Sunteți pe pagina 1din 28

EDITIE SPECIALA

ARMAGHEDONUL
OLIGARHILOR
Oligarhia controleaza Statul!
Cartelul mogulilor de presa Interesele
rusesti in Romania Santajul energetic
impotriva Europei Miza bazelor
americane de pe teritoriul romanesc

De ce vor sa-l dea jos

Proiectul lichidarii lui Traian Basescu si


razboiul total pentru Romania
Luati mana de pe controlul politic al tarii!
Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei.
Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf
National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat vreme de aproape doua
decenii. Traian Basescu a intrat intr-un conflict ireconciliabil cu membrii acestei grupari care se bate cu
institutiile statului democratic in incercarea de a-si mentine dominatia pe care a avut-o timp de 15 ani,
oameni care controleaza discretionar viata economica si viata politica. In acest mesaj public Traian
Basescu, definea practic criza structurala a Romaniei. Totodata, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil
Magureanu, precum si membrii Guvernului din 1990, implicati in dosarul Mineriada 90, sunt la un pas de
trimiterea in judecata in urma administrarii unor noi probe. Alaturi de acestia, toti magnatii Romaniei ale
caror dosare au fost reevaluate dupa urcarea la putere a lui Traian Basescu risca pierderea averilor si ani
buni dupa gratii. In actualul razboi al puterii din Romania, lui Ion Iliescu si lui Petre Roman li se imputa fapte
care le pot atrage condamnarea pe viata. Fostul sef al tarii pe vremea celebrei descinderi a minerilor din
90, Ion Iliescu, este acuzat de comiterea a 13 infractiuni grave, printre care genocid, subminarea puterii de
stat si a economiei nationale, riscand inchisoarea pe viata. Pentru aceleasi fapte, Ceausescu a fost
executat. Iliescu, Roman, Magureanu si toti ceilalti au un motiv in plus sa incerce debarcarea lui Basescu,
acum cand instrumentarea dosarelor evenimentelor din decembrie 1989 si ale mineriadei din 1990 se
apropie de finalizare.

Replica Oligarhiei
Coalitia retelelor subterane, s-a constituit rapid, contra unui fost membru al familiei care a hotarat sa rupa
angajamentele tacite cu interesele grupului asumandu-si un angajament total cu interesele poporului.
Asaltul Oligarhiei a culminat prin lansarea unei adevarate lovituri de stat indreptate impotriva presedintelui,
suspendarea nefiind decat o etapa a operatiunii. Puciul celor 322, marionete ale mini-parlamentului privat al
Oligarhiei dezvaluie faptul ca democratia originala (impostoare) lansata de Ion Iliescu si-a epuizat
resursele. Democratura si-a demonstrat adevarata fata. Pentru a-si asigura victoria impotriva lui Basescu s-
au luat (si se mai iau) tot felul de masuri care sfideaza atat legile cat si elementarul bun simt. Legea referen
dumului de exemplu a fost astfel modificata incat permite demiterea presedintelui cu majoritatea votantilor
(art. 10) dar (art. 5) a fost modificat astfel incat referendumul sa fie invalidat, in caz ca presedintele castiga,
daca nu participa majoritatea celor inscrisi pe listele electorale. S-a creat un dublu standard fara
precedent in istoria juridica a Romaniei ceea ce arata ca faradelegea a ajuns stapana in Parlamentul celor
322. Sistemul politic din Romania a intrat intr-o grava criza de legitimitate care ince pe cu legitimitatea
institutiei Parlamentului, devenita reduta a pseudo-politicienilor arondati grupurilor de interese
transpartinice. Conceptul de partid si-a pierdut orice sens. Au iesit la iveala aliantele incre dibile intre
grupari care si-au clamat ani de zile adversitatea. UDMR si PRM se afla pe aceeasi lista. PNL, care se
proclama in alegerile trecute drept ireductibilul adversar al PSD a batut palma cu dusmanul. Minoritatile
Romaniei oligarhice si etnice au ajuns, pe fata, dominante. Se lamuresc acum lucruri care erau ascunse
sub patura deasa a minciunii si dezinformarii, se impart apele!

UDMR, creatia lui Iliescu


UDMR a fost dintotdeauna aripa maghiara a FSN-FDSN-PDSR-PSD, tot astfel cum PRM a fost
dintotdeauna o anexa a aceluiasi nucleu dominat si controlat de Ion Iliescu. Adevaratul fondator al UDMR a
fost Iliescu, baza organizatiei fiind stabilita inca din primul document al Frontului, in care Iliescu anunta
drepturi speciale pentru minoritatea maghiara. PRM-ul a fost practic fondat de Petre Roman si Andrei
Plesu, cel care a oferit logistica lansarii revistei Romania Mare, din fondurile Ministerului Culturii. Revista
condusa de cuplul Vadim Barbu avea un singur obiectiv initial nimicirea oricarei grupari opozabile
Frontu- lui condus de Ion Ilici Iliescu. Din revista, creata in urma aprobarii acordate de Petre Roman s-a
cladit Partidul. Pe fond PRM nici nu este un partid in adevaratul sens al cuvantului, ca si UDMR-ul care este
de fapt un ONG cu un singur obiect de activitate opozitia fata de institutia Sta tului Roman. PRM-ul este
mai degraba o asociatie de locatari ai sentimentului romanesc cuplati la viziunea excentrica, si definita de
umorile personale, a unui singur personaj, care s-a dovedit a fi, la randul sau, nimic altceva decat extensia
politica a carpei caghebiste Ion Iliescu. Grupul revistei Romania Mare si-a asumat explicit atacarea si
desfiintarea grobiana a oricarei forme de Opozitie politica fata de FSN. Ulterior Alianta Civica, mosita de
Mihnea Berindei, agent cu acte in regula, a preluat aceeasi misiune - faramitarea oricarei forme de
agregare ideologica venita dinspre mostenitorii partidelor istorice.

Colegiile invizibile
FSN-ul si arhitectii sai cu studii si legaturi la Moscova au creat un curent anarhizant, un curent
contraorganizational al mediului vietii colective care a dus la formarea subspatiilor neguvernabile.
Agregarea acestor subspatii, in timp, au determinat actualul razboi subnational dintre carteluri si institutiile
statului national. Deriva institutionala de acum, lipsa de legitimitate a formelor de organizare politica pune in
primejdie atat Statul cat si Na tiunea, ale carei trasaturi dominante sunt schimonosite si falsificate de
uzurpatorii Statului Roman, contraelita care are ca tinta demolarea efigiilor nationale si a reperelor
identitare. Structuri alternative au format retele ale colegiilor invizibile, create pentru a captura centrul
puterii in Ro mania. Cadrele recrutate din zone periferiale au fost plasate in toate partidele, toate
publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii
cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie, de la Guvern la Parlament si nu in ultimul rand in societatea
civila.

Criza structurala a Romaniei


Lansarea cu putere in spatiul public si politica grupului de interese a realizat o mutatie majora, un
eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al Romaniei. Conform hartii politice de azi a
Romaniei, frontierele interne au fost strapunse, guvernul care controleaza teritoriul este format din
persoane care se autoidentifica drept alogeni asociati cu o lumpenburghezie care maimutareste boieria.
Parghiile statului au fost preluate si folosite de carteluri si mafii organizate intr-o masinarie a infractiunilor,
care au reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii romanesti. Patriciu este exponentul si
expresia unei forte a rasturnarii axei, o miscare descendenta a traseului Romaniei de la energia
descatusarii din 1989 la cea a inrobirii totale de catre exponentii Noii Ordini Oligarhice. Lupta nu s-a
incheiat. Referendumul este doar o etapa. Referendumul nu va schimba fondul problemelor cu care se
confrunta Romania de azi. Razboiul se va acutiza. Are loc o incercare, pe viata si pe moarte, de conversie
a puterii politice a statului - in putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si - vadit -
antinational. Obtinerea controlului Romaniei nu este o intreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv
geopolitic al unor importante puteri mondiale. Partida Oligarhiei este sustinuta prin mii de fire nevazute,
dar si prin miscari vizibile de catre arhitectii de la Moscova.

Afacerea Kondiakov-GRU
Tot scandalul din ultima vreme din jurul numelui lui Kondiakov a fost deliberat impins pe o directie cat mai
indepartata de misiunea reala a fostului ofiter GRU. Kondiakov nu a venit la Bucuresti impreuna cu
Mihalkov, cum ar veni pe rezon cultural, sau pentru a participa la Conventul Masonic. Generalul Kondiakov
a venit sa ia pulsul colegilor sai ofiteri. Cea mai importanta intalnire a cadrului GRU, nementionata de
Presedinte, s-a petrecut intr-un restaurant din Bucuresti, sub ochii echipelor de filaj ale serviciilor romanesti.
Kondiakov s-a intalnit cu prietenul sau bun, Generalul de corp de armata Gheorghe Carp. Generalul Carp a
sesizat prezenta echipelor de filaj si i-a comunicat rusului pozitionarea acestora. Discutia dintre cei doi a
insemnat lansarea unui semnal catre autoritatile romane. Tariceanu urmareste sa ajunga la Moscova cu
orice pret, iar Moscova ii arata care este pretul pe care trebuie sa il plateasca Statul Roman. Moscova cere
practic imunitate pentru oamenii sai din sistem, pentru cadrele pe care s-a sprijinit de-a lungul anilor.
Kondiakov Alexandr Vladimirovici s-a nascut la 15 octombrie 1948 la Moscova. A terminat institutul
poligrafic, facultatea de redactare si activitate editoriala. A ocupat functii de conducere in agentia TASS, la
Academiei de stiinte a URSS in Comitetul organizatiilor de tineret a URSS. A fost unul dintre fondatorii
miscarii Viitorii lideri ai Noului Mileniu, membru al Forumului mondial al luptei impotriva crimei organizate
si a terorismului, academician RAEN, membru al asociatiilor europene si internationale a consultantilor
politici.

NOVOCOM si acapararea sectoarelor strategice


La sfarsitul anilor 80 inceputul anilor 90 reprezentanti ai noii generatii de caghebisti, care s-au unit in
anul 1991 in cadrul NOVOCOM, au fost initiatorii miscarii Viitorii lideri ai Noului Mileniu. Astazi multi dintre
ei ocupa pozitii strategice in conducerea economiei, in viata politica si sociala a Rusiei. Din anul 1999
NOVOCOM-ul se afla in primele trei locuri ale celor mai importante companii ruse din domeniul consultantei
politice si a business-PR-ului in rating-ul Centrului independent de sociologie ROMIR (Opinia societatii ruse
si cercetarea pietei). Firma ofera consultanta atat administratiei prezidentiale a Rusiei cat si satelitilor ori
supusilor Moscovei, printre acestia numarandu-se si presedintele Voronin. Kondyakov este nu doar
consilier al presedintelui Moldovei, ci si director executiv al RIA Novosti. Expertii, specialistii si managerii
NOVOCOM-ului au participat activ in elaborarea si realizarea programelor pe termen lung, incluzand si pe
top-managerii lor, printre care sunt Grupul Baltik, Aluminiul Siberiei, Motoarele Rabinskului si un sir
intreg de mari firme rusesti. In portofoliul de comenzi a NOVOCOM-ului exista elaborarea programelor de
pozitionare a corporatiilor straine in anumite regiuni ale Rusiei. Presedintele companiei NOVOCOM este
Alexei Yuryevici Trubetkoi, unul dintre cei mai mari specialisti si savanti din Rusia contemporana in
domeniul psihologiei politice, lobby-ului si business consulting-ului. Alexei Yurievici Trubetkoi (Alexei
Kosmarov) presedintele companiei NOVOCOM, s-a nascut la Moscova la 13 august 1954. A terminat
facultatea de psihologie a Universitatii din Moscova M.V.Lomonosov. Cariera lui a inceput in Komsomol si
mai tarziu a devenit presedintele Comitetului International al Organizatiilor de Tineret, organizatie
mostenitoare a Comitetului URSS al Organizatiilor de Tineret. A fost fondatorul si prin cipalul participant in
procesul de dezvoltare a ideologiilor si a muncii de organizare pentru a pune bazele Miscarii pentru
Reforme Democratice. De asemenea, este fondatorul si presedintele miscarii rusesti Viitorii Lideri ai Noului
Mileniu. Specialistii companiei au participat activ la crearea structurilor Miscarii Ruse pentru Reforme
Democratice si a Partidului democratic al Rusiei, au fost creatorii miscarii Viitorii lideri ai Noului Mileniu, au
realizat programe de PR pentru partidele Rusia casa noastra, KPFR, DPR, Patria-intreaga Rusie . Unul
dintre marile proiecte politice a NOVOCOM-ului a fost crearea partidului unit al Rusiei RUSI. Se intelege
cu usurinta din descrierea activitatilor si competentelor membrilor acestei institutii ca avem de-a face cu o
organizatie de front, de fatada, a stucturilor inteligente ruse, care au nevoie de o interfata civila
respectabila.
Legatura cu Masoneria
In data de 28 septembrie 2002, la Moscova, a avut loc o adunare anuala a Marii Loje a Rusiei. In cadrul
acesteia au fost alesi: Mare Maestru Dimitri Denisov si mare Secretar Alexandr Kondyakov. La aceasta
intanire a participat si Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht. Desi oficial venirea acestuia in Rusia
a fost prezentata ca o vizita turistica, Consiliul Suprem al Rusiei a organizat in tacere un program separat
care cuprindea intalniri semioficiale intre Kleinknecht si mai multi lideri guvernamentali si culturali. Aceste
intalniri prezentau un mare potential pentru dezvoltarea Masoneriei Ruse. Printre participantii rusi la aceste
intalniri au fost si Alexei Kosmarov, Prim Mare Comandor, Consiliul Suprem al Rusiei; George Dergachev,
Locotenent Mare Comandor; Alexandr V. Kondiakov, Mare Ministru de Stat. Imediat dupa asezarea sa intr-
o postura de varf in cadrul masoneriei, Kondiakov a vizitat Romania, in 2003, pentru a sprijini candidatura
lui E.O. Chirovici in functia de lider al masonilor romani din Marea Loja Nationala din Romania. La intalnirea
cu liderii Marii Loje Masonice din Romania, Kondiakov a declarat: Sarcina noastra principala o reprezinta
crearea noii elite a Rusiei. Aprinderea luminii la Bucuresti de catre Kondiakov a insemnat, nu doar la nivel
ritualic, subordonarea fata de Loja Rusiei.

Filiera din Romania


Chirovici a fost ministru in cabinetul Nastase, iar in 2004 a trecut de partea lui Voiculescu. Marele Trezorier,
Ion Tanasie, este una dintre figurile de varf prinse in organigrama ROMPETROL. Mihaela Chirovici, sotia
Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, Eugen Ovidiu Chirovici, este director financiar in
holdingul patronat de Dinu Patriciu. ROMPETROL este conectat puternic la sfera de interese rusesti. In
vara anului 2006 (iunie) Kondiakov, Marele Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei a revenit in Romania,
unde s-a intalnit cu Eugen Ovidiu Chirovici si Calin Popescu -Tariceanu. La intalnirea recenta dintre rus si
premierul Tariceanu, acestuia i s-a fagaduit sprijin economic (energie, gaze) din partea Rusiei. Nu s-a
precizat care va fi pretul si cine il va plati.

Miza militara
Este necesara largirea cadrului de analiza pentru a aseza in contextul potrivit imprejurarile ultimelor
evenimente. Miza actuala politica are si componente militare, strategice, de mare importanta, deoarece
bazele americane vor inchide linia istmului ponto-baltic si vor realiza o impresurare sau mai de graba o
indiguire a Avanpostului rusesc. Romania va deveni un fel de portavion fix de pe care vor putea fi lansate
atacuri pe o raza care se intinde de la Caucaz pana la muntii Iranului. La proiectele si mizele de tip militar
comanda ostilitatilor este preluata nemij locit de structurile aferente. Mai exact, de o buna bucata de timp
serviciile militare rusesti sunt cele care lucreaza prioritar zona noastra. De altfel, GRU a avut o insertie
mult mai puternica decat KGB in spatiul romanesc. Un mare numar de cadre de comanda ale Armatei au
fost recrutate in perioada anilor 60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice. Aceste cadre au
condus mari unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, in anii 80,
structura informativa si a agentilor de influenta s-a imbogatit prin preluarea disidentilor, cresterea
acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989.

Cadre tradatoare in servicii


Dupa Revolutie si serviciile romanesti au avut parte de o adevarata inflatie de cadre provenite din Armata
care au fost rotite in aproape toate institutiile de informatii. Ceea ce putina lume a observat in primul interviu
acordat de la inceperea campaniei de catre presedintele Basescu este referinta la cei 28 de generali din
SRI dati afara. Si mai multi au fost eliminati din SIE si MApN. Un numar important de ofiteri superiori din
sistemul militar si de informatii au trebuit sa plece deoarece nu corespundeau standardelor NATO si mai
ales celor americane. La comanda institutiilor s-au perindat ofiteri cunoscuti de catre serviciile vestice
pentru legaturi mai mult sau mai putin apropiate cu ofiteri ai serviciilor speciale estice. Americanii i-au cerut
afara pe cei care au mai ramas in sistem. Pana in august anul acesta vor zbura toti cei care au mai ramas
in servicii si care provin din vechea garda. Cei care au inlocuit insa Vechea Garda din Armata si DSS,
actualii sefi de sectii, birouri etc au fost recrutati, crescuti si plasati in posturi de control de catre epurati.

Razboiul nevazut sub Constantinescu si Basescu


Se desfasoara chiar acum un episod din lupta geopolitica de la frontiera NATO cu CSI-ul si Rusia, episod
care cuprinde si confruntarea pe ramura, in cazul de fata pe frontul nevazut. Americanii nu-si pot permite
plasarea bazelor militare si aducerea ofiterilor si a soldatilor americani intr-un mediu nesecurizat. Marea
Curatenie a inceput imediat dupa ce Basescu a ocupat Cotroceniul. Americanii s-au fript o data cu
Constantinescu, cel care s-a plans ca a fost izgonit de la Cotroceni de Conjuratia Securistilor care l-au
invins. O buna parte dintre aceste cadre au fost avansate si protejate chiar de catre Emil Constantinescu.
Una dintre cele mai proeminente figuri totodata un caz scandalos a fost cea a generalului Gheorghe
Aghachi Carp, cel cu care s-a afisat Kondiakov inainte de a trece si pe la ceilalti amici ai Rusiei din
Guvernul Romaniei si de la PSD.

