NORMATIV pentru proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor,

căilor ferate şi podurilor, împotriva acţiunii apelor curgătoare şi

lacurilor
Indicativ NP 067-02

Cuprins

* Generalităţi
* Date şi studii necesare proiectării
* Apărări de maluri
* Protecţii ale fundului albiei
* Lucrări de regularizare de albii cu caracter local
* Calcule şi prescripţii de dimensionare
* Prevederi constructive şi de exploatare
* Protecţia muncii şi prevenirea incendiilor
* Cerinţe privind protecţia mediului
* Anexe

CAPITOLUL 1

Generalităţi

1.1. Obiectul şi domeniul de aplicare al normativului

1.1.1. Prezentul normativ cuprinde prescripţii şi recomandări privind proiectarea lucrărilor pentru
apărarea drumurilor, căilor ferate şi podurilor supuse acţiunii distructive a curenţilor, gheţurilor,
plutitorilor şi valurilor de pe cursurile de apă interioare, precum şi din lacurile naturale sau artificiale.

1.1.2. Normativul cuprinde şi calculul nivelurilor suprafeţei libere a apei cu diferite asigurări, necesare
proiectării lucrărilor de drumuri şi căi ferate, în zona de influenţă a cursurilor de apă.

1.1.3. Normativul nu cuprinde prescripţii de proiectare legate de apărarea localităţilor, a terenurilor

agricole, împotriva inundaţiilor şi de amenajare a torenţilor.

1.1.4. La întocmirea prezentului normativ s-au avut în vedere şi recomandările cuprinse în setul de
normative EUROCODE, respectiv EUROCODE 1 -acţiuni în construcţii, EUROCODE 2 -structuri de
beton, beton armat, beton precomprimat, EUROCODE 7 -fundaţie şi inginerie geotehnică şi
EUROCODE 8 -structuri amplasate în zone seismice.

1.2. Prescripţii generale

1.2.1. Lucrările de apărare se vor proiecta ţinând seama de nivelurile corespunzătoare debitelor de
calcul cu asigurarea cerută de clasa de importanţă în care se înscriu obiectivele respective, conform
STAS 4273-1983 şi STAS 4068/2-1987.

1.2.2. La stabilirea soluţiilor pentru lucrările de apărare, se vor avea în vedere următoarele:

o scopul lucrărilor, care poate fi:

-apărarea malului aferent sectorului de drum sau de cale ferată;

-apărarea infrastructurilor podurilor şi a malurilor în zona acestora;

 o caracteristicile cursului de apă (regimul viiturilor, nivelurilor, vitezelor, gheţurilor,
debitului solid, existenţa plutitorilor);
o caracteristicile geomorfologice ale albiei şi evoluţia acesteia;

o perspectiva amenajărilor de gospodărire a apelor;

o amplasamentul lucrărilor de construcţii existente sau de extragere a materialului din

albie (balastiere) şi caracteristicile acestora;

o protecţia mediului înconjurător;

o tehnologiile de execuţie;

o perioada şi durata de execuţie;

o materialele de construcţie disponibile în zonă.

1.3. Tipuri de lucrări de apărare

După modul în care se realizează protecţia malurilor şi infrastructurilor podurilor, lucrările de apărare
pot fi:

o apărări de maluri;

o protecţii ale fundului albiei;

o lucrări de regularizare cu caracter local.

1.3.1. Apărări de maluri

Apărările de maluri sunt lucrări cu caracter pasiv, care împiedică manifestarea erozivă a cursului de
apă asupra malului pe care sunt amplasate căile rutiere sau ferate.

În cazul taluzurilor abrupte create natural sau artificial, care prezintă risc de cedare, lucrările de
apărare vor fi concepute şi pentru susţinerea şi consolidarea malului.

1.3.2. Protecţii ale fundului albiei

Acestea sunt lucrări cu caracter pasiv, care au rolul de a asigura protecţia împotriva afuierii a fundului
albiei şi indirect a infrastructurii podurilor.

Lucrările pot fi de suprafaţă sau îngropate.

1.3.3. Lucrări de regularizare cu caracter local

Acestea sunt lucrări cu caracter activ, care influenţează în mod direct curentul apei, schimbând
caracteristicile acestuia, în scopul protejării lucrărilor de drumuri sau căi ferate şi pot fi:

- praguri de fund;

- epiuri sau pinteni;

- diguri longitudinale de dirijare;

- diguri de închidere, traverse de colmatare şi compartimentare;

- străpungeri sau tăieri de coturi.

[top]

CAPITOLUL 2

Date şi studii necesare proiectării

2.1. Cadrul general

În vederea proiectării lucrărilor de apărare şi de regularizări locale,

sunt necesare următoarele activităţi:

- identificarea şi localizarea sectorului pentru care urmează a se proiecta lucrarea, recunoaşterea

terenului;

- identificarea şi consultarea documentaţiilor aferente obiectivelor ce trebuie apărate, precum şi pentru

alte lucrări situate în sectorul în care se va executa apărarea;

- examinarea încadrării lucrărilor de apărare în planurile de amenajare în perspectivă, a bazinului

hidrografic, în care scop se va colabora cu organele teritoriale, administrative şi de gospodărire a
apelor;

- studii de teren şi de laborator: topohidrografice, hidrologice, hidraulice, hidrogeologice şi geotehnice,

studii pe model.

2.2. Recunoaşterea terenului

Recunoaşterea terenului are drept scop următoarele:

- stabilirea scopului lucrărilor de apărare şi a lungimii sectorului de aplicare;

- efectuarea releveului şi stabilirea stării lucrărilor de apărare existente în zona studiată;

- delimitarea zonei pe care urmează să se execute studiile topohidrografice şi stabilirea poziţiei

profilelor transversale;

- identificarea construcţiilor, amenajărilor şi proprietăţilor;

- examinarea naturii acoperirilor în albie, în vederea aprecierii coeficientului de rugozitate

corespunzător,diferenţiat pentru albia minoră şi albia majoră;

- identificarea naturii terenulu la suprafaţă şi stabilirea studiilor geotehnice necesare;

- examinarea comportării în timp a lucrărilor de apărare existente şi efectele acestora;

- identificarea nivelurilor maxime istorice, înregistrate pe cursul de apă şi efectele asupra zonei;

- culegerea de informaţii privind modificările de traseu ale albiei în timp;

- stabilirea surselor de materiale locale, a posibilităţilor de exploatare şi distanţele de transport;

- stabilirea amplasamentului pentru organizarea şantierului;

- stabilirea posibilităţilor de acces în albie pentru execuţia lucrărilor;

- culegerea de date referitoare la elementele de mediu, privind situaţia faunei şi florei specifice în
amplasamentul albiei etc. şi aprecierea efectelor de poluare a mediului înconjurător, cauzate de
execuţia lucrărilor.

2.3. Studii topohidrografice

2.3.1. Ridicări topohidrografice

Ridicările topohidrografice vor fi efectuate în sistem naţional STEREO-70 sau sistem de

referinţă local, care va fi precizat pe planurile de situaţie şi pe profilele transversale şi longitudinale.

2.3.2. Planul de situaţie

Pe baza ridicărilor topohidrografice, se va întocmi un plan de situaţie, la una din scările prevăzute de
STAS 8593-88, pe care proiectantul o va stabili în funcţie de amploarea lucrărilor şi a detalierii
necesare. Acesta se va realiza pe baza profilelor transversale, a profilului longitudinal şi ale punctelor
ridicate, în vederea detalierii unor accidente de teren sau construcţii existente.

Planul de situaţie va conţine:

- cote sau curbe de nivel pentru redarea reliefului;

- limitele albiei minore, identificate din informaţii;

- limitele albiei majore la nivelul maxim al apelor identificate din informaţii;

- linia oglinzii apei la data efectuării măsurătorilor;

- contururile ostroavelor, grindurilor sau denivelărilor mari, pentru nivelul minim şi maxim cunoscut;

- contururile tuturor accidentelor de teren (stânci, gropi etc);

- construcţii existente (clădiri, diguri, conducte, canale, praguri etc);

- detalierea cotelor în zonele de degradare sau eroziune;

- baza de măsurători, care va fi utilizată şi pentru trasarea lucrărilor proiectate;

- delimitarea proprietăţilor şi proprietarii respectivi;

- natura terenului din albie.

Planul de situaţie va fi extins până la limita de influenţă hidraulică

a construcţiilor (pod, prag, zid etc.) existente sau avute în vedere a se realiza, care pot influenţa
nivelurile apei. Astfel, se va urmări ca planul de situaţie să cuprindă, pentru albiile stabile, o
zonă având lungimea de 5 7 lăţimi de albie minoră sau 2 3 lăţimi de albie majoră, din care 2/3
aflate amonte de pod; pentru albiile instabile, se va extinde la întreaga zonă supusă regularizării. În
cazul albiilor cu pante mici, ridicările vor trebui să cuprindă o lungime pentru care să se obţină o
diferenţă de nivel între punctele extreme, amonte şi aval, de minimum 20 cm.
2.3.3. Profile transversale

Profilele transversale sunt de două categorii:

 Profite transversale închise, care se execută din mal în mal.

Acestea sunt necesare, în mod deosebit, pentru calculul hidraulic şi trebuie

să îndeplinească următoarele condiţii:

o amplasamentul lor va fi ales prin braţele pe care se scurge efectiv apa;

o vor depăşi cu cca. 1,0 m nivelul maxim observat;

o se va executa obligatoriu un profil în secţiunea postului hidrometric, când există în

apropiere (reperându-se "0" miră faţă de bornele de nivel din zonă);
o distanţa între profilele transversale va fi aleasă în funcţie de configuraţia albiei.

Pentru calculul hidraulic sunt necesare minim trei profile transversale închise.

Pentru lucrările din zona podurilor sunt necesare profite transversale la minim 50 m amonte şi aval de
pod, funcţie de configuraţia albiei, precum şi un profil în axul podului, care să cuprindă distanţa între
feţele pilelor şi culeilor, lăţimea şi forma acestora, cota intradosului şi cota fundaţie-elevaţie a
infrastructurilor.

 Profile transversale deschise, care vor cuprinde numai malul ce trebuie apărat. Acestea sunt
necesare proiectării lucrărilor de apărare. Amplasamentul şi lungimea lor se vor indica în
temă, în funcţie de configuraţia albiei şi de soluţiile de apărare avute în vedere

Pe profilele transversale se va specifica natura terenului (stâncă, prundiş etc.) şi gradul de acoperire
cu lăstăriş, păşuni etc, cota nivelului apei la data ridicării, nivelurile maxime istorice, eventualele
lucrări de apărare şi starea acestora. De asemenea, se va figura poziţia bazei de măsurători.

2.3.4. Profilul longitudinal

Profilul longitudinal va cuprinde: talvegul văii, oglinda apei la data efectuării măsurătorilor, nivelul
apelor maxime istorice, cota căii în ax şi cotele ambelor maluri, lucrări existente în albia minoră şi
majoră, axul profilelor transversale.

De asemenea, se vor indica amplasamentele podurilor existente, având notate cota intradosului, cota
căii, cota rostului fundaţie-elevaţie a pilelor şi cote izolate în zonele cu adâncimile cele mai mari ale
apei.

2.3.5. Releveul construcţiilor

Releveul construcţiilor aflate pe ampriza lucrărilor ce urmează a fi proiectate sau a celor care ar putea
influenţa comportarea hidraulică a cursului de apă, cum ar fi: confluenţe, canale, staţii de pompare,
praguri, diguri etc, vor fi cerute prin tema pentru ridicările topohidrografice.

2.3.6. Reperii de nivelment, vârfurile drumuirii sau bazei de operaţiuni

Reperii de nivelment şi ai bazei de operaţiuni, vor fi materializaţi pe teren prin cel puţin trei borne de
beton, a căror poziţie va fi astfel aleasă, încât să se asigure conservarea lor în timp şi
să permită trasarea cu uşurinţă a lucrărilor proiectate.

Pentru aceste puncte, se vor întocmi schiţe de reperaj şi se vor marca pe planul de situaţie, prin
coordonate.
2.4. Date hidrologice

Principalele caracteristici hidrologice care intervin direct în proiectare sunt:

- debitele maxime cu asigurarea de calcul în regim natural sau în regim modificat, după caz, conform
STAS 4068/2-87;

- inundabilitatea terenurilor la debite maxime de calcul, în situaţia existentă şi în regim amenajat;

-nivelul maxim înregistrat (nivelul maxim istoric);

- coeficienţii de rugozitate, atât în albia minoră cât şi în cea majoră;

-pantele suprafeţei libere a apei, eventual ale talvegului;

- evoluţia morfologică a albiei minore, regimul de depuneri şi afuieri ale albiei;

- regimul de iarnă al cursului de apă, cu zonele de formare a zăpoarelor, frecvenţei acestora, grosimii
podului de gheaţă, curgerii gheţurilor în sectorul studiat;

- debitele medii şi minime necesare calculului de nivel al apei, pentru proiectarea lucrărilor provizorii;

- regimul valurilor, în cazul lacurilor artificiale sau naturale.

Determinarea debitului de calcul se va face ţinând seama, că din punct de vedere al importanţei şi
mărimii, cursurile de apă se împart în două categorii:

 Cursuri de apă studiate (codificate): acestea sunt cursurile de apă care au fost studiate prin
măsurători permanente, de către "C.N. Apele Române".

Debitele de calcul cu asigurarea corespunzătoare clasei de importanţă a lucrării, pentru aceste râuri,
vor fi obţinute de la "C.N. Apele Române" sau de la unităţile teritoriale de gospodărire a apelor.

 Cursuri de apă nestudiate (necodificate): pentru aceste cursuri de apă, determinarea debitelor
şi volumelor maxime se va face prin metode indirecte, conform STAS 4068/1-82 şi a
"Instrucţiunilor pentru calculul scurgerii maxime în bazine mici", elaborate de I.N.M.H. în anul
1997. Conform acestor instrucţiuni, coeficienţii de trecere de la probabilitatea de depăşire p =
1% la alte probabilităţi, sunt redaţi în tabelul de mai jos:

Probabilitatea p% Factor
0,01 2,44
0,1 1,72
0,5 1,22
2,0 0,79
5,0 0,54
10,0 0,37
20,0 0,23

2.5. Studii hidraulice pe modele fizice

În cazul în care urmează a se proiecta lucrări de amenajări complexe sau lucrări importante, a căror
influenţă asupra cursului de apă este dificil de apreciat prin calcule, se vor efectua studii de laborator
pe modele fizice.
2.6. Studii geotehnice şi hidrogeologice

Studiile geotehnice se vor întocmi pe baza temei emisă de proiectant, pentru a furniza date cu privire
la stabilitatea malurilor şi caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare, necesare dimensionării
lucrărilor (conform STAS 1242/1-89).

Studiile vor cuprinde în principal, următoarele date:

- geomorfologia zonei (descrierea principalelor forme de relief, eventual direcţia şi modalitatea de

evoluţie a acestora în viitor);

- structura geologică (stratificaţia terenului);

- încadrarea seismică după P100-92;

- caracteristicile fizico-mecanice ale pământului din fiecare strat (granulozitatea, parametri de

rezistenţă la forfecare - unghiul de frecare interioară, coeziunea - limitele de plasticitate, gradul de
îndesare, greutatea volumică a pământului, modulul de deformaţie liniară, umiditatea);

- presiunea admisibilă pe terenul de fundare şi propuneri de soluţii de fundare;

- condiţii de săpare;

- condiţii de compactare;

- caracteristicile hidrogeologice (coeficientul de filtraţie, nivelul apei freatice întâlnit în foraje,

chimismul apei subterane).

În funcţie de importanţa şi caracteristicile lucrării, precum şi de faza de proiectare, se va preciza

amploarea studiului geotehnic şi hidrogeologic.

Amplasamentele profilelor transversale şi ale forajelor se vor marca pe planul de situaţie.

Forajele vor fi cotate în sistemul de referinţă al ridicărilor topografice.

Adâncimea forajelor se va stabili după natura terenului şi importanţa lucrării. În situaţia când studiile
geotehnice premerg ridicărilor topografice, forajele se vor raporta la puncte fixe cu caracter
permanent, care se vor repera şi cota cu ocazia ridicărilor topografice.

[top]

CAPITOLUL 3

Apărări de maluri
3.1. Criterii de bază pentru stabilirea soluţiei

La stabilirea soluţiilor lucrărilor de apărare, se va ţine seama de următoarele elemente:

- condiţiile specifice de curgere a apei: debit, viteza minimă, medie, maximă, panta hidraulică, înălţime
de apă;
- configuraţia albiei: cu sau fără albie majoră, îngustă sau largă, limitată de construcţii sau obstacole
naturale etc;

- traseul albiei, sinuos sau meandrat şi stabilitatea lui;

- natura terenului din albie şi din maluri şi morfologia albiei naturale (afuieri, colmatări);

- solicitările datorate valurilor, în special în lacurile naturale şi cele artificiale;

- solicitările generate de plutitori;

- tehnologia de realizare;

- perioada de execuţie, respectiv de asigurarea adoptată pentru nivelul de lucru care va fi de cel mult
90 %;

- posibilităţile de aprovizionare locală, cu materiale şi utilităţi;

- caracterul după durata de exploatare: definitive sau provizorii;

- intensitatea şi durata solicitărilor funcţie de configuraţia albiei: pe sectoarele puternic curbate, pe

malurile expuse valurilor din vânt etc;

- zonarea pe verticală funcţie de nivelul apei;

- menţinerea unei curgeri optime din punct de vedere hidraulic;

- costul lucrărilor.

1. În cazul în care, apărarea de mal nu contribuie decât în mică măsură la stabilitatea

generală a taluzurilor, este necesară asigurarea pantei taluzului stabil şi verificarea
stabilităţii întregului mal, ţinând seama de greutatea proprie a apărării şi de forţele
hidrodinamice de filtraţie.
2. În cazul refacerii unor lucrări, lucrarea nouă se va proiecta în general cu aceleaşi
materiale şi aceeaşi soluţie de principiu. Se vor depista cauzele distrugerii şi se va
adapta noua soluţie la noile condiţii concrete.

3.2. Clasificarea apărărilor de maluri

3.2.1. După tipul paramentului

Soluţia apărării de mal trebuie să ţină seama de înălţimea lucrării, de distanţa de la drum sau calea
ferată până la malul apei, astfel ca secţiunea de scurgere, pe cât posibil, să nu se micşoreze pe zona
apărării.

Urmărind aceste considerente, lucrările de apărare se pot realiza cu parament înclinat, vertical sau
mixt.

3.2.1.1. Apărări cu parament înclinat (taluzat): aceste apărări au în principal scopul de a proteja
taluzul stabil al malului contra eroziunilor.

Datorită costului relativ scăzut şi simplităţii execuţiei, această soluţie reprezintă cel mai răspândit mod
de apărare a malurilor.

În funcţie de solicitări, îmbrăcămintea poate fi realizată din:

 o vegetaţie;
o piatră;
o beton;
o mixturi bituminoase;
o geosintetice.

În cazul în care, pentru menţinerea secţiunii de scurgere a apei, este necesar un taluz mai abrupt,
soluţia va avea şi rol de susţinere, fiind alcătuită şi dimensionată în consecinţă.

3.2.1.2. Apărări cu parament vertical: aceste lucrări au rol atât de sprijinire, cât şi de protecţie a
malului. Aceste soluţii sunt mai scumpe şi se aplică pe zonele cu puncte obligate, unde trebuie să se
asigure o anumită lăţime a albiei sau în zone orăşeneşti, unde se impun anumiţi parametri geometrici
ai profilului albiei. Acest tip de lucrări se aplică în general şi la încastrare laterală a pragurilor.

Din această categorie, se pot menţiona următoarele tipuri de lucrări:

o ziduri de sprijin de tip gravitaţional;

o căsoaie din elemente de beton sau lemn umplute cu piatră;
o pământ armat;
o pereţi din elemente fişate de beton armat, cu sau fără ancoraje.

3.2.1.3. Apărări cu parament mixt: acestea reprezintă o soluţie combinată, între apărarea cu parament
înclinat şi cea cu parament vertical şi se pot aplica în situaţia în care înălţimea lucrării este foarte
mare şi distanţa de la drum sau calea ferată, la malul apei, este relativ limitată.

3.2.2. După caracteristicile structurale

În funcţie de modul de conlucrare cu terenul de fundare pe care se realizează, lucrările de protecţie a

malului pot fi de tip rigid sau elastic.

3.2.2.1. Structuri rigide: acestea se aplică în cazul unor terenuri de fundare cu caracteristici
geotehnice bune şi pot fi realizate din:

o beton monolit;
o zidărie de piatră;
o casete prefabricate umplute cu beton, monolitizate.

3.2.2.2. Structuri elastice: acestea se aplică în cazul unor terenuri cu caracteristici geotehnice mai
slabe, la care se întrevăd că se vor produce tasări şi sunt constituite din:

o gabioane;
o anrocamente;
o elemente prefabricate nemonolitizate;
o geosintetice.

3.2.3. După permeabilitate

În funcţie de condiţiile privitoare la circulaţia apei în taluz, lucrările de protecţie a malului pot fi
permeabile sau impermeabile.

3.2.3.1. Lucrări permeabile: acestea reprezintă cazul general al lucrărilor de protecţie a malurilor, în
care apa poate circula prin rosturile elementelor îmbrăcămintei. În această soluţie, se vor lua măsuri
pentru evitarea antrenării materialului cu dimensiuni mai reduse, prevăzând sub îmbrăcămintea
propriu-zisă un filtru invers.

3.2.3.2. Lucrări impermeabile: acestea se aplică în cazul unor canale la care trebuie evitată pierderea
de apă, prin exfiltraţii sau atunci când fac parte din alcătuirea unui sistem de protecţie împotriva
inundaţiilor, căruia i se impun astfel de condiţii. În acest caz vor fi respectate şi prevederile PD 5-72
"Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea digurilor de apărare împotriva inundaţiilor".

Pentru a asigura posibilitatea de scurgere a apei din spatele îmbrăcămintei sau protecţiei, trebuie
prevăzute barbacane distribuite pe suprafaţa acestora.

3.2.4. După poziţia faţă de nivelul variabil al apei

Îmbrăcăminţile sunt solicitate diferit de curenţi şi valuri, în funcţie de poziţia faţă de nivelul variabil al
apei. în acest sens deosebim (fig.3.1):

o zona 1 - sub nivelul corespunzător debitului mediu, în care acţiunea curentului are o
frecvenţă mare, la care se adaugă şi acţiunea gheţii;
o zona 2 - între nivelurile corespunzătoare debitului mediu şi debitului de calcul cu
gardă, unde apa acţionează asupra malurilor cu frecvenţe diferite pe înălţime;
o zona 3 - deasupra nivelului corespunzător debitului de calcul cu gardă, până la
debitul maxim, unde apa poate acţiona foarte rar.

3.3. Soluţii tehnice pentru apărările de maluri taluzate

Acest tip de lucrare cuprinde, în principiu, trei părţi distincte:

o îmbrăcămintea propriu-zisă;
o piciorul îmbrăcămintei;
o zona de deasupra nivelului maxim de calcul.

Panta îmbrăcămintei malurilor taluzate, se adoptă atât din considerente de stabilitate a malului, cât şi
a elementelor individuale, sub acţiunea curenţilor şi a valurilor, precum şi din condiţii tehnologice de
execuţie.

În zonele supuse eroziunilor deosebit de active şi cu afuieri puternice se vor aplica soluţii de protecţie
de tip greu, cu fundaţii la cote corespunzătoare şi saltele elastice dimensionate la solicitările specifice.

Se recomandă ca panta să nu fie mai mică decât unghiul de taluz natural al malului şi în general,
să nu fie mai abruptă decât 1:1,5.

Indiferent de tipul de îmbrăcăminte adoptat, este necesară o pregătire prealabilă a terenului prin
îndepărtarea arborilor, plantelor şi rădăcinilor acestora. De asemenea, este necesară sterilizarea
terenului cu produse chimice, evitând ca prin creşterea plantelor, acestea săperforeze îmbrăcăminţile.
Taluzul va fi nivelat la panta stabilită prin proiect.

3.3.1.Îmbrăcămintea propriu-zisă

Îmbrăcămintea are rolul de a apăra taluzul malului contra eroziunilor provocate de variaţia nivelului
apei, curent, gheaţă şi plutitori.

Cota superioară a îmbrăcămintei va fi stabilită deasupra nivelului corespunzător debitului maxim de

calcul, cu o înălţime de siguranţă suplimentară (gardă) pentru valuri. În cazul cursurilor de ape
interioare, situaţie în care înălţimea valului (hv) este mai mică de 0,5 m, înălţimea de
siguranţă suplimentară (hg) are următoarele valori:

- hg = 0,7÷1,0 m pentru cursuri de ape mari (Mureş, Olt, Siret etc);

- hg = 0,3 0,7 m pentru celelalte cursuri de apă.

În cazul lacurilor, cota lucrărilor de protecţie se va stabili cu o gardă de 0,25 m faţă de înălţimea de
ridicare a valurilor pe taluz.

Îmbrăcămintea se prezintă sub forma unui strat de grosime constantă sau variabilă (mai gros în
partea de jos), alcătuit din materiale diverse, aşezat pe un substrat cu rol de filtrare, drenare şi
repartiţie. Materialele din substrat pot fi: piatră spartă, pietriş, balast, nisip. Ele trebuie combinate într-
un sistem alcătuit după principiile filtrului invers, constând din 1 3 straturi filtrante din material
granular, aşezate în ordine crescândă a granulaţiei, după sensul curentului de exfiltraţie. Numărul de
straturi şi grosimea acestora se alege în funcţie de natura materialului din care este alcătuit taluzul, de
grosimea şi felul îmbrăcămintei de protecţie. Straturile filtrante se execută vertical, înclinat sau
orizontal.

Datorită rezistenţei lor ridicate permeabilităţii şi uşurinţei de instalare, geosinteticele pot înlocui filtrul
de protecţie din material granular cu rol filtrant - drenant la apărările de maluri ale râurilor, lacurilor,
digurilor ca şi la lucrările permeabile sau impermeabile.

După natura materialului şi modul de alcătuire, îmbrăcămintea taluzului poate fi realizată din:

o anrocamente;
o pereu din piatră;
o gabioane;
o prefabricate de beton;
o beton turnat monolit;
o straturi din mixturi bituminoase;
o materiale geosintetice în combinaţie cu anrocamente sau beton.

3.3.1.1. Protecţie cu anrocamente

Îmbrăcămintea din anrocamente este alcătuită din blocuri de piatră, aşezate la profil prin aruncarea
controlată a acestora pe taluz şi rănguire, pentru a obţine o suprafaţă cât mai plană. Îmbrăcămintea
va cuprinde pe grosime cel puţin două straturi de blocuri, aşezate pe un strat de piatră spartă (fig.
3.2). Greutatea pietrei la apărările din anrocamente poate ajunge la câteva mii de Newtoni.

Soluţia cu îmbrăcăminte din anrocamente, este recomandată pentru curenţi cu viteze mari sau valuri,
când pentru execuţie nu este avantajoasă sau posibilă punerea la uscat a lucrării şi a terenului ce
trebuie protejat.

