Sunteți pe pagina 1din 16

LEGEA SECRETĂ A REALIZĂRII PERFECTE ÎN PRACTICA YOGA

Prin YOGA am învăţat să trezim şi să ne amplificăm percepţia spirituală


şi, de asemenea, am început să ne dezvoltăm calităţile mentale prin folosirea
binefăcătoare a forţelor cosmice. Astfel, am ajuns să utilizăm forţele noastre
mentale, emanaţie a SUPREMULUI, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru a-i
face să beneficieze din plin pe ceilalţi. După ce am învăţat să intrăm în
rezonanţă cu planul mental şi spiritual, să învăţăm să ne ocupăm acum de
cel de-al treilea plan, cel material- fizic.
La acest nivel, fiinţa umană este sau uneori nu este capabilă să
realizate aspiraţiile sau ţelurile pe care şi le propune. De aceea, indiferent ce
ar urmări în bine este stringent necesar ca orice yoghin să cunoască legea
secretă a realizării perfecte în YOGA. Este un aspect cert pentru orice yoghin
avansat că fiecare fiinţă umană, în funcţie de modul în care gândeşte şi
acţionează, are în mod exact ceea ce merită. Această regulă este valabilă
atât pentru atingerea anumitor ţeluri cât şi pentru realizarea calificărilor
spirituale sau mentale. SUPREMUL DIVIN nu face niciodată cadouri la
întâmplare pentru că cineva este bun, iar reuşita nu este oferită decât celui
care o MERITĂ drept recompensă a evoluţiei sale spirituale.
Prin urmare, dacă urmărim atingerea anumitor calităţi spirituale
mentale sau fizice, trebuie să punem în acţiune anumite legi, iar dacă dorim
anumite lucruri sau realizări materiale trebuie să utilizăm legi care le
guvernează distribuţia. Toate acestea implică prin urmare energie angrenată şi
o activitate perseverent-suaţinută.
Contrar opiniei greşite a multor oameni limitaţi, cuvântul "muncă" nu
înseamnă numai efort fizic. Fiinţa umană este totodată corp mental şi
puterea mentală extraordinară nu se poate dezvolta, decât prin exercitarea
constantă a puterilor mentale ale fiinţei. Sufletele obtuze şi circumspecte,
care nu au depăşit încă stadiul evolutiv simplu al planului fizic, nu îşi pot
imagina aproape deloc existenţa unui antrenament sau lucru mental. Este bine
deci să menţionăm că există trei "clase" de "muncitori": muncitori manuali
comuni, muncitori în acelaşi timp manuali şi intelectuali şi muncitori
intelectuali puri. Prima grupă constituie imensa masă a umanităţii. Ce-a de-
a doua grupă recunoaşte că mentalul are o putere extraordinară şi chiar o
utiliseasă uneori dar o aplică mai alea în activitatea materială. Cea de-a treia
clasă însă îi cuprinde pe toţi acela care, conştient sau nu, sunt în mod unic
"muncitori" mentali. Ei au învăţat deci să-şi foloaeaacă forţele psihice şi mentale
în toate domeniile într-un mod atât de puternic şi perfect încât ei ajung să
primească tot ceea ce solicită sau cer, fără o activitate manuală de vreun fel.
Ei aplică deci, chiar fără să ştie, ceea ce noi yoghinii numim Legea realizării
perfecte, în linii mari, fiecare individ, fie că vrea, fie că nu vrea, se plasează de
la sine într-una din cele trei categorii, după gradul său de evoluţie. În prima
categorie, Legea realizării perfecte nu poate să se manifeste aproape deloc. Cei
care lucrează doar "cu mâinile şi în mod individual, nu intuiesc şi nu pun
aproape deloc în acţiune această Lege. Legea realizării perfecte începe însă să
se manifeste mai bine în cea de-a doua categorie şi, prin gradări lente, se
manifestă din plin şi cu succes în cea de-a treia. Fiecare individ, fie că ştie,
fie că nu ştie. În cursul evoluţiei sale, în timp, trece în mod necesar prin
aceste trei clase şi rămâne în cele din urmă în ultima şi cea mai evoluată.
CONDIŢIILE PRELIMINARE ALE LEGII REALIZĂRII PERFECTE
Pentru a pune cu succes în acţiune Legea realizării perfecte, trebuie să ne
dăm seama cât se poate de bine de trei aspecte fundamentale:
(1) Orice lucru, fenomen, stare sau proces pe care îl dorim sau urmărim să-l atingem, a
existat, există şi va continua să existe în Univers, în SUPREMUL ABSOLUT,
astfel că noi putem pune Legea realizării perfecte în acţiune pentru a-l dobândi
sau atinge.
Orice lucru binefăcător pe care îl dorim există actualmente în stare
potenţială în Spiritul Divin şi, oricând, noi putem să punem în acţiune Legea
realizării perfecte pentru a-l obţine. Istoria planetei ne arată că fiecare cerere
mentală a fiinţei umane a fost până la urmă îndeplinită. Omul a obosit
astfel, să tot meargă pe jos şi să care cu spinarea lucrurile de care avea nevoie; astfel
a apărut ca rezultat al aspiraţiei sale carul cu boi. Iată însă
că omul nu a fost complet satisfăcut cu acest vehicol sumar; el a avut astfel mai
târziu calul şi căruţa care erau cumva mai uşor de mânuit şi oarecum mai
confortabile; au urmat după aceea locomotiva, bicicleta, automobilul dar, cu
toate acestea, omul nu s-a declarat complet satisfăcuţ; el a vrut să zboare în
aer şi astfel au apărut avionul şi apoi racheta. Astăzi unii oameni se
aventurează chiar în cosmos. Prin urmare, nimic nu ne lipseşte în această lume
şi tocmai de aceea nu ar trebui existe egoism şi invidie între oameni căci
TOTDEAUNA EXISTĂ DIN ABUNDENŢĂ TOT CLEA CE NE DORIM CU CONDIŢIA
DE A ŞTI SĂ CEREM FERM.
(2) Trebuie de asemenea să ştim şi să fim profund convinşi că orice lucru,
fenomen, energie, stare sau proces aparţine SUPREMULUI, se întegrează în
armonia universală. El există independent de noi şi asupra acestuia noi avem
doar o putere temporară. Cu excepţia Sinelui- Esenţă, ATMAN, noi venim pe
această lume fără nimic şi plecăm întrucâtva la fel. Tuturor ne lipseşte doar
utilizarea directă şi efectivă a energiilor sau proceselor existente deja în sfere
manifestării. Prin urmare, în timpul şederii noastre atât în planul fizic, cât şi a
manifestării noastre în alte planuri sau lumi invizibile, noi putem, sau, după caz,
datorită ignoranţei noastre, nu putem, să împrumutăm ceva de la SUPREM,
care manifestă TOT ceea ce există în afara noastră.
(3) Orice lucru, enurgie, fenomen sau proces este distribuit sau se produce în conformitate cu
manifestarea Legii. Prin urmare, nu există niciodată şansă, fatalitate sau
capriciu. "Cereţi cu credinţă şi vi se va da" spunea marele yoghin IISUS CRISTOS,
sau, cu alte cuvinte, ni se indică clar să facem o cât mai clară imagine pozitivă a ceea
ce voim, aceasta implicând deci să cerem acel lucru sau fenomen, stare sau
energie în mod mental, în cele mai clare şi intime detalii. Astfel, cerându-l şi
fiind profund convinşi ca şi când l-am fi obţinut deja, în strâns acord cu
încrederea noastră, îl putem primi până la urmă (mai devreme sau mai târziu,
în funcţie de energia angrenată).
