Lun n cmp

Cu mna stng i-am ntors spre mine chipul,

sub cortul adormiilor gutui

i de-a putea s-mi rup din ochii ti privirea,

vzduhul serii mi-ar prea cprui.

Mi s-ar prea c desluesc, prin crenge,

zveli vntori, n arcuiii lei

din goana calului, cum i subie arcul.

0, tinde-i mna stng catre ei

i stinge tu conturul lor de lemn subire

pe care ramurile i-au aprins,

suind sub luna-n seve caii repezi

ce-au rtcit cu timpul, pe ntins.

Eu te privesc n ochi i-n jur s terg copacii

n ochii ti cu luna m rsfrng

... i ai putea, uitnd, s ne striveti n gene

dar chipul i-l ntorn, pe braul stng.

O clrire n zori
Lui Eminescu tnr

Tcerea se izbete de trunchiuri, se-ncrucise,

se face deprtare, se face nisip.

Mi-am ntors ctre soare unicul chip,

umerii mei smulg din goan frunzie.

Cmpul tindu-l, pe dou potcoave

calul meu salt din lut, fumegnd.

Ave, m-ntorc ctre tine, eu. Ave!

Soarele a izbucnit peste lume strignd.

Tobe de piatr bat, soarele crete,

tria cu acvile din faa lui

se prbuete n trepte de aer, sticlete.

Tcerea se face vnt albstrui,

pintenul umbrei mi-l crete

n coastele cmpului.

Soarele rupe orizontul n dou.

Tria i nruie sfretele-i carcere.

Sulie-albastre, fr ntoarcere,

privirile mi le-azvrl, pe-amndou,

s-l ntmpine fericite i grave.

Calul meu salt pe dou potcoave.

Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salt din lucruri, strignd

clatin muchiile surde i grave.

Sufletul meu l ntmpin, ave!

Calul meu salt pe dou potcoave.

Coama mea blond arde n vnt.

Diminea marin

O dung roie-n zri se iscase

i plopii, trezindu-se brusc, dinadins

cu umbrele lor melodioase

umerii nc dormind, mi i-au atins.

M ridicam din somn ca din mare,

scuturndu-mi uviele czute pe frunte, visele,

sprncenele cristalizate de sare,

abisele.

Va fi o diminea neobinuit de lung,

urcnd un soare neobinuit.

Adnc, lumina-n ape o s-mpung:

din ochii notri se va-ntoarce nmiit!

M ridicam, scuturndu-mi lin undele.

Apele se retrgeau tcute, geloase.

Plopii mi-atingeau umerii, tmplele

cu umbrele lor melodioase.