Portretul Femeii Din Proverbe 31

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: Teologie Baptistă Pastorală
Forma de învăţământ: învăţământ de zi
Promoţia 2002
PORTRETUL FEMEII DIN PROVERBE 31
Coordonator:
Conf. univ. dr. Gheorghiţă Radu
Absolvent:
Clipa Claudia
ORADEA 2OO2
1
CUPRINS
Introducere p.1
Capitol I – O privire de ansamblu asupra cărţii Proverbe p.2
1. literatura de înţelepciune antică p.4

2. natura, funcţia şi scopul p.6
3. titlul p.8
4. canonul p.8
5. scopul p.9
6. paternitatea p.10
7. data scrierii p.13
8. consideraţii teologice p.15
Capitol II – Proverbe 31 inclus în cartea Proverbe p.17
1. asemănări între înţelepciune şi femeia înţeleaptă p.21

2. asemănări între portretul femeii din 31:10-31 cu versete din
cartea Proverbe p.24
3. contrastul dintre femeia înţeleaptă şi femeia nebună p.25
2
Capitol III – O privire de ansamblu asupra Proverbe 31 p.29
1. valoroasă p.31
2. devotată p.33
3. demnă de încredere p.36
4. harnică p.39
5. miloasă p.41
6. pricepută p.43
7. înţeleaptă p.44
8. apreciată p.47
Capitol IV – Proverbe 31 în lumina Vechiului şi a Noului

Testament p.52
1. înţelegerea mesajului vetero – testamental p.52

2. înţelegerea mesajului nou – testamental p.57
Concluzie p.68
Bibliografie p.71
3
Introducere
Lucrarea de faţă este un studiu asupra portretului femeii din Proverbe 31,
realizat cu scopul de a aduce în prim plan valoarea şi demnitatea pe care a aşezat-o
Dumnezeu în femeie încă din momentul creaţiei.
Studierea acestei teme este deosebit de reprezentativă pentru femeile din
secolul 21, deoarece lumea este martora unor schimbări radicale a valorilor morale şi
sociale. În acest sens, femeia este nevoită să-şi regândească statutul şi poziţia sa în
mijlocul societăţii. Aceste schimbări vorbesc despre cele două extremităţi ale lumii
contemporane. De-a lungul timpului, s-a observat o presiune şi o emancipare
crescândă în rândul femeilor, în urma mişcării feministe care propaga dreptul exclusiv
de a decide asupra trupurilor lor şi dobândirea unui stil de viaţă care li se potriveşte,
preluând treptat fiecare aspect pe care îl promovează societatea. Dorinţa femeii de a
deveni tot mai independentă şi mai implicată în acţiunile sociale decât cele din cadrul
familiei, a avut ca drept consecinţă izolarea treptată de soţ, copii, de tot ceea ce
înseamnă viaţa de familie, trasând în urma ei o viaţă de austeritate şi neîmplinire.
Dacă, într-adevăr acesta este cursul istoriei, oare ce se va putea spune despre
“evoluţia” femeii în următorii 10-20 de ani? Studiul de faţă îşi propune să abordeze
această temă deosebit de importantă dintr-un punct de vedere biblic, printr-o analiză
exegetică a capitolului din Proverbe 31.
Lucrarea constă din patru capitole care propun aspecte diferite ale studierii
portretului femeii. Primul capitol se ocupă de detaliile care ajută cititorul la o
înţelegere aprofundată a autenticităţii mesajului cărţii Proverbe. Al doilea propune o
imagine de ansamblu a cărţii prin prisma pasajului din Proverbe 31, evidenţiind atât
similitudinile şi diferenţele care sunt înglobate în interiorul cărţii. Cel de-al treilea
capitol scoate în relief paleta de virtuţi însuşite de această femeie, care de altfel
colorează întreg studiul. Ultimul capitol este o extensie a Proverbe 31 în cartea
Genesa 2:18 care vorbeşte de importanţa creării unui ajutor potrivit, iar textul din Tit
2:4 sugerează un stil de viaţă caracteristic unei tinere soţii creştine.
4
Pe parcursul lucrării vom putea observa dacă Proverbe 31 se poate identifica
cu femei care au trăit în perioade de timp diferite, dacă principiile care-i stau la bază
se regăsesc în viaţa lor de zi cu zi.
I. O privire de ansamblu asupra cărţii Proverbe
Cartea Proverbe face parte dintr-o colecţie mai mare de scrieri biblice, scrieri
ce conţin maxime şi sfaturi utile pentru trăirea vieţii cotidiene într-un mod folositor şi
eficient. Cărţile care fac parte din literatura de înţelepciune sunt următoarele: Iov,
Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor, acestea deosebindu-se una faţă de cealaltă prin
formă literară şi stil. Specificul cărţii Proverbe este caracterizat de înţelepciunea
proverbială care iese în evidenţă prin afirmaţii scurte şi pline de tâlc, şi “sunt
formulate într-un mod care să capteze atenţia aşa încât să poată fi învăţate de oricine.
Proverbele tind să folosească un limbaj figurat şi să exprime ceva în mod sugestiv, nu
în detaliu” spun Gordon Fee şi Douglas Stuart în cartea lor “Biblia ca literatură.” 1
Dacă Psalmii reprezintă tezaurul poeziei lirice, atunci Proverbele sunt revelatoare
pentru poezia didactică. Cartea aceasta reprezintă totodată o abordare a unui anumit
cod de bune maniere adresat părţii masculine şi feminine. Ea este un indicator pentru
cei care au parte de darul vieţii şi doresc să ştie cum să-l folosească într-un mod mai
eficient. Un lucru fundamental pentru forma proverbială este că “aceasta poartă în
sine un adevăr atestat de-a lungul timpului, deoarece timpul şi experienţa şi-au
revărsat din plin binecuvântările asupra acestor proverbe.”2
Cartea Proverbe se dovedeşte a fi cea mai antică scriere a mişcării de
înţelepciune din Israel.3 Se presupune că regele Solomon ar fi fost fondatorul oficial al
acesteia, deoarece Biblia aminteşte despre perioada măreaţă a domniei sale glorioase
în Israel. Sunt bine cunoscute influenţele străine care au pătruns în Israel prin
intermediul comerţului naval şi terestru. Cultura israelită a avut parte de o reală
transformare în ceea ce priveşte arta, arhitectura, administraţia socială şi politică,
organizarea comercială şi religie (1 Regi 4:29-34).
1
Gordon D.Fee şi Douglas Stuart – Biblia ca literatură, Ed. Logos, Cluj, 1998, p. 219
2
C.Hassell Bullock – An introduction to the Old Testament Poetic Books, Moody Press, Chicago, 1988,
p.147
3
Proverbs, Ecclesiastes and Song of Solomon – The Layman’s Bible Community, John Knox Press,
Atlanta, 1978, p.7
5
La o primă întâlnire cu textul, se pare că nu ar exista nici un fel de
“spiritualitate” în toate aceste maxime, deoarece nu se găseşte nici măcar o singură
menţiune asupra practicării unor discipline spirituale, cum ar fi: rugăciunea, meditaţia
sau sfaturi legate de închinare.
De asemenea nu se aminteşte nici măcar o singură referinţă asupra calităţii
transformatoare a suferinţei, despre aşteptarea în Domnul sau despre vreo apartenenţă
intimă la un anume legământ.4
Însă, prin versetul din 1:7 “frica Domnului este începutul ştiinţei” se observă o
continuitate subtilă a ideii de bază a Vechiului Testament, idee care este regăsită în
Pentateuh, în cadrul Psalmilor şi nu în ultimul rând în literatura de înţelepciune a
Vechiului Testament. Reverenţa faţă de Iehova constituie fundamentul înţelepciunii
biblice.5 Chiar de la bun început, autorul a dorit să împrospăteze în mintea cititorului
conceptul de bază a religiei iudaice, şi anume: frica de Domnul. Dobândirea ei
încununează omul cu multă înţelepciune, pricepere, chibzuinţă şi cumpătare în toate
domeniile vieţii.
În Biblie se aminteşte despre faima şi măreţia lui Solomon în 1 Împăraţi 4:29-
34, “Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe
multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea
tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea Egiptenilor.” Acest text precizează
câteva aspecte, şi anume: înţelepciunea lui Solomon era foarte vastă, acesta fiind
asemănată cu nisipul mării, însă mai este un detaliu care este relevant studiului nostru
– înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată
înţelepciunea egiptenilor. Acest verset menţionează existenţa unor oameni înţelepţi
din acea perioadă de timp, înţelepciune care de altfel era destul de bine răspândită pe
suprafaţa pământului. Se poate observa deosebita importanţă oferită acestui gen de
literatură. Din moment ce Biblia aminteşte despre înţelepciunea care aparţinea altor
popoare, este necesar să privim mai îndeaproape la literatura antică care s-a transmis
până în zilele de astăzi.
4
Deryck Sheriffs – The friendship of the Lord, an Old Testament spirituality, Paternoster Press, p.155
5
Deryck Sheriffs – The frienship of the Lord, an Old Testament spirituality, p.151
6
1. Literatura de înţelepciune antică
Aşa cum aminteam, literatura de înţelepciune era bine cunoscută în timpul

lumii antice, deoarece o cantitate mare de material referitoare la înţelepciune a
provenit din Egipt. Încă din timpul Vechiului Regat (2686–2160 î.H.) se găsesc texte
pline de înţelepciune în scrieri ca: “Instruirea lui Kagemni”, cea a lui Ptah-Hotep
(2450 î.H.) sau Merikare (2160-2040). Toţi aceştia îşi sfătuiesc fiii cu privire la
calităţile care sunt necesare regilor sau celor care sunt în funcţii de conducere (de
exemplu: “limba este ca o sabie…şi vorbirea este mai preţioasă decât orice luptă.”)
Ceea ce iese în evidenţă din perioada Noului Regat (1580-1100 î.H), este “Instruirea
lui Amenemope” care îşi sfătuieşte fiul cu privire la comportament. Lucrarea sa este
aranjată în treizeci de secţiuni şi conţine multe îndemnuri care se aseamănă în formă
şi conţinut cu multe învăţături din Pentateuh şi chiar din cartea Proverbe. Aceste
învăţături sunt văzute ca formând un fundal pentru capitolele 22:17-24:22 din cartea
Proverbe. Deşi aceste două colecţii nu sunt identice, sunt suficient de asemănătoare ca
să ateste o oarecare influenţă.6
Din cauza datelor implicate, este greu de crezut că Amenemope a împrumutat
de la Solomon. Multe din legile antichităţii, maxime, cântece, fragmente poetice şi
proverbe au fost inspirate la rândul lor din Biblie. Aceste documente istorice nu fac
altceva decât să ateste cu mare precizie şi claritate autoritatea, infailibilitatea, ineranţa
şi autoritatea Scripturii. După Amenemope, au existat şi alte documente care i-au
condus pe cercetători la observarea unor asemănări cu maximele şi proverbele biblice.
O altă sursă pusă la dispoziţia cititorului este “Instruirea lui Ani” (1100 î.H.), în care
tatăl îşi sfătuieşte fiul cu privire la pietate personală, puritate şi un limbaj
corespunzător. “Instrucţia lui Oncheheshongy” (400-300 î.H.) reprezintă o largă
colecţie de cinci sute de maxime, ca cele din cartea Proverbe care reflectă preocupări
religioase şi practice pentru comunitate, şi cea a lui Shuruppak (2000 î.H) din
Mesopotamia. Alte documente de acest gen sunt “Sfaturile înţelepciunii” (1500-1000
î.H), o colecţie de sfaturi morale care vorbesc despre evitarea unui anturaj rău şi o
vorbire stricată, bunătate faţă de cei săraci şi o trăire în armonie cu aproapele. De
asemenea, “cuvintele lui Ahiqar” (700-670 î.H) reprezintă o colecţie de proverbe,
ghicitori, fabule scurte si observaţii religioase scrise de către o oficialitate de la curte
6
Frank E. Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary, Zondervan Publishing House, Grand
Rapids, Michigan, 1991, p. 883
7
pentru regele Sanherib. Aceste “cuvinte” cuprind sfaturi cu privire la creşterea şi
disciplinarea copiilor, păzirea limbii sau respectarea secretelor, etc.7
Care este rostul acestor documente? Ce rol joacă acestea în acest studiu?
Precum se observă, putem afirma că Proverbe şi nu numai, are la bază conexiuni
importante cu literatura de înţelepciune din alte ţări, iar Biblia face unele referiri la
înţelepciunea din Egipt şi Mesopotamia(1 Împ. 4:30, Daniel 1:4,17,20).
Cunoaşterea acestei temelii literare antice reprezintă un ajutor în studierea şi
aprofundarea literaturii biblice.
În primul rând, ne conferă ajutor în înţelegerea formelor literaturii de
înţelepciune – proverbe, maxime, fabule, ghicitori, alegorii şi instrucţiuni. În al doilea
rând, indică antichitatea formelor folosite în Biblie, în special Proverbe 1-9, care a
fost considerată ca cea mai târzie formă. Cu ajutorul acestor cunoştinţe se poate
demonstra că proverbul literar a câte două versuri, poate fi la fel de vechi ca şi
proverbele sumeriene. Prin intermediul acestor comparaţii, cercetătorii biblici găsesc
diferite ipoteze în datarea colecţiilor din cartea Proverbe. De exemplu, un cercetător
Kenneth A. Kitchen în cartea sa “Proverbs and Wisdom Books of the Ancient Near
East: The Factual History of a Literary Form” argumentează posibilitatea datării
textului din Proverbe 1:1 – 24:34, pe baza similarităţilor genului literar folosit în acest
pasaj, în prima parte a celui de-al doilea mileniu. Această formă include un titlu
(cf.1:1), o confirmare a scopului (cf.1:2-7), un prolog în care se încurajează educarea
(cf.1:8-9:18) şi apoi o colecţie de maxime, proverbe şi avertizări (10:1-22:16). Tot el
argumentează că includerea pasajului din 22:17-24:34 a fost făcută aproximativ pe
vremea lui Amenemope.8
Aşadar, multe teme specifice care se găsesc în Proverbe îşi găsesc paralele în
literatura de înţelepciune a vechiului Orient mijlociu. Ceea ce este important de ştiut,
este că scriitorii biblici au folosit ocazional forme literare şi expresii care erau comune
în cultura lor, în timp ce credinţa în Iahve a venit direct de la Dumnezeu. Ei s-au
folosit de tradiţii semitice, legi standard, expresii poetice şi maxime pline de
înţelepciune care erau compatibile cu mesajul Său pentru oameni.
7
Frank E. Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary, p.884
8
Frank Gaebelein, The international standard Bible encylopedia, p.885
8
2. Natura, funcţia şi scopul Proverbelor
S-a discutat despre înţelepciune ca fiind o regulă de bază pentru societate, însă
trebuie să observăm în ce anume constă aceasta. Despre literatura sapienţială se
afirmat că “tinde să se concentreze mai mult asupra oamenilor şi a comportamentului
lor, asupra reuşitei lor în a aplica adevărul şi a învăţa din propria lor experienţă.”9
Prin ce anume se distinge înţelepciunea descrisă în Proverbe faţă de celelalte
tipuri de literaturi de înţelepciune? În continuare vom observa care este natura
înţelepciunii proverbiale. Natura de bază a înţelepciunii este văzută de autor prin
prisma versetelor 1:7 şi 9:10, şi anume o înţelepciune teologică. Aşadar, în Proverbe
fundamentul unei vieţi împlinite se rezumă doar la relaţia cu Dumnezeu. Această
relaţie va edifica individul la o înţelegere morală şi la abilitatea de a judeca ceea ce
este adevărat (2:6-22), la o atitudine corectă faţă de posesiunile materiale (3:9-10), la
muncă (6:6-11), la echilibrul necesar şi simţul securităţii pentru a trăi în această lume
(3:21-26) şi la relaţia corectă a unei persoane cu aproapele său.
Cartea aceasta pune bazele unei dimensiuni orizontale a vieţii, şi anume:
relaţiile unui individ cu alte fiinţe şi cu lumea naturală. Cartea răspunde cu predilecţie
la întrebarea: “atunci, cum ar trebui să trăim?” Personificarea înţelepciunii în
capitolele 8-9 constituie o altă dimensiune a înţelepciunii în cartea Proverbe.
Înţelepciunea ca femeie: vorbeşte, oferă bogăţie şi prosperitate devotaţilor săi 8:18,21,
mărturiseşte despre existenţa sa chiar înainte de crearea lumii 8:22-23, asistă pe
Domnul în creaţie 8:30, şi posedă chiar o casă cu servitoare 9:1-6. Autorul doreşte să
ne înveţe că înţelepciunea este un atribut divin care este relaţionat veşnic cu El, înţeles
numai în relaţie cu El şi este o extensie a Fiinţei Sale dinamice pentru omenire. 10
Metoda personificării este mijlocul prin care perspectiva practică a înţelepciunii este
conectată la Dumnezeu. Cu ajutorul personificării înţelepciunii, cunoştinţa naturii lui
Dumnezeu este oferită şi integrată în viaţa de zi cu zi a oamenilor.
Cuvântul ebraic folosit pentru a desemna conţinutul cărţii este “mashal” sau
“meshallim”, cuvinte care sunt traduse de obicei cu termenul “proverb”. Acestea
literalmente înseamnă “a reprezenta, a semăna, figuri de stil, parabole, cuvinte
iscusite.”11 Concluzia care poate fi făcută este că înţelesul termenului “asemănare”
9
10
C.Hassel Bullock – An introduction to the Old Testament poetic books, p.148
11
9
caută să descopere natura adevărată a unui anumit lucru cu ajutorul comparaţiei. 12
Aşadar, constatăm că autorii Proverbelor au căutat să folosească în scrierile lor
diferite metode şi procedee didactice ca să demonstreze esenţa cărţii (1:7). Pe lângă
natura Proverbelor, vom încerca să analizăm o altă trăsătură a cărţii şi anume – funcţia
cărţii.
Funcţia acestui tip de proverbe a fost aceea de a forma atât în rândul bărbaţilor
cât şi al femeilor, membri folositori societăţii din punct de vedere social şi religios.
Dacă în literatura profetică profeţia a dat roade începând de la naţiune la individ, în
acelaşi mod în literatura de înţelepciune, înţelepciunea a dat roade de la individ la
naţiune. Deşi Proverbe nu poate fi clasată ca o carte de divertisment, sunt totuşi unele
versete didactice cu note umoristice în ele (11:22, 26:17,19:13, 21:9, 19:24, 25:19).
O a doua subfuncţie este funcţia dintre lege şi proverbe. Thompson este
înclinat să creadă că anumite legi ale ţării au fost produsul unor proverbe. Din
moment ce proverbele sunt un instrument didactic, pare a fi logic faptul că legile au
fost puse în formă proverbială pentru a le face mult mai memorabile verbal (de
exemplu: luarea mitei, falsa folosire a măsurilor, 20:10 cf. Deut.25:13-16).13 De
asemenea textul din Deuteronom19:14 interzicea mutarea semnului despărţitor dintre
pământuri. O astfel de paralelă este găsită şi în Proverbe 22:28. Reaşezarea
proverbelor într-o cu totul altă formă oferă cititorului o nouă perspectivă, un nou mod
de abordare al vieţii.
O a treia subfuncţie este cea a instruirii etice. Un verset sugestiv din Proverbe
13:20 “cine umblă cu înţelepţii se face înţelept” vorbeşte despre importanţa
anturajului. Gordon D. Fee şi Douglas Stuart afirmă că în Israelul antic au fost unii
oameni care s-au dedicat nu numai câştigării înţelepciunii, ci şi învăţării altora cum să
o dobândească.
Învăţătorul înţelept din Proverbe se adresează elevului său cu apelativul “fiule
sau fiul meu”(1:10; 2:1 etc), deşi “copilul meu” ar fi traducerea cea mai potrivită. 14
Temele cărţii (hărnicie – lenevie, înţelepciune – nebunie, moralitate- imoralitate, viaţă
– moarte) sunt în mod clar adresate celor tinere care împreună cu visele şi idealurile
lor au nevoie să fie temperaţi de glasul experienţei.15
12
C.Hassel Bullock – An old introduction to the Old Testament poetic books, p.149
13
14
Gordon D. Fee şi Douglas Stuart – Biblia ca literatură, Ed. Logos, Cluj, 1998, p.220
15
10
3. Titlul cărţii
Luând în considerare caracterul proverbial al acestei cărţi, editorul a ales să o

intituleze Proverbele – sau pildele lui Solomon. Acelaşi titlu apare şi în versiunea
originală a cărţii, şi anume: mishley shelomo. Din acest motiv strămoşii noştri au
considerat că Proverbe aparţine în totalitate lui Solomon. 16 Titlul cărţii îşi are originea
atât din Vulgata “Liber Proverbiorum sau Proverbia” cât şi din LXX Paroimiai(e).
Versiunea în limba română (Cornilescu): “Proverbele lui Solomon, fiul lui David,
împăratul lui Israel” (1:1), urmează modelul Septuagintei doar cu o mică diferenţă în
titlu “Proverbele lui Solomon fiul lui David care a condus în Israel.
Dacă Vechiul Testament îndeamnă prin conţinutul său la dragostea faţă de
Dumnezeu şi faţă de aproape, cartea Proverbe este o amplă abordare a lor (2:6-7, 3:5-
6,11-12, 27-28, 32-33). Proverbe îndrumă cititorul la o viaţă trăită sub autoritatea lui
Dumnezeu, în dependenţă şi supunere din dragoste faţă de legile şi poruncile Sale
(3:5-6). Problema existentă este că majoritatea oamenilor doresc să se supună lui
Dumnezeu din interes decât de frică, interes faţă de ceea ce ar putea primi în schimbul
supunerii lor şi frică faţă de ceea ce ar putea să li se întâmple în urma unei greşeli.
4. Canonul cărţii
Canonul evreiesc plasează cartea Proverbe după Psalmi şi Iov, în timp ce în

alte traduceri cartea este încadrată în cele două cărţi Psalmi şi Iov. Versiunile din
limba engleză şi română plasează Proverbe după Psalmi şi înainte de Eclesiastul
pentru a forma secţiunea “poetică”. Cartea Proverbe este un manual care îndeamnă
cititorul la o viaţă echilibrată şi plină de succes.17
Cartea Proverbe este în toate listele iudaice ale cărţilor din canon. Ea este
citată în Noul Testament de nouă ori(Romani 3:15, Evrei 12:5, Iacov 4:6, 1 Petru 2:17,
2 Petru 2:22 etc), aşa că Proverbe este indubitabil o parte integrantă a Sfintelor
Scripturi. Ea este amplasată în ultima secţiune a canonului evreiesc (Kethubim – sau
16
Keil and Delitsch – Commentary on the Old Testament , Hendrickson Publishers, p.3
17
G.W.Bromiley – The international standard Bible encyclopedia, William Eerdmans Publishing
Company, Grand Rapids, 1986, p.1018
11
“Scrierile”). Conform literaturii rabinice, Proverbe urmează după Psalmi şi Iov, însă
LXX a grupat Proverbe, Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor în funcţie de autor.18
Indiferent de colecţiile din această carte, este cert că Proverbe se vede pe sine
ca o “entitate unită care poartă cuvântul lui Dumnezeu oamenilor lui Dumnezeu”. 19
Specificarea numelui lui Solomon are două obiective, şi anume: acela de a preciza
vechimea cărţii, ca şi o menţiune a faptului că aceasta este o parte unică a revelaţiei
lui Dumnezeu. Referinţe ale cărţii Proverbe (30:5) cu texte din 2 Samuel 22:31 şi
Psalmii 18:30 sunt evidenţe desluşite ale faptului că proverbele care sunt produsul
reflecţiilor omului au fost primite ca mesaje venite din partea lui Dumnezeu pentru
întreaga comunitate.20 În acest sens trebuie să amintim că în canonul evreiesc, cartea
Rut urmează imediat după cartea Proverbe, creând astfel o linie imaginară continuă
între cele două cărţi. Deşi unele traducere plasează cartea în cadrul literaturii de
înţelepciune (Iov, Psalmi, Proverbe, Cartea Cântărilor), altele au considerat că este
mai relevantă amplasarea ei înaintea cărţii Rut. De altfel, cuvântul în original
“chayil” tradus prin “cinstită” (Prov.31:10) este un cuvânt care este folosit de 200 de
ori ca să descrie o armată sau oameni pregătiţi pentru război despre care vom discuta
ulterior în studiul nostru. Însă atunci când acest cuvânt este folosit cu scopul de a
descrie o femeie este folosit doar de patru ori, de pildă: Proverbe 12:4; 31:10, 29 şi
Rut 3:11.
Aşadar, există posibilitatea ca cei care au aşezat cărţile Vechiului Testament să
fi luat în considerare pasajul din Proverbe 31 – care este o întruchipare perfectă a
personajului Rut.
5. Scopul
Autorii cărţii Proverbe cu siguranţă au avut un scop precis în scrierea acestei

