VASILE MURARU

(interviu pe bază de chestionar)

1. Cum definiți în sinteză genul teatrului muzical și cel al teatrului de revistă?

Revista este o invenție românească derivată din teatrul muzical, întrucât teatrul muzical a fost la
începutul lui mai pe înțelesul oamenilor, mai atractiv, cum s-a dovedit a fi și la americani. Ce i-a atras pe
căutătorii de aur și pe cowboy? Mai o muzică, mai o glumă deșuchiată; nu era chiar spectacol, spectacol,
dar era ceva. La noi, în jur de 1813, atunci când a început să se creeze premizele pentru apariția teatrului
autohton, mai întâi datorită trupelor străine invitate de peste hotare, la Cișmeaua Roșie, într-o săliță în care
jucau actori, italieni, nemți, francezi, invitați de Vodă Caragea la diverse evenimente, precum baluri, și
sărbători. Pentru ai face plăcerea ficei sale, Caragea i-a construit o sală și a strâns o trupă de actori amatori
din rândul boierimii, (ea însăși chiar a urcat pe scenă) și au apărut astfel primele spectacole de teatru în
limba română. S-a format în acest fel un teatru, zis național și au început mici experimente teatrale, așa
am putea să le definim.
Prima revistă a fost “Apele de la Vacărești”. Trupa lui Matei Millo a făcut un scenariu, legat de faptul
că toată lumea mergea la Văcărești pentru binefacerile acelor ape, a construit niște personaje care mergeau
în acest loc pe care, le-a caricaturizat și le-a dedicat scenete, cuplete născând astfel, primul spectacol
românesc de revistă. Apoi au apărut, marii interpreți de teatru muzical precum I. D. Ionescu care cânta
cuplete, scrise de el și de autorii vremii, iar la începutul secolului XX au luat naștere trupele de operetă.
Acestea fie susțineau singure spectacole, fie se uneau și formau ansambluri mai mari. Bălănescu, și apoi
Tănase, au umblat prin țară cu fel de fel de trupe particulare și au învățat "buchea cărții", contribuind la
crearea spectacolului de revistă. În 1919 când a fost creat primul spectacol la Cărăbuș, intitulat "Pisica pe
orez". Astfel s-a născut un gen de divertisment, pur românesc însă de inspirație apuseană, (vieneză,
berlineză, pariziană), totul însă adus aici, în casa noastră și dobândind un caracter autohton. Prin
adăugarea satirei, în diversele ei forme de prezentare: cuplet, monolog satiric, sau schiță, s-a format acest
gen nou de teatru, unic în felul lui care în prezent a devenit foarte greu de păstrat.
2. Care considerați că este explicația dominantei absolute a genului revistă în fața teatrului muzical în România?

Comedia muzicală a rămas pe lângă operetă, deoarece este tot o poveste. Revista însă a fost mai
directă și a prins mai bine, deoarece, revista este un ziar adus pe scenă. Întâmplările pe care poți să le scrii
pe pagina, le aduci pe scenă, adică faci sinteza unei zile dintr-un oraș sau țară, acestea sunt subiectele
revistei, motiv pentru care are un impact puternic la public.

3. În teatrul muzical, care apreciați a fi ordinea importanței elementelor care contribuie la succesul unui spectacol (textul,
regia, coregrafia, muzica, scenografia, prestigiul interpreților)?

Un spectacol înseamnă toate aceste elemente prezentate pe care însă trebuie să știi să le pui în valoare.
Talent au toți. Cred însă că un actor de revistă sau comedie muzicală, trebuie să se sprijine pe lîngă text și
pe o regie extrem de inspirată, și pe o muzică de calitate. Cred că, teatrul muzical, este mai apropiat de
operetă are un subiect clar care se desfășoară pe întregul parcurs al spectacolului.
Un actor de teatru muzical se descurcă și la un spectacol de proză, chiar într-un rol principal. Însă
mulți actori foarte mari de la proză, nu fac față unei comedii muzicale. Unii au cochetat cu acest gen dar
fără a înregistra succesele dorite.

4. Dar în teatrul de revistă?

 Un actor de revistă, pe lângă un text foarte bun, are nevoie și de priză la public, pe care să-l câștige din
prima clipă. Actorul de revistă este mai special și îi este greu să facă față efortului dat de contactul "ochi
în ochi" cu publicul. Dacă s-ar face o ierarhizare, cred că cel mai greu rol îl are clownul de circ, apoi
actorul de revistă și în cele din urmă cel de proză.
În perioada socialistă revista era reprezentată de zece teatre în toată țara. Acest gen era o încercare a
propagandei comuniste, care dorea să detensioneze masele, lăsându-i să mai critice câte ceva, să se mai
descarce de dificultățile cotidianului de tipul: “ai auzit ce a zis de ăla, că...”, mai un picior gol, la o femeie
frumoasă, muzică, pene la costume și treaba mergea. Lumea venea însă cu gândul: “să vedem ce-au mai
băgat” întrucât artiștii acestui gen nu rămâneau doar cu ce se prezenta la premieră. De fiecare dată
completau ceva și, în afară de șopârlele noastre, publicul găsea el însuși, propriile șopârle, în interiorul
textelor noastre, la care nu te așteptai și la care tu nu te-ai fi gândit descoperind că aplaudă neașteptat și că
râd. Cea mai importantă intenție a teatrului de revistă era să analizeze „oful” cetățeanului. Acesta se
regăsea în cupletul sau monologul de atac, care reprezenta "editorialul" revistei.
5. Dacă ar fi să alcătuiți o ierarhie a celor mai reușite trei spectacole de teatru muzical din România care ar fi acestea?

