Sunteți pe pagina 1din 7

Zooterapia

Terapia cu animale

Deloc intamplator, relatiile dintre om si animale au fost studiate inca din Antichitate de romani, egipteni
si greci, anumite specii fiind ridicate chiar la rangul de divinitati.
Exista un limbaj specific al animalelor, care se concretizeaza prin semnalele sonore, prin pozitiile
corpului sau ale diferitelor parti ale acestuia (pozitia capului, a urechilor, a cozii, a membrelor, a ochilor)
si mimica faciala. Misteriosul aparat emitator si receptor al animalelor permite transmiterea inconstienta a
sentimentelor si emotiilor.
Termenul de zooterapie a fost introdus de catre psihiatrul american Boris Levinson in anul 1964, in urma
experimentelor efectuate asupra copiilor cu deficiente de comunicare, folosindu-se in acest scop chiar si
de cainele sau. Acest cercetator a studiat cu minutiozitate posibilitatile de folosire a animalelor pentru
tratarea unor afectiuni si a scris numeroase tratate de specialitate referitoare la acest domeniu.
Zooterapia inseamna, de fapt, utilizarea in scopuri terapeutice a unor animale (caini, pisici, cai, maimute),
a unor pesti (delfini, pesti exotici) sau a unor pasari (papagalili, alte pasari exotice), care pot avea un rol
activ in ameliorarea sanatatii fiintelor umane, in special in maladiile genetice, care tin de psihic, precum
si in combaterea stresului.
Multi oameni isi impart viata cu animalele, iar pentru unii dintre noi, pisicile, cainii, pasarile exotice au
devenit membri cu drepturi depline in familie.
Animalele pe care le iubim si care ne rasplatesc, la randul lor, cu o dragoste curata, totala si
neconditionata pot influenta prin prezenta lor starea noastra de sanatate. Sunt cunoscute cazurile de caini
care detecteaza aparitia unor chisturi cancerigene, avertizeaza la vreme asupra iminentei unui atac
cerebral sau a unei crize de epilepsie, intamplarile uimitoare cu delfini care ii fac sa vorbeasca pe copii
autisti sau situatiile in care unele pisici au vindecat depresia si schizofrenia.
Receptivi la aceste manifestari, medicii si psihologii occidentali au efectuat o serie de experimente ale
caror rezultate uimitoare au condus la cercetari menite sa transforme prezenta animalelor intr-o terapie
stiintifica.
Printre specialistii de notorietate in domeniu se numara si psihiatrul german dr. Reinhold Bergler,
profesor la Universitatea din Bonn, care studiaza efectul prezentei animalelor asupra omului. intr-un
interviu aparut in revista Neue Gesundheit se mentionau urmatoarele : „Animalele de casa au un simt al
mirosului mult mai dezvoltat decat al nostru, ele detecteaza modificari in starea noastra de sanatate,
despre care habar nu avem. De asemenea, simt cand puterile ne scad sau cand suntem framantati de griji.
Animalele produc o relaxare mult mai rapida (si fara efecte secundare) decat cea data de diferite preparate
medicamentoase ".
Cercetatorii britanici au dovedit ca atunci cand copii cresc impreuna cu animalele de casa sunt mai rar
bolnavi de gripa, raciti si nu contracteaza bolile de sezon. Explicatia consta in faptul ca prezenta
animalelor influenteaza in mod benefic sistemul imunitar, care este permanent activ, insa relatia noastra
cu animalele trebuie sa fie una corecta si pozitiva. La mare moda sunt in perioada actuala caii si chiar s-a
dezvoltat o ramura medicala, numita hipoterapie, prin intermediul careia se amelioreaza musculatura
copiilor
Pestii, in special cei exotici, fac si ei parte din sfera de interes a zooterapiei, desi nu pot fi mangaiati sau
atinsi. Doar privindu-i in acvariu ne dau un sentiment de liniste, ne relaxeaza si ne incanta prin coloritul
si miscarile lor
Animalele de casa au o influenta benefica atat asupra starii noastre generale de sanatate, cat si asupra
aspectului fizic.
Psihologul american Leon Frankenstein spunea: „Frumusetea nu vine doar din produsele cosmetice, ci
mai ales din suflet. Calmul, echilibrul si multumirea sunt mai eficiente impotri ridurilor decat orice masca
de frumusete. Cei care stau seara in fotoliu mangaindu-si relaxat pisica, cei care se intrec la fuga cu
cainele pe ploaie sau ninsoare sunt mai putin stresati, iar mai putin stres inseamna o piele mai sanatoasa".
Efectele terapiei cu animale in vindecarea a numeroase afectiuni, mai ales la copii, sunt absolut
uimitoare.