3.3.1.2. Pereu din piatră

Pereul se realizează prin aşezarea ordonată a pietrei cu dimensiunea de 0,2 0,6 m (câteva sute de
Newtoni), parţial fasonate, pe un strat suport şi se foloseşte pentru protejarea malurilor care au o
înclinare recomandabilă, mai lină de 1:1,5, mai mică decât unghiul de frecare interioară al materialului
din care este alcătuit taluzul malului. Pereurile pot fi uscate sau rostuite.

Pereurile uscate cuprind un strat inferior, cu rol de filtru invers, pentru a împiedica antrenarea
pământului de dedesubt. Ca tip normal de filtru invers, se poate considera un strat de 25 cm grosime,
format din 10 cm de nisip grosier şi 15 cm de piatră spartă cu diametrul mediu de 3 cm (fig.3.3). La
pereurile uscate, interspaţiile dintre pietre se umplu cu piatră spartă măruntă sau cu muşchi de
pădure. Lucrarea trebuie supravegheată cu deosebită grijă, deoarece în cazul dislocării unui element,
întreaga suprafaţă pereată poate fi distrusă rapid de curentul apei. Din această cauză, este necesar
ca pereurile uscate să fie compartimentate, pentru ca eventualele distrugeri să poată fi limitate numai
la zonele îngrădite.

Grosimea se poate reduce prin utilizarea materialelor geosintetice.

În cazul vitezelor mari ale apei, de peste 3,5 m/s, când este necesară obţinerea unei rezistenţe
sporite a îmbrăcămintei, pereul se poate realiza pe un pat de beton de min.20 cm grosime, în care se
vor fixa anrocamentele. Acest pat se va aşterne direct pe terenul nivelat şi compactat sau prin
intermediul unui strat granular drenant, în funcţie de variaţiile de nivel ale apelor freatice şi din cursul
de apă (fig.3.4).

Pereul rostuit se realizează prin colmatarea rosturilor dintre blocurile de piatră cu mortar de ciment
sau asfalt.

Atât în cazul când pereul se execută uscat, cât şi în cazul când se execută zidit cu mortar de ciment,
este indicat ca pietrele de la partea exterioară să fie cioplite, astfel încât să se ofere spre apă o
faţă cât mai plană.

Drenarea apelor ce se scurg din taluz, se va asigura pe la baza pereului sau prin barbacane
distribuite pe întreaga suprafaţă a îmbrăcămintei, în scopul evitării suprapresiunilor.

Distanţa dintre barbacane va fi de 4,0 m, iar diametrul de min.50 mm. Acest tip de pereu este indicat
în cazul terenurilor bine tasate şi stabilizate.

Dacă pereurile se execută pe taluzuri nestabilizate şi se pot tasa în timp, se recomandă să se aplice
de la început un pereu uscat, urmând ca după ce lucrarea s-a tasat, să se rostuiască cu mortar de
ciment.

La pereurile din piatră, consolidarea piciorului taluzului se face de obicei, printr-un masiv (prism) de
piatră de dimensiuni mari.

3.3.1.3. Protecţie cu gabioane

Gabioanele se aplică pe taluzuri, în zonele în care vitezele curentului ajung la cca.5 m/sec şi
aplicarea unor soluţii cu anrocamente mari nu este economică.

Saltelele sunt alcătuite din carcase din plasă de sârmă, cu dimensiuni în plan de 2,0 6,0 m şi grosimi
de 0,15 0,50 m, umplute cu piatră de râu sau de carieră, dimensionate în funcţie de viteza apei
conform tabelului 3.1 (fig.3.5). Dimensionarea anrocamentelor este mai mică de 1,5 2,0 ori grosimea
saltelei.

Grosimile recomandate pentru salteaua de gabioane, în funcţie de viteza apei

(din "Channelling work - Regularizarea şi consolidarea cursurilor de apă", Officine Maccaferri)

Tabelul 3.1

Umplutură din Viteza Viteza

Grosimea anrocamente critică limită
(m) Mărimea pietrei
dso (m/s) (m/s)
(mm)
70 - 100 0,085 3,5 4,2
Saltele 0,15 - 0,17
70 - 150 0,110 4,2 4,5
de 70 - 100 0,085 3,6 5,5
0,2 3 - 0,25
70 - 150 0,120 4,5 6,1
gabioane
70 - 120 0,100 4,2 5,5
0,30
100 - 150 0,125 5,0 6,4
100 - 200 0,150 5,8 7,6
0,50
100 - 250 0,190 6,4 8,0
 Valorile vitezei raportate sunt obţinute experimental pentru numere
Froude < 1

Calitatea metalului trebuie prevăzută în funcţie de agresivitatea chimică a apei. Pentru creşterea
duratei de viaţă a lucrării, se utilizează sârmă din oţel slab aliat, zincată. Sârmele zincate trebuie
să fie acoperite cu un strat continuu şi uniform de zinc, bine aderent la suprafaţa sârmei, lipsit de
crăpături sau exfolieri vizibile.

La cadrele de rezistenţă se va putea aplica soluţia de protecţie anticorosivă prin peliculare, dar trebuie
acordată atenţie modului de umplere cu anrocamente pentru a nu degrada straturile de vopsea.
Pentru a spori durabilitatea se poate aplica şi soluţia de acoperire a sârmelor cu P.V.C.

Durata de viaţă a unui gabion este limitată, estimându-se pentru condiţii medii la cca. 10 ani până la
max. 20 ani. Gabioanele lucrează mai mult dacă apa este limpede, cu suspensii reduse şi dacă în
majoritatea timpului se află sub nivelul apei.

Modul de alcătuire al gabioanelor permite acumularea aluviunilor în masa de anrocamente, ceea ce

va crea condiţii de creştere a plantelor, oferind astfel şi o încadrare în peisaj.

În cazurile în care este necesară o rezistenţă sporită a îmbrăcămintei, aceasta se colmatează cu

mastic bituminos. Se obţine astfel numai o penetrare parţială, menţinând un anumit grad de
permeabilitate, sau o impermeabilizare totală, când masticul bituminos penetreazăîntreaga masă a
anrocamentelor, conform tabelului 3.2.

Cantităţi unitare minime de mastic bituminos în cazul penetrării parţiale sau totale a saltelei din
gabioane

(din "Channelling work - Regularizarea şi consolidarea cursurilor de apă", Officine Maccaferri)

Tabelul 3.2

Cantitatea de mastic bituminos

Grosimea (m) Penetrare Penetrare

parţială (kg/m2) totală (kg/m2)

0,15 60 - 90 120 - 140

0,17 80 - 100 130 - 150

Saltele din
gabioane 0,23 90 - 120 190 - 220

0,25 100 - 130 200 - 240

0,30 120 - 150 240 - 280

0,50 150 - 200 400 - 450

Saltelele se pot aşeza direct pe taluzul malului sau pe un strat granular sau material geosintetic ca
filtru invers în funcţie de mărimea vitezei apei sub saltea (conform tabelului 3.3), comparativ cu cea
admisă de natura terenului.

Vitezele limită la nivelul patului de sub gabion pentru diferite pământuri

(din "Channelling work - Regularizarea şi consolidarea cursurilor de apă", Officine Maccaferri)

Tabelul 3.3

Viteza (m/s)
Materialul de pat
A B
Nisip fin 0,45 0,75
Argilă nisipoasă 0,55 0,75
Argilă plastică 0,80 0,90
Nămol 0,75 1,05
Nisip grăunţos 0,75 1,50
Argilă compactată 1,15 1,50
Pietriş 1,20 1,85
Prundiş 1,50 1,70
Argilă dură 1,85 1,85
A = Fără materiale în suspensie; B = Cu materiale coloidale în
suspensie

3.3.1.4. Protecţie cu elemente prefabricate de beton

Îmbrăcăminţile din prefabricate de beton se aplică în amplasamentele în care lipseşte piatra brută, dar
sunt disponibile produsele de balastieră şi sunt indicate în zonele foarte solicitate de curenţi şi valuri.

Elementele prefabricate de beton armat, au forme diferite şi sunt aşezate independent. Cele mai
simple sunt dalele pătrate sau dreptunghiulare, cu grosimi de 6 25 cm şi dimensiuni ale laturilor
cuprinse între 0,50 2,50 m, în funcţie de condiţiile de manipulare şi transport (fig. 3.6.a).

Elementele prefabricate se vor monta cu rosturi deschise, cu rol de barbacane sau închise şi se vor
aşeza pe un pat drenant. În dreptul rosturilor deschise, sistemul filtrant se poate realiza din material
granular, geosintetic sau beton poros, monogranular.

Dalele pot avea şi forme speciale, pentru a se asigura conlucrarea lor în plan sau pot avea formă de
fagure, pentru a mări efectul de disipare a energiei apei şi a permite dezvoltarea vegetaţiei (fig.3.6.b).

De asemenea, pot fi realizate sub formă de blocuri poliedrice, din beton simplu, dând aspect
de blocuri naturale de piatră (fig.3.6.c).

În cazul dalelor cu suprafaţă mai redusă, cu latura de cca. 0,50 m, pentru a se obţine o rezistenţă mai
mare la solicitări, se pot prevedea legături articulate între elementele prefabricate, formând astfel o
saltea (fig. 3.7).

3.3.1.5. Protecţie cu dale din beton turnat monolit

Îmbrăcăminţile din beton turnat monolit, se aplică în aceleaşi condiţii ca cele din elemente
prefabricate, alegerea făcându-se în general pe considerente tehnologice. Ele se vor aplica şi la
racordări, unde nu se pot realiza în mod economic, elemente prefabricate.

Când sunt de aşteptat tasări, se utilizează betonul armat cu un procent de armare de 0,3 0,5 %.
Rosturile de execuţie pentru dalele din betonul simplu se vor prevedea la 3 5 m, iar pentru betonul
armat la 10 15 m. Rosturile de dilataţie vor fi prevăzute la 20 25 m, în ambele cazuri. Grosimea
îmbrăcămintei variază între 10÷20 cm. În cazul dalelor armate, relativ subţiri, sub 15 cm, armătura se
va aşeza la mijlocul secţiunii (fig.3.8).
Betonul îmbrăcămintei se toarnă pe un strat suport drenant sau direct pe taluz, în funcţie de variaţiile
de nivel ale apei din teren. Turnarea directă a betonului, fără cofraje, se poate realiza pe taluzuri cu
panta mai lină de 1:2,5.

Pentru eliminarea subpresiunilor se vor prevedea barbacane.

3.3.1.6. Protecţie din straturi din mixturi bituminoase

Îmbrăcăminţile alcătuite din straturi din mixturi bituminoase sunt elastice, etanşe şi relativ uşor de
executat şi pot fi aplicate în mai multe variante:

- ca liant, prin turnarea mixturii bituminoase în rosturile unui strat de piatră, obţinându-se pe lângă
etanşeitatea îmbrăcămintei şi o bună solidarizare a elementelor şi o rezistenţă mai mare la acţiunea
de antrenare a curenţilor şi a valurilor (fig.3.9.a);

- strat de beton asfaltic în grosime de 6 8 cm aşezat direct pe taluz, la o temperatură de min.12,0°,

peste un strat de piatră spartă sau de beton monogranular (poros) (fig.3.9.b);

- plăci sau saltele asfaltice confecţionate la uscat şi aşternute pe taluz (fig.3.9.c)

Acest tip de îmbrăcăminte permite tasări diferenţiate ale taluzului, fără riscul fisurării.

La temperaturi ridicate însă, îmbrăcăminţile alcătuite din straturi din mixturi bituminoase
prezintă pericolul alunecării sub acţiunea greutăţii proprii, al înmuierii şi curgerii pe taluzurile cu
înclinare mai abruptă de 1:1.5.

3.3.1.7. Protecţie din materiale geosintetice în combinaţie cu anrocamente sau beton

În acest tip de lucrări se încadrează o serie de soluţii constructive ce includ materiale noi, geosintetice
cu o mare varietate de forme de prezentare, după firmele producătoare.

La alegerea soluţiei se va lua în considerare faptul că geosinteticele sunt degradate relativ uşor de
gheţuri şi plutitori. De asemenea, acţiunea directă a razelor solare (ultraviolete) afectează negativ
durabilitatea unor materiale geosintetice.

Una din cele mai largi aplicaţii, este aceea de a realiza elementul filtrant - drenant, înlocuind
materialul granular sortat (filtru invers) de sub îmbrăcămintea propriu - zisă.

În cazul apărărilor uşoare, mai puţin solicitate de acţiunea curenţilor şi valurilor, protecţia de piatră se
poate aşeza direct pe materialul geosintetic (fig.3.10.a). Pentru apărările grele, aplicate la malurile
puternic solicitate de valuri şi curenţi, sunt necesare blocuri mai mari de piatră. Pentru protejarea
materialului geosintetic, după lestarea uniformă a acestuia şi împănarea blocurilor, se interpune un
strat de material granular (fig.3.10.b).

Pentru a împiedica alunecarea pe taluz, materialul geosintetic se va ancora la partea superioară.

O altă soluţie, este cea a sistemelor celulare din benzi de polietilenă de înaltă densitate, umplute cu
anrocamente sau beton. Benzile au o anumită rugozitate, pentru a spori efectul de frecare cu
umplutura din celule (fig.3.10.c).

Materialul geosintetic se poate utiliza ca strat suport filtrant, pe care se lipesc elemente prefabricate
din beton, de mici dimensiuni, formând panouri flexibile, de mari dimensiuni (fig.3.10.d). De
asemenea, se pot realiza saltele din material geosintetic, alcătuite din două straturi suprapuse, care
se umplu pe loc cu mortar de ciment (fig.3.10.e), material granular sau pământ. În cazul în care
salteaua este umplută cu pământ, prin însămânţare se obţine un strat vegetal consolidat.
3.3.2. Piciorul îmbrăcămintei

Lucrările de la baza îmbrăcămintei, constituie elementul de sprijin al acesteia şi sunt situate aproape
permanent sub nivelul apei. La proiectare trebuie să se ţină seama ca lucrările
să îndeplinească următoarele condiţii:

o să preia afuierile maxime ale fundului albiei;

o să reziste la acţiunea de antrenare a curentului de apă şi a valurilor;
o să constituie fundaţia pentru lucrarea de protecţie a taluzurilor;
o să contribuie la stabilitatea generală a malului.

Aceste lucrări pot fi:

o fundaţii tip grindă;

o prism de anrocamente aşezat direct pe fundul albiei;
o prism de anrocamente fundat pe saltele.

3.3.2.1. Fundaţii tip grindă

Fundaţiile de acest tip se pot executa din beton simplu, beton ciclopian sau zidărie din
piatră (uscată sau cu mortar de ciment) şi se prevăd în albiile la care terenul de fundare, cu
caracteristici bune, se găseşte la suprafaţă (maxim 50 60 cm), când există posibilitatea devierii
curentului din zona de lucru sau în albia majoră a râului.

Adâncimea minimă a acestor lucrări va fi sub limita de îngheţ. La lucrările executate, înălţimea grinzii
nu a depăşit în general 1,20 m de la nivelul terenului de fundare, iar lăţimea 0,80 1,00 m (fig.3.6.a.).

3.3.2.2. Prism de anrocamente aşezat direct pe fundulalbiei

Prismul de sprijin executat din anrocamente, bolovani de râu sau prefabricate, poate fi aşezat direct
pe fundul apei şi se aplică pe sectoarele de râuri unde nu se poate devia curentul pe timpul execuţiei
şi nu se întrevăd afuieri importante.

Coronamentul prismului se va proiecta cu 0,20 0,30 m deasupra unui nivel, ce se repetă cu o

frecvenţă, care să permită execuţia. Lăţimea va fi de 2,00 3,00 m, corespunzător condiţiilor de
stabilitate, dar de minimum 3 dimensiuni ale blocurilor ce alcătuiesc prismul (fig.3.4.).

3.3.2.3. Prism de anrocamente fundat pe saltele

În situaţia în care, se întrevăd afuieri sau terenul de fundaţie are caracteristici slabe, prismul de sprijin
se va funda pe saltele confecţionate din: rulouri de fascine, gabioane, sau geosintetice (fig.3.8).
Salteaua se va continua în faţa prismului pe o lăţime egală cu de 4 ori adâncimea prevăzută de
afuiere. În situaţia în care, nu este necesară prevederea saltelei sub prism, aceasta va fi prinsă sub
anrocamente pe cca. 2,00 3,00 m.

Saltelele din fascine în grosime de 0,45 m, 0,60 m, 0,75 m, 1,00 m se confecţionează din rulouri de
fascine, cu diametrul de 15 cm şi 20 cm. Saltelele cuprind la partea inferioară şi superioară câte un
grătar de fascine, aşezate la 1,0 m distanţă interax, între care se găseşte scheletul de rezistenţă al
saltelei, format din straturi de fascine aşezate joantiv. Lestarea saltelelor se execută cu piatră brută,
împrăştiată uniform pe toată suprafaţa (fig.3.11).

Din considerente tehnologice de execuţie, transport şi lestare, saltelele din fascine s-au confecţionat
cu lăţimi de până la 30 m şi lungimi de până la 60 m.

Saltelele din fascine se utilizează în cazul în care, patul albiei este alcătuit din material fin necoeziv,
adâncimea de afuiere fiind mai mare de 1,00 m şi la o viteză medie a apei mai mică de 3,50 m/s. Ca
să nu putrezească, acest tip de saltea trebuie utilizat în permanenţăsub nivelul apelor mici (etiajului),
pe cursuri de apă cu debit permanent.

Saltelele din gabioane sunt alcătuite conform prevederilor de la punctul 3.3.1.3. şi se aplică pe
cursurile de apă unde se înregistrează viteze mari, de cca. 5 m/s şi acolo unde din cauza caracterului
cursului de apă, operaţiile de manipulare, transport şi lestare ale saltelelor din fascine sunt greu de
controlat sau acestea nu pot fi procurate în mod economic (fig.3.5).

Saltelele din material geosintetic sunt membrane permeabile, rezistente la solicitările din exploatare şi
din timpul execuţiei (lansarea pietrei), la care stabilitatea este asigurată prin lestare. Unele produse
sunt alcătuite din două straturi: inferior, care constă dintr-un geosintetic neţesut, cu rol de element
filtrant şi superior, dintr-un geosintetic ţesut, cu rol de (rezistenţă.

Pentru a asigura atât rigiditatea geosinteticului, cât şi plutirea acestuia şi pentru a uşura modul de
lestare, pe suprafaţa materialului geosintetic se fixează rulouri de fascine, ce formează un caroiaj cu
latura de 1,00 m. În acest scop, pe geosinteticul ţesut se prevăd bride pentru prinderea rulourilorde
fascine (fig.3.12).

Lestarea saltelelor se execută cu piatră brută. Pentru asigurarea stabilităţii pietrei de lestare, la
extremitatea dinspre apă, salteaua din geosintetic se poate amenaja într-o excavaţie umplută cu
anrocamente (fig.3.13.a) sau capătul se poate întoarce pe taluz, formând un rulou umplut cu piatră
(fig.3.13.b).

3.3.3. Zona de deasupra nivelului de calcul cu gardă

În aceasta zonă, lucrările de apărare sunt supuse mai rar acţiunii apei şi de aceea au o alcătuire mai
simplă, fiind realizate într-una din următoarele soluţii:

o înierbări;
o brăzduiri;
o cleionaje;
o plantaţii.

În general, protecţiile de tip uşor se pot aplica în cazurile în care malul nu este atacat de un curent
puternic, iar forţa de antrenare nu depăşeşte 2 sau 3 kg/m 2.

3.3.3.1. Înierbări

Înierbările constau din însămânţarea pe taluz a unor specii de ierburi adecvate regiunii, conform
Anexei. Dacă terenul nu este favorabil dezvoltării ierburilor, se aşterne un strat de teren vegetal de
15 25 cm grosime.

Însămânţarea se face primăvara sau în perioada ploioasă a anului; îmbrăcămintea vegetală începe a
lucra efectiv numai în al doilea an de la însămânţare.

Pentru o mai bună fixare a vegetaţiei şi obţinerea unei rezistenţe sporite la antrenare, se poate utiliza
un suport sub forma unei plase din material plastic (polipropilenă sau polietilenă) cu grosimea de 2 3
cm, fixată cu ţăruşi, realizată printr-o aglomerare de fire, care formează labirinturi care se umplu cu
pământ vegetal şi se însămânţează. Prin favorizarea creşterii ierbii, se obţine o fixare mai bună a
suprafeţei taluzului, atât mecanic cât şi prin dezvoltarea sistemului de rădăcini al vegetaţiei (fig.3.14).

Se menţionează însă că, în cazul unor perioade lungi de inundare, vegetaţia moare prin asfixiere.

3.3.3.2. Brăzduiri
Apărările cu brazde de iarbă sunt folosite acolo unde însămânţările nu au timp să se fixeze pentru a
consolida malul sau în cazul când trebuie să se realizeze o consolidare rapidă, conform Anexei.

Brăzduirea constă din aşezarea pe taluz a unor brazde în grosime de 5 10 cm şi dimensiuni în plan
de 20x25 cm, 30x35 cm, 25x25 cm sau 0,25 m x (1 3) m, în cazul fâşiilor. Tăierea lor se face, pe cât
posibil, cu puţin timp înainte de a fi puse în lucrare.

Pe taluz, brazdele se pun pe lat sau în straturi suprapuse, înglobate în stratul vegetal. Brâzduirea pe
lat se execută continuu sau în careuri (cu goluri) (fig.3.15).

În cel de al doilea caz, benzile de brazde sunt perpendiculare între ele şi formează cu linia malului un
unghi de 45°.

3.3.3.3. Cleionaje

Cleionajele sunt alcătuite din gărduleţe împletite cu nuiele de 0.20 0.50 m înălţime, care formează un
caroiaj cu latura de 0.75 1.00 m (fig.3.16). Ochiurile caroiajului se umplu cu piatră spartă sau brută,
respectând regula filtrului invers. Elementele de lemn sunt expuse putrezirii şi de aceea soluţia are un
caracter temporar.

Pentru formarea caroiajelor se pot folosi elemente de beton armat sub forma unor grinzi subţiri
asamblate articulat, fixate în teren prin buloane.

Caroiajele cleionajelor se pot obţine şi din benzi de material geosintetic, sudate între ele, în aşa fel
încât prin întindere să se formeze ochiuri aproximativ romboidale.

3.3.3.4. Plantaţii

Plantaţiile reprezintă o metodă de apărare şi consolidare a terenului, eficientă când sunt executate în
mod corespunzător şi cu speciile potrivite solului respectiv.

Plantarea se realizează cu puieţi în vârstă de 1 2 ani. Stabilirea speciilor de plantare se face

împreună cu unităţile silvice din zonă, conform Anexei.

Cea mai utilizată plantare, este cu butaşi de salcie (ramuri proaspăt tăiate), cu grosimea, de 1,5 3
cm şi lungimea de 0,6 0,7 m. Plantarea se poate face cu butaşi izolaţi (în gropi
individuale), fig.3.17 sau în cuiburi (în şah), fig.3.18.

Perioada de plantare a puieţilor se stabileşte conform reglementărilor legale în vigoare.

3.4. Soluţii tehnice pentru apărări cu parament vertical

Lucrările de apărare din această categorie sunt indicate la apărarea malurilor în cazul albiilor înguste,
unde realizarea lucrărilor de tip taluzat ar afecta secţiunea de scurgere. În aceste condiţii, lucrarea
trebuie să aibă şi rol de susţinere şi/sau consolidare a malului.

Soluţiile tehnice pentru apărările cu parament vertical sunt, în general, de tip ziduri de sprijin
gravitaţionale şi pot fi realizate din:

o gabioane;
o căsoaie;
o zidărie de piatră;
o beton monolit sau prefabricat;
o pământ armat;
o combinaţii ale componentelor de mai sus.
Zidurile de sprijin sunt construcţii masive, de greutate şi pot fi realizate până la muchia superioară a
platformei drumurilor sau căilor ferate (zid de platformă), sau pentru apărarea părţii inferioare a
rambleelor sau malurilor (zid de picior).

Ele se vor modula pe tronsoane de cca. 5...6 m lungime şi vor fi fundate prin intermediul unui prism
de anrocamente sau direct, dacă terenul este rezistent, cu luarea măsurilor de protecţie împotriva
afuierii.

Zidurile de apărare din zidărie de piatră, beton monolit sau prefabricat sunt mai rigide şi de aceea se
aplică pe un teren bun de fundare.

Lucrările cu parament vertical pot fi realizate şi sub formă de pereţi subţiri, executaţi din palplanşe.

Criteriul de alegere a soluţiei zidului de sprijin este în funcţie de natura terenului de fundare, de
materialele disponibile, de înălţimea propusă a se realiza etc.

De asemenea, în spatele zidurilor de sprijin se prevăd drenuri, pentru colectarea şi evacuarea prin
barbacane a apelor freatice.

Un zid vertical dirijează mai puţin progresiv curentul, comparativ cu un parament înclinat. De
asemenea, favorizează efectul de afuiere a terenului în faţă, prin dirijarea spre bază a curentului de
suprafaţă.

Sunt necesare măsuri speciale de protecţie pentru a evita afuierile în faţa zidului vertical şi de aceea,
fundarea acestuia trebuie realizată mai adânc, urmând să se prevadă în faţă, o saltea de protecţie.

3.4.1. Ziduri de sprijin din gabioane

Pentru înălţimi reduse, sub 3÷4 m, o soluţie economică pentru un zid de greutate o poate constitui
folosirea de gabioane. Acestea sunt elemente în formă paralelipipedică, executate din plasă de
sârmă montată pe cadre din bare de oţel rotund, umplute cu piatră.

Gabioanele paralelipipedice pot fi de tip saltea, alcătuite conform prevederilor de la punctul 3.3.1.3.,
sau tip cutie, cu grosimi de 0,5÷1,0 m (fig.3.19).

Lucrările executate cu gabioane au avantajul unei mari elasticităţi, unei execuţii rapide şi posibilitatea
punerii lor imediate în exploatare.

În cazul terenurilor stabile, unde nu se întrevăd tasări, gabioanele pot fi placate cu beton turnat
monolit, în grosime de 10 15 cm, care asigură o protecţie mai bună a plasei de armătură. Se vor
prevedea rosturi de contracţie la 5 6m distanţă precum şi barbacane.

În funcţie de caracteristicile terenului din spatele zidului, se va prevedea spre paramentul dinspre mal,
un filtru din material granular sau geosintetic (fig.3.20).

3.4.2. Ziduri de sprijin din căsoaie

Căsoaiele sunt construcţii în formă de cutii, cu sau fără fund, confecţionate din lemn (fig.3.21),
elemente prefabricate din beton armat, traverse uzate de cale ferată (fig.3.22) etc. care se umplu
după montarea în amplasament cu bolovani de râu, cu anrocamente sau cu material mai mărunt, cu
condiţia împiedicării antrenării acestuia prin rosturi. Dacă este necesar, căsoaiele se vor asigura la
colţuri împotriva alunecării, cu piloţi bătuţi în pământ. Pentru instalare este necesară o pregătire
prealabilă a terenului de fundare, prin nivelare şi eventual realizarea unui pat.

Suprafeţele lemnoase situate deasupra apelor mici, care vin în contact cu pământul, trebuie
gudronate. Deasupra apelor mici, căsoaiele pot fi continuate cu zidărie de piatră sau beton.
3.4.3. Ziduri de sprijin din zidărie de piatră

Zidurile din această categorie sunt realizate cu elevaţia din zidărie de piatră brută cu mortar de ciment
marca M100, iar fundaţia din beton ciclopian marca B100 (Bc 7,5).