REGULILE PENTRU ACCELERAREA NATURALĂ A SUCCESULUI
PRIM INTERMEDIUL
LEGII REALIZĂRII PERFECTE
(1) Trebuie să medităm profund şi să cerem SUPREMULUI să ne reveleze în
orice mod dacă există vreo raţiune ce ne depăşeşte pentru care nu trebuie
să avem sau nu trebuie să atingem ceea ce cerem. Procedând în acest mod,
va fi eliminată complet orice incertitudine şi ni se va arăta, în consensul
armoniei şi concordanţei planurilor, dacă este judicios să procedăm la
manifestarea acestei creaţii mentale. Se ştie că incertitudinea, prin
rezonanţa sa specifică, perturbatoare provoacă o serie de condiţii negative,
tulbură profund aura încărcând-o cu energii contrarii ţelului urmărit şi astfel
împiedică realizarea efectivă sau "materializarea'' creaţiei noastre mentale.
Astfel, după ce am primit un singur răspuns afirmativ de la CONŞTIINŢA
SUPREMĂ DIVINĂ UNIVERSALĂ, ne aflăm în continuare într-o condiţie
lăuntrică pozitivă şi ne simţim din plin capabili să punem Legea realizării
perfecte în acţiune fiind ajutaţi de DIVIN.
(2) După ce ne-am decis să creăm o clară imagine mentală a unui anumit
lucru, fenomen, stare sau proces, ori să dobândim o anumită calitate
mentală,spirituală sau chiar o putere (SIDDHI), trebuie să realizăm o cât mai
clară şi mai persistenta imagine mentală, net conturată şi să dorim
realizarea sa , fără frică şi mai ales fără alte gânduri contrarii, până la deplina
sa îndeplinire sau realizare. Unii aspiranţi, chiar şi după ce au primit un
răspuns favorabil de la CONŞTIINŢA SUPREMĂ UNIVERSALĂ îşi încep doar, cel
mai adesea, creaţiile mentale şi le abandonează la puţin timp după aceea,
deoarece mentalul lor le sugerează că probabil s-au înşelat şi au interpretat
în mod greşit răspunsul şi că, deci, este preferabil să se abandoneze tot. Este
deci extrem de important după aceea să nu acceptăm sub nici o formă
sugestiile negative tentante ale mentalului inferior, de îndată ce am depăşit
prima faza. Atunci când ne-am hotărât ferm să acţionăm în această direcţie
utilizând Legea realizării perfecte, trebuie să mergem până la capăt.
(3) O cerere benefică, pozitivă, fermă, intensă, conferă rezultate mult mai
bune decât o mentalizare anemică, vagă sau o implorare. Atitudinea mentală
trebuie să fie profund respectuoasă, dar pozitivă. Să ne amintim în acestă
direcţie "Tatăl Nostru" :
"Tatăl Nostru care eşti în ceruri,
Sfinţească-se Numele Tău,
Vie Împărăţia Ta,
Facă-se voia Ta
Precum în cer aşa şi pe pământ."
Atitudinea mentală manifestată de IISUS este respectuoasă şi cuvintele sale
exprimă dorinţa unei perfecte armonii intre EL şi TATĂL său DIVIN. După ce
a exprimat clar această armonie, el îşi formulează apoi cererile :
"Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne noua astăzi
Şi iartă-ne greşelile noastre
Aşa cum şi noi ie iertam pe acelea ale greşiţilor noştri;
Şi nu ne duce pe noi în ispită,
Şi ne izbăveşte de cel rău şi viclean."
Prin urmare, aici este evident că nu există nici un gând negativ în această rugă.
Există însă o cerere pozitivă pentru fiecare lucru, care se exprimă ferm, mai
mult decât o implorare. Am putea chiar spune că fiecare cerere este o
solicitare-comandă respectuoasă. Astfel, pornind de la acest exemplu,
fiecare îşi va da seama, prin experienţa directă, că aceasta atitudine mentală
pozitivă ne va permite să primim până la urmă ceea ce cerem.
(4) Trebuie să specificăm cât se poate de bine ceea ce urmărim sau dorim.
Este extrem de important ca imaginea noastră mentală sa fie perfect clară, fără
schimbări sau adăugiri ulterioare, fără variaţii şi fără retuşuri permanente. Cu
cât ea ne va fi mai clară, cu atât mai rapid ea se va materializa sau, cu alte
cuvinte, se va concretiza, dacă energia angrenată va fi suficient de
mare.Trebuie să cerem întotdeauna în mod specific ceea ce urmărim sau
dorim şi nu ceea ce un altul doreşte pentru noi, nu ceea ce considerăm la
sugestia cuiva că merităm, nu ceea ce credem că este de datoria noastră să
cerem, ci exact ceea ce noi înşine dorim să avem sau să realizăm. Reciproca este
de asemenea adevărată. Nu trebuie să cerem niciodată ceea ce nu dorim cu
ardoare în mod special. De exemplu, să nu cerem niciodată doar muncă dacă
dorim un anumit obiect, fiind totodată gata să acceptăm cu bunăvoinţă
această activitate dacă acel obiect sau fenomen trebuie să vină prin
intermediul său. Cerând astfel în mod strict exact ceea ce dorim, nu riscăm
să comitem vreo eroare.
Yoghinul SWAMI SIVANANDA spunei : "Un practicant YOGA ce se aflA în
ASHRAM, care gândea că a înţeles Legea, mi-a spus că, dorind să fie de folos
celor din Europa îşi crease în mod mental o călătorie în această zonă. I-am
cerut deci să-mi descrie imaginea pe care şi-o făcuse în această direcţie şi el
mi-a răspunst : "Am creat pur şi simplu imaginea foarte clară a zece bancnote
de 100 de rupii care-mi vor servi pentru această călătorie". Acest yoghin deci
nu-şi crease de fapt călătoria în Europa, ci doar banii pentru a şi-o plăti.
Aceasta deci nu era o modalitate sigură de a duce la bun sfârşit călătoria, căci,
după ce ar fi obţinut banii, puteau să survină o infinitate de evenimente
susceptibile să-l împiedice. Procedând bine şi corect el ar fi trebuit să se vadă
cât mai clar cu putinţă pe sine însuşi pe un vas traversând oceanul şi în
continuare ar fi trebuit să se contemple detaşat sosind sănătos şi în perfectă
stare de cealaltă parte a continentului, în oraşul în care dorea să ajungă în
EUROPA."
-VA URMA -

(continuare la cursul nr.23 )


(5) Trebuie să cerem numai dacă dorinţa sau aspiraţia lăuntrică este extrem de
puternică. Mulţi practicanţi încep prin a-şi formula scopurile sau ţelurile cu
entuziasm, dar devin destul de repede leneşi sau inerţi. Prin urmare, este
important să ne intensificăm şi să ne energizăm la maxim dorinţele sau
aspiraţiile, gândindu-ne la bucuria pe care o vom resimţi o dată cu realizarea
lor. Mai ales, să nu cerem, în mod convenţional, numai pentru că ora fixată
pentru a ne antrena în sensul cererii sau punerii în acţiune a Legii realizării
perfecte a sosit şi, mai ales, să nu o considerăm drept o corvoadă
chinuitoare, penibilă, pe care ne-am asumat-o. Cererile sau aspiraţiile în
asemenea condiţii nu pot niciodată să dea rezultate, iar timpul pe care îl vom
consacra va fi un timp risipit în zadar.
