Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Forța de interacțiune are orientarea vectorului de poziţie al sarcinii q2 în raport cu q1 când cele
două au același semn (respingere) și orientare inversă pentru sarcini cu semne opuse (atracție).
Constanta ε este o mărime caracteristică mediului în care decurge interacţiunea şi se numeşte
constantă dielectrică a mediului. În SI permitivitatea vidului este practic egală cu aceea a aerului şi are
valoarea: . Pentru un mediu oarecare (mică petrol parafină) lege lui Coulomb
rămâne valabilă cu observaţia că unde εr este permitivitatea dielectrică relativă (în raport
cu vidul) a mediului respectiv (εr ≥ 1).
a) b)
1
Linia tangentă la vectorul intensitate a câmpului electric în fiecare punct al său se numeşte linie
de câmp electric. Mai jos, sunt prezentate liniile de câmp electric formate la două surse punctiforme
încărcate cu sarcini de acelaşi semn respectiv de semne contrare și de asemenea pentru două
distribuții plane uniforme infinite de sarcini de semne contrare (câmp uniform).
a) b)
Liniile de câmp electric determinate de două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini: a) de acelaşi
semn; b) de semne contrare
( ) . ( . . 1 1 ( ))
O mărime scalară de stare importantă legată de definiția de mai sus este tensiunea electrică (diferența
de potențial) dintre două puncte ale câmpului electrostatic ca fiind egală cu lucru mecanic efectuat împotriva
câmpului pentru deplasarea unui corp de probă încărcat cu sarcină unitară între cele două puncte:
. ( . . 1 1 ( ))
În cazul unui câmp electric uniform (cum este cel care se stabilește în conductoarele dintr-un
circuit electric), deoarece E este constant şi forţa electrică ce acţionează asupra corpului de sarcină q
pe o distanţă l (lungimea unui conductor) este constantă: F q · E. Tensiunea electrică adică
diferenţa de potenţial dintre capetele unui conductor are expresia: U F · d / q E · d.
Un conductor electrizat a cărui sarcină electrică liberă este în repaus se află în echilibru
electrostatic. Acest echilibru este posibil numai dacă sarcina electrică nu se deplasează în interiorul
conductorului. Dacă sarcina nu se deplasează în interiorul conductorului rezultă că în interiorul
conductorului intensitatea câmpului electrostatic este nulă.
2
Ce se întâmplă dacă conductorul se electrizează ? Unde se va repartiza sarcina electrică ? Desigur nu
în interiorul conductorului ci pe suprafaţa acestuia. Această situaţie permite în practică realizarea
unor ecrane electrostatice. Acestea sunt corpuri metalice goale în interior şi legate la pământ.
Mărimea care caracterizează transportul de sarcină prin conductor (curentul electric) este
intensitatea curentului I, care măsoară cantitatea de electricitate Q care trece prin conductorul
considerat în unitatea de timp:
și unitatea sa de măsură . . , sau 1A = 1C / 1s
. .
Deoarece numărul de electroni (corespunzător sarcinii Q) care trece prin conductor este acelaşi
în orice secţiune a conductorului rezultă că intensitatea curentului electric este aceeaşi în toate
punctele conductorului.
O mărime locală atașată curentului electric este densitatea de curent j care reprezintă raportul
dintre intensitatea curentului I (A) şi secţiunea conductorului S (m2) adică:
3
2.2. Efectele curentului electric.
Trecerea curentului electric printr-un conductor poate fi pusă în evidenţă prin următoarele
efecte:
- efectul termic (efect Joule); conductoarele parcurse de curent electric se încălzesc degajând o
anumită cantitate de căldură în mediul exterior. Din punct de vedere microscopic acest efect este
determinat de ciocnirile purtătorilor de sarcină (electroni) cu elementele fixe din structura internă a
conductorului în deplasarea lor sub acțiunea câmpului. În urma acestor ciocniri fluxul de electroni
cedează structurii interne a materialului conductor o parte din energia lor cinetică acest transfer
conducând la creșterea energiei interne a rețelei cristaline adică a temperaturii acesteia;
- efectul luminos (caz particular al efectului termic); când densitatea de curent este foarte mare
încălzirea este atât de puternică încât conductorul ajunge la incandescenţă;
- efectul chimic; dacă curentul electric traversează o soluţie de apă cu acid sulfuric apa se
descompune în elementele sale componente şi anume: oxigen la borna minus şi hidrogen la borna
plus. De menţionat că în soluţiile chimice curentul electric se datorează nu numai deplasării
electronilor ca şi la metale ci şi datorită deplasării ionilor pozitivi. Datorită acestei diferenţe metalele
se numesc conductoare de speţa întâi iar soluţiile chimice conductoare de speţa a doua;
- efectul magnetic; dacă se apropie acul magnetic al unei busole de un conductor parcurs de
curentul electric, acesta nu mai arată nordul ci se orientează perpendicular pe direcţia conductorului.
