Ghidul Michelin

Ghidul Michelin (francez: Guide Michelin) este un almanah publicat anual de ctre compania productoare de
anvelope Michelin n mai multe ri. Termenul se refer la Ghidul Rou Michelin cel mai vechi i mai bune
cunoscut ghid al hotelurilor i restaurantelor din Europa, fiind i cel care acord celebrele stele Michelin.
Michelin public, de asemenea, Ghidul Verde pentru drumeii i turism, precum i mai multe publicaii noi, cum
ar fiGuide Voyageur Pratique (pentru cltorii independeni), Guide Gourmand (cu cele mai bune locaii
culinare), Guide Escapade (pentru ieiri scurte) i Guide Coup de Coeur (hoteluri de calitate). Andr Michelin a
publicat prima ediie a ghidului n 1900 pentru a ajuta oferii s-i ntrein mainile, s gseasc cazare
decent i mnnc bine n timpul cltoriilor prin Frana. Acesta a inclus adresele staiilor de alimentare,
mecanici i dealerii de anvelope, mpreun cu preurile locale pentru combustibil, anvelope i reparaii auto.
Ghidul a fost distribuit gratuit de la 1900 pna in 1920, cu toate acestea, ntr-un final, fraii Michelin au nceput
tarifeze ghidul. Ghidul a nceput s indice restaurante remarcabile prin marcarea lor n 1926, iar din 1930
ntocmete liste cu o stea, dou i trei stele pentru cele mai apreciate restaurante. Treptat, ghiduri suplimentare
au fost introduse pentru alte ri europene. Pn n 2010, opt Ghiduri Roii au fost publicate pentru ri ca
Frana, Germania, Olanda, Belgia cu Luxemburg, Italia, Spania i Portugalia, Elveia i Marea Britanie cu
Irlanda.
n spatele fortei de acum a Ghidului Michelin sta o istorie veche de peste un secol. La 1900 a fost publicata prima editie a u nui
Ghid al Frantei, care sa-i ajute pe soferi sa gaseasca pe parcursul traseului un loc decent pentru a lua masa si a innopta. Tot in
ghid erau inscrise adresele statiilor de benzina, garaje, sau toalete publice. Brosura nu avea mai mult de 20 de pagini si se
distribuia gratuit. Asta pana in 1920, cand editorii, fratii Andre si Edouard Michelin, au gasit intr-un garaj un teanc de ghiduri care
era folosit pentru a sustine un banc de lucru. Asta le-a demonstrat ca un lucru oferit gratis nu este luat prea in serios, si atunci au
decis sa puna un pret pe revista lor. In 1926 a fost introdus sistemul de evaluarea a restaurantelor celebra stea. Patru ani mai
tarziu au fost introduse si a doua iar apoi a treia stea. Coperta ghidului a fost la inceput albastra, dar in timp s-a optat pentru una
rosie. Din 1955, ghidul are o noua rubrica, ce promoveaza restaurantele care ofera mancare buna la un pret moderat, o
caracteristica numita Gurmetul Bib. In meniul acestor restaurante trebuie sa se gaseasca mancare sub 24 de lire in cazul Marii
Britanii, sau sub 36 de euro pentru Irlanda. Numele vine de la Bibendum, mascota de peste un secol al celor de la Michelin.
Michelin exercita aceasta influenta pentru ca in Franta restaurantele sunt o afacere luata foarte in serios iar Ghidul a dovedit ani la
rand ca este un judecator riguros si onest. In intreaga Europa este cunoscuta de bucatari drept Biblia Rosie, iar in Franta
reprezinta garantul artei culinare de inalte standarde. Adevarata putere vine insa din increderea de care se bucura din partea
cititorilor. Ghidul se vinde in intreaga Europa in 1,2 milioane de exemplare.
Ghidul Michelin premiaza in fiecare an cu cate una, doua sau trei stele restaurantele de o calitate excelenta. Valoarea unui
restaurant de o singura stea este tradusa in ghid astfel: daca restaurantul este in drumul dumneavoastra, ar fi bine sa opriti. Aici se
serveste o mancare foarte buna intr-un ambient placut. Tot ghidul avertizeaza insa ca cititorii nu ar trebui sa compare un
restaurant de luxe cum este cel de o stea cu un simplu restaurant, unde poti manca o portie buna de mancare la un pret
rezonabil. Doua stele sunt pentru restaurantele care merita o deviere de la traseul initial pentru a manca aici. Totul in aceste
restaurante intruchipeaza buna calitate, aproape perfectiunea. In sfarsit, restaurantele de trei stele in Ghidul Michelin merita o vizita
speciala. Mancarea, vinul, decorul si serviciile sunt exceptionale, preturile pe masura, si de aceea spun redactorii ghidului poate
ar fi mai bine sa lasati copiii acasa. Anul acesta, 26 de restaurante din Franta au primit trei stele, 70 doua stele iar cu cate o stea au
fost recompensate 402 restaurante. Multe altele nu au primit nici o stea, insa simplul fapt ca au fost mentionate reprezinta o
onoare.
Ghidul mai prezinta si o sectiune cu o selectie a restaurantelor mai putin luxoase. Astfel, numarul de la 1 la 5 al furculitelor si
lingurilor incrucisate indica gradul de confort al localului: calitatea decorului, marimea camerei, serviciul (calitatea si marimea
echipei de ospatari) si tot asa. Daca simbolurile sunt colorate in rosu, aceasta denota faptul ca restaurantul este foarte placut sau
este situat intr-un loc deosebit. Criteriile dupa care sunt selectate restaurantele care apar in Ghidul Michelin, spun editorii, sunt in
primul rand calitatea mancarii, insa servirea si confortul la masa sunt atent urmarite si ele. Stelele insa sunt pentru ce e in farfurie,
mancarea este judecata dupa calitatea ingredientelor, prepararea lor, combinarea aromelor, imaginatia bucatarului. S-a creat falsa
impresie ca stelele sunt pentru gradul de lux al unui restaurant, dar speram ca vom scapa de aceasta eticheta, spune Jean-Luc
Naret,

