n flacara care ma arz

In loc de chinuri si necaz

Gasesc tot mangaiere,
Dulceata si placere.

Ca pervaneaoa am ajuns
Nu e vrun lucru de ascuns,
Singur alerg de voie, in foc fara nevoie !

Cand nu te vaz, inghet de frig,

Voi sa te vaz si sa ma frig !
A ochilor tai raza imi place sa ma arza !

In focu-ti cand ma prigoresc,

Atunci imi pare ca traiesc !
Atunci ma stiu cu viata,
Aminteri sunt de gheata.
Aceasta parte mi-am ales
Din flacara-ti sa nu mai ies !
Nu voi sa am scapare
D-un foc ce rai imi pare !
Sa arz traind, sa mor arzand !
Si-al tau obraz numai vazand,

Sa-mi para focul viata,

Si moartea o dulceata !
Asa m-am hotarat sa fiu
Cat voi trai, cat voi fi viu,
in piept purtandu-ti focul,
Sa-rni fericesc norocul !
Iar cand pa urma voi muri,
Nici intre morti nu voi feri
D-a spune la oricine
C-asa ti se cuvine.

Oglinda cand ti-ar arata

Intreaga frumusetea ta,
Atunci si tu, ca mine,
Te-ai inchina la tine.

N-ar fi mijloc sa te privesti

Asemenea dupa cum esti
Si idolatrie
Sa nu-ti aduci tu tie.
Ochii in ea cand t.i-i arunci
Da tot sa-ntuneca atunci

Si da te si arata
Iar nu adevarata.
D-aceea nu da crezamant
Oglinzii ce cu scazamant iti face insalaciune
Si tot minciuni iti spune.

Ci cand esti sa stii, da vei,

Da crezamant ochilor miei,
Fiindca nu te-nsala
Nici fac vreo gresala.
in ei te cata sa te vezi lntocma pa cat luminezi
Si d-intr-a lor vedere
Vezi cat ai putere.

Crede-i saracii cand spun

Ca numai tie sa supun
Si ca esti din fire
A lor dumnezeire.
Trandafira norocit,
Care te-ai nvrednicit
S-mpodobeti acel sn
Unde pururea m-nchin !
Roag-te i pentru mine
S m aib mai la bine,
Gsete vreun mijloc
S m-aeze ntr-al tu loc ;
i-i spune c am durere,
Nu dragoste cu prere,
Poi s-i i fgduieti
C tu, de te vetejeti,
Eu firea nu mi-o prefac
D-oi avea noroc s-i plac.
Arat-i cu umilin
C-n loc de ghimpi am credin
F-m s-ajung la devlet
i ia-mi i viaa rufet. ( Trandafira norocit)

Foarte mult vz plcere

La a tuturor prere,
Hotrnd cu o pornire,
Fr d-a face osebire :

Cum c lucruri delicate

Trei se afl-n lume date
Care pot s ndulceasc
O vedere omeneasc.

Zic : c-o ap i-o verdea

i un chip frumos la fa
Au fireasc-a lor putere
S mngie o vedere.
Artnd c pot s fac
Orice suflet ca s plac,
i cusur s nu rmie
Pe ct simte s-l mngie.

Dar o minte cu simire,

Delicat i supire,
Vrnd acestea s le-adune,
Face judeci mai bune ;

Nu d fr de cercetare
Privileghiu aa mare :
Tot un fel snt cte trele
Dopotriv ntre ele.

Cci la ap i verdea
i d este vro dulcea,
Dar o tim cu legtur
ntr-un fel d la natur.

Dnd d obte o plcere

La a tuturor vedere,
i mai mult nu se-nmulete,
Nici mai scade, nici mai crete.

Iar viind la frumusee,

Aici voi, idei istee !
Cci intrm n adncime
i d tlmciri mulime.

Vedem chipuri milioane,

Dar snt cadre i icoane
Care-mpodobesc preii
Cu npastea frumuseii !

i mcar c-s mictoare,

Mai ales i vorbitoare,
Dar le-arat tot cuvntul
C umblnd geme pmntul

Merg acelea, bunioar,

La verdea, la apoar,
S-mi dea singure credin,
Ct nu stn de trebuin !

