăşcanu la Cluj? În sala Colegiului Academic din Cluj, în 13 iunie 1945, ministrul Justiţiei în guvernul Groza se adresează unui auditoriu alcătuit din intelectuali,

6 Ibidem, p. 57

5

printr-un discurs construit după toate regulile retoricii, astfel: ,,Tovarăşi, prieteni, doamnelor şi domnilor, timp de opt zile am vizitat Ardealul de Nord”, înainte de a pleca a ţinut ca la Cluj să expună observaţiile şi concluziile călătoriei. Se afla în Ardeal ,,ca trimis al Guvernului pentru a strange legăturile între acest colţ de ţară şi România, între govern şi Ardeal”. Se angaja în faţa auditoriului, să spună adevărul ,,fără nicio rezervă” pentru că ,,numai aşa vom putea rezolva problemele noastre generale şi problemele noastre locale”.

Prima constatare : a găsit în Ardealul de Nord ,,o stare de spirit plină de nelinişte şi nesiguranţa”, ,,o rezervă dusă până la adversitate faţă de aparatul administrative şi faţa de România, într-o parte a populaţiei maghiare şi în special în secuime”. A observant chiar ,,reserve din partea populaţiei româneşti faţă de Guvernul Groza”, ,,sînt dator, să spun aceste lucruri şi ca ministru şi ca comunist” 7 . După această introducere, afirmă în numele guvernului din care face parte ,,definitive încadrare a Ardealului de Nord în graniţele statului român”, zvonurile că Transilvania ,,va devein stat autonom” ori ,,de încadrarea Ardealului într-un stat sovietic (autonom) federativ” considerându-le o ,,operă direct criminală”. Argumentează cu ,,voinţa fermă şi generoasă a Guvernului Sovietic de a reda României Ardealul de Nord”, drept care aduce salutul şi mulţumirea sa Statului Sovietic şi Armateii Roşii.

Pentru a nu mai repeta vechile stări de lucruri, declară că are în vedere reforma justiţiei şi operaţie de epurare a aparatului funcţionăresc la toate departamentele. Sute de ani, populaţia românească şi cea maghiară ,,au fost frământate de curentele şovine, exploatate, nu o singură dată de minorităţi profitoare”. Datoria guvernului actual este de a combate şovinismul ,,nu numai partidul communist dar întreg guvernul, inclusive partidul liberal şi cel naţional ţărănesc, reprezentate în forma de astăzi, îmbrăţişează acest punct de vedere şi încearcă prin toate mijloacele să transforme prietenia româno-maghiară în realitate” 8 .

Pătrăşcanu relatează auditoriului că în regiunea secuiască nu a găsit steagul tricolor românesc care trebuia să fie însoţit de steagul roşu sovietic, declarându-se a nu fi de acord cu cei care arborează doar steagul roşu sovietic, faptul fiind un ,,mijloc de aţâţare la şovinism”.

7 Ibidem, p. 126

8 Ibidem, p. 127

6

Într-un oraş transilvănean a fost întâmpinat doar cu imnul sovietic, ceea ce îl face să relateze ,,îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută acum trei luini la Cluj, la festivitatea care consacra revenirea Ardealului de Nord sub administraţie românească, Excelenţa Sa, ministrul adjunct de Externe al Uniunii Sovietice, tovarăşul Vîşinski, când s-a coborât din tren a fost salutat cu imnul sovietic, ascultat cu emoţie, respect şi dragoste de noi toţi cei prezenţi. Urma să treacă în revistă apoi trupele. Tovarăşul Vîşinski, a cerut însă mai întâi să fie cântat şi imnul de stat român. Gestul era mai mult decât o formă protocolară, era un imbold şi o pildă”. 9

O altă observaţiei a lui Pătrăşcanu a nemulţumit comuniştii maghiari. Referindu-se la crimele săvârşite asupra populaţiei române sub regimul hortist, Pătrăşcanu afirmă că ,,s-a născut impresia că există o stare complicitate între organelle nou create şi elementele vinovate ale trecutului regim maghiar” deoarce ,,pe străzile Clujului şi ale Oradei se plimbă nestingherite acele elemente care, instrumente ale regimului trecut, au pe conştiinţă crime şi fărădelegi comise împotriva românilor” 10 .

