O seară cu B.G.

de Theo Herghelegiu

personajul : The Bad Guy (B.G.)

figuraţie (de la faţa locului) : Ospătăriţa
locaţia : orice bar sau club din lume

Mese, clienţi, consumaţie, muzică. Un bar. Sau - un club. Sau un pub mai
'spălat'. La una dintre mese, îmbrăcat în negru şi amestecat inofensiv printre
consumatori - stă The Bad Guy, pe care îl vom numi BG, ca să ştim despre
cine este vorba... Dacă el nu are şi un nume?!... O, ba da. Sigur că are; toţi
oamenii din lume au un nume propriu, atâta că BG nu vrea ca numele lui să
fie ştiut, pronunţat, amintit, pomenit. De ce?!... Fiindcă este dat în urmărire
generală, fiindcă pe urmele lui se află Poliţia, Interpolul, Mercenarii,
Trupele de Comando, Serviciile Secrete, Agenţii speciali, familia, prietenii,
vecinii, nenumărate femei seduse şi abandonate, Presa, Liga nefumătorilor,
Asociaţia Protectorilor de Animale, Partidul Căilor Ferate Internaţionale,
Mafia, Fiscul, Poliţia Aeriană, Muşchetarii, Templierii, Cavalerii Bunei
Speranţe, Cruciaţii, Papa însuşi, Michael Jackson, Ema Thompson, David
Cooperfield şi mulţi, mulţi alţii... Evident - fiecare are motivele sale pentru a
vrea să-l prindă pe BG, să-i scoată ochii, maţele, ficatul, plămânii, etc... Să-i
taie limba, testiculele, degeţelele, nasul, şamd. Dar el se pricepe teribil să-şi
ascundă reala identitate, şi, mai mult chiar : cu un curaj ieşit din comun,
poposeşte prin diverse baruri obscure, unde le vorbeşte celor prezenţi,
făcându-i de căcat şi aruncându-le în faţă cele mai dure adevăruri, căci (cu
asta trebuia să încep!) - BG este CEL MAI MARE MIZANTROP al tuturor
timpurilor... Şi maxima lui bucurie este să-i vadă pe oameni schimonosindu-
se neputincios la auzul vorbelor sale crude, pline de duritate şi cinism; la
auzul frazelor sale neiertătoare, care parcă le înfig câte un bisturiu în
inimă... Apoi (când deja parcă se desluşesc în depărtare sirenele Poliţiei), se
ridică foarte calm, plăteşte dezinvolt consumaţia (de regulă un Whisky dublu
cu un cub de gheaţă şi o feliuţă subţire de portocală) şi o şterge fericit că a
mai zguduit câteva conştiinţe, sau a mai oripilat câţiva burghezi antipatici...
Ăsta e BG!... Misteriosul BG, a cărui vârstă şi al cărui nume ne vor rămâne
probabil în veci necunoscute...
BG (la o masă, luând ultima înghiţitură din pahar şi adresându-se
ospătăriţei) : Hei! Frumoaso!... Păpuşă!... Alo!... Tanti cu fusta scurtă!... Fata
de la bar, n-auzi!?... Încă unu' la fel, şi repede, că n-am timp să stau după
curu' tău!... Te mişti ca o vacă; ascultă, cât te plătesc ăştia aici? Unde-i
patronu'?! - în locu' lui te zburam de mult...(Fata vine cu un pahar) : Aşa,
mersi, sper c-ai pus 100!?... (Studiind paharul în lumină) : Asta-i 'sută'?!...
(I-l varsă în buzunarul şorţuleţului alb, de chelneriţă. Apoi, foarte amabil) :
Mişcă-te şi adu-mi o sută de whisky cu gheaţă şi lămâie, azi am chef de
lămâie, mi-e greaţă, pricepi, iar mie, când mi-e greaţă... e de rău. (Urlă la ea,
fioros) : Şterge-o! (Fata pleacă şi va reveni cu o sondă plină de whisky cu
lămâie. BG, către un comesean): Nu-i înţeleg p'ăştia. Fac atâta pă nebunii cu
cârciumile lor, da' la o adică - servirea e de căcat... Nu ţi se pare?... (scoate
un pistol (la rigoare - cuţit) şi-l pune pe masă, calm). Am întrebat şi io
ceva... (Interlocutorul are 3 variante : a)să tacă, b)să spună "da" sau c)să
spună "nu". BG va zice, în funcţie de cele 3 variante) : a) Dumneata eşti surd
sau eşti prea fricos ca să spui ce crezi?! b) Vezi - deci am dreptate.