Cnd voi zice frumusee,

Voi fi suflet cu blndee,
Cu simiri, cu isteciune,
Deprtat de-nelciune.

i un nu tiu ce prea dulce

Ce simbadie aduce !
i s-nnoad cu strnsoare
Unde va fi dat prinsoare.

Atunci este nsuit :

Frumusee svrit,
Care poate s numeasc
Fitecine i cereasc.

Atunci fermec din fire

Orice suflet cu simire,
i mngie i vederea,
i adog plcerea.

Acest dar al frumuseii

Cu al apei i-al verdeii,
Avnd i singurtatea,
Face rai pustietatea !

Foarte mult vz plcere )

Petrarchiste, dar receptate prin poezia neoclasic greceasc i prin Erotocrit, sunt cumplitele contraste ale iubirii ce nflcreaz i nghea sau dorina
ndrgostitului de a se substitui unuia din obiectele de podoab turban, colan (M mulumesc dar s fiu cerc i s am de centru nu pmntul, ci sfera graiilor i izvorul
amorului), saric ale iubitei, adevrat topos al jocurilor senzualitii n lirica vremii, ca i metafora pervanelei, fluturele atras i distrus de flacr. Motivul
trandafirului (cu o veche tradiie, de la anticul carpe rosam la cntecele trubadurilor medievali i la roza mistic a lui Petrarca) sau motivul oglinzii, cel al nurilor sunt, n stihurile
lui Vcrescu, de origine cult.

Se pare c poetul avea o ntins cunoatere a liricii europene. Ecouri din lirica popular, prezente, nu capt o deosebit expresivitate. Versurile se mic n abstracii i
verbalism complicat, uneori ajungnd ns i la gingie, precum n comparaia iubirii cu floarea ce se ntoarce dup soare ori n metafora ochilor ndrgostii, care singuri pot
oglindi ntreaga frumusee a celei fr seamn . Poetul pare a preui pe lng frumusee, nelepciune, duh, isteciune (daruri care intrau n tiparul clasic al muzei) i un nu
tiu ce prea dulce, trimind parc la inefabilul frumuseii romantice.

Exist i alte elemente care trec dincolo de schemele poeziei galante: accente de disperare, o mai mare sinceritate, chiar ncercarea de eliberare a confesiunii de opreliti.
Tonul pasional ce rzbate de sub formele stngace este expresia unui temperament ptima. n satire, viziunea megaloscopic a defectelor omului i a tarelor sociale implic
mizantropia unit cu presentimentul unui mal du siecle (Oriunde ai porni / n plin zi / Ca noaptea ntuneric vei gsi), dar ele vorbesc mai ales despre un suflet sensibil,
grav lovit de soart, nclinat s dramatizeze.

Cand ziua-i lunga-n mai, ma-mbata / tril dulce, rasunand departe, / dar cum il las, ma si sageata / prin piept iubirea de departe: / atunci, calc trist si fruntea-nclin, / iar tril si
flori de rosmarin / imi par mai reci ca o ninsoare. / Prin Domnul sper s-ajung odata / sa-mi vad iubirea de departe; / dar pentr-un bine mi se-arata / tot doua rele, ca-i departe.
/ Ah! dac-as fi un pelerin, / ca ei, in strai umil de in / si cu toiag, sa-i pot apare / Ce fericit i-as cere-ndata / salas, ca oaspe de departe; / si-un timp, din mila ei curata, / as fi cu
ea, desi-s departe;/ taifasul dragostei divin / l-ar ferici atunci deplin / pe robul ei din departare. // Trist mi-as lasa si, totodata, / senin iubirea de departe; / dar nu stiu de-am s-o
vad vreodata, / ca prea ni-s tarile departe; / si-s munti, si drumul nu-i putin, / si multe-apoi in loc ma tin / Dar faca Domnul cum ii pare! // Ferice n-oi fi niciodata / fara iubirea
de departe, / caci nu-i femeie minunata ca ea, / pe-aproape sau departe; / de dragul ei, preamandrul crin, / acolo, eu, la Sarazini, / mi-as duce traiul in prinsoare. / De-a
zamislit cerescul Tata / iubirea asta de departe, / putinta deie-mi ca-ntrupata / sa-mi vad iubirea de departe: / sa-mi para, de-al ei farmec plin, / cum ca iatac si crang devin /
niste palate sclipitoare. // Zic drept cati zic ca viata toata / mi-o dau iubirii de departe, / caci alt nimic nu ma desfata, / pe cat iubirea de departe; / dar in zadar de dor
suspin: / un duh ursitu-m-a hain, / iubind, sa n-aflu alinare. // In van ma zbucium si suspin; / blestem pe duhul meu hain, / ca nu-mi da nicio alinare! (traducere de Teodor
Bosca) Iubirea de departe de Jaufre Rudel