În 1982 când am venit în teatru, directorul Nicolae Dinescu, era şi regizor și mi-a propus, să interpretez
un număr alături de Nae Lăzărescu. Atunci Marius Tupan a scris,în revista Urzica: "A apărut un nou cuplu
pe Calea Victoriei!".
„Savoy, Savoy”al lui Bițu Fălticineanu cu texte de Maximilian, un mare succes al anilor '80.
În reprezentația “O mie și una de glume”, am început colaborarea cu Nae Lăzărescu, după Revoluţia din
1989. El a avut ideea celebrului cuplet "Ce-o să fie, ce-o să fie!" din acel spectacolul, care s-a jucat la
Tănase. Cupletul s-a auzit la emisiunea `Unda veselă` a lui Ion Vova şi s-a întipărit în memoria
cetățeanului. Acum de doi ani joc cu noua mea parteneră în „Gong...și de la capăt”regizat de gălățeanul
Claudiu Perușco.
6. Care este spectacolul dumneavoastră de referință în care a-ți jucat și în ce rol?

"Savoy, Savoy", un spectacol de revistă excelent, în regia lui Bițu Fălticineanu, muzica Marius Țeicu,
texte de Maximilian, Storin, Nae Lăzărescu, și cu o distribuție impresionantă, adică cu toți actorii de la
Tănase.

7. Câte reprezentații au avut loc cu acel spectacol și în ce perioadă de timp?

Cred că s-au jucat 80 de reprezentații, în două stagiuni, 1990-1992.

8. În ce considerați că „a stat” succesul acelei reprezentații?

A fost un spectacol în doua acte și treizeci de momente, unul mai bun ca altul, totul strălucea, însă ce a
făcut din acel spectacol o capodoperă, a fost știința lui Fălticineanu de a așeza numerele, ca pe o sfoară,
într-o ordine, care să nu aibă cusur.
9. Care considerați că ar fi primii trei cei mai importanți regizori de teatru muzical din România? Dar primii trei ai
spectacolelor de revistă?

Nicolae Dinescu, Bițu Fălticineanu, Nicolae Frunzetti, au fost remarcanți atât la teatrul muzical, cât și
la revistă.

10. Care sunt spectacolele de referință ale celor trei regizori indicați la întrebarea precedentă, pentru fiecare gen?
 Comedii muzicale: "Cioara vopsită", a lui Frunzetti, "Cafeaua cu lapte de adio", a lui Nicolae
Dinescu, "Belmondo al II-lea" în regia lui Bițu Fălticineanu.
Reviste...sunt multe, chiar foarte multe: "Revista dragostei", Dinescu, "Femei...Femei...Femei..." a lui
Bițu, "Veselie la 174" de Nicolae Frunzetti
11. Care considerați că au fost cei mai de succes interpreți ai teatrului muzical și ai teatrului de revistă din România ?

Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nicu Constantin , Alexandru Lulescu, Cristina Stamate, Nae
Lăzărescu, Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Angela Similea, Adrian
Daminescu, Adrian Enache

12. Cine considerați că a fost cel mai important compozitor pentru spectacole de teatru muzical și de revistă din România?

Cel mai înzestrat a fost Vasile Veselovschi care făcea cuplu cu Maximilian ca textier, apoi Gelu
Solomonescu, Aurel Manolache, Florentin Delmar, Temistocle Popa și Marius Țeicu.
Astăzi nu mai avem textieri care să scrie ce se juca odată în România, întrucât nu mai au pentru cine să
scrie, nu mai sunt brigăzile artistice care consumau acele texte. Dacă erau bune mergeu apoi la teatre, și la
televiziune. Dacă stai să analizezi un spectacol din anii 60, care se juca la Sala Palatului, acelea erau texte
ce dădeau de gândit, nu le înțelegea oricine. Acei textieri erau Stoicovici, Durstoi, Chirițescu, Khanner,
Maximilian (un bijutier al textelor de revistă), Dan Mihăescu cu care am lucrat la televiziune, sau
Pretorian de la Constanța.
13. Care considerați a fi fost partitura muzicală cea mai reușită a unui spectacol de teatru muzical din România? Dar a unui
teatru de revistă?