Limba oficială în statul român este limba română, spune răspicat Pătrăşcanu ,,Nu ne gândim că românizăm maghiarimea pe căi ocolite, dar legile statului sînt unice şi în mod unic şi uniform trebuie aplicate”.

Pătrăşcanu încheie adresându-se tuturor cu îndemnul colaborării cu guvernul Groza ,,oamenii trecutului au dat faliment. Falimentul este definitive, trecutul nu se poate întoarce, nu trebuie să se întoarcătocmai spre binele populaţiei româneşti din Ardeal, spre binele României”, scopul colaborării tuturor fiind ,,crearea unei noi Românii, liberă, democratic, fericită”.

Discursul care a avut ca punct de plecare problema trimiterii la locurile de baştină a maghiarilor care au venit în Transilvania după Dictatul de la Viena, poate servi ca model de oratorie, fiind ,,ovaţionat extraordinar” de participanţi. Printre acuzele care i-se vor aduce la proces, se află şi acela că ,,sala era populată prin excelenţă numai de reacţionari” , printre aceştia aflându-se episcopul Suciu al Oradei, Emil Haţiegan, dr.Lupaş.

A doua zi la Teatrul Municipal din Sibiu, Pătrăşcanu susţine conferinţa ,,Ideea naţională şi democratică”. După ce defineşte naţiunea din perspectivă marxistă, delimitează conţinutul

9 Ibidem, p. 131 10 Ibidem, p. 134

7

conceptuluide semnificaţiile ce i-au fost date de ideologia nazistă. Consideraţiile sale de provenienţă filozofică le asociează îndemnuri de felul ,,deci întâriţi specificul naţional luptând din răsputeri pentru ca şi cultura noastra naţională să fie cât mai rodnică, să fie mai amplă” pentru că astfel ,,noi aducem un serviciu tocmai culturii internaţionale pe plan cultural, aşa cum înţelegem să o facem noi marxiştii. Nu şovinism, nici naţiona-şovinism nu facem când îndemnăm la o atentă, susţinută cercetare a problemelor româneşti” 11 .

Revenit la Bucureşti, va fi criticat pentru cele spuse, între prieteni Pătrăşcanu, declarând că critica în CC, i-se trage de la Vasile Luca ,,care îi susţine pe ungurii care vor să facă Stat în Stat”.

În 1947, Pătrăşcanu ajunsese un paria printre liderii comunişti. Deciziile politice importante le afla din presa vremii. Deşi păstra încă portofoliul Ministerului de Justiţie, iar pentru mulţi părea în plină ascensiune, nu a fost informat de arestarea fruntaşilor ţărănişti la Tămădău şi nici de proiectul noii Constituţii.

Abdicarea Regelui Mihai I şi pregătirile pentru proclamarea Republicii l-au găsit în tihna prietenilor, la Păltiniş (Sibiu). Înţelegând imediat pericolul izolării, Pătrăşcanu a plecat de urgenţă în ultima zi a anului la petrecerea de Revelion organizată acasă la Ana Pauker. Din mărturiile lui Gheorghiu-Dej către Paul Sfetcu, cel care a ocupat funcţia de ajutor de şef de cabinet şi apoi de şef de cabinet a lui Dej în perioada 1951-1965, se pare că Dej ar fi spus amfitrioanei Ana Pauker: “Ce caută trădătorul acesta printre noi? Dacă rămâne el, eu plec”. Furios, Pătrăşcanu şi-ar fi depus demisia, pe care o avea pregătită în buzunar, dar nu a fost primită, considerându-se că din partid nu se demisionează, ci eşti exclus.