Obs.: Tensiunea electrică dintre două puncte ale circuitului se reprezintă între cele două puncte
printr-o curbă orientată spre punctul cu potențialul mai negativ
4
2.4. Legile circuitului electric
2.4.1. Circuite electrice neramificate (simple)
Este o lege experimentală care constată proporţionalitatea dintre cauză (tensiunea U aplicată la
capetele conductorului) și efect (curentul electric prin acesta) adică:
I = G U, unde G este un factor de proporţionalitate numit conductanţă electrică.
Enunț: Raportul dintre Tensiunea electrică aplicată la capelele unui conductor și Intensitatea
electrică determinată prin acesta este o constantă caracteristică respectivului conductor:
. . ( ); . .
. . . .
Rezistența electrică a unui conductor (care măsoară opunerea structurii interne a materialului
conductorului la deplasarea purtătorilor de sarcină) este dependentă de parametrii geometrici ai
acestuia (l – lungimea conductorului, S – aria secțiunii conductorului) și de structura internă a
conductorului ( – rezistivitatea conductorului), conform relației:
; . .
.
Valoarea rezistivității a unui conductor depinde de temperatura acestuia:
( + ) în care este rezistivitatea conductorului la temperatura , este
rezistivitatea conductorului la temperatura t iar este coeficientul de variație al rezistivității cu
temperatura. ( . . )
Prin urmare folosind cele două dependențe obținem: ( + ) ( + )
Din punct de vedere microscopic, teoria electronilor liberi consideră că un cristal ideal este
construit prin repetarea regulată infinită în spațiul tridimensional a unor unități structurale identice
(paralelipiped elementar) caracterizate prin 3 distanțe (a b c – mărimile muchiilor) și 3 unghiuri
( - unghiurile dintre unghiuri). Colțurile paralelipipedului elementar se numesc nodurile rețelei
cristaline iar planurile care conțin fețele paralelipipedului se numesc plane reticulare.
În teoria electronilor liberi la o temperatură foarte coborâtă ionii cristalului metalic (atomi
cărora le lipsesc electronii de valență) sunt dispuși în nodurile rețelei iar electronii de valență sunt
cvasiliberi în interiorul cristalului alcătuind așa numitul „gaz al electronilor liberi” și realizând liantul
rețelei (Ionii rețelei interacționează între ei prin forțe de respingere și cu norul electronilor liberi prin
forțe atractive). Se folosește expresia „rețeaua ionică a cristalului este scufundată în norul electronilor
liberi”.
La echilibru în lipsa unui câmp electric extern electronii puşi în comun în reţeaua cristalină a
metalului au o mişcare termică dezordonată caracterizată de viteza v. Deoarece orientarea vitezei v
este absolut întâmplătoare se poate considera că gazul electronic în ansamblu se află în repaus faţă de
reţeaua cristalină. Astfel densitatea de curent j transportată de electroni este egală cu zero. Dacă
aplicăm un câmp electric de intensitate , peste mișcarea de agitație termică a electronilor liberi, se va
suprapune o mișcare de antrenare (de transport) în direcţia câmpului aceștia căpătând o viteză
suplimentară u. Astfel se formează un flux de electroni în direcţia câmpului deci un curent electric.