cărţi, scop care trebuie să fie identificat şi înţeles de noi.
Chiar din introducere (1:2-6) cartea afirmă cu claritate şi fermitate scopul
cărţii: acela de a iniţia cititorul în înţelepciune şi instruire. Primul obiectiv al cărţii
este acela de a educa familia şi stabilitatea societăţii ca şi întreg, deoarece există un
adevăr care este demn de luat în considerare: societatea va avea o structură sănătoasă
18
Frank Gaebelein - The Expositor’s Bible Commentary, vol.5, p.890
19
G.W.Bromiley – The international standard Bible encyclopedia, p.1019
20
12
atunci când familiile – nucleele societăţii sunt sănătoase. Walter Elwell consideră că
“structura socială poruncită şi susţinută de Dumnezeu face necesară legătura
inseparabilă dintre faptă şi destin.”21 Aşadar, este important să se observe accentul
care cade pe educarea şi instruirea individului, astfel încât el la rândul său să dezvolte
relaţii sănătoase. Se poate afirma că Proverbe este un manual de educare atât pentru
tineri cât şi pentru vârstnici, manual care este foarte asemănător cu învăţăturile
străvechi (antice) din Egipt şi Mesopotamia. Activitatea de colecţionare a Proverbelor
asociate cu domnia lui Ezechia (25:1) şi prin care s-au produs capitolele 25-29, poate
fi asociată cu reforma lui Ezechia din perioada timpurie a domniei sale (2 Împ.18:1-6;
2 Cronici 29-31). Scopul didactic de atunci a luat proporţii mari, fapt care a dus la
sănătate şi stabilitate socială.22
Un alt obiectiv al acestei cărţi este acela de a dezvolta aplicaţiile practice ale
monoteismului (1:7,29; 2:5-6; 3:4-9,11-12) şi ale Legii (1:8; 3:1) în viaţa de zi cu zi,
cea privată, domestică sau publică.23 Aşadar, se deosebesc în esenţă două obiective
cadru, şi anume: moral şi intelectual. Cel moral este descris în versetele 3-5, unde este
prezentată edificarea morală a individului (bun simţ, dreptate, judecată, nepărtinire în
v.3) şi ajutarea atât a celor “neîncercaţi” de a obţine înţelepciune (v.4) cât şi celor
“înţelepţi şi pricepuţi” cu scopul de a-şi mări ştiinţa şi iscusinţa (v.5). Ce de-al doilea
obiectiv este unul intelectual şi este descris în v.6 “pentru prinderea înţelesului unei
pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu
tâlc”, şi anume întărirea şi disciplina minţii la înţelegerea discursurilor în general.
6. Paternitatea
Există multe discuţii şi dezbateri între diferiţi teologi în ceea ce priveşte

paternitatea cărţii Proverbe. Titlul acestei cărţi a dus în confuzie pe mulţi cercetători
care au dorit să stabilească cu certitudine autorii reali ai cărţii. Pentru început ar trebui
să luăm în considerare anumite întrebări care ar putea constitui un real ajutor în
studiul de faţă. Ce anume trebuie să se înţeleagă prin afirmaţia “proverbele lui
Solomon”? Se aduc în vizor următorii termeni, şi anume: scrise, culese sau aparţinând
lui Solomon. Un comentariu biblic este de părere că este imposibil ca toate proverbele
21
Walter Elwell – Evangelical dictionary of Biblical Theology, Baker Books, U.S.A., 2000, p.649
22
C. Hassell Bullock – An introduction to the Old Testament poetic books, p.152
23
p.127
13
să-i aparţină lui Solomon, însă aşa cum Legea este scrisă de Moise, psalmii de David
şi cartea Proverbe îi este atribuită în totalitate lui Solomon. Un comentariu biblic
afirma că “este un model evreiesc de a colecţiona materiale şi a le strânge într-o
anumită categorie care să-i poarte numele. Nu există o dată exactă, se poate vorbi doar
în linii mari. Uzul Torei în Proverbe cu sensul general al învăţăturii celor înţelepţi
sugerează în mod clar că această carte a fost scrisă înainte de lucrarea lui Ezra circa
400 î.H.”24
Din pricina titlului cărţii, unii dintre teologi ca Stier 25 sau Otto Eissfeldt26 au
fost de părere că întreaga carte aparţine lui Solomon, în timp ce alţii au considerat că
el a fost doar unul din cei care au contribuit la scrierea acestei cărţi. Un lucru cert este
că în decursul vieţii sale, el a fost înconjurat de oameni înţelepţi (1 Împ.4:31), aşa cum
şi David la rândul său a avut în jurul său cântăreţi şi leviţi care l-au ajutat în
închinarea de la Templu sau în scrierea psalmilor de asemenea. În sensul acesta Biblia
vorbeşte de relaţiile pe care le-a avut Solomon cu străinii (împăratul Hiram din Tir – 1
Împ.5:1 şi împărăteasa din Şeba – 1 Împ.10:1-13). Perioada lui de domnie a fost
caracterizată de consolidare naţională, organizare şi dezvoltare a templului şi schimb
internaţional, iar prin intermediul acestor alianţe şi negoţuri, Solomon a putut intra în
contact direct cu scribii din ţările învecinate. Schimburile de idei, de practici şi de
culturi au contribuit într-o oarecare măsură şi la dezvoltarea literaturii de înţelepciune,
iar acest fapt ne este adeverit de similarităţile dintre cartea Proverbe cu literatura
Orientului Apropiat. Totuşi, ar fi imposibil să se dateze cu exactitate cartea Proverbe
având bază doar stilul şi conţinutul literar al acesteia.27
O analiză atentă asupra titlurilor cărţii este extrem de importantă pentru a
observa stilul diferit pe care îl adoptă autorii cărţii. Începutul capitolului 10:1 atestă
dreptul de autor lui Solomon, însă cartea aminteşte şi alte persoane care au contribuit
la scrierea ei, şi anume: oamenii lui Ezechia (cap.25-29), Agur (cap.30:1) şi Lemuel
(cap.31:1). Unii teologi sunt de părere că ultima parte a acestei cărţi, şi anume 31:10-
31 este anonimă,28 iar Gaebelein29 susţine că este imposibil să se determine cine a
anexat acest pasaj cărţii Proverbe. Un lucru cert este acela că editorul final al cărţii
Proverbe a aşezat capitolele şi paragrafele într-o ordine care să aibă sens şi care să
24
Proverbs – Isaiah, The Broadman Bible Commentary, vol.5, Broadman Press, Tennessee
25
Keil and Delitzsch – Commentary on the Old Testament, p.3
26
Frank Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary,p.886
27
Frank Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary, vol.5, p.886
28
Derek Kidner – Proverbs, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967, p.21
29
14
contrasteze. Un exemplu lămurit este acela al începerii şi încheierii cărţii cu
laitmotivul Proverbelor, şi anume: “frica de Domnul” din 1:7 şi 31:30. Sau un alt
exemplu este cel al descrierii femeii nebune la începutul cărţii în cap.5,6,7, apoi la
finalul cărţii, editorul reia această temă, însă dintr-un unghi total diferit, prin
prezentarea unei femei virtuoase care este de o valoare inestimabilă.
R. Jonathan este de părere că Solomon a compus mai întâi de toate Cântarea
Cântărilor în vremea tinereţii sale, apoi Proverbe la timpul maturităţii iar în cele din
urmă Eclesiastul la vârsta bătrâneţii, deoarece acestea corespund diferitelor perioade
ale vieţii sale.30 Aşa cum aminteam mai sus, sunt unii teologi, ca de exemplu Stier,
care privesc această carte, de la început până la sfârşit ca fiind opera lui Solomon, tot
aşa cum Klauss şi Randegger s-au aventurat să spună că toţi Psalmii au fost compuşi
de David. Cartea Proverbe ca şi întreg se prezintă pe sine ca fiind compusă din mai
multe părţi, diferite una de cealaltă atât ca formă, cât şi ca perioadă. Însă majoritatea
opiniilor cu privire la paternitatea cărţii sunt de acord cu faptul că Solomon este
autorul acestei colecţii de proverbe.
Părerea lor ar fi pe de o parte justificată din moment ce cunoaştem că Solomon
este autorul a 3.000 de proverbe şi a 1.005 de cântări (1 Împăraţi 4:32), înţelepciunea
lui fiind unică de pe întreg pământul (1 Împ.4:31), însă, pe de altă parte este dificilă
atribuirea în totalitate a paternităţii acestei cărţi fără a lua în considerare şi alte
ipoteze.
Cei care propun o asemenea ipoteză au fost de părere că Agur şi Lemuel
echivalează cu nişte pseudonime solomonice. S-a constatat însă, că este mai puţin
probabilă această teorie, deoarece capitolele 22:17 – 24:34 se disting de celelalte
capitole prin formă şi scop şi par a se relaţiona la instrucţiunile de pe vremea lui
Amenemope.31 Cei mai mulţi cercetători biblici sunt de părere că perioada timpurie
pare să fie o dată destul de satisfăcătoare pentru compunerea şi colectarea maximelor
pline de înţelepciune.
30
Keil and Delitsch – Commentary on the Old Testament, p.3
31
15
7. Data scrierii
Este destul de dificil să se stabilească o dată exactă la care a fost scrisă această
carte din pricina puţinelor resurse istorice care există în interiorul ei. Informaţii cu
privire la date posibile ale scrierii acestei cărţi diferă la cercetătorii biblici. Unii
cercetători printre care Edgar Jones32 sunt de părere că Proverbele lui Solomon au fost
scrise, adunate şi editate înainte de anul 931 î.H., iar proverbele din capitolele 25 –29
au fost adunate de împăratul Ezechia şi oamenii săi într-o singură carte. Perioada
exilică şi post-exilică pare a fi cea mai plauzibilă pentru compoziţia primei şi celei
mai timpurii secţiuni şi anume cap. 1-9 deoarece afinităţile acestor capitole se
aseamănă cu anumite capitole din Isaia 40-55.33
Kidner argumentează că a existat o dezvoltare în ceea ce priveşte literatura de
înţelepciune în Egipt şi Babilon încă din mileniul anterior venirii lui Solomon la tron.
Indiferent de data editării cărţii Proverbe, este evident că esenţa sau conţinutul cărţii
aparţine perioadei timpurii a Israelului mai de grabă decât post-exilice, din pricina
gândirii, vocabularului, stilului şi formelor metrice.34
Există unele argumente aduse de Edgar Jones în cartea sa “Proverbs and
Ecclesiastes” care vorbesc despre importanţa contextului în care a apărut această
colecţie de Proverbe. El afirmă că acest tip de material a existat înainte de exil, pentru
că şcolile oamenilor înţelepţi au existat în acea perioadă. De asemenea există
numeroase referinţe cu privire la regalitate în această colecţie, aşadar este posibil ca
proverbele regale sa aparţină perioadei de monarhie. 35 Această ipoteză susţine că
există o concepţie amplă şi dezvoltată asupra înţelepciunii în prima parte 1-9 de ex.
1:20-23, 3:11-20 şi în special în cap.8. Prefaţa - posibil să fie adăugată după ce
întreaga compilaţie este completă. Se poate distinge similarităţile care există între
prima secţiune şi ultima prin stil şi conţinut 36, deoarece în prima secţiune se vorbeşte
despre căutarea înţelepciunii, în timp ce în ultima, aceasta este întruchipată prin
portretul holistic al femeii.
Aşa cum afirmam anterior, există unele aproximări cu privire la o dată
probabilă a scrierii Proverbelor, aproximare care este cauzată de absenţa materialului
32
Edgar Jones – Proverbs and Ecclesiastes, SCM Press Ltd., London, 1961, p.22-23
33
The Layman’s Bible community – Proverbs, Ecclesiastes, Song of Songs, J. Knox, Atlanta, 1978, p.9
34
Derek Kidner – Proverbs, p.25
35
Edgar Jones – Proverbs and Ecclesiastes, SCM Press Ltd, London, 1961, p.22
36
Edgar Jones – Proverbs and Ecclesiastes, p.23
16
istoric, cu excepţia referinţelor făcute în 1:1, 10:1 şi 25:1. Anumite secţiuni din
Proverbe nu au putut fi asamblate înainte de vremea împăratului Ezechia (716-687),
luând în considerare referinţa din Proverbe 25:1, ceea ce indică cu claritate că se lucra
încă la colecţia de Proverbe chiar după 250 de la domnia lui Solomon, ceea ce
înseamnă anul 700 î.H. Colecţia de proverbe este posibil să fi fost completă înainte de
exil, cu posibile excepţii şi anume: cuvintele lui Agur şi Lemuel şi acrostihul. Forma
finală a colecţiei a fost determinată mai mult de forma literară şi conţinut, decât de
data compunerii.
Între părinţii Bisericii se circula ideea că întreaga carte a fost scrisă de
Solomon, însă această afirmaţie a fost bazată pe absenţa şi obscuritatea titlurilor de la
capitolele 30 şi 31 în manuscrisele greceşti şi latine.37
Părerea teologilor contemporani este că secţiunea 1:1-9:18 este cea mai veche
colecţie. Eissfeldt concluzionează că nu poate fi mai veche de secolul IV î.H.,
demonstrând aceasta din cauza propoziţiilor lungi din această colecţie şi
personificarea înţelepciunii, lucruri pe care le atribuie influenţei greceşti. Kitchen
argumentează că personificarea ideilor abstracte era destul de larg cunoscută în
vechiul Orient Apropiat, idei care vehiculau deja din mileniile II, III, î.H. Young
susţine poziţia lui Eissfeldt afirmând că pasajele din 1:1-9:18 sunt lungi din cauza
temei şi nu a influenţei greceşti. Delitzsch susţine în comentariul său că pasajele(cap)
1-9 aparţin probabil domniei lui Iosafat (2 Cron.17:7-9), din pricina activităţilor
intense care se făceau la curte de către mai marii săi şi leviţi. Atribuirea scrierii
secţiunii 1-9 la un alt autor în afara lui Solomon sunt de înţeles şi oarecum atractive
minţii occidentale, însă presupoziţia că Solomon nu ar fi putut să scrie mai mult, mai
meditativ, chiar utilizând metoda personificării, sunt nejustificate.38
Mai important de atât, se pare că editorul general al cărţii a crezut că Solomon
a fost autorul acestei secţiuni (1:7-9:18). Bullock susţine totuşi că lui Solomon îi
revine dreptul de autor pentru secţiunea 1:1-29:27, în timp ce autorii capitolelor 30:1-
33 şi 31:1-9 sunt autori necunoscuţi, iar data pentru cele două capitole şi acrostihul
final nu poate fi stabilită cu exactitate.39
37
C. Hassel Bullock – An introduction to the Old Testament poetic books, p.156
38
39
17
8. Consideraţii teologice asupra cărţii Proverbe
Cartea Proverbe se aseamănă prin conţinut şi formă cu unele pasaje din

scrierile Apocrife, ca de pildă Înţelepciunea lui Solomon: “Mi-a fost dragă şi am
cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o peţesc mireasă şi am iubit mult
frumuseţea ei.”(8:2) “Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, este curata revărsare a
slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească. Ea este strălucirea
luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu, şi chipul bunătăţii
Sale. Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine însăşi ea toate le
înnoieşte şi răspândindu-se prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele
prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. Cu adevărat, Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără
numai pe cel ce se petrece întru înţelepciune.” (7:25-28)
Aşa cum am observat până în momentul de faţă, această carte nu aminteşte
nimic despre stilul de viaţă al iudeului, de asemenea nu sunt dezbătute doctrine
teologice, soteriologice, eclesiologice sau escatologice, însă cartea are în conţinutul ei
profunzimi teologice. Această carte scoate în evidenţă anumite caracteristici prin care
iese în evidenţă.
Chiar de la prima întâlnire cu textul, se observă că învăţăturile Proverbelor
sunt puternic aşezate pe tărâmul fricii de Domnul (1:7), deoarece scopul învăţăturilor
proverbiale este acela de a inspira credinţa în Domnul(22:19). O asemenea teamă
reverenţioasă presupune o anumită cunoaştere a lui Dumnezeu (frica şi cunoaşterea
sunt paralele în 9:10), iar găsirea acestei temeri înseamnă aflarea cunoştinţei (2:5),
cunoştinţă care provine din revelaţie (3:6). Frica de Domnul este manifestată într-o
viaţă de ascultare şi mărturisire a păcatului (28:28), apoi facerea binelui (21:3), ceea
ce reprezintă datoria omului înaintea lui Dumnezeu (17:3). Dacă motivaţia pentru
credinţă şi ascultare vine prin intermediul Scripturii, Proverbe relaţionează
înţelepciunea la respectarea unui anumit set de reguli, aşadar la Lege (28:4, 29:18).
Conform textului din Ieremia 18:18 profeţii, preoţii şi înţelepţii au fost cei care
au modelat viaţa culturală a Israelului, înţelepţii reprezentând grupul care avea o
influenţă covârşitoare în mijlocul poporului(Isaia 29:14). În vechime înţelepciunea lor
era declarată la porţi ca toţi să o audă (Iov 29:7-25).
18
Învăţăturile din Proverbe sunt de cea mai înaltă calitate în ceea ce priveşte
etica, relaţionând virtutea cu voia lui Dumnezeu, în timp ce dezastrul vine în urma
nebuniei şi viciilor. 40
În primul rând se vorbeşte despre individualism şi umanism, deoarece accentul
cade mai degrabă pe om ca individ decât pe naţiune ca şi grup colectiv, descriind
calităţile necesare şi pericolele de care trebuie să se ferească cei care doresc să aibă
parte de o viaţă împlinită împreună cu Dumnezeu. 41 Mai mult de atât, aceste sfaturi
înţelepte sunt aplicabile oricărui popor, indiferent de perioada sa istorică, demonstrând
în acest mod că Proverbe nu este adresată în mod special doar poporului iudeu. Se
observă în al doilea rând că, aplicarea şi consolidarea învăţăturilor profetice sunt
reluate de “cei înţelepţi”, deoarece acestea sunt bazate pe respectul faţă de autoritate,
valori tradiţionale şi abilităţi, deoarece este o consistenţă între cartea Proverbe cu
învăţătura profeţilor şi conţinutul Legii.
Dacă Dumnezeu “a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe
rânduri şi în multe chipuri” şi anume: lui Moise i-a vorbit faţă în faţă (Exod 33:11),
proorocilor prin viziuni şi vise ((Num.12:6-8), El a ales să le vorbească lui Solomon şi
înţelepţilor vremii printr-o observare atentă asupra creaţiei Sale şi umanităţii.
Mai exact, cu ajutorul textului descoperim că Dumnezeu a creat tot ceea ce
există în lume cu un scop bine determinat (16:4) prin activitatea Sa providenţială faţă
de noi care ne este ilustrată în 16:1,9 şi prin conceptul retribuţiei şi a vieţii după
moarte (5:23, 8:36, 14:32).42 În acest sens, eficienţa cărţii se distinge prin spiritul
practic puternic accentuat, şi anume: dezvoltarea calităţilor personale care sunt
indispensabile în obţinerea succesului în timpul vieţii şi care îşi dovedesc eficienţa
prin evitarea eşecurilor şi ruşinii şi apoi avertizarea că virtuţile sunt răsplătite de
prosperitate şi fericire, în timp ce viciile conduc individul la sărăcie şi nenorociri. O
altă caracteristică prin care Proverbe se distinge de celelalte cărţi ale Bibliei este că
aceasta se axează mai mult pe căutarea omului faţă de Dumnezeu (3:5-6, 16:3). Dacă
în întreaga Biblie accentul cade pe activitatea lui Dumnezeu în rândul oamenilor: se
uită la viaţa omului în termenii a ceea ce Dumnezeu a făcut, face şi continuă să facă,
apoi profeţii – nu încercau să-L găsească ci căutau să-L mărturisească; autorii cărţii
Proverbe încearcă să-L găsească pe El, accentul căzând mai mult pe responsabilitatea
omului.
40
41
42
Edgar Jones – Proverbs and Ecclesiastes, SCM Press Ltd, London, 1961, p.48
19
A patra trăsătură distinctă prin care Proverbe este distinctă de restul Bibliei
este aceea că ignoră istoria lui Israel deoarece nu sunt amintiţi cuvinte cheie care erau
de o însemnătate deosebită pentru poporul evreu: patriarhi, legământul, Exodul, legea
de la Sinai, pustia, cucerirea tronului şi Templul. Geoffrey W. Bromiley susţine că
tăcerea Proverbelor vizavi de aceste teme (cuvinte) nu trebuie interpretată ca
secularitate (laicitate), deoarece capitolele 1-9 abundă în referinţe cu privire la
Dumnezeu şi creaţia Sa, care stabilesc în acelaşi timp tonul întregii cărţi, care are rolul
principal de a discerne şi a expune ordinea care ţine toate lucrurile vieţii împreună.43
Ultima trăsătură distinctă se referă la optimismul descris cu privire la
posibilitatea acumulării unui scop în viaţă. Dumnezeu l-a făcut pe om să descopere
adevărul cu privire la legea morală şi naturală prin care îi este controlată viaţa, iar
răsplata lui vine prin ascultarea faţă de această lege.44
Aceste consideraţii teologice ne ajută să observăm cartea Proverbe ca un
întreg, să îi analizăm importanţa şi influenţa sa în mijlocul cărţilor biblice. De
asemenea, Proverbele sunt menite să lărgească spectrul prin care este văzută viaţa de
zi cu zi, fiind un temei pentru toţi cei care doresc să-şi îmbogăţească astfel optica
despre viaţă.
II. Proverbe 31 inclus în cartea Proverbe
Acest capitol îşi propune să prezinte asemănările şi contrastele dintre portretul

