George Cosbuc

Doina
Copilo, tu esti gata
De-a pururea sa plngi!
Si cnd esti trista, Doino,
Tu inima ne-o frngi.
Dar nu stiu cum, e bine
Cnd plngi, ca-n urma ta
Noi plngem toti, si-amarul
Mai dulce ni-e asa.
Si toate plng cu tine
Si toate te-nteleg,
Ca-n versul tau cel jalnic
Vorbeste-un neam ntreg.
Pe fete-n faptul serii
Le-ntmpini la izvor,
Tu singura stapna
Pe sufletele lor.
Le-nveti ce e iubirea
Si rzi cu ochi sireti,
Deodat-apoi te-ntuneci
Si cntece le-nveti:
Sa cnte ziua-n lunca
Si seara cnd se-ntorc,
Cnd triste-n pragul tinzii
Stau singure si torc.
Cnd merg flacai la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Si stai cu ei, ti-e mila
Sa-i lasi pustii, sa pleci.
Cntnd le-aduci aminte
De-o fata din vecini,
De mame si de-ogorul
Umplut acum de spini.
Si cnd i-omoara dorul
Si-n jurul tau se strng,
Pui fluierul la gura
Si cnti, iar dnsii plng.
E plin de oameni cmpul,
Tu, Doino,-n rnd cu ei.
Mosnegi si oameni tineri
Si tinere femei
Aduna fnu-n stoguri
Si snop din spice fac Din scutece copilul
Cnd plnge-n sahaidac
Te duci si-l joci pe brate
Si-l culci apoi pe sn,
Si-i cnti s-adoarma-n umbra
Capitelor de fn.
Din vai tu vezi amurgul
Spre culmi naintnd,
Pe coaste-auzi praie
Prin noapte zgomotnd,

Si-asculti ce spune codrul

Cnd plnge ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac sa fii poet.
Si, singura cu turma,
Privind pierduta-n zari
Spui muntilor durerea
Prin jalnice cntari.
Pe deal romnul ara
Slabit de-amar si frnt.
Abia-si apasa fierul
n umedul pamnt.
Tu-l vezi sarman, si tremuri
Sa-l mngi n nevoi.
Si mergi cu el alaturi
Cntnd pe lnga boi.
Iar bietii boi se uita
Cu mila la stapn Pricep si ei durerea
Sarmanului romn.
Eu te-am vazut odata
Frumoasa ca un sfnt,
n jur stateau batrnii
Cu fruntile-n pamnt.
Cntai, ca-n vis, de-o lume
Traita-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapa
Pe nume vrnd sa-i chemi.
Si-ncet, din vreme-n vreme,
Batrnii-n jur clipeau
Si mnecile hainei
La ochi si le puneau.
Dar iata! Cu ochi tulburi
Tu stai ntre voinici,
Te vad cum juri si blestemi
Si pumnii ti-i radici!
Pribegi de bir si claca,
Copii fara noroc,
Tu-i strngi n codru noaptea
Sub brazi pe lnga foc.
Si cnti cu glas salbatec,
Si-n jur ei cnta-n cor
Cntari ntunecate
Ca sufletele lor.
Cnd stii haiduci n codru
Te prinzi cu ei fartat,
Li-arati poteci ascunse,
Pe stnci le-asterni tu pat.
Cnd pun picioru-n scara,
Tii roibul lor de fru;
Grabit, cnd prind ei pusca,
Scoti plumbii de la bru:
Iar cnd ochesc, cu hohot
Tu rzi, caci plumbii moi
S-au dus n piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.

Ai tai suntem! Strainii

Te-ar pierde de-ar putea;
Dar cnd te-am pierde, Doino,
Ai cui am ramnea?
Sa nu ne lasi, iubito,
De dragul tau traim:
Saraci suntem cu totii,
Saraci, dar te iubim!
Rami, ca ne esti doamna
Si lege-i al tau glas,
nvata-ne sa plngem
C-att ne-a mai ramas!