directorul

Ghidului

Michelin.

Restaurantele sunt vizitate in general o data la 18 luni, insa cele propuse pentru po-dium sunt inspectate de mai multe ori pe an,
chiar si de zece ori daca este necesar. Insa de fiecare data de catre alt inspector. De fapt, pentru a evita recunoasterea de catre
personalul restaurantului, acelasi inspector nu are voie voie sa viziteze un restaurant decat o data la opt ani. Un ziarist francez

spunea ca identitatea inspectorilor e la fel de misterioasa precum conturile politicienilor francezi. Se stie doar faptul ca sunt barbati
(nu este nici macar o femeie), necasatoriti si iau masa in mod frecvent singuri. Sunt acceptati doar cei care au experienta, care au
lucrat intr-un restaurant sau hotel. Sunt entuziasti, curiosi, open-minded si nu se lasa influentati de diverse situatii. Sunt pasionati
de gastronomie si sunt connaisseur-i ai domeniului. Stiu cum sa puna interesul clientului mai presus de orice, si nu se vad pe ei
insisi ca pe niste consultanti, nu ofera sfaturi patronilor de restaurant sau bucatarilor despre ce ar trebui sa faca ca sa le mearga
afacerea. Cam atat se poate gasi pe site-ul Ghidului Michelin despre identitatea inspectorilor. Media de varsta este de 36 de ani,
iar ucenicii invata meserie mergand cu un alt inspector, mai experimentat, timp de 6 luni in diverse restaurante. Inspectorii
analizeaza tot, de la primirea de la intrare pana la prezentarea notei de plata. Abia dupa ce si-a achitat consumatia, inspectorul se
prezinta, de cele mai multe ori spre stupoarea bucatarului, si cere sa viziteze bucataria. Rezultatul inspectiei nu va fi afl at decat
atunci

cand

ghidul

este

publicat.

Exceptie

fac

restaurantele

premiate

deja.

Primim 50.000 de scrisori anual, plus un numar din ce in ce mai mare de e-mail-uri cu o medie de trei comentarii pe scrisoare.
Toate informatiile sunt notate si inregistrate. Suntem incantati sa spunem ca 85% din aceasta corespondenta corespunde cu
observatiile inspectorilor. Desigur ca evaluarea restaurantelor este decizia inspectorilor. (www.michelin.com).
Ghidul nu a fost lipsit de controverse. Intr-o editie, a recomandat un restaurant care nu se deschisese inca, iar intr-o carte publicata
de catre Pascal Remy, fost inspector, acesta dezvaluia ca specialisii ghidului nu-si fac datoria intotdeauna si ca evita sa viziteze
unele restaurante. El spune, de asemenea, ca Ghidul permite pastrarea stelelelor nemeritate de catre unele restaurante, in virtutea
prestigiului

bucatarilor.