(6) Mentalul nostru lucrează mult mai bine atunci când corpul este foarte
liniştit. Încremenirea într-o ASANA este deci, din acest punct de vedere, extrem de
importantă. În plus, când ne antrenăm punând în acţiune Legea, nu este
necesar să batem darabana cu degetele sau să ne balansăm picioarele,
deoarece procedând în aceste moduri, sau în altele, inutile, o parte a forţei
noastre mentale va fi pierdută pentru totdeauna prin mişcările sau gesturile
(ticurile) pe care le facem. Acestea nu trebuie însă să ne împiedice sa ne
gândim în continuare la cererile sau aspiraţiile formulate în cursul zilei şi să le
menţinem constant în subconştient cât mai mult timp cu putinţă.
(7) Nu trebuie să formulăm nici un fel de cerere şi nici să aspirăm la ceva în
cursul antrenamentului atunci când suntem enervaţi sau agitaţi. Trebuie,
prin urmare, să avem o dorinţă sau aspiraţie chiar extrem de intensă, dar nu
dublată de enervare. O cerere sau o aspiraţie frenetică, realizată într-o stare
de surexcitare intensă, în virtutea legii rezonanţei negative se realizează cu
violenţă şi aceasta adeseori nu fără anumite inconveniente.
(8) Să nu ne formulăm niciodată cererile în grabă, perturbarea mentală
generată de grabă sau precipitare va împiedica ulterior concretizarea
efectivă a imaginii noastre mentale.
(9) Să evităm ferm să reflectăm sau să ne concentrăm vreodată asupra
momentului eventual al realizării sau asupra modului în care realizarea se va îndeplini
(se va face). Acest gen de speculaţie fiind sterilă, divizează şi ne micşorează în
mod considerabil forţele angrenate. Există, prin urmare, un gen de aşteptare
calmă, detaşată, care angrenează un mod de a aştepta care atrage magnetic
şi altul care respinge sau îndepărtează de la noi realizarea. Aşteptarea
profund calmă, detaşată, precum în starea de meditaţie este de un ajutor
imens în sensul realizării sigure a aspiraţiilor sau a ţelurilor urmărite.
Aşteptarea nerăbdătoare, stressantă, cauzează o tulburare specifică în aură
graţie fenomenului de rezonanţă pe care îl produce, astfel ca nimic din ceea ce voiam
nu se poate întâmpla, datorită angrenării unui efect invers. (Exact ceea ce dorim nu se
întâmplă sau totul ce întâmplă pe dos faţă de cum dorim noi).
(10) Din punctul de vedere al aplicării Legii realizării perfecte într-un sens
benefic, mânia, gelozia, nemulţumirea, lipsa controlului de sine întârzie sau
chiar perturbă realizarea. Fiecare dintre aceste atitudini mentale menţionate
mai sus dizarmonizează profund aura, făcându-ne să atragem, în noi, prin
invocare, energii identice, pe care le preluăm şi le asimilăm fulgerător prin
rezonanţă. Această regulă este una dintre cele mai stricte, care trebuie să fie
permanent, în întregime respectată. Iată de ce, neurmând-o şi nerespectând-
o întru totul, practicanţii YOGA şi mai ales debutanţii nu cred în puterea lor
mentală şi din aceasta cauză foarte mulţi îşi încetează eforturile, disperaţi de
a nu putea niciodată să utilizeze legile naturii. Este important să înţelegem că
atunci când legile naturii nu sunt pe deplin controlate de noi, noi suntem şi continuăm să
rămânem sclavii acestora.
(11) Ardoarea sau, în general, entuziasmul constant faţă de cererea
mentalizată, frecvenţa acestei cereri sau aspiraţii şi persistenţa cu care
imaginea mentală cât mai clară este în mod conştient menţinută în minte
grăbeşte în mod natural realizarea sa. Ştim, de altfel, că în subtil imaginea
mentală este în strânsă legătură cu forţa care a emanat-o, devenind o
adevărată matrice ce creează o putere vibratorie invizibilă care formează un
veritabil focar magnetic care va atrage gradat către noi lucrul sau fenomenul
dorit, grăbind astfel împlinirea dorinţei. Lucrul sau fenomenul este în mod
irezistibil atras de aceasta forţă magnetică şi adus din ce în ce mai aproape
de fiecare dată când ne concentrăm gândurile asupra creaţiei noastre, iar în
final, procedând mereu astfel, imaginea noastră va sfârşi prin a se realiza
întru totul. Ardoarea constantă, frecvenţa mentalizării, persistenţa imaginii,
intensitatea concentrării, toate în final concură la realizarea rapidă a cererii
noastre.
(12) Este necesar să realizăm că utilizăm o lege atotputernică şi că astfel
grăbim realizarea şi atingerea succesului în nu contează ce direcţie. Trebuie
să respingem deci ferm credinţa superstiţioasă că SUPREMUL ne va oferi
ceea ce dorim drept recompensă pentru că suntem buni. Vom respinge, de
asemenea, ideea că suntem o fiinţă aleasă de ABSOLUT şi că ABSOLUTUL ne
cadoriseşte cu o favoare specială. Este bine să ne ancorăm în schimb ferm în
minte ideea că suntem un yoghin perseverent şi că putem face progrese
rapide prin împlinirea aspiraţiilor urmărite, acţionînd în sensul aplicării
acestei legi mentale. Este util să fim conştienţi că obţinem ceea ce dorim
pentru că folosim corect o lege fundamentală şi că nimic nu ne poate
împiedica reuşita. Însuşi SUPREMUL, nu ne va opri, deoarece procedând
astfel ar viola propria sa natură transcedentală, aspect care este de
neconceput dacă avem în vedere libertatea pe care orice fiinţă umană o are
în această lume.
(13) După ce am realizat o cât mai precisă creaţie mentală şi ne-am formulat
cât mai exact ţelul sau cererea, afirmaţia "SUPREMUL a primit cererea mea (ruga
mea)" grăbeşte mult realizarea efectivă. Să presupunem că ne-am făcut o
anumită imagine clară, că am menţinut-o ferm şi că am cerut constant
realizarea ei urmând în mod exact regulile precedente. După un timp însă,
mentalul poate uneori să ne strecoare ideea: "parcă văd că demonstraţia
(realizarea concretă) nu va apare", într-un asemenea caz este foarte bine să ne
schimbăm formula de solicitare, şi în loc să spunem "dă-mi aceea", să gândim
ferm: "SUPREMUL (Dumnezeu) a primit cererea mea". Noi ştim de altfel că
solicitarea noastră a fost primită pe plan mental şi ştim, de asemenea, că
lucrul sau aspectul solicitat este al nostru cu mult înainte de a se materializa
realizarea, aşa cum se va întâmplă în continuare; astfel, această declaraţie
ne va conferi o realizare anticipată pozitivă a dobândirii care va tinde să ne
genereze mult mai rapid creaţia concretă, eliminându-ne totodată din mental
scepticismul, anxietatea şi dezordinea care, datorită rezonanţelor
corespondente perturbatoare pot amplifica în noi energiile care ne
contracarează reuşita.