Sunt multe, mult prea multe. Așa, la o primă mână, m-aș gândi la “Lalele, Lalele“, compusă de
Temistocle Popa, mai întâi pentru George Bunea, însă succesul cu această piesa l-a avut Luigi Ionescu.
14. Care considerați că au fost primii trei scenografi pentru spectacole de teatru muzical și de revistă din România?

Bobi Dinulescu, Voinescu, Ion Olaru, Puiu Ganea, dar "abonata" noastră, a fost mai tot timpul
Theodora Bobi Dinulescu

15. Care considerați că sunt primii trei dirijori ai orchestrelor de revistă din România?

Sergiu Malagamba, Nicolae Patriche, Gelu Solomonescu, Aurel Manolache

16. Ce diferențiază teatrul muzical din România de teatrul muzical Brodway din SUA?

Am văzut câteva spectacole pe Broadway, extrem de mult profesionalism și se vede că dacă ai greșit
sunt în spate zece care îți iau locul imediat. De aceea trebuie să dai tot ce poți pe scenă, nu-i lehametea
asta de la noi „lasă că merge și așa”.

17. Ce spectacole de teatru muzical Brodway sau de film muzical din SUA considerați a fi fost cel mai mare succes?

Am văzut filmul muzical “Rio Bravo” cu Dean Martin, care era și o comedie spumoasă, “Cântând în
ploaie” și “Sunetul muzicii”. Îmi amintesc deasemenea de “Opera de trei parale”, a lui Brecht.
18. Genul teatrului muzical Brodway ar avea succes în România și de ce?
 Sigur românul gustă de toate, vrea să vadă multe, e și snob, merge și la ăla, și la ăla, mai ales dacă e
calitate, imposibil să nu aibă succes, dar e o altă lume la noi.

19. Ce ați recomanda a fi necesar pentru relansarea teatrului muzical din România?

Cred ca generația veche de actori era mai implicată în tot ceea ce făcea decât cei de acum, erau mai
respectuoși, mai dornici să învețe de la cei mari. Înainte de Revoluție învățam uitându-ne chiar la
Telecinemateca, la Teatrul de Televiziune, în fiecare zi de marți. Erau titluri memorabile și distribuții
remarcabile. Doamne, ce pierdere! Sfaturi nu pot să le dau tinerilor actori. Îi apreciez, îmi place ce fac și
important este să nu renunțe la meseria pe care și-au ales-o și pe care trebuie să o facă în orice condiții, cu
pasiune și dedicare în mod necondiționat.
Astazi sunt alte posibilități tehnice, însă spectacolul e același oricând și oriunde. Așa și cu spectatorii.
Generațiile se schimbă, la fel și vremurile, dar actorul trebuie să fie cel care să le transmită celor din sală
calitate, și să joace pentru ei.
20. Dar pentru relansarea teatrului de revistă?

E o meserie care se învață la „locul de muncă”, pe care în primul rând trebuie să o iubești, să o
descoperi și să te dăruiești ei. E nevoie însă și de fonduri, dar dacă vii cu nasul pe sus că este un gen
prăfuit, că noi trebuie să modernizăm totul s-a terminat. Este o meserie grea mai ales pentru realizatori
întrucât revista are un mecanism al ei.

21. Care a fost cel mai mare succes artistic al teatrului în care v-ați desfășurat Dumneavoastră activitatea? (numele
spectacolului, regia, interpreții principali, numărul reprezentațiilor, perioada de timp în care s-a jucat)

„Savoy,Savoy”, cu 400-500 de reprezentații - spectacol care se juca cu lumea în picioare, joia două
reprezentații, sâmbăta două iar duminica trei.
Eu nu am prins deplasările însă ei mergeau în țară cu vagoanele de dormit câte o lună. După 1981 când
am venit eu în teatru nu s-au mai făcut decât câteva deplasări după care am scăpat de turnee.

22. Întrebare deschisă: Aveți de menționat un răspuns suplimentar întrebărilor cuprinse în acest chestionar?

În 1989 Boema a fost renovată, iar, în vara lui '90 au jucat Stela și Arșinel pe urmă am intrat eu cu Nae
în „ O mie și una de glume” iar pe 19 septembrie a fost ultimul spectacol la Gradina Boema când am jucat
noi doi și cu Cristina Stamate. Autoritățile de atunci au hotărât să demoleze acel adevărat bastion al luptei
împotriva comunismului, în favoarea Bibliotecii Naționale. S-ar fi putut construi biblioteca deasupra,
existau arhitecți deștepți. Trebuia să rămână cladirea cu Boema întreagă care, prin ea însăși era un
spectacol. Să ai în centrul Bucureștiului o sală de o mie două sute de locuri era un lucru excepțional, îmi
amintesc că erau seri când nu se mai găseau bilete.

Vasile Muraru
interviu acordat pentru cercetarea doctorală
„Teatrul muzical și de revistă în România”

iunie 2017