CUVÂNTÎNAINTE

Lucrarea de Centrale, Sta ii i Re ele Electrice-CSRE tratează un domeniu deosebit vast aflat la confluen a
cunoẟtin elor de bază din ingineria de sistem electroenergetic, cu bază electromecanică ẟi supraveghere-control a
instala iilor, prin umbrela dedicată de automatizări de sistem; CSRE – prin componentele sale de bază înseriate, participă
la vehicularea unor puteri masive de nivel regional, continental chiar; rezult ă de aici - rigoarea cunoẟtin elor, a selectării
solu iilor tehnice ẟi politici energetice responsabile pentru supravie uirea/calitatea vie ii – în condi ii de prietenie cu mediul
ambiant.

Electroenergetica sectorului energetic reprezintă un segment strategic al unei comunită i responsabile; este bine
conturată de dezvoltarea de ansamblu a sistemului energetic na ional SEN; evolu ia socială ẟi economică a ării noastre
fiind direct dependentă de acesta, dezvoltarea SEN se află la baza progresului economiei româneẟti moderne, ce nu poate
func iona astfel în afara unei industrii energetice IE independente, performante. În acest fel, dezvoltarea durabilă a
societă ii, este fundamentată de existen a unui SEN modern: performant echipat, automatizat, informatizat.

Deoarece industria energetică în ansamblu se doreẟte a fi stabilă în toate cele trei puncte de sprijin: capitalul
construit, prin echipamente; consumul energiei din centrale electrice ẟi, capitalul resurse umane competent format –
ca al treilea punct ! Acesta din urmă cade in sarcina ẟcolii energetice, ẟi prin lucrări de tipul celei de fa a – contând din plin
pe sus inerea reală din partea unor laboratoare continuu modernizate, aplica ii numerice pe probleme de alegere ẟi
dimensionare specifice, precum ẟi elaborare de proiecte modernizate în domeniu.

Cei implica i în domeniul ingineriei electroenergetice: tehnicieni – specialiẟti din proiectare, montaj-exploatare a
obiectivelor specifice CSRE apar inând Sistemului Energetic Na ional SEN, studen i ai anilor terminali din facultă ile de
profil electroenergetic/electromecanic, vor găsi în lucrarea de fa ă un sprijin competent. In acelaẟi timp, ea poate fi
considerată un ajutor eficient pentru cursan ii centrelor de formare a personalului CFP tehnico-ingineresc din orice verigă
specifică lan ului CSRE, domeniul electroenergetic.

Experien a autorilor – didactică ẟi practică/pragmatică de rezolvare de la proiectare - la teste sau încercări pe viu
în CSRE a unor sarcini de produc ie, cercetare, respectiv de exploatare ẟi management energetic, certifică astfel calitatea
lucrării; S-a realizat astfel un colectiv închegat de specialiẟti direct lega i prin activitatea lor curentă, de specificul
capitolelor componente. Astfel,

Dr. ing. Basarab D. Guzun, cu experien ă semnificativă practică de partea electrică ẟi automatizare PEA în
centrale (hidro)electrice precum ẟi în transmiterea fundamentelor teoretice de PEA atent selectate mediului studen esc -
ca profesor universitar ẟi apoi lector-formator în industria energetică, a realizat atent coordonarea generală a lucrării,
scrierea capitolelor 1–3 ẟi 5 (acoperind peste ½ din lucrare). Logistica machetării capitolelor a avut în vedere considera ii
introductive generale referitoare la evolu ia energetică a societă ii, continuând cu fundamente de calcul simplificat al
curen ilor de scurt circuit pentru o corectă alegere de echipamente ẟi legături electrice conductoare; s-au creat,
capitolul 3, premisele detalierii la obiect a specificului electroenergetic al elementelor de baz ă din partea electrică a
centralelor ẟi sta iilor electrice PECS, adică - alternatoare, transformatoare, motoare; sec iunii de centrale electrice
îi urmează firesc elemente de sta ii ẟi posturi de transformare SPT.

Dr. Ing. Stelian Al. Gal de la CN TransElectrica Sibiu, conferen iar la universitatea sibiană, acumulând o îndelungată
experien ă în managementul transportului energiei electrice este autorul capitolului 6 (aproximativ 1/3 din lucrare) tratând
competent într-o forma condensată, problematica specifică pentru Re ele electrice de transport ẟi distribu ie; prof.dr.ing. Geo
Darie – Catedra de Centrale electrice ẟi Energetică industrială, Universitatea Politehnica din Bucureẟti UPB, este autorul sec iunii
termoenergetice din capitolul 4 de Centrale electrice: Centrale electrice conven ionale cu abur, cu turbine cu gaze, pe
cicluri combinate gaze-abur, nuclearo-electrice, cu motoare Diesel (circa 10%); Drd. Ing. Dan Olovinaru
– manager la HidroElectrica Sibiu este autorul sec iunii hidroenergetice – din cadrul aceluiaẟi capitol (aproximativ 5%);

Ca referent ẟtiin ific ẟi în trecut, autor de manuale în acest domeniu, subliniez utilitatea lucrării: se acoperă un gol
actual existent în literatura tehnică-academică de specialitate, iar prin structurarea îngrijită a materialului informativ vast,
sunt aduse la zi cunoẟtin e în domeniul de vârf al ingineriei de sistem electroenergetic, prezentate elegant ẟi eficient,
într-o viziune pragmatică-inginerească; felicit cu această ocazie colectivul de autori, precum ẟi ini iativa prestigioasei
Editura Academiei Române care a realizat publicarea, aẟteptând firesc reac iile publicului cititor tehnic cu efect de feed-
back util unor reeditări viitoare.

Bucureẟti, mai 2005

Dr.Ing. Eugeniu Potolea,
Profesor la Catedra de Electroenergetică, UPB
 PREFA Ă

Domeniul lucrării de Centrale, Sta ii i Re ele Electrice CSRE aflat la intersec ia cunoẟtin elor de bază de inginerie
de sistem electroenergetic – electromecanic cu supraveghere-control a instala iilor prin umbrela dedicată de automatizări, nu
este doar unul vast referindu-ne la cele mai vaste sisteme (energetice) create de om; aici rigoarea cuno ẟtin elor balansează cert alte
domenii, legat de seriozitatea/riscul generării ẟi transportului unor puteri masive de nivel regional, continental chiar,
࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿´珏࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿µ躦࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿¶萾慼࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿·ᾪ答࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿¸⩹࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿
࿿࿿࿿࿿࿿ ¾퉴㴭࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿¿࿿⸗࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿164Á鵶畐࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Â࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ÃⱾ䶣࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ä
࿿࿿࿿࿿࿿É叼䯝࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ê凾嚙࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ë䱔࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ì붚‫ވ‬࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Íꕦ䟊࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿
࿿࿿࿿࿿Ó豎瘻࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ô贲䳻࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Õ햼报࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ö࿿熏࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿×祼睵࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿
࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ý琼箛࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ÞဂᏢ࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ß援╽࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿àᆲ烬࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿áì⻚࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿
࿿࿿࿿࿿࿿࿿ç彌ྨ࿿
࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿è釰滎࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿é혀俄࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ê䈐寽࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ë侊癗࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿
selectării solu iilor tehnice ẟi politici energetice reponsabile pentru supravie uirea/calitatea vie ii unei ări – în condi ii de
respect, protec ie ẟi conservare mediu ambiant.

Importanta CSRE, ca sector energetic ẟi strategic pentru orice comunitate responsabilă, este bine reliefată ẟi de
tabloul românesc in domeniu, evolu ia socială ẟi economică a ării fiind direct dependentă de acesta; e de neconceput o
economie modernă în afara unei industrii energetice independente, performante – reală coloană vertebrală de sus inere
energetică a celorlalte ramuri ale economiei na ionale, de dezvoltare durabilă a societă ii.

Industria energetică stabilă ẟi eficientă este sprijinită de trei piloni tradi ionali ce nu-i apar in direct: capitalul
construit, prin echipamentele tehnice din dotare; consumul energiei rezultate din conversia în centrale electrice – sunt
opera unei na iuni întregi; însă, capitalul resurse umane competent formate – ca al treilea pilon – cade preponderent in
sarcina ẟcolii energetice, ẟi prin lucrări de tipul celei de fa a - cu sus inerea reală a unor versatile laboratoare continuu
modernizate, promovate cu dăruire de profesori/specialiẟti experimenta i.

Lucrarea se adresează prin natura sa celor implica i în domeniul ingineriei electroenergetice: tehnicienilor – specialiẟtilor
din proiectare, montaj-exploatare a obiectivelor specifice CSRE apar inând Sistemului Energetic National SEN, precum ẟi studen
ilor anilor terminali ai faculta ilor de profil electroenergetic/electromecanic. In acelaẟi timp, se constituie ca un excelent manual
pentru cursan ii centrelor de formare a personalului CFP, precum ẟi cadru-suport la testarea periodică a personalului lucrător
tehnic, necesar oricărui program up-grade de creẟtere ẟi continuă perfec ionare profesională.

Calitatea lucrării este rezultatul experien ei autorilor – didactică ẟi practică/pragmatică de rezolvare în diapazonul
larg, de la proiectare ẟi pâna la teste/încercari pe viu în CSRE a unor sarcini de produc ie, cercetare, respectiv de exploatare
ẟi management energetic; în definitiv, aici a primat ideea închegării unui colectiv de specialiẟti direct lega i prin activitatea
lor curentă, de coloratura capitolelor componente ale lucrarii de fa ă. Astfel,

Conf. Dr. Ing. Stelian Al. Gal de la CN TransElectrica SB este autorul întregului capitol 6 (aprox. 30% din lucrare)
tratând competent într-o forma condensată, problematica specifică pentru Re ele electrice de transport ẟi distribu ie;
prof.dr.ing. Geo Darie – Catedra de Centrale electrice ẟi energetică industrială, UPB, este autorul sec iunii termoenergetice
din capitolul 4 de Centrale electrice: Centrale electrice conven ionale cu abur, cu turbine cu gaze, pe cicluri
combinate gaze-abur, nuclearo-electrice, cu motoare Diesel (circa 10%); Drd. Ing. Dan Olovinaru de la
HidroElectrica SB este autorul sectiunii hidroenergetice – din cadrul aceluiaẟ capitol (aprox. 5%);
Coordonarea generală a lucrării, scrierea capitolelor 1 – 3 ẟi 5 (acoperind aprox. 55%) este făcută de subsemnatul, dr.
ing. Basarab D. Guzun, profesor asociat la aceeaẟi catedră. Machetarea capitolelor a avut în vedere considera ii introductive
generale referitoare la evolu ia energetică a societă ii mondiale ẟi româneẟti, continuând cu fundamente de calcul simplificat
al curen ilor de sc.circuit ce permit o corectă alegere de echipamente ẟi legături electrice conductoare; s-au creat astfel,
capitolul 3, premisele detalierii la obiect a specificului electroenergetic al elementelor de bază din partea electrică a centralelor
ẟi sta iilor electrice PECS, adică - alternatoare, transformatoare, motoare; sec iunii de centrale electrice îi urmează firesc
elemente de sta ii ẟi posturi de transformare SPT.
Aplica iile numerice, evident necesare aprofundării ẟi fixării cunoẟtin elor sunt atent selectate în lucrarea
adiacentă “Selischi, A., Dedu,G., Guzun, B. D. - Probleme de alegere ẟi dimensionare specifice PECS“ - Editura
Universită ii Politehnica din Bucureẟti, UPB – 1997.

Autorii îẟi exprimă ẟi pe această cale respectul ẟi gratitudinea fa ă de foẟtii ẟi actualii lor profesori din
domeniul tratat, cu care au colaborat în timp, influen ând într-un fel sau altul această formă finală, d-lui prof.dr.ing. Eugeniu
Potolea pentru controlul ẟtiin ific al lucrării; mul umesc călduros foẟtilor studen i ẟi actualilor doctoranzi care, prin aportul
lor entuziast au contribuit la definitivarea redactării în formă finală, a graficii digitale îngrijite ẟi, evident, celor care au
sponsorizat generos apari ia lucrării !
De asemenea, autorii mul umesc prestigioasei Editura Academiei Române care a realizat publicarea.

In fine, i nu în ultimul rând, autorii mul umesc anticipat speciali tilor implica i în
industria conversiei, transportului i distribu iei inteligente electro-energetice
a energiei, colegilor din înva amântul superior energetic /electromecanic,
studen ilor, tuturor cititorilor – in general, pentru eventuale observa ii,
 sugestii cu efect de feed-back util unei reeditări viitoare, în perspectiva
progresului tehnic remarcabil din domeniul vast/complex al CSRE.
Din partea colectivului de autori,
Dr. Ing. Basarab D. Guzun, profesor-asociat de Partea electrică ẟi Automatizări în Centrale (hidro)electrice.Bucure ẟti, martie
2004.
 CUPRINS
Capitolul 1. EVOLU IA ENERGETICĂ A SOCIETĂ II

1.1.RESURSE ENERGETICE. CONSUM. 1

1.2.ACCESIBILITATE 1A RESURSE ENERGETICE PRIMARE 1

1.2.1.Tabloul produc iei de resurse energetice poten iale 1

1.2.2.Totalul energiei anuale 2
1.3.PROGNOZE 3

1.3.1.Conservarea energiei 4
1.3.2.Strategii 4
1.4.ELEMENTE DE POLITICĂ ENERGETICĂ ÎN VIITOR 4

1.5.STRUCTURA RESURSELOR 5

1.6.SISTEM ENERGETIC 6

1.6.1.Situa ia energetică a României 7

1.6.2.Structura puterii electrice instalate 8
1.6.3.Dezvoltarea Sistemului Energetic Na ional 8
1.7.CURBE DE SARCINĂ 11

1.7.1.Generalită i 11
1.7.2.Clasificare 11
1.7.3.Utilitate 11
1.7.4.Defini ii 11
1.7.5.Iindici caracteristici pentru centralele electrice 12
1.7.6.Aplatizarea Curbelor de Sarcină 17
1.7.7.Disponibilitatea 17
1.7.8.Fiabilitate 17
Capitolul 2. CALCULUL CUREN ILOR DE SCURTCIRCUIT

2.1. CONSIDERA II GENERALE 19

2.2. VARIA IA ÎN TIMP A CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT 19

2.2.1.Alimentarea scurtcircuitului de la o sursă de tensiune constantă 19

2.3. COMPORTAREA MA INII SINCRONE LA SCURTCIRCUIT TRIFAZAT

BRUSC, APROPIAT 22
2.4. INFLUEN A CONSUMULUI ASUPRA CURENTULUI DE

SCURTCIRCUIT 26
2.5. CONSIDERAREA SISTEMULUI ELECTROENERGETIC ÎN CALCUL 26
2.6. METODOLOGIE PRIVIND CALCULUL CUREN ILOR DE
SCURTCIRCUIT 26
2.6.1.Generalită i 26
2.6.2.Curen ii de scurtcircuit 27
2.6.3.Metode de calcul 31
2.6.4.Elemente ẟi scheme de calcul 32
2.6.5.Calculul impedan elor echivalente. Reguli 34
2.6.6.Concluzii privind metoda vde de calcul a curen ilor de scurtcircuit 37
2.7. APLICA IA 1: ALEGEREA APARATAJULUI PRIMAR 38

2.8. APLICA IA 2: ALEGEREA UNOR LEGĂTURI CONDUCTOARE 39

2.8.1.Tipuri de conductoare 39
2.8.2.Verificarea stabilită ii termice în regim de lungă durată 39
2.8.3.Verificarea stabilită ii termice în regim de scurtă durată 40
2.8.4.Verificarea la căderea de tensiune 40
2.8.5.Verificarea la descărcarea corona se reduce în esen ă 40
2.8.6.Verificarea la solicitări mecanice 41
Anexa 2.1. Valori uzuale ale impedan elor (reactan elor) elementelor re elelor 42
Anexa 2.2. Scheme ẟi rela ii de calcul ale reactan elor (auto)transformatoarelor
cu trei înfăẟurări ẟi ale bobinelor de reactan ă jumelate 43

Capitolul 3. ELEMENTE DE BAZĂ DIN PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

ẞI STA IILOR ELECTRICE PECS

3.1. ALTERNATOARE ÎN CENTRALE ELECTRICE 44

3.1.1. Generalită i 44
3.1.2. Principalele limitări în proiectarea alternatoarelor de mare putere 44
3.1.3. Perfec ionări constructive 48
3. l.4. Evacuarea pierderilor de putere din turbogeneratoare 55
3.1.5. Răcirea turboalternatoarelor destinate Centrale Nuclear Electrice CNE 68
3.1.6. Evacuarea pierderilor de energie din hidroalternatoare 68
3.1.7. Sisteme de excita ie / dezexcita ie 70
3.1.8. Sisteme de dezexcitare rapidă 73
3.1.9. Cuplarea cu re eaua 75
3.1.10.Sisteme de protec ie prin relee pentru alternatoare 77
3.2. TRANSFORMATOARE ẞI AUTOTRANSFORMATOARE

3.2.1. Generalită i 85
3.2.2. Parametrii ẟi alegerea corectă 85
3.2.3. Simbolizare 86
3.2.4. Transformator sau autotransformator? 87
3.2.5. Reglajul tensiunii 88
3.2.6. Evaluarea pierderilor 90
3.3. MOTOARE ELECTRICE ÎN SERVICIILE PROPRII ALE CENTRALELOR

3.3.1. Considera ii generale 91

3.3.2. Sursele de alimentare cu energie electrică a serviciilor proprii 92
3.3.3. Alegerea tipurilor de motoare electrice 95
3.3.4. Caracteristicile mecanismelor serviciilor proprii 97
3.3.5. Alegerea motoarelor pentru antrenarea mecanismelor 99
3.3.6. Influen a varia iilor de tensiune i frecven ă asupra motoarelor asincrone 102
3.3.7. Autopornirea motoarelor electrice ale serviciilor proprii 103
3.3.8. Clasificarea receptoarelor din serviciile proprii i sursele de alimentare 105
3.3.9. Schemele electrice de alimentare în curent alternativ 106
3.3.10.Alegerea puterii transformatoarelor sau a capacită ii de trecere a bobinelor de
reactan ă 112
3.3.11.Nivelul puterii de scurtcircuit pe barele de servicii proprii 114
3.3.12.Reglajul productivită ii mecanismelor serviciilor proprii 115
Capitolul 4. ELEMENTE DE TEHNOLOGIA CONVERSIEI

ENERGETICE ÎN CENTRALE ELECTRICE

4.1. ENERGII PRIMARE. CATEGORII DE CENTRALE ELECTRICE 117

4.2. CENTRALE CONVEN IONALE CU ABUR CCA

4.2.1. Alcătuirea circuitului termic 119

4.2.2. Bilan ul energetic. Randamente 121
4.2.3. Solu ii de cre tere ale performan elor 122
4.2.4. Nivelul de performan e 127
4.3 INSTALA II DE TURBINE CU GAZE ITG

4.3.l. Prezentarea instala iei 127

4.3.2. Bilan ul energetic. Randamente 129
4.3.3. Posibilită i de cre tere a randamentului termic 130
4.3.4. Nivelul de performan e 132
4.4 CICLURI COMBINATE GAZE-ABUR

4.4.1. Considera ii termodinamice 133

4.4.2. Ciclul combinat gaze-abur fără postcombustie 134
4.4.3. Ciclul combinat gaze-abur cu postcombustie 138
4.4.4. Ciclul combinat gaze-abur cu arderea cărbunelui în pat fluidizat sub presiune 139
4.4.5. Ciclul combinat gaze-abur cu gazeificarea integrată a cărbunelui 140
4.4.6. Ciclul combinat gaze-abur cu injec ie de abur 141
4.5 CENTRALE NECLEAR ELECTRICE CNE

4.5.1. Structură 142

4.5.2. Elemente caracteristice ale păr ii clasice 144
4.5.3. Performan e 145
4.6 CENTRALE ELECTRICE ECHIPATE CU MOTOARE DIESEL CDE

4.6.1. Caracteristici 146

4.6.2. Bilan energetic 147
4.7. CENTRALE HIDROELECTRICE CHE

4.7.1. Considera ii generale 148

4.7.2. Amenajările centralelor hidroelectrice 149
4.7.3. Principalele construc ii ale amenajărilor hidroenergetice AH 152
4.7.4. Turbine hidraulice 157
Capitolul 5. SCHEME ELECTRICE DE CENTRALE I STA II ELECTRICE
5.1 SCHEME ELECTRICE DE COMUTA IE

5.1.1. Defini ie. Clasificare 164

5.1.2. Criterii de selectare 164
5.1.3. Aparatajul de comuta ie utilizat 165
5.1.4. Bare colectoare simple BCS 166
5.1.5. Bare colectoare duble BCD 170
5.1.6. Bare colectoare triple BCT 183
5.1.7. Scheme fără bare colectoare 184
5.1.8. Scheme cu număr redus de întreruptoare 189
5.2 SCHEME ELECTRICE DE CONEXIUNI

5.2.1. Considera ii generale 196

5.2.2. Scheme pentru Centrale Termo Eelectrice 196
5.2.3. Scheme pentru Centrale Electrice de Termoficare 202
5.2.4. Scheme ale Centrale Hidro Electrice 208
5.2.5. Limitarea curen ilor de scurtcircuit 210
5.2.6. Scheme de sta ii de distribu ie de înaltă i medie tensiune 212
5.2.7. Exemple de scheme de centrale din România 215
5.3 DISPOZI II CONSTRUCTIVE DC

5.3.1. Condi ii generale 218

5.3.2. DC de sta ii exterioare 226
5.3.3. DC de sta ii interioare în mediu izolant aer 234
5.3.4. DC capsulate în alte medii izolante 243
5.4 INSTALA II DE LEGARE LA PAMÂNT

5.4.1. Generalită i 245

5.4.2. Tensiuni de atingere i de pas 250
5.4.3. Calculul rezisten ei de dispersie 255
5.4.4. Determinarea coeficien ilor de atingere i pas 263
5.4.5. Sec iuni i grosimi minime de electrozi 265
5.4.6. Exemplu numeric 266
Capitolul 6. RE ELE ELECTRICE

6.1 ELEMENTE COMPONENTE ALE LINIILOR ELECTRICE

6.1.1. Generalită i 274

6. l.2. Linii Electrice Aeriene (LEA) 276
6.1.3. Linii Electrice Subterane (LES) 296
6.2 TRATAREA NEUTRULUI

6.2.1. Generalită i 303

6.2.2. Re ele cu neutrul izolat 305
6.2.3. Re ele cu neutrul tratat cu bobină de stingere 306
6.2.4. Re ele cu neutrul tratat prin rezistor 307
6.2.5. Re ele cu neutrul tratat combinat 308
6.2.6. Re ele cu neutrul legat direct la pământ 308
6.3 PROTEC IA PRIN RELEE ÎN RE ELE ELECTRICE
6.3.1. Protec ia transformatoarelor i autotransformatoarelor 310
6.3.2. Protec ia liniilor electrice 316
6.3.3. Protec ia barelor colectoare 330
6.3.4. Protec ia motoarelor electrice 331
6.3.5. Protec ii statice i numerice. Principii 335
6.4. CIRCUITE DE COMANDĂ I CONTROL

6.4.1. Circuite secundare 337

6.4.2. Circuite de comandă 345
6.4.3. Circuite de control 349
6.5 PARAMETRII I SCHEME ECHIVALENTE ALE ELEMENTELOR

COMPONENTE DIN RE ELE ELECTRICE

6.5.l. Parametrii liniilor electrice 357
6.5.2. Parametrii transformatoarelor 364
6.6 CALCULUL CIRCULA IEI DE CUREN I I A CĂDERILOR DE TENSIUNE

ÎN RE ELELE ELECTRICE
6.6.1. Calculul electric al liniilor de curent alternativ radiale 370
6.6.2. Calculul circula iei de curen i i al căderilor de tensiune în re ele buclate 376
6.7 CALCULUL PIERDERILOR DE PUTERE I ENERGIE

6.7.1. Generalită i 382

6.7.2. Calculul Consumului Propriu Tehnologic CPT de energie electrică 383
6.7.3. Reducerea pierderilor de energie în re ele 386
6.8 DETERMINAREA SEC IUNII CONDUCTOARELOR LINIILOR ELECTRICE

6.8.1. Pe baza încălzirii admisibile 388

6.8.2. Pe baza criteriului pierderilor de tensiune 389
6.8.3. Pe baza ipotezei sec iunii economice 392
Bibliografie 394
 0 EVOLU IA ENERGETICĂ A SOCIETĂ II
MONDIALE ẞI ROMÂNEẞTI
1.1. RESURSE ENERGETICE. CONSUM

Generalită i. Pentru început, este util a trece în revistă o serie de no iuni

elementare; astfel, Resursele energetice sunt date de totalitatea purtătorilor de energie de
toate felurile, minerale neregenerabile – cărbune, petrol etc. ẟi formele de energie
regenerabile ca de ex. cea solară; rezervele se referă doar la o parte din resurse,
exploatabile cu ajutorul tehnologiilor actuale la costuri rezonabile economic. În cazul
resurselor regenerabile ca de exemplu hidraulică, solară ẟi biomasă, este uzual a se referi
doar la ratele anuale de exploatare ale acestora ẟi, în acest sens termenul de resurse poate
fi perceput ca ultima rată de produc ie ce poate fi poten ial ob inută, în timp ce rezervele
semnifică rata produc iei realizabilă comercial la o anumită dată.
Forumul interna ional pentru dezbaterea problemelor energetice mondiale a fost,
începând cu anul 1924, Conferin a Mondială a Energiei CME. Deẟi actualmente resursele
energetice cunoscute sunt cele mai mari astăzi comparativ cu orice altă perioadă istorică, iar
lucrurile au evoluat semnificativ în ultimul timp, după declanẟarea crizei energetice mondiale
– o realistă abordare globală a problemei a început cu CME de la Istanbul, 1977 – prin
raportul Comisiei de Conservare a Energiei, întocmit între al i exper i ẟi de prof. român
Ioan D. Stăncescu (Centrul de Resurse Naturale, Energie ẟi Transport, ONU), cu
concluzii ẟi previziuni până în anul 2020, [1]. Observa iile desprinse privesc
• a. căile prin care ar trebui îmbunătă ită alimentarea cu energie din resurse regenerabile ẟi
neregenerabile; sunt cuprinse aici atât resursele conven ionale ca de ex. alimentarea
cu petrol, gaze naturale, cărbune, energie hidraulică ẟi resurse nucleare, cât ẟi resurse
neconven ionale precum solar, geotermal ẟi fuziune nucleară,
• b. limitele probabile ẟi rezonabile până la care măsurile de conservare ar putea reduce
cererea de energie, cu aten ie sporită îndreptată pentru conservarea resurselor de gaz ẟi
de petrol prin înlocuire cu alte resurse mai abundente fie re- sau neregenerabile.

Semnifica ie. Se pot lua deciziile cruciale pentru stabilitatea energetică a societă ii
pe perioada analizei efectuate, ẟtiind că problema energetică ocupă locul secund în lista
problemelor globale ale omenirii, după problema păcii.

Poten ial de conservare. Rezultă din implementarea mai multor factori, astfel
creẟterea pre ului energiei, îmbunătă iri tehnologice, substituirea tipului de combustibil,
schimbări posibile ale stilului de via ă, în general tot ce poate fi reunit sub adevărul de
“folosirea inteligentă a energiei”(wiser use of energy).

1.2. ACCESIBILITATE LA RESURSE ENERGETICE PRIMARE

1.2.1. TABLOUL PRODUC IEI DE RESURSE ENERGETICE POTEN IALE

Tabloul produc iei de resurse energetice poten iale neregenerabile proiectate până în
anul 2020 este dat în tabelul 1.1. ẟi fig. 1.1. Cărbunele ẟi resursele nucleare sunt aẟteptate la o
cotă de participare de peste 55% din total – în fapt formula de supravie uire energetică în viitor
este 2C, cu referire la extrac ia sporită de Cărbune ẟi energice măsuri de Conservare, extrac
iile de gaze ẟi petrol vor atinge‚ probabil nivelul maxim imediat după anul 2000 cu o
participare de aprox. 1/3 din totalul produc iei de energie, iar resursele neconven ionale de petrol
ẟi gaze vor avea probabil o mică cotă de participare de câteva procente la nivelul anului
de proiec ie 2020. În total resursele probabile neregenerabile vor fi responsabile cu aprox.

80% din alimentarea cu energie a lumii la nivelul anului 2020.

Fig. 1. 1. Produc ia anuală mondială din resurse neregenerabile.

Fig. 1 .2. Produc ia mondială de energie din resurse regenerabile.

Tabel 1.1
Produc ia poten ială de energie primară pe Terra
Resursa 1972 1985 2000 2020
Cărbune 66 115 170 259
Petrol 115 216 195 106
Gaze 46 77 143 125
Nuclear 2 23 88 314
Hidraulic 14 24 34 56
Petrol ẟi gaze neconven ionale 0 0 4 40
Regenerabile, solar, geotermal,
biomasă 26 33 56 100
Total 269 488 690 1000
18
exajouli (1 EJ = 10 J)
1.2.2. TOTALUL ENERGIEI ANUALE

Totalul energiei anuale ob inute din resurse regenerabile — hidraulică, biomasă ẟi

solar — este de ordinul a 15%, fig. 1.2; de remarcat că energia din resurse hidraulice va
creẟte, dar cota sa parte la produc ia mondială de energie se estimează a se stabiliza la circa
5% la nivelul anului 2020. Energia solară ẟi biomasa vor rămâne la nivele nesemnificative,
probabil, deẟi se spera într-o participare de aproximativ 7% din totalul alimentării cu

energie pe plan mondial; la fel ẟi cu energia ob inută din resurse geotermale (circa 2%, dar,

probabil - previziunile au fost optimiste).

1.3. PROGNOZE

Extrapolarea tendin ei de creẟtere reprezintă una din tehnicile curente utilizate în a

evalua necesarul de energie la finele unei perioade; pentru modelul Cavendish al Univ.
Cambridge s-au încercat evaluări înalte de 4,1 %‚ respective coborâte de 3% ale ratei de
creẟtere a cereri mondiale de energie; ori se ẟtie că trebuie să existe o corelare necesară
între cererea de energie ẟi creẟterea economică ẟi că, probabil, se va satura progresiv la
ările industrializate cererea de energie, în timp ce standardul de via ă al ărilor în dezvoltare
va atinge rela ia necesară dintre creẟterea economică ẟi consumul energetic la nivelul care
există în ările dezvoltate. Extrapolarea tendin elor de creẟtere a consumului de energie în
diverse perioade istorice ale omenirii conduce la rezultate cu dispersie exagerată pentru
consumul energetic al anului 2020. În primul rând, o creẟtere a ratei cererii de energie de
numai 2%/an (1860 la 1975) conduce la o cerere de numai 700 EJ, care cu greu ar acoperi
nevoile decente de trai ale popula iei planetei; pe de altă parte, efectul unei creẟteri de
4,3%/an /1960 la 1975) conduce la un necesar de circa 2100 EJ ce întrece cu mult
estimările optimiste de solu ionare posibilă la nivelul anului 2020 a consumului de energie.

Concluzia este că, această tehnică de extrapolare conduce la a delimita nivelul sub
care nu trebuie să scadă cererea de energie mondială. Se consideră ra ional ca cererea de
energie la nivelului anului 2020 să nu întreacă, rezonabil, nivelul de 1000 EJ‚ fig. 1.3. (de sus în
jos: cererea totală de energie la nivel mondial, OECD – ări dezvoltate bazate pe economia
liberului schimb, cu aprox. – ările actualmente în tranzi ie, ări în curs de dezvoltare ini ial
modeste apoi cu tendin ă de majorare a consumului energetic după anul 2000).
Fig. 1.3. Scenariu probabil privind evolu ia mondială a consumului energetic.
1.3.1. CONSERVAREA ENERGIEI
 Conservarea energiei este termenul desemnat pentru a descrie toate eforturile

îndreptate spre diminuarea intensită ii consumului energetic ẟi sumează o serie de măsuri

rezonabile ce se pot lua astfel încât să se elimine toate căile curente de utilizare nera ională

a energiei, precum ẟi utilizarea poten ialului care încă mai există în limitele permise de

legile privind prezervarea mediului ambiant; acestea se pot rezuma astfel:

0 “a face mai bine”, adică ameliorări tehnologice,

1 “a face cu altceva”, adică a înlocui cu noi resurse energetice pe cele aflate în epuizare,
2 “a face cu mai pu in”, adică a opera schimbări în stilul de via ă (energetic).

Cu alte cuvinte, obiectivul principal al politicii de conservare a energiei este de a realiza

cel mai economic mod posibil de produc ie incluzând ẟi pe cel al energiei, în vederea
optimizării la nivel global a rela iei de ordine care trebuie să existe între consumul de energie
ẟi creẟterea economică; se tinde deci, în toate sectoarele a se diminua cantitatea de energie
încorporată per unitatea de produs intern brut PIB, adică aẟa-numita intensitate energetică.

1.3.2. STRATEGII

Dezvoltarea strategiilor curente la scară globală de asigurare a alimentării cu

energie pe o perioadă de câteva decade de aici înainte, reprezintă un merit incontestabil;
problema multi-fa etă de alimentare sigură a lumii cu energie cuprinde acele aspecte ale
incertitudinii creẟterii economice mondiale, rela iile de ordine referitor la energia înglobată
per unitatea de produs, posibile tendin e ale pre ului energiei ẟi cererii de energie, problema
elasticită ii pre urilor, viteza cu care resursele tradi ionale pot fi produse ẟi timpul necesar
pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru noi resurse, viteza cu care gazele ẟi petrolul pot fi
înlocuite pe pia a energiei cu noi resurse, poten ialul pentru conservarea energiei, impactul
asupra mediului al produc iei de energie ẟi utilizarea sistemelor energetice na ionale ẟi
implica iile asupra securită ii na ionale în legătură cu alimentarea sigură/nesigură de
energie. În ciuda tuturor acestor nesiguran e, planificarea trebuie să meargă înainte, bazată
pe cele mai bune surse accesibile de informare. Componentele sunt următoarele (până în
anul 2020 înlocuirea extensivă cu alte resurse primare a petrolului ẟi gazelor – va deveni
obligatorie ! fiind ob inute din categoria resurselor regenerabile ca de ex. solar):
0 conservarea dată de eficientizarea utilizării energiei este un factor cheie al politicii
energetice în viitor, dar
1 cererea masivă prognozată de energie în viitor nu poate fi satisfăcută simplu prin
utilizarea mai eficientă a resurselor accesibile de energie ẟi, în consecin ă se impun
următoarele elemente de spectru al strategiei privind alimentarea cu energie, legat de:
2 produc ia maximă de resurse neregenerabile - cărbune, petrol, gaze ẟi material nuclear
fisionabil,
3 dezvoltarea semnificativă a resurselor de gaze ẟi petrol neconven ional,
4 dezvoltarea în timp util a resurselor regenerabile ca hidro, solar, geotermal, biomasă ẟi
fuziune.

1.4. ELEMENTE DE POLITICĂ ENERGETICĂ ÎN VIITOR

Aceste elemente prioritare sunt următoarele [2,3]:

0 Decizii prompte cu privire la asigurarea alimentării cu resurse energetice, elementul
timp fiind critic.
1 Elementul top de prioritate trebuie să fie eficientizarea utilizării energiei.
2 Politica de conservare trebuie să fie condusă cu fermitate, folosind posibile mijloace
 legislative ẟi fiscale.
0 Dezvoltarea sus inută a programelor de substituire a petrolului ẟi gazelor cu cărbune
ẟi resurse nucleare trebuie ini iată cât mai curând.
1 Acorduri corespunzătoare între guverne ẟi industria de asigurare cu resurse energetice
pentru procurarea adecvată de capital.
Tabelul 1.2
Resursele energetice ale planetei
Re s u r s a Cantitatea
Neregenerabile 9
10125 * 10 t
Combustibili fosili Cărbune
Petrol 260Gt
Gaze naturale 10500 EJ
Petrol sintetic 1125 Gt
Gaz sintetic 100000 EJ
6
Nuclear Uraniu 3 * 10 t
6
Thoriu 0,6* 10 t
Regenerabile
Hidroelectric 35 EJ/an
6
Solar 5 *10 EJ/an
Geotermal 10 EJ/an
1.5. STRUCTURA RESURSELOR

Energiile dense, sunt acelea stocate deja în scoar a terestră ẟi concentrate:

cărbunele, petrolul, gazele naturale, uraniul; energiile difuzate ẟi intermitente sunt
soarele, vântul, mările, care sunt ẟi regenerabile relativ rapid, fa ă de energiile intermitente
- lemnul, apa, energia geotermală - regenerabile într-un ritm mai lent. Tabloul condensat al
discu iei resurselor este următorul:
Cărbunele este legat de supravie uirea energetică a planetei noastre, prin aplicarea
formulei 2C, comentată ẟi anterior. Se fac eforturi pentru transformarea acestei resurse
valoroase într-una curată, prin gazeificare ẟi lichefiere, aten ie sporită la transportul pe
calea ferată ẟi maritimă spre marile termocentrale. Pentru anul 2020 este prognozată o
produc ie de 8,8 mld.t.
Petrolul este încă o speran ă pentru viitorul nu prea îndepărtat cu rezervele sale evaluate
spre 300 Gt, fiind resursa cea mai intens exploatată în ultimele decenii. Continuă dinamica
descoperirilor de noi pu uri de petrol ẟi coeficientul de recuperare din zăcământ.
Gazele naturale sunt estimate la un total mondial de 10.500 EJ, principalele zone
producătoare fiind ările OPEC. SUA, fosta URSS. Concuren a pentru alternativa chimizării
este evidentă.
Energia nucleară a pierdut în contextul actual caracterul său de sursă foarte dinamică de
energie primară, ca urmare a accidentelor cu urmări de lungă durată de tip CNE Cernobîl,
probleme legate de depozitarea deẟeurilor; rezervele de thoriu sunt de aprox. 630 kt, iar de
uraniu de 3 Gt.
18
Hidroenergia este estimabilă la scară planetară cu 35*10 J ẟi reprezintă o sursă
primară teoretic inepuizabilă ẟi concomitent asigură apa necesară centrelor populate.
Energia solară recep ionată la o putere care întrece de peste 13 000 ori puterea tuturor
centralelor electrice ale planetei!! Se preconizează continuarea centralelor electrice solare CES
de tipul Solar - One de 10 MW, SUA; pentru aplica ii curente de apă caldă menajeră se
utilizează efectul de seră, ob inând un randament de până la 60%. Este însă o energie difuză ẟi
intermitentă. Bioconversia realizează conversia energetică a produselor fotosintezei prin
fermentare anaerobă, tratamente termochimice etc. ob inând combustibili solizi sau lichizi.

Energia eoliană, energia valurilor, mareelor, energia termică a mărilor ẟi

oceanelor sunt exploatabile în zone care se pretează bine la acest gen de conversie – ărmul

mării; sunt prin excelen ă energii difuze, regenerabile.

Energia geotermală este adusă la suprafa ă prin agentul apă fierbinte sau abur,
recuperând căldura din roci; sunt pu ine centrale termice în lume care exploatează acest gen
de conversie energetică (Larderello, Italia).
Resursele energetice secundare sunt date de ceea ce se poate recupera din căldura
disipată mediului ambiant, cu scopul reutilizării în circuitul energetic util, principal:
recuperarea căldurii gazelor de evacuare, căldura cedată mediului ambiant la toate instala
iile industriale în vederea ameliorării randamentului etc.

1.6. SISTEM ENERGETIC

Se defineẟte curent ca fiind ansamblul instala iilor de extrac ie, prelucrare, conversie,
transport ẟi distribu ie – extinse pe întreg teritoriul ării este un sistem cibernetic cu legătură
directă între produc ie ẟi consum, reprezentând în mod firesc o parte a economiei na ionale.
Sistemul Energetic Na ional SEN este extins pe orizontală la nivelul întregii ări;
se sprijină pe subsistemele specifice formelor sau putătorilor de energie; rezultă că există
deci subsistemul energetic al petrolului SEP, al cărbunelui SEC, al gazelor naturale SEG
ẟi respectiv electroenergetic SEE. Principalele componente ale sectorului energetic ẟi rela
iile de interdependen ă sunt indicate în fig. 1.4., [4].
 Fig. 1.4. Schema de principiu a conexiunilor dintre componentele sectorului
energetic ẟi problematica asociată acestora.
În consecin ă, energetica ca tiin ă tehnică interdisciplinara, elaborează prognoze
energetice, efectuează studiul resurselor energetice, optimizează func ionarea centralelor
electrice ẟi respectiv alimentarea cu energie a consumatorilor în condi iile optimizării re

elei de transport ẟi distribu ie.

1.6.1. SITUA IA ENERGETICĂ A ROMÂNIEI

Plecând de la mici uzine locale care asigurau atât producerea cât ẟi distribu ia
energiei produse – apărute încă din 1884, în diferite zone ale tării s-au conturat sisteme
energetice locale, ulterior interconectate în anul 1958 în cadrul Sistemului Energetic Na
ional SEN. Astăzi puterea electrică instalată în SEN totalizează peste 20 GW, administrativ
fiind în subordinea a 36 de filiale electrocentrale (deocamdată deservite de aproximativ
50.000 de tehnicieni).
România a fost o ară bogată în resurse energetice pe care le-a ẟi exportat până în
anii ‘70 (resursele bogate de uraniu au fost practic epuizate la nivelul anului 1965 ),
devenind apoi importator de energie electrică ẟi resurse energetice primare. Rezumativ, se
pot prezenta următoarele informa ii grafice, astfel [5]:
Tabloul produc iei ẟi prognozei produc iei din resurselor energetice interne aflate în declin,
este ilustrat în fig. 1.5; produc ia de energie electrică este sugestiv indicată în tabelul 1.3.

Fig. 1 .5. Dinamica resurselor energetice primare din România

Tabelul 1.3
Generare ẟi consum de electricitate
Sursa de acoperire 1989 1992 1993 1994 1.995
1.Produc ie, 87,0 89,8 94,1 95.9 93,9
%‚ din care:
• CTE/cărbune, % 35,9 37,9 39,7 41,9 39,3
• CTE/hidrocarb.,% 36,1 31,9 32,3 30,8 27,6
• CHE,% 15,0 20,0 22, 1 23,2 27,0
2. Autoproducători, % 3,6 3,0 2,6 2,8 2,3
3.Import de kWh, % 9,4 7,2 3,3 1,3 3,8
Consum intern % 100 100 100 100 100
total TWh 83,66 58,62 58,47 56,93 61,54
Putere medie/an, MW 9.550 6.692 6.675 6.499 7.025
1.6.2. STRUCTURA PUTERII ELECTRICE INSTALATE
 În centralele electrice din SEN este următoarea: la un total de 21,8 GW-100%

(aprox. 1kW/locuitor!), CTE pe hidrocarburi contribuie cu 7,38 GW-33,8%, cele pe cărbune

cu 8,61 GW — 39,5%, iar CHE cu 5,8 GW — 26,7%. Repartizarea geografic ă a SEN- fig.

1.6 relevă ẟi o re ea puternică de linii de transport, sta ii ẟi posturi de transformare -

conform ẟi tabelului 4 de mai jos:

Re eaua de transport i distribu ie

Nivel tens.,kV 750 400 220 110
Linii,total km 154 4474 4134 17.900
LEC,km - - - 200
Sta ii+ PT 1 26 49 968
Putere,MVA 35690,6 50.010

Fig. 1 .6. Amplasarea geografică a SEN al României

Referitor la energia de origine hidro, aceasta este de aprox. un sfert, excep ie făcând
anii foarte ploioẟi precum 1997, când ponderea hidroenergiei s-a ridicat la circa 40% din total.
Prin coinciden ă, tot aprox. un sfert este ẟi ponderea hidroenergiei la scară mondială.

1.6.3. DEZVOLTAREA SISTEMULUI ENERGETIC NA IONAL

 Dezvoltarea Sistemului Energetic Na ional (SEN) într-o concep ie logică, sistemică
inând cont de op iunile de dezvoltare a sectorului energetic este indicată în fig. 1.7, iar
elaborarea unei strategii, în general, parcurge schema logică de principiu conform fig. 1.8.
Fig. 1 . 7. Schema logică a elaborării studiilor privind dezvoltarea
energetică într-o concep ie sistemică
Fig. 1. 8. Schema logică generală a unei strategii

1.7. CURBE DE SARCINĂ

 1.7.1. GENERALITĂ I

Supervizarea corectă a SEN implică cunoaẟterea modului de consum al energiei de

către consumatori ẟi respectiv de sistem în ansamblul său; cu alte cuvinte, trebuie
cunoscute curbele de sarcină respective pentru a putea programa/prevedea în linii mari
energia ce urmează a fi generată [6,7]. Curba de sarcină CS electrică este reprezentarea
grafică a regimului de func ionare a instala iilor electroenergetice, fiind ẟi un excelent
mijloc de caracterizare energetică a unui producător sau consumator de energie electrică;
toate elementele sistemului — generatoare, transformatoare, motoare etc. precum ẟi sta iile
electrice, re elele ẟi chiar sistemul energetic na ional SEN în ansamblu - au propriile CS.

1.7.2. CLASIFICARE

După intervalul de timp ẟi puterea înregistrată se disting CS zilnice, săptămânale,

anuale — de vară sau de iarnă, ẟi respectiv de putere activă sau reactivă (de regulă ultima
urmăreẟte îndeaproape pe prima, iar pierderile de energie activă rezultă din considerarea
ambelor înregistrări). CS sunt date direct de înregistratoarele de putere activă P ẟi reactivă
Q, respectiv indirect prin citiri orare de aparate indicatoare (P, Q, sau P, U, I) sau contoare
(Wh, VArh).

1.7.3. UTILITATE

CS sunt remarcabile prin efectuarea eviden ei circula iei de energie, depistarea de

anomalii — cum ar fi sporirea energiei absorbite la aceeaẟi produc ie ca urmare a
deteriorării agregatelor tehnologice etc. se poate trasa curba puterilor maxime cerute,
rezultând date utile pentru proiectantul de sistem energetic referitor la dinamica de creẟtere
a consumului energiei absorbite de consumatori ẟi care trebuie acoperită prin montarea de
noi grupuri. În func ie de studiul efectuat, se pot face detalieri: bunăoară, consumul
industrial include ẟi iluminatul, iar ponderea importantă revine câtorva sec ii de produc ie
energofage ẟi în consecin ă se ridică curba de sarcină pe fiecare sec ie ẟi, dacă este cazul,
pe fiecare agregat mai important în parte etc.

1.7.4. DEFINI II

Referitor la puterile livrate de un agregat energetic se pot face cunoscute următoarele

rela ii de defini ie uzitate curent de specialiẟtii energeticieni; astfel, conform figurii 1.9
(STAS 2551-69) este vorba de [8,9]:
0 Pi este puterea instalată, marcată pe plăcu a indicatoare,
1 Pd – puterea disponibilă (maximul de putere activă în regim de func ionare de durată),
2 Pind =Pi-Pd – puterea indisponibilă,
3 Ped – puterea efectiv disponibilă (maximul de putere activă în regim de durată luând în
considerare puterea indisponibilă ẟi reducerile trecătoare de putere),
4 Pred, d = Pd – Ped - reducerea de putere disponibilă,
5 Pe,ind = Pind + Pred, d - puterea efectiv indisponibilă,
6 Pu - puterea utilizată (maximul de putere activă posibilă de dezvoltat de grupurile ce nu
sunt în repara ie în condi iile definitorii pentru Pd),
• Pd, rep = Pd – Pu – puterea disponibilă în repara ie,
0 Pinu = Pi – Pu = Pind + Pd, rep - puterea inutilizabilă,

1 Peu - puterea efectiv utilizată (maximul de putere activă posibilă de dezvoltat de grupurile
 ce nu sunt în repara ie în condi iile definitorii pentru Ped),

23 Pe d rep = Ped - Peu - putere efectiv disponibilă în repara ie,

24 Pred s = Pu - Peu - reducerea de putere utilizabilă,
25 Pe, inu = Pi - Peu = Pe ind + Ped s – puterea efectiv inutilizabilă,
26 Pnf – puterea nominală în func iune,
27 Pe uf – puterea efectiv utilizabilă în func iune,
28 Pp – puterea produsă momentan,
29 Prt = Peuf - Pp - puterea în rezervă turnantă,
30 Prs = Peu - Peuf - puterea în rezervă statică,
31 Preu = Peu - Pp - puterea în rezervă efectiv utilizabilă,
32 Ps - puterea de suprasarcină (produsă peste puterea Pi).

Fig. 1.9. Schema defini iilor puterilor

1.7.5. INDICI CARACTERISTICI PENTRU CENTRALELE ELECTRICE

5888 Energia activă Ea , reactivă Er - este integrala puterii active produse Pp, respectiv
reactive Qp în intervalul de timp t considerat (24 h — diurn, 8760 h — anual etc.), astfel:

t t
E
a
= ∫ Ppdt E
a
∫
= Qpdt
 [MWh, MVArh]
0 0
23 Puterea medie rezultă prin împăr irea energiei la intervalul de timp respectiv, astfel

Pmed zi = Ezi / 24 ; Pmed an = Ean / 8760, [kW, MW]

Aẟadar, puterea medie este un nivel de putere fictiv, constant, la care dacă s-ar func
iona s-ar genera aceeaẟi energie ca ẟi în cazul înregistrării reale.

5888 Puterea medie pătratică extinsă la intervalul temporal T, este:

1
T 2
P = (1 / T ) P 2 dt
med p ∫ p
0

23 Curba puterilor clasate anuale se construiesc pe baza înregistrărilor diurne

considerate tipice pentru un anumit număr de zile; fiecare punct al acestei curbe clasate
de coordonate (P, t) - indică faptul că în anul respectiv s-a func ionat intervalul de timp
t la o putere mai mare decât valoarea P, conform figurii 1.10.

Fig. 1 .10. Ridicarea curbei puterilor clasate anuale din CS diurne.

5888 Coeficientul de utilizare al puterii instalate kPi

kPi = Ean(8760 PI) = Pmed /Pi

5889 Coeficientul de utilizare al puterii maxime kpmax (înnegrire CS)

kpmax = Pmed / Pmax

23 Durata utilizării puterii instalate TPi, respectiv maxime, Tp max

Tp i = Ean / Pi ; Tp max = Ean / Pmax

În fig. 1.11. se dau exemple ridicate prin metode statistice de CS clasate anuale pentru
diferite valori ale parametrului Tpi, folosite atunci când CS diurne variază de la o zi la alta.
 Fig. 1.11. CS clasate anual, în func ie de diverse
durate de utilizare a puterii instalate.

5888 Coeficien ii de formă ai CS, după curent I respectiv putere aparentă S — indică
gradul de neuniformitate al înregistrării, astfel:

kf = Imed p / Imed ; kf = Smed p / Smed

23 Curba anuală a puterilor maxime lunare cerute de consumatori indică perioadele în care
se pot executa reviziile grupurilor energetice, fig. 1.12, astfel: la puterile maxime cerute de
consumatori se adaugă consumul serviciilor interne din centrale — rezultând linia punctată
a puterii maxime la borne Pp distan a pe verticală între puterea efectiv disponibilă ẟi
puterea la borne indică suma puterilor pentru rezerva turnantă statică ẟi respectiv puterea
existentă în repara ie. În fine, suprafa a haẟurată SA marchează diferen a dintre puterea
efectiv disponibilă Ped ẟi puterea efectiv utilizată în func iune Peuf
 Fig. 1. 12. Machetarea CS anuale a puterilor maxime
apelate de consumatori de la o centrală electrică

Observa ie: 1 - În lipsa unui aparat înregistrator de calitate, CS diurnă poate fi aproximată
printr-o medie a puterii produse în intervalul dintre două măsurători succesive culese de
tablotar. Tipic CS se caracterizează printr-un vârf de putere apelat de re ea diminea a ẟi seara
Ppv ẟi respectiv un gol de noapte ẟi de prânz Pp min - astfel încât raportul lor subunitar
reprezentând o caracteristică a modului de func ionare, cu atât mai echilibrat cu cât se apropie
de valoarea unitate; consumul urban, cel casnic ẟi comercial conduc de regulă la coeficien i ce
indică un dezechilibru accentuat, coeficientul respectiv putând coborî spre 0,2 (v. ẟi fig. 1.13).
2 - Acoperirea CS are loc, într-o situa ie normală de func ionare a SEN, astfel: la
bază operează CNE‚ CTE ẟi CHE pe firul apei, zona 1; ceva mai sus, CET cu grafic de
producere de energie termică în sistemul de termoficare (cogenerare de energie termică ẟi
electrică) - zona 2; zona 3 este acoperită de CTE cu grupuri de putere medie ẟi de CET
care produc în regim de condensa ie, vârfurile CS revin ca acoperire CHE cu lac de
acumulare zilnică, zona 4 precum ẟi CTG (în măsură mai mică), fig. 1.14.
3 - Puterea cerută de serviciile proprii la CTE este de 4-6-8% după cum este
folosit gazul, păcura sau cărbunele, iar la CET aceste consumuri se suplimentează cu circa
2%; de remarcat, la CHE acest consum este cu un ordin de mărime mai redus, deci - practic
neglijabil.

.
Fig. 1.13. Ridicarea CS diurne prin puncte luate ca valori de putere medie. 1 —
puterea la borne; 2 — puterea necesară a fi în func iune; 3 — puterea apelată de
consumatori.

Fig. 1.14 Modul de acoperire a CS la nivelul SEN.

 1.7.6. APLATIZAREA CURBELOR DE SARCINĂ

Aplatizarea Curbelor de Sarcină (CS) reprezintă un deziderat pentru func ionarea

economică a SEN. rezolvabil în bună măsură prin disciplinarea consumatorilor:
planificarea func ionării sec iilor de produc ie energofage în sensul exploatării golurilor de
sarcină, trecerea la lucrul în trei schimburi, aplicarea de tarife diferen iate de noapte/zi,
interconectarea cu sisteme energetice vecine (actualmente la re eaua european ă prin
sistemul UCPTE — în particular LEA 400 kV Mintia — Sibiu dotată cu aparataj primar
ultramodern ẟi protec ii numerice – realizează în prezent tocmai o astfel de legătură).
Doar aparent, selectarea prin punctul de dispecer energetic na ional (central) DEN ẟi
cele cinci subunită i teritoriale DET a centralelor electrice destinate func ionării spre un regim
optim de bază, semibază, semivârf ẟi vârf - caută, prin machetarea CS, satisfacerea preten iilor
unui consum mai mult sau mai pu in disciplinat; în ultimul timp în lume s-au depus eforturi
pentru implantarea CHE cu acumulare prin pompare CHEAP. Acestea din urmă consumă
energie de la re ea pe timp de noapte, pompând apa în rezervorul amonte, alternatorul operând
în regim de motor sincron; diminea a ẟi seara, o parte din această energie stocată hidraulic este
returnată re elei electrice de interconexiune prin turbinare (randamentul<0,6), alternatorul
operând în regim de generator sincron. Se preconizează ẟi la noi construirea de asemenea
centrale acumulatoare de energie în viitorul apropiat, legat ẟi de dinamica instalării CNE [10].

1.7.7. DISPONIBILITATEA

Disponibilitatea alături de fiabilitate certifică starea tehnică printr-o serie de parametri, astfel:
23 Coeficientul de disponibilitate al timpului este dat de por iunea din timpul de observa
ie cât instala ia este capabilă să livreze energie electrică
(8760 − τ d − τ rp )
Dτ = , unde τd este timpul total de defectare, τrp este timpul total de
8760
repara ii planificat.
23 Coeficientul de disponibilitate al puterii este segmentul din puterea
instalată a centralei care poate fi livrată de agregatele din centrală la un
anumit moment (indiferent dacă sunt în func iune, rezervă statică ẟi
turnantă); este o valoare instantanee, iar pentru calculul valorii medii a
disponibilită ii de putere se efectuează media ponderată:
D p = eu = (Pi − Pe inu ) ,
P
P P
i i

5888 Coeficientul de disponibilitate al energiei este de forma

Dw = D p ⋅ Dτ
Evident, disponibilitatea centralei este limitată la nivelul instala iei cu parametrii cei mai
reduẟi de disponibilitate.

1.7.8. FIABILITATE

Fiabilitate — ca no iune ataẟată unei centrale electrice — se referă la cuantificarea

cantitativă ẟi calitativă a poten ialului instala iilor componente de a genera energie de acord
cu restric iile de proiectare ẟi preten iile de calitate ale consumatorilor. Este caracterizată de
următorii indicatori referitor atât la ansamblu cât ẟi la fiecare element.

0 Intensitatea de defectare λ, respectiv de restabilire µ reprezintă numărul mediu de

defectări, respectiv de restabiliri în unitatea de timp, conform rela iilor:
 n n
λ=
τ
; µ=
τ
, [s ]
F d

unde - n este numărul de elemente ce s-au defectat, respectiv s-au restabilit în intervalul de timp
τ de testare; τF ẟi τd reprezintă timpul total de func ionare, respectiv de oprire în avarie.

0 Coeficien ii de succes p respectiv de insucces q în regim sta ionar, precum ẟi numărul

mediu de defectări ẟi restabiliri n’ în intervalul de testare τ – sunt da i de rela iile:
p= µ ; q= λ ; n' = λµτ .
(λ + µ) (λ + µ) (λ + µ)
Analiza atentă a acestor indici sintetici indică direc ia de urmat privind o exploatare
atentă ẟi, în consecin ă, o proiectare ameliorată; spre exemplu, disponibilitatea cazanelor
este inferioară turbinelor, iar creẟterea parametrilor conduce la accentuarea diferen ei etc.
 2. CALCULUL CUREN ILOR DE SCURTCIRCUIT

2.1. CONSIDERA II GENERALE

Alegerea ẟi verificarea aparatajului primar de comuta ie ẟi măsurat, a căilor de

curent precum ẟi stabilirea reglajelor protec iilor prin relee este precedată în mod esen ial
de evaluarea prin calcul a curen ilor de scurtcircuit.
Deẟi majoritatea scurtcircuitelor care au loc în practică într-un sistem
electroenergetic sunt nesimetrice, scurtcircuitul simetric (trifazat) este important, deoarece
conduce de regulă la solicitări dinamice ẟi termice mai severe (acoperitor).
Regimul tranzitoriu determinat de scurtcircuit este complicat de descris prin rela ii
matematice exacte. Un calcul tehnic, ingineresc, se efectuează în anumite ipoteze
simplificatoare, ce reduc întrucâtva precizia rezultatelor.
Se admit în general, următoarele ipoteze simplificatoare:
0miezurile sistemelor magnetice se consideră nesaturate;
1 se neglijează curen ii de magnetizare ai transformatoarelor ẟi
autotransformatoarelor;
2sistemul trifazat este perfect simetric;
3 t.e.m. ale surselor din sistem se consideră în fază;
4 se neglijează constantele transversale - capacită ile fazelor, rezistentele de izola ie
etc;
5 se neglijează rezisten ele pentru circuitele de î.t.; se iau în considerare numai
atunci când sunt peste 1/3 din valoarea reactan ei echivalente;
6 nu se ine seama de apari ia arcului electrice la conectarea sau deconectarea
aparatelor electrice (Zarc ≈ 0); stabilirea contactului ẟi întreruperea lui se consideră
instantanee, iar elementele schemei se presupun concentrate;
7consumatorii se introduc în calcule cu aproxima ie;
8se ignoră pendulările generatoarelor sincrone etc.

Suplimentar, func ie de scopul pentru care se efectuează calculul curen ilor de

scurtcircuit, se mai iau în considerare ẟi alte ipoteze. Astfel de exemplu, la reglarea protec
iei prin relee, interesează în mod deosebit valorile minime ale curen ilor de scurtcircuit, fapt
pentru care nu se admit acele ipoteze care conduc la minimizarea valorilor numerice.
Dimpotrivă, la alegerea elementelor instala iilor electroenergetice trebuie să se cunoască
cele mai mari valori ale curen ilor de scurtcircuit; prin urmare se pot admite ipoteze de
calcul care conduc la rezultate numerice mai mari.

2.2. VARIA IA ÎN TIMP A CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT

Diagrama de varia ie în timp a curentului de scurtcircuit este complex ă pentru că

descrie un fenomen complex. Unele aspecte ale fenomenului se explică prin însuẟi procesul
de scurtcircuit, iar altele prin comportarea bizară a generatoarelor sincrone la scurtcircuit.
În vederea în elegerii fenomenului determinat de procesul de scurtcircuit, se va
admite ini ial o sursă de tensiune constantă, după care se vor analiza particularită ile legate
de comportarea alternatoarelor la scurtcircuit.

2.2.1.ALIMENTAREA SCURTCIRCUITULUI DE LA O SURSĂ DE TENSIUNE

CONSTANTĂ
 În fig. 2.1.a s-a reprezentat un circuit simplu, racordabil la o sursă de tensiune
constantă printr-un întreruptor D. Se presupune că înainte de închiderea lui D, a avut loc un
scurtcircuit între punctele a - a’, astfel că între sursă ẟi locul de scurtcircuit apare o impedan

ă Z mult mai mică decât impedan a de sarcină Z s. Dacă închiderea întreruptorului D are loc

la un unghi ψ, după trecerea prin zero a tensiunii alternative u, conform figurii 2.1.b, pentru

deducerea regimului tranzitoriu al curentului, se scrie ecua ia diferen ială :

di
u = U sin(ωt + ψ) = R i + L (2.1)
∧

dt

Solu ia ecua iei (2. 1) con ine componentele for ată ẟi liberă:
t

i(t ) = i f (t ) + i1 (t ) = i f (t ) + Ae− τ

unde:
0 = L / R = X /(ωR) reprezintă constanta de timp a circuitului.

Fig. 2. 1. Închiderea pe scurtcircuit a unei surse de curent alternativ.

Pentru t = 0, i( 0) = i f (0) + A

deci A = −i f ( 0)
∧
U ∧
Dar i
f(t)
= sin(ωt + ψ − ϕ) = I sin(ωt − α)
R 2 + ω2 t 2
i = −I sin α = − A, α=ϕ−ψ
f ( 0)

În consecin ă, expresia generală a curentului este:

∧ ∧
i(t ) = I sin α e + I sin(ωt − α) = is (t ) + i p (t )
−t
(2.2)
τ
con ine componentele aperiodică ẟi periodică.

Discu ie:
o
1 În cazul general, momentul închiderii lui D (caracterizat prin unghiul α pentru ϕ =
arctgL / R = const.) este oarecare; interesează momentele extreme de timp. Astfel la:
t = 0+ : iap = I sin α, i p = −I sin α, i=0
∧
t = ∞ : iap = 0 i p = I sin(ωt − α), i = i p
deci în momentul producerii scurtcircuitului - apare ca o reac ie instantanee a circuitului,

componenta aperiodică (de curent continuu) care se opune valorii corespunzătoare a

componentei periodice, astfel încât în primul moment curentul din circuit este nul. Adunând

punct cu punct ordonatele celor două componente, rezultă curba reală a curentului de

scurtcircuit aẟa cum s-ar ob ine dacă s-ar oscilografia fenomenul, fig. 2.2.a.

Primul maxim al curbei se numeẟte curentul de ẟoc. Durează doar o semiperioadă

deci nu poate produce efecte termice; în schimb, determină solicitări electrodinamice
datorită amplitudinii sale. De efectele termice este răspunzătoare componenta alternativă
care durează practic cât timp durează scurtcircuitul, întrucât componenta continuă se stinge
repede, în câteva perioade; după aceasta urmează por iunea stabilizată.
o
2 Cazul α = 0, (ψ = ϕ), deci închiderea circuitului se face când curentul ar trece prin
zero. Se constată că dispare componenta de curent continuu, unda curentului de scurtcircuit
având o alură simetrică în raport cu axa timpului (fig. 2.2.b) deci:
∧
i( t ) = I sin ωt

3o Pentru π , π , componenta aperiodică are valoarea maximă ẟi

α= ϕ−ψ=
2 2
determină în acest fel ẟi valoarea maximă pentru curentul de ẟoc. Astfel curentul de
scurtcircuit este:
∧

0 = I (e − t / τ − cos ωt )

iar curentul de ẟoc este:

= I (e − τ + 1) = I 2κ
∧
0,01 / (2.3)
i =t
ẟoc t = 0,01s

unde: κ = (1 + e−0,01 / τ ) este factorul de ẟoc care depinde de constanta τ a circuitului în discu
ie; în mod normal pentru scurtcircuit în instala iile de înaltă tensiune în imediata vecinătate
a sursei κ = 1,8 pentru un raport R/X≈0,07. Gama de varia ie posibilă este dată mai jos:

R/X 0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5

κ 2.0 1.75 1.55 1.4 1.32 1.24
R/X 0.6 0.7 0.8 1.0 1.2
κ 1.18 1.14 1.1 1.06 1.04
Observa ie. La determinarea lui iẟoc se consideră de obicei numai amortizarea
componentei periodice a curentului de scurtcircuit ẟi se presupune că amplitudinea
curentului periodic de scurtcircuit îẟi păstrează valoarea ini ială supratranzitorie în timpul
primei semiperioade, ceea ce este foarte aproape de realitate.
o
4 Cazul practic al circuitelor de înaltă tensiune este că acestea pot fi considerate
pur inductive în bucle de scurtcircuit, caracterul activ fiind dat de sarcina normală care este
scurtcircuitată ẟi deci ϕ ≈ π / 2, în consecin ă:
0pentru ca iẟoc = max, trebuie ca α = π / 2, deci Ψ = π adică momentul de
conectare al scurtcircuitului să aibă loc la trecerea prin zero a tensiunii de alimentare;
 1 dimpotrivă, dacă momentul închiderii are loc când curentul trece prin zero,
dispare componenta continuă ẟi curba curentului de scurtcircuit este simetrică (nu există
curent de ẟoc);
 Caracteristic scurtcircuitului alimentat de o sursă de tensiune constantă este faptul
că amplitudinea componentei sinusoidale nu se modifică în timp (ideal).

Notă: Pentru cazul scurtcircuitului trifazat situa ia expusă mai sus corespunde cu situa ia
unei faze, curen ii pe celelalte două faze fiind decala i în timp cu 2/3 rad.el.
Valorile caracteristice ale curentului de scurtcircuit sunt detaliate în figura de mai jos.

Fig. 2.2. Diagrama curentului de scurtcircuit în cazuri particulare.

a. închiderea circuitului are loc într-un moment oarecare (cazul general);
b. scurtcircuitul se produce când curentul ar trece prin zero (se observă
absen a componentei de curent continuu);
c. scurtcircuitul are loc în momentul trecerii prin zero a tensiunii de alimentare, rezultând un curent
de ẟoc de valoare maximă

2.3. COMPORTAREA MAẞINII SINCRONE LA SCURTCIRCUIT TRIFAZAT

BRUSC, APROPIAT

Scurtcircuitul trifazat brusc la bornele înfăẟurărilor statorice ale unei maẟini

sincrone reprezintă, în ciuda duratei sale relativ scurte, un regim tranzitoriu greu pentru
maẟină ca ẟi pentru aparataj inclusiv re eaua de legătură cu maẟina, circula iile de curent
în acest caz pot întrece valorile nominale de 10 – 15 ori. (Scurtcircuitul apropiat de
generator - scurtcircuitul pe barele sta iei de racord, pe liniile de transport din vecinătatea
sta iei centralei electrice etc. pot fi asimilate cu un scurtcircuit la bornele maẟinii).
De remarcat că fenomenul unui scurtcircuit trifazat brusc diferă considerabil de cel
al unui scurtcircuit permanent. Aceasta deoarece în timpul unui scurtcircuit simetric
permanent, t.m.m. de reac ie a indusului are o amplitudine constantă în timp, motiv pentru
care nu induce curen i în rotor.
În timpul unui scurtcircuit brusc curen ii statorici înregistrează un salt rapid, la fel
ẟi ac iunea lor demagnetizantă asupra rotorului, scurtcircuitul fiind o sarcină practic total
inductivă pentru alternator. La fel de repede se manifestă reac ia indusului care induce
curen i liberi în înfăẟurarea de excita ie ẟi în circuitele amortizoare astfel încât în întrefier
fluxul rezultat rămâne neschimbat în momentul producerii scurtcircuitului. La rândul
lor, curen ii liberi din rotor influen ează curen ii din stator. Cuplajele magnetice stator -
rotor, variabile în timp, datorită satura iei care are loc, face ca fenomenul de scurtcircuit
brusc la borne să fie foarte complex.
Pentru a explica calitativ fenomenele, situa ia se poate discuta pe o maẟină cu poli
aparen i cu o singură înfăẟurare statorică ẟi care comportă de lângă înfăẟurările de excita
ie propriu-zise ẟi o înfăẟurare amortizoare după axa longitudinală. Ini ial maẟina era în
gol, iar la momentul t=0 apare brusc un scurtcircuit la bornele înfăẟurării statorice.
 Fig. 2.3. Fluxul magnetic al unei maẟini sincrone ẟi schema pasivă de reactan
ă în momentul ini ial al unui scurtcircuit.

În vederea determinării reactan ei echivalente variabile a maẟinii începând din

momentul producerii scurtcircuitului, se examinează cu ajutorul figurii 2.3 permean a
echivalentă a drumului urmat de fluxul care îmbră iẟează spira unică a fazei A-A’; dar,
permean a Λ este propor ională cu reactan a X.
Se observă că fluxul amintit este format din două componente: unu care urmează
drumul fluxului propriu de scăpări al înfă ẟurării statorice notat cu Λ σ ẟi altul care străbate
întrefierul Λad, pătrunde mai greu în fierul rotoric care s-a saturat între timp ẟi urmează,
înseriate, căile fluxului de scăpări a excita iei Λ ex ẟi al amortizorului Λ y, plasat pe axa
longitudinală, pentru ca apoi să străbată din nou întrefierul, îmbră i ẟând faza statorică
unică. În mod normal, fluxul maẟinii se închide prin miezul rotoric dar în situa ia de fa ă
fluxul se închide mai mult prin aer decât în situa ia de regim stabilizat. Din acest motiv
reactan a echivalentă a maẟinii scade cu aproximativ un ordin de mă rime pentru primele
momente ale scurtcircuitului. Se pot scrie rela iile:
Λ (căi în serie) (2.4)
ech = Λ1
+Λ2
Λ2 = 1 (căi în paralel) (2.5)
1 + 1 + 1
Λ Λ Λ
ad ex y

iar
Λ1 ≈ xσ
deci
=Xσ +
"
X =Xd 1 (2.6.)
ech
1 + 1 + 1
X X
ad ex Xy
ceea ce conduce la schema pasivă cu reactan e din fig. 2.3 .b.
Reactan a supratranzitorie X"d caracterizează maẟina în primele momente ẟi e de
valoare redusă, de circa 15 – 20%. Pe măsură ce se sting curen ii liberi din rotor, fluxul
pătrunde din ce în ce mai mult în fierul rotoric, deci pe un drum cu permean ă sporită.
Rezultatul este creẟterea reactan ei maẟinii la valoarea tranzitorie X'd ≈ 28-30% ẟi apoi la
valoarea sincronă Xd ≈200%. Aẟadar, apar trei regimuri distincte, astfel:
a. Supratranzitoriu caracterizat de X"d ẟi care este cel mai scurt, aproximativ cât
durează curen ii liberi din amortizor. Descreẟterea curentului se face cu constanta de timp
 "
supratranzitorie Td . Aẟadar reactan a supratranzitorie este reactan a efectivă a generatorului

determinând valoarea ini ială a componentei alternative a curentului de scurtcircuit.

'
(
b. Tranzitoriu. caracterizat de X d = Xσ + X ad X ex care este reactan a efectivă )
determinând curentul ini ial care ar circula dacă nu ar exista rapida descreẟtere a componentei
supratranzitorii. Corespunde perioadei mai lungi de stingere a curen ilor liberi din rotor cu
’
constanta de timp Td0 , după ce s-au stins rapid curen ii liberi din amortizor, X y → ∞ . ( )
'
c. Stabilizat de scurtcircuit, caracterizat de X d = Xσ + X ad când fluxul reintră
(
pe drumul normal prin fierul rotoric, X ex , X y → ∞ ; începe la terminarea regimului )
tranzitoriu ẟi sfârẟeẟte atunci când este eliminat scurtcircuitul (v. ẟi fig 2.4.).

Fig. 2.4 Componenta alternativă (valoare efectivă) a curentului de

scurtcircuit din înfăẟurarea statorică a unui compensator sincron 30 MVA.

În teoria maẟinii sincrone se dă expresia curentului de scurtcircuit trifazat brusc la

borne din faza a, maẟina fiind anterior în gol:
1 1 1 1 1
e − t / T "d cos(ω t + λ)
i =U 23 − e
− t / T 'd + −

Xd X "d X 0
a m
X 'd X d
m d
U 1
23
1

− (2.7)
X "d 1 e X "q
t/T
2 a cos λ

−U 1 23
2
m

X "d
24 e 24 t/T
a cos(2ω0 t +
X "q
λ)

în care : Um este tensiunea pe fază;

Xd, Xq sunt reactan ele longitudinală ẟi transversală;
T, λ sunt constanta de timp, respectiv unghiulară.
Astfel, curentul dat de curba AB din fig. 2.4. poate fi împăr it în trei regimuri,
corespunzător celor trei termeni din interiorul parantezei pătrate din expresia (2.7).
Curentul stabilizat de scurtcircuit, indicat prin linia punctată EF, este UmlXd,
’
Componenta tranzitorie, indicată prin linia întreruptă CB, are o valoare ini ială EC = Um/Xd -
’
Um/Xd ẟi descreẟte cu constanta de timp Td . Componenta supratranzitorie, dată de intersec ia
” ’
între AB ẟi CB, are o valoare ini ială CA = Um/Xd - Um/Xd ẟi descreẟte cu constante de timp
”
Td . Cele cinci componente ale curentului de scurtcircuit sunt consemnate în tabelul 2.1.
Deẟi faza curentului alternativ de scurtcircuit este dependentă de parametrul λ, ẟi
diferă în cele trei faze, valoarea efectivă este însă aceeaẟi în toate cele trei faze. Valoarea
”
ini ială, ob inută pentru t = 0, este Um/Xd . O dată cu trecerea timpului, curentul descreẟte,
la început rapid (zona supratranzitorie), apoi mult mai încet (zona tranzitorie) ẟi în final se
stabilizează la o valoare de regim permanent de scurtcircuit.
De regulă componenta ultimă se neglijează, ea fiind func ie de disimetria maẟinii după
axele d, q. Componenta continuă din unda curentului de scurtcircuit statoric induce în
înfăẟurarea de excita ie (rotativă) o t.e.m. alternativă care se regăseẟte în oscilograma
curentului rotoric în timpul scurtcircuitului statoric, fig. 2.5.

Fig.2.5 . Oscilograma curentului de excita ie după un scurtcircuit statoric.

Expresia curentului de excita ie începând din momentul producerii scurtcircuitului
statoric este dată sub forma:
T T
X d − X 'd Kd Kd
i =i +i ⋅ e
−t/T'
d − 1− e−
t/T"
d − e
−t/T
a cos ω t (2.8)
e ∞ ∞ X' d T" T" d 0
d
Tabelul 2.1.
Componentele curentului de scurtcircuit
Componenta Valoare ini ială Frecven a Constanta de timp
Componente alternative
U
1. Stabilizată m fundamentală -
Xd ’
Td
2. Tranzitorie Um − Um fundamentală
X d' Xd Td
’’
3. Subtranzitorie Um − Um fundamentală
Xd ''
X d"
Alte componente
U
4. Asimetrică m cos λ zero Ta
Xm
5. De armonică 2 U dublă Ta
m
X
n

Observa ie: Rezultă deci, că în calculele de scurtcircuit, ma ẟinile sincrone se consideră prin
reactan a lor supratranzitorie Xd’’ << Xd ẟi respectiv prin t.e.m. supratranzitorie U e”. Valorile
lor se indică în cataloage. În lipsa lor se pot admite valori medii, precum sunt cele din tabelul 2.2 de
mai jos.
Tabelul 2.2.
Valori medii pentru reactan ele de bază ale maẟinilor sincrone
’’ ’
Tipul generatorului sincron / reactan e, [u.r.] xd xd xd
Turbogenerator 0,l25 0‚40 2,1
Hidrogenerator cu înfăẟurări de amortizare 0,20 0‚37 1,2
Hidrogenerator fără înfăẟurări de amortizare 0,27 0‚35 1,2
Compensatoare sincrone 0,12 0,18 1,3
 În concluzie: În timpul procesului tranzitoriu de scurtcircuit, generatorul sincron

intervine cu o reactan ă variabilă care, în momentul producerii scurtcircuitului are valoarea

”
minimă (Xd ), iar după amortizarea proceselor tranzitorii din maẟină ajunge la valoarea

maximă, (Xd). La fel ẟi t.e.m a maẟinii trebuie considerată ca o mărime variabilă în raport

cu timpul pe perioada scurtcircuitului.

Diferen a între curentul de scurtcircuit supratranzitoriu ẟi cel stabilizat este cu atât mai
mare, cu cât scurtcircuitul are loc, mai aproape de alternator. Dimpotrivă, dacă distan a
electrică între alternator ẟi punctul de scurtcircuit este mare, reactan a generatorului
devine neglijabilă fa ă de reactan a exterioară dintre generator ẟi locul de scurtcircuit
astfel încât curentul supratranzitoriu devine practic egal cu cel stabilizat.

2.4. INFLUEN A CONSUMULUI ASUPRA CURENTULUI DE SCURTCIRCUIT

Pentru motoare ẟi compensatoare sincrone se aplică aceleaẟi considera ii ca mai

sus; pentru motoarele asincrone, care alcătuiesc majoritatea consumatorilor, contribu ia lor
este sensibilă la curentul de ẟoc ẟi la curentul tranzitoriu care urmează a fi rupt de un
eventual întreruptor aẟa cum se indică în paragraful 2.6. privind metodologia practică de
calcul a curen ilor de scurtcircuit. În orice caz, contribu ia motoarelor asincrone este vizibilă
în prima parte a curentului de scurtcircuit datorită stingerii rapide a câmpului propriu
începând din momentul producerii scurtcircuitului.