femeii din pasajul 31:10-31 cu versete care vorbesc despre aceeaşi temă, însă într-un
sens sinonimic sau antonimic, cu scopul de a le vedea rolul în cadrul cărţii.
Perspectiva adusă de acest capitol ajută la întregirea imaginii de ansamblu asupra
întregii lucrări.
Această carte se doreşte cu adevărat a fi o carte care nu numai că vorbeşte
despre înţelepciune, ci şi îndeamnă la înţelepciune, deoarece doar prin intermediul ei
omul va avea parte de o viaţă liniştită pe acest pământ.
Cu toţii suntem conştienţi că viaţa de multe ori este asemănată cu o sinusoidală, de
aceea este nevoie de multă înţelepciune pentru a şti a face faţă tuturor provocărilor
sale. În acest sens, Biblia afirmă că înţelepciunea poate fi primită de la Dumnezeu
43
44
Proverbs, Ecclesiastes, Song of Songs - The Layman’s Bible community, J.Knox, Atlanta, 1978,
p.10-11
20
“care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” doar atunci când
aceasta este cerută cu credinţă (Iacov 1:5-8). Aşadar viaţa prezintă o paletă întreagă de
diverse alegeri, iar acestea îşi vor primi consecinţele în funcţie de modul în care au
fost făcute. Cartea Proverbe vine în sprijinul celor care doresc să trăiască o viaţă
echilibrată, o viaţă plină de înţelepciune avertizând cititorii săi asupra celor mai
importante alegeri: înţelepciune (8:33-35; 9:6,11) şi nebunie (9:16), între viaţă (4:10;
8:35) şi moarte (21:16), între Dumnezeu (3:5;15:9) şi diavol (8:36).
Cartea Proverbe discută mai multe teme, cum ar fi: înţelepciunea, nebunia,
priceperea, prostia, munca, lenea, moralitatea, imoralitatea etc. Toate aceste teme sunt
dezvoltate pe secţiuni sau mixt într-un mod amplu în interiorul ei, cum ar fi:
înţelepciunea, frica de Domnul, bunătatea, dreptatea, integritatea, hărnicia, lenea,
altruismul, respectarea legii, cinstea, aroganţa, răsplata, politica, arta guvernării, viaţa
de familie, înfrânarea limbii, stăpânirea de sine, castitatea, caracterul, folosirea corectă
a bogăţiilor, grija pentru cei săraci.
Toate aceste teme ne sunt prezentate dintr-o perspectivă corectă a vieţii, care
ne ajută să vedem lucrurile prin prisma lui Dumnezeu.45
Aşa cum am amintit şi în capitolul anterior, se observă că Proverbe începe cu
un concept teologic, şi anume: reverenţa faţă de Dumnezeu sau “frica de Domnul”
(1:7) şi de asemenea, se sfârşeşte cu acelaşi concept ultimul capitol (31: 30). Se poate
afirma aşadar că, această carte este încadrată între aceste două versete cheie ale cărţii.
Această observaţie este un punct de pornire foarte important în studiul nostru,
deoarece vom observa că putem percepe diferit această carte dacă o privim prin
prisma acestui concept cheie. La o analiză atentă a cărţii, vom vedea că Proverbe
începe cu o idee şi termină cu o persoană, mai specific, începe cu personificarea
înţelepciunii şi încheie cu o femeie înţeleaptă. Este oare acest lucru o pură
coincidenţă, o pură întâmplare sau avem de-a face cu mâna măiastră a unei persoane
care a aranjat în aşa fel lucrurile, încât să luăm aminte la mesajul pe care ni-l transmite
printr-o astfel de aranjare a textului? Un comentariu francez la acest text este de
părere că acest pasaj din Proverbe 31:10-31 este menit să determine o puternică
antiteză pasajelor consacrate femeii adultere, împotriva căreia trebuie să se ferească
împăratul Lemuel. Femeia din Proverbe 31 este o întruchipare a înţelepciunii divine în
viaţa terestră. Nu se poate determina data şi originea acestui pasaj.”46 Deşi cartea
45
Job, Proverbes, Ecclesiaste cantique – Bible Annotee, AT 5, P.E.R.L.E., p.137
46
Job, Proverbes, Ecclesiaste cantique – Bible Annotee, p.138
21
aceasta este în genere rostită de un tată către fiul său, totuşi ea nu înlătură îndrumările
şi sfaturile pline de dragoste şi înţelepciune ale unei mame (1:8, 31:1).
Există o corespondenţă între prima secţiune şi ultima a cărţii. Editorul final a
fost cel care a stabilit tonul întregii cărţi, aceasta fiind o trăsătură de structură în
Proverbe conferindu-i totodată şi un anumit cadru. Spre deosebire de unele capitole
care ies în evidenţă printr-un titlu care reliefează ideea generală a acestora, pasajul din
31:10-31 nu are titlu specific care să înglobeze întreg pasajul. “Este oare acest portret
desemnat să reprezinte Înţelepciunea? Scriitorul a dorit ca cel puţin câteva trăsături de
caracter să se găsească ecoul în portretul făcute Înţelepciunii.”47
Afinităţile pe care le descoperim dintre capitolele 1-9 şi 31:10-31 sunt vizibile.
Dacă în cadrul textelor din 10:1 – 31:9 cuvântul femeie apare doar de 13 ori, în
capitolele 1-9 acesta apare mai mult de o jumătate din versete (256), reprezentând
figuri feminine, şi anume: mamă(1:8), mireasă (5:19), soţie (2:16), curvă (7:10),
prostituată (6:24), portretele Înţelepciune (8:1 – 9:11) – Nebunie (9:13-18). Această
proporţie este neegalată în orice altă carte a Vechiului Testament (cu excepţia cărţii
Rut şi Cântarea Cântărilor.) Nu poate fi o coincidenţă că secţiunea finală a cărţii
trebuie dedicată în întregime unei figuri femeieşti.48
O altă trăsătură care trebuie luată în vedere este că acest capitol este în contrast
cu alte cărţi din Vechiul Testament, deoarece în celelalte cărţi (cu excepţia cărţilor
Estera şi Rut), se vorbeşte foarte mult despre personajele bărbăteşti, în timp ce
personajele femeieşti sunt amintite sporadic. Figurile femeieşti din Proverbe sunt
deosebit de active, dominatoare chiar în compania partenerilor lor. În Proverbe 31,
soţul femeii joacă un rol minor în versetele 11,12,23,28, în timp ce soţia este pe
acelaşi taler cu bogăţia, faima şi prestigiul. Un posibil motiv ar fi dorinţa autorului de
a scoate în relief abundenţa de calităţi şi virtuţi pe care Dumnezeu le-a aşezat în
femeia care are reverenţă şi este ascultătoare de poruncile Lui (31:30).
De asemenea este semnificativ că fundalul descris în Proverbe 31 este unul
domestic. Dacă în 9:1 înţelepciunea îşi zideşte casa, în 31:10-31 casa este deja zidită
având la temeliile sale “mâini harnice”(31:13), o minte prevăzătoare (31:21) şi un trup
îmbrăcat cu “tărie şi slavă” (31:25). Astfel dar, viziunea descrisă în capitolele 1-9 îşi
vede împlinirea în 31:10-31. Dacă în capitolele 1-9 înţelepciunea este percepută ca un
învăţător (8:14), femeia din capitolul 31 este de asemenea considerată ca un învăţător
47
R.N.Whybray – The composition of the book of Proverbs, JSOT Press, Sheffield p.159
48
R.N.Whybray – The composition of the book of Proverbs, p.161
22
care ştie să îşi deschidă gura cu înţelepciune (31:26). Ea are stabilitate emoţională
(31:28a), stabilitate în interiorul căminului (31:27) şi nu în ultimul rând în societatea
în care trăieşte împreună cu familia ei (31:20). Deschiderea poemului din capitolul 31
începe cu o întrebare care exprimă ceea ce era în mod evident o preocupare comună în
acea perioadă în poporul Israel (Prov.12:4, 18:22). Un lucru uimitor este acela că
verbul evreiesc care desemnează acţiunea de “găsire,” reprezintă un subiect major în
interiorul capitolelor 1-9, deoarece nu mai puţin de 5 versete (1:28, 3:13, 4:22,
8:17,35) se referă la importanţa “găsirii” înţelepciunii şi a învăţăturilor ei. Cei care o
găsesc sunt numiţi fericiţi şi li se promite că vor găsi viaţa. Dar acest verb mai este
folosit şi în descrierea femeii adultere, însă de data acesta iniţiativa de a căuta şi a găsi
bărbatul tânăr cu scopul de a-l distruge îi aparţine ei în totalitate (7:15). În 31:10-31
beneficiile celui care găseşte o asemenea femeie cinstită sunt asemănătoare cu cel care
găseşte “înţelepciunea,” deoarece şi ea la rândul ei este deosebit de preţioasă şi
valoroasă pentru cine o găseşte.
Camp argumentează că nu numai că există afinităţi dintre 1-9 şi 31:10-31 ci şi
că acestea două formează un anumit cadru pentru restul cărţii, iar acestea au fost
compuse deliberat pentru a dezvolta şi reinterpreta temele şi imaginile din capitolele
10-29. Camp afirmă că editorul final a încapsulat colecţiile proverbelor în acest mod,
astfel încât să exprime părerea lui asupra naturii înţelepciunii. Exemplele lui Camp
sunt cu adevărat demne de luat în considerare: zidirea casei de către Înţelepciune 14:1,
imaginea coroanei care este posedată de Înţelepciune (4:9). Cununa pe care o poartă
înţelepţii este chiar înţelepciunea lor, pe când “o femeie cinstită este coroana
bărbatului ei.” Deşi nu apare în text această afirmaţie, putem să o deducem cu uşurinţă
din modul în care femeia ştie să îngrijească de nevoile soţului (31:11-12), ale casei
(31:21) şi în ultimul rând ale sale (31:22). Valoarea sa este incomparabilă şi ea
reprezintă un pom de viaţă49 pentru cine o găseşte.
Se observă anumite dihotomii în cartea Proverbe, de exemplu: înţelepciune
(14:27) – nebunie (19:10), binecuvântare (28:20) – blestem (30:11), neprihănire
(28:10) – răutate (14:11), hărnicie (21:5) – lenevie, sărăcie (22:9) – bogăţie (11:24),
adevăr (12:6b) – minciună (19:9). Dintre acestea înţelepciunea şi nebunia sunt
personificate în capitolele 1-9, iar femeia virtuoasă din capitolul 31 încorporează mai
multe faţete ale înţelepciunii (valoare, hărnicie, perspicacitate, adevăr etc). Există
49
23
50
surse care atestă faptul că acrostihurile sunt găsite în literatura akkadiană, iar
Gemser afirmă că alegerea unei soţii potrivite este o temă frecvent întâlnită în
literatura Orientului Apropiat, care se bazează pe LXX. 51
Începutul capitolului ni-l prezintă pe Lemuel ca autor al acestui capitol, însă
identitatea sa este necunoscută. Semnificaţia numelui său înseamnă “unul dedicat lui
Dumnezeu” 52. Se poate spune că acesta a avut parte de o mamă evlavioasă care încă
din fragedă pruncie l-a dedicat lui Dumnezeu prin “rodul juruinţelor” ei (31:2).
Aceasta îl avertizează împotriva trăirii desfrânate, a curviei şi a beţiei, care conduc pe
conducători la dezastru (31:3-5) şi nu în ultimul rând în încurajarea apărării dreptăţii
şi a celui sărac şi lipsit.
1. Asemănări între înţelepciune şi femeia înţeleaptă
În capitolul 8:1 până la 9:18, autorul oferă o paletă diversă de atribute care îi
revin înţelepciunii. Ecoul acestui pasaj ne este descoperit şi în ultimul pasaj. Aşa cum
înţelepciunea este un ghid pentru fiecare om (8:1-5) şi se oferă ajutor celui care are
nevoie de ea, tot aşa şi femeia din Proverbe 31 este un îndrumător pentru persoanele
din anturajul ei (31:26) şi ajutorează persoanele nevoiaşe (31:20).
Înţelepciunea înglobează excelenţa morală (8:6-13) şi are ca parte de răsplătire
(8:14-21), în acelaşi timp, femeia virtuoasă este caracterizată de excelenţă morală
(31:30) şi de asemenea este răsplătită ca urmare a modului ei de viaţă (31:31).
În final, înţelepciunea îşi prezintă opţiunile(9:1-18) : ea pregăteşte un ospăţ şi invită
pe toţi oamenii să participe la bunătăţile pregătite de ea (9:1-6), în timp ce prostia
pregăteşte şi ea la rândul ei un ospăţ invitând pe cei fără minte. Dacă înţelepciunea
oferă preparate pregătite chiar de mâinile ei, prostia nu are altceva de oferit decât “ape
furate” şi “pâine ascunsă”, lucruri care instigă pe cei care o ascultă la un stil de viaţă
compromis, plin de vicleşug şi hoţie. Puţini sunt cei care cunosc că ospăţul acesteia nu
poate duce decât în locuinţa morţilor. Datoria fiecărui om este aceea de a alege modul
în care doreşte să-şi petreacă restul vieţii, însă destinul oricărui om depinde de decizia
sa. Cartea Proverbe ne avertizează că toate evenimentele cotidiene sunt ocazii în care
50
51
52
Vasile Talpoş – Studiu introductiv în Legea, Istoria şi poezia Vechiului Testament, Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1999, Bucureşti
24
suntem nevoiţi să facem alegeri, înţelepte sau nebuneşti, care aduc fie binecuvântare
fie dezastru.
Importanţa pe care o prezintă Dumnezeu în cartea Proverbe în ceea ce priveşte
înţelepciunea este de căpătâi. În acest sens Proverbe 8 afirmă că înţelepciunea a fost
“cea dintâi dintre lucrările Lui” (8:22), ţinându-I companie în lucrarea creaţiei (“eram
de faţă, eram lângă El, înaintea Lui), fiind un real folos (“eram meşterul Lui, la lucru
lângă El”), însă înţelepciunea avea şi rolul de a-I aduce desfătare Stăpânului ei (“în
toate zilele eram desfătarea Lui”). Considerând textul din Genesa 2:18 (“nu este bine
ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”), descoperim ceea ce a
intenţionat Dumnezeu încă din momentul în care a hotărât să-i creeze omului un
partener. Intenţia lui Dumnezeu a fost aceea de a crea omului o femeie care să fie un
“ajutor potrivit”, o femeie care să îl însoţească la fiecare pas, care să îi fie de un real
folos şi o femeie în care el să îşi găsească plăcerea/bucuria.
Femeia evlavioasă este preţuită atunci când se exprimă pe sine în locul şi
modul corespunzător intenţiei lui Dumnezeu pentru ea. Din portretul înţelepciunii
realizăm că aceasta ne oferă diferite faţete ale modului în care poate fi eficientă pentru
cei care o înconjoară.
După întreaga paletă care au colorat şi înfrumuseţat înţelepciunea, cu siguranţă
că aceasta este un lucru de dorit pentru fiecare om. Oare cum ar putea fi dobândită ea?
Este ea un lucru abstract, discutat doar în literatura de înţelepciune sau un ideal
tangibil?
Pentru a da un răspuns veritabil acestor întrebări, vom lua în considerare ceea
ce are Biblia de spus cu privire la acest lucru. Ea sfătuieşte persoanele care doresc să
aibă parte de înţelepciune, că aceasta poate fi “găsită” doar atunci când se pun bazele
unei relaţii autentice cu Dumnezeu (“începutul înţelepciunii este frica de Domnul”),
iar cel care o găseşte “va înţelege frica de Domnul şi va găsi cunoştinţa de
Dumnezeu” (Prov.2:5). Aşadar, oricât de multe ar fi căutările unui individ în căutarea
înţelepciunii veritabile, singura soluţie îi este dată de Cel de la care vin toate lucrurile.
Analogia dintre portretul înţelepciunii cu portretul femeii din Proverbe 31 este
remarcabilă, deoarece femeia întruchipează calităţile înţelepciunii, iar cel mai relevant
pentru noi este faptul că textul aminteşte sursa din care ea îşi alimenta toate energiile
necesare pentru viaţa de zi cu zi, şi anume reverenţa pe care a avut-o faţă de Domnul.
Fiecare persoană care experimentează o astfel de relaţie află împlinirea.
25
Deşi nu este amintit în pasaj (31:10-31) dacă femeia virtuoasă a avut vreodată
îndoieli cu privire la împlinirea ei ca persoană, o scurtă privire în contextul cărţii, va
argumenta că fericirea este împlinire, iar “oamenii fără prihană moştenesc
fericirea/împlinirea”(28:10) şi fericit cu adevărat este cel care are frica de Domnul sau
înţelepciunea “iată începutul înţelepciunii, dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai
dobândeşte priceperea, înalţă-o şi ea te va înălţa, ea va fi slava ta dacă o vei îmbrăţişa,
ea îţi va pune pe cap o cunună plăcută”(4:7-9). Astfel înţelegem că femeia virtuoasă a
fost confruntată la un moment dat din viaţa ei cu alegerea de a avea frică de
Dumnezeu sau de a urma calea proprie. Acesta este mesajul pe care îl transmite
indirect cartea Proverbe, şi anume că Dumnezeu este suveran şi deţine autoritatea şi
controlul asupra oricărei persoane de pe pământ şi de a ne atenţiona în acelaşi timp că
trebuie să fim responsabili faţă de atitudinile şi acţiunile pe care le întreprindem.
Acestea provin din materialele cu care ne alimentăm mintea şi inima (4:23). Daniel
Brânzei, autorul cărţii “Chemarea înţelepciunii” afirmă în acest sens: “calitatea
concluziilor şi acţiunilor noastre poate fi bună sau rea, în funcţie de înţelegerea
corectă sau greşită a felului în care se implică Dumnezeu în lumea de acum.
“Nebunul” trăieşte “prosteşte” de parcă Dumnezeu nici nu ar exista. Înţeleptul umblă
cu grijă, ştiind bine că există un Dumnezeu care va răsplăti cu bine sau rău fiecare
53
dintre atitudinile şi acţiunile noastre.” Tema aceasta este regăsită şi în cartea
Eclesiastului, unde Solomon aminteşte la sfârşitul cărţii chintesenţa vieţii umane: “să
ascultăm acum încheierea tuturor învăţăturilor: teme-te de Dumnezeu şi păzeşte
poruncile Lui. Aceasta este datoria fiecărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă
la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie
rău. (Eclesiastul 12:1)
De cele mai multe ori atunci când se vorbeşte despre “frică” sau “teamă,”
aceşti termeni se percep mai mult cu implicaţii negative. Însă, cartea Proverbe
prezintă o “teamă” bună, o “frică” pozitivă. Când vorbim despre “frica de Domnul,”
aceasta poate fi descrisă ca o stare de reverenţă adâncă care este împletită cu dragoste
în acelaşi timp. “Frica de Domnul” – spune Brânzei este “o recunoaştere a
suveranităţii lui Dumnezeu, o aşezare smerită într-o poziţie de totală ascultare şi
dependenţă, iar înţelepciunea adevărată este să ajungi să priveşti viaţa din punctul de
vedere al lui Dumnezeu.54
53
Daniel Brânzei – Chemarea înţelepciunii, Multimedia, Arad, 2000, p.26
54
Daniel Brânzei – Chemarea înţelepciunii, p.53
26
2. Asemănări între portretul femeii din 31:10-31 cu versete din cartea Proverbe
Pasajul din 31:10-31 are multe similarităţi cu alte versete din contextul cărţii
Proverbe. În primul rând ea şi-a aşezat o temelie fermă pe reverenţa faţă de
Dumnezeu, fapt care i-a adus înţelepciune şi prosperitate în orice domeniu al vieţii ei.
Bunăstarea în care a trăit ea împreună cu familia ei a fost rezultatul direct al obţinerii
înţelepciunii “cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de
vreun rău”(1:33,3:24 – 31:18,21,25,28). Pe lista virtuţilor, bunătatea şi credincioşia
jucau un rol important în viaţa ei, deoarece ea a căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu
şi înaintea oamenilor şi de asemenea o minte sănătoasă. Întreaga ei viaţă s-a
caracterizat printr-o totală încredere în Domnul şi recunoaştere a mâinii Lui
călăuzitoare (3:3-7;10:27a –31:20,25,26,31). Deşi nu se aminteşte nimic despre
practica zeciuielii în cadrul acestui pasaj, totuşi deducem că ea şi-a cinstit Dumnezeul
cu averea ei, deoarece “grânarele i-au fost pline de belşug şi teascurile ei s-au revărsat
din belşug” (3:9,10,33;10:6a – 31:16). Eforturile femeii de a asigura abundenţa
materială în familie au putut fi simţite din plin atât de soţ cât şi de membrii ei
(3:14,8:18,19,21 – 31:11b,18 etc). Valoarea acestei femei depăşesc mărgăritarele
(3:15,8:11 – 31:10,29b).
Calitatea vieţii acestei femei se demonstrează prin modul în care a ştiut să
înfrunte provocările şi dificultăţile vieţii (3:16 – 31:25) De asemenea, a ştiut cum să
răspândească frumuseţe în jurul ei prin “căi plăcute” şi “deschiderea gurii cu
înţelepciune” (3:17;18;8:6;10:21,31,32 – 31: 26,28,31), şi prin tratarea celui nenorocit
cu compasiune (3:27;11:24a,25 – 31:20). Lauda pe care o primeşte este ceea ce i se
cuvine, deoarece “înţelepţii moştenesc slava” iar “pomenirea celui neprihănit este
binecuvântată” (3:35;4:8;11:11a,30a,31a –31:31). O bună analogie este cea dintre
portretul femeii înţelepte cu portretul furnicii. La fel ca furnica, femeia ştie să îşi
strângă încă din timpul verii cele necesare pentru întreaga casă, astfel că iarna nu o
găseşte nepregătită (6:8;8:5;10:23b – 31:13b,19,21). Imaginaţia femeii în mica ei
“industrie” este produsul înţelepciunii care are ca locuinţă mintea şi născoceşte cele
mai chibzuite planuri” (8:12;10:4b – 31:13,14,16,18,19,22,24). O astfel de femeie
plăcută “capătă cinste” şi este respectată atât în cadrul familiei(31:28) cât şi în cadrul
societăţii (31:31). Legătura existentă între ideile şi versetele amintite este următoarea:
“virtutea ei (v.10) a condus la inima ei binevoitoare (v.13) care a condus la industria ei
27
(v.13) care a condus la economiile făcute (v.16) care a condus la investiţiile făcute
(v.16), care în final a condus la prosperitatea sa (v.25).55
3. Contrastul dintre femeia înţeleaptă şi femeia nebună
Goethe a afirmat “împărat sau om de rând, cel mai fericit este cel ce-şi găseşte
fericirea acasă.”56 Aşa cum bine ştim, prima familie de pe faţa pământului a fost creată
în grădina Edenului de Însuşi Dumnezeu. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a hotărât ca
fiinţele umane create după chipul şi asemănarea Lui să stăpânească pământul în
conformitate cu resursele pe care le-a aşezat în interiorul fiecăruia. Bărbatul – a fost
creat cu scopul de a-şi manifesta masculinitatea sa prin funcţiile de autoritate,
protecţie, devotament faţă de familie, iar femeia – a fost creată cu scopul de a-şi
manifesta ascultarea şi supunerea faţă de bărbatul ei, a îngriji familia, a demonstra
compasiune pentru cei care o înconjoară şi a-şi folosi frumuseţea cu care a fost
înzestrată de Creator într-un mod pozitiv. Dacă familia trăieşte conform planului lui
Dumnezeu, atunci va avea posibilitatea să răspândească raze din frumuseţea cerului.
Acest studiu de faţă este menit de a lua în considerare planul lui Dumnezeu cu
privire la femeie. Până aici, am observat că femeia din Proverbe 31 are toate motivele
de a fi considerată fericită sau de a fi răsplătită pentru perspicacitatea cu care a ştiut să
împlinească mandatul lui Dumnezeu cu privire la ea, acela de a fi o soţie iubitoare şi o
mamă jertfitoare pentru căminul ei.
Prin analizarea celor două portrete care ies în relief pe parcursul cărţii, vom
descoperi ce fel de trăsături fac frumuseţea adevărată a unei femei. Deoarece în zilele
de astăzi primează aspectul exterior, vom concluziona din contrastul făcut frumuseţea
cu care cele două femei ies în evidenţă. Faimosul Spurgeon afirma la un moment dat
că “cine se căsătoreşte cu o fată pentru frumuseţea ei se aseamănă cu acela care a
mâncat papagalul pentru frumuseţea penelor lui.”57 Cartea Proverbe ne prezintă două
tipuri de femei care fac parte din categorii diferite, prin creionarea trăsăturilor cu care
ies în evidenţă. Astfel, observăm că autorul prezintă femeia adulteră ca fiind o
persoană ce răspândeşte în jur o frumuseţe exterioară, senzuală. Autorul o zugrăveşte
prin folosirea unor termeni care reliefează frumuseţea fizică: “buzele femeii străine
55
Elizabeth George – Beautiful in God’s eyes, Harvest House Publishers, Oregon, 1998
56
57
28
strecoară miere” (5:3), “picioarele ei pogoară la moarte”(5:5), “n-o pofti în inima ta
pentru frumuseţea ei, şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei”(6:25). Avertizările tatălui
împotriva unei posibile legături cu o astfel de femeie sunt foarte des amintite pe
parcursul cărţii Proverbe (5:10-13, 6:24, 7:5, 31:3).
Portretul care reiese din descrierea femeii nebune şi a celei stricate este
înfiorător. Prin excelenţă aceasta este opusul înţelepciunii, aşadar ea reprezintă
personificarea creaturii păcătoase. Comportamentul ei nu este greu de identificat,
pentru că ea este gălăgioasă şi firească (9:13), mândră(9:14), plină de pizmă (9:15),
lăudăroşie şi minciună (9:17), săracă(7:20) şi uşor de găsit(7:10). Nebunia îşi face
partea la fel ca înţelepciunea şi invită pe cei neştiutori(9:16), flatează (7:15), seduce
(7:13), înşeală (7:18), vânează (7:22), înlănţuie (7:23) şi, în final execută sentinţa de
moarte (7:26;9:18).
Cu scopul de a sublinia atât valoarea şi rolul important al femeii înţelepte, cât
şi prostia celei neînţelepte, cărţile apocrife vorbesc astfel:
Cap.25
23. Nu căuta la frumuseţea femeii şi nu o pofti pentru frumuseţea ei.
26. Mâini leneşe şi genunchi slăbănogiţi este femeia rea, care nu-şi fericeşte bărbatul
său.
Cap.26 Înţelepciunea lui Isus Sirah
1. Fericit este bărbatul femeii celei virtuoase şi numărul anilor lui îndoit este.
2. Femeia vrednică este bucuria soţului ei, şi anii lui îi va petrece în pace.
3.Femeia virtuoasă este un dar bun şi este dată câştig celor care se tem de Domnul.
4. Fie bogat, fie sărac, soţul ei are inima voioasă şi în toată vremea faţa veselă.
7. Durere inimii şi jale este femeia geloasă asupra altei femei şi viciul limbii în toate
se amestecă.
8.Ca boii care nu se potrivesc la jug este femeia rea; cel care o ţine pe ea este ca şi
cel care prinde scorpia.
15. Harul unei femei încântă pe soţul ei, şi înţelegerea ei îi întăreşte oasele.
16. O femeie tăcută este un dar de la Domnul, iar femeia bine crescută nu are preţ pe
pământ.
17. Dar peste dar este femeia ruşinoasă şi nici o comoară nu preţuieşte cât o femeie
înfrânată. Har peste har este o femeie modestă, şi nu are preţ vrednic o asemenea
femeie.
29
18. Soarele când răsare întru cele înalte ale Domnului şi frumuseţea femeii celei
bune, podoabă este casei sale. Soarele răsare în locurile cele înalte ale cerului, aşa
străluceşte frumuseţea unei femei vrednice în casa ei bine-pregătită.
Femeia descrisă în capitolul 31 reprezintă un contrast puternic între femeia