Compania

negat

acuzatiile.

Decernarea stelelor este asteptata in fiecare an de catre cititori cu si mai multa atentie si nerabdare. Este aproape ca la Oscar.
Jean-Luc

Naret,

directorul

Michelin

Michelin este lider mondial in industria rotilor pentru automobile. Grupul Michelin fabrica, vinde si promoveaza produse si servicii
dedicate mobilitatii, precum roti pentru avioane, automobile, biciclete, motociclete, harti, atlasuri, ghiduri pentru calatorii. Compania
este prezenta in 170 de tari, are 127.000 de angajati.

Cum se acorda stelele si ce inseamna ele?

Semnificatia acordata stelelor este urmatoarea : Obiecticele marcate cu trei stele inseamna merita sa calatoresti
pana la ele, cele cu doua stele - merita sa ocolesti pentru a ajunge la ele", iar cele cu o stea sunt considerate
interesante". In ghid mai sunt mentionate si alte restaurante care nu au nicio stea, insa simpla mentionare in acest
ghid reprezinta deja o distinctie cu care restaurantele se mandresc foarte tare. Mai exista si clasificarea Bib Gourmand
ceea ce inseamna ca restaurantul in cauza este preferatul unui inspector.
Acordarea stelelor se face prin ispectii repetate la restaurante. Restaurantele care au primit deja distinctii fiind si ele
des vizitate de inspectorii Michelin, care au castigat renume pentru faptul ca reusesc sa isi mentina anonimatul.
Discretia de care trebuie sa dea dovada inspectorii Michelin este comparabila cu cea a angajatilor din serviciile
secrete. Acestia nu trebuie sa spuna nimanui cu ce se ocupa, nici macar parintilor. Mai mult, nici cei mai inalti directori
din compania Michelin nu cunosc identitatea inspectorilor. Identitatea acestora este cunoscuta doar de un numar
foarte limitat de persoane.
De la an la an exista variatii in clasamentul restaurantelor. Exista unele care primesc stele, altete care sunt
retrogradate. Astfel ca momentul lansarii ghidului pentru urmatorul an, de obicei in luna noiembrie, este un moment
asteptat de intreaga industrie, iar momentul "decernarii stelelor este o ceremonie extrem de fastuoasa. Trebuie stiut
ca stelele Michelin reprezinta in acest moment cea mai inalta distinctie pe care o poate primi un restaurant.

The Michelin Guide (in fr. Guide Michelin) Ghidul Michelin

Ghidul Michelin este o serie de ghiduri anuale publicate de compania franceza Michelin in mai mult de 12 tari.
Termenul (ghid Michelin) se refera, in mod normal, la Ghidul Rosu Michelin (Michelin Red Guide), cel mai
vechi si foarte cunoscut ghid de referinta pentru hotelurile si restaurantele europene. Michelin Red Guide este
autoritatea ce acorda stelele Michelin pentru excelenta unor atent si sever selectate stabilimente. Castigarea
sau pierderea unei stele Michelin poate a aiba efecte dramatice asupra succesului unui restaurant.
Michelin publica, de asemenea, si alte ghiduri generale pentru tari.

In anul 1900 producatorul de anvelope pentru masini Andre

Michelin impreuna cu fratele sau Edouard au publicat prima editie a ghidului pentru automobilistii francezi. In
acea perioada erau mai putin de 3.000 de automobile in Franta, iar Ghidul Michelin a fost creat cu intentia de a
impulsiona cresterea cererii pentru masini, implicit pentru anvelope. Pentru prima editie a ghidului au fost
printate in jur de 35.000 de exemplare. A fost distribuit gratuit si continea informatii utile pentru automobilisti,
incluzand harti, instructiuni pentru service si inlocuire anvelope, adrese ale locatiilor atelierelor mecanice, ale
hotelurilor si statiilor de combustibil. In anul 1904 fratii Michelin au publicat un ghid similar pentru Belgia.
Ghidul Michelin a fost introdus in Algeria si in Tunisia in 1907; pentru zona Alpi si Rhin, acoperind nordul Italiei,
Elvetia, Bavaria si Olanda in 1908; Germania, Spania si Portugalia in 1910; Insulele Britanice in 1911 si in
Tarile Soarelui, acoperind nordul Africii, sudul Italiei si Corsica tot in 1911. In anul 1909 a fost publicata pentru
prima data o varianta in limba engleza pentru Franta.