1
Atat cercetatorii, cat si practicienii sunt unanim de acord ca animalul potrivit, folosit la momentul
potrivit, poate linisti spasmele, poate stabiliza tensiunea arteriala, poate alunga starile depresive si poate
preveni agresiunile. Numarul persoanelor care au in preajma lor un caine sau o pisica este tot mai mare,
prezenta acestora reconfortand psihicul, ajutand la inlaturarea stresului, a oboselii si la restabilirea
echilibrului energetic al organismului.
Studiile stiintifice realizate de cercetatorii americani evidentiaza faptul ca un animal de companie il ajuta
pe stapanul sau sa faca fata mai bine celor mai grele incercari, sa fie mai puternic din punct de vedere
psihic, iar simpla prezenta a animalului favorit are un efect calmant si relaxant.In ceea ce priveste
sanatatea stapanilor de animale s-a constatat o reducere sensibila a riscului accidentelor cardiosculare.
Datorita campului electromagnetic extrem de puternic, unele animale, mai ales cainii si pisicile, pot fi
considerate psihoterapeuti ideali.
Animalele primesc stimuli prin intermediul campului informational global, ele pot presimti situatiile
critice in care se afla stapanii lor si in multe cazuri intervin pentru salvarea acestora.
In intreaga lume s-au infiintat o serie de organizatii care promoveaza zooterapia, acestea oferind diferite
programe pentru clinici sau spitale, in cadrul carora se prezinta posibilitatile de formare a specialistilor in
acest domeniu.
Prezenta unor animale favorite in preajma noastra si comportamentul afectiv fata de ele conduce la
stabilizarea sistemului imunitar si la diminuarea starilor de stres si de oboseala. in mod stiintific s-a
demonstrat ca reducerea stresului blocheaza producerea radicalilor liberi, combinatii toxice pentru
organism, care agreseaza celulele sanatoase si le distrug.
Psihologul Erhard Olbrich de la Universitatea Erlangen (Germania) a explicat efectele pozitive pe care le
au animalele de casa asupra trupului si sufletului omului. intre om si animal se produce o interactiune
sociala si emotionala care conduce la imbunatatirea starii generale de sanatate a stapanului.
Animalele de companie sunt din ce in ce mai folosite in spitale si sanatorii. Studiile experimentale
efectuate in diferite clinici au aratat ca animalele pot induce o stare de relaxare, pot sa contribuie la
scaderea tensiunii arteriale, ajuta la insanatosirea mai rapida a pacientilor si la reducerea timpului de
spitalizare.
S-a observat ca pacientii din spitale care petrec regulat o anumita perioada de timp in compania
animalelor lor sunt mult mai receptivi la tratamentele urmate, mai optimisti si mai increzatori in sansele
lor de vindecare.
Indepartandu-se de natura, omul a cautat sa-si creeze pe langa el macar o simbolica prezenta a acesteia,
prin florile din glastra, prin pasarile exotice din colivie sau pestii din acvariu si prin animalele din
apartament (cainele sau pisica).
Din cauza rapidelor schimbari survenite in ultimele decenii si in special a ritmului din ce in ce mai
trepidant al activitatii zilnice, factorii de stres care intervin in viata noastra au favorizat in mare masura
hipersensibilizarea nervoasa a fiecaruia dintre noi.
Animalele de casa ofera stapanului lor toata afectiunea si devotamentul de care sunt capabile si in multe
cazuri il pot vindeca de traumele fizice sau psihice.
Cu pasi mici, datorita unor initiative deocamdata izolate, o serie intreaga de terapii alternative sau
complementare, cum este si zooterapia, aplicate pe scara larga in tarile avansate in domeniu, isi fac
simtita aparitia si in tara noastra.

