Sunteți pe pagina 1din 3

Cum sa renunti la autosabotare

Poti oricand sa ai parte de esecuri, asadar risca si fa ceea ce iti place


cu adevarat. Renuntand la autosabotare, vei ajunge sa iti atingi
mai usor obiectivele.

Teama de viitor
Frica de viitor, de necunoscut, ne face sa ne plafonam si sa alegem calea pe care o credem
rationala, sigura, cea care are cel mai mic numar de variabile necunoscute.
Intr-un discurs tinut in fata absolventilor unei universitati din America, Jim Carrey
surprinde ce anume ii impiedica pe oameni sa isi atinga telurile: grija in ceea ce
priveste viitorul.
Viitorul privit drept o mare nebuloasa asupra careia nu poti exercita nici un fel de control.
Viitorul care, practic, inca nu exista. Deciziile pe care le luam in prezent conteaza.
Parafrazandu-l pe Jim Carrery, putem decide prin prisma placerii sau a fricii, putem alege sa
facem ceea ce ne place cu adevarat sau ceea ce, din frica, consideram ca e logic si rational
sa facem.
E in genele noastre? Putem da vina pe stramosi pentru acest comportament autodestructiv? Teoretic, da, suntem inclinati spre autosabotaj.
Ne punem in mod perpetuu in calea proprilor noastre eforturi, subminandu-ne
constant. Ramane de reflectat asupra unor intrebari esentiale: de ce si cum ne
impiedicam sa atingem ceea ce conteaza pentru noi sau, mai simplu spus, ceea ce
vrem.
Raspunsurile la aceste intrebari se gasesc in patru motive ce ne limiteaza capacitatea de a
ne atinge telurile.

Imaginea de sine
In spectrul larg al perceptiei de sine, fiecare persoana se pozitioneaza intr-un loc
diferit, de la aversiunea catre sine, increderea in sine pana la narcisism.
Unii se regasesc in partea pozitiva a spectrului, avand o perceptive buna despre sine.
Totodata, altii sunt in exact sfera opusa, negativa, a anti-sinelui, dupa cum spune
psihologul Robert Firestone.
Anti-sinele se comporta exact ca un sabotor intern, a carui voce critica pune sub
semnul intrebarii sau chiar contesta capacitatile pe care le detinem.

Scopul lui este sa ne tina intr-o zona de confort, altfel spus, pe loc si intr-un loc, inhibandune astfel evolutia. Vocea critica este modelata de experientele timpurii pe care le avem,
modul in care am fost perceputi si tratati de altii.
Spre exemplu, daca am fost catalogati drept prosti, integram aceasta caracteristica in
psihicul nostru drept valoare de adevar, indiferent daca este sau nu intr-adevar reala.
O foarte mare influenta o are si mediul social. Daca ne-am simtit singuri sau nefericiti,
ajugem sa credem ca nu suntem demni si sa ne simtim inconfortabil din punct de
vedere social.
Daca ni s-a spus ca anumite lucruri vor fi grele si daca am fost obisnuiti sa ne victimizam in
copilarie, aceste comportamente vor exista si in prezent.
In acelasi timp, putem imita si prelua comportamentele parintilor sau ale persoanelor care
ne-au crescut, cultivandu-le ca si persoane adulte.

Zona de confort
Aceeasi voce critica ne tine pe loc, in zona de confort, sub forma unui monolog
linistior. Un inamic nu ti-ar vorbi intr-un mod calm, de aceea ne este greu sa
identificam acest monolog drept unul daunator:
Esti bine de una singura. Fii tu insati! Mai mananca inca o prajitura! O meriti, ai avut o zi
grea. Esti obosita. Lasa-ti telurile pe maine..
Totodata verbalizeaza orice potential pericol: Nu te face de ras! Nu ai de ce sa fii in central
atentiei. N-ai sa fii promovata! O sa fii doar umilita si dezamagita.
Desi la inceput e confortabil sa asculti de sabotorul intern, ignorand ceea ce iti doresti
si e bine pentru tine, la un moment dat acesta incepe sa te critice.

Rigiditatea
Desi e distructiva si neplacuta, o imagine de sine negativa poate fi, in acelasi timp, familiara.
Incepem sa ne construim un comportament defensiv bazat pe situatii din trecut,
comportment care ne face mai mult rau decat bine.
Aceste comportamente sunt adaptari pentru un mediu nu foarte prielnic din copiliarie
si devin limitari in viata de adult.
Daca in copilarie linistea evita tipetele, ca si adult, un comportament timid ne poate cenzura
in a fi cine suntem cu adevarat si in a cunoaste oamenii la un nivel mai profund.
Similar, prin tipete poate era singurul mod de a ne face auziti de catre parinti, dar, tipand la
partenereul de viata nu il va face decat sa se indeparteze si mai mult.

Modalitatile prin care ne protejam constituie bazele unor reguli pe care ni le impunem
si care ne limiteaza vietile. Vedem totul osciland intre ar trebui si nu ar trebui, intre
pot si nu pot:
Ar trebui sa te intalnesti numai cu barbati sau femei care au grija de tine! Nu ar trebui sa lasi
oamenii sa te cunoasca asa bine! Nu ar trebui sa ceri ajutor! Nu poti sa ai un loc de munca
prost vazut!. Suna cunoscut?

Frica
Ne este atat de inradacinat acest sentiment incat ajungem sa privim prin prisma fricii
fiecare aspect al vietii noastre frica de necunoscut, frica de esec, ca vom pierde
ceva, de a fi ranit sau respins.
Prin ideea ca nu putem depasi anumite obstacole, vocea interioara ne hraneste frica. Insa
suferinta si fericirea sunt fatete ale aceleasi monede. Interdependente.
Iar viata oscileaza intre cele doua extreme. Sabotorul intern ne priveaza de suferinta dar,
in acelasi timp, si de fericire, lasandu-ne intr-o permanenta stare de
insatisfactie. Pentru a ne depasi fricile, trebuie sa ignoram, in mod activ, aceasta voce.
Imbunatatirea diverselor aspecte ale vietii cotidiene poate fi realizata printr-o perspectiva mai
realista si mai plina de compasiune asupra sinelui.
Un studiu al doctorului Kristin Neff arata ca, spre deosebire de stima de sine, autocompasiunea este asociata cu o mai mare mobilitate emotionala, cu o conceptie mai
realista asupra sinelui si cu mai multa empatie in realtiile cu persoanele apropiate.
Astfel, putem gestiona, cu mai multa usurita, anxietatea si ne putem focusa pe telurile pe
care vrem sa le atingem. Trebuie sa distingem ceea ce vrem cu adevarat de ceea ce vor altii
de la noi. Destinul ni-l creem de unii singuri, departe de influentele trecutului.