Întotdeauna. Stiu asta! c) Interesant - eşti de altă părere... Bă, tu chiar ai curaj
să mă contrazici aşa, în public. Bine. Îmi plac oamenii curajoşi! Mai vorbim
noi... (Îşi aprinde o ţigară şi continuă) : Am impresia că e o atmosferă cam
tensionată la masa asta. Ce nu vă convine? Mutra mea, poate?... Vă stric
intimitatea?!... OK. Mă mut. Plec, nu vreau să deranjez. În viaţă e bine să
laşi loc şi celorlalţi... Poftim - îmi iau catrafusele şi-o-'ntind! (Îşi ia geanta şi
se mută la altă masă. Eventual cu tot cu scaun. Către un client) : E voie?...
Sper că da. Am de gând să mă aşez aici, îmi place masa asta - are o vedere
bună spre scenă... Deşi!!! - iată : nu este NIMENI pe scenă! (Către alt
client): Aş putea să mă duc chiar eu, acolo, sus, şi... să vă cânt ceva. Când
eram puşti, maică-mea îmi zicea tot timpul " Tu - ai o voce nemaipomenită!
Tu - o s-ajungi mare! O s-ajungi ... cântăreţ de jazz!". Dacă eram negru, m-aş
fi făcut probabil cântăreţ de jazz. Sau de blues. Sau, poate, şi de blues şi de
jazz... Ştiţi, negrii şi jazz-ul sunt... (O vede pe chelneriţă care-l caută cu
privirea la fosta masă, cu o imensă sondă cu Whisky în mână) : Alo, păpuşa!
Aici! (Fata vine cu paharul). Ce ziceam?! A, da! Vorbeam despre jazz,
despre felul în care ştiu unii oameni să facă treaba asta. Negrii, de exemplu...
(Fata a pus sonda pe masă şi dă să plece. BG îi bagă mâna pe sub fustă, în
timp ce vorbeşte. Fata se întoarce spre BG şi-l împinge. BG o prinde de
mână agresiv şi se ridică brusc la ea. Printre dinţi, furibund): Ascultă
păsărică, cine te-a învăţat pe tine să fii aşa îndrăzneaţă cu clienţii ?!...
OSPĂTĂRIŢA : Daţi-mi drumu', vă rog.
BG (în timp ce iese cu ea, mai mult târând-o): Tu vii cu mine puţin până
afară. Avem ceva de vorbit despre bunele maniere şi despre amabilitate, în
general. Lecţia number one: clienţii nu se îmbrâncesc! NICIODATĂ! (Iese
cu fata. După un timp se aude o împuşcătură înfundată. Linişte. BG revine
foarte calm, rânjind larg. Se plimbă printre mese) : Cu unii e bine să fii
foarte ferm de la început. Uneori, un glonţ este mai convingător decât 1000
de cuvinte. Asta o spunea Clint Eastwood într-un film. Dacă mă năşteam
puţin mai devreme, aş fi fost actor de cinema. Indiferent că eram alb, sau
negru, sau… verde. Pur şi simplu mi-au greşit epoca. O eroare de calcul -
(râde cabotin) : he, he! Deşi, dacă stau să mă gândesc bine... aş putea să mă
urc chiar acum pe scena asta de căcat şi vă cânt ceva, pur şi simplu pentru că
am chef să fac ASTA. (Se urcă hotărât pe scenă. Către public) : Aveţi vreo
dedicaţie specială, ceva?!... Ha, ha! Am glumit! Chiar nu mă interesează
preferinţele voastre muzicale; de fapt nu mă interesează nimic în ceea ce vă
priveşte. Pe voi, sau pe alţii. Cred că e o treabă reciprocă, la urma urmei.
Văd că vă simţiţi din ce în ce mai... stingheriţi; mai stresaţi de persoana mea.