Terapia cu ajutorul cainilor

Inca din timpurile cele mai vechi a existat o convietuire intre oameni si caini, care s-a dovedit avantajoasa
ambelor parti. Bazata la inceput pe faptul ca animalele primeau surplusul de vanat care le prisosea
oamenilor, aceasta convietuire a devenit ulterior deosebit de benefica pentru om, intrucat el era avertizat
prin latratul cainelui de apropierea animalelor de prada. Omul descoperise un radar\" natural: nasul
cainelui, cuplat cu sistemul de alarma (latratul), reprezenta o instalatie de avertizare\" pentru pericolele
noptii. Astfel, omul preistoric putea sa beneficieze de un somn linistit si isi recupera fortele fizice,
obisnuindu-se cu prezenta aproape permanenta a cainelui in jurul sau, intre cei doi stabilindu-se relatii
simple si precis definite.

2
Omul modern a gasit cainilor o serie de locuri de munca\", utilizandu-le capacitatile senzoriale deosebite
si mai ales acea particularitate psihica, atat de apropiata de inteligenta propriu-zisa, care le permite sa
inteleaga destul de repede si sa retina pentru totdeauna ceea ce vrea stapanul de la ei. in acest sens se
inscriu reusitele deosebite ale cainilor folositi de graniceri si politisti, ale cainilor sanitari din slujba
armatei sau ale celor utilizati de catre organizatiile Salvamont (celebrul Saint-Bernard).In perioada
actuala, in lupta cu efectele deosebit de nocive ale stupefiantelor, cainii sunt dresati in mod special sa
descopere cu mirosul lor supersensibil ascunzatorile folosite pentru transportul acestor substante in
autovehicule, trenuri sau aoane, iar rezultatele s-au dovedit excelente. Cainii din rasele labrador, spaniel
sau ciobanesc german, lucrand\" doar o ora pe zi, pentru a-si putea folosi la maximum acuitatea olfactiva,
reusesc adevarate performante in depistarea drogurilor.
In zooterapie, cel mai des folosit este cainele, prietenul dintotdeauna al omului, pentru ca acesta este
ascultator, poate fi dresat in scopul indeplinirii anumitor misiuni sau pentru semnalizarea unor anomalii
in starea de sanatate. Sunt cunoscute experimente in care caini special antrenati pot anunta din vreme
iminenta unui atac cerebral sau a unei crize de epilepsie.
Datorita mirosului deosebit de dezvoltat, cainii din anumite rase pot detecta modificarile ce au loc in
starea noastra de sanatate.
Pentru caine, lumea inconjuratoare se compune dintr-o multitudine de senzatii olfactive, inregistrate intr-
o memorie infailibila, capabila sa catalogheze si sa utilizeze la nevoie toate semnalele revelatorii, fara
posibilitate de eroare, datorita tocmai sensibilitatii olfactive de exceptie cu care 1-a dotat natura.In SUA
exista centre speciale de antrenament in care cainii sunt invatati sa detecteze si sa semnalizeze
modificarile starii de sanatate a organismului uman. Este foarte important rolul social pe care il are
cainele asupra sanatatii oamenilor, precum si asupra dezvoltarii psiho-afective si intelectuale a copiilor.
S-a constatat de catre psihologi ca un caine sanatos este o prezenta benefica in ata unui copil.
Calitatile terapeutice ale cainelui preferat, prin simpla lui prezenta, prin manifestarile sale de afectiune si
devotament, au fost prezentate in multe povestiri ale iubitorilor acestui animal, dar si in numeroase studii
clinice. Cainele este un excelent mijlocitor in diverse afectiuni ale sufletului si mentalului. Persoanele in
varsta, oamenii singuri sau cei care au probleme de comunicare pot beneficia de cooperarea constienta cu
vechiul si credinciosul prieten patruped.
Relatia omului cu animalele trebuie sa fie corecta si pozitiva. Un caine tinut in lant nu va fi niciodata un
agent de sanatate benefic.
Prezenta unor caini cu anumite caracteristici in centrele de psihiatrie i-a ajutat pe pacienti sa dena mult
mai sociabili si mai cooperanti.In zooterapia canina este extrem de importanta diferentierea dintre
sistemul vocal (cuvintele exprima obiecte) si cel gestual (gestul exprima o relatie). Se cunoaste bine
faptul ca un caine poate destul de usor sa ne citeasca\" intr-un dictionar gestual atat bucuriile,
nemultumirile, cat si stresul sau grijile noastre de fiecare zi.
Orice animal folosit in zooterapie trebuie sa fie in prealabil antrenat si dresat in acest scop.