2.5. CONSIDERAREA SISTEMULUI ELECTROENERGETIC ÎN CALCULUL

CUREN ILOR DE SCURTCIRCUIT

Aportul sistemului trebuie judecat numai în raport cu punctul de scurtcircuit. Dacă se

cunoaẟte curentul IK” sau puterea supratranzitorie SK” la un scurtcircuit trifazat într-un punct
oarecare al sistemului, se poate determina reactan a echivalentă în raport cu acest punct pentru
sistem:
CU n CU 2 (2.9)
=
n

XS = " "
3I K 3SK
unde
C = 1,1 pentru re ele cu Un < 400 kV; C=1, dacă Un = 400 kV.
Sistemul se introduce în schema de calcul printr-o reactan ă Xs determinată prin rela ia (2.9),
având în spatele ei o t.e.m. CUn . Sistemul electroenergetic se consideră în acelaẟi fel atât la
calculul curentului de scurtcircuit cât ẟi la calculele curentului de scurtcircuit stabilizat.

2.6. METODOLOGIE PRIVIND CALCULUL CUREN ILOR DE SCURTCIRCUIT

2.6.1. GENERALITĂ I

Calculul curen ilor de scurtcircuit este necesar pentru:

23 dimensionarea instala iilor energetice noi ẟi verificarea celor existente în condi
iile dezvoltării sistemului energetic;
b) stabilirea reglajelor protec iei prin relee din instala iile electrice;
 23 determinarea influen ei liniilor electrice de înaltă tensiune asupra liniilor
de telecomunica ii
Curen ii de scurtcircuit au, în general, valori mult mai mari decât curen ii nominali
ai circuitelor ẟi se manifestă prin efecte termice, dinamice ẟi de induc ie prin cuplaj; a
ignora aceste efecte înseamnă a pune în pericol stabilitatea echipamentelor ẟi instala iilor, a
neglija securitatea personalului de exploatare.
 Pentru a putea evalua aceste efecte ale curen ilor de scurtcircuit este necesar de a

cunoaẟte ce sunt curen ii de scurtcircuit, metodologia de calcul.

2.6.2. CUREN II DE SCURTCIRCUIT

Scurtcircuitul reprezintă legătura galvanică, voită sau întâmplătoare, între două

puncte ale unei instala ii electrice cu poten iale diferite în regimul anterior. Curentul de
scurtcircuit este curentul care trece prin locul de defect în timpul scurtcircuitului. După cum
rezultă din fig.2.6.
Curentul de scurtcircuit variază diferit în timp, func ie de depărtarea electrică a
sursei (generatorul) fa ă de locul de defect.
În general se remarcă faptul că ini ial curentul de scurtcircuit este asimetric fa ă de
axa de timp ẟi poate fi descompus într-o componentă periodică (simetrică) ẟi o
componentă aperiodică sau de curent continuu [1,2].

a) Scurtcircuit apropiat de generator

b) Scurt circuit depărtat de

generator

Fig. 2.6. Varia ia în timp a curentului de scurtcircuit.

Componenta periodică are o frecven ă egală cu cea de exploatare ẟi scade de la o

”
valoare ini ială Ik până la o valoare permanentă Ik în cazul unui scurtcircuit apropiat de
”
generator ẟi este aproximativ constantă pe durata scurtcircuitului (Ik = Ik), în cazul unui
scurtcircuit depărtat de generator.
Componenta aperiodică - Io - este componenta curentului de frecven ă nulă (de
curent continuu), determinată de varia ia fluxului statorului.
”
Valoarea ini ială a componentei periodice Ik - este valoarea sa efectivă în
momentul producerii scurtcircuitului.
Pentru dimensionarea i verificarea instala iilor electrice la solicitările de
scurtcircuit este necesar calculul curen ilor de scurtcircuit trifazat sau
monofazat cu ajutorul următoarelor formule:
Ik" = C ⋅ U (2.10)
N
3 ⋅ Zd
3

Ik" = 3⋅C⋅UN (2.11)

Zd + Zi + Zh + 3Z
1
în care: C – este factor care ine seama de diferen a între tensiunea aplicată la locul de defect
(în momentul anterior defectului) ẟi tensiunea nominală (UN),
 C = 1,1 pentru tensiunile de 6 - 220 kV,
C = 1,0 pentru tensiunea de 400 kV.
Zd, Zi, Zh - sunt impedan ele echivalente directă, inversă ẟi homopolară la locul
de defect, exprimate în ohmi;
Z - este impedan a arcului electric (se consideră numai în anumite cazuri, cum ar fi
calculele de influen ă sau la verificarea stabilită ii termice a LEA).
Dacă în locul impedan elor se iau reactan ele ẟi cum în general, avem Xd = Xi. Z = 0,
func ie de raportul Xh/Xd, în calcule se va considera:
” ” ” ”
Ik = Ik3 , când Xh/Xd > 1 (Ik3 > Ik1 ) - (cazul general)
” ” ” ”
Ik = Ik1 când Xh/Xd < 1 (Ik3 < Ik1 )
Curentul de ẟoc – iẟ - este cea mai mare valoare instantanee a curentului după
producerea scurtcircuitului. Această valoare depinde de valoarea ẟi faza tensiunii
electromotoare în momentul producerii scurtcircuitului.
Curentul de ẟoc, de care se ine seama la verificarea stabilită ii dinamice a aparatelor
electrice ẟi a căilor de curent, se determină cu formula:
i=κ⋅ 2⋅I"
k (2.12)
"
5888 ẟ =κ⋅ 2⋅I k
în care:
1 κ este coeficientul de ẟoc sau factorul de amortizare a componentei de curent
continuu (se determină conform fig.2.7, func ie de raportul R/X al impedan ei echivalente de
la sursă la locul de scurtcircuit; de regulă, raportul R/X= 0,1 , rezultând pentru κ valoarea
de 1,8).

Fig. 2.7. Determinarea coeficientului de ẟoc κ

Valoarea permanentă - Ik - a curentului de scurtcircuit este valoarea sa efectivă,
care se stabileẟte după trecerea regimului tranzitoriu. Această valoare depinde de reactan
ele maẟinilor generatoare ẟi ale re elei, precum ẟi de caracteristicile sistemului de reglaj al
excita iei generatoarelor.
În cazul scurtcircuitului trifazat, curentul permanent se determină cu formula:
I k = λI N (2. 13)
în care: λ - este un factor care ine seama de plafonul excita iei generatorului ẟi are valorile
indicate în fig. 2.8 (pentru turbogeneratoare TG) ẟi fig. 2.9. (pentru hidrogeneratoarele HG
cu poli aparen i).
λmax - corespunde plafonului maxim de excita ie considerat de 1‚3 u.r. pentru TG ẟi
de 1,6u.r. pentru HG;
 λmin - corespunde mersului în gol (lipseẟte tensiunea de excita ie) - ( se foloseẟte în

cazuri speciale – Calcule de reglaje protec ii)

Xd - reactan a sincronă a maẟinii.

Fig.2.8. Factorul λmax , λmin la TG Fig.2.9. Factorul λmax , λmin la HG.

În cazul surselor puternice, îndepărtate de locul de defect (sistemul din punctul de

racord):
Ik = I k (2. 14)
În afara curen ilor de scurtcircuit de mai sus, pentru dimensionarea ẟi verificarea
instala iilor energetice este necesar ẟi calculul următoarelor valori:
Curentul de declanẟare - Ia - care este valoarea efectivă a componentelor
periodice a curentului de scurtcircuit care trece prin întreruptor în momentul primei
separării a contactelor. În cazul scurtcircuitului trifazat, curentul de declanẟare se
calculează cu formulele:
0 pentru curentul de declanẟare furnizat de generatoare, motor ẟi compensatoare
sincrone:
I a = µ Ik" (2. 15)
0pentru curentul de declanẟare furnizat de motoare asincrone:
I a = µ qIk" (2. 16)
0 pentru curentul de declanẟare furnizat de surse puternice îndepărtate de locul de
defect (sistemul):
I a = I k" (2. 17)
În formulele de mai sus, µ ẟi q sunt defini i astfel:
0 - este un factor de atenuare a componentei periodice a curentului de scurtcircuit
inând seama de timpul de declanẟare ”tm” (fig. 2.10);
q - este un factor ce ine seama de stingerea rapidă a curentului debitat de motoare ca
urmare a lipsei câmpului propriu de excita ie (fig.2.11).
Timpul de declanẟare se va considera, de regulă - 0,1 s.
 Curentul mediu echivalent - Im - al scurtcircuitului care are acelaẟi efect termic în
timp de 1s, ca ẟi curentul de scurtcircuit real pe durata cuprinsă între apari ia
scurtcircuitului ẟi până la întreruperea curentului (timpul de declanẟare total).
 Fig.2.10. Factorul ”µ” Fig.2.11. Factorul ”q”
Pn - puterea motorului p - nr. de perechi de poli

Curentul mediu echivalent de care se ine seama la verificarea stabilită ii termice a

aparatelor electrice ẟi a căilor de curent, se determină cu formula:
I m = I k' ⋅ (m + n) ⋅ t (2.18)
în care:
m - este un coeficient care ine seama de aportul componentei aperiodice a curentului
de scurtcircuit (fig. 2.12),
n - este un coeficient care ine seama de varia ia în timp a valorii eficace a
componentei periodice (fig. 2.13),
t - timpul de declanẟare total corespunzător protec iei de bază, dar nu mai mic de 1
s pentru căile de curent din centrale ẟi sta ii (exclusiv linii).
În cazurile în care, după declanẟarea întreruptorului la defect, urmează una sau mai
multe anclanẟări succesive, curentul mediu echivalent total este dat de rela ia:
I m = I m2 + I m2 + ... + I m2 (2.19)
i 1 2
n

în care:
0 m1 , I m2 , ... , I mn - sunt curen ii medii echivalen i pentru intervalele de timp în care
întreruptorul este străbătut de curentul de defect.

Fig. 2.12. Coeficientul “m” Fig 2.13. Coeficientul “n”

Curentul prin pământ - Ip, - de care se ine seama la dimensionarea prizelor de

pământ ẟi la verificarea influen elor prin cuplaj ẟi care este:
0un curent de scurtcircuit, în cazul re elelor cu neutrul legat direct la pământ;
1 un curent capacitiv sau de dublă punere la pământ, în cazul re elelor cu neutrul
izolat sau tratat cu bobină de stingere.
În cazul re elelor cu neutrul legat direct la pământ, curentul prin pământ se
determină cu formulele:
2 în cazul scurtcircuitului bifazat, cu pământul:
 I p = I k" = 3⋅C⋅UN (2.20)
2p Z

Z d + (Z h + 3Z ) ⋅ 1 +
d

Z
i

- în cazul scurtcircuitului monofazat:

I p = I k" = 3⋅C⋅UN (2.21)
1
Z d + Z i + Z h + 3Z

Dacă în locul impedan ei se iau reactan ele ẟi cum, în cazul general, Xd = Xi, z=0,

)
func ie de raportul Xh / Xd - în calcule se va considera:
( ) (
"
I p = I k" când X h < 1 I k" > I k" ẟi I p = I k" când X h > 1 I k" > I
Xd Xd k1
1 1
2p 2p 2p

În tabelul 2.3. se indică recapitulativ formulele pentru calculul principalelor valori

”
ale curen ilor de scurtcircuit Ik , Ia, Ik ẟi iẟ pentru scurtcircuite simetrice ẟi nesimetrice,
impedan ele fiind exprimate în ohmi ẟi respectiv în u.r. (vezi capitolul 2.6.4.)

Tabelul 2.3.
Formule pentru calculul curen ilor de scurtcircuit
Curentul (puterea) de scurtcircuit
Tipul Schema I k" Ia Ik
scurt- " " iẟ
= I
3U N ⋅ I S k = 3U N ⋅
circuitului S
k S a = 3U N ⋅ I a k
k
R " c⋅
U
S N
Trifazat cu T I k3 =
3⋅ Zd i "
= χ⋅ 2⋅ I
sau fără Ia3=µ Ik3" Ik3=λ IN ẟ3 k3
punere la " c ⋅ Sb
pământ I k3 =
3⋅ U ⋅ Z d
b
R
S " c ⋅U N
Bifazat T 2 =
Ik Zd +Zi
fără Ia2=µ Ik2" I i I "
I k 2 = λ ⋅ 3 ⋅ N ẟ2 = χ ⋅ 2⋅
pământ " c ⋅ Sb k2
I k2 = U
+

b⋅
Zd Zi

" c⋅UN
R I k2 p =
S Z ⋅Z
Zd + i h
T +
Z
Bifazat cu i Zh
pământ Nu sunt concludente
Z " c ⋅S
b
I k2 p = Z d + Z i ⋅ Zh
Ub
Zi +Z h

3⋅c⋅
R

S
" = UN
T
I
k1

Monofazat Zd + Z i + h Ia1 ≈ Ik1" Ik1=λ 3 IN "

i
ẟ1 = χ⋅ 2⋅ I
Z
" 3⋅c⋅ Sb k1
I =
k1 Ub Zd +Z i + Z h

Ub = Un (tensiunea nominală la care se calculează scurtcircuitul)

2.6.3. METODE DE CALCUL

Pentru calculul curen ilor de scurtcircuit, în func ie de scopul acestora, se utilizeaz ă

fie metoda completă de calcul, fie cea simplificată.
 Metoda completă de calcul se utilizează la verificarea instala iilor la care puterea de

scurtcircuit rezultată prin metoda simplificată este apropiată de puterea pentru care au fost

dimensionate instala iile respective, precum ẟi pentru unele cazuri particulare de reglaj sau

alegerea tipurilor de protec ie pentru instala iile noi.

În calculele de scurtcircuit cu metoda completă se iau în considera ie următoarele:

23 tensiunile în toate nodurile re elei în regimul anterior apari iei
scurtcircuitului,
24 liniile aeriene ẟi cablurile electrice se reprezintă prin rezisten a, reactan a
inductivă ẟi cea capacitivă;
25 transformatoarele ẟi autotransformatoarele se reprezintă prin reactan ele lor
calculate inând seama de plotul de func ionare anterior scurtcircuitului;
26 generatoarele se reprezintă ca injectoare de curent în noduri (în regimul
anterior scurtcircuitului) ẟi prin reactan a supratranzitorie;
27 consumatorii se reprezintă ca impedan e.
Metoda simplificată de calcul se utilizează la dimensionarea instala iilor electrice,
la calculele curente de reglaj al protec iei, precum ẟi la determinarea influen ei liniilor
electrice de înaltă tensiune asupra liniilor de telecomunica ii.
În calculele de scurtcircuit cu metoda simplificată se fac următoarele ipoteze:
-se consideră aceeaẟi tensiune “U” în toate nodurile re elei;
-liniile aeriene ẟi cablurile de înaltă tensiune (UN ≥ 110 kV) se reprezintă numai
prin reactan a inductivă (la medie tensiune se ine seama ẟi de rezisten ă);
-transformatoarele ẟi autotransformatoarele se reprezintă numai prin reactan a lor
considerând func ionarea pe plotul mediu;
-sarcinile se neglijează, cu excep ia compensatoarelor ẟi a motoarelor sincrone ẟi
”
asincrone (motoarele asincrone contribuie la curen ii Ik , iẟ ẟi Ia în cazul scurtcircuitelor la
borne ẟi în anumite situa ii ẟi la curen ii de ẟoc – iẟ - în cazul scurtcircuitelor pe partea de
înaltă tensiune a transformatoarelor prin care se alimentează motoarele respective).

2.6.4. ELEMENTE ẞI SCHEME DE CALCUL

Pentru calculul curen ilor de scurtcircuit se întocmeẟte o schemă de calcul care

cuprinde toate sursele care contribuie la alimentarea scurtcircuitului (generatoare, motoare)
ẟi toate celelalte elemente ale re elei (linii, transformatoare, bobine de reactan ă).
Centralele depărtate de locul scurtcircuitului se vor introduce în schema de calcul ca
un bloc – generator - transformator, considerându-se puterea acestui bloc egală cu puterea
întregii centrale.
Sursele foarte mari (de exemplu sistemul) vor fi introduse in schemă ca surse de
putere infinită, adică se poate considera că tensiunile în punctele lor de legătură cu schema
rămân constante în cursul întregului proces de scurtcircuit.
Motoarele ẟi compensatoarele sincrone se comportă la scurtcircuit identic cu
generatoarele sincrone.
Motoarele asincrone - aẟa cum s-a arătat - contribuie la scurtcircuitul la borne la
”
curen ii Ik , iẟ ẟi Ia.
Elementele re elei se introduc în schema de calcul prin impedan a “Z” sau prin
reactan a “X”, exprimate în unită i absolute (Ω) sau în unită i relative.
Prin valoare relativă a unei mărimi fizice se în elege raportul acesteia fa ă de o altă
mărime fizică de aceeaẟi natură, aleasă ca unitate de bază. În calculele ce se efectuează se
alege o putere de bază “Sb” ẟi o tensiune de bază “Ub”.
Rezultă:
Ib = Sb (2.22)
3 Ub
 ẟi
2
Zb = U b =U
b
(2.23)
3 Ib Sb
Impedan ele se exprimă în unită i relative în func ie de condi iile de bază alese, astfel:
Z = Z (Ω) = Z (Ω) Sb (2.24)
( u.r.)
Zb U b2
5888 Sb se alege de obicei egală cu 100 MVA, 1000 MVA;
5889 Ub se consideră de obicei valoarea tensiunii re elei în care are loc scurtcircuitul.
În cazul schemelor care con in mai multe trepte de tensiune, legate între ele prin
transformatoare, este necesar ca:
0 în cazul în care impedan ele sunt exprimate în valori absolute (Ω) ele trebuie să fie
raportate la aceeaẟi treaptă de tensiune (de obicei, cea în care are loc scurtcircuitul);
1 în cazul în care impedan ele (reactan ele) sunt exprimate în unită i relative, ele se
raportează la o aceeaẟi putere de bază ẟi aceeaẟi tensiune de bază, astfel că valorile
rămân aceleaẟi indiferent de treapta de tensiune la care se calculează scurtcircuitul (aceasta
reprezintă un avantaj important care a condus la extinderea ẟi chiar generalizarea calculului
în unită i relative).
Tabelul 2.4.
Rela iile de calcul ale impedan ei
Impedan a (reactan a) OBSERVA II
Elementul [Ω] [u.r.] (Sb=100MVA) UN - tensiunea nominală a
elementului de re ea [kV]
1 2 3 4
Generator X 'd ⋅ U N2 X 'd X"d - reactan a supratranzitorie,
(compensator, 100 S [%]
SN
motor sincron) N SN - puterea nominală, [MVA]
Motoare IN ⋅ UN I N ⋅ 100 IN - curentul nominal, [A]
asincrone SN Ip - curentul de pornire, [A]
Ip 3⋅IN Ip
SN - puterea nominală, [MVA]
U
Transforma- uK ⋅ N u uK - tensiunea de scurtcircuit, [%]
K
toare 100 S S SN - puterea nominală, [MVA]
N N

Linii electrice x0·l' sau (r0+jx0)·l x0 ⋅ l ⋅ 100 x0 - reactan a liniară, [Ω/km]

2 l - lungimea liniei, [km]
UN
Bobine de ε ⋅ UN ε ε - căderea de tensiunea
reactan ă 100 Sε nominală, [%]
3⋅IN
IN - curentul nominal, [A]
Sε - puterea de trecere, [MVA]

2
( Sε = 3 ⋅ U N ⋅ I N ⋅ 103 )
Re eaua de U N C ⋅ Sb C - coeficient egal cu:
alimentare (în S" 1,1 pentru re elele de 6...220kV
punctul K) S" 1 pentru re elele de 400kV
K K

S"K - puterea de scurtcircuit

debitată în re ea în punctul K,
[MVA]
Sarcina 2 2 1 S P, Q, S - puterea activă, reactan ă
∞
⋅ (P+ jQ) =
U
UN UN
2
N
⋅ 1 i aparentă a sarcinii, [MVA]
P − jQ S P − jQ U0
= S0 (P+ jQ)
S1
 În tabelul 2.4. se dau rela iile de calcul ale impedan ei (reactan ei) directe a

elementelor unei re ele.

Schema echivalentă pentru calculul curen ilor de scurtcircuit se întocmeẟte pentru o

singură fază, atât în calculul scurtcircuitelor simetrice cât ẟi în cazul scurtcircuitelor
nesimetrice, intercalând o sursă echivalentă între punctul comun al surselor ẟi punctul
considerat de scurtcircuit.
Pentru scurtcircuitele simetrice este necesară numai schema de succesiune directă;
pentru scurtcircuite nesimetrice se întocmesc scheme echivalente separate pentru
succesiunile directă, inversă ẟi - după caz - ẟi cea homopolară, care se conectează între
ele func ie de tipul scurtcircuitului (pentru cazul scurtcircuitului monofazat cele trei scheme
se conectează în serie - se va vedea exemplul de calcul).
Dacă calculul se face la o tensiune (U2) diferită de cea a liniei (U1), impedan a x2 în
valori absolute raportată la tensiunea U2 va fi:
2
x
2 =x
U2
, în care x1 = x0 ⋅ l
U
1

În calculele de scurtcircuit reactan a directă se consideră egală, de regulă, cu cea

inversă pentru toate elementele de re ea.
Reactan ele homopolare ale (auto)transformatoarelor sunt determinate de construc ia
lor (trifazate cu 3 sau 5 coloane, monofazate), de schema de conexiuni a înfăẟurărilor ẟi de
modul de tratare a neutrului.
Impedan ele homopolare ale liniilor electrice aeriene ẟi ale cablurilor sunt
determinate de tipul constructiv, de dispozi ia conductoarelor pe stâlpi ẟi respectiv a fazelor
cablurilor în ẟan , de caracteristicile conductorului de protec ie, a mantalelor cablurilor,
precum ẟi ale solului.
În anexa 2.1. sunt indicate informativ valorile uzuale ale impedan elor (reactan elor)
de secven ă directă, inversă ẟi homopolară a principalelor elemente de re ea.
În anexa 2.2. sunt indicate schemele ẟi rela iile pentru determinarea reactan elor
directe ale (auto)transformatoarelor cu trei înfăẟurări ẟi pentru bobine de reactan ă jumelate.

2.6.5.CALCULUL IMPEDAN ELOR ECHIVALENTE. REGULI

Schema de calcul, cuprinzând sursele ẟi impedan ele intercalate între aceste surse ẟi
locul considerat de scurtcircuit, trebuie reduse prin transfigurări succesive la o sursă
echivalentă ẟi o impedan ă echivalentă sau la mai multe surse care alimentează locul de
scurtcircuit prin căi de curent (impedan e) separate sau printr-o cale de curent (impedan ă)
comună.
Pentru calculul valorii ini iale a curentului de scurtcircuit “Ik” ẟi uneori ẟi a
curentului de ẟoc iẟ (când raportul R/X = ct. pe toate ramurile prin care se alimentează
scurtcircuitul), toate sursele pot fi legate în paralel. În schimb, pentru celelalte valori ale
curentului de scurtcircuit (exemplu: Ia, Ik, Im) trebuie calculat separat aportul fiecărei surse,
ceea ce conduce la necesitatea reducerii schemei de calcul la un număr de ramuri egal, de
regulă, cu numărul de surse.
Transfigurările uzuale sunt cele de înlocuire a impedan elor legate în serie ẟi
respectiv în paralel printr-o impedan ă echivalentă (în cazul a două circuite legate în
paralel, care cuprind fiecare din impedan ele legate în serie, se execută întâi transfigurarea
serie ẟi apoi cea paralel) ẟi transfigurarea triunghi-stea ẟi invers.
 În continuare se indică câteva cazuri uzuale de transfigurare a schemelor de calcul a
impedan elor echivalente ẟi a curentului (puterii) de scurtcircuit trifazat ini ial.
A. Cazul scurtcircuitului alimentat dintr-o singur ă sursă.

Fig. 2.14. Scurtcircuit alimentat dintr-o singură sursă

Impedan a echivalentă:
Ze = ZG + ZT + ZL =R + jX (2.25)
Factorul de ẟoc κ se calculează conform fig.2.7., func ie de raportul R/X, iar puterea
de scurtcircuit trifazată ini ială cu formula:
Sk" = c ⋅ Sb , Ze fiind exprimată în u.r. (2.26)
Z
a

B. Cazul scurtcircuitului alimentat din mai multe surse prin c ăi de curent separate

Fig. 2.15. Scurtcircuit alimentat din mai multe surse

Impedan ele echivalente:
ZI =ZG1 + ZT1 + ZLI (2.27)
ZII = ZG2 + ZT2 + ZL2 (2.28)
Curen ii (puterile) de scurtcircuit se calculează separat prin cele două ramuri.
I k" = cIb = cSb (2.29)
I Z
I3U N Z I
I k
" = cIb = cS (2.30)
b
II ZI 3U
N
Z
II

Sk" = cSb (2.31)

I ZI

Sk" = cSb (2.32)

Z
II II

Curentul (puterea) de scurtcircuit total al mai multor ramuri va fi:

” ” ”
Ik = Ikl + IkII + IkII + ... (2.33)
” ” ” ”
Sk = SkI + SkII + SkIII + ... (2.34)
De asemenea:
iẟ = iẟI + iẟII + iẟIII + ... (2.35)
 C. Cazul scurtcircuitului alimentat de la mai multe surse printr-o cale
de curent comună

Fig. 2.16. Scurtcircuitului alimentat de la mai multe surse printr-o cale

de curent comună
ZI = ZG1 + ZT1 + ZL1 = RI +jXI (2.36)
ZII = ZG2 + ZT2 + ZL2 = RII +jXII (2.37)
Se pun în paralel impedan ele I ẟi II de pe cele două ramuri:
1 = 1 + 1 + ... (2.38)
Z
Xe ZI II

Ze = Re +j Xe (2.39)
Puterea totală de scurtcircuit va fi:
cSb (2.40)
Sk " =
Ze + Zc
Aportul fiecărei surse la scurtcircuit se determină cu formula:
Z
Sk" = e Sk" (2.41)
1
ZI

Sk" = Ze Sk " (2.42)

Z

2
II

În cazul în care raportul R1 / X1 ≈ RII / XII ≈ Re / Xc, factorul de ẟoc κ se calculează

conform fig. 2.7.

D. Cazul scurtcircuitului în re ele buclate.

a) Schema de conectare a impedan ei;

b) Schema impedan elor după transformarea - Y a impedan elor Z L , Z L , Z L
1 2 3
 23După transfigurare, schema se rezolvă în continuare ca în cazul “C” de mai
sus. Fig. 2.17. scurtcircuitului în re ele buclate
Rela ii pentru transfigurarea - Y:

Fig. 2.18. Transfigurarea -Y

Z ⋅Z
Z = 12 31
1 Z +Z +Z (2.43)
12 23 31
Z
Z = Z12 ⋅ 23
(2.44)
2 Z +Z +Z
12 23 31
Z ⋅Z
Z3 = 23 31
(2.45)
Z
12 + Z 23 + Z31
ZZ
Z = Z1 + Z 2 + 1 2 (2.46)
12
Z3
Z Z
Z = Z 2 + Z3 + 2 3
23 (2.47)
Z1
Z = Z3 + Z1 + Z3 Z1
31 (2.48)
Z2

2.6.6. CONCLUZII PRIVIND METODA VDE DE CALCUL A CUREN ILOR DE

SCURTCIRCUIT
5888 Valoarea supratranzitorie este superioară valorii stabilite a curentului de
scurtcircuit I sc.c ≈ I k" (în metoda care foloseẟte curbele de decrement este posibil ca I K
> I scc
pentru Xcalcul =0,55 … 3).
23 Metoda se remarcă prin simplitate.
24 Se ine cont de valoarea reală a caracteristicilor generatoarelor prin reactan a
sincronă Xd ẟi plafonul de supraexcitare (1,3 + 20% pentru TG ẟi 1,6 ± 20%
pentru HG).
25 Permit calcularea cu acurate e a aportului motoarelor la scurtcircuit prin valoarea:
23 a = µ ⋅ q ⋅ I k"
5889 Calculul valorii echivalente din punct de vedere termic a curentului de
scurtcircuit la
1s se deduce simplu cu rela ia:
, iar Ssc".c C ⋅ Sb
I m = I sc .c (m + n)t
" = Z
e

unde: C = 1, la 400kV; C = 1,1 la 6-20kV

5888 Metodologia oficială de calcul a curen ilor de scurtcircuit din PE 134/81
foloseẟte practic prescrip ia germană VDE-0102, expusă pe scurt în acest capitol.
5888 Aprofundarea efectivă a problemelor legate de calculul clasic ẟi cu
ajutorul
 calculatorului pentru scurtcircuite în instala iile electroenergetice - se face eficient

consultând în special lucrările [3,4].

2.7. APLICA IA 1: ALEGEREA APARATAJULUI PRIMAR

Calculul curen ilor de scurtcircuit odată terminat, împreună cu o serie de criterii

economice ẟi ambientale, creează premize pentru alegerea corectă a aparatajului primar din
centrale ẟi sta ii electrice, listarea principalelor criterii tehnice fiind:
23 Condi ii de mediu, conf. normativului PE 101, implică la rândul lor: 1-
tipul constructiv al instala iei (de interior / exterior.), 2 - altitudinea (<,> 1000 m),
3-condi ii climatice func ie de factorii meteo, 4 - gradul de poluare etc.
24 Caracteristici constructive, implică 1 - tipul constructiv al aparatului, 2 -
nr. de poli sau subansambluri constructive. Componente‚ 3 - destina ia aparatului
etc.,
25 Caracteristici de izola ie se referă la 1 - tensiunea nominală a instala iei, 2
- tensiunea maximă suportată de echipament, 3 - nivelul de izola ie ce include
tensiunea nominală de inere la frecven ă industrială ẟi respectiv la impuls
standard, lungimea specifică a liniei de fugă etc.
26 Comportarea în regim de lungă durată este dată de curentul maxim de
durată (nominal) suportabil, indicat de firma constructoare; excep ie face
reductorul de curent ce admite o suprasarcină de 20%
27 Comportarea de regim de scurt circuit implică în general două puncte
importante: 1 - stabilitatea electrodinamică la curentul de ẟoc (lovitură) iẟoc
determinat de caracteristica re elei X/R din factorul de ẟoc kẟoc ẟi de valoarea
componentei periodice ini iale a curentului de scurtcircuit total Ipo tot, astfel:
iẟoc = 2k ẟoc I po tot , [kA max]
ẟi respectiv 2- stabilitatea termică, determinată de curentul echivalent termic Iet
timp de o secundă,
I et = I po [(m + n)td ] , [kA]
în care coeficien ii m, n (valori tabelate) in cont de aportul componentelor
aperiodică, perioadă a curentului de scurtcircuit, iar td este timpul total de
declanẟare (protec iei prin relee + timpul propriu întreruptor); evident, fiecare din
datele de mai sus calculate trebuie să fie inferioare (rezonabil!) valorilor respective
garantate de fabricant (altminteri aparatele fie clachează tehnic, fie - economic
vorbind - sunt la costuri oneroase).
5888 Frecven a nominală este de 50 Hz pentru Europa, de 60 Hz pentru
America de Nord ẟi Brazilia
5889 Criterii specifice trebuiesc separat verificate ẟi deci adăugate pentru
fiecare tip de aparat în parte, astfel :
l - pentru întreruptoare sunt: capacitatea de rupere la scurt circuit I kr, fiind
curentul maxim pe care-l poate declanẟa întreruptorul în condi ii de scurtcircuit
prescrise, capacitatea de conectare la scurtcircuit ce poate fi diferită de
precedenta, sistemul de ac ionare indicat de regulă de fabricant sau echivalent etc.
2 - pentru separatoare sunt: capacitatea de închidere ẟi de conectare pentru
curen ii de mers în gol ai transformatoarelor, LEA, LEC, baterii de condensatoare,
închidere pe scurtcircuit în cazul separatoarelor de scurtcircuitare SSC, dispozitivul
de ac ionare pentru separatoare banale (cu itele principale ẟi/sau de pământare)
sau deosebite - ca cele de sarcină sau cu deconectare automată SDA, sau SSC etc.
3 - pentru reductoare de curent sunt: curentul secundar nominal de 1A sau 5A,
raportul de transformare nominal, clasa de precizie, nr. înfăẟurărilor secundare
distinct pentru măsură, protec ie ẟi protec ie diferen ială, puterea secundară,
 coeficientul de satura ie, conexiunea înfă urărilor etc.

Imax durata
Imax adm

4 - pentru reductoare de tensiune, sunt similare celor de curent

Notă: În general aceste elemente sunt cunoscute de la cursurile de strictă specialitate
pe de o parte, iar pe de altă parte no iunile respective se pot fixa excelent, parcurgând
lucrarea adiacentă cursului, Probleme specifice instala iilor electrice din centralele
electrice [3] ẟi Proiectarea sta iilor electrice consemnate mai jos [5, p.313], motiv
pentru care nu se insistă aici asupra lor; idem, pentru paragraful următor.

2.8. APLICA IA 2: ALEGEREA UNOR LEGĂTURI CONDUCTOARE

2.8.1. TIPURI DE CONDUCTOARE

 Legăturile conductoare formează căile de curent din PECS, iar alegerea ẟi
verificarea lor are loc în baza unor judicioase criterii formulate de normative în vigoare, [6].
23 Preponderente sunt legăturile flexibile neizolate din sta iile ẟi liniile electrice
aeriene LEA din Cu, Al, Ol-Al comentate pe larg în capitolul 6;
b. Liniile electrice în cablu LEC reprezintă legături electrice flexibile izolate
caracterizate prin:
• partea conductoare din Al (notat cu A în denumirea cablurilor), sau din Cu (notat
cu C în denumirea cablurilor) atunci când urmează aplica ii speciale cum sunt
mediile corozive, de ex.
• partea de izola ie realizată din PVC (notată Y), polietilenă (notată YY), hârtie
impregnată (simbolizată HP); selectarea tipului de izola ie urmează criterii economice,
tehnice - comportarea în regim normal ẟi de scurtcircuit, calită i ignifuge etc.
c. Conductoarele rigide se realizează tipic din Cu sau Al (ẟi mai rar din Al
îmbrăcat în coajă de Cu, cu efect calitativ superior dar dificil de realizat tehnologic)
cu sec iuni de formă diferită, dreptunghiulare, tubulare, în formă de C etc.; se
utilizează acolo unde nivelul curen ilor de defect este mai ridicat (de ex. legătura
rigidă generator transformator de regulă se capsulează în ecrane tubulare de Al din
motive de siguran ă în exploatare), alteori din motive de facilitare a dispozi iilor
constructive — aspecte comentate pe larg în capitolul 6.

2.8.2. VERIFICAREA STABILITĂ II TERMICE ÎN REGIM DE LUNGĂ DURATĂ

Verificarea stabilită ii termice în regim de lungă durată este de fapt criteriul curentului
0
nominal (maxim de durată). Nu se admite depăẟirea nivelului termic de 70 C la suprafa a
conductoarelor ẟi, în mod implicit sec iunea conductorului rezultă din satisfacerea rela iei
I ≈I [ A]
max durata max adm

în care:
este curentul maxim de durată al circuitului respectiv,
curentul max. admisibil al conductorului respectiv.
În particular pentru LEC se ia sec iunea necesară tehnic Sth , din tabele [4 - 7], astfel
încât să se respecte rela ia:
I ≈ KI (S ) [A],
max durata ft th

în care,
Ift este curentul maxim admisibil (frontieră) din punct de vedere tehnic, pentru sec
iunea aleasă,
5888 - coeficient de corec ie func ie de modul de pozare al cablului - de regul ă
îngropate în pământ; LEC pentru generatoare, transformatoare pe partea de servicii
proprii comportă lungimi modeste, motiv pentru care sunt pozate în aer liber (la unele
CHE
 chiar prin galeria de acces, sau prin galeria de cabluri separată urmând o rază de
curbură normată pentru LEC de m.t, sau î.t. etc).
2.8.3. VERIFICAREA STABILITĂ II TERMICE ÎN REGIM DE SCURTĂ DURATĂ

Verificarea stabilită ii termice în regim de scurtă durată este de fapt criteriul

comportării la scurtcircuit; conf. PE 103, toate LEC ẟi numai LEA ≥ 110 kV, sunt stabile
termic la curen i de scurtcircuit, dacă se respectă condi ia:
5888 ≥ Iet / jadm sc.c. [mmp],
în care, s - sec iunea conductorului aleasă deja pentru regimul termic de lungă durată,
[mmp], Iet - curentul echivalent termic corespunzător circuitului respectiv, [A],
Jadm sc.c.- densitatea de curent la scurtcircuit pentru conductorul respectiv, ce depinde de
temperatura de regim normal anterior scurtcircuitului ẟi de temperatura admisibilă a
conductorului la finele scurtcircuitului, [A/mmp], consemnate în lucrările [3-7].
Nivelul termic θc pentru conductor anterior scurtcircuitului depinde pătratic de
încărcarea acestuia ẟi liniar de ecartul temperaturii mediului ambiant θ fa ă de limita
0
constructiv tolerată de 70 C, astfel:
2 0
θc= θ + (70 - θ )(Imax durata/Imax adm) [ C].
În general temperaturile maxime admise conductoarelor la finele scurtcircuitului sunt mai
ridicate pentru Cu, iar printre izola iile standard - hârtia are comportarea mai bună, astfel:
0 0
23 180 C/A1, 200 C/Cu - la conductoare rigide neizolate,
0 0 0
24 160 C/Ol-Al, 180 C/Al, 170-200 C/Cu - la conductoare flexibile neizolate,
0 0
25 250 C/j .t., respectiv 170 C/m.t. pentru hârtie,
0
26 160 C/j.t., m.t. (s ≤ 300 mmp) pentru PVC etc.,

2.8.4. VERIFICAREA LA CĂDEREA DE TENSIUNE

Verificarea la căderea de tensiune relativă are valori normate în jurul valorii de 5%,
conform normativelor PE 107 ẟi Ip 27-87, de exemplu. Astfel [8,9]:
23 în cazul alimentărilor directe din re elele de j.t. ale furnizorului — 3% pentru
iluminat ẟi 5% pentru alte receptoare
24 în cazul alimentărilor din PT sau centrale proprii — 8% la iluminat ẟi 10%
pentru alte receptoare, inclusiv alimentări de lămpi îndepărtate ẟi izolate
25 12% se admite pentru regimul de pornire al motoarelor, în afara altor precizări
26 conform cu PE 113, pentru re eaua de servicii proprii din centralele electrice:
8% la iluminat ẟi 5 % pentru motoarele electrice de j.t. ẟi m.t. — în regim normal de
func ionare, iar în caz de avarie se admite 10%; în fine, se admit chiar
27 15% pentru j.t. ẟi 20% pentru m.t. — cu ocazia regimului de pornire
a motoarelor.
Formula de calcul a căderii de tensiune pe o linie electrică (explicată în capitolul 6), este de
forma
U = 3l(r0 cos ϕ + x0 sin ϕ)I max durată103 [kV ]
în care, r0, x0 sunt rezisten a respectiv reactan a specifică în ohm/km, l – lungimea liniei
electrice, în km. Căderea de tensiune procentuală este prin defini ie dată de
U = ( U / U n )100 [%]

2.8.5. VERIFICAREA LA DESCĂRCAREA CORONA SE REDUCE ÎN ESEN

Ă

Verificarea la descărcarea corona se reduce în esen ă la a constata dacă valoarea

câmpului maxim la suprafa a conductorului este sub valoarea critică, de la care pierderile
devin prohibitive prin efectul descărcării incomplete dintre conductor ẟi pământ (efectul
corona), astfel:
Emax cond ≈ Ecor [kV / cm], discu ia fiind detaliată în capitolul 6.
Observa ie: în general, la 110 kV mai multe conductoare pe fază indică curen i
importan i pentru care s-a majorat sec iunea; începând cu nivelul superior de 220 kV
jumelarea conductoarelor se realizează în special din motive de reducere a razei echivalente
a conductorului pe fază, limitându-se efecte1e de pierderi de putere prin efect corona.

2.8.6. VERIFICAREA LA SOLICITĂRI MECANICE

Verificarea la solicitări mecanice se face diferit pentru conductoare rigide fa ă de

cele flexibile, astfel:
ᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀȀЀĀȀ⤀ĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀ1024 conductoare flexibile
din instala ii exterioare sunt supuse for ei vântului, greută ii chiciurii, eforturilor
electrodinamice la scurtcircuit, tensiunii mecanice din fire după montaj etc.; este un
calcul cu un volum de muncă apreciabil care astăzi s-a simplificat prin introducerea
tehnicii de calcul specializate, conform cu PE 111. Se dă ca exemplu de calcul
simplificat cazul mai simplu
ᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀȀЀĀȀ⤀ĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀ1025 conductoare rigide
din instala ii interioare fixate pe fază prin izolatoare cu lungimea deschiderii
L, cu distan a între faze a, parcurse de un curent de valoare i ẟoc sunt
solicitate de o for ă electrodinamică care se calculează cu rela ia
i2
F =2L ẟoc 10− 2 [daN]
a
Rezisten a mecanică specifică pentru un conductor caracterizat de un anumit modul de
2
rezisten ă W [cmc] ẟi de un efort admisibil σadm (la Al valoarea este de 700 daN/cm )
este dată de expresia:
= FL /(12W ) [daN/cm ]
2
23
Conductorul va rezista dacă se îndeplineẟte condi ia
5888 ≤ σadm
Observa ie: Dacă pe fază se află un pachet de conductoare, atunci în mod adi ional
se consideră ẟi efortul care apare datorită interac iunii dintre conductoarele de pe
aceeaẟi fază.
Anexa 2.1.
VALORI UZUALE ALE IMPEDAN ELOR (REACTAN ELOR)
ELEMENTELOR RE ELELOR
A. MAẞINI SINCRONE
Valoarea reactan ei (%)
Tipul xd" xd' xd
kc 23MW 12,5 19 170
Turbogeneratoare 30-100 MW 14,5 22 165
100-300 MW 19,5 27 185
Hidrogeneratoare cu înfăẟurare de amortizare 20,0 35 115
fără înfăẟurare de amortizare 27,0 27 115
Compensatoare ẟi motoare sincrone 20,0 35 180
B. TRANSFORMATOARE

Reactan a directă ẟi inversă (trafo cu două înfăẟurări)

Tensiunea [kV] 6-20 35 110 220
Uk [%] 4-6 7,5 10,5 10,5
 Reactan a homopolară

I II III I II III I III (AT) II

Schem
a

X d II
⋅X d III I
d

I
x
Xh*)
Xd 10 Xd Xd ∞ Xd 3π Xd I +____________
x
dI

Xd II + Xd III x
d
I
I

*) În schema de calcul se introduce schema echivalentă a AT (vezi exemplul)

C. LINII AERIENE

Tipul liniei xd=xi [Ω/km] x1

Simplu circuit fără conductor de protec ie 0,4 3,5 xd
cu conductor de protec ie din OL 3 xd
cu conductor de protec ie din OL-Al 2 xd
Dublu circuit fără conductor de protec ie 0,2 5,5 xd
cu conductor de protec ie din OL 4,7 xd
cu conductor de protec ie din OL-Al 3 xd
D. LINII ÎN CABLU

Tipul liniei rd=ri xd=xi rk xk

[Ω/km] [Ω/km] [Ω/km] [Ω/km]
2
3x170 mm Cu 0,14 0,7
2
3x240 mm Cu 0,08 0,2 0,65 0,3
2
110kV 3x300 mm Cu 0,06 0,6
2
3x400 mm Cu 0,05 0,58
2
3x95 mm Al 0,3
2 ∞ ∞
20kV 3x120 mm Al 0,24 0,1
2
3x150 mm Al 0,2
ANEXA 2.2.

SCHEME I RELA II DE CALCUL ALE REACTAN ELOR

(AUTO)TRANSFORMATOARELOR CU TREI ÎNFĂẞURĂRI
I ALE BOBINELOR DE REACTAN Ă JUMELATE

A. Transformatoare cu trei înfăẟurări

I I
SI
Ux Ux XI
III-I I-II
X X
III II
S S
III II
Ux
II-III

III II III II
 X = +U − Ux ⋅ 1 [u.r.]
U
xIII − I II − III
xI − II
I
S S 2
S III − I II − III
I − II

X = U
xII − III
+ U xI − II − U xIII −I
⋅1 [u.r.]
II
S S S 2
II − III I − II III − I

X = + Ux −U ⋅ 1 [u.r.]
U
xIII − I
II − III xI − II
III
S S S 2
III − I II − III I − II

în care:
SI-II, SII-III, SIII-I sunt puterile de trecere ale
transformatorului B. Bobine de reactan ă jumelate

XI = - ε·Xε
XII = XIII = Xε · (1 + ε)

în care: Xε - reactan a unei ramuri a bobinei de reactan ă când cealaltă ramură este în gol
23 - coeficientul de cuplaj între ramurile bobinei (de regulă ε = 0,5)
 5888 ELEMENTE DE BAZĂ DIN PARTEA
ELECTRICĂ A CENTRALELOR ẞI STA IILOR
PECS
3.1. ALTERNATOARE ÎN CENTRALE ELECTRICE

3.1.1 GENERALITĂ I

Stadiul actual al dezvoltării civiliza iei mondiale, are la bază producerea industrială
a energiei electrice cu ajutorul generatoarelor sincrone, denumite alternatoare; se bazează
pe principiul induc iei electromagnetice descoperit de cercetătorii Faraday ẟi Henry în
1831, în mod independent. Ulterior, în anul 1888, Parsons a construit primul turboalternator
de tura ie redusă, iar la scurt timp au apărut maẟini de tura ie ridicată.
În jurul anului 1922, ca urmare a introducerii rotorului forjat, îmbunătă irii
tehnicilor de fabrica ie, puterea alternatoarelor a atins 20 MW la 3000 de ture/minut. iar la
începutul celui de al doilea război mondial cele mai mari grupuri aveau puteri cuprinse între
30 ẟi 50MW la 3000 ture/minut.
În primii ani de după război, s-au construit un mare număr de turboalternatoare de
puteri de 30 până la 60 MW, bipolare, iar îmbunătă irile tehnologice aduse erau modeste; s-
a introdus totuẟi hidrogenul în locul aerului ca mediu de răcire, fapt ce a permis creẟterea
puterii unitare a grupurilor turbogeneratoare.
În ultimul timp alternatoare de mare putere (200 - 300 MW) ẟi foarte mare putere (în
jur de 1000 MW ẟi mai mult) au adus în fa a proiectantului mari probleme contradictorii legate
de creẟterea vertiginoasă a puterii unitare pe de o parte ẟi de limitările tehnologice de realizare
ẟi de transport de la fabrica constructoare la centrala electrică, pe de altă parte. A devenit
evident faptul că modificări importante numai pot fi ob inute pe seama circuitului magnetic ci
pe seama creẟterii densită ii de curent în înfăẟurările maẟinii, astfel încât sporirea puterii
unitare să se facă fără o creẟtere propor ională în volum ẟi greutate a alternatorului. Creẟterea
curentului în înfăẟurări a sporit însă pierderile prin efect Joule care nu au mai putut fi evacuate
adecvat prin sistemele conven ionale de răcire cu aer. Răcirea directă cu hidrogen
23 înfăẟurărilor a diminuat solicitările termice la care era expusă izola ia din crestătură,
din ii statorici ẟi rotorici la grupurile de 100 - 300 MW. Progrese importante s-au ob inut prin
introducerea apei ca mediu de răcire directă a înfăẟurărilor în locul hidrogenului; în general
maẟinile cu puteri de 200 MW ẟi mai mult au cel pu in înfăẟurarea indusă răcită direct cu apă.
Observa ie: Actualmente pentru puteri unitare de până la 1 MW se folosesc pe scară
largă generatoare de induc ie (asincrone) deoarece nu necesită un sistem de excita ie propriu-
zis; energia de magnetizare este luată direct din re ea sau de la o baterie de condensatoare.
În continuare se prezintă pe scurt principalii parametri ai generatorului, alegerea lor
corectă ẟi influen a lor asupra performan elor generale ale maẟinii; principalele progrese care
s-au realizat în domeniul construc iei maẟinilor de mare putere, explică evolu ia rapidă a
alternatoarelor. Se vor prezenta paralel cu studiul actual de dezvoltare ẟi unele tendin e
probabile de viitor în domeniul alternatoarelor din centralele termo ẟi hidroelectrice.

3.1.2. PRINCIPALELE LIMITĂRI ÎN PROIECTAREA ALTERNATOARELOR DE

MARE PUTERE

Placa indicatoare a oricărui turboalternator consemnează parametrii nominali ai

maẟinii, adică parametrii la cere se poate func iona sigur timp îndelungat în condi ii date
pentru mediul ambiant. Astfel se indică:
5888 tipul generatorului;
5889 numărul de faze;
 23 frecven a curentului alternativ produs, f, în Hz;
24 curentul pe Fază în stator ( In ) în [A];
25 puterea aparentă (Sn = 3U n In ) în [kVA];
26 factorul de putere (cos ϕn);
- schema de conexiuni a fazelor statorului (λ, );
5888 curentul de excita ie, Ien , în [A];
5889 tensiunea de excita ie, Uen ‚ în [V];
5890 tura ia de sincronism n, în [rot/min];
5891 clasa de izola ie a statorului ẟi rotorului;
5892 randamentul alternatorului;
5893 presiunea agentului de răcire.

Realizarea acestor parametrii vizează un optim tehnico–economic de folosire a

materialelor în construc ia alternatorului prin intermediul unor indicatori sintetici cum sunt
reactan ele, constantele de timp, momentul de iner ie etc. cu care studentul este familiarizat
de la cursul de maẟini electrice. Este util a privi maẟina prin prisma principalelor elemente
limitative de proiectare determinate de stadiul actual al tehnicii, de a schi a direc iile de
modernizare probabile de viitor.
Este cunoscut că puterea aparentă schimbată de alternator cu re eaua este
23 n = 3U n I n . Scriind explicit tensiunea ẟi curentul func ie de anumite mărimi caracteristice ale

maẟinii,
U n = K1 ⋅ LD1 ⋅ B ⋅ N (3.1)
ẟi
I
n =K2 ⋅D⋅A (3.2)
în care: L - este lungimea activă a fierului; D1 - diametrul interior al statorului ; B - induc ia
magnetică în întrefier; N - tura ia de sincronism a maẟinii; A - densitatea (pânza) de curent
din întrefier, A = ac, unde: a -curentul statoric pe conductor; c - numărul efectiv de
conductoare statorice pe unitatea de lungime la periferia interioară a statorului; K1,2 -
constante de propor ionalitate.
Astfel rezultă:
S = K ⋅ D 2⋅ L ⋅ A ⋅ B ⋅ N (3.3)
1
Dacă se notează cu φ fluxul pe pol ẟi cu p numărul de perechi de poli se poate
deduce o expresie similară func ie de flux. Astfel:
φ=≈⋅D⋅LB;
2p
Prin urmare:
B = 2 pφ ;
≈D
L
ẟi deci:
S=K`⋅ p⋅ φ ⋅A⋅D⋅N (3.4)
2K
unde constanta K ' =
≈
Aceste două expresii, (3.3) ẟi (3.4), sunt formele generale ale ecua iei puterii
evacuate de alternator. Se observă că folosirea eficientă a materialelor reprezentate de
2
volumul rotoric D L poate fi sporită pe două căi: prin creẟterea încărcării magnetice B ẟi
prin mărirea lui A, adică a încărcării electrice.
Dacă se măresc toate dimensiunile geometrice ale maẟinii de k ori, solicitările A ẟi
B rămânând neschimbate, se constată că:
 4
5888 puterea maẟinii creẟte de k ori;
3
5889 pierderile cresc de k ori, în timp ce
5890 suprafe ele de răcire cresc numai
2
de k ori. În adevăr punând curentul sub
forma:
0 = K 2 ⋅ Scu ⋅ J
în care: Scu este sec iunea barei înfăẟurării statorice, J - densitatea de curent în înfăẟurarea
statorică, rezultă:
S = K ⋅ DL ⋅ SCu ⋅ B ⋅ J
iar pierderile în fier ẟi cupru se pot scrie propor ional cu volumele respective:
p Cu = K ' ⋅ V ⋅ J 2 ; p Fe = K '' ⋅ V Fe ⋅ B 2
Cu
De fapt la o frecven ă dată n ẟi la o induc ie în întrefier de max. 0,5 ÷ 1,1 T limitată
de satura ia din ilor ancoẟelor statorice, factorii esen iali care pot varia pentru creẟterea
2
puterii sunt dimensiunile geometrice D L, precum ẟi sarcina liniară statorică ẟi implicit
cea rotorică de care depinde.
Trebuie subliniat că rotorul este principalul element limitativ în stabilirea valorilor
maxime pentru Ac ẟi B g. Aceasta deoarece la func ionarea obiẟnuită, în regim inductiv a
alternatorului, solena ia inductoare trebuie să facă fa ă atât reactan ei de magnetizante a
indusului (care este propor ională cu A) cât ẟi reluctan ei întrefierului ẟi remanen ei
circuitului magnetic. Densitatea de flux magnetic din întrefier este limitată de fenomenul de
satura ie al fluxului generatorului. În rotor spa iul avut la dispozi ie este limitat de suprafa a
polară, de unde rezultă că satura ia magnetică în rotor este un important factor limitativ
pentru valoarea permisă a densită ii de flux din întrefier, Bg.
La o anumită tura ie, majorarea diametrului D1 al rotorului ẟi corespunzător a
diametrului D2 al statorului conduce al creẟterea sarcinilor mecanice în corpul rotorului
masiv al turbogeneratorului‚ respectiv în obada rotorului hidrogeneratorului. Din această
cauză diametrul maẟinilor sincrone este dictat de rezisten a materialului rotorului, fiind mai
mic la turbogeneratoare care de regulă sunt bi sau tetrapolare. În general, ca ẟi valoarea
induc iei, diametrul este o mărime restrictivă.
Proiectarea corectă a rotorului realizată în ultimul timp cu ajutorul sistemelor
electronice de calcul - la care se adaugă ẟi eficien a sistemului de răcire folosit, stabilesc
limitele pentru Ac ẟi B g ẟi, de aici, rezultă volumul activ al rotorului la tura ia de sincronism,
în re ea. Aceasta, stabileẟte de asemenea gabaritul statorului, care este partea cea mai grea a
alternatorului care trebuie transportată de la fabrica constructoare la centrala termoelectrică.
Scala puterilor nominale ale alternatoarelor mari este exprimată în [MW], având la
bază valorile nominale de tensiune, curent ẟi factor de putere pentru care maẟina a fost
proiectată ( Pn = 3 ⋅ U n ⋅ I n ⋅ cos ϕn ). Exprimarea se poate face ẟi în [MVA] în care caz
încărcarea maẟinii este determinată de limitele admise pentru curentul statoric ẟi rotoric.
Aceste limite nu pot fi depăẟite, deoarece pierderile de putere suplimentare în cupru vor
cauza supraîncălzirea înfăẟurărilor, de fapt ce poate cauza deteriorarea izola iei. Când
factorul de putere al maẟinii ce func ionează în regim inductiv, este coborât, generatorul
evacuează în re ea o cantitate sporită de putere reactivă [MVAr], iar elementul limitativ al
încărcării este curentul rotoric. Dacă însă factorul de putere este ridicat prin creẟterea
puterii active evacuate în re ea, sau dacă se func ionează în regim capacitiv, elementul
limitativ al încărcării este curentul statoric până când unghiul intern al maẟinii atinge o
valoare dincolo de care stabilitatea dinamică condi ionată de regulatorul de excita ie nu mai
o
poate fi asigurată (circa 85 el).
Alternatorul ẟi turbina care îl ac ionează constituie un agregat electrogen pentru
care parametrii sunt aleẟi din considerente tehnice ẟi mai ales economice. Astfel
turbogeneratoarele sunt în general constituite pentru tura ia ridicată de 3000 ture/minut dar,
uneori, în cazul CNE. sunt mai potrivite tura ii de 1500 ture/minut. Generatorul trebuie să

facă fa ă necesită ilor de putere reactivă din punctul din sistem în care a fost conectat, la

puterea activă nominală se alege astfel încât, racordat la un sistem puternic, agregatul

electrogen să func ioneze în condi ii de stabilitate.

Reactan ele tranzitorie ẟi în special supratranzitorie împreună cu constantele lor

de timp care influen ează direct comportarea maẟinii în regimuri tranzitorii - se aleg de
asemenea din condi ii de func ionare stabilă. Alegerea lor afectează ẟi caracteristicile
întreruptorului de racord.
Curentul de secven a inversă pe care-l poate suporta maẟina este limitat, aceasta
deoarece rotorul nu poate suporta o încălzire peste o anumită limită în condi ii de func
ionare asimetrică.
Momentul de iner ie al maselor în mi care (rotorul turbinei + masa de fluid motor,
împreună cu rotorul alternatorului ẟi cel al excitatricei - dacă există) este o mărime importantă
privind comportarea grupului în regim dinamic. Din punct de vedere fizic constanta iner ie a
grupului poate fi privită ca masa elementelor turnante (dinamică) raportată la puterea aparentă
0 maẟinii. Cu cât va fi mai mare această masă, cu atât func ionarea va fi mai stabilă, iar
maẟina va răspunde mai încet la lestări ẟi delestări de sarcină activă. Este uẟor de în eles
că pentru a func iona cu o rezervă de stabilitate acceptabilă, constanta de iner ie a grupului
trebuie men inută la o valoare rezonabilă ridicată.
Raportul de scurtcircuit R.S.C. al maẟinii (de valoare egală cu inversul reactan ei
sincrone saturate) este un parametru sintetic dintre cei mai reprezentativi privind alegerea
corectă a maẟinii. Se defineẟte ca raportul dintre curentul de excita ie necesar pentru a produce
tensiunea nominală în gol, fa ă de curentul de excita ie necesar pentru a încărca maẟina la
sarcina nominală în regim de func ionare de scurtcircuit trifazat permanent. O dată stabilită prin
activitatea de proiectare mărimea ẟi tensiunea nominală a alternatorului, trebuie R. S .C. să nu
coboare sub o anumită limită minimă acceptabilă, din condi ii economice ẟi tehnice. Se ẟtie că
func ionând la putere activă constantă ẟi trecând factorul de putere, rezultă o sporire a
decalajului unghiular intern ẟi maẟina poate ajunge la limita stabilită ii dinamice condi ionate
(de regulatorul de excita ie). Pentru a compensa acest efect periculos pentru func ionarea stabil ă
trebuie ca o maẟină care are un factor de putere nominal ridicat să aibă ẟi un R.S.C. de valoare
corespunzător ridicată. Astfel pentru alternatorul de 500 MW, R.S.C. = 0,4 pentru cos ϕn = 0,85
(inductiv). se prevede sporirea R.S.C. la valoarea de 0,6 - 0,7 dacă cos ϕn creẟte la 0,9. Dacă
valoarea R.S.C. se reduce sub limitele uzuale, func ionarea stabilă a maẟinii devine ẟi mai mult
dependentă de sistemul de reglare al excita iei. Cu cât R. S. C. este de o valoare mai mică cu
atât reactan a sincronă este mai mare, adică întrefierul este mai redus. Acesta înseamnă o solena
ie de excita ie corespunzător redusă, de aici un volum mai mic pentru rotor ẟi, implicit, pentru
statorul alternatorului, cu alte cuvinte, o maẟină mai ieftină, cu parametri înrăută i i - legat de
asigurarea stabilită ii în func ionare.
Deocamdată, tensiunile nominale înalte ẟi foarte înalte pentru sistemul
electroenergetic al României sunt limitate superior la 400 kV, cu treptele intermediare de
220 kV ẟi 110 kV. La noi în ară ẟi de altfel în practica mondială actuală, alternatoarele
mari sunt legate la sistemul de bare colectoare al sta iei electrice a centralei printr-un
transformator ridicător, de regulă integrat într-o schemă bloc în sistemul de producere al
energiei. Tensiunea nominală a alternatorului se alege astfel încât să rezulte o variantă
constructivă optimă din punct de vedere al legăturilor, al pieselor de conectare ẟi al izola
iei. Aceste condi ii sunt contradictorii. Într-adevăr din punct de vedere al problemelor legate
de izola ia alternatorului este de aẟteptat să se evacueze puterea la o tensiune mai scăzută a
statorului, dar standardele stabilesc tensiuni de 10 - 18 kV (respectiv 10,5 kV, 15,75 kV ẟi
18,3 kV) pentru alternatoarele până la 250 MW ẟi 24 - 27 kV pentru puteri unitare mai
mari pentru a limita superior sec iunea barelor statorice.
 3.1.3. PERFEC IONĂRI CONSTRUCTIVE

În programele de perfec ionări constructive aduse alternatoarelor de mare putere,

firmele constructoare au inut cont în primul rând de costurile materialelor ẟi de cantitatea de
muncă necesară atât în fabrica constructoare cât ẟi la montaj în centrala electrică. În strânsă
legătură cu aceste aspecte au intervenit, în scurt timp, restric iile în gabarit ẟi greutate impuse
de limitările în transporturi (în jur de 300 tone la un gabarit de circa 8 m lungime ẟi 4 m
diametru). Pentru a face fa ă acestor limitări, alternatoarele foarte mari de peste 500 MW nu
sunt transportate pe calea ferată ci pe platformă cu pneuri. Maẟina se transportă fără rotor ẟi
pentru a uẟura ẟi mai mult condi iile de transport, statorul se segmentează în trei păr i. Partea
centrală se întinde pe lungimea înfăẟurărilor, iar cele două păr i frontale demontabile care
protejează capetele de bobină con in ẟi schimbătoarele de căldură pentru hidrogen.
Sporirea continuă a puterii unitare a arătat clar că peste 50 MW alternatoarele răcite cu
aer necesitau o putere de ventila ie prea mare pentru a fi acceptată în condi ii de economicitate.
Deẟi s-au realizat în Anglia câteva maẟini răcite complet cu aer de 60 MW, s-a văzut avantajul
net al răcirii cu hidrogen; astfel prima maẟină de această putere unitară s-a răcit cu hidrogen în
loc de aer, în jurul anului 1950. Ceva mai târziu avantajele legate de această înlocuire au
determinat constructorii să folosească hidrogen ẟi pentru maẟini de putere unitară mai redusă
(de exemplu grupul de 25 MW. răcit cu hidrogen). Hidrogenul s-a introdus în maẟină la o
uẟoară suprapresiune pentru a evita riscul pătrunderii aerului din exterior în carcasa
alternatorului ẟi a forma un amestec exploziv. Ini ial suprapresiunea era cu mult sub un bar, dar
curând s-a găsit că pentru un gabarit dat puterea evacuată de alternator în limitele admise de
temperatură, poate fi crescută, mărind presiunea hidrogenului la circa 2 - 4 bari.
Pentru treapta de putere unitară de 200 MW s-a făcut ẟi un salt calitativ prin
introducerea principiului răcirii directe cu hidrogen. De la metodele conven ionale în care
alternatorul era răcit indirect prin hidrogenul care ”spală” suprafe ele exterioare ale
înfăẟurărilor s-a trecut la răcirea directă a conductoarelor statorice ẟi rotorice, obligând
hidrogenul să circule în înfăẟurări ẟi în crestăturile în care sunt dispuse înfăẟurările; s-au
realizat maẟini până la puteri unitare de 275 MW după acest principiu superior de răcire
introdus ẟi în cazul răcirii maẟinii cu ajutorul unui lichid (apă sau ulei).
Eforturile s-au concentrat asupra maẟinii bipolare deoarece din condi ii de
economicitate a turbinei, tura ia de 3000 ture/minut convine cel mai mult (realizarea la tura
ii ẟi mai mari a turbinei ar fi mai avantajoasă dar realizarea unui alternator în condi ii
practice peste 3000 de ture nu s-a materializat încă).
În centralele nucleare, aburul ob inut la parametrii mai pu in înal i face oportună o
turbină de 1500/ 1800 rota ii/minut deci o maẟină tetrapolară care oferă condi ii mai uẟoare de
răcire în compara ie cu o maẟină bipolară, deoarece diametrul este mai mare. [1, p.339], [2]
În ultimul timp pentru maẟini peste 200 MW s-a introdus răcirea completă cu apă -
avantajele certe legate de acest sistem de răcirea fiind demonstrate ẟi prin apari ia primelor
hidroalternatoare de 80 MVA complet răcite cu apă (ori, se ẟtie că hidroalternatoarelor sunt
mult mai uẟor de răcit deoarece la aceeaẟi putere unitară comportă un gabarit substan ial
mărit comparativ cu un turboalternator). [3, p.169]
Se impunea a fi solu ionate rapid o serie de probleme de natură electrică, termică sau
mecanică. Din punct de vedere electric, sporirea puterii unitare este condi ionată în mare
măsură de valoarea raportului de scurtcircuit ẟi de reactan ele tranzitorii care influen ează
stabilitatea maẟinii în regimuri de func ionare capacitivă, în regimurile de varia ie bruscă a
sarcinii ẟi în mod particular în cazul aruncărilor de sarcină. Din punct de vedere termic pentru
sistemele de răcire care folosesc circula ia de hidrogen în întrefier se impune sporirea eficien ei
acesteia în vederea reducerii gradientului de temperatură în izola ia crestăturii.
Din punct de vedere mecanic se impune creẟterea momentului de iner ie prin creẟterea
diametrului rotorului ceea ce ar facilita răcirea acestuia ẟi ar conduce la un grad de

stabilitate în func ionare superior. Pe de altă parte, s-a ajuns la dimensiuni limită în ultimul

timp pentru diametrul rotorului (1,30 m la 3000 ture/minut ẟi 1,8 m la 1500 ture/minut),

inând cont de for ele centrifuge enorme care se dezvoltă în înfăẟurări, lungimea rotorului

s-a limitat ẟi ea datorită pericolului prezentat de apari ia deformărilor statice ce pot apare

2
cu rotorul în repaus la calitatea actuală a o elului forjat (garantat la circa 5 tone/cm )

alcătuit din Ni - Cr - Mo - Vn ẟi atingând peste 100 tone cu o masă finisată de 60 - 70 tone

pentru un generator de 500 MW. Din punct de vedere mecanic, solicitarea centrifugă

maximă este preluată de inelele rotorice care presează capetele bobinajului rotoric ẟi nu s-a

găsit până în prezent un o el forjat care să facă fa ă mai bine solicitărilor actuale;

cercetarea de viitor pentru tehnologia uneltelor rotorice se desfăẟoară pe două direc ii ẟi

anume se caută un material cu greutate specifică mai mică în paralel cu un mai bun sistem

de fixare a capetelor bobinajului rotoric astfel că for ele centrifuge exercitate de ele asupra

inelelor să fie mai mici. În proiectarea actuală inelele rotorice au o rezisten ă mecanică de

2
circa 9 t/cm la un factor de siguran ă cel pu in de 1‚4 la supratura ia de 20 %.

Alternatoarele moderne func ionează în por iunea. puternic saturată a curbei de

magnetizare ẟi folosesc o eluri silicioase de mare permeabilitate magnetică, de mare
rezisten ă electrică pentru reducerea curen ilor turbionari ẟi un ciclu histerezis redus ca
suprafa ă, deci cu pierderi de magnetizare minime. În .acest fel circuitul magnetic permite o
valoare ridicată de flux magnetic ẟi de putere de excita ie pe unitatea de suprafa ă de
material fără ca să rezulte pierderi exagerate. Astfel într-un generator de 500 MW
pierderile în fler se ridică la 6 - 7 % din totalul pierderilor din maẟină.
Perfec ionările actuale sunt ilustrate semnificativ, de folosirea tot mai bună a
materialelor folosite; în tabelul 3.1. se arată comparativ greută ile
statoarelor unor alternatoare de medie ẟi de mare putere care folosesc
diferite sisteme de răcire. Se observă o îmbunătă ire de aproape 4 ori în
acest domeniu.
Tabelul 3.1.
Greută ile statoarelor unor alternatoare de medie ẟi de mare putere
Putere unitară, [MW] 30 60 120 200 500
Factorul de putere nominal 0,8 0,8 0,9 0,9 0,85
Puterea aparentă nominală, [MVA] 37,5 75 133,3 222,2 588
Agentul de răcire al statorului Aer H2 H2 H2 apă
Tipul de sistem de răcire conven- conven- conven- direct direct
 ional ional ional
Greutate stator complet 70 100 160 200 320
Greutate stator/putere nominală [daN/kVA] 1,9 1,36 1,22 0,92 0,55
Înfăẟurările conductoare. Răcirea
Răcirea prin sisteme adecvate men ine temperatura cuprului din înfăẟurări ẟi a o elului din
0
circuitele magnetice în limite admise; bunăoară la izola ii de clasă B se admit 100-130 C la
0
rotor, 95-105 C pentru stator.
În fig. 3.1 se arată avantajele răcirii directe cu hidrogen a înfăẟurării rotorului, fa ă
de răcirea de suprafa ă în mod direct (conven ional) a înfăẟurării. S-a permis astfel
sporirea puterii unitare, deoarece se elimină gradientul de temperatură care există în cazul
răcirii conven ionale între suprafe ele răcite ẟi înfăẟurările conductoare; func ionarea în
regim inductiv la factori de putere inferiori a fost substan ial îmbunătă ită.
Conductoarele de cupru sunt tubulare, iar hidrogenul pătrunde direct în înfăẟurări atât
axial prin zona capetelor de bobină cât ẟi radial, pe parcursul înfăẟurării datorită perfora iilor
practicate din loc în loc, aẟa cum se arată în fig. 3.2. Acest sistem ingenios de răcire directă cu
H2 este prezent la toate maẟinile din ară începând cu palierul de 50 MW. De-a lungul
înfăẟurării rotorice canalele practicate pe direc ia razei prin toate conductoarele fasciculare ale
spirei rotorice sunt prevăzute la suprafa a rotorului la nivelul penei cu mici ajutaje. O parte

din aceste ajutaje sunt de intrare ẟi profilul lor aerodinamic le permite preluarea unui f1ux

de hidrogen. Acesta pătrunde până la baza înfăẟurării ẟi este refulat la suprafa a rotorului

prin canalele radiale vecine prevăzute la nivelul penei de fixare cu ajutaj de ieẟire.

În cazul ventila iei rotorice de tip exclusiv axial, H 2 intră în canalele de răcire din
conductoarele elementare la capetele rotorului prin deschizăturile din capetele de bobină,
parcurge axial conductoarele ẟi este refulat la mijlocul rotorului prin canalele radiale unde
se reintegrează în circuitul general de ventila ie. Rotoarele lungi se pot diviza după
lungimea lor în mai multe tronsoane răcite combinat, axial ẟi radial.
Răcirea în sistem radial al rotorului prezintă avantajul că necesită palete mai mici
pentru ventilatoarele dispuse axial pe rotor ẟi întrucât lungimea por iunii străbătută din
înfăẟurare este mică, rezultă temperaturi uniforme de-a lungul rotorului. Pe de altă parte
însă fiecare canal radial de captare al hidrogenului jucând rol de paletă de ventilator,
diminuează randamentul general al ventila iei. În plus, perforarea la intervale mici a
rotorului poate periclita integritatea izola iei rotorice.
Statorul pune probleme mai serioase din punct de vedere a răcirii fa ă de rotor, din
două motive:
0 datorită miẟcării de rota ie, rotorul îẟi ventilează mai uẟor înfăẟurările atât cu
ajutorul ventilatoarelor dispuse la extremită i, care pompează gazul de răcire spre sec iunea
mediană a maẟinii cât ẟi datorită ajutajelor intrare - ieẟire care răcesc radial înfăẟurările;
0 datorită tensiunii electrice mai reduse (max. 600 V), distan ele de izola ie între
conductoare sunt mai mici ẟi perfora iile de comunicare cu zona întrefierului pot fi
practicate oricât de apropiat.
Înfăẟurarea statorului comportă de asemenea conductoare tubulare fasciculare izolate
ẟi dispuse simetric în câmp după metoda ROEBEL, pentru a se uniformiza solicitările în câmp.
Mai multe conductoare formează o bară statorică. Uneori conductoarele pline fasciculare sunt
dispuse astfel în crestătura statorică încât să lase liber în centrul înfăẟurării un canal pentru
circula ia hidrogenului de răcire. Răcirea cu hidrogen este par ial directă deoarece energia
termică este transferată de la înfăẟurare la mediu de răcire, trecând prin izola ia conductoarelor
elementare, prin peretele tuburilor de răcire. Semnificativ este faptul că fluxul termic de răcire
for ată nu mai trece ẟi prin izola ia crestăturii ca în cazul răcirii indirecte cu aer; testele au
demonstrat că la o străbatere a canalelor de ventila ie de către hidrogen cu aproximativ 30 m/s,
o
diferen a de temperatură între Cu ẟi H2 este redusă la circa 6 C. În cazul răcirii directe cu un
lichid aceasta circulă prin toate conductoarele fasciculare tubulare, sau numai prin o parte a
acestora - depinzând de gradientul de temperatură admis. De regulă într-o crestătură statorică
se aẟează două bare statorice, fig. 3 .3. Cuprul rafinat electrolitic este materialul invariabil
folosit pentru înfăẟurările maẟinilor mari, iar faptul că aceste înfăẟurări sunt răcite direct în
ultimul timp, a condus la ob inerea unor densită i de curent în stator, foarte mari după cum se
poate observa în tabelul 3.2.

Tabelul 3. 2.
Evolu ia metodelor de răcire cu creẟterea puterii unitare

Putere nominală, [MW] 60 120 200 500

Curentul nominal, [A] 3670 5580 7780 15440
Tipul de conductor statoric Plin Plin Tub. Tub.
Mediul de răcire al statorului H2 H2 H2 Apă
2 3,10 3,41 4,65 8,37
Densitate de curent, [A/mm ]
 Fig. 3.1. Varia ia temperaturii conductoarelor din ancoẟa rotorică în
raport cu varianta constructivă.

Fig.3 .2. Răcirea directă a bobinelor rotorice.

Fig 3.3. Sec iuni prin ancoẟe statorice, înfăẟurările fiind răcite direct cu
hidrogen A – canal de răcire
23 – bara elementară a barei
înfăẟurării statorice C – izola ia ancoẟei
D – pană
 Pentru rotor, materialul conductor con ine ẟi argint în propor ie de 0,1 - 0,6 % pentru a

evita varia iile de lungime cu ocazia dilatărilor în prezen a for elor centrifuge, cu efect final -

deteriorarea izola iei.

Sarcinile liniare ale rotorului sunt direct propor ionale cu
sarcinile liniare ale statorului:
A2 = α A1 (3.5)
unde: α e un coeficient de propor ionalitate, care de obicei este supraunitar,
conform fig. 3.4.

Fig 3.4. Curbele de varia ie a densită ii de curent statorice J1 ẟi rotorice J2

func ie de puterea nominală a turbogeneratorului

Sarcina liniară a rotorului se determină cu rela ia:

J Σ q
A2 = 2

D2
unde: Σq - este suma sec iunile conductoarelor înfăẟurătorilor de excita ie în toate
2
crestăturile rotorului mm
J2 - densitatea de curent a înfăẟurării rotorului,
2
[A/mm ] D2 - diametrul rotorului, m.
La turbogeneratoare sec iunea transversală a canalelor rotorului ẟi în consecin ă sec
iunea conductoarelor înfăẟurării de excita ie, în condi iile limitării diametrului D2, nu
poate fi mărită. Dimensiunile limită ale statorului de asemenea nu permit creẟterea sec
iunilor conductoarelor. Aẟadar, mărirea sarcinilor liniare ale rotorului ẟi statorului, nu sunt
posibile decât prin mărirea densită ii de curent în înfăẟurări. Aceasta duce însă la
creẟterea încălzirii înfăẟurărilor ẟi a necesită ii folosirii unor sisteme intensive de răcire a
căror perfec ionare este de mare interes practic.

Izola ia
Dezvoltarea produc iei de alternatoare s-a făcut deopotrivă ẟi pe baza succeselor
înregistrate în tehnica izola iei de calitate caracterizată prin:
5888 rigiditate dielectrică;
5889 rezisten ă mecanică;
5889 termostabilitate.
Tendin a actuală este folosirea clasei de izola ie B. S-au făcut încercări cu materiale
izolante ca: mică, azbest, sticlă împreună cu mase de compundare adecvate. Izola ii bune care
să permită dilatarea cuprului conductorului fără să crape ẟi fără să sufere vreo deformare
plastică sunt materialele izolante anorganice care folosesc mase liant din răẟini termostabile.
Actualmente se experimentează materiale izolante de tip film cu calită i remarcabile - captoni.
 Izola ia rotorului este mai pu in supusă solicitărilor electrice fa ă de izola ia statorului.
În schimb, trebuie să reziste la solicitări dinamice deosebite ẟi în această direc ie progrese
bune s-au făcut prin folosirea amestecurilor din azbest, fibră de sticlă ẟi răẟini
epoxidice. Circuitul magnetic
Maẟinile moderne func ionează în por iunea saturată a curbei de magnetizare, deoarece se
doreẟte o valoare ridicată a fluxului pe pol, ceea ce solicită din plin sistemul de excita ie al
maẟinii care furnizează solena ia inductoare a alternatorului, din care cea mai mare parte
este folosită pentru a compensa reluctan a întrefierului ẟi reac ia demagnetizantă a
indusului la func ionarea în sarcina inductivă.
La o aceeaẟi induc ie rezultantă în întrefier pentru un acelaẟi regim de func ionare
al maẟinii, sistemul de excita ie va fi mai pu in solicitat dacă circuitul magnetic comportă o
eluri de înaltă permeabilitate magnetică cu pierderi reduse prin histerezis ẟi care necesită o
tensiune magnetomotoare (t.m.m.) de magnetizare generală.
În prezent se folosesc o elurile cu siliciu laminate la rece. Tola rezultată are o
structură cristalină. Prin laminarea la rece rezultă o mai bună orientare a cristalelor în
formă de cuburi, deci pierderi prin histerezis mai mici, în compara ie cu laminarea la cald.
De asemenea prin laminare la rece, varia iile de grosime ale tolei sunt mai mici, rezultând
un factor superior de împachetare a circuitului magnetic statoric. Prin adăugare de circa 4%
siliciu, rezultă un nivel mai scăzut pentru t.m.m. de magnetizare.
Sistemul de cristalizare pentru o elurile silicioase este cel cubic centrat, iar
magnetizarea are loc după muchiile acestor cuburi, aẟa cum se arată în figura 3.5.a. Printr-
o laminare atentă se reuẟeẟte ca direc ia de magnetizare uẟoară să coincidă cu direc ia de
laminare astfel că t.m.m. necesară pe această direc ie este de cel pu in 30 de ori mai mică
decât pe direc ia diagonalei cuburilor. Tolele au o grosime de circa 0,33 mm, izolate cu
substan e speciale (varnish, carlit). Grosimea stratului izolant se ridic ă la circa 0,006 mm
rezultând un factor de împachetare de 95% pentru miezul statoric fără ca nivelul de izola ie
să fie insuficient.
O elurile cu nichel au avantajul că, în sistemul de cristalizare în cuburi cu fe e
centrate, prezintă două direc ii de egală magnetizare de-a lungul muchiilor, una fiind în
direc ia laminării, a doua perpendiculară pe aceasta. În ciuda acestui avantaj (fig. 3.5.b) tola
este apreciată prea fiabilă pentru a putea fi folosită în construc ia marilor turbogeneratoare.