Corbii KGB Si GRU


In anul 1986, maiorul Gheorghe Carp era comandatul Regimentului 2 Mecanizat din Bucuresti si era
cunoscut pentru foarte bunele sale referinte (si relatii) pe linie de Partid. Gheorghe Carp a fost aghiotant al
secretarului C.C. al P.C.R., Ion Coman, iar sotia sa era ofiter de securitate. Contraspionajul militar il avea in
atentie pe Carp si numele sau a fost vehiculat in dosarul Corbii (in Dosarul Corbii au fost lucrati generalii
Ion Ionita, Nicolae Militaru, Stefan Kostyal, Dumitru Pletosu - legaturile acestuia de la Directia Generala a
Inzestrarii Armatei, generalii Vasile Ionel, Atanasie Stanculescu si Nicolae Spiroiu, au fost lucrate selectiv
sau folosite informativ - Cico Dumitrescu, Gheorghe Logofatu, Constantin serb, de la graniceri, si legaturile
lor politice din activul P.C.R. - Virgil Magureanu si Ion Iliescu. Dupa 1989, in timpul lui Iliescu, generalul-
maior Gheorghe Carp a ocupat functia de consilier prezidential detasat de la Ministerul de Interne la
Presedintia Romaniei. Dupa 1994, Carp este evacuat de la presedintie si ocupa un deceniu pozitii
importante in cadrul Ministerului de Interne, mai ales in guvernarea Constantinescu-CDR. Generalul Carp,
Dumitru Iliescu, fost sef la SPP si actualul General-locotenent Ionel Marin, adjunct al directorului SRI, lucrau
cu totii in Armata si au fost implicati in dosarul cercetarii penale a represiunii din 1989. Ionel Marin,
subordonatul lui Carp si cercetas diversionist la baza a devenit secund al granicerului Radu Timofte, la SRI.
Ionel Marin a fost capitan in Regimentul 2 Mecanizat Bucuresti si in aceasta calitate a participat la misiunea
de represiune. Ionel Marin a fost numit adjunct al Directorului SRI la data de 16 iulie 2001, prin Decretul
numarul 624, semnat de Ion Iliescu.

Credibilitatea SRI, stirbita


Cei trei au scapat pana acum datorita recursurilor fostilor procurori generali din timpul lui Ion Iliescu. Nu au
fost trimisi in judecata pana acum desi Stanculescu si Chitac au fost intre timp condamnati la 15 ani de
inchisoare. Ii asteapta insa si pe ei decizii similare. Recent, numele lui Ionel Marin a fost pomenit in presa
de investigatii si dat ca autor sigur al furtului notelor prim adjunctului SRI, Florian Coldea, folosite apoi de
Mircea Geoana pentru a proba asa zisa implicare a lui Basescu in acte de politie politica. Biletelele lui
Geoana nu au reusit sa probeze nimic, dar au ridicat mari semne de intrebare referitoare la credibilitatea
SRI, scotand la iveala un mare viciu care poate fi devastator pentru o institutie a carei menire este
protejarea secretelor. Toti acesti comandanti si ofiteri superiori au motive serioase pentru a se grupa
impotriva presedintelui deoarece ar avea de executat ani grei de inchisoare, pedepse similare celor lui
Chitac si Stanculescu. Pe langa acesti ofiteri mai sunt si multi altii, prinsi in dosarele lui Dan Voinea.
Aceasta elita ofitereasca are toate motivele pentru a lupta din rasputeri. Deja pe culoarele Parchetului se
vorbeste despre inlocuirea lui Voinea cu Joarza, cel care a avut, de fapt, rolul de a bloca dosarele revolutiei
si mineriadelor. Daca in cazul Monicai Macovei si a pro cu rorului Ciprian Nastasiu, dar si a altora de la
DIICOT care au anchetat cazuri de spionaj, tradare si mare infractionalitate economica, ce implicau nume
grele ca Seres, Nagy, Patriciu, miza a fost evidenta pentru marele public, in cazurile ce privesc justitia
militara acest temei a ramas in umbra, aproape invizibil pentru cei care nu au avut acces la informatii.

Masoneria kaki

Un element deloc de neglijat legat de imunitatea unor ofiteri in fata legii a fost apartenenta acestora la asa
numita Masonerie kaki o grupare cunoscuta drept un fel de umbrela a ofiterilor din Armata si din serviciile
secrete. Intre cadrele reprezentative, alaturi de generalul Gheorghe Carp se numara: - generalul Virgil
Ardelean, fostul sef al Directiei de Informatii si Protectie Informativa - colonelul Olimpian Ungherea, fost
consilier al PDSR - generalul Mihail Popescu, fost sef al Statului Major General - generalul Ovidiu Soare
(SRI, fostul sef al diviziei de aparare a Constitutiei), arestat in octombrie 2006 si anchetat de Parchet. Zilele
trecute dosarul sau a fost inaintat de catre Parchet, instantei. Dosarul sau contine elemente extrem de
grave legate de un caz informativ intitulat Distileria. Informatiile obtinute se refereau la imixtiuni in actul de
justitie, abuzuri grave ale unor persoane cu functii de decizie in stat, precum si fapte de tradare comise de
ofiteri SRI. Dintre persoanele implicate sunt de mentionat: Adrian Nastase, Ovidiu Tiberiu Musetescu,
Dorina Mihailescu - actual deputat de Prahova, Ioan Stan - presedintele Comisiei parlamentare de control a
SRI, alti parlamentari si factori din administratia locala Prahova.

Securistii penali
Ovidiu Soare este fiul fostului sef al Politiei Ilfov. Tatal lui Soare a fost in 2003 inaintat la gradul de general
de catre Ion Iliescu intr-un grup de mai multi tati ai unor personaje importante: actualul lider al PSD - Mircea
Geoana; Silviu Predoiu - director interimar al SIE - sau Gheorghe Fulga - directorul demisionar al SIE.
Inainte de 1989, Soare a lucrat la Directia V a Securitatii, unde a fost unul dintre aghiotantii lui Nicu
Ceausescu. La Revolutie a fost prezent la Ministerul Apararii, unde a fost ucisa echipa de uslasi ai lui
Trosca. Apoi, actualul general a disparut. El a fost ascuns in sediul Sectiei 1 de pe Bulevardul Ana Ipatescu
de catre capitanul devenit apoi colonel Emil Secu. Ca mai toti fostii securisti in 1990, a fost preluat de SRI.
In 1991 a facut o specializare la scoala de la Gradistea, iar apoi a inceput urcarea rapida in ierarhia SRI.
Pentru inceput, a lucrat la Diviziunea A, iar apoi a ajuns seful acesteia. Diviziunea A, numita Apararea
Constitutiei, a fost caracterizata de mai multi analisti ca fiind continuarea Directiei 1 a Se curitatii, cea care
se ocupa de urmarirea partidelor politice si a intelectualilor. La data arestarii, Soare era unul dintre cei mai
importanti pioni din SRI, practic, mana dreapta a lui Radu Timofte.

Soare, omul lui Nastase


Ovidiu Soare era si un adept total al PSD, un apropiat al fostului premier Adrian Nastase. In grupul sau de
apro piati ii mai regasim pe Victor Opaschi, generalul Carp - fost secretar de stat la MI si consilier al lui
Iliescu, Doru Ioan Taracila, Bebe Ivanovici si ginerele sau, Virgil Gheorghiu. Soare este legat atat de
Nastase cat si de Patriciu precum si de celebrul deja colonel Paltanea, cel care s-a imbogatit in umbra
rafinariilor Vega si Astra, din Prahova, acolo unde PNL-ul este cel mai puternic. Ascensiunea lui Patriciu are
de-a face cu Paltanea in mod direct. Paltanea este acum cercetat penal. De adaugat ca fostul sef al sectiei
SRI Prahova era si o veriga de legatura cu afacerile rusesti din Romania. O parte dintre cei pe care i-a
crescut si plasat Ovidiu Soare in functii cheie conduc, practic, SRI-ul acum. - Aurel Rogojan (colonelul Aurel
Rogojan, a fost seful de cabinet al generalului Iulian Vlad, ulterior a ajuns consilierul personal al directorului
SRI, Radu Timofte) - Generalul Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost
numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Pana in 1989, Iancu a fost ofiter la Directia I Informatii Interne a
Securitatii, unde s-a ocupat de sportivii de la cluburile Steaua si Dinamo. Pastrat in SRI, Iancu a fost sef al
Diviziunii de protectie a cadrelor, iar apoi sef al Corpului de control al SRI. - Victor Marcu. A absolvit in 1968
scoala de ofiteri de securitate de la Baneasa, iar din martie 1975 a lucrat la Directia de Informatii Externe
(DIE) a Departamentului Securitatii Statului. In perioada 1980-1985, a fost sef de birou si sef de serviciu la
U.M. 0103 din DIE, unitate care supraveghea grupurile legio - nare din diaspora, iredentismul maghiar si
care se mai ocupa si de anihilarea emigratiei ostile regimului comunist. Intre 1985-1992, generalul Marcu a
condus aceasta unitate care avea si sarcini speciale (dupa 1988, unitatea va fi coordonata de colonelul
Ristea Priboi). Dupa revolutie, Victor Marcu a fost colonel in cadrul Serviciului de Informatii Externe, iar in
1992 a fost transferat la SRI si avansat general maior. In 1994 a fost numit prin decret prezidential adjunct
al directorului SRI, iar un an mai tarziu a primit inca o stea pe umar. In cadrul serviciului secret, Victor
Marcu a fost seful Operativului institutiei.

Magureanu vs Marcu
Generalul Victor Marcu a fost destituit de Virgil Magureanu in august 1995, sub pretextul esuarii unei
operatiuni de filaj indreptate impotriva unor ziaristi de la ZIUA, actiune care a generat scandalul public de
amploare denumit terasa Anda. Se pare ca Magureanu insusi a fost insa acela care i-a strecurat lui Rosca
Stanescu informatia despre pozitionarea echipei de filaj a subordonatilor generalului Marcu. Dupa
debarcarea din 1995, activitatea lui a fost destul de discreta. Practic, generalul Marcu a aparut in luminile
rampei abia cand a fost numit de ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, secretar general al Autoritatii
Nationale de Privatizare. Ministrul Ovidiu Musetescu declara atunci ca misiunea generalului e sa asigure
protectia informativa a Autoritatii Nationale. Atat de bine a fost asigurata incat o buna parte din activele
statului a ajuns aproape gratis in mainile rusilor.

Firul rosu si frontul din umbra


Am facut un excurs oarecum aleatoriu, pornind de la intalnirea dintre ofiterul rus si generalul Carp punctand
cateva nume si cazuri tocmai deoarece exista un fir rosu care ii uneste pe toti cei pomeniti mai sus. Acesti
ofiteri cu pozitii extrem de puternice, vreme de aproape doua decenii, sunt pe de o parte oameni foarte
bogati, pe de alta parte sunt cunoscuti pentru atingeri cu capitalul rusesc. O parte dintre acestia sunt sub
ancheta Parchetului Militar. Pedepse grele i-ar astepta daca s-ar ajunge sa fie finalizate dosarele. Aceste
personaje si reteaua lor de suport alcatuiesc frontul din umbra care l-a adus pe Basescu in pragul
operatiunii de anihilare. Se vorbeste si s-a vorbit deja de lichidarea politica a presedintelui. Unii insa si-ar
dori mai mult. Un mare numar de cadre, acoperite sau nu de umbrele masonice, cu dosare penale sau cu
averea stransa prin tradare, isi vad primejduite sansele de acces la parghiile de putere pe care le-au
controlat atata vreme. Basescu le sta in cale. Cand ofiterii romani, fie ei si cadre superioare in rezerva, se
intalnesc cu ofiterii unor alte Puteri si discuta despre politica, rezultatul nu poate fi decat unul spectaculos.
Se dau mesaje si se marcheaza pozitii de-o parte si de alta a razboiului invizibil, din spatele fatadei jocului
politic.

Monarhia ingroapa Romania


Scoaterea, recent, de la naftalina, a spectralului Mihai I cu al sau Duda si ventilarea publica, dar si
underground a perspectivei unor alternative de tip monarhic, de catre oamenii puterii, probeaza inca o
data controlul deplin al lui Dinu Patriciu asupra aparatului guvernamental. Intr-un interviu recent acordat
Corinei Dragotescu, seful ROMPETROL a afirmat ca va vota pentru rasturnarea lui Basescu pentru ca
sper sa se faca cvorumul care sa permita trecerea, in liniste, catre o republica parlamentara sau poate catre
o monarhie. Iesirea la rampa a lui Patriciu este un semnal care confirma incercarile unor politicieni din PNL
si PSD in special de a-l contrabalansa pe Basescu prin varianta reinstaurarii Monarhiei. Rafuiala lui Patriciu
cu Traian Basescu, cel care si-a permis sa dea liber dosarelor de cercetare penala a celei mai mari fraude
din istoria Romaniei - cazul ROMPETROL - se apropie de apogeu. Patriciu l-a comparat cu Lukasenko
dictatorul bielorus si l-a mai numit pe Basescu maimuta, gorila, cioban, frana in calea progresului
tarii.

Reteaua Patriciu a Noii Oranduiri Oligarhice


Patriciu este un exponent ilustrativ, este expresia unei tipologii a oligarhiei romanesti. Aparitia sa recenta la
rampa, cu un interviu in care a socat opinia publica sustinand ca Justitia ar trebui sa fie o afacere privata si
ca reprezentantii statului ar trebui sa slujeasca oligarhia, arata continutul aproape patologic al
reprezentarilor despre lume si viata ale acestui reprezentant de frunte al cleptocratiei.

CES Cartelul Patronatelor si sindicatelor pe mana lui Patriciu


Lupta investitorilor autohtoni pentru mentinerea controlului economic la nivel national, in contextul integrarii
Romaniei in Uniunea Europeana, a dus la crearea unor coalitii intre oamenii de afaceri, greu de imaginat in
alte conditii. Desi lupta interna dintre patronatele din Romania nu trebuie neglijata, in urmatoarea perioada,
acestea intentioneaza sa se coalizeze, in cadrul Consiliului Economic si Social (CES), impotriva
ingerintelor nedorite ale investitorilor din Vest, dupa cum a afirmat public unul dintre membri. Ideea
constituirii unei grupari de afaceristi care sa controleze mediul de afaceri la scara macro si sa negocieze cu
Guvernul are la origine ideile lui Arkadie Volski, un apropiat al lui George Paunescu. Volski a fost adus in
Romania, in anii 90 si i s-a pus la dispozitie banca Unirea, care a devenit ulterior Nova Bank. Banca a
devenit un culoar de manipulari financiare din si dinspre spatiul CSI, iar Volski, devenit consilier al
presedintelui rus, Vladimir Putin, a trecut intre timp la cele vesnice. Emulii sai, insa, au perseverat. La ora
actuala, in Romania, exista trei mari asociatii patronale. Una este Alianta Confederatiilor Patronale din
Romania (ACPR), al carei presedinte este omul de afaceri Dinu Patriciu. Entitatea condusa de acesta are
ca membri asociatii si confederatii patronale conduse, la randul lor, de George Constantin Pau nescu,
Lucian Boghiu, Mihai Carciog, si, din umbra, de Dan Voiculescu si Dan Ioan Popescu. A doua este Uniunea
Generala a Industriasilor din Romania - 1903 (UGIR - 1903), iar a treia, Confederatia Patronala a
Industriilor din Romania (CONPIROM). Pe plan national, intre cele trei asociatii exista o lupta pentru
suprematie in CES, insa ACPR se bucura de sustinerea Guvernului, prin relatii de prietenie, de afaceri si
politice ale conducatorilor sai.

Miza CES-ului
Consiliul Economic si Social este organul consultativ al Parlamentului si Guvernului pe probleme sociale si
de munca. Rolul membrilor sai este extrem de important pentru economia nationala, tinand cont de faptul
ca, prin legea sa de organizare, CES avizeaza proiecte de hotarari si de ordonante ale Guvernului, proiecte
de lege ce urmeaza a fi prezentate Parlamentului, avizeaza proiecte de programe si strategii economice la
nivel national. Concret, orice proiect privind un anume segment din economie, trece mai intai pe la CES,
care, dupa o analiza atenta, poate oferi aviz favorabil, sau poate bloca o intiativa legislativa. CES-ul
reuneste majoritatea patronatelor si sindicatelor din Romania, din toate domeniile economiei nationale. Din
acest motiv, controlul total al unei asociatii asupra CES este atat de contestata de ceilalti membri ai
institutiei.

Figurile cheie: Patriciu, Voiculescu, Paunescu


In prezent, cele mai importante patronate care se bat pentru a obtine majoritatea celor 15 locuri destinate
lor din CES- ul care urmeaza a se constitui sunt: ACPR, UGIR-1903 si CONPIROM. Potrivit legii, CES-ul nu
poate fi constituit decat prin consensul partilor, in vreme ce, daca o asociatie membra detine 3/4 din
numarul total de votanti in cadrul institutiei, are drept de VETO - adica are si painea si cutitul. ACPR-ul lui
Patriciu intentioneaza sa obtina 11 locuri in CES (desi semneaza doar patru contracte colective de munca
la nivel national), astfel ca UGIR-903 si CONPIROM (care semneaza impreuna 15 contarcte) ar urma sa
primeasca doar doua locuri. Celelalte doua locuri ar urma sa fie distribuite altor organizatii patronale (cu
doua contracte semnate) care pot fi oricand racolate de ACPR. Daca acest calcul se va materializa,
asociatia condusa de Dinu Patriciu ar avea rolul de judecator suprem in CES.

Fratia lupilor lui Patriciu


Asociatiile reunite sub tutela ACPRului condus de Dinu Patriciu ascund nume influente din mediul de
afaceri si politic. De la infiintare, ACPR a fost condus, pe rand, de fostul vicepremier George Copos - care a
renuntat la functie dupa intrarea in Guvern, de Lucian Boghiu - fostul sef al Electrica si om de incredere al
fostului ministru PSD al Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, iar acum de Dinu Patriciu. Din ACPR
fac parte un numar de sapte Asociatii si alte trei entitati care sunt membri asociati: Consiliul National al
Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) - este condusa de Ovidiu Nicolescu,
personaj cunoscut ca fiind unul dintre oamenii de incredere ai liderului PC, Dan Voiculescu. La randul sau,
Voiculescu este legat de Dinu Patriciu prin afaceri comune in umbra ROMPETROL fiica sa, Camelia Voi
culescu, a castigat in patru ore 10 milioane de dolari in ziua marelui tun cu actiunile de la Bursa. Il mai
uneste strans cu Patriciu si dosarul penal ROMPETROL. Confederatia Nationala a Patronatului Roman
(CNPR) - este condusa chiar de Dinu Patriciu. Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR) - este
condusa de George Constantin Paunescu. Relatia sa apropiata cu rusii i-a permis lui Paunescu
intermedierea, in anii 90, a primului acord de colaborare intre Rusia si Romania. Confederatia Patronala a
Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC) este condusa de Lucian Boghiu, (adica de Dan
Ioan Popescu).