Terapia cu ajutorul pisicilor

Aparitia pisicii pe pamant se pierde in negura vremurilor, existand numeroase legende care povestesc
acest fapt. Una dintre acestea spune ca pisica a aparut pentru prima data pe Arca lui Noe.
Nu exista date concludente asupra originii pisicii, iar aceasta ramane inca un mister, insa faptul ca ea s-a
raspandit pe toate continentele si in toate regiunile lumii este o certitudine.
Primele dovezi privind domesticirea pisicii provin din Egipt, care dispune de cel mai vechi si vast
material documentar. Venerata si divinizata de vechii egipteni, pisica simbolizeaza intelepciunea,
dragostea si maternitatea. Gratia si rafinamentul pisicii raman celebre in toata epoca egipteana veche.
Desi pisica nu a avut aceeasi importanta in cultura vechii Elade ca in mitologia egipteana, nu se poate
contesta faptul ca Grecia antica reprezinta punctul de plecare al felinelor pentru cucerirea batranului
continent european.
Calitatile pisicii, cum sunt curatenia sa exemplara, gratia, spiritul de libertate, longevitatea, siretenia si,
mai nou, proprietatile sale terapeutice, fac ca acest animal sa fie tot mai cautat si pretuit.
Pisica reprezinta chiar si in zilele noastre o enigma a lumii animale intrucat nu se stie cum reuseste sa
presimta apropierea unui cutremur, a unor mari variatii ale presiunii atmosferice sau cum revine la

