Sunteți pe pagina 1din 6

”23” februarie 2018

Spre difuzare imediată

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Privind acuzațiile lansate în spațiul public de către ziariștii portalului ”RISE Moldova” la
adresa platformei www.caritate.md și a fundației de caritate ”Sfântul Gheorghe” și

Acționând exclusiv în scopul informării corecte a opiniei publice, pentru a nu lăsa loc de
interpretări și pentru a oferi donatorilor și beneficiarilor fundației ”Sfântul Gheorghe” o sursă
alternativă de informare,

Și reieșind din impactul dezastruos al mesajului lansat în societate de către ”RISE


MOLDOVA”, dar și consecințele sale pe diverse dimensiuni, inclusiv morală și penală,

Apelăm la dreptul nostru la replică și declarăm următoarele:

Fundația ”Sfântul Gheorghe” activează din 09.03.2010, iar prin intermediul platformei
www.caritate.md din 07.09.2016.

Date statistice despre activitatea noastră găsiți ușor pe pagina web. Alături de donatorii noștri
am reușit să salvăm viața și sănătatea mai multor concetățeni de-ai noștri aflați în dificultate, în mare
parte copii, și să oferim speranța unei vieți mai bune, dar și un umăr de sprijin și compasiune la
durerea tuturor celor, care în situații de disperare și maximă urgență, ajungeau la noi în căutarea unei
soluții și în încercarea de a obține o nouă șansă la viață. Alături de acești oameni, în special părinți, ai
căror copii de diferite vârste cu diagnoze destul de severe se aflau în situații de criză, încercam să nu
disperăm, ci să găsim cea mai oportună soluție și cale în fiecare caz aparte și să apelăm la acei oameni
de bună credință și săritori la nevoie, care împărtășesc aceleași valori și compasiune umană ca și noi și
sunt gata să salveze o viață de om, punând mână de la mână și adunând acea sumă de bani de care era
nevoie. Iar pentru acest scop nobil, dacă vreți, nu se percepe chilipir, pentru că banii sunt doar un
instrument, care ne permite, după cum am văzut, să realizăm lucruri mari și frumoase, inclusiv să
salvăm un copil de la moarte, și de ce nu să mobilizăm și să consolidăm o lume întreagă într-un
moment de grea încercare al unuia dintre noi - lucru, probabil, care nu se încadrează în mentalitatea
unora. Tocmai de aceea au denaturat fapte și au schimbat accente, deliberat sau vrând-nevrând
reporterii rise.md au transformat peste noapte calități umane firești în apucături criminale.

Suntem o platformă de caritate, transformată prin efort continuu în cel mai eficient din țară
instrument de colectare a donațiilor pentru oameni aflați în dificultate și în situații disperate.
Intervențiile chirurgicale și tratamentul celor ce au apelat la ajutorul nostru au avut loc în spitale din
Turcia, România, Rusia, Ucraina, Germania, Franța, Italia, SUA, Spania, Elvetia.
În majoritatea cazurilor sursele acumulate au fost transferate direct spitalelor, unde urmau să
fie efectuate intervențiile chirurgicale, în alte cazuri sumele de bani ajungeau în conturile bancare ale
părinților beneficiari, care, la rândul lor, achitau personal serviciile spitalicești. În celelalte cazuri
donatorii achitau integral costul tratamentului în conturile bancare ale spitalelor.

Cu clinica ”Medical Park”, care este una dintre cele cinci instituții medicale turcești, avem
contracte de cooperare din anul 2016. În această perioadă de timp, la clinica respectivă, care are o
impresionantă reputație pe plan internațional, au fost tratați sute de copii, au fost efectuate intervenții
chirurgicale de succes și acordată asistență medicală profesionistă în cazuri dificile, care nu puteau fi
soluționate în Republica Moldova.

Am prezentat unora dintre beneficiarii noștri clinica ”Medical Park”drept o alternativă la alte
clinici, unde prețul solicitat pentru aceeași intervenție chirurgicală era prea mare, iar perioada pentru
acumularea resurselor financiare necesare – prea mică. În multiple cazuri, pacientul nu avea la
dispoziție prea mult timp, intervențiile fiind necesare urgent, or, timpul pierdut echivala deseori cu o
viață pierdută.

Pentru cazuri urgente ”Medical Park” ne oferea posibilitatea tratării pacienților moldoveni în
avans, cu reduceri substanțiale, fundația ”Sfântul Gheorghe” asumându-și obligațiunea de a achita
costul serviciilor medicale ulterior, pe măsura acumulării fondurilor necesare.

