Sunteți pe pagina 1din 5

PROCES-VERBAL

de audiere a bănuitului
mun. Chişinău
25 octombrie 2006

Ofiţer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliţie al sectorului


Botanica, municipiul Chişinău, locotenent-major de poliţie Vladimir Creţu, în
prezenţa avocatului Condurache Evlampie, care a prezentat mandatul nr. 1113 din
25 octombrie curent, in localul Comisariatului, de la ora 8 şi 20 min. pană la ora 9 şi
25 min., respectand dispoziţiile art. 104, 260 şi 261 din Codul de procedură penală,
am audiat în calitate de bănuit:
Numele, prenumele Ţuguetu Marcel
Data, luna, anul naşterii 17 mai 1966
Locul naşterii or. Cahul
Cetăţenia cetăţean al Republicii Moldova
Studiile medii
Situaţia militară supus militar
Starea civilă şi persoanele intreţinute căsătorit, doi copii
Ocupaţia şomer
Antecedente penale nu are
Domiciliul mun. Chişinău, str. Cuza-Vodă, nr. 16/3, ap. 189,
Tel. la domiciliu 57.00.88
Actul de identitate buletin de identitate seria C nr. 42163813, eliberat la 19
iulie 2001 de of. nr. 84
Ţuguetu Marcel a fost recunoscut in calitate de bănuit prin procesul-verbal de
reţinere din 25 octombrie 2006. După reţinere, în prezenţa apărătorului el a fost
informat că este bănuit, impreună cu Kuklev Veniamin, de săvarşirea tentativei de
furt al automobilului care îi aparţine lui Foştescu Adrian, adică a infracţiunii
prevăzute in art. 27 şi 195 alin. (2) din Codul penal. Tot atunci i-au fost explicate
drepturile şi obligaţiile bănuitului, prevăzute in art. 64 din Codul de procedură
penală, şi i s-a inmanat informaţia în scris despre aceste drepturi şi obligaţii.
Bănuit semnătura Ţuguetu Marcel
Bănuitul Ţuguetu Marcel a fost intrebat dacă acceptă să facă declaraţii asupra
bănuielii care i se incriminează, el răspunzand afirmativ. La întrebarea dacă
recunoaşte bănuiala, Ţuguetu Marcel a răspuns că recunoaşte bănuiala integral.
La propunerea de a face in scris explicaţii asupra bănuielii ce i se impută, bănuitul a
declarat că el refuză să scrie personal declaraţia şi este de acord ca declaraţiile lui
orale să fi e consemnate în procesul-verbal de către ofiţerul de urmărire penală.
Bănuit semnătura Ţuguetu Marcel
Semnăturile ofiţerului de urmărire penală, a apărătorului şi a bănuitului Bănuitului
i s-a explicat că, potrivit art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală, el nu poartă
răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor in care el face un denunţ
intenţionat fals că infracţiunea a fost săvarşită de o persoană care, de fapt, nu a avut
atribuţie la săvarşirea ei. Concomitent, el a fost avertizat despre răspunderea pe care
o va purta în asemenea caz conform art. 313 din Codul penal.
Bănuit semnătura Ţuguetu Marcel
În legătură cu bănuiala adusă declar următoarele: „Timp de 12 ani am lucrat în
calitate de lăcătuş-asamblor la S.A „Uzina de tractoare Tracom” din Chişinău. Acum
cinci luni am fost concediat în legătură cu reducerea numărului de personal.
Tot atunci, din aceleaşi motive, a fost concediat şi un bun prieten de al meu Kuklev
Veniamin. După concediere am incercat să mă angajez la alt loc de muncă, insă acest
lucru nu mi-a reuşit. Am avut cateva oferte de angajare, insă salariul care se
propunea era mizer şi insuficient pentru intreţinerea familiei. Soţia este bolnavă şi
nu lucrează nicăieri.
Copiii (fiul şi fiica) în varstă de 12 şi, respectiv, 10 ani învaţă la liceu. Aceleaşi
probleme le are şi Kuklev Veniamin. De cateva ori ne-am intalnit, am discutat
situaţia creată şi posibilităţile de a ieşi din ea. Am ajuns la concluzia că ar fi bine să
plecăm impreună „la caştiguri” peste hotare. La început intenţionam să plecăm în
Italia sau Spania, insă mai apoi ne-am convins că a face legal acest lucru, este
practice imposibil, iar propunerile de a ne folosi de serviciile unor persoane care
practică modalităţi de migrare ilegală le-am respins. Ne temeam să nu fi m inşelaţi
(cunoşteam cateva cazuri similare), plus la aceasta serviciile reţelelor de migraţie
ilegală sunt scumpe, circa 3 mii euro pentru o persoană.