3
stapanul sau chiar daca distanta de casa este de zeci sau chiar sute de kilometri.
Dotata cu o memorie remarcabila, pisica ar putea obtine suprematia asupra multor animale, exceptand
cainele si calul.
Prin afectivitate si candoare, prin importantele servicii pe care le poate face omului, aceasta mica felina
aduce multe satisfactii stapanului sau.In special pentru persoanele mai in varsta, dar si pentru copii care
iubesc pisicile, acestea pot deveni adevarati prieteni si la nevoie chiar terapeuti.
Inca din cele mai vechi timpuri, medicina a confirmat rolul binefacator al pisicii asupra psihicului omului,
precum si in cazul vindecarii unor afectiuni fizice sau psihice la copii si adulti.
Desi oamenii nu isi dau seama, de cele mai multe ori prezenta unui animal de companie se dovedeste a fi
benefica, ajutandu-i din punct de vedere emotional, psihologic si social.
Pisicile sunt des intalnite in apropierea spitalelor, unde atat personalul medical, cat si pacientii le ofera
hrana si le ingrijesc.
Desi regulamentele de ordine interioara interzic prezenta animalelor in incinta spitalelor, multi doctori au
trecut cu vederea aceste reguli atunci cand cercetarile au scos la iveala faptul ca micile si simpaticele
feline nu sunt numai niste excelenti companioni, ci pot ajuta la tratarea si la vindecarea diferitelor
afectiuni, chiar si in cazurile in care medicina clasica nu obtine rezultatele scontate.
Psihiatrul american Boris Levinson, specialist in tratarea bolilor psihice la copii, se numara printre primii
medici care au observat efectele benefice ale terapiei cu ajutorul animalelor de companie. Aceasta metoda
s-a raspandit mai intai in Statele Unite, iar ulterior si in Europa.In Franta, in cadrul Spitalului Paul-
Guiraud, pisicile au devenit asistenti medicali de necontestat, sub supravegherea atenta si afectuoasa a
personalului de specialitate.
Prezenta unei pisici, ca factor terapeutic ajutator, ii ajuta pe pacienti sa fie mai putin anxiosi, le transmite
o stare de calm si de liniste interioara.
Totodata, este cunoscut faptul ca pisicile simt cand un om este bolnav si pot fi considerate ca niste factori
ai determinarii prezentei energiei negative. O pisica in viata noastra ne face sa fim mai deschisi, mai
sensibili, mai optimisti, ne ajuta sa uitam oboseala si stresul unei zile de munca. Ea are un rol important
in formarea caracterului si a personalitatii copiilor, invatandu-i sa fie responsabili si independenti.
Prezenta ei da incredere copiilor timizi, acestia simtind neia de a se confesa, de a fi intelesi si aprobati.
De la animalul lor preferat primesc afectiune si intelegere, invatand la randul lor sa ofere altora aceste
sentimente.
Din a doua jumatate a anilor '70 ai secolului trecut, zooterapia a inceput sa capete o raspandire din ce in
ce mai mare in Occident, printre cele mai apreciate animale in acest domeniu fiind considerate pisicile.
Studii stiintifice au demonstrat ca cei care se ocupa in fiecare zi de o pisica au nivelul colesterolului si al
trigliceridelor din sange mai scazut, tensiunea arteriala marita revine la limitele normale si se reduc
semnificativ riscurile maladiilor cardiace.
Stapanii de pisici iau mai putine medicamente pentru tratarea afectiunilor cardiace, a tensiunii arteriale si
a insomniei.
Supersensibile si receptive, aceste mici animale gratioase si frumoase pot chiar detecta anumite afectiuni,
iar in cazul unor dureri, prin simpla lor asezare pe locul dureros se constata o diminuare accentuata a
acestora. Se considera ca efectul amelioram si tamaduitor al actiunii pisicii se realizeaza pe seama
faptului ca aceasta incalzeste locul dureros cu caldura trupului ei.
Pisica stabileste fara greseala locul unde durerea este cea mai puternica, se tolaneste pe el si treptat
senzatia de durere incepe sa se diminueze.
S-a incercat ca in locul pisicii sa se foloseasca un incalzitor electric sau un saculet de nisip incalzit, insa,
in aceste situatii, efectul nu a mai fost cel scontat. Atunci cand pisica sta culcata pe locul dureros, pe
langa faptul ca il incalzeste, il si iradiaza cu undele sale electromagnetice. De aceea nu este exclus ca
frecventele undelor electromagnetice ale animalului sa intre in rezonanta cu cele ale omului si sa se
inlature astfel dezechilibrele energetice care apar in orice patologie.
Simpla companie a pisicilor ajuta la scaderea presiunii arteriale, la relaxarea nervilor si se diminueaza
semnificativ starile de anxietate.In Franta, pisicile sunt foarte la moda, fiind considerate drept factori ce
favorizeaza confortul psihologic al angajatilor din magazine sau din alte locuri aglomerate. Specialistii au
observat ca prezenta unei pisici printre membrii unei firme detensioneaza atmosfera, reduce stresul,
oamenii devin mai relaxati, se enerveaza mai rar si sunt mai amabili.