Fig. 3.5. Orientarea cristalelor în table laminate la rece

din o eluri magnetice
Zonele cele mai solicitate sunt cele ale din ilor statorici marginali, unde, în special în
regimuri de func ionare capacitivă când fluxul rezultant din întrefier este sporit, iar o parte din
fluxul de scăpări atacă axial pachetul de tole, rezultând o încălzire locală puternică (în

mod normal în întrefier fluxul în cauză atacă tolele radial, în sub irimea lor). Evacuarea

pierderilor din miezul statoric se efectuează prin circula ia hidrogenului printre pachetele de

tole statorice între care există special prevăzute piese de distan are pentru crearea de canale

radiale de ventila ie.

Partea mecanică
Rotorul turbogeneratorului este elementul cel mai solicitat datorită eforturilor centripete
considerabile, motiv pentru care se execută dintr-o singură piesă forjată. S-a ajuns azi la
rotoare forjate de peste 100 t cu proprietă i mecanice îmbunătă ite (o eluri speciale cu Cr,
2
Mo, Vn) care rezistă la eforturi unitare de aproape 60000 daN/cm . S-au făcut progrese în
defectoscopia ultrasonoră în verificarea calită ii.
Ca ordin de mărime, pentru un rotor de 6,5 m ẟi 1 m diametru de 3000 de ture,
rezultă o for ă centrifugă impresionantă de circa 200 kt. Prin folosirea mijloacelor speciale
de turnare, diametrul rotoarelor poate ajunge până la 1200 - 1300 mm la 3000 rot/min.
Cele mai solicitate elemente ale rotorului sunt inelele marginale care fixează capetele de
bobină care altminteri nu ar rezista la asemenea for e centripete. Materialele din care se confec
ionează inelele pentru capetele înfăẟurărilor rotorice au eforturi admisibile de circa 1‚5 ori mai
mari fa ă de materialul folosit în confec ionarea rotorului însuẟi. În plus inelele trebuie să fie
din o eluri amagnetice, altminteri se sporeẟte reactan a de scăpări a maẟinii ẟi pierderile
electrice în zona capetelor de bobină (o eluri cu Mo ẟi Cr cu sau fără Ni).
Lungimea cilindrului rotorului turbogeneratorului este limitată de încovoierea statică ẟi
de caracteristica de vibra ii. Pentru evitarea vibra iilor periculoase, turbogeneratoarele se
proiectează în aẟa fel încât la frecven a lor nominală de rota ie să se găsească între lungimea
activă a maẟinii ẟi diametrul rotorului, L/D2 <5,5 - 6,5 ẟi în consecin ă L < 6500 - 7000 mm .
În concluzie, la stadiul actual al tehnicii, sporirea puterii turbogeneratoarelor nu mai
este posibilă decât prin creẟterea sarcinii liniare ale statorului ẟi rotorului.
Deoarece până la 2/3 din eforturile care solicită inelele rotorului se datorează însuẟi
greută ii lor proprii, s-au efectuat cercetări în vederea găsirii unor materiale cu greutatea
specifică mai redus ă. În acest sens s-au încercat aliaje pe bază de titan ‚ dar acesta este un
material foarte scump azi ẟi în plus comportă coeficien i de dilatare ẟi de elasticitate reduẟi,
ceea ce face riscantă deocamdată introducerea sa la maẟini mai mari, deẟi greutatea inelului
se reduce aproape la jumătate. O altă direc ie interesantă în care au mers cercetările o
reprezintă materialele nemetalice, ca de exemplu, fibrele de sticlă
cu care s-ar putea bandaja capetele de bobină rotorică oarecum similar cu
cazul motoarelor cu rotorul bobinat. Deocamdată aceste cercetări sunt în
stadiul experimental testarea având loc pe maẟini de putere redusă.
Puterile unitare din ce în ce mai mari pentru alternatoare cu sisteme de răcire tot mai
perfec ionate, impun a fi asigurate corespunzător din punct de vedere al rezisten ei mecanice
cu care este realizat alternatorul. În acest sens rigidizarea carcasei statorului
ẟi, în interior a miezului magnetic trebuie să fie suficient de solid realizată pentru a permite un
grad ridicat de siguran ă în general ẟi pentru a împiedica vibra iile parazite
în particular. La maẟini mari de peste 200 MW carcasa se segmentează în trei păr i
pentru a facilita transportul pe căile rutiere, limita transportabilă azi pe pneuri fiind în
jur de 300 tone for ă. Datorită for elor dinamice enorme implicate, nivelul vibra iilor
trebuie riguros limitat, iar rotorul foarte bine echilibrat. Dezvoltarea marilor
 alternatoare va fi înso ită de dezvoltarea unor tehnici superioare de echilibrare
dinamică ẟi de calculare exactă a treptelor critice de tura ie.
La noi în ară la Întreprinderea Maẟini grele - Bucureẟti IMGB, există un modern
stand de echilibrat rotoare corespunzătoare unor trepte de putere unitară până la 1 000 MW.
 Etanẟarea bună a lagărelor pentru maẟinile răcite cu hidrogen este de mare importan ă

ẟi se realizează cu lagăre de etanẟare speciale. Dintre variantele experimentale până azi s-a

impus în special lagărul de tip inelar, a cărui prezentare schematică este dată în fig. 3.6. Acest

tip de lagăr s-a folosit cu succes ẟi la CNE cu grupuri de 1200 MW deoarece grosimea filmului

de ulei este de câteva ori mai mare fa ă de alte tipuri de etanẟare [1, p.339].

Fig. 3.6. Etanẟări pentru H2 de tip inelar

3.1.4. EVACUAREA PIERDERILOR DE PUTERE DIN TURBOGENERATOARE

În ultimele decenii, puterea alternatoarelor a crescut de câteva ori mai repede

decât greutatea ẟi volumul lor, impuse de limitările în transporturi, gra ie metodelor de
răcire tot mai perfec ionate, s-a ajuns la o creẟtere exponen ială a eficien ei cu care sunt
utilizate materialele într-un alternator de mare putere. Astfel dacă în 1940, puterea specifică
a alternatoarelor era de circa 0,5 kW/kg, s-a ajuns la 0,1 kW/kg. în 1960, respectiv la 2,5
kW/kg în anul 1980.
Această stare de fapt a adus la creẟterea în aceeaẟi propor ie a pierderilor de
putere ẟi care sunt azi în jur de 30 W/kg, raportarea făcându-se la maẟina completă.
Pentru maẟini de putere mai mare s-a depăẟit cu mult această valoare, în special
pentru înfăẟurarea rotorică deoarece rotorul are posibilită i sporite de răcire ca
element turnant al maẟinii. Se doreẟte ca rotorul să poată produce o solena ie de
excita ie cât mai
mare pentru a permite func ionarea maẟinii cu factor de putere
inductiv de valoare redusă, dar în acelaẟi timp, datorită solicitărilor
dinamice excep ionale din zona capetelor de bobină nu se poate spori
volumul rotorului peste o valoare limită, men ionată anterior. În
tabelul 3.3, se dau pierderi1e în cuprul marilor alternatoare raportate
la unitatea de greutate [4].

Tabelul 3.3
Pierderi1e în cuprul marilor alternatoare
Puterea unitară, [MW] Pierderi specifice, [W/kg]
Înfăẟurarea statorică Înfăẟurarea rotorică
800 150 500
1500 320 1100
 Scoaterea din uz a alternatoarelor se face în mod normal datorită îmbătrânirii izola
iei. Pentru a preveni îmbătrânirea rapidă a izola iei, temperatura maximă din maẟină
trebuie limitată superior, evitate cu stricte e supratemperaturile accidentale. Din acest motiv
varia ia temperaturilor maẟinii se ine sub observa ie de către personalul de exploatare.
Măsura temperaturilor înfăẟurărilor statorice ẟi a din ilor statorici ai circuitului
magnetic se face, pentru maẟinile mari cu 6 - 9 termocuple. Temperatura rotorului se deduce
comparând tensiunea ẟi curentul de excita ie cu o scară ohmetrică gradată în centigrade.

23caracteristică a marilor maẟini este întrefierul destul de mare pentru a putea

realiza un raport de scurtcircuit limitat inferior din motive de stabilitate a func ionării. Un
întrefier mărit necesită o solena ie de excita ie sporită, deci o încălzire a rotorului mai
mare. Un efect pozitiv în mărirea întrefierului este totuẟi faptul că ventila ia gazului de
răcire se face mai eficient.

Răcirea indirectă cu aer

Aerul preia temperatura, în mod indirect, de la suprafa a rotorului ẟi statorului. Aceste
suprafe e sunt încălzite la rândul lor de conductoare prin intermediul izola iei, transmisia
căldurii făcându-se printr-o serie de rezisten e termice atât pentru stator cât ẟi pentru rotor,
aẟa cum se arată în diagrama din fig. 3.7. a ẟi b. Tolele statorice sunt răcite mai uẟor
deoarece sunt prevăzute din loc în loc canale circulare radiale printre pachetele de tole. Se
vede că există o cădere de temperatură considerabilă între conductorul din cupru ẟi mediul
de răcire în cazul răcirii conven ionale (indirecte) pentru care se pot trage câteva concluzii
generale în vederea reducerii acestei căderi de temperatură:
5888 Varia ia grosimii izola iei influen ează în acelaẟi sens varia ia
gradientului de temperatură. Reducerea grosimii izola iei nu se poate face decât până
la limita la care rigiditatea dielectrică pentru materialul respectiv mai este asigurată.

Fig. 3 7 Supratemperaturile dintr-un alternator răcit cu aer

a)- pentru stator b)- pentru rotor
23 Căderea de temperatură între curentul de aer ẟi suprafa a rotorului reprezintă
bariera de transfer de căldură ẟi poate fi redusă prin creẟterea turbulen ei sau ẟi prin
creẟterea coeficientului de transfer al gazului folosit. Există un compromis pe care
proiectantul trebuie să îl realizeze între volumul pierderilor Joule ẟi prin curen i turbionari
ẟi histerezis care trebuie evacuate din maẟină.
Circula ia aerului este asigurată de cele două ventilatoare axiale dispuse la capetele
rotorului. Dacă puterea de ventila ie este insuficientă în acest fel se foloseẟte adiacent încă un
ventilator buster plasat sub alternator către limita de putere pentru care aerul ca mediu de răcire
mai poate fi acceptat ẟi care a fost de 60 MW. Aerul de ventila ie este absorbit de la ie ẟirea din
schimbătoarele de căldură cu apă plasate sub alternator, în zona mediană, urmând un circuit
închis. O parte ajunge în întrefier răcind suprafa a rotorului, suprafe ele interioară ẟi exterioară
a statorului, pachetele de tole statorice. O parte din aerul vehiculat este folosit pentru etanẟarea
lagărelor pentru ca să nu pătrundă aer cu impurită i (praf de cărbune de la excitatrice) din sala
maẟinilor în alternator. Pierderile de aer sunt suplimentate totuẟi cu aer
din exteriorul maẟinii admis în maẟină însă printr-un filtru. Zonele depresionare din păr ile

laterale interioare ẟi zonele de suprapresiune create de ventilator în zona mediană a

alternatorului trebuie în elese ca fiind cilindrice, de jur împrejurul rotorului, fig. 3.8. a, b.

Fig. 3.8. Răcirea rotorului

a)Răcirea indirectă cu aer în circuit închis
1.Răcitorul cu apă
2.Filtrul de aer
3.Rotorul generatorului

4.Înfăẟurarea statorică
5.Uẟa de vizitare
6.Etanẟarea cu apă

A.depresiune
B.suprapresiune
C.camera aerului cald
E.etanẟarea

b)Schema de circula ie a H2 la răcirea directă a rotorului în sistemul transversal

M.pachet de tole statorice N.rotorul
Răcirea directă cu gaz
Răcirea cu aer nu trebuie privită ca învechită. Dimpotrivă, sunt în func iune o mul ime de
alternatoare de 30 MW ẟi astăzi chiar de 330 MW, complet răcite cu aer. La aceste maẟini
conductoarele sunt tubulare, permi ând evacuarea căldurii în mod direct. Construirea unor
maẟini atât de mari răcite complet cu aer în mod direct a adus o bogată experien ă ẟi o mai
bună în elegere a fenomenului aerodinamic de evacuare a pierderilor; s-au eviden iat calită
ile superioare ẟi ale altor medii de răcire, comparativ cu aerul, fapt ce a dus la înlocuirea
acestuia din urmă, tabelele 3.4.1, 3.4.2. Tendin a modernă este de a reveni la răcirea clasică
cu aer, după un studiu intens al rezisten elor aerodinamice efectuat pe modele.

Răcirea directă cu hidrogen

Din tabel rezultă o serie de avantaje legate de folosirea hidrogenului:
5888 Prin folosirea H2 pur, pierderile prin ventila ie se reduc de 14,3 ori fa ă de
aer, în condi ii identice de presiune ẟi temperatură. În realitate amestecul gazos în corpul
generatoarelor con ine circa 3 % aer, vapori de apă etc., fiind numai de aproximativ 10 ori
mai uẟor decât aerul. Cu toate acestea reducerea pierderilor de putere prin ventila ie în
cazul H2, (la TG răcite cu aer aceste pierderi înseamnă 0,3 - 0,5 din pierderile totale)
conduc la o creẟtere de aproximativ 1% a randamentului generatorului.

Tabelul 3.4.1
Sisteme de răcire

Obs. 1. Viteza de circula ie de referin ă a aerului este de 40 m/s.

Obs. 2. Principalele caracteristici fizice ale diferitelor medii de răcire utilizate, sunt raportate la
o
caracteristicile fizice ale aerului, considerat la presiunea de 760 mm col Hg ẟi 20 C.
 Tabelul 3.4.2.
Răcirea statorului ẟi a rotorului

23Faptul că hidrogenul are căldura specifică de 14,3 ori mai mare decât aerul,
este compensat de greutatea sa specifică de 14,3 ori mai mică astfel că în condi ii egale
de debit volumetric, temperatură, capacitatea de evacuare a H2 este egală cu cea a
aerului. În realitate însă H2 este pu in dezavantajat din cauză că nu este 100 % pur.
24 Coeficientul de transmitere a căldurii de 1,33 - 1,35 dă posibilitatea sporirii
încărcării generatorului la aproape 125 % fa ă de cea corespunzătoare răcirii cu aer.

Fig. 3.9 Componentele supratemperaturii dintr-un alternator răcit cu H2

5888 Prin răcirea cu H2, sporeẟte securitatea în exploatare a materialelor

electroizolante ẟi durata lor de viată creẟte pentru că nu mai sunt atacate de oxigenul din
aer ẟi de vaporii de apă, iar în cazul unui scurtcircuit intern, arderea nu este între inută de
H2 curat. Trebuie avut în vedere că pătrunderea aerului în propor ie începând cu 25%
formează un amestec puternic exploziv cu hidrogenul, motiv pentru care există întotdeauna
5 2
o suprapresiune de cel pu in 0,035 x 10 N/m în interiorul alternatorului.
5
23 Eficien a răcirii cu H2 sporeẟte dacă presiunea creẟte în intervalul 1‚5...35 x 10
2
N/m . Peste acest interval, cresc pierderile prin ventila ie ẟi se accentuează problema etanẟării.
 5 2
Spre exemplu folosirea H2 la o presiune de 3 x 10 N/m permite creẟterea sarcinii

5 2
alternatorului la 125%‚ fa ă de sarcina corespunzătoare presiunii de 1,033 10 N/m

Există totuẟi ẟi unele dezavantaje în cazul utilizării hidrogenului, astfel:

5888 Blindarea carcasei care trebuie să reziste unei eventuale explozii ẟi care
devine mai grea cu 50 - 80 %‚ iar toate etanẟările trebuiesc executate ẟi controlate.
5889 Sunt necesare instala ii suplimentare: de CO2 sub protec ia cărora se
împiedică ca H2 să ajungă în contact cu aerul prin ulei pentru asigurarea func ionării
etanẟărilor axiale cu ulei.
5890 Spa iile închise în care se poate acumula hidrogenul care scapă prin
neetanẟeită i pot fi sediul unor explozii (de ex. tubulatura barelor capsulate).
Avantajul răcirii directe cu hidrogen, fa ă de răcirea indirectă este ilustrat sugestiv
în fig. 3.9. In plus se vede că eficien a răcirii creẟte o dată cu creẟterea presiuni gazului.

Răcirea directă cu lichid. Răcirea completă cu apă

Pentru maẟinile de putere limită ca ẟi pentru cele de puteri relativ mai mici, utilizarea apei
ca mediu de răcire în locul hidrogenului conduce la avantaje remarcabile, astfel:
23 carcasa este de construc ie uẟoară;
24 lagărele de etanẟare sunt de construc ie simplă cu labirin i;
25 rotorul nu are ventilator;
26 întrefierul comportă un cilindru care separă util spa iul statorului de cel al
rotorului. Apa este folosită pentru răcirea directă a înfăẟurărilor ẟi indirect pentru
răcirea
pachetului de tole statorice. Folosirea avantajelor sporite pe care le prezintă apa, legat de
evacuarea eficientă a pierderilor din alternator este evidentă; în fapt puterea de pompare
necesară circula iei apei de răcire este neglijabilă în compara ie cu puterea de ventilare la
maẟinile răcite cu hidrogen, iar pierderile prin frecare cu gazul sunt aici reduse. Astfel, de
exemplu, pierderile pentru un alternator de 1000 MW se cifrează la 14 MW. Pentru evacuarea
acestor pierderi prin hidrogenul circulând axial prin rotor, trebuie utilizată o putere de ventila
ie de aproximativ 1400 kW. Dacă însă se foloseẟte răcirea cu apă directă a înfăẟurărilor,
evacuarea aceloraẟi pierderi necesită o putere de pompare sub 100 kW.
Tendin a de compactizare a construc iei alternatoarelor moderne este de mult
facilitată de introducerea apei ca mediu de răcire, prin suprimarea schimbătoarelor de
căldură din interiorul carcasei care trebuia să fie ẟi rezistentă la explozie. Astfel, de
exemplu, în 1940 puterea specifică a celor mai mari alternatoare a fost de aproximativ 0,5
kW/kg ẟi a atins 1kW/kg în 1960. La noile maẟini realizate în anul 1980 această putere
specifică va depăẟi 2,5 kW/kg.
Factorul de utilizare al păr ilor active poate fi net crescut, iar realizarea de maẟini
de 2 - 3 GVA este absolut posibilă prin acest sistem nou de răcire prin care practic se
2
dublează ẟi chiar triplează densită ile de curent în înfăẟurări (20 - 30 A/mm ).
Perfec ionarea construc iei alternatoarelor a atras însă după sine ẟi o creẟtere
rapidă a pierderilor specifice care la maẟinile de mare putere au atins valori remarcabile,
conform tabelului 3.3.
Apa de răcire este o apă foarte curată cu conductibilitate electrică de circa 0,3
µS/cm (de regulă sub 2.5 µS/cm).
În fig. 3.10. se dau sec iuni prin ancoẟele statorice răcite direct cu apă pentru
cazurile în care toate, sau numai o parte din conductoarele fasciculare sunt tubulare. Există
mai multe solu ii pentru aducerea apei la conductoarele fasciculare. Una din cele mai
folosite de marile alternatoare, printre care ẟi cel românesc de 330 MW, este acela în care
cele două bare statorice pe anco ẟă reprezintă ẟi un drum hidraulic pentru apa de răcire,
fiind racordate prin câte două conducte elastice din teflon la două colectoare inelare dispuse
în zona frontală a maẟinii, aẟa cum se indică în detaliu în fig. 3.11.
 Alimentarea cu apă a rotorului se realizează printr-un canal dublu, coaxial practicat
în arbore, din care se alimentează în paralel toate conductele ancoẟelor rotorice, în mod
echilibrat.
Notă: Pachetul de tole statorice este răcit indirect prin tuburi de o el inoxidabil
introduse presat, prin care circulă apa de răcire. În stadiul actual al tehnicii, răcirea directă cu
apă a tolelor este exclusă deoarece sporeẟte pericolul degradării izola iei statorice ẟi poate
provoca coroziunea tolelor. Este unul din dezavantajele sistemului la care se adaugă nivelul
de realizare tehnică care este de o înaltă tehnicitate.

Fig. 3.10 Sec iuni prin ancoẟe statorice înfăẟurate fiind răcite direct cu apă
5888 - conductor elementar cu canal de răcire interior; B -
conductor elementar de sec iune plină C - izola ia ancoẟei;
D - pană

Fig. 3. 11. Sistem de aducere a apei de răcire la barele înfăẟurărilor statorice

A - colector inelar de apă; B - conducte elastice din teflon;
C - cameră de apă; D - bare elementare

Fig. 3.12. Schema răcirii complete cu apă a unui turbogenerator tetrapolar destinat unei CNE:
- pompă principală; - filtru.
- răcirea apei de retur; - măsura conductivită ii electrice;
- reglarea temperaturii; - pompele pentru circuitul hidraulic rotoric;
- etanẟarea frontală a circuitului hidraulic folosită;
rotoric; - cilindrul izolant din întrefier; -
spa iul umplut cu N2.
- rezervor tampon;
5888 circuitul de purificare a unei cote din apa
În fig. 3.12 se prezintă un alternator răcit complet cu apă.
O noutate adusă de acest sistem de răcire este folosirea unui cilindru izolant rezistent
plasat în întrefier; etanẟ la gaz, el separă spa iul cuprinzând rotorul, de spa iul statorului. În plus
el evită ca eventualele scăpări de apă rotorice să pună în pericol statorul ẟi permite de
5 2
asemenea ca în spa iul rotoric să se facă un vid par ial de circa 0,35 x 10 N/m , diminuând
astfel net pierderile prin frecarea aerului cu rotorul (suprafa a sa interioar ă este de altfel mai pu
in rugoasă comparativ cu cea a statorului). Statorul poate fi astfel imersat într-un gaz inert, de
pildă azot care să împiedice între inerea oricărui incendiu; aẟadar, cilindrul din întrefier dă
posibilitatea de a utiliza, în cele două spa ii, fluide diferite ẟi sub presiuni diferite.
De remarcat că sistemul prezentat poate fi optimizat, dacă este cazul prin folosirea:
0
23 tehnicii frigului, cu o temperatură de intrare apropiată de 0 C,
24 creẟterea punctului de fierbere al apei, presurizând superior circuitul apei din
rotor. Datorită calită ilor sale, sistemul răcirii complete cu apă prezintă avantaje atât
pentru
maẟinile mari cât ẟi pentru maẟinile mai mici până la cele răcite cu aer. Mai mult decât atât, s-
5888 introdus chiar ẟi la maẟini hidrogeneratoare cu puteri începând cu 80 MW, deẟi
hidroagregatele au condi ii de răcire cu aer net avantajoase turbogeneratoarelor datorită spa
iului ẟi deci a suprafe elor de schimb de căldură mult sporite.

Răcirea directă cu lichid. Răcirea cu apă ẟi ulei

Se referă la răcirea cu ulei doar a pachetului de tole statorice, în mod direct prin canale
longitudinale. Uleiul care se infiltrează între tole este oprit de cilindrul din întrefier de a
ajunge la rotor. De fapt uleiul care se infiltrează la începutul tolelor, colmatează,
consolidând canalul principal de răcire.
Folosirea uleiului este justificată nu numai pentru răcirea tolelor dar ẟi pentru
proprietă ilor sale de amortizare a vibra iilor. Pe de altă parte, riscul unui incendiu este
exclus, deoarece statorul este imersat în azot.
Introducerea uleiului trebuie privită ca o extrapolare a posibilită ilor de răcire
completă ẟi directă prin lichide. Folosirea uleiului ẟi pentru înfăẟurări nu este oportună.
puterea instalată în unită ile de pompare sărind de aproximativ 6 ori, datorită creẟterii
vâscozită ii în raport cu apa.

Răcirea directă cu lichid. Răcirea combinată cu gaz ẟi lichid

Pentru stadiul actual al construc iei de alternatoare, majoritatea unită ilor mijlocii ẟi mari sunt
răcite direct cu apă - în înfăẟurările statorice - ẟi cu hidrogen - înfăẟurarea rotorică în mod
direct ẟi fierul statoric, indirect. Practic toate maẟinile începând cu puterea unitară de 200 MW
beneficiază de acest sistem de răcire combinată, cu toate avantajele ẟi dezavantajele care
decurg de aici, men ionate anterior. Principial, o sec iune printr-o maẟină răcită cu apă, este
prezentat în figura 3.13. Acest sistem de răcire este oportun ẟi pentru maẟini de putere foarte
mare de peste 1 GVA, tetrapolare, pentru CNE, spa iul mai mare la astfel de ma ẟini pentru rotor
nu face absolut necesară introducerea apei în înfăẟurarea rotorică.
Acest sistem de răcire combinat este, după unii specialiẟti, o direc ie sigură de
urmat în construc ia alternatoarelor care elimină pierderile în mod eficient. Astfel
hidrogenul răceẟte miezul statoric în mod direct evacuând energia termică care este func ie
numai de tensiunea generatorului, nu ẟi de sarcina lui. Pierderile din înfăẟurarea statorică
sunt, la rândul lor evacuate eficient prin răcire directă cu apă.
Răcitoarele de hidrogen au presiunea apei de răcire inferioară presiunii hidrogenului
deoarece pătrunderea apei în maẟină ar putea provoca coroziunea pachetului de tole

statorice ẟi deci pierderi prin curen i turbionari.

Instala ii anexe sistemului de răcire

Răcirea alternatoarelor implică ẟi existen a unor instala ii auxiliare care asigură:
23 supravegherea echipamentului;
24 alimentarea cu H2, respectiv CO2 ẟi etanẟarea lagărelor;
25 alimentarea cu apă de răcire directă a înfăẟurărilor.

Instala iile de supraveghere i control

Instala iile de supraveghere ẟi control sunt necesare pentru a ine sub observa ie parametrii
sistemului de răcire folosit cu ajutorul unor aparate ẟi instrumente specializate acestui scop.
Mărimile urmărite sunt următoarele:

Fig. 3.13. Schema de răcire simplificată a unui TG:

23 răcire cu H2 a rotorului ẟi flerului statoric, ẟi
24 răcire directă cu apă a barelor statorice.

1- sistemul de etanẟare a lagărelor; 6- pachete de tole statorice;

2- ventilator axial; 7- schimbătoarele de căldură
3- colectoarele de apă caldă; apă/hidrogen;
4- colectoarele de apă rece; 8- carcasa alternatorului rezistentă
5- capetele de bobine statorice; la o eventuală explozie.

a.Temperaturile, ob inute cu ajutorul termocuplelor, termorezisten elor sau a termometrelor,

plasate la ieẟirea agentului de răcire din schimbătorul de căldură (răcitori), valoarea respectivă
fiind citită pe un instrument de pe panoul de control al fluidului de răcire folosit.
b.Presiunile sunt măsurate în montaj obiẟnuit sau diferen ial pentru sistemul de etanẟare,
fluidul de răcire ẟi respectiv pentru fluidul secundar de răcire din schimbătoarele de căldură.
Manometre diferen iale cu contacte măsoară diferen a de presiune între două puncte în acelaẟi
circuit sau între două circuite separate. De exemplu: Presiunea diferen ială între H2 din carcasa
alternatorului ẟi apa de răcire din înfăẟurarea statorică apare pentru că în orice moment
presiunea apei trebuie să fie inferioară ẟi această diferen ă de presiune este mai sigur indicată
de manometre separate. În plus, manometrele diferen iale facilitează ac ionarea unei alarme.
c.Puritatea agentului principal de răcire se referă la securitatea exploatării alternatoarelor care
folosesc H2, dedusă prin mai multe metode. În una dintre acestea se compară conductivitatea
termică a hidrogenului de măsurat cu cea a hidrogenului presupus pur 100% ẟi care este stocat
în cilindri speciali. Măsurătoarea indică abaterea amestecului gazos din alternator fa ă de cel
standard care nu trebuie să fie sub 95%.
d.Conductivitatea apei de răcire, la temperatura normală de lucru nu trebuie să întreacă 2
µS/cm. Impurită ile afectează sensibil conductivitatea dincolo de parametrii normali ai apei
de răcire a înfăẟurări lor, de exemplu temperaturile peste punctul de fierbere al apei au
acelaẟi efect nefavorabil. În acest fel, analizorul de conductivitate al apei este un indicator
direct al purită ii ẟi indirect al temperaturii. Există de asemenea indicatoare permanente de
viteză a apei ẟi uleiului în sistemele respective precum ẟi ocazional, pentru fluxul de H 2.
Conductivitatea electrică a apei se controlează de regulă în trei puncte ale circuitelor de
apă: la intrarea apei în generator, la ieẟirea din generator ẟi la ieẟirea din instala ia de
demineralizare ẟi deionizare. În felul acesta se identifică mai uẟor cauzele unei eventuale
modificări survenite în conductivitatea electrică a apei.
e.Gradul de uscare al H2 este ameliorat prin folosirea uscătoarelor de gaz conectate la sistemul
de circula ie al H2: o anumită cantitate de H2 din alternator este by-passat din fluxul principal în
uscătorul de gaz unde se înlătură umiditatea, iar gazul uscat este returnat sistemului. Umezeala
poate apare la umplerea cu H2 a alternatorului precum ẟi din alternatorul însuẟi.
Toate aceste elemente de supraveghere sunt capabile să ini ieze o alarmă, să
declanẟeze pornirea de elemente de rezervă ale sistemului de răcire, respectiv să
declanẟeze grupul dacă parametrii controla i întrec limitele domeniului.

Instala ii de alimentare cu H2, CO2 ẟi aer comprimat

În mod obiẟnuit, în centralele electrice hidrogenul ẟi respectiv bioxidul de carbon
3
sunt aduse în butelii la presiune ridicată (150 x 10 Pa). Mai rar H2 se aduce în autocisterne
sau se fabrică în centrală prin electroliza apei. Normativele cer ca fiecare generator să se
poată alimenta de la un grup propriu de butelii care se montează pe un stelaj în afara sălii
maẟinilor; rezerva de hidrogen pe 10 zile asigură o umplere a celui mai mare generator din
centrală. Reducerea presiunii H2 de la 150 1a 2 - bari se face prin două trepte de reductoare
de presiune care realizează automat reducerea ẟi reglarea presiunii.
Evacuarea hidrogenului se face cu CO2 după care generatorul se suflă cu aer
comprimat. La umplerea maẟinii din nou cu H2 se introduce CO2 până la umplerea
completă a maẟinii, conform schemei din fig. 3.14.

Fig. 3.14. Schema de alimentare a generatoarelor de H2, CO2 ẟi aer comprimat

A - butelii de H2; B - butelii de CO2; C - generatoarele centralei; D - conductă de aer
comprimat (5-8 ata); E - decongelator de CO 2; F - ventil reductor de presiune 140/6-10 ata; G -
ventil automat pentru reducerea ẟi reglarea presiunii 6-10/2-5 ata; H - eẟapare în atmosferă.

Fig. 3.15. Sistem de etanẟare cu ulei al arborelui generatorului împotriva

scăpărilor de H2
Legenda:
a)etanẟare de tip inelară;
b)etanẟare de tip axială;
c)instala iile uleiului de etanẟare;
A-generatorul; O,P-ventile comandate de plutitoarele
B-dispozitive de etanẟare prin ulei sub presiune; rezervoarelor;
C-rezervor de ulei pentru turbină; L,N-ventile comandate de traductoarele de
D-rezervor intermediar de ulei; diferen ă de presiune;
E-rezervor cu vid; M-motoare;
F-degazoare cu hidrogen; R-pompe;
G-răcitoare de ulei; S-pompă de vid;
H-filtre; T-conducta uleiului de comandă ẟi reglare
I,K-traductoare diferea iale de presiune; a turbinei;
V-conducte de umplere;
 23 conducta de ulei parcursă în regim normal de func ionare;
24 conducta de ulei care nu este parcursă de ulei în regim normal de func
ionare;
25 ventil.

Etanẟarea arborelui generatorului

Etanẟarea arborelui generatorului împotriva scăpărilor de H2 este un element de securitate
deosebită în func ionarea generatorului. Sunt două tipuri principiale diferite de etanẟare a
arborelui (respectiv a lagărelor rotorului): de tip inelar cu fa ă cilindrică ẟi de tip inelar cu
fa ă plană, scopul final fiind minimizarea pierderilor de H 2 în mod obiẟnuit se foloseẟte
ulei pentru etanẟare. O mică toleran ă este prevăzută între suprafa a de etanẟare ẟi suprafa
a arborelui rotoric, iar uleiul sub presiune este for at să pătrundă în spa iul circular astfel
creat, rezultând efectul de etanẟare.
Figura 3.15 indică principiul de func ionare al sistemelor de etanẟare. În sistemul de
etanẟare cu inel mobil, cu fa ă cilindrică, figura 3.15.a., inelele de etanẟare sunt două
elemente de lagăr în miniatură în bun contact radial cu suprafa a arborelui, dar inute
separate de un arc de siguran ă. Uleiul de etanẟare este for at să pătrundă în spa iul dintre
cele două elemente inelare de lagăr ẟi trece în două direc ii opuse axial de-a lungul
arborelui. în fig. 3.15.b., unde se arată al doilea sistem, elementul de etanẟare este realizat
printr-un mic lagăr care este în contact bun axial cu un umăr plat strunjit pe arbore, fiind
astfel presat de resoarte spirale sau de presiunea uleiului însuẟi.
Uleiul de etanẟare este for at să pătrundă de data asta radial, între arbore ẟi inelul
de etanẟare presat axial.
Pentru marile alternatoare este mai potrivit primul sistem, deoarece:
5888 filmul de ulei între inelul de etanẟare ẟi arbore este de câteva ori mai sub ire
fa ă de filmul de ulei în cazul celui de al doilea sistem, ceea ce face s ă crească siguran a în
func ionare chiar ẟi atunci când există pierderi momentane de presiune de ulei la trecerea
de pe alimentarea principală pe cea de rezervă;
5889 deplasarea axială care datorită dilatărilor arborilor poate atinge câ iva cm la
marile grupuri, fac inadecvat pentru aceste maẟini de mare putere, tipul de etanẟare axială.
Men inerea unei suprapresiuni a uleiului de etanẟare a generatorului, fa ă de hidrogen
conduce la pătrunderea axială în generator a unei cantită i de ulei care absoarbe circa 10% din
volumul său, hidrogen. La ieẟire absoarbe circa 10% aer pe care-l introduce în maẟină
amestecându-l cu hidrogenul. Acest fenomen creează probleme serioase exploatării care
deocamdată se rezolvă prin introducerea de H2 pur în maẟină care să înlocuiască amestecul H2
5889 aer, pătruns în mod nedorit în alternator. Prin perfec ionarea etan ẟărilor cu ulei se
urmăreẟte diminuarea H2 de completare pur introdus în alternator. (De aceea pentru un
3
alternator de 315 MW se introduce la 24 h, ≈17 Nm H2).
Instala iile uleiului de etanẟare sunt prezentate schematic în fig. 3.15 c. Din spa iul
de hidrogen, se trece la bateria de degazare F, unde se elimină H2 absorbit; în continuare,
împreună cu uleiul din spa iul de aer al alternatorului, ajunge în rezervorul cu vid E, unde
gazele părăsesc uleiul.
Reglajul debitului de ulei se face de ventilul 0 comandat de plutitorul rezervorului
D. Uleiul filtrat ẟi răcit intră în sistemul de etanẟare, antrenat fiind de grupul de 2 pompe,
una alimentată în curent alternativ, alta alimentată în curent continuu.
Prin ventilul (1) comandat de traductorul diferen ial de presiune se reglează
presiunea uleiului astfel ca să fie superioară presiunii H2.

Instala ii de alimentare cu apă de răcire directă

Instala ii de alimentare cu apă de răcire directă sunt prezentate schematic în fig. 3.16.
Două pompe dimensionate 100% fiecare asigură circula ia apei de răcire prin două

schimbătoare de căldură de tip apă - apă, de asemenea calibrate 100% fiecare. Aproximativ 1%

din fluxul de apă este derivat prin instala ia de deionizare ẟi demineralizare în scopul men inerii

conductivită ii electrice a apei sub 2 µS/cm. La ieẟirea din instala ia de demineralizare ẟi

deionizare, apa este trecută printr-un filtru, dublat la rândul său printr-un

filtru de rezervă, după care toată apa înainte de intrare în tubulatura fină a barelor statorice
(ẟi eventual rotorice) este filtrată. De fapt, introducerea pentru prima dată a apei în
alternator se face prin trecerea prin filtru ẟi instala ia de demineralizare ẟi deionizare ẟi
numai după ce alternatorul ẟi-a umplut înfăẟurările în acest fel, apa intră în circuitul
general descris mai sus. H2 care pătrunde în apă este îndepărtat prin partea superioară a
rezervorului de apă, prin contorul de gaz.
De remarcat că pentru men inerea unei purită i înalte a apei tot circuitul este
executat îngrijit i din materialele necorodabile: cupru, o el inoxidabil, teflon, iar
rotoarele pompelor din aliaj special de Ni, cură ite ini ial prin metode chimice.

Fig. 3.16. Instala iile sistemului de răcire cu apă a înfăẟurărilor statorice ale unui generator
sincron.
A - generator sincron: B - colectoare de ap ă; C - rezervor tampon de ap ă; D - filtre; E - instala ie de
demineralizare ẟi deionizare a apei; F – răcitoare (schimbătoare de căldură apă - apă; G - reductor
de presiune; H - contor de gaze; I - ventil de siguran ă; K - debitmetre; L - indicatoare de
conductibilitate electrică a apei; M - manometre; N - termometre cu rezisten ă; P - pompe; R -
ventile antiretur; S - servomotoare de ac ionare a ventilelor de reglare; T - conduct ă de apă de adaos;
U - conductă de ocolire;
 - ventil deschis; - ventil închis;
Presiunea statică în circuitul de apă este stabilizată prin regulatorul de presiune
amplasat între rezervorul de apă tampon ẟi contorul de gaz.
 Prin termometre cu rezisten ă amplasată la intrarea ẟi ieẟirea apei din generator se

urmăreẟte men inerea temperaturii înfăẟurărilor cât mai aproape de temperatura fierului

statoric în vederea reducerii solicitărilor termice a izola iei crestăturii. În final regulatorul de

temperatură ac ionează asupra unei vane prin care este reglat debitul de apă care ocoleẟte

schimbătoarele de căldură. La delestări bruẟte ale generatorului cu sistemul descris mai sus nu

se poate face un reglaj rapid, inând cont de cantitatea mare de apă din înfăẟurări ẟi de faptul că

viteza de circula ie este relativ redusă. Astfel se aplică o a doua by-passare în paralel cu

circuitul apei din generator, prevăzută cu un ventil de reglare ac ionat de un servomotor electric

prin manevrarea căruia se reduce brusc debitul de apă de răcire prin generator.

3.1.5. RĂCIREA TURBOALTERNATOARELOR DESTINATE CNE

Dezvoltarea tehnicilor de conversie electrică a energiei cu ajutorul CNE a condus la

anumite condi ii pentru partea electrică, la generator în primul rând. Reactoarele nucleare
folosite pe scară largă sunt cele de tip PWR sau BWR respectiv func ionând cu apă în fierbere,
având o putere termică la ieẟire de până la 3800 MWt. Ele produc abur cu parametri de ordinul
0
a 6 MPa presiune absolută ẟi temperatură de 280 C ẟi pot ac iona turbine până la 1350 MW.
Datorită parametrilor coborâ i ai aburului ẟi a marii cantită i de abur umed la ieẟire, se preferă
turbine pentru 1500/1800 ture/min. Generatoarele sunt de tipul rotor cilindric cu 4 poli. Spa iul
rotoric mai mare oferit de aceste maẟini tetrapolare fa ă de cele bipolare fac ca sistemul de
răcire combinată cu apă ẟi hidrogen să fie adecvat. Cu vâscozitatea sa coborâtă‚ capacitate
termică înaltă ẟi absen a pericolului incendiilor, apa este în mod deosebit indicată pentru
răcirea multiplelor conductoare sub iri ẟi tubulare transpuse în interiorul barei statorice.
Crestăturile rotorice relativ adânci ẟi solena ia relativ redusă pe pol rotoric cerută în
proiectarea unei maẟini tetrapolare a făcut posibilă limitarea pierderilor de putere de excita ie.
Pentru compara ie, aceste pierderi rotorice la o maẟină de 1 200 MW tetrapolară
(rotorul cântăreẟte 175 tone) sunt doar cu pu in mai mari decât ale unei maẟini bipolare de 500
MW. Densitatea de putere în înfăẟurarea rotorică este prin urmare mult mai mică decât în cazul
corespunzător al unui rotor bipolar (care ar fi ẟi de un volum mai redus) ẟi în consecin ă
răcirea cu hidrogen este foarte indicată pentru rotoare chiar ẟi de această putere mare.
Răcirea cu hidrogen este folosită de asemenea pentru răcirea miezului statoric, a
plăcilor frontale care presează miezul, precum ẟi ecranele din cupru extinse deasupra
plăcilor frontale (acestea din urmă se folosesc pentru minimizarea pierderilor suplimentare
în zona capetelor de bobină).
Tura ia pe jumătate fa ă de maẟinile bipolare permite folosirea unor parametri
superiori ai hidrogenului de răcire. Bunăoară, pentru exemplu citat al maẟinii de 1200 MW
rot/min. presiunea absolută a hidrogenului este de 618 kPa (6,18 bari). Spa iul din întrefier
lucrează ca o cameră de colectare a gazului fierbinte de unde este extras de ventilatoarele
axiale de pe rotor ẟi recirculat prin răcitorii de hidrogen (conform descrierii anterior făcută
în capitolul 3.4.4.).

3.1.6. EVACUAREA PIERDERILOR DE ENERGIE DIN HIDROALTERNATOARE

 În ultimul timp, hidroalternatoare (HG) de mare putere (75÷175 MW) ẟi foarte mare
putere (500÷700 MW), precum ẟi de putere unitară mai mică dar cu complica ii
tehnologice deosebite - cum sunt grupurile bulb - au adus în fa a proiectantului de ma ẟini
electrice probleme contradictorii legate de creẟterea vertiginoasă a puterii unitare pe de o
parte ẟi de limitările tehnologice de realizare ẟi de transport de la fabrica constructoare la
CHE, pe de altă parte.
La HG însă, anumite particularită i constructive au făcut ca sistemele de răcire aferente
să difere uneori substan ial sau pur ẟi simplu să fie inadecvate, comparativ cu cele întâlnite

la turboalternatoarele (TG). Progrese importante s-au făcut prin introducerea ẟi a apei ca

mediu de răcire directă a înfăẟurărilor în locul aerului.

Oportunitatea răcirii cu H2
La HG, datorită ro ii polare ancombrante, raportul MW/tf este cu mult inferior fa ă de cel
de la un TG de putere similară ẟi deci este clar că introducerea H2 ca mediu de răcire ar
spori enorm greutatea maẟinii prin consolidarea carcasei astfel încât aceasta să reziste unei
eventuale explozii interne. La acest dezavantaj esen ial se adaugă ẟi cel legat de costul ẟi
spa iul afectat instala iilor suplimentare privind gospodăria de H2, ẟi C02. Aẟadar pentru
HG, introducerea H2 în locul aerului nu justifică nici pe departe avantajele citate în mod
curent pentru TG, fa ă de dezavantajele mai sus semnalate.

Răcirea clasică cu aer

Pentru marea majoritate a HG mici ẟi mijlocii acest sistem a fost ẟi este încă privit ca
foarte simplu ẟi eficient. Drumul curentului de aer este aproximativ toroidal, trecând printre
stator ẟi rotor ẟi exteriorul statorului, aerul străbate schimbătoarele de căldură (bateriile de
răcire) cu apă, fiind propulsat de ventilatoarele axiale ale rotorului, ca în fig. 3.17. Atunci
când rezultă o temperatură prea scăzută pentru aerul de răcire, se pot scoate din circuitul
hidraulic o parte din fluxul de aer cald fiind folosit practic în exclusivitate la HG din S.E.N.
”
al României. Marile hidrogeneratoare de la CHE „Por ile de Fier sunt răcite tot în circuit
închis cu aer trecut prin baterii de răcire.

Fig.3.17. Scheme de răcire cu aer

a) în circuit deshis; b)în circuit închis;
c) curbele puterilor limită pentru hidrogeneratoare;
I - răcire indirectă cu aer; II - răcire directă cu apă;(Ka = factorul de
ambalare). Răcirea cu apă a statorului ẟi cu aer a rotorului
Răcirea cu apă a statorului HG nu diferă, principial vorbind de răcirea cu apă a statorului TG,
ẟi toată experien a deja câẟtigată se foloseẟte ẟi la HG. Trebuie men ionat că, datorită puterii
specifice mai reduse (MW/tf), evolu ia metodelor de răcire la HG a fost mai lentă. În ultimul
timp însă, au apărut grupuri gigant ẟi în CHE, (Itaipu, Brazilia; recent, China) specialiẟtii în
domeniu convingându-se de avantajele certe ale răcirii cu apă, de la colegii proiectan i de TG.
Rotorul este răcit în continuare ca aer, situa ia fiind mai simplă fa ă de cazul TG datorită
spa iului mai mare disponibil de pe rotor. Se practică canale pe sub piesele polare prin care

circula aerul de răcire făcându-se într-un schimbător aer/apă intern sau extern. Cu acest

sistem de răcire s-au realizat grupurile gigant ale CHE siberiene de la Krasnoiarsk, 12 x 500

MW, 15,75/500 kV. Sistemul men ine însă dezavantajul legat de pierderile suplimentare

rezultate din frecarea cu aerul a rotorului, dimensionarea mai dificilă pentru cazul func

ionării în regimuri puternic inductive, ceea ce se ẟi întâmplă la un transport pe linii lungi,

puternic încărcate.

Răcirea completă cu apă

Deẟi apar unele complica ii, specialiẟtii apreciază că pentru grupuri cu puteri superioare
palierului de 50 MW ẟi la tura ii ridicate, răcirea completă cu apă este competitivă ẟi
capătă aspecte particulare interesante la HG. Limita la care se justifică introducerea răcirii
complete cu apă este în scădere inând cont de pre ul de cost în creẟtere al energiei (deci ẟi
al pierderilor de energie). Astfel, acest sistem care conduce la o compactizare sensibil ă a
grupului este foarte indicat pentru grupurile bulb. Puterea cerută pentru răcire este substan
ial redusă, deci randamentul se îmbunătă eẟte. Aceasta deoarece cantitatea de căldură
absorbită de o anumită masă de apă este de 4 ori mai mare decât cea absorbită de aceeaẟi
masă de aer la presiune atmosferică, pentru o aceeaẟi încălzire a maẟinii etc.
Statorul realizat din bare Roebel, comportă doar câteva conductoare tubulare pe bară,
eventual din o el amagnetic, pe când înfăẟurarea rotorică are toate conductoarele tubulare,
având câte două bobine pe pol legate în serie electric dar din punct de vedere hidraulic - în
paralel, realizate din cupru dar rezistent la presiuni suplimentare enorme datorită accelera
iei centripete a apei, de ordinul a 100 bari.
Din punct de vedere hidraulic, se leagă în paralel drumurile de răcire cu apă pentru stator,
rotor, piesele de strângere a circuitului magnetic, eventual circuitul magnetic însuẟi (răcit în
orice caz în mod indirect, prin tuburi de o el inoxidabil); grupuri de pompare cu rezerv ă
100% conduc apa prin schimbătoare de căldură, schimbătoare de ioni (conductivitatea
electrică admisă este ca ẟi 1a TG de max. 5 µS/cm, filtre, regulatoare de debit).

3.1.7. SISTEME DE EXCITA IE / DEZEXCITA IE

În fig. 3.18 se indică schema simplă principială care stă la baza producerii
industriale a energiei electrice. Sistemul de reglare automată a excita iei SRE reprezintă
totalitatea maẟinilor, aparatelor prin care se asigură furnizarea energiei de magnetizare a
generatorului sincron GS —sistemul de excita ie propriu-zis SE, după un program dat de
regulatorul automat de excita ie (tensiune) RAE. Este poate zona din centrală cu cea mai
0
spectaculoasă dezvoltare legat de stabilizarea func ionării ẟi la peste 90 - valori ale
decalajului unghiular intern δ, ẟi de asigurarea performan elor ridicate statice ẟi dinamice.
Parametrii SE au evoluat mult în ultimele decenii, ajungându-se la curen i de zeci de
kA sub tensiuni relativ modeste de până la pragul 500 V, fig.3.19.
Există criterii simple de apreciere a func ionării dinamice a buclei SRE ẟi ele se referă la:
5888 tensiunea de excita ie plafon uep ca tensiune maximă de excita ie la for are,
cu valori uzuale de 1,6 – 2 u.r. prin raportare la tensiunea nominală uen,
5889 factorul de amplificare global G indicând cota cu care variază tensiunea de
excita ie la o varia ie de l % a tensiuni la bornele generatorului, cu valori
uzuale de 10-50 u.r.
5890 viteza de creẟtere a excita iei Vr, este creẟterea relativă a tensiunii de excita
ie la for are într-un interval conven ional de 0,5 s (uzual 3~5 s).
SE realizate cu maẟini de c.c.
Reprezintă stadiul ini ial de realizare în domeniu ẟi astăzi nu mai este o tendin ă de viitor,
ca urmare a triplului dezavantaj legat de prezen a redresorului mecanic, a vitezei de răspuns
modeste, a focului la colector cu ocazia for ării ẟi deci implicarea unui reductor de tura ie
ca element nefiabil.

Fig. 3.18. Schema sistemului electric regulat - generator sincron racordat la o bară de
tensiune constantă printr-o reactan ă exterioară

Fig. 3.19. Curentul Ie ẟi tensiunea Ue de excita ie a unui turboalternator de mare

putere func ie de puterea nominală Pn

Fig 3.20. Func ionarea stabilă condi ionată (dinamică) la mici perturba ii

În fig.3.21 se dă o schemă larg folosită în care excitatricea principală EP este cu

excita ie independentă pentru reducerea vitezei de răspuns, în timp ce excitatricea pilot P de
putere considerabil redusă este autoexcitată.
Corectorul de tensiune urmăreẟte men inerea unei tensiuni constante la borne pe
principiul diferen ierii a doi curen i capacitiv, respectiv inductiv. La atingerea tensiunii

nominale la borne, influen a corectorului este nulă; la deteriorarea accentuată a acestei

tensiuni, intervine bucla de for are a excita iei FE prin releul de minimă tensiune U< ẟi cel

intermediar RI.

Fig. 3.21. Sisteme de excita ie

23 Sistem de excita ie cu maẟina de curent continuu cu compundaj după curentul
de sarcină ẟi corector de tensiune
P – excitatoare pilot
EP – excitatoare principală
GS – generator sincron RI
– releu intermediar
U – releu de tensiune minimă
24 Principiul de func ionare a corectorului de tensiune
25 Varia ia curentului de excita ie la scurtcircuit

SE realizate cu alternatoare de excita ie

Realizează aceleaẟi sarcini dar la parametrii superiori ẟi la un nivel de mentenan ă
redus prin renun area la redresorul mecanic înlocuit de redresoarele cu semiconductoare
comandate (tiristoare, tranzistoare etc.), fig. 3.22. variantele 1-4.
Alternatorul de excita ie AE este de construc ie clasică la frecven ă industrială, de
construc ie inversată, cu rotorul frezat ẟi fără înfăẟurări sau pur ẟi simplu înglobat în
alternatorul principal ca în cazul sistemului fiabiliat ẟi prin compundaj, de tip Generrex
CPS de la CNE Cernavodă.
Fiecare din aceste solu ii prezintă o serie de particularită i remarcabile; bunăoară cel cu
AE de medie frecven ă ẟi rotor frezat elimină periile proprii, în timp ce AE inversat elimină ẟi
periile de la alternatorul principal. La avantajele AE trebuie men ionat ẟi acela al independen ei
puterii de excita ie de perturba iile din re eaua electrică de racord. Aceste avantaje ascund la
rândul lor ẟi unele dezavantaje legate de viteza de răspuns. de capacitatea
de dezexcitare etc. Rămâne în continuare dezavantajul inerent legat de piesele rotative în
miẟcare.

Fig. 3.22, 1-6. SE reprezentative utilizate în România ẟi în lume.

Sisteme de autoexcita ie statică

Ultimele două SE sunt de tipul cu autoexcita ie statică AS care ẟterg ultimul dezavantaj al
pieselor în miẟcare din lista celor de mai sus rămâne dependen a de regimurile tranzitorii
ale re elei de la bornele alternatorului principal. Acestea din urmă pot fi întrucâtva ignorate
dacă se ine cont că transformatorul de excita ie este larg dimensionat ẟi regulatoarele
automate sunt cu ac iune intensivă (performante).
Varianta a 7-a este o premieră mondială ẟi constă în excitarea trifazată prin cicloconvertor a
rotorului alternatorului folosind o frecventă de 0,25 — 4,6 Hz. Rezultă un nivel de excitare
variabil cerut de regulator, dar mai ales o tura ie variabilă prin care hidrogeneratorul coboară la
nivelul cerin elor turbinei în vederea atingerii punctului de turbinare optim.
 3.1.8. SISTEME DE DEZEXCITARE RAPIDĂ

Extragerea energiei magnetice rotorice apreciabile la un defect în alternator, înseamn ă

minimizarea avariei ẟi menajarea circuitului magnetic al tolelor; ini ierea comenzii este
realizată de automatul de stingere al câmpului ASC care, la creẟterea curentului statoric de
defect, comandă deschiderea întreruptorului de re ea ẟi descărcarea energiei magnetice rotorice
2
Wm = 0,5Leie , propor ională cu inductan a înfăẟurării ẟi cu pătratul curentului rotoric.
Dintre schemele uzuale se citează descărcarea pe un rezistor constant sau în caz
ideal, variabil de valoare crescătoare în timp, montat în paralel cu rotorul ẟi, respectiv,
descărcarea pe grătarul întreruptorului de câmp montat serie cu rotorul.
5888 În cazul primei metode, notând parametrii rotorului Lf, Rf ẟi ai rezistorului
de stingere Rs, se pot scrie rela iile simple după conectarea lui k2 urmat de deconectarea lui
k1. astfel (fig. 3.23)

Ltdif/dt + (Rf+RS)·if = 0 = > Ifoexp(-t/Tf)

Ur = -if·RS = -IfoRS exp(-t/Tf),
unde
Ifo = Ueo/Rf, este curentul de excita ie anterior interven iei ASC,
Tf= Lf /(Rf+ RS), este constanta de timp a circuitului de stingere.
Se observă că tensiunea aplicată rotorului schimbă de semn ẟi este crescută în primul
moment de Rs/Rt ori; în consecin ă, pentru a nu pune în pericol izola ia rotorului încercată
max. la Uîncerc =2 kV, se limitează raportul RS/Rf ≅10 u.r. ‚ adică
Ur= IfoRS = (Ufo/Rf)RS < 0,7Uîncerc => RS <0, 7·Uîncerc/Ufo≅10 u .r.

Fig. 3.23. Stingerea câmpului inductor rotoric prin

descărcare pe un rezistor de rezistentă constantă.
K1,2 - întreruptoare de c.c.; P1,2 perii ẟi inele
colectoare.

Fig. 3.24. Stingerea rapidă a câmpului rotoric

folosind întreruptoare de c.c. cu grăta

23 Pentru metoda a doua mai eficientă dar cu investi ii superioare ẟi deci

justificabilă economic la maẟini de putere mai mare, excitatricea nu se deconectează
furnizând în continuare tensiunea sa U0: rotorului i se aplică for at la deschiderea grătarului
întreruptorului serie de c.c. tensiunea negativă Ur=Ug-Ue, iar curentul tranzitoriu if este
suma componentelor liberă jf ẟi respectiv for ată if2, astfel
L f di f / dt + R f i f = Ue − U g ⇒ i f = Cexp (−t / T f ) + (U e − U g )/ R f i f0
= U e / R f = C + (U e − U g / R f ) ⇒ C = U e / R f − (U e − U g )/ R f
În consecin ă, curentul din rotorul alternatorului are expresia
 t
−
[ ]
i f (t ) = ( U e − U g ) / R f + U e / R f − ( U e − U g ) / R f e Tf

evoluând între două valori extreme, Ifo = U0/Rf ẟi i f≈ = (U e − U g )/ R f < 0 , conform fig.
3.24;
fiind vorba de o func ie continuă, curba if(t) va intersecta axa timpului ẟi va schimba de
semn, moment în care curentul respectiv se va stinge deosebit de eficient în 0,7 – l s
deoarece cele n intervale disruptive ale grătarului întreruptorului ac ionează ca un rezistor
neliniar, dezvoltând fiecare tensiunea constantă uk în jurul a 30 V. Condi ia de limitare a
supratensiunii se scrie ẟi aici adaptat. similar cu cazul anterior, rezultând astfel numărul
necesar de intervale disruptive elementare
nuk − U e ≤ 0,7U încerc ⇒ n ≤ 0,7(U încerc + U c ) / uk

3.1.9. CUPLAREA CU RE EAUA

Reia lec ia clasică de maẟini electrice (sincrone) în condi ii tehnice specifice din
centrala electrică; se are în vedere riscul de a distruge maẟina ẟi de aici implementarea
unui automat este aproape peste tot întâlnită, iar pe de altă parte manevra nu reclamă o
precizie exagerată care să conducă la un interval mare de timp în care s-ar face risipă
nedorită de fluid motor.
Etapa de sincronizare: se aduc la îndeplinire cele trei condi ii specifice legate de
realizarea strictă a condi iilor de sincronizare:
5888 egalitatea ca modul a fazorilor tensiunilor corespondente de la re ea (fixă) ẟi de la
generator (variabilă),
5889 unghi δ de defazaj nul,
5890 frecven e fG,S egale cu identitatea sensului de rota ie;
Notă: se admit totuẟi pentru operativitate, abateri U de max. 10% pentru diferen a de modul
23 tensiunilor, o mică diferen ă de frecven ă f , ce asigură rota ia lentă a acului
sincronoscopului preferabil sensului de maẟină în avans fa ă de sistem;
Etapa de paralel implică cuplarea întreruptorului în condi iile sincronizării, de
0
regulă cu un mic avans anticipativ de timp sau fază (max. + 15 el.) în vederea minimizării
ẟocului (reactiv ẟi activ) preluat în special de maẟina în cauză (sistemul fiind considerat de
putere cu mult superioară nu este practic perturbat de perturba iile maẟinii).
Ansamblul generator + sistem electroenergetic de racord este considerat predominant
de natură inductivă ẟi deci întotdeauna curentul de ẟoc la cuplare iẟoc va fi considerat
ortogonal în urmă fa ă de tensiunea de decalaj U dintre tensiunea generatorului ẟi respectiv a
sistemului (dintre contactele pe fază ale întreruptorului de cuplare), adică U = UG - US; cum
interesează solicitarea minimă a maẟinii, se va proiecta curentul de ẟoc pe fazorul tensiune
generator: componenta reactivă iẟoc r este responsabilă pentru ẟocuri de putere reactivă - în
principal - relativ mai pu in riscante, iar cea activă iẟoc conduce la vibra ii periculoase,
dăunătoare păr ii mecanice (mergând până la deteriorarea liniei de arbori, a cuplei etc.)
”
Reactan ele XG , XS sunt cele care descriu atât maẟina perturbată aflată în
posibile oscila ii peste 10% (sens Crary) ale mărimilor de stare (maẟina prezintă o reactan
ă redusă cu un ordin de mărime fa ă de situa ia de regim neperturbat, întocmai ca în cazul
unui scurtcircuit la borne), cât ẟi sistemul în punctul de racord cu reactan a (sistem forte).
Sincronizarea fină (situa iile de bază sunt prezentate în figurile 3.25, 3.26, 3.27)
constă în ajustarea parametrilor caracteristici cu ajutorul motorului primar ẟi al excita iei ẟi
cuplarea în paralel la o mică alunecare, astfel încât stresul maẟinii să fie minim, spre
deosebire de autosincronizare.
Autosincronizare echivalentă cu o sincronizare grosieră, când doar tura ia este ajustată
aproximativ, iar rotorul nealimentat este închis pe rezistorul de descărcare; rezultă un curent
de ẟoc acceptabil dacă se respectă
”
Iẟoc = US/(l,73(X G + XS)< 3,5 InomG

Fig. 3.25. Diagrama tensiunilor în cazul în care nu se respectă egalitatea modulelor

tensiunilor, restul condi iilor fiind îndeplinite, fG = fS, δ=0.

Rezultă un curent de ẟoc pur reactiv, relativ nepericulos, de forma:

Ieg = (U G − U S ) /(X G" + X S ) ≅ U / X G"

Fig 3.26. Diagrama tensiunilor în cazul tensiunilor identice

Cazul riscant în care tensiunile identice în modul se rotesc cu un decalaj constant

δ‚ rezultând ẟocuri active ẟi reactive de curent de egalizare la cuplare; la valoarea
decalajului maxim de π rad.el. rezultă un curent de ẟoc aproximativ dublul curentului de
scurtcircuit la bornele generatorului.
Ieg = 2U G (sin δ / 2) /(X g + X S )
"
 Fig. 3.27. Cazul tensiunilor egale
Cazul tensiunilor egale în modul dar de frecven e diferite, generează tensiunea de bătăi de
frecven ă fG – fS ẟi modul maxim 2U; este figura tipică pentru efectuarea paralelului în
punctele nodale ale acestei evolu ii pulsatorii;
23 = U g − U S = U M (t )cos(ωG + ωS )t / 2
5888 M (t ) = 2U m sin δ / 2
Bra ul de sincronizare este instrumentul care deserveẟte operatorul la efectuarea
opera iei de sincronizare fină (preferabilă altor metode la maẟinile mari) ẟi constă dintr-un
sincronoscop, un voltmetru, un frecven metru. Întreg ansamblul se montează vizibil în
camera de comandă electrică CCE.
Alimentarea bra ului se face de la secundarul unor transformatoare de măsurat de
tensiune de regulă în montaj V, firele de alimentare preiau informa ia de la aẟa numitele
barete de sincronizare comune întregii CCE, fig. 3.28; alimentarea baretelor se face de la
cheia de sincronizare unică.
Cheia CS este realizată sub forma unei singure fiẟe amovibile pentru comutarea
tuturor cheilor de sincronizare existente în instala ie; nu poate fi scoasă din priza unei chei
decât în pozi ia deconectat.
Fiecare circuit care trebuie sincronizat va avea un transformator de măsurat de tensiune TT
ẟi o cheie de sincronizare CS care să alimenteze baretele de sincronizare. Contactele
realizate efectiv de cheia de sincronizare relativ la pozi iile închis/deschis‚ sunt indicate de
un tabel numit diagrama cheii.

Fig. 3.28. Schema de principiu a bra ului de sincronizare dintr-o cameră de

comandă electrică.
R1,2,T1,S1,2 – barete de sincronizare; CS – cheia de sincronizare; TTI‚2
transformatoare de măsurat de tensiune; BA – bobina de anclanẟare a întreruptorului de
paralel; BS – bra ul de sincronizare; CC – cheia de comandă a întreruptorului de paralel.
În cazul racordării circuitului la un sistem dublu de bare, aceleaẟi informa ii sunt prelevate

de la bloc contactele separatoarelor de bare.

3.1.10. Sisteme de protec ie prin relee pentru alternatoare

Generalită i: scop i mod de ac iune

Un set de parametri, dintre care cei mai importan i sunt tensiunea, curentul, frecven a,
impedan ele longitudinale ẟi transversale definesc regimul de func ionare al unei instala ii
electroenergetice; asigurarea unui regim normal de func ionare presupune men inerea valorilor
acestor parametri în limite prestabilite, după cum depăẟirea acestor limite conduce la un regim
anormal sau de avarie pentru o instala ie dată. Func ie de ecartul excursiei acestor parametrii fa
ă de cele de regim normal, func ionarea instala iei poate continua un timp limitat sau este
necesară deconectarea sa rapidă — un exemplu tipic de defect fiind scurtcircuitul care conduce
la un regim anormal, periculos ẟi care trebuie lichidat rapid.
Protec ia prin relee PPR a unei instala ii (electrice) reuneẟte totalitatea
dispozitivelor, aparatelor destinate a asigura în mod automat deconectarea ẟi semnalizarea
în cazul apari iei unui regim anormal ẟi periculos, sau numai semnalizarea, în cazul unui
regim anormal de func ionare dar care nu prezintă un pericol imediat.
Studen ii sunt familiariza i cu no iunea globală de sistem de protec ie de la cursul
precedent de Tehnica Sistemelor de Reglare Automată TSRA exemplificat în cazul
particular interesant al Automatizărilor în Hidroenergetică — motiv pentru care nu se va
insista aici decât asupra protec iilor prin relee aferente alternatoarelor, focalizând asupra p ăr
ii electrice; restul, privind bare, linii, transformatoare ẟi motoare sunt prezentate în capitolul
6 al acestei căr i de Centrale, Sta ii i Re ele electrice CSR.
Finalizarea interven iei PPR însemnă declanẟarea întreruptorului sau
întreruptoarelor care leagă instala ia protejată de restul instala iilor din sistemul
electroenergetic respectiv ẟi, în acest fel se urmăreẟte
23 confirmarea defectului la dimensiunile instala iei în care s-a produs, împiedicând
dezvoltarea sa într-o avarie de sistem,
23 evitarea distrugerii instala iei (elementului) în care a apărut defectul, precum ẟi a
sursei de alimentare a acestui defect,
24 restabilirea rapidă a unui regim normal de func ionare pentru restul sistemului
energetic.

Performan e impuse PPR

a. Rapiditatea interven iei este legată de necesitatea limitării efectului termic al curentului
de scurtcircuit, de facilitatea procesului de autopornire al motoarelor electrice ẟi de men
inerea func ionării stabile a alternatoarelor cuplate învecinat; cum timpul de eliminare al
defectului include ẟi timpul propriu de declanẟare al întreruptorului de circa 0,04-0,06 s,
rezultă că timpul minim de lichidare al unui defect este de aproximativ 0,06-0,1 s iar
valorile uzuale reduse spre limita inferioară sunt pentru re ele de înaltă ẟi foarte înaltă
tensiune, urmând ca deconectarea consumatorilor preten ioẟi să aibă loc în jurul a 0,5 s pe
când cei obiẟnui i pot fi deconecta i în limita a 1-2 s etc.
b. Selectivitatea interven iei PPR constă în a deconecta numai elementul în care a apărut
defectul, restul păr ilor componente ale sistemului electric rămânând în func iune. Ca regulă
generală, aceasta presupune declanẟarea întreruptoarelor celor mai apropiate de locul
defectului, asigurându-se prin temporizare uneori, alteori prin însuẟi modul de lucru al PPR. c.
Siguran a în func ionare implică interven ia promptă a PPR ori de câte ori este nevoie
(siguran a ac ionării) pe de o parte, iar pe de altă parte să nu intervină atunci când nu este
necesar (siguran a neac ionării); depinde de corectitudinea proiectării ẟi de calitatea

releelor utilizate, în general vorbind.

d. Sensibilitatea este legată de capacitatea de a ac iona la abateri minime fa ă de valoarea

normală a mărimii fizice controlate; este apreciată prin coeficientul de sensibilitate cu
valori cuprinse în intervalul 1,25–2,5 – de exemplu pentru protec ia maximală de curent,
Ksens=Isc. c min/Ipp,
în care Isc.c min este valoarea minimă a curentului de scurtcircuit la un defect metalic în zona
protejată, iar Ipp este curentul de pornire al protec iei.
e. Independen a fa ă de condi iile de exploatare impune interven ia corectă a PPR,
indiferent de numărul ẟi regimul de func ionare al elementelor participante la un moment
dat în exploatare.

Protec ii de bază ẟi de rezervă

Protec iile de bază cu care sunt prevăzute fiecare instala ie au drept scop eliminarea
unui eventual defect în timpul minim posibil adi ional se prevăd ẟi protec ii de rezervă care
urmează a interveni în cazul nefunc ionării protec iei de bază. Protec ia de rezervă trebuie
să aibă deci un timp de interven ie mai mare decât cea de bază pentru a-i permite acesteia
să elimine defectul în cazul func ionării corecte.
Condi iile generale pe care trebuie să le respecte instala iile de PPR sunt consemnate
în Normativului de proiectare al instala iilor de PPR ẟi de automatizare PE 501/77.
În cele ce urmează se prezintă pe scurt principalele tipuri de PPR aferente
alternatoarelor sincrone; pentru cele de tip asincron solu iile sunt identice cu cele de la un
motor asincron (vol. III, p. 87) ẟi deci nu vor mai fi comentate aici.
Având în vedere importan a generatoarelor, se impun condi ii severe privind
echiparea cu instala ii de PPR precum ẟi performan ele acestora. Defectele interne pot fi
din categoria scurtcircuitelor între faze, între spirele aceleiaẟi faze, puneri la masă statorice
sau rotorice, întreruperea circuitului de excita ie ẟi ele pot conduce la deteriorări importante
ẟi de aceasta se ocupă protec iile de bază respective. Din acest motiv, are loc pe lângă
deconectarea întreruptorului de racord la re ea ẟi a întreruptorului de câmp de excita ie (cu
stingerea energiei magnetice rotorice prin automatul de dezexcitare rapidă ADR).
Defectele externe care pot influen a negativ maẟina în cauză prin regimuri
anormale ce conduc la suprasarcini, supratensiuni, func ionarea dezechilibrată ẟi respectiv
regimul interzis de motor; de acestea răspund protec iile de rezervă care intervin dacă nu au
ac ionat protec iile elementelor adiacente zonei generatorului. Se dau mai jos principalele
tipuri de PPR care echipează un alternator de putere.

Protec ia la scurtcircuite exterioare ẟi suprasarcini

Este o protec ie maximală de curent care
23 comandă temporizat declanẟarea alternatorului la scurtcircuite exterioare,
24 semnalizează apari ia suprasarcinilor.
Temporizarea este introdusă de această PPR apar inând alternatorului, pentru asigurarea
selectivită ii, ea trebuind să fie cu o treaptă mai mare decât cea mai mare dintre
temporizările elementelor vecine; ea joacă deci ẟi rolul de protec ie de rezervă pentru
protec iile de bază ale alternatorului.
 În varianta prezentată în fig.3.29 sunt detectate scurtcircuite exterioare ẟi
suprasarcini, simetrice ẟi nesimetrice (ultimele prin intermediul filtrului de componentă de
secven ă inversă FCSI).
 Fig.3.29. Protec ia maximală de curent.

Schema lucrează în felul următor: protec ia împotriva scurtcircuitelor exterioare simetrice

este asigurată de releul de curent 2 a cărui ac iune este blocată de releul de minimă
tensiune 3 ẟi de releul intermediar 4; în acest fel este deosebită o suprasarcină de un
scurtcircuit, în ultimul caz tensiunea scăzând, releul 3 îẟi închide contactele. În acest fel
blocajul de minimă tensiune este necesar pentru a împiedica ac ionarea eronată a protec iei
în cazul unor suprasarcini de peste 40% din sarcina nominală generator InG, când, deẟi
releul 2 este ac ionat, curentul său de pornire fiind
I pp2 = (1,3 − 1,4)I nG ,
datorită faptului că tensiunea nu scade în mod sensibil, contactul inferior al releului 4 rămâne
deschis ẟi împiedică transmiterea semnalului la releul de timp 9. La scurtcircuit scăderea
tensiunii este accentuată, astfel că releele 3 ẟi 4 îẟi închid contactele, iar prin releele 9 ẟi 10 se
comandă declanẟarea întreruptorului generatorului ẟi a ADR-ului. Releul 1 este reglat astfel ca
Ippl = 1,2 InG
ẟi semnalizează prin releul de timp 7 apari ia suprasarcinilor simetrice.
În fine, releele de timp 7 ẟi 9 sunt setate deasupra temporizărilor protec iilor maximale de
curent ale elementelor racordate la barele generatorului
t9 = ta + t = 4 –8 s
t7 =10s > t9,
ultima condi ie împiedică semnalizarea eronată de suprasarcină în cazul apari iei unui
scurtcircuit (s-a notat cu ta cea mai mare dintre temporizările protec iilor maximale de
curent ale elementelor racordate la barele generatorului).
Defectele exterioare nesimetrice sunt sesizate de filtrul FCSI care alimentează releul
de curent 5 - ac ionat la suprasarcină ẟi releul de curent 6 - ac ionat la scurtcircuit.
Memorarea ac iunii protec iei maximale de curent este făcută de releul clapetă de
semnalizare, marcat în schemă prin dreptunghiul notat cu S; clapeta cade la ac ionare, iar
personalul de tură ẟtie care protec ie a lucrat, readucând clapeta în pozi ia ini ială. Se
observă că un singur releu intermediar final 10 este ac ionat de oricare din protec iile
prevăzute la generatorul respectiv.

Protec ia diferen ială longitudinală la scurtcircuite între faze

Scurtcircuitele polifazate din generator sunt defecte grave ce trebuie eliminate în cel
mai scurt timp posibil; protec ia care lichidează astfel de defecte este o protec ie de bază
realizată sub forma unei protec ii diferen iale longitudinale, pe principiul ilustrat alăturat în
fig. 3.30, astfel:
 Fig. 3.30. Schema de principiu a protec iei diferen iale longitudinale

Sensul curen ilor de regim normal sau de scurtcircuit exterior generatorului în k1

este dat cu săge i continue, iar cel pentru curentul de scurtcircuit din interior în k2 — cu
săge i întrerupte, atât din primarul cât ẟi din secundarul reductoarelor de curent 1TC, 2TC;
se observă că în primul caz prin releul de curent I montat diferen ial va trece un curent egal
cu diferen a curen ilor secundari, pe când în al doilea caz, de un curent egal cu suma lor –
aẟa încât dacă releul respectiv va fi reglat la o valoare mai mare decât diferen a curen ilor
secundari numită ẟi curent de dezechilibru, ac ionarea sa se va produce numai la
scurtcircuitele din interiorul generatorului care reprezintă ẟi zona protejată.
Este esen ial pentru realizarea de calitate a protec iei diferen iale de a reduce
curentul de dezechilibru, micẟorându-i în acest fel curentul de pornire concomitent
cu creẟterea sensibilită ii sale. Reducerea dezechilibrului se poate realiza mai
degrabă teoretic decât practic, prin alegerea de transformatoare de curent cât mai
apropiate ẟi cu un coeficient de satura ie cât mai mare. Având în vedere că, în linii
mari, curentul de dezechilibru care este propor ional cu curentul primar, va conduce
la probleme de tipul celor legate de curentul de dezechilibru mărit atunci când are
loc un scurtcircuit, mai precis în perioada supratranzitorie când este pregnantă
componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit, se recurge la solu ia cu un
transformator intermediar cu satura ie rapidă TSR.

Fig 3.31. Inserarea în schemă a unui TSR (stânga) ẟi efectul sau calitativ (dreapta).

Conform fig. 3.31. se vede că datorită nesimetriei varia iei curentului de scurtcircuit
în raport cu axa timpului, varia ia de induc ie B ẟi respectiv de flux ΔΦ este foarte redusă
ẟi cu alură de elipsă pentru prima perioadă a procesului tranzitoriu ẟi, în consecin ă,
curentul din secundarul TSR are o valoare redusă.
 Fig 3.32 Variante de scheme uzuale de protec ie diferen ială
longitudinală a.pentru hidrogeneratoare (cu TSR, stânga), Ipp= (0,5 –
0,6)·In HG, b.pentru turbogeneratoare (dreapta), Ipp= (1,3 – 1,4)·I n HG.

Din analiza fig. 3.32 se vede că protec ia diferen ială longitudinală nu este temporizată - ea
fiind selectivă prin însuẟi principiul de func ionare; uneori, în cazul TG se admit curen i relativi
mari de pornire, dar schema prezintă în plus releul de curent 2 reglat la Ipp2 =0,2InTG, care
semnalizează întreruperea circuitelor diferen iale, fiind parcurs de un curent egal cu suma curen
ilor diferen iali. Totuẟi, pentru a se evita semnalizarea greẟită în cazul scurtcircuitelor
exterioare când cresc curen ii de dezechilibru, semnalul este temporizat prin releul 3 cu o
treaptă mai sus decât protec ia maximală de curent a TG. Coeficientul de sensibilitate se alege
Ksens=Iscc.min/Ipp > 1,5 – unde numărătorul reprezintă curentul de scurtcircuit bifazat de la
borne generator.

Protec ia diferen ială transversală la scurtcircuite între spirele aceleia i faze

De regulă maẟinile de putere medie ẟi mare sunt realizate cu două înfăẟurări pe
fază; exploatând acest detaliu constructiv prin prevederea a două reductoare de curent cu
secundarele în montaj diferen ial, printr-un ampermetru montat în legătura secundară, nu va
trece nici un curent atâta timp cât curen ii prin cele două sec iuni vor fi egali, în regim
normal sau scurtcircuit exterior, fig. 3.33.

Fig. 3 .33. Schema de principiu pentru protec ia

diferen ială la scurtcircuit între spirele unei faze.