Zidurile pot avea înălţimi mari, dar depăşirea valorii de 10 m trebuie făcută cu prudenţă. În regiuni
seismice, această înălţime va fi limitată la 5 6 m.

Paramentul poate fi vertical sau înclinat, cu pantă de până la 5:1 (fig.3.23), în funcţie şi de spaţiul
disponibil. în cazul înălţimilor mici, această înclinare poate fi de până la 3:1.

În spatele zidului se realizează umplutură filtrantă, de preferat din anrocamente.

Spre umplutură, la baza zidului, dar pe deasupra nivelului apelor mici, se execută o rigolă care
colectează şi dirijează spre barbacane apele freatice. În acest mod, diferenţa dintre nivelul apelor din
umplutură, imediat în spatele zidului şi cel din albie, este minimă cu efect direct asupra reducerii
solicitărilor de împingere. La partea superioară a zidului, umplutura drenantă se astupă cu un capac
din argilă.

Barbacanele au diametrul cuprins între 10 15 cm şi se dispun la intervale de 2 4 m pe orizontală.

3.4.4. Ziduri de sprijin din beton

Aceste ziduri pot fi realizate din beton turnat monolit sau din elemente prefabricate, eventual
monolitizate.

În primul caz, paramentul poate fi placat cu piatră brută (fig.3.24).

Elevaţia se va realiza din beton minim clasa Bc 7,5, verificând dacă corespunde condiţiilor de
agresivitate ale mediului natural. Fundaţia, tot din beton simplu, se realizează din beton ciclopian de
clasa Bc 7,5. Betonul din elevaţie se va turna în continuarea betonului din fundaţie, fără a se crea rost
de separaţie.

Paramentul zidului poate fi vertical sau realizat înclinat spre uscat, ca şi zidurile din zidărie de piatră.

Zidurile din elemente prefabricate, pot utiliza elemente din beton armat - de clasă minimă BcH 20 - de
diferite forme, cele mai utilizate fiind casetele rectangulare sau tipurile cornier (fig.3.25). Elementele
prefabricate sunt aşezate pe o fundaţie din anrocamente, beton simplu sau direct pe teren, în funcţie
de natura acestuia şi rezistenţa la afuiere. În cazul casetelor, acestea se umplu cu material de lestare,
respectiv anrocamente sau beton, dacă este necesară solidarizarea prefabricatelor.

Zidurile din elemente prefabricate prezintă avantaje în cazul în care, din cauza nivelului apelor,
execuţia se face parţial subacvatic.

Elementele prefabricate prezintă avantajul execuţiei şi sub nivelul apei.

Modul de alcătuire al drenului, din spatele zidului de sprijin din beton, este asemănător cu cel descris
la zidurile de sprijin din zidărie de piatră.

3.4.5. Ziduri de sprijin din pământ armat

În această soluţie, masivul de pământ armat este constituit din straturi succesive de material granular,
între care sunt pozate elementele de armare cu care conlucrează, care sunt fâşii subţiri de
geosintetic, continue, acoperind întreaga suprafaţă a fiecărui orizont sau discontinue, sub forma de
fâşii dispuse la intervale regulate.
Paramentul, vertical sau înclinat, este executat din geosintetic sau din alte materiale (gabioane, beton
etc), de care se prind elementele geosintetice (fig.3.26).

La alcătuirea acestui zid, trebuie acordată atenţie amenajării rosturilor pentru a împiedica antrenarea
materialului prin acestea, verificând şi granulometria materialului de umplutură.

3.4.6.Pereţi din palplanşe

Pereţii de palplanşe se execută din elemente de metal, beton armat sau lemn, ancorate sau libere.
Palplanşele neancorate, se utilizează pentru înălţimi libere de 2 3 m pentru palplanşele de lemn şi
de 4 5 m pentru cele de metal sau beton armat (fig.3.27.a). Pentru înălţimi libere mai mari,
palplanşele vor fi ancorate prin tiranţi (fig.3.27.b).

Este necesar, ca la batere, să fie asigurat contactul între palplanşe, pentru a se elimina măsurile
suplimentare de etanşare a rosturilor, în scopul evitării antrenării materialului din spate sau
prevederea unei umpluturi din piatră brută şi spartă, cu respectarea regulilor filtrului invers.

Pentru înălţimi mici se pot utiliza piloţi bătuţi la 1 2 m, între care se montează plăci prefabricate. În
spate se va realiza o umplutură din material granular.

Anexa
MATERIALE PENTRU ÎNIERBÂRI, BRĂZDUIRI ŞI PLANTAŢII

Seminţele folosite pentru înierbări vor fi de lucerna, trifoi galben, pir, troscot etc, folosindu-se în
general amestecuri într-o anumită proporţie în funcţie de natura terenului, aceasta prezentând o
siguranţă mai mare pentru încolţire.

În continuare se dau câteva amestecuri tipice de ierburi folosite pentru anumite soluri:

Soluri nisipo-argiloase şi argiloase

Bucăţel alb (Agrostis alba) 30 % 4,5 kg/ha în amestec
Firuţă (Poa pratensis) 40 % 7,2 kg/ha în amestec
Trifoi roşu (Trifolium incarnatum) 10 % 3,1 kg/ha în amestec
Trifoi alb (Trifolium repens) 10 % 1,5 kg/ha în amestec
Lucernă galbenă (Medicago lupulina) 10
2,2 kg/ha în amestec
%
Soluri mai grele (argilă uscată)
Trifoi alb (Trifolium repens) 15 % 2,25 kg/ha în amestec
Lucernă galbenă (Medicago lupulina) 15
3,3 kg/ha în amestec
%
Bucăţel alb (Agrostis alba) 30 % 4,5 kg/ha în amestec
Raigras (Lolium perene) 40 % 19,2 kg/ha în amestec

În lipsa acestor seminţe se pot recomanda şi următoarele amestecuri simple pe solurile nisipo-
argiloase:

1) obsigă (Bromus inermis) 60 % 24,6 kg/ha in amestec;

2) ghizdei (Lotus corniculatus) 40 % 6,8 kg/ha in amestec;

3) pir târâtor (Agropyrum repens) 50 % 20,5 kg/ha in amestec;

4) obsigă (Bromus inermis) 50 % 20,5 kg/ha in amestec;

5) iarba câinelui (Cynodon dactylon) 50 % stoloni; trifoi (Trifolium fragiferum) 50 % 15,5 kg/ha in
amestec;

4) pir târâtor (Agropyrum repens) 50 % 20,5 kg/ha in amestec;iarba câinelui (Cynodon dactylon) 50 %
stoloni.

Unii autori recomandă folosirea unui amestec de ierburi alcătuit din minimum trei sorturi multianuale:

o graminee rezistente la erodare:

o timoftică (Phleum pratense);
o păiuş de livadă (Festuca pratensis);
o pir obişnuit (Agropyrum);
o raigras (Lolium perenum);
o rostogol (Echinops sphaerocephaius).
o graminee cu rădăcină adâncă:
o obsigă (Bromus inermis);
o păiuş roşu de livadă (Festuca rubra);
o firuţă (Poa pratensis);
o bucăţel alb (Agrostis alba).
o plante leguminoase cu tulpină:
o trifoi roşu (Trifolium incarnatum);
o lucerna (Medicago sativa);
o sparceta (Anobrychis sativa).

În general, condiţiile unui bun amestec cer ca el să conţină plante potrivite terenului şi climatului, să
nu conţină plante cu diferenţe mari de înflorire şi durată.

Denumirea în Denumirea în
Caracteristici, condiţii
limba română limba latină
Arbore; creşte repede; foarte puţin
Cenuşar Dilantus
pretenţios faţă de sol; rezistă la
(oţetar) glaudulosa
secetă
Arbust; nepretenţios faţă de sol;
Cătină de Lycium
creşte în soluri nisipoase sau
garduri barbatum
sărate; rezistă la secetă şi ger
Arbore; rezistent la ger; creşte în
Mălin Moack Padus Moackii
terenuri umede
Arbore; creşte repede; rezistent la
Mălin american Padus serotina
secetă
Padus Arbore; creşte repede; rezistent la
Mălin american
Virginiana secetă, ger şi agenţi dăunători
Arbust; creşte repede; nepretenţios
Paliurus
Păliur faţă de sol; rezistent la secetă;
aeulealus
rezistenţă mică la ger

Iasomie Philadelphus Arbust; nepretenţios faţă de sol; nu

comună coronarius suportă seceta; rezistent la ger

Pin negru Pinus austriaca Arbore; creşte repede; rezistenţă la

ger şi la secetă; nepretenţios faţă de
sol
 Porumbar Prunus spinosa Arbust; creşte încet; puţin pretenţios
faţă de sol; rezistent la secetă
Salcâm Robinia Arbore; creşte repede; rezistent la
pseudoaccacia secetă şi ger; nepretenţios faţă de
sol

Salcie Salix caprea Arbore; creşte repede; puţin

căprească pretenţios faţă de sol

SISTEME DE CONSOLIDARE A TALUZURILOR PRIN BRĂZDUIRE

Şl ÎNSĂMÂNŢARE

Ramblee Deblee
Natura
înălţimea taluzului H
pământului
de pe taluz 2m<H
H<2m 2m<H<4 m H>4m H<2m H>4m
<4 m
Nisipuri
fine şi
Brăzduire pe toată suprafaţa Brăzduire pe toată suprafaţa
nisipuri
prăfoase
Nisipuri îmbrăcare Brăzduire în
argiloase cu carouri Brăzduire în
şi Brăzduire Brăzduire
pământ îmbrăcate carouri, îmbrâcare
pământuri vegetal şi cu pământ pe toată pe toată
cu pământ vegetal
suprafaţa suprafaţa
însămân- vegetal şi şi însâmânţare
prăfoase ţare însâmânţare
Argile
Îmbrăcare
Brăzduire
nisipoase Imbrăcare cu pământ cu pământ Brăzduire pe
pe toată
sau vegetal şi însâmânţare vegetal şi toată suprafaţa
suprafaţa
însâmânţare
prăfoase
[top]

CAPITOLUL 4

Protecţii ale fundului albiei

Protecţia fundului albiei poate rezulta necesară, în următoarele situaţii:

o în zona infrastructurii podurilor unde, în zona de influenţă a acestora se produc

modificări în hidraulica râului, în sensul creşterii vitezei curentului care produce afuieri
ce periclitează stabilitatea pilelor şi culeilor;
o în zona unor lucrări de apărare existente, periclitate de afuieri în urma coborârii
cotelor talvegului.

Lucrările de regularizare sau de protecţie care se prevăd în zona podurilor, nu trebuie

să înrăutăţească condiţiile de scurgere a apelor pe sub pod şi nici să sporească vitezele curentului,
până la valori ce ar putea produce afuierea infrastructurii podului.
De aceea, este necesar ca la proiectarea lucrărilor de protecţie din zona podurilor, să se ţină seama
de remu şi de afuierile la pod în regim regularizat, conform "Normativului departamental privind
proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor"-PD95. Protecţia lucrărilor se va realiza prin:

o protecţia locală a infrastructurii podurilor;

o protecţii ale fundului albiei.

4.1. Protecţia locală a infrastructurii podurilor

În situaţiile în care afuierile la pilele şi culeile unui pod sunt relativ mici, dar nestabilizate şi care pot
afecta stabilitatea construcţiei, sunt necesare lucrări de protecţie locale ale acestora. Aceste lucrări
trebuie să fie elastice şi vor fi constituite din saltele (din gabioane, fascine, geosintetice),
anrocamente, saci din geosintetic umpluţi cu nisip, gabioane placate eventual cu beton etc. (fig.4.1)

În funcţie de natura terenului şi de viteza curentului, se va adopta tipul de saltea din jurul cuzineţilor
pilelor.

4.2. Protecţii ale fundului albiei

Pentru limitarea eroziunilor talvegului, se utilizează pragurile de fund amplasate perpendicular pe

direcţia de curgere a curentului. în funcţie de poziţia coronamentului faţă de nivelul fundului albiei,
aceste lucrări se clasifică astfel:

o praguri de fund îngropate la nivelul talvegului;

o praguri de fund deasupra talvegului.

4.2.1. Praguri de fund îngropate

Aceste lucrări au coronamentul situat la nivelul teoretic al fundului albiei sau puţin mai jos, fiind
constituite din anrocamente, fascine, gabioane etc. Acest tip de prag nu modifică secţiunea de
curgere sau profilul în lung al albiei, având numai rolul de consolidare a fundului cursului de apă.

Amplasarea lor se face la distanţe variind între 30÷100 m în aliniament, iar în curbe primul prag la
începutul curbei, ultimul la sfârşitul curbei, iar cele intermediare la distanţe de cca. 1,5 ori lăţimea
albiei la fund.

Dacă sunt prea distanţate, ele nu opresc afuierile. Dacă debitul solid este redus, se
formează adâncituri în aval de fiecare prag, care sunt mai reduse în situaţiile cu praguri apropiate.

Încastrarea în maluri se va face pe o lungime de cca. 3÷5 m.

Soluţia constructivă se adaptează situaţiei hidromorfologice şi geologice a cursului de apă. Astfel,

fixarea fundului albiei se poate realiza cu:

o prism de anrocamente, în cazul vitezelor mai mici de 2 m/s şi a unor afuieri reduse,
sub 1 m (fig.4.2.a);
o pinten de beton până la roca de bază, în cazul apariţiei acesteia la adâncimi sub 1,5
m faţă de talveg (fig.4.2.b);
o anrocamente stabilizate cu piloţi, în cazul afuierilor de peste 1 m (fig.4.2.c);
o saltele de gabioane, în cazul unor viteze de cea. 5 m/s, când se dispune local de
bolovani de râu în cantităţi suficiente. (fig.4.2.d).

4.2.2. Praguri de fund deasupra talvegului

Aceste lucrări au coronamentul deasupra talvegului, fiind constituite din anrocamente, saltele din
fascine, gabioane, beton simplu turnat în ploturi, casete prefabricate umplute cu beton sau
piatră brută.
Pragurile de fund se amplasează pe toată lăţimea albiei, de la un mal la celălalt, având coronamentul
mai ridicat către maluri decât spre firul apei, pentru a permite scurgerea apelor la debite minime (cu
asigurarea de depăşire de 80÷90 %). În acest sens, în zona firului apei se prevăd chiunete cu
secţiune trapezoidală sau dreptunghiulară.

Acest tip de lucrare, limitează eroziunile talvegului şi malurilor albiei râurilor, având o acţiune locală, în
amonte de prag. De aceea, se amplasează în aval de zona care se doreşte a fi stabilizată, având ca
efect micşorarea pantei hidraulice, deci a vitezei, obţinându-se în amonte o zonă cu depuneri de
material aluvionar.

4.2.2.1. Necesitatea pragurilor de fund deasupra talvegului

Pragurile de fund sunt lucrări prin care se modifică panta hidraulică a cursului de apă, prin realizarea
unor căderi concentrate locale (rupere de pantă), în scopul reducerii vitezelor şi preîntâmpinării
eroziunilor albiei.

Pragurile de fund sunt lucrări eficiente şi pentru protecţia infrastructurii podurilor.

Ruperea de, pantă,se. poate realiza prin una sau mai multe trepte, rezultate dintr-un calcul tehnico-
economic, prin compararea variantelor ce pot conduce la acelaşi rezultat.

Când este necesară împiedicarea eroziunilor pe un sector mai lung al cursului de apă şi se
utilizează mat multe trepte, trebuie ca lungimea biefurilor să fie suficient de mare, astfel încât la debite
mari, panta hidraulică să nu fie o succesiune de remuri, care să anuleze efectul treptelor de cădere, ci
să se obţină pante hidraulice reduse, apropiate de pantele geometrice.

4.2.2.2. Schema generală de amenajare a pragurilor de fund deasupra talvegului

Amenajarea unui prag de fund implică realizarea unui ansamblu de construcţii necesare disipării
controlate a energiei apei, dezvoltate prin deversarea lamei de apă şi anume: pragul propriu-zis,
bazinul disipator, pragul disipator (prag aval), rizbermă precum şi ziduri laterale de dirijare şi
încastrare în maluri a pragului.

Dimensionarea hidraulică şi de rezistenţă a pragului de fund propriu-zis şi a construcţiilor disipatoare,

se va face corespunzător acestei alcătuiri.

Se întâlnesc următoarele tipuri constructive, diferite din punct de vedere al calculului hidraulic:

- prag deversor cu profil practic:

 - curbiliniu:

 fără vacuum
 cu vacuum

 - poligonal.

- prag lat.

Disiparea energiei va avea loc în mod diferit (fig.4.3):

o zona1 - pe paramentul aval al pragului de fund, cu cantitatea hr1

o zona2 - în bazinul disipator, prin producerea saltului hidraulic, cu cantitatea hr2;
o zona3 - în aval de bazinul disipator, cu cantitatea hr3

Bazinul disipator poate fi realizat prin:

 o adâncire faţă de talveg (cu bazin);
o cu prag deversor (în aval) înălţat deasupra talvegului;
o cu bazin şi cu prag în aval.

În continuarea bazinului disipator este necesară o rizbermă, care să protejeze contra eroziunilor
capătul aval al lucrării, la reintrarea cursul natural al râului.

Lateral, adiacente celor două maluri, se vor realiza în principiu, ziduri de dirijare a cursului de apă.

4.2.2.3. Principii de alcătuire a pragurilor de fund deasupra talvegului

La proiectarea pragurilor de fund, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

o poziţionarea convenabilă a pragului, astfel încât să se obţină colmatarea zonelor ce

trebuie protejate, iar la ieşirea de pe prag, cursul de apă să reintre în albia
naturală fără a produce eroziuni accentuate în alte zone. Distanţa faţă de
infrastructura podurilor pentru apărarea cărora se prevăd în general praguri de fund,
se recomandă să fie de 20÷40 m;
o realizarea unei pante geometrice, care să asigure protejarea lucrărilor supuse
eroziunilor;
o disiparea totală a energiei rezultate prin deversare până la ieşirea din rizbermă;
o încastrarea corespunzătoare a pragului de fund în malurile cursului de apă;
o cota superioară a pragului trebuie să nu fie mai jos, în cazul protejării infrastructurii
podurilor, de nivelul rostului dintre fundaţia şi elevaţia pilelor, încât să asigure
colmatarea albiei în zona acestora;
o în cazul cursurilor care la ape mici au debite şi niveluri scăzute, apele pot fi
direcţionate spre centrul deschiderii (fig.4.4). Aceasta se poate realiza prin:

o proiectarea coronamentului cu pante spre mijlocul deschiderii;

o prevederea unei decupări dreptunghiulare sau trapezoidale (chiuneta) în
coronamentul pragului, cu înălţimea de 30-50 cm, cu secţiuni corespunzătoare
debitului.

o înălţimea pragurilor este recomandabil să nu depăşească 3,0 m, realizându-se mai

multe trepte, după caz;
o profilul pragului se recomandă a fi curbiliniu cu vacuum, pentru înălţimi cuprinse între
1,0 şi 3,0 m şi poligonal, pentru înălţimi de până la 1,0 m;
o bazinele disipatoare pot fi simple, cu suprafaţa lisă sau complexe, cu dinţi disipatori;

Se pot folosi la capătul bazinelor şi praguri şicanate, care au în special rolul de uniformizare a
distribuţiei vitezelor curentului. Ele sunt deosebit de utile când este asigurată racordarea cu salt înecat
independent de prezenţa lor.

Se recomandă ca înălţimea acestor praguri să se ia egală cu 1/12+1/24, din mărimea căderii, iar
celelalte dimensiuni conform fig.4.5, unde he este adâncimea contractată şi h"c este adâncimea
conjugată în salt.

Un element de disipare eficient îl constituie dinţii de o construcţie sau alta, prevăzuţi pe traseul lamei
deversante. Efectul de disipare al acestora depinde atât de formă, cât şi de amplasarea lor reciprocă,
care pentru lucrări importante trebuie stabilite prin încercări pe model la scară redusă.

Se pot realiza şi căderi (bazine disipatoare) în cascadă. Acest tip de disipator este foarte sigur
dacă este dimensionat corect.

o pragul disipator poate avea profil dreptunghiular;

o în cazul existenţei unor specii de peşti, care trebuie să migreze în amonte, se vor
prevedea scări de peşti;
 o fundarea adecvată care poate fi directă sau indirectă, corespunzătoare naturii
terenului;
o cota de fundare directă va fi în roca de bază, dacă aceasta se află la o adâncime
convenabilă, practic cei mult 3,0 m sub talveg şi cel puţin adâncimea de îngheţ sub
talveg;
o încastrarea umerilor pragului, pentru a împiedica crearea de curenţi, care să erodeze
malul şi lucrarea să fie ocolită;
o împiedicarea antrenării de material din terenul de fundaţie, ca urmare a fenomenului
de filtraţie a apei pe sub lucrare, datorat sarcinii hidraulice creată prin diferenţa de
nivel între amonte şi aval. În anumite zone, de obicei restrânse, pot apărea fenomene
de dislocare a particulelor de pământ cu efecte extrem de periculoase pentru
stabilitatea terenului de fundaţie.

Soluţiile de împiedicare a antrenării de material pot fi:

o ecrane de etanşare sau pinteni, până la un strat impermeabil, care să nu

permită infiltrarea apei;
o ecrane sau pinteni, care să lungească drumul apei de infiltraţie, scăzând valoarea
vitezelor în terenul de sub lucrare;
o saltele impermeabile în amonte sau în aval, care să lungească drumul apei de
infiltraţie;
o filtre inverse care să intercepteze traseul infiltraţiilor.

[top]

CAPITOLUL 5

Lucrări de regularizare de albii cu caracter local

5.1. Principii generale

Prin lucrări de regularizare sau rectificări de albii se înţeleg acele lucrări care, acţionând simultan
asupra traseului în plan, asupra secţiunilor de scurgere şi profilului longitudinal al cursului de apă,
conduc la obţinerea unei albii stabile, cu scurgere cât mai uniformă şi cu variaţii cât mai mici ale
vitezei.

Acestea sunt lucrări cu caracter activ, care construindu-se în albie, influenţează în mod activ curentul,
schimbând caracteristicile acestuia, după necesităţi.

Lucrările de regularizare cu caracter local comportă în general, întocmirea de scheme complexe. Ele
sunt indicate în cazurile când albiile cursurilor naturale devin instabile, curgerea făcându-se pe mai
multe braţe, provocând meandre cu concavităţi pronunţate şi în consecinţă erodări şi prăbuşiri ale
malurilor (fig. 5.1).

La proiectarea lucrărilor de regularizare cu caracter local, se vor respecta următoarele principii:

o scurgerea pe tronsonul regularizat să nu prezinte diferenţe prea mari faţă de regimul

de scurgere iniţial;
o să reprezinte o secţiune stabilă, capabilă să transporte debite curente, cu minimum
de deformări în albie;
o să asigure scurgerea debitelor cu asigurarea cerută, în condiţii de
viteză superioară vitezei de depunere;
o capetele tronsonului regularizat să se racordeze hidraulic în amonte şi aval, evitându-
se schimbările bruşte de secţiune, racordări în unghiuri sau cu teşituri pronunţate,
care ar putea duce la formarea de anafoare;
o noul traseu să se înscrie cât mai bine peste cursul natural pentru a reduce cât mai
mult volumul lucrărilor.
Se recomandă ca raza minimă a curbelor de regularizare să îndeplinească condiţia:

3,5B<R<8B, (5.1)

în care:

B = lăţimea albiei regularizate la debitul corespunzător Qp%;

R = raza minimă a curbei de rectificare (m).

Racordarea între două curbe consecutive se va face prin aliniamente de lungime minimă (Lr>1,5B).

Adâncimea medie într-un sector se calculează cu relaţia:

(m), (5.2)

în care:

hmc= adâncimea medie în curbă (m);

hm = adâncimea medie de regularizare în sectorul rectiliniu (m);

kt = coeficient în funcţie de raportul B/R, conform tabelului 5.1;

B = lăţimea medie a albiei minore în sectorul rectiliniu (m);

R = raza de curbură a albiei minore (m).

VALORILE COEFICIENTULUI "kt"

(din Dan E. - pag.160; Manoliu I. - pag.118)

Tabelul 5.1

B/R 0 0,16 0,20 0,25 0,33 0,50 0,70 1,00

kt 0 0,60 0,60 0.65 0,75 0,85 2,00 -

5.2. Tipuri de lucrări de regularizare cu caracter local

Lucrările de regularizare ale cursurilor de apă se pot realiza prin:

o epiuri (pinteni);
o diguri longitudinale;
o diguri de închidere, traverse de compartimentare şi colmatare;
o diguri în albia majoră;
o străpungeri sau tăieri de coturi.

5.2.1. Epiuri

Epiurile sunt lucrări cu caracter activ, dispuse cu un cap încastrat în mal şi care înaintează transversal
albiei, constituind obstacole în calea apei şi care produc un regim de viteze care descreşte de la cap
spre rădăcină şi conduc la o schimbare a direcţiei curentului în vecinătatea lor, având ca efect
colmatarea parţială a spaţiului dintre ele (fig. 5.2).

Epiurile se folosesc în mod curent pentru:

o calibrarea albiei în vederea realizării secţiunii regularizate;

o refacerea şi protecţia malurilor surpate;
o îndepărtarea bancurilor şi îmbunătăţirea traverselor;
o activarea unuia dintre braţe şi închiderea braţelor secundare;
o dirijarea curentului din zona malurilor către firul apei, pentru a opri erodarea.

Având în vedere, modificarea direcţiei curentului produsă de lucrările transversale în apropiere de un

pod, este necesar să se aplice o soluţie combinată, utilizând şi lucrări longitudinale de dirijare.

Epiurile pot fi insumersibile sau mai obişnuit submersibile, pentru ape mici şi mijlocii. Prin utilizarea
epiurilor submersibile se evită supraînâlţârile supărătoare ale nivelului apelor mari, iar efectul
îngustării secţiunii albiei şi de frânare a curgerii, se fac mai puţin simţite la niveluri înalte.

Epiurile pot fi realizate în etape, atât ca lungime cât şi ca număr, urmărind efectul realizat şi făcând
ulterior completările necesare.

Epiurile construite pe un curs de apă încărcat cu aluviuni, accentuează tendinţa de colmatare şi vor fi
rapid înglobate în aluviuni. Ele sunt astfel recomandate, dacă obiectivul lucrărilor este acela de a
accelera colmatarea.

În cazul cursurilor de apă sărace în aluviuni şi cu putere de erodare, epiurile nu asigură stoparea
eroziunii. Dacă sunt suficient de rezistente, ele reduc lăţimea secţiunii pe care se produce coborârea
generală a patului albiei. Această coborâre este mai importantă faţă de situaţia în care nu sunt
realizate epiurile. Astfel, cursul de apă continuă să-şi excaveze albia.

Urmare interacţiunii dintre epiu şi curent, apar următoarele fenomene:

o la ape joase, fără deversare, se formează turbioane cu ax vertical (fig. 5.3.a);

o în cazul deversării se formează un turbion cu ax orizontal, care se suprapune cu
primele (fig.5.3.b).

Efectul cel mai important se înregistrează în zona capului epiului, imediat în aval, unde se produc
afuieri. Curentul de fund, încărcat cu aluviuni este dirijat spre mal şi încetinit în spaţiul dintre epiuri.
Aluviunile astfel antrenate, se vor depune în primul rând în lungul laturii amonte a fiecărui epiu.