In timpul Primului razboi mondial publicarea ghidului a fost suspendata. Dupa razboi, editii revizuite ale ghidului
au reaparut pana in anul 1920.
Website-ul companiei spune povestea lui Andre Michelin, care, vizitand un comerciant de anvelope, a observat
cum ghidul sau era folosit pentru a sustine un banc de lucru. Pornind de la principiul ca omul respecta cu
adevarat doar un lucru pe care-l plateste, fratii Michelin au decis ca ghidul sa nu mai fie distribuit gratuit ci sa fie
vandut pentru un pret.
Cu aceasta ocazie au facut si modificari in ghid, listand restaurante in functie de categorii speciale, incluzand
hoteluri din Paris pentru prima data si, abandonand zonele de publicitate din interiorul paginilor sale. Identificand
o crestere a popularitatii sectiunii de restaurante, fratii Michelin au recrutat o echipa de inspectori care sa
viziteze si sa evalueze restaurantele incluse in ghid, intotdeauna cu discretie maxima.
In 1926 au fost acordate pentru prima data stele pentru o masa rafinata intr-un restaurant. Initial a fost acordata
doar o stea pentru restauranta, dupa care, in 1931 ierarhia a urcat la 2 stele si 3 stele. In 1936 au fost publicate
criteriile pentru 3 stele Michelin:

o stea Michelin: Un restaurant foarte bun in categoria sa;

doua stele Michelin: Gatire excelenta, merita sa vizitezi;

trei stele Michelin: Bucatarie exceptionala, merita o vizita speciala

In 1931 culoarea copertii ghidului a fost schimbata din albastru in rosu

si a ramas asa in toate editiile ulterioare ale Ghidului Michelin. In timpul celui de-al II-lea razboi mondial
publicarea a fost din nou suspendata, dar in 1944, la cererea Fortelor Aliate, Ghidul Michelin editia 1939 Franta,
a fost special retiparit pentru uz militar, hartile sale fiind considerate cele mai bune si mai actualizate puse la
dispozitia armatelor.
Aparitiile ghidului anual au fost reluate pe 16 mai 1945.
In anii ce au urmat razboiului, din cauza persistentei deficitului economic, Michelin a decis ca limita maxima
pentru clasificarea restaurantelor sa fie de 2 stele Michelin. Pana in anul 1950 editia franceza a ghidului a listat
38 de restaurante care au fost clasificate dupa acest standard.
Primul Ghid Michelin pentru Italia a fost publicat in 1956. Nu a acordat nicio stea in aceasta prima editie.
In 1974 a fost publicat primul ghid pentru Anglia ( de la cel din 1931) si au fost acordate 25 de Stele Michelin.
In noiembrie 2005 Michelin a scos primul ghid pentru America, concentrandu-se pe New York, acoperind 500 de
restaurante din 5 districte si 50 de hoteluri (doar din Manhattan). In anul 2007 a fost lansat Ghidul Michelin
pentru Tokyo. In acelasi an ghidul a introdus si o revista, toile. In 2008 au fost adaugate in lista ghidului si
editiile pentru Hong Konk si Macao.
Website-ul Michelin evindentiaza in 2013 ca ghidul este publicat in 14 editii acoperind 23 de tari si este vandut
in aproape 90 de tari.

Inspectorii Michelin isi desfasoara activitaea intr-un deplin anonimat. In momentul in care intra intr-o locatie nu
se prezinta, iar consumatia si alte cheltuieli le sunt platite de compania fondata de fratii Michelin, niciodata de
restaurantul care este inspectat. In 2009 The New Yorker spunea:
Michelin a depus eforturi extraordinare pentru a mentine anonimatul inspectorilor sai. Multi dintre liderii
companiei nu au intalnit niciodata un inspector, inspectorilor li s-a recomandat sa nu dezvaluiasca informatii
despre locul lor de munca nici macar rudelor apropiate (care ar putea sa fie tentati sa se laude cu aceasta) si, in
anii de aparitie a ghidului, Michelin a interzis inspectorilor sai sa acorde interviuri jurnalistilor.
Cunoscutul chef Paul Bocuse, unul dintre pionierii nouvelle cuisine in ani 1960, spunea: Ghidul Michelin este
singurul ghid care conteaza. In Franta, in fiecare an in care este publicat ghidul Michelin, se declanseaza o
frenezie mass-media comparabila cu cea produse de premiile Academiei de film. Mediile de presa dezbat in
legatura cu posibilii castigatori, se speculeaza cu privire la restaurantele care pot pierde sau castiga stele
Michelin.
Ghidul Michelin acorda si Rising Stars, un indicator pentru un restaurant cu potential de a obtine o stea
Michelin sau o stea aditionala.