Cu ocazia scurtcircuitării unor spire dintr-o sec iune, a întreruperii unei sec iuni etc.
prin ampermetru, respectiv releu - va circula un curent de defect egal cu diferen a curen ilor
secundari. Deci, în acest caz, releul va ac iona. Reluând discu ia de la precedenta protec ie
diferen ială, ẟi aici este justificată introducerea TSR în vederea diminuării curentului de
dezechilibru. Cea mai simplă variantă însă este cea realizată cu un singur reductor de
curent amplasat între cele două stele de pe neutrul generatorului, fig. 3.34a, b.
 Fig. 3.34. Variante de protec ie diferen ială transversală
5888 cu TSR ẟi ẟase reductoare de curent; b) cu un singur reductor ẟi
filtru F.
Filtrul F împiedică ac ionări false produse de armonicele 3 care apar ẟi în.
regim normal datorită curbei deformante a curentului. Practic, curentul de
demaraj al protec iei, respectă rela ia
Ipp=(0,3 – 0,3)InG.
O eventuală temporizare prin releul 2, de maxim l s, se alege prin comutatorul C, cu
ocazia producerii unei puneri la pământ rotorice, când ar putea ac iona fals releul 1.

Protec ia împotriva punerilor la pământ în stator

Cel mai frecvent defect întâlnit la generatoare este punerea unei faze la mas ă ca
urmare a deteriorării izola iei; dacă curentul capacitiv la locul de defect Ipăm ≥ 5A, arcul
dezvoltat poate deteriora local circuitul magnetic, amplificând costul remedierilor ẟi aẟa
importante în consecin ă, se impune ca de la acest prag protec ia să comande declanẟarea
generatorului defect, iar sub 5A să ac ioneze la semnalizare.
Observa ie: se cere ca protec ia să aibă o sensibilitate deosebită, întrucât trebuie să ac
ioneze la curen i reduẟi, iar asigurarea acestei sensibilită i este dificultatea de bază în
realizarea unor asemenea protec ii.
Curentul de punere la pământ depinde de cota Ua din tensiunea dintre locul de punere
la pământ ẟi neutrul generatorului (0<α<1), precum ẟi de impedan a echivalentă fa ă de
pământ, în principal, a celorlalte faze sănătoase, fig. 3.35. (tensiunea de fază s-a notat cu Uf)

Fig 3.35 Explicativă pentru expresia curentului de punere la pământ statoric.

Considerând un defect pe faza T, curentul este în principal suma curen ilor capacitivi
circulând prin capacită ile Co fa ă de masă din fazele sănătoase, astfel (cel mai periculos

este atunci când defectul apare la borne, α = 1):

I pam = I pamS + I pamR = jιωC0 (U R + U S )α = j3ωCoU f α

' '

În cazul în care generatoarele sunt în schema bloc generator-transformator, de

regulă curentul capacitiv de defect este inferior valorii de arc stabil de 5A, capacitatea
întrunită de stator + transformator fiind redusă, se poate folosi schema alăturată care
lucrează doar la semnalizare: la bornele transformatorului de măsurat de tensiune în apare
la defect tensiunea U = 3 U 0, adică triplul tensiunii homopolare, conducând la semnalizare
în mod temporizat prin releul 2.

Fig. 3.36. Protec ia de tensiune homopolară.

Protec ia de curent homopolar este considerată sigură în exploatare, mai ales pentru
generatoare de mică putere. Pentru maẟinile legate la bare (sau transformatorul bloc la unele
CHE), se utilizează transformatoare de curent de tip inelar; condi iile de realizare sunt dificile
ẟi contradictorii pentru aceste: protec ii, transformatoarele de curent trebuind să cuprindă întreg
fascicolul legăturilor conductoare, să aibă curen i de dezechilibru mici ẟi să ofere o putere
suficientă de ac ionare a releului. Se dă ca exemplu schema din figura 3.37.
Cu amplificatorul magnetic AM se alimentează releul de curent II, astfel că protec ia
este sensibilă ẟi la curen i de punere la masă reduẟi, de ordinul a 3 - 5 A, pe de o parte; pe
de altă parte, schema are un timp propriu de lucru de 0,3 - 0,5 s, astfel c ă ea nu mai are
nevoie de un releu de timp ci doar de un releu intermediar 4, ac ionat de protec ia maximal ă
a generatorului. Prin aceasta, este scoasă din ac iune protec ia homopolară cu ocazia
scurtcircuitelor exterioare. prin tăierea plusului spre releul II ẟi ẟuntarea bobinei sale — ac
iune ce echivalează cu desensibilizarea fa ă de curentul de dezechilibru care apare la
scurtcircuite exterioare, ceea ce măreẟte sensibilitatea protec iei.

Fig. 3.37. Schema de protec ie realizată cu

transformatoare inelare de curent homopolare.

Curentul de demaraj al protec iei se alege func ie de curentul capacitiv propriu al

generatorului, astfel
Ipp = (4-5)Icap.G.
 În fine, releul de curent 2 este folosit numai la generatoare la care protec ia diferen

ială longitudinală este montată numai pe două faze, fiind reglat la un curent primar de circa

100 A. La generatoarele mari se prevede un control al stării izola iei cu ajutorul unui

voltmetru, ce măsoară tensiunea de secven ă homopolară; acest control este necesar după

excitarea generatorului ẟi înainte de paralel, când datorită curentului de punere la pământ al

re elei, protec ia de curent homopolar nu poate sesiza defectul.

Observa ie: Protec iile bazate pe măsurarea curentului homopolar dau rezultate
bune la maẟini cu puteri până la 10 MW.

Protec ia împotriva punerilor la pământ în rotor

Cu ocazia simplei puneri la pământ SPP rotorice, exploatarea poate continua, până la oprirea sa
pentru remediere. Concep ia schemei este ingenioasă, ea include un condensator C (de
aproximativ 6 µF, protejată prin siguran a ,,Sig.") între unul din inelele rotorului ẟi masă, prin
care se scurge un curent insuficient pentru ac ionarea releului de curent 1 injectat în schem ă de
transformatorul TT; la defect în k1 schema semnalizează astfel: este scurtcircuitată capacitatea
proprie rotorică C’, curentul devine suficient pentru excitarea lan ului celor trei relee, ultimul se
ẟi automen ine, iar pentru deblocare se apasă butonul B, fig. 3.38.

Fig. 3.38. Schema detectării SPP rotorice.

Cu ocazia apari iei celei de a doua puneri la pământ DPP a rotorului, situa ia este
apreciată gravă ẟi deci schema trebuie să lucreze la declanẟare de data aceasta,
procedându-se în felul următor, fig. 3.39:

Fig. 3 .39. Schema de protec ie rotorului generatorului în cazul DPP.

După producerea SPP în k1, cu ajutorul unui poten iometru în paralel cu rotorul, se
echilibrează puntea formată, prin indica ia de nul a milivoltmetrului [mV], apăsând butonul
B pentru scurt timp, fig. 3.39 (stânga). După apari ia DPP, puntea se dezechilibrează ẟi
prin urmare releul de curent 1 ac ionează cu temporizare la declanẟarea generatorului, fig.
3.39 (dreapta). Reactan a 4 în serie cu bobina releului 1, ẟi transformatorul de curent 3 cu
raport 1/1 au rolul de a evita ac ionări eronate cu ocazia circula iilor de componente
alternative de curent prin bobina releului 1 (neuniformitatea întrefierului maẟinii etc.).
 3.2. TRANSFORMATOARE ẞI AUTOTRANSFORMATOARE

3.2.1. GENERALITĂ I

Se va insista în această zonă specifică de cunoẟtin e de partea electrică a centralelor ẟi

sta iilor PECS asupra datelor privind alegerea ẟi exploatarea ra ională a unită ilor de
transformare - transformatoare T ẟi autotransformatoare AT, evitând detaliile constructive etc.
În PECS se utilizează unită i T ẟi AT preponderent trifazate, ẟi mai rar - monofazate;
în centrale, unită ile generatoare a căror tensiune nominală este limitată deocamdată
constructiv la 24 - 27 kV, injectează re elei de racord energia via T, AT ridicătoare de
tensiune ẟi, viceversa, de la re ea alimentarea consumatorilor se face tot prin unită i T, AT
de data aceasta coborâtoare de tensiune; în fine interconectarea re elelor de tensiuni identice
sau diferite se face prin unită i T, AT ce îndeplinesc ẟi rolul de reglaj al tensiunii ẟi implicit
controlul circula iei de putere reactivă. În acest sens se indică consultarea capitolului de
scheme electrice de comuta ie primară din capitolul 5.
Referitor la capitolul T, AT - un viitor inginer din zona de activitate de PECS se va
confrunta cu probleme sintetice de tipul următor, astfel
23 alegerea corectă în schemele primare func ie de parametrii,
24 optimizarea circula iei de putere prin minimizarea pierderilor de putere,
25 evacuarea pierderilor de putere (energie) prin sisteme adecvate,
26 reglajul tensiunii,
27 amplasarea corectă în teren ẟi probleme specifice de exploatare.

3.2.2. PARAMETRI ẞI ALEGEREA CORECTĂ

Analizând tabele cu T, AT din bibliografia indicată, parametrii de bază sunt în principal

următorii:
5888 puterea nominală Sn = 3U n I [kVA, MVA] , apar ine ẟirului de valori standardizate
100,
(125), 160, (200), 250, (320), 400, 630, (800), 1000 etc., ẟi acoperă regimul cel mai
încărcat de durată sau de scurtă durată cu suprasarcinile admise de norme;
bunăoară pentru un transformator bloc de la o centrală SnT≈SnG; T,AT cu trei
înfăẟurări au întotdeauna înfăẟurarea de tensiune superioară (S) dimensionată la
puterea nominală (100%), pe când înfăẟurările de 131 tensiune mijlocie (M) ẟi
respectiv inferioară (I) pot fi dimensionate fie la 100% fie la 66% din puterea nominală;
în fine, în cazul T cu înfăẟurări secundare divizate în n por iuni, puterea secundară a
fiecăreia este o fac iune 1/n din cea primară calibrată la 100%
5889 tensiunea nominală Un este valoarea de linie standardizată din ẟirul 0,4; 6, 10, 20,
110, 220, 400, 500, 750, 1100 ... [kV], excep ie făcând unele transformatoare de centrală
ajustate prin tensiunea lor superioară punctului de re ea de racord; în mod complet se indică
cele două sau trei tensiuni nominale, între care este amplasat transformatorul în ordinea
corelată cu sensul de curgere al puteri. Se deduce de aici implicit raportul minimal kT al
tensiunilor nominale egal cu cel al numărului de spire de bază ẟi aproximativ egal cu
inversul raportului curen ilor nominali (neglijând pierderile), kT =
U1/U2 =w1/w2≈I1/I2
5890 tensiunea de scurt circuit uk ca raportul tensiunii reduse de linie din primar către
tensiunea nominală în condi iile atingerii curentului nominal în secundarul
scurtcircuitat, egală cu reactan a relativă raportată la mărimi nominale,
uk = U / U n = X T I n / U n = X *n
este tabelată fiind raportată la puterea nominală a T, AT; în cazul celor trei înfăẟurări,
se utilizează formule de tipul
 = (u )/ 2 ,
5888 ks k , SM
+u
k , SI
−u
k , MI

restul deduse prin permutări circulare; utilizarea simplă a unui AT între tensiunile S, M
face inutilă complicarea, astfel că se poate utiliza direct uk,SM din tabele, dată necesară
calculelor de scurtcircuit. Evident cu cât uk este ales mai mare, puterea de scurtcircuit
aval Sn/uk mai redusă permite selectarea unui aparataj mai uẟor, însă sporesc pierderile
de putere reactivă ẟi eventualele motoare alimentate vor realiza mai dificil fenomenul
de pornire/autopornire, urmând ca un bun inginer să balanseze între cele două grupe de
restric ii contradictorii (filozofie oarecum generalizată în domeniul tehnic)
• pierderile la mersul în scurtcircuit Pk sunt raportate la înfăẟurarea cu puterea
nominală mai mică (Sn MI) notate cu indicele prim; pentru utilizare în calcule de eficien
ă economică se face raportarea la puterea nominală folosind formule de tipul
Pk , SM =P'k , SM (SnT / SnM ) ,
2

celelalte două fiind scrise prin permutări circulare; sunt exprimate în [kW] ẟi, de re
inut, valabile pentru mersul în sarcină nominală Sn, Pkn
• pierderile la mersul în gol sunt date sub forma pierderilor active Po [kW] ẟi respectiv
curentul de mers în gol io [%] din curentul nominal; în lipsa unor date pentru un
transformator T1, se pot extrapola datele de la o altă unitate T1 cu rela ia
aproximativă
P0 / P0 ≅ Pk / Pk ≅ (SnT / SnT )0.75
2

1 2
1 1 2

23 grupele de conexiuni preferate în SEN sunt de regulă 11,5,0 în stea Y cu neutrul

accesibil sau nu, ẟi/sau în triunghi
24 dimensiunile de gabarit L / l / H, [m], sunt necesare amplasării unită ii în sta ie,
rezolvării detaliilor dispozi iei constructive
25 costul [lei,$,] ẟi firma constructoare încheie lista datelor uzual tabelate.

3.2.3. SIMBOLIZARE

Conform unei practici încetă enite la noi prin standarde mai vechi, se mai uzitează
următoarele nota ii standard: T (primul) - transformator de putere, A - autotransformator de
putere, T (al doilea) - trifazat, M - monofazat, U - cu ulei, S (primul) - cu reglaj sub sarcină, R -
unitate specială de reglaj, N/F - circula ia uleiului naturală/for ată. L - răcirea uleiului liberă cu
circula ie naturală de aer, S (al doilea) - răcirea uleiului prin suflare for ată de aer, A
23 răcirea uleiului cu apă (prin schimbătoare de căldură compacte utilizate în special
la CHE cu amplasare în subteran a T-lui).
Noul standard în vigoare (1703/2-80) în conformitate cu recomandările CEI, utilizează
litere diferite, astfel:
 3.2.4. TRANSFORMATOR SAU AUTOTRANSFORMATOR?

Transformator Autotransformator
Fig. 3 .40. Echivalen a transformator - autotransformator

Dilema de mai sus conduce la o decizie în favoarea T sau AT, func ie de avantajele
economice oferite în general de solu ia cu AT atunci când respectivele re ele de tensiuni
nominale interconectate nu întrec raportul de 1/3. La distan area tensiunilor peste acest
raport, dezavantajele întrec avantajele în cazul AT ẟi, în consecin ă, se pune T în respectiva
schemă electrică de conexiuni primare. De unde provin aceste diferen e T/AT - răspunsul se
deduce din analiza comparativă a circula iei de putere în cazul unor unită i echivalente de
aceeaẟi putere nominală ST =SAT, acelaẟi raport de transformare k / kAT, tensiuni identice
U1,2, fig. 3.40.
Astfel, pentru un autotransformator considerat fără pierderi se poate detalia circula
ia puterii nominale în regim coborâtor:
I2=Io+Is=Io+I1
SAT=U1I1=U2I2=U2(Io+Is)=U2Io+U2Is=Smg+Sel
-1
Smg =U2I0 =U2(I2 -Il )=U2I2(1 -I1/I2)=SAT( 1 -kAT )=α SAT =Stip
23 el = S AT − Smg = S AT (1 − α)

unde 1-α este coeficientul de avantaj, iar α - coeficientul de tip; Stip- putere de tip;
Referitor la calibrarea înfăẟurărilor serie ẟi respectiv comună :
S
serie = UI S = (U1 − U 2 )I1 = U1I1 (1 − U 2 / U1 ) = αS AT = Stip
S = U 2 I0 = U 2 (I 2 − I1 ) = U 2 I 2 (1 − I1 / I 2 ) = αS AT = Stip
com
Aẟadar, spre deosebire de un transformator echivalent. un autotransformator are un miez

mai zvelt - de sec iune mai redusă, deoarece în înfăẟurarea comună transferul de putere se

face pe cale magnetică prin cuplaj tip transformator, prin induc ie; pe de altă parte,

înfăẟurarea serie aflată în cuplaj galvanic tip autotransformator, beneficiază de o sec iune

mai redusă a înfăẟurării, fiind solicitată doar la trecerea puterii de tip, inferioară puterii

nominale care ar solicita transformatorul echivalent.

În concluzie, AT este mai economic fa ă de un T; dezavantajele AT care există

totuẟi, sunt legate de cuplajul tip autotransformator al legăturii galvanice ce facilitează
trecerea facilă a undelor de supratensiune din zona de tensiune superioară spre cea
inferioară; acest ultim dezavantaj antrenează un altul prin necesitatea legării obligatorii
(deocamdată!) la pământ, ceea ce conduce la creẟterea curen ilor de scurtcircuit monofazat.
Un beneficiar nu este dispus a accepta aceste dezavantaje decât contrabalansate de
avantajele pertinente ale AT - consum mai redus de Cu ẟi tole magnetice - care se manifestă
doar în situa iile de tensiuni nominale US,M nu prea depărtate, cel mult în raportul 1:3.

3.2.5. Reglajul tensiunii

Se realizează folosind fie varia ia modulului tensiunilor prin alterarea raportului de

transformare kT,AT cu varia ia numărului spirelor înfăẟurării de tensiune superioară, fie
prin varia ia unghiului dintre tensiuni prin aẟa-numitul reglaj de tip longo-transversal.
Referitor la prima metodă de reglaj care este folosită frecvent, în gol sau mai
eficient dar mai scump în sarcină, se modifică numărul de spire la care accesul este cel mai
comod; rezultă U2= (w2 / w1)U1.
Reglajul fără sarcină se practică la unită i mai mici, de. m.t. / j.t. cu număr redus de
trepte, de exemplu ±5% însemnă prevederea a cinci trepte, cea de zero plus alte două
deasupra ẟi sub cea de zero (± 2•2,5%).

Fig. 3.41. Schimbător de ploturi sub sarcină la un transformator

Reglajul tensiunii la centrale fără posibilită i financiare, se poate opera simplu din
reglajul automat al excita iei grupului generator; chiar ẟi aici, reglajul elegant sub sarcină
oferă posibilită i sporite de control al puterii reactive ẟi men inerea fermă a tensiunii în
benzile prestabilite în punctele de control, rămâne o chestiune de asigurarea calită ii
energiei - se poate exemplifica prin schema CHE d’Estreito-Brazilia, care evacuează
energia la 345 kV prin 13 unită i de transformatoare monofazate de 61‚3 MVA fiecare,
prevăzute cu echipamente de schimbare a prizelor în sarcină, vizibile în prim planul
fig.3.41, reprodusă alăturat.
Principial, schema simplă de reglaj include înfăẟurarea bază cu numărul de spire Nb,
care este adi ionată cu un număr de spire variabil provenind de la cei n gale i de reglai, adică
±nNt. unde Nt este numărul de spire între două prize consecutive (galetul de reglaj); în

realitate însă, ERS=S+C+DA, adică este vorba de un întreg echipament de reglaj sub

sarcină compus la rândul lui din selector, comutator ẟi dispozitiv de ac ionare relativ

complicat de executat, aẟa încât în lume există doar câteva firme specializate în acest

domeniu de rafinament tehnic. Întrucât nu este permisă întreruperea circuitului

transformatorului la trecerea de la o priză la alta, trecerea se face treptat, secven ial, galetul

de reglaj fiind scurtcircuitat rapid ẟi pasager într-o etapă intermediară prin rezistoare sau

bobine de reactan ă jumelate (schema Jansen), ca în fig. 3.42 de mai jos.

Fig. 3.42 Schema de principiu a unui echipament de reglaj sub sarcină a

- comutatorul C, b-selectorul de prize S, c-inversor, d - preselector,
e- înfăẟurarea principală cu Nb spire, f - înfăẟurarea de reglaj fin cu n gale i de
reglaj ẟi nNt spire, g-înfăẟurarea de reglaj grosier, rl‚2 - rezisten e de trecere.

Notă: Detalierea explicativă pentru schema cu rezistor de scurtcircuitare pasageră a

prizelor de reglaj este dată în fig. 3.43: în pozi ia stabilă de bază rezistorul nu intervine, a
ẟi e; la trecerea pe plotul următor, rezistorul face primul pas, scurtcircuitând galetul de
reglaj pentru scurt timp în care aẟteaptă sosirea contactului principal, pozi iile b,c,d, după
care se eliberează contactul auxiliar, ERS fiind gata pentru o nouă comandă etc;

Fig. 3.43. Detalierea miẟcării secven iale a selectorului de prize.

Alte metode de reglaj utilizează o unitate adi ională de reglaj în cuvă separată,
uneori de mărime apropiată cu unitatea de bază, iar adi ionarea vectorială efectuată poate
0 0 0
avea loc la 0 sau 180 - reglaj longitudinal, în cuadratură, la 90 - reglaj transversal, la
0
120 — reglaj combinat longo-transversal; comentarea detaliată a acestor metode
moderne dar complicate poate fi găsită în lucrările de strictă specialitate.
3.2.6. EVALUAREA PIERDERILOR
Structura pierderilor de putere activă
Structura pierderilor de putere activă P în T, AT este dată de următoarele categorii de
pierderi, astfel
• pierderi constante generate de circuitul magnetic sub tensiune, • PFe,
pierderi variabile cu sarcina din înfăẟurări, PCu, deci
 P = PFe + PCu = ( P0 + Pk , n )(S / Sn )2 ,
unde pierderile în gol P0 ẟi de scurtcircuit nominale Pk,n sunt tabelate, S este sarcina
curentă a T, AT ; tabloul nu este complet fără considerarea absorb iei de putere reactivă în gol
Q0 ẟi în sarcină nominală Qk,n, aceasta ascunde în spate pierderi corespondente de putere
activă legate de circula ia respectivă între punctul de generare din re ea ẟi respectivul T, AT
absorbant de reactiv, fenomen cuantificat prin multiplicarea kq Q, unde k q = 0,001 - 0,1
kVAr/kW este coeficientul de echivalare respectiv, cu atât mai semnificativ cu cât sursa de
putere reactivă este mai departe în re ea.
Se pot scrie rela iile simple în care intervin valorile tabelate ale curentului de mers
în gol io ẟi tensiunii de scurtcircuit uk
Q0 = 3I 0U n = 3i0 I nU n = i0 Sn
Qk , n = 3X T Inn = ( 3XTIn / U n )( 3I nU n ) = u k Sn
Cu acestea se pot calcula complet pierderile de putere activă:
P = PFe + PCu = ( P0 + kq Q 0 ) + ( Pk , n + k q Qk , n )(S / Sn )2

Fig. 3.44. Curba τ a timpului de

pierderi Structura pierderilor de energie activă
Structura pierderilor de energie activă W în T, AT o copiază pe cea a pierderilor de putere,
multiplicând: componenta constantă cu timpul calendaristic tcal în care unitatea a stat sub
tensiune, respectiv componenta variabilă cu timpul τ de pierderi fictiv; acesta din urmă
echivalează situa ia reală a pierderilor variabile în timpul real la sarcina S, ca ẟi cum
unitatea ar fi rulat la încărcarea constantă Smax ẟi timpul τ, unde τ = τ(Tp max , cos ϕn ).
Cu acestea, se pot calcula complet pierderile de energie de activă:
W = ( P0 + kq Qo )tcal + ( Pk , n + kq Qk , n )(S / Sn )2 τ

Regimul economic al postului de transformare

Regimul economic al postului de transformare este o aplica ie utilă ẟi interesantă ẟi mai
rar strict luată în seamă de realitatea curentă constatată la măsurători pe viu la zeci de PT
efectuate de autor; Formularea este următoarea: având n unită i în paralel într-un PT, se
caută numărul optim al unită ilor care trebuie men inute în func iune dacă sarcina este
variabilă. Pentru simplificare, n=2 unită i identice calibrate fiecare la Sn iar sarcina
variabilă tranzitată în PT este S ∈ [0,2Sn ] .
A rula pentru S ≤ Sn , cu IT ẟi pentru S ≤ 2Sn cu 2T, este un răspuns fals, fapt ce
rezultă din rezolvarea sistemului cu ecua iile simplificate corespunzătoare celor două situa
ii, cu IT ẟi respectiv cu 2T, astfel:

(S / S ) 2
n
P = P + P
IT Fe k,n

P2T = 2 PFe + 2 Pk , n [S /(2Sn )]2

 Condi ia PIT = P2T conduce la valoarea sarcinii aẟa-zise critice

23 = Scritic = Sn (2 PFe / Pk , n )0.5 ,

la care trebuie schimbat regimul energetic al PT, trecând de la 1T la 2T pentru S>Scitic
ẟi viceversa, fig. 3.45.

Fig. 3 .45. Schema electrică primară (a) ẟi diagrama (b) de exploatare energetică a unui
PT, echipat cu două unită i identice.

3.3. MOTOARE ELECTRICE ÎN SERVICIILE PROPRII ALE CENTRALELOR

ELECTRICE

3.3.1. CONSIDERA II GENERALE

Centralele termoelectrice CTE moderne sunt mari producătoare de energie electrică,

dar în acelaẟi timp ẟi mari consumatoare. În cadrul CTE, energia electrică se
foloseẟte pentru antrenarea diferitelor maẟini ẟi mecanisme, fără de care produc
ia de energie electrică nu este posibilă; este folosită pentru: prepararea ẟi
introducerea combustibilului în focarul cazanelor, introducerea aerului în focar
ẟi extragerea gazelor arse, introducerea apei în cazan, men inerea vacuumului în
condensatorul turbinei, alimentarea cu apă a centralei, comanda utilajului
turbinei, comanda utilajelor termice, ventilarea încăperilor, iluminatul etc.
Consumul propriu de energie electrică al centralelor termoelectrice depinde de foarte
mul i factori (felul combustibilului, presiunea ini ială a aburului, tipul turbogeneratoarelor ẟi
puterea lor, modul de antrenare a pompelor de alimentare etc) ẟi este cuprins între 5 ẟi 10% din
produc ia totală de energie electrică; CHE au în general sub 1% acest consum, iar centralele
hidro cu acumulare prin pompare-CHEAP pot atinge nivelul CTE doar la pornire.
În tabelul 3.6 se indică puterea maximă absorbită de serviciile proprii ale
centralelor electrice.
În cazul func ionării la o sarcină par ială P, fa ă de puterea instalată Pi consumul
serviciilor proprii se poate calcula cu rela ia:
P
0,4 + 0,6
P
P = P
s. p. s. p. max

i
Pentru antrenarea mecanismelor de servicii proprii se folosesc, de regulă motoarele
electrice. Pentru antrenarea pompelor de alimentare se folosesc, pe lângă motoare electrice
ẟi turbine cu abur.
Tabelul 3.6
Puterea maximă absorbită de serviciile proprii ale centralelor electrice
Tipul centralei electrice P W Coeficientul de încărcare
s. p. max ⋅ 10 s. p. ⋅ 100%
P Wp
1 1
CET: cărbune praf 3,3-14 3,3-10 0,0
gaze+păcură 5-7 4-6 0,0
CTE: cărbune praf 6-3,3 5-7 0,335-0,9
gaze+păcură 3-5 3-4 0,335-0,9
CNE: cu gaz 5-14 3-12 0,33
cu apă 3,3-5 4-6 0,33
CHE: de putere mică ẟi medie 2-3,3 1,5-2 0,6
de mare putere 0,5-1 0,2-0,5 0,7
Nota iile tabelului 3.6. au următoarea semnifica ie:
Ps.p.max - puterea maximă a serviciilor proprii;
P1 - puterea instalată în centrală;

Ws.p.
Wp

- energia consumată în cadrul serviciilor

proprii; - energia produsă de centrală
Alimentarea de bază a serviciilor proprii se face de la generatoarele centralei, iar rezerva se
ia din sistem.
Pentru alimentarea sistemului de servicii proprii se prevăd transformatoare
coborâtoare, instala ii de distribu ie ẟi re ea, la fel ca ẟi pentru întreprinderile industriale, în
centralele electrice se prevăd ẟi surse independente de sistemul energetic, pentru
alimentarea sistemelor de comandă a anumitor dispozitive importante ẟi a iluminatului de
siguran ă. Ca surse independente se folosesc: baterii de acumulatoare ẟi grupuri Diesel cu
pornire rapidă, de putere moderată (<200 kW).
Elementele centralei, care sunt absolut necesare pentru o func ionare economic ă ẟi
sigură a centralei ẟi anume: mecanismele antrenate de motoare electrice ẟi turbine cu abur,
receptoarele de energie electrică de toate tipurile, re ele electrice în cablu, instala iile de
comandă - reprezintă sistemul de servicii proprii a centralelor electrice.
Func ionarea normală a centralei este posibilă numai în cazul func ionării sigure a
sistemului de servicii proprii. Perturbarea func ionării agregatelor de servicii proprii din
cauza întreruperii alimentării cu energie electrică, duce la oprirea func ionării agregatelor
de bază, iar în anumite cazuri ẟi a centralei în întregime. Din această cauză cerin a de bază
la care trebuie să răspundă sistemul de servicii proprii este siguran a în func ionare. La fel
de importantă este ẟi cerin a de economicitate a sistemului de servicii proprii.
Economicitatea trebuie în eleasă atât ca o reducere a investi iilor, cât ẟi ca un consum
minim de energie electrică ẟi termică în sistemul de servicii proprii.

3.3.2. SURSELE DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ A SISTEMULUI

DE SERVICII PROPRII

Siguran a în func ionare a sistemului de servicii proprii al centralei electrice depinde

într-o mare măsură de sursele de alimentare.
Necesitatea alegerii unei surse de energie sigure ẟi economice pentru sistemul de
servicii proprii a apărut odată cu interconectarea centralelor între ele într-un sistem energetic,
atât centrale, cât ẟi sistemul nu puteau asigura alimentare sigură a serviciilor proprii.
Scurtcircuitele din re eaua exterioară ẟi din interiorul centralei, datorită imperfec
iunii protec iei prin relee ẟi a întreruptoarelor, lipsei regulatoarelor automate a excita iei
generatoarelor, duceau la scăderea îndelungată a nivelului de tensiune, în sistemul de
servicii proprii. În sistemul de servicii proprii se folosea pe scară largă motorul asincron
cu rotorul bobinat, prevăzute cu reostat de pornire.

La scăderea tensiunii (chiar pentru scurt timp), motoarele electrice erau deconectate
de la re ea prin protec ii de minimă tensiune, ceea ce ducea la perturbarea func ionării
serviciilor proprii ẟi, prin urmare, la întreruperea func ionării întregii centrale.
În aceste condi ii a fost necesar să se alimenteze sistemul de servicii proprii de la
generatoare care nu erau legate la sistemul energetic.
Pentru alimentarea serviciilor proprii se prevedea unul sau două generatoare
independente. Aceste generatoare au primit denumirea de generatoare de casă ẟi se
alimentau cu abur de la aceleaẟi cazane ca ẟi turbogeneratoarele-TG principale, respectiv
de la o aceeaẟi turbină hidraulică, în cazul CHE de construc ie mai veche (Bicaz).
La presiuni ale aburului nu prea mari (20-300 bar) ẟi fără supraîncălzire intermediară a
aburului, o astfel de schemă se realizează destul de uẟor ẟi se consideră destul de economică.
Generatoarele de casă GC se racordau la bare de 3 - 6 kV, func ionând în regim normal nelegate
la barele de înaltă tensiune. Pentru rezervarea GC se prevedeau transformatoare de rezervă, care
erau racordate la barele de înaltă tensiune ale centralei, fig. 3.46.

Fig. 3.46. Schema principială a sistemului de

servicii proprii a unei CTE cu
turbogeneratoare de casă.
1- turbogeneratorul principal;
2- turbogeneratorul de casă;
3- transformatorul de servicii proprii;
4- sta ia de înaltă tensiune;
5- instala ia de distribu ie a serviciilor proprii.

La astfel de scheme (cu surse de energie independente), scurtcircuitele din sistem,

precum ẟi scăderea frecven ei în sistem nu erau resim ite de agregatele din re eaua de
servicii proprii.
Odată cu creẟterea puterii turbogeneratoarelor ẟi a presiunii aburului, alimentarea
turbogeneratoarelor de casă cu abur de presiune înaltă a devenit din ce în ce mai grea. La
anumite centrale turbogeneratoarele de casă au fost înlocuite cu generatoare montate pe
acelaẟi arbore cu generatorul principal (fig. 3.47.).

Fig. 3.47. Schema principială a sistemului de servicii proprii a

unei centrale termoelectrice cu generatoare de casă.
l -generatorul principal;
2- generatorul de casă;
3-transformatorul de rezervă pentru servicii proprii;
4-instala ia de înaltă tensiune;
5 - instala ia de distribu ie a serviciilor proprii.

Această schemă se consideră mai economică,

deoarece randamentul turbinei principale este mai mare decât randamentul turbinei de casă
de putere mică.
Generatoarele de casă, împreună cu excita ia lor, complicau construc ia
turbogeneratorului principal ẟi măreau dimensiunile sălii maẟinilor.
 Odată cu perfec ionarea aparatajului electric ẟi introducerea

automaticii de sistem, siguran a alimentării cu energie electrică s-a mărit

foarte mult. Aceasta a permis ca alimentarea serviciilor proprii să se facă

mult mai sigur ẟi economic de la generatoarele principale ẟi sistem, fără să

se folosească surse independente ca turbogeneratoare de casă, al căror

montaj era legat de investi ii importante ẟi mărirea cheltuielilor de exploatare.

Adaptarea acestei solu ii a fost posibilă datorită următoarelor perfec ionări

tehnice:

1- folosirea unor protec ii prin relee rapide pentru toate elementele sistemului,
inclusiv serviciile proprii;
2- folosirea automaticii de sistem - reglajul automat al excita iei generatoarelor,
descărcarea automată a sarcinii la scăderea frecven ei DASF, anclanẟarea automată AAR a
transformatorului de rezervă în sistemul de servicii proprii etc.;
3 - folosirea în sistemul de servicii proprii a motoarelor asincrone cu rotorul în
scurtcircuit ẟi parametri variabili ai rotorului (motoare cu bare înalte ẟi dublă colivie) ẟi
renun area la protec ia de minimă tensiune;
4- realizarea corectă a schemei de principiu a centralei, precum ẟi a schemei pentru
alimentarea de lucru ẟi de rezervă a serviciilor proprii, care să asigure autopornirea
motoarelor după pauze scurte de tensiune.
Ultima condi ie este eliminatorie ẟi este importantă. Experien a de exploatare a
centralelor electrice arată că motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit nu sunt sensibile la
pauze scurte de tensiune, dacă sunt racordate la surse de putere mare, de exemplu, la barele de
î.t. ale centralei, prin intermediul transformatoarelor de putere corespunzătoare. Generatoarele
racordate pe barele de î. t. trebuie prevăzute cu automatica de for area excita iei FE.
La scăderea tensiunii motoarele se frânează, dar prin reapari ia tensiunii motoarele
asincrone se accelerează relativ rapid până la tura ia nominală ẟi se restabileẟte func
ionarea normală a agregatelor. În procesul de autopornire (accelerare) motoarele asincrone
absorb curen i mari.
Sursele de alimentare trebuie să fie astfel dimensionate încât nivelul de tensiune pe
barele de servicii proprii să permită autopornirea motoarelor.
O condi ie foarte importantă pentru o func ionare sigură a motoarelor electrice din
cadrul serviciilor proprii ẟi, în consecin ă, a centralelor ẟi a sistemului energetic în
întregime este men inerea frecven ei la parametri nominali.
Scăderea frecven ei poate fi cauzată de supraîncărcarea sistemului energetic (sau a
unei zone a sistemului), datorită deconectării unei centrale sau a unei linii de
interconexiune. Datorită scăderii frecven ei se reduce tura ia motoarelor electrice ẟi ca
urmare se reduce productivitatea mecanismelor care deservesc agregatele principale, în
consecin ă parametrii aburului scad ẟi ca urmare scade ẟi puterea electrică debitată de
centrală. Prin aceasta, deficitul de putere în sistem se măreẟte ẟi frecven a scade în
continuare. Dacă în acest timp nu se descarcă sistemul, se poate perturba întreaga lui func
ionare. Astfel de avarii au fost posibile până când s-a introdus automatica de descărcare
automată a sarcinii la scăderea frecven ei.
 Pentru centralele termoelectrice, ca surse independente de sistem se folosesc
bateriile electrice de acumulatoare sta ionare, BEA. Sarcina BEA este să alimenteze în
continuu (în orice condi ii) instala iile de comandă ẟi semnalizare, protec iile prin relee,
instala iile de automatizare ẟi telefonie.
În cazul dispari iei tensiunii alternative, BEA trebuie să alimenteze de asemenea
iluminatul de siguran ă ẟi anumite mecanisme care asigură oprirea în deplină siguran ă a
turbogeneratorului (pompele de ulei de ungere ẟi etanẟare). Capacitatea BEA se alege
pentru întreruperi de 1 h (ẟi mai rar de 1/2 oră) în alimentarea cu curent alternativ.
Pentru centrale de putere mare, mărirea capacită ii BEA nu este recomandabilă ẟi din
această cauză se prevăd grupuri Diesel - generator de curent alternativ, prevăzut cu pornire
rapidă în caz de avarie.
Puterea grupurilor Diesel nu este mare, din această cauză pornirea centralei după o
avarie cu ajutorul lor nu este posibilă. Este absolut necesar ca energia pentru o astfel de
pornire să fie preluată din sistem.

3.3.3. ALEGEREA TIPURILOR DE MOTOARE ELECTRICE

Pentru o func ionare sigură a mecanismelor serviciilor proprii este necesar ca

mărimile caracteristice de func ionare ale motorului să corespundă condi iilor de func
ionare ale mecanismului, ẟi anume:
1 - puterea motorului electric trebuie să fie suficientă pentru a ac iona mecanismul
la func ionarea acestuia la sarcină nominală;
2 - cuplul dezvoltat de motor trebuie să fie suficient pentru lansarea mecanismului
până la tura ia nominală a acestuia, fără ca motorul să se supraîncălzească peste limita
admisibilă, din cauza curen ilor de pornire, chiar dacă motorul a fost încălzit datorită func
ionării de durată la plină sarcină;
3 - motorul unui mecanism principal trebuie să aibă capacitatea de a autoporni, după
restabilirea tensiunii, dacă a fost frânat par ial sau total la o scădere a tensiunii din re ea;
4 - forma de execu ie a motorului ẟi modul de răcire al acestuia trebuie să corespundă
condi iilor de temperatură, de umiditate ẟi de cură enie a mediului înconjurător.
Alte condi ii importante la alegerea tipurilor de motoare electrice sunt de asemenea:
dispozitive simple de pornire; construc ie sigură; exploatare uẟoară; cost redus ẟi cheltuieli
reduse de exploatare.
În cele ce urmează, se va examina, din aceste puncte de vedere, măsura în care pot
fi utilizate diferite tipuri de motoare pentru serviciile proprii ale centralelor electrice.
Motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit sunt cele mai utilizate; simplitatea
construc iei le face sigure în func ionare ẟi necesită o între inere uẟoară. Datorită simplită
ii construc iei, motoarele asincrone sunt cele mai pu in costisitoare dintre toate tipurile de
motoare existente. Pornirea lor se face fără dispozitive de pornire, prin simpla aplicare a
tensiunii la înfăẟurarea statorului. Aceasta permite ca, în caz de nevoie, să nu fie
deconectate de la re ea, la dispari ia sau scăderea tensiunii, din care cauză, la restabilirea
tensiunii, aceste motoare pornesc din nou, în mod automat.
Dezavantajele principale ale motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit sunt:
1 - curentul de pornire atinge valori de 6-10 ori mai mari decât valoarea curentului nominal,
ceea ce duce la supraîncărcarea surselor de alimentare, în cazul pornirii motoarelor de
putere mare sau în cazul pornirii simultane a unui număr mare de motoare; 2 - cuplul de
pornire al motorului este mai mic ca cel nominal, ceea ce exclude posibilitatea folosirii lui
la mecanismele care necesită cupluri de pornire mari; 3 - motoarele în execu ie normală nu
au dispozitive de reglare a tura iei.
Mărirea cuplului de pornire ẟi micẟorarea curentului de pornire se realizează prin
îmbunătă irea construc iei rotorului: cu dublă colivie sau cu bare înalte.
În fig. 3.48. sunt date caracteristicile cuplurilor ẟi a curen ilor de pornire, pentru
diverse construc ii ale rotorului motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit.
Toate aceste caracteristici sunt caracteristici medii ẟi pot să varieze în func ie de
puterea ẟi tura ia motorului.

Fig.3.48. Caracteristicile motoarelor

asincrone cu rotorul în scurtcircuit:
a) M* = f(n*); b) I*p=f(n*)
1 - motor cu simplă colivie; 2 - motor cu bare înalte; 3 - motor cu dublă colivie

Motorul asincron cu rotorul bobinat se porneẟte cu ajutorul unui reostat, care se

conectează în circuitul rotorului, ẟi a cărui rezisten ă se scoate treptat din circuit, pe măsură ce
motorul se accelerează. Când motorul atinge tura ia nominală, rezisten a reostatului se scoate
complet din circuit ẟi motorul func ionează ca un motor în scurtcircuit, pe caracteristica sa
naturală. Introducerea, la pornire, a unei rezisten e în circuitul rotorului permite să micẟoreze
curentul de pornire (până la valoarea de 2-3 ori curentul nominal) ẟi să se mărească cuplul de
pornire până la valoarea cuplului maxim. În fig. 3.49. sunt date caracteristicile cuplurilor
motorului bobinat, pentru diferite valori ale rezisten ei în circuitul rotorului.

Fig. 3 .49. Curbele cuplurilor motorului asincron cu rotorul

bobinat, la diferite rezisten e în circuitul rotorului.

La pornirea motorului cu scoaterea în trepte a reostatului, cuplul motorului se va

modifica ẟi va trece de la o caracteristică la alta, cum se arată prin linia îngroẟată, în fig. 3.49.
Necesitatea introducerii unei rezisten e în circuitul rotorului la pornire constituie
dezavantajul principal al motorului cu rotorul bobinat. Dacă motorul s-a frânat sau s-a oprit,
ca urmare a scăderii tensiunii în re ea, pentru pornirea lui este necesar ca reostatul să fie
trecut în pozi ia de pornire. Aceasta se poate face fie automat ẟi în acest caz motorul poate
să rămână conectat la re ea, fie manual ẟi, în acest caz, motorul trebuie să se deconecteze
în mod automat la scăderi mai importante de tensiune. Trecerea automată a motorului în
pozi ia de pornire, la scăderea tensiunii, urmată de o pornire automată, necesită instala ii
complicate ẟi costisitoare. Deconectarea mecanismelor, la scăderea tensiunii, este
inadmisibilă pentru mecanismele principale.
În afară de aceasta, prezen a inelelor colectoare ẟi a reostatului de pornire complică
exploatarea motorului, micẟorează siguran a în func ionare a acestuia ẟi măreẟte pre ul
său de cost. De aceea, din centralele electrice moderne motoarele cu rotorul bobinat au
dispărut.
Motoarele sincrone se folosesc destul de rar pentru antrenarea mecanismelor
serviciilor proprii. Principalul avantaj al acestor motoare constă în faptul că ele pot genera
putere reactivă ẟi în consecin ă se pot reduce pierderile de putere activă prin minimizarea
circula iei puterii reactive. Acest avantaj este limitat în cadrul serviciilor proprii, deoarece
motoarele sunt amplasate foarte aproape electric de generatoarele centralei. În afar ă de
aceasta, motoarele sincrone nu permit varia ia tura iei mecanismelor decât prin instala ii
intermediare relativ costisitoare ẟi în plus în schemele clasice, prezen a excitatricei cu
colector reduce fiabilitatea schemei.
În ultimul timp, datorită simplificării schemelor de pornire ẟi protec ie, măririi siguran
ei în func ionare prin folosirea schemelor de autoexcita ie statică ẟi reducerii costului de fabrica
ie, a devenit rentabilă folosirea motoarelor sincrone de mare putere. Folosirea motoarelor
sincrone se datorează ẟi faptului că randamentul lor este mai mare ca al celorlalte tipuri de
motoare ẟi prin folosirea FE se poate mări stabilitatea de func ionare a serviciilor
proprii în cazul scăderilor de tensiune în timpul avariilor.
Motoare de curent continuu, în special cele cu excita ie ẟunt, sunt avantajoase întrucât
permit, cu pierderi mici de energie, reglarea în limite largi a tura iei mecanismelor; prezintă însă
ẟi o serie de dezavantaje importante; astfel punctul slab al acestor motoare este redresorul
mecanic (colectorul), care necesită o între inere permanentă ẟi calificată. Un alt dezavantaj
constă în faptul că necesită instala ii speciale de pornire, iar pre ul de cost este mai mare în
compara ie cu cel al celorlalte tipuri de motoare. Pentru alimentarea motoarelor de curent
continuu sunt necesare instala ii speciale de redresare, care ridică pre ul de cost al instala iilor.
Motoarele de curent continuu se folosesc la ac ionarea transportoarelor de
combustibil (banda Raedler cu racle i) sub formă de praf în centralele pe cărbune, unde este
necesară reglarea tura iei în limite largi (3:1).
Motoare de curent continuu se utilizează, de asemenea, pentru antrenarea pompelor
de ulei de ungere ẟi etanẟare, de rezervă, în cazul opririi turbogeneratoarelor pe timp de
avarie; la ac ionarea limitatorului deschiderii LD de la turbinele hidraulice în cadrul
echipamentului de reglaj automat al vitezei RAV.
Alimentarea motoarelor de curent continuu se face de la baterii de acumulatoare
func ionând în tampon cu redresoare automatizate.

3.3.4. CARACTERISTICILE MECANISMELOR SERVICIILOR PROPRII

Pentru alegerea puterii ẟi a caracteristicilor motoarelor de antrenare, trebuie să se

cunoască: puterea la arborele mecanismului ẟi modul în care aceasta variază în func ie de
tura ie.
În cadrul serviciilor proprii ventilatoarele ẟi pompele centrifuge formează o grupă
importantă de mecanisme.
Puterea motorului de antrenare pentru ventilatoarele centrifuge, în kW, se calculează
cu formula:
P= Q⋅H (3.6.)
10− 3
η ⋅η
ν trans

unde:
3
Q - debitul ventilatorului, în [m /s]; H - presiunea gazului refulat de ventilator, în
2
N/m ; ην, ηtrans - randamentul ventilatorului ẟi a transmisiei.
Puterea motorului pentru pompe centrifuge, în kW, se calculează cu formula:
P = Q ⋅ (H st + H ) 10− 3 (3.7.)
η ⋅η
pompa trans

unde: Q - debitul pompei, în [m3/s]; γ - greutatea specifică, în [N/m 3] ;

H st = H g + p2 − p1 - presiunea statică, în [m], Hg - presiunea geometrică (suma
γ
înăl imilor de absorb ie ẟi refulare), în [m]; P2 - presiunea în rezervorul în care se refulează
3 2
lichidul, în [N/m ] ; P1 - presiunea în rezervorul de aspira ie, în [N/m ];
2
H=ξ Q (3.8.)
H - presiunea dinamică necesară pentru învingerea rezisten ei hidraulice a re elei ẟi care
depinde de: sinuozitatea re elei, de lungimea ẟi de sec iunea acesteia precum ẟi de
vâscozitatea lichidului.
Dacă refularea se face la presiune statică egală cu zero, atunci debitul pompei
sau al ventilatorului este direct propor ională cu tura ia mecanismului, deoarece
volumul de lichid sau gaz transmis de pompă sau ventilator în unitatea de timp, printr-o
sec iune constantă este propor ională cu viteza la puterea întâia. În aceleaẟi condi ii
ventilatorul sau pompa imprimă
mediului de pompare energia cinetică mV 2 , respectiv presiunea egală cu 2
mV 2 = V , care
2 2mg 2g
este propor ională cu pătratul vitezei (tura iei).
Puterea necesară pentru pompare, conform rela iilor (3.6.) ẟi (3.7.) este propor
ională cu produsul QH ẟi deci este direct propor ională cu cubul tura iei:
3
P=k1*n (3.9.)
unde: k1 este un coeficient de propor ionalitate.
Momentul se calculează cu formula:
M = P ⋅ 1000 =P ⋅ 60 ⋅ 1000 = 9540⋅ [N ⋅ m] (3.10.)
P
ω 2πn n
Aceasta înseamnă, că momentul la arborele mecanismului este propor ional cu
pătratul tura iei.
În condi ii reale, în func ie de presiunea statică ẟi de deosebirile constructive ale
ventilatoarelor ẟi ale pompelor, rela iile deduse pot fi pu in diferite. În general, se poate
considera următoarea rela ie:
α
n
Mr =M0
+ (M n + M 0 ) ⋅
n
n

sau, în mărimi relative:

M *r = M *o + (1 − M *o ) ⋅ nα (3.11.)
*
unde: Mr ẟi M c - momentul rezistent al mecanismului;
M*r= Mn

ẟ =Mc -momentul rezistent la pornire, pentru n=0

M0 i M*0 M
n

(pentru ventilatoare ẟi pompe centrifuge M*0 = 0,1 - 0,2);

Mnom - momentul nominal al mecanismului la tura ia n= nnom;
n
n* = mărimi relative;
n
n

23 - exponent, care depinde de tipul mecanismului ẟi de presiunea statică.

Notă: Pentru mecanismele la care P ≡ Pn ẟi Mr = ct, α= 0 (mori cu bile transportoare cu
bandă, mecanisme de ridicat). Pentru pompe centrifuge ẟi ventilatoare cu presiune statică
egală cu zero, α= 2. Pentru mecanisme care func ionează cu presiune statică (pompe de
alimentare) - α > 2.
Fig. 3.50. Caracteristici tipice de momente rezistente pentru
mecanisme:
2
1- moară cu bile; 2- ventilator centrifugal (M*r = 0,2 + 0,8 n* ).

Fig. 3.51. Dependen a

momentului rezistent
al pompelor centrifuge
în func ie de tura ie,
pentru diverse valori
ale presiuni statice.
 În fig. 3.50. sunt prezentate caracteristicile mecanismelor cu M*r =const. (curba 1)
ẟi a mecanismelor cu momente de tip ventilator (curba 2). Pe curbe nu s-a reprezentat
mărimea momentului rezistent la pornire datorită frecărilor în pozi ia de repaus.
 Fig. 3.52. Dependen a debitului pompei centrifuge

în func ie de tura ie, pentru diferite presiuni

statice.

n
nom

Diagramele din figurile 3.51. ẟi 3.52. ilustrează dependen a

momentului rezistent ẟi a debitului pompei centrifuge în func
ie de tura ie pentru diverse valori ale presiuni statice:
H st
H*st =
H
unde: H=Hst+ H este presiunea totală pe care o produce pompa. Din fig. 3.51. se vede că
2
pentru Hst = 0, M *r = n . Pentru toate celelalte valori ale lui Hst momentul rezistent depinde
de tura ie într-o măsură mult mai mare ẟi α ia valori până la 5
÷ 6.
Curbele din fig. 3.52. arată că, la valori mari ale presiunii statice, debitul pompelor
centrifuge se micẟorează mult, chiar pentru scăderi mici de tura ie. Rezultă că pompele
centrifuge, care lucrează cu presiune statică mare, fiind antrenate de motoare electrice, sunt
foarte sensibile la varia ii de frecven ă.
 3.3.5. Alegerea motoarelor pentru antrenarea mecanismelor de servicii proprii

După rezolvarea problemei privind felul curentului (continuu/alternativ), se alege

tipul motorului ẟi execu ia lui în func ie de locul de instalare.
Puterea necesară la arborele motorului se determină cu rela iile (3.6.) ẟi (3.7.).
Din catalog se alege un motor cu puterea cea mai apropiată ẟi cu tura ia egală cu
tura ia mecanismului.
Verificarea motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit în func ie de momentul pe
care îl dezvoltă pe tot timpul pornirii se rezumă la satisfacerea rela iei:
M ≈ ⋅K
nom M 0 acc (3.12.)

Dacă rela ia (3.12.) este îndeplinită, momentul produs de motorul asincron

depăẟeẟte momentul rezistent pe tot parcursul pornirii de la 0 până la nn.
În formula (3.12.) se folosesc nota iile : Mnom - momentul nominal motorului
asincron ales în func ie de momentul rezistent al mecanismului, în Nm:
9540 ⋅ Pnom
M nom = ‚ în care:

Pnom - puterea nominală a motorului, în [kW], determinată cu formulele (3.6.) ẟi

(3.7.); nnom - tura ia nominală a motorului, în [rot/min];
M0 - cuplul rezistent al mecanismului pentru n = 0, în [Nm];
Kmin = Mmin/Mnom - raportul dintre momentul minim produs de motorul asincron,
în timpul pornirii, ẟi momentul nominal al motorului;
U*min = Umin/Un - raportul dintre tensiunea minimă la bornele motorului în
timpul cuplării lui la re ea ẟi tensiunea nominală;
Kacc = 1,15 ÷ 1,25 - coeficient care asigură o accelerare rapidă a motorului la
pornire, ceea ce conduce la scurtarea timpului de pornire; în consecin ă, încălzirea
înfăẟurărilor nu va depăẟi temperatura maximă admisibilă la pornire.
Dacă condi ia (3.12.) nu este respectată, atunci trebuie să se aleagă un motor cu
caracteristică de pornire îmbunătă ită. Mărirea puterii motorului pentru respectarea condi
iei (3.12.) nu este recomandată din punct de vedere economic.
Motoarele pentru antrenarea mecanismelor cu condi ii grele de pornire (ventilatoare,
ventilatoare pentru mori, mori de cărbune, concasoare etc.) trebuie obligatoriu să fie

verificate suplimentar la încălzire în timpul pornirii. Această verificare se poate face prin

calculul timpului de pornire a agregatului, de la starea de repaus până la tura ia nominală,

prin rezolvarea ecua iei de mi care a agregatului:

M d = M e − M r = J dω (3.13.)
dt
unde: Md - momentul suplimentar sau dinamic, în [N·m]; Me - momentul produs de motorul de
antrenare, în [N·m]; Mr - momentul rezistent mecanismului, în [N·m]; J - momentul de iner ie
2 -1
al maselor în mi care, [N·m·s ] ; ω - viteza unghiulară, în [s ]; dω - accelera ia unghiulara,
-2
în [s ].
De obicei, fabricile constructoare nu dau momentul de iner ie pentru motor i
2
mecanism, ci momentul de volant GD ; de aceea, este mai comod să se exprime ecua ia
(3.13.) prin momentul de volant plecând de la următoarea rela ie:
5888 =
m
R2
=
G
D2
4g
2 2 2
în care: GD este momentul de volant, în [N⋅m ]; g = 9,331m/s - accelera ia gravita ională.
În acest caz, ecua ia (3.8.) ia forma:
M d = J dω = GD 2 dω (3.14.)
dt 4g dt
Deoarece caracteristicile mecanice ale motoarelor i mecanismelor se dau în unită i
relative, mărimile care intră în ecua ia (3.14.) vor fi exprimate, de asemenea, în unită i
relative, adoptând următoarele nota ii:
M = M d - cuplul dinamic relativ; ω* = ω - viteza unghiulară relativă;
*d M s
nom

n = n - tura ia relativă; n - tura ia de sincronism, în rot/min; ω - viteza unghiulară de

* s s
ns
sincronism.
Pornind de la rela iile: ω = 2πn ; ωs = 2πns , se ob ine:
60 60
ω* = ω = n = n* ; ω = nωs = n* 2πns

ns ns 60
de unde:
dω = 2Tns dn* (3.15.)
dt 60 dt
Introducând în rela ia (3.15.), în locul accelera iei dω
expresia acesteia din rela ia (3.15.) se dt
ob ine:
GD 2 2πn dn
23 d = s *
4g 60 dt
(3.16.)
Împăr ind în ambele păr i ale ecua iei (3.16.) prin M nom se ob ine, în unită i relative:
Md GD 2 2πn s dn
M =M = *

*d nom 4gM nom 60 dt

de unde:
dt = GD2 n
375 M n om M * d
dn (3.17.)
s *
Notând GD2 n cu Ta ẟi integrând se ob ine:
s

375M nom
n
*2 dn
t=T
∫ (3.18.)
*

a M
*d
n*1
Această ecua ie permite să se determine durata proceselor de pornire ẟi frânare ale
motorului.
Ta se numeẟte constanta de timp mecanică a agregatului (motor ẟi mecanism).
Calculul acestei constante de timp se face mai comod cu ajutorul puterii nominale a motorului de
antrenare:
Ta = CD 2 n n (3.19.)
0
4
356 ⋅ 10 ⋅P
nom

Pnom - fiind dat în [kW].

Semnifica ia fizică a constantei de timp Ta se poate pune în eviden ă plecând de la
următoarele condi ii:
Dacă se presupune că cuplul dinamic M*d rămâne constant în tot timpul lansării
(n*1 = 0, n*2 =1) ẟi egal cu unitatea M*d = 1, în acest caz,
1

dn *
t = Ta ∫0 1 = Ta
adică Ta este timpul necesar pentru lansarea agregatului de la zero la tura ia de sincronism.
Integrala (3.18.) poate fi calculată prin integrarea grafo-analitică (fig.3.53.).

Fig. 3.53. Determinarea grafică a momentului

dinamic, prin diferen e dintre momentul de
antrenare ẟi momentul rezistent.

Timpul admisibil de lansare, rezultat din condi iile de încă lzire, se poate calcula cu rela ia:
t = 150(τ − τnom ) (3.20.)
(I
− 1)
adm
j
nom *p

unde: τ - este supratemperatura maximă admisă pentru clasa de izola ie

respectivă; τnom - supratemperatura pentru regimul normal de func ionare;
2
jnom - densitatea nominală de curent (4 - 6 A/mm ); I*p - multiplul curentului de pornire.
În acest fel verificarea condi iilor de pornire constă în respectarea condi iei: tp ≤ tadm.

3.3.6. INFLUEN A VARIA IILOR DE TENSIUNE I FRECVEN A ASUPRA

MOTOARELOR ASINCRONE

Momentul electromagnetic al motorului asincron este egal cu

M = (R2 2 + s
3U 2 R s )ωs 2
xs c2

2
(3.21.)

unde: U - este tensiunea de fază, în [V]; ωs - viteza unghiulară de sincronism, în [rad/s];

23 - alunecarea; xsc - reactan a de scurtcircuit a motorului, în [Ω]; R2 - rezisten a
rotorului, raportată la stator, în [Ω]. Rezisten a statorului s-a considerat egală cu
zero. Pentru alunecarea critică, care are expresia:
 R2 (3.22.)
scr =
x
sc

momentul capătă valoarea maximă:

3U 2 (3.23.)
max =
23 2ωs xsc
În mărimi relative rela ia cuplului ia forma: (3.24.)
2M
5888 =M* = * max
M noms +
s
cr

scr s
Considerând că ω= 2πf ẟi xsc =ωsL, din (3.23.) se ob ine:
2
3U 2 U nom
M = U2 =M U2
max
nom
max( nom)
*
(3.25.)
f 2 f2
2πf ⋅ 2πfL f
nom
*
2
nom

unde: Mmax(nom) este valoarea maximă a momentului electromagnetic la tensiune ẟi frecven ă

nominală. Astfel, momentul maxim al motorului este direct propor ional cu pătratul tensiunii
ẟi invers propor ional cu pătratul frecven ei.
Alunecarea critică este invers propor ională cu frecven a ẟi nu depinde de tensiune,
cum se vede în expresia de mai jos:
sn = R 2 = R2 =s 1 (3.26.)
s( nom)
x sc 2πfL f nom
f *

f
nom

Folosind rela iile (3.25.) ẟi (3.26.), se poate scrie rela ia (3.24.) sub forma:
U2
2M *
*max( nom)
M* = f2
*
(3.27.)
s
sf* + cr
s
cr s f*
Analiza rela iilor (3.25.) - (3.27.), conduce la concluzia că la frecven ă constantă ẟi
egală cu frecven a nominală, momentul maxim al motorului este direct propor ional cu
pătratul tensiunii ẟi corespunde aceleiaẟi alunecări critice, deoarece aceasta nu variază cu
tensiunea.

Fig. 3.54. Varia ia momentului motorului asincron în func ie de tura ie: a - pentru diverse
tensiuni la bornele motorului ẟi frecven ă constantă; b - pentru diverse frecven e ẟi
tensiune nominală la bornele motorului.
Din fig. 3.54. se vede că pentru, un motor asincron care are momentul maxim egal
cu 2,2 în mărimi relative, scăderea tensiunii până la 0,67Unom conduce la scăderea cuplului
produs de motor M* = 1, ẟi anume până la limita de func ionare stabilă a motorului. Varia
iile de tensiune, în cazul sarcinii constante la arborele motorului asincron, au influen ă
redusă asupra tura iei motorului.
Modificarea frecven ei re elei, după cum se vede din rela iile (3.26.) ẟi (3.27.), conduce
la modificarea momentului maxim ẟi a alunecării critice. Din figura 3.53.b se vede că
scăderea frecven ei duce la mărirea momentului maxim ẟi în acelaẟi timp la modificarea

tura iei motorului.

Scăderea simultană, în aceeaẟi propor ie, a tensiunii ẟi frecven ei (U*/f* = const.)

nu modifică valoarea cuplului maxim, adevăr exploatat în majoritatea aplica iilor. Rezultă
numai o reducere a tura iei propor ională cu reducerea frecven ei.

3.3.7.AUTOPORNIREA MOTOARELOR ELECTRICE ALE SERVICIILOR

PROPRII

În cazul scurtcircuitelor în sistem sau a comutării alimentării pe transformatorul de

rezervă sunt posibile scăderi mari de tensiune sau pauze scurte de tensiune. Datorită acestor
perturba ii, momentul produs de motorul asincron scade sub valoarea momentului rezistent
ẟi mecanismele încep să se frâneze ẟi în anumite cazuri se pot opri. După restabilirea
tensiunii de alimentare începe procesul de accelerare a motoarelor (care s-au frânat sau
oprit), fără interven ia personalului de exploatare, numit autopornirea motoarelor.
Procesul descris mai sus, de frânare ẟi autopornire (accelerare) se pot calcula cu
ajutorul ecua iei de miẟcare (3.17.) în care pentru procesul de frânare se pune M*d=M*r iar
pentru procesul de accelerare M*d=M*e-M*r. Din rela ia (3.11.) este cunoscut că momentul
rezistent al mecanismului depinde numai de tura ie. Momentul motorului asincron (3.27.)
este func ie de tura ia motorului (s=1-n*) ẟi func ie de pătratul tensiunii. Deoarece func iile
de dependen ă sunt complicate, rezolvarea problemei nu se poate face analitic. Pentru
anumite situa ii problema se poate rezolva prin metode numerice, prin utilizarea intervalelor
succesive de scurtă durată ẟi considerând variabilele constante ẟi egale cu valorile lor de la
regimul anterior. Pentru acest scop se reprezintă grafic func iile M*r ẟi M*e în func ie de n *
pentru tensiunea nominală, ca în fig. 3.48. Pe baza acestor grafice ẟ i considerând dependen a
momentului produs de motorul asincron în func ie de tensiunea, pentru fiecare motor se poate scrie rela
ia (3.17.) sub forma:
n* = M
*e( nom
⋅ U*2 − M *r ) T
a
t (3.28.)

Din rela ia (3.28.) rezultă că autopornirea (respectiv n*> 0) este posibilă cu condi ia:
M
*e U*2 − M *r > 0 (3.29.)
nom

adică succesul autopornirii nu depinde numai de corecta corelare între momentul electric ẟi
momentul rezistent, ci ẟi de nivelul tensiunii la bornele motoarelor asincrone.
Nivelul tensiunii în procesul de autopornire depinde de: puterea ẟi tensiunea de
scurtcircuit a transformatorului de alimentare; numărul ẟi puterea motoarelor care participă
la procesul de autopornire. Pentru schema echivalentă din fig. 3.55., nivelul tensiunii se
poate calcula pentru orice moment t, ca fiind cădere de tensiune pe reactan a echivalentă a
transformatorului, datorată curentului absorbit de motoare.
Notă: Verificarea prin calcul a posibilită ii de autopornire trebuie făcută ẟi din punct de vedere al
încălzirii motoarelor. În afară de aceasta, durata procesului de autopornire trebuie corelată cu
temporizările protec iilor tehnologice, cu blocajele ẟi automatizările, iar reglajele instala iilor tehnologice
trebuie coordonate cu mărimile parametrilor de presiune, debite etc., pentru ca modificările lor în
procesul de autopornire să nu deterioreze mecanismele centralei.
Fig.3.55. Schema echivalentă pentru verificarea
autopornirii motoarelor mecanismelor serviciilor
proprii.
 Fig. 3.56. Varia ia reactan ei motorului asincron în func
ie de tura ie (Zsc -impedan a motorului cu rotorul calat).
Valoarea tensiunii de alimentare a motoarelor pe bară de SP poate fi calculată ca
produsul dintre curent absorbit ẟi reactan a echivalentă a motoarelor participante la
sumarea respectivului curent, astfel:
U
= *s x
U x +x * MΣ
*t *T *MΣ

unde: U*s - este tensiunea în mărimi relative pe barele sta iei;

X*T - reactan a transformatorului de servicii proprii de la care se alimentează
motoarele în timpul autopornirii;
x = 1 - reactan a echivalentă pentru momentul t,
*M n

∑ 1
x
23 * Mt

ob inută prin cuplarea în paralel a tuturor motoarelor care participă la autopornire;

x*Mt - reactan a fiecărui motor la timpul t, pentru o anumită tura ie n*t, după curba
x*M= f(n*) din fig. 3.56.
Asigurarea autopornirii motoarelor serviciilor proprii este una din cele mai
importante metode de mărire a siguran ei de func ionare a mecanismelor de servicii proprii
ẟi a centralei electrice în întregime.
Pentru asigurarea autopornirii trebuie alese în mod corespunzător transformatoarele
de alimentare, caracteristicile electromecanice ale motoarelor, folosirea protec iilor rapide
ẟi a anclanẟării alimentării de rezervă AAR cu pauze scurte de tensiune.
La centralele termoelectrice de mare putere, mărimea puterii transformatoarelor de
alimentare este limitată din cauza aparatajului de comuta ie. La astfel de centrale sunt
necesare măsuri de limitare a curen ilor de scurtcircuit.

3.3.8. CLASIFICAREA RECEPTOARELOR DIN SERVICIILE PROPRII ẞI

SURSELE DE ALIMENTARE

Pentru alimentarea receptoarelor de servicii proprii de regulă, se folosesc două

trepte de tensiuni alternative ẟi anume:
a. Treapta de medie tensiune, pentru alimentarea unor motoare de puteri unitare
peste 160 kW sau pentru alimentarea unor grupe de receptoare mai mici, prin intermediul
unor transformatoare coborâtoare.
Pentru instala ii de medie tensiune se alege, de regulă, tensiunea de 6 kV. În cazuri
justificate se poate opta ẟi pentru o altă tensiune medie (de exemplu 10 kV) sau eventual
chiar două tensiuni medii;
b. Treapta de joasă tensiune, pentru alimentarea receptoarelor mici, inclusiv a
motoarelor cu puteri unitare sub 160 kW (chiar ẟi de 250kW la CHE). Pentru instala iile de
joasă tensiune se alege tensiunea de 380/220 V.
La stabilirea schemelor de alimentare ale serviciilor proprii se ine seama de gradul
de siguran ă în func ionare, cerut de receptoarele de servicii proprii. Sub acest aspect,
receptoarele se împart în patru categorii.
În categoria 0 (vitală) se includ:
 0.a. - toate receptoarele a căror întrerupere în alimentare mai mare de ls conduce la

declanẟarea blocului, turbinei sau cazanului. Pentru receptoarele vitale de categoria 0a de

curent continuu se prevăd cel pu in două alimentări normale din bateria de acumulatoare.

Pentru receptoarele vitale de categorie 0a de curent alternativ se prevăd cel pu in două

alimentări normale din bateria de acumulatoare, prin aparate de convertire a curentului (ex.

invertoare) ẟi alimentări de rezervă de la barele de curent alternativ ale receptoarelor de

categoria 0b.

0.b. - toate receptoarele care nu permit decât întreruperi de scurtă durată (de ordinul
10 ... 20 secunde), în caz contrar putându-se produce accidentarea de persoane sau avarierea
gravă a agregatelor principale din centrală (cazan, turbină).
În această categorie se încadrează receptoarele care trebuie să func ioneze neapărat
în perioadele de oprire de avarie a blocurilor cazan-turbină (de exemplu: anumite circuite
de comandă ẟi automatizare, unele pompe de ulei, anumite vane electrice, iluminat de
siguran ă, sta ii de reducere-răcire).
Pentru receptoarele vitale de categorie 0b, se prevăd trei surse de alimentare, din
care una va fi o sursă normală, a doua o sursă de rezervă independentă ẟi a treia va fi o
sursă de alimentare de siguran ă (de ex. grup Diesel cu intrare automată în func iune).
În categoria I (principală) se includ toate receptoarele la care întreruperea alimentării pe
durate mai mari de 3 secunde afectează direct regimul de func ionare al blocurilor cazan-
turbină-generator, putând conduce la oprirea lor (de exemplu pompe de alimentare cu apă a
cazanelor, ventilatoare de aer ẟi gaze la cazane-inclusiv auxiliarele acestora - etc.).
Pentru receptoarele de categoria I se asigură alimentarea de la o sursă normală ẟi
de la una de rezervă independentă cu anclanẟarea automată a sursei de rezervă în cazul
căderii sursei normale.
În categoria a II-a (secundară) se includ toate receptoarele a căror întrerupere
temporară de ordinul 15-20 minute nu afectează imediat regimul de func ionare al centralei
(de exemplu: instala iile de descărcat, de concasat, de transportat etc.).
Pentru receptoarele de categoria a II-a prevede, o sursă normală ẟi una de rezervă.
În categoria a III-a (auxiliară) se includ toate receptoarele care nu afectează regimul
de func ionare al centralei (de exemplu: instala ii de ridicat, ateliere, laboratoare etc.).
Alimentarea acestor receptori se face de la o singură sursă de alimentare.

3.3.9. SCHEMELE ELECTRICE DE ALIMENTARE ÎN CURENT ALTERNATIV

Deoarece principiile după care se elaborează aceste scheme sunt structural diferite
pentru centrale func ionând pe schemă bloc generator-transformator ẟi pentru centrale
având bară colectoare la tensiunea generatorului, ele se vor trata separat pentru cele două
tipuri de centrale.
În general, nu se poate vorbi de tipuri de scheme unanim adoptate pentru cele două
tipuri de centrale electrice men ionate, dar principiile generale după care aceste scheme
trebuie elaborate sunt suficient de bine precizate ẟi toate schemele electrice de alimentare
ale serviciilor proprii trebuie să ină seama de ele.
Aceste principii generale sunt următoarele:
23 Schema de alimentare trebuie să asigure fiecărei categorii de consumatori siguran a în
alimentare ẟi continuitatea în func ionare cerută;
24Schema trebuie să fie simplă. clară, uẟor de supravegheat ẟi exploatat;
25 Puterea instalată în transformatoarele de servicii proprii, în bobinele de reactan ă trebuie să
fie cât mai redusă, fără a se afecta prin aceasta celelalte condi ii de func ionare ale schemei;
26 Schema de alimentare să fie cât mai pu in posibil afectată de avariile din interiorul centralei
sau din afara ei (în sistem) ẟi să permită reluarea rapidă a func ionării centralei după oprirea ei
în urma unor avarii;
5888 Sursele de alimentare normală ẟi cele de rezervă să fie cât mai
independente între ele, în sensul că ultimele să nu fie afectate, decât în limite
admisibile, de defectele apărute în sursele de alimentare normală.

Schemele electrice de alimentare în centrale cu scheme bloc generator-

transformator Schemele electrice de alimentare în centrale cu scheme bloc generator-
transformator sunt concepute pe principiul separării cât mai complete a schemei pe fiecare
bloc în parte, în vederea asigurării unei independen e pronun ate în func ionarea blocului în
raport cu celelalte. În acest scop, fiecare bloc generator-transformator îi sunt afectate unul
sau (dacă este cazul) două transformatoare de servicii proprii, denumit prescurtat TSPB
(transformator de servicii proprii de bloc). Acest transformator este destinat pentru
alimentarea tuturor receptoarelor de servicii proprii ale blocului ẟi, în anumite scheme,
pentru alimentarea unei păr i din receptoarele generale, adică comune pentru întreaga
centrală sau pentru un anumit număr de blocuri.
Schemele în care se face racordarea acestor transformatoare diferă de la centrală la
centrală, însă ele pot fi sistematizate principial, ca în fig. 3.57.
Astfel, în fig. 3.57.a este prezentată schema cea mai simplă de racordare a transformatorului
TSPB. Schema oferă avantajul simplificării ẟi al lipsei unor elemente suplimentare de comuta
ie la bornele generatorului. De asemenea, această schemă permite o racordare foarte sigură, în
bare ecranate pe fază între bornele generatorului ẟi ale transformatorului bloc, precum ẟi între
punctul de racord al transformatorului TSPB ẟi bornele acestuia. Celula de sub generator este
foarte simplă, deoarece în aceasta se amplasează numai aparatajul necesar reglajului excita iei,
dezexcitării rapide, for ării excita iei etc.

Fig. 3.57. Schema pentru alimentarea

serviciilor proprii de bloc.
a-schema bloc clasică fără întreruptor
la bornele maẟinii;
b-schema mai flexibilă cu întreruptor
greu la bornele maẟinii.

Dezavantajele acestei scheme constau în faptul că transformatorul TSPB nu poate

servi ẟi pentru pornirea blocului, în acest scop fiind necesară alimentarea barei de servicii
proprii de la o altă sursă, până se face sincronizarea la bare a blocului prin intermediul
întreruptorului 1I.
Acest dezavantaj este destul de serios, deoarece, în cazul indisponibilită ii, în
momentul pornirii blocului, a sursei de rezervă sau în cazul defectării transformatorului
racordat la această sursă, blocul nu poate fi pornit. Ca o consecin ă a acestui fapt, apare
necesitatea de a se prevedea transformatoare suplimentare de pornire, în special la centralele
cu mai multe blocuri.
În vederea înlăturării dezavantajului men ionat, se apelează la schema din fig. 3.57.b. În
această schemă, în timpul pornirii blocului, întreruptorul 2I este deschis, iar receptoarele de
servicii proprii ale blocului care trebuie să func ioneze în timpul pornirii sunt alimentate din
sistem prin intermediul transformatorului de bloc ẟi al transformatorului TSPB. După pornire,
sincronizarea cu sistemul se face prin închiderea întreruptorului 2I. Avantajele acestei
scheme, în raport cu prima schemă, sunt evidente, mai ales datorită faptului că acelaẟi
transformator poate fi folosit atât pentru alimentarea normală a serviciilor proprii, cât ẟi
pentru pornirea blocului. Evident că într-o asemenea schemă numărul transformatoarelor
de servicii proprii de rezervă pe întreaga centrală va fi mai redus. În afară de acest avantaj,
această schemă nu necesită - ca în figura 3.57.a - trecerea, după pornirea blocului, de pe
alimentarea de la surse de pornire pe sursa proprie (adică pe alimentarea de la TSPB). În
schemele în care această trecere este necesară, ea se poate face în două feluri, ẟi anume:
23 prin sincronizarea la barele de servicii proprii a transformatorului TSPB cu
sursa de rezervă, cu deconectarea sursei de rezervă (trecere fără întreruperea alimentării
serviciilor proprii);
24 prin AAR, adică trecerea de la alimentarea de la sursa de pornire pe sursa
normală se face prin deconectarea prealabilă a lui 4I, care prin dispozitivul AAR comandă
anclanẟarea lui 3I.
Ambele sisteme de trecere pe sursa de alimentare normală comportă anumite riscuri ẟi
de aceea se consideră că prezentând un avantaj suplimentar schema care evită această trecere.
Riscurile sunt următoarele:
25 la trecerea prin sincronizarea, prin cuplarea în paralel a celor două surse de
alimentare (de pornire ẟi normală), puterea de scurtcircuit pe bare creẟte foarte mult ẟi în
cazul unui scurtcircuit în acest regim de func ionare există pericolul distrugerii unor aparate
sau căi de curent. Posibilitatea acestui risc este însă redusă, dat fiind timpul scurt în care se
func ionează cu sursele în paralel;
26 la trecerea prin AAR de pe sursa de pornire pe cea normală, există riscul ca,
după deconectarea întreruptorului 4I, întreruptorul 3I să refuze închiderea, ceea ce conduce,
evident, la oprirea blocului.
Un dezavantaj al schemei din figura 3.57.b îl constituie ecranarea pe fază a barelor
de legătură între generator ẟi transformatorul de bloc. În cazul când întreruptorul 2I nu
poate fi procurat în execu ie separată pentru fiecare fază, ecranarea monofazată pe tot
circuitul devine imposibilă. Aceasta conduce la mărirea riscului de apari ie a unor defecte
polifazate în apropierea imediată a bornelor generatorului. Riscul creẟte ẟi datorită prezen
ei unor aparate de comuta ie suplimentare între generator ẟi transformator.
Un alt dezavantaj constă în faptul că întreruptorul 2I trebuie să fie un aparat
deosebit de robust, fiind parcurs de curen i foarte mari, atât în exploatarea normal ă, cât ẟi
în regim de scurtcircuit, ceea ce î1 face să fie un aparat scump. Pentru reducerea acestui
dezavantaj se renun ă în multe cazuri la func iunea de întreruptor, el servind deci exclusiv
pentru sincronizare.
Dacă în schemele cu transformatoarele de bloc cu două înfăẟurări, alegerea uneia sau a
alteia dintre variante discutate mai comportă discu ii, schema din fig. 3.57.b este obligatorie în
cazul când transformatorul de bloc are trei înfăẟurări sau este autotransformator (fig. 3.58.),
deoarece în asemenea cazuri trebuie să existe posibilitatea men inerii legăturii între cele două
tensiuni înalte la care debitează blocul ẟi în cazul unui defect în generator.

