Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
John La Valle
NLP: ÎNVAŢĂ SĂ CONVINGI!
În AFACERI, VÂNZĂRI, RELAŢII ŞI SOCIETATE
EDITURA AMALTEA
COLECŢIA – MILENIUL III
PERSUASION ENGINEERING
RICHARD BANDLER, JOHN LA VALLE
1996 by Meta Publications
Mai întâi, repetiţii şi exerciţii mentale. Apoi, aliniere
pentru stabilirea rapport-ului. După rapport, oglindire:
respiraţi ca interlocutorii voştri, varbiji în acelaşi ritm cu ei.
Pătrundeţi în minţile lor, trageţi de imagini în sus sau în jos,
moi la stânga sau mai la dreapta, poziţionaţi-le aşa cum vă
convine. Şi, cel mai important, fiţi congruenţi, Tonul vocii,
tempo-ul, mişcările pe care le faceţi, toate va afectează
comportamentul şi atitudinea.
Programarea neuro-lingvistică nu este o metodă de a
manipula oamenii. Vă va învăţa însă să deschideţi calea pentru
ca procesele naturale ale acestora să lucreze în favoarea
voastră. Iniţiaţii ştiu despre ce este vorba. Novicii vor afla. Toţi
trebuie să se pregătească însă pentru un discurs subtil, zglobiu,
plin de umor. Pentru că, nu uitaţi! trebuie să daţi dovadă mereu
de un comportament flexibil. Pe cei care nu se comportă în
moduri cât mai variate pentru a descoperi cum să genereze mai
multe oportunităţi nu îi aşteaptă zile prea bune. Succesul, pe
orice plan, poate deveni o destinaţie sigură.
Celei mai frumoase femei din lume, Paula
— Richard
ATENŢIE, CITITORI!
Vă reamintim faptul că NLP şi gramatica nu împărtăşesc
neapărat aceeaşi structură.
Acum câţiva ani, într-o zi de luni, m-am trezit şi am
hotărât că mă voi duce să-mi cumpăr o maşină nouă. Aşa că m-
am dus.
Am intrat într-o reprezentanţă auto şi am stat acolo vreo
zece minute aşteptând să cumpăr o maşină. Nu mi s-a părut ca
vânzătorul să fi fost prea ocupat. Vorbea la telefon. Stătea pe
spate cu picioarele ridicate, cu ţigara într-o mână, cu cana de
cafea alături, râzând şi glumind. Nu părea să discute cu vreun
client. Într-un final i-am atras atenţia. M-am uitat spre el cu
privirea aia grăitoare: „Ai de gând să vii să mă ajuţi?” Mi-a
făcut semn să-l aştept. Am plecat de acolo.
M-am îndreptat spre un alt reprezentant care vindea
acelaşi tip de maşini. Ajuns acolo, am întrebat un vânzător: „Ţi-
ar plăcea să vinzi azi o maşină?” „Bineînţeles”. I-am descris
maşina pe care mi-o doream: „Asta e ceea ce vreau. Asta este cu
exactitate maşina pe care o vreau”. Am văzut o astfel de maşină
aici, în parcare. Am văzut-o înainte să intru aici. Iată ce vreau să
aflu de la dumneavoastră. Vreau să ştiu cel mai bun preţ pe care
mi-l puteţi oferi pentru maşina asta – nu am de gând să negociez
pe această temă. Vreau cel mai bun preţ şi vreau cheile de la
maşină, să o testez”. „Nu asta este maşina pe care v-o doriţi. Nu
vă reprezintă”, îmi spuse. Eu, bineînţeles, m-am uitat la maşina
de afară şi am înţeles că, într-adevăr, nu mă reprezenta, pentru
simplul fapt că ea era afară şi eu eram înăuntru. După o scurtă
pauză i-am spus: „Ba da, asta e maşina pe care o vreau”. „Nu,
nu este”. Eu am continuat: „Bineînţeles că este!” „Nu, nu este” a
continuat şi el. „Ba da, este”, am repetat.
„Nu mă ascultaţi deloc”, a spus vânzătorul. Aşadar am
căzut de acord cu el: „Aveţi dreptate!” şi am plecat de la
reprezentanţă.