Alfa si Omega rusilor


Alti membri ai ACPR sunt: Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) - condusa de
Laurentiu Plosceanu; Consiliul National al Patronilor din Romania (CoNPR) - presedinte este Mihai Carciog;
Patronatul National Roman (PNR) - condus de controversatul Florian Costache. Dintre membrii asociati, cel
mai influent este Asociatia Romana a Bancilor (ARB), condusa de Radu Gratian Ghetea. Acesta este si
prim vicepresedinte al Alpha Bank, entitate cunoscuta ca apartinand unor oameni de afaceri rusi, implicati
in preluarea RAFO Onesti. Ghetea este un personaj extrem de influent in lumea bancara, el fiind vreme de
17 ani la Banca Romana pentru Comert Exterior (BRCE). Mai mult, Ghetea - in calitate de presedinte al
bancherilor din Romania - are stranse legaturi inclusiv cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu.
Alti doi membri asociati ai ACPR, cu un rol la fel de important in cercul pentru putere, sunt Initiativa
Europeana a Mediului de Afaceri (IEMA) - al carei presedinte este tot Dinu Patriciu, si Asociatia Oamenilor
de Afaceri din Romania (AOAR) - condusa de Florin Pogonaru. Patriciu isi doreste obtinerea controlului si in
structura CES, ceea ce i-ar conferi o ascendenta in plus asupra guvernului. Patriciu personifica resurectia
grupurilor ascunse - conspirate pana in prezent - care au capitalizat resursele principale economice si acum
isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic. Atat actualul premier, cat si cel care va
urma sunt pioni ai lui Dinu Patriciu. Preocuparile sale de resort politic si social interfereaza si cu zona
culturala si a societatii civile, spatiu din care se hraneste si se recruteaza clasa politica. Grupari mai mult
sau mai putin vizibile ancorate in zona spatiului societatii civile, sau in civil, au rol de control si influenta.
Exista legaturi stranse intre astfel de grupari si politica cinica a Noii Oranduiri Oligarhice, oranduire
reprezentata si ilustrata de Patriciu.

ROMPETROL garnizoana logistica a grupurilor comisariale


Arhitectul care detine Grupul ROMPETROL nu se ocupa doar de politica, ci si de politica culturala.
ROMPETROL Holding detine, pe langa cotidienele Adevarul si Click, si grupul de presa Satiricon (Dilema
veche, Dilemateca - fondate de Andrei Plesu si revistele Plai cu boi, Aspirina saracului create de Mircea
Dinescu si Romania literara - girata de Nicolae Manolescu). Banii proveniti din afacerile cercetate penal, din
deturnare de fonduri, spalare de bani, evaziune fiscala, manipulare a pietei, tranzactionare nelegitima la
Bursa, administrare frauduloasa etc. au ajuns in pusculitele unor grupari care si-au asumat functii
comisariale ale spatiului public. Printre acestia se afla membri fondatori si actionari ai Academiei Catavencu
care au fost platiti cu suma de 8.626.095.788 lei, la data de 07.11.2002, din surse financiare ilicite
mentionate in raportul Oficiului National de Combatere a Spalarii Banilor. Matricea functionala, trasaturile si
definitiile constitutive ale curentului cultural reprezentat de gruparea adapostita de ROMPETROL dezvaluie
o accentuata si apasata orientare antiromaneasca. Atacul la Eminescu pleaca din garnizoana
ROMPETROL si este hranit logistic de reteaua lui Patriciu. Patronul este si fondator al Institutului de Studii
Liberale, intre ai carei membrii fondatori se numara Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Horia Roman
Patapievici si Andrei Plesu.

Razboiul cu Justitia
Razboiul cu Justitia este tema centrala a tuturor celor care sunt implicati personal in cazul Patriciu, sau care
au rude abonate la acest caz. De aici pleaca si razboiul deschis cu presedintele Traian Basescu. Dinu
Patriciu este indicat de procurorii DIICOT drept creator si coordonator al unui grup de crima organizata,
care si-a obtinut aderenti si sustinatori din mai multe institutii ale statului. Reteaua de crima organizata
transfrontaliera, grupare de tip mafiot, ar fi cea mai vasta, printre alte motive, si pentru ca sa infiltrat la
toate nivelurile puterii si in toate institutiile statului. In Rechizitoriul ROMPETROL se gasesc multe dintre
explicatiile pe care le cautam, cu privire la modul de alcatuire a Puterii actuale a Romaniei. Patriciu este un
model de afirmare a unui grup de interese concentrat pe sectorul strategic al energiei.

Grupul de criminalitate organizata


In septembrie 2006, Parchetul a finalizat Rechizitoriul cazului ROMPETROL. Rezulta de aici ca, aproape un
deceniu, omul de afaceri Dinu Patriciu impreuna cu inalti reprezentanti ai statului au constituit un grup
infractional organizat, transfrontalier, care s-a ocupat, pe langa operatiuni de manipulare a pietei, de capital,
de spalare de bani rezultati in urma activitatilor ilicite, captand sume considerabile datorate statului,
externalizand apoi fondurile obtinute in urma desfasurarii activitatii infractionale. Grupul de afaceri
reprezentat de Dinu Patriciu este calificat drept un grup infractional care si-a asigurat sprijinul, prin
cooptarea in cadrul grupului, a unor persoane cu functii importante in institutii ale statului - grup de
criminalitate organizata. Dosarul ROMPETROL arunca in aer scena politica romaneasca, in spatele lui
Patriciu regrupandu-se majoritatea capitalistilor cu averi facute in regimul cripto-comunist al lui Ion Iliescu.
Magnatul penal, liberalul antiliberal, pusculita mafiei pesediste este in acest moment modelul desavarsit al
privatizarii mafiei comuniste. Solidaritatea din jurul sau a unor personaje asemanatoare - Dan Voiculescu,
Marko Bella, Tariceanu, Verestoy Attila, arata ca Dosarul ROMPETROL este atat de important, incat
inflameaza intreaga scena politica a tarii. Toti acestia sunt cuprinsi in fraudele spalarilor de bani din dosarul
ROMPETROL si ar urma sa incaseze ani grei de puscarie. In Rechizitoriul dosarului ROMPETROL se mai
precizeaza: In perioada anilor 1999-2004, grupul infractional astfel organizat si-a realizat scopul de insusire
a creantei statului roman rezultata din Acordul de cooperare economica internationala cu statul libian, de
decapitalizare a Rafinariilor Vega si Petromidia, de insusire si folosire in propriul interes a sumelor de bani
colectate si destinate bugetului de stat, dar si de a transfera sume de bani catre societatile membre ale
grupului infiintate in paradisuri fiscale si, nu in ultimul rand, crearea, in mod artificial, de lichiditati prin
listarea la bursa a Rafinariei Petromidia. Pe langa bani, grupul lui Patriciu a obtinut nu doar accesul la
resursele statului, ci si un important reper energetic cu valoare strategica. Ruperea din patrimoniul
Romaniei a acestei resurse are nu doar implicatii economice, ci si consecinte geopolitice semnificative.
Romania este o placa turnanta - se afla pe o falie geopolitica, la frontiera Vestului cu Estul, astfel ca aici se
duc lupte in toata regula (si) pentru controlul acestei importante resurse - energia.

Conexiunea Vantu
Preluarea ROMPETROL de catre gruparea Patriciu s-a facut cu ajutorul lui Sorin Ovidiu Vantu. In 1998,
ROMPETROL, colos al industriei petroliere, era una dintre cele mai profitabile firme romanesti. Numai din
contractele externe avea de incasat peste 250 milioane de dolari, harta creantelor acoperind Libia, Egipt,
Sudan, Irak, Rusia, Ecuador. Traiectoria ascendenta a companiei este stopata brusc prin intersectarea cu
gruparea Patriciu. La acea vreme, Patriciu era asociat cu Sorin Marin in firma SG International (SGI). Cu
sprijinul lui Alexandru Popescu si Nicolae Stoica, pe atunci membri in conducerea ROMPETROL, din
august 1998, SGI incepe sa cumpere masiv actiuni ROMPETROL cu pretul de 10-11 USD/bucata.
Investitorul Patriciu nu avea dreptul legal sa faca investitia, SGI-ul avand mari datorii catre stat. La
sfarsitul lunii septembrie, SGI detinea deja 18% din actiunile ROMPETROL, fara sa fi anuntat CNVM la
depasirea pragului de 5%. Profitand de pozitia sa de atunci, de parlamentar al unui partid aflat la guvernare,
Patriciu a incalcat flagrant legea sfidand CNVM. In luna octombrie 1998, prin functionarii ROMPETROL,
SGI cumpara inca 11% din actiuni aflate atunci in posesia lui Sorin Ovidiu Vantu. Vantu le achizitionase de
la PAS asociatia salariatilor, care au cedat actiunile catre SOV cu speranta ca astfel vor fi protejati de
atacul lui Patriciu. Nu s-a intamplat asa, in realitate Vantu si Patriciu erau intelesi si i-au lucrat pe actionari
fara probleme. Fara sprijinul lui Vantu insa Patriciu nu ar fi reusit sa puna mana pe ROMPETROL. Desi nu
era inca actionar majoritar, Patriciu schimba abuziv componenta Consiliului de Administratie, devenind
presedinte al acestuia. Sorin Marin, omul sau de incredere, devine membru, la fel ca si reprezentantul FPS.
Patriciu introduce modificari in Statul de functionare ale Companiei ROMPETROL care sa-i permita
confiscarea definitiva si, mai ales, accesul imediat la activele fiscale ale ROMPETROL. Dupa rezolvarea
ROMPETROLULUI, a urmat lichidarea celui mai important complex energetic din sud-estul Europei - SNP
PETROM, care a fost vandut unei societati cu mult mai mica pondere - OMV, in conditii cu totul discutabile.
Cand Basescu a incercat o (timida) dezbatere publica pe aceasta tema au facut zid si Ion Iliescu, si membrii
guvernului Nastase. Actiunea de lichidare a grupului PETROM a fost o forma de predare a Romaniei din
punct de vedere energetic, statul roman fiind astfel lipsit pe viitor de autonomie energetica. Castigul
reprezentat de controlul sistemului energetic si al unor importante ramuri industriale ale Romaniei apartine
unei mari puteri, Rusia. Obiectivul principal al Washingtonului - eliminarea treptata a influentei rusesti in
politica europeana - a primit o lovitura directa si ca urmare a eurostangismului militant al petro-liberalilor lui
Patriciu.

Rusia, liberalii Si virusul Antiamerican


Manifestarea cea mai pregnanta se vadeste in campania (cu note isterice) retragerii trupelor din Irak. In
vara anului trecut, Tariceanu si liberalii lui Patriciu invocau, pentru a justifica propunerea de retragere a
trupelor romanesti din Irak, cazurile Spaniei si Italiei. La Madrid si la Roma guvernele sunt insa socialiste,
membre ale grupului socialist din Parlamentul European. Tot grupul stangist european este infestat de
virusul antiamerican. Unul dintre europarlamentarii reprezentativi ai acestui grup este celebrul militant
trotkist din Franta anilor 60, Daniel Cohen - Bendit, un fan declarat al Armatei Rosii sovietice. Grupul
socialist european, care tot proclama autonomia europeana fata de Statele Unite in domeniul politicii
externe si de securitate, este asociat cu gruparile comunistilor si ecologistilor create si finantate cu ani in
urma de Uniunea Sovietica, mai exact de o directie a KGB. Initiativa retragerii trupelor din Irak, trambitata
de Tariceanu, devoaleaza afinitatile cu discursul antiamerican si antioccidental promovat de Rusia in plan
european. Contextul este totodata acela al planului instalarii de baze militare americane in Romania. Rusia
a reactivat retelele de agenti de influenta conservate in Romania si astfel a ajuns presedintele Camerei
Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa afirme ca deja intrati in NATO ar trebui sa o lasam mai moale cu
parteneriatul cu Statele Unite. Finul lui Tariceanu, cerea practic intreruperea parteneriatului strategic cu
Statele Unite. Agenta kaghebista Gisella Vass ar fi fost mandra de nepotelul ei. Tot Bogdan Olteanu este
cel care trage sforile pentru proiectata intalnire a lui Tariceanu cu Putin, preparata deja de o recenta vizita a
lui Patriciu in Rusia.

Melescanul lui Patriciu, gunoiul in costum Armani


De la inceputul lui 2006 asistam la o adevarata ofensiva a lui Dinu Patriciu in stergerea responsabilitatii
penale personale, cat si a complicilor sai. Eforturile sale au culminat prin asaltul asupra guvernarii Romaniei
care a devenit practic o anexa a consiliului de administratie ROMPETROL. Teodor Melescanu actual
ministru al Apararii, a fost membru in Consiliul de Administratie al ROMPETROL, intre 2002 si 2004. In
conditiile in care principalul actionar al ROMPETROL, Dinu Patriciu, este nu doar anchetat penal, ci si intr-
un litigiu international cu statul roman, prezenta unor oameni in pozitii cheie din guvern, care au fost
remunerati de el cu sume importante, ridica serioase semne de intrebare fata de cat de bine este protejat
interesul public in acest litigiu. Melescanu a fost deconspirat recent ca agent securist de celebrul Liviu
Turcu, ofiterul care a fugit in Occident inainte de 1989 (Traian Basescu l-a numit, pe Melescanu, mai
inspirat poate, gunoi in costum Armani). Melescanu a fost cel care a legat PNL-ul direct cu partidul lui
Putin, semnand un acord cu o organizatie din Moldova sustinuta si creata de consilierul special al lui Putin,
Gleb Pavlovski.

Orban, pudelul care latra


Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a fost administrator la Rominserv, firma membra a holdingului
ROMPE TROL, al carui principal actionar este Dinu Patriciu. Orban a incercat recent, ca viceprimar al
Capitalei, sa treaca prin Consiliul Municipal o hotarare favorabila ROMPETROL. Instalat de Patriciu drept
sef al ofensivei anti-Basescu, Ludovic Orban a facut eforturi disperate pentru a se remarca, prin obscenitate
si trivialitate desantata, in ochii adevaratului sef al PNL Dinu Patriciu. Ludovic Orban si-a dovedit
fidelitatea in perioada izbucnirii scandalului ROMPETROL, cand a sarit sa-si apere patronul din calitatea de
presedinte al PNL Bucuresti afirmand ca, dupa cazul Dinu Patriciu nici un cetatean al Romaniei nu se
poate simti in siguranta - jignind astfel toti cetatenii Romaniei care n-au nici un motiv sa fie pusi in aceeasi
oala cu jefuitorii economiei nationale. Tatal lui Orban a fost securist in perioada cea mai neagra si mai plina
de blestematii a Securitatii. Batranii membri ai AFDPR care mai sunt in viata si-l amintesc inca pe macelarul
din Brasov, renumit pentru sadism si maniac al batailor crunte. A fost dat afara in perioada anilor 60, cand
aparatul incerca sa isi schimbe fata. Ulterior, a lucrat la Abator, unde, ca fost securist, si-a facut de cap. A
fost arestat pentru furt, fiind in lot cu fostul director al ONT, serbanica, un caz cunoscut la vremea aceea. A
facut puscarie la Penitenciarul Codlea, ceea ce nu l-a oprit pe fiie-su, Ludovic, sa-si doreasca sa serveasca
Partidul, astfel ca, dupa absolvirea facultatii de Tehnologie a Constructiilor de Masini din Brasov, in 1988 si-
a propus sa intre la stefan Gheorghiu. Imediat dupa absolvire, la un an, a devenit, ajutat de structuri,
invatacel in ale activismului PCR la Stefan Gheorghiu.

Politrucul pe stil nou


Munca in fabrica nu i-a suras, vocatia de politruc fiind mult mai aproape de fibra sa intima. Dupa revolutie,
se metamorfozeaza in liberal, aripa deplin conspirata, si se inscrie la continuatoarea scolii de activisti de
partid stefan Gheorghiu, la SNSPA, institutie fondata de ofiterii securitatii si activistii partidului comunist, in
sedii puse la dispozitie de SRI. Conducerea SNSPA era asigurata de cadre de nadejde, apropiati ai lui Ion
Ilici Iliescu, care avea nevoie de o institutie ce urma sa asigure necesarul, linia a doua de cadre si slujbasi
ai retelei cominterniste care apucase sa puna mana pe conducerea statului. Din acea perioada dateaza si
racordul cu Dinu Patriciu, un reprezentant al structurilor acoperite, care isi propunea, inca de pe atunci,
preluarea patrimoniului romanesc in folos propriu.

Famiglia liberala
Famiglia liberala creata de Patriciu cuprinde numai astfel de curati liberali, pur sange: Orban, odrasla
de ofiter de securitate, fotomodelul Tariceanu, crescut de colaboratorul Securitatii Dan Amedeo Lazarescu,
Bogdan Olteanu, finul si mana dreapta a lui Tariceanu, nepot al Gizellei Vass, agenta NKVD direct implicata
in dosare de crima si chiar cercetata dupa Revolutie o perioada, pana cand, misterios, dosarul s-a topit si
exemplele pot continua. Cat despre Tariceanu, practic nici nu mai incap comentarii daca avem in vedere ca
in procesul ROMPETROL acesta depune marturie in favoarea companiei Bossului si impotriva intereselor
statului roman (desi, teoretic, reprezinta statul roman, ca prim ministru!). Un simt de sluga fara egal sau
aroganta unei sfidari fara precedent l-a determinat pe Tariceanu sa-i ofere, initial, postul Justitiei avocatului
lui Dinu Patriciu in dosarul ROMPETROL, Cristian Iordanescu. Informatia apare chiar intr-unul dintre ziarele
oligarhului penal, Adevarul. Am fi putut fi un exemplu unic pentru intreaga Europa cu un ministru al
Justitiei care sa cumuleze si functia de avocat al unui cercetat penal! si toate acestea in numele reformei,
asigurarii functionarii statului de drept, garantarii independentei justitiei si continuarii luptei anticoruptie.

Complicitatea lui Constantinescu


Patriciu si-a luat avant in afaceri prin complicitatea lui Emil Constantinescu care, nu intamplator, este acum
ideologul frontului anti Basescu. Plasarea lui Constantinescu tot mai evidenta, in aceste momente politice
din Romania, de partea celor care tin prin orice mijloace sa intrerupa la mijloc, mandatul presedintelui
Romaniei, trebuie analizata cu mai multa atentie. Geoana, Constantinescu, Sorin Rosca Stanescu si
Voiculescu se vad des si dezbat impreuna cu Patriciu un proiect numit Romania fara Basescu. Odata cu
instalarea Regimului Constantinescu Dinu Patriciu i-a cooptat pe Catalin Harnagea si pe Dorin Marian, cel
care raspundea la nivel inalt de Securitatea Nationala, obtinand astfel suportul si propulsia SIE si a
sistemului de siguranta nationala. I-a recompensat ulterior pe amandoi, oferindu-le slujbe la ROMPETROL.
Tariceanu l-a mobilizat recent pe Dorin Marian la Cancelaria sa, instalandu-l, practic, sef al campaniei anti
Basescu. Resursele financiare nu vor fi o problema, cata vreme campania este sustinuta de Patriciu.

