Hermann Hesse si psihanaliza

Hermann Hesse a fost un romancier, eseist si poet german, laureat al

premiului Nobel pentru literatura in anul 1946 pentru lucrarea Jocul cu
margele de sticla, considerata cea mai buna opera a sa.Calitatea lirica a
prozei sale, fluiditatea stilistica, vastul orizont simbolic precum si profunda
cunoastere psihologica din romanele sale l-au adus in atentia criticilor literari
inca din tineretea sa, fiind considerat unul din marii scriitori europeni.

Psihologia operelor lui Hermann Hesse are o puternica influenta

psihanalitica.Traind in Germania secolelor 19-20, Hesse a studiat operele
marilor psihanalisti ai vremii sale (Freud, Jung, Adler), a avut o indelungata si
fructuoasa prietenie cu Carl Gustav Jung, a apelat el insusi la ajutorul
psihanalizei (atat prin Jung, cat si prin Josef Bernhard Lang, un discipol al lui
Jung) si a revarsat bogatul continut al psihanalizei asupra operelor sale.

Atras, precum Jung, de spiritualitatea orientala, Hermann Hesse a incercat sa

aduca in gandirea europeana o parte din intelepciunea popoarelor orientale,
in special din gandirea si filosofia indiana.In opera Siddharta, el povesteste
povestea unui calugar indian care, plecand in cautarea adevarului,il
intalneste pe Buddha, de la care invata cum sa poata gasi, in acceptiunea
filosofiei indiene, iluminarea, iar in romanul Calatorie spre Soare-Rasare,
Hesse descrie o confrerie masonica misterioasa, in care adeptii acestei loji
masonice imbratiseaza spiritualitatea de orice fel.In paralel cu aceste scrieri,
nu putem trece cu vederea una din marile opere a lui Jung, Cartea rosie, in
care psihanalistul elvetian descrie practice spirituale ale diverselor culturi
(indiana, chineza etc.).Asemanarea este izbitoare, dar este abia inceputul
influentei lui Jung in opera lui Hesse.

Intr-un alt roman celebru, numit Demian, scriitorul german foloseste, sub
forma unor personaje, arhetipuri din psihologia lui Jung, scriitorul Richard
Matzig considerand romanul Demian ca fiind nasterea unui mit.Personajul
povestitor, Emil Sinclair, trece printr-o calatorie mitologica, in care intalneste
figuri simbolice care constituie obstacole ce trebuie depasite in parcursul
existentei umane.Jung insusi considera ca fiecare psihic individual (psyche),
in procesul dobandirii propriei identitati, parcurge o intreaga mitologie
similara cu marile mitologii ale intregii lumi.Sinclair afirma aceasta prin
meditatia sa conform careia toate simbolurile, ritualurile si bogatia
idealurilor umanitatii isi au originea in inconstientul sufletului, aici
observandu-se si marea teza jungiana legata de inconstientul colectiv.
Misticismul lui Abraxas, al filosofiei gnostice si al semnului lui Cain, teme
care apar in romanul Demian, sunt regasite si in gandirea lui Jung, mai prcis
in lucrarea sa de dizertatie.Psihologia jungiana se regaseste si in rolul lui
Pistorius ca fiind simultan prieten al lui Sinclair, dar si alter ego al sau,
precum si in Demian, despre care Sinclair realizeaza ca este o voce
provenind dinauntrul sau, voce totodata buna si rea, indrumatoare si
protectoare.Sinclair se identifica cu Demian, acesta devenind in finalul operei
parte a intregii sale personalitati, tot asa cum la Jung eul, centru al
constientei, apare ca obiect, iar sinele se confunda cu centrul personalitatii
umane.

Structura romanului este aceea a procesului de dobandire a propriei

identitati, iar calea catre aflarea propriului sine (self) apare intai in copilarie,
prin primele experiente de viata, si trece prin inconstientul colectiv, oamenii
avand intrebari, framantari, nedumeriri si lupte launtrice asemanatoare:
constiinta dihotomiei bine-rau, sentimentul de a fi gresit si de a purta o vina,
opozitia dintre liniste si framantare, dintre curat si necurat din perspectiva
launtrica, teama existentiala etc.