Aţi vrea să nu fiu aici, să nu fi intrat niciodată aici; cel puţin nu în seara asta;
de ce trebuie să ne strice un psihopat seara asta superbă, cine l-a lăsat pe
nebun să vină înăuntru, dar să cheme cineva Poliţia, O-ho-ho! Ho-ho!!! - mă
faceţi să râd; nu se mişcă nimeni de la locul lui până nu spun eu; iar acum o
să mă ascultaţi, şi... vă rog frumos, ca să n-avem discuţii, la urmă, când
termin - n-o să dureze prea mult! - vă fac eu un semn, şi - toată lumea -
aplaudaţi. E-n regulă?... N-am auzit!... (urlă) : E-N REGULĂ???... (Sala -
reacţie. Sau nu. BG brusc calm): OK. Să-ncepem... (Îşi drege glasul, cântă
4-5 note şi se opreşte) : Nu. NU e bine. Trebuie s-o facem cu intrare. Aşa, ca
la marile show-uri. Fiţi atenţi : eu ies în culise, şi stau acolo. Un timp. Voi -
cum vedeţi c-am dispărut, începeţi să scandaţi în forţă (bătând sacadat din
palme): B.G.! B.G.!B.G.! - eu apar la un moment dat, iar voi izbucniţi în
urlete şi-n aplauze, ca şi când l-aţi vedea pe Sting apărând de după cortina
asta de căcat; vă daţi seama că n-o să apucaţi voi ziua să-l vedeţi pe Sting de
la 2 metri, da' imaginaţi-vă c-aş fi Sting... Bine?... Hai să-ncercăm! (Dă să se
retragă în culise, revine) : Deci (bătând din palme) : B.G!... B. G.! , apar,
ovaţii, aplauze furtunoase, eu vă fac semn şi începe show-ul. Simplu. Vă rog
să vă concentraţi, că n-am foarte mult timp de pierdut! (Iese. Din culise) :
Mai tare, n-aud! Hai! BG! BG!... Aşa... (După câteva clipe apare ca un
super-star) : Aplauze, delir, doamnele - aruncaţi cu flori, cu ciocolată, cu ce-
aveţi... Haideţi!... Bine... Mai tare! (Ii antrenează să aplaude, să urle, apoi le
face un semn brusc, se face că ia un microfon din dreapta scenei, vine în
centru şi vorbeşte la microfonul imaginar cu o voce foarte groasă) : Am să
cânt o bucată pentru... prietena mea de la bar ; pentru fata extraordinară
care... acum 10 minute era încă... printre noi. (Cântă, cu o reală
performanţă, jucându-se cu vocea) : "Summer time / When the living is
easy- / Fish are jumping / And the cotton is high... / Your dad is rich / And
your mum is good-looking / So - hush, little baby, don't you cry!..."
(Eventual încă o strofă, după cheful actorului. Pune microfonul la loc. Cu
aceeaşi voce groasă, ţinându-se de stativul imaginar): Mulţumesc. (Dacă se
aplaudă, va face semn sălii să înceteze. Cu voce normală): Mai am o bucată,
dedicaţie pentru prima mea iubită. Eu aveam 12 ani, ea - 18. O curvă. Dar o
curvă splendidă. Se regula pe muzică de operă. A crăpat într-un accident de
avion acu' 3 ani. Mergea să-şi întâlnească mama. Pentru prima dată, da.
Mama... N-a apucat. (Spre în sus, pe bune) : Lucy, asta e pentru tine, honey!
(Cântă un fragment din "Santa Lucia". Se înclină, spre sus) : Ne vedem
curând, baby! (Coboară de pe scenă, indiferent că sunt aplauze sau nu. Se
aşează, bea o gură de Whisky): Îmi place să mă simt liber. Ştiţi care e
problema voastră ? Că nu sunteţi liberi. Şi de ce nu sunteţi voi liberi!?...
Siiimpluuu : de frică. Vă căcaţi pe voi de frică. Tot timpul. Vă e frică de şefi,
de neveste, de amanţi, de părinţi, de copii, de vecini, de şoferi, de contabile,
de ziarişti... De prieteni! De voi înşivă, în special. De Dumnezeu nu ştiu cât
vă mai e frică, dar probabil l-aţi înlocuit. Tremuraţi de spaimă să nu se afle
micile voastre secrete meschine; să nu se audă de micile voastre învârteli
ordinare; de micile găinării, de căcăcioasele voastre aventuri stupide, în
hoteluri obscure sau prin locuri dosnice; muriţi de frică să nu vi se afle
trecutul, să nu vi se ghicească intenţiile, să nu cumva să vă citească cineva
gândurile... (Se ambalează şi se ridică de pe scaun) : Să nu vă toarne careva,
să nu vă dea în gât, să nu vă stricaţi relaţiile voastre de căcat, să nu fiţi
părăsiţi de nevestele voastre de căcat - urâte, grase, snoabe şi puţind a
incultură; să nu vă dea papucii amantele voastre deşănţate şi parvenite, să nu
vă scuipe-n faţă odraslele personale pe care le-aţi crescut ca pe nişte vite...