Consideraţii generale
Dacă s-au înţeles bine regulile de mai sus ne putem da seama cu uşurinţă că nu
aplicăm o metodă care să ne poată face să obţinem ceva din nimic.
YOGHINUL care va aplica cu consecvenţă această lege va trebui, din contră,
să acţioneze în mod mental pentru a fi capabil să realizeze ceea ce doreşte.
Avantajul special al acestui gen de activitate este că ne va fi cu putinţă să ne
angrenăm antrenamentul de voie, fiind şi acţionând ca propriul nostru
stăpân. Rezultatele sunt absolut sigure în această direcţie, dacă ne
conformăm în mod strict Legii. Dacă cineva pretinde că a urmat în mod strict
regulile date aici fără să fi reuşit, aceasta arată, fără îndoială, că el a comis
totuşi o eroare într-o anumită fază. Analizând atent exemplul tuturor celor
neiniţiaţi care au reuşit lucruri sau aspecte extraordinare, constatăm că ei au
urmat, de cele mai multe ori în mod inconştient, sau graţie inspiraţiei,
aceste reguli.
Această lege poate fi aplicată şi în direcţia ameliorării sănătăţii proprii
sau a celorlalţi sau pentru a atinge o anumită stare de armonie sau fericire la
care un yoghin poate şi trebuie să aspire. Legea poate fi, de asemenea,
aplicată la fel de bine în sensul dobândirii şi creşterii cunoştinţelor sau în
sensul atingerii unor puteri psihice, mentale sau spirituale SIDDHIS. Este deci
evident că Legea realizării perfecte operează în mod indefinit pe cele trei
planurit material, subtil mental şi spiritual. Ceea ce anumiţi privilegiaţi în
aparenţă au putut să facă, mulţi pot, de asemenea, să facă la fel. Dacă
yoghinul îşi păstrează nealterată încrederea, nu va exista nici un fel de limită
în calea posibilităţilor sale. Dacă, de exemplu, putem obţine prin aplicarea
acestei Legi o carte rară cu informaţii care ne interesează, vom putea
ulterior să obţinem o mie de alte lucrări rare sau secrete. Dacă putem vindeca o
banală durere de cap, atunci putem după aceea să vindecăm orice altă
boală. Dacă, aplicând Legea, vom putea fi fericiţi o săptămână, vom putea
ulterior să fim fericiţi un an întreg. Principiul de bază aici este că: CEEA CE
POATE FI REALIZAT ÎN MIC SE POATE, CU PERSEVERENŢĂ ŞI ENERGIE,
REALIZA ULTERIOR ÎN PROPORŢII IMENSE.
Pentru yoghin, problema de bază este de a şti dacă vrea sau nu vrea
să utilizeze Legea realizării perfecte în deplină stare de responsabilitate. În
orice grup există unii care constant vor, în mod autentic, şi astfel, din acest
punct de vedere, există totdeauna două categorii: yoghinii care reuşesc şi
ceilalţi care nu reuşesc. Dacă persistăm numai 2 ani utilizând Legea realizării
perfecte în situaţiile curente ale vieţii de zi cu zi, situaţia noastră personală
se va transforma extraordinar de mult, şi aceasta ne va demonstra din plin şi
clar că am aplicat bine Legea realizării perfecte.
A patra regulă a Legii realizării perfecte, în special, este de o importanţă
capitală; tocmai din această cauză ea va trebui să fie recitită de cât mai multe
ori, înţeleasă foarte bine şi meditată cuvânt cu cuvânt. Această REGULĂ este,
de asemenea, valabilă pentru toate întrebările interioare în domeniul sistemului
YOGA.
O modalitate simplă de a pune rapid şi eficient în acţiune Legea realizării
perfecte este de a se asocia chiar separat, la distanţă 3-5-7 sau 12 persoane
ce practică YOGA, care la o anumită oră vor acţiona la unison un anumit
interval de timp dinainte stabiliţi 5,10,25 minute urmărind să realizeze
împreună o aspiraţie de interes comun sau pur şi simplu într-un asemenea
nucleu unitar vor opera toţi pentru unul ajutându-se detaşat pe rând în
anumite situaţii.
De exemplu o echipă de 5 studenţi se pot ajuta la examene pentru a-şi
elimina emoţia şi tracul acţionând în echipă de 4 pentru cel care suaţine într-
o anumită zi şi la o anumită oră examenul.
Acest gen de ajutor detaşat şi fratern măreşte altruismul, intensifică
trăirile elevate şi este un mijloc simplu de trezire şi amplificare a calităţilor
telepatice de emisie şi recepţie la cei care participă sincer şi cu
perseverenţă. Prezentarea Legii realizării perfecte la cursurile de YOGA a
suscitat printre cursanţii începători foarte multe întrebări. Adeseori am
remarcat că unii începători în YOGA preferă să aplice Legea realizării
perfecte mai mult pentru a "DOBÂNDI" sau cu alte cuvinte pentru a obţine
realizări materiale decât pentru A FI sau A SE TRANSFORMA LĂUNTRIC.
Totuşi trebuie să recunoaştem că au existat şi există situaţii în care
începătorii înYOGA au angrenat Legea realizării perfecte pentru a se
transforma rapid lăuntric sau pentru a se cunoaşte sau cuceri pe ei înşişi.
Aplicând sistematic Legea realizării perfecte unii yoghini începători au
dobândit cu o relativă uşurinţă (prin practică şi experienţă directă), o
excelentă înţelegere lăuntrică a misterioasei şi inefabilei legi a atracţiei
magnetice şi s-au servit cu succes de aceasta în multe situaţii, convingându-se
astfel din plin de eficienţa sa extraordinară. Unii începători au venit să ne
relateze eşecuri pe care le-au avut încereând să angreneze Legea realizării
perfecte dar de îndată ce îi rugam să-mi relateze cum anume au procedat
apăreau evidente cauzele care au condus la respectivele eşecuri. Unii au
uitat că este necesar să înţeleagă foarte bine modul de a proceda sau au
considerat că nu este important înainte de toate să se înţeleagă cât de cât ei
înşişi. Unii dintre aceştia s-au gândit că aplică Legea realizării perfecte şi în
realitate au rămas într-o stare de reverie pasivă, visând pur şi simplu sau
lăsându-se asaltaţi de fantasme în stare de veghe şi crezând cu naivitate că
ei se concentrează şi creează condiţiile necesare pentru a atinge succeaul
prin "angrenarea" Legii realizării perfecte.
În anul 1981 o cursantă care nu câştiga mai mult de 1500 lei lunar,
lucrând 8 ore pe zi, îşi exprima dezamăgirea profundă şi regretul că
antrenamentul său mental cu Legea realizării perfecte timp de 15 minute
zilnic pe un interval de numai câteva luni nu i-a adus bogăţia scontată care,
în viziunea sa, urma să-i asigure o deplină independenţă de obligaţia de a
munci pentru a se întreţine. Majoritatea întrebărilor care se pun suplimentar,
referitoare la Legea realizării perfecte, atunci când unii cursanţi se confruntă
cu eşecuri, în urma încercării de a utiliza această Lege, arată că vanitatea,
egoismul, graba nejustificată sau superficialitatea se interpun ca un obstacol
serios în calea succesului lor. Unii cursanţi YOGA care încă nu şi-au trezit şi
dinamizat suficient energia mentală şi care nu-şi pot focaliza ferm pentru un
interval mediu de timp concentrarea mentală, îşi imaginează după ce au citit
o singură dată teoria referitoare la aplicarea Legii realizării perfecte că vor
putea dobândi rapid tot ceea îşi doresc şi după numai câteva săptămâni de
"utilizare" a acestei Legi deja consideră că au eşuat şi se întreabă "DE CE?".