Nu am direcționat pacienți spre anumite clinici din anumite țări. Nu am căutat și nu am


identificat pacienți pentru careva clinici. Am răspuns doar apelurilor celor, care ne-au cerut suportul în
cazuri extreme din viața lor. Am reacționat în circumstanțe diferite, de gravitate diferită și reieșind din
timpul avut la dispoziție. Decizia finală în alegerea instituției medicale dintr-o țară sau alta a fost și
este la discreția pacienților.

Angajații fundației ”Sfântul Gheorghe” au o relație de voluntariat în raport cu beneficiarii și


nu sunt remunerați din sumele donațiilor alocate beneficiarilor. Cheltuielile operaționale și salariul
simbolic, comparativ cu eforul depus, a fost și este achitat din fondurile personale ale fondatorilor.

Subliniem, că pretinsul beneficiu în valoare de 5%, prezentat eronat de către ”RISE Moldova”
în calitate de venit al Fundației, sunt cheltuieli marjă legate de comisioanele băncilor și sistemelor de
transfer ale banilor, deoarece Fundația, ca și oricare persoană fizică sau juridică, este obligată să achite
astfel de comisioane la fiecare transfer. Nu am solicitat și nu am primit comisioane în calitate de
remunerare ascunsă de la clinici sau pacienți.

Ce ține de ”Cazul Veronica Cebotari”.

Sursele financiare pentru tratamentul copilului au fost acumulate pe altă platformă on-line,
decât www.caritate.md. Tratamentul acordat copilului doamnei Cebotari de către clinica ”Medical
Park” a fost finalizat cu circa jumătate de an până la apariția platformei www.caritate.md. Din câte
cunoaștem, tratamentul a fost unul oportun, dovadă fiind însuși copilul doamnei Veronica Cebotari,
plin de viață și astăzi. Despre faptul că copilul nu necesita operație pe cord deschis doamna Cebotari a
fost informată de medici și a acceptat atât decizia lor, cât și tratamentul stabilit de aceștia. Copilul a
primit ajutorul medical necesar la acel moment. Documentele necesare i-au fost prezentate imediat
după externare.

Inexplicabilă ”performanță de investigare” a ziariștilor de la ”Rise Moldova” – pentru că în


perioada în care doamna Cebotari se tratează în Turcia, platforma caritate.md nici nu exista! Nu
cunoșteam de existența acestei doamne, nu cunoșteam de existența ”Medical Park”, spre care, conform
”RISE Moldova”, am direcționat aproape ”forțat” copilul acestei familii, ba mai mult, echipa
www.caritate.md nu exista, iar membrii săi nici nu se cunoșteau între ei. Pentru că copilul familiei
Cebotari a fost operat în aprilie, iar platforma caritate.md a fost înregistrată în august 2016. Chiar și
așa, avem o obligație morală față de colega noastră, fără suportul căreia nu exista www.caritate.md,
pentru că ea a colaborat inclusiv cu dna Cebotari. Svetlana Sainsus s-a implicat în colectarea banilor
necesari tratamentului copilului familiei Cebotari din cele mai umane intenții, la rugămintea Veronicăi
Cebotari. Banii acumulați au fost virați în contul personal al doamnei Cebotari, care a și achitat costul
tratamentului, fără intermediari. Și tot în contul ei a rămas surplusul de bani, or suma acumulată o
depășea cu mult pe cea necesară tratamentului.

Investigația lansată de către ”RISE Moldova” a durat aproape un an, iar ziariștii pretind că
este una bine documentată. Echipa care a investigat cazul susține că ar fi urmat, exclusiv, codul
deontologic și dreptul la o informare obiectivă. Iar opinia publică trebuie să se expună dacă declarațiile
”RISE” corespund adevărului.

Noi considerăm, că capul de acuzare ”Veronica Cebotari”, punctul de inițiere al acestei


pretinse investigații, este o dezinformare premeditată și ziariștii au depășit atât codul deontologic, cât
și cadrul legal. Responsabilitatea pe toate dimensiunile revine celor ce au ascuns de opinia publică
cronologia reală a evenimentelor, au denaturat fapte, nu au verificat credibilitatea surselor și nu au
prezentat în ”investigație” opinia noastră argumentată, care răsturna carul cu minciuni, scuzându-se cu
banala ”lipsă de spațiu”. Noi declarăm cu toată responsabilitatea, că afirmațiile doamnei Cebotari nu
corespund realității și au fost făcute cu rea intenție, iar ”RISE” a avut suficient timp să verifice acest
lucru.

Conexiunea dintre doamna Cebotari și www.caritate.md nu există decât în spațiul virtual al


portalului ”RISE Moldova”. Filmul evenimentelor este altul decât cel relatat de către ea reporterilor.
Sperăm că atât doamna Cebotari, cât și ”RISE Moldova” vor avea bunul simț să ne ofere o explicație
plauzibilă privind motivele reale ce i-au ghidat să denatureze lucrurile.