înţeleaptă care are la bază “frica de Dumnezeu” cu femeia de moravuri uşoare care a
ales un stil uşuratic de viaţă. Autorul pasajului din Proverbe 31 scoate în evidenţă o
frumuseţe nepieritoare, care vine din interiorul persoanei şi care străluceşte în jur prin
abundenţa de calităţi şi virtuţi (valoare, hărnicie, disciplină, moralitate etc). Prin
intermediul acestora, orice femeie devine plăcută în jurul ei. Cea care doreşte să fie cu
adevărat frumoasă este femeia care doreşte să aibă grijă să se îngrijească de acele
trăsături de caracter care nu se pot ofili niciodată , deoarece adevărata frumuseţe este
aceea care nu îmbătrâneşte niciodată.
Un adevăr general valabil cu privire la frumuseţe îl rosteşte D. Brânzei astfel:
“frumuseţea fizică este atrăgătoare, frumuseţea sufletească este irezistibilă.” 58
Proverbe 19:22 spune astfel “ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, iar
“femeia plăcută capătă cinste”(11:16), versete care nu menţionează frumuseţea sau
trăsăturile fizice ale unei persoane. Dezavantajele pe care le întâmpină cel care se
relaţionează la o astfel de femeie care pune un accent deosebit pe frumuseţea
exterioară ne revin din text: “uită legământul cu Dumnezeul ei, părăseşte pe bărbatul
tinereţii ei, drumul ei duce la cei morţi, casa ei pogoară la moarte” şi “niciunul din cei
ce se duc la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii”(2:17-19). Femeia
stricată “identificată în original prin “zarah” şi “nokriah” (5:20, 6:24) este în
majoritatea cazurilor dintre neamurile păgâne. Alipirea de o astfel de femeie duce
inevitabil la o dezlipire de Domnul. O astfel de femeie poate fi şi o femeie din ţară
care şi-a părăsit vrednicia.59 Femeia stricată este descrisă ca fiind un putregai în oasele
bărbatului ei (12:4), una căreia îi place cearta (19:11;21:9) şi supărarea (21:19),
interesată numai în a seduce şi ademeni (6:25;7:21), în manipulare (7:11), interesată
doar de frumuseţea fizică (6:25)
În schimb elogiile care se aduc femeii cinstite sunt presărate am putea zice de-
a lungul cărţii Proverbe. Referinţele care sunt adresate femeii evlavioase deşi rare, ele
sunt pline de esenţă şi miez (14:1; 18:22; 19:14). Dacă înţelepciunea promite o
58
59
30
cunună plăcută celor care o găsesc, femeia cinstită este cununa bărbatului ei,
aducându-i cinste şi onoare bărbatului ei fie în cămin, fie în societate. În schimb,
femeia care îl dezonorează, care îl umileşte sau îi aduce ruşine indiferent în ce
domeniu, îşi va primi consecinţele în distrugerea lui treptată. Cel de-al doilea verset
este un puternic contrast dintre femeia înţeleaptă care îşi zideşte casa şi femeia nebună
care şi-o dărâmă cu înseşi mâinile ei (14:1). Această “zidire” nu se referă literalmente
la construirea propriu zisă a unei case, sensul acestei afirmaţii fiind unul mai profund.
Acest verset nu vorbeşte despre altceva decât de crearea unui cămin, deoarece
“zidirea” căminului depinde în mare măsură de inteligenţa, isteţimea şi imaginaţia
unei femei. O autoare creştină contemporană întăreşte în acest sens înţelesul
versetului 14:1, “de vreme ce Dumnezeu a hotărât ca soţul meu să fie capul casei, El
mă cheamă pe mine să fiu inima casei.”60 Cea de a doua parte a versetului vorbeşte
despre dărâmarea propriului cămin. Aceasta este un semnal de alarmă atât pentru
femei cât şi pentru bărbaţi. Există posibilitatea ca femeia să fie atât de indiferentă şi
de ignorantă faţă de atribuţiunile pe care le are în interiorul casei, astfel încât să nu
observe că asistă la propria ruinare.
Cea de a treia referinţă pune accent asupra importanţei “găsirii” unei femei
evlavioase, subliniind că “aceasta” este “un dar de la Domnul”(18:22). Ceea ce
trebuie amintit aici este faptul că găsirea unei astfel de femei şi cugetarea la Cuvântul
Domnului (16:20) reprezintă “greutăţi” egale aşezate pe acelaşi cântar, deoarece în
ambele cazuri este promisă fericirea. Un alt verset care vorbeşte despre valoarea unei
femei pricepute este cel din capitolul 19:14 care spune astfel: “casa şi averea le
moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” Încă o dată
se pune un puternic accent asupra providenţei lui Dumnezeu în actul căsătoriei. Cu
alte cuvinte soţia nu îi este oferită în dar pe baza unor merite personale, nici în funcţie
de situaţia financiară, ci pe baza purtării de grijă a lui Dumnezeu.
Acest capitol înglobează ideile prezentate chiar de la bun început, prezentând
prin contrast ideile referitoare la portretele adresate femeilor din carte. Acest
ansamblu de idei din acest capitol au avut un dublu rol, în primul rând acela de a arăta
experienţele de-o viaţă şi în al doilea rând lărgirea cunoştinţelor despre viaţă ale
cititorilor.
60
Lysa Terkeurst – Living life on purpose, Moody Press, Chicago, 2000
31
III. O privire de ansamblu asupra Proverbe 31
Ultimul capitol al cărţii doreşte să facă o recenzie a temelor prezentate în

cartea Proverbe fiind singurul din cartea Proverbe care se adresează unui rege. Există
în cadrul textului similitudini cu literatura din Mesopotamia şi Egipt (v.2,3). Capitolul
este atribuit împăratului Lemuel, iar ceea ce este neobişnuit pentru cartea Proverbe,
cuvintele împăratului reprezintă produsul învăţăturii mamei sale. Numele său nu mai
este amintit pe paginile Scripturii şi se pare că nu a fost un rege israelit. Versiunile mai
antice61 sprijină ideea că el ar fi fost rege în Massa, iar limbajul folosit în acest pasaj
dovedeşte că există unele influenţe străine aramaice. Deşi întreaga carte este un cumul
al învăţăturilor tatălui către fiu, totuşi nu este neglijată importanţa sfaturilor mamei
(1:8;6:20). Învăţătura adresată fiului din acest ultim capitol aparţine mamei sale care
doreşte să rămână sub anonimat, existând posibilitatea ca şi ea să fi fost o femeie
virtuoasă. Nu există vreo referinţă că aceasta ar fi din Israel.62 Sfaturile adresate fiului
înaintea bine-cunoscutului pasaj (31:10-31) au rolul de a face intrarea în scenă a
personajului principal. Pentru a pune acest pasaj în context, valoarea şi succesul
“femeii virtuoase” este determinat de acelaşi criteriu religios care a fost aplicat în
prima secvenţă a cărţii (30b). Cartea Proverbe doreşte să încheie cu o notă optimistă
asupra femeii, după ce s-a făcut descrierea femeilor care au jucat un rol negativ în
jurul lor (19:13, 21:9, 25:24, 27:15). Textul a fost considerat o capodoperă a descrierii
feminităţii atât în cadrul Scripturii cât şi în literatura clasică, deoarece se reliefează
rolurile cu care Dumnezeu a înzestrat femeia: soţie (31:10,-12,23), mamă (31:15,28)
şi gospodină (31:13-22,24-27).
Într-adevăr textul demonstrează măiestria şi iscusinţa cu care a fost prelucrat.
Atât înţelepţii din vechime cât şi ucenicii lor au încercat să folosească diverse metode
şi tehnici cu scopul de a înlesni memorarea literaturii sapienţiale şi a textelor de mare
valoare. Astfel că, Dumnezeu a inspirat diverşi oameni să creeze asemenea tehnici,
aşa încât textele să fie uşor de învăţat şi memorat. În acest mod, forma poetică a
devenit unul din mijloacele de transmitere a înţelepciunii vechi-testamentale.
Printre tehnicile specifice folosite se numără paralelismul sinonimic (7:4),
antitetic (10:1), formal (21:16), acrostihul (31:10-31), aliteraţia (Ecles.3:1-8),
succesiunile numerice (30:15-31) şi nenumărate analogii (comparaţiile şi metaforele,
61
Derek Kidner – Proverbs, p.182
62
C. Hassell Bullock – An introduction to the Old Testament poetic books, p-176-177
32
Iov 32:19). Alte texte sub formă de acrostih se găsesc în: Psalmii 9, 10, 25, 34, 37,
111, 112, 145, Plângerile lui Ieremia 1-4 şi Naum 1:2-10. Textul din Proverbe 31:10-
31 are de asemenea şi o structură chiastică. Punctul central al chiasmului este în
versetul 23 care vorbeşte despre imaginea pozitivă a bărbatului acestei femei cinstite.
Versetul a fost considerat o intruzie în text, deoarece celelalte versete laudă soţia, în
timp ce acest verset de mijloc aduce în scenă lauda şi respectul pe care acesta le
primeşte la porţi. Departe de a fi considerată drept intruzie, versetul “stabileşte
mesajul central al poemului; această femeie este tipul de femeie de care are nevoie un
bărbat pentru a avea reuşită în viaţă.”63 După Garret, chiasmul este precum urmează:
A: Marea valoare a unei femei cinstite (v.10)
B: Soţul beneficiază de pe urma soţiei (v.11-12)
C: Soţia lucrează din greu (vv.13-19)
D: Soţia ajută pe cei săraci (v.20)
E: Nu îi este frică de zăpadă (v.21a)
F: Copiii sunt îmbrăcaţi în cărămiziu (v.21b)
G: Face învelitori, poartă in subţire (v.22)
H: Respect public pentru soţ (v.23)
G’ : Vinde cămăşi şi cingători (v.24)
F’ : Soţia îmbrăcată în onoare (v.25a)
E’ : Nu are frică de viitor (v.25b)
D’ : Soţia vorbeşte cu înţelepciune (v.26)
C’ : Soţia lucrează din greu (v.27)
B’ : Soţul şi copiii o laudă (v.28-29)
A’ : Marea valoare a unei femei cinstite (vv.30-31)
Portretul în care se descrie iubirea şi devotamentul extrem al unei femei

înţelepte este realizat printr-o structură de forma unui acrostih. Fiecare verset din
pasaj se începe cu câte o literă succesivă a alfabetului ebraic, facilitând astfel
memorarea şi creând în acelaşi timp o sonoritate plăcută în ebraică.64
Scopul pasajului este acela de încuraja pe de o parte femeile să dobândească
un astfel de comportament, iar pe de altă parte bărbaţii să măsoare importanţa
alegerilor. Pasajul listează sistematic virtuţile femeieşti: dragostea, încrederea, munca,
compasiunea, înţelepciunea, generozitatea, perspicacitatea, loialitatea şi pietatea. Dacă
63
W.Garret – A Commentary in the Old Testament, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Mi,
1992, p.248
64
Gordon D. Fee şi Douglas Stuart – Biblia ca literatură, p.219
33
aceste calităţi şi trăsăturile de caracter care conturează portretul femeii ideale din
Proverbe 31 sunt de dorit pentru fiecare femeie, mama împăratului le consideră
imperative pentru viitoarea soţie a fiului său. Aşadar, textul aminteşte că aceste virtuţi
pot fi aplicate de orice femeie care doreşte să trăiască alfabetul frumuseţii.
Această femeie specială demonstrează că valoarea ei derivă din Dumnezeu care îi
oferă înţelepciunea care o va ajuta să facă o diferenţă în viaţa soţului, copiilor şi
societăţii.
1. Valoroasă
Descrierea frumuseţii interioare a acestei femei începe cu ceea ce este mai de

preţ: caracterul ei. Deşi pasajul începe cu o notă pesimistă prin întrebarea retorică:
“cine poate găsi o femeie cinstită?”, totuşi aceasta are rolul de a trezi interesul în
mintea cititorului pentru studierea unei femei care este greu de găsit şi care valorează
mai mult decât mărgăritarele.
Întrebarea aceasta nu trebuie interpretată ca fiind o puternică negaţie – aşa
cum este scris în Eclesiastul 7:25, ci o asemenea femeie trebuie căutată precum
înţelepciunea. Se pare că autorul65 vede în această femeie pe care o descrie, una din
cele mai perfecte încarnări ale înţelepciunii. Este important de remarcat faptul că
textul nu face nici o referinţă la numele pe care l-a purtat ea, considerând a fi mult mai
important de ştiut ce anume a făcut-o aşa de deosebită. Majoritatea traducerilor ale
acestui pasaj menţionează valoarea femeii prin diverşi termeni ca: “capabilă,”
“virtuoasă”, de asemenea, mărgăritarele sunt “înlocuite” cu alte obiecte preţioase cum
ar fi: coralii* (The Emphasized Old Testament, The New English Bible), rubinele**
(The Jewish Bible, The Writings) şi perlele*** (The Amplified Old Testament). Toate
aceste pietre preţioase vor să descrie atât procesul asiduu de căutare, raritatea cât şi
imensa lor valoare. Chiar de la bun început autorul înglobează într-un singur cuvânt
valoarea inestimabilă a unei astfel de femei.
65
Job, Proverbs, Ecclesiaste cantique – Publications Evangeliques en Reimpression Limitee,
P.E.R.L.E., Edition Emmaus, 1806, St.Legier, Suisse, p.245
*
foarte puţini corali sunt consideraţi a fi de calitate pentru a fi şlefuiţi şi priviţi ca pietre preţioase
**
aceste pietre preţioase sunt extrem de rare. Din această cauză rubinele mari întrec chiar în valoare
diamantele de aceeaşi mărime.
***
numai 20 de perle sunt găsite în 35.000 de scoici, şi doar 3 dintre ele sunt considerate a fi de calitate
(cf. E.George – Beautiful in God’s eyes, p.15)
34
Nu trebuie neglijat faptul că autorul doreşte să întipărească în mintea
cititorului că o asemenea femeie trebuie găsită, în timp ce femeia adulteră din 7:10
este aceea care găseşte tânărul neîncercat. Aşadar, această femeie este una care are un
caracter nobil şi virtuos, o femeie care are bine stabilite principiile de viaţă care au
ajutat-o să se remarce în mijlocul comunităţii ei.
Cuvântul lyIx; (hāyil) sau “virtuos” este folosit de peste 200 de ori în Vechiul
Testament ca să descrie o armată. Acest cuvânt reprezintă forţa şi este folosit pentru a
desemna abilitatea, tăria, eficacitatea, bogăţia şi vrednicia.66
Vizitarea muzeului din Israel a autoarei Elizabeth George a avut un mare
impact în viaţa ei. Dorind să vadă pietrele preţioase care sunt descrise la începutul
pasajului, aceasta a avut surpriza să observe numai unelte care vorbeau despre
vremuri de război, de supravieţuire, muncă laborioasă şi pierderi. Nu exista nimic
aproape care să amintească de frumuseţe, culoare sau evidenţa plăcerii. Atunci a
realizat că de fapt femeia în sine era mărgăritarul preţios care strălucea într-o
multitudine de culori: dragoste, bucurie, viaţă şi energie.67
Aşadar, ea este valoroasă şi se vede pe sine valoroasă, deoarece este conştientă
că are valoare în ochii lui Dumnezeu. Astfel, ea este în stare să răspândească valoare
celor care o înconjoară manifestând calităţi divine. Cu ajutorul Celui care i-a dat
valoare, ea doreşte să aibă un impact în vieţile celor care o cunosc, ridicându-se
deasupra nivelului mediu al comunităţii din care făcea parte, pentru că ea a ales să se
raporteze diferit la viaţă. Aşadar, ea a decis să se relaţioneze diferit faţă de familie şi
comunitate refuzând să se mulţumească cu o viaţă trăită în mediocritate. Fără îndoială
că această femeie s-a confruntat cu dificultăţi şi probleme în timpul vieţii, deşi nu sunt
amintite aceste aspecte în text. Majoritatea oamenilor ştiu că perlele preţioase sunt
născute în durere şi suferinţă şi marile sculpturi ale lumii sunt rezultatul unor mâini
iscusite care au ştiut ce să cioplească şi cum să şlefuiască.
2. Devotată
Devotamentul soţiei faţă de soţ se manifestă prin ataşamentul ei sincer faţă de

el şi prin decizia de a-i fi de folos în orice circumstanţă a vieţii. Acest devotament
poate avea mai multe aspecte. În textul de faţă se vorbeşte despre o femeie care ştie
66
Elizabeth George – Beautiful in God’s eyes, Harvest House Publishers, Oregon, 1998, p.15
67
Elizabeth George – Beautiful in God’s eyes, p.23-24
35
să-i împlinească nevoile (31:11-12) şi care are o contribuţie considerabilă în viaţa
publică a soţului ei (31:23). Dedicarea femeii în ceea ce priveşte relaţia sa cu el este
evidenţiată prin afirmaţia următoare: “ea îi face binele şi nu rău, în toate zilele vieţii
sale” (31:12). Astfel că atenţia ei este focalizată spre împlinirea nevoilor soţului ei,
căutând să-i facă binele “în toate zilele vieţii sale” (v.12b). În profunzimea sa, acest
verset ia în vedere disciplina minţii sale concretizată în actul volitiv al alegerii.
Manifestarea bunătăţii este o alegere precum iubirea, deoarece este opţiunea ei de a-i
“face bine şi nu rău (v.12a). Versetul scoate în relief contrastul existent dintre cei doi
termeni, tocmai pentru a sublinia posibilitatea ambelor opţiuni. Termenul bAj (tov) -
“bine” sau în limba ebraică se traduce prin “bine, plăcut, agreabil, excelenţă, bogăţie,
valoare, bucurie, fericire, prosperitate, beneficii” în timp ce [r' (rău) sau “ra’ ” are
înţelesul de “rău, răutăcios, neplăcut, durere, nefericire, nenorocire, dizgraţie.” Simpla
enumerare a acestor adjective vorbesc de la sine. Cu alte cuvinte este la latitudinea
femeii dacă ea îi aduce lui: plăcere, valoare, fericire, prosperitate etc sau a-i aduce
numai durere, nefericire sau nenorocire.
Dorinţa inimii sale este aceea de a-şi disciplina mintea privitor la deciziile care
îl vizează pe soţul ei. Aşadar, ea pur şi simplu alege în a-şi înconjura soţul cu bunătate
şi dragoste. Mai mult de atât, versetul evidenţiază că femeia nu doar că doreşte sau
este hotărâtă să-i facă binele, ci îl face. Aşadar, ea nu se limitează la dorinţe şi decizii
frumoase, ci acestea se concretizează în fapte reale, înconjurându-l cu bunătate
indiferent de ceea ce s-ar întâmpla. Bunătatea este virtutea care se preocupă de
fericirea şi bunăstarea celorlalţi; este ceea ce Elizabeth George afirmă: “bunătatea
plănuieşte să facă ceva specific.” 68 Bazată pe bunătatea care îi este oferită din belşug
de Cel care este bunătate, această femeie doreşte să reflecte la rândul ei această
bunătate în relaţionarea faţă de partenerul ei. Aceasta este conştientă că
responsabilitatea ei lăsată de Dumnezeu este aceea de a fi o soţie devotată şi iubitoare
faţă de soţ. Dorinţa ei adâncă este “să-l iubească, să-l slujească, să-l avanseze, să-l
răsfeţe şi să-i uşureze/însenineze viaţa.”69 O justificată întrebare ar fi: care este seva
puterii şi energiei neobosite în a persevera zilnic de a fi un izvor de bunătate faţă de
soţ? Cum reuşeşte să facă faţă la toate provocările vieţii?
Posibile răspunsuri la aceste întrebări se regăsesc în relaţia cu Dumnezeu şi în
dezvoltarea unei relaţii de dragoste constante faţă de el. Bunătatea intrinsecă a acestei
68
Elizabeth George – A woman’s walk with God, Harvest House Publishers, Oregon, 2000, p.106
69
Elizabeth George – Beautiful in God’s eyes, Harvest House Publishers, Oregon, 2000, p.53
36
femei este una din virtuţile care o reprezintă, este sursa/trage seva din izvorul nesecat
al lui Dumnezeu, fiindcă “bunătatea este parte a ceea ce Dumnezeu ţese în caracterul
ei.”70 Aşa cum menţionat anterior, versetul aminteşte cititorului posibilitatea de a face
rău partenerului. Acest lucru aminteşte cititorului diferite exemple neînţelepte ale unor
femei care şi-au influenţat partenerii într-un mod negativ, de pildă: Eva l-a ispitit pe
Adam să păcătuiască (Genesa 3:6), Rebeca l-a înşelat pe Isaac (Genesa 27), soţiile lui
Solomon l-au îndepărtat de Dumnezeu (1 Împ.11:4) etc. Astfel că o soţie înţeleaptă
cântăreşte toate opţiunile de a face sau nu bine soţului, şi apoi va şti să facă alegerea
potrivită.71
A doua parte a versetului accentuează perioada de timp a “bunătăţii” ei.
Analizarea morfologică a cuvântului ymey> (“yimēy”) - “zile” la numărul

singular, va avea ca înţeles doar o scurtă perioadă de timp (“zi”), în timp ce în textul
de faţă se foloseşte numărul plural determinând o perioadă nelimitată de timp,
menţionată prin afirmaţia: “în toate zilele vieţii sale” (v.12b). Societatea din vremea
respectivă aminteşte importanţa rolului pe care îl avea soţia în cadrul căminului: “o
soţie bună era un atu pentru soţul ei: îl ajuta, se ocupa de el şi îi făcea cinste.” 72
Trăsăturile de caracter ale unei soţii devotate vor lăsa o amprentă adâncă în viaţa
soţului ei, iar acestea îi vor determina acţiunile.
A doua trăsătură a devotamentului ei faţă de el reprezintă influenţa pozitivă pe
care o exercită soţia în imaginea lui publică. Cu toate că imaginea bărbatului “apare”
doar de trei ori în text, nu poate fi ignorat rolul important pe care îl joacă acesta. Soţia
acestuia este cea care contribuie la renumele şi impactul acestuia la porţile cetăţii fiind
o “esenţă tare şi dulce a căminului care-i dă bărbatului demnitate şi onoare în public.
Acea influenţă nobilă a femeii asupra lui, acea încurajare constantă îi dă vocii lui
greutate şi autoritate în consiliul naţiunii.”73
În text nu se aminteşte nimic despre implicarea soţului în viaţa administrativă
a casei, încredinţând această responsabilitate pe umerii soţiei. Însă, ceea ce se afirmă
despre el este faptul că acesta avea atribuţia de a sta împreună cu bătrânii ţării la porţi
(v.23). “Porţile cetăţii” erau locul unde se adunau oamenii care reprezentau şi vorbeau
în acelaşi timp cu înţelepciune (Pro.16:31) şi îşi manifestau puterea şi autoritatea în
70
Elizabeth George – Beautiful in God’s eyes, p.53
71
Elizabeth George – A woman’s high calling, Harvest House Publishers, Oregon, 2001, p.203
72
Merril Tenney, James Packer, William White – Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Ed.Agape,
Făgăraş, 1997, p.24
73
R.F. Horton – The book of Proverbs, Hodder and Stoughton, New York, p.401
37
comunitate. Poziţia de onoare a soţului printre înţelepţii comunităţii vorbeşte despre
funcţia posibilă de judecător sau magistrat pe care acesta o deţinea (Prov. 22:22;
24:7).
Se observă din text că soţul femeii era o figură proeminentă, bine-ştiută şi
recunoscută, cu drepturi depline în mijlocul consiliului poporului. Deşi versetul 23
urmează imediat după un verset în care se laudă îndemânarea femeii de a face
învelitori şi haine, influenţa lui în rândul comunităţii nu se datorează neapărat
îmbrăcămintei de calitate pe care acesta o poartă, ci inteligenţei şi iscusinţei lui care îl
deosebeşte de restul poporului. Această descriere întăreşte şi mai mult versetul care
afirmă că o “femeie cinstită este cununa bărbatului ei,” cunună reprezentată prin
respectul şi cinstea cu care este înconjurat. Ella May Miller este de părere că: “fiecare
soţ are nevoie de acceptarea, admiraţia şi aprecierea soţiei lui. Atunci când ea
recunoaşte şi împlineşte aceste nevoi, ea îl încurajează să dea tot ceea ce are mai bun
în căsătoria lor.”74
Aşadar, influenţa pe care o are acesta în viaţa oraşului şi a ţării sale se
datorează în mare parte soţiei lui, de la care primeşte dragoste, bunătate şi încredere.
Înţelepciunea dovedită de femeie în buna administraţie a casei, îi oferă posibilitatea de
a-şi focaliza atenţia asupra comunităţii. Cu adevărat bărbatul care găseşte o astfel de
femeie, găseşte o valoare mai mare decât cea a mărgăritarelor . În acest sens Brânzei
face următoarea afirmaţie: “o alegere bună îl face pe un bărbat să poată trăi ca un
rege.”75
Devotamentul şi ataşamentul soţiei îl determină să aibă o încredere totală în
soţia lui (v.11a). Traducerea verbului ebraic xj;B' (bātah) – “a se încrede” mai are şi
sensul de “a se sprijini”, ceea ce denotă că acesta poate găsi oricând sprijin şi alinare
în soţia sa. În momentele de descurajare, ea este aceea care-i ridică moralul cu iubire
şi răbdare, fără teama de a fi ameninţat sau ridiculizat. De asemenea, el se încrede în
înţelepciunea ei şi în ceea ce priveşte afacerile familiei. În acest sens, Martin Luther
afirma că: “ cea mai mare binecuvântare este să ai o soţie căreia îi poţi încredinţa
afacerile tale.”76 Cu adevărat înţelesul valorii pe care ea şi-o demonstrează din
abundenţă începe să capete sens atunci când sunt analizate toate formele pe care
aceasta le îmbrăţişează.
74
Ella May Miller – A woman in her home, Moody Press, Chicago, Illinois, 1968, p.10-11
75
76
Elizabeth George – A woman after God’s own heart, Harvest House Publishers, Oregon, 1997, p.153
38
3. Demnă de încredere
Privită în contextul literaturii universale, încrederea soţilor în soţiile lor