În general, regularizarea albiei minore se face cu ajutorul epiurilor amplasate pe cele două maluri.
Totodată, dacă malul concav se aliniază liniei teoretice care asigură lăţimea necesară a albiei, nu se
recomandă amplasarea de epiuri pe acest mal. Poziţionarea de epiuri pe malul convex poate provoca
atacarea malului opus, care trebuie astfel prevăzut cu o protecţie adecvată.

Pe cursurile de apă cu pante mari şi o puternică mişcare a aluviunilor, nu se recomandă regularizarea

cu epiuri, care în acest caz au o acţiune locală, de protecţie a malurilor. Asupra evoluţiei patului,
epiurile situate pe râurile cu viteze mari au mai mult o acţiune perturbatoare, decât de stabilizare.

În curbe cu raze mici, epiurile nu dau rezultate bune, mai eficiente fiind digurile longitudinale cu
traverse de colmatare. De asemenea, nu se vor prevedea epiuri în zonele de trecere de la o porţiune
în aliniament la curbă, în aceste cazuri utilizându-se diguri de dirijare cu traverse de legătură la cap.

Folosirea izolată a epiurilor nu se recomandă, deoarece avantajele locale obţinute prin construcţia lor
sunt însoţite de regulă de o înrăutăţire a condiţiilor de scurgere pe o distanţă apreciabilă, atât în
amonte cât şi în aval. De aceea, construcţiile transversale se utilizează, numai atunci când frontul
lucrărilor de regularizare sau de apărare este mai mare, preferându-se digurile longitudinale de
dirijare dacă acest front este scurt.

5.2.1.1. Traseul în plan

În general, epiurile sunt dirijate spre amonte (epiuri înclinate). Curentul care le deversează, tinde
să capete o direcţie perpendiculară pe cea a epiului, ceea ce are ca efect dirijarea apei spre mijlocul
cursului de apă. O astfel de dispunere favorizează de asemenea, la ape mari, devierea aluviunilor
din şenal, spre zonele dintre epiuri. Unghiul de înclinare, faţă de direcţia curentului, variază între 65°
şi 80°. În curbe, pe malul convex, înclinarea este de 85° până la 90° şi de cea. 75° pe malul concav
(fig.5.4).

În cazul epiurilor dirijate spre aval (epiuri declinate), se observă un curent longitudinal pe partea din
amonte, care uneori impune adoptarea unei protecţii până la mal. Acest traseu este mai puţin eficient
pentru protecţia malurilor faţă de cel cu epiuri dirijate spre amonte. Soluţia se recomandă atunci când
se prevede "excavarea" unui şenal drept într-o secţiune lărgită prin eroziunea malurilor, prin crearea
unor viteze mari ce pot antrena materialul de fund. Unghiul epiurilor înclinate spre aval este de
95°÷105° (fig.5.4).

O soluţie intermediară o reprezintă epiurile perpendiculare pe axul curentului, care au şi avantajul

unor lungimi mai scurte, (fig. 5.4)

Lungimea epiurilor se adoptă în funcţie de condiţiile locale, dar nu va depăşi 0,3 lăţimi de albie
regularizată.

Epiurile pot fi lungi sau scurte, după cum raportul, dintre lăţimea albiei şi proiecţia epiului pe direcţia
perpendiculară pe curent, este mai mare sau mai mic decât 0,25. Epiurile scurte au cea mai mare
aplicabilitate şi servesc mai mult la calibrarea secţiunii. Epiurile lungi sunt mai utilizate pe cursul
mijlociu şi inferior al râului şi pot schimba considerabil condiţiile iniţiale de scurgere, datorită îngustării
apreciabile a secţiunii active de curgere şi a deplasării axului dinamic al curentului.

In porţiunile rectilinii, epiurile se aşază astfel, ca direcţiile lor, luate două câte două să se intersecteze
în axul albiei regularizat. (fig.5.5)

În curbe, bisectoarea unghiului format de direcţiile a două epiuri situate faţă în faţă, se recomandă să
facă un unghi de cea. 10° cu tangenta la axul albiei, dusă in punctul de intersecţie, (fig.5.4)

5.2.1.2. Distanţa dintre epiuri

Această distanţă se determină în funcţie de lăţimea albiei şi lungimea epiului. Epiurile cu aceeaşi
lungime sunt mai distanţate într-o albie largă, decât într-una îngustă la un debit echivalent.
Eficacitatea unui sistem de epiuri va fi maximă dacă distanţa dintre acestea este de cea. 1,5÷2 ori
lungimea medie a epiurilor succesive. La malurile convexe, distanţa este mai mare, de 2÷2,5 ori
lungimea epiului, spaţiul fiind mai redus pe tronsonul amonte faţă de cel aval. Pe malurile concave,
distanţa este aproximativ egală cu lungimea epiului şi capătă valori intermediare în zona de inflexiune.
Nu trebuie să se urmărească obţinerea de economii prin distanţarea epiurilor, întrucât dacă nu
conlucrează suficient unul cu altul, cheltuielile de întreţinere devin mai mari decât economia care se
realizează la construcţie.

Dacă lungimea, epiului este mai scurtă decât 1,5 ori lungimea activă, rădăcina trebuie bine
consolidată, iar malul trebuie apărat pe o lungime de cca.20÷30% din distanţa dintre epiuri.

Pentru a evita antrenarea de curent a depunerilor dintre epiuri, în acest spaţiu se vor prevedea
garduri de nuiele verzi sau plantaţii.

Distanţa dintre epiuri se stabileşte pe baza cercetărilor teoretice, combinate cu încercări pe modele.
Punând condiţia ca incidenţa curentului deviat în epiul următor, din aval, să se facă la 1/3 I, măsurat
de la mal, pentru a avea garanţia că epiurile nu vor fi afuiate la rădăcină (curentul deviat făcând un
unghi de 6° 9° cu cel principal), distanţa dintre epiuri rezultă:

o pentru epiurile declinate (fig. 5.6.a):

de unde:

, iar

(5.3)

Pentru cazul când

- pentru epiurile înclinate (fig.5.6.b):

şi

(5.4)

Pentru ,

Deci formula generală, pentru determinarea distanţei dintre epiuri şi pentru a avea garanţia
că rădăcina epiurilor nu va fi afuiată, este:

(m) (5.5)

Semnul minus se ia pentru epiurile înclinate, iar semnul plus pentru cele declinate.
 - pentru epiurile perpendiculare pe mal:

(5.6)

Când epiurile se amplasează în curbă, unghiul se ia în raport cu tangentele la curbă în vârful epiurilor.

Din practică, orientativ se recomandă următoarele distanţe:

o în concavităţi: L = br; (5.7)

o pe planuri convexe: L = (1,5…2) br; (5.8)
o trecerea de la o curbă ia un aliniament:

(5.9)

unde:

L = distanţa dintre epiuri;

br = lăţimea traseului regularizat.

Când dintr-un studiu tehnico-economic rezultă necesitatea etapizârii lucrărilor de regularizare, în

primă fază se vor prevedea epiuri la distanţe de 4 I, cu posibilitatea de îndesire ulterioară.

5.2.1.3. Forma epiurilor

Forma epiurilor se adoptă astfel încât efectul de colmatare să fie cât mai eficient.

De regulă, epiurile sunt rectilinii dar, se pot adopta trasee în formă de cârlig, pentru a reduce efectul
de antrenare, spre albie, a aluviunilor depuse. Această soluţie, permite distanţarea epiurilor cu
lungimea tronsonului din zona capului, (fig 5.7)

De asemenea, dacă se constată că epiurile destinate regularizării unui tronson al râului sunt prea
distanţate şi trebuie îndesite, se poate aplica soluţia prin realizarea unui tronson longitudinal amplasat
spre cap, puţin retras spre mal şi dirijat spre amonte, (fig.5.8). Construcţia acestui tronson poate fi mai
puţin robustă.

În acelaşi scop, se pot realiza epiuri unite printr-un dig longitudinal, retras faţă de cap, formându-se
astfel alveole, în care aluviunile sunt maii bine reţinute la ape mari.

5.2.1.4. Alcătuirea epiurilor

Din punct de vedere constructiv, la un epiu se deosebesc: capul, corpul şi rădăcina, (fig.5.9).

Epiurile masive sunt destinate în principal modificării direcţiei curentului, îndepărtându-l de mal şi sunt
utilizate, mai ales pe râurile ce transportă mai mult nisip, pietriş şi bolovăniş, decât aluviuni în
suspensie. Aceste epiuri sunt supuse acţiunii curentului şi trebuie să reziste deversării apei peste
coronament. Pe unele cursuri de apă, scurgerea gheţurilor produce solicitări prin frecare, aderenţă şi
izbire, ceea ce impune realizarea unor suprafeţe cu rugozităţi cât mai mici.

Epiurile masive rezistă solicitărilor prin greutatea proprie. Unele soluţii prevăd, în lungul epiului
"traverse" la fiecare 3÷5 m, prin care se limitează extinderea eventualelor deteriorări.
Epiurile pot fi deformabile. astfel că energia se disipă în parte prin deformaţia profilului şi frecarea
dintre elementele componente. Este necesar să se realizeze o compactitate cât mai mare şi vor fi
evitate deformaţiile excesive, utilizând elemente cu dimensiuni mai mari.

Dacă epiul alcătuit din material grosier este fundat pe un material fin, acesta poate fi antrenat prin
infiltrarea aluviunilor, ceea ce produce afundarea lucrării. în acest caz este necesară realizarea la
bază a unui filtru invers.

Partea cea mai vulnerabilă a epiului o constituie taluzul capului care trebuie protejat corespunzător,
iar la bază va fi prevăzută o saltea de protecţie, contra afuierilor. În această zonă este
necesară întreţinerea periodică, prin completare cu anrocamente.

Epiurile submersibile depăşesc de regulă nivelul etiajului convenţional cu 0,2÷0,5 m. Dacă sunt prea
înalte, se reduce capacitatea de transport a secţiunii la ape mari. Capul epiului poate fi mai ridicat cu
cca.50 cm pentru a compensa efectul afundărilor cauzate de afuieri.

Epiurile având capul sub nivelul apelor mici, se numesc epiuri de fund.

În profil longitudinal, epiul submersibil are o pantă redusă, de 1:50÷1:200, sau o succesiune de
paliere, decalate cu trepte de cea. 50 cm. La epiurile insubmersibile, coronamentul este orizontal.
Panta capului epiului spre albie va fi de 1:4÷1:5, până la 1:10÷1:20, în cazul prelungirii cu epiu de
fund (fig.5.10).

Lăţimea coronamentului epiului variază de la 1,0÷3,5 m, mărindu-se de 1,2÷2 ori în zona capului.
Dimensionarea se va face ţinând cont şi de condiţiile de execuţie şi întreţinere.

Pantele taluzelor corpului epiului submersibil, variază între 1:1 şi 1:3. Paramentul aval trebuie
să aibă o pantă mai lină, pentru a reduce efectul de afuiere al acestuia, care se constată la
deversarea coronamentului. La epiul insubmersibil pantele sunt egale.

Secţiunea transversală a epiului este alcătuită dintr-un nucleu din anrocamente protejat spre exterior
cu elemente de dimensiuni mai mari sau aşezate pereat. În stratul de protecţie nu se recomandă
utilizarea bolovanilor de râu, întrucât conlucrarea dintre aceştia este mai puţin eficientă. Corpul epiului
poate fi de asemenea realizat din gabioane, blocuri din beton articulate, pachetaje din fascine sau
combinaţii ale acestora. Nucleul poate fi alcătuit şi din material mai mărunt, necoeziv, situaţie în care
protecţia taluzelor trebuie tratată corespunzător.De asemenea, pot fi utilizaţi saci din material
geosintetic umpluţi cu nisip, cu protecţie din anrocamente pe exterior (fig. 5.11).

La baza epiului se prevede o saltea care să poată urmări adâncirea fundului albiei produsă de afuieri.
Această saltea va fi mai extinsă în zona capului şi va depăşi limitele construcţiei cu cea. 5 m spre
aval şi amonte şi cu cea. 8 m spre talveg.

Rădăcina epiului se încastrează în mal suficient de adânc, pentru a evita riscul ocolirii printr-un curent
lateral. Rădăcina se construieşte în săpătură şi are lungimea variind între 5÷10 m, mai mare la
malurile abrupte.

Când malurile sunt afuiabile şi direcţia curenţilor la diferite niveluri este variabilă, este necesar să se
construiască şi o scurtă apărare de mal în amonte şi eventual în aval, pe cea. 5÷10 m, în funcţie de
distanţa dintre epiuri şi natura terenului. La malurile neinundabile, consolidarea se prelungeşte cu 0,5
m peste nivelul apelor mari. În cazul malurilor inundabile, apărarea se întinde şi pe partea orizontală a
malului pe cca. 2÷3 m lăţime.

Pe cursurile de apă relativ lente, care transportă aluviuni în suspensie, se pot folosi eficient epiurile
permeabile. Acestea sunt formate din cleionaje, piloţi sau elemente prefabricate, scopul principal fiind
acela de a reduce viteza apei .şi a accelera depunerea sedimentelor, realizând în mod natural
ridicarea fundului albiei şi colmatarea malurilor.
5.2.2. Diguri longitudinale

Digurile longitudinale sunt construcţii masive de regularizare prevăzute în albie, cu caracter pasiv,
având ca scop apărarea malurilor (diguri de apărare), sau dirijarea cursului de apă pe un nou traseu
(diguri de dirijare). Aceste diguri dirijează curentul într-o manieră progresivă, ceea ce nu
realizează epiurile.

Digurile de apărare a malurilor sunt lucrări de fixare şi apărare a concavităţilor traseului regularizat.
Digurile se vor racorda cu malul în zonele stabile ale acestuia.

Digurile de dirijare se prevăd atunci când se impune dirijarea controlată a curentului pe sub poduri
sau pentru atenuarea confluenţei a două cursuri de apă, până la realizarea paralelismului între firele
de curent (fig.5.12).

Digurile de dirijare din dreptul podurilor se vor racorda cu aripile sau cu sferturile de con ale acestora.
În cazul culeilor cu fundaţii ameninţate de afuieri, digurile vor îmbrăca fundaţia culeei.

Digurile longitudinale pot fi:

o submersibile cu sau fără traverse de consolidare şi colmatare (fig. 5.13 a, b);

o insubmersibile (fig. 5.13 c).

Construcţia digurilor longitudinale are ca urmare, îngustarea secţiunii de curgere a albiei şi creşterea
vitezelor. În acest sens, digurile trebuie să fie asigurate pe latura dinspre curent, cu elemente de
construcţie corespunzătoare, pentru a rezista în bune condiţii forţei de antrenare a curentului,
gheţurilor, afuierilor etc.

Digurile se vor prevedea cu o bază elastică pentru preluarea eventualelor mişcări ale fundului albiei şi
cu un taluz mai lin pe latura dinspre uscat, pentru a nu se produce erodarea acesteia la deversarea
de către apele de viitură.

În funcţie de natura şi stabilitatea fundului albiei, digurile longitudinale se pot executa din aceleaşi
elemente ca şi corpul epiurilor. Astfel, în cazul albiilor cu funduri stabile se pot utiliza diguri alcătuite
din piatră, blocuri de beton pe pat de anrocamente, saci din material geosintetic umpluţi cu nisip şi
protejaţi cu anrocamente, pachete de fascine etc (fig.5.14.a,b). Se recomandă ca elementele alcătuite
din saltele de fascine să fie aşezate sub nivelul apelor mici, pentru a nu putrezi.

Pe funduri afuiabile şi mai puţin stabile, corpul digului este fundat pe saltele din fascine, gabioane,
sau material geosintetic (fig.5.14.c).

Digurile longitudinale se vor încastra cu capul amonte în mal, pe o lungime de cel puţin 5 m, iar capul
aval se va face mai rezistent sau se va lega de mal printr-un dig - traversă.

Din punct de vedere funcţional, digurile nu sunt la fel de suple ca şi epiurile.

Pentru a corecta o secţiune care a devenit prea îngustă, digul trebuie să fie distrus şi reconstruit.
Dacă epiurile pot fi realizate în etape, digurile îşi îndeplinesc rolul numai dacă sunt complet terminate.

Pentru a asigura refacerea malului erodat, între acesta şi digul longitudinal submersibil, se pot
executa traverse de colmatare sau compartimentare, realizate cu o pantă către digul longitudinal. În
punctul de racordare cotele sunt egale.

Traversele se execută pe acelaşi principiu ca şi epiurile (fig. 5.15 a.b). În cazul unor terenuri slabe şi
la baza traverselor se vor prevede saltele (fig. 5.15 c.d.e). Distanţa dintre traverse va fi de cea. 1,5 ori
lungimea lor.
În cazul în care se renunţă la consolidarea malului şi la colmatarea zonei dintre dig şi mal, se vor
prevedea în mod obligatoriu diguri longitudinale insubmersibile chiar şi pentru apele catastrofale.

Spaţiul dintre dig şi mal se va umple cu pământ. În cazul digurilor cu parament vertical impuse de
limita zonelor locuite, se pot produce afuieri importante, ceea ce conduce la necesitatea unor fundaţii
adânci şi costisitoare. În acest sens, se prevăd spre firul apei, fundaţii destul de adânc încastrate în
albia râului, realizate din pereţi de palplanşe sau ecrane din beton (fig.5.16).

Cota digului insubmersibil se va prevedea cel puţin cu 1,0 m peste nivelul corespunzător debitului cu
asigurarea cerută.

5.2.3. Diguri de închidere

Digurile de închidere sau traverse de închidere sunt construcţii care barează albia de la un mal la
celălalt în vederea întreruperii totale sau parţiale a scurgerii apei pe un braţ al cursului de apă.
Digurile de închidere se vor încastra bine în maluri pentru, a evita ocolirea lor de către apele mari.

Cota coronamentului acestor diguri se va limita la nivelul corespunzător Qp% al apelor şi nu va depăşi
cota fundului albiei majore.

Coronamentul digurilor de închidere va fi orizontal. Aceste diguri se realizează din anrocamente din
piatră brută, blocuri de beton şi gabioane. Ca şi la celelalte lucrări, nu se recomandă utilizarea
bolovanilor de râu.

5.2.4. Diguri în albia majoră

Aceste diguri formează corpul drumului amenajat pe coronament.

Taluzul dinspre apă se protejează după principiile expuse mai sus. Digul va fi dimensionat conform
prevederilor PD 5 "Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea digurilor de apărare
împotriva inundaţiilor". Se vor avea în vedere posibilităţile de pierdere a stabilităţii prin eroziune,
infiltraţii prin terenul de fundare (fig.5.17), prin corpul digului sau deversare.

5.2.5. Străpungeri sau tăieri de coturi

Lucrările de străpungeri se aplică în cazul unor albii prea sinuoase.

Tăierea coturilor se realizează prin două procedee:

o săparea completă a unei albii noi, cu secţiunea de scurgere necesară;

o săparea numai a unui canal de străpungere, cu secţiunea redusă, cu posibilitate de
lărgire, prin autodragaj, până la lăţimea de regularizare, folosind capacitatea de
eroziune şi de transport a curentului.

Săparea completă a albiei, este un procedeu care se aplică, atunci când curentul de apă. nu are
capacitate suficientă de eroziune şi transport (terenuri coezive). Săpătura se realizează cu
excavatoare, drăgi, iar pământul se depune lateral sub formă de diguri, sau se transportă în albia
părăsită. La cele două capete ale străpungerii se lasă dopuri de pământ care se sapă în final, dar
numai după ce s executat şi apărările de mal.

Canalul de autodragaj se aplică în general în terenuri erodabile şi constă din săparea unui canal de
străpungere, de lăţime redusă, cca. 1/4÷1/6 din lăţimea secţiunii definitive, în funcţie de viteza
curentului şi compoziţia materialului în care se sapă noua albie. Canalul va avea cota fundului egală
cu cota proiectată a fund secţiunii integrale.

Coborârea de nivel, înainte de producerea afuierii fundului, se determină, orientativ, cu relaţia:

 (m) (5.10)

în care:

Δz= este coborârea de nivel (m);

i = panta suprafeţei libere a apei;

L = lungimea cursului (buclei), înainte străpungere BCD (m);

I = lungimea cursului după tăiere BD (m),

iar distanţa L pe care se întinde remul de coborâre se determină aproximativ şi acoperitor cu relaţia:

(m) (5.11)

în care:

i = panta suprafeţei libere a apei înainte de străpungere (m).

Determinarea mai exactă a acestor valori se face cu ajutorul unui calcul de remu.

Condiţia ca un canal de străpungere – pilot să se dezvolte prin autodragaj până la secţiunea de

echilibru este că:

şi (5.12)

unde:

V1= este viteza curentului în albia străpunsă pe traseul BD;

V2= este viteza curentului pe traseul BCD;

R1, R2= razele hidraulic

I şi L lungimile celor două trasee BD şi BCD. Altă condiţie necesară este ca efortul critic de eroziune

(târâre) să fie mai mic decât forţa de antrenare pe traseul BD.

(5.13)

la debitele lichide la care, pe traseul AB, curentul nu transportă aluviuni.

Eforturile critice de eroziune şi vitezele critice corespunzătoare se iau din tabelul 5.2.

EFORTURI CRITICE DE EROZIUNE (ANTRENARE) Şl VITEZELE CRITICE CORESPUNZĂTOARE

PENTRU DIFERITE MATERIALE

(din Moldoveanu I. - pag.53)

Tabelul 5.2

Viteza în m/s la
Efortul critic de
Nr. Natura eroziune fund
medie pe
crt. materialelor albiei Suprafaţă Vf=0,70
în profil
Vo
Vm=0,85Vo
Vm≈0,60Vo
0 1 2 3 4 5
Nisip cuarţos
1. 0,18..0,20 0.35 0.30 0.20
Φ0.20...0.40 mm
Nisip obişnuit Φ
2. 0,25...0.30 0.40...0,48 0.35...0.40 0.25...0,30
0.40. .1,00 mm
Nisip obişnuit Φ
3. 0,40 0.50 0.40 0,30
2 mm
Nisip dif.
4 0.60...0.70 0,55...0,85 0.45...0.70 0.30...0.50
Grăunţos
5. Argilă tare - 1.20 1.00 0.70
6. Nămol fin uşor 0,30... 0.50 0.35. .0.18 0,30...0,15 0.08...0,12
Lehm (lut)
7. 1,10 0,60 0.50 0.35
nisipos
8. Nisip argilos 0.10 0.60 0.50 0,35
9. Pietriş mărunt 1,25 0.95 0.80 0,53
0.80...
10. Pietriş mijlociu 4.50 0.95..1.20 0,55...0,70
1,00
11. Pietriş mare 4,80 1,60...2.25 1,40...1,90 1.00...1.35
12. Pietriş argilos 1.20...1.50 1,50 1,30 0.90
Pietre late
13. 4,80...5,60 - - -
calcaroase
14. Pietre colţuroase 3.50... 4,50 2.10 1.80 1.25
Pajişte cu iarbă
15. (dacă viitura este 2,00...3,00 - - -
de scurtă durată)
Pajişte (dacă
16. viitura este de 1,50...1.80 2.10 1.80 1.25
scurtă durată)
17. Îmbrăzduire cu
2.50...3.00 - - -
iarbă bine fixată
18. Conglomerate - 2.10 1.80 1.25
19. Roci stratificate - 2.50...2,75 2.00...2,25 1.80....1,40
20. Roci dure - 3,50...4,50 3,00...4.00 2.10..2,80

Siguranţa dezvoltării noului braţ se obţine în cazul în care debitul solid târât, calculat cu elementele
albiei pe traseul BD este mai mare decât debitul solid târât calculat pe traseul BCD.

Lucrările de protecţia malurilor canalului de străpungere, cât şi săparea canalului propriu-zis, se vor
prevedea să se facă la adăpostul unor dopuri de închidere de pământ la racordarea cu traseul iniţial
(vechi) conform fig. 5.18, dopuri ce se vor îndepărta în momentul dirijării apei pe noul traseu.

Pentru a ajuta dezvoltarea albiei pe traseul BD şi împotmolirea albiei pe traseul BCD, se vor prevedea
pe traseul BCD diguri de închidere (traverse) submersibile cu sau fără deschideri deversante.

Străpungerea canalului-pilot se va prevedea:

 o în axul traseului, când străpungerea se face în linie dreaptă (fig.5.19);
o în jumătatea fâşiei interioare, către malul convex, opusă concavităţii, în cazul
străpungerii curbei (fig.5.18).

[top]

CAPITOLUL 6

Calcule şi prescripţii de dimensionare

6.1. Lucrări de apărări, de sprijin şi de corecţie de albie

Pentru dimensionarea lucrărilor de apărări de maluri sunt necesare următoarele calcule:

o hidraulice, pentru stabilirea nivelurilor, vitezelor şi afuierilor;

o structurale, pentru dimensionarea elementelor componente ale lucrării;
o de stabilitate, pentru verificarea stabilităţii lucrării, faţă de acţiunile la care este
supusă.

6.1.1. Calcule hidraulice

Calculul hidraulic are drept scop determinarea:

- nivelurilor corespunzătoare debitelor de calcul în concordanţă cu clasa de

importanţa a lucrărilor hidrotehnice, conform STAS 4273-83 şi 4068/2-87;

- vitezei curenţilor pe cursul de apă, în diverse profiluri transversale.

Determinarea nivelurilor corespunzătoare debitelor maxime ale unui curs de apă este obligatorie
pentru fixarea liniei roşii a unei căi de comunicaţii şi a podurilor ce traversează cursul de apă.

Cunoaşterea vitezelor unui curs de apă în zonele în care sunt necesare lucrări de apărare, serveşte la
determinarea adâncimii de afuiere şi a forţei de antrenare a materialelor ce constituie patul albiei,
precum şi pentru determinarea presiunii hidrostatice şi hidrodinamice la care trebuie să reziste
construcţiile necesare apărărilor de mal.

Calculele hidraulice prezentate sunt minimale, ele putând fi completate cu calcule specifice din
literatură.

6.1.1.1. Determinarea caracteristicilor de curgere a apelor, în regim liber de curgere

Datele hidraulice de bază necesare pentru determinarea nivelurilor şi vitezelor de curgere

corespunzătoare debitelor maxime de calcul sunt:

o debite maxime de calcul cu asigurare p% (din studiul hidrologic);

o aria secţiunilor cursului de apă pe sectorul studiat (aria albiei minore şi aria albiei
majore la debitul cu asigurarea p%);
o panta hidraulică a cursului de apă pe sectorul studiat (%);
o coeficientul de rugozitate diferenţiat pe cele două albii, minoră şi majoră.

Relaţia generală între elementele hidraulice la curgerea apelor este:

 = debitul cursului de apă (mc/s) (6.1)

în care:

A = aria secţiunii de scurgere a albiei (mp);

= viteza medie (m/s); (6.2)

= coeficientul de viteză (coeficientul lui Chezy); (6.3)

P = perimetrul udat (m);

i = panta hidraulica;

= raza hidraulica (m);

n = coeficient de rugozitate al albiei care depinde de:

 - natura terenului din care este formată albia;

 - existenţa vegetaţiei;

 - forma albiei în plan;

 - scurgerea apei etc.

Pentru albii la care adâncimea medie (h) este mică în raport cu lăţimea albiei (B) ( ), în calcul
se admite: P = B şi R = h. (6.5)

Exponentul y din formula poate lua diverse valori, în funcţie de caracteristicile cursului de
apă.