Cazul ”Ana Maleandra”.

Banii donați pentru intervenția chirurgicală asupra copilului doamnei Maleandra au fost virați
direct în contul ”Medical Park”, evitând conturile Fundației ”Sfântul Gheorghe”. Donatorul, cetățean
SUA, a primit decizia de a finanța tratamentul copilului după ce împreună cu Sergiu Diaconu, co-
fondator ”Sfântul Gheorghe”, au vizitat familia Maleandra acasă. Și de această dată – evitând conturile
noastre bancare, rolul nostru fiind cel uzual – identificarea donatorului disponibil să își ofere ajutorul.

Pe portalul nostru, la linkul https://www.caritate.md/probe.html găsiți probele ce le prezentăm


opiniei publice și organelor de anchetă spre informare și decizie. Probe ce au fost puse și la dispoziția
reporterilor ”RISE” dar au fost ”uitate” în drumul lor spre minciună, cu durata de un an.

Probele, conform cărora doamna Maleandra contrazice cele declarate în ”investigația” ”RISE
Moldova”, sunt colectate cu mult înainte de apariția acesteia în spațiul public. Doamna Maleandra
confirmă că copilul său a suferit o intervenție chirurgicală și că este mai bine, confirmă că doamna
Veronica Cebotari, acompaniată de un pretins avocat, o roagă să depună cerere penală pe numele
Fundației și a doamnei Svetlana Sainsus și că ea ar fi împotrivă, deoarece nu există motive pentru o
asemenea cerere.
Clinica ”Medical Park” pe parcursul zilei de ieri a infirmat la Istanbul toate acuzațiile aduse,
răspunzând la întrebările ziariștilor moldoveni. Sperăm că și organele de anchetă au primit
răspunsurile solicitate.

Clinica a confirmat intervenția chirurgicală, ca și prezența în sala de operație a medicului


moldovean, care a asistat la intervenția chirurgicală a copilului doamnei Maleandra. Medicul, pe care
”RISE” nici nu l-a contactat pentru a infirma sau confirma acuzațiile că intervenția chirurgicală a fost
mimată.

”RISE” nu a considerat de cuviință să meargă la clinica de la Istanbul nici în perioada


investigației, la propunerea membrilor fundației dar si a clinicii, nici la conferința de presă a ”Medical
Park”, când a avut posibilitatea să se informeze din prima sursă. Liuba Șevciuc a refuzat din nou și a
preferat ca în momentul în care alți colegi ziariști dezbăteau subiectul la clinica din Turcia și se
documentau în locul ei, să demonstreze cinic lipsă de respect față de publicul dezinformat și indus în
eroare deliberat și față de colegii ziariști, prezentând un proiect cu genericul ”Jurnalism de Calitate
pentru Democrație”, demn de un pretins jurnalist de investigație, munca și imparțialitatea căruia
trezesc dubii chiar printre colegii săi de breaslă și zdruncină din temelie aceste valori democratice, pe
care pretinde că le-ar promova.

Nu vom da aprecieri motivelor ce stau în spatele declarațiilor celor două doamne, apărute în
”investigația” ”RISE MOLDOVA”, care a divizat societatea și a scandalizat opinia publică. Vom lăsa
justiția să-și spună verdictul, dar am prefera o poziție mai clară din partea altor ziariști moldoveni, care
ar trebui să spună lucrurilor pe nume și să recunoască încălcarea gravă a principiului prezumpției
nevinovăției, dar și a incompetenței profesionale cu care a fost tratat așa-numita investigație.

Fiind conștienți de faptul că munca noastră de ani de zile a fost, practic, zădărnicită, că
reputația noastră profesională și personală a fost călcată în picioare de niște pretinși ziariști imuni la
adevăr, care sub paravanul libertății de opinie și a promovării valorilor democratice se dau drept o
Vacă Sacră, dar în realitate nu demonstrează echidistanță și imparțialitate și atentează la demnitatea
umană, care ne-au linșat public și ne-au condamnat din start cu verdictul ”grup criminal organizat”,
asumându-și rolul de justițiar și compomițându-ne ca fundație de caritate și ca personalități:

- Solicităm echipei ”RISE Moldova” să expună pe platforma lor, la dispoziția opiniei


publice și a donatorilor interesați și spre informarea organelor abilitate, interviul integral
cu doamna Svetlana Sainsus. Nu părți din el, la discreția ziaristei, ci materialul brut,
neredactat.
- Solicităm echipei ”RISE Moldova” să expună pe platforma lor imaginile video integrale
brute, făcute cu camera ascunsă în biroul ”RISE Moldova”, în momentul în care
fondatorul www.caritate.md domnul Alexandru Rusnac se afla la sediul ziariștilor.
- Solicităm respectuos echipei ”RISE Moldova” să prezinte integral materialele care au stat
la baza ”investigației” ”Caritate” în adresa Consiliului de Presă al Republicii Moldova și
organelor de anchetă.
- Reieșind din sensibilitatea subiectului, rugăm respectuos Consiliul de Presă al Republicii
Moldova să efectueze propria investigație, având la bază materialele de care dispune
”RISE MOLDOVA”, sau să delegheze această posibilitate unor ziariști integri.
- Reieșind din sensibilitatea subiectului, solicităm respectuos reprezentanților mass-media
până la finalizarea anchetei să nu facă uz de solidaritate profesională și să prezinte
subiectul echidistant și obiectiv. Nimeni nu poate fi mai presus de lege, așa cum le place
ziariștilor să declare despre guvernanți, nici chiar ziariștii de investigație, iar
neprofesionalismul în mediul jurnalistic este la fel de periculos ca bisturiul din mâna unui
chirurg fără studiile necesare.
- Solicităm echipei ”RISE Moldova” desfășurarea unei conferințe de presă comune, în care
toate părțile să poată adresa întrebări și obține răspunsuri, de a cere probe și prezenta
contraargumente. Rugăm ziariștii de la ”RISE Moldova” să asigure și prezența doamnelor
Cebotari și Maleandra.
- Solicităm implicarea Ministerului Sănătății si suntem gata să achităm integral
investigațiile medicale ale copiilor ambelor familii, la cazurile cărora se face referință în
”investigația” ”RISE Moldova”, dacă aceste investigații sunt necesare pentru a stabili
adevărul.
- Solicităm organele abilitate din Republica Moldova să efectueze un audit financiar și
investigațiile necesare, pe toate dimensiunile – atât administrativă, cât și de drept – a
activității Fundației ”Sfântul Gheorghe” și a portalului www.caritate.md, din prisma
învinuirilor ce le sunt aduse. Ne asumăm responsabilitatea să ne prezentăm la prima
chemare a organelor de anchetă, în speranța că aceasta va urma în timpul cel mai apropiat.
- Solicităm organele abilitate să investigheze sursa și legalitatea apariției la terțe persoane a
materialelor dosarului intentat, inclusiv a interceptărilor audio, în circumstanțele în care
nouă aceste materiale nu ne-au fost aduse la cunoștință.
- Solicităm organelor abilitate să investigheze probabilitatea că unul dintre reporterii
”RISE” să-și fi însușit la întâlnirile cu sursele de informare calitatea de colaborator al
organelor de forță ale statului.
- Solicităm organelor abilitate să se autosesizeze în baza comunicatului respectiv și să
elucideze sub aspect legal probabilitatea ca persoanele intervievate de către ”RISE
Moldova” să fi depus declarații false, precum și probabilitatea ca ziariștii ”RISE
Moldova” să fi denaturat premeditat sensul probelor acumulate, ignorând codul
deontologic și acoperindu-se cu dreptul la libertatea presei.

Reieșind din faptul că credibilitatea noastră ca platformă de caritate poate fi restabilită doar
prin proba contrarie și ținând cont de faptul, că de activitatea www.caritate.md depinde evoluția
tratamentelor celor 154 de pacienți în așteptare și aflați deja la clinică, mulți în stare gravă, și
acumularea fondurilor necesare asumate, rugăm organele de drept ale Republicii Moldova derularea
cât mai operativ posibilă a anchetei. Garantăm întreaga noastră deschidere.

Decizia privind acțiunile noastre legale la falsele acuzații ale ”RISE MOLDOVA” va fi luată
în viitorul apropiat, aspect ce va fi adus la cunoștința publicului.

Mulțumim celor care au încredere în noi și în aceste circumstanțe neplăcute, le mulțumim și


donatorilor anonimi, care au virat recent sume de bani pentru eventuale cheltuieli legate de serviciile
avocaților.

Ne vom continua activitatea de colectare a fondurilor pentru părinții ce și-au pus speranța în
noi, pentru că viața unui copil este mai presus de ambițiile și supărările oricăruia dintre noi.

Alexandru Rusnac, Co-Fondator a Fundației ”Sfântul Gheorghe”, fondator www.caritate.md

Sergiu Diaconu, Co-Fondator a Fundației ”Sfântul Gheorghe”

Svetlana Sainsus, Vice Presedinte a Fundației ”Sfântul Gheorghe”, co-fondator www.caritate.md

Dumitru Beschieru, Presedinte a Fundației ”Sfântul Gheorghe”