reprezintă un lucru care merită atenţia noastră. Astfel se face că Dante vede în femeie
un adjuvant spiritual care întăreşte urcuşul spiritual al partenerului său de viaţă: „ea Îl
privea pe Dumnezeu şi eu Îl priveam prin ochii ei, şi cerul devenise mai albastru.” 77
Helvetius defineşte iubirea bărbatului astfel: „a iubi înseamnă a avea nevoie” iar
reprezentativ pentru formula feminină este „a iubi înseamnă a satisface nevoia”, în
timp ce Sfântul Clement din Alexandria ridică statutul căsătoriei la nivele mult mai
mari pentru că o numeşte „casa lui Dumnezeu”, aplicând cuvintele Mântuitorului cu
referire la prezenţa Sa: „acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18:20)”78
Versetul 31:11a vorbeşte despre o încredere deplină a bărbatului în soţia lui în
acest fel: “inima bărbatului se încrede în ea.” Este important studiului de faţă să ne
concentrăm atenţia asupra acestui termen care iese în evidenţă: inima. Ori de câte ori
se vorbeşte despre inimă se vorbeşte despre lucruri frumoase, nobile şi tainice. Însă,
ce legătură ar putea exista între “inimă” şi “încredere”? Răspunsul la această întrebare
îl găsim în cadrul culturii iudaice, deoarece ei considerau inima ca fiind “centrul care
iradiază şi penetrează întreaga fiinţă a omului” şi o reprezentare a tuturor facultăţilor
spiritului uman.79 Aşadar, se observă că atunci când este vorba de inimă, inevitabil se
va lua în considerare întreaga lui personalitate. Termenul ble (lēb) „inimă” are mai
multe înţelesuri, ca de pildă: „minte, voinţă, interiorul omului, înţelegere.” În acest
mod, el poate avea încredere deplină în ea din toate punctele de vedere, deoarece
realizează capacitatea ei de a mânui lucrurile. Cuvântul xj;B' (bātah) „încredere” se
poate traduce cu „a fi curajos, a avea curaj, a fi încrezător, a avea încredere, a fi sigur,
a fi în siguranţă, a fi fără griji”. Deşi cartea Proverbe vorbeşte răspicat de încrederea
pe care oamenii trebuie să o aibă în Dumnezeu şi despre nebunia celor care şi-au pus
încrederea în alte persoane, acest text face excepţie de la regulă. Încrederea pe care o
are bărbatul acesteia în soţia lui este chiar considerată binecuvântată.
El are toate atuurile să se încreadă în ea deoarece ea ştie cum anume să-i
menţină încrederea: vorbeşte cu înţelepciune (v.26), dovedeşte pricepere şi chibzuinţă
77
Paul Evdokimov – Taina iubirii, Asoc. Christiana, Bucureşti, 1999, p.118
78
Paul Evdokimov – Taina iubirii, p.135
79
Paul Evdokimov – Femeia şi mântuirea lumii, Asoc.Christiana, Bucureşti, 1995, p. 46-47
39
în organizarea casei (vs.13-16,18,21), supraveghează în detaliu fiecare aspect al
gospodăriei sale (v.26), se raportează la slujnicele sale cu pricepere (v.15c), oferă o
educaţie bună copiilor (v.28) şi este disponibilă în a fi un ajutor potrivit pentru soţul ei
(vs.11,23,29). În sprijinul acestei idei, documentele Mishna vorbesc la rândul lor
despre vrednicia unei asemenea soţii care a câştigat încrederea soţului: “un bărbat
datorează mare respect soţiei lui, pentru că numai prin soţia lui îi vine prosperitatea,
iar moartea soţiei reprezintă pentru cel care o iubeşte, o nenorocire la fel de mare ca şi
ruina Ierusalimului.”80 Se poate distinge din acest citat modul de raportare a soţului
faţă de soţie – respect şi dragoste, două trăsături care sunt un imperativ în relaţia
soţului cu soţia. Nu se poate descrie în suficiente cuvinte durerea şi suferinţa soţului la
pierderea soţiei sale iubite, o durere care era asemănată cu distrugerea Ierusalimului –
locul de închinare a evreilor.
Cabala* vede în femeia iubită o arătare a Shekinei, a slavei dumnezeieşti, 81
ceea ce denotă cu adevărat rolul deosebit de important pe care îl avea femeia în cadrul
familiei sale şi a societăţii. Încrederea de care ea dă dovadă este semnificativă pentru
soţ, pentru copii, şi nu în ultimul rând pentru Dumnezeu.
Un alt motiv întemeiat pentru care soţul se încrede în soţia lui este grija
constantă faţă de tot ceea ce se întâmplă în interiorul casei sale şi supravegherea
neobosită ca toate responsabilităţile şi sarcinile să fie duse la îndeplinire. Cu toate că
acestea necesită disciplină şi o voinţă de fier, ea face aceste lucruri deoarece este
conştientă că acestea este parte integrantă a planului lui Dumnezeu pentru viaţa ei.
În cele din urmă, un alt motiv suficient de bine fondat care atestă încrederea pe
care o are bărbatul în partenera sa este prosperitatea şi beneficiile care reprezintă
destoinicia şi vrednicia ei. Cea de a doua parte a versetului „este o expresie puternică
care descrie profitul mare pe care-l are bărbatul de pe urma soţiei sale.”82
Cuvântul ll'v'> -(šālāl) tradus prin „venit” are înţelesul de „pradă de război”,
care reprezintă achiziţia de o viaţă. O bine justificată întrebare ar fi: ce conexiune
poate exista între această femeie virtuoasă şi bunurile capturate în urma unui război?
Ceea ce subliniază textul este strădania şi eforturile depuse de această femeie pentru a
se asigura că familia are la dispoziţie tot ceea ce are nevoie, astfel încât soţul nu
80
81*
Cabala (kabbala) în ebraică înseamnă tradiţie orală. Din secolul XII, aceasta este un ansamblu de
doctine mistice ale evreilor.
82
John Peter Lange – Lange’s commentary on the Holy Scriptures, Zondervan Publishing House, Grand
Rapids 2, Michigan, p.59
40
trebuia să se implice într-un război* pentru a aduce venituri în casă. Aici se
menţionează câştigul şi profitul, iar soţia este mijlocul prin care aceste venituri vin.83
În sprijinul acestei idei vorbeşte înţeleptul Siracid când afirmă astfel:
„farmecul unei femei face bucurie soţului, şi iscusinţa ei îi asigură bunăstarea,” 84 iar
Daniel Brânzei face aceleaşi afirmaţii: “nimic nu este mai încurajator pentru un soţ
decât să ştie că are în soţia lui un partener şi un asociat cu care-şi clădeşte împreună
bunăstarea şi fericirea.”85
Cu adevărat această soţie este un stâlp al priceperii, al înţelepciunii şi
iscusinţei ce îşi ajută şi sprijină soţul prin diferite mijloace, oferindu-i un cămin în
care dragostea, prosperitatea şi bunătatea se află la temelii.
4. Harnică
O altă virtute care înnobilează caracterul acestei femei este hărnicia. În timp ce
întreaga carte Proverbe abundă în versete care condamnă şi ironizează lenea (6:1,9-
11) şi preamăreşte hărnicia (10:4-5), autorul acestui pasaj nu uită să amintească
această virtute care încununează viaţa omului pe acest pământ. Majoritatea versetelor
din pasajul de faţă fac referinţă la munca asiduă şi eforturile femeii de a creşte nivelul
de trai al casei ei (v.13-19,22,24,27). Versetul 13 vorbeşte despre muncă şi despre
atitudinea pe care şi-o însuşeşte pe care o face această femeie atunci când lucrează.
Traducerea Cornilescu “cu mâini harnice” descrie imaginea graţioasă şi expresivă a
mâinilor ei, care arată buna plăcere, pe când alţi teologi întăresc această idee astfel:
“cu mâinile ei binevoitoare” (Kohler), iar Gemser descrie atitudinea pe care o are în
faţa muncii “cu mâini vesele” şi “cu mâini inspirate” sau “atingerea mâinilor ei face o
artă.”86
83*
Fleisher spune că ll'v'> (šalal) denotă prada de război luată de cuceritori, în timp ce Hitzig înţelege
prin ll'v' prosperitatea continuă a bărbatului pe baza posesiunii unei asemenea femei.
Frank Gaebelein – A dictionary of Old Testament, p.328
84
M.Tenney, J.Packer, W.White – Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Ed.Agape, Făgăraş, 1997, p.32
85
86
William McKane – Proverbs, SCM Press Ltd., 1970, p.13
41
Versetul 14 o aseamănă femeia cu o “corabie de negoţ”** care îşi aduce pâinea
de departe. În sens metaforic vorbind, ea cunoaşte modalităţile în care ea poate să
aducă bunăstarea financiară în casa ei. Includerea cuvântului “pâine” are conotaţii
speciale în gândirea iudaică, şi în acest text de asemenea.
În lumea iudaică elementul de bază în ceea ce priveşte hrana era pâinea.
Pâinea reprezenta providenţa lui Dumnezeu faţă de oamenii Săi şi era evidenţa clară a
binecuvântării Lui (Rut 1:6).87 Aceasta era câştigată în urma unei zile întregi de muncă
istovitoare, aşa cum Dumnezeu promisese lui Adam “în sudoarea feţei să-ţi câştigi
pâinea”. Aşadar, imaginea pâinii trimite pe cititor la o zi de muncă istovitoare. Textul
de faţă afirmă că această femeie “nu mănâncă pâinea leneviei.” Ce anume se ascunde
în spatele unei astfel de afirmaţii? Oare ce a intenţionat autorul să spună cu adevărat?
Contrastul termenilor folosiţi de autor “pâinea leneviei” are intenţia de a capta atenţia
cititorului. Descrierea acestei femei abundă în versete care descriu activitatea
neobosită a acestei femei (13,14,15 etc). Cu alte cuvinte este practic imposibil şi de
necrezut ca tocmai la sfârşit să fie amintită “lenea” ca mod de viaţă a acestei femei.
Deşi este stăpână pe proviziile acumulate în urma activităţii întreprinse la câmp (16a),
la vie (16b), la manufacturarea (19) şi vinderea hainelor (24) , iar munca slujitoarelor
este reprezintă un factor important în bunul mers al lucrurilor, astfel încât poate să
întâmpine cu uşurinţă ziua de mâine (25), această femeie nu stă în nepăsare şi
indiferenţă. Ea este conştientă că toate acestea trebuie să-şi urmeze cursul fără oprire.
Având deja un ochi bine format în ceea ce priveşte activităţile casnice şi observând tot
ceea ce se întâmplă atât în interiorul cât şi în exteriorul casei. Allen P. Ross afirmă că
ea “nu suportă ca lucrul din casă să rămână nefăcut sau să-şi pună mâinile cruciş
aşteptând ca totul să se facă de la sine. Ea continuă să lucreze şi nu mănâncă pâinea
lenevirii, ci una bine meritată.”88
În vechiul Israel, lumina unei lămpi semnifica prezenţa divină (13:9), iar
absenţa ei era considerată un adevărat blestem (Ieremia 25:10). Această femeie
devenea persoana care împărţea lumină la propriu şi la figurat pentru familia sa.
Vechiul Testament îl descrie pe Dumnezeu ca fiind lumina care luminează în întuneric
(2 Sam.22:29, Psalmii 18:28, Mica 7:8), de asemenea şi Noul Testament îl descrie pe
**
corăbiile de negoţ au început să călătorească între Fenicia şi Egipt încă din anul 2400 î.H. Oprindu-se
la fiecare port de-a lungul Mării Mediteraniene, ei îşi negociau marfa în schimbul altor mărfuri.
2Cronici 9:21 afirmă că aceste corăbii îşi încheiau ruta o dată la trei ani.
87
Frank Gaebelein – A Dictionary of the Old Testament, Zondervan Publishing House, Grand Rapids,
Michigan, 1991, p.448
88
Frank Gaebelein – A Dictionary of the Old Testament, p.339
42
Isus, Fiul lui Dumnezeu ca fiind Lumina întregii lumi (Ioan 8:12; 12:46). Din moment
ce prezenţa lui Dumnezeu îi ilumina viaţa, aceasta se putea observa în modul în care
lumina vieţile celor din jurul ei prin intermediul relaţiilor. În acest sens, Dumnezeu
compară femeia cu un “stâlp săpat frumos” (Psalmii 144:12), ceea ce reprezenta în
timpurile antice de fapt, piatra care era aşezată în capul unghiului unei
clădiri/construcţii. Această piatră era menită să întărească fortificaţia din jurul ei, să
unească/închege la un loc şi celelalte pietre. O construcţie veritabilă care a rezistat
până în ziua de astăzi este Templul Munte construit de Irod de peste 2000 de ani.
Piatra special aleasă de zidari a reuşit să sprijine întreaga fundaţie a acestui templu,
împotriva tuturor intemperiilor şi vicisitudinilor vremii. În acelaşi mod, Dumnezeu
alege şi desemnează fiecare femeie să fie o piatră masivă, o stâncă pe care să fie zidită
întregul ei cămin (Prov.14:1) şi o piatră care să menţină stabilitatea relaţiilor inter-
familiale şi inter-sociale. Relaţiile pe care şi le construieşte cu familia, slujitoarele,
săracii şi cei care o laudă, poartă cu ele autenticitatea încrederii pe care o are în
Dumnezeu, autenticitatea credinţei în Dumnezeu, deoarece “înţelepciunea este
legătura dintre frica de Domnul şi trăirea unei vieţi virtuoase. Implică un mod de a
gândi şi de a reacţiona la experienţele vieţii.”89
Grija femeii faţă de treburile casei se manifestă prin capacitatea şi abilitatea de
a ghida, de a conduce casa din punct de vedere administrativ. Elizabeth George afirmă
că: “femeia nu este capul casei, ci este cea care întreţine casa.” 90 Aşadar atribuţiunea
femeii de a se ocupa de întreţinerea casei nu reprezintă o opţiune, ci o obligaţie. Lysa
Terkeurst lansează o provocare în cartea sa “Living life on purpose” pentru femeile de
astăzi: “trăieşte în aşa fel încât să ştii că vei da o dată socoteală de felul în care întreţii
casa şi organizezi timpul.”91
Femeia din Proverbe 31:10-31 slujeşte ca model în ceea ce priveşte modul în
care şi-a structurat sferele de activitate, şi anume: în primul rând s-a asigurat că
activităţile din interiorul căminului funcţionează după planurile sale (vs.14-15), iar în
al doilea rând, a privit la nevoile din afara căminului său, lărgindu-şi astfel raza de
activitate (v.29).
5. Miloasă
89
Susan Hunt – The true woman, Crossway Books, Wheaton, Illinois, 1997 p.187
90
Elizabeth George – A woman after God’s own heart, p.152
91
Lysa Terkeurst – Living life on purpose, Moody Press, Chicago, 2000, p.155
43
Mila şi compasiunea pe care le arată celor care trec prin suferinţă şi lipsuri,
dovedeşte caracterul său. În gândirea iudaică era adânc implementat ajutorul care
trebuia să li se acorde celor nevoiaşi. Femeia din Proverbe ia în serios această lege,
deoarece ea este conştientă că “omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că săracului
din pâinea lui” (22:9).
Femeia din Proverbe 31 nu se gândeşte pasiv la cei nenorociţi, ci demonstrează
în mod practic compasiunea pe care o are faţă de săraci. Prin compasiunea arătată
celor lipsiţi, ea de fapt îi aduce onoare lui Dumnezeu, deoarece oferă un sprijin celor
încercaţi.
Bunătatea demonstrată prin fapte, nu vorbeşte de nimic altceva decât despre
inima mare şi ospitalitatea sa, care au diferite aspecte, şi anume: o găzduire bună,
amabilitate şi empatia demonstrate în diverse situaţii. Conotaţiile din versetul 31:20
au semnificaţii deosebite: “ea îşi întinde mâna câtre cel nenorocit, îşi întinde braţul
către cel lipsit,” pentru că întinderea mâinii poate fi asemănată cu deschiderea palmei
ei, care pot sugera diferite acţiuni: a fi accesibil, disponibil, a fi gata să ajuţi la nevoie,
a simte pentru cel de alături. Ea se oferă fără echivoc celor oropsiţi de soartă; este ca
şi cum ea ar fi spus: “puneţi-vă încrederea în mine şi eu voi face ceea ce-mi stă în
putinţă- aveţi mâna mea!”92 Textul grecesc are chiar implicaţii mai mari, spunând că
ea îşi întinde mâna spre lucruri folositoare, în timp ce limba latină este de părere că ea
face lucruri puternice, tari.
Se observă aşadar că prosperitatea ei financiară nu a condus-o la zgârcenie,
lăcomie şi egoism, ci dimpotrivă, ea ştie să ajute cu compasiune pe cei săraci, făcând
ceva practic pentru ei. Alexander Maclaren este de părere că „mila şi caritatea îşi au
lăcaşul în inimile femeilor,”93 iar Theodore Robinson fortifică şi mai mult semnificaţia
milei şi a ajutorării astfel: “dacă aceste mâini sunt atât de ocupate ţinând furca sau
fusul, că devin tari şi insensibile la strigătul nenorocirii, atunci aceste mâini şi-au
pierdut gloria, iar dacă există compasiune, atunci prosperitatea va fi binecuvântată.” 94
Ea îşi pune atât inima cât şi mâna cu scopul de a fi de folos celor care au nevoie de ea.
Autorul vorbeşte despre aceleaşi mâini care în versetele anterioare au ţinut furca şi
92
Keil and Delitsch – Commentary on the Old Testament, p.333
93
Alexander Maclaren – The books of Esther, Job, Proverbs and Ecclesiastes, Hodder and Stoughton
Publishers, London, P.291
94
Theodore H. Robinson – The poetry of the Old Testament, Gerald Duckworth and Co., London, 1952,
p.292
44
fusul; aceleaşi mâini care fac învelitori şi cingători. Esenţa ospitalităţii este o inimă
deschisă pentru lucrarea lui Dumnezeu. Edith Schaeffer spunea “eu cred că într-o
lume în care unii suferă de foamete, creştinii trebuie să recunoască responsabilitatea
pe care o au de a se îngriji practic de nevoile altora.” 95 Adevărurile rostite în
următoarele versete 11:24-26 şi-au dovedit autenticitatea în viaţa personală a
personajului studiului de faţă: unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul,
care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi
săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. În această rugăciune “Privind cu ochii
Lui” scrisă de Mike Otto are un conţinut care abundă în sensibilitate şi dragoste
pentru semeni: “îngăduie-mi, o, Doamne, să privesc lumea cu ochii Tăi, îngăduie-mi,
o, Doamne, să mă înalţ deasupra grijilor mele mărunte şi să sufăr pentru oamenii
pierduţi. Pentru că, dacă aş putea vedea lumea ca Tine, o dată măcar, Te-aş putea servi
cu mai multă credincioşie.” 96
Femeia are certitudinea că Dumnezeu este Cel care-i poartă de grijă, atâta timp
cât ea se îngrijeşte de nevoile celor din jurul ei.. A avea compasiune faţă de cei care te
înconjoară este o beatitudine care poartă cu sine o binecuvântare dublă, deoarece atât
cel care dă, cât şi cel ce primeşte au parte de o răsplată, însă răsplata nu este oferită
doar aici pe pământ ci şi-n cer.97
Compasiunea de care dă dovadă această femeie evlavioasă reprezintă una din
consecinţele dedicării sale faţă de Dumnezeu, ceea ce la rândul ei produce nobilitate
de caracter.
6. Pricepută
Priceperea acestei femei este demonstrată cât şi observată din modul în care ea
are înţelepciunea de a se ocupa de afacerile personale, astfel încât să dobândească
prosperitate financiară. Astfel, ea îşi achiziţionează un ogor şi îşi sădeşte o vie, fiind
impulsionată de bunul mers al acţiunilor pe care le întreprinde (31:18). Cu un puternic
simţ prevăzător, ea îşi asigură din timp familia cu haine groase pentru a face faţă
frigului iernii. Atât LXX cât şi Vulgata consideră “îmbrăcămintea” dublă *, ceea ce
95
Edith Schaeffer – Evadarea din rutină, Pacific Press, California, 1965, p.154
96
June Curtis – Femeia plăcută, S.P.M.C.R., Oradea, 1997, p.105
97
Dorothy Kelley Patterson, BeAtitudes for women, Broadman and Holman Publishers, Nashville,
Tennessee, 2000, p.155
*
unii preferă “haine duble” pentru că nu văd nici o legătură între frigul iernii şi culoarea hainelor
45
făcea ca hainele să fie mai călduroase, în timp textul masoretic crede că
îmbrăcămintea stacojie sau cărămizie*, ar fi o traducere mai potrivită.98 Se pare că
adevărul este undeva la mijloc, deoarece Hitzig consideră stacojiul o culoare care
doreşte să contrasteze cu culoarea albă a zăpezii, însă această teorie nu este foarte
convingătoare. Îmbrăcămintea cărămizie este făcută din lână şi conservă căldura, iar
culoarea roşie oferă o notă de demnitate în public. 99 Înţelepciunea acestei femei se
observă şi din priceperea ei de a oferi întregului cămin haine potrivite pentru sezonul
rece, asigurându-se astfel că “veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu
mănâncă pâinea lenevirii” (31:27). Cei care studiază viaţa zilnică a celor care au trăit
în acele timpuri ne confirmă într-adevăr că „soţia trebuia să confecţioneze
îmbrăcăminte pentru familia ei”.100
Privind atent la lucrul mâinilor acestei femei, putem afirma cu tărie că ea se
distinge într-adevăr prin frumuseţea care se află atât în interiorul, cât şi exteriorul
casei. Calitatea şi măiestria cu care au fost lucrate hainele ei (v22), o reprezintă în
societate ca o femeie demnă, apreciată şi respectată (v.25). Hainele din lână reprezintă
respectul şi demnitatea, pe când cele din purpură ** regalitatea ei.101 Hainele purpurii
erau purtate de persoanele importante din societate: regi, prinţi, judecători (Iosua
7:21,24; Iona 3:6 ,2Sam.1:24), Marele Preot (Exod 39:8). O dimensiune a feminităţii
o reprezintă frumuseţea şi eleganţa în garderoba acestei femei, deoarece ea nu este
îmbrăcată cu orice fel de haine, ci haine de in subţire şi purpură. Inul avea mai multe
întrebuinţări: era folosit pe corabie, în veşmintele preoţeşti, în Cortul Întâlnirii, fiind o
producţie siro-feniciană. Lâna era o îmbinare dintre in şi bumbac, şi se pare că era
adus din Egipt (Genesa 41:42; Exod 28:39, Ezechiel 27:7, 16:10,13).102
Aşadar, se poate observa că priceperea a jucat un rol destul de important în
viaţa acestei femei care a avut înţelepciunea de a se pregăti din timp pentru venirea
zăpezii şi nu în ultimul rând pentru transformarea hainelor în obiecte de artă.
98*
cărămiziul este obţinut din Tola, o insectă de forma unei cochilii, care era zdroită şi producea o
culoare de un roşu închis, care era foarte admirată de orientali
A.D.Power – The book of Proverbs, Longmans, Green and Co., London, 1949
99
Frank Gaebelein - A Dictionary of the Old Testament, p.335
100
M.Tenney, J.Packer, W.White – Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Ed.Agape, Făgăraş, 1997, p.37
**
Purpura era obţinută dintr-un crustaceu de pe ţărmul Mării Mediteraniene (murex), iar pregătirea ei
era o industrie importantă feniciană. Secretul acestei culori era un monopol fenician, şi se pare că
numele de Fenicia înseamnă „purpuriu” (în greacă este”phoinix”); haina purpurie era la fel de scumpă
ca şi frumuseţea ei. Hainele care erau vopsite şi cu această culoare indica deasemenea bogăţia, rangul
înalt al acelei persoane, Exod 26:36 Judecători 8:26; Ieremia 10:9.
101
Eleanor Reid – Proverbs 31 woman, Pacific Press, California, 1995, p.72
102
Toy Crawford – A critical and exegetical commentary on the book of Proverbs, Charles Scribner’s
sons, New York, 1916, p.545
46
7. Înţeleaptă
Această femeie manifestă mai mult decât un sentiment religios sau