Vă ruinaţi somnul de teamă că s-ar putea să pierdeţi slujba, să pierdeţi
funcţia; poziţia socială, imaginea de căcat pe care v-aţi creat-o înotând în
căcat până-n gât!... Şi numai voi ştiţi de câte ori nu v-a intrat şi-n gură, căci
cineva a făcut valuri, dar voi aţi rămas în continuare acolo, în căcat, pentru
că era călduţ şi... sigur! Apropo - ştiţi bancul cu viermele-tată şi viermele-
fiu?... Cică o familie de viermi locuia într-un căcat... Si, într-o zi, tatăl şi fiul
scot capul la lumină, iar fiul întreabă : "Tată, tată, ce e chestia asta mare şi
albastră, cât vezi cu ochii?" "Acesta este cerul, fiul meu" " Tată, tată, da' ce e
chestia asta mare, şi rotundă, şi galbenă, care străluceşte aşa frumos deasupra
noastră?" "Acesta este soarele, fiul meu" " Tată, tată, da' ce-i chestia asta
verde şi întinsă, care unduieşte aşa frumos şi miroase aşa de bine?" "Aceasta
este iarba câmpului, fiul meu" " Tată, tată, dar ce sunt chestiile astea care trec
pe deasupra şi scot sunete aşa de frumoase?" "Acestea sunt păsările, fiul
meu" " Tată, tată, dar dacă toate astea aşa de frumoase sunt aicea, sus, noi de
ce locuim acolo, jos, în căcatul ăla unde e întuneric şi care pute îngrozitor?"
"Pentru că acolo este patria, fiul meu!..." ... Nu m-aştept să râdeţi - e un banc
trist. Şi la urma urmei - toţi suntem în acelaşi căcat. Numai că spre deosebire
de voi - eu îmi permit să fiu liber; da - ştiu ce gândiţi! - "un criminal; un
ticălos"; târfa aia obraznică e-n budă!... Da... N-am omorât-o, deşi ASTA
merita. Am încuiat-o-n closet. I-am spus că dacă-i văd mutra, îi zbor creierii.
Dar mai întâi am vârât-o cu capu' ăla sec în veceu şi am tras apa. După ce
am urinat, ţinând-o pe scârba aia cu o mână de ceafă, iar cu cealaltă mână -
ţinând pistolul. Nu mă-întrebaţi cum am făcut asta! E o chestie de
antrenament. Puteţi să-ncercaţi acasă. Cu soţia. Sau cu fiica, dar nu cred că
se vor oferi voluntare, aşa că pregătiţi-vă un discurs de convingere în
prealabil. Variantă : şantajaţi-vă secretara; cu ea o să meargă mult mai
repede... De ce!?... Simplu! Petru că veţi acţiona pârghia miraculoasă; veţi
apăsa butonaşul magic : FRICA!!! O puteţi ameninţa că rămâne pe drumuri,
şi ea, cum sigur nu-şi poate permite una ca asta, cel puţin nu acum, se va
supune fără comentarii. Numai să nu vă lăsaţi înduioşaţi de lacrimile ei
prefăcute şi de smiorcăielile penibile care fac parte din program. Ca să fiţi
sigur că vă iese, beţi vreo 3 beri înainte. Şi o vodcă după. Vodca e bună
pentru remuşcări. Căci o s-aveţi remuşcări! O-ho!... Şi-încă ce remuşcări!
"Cum am putut să fac una ca asta?!... Sunt un nemernic...", etc., etc. Dacă vă
simţiţi prea de căcat - luaţi-i un buchet de flori a doua zi : "Iartă-mă, draga
mea; nu ştiu ce-am avut ieri; urmez un tratament special pentru ficat. Cred că
mi-a afectat nervii...Te rog mult, nu trebuie să afle nimeni...". O s-o
impresioneze. Ii puteţi cumpăra tăcerea definitiv, invitând-o la restaurant.