Lichidarea lui Basescu


Constantinescu a primit, se pare, rolul de manager al acestui proiect al carui mesaj definit chiar de el, este
lichidarea lui Basescu. Cu alte cuvinte, Presedintele Basescu trebuie infrant cu orice mijloace deoarece ne
aflam in criza in stare de razboi total. Un prim efect al razboiului este suspendarea legii. Asadar,
Constantinescu a citat definirea fazelor, ne-a dezvaluit faza care urmeaza suspendarea legii, a moralei si
a regulilor. Geoana propune sudarea lui Basescu intr-un sarcofag de plumb sau alungarea din Romania
(evident dupa lichidare). Voiculescu si Rosca Stanescu au in acest razboi, rolul de ofiteri de presa si
diversiune. Constantinescu este ideologul. Cand spui ca intr-un razboi, legile trebuiesc suspendate, ne
indreptam spre un deznodamant al fatalului. Basescu trebuie sa dispara si in plus, lovitura trebuie sa fie
fatala, pentru ca, odata esuata, ea va genera un efect contrar. Constantinescu propune un proiect politic
care nu exclude suprimarea. Cand spui ca in razboi legile se suspenda excluzi din start procedura
electorala si votul democratic. Probabil ca poate fi luata in considerare si fraudarea masiva a alegerilor
printr-o Generare premeditata de haos, urmata de o stare de urgenta declarata sub autoritatea
Parlamentului. Lucruri asemanatoare se petrec in vecinatatea noastra rasariteana.

Ucrainizarea Romaniei
Asemanarea si coincidenta miscarilor de pe scena politica a Romaniei si Ucrainei nu sunt deloc
intamplatoare. si aici si in Ucraina se da o batalie aproape pe fata - intre interesele rusesti si cele euro-
atlantice. Noile evolutii din campul politic din Romania, dar si din spatiul mai larg al vecinatatilor rasaritene,
Ucraina, mai ales, reclama o noua cheie de abordare, adecvata dinamicii evenimentelor care sunt in
derulare. Jocul lui Patriciu si sprijinul din umbra sau fatis obtinut de acesta nu poate fi decriptat fara
intelegerea acestui aspect. Ucraina a lansat o adevarata batalie impotriva intereselor Romaniei, pe toate
planurile posibile, episodul recent, al transformarii Insulei serpilor in district al Odessei, in scopul interzicerii
accesului tarii noastre la rezervele continentale submarine de hidrocarburi fiind doar varful aisbergului. Ne
aflam intr-o arie de intersectie a numeroase interese geo-politice, in mij locul bataliei pentru trasarea rutelor
viitoarelor conducte care urmeaza a fi alimentate de titeiul din bazinul Marii Caspice. O rivalitate energetica
fara pre cedent se ascunde in spatele numeroaselor dispute diplomatice si militare regionale. Din aceasta
perspectiva trebuie asezata grila de intelegere a rolului lui Patriciu si a ac tiunii grupului sau de crima or
ganizata.

Destructurarea economiei nationale


Vreme de mai bine de un deceniu, grupul infractional condus de Patriciu a spalat bani, a manipulat piata de
capital si a inselat autoritatile. ROMPETROL era nava amiral a comertului exterior romanesc, se afla in
topul firmelor romanesti de comert exterior, fiind singurul contractor specializat in petrol si gaze care activa
cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, aceasta societate a adus in tara milioane de dolari rezultati din
lucrarile de foraj si constructii-montaj in domeniul petrolier executate in diverse tari ale lumii. Afacerea
ROMPETROL a fost din start cladita pe baza unei strategii de destructurare a economiei nationale. Au avut
loc o serie de lovituri succesive care au lichidat intreg patrimoniul petrolier al Romaniei, una dintre averile
strategice ale tarii fiind instrainata prin jaf politica dusa de toate guvernarile care s-au succedat dupa
momentul 1989. Tandemul de astazi OMV - ROMPETROL este expresia unui periculos monopol in
industria petrolului creat prin contributia decisiva a elitei corupte securistice si de partid. Cazul Patriciu si
analiza contextului care a creat situatia de acum este de o covarsitoare importanta in sensul perceptiei
orizontului societatii romanesti in intervalul urmator. Patriciu este un exponent ilustrativ, este deja expresia
unei tipologii a oligarhiei romanesti, asemanatoare celei rusesti. Nu intamplator oligarhia noastra este
conectata direct cu omologii de la Moscova. Eficacitatea Cartelului arata o remarcabila tenacitate.

PNL S.R.L.
Liberalii stau in pozitie de drepti in fata sefilor Calin Popescu Tariceanu (15 milioane de dolari) si Dinu
Costache Patriciu (350 milioane de dolari). Pentru a avea sprijin in partid, Tariceanu i-a luat asociati in
firmele Intervam SA, Leader High Tech SA si Sopas SA pe colegii lui Sebastian Vladescu, Andrei Chiliman,
Dan Radu Rusanu, George Danielescu- SAFI, Radu Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu, Ion Basgan.
Dupa ce a reusit sa puna mana pe PNL si sa scape de contestatari, gruparea Tariceanu - Patriciu se poate
lauda ca detine controlul asupra partidului. Constienti ca, pentru politicieni, banul este cel mai important, cei
doi afaceristi sau asociat cu senatori, deputati si primari din PNL. Patriciu a subjugat intreaga Filiala PNL
Prahova, iar ceilalti colegi sunt tinuti la respect prin relatiile de afaceri, in care, bineinteles, sefii cei mari
sunt patroni sau actionari majoritari. Este motivul principal pentru care, in urma cu doi ani, Theodor Stolojan
spunea ca PNL s-a transformat intr-un SRL.
Legaturile de afaceri ale gruparii Tariceanu- Patriciu cu membri PNL
Firma Intervam SA este una din multele societati la care este actionar Calin Popescu Tariceanu, premierul
Romaniei. Interesant este ca printre actionari gasim nu mai putin de 6 liberali: Andrei Chiliman, Dan Radu
Rusanu, George Danielescu- SAFI, Radu Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu, Ion Basgan. Chiliman
este primarul sectorului 1 din Bucuresti, Basgan, parlamentar de Teleorman, Cojocaru - fost parlamentar de
Brasov, Constantinescu, senator de Brasov, iar Dan Rusanu este deputat de Hunedoara. Cel mai cunoscut
este George Danielescu, zis si SAFI. Alaturi de acestia, pe lista actionarilor mai apar alte firme, la care,
intamplator, sunt actionari liberali: ARI Electronics Invest SRL, Banca Romana pentru Relansare
Economica Libra Bank, Flanco Import Export SRL, Publimedia SRL, dar si fantomatica SC ARABESQUE
INVESTMENTS INTERNATIONAL SA, cu domiciliul in Insulele Virgine. La Leader High Tech SA, printre
partenerii lui Calin Popescu Tariceanu il gasim pe fostul ministru de finante Sebastian Vladescu, dar si firma
SC Medist SRL.

Banii si relatiile baietilor destepti


Este cel putin dubios cum atatia liberali sunt asociati cu Tariceanu si cu Patriciu in diverse firme. si nu
numai cu ei, in cercul baietilor destepti intrand, mai nou, Sebastian Vladescu, Bogdan Olteanu, Relu
Fenechiu si altii. Sa nu mai poata acesti politicieni sa faca afaceri cu altcineva? Sau poate ca tocmai banii si
relatiile unele chiar in PSD - de care dispun Tariceanu (15 milioane USD, conform Topului 300 Capital) si
Patriciu (350 de milioane de dolari) sa fie hotaratoare in alegerea celor doi ca parteneri. PNL nu mai este un
partid in care sa primeze interesul public si politic, ci unul in care guverneaza legea banului. Este un fel de
SRL al lui Tariceanu si Patriciu, ambii implicati in megaafacerea ROMPETROL.

TUNUL ROMPETROL
Castigurile realizate de mai multe persoane importante de pe scena politica, in urma tranzactiei de la bursa
cu actiuni ROMPETROL Rafinare: * Camelia Rodica Voiculescu: 480.000.000 de actiuni x (250-116) a 64,3
miliarde lei * Attila Verestoy: 70.000.000 x (300- 116) a 128,8 miliarde lei

Castigurile realizate sau partile de realizat de catre persoanele care au cumparat de la Saltville pentru un
pret mediu de vanzare, de 650-660 lei/actiune

* Camelia Rodica Voiculescu: 480.000.000 x 650-250) a 192 miliarde lei *Attila Verestoy: 70.000.000 x 650-
300) a 17 miliarde lei * Calin Popescu Tariceanu: 10.000.000 x (660-500) a 1,7 miliarde lei

Tariceanu a fost implicat in SAFI


Firma Societatea de Administrare a Investitiilor SAFI Invest SA Numar de inmatriculare J40/15812/1994,
acordat la 24.08.1994 - 19.12.1996 Calin Popescu Tariceanu intra in SAFI - 18.05.1999 Calin Popescu
Tariceanu iese din SAFI - In 1996, Consiliul de Administratie al SAFI era format din Viorel Catarama -
presedinte, Andrei Ion Chiliman membru, Radu Boroianu - membru, Dan Rusanu - membru, Bogdan
Stanca membru. Din cele 43.208.013.467 de titluri de participare la SAFI, liberalii detineau un activ de
251.203.959.581 lei. - Cand s-a mirosit caderea catastrofala a SAFI, cei din conducere, in frunte cu George
Danielescu si Tariceanu, si-au retras zeci de miliarde de lei. Premierul, acum proprietar al mai multor
societati comerciale, inclusiv al celei ce se ocupa de importul de autoturisme Citroen pentru Romania, ATS,
a imprumutat cateva zeci de miliarde necesare unor asemenea afaceri de la SAFI, adica, mai exact, de la
oamenii care au cotizat. Prabusirea SAFI, in 1996, a lasat cu buzunarele goale si a adus la disperare circa
106.000 de investitori, care si-au depus agoniseala, tentati de dobanzile mari promise.

PNL Si recuperarea filierei PSD - Moscova via Chisinau


Intre PNL si PSD exista insa si un alt fel de lucrare impreuna decat cea vizibila pentru toata lumea. In
privinta proiectelor legate de romanii din afara granitelor functioneaza o coniventa semnificativa care da
masura diferentierii ideologice dintre PSD si PNL. Desi anchete ale institutiilor specializate au scos la
lumina fapte ce dovedesc implicarea guvernarii PSD in acte penale si actiuni antiromanesti, PNL a
continuat aceeasi politica dusa de regimul Nastase fata de romanii din afara granitelor.
Titus Corlatean a dat banii Guvernului Romaniei oamenilor Moscovei de
la Chisinau
Raportul oficial al Curtii de Conturi a Romaniei, institutie suprema de control financiar arunca o raza de
lumina asupra proportiilor jafului si ilegalitatilor din timpul gu vernarii PSD si, in acest caz, a implicarii
actualului secretar general al PSD, Titus Corlatean, in sponsorizarea oamenilor Moscovei de la Chisinau pe
vremea cand era responsabil al Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni. Raportul,
realizat pe parcursul anului 2006 si cuprinzand verificarile asupra perioadei 2004-2005, are sute de pagini si
fotografiaza neregulile din toate institutiile romanesti. Una dintre cele mai explozive parti din documentul
Curtii de Conturi este cea referitoare la modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru
finantarea proiectelor pentru romanii de pretutindeni. Se demonstreaza ca statul a fost prejudiciat, cu zeci
de miliarde de lei, iar organizatiile care au derulat aceste fonduri au fost date pe mana Justitiei. Cu un an in
urma, un functionar al Departamentului a starnit un scandal rasunator, afirmand public ca alocarea
fondurilor catre romanii din afara granitelor, proces secretizat de Adrian Nastase, s-a facut pe criterii cu totul
anapoda. Fonduri ale statului roman au fost dirijate in beneficiul unor agenti dovediti ai Moscovei, cu
implicarea unor cadre corupte din serviciile romanesti. Actualul secretar de stat responsabil pentru Relatiile
cu Romanii de Pretutindeni, Mihai Gheorghiu, instalat de PNL, a refuzat sa sesizeze Procuratura cerand
doar un Raport al Corpului de Control.

Curtea de Conturi dezvaluie jaful din timpul Guvernarii Nastase


Un Memorandum realizat de un functionar al MAE, inaintat Guvernului Romaniei in mai 2005, arata
urmatoarele fapte - confirmate acum si de laborioasa cercetare a Curtii de Conturi: in toate proiectele
nefinalizate sau defectuos finalizate se intalneste aceeasi ecuatie: un grup restrans de persoane a distribuit
clientelar, pe criterii cu totul straine interesului national, sume fabuloase de bani unor reprezentanti ai unor
organizatii din Republica Moldova, fara a urmari finalitatea reala a cheltuirii sumelor decontate. Acest mic
grup de persoane, care include si functionari guvernamentali, precum si persoane care graviteaza in jurul
unor centre de putere politica apartinand fostilor guvernanti, se poate face vinovat de abuz de putere, trafic
de influenta, deturnare de fonduri, insela ciune. Pe langa irosirea fondurilor publice si a utilizarii
necorespunzatoare a acestora, se adauga dezinformarea cu buna-stiinta a opiniei publice si a autoritatilor
romanesti si straine, prin rapoarte si analize lipsite de orice relevanta si prezentate drept materiale
rezultate ca urmare a unor investigatii costisitoare. Grupul responsabil de toate acestea si-a propus, si a
reusit in mare masura, arogarea rolului de instanta de analiza si interpretare a problematicii spatiului
exsovietic si, cu precadere, a Republicii Moldova.

Coruptia societatii in civil


Memorandumul amintit, inaintat Guvernului Romaniei in mai 2005, scotea la lumina fapte grave de coruptie.
Ulterior, datele au fost confirmate de ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, referitoare la modul de utilizare
a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finantarea proiectelor pentru romanii de pretutindeni, care
s-a incheiat la sfarsitul anului 2006. Trei organizatii care au prejudiciat statul au fost date pe mana Justitiei.
Toate cele trei organizatii din Iasi, Centrul pentru Democratie Iasi, Fundatia Academica Petre Andrei Iasi si
Centrul de Prevenire a Conflictelor si Early Warning, reprezinta in fapt acelasi grup, membrii lor avand
stranse legaturi. Toate aceste ONG-uri sunt controlate de oameni apropiati unor cadre corupte ale
structurilor serviciilor secrete si sunt strans legati de PSD. Iulian Chifu, prezent adeseori pe postul
Realitatea TV, ca director al Centrului de Prevenire a Conflictelor si Early Warning, este fondator si al
Centrului pentru Democratie Iasi. Doru Tompea, membru fondator al Centrului pentru Democratie Iasi, era
si membru al Biroului Judetean al Partidului Social Democrat si a fost directorul de campanie al Uniunii
PSD+PUR. Tompea este, in acelasi timp, presedinte al Fundatiei Academice Petre Andrei, actionar al
acesteia si, totodata, decan al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Petre Andrei, universitate
particulara care apartine Fundatiei Petre Andrei.

Plan rusesc sustinut la Bucuresti


Centrul condus de Iulian Chifu, un apropiat al senatorului PNL Teodor Melescanu, a inventat si un Plan
comun pentru Transnistria impreuna cu alte ONG-uri controlate de serviciile de informatii din Ucraina si
Republica Moldova. Prezentata cu fast la Comisia pentru Politica Externa condusa de senatorul PSD
Mircea Geoana, facatura prin care se introduceau in spatiul politic idei vehiculate de Rusia a subminat intr-o
oarecare masura initiativele Institutiei Prezidentiale a Romaniei in zona. Atat in boardul Centrului de
Prevenire a Conflictelor, cat si intre fondatorii Centrului pentru Democratie Iasi se afla Gabriel Micu,
functionar al DRRP, consilier si reprezentant special al fostului secretar de stat Titus Corlatean. Micu,
propulsat de Hrebenciuc a facut parte din 1995 din tot felul de comisii guvernamentale, din Consiliul pentru
Minoritati Nationale, apoi din 1997 apare in cadrul Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale,
este integrat in MAE, ca director in Directia Consiliul Europei si Drepturile Omului, este ulterior insarcinat cu
interimatul reprezentantei diplomatice din Cipru pana la sosirea lui Costin Georgescu si apoi este numit sef
al Directiei Moldova.

Corlatean si Nastase au sprijinit oamenii Moscovei


Prezenta sa atat in interiorul departamentului care aloca banii, cat si in or ganizatiile care primeau banii
reprezinta un conflict clar de interese. Bugetul Departamentului Romanilor de Pretutindeni, condus de Titus
Corlatean, secretar de stat si purtator de cuvant al partidului, a fost secretizat de Adrian Nastase, ceea ce a
permis fraudele si suportul mascat al guvernarii PSD in favoarea politicienilor creati si sprijiniti de Moscova.
PSD, prin DRP, a contribuit masiv la sustinerea candidatilor Moscovei la Chisinau, acordand, pe langa bani,
si sprijin politic nemijlocit. Chiar seful de campanie al Blocului Moldova Democrata condus de fostul primar
al Chisinaului, Serafim Urechean, era un pesedist din Iasi, Cezar Caluschi, partener de afaceri cu Bogdan
Solcanu, fiul senatorului PSD Ioan Solcanu, fostul sef autoritar al Iasiului. Agregatul PSD-ului local ii
cuprinde pe Tompea, Nechita, Solcanu, la randul lor direct legati de Radu Timofte. Liderul Blocului Moldova
Democrata - Serafim Urechean - a sustinut public candidatul Rusiei in Ucraina, Viktor Yanukovici si echipa
sa ruseasca. Iar seful campaniei lui Yanukovici, trimisul Kremlinului, Gleb Pavlovsky, a fost si coordonatorul
echipei rusesti de campanie a moldovenilor lui Serafim Urechean. Potrivit unor surse publice, Urechean
este totodata un apropiat al prim-adjunctului SIE, Silviu Predoiu.

Curtea de conturi demasca hotia


Raportul Curtii de Conturi a sanctionat ilegalitatile patronate de Titus Corlatean, actele de control intocmite
in urma verificarii Fundatiei Academice Petre Andrei din Iasi, Asociatiei Centrul pentru Democratie din Iasi,
precum si Asociatiei Centrul pentru Prevenirea Conflictelor si Early Warning din Bucuresti institutii care au
utilizat fonduri destinate romanilor de pretutindeni in anul 2004, fiind inaintate organelor de cercetare
penala, neavand, pe moment, caracter public. In timp ce Romania sustinea in Moldova reteaua intereselor
rusesti, oligarhii rusi investeau masiv in obiectivele industriale din Romania.