4
Pentru stapanii sai, cea mai placuta si cea mai linistitoare manifestare a pisicii este torsul. Se pare ca
pisicile torc cand sunt relaxate sau cand r sa se calmeze. Chiar si pisicile ranite torc, pentru ca le ajuta sa
se vindece, sa-si intareasca oasele si organele interne.
Oamenii de stiinta de la Institutul de Cercetari Fauna Communications\" din Carolina de Nord, SUA, au
descoperit ca torsul pisicilor reprezinta un adevarat mecanism natural de vindecare a organismului, ceea
ce poate fi un punct-cheie in inspirarea mitului conform caruia pisicile au noua vieti.
S-a descoperit ca frecventa cu care torc pisicile se incadreaza in intervalul 27-44 Hz, expunerea la o astfel
de frecventa stimuland vindecarea si cresterea oaselor. Torsul nu afecteaza numai pisicile, ci si pe
oamenii care convietuiesc cu acestea. Se stie ca la o asemenea frecventa de sunet se imbunatateste
densitatea osoasa la oameni, torsul considerandu-se a avea un efect, similar tratamentelor cu ultrasunete.
De asemenea, torsul nu amelioreaza numai structura si densitatea oaselor, ci si forta musculara.
S-a emis ipoteza conform careia scheletul uman necesita o anumita stimulare pentru a preveni pierderile
de calciu, iar capacitatea de a toarce a pisicilor reprezinta de fapt o modalitate prin care ele produc
aceasta stimulare.
Cercetatorii in domeniu considera ca aceasta descoperire ar putea ajuta oamenii foarte mult.
Prin alegerea pisicilor ca animale de companie se reuseste animarea universului urbanizat, constrans,
indiferent si impersonal in care traim, destinderea relatiilor familiale si sociale, obtinerea unor efecte
terapeutice gratuite la domiciliu si realizarea unui contact calmant si binefacator cu natura inconjuratoare.
Conditiile pe care trebuie sa le respecte toate persoanele care detin animale de companie si doresc sa le
foloseasca in acest scop terapeutic sunt urmatoarele :
- animalele de casa trebuie controlate periodic de catre medicul veterinar, vaccinate si tratate
corespunzator in caz de imbolnavire;
- stabilirea unei relatii de prietenie intre om si animal conduce la o afectiune extrem de intensa, benefica
pentru ambele parti;
- vaccinarea periodica trebuie respectata cu strictete pentru a se preveni aparitia bolilor care se pot
transmitt de la animal la om;
- controlul fizic de rutina este esential pentru evaluarea starii de sanatate a animalelor de companie;
- intretinerea cotidiana, hrana sanatoasa si adaptata neilor animalelor si tratarea cu blandete le
influenteaza performantele.
Trebuie luate in consideratie toate aspectele care pot contribui la succesul zooterapiei.

Terapia cu ajutorul cailor

Probabil ca putini dintre noi se gandesc la faptul ca activitatile cotidiene in care se foloseste calul pot fi
considerate veriile terapii. Apropierea, ingrijirea si lucrul cu acest animal pot produce ameliorari
semnificative sau chiar vindecari in multe patologii.
Calul poate fi considerat un remediu terapeutic fizic, psihic si relational, datorita calitatilor sale: nobletea,
puterea, grandoarea, dar si blandetea, caldura, vitalitatea. Relatia silita intre acesta si om este legata mai
mult de simturi decat de inteligenta si ea apare in urma atingerii, a cunoasterii si a miscarii impreuna cu
animalul.
Nu intamplator, terapia ecvestra sau reeducarea prin echitatie", cum mai este denumita aceasta terapie, se
situeaza printre cele mai eficiente tehnici de zooterapie, aplicate ca atare in multe tari.