Sinclair realizeaza inca din copilarie existent unei dualitati bine-rau (lumina-
intuneric) prin prisma lui Franz Kromer, cel care ii fura banii si il santajeaza,
acesta reprezentand partea intunecata a omului, arhetipul umbrei in
psihologia lui Jung.Umbra este definita de Jung ca fiind partea intunecata,
negative a eului uman.Apoi, sentimentul erotic al barbatului fata de femeie
(asadar, arhetipul anima din gandirea lui Jung) apare la Sinclair prin prisma
potretului lui Beatrice, pe care Sinclair il picteaza si i-l trimite lui Demian.Jung
spune ca fiecare barbat poarta cu el imaginea eterna a femeii, nu imaginea
unei anumite femei, ci a feminitatii in sine; am numit aceasta imagine
anima.In final, contopirea lui Sinclair cu Frau Eva (reprezentanta a eternului
feminin) implineste sentimentul cautarii sale erotice, iar unirea cu Demian
(sinele sau scos la iveala) reprezinta implinirea personala, finalul parcursului
inceput inca din copilarie.

In opera lui Hesse intitulata lupul de stepa, intalnim alte asemanari

izbitoare cu gandirea lui carl Jung.Personajul principal (Harry Haller) il
reprezinta pe autor si oglindeste nevroza sa existentiala in fata lumii,
cautarea zbuciumata si totodata retrasa a implinirii personale, prostituata
Hermina devine un alter ego al lui Haller, care si dezvolta o pasiune erotica
pentru aceasta, iar in finalul operei, Hermina devine o papusa (cu alte
cuvinte, existenta ei nu a fost niciodata una reala).Aici putem observa din
nou aparitia arhetipului anima in opera lui Hesse si totodata asemanarea
izbitoare cu psihologia lui Jung (Hermina nu reprezinta o anume femeie, ci
imaginea feminitatii insasi).

In Jocul cu margele de sticla, opera centrala a lui Hermann Hesse, intalnim

din nou teme si motive din psihologia lui Carl Jung.Romanul descrie o
cominitate intelectuala utopica, numita Ordinul, comunitate din viitor ce se
ocupa cu studiul si practica jocului cu margele de sticla.Povestea jocului si in
special a lui Joseph Knecht (personajul principal), cunoscut ca magister ludi
(maestrul jocului) ne dezvaluie din nou o cautare a implinirii de sine trecand
prin intregile epoci ale umanitatii (asa cum inconstientul colectiv rezida in
intreaga umanitate atat in prezent, cat si in trecut si viitor), dar si cautarea
unui limbaj universal (idee preluata din filosofia lui Leibniz) prin care sa
poata fi descifrat si inteles inconstientul colectiv.

Intre Hesse si Jung apar relatii si influente atat la nivelul operei, cat si la
nivelul vietii.Jung insusi recunoaste in opera lui Hesse teme din propria opera
psihanalitica, il consiliaza, ii este acestuia precum un mentor, iar Hesse
absoarbe in opera sa continutul vast al psihanalizei jungiene si ii da continut
in accord cu propriile intrebari existentiale, nelinisti, cautari, framantari ori
intelegeri.

Fara ca vreunul dintre ei sa adere la spiritualitatea altor popoare, amandoi au

cautat, totusi, sa descrie si sa exploreze in opera lor fondul spiritual al
diverselor culturi, scopul amandurora fiind acelasi: cel de a imbogati
repertoriul cunoasterii umane, de a face putina lumina in intunericul de
cunoastere in care se scalda atat omul cat si epoca pe care acestia au
parcurs-o, dar si sa caute sa se apropie de un raspuns la marea intrebare a
umanitatii: ce este omul?