În urma Congresului de unificare prin care a apărut PMR, componenţa Comitetului Central a fost schimbată. Nu a fost ales membru în CC şi la câteva zile a fost înlocuit cu Avram Bunaciu în funcţia de ministru al Justiţiei. Toată luna martie a fost urmărit de agenţii Serviciului Special de Informaţii. Din anturajul său, Nicolae Betea şi Herant Torosian i-au propus fuga în străinătate. Temător, Pătrăşcanu le respinsese planul. Faptul că nu raportase partidului propunerile lor, deferindu-i justiţiei, a fost însă considerat o crimă.

11 Ibidem, p.136

8

Între timp fusese arestat Belu Zilber, care îi fusese între 1944 şi 1948 cel mai apropiat colaborator. Cei doi fuseseră colegi în clasa a patra de gimnaziu, iar mai târziu (1918-1919) s-au reîntâlnit la sediul Partidului Social Democrat. Prin intermediul lui Belu Zilber, Pătrăşcanu a cunoscut alţi viitori prieteni – Lena Constante şi Hari Brauner. După arestarea lui Zilber (februarie 1948), Pătrăşcanu devine convins că acesta fusese ,,omul Siguranţei” în anii ’30. În timpul anchetei desfăşurate cu privaţiunile şi constrângerile tipice, Zilber a oferit numeroase mărturii false despre fostul său prieten. În amintirile sale scrise imediat după Plenara CC din

1968 şi publicate după 1989 sub titlul “Actor în procesul Pătrăşcanu”, Zilber oferă justificarea

comportamentului său în mediul claustrant al închisorii. ,,De multe ori mi-am pus întrebarea ce se va întâmpla dacă ceilalţi n-au vorbit. Evident, atunci vor fi spuse şi alte lucruri pe care nu le

ştiam, desigur lucruri grave. Prin urmare, Pătrăşcanu a făcut lucruri deosebit de grave. (…) Deci de vreme ce Pătrăşcanu era vinovat, era obligaţia mea morală să apăr sistemul, spunând adevărul. Din aproape în aproape am ajuns duşmanul lui Pătrăşcanu. Îmi spuneam că nimeni nu mă obligase să devin membru de partid. Din respect pentru idei trebuia să fiu sincer.”

Mărturiile lui Zilber, precum şi informaţiile referitoare la propunerile de a fugi în

străinătate venite din partea prietenilor săi l-au compromis definitiv pe Pătrăşcanu. La 28 aprilie

1948 a fost reţinut într-o vilă din Băneasa şi sub paza “oamenilor de la partid”. A fost supus

unei anchete de o comisie de partid compusă din Teoharie Georgescu, Iosif Rangheţ şi Alexandru Drăghici. La acea dată, Pătrăşcanu îşi manifesta încrederea în mersul anchetei. “Am cerut să mi se dea muncă de partid”, declara el într-o scrisoare adresată anchetatorilor, datată 1 mai 1948. ,,Aceeaşi cerere o fac şi acum prin această scrisoare. Partidul şi conducerea lui au puterea să controleze activitatea mea nu după vorbe, ci după fapte. Este singurul lucru pe care îl cer.” În Rezoluţia Plenarei CC din 10-11 iunie 1948, partidul l-a acuzat pentru prima dată public, numindu-l “duşman al poporului”. La 24 august 1948, pe numele lui s-a emis un mandat de arestare, sub acuzaţia de agent al Siguranţei şi al serviciilor secrete britanice. Firul anchetei a “mers” pe aceste capete de acuzare până în anul 1950, când s-a finalizat prima anchetă. Dar pentru Pătrăşcanu greul de-abia începea.

În toate declaraţiile din timpul îndelungaţilor săi ani de anchetă, Pătrăşcanu nu va atribui discursurilor sale , considerente naţionaliste alte sensuri decât cele sintetizate de el astfel:

,,Scopurile urmărite:1) să răspundcampaniei revizioniste; 2) să iau arma Ardealului din mâna

9

maniştilor; 3) mi-a convenit să ridic chestiunea Ardealului de Nord pentru popularitate personal” 12 .