La noi in tara s-au infiintat centre de echitatie in numeroase zone rurale, unde cei de la oras se pot bucura
de o asemenea modalitate de agrement si tratament.
Din anul 1970, in Germania exista un centru propriu pentru practicarea acestei terapii, iar in intreaga tara
functioneaza circa 1.100 de hipoterapeuti, care trateaza pacienti cu cele mai diverse diagnostice.
Aceasta practica medicala este utilizata de catre psiho-terapeuti, obiectivul vizat reprezentandu-l
reeducarea psihomotorie a pacientilor prin silirea unui mod de comunicare si a unei relatii de incredere cu
animalul.
Calaria ii ajuta pe cei care o practica sa se relaxeze, sa scape de tensiunile nervoase si sa-si refaca cu

5
usurinta echilibrul psihic.
Prin hipoterapie se poate ameliora concentrarea si coordonarea copiilor hiperactivi.

Exista trei aplicatii ale terapiei ecvestre:


hipoterapia, tehnica folosita in fizioterapie, utilizeaza drept agent terapeutic pasul calului. Pacientul nu
trebuie sa execute anumite miscari in sa, ci doar sa se acomodeze cu acelea procate de deplasarea calului;
- echitatia adaptata, practicata de persoanele cu handicap fizic si mental, utilizeaza deopotriva saltul,
acrobatiile, dresajul, atelajul s.a.m.d. ;
- reeducarea prin echitatie este o practica motrice, afectiva si cerebrala.

Urcatul in sa si calaritul nu reprezinta doar un scop in sine, caci spatiu! terapeutic inglobeaza lucrul cu
calul privit in toata complexitatea sa.
Avandu-se in vedere potentialul si handicapurile calaretului-pacient, se mizeaza atat pe placerea
deplasarii pe spatele calului, cat si pe silizarea in fizic, psihic, relational si afectiv.In aceasta metoda
terapeutica speciala, calul reprezinta blandetea, caldura, leganarea, el induce sentimentul de securitate
necesar si suficient intelegerii spatiului si timpului real, nereperate pana in acel moment de pacient.
Totodata, calul incita la silirea unei relatii si obliga la trecerea catre un statut de independenta in mod
instinctiv, fara imperative, fara inducerea fricii, a nemultumirilor sau a sentimentului de frustrare.
Actiunile concrete, pe cele trei uri (fizic, psihic si rational), care se produc prin aceasta terapie pot fi
delimitate astfel:
- in fizic - efect tonic global (la pas functioneaza 300 de muschi), sincronizarea miscarilor, adaptarea
corpului pentru mentinerea echilibrului, coordonarea membrelor superioare cu cele inferioare;
- in psihic - contactul corporal om-cal trezeste sentimentele, constiinta propriei existente, siguranta
dobandita prin ritm (pasul calului);
- in relational - autenticitatea relatiei calaret-cal, relationare neconditionata, acceptata fara a se astepta
vreo recompensa.

Terapia ecvestra se adreseaza deopotriva copiilor si adultilor care sufera de diverse afectiuni:
- fizice - infirmitati motrice cerebrale, infirmitati congenitale, accidentale, deficiente senzoriale;
- psihice - nevroze, psihoze, dificultati comportamentale, depresii, angoase;
- relationale - tulburari de caracter.
Dupa rezultatele obtinute pana in prezent, se preconizeaza ca terapiile cu animale r cunoaste o dezltare
mai accentuata in viitor, dat fiind faptul ca prin folosirea lor se poate ajunge la o reducere substantiala a
consumului de medicamente de sinteza.
Pentru multi oameni, pisicile, cainii, caii au devenit membri cu drepturi depline in familie, prezenta lor
obli-gandu-ne sa fim mai activi, mai prietenosi si mai responsabili. Dragostea lor totala si neconditionata
este extrem de reconfortanta si de benefica si poate avea efecte miraculoase asupra starii noastre de
sanatate.
Experimentele si cercetarile efectuate in acest domeniu de catre medici si psihologi, cu rezultate deosebit
de farabile, constituie baza stiintifica a zooterapiei.

