Cheile

de Tudor Arghezi

Cuvinte noi: a complota, a limita, a tagadui, vaiet

Alcatuiti enunturi cu cuvintele de mai sus.
Idei principale:
1.Mitu si Barutu au mai crescut si si-au dat seama ca libertatile lor sunt limitate de reguli.
2.Odata, Barutu a gasit usa unui dulap deschisa si a chemat-o imediat pe Mitu.
3.Dulapul s-a prabusit peste Mitu si Barutu.
4.Copiii au fost chemati la judecata, dar nu s-au tradat unul pe celalalt.
5.Adultii hotarasc sa le dea copiilor cheile si in
acelasi timp sa le predea si sarcinile lor.
Exercitii:
1.Completeaza textil lacunar:
Autorul textului “Cheile “este Tudor Arghezi. Fragmentul are douasprezece
alineate.Personajele naratiunii sunt: unchiul Sesis, tatu-tu, maicuta, Mitu si Barutu. Mitu
si Barutu sunt personaje principale .Locul desfasurarii actiunii este casa parinteasca, iar
timpul in care se petrec intamplarile il reprezinta copilaria celor doi .Textul este o
naratiune.
2.Despartiti in silabe cuvintele: comploteze, libertatile, au constatat, blocate, broasca,
procesul.
3.Gasiti adjective potrivite pentru substantivele:dulapuri, cutii, camera, chei, zgomot,
mancare.
4.Alcatuiti enunturi cu ajutorul cuvintelor: la si l-a; s-a si sa; neam si ne-am.
5.Gasiti sinonimele cuvintelor: odaie, s-au suit, a negat, parale, a restrange.
6.Scrieti familia de cuvinte de la :a judeca, a manca.
7.Analizati cuvintele: Barutu, au crescut, el, blocate.
8.Gasiti substantivele de la urmatoarele verbe: a complota, a incuia, a tipa, a hotari.
9.Explicati folosirea apostrofului in urmatorul enunt:”Las’ ca te-a batut el, Dumnezeu,
a raspuns maicuta. “

Cheile
de Tudor Arghezi
repovestire

Erau odată, nu foarte departe de zilele noastre, doi copii, o fetiţă căreia i se zicea
Miţu şi un băieţel, căruia i se zicea Baruţu (dar nu ştim ce nume aveau în realitate),
care, crescând puţin mai mari, s-au supărat pe adulţi (adică pe mama lor, căreia îi
ziceau măicuţa, pe tatăl lor, căruia îi ziceau tătuţu, pe unchiul Sesis - colonelul şi pe
mătuşa Tătana), pentru că ţin prea multe secrete faţă de copii...
Şi anume, în casă aveau multe dulapuri cu chei, toate încuiate. Iar în dulap,
alte cutii, tot cu chei, tot încuiate; şi în cutii, alte cutii mai mici, de asemenea,
încuiate... Ce poate fi în dulapuri, încât Miţu şi Baruţu n-au voie să vadă? Și aşa de
tare s-au supărat cei doi copii, cărora li se părea inutilă existenţa dulapurilor, din
moment ce există odăile..., încât, într-o zi, când au surprins un dulap întredeschis,
repede au cotrobăit în el.
Mare dezamăgire: dulapul era plin cu umeraşe şi haine..., cu ce altceva? Ca
să fie convinşi că nu există o altă comoară ascunsă, copiii s-au suit şi cu scaunul, să
caute printre cutii..., numai că buf! dulapul s-a răsturnat peste ei, cu tot cu haine şi
cutii... Din fericire, copiii nu au păţit nimic grav, nimerind în intrândurile dulapului,
doar vânătăi şi semne de bună purtare...
Dar părinţii şi unchii au hotărât că trebuie pedepsiţi aspru, ca să nu mai facă
altădată ceva periculos. Copiii erau înfricoşaţi de pedeapsa care urma, dar şi
supăraţi că adulţii doar îţi spun că nu e voie ceva, iar când ei nu te văd, oricum te
vede Dumnezeu - şi atunci când mai eşti liber?
După ce s-au vindecat de la loviturile cutiilor căzute, Miţu şi Baruţu au fost
invitaţi la judecată... Unchiul Sesis s-a îmbrăcat în uniforma de colonel, ca să fie mai
impunător. Adulţii nu îi priveau în ochi pe copii (ca să nu izbucnească în râs) şi au
făcut totul ca atmosfera să fie cât mai oficială. Primul chemat la judecată a fost
Baruţu. El s-a bâlbâit, nu mai ştia nici măcar cum îl cheamă şi câţi ani are - a
răspuns că „e bătrân"... Imediat a fost scos din „sala de judecată", pentru ca adulţii
să aibă timp de râs pe îndelete...
Sentinţa: cheile dulapurilor şi ale întregii case au fost date pe mâna copiilor,
ca ei să aibă grijă de toate; tot ei să facă mâncare, să pună masa şi să câştige bani,
urmând ca adulţii să demisioneze de la servicii şi să se dea în leagăn... Uimiţi, copiii
au luat cheile..., dar nu au reuşit să potrivească niciuna, la niciun dulap..., erau vreo
sută de chei - şi ei nu au ştiut să le folosească... După mai multe încercări zadarnice,
copiii au înapoiat cheile adulţilor şi s-au resemnat: nu erau în stare să fie mari, mai
aveau de crescut..., de aşteptat până să le crească mustăţi şi până să poarte rochie ca
măicuța...
Mi-a plăcut ce îşi imaginau copiii despre cei mari - că îi ţin special mici, să nu
crească şi neştiutori... În realitate, copiii le află pe toate, dar pe măsură ce cresc...