În februarie 1951 ,,Cazul Pătrăşcanu” este alcătuit din 3 grupuri de oameni aflaţi în detenţie, din primul grup – cei ce aveau cele mai multe capete de acuzare – făceau parte:

Lucreţiu Pătrăşcanu – reţinut în aprilie 1948 pentru activitate trădătoare desfăşurată în sânul partidului. Herbert (Belu) Zibler – reţinut la 7 februarie 1948 ca şi complice cu Pătrăşcanu în desfăşurarea acţiunii de trădare în sânul PCR.

În iunie 1951, Pătrăşcanu se adresează printr-o scrisoare predată deschisă organelor de anchetă, secretarului general al CC al PMR, sintetizând rezultatele cercetătorilor în faţa acuzaţiilor ce i s-au adus, astfel: ,,După trei ani şi trei luni de arestare din care un an şi zece luni sub celmai strict regim cellular, dupa două anchete, după cca 800 de ore de interogatoriu, după cca 250 de declaraţii, după audierea a zeci de martori, unii arestaţi, alţii liberi, după osîrdia depusa de 4 anchetatori…”. 13

Unica sursă de prim rang ce-a putut fi consultată – Gh. Apostol – singurul în viaţă dintre membrii Biroului Politic ce-a hotărât trimiterea lui Pătrăşcanu în justiţie, relatează că Dej a fost pus în faţa faptului împlinit. La şedinţa Biroului Permanent din 14 martie 1954, unde a fost luată decizia procesului lui Pătrăşcanu, cazul a fost prezentat de Al.Drăghici, ministrul de interne, şi Iosif Chişinevchi care răspundea, pe linie de partid de justiţie şi procuratură. Fără vreun vot de împotrivire sau abţinere s-a luat hotărârea referitoare la Pătrăşcanu.

În aprilie 1954, Colegiul Militar, Tribunalul Suprem alcătuit din col. Ilie Moisescu – preşedinte, coloneii Alexandru Demeter, Ioan Ciulei, Aurel Ardelean – membrii, col. De just. Grigore Rîpeanu, col. de just. Rudolf Rossman, maior de just. Ioan Pohonţiu şi judecător asistent lt.maj. de just. Vasile Varga, cu unanimitate de voturi, prin sentinţa nr.49 a hotărât pedeapsa:

,,Lucreţiu Pătrăşcanu pentru crimă contra păcii şi crimă de înaltă trădare, condamnat la moarte şi confiscarea averii” 14 .

12 Ibidem, p. 257

13 Ibidem, p. 291

14 Ibidem, p. 321

10

“Condamnatul Lucreţiu Pătrăşcanu a fost condus la stâlpul execuţiei, fiind legat la ochi, după care sentinţa de condamnare a fost executată prin împuşcare astăzi 17 aprilie 1954, orele trei” 15 .

Se spune că la Cluj, Pătrăşcanu ar fi declarat ,,Înainte de a fi comunist, sunt român”, Ion Gheorghe Maurer declara la Plenara PCR din Aprilie 1968, că Lucreţiu Pătrăşcanu, a fost victima unui ,,asasinat politic”. Cercetarile şi anchetele au durat doi ani, după care în baza dosarului, la plenara din aprilie 1968, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost reabilitat iar Alexandru Drăghici care a pus umărul, împreună cu soţia sa, Martha, la asasinarea reabilitatului, Pătrăşcanu, a fost doar îndepărtat din PCR. Reabilitat în 1968, uitat după 1990, Lucreţiu Pătrăşcanu, rămâne încă un om al contrastelor: oportunist, comunist, trădător, martir naţional.

Bibliografie

1. BETEA, Lavinia, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider communist, Editura Humanitas, Bucureşti 2001.

2. CONSTANTINIU, Florin, O istorie sinceră a poporului român, ediţia a IV-a, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010.

3. COURTOIS, Stéphane, Dicţionarul Comunismului, Editura Polirom, Iaşi, 2008.

Masterat Românii în istoria Europei anul II Ciontu Alin Daniel

15 Ibidem, p.322

11