Cineva a venit chiar să-mi spună că s-a hotărât să înceteze de acum înainte
să mai muncească fizic pentru că vrea, aplicând Legea realizării perfecte, să-şi
utilizeze în exclusivitate
numai MENTALUL. L-am sfătuit să nu facă o asemenea greşeală.
Experienţa arată că majoritatea celor care natural "eşuează" aplicând
superficial sau în mare grabă Legea realizării perfecte sunt lipsiţi de o
înţelegere completă şi profundă a ei; nu au dobândit experienţa interioară
care să le permită să-şi focalizeze în mod adecvat energiile lăuntrice,
investindu-le în imaginea mentală generată şi "hrănită" gradat cu energie psiho-
mentală (captată din MACROCOSMOS); le lipseşte puterea de concentrare
mentală care le-ar putea permite să-şi fixeze ferm si clar cu o atenţie
stăruitoare reprezentarea lăuntrică, precis figurată a ceea ce urmăresc
(scopul).
Pentru a dobândi anumite obiecte, reuşită, bogăţie, bunuri materiale sau eventual cel
mai bine, stări lăuntrice sublime de împlinire, fericire, armonie, frumuseţe,
ori calităţi sau puteri extraordinare (SIDDHIS) psihice, mentale, spirituale în
care sunt cuprinse chiar anumite forme de extaz (SAMADHI) sau stări de identificare
perfectă (SAHYAMA) în care CUNOAŞTEREA, OBIECTUL SAU FIINŢA CE ESTE
CUNOSCUTĂ ŞI CUNOSCĂTORUL DEVIN UNA, trebuie neapărat să fim
înzestraţi cu o PUTERNICĂ ASPIRAŢIE (sau DORINŢĂ ADECVATĂ), HOTĂRÎRE
şi VOINŢĂ) FERMĂ, ENERGIE LĂUNTRICĂ MARE, PUTERE DE CONCENTRARE
MENTALA BUNĂ. Este util să ştim că reuşita în aplicarea Legii realizării
perfecte este direct proporţională cu puterea fiecăruia dintre aceste atribute
ale fiinţei noastre. În sinteza finală pe care o schiţăm este important să
realizăm, dincolo de o aparentă REPETARE, că această prezentare redusă la
esenţial înglobează, condensat, principiile generale de bază care ne asigură
succesul în aplicarea Legii realizării perfecte. Pentru a reuşi totdeauna atunci
când utilizăm şi angrenăm corect Legea realizării perfecte trebuie prin
urmare :
1) Să aspirăm cu putere şi să dorim intens acel lucru stare sau calitate
(virtute, trăire spirituală) pe care urmărim să o atingem sau să o primim.
2) Să fim foarte ferm hotărâţi în a vrea să obţinem (atingem) sau să
posedăm ceea ce dorim.
3) Să ne concentrăm lăuntric cu o atenţie stăruitoare focalizând gradat o
energie psihomentală pentru realizarea a ceea ce urmărim sau dorim clar şi
precis. Procedând astfel vom constata în mod obiectiv că în fiinţa noastră se
trezeşte şi se amplifică gradat EFICIENŢA MENTALĂ.
In antrenamentul nostru zilnic, atunci când am angrenat într-o anumită direcţie.
Legea realizării perfecte este FOARTE IMPORTANT SĂ NU CEDĂM NICIODATĂ
DESCURAJĂRII căci aceasta este duşmanul nostru lăuntric cel mai puternic
care face să se trezească şi să se amplifice în noi datorită rezonanţei
NEGATIVE (foarte periculoasă mai ales în cazul naturilor PREDOMINANT
PESIMISTE sau SCEPTICE), o forţă opusă care ne diminuează paralel energia
şi puterea creatoare pe care am captat-o graţie rezonanţei BENEFICE din
sferele corespondente de forţă ale Macrocosmosului. Nu încetaţi niciodată să
acţionaţi cu aceeaşi energie şi cu acelaşi entuziasm, angrenând Legea
realizării perfecte şi persistaţi cu tenacitate PÎNĂ ÎN ZIUA ÎN CARE SUCCESUL
sau REUŞTTA SCONTATĂ VĂ ÎNCORONEAZĂ COMPLET EFORTURILE.
Antrenamentul tenace asigură reuşita.
Acţionând astfel, gradat cu consecvenţă, o reţea energetică de fluxuri subtile
magnetice (invizibile pentru vederea normală) se creează între noi şi obidctivul
sau ţelul nostru. Aceste inefabile şi misterioase legături energetice (subtile,
telepatice) sunt, după cum vom constata, adeseori mai puternice decât
oţelul. Aceste legături sunt de natură a produce acele uluitoare, aparente
"COINCIDENŢE" care în realitate sunt NECESITAŢI EVIDENTE numai pentru cel
care ştie să stabilească legături inteligente între aspecte şi fapte DOAR
APARENT DISPARATE.
ATENŢIE ! MARE ATENŢIEI PENTRU A EVITA EŞECUL nu trebuie niciodată să
abandonăm antrenamentul cu Legea realizării perfecte NUMAI pentru că
rezultatele (sau REUŞITA) nu au apărut atunci când noi le-am dorit sau atunci
când noi (total ANAPODA) le aşteptam. Reuşita nu survine pentru ziua
programată de noi CI EXACT ClND TREBUIE.
Descurajarea, mânia, aviditatea egotică, răutatea, furia, nerăbdarea şi
ÎNAINTE DE TOATE ÎNDOIALA în puterea noastră de a determina reuşita sunt
singurele aspecte OBSTACOL care mai mult sau mai puţin ne pot întârzia
(sau uneori BLOCA COMPLET) realizarea speranţelor, ţelurilor sau a dorinţelor
noastre permise.
Totdeauna, înainte de a angrena Legea realizării perfecte, trebuie să ne
amintim că : "DEŞI TOTUL ESTE CU PUTINŢĂ NU ORICE (CARE CONTRAVINE
LEGILOR DIVINE) NE ESTE PERMIS".
-SFÂRŞIT-

AN III C 26
CUM SE POT REALIZA COMENZILE MENTALE BINEFĂCĂTOARE ÎN
PROPRIA NOASTRĂ FIINŢĂ
Unul dintre mijloacele foarte simple pe care le avem la dispoziţie, pentru a şti
unde ne aflăm în realitate în viaţă, este să analizam cu atenţie, detaşare şi
luciditate, ceea ce avem şi ceea ce nu avem încă şi, în final, să realizam în
mod obiectiv că avem ceca ce de fapt am cerut şi nu avem ceea ce
încă nu am cerut.