Discret, ca să nu afle nevasta, bineînţeles. Cel mai mult pe lumea asta urăsc
secretarele, nevestele şi contabilele. De fapt - cel mai mult urăsc oamenii. În
primul rând femeile, dar oamenii, în general. Sunt laşi, indiferenţi, şi te-ar
vinde oricând pe nimic. Femeile?! - sunt de căcat. Bărbaţii!? - sunt de căcat.
Concluzie!? (Gest cu o mănă): Oamenii (gest cu cealaltă mână) - căcat!
(Bea o gură zdravănă de Whisky. Apoi, spre un client) : Auzi, mă uit la tine
de când ai intrat aici... Îmi aminteşti de cineva, dar sincer - nu mai ştiu dacă
de taică-miu, sau de primul fraier căruia i-am găurit ţeasta. Oricum, cred că
ei doi semănau puţin. Uneori am chiar impresia că e vorba de una şi aceeaşi
persoană. Oricum, s-a întâmplat de mult, să fie vreo 25 de ani; eu eram un
copil, practic;... aveam vreo 8 ani jumate, nu mai pusesem în viaţa mea mâna
pe un pistol... D'aia a trebuit să fug de-acasă. Vezi, unii au început devreme...
chestia asta cu frica...! (Se apropie de respectivul şi i se aşează în braţe) :
Da, ştiu cum e... Ţine-mă-n braţe! Indiferent cu cine semeni, îmi aduci
aminte de copilărie. (Îl mângâie şi-l pupă în timp ce vorbeşte) : Tandreţea
este o componentă a firii umane care face ca lucrurile să pară mai puţin de
căcat. Deşi, ele oricum sunt de căcat, nu despre asta e vorba, însă cu
tandreţea, parcă se mai duce un pic duhoarea; parcă deschide cineva geamu';
nu ştiu... Să nu crezi că-s d'ăia! Pe inverse... Poponar, adică. Nici vorbă. (Îl
pupă lung pe creştet şi-l strânge la piept) : Am nevoie de puţină căldură. De
puţină atenţie... Simţi?... Eman aşa, o energie pozitivă... Asta mi se-ntâmplă
de câte ori mi-aduc aminte de tata... Dacă n-ar fi atâta lume aici, ar trebui să
te lichidez, pentru că acuma tu crezi că te-am lăsat să-mi vezi slăbiciunea.
Ţeapă! Nu te-am lăsat să vezi nimic. Dar de data asta, pe bune; chiar ar
trebui să-ţi (îi pune două degete la tâmplă) : pac!... Vezi!? Norocul tău că nu
suntem singuri. (Foarte dulce, ca şi cu un copil) : Cum te cheamă?...
(Clientul va zice : X-ulescu. BG idem) : Şi unde locuieşti? (Un răspuns, ceva
improvizaţie. BG, idem) : Ai copilaşi? (Răspuns : da. BG): Câţi? (Răspuns.
BG) : Să-ţi trăiască. Ai grijă de ei! (Răspuns : nu. BG, enigmatic): Bine... Să
nu mă minţi! Pentru că acuma ştiu unde stai… (BG se ridică, îşi ia scaunul
şi se duce din nou pe scenă) : Staţi liniştiţi, nu vă mai cânt nimic, dar îmi
place să vă privesc de sus. (Îşi aprinde o ţigară, ia o atitudine de
superioritate) : E foarte ciudat cum oamenii se lasă manipulaţi... Politic...
Sentimental... Profesional... Cum acceptă să fie călcaţi în picioare, sau
trădaţi, şi nu au nici un fel de reacţie; nici măcar nu se apără. Unii se mint cu
poezia asta frumoasă a… cavalerismului, cum că este sub demnitatea lor să
riposteze. Fals! Un rahat! Sunt doar laşi. Doar căcăcioşi. Atât! Alţii - se
prefac că nu văd; nu lor li se întâmplă toată mizeria; altcuiva... Ăştia sunt cei
mai periculoşi - cei cu instinct de conservare şi fără coloană vertebrală.