Restaurant Alinea, Chicago, 3 stele Michelin in 2013

Din 1955 ghidul evidentiaza restaurante care ofera mancare buna la preturi moderate in rubrica numita
acumBib Gourmand. Aceste restaurante trebuie sa ofere un meniu cu un pret ce este sub un maxim
determinat de standardele economice locale. Bib (Bibendum) este numele Omului Michelin, simbolul companiei
de anvelope Michelin, fiind logo-ul acesteia de peste un secol.

Alte clasificari Michelin

Toate restaurantele listate, in afara stelelor michelin sau statutului Bib Gourmand, primesc de
asemenea furculita si lingura ca o constatare subiectiva in privinta calitatii si confortului la modul general de
apreciere. Clasificarea este de la 1 la 5:

o furculita si o lingura restaurant confortabil;

5 furculite si 5 linguri restaurant de lux.

Culoarea rosie din furculite si linguri este pentru un restaurant considerat placut in acelasi timp.
In afara de alte clasificari, restaurantele pot obtine si alte simboluri in listare:

monedele indica restaurante ce servesc un meniu pentru un pret fix sau mai mic, in functie de
standardele monetare locale. In 2010 in Franta, 2011 in SUA si in Ghidul Rosu japonez, maximul de pret
in moende permis a fost 19 euro, 25 dolari si 5000 de yeni;

panorama interesanta sau panorama magnifica, desemnata prin simboluri negre sau rosii, sunt date
restaurantelor care ofera aceste caracteristici;

struguri, un set de sake sau un pahar de cocktail indica resturante care ofera, ca minim, ceva
interesant din categoria selectie de vinuri, de sake, respectiv cocktail-uri.

Controverse
Pascal Rmy, un inspector veteran al ghidului Michelin din Franta, fost angajat pentru Gault Millau, unul dintre
cele mai influente ghiduri pentru restaurante din Franta, fondat de doi critici de restaurante, Henri Gault (1929200) si Christian Millau in anul 1965, a scris o carte de dezvaluiri in anul 2004 intitulata LInspecteur se Met

Table (Inspectorul se aseaza la masa). Serviciul lui Rmy in slujba ghidului Michelin s-a incheiat la inceputul lui
2004 cand a informat conducerea publicatiei despre intentia lui de a-si publica cartea. A avut loc un proces in
instanta pentru concediere abuziva dar n-a avut castig de cauza.
Rmy descrie viata inspectorului francez ca, fiind una solitara, o corvoada continua si prost platita. Inspectorul
era obligat sa strabata Franta timp de saptamani la rand, sub intensa presiune a raportelor detaliate ce se
impuneau completate in termene limita foarte stricte. In cartea sa, Rmy sustinea ca ghidul incepuse sa lase jos
stacheta in privinta standardelor de evaluare. Desi Michelin afirma ca inspectorii sai au reevaluat cele 4.000 de
restaurante din Franta la fiecare 18 luni si restaurantele cu stele de cateva ori pe an, Rmy spunea ca era
posibila doar cate o vizita la fiecare 3 ani si jumatate din cauza ca erau doar 11 inspectori in Franta atunci cand
a fost el angajat, spre deosebire de 50 cum sugera Michelin. Numarul inspectorilor scazuse la 5 in momentul in
care el a fost concediat.
Rmy a acuzat de asemenea ghidul de favoritism. A afirmat ca Michelin a tratat chefi faimosi si cu influenta in
domeniul culinar precum Paul Bocuse si Alain Ducasse ca intangibili si nu-i supunea acelorasi standarde de
rigoare ca pe chefii mai putin cunoscuti.
Michelin a mai avut de intampinat si acuzatii cu privire la sistemul de acordare a stelelor care ar favoriza
bucataria franceza sau standardele de servire frantuzesti sau acuzatii cu privire la favorizarea restaurantelor din
Japonia (in 2010 Japonia era tara cu cele mai multe restaurante ce detineau stele Michelin) pentru a impulsiona
vanzarile de anvelope in aceasta tara.