- După Pavlovski:

(6.6)

În calcule se admit următoarele valori constante:

o y =1/6pentru cursuri de apă la şes;

o y =1/4pentru cursuri de apă la deal.

Pentru n > 0,08, valorile C se determină cu relaţia

 (6.7)

unde C1 corespunde pentru n=0,08 şi valoarea R dată

Aria secţiunii de curgere într-un profil, se va împărţi prin linii verticale, în arii corespunzătoare albiilor
majoră şi minoră (din partea stângă şi dreaptă a cursului) fig 6.1. Acestea la rândul lor mai pot fi
subîmpărţite în funcţie de coeficientul de rugozitate al perimetrul udat.

Panta hidraulică se determină din profilul longitudinal al nivelurilor maxime ale aceleiaşi viituri (fig.
6.2). Când aceste niveluri n-au putut fi identificate, panta hidraulică va rezulta ca raportul dintre
diferenţa de nivel a suprafeţei apei din două secţiuni stabile, cât mai depărtate şi distanţa dintre
aceste secţiuni, măsurată pe firul general al văii, la aceeaşi dată a citirilor pentru o situaţie oarecare.

(6.8)

în care:

h1= cota nivelului apei în secţiunea amonte a sectorului, faţă de un plan de referinţă;

h2= cota nivelului apei în secţiunea aval a sectorului, faţă de acelaşi plan de referinţă.

Coeficienţii de rugozitate se determină separat pentru albia minoră şi albia majoră.

Pentru determinarea corectă a coeficienţilor de rugozitate se vor examina cu mult discernământ

detaliile planului de situaţie, granulometria materialului, vegetaţia, forma albiei etc.

În cazul dispunerii de măsurători de debite şi pante ale suprafeţei libere a apei, pentru cel puţin trei
niveluri, valorile coeficientului de rugozitate se vor stabili trasând curba n = f (R).

În lipsa acestor măsurători, coeficienţii de rugozitate se vor lua din tabele 6.1,6.2, 6.3.

VALOAREA COEFICIENŢILOR n ŞI C PENTRU CURSURI DE APĂ AVÂND ALBII ALCĂTUITE DIN

MATERIALE FINE (INFORMATIV), DUPĂ MANNING ŞI CHEZY (STAS R 8972/1–71

Tabelul 6.1

Coeficientul Chezy „C”

Sectorul
Felul
Caracte- Coeficientul Raza hidraulică în m
cursului
de mă- ristici Manning „n”
de apă R=2,5 R=10
surare R=1 m R=5 m
m m
0 1 2 3 4 5 6 7
-curat
executat de 0,016…0,020 63…50 72…58 81…65 91…73
curând
Canale
săpate Săpate în - curat după
0,018…0,025 55…40 64…46 72…52 81…59
sau pământ degradări
dragate
- cu iarbă
scurtă şi 0,022…0,033 45…30 53…35 59…40 67…44
buruieni
 - cu pereţi
netezi şi
uniformi,
0,025…0,040 40…25 46…29 52…33 59…37
Tăiate în
stâncă - cu pereţi
0,035…0,050 29…20 33…23 37…26 42…29
neregulaţi
rezultaţi din
sfărâmături
- cursuri de
Cursuri
apă de
de ape
câmpie cu
mici
albii curate,
(lăţimea
rectilinii, 0,025…0,033 40…30 46…35 52…40 59…44
max în
fără gropi
timpul
adânci, cu
viiturii sub
curgere
30 m)
liberă
Păşuni curate:
Albii ale
cursurilor -iarbă
naturale uscată 0,025…0,035 40…29 46…33 52…37 59…42
de apă
- iarbă 0,030…0,050 33…20 39…23 44…27 49…28
Cursuri înaltă
de apă cu
lunci Terenuri cultivate
inundabile
- cu recoltă
0,020…0,040 50…25 58…29 65…33 73…37
culeasă
- cu recoltă
neculeasă
0,025…0,045 40…22 46…26 52…29 59…33
semănată în
rânduri
- cu recoltă
neculeasă
0,030…0,050 33..20 39…23 44…26 49…29
nesemănată
în rânduri
Păşuni cu mărăciniş:
- cu
mărăciniş
dispersaţi 0,035…0,070 29…14 33…17 37…19 42…21
cu iarbă
mare
- cu
mărăciniş
dispersaţi 0,035…0,060 29…17 33…19 37…22 42…24
cu arbori
fără frunziş
- cu
mărăciniş
dispersaţi 0,060…0,080 25…12 29…14 33…15 37…18
cu arbori cu
frunziş
- cu
mărăciniş 0,045…0,110 22…9 26…105 29…12 33…13
cu densitate
 medie până
la mare
(fără
frunziş)
- cu
mărăciniş
cu densitate
0,070…0,160 17…65 17…75 19…8 21…9
medie până
la mare (cu
frunziş)
Păşuni cu arbori:
- teren
dega-jat cu
cioturi de 0,030…0,050 33…20 39…23 44…26 49…29
arbori fără
lăstăriş
- teren
dega-jat cu
cioturi de 0,050…0,080 20…12 23…14 26…16 29…18
arbori cu
lăstăriş
- teren
acoperit cu
păduri
bătrâne cu
0,080…0,120 12…85 14…95 16…11 18…12
arboret şi
tufiş, viitura
nu atinge
ramurile
- teren
acoperit cu
păduri
bătrâne cu
0,100…0,150 10…65 12…75 13…8 15…9
arboret şi
tufiş, viitura
atinge
ramurile
- sălcet des,
vara cu
0,110…0,200 9…5 105…6 12…65 13…75
frunziş bine
dezvoltat

VALOAREA COEFICIENŢILOR „n” ŞI „C” PENTRU CURSURI DE APĂ AVÂND ALBII ALCĂTUITE
DIN MATERIALE GROSIERE (INFORMATIV), DUPĂ MANNING ŞI CHEZY

(STAS R 8972/1 – 71)

Tabelul 6.2

Dimensiu- Coeficientul Chezy „C”

Felul nile mate-
Coeficientul
materia- rialului
Manning „n” R=1 R= R=5 R = 10
lului consistent
m 2,5 m m m
– mm –
 4…8 0,019…0,020 50…50 61…58 69…65 77…73

Prundiş 8…20 0,020…0,022 50…45 58…53 65…59 73…67

20…60 0,022…0,027 45…37 53…43 59…48 67…54

Piatră 60…110 0,027…0,030 37…33 43…39 43…39 54…49

brută şi
bolovani 110…250 0,030…0,035 33…29 39…33 39…33 49…42

VALORILE MEDII ALE COEFICIENŢILOR DE RUGORIZATE „n” PENTRU ALBII NATURALE

(DUPĂ SRIBNII) (din Chiselev P.)

Tabelul 6.3

Nr.
Valoare
Caracteristica albiei
n
crt.

0 1 2

Albii naturale, în condiţii foarte bune (curate,

1. 0,025
rectilinii, albii curate de pământ cu scurgere lină)

Albii ale cursurilor permanente de câmpie, în

2. special ale râurilor mari şi mijlocii, în condiţii 0,033
normale ale patului şi de scurgere

Albii relativ curate, ale râurilor dese, aflate în

condiţii normale, sinuoase, cu oarecare
neregularităţi în scurgerea apelor, sau râuri rectilinii,
având relieful neregulat (porţiuni puţin adânci, gropi,
3. uneori pietre) 0,040

Albii regulate, din pietriş, aflate în bune condiţii, în

partea lor inferioară. Albii de pământ, ale râurilor
periodice (albii uscate) în bune condiţii de scurgere

Albii ale râurilor mari şi mijlocii, puternic înfundate,

sinuoase, parţial acoperite cu vegetaţie, albii
pietroase cu scurgere neregulată
4. 0,050
Albii majore ale râurilor mari şi mijlocii, în stare
bună, acoperite cu vegetaţie (iarbă, tufişuri)

Albii sinuoase ale cursurilor de apă periodice,

puternic înfundate. Albii acoperite cu vegetaţie
abundentă

Albii majore, în stare rea, acoperite cu vegetaţie

5. abundentă (tufişuri, arbori) şi având mai multe braţe 0,067

Porţiunile cu praguri ale râurilor de câmpie

Albii cu bolovani ale râurilor de munte, având

suprafaţa liberă a apei neregulată

6. Râuri şi albii majore, abundent acoperite cu 0,080

 vegetaţie, cu scurgere lentă şi cu gropi mari şi
adânci. Albii de munte, cu scurgere rapidă, aeraţie
şi oglinda apei neregulată (stropi de apă aruncaţi în
sus)

Albii majore, la fel ca cele descrise în categoria

precedentă, dar cu scurgere neregulată, golfuri, etc.

Albii de munte cu cascade, cu patul sinuos alcătuit

7. 0,100
din bolovani mari, cascade, aerate atât de puternic
încât apa îşi pierde transparenţa şi capătă o culoare
albă din cauza spumei; zgomotul apei domină toate
celelalte sunete împiedicând convorbirile

Râuri de tip mlăştinos (vegetaţie, albii din coajă de

pământ crăpat, în multe locuri apă aproape
8. 0,133
stătătoare etc.). Albii majore păduroase, cu spaţii
mari fără scurgere, adâncituri locale, lacuri etc.

Torenţi, cu albie mobilă, formată din noroi, pietre

etc.
9. 0,200
Albii majore fără comunicaţie, în întregime
împădurite. Malurile bazinelor naturale

Determinarea nivelurilor când se cunoaşte debitul maxim cu asigurarea p%

Debitul de calcul fiind stabilit, se aleg cel puţin trei secţiuni caracteristice în sectorul pentru care se
face verificarea capacităţii de curgere în regim nemodificat (regim liber), în funcţie de pantele de
scurgere şi de rugozităţile albiei (fig. 6.3).

Efectuarea calculului hidraulic, se face pe fiecare profil, începând din aval către amonte, astfel:

o în profilul aval P3 se construieşte cheia limnimetrică Q = f(h), folosind relaţiile 6.1÷6.4.

Se reprezintă grafic variaţia debitului: pentru diferite niveluri ale apei, cărora le
corespund anumite arii de curgere şi perimetre udate, rezultă debite de curgere
corespunzătoare, pentru panta hidraulică cu profilul din aval (fig. 6.4).

o cu panta (i), corespunzătoare pantei apei de pe tronsonul P3 - P2, se transmite nivelul

apei de la P3 la profilul următor P2 şi se verifică dacă acest nivel asigura debitul de
calcul

În cazul în care debitul scurs la nivelul respectiv prezintă o abatere faţă de debitul de calcul, se reia
calculul, ridicând sau coborând nivelul, modificând panta hidraulică (i), până când se obţine debitul de
calcul, cu o abatere maximă de + 5 %, - 2 %.

Calculul se continuă în acelaşi mod şi în profilul următor.

În cazul când profilul longitudinal prezintă pante prea variate de la o secţiune la alta, precum şi zone
de strangulare în alternanţă cu zone de lăţimi mari, se corectează cu formula:

(6.9)

unde:
h,. h:, şi L sunt aceleaşi cu cele din formula 6.8;

v, = viteza apei în secţiunea amonte;

v: = viteza apei în secţiunea aval;

Rezultatele definitive se înscriu într-un centralizator (tabel 6.4).

Determinarea vitezelor

Corespunzător debitelor de calcul, în cadrul calculelor pentru determinarea debitelor, se calculează

implicit şi vitezele medii ale apei - Vm.

Viteza la suprafaţă,V0 (m/s) a unui curs de apă este:

, unde Vm este viteza medie (6.10)

Pentru viteza la fund (Vf) care variază între 0,5÷0,8 Vm, se ia ca valoare medie 0,7 Vm.

V, = Vm • 0,7 (m/s) sau (6.11)

V, = V0 • 0,6 (m/s) (6.12)

CENTRALIZATOR CU CALCULUL NIVELURILOR MAXIME CORESPUNZĂTOARE DEBITULUI DE

CALCUL (Qm3/s)

Tabelul 6.4

Nivel De
Vite
Distan De bit
Nr pent Aria ză
Nr. ţa Poziţ ru Perimet Raza Pan Coef. bit tota
. Felul secţiu Coef.vit medi Ob
pro între ia rul udat hidrauli ta (i) rugozit (Q) l
cr albiei nii (A) eză (C) e s.
fil profilu km 2 (P) m că (R) % ate (n) m3/ (Q)
t. Qp% m (vm)
ri (m) s m3/
(m) m/s
s
major X X X X X X X X
ă
stâng X X X X X X X
a
minor
X X X X
ă
major X X X X X X X X
X ă
dreap
ta
major X X X X X X X X
ă
stâng X X X X X X X
a
X X X X minor
ă
X X X X X X X X
major
ă
dreap
 ta

major X X X X X X X X
ă
X X X X X X X
stâng
a
minor
X X X X
ă
major X X X X X X X X
ă
dreap
ta

NOTĂ: - viteza medie determinată cu formula ;

- x caseta care se completează.

6.1.1.2. Determinarea caracteristicilor de curgere a apelor, în secţiuni strangulate

Faţă de nivelurile de curgere a apei, calculate pentru regim natural, se vor face corecţii în funcţie de
modificările aduse albiei (îngustări sau lărgiri).

Calculul aproximativ al supraînălţării de nivel (remu), în cazul îngustării albiei provocate de poduri sau
lucrări de apărare, se face cu relaţia aplicată pentru albia minoră:

(m), (6.13)

admiţând că remul se produce înaintea afuierilor, unde:

 Δz - supraînălţarea de nivel (m);

 Vmp - viteza medie a apei în albia minoră, în secţiunea lucrării (pod, epiu, apărare
de mal etc.) (m/s);

 Vm - viteza medie a apei în albia minoră, în regim natural (m/s).

Lungimea Lz pe care se întinde supraînălţarea de nivel, remul, se determină aproximativ şi acoperitor

cu relaţia:

(m), (6.14)

în care:

Δz = supraînălţarea de nivel;

I = panta suprafeţei libere a apei, corespunzătoare debitului pentru care s-a calculat supraînălţarea de
nivel Δz
În funcţie de valoarea supraînălţării Δz , lungimea Lz prezintă importanţă în cazul unor obiective care
nu trebuie să fie inundate sau în cazul râurilor îndiguite, la care digurile trebuie supraînălţate.

Pentru construirea curbei de remu se vor avea în vedere că:

o se poate admite că valoarea maximă a supraînălţării se produce în amonte, la o

distanţă egală cu aproximativ 2.5 b (b fiind lăţimea albiei acoperită de pod între feţele
culeilor, faţă de axul podului);
o pentru uşurinţa calculului, suprafaţa liberă a apei pe zona pe care se produce
supraînălţarea de nivel Δz , se poate lua plană.

Căderea nivelului suprafeţei libere a apei, la îngustarea continuă a secţiunii albiilor naturale sau
canalelor deschise (fig. 6.5),se determină cu relaţia:

, (6.15)

unde:

k = 0,15 pentru racordări line;

k = 0,05 pentru racordări foarte line.

Creşterea nivelului suprafeţei libere a apei în aval, faţă de nivelul apei din amonte, în cazul lărgirii
continue a secţiunii albiilor naturale sau canalelor deschise (fig. 6.6) se poate stabili cu formula:

(m), (6.16)

în care:

V1= viteza medie a curentului în secţiunea din amonte (m/s)

V2= viteza medie a curentului în secţiunea lărgită din aval (m/s)

g = acceleraţia gravitaţională = 9,81 m/s2;

Ψ= coeficient de atenuare, care depinde de forma porţiunii divergente, conform tabelului 6.5.

Tabelul 6.5

Unghiul de divergenţă α° 20° 40° 60° şi peste

Coeficient de atenuare Ψ 0,45 0,90 1.0

6.1.1.3. Acţiunea valurilor

Acţiunea valurilor generate de vânt este importantă mai ales pe marile lacuri de acumulare, pe
aliniamentele lungi şi în general pe orice suprafaţă mare de apă expusă vânturilor puternice pe
lungimi mai mari de 2...3 km.

Cunoaşterea elementelor caracteristice ale valurilor este necesară pentru dimensionarea

construcţiilor de apărare la:
 o rezistenţa la şocuri;
o forţa de antrenare;
o stabilirea înălţimii părţii superioare a apărării.

Acţiunea valurilor asupra malurilor şi taluzurilor se exercită prin presiunile şi vitezele dezvoltate pe
suprafaţa respectivă la deferlarea, ridicarea şi coborârea lor de pe acestea.

Astfel, valurile exercită:

o o acţiune hidrodinamică de izbire pe taluz;

o un efect de emersiune (sucţiune), la retragere.

Factorii determinanţi în procesul de formare a valurilor sunt: viteza vântului, durata de acţiune a
vântului şi întinderea suprafeţei de apă (fetch-ul). La propagarea valurilor, o influenţă deosebită au
relieful subacvatic, adâncimea şi rugozitatea fundului.

Determinarea caracteristicilor valurilor

Elementele principale ale valului sunt (fig.6.8.a):

o lungimea valului = L, distanţa dintre două creste sau tălpi succesive (m);
o înălţimea valului = h, distanţa dintre creastă şi talpă (m);
o perioada = T, timpul dintre momentele trecerii printr-un punct fix a două creste sau a
două tălpi de val succesive (s);
o celeritatea = C, viteza de propagare a crestei valului (m/s).

Pentru apele interioare, elementele valurilor (lungimea şi înălţimea) se pot calcula cu relaţiile:

(6.17)

(6.18)

în care:

w = viteza vântului (m/s);

D = fetch-ul, lungimea suprafeţei de apă pe care bate vântul (km).

Relaţiile sunt aplicabile pentru ape cu:

o adâncimi mici;
o funduri orizontale;
o lăţimi mici, 3< D < 30 km;
o viteza vântului w = 5... 15 m/s.

Pentru valurile de înălţime maximă, în lacuri naturale şi lacuri de acumulare:

Pentru ape cu D < 60 km, înălţimea valului se poate determina şi cu formula:

 (m) (6.19)

în care, notaţiile au aceleaşi semnificaţii ca în relaţia 6.17.

Pentru o gamă de valori a parametrilor:

o viteza vântului = w10 (m/s);

o fetch = D (km);
o adâncimea apei = Ha (m), înălţimea valului, se poate lua din tabelul
6.6.

Pentru apărările de maluri şi la digurile de pe râurile interioare, la care lungimea totală a luciului de
apă este mai mică de 1 km, se poate admite h val = =0,50 m, fără a se efectua calcule.

VALORILE ÎNĂLŢIMII VALULUI "h" (m) (din Manualul inginerului hidrotehnician – vol.2, pag.510)

Tabelul 6.6

D = 1 km D = 5 km D = 20 km

W 10m/s Ha (m) Ha (m) Ha (m) Obs.

1 2 3 1 2 3 1 2 3
10 0,20 0,40 0,55 0,23 0,40 0,60 0,23 0,40 0,63 *)
20 0,40 0,50 0,78 0,40 0,65 0,90 0,40 0,65 0,90 **)
30 0,65 1,00 1,15 0,78 1,18 1,45 1,18 1,18 1,45

*) Pentru Ha> 3 m se vor lua valorile corespunzătoare lui Ha = 3 m.

**) W 10 este viteza vântului considerată la înălţimea de 10 m peste suprafaţa apei, pe direcţia fetch-
ului.

Supraînălţarea nivelului mediu al valurilor faţă de nivelul apei liniştite este:

(m) (6.20)

unde:

h0 = diferenţa de nivel mediu al câmpului de valuri de retenţie şi nivelul liniştit de repaus (m).

Acţiunea hidrodinamică

Prin acţiunea de izbire pe taluz, valul deferlat exercită presiuni dinamice asupra acestuia. Valoarea
presiunii dinamice maxime (p), în punctul de izbire este:

p max. val = (6.21)

unde:

h = înălţimea valului (m);

 = greutatea specifică a apei (kN/m 3).

Diagrama de distribuţie a presiunii dinamice este prezentată în fig. 6.7, în care:

(6.22)

(m) (6.23)

în care:

Ha = adâncimea apei (m);

a = unghiul de înclinare a taluzului;

e0= distanţa (adâncimea) dintre nivelul liniştit şi punctul de izbire şi de maximă presiune a valului pe
taluz (m).

Pentru calcule aproximative se poate considera valoarea:

(m) (6.24)

Ridicarea valului pe paramentul lucrărilor

Înălţimea până la care trebuie protejat malul este în funcţie de cota la care se va ridica valul.

După izbire, are loc ridicarea până la înălţimea "hr" a valului pe taluz, faţă de nivelul iniţial, liniştit al
apei şi apoi retragerea acestuia. Înălţimea maximă de ridicare "hr" se poate determina cu formulele:

o pentru maluri sau taluzuri cu unghiul de înclinare 14°< <45 (fig.6.8.a):

(m) (6.25)

în care:

k = coeficientul în funcţie de rugozitate;

= 1÷1,25, pentru suprafeţe netede (pereu din beton turnat pe loc sau dale);

= 1,0, pentru pereu zidit;

= 0,9, pentru înierbare;

= 0,77, pentru suprafeţe rugoase (anrocamente din blocuri de piatră sau prisme din piatră brută).

 = unghiul de înclinare a taluzului.

Înălţimea "hr", de ridicare maximă pe taluz a valului, faţă nivelul iniţial liniştit, se poate determina şi cu
relaţia următoare:

(m), în care (6.26)

în care:

k = coeficientul în funcţie de rugozitate:

= 1,0 pentru îmbrăcăminte netedă, compactă, impermeabilă (beton asfaltic);

= 0,9, pentru beton (plăci rostuite);

= 0,8, pentru taluz neprotejat;

= 0,75...0,8, pentru pereu, zidărie de piatră;

= 0,60...0,65, pentru anrocamente rotunjite, bolovani;

= 0,55, pentru anrocamente cu muchii vii, piatră spartă;

= 0,50, pentru anrocamente masive (blocuri mari),

m = cotangenta unghiului de înclinare a taluzului () cu orizontala.

o pentru construcţii cu parament abrupt 45 < < 90°, înălţimea "hr" de ridicare
maximă pe taluz a valului, faţă de nivelul liniştit, se determină cu formula:

(m) (6.27)

o pentru construcţii cu pereţi verticali, calculul acţiunii valurilor care se sparg şi care
provoacă apariţia unor suprapresiuni mari asupra construcţiei, se efectuează când
adâncimea apei din faţa construcţiei Ha>Hcr, însă imediat lângă construcţie există o
platformă orizontală sau bermă situată la adâncimea HI<Hcr(fig.6.8 b.). Ridicarea
crestei valului peste nivelul static al apei, în momentul lovirii de perete este:

(m) (6.28)

Efectul de emersiune

Prin retragerea valului, se produce emersiunea (ieşirea) rapidă din apă a unei părţi din îmbrăcăminte.
În timp ce presiunea apei încetează pe faţa exterioară a îmbrăcămintei, pe faţa interioară dă naştere
la o subpresiune, ce acţionează de jos în sus cu tendinţa de extracţie a particulelor mărunte. Efectul
poate fi anulat prin prevederea unui filtru de protecţie şi încărcarea taluzului cu o suprasarcină,
respectiv cu greutatea stratului superior al îmbrăcămintei.

Contrapresiunea dată de retragerea valului se poate considera:

 o pentru anrocamente:

(6.29)

o pentru pereuri din piatră sau dale:

(6.30)

6.1.1.4. Acţiunea gheţii

Gheaţa solicită malurile, taluzurile şi îmbrăcăminţile acestora, exercitând asupra lor atât presiuni
statice şi dinamice, cât şi un efect de smulgere.

Presiunea statică a gheţii ( ) se produce atunci când datorită ridicării rapide a temperaturii aerului,
stratul de gheaţă începe să se dilate. Pentru o lungime a câmpului de gheaţă L < 50 m, presiunea
statică a gheţii se determină cu formula:

(6.31)

în care:

d = grosimea câmpului de gheaţă (m);

to= ridicarea maximă posibilă a temperaturii gheţii, în decurs de s 0 ore;= 0,35 t;

t = ridicarea temperaturii aerului în acelaşi interval de timp (°C);

so= intervalul de timp (ore).

În lipsa observaţiilor meteorologice se poate lua:

Presiunea dinamică (pg.d) ia naştere datorită mişcării sloiurilor şi izbirii lor de mal sau de construcţie.

Presiunea dinamică a gheţii se poate calcula cu formula:

(6.32)

în care:

k = coeficient care este funcţie de rezistenţă la strivire 2,3...4,3;

v = viteza de mişcare a sloiului (m/s);

o pârâuri şi lacuri deschise,v = vapa;

o pentru lacuri închise, viteza = 0,4÷0,6 m/s;
d = grosimea sloiului de gheaţă (m) se ia 0,8 din grosimile maxime cu asigurarea 1% observate într-o
perioadă de mai mulţi ani;

a = suprafaţa sloiului (m 2) luată pe baza observaţiilor de pe teren sau prin analogie cu alte planuri din
alte zone;

Rs= rezistenţa la spargere (cu luarea în considerare a strivirii locale a gheţii) (kN/m2).

Presiunea gheţii din spatele apărării

Gheaţa care se formează în spatele apărărilor de maluri este cauza unor degradări însemnate, mai
ales la apărările din beton turnat pe loc, sub care nu s-a aşezat un strat drenant sau un filtru invers de
protecţie corespunzător.

În aceste cazuri, apa nu se poate scurge din spatele apărării şi prin îngheţare exercită o presiune
asupra plăcilor, fisurându-le.

6.1.1.5. Calculul afuierilor

Pentru o proiectare corectă a lucrărilor de apărare, este necesar să se ţină seama de afuierile ce se
produc în sectorul respectiv al râului.

Afuierile pot fi datorate:

o evoluţiei naturale a cursului apei;

o realizării unor lucrări în albie sau la maluri, care să conducă la sporirea vitezelor apei.

Astfel, un curs de apă are în timp o evoluţie atât în secţiune transversală, cât şi în lung şi în plan,
determinată de vârsta acestuia, de natura terenului pe care îI străbate, de condiţiile
hidrometeorologice etc.

Profilul longitudinal pune în evidenţă prin variaţia pantelor de-a lungul cursului, rezistenţele
întâmpinate de curgere. Ca alură generală, pantele sunt mai mari spre izvor şi se micşorează treptat
spre vărsare. Din cauza pantelor mari, în sectorul superior râul exercită o acţiune puternică şi
continuă de eroziune a albiei. în sectorul inferior, datorită pantei şi respectiv vitezelor mai mici, se
produc depuneri cu înălţarea fundului. În sectorul mijlociu, profilul pe ansamblul cursului se află în
echilibru.

Când este cazul, eroziunile de evoluţie ale râului, pot fi determinate, pe baza unor măsurători
corespunzătoare privind granulometria materialului din albie şi hidrologia râului.

Determinările afuierilor se bazează pe analiza variaţiei vitezelor cursului la diferite debite, raportate la
viteza de neafuiere a particulelor componente ale albiei.

În albiile cursurilor de apă, în care prezenţa sau prevederea unor lucrări de apărare reduc secţiunea
de curgere, schimbă morfologic patul albiei şi modifică nivelul debitului de calcul, sunt necesare
calcule hidraulice referitoare la afuieri şi supraînălţări de nivel.