ALRO - povestea adevarata


Povestea ALRO este povestea tuturor guvernelor Romaniei din 1990 incoace. Este ridicol sa vii astazi si sa
pretinzi ca ALRO ar avea de-a face cu Basescu sau (doar) cu... Stolojan. Anul trecut, celebrul luptator
antisovietic Vladimir Bucovski a vizitat Romania si ne-a spus in fata, transant, ca noi avem KGB-ul in
Romania, cu LukOil si cu sectorul industriei de aluminiu. Asa cum toate sectoarele strategice, primordiale in
economia Rusiei, industria petrolifera, Gazprom, industria nucleara, minele de uraniu, industria spatiala,
sunt controlate de catre grupul de la Dresda al ofiterului KGB Vladimir Putin, tot astfel si in Romania ofiterii
rusi conduc si controleaza ramuri industriale strategice pentru industria de razboi. Istoria preluarii
aluminiului romanesc de catre rusi incepe imediat dupa Revolutie. ALRO Slatina a fost infiintata in ianuarie
1991, ca societate pe actiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Intreprinderii de Aluminiu
Slatina. Uzina de Aluminiu Slatina a fost infiintata in martie 1961 si constituia un segment important al
industriei de aparare a Romaniei. Societatea ALRO este singurul producator de aluminiu primar din
Romania si cel mai mare din Europa de Est si este listata la Bursa de Metale de la Londra (LME). ALRO
poate produce anual peste un milion de tone de alumina, 420.000 de tone de aluminiu primar si 120.000 de
tone de produse din aluminiu. ALRO are piete de desfacere in intreaga lume. ALRO si, ulterior, restul
industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupari - cum o spune foarte clar Bucovski - a
serviciilor rusesti. In mediul de afaceri din metalurgie se stia ca tranzactia face parte dintr-o strategie mai
ampla de concentrare a intregii productii de aluminiu din Romania intr-o singura mana, astfel incat sa se
poata dicta si preturile in functie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piata romaneasca de
profil. Totul pleaca de la un singur nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros.
Interfata, Marco International, este condusa de rusul Vitali Matsitski, la randul sau apropiat al lui Victor
Pinciuk, ginerele fostului presedinte ucrainean Leonid Kucima. Vitali Matsitski este si proprietarul Grupului
de firme Rinko, specializat in productia petroliera, si are o avere estimata la peste 10 miliarde de dolari.
Firmele companiei Marco au inhatat cam tot ce misca in zona strategica din Romania.

Aluminiu pe tava Kremlinului


In 2005, participatia Marco Industries la capitalul social al combinatului ALRO Slatina a crescut de la 76,08
la 85,26%, in detrimentul actionarilor minoritari. A fost o a doua etapa prin care Marco Industries si-a intarit
controlul asupra ALRO tot printr-o majorare de capital, prin care participatia companiei Marco crescuse de
la 74,2 la 76,08%. AVAS a contestat majorarea de capital din iunie 2005, prin care grupul Marco Industries
si-a marit participatia la capitalul ALRO de la 76,08% la 85,26%, ceea ce a intarziat operatiunea de
fuzionare a ALRO Slatina cu Alum Tulcea programata initial pentru 2005. Ulterior, in vara anului 2006,
ALRO a fuzionat prin absorbtie cu Alum Tulcea integrand pe verticala productia intregii industrii a
aluminiului. Astfel, Combinatul de Aluminiu ALRO controleaza pachetele majoritare de actiuni ale firmelor
Alum si Alprom, care impreuna insumeaza o cifra de afaceri de aproape 800 de milioane de euro.
Societatea Alum din Tulcea este unul dintre principalii furnizori de materie prima pentru ALRO Slatina si a
intrat in proprietatea grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995. Balli este un grup international de
companii, cu sediul la Londra si reprezentante in peste 20 de tari. In Romania, grupul britanic a detinut
pachete majoritare de actiuni la RoBank, participatie vanduta bancii ungare OTP in 2003, si la Asigurarea
Anglo-Romana. Consortiul este actionarul principal al producatorului de aluminiu ALRO si Alprom, ambele
din Slatina. Alprom fabrica table, benzi, folii, profile si tevi, toate din aluminiu. Compania Alum Tulcea a fost
vanduta de Grupul Balli din Londra in urma unei oferte lansate pe Bursa Electronica Rasdaq. Principalii
actionari erau la data achizitionarii companiei de catre acest consortiu international, Balli Metal Bucuresti
SA - 67,69% (4.417 milioane de actiuni), SIF Banat-Crisana - 23,87 % (1,557 milioane de actiuni), diferenta,
de 8,47% (0,551 milioane de actiuni) apartinand mai multor actionari.

Gazexportul rusesc
Pachetul majoritar al actiunilor Companiei Alum Tulcea a fost achizitionat de firma Pioche Consultants Ltd,
inregistrata in Belize, dar de fapt, in spatele off shorului este un consortiu format din Marco International,
Marco Acquisitions din Anglia si Conef din Bucuresti, care isi anuntasera in mai multe randuri intentia de a
achizitiona societatea din Tulcea. CONEF este o filiala a producatorului roman de aluminiu, ALRO care, la
rindul sau, face parte din Marco Group. CONEF a fost infiintata in 1992 si pana in 2002 s-a dezvoltat in
special ca o companie in sectorul roman de aluminiu. Incepind cu anul 2002, CONEF s-a concentrat asupra
importurilor de gaz natural si asupra comertului de gros, precum si asupra furnizarii de energie electrica la
instalatiile de aluminiu, ALRO si Alprom. In 2005, deja CONEF intrase in al cincilea an de contract de
furnizari de gaz natural rusesc catre Romania cu compania ruseasca Gazexport, cel mai mare exportator
de gaz din lume. Grupul Marco International a mai incercat sa cumpere in urma cu aproape patru ani
compania din Tulcea si pentru ca Balli a refuzat, s-a incercat boicotarea activitatii prin refuzul de a mai
cumpara materia prima necesara elaborarii aluminiului, ceea ce a condus la inchiderea, la inceputul anului
2003, pentru trei luni, a combinatului. In urma cu doi ani, unul dintre cei trei frati Alaghband, care sunt
patronii Grupului Balli, a fost arestat de politia elvetiana pentru fraude financiare. Dezvoltarea retelei de
desfacere a aluminei catre alti parteneri bloca interesele rusilor de la consortiul Marco si, o data cu
dezvoltarea combinatului, acestia l-au achizitionat.

Ginerele lui Kucima pune mana pe Tulcea


Al doilea mare reper industrial din Tulcea este societatea tulceana Feral, singurul producator de feroaliaje
din Romania, cumparata de Compania Feral UK Ltd din Marea Britanie. Aceasta este administrata de Olexii
Martinov, care face parte din anturajul ginerelui lui Kucima, Victor Pinciuk, casatorit cu Olena Kucima. Este
deputat in Rada de la Kiev. Victor Pinciuk, ginerele lui Kucima, unul dintre cei mai bogati oameni din
Ucraina, controleaza capacitatile siderurgiei ucrainene si are nevoie de canalul Bastroe, pentru a-si
transporta fabricatele spre Europa Occidentala. Una din companiile pe care le detine, Ukrainian farvater,
era cel de-al doilea contractor pentru saparea canalului Bastroe. Pinciuk a facut obiectul unei investiga tii
americane, in septembrie 2003, in legatura cu fostul premier Pavlo Lazarenko, care spala bani produsi prin
activitati criminale pentru Kucima si apropiati ai presedintelui Kucima, direct interesati de constructia
canalului, Renat Ahmetov (actual deputat in Rada Suprema a Ucrainei), Olexii Martinov si Volodimir Pop.
Ahmetov a beneficiat direct de relatia cu Kucima de pe vremea cand acesta era presedintele Uniunii
Industriasilor si Intreprinzatorilor din Ucraina, inainte de a fi ales sef de stat, in 1994.

Filiera americana
In 2004, la invitatia ginerelui presedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit intr-o vizita de doua
zile George Bush senior, care s-a intalnit cu seful statului si cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut
menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, pana nu demult un mediocru om de
afaceri din Dnepropetrovsk, in prezent un prosper miliardar, intentiona sa-si creeze o imagine internationala
in ajunul plecarii socrului din fotoliul prezidential. Pinciuk a fost initiatorul si altor vizite americane -
miliardarul George Soros si politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat in consiliul de sustinatori al
International Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO,
George Robertson, si cu ex-seful Fondului Monetar International, Stanley Fischer. La inceputul anilor 80,
Mark Rich, printr-una din firmele sale, Philip Braders, care a detinut monopolul exporturilor de neferoase
din Rusia, a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Rusiei pentru a da un tun in SUA.
Tunul i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich a revenit in anii 90 la Bucuresti, incercand sa preia
Hotelul Athenee Palace. Atat Rich, cat si Timis sunt adanc implicati si in industria petrolului si gazelor din
Romania. Dar si in spatiul rusesc. Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu si petrol din
Rusia.

Economia de partid invizibila


Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat
publicitatii un material intitulat Masuri de Urgenta pentru organizarea activitatii economice comerciale si
exterioare a partidului care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru a crea sistematic
structuri ale unei economii de partid invizibile. Un an mai tarziu, seful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un
ordin prin care definea noua misiune a agentiei ca fiind aceea de a apara reformele economice impotriva
noilor elemente criminale, in fapt apararea economiei de partid invizibile. Pana in 1992, conform lui
Yasmann, cel putin 80% din companiile mixte din Federatia Rusa erau ori controlate, ori infiltrate de KGB.
Armand Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat in companiile mixte controlate de
KGB din Uniunea Sovietica. Supranumit printul capitalist de catre KGB, Hammer a servit loial interesele
sovietice peste 70 de ani si a devenit primul si singurul capitalist american caruia i-a fost acordat Ordinul
Lenin. Oameni si companii din Statele Unite si din Rusia au in comun interese si participatii la diferite nivele.
La noi, la o scara mai mica, oamenii lui Ilici s-au intalnit cu oamenii lui Kucima, care s-au intalnit cu
baietii lui Putin, iar din toate aceste intalniri a rezultat o Rusie mai trainica, mai puternica, mai infipta in
Romania ca niciodata.

Centrul de Afaceri Romano-Rus si afacerile fostilor ofiteri ai serviciilor


secrete
Desi nu reprezinta la vedere interesele vreunui oligarh, cativa afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice
de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societate comerciala.
Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii
controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea. Corneliu Paltanea, fost sef al unitatii
prahovene a SRI, a fost arestat in dosarul furtului de combustibil de la rafinaria ploiesteana Astra Romana.
Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR), infiintat de fostii ofiteri GRU (serviciul
de spionaj al Armatei Rosii) monitorizati pentru spalare de bani si pentru devalizarea Nova Bank. Paltanea
a lucrat si pentru fratii Pileri, doi afaceristi italieni cercetati penal in Palermo pentru apartenenta la Mafia. Iuri
Ustinov. Fost ofiter GRU. A fost primul presedinte al CARR, implicat in inginerii financiare (cazul Nova
Bank), spalare de bani si cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui. Ustinov se lauda in mediul de
afaceri ca a fost consilierul lui Evgheni Primakov - fost sef al KGB si actualul presedinte al Camerei de
Comert a Rusiei. Anatoli Patron. Fost ofiter GRU si partener cu Boris Golovin. Presedinte al Nova Bank si
considerat initiatorul operatiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat
prin suveici off-shore si firmemama, infiintate in Zug (Elvetia), la aceeasi adresa cu multe dintre
companiile lui Marc Rich.

Mircea Popa si reteaua firmelor rusesti


In vremea lui Ceausescu, a fost cercetat de Securitate, fiind banuit ca este agent KGB. Acum, Popa
conduce Agentia de Presa Rusia La Zi, controlata de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat
la noi de un cetatean moldovean conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vintu. Rusia la Zi este sponsorizata
de un oligarh rus, ridicat in domeniul metalurgic. Din perioada PSD, Mircea Popa este consilierul politic al
lui Cozmin Gusa, cel care s-a remarcat in peisajul public, prin discursurile sale proruse. Intamplator, Gusa
are vila la Cornu pe aceeasi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin. Relatia sa cu Cosmin Gusa,
al carui consilier oficial este de multi ani, dar si relatiile speciale pe care si le-a format in Rusia fac din
Mircea Popa un personaj pitoresc. Scriitor mediocru a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor de Zaharia
Stancu fiindca era scriitor doar cu numele desi beneficia de toate avantajele de pe urma acestui statut. A
facut greva foamei, la plesneala, in fata Uniunii si a cerut azil in Rusia fiindca nu era lasat sa scrie literatura
comunista autentica. A aparut pe prima pagina din Pravda si Ceausescu, ca sa scape de scandal cu rusii,
l-a numit director de cinematograf (Miorita). Din acea perioada dateaza relatia sa cu Sorin Rosca Stanescu.
Si Bacanu era contactat cam in acelasi timp de un agent al KGB care i-a propus sprijinirea unor activitati de
perestroika in Romania. Au scos un manifest numit Libertatea. Ca urmare a documentarii relatiei sale cu
un ofiter din cadrul Ambasadei Ruse si a gasirii probelor ca acesta era instruit pentru operatiuni specifice
agentilor de influenta Mircea Popa este arestat, in decembrie 1989. A stat in celula cu Mircea Raceanu. A
fost eliberat pe 22 decembrie, dizident. Dupa 1990 a infintat sindicatul Fratia si l-a instalat in fruntea sa pe
Miron Mitrea. I-a pacalit pe americanii de la AFL-CIO, cea mai mare centrala sindicala si a scos sume mari
de bani de la ei, reusind crearea unei intregi retele sindicale si nu numai cu bani americani. Legaturile sale
cu rusii s-au intensificat. Proiectul deschiderii unor relatii privilegiate cu rusii este imbratisat si de alti amici
ai Marii Rusii printre care si George Constantin Paunescu.

Mogulii media si servitorii lor


Mogulii sunt cei care detin haturile dinozaurilor media. Ei nu dispar din viata publica. Ei sunt cei care au
cladit presa in Romania. Fiecare in parte declara ca a format cel putin 100 de jurnalisti, dintre cei care acum
au inceput sa ocupe functii de conducere in media. Au facut scoli de presa in interiorul redactiilor, dar au
transmis propriu model viciat. Pe structura incropita de ei s-au cladit radiourile si televiziunile, fiindca in
primii ani s-a dezvoltat presa scrisa care a exportat masiv forta de lucru catre audiovizual. Dinozaurii au
format si consumatorii de media. Ei au format si modul in care reactioneaza politicienii, oamenii de afaceri,
publicitarii si chiar interlopii vis-a-vis de jurnalisti: totul este de vanzare, orice este negociabil. Anuntata
aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au inceput si
cum au procedat cativa dintre ei.

Succesorul lui Tinu-KGB, C.(T.) Popescu


Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, in Bucuresti, fiul lui Tudor si Victoria, inginer, divortat (pentru
a patra oara), domiciliat oficial in str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti. Actualmente presedintele cartelului
patronatului din presa - Clubul Roman de Presa Popescu, director al cotidianului Gandul, calitate in care
afirma ca Basescu mai merita doar voma sa, este succesorul lui Tinu-KGB si poate unul dintre cei mai toxici
agent de influenta anti-Romania din media centrale. Cand a venit la Adevarul, in ianuarie 1990, mult timp
dupa ce zgaltaiala din de cembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopti la rand pe cateva mese de
la sectia scrisori, aflata la mezanin. La vreo saptamana, binefacatorul sau (pe care avea sa-l tradeze in
scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului Adevarul, a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la
primarul abia numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament in cartierul Aviatiei. Linistit
dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), si a inceput sa scrie
la comanda lui Darie, in functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Lansarea si-a facut-o
conducand minerii la sediul redactiei Dreptatea. Dar de ce nu avea casa? Simplu. Fiindca fusese dat afara
si din locuinta si de la serviciu de catre fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe
care si-l permitea in calitate de nepot al lui Iulian Vlad, seful Securitatii ceausiste (dupa cum se
recomanda). Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.

Servitorul lui Taher


Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Intreprinderea de Prospectiuni si Foraje Geofizica,
unitate controlata strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul in str. Caransebes nr. 1 (aproape
de Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu in str. Coralilor nr. 4 (in Damaroaia).
Revolutia l-a prins lucrand in directa subordonare a lui Adrian Vlad fiul lui Iulian Vlad care era directorul
Centrului de Calcul Seismic de la Geofizica. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat si pe Adrian Vlad la
Adevarul. Darie Novaceanu si-a facut din Popescu omul bun la toate, punandu-l sa semneze toate
mizeriile pe care el, in calitate de director, nu si le permitea (in favoarea mineriadelor, impotriva lui Coposu
etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a incercat sa-i treaca Adevarul pe numele lui printr-o privatizare
frauduloasa, luandu-l tovaras la parte pe C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a dat afara
pe Darie Novaceanu. Popescu a ramas, si inca pe functie, pentru ca avea in aceasta marsavie nedusa la
capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, in timpul sedintei de demascare fulminanta.
Debarcarea in 1991, a fostului direc tor Darie Novaceanu a fost un moment crucial. Popescu si Dumitru
Tinu au castigat incet-incet pozitii ferme in redactie si au reusit privatizarea patrimo niu lui fostei Scanteia.
Toate bunurile inclusiv imobilele au fost luate de alte persoane, redactia ramanand doar cu pixurile in
mana. CTP a ramas linistit in redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare
pana in ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-
a facut redactor-sef, primul sau sfetnic. Tinu aparea ca actionar alaturi de mai multi colegi de la Adevarul la
o firma de publicitate infiintata inca din 1991 Colosal Import Export. La fel, aparea actionar la firma
Ecopress Marul de Aur, firma care opera cazinoul Marul de Aur de pe Calea Victoriei. Si nu in ultimul
rand, Tinu a ocupat incepand cu martie 2001 o functie in consiliul de administratie al Societatii Companiilor
Hoteliere Grand, firma care opereaza hotelul Marriott. Din acel moment, cei doi au inceput marile lor afaceri
necinstite, avandu-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi sa-si faca vile la
Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca mai multe vile si in Bucuresti. C.T. Popescu si-a facut si un credit
preferential la BCR, ilegal, pe care in scurt timp a fost nevoit sa-l returneze inainte de termen, fiindca
povestea rasuflase in presa. Tot atunci si-a vandut si vila de la Breaza.