comportament reverenţios faţă de cineva sau ceva. Evlavia femeii se evidenţiază prin
diferite moduri de raportare în interiorul familiei sale. Putem spune că această femeie
este un produs al înţelepciunii şi iscusinţei lui Dumnezeu. Ea poartă în sine
frumuseţea creaţiei Lui prin calităţile pe care le reliefează. Aceasta o ajută să se
remarce ca o persoană, ridicându-se deasupra nivelului mediu al comunităţii.
Având înţelepciunea la temelii, casa prezintă siguranţă şi stabilitate, fiind ferită de
pericolul prăbuşirii. Cei care o înconjoară pot rosti cu tărie că “înţelepciunea ei vine
de la Dumnezeu, iar aceasta este mereu împrospătată atâta timp cât ea se adapă zilnic
din acest izvor nesecat. “Frica de Domnul” este cea care-i luminează paşii şi o
călăuzeşte.”103
Înţelepciunea femeii este dovedită şi prin modul în care aceasta vorbeşte.
“Femeia plăcută capătă cinste”(Prov.11:16). “Cinstea” nu este dovedită numai prin
hărnicia ei, ci şi prin modul în care aceasta ştie cum să fie plăcută prin limbajul ei.
Deşi pasajul dedică cea mai mare parte modului în care aceasta produce şi
administrează treburile casei, totuşi nu este omisă partea esenţială a vieţii unui
individ, şi anume: vorbirea. Aceasta oglindeşte ceea ce se ascunde de fapt în interiorul
sufletului ei: frica de Domnul. Aceasta reverenţă pe care o are faţă de divinitate îi
cuprinde fiecare detaliu al personalităţii ei: raţiune, voinţă şi sentiment.
Cunoscută ca o femeie puternică şi fermă în organizarea casei, atunci când este
vorba de modul în care se relaţionează faţă de cei din jur, versetul 26 afirmă că “ea
deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.” Vom lua în
discuţie diferite traduceri ale Bibliei referitor la acest verset. The Amplified Old
Testament traduce astfel: “ea îşi deschide gura cu înţelepciune
evlavioasă/reverenţioasă, şi pe limba ei este legea bunătăţii.” Cu mici diferenţe de
nuanţă The Emphasized Old Testament spune: “gura şi-o deschide cu înţelepciune şi
instruirea/instrucţia bunătăţii este pe limba ei; The Jewish Bible şi The Writings
(Kethubim): “gura ei este plină de înţelepciune, limba ei cu învăţături bune.” Cu
diferenţe mai mari de nuanţă este traducerea The New English Bible care afirmă:
103
Edith Deen – Wisdom from women in the Bible, Harper and Row Publishers, San Francisco, 1978,
p.45
47
atunci când ea deschide gura, o face cu scopul de a vorbi cu înţelepciune şi loialitatea
este tema învăţăturii ei. Biblia ortodoxă spune: “gura şi-o deschide cu înţelepciune şi
sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.” Toate aceste variate traduceri au un
element comun în prima parte a versetului şi anume “înţelepciunea,” în timp ce în cea
de a doua parte a versetului, lucrurile iau o turnură diferită. Deşi îşi împlineşte
responsabilităţile cu eficienţă, ea împleteşte munca cu o vorbire plină de înţelepciune,
plină de dragoste şi bunătate. Martha Peace este de părere că femeia nu trebuie să se
gândească doar la ce vorbeşte, ci şi cum vorbeşte.104 Nu mai este nici o îndoială că
înţelepciunea divină este în inima acestei femei virtuoase. Această înţelepciune divină
este produsul timpului dedicat cunoaşterii caracterului Dumnezeului ei. Viaţa ei nu ar
fi produs un impact în vieţile celor dragi dacă viaţa ei nu ar fi experimentat impactul
unei vieţi trăite cu Dumnezeu.
Cu siguranţă că mama împăratului nu uită să îi amintească fiului ei să caute o
trăsătură importantă de caracter în viaţa viitoarei sale soţii: vorbirea înţeleaptă.
Versetul 26 contrastează puternic portretul făcut femeii gâlcevitoare care vorbeşte
întruna (19:13) şi femeii nebune care este “gălăgioasă” (9:13). Atitudinea femeii este
una veselă, ce răspândeşte fericire şi beatitudine. Această atitudine veselă a inimii are
un loc aparte în cartea Proverbelor: “o inimă veselă înseninează faţa” (15:13), “o
inimă veselă este un bun leac (17:22). Chiar dacă viaţa nu este şi nu va fi mereu în
game majore, tonuri dulci şi armonioase, Dumnezeu promite pace şi confort în
mijlocul situaţiilor dificile ale vieţii. Este datoria femeii de a oferi un echilibru stabil
în familia sa, deoarece ea este responsabilă înaintea lui Dumnezeu de atmosfera pe
care o creează în cadrul căminului. În acest sens, Linda Dillow afirmă că: “femeia este
aceea care creează atmosfera dintr-o familie. Ea este axul în jurul căruia se învârte
totul.”105 Aceeaşi idee o împărtăşeşte şi Martha Peace când spune că: “tonul pe care
Dumnezeu îl doreşte să-l stabilească este cel al bucuriei, al optimismului şi al
încântării.” Dumnezeu este cel care înzestrează soţia şi mama cu toate trăsăturile
necesare pentru crearea unui cămin fericit. El îi oferă acesteia o inimă iubitoare, o
minte înţeleaptă şi o vorbire aleasă care creează o atmosferă propice unui cadru
plăcut. Este amintit aspectul personal al priceperii oamenilor înţelepţi prin faptul că
inima omului este descrisă ca punctul focal al înţelepciunii (cf. 1 Împ.3:3, 12).
104
Martha Peace – Becoming a Titus 2 woman, Focus Publishing Incorporated, 1997, p.123
105
Linda Dillow – Partenera creatoare, Ed. PlusArt, Bucureşti, 1995, p.45
48
“Inima,” în Vechiul Testament, se referă la facultăţile morale şi volitive, precum şi la
cele intelectuale.”106
Este foarte important de notat că editorul cărţii reia în acest pasaj cheia întregii
cărţi: frica de Domnul. Aceasta i-a adus propăşire în fiecare trăsătură de caracter, în
fiecare activitate întreprinsă, deoarece “farmecul şi succesul ei (vs.30a,31) nu se
datorează şansei sau frumuseţii exterioare(v.30a), ci influenţa ei (v.26) are o temelie
puternică în frica şi înţelepciunea lui Dumnezeu (v.30b).
8. Apreciată
Cu siguranţă că orice soţie din această lume doreşte să audă aprecierea şi

recunoştinţa soţului, însă este important ca ea să ştie că: “înainte ca soţul să-şi pună
soţia pe piedestal, ea trebuie să-şi dezvolte un caracter vrednic de această poziţie.”107
Aprecierea de care se bucură femeia din partea soţului şi a copiilor reprezintă
cel mai mare grad de satisfacţie, deoarece punctul lor de vedere contează cel mai mult
pentru ea. Aprecierea pe care o primeşte din partea familiei, a celor care o cunosc vine
în urma trăirii unei vieţi centralizate pe Dumnezeu, deoarece “femeia care se teme de
Domnul este aceea care trebuie lăudată, motivată să facă fapte vrednice de laudă.”108
O asemenea soţie este orientată spre relaţiile din cercul familiei. Lauda şi cinstea pe
care le primeşte această femeie, nu vin în urma studiilor de înaltă clasă. Dorinţa de a fi
o soţie şi o mamă model prin propriile eforturi va eşua mai devreme sau mai târziu,
deoarece oricât de multă energie, răbdare sau forţă de muncă ar putea avea, cu
siguranţă că vor exista momente în care va experimenta depresie, anxietate, frustrare
sau resentimente. O femeie va avea parte de succes atunci când ea “devine persoana
unică pe care Dumnezeu a intenţionat-o să fie – nimic mai mult, nimic mai puţin şi
nimic altceva.”109 Aprecierea pe care o primeşte de la soţ este o laudă pe care orice
soţie şi-o doreşte. Expresia “multe fete* au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate”
106
107
Helen Andelin – Fascinating womanhood, Pacific Press, California, 1965, p.131
108
Susan T. Foh – Women and the word of God, Presbyterian and Reformed Publishing Co., 1979, p.78
109
Pamela Hoover Heim – The woman God can use, Accent Books, Colorado, 1986, p.132
*
este mai corect să se traducă “fiice”
49
se înţelege modul în care ea se raporta la el. Ryder Smith explică faptul că statutul
femeilor în societate după concepţia Vechiului Testament, era următorul: “tatăl era
capul legal al familiei şi orice femeie era întotdeauna sub autoritatea unui bărbat, în
primul rând sub autoritatea tatălui şi apoi a soţului, aceasta era probabil principala
modalitate în care era tratată fiecare femeie.” 110 Importanţa laudelor primite din partea
lui după mulţi ani de căsătorie reprezintă un punct de cotitură pentru ea. Superioritatea
soţiei în fraza următoare: “ dar, tu le întreci pe toate” este însumarea excelenţei ei în
orice domeniu de activitate în care a fost implicată. Excelenţa poate fi însumată prin
diferite aspecte: curăţia inimii, compasiunea, dragostea, înţelepciunea, vegherea,
vigilenţa, măiestria, hărnicia şi chibzuinţa. Un caracter frumos iese uşor în evidenţă
atunci când clădit pe principii sănătoase, priorităţi bine şi corect stabilite. În acest
sens, Pam Farrel este de părere că “excelenţa leagă priorităţilor noastre de ale lui
Dumnezeu. Într-adevăr, excelenţa este un element deosebit de important pentru
persoana care doreşte să aibă performanţă în diferite domenii. Această tindere spre
excelenţă necesită mai mult disponibilitate decât abilitate. Disponibilitatea femeii din
Proverbe 31se manifestă prin hotărârea de a lua în serios relaţia cu Dumnezeu
(Prov.9:10). El este Cel care sădeşte în inima ei dorinţe, visuri şi talente care o
propulsează în activităţile sale zilnice. În cartea sa, Gary Inrig este de părere că “spre
ceea ce ţintim determină ceea ce devenim.”111 Soţul se adresează soţiei în calitatea de
cap al familiei, deoarece persoana întâi denotă acest lucru. Prin această apreciere faţă
de soţia sa, doreşte să arate gradul ei de superioritate faţă de celelalte femei. Trecerea
de la cadrul general la cel particular “multe fete – dar tu” evidenţiază şi mai mult acest
aspect. Reciproca este valabilă şi pentru soţ, şi anume: dragostea şi aprecierea lui faţă
de soţie, nu a fost un lucru efemer, ci a durat o viaţă întreagă. Cel care îşi va aprecia
soţia în funcţie de frumuseţea exterioară, va avea parte de dezamăgire pentru că
aceasta este considerată vanitate în timp ce adevărata frumuseţe este cea care
durează…
Copiii acesteia se ridică şi o numesc fericită, deoarece au realizat că educaţia
primită încă din fragedă pruncie până la vârsta maturităţii a fost eficientă. Aceştia au
toate motivele ca să Îi mulţumească lui Dumnezeu că le-a fost dat harul de a parte de
o mamă în cel mai adânc sens al cuvântului. Aceştia pot observa influenţa pozitivă pe
care a avut-o în viaţa lor, influenţă pe care o mai are încă, doar prin atingerea mâinii
110
Mary Evans – Woman in the Bible, The Paternoster Press LTD, 1983, p.24
111
Gary Inrig – A call to excellence, Inter-Varsity Press, England, 1997, p.12
50
lui Dumnezeu în viaţa sa. Aşadar “roadele” cu care aceasta se poate lăuda şi mândri
sunt produsul final al înţelepciunii sale. Dacă copiii sunt cu adevărat educaţi de
această femeie, atunci există toate şansele să se poarte respectuos, să-şi trateze mama
cuviincios, astfel ea îşi poate primi “rodul mâinilor” ei. Ea îşi primeşte din plin
răsplata mult aşteptată din partea lor fiindcă aceştia reprezintă rodul anilor ei de lucru,
capodopera mâinilor sale, a minţii ei pricepute, a voinţei sale de neclintit şi a
rugăciunilor ei necontenite înaintea lui Dumnezeu. Dacă toate faptele lor ar trece
neobservate înaintea celor de la porţi, cu siguranţă că investiţia făcută în copii,
slujitoare şi mai ales în soţul ei, vor fi mărturia vizibilă a vredniciei ei. Aşadar întreaga
familie se poate ridica în semn de respect faţă de cea care le-a fost un far călăuzitor
de-a lungul vieţii, a oferit fericire, căldură şi prosperitate în cadrul familiei.
O persoană apreciată va atrage întotdeauna nu doar atenţia familiei şi a
rudelor, ci şi atenţia persoanelor din cadrul comunităţii. Femeia care a lăsat un model
vrednic de urmat, va aduce o doză de influenţă în mijlocul societăţii în care trăieşte.
Maclaren a afirmat în cartea sa că: “femeia este cea care stabileşte standardele sociale
şi morale ale societăţii.”112
Biblia afirmă că oamenii pot fi catalogaţi în funcţie de faptele pe care le fac,
deoarece acestea vorbesc despre caracterul adevărat al acestora (Matei 7:16-20).
Rodul bun sau rău al unui pom fructifer este rezultatul calităţii seminţei care a fost
plantată în pământul care a avut parte de condiţiile creşterii şi dezvoltării lui. Femeia
este demnă de a primi aprecierea şi răsplata celor care au cunoscut-o deoarece “rodul
muncii ei” a fost unul de calitate. În acest caz, inima femeii a fost pământul fertil care
a favorizat sămânţa “temerii de Domnul” să aducă roade de calitate, atât în familia ei
cât şi în afara ei. Acest pământ a fost “cultivat” constant prin dezvoltarea virtuţilor şi
trăsăturilor de caracter. Ca o femeie înţeleaptă, ea a ştiut când anume să planteze
seminţele, aşa încât ea la vremea potrivită şi-a cules roadele mult aşteptate. Robinson
afirma că această femeie “poate să se bucure de rodul muncii ei, din moment ce teama
de Dumnezeu a fost rădăcina care a făcut ca acest rod să crească.”113
Renumele pe care şi l-a câştigat ea este dovada unei vieţi exemplare, iar
răsplata îi vine în urma realizărilor şi a comportamentului ei. Cu siguranţă că
binecuvântarea a fost revărsată din plin asupra ei şi a familiei ei. Recunoştinţa pe care
o primeşte din partea celor din jurul ei este are o însemnătate deosebită, deoarece ea
112
Alexander Maclaren, – The books of Esther, Job, Proverbs and Ecclesiastes, p.291
113
Theodore H. Robinson – The poetry of the Old Testament, Gerald Duckworth and Co.Ltd, London,
1952, p.295
51
poate să vadă desluşit că viaţa ei a avut un impact puternic şi o influenţă pozitivă în
vieţile altora. Aşadar, versetul 31 doreşte să accentueze prin promptitudinea şi
fermitatea sa că “lauda pe care o primeşte această femeie trebuie să fie făcută conform
realizărilor sale, fiind încredinţaţi că o merită din plin.” 114 Această femeie se simte
împlinită şi satisfăcută atunci când realizează că rolul ei de soţie şi mamă a fost
împlinit cu mari satisfacţii. Oamenii din jurul ei au avut posibilitatea de a vedea un
exemplu “în carne şi oase” a unei vieţi dedicate în totalitate lui Dumnezeu şi familiei.
Pentru ea, Dumnezeu nu a fost un concept sau o idee, ci o realitate veridică. În acest
sens, Horton este de părere că personalitatea femeii este “înclinată natural să se
ataşeze mai degrabă de un concept sau de o idee, să urmeze o persoană decât o
teorie.”115
Tăria şi onoarea sunt componentele de bază a îmbrăcămintei acestei femei nu
doar atunci când ea se află în mijlocul comunităţii, ci şi atunci când este văzută doar
de membrii familiei ei şi a slujitoarelor. Tăria se manifestă prin siguranţa cu care
priveşte la un viitor necunoscut fiind pe deplin conştientă că principiile care i-au
guvernat viaţa nu au fost zadarnice, deoarece “tăria adevărată a unei femei este
întotdeauna delicată şi demnitatea ei este atrăgătoare şi graţioasă.”116 Ea este
îmbrăcată atât cu tărie pentru a rezista în faţa schimbărilor temporale neaşteptate,
schimbări care ar putea distruge un cămin care nu se află pe temelii puternice, cât şi
cu demnitate pentru cei care îi rostesc numele, deoarece adevărata demnitate o ajută
să fie încrezătoare în viitorul său, fiindcă ea este suficient de pregătită împotriva
tuturor vicisitudinilor.117 Aprecierea primită de această femeie din partea soţului, a
copiilor şi a celor care o cunosc, nu era suficientă dacă Dumnezeu nu ar fi fost onorat
de viaţa ei.
Exemplul veritabil din timpul vieţii sale reprezintă nu doar unicitatea, ci de
asemenea înţelepciunea de care a dat dovadă în diferite împrejurări ale vieţii, arătând
astfel devotamentul ei faţă de Dumnezeu.
În pasajul din 31:10-31 se accentuează mai mult trăsăturile interioare ale
acestei femei decât cele exterioare. Vom fi probabil surprinşi că autorul nu face nici
un fel de descriere cu privire la frumuseţea fizică, dorind să dovedească prin acest
mod că aceasta este efemeră şi nepieritoare, iar farmecele sunt considerate a fi
114
Keil and Delitsch – Commentary of the Old Testament, p.341
115
R.F.Horton – The book of Proverbs, Hodder and Stoughton, New York, p.409
116
Theodore Robinson – The poetry of the Old Testament, p.293
117
Frank Gaebelein – A dictionary of the Old Testament, p.337
52
înşelătoare: “dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care
se teme de Domnul va fi lăudată.”(v.30) Dacă lucrurile acestea sunt instabile, există
oare ceva care nu piere niciodată? Ceva care să ofere un scop şi o direcţie pentru
viaţă? Acest “ceva” care face viaţa femeii din Proverbe 31 atât de frumoasă şi de
dorit, este relaţia pe care o dezvoltă cu Dumnezeu. Temelia pe care este zidită viaţa ei
este tocmai sursa puterii sale. În cazul de faţă, laitmotivul cărţii Proverbe “se teme de
Domnul” reprezintă cheia şi secretul prosperităţii vieţii ei. Versetul de faţă reuşeşte să
pună în contrast doi termeni care semnifică efemeritatea, şi anume: “dezmierdările” şi
“frumuseţea” cu ceea ce îi conferă adevărata stabilitate: “dar, femeia care se teme de
Domnul va fi lăudată.”
La o simplă diagramare a versetului, se poate observa cu uşurinţă această
antonimie:
“ dezmierdările
sunt
înşelătoare
şi frumuseţea
este
deşartă
dar,
teama de Domnul este răsplătită.”
Aceste elemente de legătură din text au rolul de a sublinia şi mai mult

profunzimea acestor adevăruri. Ca şi când prima afirmaţie nu era suficient de
convingătoare pentru cititor, autorul o accentuează prin repetarea aceleiaşi idei prin
conjuncţia “şi” care uneşte propoziţiile dintre ele, cu scopul de a întări şi mai mult
afirmaţia făcută. Elementul de bază prin care se introduce contrastul primelor două
afirmaţii, se face prin prepoziţia “dar,” creând deja în mintea cititorului că există un
element care reprezintă stabilitatea. Astfel că farmecul şi frumuseţea descrise în
primele două afirmaţii contrastează cu reverenţa din cea de a doua parte a tripletului,
ultima parte fiind suficient de autoritară ca să fie rostită doar pentru o singură dată.
Autorul foloseşte descrierea acestei femei la persoana a treia singular ca şi o concluzie
53
la tot ceea ce a scris despre portretul nobil al femeii. Versetul însumează concluzia
asupra faptului că nu frumuseţea exterioară care este efemeră trebuie amplasată pe un
piedestal, ci frumuseţea unui caracter care durează o viaţă întreagă. Dacă frumuseţea
trupului este plăcută doar pentru o perioadă de timp, frumuseţea caracterului este
înfloritoare, se cizelează şi este şlefuită o dată cu vârsta. Aşadar, “frica de Domnul”
înglobează suma a ceea ce este şi s-a spus despre această femeie.
Editorul final îşi dovedeşte iscusinţa şi măiestria prin încadrarea laitmotivului
cărţii Proverbe la începutul cărţii (1:7), cât şi la sfârşitul ei (31:30), oferind în acelaşi
timp un sens şi o perspectivă în viaţă. Înţelepciunea acestei femei rezultată din relaţia
sa profundă cu Dumnezeu face din ea un stâlp puternic în relaţiile sale. Aprecierea de
care ea se bucură se datorează reverenţei adânci pentru Dumnezeu, încoronând
întreaga sa personalitate. Teama de Dumnezeu care domneşte în inima ei este cea care
accentuează adevărata sa frumuseţe.
IV. Proverbe 31 în lumina Vechiului şi Noului Testament
1. Înţelegerea mesajului vetero-testametal
La o examinare atentă a rolului important pe care l-a avut femeia în întreaga