Aceasta ar putea parea prea simplu la prima vedere şi tocmai de aceea vom
reveni puţin asupra complexei probleme a destinului (KARMA): suntem oare sau nu,
direct responsabili de tot ceea ce ni se petrece? Dacă considerăm, de
exemplu, pe un altul că doar el este cauza nenorocirilor şi suferinţelor
noastre, ni se va părea la prima vedere că, solicitându-i acestuia graţia sau
mila, suferinţele şi mizeriile noastre vor înceta imediat. Dacă, în schimb,
suntem capabili să ne privim cât mai des ca fiind creatorii propriei noastre
vieţi, vom fi infinit mai liberi şi mai puternici, după ce ne-am înţeles defectele
şi ne-am analizat lucid şi detaşat erorile, să ne oferim ceea ce vrem şi ne
lipseşte. Procedând astfel, vom realiza că tot ceea ce am avut până în
prezent, aceasta de fapt am meritat. A cere înseamnă, de fapt, a da o
comandă fermă. Când, spre exemplu, comandăm un anumit articol sau
obiect dintr-un catalog la un magazin specializat, precizăm clar şi EXACT
ceea ce dorim să cumpărăm. Trimitem cecul şi bonul de comandă semnat
corect şi aşteptăm liniştiţi livrarea, având deplină încredere că vom primi ce am
solicitat.
Când coletul cu obiectul dorit ajunge şi îl deschidem putem fi surprinşi de
aspectul acestui obiect în raport cu ideea pe care ne-o făcusem după
catalogul consultat. Fie că articolul este sau nu foarte asemănător cu ceea ce
am gândit şi prevăzut, el este ACUM deja livrat. Ceea ce contează aici înainte
de toate este precizia comenzii; cu cât aceasta va fi mai clară şi mai
detaliată, cu atât, ulterior, în momentul primirii sale, articolul în cauză ne va
surprinde mai puţin.
Cunoaştem cu toţii complicaţiile pe care o greşeală, aparent
neînsemnată, în momentul formulării comenzii noastre le poate antrena
împreună cu riscurile de a nu putea primi imediat obiectul comandat atunci
când, intenţionând să achităm IMEDIAT contravaloarea obiectului la
vânzător, remarcăm fulgerător că nu ne ajung banii pe care îi avem la noi în
acel moment. A şti să comandăm precis şi bine, bazându-ne pe o sumă
totală de bani care acoperă integral VALOAREA obiectului vizat de noi prin
comandă, ne conferă satisfacţia de a primi prompt obiectul în cauză dorit de
noi. În cartea sacră care este BIBLIA se spune: ''Cereţi şi vi se va da", ''Bateţi
şi vi se va deschide..."
În cartea "Dialoguri cu îngerul" a scriitorului GITTA MALLASZ, Îngerul nu
încetează să repete în mod semnificativ: "Cere..."
În cazul comenzilor mentale pe care adeseori conştient sau nu noi le-
am dat am observat, cel puţin o dată, o anumită diferenţă evidentă între
ceea ce am cerut noi şi ceea ce am primit în final. De unde provine oare atunci această
diferenţă? De fapt ceea ce contează extraordinar de mult într-o comandă
mentală este adevărata intenţie profundă. Dacă uneori ne mentalizăm ferm
câştigând dar în străfundurile fiinţei noastre ne simţim ca şi cum am fi
pierdut deja, este normal după aceea să constatăm ÎN FINAL că pierdem.
Adevărata noastră istorie lăuntrică, adevăratele noastre necesităţi,
adevăratele dorinţe sunt conţinute adeseori în acel "nespus" MISTERIOS ŞI
INEFABIL. Acest "nespus" MISTERIOS Şl INEFABIL sau cu alte cuvinte, cel care
permite totdeauna actorului talentat să contacteze în mod telepatic şi
EMPATIC profunzimile reale ale personajului creat, este cheia secretă care îi
conferă veridicitatea jocului pe scenă. Pentru a ne cunoaşte cât mai corect şi
profund sub-textul lăuntric ne putem gândi clar şi focalizaţi la ceva. Apoi ne
oprim la un moment dat şi observăm, cât mai detaşaţi şi lucizi, conţinutul
gândurilor care ni se succed (derulează) în minte. Rezultatul ulterior al comenzii
noastre mentale benefice ferme depinde de tăria credinţei noastre. Vom avea
atunci certitudinea predominantă şi profundă a succesului. A fi responsabil
constă în a ne recunoaşte valoarea reală şi scopurile sublime pe care cu
anticipaţie REALIZĂM că suntem capabili să le atingem şi să le împlinim. A vrea
însă foarte repede să ridicăm ştacheta prea sus ne hrăneşte ulterior
decepţiile şi. în plus, ne îndepărtează de realizările şi succesele pe care ni le-
am fixat. Într-o anumită fază evolutivă lăuntrică, atunci când aspirantul este
pregătit, maestrul apare şi cererile sale îndreptăţite sunt mult mai uşor
satisfăcute. A da comenzi mentale eficiente este o ştiinţă care implică
inteligenţă şi o artă care se învaţă progresiv prin tatonări, începând cu cereri
"mici" şi continuând, numai după ce avem experienţa necesară, cu cereri
"MARI" sau FOARTE MARI. Dacă nu ne grăbim putem chiar învăţa cum să
învăţăm. Menţionăm în această direcţie o povestire sufistă cu tâlc:
"La poalele unui munte înalt, un orăşean oarecare se apropie de un cioban ce trăia
în acea regiune:
- Cât timp îmi trebuie pentru a ajunge pe vârful acestui munte? întrebă el.
Ciobanul privi cu atenţie omul, apoi privi către vârful muntelui şi după o
scurtă pauză, răspunse zâmbind:
- Opt ore dacă sunteţi foarte grăbit şi numai cinci ore dacă nu sunteţi grăbit"
Adeseori răspunsul la o problemă care ne preocupă se manifestă
printr-o semnificativă potrivire şi rezonanţă sub forma care ne afectează
profund cel mai mult, făcând cu putinţă ca în noi să se producă o stare de
ILUMINARE. O persoană care începuse să practice YOGA de câteva luni a
relatat la un moment dat următoarele: "Prima oară când am început să-mi
pun întrebări legate de existenţa altor lumi subtile şi despre anumite realităţi
sublime divine a fost în urma citirii cărţii "Mesia recalcitrant" de Richard Bach. Spre
surprinderea mea, am primit chiar în aceeaşi zi un răspuns, care a fost şi
rămâne pentru mine uimitor, când am trecut prin faţa unei case la curte, de
unde printr-o fereastră larg deschisă am auzit Aleluia din ''MISA'' lui HAENDEL
(compoziţie muzicală polifonică pentru cor şi solişti scrisă pe textul liturghiei,
care se cânta în timpul serviciului religios catolic (n.n). Fiind foarte sensibil
până la extaz, în special la corurile sacre, care sunt (în viziunea mea} de
esenţă şi inspiraţie divină, am ascultat muzica, parcă în stare de transă,
stand în picioare în faţa porţii pe trotuar, şi m-am simţit apoape complet
răpit într-o altă lume pură şi dumnezeiască, care îmi umplea inima de o
bucurie sacră şi de o nemaipomenită fericire''.
Decodarea răspunsului, ca şi formularea comenzii mentale, este adeseori
strict personală.
Un alt elev de la cursurile de YOGA a relatat că, într-o zi, formulând o
comandă mentală, şi-a dat brusc scama că este ACUM capabil să se roage în
felul său propriu. Pentru a-şi însuşi şi înţelege un ritual religios, el a intuit
fulgerător necesitatea de a-l formula cu propriile sale imagini şi cuvinte.