In romanele cavaleresti, iubirea este adesea asociata cu moartea, fiind prezentata ca un destin inexorabil. Si in poezia trubadurilor, dragostea este inchinata unei doamne
idealizate (de obicei nenumita, din discretie, sau chiar necunoscuta), fata de care indragostitul se comporta ca un vasal fata de suzeranul sau, manifestand umilinta, lealitate
si obedienta. Importanta, in lirica trubadurilor, nu este implinirea dragostei, ci dorinta, asociata cu suferinta provocata de asteptare, departare ori de indiferenta sau refuzul
doamnei. Sentimentul este contradictoriu, o dulce otrava, ca dulcea jale din poezia eminesciana. Pentru trubaduri, ca si pentru eroii romanelor cavaleresti, dragostea devine
o forta morala, un izvor, o sursa a virtutilor cavaleresti; a vitejiei, a onoarei, a generozitatii si a comportamentului curtenitor (Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei).

Lirica trubadurilor Iubirea curteneasca, manifestata in romanele cavaleresti capata expresie si in lirica trubadurilor. Trubadurii erau poeti si cantareti, care compuneau versurile
in franceza meridionala si le cantau cu acompaniament muzical, la castelele regale si nobiliare. Ei puteau fi uneori cavaleri, nobili si chiar regi, spre deosebire de jongleri, care
indeplineau un rol asemanator in mediile populare. Echivalentultrubadurului se numea in Franta de Nord, truver, iar in Germania, Minnesnger (germ. Minne - iubire;
germ. Snger - cantaret). Aparuta in sudul Frantei, in regiunea Proventei, lirica trubadurilor se raspandeste rapid in tot occidentul Europei. Principala tema a acestei lirici o constituie
dragostea, sub forma de adorare si de slujire a unei femei nobile, cu toata ardoarea virtutilor cavaleresti: statornicia, fidelitatea, cuviinta, onoarea. In Italia, poezia scolii siciliene si
cea a dulcelui stil nou (dolce stil nuovo), care 1-a influentat si pe Dante, prezinta caracteristicile generale ale poeziei trubadurilor.

Despre Jaufre Rudel, prin de Blaye, trubadur medieval provensal, se cunoate numai legenda dup
care, ndrgostindu-se de prinesa din Tripoli fr s o fi vzut, s-a fcut cruciat numai pentru a
ajunge la ea, dar s-a mbolnvit pe drum, murind n braele prinesei venit s-l vad la hanul unde
fusese dus.
Pe de alt parte, poezia cu amprent liric mai apsat configureaz o adevrat mitologie a iubirii, cu elemente ce conduc la un ceremonial cvasitrubaduresc, ce cuprinde n
contururile sale suspinurile celui ndrgostit, imploraia fiinei masculine subalterne, ritualizarea gesturilor, invocarea obstacolului ce se aaz necontenit n calea sentimentului
iubirii

Formula lirica a acestora a fost apreciata in special de catre Nicolae Manolescu in Istoria critica a literaturii romane, drept neotrubadureasca, in masura in care ea are elemente pe care
le recunoaste in poezia trubadurilor si a t

ruverilor.
Exista o sensibiulitate de tip trubaduresc care nu e valabila doar pentru secolul XIII definita prin : apetitul erotic, declaratii flamboyante, inclinatia spre juraminte si printr-o retorica
teatrala a suferintei (indragostitul-scal, bolnavul de dragoste).

Vacarestii sau Connachi sunt niste neotrubaduri, cu obiceiuri fanariote adica mai putin dinamici, mai legati de confortul plin de moliciuni al iatacului.
Poezia neotrubadureasca este alimentata de o gandire cavalereasca, in sensul ca femeia este vazut aca un castel care trebuie incercuit, asediat si cucerit si isi aliaza o expresivitate
melodramatica, in care centrala este metafora focului (ochii care ard, sufletul care se perpeleste).