Tunul lui Popescu


Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mana lui Taher, in decembrie 2002, cand arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5
milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului Adevarul de la ceilalti
colegi ai lui si sa le stranga intr-o singura mana - pe moment a lui Tinu. Toti redactorii si fostii redactori ai lui
Tinu au fost pacaliti cu cate un dolar, doi pe actiune (in total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat
625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a indemnat pe ceilalti sa vanda, nespunand insa ce
suma fabuloasa a luat el!

Musamalizarea anchetei Tinu


La scurt timp, in ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit in imprejurarile deja cunoscute. C.T. Popescu a
influentat ancheta cat a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. si tot el, se spune, a avut acces
la seiful in care Tinu isi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a preluat functiile lui Tinu de
presedinte CRP si de director la Adevarul, fixandu-si un salariu de 10.000 de euro. Impreuna cu Ana
Maria Tinu l-a scos de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse om, Andrei Iucinu-Tinu. Intre timp, s-
a pus pe facut alti bani, inseland Fiscul si pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse
ministere de catre Adevarul si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care incasau toti banii. Firmele
aveau doar cate o camera in spatiul ziarului Adevarul la Casa Presei si cativa salariati, dar profitul lor era
mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin cativa interpusi, in special pe numele amantei
sale, Serinela Spatarelu, care incasa sute de mii de euro pe an, numai prin aceasta invarteala. In plus,
gasca lui CTP initia mari tunuri de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine
bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Romanesc).

CTP, hot taxat


In anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din functia de presedinte al C.A. al
ziarului Adevarul, astfel ca Popescu, impreuna cu ciracii sai, a infiintat ziarul Gandul, incercand sa
distruga Adevarul fara scupule, calcand pe cadavre asa cum procedase si in cazul lui Darie
Novaceanu sau in cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La infiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la
suta din capital, sustinand ca banii ii are din actiunile vandute lui Dumitru Tinu la Adevarul (suma de
650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui Tinu, Emilia Iucinu). Intre timp, C.T. Popescu isi
cumparase si vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie de avere din
partea lui. Dupa un an de zile, Gandul lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici
jumatate vandute) si, in disperare de cauza, l-a vandut lui Sarbu, mai exact firmei americanoevreies ti care
detine grupul Pro. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, sa retras din afacere, scriind un pamflet
despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari
servicii blocand anchetele impotriva lui, ca si de la S. O. Vantu, aparand frecvent la posturile acestuia. Cu
un prilej cand Popescu s-a dezis de Vantu, acesta a comentat sec: mare om, mare caracter. Intr-adevar!
Seful gazetarilor din Romania, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a razgandit, urmand modele
mai celebre, are o avere de invidiat, in ciuda saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este in topul
gazetarilor pricopsiti, cot la cot cu alte caractere de calibrul lui. Ramane de vazut cu ce se va alege. si nu
doar in privinta averii.

Operatorul Adrian Sarbu


Operatorul Sarbu Adrian de la Sahia Film, dupa Revolutie a fost luat sub aripa protectoare a prim-
ministrului de atunci, Petre Roman. Sarbu a fost numit consilier personal al premierului si a primit functia, cu
rang de secretar de stat, de responsabil cu comunicarea si imaginea in Guvernul Roman. In aceasta
calitate, activistul guvernamental organiza echipe si se ocupa chiar personal cu aruncarea coletelor
Romaniei libere din trenuri sau/si arderea editiilor care se foloseau prea mult de dreptul la libera exprimare
recent dobandit. In timp ce arunca ziare din tren Sarbu sesizeaza potentialul afacerilor din domeniul media
si pune bazele ziarului Cu rierul National primului ziar privat impreuna cu unul dintre fratii Paunescu.
Renunta la aceasta investitie si se concentreaza pe construirea trustului Media Pro: pornirea agentiei de
presa Mediafax, postul radio ProFM, televiziunea ProTV. In 98 cumpara studiourile Buftea, transformate in
Studiourile Media Pro. Dezvolta o retea de ziare locale, reviste, tipografie si distributie de presa. Trustul sau
a pus bazele unor pepiniere de formare de jurnalisti pentru nevoile interne Universitatea Media, Colegiul
si Institutul Pro. Sarbu se lanseaza in putine afaceri care sa nu aiba legatura cu mass-media, pleiada sa de
firme gravitand in jurul imperiului Media Pro. Zeci de firme deservesc acest imperiu, traind de pe urma
mentinerii lui in viata. Sub fatada stralucitoare a Imperiului Sarbu stau insa bine pitite multe istorii cu parfum
penal. Una dintre acestea defineste cu asupra de masura cine este omul Adrian Sarbu.

Omul lui Roman a vrut sa arunce in aer Balconul Universitatii


Dupa cum este consemnat si in documentele de arhiva ale unitatii cu nume de cod Dambovita, Adrian
Sarbu a propus dinamitarea, la propriu, a balconului Universitatii, la momentul maximal al demonstratiei
maraton anticomuniste din Piata Universitatii. Putina lume stie ca obedientul Sarbu nu avea cum sa devina
peste noapte un fel de patron al unui trust media daca tovarasul sau de drum, Petre Roman, nu il insarcina
cu aceasta misiune. Initiatorul actiunii de stapanire a unei halci masive din spatiul mediatic romanesc este
compania Central European Media Enterprises, patronata de Ronald Lauder, apropiat al coreligionarului
sau Petre Roman. Milionarul strain a virat colegilor din Romania o parte din afacere, asigurandu- si
protectia politica si securistica si, ca atare, posibilitatea largita de jaf, prin intermediarii Adrian Sarbu si Ion
tiriac, cu un cont aparte pentru Petre Roman. Adrian Sarbu a fost in permanta omul urmasilor FSN.
Guvernul Adrian Nastase l-a recompensat prin re-reesalonarea datoriilor Media Pro. Acestea se ridicau, la
inceputul anului 2001, la 760 000 000 000 lei, circa 23 000 000 dolari SUA, conform unor surse romanesti.
Insa confrom unor alte informatii datoriile se ridica la fantastica suma in lei de 1300 de miliarde de lei,
aproximativ 40 de milioane de dolari SUA. Actionarul american al Media Pro - Central European Media
Enterprises (CME) - tocmai depusese rapoartele financiare la US Securities and Exchange Commission
(Comisia de Supraveghere a pietei de capital SUA). Conform raportului CME pe trimestrul I/2002 Media
Vision a primit aprobare pentru reesalonarea taxelor, iar solicitarile Media Pro International si Pro TV sunt
inca inaintate spre aprobare autoritatilor fiscale romane. Guvernul Nastase a tinut secreta reesalonarea
datoriilor Media Vision, principala casa de productie a Pro TV cu actionari CME (66%), Ion tiriac si Adrian
Sarbu.

Pro, cimitirul elefantilor PSD


Majoritatea datoriilor erau ale entitatilor din Romania - Media Pro International, Media Vision si Pro TV,
precizeaza raportul CME. Singurul document facut public la Bucuresti, Cartea Alba a preluarii guvernarii
2000, mentiona restante fiscale ale Media Pro International de 20,2 milioane dolari SUA (in 2000!). Peste
toate acestea, Guvernul Adrian Nastase, manevrat public de personajul cu acelasi nume, a decis printr-o
ordonanta sa treaca in subordinea primului-ministru autoritatea nationala de comunicatii, institutia indrituita
de Parlament sa acorde licentele de emisie. Criticii din bancile parlamentare sau ministeriale sunt cumparati
pe putina exploatare a sentimentelor narcisiste - cazul bardului Adrian Paunescu, sau pe doi bani, cazul
actualului ministru al Culturii, Razvan Theodorescu, amploaiat la Universitatea MediaPro. Nici ministrul de
Externe Mircea Geoana nu s-a lasat mai prejos, fiindu-i nas la casatoria cu Jeanina de la Londra, in timp ce
ministrul Finantelor din guvernul anterior, Decebal Traian Remes, este tras pe linia de consilier financiar al
MediaPro.

Ingineriile Tiriac-Sarbu
Ingineriile financiare dintre tiriac- Sarbu si Roman-Lauder continua cu aceeasi amploare, sub ochii
serviciilor abilitate si protectia Cabinetului Nastase. Ca o contributie la meritele sale Adrian Sarbu a fost
numit membru al filialei din Romania a Clubului de la Roma, alaturi de omul de afaceri Dan Voiculescu si
diversi analisti super-mediatizati ca Vladimir Pasti si Cornel Codita. Acesta din urma este, de altfel, alaturi
de binecunoscuta relicva KGB Sergiu Celac, unul din vice-presedintii organizatiei conduse la Bucuresti de
neschimbatul Guvernator al Bancii Nationale, Mugur Isarescu.

Guralivul Cristian Burci, omul Soferului Mitrea


Burci s-a lansat datorita contractului de exclusivitate pe publicitatea singurului post de televiziune la acel
moment - Televiziune Romana Libera. Dupa o evolutie de baiat de viitor, Burci impreuna cu de
faimosul contrabandist Bobic, pun mana pe Prima TV ocupanduse, evident, pe langa imaginea sponsorilor
suspusi si de spalare de bani. La inceputul anului 2000, Amerom SRL, proprietara licentei de transmisie a
Prima TV, desi mai mica ca ProTv, avea datorii la AVAB de 29,7 milioane dolari SUA. Inginerii PSD ai
emisiei Prima reusisera in prima parte a anului sa raporteze castiguri de circa 700. 000 si cheltuieli de 2.
000. 000 dolari SUA. In intervalul 2 iulie - 2 august 2001, in contul firmei Romanian Investment &
Development (RID), controlata de omul de afaceri Cristian Burci, au intrat 164,4 miliarde lei, reprezentand
aproximativ 5,6 milioane dolari. Banii au fost varsati de televiziunea Maritime Training Center Television
(MTC-TV) din Constanta, in urma unui contract de asociere in participatiune cu Global Media, firma al carei
actionar principal este, de asemenea, Cristian Burci. Aceste fonduri au fost atrase de MTC-TV, societate
aflata in subordinea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, de la trei companii ce
functioneaza in subordinea ministerului: Compania Nationala Caile Ferate CFR, Compania Nationala
Administratia Porturilor Maritime Constanta si Societatea Nationala de Transporturi CFR Marfa. Asadar,
banii unor companii de stat au fost dirijati pentru finantarea unei televiziuni private, manevra ce confirma
tendinta de stapanire a mass-media de catre PSD. Cristian Burci si-a asigurat cu sase milioane USD
finantarea cheltuielilor postului Prima TV prin tranzactia SBSRID, incheiata pe 18 iulie 2001, data la care in
contul RID, firma controlata de Cristian Burci, intrase deja suma de 71,77 miliarde lei, adica aproximativ 2,4
milioane USD, bani proveniti din contractele parafate de Global Media cu MTC-TV Constanta. Modul cum
ministerul condus de Miron Mitrea a dirijat banii societatilor din subordinea sa in contul RID a determinat
numirea televiziunii lui Cristian Burci din Prima TV in Mitrea TV.

Ion Cristoiu
Debuteaza in 68 la Viata Studenteasca, fiind student la Filosofie. In 71 are de ales intre a continua o cariera
in Universitate sau la Viata Studenteasca. Pentru putin timp se desparte de cariera de jurnalist, dar revine
in 74, cand este numit redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si la Amfiteatru. In 79 este numit redactor
sef adjunct pentru cultura la Scanteia Tineretului. Aici coordoneaza Secventa si suplimentul Tineretul Liber.
In 87 reuseste sa ajunga redactor sef la revista Teatru, pozitie pe care o ocupa si in timpul Revolutiei. In 17
ianuarie 90 este rugat de fostul sau elev si subordonat Nistorescu sa porneasca revista Expres. In paralel,
tot in ianuarie, pune bazele primului ziar privat Observator. Devine redactor sef la Expres si produce si
Zig-Zag, care creste rapid la 600 de mii de exemplare. Demisioneaza de la Zig-Zag, care devenise foarte
dur cu puterea de atunci si care este cumparat de fostii comunisti grupati in jurul lui Iliescu, si linistit brusc
prin aducerea lui Adrian Paunescu ca redactor-sef. In 92 a creat Evenimentul Zilei, ziar care a revolutionat
presa din Romania. Dupa plecarea de la Evenimentul Zilei Cristoiu a pus umarul din punct de vedere
editorial la ziarele National, Cotidianul, Azi si Monitorul de Bucuresti. In afara de actiunile pe care le-a
detinut la trustul Expres, Ion Cristoiu mai este actionar la inca trei firme: Editura Focus (care opereaza
acum si o licenta radio), Editura Evenimentul Romanesc si Editura Ion Cristoiu. Editura Ion Cristoiu, la care
detine actiuni in valoare de 300 de milioane, a fost inregistrata in 1999 si are un actionariat mai aparte. Din
cei 5 actionari, alaturi de Cristoiu apare ca majoritar Sorin Ovidiu Vantu cat si fostii sai parteneri de afaceri:
Dan Andronic si Gheorghe Ratiu (fost angajat al Securitatii, colonel in rezerva). Intre timp, relatiile dintre
Vantu si Cristoiu s-au racit. Vantu a declarat public faptul ca a pierdut din aceasta asociere, Cristoiu l-a
contrazis tot public enumerand titlurile de carte care au fost editate. Vantu si-a orientat investitiile in mass-
media catre sectoare mai vizibile si sub un actionariat indirect, cat mai invizibil cu putinta.

Petre Mihai Bacanu


A debutat la terminarea liceului, intr-un ziar local din Braila, in 59. A lucrat la o revista studenteasca in
Galati Amfiteatru. Inca din 70 lucreaza la Romania Libera , de unde nu pleaca decat pentru un sejur in
inchisoare. De ce? Pentru ca la sfarsitul lui 88 scoate un ziar ilegal, Romania , iar in ianuarie 89 toti cei
care au participat la editarea ziarului sunt arestati. Bacanu se afla si sub influenta Ambasadei URSS de la
Bucuresti. Colegii sai primesc 3 luni de inchisoare, el ramane inchis pana in 22 decembrie. Imediat preia
conducerea ziarului Romania Libera, care forteaza privatizarea la 3 luni dupa Revolutie. Bacanu se gasea
pe lista de actionari sau administratori la mai multe firme: Aflux Publiprod, productie cinematografica si
filme, printre altii alaturi de Bogdan Ficeac si serban Bubenek Turconi (fost consilier municipal Bucuresti,
fost presedintele al Casei Nationale de Asigurari, candidat la Camera Deputatilor din partea PNTCD);
Libera SA, fabricarea de produse alimentare unde este doar presedinte general iar Societatea R este
actionar alaturi de alte 4 firme din Romania si Italia; Perfect Press, fara obiect de activitate declarat,
societate formata dintro societate romaneasca si una olandeza, la care este unic administrator; Societatea
R care tipareste Romania Libera, unde in acte apare si ca administrator al carui mandat a expirat in
februarie 2004; Rodipet, fosta societate de stat de distributie de presa scrisa, preluata de cei doi frati Awdi,
libanezi cu cetatenie americana, unde apare ca administrator incepand cu jumatatea anului 2004. Cateva
mentiuni speciale merita Bacanu date care definesc portretul sau mai putin cunoscut. Legaturile sale cu
agenti rusi, camuflati in ziaristi, la Novosti sau alte publicatii au continuat si dupa 1990 dar au fost
necunoscute americanilor care i-au pus la dispozitie, cu naivitate, dupa cum se consemna ulterior intr-un
raport de audit american, sume impresionante de bani, pentru anii aceia. Raportul american consemna, cu
obida, irosirea a peste un milion si jumatate de dolari pentru o publicatie sterila si recomanda evitarea
sustinerii pe viitor a unor astfel de proiecte. Bacanu a concentrat si capitalizat in folos propriu bani proveniti
din Occident, a mimat cu talent lupta cu structurile, nu fara a le servi pe dedesubt cu varf si indesat. Lui i
se datoreaza ratarea unui moment care ar fi putut fi crucial pentru societatea romaneasca postcomunista.
Campania de astazi legata de deconspirarea agentilor securitatii ar fi putut incepe in 1990 si cu totul altfel
ar fi aratat lucrurile astazi. Arhiva sectiilor Securitatii situate in zona centrala Capitalei care a ajuns in
groapa de la Berevoiesti a fost oferita de Bacanu personal unui fost anchetator al DSS, procurorul Dinu,
care a preluat din mana lui Bacanu documentele stranse de ziaristii prezenti al Berevoiesti. Cei 18 saci plini
varf cu documente operative strict secrete aproape intacte, contineau informatii care ar fi putut clarifica
ceea ce de zece ani CNSAS-ul se face ca face si nu-i iese deloc. Cea mai mare parte a liderilor din spatiul
public erau cuprinsi in arhiva pe care a vrut sa o distruga SRI-ul si pe care a recuperat-o prin Bacanu. Ce a
primit la schimb Bacanu stie doar Dumnezeu, care vede.

Cornel Nistorescu
Actualul consilier al lui Sorin Ovidiu Vantu debuteaza in presa in 74, la terminarea Facultatii de Filologie de
la Cluj. Este redactor si redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si revista Amfiteatru, intre 74 si 80.
Promoveaza catre Scanteia Tineretului si intre 85 si 89 semneaza in revista Flacara, calatorind in afara tarii
pentru diverse reportaje, lucru greu de realizat in acea perioada de restrictii. Cornel Nistorescu, fostul
gazetar al revistei Flacara, a avut o ascensiune fulminanta in domeniul afacerilor, in ultimii 15 ani. El detine
in Romania actiuni la 10 firme cu diverse obiecte de activitate si castiguri importante, dupa ce si-a vandut
actiunile la societatea Expres, cea care editeaza Evenimentul Zilei. Alfa Cont, o firma importanta din care
detine 60%, si care se ocupa cu monitorizarea publicitatii in mass-media. Expresiv SA, unde mai detine
numai 7% si are pozitia de presedinte al CA, are activitati legate de publicitate dar si de radio (opereaza
licenta Radio Total). Prin Expresiv, Nistorescu detine firmele Bernis Art (la Timisoara) si Expresiv
Consulting la Bucuresti (activitati radio dar pana la plecarea sa si plata salariilor pe langa cartea de munca
jurnalistilor de la Evenimentul Zilei). Nistorescu mai este administrator la firma Info Presa Romana (care se
ocupa cu editare de carte), unde proprietar este trustul Expres si JMC Investments din Cipru. JMC este si
actionara la Amerinvest, societate creata in 2004 si care se ocupa cu administrarea imobilelor. Nistorescu
detine 3% din postul de radio Europa FM (prin firma Europe Developpment International Romania).
Urmeaza un pachet important de actiuni, la diverse firme importante de publicitate. Nistorescu detine inca
din 1994 10% din firma TBWA Bucuresti, companie care detine integral alte trei firme de publicitate:
Optimum Media Direction, Mediwise si Tequila Romania, infiintate intre 2000 si 2005. De mentionat ca
Nistorescu a fost cel care s-a ocupat in paralel de gestionarea editoriala a Evenimentului Zilei cat si de
gestionarea economica a ziarului, inclusiv de vanzarea spatiului publicitar, de multe ori atragand publicitate
direct si primind comision pentru aceasta operatiune. TBWA este un brand international, o agentie de
publicitate recunoscuta. Revenind la Expresiv SA, trebuie mentionat faptul ca in octombrie anul trecut, o
mare parte din actiunile lui Nistorescu au ajuns prin vanzare in posesia a doua entitati ce detin acum 90%
din Expresiv: sindicatul din domeniul petrolier FSLI Petrom si un off-shore din Cipru, Comac Ltd. Aceste
doua entitati conduc in primul rand catre Liviu Luca, proaspat mogul al presei romanesti (a achizitionat prin
sindicatul sau ori prin Petrom Service Realitatea TV, Radio Total, Ziua, Gardianul si Averea). In al doilea
rand, ele conduc catre Sorin Ovidiu Vantu. Comac Ltd a aparut ca actionar misterios la un nou jucator pe
piata de capital (GM Invest) din 2002, la cateva luni dupa ce Gelsor a fost suspendata de CNVM si
declarata falimentara. Dintr-o firma moarta, GM Invest ajunge rapid in top 10 al clasamentului SVM, intocmit
de Bursa de Valori Bucuresti. Consiliul de administratie al GM Invest cat si cenzorii provin din fosta
structura a Gelsor. Comac Ltd mai apare actionar la Editura Ziua detinuta de Petrom Service, si la
Comservil, unde administrator este Gheorghe Ratiu (colonel de Securitate, om de incredere si asociat cu
Sorin Ovidiu Vantu) cel care a pus pe picioare pentru Vantu intreaga retea Gelsor.