Terapia cu ajutorul delfinilor


Dupa opinia specialistilor, delfinii, animale inteligente si foarte sentimentale, sunt cei mai uimitori
reprezentanti ai zooterapiei. Cu ajutorul lor, copin cu deficiente de vorbire pot fi recuperati.
Creierul delfinilor seamana cu creierul omului in ceea ce priveste forma, dimensiunile si numarul
circumvo-lutiunilor. Datorita acestui fapt, ei au mari disponibilitati psihofiziologice si pot fi usor dresati.
Delfinii domesticiti\" erau bine cunoscuti printre grecii antici si romanii de pe malurile Marii Mediterane,
iar mentiuni referitoare la ei se regasesc in operele lui Aristotel, Pliniu cel Batran, Plutarh, Herodot si ale
altor scriitori si savanti ai Antichitatii.
Grecii antici si romanii venerau delfinii, ii desenau pe monede si medalii, ii descriau in literatura lor.
Dresajul delfinilor se bazeaza pe mangaierea pielii lor, deoarece prin mangaieri se actioneaza asupra
receptorilor epidermei.

6
Delfinii accepta cu placere aceste mangaieri si astfel se produce apropierea dintre ei si oameni, aceasta
devenind in timp o adevarata prietenie si o colaborare reciproc avantajoasa.
Reflexele create la delfini se pastreaza destul de mult timp, se reinnoiesc foarte usor si se intaresc prin
recompensare.
Cu ajutorul delfinilor se pot trata boli deosebit de grave, cum este paralizia cerebrala infantila, metoda
fiind folosita cu deosebit succes in Cuba. Din anul 1988, delfinii din numeroase centre specializate pe
acest gen de terapie, care poseda un personal calificat in acest scop, au ajutat numerosi copii sau adulti cu
probleme speciale sa faca progrese prin extinderea vocabularului, dezvoltarea capacitatilor motorii sau
diminuarea stresului. Desi sedintele se desfasoara sub stricta indrumare a unui terapeut specializat, adesea
se poate observa ca delfinii au capacitatea innascuta de a-si schimba modul de actiune atunci cand
interactioneaza cu persoanele care au probleme speciale de sanatate, sunt capabili sa diferentieze nevoile
acestor oameni si sa le trateze corespunzator.
S-a observat ca delfinii prefera compania copiilor, carora le permit sa se urce pe spinarea lor si ii plimba
fara a se scufunda.
Programele din centrele unde se realizeaza terapia cu ajutorul delfinilor au ca scop recuperarea copiilor si
adultilor cu deficiente severe, imbunatatirea conditiilor de ata si integrarea lor in societate.
Inotul impreuna cu delfinii calmeaza spasmele, induce o stare de relaxare generala a organismului si
resileste increderea in fortele proprii. Rezultate deosebite s-au obtinut si in tratarea autismului la copii.In
cazul acestei boli psihice, micutii pacienti se inchid in sine, se izoleaza de lumea inconjuratoare, stau tot
timpul tacuti, nu reactioneaza deloc la stimulii din jurul lor. insa e suficient sa beneficieze de cateva ori
de jocuri in bazinul cu delfini ca sa inceapa sa rena la o ata normala.
Programul de lucru cu delfinii include si actitati la tarmul marii, in apa sau actitati de grup cu caracter
educational si terapeutic (la care pot participa unii membri ai familiei pacientului).
Terapia cu ajutorul delfinilor este o terapie alternativa in care se foloseste delfinul ca stimul, pentru
generarea unor comportamente pozitive, dar si ca recompensa pentru eforturile pacientilor, in special ale
copiilor.
Sindromul Down, problemele severe de auz, paralizia cerebrala, problemele de vedere, afectiunile
coloanei vertebrale, precum si alte boli se pot ameliora sau chiar ndeca cu ajutorul delfinilor si al
personalului special pregatit in acest scop.

S-ar putea să vă placă și