Forţa şi continuitatea credinţei noastre depinde adeseori de valoarea
pe care noi suntem gata să i-o acordăm. CEEA CE GÂNDIM, ACEEA VOM
DEVENI ÎN FINAL. De acest act depinde, prin urmare, intensitatea credinţei noastre.
Să analizăm acum modul yoghin în care putem realiza o eficientă
comandă mentală simplă:
Alegerea cuvintelor şi a imaginii sau a filmului mental este foarte
importantă, în special prin sensul pe care acestea împreuna îl au pentru noi
şi pentru intenţia pe care o avem întotdeauna prezentă în fiinţă când le
proiectăm şi le manifestăm mental. Cu cât cererea (COMANDA MENTALA)
noastră va îngloba mai mult starea generală de bine, de forţă, de integrare
plenară, cu atât răspunsul sau efectul va fi mai profitabil pentru întreaga
lume şi cu atât mai mult noi ne vom simţi solidari cu ceilalţi şi cu armonia
universală, divină. Iată punctele cele mai importante pentru a face o
comandă mentală EFICIENTĂ:
1. Clarificarea cât mai deplină a cererii noastre mentale, precizând toate
detaliile care ni se par utile, prin gânduri adecvate şi imagini precise care se
înregistrează
cât mai exact în memoria noastră, fiind apoi reluate de mai multe ori şi
mentalizate prin repetare, pentru a face cu putinţă REALIZAREA.
2. Verificarea (prin analiză lucidă şi detaşată) a faptului că acesta este cu
adevărat aspectul, starea sau lucrul pe care dorim cel mai mult ACUM să-l avem.
3. Asigurarea anticipată că această comandă mentală nu depăşeşte, din
punctul de vedere al posibilităţilor noastre energetice şi mentale, ceea ce
intuim şi credem a fi posibil pentru noi ACUM.
4. Înţelegerea deplină a faptului că vrem cu tot dinadinsul să obţinem, atunci
când va veni MOMENTUL ADECVAT, împlinirea comenzii noastre mentale fară
să ne grăbim.
5. După ce am formulat clar şi corect comanda mentală, o proiectăm prin
emisie în MACROCOSMOS şi percepem că aceasta este transmisă,
manifestându-se în toate direcţiile în univers. Atunci când resimţim că ea a fost
lansată sub forma unei energii -MESAJ, întocmai ca o săgeată trimisă către o
ţintă, putem fi siguri cu anticipaţie că răspunsul sau îndeplinirea nu va
întârzia să apară la MOMENTUL oportun.
6. Păstrăm apoi fermă amintirea că am făcut o comandă mentală în acea zi şi
reactualizăm, fără să uităm, periodic (până în momentul ÎNDEPLINIRII),
conţinutul acesteia.
7. După formularea fermă şi precisă a comenzii mentale, cu toate detaliile
exacte, nu trebuie ulterior să schimbăm nimic la ea. Orice tentativă de a
modifica sau "ajusta" comanda mentală riscă în realitate să perturbe procesul
îndeplinirii ei ulterioare, în nici un caz nu trebuie să ne grăbim după aceea,
solicitând imediat REALIZAREA. Trebuie să aşteptăm, ferm convinşi de
SUCCES, îndeplinirea comenzii noastre, lăsând un timp adecvat în care
anumite fenomene de rezonanţă intră în acţiune şi vor face cu putinţă ceea
ce am comandat. În tot acest interval vom reactiva comanda mentală prin
repetare IDENTICĂ.
8. Este necesar ca după formularea comenzii mentale simple să manifestăm
constant încredere totală, nefăcând nici un fel de programare speculativă şi
inutilă asupra modulul sau felului anume în care vom primi sau realiza EXACT
ceea ce am cerut.
9. Dacă îndeplinirea comenzii mentale simple întârzie deocamdată, ne
continuăm viaţa plini de încredere şi optimism, ca şi cum nimic nu s-ar fi
petrecut, deschişi, binevoitori, veseli şi plini de speranţă faţă de tot ceea ce
primim sau urmează să se petreacă.
10. Nu trebuie niciodată să urmărim devansarea livrării sau a realizării comenzii
mentale într-un alt mod decât prin REPETAREA constantă a comenzii însăşi.
11. Realizarea comenzii mentale se produce adeseori în momentul în care ne
aşteptăm cel mai puţin. Modul şi momentul în care se realizează comanda
noastră mentală simplă poate fi adeseori o surpriză ULUITOARE, în momentul
realizării comenzii mentale simple conştientizăm că modul nostru de a opera
a fost corect şi eficient. Experienţa unui prim succes ne va mări încrederea
anticipativă în reuşitele ulterioare. Nu vom obţine niciodată ceea ce am uitat
sau am omis să specificăm în comanda mentală încă de la început.
12. După ce o comandă mentală simplă este îndeplinită pentru noi şi obţinem
ceea ce am urmărit, vom mulţumi din suflet Supremului Absolut
(DUMNEZEU), plini de umilinţă şi recunoştinţă, pentru faptul că cererea
noastră a fost ascultată.
13. Atunci când îi învăţăm pe ceilalţi aspiranţi din jurul nostru modul în care
trebuie făcută comanda mentală simplă, aceasta ne va ajuta foarte mult.
Ajutându-i pe ceilalţi să înţeleagă modul în care se realizează o comandă
mentală benefică, simplă, vom realiza cu uşurinţă că aceasta ne va permite
să integrăm mult mai bine această "metodă" şi vom REUŞI TOTODATĂ SĂ
ÎNVĂŢĂM NOI ÎNŞINE MAI MULT ÎN TIMP CE ÎI ÎNVĂŢĂM PE CEILALŢI.
ATENŢIE! înainte de a realiza o comandă mentală simplă trebuie să nu
pierdem niciodată din vedere CĂ, DEŞI TOIUL ESTE CU PUTINŢĂ, NU ORICE
NE ESTE PERMIS.

---------------
imaginaţia activă constă în a ne pune într-o stare de profundă relaxare şi
păstrându-ne cât mai mult timp în aceasta să alcătuim o cât mai clară
imagine a ceea ce dorim, menţinând-o cât mai ferm în conştiinţă.Prin
intermediul acestui mod de operare care implică o oarecare putere de concentrare
mentală, noi atingem încetul cu încetul straturile cele mai profunde ale fiinţei
noastre şi, graţie fenomenelor de rezonantă pe care le declanşăm cu finele
energii cosmice benefice, vom remarca că simultan cu vindecarea se
realizează procesul de structurare şi integrare a fiinţei noastre în Univers.
Prin urmare, imaginaţia creatoare activă este utilizabilă atât ca
modalitate terapeutică pentru vindecarea diferitelor afecţiuni sau pentru
rezolvarea conflictelor noastre personale cu ujhuşurinţă. Acest fenomen este cu
putinţă deoarece imaginea clar proiectată şi ferm menţinută este un teren
fertil care graţie fenomenelor de unison cu macrocosmosul ne face să
pătrundem într-un tărâm de o bogăţie infinită.