Afuierile se calculează la cursurile de apă cu pat sau maluri erodabile, în zonele unde se prevăd
lucrări de apărare, consolidare sau dirijare.

Afuierile se produc în cazul în care viteza din secţiunea strangulată de lucrarea hidrotehnică, este mai
mare decât viteza critică dată în tabelul 6.7. Ele se produc la următoarele tipuri de lucrări:

o la pilele şi culeile podurilor;

o la capătul saltelei de protecţie a lucrărilor de apărare;
 o la capul epiului.

Afuierea maximă totală este alcătuită din:

o afuierea generală;
o afuierea locală.

Afuierea generală

La albiile afuiabile şi instabile, la care nu se iau măsuri speciale pentru protecţia împotriva afuierii sau
de stabilitate a malurilor, se produc în timp modificări ale poziţiei albiei minore, astfel încât afuierea
generală ar putea atinge valoarea maximă determinată ca pentru albia minoră.

Calculul afuierii generale, când se face cu relaţia:

(m) (6.33)

unde:

E = coeficientul de afuiere generală medie;

Va= viteza medie de antrenare a aluviunilor de pe patul albiei, la adâncimea corespunzătoare

afuierilor generale (tabel 6.7);

haf= adâncimea apei în punctul respectiv, după producerea afuierii generale;

h = adâncimea medie a apei într-un punct oarecare al secţiunii de scurgere, înainte de producerea
afuierii;

Vmp= viteza medie a apei în albia minoră în secţiunea podului, sau a lucrărilor de apărare înainte de
producerea afuierii;

Vm= viteza medie a apei în albia minoră.

Cu această relaţie se poate calcula linia afuierii albiei şi afuierea generală maximă.

Afuierea generală maximă se obţine din diferenţa:

(m) (6.34)

unde:

haf max- este adâncimea maximă a curentului după afuiere;

hm max- este adâncimea maximă a curentului.

La cursurile de apă cu albie erodabilă, valoarea coeficientului "E" de afuiere generală limită, se
recomandă să nu depăşească 1,4÷1,5, pentru evitarea unor construcţii de apărare şi dirijare
costisitoare.

În cazul albiilor la care creşterea adâncimii apei în albia minoră, prin producerea afuieriior generale
este mică (0,5÷0,8) m, se poate depăşi valoarea de mai sus.

VITEZA MEDIE DE ANTRENARE „Va” (m/s)

(După Listvan – Normativ PD 95-77, pag.36)

Tabelul 6.7

Nr D50 Adâncimea medie hmed în (m):

Denumirea pământurilor
constitutive ale patului albiei 2 3 4 5 6 8 10 12 14 16
crt (cm)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1. Nisip fin 0,015 0,6 0,7 0,7 0,8 0,9 1,0 1,1 1,2 1,3 1,3
2. Nisip mărunt 0,05 0,7 0,9 1,0 1,0 1,1 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7
Nisip mărgăritar şi nisip
3. 0,10 0,9 1,0 1,2 1,3 1,4 1,5 1,7 1,8 1,9 2,0
mărunt cu pietriş
Nisip mare şi nisip mărgăritar
4. 0,25 1,1 1,3 1,4 1,6 1,7 1,9 2,0 2,2 2,3 2,5
cu pietriş
5 Pietriş cu nisip mare 0,60 1,4 1,6 1,7 1,9 2,0 2,2 2,4 2,6 2,7 -
6 Pietriş de râu mărunt 1,50 1,7 1,9 2,1 2,3 2,4 2,6 2,8 3,0 3,2 -
7 Pietriş de râu mijlociu 2,50 2,0 2,3 2,6 2,7 2,9 3,1 3,4 3,6 - -
8 Pietriş de râu mare 6,00 2,5 2,8 3,0 3,2 3,3 3,6 3,9 4,1 - -
9 Bolovăniş foarte mărunt 14,00 3,0 3,4 3,6 3,8 4,0 4,4 4,6 - - -
10 Bolovăniş mijlociu 25,00 3,6 4,0 5,2 4,5 4,7 5,0 5,3 - - -
11 Bolovăniş mare 45,00 4,2 4,6 4,9 5,1 5,3 5,7 - - - -
Bolovăniş foarte
12 75,00 4,9 5,3 5,6 5,9 6,1 6,4 - - - -
mare
Argile şi argile nisipoase de
13 compactitate 0,89 1,0 1,0 1,2 1,3 1,5 1,6 1,8 1,9 2,0
slabă
Argile şi argile nisipoase de
14 compactitate 1,18 1,3 1,4 1,5 1,6 1,8 1,8 2,1 2,2 -
medie
Argile şi argile nisipoase de
15 compactitate 1,5 1,7 1,8 1,9 2,0 2,2 2,4 2,5 - -
mare

NOTĂ: d50= diametrul sitei care lasă să treacă materialul respectiv în proporţie de 50%

Afuierea locală la pilele şi culeile podurilor

Calculul afuieriior locale la pilele si culeile podurilor se va face conform prevederilor din "Normativul
departamental privind proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor"- PD 95-77.

Afuierea locală la capătul saltelei de protecţie

Aceasta se poate calcula cu relaţiile:

(6.35)

sau

(6.36)

unde:

haf= adâncimea maximă a apei în regim natural, în secţiunea amonte după afuiere (m);

ham- adâncimea normală în regim natural în secţiunea amonte (m);

B1- lăţimea albiei la oglinda apei în secţiunea amonte (m);

B2- lăţimea albiei la oglinda apei în secţiunea îngustată (m).

Afuierea locală la capul epiului

Aceasta se poate calcula cu relaţia:

(m) (6.37)

unde:

Kα = coeficient de înclinare al epiului faţă de direcţia principală de scurgere;

Km= coeficientul unghiului de înclinare a taluzului epiului;

Ks= coeficientul gradului de strangulare a secţiunii;

ho= adâncimea medie a curentului înainte de strangulare.

Gradul de strangulare se determină cu raportul:

în care:

Qb= debitul barat;

Q= debitul total.

Pentru albii al căror pat este alcătuit din material nisipos şi îngustarea (câmpul de epiuri) pe o singură

parte a albiei, coeficienţii sunt daţi în tabelul 6.8.

VALORILE COEFICIENŢILOR
 (din Dan E. - pag.173, Manualul inginerului hidrotehnician vol.2- pag.118)

Tabelul 6.8

Unghiul de Cotangenta

înclinare a unghiului
Nr. Gradul de
crt. strangulare
pintenului taluzului

(epiului) epiului
1. 30° 1,18 0,00 1,00 0,10 2,00
2. 60° 0,50 0,50 0,91 0,20 2,63
3. 90° 1,00 1,00 0,85 0,30 3,22
4. 120° 1,50 1,50 0,83 0,40 3,45
5. 150° 2,00 2,00 0,61 0,50 3,67

6.1.2. Calcule pentru dimensionarea elementelor componente ale lucrărilor de apărare

6.1.2.1. Dimensionarea saltelelor

Saltele din fascine

Lăţimea saltelei în faţa prismului din piatră brută, trebuie să fie suficientă pentru a realiza, după
afuiere, o pantă până la maxim 1:3.

(m) (6.38)

unde: L= lăţimea saltelei în faţa prismului din piatră brută (m);

e= grosimea saltelei (m);

h1= afuierea locală sub linia fundului albiei;

(m) (6.39)

haf= adâncimea maximă probabilă după afuiere în secţiunea îngustată (m);

ham= adâncimea normală în regim natural în secţiunea amonte de lucrare (m).

Calculul adâncimii maxime probabile după afuiere se face cu una din formulele:

(6.40

sau:
 (6.41

în care:

B1= lăţimea albiei la oglinda apei corespunzătoare debitului de calcul în secţiunea amonte (m);

B2= lăţimea albiei la oglinda apei corespunzătoare debitului de calcul în secţiunea îngustată (m);

Grosimea saltelei de fascine se alege în funcţie de adâncimea şi viteza apei la debitul de calcul,
conform tabelului 6.9.

GROSIMEA SALTELEI DIN FASCINE ÎN FUNCŢIE DE ADÂNCIMEA Şl VITEZA APEI

(din Manualul inginerului hidrotehnician voi.2 - pag.147)

Tabelul 6.9

Grosimea saltelei (m) 0,45 0,60 0,75 1,00

Adâncimea medie a apei (m) <4,0 <6,0 <7,0 >7,0

Viteza medie a curentului (m/s) <2,50 <3,50 <3,50 <3,50

Saltele din gabioane

Grosimea saltelelor din gabioane variază între 0,15÷0,50 m.

În exploatare, protecţia cu saltele a fundului albiei suferă o serie de deformări care se cuantifică cu
parametrul Shields, dimensiunile pietrei şi/sau saltelei fiind dependente de viteza critică. Pentru
dimensionare se vor utiliza graficele de mai jos (fig. 6.9).

Acţiunea valurilor asupra protecţiei malurilor impune adoptarea unor dimensiuni limită pentru.piatră şi
gabioane, evidenţiate în tabelul următor.

LIMITELE DE STABILITATE PENTRU PROTECŢIA CU GABIOANE SUPUSE ACŢIUNII

VALURILOR

Tabelul 6.10

Dimensiuni Teren permeabil Teren impermeabil

Dimensiunea
1:1,5 1:2 1:3 1:1,5 1:2 1:3
Ga- pietrei
bion D HL
(m) (mm d50(mm HC(m HL(m HC(m HL(m HC(m (m HC(m HL(m HC(m (HLm HC(m HL(m
) ) ) ) ) ) ) ) ) ) ) )
) )
0.15
70-
- 85 0.6 0.9 1.0 1.3 1.5 1.8 0.4 0.6 0.75 0.9 1.2 1.4
100
0.17
0.23
90-
- 120 0.9 1.2 1.3 1.6 1.8 2.1 0.6 0.7 0.9 1.2 1.4 1.6
150
0.25
 120-
0.30 150 1.2 1.4 1.8 1.9 2.1 2.4 0.7 0.8 1.2 1.3 1.6 1.8
180
180-
0.50 250 1.7 2.0 2.2 2.5 2.7 3.0 0.9 1.1 1.4 1.6 2.0 2.2
320
D = dimensiunea pietrei

= dimensiunea medie a pietrei

= înălţimea critică a valului (începerea deformatiei sau deplasări mai mari de 0,05 m)

= înălţimea maximă a valului (deformaţii şi deplasări mai mari de 0,25 m)

Urmare testelor efectuate, s-au stabilit corelaţii între tipul de protecţie şi viteza critică de antrenare a
pietrei, precum şi posibilitatea de cedare în cazul eroziunii la piciorul aval, evidenţiate în graficele de
mai jos (fig 6.10)..

Urmare testelor efectuate s-a putut stabili o corelare între înălţimea valurilor şi grosimea saltelei,
respectiv a protecţiei din anrocamente, reprezentată în graficul următor (fig 6.11).

6.1.2.2. Dimensionare elementelor îmbrăcămintei taluzurilor

Stabilitatea şi durabilitatea îmbrăcâminţilor depind de tipul şi dimensiunile alese.

Astfel, hotărâtoare sunt:

o a cursurile naturale, viteza curentului şi acţiunea gheţii;

o la lacuri - înălţimea valurilor provocate de vânt;

Stabilitatea apărării de mal poate fi compromisă prin afuierea bazei sau prin spălarea apărării de către
curenţi şi valuri.

Verificarea stabilităţii se poate face ţinând seama de valorile maxime admisibile ale forţei de
antrenare, pentru diferitele elemente întrebuinţate ce alcătuiesc apărarea.

Forţa unitară de antrenare a curentului (fa), exercitată asupra perimetrului udat al secţiunii
transversale a albiei, se calculează cu relaţia:

(6.42)

în care:

= greutatea specifică a apei (kN/m2);

hm= adâncimea medie a apei în secţiunea udată (m);

i = panta hidraulică a albiei (asimilată cu cea a suprafeţei libere a apei).

VALORI MAXIME ADMISIBILE ALE FORŢEI UNITARE DE ANTRENARE "f a" PENTRU DIFERITE
TERENURI Şl ÎMBRĂCĂMINŢI ALE MALULUI Şl TALUZULUI

(din Manoliu I. - pag.162; Lateş M. - pag.9÷10; Pascenco B. - pag.26)

Tabelul 6.11

Nr.
Natura terenului sau a îmbrăcămintei
crt.

0 1 2

Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul de

1. 0,18…0,20
0,20…0,40 mm

Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul de

2. 0,25…0,30
0,40…1,00 mm

Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul până la 2

3. 0,40
mm

4. Amestec de nisip mare 0,60…0,70

Nisip bine aşezat şi pietriş mărunt, acţiune de

5. 0,80…0,90
lungă durată

Nisip bine aşezat şi pietriş mărunt, acţiune de

6 1,00…1,20
scurtă durată, la viituri

7 Lehm (lut) nisipos, curat 1,10

Pietriş cuarţos rotund, cu diametrul de

8 1,25
0,50…1,50 cm

Pietriş amestecat cu lut, acţiune de lungă

9 1,50
durată

Pietriş amestecat cu lut, acţiune de scurtă

10 2,00
durată

11 Pietriş cuarţos mare, cu diametrul de 4…5 cm 4,80

Prundiş calcaros, plat, cu grosimea de 1…2

12 5,60
cm şi lungimea de 4…6 cm

13 Taluzuri însămânţate cu iarbă 1,00…1,20

14 Brazde, acţiune de scurtă durată 2,00…3,00

15 Brazde, acţiune de lungă durată 1,50…1,80

Brazde fixate cu ţăruşi, acţiune de lungă

16 2,50…3,00
durată

17 Nisip mare între cleionaje 1,00

18 Pietriş între cleionaje 1,25…4,00

19 Garduri din nuiele simple 4,00

20 Cleionaje simple pe direcţia curentului 4,00…5,00

21 Saltele din fascine 3,00…7,00

 Anrocamente mari fixate în gărduleţe, aşezate
22 10,00…12,00
pe filtru invers

Îmbrăcăminte din plăci de beton armat, funcţie

23 3,00…7,00
de grosime (0,04…0,20 m)

Pereu din dale de beton (0,06…0,20 m),

24 6,00…15,00
funcţie de greutate (suprafaţă)

Pereu uscat din moloane de 0,25…0,30 mm,

25 8,00…16,00
coadă medie, pe filtru invers

26 Anrocamente de minim 0,30 m diametru mediu 16,00…24,00

Apărări de gabioane (piatră de dimensiuni

27 16,00…20,00
mici)

Apărări cu gabioane (piatră de dimensiuni

28 25,00…150.00
mari)

Pereţi continui de piloţi de lemn sau căsoaie

29 16,00
(apăraţi la baza contra afuierii)

30. Căsoaie 16,00…100,00

Pereţi din palplanşe de lemn (apăraţi la bază

31. 20,00…24,00
contra afuierii)

32. Zidărie pe piatră 20,00…50,00

33. Îmbrăcăminte din beton monolit 30,00…60,00

34. Îmbrăcăminte din beton armat 80,00…100,00

Viteza curentului de curgere provoacă un efect de uzură mecanică a protecţiilor şi de antrenare a

elementelor din alcătuire acestora.

Depăşirea vitezelor admisibile conduce la distrugerea îmbrăcăminţilor, mai ales la protecţiile din
anrocamente şi pereu rugoase.

La dimensionarea protecţiilor, se va ţine seama de viteze medii admisibile din tabelul 6.12.

VALORILE VITEZELOR MEDII ADMISIBILE PENTRU DIFERITE TIPURI DE ÎMBRĂCĂMINTI

(din Dan E. - pag.384; Lateş M. - pag.11; Pascenco b. - pag.200)

Tabelul 6.12

Viteze medii admisibile (m/s)*

Nr. Tipul
Adâncimea medie a curentului (m)
crt. îmbrăcămintei
0,40 1,00 2,00 3,00
0 1 2 3 4 5
1. Brăzduire pe lat 0,90 1,20 1,30 1,40
 Brăzduire pe
2. 1,50 1,80 2,00 2,20
muchie
Bolovani şi

bolovăniş:
- bolovani mici de
3. 2,0…2,45 2,4…2,8 2,75…3,2 3,3…3,8
0,075…0,10 m
- bolovanii mijlocii
2,45…3,0 2,8…3,35 3,2…3,75 3,5…4,1
de 0,10…0,15 m
- bolovani mari de
3,0…3,5 3,35…3,8 3,75…4,3 4,1…4,65
0,15…0,20 m
- bolovăniş mic de
3,5…3,85 3,8…4,35 4,3…4,7 4,65…4,9
0,20…0,30 m
- bolovăniş
mijlociu de - 4,35…4,75 4,7…4,95 4,9…5,3
0,30…0,40 m
- bolovăniş foarte
- - 4,95…5,35 5,3…5,5
mare ≥ 0,50 m
Anrocamente în
4. funcţie de la poziţia 3 se aplică coeficientul 0,9
mărimea pietrei
Anrocamente din
două straturi în
5. garduri de nuiele la poziţia 3 se aplică coeficientul 1,1
în funcţie de
mărimea pietrei
Pereu simplu din
bolovani pe strat
6
de piatră spart

de 5 cm, de:
1 2 3 4 5
- 0,15 m 2,0 2,5 3,0 3,5
- 0,20 m 2,5 3,0 3,5 4,0
- 0,25 m 3,0 3,5 4,0 4,5
Pereu simplu din

piatră brută pe

7 strat de piatră

spartă de 10 cm,

de:
- 0,15 m 2,5 3,0 3,5 3,8
 - 0,20 m 2,9 3,5 4,0 4,3
- 0,25 m 3,5 4,0 4,5 5,0
Pereu simplu din

piatră cioplită, pe
88
strat de piatră

spartă, de:
- 0,15 m 3,1 3,7 4,3 4,6
- 0,20 m 3,6 4,3 5,0 5,4
- 0,25 m 4,0 4,5 5,5 5,5
- 0,30 m 4,0 5,0 6,0 6,0
Pereu dublu din

piatră, pe strat de

99 bază de 3,5 4,5 5,0 5,5

15 cm şi strat

superior de 20 cm
10 Gabioane 4,2 5,0 5,7 6,2
Saltele din fascine

la grosimea (e) – 2,5 3,0 3,5 -

11
0,60 m

alte grosimi se aplică coeficientul 0,15

Împletituri din
12. 1,8 2,2 2,5 2,8
nuiele verzi
Iarbă proaspătă,
13 0,6 0,8 0,9 1,0
netedă
Iarbă proaspătă,
14 1,5 1,8 2,0 2,2
pe taluz
Zidărie din piatră

brută din roci

15 3,0 3,5 4,0 4,5
calcaroase (min.

100kg/cm3)
Zidărie din roci

16. rezistente (min. 6,5 8,0 10,0 12,0

3000 kg/cm3
 Beton şi beton
17.
armat marca
- 100 4,5 5,5 6,3 6,8
- 150 6,1 7,3 8,4 9,1
- 200 7,3 8,8 9,8 10,8
18. Lemn 25,0 25,0 25,0 25,0

Dimensionarea pietrei sub acţiunea curentului

La apărările de mal alcătuite din piatră, dimensiunea elementelor apărării din anrocamente nearanjate
sau din prismul de la piciorul apărării, acţionate de un curent paralel cu malul, se poate determina cu
relaţia:

(m) (6.43)

în care:

V= viteza curentului (m/s);

= 0,7÷1,4
= coeficient care depinde de rugozitatea apărării şi de turbulenţa mişcării;

= greutatea specifică a pietrei (kN/m 3);

= greutatea specifică a apei (kN/m3);

 = unghiul de frecare interioară a materialului protecţiei;

α = unghiul înclinării taluzului apărării faţă de orizontală.

Viteza medie de antrenare a pietrei în albie se poate lua din tabelul 6.7.

Se pot face verificări şi cu alte formule, care exprimă efortul critic de antrenare. Acestea însă exprimă
fenomenul de târâre a aluviunilor şi sunt în general valabile pentru fracţiunile mici ale acestora.

Extinderea lor pentru anrocamente din protecţii, trebuie făcută cu prudenţă, luându-se măsurile
necesare. În acest sens, se remarcă faptul că pentru antrenarea în masă, vitezele curentului trebuie
să fie cu circa 40 % mai mari ca pentru antrenarea elementelor izolate. De asemenea, la antrenarea
pietrelor în dublu strat, vitezele trebuie să fie cu circa 10 % mai mari decât pentru un simplu strat. Din
aceste considerente, rezultă necesitatea realizării protecţiilor în dublu strat şi întărirea lucrărilor pe
conturul lor, unde pietrele ar putea fi antrenate ca elemente izolate cu blocuri de dimensiuni mai mari.
Dimensionarea pietrei la acţiunea valurilor

Diametrul minim al pietrei utilizate pentru protecţia taluzurilor atacate de valuri, poate fi stabilit cu
numeroase relaţii semiempirice:

o pentru anrocamente aruncate:

(m) (6.44)

o pentru piatră, aşezată regulat sub forma de pereu:

(m) (6.45)

unde:

α = coeficientul de siguranţă egal cu 1,2÷1,5;

= greutatea specifică a pietrei (kN/m 3);

= greutatea specifică apei (kN/m 3);

m = cotangenta unghiului de înclinare a taluzului.

Pentru = 26 kN/m3; = 1,5; m = 1,5, rezultă:

(m) (6.46)

(m) (6.47)

o altă relaţie este:

(m) (6.48)

în care:

m = coeficientul de siguranţă egal cu 1,5÷2,0;

 = coeficient = 0,21, pentru anrocamente aruncate;

= 0,18, pentru piatra aşezată regulat (pereu uscat).

o o relaţie, care ţine seama de greutatea pietrei la protecţiile din anrocamente aruncate,
este:
 (kN/buc) (6,49)

în care, notaţiile au semnificaţiile de la relaţia 6.45.

Pentru verificare, diametrul minim al pietrei aruncate se determină cu relaţia:

(m) (6.50

în care:

= greutatea pietrei (kN/buc);

a = indice de volum = 0,5;

= greutatea specifică pietrei

o o altă formulă utilizată este:

(m) (6.51)

în care:

dm= diametrul de calcul al blocului stabil (m);

do= coeficient adimensional, dependent de diferiţi factori.

o pentru taluzuri la m = 2÷5

(6.52)

unde:

k = 1,93 coeficient pentru anrocamente, când ;

= 2,04 coeficient pentru anrocamente, când ;

k = 1,7 coeficient pentru pereu şi blocuri mari de piatră;

m = cotangenta unghiului de înclinare a taluzului.

 - pentru taluzuri la m = 1÷3:

 (6.53)

în care:

k = coeficient = 0,017, pentru blocuri de piatră masive;

= 0,025, pentru anrocamente.

Grosimea pereurilor din beton se determină cu următoarele formule:

- pentru rezistenţa la acţiunea valurilor:

(m) (6.54)

unde:

 = grosimea pereului (m);

p = 3 h - presiunea valului pe taluz, în locul de izbire (kN/m);

h = înălţimea valului (m);

= presiunea admisibilă pe teren (kN/m 2).

- grosimea minimă a plăcilor de beton, la acţiunea valurilor:

(m) (6 55)

în care:

= grosimea plăcii de beton (m);

c = coeficient de formă;

=1,25÷1,5 pentru înclinări ale terenului între 1:1,5÷1:2;

h = înălţimea valului (m);

b = latura plăcii, presupusă pătrată (m);

α = unghiul taluzului cu orizontala.

 - grosimea minimă a plăcilor de beton, pentru a fi stabile la efectul de emersiune:

 (m),

m = 2÷5 şi (6.56)

în care:

= grosimea minimă a plăcii de beton (m) pentru a se asigura stabilitatea din efectul de emersiune
(la subpresiune);

ks = coeficient de siguranţă = 1,3;

α = unghiul taluzului cu orizontala;

I = lungimea plăcii (m);

b = lăţimea plăcii (m).

6.2. Praguri de fund

6.2.1. Calcule hidraulice

Calculul hidraulic al pragurilor de fund se efectuează după principiile de calcul ale barajelor
deversoare.

Problemele hidraulice care se pun în cazul pragurilor de fund sunt legate de disiparea energiei la
racordarea cu bieful aval. Fiind vorba de trecerea de la un regim de curgere rapid la unul lent, soluţia
economică pentru pragul de fund este aceea de a se favoriza prin alcătuirea acestuia, formarea
saltului hidraulic înecat.

Din punct de vedere al cotei pragurilor faţă de nivelul apei din aval, acestea pot fi:

- neînecate (când nivelul apei în aval nu influenţează curgerea);

- înecate (când nivelul apei în aval este situat deasupra cotei pragului şi influenţează
mărimea debitului deversat).

Calculul hidraulic al pragurilor de fund presupune următoarele etape de analiză:

- racordarea biefurilor, dimensionarea bazinului disipator;

- calcule de afuiere;

- verificarea la infiltraţii.

Calculele hidraulice trebuie efectuate atât pentru debitele de calcul ( ) cât şi pentru etapele de
execuţie, cu lăţimea pragului limitată prin devierea apelor cu debitul de 80 %.

Cota digurilor de deviere va rezulta şi ea în urma acestor calcule.

6.2.1.1. Racordarea biefurilor

Stabilirea formei saltului hidraulic

La curgerea peste deversor, racordarea cu bieful aval poate fi:

- fără salt hidraulic, dacă în bieful aval:

şi (6.57)

( pentru albii

dreptunghiulare, )

- cu salt hidraulic, dacă (6.58)

Forma saltului se determină astfel:

o Se determină sarcina hidraulică la prag - H0

Formula de bază pentru calculul deversoarelor neînecate (z > H) de toate tipurile are următoarea
expresie:

(mc/s) (6.59)

în care:

 Q = debitul deversat;

 m = coeficient de debit (conform Anexei);

 = ;

 m0= coeficient de formă;

  = coeficient de înecare a deversorului;

 = coeficient de contracţie laterală;

 K = coeficientul de oblicitate a deversorului;

 b = lăţimea pragului (m);

 g = acceleraţia gravitaţiei (m/s2);

H0= sarcina hidraulică la prag (deversor) cu considerarea vitezei de

acces.
 , unde: (6.60)

şi poate fi neglijată când V0< 0,75÷1,0 m/s (6.61)

H = înălţimea lamei de apă peste pragul deversor;

Notând , sarcina pe deversor se poate scrie:

(6.62)

unde:

q = debit specific.

În cazul pragurilor de fund, lăţimea pragului este practic egală cu lăţimea albiei din amonte.

În condiţii normale (fără înecare, fără contracţie laterală perpendicular pe albie, cu secţiune
dreptunghiulară) m = m 0.

Se determină adâncimea secţiunii contractate, hc, din relaţia:

(6.63)

în care:

p = înălţimea pragului deversor;

= coeficient de viteză.
Se începe calculul neglijând sub radical pe hc, apoi se reface calculul introducând valoarea de la
prima încercare. Se repetă calculul până când diferenţa faţă de încercarea precedentă nu depăşeşte
5 %.

o Se calculează hcr şi icr

o Se calculează adâncimea conjugată sau "adâncimea de separare" , care pentru

albii dreptunghiulare are formula:

(6.64)

Se stabileste forma saltului prin compararea lui cu hcr (fig 6.12).

