George Cobuc

Doina
Copilo, tu eti gata De-a pururea s plngi! i cnd eti trist, Doino, Tu inima ne-o frngi. Dar nu tiu cum, e bine Cnd plngi, c-n urma ta Noi plngem toi, i-amarul Mai dulce ni-e aa. i toate plng cu tine i toate te-neleg, C-n versul tu cel jalnic Vorbete-un neam ntreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntmpini la izvor, Tu singur stpn Pe sufletele lor. Le-nvei ce e iubirea i rzi cu ochi irei, Deodat-apoi te-ntuneci i cntece le-nvei: S cnte ziua-n lunc i seara cnd se-ntorc, Cnd triste-n pragul tinzii Stau singure i torc. Cnd merg flci la oaste Cu lacrimi tu-i petreci i stai cu ei, i-e mil S-i lai pustii, s pleci. Cntnd le-aduci aminte De-o fat din vecini, De mame i de-ogorul Umplut acum de spini. i cnd i-omoar dorul i-n jurul tu se strng, Pui fluierul la gur i cni, iar dnii plng.

E plin de oameni cmpul, Tu, Doino,-n rnd cu ei. Monegi i oameni tineri i tinere femei Adun fnu-n stoguri i snop din spice fac Din scutece copilul Cnd plnge-n shidac Te duci i-l joci pe brae i-l culci apoi pe sn, i-i cni s-adoarm-n umbra Cpielor de fn. Din vi tu vezi amurgul Spre culmi naintnd, Pe coaste-auzi praie Prin noapte zgomotnd, i-asculi ce spune codrul Cnd plnge ziua-ncet Ah, toate, Doino, toate Te fac s fii poet. i, singur cu turma, Privind pierdut-n zri Spui munilor durerea Prin jalnice cntri. Pe deal romnul ar Slbit de-amar i frnt. Abia-i apas fierul n umedul pmnt. Tu-l vezi srman, i tremuri S-l mngi n nevoi. i mergi cu el alturi Cntnd pe lng boi. Iar bieii boi se uit Cu mil la stpn Pricep i ei durerea Srmanului romn. Eu te-am vzut odat Frumoas ca un sfnt, n jur stteau btrnii Cu frunile-n pmnt. Cntai, ca-n vis, de-o lume Trit-ntr-alte vremi,

De oameni dragi, din groap Pe nume vrnd s-i chemi. i-ncet, din vreme-n vreme, Btrnii-n jur clipeau i mnecile hainei La ochi i le puneau. Dar iat! Cu ochi tulburi Tu stai ntre voinici, Te vd cum juri i blestemi i pumnii i-i rdici! Pribegi de bir i clac, Copii fr noroc, Tu-i strngi n codru noaptea Sub brazi pe lng foc. i cni cu glas slbatec, i-n jur ei cnt-n cor Cntri ntunecate Ca sufletele lor. Cnd tii haiduci n codru Te prinzi cu ei frtat, Li-ari poteci ascunse, Pe stnci le-aterni tu pat. Cnd pun picioru-n scar, ii roibul lor de fru; Grbit, cnd prind ei puca, Scoi plumbii de la bru: Iar cnd ochesc, cu hohot Tu rzi, cci plumbii moi S-au dus n piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi. Ai ti suntem! Strinii Te-ar pierde de-ar putea; Dar cnd te-am pierde, Doino, Ai cui am rmnea? S nu ne lai, iubito, De dragul tu trim: Sraci suntem cu toii, Sraci, dar te iubim! Rmi, c ne eti doamn i lege-i al tu glas, nva-ne s plngem C-att ne-a mai rmas!