Sorin Rosca Stanescu


A debutat ca ziarist in 70 la revista Amfiteatru fiind student in anul I al Facultatii de Drept. In 72 lucra deja la
Viata Studenteasca. A lucrat apoi la Informatia Bucurestiului. In 87 lucreaza impreuna cu Horia Tabacu la
departamentul Social. Dupa a90 scoate Libertatea pe scheletul fostului ziar comunist Informatia
Bucurestiului. Participa la munca in redactie a ziarului Romania Libera, primul ziar proaspat privatizat, si
pune bazele unei sectii de investigatie. Se lanseaza in perioada protestelor anticomuniste care au culminat
cu Piata Universitatii. Apoi se implica activ in actiunea de eliberare a bucurestenilor maltratati de minerii lui
Roman si Iliescu. Rosca Stanescu este unul dintre putinii ziaristi deconspirati de Magureanu, dupa 1990, si
care a fost fortat sa recunoasca public faptul ca a colaborat cu fosta Securitate. Este dat afara de la
Romania Libera si ostracizat din viata publica. Isi revine si coordoneaza in a93 si o alta tentativa de aparitie
editoriala, Ultimul Cuvant, care se stinge la fel de repede precum a inceput. Participa la pornirea EVZ sub
coordonarea lui Cristoiu. Bacanu, cel care l-a dat afara de la Romania Libera ii propune sa scoata impreuna
ziarul Ziua, dar din cauza unor probleme financiare ziarul Ziua este lansat pe piata cu urmatorul actionariat:
50% pentru omul de afaceri Dinu Patriciu, 48% pentru Romania Libera si 2% pentru Nasul. In scurt timp
Romania Libera isi vinde actiunile catre Patriciu. Rosca si-a vandut in cele din urma si el actiunile, iar ziarul
Ziua a fost vandut grupului Petrom Service. Rosca conduce mai multe ziare in momentul de fata si
gestioneaza si o parte a imperiului mediatic ce s-a format la umbra sindicatului Petrom si a lui Sorin Ovidiu
Vantu. Rosca este actionar sau administrator la 15 firme in Romania. 7 dintre ele au legatura cu presa.
Este vorba de Ziua S.R.L., unde si-a vandut actiunile catre Petrom Service si Comac Ltd din Cipru, dar a
ramas administrator prin intermediul firmei Media Protection (activitati de consultare pentru afaceri si
management) pe care o detine integral. Tot prin intermediul Media Protection detine 10 procente din Best
Media Press, societate care editeaza ziarul Gardianul, unde Nasul a devenit si administrator. Detine actiuni
la societatea Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa unde este si presedintele CA. Societatea aceasta
opereaza reteaua de vanzare a presei scrise Acces Press iar in CA se gasesc nume sonore ale media din
Romania. Mai detine procente in agentia de stiri Rusia la zi, la Ziua de Constanta si in tipografia ESOP
Omega. Urmeaza 8 firme cu diverse obiecte de activitate, fara legatura cu presa: productie de alcool
(Agricola Alcohol Product SA), productia de scaune (Agrochim Impex), agricultura (Agricola SA),
restaurante (BO NA Co 95), comert cu amanuntul si cu ridicata (Ethos Med si Elada Tours), turism
(Marina Club) si activitati recreative (Captain Port Service).

Horia Alexandrescu
A debutat in presa in 71, la Sportul si inca mai debuteaza. In 77 s-a mutat la Scanteia iar in 89 a ajuns la
sectia Sport a Tineretului Liber. Nu a avut nicio problema cu regimul si presa comunista. Este locul unde l-a
prins Revolutia. Noua echipa de la Tineretul Liber l-a desemnat secretar general de redactie. Dupa 3 luni a
infiintat Sport Star, un ziar care a esuat. In toamna lui 90, Adrian Sarbu l-a chemat sa faca impreuna
Curierul National. Au fost 6 jurnalisti cu cate 5 procente, iar ca manager si administrator a fost chemat
George Constantin Paunescu, care a primit 5%. In 92 toti si-au vandut actiunile catre Paunescu, in
momentul in care Sarbu a dat semnalul, nemultumit de rezultatele financiare. Dupa Curierul National
Alexandrescu a pus bazele cotidianului Cronica Romana si saptamanalului tara. In final a ingropat cele
doua proiecte si in ultimii ani a realizat cotidianul Independentul. Alexandrescu a devenit celebru pentru
servilismul sau onctuos si este cunoscut drept principalul client al avioanelor prezidentiale din ultimii 15 ani.
Detine actiuni in 5 companii legate de domeniul media, insa nu se bucura de actionari tocmai respectabili.
Cea mai veche firma a sa este Trustul de presa CROM, se ocupa cu editarea ziarelor, insa are ca
actionari majoritari doua benzinarii (M&M Oil din Cluj si Cargo Company din Iasi). Mai mult decat atat, la
actionarul majoritar Cargo Company, 3 din cei 5 actionari persoane fizice au aparut in materiale de presa ca
infractori dovediti cu condamnari penale in domeniul evaziunii fiscale. O alta initiativa privata este
Romanian Media, care se ocupa cu editarea cartilor, si unde actionar este Cristian Burci, fost patron al
Prima TV si implicat in diverse scandaluri economice. Horia Alexandrescu este membru in consiliul de
administratie al Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa, unde este coleg cu alti cativa dinozauri ai presei
romanesti. Apostrof Press si Consulting Press sunt doua srl-uri de familie, care au ca obiect de activitate
editarea ziarelor.

Mihai Tatulici
A debutat in presa ca elev in 1966, la un ziar din judetul Suceava. In 68 scria la revista Universitatii Al Ioan
Cuza, Alma Mater, unde a ajuns chiar si redactor sef. In a70 ajunge la Viata Studenteasca. In 71, dupa
terminarea facultatii, este pescuit de Nicolae Stoian la Viata Studenteasca la sectiunea Reportaj. Ajunge
secretar general de redactie in a79, dar este dat afara. Nu pentru fronda anticomunista ci pentru ca se afla
la al treilea divort. Pentru putin timp scrie scenarii pentru studiourile Sahia, scrie carti si colaboreaza la
Radio. In a80 ajunge realizator la TVR, unde lucreaza fara intrerupere pana in a89. Face parte din cercurile
vesele ale potentatilor din cartierul Primaverii. Revolutia il prinde facand emisiuni pentru tineret la TVR.
Are probleme deoarece era etichetat drept prietenul lui Nicu Ceausescu. Depaseste acest gen de
probleme, agresandu-l pe Nicu Ceausescu cand acesta a fost adus, injughiat, in studiourile Televiziunii, la
Revolutie. Tatulici a ramas in istorie pentru aportul sau special, aplicat, la megaescrocheria Caritas,
slujind ca agent mediatic al patronului circuitului piramidal. Tatulici pune bazele postului Tele 7 ABC de
unde in a95 demisioneaza pentru a se muta la Pro TV. In a96 fondeaza Clubul Roman de Presa. In acest
moment este director de programe la Realitatea TV. Tatulici are cateva companii lansate in domeniul
media. Astfel, la revista Privirea detine majoritatea impreuna cu sotia lui. La fel si in cazul unei firme de
productie cinematografici (N&T Trading). Detine apoi impreuna cu omniprezentul investitor media, Sorin
Ovidiu Vantu, o televiziune ramasa la stadiul de proiect (G TV) si Mihai Tatulici Production (actionar
majoritar Imola). Tatulici este coleg de Consiliu de Administratie cu Rosca Stanescu la Grupul Editorilor si
Difuzorilor, si a investit bani intr-o firma de comert cu produse zaharoase (MCM Network) si o asociere cu
trustul PRO in firma Mediafest. Numele lui Tatulici a aparut intr-o depozitie la dosarul de crima organizata al
fratilor Camataru. Ziaristul era acuzat in presa ca a participat la o operatiune de intimidare a unor parteneri
de afaceri ai sotiei sale, operatiune unde au fost folositi recuperatori si unde Tatulici s-a folosit abuziv de
calitatea sa de jurnalist.

Corneliu Vadim Tudor


S-a angajat la Romania Libera in 72, imediat dupa terminarea facultatii. A activat la departamentul Social,
avand diverse rubrici permanente. In 74 scrie la revista Magazin, unde i se deschide si un proces de
plagiat. In 75 intrerupe cariera jurnalistica pentru ca este luat in armata. Nu se mai intoarce la Magazin, ci
devine jurnalist la Agerpres, de la sfarsitul lui 75. Mai bine de 14 ani lucreaza in agentia de presa a statului,
pentru ca in iunie 89 sa- si depuna brusc legitimatia de agentie si carnetul de partid. Revolutia il prinde
somer. Deschide impreuna cu scriitorul Eugen Barbu revista Romania Mare in iunie 90. Revista este
facuta cu ajutorul premierului Petre Roman care ii recomanda lui Andrei Plesu, ministrul culturii la aceea
vreme, sa puna la dispozitia lui Vadim har tia tipografica si utilitatile necesare. La numai un an de la
infiintarea revistei este pornit si partidul Romania Mare. Din 92 pana in 2000 in paralel mai publica si revista
Politica. In 2004 lanseaza cotidianul Tricolorul. Vadim are actiuni doar in doua edituri (Romania Mare si
Speranta) si intr-o firma de distributie de presa, Anota Impex.

Dan Voiculescu
Inainte de Revolutie a lucrat cu ICE Dunarea si a fost director la controversata firma de comert exterior
Crescent. Prima tentativa de a se lansa in afaceri media o are in 1992 cand, la propunerea lui Dan
Diaconescu si Marius Tuca (pe atunci angajati la Curierul National) infiinteaza saptamanalul Jurnalul de
Duminica. Apar doar cateva numere si apoi acestia fondeaza, la inceputul lui 93, Jurnalul de Bucu resti. In
vara lui 93, Voiculescu inves teste in cotidianul Jurnalul National, pro iect sustinut de catre Tuca si
Diaconescu. Apar pe rand: Pretul Succesului, Sport 21, Matinal, Radio Romantic, Antena 1, Gazeta
Sporturilor (unde aduce intreaga echipa a lui Ovidiu Ioanitoaia) si Saptamana Financiara. Florin Bratescu a
fost numit primul director la Antena 1 in semn de recunostinta pentru gestul lui Bratescu de a-l ascunde pe
Voiculescu in timpul Revolutiei in perioada in care acesta era vanat. In functii importante in trustul creat de
Voiculescu s-au perindat personaje precum Costica Rotaru (actual adjunct la SIE) si Cozmin Gusa
(politician PUR, PSD, PD si PIR). Pe langa un puternic trust de presa, Dan Voiculescu a fondat o multime
de afaceri in toate domeniile, cat si un partid Partidul Conservator fost Umanist

Dan Voiculescu, eternul slujbas al fascinantei Securitati


In anul 1990, o firma canadiana de intelligence, specializata pe recuperari sub contracte cu diverse state, a
emis pe adresa lui Ion Iliescu urmatoarea concluzie, dupa cercetarea depistarii conturilor lui Ceausescu:
Retineti-l pe Dan Voicu lescu. Se pare ca acolitii lui Iliescu au inteles ca Voiculescu trebuie retinut, insa
alaturi de ei. In anul 2000, purul Voicu lescu este alaturi de creatia politica a lui Iliescu, paraschimbata din
FSN in PSD. Averea Imperiul lui Dan Voiculescu - transferata copiilor - judecand dupa obiectele de
activitate, punctele de lucru si contractele de afaceri, asa cum reies din datele furnizate de Camera de
Comert si Industrie a Romaniei, demonstreaza o implantare puternica in toate sferele economiei nationale.
Voiculescu stapaneste in prezent, pe langa puternicul imperiu mediatic un si mai puternic imperiu financiar,
in care detine o companie aeriana, nenumarate imobile, terenuri, magazine si intreprinderi, deruleaza
importuriexporturi de cereale, animale, lemn, minereuri, produse petroliere etc.

Biografia lui Dan Voiculescu


Desi acesta sustine ca nu a fost ofiter de Securitate niciodata, a detinut posturi ce se incredintau numai
agentilor de mare incredere ai serviciilor secrete ale lui Ceausescu. - la 01.12.1969 a fost angajat
economist stagiar la TEHNOFOREST - EXPORT Bucuresti, care i-a deschis cartea de munca seria AH nr
57436/08.05.1970, intr-o perioada cand stagiarii nu aveau ce cauta in comertul exterior; - la 15.08.1970 a
fost transferat la ICE VITROCIM, unde, la 01.09.1978 a fost avansat sef birou; - la 01.03.1982 este
transferat la Camera de Comert si Industrie a RSR - Oficiul ARGUS (firma a Securitatii, care selecta forta
de munca pentru firmele de comert exterior) in functia de director; - la 01.08.1984 a fost avansat director
general al Oficiului ARGUS, functie pe care a detinut-o, conform cartii de munca, pana la data de
01.06.1990, cand in baza Deciziei A59/15.06.1990, a fost transferat in interes de serviciu si numit director
general al firmei CRESCENT, cu un salariu lunar de 1.800 dolari; - in perioada 1984-1989, cand s-a
vehiculat oficial ca Voiculescu a fost directorul general al CRESCENT Bucuresti, Dan Voiculescu apare in
cartea de munca drept directorul general al firmei Securitatii - Oficiul ARGUS (dosarul nr. 13761/1992 de la
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti) Voiculescu a inceput sa demareze afaceri uluitoare ca anvergura,
exportand prin CRESCENT, in tari de pe toate continentele, materii prime si produse cu mare cautare, la
niste preturi fara concurenta (arme si compusi ale industriei militare, ciment, alumina, otel, lemn etc).
Legaturile CRESCENT-ului cu Departamentul Securitatii Statului (DSS) aveau un numitor comun: conturile
secrete, dirijate de la cabinetul 1 al R.S.R. Aceste conturi erau deschise la Banca Romana de Comert
Exterior si se aflau in administrarea unei echipe de inalti functionari bancari. O parte dintre acesti fosti
directori ai BRCE, se regasesc azi, deloc intamplator, in calitate de actionari sau administratori in firmele
grupului GRIVCO: Crainicean Gheorghe, fost vicepresedinte BRCE, azi actionar al ROMBELL
SECURITIES SA, a caror actiuni sunt controlate de Dan Voiculescu si cateva firme GRIVCO; Dima
Gheorghe, fost director al Directiei credite externe si disponibilitati valutare a BRCE, azi actionar si
administrator al unui pui al firmei GRIVCO INTERNAtIONAL S.A.; Dupa decembrie 1989, o mare parte din
securistii de la ICE Dunarea au devenit asociati alaturi de Dan Voiculescu, in firmele GRIVCO, unul dintre ei
fiind Mihai Lazar, actualul gestionar executor al averii lui Voiculescu. Dupa 1990, functionarii BRCE -
BANCOREX au sters urmele acestor conturi, distrugand intreaga arhiva. Securistii care aveau aceste
conturi pe numele lor s-au lansat masiv in afaceri, tocmai pentru ca banii din aceste conturi le-au revenit.
Aceasta este si una dintre explicatiile de ce un procent atat de mare de securisti, au devenit marii oameni
de afaceri post-decembristi. Fondurile, din depozitele constituite la BRCE in anii comunismului, de cei din
DSS si DIE, se regasesc azi in firmele private ale securistilor care au reusit in afaceri dupa 1989.

Presa lui Vantu Si Luca


Ziarul Gardianul si Agentia Rusia la zi a lui Mircea Popa sunt legate prin firma Crown Gate Alliance. Maricel
Pacuraru, a devenit patron al ziarului Gardianul prin intermediul off-shore-ului CROWN GATE ALLIANCE
INC. din Insulele VIRGINE BRITANICE. Acest off-shore detine 90% din actiunile SC Best Media Press
SRL, societatea care editeaza ziarul Gardianul. Ulterior Maricel s-a certat cu Vantu si s-ar fi retras din
societate. Evidentele oficiale de la Oficiul National al Registrului Comertului arata ca actionarii Best Media
Press SRL sunt Crown Gate Alliance Inc. (90%) si Management Fulcrum SRL - 10%. Gardianul este
editat de firma Best Media Press SRL, din Bucuresti, care la randul ei este controlata (90%) de un offshore
din Tortola, Insulele Virgine. Crown Gate Alliance Inc. este asociata cu Steluta, sotia lui Sorin Rosca
Stanescu, la randul sau angajat al companiei Petromservice pe post de director al cotidianului Ziua prin
Fullcrum firma de management editorial al publicatiei. Rosca mai controleaza si afacerea Acces Press -
constituita in septembrie 2002 de cateva zeci de editori de presa (persoane fizice sau juridice) reuniti in
actionariatul companiei Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEDP) SA. Rosca a reusit in 2005 sa
capuseze GEDP SA prin intermediul unor persoane fizice, bidoane, si al unor casute postale din
paradisuri fiscale cipriote - GM Invest - 7,69%, Fercell Limited - 6,57%, Radoway Ltd. - 9,9%, Stonecom Tld
- 9,9%, Stonitec Ltd. - 9,9%, Delta Asigurari - 9,9% Rosca a reusit atunci un prim tun a pus mana pe o
suma de peste 2.300.000 euro (plus TVA) din fonduri publice prin intermediul unui contract cu Compania
Nationala Posta Romana, caz clasic de creditare mascata a afacerii Acces Press si a plimbarii de bani de
la stat in buzunare private.