Utilizând resursele imaginii vom realiza că prin intermediul ei dobândim puterea de a ne lărgi
extraordinar de mult câmpul capacităţilor noastre,## fiindu-ne cu putinţă să ajungem
chiar la plenitudine. Pe scurt, putem spune că imaginea ferm menţinută şi benefic
structurată este o puternică modalitate de expansiune a fiinţei, ce ne permite să
fuzionăm cu infinitul.
7. Folosirea conştientă a forţelor cosmice prin angrenarea fonnnenulor de rezonanţă
în microcosmosul lăuntric al fiinţei noastre.
Sistemul YOGA prin fenomenele de rezonanţă sau punere la unison pe care le
realizează, foloseşte în mod conştient diferitele forţe cosmice binefăcătoare ce
se manifestă pe cele şapte nivele fundamentale existente.
Există trei scopuri principale pe care yoghinul iniţial şi le propune pentru a
vindeca o boală prin mijloace psihice.
Mai întâi, el trebuie să distrugă cât mai complet, până la anihilare, imaginea
mentală a maladiei.
În al doilea rând, el trebuie să mărească frecvenţa vibraţiei părţii
corpului sau organului afectat printr-o energizare adecvată, suficientă, profund
benefică. Totodată el trebuie să elimine, la nivelul zonei sau organului atins,
toate elementele dăunătoare, străine de fiinţa sa.
În al treilea rând, el trebuie să înlocuiască PROMPT, în cantitatea necesară,
elementele nocive sau toxice distruse şi aninilate, prin elemente sau energii
noi
benefice, introduse în organismul său datorită fenomenelor de rezonanţă,
uneori extrem de fine, cu diferitele forţe cosmice subtile, de care are nevoie, care
se aflau şi se află în jurul lui, dar pe care înainte nu le folosea datorită absenţei
fenomenului de rezonanţă.Trebuie să ne ajutăm sistematic de puterea colosală a
sugestiei în mod pozitiv, să studiem legile sugestiei şi ale autosugestiei, să
utilizăm gradat, cu inteligenţă, sugestia în scopul distrugerii complete a imaginii bolii în
mintea bolnavului şi să căutăm cu tot dinaalnaul să introducem în locul acesteia o
reprezentare pozitivă, benefică, armonizatoare, ce va readuce gradat
sănătatea.
h) Atunci când dorin să ajutăm din punct da vedere terapeutic o fiinţă
umană (şi suntem noi înşine într-o stare vitală excelentă) este indicat să ne
concentrăm asupra aurei acelei fiinţe umane încercând să-i percepem
intuitiv culoarea sa dominantă cerându-i apoi Conştiinţei Universale Infinite să ne
facă să cunoaştem şi noi această culoare. Aceasta este indicat mai ales dacă
nu suntem clarvăzători şi nu putem să percepem instantaneu, la voinţă,
culorile subtile. Practica acestui procedeu în aparenţă simplu ne va ajuta ca
în scurt timp să ajungem să sesizăm culorile dominante din aura fiinţelor
umane cu care intrăm în contact, fiindu-ne de un real folos în cazul
tratamentelor. După o perioadă de practică adecvată vom ajunge să simţim
nu numai culorile curenţilor cosmici subtili prezenţi în aură şi chiar şi nuanţele
acestora sau chiar vibraţiile extrem de fine, în acelaşi mod cum este posibil
să sesizăm sau să intuim caracterele celor care ne înconjoară.
l) Atunci când facem tratamente şi urmărim vindecarea unei fiinţe umane
bolnave este important ca pe un fond de umilinţă şi abnegaţie lăuntrică, să
implorăm Supremul Divin ca acesta să accepte să ne utilizeze ca pe un
instrument de manifestare a Sa în acest plan. Apoi trebuie să ne detaşăm mai
ales de fructele acestor acţiuni oferindu-le cu anticipaţie Divinului (KARMA-
YOGA) .
Dacă această rugă sau cerere va fi în mod constant prezentă în
minte va sfârşi în cele din urmă prin a se realiza. Astfel vom putea acţiona cu
o forţă uriaşă care ne va fi pusă la dispoziţie de Supremul Infinit. Chiar dacă
pentru ceilalţi va fi posibil să-şi imagineze că suntem înzestraţi cu o mare
putere de vindecare, noi însă vom şti în adâncul fiinţei noastre că suntem un
canal perfect prin care Supremul Divin îşi manifestă puterea Sa infinită şi
Graţia. Prin urmare, dacă dorim să vindecăm bolile fizice şi să alinăm
suferinţele psihice sau mentale, este foarte important să creem imaginea şi
să simţim cu întreaga noastră fiinţă ceea ce dorim să fim. Procedând astfel
vom fi atunci infinita Putere Vindecătoare emanând permanent gigantica
energie datatoare de viaţă, bucurie şi sănătate. Dacă vom crede cu multă
tărie aceste aspiraţii conştientizându-le profund, cu onestitate şi consecvenţă
toate puterile de vindecare ne vor sta oricând la dispoziţie ajutându-ne să
realizăm veritabile vindecări miraculoase.
Este foarte important de reţinut ca atitudinea noastră mentală este
aceea care cheamă prin rezonanţă sau respinge fluidele cosmice care se află
permanent în jurul nostru. Înţelegând aceasta vom remarca, în mod cât se
poate de evident şi cu cât viaţa şi gândurile noastre sunt mai pure cu atât
mai mult aspiraţiile noastre vor fi mai elevate iar forţele cosmice cu care
vom intra atunci în contact vor fi extrem de elevate, perfecte, benefice şi
atotputernice. Să nu uităm deci că puritatea cheamă în noi prin rezonanţă
puritate. Încrederea cheamă în noi încredere şi mai mare, bucuria cheamă în
noi bucurie şi mai mare. Şi în cazul în care dorim să utilizăm aceste noţiuni
pentru a deveni un vindecător atât pentru noi că şi penntru ceilalţi, este
important ca înainte de a trata un bolnav să ne tratăm pe noi înşine căutând să
devenim cât mai pozitivi sau altfel spus, benefici lăuntric. Să încercăm să ne
simţim cât mi benefici, cât mai puternici şi să repetăm mental căutând să
trăim cu întreaga fiinţă ceea ce afirmăm spunându-ne apoi cu o credinţa cât mai
deplină: FORŢA DIVINĂ ATOTPUTERNICĂ SE MANIFESTĂ PLENAR ÎN MINE,
SUNT POZITIV, SUNT BINEFĂCĂTOR, SUNT CAPABIL SĂ EMAN
VITALITATE, SIMT ÎN MINE PUTEREA CARE PROVINE DE LA DIVIN,. DE A
DISTRUGE BOALA ŞI IGNORANŢA.
Această declaraţie trăită ca atare cu întreaga fiinţă şi mentalizată cu
fermitate ne va ridica frecvenţa dominantă a vibraţiilor lăuntrice şi ne va mări
extraordinar de mult câmpul auric făcând din noi un canal perfect de manifestare a
energiilor vindecătoare.
În cazul în care nu suntem suficient de pozitivi şi energia
noastră solară {HA, YANG,+) nu este suficient de mare, astfel încât
să depăşească oarecum energia noastră lunară (THA,YIN,-) putem
risca să ne pierdem propriul nostru magnetism şi vitalitatea preluând
asupra noastră durerile sau boala propriului nostru pacient, aşa cum
adesea se intâmplă cu o mulţime de magnetizori sau vindecători
ignoranţi care nu cunosc aceste principii secrete.

S-ar putea să vă placă și