Daca hcr > hc,

salt hidraulic inecat

Dimensionarea bazinului disipator

o Dacă racordarea se face fără salt hidraulic, nu este necesar bazin disipator, ci numai
o rizbermă, care să preia efectele vitezelor sporite în aval de prag.
o In cazul racordării cu salt hidraulic, este necesară prevederea unui bazin disipator şi
experienţa a arătat că, dintre formele de racordare cu bieful aval, cea cu salt hidraulic
apropiat, cu un grad de înecare de 1,05 sau puţin mai mare, este cea care realizează
un control eficient al poziţiei saltului şi cea mai intensă disipare a energiei.

Pentru realizarea racordării cu salt apropiat, este nevoie să se construiască un bazin, cu o saltea de

apă de grosime , denumit bazin disipator.

Formele de realizare ale bazinului sunt:

o prin adâncire;
o prin prag disipator;
o mixt, prin combinarea formelor anterioare.

Pentru aprecierea oportunităţii soluţiei cu bazin disipator simplu (fără alte dispozitive de disipare a
energiei), se analizează valoarea numărului Froude:

(6.65)

Din punct de vedere al disipării energiei, bazinul simplu se comportă bine dacă:

Calculul bazinului de disipare

Calculul bazinului, în sensul controlului saltului, se poate face prin metoda debitului fictiv, formulată
pentru bazinul mixt, aplicabilă la limită şi celorlalte două scheme.

Pentru un debit de calcul q, trebuie să se determine adâncirea bazinului D şi înălţimea pragului p,

precum şi lungimea bazinului Ib. Astfel:

o Se alege o adâncime de bazin D;

o Se calculează adâncimea contractată.

(6.66)

Într-o primă aproximaţie se neglijează hc de sub radical, apoi se introduce valoarea obţinută şi se
recalculează până când diferenţa între două valori consecutive nu depăşeşte 5 %.

- Se calculează adâncimea conjugată:

 (6.67)

- Se calculează:

(6.68)

în care:

Cs= coeficient de înecare;

= 1,05÷1.1.

- Cu h2 obţinut se calculează debitul fictiv, care deversează peste pragul cu

înălţimea p, pentru care se dau diferite valori. Acest debit trebuie să fie egal
cu debitul de calcul şi se va calcula ţinând seama de forma pragului şi de
nivelul din aval, astfel încât să se obţină controlul racordării cu coeficientul de

înecare a saltului C„ pentru o sarcină .

Este necesară verificarea mai multor combinaţii ale adâncimii bazinului şi

înălţimii pragului, pentru obţinerea variantei optime economice.

Pentru calculul bazinului prin adâncire, p = 0, iar pentru calculul bazinului cu

prag aval, D = 0.

- Lungimea bazinului disipator se va stabili cu relaţia:

în care:

(6.69)

- numărul Froude înaintea saltului

 6.2.1.2. Indicaţii privind aprecierea aproximativă a afuierilor albiei în bieful

aval

În ipoteza racordării biefurilor cu salt înecat şi al unui bazin disipator fără elemente suplimentare de
disipare (dinţi, şicane etc.) şi a unei albii constituită dintr-un material afuiabil, determinarea afuierilor
va avea la bază relaţiile:

(6.70)

(6.71)

unde:
Kx= coeficientul capacităţii de erodare a curentului;

hav= adâncimea curentului în aval, în condiţii naturale;

V0= viteza medie la capătul zonei de tranziţie;

Vx, tx= viteza, respectiv adâncimea afuiată, într-o secţiune oarecare din zona de transfer;

V0 şi Vx= viteze medii de neantrenare.

În zona de tranziţie are loc uniformizarea distribuţiei vitezelor medii şi stingerea macropulsaţiilor de
viteză, care apar în zona saltului hidraulic.

Mărimea coeficientului Kx depinde de mai mulţi factori şi poate fi stabilită numai pe cale
experimentală.

Se propune utilizarea următoarei relaţii:

(6.72)

unde: şi (6.73)

în care:

T0= adâncimea critică;

α =1.0;

g = debitul specific [mc/s/m];

φ = coeficient ce ţine seamă de pierderile de sarcină în lama deversantă;

=0,80÷0,90 pentru praguri Tn profil poligonal;

=0,85÷0,95 pentru praguri late;

he = adâncimea curentului în secţiunea contractată.

În mod practic, din considerente economice, protejarea albiei în aval de prag nu se realizează pe
toată lungimea zonei de tranziţie, pentru a împiedica total afuierile locale, ci se admite apariţia lor pe o
anumită adâncime.

Lungimea zonei de disipare a energiei se poate determina cu următoarea relaţie empirică:

(6.74)

unde:
hav= adâncimea apei în aval;

Frc= un număr analog numărului Froude.

(6.75)

Această lungime mai poate fi determinată şi cu ajutorul graficului din fig. 6.13.

Ca verificare, consolidarea după bazinul disipator trebuie să se facă pe cel puţin 3h av.

Cu aceste elemente putem calcula afuierile care s-ar produce în cazul neprotejării albiei.

Admiţând o anumită mărime a afuierii, se poate determina distanţa faţă de secţiunea contractată a
apei la care ea se produce şi deci se poate stabili lungimea necesară a rizbermei.

Pentru calculul vitezelor pe zona rizbermei unde afuierile nu vor mai avea loc, s-a introdus noţiunea
coeficientului capacităţii de erodare a curentului K, similar lui K x:

(6.76)

unde:

V = viteza medie a curentului într-o secţiune;

= viteza medie a unui curent (fără să producă antrenare), având o capacitate de antrenare
echivalentă cu a curentului dat în secţiunea respectivă.

La capătul zonei de tranziţie şi K = 1.

În fig. 6.14 se prezintă grafic curbele de variaţie ale mărimii K în funcţie de raportul pentru
diferite valori ale raportului , unde x este distanţa măsurată faţă de începutul saltului şi hav,
adâncimea curentului.

Cu valorile ce se obţin pentru se calculează diametrul (respectiv greutatea) anrocamentelor, din

condiţia de neantrenare:

(m) (6.77)

Pentru d > 10 cm, este necesară aplicarea unor coeficienţi de siguranţă.

6.2.1.3. Calcule privind infiltraţiile pe sub pragurile de fund

Prin realizarea unui prag de fund se creează o sarcină hidraulică între bieful amonte şi bieful aval (

) sub acţiunea căreia are loc infiltraţia apei pe sub construcţie.

În cazul pragurilor de fund, analizarea acestui fenomen este necesară pentru stabilirea diagramei de
presiune pe talpa construcţiei, în vederea dimensionării la stabilitate a acestuia, dar în mod special
pentru a lua măsurile pentru evitarea pericolului de antrenare a materialului din fundaţie, sub acţiunea
curentului de infiltraţie.

În literatura de specialitate sunt date metode de rezolvare a problemei infiltraţiei plane sub presiune,
dintre care unele sunt metode exacte:

o metoda funcţiilor de variabilă complexă;

o metoda transformărilor conforme;

Metoda aproximativă:

o metoda fragmentelor.

Metode grafice şi experimentale:

o metoda de construire a reţelei hidrodinamice a mişcării;

o metoda analogiei electrohidrodinamice.

Pentru siguranţa construcţiei, sub aspectul evitării pericolului de antrenare a materialului de sub
construcţie, din experienţă s-a stabilit că lungimea conturului subteran al acesteia va trebui să aibă o
mărime ce poate fi stabilită, în funcţie de caracteristicile pământului, astfel încât acesta să reziste la
antrenare şi afuiere.

Pentru calculele preliminare sau pentru condiţii în care sarcina hidraulică este redusă şi nu sunt
prevăzute ecrane de palplanşe, datorită simplităţii, s-a impus metoda conturului subteran de calcul al
infiltraţiei acceptabile, care va trebui utilizată atunci când nu sunt folosite metode mai exacte de
calcul.

Lungimea redusă minimă necesară a conturului subteran al instrucţiei, va fi conform acestei metode:

(m), (6.78)

unde:

Lvert= lungimea căilor verticale;

Loriz= lungimea căilor orizontale.

Căile de infiltraţie înclinate faţă de orizontală, cu panta mai mare de 45° se consideră verticale, iar la
o înclinare sub 45°, orizontale.

C0= coeficient, conform tabelului 6.13;

H = diferenţa dintre nivelul amonte şi cel aval.

Această verificare este obligatorie pentru toate cazurile. În cazuri speciale, când lungimea conturului
rezultă foarte mare din cauza unei sarcini hidraulice mari şi a unui teren fin de fundaţie, se vor face
calcule cu metode mai exacte şi se vor lua măsurile necesare de diminuare a infiltraţiilor.

Valorile coeficientului "C0" pentru procedeul modificat de

infiltraţie pe contur (după Chiselev, pag.289)

Tabelul 6.13

Denumirea pământului C0 Imed

Nisip foarte fin, mâl 8,5 0,12
Nisip fin 7,0 0,14
Nisip cu granulaţie medie 6,0 0,17
Nisip mare 5,0 0,20
Pietriş fin 4,0 0,25
Pietriş mijlociu 3,5 0,29
Nisip mare cu pietriş 3,0 0,33
Argilă moale 3,0 0,33
Pietre cu pietriş de râu şi pietriş 2,5 0,40
Argilă de compactitate medie 2,0 0,50
Argilă compactă 1.8 0,55
Argilă foarte compactă 1,6 0,67

Infiltraţia laterală de ocolire a construcţiei

Pentru verificarea posibilităţilor de afuiere a lucrării, datorită curenţilor laterali, de ocolire pe la

capetele acesteia, se utilizează tot metoda conturului, procedându-se similar ca pentru infiltraţiile pe
sub construcţii.

Verificarea se face cu relaţia:

(6.79)

(6.80)

unde:

Cocolire. = (0,67...0,75)C;

C = coeficient de proporţionalitate al infiltraţiei, ce variază în raport cu natura terenului (tabel 6.14);

H = pierderea de sarcină hidraulică pe construcţie (m);

lmed = gradientul mediu de infiltraţie.

Valorile coeficientului "C" pentru determinarea lungimii căii,

după procedeul infiltraţiei pe contur (după Chiselev, pag.289)

Tabelul 6.14

Denumirea pământului C Imed

Mâl şi nisip extrafin 18 0,055
Nisip fin 15 0,067
 Nisip mare 12 0,083
Pietriş de râu şi nisip cu pietriş de râu 5-9 0,11-0,20
Loess, pământuri argiloase 6-9 0,11-0,17
Piatră spartă, amestec de pietriş cu nisip 4-6 0,11-0,25

Anexa
COEFICIENTUL DE DEBIT PENTRU CALCULUL PRAGURILOR DE FUND

Coeficientul de debit depinde substanţial de forma profilului pragului deversor (m = 0.30 0,50). după
cum urmează:

o Pragul deversor cu profil curbiliniu fără vacuum

La acest tip de deversor, la contactul dintre lama deversantă şi parament nu apare vacuum (profil tip
Creager - Ofiţerov) fig.6.15.

Coeficientul de debit pentru sarcina hidraulică proiectată Hpr (de calcul) este:

o pentru profilul tip A m = 0,49;

o pentru profilul tip B m = 0,48;
o pentru profilul tip A cu palier m ~0,97·0,49 = 0.475;

Aceste tipuri de deversare nu sunt recomandate practic pentru înălţimile mici ale pragurilor.

o Pragul deversor, cu profil curbiliniu cu vacuum

Acest tip combină un profil curbiliniu al coronamentului (de tip circular sau eliptic) (fig. 6.16. a, b) cu
unul liniar al paramentului şi o racordare circulară cu bazinul.

Coordonatele profilului sunt date în tabelul 6.15.

COORDONATELE PROFILULUI CU VACUUM AL BARAJELOR DEVERSOARE DE FORMĂ

CIRCULARĂ Şl ELIPTICĂ A CORONAMENTULUI

(din P.G. Chiselev - pag.86)

Tabelul 6.15

b/a = 1

Nr. (coronament b/a = 2 b/a = 3

punctului
circular)
x y X y X y
1 - 1,000 1,000 - 0,692 0,830 - 0472 0,629
2 - 0,736 0,330 - 0,560 0,248 - 0,368 0,189
3 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
4 0,585 0,208 0,629 0,226 0,541 0,173
5
1,377 1,302 1,242 0,730 1,022 0,503
 5
6 2,434 2,896 1,682 1,278 1,456 0,800
7 3,670 4,717 2,327 2,246 1,855 1,320
8 5,462 7,424 2,956 3,789 2,24 1,792
9 - - 4,450 5,430 2,580 2,270
10 - - 5,299 6,704 3,13 3,214
11 - - 6,195 8,048 4,685 5,453
12 - - 7,767 10,405 5,561 6,767
13 - - 8,994 12,246 6,422 8,088
14 - - 10,208 14,067 7,998 10,442
15 - - 11,724 16,370 9,222 12,258
b/a = 1
(coronament
Nr. b/a = 2 b/a = 3
punctului circular)
x y X y X y
16 - - 13,365 18,803 10,438 14,082
17 - - - - 11,591 16,352
18 - - - - 13,587 18,805

Coeficientul de debit are valori de până la 0,55 0,57, care sunt date în tabelul 6.16.

VALOAREA COEFICIENTULUI DE DEBIT "m" PENTRU DIFERITE VALORI ALE RAPORTULUI

SEMIAXELOR ELIPSEI b/a

PENTRU DIFERITE VALORI H0 /rf, (din P.G. Chiselev - pag. 86)

Tabelul 6.16

m M
Ho/rf b/a = 1 b/a = 2 b/a = 3 Ho/rf b/a = 1 b/a = 2 B/a = 3
0,486 0,487 0,495 0,533 0,548 0,551
1,2 0,497 0,509 0,509 2,4 0,538 0,554 0,557
1,4 0,506 0,512 0,520 2,6 0,543 0,560 0,562
1,6 0,513 0,521 0,530 2,8 0,549 0,565 0,566
1,8 0,521 0,531 0,537 3,0 0,553 0,569 0,570
2,0 0,526 0,540 0,544 3,2 0,557 0,573 0,575
- - 3,4 0,560 0,577 0,577

Pragul deversor cu profil curbiliniu cu vacuum, este înecat când:

z< H + 0,15H (6.81)

(z/pav) < (z/pav)cr (6.82)

Valoarea coeficientului de înecare σ este dată în tabelul 6.17, debitul calculându-se tot cu formula:
Q = mσb (6.83)

VALORILE COEFICIENTULUI DE ÎNECARE "σ" PENTRU DEVERSOARELE CU VACUUM (din P.G.

Chiselev - pag.87)

Tabelul 6.17

hn/H  Hn/H  hn/H 

-0,15 1,000 0,20 0,940 0,60 0,723
-0,10 0,999 0,30 0,895 0,70 0,642
0,00 0,990 0,40 0,845 0,80 0,538
0,10 0,971 0,50 0,788 0,90 0,390
1,00 0,000

•Pragul deversor cu profil poligonal (cu perete gros) - fig 6.17

În această categorie se înscriu pragurile la care c < 2H şi sunt în general, de două tipuri:

o cu profil dreptunghiular;
o cu profil trapezoidal.

Calculul se face cu formula: Q = mb

în care:

H0 = H + ; iar m = moσ K ,

m0 = 0,32 + 0,05( 2,5 - c/H ) pentru domeniul

0,6 < c/H < 2,5 şi P1/H > 3.

Pentru P1/H < 3, se aplică lui m 0 coeficientul de corecţie

Kv = 1 + 0,13 H/P1

unde:

H = sarcina deversorului;

P1 = adâncimea pragului în amonte.

Coeficientul de debit depinde în acest caz de raportul dintre sarcina hidraulică H şi lăţimea acesteia şi
de înclinarea paramenţilor, valorile fiind date în tabelul 6.18.

Pentru calculul coeficientului de înecare se va putea utiliza formula:

unde:

hn = înălţimea de înecare măsurată de la creasta deversorului la nivelul din aval;

hn = H-z

P = înălţimea deversorului de la creastă la fundul bazinului disipator;

z = căderea la deversor, de la nivelul amonte al apei, la cel din aval.

VALORILE COEFICIENTULUI DE DEBIT "m" PENTRU DEVERSORUL NEÎNECAT CU PROFIL

TRAPEZOIDAL (din P.G. Chiselev-pag.87)

Tabelul 6.18

Coeficient de taluz Coeficient de debit m

p/H
mamont maval H/c = 2 H/c = 2 - 1 H/c = 1 –0,5

0 1 0,42 0,40 0,38

0 2 0,40 0,38 0,36
2-3 3 0 0,42 0,40 0,38
4 0 0,41 0,39 0,37
5 0 0,40 0,38 0,36
-
0 0,38 0,36 0,35
10
1-2 0 3 0,39 0,37 0,35
0 5 0,37 0,35 0,34
0 10 0,35 0,34 0,33

o Deversor cu prag lat - fig 6.18

Se consideră prag lat, deversorul cu secţiune dreptunghiulară la care

2H<c<(10-15)H

o prag lat neînecat:

 (6.85)

h = hcr = orientativ m = 0,35 (6.86)

- prag lat înecat:

- condiţia de înecare este z < H - hcr - z', unde

z"=
 o adâncimea la prag se ia h = hn;
o debitul se determină cu formula:

Q=mσb , valorile lui σ fiind date în tabelul 6.18.

6.3. Verificarea stabilităţii

6.3.1. Acţiunile

Principalele acţiuni ce trebuie luate în considerare la verificarea stabilităţii lucrărilor de apărare, sunt
următoarele:

- greutatea proprie;

o împingerea pământului din malul sau rambleul apărat;

o presiunea hidrostatică a apei;
o subpresiunea apei;
o suprasarcina pe căile auto sau căile ferate aferente;
o acţiunea seismică.

Asupra pragurilor de fund se vor lua în calcul următoarele acţiuni:

o greutatea proprie;
o împingerea umpluturii din amonte;
o rezistenţa pasivă a terenului;
o presiunea hidrostatică a apei pe feţele pragului;
o subpresiunea apei pe talpa de fundaţie;
o acţiunea seismică.

Evaluarea acţiunilor se va face conform normativelor şi standardelor în vigoare sau în lipsa acestora a
literaturii de specialitate, astfel:

- greutatea proprie va fi evaluată pe baza STAS 10101/1-78 -

"Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări permanente";

- împingerea pământului sau umpluturii, precum şi rezistenţa pasivă a acestuia, se va calcula prin
metodele din geotehnică,având ca elemente de bază studiul geotehnic pentru amplasamentul
respectiv;

- presiunea hidrostatică a apei se va determina corespunzător nivelurilor rezultate din calculele

hidraulice;

- subpresiunea apei va fi calculată corespunzător diferenţei de nivel a apei din faţa şi din spatele
construcţiei, putând fi luată acoperitor cu o variaţie liniară între aceste puncte, sau va fi determinată
pe baza calculelor de infiltraţie prin metode din literatură;

- suprasarcina pe căile auto sau căile ferate aferente, se va lua corespunzător solicitărilor transmise
de acestea, sau în lipsa unor precizări se va lua de 20 kPa;

- acţiunea seismică va fi evaluată ţinând seama de:

* P100-92 - Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe social - culturale,

agrozootehnice şi industriale;
* GP-014-97- Ghid de proiectare. Calculul terenului de fundare la acţiuni seismice în cazul fundării
directe;

* PD 197-80 - Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor din domeniul transporturilor şi

telecomunicaţiilor;

* SR 11100/1 - Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României;

* se vor calcula:

- împingerea pământului sub acţiunea seismică;

- forţa de inerţie a maselor construcţiei;

- forţele hidrodinamice determinate de seism.

6.3.2. Gruparea acţiunilor

Gruparea acţiunilor se va face în două categorii:

o grupări fundamentale;
o
o grupări speciale.
o

Grupările fundamentale vor cuprinde acţiunile permanente şi pe cele variabile în timp, dar cu o
frecvenţă mare.

Grupările speciale vor cuprinde în afara acţiunilor din grupările fundamentale, pe cele excepţionale,
cu o frecvenţă unică, cum ar fi: seismul, solicitările din perioada de execuţie, sau datorate degradării
unor părţi ale construcţiei (afuierea patului, dislocări datorate curenţilor, etc.)

În grupările speciale ce cuprind acţiunea seismului nu se va lua în calcul suprasarcina pe căile auto
sau căile ferate, sau în cazul unei frecvenţe mari de circulaţie se va lua un procent de 30% din
aceasta.

La evaluarea acţiunilor pentru diversele grupări, se va ţine seama de nivelurile posibile ale apei, care
să conducă la situaţiile cele mai deformabile de încărcare.

6.3.3. Verificări

Verificările de stabilitate ce trebuie făcute sunt după caz, următoarele:

- verificarea stabilităţii generale, la lunecare pe suprafeţe cilindrice, sau pe suprafaţa

de contact a umpluturii cu terenul natural;

- verificarea stabilităţii la lunecare pe suprafaţa de fundare;

- verificarea la răsturnare;

-verificarea stabilităţii prin cedarea terenului de fundare (verificarea presiunilor);

- verificarea stabilităţii la plutire a radierelor bazinelor disipatoare sau altor elemente

supuse subpresiunii apei.
Verificările la stabilitate se vor efectua pe baza metodei stărilor limită, gruparea acţiunilor şi coeficienţii
parţiali de siguranţă luându-se conform STAS 10101/OA - 77 "Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi
gruparea acţiunilor pentru construcţii civile şi industriale" şi a STAS 3300/2 - 85 "Teren de fundare.
Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe", precum şi a principiilor EUROCODE.

Datorită specificităţii lucrărilor de apărare de maluri şi de protecţie a albiilor râurilor (variaţia condiţiilor
geotehnice, a materialelor de construcţie locale, variaţia condiţiilor hidrologice în concordanţă cu cele
meteorologice şi ai situaţiei vegetaţiei bazinelor hidrologice, varietatea soluţiilor constructive etc)
siguranţa lor evaluată prin verificările la stabilitate se va putea calcula şi asigura printr-un coeficient de
siguranţă unic, de nedepăşire a limitelor de stabilitate sau a rezistenţelor la rupere.

Coeficienţii de siguranţă vor trebui să aibă cel puţin valorile minime date în tabelul 6.19 diferenţiat în
funcţie de tipul verificării, gruparea acţiunilor şi de clasa construcţiei.

Coeficienţi de siguranţă

Tabelul 6.19

Clasa construcţiilor Stabilitatea

hidrotehnice
Gruparea
(conform STAS
acţiunilor gene-
4273/83 aliniat lunecare răsturnare
rală
2.11.)
2,3 1.2 1,5 1,5
Fundamentală
4 1,1 1,2 1,3

2,3 1,1 1,2 1,3

Specială
4 1,0 1,05 1,1

[top]

CAPITOLUL 7

Prevederi constructive şi de exploatare

7.1. Cerinţe pentru alegerea materialelor componente

7.1.1. Produse de carieră

Piatra are întrebuinţări multiple în lucrările de apărare regularizare şi consolidare de maluri.

După roca din care provine, piatra naturală poate fi:

o eruptivă (granit, diorit, andezit, bazalt);

o metamorfică (gnais, micaşist, cuarţit, marmură, ardezie);
o sedimentare (gresii, conglomerate, calcare, marnă).

După gradul de prelucrare, poate fi:

- piatră brută sub formă de blocuri cu muchiile şi feţele neregulate;

- piatră cioplită (moloane - cioplire sumară);

o piatră spartă realizată prin spargere cu concasoarele.

Dimensiunile şi calităţile pietrei sunt funcţie de destinaţia ei, de situarea faţă de nivelul apei, de
condiţiile climatice şi de utilajul disponibil de punere în operă.

Calităţile care se cer pietrei sunt:

- să fie dură;

- să fie compactă;

- negelivă;

- să nu se dizolve;

- greutatea specifică să fie cuprinsă între 23 27 kN/m3;

- forma poliedrică.

7.1.2. Fascine

Fascinele sunt mănunchiuri (snopi) de nuiele legate cu sârmă neagră. Snopii au diametru cuprins
între 0,15 0,30 m şi lungimi de 3 4 m, legaţi cu sârmă neagră în două sau trei puncte. Lungimea
fascinelor variază între 4 12 m.

Saltelele de fascine sunt alcătuite din mai multe suluri funcţie de grosimea saltelei, care se execută cu
următoarele grosimi: 0,45 m; 0,60 m; 0,75 m şi 1,00 m, lestarea lor făcându-se cu piatră brută de
10 50 kg/buc, cca.250 kg/m 2. Sulurile sunt aşezate joantiv, pe direcţie perpendiculară, la faţa
superioară şi inferioară realizându-se câte un grătar.

Nuielele din care se confecţionează saltelele trebuie să fie din salcie, plop sau anin tăiat proaspăt,
astfel ca să se poată realiza saltele elastice şi eventual să poată vegeta.În acest sens, se recomandă
să se recolteze numai în perioada 1 octombrie 1 mai, atunci când seva nu circulă în nuiele. Această
perioadă coincide cu perioada când nivelurile pe râuri sunt scăzute. În cazul când nuielele nu se pun
imediat în operă după recoltare, trebuie păstrate în grămezi acoperite, ca să nu se usuce.

Pentru a nu putrezi, saltelele trebuie să stea permanent sub nivelul apei cel mai scăzut (etiaj).

7.1.3. Geosintetice

Funcţiunile de bază ale materialelor geosintetice sunt:

- de separare, între straturi cu granulometrii diferite;

- de filtrare, reţinând particulele de teren care sunt antrenate de curentul de apă;

- de drenaj, realizând o capacitate mai mare de transport a apei, decât terenul înconjurător;

- de ranforsare, apărând stabilitatea terenului;

- de protecţie, preluând direct solicitările din curenţi sau valuri;

- de etanşare, împiedicând circulaţia apei dintr-o zonă în alta.

Geosinteticele sunt de tip ţesut şi neţesut. Cele ţesute au o structură alcătuită din cel puţin două seturi
de fire întreţesute pe direcţie perpendiculară. Geosinteticele neţesute sunt realizate prin unirea firelor
sau filamentelor aşezate dezordonat prin metode mecanice, chimice, termice sau de dizolvare.

Lăţimea standard a geosinteticelor este de 5,0 5,5 m, iar lungimea de 50 200 m, în funcţie de
greutatea unitară. Grosimea în stare neîncărcată variază între 0,2 mm şi 10 mm, care uneori se
reduce sub presiune. Continuitatea la rosturi se realizează prin suprapunere sau dacă este necesară,
prin sudură (la unele din cele neţesute). Masa geosinteticelor neţesute variază între 100 şi 1000g/m2,
iar a celor ţesute, între 100 şi 2000 g/m 2. În general, tipurile mai uşoare se utilizează pentru separare,
iar cele grele pentru ranforsare sau realizarea de saltele.

Proprietăţile mecanice variază destul de mult ca rezistenţă cât şi ca rigiditate. Rezistenţa la rupere
prin tracţiune variază între 10 şi 250 kN/m 2. Geosinteticele neţesute şi cele ţesute din polipropilenă,
trebuie aplicate cu prudenţă în situaţiile în care solicitările mari sunt combinate cu deformaţii mici,
datorită elasticităţii mari a acestor geosintetice.

Polimerii sintetici utilizaţi pentru confecţionarea geosinteticelor au o comportare vâso-elastică,

respectiv comportarea mecanică depinde de timp - datorită fluajului şi relaxării.

Sensibilitatea la fluaj a polimerilor creşte considerabil în ordinea: poliester, poliamide, polipropilenă şi

polietilenă. De aceea, pentru geosinteticele care sunt încărcate pe o lungă perioadă de timp de la 10
la 100 ani, sarcina admisibilă pentru poliester este de cca. 50% din rezistenţa de rupere, la tracţiune,
pentru poliamide de cca. 40%, iar pentru propilenă şi polietilenă se recomandă să rămână sub 25%.