Oamenii Securitatii si firmele lui Vantu din Cipru


Actionariatul Comac Limited, societate off-shore cu sediul in Cipru controlata de Liviu Luca si Sorin Ovidiu
Vantu e compus din Fercell Limited (50%) si Elbahold Limited (50%). Fercell Limited are un singur actionar
unic, si anume pe LMNT Nominees Limited, care insa, la randul sau, are ca actionari alte doua offshore-uri:
A.T.S. Nominees Limited (99%) si A.T.S. Trustees Limited (1%). Elbahold Ltd. (Cipru), mama Comac
Limited este actionar majoritar (49,3508%) la Petrom Service infiintata de sindicalistii din Petrom (FSLI),
aflati sub conducerea lui Liviu Luca, devenind un canal de externalizare a unor profituri uriase.
Petromservice controleaza trustul de presa Ziua. Elbahold Limited apare printre actionarii Expresiv SA
care detine licenta pentru Radio Total, prin intermediul COMAC LIMITED. Astfel, conform ONRC, Comac
Limited (off-shore din Cipru) detine 51% din Expresiv SA, alaturi de FSLI Petrom (39%), Cornel Nistorescu
(7%), Andrei Dan Anghel, Calin Ionut Anghel si Alina Tudora Mantea (ultimii trei cu cate 1%). Elbahold
Limited are un actionar unic pe A.T.S. Nominees Limited - un alt offshore in spatele caruia (la fel ca in
A.T.S. Trustees Limited) se regasesc la vedere trei ciprioti, frati, avocatii Antis, Georgios si Stelios
Triantafyllides. Cei trei ciprioti sunt doar niste paravane, ei fiind doar imputerniciti sa reprezinte interesele
adevaratilor proprietari ai casutelor postale mentionate. Comac Ltd, este actionar majoritar (51%) al firmei
Expresiv SA din Bucuresti care detine licenta FM pentru postul Radio Total si al firmei de imagine Red
Apple Communication International SRL. Comac Ltd. mai controleaza si 50% din firma Conservil SRL, in
care este asociata direct cu FSLI, organizatia sindicalistilor din Petrom. Conservil are sediul chiar in cladirea
Petrom, sucursala Ploiesti (Paltanea a fost nash in toate combinatiile de aici). Administratorul firmei este
Gheorghe Ratiu, fostul sef al Directiei I din cadrul Securitatii. Trecut in rezerva, Ratiu a fost preluat de Vantu
si a devenit unul dintre oamenii fideli ai lui Sorin Ovidiu Vantu, lucrand pentru acesta in Gelsor, numele sau
fiind implicat si in cumparari de actiuni la Banca Religiilor. Gheorghe Ratiu impreuna cu Sorin Ovidiu Vantu
si Dan Andronic au fost, la un moment dat, asociati cu Ion Cristoiu in Editura Ion Cristoiu. Comac Ltd.
detine si 80% din participatii la Accent Travels & Events SRL. Lucian Boronea, directorul general al acestei
firme a fost manager al sucursalelor din SUA si Canada ale companiei Tarom, de unde a plecat la agentia
de turism patronata de Vantu: Gelsor Travel&Tour. Comac Ltd. mai este actionar la GM Invest, ai carui
cenzori si administratori provin din Gelsor. Dupa ce Gelsor a fost suspendata de CNVM si declarata
falimentara GM Invest, profilata pe activitati de brokeraj, a fost aruncata de Vantu pe piata de capital.
Comac Ltd. controleaza si firmele CGR Media SRL si Print Multicolor SRL. CGR Media SRL editeaza
revista Bilant asociata direct cu sotii Carmen si Constantin Rudnitchi. In Print Multicolor SRL Comac Ltd.
il are partener pe Daniel Condurache, fondatorul revistei iesene Opinia Studenteasca. Comac este
asociata si cu X-Oil, care apartine lui Nipomici Ghenadie, consultant financiar din Republica Moldova.
Administrator al X-Oil este Publipetrosport, firma lui Florin Bercea, presedinte al Ligii Asociatiilor Sportive
din Petrom si unul dintre locotenentii credinciosi ai lui Liviu Luca. Ghenadie este aghiotantul lui Vantu, fiind
prezent in toate dintre afacerile legate de FNI.

CRP - Cartelul Presei


CRP, Club care de fapt legitimeaza din 1998 grupul dinozaurilor media a fost un fel de FSN. Membrii
acestui cartel de proprietari media au fost foarte uniti, desi sunt tot atat de diferiti. Mult timp a functionat o
intelegere tacita intre proprietarii din CRP, si anume ca jurnalistii care pleaca prin demisie de la un patron
din CRP, sa nu fie angajat de nici unul dintre ceilalti patroni. Cat timp au fost un grup compact, patronii,
directorii si putinii gazetari din CRP si-au adjudecat rolul de moralizatori nationali si formatori de opinie,
monopolizand dezbaterile televizate. Clubul si-a dovedit utilitatea ca parghie de control si manipulare
aducand in ograda mogulilor mai mari sau mai mici capitalul de munca si incredere a celei mai mari parti a
jurnalistilor tacuti si nepriceputi in afaceri. Patronii priceputi in afaceri ca Voiculescu, Patriciu si Vantu
s-au folosit discretionar de presa ca de o a doua armata personala. Prima forta armata a acestora fiind intai
si intai securistii, reconvertiti. Un Raport al Comisiei SRI in legatura cu SOV, scoate in evidenta existenta
unui foarte puternic grup de fosti lucratori din serviciile secrete, aflati la dispozitia lui Vantu. Falanga
informativa a lui SOV numara peste 300 de fosti ofiteri si subofiteri proveniti din SRI, SPP, SIE, Brigada
Antitero, MI si MApN. Raportul mai arata ca o zecime din cadrele serviciilor de informatii romanesti ajung,
dupa trecerea in rezerva, sa se puna la dispozitia diferitelor institutii din sistemul financiar-bancar
romanesc. Institutiile din sistem de genul Astra, BID, Banca Romana de Scont, SIF, Gelsor si Dramiral, si
multe altele, banca Dacia Felix SAFI, FNI, CEC au fost niste instutii ale jafului national, decapitalizand
munca cetatenilor obisnuiti in beneficiul unei oligarhii subordonate celei rusesti. Patrunderea agenturii si
capitalului rusesc s-a realizat insa cu aportul ofiterilor din SRI si Armata. Exemplele sunt nesfarsite. Vasile
Stanga, colonel SRI fost asistent al lui Virgil Magureanu si, seful Corpului de Control din cadrul
Compartimentului de Contraspionaj al SRI a ajutat, din postura de ofiter activ, bunul mers al afacerilor cu
energie ale ofiterului GRU Boris Golovin. Pentru Golovin si capitalul rus au mai lucrat si oameni ca Vladimir
Soare, ofiter acoperit, fost viceguvernator BNR, presedinte al Bancorex si presedinte al grupului Gelsor,
patronat de Sorin Ovidiu Vantu. El a executat studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergura initiata la
UCM Resita, de Boris Golovin si Nicolae Bogdan Buzaianu mogulul energiei, cel care controla VA Tech
Hydro, firma implicata in rasunatorul scandal al retehnologizarii Portilor de Fier I si II. VA Tech primea
contracte avantajoase, fara licitatie, de la statul roman iar firma era reprezentata in Romania de Nicolae
Bogdan Buzaianu - fondatorul Energy Holdings si prietenul lui Boris Golovin. Capitalul rus nu a intrat singur
in Romania. L-a adus de manuta o liota de ofiteri de Securitate, SRI etc.

Marea Neagra - disputa energetica si controlul rusesc


Condominiumul ruso-turc si interesele economice, politice si militare ale acestor puteri coincid in privinta
interzicerii accesului unor alte puteri politice in acest bazin. Miza Marii Negre este pe de o parte strategic-
militara, iar pe de alta parte energetica. Semnarea pe 31 ianuarie 2007 a acordului dintre presedintele
companiei americane AMBO si o serie de ministri din cadrul guvernelor bulgar, macedonean si albanez a
unui acord privind constructia unei conducte de petrol transbalcanice repune in discutie viitorul conductei
Nabucco, un proiect atat de drag autoritatilor de la Bucuresti. Conducta balcanica va face legatura dintre
portul bulgar Burgas si cel albanez Vlore, pe o distanta de 912 kilometri, urmand a transporta 35 de
milioane de tone pe an. Avantajele strategice ale celor doua porturi, care dispun de o infrastructura ce
permite accesul navelor de mare tonaj, precum si prezenta importantei rafinarii Lukoil din apropiere de
Burgas, au adus un important sprijin politic din partea Federatiei Ruse, companiile ruse de profil angajandu-
se sa livreze in totalitate petrolul necesar conductei, la un pret deosebit de avantajos. Posibilitatea ca
economiile bulgara, macedoneana si albaneza sa profite de investitii adiacente, precum si de importante
sume de bani pentru tranzit, ce vor fi distribuite intre membrii elitelor politice din tarile balcanice, atarna
destul de mult in procesul de decizie privind implicarea intr-un proiect sau in altul.

Jugul energetic marca Putin


Cresterea semnificativa a consumului de energie al Uniunii Europene a fost anticipata de experti, totusi
pana in acest moment diplomatia romaneasca nu a luat o serie de masuri menite sa sustina ambitia
eliberarii de sub jugul energetic al Federatiei Ruse. Profitand, partea rusa a impus demararea constructiei
unor conducte alternative la propunerea romaneasca, cum este proiectul rus-bulgar-grec privind conducta
dintre portul bulgar Burgas si cel elen Alexandroupolis. Conform acordului semnat la 31 octombrie 2006, din
aceasta Rusia va detine 51%, iar Bulgaria si Grecia cate 24.5%. Pentru a face proiectul si mai viabil,
partea rusa va garanta aprovizionarea, pretul devenind astfel mult mai atractiv. Cu o distanta de doar 350
de kilometri si costand putin peste 900 de milioane de dolari, conducta Burgas-Alexandroupolis este
justificata, in opinia initiatorilor, pentru a evita transportul cu petrolierele prin stramtorile Bosfor si Dardanele,
afectat de limitarile impuse de autoritatile turce, sub pretextul protejarii echilibrului ecologic al zonei. Prin
comparatie, planul Nabucco este mult mai amplu, fiind necesara o imensa munca diplomatica pentru a se
ajunge la acordurile politice necesare. Aceasta va transporta resursele din regiunea Marii Caspice, a Asiei
Centrale si Orientului Mijlociu catre statele Uniunii Europene. Avand o distanta de 2841 de kilometri, va
traversa Turcia, Bulgaria, Romania (pe o distanta de 457 de kilometri), Ungaria si Austria, evitand regiunile
turbulente ale Balcanilor de Vest. Costul destul de piperat se ridica la peste 7 miliarde de dolari,
nereusindu-se inca a se determina costurile reale de implementare a proiectului si de racordare la
infrastructura deja existenta in tarile de destinatie. In ciuda capacitatii mari de transport, specialistii
considera ca, in varianta cea mai optimista, Nabucco va acoperi aproximativ 10% din necesarul energetic al
UE, fiind supusa unor imense presiuni politice si sociale.

Legatura ombilicala de sub Marea Neagra


O alternativa extrem de bine primita de oamenii politici din Turcia si Bulgaria este, conform mass-media de
la Ankara, proiectul Gazprom de extindere a actualei conducte subacvative dintre Federatia Rusa si Turcia,
Blue Stream, ce intra pe teritoriul turc prin portul Samsun. Avand un cost de aproximativ 3 miliarde de
dolari, inclusiv 1,7 miliarde pentru sectiunea subacvatica, aceasta conducta si-a dovedit viabilitatea
economica si politica, fiind considerata de primministrul turc Recep Tayip Erdogan ca un important succes
al politicii sale externe. Ofensiva diplomatica rusa este sustinuta de ofertele economice ale Gazprom, ce
doreste ca Blue Stream sa fie extinsa prin Bulgaria, Serbia, Croatia, Ungaria catre piata europeana,
evitand total teritoriul romanesc. Pentru promovarea agresiva a acestui proiect, firma rusa a angajat in
fiecare din tarile de tranzit si cele de destinatie firme de lobby care sa asigure un important sprijin politic.
Mizand pe o serie de avantaje sociale si economice, mai mult sau mai putin reale, pentru tara respectiva,
Gazprom a reusit mobilizarea unor importante segmente ale mediilor de afaceri, politice sau societatii civile
din regiune. Luna ianuarie 2007 a fost definitorie pentru obtinerea sprijinului turc pentru propunerea
Gazprom, dupa declaratiile repetate ale unor oficiali de la Ankara, preluate imediat de presa turca.

Interesele geostrategice
Interesele economice, politice si militare la Marea Neagra ale Ucrainei, Federatiei Ruse si Turciei coincid in
privinta interzicerii accesului unor alte puteri politice in acest bazin, inclusiv al Uniunii Europene. Recentele
vizite reciproce la nivel inalt dintre Ucraina si Turcia, precum si interventia vehementa a presedintelui
ucrainean, Victor Iuscenko, la summitul Uniunea Europeana- Ucraina din octombrie 2006, au impus luarea
in discutie a altui proiect, sustinut si de partea rusa, prin care conducta dintre portul Odessa si localitatea
Brody, situata in apropierea granitei polonoucrainene, poate fi extinsa prin Slovacia si Cehia catre
infrastructura intraeuropeana deja existenta. Prin posibila ei extindere catre portul polonez Gdansk de la
Marea Baltica, partea polona doreste sa reinvie vechile proiecte de transport al resurselor energetice intre
bazinul Marii Caspice si Marea Baltica, oferind sansa Poloniei de a-si consolida pozitia la nivelul politicii
comune europene din diferite domenii de interes. Dorinta actualei conduceri de la Varsovia de a se impune
ca un veritabil lider regional este adesea exprimata in luarile de pozitie ale oficialilor polonezi, ce considera
ca Polonia ar avea o vocatie istorica in acest sens. Pozitia exprimata la cele mai inalte niveluri ale
administratiei ucrainene este favorizata de Polonia, care o vede drept contrapondere la mult trambitata
conducta subacvatica dintre Germania si Federatia Rusa, ce evita teritoriul polon sau al tarilor Baltice.
Importanta proiectului ruso-german, precum si sustinerea politica de care se bucura, este cel mai bine
oglindita de faptul ca director al consortiului ce realizeaza proiectul este fostul cancelar german Gerhard
Schroder, care a facilitat adoptarea sa de partea germana in ultimele saptamani ale mandatului sau.
Gazprom noua Armata Rosie
Arma secreta a politicii externe moscovite, Gazprom (comparat de presedintele Basescu cu Armata Rosie)
este gigantul rus al gazelor naturale, detinand 16% din rezervele mondiale de gaze naturale, controland cu
o mana politica 20% din productia acestuia la nivel global, ceea ce il impune ca un actor cu o putere
remarcabila in domeniul geoeconomic, capabil sa infranga state sau aliante ale unor state. Gazprom
furnizeaza o treime din cantitatea de gaze naturale pe care Uniunea Europeana o importa. Principalii clienti
ai Gazprom sunt Germania, Ucraina, Italia, Turcia si Franta, tari carora compania rusa le poate impune
acceptarea unor compromisuri pe spatele altor state, cum este Romania. Astfel, Germania preia
aproximativ 38 de miliarde de metri cubi, cantitatea fiind in permanenta crestere, Franta preia 12 miliarde
de metri cubi, cantitatea fiind de asemenea intr-o crestere accelerata, iar pe lista statelor care depind de
livrarile de gaz rusesc prin conductele care tranziteaza Ucraina sau Belarus se regasesc aproape toate
statele din Europa Centrala si Balcani, marea majoritate membre deja ale Uniunii Europene si oricum
membre ale Aliantei Nord Atlantice. Pentru evitarea unor complicatii politice interne si externe, guvernele
tarilor vizate refuza sa faca public proportiile infricosatoare ale dependentei de gazul rusesc, existand o
adevarata psihoza a estimarilor, incurajata de partea rusa. In aceste conditii, si Romania este dependenta
de gazul rusesc intr-o proportie ce nu este clara, dar care determina un efort diplomatic sustinut din partea
ministerului roman de resort si a administratiei prezidentiale de la Bucuresti. Conform unor estimari,
Romania produce 14 miliarde de metri cubi pe an, cu zacaminte estimate la 510 miliarde de metri cubi, si
numai 40% din cantitatea de gaze naturale pe care o consumam este importata din Rusia prin Ucraina.

De ce vrea Moscova debarcarea lui Basescu


Pozitia Romaniei de contestatar public la nivel european si regional al superioritatii energetice rusesti a
provocat o riposta dura a Gazpromului, ce doreste impiedicarea cu orice pret a proiectului Nabucco. Pentru
a taia pofta eventualilor investitori, partea rusa nu doreste ca Marea Caspica sa fie folosita pentru
tranzitarea unor conducte dintre tarile centralasiatice spre conducte concurente cu ale lor. In acest scop
Moscova taraganeaza rezolvarea problemei jurisdictiei asupra Marii Caspice, pe care o imparte cu
Kazahstan, Azerbaidjan, Republica Islamica Iran si Turkmenistan. Planurile de investitii rusesti in
infrastructura din Balcani sunt in mod clar directionate catre Serbia, unde partea rusa santajeaza autoritatile
de la Belgrad cu posibilitatea recunoasterii independentei provinciei Kosovo. Conflictele inghetate din
Moldova, unde subzista focarul separatist transnistrean si din Georgia sunt intretinute la foc mic de
Moscova tocmai pentru a le folosi ca instrument de santaj regional dar si la un nivel mai larg -
geopolitic. Primul sef de stat din zona Marii Negre care a atras atentia acestui tip de santaj a fost actualul
presedinte al Romaniei, Traian Basescu, iar raspunsul prompt al Kremlinului se observa cu usurinta in

spatiul politic al Romaniei.

Alianta ticalositilor nu s-a creat din neant. Moscova stie de ce...

Poporul invocat de Basescu, va fi probabil ultima sansa a Romaniei - poporul la care se


refera indirect si Eminescu atunci cand blama patura superpusa care a innabusit Statul.
Ramane de vazut in ce masura inteligenta colectiva romaneasca va gasi resurse pentru o
descarcare energetica majora, prin vot, care va trece Romania peste pragul integrarii
reale in Europa, scuturandu-ne de retelele concrescute in trupul aparatului Statului.

S-ar putea să vă placă și