Importanţi pentru perpetuarea speciei. Unii, dar sunt foarte puţini, din ce în
ce mai puţini, recunosc cinstit că nu sunt pregătiţi să lupte. Categoria
resemnaţilor. Iar alţii - cei mai puţini! - îşi bagă picioarele şi se pişă pe tot ce
mişcă... : oamenii liberi. O raritate. O specie de muzeu - îi recunoşti după
faptul că nu put a căcat şi după o anumită sclipire în ochi, dar trebuie să fii
foarte atent ca s-o prinzi. Pentru că nu le sclipesc nici lor ochii aşa, tot
timpul, ca la jack-pot! Trebuie să... să-i gâdile ceva, să-i incite ceva, ca să
bage sclipirea aia specială, la care te uiţi şi zici (Sare prompt în picioare,
pocnindu-şi mâna de frunte): "Ei, da! Uite un om liber!"... Dacă îl prinzi în
toane bune, poţi să dai şi mâna cu el. E o cinste. O onoare! (Întinde mâna
celui mai apropiat client) : Poftim! Azi sunt bine dispus! Da' s-aveţi grijă; e
contagios. Deşi gradul de imunitate al cetăţenilor de rând este foarte mare,
unii s-au contaminat de libertate şi au trebuit să-şi schimbe viaţa complet.
Familiile lor au declarat că au luat-o razna, dar de fapt ei abia atunci au
început să trăiască. (Spre respectivul) : O să vedeţi. Aveţi familie; părinţi,
ceva?... Aţi încurcat-o!... S-ar putea ca de mâine să vă transformaţi brusc
într-un om liber. Staţi liniştit, nu doare; mai întâi e aşa, ca o căldură, un pic
de stare febrilă, pe urmă simţi că toate organele din tine încep să
clocoteasca… încetişor, încetişor, după care ai impresia că vezi cu urechile şi
auzi cu degetele de la picioare, după care îţi vine un mare chef să le-o tragi la
toţi labagiii şi la toţi căcaţii care te-au enervat vreodată, după care - bang!
Gata! Eşti un om liber! Ai înţeles?... Hai că nu-i greu... Singurul efect
secundar este c-o să te apuce o mare greaţă. Da' trece! Whisky cu lămâie şi -
trece... Doamne, vă spun o mulţime de lucruri interesante! Am învăţat să
vorbesc interesant de la Tony. Tony a fost prietenu’ meu vreo 2 ani, şi p’ormă
a mierlit-o de SIDA. Era cel mai mişto bărbat pe care l-am cunoscut - frumos
de n-aveai aer. Si ştia şi el asta, aşa că l-a cam costat viaţa. Se-ntâmplă. Si
Tony ăsta scria un fel de cărţi; nişte… balade; nişte poveşti, mă rog. Tare
bengoase. Le-am dat foc după ce-a crăpat, fiindcă aşa a vrut el. Mi-a folosit.
Asta cu ciripitu’ intelectual. Deşi nu foarte des, evident, pentru că e o mare
risipă să te strofoci să le vorbesti frumos la fraieri; oricum n-ascultă nimeni.
In general, nimeni n-ascultă nimic. Cu excepţia băşinilor din capu’ fiecăruia,
pe care şi le ascultă singur şi cu maximă plăcere. Dacă vă pune acu’ cineva
să ridicaţi botu din troaca voastră sau să scoateţi nasu din pizdă, o s-aveţi
impresia că s-a stins lumina. “Ce e cu întunericu’ ăsta?” - o să spuneţi, căci
v-aţi pierdut total antrenamentul de a mai beli ochii pe bune la ce e-n jur.
Vă… cam calcă pe nervi ce zic? Hai, nu, pe bune - vă irită? Waw, naşpa.
Naşpa de tot. Nu asta era intenţia - eu chiar sunt un tip delicat; un adept
convins al manierelor fine; n-are rost să fii grosolan, când porţi pistol. Atâta
că-mi ies un pic din pepeni când simt mirosul de… ştiţi voi. De… caca-câh!
Am aşa, un fel de alergie, la chestia asta - unii care-şi zic ‘fiinţe umane’ şi
care chiar cred despre ei că sunt ok. Da’ ei nu sunt deloc ok. Fiindcă sunt în
stare să depisteze instant cel mai mic jeg la oricine le iese în cale şi neagă
hotărât muntele de scârrnă în care se bălăcesc. Adică nu-s capabili să-şi
recunoască milioanele de căcaturi personale, nici dacă îi îngropi în aur; aşa,
ca voi, şi cand dau de chestia asta, îmi vine să pun bombe peste tot; chiar -
poate o să las una şi aici înainte de-a pleca; mă gândesc că nu strică să mai
evacuăm planeta de câţiva imbecili încrezuţi - hai, nu-mi spuneţi că v-am
lezat cu asta! Am glumit. Nu umblu cu bombe la mine. In sensu’ ăsta am
glumit. Stiu că vă temeţi de moarte ca naiba, da’ asta nu-i problema mea.