Fig.3.58. Schema pentru alimentarea

serviciilor proprii de bloc.
a-schema cu trasformator cu trei
înfăẟurări ridicător la două tensiuni
diferite începând cu raportul 1/3; b-schema
cu autotransformator ridicător de
evacuare a puterii la două tensiuni distan ate
cel mult în raportul 1/2
 La unele centrale electrice nu toate receptoarele de servicii proprii pot fi
racordate pe barele de servicii proprii ale blocului. Cu toate că în prezent se tinde spre o
,,compactizare” maximă prin scheme bloc, unele receptoare sunt de interes general,
deservind instala ii comune întregii centrale (de exemplu: utilajele din instala ii de
epurare chimică, sta ii de pompe, de alimentare cu combustibil, instala ii de aer
comprimat, iluminat etc.) ẟi de aceea nu se doreẟte ca acestea să fie afectate de
defectarea unor bare de servicii proprii ale unui bloc. Acest aspect se remarcă ẟi la
centralele electrice de termoficare, unde există receptoare generale importante apar
inând instala iilor de termoficare.
În aceste cazuri schema de alimentare cu energie electrică a serviciilor proprii se
prevede cu bare generale de servicii proprii, de la care se alimentează to i aceẟti consumatori.
Când asemenea bare generale există, ele servesc deseori ẟi ca surse de rezervă ẟi
pornire pentru barele de servicii proprii de bloc (fig. 3.59.).

Fig.3.59. Alimentarea sistemului

serviciilor proprii generale.

Trebuie men ionat faptul că schemele de alimentare cu energie electrică a instala iilor de
servicii proprii sunt extrem de variate, deoarece ele sunt determinate de o multitudine de
condi ii locale ẟi specifice, cum ar fi: schema electrică a centralei ẟi felul în care se face
racordarea la sistem, importan a centralei în sistem, felul combustibilului, puterea unitară a
grupurilor, tipurile de aparataj disponibile etc., ẟi de aceea sistematizarea solu iilor este
destul de anevoioasă. Indiferent însă de solu ia adoptată la alegerea schemei de alimentare,
trebuie avut în vedere următoarele:
5888 sursele de alimentare de rezervă trebuie să fie afectate cât mai pu in posibil
în cazul apari iei unui defect pe sursa de alimentare normale;
5888 asigurarea la nivelul de siguran ă impus pentru diferite categorii de
receptoare (conform subcapitolului 3 .3 .8).
În figura 3.60‚a-d sunt prezentate patru scheme reprezentative pentru alimentarea cu
energie electrică a instala iilor de servicii proprii ale centralelor termoelectrice de putere
mare, astfel:
În figura 3.60,a este reprezentată o schemă pentru o centrală echipată cu grupuri de
condensa ie de putere unitară egală cu 200 MW sau mai mare, în care toate serviciile
proprii sunt blocizate. adică nu există bare generale.
În acest caz este necesar a se prevedea (în conformitate cu normativele din
România) câte un transformator de servicii proprii de pornire ẟi rezervă TSPR pentru
fiecare două blocuri. O asemenea schemă se foloseẟte în toate cazurile când este posibilă o
blocizare totală (centrale de condensa ie func ionând pe gaze sau eventual pe păcură) ẟi
când, racordarea receptoarelor generale, repartizate pe sec iile de bare de bloc, nu conduce
la creẟterea excesivă a puterii transformatoarelor TSPR, ceea ce ar avea repercusiuni asupra
nivelului puterilor de scurtcircuit pe aceste bare. Schema se pretează bine la echiparea
centralelor cu perechi de blocuri.
În figura 3.60.b este reprezentată o schemă a unei centrale echipate cu grupuri de 200
MW ẟi mai mari, la care serviciile proprii generale sunt alimentate de pe câte un sistem de bare

generale pentru o pereche de blocuri. Aceste bare servesc totodată ẟi ca surse de rezervă ẟi

pornire pentru sec iile de bare de bloc. În cazul unor puteri reduse ale receptoarelor generale,

astfel încât acestea să poată fi alimentate în regim normal de la transformatoarele TSPR să se

prevadă numai unul singur. Această solu ie este favorizată de existen a mai multor blocuri în

centrală, de exemplu patru, când vor exista deci două TSPR (câte unul pentru fiecare pereche),

fiecare din cele două TSPR putând constitui o rezervă reciprocă.

În cazul când pornirea grupurilor se poate face prin propriile transformatoare

(TSPR), deoarece este prevăzut întreruptor între bornele generatorului ẟi transformatorului
de bloc, rezerva în transformatoarele TSPR poate fi ẟi mai mult redusă, aẟa cum se vede în
schemele din figurile 3.60.c ẟi d. Prima schemă reprezintă o centrală fără bară separată
pentru alimentarea serviciilor proprii generale, iar a doua o centrală în care există asemenea
bare ẟi în care barele generale au fost organizate pe perechi de blocuri.
O deosebită importan ă trebuie acordată modului de racordare a transformatoarelor de
rezervă. Acestea trebuie să fie alimentate de la o sursă independentă pe care le înlocuiesc.
Asemenea surse independente pot fi considerate:
23 altă sec ie de bare decât aceea pe care debitează blocurile pentru care
servesc ca transformator de rezervă ẟi pornire;
24 bare colectoare de altă tensiune decât acelea pe care debitează blocurile
pentru care servesc ca transformatoare de rezervă ẟi pornire.
Pot fi considerate, de asemenea, surse independente al doilea sistem de bare colectoare,
dacă func ionează separat de primul sistem sau dacă se separă automat prin întreruptorul de
cuplă, în caz de avarie pe unul din sisteme.

Fig.3.60. Scheme de
servicii proprii ale CTE
de putere mare a-schemă
bloc fără între-
ruptor la bornele TG, cu
un singur trasformator
de pornire, oprire ẟi
rezervă TPOR;
b-idem a, cu două TPOR;
c-idem a, cu întreruptor la
bornele TG
d-idem b, cu întreruptor
la bornele TG
Numărul de sec ii de bare al sistemelor de bare de servicii proprii de bloc se
stabileẟte inând seama, fie de necesitatea reducerii nivelului puterii de scurtcircuit
(fig.3.61.a ẟi b), fie de aceea a repartizării receptoarelor, astfel încât un defect apărut pe
una din sec iile de bare să nu afecteze func ionarea întregului bloc (fig.3.61.c).

Fig.3.61. Sec ionarea barelor colectoare din

 serviciile proprii de bloc. a-
folosind două TSP de putere pe jumătate, ST/2;
b-folosind un singur TSP cu două înfăẟărări
secundare jumelate fiecare calibrată la ST/2; c-
folosind un singur TSP calibrat la întreaga putere
ST.
 Mecanismele din serviciile proprii sunt dublate, astfel încât la ieẟirea din func iune a

unuia dintre ele, celelalte să poată asigura func ionarea grupului de sarcină redusă.

Mecanismele de servicii proprii perechi se racordează pe bare colectoare separate.

Schemele instala iilor de servicii proprii de joasă tensiune urmăresc în general,

principiile enun ate mai sus.

Fig. 3.62. Organizarea serviciilor proprii de curent alternativ pentru un bloc. 1 -

receptoare la tensiunea de 6 kV; 2,2’ - bare pentru alimentarea receptoarelor de 0,4 kV; 3-
transformator de rezervă 6/0,4 kV; 4 - grup Diesel cu pornire rapidă; 5 - bare de 0,4 kV
pentru alimentarea receptoarelor vitale, categoria 0b.
O schemă principială a organizării serviciilor proprii de curent alternativ de bloc
este arătată în fig. 3.62. Această schemă ine seama de condi iile de alimentare a diverselor
categorii de consumatori, aẟa cum s-a arătat în subcapitolul 3.3.8.

Schema electrică de alimentare a serviciilor proprii în centrale - cu bare

colectoare la tensiunea generatoarelor
În prezent, centralele termoelectrice cu bare colectoare la tensiunea generatorului se construiesc
numai cu grupuri turbogenerator-TG de puteri relativ reduse (maximum 50 MW).
Limitarea folosirii unor asemenea scheme se datorează în special faptului că
puterile de scurtcircuit pe barele colectoare trebuie men inute la anumite valori maxime
admisibile. Spre deosebire de centralele termoelectrice având schemă-bloc, în centralele cu
bară colectoare la tensiunea generatoarelor, schema de servicii proprii este intim legată ẟi
în mare măsură determinată de schema generală a centralei.

Fig. 3.63. Scheme pentru

alimentarea serviciilor proprii
ale centralelor cu bare
colectoare la tensiunea
generatoarelor.
a-cu reator pe cupla
longitudinală;
b-cu reactoare pe plecări
individuale;
c-combina ie între a ẟi b.
 Se vor indica câteva scheme reprezentative pentru alimentarea instala iilor electrice

de servicii proprii.

Schema din figura 3.63.a reprezintă schema unei centrale echipată cu grupuri de
putere mică, având sistem simplu de bare colectoare la tensiunea generatoarelor, în general
de 6 kV. În asemenea cazuri, puterea de scurtcircuit pe barele colectoare poate fi limitat ă la
200 - 250 MVA ẟi, ca urmare, pot fi folosite celule prefabricate.
La aceste centrale se foloseẟte bara colectoare a centralei ẟi pentru alimentarea
motoarelor conectate direct la 6 kV.
La aceeaẟi bară se racordează ẟi transformatoarele 6/0,4 kV de servicii proprii. În
unele cazuri, când există mai multe grupuri în centrală, bara colectoare poate avea mai multe
sec ii. În acest caz, receptoarele de servicii proprii se distribuie în mod corespunzător pe sec ii.
În general, numărul de sec ii de servicii proprii se alege egal cu numărul cazanelor.
În centralele cu bare colectoare la tensiunea generatoarelor, receptoarele serviciilor
proprii generale nu au sec ii de bare speciale, ci sunt repartizate pe sec iile de bare ale
instala iei de servicii proprii. O sec ie de bare speciale (la medie sau joasă presiune) poate fi
eventual prevăzută în cazul când pe lângă centrală există ẟi receptoare de servicii proprii
importante pentru termoficare (CAF, sta ii de pompe etc).
Spre deosebire de cazul precedent, în figurile 3.63.b ẟi c sunt reprezentate cazurile
în care centrala are sisteme duble de bare colectoare pe care puterea de scurtcircuit este
relativ mare, putând ajunge în unele cazuri la 800 MVA la 6 kV. În asemenea cazuri, care se
întâlnesc la centralele echipate cu grupuri de putere mijlocie (între 12-25 MW), solu ia
racordării instala iilor de servicii proprii pe barele colectoare apare ca neeconomică.
În astfel de centrale se creează sec ii de bare speciale pentru alimentarea serviciilor
proprii. Puterea de scurtcircuit se limitează la aceste bare astfel, încât să poată fi folosit un
aparataj cât mai uẟor ẟi ieftin. Limitarea puterii de scurtcircuit la valori sub 200 - 250 MVA
se realizează, fie ẟi prin prevederea unor bobine de reactan ă pe alimentările barelor de
servicii proprii, fie prin transformatoare coborâtoare (figurate punctat în figura 3.63. a ẟi b),
dacă tensiunea barelor principale este diferită de tensiunea de 6 kV.
Alimentarea serviciilor proprii de 0,4 kV se face prin intermediul transformatoarelor
de 6/0.4 kV.

3.3.10.ALEGEREA PUTERII TRANSFORMATOARELOR SAU CAPACITĂ II DE

TRECERE A BOBINELOR DE REACTAN Ă ALE LINIILOR CARE ALIMENTEAZĂ
SERVICIILE PROPRII

Alegerea transformatoarelor sau a liniilor care alimentează serviciile proprii, din

punctul de vedere al puterii, se face astfel încât să se asigure: 1 - alimentarea sarcinii de
durată maximă posibilă; 2 - pornirea motorului care determină cele mai grele condi ii,
considerându-se celelalte motoare în func iune; 3 - autopornirea motoarelor principale în
condi iile cele mai grele.
Alegerea puterii transformatoarelor după condi iile unei sarcini de durată depinde
de schema de alimentare adoptată. În cazul când există o rezervă de putere propriu-zisă,
puterea transformatorului este determinată de puterea motoarelor conectate, inându-se
seamă de coeficientul de încărcare, randamentul ẟi factorul de putere a motoarelor:
S ≥ K ΣP1 + K 2ΣS2
tr
ηm cos ϕm
în care: Str - este puterea transformatorului, în [kVA];
P1 - suma puterilor motoarelor conectate la 6 kV, în [kW];
K1m - coeficientul de încărcare medie a motoarelor; valoarea acestui coeficient pentru
centrale cu parametrii medii este de 0,6 ÷ 0,65, pentru centrale cu parametrii înal i este de
0,75 ÷ 0,335. La centrale cu parametri foarte înal i acest coeficient are valoarea de 0,9;

ηm - randamentul mediu al motoarelor, care pentru calcule preliminare se poate lua

egal cu 0.85 ÷ 0,92;
cos ϕm - factorul de putere mediu, cos ϕm = 0,85 ÷0,9;
ΣS2 - suma puterilor nominale a transformatoarelor de 6/0,4 kV;
K2 - coeficient de încărcare a transformatoarelor de 6/0,4 kV, de obicei K2 ≈ 0,7.
Verificarea condi iilor de pornire ẟi autopornire a motoarelor din cadrul serviciilor
proprii constau în predeterminarea tensiunii de revenire pe barele de alimentare în
momentul autopornirii, respectiv în momentul pornirii. Tensiunea de revenire depinde de
curen ii absorbi i la pornire sau autopornire ẟi de nivelul puterii de scurtcircuit trifazat pe
barele de alimentare.
Pentru calculul tensiunii pe barele de servicii proprii în cazul pornirii celui mai mare
motor se consideră schema din fig. 3.64., în care s-a făcut nota iile:
Xs - reactan a de scurtcircuit a sursei de alimentare, calculată până la un punct al re
elei considerat ca fiind de putere infinită:
U2 [ ];

XS =Sn ,Ω
sc

Ssc- puterea de scurtcircuit la locul de racordare a transformatorului pentru

alimentarea pentru alimentarea serviciilor proprii, în [MVA];
Un= 6,3 kV - tensiunea medie de barele de servicii proprii;
XM- reactan a motorului în momentul pornirii, în [Ω];
5888 Σ = X S + X T - reactan a echivalentă a sursei de alimentare, în
[Ω]; IM - curentul absorbit de motor în momentul pornirii, în [kA].

Fig.3.64. Schema de alimentare a

serviciilor proprii a-schema monofilară
propiuzisă b-schema echivalentă cu
reactan ele de calcul.

a) b)
Curentul absorbit de motor la pornire se calculează cu rela ia
IM = Un
3( X Σ + X M )
iar tensiunea pe barele de servicii proprii în timpul pornirii se calculează cu rela ia:
U X
UM =IpXM = n m (3.30)
XΣ +XM
După anumite transformări rela ia (3.30) capătă forma:
U = 1,05 (3.31)
*M
X Σ
1+
XM
U
in care: U* M = M este tensiunea pe barele de servicii proprii în timpul pornirii în mărimi
U
n

relative raportată la tensiunea nominală.

În continuare se pot scrie rela iile:
 U2 U2
=S
= S p ẟi
n n

scM

XM XΣ
în care: Sp - este puterea absorbită de motor în timpul pornirii cu considerarea tensiunii
egală cu tensiunea nominală;
SscM - puterea de scurtcircuit pe barele de servicii proprii, valoare rezultată din
calculele de scurtcircuit.
Puterea absorbită de motor în timpul pornirii se calculează cu rela ia:
S =I Pn (3.32)
p *p
η cos ϕn
în care: I* p = I p este curentul de pornire în mărimi relative raportate la curentul nominal;
In
Pn - este puterea nominală a motorului,
η, cos ϕn - este randamentul ẟi factorul de putere nominal al motorului.
Cu nota iile de mai sus rela ia (3.31) capătă forma:
U = 1,05 (3.33)
*p
S
1+ Sp
sc

Rela ia (3.33) poate fi folosită ẟi pentru calculul tensiunii de autopornire prin

înlocuirea lui Sp cu Sap - care este puterea de autopornire.
Puterea absorbită de motoare la autopornire (vezi subcapitolul 3.3.9) se calculează cu
rela ia:
P
S =K
ap ap
∑ ni (3.34)
ηi cos ϕi
unde: Kap este coeficientul de autopornire;
∑ Pni - suma puterilor aparente ale motoarelor care participă la autopornire.
ηi cos ϕi
Pentru pauze de tensiune de maximum 3 secunde coeficientul de autopornire este
egal cu 0,35 ÷0,45.
Conform normelor din România la pornirea celui mai mare motor tensiunea pe bare
nu trebuie să scadă sub 0,85 Un (pentru a nu perturba func ionarea celorlalte motoare
conectate pe bară), iar la autopornire tensiunea nu trebuie să scadă sub 0,7Un.
Din rela ia (3.33) se vede că: cu cât puterea de scurtcircuit pe barele de servicii
proprii este mai mare, cu atât condi iile de pornire ẟi autopornire sunt mai favorabile.

3.3.11. NIVELUL PUTERII DE SCURTCIRCUIT PE BARELE DE SERVICII

PROPRII

Valoarea puterii de scurtcircuit de pe barele instala iilor de servicii proprii influen

ează următoarele caracteristici ale instala iei; costul; dimensiunile ẟi siguran a în func
ionare (prin creẟterea pericolului extinderii unei avarii cu creẟterea puterii de scurtcircuit).

Costul instala iilor este influen at în principal de două cauze ẟi anume:

23 creẟterea costului celulelor prefabricate (folosite în aproape toate cazurile în
instala iile de servicii proprii) cu puterea de scurtcircuit;
24 creẟterea costului re elelor de cabluri, care trebuie dimensionate astfel încât
să reziste solicitărilor termice ale curen ilor de scurtcircuit.
Prima cauză este determinantă, deoarece atât costul aparatajului cât ẟi al celulelor
creẟte sensibil cu puterea de scurtcircuit.
 Creẟterea costului re elei de cabluri pe seama creẟterii puterii de scurtcircuit nu

este, în general, prea mare, deoarece pe de o parte aceste re ele au o întindere relativ mică,

iar pe de altă parte, în special la instala iile blocurilor de mare putere, sec iunile cablurilor

multor motoare determinate de sarcina curentă în condi iile de mediu date se verifică ẟi la

solicitarea la scurtcircuit, întrucât timpul de selectare a defectelor pe acestea este foarte

scurt. Pentru celelalte motoare, creẟterea sec iunii nu poate influen a prea mult costul.

Creẟterea dimensiunilor încăperilor în care se montează instala iile este nedorită, în

special la termocentralele de putere mare pe cărbune, problema folosirii ra ionale a spa iului
este importantă.
Din experien a din ară, cât ẟi din datele din literatura de specialitate se poate deduce
că este de dorit ca puterea de scurtcircuit în instala iile de 6 kV de servicii proprii s ă se
găsească în jurul valorii de 200 - 250 MVA ẟi să nu depăẟească în nici un caz 400 MVA,
valoarea care se adoptă în cazuri bine justificate tehnic ẟi economic.
După cum s-a văzut în subcapitolul 3.3.10. există o strânsă interdependen ă între
puterea de scurtcircuit ẟi condi iile în care se face autopornirea.
Limitarea puterii de scurtcircuit la valori acceptabile începe să întâmpine dificultă i
la blocuri de peste 150 MW.
În privin a stabilită ii dinamice, trebuie subliniat faptul că respectarea condi iilor de
stabilitate dinamică a aparatajului din instala iile de distribu ie a serviciilor proprii din
centrale este o problemă dificilă ẟi din cauza aportului important pe care-l aduc motoarele
asincrone la curentul de ẟoc.
Curentul de ẟoc debitat de motoare este:
I =K 2I ≈ (3.35)
socM socM M

unde: I M" - este curentul supratranzitoriu debitat de motoarele asincrone;

KsocM - coeficientul de ẟoc al motoarelor.
Curentul supratranzitoriu debitat de motoarele asincrone este:
E"
0
I M" =
X M"

considerând E ” = 0,9 ẟi X ≈ = 1 = 1
0 M I I
Ip *p n

rezultă: isoc = K socM 2 ⋅ 0,91 ⋅ I* p I n

Pentru motoare asincrone cu puterea de peste 200 kW, KẟocM = 1,6 –1,8. În aceste
condi ii, valoarea aportului motoarelor la curentul de ẟoc devine apreciabilă, mai ales dacă
creẟte puterea motoarelor racordată pe o sec ie. Curentul debitat de motoarele asincrone se
amortizează foarte rapid ẟi din această cauză aportul lor se neglijează la calculul
curentului de deconectare a întreruptoarelor ẟi la verificarea la stabilitate termică a
întreruptoarelor ẟi a cablurilor.
 Fig.3.65. Curba de varia ie a curen ilor de scurtcircuit.. 1 - întreruptor: Id=20 kA; idin = 52
kA; 2 - întreruptor: Id =25 kA; idin= 76,5 kA; 3 - întreruptor:
Id = 40 kA; idin =150 kA.
În fig. 3.65. s-au trasat curbele de varia ie a curen ilor de scurtcircuit, care pot fi admiẟi pe
barele de servicii proprii func ie de puterea motoarelor racordate pe bare, pentru câteva

tipuri de întreruptoare utilizate la echiparea serviciilor proprii de 6 kV din centrale.

3.3.12. REGLAJUL PRODUCTIVITĂ II MECANISMELOR SERVICIILOR PROPRII

Toate posibilită ile de reglaj a productivită ii mecanismelor de servicii proprii se pot

împăr i în 3 grupe. În prima grupă se includ posibilită ile de reglaj care nu duc la modificarea
tura iei agregatului (motor - mecanism); în grupa a doua mijloacele care utilizează reglajul tura
iei motorului de antrenare. În grupa a treia se utilizează mecanisme ajutătoare care duc la
modificarea tura iei mecanismului, fără să se modifice tura ia motorului de antrenare.
În prima grupă productivitatea mecanismelor se reglează prin strangulare ẟi prin
folosirea aparatelor directoare pentru aer-gaz montate pe conducte. În acest caz puterea
absorbită de motor în func ie de productivitatea agregatului are forma indicată de curbele 1
ẟi 2, fig. 3.66.
5888 doua grupă include în ea câteva posibilită i de reglarea a tura iei motoarelor
de
antrenare.
Schimbarea numărului de poli ai motoarelor asincrone - se ob ine un reglaj în trepte
a tura iei motoarelor asincrone ẟi se foloseẟte împreună cu reglajul prin strangulare. Curba
3 ilustrează economicitatea unui astfel de reglaj în compara ie cu primele 2 sisteme de
reglaj. Economicitatea reglajului cu ajutorul unui motor deriva ie de curent continuu este
figurată prin curba 5.
Pentru un reglaj continuu al tura iei într-o plajă mare se folosesc cuple cu alunecare
(cuple hidraulice, cuple electromagnetice). Cu ajutorul acestor cuple se ob ine reglajul tura iei
mecanismului, cu men inerea constantă a tura iei motorului de antrenare. Cuplele de alunecare
au randamente ridicate ẟi din această cauză reglajul cu ajutorul lor se face economic (curba 4).

Fig. 3.66. Puterea consumată de un mecanism cu caracteristica tip ventilator în cazul

reglajului prin diferite metode.
1 - prin strangulare; 2 - cu aparate directoare; 3 - reglajul tura iei în trepte ẟi strangulare; 4 -
cupla hidraulica; 5 - cu reostat de ẟuntare (pentru motoare de c.c.).
 4.ELEMENTE DE TEHNOLOGIA CONVERSIEI
ENERGETICE ÎN CENTRALELE ELECTRICE
4.1 ENERGII PRIMARE. CATEGORII DE CENTRALE ELECTRICE

Dezvoltarea continua a societă ii omeneẟti implică o creẟtere permanentă a

nevoilor de energie electrică ẟi termică. Firesc, eforturile au fost permanent îndreptate
înspre găsirea ẟi valorificarea unor surse de energie primară ẟi a unor tehnologii de
conversie adecvate care sa permită acoperirea acestor nevoi.
În fig. 4.1 este prezentată schema lan ului de utilizare a energiei primare de la sursă
până la consumatorul final .

Fig. 4.1 Schema lan ului de utilizare a energiei primare

Elementul cheie în acest lan este punctul în care are loc conversia energiei primare:
centrala electrică.

Centrala electrică reprezintă un ansamblu de instala ii în care, pe baza unei

tehnologii date, are loc conversia energiei primare într-o formă de energie
utilă: electrică ẟi, eventual, termică.

Proliferarea din punct de vedere comercial al unui tip oarecare de centrală electrică
nu este strict doar o consecin ă a gradului de dezvoltare tehnologică. În acest sens concură
mai multe elemente cum ar fi:
23 Accesibilitatea la sursele de energie primară;
24 Nivelul resurselor de energie primară;
25 Pre ul energiei primare;
26 Restric iile de mediu;
27 Nivelul investi iei specifice pentru centrala electrică respectivă.
De foarte multe ori elementele men ionate mai sus sunt puternic influen ate de
factori politici, lucru ce generează schimbări spectaculoase în dezvoltarea uneia sau alteia
dintre filierele energetice. Un exemplu edificator este reprezentat de criza petrolului din anii
‘80. Efectul acestei crize, creẟterea pre ului la hidrocarburi, a produs o emula ie deosebită
în căutarea unor tehnologii alternative de producere a energiei electrice si termice.
 Determinant pentru proliferarea unei anumite categorii de instala ii pe pia a energetică

mondială este nivelul rezervelor ẟi resurselor de energie primară. Acestea se pot împăr i în:

Energii primare finite: combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale), uraniu,
etc. Se găsesc în stocuri limitate. Posibilitatea de acces la aceste stocuri depinde de gradul
de cunoaẟtere geologică ẟi de condi iile tehnice ẟi economice atinse la un moment dat.
Energii primare regenerabile: solară, hidraulică, eoliană, etc.
În tabelul 4.1. este prezentată participarea principalelor surse de energie primară la
produc ia de energie electrică la nivelul anului 1995, precum ẟi o prognoză pentru anul 2020
0 La nivelul anului 2020 combustibilii fosili vor de ine încă o pondere destul de ridicată
(~75% din totalul energiei primare consumate), în timp ce energiilor regenerabile n-o să le
revină mai mult de 4%.
După cum se poate observa din tabelul 4.2., diversitatea surselor de energie primară
a generat o mare varietate de filiere de conversie. Oricărei categorii de energie primară i se
poate aplica schema din fig. 4.l., cu men iunea că, în func ie de tipul de energie primară ẟi
de filiera de conversie adoptată, pot lipsi o serie de etape.

Tabelul 4.1
Tipuri de combustibili utiliza i în centralele electrice
Tip Participa ie, %
combustibil
1995 2020
Cărbune 53 53
Gaz natural 15 24
Petrol 15 12
Nuclear 12 7
Al ii 5 4

În tabelul 4.2 sunt prezentate principalele filiere de producere a energiei electrice ẟi

termice în corela ie cu sursa de energie primară utilizată.

Tabelul 4.2
Filiere de producere a energiei electrice si termice

Denumirea centralei Sursa de energie primară Energie

electrice utilă Observa ii
(abrevieri uzuale)
Centrala conven ională Energie chimică înglobată E (CTE), Conversia are la bază un
cu abur (CCA); în combustibili fosili, E, T ciclu termodinamic cu
centrala termoelectrică combustibili reziduali (CET) abur supraîncălzit (Hirn)
(CTE); proveni i din industrie, etc.
centrala electrică de
termoficare (CET)
Centrala nuclearo- Energia de fisiune E, T Conversia are la bază un
electrică (CNE) înglobată în combustibilii ciclu termodinamic cu
nucleari: uraniu, plutoniu, abur saturat (Rankine) sau
etc. supraîncălzit (Hirn)
Instala ie de turbine cu Energia chimică înglobată E, T Conversia are la bază un
gaze (ITG) în combustibili fosili din ciclu termodinamic de tip
categoria hidrocarburilor Brayton (Joule)
Ciclul combinat gaze- Energia chimică înglobată E, T
abur (CCGA) în combustibilii fosili:
hidrocarburi, cărbune
Centrala echipată cu Energia chimică înglobată E, T
motoare termice (CDE) în combustibili fosili din
categoria hidrocarburilor
Centrala electrică Energia de radia ie a
solară (CES) Soarelui
Centrala geotermală Căldura internă a scoar ei
terestre
Centrala eoliană Energia dinamică a
miẟcărilor de aer
Centrala hidroelectrică Energia poten ială a apei
(CHE)
Instala ii fotovoltaice Energia de radia ie a
Soarelui
Pile de combustie Energia chimică a unui
proces de oxidare
Nota: E - energie electrică; T - energie termică.
Se realizează
suprapunerea între un
ciclu Brayton, respectiv
Rankine-Hirn
Conversia are la bază în
general un ciclu
termodinamic de tip
Diesel
E, T Conversia are la bază un
ciclu termodinamic cu
abur saturat (Rankine) sau
supraîncălzit (Hirn)
E, T Conversia are la bază un
ciclu termodinamic cu
abur saturat (Rankine)
E
E Poate fi utilizată energia
poten ială a cursurilor de
apă, a valurilor, mareelor
E Radia ia solară este
convertită direct în energie
electrică
E Energia chimică este
transformată în energie
electrică

4.2 CENTRALE CONVEN IONALE CU ABUR

4.2.1 ALCĂTUIREA CIRCUITULUI TERMIC

Conversia termodinamică implică existen a unui fluid de lucru care sa parcurgă

toate etapele aferente ciclului termodinamic utilizat. Fluidul de lucru folosit în cadrul CTE
sau CET este H2O.
Circuitul termic cuprinde totalitatea instala iilor parcurse de către fluidul de lucru
în concordan ă cu succesiunea transformărilor aferente ciclului termodinamic utilizat.
În fig. 4.2 este prezentată schema simplificată a circuitului termic pentru o CTE.
Cazanul de abur (C) corespunde sursei calde a ciclului termodinamic. În cazan
energia chimică înglobată în combustibil este transformată prin ardere în energie termică.
Căldura astfel ob inută serveẟte la transformarea apei de alimentare a cazanului în abur
supraîncălzit.
Aburul produs de cazan se destinde în turbina (TA) producând lucru mecanic. Deci,
turbina cu abur este o maẟină mecanoenergetică motoare care transformă energia termică a
aburului în energie mecanică.
 Fig. 4.2 Schema simplificată a circuitului termic pentru o CTE C - cazan de abur; TA -
turbina cu abur; GE - generator electric; K – condensator; PC - pompă de condensat; PJP -
preîncălzitor de joasa presiune; DT – degazor termic; PA - pompă de alimentare; PIP:
preîncălzitor de înaltă presiune.

Energia mecanică produsă în turbina cu abur este utilizată pentru antrenarea

generatorului electric (GE). În acest punct are loc conversia energiei mecanice în
energie electrică.
Aburul evacuat din turbină intră în condensator (K) care reprezintă sursa rece a
ciclului termodinamic. În condensator agentul de lucru trece din faza gazoasă (abur) în faza
lichidă (apă). Pentru a asigura sursa rece a ciclului se utilizează un agent de răcire exterior:
apa sau (mai rar) aer.
Apa rezultată prin condensare (condensat principal) este preluată de o pompă de
condensat (PC) fiind trimisă spre cazanul de abur. Înainte de a intra în cazan apa trece
printr-o serie de schimbătoare de căldură, efectul fiind o creẟtere de temperatură.
Creẟterea temperaturii se realizează pe baza unei cote de abur extrase din turbină. Aburul
se condensează în interiorul schimbătoarelor transferând căldura lui către apă.
Practic, fluxul termic corespunzător acestei preîncălziri parcurge un circuit închis în
interiorul conturului de bilan al circuitului termic. Din acest motiv procesul descris mai sus, prin
care este ridicată temperatura apei de alimentare a cazanului, poartă numele de preîncălzire
regenerativă, iar schimbătoarele de căldură sunt preîncălzitoare regenerative.

Preîncălzitoarele regenerative sunt de două categorii:

0 De suprafa ă: apa circulă prin interiorul unor evi, iar aburul pe la exteriorul
acestora.
1 De amestec: între cei doi agen i termici (apă, respectiv abur) nu există o suprafa
ă de schimb de căldură, ei intrând în amestec. Prin amestec apa este adusă la starea de
satura ie realizându-se în acelaẟi timp o eliminare a gazelor dizolvate în ea (oxigen, bioxid
de carbon). Aceasta degazare termică este necesară deoarece gazele dizolvate pot conduce
la fenomene de coroziune a suprafe elor de schimb de căldură din cazan. În acest sens,
preîncălzitoarele de amestec sunt întâlnite sub denumirea de degazoare termice (DT).
Etapa de compresie aferentă ciclului termic este asigurată prin intermediul unei
pompe de alimentare (PA). În mod obiẟnuit acest echipament este plasat în mijlocul lan
ului de preîncălzitoare regenerative, după degazorul termic. Prin pozi ia ei, pompa de
alimentare împarte circuitul de preîncălzire în preîncălzitoare de joasa presiune
(PJP) plasate în amonte, respectiv de înaltă presiune (PIP), plasate în aval de pompă.
 4.2.2. BILAN UL ENERGETIC AL CCA. RANDAMENTE

Sintetizând cele prezentate în paragraful anterior, în figura 4.2 este dat schematic lan
ul transformărilor ce au loc în cadrul circuitului termic aferent unei CTE [1-9].

Fig. 4.3 Lan ul transformărilor din circuitul termic aferent unei CTE

Transformările men ionate mai sus nu pot fi ideale. În afară de cantitatea de căldura
cedată la sursa rece a ciclului termic (condensator) există categorii de pierderi energetice
care conduc la diminuarea efectului util, produc ia de energie electrică. În figura 4.4 este
prezentat sub forma unei diagrame de tip Sankey, bilan ul energetic, iar în tabelul 4.3 sunt
explicitate principalele categorii de pierderi ẟi randamentele aferente.

Fig. 4.4 Bilan ul energetic pentru circuitul termic aferent unei CTE
Qo- putere termică intrată cu combustibilul; PB - putere electrică la bornele
generatorului

Randamentul de producere a energiei electrice este dat de produsul randamentelor:

η =η η η η (4. 1)
B CAZ CD TM G

iar puterea electrică la bornele generatorului va fi:

PB = Q0 ηB (4.2)
Puterea electrică livrată către consumator este inferioară valorii ob inute cu ajutorul
rela iei 4.2. Acest fapt se datorează, pe de-o parte, consumurilor interne ale CTE (exemplu
motoare de antrenare a pompelor, ventilatoarelor, etc.), iar pe de altă parte pierderilor ce
apar în sistemul interior de transport a energiei electrice (exemplu în transformatoare).
Puterea livrată către consumator, denumită putere electrică netă, va fi în acest caz:
P =Q η
NET 0 NET (4.3)
unde se defineẟte randamentul net de producere a energiei electrice:
ηNET = ηB (1 − ε SP ) (4.4)
εSP reprezintă cota de servicii proprii electrice a centralei. Ea are în general valori
cuprinse în intervalul 0,05 - 0,15. Valoarea lui εSP depinde de tipul combustibilului (mai
mare în cazul cărbunilor) ẟi de puterea instalată.
Randamentului dat de expresia 4.1. este inferior celui mai mic dintre randamentele
componente. Din tabelul 4.3. se poate observa că cele mai mici valori pot fi întâlnite în
cazul randamentului termic al ciclului: ηT. Deci, principalele măsuri de creẟtere a eficien ei
globale de conversie a energiei primare în energie electrică trebuiesc îndreptate în sensul
majorării randamentului termic al ciclului termodinamic utilizat (Hirn).
 Tabelul 4.3
Categorii de pierderi ẟi randamentele aferente
Categoria de pierdere Nota ie Randament Ordin de mărime uzual
(vezi figura aferent pentru randament
4.4.)
Pierderi în cazanul de aburi QCAZ ηCAZ 0,85 - 0,92 (în func ie de
datorită: arderii incomplete din tipul combustibilului ẟi
punct de vedere chimic ẟi dimensiunea cazanului)
mecanic, pierderilor de căldură
prin evacuarea din exterior a
produselor de combustie (gaze de
ardere, zgură), pierderi de căldură
prin radia ie ẟi convec ie în
mediul ambiant
Pierderi în conductele de legătură QCD ηCD 0,97 – 0,99
ale circuitului termic
Pierdere de căldură cedată la QK ηT 0,35 – 0,49
condensator (randament
termic)
Pierderi de putere datorate PM ηM 0,99 – 0,996 (crescător
frecărilor din lagărele turbinei cu odată cu puterea)
abur
Pierderile de putere în generatorul PG ηG 0,975 – 0,99 (crescător
electric. ine seama de pierderile odată cu puterea)
mecanice ale acestuia ẟi de cele
electrice din înfăẟurările statorice
ẟi rotorice

4.2.3. SOLU II DE CRE TERE ALE PERFORMAN ELOR CCA

Expresia randamentului termic pentru un ciclu termodinamic este:

Q

ηT = 1 − Q2 (4.5)
1
unde Q1, Q2 reprezintă căldura primită la sursa caldă, respectiv cedată la sursa rece a ciclului.
Deci, pentru a îmbunătă i randamentul termic, ẟi implicit randamentul global de
utilizare a energiei primare, sunt necesare măsuri în sensul creẟterii lui Q1, respectiv
micẟorării lui Q2. În tabelul 4.4. sunt prezentate în acest sens principalele metode posibile.

Tabelul 4.4
Principalele metode posibile de creẟtere a randamentului termic
Metode ce ac ionează asupra sursei - creẟterea presiunii ini iale
calde - creẟterea temperaturii ini iale
- introducerea supraîncălzirii intermediare
- scăderea temperaturii (presiunii) de condensa ie
Metode ce ac ionează asupra sursei - preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare
reci - termoficarea
Creẟterea parametrilor ini iali: presiune, temperatură

Parametrii ini iali ai ciclului corespund punctului de ieẟire din cazan (intrare în
turbina cu abur). Creẟterea presiunii ẟi temperaturii ini iale conduce în mod nemijlocit la
creẟterea randamentului termic al ciclului Hirn. Pentru o creẟtere simultană a presiunii ẟi a
0
temperaturii cu 40 bar, respectiv 30 C, se men ionează o mărire a randamentului termic cu
5 puncte procentuale [3].
Această metodă de creẟtere a randamentului este grevată însă de o serie de restric ii
de ordin tehnologic:
0 Principala restric ie în calea creẟterii presiunii ẟi temperaturii ini iale este dată de
rezisten a mecanică a componentelor circuitului termic (îndeosebi a celor apar inând cazanului
de abur). În cazul utilizării unor o eluri feritice, limitele maxime uzuale sunt de 200 bar,
0
respectiv 570 C. Introducerea unor o eluri puternic aliate, de tip feritic/martensitic sau
austenitic, permite însă realizarea unor unită i energetice cu parametri supracritici. În acest caz
0
presiunea ini ială va putea trece de 300 bar, iar temperatura ini ială poate atinge 600 C.
1 Creẟterea presiunii ini iale are ca efect o creẟtere a umidită ii aburului în zona
finală a turbinei. Prezen a în număr mare a picăturilor de apă în aburul ce se destinde cu
mare viteză (>200m/s) conduce la un fenomen de eroziune pronun ată ẟi de distrugere a
paletelor rotorice din zona finală a turbinei. Creẟterea temperaturii ini iale are un efect
contrar asupra umidită ii la eẟaparea din turbina cu abur. În consecin ă, creẟterea presiunii
ini iale trebuie acompaniată în mod necesar de o creẟtere a temperaturii ini iale. Pentru un
0
ciclu simplu de tip Hirn (vezi figura 4.2.), având temperatura ini ial ă de 570 C, valoarea
presiunii ini iale este limitată superior la 140 bar.
Creẟterea parametrilor ini iali implică eforturi investi ionale sporite. Deci, această
metodă de creẟtere a randamentului este justificată îndeosebi atunci când:
2 Puterea unitară a grupului este ridicată.
3 Durata anuală de utilizare a puterii instalate este mare.
4 Combustibilul utilizat este scump.

Supraîncălzirea intermediară
Supraîncălzirea intermediară (SII) este o metoda de creẟtere a randamentului
termic ce ac ionează asupra sursei calde a ciclului termodinamic. Metoda presupune ca
destinderea aburului în turbină să fie întreruptă, iar acesta să fie trimis înapoi la cazan. Aici
el este din nou supraîncălzit până la o temperatură comparabilă cu cea ini ială ẟi apoi se
destinde în continuare în turbina cu abur. În fig. 4.5 este prezentată schema simplificată
pentru un grup energetic cu supraîncălzire intermediară.

Fig. 4.5. Schema simplificată pentru un grup energetic cu supraîncălzire intermediară

C - cazan; SII - supraîncălzitor intermediar; CIP - corp de înalta presiune; CMJP - corp de
medie ẟi joasa presiune; GE - generator electric; K - condensator; PA - pompă de alimentare
 Efectul SII este o creẟtere substan ială a cantită ii de căldură primită la sursa caldă

a ciclului. În acest mod se poate ob ine o creẟtere a randamentului termic cu aproximativ 5

puncte procentuale.

În acelaẟi timp, introducerea SII conduce la scăderea umidită ii în partea finală a

turbinei cu abur. Deci, SII permite creẟterea în continuare a presiunii ini iale peste valoarea
de 140 bar men ionată anterior. În cazul ciclurilor supracritice se pot utiliza chiar două
supraîncălziri intermediare.
SII presupune o complicare a circuitului termic ẟi a cazanului de abur cu efecte directe
asupra investi iei ini iale. În consecin a SII este justificată doar pentru grupuri de mare putere
(>100 MW) cu o durată anuală de utilizare a puterii instalate suficient de ridicată.

Scăderea temperaturii (presiunii) de condensa ie

Scăderea temperaturii (presiunii) de condensa ie reprezintă metoda ce ac ionează asupra
cantită ii de căldura evacuată la sursa rece a ciclului. Cu cât temperatura aburului la
condensator este mai scăzută, cu atât Q2 este mai mică ẟi, conform rela iei 4.2, randamentul
termic creẟte. Se men ionează faptul ca efectul produs de o scădere a temperaturii de condensa
0 0
ie cu 1 C poate echivala cu cel corespunzător creẟterii cu 10-15 C a temperaturii ini iale a
ciclului. Deci aceasta metodă de creẟtere a randamentului termic este foarte eficace.
O temperatură scăzută de condensa ie este condi ionata de existenta unor fluide de
răcire având un debit ẟi un nivel termic corespunzător. În cazul ciclurilor cu abur agentul optim
de răcire s-a dovedit a fi apa. Valoarea limită până la care poate fi coborâtă temperatura de
condensa ie este cea corespunzătoare agentului de răcire (foarte apropiată de cea a mediului
ambiant). Pentru temperaturi inferioare valorii de 373 K va rezulta ẟi o scădere a presiunii de
condensa ie sub 1 bar. Deci, partea finală a turbinei cu abur lucrează sub vid.
Exista o serie de elemente care limitează însă ob inerea unor presiuni de condensa ie
foarte scăzute:
0 Considerente legate de amplasamentul centralei pot diminua accesul la o sursă de
apă de răcire naturală suficient de puternică (râu, lac, mare, etc.). Solu ia în acest caz este
apelarea la o solu ie în care apa de răcire a condensatorului este vehiculată în circuit închis,
trecând printr-un schimbător de căldură aer-apă (turn de răcire) unde cedează în atmosferă
căldura extrasă din ciclul termodinamic. În fig. 4.6. sunt reprezentate schematic sistemele
de răcire posibile pentru o CTE . Din punct de vedere termodinamic cel mai bun sistem de
răcire este cel în circuit deschis.
0 Apar reglementări din ce în ce mai severe în scopul evitării poluării termice a
surselor naturale de apă. Chiar în condi iile în care în imediata apropiere a centralei există o
sursa de apă corespunzătoare, aceste reglementari impun evitarea răcirii în circuit deschis
ẟi trecerea la un circuit mixt ẟi chiar închis. Toate aceste măsuri aduc severe penalită i
termodinamice.
1 Pentru unită ile care utilizează un circuit de răcire deschis, este necesar ca în
anotimpul rece temperatura apei de răcire la intrarea în condensator să fie limitată inferior.
Se evită în felul acesta scăderea exagerată a presiunii de condensa ie ẟi deplasarea
punctului final al destinderii într-o zonă de umiditate ridicată. Conform celor afirmate în
paragrafele anterioare, în această zonă apar efecte nedorite în ceea ce priveẟte procesul de
eroziune la ultimele ẟiruri de palete ale turbinei.
 Fig. 4.6. Sisteme de răcire ale unei CTE
a - În circuit deschis: întregul necesar de apă de răcire provine de la o sursă
naturală (exemplu râu)
b - În circuit închis: tot debitul de apă de răcire evoluează în circuit închis trecând printr-un
turn de răcire
c - În circuit mixt: o cotă de apă de răcire trece prin TR, restul provenind de la o sursă
naturală TA - turbina cu abur; K - condensator; TR - turn de răcire; PR - pompa de răcire

Preîncălzirea regenerativă
Preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare a cazanului constituie una din
principalele metode de creẟtere a randamentului termic. Ea poate aduce o creẟtere a
acestuia cu 9 - 12 puncte procentuale.
Principiul preîncălzirii regenerative se bazează pe extrac ia din turbină a unei păr i
din aburul par ial destins ẟi folosirea acestuia pentru ridicarea temperaturii apei de
alimentare. În capitolul 4.2.1. a fost deja prezentată pe scurt modalitatea practică de
realizare a preîncălzirii regenerative.
Extrac iile efectuate la prizele turbinei conduc la scăderea debitului de abur intrat în
condensator, deci la scăderea cantită ii de căldură (Q2) evacuată la sursa rece a ciclului. În
consecin ă randamentul termic al ciclului va creẟte.
Randamentul termic al ciclului este cu atât mai mare cu cât numărul de prize ale
turbinei, respectiv de preîncălzitoare regenerative este mai mare. Totuẟi, sporul de
randament adus prin introducerea unui preîncălzitor suplimentar scade pe măsură ce
numărul acestora creẟte, după cum se poate observa din fig. 4.7.
Problema stabilirii numărului de preîncălzitoare se rezolvă printr-un calcul tehnico-
economic care analizează, pe de-o parte, economia de combustibil rezultată din sporul de
randament ce apare prin trecerea de la N la N+1 preîncălzitoare, iar pe de altă parte
surplusul de investi ii ẟi cheltuieli anuale legate de complicarea schemei termice. Utilizarea
unui număr mare de preîncălzitoare regenerative este justificată în CTE care lucrează la
baza curbei de sarcină, deci cu o durată anuală de utilizare a puterii instalate suficient de
mare. În felul acesta se pot amortiza în timp util investi iile suplimentare.
 Fig. 4.7. Sporul de randament adus de introducerea unui preîncălzitor
regenerativ suplimentar

Pentru o CTE care la lucrează în regim de bază numărul optim de preîncălzitoare

este de 7... 8, iar pentru una de vârf 4...6.

Termoficarea
Termoficarea reprezintă producerea simultană de energie electrică ẟi termică.
Principiul constă în faptul că aburul, după ce s-a destins în turbină, nu mai intră în
condensator, ci este trimis către un consumator extern pentru a acoperi necesarul de energie
termică al acestuia. Căldura corespunzătoare acestui flux de abur este considerată efect
util, în timp ce pierderile la condensator devin nule (Q2 =0). Conform rela iei 4.5.
randamentul termic pentru un astfel de ciclu devine egal cu unitatea:
ηT = 1 (4.6)
În fig. 4.8a este prezentată schema termică simplificată corespunzătoare unui astfel
de grup energetic de termoficare, care utilizează o turbină cu abur cu contrapresiune. La o
astfel de turbină presiunea de eẟapare este sensibil mai ridicată decât în cazul unită ilor
energetice de condensa ie, ea depinzând de nivelul termic cerut de consumator:
0 0.7...2,5 bar pentru consumatori urbani (încălzire, preparare de apă caldă sanitară etc.);
1 1 . . .40 bar pentru consumatori industriali.
O caracteristică a acestui tip de schemă este dependen a totală între nivelul produc iei
de energie electrică, respectiv termică. Va exista produc ie de energie electrică doar atâta
timp cât există ẟi cerere de energie termică. Pentru a înlătura acest dezavantaj în fig. 4.8b
este propusă o schemă în care este utilizată o turbină cu abur cu condensa ie ẟi priză
reglabilă. Se disting în acest caz două fluxuri de abur:

Fig. 4.8. Schema termică simplificată pentru un grup energetic de termoficare

a - Cu turbină cu contrapresiune; b - Cu turbină cu priză reglabilă ẟi condensa ie
C - cazan de abur; TA - turbina cu abur; GE - generator electric; CT - consumator termic; K
- condensator; PA - pompa de alimentare; DT — degazor termic
 0 Un flux de abur care, după ce s-a destins în turbină, este extras prin intermediul
unei prize ẟi trimis către consumatorul termic. Priza poate permite reglarea presiunii
aburului în func ie de nevoile consumatorului.
1 Un flux de abur care se destinde prin toată turbina până la condensator.
În această variantă, chiar dacă nu există o cerere de energie termică, va fi posibilă
producerea de energie electrică pe baza aburului ce se destinde până la condensator.
Centralele termoelectrice echipate cu grupuri de termoficare sunt în mod uzual
denumite Centrale Electrice de Termoficare (CET).

4.2.4. NIVELUL DE PERFORMAN E AL CCA

Centralele conven ionale cu abur reprezintă o filieră energetică ce a dominat cu

autoritate în decursul secolului XX sectorul de producere a energiei electrice ẟi termice.
CCA acoperă un domeniu extrem de larg de puteri, de la unită i de condensa ie pură (CTE)
până la cele cu producere combinată a energiei electrice ẟi termice (CET). În tabelul 4.5
este prezentată evolu ia istorică a parametrilor func ionali ẟi a performan elor CCA .

Tabel 4.5.
Evolu ia caracteristicilor CCA
An 1919 1938 1950 1959 1959 1965 1972 1973 1975 1997
(*) (*) (*) (*) (*)
Putere, [MW] 20 30 60 200 450 375 800 660 1300 400
Presiunea ini ială, 14 41 62 162 241 241 241 159 241 305
[bar]
Temperatura 316 454 482 566 566 593 538 565 538 582
0
ini ială, [ C]
Temperatura de - - - 538 566 566 552 565 538 580
supraîncălzire
0
intermediară [ C]
Temperatura de - - - - 566 - 566 - 538 580
supraîncălzire
intermediară II
0
[ C]
Număr de 2 3 4 6 9 8 7 8 8 8
supraîncălzitoare
regenerative
Randament net, 17 27,6 30,5 37,5 40 40 40 39,5 40 47
[%]
(*) Ciclu cu parametrii supracritici

4.3. INSTALAII DE TURBINE CU GAZE

4.3.1. PREZENTAREA INSTALA IEI

Instala ia de turbină cu gaze (ITG) este o maẟină termică motoare care realizează
conversia energiei chimice înglobate în combustibil în energie mecanică. Fluidul de lucru
utilizat în cadrul ITG este un gaz: aer, bioxid de carbon, heliu, etc. Pentru a func iona,
instala iile moderne de turbine cu gaze utilizează un ciclu termodinamic de tip Brayton
(Joule).
În fig. 4.9. este prezentată schema de principiu pentru ITG, întâlnită în mod curent în
cadrul centralelor electrice. Agentul de lucru utilizat în cadrul acestei scheme este aerul
atmosferic.

Fig. 4.9. Schema de principiu pentru o instala ie de turbină cu gaze

FA - filtru de aer; K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze;
AZ - amortizor de zgomot: GE - generator electric

Aerul este aspirat de către compresor prin intermediul filtrului de aer (FA).
Acesta are rolul de a opri eventualele impurită i mecanice ce ar conduce la erodarea ẟi
distrugerea treptată a paletajului compresorului.
Compresorul (K) ridică presiunea aerului până la nivelul corespunzător intrării
în camera de ardere (CA). În acest punct aerul se amestecă cu combustibilul ẟi are loc
procesul de ardere.
Gazele de ardere evacuate din camera de ardere se destind în continuare în turbina
cu gaze (TG), producând lucru mecanic. O parte din lucru mecanic este utilizat pentru
antrenarea compresorului (compresorul ẟi turbina cu gaze sunt plasate pe aceeaẟi linie de
arbori), iar restul serveẟte la antrenarea generatorului electric (GE).
La eẟaparea din turbina cu gaze este prevăzut un amortizor de zgomot (AZ). Rolul
acestuia este de a limita nivelul de zgomot (provocat de evacuarea gazelor de ardere) în
cadrul unor limite acceptabile. În continuare gazele de ardere sunt evacuate în atmosferă.
Din punct de vedere termodinamic, pentru schema prezentată în figura 4.9. se
remarcă următoarele elemente:
0 Sursa caldă a ciclului termodinamic corespunde camerei de ardere. În acest punct
agentul de lucru (aerul atmosferic) intră în contact direct cu combustibilul participând la
procesul de ardere.
1 La sursa rece circuitul se închide prin intermediul atmosferei. În mod conven ional
o astfel de instala ie este considerata că lucrează în circuit deschis.
O ITG în circuit deschis utilizează în mod exclusiv ca agent termic aerul atmosferic.
Deẟi au proprietă i termodinamice mai bune, bioxidul de carbon ẟi heliul nu pot fi folosite
în astfel de instala ii. Faptul că agentul de lucru este evacuat în atmosferă ar implica existen
a unei surse de CO2 sau He care să alimenteze în permanen ă compresorul, element ce ar
conduce la creẟterea costurilor de producere a energiei electrice peste limitele acceptabile.
Utilizarea celor două gaze men ionate mai sus se pretează pentru acele ITG care
lucrează în circuit închis (vezi figura 4.10). În acest caz sursa rece a ciclului este asigurat ă
de un schimbător de căldură de suprafa ă în care agentul de lucru este răcit de un fluid
exterior. De asemeni la sursa caldă există un schimbător de căldură de suprafa ă, iar
agentul de lucru nu mai intră în contact direct cu produsele de ardere. O astfel de schemă
este folosită izolat, doar în cadrul unor filiere de centrale nuclearo-electrice.
În cele ce urmează vor fi abordate doar ITG în circuit deschis.
 Fig. 4.10. Schema de principiu pentru o ITG în circuit închis a
- combustibil; b - agent de lucru (C02, He): c - fluid de răcire (apa)
K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze; GE – generator electric; R -
răcitor

4.3.2. BILAN UL ENERGETIC AL ITG. RANDAMENTE

În fig. 4.l1. este prezentat sub forma unei diagrame de tip Sankey bilan ul energetic
pentru o ITG în circuit deschis, iar în tabelul 4.6. sunt explicitate principalele categorii de
pierderi ẟi randamentele aferente.

Fig. 4.11. Bilan ul energetic aferent unei ITG în circuit deschis

În fig. 4.11. s-au utilizat următoarele nota ii:
Qo - puterea termică corespunzătoare combustibilului;
Qca - pierderi de căldura în camera de ardere;
Q2 - pierderi de căldură la sursa rece a ciclului termodinamic;
LITG - lucrul mecanic util produs în cadrul ciclului termodinamic;
PM - pierderi mecanice ale ITG;
PG - pierderi în generatorul electric.
Ca ẟi în cazul CCA, s-a neglijat puterea termică intrată în conturul de bilan odată cu
aerul atmosferic.
Randamentul de producere a energiei electrice este dat de produsul randamentelor de
mai sus:
η =η η η η
B CA T M G (4.7)
iar puterea electrică la bornele generatorului va fi:
PB = Q0ηB (4.8)
inând seama de consumul serviciilor proprii electrice se ob ine puterea electrică
netă:
P =Q η
NET 0 NET (4.9)
unde randamentul net de producere a energiei electrice a fost deja definit cu ajutorul rela iei
4.4. Cota de servicii proprii pentru o ITG este relativ redusă, nedepăẟind în general
valoarea de 0,05.
Conform datelor din tabelul 4.6, cea mai scăzută valoare din expresia 4.7
corespunde randamentului termic. Deci, pentru a mari randamentul de producere a energiei
electrice trebuie ac ionat în primul rând asupra ηT.
Tabelul 4.6.
Categorii de pierderi ẟi randamentele aferente ITG
Categoria de pierdere Nota ie Randament Ordin de mărime uzual
(vezi figura aferent pentru randament
4.4.)
Pierderi în camera de combustie QCA ηCA 0,99 - 0,998 (în func ie
datorită: arderii incomplete din de tipul combustibilului
punct de vedere chimic ẟi ẟi de tipul CA)
mecanic, pierderilor de căldură
prin radia ie ẟi convec ie în
mediul ambiant
Pierderi cu căldura cedată la sursa Q2 ηT 0,25 – 0,40
rece a ciclului (prin evacuarea (randament
gazelor de ardere în atmosferă) termic)
Pierderi de putere datorate PM ηM 0,99 – 0,996 (crescător
frecărilor din lagărele ITG odată cu puterea)
(compresor ẟi turbina cu gaze)
Pierderile de putere în generatorul PG ηG 0,975 – 0,99 (crescător
electric. ine seama de pierderile odată cu puterea)
mecanice ale acestuia ẟi de cele
electrice din înfăẟurările statorice
ẟi rotorice

4.3.3. POSIBILITĂ I DE CREẞTERE A RANDAMENTULUI TERMIC AL ITG

Temperatura după camera de ardere

Temperatura gazelor de ardere după camera de ardere reprezintă temperatura
maximă atinsă de agentul de lucru în cadrul ciclului termodinamic. Creẟterea acesteia va
conduce în mod nemijlocit la creẟterea atât a randamentului termic, cât ẟi a puterii unitare.
0
O creẟtere cu 37 C poate avea ca rezultat mărirea puterii unitare ẟi a randamentului termic
cu 10-13%‚ respectiv 2 - 4%.
Există o serie de restric ii ẟi condi ionări în ceea ce priveẟte creẟterea temperaturii
maxime a ciclului:
0 Temperatura după camera de ardere este limitată superior de rezisten a
materialelor din care sunt confec ionate paletele rotorice ẟi statorice ale turbinei cu gaze. În
condi iile utilizării unor o eluri puternic aliate ẟi a unor sisteme performante de răcire
interioară a paletajului turbinei cu gaze, la ora actuală valoarea acestei temperaturi nu
0
depăẟeẟte în mod uzual 1350 C.
1 Pentru a ob ine efectul maxim, creẟterea temperaturii maxime a ciclului trebuie
corelată cu creẟterea raportului de compresie al aerului în compresor. În fig. 4.12. este
prezentată varia ia randamentului termic în func ie de raportul de compresie pentru diferite
valori ale temperaturii după camera de ardere.
Se poate observa că pentru o temperatură dată există o valoare a raportului de
compresie pentru care randamentul termic devine maxim. Această valoare a raportului de
compresie creẟte odată cu temperatura.
 Deci, este indicat ca odată cu creẟterea temperaturii după camera de ardere,
raportul de compresie să crească la rândul său până la atingerea punctului de maxim. În
felul acesta creẟterea temperaturii maxime a ciclului are un efect maxim asupra
randamentului termic.

Fig. 4.12. Varia ia randamentului termic în func ie de raportul de compresie ẟ i de

temperatura maximă a ciclului

Recuperarea internă de căldură

În fig. 4.13. este prezentată schematic o instala ie de turbină cu gaze cu recuperare
internă de căldură.
Înainte de a intra în camera de ardere, aerul refulat de compresor este preînc ălzit
într-un recuperator de căldură (RC) pe seama căldurii con inută în gazele de ardere eẟapate
din turbina cu gaze. Deci, se ob ine o creẟtere a temperaturii aerului introdus în CA.
Randamentul termic al ITG poate fi scris ẟi sub forma:
L
nT = TG − LK (4.10)
Q
1

unde: LTG - reprezintă lucrul mecanic produs în turbina cu gaze;

LK - lucrul mecanic consumat de compresor;
Q1 - puterea termică preluată de agentul de lucru la sursa caldă a ciclului, dată de
rela ia:
Q1 = Q0ηCA (4.11)

Fig. 4.13. ITG cu recuperare internă de căldură

FA - filtru de aer; CA - camera de ardere;
TG - turbina cu gaze; RC - recuperator de căldură
 Introducerea recuperării interne de căldură nu are nici un efect asupra lucrului

mecanic produs de turbina cu gaze, respectiv consumat de compresor. În schimb, prin

creẟterea temperaturii aerului introdus în camera de ardere, în condi iile unei aceleiaẟi

temperaturi a gazelor de ardere ieẟite din aceasta, scade consumul de combustibil ‚ deci

scad valorile lui Qo, respectiv Q1. În consecin ă, conform rela iei 4.10, introducerea

recuperării interne de căldura conduce la creẟterea randamentului termic al ITG.

Recuperarea externă de căldură

Gazele de ardere eẟapate din turbina de gaze se caracterizează printr-un poten ial
termic destul de ridicat. În mod uzual temperatura în acest punct al circuitului se situeaz ă în
0
intervalul (400 - 600) C. În aceste condi ii devine interesantă solu ia de a recupera căldura
con inută în gazele de ardere în scopul alimentării unui consumator termic extern. În fig.
4.14 este prezentată o astfel de schemă.
Gazele de ardere eẟapate din turbina cu gaze intră într-un cazan recuperator (CR).
Acesta este un schimbător de căldura de suprafa ă în care, pe baza căldurii con inută în
gazele de ardere, se prepară un agent termic (abur, apa fierbinte, apa caldă) ce este ulterior
trimis către consumatorul extern.
Cantitatea de căldură transferată între cei doi agen i în cazanul recuperator este
consideratăa un efect util, reducându-se în acest mod pierderile de energie termică la sursa
rece a ciclului.

Fig. 4.14. ITG cu recuperare externă de căldură

FA - filtru de aer; K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze;
GE - generator electric; CR - cazan recuperator; a - agent termic

Randamentul termic al ciclului este exprimat în acest caz de rela ia:

ηT = LTG − LK + QE (4.12)
Q1
unde QE reprezintă puterea termică schimbată în cazanul recuperator în scopul alimentării
consumatorului extern.

4.3.4. NIVELUL DE PERFORMAN E AL ITG

 Deẟi primul brevet privind realizarea unei instala ii de turbină cu gaze datează de la
sfârẟitul secolului XVIII, de abia în ultimii 50 de ani se poate vorbi de o veritabilă
dezvoltare a acestei filiere energetice.
Ini ial, instala iile de turbine cu gaze erau destinate strict doar acoperirii vârfului curbei
de sarcină. ITG era recomandată pentru acest mod de func ionare îndeosebi prin timpii foarte
scur i necesari pornirii instala iei (aproximativ 30 min fa ă de 8 - 12 h în cazul CCA).
De asemeni, nivelul randamentelor (<25 %) nu favoriza utilizarea ITG în regim de func

ionare continuă, la baza curbei de sarcină.

Progresele înregistrate îndeosebi în domeniul tehnologiei materialelor au permis

ulterior creẟterea nivelului de temperatură la ieẟirea din camera de ardere ẟi implicit a
randamentelor de func ionare. În acest mod ITG devine o solu ie tentantă de acoperire a
curbei de sarcină în zona de semibază ẟi chiar bază.
În tabelul 4.7. sunt prezentate performan ele pentru o serie de ITG din ultima genera ie
5888 După cum se poate observa din tabelul de mai sus, performan ele ITG au devenit
comparabile cu cele ale CCA.
Un element ce a limitat răspândirea ITG este necesitatea de a utiliza un combustibil
„curat” din punct de vedere al con inutului de cenu ẟă. Agentul de lucru intră în contact
direct cu produsele de ardere. În aceste condi ii, prezen a de cenu ẟă în gazele de ardere (ce
se destind cu mare viteză prin turbină) ar conduce la fenomene de accentuată eroziune ẟi
deteriorare a paletajului acesteia. Deci, în camera de ardere a ITG se poate introduce doar
gaz natural sau păcură uẟoară, utilizarea directă a cărbunelui fiind practic exclusă.

Tabelul 4.7
Performan e ale ITG din ultima genera ie
Model ITG GT 26 V 94.3 MS 9001F LM 6000 Trent
Firma producătoare ABB Siemens EGT General Electric Rolls Royce
Putere electrică la 240 219 212,2 41,4 52,5
borne, [MW]
Randament electric 37,8 36,1 34,1 39,8 42,4
brut, [%]

4.4. CICLURI COMBINATE GAZE-ABUR

4.4.1. CONSIDERAII TERMODINAMICE

În tabelul 4.8 sunt prezentate valorile uzuale ale temperaturilor extreme între care
lucrează agentul termic în cadrul unei centrale conven ionale cu abur (CCA), respectiv
instala ie de turbină cu gaze (ITG).

Tabelul 4.8
Temperaturi extreme aferente unei CCA, respectiv ITG
Tipul instala iei o o
Temperatura maximă, [ C] Temperatura minimă, [ C]
ITG 1000 - 1350 400 - 600
CCA 500-570 30-40

Din tabelul de mai sus se poate observa că temperatura minimă aferentă unei ITG este
de acelaẟi ordin de mărime cu temperatura maximă corespunzătoare unei CCA. Deci, devine
interesantă realizarea unui ciclu combinat gaze-abur (CCGA) sub forma unei cascade
termodinamice în care treapta superioară de temperatură să fie ocupată de ITG, iar cea
inferioară de către CCA. În felul acesta, energia primară introdusă la sursa caldă a ITG poate fi
utilizată eficient ẟi în zona temperaturilor medii ẟi mici ce caracterizează func ionarea CCA.
 În func ie de modul de realizare practic, există o mare varietate de combina ii
posibile între un ciclu cu gaze ẟi unul cu abur. În cele ce urmează vor fi trecute în revistă
cele mai importante filiere energetice din această categorie.
 4.4.2 Ciclul combinat gaze-abur fără postcombustie

Concep ia de realizare
În fig. 4.15 este prezentată schema simplificată pentru un ciclu combinat gaze-abur
fără postcombustie.

Fig. 4.15. Schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur fără

postcombustie
FA - filtru de aer; K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze; GE -
generator electric; CR - cazan de abur recuperator; TA - turbina cu abur; KA - condensator de
abur; PA - pompa de alimentare

Conform celor deja prezentate în capitolul 4.3.3, poten ialul termic al gazelor de
ardere eẟapate din TG permite ob inerea unei cantită i însemnate de abur în cadrul unui
cazan recuperator (CR). În cadrul unui ciclu combinat gaze-abur, aceasta cantitate de abur
se destinde în continuare într-o turbină, producând lucru mecanic.
Se pot face următoarele observa ii privind concep ia de ansamblu a unui CCGA fără
postcombustie:
5888 Temperatura aburului produs în cazanul recuperator este limitată de
valoarea corespunzătoare gazelor de ardere eẟapate din turbina cu gaze. În CR nu se
efectuează nici un fel de ardere suplimentara (postcombustie) în scopul măririi temperaturii
ini iale a ciclului cu abur.
Limitarea temperaturii ini iale a ciclului cu abur conduce în mod automat ẟi la o
limitare a presiunii aburului produs în CR. În caz contrar umiditatea aburului la eẟaparea
din turbina cu abur ar depăẟi limitele admisibile (vezi capitolul 4.2.3). Indiferent de modul
în care este concepută schema termică, presiunea ini ială pe partea de abur în cadrul unui
CCGA fără postcombustie nu depăẟeẟte în mod uzual 110 - 120 bar.
5888 Func ionarea ciclului cu abur (Hirn) este strict dependentă de cea a ciclului
cu gaze (Brayton), ea putând fi posibilă exclusiv pe seama recuperării de căldură din
gazele de ardere eẟapate din TG. Deci, în momentul în care ITG nu func ionează, nici
turbina cu abur nu poate func iona. În schimb, ITG poate func iona independent, în acest
caz gazele de ardere fiind evacuate direct în atmosferă, fără a mai trece prin cazanul
recuperator.
5889 După cum s-a afirmat mai sus, ciclul cu abur din cadrul CCGA fără
postcombustie este strict recuperativ. Pentru a creẟte performan ele de ansamblu, tendin a este
de a recupera o cantitate cât mai mare de căldura din gazele de ardere eẟapate din TG. În acest
caz
temperatura apei de alimentare a CR trebuie să fie cât mai mică. În consecin ă, spre

deosebire de CCA, sistemul de preîncălzire regenerativă a apei de alimentare va fi extrem

de redus, el putând lipsi chiar cu desăvârẟire.

Bilan ul energetic al CCGA fără postcombustie. Performan e

În fig. 4.16 este prezentat sub forma unei diagrame de tip Sankey bilan ul energetic
pentru CCGA fără postcombustie.
Celor doua categorii de pierderi de mai sus le corespund randamentul de
transfer de căldură în CR (ηCR), respectiv gradul de recuperare al căldurii din
gazele de ardere evacuate din TG (β).
inând seama de cele de mai sus, puterea electrică dezvoltată la bornele generatorului
TA este dată de rela ia:
ITG CR
PTA = Q η β ηTA ηTA ηTA (4.13)
B 2 TM G
unde puterea termica evacuata din ITG este:
Q2ITG = Q0 ηCA (1 − ηTITG ) (4.14)

Fig. 4.16. Bilan ul energetic al unui CCGA fără postcombustie

În fig. 4.16 s-au făcut următoarele nota ii suplimentare:

QCR - pierderi de căldură ale CR prin convec ie ẟi radia ie către mediul ambiant;
Qcos - pierderi de căldură odată cu gazele de ardere evacuate la coẟul CR.

Luând în considera ie ẟi P ITGB (vezi expresiile 4.7 ẟi 4.8), puterea electrică

brută totală produsă în cadrul CCGA fără postcombustie este:
PBCCGA = PBITG + PBTA [
= Q0ηCA ηTITG ηMITG ηGITG + (1 − ηTITG )ηCRβ ηTATηTAMηTAG ] (4.15),
iar randamentul electric brut este:
[ ]
= PBCCGA
ηCCGAB = Q0ηCA ηTITG ηMITG ηGITG + (1 − ηTITG )ηCRβ ηTTAηTAMηTAG (4. 16)
Q0
Un alt indicator important pentru CCGA fără postcombustie este raportul puterilor
electrice brute, dat de rela ia:
P ITG ηITG ηITG ηITG
T MG
B
= (4.17)
(1 − η T )
ITA ITG
PB TA η
ηCRβ ηTTAη M TAG
 În tabelul 4.6 au fost deja prezentate valorile uzuale pentru o serie de randamente
aferente ITG. În tabelul 4.9 sunt date intervalele de valori pentru randamentele
corespunzătoare păr ii cu abur a unui CCGA fără postcombustie. Se poate face ipoteza că

randamentul mecanic ẟi cel al generatorului electric sunt de acelaẟi ordin de mărime în

cazul atât al ITG, cât ẟi al TA.

Tabelul 4.9
Valori uzuale pentru randamentele aferente păr ii cu abur din cadrul unui CCGA fără
postcombustie
Categorie de randament Ordin de mărime

Randamentul de transfer de căldură ηCR

în cazanul recuperator 0,98 – 0,99
Gradul de recuperare al căldurii din β
gazele de ardere 0,65 - 0,85
Randamentul termic al ciclului cu abur ηT TA
0.30 – 0,38

Pot fi remarcate valorile reduse ale randamentului termic al ciclului cu abur în

compara ie cu CCA. Acest lucru se datorează parametrilor ini iali ai ciclului (presiune,
temperatură) mult mai coborâ i, pe de-o parte, ẟi gradului redus de preîncălzire
regenerativă, pe de alta parte.
inând seama de valorile prezentate în tabelele 4.6 ẟi 4.9, precum ẟi de rela iile
4.16 ẟi 4.17, în tabelul 4.10 sunt date valorile uzuale rezultate pentru randamentul electric
brut, respectiv raportul puterilor electrice brute, în cazul CCGA fără postcombustie [8,9].

Tabelul 4.10
Valori uzuale pentru indicatorii aferen i unui CCGA fără postcombustie
Indicator Ordin de mărime
Randamentul electric brut 0,45 - 0,58

Raportul puterilor electrice brute 1,8 - 2,2

Se fac următoarele observa ii:

23 CCGA fără postcombustie reprezintă la ora actuală filiera energetică care
atinge cele mai ridicate valori ale randamentului de conversie a energiei primare în energie
electrică.
24 Valoarea puterii electrice ob inute în cadrul ciclului cu abur este strict
dependentă de cea corespunzătoare ITG, reprezentând aproximativ 50% din aceasta. Deci,
puterea unitară a CCGA fără postcombustie (ITG + TA) este dictată în primul rând de
puterea ITG, nedepăẟind la ora actuală 370 MW. Pentru a creẟte această valoare este
posibilă însă cuplarea mai multor perechi ITG + CR la o singură TA.

4.4.3. Ciclul combinat gaze-abur cu postcombustie

Concep ia de realizare
 Excesul de aer în camera de ardere a ITG are valori relativ ridicate: peste 2,5 fa ă de

1,05 – 1,4 în cazul cazanelor de abur din cadrul CCA. Deci, în gazele de ardere evacuate din

ITG există o cantitate suficientă de oxigen astfel încât să fie posibilă arderea unei cantită i

suplimentare de combustibil.

În fig. 4.17 este prezentată o astfel de unitate energetică cunoscută sub denumirea
de ciclu combinat gaze-abur cu postcombustie.

Fig. 4.17. Schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur cu

postcombustie
FA - filtru de aer: K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze; GE -
generator electric; C - cazan de abur; TA - turbina cu abur; KA - condensator de abur; PC -
pompa de condensat; PJP - preîncălzitoare regenerative de joasă presiune: DT - degazor
termic; PA - pompa de alimentare; PIP - preîncălzitoare regenerative de înaltă presiune; BITG -
debit de combustibil introdus în CA; BITA - debit de combustibil introdus direct în cazanul de
abur.
Se pot face următoarele observa ii privind concep ia de ansamblu a unui CCGA cu
postcombustie:
5888 Prin postcombustie excesul de aer din gazele de ardere este adus la valoarea
corespunzătoare cazanelor de abur din cadrul CCA.
5889 Arderea unei cantită i suplimentare de combustibil conduce la creẟterea
sensibilă a temperaturii gazelor de ardere din interiorul cazanului de abur. Poten ialul termic
ridicat al gazelor de ardere permite ob inerea pe parte de abur a unor parametri ini iali înal i
(presiune, temperatură), comparabili cu cei întâlni i în cazul CCA.
5888 Ciclul cu abur nu mai are un caracter strict recuperativ, existând o cotă de
energie primară (BITA) care este introdusă direct în cazanul de abur. Concep ia de realizare
a păr ii de abur este cea corespunzătoare CCA. În consecin ă, circuitul termic este dotat cu
un sistem de preîncălzire regenerativă bine dezvoltat.
5889 Atât ciclul cu gaze, cât ẟi cel cu abur pot func iona independent. În cazul în
care ITG nu func ionează, structura cazanului de abur permite totuẟi arderea unei cantită i
de combustibil. În acest caz aerul necesar arderii este asigurat de către un ventilator separat.
5890 Unul din marele avantaje ale acestui tip de CCGA este faptul că nu există
restric ii în ceea ce priveẟte tipul combustibilului introdus în cazanul de abur. În acest sens,
CCGA cu postcombustie reprezintă o modalitate de utilizare eficientă a cărbunelui.
Bilan ul energetic al CCGA cu postcombustie. Performan e
În fig. 4.18 este prezentat sub forma unei diagrame de tip Sankey bilan ul energetic
pentru CCGA cu postcombustie.
 Structura cazanului de abur este total diferită fa ă de cea întâlnită în cazul CCGA

fără postcombustie, ea fiind asemănătoare cu cea corespunzătoare CCA. Deci, pierderile (

QCAZ) ẟi randamentul cazanului (ηCAZ) sunt definite în conformitate cu cele prezentate în

subcapitolul 4.2.2.

Fig. 4.18. Bilan ul energetic al unui CCGA cu postcombustie

Puterea electrică brută produsă în cadrul par ii cu abur a CCGA este :
ITG
PTA = (Q + QTA ) ⋅ ηCAZ ⋅ ηTA ⋅ ηTA ⋅ ηTA (4.18)
B 2 0 T M G
unde: QTA - reprezintă puterea termică introdusă odată cu combustibilul direct în cazanul de
0
abur.
inând seama de rela iile 4.7.; 4.8 ẟi 4.14, rezultă puterea electrică totală brută
produsă de CCGA cu postcombustie:
PCCGA = Q ITG ⋅ ηCA ⋅ ηITG ⋅ ηITG ⋅ ηITG +
B 0 T M G
(4. 19)
+ [Q0ITG ⋅ ηCA ⋅ (1 − ηTITG ) + Q0TA ] ⋅ ηCAZ ⋅ ηTTA ⋅ ηTAM ⋅ ηTAG
Randamentul electric brut al CCGA cu postcombustie este:
= (1 − ν PC ) ⋅ ηCA ⋅ ηTITG ⋅ ηMITG ⋅ ηGITG +
PCCGA
B
ηCCGAB = Q ITG + QTA
0 0

+ [(1 − ν PC ) ⋅ ηCA ⋅ (1 − ηTITG ) + ν PC ]⋅ ηCAZ ⋅ ηTAT ⋅ ηTAM ⋅ ηTAG

(4.20)
unde s-a definit:
ν PC = QTA
0
(4.21)
Q ITG + QTA
0 0
Raportul puterilor electrice brute produse în ciclul cu gaze, respectiv cu abur, este
dat de rela ia:
P ITG (1 − ν PC ) ⋅ η CA ⋅ η ITG ⋅ ηITG ⋅ ηITG
B
= T M G
(4.22)
PBTA [(1 − ν PC ) ⋅ ηCA ⋅ (1 − ηT ) + ν PC ] ITG
⋅ ηCAZ ⋅ ηTTA ⋅ ηTAM ⋅ ηTAG
În tabelul 4.11 sunt date valorile uzuale rezultate pentru randamentul electric brut,
respectiv raportul puterilor electrice brute, în cazul CCGA cu postcombustie .

