Eminescu si poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu.

A fost publicat n anul 1889, anul

mortii lui Eminescu, si este prima lucrare de exegeza (analiza / interpretare) a operei
eminesciene. Asadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercetator si cuceritor al operei
eminesciene).
Asa cum arata si titlul, studiul cuprinde doua 313y243d parti: prima parte se refera la viata
poetului, (vizeaza "omul" Eminescu), n timp ce a doua cuprinde o analiza a operei acestuia
("poeziile lui").
n partea nti, criticul fixeaza sumar cteva date din biografia lui Eminescu, aratnd ca acesta sa nascut la Botosani, a studiat la Cernauti, Viena si Berlin, a fost inspector scolar, bibliotecar; a
murit n 1889.
Maiorescu ncearca sa dezlege misterul bolii lui Eminescu. El nu admite ideea potrivit careia
boala de care a suferit Eminescu (nebunia) ar fi fost declansata de saracie si arata ca ea a fost
mostenita ereditar (doi frati ai acestuia s-au sinucis dupa ce nnebunisera!). Considera ca viata sa
plina de excese (abuz de tutun, cafea; lecturile excesive) a fost o consecinta a acestei boli si nu
factorul care a cauzat-o.
Face un portret spiritual al lui Eminescu, evidentiindu-i ca trasaturi definitorii inteligenta,
memoria extraordinara (capacitatea de a retine un volum imens de cunostinte), cultura
exceptionala (cunoscator al filosofiei, al credintelor religioase; pasionat de marile scrieri ale
lumii), setea de cunoastere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile stiintifice, economice,
filosofice etc.), modestia (refuzul premiilor si al gloriei; simplitatea pe care o dovedeste n
discutia cu regina Romniei, Carmen Sylva).
Afirma ca biografia lui Eminescu se apropie de cea a geniului romantic: inteligent, visator,
nsetat de cunoastere, dar nefericit n plan familial, nenteles de societate.
Pune n discutie pesimismul eminescian si arata ca acesta a fost unul nativ ( tine deci de structura
interioara a poetului), nu unul dobndit ca urmare a saraciei n care a trait, a mizeriei si a
lipsurilor cu care s-a confruntat. Dupa ce exclude factorul material ca generator al pesimismului,
arata ca, oricnd si oriunde ar fi trait Eminescu, din opera sa ar fi razbit acelasi pesimism, aceeasi
dezamagire. Pesimismul eminsecian nu este unul egoist (n lirica sa, Eminescu nu-si plnge
propriile nempliniri erotice!), ci unul metafizic, izvort din constientizarea nedreptatilor sociale,
politice, dar mai ales din constientizarea tragismului conditiei umane. Contactul cu filosofia lui
Schopenhauer a alimentat nsa acest pesimism nativ, corespunznd perfect structurii sufletesti a
lui Eminescu.

Partea a doua a studiului, consacrata operei lui Eminescu

Criticul supune analizei cteva dintre poeziile eminesciene reprezentative care-i pun n valoare
genialitatea, comentndu-le sub aspectul limbajului si al continutului de idei, socotit novator n
literatura romna a momentului. Maiorescu afirma ca ceea ce individualizeaza opera lui
Eminescu n raport cu opera scriitorilor dinaintea sa si o face inconfundabila este bogatia ideilor
filosofice si frumusetea limbajului, "semnul celor alesi" (ti-a ales ntotdeauna cele mai potrivite

cuvinte pentru a exact ideile). Remarca multitudinea de idei filosofice, religioase, stiintifice,
mitologice care se regasesc la Eminescu, si le explica prin cultura exceptionala a acestuia.
Evidentiaza talentul exceptional dovedit n mnuirea limbii, concretizat n alegerea cuvintelor
celor mai potrivite pentru exprimarea ideilor
Analizeaza poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmnd ca poetul a vazut n femeie doar copia
imperfecta a unui prototip irealizabil. n mod gresit, arata ca erotica eminesciana are o
dimensiune pur instinctuala, refuzndu-i deci platonismul.
Remarca bogatia si varietatea rimelor din lirica eminesciana. Potrivit criticului, originalitatea
acestor rime este indiscutabila. El nsusi identifica trei tipurti de rime: a) rime noi , rezultate din
rimarea unui cuvnt ntreg cu altul prescurtat; sine-mi"/ "inemi" /"suie" cu "nu e").). b) Rime
surprinzatoare, n care rimeaza un cuvnt obisnuit cu unul prozaic, neliterar - ("nalte" cu
"ncalte") c) Rime rezultate din rimarea unui substantiv comun cu unul propriu ("zid" cu
"Baiazid"/ "oaspe" cu "Istaspe").
Observa ca poetul a utilizat relativ putine cuvinte, dar le-a atribuit sensuri noi. Apreciaza
sonetele eminesciene, "Glossa" si "Oda". Arata ca una dintre sursele muzicalitatii liricii poetului
de la Ipotesti o constituie numele proprii (Dalila, Venera, Basarabi, Musatini). Lauda nteresul
acestuia pentru folclor si faptul ca a valorificat o serie de cuvinte populare (sara, nouri), dnd
versurilor o perfectiune aproape onomatopeica.
n finalul studiului, Maiorescu se lanseaza ntr-o profetie care a fost confirmata mai trziu,
aratnd ca "pe ct se poate omeneste prevedea", literatura (poezia) romnesca din secolul al XXlea, va ncepe sub auspiciile geniului eminescian (deci poezia eminesciana va fi germenele din
care se va naste toata poezia secolului urmator).