Mă-ntreb însă dacă e măcar problema voastră. Eu mă întreb. Nu ştiu dacă
voi… Apropo, vreţi să jucăm un joc - cine pune cea mai dură întrebare?…
Ultima oară când l-am jucat, s-a lăsat cu trei morţi şi vreo patru raniţi. N-a
fost cine stie ce pierdere - nu erau decât niste rataţi care aveau impresia că au
ajuns cineva. Da, uite, faza asta e cea mai scârboasă; voi se vede că staţi
nasol, da’ parcă nu sunteţi chiar în ultimu’ hal. Nu chiar în ultimu’, vreau să
spun. Adică, ăia, erau deja convinşi că nimic nu mai poa’ să-i tulbure, că au
ajuns acolo de unde mai sus nu se poate, şi că au puterea să fută pe oricine şi
oricum, dacă vrea muşchiu’ lor. Si-au luat-o-n freză. Cine a scăpat teafăr,
măcar a-nvăţat ceva. Un joc foarte educativ, pentru unii. Si-acuma, serios,
când v-aţi făcut ultima oară de căcat, fiecare pe sine, cu toată forţa şi
convingerea? (Unuia) : Zi, tataie, când te-ai luat ultima oară la pulă pe bune?
Acu 30 de ani? Acu 3 zile? (Moment de improvizaţie). Probabil că menirea
mea pe lume e să fac treaba asta în locu’ vostru. Acum gândiţi : “Cine se
crede javra asta ticăloasă? Cum îşi pemite să ne etc, etc?”. Ha, ha! Câtamai
vanitatea. Câtamai aroganţa. Ei, aflaţi că javra ticăloasă îşi permite să vă
aşeze un glonţ în cap uite-aşa (pocneste din degete) pentru că javra ticăloasă
STIE că v-ar face un mare bine în felu’ ăsta, scutindu-vă de nişte ani buni de
plutire în căcat. Poate aveţi impresia că binele fiecăruia e o decizie
personală? Câtamai prostia. Si cine v-a dat dreptu’ la impresii!?… Voi nu
sunteţi capabili să decideţi nici cât e ceasul, aşa că… hai să fim serioşi.
Cineva trebuie să se ocupe de voi. Cineva trebuie să fie “the bad guy”. Nu?
… Asta pentru că voi sunteţi ăia bunii, perfecţii, imaculaţii. (Ironic) : Îhm.
Sunteţi foarte ‘imaculaţi’. Ca un fulg de zăpadă. Da, ca un fulg de zăpadă pe
care s-a căcat un elefant. Si după aia a borât o vacă. Da, dar voi - aţi rămas…
impecabili. Nu v-a atins nimic. Pentru că - slavă domnului! - există Ives
Saint Laureant, şi Givency, şi etc., şi de sub ele, duhneşte a căcat. Fardaţi şi
pafumaţi. Super marfă! Poate că asta vă face vouă bine - amestecul de
putori : parfum şi căcat… Mai spălaţi-vă. Hai, că nu-i greu. Câte o baie pe
dinăuntru, din când în când. Cu peria de weceu, ca să se cureţe. Si cu ceva
acid sulfuric; ăsta scoate petele. Aşa am auzit. (Coboară nonşalant de pe
scenă. Unui tip): Dacă tu ai ştii că peste 15 minute dai colţu, ce ai face cu
aceste 15 minute ale tale, căci acum ar fi într-adevăr ale tale; deci? Ai bea o
bere? Ai cânta un cântec? Ai da un telefon, două?… Cred ca cel mai rentabil
ar fi să te duci să te caci - iată o voluptate unică. (Unei tipe) : Tu? Ai bea o
cafea - ultima cafea? O ţigară? Un futai scurt? Sau ai lăsa un bilet plin de
sensuri adânc-umane, precum : “Am trăit degeaba”, sau : “Sunt o loseră, mi-
am ratat viaţa” sau : “Singurul lucru pe care nu-l regret e că am luat muie
doar de la cine am vrut eu”… Vorbesc la figurat, te-ai prins? Da, chestia asta
cu luatul muii e o treabă de caracter şi de voinţă, pentru că nu oricine are
şansa să şi-i aleaga p’ăia de i-o trag. Să hotărăşti tu singur cine te beleşte -
astea da coaie! Serios. E ceva mai subtil aici, nu ştiu dacă mă-nţelegeţi. E o
treabă puţin mai complicată, pe care aş putea să v-o explic pe îndelete, dar aş
vorbi la pereţi. Ceea ce n-ar fi chiar nasol, căci pereţii sunt în general mai
simpatici ca voi. Mai decenţi în orice caz. Si n-au orgoliu… Ce v-ar bucura
acuma să-mi futeţi un pumn în bot. Mamă, ce v-ar mai răcori! Nţ! N-apucaţi.