Am intrat în următorul magazin, al treilea pe ziua aceea,
căutând acelaşi tip de maşină. Eram extrem de motivat să-mi iau
o maşină în acea zi. Am găsit repede pe cineva care să se ocupe
de mine (cam în cinci minute). Un vânzător a venit la mine şi eu
l-am întrebat: „Vrei să vinzi azi o maşină?” „Bineînţeles”. „Uite
cum facem”, i-am spus, „Cheile de la maşină; cel mai bun preţ;
şi vorbesc serios. Am testat deja terenul. Asta e maşina pe care o
vreau şi am văzut că aveţi una afară în parcare, exact culoarea
pe care mi-o doresc şi aşa mai departe”. „Trebuie să vă prezint
mai întâi ce opţiuni aveţi”. „Nu mă interesează opţiunile. Asta e
exact ceea ce-mi doresc. De luni întregi caut să cumpăr aşa
ceva. Am terminat cu căutatul. Acum vreau să cumpăr”. „Nu vă
pot vinde maşina până nu vă prezint opţiunile”. I-am repetat că
nu mă interesează opţiunile pentru că banii mei erau deja
rezervaţi pentru maşina respectivă. „Insist în numele companiei,
nu vă pot vinde maşina până nu trec cu dumneavoastră în revistă
opţiunile”. „Aveţi dreptate. Nu-mi puteţi vinde maşina!”
Şi am plecat. Am plecat spre un al patrulea reprezentant.
Cred că vă puteţi imagina cum m-am simţit în postura de client.
Vânzătorul m-a privit şi ochii au început să i se mă rească în
timp ce mă studia. Era cam patru după-amiaza. Am intrat. În
timp ce tipul se uita la mine (cu o privire ce spunea: „Mi-a ajuns
pe ziua de azi.”) l-am întrebat: „Vrei să vinzi o maşină azi?” S-a
uitat la mine şi mi-a spus: „Văd că aţi avut o zi grea”. „Mda, şi
mi-a ajuns. Eşti ultimul cu care mai am de gând să vorbesc.
Dacă nu-mi poţi vinde maşina pe care o vreau, şi îţi voi uşura
mult sarcina, nu voi mai cumpăra maşina asta. O să cumpăr o
altă maşină din alt loc”. S-a uitat la mine şi a spus: „Ce trebuie
să fac?” „Oferă-mi cel mai bun preţ şi cheile de la maşină. Nu
ne vom târgui. Şi nu vom întoarce pe toate părţile problema asta.
Dă-mi cel mai bun preţ pe care îl poţi oferi. Nu ne vom tocmi cu
şeful, nici cu managerul. Vei face doar un drum la manager şi te
vei întoarce cu cea mai bună ofertă de preţ! Ştiu deja lista de
preţuri. Ştiu cu cât aţi cumpărat maşina. Ştiu toate treburile
astea. Oferă-mi doar cel mai bun preţ posibil. Dacă se potriveşte
cu ceea ce vreau, şi dacă maşina se comportă cum vreau eu să se
comporte, o voi cumpăra – ÎN MOMENTUL ĂSTA!”
Tipul ăsta e grozav! Se întoarce spre mine şi îmi spune:
„Uitaţi cheile. Luaţi maşina. Plecaţi singur cu ea şi simţiţi-vă
liber să mergeţi cu ea pe autostradă. Dacă are nevoie de benzină,
puneţi-i şi aduceţi-mi chitanţa. Până vă întoarceţi, eu o să obţin
pentru dumneavoastră cel mai bun preţ din tot statul”. În timp ce
mă îndreptam spre maşină să-i fac testul, i-am spus tipului: „Şi
actele. Le poţi face chiar acum”. Am cumpărat maşina de acolo.
Pentru început
Procesul Vânzării
Elementele de bază
DEMONSTRAŢIE
Figura 1
Vreau să treceţi prin toate astea pentru că fac parte din procesul
clasic de luare a unei decizii. Voi trebuie să exploraţi ceea ce se
petrece în mintea lor şi ce anume face diferenţa între o decizie
bună şi una proastă. Trucul este că le poţi obţine pe amândouă,
dar când vindeţi ceva, când negociaţi un contract şi clientul ia o
decizie proastă pentru el, s-ar putea să vă bucuraţi că aţi încheiat
contractul, dar veţi plăti în timp. Nu veţi obţine decât regretul
post-achiziţie. Veţi fi înşelat, nu veţi obţine referinţe, şi mai rău,
puteţi fi daţi în judecată sau vi se vor întâmpla şi alte lucruri
nedorâţe. Dacă eşti într-adevăr un profesionist în mecanismele
convingerii trebuie să faci diferenţa în mintea ta şi să ştii că
ambele există în fiecare dintre noi (n.tr.: decizia bună şi decizia
proastă).