Poeii Vcreti pot fi considerai adevrai precursori ai literaturii romneti moderne, alturi de Costache Conachi. Ei sunt exponeni tipici ai epocii n care triesc, att prin
mentalitatea social-politic, ct i prin literatura propriu-zis. Intervalul 1780-1840, cunoscut, n periodizrile literaturii romne, sub numele de perioada premodern, are
anumite trsturi eterogene, diversificate, tipice unei perioade de tranziie. n aceast epoc, dominaia otoman se atenueaz, influena occidental este tot mai marcat,
crile i ideile apusene reaprnd n circuitul societii romneti. Poeii acestei perioade nu au o contiin acut a condiiei lor, datorit lipsei unei tradiii literare laice, ei nu
sunt nite profesioniti ai scrisului, chiar dac traduc i imit, avnd o deosebit predilecie pentru poezia de dragoste i fiind, totodat, influenai de poezia neoclasic
european. Pe de alt parte, datorit caracterului lor adesea facil i de o expresivitate apropiat de cea popular, multe creaii lirice intr n folclor, sub forma aa-numitelor
cntece de lume.

Aceste elemente ale unui ritual profund simbolic snt transferate n domeniul amoros. ndrgostitul, ca un vasal, ngenuncheaz n faa femeii simbol al supunerii extreme
din partea unui brbat, fiin superioar. Dac ea i accept jurmntul de credin, ntre ei se stabilete o relaie care este pecetluit printr-un srut pe buze. Nu era
vorba de o cerere n cstorie, nici de o acceptare a unor relaii fizice, ci de consfinirea unei relaii n care ndrgostitul se punea n slujba doamnei, iar aceasta i accepta
curtea. n fond, pe vremea aceea, curtea era ansamblul persoanelor care gravitau n jurul unui personaj important. A face curte nsemna, deci, a recunoate superioritatea
cuiva, n cazul n spe a femeii, a gravita n permanen n jurul ei, a-i oferi servicii.

S-a discutat mult despre caracterul platonic al iubirii cntate de trubaduri, care vorbesc mai degrab despre un sentiment ideal, dect despre o transpunere a acestuia n
realitate. Iubirea ideal apare cel mai bine n celebrul caz al lui Jauffre Rudel, care s-ar fi ndrgostit de contesa de Tripoli fr s o fi vzut niciodat, doar pentru c
virtuile ei erau proslvite de pelerinii care se ntorceau din ara Sfnt. Dar n alte poeme apare sugestia unei relaii fizice ilicite, care trebuie inut secret, ntruct
pune n pericol viaa i onoarea celor doi, n primul rnd ale femeii. De aici, o alt caracteristic a iubirii curteneti trebuia s fie discreia, ndrgostitul nu trebuia s
divulge numele doamnei sale. n acelai timp, ns, trebuia s dea dovad de toate semnele exterioare ale iubirii s fie palid, cu privirea pierdut, mereu vistor, astfel
nct s nu existe nici o ndoial c iubete.

Este interesant c, din toat aceast literatur medieval, Europa modern avea s rein cteva aspecte, aparent contradictorii. Din ritualul curteniei medievale,
romanticul secol al XIX-lea redescoperea gesturile dramatice, total rupte de semnificaia lor iniial, precum declararea iubirii n genunchi sau aspectul dezndjduit al
ndrgostitului.

n creaiile literare medievale de pn atunci fuseser exaltate, n primul rnd, virtuile rzboinice ale brbailor. Epopeile descriau cavaleri rzboinici, curajoi, plini de
onoare, fideli fa de seniorul lor, gata s se sacrifice pentru credin. Dragostea nu avea aproape nici o importan. n schimb, trubadurii cnt despre fin amour, dragostea
delicat pe care un tnr cavaler o nutrete pentru o doamn. Trebuie precizat, de la bun nceput, c o regul de baz a acestei iubiri delicate, care este o component
esenial a curtoaziei, era ca femeia iubit s fie superioar tnrului, din punct de vedere social, i s fi fost deja cstorit. Ca atare, dragostea cntat de trubaduri este
una adulter, probabil mai degrab n intenie, i nu n realitate, ntruct legiuirile vremii pedepseau crunt nclcarea moralei sexuale. Cum s-ar explica atunci acest divor
ntre realitate i ficiune?