Biblie, se va observa cu claritate care a fost intenţia lui Dumnezeu atunci când s-a
hotărât să creeze pentru Adam o parteneră de viaţă.
Vechiul Testament reprezintă punctul de pornire în cazul studiului de faţă,
deoarece Genesa 2:18 reprezintă temelia de bază în construirea imaginii corecte pe
care trebuie să ne-o formăm cu privire la femeie. Acest verset este inclus în text după
ce sunt prezentate în ordine cronologică creaţia cu toată frumuseţea şi unicitatea
fiecărei zile. Mai mult de atât, la sfârşitul zilei de creaţie, autorul nu uită să includă în
text un detaliu care este reprezentativ şi semnificativ: “Dumnezeu a văzut că lucrul
acesta era bun”(1:12,18,21).
În capitolul 2 este prezentată o imagine de ansamblu a întregii creaţii a lui
Dumnezeu, iar 2:7 descrie modul în care a fost creat omul: “Domnul Dumnezeu a
făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut
54
astfel un suflet viu.” Domnul Dumnezeu nu doar că îl creează, ci îl şi aşează în
grădina Edenului cu scopul de a o lucra şi păzi (2:15). Împreună cu aşezarea lui într-
un mediu plăcut şi ambiant, Dumnezeu îi lansează în acelaşi timp o avertizare “din
pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei
muri negreşit”(2:17). Aşa cum aminteam anterior, Dumnezeu era Acela care “vedea”
că toate lucrurile create de El erau bune. Nu tot aceleaşi cuvinte sunt rostite imediat
după crearea bărbatului. Dorinţa de a comunica cu “cineva” denotă faptul că omul a
fost creat de la bun început ca o fiinţă relaţională şi socială. 118 În acest caz particular,
Dumnezeu este Cel care hotărăşte ceea ce este bine pentru om, deoarece omul nu este
consultat cu privire la acest lucru. Se observă că Dumnezeu este Persoana care decide
că nu este potrivit ca omul să fie singur: “Domnul Dumnezeu a zis: << Nu este bine
ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.>> (2:18) Biblia nu
prezintă nici un fel de referinţă sau indicaţie a faptului că Adam era nemulţumit de
circumstanţele în care se afla. “Ajutor potrivit” spune Victor Hamilton înseamnă că
“ceea ce creează Dumnezeu pentru Adam îi va fi corespunzător. Aşadar, noua creaţie
nu va fi nici inferioară, nici superioară ci egală. Această nouă creaţie de care are omul
nevoie este denumită cu termenul de “ajutor”(‘ēzer), termen care în mod normal se
întâlneşte la genul masculin, însă în acest caz termenul este folosit la feminin.”119
După o scurtă evaluare (v.18a), Dumnezeu este Acela care îi va oferi o soluţie
(v.18b) şi un ajutor lui Adam. Oare ce fel de ajutor avea nevoie Adam? Se poate oare
înţelege că a fi ajutat poziţionează persoana ajutată la un nivel intelectual sau fizic mai
prejos? Cu siguranţă că nu, deoarece Dumnezeu a creat-o pe Eva să fie
complementară lui Adam, aşadar este vorba de o într-ajutorare sau de reciprocitate.
Sailhamer este de părere că “‘ēzer kenegdo” reprezintă de fapt intenţia divină în ceea
ce o priveşte pe femeie. Prepoziţia “neged” înseamnă “în faţa” cu prepoziţia “k” şi
înseamnă “corespunzător” omului. Ceea ce doreşte naratorul să scoată în evidenţă aici
este faptul că nu a existat nici un ajutor potrivit, corespunzător omului în mijlocul
animalelor. Cu alte cuvinte, era necesar un act special al creării unei fiinţe care să
corespundă bărbatului. Însă, în ce sens fiinţa care trebuia creată putea fi un ajutor?
Augustin sugera că ea trebuie să-l ajute în purtarea copiilor, în timp ce Westermann
caută un sens mai comprehensiv: femeia trebuie să-i ofere “ajutor” într-un sens mai
118
Leopold on the Old Testament – Genesis, vol.1, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, p.129
119
Victor Hamilton – The book of Genesis, The New International Commentary on the Old Testament,
William Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1990, p.175
55
larg.”120 Atunci când Dumnezeu îi spune lui Adam că are nevoie de un “ajutor
potrivit”, El se referea cu siguranţă la un ajutor care să fie de aceeaşi egalitate,
deoarece Dumnezeu este ajutorul lui Adam însă unul superior, animalele reprezintă un
ajutor pentru Adam însă unul inferior, aşadar Dumnezeu trebuia să îi creeze un ajutor
corespunzător care să fie de acelaşi rang sau nivel. În plus, ea constituie persoana
potrivită pentru el. Cuvântul evreiesc pentru “potrivit” sugerează o polaritate, aşa cum
polul nord este potrivit cu polul sud, iar unul fără celălalt este incomplet. Atunci când
se aduce în scenă facerea femeii, textul de asemenea spune că Dumnezeu “a zidit-o”
pe Eva. Când Adam spune că femeia este “os din oasele lui şi carne din carnea
lui”(v.23), el oferă vechiul echivalent a ceea ce noi afirmăm astăzi: “în putere şi în
slăbiciune”, pentru că “oasele” reprezintă puterea, tăria, în timp ce “carnea” reprezintă
slăbiciunea.”121 Biblia descrie procesul în care a fost creată femeia: “Atunci Domnul
Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a
luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din
om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.”(2:21-22)
Mulţi au considerat că aceste versete au o oarecare notă de mister, întrebându-
se care este motivul pentru care Dumnezeu a ales să facă femeia din coasta lui Adam.
Un binecunoscut teolog creştin Matthew Henry este de părere că: “femeia… a fost
făcută din coasta lui Adam, nu din capul lui, ca să nu-l stăpânească, nici din picioarele
lui, ca să nu fie călcată în picioare, ci din coasta lui, ca să-i fie egală, sub braţul lui, ca
s-o ocrotească, aproape de inima lui ca s-o iubească.”122
Cu alte cuvinte, omul avea nevoie de o companie corespunzătoare lui, ea
completându-şi bărbatul care este “o fiinţă socială prin natură”123
Aşa cum crearea bărbatului este introdusă în cap.1:26 printr-un decret divin:
“să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră” la fel şi crearea femeii
este precedată de o declaraţie divină: “nu este bine ca omul să fie singur.”124
Aşadar, Dumnezeu însuşi face această afirmaţie, este ideea lui de a crea o fiinţă care
să semene cu el, o fiinţă care să îi fie de un real ajutor, o persoană care să se
120
Frank Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary, John H. Sailhamer – Genesis,p.46
121
Walter A. Elwell – Evangelical Commentary on the Bible, Baker Books House, Grand Rapids,
Michigan, p.13
122
Matthew Henry’s Commentary on the whole Bible, vol.1- Genesis-Deuteronomy
Fleming H. Revell Company, Old Tappan, New Jersey, 56
123
Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmeyer, Roland E. Murphy – The Jerome Biblical Commentary ,
Geoffrey Chapman, London, 1968, p.12
124
Keil and Delitzsch – Commentary on the Old Testament, vol.I, Hendrickson Publishers,
Massachusetts, 1996, p.54
56
recunoască pe sine imediat ce o vede el. Acest ajutor era imperios necesar, deoarece
mandatul care i se dăduse în 1:28 “creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, supuneţi-l
şi stăpâniţi-l…” era de o grandoare mult prea mare pentru a fi realizat doar de o
singură persoană. Biblia descrie modul în care este creată femeia: din coasta
bărbatului, deoarece “ea a fost formată pentru o unitate inseparabilă şi o viaţă de
părtăşie cu bărbatul.”125 Rolul său era acela de a fi un partener pentru soţul ei, de a fi
alături de el în orice moment din viaţă. Adam îşi recunoaşte partenera “fără nici o
descoperire din partea lui Dumnezeu,”126 (“iată, în sfârşit…”v.23) pentru că vede în ea
“os din oasele lui şi carne din carnea lui” (2:23). Matthew Henry 127 este convins de
faptul că femeia “a fost făcută din bărbat şi pentru bărbat. Lui Adam i-a fost trimis un
somnul adânc, astfel încât să nu dea indicaţii felul în care trebuie să arate soţia…”
Faptul că Eva a fost făcută din Adam arată unitatea rasei umane şi demnitatea femeii.
Prezentarea întregii creaţii a lui Dumnezeu este descrisă în aşa măsură, încât
mintea omenească realizează că lucrurile pe care le putem vedea cu ochiul liber, sunt
incomplete unei celeilalte, de pildă: cerul fără stele şi păsări, mările fără peşti,
omenirea şi animalele de sol. Astfel realizăm că orice fiinţă creată este complementară
celeilalte pentru a-l completa şi a-l face să funcţioneze. Aşadar, partenera îi este
prezentată ca “o fiinţă întreagă, ca parte a lui la nivelul lui. Nu este amintit nimic
despre ea ca fiind o purtătoare de copii, ci ea este valorificată pentru ea însăşi.” 128
Numirea animalelor din Genesa 2:19 descrie o scenă care îl arată pe om ca
stăpân al lor şi ca pe o fiinţă socială, cu inteligenţă şi limbaj, special creată pentru
părtăşie şi nu pentru putere. Este important să se observe că deşi sunt de aceeaşi
egalitate în natura lor fiinţială, Adam este acela care îşi numeşte mireasa lui “femeie”
în evreieşte “ishshah* de la ish”(3:20) sugerând faptul că se aşteaptă de la ea o relaţie
de subordonare faţă de el.129Aşadar, “atât în nume cât şi în natură, bărbatul şi femeia
aparţin unul celuilalt. Se înţelege astfel că rolul femeii a fost conceput în a fi un
“ajutor potrivit”, fără a se face nici un fel de referinţă privitoare la inferioritatea femeii
în acest sens.130 Dacă un bărbat doreşte cu adevărat să realizeze obiective în viaţa sa,
125
126
127
Matthew Henry’s Commentary on the whole Bible, vol.1 – Genesis to Deutoronomy, p.19
128
Derek Kidner – Genesis, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967, p.65
*
În limba latină veche cuvântul “vira” (femeie) provenea de la termenul “vir” (bărbat). Limba engleză
cuvântului “femeie” îi este asociat termenul “woman” de la “man” (bărbat). Luther face un artificiu de
limbaj atunci când numeşte femeia după bărbat: “männin” de la “mann.”
129
Gordon J. Wenham – Word Biblical Commentary on Genesis 1-15, Word Books Publisher, Waco,
Texas, p.70
130
The Broadman Bible Commentary – Genesis, vol.1, Broadman Press, p.128
57
el are nevoie de sprijinul partenerei lui. Ea este ajutorul de care are nevoie bărbatul
său, fiind sprijinul său mental, fizic şi spiritual. Genesa 1:27 ne informează că atunci
când Dumnezeu a creat cele două fiinţe, El i-a făcut purtători ai chipului Său pe acest
pământ. Aşa cum bărbatul a fost “luat” din pământ (3:19, 23), aşa şi femeia a fost
luată din bărbat. Amândouă făpturile umane “îşi datorează existenţa a ceva ce a existat
înaintea lor.”131
Facerea femeii are un înţeles cu totul aparte, deoarece este privită ca o
“zidire”* a sa, fiind folosit un cuvânt care descrie activitatea creativă a lui Dumnezeu
atât în Genesa 2:22, cât şi-n Amos 9:6.
Aşa cum se observă, partenerul creat de Dumnezeu este adus la om chiar de
Creator.132 Aşadar, femeia a fost creată ca să fie un ajutor potrivit pentru bărbat, fiind
creată din el şi pentru el, cu scopul de a-i fi o parteneră (2:24) un ajutor potrivit în
perpetuarea rasei umane (1:28), iar amândoi să fie un ajutor reciproc. În concepţia lui
Wiersbe, cuvântul “ajutor” reprezintă acea persoană care “întâmpină nevoile
celuilalt.”133 Acest verset indică providenţa şi grija lui Dumnezeu în ceea ce priveşte
omul şi preocuparea lui părintească pentru confortul său. Există unele traduceri ale
Bibliei care înlocuiesc prepoziţia “pentru” modificând astfel înţelesul propoziţiei, de
exemplu: “ca el” se referă la aceeaşi natură şi rang, “aproape de el” trimite la o viaţă
de coabitare cu el, fiindu-i mereu la îndemână, “înaintea lui” sugerează un ajutor la
care el să se uite cu plăcere, fiindcă o soţie potrivită este un ajutor potrivit de la
Dumnezeu.134
În cadrul Vechiului Testament, au fost multe femei care şi-au împlinit rolul de
a fi un ajutor potrivit pentru soţii şi familia lor, însă din nefericire au existat femei
care au produs o influenţă negativă în viaţa soţilor lor. Paginile Vechiului Testament
abundă în aceste exemple, însă vom aminti succint doar câteva nume al căror ecou
răsună până în zilele noastre. Cu certitudine au existat multe femei care au fost fie
înţelepte, fie frumoase, însă numele a două dintre acestea îşi merită renumele pe care-l
poartă, pentru că viaţa lor a fost împletită cu frumuseţe şi înţelepciune.
Prima dintre acestea este Abigail, femeia care prin planul iscusit ştie să
potolească mânia împăratului David, salvându-şi astfel soţul de la o moarte iminentă
131
Victor Hamilton – The book of Genesis, p.177
*
Warren Wiersbe vede în verbul “a făcut” un înţeles mult mai amplu. Acela al zidirii unui templu (cf.
W. Wiersbe, Wiersbe’s Expository on the Old Testament, p.24)
132
Gordon J. Wenham – Word Biblical Commentary on Genesis 1-15, p.69
133
Warren W. Wiersbe – Wiersbe’s Expository on the Old Testament, Victor Books, 1993, USA, p.23
134
Gordon J. Wenham – Word Biblical Commentary on Genesis 1-15, p.70
58
(2 Sam.25:1-35), iar Estera (sau Hadasa) este cea care la vremea hotărâtă de
Dumnezeu are o influenţă hotărâtoare asupra soţului în ceea ce priveşte izbăvirea
poporului evreu de la o mare pierdere de vieţi omeneşti (Estera 8:5-6).
Dorind să contrasteze impactul pozitiv pe care l-au avut aceste femei virtuoase
în viaţa soţilor lor, Biblia descrie exemple de femei care au avut o influenţă negativă
în viaţa bărbaţilor lor, umbrind în acest fel planul Lui privitor la ele. Vom începe cu
Eva care şi-a influenţat negativ soţul, îndemnându-l să guste din rodul pomului
(Gen.3:6), apoi Sarai, soţia lui Avram, a încercat să-L ajute pe Dumnezeu în ceea ce
priveşte conceperea unui copil (Gen.16:2), iar Rebeca este mama care complotează
împreună cu fiul ei Iacov cu scopul de a fura binecuvântarea care i se cuvenea lui
Esau, împiedicând astfel planul soţului ei.
Mesajul din spatele acestor exemple biblice este deosebit de provocator în
special pentru cititoare, fiindcă ele descriu viaţa zilnică a acestor femei căsătorite
împreună cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, vorbesc despre alegerile pe care
trebuiau să le facă permanent, alegeri care de altfel reflectă principii de viaţă şi
trăsături de caracter.
2. Înţelegerea mesajului nou-testamental
Multe din învăţăturile Noului Testament privitoare la rolul pe care-l deţine

femeia în casă şi în biserică îşi au rădăcinile atât în Genesa 2:18, cât şi în Proverbe 31.
Femeia din vremea lui Isus era privită cu inferioritate *135 în mijlocul comunităţii,
interzicându-i-se de exemplu să ia parte la serviciile religioase din sinagogă, sau
bărbaţii rosteau o rugăciune în fiecare dimineaţă: “ îţi mulţumesc Doamne că nu m-am
născut câine sau femeie.” Cu o astfel de mentalitate sau mai bine zis misoginism am
putea spune, viitorul unei femei nu părea să fie foarte vesel de altfel. Odată cu venirea
lui Isus pe pământ, El aduce o schimbare radicală redând femeii valoarea cu care a
fost înzestrată încă din momentul creaţiei. Astfel, El este Persoana care doreşte să
inverseze valorile sociale din acea vreme şi ridică standardul, oferindu-se pe Sine
drept exemplu prin diversele moduri în care abordează femeia. Biblia înregistrează
*
exista mai puţină bucurie atunci când se năştea o fată, aceasta primind mai puţină educaţie (cf. Bailey,
E.Albert – Daily life in Bible times,p.300)
135
Bailey, E.Albert – Daily life in Bible times, Charles Scribner’s sons, New York, 1943, p.300
59
multe situaţii de acest gen: stă de vorbă cu o femeie canaaneancă (Mat.15:21-29),
vindecă atât bărbaţi cât şi femei (Mc.5:2134), apreciază dărnicia văduvei sărace
(acestea erau marginalizate în popor) - (Mc.12:41-44), acceptă manifestarea afecţiunii
şi a dragostei din partea unei femei stricate (Lc.7:37-50) sfidând prejudecăţile şi
gândurile celor care Îl priveau, face o vizită celor două surori Maria şi Marta
(Lc.10:38-42). Îşi face timp să consoleze femeile care Îl plângeau atunci când se
îndrepta cu crucea în spate spre locul răstignirii (Lc.27-29), evanghelistul Marcu
supune atenţiei noastre prezenţa femeilor care “mergeau după El şi-I slujeau” sau
“care se suiseră cu El la Ierusalim” (Mc.15:40-41), îşi încredinţează mama în grija
“ucenicului pe care-L iubea Isus” (In.19:26), cele patru evanghelii înregistrează
prezenţa femeilor dis de dimineaţă la mormânt pentru îmbălsămarea trupului Său cu
mirodenii, iar în dimineaţa învierii Sale, Isus se arată Mariei (In.20:11-18).
Prezenţa şi slujirea femeilor în viaţa lui Isus pe pământ demonstrează faptul că le-a
acordat atenţie şi le-a redat demnitate, importanţă şi valoare.
Apostolul Pavel oferă noi valenţe acestui subiect care este abordat în epistolele
sale pastorale (1,2 Timotei şi Tit), cât şi în celelalte epistole ale sale, ca de pildă:
Romani 7:2; 1 Corinteni 11:3,8; Galateni 3:28; Efeseni 5:22 etc.
Aşa cum am amintit deja, Pavel îşi îndeamnă ucenicul său iubit, pe Timotei, să
“spună” celor din biserică modul în care Evanghelia trebuie trăită practic. Se poate
înţelege în linii mari că este vorba despre arta de a fi mentor, aceea de a împărtăşi cu o
persoană neexperimentată experienţele şi învăţăturile unei persoane mature.
O justificată întrebare ar putea fi: cine sunt aceste femei în vârstă despre care îi
vorbeşte Pavel lui Tit? Ronald Ward are un răspuns în cazul studiului de faţă,
afirmând următoarele: “vârsta la care o femeie este considerată în vârstă este vârsta la
care a reuşit să aibă copii mari şi stabiliţi în casele lor.” 136 Pavel sugerează în acest
pasaj că femeia în vârstă ar trebui să posede evlavie personală, să fie vrednică de
respect şi să joace un rol esenţial în vieţile femeile tinere din biserică. Expresia “să
aibă o purtare cuviincioasă”(katastémati) indică expresia exterioară a caracterului
interior, deoarece “cuviincios” provine din grecescul “hieroprepeis” care este o
combinaţie a substantivului “hieron”(templu) cu prepoziţia “prepeis” care se traduce
prin “aşa cum se cuvine sau corespunzător.” 137 Pavel a folosit această expresie pentru
136
Ronald A.Ward – Commentary on 1,2 Timothy and Titus, Word Books Publisher, Texas, 1974, p.299
137
Ronald A.Ward – Commentary on 1,2 Timothy and Titus, p.299
60
a sugera că “modul de viaţă” pentru femeile mai în vârstă ar trebui să fie
corespunzător unei preotese care slujeşte în templul lui Dumnezeu.”
În acest sens, textul din Tit 2:4-5 reprezintă un punct de pornire pentru femeile
în vârstă care trebuie să fie un model de viaţă, “ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi
iubească bărbaţii şi copiii, să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile
casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul
lui Dumnezeu.” Viaţa de zi cu zi a femeilor creştine din cadrul bisericii primare era
mult prea importantă ca să fie trecută cu vederea. Astfel, Pavel se simte obligat să
transmită aceste mesaje către Tit, cel care avea în grijă bunul mers al bisericii din
Creta (1:5a) şi care avea responsabilitatea de a pune “în rânduială ce mai rămâne de
rânduit.”(1:5b) Pavel reliefează două caracteristici importante pe care trebuie să le
aibă fiecare femeie care doreşte să le povăţuiască pe cele tinere în domeniul căsniciei.
Aceste trăsături sunt: comportament cuviincios 2:3a şi o vorbire înţeleaptă 2:3b. El
consideră că în acestea două se încadrează mărturia creştină, iar maniera lor de viaţă
trebuie să fie la fel de expresivă ca şi caracterul interior.
În lumina celor spuse, se observă că echiparea femeilor tinere nu este datoria
lui Tit ci a femeilor în vârstă, care sunt calificate să facă asta prin caracter şi
maturitate. Verbul “a învăţa” este folosit în sensul activ al “încurajării, sfatului şi
îndemânării” după opinia lui George Knight138, deoarece primele obiective care
trebuiau împlinite cu seriozitate erau iubirea de soţi şi de copii. Probabil că nu a fost
aşa de simplu şi uşor ca să se stabilească această relaţie de mentorat, de legătură
sufletească dintre femeia tânără şi cea în vârstă, o cauză fiind diferenţa de vârstă şi
maturitate, însă în concepţia lui Pavel acest lucru pare a fi eficient şi chiar necesar.
Probabil că această frază doreşte să sublinieze nişte slăbiciuni de caracter la femeile
din Creta, din moment ce se pune un mare accent pe aceste lucruri.
Această secţiune este complementară celorlalte epistole ale lui Pavel, unde
accentul cade mai mult pe împlinirea rolului de supunere, iar dragostea din partea
soţiilor nu este amintită. La fel ca în Proverbe 31, se observă o descriere a virtuţilor pe
care le aşteaptă Dumnezeu de la o tânără soţie creştină, pentru că este necesar ca ea să
fie responsabilă de comportamentul ei, de vorbirea ei, având iscusinţa de a privi
problemele cu care se confruntă cu multă maturitate. De ce este nevoit Pavel să-i
spună lui Tit ca să le dea de grijă femeilor în vârstă să le spună celor tinere să-şi
iubească soţii şi copii? Deoarece responsabilitatea principală a soţiilor tinere este
138
George Knight – Commentary on the Pastoral Epistles, The Paternoster Press, 1992, p.307
61
aceea de a împleti dragostea dintre soţ şi copii, deoarece dragostea este virtutea de
bază sau plastic vorbind, este balsamul care face căsnicia să funcţioneze.
În greacă termenul “dragoste” apare de două ori în versetul 2:4 subliniind
importanţa sa în text. Dragostea este porunca şi fundamentul căsătoriei, deoarece ea
constă în sacrificiu şi slujire. Atunci când soţia îşi iubeşte soţul, ea îl va sprijini şi va fi
un ajutor în lucrarea şi în mărturia lui, dorind astfel să îşi împlinească rolul pentru
care a fost creată, acela de a fi un “ajutor potrivit.” Îi va încuraja viaţa lui privată de
rugăciune şi devoţiune, scutindu-l de diferitele griji şi probleme domestice. Iubindu-şi
copiii, ea îi va călăuzi şi proteja încercând să fie o mamă care să-i influenţeze pozitiv,
aşa cum a făcut-o şi Eunice, mama lui Timotei (cf.2 Timotei 1:5, 3:15).
Hendriksen împărtăşeşte aceeaşi idee cu cea a lui Pavel în ce priveşte
îndemnarea femeii creştine de a fi educată să-şi iubească soţul şi copii. El spune aşa:
“disciplina este o virtute care este recomandată tuturor creştinilor, atât oamenilor în
vârstă (v.2) şi femeilor în vârstă (v.3), ea este cea mai necesară cerinţă pentru orice
soţie şi mamă creştină. Femeile tinere trebuie să evite orice imoralitate în gând, cuvânt
şi acţiune, iar atenţia lor trebuie să fie concentrată îndeosebi pe familia lor.”139
Pavel le reaminteşte femeilor să-şi iubească soţii şi copiii. Iubirea de copii –
spune Marian Gheorghe140 înseamnă o creştere echilibrată şi nicidecum la o manieră
manifestată prin indulgenţă.
Cumpătarea (vine de la grecescul σώφρων – sōfrōn) este o altă virtute cu care
trebuie să fie îmbrăcată tânăra soţie, deoarece îngrijirea căminului îi cere prudenţă,
echilibru şi chibzuinţă în orice mic detaliu. Stăpânirea de sine sau trăirea unei vieţi
echilibrate este o datorie pe care fiecare creştin trebuie să o pună în aplicare (cf.1:8,
2:2,6).
Virtutea curăţiei “cu viaţa curată” (gr. Αγνος ) poate să cuprindă diferite
înţelesuri, deoarece aceste termen poate avea mai multe ramificaţii, şi anume: curăţie
în comportament, vorbire, gândire şi moralitate (cf.1Timotei 5:22), aşa cum
“puritate”141 în concepţia lui Edmond Hiebert, nu se manifestă doar în viaţa intimă ci
şi puritatea inimii, a minţii şi a comportamentului lor.” Wiersbe este de părere că:
139
William Hendriksen – New Testament Commentary on 1,2 Timothy and Titus, The Banner of Truth
Trust, Pennsylvania, 1976, p.364
140
Marian Gheorghe – Epistola către Tit, ghid exegetic pe textul grecesc, Ed.Multimedia, Arad, 2002,
p.102
141
Frank Gaebelein – The Expositor’s Bible Commentary, vol.11, D. Edmond Hiebert – Titus, The
Zondervan Corporation, Grand Rapids, Michigan, 1978, p.436
62
“soţia creştină trebuie să aibă un comportament grijuliu, atent, fiind discretă şi
castă.”142
O altă virtute amintită este aceea a hărniciei pe care orice gospodină trebuie să
şi-o însuşească, tânăra soţie având datoria “să-şi vadă de treburile casei” (gr.
oίκουργους) trebuie să fie întreprinzătoare în activităţile lor, fiind un model vrednic de
urmat pentru femeile descrise de Pavel în 1 Timotei 5:13. Viaţa domestică este viaţa
care este recomandată de Pavel, pentru că femeia trebuie să găsească în viaţa casei o
sursă a energiei sale, pentru că există anumite activităţi casnice – afirmă R.Ward – pe
care bărbatul nu poate să le facă, şi dacă ea nu le va face va fi un haos.”143
“Bunătatea” este virtutea care sensibilizează şi înnobilează. Este posibil ca
Pavel să vorbească despre bunătate în contextul ospitalităţii. Aceasta reprezintă
expresia naturală a dragostei manifestată faţă de soţ şi faţă de copii, este o alegere
continuă sau mai bine zis o activitate gândită.
O ultimă trăsătură care trebuie să se afle pe lista virtuţi a femeilor tinere este
“supunerea faţă de soţii lor”. Această virtute defineşte atitudinea de supunere continuă
în sensul de supunere voluntară a acestora faţă de soţii lor.
John Stott consideră că supunerea nu face nici un fel referinţă la inferioritatea femeii,
ci trimite mai mult la ordinea stabilită de Dumnezeu care oferă bărbaţilor autoritate în
cadrul căminului şi o supunere în dragoste din partea femeilor.144
O asemenea poziţie îl aşează pe bărbat pe piedestalul casei, având poziţia de
“cap” sau lider al casei (Efeseni 5:22-24; 1Corinteni 11:3). Pavel vorbeşte de această
ascultare a soţiilor faţă de soţi, în termenii unei supuneri faţă de autorităţi, încurajând
că un astfel de comportament evlavios va ţine mesajul lui Dumnezeu departe de a fi
vorbit de rău.145
Concluzia acestui verset este aceasta: “ca să nu se vorbească de rău Cuvântul
lui Dumnezeu.”(2:5) Ceea ce vrea să spună această ultimă expresie înglobează întreg
versetul, deoarece fiecare virtute a femeii este în concordanţă cu răspândirea
Cuvântului. Dacă comportamentul lor este impecabil, Cuvântul lui Dumnezeu va avea
de câştigat în faţa celor din jur. În schimb, mărturia creştină va avea de suferit atunci
când viaţa acestor femei nu era trăită la nivelul aşteptat.
142
Warren Wiersbe – Wiersbe’s Expository on the New Testament, p.661
143
Ronald A.Ward – Commentary on 1,2 Timothy and Titus, p.118
144
John R.W. Stott – The Message of Timothy and Titus, Inter-Varsity Press, England, 1997, p.189
145
George Knight – Commentary on the Pastoral Epistles, p.307
63
George Knight146 propune împărţirea acestor virtuţi în perechi de câte trei:
- prima pereche este cuprinsă în versetul 4, unde se vorbeşte despre iubirea soţilor şi a
copiilor şi care prezintă preocupările importante ale soţiei şi mamei în relaţiile ei cu
casa.
- a doua pereche este chiar la începutul versetului 5, unde se aminteşte de “cumpătare”
şi “curăţie,” atenţia este focalizată mai mult pe o combinaţie dintre înţelepciune şi
sfinţenie, rezultată într-o viaţă trăită în pietate.
- a treia grupă se axează mai mult pe comportamentul intrinsec şi extrinsec al femeii
tinere care este ocupată cu treburile casei şi care îşi demonstrează în acelaşi timp şi
latura bunătăţii sale, vorbindu-se mai mult de domeniul ei de activitate şi atitudinea pe
care o manifestă faţă de cei din jurul ei.
Apostolul Pavel descrie ţinuta adecvată a femeilor evlavioase: “vreau, de
asemenea, ca femeile să se roage în chip cuviincios…aşa cum se cuvine femeilor care
spun că sunt evlavioase.”(1Tim.2:9-10) Trebuie să precizăm că “evlavia” este unul din
cuvintele preferate ale lui Pavel (2:2,10, 3:16, 4:7-8, 6:3,5-5, 11, 2Timotei 3:5, Tit
1:1). Acest verset este puternic în caracterul lui, pentru că nu reprezintă dorinţa sau
opţiunea de “a se îmbrăca în chip cuviincios” ci este o poruncă (“vreau”), pentru că în
accepţiunea lui Pavel: “o îmbrăcăminte corespunzătoare reflectă atitudinea minţii şi
este oglindirea minţii unei femei.”147 El consideră că cea mai mare achiziţie a unei
femei, este o viaţa devotată şi evlavioasă, deoarece podoaba femeii nu stă în ceea ce
pune pe ea, ci în relaţiile de dragoste pe care le oferă celor din jur, accentuând astfel
că fiinţa interioară este mai importantă decât cea exterioară (1Petru 3:1-6).
Un alt text în care Pavel evidenţiază importanţa femeii evlavioase, este acela
din 1Timotei 3:11. Se pare că textul vorbeşte despre femeile căsătorite (gr.gyne,
cf.2:9-10; 2:11-12). Întrebarea care se pune este următoarea: descrie oare Pavel soţia
de diacon sau vorbeşte despre femei la general? Contextul din capitolul 3 indică faptul
că se vorbeşte despre o femeie cu trăsături de caracter deosebite, calităţi care sunt
necesare în cazul unei soţii de diacon. Huther care acceptă această idee crede că
munca unui diacon este de aşa natură că soţiile aveau un rol special de jucat. 148
146
George Knight – Commentary on the Pastoral Epistles, p.308
147
Donald Guthrie – The pastoral Epistles, William Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids,
Michigan, 1994,p.84
148
Thomas D. Lea and Hayne P.Griffin – The New American Commentary, an exegetical and
theological exposition of the Holy Scripture on 1,2 Timothy and Titus, Broadman Press, Nashville,
Tennessee, 1992, p.119
64
În sprijinul acestei idei, este termenul “de asemenea”(hōsautōs)” care compară
viaţa diaconilor cu viaţa soţiilor lor. Versetul 3:8 reprezintă o punte de legătură între
cerinţele din 3:8 şi 3:9. Thomas D. Lea şi Hayne P.Griffinîn cartea lor “The New
American Commentary, an exegetical and theological exposition of the Holy Scripture
149
on 1,2 Timothy and Titus” afirmă că Noul Testament grecesc nu are un cuvânt
special pentru “diaconiţe”, însă acesta este folosit cu terminaţii masculine pentru a se
referi la ajutarea bărbaţilor şi femeilor. Folosirea substantivului plural “soţii” de către
Pavel implică ideea că aceste femei şi-au ajutat biserica în aceeaşi manieră.
Biserica Primară avea femei a căror responsabilitate era să lucreze cu femeile
şi copii. Ross a scris în “A reconsideration of the Diaconate” 150 că încă din timpurile
străvechi diaconiţele au făcut vizite, au fost uşiere la intrarea femeilor în biserică, au
menţinut ordinea în rândul femeilor din biserică, au asistat la botezul femeilor şi au
învăţat femeile în vederea luării botezului. Un document creştin timpuriu cunoscut ca
Apostolic Constitutions prezintă o imagine a vieţii bisericii aproape de sfârşitul
secolului al III-lea. El prezintă lucrarea unei femei sau a unei diaconiţe astfel:
“ordinează o diaconiţă care este credincioasă şi sfântă, pentru lucrările cu femeile.
Pentru că noi avem nevoie de o femeie, o diaconiţă din cauza multelor necesităţi…”
Îndemnul lui Pavel ca femeile să fie “credincioase în toate lucrurile” (1Tim.3:11) se
referă la credincioşia pe care trebuie să o demonstreze în viaţa de zi cu zi. Oricine ar fi
fost aceste femei, calificarea şi statutul pe care le aveau ele reprezintă un puternic
contrast cu acele femei din 1Timotei 5:11-15 şi 2Timotei 3:6-7. Noul Testament
menţionează că femeile care lucrează cu alte femei, cu săraci şi cu copii, împlinesc o
slujbă importantă pentru cauza lui Hristos.
Mărturiile şi exemplele lăsate pe paginile Scripturii demonstrează faptul că nu
trebuie subestimat niciodată atât rolul, cât şi locul important al femeilor evlavioase în
lucrarea din mijlocul bisericii. Aşa cum am mai amintit, Persoana lui Isus şi mesajul
pe care L-a transmis El au reuşit să producă un impact deosebit asupra lor, deoarece
acesta le-a confirmat valoarea lor înaintea lui Dumnezeu şi egalitatea în trupul lui
Hristos (Galateni 3:28). Deşi femeile aveau un rol mai puţin important în lumea
romană, Evanghelia a reuşit să schimbe aceasta. Cartea Faptele Apostolilor aduce la
lumină viaţa multor femei evlavioase care au avut o contribuţie importantă în lucrarea
149
Thomas D. Lea ad Hayne P.Griffin – The New American Commentary, an exegetical and theological
exposition of the Holy Scripture on 1,2 Timothy and Titus, p.119
150
Thomas D. Lea and Hayne P.Griffin – The New American Commentary, an exegetical and
theological exposition of the Holy Scripture on 1,2 Timothy and Titus, p.120
65
creştină într-un fel sau altul. Dintre acestea vom lua în considerare patru nume cu
renume, ca de pildă: Tabita sau Dorca era cunoscută celor din cetatea Lidei ca o
femeie care “făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii”(9:36), Lidia este
vânzătoarea de purpură care s-a convertit la creştinism împreună cu toată familia ei
(16:14), Priscila apare pe paginile Scripturii împreună cu soţul ei, Acuila, amândoi
pricepuţi în facerea corturilor (18:3) şi în Scripturi (18:26). Apostolul Pavel acordă şi
el la rândul lui o importanţă părţii feminine, atunci când discută cu ele (16:13b) şi
apoi salută cel puţin opt femei în Romani 16 şi pe Fivi, diaconiţa (Rom.16:1), care a
dus epistola către Romani până la destinaţie. Multe femei creştine şi-au câştigat soţii
pentru Domnul prin comportament şi vorbire, deschizându-şi apoi casele pentru
lucrarea creştină.
Pavel face apel la bărbaţi şi femei, lideri chemaţi la o trăire matură, vizibilă,
aşa încât sfinţenia lui Dumnezeu să strălucească în vieţile lor (Mat.5:16), iar puterea
transformatoare a creştinismului să fie evidentă pentru toţi cei care o văd.
66
Concluzie
Această lucrare a avut ca scop prezentarea imaginii descrise în special asupra