La geosinteticele utilizate pentru saltele, suplimentar încercărilor privind rezistenţa la întindere şi

alungire, se va efectua testul de încărcare punctuală, având în vedere efectul de străpungere la
căderea pietrelor care formează stratul de lestare.

Alte teste utilizate pentru exprimarea proprietăţilor mecanice sunt cele de crăpare, sfâşiere, de
rezistenţă la şoc prin căderea conului, încercarea cu poansonul CBR etc.

Proprietăţile hidraulice, respectiv permeabilitatea geosinteticelor încorporate în structură, depind de

geosinteticul însăşi, de teren, suprasarcină, sarcina hidraulică, blocarea şi colmatarea geosinteticului,
temperatura şi compoziţia apei.

Dimensiunile porilor şi numărul acestora pe unitatea de suprafaţă, sunt factorii principali care
determină permeabilitatea. Terenul, suprasarcina şi comprimarea geosinteticului, determină mărimea
debitului apei. Sarcina hidraulică poate fi unidirecţională sau oscilatorie.

În timp, gradul de permeabilitate variază în funcţie de efectul de blocaj sau colmatare.

Blocajul este un proces în care particulele de teren pătrund parţial în pori. Acest fenomen apare în
cazul curentului unidirecţional.

Colmatarea este un proces în care particulele fine se aşază sau pătrund, pe/în geosintetic, la interfaţa
dintre geosintetic şi teren.

Curentul de apă prin geosintetic este în mod normal laminar, când acesta este fixat în teren, dar
devine turbulent, dacă este supus acţiunii valurilor, ca de exemplu sub pereul din anrocamente al unui
taluz. Permeabilitatea este măsurată uzual în laborator, utilizând valori mici ale gradientului hidraulic
pentru realizarea unei scurgeri laminare. Ecuaţia circulaţiei apei prin geosintetic devine:
în care:

Ks = permeabilitatea (m/s);

Q = debitul de apă în scurgere transversală (mc/s);

as = suprafaţa geosinteticului (mp);

 H = pierderea de sarcină prin geosintetic (m);

ts = grosimea geosinteticului, la încărcarea de exploatare (m).

Permitivitatea ( /) este definită ca o viteză de filtrare la un gradient unitar (i = =1) şi poate fi

determinată prin împărţirea permeabilităţii Ks la grosimea nominală ts a geosinteticului.

Etanşeitatea pentru un geosintetic, pentru un tip particular de sol, poate fi determinată prin
reconstituirea compoziţiei în laborator şi efectuarea de măsurători, având în vedere condiţiile
hidraulice de pe contur. Etanşeitatea poate fi caracterizată prin raportul O/D (ex. O9o/D5o), în care
"O" reprezintă diametrul golurilor din geosintetic şi "D" diametrul particulelor.

Proprietăţile chimice, respectiv rezistenţa termo-oxidativă a geosinteticului depind practic de următorii

factori: rezistenţa termo-oxidativă a polimerului însăşi, de compoziţia pachetului antioxidant, de efectul
compuşilor catalitici termo-oxidativi în mediu, de efectele schimbării în timp a rezistenţei termo-
oxidative, de rezistenţa aditivilor anti-oxidanţi la percolarea apei şi de condiţiile din amplasament.

De asemenea, durata de viaţă a geosinteticelor poate fi afectată de unele tipuri de poluanţi din apă,
aer sau sol şi prin expunere la razele ultraviolete (solare).

Aceste materiale fac parte din grupa mare a materialelor geosintetice.

Aceste geosintetice se constituie astfel:

- geosintetice, care au ca funcţii principale filtrarea şi drenarea;

- geomembrane, ce asigură o etanşare foarte avansată;

- geogrile şi georeţele pentru ranforsare (armare şi consolidare);

- geocompozitele, combinaţii de materiale din cele trei grupe menţionate mai sus.

Geosinteticele pot fi neţesute şi ţesute. Geosinteticele ţesute asigură o reducere rapidă a

permeabilităţii, datorită unui proces intens de colmatare. Geosinteticele ţesute au o comportare mai
bună (reducerea permeabilităţii este mult mai mică). Lucrările de apărare sunt lucrări permeabile,
geosinteticul având rolul de element filtrant, ca atare trebuie să fie bine executat, altfel apare
fenomenul de sufozie care poate produce degradări mari în lucrările de apărare a taluzurilor şi
malurilor.

7.1.4. Betoane

Betoanele întrebuinţate la lucrările de apărare sunt diferenţiate pe clase corespunzătoare elementelor

de rezistenţă (infrastructură şi suprastructură).

Recomandările privind clasele minime de betoane pentru infrastructuri sunt redate în STAS 10111/1-
77, iar pentru suprastructuri în STAS 10111/2-87.
Se vor respecta prevederile cuprinse în "Codul de practică pentru executarea lucrărilor din beton,
beton armat şi beton precomprimat" Indicativ NE 012/99, la a cărei elaborare, au fost luate în
considerare reglementări tehnice româneşti şi recomandările EUROCODE 2 - Calculul şi alcătuirea
structurilor din beton.

Caracteristicile betonului proaspăt sunt redate în STAS 1759-88; STAS 5479-88.

Caracteristicile betonului întărit sunt reglementate prin STAS 1275/88; STAS 3622-86.

În cazul când apar condiţii nefavorabile, cum ar fi, scăderea temperaturii aerului sub +5°C, ploaie
intensă, creşterea temperaturii aerului peste 30°C, umiditatea aerului peste 40%, se vor lua măsuri de
oprire a turnării betonului, respectiv de protejare a suprafeţelor de beton.

Compactarea betonului se va face mecanic prin vibrare. Se admite compactarea manuală numai în
cazuri accidentale, cum ar fi: întreruperea curentului electric sau defectării utilajelor de betonat şi
vibrat.

La executarea elementelor si construcţiilor din beton, se folosesc agregate provenite din sfărâmarea
naturală şi/sau concasarea rocilor. Agregatele vor satisface cerinţele prevăzute în reglementările
tehnice specifice STAS 1667 - 76.

Elementele prefabricate din fundaţiile şi elevaţiile lucrărilor de apărare vor fi marcate distinct,
indicându-se tipul acestora.

Operaţia de montaj va fi precedată de lucrări pregătitoare specifice operaţiei respective şi care

depinde de la caz la caz de tipul elementului care se montează sau de modul de alcătuire al structurii.

Abaterile limită de la dimensiunile elementelor prefabricate din beton armat se vor încadra în
prevederile STAS 8600-79, STAS 7009-79 şi STAS 6657/1-89.

7.1.5. Oţel beton

Tipurile de oţel beton şi caracteristicile lor sunt indicate în STAS 438/1-89, pentru oţeluri cu profil
neted OB 37 şi profilate PC 52 şi PC 60. Se vor respecta prevederile cuprinse în "Codul de practică
pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat Indicativ NE 012/99.
Livrarea oţelului beton se va face în conformitate cu reglementările în vigoare, însoţit de un certificat
de calitate.

Oţelurile pentru armături trebuie să fie depozitate separat pe tipuri şi diametre, în spaţii special
amenajate care să asigure evitarea corodării armăturii, conform STAS 10107/0-90.

7.2. Tehnologia de execuţie a lucrărilor

Pentru realizarea lucrărilor de apărare, trebuie, respectate următoarele etape:

o predarea amplasamentului;

- marcarea şi semnalizarea punctului de lucru;

o amenajarea drumului de acces pentru utilaje;

- devierea apei pe zona lucrărilor din albie, printr-un dig de protecţie şi dirijare executat cu material
local din albie, iar când este cazul, protejat spre apă.

Atunci când devierea apelor nu este posibilă, se vor defini prin proiect soluţiile tehnice care să permită
execuţia lucrărilor în albie şi în prezenţa apei, utilizând elemente prefabricate, anrocamente etc.
În cazul execuţiei lucrărilor, sub protecţia unui dig provizoriu, se pot realiza operaţiuni de terasamente
sau de betoane turnate monolit.

Execuţia va fi organizată astfel ca durata de realizare a lucrărilor să fie cât mai redusă, pentru a limita
riscul de degradare a lucrărilor începute, de către apele de viitură.

În cazul în care durata execuţiei este mai mare, depăşind intervalul dintre două viituri, se vor adopta
soluţii prin care să se asigure rezistenţa şi stabilitatea lucrărilor provizorii, la efectul acestor viituri.

După executarea tuturor lucrărilor, digul provizoriu de protecţie se va dezafecta, materialul respectiv
împrăştiindu-se uniform în albie, astfel încât sâ nu se creeze obstacole în calea curentului.

7.3. Comportarea în exploatare şi intervenţii pentru remedieri

Beneficiarul lucrării va urmări comportarea în timp a lucrării şi în mod special după trecerea unei
viituri, pentru a constata dacă s-au produs deplasări sau dislocări ale elementelor constructive, afuieri,
subspălari etc, care pot afecta stabilitatea lucrării respective sau unei părţi componente a acesteia.

Aceste efecte vor fi urmărite din punct de vedere al evoluţiei şi în caz că aceasta nu este stabilizată în
limite admisibile, se va trece imediat la efectuarea remedierilor necesare.

Trebuie avut în vedere faptul că, evoluţia antrenării materialului de către curentul de apă este rapidă
şi se dezvoltă pe zone largi, atunci când sunt dislocate elemente de protecţie.

De aceea, în caz că s-au produs avarii se vor lua măsuri urgente, pentru limitarea zonei avariate,
urmând ca imediat după eveniment să se efectueze lucrările de intervenţie, prin care să fie pusă în
siguranţă lucrarea.

[top]

CAPITOLUL 8

Protecţia muncii şi prevenirea incendiilor

8.1. Normele de protecţia muncii, trebuie să conducă la prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor

profesionale, prin aplicarea de procedee tehnice moderne şi prin folosirea celor mai noi metode de
organizare a muncii.

În cadrul proiectelor se vor prezenta capitole speciale, privind protecţia muncii la execuţia lucrărilor,
specifice fiecărui tip prevăzut.

În contextul celor de mai sus, se vor respecta cu stricteţe următoarele:

- Legea protecţiei muncii nr.90/1996;

o Norme de protecţia muncii specifice activităţii de construcţii-montaj pentru transporturi

feroviare, rutiere şi navale - 9/25.06.82- "Partea a-VI-a", în special:
o cap.36 - Consolidări şi apărări de maluri;
o cap.37 - Lucrări de intervenţii la ape mari, deblocări de gheţuri şi deszăpeziri;
o cap.38 - Trecerea peste ape cu barca şi bacul;
o cap.39 - Salvarea de la înec.

Având în vedere specificul lucrărilor, în proiecte se va atrage atenţia, ca la execuţie intrarea oamenilor
şi utilajelor în albia râului, să fie permanent asigurată de legătura şantierului cu postul hidrometric din
amonte cel mai apropiat, în aşa fel ca în cazul unor viituri, să se poată lua măsuri rapide de
îndepărtarea oamenilor, materialelor şi utilajelor din albie.
La întreruperea activităţii nu se vor lăsa în albie materiale sau utilaje.

8.2. Pentru combaterea incendiilor se vor respecta normele de prevenire şi combatere a incendiilor -
Buletinul Construcţiilor- 7/1999 - Indicativ P 118-99- "Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor";
Buletinul Construcţiilor. 6/1987- Indicativ PD 184-87 - "Normativ departamental pentru proiectarea şi
realizarea construcţiilor şi instalaţiilor din transporturi şi telecomunicaţii pentru asigurarea protecţiei
împotriva incendiilor".

[top]

CAPITOLUL 9

Cerinţe privind protecţia mediului

Erodarea secţiunii cursurilor de apă şi a malurilor lacurilor de acumulare, reprezintă un proces natural
care apare în toate bazinele hidrografice, în special dacă se au în vedere scări ample de timp.

Potenţialul de erodare este dictat de stabilitatea profilului albiei şi de capacitatea erozivă a apei
curgătoare sau valurilor.

Proiectele trebuie să fie conforme cu necesităţile de apărare potrivite potenţialului eroziv al fiecărei
zone aferente cursului de apă.

În perspectiva unei dezvoltări durabile, pentru a rezolva problemele eroziunii, trebuie respectate
cerinţele privind protecţia mediului, atât prin soluţiile constructive cât şi pe durata de execuţie şi de
exploatare, pentru ca impactul negativ să fie cât mai redus la nivele acceptabile şi în acelaşi timp să
se prevadă măsuri compensatorii adecvate.

Analiza impactului asupra mediului trebuie analizată în ceea ce priveşte mediul acvatic, solul, aerul,
flora, fauna şi factorul uman.

Prevederea impactului include analiza cauzelor majore ale modificărilor mediului existent şi
determinarea efectelor probabile. Principalele etape ale prevederii impactului (pozitiv sau negativ),
sunt următoarele:

- identificarea activităţilor ce se desfăşoară în cadrul realizării proiectului şi care pot genera impact;

o identificarea resurselor şi a receptorilor care pot fi afectaţi de către aceste impacturi;

o stabilirea înlănţuirii evenimentelor sau a legăturilor dintre cauză şi efect;
o prevederea naturii probabile, a extinderii şi a dimensiunii oricăror modificări sau
efecte care se anticipează;
o evaluarea consecinţelor oricărui impact identificat;
o stabilirea impacturilor potenţiale (pozitive sau negative) care pot fi socotite ca
semnificative.

În general, lucrările de protecţie a malurilor şi fundului albiei nu au un impact negativ şi pot fi încadrate
în peisajul zonei, prin prevederi constructive.

Prin proiect se va urmări menţinerea biotopurilor de pe maluri, care asigură hrana şi reproducerea
peştilor şi păsărilor acvatice şi asigurarea migraţiei peştilor în zona pragurilor (scări de peşti),
drenarea apelor freatice din zonă, limitarea efectelor de eroziune, încadrarea în peisaj a lucrărilor etc.

Efectele negative ce pot apărea pe durata execuţiei, provin din realizarea în apă a umpluturilor de
pământ şi anrocamente, excavaţii şi dragaje, transporturi, organizările de şantier, gropile de împrumut
etc.
În timpul exploatării, impactul negativ poate apărea în lipsa activităţii de întreţinere, care trebuie să
aibă un caracter permanent şi care trebuie să se bazeze pe monitorizarea lucrării (deplasări, tasări,
înfundarea drenurilor, eroziuni, vegetaţie etc), inclusiv a efectelor asupra mediului înconjurător.

În scopul luării deciziilor, este necesar să fie efectuată o Evaluare a Impactului asupra Mediului
(E.I.M.), în cadrul Studiului privind impactul asupra mediului a lucrărilor proiectate. Prin aceasta sunt
identificate, evaluate şi avute în vedere acele efecte produse de proiect, care pot fi semnificative
pentru mediu.

E.I.M. oferă posibilitatea de a lua în considerare aspectele de mediu, înainte de a fi luată o decizie
privind modul de desfăşurare a unei acţiuni sau a unui proiect de dezvoltare. E.I.M. oferă de
asemenea, posibilitatea de a se modifica propunerea iniţială din cauza unui impact potenţial, în
vederea înlăturării sau reducerii acestuia.

În acest mod, se pot pune la dispoziţia autorităţilor şi a publicului, informaţii privind aspectele de
mediu sub o formă clar definită, astfel ca procesul decizional, inclusiv în privinţa soluţiilor de
proiectare, să fie mai bine fundamentat.

În elaborarea E.I.M. se consideră necesare următoarele etape:

o descrierea mediului şi a activităţii/proiectului propuse;

o identificarea şi evaluarea impacturilor cu însemnătate asupra mediului, atât a celor
directe cât şi a celor indirecte;
o evitarea producerii impactului şi dacă nu poate fi evitat, reducerea efectului acestuia;
o iterarea în procesul de proiectare pentru eliminarea sau minimizarea impactului;
o luarea în considerare a alternativelor, astfel ca să fie posibilă identificarea celor mai
bune soluţii pentru mediu;

- participarea şi consultarea adecvată a publicului înainte de luarea deciziilor.

La elaborarea Studiului privind Impactul asupra Mediului, vor fi avute în vedere Legea protecţiei
mediului nr. 137/1995, Legea apelor nr.107/1996, Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului nr.125/1996, pentru aplicarea "Procedurii reglementare a activităţilor conomice şi sociale cu
impact asupra mediului", precum şi celelalte acte normative elaborate în aplicarea legilor mai sus
menţionate.

[top]

CAPITOLUL 10

Anexe
10.1. Notaţii şi simboluri

A Aria secţiunii de scurgere a albiei

Am Aria secţiunii de scurgere în albia minoră în regim natural

Am Aria secţiunii de scurgere în albia majoră în regim natural

Amp Aria secţiunii de scurgere în albia minoră în secţiunea podului, înainte de producerea afuierilor,
din care nu s-a scăzut suprafaţa ocupată de pile

Amp Idem, în albia majoră

afg Afuierea generală maximă

B Lăţimea albiei la oglinda apei în regim natural

Bm Idem, în albia minoră

BM(s,d) Idem, în albia majoră (stânga sau dreapta)

b Lăţimea la fund

br Lăţimea traseului regularizat

C Coeficientul Chezy

c Coeziunea

cf Cota fundului

cif Cota inferioară a fundaţiei

c1 Coeziunea pe curba de alunecare csf Cota superioară a fundaţiei

D Fetch-ul (lungimea luciului de apă pe care bate vântul), în km

d Grosimea pereului

dan Diametrul anrocamentului

dp Diametrul pietrei

ds1 Grosimea sloiului

E Coeficientul de afuiere generală de sporire a vitezei în secţiunea strangulată de pod

Ea Presiunea activă

Ep Rezistenţa pasivă

e Grosimea saltelei

f Coeficientul de frecare

fa Forţa de antrenare (eroziune, târâre)

fa taluz Forţa de antrenare pe taluz

g Acceleraţia gravitaţională = 9,80665 m/s2

gan Greutatea pietrei din anrocamente

Ha Înălţimea coloanei de apă

Ht Înălţimea terasamentelor
h Adâncimea apei într-un punct oarecare al secţiunii de scurgere, înainte de afuiere

haf Adâncimea după afuiere

hav Adâncimea în secţiunea aval

ham Adâncimea în secţiunea amonte

hcr Înălţimea (adâncimea) critică a stratului de apă

hm Adâncimea medie în aliniament

hmax,c Adâncimea maximă în curbă

hm Adâncimea medie în curbă

hmp Adâncimea medie a apei în secţiunea de arie Amp

hp Adâncimea apei la piciorul taluzului

h Înălţimea valului (undei)

i Panta

kα Coeficientul de împingere activă

kf Coeficientul care ţine seama de forma pilei în secţiunea transversală

kp Coeficientul de modul (tabela Kritki-Menkel) al debitului pentru p%

ks Coeficientul de siguranţă

kst Coeficientul de stabilitate generală

kv Coeficientul de corecţie a vitezei

ka Coeficientul care ţine seama de unghiul de incidenţa al curentului faţă de pilă

Lp Lungimea podului între feţele culeilor la nivelul cuzineţilor

L Lungimea valului

Lr Lungimea pe care se produce remul

Mr Momentul de răsturnare

Ms Momentul de stabilitate

m Cotangenta unghiului de înclinare a taluzului

Nc Nivelul de calcul

NE Nivelul etiajului
Nl Nivelul de lucru

NM Nivelul de ape mari

Nm Nivelul apelor mici

Nmed Nivelul apelor medii

N R Nivelul de retenţie

Nr Nivelul de regularizare

Ns Nivelul static (liniştit, hidrostatic de repaus)

Nv Nivelul de verificare

n Coeficientul de rugozitate

O.A Oglinda apei

P Perimetrul udat

p Presiunea

p% Asigurarea în procente a debitului maxim (probabilitatea depăşirii lui)

pa Presiunea apei

pan Presiunea anrocamentelor

pgd Presiunea dinamică a gheţii

pg.s Presiunea statică a gheţii

phd Presiunea hidrodinamică

phs Presiunea hidrostatică

pp Presiunea pietrei

pval Presiunea dinamică a valului

Q Debitul aferent albiei

Qc Debitul de calcul

Qm Debitul în albia minoră

Qmax Debitul maxim

QM Debitul în albia minoră

Qp% Debitul de asigurare p%

QMs Debitul aferent albiei majore stânga

QMd Idem, dreapta

R Raza hidraulică

Rc Rezistenţa la compresiune a gheţii

R1 Raza suprafeţei cilindrice de alunecare

Rs Rezistenţa la strivire a gheţii

v Viteza curentului

v1 Viteza medie ajutătoare pantei suprafeţei libere a apei

vo (vs) Viteza superficială a curentului

va Viteza medie de antrenare a aluviunilor de pe patul albiei (viteza admisibilă)

vam Viteza apei în amonte

vav Viteza apei în aval

vcr Viteza critică

vf Viteza la fund

vM Viteza medie a apei în regim natural în albia majoră

vm Idem, în albia minoră

vmp Viteza medie a apei în albia minoră în secţiunea podului

W Vântul

w Viteza vântului

Greutatea specifică a apei

b Greutatea specifică a betonului

d Greutatea volumică a pământului în stare uscată

e Greutatea pământului îmbibat cu apă

n Greutatea pământului în stare naturală de umiditate

p Greutatea specifică a pietrei

s Greutatea specifică a pământului

’ Greutatea pământului în stare de submersiune totală
σa Presiunea admisibilă pe teren

Δh înălţimea de siguranţă (gardă)

Δz înălţimea remului sau coborârea de nivel

δ Grosimea stratului de beton (dalei, plăcii)

σcr Efortul critic de târâre (antrenare, eroziune)

φ Unghiul de frecare interioară

10.2. Lista principalelor standarde, normative şi reglementări tehnice în vigoare, care se aplică
la proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor, căilor ferate şi podurilor rutiere

10.2.1. Lista principalelor standarde

10.2.1.1. Terminologie

U. 04 STAS 1963-81 Rezistenţa materialelor. Terminologie şi simboluri.

U. 04 STAS 3061-74 Hidraulică. Terminologie, simboluri, unităţi de măsură.

A. 70 STAS 3949/1-71 Geologia tehnică. Terminologie.

G. 20 STAS 3950-81 Geotehnică. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură.

G. 71 STAS 4032/1-90 Lucrări de drumuri. Terminologie.

G. 55 STAS 4580-86 Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Terminologie.

G. 50 STAS 4621-91 Hidrogeologie.Terminologie.

G 50 STAS 5032-69 Hidrologie. Terminologie.

H. 11 STAS 5089-71 Produse din piatră naturală pentru construcţii. Terminologie.

G. 61 STAS 5626-92 Poduri. Terminologie.

G. 57 STAS 8202-81 Amenajări pentru transporturi pe apă şi alte activităţi nautice. Terminologie.

G. 53 SR 8284-98 Amenajarea bazinelor hidrografice ale torenţilor.

10.2.1.2.Studii pentru proiectare

G.51 STAS R.6823-71 Hidrometrie. Mijloace pentru măsurarea debitelor de apă. Condiţii de folosire.

G. 53 STAS 8593-88 Lucrări de regularizare a albiei râurilor.

Studii de teren şi cercetări de laborator.

10.2.1.3. Proiectare
G. 71 STAS 2914-84 Lucrări de drumuri. Terasamente. Condiţii tehnice generale de calitate.

G. 70 STAS 2916-87 Lucrări de drumuri şi căi ferate. Protejarea taluzurilor şi şanţurilor. Prescripţii
generale de proiectare.

G. 21 STAS 3300/2-85 Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.

G. 52 STAS 4068/1-82 Debite şi volume maxime de apă. Determinarea debitelor şi volumelor maxime
ale cursurilor de apă.

G. 52 STAS 4068/2-87 Debite şi volume maxime de apă. Probabilităţile anuale ale debitelor şi
volumelor maxime în condiţii normale şi speciale de exploatare.

G. 52 STAS 4273-83 Construcţii hidrotehnice. Încadrarea în clase de importanţă.

G. 20 STAS 6054-77 Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ. Zonarea teritoriului R.S.R.

G. 56 STAS 7883-90 Construcţii hidrotehnice. Supravegherea comportării în timp. Prescripţii

generale.

G. 51 STAS R. 8972/1-71 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă în sistemele de curgere cu nivel

liber. Metoda geometrică.

G. 51 STAS 8972/2-81 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă în sisteme de curgere cu nivel

liber. Metoda explorării câmpului de viteze.

G. 51 STAS 8972/3-81 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă prin metoda diluţiei. Procedeul de
injectare cu debit constant.

G. 51 STAS 8972/4-82 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă în sistem de curgere cu nivel liber.
Metoda relaţiei nivel - debit (cheia limnimetrică).

G. 53 STAS 9269-89 Lucrări de regularizare a albiei râurilor. Prescripţii generale de proiectare.

G. 11 STAS 10101/OA-77 Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru construcţii

civile şi industrial

10.2.2. Legi, normative, proiecte tip, cataloage

10.2.2.1. Legi

*** Legea privind calitatea în construcţii, nr. 10/1995

*** Legea apelor, nr. 107/1996

*** Legea protecţiei mediului, nr. 137/1995

Legea protecţiei muncii nr. 90/1996

*** Regimul drumurilor - Ordonanţa de Guvern, nr. 43/1997

*** Procedura reglementară a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, nr.
125/1996.

10.2.2.2. Norme
*** Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor – Ordinul 775/1998

*** Norme de protecţia muncii specifice activităţii de construcţii – montaj, pentru transporturi feroviare,
rutiere şi navale, elaborate de MTTc, ICPTTc, 1982.

10.2.2.3. Normative şi instrucţiuni tehnice

IPTANA Normativ departamental privind proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor, căilor ferate şi
podurilor, Indicativ PD 161-74, Bucureşti, publicat în Buletinul Construcţiilor nr.6/1975.

IPTANA Normativ departamental privind proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor, Indicativ PD

95-77, Bucureşti, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 6-1977.

IPTANA Normativ departamental privind proiectarea lucrărilor hidrotehnice pentru navigaţie fluvială,
Indicativ PD 171-78, Bucureşti, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 7/1978.

ICPTTc Normativ privind executarea mecanizată a terasamentelor de drumuri, Indicativ C 182-77,

Bucureşti, 1977.

ICPTTc Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor, Indicativ P118/99, publicat în Buletinul

Construcţiilor nr.7/1999.

ICPTTc Normativ departamental pentru proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor din

transporturi şi telecomunicaţii, pentru asigurarea protecţiei împotriva incendiilor, Indicativ
PD184/1987, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 6/1987.

C.S.A. Instrucţiuni tehnice pentru calculul debitelor maxime de apă, Indicativ 1-63, Bucureşti, 1963.

ISPIF Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea digurilor de apărare împotriva

inundaţiilor, Indicativ PD 5-72, Bucureşti, 1973.

INCERC Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat
NE 012-99, Bucureşti, 2000.

10.2.2.4. Proiecte tip, cataloage

ICPGA Proiecte tip şi module pentru lucrări de gospodărirea apelor, Bucureşti, 1980.

IPTANA Catalog de elemente şi detalii tip pentru apărări de maluri, Bucureşti, 1978.

IPTANA Lucrări de susţinere a terasamentelor în terenuri stabile.

Proiect tip ST 80, ziduri de sprijin pentru drumuri publice, Bucureşti,1980