George Cobuc

n miezul verii O fie nesfrit Dintr-o pnz pare calea, Printre holde rtcit. Toat culmea-i adormit, Toat valea. Linitea-i deplin stpn Peste cmpii ari de soare, Lunca-i goal: la fntn E pustiu; i nu se-ngn Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fr-ncepere i-adaos, Curge-ntruna, parc vine Din adncul firii pline De repaos. i ct vezi n deprtare Viu nimic nu se ivete... Iat ns, colo-n zare, Mictor un punct rsare i tot crete. Poate-i vrun btut de soart Care-alearg pe cmpie ntr-atta lume moart! Dor l mn, griji l poart, Domnul tie! Poi acum s-l vezi mai bine: E femeie, o srman,

Strns la piept n scutec ine Un copil; i-n srg ea vine, Vine-n goan. De clduri dogoritoare, Foc aprins i arde chipul; Un cuptor e roul soare, i crbune sub picioare E nisipul. Cnd ajunge la fntn, Jos pe-o pajite srac Pune-odorul ei. Din mn Salt cumpna btrn i se pleac. Scrind, din nou ea crete. Mama toarn cu tot zorul Ap-n pumni, i se grbete La copil i-i rcorete Obrjorul. Bea apoi i ea pe fug. Merge iari dup asta La copil i-i d s sug; Frnt-apoi, pe-o buturug St nevasta. i e linite pe dealuri Ca-ntr-o mnstire ars; Dorm i-arinii de pe maluri i cldura valuri-valuri Se revars. Nici un nor vzduhul n-are Foc sub el s mai ascunz;

Nici o pasre prin zare, Nu se mic-n lumea mare Nici o frunz. Singur vntul, colo, iat. Adormise la rcoare Sub o salcie plecat Somnuros n sus el cat Ctre soare. Mai e mult! i ca s-i fie Scurt vremea, pn pleac, El se uit pe cmpie, Fluier i nu mai tie Ce s fac. Dar deodat se oprete: Peste ochi i pune-o mn i zmbind copilrete Curios i lung privete Spre fntn!