Am aflat apoi că este o cale mai uşoară - plecarea în Federaţia Rusă, unde sunt
posibilităţi de angajare la lucru, în special la şantierele de construcţii unde se plăteşte
bine, câştigul constituind circa o mie de dolari pe lună.
Unul dintre cunoscuţii lui Kuklev Veniamin ale cărui rude lucrează in Rusia, i-a spus
că multe oferte de lucru sunt în or. Novosibirsk şi alte localităţi din regiunea cu
aceeaşi denumire. Am hotărat să plecăm in aceste locuri, insă calculand cheltuielile
de deplasare şi aranjare pe loc, am ajuns la concluzia că fiecare din noi trebuie să
dispună de minimum 600 de dolari. Trebuia să mai lăsăm vreo 300-400 dolari
soţiilor, pentru a întreţine familiile pană vom incepe caştiga bani in Siberia. Astfel
aveam nevoie de circa 1000 de dolari fi ecare, de care nici eu nici Kuklev Veneamin
nu dispuneam şi nici nu aveam de la cine să împrumutăm.
Într-o zi mi-a venit o idee năstruşnică, pe care i-am comunicat-o lui Kuklev
Veniamin. I-am spus că venind seara acasă, deseori trec pe langă blocul nr. 20/2 de
pe strada Botanica Veche şi permanent văd acolo parcat un automobil de model
„Audi”. Am propus să furăm pe timp de noapte acest automobil, să-l ducem la el in
garaj (are garaj de metal, insă automobil nu are), acolo să-l dezasamblăm, detaliile
Semnăturile ofiţerului de urmărire penală, a apărătorului şi a bănuitului
să le vindem la piaţa de automobile, iar banii obţinuţi să-i folosim pentru deplasare
în Siberia şi pentru intreţinerea familiilor în lipsa noastră. Această idee a fost
acceptată de Kuklev Veniamin.
În noaptea de 24 spre 25 octombrie curent, aproximativ la ora 3 şi 30 min. (in acest
timp toţi dorm), impreuna cu Kuklev Veniamin, conform înţelegerii prealabile, am
intrat în ograda casei nr. 20/2 de pe str. Botanica Veche, ne-am apropiat de
automobilul „Audi” care staţiona în apropierea blocului. Era întuneric, puţină lumină
bătea de la felinarul de langă blocul vecin. În ogradă nu era nimeni. Ne-am furişat
spre automobile şi Kuklev Veniamin cu dalta şi şurubelniţa, pe care le-a luat cu sine,
a deschis portiere din spate, apoi pe cea din faţă. El a rămas pe bancheta din spate,
iar eu m-am aşezat pe locul şoferului şi am inceput a scoate carcasa de la coloana
volanului pentru a extrage firele de la lacătul de aprindere, pentru a le contacta, a
porni motorul şi a pleca. În acest timp automobilul a fost iluminat din spate de lumina
unui automobil care intrase în ogradă. Noi însă nu am reacţionat, fiind siguri că nu
suntem observaţi. Eu am reuşit să scot cateva fire ale reţelei electrice şi în acest timp
am observat că de noi s-a apropiat un automobil al poliţiei. Din automobil au coborat
doi poliţişti, unul avand asupra sa o armă automată. Ei s-au apropiat de noi şi au
intrebat al cui e automobilul. Am răspuns că eu sunt proprietarul. Atunci poliţistul a
solicitat să prezint actele de proprietate ale maşinei. Atunci a apărut un bărbat, care
a declarat că automobilul este al vecinului lui, plecat peste hotare. Eu am declarat
poliţiştilor că într-adevăr nu sunt proprietarul automobilului şi am recunoscut că am
avut intenţia să comitem furtul.
Poliţiştii ne-au condus la automobilul lor şi ne-au transportat la Comisariatul de
Poliţie, unde am anunţat datele despre identitatea noastră. Ulterior am fost reţinuţi.
Eu eram imbrăcat în scurtă de culoare neagră, iar Veniamin Kuklev - în scurtă de
culoare cafenie.
Acesta este unicul caz de tentativă de furt. Pană acum n-am comis nici un caz de furt
sau răpire a mijloacelor de transport. Permis de conducere a automobilului nu posed,
insă deprinderi de conducere am, ştiu că automobilul poate fi pornit în lipsa cheii,
prin unirea firelor sistemului de electricitate.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin, semnez şi corespunde cu cele declarate
de mine verbal, fiindu-mi citită rand cu rand”.
Bănuit Semnătura Ţuguetu Marcel

Apărător Semnătura Condurache Evlampie

Ofiţer de urmărire penală,


locotenent-major de poliţie semnătura Vladimir Creţu

S-ar putea să vă placă și