Mişcarea electronilor în câmpul electric este o mişcare accelerată aşa că viteza u ar trebui să crească
continuu şi odată cu ea intensitatea j a curentului de electroni transportaţi ar trebui să tindă la infinit;
acest lucru nu se produce. În realitate se stabileşte un curent constant de conducție iar explicaţia dată
fenomenului se bazează pe ciocnirile care au loc între electronii acceleraţi în câmpul electric şi
5
nodurile reţelei cristaline formată din ionii metalului. Astfel energia acumulată de electroni sub
acţiunea câmpului electric este transmisă ionilor din nodurile reţelei în momentul ciocnirii şi este
acumulată de aceştia ducând la creşterea energiei mişcării termice proprii adică se produce încălzirea
metalului. Acest fenomen a fost descoperit în 1841 de către fizicianul englez James Prescott Joule şi
este cunoscut sub numele de efect termic al curentului electric sau efect Joule. Ionii rețelei sub
influența forțelor de interacțiune prezintă o mișcare compusă din 3 oscilații pe cele 3 direcții
caracteristice rețelei în jurul pozițiilor lor de echilibru care sunt nodurile rețelei cu o amplitudine
care crește cu temperatura. Mișcarea rezultată este o mișcare pe o sferă a cărei rază este dependentă
de temperatura rețelei. În acest fel la temperaturi foarte coborâte ionul rețelei ocupă un volum
comparabil cu cel ocupat când se află în stare liberă în timp ce cu creșterea temperaturii volumul
ocupat de ion este tot mai important. Corelând acest fenomen cu dilatarea mult mai slabă a solidului
rezultă că spațiul pus de rețea la dispoziția transportului de electroni liberi este tot mai restrâns cu
creșterea temperaturii (în relația de mai sus ( + ) este de ordinul în timp ce
în legea dilatării liniare ( + ), este de ordinul ). În acest fel pe măsură ce
temperatura crește numărul de ciocniri din unitatea de timp ale electronilor liberi cu ionii rețelei
(mult mai voluminoși) crește ca și rezistența conductorului. La fiecare ciocnire cu ionii reţelei viteza
electronilor scade foarte mult şi ei sunt acceleraţi din nou în câmpul electric până la viteza u suferă
din nou o ciocnire şi aşa mai departe. Astfel se poate explica curentul constant și stabilirea regimului
staţionar de transport al electronilor sub influenţa câmpului electric.
Revenind la legea bilanțului energetic scris pentru transportul unității de sarcină printr-un
circuit neramificat dedusă la pag. 4: .+ . + , și aplicând legea lui Ohm pentru o
porțiune de circuit: U = R I, , unde R este rezistența consumatorului din circuitul extern iar este
rezistența internă a generatorului obținem:
( + )
+
Enunț: Intensitatea curentului electric care se stabilește într-un circuit neramificat este direct
proporțională cu tensiunea electromotoare a generatorului și invers proporțională cu rezistența totală
a circuitului.
6
Ținând cont de convențiile introduse legea 1 a lui Kirchhoff are enunțul echivalent:
Într-un nod de circuit suma curenților care intră este egală cu suma curenților care ies.
Legea 2. (Se aplică numai pentru ochiurile independente. Numărul lor este dat de relaţia:
o = l – n + 1, unde: o – este numărul ochiurilor independente, n – numărul de noduri
l – numărul de laturi.)(Este o lege de conservare a energiei la transportul unității de sarcină prin ochiul
respectiv)
Enunț: De-a lungul unui ochi de circuit suma algebrică a t.e.m. ale generatoarelor este egală cu
suma algebrică a produselor dintre intensitățile curenților prin fiecare consumator și rezistența
acestuia:
Pentru aplicarea Legii 2, pentru fiecare ramură se alege un sens al curentului electric și pentru
fiecare ochi se adoptă un sens convențional de parcurs.
Convenții de semn: – Tensiunea electromotoare a unei surse 0 (1 ) dacă sensul de
parcurgere adoptat străbate sursa intrând prin borna negativă (-) şi ieșind din borna pozitivă (+).
– Pentru fiecare consumator, produsul este pozitiv dacă sensul de
parcurgere adoptat coincide cu sensului curentului .
Exemplu de aplicare a Legii 1 și 2 într-un circuit ramificat:
L. 1. A: + +
B: + , ...
I
E: +
L. 2. :
Ochiul I: + +
II
Ochiul II: +
Rezistor echivalent unei grupări date din punct de vedere al rezistenței electrice este acel
rezistor care montat între aceleași două puncte ca și gruparea înlocuită va determina aceeași
tensiune U când este parcurs de aceeași intensitate I.
+ +
A M N B A B
7
Pentru conexiunea serie, + + + + . Conform
legii lui Ohm, pentru fiecare rezistor se poate scrie: ; ; . Și atunci:
( + + ). Conform legii lui Ohm, pentru rezistorul echivalent: . Impunând
condițiile de echivalență: ; + + și prin generalizare pentru n rezistențe:
Observație: Rezistența echivalentă a unei grupării serie este mai mare decât oricare dintre
rezistențele conexiunii.