Tabelul 4.11.
Valori uzuale pentru indicatorii aferen i unui CCGA cu postcombustie
Indicator Ordi
 n de
mări
me

Randamentul electric brut 0,40 – 0,48

Raportul puterilor electrice brute 0,15 - 0,30

Se fac următoarele observa ii:

• Energia primară introdusă direct în cazanul de abur ( Q0TA ) nu parcurge ambele trepte
ale cascadei termodinamice, neputând fi utilizat în mod eficient întregul său poten ial termic.
În consecin ă, randamentele vor fi mai scăzute decât în cazul CCGA fără postcombustie.
0.0 Creẟterea temperaturii pe parte de gaze de ardere în interiorul cazanului
permite sporirea considerabilă a produc iei de abur ẟi implicit a puterii electrice dezvoltate
la bornele TA. Acest fapt generează o valoare scăzută a raportului de puteri în compara ie
cu CCGA fără postcombustie.
1 În func ie de tipul de ITG utilizată puterea unitară a unui CCGA cu postcombustie
poate depăẟi valoarea de 600 MW .

4.4.4. CICLUL COMBINAT GAZE-ABUR CU ARDEREA CĂRBUNELUI ÎN PAT

FLUIDIZAT SUB PRESIUNE

Cărbunele reprezintă aproape 80% din totalul resurselor mondiale de combustibili

fosili. Devine deci interesantă dezvoltarea unor tehnologii care să permită utilizarea acestui
tip de combustibil în combina ie cu o instala ie de turbină cu gaze. Una din solu ii este
utilizarea unor sisteme de ardere în pat fluidizat sub presiune.
În fig. 4.19 este prezentată schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur
cu arderea cărbunelui în pat fluidizat sub presiune.

Fig. 4.19. Ciclul combinat gaze-abur cu ardere în pat fluidizat sub presiune
FA - filtru de aer; K - compresor; FAP - focar cu ardere sub presiune; FC - filtru de cenuẟă;
TG - turbina cu gaze; R - recuperator de căldură; TA - turbina cu abur; KA - condensator de
abur; GE - generator electric; a - cărbune; b - cenuẟă; c –zgura .
În cadrul instala iei prezentate în fig. 4.19. se disting trei componente principale: instala ia

de turbină cu gaze, focarul cu ardere sub presiune (FAP) ẟi instala ia de turbină cu gaze.

Aerul evacuat din compresor la o presiune de aproximativ 12 - 16 bar este introdus

în FAP unde are dublu rol: asigură procesul de ardere, pe de-o parte, ẟi realizează un pat
fluidizat compus din particule de cărbune, pe de altă parte. Particulele de cărbune (având
dimensiuni de maxim 5 mm) sunt men inute în interiorul acestui pat fluidizat datorită
interac iunii dintre două for e de sens contrar: for a ascensională (datorată aerului insuflat
pe la baza FAP), respectiv for a de gravita ie a particulelor.
Gazele de ardere sunt evacuate din FAP la o temperatură cuprinsă în intervalul 850 -
0
900 C. Înainte de a se destinde în turbina cu gaze ele trec printr-un filtru (FC) unde sunt re
inute particulele de cenuẟă. Pentru recuperarea căldurii din gazele de ardere eẟapate din
TG este prevăzut un recuperator (R) în care este preîncălzită apa de alimentare.
Temperatura în interiorul FAP este men inută constantă în intervalul men ionat mai
sus cu ajutorul unor serpentine imersate în patul fluidizat. Aceste serpentine sunt r ăcite la
interior de agentul apă-abur. Aburul produs în FAP se destinde în continuare în TA.
Particularitatea termodinamică cea mai importantă a unui astfel de ciclu combinat
este faptul ca există o singură sursă caldă - FAP - atât pentru ciclul cu gaze, cât ẟi pentru
cel cu abur.
Randamentul unei astfel de instala ii nu depăẟeẟte 41 - 42%‚ valoare sensibil mai
redusă decât în cazul ciclului combinat gaze-abur fără postcombustie. Avantajul major al
acestei filiere energetice este însă faptul că poate utiliza un combustibil ieftin, cărbunele, în
combina ie cu o instala ie de turbină cu gaze. De asemeni, nivelul de temperatură din
interiorul FAP permite aplicarea unor procedee de desulfurare de înaltă eficien ă. Deci
ciclul combinat gaze-abur cu arderea cărbunelui în pat fluidizat sub presiune este avantajos
ẟi din punct de vedere al impactului asupra mediului înconjurător.

4.4.5. CICLUL COMBINAT GAZE-ABUR CU GAZEIFICAREA INTEGRATĂ A

CĂRBUNELUI

O altă cale de a utiliza cărbunele în cadrul unor centrale electrice echipate cu instala
ii de turbine cu gaze este gazeificarea. Gazeificarea este un proces în care are loc o ardere
incompletă a cărbunelui, rezultând un amestec de gaze combustibile: CO, H 2, CH4, etc.
Aceste gaze sunt introduse în continuare în camera de ardere a ITG. Rezultă o ardere în
doua trepte a cărbunelui: prima (incompletă) în cadrul unui gazogen, iar a
doua în camera de ardere a ITG. În fig. 4.20 este prezentată schema de principiu
pentru un ciclu combinat gaze-abur cu gazeificare integrată a cărbunelui.
Pentru func ionarea gazogenului este necesară prezen a unui agent de oxidare. În
mod uzual sunt utiliza i aerul sau oxigenul, care sunt introduẟi în gazogen odată cu
cărbunele. Dacă se utilizează oxigen (vezi fig. 4.20), acesta este preparat în cadrul unui
modul suplimentar specializat (FO) pe baza unei păr i din aerul refulat din compresor.
Pentru a se men ine echilibrul masic al întregii instala ii, azotul rezultat din fabrica de
oxigen este direc ionat către camera de ardere a ITG.
Gazul combustibil evacuat din gazogen con ine o serie de impurită i mecanice ẟi
chimice: compuẟi ai sulfului (H2S), ai azotului (HCN, NH 3), metale grele ẟi alcaline,
cenuẟă, zgură topită. Din considerente ecologice ẟi de protec ie a instala iilor împotriva
coroziunii, prezen a acestor impurită i împiedică utilizarea gazului de gazogen direct în
camera de ardere a ITG. Este necesară introducerea unei trepte de filtrare: FG.
 În func ie de tipul gazogenului, temperatura gazului combustibil rezultat din acesta are o
0
valoare cuprinsă în intervalul 600 - 1000 C. Procesul de filtrare implică o coborâre a acestei
0
temperaturi până la aproximativ 50 - 300 C. Pentru răcire este utilizată apa prelevată din
circuitul termic al TA. Poten ialul termic al gazului combustibil evacuat din gazogen

permite transformarea acestei ape în abur, care este la rândul sau reintrodus în circuitul TA.

După filtrare, gazul de gazogen poate fi introdus în camera de ardere a ITG unde se
amestecă cu aer provenit din refularea compresorului ẟi cu azotul rezultat de la fabrica de
oxigen.
Se men ionează faptul că o parte din cenuẟa dezvoltată în gazogen este evacuată
sub forma de zgură pe la baza acestuia.
Schema prezentată în fig. 4.20 reprezintă o combina ie între un sistem de
gazeificare a cărbunelui (compus din FO, G, FG) ẟi un CCGA fără postcombustie, de tipul
celui descris în paragraful 4.4.2. Integrarea sistemului de gazeificare în cadrul CCGA se
realizează în principal prin:
0 Prelevarea agentului de oxidare din refularea compresorului ITG;
1 Utilizarea apei de alimentare a CR pentru răcirea gazului de gazogen înainte de
opera ia de filtrare.

Fig. 4.20. Schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur cu

gazeificare integrată a cărbunelui
FA - filtru de aer; K - compresor; FO - fabrica de oxigen; G - gazogen; FG - filtru gaz de
gazogen; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze; GE – generator electric; CR - cazan
recuperator; TA - turbina cu abur; KA - condensator de abur; a - cărbune; b - agent de
oxidare; c - gaz de gazogen nefiltrat; d - gaz de gazogen curat; e - abur; f - azot; g - zgur ă ẟi
cenuẟă; h - apă pentru răcirea gazului de gazogen.

La nivelul anului 2004 ciclul combinat gaze-abur cu gazeificare integrată a cărbunelui

se găseẟte încă în faza demonstrativă. Randamentele estimate pentru această filieră energetică
se situează în intervalul 44 - 46 % în func ie de temperatura de intrare în turbina cu gaze.

4.4.6 CICLUL COMBINAT GAZE-ABUR CU INJEC IE DE ABUR

În fig. 4.21. este prezentată schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur cu
injec ie de abur.

Schema de mai sus poate fi asimilată unei ITG cu recuperare externă de căldură.
Diferen a constă din faptul că, în momentele în care sarcina consumatorului termic este
scăzută, excesul de abur poate fi injectat în aspira ia turbinei cu gaze. Împreună cu gazele
de ardere ieẟite din CA, aburul se va destinde în TG producând lucru mecanic.
Prin injec ie de abur în aspira ia TG, puterea electrică ẟi randamentul ITG pot
creẟte cu 50%‚ respectiv 20% . Acest tip de ciclu combinat se pretează foarte bine în cazul
existen ei unor consumatori termici cu varia ii mari de sarcină.

Fig. 4.21. Schema de principiu pentru un ciclu combinat gaze-abur cu injec ie de abur
FA - filtru de aer; K - compresor; CA - camera de ardere; TG - turbina cu gaze; GE -
generator electric; CR - cazan recuperator; CT - consumator termic; a – apa de alimentare; b
– abur
Principalul dezavantaj al schemei de mai sus constă în faptul că aburul este evacuat
în atmosferă odată cu gazele de ardere. Se pierde astfel o cantitate însemnată de apă tratată
chimic, a cărui preparare este destul de costisitoare.

4.5. CENTRALE NUCLEARO-ELECTRICE

4.5.1. STRUCTURA CNE

Deẟi este contestată de o bună parte a opiniei publice, energetica nucleară ocupă ẟi
va ocupa în continuare un loc important în sectorul producerii de energie electric ă ẟi
termică. Pozi ia CNE este întărită ẟi de faptul că această filieră energetică se apropie
foarte mult de conceptul de ,,centrală electrică curată”, cu impact redus asupra
mediului înconjurător. Semnificativ este faptul că aportul CNE la emisia de bioxid de
carbon în atmosferă este practic nul.
O centrală nuclearo-electrică este împăr ită în două module distincte:
0Reactorul nuclear: asigură conversia energiei de fisiune în energie termică;
0 Partea clasică: asigură conversia energiei termice în energie mecanică având la
bază un ciclu termodinamic.
Uzual, centralele nuclearo-electrice sunt clasificate în func ie de caracteristicile
reactorului. Principalele elemente ce caracterizează un reactor nuclear sunt:
1combustibilul nuclear;
0agentul de răcire;
1moderatorul.
În tabelul 4.12 sunt prezentate materialele utilizate în mod curent pentru cele trei
235
categorii de elemente prezentate mai sus [4]. Se face men iunea că uraniul izotop U ‚ spre
238
deosebire de U ‚ reprezintă un element fisionabil.
Agentul de răcire are rolul de a prelua căldura dezvoltată prin fisiune în zona
activă a reactorului ẟi de a o transmite mai departe către partea clasică a centralei.
 Moderatorul realizează o încetinire a neutronilor rezulta i prin fisiune nucleară

până la un nivel de energie favorabil producerii unor noi reac ii de fisiune. În multe cazuri

moderatorul are în acelaẟi timp ẟi rol de agent de răcire. Uzual, reactoarele dotate cu

moderator sunt cunoscute ca reactoare cu neutroni termici.

În tabelul 4.12 se face o scurtă trecere în revistă a principalelor filiere nucleare

întâlnite în mod curent [4,5].

Tabelul 4.12.
Materiale utilizate într-un reactor nuclear
Combustibil nuclear uraniu natural
235 238
(sub formă de bare (0,71%U +99,29%U )
metalice, oxizi sau carburi) uraniu îmbogă it
235 238
(1,5-4%U ,restul U )
plutoniu
thoriu
Agent de răcire gaze: He,CO2
apă uẟoară
apă grea
metale lichide (sodiu, potasiu)
Moderator apă uẟoară
apă grea
grafit
0 altă clasificare a centralelor nuclearo-electrice se poate face în func ie de numărul
de circuite:
• CNE cu un singur circuit (vezi fig. 4.22a): f1uidul de răcire al reactorului este
în acelaẟi timp agent de lucru în partea clasică a centralei.
• CNE cu două circuite (vezi fig. 4.22b):
1un circuit primar care asigură răcirea reactorului;
2un circuit secundar corespunzător agentului de lucru din partea clasică a centralei.
Tabelul 4.13.
Categorii de reactoare nucleare cu neutroni termici
Denumire Semnifica ie Moderator Agent de răcire Combustibil

PWR Reactor cu apă sub Apă uẟoară Apă uẟoară Uraniu îmbogă it
presiune (UO2)
PHWR Reactor cu apă grea sub Apă grea Apă grea Uraniu natural
presiune (UO2)
BWR Reactor cu apă în Apă uẟoară Apă uẟoară Uraniu îmbogă it
fierbere (UO2)
LWGR Reactor răcit cu apă ẟi Grafit Apă uẟoară Uraniu îmbogă it
moderator de grafit (metal sau UO2)
GCR Reactor răcit cu gaze ẟi Grafit CO2 Uraniu natural
moderator de grafit (metal)
AGR Reactor avansat răcit cu Grafit CO2 Uraniu îmbogă it
gaze ẟi moderator de (UO2)
grafit
HTGR Reactor răcit cu gaze la Grafit He Uraniu puternic
temperatură înaltă îmbogă it
 În tabelul 4.13 este prezentată situa ia mondială a CNE dotate cu reactoare termice

la sfârẟitul anilor 1990 -91.

Fa ă de perioada pentru care sunt valabile datele din tabelul 4.14 nu există
modificări esen iale. După cum se cunoaẟte, accidentul de la Cernobîl a dus la încetinirea
ẟi chiar stagnarea în unele ări a programelor nucleare.
Se poate remarca că majoritatea covârẟitoare a reactoarelor nucleare utilizează apa
uẟoară (atât ca moderator, cât ẟi ca agent de răcire) în combina ie cu uraniu îmbogă it
(PWR, BWR).

Fig. 4.22 Schema de principiu pentru o centrală nuclearo-electrică a - cu un

singur circuit (BWR); b - cu două circuite (PWR, PHWR), RN - reactor
nuclear; GA
0 generator de abur; PC - pompa de circula i; TA - turbina cu abur; GE - generator electric;
KA - condensator; PA - pompa de alimentare.

O filieră aparte este reprezentată de PHWR bazată pe apa grea (în dublu rol de
moderator ẟi agent de răcire), respectiv pe uraniu natural. Reprezintă solu ia aleasă pentru
echiparea CNE Cernavodă.
Utilizarea drept agent de răcire a unor gaze (He, C02) reprezintă o solu ie utilizată în
mod izolat (Marea Britanie) nereuẟind până la ora actuală să se impună pe pia a energetică.
Tabelul 4.14.
Situa ia CNE dotate cu reactoare termice la sfâr ẟitul anilor ‘90
Nr. grupuri Putere electrică netă, MW Număr de circuite Pondere,
%

PWR 223 183 630 2 62,2

BWR 85 68 022 1 23,0
LWGR 27 15 984 1 5,41
PHWR 26 14 685 2 4,98
GCR 32 6531 2 2,22
 AGR 10 5816 2 1,96
HTGR 3 639 2 0,23
Total 408 295 307 - 100

4.5.2. ELEMENTE CARACTERISTICE ALE PĂR II CLASICE A CNE

După cum s-a specificat mai sus majoritatea covârẟitoare a reactoarelor nucleare
utilizează ca agent de răcire apa uẟoară (H2O) sau apa grea (D2O). În cazul CNE cu două
circuite, restric iile existente privind răcirea impun ca această apă să fie în permanen ă în stare
lichidă în interiorul reactorului. Temperatura maximă a apei de răcire la ieẟirea din reactor nu
0
depăẟeẟte în general 290 - 330 C. Deci apare o limitare ẟi din punct de vedere al temperaturii
ẟi implicit al presiunii agentului termic ce evoluează în circuitul secundar al CNE.
O consecin ă a acestor limitări este faptul că majoritatea tipurile de CNE aflate la
ora actuală în stadiu comercial utilizează drept agent de lucru în partea clasică aburul
saturat, care evoluează după un ciclu de tip Rankine. Aburul este produs direct în reactor
(cazul CNE cu un circuit), sau într-un generator de abur, pe baza căldurii primite de la
agentul de răcire al reactorului (cazul CNE cu două circuite).
Producerea directă de abur în reactor are avantaje termodinamice prin eliminarea
degradărilor de temperatură ce apar datorită transferului de căldura dintre circuitul primar
ẟi cel secundar. În acest caz sunt necesare precau ii suplimentare deoarece există
posibilitatea antrenării de către abur a unor compuẟi radioactivi din reactorul nuclear.
Nivelul de presiune ẟi temperatură al aburului din circuitul secundar depinde de
tipul reactorului ẟi de agentul de răcire primar: 69 - 71 bar la BWR, respectiv 38 - 50 bar la
PWR ẟi PHWR .
Destinderea aburului în turbină se realizează aproape integral sub curba de satura ie.
Există pericolul ca umiditatea aburului să crească peste limita admisibilă, ducând la
intensificarea procesului de eroziune al paletelor mobile. Pentru a elimina acest neajuns se
întreprind două ac iuni:
0 Separarea mecanică a picăturilor de apă ce apar în decursul destinderii aburului în
turbină:
1Supraîncălzirea aburului.
În fig. 4.23 este prezentată schema simplificată pentru o CNE cu două circuite.

Fig. 4.23 Schema simplificată pentru o CNE cu două circuite

RN - reactor nuclear; GA - generator de abur; CMP - corp de medie presiune; CJP - corp
de joasă presiune; GE - generator electric; KA - condensator de abur; PJP - preîncălzitor
de joasă presiune; D - degazor termic; PA - pompa de alimentare; PIP - preîncălzitor de
înaltă presiune; SM - separator mecanic de picături; SI – supraîncălzitor
 Separatorul mecanic de picături (SM) este amplasat după corpul de medie
presiune al turbinei cu abur. Picăturile astfel drenate sunt trimise în degazorul termic. După
ce trece prin SM aburul este saturat uscat (titlul x= 1).
Înainte de a fi admis în corpul de joasă presiune aburul este uẟor supraîncă1zit într-
un schimbător de căldură - SI. Pentru această opera ie este utilizat abur prelevat din
conducta de legătură GA - CMP. Condensatul rezultat în urma procesului de supraîncălzire
este direc ionat fie în preîncălzitorul de înaltă presiune, fie direct în generatorul de abur. Se
men ionează faptul că supraîncălzirea nu are un caracter termodinamic, ca în cazul CCA, ci
doar unul tehnologic, de limitare a umidită ii aburului ce evoluează în turbină.

4.5.3. PERFORMAN ELE CNE

Utilizarea în partea clasică a unui ciclu cu abur saturat conduce la o limitare a

randamentului CNE. Eficien a netă este sensibil inferioară celei ob inută în cadrul unei
centrale conven ionale cu abur, nedepăẟind 30 - 33%. Din punct de vedere al puterilor
unitare a fost atins pragul de 1500MW (PWR, BWR), respectiv 750MW (PHWR).
Pentru creẟterea randamentului se poate apela la o supraîncălzire a aburului admis
în turbină, men ionându-se următoarele posibilită i :
0Prevederea unei suprafe e speciale, de înaltă temperatură, în reactorul nuclear;
1Supraîncălzire pe bază de combustibil fosil în cadrul unui cazan conven ional.
În domeniul reactoarelor răcite cu gaze demnă de amintit este filiera HTGR.
Utilizarea materialelor ceramice permite ca temperatura agentului de răcire (heliu) să
0
depăẟească 900 - 1000 C. Se creează astfel premizele realizării în partea clasică a
centralei a unor cicluri binare compuse din:
0un ciclu de înaltă temperatură de tip Brayton. utilizând drept agent de lucru heliu;
1 un ciclu de medie ẟi joasă temperatură constituind sursa rece a celui dintâi,
utilizând drept agent de lucru apă sau amoniac.
Se estimează că randamentul unui astfel de grup, având o putere de 1400 MW,
poate atinge 46% .
Coeficientul de utilizare al uraniului în cadrul unor reactoare cu neutroni termici este
relativ redus. În consecin ă aten ia a început sa fie îndreptată către reactoarele nucleare cu
neutroni rapizi, supergeneratoare, (FBR). Acest tip de reactoare se caracterizează prin
faptul că nu mai este necesară prezen a moderatorului. Temperaturile înalte din inima
reactorului necesită utilizarea unor metale lichide (sodiu ẟi potasiu) ca agen i de răcire. În mod
uzual sunt prevăzute trei circuite înseriate, primele două pe bază de sodiu ẟi potasiu, iar al
treilea pe bază de abur supraîncălzit (vezi fig. 4.24). Metalul topit devine puternic radioactiv ẟi
în consecin ă este necesară introducerea circuitului intermediar pentru o cât mai bună izolare a
circuitului apă-abur. Eficien a estimată pentru o astfel de CNE este de 42-43% .
Fig. 4.24 Schema de principiu pentru o CNE cu neutroni rapizi (FBR) a - circuit primar (Na, K
în stare topită); b - circuit intermediar (Na în stare topită);
c - circuit apă-abur; RN - reactor nuclear; SC - schimbător de căldură pentru metale topite;
GA - generator de abur; TA - turbina cu abur; GE - generator electric; KA - condensator de
abur; PA - pompa de alimentare a GA; PM - pompe de metale topite

4.6. CENTRALE ELECTRICE ECHIPATE CU MOTOARE DIESEL (CDE)

4.6.1. CARACTERISTICILE CDE

În domeniul unită ilor energetice de mică capacitate, motoarele cu ardere internă s-au
dovedit a fi una din cele mai atractive solu ii. Dintre acestea, în domeniul producerii de energie
electrică s-a detaẟat motorul care are la baza un ciclu termodinamic de tip Diesel.
Principalele domenii în care acest tip de maẟină termică este utilizat cu succes sunt:
0 Instala ii de vârf ẟi siguran ă pentru: consumatori industriali care necesită
continuitate în alimentarea cu energie electrică, serviciile proprii vitale ale centralelor
electrice (cu o men iune pentru CNE), spitale, aeroporturi, etc.
0 Alimentarea unor consumatori izola i a căror racordare la un sistem energetic nu
este fezabilă din punct de vedere tehnico-economic.
Din punct de vedere constructiv se detaẟează două categorii de motoare Diesel: în
doi timpi, respectiv în patru timpi. În tabelul 4.13 sunt prezentate sintetic principalele
caracteristici tehnice ale motoarelor Diesel .

4.6.2. BILAN UL ENERGETIC

În tabelul 4.15 este prezentat bilan ul energetic pentru un motor Diesel în varianta în
doi, respectiv patru timpi .
Tabelul 4.15.
Caracteristici tehnice ale motoarelor Diesel
Tipul Tura ie, Numărul maxim Putere Observa ii
motorului [rot/min] de cilindri maximă
Lent 80 - 300 12 50000 Motoare în doi timpi
Semirapid 400 - 500 12-16 4000-7000 Motoare în doi timpi sau patru
timpi
Rapid 800 - 1500 12-24 3000 Motoare uẟoare pentru instala ii
mobile
Tabelul 4.16.

Bilan ul energetic al unui motor Diesel

Flux termic Cota, [%]
Motor în doi timpi Motoare în patru timpi
Energie primară 100 100
Lucru mecanic util (putere efectivă) 36-40 34-37
Pierderi prin frecări mecanice 7-8 6-7
Pierderi în apa de răcire 22-24 20-22
Pierderi cu gazele de ardere evacuate 25-27 29-31
Pierderi de căldură în exterior prin radia ie, 5-8 5-7
convec ie, scăpări de gaze

Puterea efectiva a motoarelor Diesel, măsurată la cupla, este dată de rela ia:
 P = 1 ⋅ n ⋅ V ⋅ pef (4.23)
ef
60⋅ a
unde: Pef - puterea efectiva, [W];
0 - raportul între numărul rota iilor ẟi cel al ciclurilor (motoare în patru
timpi a = 2; motoare în doi timpi a = 1);
0 - tura ia, [rot/min];
0 - volumul unui cilindru,
3
[m ]; z - numărul de cilindrii;
2
pef - presiunea medie efectiva a motorului, [N/m ].
Puterea electrică la bornele generatorului va fi:
PB = Pef ⋅ ηG (4.24)
unde: ηG - randamentul generatorului.
În condi iile în care geometria motorului este dată, singurul mijloc de creẟtere a puterii
acestuia este mărirea presiunii medii efective, în acest scop apelându-se la supraalimentare.
Supraalimentarea reprezintă introducerea aerului cu presiune în cilindrul motorului.
Efectul urmărit este reducerea volumului specific al aerului. Se creează astfel premisele că,
pentru o geometrie dată a cilindrului, să crească cantitatea de aer ẟi implicit debitul de
combustibil injectat. Supraalimentarea nu are nici un efect asupra randamentului ciclului
termodinamic, ea conducând doar la creẟterea puterii motorului Diesel.
La ora actuală cea mai mare parte a motoarelor Diesel sunt prevăzute cu
supraalimentare. În mod uzual supraalimentarea este realizată cu ajutorul unei turbosuflante
antrenate de gazele de ardere evacuate din motor (vezi fig. 4.25).
Din tabelul 4.16 se poate observa că o cotă importantă de căldură este evacuată
odată cu apă de răcire a motorului, respectiv cu gazele de ardere. Această cantitate de
căldură poate fi recuperată în scopul preparării de apă fierbinte sau abur.

Fig. 4.25. Motor Diesel cu supraalimentare a - aer sub presiune: b - gaze de ardere evacuate
din motor; 1 - filtru de aer; 2 - compresor de aer;3 - motor Diesel; 4 - turbină cu gaze; 5 –
cilindri; 6 - generator electric

4.7. CENTRALE HIDROELECTRICE CHE

4.7.1. CONSIDERA II GENERALE

Centralele hidroelectrice utilizează ca sursă de energie primară energia hidraulică a

apei, pe care prin intermediul energiei mecanice o transformă în energie electrică. Principalele
surse de energie hidraulică sunt constituite din energia cursurilor de apă (cursuri naturale
sau artificiale) ẟi energia mareelor.
Centralele care folosesc energia naturală a râurilor, se bazează pe exploatarea
diferen ei de nivel a apei între bieful amonte ẟi aval de sec iunea centralei. Această diferen
ă de nivel se poate crea par ial artificial, prin construirea unui baraj care să ridice nivelul
apei în amonte de sec iunea barată. Acest tip de centrale se numesc centrale hidroelectrice
sau hidrocentrale (CHE) [10-14].
Centralele care folosesc energia hidraulică artificial creată sunt centralele cu
pompare-acumulare. Ele prelevează apa dintr-un rezervor inferior ẟi o pompează într-un
rezervor superior, realizându-se astfel o diferen ă de nivel H, a cărei energie hidraulică va fi
folosită după necesită i. Acest tip de centrale se numesc centrale hidroelectrice cu
acumulare prin pompaj (CHEAP).
Centralele care folosesc energia mareelor se bazează pe varia ia nivelului mărilor ẟi
oceanelor datorată fenomenului de flux ẟi ref1ux. Acest tip de centrale se numesc centrale
mareo-electrice (CME).
Marea majoritate a centralelor hidroelectrice construite până în prezent sunt centrale
hidroelectrice (CHE), fapt pentru care ele vor fi tratate în cele ce urmează.
Poten ialul hidroenergetic
Se poate defini ca poten ial hidroenergetic, totalitatea resurselor energetice naturale ale unui
bazin hidrografic. Matematic, el se poate exprima sub forma:
P = ρ ⋅ g⋅ Q ⋅ H [ W ] (4.25)
sau
P = 9,81 ⋅ Q⋅ H [kW ] (4.26)
3
unde: ρ = l000kg/m
2
0 = 9,81 accelera ia gravita ională [m/s l

0 - căderea bazinului hidrografic [m]

În mod curent, pentru a se putea compara poten ialul hidroenergetic al diverselor bazine
hidrografice, se defineẟte poten ialul hidroenergetic linear ca fiind:
ρ1 = P / l [kW/km] (4.27)
sau
ρ1 = 9,81 ⋅ Q ⋅ H [kW/km] (4.28)
unde: l - lungimea cursurilor de apă ale bazinului hidrografic
Din punct de vedere al posibilită ii valorificării poten ialului hidroenergetic al unui
bazin hidrografic se disting:
0poten ialul hidroenergetic
1poten ialul hidroenergetic tehnic amenajabil
2poten ialul hidroenergetic economic amenajabil
Poten ialul hidroenergetic este poten ialul total al unui bazin hidrografic, fără a se
ine cont de posibilită ile tehnice de valorificare a acestuia. El corespunde utilizării integrale
a debitului (Q) ẟi a căderii (H) a bazinului hidrografic, fapt pentru care se mai numeẟte ẟi
poten ial hidroenergetic brut.
Poten ialul hidroenergetic tehnic amenajabil reprezintă acea parte din poten ialul
brut al bazinului hidrografic care poate fi valorificată din punct de vedere tehnic. Valoarea
acestui poten ial depinde de gradul de dezvoltare al cunoẟtin elor umane, respectiv de
găsirea solu iilor tehnice care să permită valorificarea unei păr i cât mai mari din poten
ialul hidroenergetic brut. Din aceste considerente, poten ialul hidroenergetic tehnic
amenajabil se mai numeẟte ẟi poten ial hidroenergetic net.
Poten ialul hidroenergetic economic amenajabil reprezintă partea din poten
ialul hidroenergetic net care este economic a fi amenajată la un moment dat. O amenajare
hidroenergetică care la un moment nu este economic a fi construită., poate deveni rentabilă,

ẟi aceasta depinde de costurile de produc ie ale energiei electrice în alte tipuri de

hidrocentrale, de progresul tehnic, de conjunctura economică interna ională, de pre ul

combustibililor clasici, etc.

4.7.2. AMENAJĂRILE CENTRALELOR HIDROELECTRICE

Clasificare
La o amenajare hidrotehnică. căderea (H) se poate realiza fie prin ridicarea nivelului
apei cu ajutorul unui baraj, fie printr-o deriva ie a apei, care are o pantă mai mică decât
panta naturală a râului. Prin aplicarea uneia din cele două solu ii se ob ine practic o cădere
concentrată care poate fi utilizată într-o centrală hidroelectrică.
Având în vedere cele de mai sus, se pot distinge trei tipuri de amenajări:
0amenajare cu baraj
1amenajare cu deriva ie
2amenajare mixtă (baraj + deriva ie)
3amenajare complexă
Scheme de amenajare
Amenajarea cu baraj - este amenajarea la care întreaga cădere este realizată de
către baraj, prin ridicarea nivelului apei amonte de sec iunea barată. Pentru utilizarea
căderii unui râu între două puncte A ẟi B, se va construi un baraj în punctul B, astfel încât
coada lacului să ajungă în punctul A; Se creează astfel o cădere concentrată H, de valoare
aproximativ egală cu diferen a de nivel dintre punctele B ẟi A.
Posibilitatea realizării căderii concentrate cu ajutorul barajului este determinată în primul
rând de topografia terenului amonte de sec iunea barată.
Este evident că o pantă mai mare a râului între punctele A ẟi B va conduce la ob
inerea unei căderi concentrate mai mari. De asemenea, trebuie inut cont de configura ia
malurilor în amonte de sec iunea barată deoarece inundarea de mari suprafe e de teren poate
fi imposibilă sau foarte costisitoare. De regulă, astfel de scheme de amenajare a cursurilor
de apă se realizează în depresiunile naturale care formează cuveta lacului. În cazul râurilor
cu pante relativ mici dar cu debite importante, în vederea evitării inundării de mari suprafe
e de teren, se preferă crearea unei cuvete artificiale, prin construirea de diguri amonte de
sec iunea barată, fig. 4.26.

Fig. 4.26. Schema de amenajare cu bara

Amenajarea cu deriva ie - fig.4.27., este amenajarea la care căderea se realizează prin
devierea cursului apei din albia naturală pe o deriva ie construită artificial ẟi care are panta
mult mai mică decât panta naturală a râului.
 Fig. 4.27. Schema de amenajare cu deriva ie
Se ob ine astfel în punctul C o concentrare a căderii H de valoare aproximativ egală
cu diferen a de cotă între punctele C si D, D fiind punctul de restitu ie a apei în albia
naturală. În acest caz, rolul barajului este de a devia apa din cursul natural în deriva ie, fapt
pentru care terenurile inundate în amonte de sec iunea barată sunt nesemnificative.
Adoptarea unei astfel de scheme de amenajare depinde de posibilitatea de realizare a deriva
i ei, respectiv de topografia terenurilor adiacente amenajării. De asemenea, lungimea deriva
iei, respectiv costurile de realizare a ei influen ează în mod decisiv adoptarea unei astfel de
scheme de amenajare.
Amenajarea mixtă - fig.4.28., este amenajarea la care concentrarea căderii H se
realizează atât de către baraj prin ridicarea nivelului apei amonte de sec iunea barată cât ẟi
prin devierea cursului natural al râului printr-o deriva ie. O astfel de amenajare este
caracteristică râurilor de munte, a căror curs natural are o pantă semnificativă ẟi terenurile
adiacente permit crearea uẟoară a unei cuvete naturale în urma barării sec iunii de curgere.
Prin adoptarea unei astfel de scheme de amenajare, se creează acumulări ẟi cu rol de
regularizare a debitului, creându-se stocuri de apă pentru folosin e energetice ẟi atenuându-
se viiturile.

Fig. 4.28. Schema de amenajare mixtă

Amenajarea complexă - este amenajarea la care se combină cele trei tipuri de
amenajare enumerate mai sus, în scopul valorificării întregului poten ial energetic al unui râu ẟi
a satisfacerii a cât mai multor cerin e. În figura 4.29.este prezentată amenajarea complexă a
bazinului Someẟ remarcându-se amenajările cu baraj la centralele aval de Tarni a, amenajările
cu deriva ie la captările de apă din bazinele hidrografice adiacente ẟi amenajarea mixtă în

cazul centralei Măriẟelu.

Fig. 4.29. Schemă de amenajare complexă

4.7.3. PRINCIPALELE CONSTRUC II ALE AMENAJĂRILOR HIDROELECTRICE AH

Barajul
Barajul este construc ia hidrotehnică care are drept scop ridicarea nivelului apelor în
scopul devierii lor într-o aduc iune sau al acumulării lor în vederea regularizării debitelor.

Clasificare.
Barajele se pot clasifica pe mai multe criterii după cum urmează:

a. după materialul din care sunt executate:

0 baraje de pământ - care folosesc ca materiale de construc ie balast, argilă sau alte
materiale locale (fig. 4.30)
1baraje de piatră - care folosesc ca materiale de construc ie arocamentele sau zidăria uscată
2baraje de beton
3 baraje de beton armat - care folosesc ca materiale de construc ie ẟi elemente de beton armat
4baraje de materiale diverse - care folosesc ca materiale de construc ie lemnul ẟi(sau)
metalul b. după tipul constructiv:
5 baraje masive (sau de greutate) - care prin propria greutate asigură stabilitatea la alunecare
ẟi răsturnare (fig. 4.31)
6 baraje cu rosturi lărgite sau evidate - sunt baraje masive în care sunt dispuse goluri în zona
de mijloc a barajului (fig. 4.33)
7 baraje cu contrafor i - care transmit presiunea apei prin elemente în formă de plăci, arce,
etc. contrafor ilor verticali ẟi apoi funda iei; se execută din beton armat. Un caz particular
ẟi des folosit este barajul în arc (fig. 4.32).
8 baraje ancorate, precomprimate sau în consolă - care prin ancorarea în terenul de funda ie
asigură stabilitatea la alunecare ẟi răsturnare.

c. după scop:
9baraje de deriva ie - care ridică nivelul apei în amonte astfel încât aceasta să poată fi
preluată de o deriva ie
10 baraje de acumulare - care ridică ẟi re in apele în amonte în vederea regularizării
debitelor
 0 după folosin ă:
1 baraje pentru producerea energiei electrice
2 baraje pentru transporturi pe apă
3 baraje pentru lucrări de hidroameliora ii
4 baraje pentru alimentări cu apă
5 baraje pentru atenuarea viiturilor
6 baraje pentru folosin e complexe - o combina ie a două sau mai multor func ii enumerate
mai sus

23 după modul de descărcare a apei din amonte în aval:

24 baraje deversante - care permit trecerea debitului excedentar peste o anumită parte a
barajului
25 baraje nedeversante - care nu permit trecerea debitului excedentar peste baraj,
evacuarea acestuia făcându-se prin construc ii speciale (canale, pu uri, galerii, etc.)

Tipuri reprezentative de baraje

a. Baraje de pământ

Fig. 4.30. Baraje de pământ

A – omogen; B – neomogen; C – mixt.

În general barajele de pământ sunt realizate din nisipuri, argile sau pietriẟuri puse în
operă omogen sau mixt. Sec iunea unui baraj de pământ este de obicei trapezoidală, având
taluzele cu pante de 1/1,5 - 1/2. Pentru asigurarea etanẟeită ii barajului se adoptă fie solu ia
de aẟezare pe paramentul amonte a unui ecran impermeabil (argilă, mixturi asfaltice, beton,
metal, etc.), caz în care barajele se numesc cu mască, fie prin construirea în sec iunea
centrală, a barajului a unui profil impermeabil, caz în care barajul se numeẟte cu nucleu.
Acest tip de baraje se construiesc în general pe terenuri care nu suportă încărcări
specifice mari.
În cazul în care terenul de fundare nu este impermeabil, nucleul de etanẟare sau
masca barajului se prelungesc în adâncime până la intersectarea cu un teren impermeabil.
b. Baraje de greutate

Fig. 4.31. Baraje de greutate

1 – corpul; 2 – funda ie;3,4 – parament; 5,6 – picior; 7 – coronament.

Barajele de greutate rezistă ac iunii de împingere a apei prin ac iunea greută ii

proprii, fiind creată rezisten a la răsturnare fa ă de piciorul aval ẟi rezisten a de alunecare
fa ă de funda ie.
Sec iunea transversală prin înăl imea maximă a barajului poartă numele de profilul
barajului, iar linia orizontală, situată la mijlocul coronamentului care leagă un mal de
celălalt constituie axul barajului.
Profilul clasic al barajelor de greutate se modifică mult în cazul barajelor fluviale, la
care debitele necesar a fi evacuate sunt considerabile, fapt ce face necesară echiparea
acestora la coronament cu stavile de mari dimensiuni ẟi profilarea taluzelor amonte ẟi aval
după profile deversante.

c. Baraje arcuite

Fig. 4.32. Baraj în arc

23 - consolă maestră; 2 - console
verticale; 3 - arce orizontale; 4 –
funda ie.
Barajele arcuite transmit sarcinile la care sunt supuse atât pe direc ia vertical ă cât ẟi
pe direc ia orizontală. Practic, barajul este construit consolele verticale încastrate în funda ie
ẟi din arce orizontale, încastrate în versan i. După modul principal de transmitere a sarcinii
barajele arcuite pot fi de greutate în arc (transmiterea preponderent verticală a sarcinii)
sau în arc (transmiterea preponderent orizontală a sarcinii).
La acest tip de baraje se pot defini ca mărime caracteristica coeficientul de
2 2
îndrăzneală L H /V care este raportul dintre produsul pătratelor lungimii la coronament ẟi
înăl imii barajului fa ă de volumul total al barajului.

d. Baraje evidate
 Fig. 4.33. Baraje evidate
a - barajul Zerbino; b - barajul Ziegler; c - barajul Kelen;
1 - piatră spartă; 2 - barbacane

Prin folosirea betonului la realizarea barajelor de greutate, s-a ajuns la concluzia că

acesta este pu in încărcat fa ă de capabilitatea lui. Acest lucru, coroborat cu faptul că
mijlocul barajului este mai pu in solicitat, a condus la ideea practicării în corpul barajului a
unor goluri. Rezultatul practicării de goluri în interiorul barajelor de greutate este o
încărcare mai apropiată de capabilitate a zonelor active ale barajului ẟi o economie de
material ceea ce conduce la scăderea costurilor.
Tot din categoria barajelor evidate pot fi citate ca făcând parte ẟi următoarele tipuri de
baraje:
23 baraje cu contrafor i ciupercă
24 baraje cu plăci de beton armat
25 baraje cu bol i multiple
26 baraje cu cupole multiple

Descărcătorul de ape
Este construc ia hidrotehnică care are rolul de a evacua apele din spatele barajului în
scopul reglării nivelului apei în lacul de acumulare. În func ie de amplasamentul lor,
descărcătorii pot fi de suprafa ă, de fund, sau o combina ie între cele două tipuri.
Descărcătorii sunt prevăzu i cu instala ii hidromecanice de închidere ẟi reglaj ca: stavile ẟi
vane, mecanisme de ac ionare, etc.

Disipatorul de energie
Este construc ia hidrotehnică amplasată în aval de baraj în sec iunea descărcătorilor de
ape ẟi au rolul de disipare a energiei cu care apa este evacuată din baraj. Disiparea energiei se
face prin transformarea energiei hidraulice în energie calorică ẟi are drept scop evitarea erodării
albiei naturale în aval de baraj, în acest fel asigurându-se stabilitatea barajului.

Priza de apă
Este construc ia hidrotehnică care are rolul de a capta apa din lacul de acumulare ẟi
de a o conduce spre aduc iune. Priza de apă poate fi amplasată în corpul barajului sau
independent de acesta. În vederea evitării pătrunderii în instala iile aval de priză a
corpurilor solide mari (ghea ă, zai, lemne, aluviuni grosiere, etc), acestea sunt prevăzute cu
grătare. În cazul prizelor care conduc apa în aduc iuni lungi, acestea sunt prevăzute cu vane
de închidere care permit punerea la uscat a aduc iunii.

Aduc iunea
Este construc ia hidrotehnică care are rolul de a conduce debitele captate de priza de
apă către camerele de echilibru. După modul de tranzitare a apei, cu nivel liber sau sub
presiune, aduc iunile pot fi canale sau galerii subterane, respectiv conducte metalice sau

betonate.

Camera de echilibru
Este construc ia hidrotehnică care realizează legătura între aduc iune ẟi conducta
for ată ẟi are rolul de a prelua suprapresiunile dinamice provocate de varia iile de sarcin ă
cu care func ionează centrala. Dacă aduc iunea este cu nivel liber (canal deschis) camerele
de echilibru poartă numele de camere de încărcare, iar dacă aduc iunea este sub presiune
(conductă) camera de echilibru poartă numele de castel de echilibru.

Casa vanelor
Este construc ia hidrotehnică amplasată imediat în aval de camerele de echilibru ẟi
are rolul de a închide admisia apei în conducta for ată. Închiderea admisiei apei în conducta
for ată este necesară în vederea punerii la uscat a conductei for ate sau a izolării ei în caz de
deteriorare.

Conducta for ată

Este construc ia hidrotehnică care are rolul de a tranzita apa din camera de echilibru
la centrală, pe un traseu cât mai scurt ẟi cu o diferen ă de nivel mare, realizând în acest fel
o concentrare a căderii. Conducta for ată poate avea unul sau mai multe fire. Datorită
acestui fapt, conductele for ate au pante mari, deci viteze de curgere mari (de ordinul m/s)
ceea ce conduce la o solicitare statică ẟi dinamică importantă a conductei.

Centrala hidroelectrică
Este construc ia hidrotehnică în care are loc transformarea energiei hidraulice în
energie electrică. Pentru atingerea acestui scop, în centrală sunt instalate vanele de admisie
a apei în turbine, turbinele hidraulice, generatoarele electrice, mecanismele de reglare a
sarcinii active ẟi reactive, sta iile de transformare ẟi conexiuni, instala iile de protec ii ẟi
automatizări, camera de comandă.
 Fig. 4.34. Sec iune transversală printr-o centrală

hidroelectrică 1 - generatoare electrice

2 - servomotor ac ionare
3 - panouri de comandă turbină
4 - grupuri pompe
5 - schelet metalic
6 - transformator electric
7 - canal de cabluri
8 - pod rulant
9 - cilindru de beton armat
10 - canale de cablu ẟi conducte
11 - mecanism manevrare batardou
12 - canal evacuare
13 - conductă for ată
14 - vană de admisie
15 - inelul de fundare al generatorului
16 - galerie de acces pentru demontare rotor;
17 - cotul aspiratorului
18 - aspirator;
19 - by-pass pentru evacuarea apei din
conducta for ată
20 - galeria de evacuare a apei din aspirator;
21 - conductă pentru evacuarea apei
22 - platformă batardou;
23 - batardou
Canalul de fugă
Este construc ia hidrotehnică care are rolul de a tranzita apa folosită de turbină spre
punctul de restitu ie.

4.7.4. TURBINE HIDRAULICE

Clasificarea turbinelor hidraulice

După modul de transformare al energiei hidraulice în energie mecanică, turbinele se
clasifică în:
5888 turbine cu ac iune: la care transformarea energiei hidraulice în energie mecanică
se face prin ac iune directă (lovire) asupra palelor rotorului turbinei. Transformarea energiei
poten iale în energie cinetică are loc practic numai în statorul turbinei. Energia cinetică la
ieẟirea din rotorul turbinei (energia reziduală) este mică nepunându-se problema
recuperării ei. Din această categorie fac parte turbinele Pelton, Turgot, Banki.
5889 turbinele cu reac iune: la care transformarea energiei hidraulice în energie
mecanică se face prin destinderea apei în rotorul turbinei. Transformarea energiei poten iale
în energie cinetică are loc în statorul turbinei (aparat director) ẟi mai ales în rotorul ei, unde
distan a dintre palele rotorului formează ajutaje convergente ceea ce conduce la creẟterea
vitezei relative. Energia cinetică la ieẟirea din rotor (energia reziduală) este semnificativă,
fapt pentru care se pune problema recuperării ei. Acest lucru se realizează în aspirator. Din
această categorie fac parte turbinele Francis, Deriaz, Kviatcovski.
5890 turbinele elicoidale: la care transformarea energiei hidraulice în energie mecanică
se face prin efectul de portan ă al palelor rotorului. Transformarea energiei poten iale în
energie cinetică se face în statorul turbinei (aparat director), iar rotorul prelucrează această
energie pe baza diferen ei de viteză a apei între extradosul ẟi intradosul palelor rotorului.
Ca ẟi la turbinele cu reac iune, energia cinetică la ieẟirea din rotor (energia reziduală) este
semnificativă, fapt pentru care se pune problema recuperării ei în aspirator. Din această
categorie fac parte turbinele Kaplan i bulb.

Energia ẟi puterea hidraulică

Energia hidraulică, se poate defini ca fiind:
Eb = γ ⋅ V ⋅ (z + p / γ + v 2 / 2g ) = γ ⋅ V ⋅ H b [N⋅m ] (4.29)
unde: Eb - energia brută [N⋅m]
0 - volumul de lichid circulat
3
[m ] Hb - căderea brută [m]
3
γ - greutatea specifică 1 000 [kg/m ]
z - altitudinea [m]
2
p - presiunea [N/m ]
v - viteza lichidului [m/s]
În cazul în care se au în vedere pierderile de sarcină pe întregul parcurs al apei prin
construc iile hidrotehnice, se poate defini energia netă ca fiind:
E = γ ⋅ V ⋅ (z + p / γ + v2 / 2g − hr ) = γ ⋅ V ⋅ H [N⋅m ] (4.30)
unde: hr - pierderile de sarcină [m]
H - căderea la turbină [m]
Puterea se defineẟte ca varia ia energiei în timp:
Ph = dE / dt = d (γ ⋅ VH ) / dt = (dV / dt ) ⋅ γ ⋅ H (4.31)
iar, debitul Q se defineẟte ca varia ia în timp a volumului:
 Q = dV (4.32)
dt
de unde rezultă rela ia puterii ca fiind:
Ph = γ ⋅ H ⋅ Q (4.33)
Similar cu energia, se poate defini puterea ẟi în func ie de căderea brută:
Ph = γ ⋅ H ⋅ Q = γ ⋅ H b ⋅ Q ⋅ ηh [N⋅m/s] (4.34)
h
unde: ηh = 1 − r este definit ca randament hidraulic al construc iilor hidrotehnice
H
3
Transformând în [kW] ẟi inând seama că greutatea specifică a apei este 1000 kg/m ,
rela ia puterii devine:
Ph = 9,81⋅ηt ⋅ Q ⋅ H [kW] (4.35)
În cazul agregatelor hidroenergetice, căderea netă a turbinei:
H = Hb –hr = Hb ⋅ ηh (4.36)
depinde de debitul instalat (Q) sau de puterea la arborele turbinei (P), respectiv la bornele
generatorului (Pe). Pornind de la această considera ie, puterea la arborele turbinei va fi:
P = 9,81 ⋅ ηt ⋅ Q ⋅ H [kW] (4.37)
iar cea la bornele generatorului electric va fi:
Pe = 9,81 ⋅ ηt ⋅ ηe ⋅ Q ⋅ H [kW] (4.38)
unde:P - puterea la arborele turbinei [kW]
Pe - puterea la bornele generatorului [kW]
3
Q - debitul [m /s]
H - căderea netă [m]
ηt - randamentul turbinei
ηe - randamentul generatorului
Randamentul turbinei se defineẟte ca:
η
t = f (Q, H ) = ηht ηV ηm (4.39)
η = 1− Σhr (4.40)
ht
t
H
ηV = 1− Q (4.41)
Q
ηm = 1− P (4.42)
P
unde: ηkt - randamentul hidraulic al turbinei
ηV - randamentul volumic al turbinei
ηm - randamentul mecanic al turbinei
hrt - pierderile de sarcină în turbină
Q - pierderile de debit în turbină
P - pierderile de putere în turbină
În aceste condi ii, energia electrică produsă anual de o centrală hidroelectrică va fi:
8760
E= ∫0
P dt = 85936 ⋅ Qm ⋅ H m ⋅ ηtm ⋅ ηem ⋅ ε [kWh/an] (4.43)
3
unde: Qm - debitul mediu pe an [m /s]
Hm - căderea medie pe an [m]
ηtm - randamentul mediu pe an al turbinei
ηem - randamentul mediu pe an al generatorului
0 - factor de utilizare
Factorul de utilizare (ε) este subunitar ẟi el se datorează neutilizării integrale a
debitului datorita pierderilor prin deversare, prin stavile, vane etc. Se apreciază că ε are
următoarele valori:
0 = 0,95 pentru amenajările cu lacuri de acumulare mari
1 = 0,90 pentru amenajările cu lacuri de acumulare mici
2 = 0,80 pentru amenajările pe firul apei

Tura ia specifică
Tura ia specifică n, se defineẟte ca tura ia în care o turbină ar lucra cu randamentul
maxim la deschiderea completă a aparatului director, la o cădere de l m, având
dimensiunile astfel modificate încât să dezvolte o putere de 1CP (=0,736 kW).
Tura ia specifică, cunoscută ẟi sub numele de rapiditate, se măsoară în [rot/min] ẟi
este definită de rela ia:
ns = n P1 / 2 [rot/min] (4.44)
H5/4
unde:n - tura ia turbinei [rot/min]
P - puterea turbinei [CP]
- căderea netă [m]
Cu cât tura ia specifică a turbinei este mai mare, cu atât diametrul rotorului turbinei
este mai mic, ele fiind într-o rela ie de inverspropor ionalitate. Tura ia specifică este unul
din criteriile de bază în alegerea turbinelor care echipează o amenajare hidroenergetică.

Randamentul turbinelor hidraulice

Curbele teoretice de randament ale principalelor tipuri de turbine hidraulice, sunt
prezentate în fig. 4.35.

Fig. 4.35. Randamentele la diverse sarcini

1-Kaplan; 2-Pelton; 3-Francis; 4-elicoidale

Experien a a arătat că fiecare tip de turbină are un randament optim într-un domeniu
mai strâns decât cel teoretic. De exemplu turbinele cu egală presiune pot avea randamente
maxime la căderi foarte mari, inferioare randamentelor la căderi mai mici. De asemenea
valorile foarte mari ale tura iei specifice n s care se pot realiza la turbinele Kaplan, depind în
mare măsură de recuperarea energiei în aspirator, ceea ce se poate ob ine numai cu unele
sacrificii ale randamentului. O asemenea decizie de sacrificare a randamentului este oportună
când în condi ii de debite mari, puterea maximă produsă la căderi mici este de mare importan ă.
De asemenea, având în vedere marea capacitate de supraîncărcare a turbinelor Kaplan, o mică
scădere a randamentului nu mai are importan ă dacă se ob ine puterea dorită.

Tipuri de turbine
Principalele tipuri de turbine, Pelton, Francis, Kaplan ẟi bulb sunt
prezentate grafic mai jos:
 2
-Turbina Pelton transformă întreaga cădere netă H în energie cinetică (v /2g), astfel
încât la intrarea ẟi la ieẟirea din rotor, presiunea apei este aceeaẟi ẟi egală cu presiunea
atmosferică. Turbinele Pelton se construiesc în mai multe variante:
cu ax orizontal, cu unul sau două rotoare ẟi cu 1 sau 2 injectoare pe rotor
cu ax vertical, cu un singur rotor ẟi cu 2 până la 6 injectoare

Fig. 4.36. Turbina Pelton

a,b – orizontală; c - verticală
În fig. 4.36.a. este prezentată turbina Pelton monoinjectoare a cărei principale
elemente componente sunt:
1 - rotorul cu z cupe pe disc
2 - arborele turbinei
3 - acul injectorului
4 - servomotorul de ac ionare a acului injectorului
5 - ajutajul injectorului
6 - vana de admisie a apei
7 - deflectorul care func ionează ca regulator de presiune pentru limitarea loviturii de berbec
8 - ghidaje de deviere a apei spre canalul de fugă
9 - ghidaje de deviere a apei spre canalul de fugă
10 - batiu;
- grătar rar;
- canal de fugă.
În fig. 4.36.b. este prezentată turbina Pelton biinjectoare, care are aceleaẟi
componente ca ẟi turbina Pelton monoinjectoare, dar cu observa ia că cele două injectoare
sunt ac ionate sincron.
În fig. 4.36.c. este prezentată turbina Pelton cu ax vertical, care are principalele
componente: 1 - rotorul cu z cupe pe disc; 2 - arborele turbinei; 3 - acul injectorului; 4-
servomotorul de ac ionare a acului injectorului; 5-ajutajul injectorului; 6-vana de admisie
apei; 7-deflectorul care func ionează ca regulator de presiune pentru limitarea loviturii de
berbec; 8 - carcasa batiu; 9-lagărul radial; 10 - carcasa cu pompe de ulei ẟi anexe.
Turbina Francis sunt turbine care prelucrează preponderent diferen a de presiune a apei
între intrarea ẟi ieẟirea din rotor. Func ie de rapiditatea ns ele pot fi lente (ns <150),
normale (ns = 151 - 250) ẟi rapide (ns>250).
În fig. 4.37.a. sunt prezentate principalele elemente componente ale turbinelor Francis:
1-rotorul turbinei 9-capacul amonte;
2-arborele turbinei 10 -capacul aval;
3-aparatul director 11 -flanẟa aspiratorului;
4-fusele palelor aparatului director 12-lagărul radial
5,6,7-sistemul de reglaj al pozi iei palelor aparatului director
8-carcasa spirală
În fig. 4.37.b. este prezentată turbina Francis cu ax vertical cu principalele gabarite
(a-diametre din conducta-melc de admisie apă, Di-din zona rotor ẟi con aspirator).
În fig. 4.37.e. se prezintă o sec iune printr-o centrală hidroelectrică echipată cu
turbină Francis: 1 - turbina; 2 - aspiratorul; 3 - vana de admisie a apei în turbin ă; 4 - cupla
între arborele turbinei ẟi arborele generatorului; 5-generatorul electric; 6-camera de
expansiune; 7-batardoul aval; 8-canalul de fugă.

Fig. 4.37. Turbine Francis

a,b,e – simple, c - dublă, d - gemene
Turbina Kaplan sunt turbine elicoidale, asemănătoare cu turbinele Francis în ceea ce
priveẟte carcasa spirală, aparatul director ẟi aspiratorul, însă au rotorul fundamental
deosebit. La aceste turbine se reglează sincronizat atât pozi ia palelor aparatului director cât
ẟi pozi ia palelor rotorului, rezultând o curbă de randament mult aplatizată, fapt ce conferă
acestui tip de turbină caracteristici bune de func ionare la sarcini par iale.
În fig. 4.38.b. se prezintă o sec iune printr-o centrală în care se disting turbina Kaplan (1),
camera spirală (2), vana de admisie (3), batardoul amonte (4), aspiratorul (5), batardoul
aval (6) ẟi canalul de fugă (7).

Fig. 4.38. Turbina Kaplan

a - elemente componente, b - sec iune printro CHE
 În fig. 4.38.a. se prezintă principalele componente ale turbinei Kaplan:
1 - butucul turbinei; 2 - palele rotorice; 3 - ancorajul în butuc al palelor; 4, 5, 6 - sistemul de
reglaj al pozi iei palelor rotorice; 7 – arborele turbinei (găurit); 8-arborele de reglaj al
palelor rotorice; 9 – pistonul servomotorului de reglaj al palelor rotorice; 10-cilindrul
servomotorului de reglaj al palelor rotorice; 11-arborele generatorului
Turbina bulb s-a născut din constatarea că la căderi mici, sub 10 m turbinele Kaplan nu
mai sunt economice, fiind restrânse la puteri mici ẟi mijlocii datorită pierderilor mari
de sarcină în rotor. Inova ia a constat în instalarea turbinei într-un tub orizontal sau pu
in înclinat, asemănător unui tub Venturi. Prin aceasta s-a reuẟit scăderea pierderilor de
sarcină ẟi creẟterea randamentului.

Fig. 4.39. Turbina bulb

a - elemente componente, b - dispozi ie generală
În fig. 4.39.b. se prezintă dispozi ia generală a turbinei bulb (1) cu confuzorul (2),
vana de admisie a apei (3), difuzorul (4), batardoul aval (5) ẟi sala maẟinilor (6).
În fig. 4.39.a. se prezintă principalele componente ale turbinei bulb:
1 - rotor tip Kaplan; 2- palele rotorice; 3 - arbore orizontal; 4,5 - lag ăre; 6 - generatorul
electric; 7 - excitatoarea; 8 - carcasa bulb; 9 - carcasa exterioară; 10,11 - aparatul director
diagonal cu sistemul de reglaj; 12 - palele statorice fixe; 13 - pu de vizitare; 14 - sistem de
ventila ie.

Criterii de alegere a turbinelor

Turbinele care echipează o centrală hidroelectrică, sunt în general proiectate astfel
încât să func ioneze la randament maxim la căderea nominală, care este căderea netă
medie anuală. În tabelul 4.17. sunt indicate limitele de cădere ẟi putere la care sunt utilizate
principalele tipuri de turbine.
Din tabelul de mai jos se observă că există practic întrepătrunderi ale domeniilor de
func ionare între turbinele Kaplan ẟi Francis ẟi între Francis ẟi Pelton. În domeniul de
suprapunere al turbinelor Kaplan ẟi Francis, în general se adoptă solu ia folosirii turbinelor
Kaplan până la limita lor maximă de cădere, ẟi aceasta datorită faptului că la o tura ie
specifică mare, turbinele Francis au randamente scăzute la sarcini par iale.
Tabelul 4.17.
Limite de putere ẟi cădere pentru turbine
Căderea Tip Dispozi ie Putere Observa ii
netă, [m] turbină
< 60 Kaplan verticală toate s-au construit până la15OMW
25 – 180 Francis verticală mare s-au construit
Francis orizontală medie până la 270 MW cu randament redus
180 – 450 Francis verticală toate Obiẟnuită
Francis orizontală medie rar utilizată
Pelton orizontală mică randament redus
 > 250 Pelton orizontală toate Până la H=l 750 m
Pelton verticală mare rar folosită

În domeniul de suprapunere al turbinelor Francis ẟi Pelton, la ora actuală există

două tendin e: europeană ẟi americană. Tendin a europeană înclină spre folosirea
turbinelor Francis până la căderi de 450 - 500 m, ẟi are la bază randamentul superior cu 1 -
2% al turbinelor Francis în acest domeniu de căderi; folosirea acestui tip de turbine la
căderi atât de mari creează probleme de natură mecanică.
Tendin a americană înclină spre folosirea turbinelor Pelton pentru orice căderi mai
mari de 300 m, având în vedere elasticitatea lor în exploatare, dar cu suportarea unor costuri
suplimentare rezultate din costul turbinei ẟi al generatorului (datorită tura iilor mai reduse
la căderi mici a turbinelor Pelton cresc diametrul turbinei ẟi al generatorului).
Trecând în revistă ofertele firmelor cu tradi ie în domeniul maẟinilor hidraulice, se
pot da diagrame sintetice privind domeniul de utilizare curentă al diverselor tipuri de
rotoare în planul [H(m), Q(mc/s)], fig. 4.40., [15].
Pentru aplica ia delicată a folosirii aceluiaẟi rotor indiferent de regimul utilizat de
turbinare sau pompare în cazul unei CHEAP, pe lângă condi iile favorabile de traseu
hidraulic ẟi re ea electroenergetică de racord, sunt necesare rotoare reversibile speciale, ca
cele din fig. 4.41., [16, p.18].

Fig. 4.40. Domeniul curent de utilizare al diverselor tipuri de turbine.

Fig 4.41. Domeniul rotoarelor turbine — pompe pentru CHE AP

 SCHEME ELECTRICE DE COMUTA IE ALE
CENTRALELOR l STA IILOR ELECTRICE
5.1.1. DEFINI IE, CLASIFICARE.

Sta iile electrice pot fi privite drept noduri electrice în care se injectează sau se
consumă energie printr-o serie de deriva ii electrice, de circuite.
Sta ia electrică este formată dintr-un ansamblu de circuite dispuse ordonat într-un
spa iu determinat, iar nodul electric apare extins în spa iu sub forma barelor colectoare.
Instala iile electrice dintr-o sta ie sunt denumite ẟi instala ii de comuta ie deoarece
prezintă posibilită i de conectare sau deconectare a diferitelor circuite de deriva ie aferente.
a. După modul de participare la tranzitul de energie, instala iile electrice se împart în:
a.1. Instala iile principale sau primare, care participă direct la tranzitul de energie,
proiectate pentru valori ridicate de tensiune i curent: generatoare,
transformatoare, aparate de comuta ie.
a.2. Instala ii secundare care deẟi nu iau parte direct la tranzitul ẟi distribu ia energiei
sunt de mare ajutor în dialogul direct între operatorul uman ẟi elementele de circuit primar.
Servesc pentru măsură, comandă, semnalizare, protec ie, automatizare ẟi comportă scheme
mai complicate fa ă de instala iile primare. Sunt instala ii de joasă tensiune ẟi se alimentează
în general de la surse speciale (U alim.≈ 220 V).
b. După modul de reprezentare prin scheme, instala iile electrice de comuta ie pot
avea:
b.1. Scheme monofilare principale în care se indică numai aparatele mai importante,
cu legătura dintre ele ẟi generatoare, transformatoare etc.
b.2. Scheme monofilare complete (propriu-zise) specifică în plus toate aparatele de
comuta ie, de măsură, de automatizare ẟi tipul acestor aparate.
b.3. Schemele trifilare sunt necesare când există diferen e de aparataj între cele trei
faze (de exemplu în trac iunea electrică feroviară: 25 kV). Se folosesc mai rar, de obicei
instala iile electrice trifazate reproduc acelaẟi sortiment de aparate pe fiecare fază. Micile
diferen e care apar de la o fază la alta se specifică pe schema monofilară acolo unde este
nevoie.
c. După numărul barelor colectoare (0, 1, 2, 3), schemele se împart în două categorii ẟi
anume: scheme fără bare colectoare ẟi scheme cu bare colectoare, acestea din urmă se
subdivid în scheme cu 1, 2, 3 bare colectoare cu sau fără posibilită i de ocolire a
întreruptoarelor circuitelor aferente etc.

5.1.2. CRITERIILE DE SELECTARE

Criteriile avute în vedere la alegerea unei scheme de comuta ie electric ă, sunt de

natură tehnico-economică. în acest sens se ine seama de:
a. Condi iile concrete de func ionare ale sistemului electroenergetic în punctul
respectiv, se referă la tensiunile necesare, circula iile de curen i în diverse regimuri, puterile
ẟi curen ii de scurtcircuit, necesită ile de sec ionare pentru izolarea anumitor consumatori,
condi iile legate de comportarea în timpul avariilor, posibilită ile de extindere (elasticitate în
timp), prevederea de instala ii de reglaj etc.
Caracteristicile consumatorilor alimenta i, referitoare la siguran a în func ionare a
acestor consumatori. Astfel, consumatorii se pot clasifica în trei categorii. Consumatorii de
categoria I-a sunt cei mai preten ioẟi; aici o întrerupere în alimentarea cu energie electrică poate
duce la pierderi de vie i omeneẟti ẟi importante pagube materiale ca de exemplu în industria
minieră, chimică, spitale etc. Întreruperea alimentării consumatorilor de categoria a-
II-a se soldează în general cu mari pagube materiale, de exemplu în cazul industriei textile

etc. În fine, categoria a-III-a reuneẟte to i consumatorii mai pu in importan i a căror oprire

nu conduce la pagube însemnate, cum ar fi în cazul consumatorilor electrocasnici etc.

În afară de siguran a în func ionare, în conceperea schemelor din punctul de vedere

al consumatorilor alimenta i, se ine cont ẟi de posibilită ile de realizare a mai multor căi de
alimentare, de limitarea efectelor unei avarii prin transformarea facilă a schemei ẟi izolarea
zonelor avariate ẟi înlocuirea în scurt timp a aparatajului avariat, de necesitatea atenuării
ẟocurilor de putere asupra altor consumatori ori centrale electrice apropiate etc.
c. Caracteristicile aparatului folosit afectează sensibil structura schemei. Uneori
asemenea modificări ale schemei se fac după darea în func ionare a sta iei, ca urmare a
experien ei de exploatare.
d. Condi iile de exploatare. Acestea se referă la forma terenului, faptul că acesta este
limitat sau în pantă, poate influen a considerabil alegerea schemei. În plus se ine cont ẟi de
prezen a factorilor poluan i în zonă, de faptul că schema trebuie să permită în condi iile
concrete de exploatare o izolare rapidă a elementelor deteriorate.
e. Criteriul economicită ii este cel care în final va decide între mai multe variante de
scheme electrice judicios selectate pe baza factorilor de mai sus. Este introdus prin
intermediul unui indicator tip de eficien ă economică, de exemplu prin indicatorul Z al
cheltuielilor anuale minime de calcul, care reflectă sintetic cantitatea de muncă socială
cheltuită în cazul schemei alese, astfel:
Z = (C + D) + pn · I
în care: C – sunt cheltuielile anuale datorate reviziilor, repara iilor, salariilor, consumului
propriu tehnologic, pierderilor de energie în transformare, impozite, asigurări etc.;
D - reprezintă costul energiei nelivrate anual datorită întreruperilor planificate sau
accidentale (daune de continuitate) la care se adaugă penalizările pentru abaterile de la
valorile nominale a parametrilor de calitate a energiei electrice, în special frecven ă ẟi
tensiune (daunele de calitate);
- investi ia efectuată;
pn - termenul normat de recuperare a investi iei, de regulă pentru energetică, este
de minimum 10 %.
Solu ia optimă din cele luate în discu ie este aceea pentru care Z = minim. Analizând
expresia de mai sus a lui Z se vede că termenul (C + D) reflectă pre ul de cost al energiei,
iar pn · I beneficiul minim care se aẟteaptă de la investi ia I făcută în cazul variantei de
schemă luată în discu ie.
Natural, o schemă este bine să fie ieftină (I redus) dar fiind prea simplă va conduce
la daune de continuitate exagerate. Solu ia optimă reprezintă deci compromisul optim între
volumul investi iilor, cheltuielilor anuale, daunele medii probabile; deci, indicatorul Z =
minim reflectă ẟi principalele dezavantaje tehnice fiind un indicator global, sintetic.

5.1.3. APARATAJUL DE COMUTA IE FOLOSIT

În categoria aparatelor de comuta ie intră în principal întreruptorul, siguran a

fuzibilă, separatorul de sarcină, separatorul obiẟnuit.
Un circuit electric sub tensiune ẟi curent nu poate fi întrerupt decât de unul din primele
trei aparate. Întreruptorul este aparatul specializat pentru stabilirea sau întreruperea circuitului
sub sarcină în regim normal sau în regim de scurtcircuit, este aparatul care ofer ă elasticitatea
maximă în manevrarea unui circuit. Este echipat cu camere de stingere a circuitului electric.
Siguran a fuzibilă poate realiza deconectarea automată a circuitului extrem de rapid, ceea ce
poate conduce la supratensiuni periculoase. Din acest motiv folosirea siguran ei de înaltă
tensiune este limitată la maximum 35 kV. Reluarea func ionării necesită
înlocuirea siguran ei de către personalul de exploatare deci este mai pu in elastică în

compara ie cu întreruptorul în manevrarea unui circuit electric.

Deoarece întreruptoarele sunt aparate relativ costisitoare s-a încercat înlocuirea lor
în anumite situa ii, cum ar fi cazul sta iilor de distribu ie de 6 - 20 kV, cu separatoare de
sarcină. Acestea pot deconecta curen ii nominali ai circuitelor respective ẟi se pot chiar
conecta pe scurtcircuit. Nu pot însă deconecta curen ii de scurtcircuit. Uneori se combină
un separator de sarcină cu o siguran ă fuzibilă spre a forma o unitate constructivă.
În fine, separatorul obiẟnuit se poate manevra, în general, numai sub tensiune nu ẟi
sub curent. De obicei un circuit con ine înseriate un întreruptor ẟi unul sau mai multe
separatoare. Rezultă că la conectare primul care se manevrează este întreruptorul, iar la
conectare acesta va fi ultimul care se manevrează.
Prevederea aparatajului de comuta ie pe circuitele electrice de înaltă tensiune ale sta iei
trebuie judicios argumentată pentru fiecare aparat în parte. Aceasta deoarece cu un număr
insuficient de aparate exploatarea normală nu este posibilă. Contrar, un număr exagerat de
aparate pe lângă faptul că sporeẟte investi ia suplimentară, este de natură să diminueze siguran
a schemei deoarece fiecare aparat în plus reprezintă o sursă probabilă de defect.

5.1.4. SCHEMA CU BARE COLECTOARE SIMPLE

Se observă că bara colectoare apare ca un nod electric dilatat dispusă transversal pe

direc ia circuitelor aferente de linie, transformator etc., permite exploatarea normală a sta iei.
Denumirea este legată de faptul că aici se colectează energia de la circuitele de injec
ie (bunăoară transformatoarele T1 ẟi T2) redistribuindu-se apoi de exemplu pe linii, ca în
fig. 5.1.

Fig. 5.1. Schema unei sta ii cu bare colectoare simple

Separatoarele au rolul de a izola întreruptorul după ce acesta a fost deschis, în

vederea reviziilor, repara iilor. Separatoarele de legare la pământ se închid atunci când linia
urmează să fie scoasă în revizie, repara ie. Deoarece normele de tehnica securită ii ẟi
protec iei personalului prevăd scurtcircuitarea căilor de acces ale tensiunii în punctul de
lucru, la tensiuni foarte înalte se preferă folosirea cu itelor de legare la pământ ale
separatoarelor în loc de scurtcircuitoarele mobile ancombrate. În acest fel întreruptorul
poate apare încadrat de doua cu ite de lagăre la pământ ca în cazul circuitului liniei L2
 De obicei, prin deschiderea lui IT, transformatorul nu rămâne sub tensiune ci se
deconectează ẟi din partea opusă sta iei în discu ie. În acest fel, nu mai este necesară
prevederea unui separator între IT ẟi transformator. Idem pentru circuitul de generator, care
odată deconectat prin întreruptor este oprit ẟi deci bara colectoare reprezintă singurul punct
de unde întreruptorul ar putea primi tensiune.
În cazul liniilor electrice situa ia este întrucâtva diferită deoarece se poate primi
tensiune de la capătul opus sau chiar după ce s-a deconectat de la capătul opus, linia poate
rămâne încărcată capacitiv ori poate fi lovită de trăsnet - este necesară prevederea
separatorului de linie S1.
Succesiunea manevrelor în timp la conectarea ẟi deconectarea unui circuit de linie,
de exemplu se poate indica ca ajutorul unor diagrame de forma următoare:
S1p
I Sb SlI
(conectare)
Înainte de începerea manevrelor se anun ă telefonic ẟi sta ia de la capăt al liniei
unde este foarte probabil ca de asemenea un separator de legare la pământ să fie închis,
dacă linia a fost în revizie.
D I Sl Sb
I S1p
(deconectare)
Dacă linia urmează să fie scoasă în revizie/repara ie, atunci se face cunoscută telefonic
această interven ie, personalului sta iei de la celălalt capăt al liniei unde de asemenea se vor
face aceleaẟi manevre. Numai după confirmarea telefonică primită din sta ia vecină se va putea
în sfârẟit închide separatorul S1p, altminteri riscăm un veritabil scurtcircuit.
Ordinea de manevrare S1/ Sb nu este întâmplătoare. În eventualitatea pu in probabilă,
dar posibilă, ca întreruptorul să nu fi ac ionat efectiv deẟi se indică efectuarea manevrei de
către dispozitivele de semnalizare, se preferă distrugerea separatorului S1, ẟi nu a lui Sb.
Deteriorarea lui Sb ar putea scoate din func iune sta ia un timp mai îndelungat, toate
circuitele racordate la bară, fără excep ie, rămânând nealimentate. În schimb deteriorarea
lui S1 scoate din func iune cel mai probabil doar circuitul care-l echipează.
La joasă tensiune (U≈ 1 kV) schema este folosită pe scară largă. Consumatorii mai
pu in importan i sunt racorda i direct prin siguran e. Consumatorii mai importan i care
necesită un grad sporit de elasticitate în manevrare sunt racorda i prin întreruptoare
automate IA (întreruptoare de gabarit redus care încorporează de regulă dispozitivul de ac
ionare ẟi protec ia aferentă), arareori justificându-se ẟi un separator de bară Sb, fig. 5.2.
Avantajele schemei: Schema cu un sistem de bare colectoare se remarcă printr-un
volum minim de investi ii ẟi de spa iu ocupat în raport cu alte scheme la un număr
echivalent de circuite.

Fig.5.2. Schema unei sta ii de joasă tensiune cu bare colectoare simple

Numărul redus de aparate de comuta ie (mai pu ine surse probabile de defect) la care se
adaugă claritatea deosebită a schemei ẟi faptul că separatoarele se manevrează întotdeauna
fără sarcină a făcut ca numărul greẟelilor de manevră în exploatarea acestei scheme să fie

minime. De asemenea schema protec iei prin relee este substan ial simplificată.

Toate aceste avantaje au făcut uneori ca schema cu o bară colectoare să fie preferată
altor scheme mai complicate. [1].
Dezavantaje:
Simplitatea remarcabilă a schemei atrage după sine ẟi anumite consecin e nedorite.
Astfel, cu ocazia reviziei sau avariei unicei bare colectoare sau a oricăruia dintre
separatoarele de bare, întreaga sta ie este scoasă din func iune. Reluarea func ionării are loc
numai după terminarea reviziei sau defectului sus men ionat.
Pe timpul reviziei oricărui întreruptor, circuitul respectiv nu mai poate participa la
tranzitul de energie.
În consecin ă schema se remarcă printr-un grad de elasticitate redus servind în
general pentru alimentarea consumatorilor de categoria a-III-a de la o singură sursă de
putere modestă. Un caz de excep ie îl constituie alimentarea serviciilor interne ale C.T.E.
dar acolo există o bară colectoare de lucru ẟi una de rezervă, în general.
Pentru înlăturarea celor două dezavantaje sunt prezentate în continuare anumite
îmbunătă iri care se pot aduce schemei cu un singur sistem de bare colectoare.

Sec ionarea barelor colectoare

Se foloseẟte pentru a compensa primul dezavantaj al schemei men ionate mai sus.
Sec ionarea longitudinală a barei colectoare în două sec ii de bare colectoare (SBC 1.2), se
face cu unul, cu. două separatoare sau cu o cuplă longitudinală în func ie de gradul de
elasticitate dorit, fig. 5.3.a,b,c.
Revizia sec iilor de bare se face pe rând prin deconectarea prealabilă a circuitelor
aferente sec iei respective ẟi a separatorului Sc1; doar revizia separatorului S c1 implică
scoaterea din func iune a întregii bare colectoare, fig. 5.3.a. Acest ultim dezavantaj se poate
remedia prin înserierea a două separatoare de cuplă longitudinală ca în fig. 5.3.b, când
revizia unei sec ii de bare se extinde ẟi la separatorul de cuplă alăturat, celălalt separator de
cuplă fiind deschis. Sec ionarea longitudinală cu separatoare realizează totuẟi un grad de
elasticitate modest , caracterizat prin aceea că orice defect pe una din sec iile de bare
conduce la declanẟarea întregii sta ii, func ionarea sec iei neavariate fiind reluată după
izolarea sec iei defecte prin deschiderea cuplei.

Fig. 5.3 Sec ionarea longitudinală

Prezen a întreruptorului de cuplă

longitudinală oferă elasticitate sporită. În regimul de func ionare cu cuplă închisă, varianta (1)
în fig. 5.3.c, este evident avantajul că în cazul unui defect pe una din sec ii cealaltă sec ie de

bare îẟi continuă neîntreruptă func ionarea prin declanẟarea întreruptorului cuplei.

În regimul de func ionare cu cupla normal deschisă pentru limitarea curen ilor de
scurtcircuit, varianta (2), sta ia este în general alimentată de la două surse diferite, fie acestea
transformatoarele T1, ẟi T2, iar ac ionarea întreruptorului cuplei este supravegheată de
automatizarea AAR (anclanẟarea automată a rezervei), astfel: cu ocazia defectării unui
transformator, întreruptorul său deconectează ẟi după o scurtă pauză de timp în care sec ia de
bare aferentă rămâne nealimentată, anclanẟează întreruptorul cuplei longitudinale, sec ia
întreruptă reluându-ẟi func ionarea de la transformatorul rămas care preia toată sarcina sta iei.
Transformatoarele se aleg astfel încât să admită suprasarcini (de circa 30%). Anterior, cupla
era în rezervă caldă având separatoarele închise.
Uneori din motive de limitare a plafonului curen ilor de scurtcircuit pe bară, cupla
include ẟi un reactor (varianta 3, fig. 5.3.c).
În fine, în cazuri rare când se doreẟte o elasticitate ẟi o siguran ă sporită a
circuitului de cuplă, se înseriază două întreruptoare, (varianta 4, fig. 5.3.c). [1]
Această schemă electrică de conexiuni a căpătat o largă răspândire mai ales la
6 - 20 kV. Bara executată de obicei din eavă de aluminiu contribuie ẟi mai mult la
reducerea cheltuielilor de între inere ale sta iei electrice.