Dar vă dau un sfat - când ajungeţi acasă, aşezaţi-vă în faţa oglinzii, şi
încercaţi să vă trageţi un cap în gură. Unul, mai multe - cum simţiţi. Poate vă
iese. Si atunci, ar fi primul pas în procesul de exterminare a fricii… Stiţi,
chestia aia de care vorbeam mai devreme. Care vă face să vă căcaţi pe voi de
dimineaţa pâna seara şi să pretindeţi că miroase a trandafiri. (Se aud sirene
de Poliţie îndepărtare. Ele vor creşte în volum): Dacă vă treziţi cu dureri de
cap, nu daţi fuga la dulăpiorul cu medicamente. Probabil că ţeasta voastră,
disperată, încearcă să vă spună ceva. Cum ar fi -“Incetează să mă mai
hrăneşti cu căcat! Vreau puţin aer ; te rog frumos nu mă mai intoxica cu
mizerii”. Aruncaţi-vă televizorul pe geam, donaţi mobilul unui azil de
batrâni, lăsaţi-vă computerul la un cămin pentru surdo-muţi şi abandonaţi-vă
maşina nou-nouţă într-un cimitir pentru fiare vechi. Nu, n-o să vă garanteze
nimeni că după asta veţi fi fericiţi, dar e un start. Mai mult n-am ce să fac
pentru voi. V-am dat deja o grămadă de informaţii utile. Ar trebui să mă
platiţi pentru deranj, ceea ce oricum nu mă aştept. (Se uită la ceas, stinge
ţigara, bea şi ultima gură din pahar): Aşa că acum o să mă car. Am o treabă.
(Îşi ia geanta, ţigările, spre ieşire) : Voi mai staţi, distraţi-vă, nu-i aşa;
simţiţi-vă bine. Chiar mi-a făcut plăcere să discut cu voi în seara asta. V-aş
lăsa un telefon, ceva, o adresă, dar n-am. Umblu mult, nu-mi place să mă
fixez. Ataşamentu’ te face sclav, ţineţi minte. Am şters-o. Ceao! (Iese.
Revine. Spre clientul "liber") : Ăăăă - ai grijă. De mâine... ! (un gest
seminificativ. Iese. Pe bandă: un poliţist vorbind în porta-voce):
"Vă rugăm nu intraţi în panică. Rămâneţi pe locurile dvs. În clădire se
află un criminal periculos. Clădirea este înconjurată de forţele noastre
speciale. Ieşirile sunt blocate. Criminalul nu poate scăpa. Vă rugăm
insistent - rămâneţi pe locurile dumneavoastră. Oamenii noştri vor
pătrunde în clădire. Repetăm anunţul :
Vă rugăm nu intraţi în panică. Rămâneţi pe locurile dvs. În clădire se
află un criminal periculos. Clădirea este înconjurată de forţele noastre
speciale. Ieşirile sunt blocate. Criminalul nu poate scăpa. Vă rugăm
insistent - rămâneţi pe locurile dumneavoastră. Oamenii noştri vor
pătrunde în clădire. ".

BG ( intră în cârje, cu capul, faţa şi mâna bandajate, ca un om ars, şi cu un

loden ponosit pe el. I se vede doar un ochi şi o bucată de gură. Înaintează
şchiopătând spre fosta lui masă. Către un client) : Nu vă supăraţi, e liber?...
Aveţi să-mi daţi şi mie de-un ceai?... Aş lua un ceai cu lămâie; mi-e greaţă...
Mi-e foarte greaţă... (Se aşează. Face semn cu mâna bandajată şi strigă din
toţi rărunchii) : Ospătaaar!!!

Muzică - ceva exploziv şi -

…heblu...