Observație: Rezistența echivalentă a unei grupării paralel este mai mică decât oricare dintre
rezistențele conexiunii.
Generator echivalent unei grupări date este acea sursă care, montată între aceleași două puncte
ca și gruparea înlocuită va determina aceeași tensiune U când este parcursă de aceeași intensitate I.
+ + + +
R
B I A B R A
Aplicăm L. II Kirchhoff pe ochiul din stânga și din dreapta:
+ + + ( + + + + ); ( + )
+ + +
Impunând condiția de echivalență: I ; ă ;
+ + +
8
Caz particular: surse identice: ș
: + ;
+ + + + + + + adică: 1+ + + + + + + , de unde:
(*). Pentru a identifica (*) cu (**) scriem (**) astfel încât să fie compatibilă cu (*)
+ + +
ș :
+ + +
+ + + +
+ + + +
cu
+ + + +
B R I A B R
Sursa echivalentă grupării de m grupe paralel a câte n generatoare identice (E, r) va fi caracterizată
9
2.5. Energia şi puterea electrică. Legea lui Joule-Lenz
Revenind la legea lui Ohm pentru un circuit neramificat, (care reprezintă legea conservării
energiei la transportul unității de sarcină prin întregul circuit): ( + ) prin înmulțirea
egalității cu sarcina transportată Q = se obține o egalitate între niște termeni cu dimensiuni de
energie:
+ , unde
( + ) – reprezintă energia consumată
+
de sursă pentru transportul sarcinii Q prin întreg circuitul;
10
2.7. Caracterizarea unei surse:
Parametrii uzuali: E,r pot fi înlocuiți (oricare dintre ei) cu alți parametri (derivați din primii)
care pot fi:
= )
+
Aplicând: - Legea I Kirchhoff în unul din noduri: +
- Legea a II-a a lui Kirchhoff în ochi: +
și
construcția ampermetrului montând în paralel cu acesta un
- impunând așa numit
o condiție de “ș
citire (ușoară a)”curentului
de valoare .,
11
+ Aplicând: - Legea a II-a a lui Kirchhoff în ochiul
alăturat: + și
- Legea lui Ohm pentru porțiunile AM și
MB:
- impunând o condiție de citire ușoară a
+ tensiunii U,
( )
+ +
Montajul amonte Montajul aval
+ 1
ă 1+ ă
+ 1+
ă 1+ ă 1 ă 1
ă ă ă ă
ă
1+ 1
12
b) Metoda în punte:
- puntea lui Wheatstone
Puntea Wheatstone (fig. alăturată) este o reţea completă
C formată din patru laturi patru noduri şi două diagonale.
Laturile sunt formate din patru rezistenţe a, b, , R, pe
R diagonala de măsurare (C, D) există un galvanometru şi pe
diagonala de alimentare (A, B) o sursă de curent continuu.
[Galvanometrul este un aparat sensibil (rezistență foarte
I A B mică) cu zeroul pe mijloc folosit nu pentru a măsura
+
curentul ci pentru a pune în evidență existența și sensul
acestuia. Din această cauză se apasă pentru scurt timp
a b
întrerupătorul , pentru a se constata sensul curentului].
Principiul metodei de punte constă în echilibrarea schemei,
D adică în atingerea situaţiei în care prin modificarea
corespunzătoare a valorilor celor trei rezistenţe variabile a,
b și R din laturile punţii curentul prin diagonala de
+ măsurare este nul ( 0). În aceste condiții:
( ) +( )
( ) ( + ) ( )
( + ) +( + )
- puntea cu fir
Puntea cu fir (fig. alăturată) este o reţea Wheatstone în care
D
laturile de jos ale rețelei sunt înlocuite printr-un fir (din
nichelină cu lungimea 1 m) pe care culisează un cursor C
care separă două porțiuni cu lungimi ce se măsoară și .
R
În acest fel în noul montaj rezistența de valoare se
înlocuiește cu rezistența firului de lungime adică cu
iar rezistență cu cu rezistența firului de lungime
C +
A B adică . Prin modificarea corespunzătoare a
+
( )
triunghi: stea: +
( ) +
: : + +
+ +
14