Schema cu o bară colectoare ẟi o bară de ocolire (1 BC + BOc)

Introducerea barei de ocolire ẟi a circuitului de cuplă de ocolire se face pentru
înlăturarea celui de al doilea dezavantaj al schemelor de comuta ie cu bare colectoare
simple (vezi subcapitolul 5.4.)
În fig. 5.4.a. se prezintă o schemă de conexiune a unei sta iei din laborator.
Se oferă posibilitatea scoaterii în revizie-repara ie a oricărui întreruptor din instala ie
fătă sacrificarea continuită ii în alimentare, prin inserarea cuplei de ocolire. Astfel pentru
linia L3 de exemplu, se creează o a doua cale de alimentare “ocolită”, desenată punctat în
fig. 5.4., prin închiderea cuplei ẟi a separatorului de ocolire aferent liniei, S OC L3.
Întreruptorul IL3 urmează să fie scos în revizie-repara ie, locul lui fiind luat acum de I co.

Fig.5.4.a. Schema principală a unei sta ii cu ISBC+ BOc

Diagrama de manevrare pentru acest exemplu este:

I SC OCSCb ICO SOC L3 ICO
D ICO IL3 SbL3
Testarea pasageră cu Ico a barei de ocolire în cazul în care L 3 este deja în func iune
pare o manevră complicată inutil. Ea este însă necesară în cazul în care pornind de la starea
operativ ini ială în care linia L3 era deconectată prin IL3 deschis, închiderea separatorului
SOCL3 ar avea loc în sarcină dacă ICO nu ar fi deschis (calea normală prin IL3 fiind întreruptă).
Deoarece schemele de circuite secundare trebuie să permită numai manevre în
siguran ă pentru orice configura ie a schemei primare, s-a ales solu ia de mai sus.
Se dau în fig. 5.4.b., schemele principale de circuite secundare de blocaj ale
separatoarelor din sta ia luată ca exemplu.

Barete de cc 220V

Siguran e de cc

Separator bară-linie
Separator ocolire-linie

Separator ocolire-generator
Separator de legătură la pământ

Separator de cuplă

Fig.5.4.b. Schema de circuite

secundare de blocaj a unei sta ii
Ocolirea tuturor circuitelor nu este necesară. De regulă se ocolesc întreruptoarele de
pe linii în timp ce ocolirea circuitelor de generator nu este o regulă obligatorie.
Aceasta ẟi pentru motivul că circuitul cuplei de ocolire urmează a se înseria cu
oricare din circuitul sta iei pentru care a fost prevăzută posibilitatea ocolirii ẟi deci circuitul
de cuplă trebuie să fie calibrat la nivelul celui mai încărcat dintre aceste circuite.

5.1.5. SCHEMA CU BARE COLECTOARE DUBLE

Este schema care a căpătat o largă răspândire în instala iile de comuta ie

electromagnetice de unde se alimentează consumatorii cei mai importan i. În compara ie cu
schema cu sistem simplu de bare, schema cu dublu sistem de bare colectoare oferă un grad
de elasticitate sporită plus posibilitatea racordării circuitelor aferente la oricare din cele
două noduri electrice (bare colectoare). Cel mai des întâlnite sunt schemele cu bare duble ẟi
un întreruptor pe circuit, dar s-au construit ẟi sta ii cu dublu sistem de bare la care unui
circuit racordat îi revine mai mult de un întreruptor [2-6].

Schema electrică cu dublu sistem de bare colectoare ẟi un întreruptor pe circuit

Fiecare circuit se racordează la sistemul dublu de bare colectoare prin intermediul
întreruptorului ẟi a două separatoare de bare fig. 5.5.
Există două versiuni primare ale schemei cu bare duble, func ie de amplasarea pe
teren.
În prima versiune, fig. 5.5., sta ia realizată ocupă prost terenul care prin extinderea
sta iei îẟi măreẟte repede dimensiunea paralelă cu BC.
În varianta din fig. 5.6., terenul este bine ocupat, cu condi ia să existe plecări în
ambele direc ii. Sta ia este mai compactă.
 Schema oferă două posibilită i de func ionare în regim normal.

Toate circuitele se racordează la un singur sistem de bare (sistem de bare de lucru)

al doilea sistem fiind liber - în rezervă caldă men inut sub tensiune prin intermediul
circuitului cu cuplă transversală CT. Func ionarea în acest regim prezintă avantajul
că în cazul apari iei unui scurtcircuit pe bara de lucru se întrerupe alimentarea
tuturor circuitelor ca ẟi la schema cu un sistem de bare, dar spre deosebire de
acesta, aici prin trecerea circuitelor pe sistemul de rezervă, această întrerupere este
de scurtă durată. De asemenea dacă se iveẟte necesitatea unei revizii-repara ii la
bara de lucru, se trec toate circuitele pe bara de rezervă, se scoate de sub tensiune
bara de lucru. Există spa iu suficient între cele două sisteme de bare pentru ca
echipa să poată lucra la sistemul de lucru cu celălalt sistem sub tensiune (în instala
iile de tip interior se prevede chiar un perete de izolare între cele două sisteme cu
bare ,după cum se poate observa ẟi în laborator .

Fig. 5.5. Schemă cu bare colectoare duble - amplasament extins

Fig. 5.6. Schemă cu bare colectoare duble - amplasament mai compact

Instala ia func ionează, de regulă, cu consumatorii ẟi sursele repartizate pe cele două

sisteme de bare colectoare cu cupla transversală închisă sau deschisă. Deoarece în sistemul
energetic apar uneori dificultă i în legătură cu reducerea nivelului curen ilor de scurtcircuit,
punctele de dispecer selectează adesea regimuri de func ionare cu sursele de alimentare ẟi
consumatori împăr i i pe cele două bare colectoare, cupla transversală fiind deschisă.
Prin compara ie cu schema unui sistem simplu de bare sec ionat longitudinal care
prezintă o reparti ie fixă pe sec ii a circuitelor aferente sta iei (aẟa numita sec ionare "rigidă"),
schema cu bare colectoare duble poate fi privită ca rezultat al sec ionării "elastice" al unui
sistem simplu de bare prin cupla transversală în două sec ii de bare alăturat în aẟa fel încât se
oferă posibilitatea de a racorda circuitele la oricare din cele două sec ii prin jocul de

separatoare.

Rezultă avantaje semnificative. Revizia barelor colectoare se face pe rând, circuitele

barei în revizie fiind transferate barei în func iune. Cu ocazia avarierii unui sistem de bare,
circuitele se trec pe sistemul rămas sub tensiune, func ionarea continuă fiind întreruptă
pentru un scurt timp necesar manevrelor de transfer. Prin faptul că ambele bare sunt sub
tensiune, există certitudinea unei func ionări corecte. În fine sursele pot alimenta orice
consumatori, gra ie posibilită ilor sporite de func ionare elastică.

Circuitul cuplei transversale si rolurile sale

Rolurile cuplei transversale pot fi prezentate sub formă, condensată, astfel:
a. Permite trecerea circuitelor de pe un sistem de bare colectoare pe altul fără
întreruperea circuitului respectiv.
Serveẟte pentru controlul integrită ii sistemelor de bare colectoare după revizia
acestora.
Se poate substitui oricărui întreruptor din instala ie care este defect sau urmează a fi
scos în revizie.
Circuitul cuplei transversale trebuie calibrat corespunzător celei mai mari puteri care
ar putea fi transferată de pe un sistem de bare colectoare pe celălalt [2] inând cont de
regimurile de func ionare posibile cu cupla deschisă. De asemenea, întreruptorul cuplei
trebuie să aibă capacitatea de rupere la nivelul celui mai solicitat circuit, inând cont de func
ionarea (c) de mai sus. ẞi aici ca ẟi în cazul sec ionării rigide, un defect la întreruptorul de
cuplă scoate din func iune ambele sisteme de bare colectoare, func ionarea reluând-se după
intervalul de timp necesar pentru efectuarea manevrelor respective cu separatoarele de bare.
Iată deci că prezen a cuplei poate induce ẟi pericolul scoaterii din func iune a ambelor bare
colectoare, deci a întregii sta ii, ce-i drept cu o probabilitate redusă deoarece realizarea
fizică a acestui circuit de face cu multă aten ie.
Trecerea unui circuit de pe o bară pe alta se face conform diagramei de succesiune în
timp exemplificată mai jos pentru cazul liniei L 1 racordată la bara colectoare BC 1
, din fig. 5.6
Î S C1 SC2 IC Sb2
D Sb1 IC S C1 SC2

Se observă că manevra de schimbare a barei colectoare cu men inerea func

ionării implică trei etape ẟi anume:
închiderea cuplei ẟi deci punerea în paralel a celor două sisteme de bare cu
controlul prealabil al sincronismului;
2.comutarea separatoarelor de bară ẟi revenirea la func ionarea cu cuplă deschisă.
Pentru a evita manevrarea separatoarelor sub curent numai pe timpul scurt al etapei a
doua, se conectează protec ia cuplei transversale;
Experien a exploatării sta iilor cu scheme de conexiuni mai dezvoltate a relevat
oportunitatea introducerii unor blocaje în manevrarea greẟită a separatoarelor. Este evident
că manevrarea separatorului de linie trebuie să ină cont de pozi ia întreruptorului.
Manevrarea unui separator de bare însă, trebuie să ină seama în plus de starea
cuplei ẟi de însuẟi pozi ia celuilalt separator de bară ẟi de aceea manevra se apreciază a
fi mai delicată, putând duce la grave erori, căci opera iile din secven a a doua nu sunt
comutative, secven a a doua înaintea primeia (punerea în paralel a barelor prin
separatoarele de bară, ini ial) etc.
 În acest sens toate separatoarele sunt prevăzute cu blocaj de tip electromagnetic;

pentru a ac iona un separator mai întâi se procedează la deblocarea sa cu o cheie

electromagnetică - de fapt un solenoid ce urmează să deblocheze separatorul dacă condi

iile logice pentru ac ionare sunt îndeplinite. În caz afirmativ se primeẟte alimentarea la

priza de deblocare. Tensiunea continuă se aduce la cheia de deblocare cu ajutorul circuitelor

secundare inând seama de o logică simplă a bloc-contactelor auxiliare aferente aparatelor

din circuitul primar.

Aceste bloc-contacte sunt de tip normal închis sau normal deschis, corelarea fiind
făcută pentru pozi ia deschis a aparatului din circuitul primar. Cu alte cuvinte aceste
contacte sunt efectiv realizate, aẟa cum sunt reprezentate, pentru pozi ia deschis a
aparatului cu care sunt corelate.
Schema de blocaj electromagnetic se alimentează de la: două barete de c.c. (± 220
V) prin siguran e fuzibile, iar a treia baretă de blocaj BB este necesară pentru a limita
numărul contactelor auxiliare aferente aparatelor primare ale cuplei. Schema este
prezentată în fig. 5.7., iar o comentare mai amănun ită este dată în lucrarea [3].
În ultimul timp însă, sta iile moderne dispun de personal cu calificare bună ceea ce
justifică renun area la schemele de blocaj.

Fig. 5.7. Schemă de blocaje cu două barete de c.c.

b. Controlul integrită ii barelor colectoare se face de regulă la terminarea reviziei.

Orice scurtcircuit pe această bară duce la deconectarea instantanee a întreruptorului cuplei
ac ionat de protec ia sa prin relee care a fost expres reglată să func ioneze fără re inere de
timp, indicând că revizia trebuie reluată ẟi remediate eventualele defec iuni. În cazul în
care cupla nu declanẟează înseamnă că este asigurată integritatea barei colectoare ẟi se
poate conta pe ea pentru manevre.
c. Înlocuirea unui întreruptor defect sau care urmează a fi scos în revizie poate fi făcută
cu ajutorul circuitului de cuplă transversală prin două întreruperi în func ionare relativ de
scurtă durată, în care caz celula în cauză se racordează doar ea singură la un sistem de bare.
Fie schema simplă din fig. 5.8.
 Fig.5.8. Substituirea întreruptorului unui circuit cu întreruptorul cuplei transversală
Se presupune că s-a defectat întreruptorul I1 al liniei L1, prin el trece sarcina liniei
dar el nu mai poate realiza opera ia de întrerupere a circuitului. Pentru repararea ẟi
înlocuirea sa cu întreruptorul cuplei pe perioada repara iei, se procedează astfel:
Se degajează complet un sistem de bare colectoare, de exemplu S 1, trecând toate
circuitele pe celălalt sistem de bare - de bare S 2, cu excep ia circuitului în cauză. Cupla
transversală rămânând, func iile întreruptorului defect au fost preluate de întreruptorul de
cuplă. Se poate deschide circuitul sau se poate func iona aẟa până ce dispecerul aprobă
scoaterea în repara ie a întreruptorului defect.
Pentru scoaterea în repara ie, se deschide cupla ẟi se separă întreruptorul defect prin
desfacerea legăturilor a, b. Se reia func ionare normală a sta iei.
Se observă dezavantajul celor două întreruperi în func ionare necesare ẟuntării ẟi
deẟuntării întreruptorului defect la care se adaugă ẟi faptul că între timp se func ionează
cu o singură bară de lucru, cu un grad de fiabilitate modest.
Dezavantajele schemei cu bare duble se referă în primul rând la faptul că este mai
scumpă cu circa 20-40 % fa ă de schema echivalentă cu bară colectoare simplă datorită
circuitului de cuplă, a numărului suplimentar de separatoare de bară, a celei de a doua bare
colectoare, a spa iilor mai mari ocupate în plus [5,2]. Numărul sporit de aparate de comuta ie pe
lângă faptul că reprezintă o investi ie suplimentară si totodată surse probabile de manevre
greẟite. Într-adevăr, manevrele sunt mai delicate aici, existând câte două separatoare de bare
care se pot manevra ẟi sub curent fapt ce reclamă un personal de exploatare mai calificat.
Scoaterea în revizie-repara ie a unui întreruptor implică două întreruperi în func
ionarea continuă a circuitului respectiv.
În timpul reviziei (repara iei) se func ionează ca ẟi cum s-ar dispune de o schemă cu
o singură bară colectoare, orice defect pe această bară de lucru în acest interval de timp
duce la întreruperea totală a sta iei .

Schema cu bare colectoare duble ẟi bară de ocolire

Ultimele două dezavantaje ale schemei cu sistem dublu de bare colectoare pot fi
înlăturate prin introducerea suplimentară a unui sistem de ocolire ẟi a cuplei respective, fig.
5.9.
Introducerea barei de ocolire (transfer) nu se justifică decât pentru sta ii importante
care vehiculează mari cantită i de energie pe mai multe linii.
Presupunând că se doreẟte scoaterea în revizie a întreruptorului I 1 al circuitului de linie
racordat de exemplu la sistemul de bare S 1, se creează o a doua cale de alimentare în paralel
a circuitului respectiv prin cupla de ocolire, conform diagramei în timp de desfăẟurare a
manevrelor prezentate mai jos.
 î SCO2 SCO1 ICO SOC1 ICO
d ICO I1, S1, SS1

Fig. 5.9. Sistem cu bare colectoare duble ẟi bară de ocolire

Întreruptorul cuplei este echipat cu aceeaẟi protec ie ca ẟi întreruptorul liniei pe care

l-a ocolit.
Comparând motivele pentru care s-a introdus bara de ocolire la schema cu un sistem
de bare ẟi la schema cu două sisteme de bare, se vede că, în ultimul caz, aportul barei de
ocolire este substan ial redus. Explica ia rezidă în faptul că aici apare în plus circuitul de
cuplă transversală ca rezultat al sec ionării elastice.
Schema de comuta ie aẟa cum este prezentată în fig. 5.9. cu ambele tipuri de cuple
se referă în general la sta ii întinse, cu multe circuite. Pentru sta ii cu mai pu ine circuite
există scheme mai simple.
Cupla combinată poate realiza atât configura ia de cuplă transversală (S2, S3, S4 ẟi I
închise, S1 deschis) cât ẟi de cuplă de ocolire (S4 deschis). Dezavantajul constă în
imposibilitatea folosirii simultane a celor două cuple, fig. 5.10.

Fig. 5.10. Cuplă combinată

Legătura suplimentară economiseẟte suplimentar un separator fa ă de cupla combinată

(fig. 5.11.), cumulând însă dezavantajul de a nu ocoli circuitele racordate la unul din
sistemele de bare (SBC1 în cazul figurii). Ocolirea ẟi a circuitelor racordate la SBC2
implică trecerea lor prealabilă pe SBC1 folosind la cuplă mai întâi configura ia
transversală ẟi apoi cea de ocolire.
 Fig.5.11. Cuplă de ocolire cu legătură suplimentară

Schema cu separatoare de ocolire re ine doar cupla transversală, ocolirea având loc cu
ajutorul acesteia ẟi al unui separator de ocolire. Este suprimată bara de ocolire propriu-
zisă, locul acesteia luându-l chiar o bară colectoare (SBC2 în cazul fig. 5.12.).
O asemenea schemă deosebit de economică s-a adoptat la noi în ară în realizarea sta iei
electrice de conexiuni de la CTE Luduẟ, 400 kV. Schema prezintă însă dezavantajul că
poate folosi cupla doar pentru o singură opera ie; pe timpul înlocuirii unui întreruptor
cupla se blochează împreună cu sistemul 2 de bare, care devine bară de ocolire.
Celelalte (n-1) circuite sunt trecute în prealabil pe sistemul de bare SBC1 unde un singur
defect scoate din func iune toată sta ia.

Fig.5.12. Schemă cu separatoare de ocolire

Sec ionarea longitudinală a barelor colectoare duble

Se recurge la sec ionarea longitudinală a ambelor sau numai a uneia dintre cele două
sisteme de bare din aceleaẟi motive ca în cazul schemelor cu un sistem de bare colectoare.
De obicei se sec ionează numai un sistem (denumit bară de lucru) în două sau trei
sec ii longitudinale, celălalt sistem (denumit bară de rezervă) rămânând nesec ionat.
Cu ocazia avarierii unei sec ii longitudinale, func ionarea este preluată de bara de
rezervă prin intermediul circuitelor de cuplă [4], fig. 5.13., a, b.
Uneori se sec ionează ambele BC prin câte două separatoare înseriate sau numai una
din ele, cealaltă bară fiind sec ionată printr-un întreruptor, fig. 5.13.c.
În anumite situa ii, în scopul realizării unor economii de investi ii prin reducerea
numărului de celule de cuplă, se folosesc cuple combinate longo-transversale, fig. 5.14.a, b,
c, d, e.
Toate aceste variante economice de realizare a cuplei longo-transversale prezintă
însă două importante dezavantaje:
Realizarea fizică implică solu ii constructive mai complicate, necesitând spa iu relativ
mare sau încruciẟări de conductoare care sporesc probabilitatea de apari ie a
avariilor cu urmări grave în special pentru cazul celulelor de cuplă.
 Fig.5.13. Scheme cu bare duble sec ionate a-
schemă cu bare duble cu doua sec ii longitudinale
b-schemă cu bare duble cu trei sec ii longitudinale
c-schemă cu bare duble cu ambele bare sec ionate

Deoarece cuplele combinate îndeplinesc mai multe func iuni, în timpul exploat ării pot apare
situa ii în care cupla rămâne blocată într-o anumită pozi ie i deci devine indisponibilă
pentru cea de a doua pozi ie.
 Fig.5.14. Variante de cuple

Scheme cu bare duble cu mai mult de un întreruptor pe circuit

Un număr sporit de întreruptoare pe circuit s-a introdus cu scopul de a creẟte
siguran a în func ionare a schemei. Pe de altă parte însă, există o corela ie între aspectele de
simplitate ẟi siguran ă.
Schemele mai simple sunt mai pu in supuse erorilor de manevră; comportă mai pu
ine surse probabile de defect. Toate considera iile relative la sporirea numărului de
întreruptoare pe circuit în schemele următoare trebuie făcute în lumina celor două aspecte,
a interdependen ei acestora.
S-a folosit, în general, pentru a realiza o siguran ă maximă în func ionare. Cu cele
două întreruptoare ale sale, fiecare circuit continuă func ionarea neîntreruptă cu ocazia
reviziei unui întreruptor. Dacă totuẟi apare un defect chiar într-unul din întreruptoare, după
izolarea acestuia prin separatoare aferente, circuitul respectiv îẟi reia func ionarea prin
celălalt întreruptor, fig. 5.15. Schema face economie de un circuit de cuplă, în fond oricare
din celulele racordate prin două întreruptoare poate realiza performan ele cuplei.
În func iunea normală, ambele sisteme de bare sunt sub tensiune ẟi toate
întreruptoarele sunt închise.
Se observă că, în caz de scurtcircuit pe una din bare, func ionarea nu este întrerupt ă
- declanẟează toate întreruptoarele racordate la bara respectivă, toate circuitele rămânând
în continuare în func iune.
În cazul unui defect pe un circuit declanẟează ambele întreruptoare aferente.
Toate manevrele de comutare se execută numai cu întreruptoare, separatoarele servind
numai pentru scoateri în revizie, fapt ce contribuie la creẟterea siguran ei în func ionare.
Deoarece schema dublează practic echipamentul ẟi prin natura sa mai complicată
este supusă erorilor de manevră, prezintă ẟi un important efect contrar celui scontat (de
creẟtere a siguran ei).
Din aceste motive schema nu s-a extins prea mult. La noi în ară – este practic
inexistentă.
 Fig.5.15.a. Schemă cu bare duble cu două întreruptoare pe circuit

În fine, cele două întreruptoare aferente unui singur circuit pot cumula ẟi func ia de
sec ionare a barelor, ca în fig. 5.15.b.

Fig.5.15.b. Schemă cu bare duble cu două întreruptoare pe circuit cu sec ionarea unei bare

Se vede de asemenea că la toate circuitele revin două întreruptoare, în felul acesta se

reduce selectiv investi ia fără a diminua siguran a în func ionare a circuitelor considerate
importante (bunăoară de transformator).
S-au încercat variante intermediare între schemele cu 1 ẟi 2 întreruptoare pe
circuit cu scopul de a reduce investi ia masivă din cazul schemei cu întreruptor dublu,
după cum se vede în cele ce urmează.
schema cu 3/2 întreruptoare pe circuit cumulează practic principalele avantaje ale schemei
cu două întreruptoare pe circuit: la un defect pe una din bare, func ionarea continuă a
sta iei nu este perturbată; scoaterea în revizie a oricărui întreruptor se poate face fără
întreruperea alimentării circuitului respectiv. Aceste avantaje sunt ob inute cu mai pu in
de două întreruptoare pe circuit. Totuẟi, spre deosebire de schema precedentă dacă se
face revizia întreruptorului 1 de exemplu, (transformatorul T 1, alimentat de la BC1 prin
întreruptoarele 2 ẟi 3), la un scurt circuit pe circuitul de pe aceeaẟi ramură al liniei L1 ,
declanẟează ambele întreruptoare 2 ẟi 3, iar transformatorul T1, este întrerupt (pentru
scurt timp însă), fig. 5.16.
 Fig.5.16. Schema cu bare duble 3/2 întreruptoare pe circuit
Datorită investi iei mai reduse ( este mai scumpă însă decât schema cu 1
întreruptor/circuit) ẟi al avantajelor remarcabile, schema a căpătat o largă acceptare. Este
privită ca o schemă aparent tot atât de sigură ca ẟi cea cu două întreruptoare pe circuit dar
realizabilă la un pre mai redus.
Schema comportă o siguran ă mai mare în func ionare comparativ cu cazul unui
singur întreruptor pe circuit.
Pe de altă parte însă opera iile de comuta ie ẟi protec ia prin relee sunt mai
complicate ceea ce sporeẟte probabilitatea apari iei unor erori de manevră, necesitând un
personal mai bine instruit. De asemenea, la fel ca în schema precedentă, cu ocazia unui
defect pe un circuit, deconectează două întreruptoare pentru a-l izola (uzură sporită). Cu
alte cuvinte schema cu 3/2 întreruptoare pe circuit, reproduce la scara unei investi ii mai
reduse principalele avantaje ẟi dezavantaje ale schemei cu 2 întreruptoare pe circuit.
Aceleaẟi considerente se aplică ẟi în cazul schemei cu 4/3 întreruptoare pe circuit din
fig. 5.17.
Trebuie adăugat faptul că schema realizează o investi ie mai apropiată de cazul
schemei cu un întreruptor pe circuit pe de-o parte, dar pe de altă parte prezintă un risc
ẟi mai mare al erorilor de manevră. De asemenea necesită o dispozi ie constructivă mai
dificil de realizat. Aceasta explică de ce schema cu 4/3 întreruptoare, s-a folosit mai rar
decât schema cu 2/3 întreruptoare pe circuit.

Fig 5.17. Schema cu bare duble ẟi 4/3 întreruptoare pe circuit

Schema cu două întreruptoare pe un circuit, la care însă fiecare transformator are acces

doar la o singură bară colectoare prin separatorul de bare aferent este, din punctul de vedere

al investi iilor, mai apropiată de cazul prezentat anterior, fig. 9.18. În func ionarea normală

ca ẟi la schemele de mai sus, ẟi aici ambele întreruptoare sunt închise, ambele bare fiind

sub tensiune. În timp ce numărul liniilor este variabil se poate observa că numărul

transformatoarelor racordate direct la bară prin separator este fix ẟi egal cu doi.

Spre deosebire de schemele precedente, schema de fa ă prezintă interesanta calitate

de a avea un număr de întreruptoare pe circuit variabil cu numărul de circuite, după cum se
vede din tabelul ilustrativ de mai jos:

Numărul de linii 2, 3, 4, 5,………………10, mare

Numărul de între-
ruptoare ce revin 1, 6/5, 8/6, 10/7,……………20/12, → 2
unui circuit

Fig.5.18. Schema de comuta ie tip transformator - bară

Se observă că pentru un număr redus de linii schema prezintă investi iile

aproximativ făcute în cazul schemei cu un întreruptor pe circuit ẟi re ine avantaje
importante ale schemei cu două întreruptoare pe circuit.
Dacă însă numărul liniilor sporeẟte se vede că investi iile sunt aproximativ duble fa
ă de schema de referin ă de mai sus. Cu alte cuvinte în cazul creẟterii numărului de linii
racordate, se eviden iază principalul dezavantaj întâlnit la schema cu bare duble ẟi două
întreruptoare pe circuit - investi ia ridicată.
În concluzie, schema este interesantă pentru cazul a două circuite de transformator
ẟi un număr redus de linii electrice de înaltă tensiune.

Schema de conexiuni hibride cu sistem dublu de bare colectoare

 Nu întotdeauna circuitele aferente unei sta ii se bucură de o aceeaẟi importan ă.
Alteori deẟi sunt alimenta i printr-un circuit consumatori importan i, aceẟtia mai au una sau
mai multe alimentări suplimentare ẟi din alte sta ii. În acest sens prevederea de aparate de
comuta ie în mod diferen iat, de acord cu importan a fiecărui circuit luat în parte nu poate
avea decât efecte economice binevenite (daune de continuitate ẟi investi ii mai reduse).
 Fig.5.19.a. Schemă hibridă

În exemplificarea din fig. 5.19.a., se observă că se acordă o importan ă sporită

alimentărilor din sistemul electromagnetic S (2 întreruptoare pe circuit).
Barele colectoare, sec ionate elastic (celulele de injec ie pot juca un rol de cupl ă
transversală) ẟi rigid (longitudinal, prin cele două circuite de cuplă n.d. controlate prin
AAR) oferă o bună elasticitate în efectuarea manevrelor, un grad superior de siguran ă în
func ionarea continuă.
O parte din circuitele de importan ă moderată (2,3, 3', 4') sunt alimentate rigid de la
o singură sec ie de bare cu avantajul imediat al reducerii investi iei ẟi a posibilită ilor de
manevrare greẟită cu separatoare de bare. În fine, se poate economisi un separator de bare
pentru câte două plecări îngemănate, 1' ẟi 2' ( varianta suedeză ).
În fine, unele scheme de comuta ie ale sta iilor aferente unor mari centrale electrice
cu grupuri de 330 MW ẟi mai mult pot fi aduse la o configura ie în care în cazul unui
scurtcircuit pe una din barele colectoare să nu se piardă decât cel mult un grup generator.
Se dă ca exemplu, schema cu bare duble a unei centrale din Anglia, func ionând cu 4
grupuri de 500 MW la 400 kV, fig. 5.19.b.
Dezideratul se realizează aducând func ional sta ia cu bare duble la configura ia
inelară în care fiecare generator dispune de câte două întreruptoare.
În consecin ă pentru patru generatoare se folosesc suplimentar 5 întreruptoare, dintre
care două de la cuplele transversale (CT) ẟi trei de la cele de sec ionare (CS), conform
schemei simplificate din figura 5.19.c.

Fig.5.19.b. Schemă cu bare duble a unei sta ii din Anglia

 Fig.5.19.c. Schemă hibridă cu 5 întreruptoare suplimentare

În scopul realizării unei configura ii de bare duble în "U" s-a prevăzut bara
centrală ca bară de rezervă, iar bara exterioară (sec ionată) ca bară principală.

5.1.6. SCHEME DE COMUTA IE CU SISTEM TRIPLU DE BARE COLECTOARE

S-au inaugurat ẟi scheme mai complexe cu bare colectoare triple la care fiecare
celulă se racordează prin trei separatoare de bare (fig. 5.20.). Evident un al treilea sistem de
bare prezintă un nod electric suplimentar cu toate avantajele ce decurg de aici, în special cu
ocazia reviziei când sta ia func ionează ca ẟi cum ar fi echipată cu un sistem dublu de bare
etc. În acelaẟi timp însă, al treilea sistem de bare poate fi sediul unor defecte suplimentare,
necesită un spa iu fizic mai mare pentru realizarea câmpului de bare ẟi evident manevrele
sunt mai complicate din cauza numărului de separatoare de bare, sensibil majorat.
inând seama de dezavantajele enumerate, schema nu s-a bucurat de o răspândire
prea mare. Poate fi întâlnită în instala iile de comuta ie din Germania. La noi în ară nu s-a
folosit încă, dar se va putea folosi ca bară de pornire la CHEAP.

Fig.5.20.Sistem triplu de bare colectoare

5.1.7. SCHEME DE COMUTA IE FĂRĂ BARE COLECTOARE
 Scheme de comuta ie în punte

Se folosesc unde există o configura ie cunoscută a sta iei pentru care se prevăd, în
general extinderi viitoare. Schema a căpătat o largă extindere în cazul sta iilor electrice de
înaltă ẟi foarte înaltă tensiune în cazul particular a două blocuri transformator-linie (4
circuite), fig. 5.21.

a) b)
Fig. 5.21. Schema de conexiuni în puncte:
a-cu punte spre linie (H superior);
b-cu puntea spre transformator (H inferior).

Schemele în punte realizează o investi ie sensibil mai redusă fa ă de schema

obiẟnuită cu un întreruptor pe circuit.
Ele derivă din schemele bloc fa ă de care au prevăzut în plus legătura transversală
(puntea). Introducerea pun ii aduce imediat cel pu in două avantaje. Creẟte elasticitatea
schemei, se îmbunătă eẟte nivelul tensiunilor (legături electrice în paralel), creẟte gradul
de continuitate în alimentare. Pe de altă parte, scoaterea în revizie-repara ie a întreruptorului
unei ramuri nu duce la întreruperea func ionării elementelor dacă schema se completează
cu puntea suplimentară realizată cu separatoare înseriate (desenat punctat). Se procedează
astfel: se închide ẟi a doua legătură transversală (realizată numai cu separatoare), după
care se deconectează ẟi se izolează întreruptorul în cauză, schema continuându-ẟi func
ionarea neîntreruptă (laturile pătratului format sunt calibrate corespunzător).
La producerea unui defect pe una din linii, deconectează întreruptorul ramurii
respective (fig. 5.21 .a.) sau acesta ẟi cel al pun ii (fig. 5.21 .b.). Din acest motiv este
indicată folosirea schemelor cu punte spre transformator în cazul sta iilor cu linii lungi cu
probabilitatea sporită de defectare, sau a liniilor electrice mai scurte de medie tensiune
realizate cu o siguran ă mecanică mai mică, a centralelor hidroelectrice îndepărtate.
Deconectarea unei linii angajează func ionarea în suprasarcină a celeilalte cu ambele
transformatoare în func iune.
Schemele cu punte spre linie sunt indicate sta iilor de transformare unde există
manevre dese pe partea transformatoarelor, sau acolo unde probabilitatea defectelor pe linie
este redusă. Schemele H superior se mai recomandă în cazul în care se face un tranzit de
energie important între cele două linii. Se doreẟte ca acest tranzit de energie să aibă loc
printr-un singur întreruptor (b) nu prin trei (a).
 În concluzie schemele se remarcă prin aceea că (1) elimină barele colectoare ẟi (2)

realizează o economie de întreruptoare fa ă de schema obiẟnuită de bare colectoare.

Din păcate, schemele în punte (denumite ẟi "scheme H") nu sunt potrivite decât
pentru configura ii particulare de sta ii. În plus, nu permit extinderi facile, fapt pentru care
schemele H sunt indicate atunci când nu sunt perspective de extindere ulterioară a sta iei
electrice de conexiuni (cazul CHE cu profilul final cunoscut etc.).

Scheme de comuta ie poligonală

Scheme poligonale
Cunoscute ẟi sub numele de scheme în inel, realizează – fără bare colectoare
propriu-zise – o bună parte din avantajele schemei cu două întreruptoare pe circuit, deẟi
paradoxal, sunt realizate fizic doar cu un întreruptor pe circuit. Sunt denumite ẟi scheme în
pătrat, hexagon, decagon, etc. după cum numărul întreruptoarelor este 4, 6, 10 etc.
De fapt barele colectoare sunt dispuse în inel ẟi sec ionate cu ajutorul
întreruptoarelor după numărul de circuite; la plecările din inel nu se pun întreruptoare ci
doar separatoare. Fiecare întreruptor deserveẟte două circuite, de exemplu întreruptorul 1
deserveẟte circuitele T1 ẟi L1 (fig. 5.22.a).

Fig. 5.22.a. Schema de conexiuni a unei sta ii hexagonale

Ca ẟi schemele cu bare duble ẟi două întreruptoare pe circuit, ẟi schemele în inel

permit revizia întreruptoarelor fără întreruperea alimentării, însă protec ia prin relee a unui
circuit deconectează ambele întreruptoare adiacente cu ocazia apari iei unui defect.
Fie un scurtcircuit pe linia L 1, izolat prin declanẟarea întreruptoarelor 1 ẟi 2: se
deschide imediat separatorul de linie după care prin închiderea întreruptoarelor se face
inelul. (Se impun mai multe manevre ẟi este nevoie de un personal bine instruit). Dacă între
timp întreruptorul 6 al transformatorului T 1 era în revizie, cu ocazia unui scurtcircuit pe
linia L1 transformatorul T1 suferă o scurtă întrerupere în alimentare.
Presupunând mai departe că în locul liniei ar fi fost transformatorul T 1 ẟi acest
transformator ar fi fost sediul unui defect în timpul reviziei întreruptorului 6.
Rezultatul era că sta ia rămânea fără alimentare, presupunând transformatoarele
T1 ẟi T2 ca surse de injec ie de energie. Se desprinde deci regula de a dispune circuitele de

alimentare pe diagonală.

În func ionare normală inelul este închis.

Avantajele schemei poligonale constau în:
economisirea unui întreruptor fa ă de schema echivalentă cu bare duble (este vorba de
circuitul de cuplă). Se vede că odată cu exagerarea numărului de laturi acest avantaj se
diminuează;
fiecare circuit este deservit de două întreruptoare a căror revizie pe rând se realizează fără
întreruperea circuitului respectiv;
lipsa barelor colectoare înseamnă de fapt lipsa punctelor slabe - un defect pe inel duce la
scoaterea din func iune a celulei respective.

Cu ocazia unui defect pe unul din circuite deconectează două întreruptoare. Sincronizarea
manevrării celor două întreruptoare adiacente cu ocazia unui ciclu RAR este o
problemă destul de complicată atât pentru manevra RAR în sine cât ẟi pentru
întreruptoarele paralele. Când sunt folosite scheme cu 1,5 întreruptoare pe circuit sau
scheme poligonale (inelare) se poate întâmpla ca două întreruptoare conectate în paralel
să primească un impuls de declanẟare aproximativ în acelaẟi timp.
Dacă este o diferen ă distinctă în timp între impulsuri, primul întreruptor care
deconectează va comuta curentul celuilalt întreruptor.
Al doilea întreruptor va fi solicitat deci la deconectarea întregului curent de scurtcircuit.
Se consideră că situa ia cea mai grea apare atunci când întreruptoarele deschid aproape
simultan [17];
În general, protec ia prin relee ẟi schema de comuta ie prin natura sa este mai complicată,
de unde pot rezulta erori de manevră ale personalului - aspect care poate anula avantajul
scontat de sporire a siguran ei. De exemplu: se presupune că un bloc generator-
transformator este izolat de inel prin întreruptoarele adiacente ẟi apoi prin separatorul
respectiv care se deschide, apoi inelul se închide pentru a preveni ruperea sa în cazul
unui defect. Pentru a relua func ionarea blocului, trebuie deconectate ini ial două
întreruptoare, se închide separatorul ẟi după sincronizare se închide unul din
întreruptoare, apoi al doilea trebuie închis [7];
Un defect într-un întreruptor scoate din func iune nu un singur circuit, ci ambele circuite
adiacente. La ruperea inelului circula ia de curen i se poate modifica substan ial;
Sursele de alimentare trebuie dispuse pe cât posibil alternat altminteri există riscul izolării
lor ca rezultat al dublei sec ionări cu ocazia unui defect.

Schema necesită un personal de exploatare cu o calificare mai bună, specializat în manevre

delicate;
Deẟi nu se poate afirma că schema este dificil de extins [11] este mai uẟor totuẟi de extins o
schemă cu bare colectoare. Din acest motiv schema se foloseẟte la tensiuni înalte ẟi foarte
înalte unde aparatajul este foarte scump (nu se foloseẟte la tensiuni medii).

Observa ie
Uneori din motive de economie justificate, schema poligon poate să aibă câte un întreruptor
pentru mai multe circuite. În fig. 5.22.b., cu ocazia declan ẟării în avarie unei linii are loc
deconectarea automată ẟi a transformatorului adiacent.
 Fig.5.22.b. Exemplu de schemă poligonală cu număr redus de întreruptoare
(un octogon cu 4 întreruptoare)

Schemele bipoligonale rezultă din dezvoltarea schemelor poligonale. Două

poligoane sunt legate între ele printr-o singură punte, de obicei când numărul laturilor este
mai mic, fig. 5.23.a., pentru un număr mai mare de laturi sunt create două pun i, fig. 5.23.b.
Se observă că schemele bipoligonale rezolvă una din principalele dificultă i de
extindere. În acest sens se dă ca exemplu schema uneia din sta iile urbane de alimentare cu
energie a oraẟului New York (345/138 kV) concepută ini ial ca un decagon cu posibilită i
de trecere ulterioare (extindere) la o schemă bipoligonală, realizată cu o punte ẟi două
hexagoane, fig. 5.24,[10].
 Fig.5.23. Schemă bipoligonală
a-cu o singură punte (P1); b-cu două pun i (P1,2)

Fig. 5.24. Exemplu de trecere de la o configura ie poligonală la una bipoligonală

Scheme cu poligoane jumelate rezultă din alipirea a două sau mai multe
poligoane formând o buclă multiplă, mai uẟor extensibilă.
Se dă ca exemplu în fig. 5.25. schema sta iei Manicuagan, Canada, la 735/315kV, [9].
 Fig. 5.25. Schema sta iei 735/315kV Manicuagan, Canada

Datorită avantajelor remarcabile, schemele poligonale au căpătat o extindere

apreciabilă la tensiuni înalte ẟi foarte înalte unde costul întreruptoarelor este mai ridicat ẟi
se cere o siguran ă ẟi elasticitate în func ionare deosebită.
Astfel de scheme apar frecvent în sistemele electroenergetice canadian, nord-
american ẟi ex-sovietic.

5.1.8. SCHEME ELECTRICE DE CONEXIUNI REALIZATE CU

UN NUMĂR REDUS DE ÎNTRERUPTOARE

Schemele electrice de conexiuni cu un număr mai redus de întreruptoare

comparativ cu variantele prezentate până aici realizează economii semnificative dacă
se ine cont de faptul că întreruptorul de ine ponderea principală în cadrul investi iei sta
iei. Aceste simplificări sunt acceptabile, pe de o parte, în cazul consumatorilor mai pu
in importan i, pe de altă parte amplificarea func iilor separatoarelor (separatoare de
sarcină, cu deconectarea rapidă, de scurtcircuitare) a fost de natură să reducă substan
ial investi ia făcută prin substituirea întreruptoarelor în unele puncte ale schemei,
judicios selectate, chiar ẟi în cazul unor consumatori mai importan i.

Scheme pentru sta ii de racord adânc realizate cu separatoare de izolare

ẟi separatoare de scurtcircuitare
solu ie economică pentru alimentarea consumatorilor industriali sau urbani este sta ia
de racord adânc (SRA). Se alimentează din barele sta iilor de 110-220 kV de conexiuni
sau transformare ale sistemului energetic ẟi sunt dimensionate în ideea rezervării 100%
atât a racordurilor cât ẟi a unită ilor trafo.
Transformatoarele de for ă amplasate aproximativ în centrul de greutate electric al
consumatorului (de unde ẟi denumirea de “racord adânc”) se leagă tip bloc cu racordul
din sistem, fără bare colectoare pe partea de înaltă tensiune ẟi fără alte legături între
căile de alimentare, fig. 5.26.
 Fig.5.26. Schema unei sta ii de racord adânc (SRA)

În cazul ieẟirii din func iune a unuia dintre racorduri, sta ia de bare respectivă de
medie tensiune cu consumatorii săi se cuplează automat prin AAR pe sec ia cu racordul în
func iune, dimensionat să preia ẟi această sarcină suplimentară.
SRA de obicei se realizează fără personal de exploatare permanent. Comenzile
operative (cuplare, decuplare, supravegherea func ionării SRA) se efectuează de la sta ia
principală din sistemul energetic, printr-un fir pilot. Tot prin firul pilot se transmit semnale
preventive referitoare la func ionarea transformatoarelor coborâtoare (semnale gaze,
supratemperaturi), a protec iei întreruptoarelor.
În caz de avarie în transformator sau în partea de înaltă tensiune a SRA, se transmit
impulsuri de declanẟare către sta ia principală din sistem tot prin fir pilot. Se poate renun a la
firul pilot, mai ales când SRA este la mare distan ă, 100-200 km, prin agravarea voită a
defectului din SRA, de către un separator de scurtcircuit S sc montat în locul celui de linie din
schema bloc-linie-transformator coborâtor. Separatoare cu deconectare SDA rapidă permit
izolarea defectului (fig. 5.27.), astfel: cu ocazia unei avarii în K T în transformatorul τ1
protec ia acestuia ac ionează încă din faza incipientă a defectului Ssc1+, Ssc care provoacă un
scurtcircuit net, sesizat uẟor de protec ia întreruptoarelor de alimentare IL1,2 care declanẟează,
imediat defectul este izolat prin deconectarea rapidă a SRA1 ẟi întreruptorului
corespondent IT1 de pe medie tensiune după care IL1 ẟi IL2 conectează din nou ẟi
consumatorii SRA1 sunt alimenta i din nou după o scurtă pauză. Se vede însă că, în
acelaẟi timp au fost întrerupte implicit ẟi celelalte SRA alimentate de la aceleaẟi magistrale
prin IL1,2 . Pe de altă parte, schema prezintă aparate suplimentare cum sunt separatoarele de
scurtcircuitare care necesită revizii dese (dezavantaje).
Scheme de comuta ie realizate cu separatoare de sarcină

Înlocuirea în anumite situa ii a întreruptoarelor cu separatoare de sarcină are un

efect economic important, ẟtiind că pre ul de cost al separatorului de sarcină nu întrece 1/3
din cel al întreruptorului. Ini ial au apărut la medie tensiune dar, în ultimul timp s-au realizat
de asemenea separatoare de sarcină ẟi pentru tensiuni înalte ẟi foarte înalte.

Fig.5.27. Scheme de SRA realizate cu separatoare de scurtcircuitare (SSC) ẟi separatoare de

izolare cu deconectare automată (SDA)
a-cu o singură alimentare din sistem; b-cu dublă alimentare

Domeniul lor de aplicare s-a extins mult în ultimul timp mergând de la sta ii de
transformare rurale, la sta ii mari de comuta ie ẟi transformare, sta ii de interconexiune din
sistem, la conectarea sau deconectarea de baterii de condensare, motoare de înaltă tensiune
etc.
La medie tensiune se poate afirma chiar că ansamblul separatoarelor de sarcină ẟi
siguran a fuzibilă cu mare putere de rupere este echivalent sau chiar superior unui
întreruptor, deoarece curentul de scurtcircuit este întrerupt eficient (prin arderea siguran ei)
înainte ca el să fi atins valoarea sa maximă [15].
Separatorul de putere este destinat a întrerupe curen i în vecinătatea curentului normal
ẟi poate chiar să anclanẟeze pe scurtcircuit. Nu poate însă deconecta curen i de scurtcircuit.
Uneori se prevede cu dispozitiv de suprasarcină, când un releu special prevăzut,
permite deconectarea de suprasarcini. La apari ia unei suprasarcini violente (scurtcircuit)
separatorul de putere este blocat de acelaẟi releu, ruperea circuitului este făcută de siguran
ă sau de un întreruptor apropiat după care imediat deschide separatorul de putere.
 Se dau în continuare câteva din cazurile frecvente de folosire economică a

separatorului de sarcină în locul întreruptorului în schemele de comuta ie de medie, înaltă

ẟi foarte înaltă tensiune [14].

Ca aparat de comuta ie pe fiderii din sta iile de transformare la medie tensiune.

Cu ocazia unui scurtcircuit pe unul din fideri, deconectează întreruptorul general I ẟi
apoi separatorul de putere aferent fiderului defect, după care se reia func ionarea sta iei
prin anclanẟarea lui I. Această scurtă pauză în alimentarea tuturor celorlalte circuite
racordate la bară în cazul unui defect pe unul din circuite reprezintă singurul
inconvenient rezultat prin înlocuirea întreruptoarelor cu separatoare de putere, figura
5.28.a. Se poate remedia acest dezavantaj prin folosirea de separatoare de putere
prevăzute ẟi cu siguran ă cu mare putere de rupere prin care întreruperea func ionării
este limitată doar la circuitul defect, fig. 5.29.b.

Fig.5.28. Separatoare de sarcină echipând fiderii unei sta ii de transformatoare la medie

tensiune; a-separatoare de sarcină fără siguran e;
b-separatoare de sarcină cu siguran ă cu mare putere de rupere

Separatorul de sarcină în locul întreruptorului circuitului de transformator (fig.5.29.) în

ideea că defectele în transformatoare sunt rare.
Totuẟi la apari ia unui scurtcircuit, bunăoară în transformatorul T 1, toate întreruptoarele
liniilor (1-3) ẟi cele de pe partea de tensiune inferioară a transformatoarelor (4 ẟi 5)
deconectează, după care separatorul de putere 6 deconectează fără sarcină, izolând
defectul.
După aceasta toate întreruptoarele închid din nou, cu excep ia întreruptorului 4,
reluându-se func ionarea sta iei. Timpul de întrerupere este foarte scurt, ẟtiind că
separatorul de putere are timpi de ac ionare comparabil cu ai întreruptoarelor.
 Fig.5.29. Înlocuirea întreruptorului de pe partea de
tensiune superioară a unui transformator.
Separatorul de putere ca aparat de comuta ie pe liniile de interconexiune lucrează în
felul următor (fig. 5.30.a.): cu ocazia unui defect pe linie, deconectează întreruptoarele de
pe partea de tensiune inferioară, apoi separatoarele de sarcină de linie cu defect după care se
închid din nou întreruptoarele aferente. Avantajul are pe lângă latura economică ẟi un
aspect tehnic ẟi anume timpul cât întreruptoarele sunt deschise este foarte scurt, nu este
nevoie să se aẟtepte un interval de timp relativ lung necesar deionizării spa iului de arc,
căci separatoarele de putere deschid aproape imediat după ce au deschis întreruptoarele.
(Rezultă ẟi avantaje pentru men inerea stabilită ii tranzitorii a alternatoarelor).
Dacă aceeaẟi sta ie de conexiuni are mai mult de un transformator, atunci se pot folosi
separatoare de sarcină ẟi pentru înlocuirea întreruptoarelor de la transformatoare (fig.
5.30.b.) ca în cazul precedent (2).

Fig.5.30. Folosirea separatorului de putere pe liniile de interconexiune de înaltă ẟi foarte

înaltă tensiune a-doar pe linii; b-pe linii ẟi la transformatoare (în cazul cu două sau mai
multe trafo).
Separatorul de sarcină înserat pe partea de înaltă tensiune a bobinelor de reactan ă.
(fig. 5.31.) se referă la: cazul în care un reactor este conectat la bare (fig.5.31.a.), similar
cu cazul (2) ẟi la cazul în care reactorul este conectat pe linii din motive de compensare
a puterii reactive.
În cel de al doilea caz apar avantaje evidente: prin conectarea ẟi deconectarea bobinelor se
realizează gradul de compensare cerut. În cazul unui scurtcircuit în bobină, deconectează
întreruptorul 1 ẟi imediat separatorul 3, linia rămânând totuẟi fără compensare.
 Fig. 5.31. Conectarea bobinelor de reactan ă cu separatoare de putere:
a-pe plecări; b-pentru compensare

Separatorul de sarcină în realizarea reanclanẟării automate rapide monofazate. Opera ia nu mai

este posibilă peste anumite valori de lungime de linie ẟi tensiune din cauza cuplajului
capacitiv cu alte linii; pentru 500 kV această lungime este de circa 100 km, [14]. Opera ia
poate avea totuẟi loc cu ajutorul separatoarelor de sarcină, astfel: cu ocazia unui scurtcircuit
monofazat, deconectează întreruptoarele adiacente de pe faza cu defect; se închid imediat
separatoarele de sarcină de pe această fază ẟi, după timpul de deionizare al spa iului de arc
sunt deschise din nou. Apoi se închid întreruptoarele, fig. 5.32.

Fig.5.32. Separatoare de sarcină pentru ameliorarea

efectului RAR pe liniile de înaltă ẟi foarte înaltă tensiune.

Alte aplica ii utile ale separatoarelor de sarcină vizează

conectarea ẟi decontarea bateriilor de condensare de înaltă tensiune (fig. 5.33.a.). Un
întreruptor general puternic (cu aer comprimat) I, întrerupe întreaga baterie
deocamdată, pentru stadiul actual al tehnicii. Sec iuni mai mici cu bateria de
condensare sunt manevrate după un program bine stabilit pentru a realiza un grad
constant de compensare a puterii reactive. Aceste sec iuni numeroase, de obicei sunt
comutate cu ajutorul separatoarelor de sarcină.
în cazul condensatoarelor serie pe linii, din motive de stabilitate a transportului energiei,
separatorul de sarcină este oportun a scurtcircuita par ial aceste condensatoare (după
voie) sau total când se străpunge intervalul de protec ie ca urmare a unei
supratensiuni (fig. 5.33.b.).
 Fig. 5.33. Utilizarea separatoarelor de sarcină la conectarea bateriilor de condensatoare
ẟi de rezistoare.
Conectarea bateriilor de condensatoare:
a – pentru compensarea puterii reactive; b – pentru condensatoare serie pe liniile lungi
Conectarea rezisten elor ẟi a liniilor radiale de înaltă tensiune:
c-conectarea de rezisten e sunt; d-montarea pe linii radiale de înaltă tensiune

Conectarea de rezisten e ẟunt pentru frânare dinamică foloseẟte calitatea separatoarelor

de sarcină de a putea conecta pe scurtcircuit, în vederea ameliorării stabilită ii
tranzitorii (fig. 5.33.c.).
Conectarea liniilor de înaltă tensiune radiale prin separatoare de sarcin ă foloseẟte ca
element adiacent un întreruptor (separator) de scurtcircuitare pe bare. Cu ocazia unui
defect la una din linii, defectul este transferat pe bară prin închiderea întreruptorului
de scurtcircuitare. În acest fel tensiunea scade mult ẟi de obicei arcul electric pe linie
se stinge de la sine, după care întreruptorul de scurtcircuitare se deschide. În caz de
insucces, se poate repeta manevra dar atunci în timp ce are loc scurtcircuitul pe bare,
deconectează fără sarcină importantă separatorul de putere al respectivei linii (fig.
5.33.d.).
5.2. SCHEME ELECTRICE DE CONEXIUNI ALE CENTRALELOR ẞl STA IILOR
ELECTRICE

5.2.1. CONSIDERA II GENERALE

Schemele electrice ale centralelor electrice sunt foarte diverse, aceasta se datoreaz ă:
diversită ii instala iilor termomecanice ẟi hidrotehnice, puterii agregatelor, regimul lor de
func ionare, amplasarea în sistemul energetic ẟi multor altor considerente.
Studiul tuturor particularită ilor schemelor electrice ale centralelor electrice este
practic imposibil.
 Trebuie să ne îndreptăm aten ia asupra principalelor cerin e ale temelor de

proiectare ẟi asupra modului de solu ionare a acestor cerin e care apar la proiectarea

schemelor. Aici se indică principalele probleme:

particularită ile procesului tehnologic ẟi regimurilor de func ionare a centralei electrice;

amplasarea centralei electrice în sistemul energetic ẟi schema de evacuare a puterii;
necesarul de transformatoare (autotransformatoare) ridicătoare (coborâtoare);
metodele de limitare a curen ilor de scurtcircuit;
schemele de conexiuni ale sta iilor ẟi cerin ele privind siguran a în func ionare.
Clasificarea centralelor electrice se face în func ie de procesul de bază pentru producerea
energiei electrice în: centralele termoelectrice de condensa ie CTE; centrale electrice de
termoficare CET; centrale nuclear-electrice CNE, centrale hidroelectrice CHE.
Pentru prezentarea anumitor probleme legate de schemele de comuta ie ale centralelor
electrice este comod să ne folosim de schemele principiale, în care nu sunt arătate toate
elementele ci numai cele care interesează pentru prezentarea problemei respective. Din
această cauză o serie de detalii ale schemelor sunt omise sau sunt figurate simplificat.

5.2.2. SCHEMELE DE CONEXIUNI ALE CENTRALELOR

TERMOELECTRICE DE CONDENSA IE (CTE)

Centralele de acest tip se instalează în general în apropierea sursei de combustibil (la

gura minei), pentru a evita transportul cărbunelui la distan e mari. La aceste centrale se
instalează grupuri de putere mare cu parametri înal i prevăzu i cu supraîncălzire intermediară.
Energia produsă de aceste centrale este transmisă prin linii de 110-400 kV la locul de consum.
Turbina, cazanul împreună cu aparatajul ajutător se leagă între ele în schemă bloc.
Randamentul acestor centrale cu considerarea consumului serviciilor proprii este de
0,38-0,4. Regimul de func ionare a centralelor termoelectrice depinde de cerin ele
sistemului energetic.

Partea electrică a blocului

Transmiterea puterii mari de sute de MW este economică la tensiuni înalte de 110-400
kV. Tensiunea nominală a generatoarelor antrenate de turbine nu depăẟeẟte 20-27 kV. Din
această cauză este absolut (deocamdată, absolut) necesar să se folosească transformatoare
ridicătoare care fac parte din bloc. Legătura între generator ẟi transformator se execută foarte
sigur, cu bare ecranate, care practic exclud scurtcircuitele dintre faze.
Între generator ẟi transformatorul bloc nu se prevede nici un aparat de comuta ie
(excep iile de la această regulă sunt prezentate în continuare).
Întreruptor se prevede numai la partea de înaltă tensiune, pentru cuplarea ẟi
decuplarea blocului în întregime.

Fig.5.34. Schema principală a blocului unei centrale termoelectrice de condensa ie cu

supraîncălzire intermediară a aburului.
1 - generator; 2 - transformator bloc; 3 - transformator de servicii proprii;
4 - întreruptorul de înaltă tensiune; 5 - separator; 6 - barele de înaltă tensiune.
 O parte din puterea blocului este consumată (4 – 8 %) în sistemul de servicii proprii.

Alimentarea serviciilor proprii se face prin transformatoarele TL racordate la bornele

generatorului. Între transformatorul TL ẟi bornele generatorului nu se prevede nici un fel de

aparat de comuta ie, deoarece siguran a în func ionare a acestor transformatoare este mare,

se prevăd întreruptoare la bornele transformatorului pe partea de alimentare a serviciilor

interne, la 6 kV.

Schema blocului cu generator-transformator se poate folosi numai în cazul în care re

elele de înaltă tensiune sunt cu neutrul legat la pământ.

Fig.5.35. Schema electrică a blocului:

a-schema blocului fără întreruptor la bornele
generatorului; b-schema blocului cu întreruptor la bornele
generatorului; c-schema blocului cu transformator cu trei
înfăẟurări; d-schema blocului cu autotransformator;
TB-transformator bloc; TTB-transformator bloc cu trei înfăẟurări;
ATB-autotransformator bloc; TL-transformator de lucru pentru servicii proprii;
TPR-transformator de pornire ẟi rezervă; TR-transformator de rezervă.

Schema din fig. 5.35.a. este cel mai des folosită, cu toate că la pornirea ẟi oprirea
blocului apar anumite greută i.
 Racordarea economică a blocurilor la tensiune de 400 kV se poate face numai pentru
puteri ale turbogeneratoarelor de 300 - 500 MW ẟi mai mari. În cazul blocurilor cu puteri
mai mici, racordarea la 400 kV se poate face prin folosirea blocurilor formate dintr-un
transformator ẟi două grupuri turbogeneratoare sau prin racordarea a două blocuri la o
celulă de 400 kV, ca în fig. 5.36.b.
Fig.5.36. Racordarea blocurilor la 400 kV. a- două blocuri racordate la un transformator cu
trei înfăẟurări b- două blocuri racordate printr-un singur întreruptor.

Schemele principale ale centralelor electrice de condensa ie

Factorii de bază care stabilesc schema electrică a centralei sunt: numărul ẟi puterea
generatoarelor; puterea sistemului energetic, schema re elei ẟi consumatorii ei; eẟalonarea
în timp a construc iei centralei ẟi a re elei.
De obicei centralele termoelectrice transmit puterea lor în sistem la două (câteodată
trei) tensiuni, de exemplu 220 si 110 kV sau 400, 220 ẟi 110 kV.
Pentru schimbul de putere între diferitele păr i ale sistemului se folosesc
autotransformatoare de legătură sau autotransformatoarele blocurilor.

Scheme cu autotransformatoare de legătură

Aceste scheme (fig. 5.37.) au căpătat o foarte mare răspândire. Puterea transmisă prin
autotransformatoare, care se poate face în ambele sensuri, se face în func ie de cerin ele
sistemului energetic.

Fig.5.37.Schema principială a unei centrale cu 6 blocuri, cu legătura între IT ẟi FIT prin

autotransformatoare cumulând ẟi func iunea de alimentare de rezervă (pentru simplificare
se prezintă sisteme de bare, separatoarele nu sunt prezentate)

Puterea nominală a autotransformatoarelor trebuie să satisfacă cele mai grele

regimuri care pot apare (la proiectare trebuiesc analizate toate regimurile de func ionare).
Au căpătat utilizare următoarele variante de scheme pentru autotransformatoare:
 cu un singur autotransformator trifazat pentru întreaga putere;
cu două autotransformatoare trifazate, fiecare autotransformator este ales pentru a
transmite jumătate din sarcină (ele pot fi racordate împreună pe un singur
întreruptor sau fiecare cu întreruptorul lui)
cu un grup de autotransformatoare monofazate, cu o fază de rezervă.

Alegerea variantei se face cu considerarea regimului de func ionare a centralei.

Înfăẟurarea de tensiune inferioară a autotransformatorului poate fi folosită pentru
racordarea unui consumator local (cu tensiunea de până la 22 kV), pentru alimentarea de
rezervă a serviciilor proprii sau pentru racordarea de bobine de reactan ă, etc.

Scheme cu autotransformatoare de bloc

La termocentrale de acest tip (fig. 5.38.) o parte din generatoare (de obicei dou ă)
sunt racordate la înfăẟurarea ter iară a autotransformatorului.
Autotransformatoarele se folosesc pentru transformarea de la tensiunea generatorului
(JT) la înaltă tensiune (IT) sau medie tensiune (MT), precum ẟi pentru schimb de putere
între re elele de înaltă tensiune ẟi medie tensiune, conform sarcinilor admise de
autotransformator. Puterea nominală a autotransformatorului bloc trebuie să fie aleasă în
aẟa fel încât puterea ter iarului să fie egală cu puterea aparentă a generatorului. De obicei
puterea înfăẟurării ter iare este egală cu puterea de tip a autotransformatorului, astfel:
≥ P
S Gnom ; K tip = 1 − 1
ATnom K
K tip . cos ϕn T

unde: SATnom -puterea nominală a autotransformatorului;

Pgnom -puterea nominală a transformatorului;
Ktip -coeficientul de tip a autotransformatorului;
cosϕn -factorul de putere nominal al generatorului;
KT = UIT/UMT -raportul de transformare a autotransformatorului.
Pentru blocuri de 300 MW ẟi mai mari cu tensiuni de 400 kV, dimensiunile ẟi
greutatea autotransformatorului sunt mari ẟi din această cauză transportul este mai greu.
Din această cauză se folosesc grupe de autotransformatoare monofazate sau trifazate
cu puterea pe jumătate, conectate în paralel. Alegerea solu iei optime se face prin calcule
tehnico-economice.
În func ie de cerin ele sistemului, autotransformatoarele de bloc pot func iona în
regim de transformator ridicător (JT-IT ẟi JT-MT) sau în regim combinat cu transmiterea în
acelaẟi timp de la JT-IT ẟi de la MT-IT.

Fig.5.38. Schema principială a unei centrale cu 6 blocuri:

legătura între IT ẟi FIT se face cu autotransformatoare de bloc
(pentru simplificare se prezintă sistem simplu de bare, separatoarele nu sunt prezentate).
 Autotransformatoarele pot transmite de la JT spre IT puterea de tip ẟi suplimentar de
la MT spre IT Sn – Stip. În cazul în care se transmite puterea de tip de la JT spre MT,
suplimentar nu se mai poate transmite putere din IT spre medie tensiune, deoarece se
supraîncarcă înfăẟurarea comună a autotransformatorului. Din această cauză este de preferat
ca la medie tensiune să avem un surplus de putere (ẟi nu invers) care să poată fi transmis în re
eaua de IT, pierderile de energie în autotransformator în acest regim sunt minime .
În schemele cu autotransformatoare de bloc (fig. 5.37.), numărul total de
transformatoare si de celule de înaltă tensiune este mai mic ca la centralele cu
autotransformatoare de legătură. Aceasta conduce la reducerea costului instala iei electrice
ẟi la reducerea pierderilor de energie în transformatoare ẟi autotransformatoare.

Scheme la care centrala electrică este împăr ită în mai multe păr i egale între
ele prin intermediul sistemului
Din experien a de exploatare a centralelor termoelectrice de mare putere în anumite
cazuri nefavorabile (defecte pe barele colectoare, refuzul de ac ionare a întreruptoarelor,
întreruperea alimentării serviciilor proprii) a rezultat că nu este exclusă posibilitatea opririi
întregii centrale. Pentru a se preveni astfel de avarii, la centralele termoelectrice de mare
putere, se împarte centrala în două păr i independente (fig. 5.39.), legate între ele prin
intermediul sistemului electric. Într-o astfel de schemă orice defec iune la una din păr i nu
afectează func ionarea celeilalte păr i.
Rezervarea serviciilor proprii se face de la jumătatea alăturată. Se ob ine de
asemenea ẟi limitarea curen ilor de scurtcircuit pe barele instala iilor de distribu ie.
Proiectarea schemelor la care centrala este împăr ită în mai multe păr i se poate face
numai prin studierea comună a centralei ẟi a sistemului. De obicei în schemele centralelor
împăr ite în mai multe păr i se folosesc scheme la care blocul se leagă la anumite sta ii din
sistem prin intermediul unei linii aeriene sau în cablu de capacitate de transport
corespunzătoare.

Fig.5.39. Schema principala a unei centrale de mare putere,

împăr ită în două păr i legate între ele prin sistemul electric
(pentru simplificare se prezintă sistem simplu de bare, separatoarele nu sunt
prezentate).

Aceste scheme sunt avantajoase în următoarele cazuri: dacă lungimea liniei nu este
mare; dacă la centrală nu este loc pentru construirea unei sta ii proprii; la extinderea
centralelor, în cazul în care sta ia existentă prin racordarea noului grup s-ar depăẟi nivelul
de scurtcircuit; dacă puterea produsă de noile grupuri trebuie transmisă în sistem la altă
tensiune, decât tensiunea existentă în centrală etc.
În fig. 5.40. se prezintă trei variante de scheme bloc generator-transformator-linie.
 Fig. 5.40.Scheme bloc generator-transformator-linie
TL-transformator pentru alimentarea serviciilor proprii în regim normal;
ARP-alimentare de rezervă-pornire; AR-alimentare de rezervă.
În fig. 5.40.a., s-a prezentat un bloc generator-transformator-linie, prevăzut cu un
singur întreruptor la sta ia de înaltă tensiune. Comanda întreruptorului se face de la centrală
prin cablu cu un fir pilot.
Această schemă (conform studiilor I.S.P.E.) se poate folosi pentru lungimi ale liniei
ce nu depăẟesc 4 km. La schema din fig. 5.40.b. punerea în paralel a blocului se face prin
întreruptorul de la bornele transformatorului de înaltă tensiune. Pentru pornire alimentarea
serviciilor proprii se face de la o sursă separată de pornire ẟi rezervă.
Schema din fig. 5.40.c. prezintă avantajul că la pornirea blocului, alimentarea
serviciilor proprii se face prin transformatorul bloc ẟi transformatorul de lucru a serviciilor
proprii, punerea în paralel a blocului cu sistemul se face cu ajutorul întreruptorului de la
bornele generatorului. Lungimea liniei este limitată ẟi la această schemă, deoarece un
eventual defect în transformatorul bloc trebuie eliminat prin declanẟarea întreruptorului de
la sta ia de înaltă tensiune, care se face printr-un cablu cu fir pilot.
Pentru linii lungi cu tensiuni de 220-400 kV schemele bloc generator-transformator-
linie nu sunt recomandate, deoarece siguran a ẟi economicitatea transportului prin aceasta
se micẟorează.

Reglajul tensiunii la centrale electrice de condensa ie

Transformatoarele bloc ale centralelor electrice de condensa ie nu sunt prevăzute cu
comutare sub sarcină pentru reglajul tensiunii. Tensiunea pe barele colectoare ale centralei
se reglează prin modificarea curentului de excita ie al generatoarelor. Pentru a se adopta un
reglaj independent, pe barele colectoare de înaltă tensiune, autotransformatoarele bloc ẟi
autotransformatoarele de legătură trebuie să fie prevăzute cu instala ii de reglaj a tensiunii
sub sarcină pe partea de medie tensiune.
Pentru men inerea constantă a tensiunii în sistemul de servicii proprii este necesar să
se prevadă un reglaj sub sarcină la transformatoarele de lucru ẟi pornire-rezervă a
serviciilor proprii.
Alimentarea consumatorilor locali de la ter iarul autotransformatoarelor se
poate face numai prin autotransformatoare serie de reglaj a tensiunii sub
sarcină de putere corespunzătoare .

5.2.3. SCHEME DE CONEXIUNI ALE CENTRALELOR ELECTRICE DE

TERMOFICARE (CET)
 Centralele electrice de termoficare au următoarele particularită i: ele se amplasează

în apropierea sau în centrul de greutate al platformelor industriale sau al ora ẟelor (în

apropierea consumatorului de căldură); o mare parte a energiei electrice produsă de

centrală este distribuită la tensiunea de producere, la consumatorii locali pe o rază de 5-10

km (apar excep ii la CET cu grupuri bloc de mare putere); func ionează în func ie de

necesită ile (dacă este comun pe partea termică) curbei de sarcină; aceste centrale sunt în

general greu manevrabile (încălzirea, rotirea turbinei, sincronizarea ẟi încărcarea

agregatelor se face în decurs de 3-8 ore, încărcarea agregatelor după sincronizare se face în

0,5-1,5 ore). La proiectarea electrică a centralelor electrice de termoficare se ine cont de

particularită ile men ionate.

Fig.5.41. Schema structurală a CET

Schema structurală a unei centrale electrice de termoficare este prezentată în fig. 5.41.
În schemă se prezintă generatoarele G sistemul S, transformatoarele de legătură cu sistemul
TLS, cazanul CZ, turbinele T ẟi alimentarea cu apă AA. Blocurile generator-transformator, de
obicei apar la CET existente, care se extind cu blocuri de putere mare de100-165MW.
Tensiunea de producere a CET se ia egală cu 6 sau 20 kV. La această tensiune se
alimentează consumatori locali.
Transformatoarele de legătură cu sistemul au rolul de a transmite in sistem surplusul
de putere produs de generatoare sau rezervarea alimentării consumatorilor atunci când
apare deficit de putere la tensiunea de producere. La CET cu schemă bloc, energia produsă
este transmisă la un sistem de 110-220 kV iar puterea transformatoarelor bloc se alege
corespunzător puterii generatoarelor

Alegerea puterii transformatoarelor de legătură cu sistemul

Centralele electrice de termoficare cu bare la tensiunea de producere, de obicei se
proiectează în aẟa fel încât puterea generatoarelor să depăẟească puterea cerută de
consumatorul de la tensiunea de producere. În practică se întâlnesc ẟi situa ii în care
puterea generatoarelor conectate în paralel la tensiunea de producere nu acoperă consumul
de la această tensiune ẟi, pentru acoperirea acestui consum se absoarbe putere din sistem.
La centralele din prima categorie, la care puterea suplimentară se transmite în
sistem, se poate instala un singur transformator de legătură cu sistemul, cu condi ia ca
sistemul să se poată dispersa de această putere ẟi dacă căderea transformatorului de
legătură nu conduce la reducerea debitului de abur necesar consumatorilor termici.
Reducerea debitului de abur se poate datora necoresponden ei dintre consumul electric ẟi
cel termic.
 În practica centralelor electrice de termoficare, de regulă, se instalează două

transformatoare. Puterea totală a transformatoarelor se alege în aẟa fel încât să respecte rela

ia:

S ≈S −S −S (5.1.)
T ΣG S. p. max sarc. min .

unde: SΣG - este puterea instalată în generatoare, MVA;

SSpmax - consumul serviciilor proprii la sarcina maximă a generatoarelor, MVA;
Ssarc max - sarcina minimă a consumatorului de la tensiunea generatorului MVA.

În rela ia (5.1.) puterea trebuie să fie introdusă sub formă complexă S = P + j Q.

La alegerea transformatoarelor se fac următoarele ipoteze:
transformatoarele nu trebuiesc supraîncărcate în regim normal de func ionare;
la scoaterea din func iune a unui transformator (defectare, revizie, repara ie) al doilea
transformator nu trebuie supraîncărcat timp îndelungat, deoarece se poate reduce
puterea debitată în sistem până la puterea electrică produsă pentru acoperirea sarcinii ẟi
repartizarea deficitului de putere pe alte centrale din sistem;
transformatoarele de legătură trebuiesc dimensionate pentru alimentarea fără întrerupere a
consumatorilor de la tensiunile de producere, în cazul ieẟirii din func iune a celui mai
mare turbogenerator.
La centralele din categoria a doua (cu alimentare ẟi din sistem a consumatorilor de
la tensiunea de producere) de obicei se instalează două transformatoare de legătură cu
sistemul. Puterea transformatoarelor se alege cu condi ia ca ele să func ioneze fără
suprasarcină în regim normal de func ionare ẟi să func ioneze cu suprasarcina de avarie
admisă în cazul în care se avariază cel mai mare dintre generatoare, sau unul dintre
transformatoarele de legătură cu sistemul.
Ultima condi ie se poate exprima astfel:
S ≥ S def
T K
av

unde: Sdef - cel mai mare deficit de putere în cazul consumului maxim la tensiunea de
producere ẟi defectarea unui generator sau transformator de legătură;
Kav - coeficientul de supraîncărcare de avarie a transformatoarelor.
La alegerea transformatoarelor în anumite situa ii se ia în considerare ẟi posibilitatea
sacrificării unei păr i din sarcina de categoria treia.

Scheme electrice la tensiunea de producere a CET

La tensiunea de producere a CET de obicei se folosesc următoarele scheme: bare simple sec
ionate (cu două sau trei sec ii de bare); bare simple sec ionate legate în inel (scheme în
inel); sau cu un sistem de bare de echilibrare (scheme în stea); două bare colectoare cu
un întreruptor pe circuit (cu două până la patru sec ii de bare), precum ẟi diverse
modificări, în cazul existen ei unui număr mare de generatoare.
Pentru a se asigura stabilitatea electrodinamică a echipamentelor electrice, pe sec iile de
bare, de regulă se conectează câte un generator de maximum 60 MW la tensiunea de 6 kV sau
un generator de 100 MW ia tensiunea de 10 kV. Cu considerarea transformatoarelor de legătură
cu sistemul nu trebuie să se depăẟească un anumit nivel de scurtcircuit. În situa ii absolut
necesare, pentru limitarea curen ilor de scurtcircuit, se instalează suplimentar ẟi reactoare de
sec ionare. În schemele actuale pentru centrale electrice de termoficare puterea de scurtcircuit pe
barele colectoare nu trebuie să depăẟească 750-900 MVA la 6 kV ẟi 1500-1800 MVA la
tensiunea de 10 kV, iar la sta iile de la consumatori 200 ẟi respectiv 350 MVA.
 Pentru a se asigura func ionarea transformatoarelor de legătură cu sistemul în regim

reversibil, acestea trebuiesc prevăzute cu un reglaj al tensiunii sub sarcină.

Scheme cu bare colectoare simple

Schema cu două sec ii de bare S1 ẟi S2, legate între ele cu ajutorul unui întreruptor de
cuplă longitudinală CL, este prezentată în fig. 5.42. În circuitele de linie se instalează
întreruptoarele I, precum ẟi separatoarele de linie S1 ẟi separatoarele de bare Sb. Schema este
sigură, clară ẟi asigură o siguran ă suficientă pentru alimentarea consumatorilor, dacă fiecare
consumator este racordat prin două linii, legate la sec ii de bare diferite. Separatoarele nu sunt
elemente operative ẟi servesc numai pentru a efectua întreruperi vizibile în cazul lucrătorilor de
revizie. Sistemul de blocaj dintre separatoare ẟi întreruptoare este simplu ceea ce face ca
manevrele greẟite la separatoare să fie practic excluse.

Fig.5.42. Schema cu bare simple sec ionată.

Dezavantajul schemei constă în faptul că un scurtcircuit pe una din sec iile de bare
conduce la deconectarea sursei corespunzătoare sec iei de bare. De asemenea sursa sec iei
este oprită ẟi în timpul reviziei barei sau a separatoarelor de bare. Schema se foloseẟte
pentru maximum 6-8 luni. Pentru un număr mai mare de circuite se foloseẟte schema cu
bare colectoare duble.
La schema din fig. 5.42. ẟi la schemele următoare, alimentarea serviciilor proprii este
prezentată pentru tensiunea de producere de 6 kV. La tensiunea de producere de 10 kV,
alimentarea serviciilor se face prin intermediul transformatoarelor de 10/6 kV, folosindu-se
aceleaẟi scheme.
Pentru limitarea curen ilor de scurtcircuit la centralele electrice de termoficare se
folosesc reactoare de sec ionare. Schema cu trei sec ii de bare ẟi două reactoare de sec
ionare (RS) se prezintă în fig. 5.43.
Pentru egalizarea tensiunilor între sec iile de bare ẟi îmbunătă irea condi iilor de
alimentare a consumatorilor, în cazul deconectării unuia dintre generatoare (transformatoare) în
schemă se prevăd separatoare de ẟuntare SS sau întreruptoare de ẟuntare IS (reprezentate
punctat). Întreruptoarele de ẟuntare scumpesc schema dar o fac mult mai elastică.
ẞuntarea reactoarelor este permisă în acele situa ii în care prin ẟuntarea reactoarelor
nu se depăẟesc nivelele de scurtcircuit admise pentru aparatajul electric.
 Fig.5.43 Schema cu bare colectoare simple sec ionate
cu reactoare de sec ionare ẟi separatoare (întreruptoare) de ẟuntare

Schema în inel
La schema în inel prezentată în fig. 5.44, avem patru sec ii de bare, legate între ele prin
cuple longitudinale prevăzute cu reactoare de sec ionare. Pentru ẟuntarea reactoarelor de sec
ionare se prevăd separatoare. Transformatoarele de legătură cu sistemul sunt racordate simetric
la sec iile S1 ẟi S3. Consumatorii sunt racorda i prin intermediul reactoarelor jumelate pe grupe
de plecări, iar serviciile proprii sunt alimentate prin reactoare individuale pe fiecare sec ie de
servicii proprii. Pentru rezolvarea sigură a serviciilor proprii se prevede o sec ie de bare speciale
între primul transformator de legătura ẟi prima sec ie de bare. Reactoarele de sec ionare se
dimensionează pentru regimul de alimentare a consumatorilor sec iei, în cazul lipsei
generatorului sau a transformatorului de legătură cu sistemul, precum ẟi pentru regimul de
transmitere a puterii excedentare din sec ia de bare în cazul defectării unuia din elementele:
transformatorul de legătură sau a întreruptorului de cuplă longitudinală.