textului din Proverbe 31 urmărind o abordare biblică. Primul parte a fost consacrată
prezentării elementelor care ajută la perceperea mesajului transmis de Proverbe, ca de
pildă: analizarea literaturii de înţelepciune din perioada antică, care este de o
importanţă covârşitoare, deoarece se pare că Proverbele au la bază legături strânse cu
înţelepciunea din Egipt şi Mesopotamia, iar cunoaşterea acestui lucru reprezintă o
provocare în studierea comparativă a literaturii biblice cu literatura antică de
înţelepciune. Însuşi titlul cărţii “Proverbe” trimite cititorul la o imagine a unui
ansamblu de zicale şi maxime impregnate cu înţelepciune din popor. Deşi mulţi pun
un semn al egalităţii dintre Proverbe şi Solomon în ceea ce priveşte paternitatea,
studiul de faţă demonstrează importanţa participării celorlalţi autori care au ajutat la o
diversitate în unitate a cărţii studiate. Consideraţiile teologice de la sfârşitul cărţii
caută să întregească mesajul cărţii şi să înglobeze laitmotivul ei: “frica de Domnul”
este izvorul înţelepciunii şi al binecuvântărilor în viaţa creştinului.
Asemănările şi contrastele dintre femeia înţeleaptă şi cea nebună constituie
obiectul celei de-a doua părţi. Dacă femeia stricată este descrisă pe baza frumuseţii ei
exterioare: ochi ademenitori, o vorbire persuasivă şi atrăgătoare, femeia virtuoasă în
schimb, este descrisă prin enumerarea trăsăturilor de caracter care au propulsat-o şi au
ridicat-o la cel mai înalt standard posibil.
Cert este că o femeie cinstită va avea la temeiul vieţii sale un mănunchi întreg
de calităţi care o fac să fie cu adevărat preţioasă. Capitolul trei caută să analizeze
virtuţile care au stat la baza caracterului său şi care au făcut-o să se ridice deasupra
nivelului mediu al societăţii în care trăia. Analizarea portretului acestei femei
conştientizează cititorul de mai multe aspecte, şi anume: valoarea ei nu a depins
niciodată de starea sa materială, de persoanele din anturajul ei, de slujbă sau renumele
pe care-l purta. Această femeie era şi se simţea valoroasă deoarece ea era pe deplin
conştientă că Dumnezeu este Cel care o consideră valoroasă. Ea îşi manifesta
devoţiunea faţă de soţ şi de familie, fiind convinsă că El face acelaşi lucru cu ea. Atât
67
soţul, copiii şi cei care o cunoşteau puteau să-şi manifeste încrederea în persoana ei,
fiindcă Dumnezeu o onora cu încredere. Hărnicia ei a fost cu adevărat antrenantă şi
molipsitoare, deoarece prin acest mijloc ea menţine situaţia financiară a familiei sub
control. La compasiunea sa avea acces atât străinul, cât şi cel nenorocit sau lipsit.
Priceperea sa era nestăvilită. Din orice formă brută de material, fie lână, fie in, ea îl
transforma într-un obiect de artă prin îndemânarea şi iscusinţa mâinilor ei.
Înţelepciunea vorbirii şi a comportamentului său, aveau o sursă inepuizabilă din care
îşi trăgea seva: relaţia sa cu Dumnezeu. Şiragul acesta de virtuţi se încheie cu
aprecierea şi recunoştinţa pe care această femeie le primeşte la vremea potrivită:
apreciere faţă de valoarea ei, de devotamentul şi încrederea pe care şi le-a exercitat
faţă de cei dragi, de hărnicia şi compasiunea demonstrate la fiecare pas, de priceperea
mâinilor şi de înţelepciunea cu care îşi iubea Dumnezeul… Cu adevărat viaţa acestei
femei poate fi asemănată cu o fântână arteziană care ţâşneşte din adâncuri la suprafaţă
cu bucurie, profunzime şi dragoste, împrospătând vieţile celor cu care a fost
binecuvântată.
Ultimul capitol al acestui studiu îşi propune să observe atât în Vechiul cât şi
Noul Testament rolul şi scopul pentru care a fost creată femeia de către Creatorul ei.
În acea grădină a Edenului, Dumnezeu a aşezat în ea pietre preţioase: încredere,
dragoste, siguranţă şi intimitate. Odată cu intrarea păcatului în lume, aceste valori au
început să dispară treptat, fiind înlocuite cu teamă, ură, insecuritate şi imoralitate. Aşa
se face că astăzi în lume există ţări care fac trafic de femei. Nişte statistici recente
demonstrează că în Calcutta părinţii şi soţii îşi vând fetele şi soţiile contribuind astfel
la întreţinerea familiei sărace; în Nepal au fost răpite 100.000 de fete, unele în vârstă
de numai 7 ani cu scopul de a le agresa şi abuza fizic şi verbal. Numai în Bankok
trăiesc aproximativ 700.000 de prostituate, în timp ce 2.000.000 de oameni trăiesc de
pe urma prostituţiei. Religia musulmană este cunoscută prin modul crud şi sadic cu
care îşi tratează atât fetele, soţiile şi mamele. În China fetiţele sunt adesea avortate sau
omorâte la naştere, pentru că băieţii sunt consideraţi mult mai valoroşi, în Algeria
femeile nu au parte de educaţie, astfel că 90% din acestea sunt analfabete, iar
legislaţia din Afganistan interzice femeilor dreptul la muncă sau chiar îngrijirea
medicală…
Din nefericire se poate vorbi despre o pierdere considerabilă a pietrelor
preţioase cu care a fost înzestrată femeia. Cele două extremităţi în care se găseşte
femeia secolului 21 sunt lamentabile. În timp ce unele femei îşi caută împlinirea în
68
servici sau societate, altele se pierd anonime în marea masă a lumii care propagă
imoralitatea şi le consideră inferioare. Concluziile prezentate au rolul de a fi luate în
considerare şi aplicate de biserică. Studiul de faţă are menirea să descopere sau să
redescopere diamantul de mare preţ care se află în interiorul fiecărei femei.
69
BIBLIOGRAFIE:
Andelin, Helen– Fascinating womanhood, Pacific Press, California, 1965
Bailey, E.Albert – Daily life in Bible times, Charles Scribner’s sons, New York, 1943
Bible Annotee – Job, Proverbes, Ecclesiastes Cantique –, P.E.R.L.E., 1982
Brânzei, Daniel – Chemarea înţelepciunii, Multimedia, Arad, 2000
Bromiley, W. Geoffrey – The international standard Bible encyclopedia, William

Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1986
Brown E. Raymond, Joseph A.Fitzmeyer, Murphy E.Roland – The Jerome Biblical

Commentary , Geoffrey Chapman, London, 1968
Bullock, C.Hassell – An introduction to the Old Testament Poetic Books, Moody

Press, Chicago, 1988
Curtis, June – Femeia plăcută, S.P.M.C.R., Oradea, 1997
Dillow, Linda – Partenera creatoare, Ed. PlusArt, Bucureşti, 1995
Edith, Deen – Wisdom from women in the Bible, Harper and Row Publishers, San
Francisco, 1978
Elwell, Walter– Evangelical dictionary of Biblical Theology, Baker Books, U.S.A.,

2000
Evans, Mary – Woman in the Bible, The Paternoster Press LTD, 1983
Evdokimov, Paul – Femeia şi mântuirea lumi, Asociaţia Christiana, Bucureşti, 1995
Evdokimov, Paul – Taina iubirii, Asociaţia Christiana, Bucureşti, 1999
Fee, D.Gordon, Stuart Douglas – Biblia ca literatură, Ed. Logos, Cluj, 1998
Fleming H. Revell Company, Old Tappan, New Jersey
Foh, T. Susan– Women and the word of God, Presbyterian and Reformed Publishing
Co., 1979
Gaebelein, Frank, The international standard Bible encylopedia, Zondervan

Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1991
Gaebelein, Frank – A dictionary of Old Testament, Zondervan Publishing House,

Grand Rapids, Michigan, 1991
70
Garret, William – A Commentary in the Old Testament , Zondervan Publishing House,
George, Elizabeth – A woman’s high calling, Harvest House Publishers, Oregon, 2001
George, Elizabeth – A woman’s walk with God, Harvest House Publishers, Oregon,
2000
George, Elizabeth – A woman after God’s own heart, Harvest House Publishers,
Oregon, 1997
George, Elizabeth – Beautiful in God’s eyes, Harvest House Publishers, Oregon, 1998
Gheorghe, Marian – Epistola către Tit, ghid exegetic pe textul grecesc,

Ed.Multimedia, Arad, 2002
Guthrie, Donald – The pastoral Epistles, William Eerdmans Publishing Company,

Hamilton, Victor – The book of Genesis, The New International Commentary on the
Old Testament, William Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan,
1990
Heim, Pamela Hoover – The woman God can use, Accent Books, Colorado, 1986
Hendriksen, William – New Testament Commentary on 1,2 Timothy and Titus, The
Banner of Truth Trust, Pennsylvania, 1976
Horton, R.F.– The book of Proverbs, Hodder and Stoughton, New York
Hunt, Susan – The true woman, Crossway Books, Wheaton, Illinois, 1997
Inrig, Gary – A call to excellence, Inter-Varsity Press, England, 1997
Jones, Edgar – Proverbs and Ecclesiastes, SCM Press Ltd., London, 1961
Keil and Delitsch – Commentary on the Old Testament , Hendrickson Publishers
Kidner, Derek – Genesis, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967
Kidner, Derek – Proverbs, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967
Knight, George – Commentary on the Pastoral Epistles, The Paternoster Press, 1992
Lange, John Peter – Lange’s commentary on the Holy Scriptures, Zondervan

Publishing House, Grand Rapids 2, Michigan
71
Lea, D. Thomas and Griffin, P. Hayne – The New American Commentary, an
exegetical and theological exposition of the Holy Scripture on 1,2 Timothy and Titus,
Broadman Press, Nashville, Tennessee, 1992
Leopold on the Old Testament – Genesis, vol.1, Baker Book House, Grand Rapids,
Michigan
Maclaren, Alexander – The books of Esther, Job, Proverbs and Ecclesiastes, Hodder
and Stoughton Publishers, London
Matthew Henry’s Commentary on the whole Bible, vol.1- Genesis-Deuteronomy
McKane William – Proverbs, SCM Press Ltd., 1970
Miller, Ella May – A woman in her home, Moody Press, Chicago, Illinois, 1968
Patterson, Dorothy Kelley – BeAtitudes for women, Broadman and Holman

Publishers, Nashville, Tennessee
Peace, Martha – Becoming a Titus 2 woman, Focus Publishing Incorporated, 1997
Power, A.D. – The book of Proverbs, Longmans, Green and Co., London, 1949
Reid Eleanor – The Proverbs 31 woman, Pacific Press, California, 1995
Robinson, H. Theodore– The poetry of the Old Testament, Gerald Duckworth and Co.,
London, 1952
Schaeffer, Edith – Evadarea din rutină, Pacific Press, California, 1965
Sheriffs, Deryck – The friendship of the Lord, an Old Testament spirituality,

Paternoster Press
Stott, R.W.John – The Message of Timothy and Titus, Inter-Varsity Press, England,
1997
Talpoş, Vasile – Studiu introductiv în Legea, Istoria şi poezia Vechiului Testament, Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1999, Bucureşti
Tenney Merril, Packer James, White William – Viaţa cotidiană în vremurile biblice,
Ed.Agape, Făgăraş, 1997
Terkeurst, Lysa – Living life on purpose, Moody Press, Chicago, 2000
The Broadman Bible Commentary – Proverbs – Isaiah, vol.5, Broadman Press,

Tennessee
The Layman’s Bible Community – Proverbs, Ecclesiastes and Song of Solomon –

John Knox Press, Atlanta, 1978
72
Toy, Crawford – A critical and exegetical commentary on the book of Proverbs,
Charles Scribner’s sons, New York, 1916
Ward, A. Ronald – Commentary on 1,2 Timothy and Titus, Word Books Publisher,
Texas, 1974
Wenham, J.Gordon – Word Biblical Commentary on Genesis 1-15, Word Books

Publisher, Waco, Texas
Whybray, R.N. – The composition of the book of Proverbs, JSOT Press, Sheffield
Wiersbe, W. Warren – Wiersbe’s Expository on the Old Testament, Victor Books,

1993, USA
Wiersbe, Warren – Wiersbe’s Expository on the New Testament, Victor Books, 1993,
USA
73

Portretul Femeii Din Proverbe 31

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Portretul Femeii Din Proverbe 31

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

PORTRETUL FEMEII DIN PROVERBE 31

Capitol I – O privire de ansamblu asupra cărţii Proverbe p.2

1. literatura de înţelepciune antică p.4

Capitol II – Proverbe 31 inclus în cartea Proverbe p.17

1. asemănări între înţelepciune şi femeia înţeleaptă p.21

Capitol IV – Proverbe 31 în lumina Vechiului şi a Noului

1. înţelegerea mesajului vetero – testamental p.52

I. O privire de ansamblu asupra cărţii Proverbe

Aşa cum aminteam, literatura de înţelepciune era bine cunoscută în timpul

Luând în considerare caracterul proverbial al acestei cărţi, editorul a ales să o

Canonul evreiesc plasează cartea Proverbe după Psalmi şi Iov, în timp ce în

Autorii cărţii Proverbe cu siguranţă au avut un scop precis în scrierea acestei

Există multe discuţii şi dezbateri între diferiţi teologi în ceea ce priveşte

Cartea Proverbe se aseamănă prin conţinut şi formă cu unele pasaje din

II. Proverbe 31 inclus în cartea Proverbe

Acest capitol îşi propune să prezinte asemănările şi contrastele dintre portretul

1. Asemănări între înţelepciune şi femeia înţeleaptă

3. Contrastul dintre femeia înţeleaptă şi femeia nebună

Femeia descrisă în capitolul 31 reprezintă un contrast puternic între femeia

Ultimul capitol al cărţii doreşte să facă o recenzie a temelor prezentate în

Portretul în care se descrie iubirea şi devotamentul extrem al unei femei

Descrierea frumuseţii interioare a acestei femei începe cu ceea ce este mai de

Devotamentul soţiei faţă de soţ se manifestă prin ataşamentul ei sincer faţă de

Analizarea morfologică a cuvântului ymey> (“yimēy”) - “zile” la numărul

Privită în contextul literaturii universale, încrederea soţilor în soţiile lor

Această femeie manifestă mai mult decât un sentiment religios sau

Cu siguranţă că orice soţie din această lume doreşte să audă aprecierea şi

Aceste elemente de legătură din text au rolul de a sublinia şi mai mult

IV. Proverbe 31 în lumina Vechiului şi Noului Testament

1. Înţelegerea mesajului vetero-testametal

La o examinare atentă a rolului important pe care l-a avut femeia în întreaga

2. Înţelegerea mesajului nou-testamental

Multe din învăţăturile Noului Testament privitoare la rolul pe care-l deţine

Această lucrare a avut ca scop prezentarea imaginii descrise în special asupra

Andelin, Helen– Fascinating womanhood, Pacific Press, California, 1965

Bible Annotee – Job, Proverbes, Ecclesiastes Cantique –, P.E.R.L.E., 1982

Brânzei, Daniel – Chemarea înţelepciunii, Multimedia, Arad, 2000

Bromiley, W. Geoffrey – The international standard Bible encyclopedia, William

Brown E. Raymond, Joseph A.Fitzmeyer, Murphy E.Roland – The Jerome Biblical

Bullock, C.Hassell – An introduction to the Old Testament Poetic Books, Moody

Curtis, June – Femeia plăcută, S.P.M.C.R., Oradea, 1997

Dillow, Linda – Partenera creatoare, Ed. PlusArt, Bucureşti, 1995

Elwell, Walter– Evangelical dictionary of Biblical Theology, Baker Books, U.S.A.,

Evdokimov, Paul – Femeia şi mântuirea lumi, Asociaţia Christiana, Bucureşti, 1995

Evdokimov, Paul – Taina iubirii, Asociaţia Christiana, Bucureşti, 1999

Gaebelein, Frank, The international standard Bible encylopedia, Zondervan

Gaebelein, Frank – A dictionary of Old Testament, Zondervan Publishing House,

Gheorghe, Marian – Epistola către Tit, ghid exegetic pe textul grecesc,

Guthrie, Donald – The pastoral Epistles, William Eerdmans Publishing Company,

Inrig, Gary – A call to excellence, Inter-Varsity Press, England, 1997

Keil and Delitsch – Commentary on the Old Testament , Hendrickson Publishers

Kidner, Derek – Genesis, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967

Kidner, Derek – Proverbs, Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1967

Lange, John Peter – Lange’s commentary on the Holy Scriptures, Zondervan

Matthew Henry’s Commentary on the whole Bible, vol.1- Genesis-Deuteronomy

McKane William – Proverbs, SCM Press Ltd., 1970

Patterson, Dorothy Kelley – BeAtitudes for women, Broadman and Holman

Peace, Martha – Becoming a Titus 2 woman, Focus Publishing Incorporated, 1997

Reid Eleanor – The Proverbs 31 woman, Pacific Press, California, 1995

Schaeffer, Edith – Evadarea din rutină, Pacific Press, California, 1965

Sheriffs, Deryck – The friendship of the Lord, an Old Testament spirituality,