Toţi luăm atât decizii bune cât şi proaste, iar din punctul
nostru de vedere nu contează care dintre aceste decizii este luată
cât timp lucrul ăsta nu se întâmplă cu noi de faţă. Însă atunci
când aceste decizii sunt luate cu noi de faţă vrem să fie cele
bune. Şi poţi face apel la tot ceea ce îi face să accepte
propunerea ta, în aşa fel încât să le „acoperi” toate nevoile. Dacă
vor obţine un produs ce le va fi de folos, un produs pe care şi-l
pot permite, atunci vor fi cu adevărat satisfăcuţi. Oamenii se vor
înfuria pe tine dacă le vinzi un produs pe care nu şi-l pot
permite. Te vor învinovăţi pentru tot. Îţi va fi mai bine dacă îi
vei ajuta să ia cele mai bune decizii. A fost nevoie să sondez în
profunzime uneori pentru că unele dintre lucrurile pe care le
vindeam erau foarte scumpe, iar persoana respectivă nu-şi putea
permite cu adevărat aşa ceva. A fost nevoie să le schimb
sistemul de valori prin care se raportau la mediul în care trăiau
şi să-i conving de sumele de bani pe care le puteau efectiv
câştiga. Câţi dintre voi nu şi-au cumpărat ceva chiar dacă nu-şi
permiteau, de exemplu o casă, astfel că a fost nevoie să vă
măriţi venitul? Şi vi l-aţi mărit. Puteţi face lucrurile în etape
dacă totul e deliberat. Eu unul prefer să-mi măresc venitul
înainte, deşi eram genul care-şi scria referatele la începutul
semestrului, pleca în vacanţă şi apoi primea bani ca să le facă şi
celorlalţi lucrările. Îmi scriam referatul pe un calculator micuţ,
deşi pe atunci încă nu se găseau. Dar eu lucram la un laborator
dotat cu aşa ceva. Computerul nu-mi aparţinea şi în timpul acela
ar fi trebuit să mă ocup de cu totul alte lucruri, care mie îmi
displăceau. Aşa că am pus la punct un algoritm care mă ajuta să
fac lucrările la istorie, eu doar apăsam anumite butoane şi
informaţia curgea. Aveam calculatorul care mă ajuta, făceam un
pic pe redactorul şi scoteam 15,20 de lucrări gata să fie preluate
de un şir întreg de oameni.
Erau tipul de oameni care deveneau motivaţi pe măsură
ce se apropiau termenele de predare. Printre ei erau unii care
chiar îşi scriau lucrările, stăteau toată noaptea şi le făceau, şi mai
erau şi cei care, pe măsură ce termenele de predare se apropiau,
cu atât mai aprig se autocriticau. Astfel ajungeau să caute
modalităţi de rezolvare. Şi cum era vorba de Universitatea
Stanford, plăteau pe alţii. Erau câţiva care angajau oameni să le
ia locul în clasă. Nu veneau nici măcar în prima zi de şcoală, îşi
făceau apariţia doar în „frăţia” de care aparţineau. Angajau o
persoană care să le ia locul un an de zile, care se ducea în locul
lor la ore, la teste; pe ei îi vedeai doar la petrecerile cu bere. Şi
gândiţi-vă că unii dintre aceşti oameni sunt chirurgi în prezent.
Şi ştiu lucrurile astea pentru că am fost acolo, eu le-am făcut
lucrările. Aceşti oameni şi-au dat doctoratul, au devenit
psihologi celebri, unii chiar şi-au publicat lucrări şi sunt
cunoscuţi pentru asta. Şi nu ei au fost la ore şi nu ei şi-au scris
tezele de doctorat. Nu făceam decât să pun cap la cap statisticile.
Am creat un algoritm capabil să varieze intrările astfel că eram
obligat să aleg varianta corectă. Apropo, unele dintre cele mai
populare lucrări de cercetare citate la televizor provin dintr-un
program scris de mine. Poţi pune acest program în orice proiect
de cercetare şi va ieşi bine. Astfel că orice punct de vedere
încerci să demonstrezi va fi demonstrat, deoarece programul
modifică datele în aşa fel încât să se potrivească fiecărei
variante în parte. Auzim mereu citatele acestea celebre la ştiri:
„La sfârşitul anilor ’60 fost demonstrat…” Să nu le credeţi. Ştiţi
de ce? Pentru că sunt în lume o sumedenie de asemenea oameni
care butonează astfel de programe. Să fiţi precauţi când oamenii
încearcă să vă demonstreze anumite lucruri cu ajutorul unor
cercetări, mai ales dacă e vorba de propria sănătate.
Dar când vine vorba de cercetare, he he, e destul de
convingătoare. O poţi folosi, dar nu te baza doar pe ea. Trebuie
să înţelegeţi că mulţi oameni nu se lasă convinşi de aşa ceva.
Nu vă cer să schimbaţi nimic. Nu este nimic de schimbat.
Vreau doar să înţelegeţi diferenţele şi mai ales vreau să vă puteţi
adapta astfel încât să îi puteţi înţelege pe cei de lângă voi şi să
vă imaginaţi în mintea lor. Să vă imaginaţi că vă plimbaţi prin
mintea lor, prin locurile în care ei au amplasat imaginile.
