Dinamul este un generator electric care produce curent continuu cu ajutorul unui comutator.

Dinamurile
au fost primele generatoare electrice capabile sa furnizeze energie industriala si fundatia pe care se
sprijina multe alte dispozitive de conversie de energie electrica inclusiv motorul electric, alternatorul si
convertorul rotativ. Dinamul foloseste bobine rotative din sarma si campuri magnetice pentru a converti
rotatia mecanica in pulsari de curent continuu direct prin legea de inductie a lui Faraday.

Istoria dinamului

Primul generator electric a fost inventat de Michael Faraday in 1831, un disc de cupru ce se rotea intre
polii unui magnet. Acesta nu era un dinam deoarece nu folosea un comutator. Totusi, discul lui Faraday
a generat un voltaj foarte scazut deoarece avea o singura cale a curentului prin campul magnetic.
Faraday si altii au aflat ca se pot produce voltaje mai mari si mai folositoare prin rasucirea de mai multe
ori a sarmei pe bobina. Bobinarile puteau produce orice voltaj dorit prin schimbarea numarului de
rasuciri, astfel au devenit o trasatura importanta in toate modelele de generatoare ulterioare, fiind nevoie
de inventarea comutatorului pentru a produce curent continuu.

In 1827, maghiarul Anyos Jedlik a inceput experimentele cu dispozitive rotative electromagnetice pe

care el le-a numit autorotoare electromagnetice. In prototipul sau al starter-ului electric cu un singur pol,
partile stationare si cele rotative erau electromagnetice. Jedlik a formulat conceptul dinamului cu
aproximativ sase ani inaintea lui Siemens si Wheatstone, dar nu a brevetat-o fiindca a crezut ca nu era
primul care realizase asa ceva. Dinamul sau folosea, in locul magentilor permanenti, doi electromagneti
amplasati in opozitie unul fata de celalalt pentru a induce campul magnetic in jurul rotorului. Tot atunci
a descoperit si principiul de autoexcitare a dinamului.

Primul dinam bazat pe principiile lui Faraday a fost construit in 1832 de catre Hippolyte Pixii, un fabricant
de instrumente francez. El a folosit un magnet permanent care era rotit de o manivela. Magnetul rotativ
era pozitionat astfel ca polii sai sa treaca pe langa o bucata de fier invelita intr-o sarma izolata. Pixii a
observat ca magnetul rotativ producea un puls de curent in sarma de fiecare data cand un pol trecea
pe langa bobina. Totusi, polul nord si polul sud ai magnetului induceau curent in directii opuse. Pentru
a converti curentul alternativ in curent continuu, Pixii a inventat un comutator, un cilindru metalic divizat
pe arbore, cu doua contacte metalice elastice care presau cilindrul.

Aceste modele timpurii aveau o problema: curentul electric pe care il produceau constau dintr-o serie
de pulsari de curent separate intre ele de o lipsa de curent, rezultand o un randament de putere scazut,
iar producatorii de generatoare electrice de la acea vreme nu au inteles in intregime efectele negative
grave ale golurilor de aer din circuitul magnetic. Antonio Pacinotti, un profesor de fizica italian, a rezolvat
aceasta problema in jurul anului 1860 prin inlocuirea bobinei axiale cu doi poli cu una toroidala cu poli
multipli, pe care a creat-o prin infasurarea continua cu sarma a unui inel de fier, conectat la comutator
in mai multe puncte egal departate de pe inel, comutatorul fiind divizat in mai multe segmente. Asta
insemna ca o parte din bobina trecea continuu pe langa magneti, “netezind” curentul.

Primele modele practice a unor dinamuri au fost anuntate independent si simultan de catre Dr. Werner
Siemens si Charles Wheatstone. Pe 17 ianuarie 1867, Siemens a prezentat academiei din Berlin o
“masinarie dinamo-electrica” (prima folosinta a termenului) care implica mai degraba bobine
electromagnetice autoalimentate decat magneti permanenti pentru a crea un camp static. In aceasi zi
cand aceasta inventie a fost prezentata Societatii Regale, Charles Wheatstone a scris o lucrare in care
descria un model similar cu diferenta ca modelul lui Siemens, electromagnet statici erau in serie cu
rotorul, iar in modelul lui Wheatstone erau in paralel. Folosirea electromagnetilor in detrimentul
magnteilor permanenti cresteau foarte mult randamentul de putere a dinamului si au permis, pentru
prima data, generarea de putere mare. Aceasta inventie a condus direct la primele folosinte industriale
majore ale electricitatii. Spre exemplu, in anii 1870 Siemens a folosit dinamuri electromagnetici pentru
a furniza energie furnale cu arc electric pentru productia metalelor sau a altor materiale.

Zenobe Gramme a reinventat modelul lui Pacinotti in 1871 cand proiecta primele centrale electrice
comerciale, ce operau in Paris in anii 1870. Un alt avantaj al modelului lui Gramme era o cale mai buna
pentru fluxul magnetic, prin umplerea spatiului ocupat de campul magnetic cu nuclee grele de fier si
minimalizand golurile de aer dintre partile stationare si rotative. Dinamul lui Gramme era prima masinarie
care a generat cantitati comerciale de putere pentru industrie. Alte imbunatatiri au fost realizate la inelul
lui Gramme, dar conceptul de baza a unei bucle de sarma rotative infinite a ramas in centrul tuturor
dinamurilor moderne.

Charles F. Brush a asamblat primul sau dinam in vara anului 1876 folosind o moara trasa de cai pentru
a-l alimenta si a primit brevetul pe data de 24 aprilie 1877. Brush a inceput cu modelul de baza a lui
Gramme unde sarma din partile si din interiorul inelului erau in afara zonei de efect a campului si se
retinea prea multa caldura. Pentru a imbunatati modelul, armatura inelului a luat mai degraba forma
unui disc decat a unui cilindru, iar electromagnetii din camp erau pozitionati pe lateralele discului si nu
in jurul intregii circumferinte. Erau un numar de patru electromagneti, doi cu poli nordici si doi cu poli
sudici, polii identici fiind opusi unii de ceilalti, pe fiecare parte a armaturii. In 1881 unul din dinamurile de
la “Brush Electric Company” a fost raportat ca avea 226 de centimetri lungime, 71 de centimetri latime
si 91.5 centimetri inaltime, cantarea aproximativ 2177 de kilograme si opera la viteze de aproximativ
700 de revolutii pe minut. Era considerat ca fiind cel mai mare dinam din lume la acea vreme. Acest
dinam alimenta 40 de lumini arc si avea nevoie de 36 de cai putere pentru a functiona.

Dinamurile inca sunt folosite in aplicatii care folosesc voltaj redus, mai exact unde este nevoie de curent
continuu de voltaj redus, unde un alternator cu un redresor de semiconductor este ineficient. Dinamurile
actionate manual sunt folosite in radiouri cu ceas, lanterne alimentate manual, incarcatoare pentru
telefoane mobile, si alte echipamente cu alimentare manuala folosite pentru reincarcarea bateriilor.
Poate cel mai popular dinam inca folosit este dinamul de la bicileta care alimenteaza farul din fata si
stopul bicicletei, dinamul fiind actionat prin miscarea rotilor bicicletei.