Iar dacă nu vă place ce găsiţi într-una dintre imagini, o
puteţi şterge. La propriu. Oamenii spun: „Păi…”, iar eu îi
îndemn: „Staţi puţin”, la care ei răspund „Poftim?… „Dacă
imaginea nu vi se pare destul de aproape, o puteţi împinge mai
în faţă. Trucul ăsta funcţionează de fiecare dată. Eu îl folosesc
mereu. Vreau să încercaţi acum ceva. În momentul în care găsiţi
la o persoană acel lucru de care sunt entuziasmaţi, acea decizie
bună, plinabaţi-vă în jurul ei şi cu mâna… şi acum urmează
trucul… urmăriţi forma imaginii ca şi cum aţi atinge-o cu
adevărat. Ca şi cum ar fi reală. Puteţi să vă completaţi gestul cu
un sunet. Orice ajută. Orice sistem este util. Trebuie să aflăm
dacă decizia luată este într-adevăr una bună. Astfel, dacă pui
imaginea Mercedesului în locul deciziei bune ar trebui să se
potrivească. Simţi că e o decizie bună? Vreau să fiţi capabili, în
cazul în care cineva e concentrat pe ideea de a achiziţiona o
maşină de teren sau o curte mai mare, să puteţi prinde aceste
imagini de un colţ şi să le scoateţi din mintea lor. Încercaţi ceva
nou. Poate veţi fi mai fericit cu altceva. Vreţi să fiţi mai fericit,
nu? Sunt extraordinare aceste întrebări retorice, nu?
Elicitarea de precizie
Harta Mentală
Dinamici Holografice
Obiecţiile
Anexă
SUBMODALITĂŢI
VIZUALE
Număr de imagini Mişcare/static
Color/Alb & Negru Luminos/întunecat Centrat/necentrat
Mărginit/nemărginit
Asociat/disociat
Centru de greutate/unghi deschis Mărime (în funcţie de
realitate) Formă
Tridimensional/plat
Apropiat/depărtat
Locaţia în spaţiu/panoramic
AUDITIVE
Număr de sunete/surse
Volum
Ton
Tempo
Sunete înalte
Aliniere
Timbru
Durată
Intensitate
Direcţie
Ritm
Armonie
Mai mult într-o ureche decât în alta
KINESTEZICE
ANEXĂ
MODELUL MILTON
tipare-metaforice
MODELUL MILTON
Comenzi mascate:
Includeţi comenzi mascate în cadrul unor structuri
frazeologice extinse. „Acum puteţi începe să vă relaxaţi”.
Marcare analogă:
Îndepărtaţi comanda de restul frazei prin comportamente
analoge non-verbale.
Întrebări mascate:
Înseraţi întrebări în interiorul unor structuri freazeologice
extinse:
„Mă întreb cât o fi ora”.
Comenzi negative:
Declaraţi ce doriţi să se întâmple şi precedaţi declaraţia cu
adverbul „nu”.
Postulate conversaţionale:
Întrebări DA/NU care în mod caracteristic elicitează mai
degrabă o reacţie decât un răspuns literal: „Ştiţi cumva cât e
ceasul?”
PRESUPOZIŢII
Ambiguităţi fonologice:
Cuvinte care au o pronunţie asemănătoare, dar sensuri
diferite: familiar, familial, literar, literal, alabastru, albastru
Ambiguităţi de punctuaţie:
Contopirea a doua fraze, prima sfârşindu-se în cuvântul
cu care începe a doua: Vreau să auzi ce mai faci…
Citate:
A declara ceva ca şi când te-ai raporta la spusele unei alte
persoane din alt timp şi alt loc.
META MODELUL™
distorsionare.
GENERALIZARE şi tiparele lingvistice ale colectării
informaţiei
META MODELUL
OMITERE
COLECTAREA INFORMAŢIILOR TM
Omisii comparative:
Lipsa unui standard de evaluare.
Verbe sugerate:
Verbe care elimină menţiunile despre „cum”, „când”,
„unde” se petrece acţiunea.
META MODELUL tm
distorsiunea
STRUCTURARE SEMANTICĂ INCORECTĂ
Nominalizarea:
Echivalenţe complexe:
Concluzii bazate pe credinţa că venitul va fi. mereu
acelaşi. X = Y
„Performativ” lipsă
Judecăţi de valoare sau opinii în care sursa afirmaţiilor
lipseşte
META MODELUL
GENERALIZĂRILE
LIMITĂRILE MODELULUI VORBITORILOR TM
Cuantificatori universali:
Generalizări care exclud excepţiile sau alegerile
alternative
Presupoziţii:
Ceva de care e implicit nevoie pentru o corectă înţelegere
a frazei
META MODELUL
STRUCTURA DE SUPRAFAŢĂ
structura de adâncime
— ANCORAREA
INSTALAREA UNEI ANCORE
ANCORĂ
!
/ STARE!
1 DE !
SPIRIT
TIMP
o
www. amaltea. ro