Fig. 5.44. Schema în inel

Schema în stea
Schema în stea este prezentată în fig. 5.45.; are patru sec ii de bare, legate între ele printr-o
bară de egalizare, fiecare legătură între sec iile de bare ẟi bara egalizatoare fiind prevăzută cu
reactor. Este prevăzută posibilitatea de ẟuntare a reactoarelor prin separatoare. Consumatorii ẟi
serviciile proprii se alimentează prin linii prevăzute cu reactoare individuale.
Reactoarele barei de egalizare se dimensionează pentru regimul de alimentare a sec iei în
cazul în care iese din func iune una dintre sursele de alimentare ale sec iei (generatorul sau
transformatorul de legătură), sau pentru regimul de transmitere a puterii disponibile a sec

iei spre sistemul energetic. Utilizarea schemei în stea este legată de solu ii constructive, în

compara ie cu schema în inel. Din această cauză schema nu a găsit o utilizare largă.

Fig. 5.45. Schemă în stea

Schema cu bare colectoare duble si un întreruptor pe circuit

La tensiunea de producere o largă utilizare a căpătat schema cu bare colectoare duble
(o bară de lucru ẟi una de rezervă), cu bare de lucru sec ionate în două, trei sau patru sec ii
de bare. La două sau trei bare se folosesc scheme cu bare în linie (fig. 5.46.), iar la patru sec
ii de bare sistemul de lucru se leagă în inel. Sistemul de bare de rezervă nu se sec ionează.
În schemă în afară de întreruptoarele de sec ionare se folosesc întreruptoare de cuplă
transversală CT.
Prezen a întreruptorului de CT conduce la eliminarea separatoarelor de ẟuntare a
reactoarelor de sec ionare. Consumatorii ẟi serviciile proprii se alimentează de la barele
colectoare prin linii individuale. Dacă este necesar, liniile se prevăd cu bobine de reactan ă.
Fiecare circuit se conectează la barele colectoare prin două separatoare, unul din ele fiind în
func ionare normală deschis. Separatoarele de bare pe lângă func iunile de scoatere în
revizie au ẟi func iuni operative, ceea ce conduce la micẟorarea siguran ei în func ionare.
Avantajul schemei cu sistem dublu de bare, constă în posibilitatea scoaterii în revizie a
oricărei sta ii de bare, fără să se întrerupă alimentarea consumatorilor ẟi posibilitatea
efectuării reviziei oricărui separator de bare cu condi ia întreruperii alimentării circuitului
respectiv (celelalte circuite se trec pe celălalt sistem de bare).
În caz de defect pe una din sec iile de bare, consumatorii de pe sec ia respectiv ă rămân
nealimenta i numai pe timpul trecerii operative a consumatorilor de pe sec ia defectă pe
sistemul de bare de rezervă.
Fig.5.46. Schema cu două sisteme de bare
 (sistemul de lucru este sec ionat în două sec ii)

Cu ajutorul întreruptorului de cuplă transversală se pot efectua următoarele manevre:

trecerea circuitelor de pe sistemul de bare de lucru pe sistemul de rezervă ẟi invers, fără
întreruperea alimentării circuitelor respective; deconectarea oricărui circuit, dacă
întreruptorul circuitului respectiv, din diferite motive nu poate fi deconectat (scurgerea
uleiului din întreruptor, defectarea dispozitivului de ac ionare etc.). Calită ile schemei
enumerate mai sus conduc la mărirea siguran ei de alimentare a consumatorilor.
De asemenea, schema cu bare duble are ẟi o serie de dezavantaje: instala iile de
distribu ie realizate cu bare colectoare duble, constructiv sunt mai complicate ẟi mai
scumpe, fa ă de schemele cu bare colectoare simple; schemele de blocaj ale separatoarelor,
sunt mult mai complicate. Folosirea separatoarelor de bare ca elemente operative conduc la
avarii datorate personalului, ceea ce face ca siguran a schemei să se reducă.
Schema cu bare colectoare se foloseẟte în cazurile în care numărul de plecări de pe
sec iile de bare este mai mare de 6-8 ẟi în special atunci când consumatorii sunt alimenta i
fără linii de rezervă.

5.2.4. SCHEMELE ELECTRICE ALE CHE

Schemele electrice ale CHE sunt în general mai simple decât cele aferente
termocentralelor. Acest lucru decurge din specificul CHE în care numărul orelor de utilizare
al puterii instalate este redus iar consumatorii de servicii proprii sunt aproximativ cu un
ordin de mărire mai mici.
În fig. 5.47. se prezintă simplificat câteva variante de scheme electrice de conexiuni
mai des întâlnite la CHE, urmând ca varianta aleasă în final să ină cont de numărul de ore
de func ionare al fiecărui grup, la legăturile schemei cu alte grupuri sau cu S.E.N., gradul
de siguran ă oferit serviciilor interne, de faptul dacă grupurile sunt reversibile sau nu etc.
In schema din fig. 5.47., se prezintă o schemă des întâlnită la grupurile hidro de putere
medie care livrează energia produsă la î.t. sau f.î.t. Pentru reducerea investi iei în
transformatoare se pot folosi transformatoare cu mai multe înfăẟurări secundare.
De regulă prelevarea energiei necesare alimentării consumatorilor de S.I. se face după
întreruptorul generatorului, independent de func ionarea hidroagregatului.
La tensiunea superioară, sistemul de bare colectoare este de tip simplu sau, func ie de
importan a nodului realizat, se mai adaugă o bară de ocolire, arareori se dublează.
Nu este obligatorie prelevarea câte unei alimentări de servicii interne de la fiecare
grup; uneori este suficientă o deriva ie, alimentarea de rezervă AR fiind luată de la o re ea
locală de medie tensiune. Pentru diminuarea investi iei în transformatorul ridicător, acesta
se poate prevedea cu o singură înfăẟurare la tensiunea superioară.
În raport cu importan a centralei, barele colectoare sunt duble, simple plus bar ă de
transfer, etc. sau pur ẟi simplu pot lipsi, ca în varianta din fig. 5.47.b. În fine, pentru cazul
integrării în schemă a unui grup reversibil GR, alternator-motor de la CHEAP, se dă
varianta din fig. 5.47.c.
particularitate a schemelor CHE este dispersarea instala iilor: la uzina propriu-zisă, la
baraj (ecluze), castelul de echilibru. Uneori pentru punctele mai importante, mai nou se
foloseẟte drept alimentare de rezervă de grup Diesel-generator cu pornire rapidă.
 Fig.5.47. Variante de scheme electrice de conexiuni mai des folosite pentru CHE
a-schemă cu bară simplă; b-fără bară; c-cu bară simplă ẟi CHEAP subterană
5.2.5. LIMITAREA CUREN ILOR DE SCURTCIRCUIT

La centralele electrice cu tensiuni înalte, ẟi în special la centralele termoelectrice

limitarea curen ilor de scurtcircuit este o problemă de mare importan ă care se rezolvă
astfel [15-18]:
prin limitarea numărului de blocuri care se conectează pe aceeaẟi bară;
prin trecerea la o tensiune superioară.

La centralele cu distribu ie la tensiunea de producere, limitarea curen ilor de

scurtcircuit se face prin:
limitarea numărului de generatoare cuplate pe aceeaẟi sec ie de bare;
folosirea reactoarelor de sec ionare;
folosirea transformatoarelor cu două înfăẟurări la tensiune de producere a
generatoarelor;
folosirea reactoarelor de linie.
În instala iile de servicii proprii limitarea curen ilor de scurtcircuit se face prin:
a) folosirea transformatoarelor cu două înfăẟurări secundare;
 limitarea puterii unitare a transformatoarelor;
limitarea numărului de motoare de putere mare conectate pe o sec ie de bare

Reactoarele de sec ionare ẟi reactoarele de linie

Reactoarele de sec ionare limitează curen ii de scurtcircuit în întreaga re ea de la
tensiunea de producere, inclusiv barele colectoare, iar reactoarele de linie numai în re eaua
de distribu ie. Reactoarele de linie au curen ii nominali mult mai mici ca reactoarele de sec
ionare. Din această cauză reactoarele de linie realizează o limitare mult mai importantă
deoarece reactan a reactoarelor în ohmi este invers propor ională cu curentul nominal al
reactorului.
xr = x * U nom [Ω],
r
3I
nom

unde: xr - reactan a reactorului în [ohmi];

x*r - reactan a în mărimi relative raportată la mărimile nominale;
Unom, Inom - tensiunea ẟi curentul nominal al reactorului.
La proiectarea centralelor electrice de termoficare în prima etapă se verifică
posibilitatea limitării curen ilor de scurtcircuit în re ea cu ajutorul reactoarelor de sec
ionare.
Dacă limitarea curen ilor de scurtcircuit cu reactoare de sec ionare nu este
suficientă, se analizează suplimentar instalarea reactoarelor în linie. Ca reactoare de sec
ionare se folosesc bobine de reactan ă cu o înfăẟurare, iar ca reactoare de linie - bobine de
reactan ă cu o înfăẟurare sau bobine de reactan ă cu priză mediană (reactoare jumelate).
Curentul nominal al reactoarelor de sec ionare, în mărimi relative raportate la curentul
nominal al reactorului sec iei de bare de obicei se ia egal cu: 0,6 - 0,8 în schemele cu
reactoare în linie pe barele colectoare, în schemele în stea 0,9-1. La CET de putere medie
sau mare, curentul minimal al reactoarelor de sec ionare este cuprins între limitele 1,5-4 kA.
Reactan ele reactoarelor se iau egale cu 8 -12 ẟi 5 – 8%.
La centralele electrice de termoficare regimul de func ionare se aranjează în aẟa fel,
încât, circula ia de curen i (în regim normal de func ionare) prin reactoarele de sec ionare s ă
fie minim.
Pierderile de tensiune în reactoarele de linie, în regim normal de func ionare sunt:
*
r ≈ Ir * xr * sin ϕsarc.
Această cădere de tensiune nu trebuie să depăẟească 2 – 3%.
Nivelul curen ilor de scurtcircuit în re eaua de distribu ie se limitează pentru asigurarea
următoarelor cerin e:
capacitatea de deconectare a întreruptoarelor în linie, montate în CET;
stabilitatea termică a cablurilor de linie, care pleacă din CET;
capacitatea de deconectare a întreruptoarelor instalate în re eaua de distribu ie, la
consumatori;
stabilitatea termică a cablurilor din re eaua de distribu ie de la consumatori.
În cazul general, nivelul optim al curen ilor de scurtcircuit se poate găsi pe baza
calculelor tehnico-economice. Dacă majoritatea sarcinii este formată de motoare electrice,
care necesită un grad mare de siguran ă ẟi lungimile cablurilor de distribu ie sunt mici,
atunci se recomandă ca limitarea curen ilor de scurtcircuit să se facă conform tradi iei (a).
În cazul în care re eaua de cabluri este scumpă (în general în cartierele centrale ale
oraẟelor) apar ca determinante condi iile (c) ẟi (d).
Dacă este necesară o importantă limitare a curen ilor de scurtcircuit în re ea, atunci se
folosesc bobine de reactan ă pe linii.
Pentru linii de putere mare (în jur de 1000 A) de obicei se folosesc reactoare individuale
pentru fiecare linie, fig. 5.48.a. sau reactoare jumelate pentru două linii fig. 5.48.b. Pentru linii
de puteri mai mici, de obicei, se folosesc reactoare pe grupe de plecări – simple sau
jumelate fig. 5.48.c. ẟi d. Numărul liniilor care pot fi racordate la un reactor sau pe o
ramură a reactorului jumelat, depinde de capacitatea de tranzit a reactorului.
Este de dorit ca numărul reactoarelor de linie să fie cât mai mic ẟi în acelaẟi timp să
nu se mărească prea mult numărul de linii pe un reactor, deoarece, defectarea reactorului
pentru un grup de linii conduce la întreruperea alimentării pe perioadă mai mare de timp a
tuturor liniilor racordate la reactor cu supraîncărcarea altor reactoare.
Avantajul reactoarelor individuale (cu o singură linie) constă în faptul că un defect pe
linia respectivă nu conduce la scăderi importante de tensiune la liniile vecine. În schemele
cu reactoare pe grupe de linii, defectul pe una din linii, conduce la scăderea tensiunii la
toate liniile conectate pe reactorul de grup de linii.

Fig.5.48. Scheme de racordare a reactoarelor de linie a-reactor simplu pentru o linie; b-

reactor jumelat pentru două linii; c-reactor simplu pentru grup de linii; d-reactor jumelat
pentru două grupe de linii.
La alegerea reactoarelor trebuie să se ină cont ẟi de dimensiunile, greutatea ẟi
posibilitatea de instalare.

5.2.6. SCHEMELE STA IILOR DE DISTRIBU IE DE TENSIUNI ÎNALTE I MEDII

În România instala iile de distribu ie ale centralelor electrice cu tensiuni nominale de 110
400 kV inclusiv se execută cu bare colectoare duble ẟi cu bare de ocolire cu un întreruptor
pe un circuit ẟi patru separatoare pe fiecare circuit, fig. 5.49. În cazul func ionării normale
amândouă sistemele de bare sunt folosite ca sisteme de lucru.
Întreruptorul de cuplă transversală are rol de întreruptor de sec ionare.
Instala iile de distribu ie de acest tip au o serie de avantaje dar ẟi
dezavantaje. Ca dezavantaje trebuiesc amintite:
1.-trecerile de pe un sistem de bare pe altul, precum ẟi pe sistemul de ocolire efectuate cu
ajutorul separatoarelor sub curent, ceea ce micẟorează siguran a centralelor electrice;
 Fig.5.49. Schema unei centrale cu 4 grupuri la care s-
a folosit schema cu bare duble ẟi bară de
ocolire.

2.-un dezavantaj major al schemelor cu bare duble este deconectarea unui număr de blocuri
ẟi a unui grup de linii în cazul defectelor în zona barelor colectoare sau în afara barelor
colectoare ẟi refuzul ac ionării întreruptorului de linie;
3.-defectarea întreruptorului cuplei transversale poate duce la scoaterea din func iune a
ambelor bare colectoare.
La o serie de centrale electrice pentru a mări siguran a de func ionare - barele
colectoare sunt sec ionate, fig. 5.50. Prin aceasta sec iile de lucru s-au mărit la patru.
Numărul de blocuri ẟi linii care pot fi deconectate în cazul defectelor în zona barelor
colectoare se reduce la jumătate. O astfel de schemă este relativ complicată. Costul instala
iei de distribu ie este sporit ẟi datorită numărului mare de întreruptoare folosite.

Fig.5.50. Schema cu bare duble ac ionate ẟi bare de ocolire

Scheme cu un întreruptor ẟi jumătate pe circuit
Au avantajul că elimină complet folosirea cuplelor transversale, avarierea unui circuit,
deconectează întreruptoarele adiacente, după care se izolează circuitul prin separatorul său,
iar re eaua se reface prin închiderea întreruptoarelor care au declanẟat. Schema este însă ẟi
mai scumpă datorită sporirii numărului de întreruptoare (fig. 5.51.).

Fig.5.51 Schemă cu un întreruptor ẟi Fig.5.52. Schemă în hexagon pentru

jumătate pe circuit o centrală cu două grupuri ẟi 4 linii

Această schemă are două bare colectoare ẟi trei întreruptoare la două circuite.
Păr ile pozitive ale acestei scheme (fig. 5.51.) sunt:
a - scoaterea în revizie a întreruptorului nu necesită manevre de separatoare sub curent;
pentru revizie este suficient să se deconecteze întreruptorul ẟi separatorul corespunzător;
prin aceasta circuitele rămân în func iune.
b - în cazul unui scurtcircuit în zona barelor colectoare nici un circuit nu este scos din func
iune (se consideră că toate întreruptoarele sunt închise).
Refuzul de ac ionare a unui întreruptor duce la deconectarea împreună cu circuitul
defect a unei bare colectoare sau a circuitului alăturat.
Siguran a în func ionare a schemei cu 1 ẟi 1/2 întreruptoare pe circuit este mai mare ca
schemele cu bare duble cu un întreruptor pe un circuit ẟi 2 cuple longitudinale.
Costul schemelor cu 11/2 întreruptoare pe circuit este cu pu in mai mare ca a unei
scheme cu bare colectoare duble.

Scheme poligonale
Au căpătat utilizare în Canada, S.U.A. ẟi Anglia. În poligoanele simple fig. 5.52.
barele colectoare sunt închise în inel ẟi sunt sec ionate cu întreruptoare după numărul de
circuite. Pe racorduri întreruptoarele lipsesc, aici sunt prevăzute numai separatoare cu
dispozitive de comandă la distan ă.
La un număr mare de plecări poligonale se prevăd pun i (fig. 5.53.).
 Fig.5.53. Schemă poligonală cu pun i

În încheiere, trebuie men ionat că siguran a instala iei de distribu ie nu depinde

numai de schema adoptată ci în principal de calitatea aparatelor adoptate; cu cât siguran a
aparatajului este mai mare ẟi reviziile la aparataj mai rare - cu atât schema este mai sigură.

5.2.7. EXEMPLE DE SCHEME ELECTRICE ALE UNOR CENTRALE ELECTRICE

DIN ROMÂNIA

Termocentralele
Se prezintă schema unei termocentrale în fig. 5.54., echipată cu grupuri de 100 ẟi 200
MW, energia electrică produsă fiind evacuată prin sta iile electrice de conexiuni exterioare
de 110 ẟi 220 kV. Legătura între cele două tensiuni superioare este făcută prin cuplaj de tip
autotransformator, aici folosindu-se o solu ie mai rar întâlnită prin 3 unită i monofazate de
lucru ẟi o a patra unitate monofazată de rezervă; acelaẟi mod de legătură este folosit cu sta
ia de 400 kV.
 Fig.5.54 Schema electrică de principiu a CTE Luduẟ (800 MW)

Sta ia de 110 kV este realizată cu celule dispuse fa ă în fa ă, dispozi ie constructivă ce

ocupă cel mai bine terenul în cazul în care numărul circuitelor de intrare în bară este
aproximativ egal cu cel al circuitelor care pleacă din bară. Din acest motiv una din bare este
în formă de ,,U" [19-22].
Sta ia de 220 kV este prevăzută ẟi cu o bară de transfer.
Serviciile proprii de bloc sunt alimentate de la câte două sec ii, alimentate de la
transformatorul de S.I. de bloc în solu ia clasică la grupurile de 100 MW sau în solu ie
modernă la grupurile de 200 MW. La aceasta din urmă solicitările la scurtcircuit sunt
reduse corespunzător prin folosirea de transformatoare cu înfăẟurarea secundară divizată.
Serviciile interne generale sunt alimentate de la primele grupuri puse în func iune.
Sursele de pornire-oprire ẟi rezervă sunt prezente prin transformatoarele de 110/6,3 kV de
31,5 MVA ẟi 12,5 MVA respectiv (TPOR).
Schema electrică a CET Borzeẟti, fig. 5.55. prezintă schema păr ii CET propriu-zise
reprezentată de grupurile de 25 MW ẟi sta ia aferentă la tensiunea de producere 6,3 kV; aici
consumatorii sunt alimenta i prin bobine de reactan ă la fel ẟi pe cupla longitudinală este
prezent reactorul pentru reducerea nivelului curen ilor de scurtcircuit.
Întrucât energia electrică a consumatorilor din zonă este asigurată de grupurile de 25
MW, grupurile de 50 MW de asemenea incluse în sistemul de termoficare îẟi va livra
energia la 110 kV ẟi respectiv 35 kV prin transformatoare cu trei înfăẟurări. Prezen a
întreruptorului de generator la acestea din urmă permite pornirea-oprirea consumatorilor de
S.I. cu energie direct prelevată din re eaua de 110 sau 35 kV. În fine, grupurile de 200MW
realizate în condensa ie pe partea termomecanică au o schemă electrică identică cu a
centralei prezentate anterior. Este vorba de schema bloc. Un bloc autotransformator leag ă re
elele de 110 ẟi 220 kV pe motivul că raportul tensiunilor nu întrece 1/3 iar tratarea
punctului neutru N este aceeaẟi: N legat la priza de pământ!
 Fig.5.55. Schema electrică simplificată a CET Borzeẟti

Hidrocentrale
Se citează schema unei hidrocentrale, de mare putere din Europa [6] (exceptând ex-
U.R.S.S.) la care se vede că schema folosită este cea tipică de la marile centrale
termoelectrice: schema bloc. Se observă că puterea instalată în transformatoarele de S.I.
este cel pu in cu un ordin de mărime inferioară fa ă de situa ia de la CTE. Aceasta deoarece
prin specificul său, o CHE are partea de S.I. substan ial simplificată. Pentru motivul că este
foarte asemănătoare cu o schemă clasică tip bloc ẟi pentru faptul că nu este tipică, nu se
va insista asupra ei.
Într-o schemă tipică pentru CHE de putere, realizată recent în ara noastră, s-au eliminat
complet barele colectoare ẟi întreruptorul de linie; există câte o sec ie de S.I. pentru fiecare
hidroagregat, precum ẟi o bară de S.I. de alimentare de rezervă de la o re ea de m.t. din zonă.
În general, schemele CHE nu au decât o bară colectoare ẟi eventual o bară de rezervă.

Centralele nuclearo-electrice. Generalită i ale schemelor de CNE

Schemele de comuta ie ale centralelor nuclearo-electrice sunt asemănătoare cu
schemele de comuta ie ale centralelor termoelectrice (CTE sau CET). Centralele nuclearo-
electrice se deosebesc de centralele termoelectrice prin faptul că CNE necesită un înalt grad
de siguran ă pentru care sunt necesare zone de protec ie sanitară ẟi norme speciale de
exploatare ẟi securitate.
Majoritatea centralelor electrice nucleare func ionează ca centrale de condensa ie ẟi
schemele lor de comuta ie se construiesc pe principiul blocului. La proiectarea schemei
electrice a CNE se ine cont de faptul că la aceste centrale există următoarele particularită i:
toată energia electrică produsă de centrală, din care se scade energia consumată în
serviciile proprii, se transmite în sistem la foarte înaltă tensiune;
se folosesc, de regulă, agregate de putere unitară foarte mare, 500-1500MW;
alimentarea serviciilor proprii trebuie să se facă cu siguran ă mărită;
sunt pu in manevrabile (la fel ca CTE) ẟi nu sunt apte pentru regimuri variabile;
folosesc cantită i de combustibil reduse, ceea ce simplifică instala iile de alimentare cu
combustibil, ceea ce face să existe spa iu pentru instala iile de distribu ie de înaltă
tensiune;
nu poluează atmosfera ẟi din această cauză nu apar probleme cu izola ia instala iilor de
înaltă tensiune;
sunt autonome din punct de vedere tehnologic ẟi depind numai de alimentarea cu apă ẟi
din această cauză pot fi amplasate ẟi în locuri izolate greu accesibile.
La CNE se instalează grupuri de putere mare la care se racordează ẟi transformatoarele
pentru alimentarea serviciilor proprii.
La înaltă tensiune se folosesc scheme cu siguran ă mărită, care caracterizează CTE, ẟi
anume: poligonale (pătrat, pentagon, hexagon); poligonale cu pun i; cu două bare
colectoare cu bare de ocolire; cu două bare ẟi două întreruptoare pe circuit; scheme cu 1,5
întreruptoare pe circuit.
Practica actuală, care se bazează pe un număr de circa 300 de centrale nuclearo-
electrice executate sau comandate pe plan mondial, pune în eviden ă faptul că filiera
reactoarelor folosite nu influen ează schema electrică de racord la sistemul energetic. Pe de
altă parte, solu iile de racord la sistemul energetic al centralelor nuclearo-electrice nu difer ă
de cele utilizate în cazul centralelor electrice clasice echipate cu grupuri de mare putere la
care se pun aceleaẟi probleme de asigurare a stabilită ii generatoarelor.
La centralele nuclearo-electrice se impun condi ii speciale de securitate, care se reflect ă
în modul de realizare a sistemului de alimentare a serviciilor proprii. Rezolvarea acestei
probleme se face în mod specific pentru diversele filiere de reactoare nucleare.
În lucrare se eviden iază particularită ile păr ii electrice a centralelor echipate cu
reactoare nucleare de tip CANDU. Având în vedere cele de mai sus, o aten ie deosebit ă este
acordată sistemului de alimentare cu energie electrică a serviciilor proprii.

Schema electrică de principiu a blocului

După cum se ẟtie, schema electrică primară a unei centrale electrice îndeplineẟte
următoarele două func iuni:
transferarea către sistemul energetic a energiei electrice produse în centrală
alimentarea cu energie electrică a serviciilor proprii ale centralei.
Sistemul de evacuare a puterii generatorului se compune din transformatorul ridicător
de bloc TB ẟi din sta ia de înaltă tensiune prin care se face racordul cu subsistemul
electroenergetic. Pentru exemplificare, am considerat o sta ie de racord cu schemă
poligonală, centrala fiind prevăzută cu două grupuri G1 ẟi G2 ẟi două linii L1 ẟi L2, prin
care se evacuează trecerea în sistem.
Sistemul de alimentare a serviciilor proprii se compune din transformatorul de servicii
proprii de la bornele generatorului TSPG ẟi transformatorul de servicii proprii de la sistem
TSPS, precum ẟi din barele de medie ẟi joasă tensiune, aparatele de comuta ie ẟi cablurile
de legătură aferente.
În cazul unui bloc energetic de tip CANDU, 7-10% din puterea generatorului principal
este folosită pentru alimentarea serviciilor proprii, iar restul de 90–93% este evacuat în
sistemul electroenergetic.
Pentru asigurarea continuită ii alimentării cu energie electrică a serviciilor proprii este
prevăzut un sistem de transfer automat al alimentării schemelor de la TSPG la TSPS sau
invers.
De men ionat pentru alimentarea unei anumite clase de consumatori se prevăd surse
independente de sistem. Fa ă de cazul unei centrale termoelectrice clasice, aceste surse
independente au o putere considerabil mai mare.
Având în vedere importan a deosebită a centralei nucleare pentru sistemul energetic na
ional, racordarea s-a realizat la sistemul energetic s-a realizat la tensiunea de 400 kV, printr-
o sta ie cu bare colectoare duble sec ionate longitudinal ẟi 1,5 întreruptoare pe circuit.
Alimentarea din sistem a serviciilor proprii este asigurată printr-o sta ie de 110 kV cu bare
colectoare duble sec ionate longitudinal ẟi un întreruptor pe circuit. Sec iile de bare de 110

kV sunt alimentate prin două transformatoare de 250 MVA, racordate la sta ia de 400 kV.

5.3. DISPOZI II CONSTRUCTIVE ALE INSTALA IILOR DE ÎNALTĂ TENSIUNE

DIN CENTRALE I STA II ELECTRICE

5.3.1. CONDI II GENERALE

O schemă electrică de conexiuni transpusă fizic în teren conduce la aẟa numita dispozi
ie constructivă. Evident, aparatele ẟi legăturile conductoare sunt plasate într-un volum minim
cu respectarea unor deziderate adiacente. Dintre acestea se men ionează siguran a în func
ionare, securitatea personalului care deserveẟte instala iile mai ales în timpul manevrelor
operative, claritatea montajului realizat care să garanteze o exploatare simplă ẟi eficientă,
extinderi viitoare care să poată fi uẟor realizabile, economicitatea solu iei adoptate ce rezultă
din mărimea efortului de investi ie ẟi din volumul cheltuielilor de exploatare, importan a instala
iilor respective în cadrul SEN, respectiv a obiectivelor economice ẟi sociale alimentate direct,
condi ii de climă zonală ẟi forma terenului de amplasare etc. În viitorul previzibil practica
lucrului sub tensiune LST va fi o realitate obiẟnuită.

Siguran a în exploatare a instala iilor

Modul în care se dispun aparatele ẟi legăturile conductoare afectează gradul de
siguran ă în func ionare al instala iilor în regim normal de func ionare sau în condi iile apari
iei unei perturba ii, ca de exemplu: suprasolicitări electrice anormale ale izola iei sau a
căilor de curent, suprasolicitări accidentale mecanice, incendii etc.

Măsurile care se iau încă din faza de proiectare a instala iilor în vederea ob inerii unei
siguran e în func ionare satisfăcătoare, care se referă la asigurarea:
nivelului de izolare necesar între diferitele elemente sub tensiune sau între acestea ẟi
pământ, realizabil prin dispunerea spa ială a acestor elemente astfel încât intensitatea
câmpului electric în orice situa ie de func ionare permisă să rămână inferioară valorii
critice la care are loc străpungerea mediului izolat folosit. Altfel spus, trebuie asigurate
distan ele minime de izola ie. Aceste distan e verificate pe cale experimentală sunt normate
ẟi valorile lor pentru păr i fixe sub tensiune sunt date spre exemplificare în tabelul 5.1
Tabelul 5.1.
Distan ele minime de izola ie
Tensiunea Distan a Distan a Distan a Distan a
nominală între faze între faze între fază ẟi între fază ẟi
(kV) (mm) (mm) pământ pământ
exterior interior (mm) (mm)
exterior interior
6 220 100 200 90
10 220 130 200 120
20 330 200 300 180
110 1000 1000 900 900
220 2000 2000 1800 1800
400 3400 3400 3100 3100
În cazul conductoarelor flexibile distan ele mai sus tabelate se suplimentează cu
mărimea (vezi ẟi fig. 5.56.), a = f sin (arctg P/Q).
În general distan ele izolante se majorează: în cazul sta iilor realizate la altitudini de peste
1000 m în vederea limitării pierderilor prin descărcare coroana; sta iile din zonele intens
populate sau din punctele SEN unde efectele electrodinamice la scurtcircuit trebuie reduse;

la polii opuẟi ai separatoarelor în vederea evitării ẟuntări prin arc electric se procedează la

o mărire a distan ei izolante cu cel pu in 20%; în sta iile în care se realizează un grad mărit

de securitate etc.

Fig.5.56. Majorarea distan ei de izola ie la conductoarele flexibile: f-săgeata conductorului

flexibil; P,Q,- componentele verticală, respectiv orizontală a rezultantei sarcinilor care
solicită conductorul
Reducerea riscurilor de avarie datorate arcurilor electrice care în general sunt mobile,
deplasându-se sub ac iunea câmpurilor electromagnetice ẟi termice intense, dezvoltate la
scurtcircuite polifazate ẟi care pot deci scoate din func iune total sau par ial sta ia electrică.

Fig.5.57. Exemplu de montare incorectă

în care este favorizată deschiderea accidentală a cu itelor principale,
respectiv închiderea cu itelor de legare la pământ.

În vederea confirmării defectului prin arc cât mai aproape de punctul în care s-a
dezvoltat se recurge la anumite artificii constructive cum ar fi prevederea de pere i despăr
itori rezisten i mecanic între:
celulele alăturate;
barele colectoare ẟi restul echipamentelor;
diferite păr i din interiorul celulelor, func ie de mărimea curen ilor de scurtcircuit;
sec iile de bare colectoare.
 Fig.5.58. Exemple de dispunere a căilor de curent la care ruperea conductorului superior
conduce la avaria:
a - ambelor bare colectoare; b - unui singur sistem de bare colectoare; c - riscuri mult
diminuate.
Reducerea riscurilor de avarie din cauza solicit ărilor accidentale mecanice, se referă în
special la următoarele trei aspecte:
dispunerea separatoarelor astfel încât să nu fie posibilă deschiderea accidentală a cu
itelor principale sub ac iunea greută ii proprii; sau a for elor electrodinamice,
respectiv închiderea cu itelor de legare la pământ, fig. 5.57.;
prin dispunerea judicioasă a legăturilor conductoare este posibil ca avariile cauzate de
ruperea acestor legături sau a lan urilor de izolatoare să nu se extindă, conform
exemplificării din fig. 5.58.;
este indicat ca izolatoarele de por elan să fie solicitate în special la compresiune ẟi nu
la încovoiere, conform fig. 5.59.

Fig.5.59. Exemplu de dispunere a barelor colectoare la

care izolatoarele suport sunt solicitate:
a-avantajos; b-dezavantajos.
 Diminuarea pericolului de incendiu urmăreẟte realizarea de dispozitive anexe care să
diminueze efectele nocive ale unui incendiu pe cât posibil la zona în care s-a produs, ẟtiut fiind
că în instala iile electrice există materiale puternic inflamabile - uleiuri din transformatoare,
bobine, cabluri ẟi respectiv o bună parte din materialele izolante ale acestora. Iată câteva din
măsurile constructive care sunt gândite să limiteze efectul nociv al incendiilor.
Relativ la canalele de cabluri din instala iile electrice se prevăd din loc în loc dopuri
ignifuge din azbest care să împiedice propagarea incendiului în lungul acestuia. Clădirile se
realizează în general din materiale necombustibile, rezistente. În fine, o aten ie cu totul
specială se acordă transformatoarelor. Astfel: în clădiri transformatoarele se montează în
boxe separate, iar în exterior pentru unită ile mari (peste 60 MVA) se prevede separarea
acestora prin spa ii libere de minimum 15 m sau prin pere i antifoc când distan a de 15 m nu
poate fi respectată.
Pentru a împiedica extinderea incendiului de la transformatorul avariat, se prevede o
instala ie de stingere fixă, realizată dintr-un sistem de evi cu duze care urmăresc gabaritul
transformatorului la o anumită distan ă. În caz de incendiu se pulverizează CO2 sau H2O
astfel încât transformatorul este acoperit cu un clopot de abur care împiedică pătrunderea
oxigenului suplimentar necesar arderii ẟi incendiul se stinge (cel pu in se speră acest lucru).
În vederea îndepărtării uleiului scurs din transformator ẟi astfel a-l împiedica să
alimenteze incendiul, sistemul de evacuare se compune dintr-un dispozitiv de captare a
uleiului, cu stingător de flacără din piatră sfărâmată care are rolul să fragmenteze flacăra
ẟi un colector calibrat în vederea re inerii întregului volum de ulei.

Securitatea personalului de exploatare

Se prevede evitarea expunerii persoanelor din sta ia electrică la ẟocuri termice (la
scurtcircuite ori puneri accidentale sub tensiune) sau mecanice (explozii). În acest sens se
prevăd dispozi iile constructive încât să împiedice pătrunderea accidentală a personalului
de deservire în zona care prezintă riscurile citate mai sus, să protejeze termic ẟi mecanic
culoarele de acces în instala ie.
Un principiu verificat este acela ca la revizii/repara ii verificarea locului de lucru s ă
poată fi făcută astfel încât să fie scos din func iune numai elementul la care se lucrează. Se
folosesc separări de protec ie ẟi în general se dispun la distan e inaccesibile numite ẟi
distan e de protec ie - păr ile sub tensiune. Se prezintă în continuare spre exemplificare
câteva tipuri de distan e de protec ie:

Distan a de protec ie pe verticală, de la nivelul de circula ie (cu piciorul) până la

proxima parte sub tensiune dp1, (fig. 5.60.), este:
p1 ≈df0 +H+Z
unde: dfo este distan a de izolare în aer între fază ẟi pământ la tensiunea respectivă;
≅ 2300 mm ẟi reprezintă înăl imea medie a unui om cu mâinile ridicate în sus;
≅ 400 mm ẟi reprezintă grosimea stratului de zăpadă (în cazul sta iilor de tip
exterior).
 Fig.5.60. Distan a de protec ie pe verticală de la nivelul de circula
ie (cu piciorul pe sol sau pe planẟeu) până la proxima parte sub tensiune.

Distan a liberă de la verticală sau echipamente transportate în sta ii exterioare până

la proxima parte sub tensiune dp2, se determină cu rela ia (fig. 5.61.):
dp2 ≈df0 +p
unde: df0 este spa iul obiẟnuit ocupat de un lucrător, iar p ≈ 750 mm este un
termen de asigurare pentru cazurile în care gabaritul este superior celui acceptat
sau vehiculul nu respectă strict spa iul destinat circula iei.

Fig.5.61. Distan a de protec ie de la cota de gabarit maxim până la cea mai

apropiată parte sub tensiune

Flanẟa de la baza izolatoarelor suport aflate în vecinătatea spa iilor circulate (cu
piciorul), din interiorul incintei îngrădite a sta iilor, trebuie să se afle la o înăl
ime minimă fa ă de spa iile circulabile de (fig. 5.62.):
dp3 ≈ H + Z
 Fig.5.62.Distan a de protec ie de la flanẟa de bază legată la pământ a izolatoarelor
până la calea de circula ie (cu piciorul) în incinta îngrădită a sta iilor

Există posibilitatea lucrărilor de revizii/repara ii la un circuit, atunci când circuitul

de deasupra este sub tensiune - prin prevederea unei distan e de izola ie conform
rela iei (fig. 5.63.):
dp4 ≈ dfo + q
în care q ine seama de posibilitatea ca un lucrător care lucrează la circuitul
inferior să nu poată atinge cu mâna ridicată, circuitul superior (cel pu in 750 mm).

Fig.5.63 Distan a de protec ie d p4 prevăzută pe verticală între elementele a două

circuite distincte când se prevede lucrul la circuitul inferior, atunci când circuitul
superior este sub tensiune (partea haẟurată este zona de protec ie)
e) Asemănător se prevede distan a de protec ie pe orizontală între două circuite
atunci când se lucrează la unul din ele, celălalt fiind sub tensiune ẟi nu se pot face
separări provizorii pentru protec ia personalului (fig. 5.64.):
p5 ≈df0 +r
în care r este distan a măsurată pe orizontală la care poate ajunge un om aflat la înăl
ime ẟi lucrând la un circuit (aproximativ 2000 mm).
 Fig.5.64. Exemplificare pentru distan a de protec ie pe orizontală dp5 între elementele

sub tensiune ale unor circuite distincte, dacă se lucrează la unul din circuite, celălalt fiind sub

tensiune
În ceea ce priveẟte separările de protec ie, aceasta se realizează din pere ii plini de
protec ie. Există tipuri de separări sunt specifice dispozi iilor constructive de tip interior,
pere ii plini având suplimentar ẟi rolul de protec ie la ẟoc mecanic ẟi termic; altele la
exterior previn extinderea unei avarii de la un transformator la altul apropiat. Folosirea
barelor de protec ie pentru exterior este limitată astăzi din lipsa de spa iu ẟi a concentrării
excesive a dispozi iilor constructive modeme.
Împrejmuirile de protec ie se realizează atunci când din condi ii constructive
aparatele nu pot fi plasate la înăl ime (minimum 2m de la bază), ci se plasează la nivelul
căilor de rulare, fig. 5.65 ẟi fig. 5.66. Valorile cotelor sunt:
c = Ao + H + Z - reprezintă înăl imea minimă între conductorul sub tensiune ẟi sol, de la
care nu mai este nevoie de împrejmuiri; A o-înăl imea unei platforme de lucru;
p1 = Ao + 300 - pentru împrejmuiri din perete din tablă plină, 300 mm reprezintă
deformarea tablei;

Fig.5.65. Exemplificarea zonei de protec ie (haẟurată în desen) când aparatele sunt:

a-de tip exterior, la nivelul căii de rulare; b-de tip interior

Fig.5.66.Exemplificarea unei situa ii

în care nu mai e nevoie de împrejmuire

Notă: lista distan elor de protec ie este mai lungă ẟi poate fi găsită în
normativele de specialitate. Aici sunt date doar câteva categorii pentru în
elegerea semnifica iei lor
p2 = Ao + 100 - pentru împrejmuiri din plasă,100 mm reprezintă lungimea
degetului introdus prin plasă;
= Ao + 750 - pentru împrejmuiri de tip barieră la înăl ime minimă de1500 mm,
 750 mm reprezentând lungimea bra ului întins peste barieră.

În cazul aparatelor plasate la înăl ime, nu mai sunt necesare împrejmuiri (fig. 5.66.).
În tabelul 5.2. sunt date valori uzuale pentru distan ele de protec ie folosite în
România.
Tabelul 5.2.
Valori uzuale pentru distan ele de protec ie
Tensiuni nominale a instala iei, kV
Distan a tip
la interior si 10 20 35 60 110 220 400
exterior
dp1 ext. 2000 3000 3100 3350 3600 4500 5800
dp1 int. 2650 2700 2800 3000 3400 4500 -
dp2 ext. 800 900 1000 1250 1500 2400 3700
dp3 ext. 2500
dp3 int. 2300 -

Economicitatea solu iei

Se apreciază prin prisma efortului de investi ii ẟi a cheltuielilor de exploatare.
Aceste elemente pot influen a favorabil printr-o serie de măsuri, din care se citează:
limitarea spa iilor ocupate ẟi în special a volumului de lucrări de construc ii;
limitarea lungimilor căilor de curent ẟi a numărului de izolatoare;
eẟalonarea ra ională a etapelor de realizare a investi iei;
simplificarea execu iei prin folosirea masivă a elementelor tipizate;
reducerea volumului cheltuielilor de exploatare.
5.3.2. DISPOZI II CONSTRUCTIVE PENTRU STA II EXTERIOARE

Aspecte generale
Doar cu câteva decenii în urmă sistemele electrice până la 110 kV inclusiv erau
folosite aproape în exclusivitate pentru transportul energiei la mari distan e. Odată cu
creẟterea densită ii de putere în re ele, nivelul tensiunilor maxime a crescut la 220 ẟi
400kV. Sistemele cu nivele de tensiuni de 60 - 110 kV sunt acum în majoritate rezervate
distribu iei primare.
Creẟterea densită ii sistemelor de distribu ie a condus la amplificarea vertiginoasă a
numărului de sta ii pretutindeni în lume ca ẟi în ara noastră. S-au construit multe sta ii care
corespund nu atât din punct de vedere al pre ului de cost ci mai ales se puteau realiza pe spa
iul limitat avut la dispozi ie, având un anumit nivel de siguran ă în func ionare.
Dezvoltarea sta iilor electrice de conexiuni în aer liber a trecut printr-o serie de
schimbări constructive în decursul timpului. Mai multe tipuri diferite de dispozi ii
constructive s-au redus la câteva moduri de bază privind aranjarea aparatelor ẟi legăturilor
conductoare care să acopere toate aplica iile posibile. Aceste tipuri reprezentative de dispozi
ii constructive diferă unele de altele nu numai prin modul de dispunere al separatoarelor de
bare dar ẟi prin pozi ia relativă a circuitelor în raport cu barele colectoare. Costul
structurilor de sus inere al legăturilor conductoare ẟi al aparatelor precum ẟi al accesoriilor
diferă de la o variantă la alta.
Celula unui circuit de comuta ie con ine separatoare de bare (aranjate de acord cu
varianta particulară de dispozi ie constructivă), un întreruptor ẟi transformatoarele de
măsurat, dacă este cazul încă un separator pe partea de plecare ẟi dispozitive de protec ie la
supratensiuni.
 Întreruptorul constituie partea principală a unui fider. Lângă el este prezent

dispozitivul de ac ionare ẟi o boxă de conexiuni prin care este controlată ẟi semnalizată

func ionarea aparatului. Întreruptoarele moderne cu SF 6 sau cu ulei pu in - mai suple, se

suspendă simplu pe stâlpi metalici sau din beton precomprimat contribuind direct la

sporirea clarită ii dispozi iei constructive.

Separatoarele folosite sunt de diferite tipuri. Cel mai folosit tip în prezent este
separatorul cu deschidere laterală a cu itelor la 110 - 220 kV ẟi cel cu cu ite (cu it) ce se
deschid pe verticală, la 400 kV. Folosirea acestuia din urmă la 110 - 220 kV este limitată.
Separatoarele pantograf sau semipantograf conduc la o economie de spa iu dar sunt ceva
mai preten ioase ca realizare constructivă.
Dacă un circuit trebuie să fie echipat cu transformatoare de tensiune, se preferă de
multe ori plasarea unui transformator de tensiune de tip capacitiv; dacă circuitul trebuie să
posede ẟi un transformator de curent se încearcă reunirea celor două aparate într-o singură
unitate constructivă, mai economic. În fine dacă dispozi ia constructivă cuprinde ẟi o bară
auxiliară, transformatoarele de măsurat pot fi conectate în aẟa fel încât întreaga automatică
a circuitului respectiv să rămână în func iune alimentată de la aceste transformatoare de
măsură proprii chiar dacă în circuit se află întreruptorul de by-pass.
Sta iile exterioare sunt cele dispuse în teren fără a fi protejate într-o incintă. Ele sunt
împrejmuite cu plasă de sârmă ẟi constituie spa ii de produc ie electrică. Aparatele ẟi
legăturile conductoare sunt plasate astfel încât să respecte cu stricte e principiile generale
expuse anterior.
Clasificarea solu iilor se face în raport cu numărul barelor colectoare, cu dispunerea
în teren a aparatelor ẟi în special a separatoarelor de bare, în func ie de numărul planelor de
legături electrice, de natura flexibilă sau rigidă a acestor legături ẟ.a.m.d. în esen ă
folosindu-se două solu ii constructive: 1° - solu ii de înăl ime medie la care aparatajul se
întinde pe suprafa a sta iei ẟi 2° - solu ii de tip înalt în care aparatele se suspendă unele
deasupra altora, atunci când este lipsită de spa iu. în cele ce urmează se vor prezenta succint
câteva tipuri mai des folosite de solu ii constructive de sta ii din ar ă ẟi străinătate fără a
descrie acele solu ii care au avut o arie mai redusă de răspândire.

Solu ii constructive pentru sta ii cu 1SBC. Dispozi ia cu portal central PC

În fig. 5.67. se prezintă vederea laterală a unei dispozi ii constructive pentru un
singur sistem de bare colectoare de la care pleacă două circuite dispuse fa ă în
fa ă. Aẟadar există în exemplul prezentat, întreruptoarele dispuse pe două ẟiruri
paralele cu bare, două ẟiruri de separatoare de bare perpendiculare pe SBC.
Această dispunere a celulelor fa ă în fa ă ocupă mai bine spa iul atunci când
numărul circuitelor de transformator este aproximativ egal cu cel al plecărilor în
LEA. De regulă însă dispozi iile sunt realizate cu întreruptoarele pe un singur ẟir,
celule de linie alternând cu cele de transformator. Există un portal ce ocupă o
pozi ie centrală -PC- pentru suspendarea legăturii de ieẟire în transformator. În
acest fel se vede că sunt trei plane de legături, planul BC fiind considerat mediu.
Prin modernizarea acestei solu ii se poate suprima PC ẟi legăturile superioare
dintre PC ẟi PT, apropiind pu in PT ẟi PC ẟi suspendând legătura spre
transformator chiar de peretele sta iei interioare (legătură desenată punctat).
 Fig.5.67. a-exemplu de dispozi ie constructivă cu 1 SBC
i celule dispuse fa ă în fa ă cu separatoarele de bare perpendiculare pe SBC b-detaliu privind
dispunerea separatoarelor de bare paralel cu barele colectoare
Se prezintă adiacent schema electrică monofilară ẟi un detaliu privind vederea în
plan a dispunerii celor ẟase separatoare de bare Sb, în jurul barei colectoare unice. Se
prevăd drumuri de acces între întreruptorul I ẟi transformatorul de măsură TC, în limita
distan elor de protec ie admise (se poate transporta pe un cărucior un TC sau I cu camerele
de stingere demontate). De asemenea este prevăzută o cale de rulare înspre portalul de
transformator PT pentru transportul acestora direct pe ẟine de cale ferată cu ajutorul unui
trailer. În ultimul timp se preferă ca racordul la tensiunea inferioară al transformatorului T
să se facă într-un sistem de bare capsulate.
De remarcat este faptul că modul de dispunere ẟi tipul constructiv al separatoarelor
influen ează sensibil dispozi ia constructivă. Astfel, în fig. 5.67.b., se dă un detaliu privind
amplasarea separatoarelor de bară în cazul în care acestea sunt dispuse paralel cu barele
colectoare. Se observă că fazele de ieẟire de la bare, ale circuitului respectiv sunt dispuse
echidistant la distan a 2d, d fiind lungimea unui cadru de separator, iar cu D s-a notat distan a
între două circuite alăturate. În felul acesta se diminuează lungimea celulei dar se amplifică
întrucâtva pasul celulei care în general la 110 kV este 8-9 m, iar la 220 kV este de circa 17 m.
Legăturile conductoare sunt flexibile ẟi sunt realizate de regulă din Al cu inimă de
OL, în marea majoritate a cazurilor.

Varianta cu bare colectoare realizate din conductoare rigide

Există situa ii în care se preferă folosirea barelor tubulare din Al pentru întreaga sta ie
sau numai pentru o parte din ea. Astfel sta ia din fig. 5.68. are barele colectoare realizate din
asemenea conductoare rigide fixate elastic de izolatoare suport. Racordurile la aparate însă sunt
executate din conductor flexibil ẟi sunt duse la bare colectoare pe deasupra (arcuit, ca în figură)
pentru a se asigura distan a de izola ie. S-a prezentat solu ia cu întreruptor cu ulei mult, aparat
care încorporează ẟi TC. Dacă sta ia comportă un număr relativ mare de circuite, se justifică
prevederea ẟi a unui sistem de bare de ocolire notat SBO c. În mod normal
separatorul aferent acestui sistem de bare SBO c rămâne deschis. Prezen a legăturilor rigide

pentru barele colectoare elimină cadrele suport din beton precomprimat, care altminteri se

succed aproximativ la 3-4 p (p = pasul celulei) la 110 kV, la 2 p pentru 220 kV ẟi 1-2 p la

400 kV. Este vorba deci de o economie de materiale. Pe de altă parte însă, legăturile în bară

rigidă impun a fi realizate îngrijit, transmit mai uẟor vibra iile, fixarea lor pe izolatoare

suport trebuie făcute elastic pentru a preveni efortul de dilatare etc., fapt ce explică

răspândirea moderată a acestui tip de legături în sta iile electrice exterioare.

În schimb sunt des folosite în instala iile interioare pe motivul că reuẟesc să conserve
mai bine gabarite minime constante (nu apare balansul conductorului la scurtcircuit, pierderile
prin descărcare corona sunt mai mici, rezistă mult mai bine la eforturi electromecanice).
S-a desenat punctat legătura de ieẟire spre transformator sus inută de portalul
dinspre transformator. Spre deosebire de varianta constructivă precedentă, aici celula de
transformator trebuie privită ca fiind plasată în planul următor, paralelă cu celula de linie.
Alternarea celulelor de linie cu cea de transformator cu ieẟiri în direc ii opuse conduce la
spa ii neutilizate în prelungirea fiecărei celule, ceea ce reprezintă un dezavantaj al solu iei.

Fig.5.68. a-dispozi ie constructivă pentru o sta ie cu 1SBC+BOc

realizate rigid din eavă de Al cu racorduri flexibile spre aparat b-
schema de umplere pentru circuitele de linie, transformator, cupla de
ocolire

Bobina de zăvorâre Bz ẟi condensatorul de cuplaj Cc plasat amonte (punctul B în

fig.5.68) realizează blocarea respectiv prelevarea curen ilor slabi modula i în înaltă frecven ă
pentru legătura telefonică a sta iei direct prin conductorul de for ă de înaltă tensiune care
serveẟte ca suport fizic ẟi pentru acest scop nemaifiind necesară o re ea telefonică specială; În
2
adevăr la frecven a amintită (f = 10 kHz), rezultă pentru reactan ele elementelor Bz ẟi Cc:
BZ = 2πfL → ∞
1
 XC = → 0
C 2πfCC

unde cu L ẟi Cc s-au notat inductan a bobinei respectiv capacitatea condensatorului de cuplaj. În

acest fel este împiedicată pătrunderea în sta ie a curen ilor de înaltă frecven ă care sunt capta i
prin condensator ẟi alimentează instala ia electronică de telefonie (alimentată de la o baterie de
acumulatoare sau un grup convertizor local). În raport cu necesită ile de circuite telefonice ale
sta iei ẟi inând cont ẟi de densitatea re elei telefonice din zonă, sunt folosite
toate fazele sau numai o parte din ele. Pentru această ultimă situa ie, care este ẟi cazul cel

mai frecvent întâlnit, s-a legat bobina B z în figurile de mai sus.

NOTĂ: Bobina BZ este fără fier în vederea evitării situa iilor de regim ferorezonant;
rezultă o construc ie uẟoară, simplu de suspendat (comportă doar câteva zeci de spire).

Dispozi ie constructivă pentru 1SBC cu întreruptor debro abil

Varianta cu întreruptor debroẟabil este mai potrivită pentru o sta ie cu un singur
sistem de bare colectoare. Nu este necesară prezen a separatorului de bară, astfel încât
dispozi ia constructivă necesită un spa iu minim, iar costul este relativ redus. Întreruptorul
care este prevăzut cu contacte de separator debroẟabil, poate fi broẟat prin intermediul unui
dispozitiv electrohidraulic. Ca urmare a acestui sistem, are loc o deschidere vizibilă a
circuitului de bară, fig. 5.69.

Fig.5.69. Varianta de dispozi ie constructive de exterior pentru un SBC cu

întreruptor debroẟabil

Dispozi ii constructive pentru sta ii cu 2 SBC. Varianta cu PC

În fig. 5.70. se prezintă o variantă de realizare cu PC. Solu ia este clară ẟi a fost preferată
în ultimele decenii după al doilea război mondial. Oferă spa ii relativ largi de acces în
instala ie dar are ca dezavantaj planul superior de legături ẟi portalul central PC masiv. În
cazul în care se realizează ieẟiri în direc ii opuse rezultă celule fa ă în fa ă ẟi două ẟiruri
de întreruptoare, solu ia dezvoltându-se simetric în raport cu PC. Bara de ocolire poate să
lipsească pentru toată sta ia sau numai pentru o parte din circuite.
 Fig.5.70. a-dispozi ie constructivă cu PC pentru o sta ie cu 2SBC
b-schema de umplere pentru o celulă de LEA, sau transformator, cuplă transversală Solu
ia prezintă ẟi câteva dezavantaje relativ importante. În cazul celulelor de circuite
cu ieẟiri în direc ii opuse, acestea se succed alternat, nu pot fi puse ẟi fizic fa ă în fa ă întrucât
nu se pot plasa în acelaẟi spa iu, sub SBC1,2 separatoarele de bare în număr de 4x3=12 unită i
monofazate. Pe de altă parte realizarea celulei de cuplă transversală CT aẟa cum se sugerează
în schema de umplere, foloseẟte Sb1 din pozi ia normală de sub SBC1, iar S b2 copiază pozi
ia unui separator de linie S L; legătura inferioară lungă (Sb1-I)CT impune suspendarea ei pe
un izolator plasat în dreptul căii de rulare pe care o blochează. Există deci motivul firesc de
a dispune celula de CT la marginea sta iei.
O variantă a acestei solu ii, la care însă SBC sunt sprijinite chiar pe izolatorii
separatoarelor de bare dispuse în TANDEM, în linie cu racordurile la SBC, fig. 5.71., este
frecvent folosită.

Fig.5.71. Dispozi ie constructivă cu PC cu fixarea SBC 1,2 pe

izolatoarele separatoarelor de bare dispuse în tandem,
în linie cu racordurile la SBC 1,2 – la 110 kV

Se vede că separatoarele de bară sunt dispuse unul în spatele celuilalt (tandem) ceea ce
simplifică mult sistemul lor de ac ionare comun, perpendicular pe direc ia sistemelor de bare
colectoare SBC 1,2. Conductoarele barelor colectoare se sprijină pe unul din izolatoarele
fiecărui separator de bară Sb ẟi se termină la capete printr-o mică structură portal sau piloni de
întindere în vederea reducerii momentelor dezvoltate în izolatorii suport ai separatoarelor.
 Conexiunile în continuare ale fiderilor sunt suspendate deasupra, perpendicular pe SBC,

iar portalii lor de sus inere sunt dispuẟi paralel cu SBC. Prin suspendarea la nivel superior al

legăturilor fiderilor plecând de la separatoarele de bare, rezultă spa ii mărite pentru manipularea

echipamentelor electrice în pozi iile lor. Pasul celulei la 110 kV rezultă de 8 m.

Dispunerea separatoarelor de bare în-linie (cu barele colectoare)

Dispozi ia constructivă "în-linie" îẟi trage numele din faptul că izolatoarele fiecărui
separator de bară sunt aliniate sub fiecare bară. Deẟi s-ar putea numi că separatoarele de
bară sunt tandem, paralel cu SBC, totuẟi în literatura mondială ẟi în special în cea
germană care a experimentat-o ẟi practic pentru prima dată ("Kiellinien") este cunoscuta
sub denumirea de "în-linie" referitor la dispunerea separatoarelor de bara în raport cu SBC
evident Este dispozi ia care a cunoscut, poate, cea mai mare răspândire la 110 kV, odată cu
punerea la punct a separatorului cu deschiderea laterală a cu itelor, fig. 5.72.

Fig. 5.72 Dispozi ia separatoarelor de bare “în linie” cu barele

colectoare a-vedere în plan pentru o celulă de LEA
b-detaliu privind vederea în plan a dispunerii separatoarelor de bare, la 110 kV

Solu ia este extrem de clară ẟi elimină al treilea plan superior de legături existent la
solu ia cu PC care ẟi el lipseẟte aici. Este adevărat, pasul celulei este ceva mai mare, p=9m.
Pentru reducerea sa s-a procedat la o altă aranjare a separatoarelor de bară la care ideea "în-
linie" nu mai este respectată decât pentru 2 din cele 3 separatoare de bară.
Este vorba de aẟa numita dispozi ie cu o fază de separator decalată (denumită ẟi
semitandem). Rezultă un câẟtig de o lungime de separator la un pas de celulă, fig. 5.73.
(4d+D fa ă de 5d+D).
 Fig.5.73. Detaliu privind dispunerea în
semitandem a separatoarelor de bare
a-vedere laterală
b-vedere în plan
Fig.5.74.Detaliu privind dispunerea
între esută a ΣSb cu o fază decalată
pentru varianta cu celule fa ă în fa ă

a-vedere laterală; b-vedere în plan

Se vede clar că nu se pot nici aici plasa fizic doua circuite fa a în fa ă decât dacă se
dispune o bară în formă de U, cealaltă ocupând pozi ia de bară colectoare interioară.
Este interesantă dispunerea separatoarelor mai ales în varianta cu o fază decalată,
rezultând o repartizare "între esută", aẟa cum se indică în detaliul prezentat în fig.5.74.
Dispozi ia cu celule fa ă în fa ă este de preferat atunci când numărul circuitelor care derivă
din barele colectoare în direc ii opuse este aproximativ echilibrat.

Aranjarea în diagonală a separatoarelor de bară

Introducerea separatoarelor pantograf a făcut posibilă economia excesivă de spa iu
folosind o dispozi ie în diagonală. Contactele fixe ale separatorului sunt suspendate de
barele colectoare la un nivel determinat cu acurate e, iar pantograful conectează bara
colectoare cu fiderul respectiv în modul cel mai simplu cu putin ă, fig. 5.75.

Fig.5.75. Dispunerea în diagonală a separatoarelor de bare (pantograf)

Separatoarele pantograf indică foarte clar care din circuite este conectat.Uneori se
tensionează cu resoarte deschiderile largi ale conductoarelor de care sunt ataẟate contactele
fixe în scopul reducerii varia iei săge ii conductorului ẟi închiderii sigure a pantografului.
Pasul celulei atinge un minimum, care pentru nivelul 110 kV este 7,5 m.

Dispozi ii de tip înalt pentru sta ii cu 2SBC. Dispozi ia în T

Dispozi iile de tip înalt sunt indicate acolo unde spa iul este foarte limitat pe orizontal ă
(văi-râuri la CHE, oraẟe etc.) ẟi necesită o construc ie întărită (metalică de obicei) care să
poată suspenda barele ẟi separatoarele de bară. Caracteristic dispozi iei din fig. 5.76. este forma
- T a structurii de sus inere, de care se suspendă barele. Separatoarele de bară sunt montate de
fiecare parte pe inima T-ului la interior existând ẟi o cale de vizitare.
Important este faptul că separatoarele sunt montate deasupra întreruptorului astfel că
spa iul necesar este redus la minimum. Se pot folosi ambele tipuri de separatoare cu
deschidere laterala sau pantograf (în ultimul caz T-ul mai primeẟte o grindă orizontală de
sus inere a pantografului). Evident, nu poate fi vorba decât de celule dispuse alternat -
generator/linie, de exemplu.
 Fig.5.76. Dispozi ie de tip înalt, în T (110 kV)
a-vedere laterală
b-vedere în plan

5.3.3. DISPOZI II CONSTRUCTIVE PENTRU STA II INTERIOARE ÎN MEDIU

IZOLANT AER

Aspecte generale
Dispozi iile constructive realizate în interiorul unor clădiri, hale etc. care le
adăpostesc, se clasifică în două categorii.
Instala ii de tip deschis permit un control vizual dar nu asigură protec ia decât numai
împotriva atingerilor accidentale ale elementelor aflate sub tensiune. Func ie de modul de
separare a elementelor apar inând unui circuit se disting:
Structura celulară când separa ia între circuite se face prin pere i despăr itori plini;
(de exemplu sta iile A, C, D din laboratorul de P.E.C.S., fig. 5.77.).
Structura de tip hală, în cazurile în care separarea se realizează prin plase de protec
ie sau bariare.
Op iunea pentru una sau alta dintre variantele de mai sus se face pe baza calculelor
tehnico-economice. La aceste instala ii până la 35 kV inclusiv, deoarece distan ele de
izolare sunt relativ reduse, se impune folosirea structurii celulare pentru a confina efectele
unui eventual arc la o singură celulă. În schimb, la instala iile interioare de 110 kV distan
ele de izolare sunt suficient de mari pentru a limita efectele mai sus amintite.
Dispozi iile constructive respectă anumite principii, ca de exemplu: o aceeaẟi celulă
con ine echipamente sau conexiuni care nu apar in altor celule, iar conceperea dispozi iei
constructive trebuie făcută de aẟa natură încât la efectuarea lucrărilor de între inere ale
elementelor apar inând unui circuit, să nu fie necesară scoaterea de sub tensiune a altui
circuit sau a barelor colectoare.
Instala ii de tip închis sunt formate din elemente celulare prefabricate, închise complet la
care este exclus pericolul electrocutărilor, iar infiltra iile de praf poluant sunt reduse fa ă de
varianta deschisă, fig. 5.78. Se deosebesc celule capsulate (din tablă sub ire) ẟi celule blindate
(tablă groasă, piese turnate) ẟi se folosesc numai până la 35 kV, maximum.
 Fig.5.77. Celulă de tip închis pentru sta ie cu dublu sistem de bare colectoare
prefabricată, cu întreruptor debroẟabil, sta ia C din laboratorul de PECS, tipizată

Caracteristic pentru aceste sta ii prefabricate este un montaj rapid, necesită spa ii
mai reduse, se simplifică anvelopa pentru adăpost - care este clădirea sta iei etc. Din
punctul de vedere al exploatării, instala iile de tip mediu sunt mai avantajoase, reducând
riscurile electrocutării ẟi al ẟocului termic pentru personalul de exploatare tocmai datorită
îmbrăcămintei metalice. Defectul odată produs este limitat de obicei la elementul la care s-
a produs. Prezintă avantajul că pot fi montate direct în exterior sau în medii poluante (dacă
sunt luate măsurile necesare de etanẟare!).
Solu ia prezintă însă i anumite dezavantaje legat de faptul că nu se pot realiza
modificări de parametri electrici prin înlocuirea de aparate. În plus, lipsa
unui control vizual face să nu fie sesizate la timp anumite caren e care ar
putea degenera în incidente de exploatare, iar costul instala iilor de tip
închis este în general, mai ridicat.
Cu toate acestea evolu ia dispozi iilor constructive de interior la medie
tensiune i parametri modera i indică preferin a pentru instala iile de tip
închis, realizate în serie mare, de fabricant.
Fig.5.78. Celulă de tip închis de 6-10 kV cu întreruptor debroẟabil ẟi conductoare neizolate
din sta ia B din laboratorul de PECS, fabricată de UEP-Craiova 1-întreruptor debroẟabil; 2-
transformator de curent; 3-compartiment pentru circuite secundare; 4-compartiment pentru
bare colectoare.

Dispozi ii constructive pentru elementele celulelor de tip interior. Dispozi ii

constructive pentru barele colectoare i separatoarele de bare
De obicei barele colectoare fiind elemente uẟoare se dispun la partea superioară a
clădirii, apoi se dispun separatoarele de bare, întreruptorul etc.
În principiu barele colectoare pot fi dispuse orizontal, vertical în triunghi, înclinat
(fig. 5.79.a, b, c, d), func ie de solicitările maxime din instala ie, de spa iul avut la dispozi
ie, de gradul de siguran ă în func ionare ẟ.a.m.d.
De exemplu dispozi ia din fig. 5.79.a. este pentru solicitări moderate la scurtcircuit ale
instala iei, în timp ce dispozi ia din fig. 5.79.b. este pentru solicitări mari, la curen i de ẟoc
peste 100 kAmax. Peretele vertical zz împiedică extinderea unui scurtcircuit persistent de la un
sistem de bare la celălalt; peretele yy nu permite unui arc ce apare la separatorul de bare să se
extindă ẟi la sistemele de bare colectoare, în timp ce peretele xx fereẟte partea superioară a
celulei de avariile care au loc în zona întreruptorului din partea inferioară a celulei.
 Fig.5.79. Dispozi ii uzuale ale barelor colectoare ẟi separatoarelor de bare
a-BC orizontale; b-BC verticale; c-BC în triunghi; d-BC dispuse oblic.

Dispozi ii constructive pentru întreruptoare

Întreruptoarele se dispun fie fix atunci când este vorba de aparate grele cu parametri
nominali ridica i (10-20 kV, 5-10 kA) fie pe un cărucior mobil, la întreruptoare mai uẟoare.
Avantajele dispunerii pe cărucior ẟi realizării de contacte debroẟabile sunt remarcabile.
Este vorba de ideea interẟanjabilită ii, aducând oricând un întreruptor în stare de func ionare în
locul unuia care s-a defectat; pe de altă parte, se reduce spa iul necesar celulei, reviziile/repara
iile se efectuează comod. Instala ia se prevede cu blocaj împotriva debro ẟării sau broẟării
întreruptorului în pozi ia închis, când separatoarele ar opera în sarcină. Aẟadar întreruptorul se
poate scoate împreună cu căruciorul numai dacă se află în pozi ia deschis.
Idem la introducerea în celulă (vezi sta iile B, C, D din laboratorul P.E.C.S.).
Transformatoarele de măsurat, de regulă se realizează din răẟină turnată sub presiune
pentru medie tensiune ẟi uneori ẟi la 110 kV sub forma unor izolatoare suport.
Trebuie astfel plasate încât să fie uẟor vizibile de pe culoarul de vizitare. De asemenea ele
vor fi astfel montate încât să permită un acces uẟor în vederea măsurătorilor, reviziilor,
înlocuirilor (un asemenea transformator de măsurat izolat în răẟină nu mai poate fi reparat
în cazul în care s-a defectat).

Dispunerea bobinelor de reactan ă pentru limitarea curen ilor de scurtcircuit

În principiu bobinele de reactan ă se dispun fie vertical atunci când este vorba de
plecări în cablu, fie orizontal sau mixt în cazul reactoarelor care intervin în schemă între sec
ii de bare colectoare, fig. 5.80.
Anumite precau ii se impun a fi luate în cazul dispozi iei constructive a bobinelor de
reactan ă ẟi anume inând cont de fluxul relativ intens, nu se admit grilaje de fier ori
construc ii apropiate din beton cu armături metalice. Axial se prevăd canale de ventila ie
care să permită o răcire eficientă a bobinelor.
 Fig.5.80 Dispunerea bobinelor de reactan ă folosite la MT pentru limitarea curen ilor de
scurtcircuit: a-vertical; b-mixt; c-orizontal.

Dispunerea legăturilor conductoare de for ă ẟi a celor de circuite secundare

Dispunerea legăturilor de for ă neizolate în interiorul celulelor trebuie făcută astfel
încât să se respecte distan ele izolate ẟi să se realizeze o răcire normală. Ultimul aspect
este deosebit de important pentru legăturile izolate, reunite în mănunchiuri unde condi iile
de răcire sunt precare.
În general cablurile sunt pozate în canale de cabluri pe stelaje în formă de rafturi
astfel încât să poată fi urmărit lejer traseul ẟi schimbat la nevoie cablul. Canalele se
acoperă cu dale de beton sau fâẟii de tablă striată. Uneori în loc de canale se preferă
tuneluri de cabluri, ẟi mai rar se dispun la partea superioară a coridoarelor, de asemenea
bine fixate pe pere i. În general în canale se prevăd dopuri ignifuge din loc în loc.
Niciodată nu se plasează în acelaẟi canal cabluri de for ă ẟi cabluri de circuite secundare!

Culoare de acces
Culoarele au rolul:
de a permite supravegherea vizuală;
pentru efectuarea manevrelor;
pentru aducerea aparatelor la montaj sau revizii/repara ii.
Lă imile minime ale culoarelor sunt normate astfel:
cel pu in 1m, dacă există celule numai pe o parte;
cel pu in 2m, dacă există celule pe ambele laturi, fig. 5.81.
 Fig.5.81. Dispozi ia culoarelor de acces într-o instala ie interioară

Evident lă imea culoarelor poate fi influen ată de gabaritul cărucioarelor.

În ceea ce priveẟte ieẟirile, numai sta iile cu maxim 10m lungime au o singură ieẟire,
de obicei se prevăd două ieẟiri, iar la lungimi de peste 60m, obligatoriu sunt trei ieẟiri.
Principiul care se respectă aici este ca în caz de avarie, o persoană aflată în sta ie să
nu parcurgă mai mult de 30m până la proxima ieẟire.
În fine, uẟile se realizează din tablă rezistentă la avarii; în caz contrar, deschiderea
în exterior ar putea permite totuẟi ca o supapă de rezervă, evacuarea undei de presiune
enorme care se dezvoltă brusc la explozia unor întreruptoare, arcuri electrice etc.

Realizarea fizică a legăturii în bare capsulate generator-transformator

În mod curent legătura generator-transformator bloc se capsulează în tuburi de
aluminiu în vederea protejării acestei zone importante atât împotriva atingerii accidentale, a
prafului poluant din exterior cât mai ales în vederea diminuării eforturilor electrodinamice
masive la scurtcircuite exterioare transformatorului, având în vedere curentul enorm debitat
la scurtcircuit, via alternator.
Legătura în deriva ie către transformatorul de servicii interne se capsulează de
asemenea din motive similare (plus contribu ia din sistem).
Dispunerea transformatoarelor se face de regulă pe zona frontală a sălii maẟinilor,
între acestea ẟi sta ia exterioară propriu-zisă. Există două variante de plasare a acestor
transformatoare ẟi anume:
aliniate pe frontul centralei: transformator bloc TP-transformator de servicii interne
TSI-transformator bloc ẟ.a.m.d.; este posibil ca lungimea sălii să devină
insuficientă în acest caz; rezultând legături generator-transformator oblice, deci
mai lungi;
dispunerea în tandem a transformatorului bloc ẟi a celui de servicii interne; barele
capsulate generator-transformator bloc, trec pe deasupra transformatorului de servicii
interne astfel încât legarea sa în deriva ie este o chestiune simplă, aẟa cum se vede
în fig. 5.82. Legătura spre servicii interne reintră în centrală ẟi este ẟi ea
protejată (la un nivel de scurtcircuit superior!).
În cazul celei de a doua variante preferată din ce în ce mai mult în ultimul timp
(adoptată în special la grupurile mari de 200 ẟi 330 MW), transformatoarele se pot dispune
uẟor pe frontul centralei dar rezultă o majorare a fâẟiei de teren ocupat între centrală ẟi sta
ia de conexiuni exterioare centralei.
Observa ie: Atunci când schema prevede ẟi întreruptor la bornele GS, se preferă
încorporarea acestui aparat direct în legătură capsulată, rezultând o construc ie compactă,
func ională ẟi estetică.
 Fig.5.82 Prezentarea legăturii capsulate generator-transformator
bloc-transformator de servicii proprii (TB – TSI)

Dispozi ie constructivă pentru instala iile de tip deschis pentru tensiuni de

serviciu până la 35 kV

Fig.5.83. Dispozi ie constructivă pentru o sta ie de 6-10 kV cu bare duble i bobine de

reactan ă pe grupe de câte două plecări.
a-sec iune; b-plan etaj; c- plan parter; d- schema monofilară aferentă
α-celule standard de tip închis (vezi fig.5.78.)
Dispozi iile constructive de acest tip deschis se pot diferen ia în raport cu valoarea
curentului de scurtcircuit astfel:
clasa A - instala ii de mică putere, pentru curen i de scurtcircuit până la10-15 kA,
clasa B - instala ii de putere mijlocie, pentru curent de scurtcircuit până la 20-30 kA;
clasa C - instala ii de mare putere, pentru curent de scurtcircuit până la 40-60 kA;
- clasa A - instala ii de foarte mare putere, pentru curent de scurt circuit mai mari de 40-60
kA.
 În fig. 5.83. se dă ca exemplu o solu ie clasică tipizată la noi în ară pentru o sta ie

cu bobine de reactan ă pe grupe de câte două plecări în cablu realizată pe două nivele.

În clădire, celule sunt dispuse vertical, având o bună rezisten ă la for ele
electrodinamice. Este vorba deci de o solu ie pentru instala ii din clasele B-C. La parter sunt
dispuse reactoarele, iar în fa a acestora se face legătura cu cele două celule prefabricate
închise. Vis-a-vis este o celulă de transformator cu un întreruptor greu (de mare amperaj).
La subsol se află tunelul de ventila ie ẟi respectiv de cabluri (TV, TC).

Dispozi ii constructive pentru sta ii interioare de 110 kV în mediu izolant aer.

Domeniul de utilizare i profilul sta iilor electrice interioare de 110 kV
Sta iile electrice de 110 kV realizate în clădire capătă o frecven ă de utilizare din ce
în ce mai mare datorită necesită ii de a pătrunde cât mai adânc în aglomera iile urbane ẟi
cât mai în apropierea consumatorilor concentra i pe platformele industriale, de regulă în
zone cu poluare intensă a atmosferei.
Această frecven ă de utilizare a sta iilor electrice interioare de 110 kV realizate cu
echipamente clasice, cu izola ie externă în aer, este cu atât mai mare în cazul în care fie nu
se dispune de echipamente izolate în SF 6, fie se dispune de astfel de echipamente; dar la
costuri ridicate.
În prezent, profilul sta iilor de 110 kV din ară este limitat la scheme de bare
colectoare simple sau duble, sec ionate sau nu în lung cu separatoare sau întreruptoare, ne
mai avându-se în vedere sta ii sau scheme electrice cu bare de ocolire, pe considerentul c ă
majoritatea consumatorilor importan i dispun de cel pu in două căi separate de alimentare
cu energie electrică din sistemul energetic.

Echipamente electrice principale cu izola ie externă în aer la 110 kV

În prezent există în fabrica ie curentă în ară numai echipamente electrice de 110 kV
cu izola ie externă în aer, în următorii ani fiind prevăzută ẟi asimilarea construc iei
echipamentelor capsulate izolate în SF6 la această tensiune.
Pentru început aceste echipamente vor avea costuri ce vor depăẟi de 2 ori costul
echipamentelor electrice clasice, ceea ce va determina utilizarea echipamentelor capsulate
numai în cazuri bine justificate.
În cadrul seriei de echipamente electrice clasice de 110 kV în fabrica ie în ar ă se
dispune de:
întreruptorul de ulei de tip IO-110 echipat cu dispozi iv de ac ionare oleopneumatic,
întreruptorul de tip IUP-110 ne mai fiind folosit în sta iile interioare;
separatorul, a cărei dispozi ie constructivă a evoluat în decursul timpului, de la un
model cu un singur cu it principal deschizându-se în planul izolatoarelor, la
separatorul STE(P)-110 cu două coloane izolate rotative ẟi cu două semicu ite
principale rotindu-se într-un plan perpendicular pe planul izolatoarelor,
separatorul pantograf PHAF-23 având un singur cu it principal articulat în formă
de "picior de lăcustă", cu deplasare în planul izolatoarelor separatorului;
transformatorul de intensitate tip CESU-110 izolat cu ulei (în cantitate nu mai mare
de 60 kg pe unitate), dar a cărui execu ie nu poate fi considerată o reuẟită
datorită fiabilită ii scăzute. Ca urmare, astfel de transformatoare de intensitate
sunt evitate a fi utilizate în sta iile interioare;
transformatorul de tensiune de tip inductiv TEMU-110 izolat cu ulei nu se foloseẟte
de regulă în sta iile interioare inând seama de rezultatele slabe dovedite în
exploatare. În locul acestora se utilizează divizoare capacitive de tensiune
 TECU-110 izolate de asemenea cu ulei, deẟi con in 80 l ulei pe compartiment

separat;

descărcătorul de rezisten ă variabilă neasimilat în prezent în ara noastră, se procură

din import, cu performan e dintre cele mai ridicate.

Montarea echipamentelor
Pentru a uẟura structura de rezisten ă a clădirilor interioare, toate echipamentele
electrice grele sau care produc vibra ii puternice la opera iile de conectare-deconectare se
montează la parterul clădirii, de regulă la nivelurile superioare ale clădirii se dispun
separatoarele, uneori descărcătoarele cu rezisten ă variabilă ẟi divizoarele capacitive de
tensiune.
Datorită frecven ei mari de utilizare a separatoarelor în schemele electrice ale sta
iilor, tipul lor constructiv, ca ẟi modul lor de dispunere, exercită o mare influen ă în dispozi
ia constructivă de ansamblu a instala iei atât în cazul sta iilor interioare cât ẟi a sta iilor
exterioare. Sub acest aspect, în cele ce urmează se face o analiză comparativă.

Influen a tipurilor de separatoare

Alegerea tipului de separator influen ează sensibil volumul ocupat de sta ia
electrică interioară, aici problema spa iului se pune mai acut având în vedere cantitatea
de energie înglobată în construc ii.
În tabelul 5.3., se compară din punctul de vedere al spa iului ocupat, tipurile de
separatoare folosite mai des. Faptul că la noi în ară s-a trecut la folosirea tipului mai perfec
ionat de separator cu cu it articulat, arată dar eforturile în direc ia compactizării sta iilor
interioare. S.G.B.-123 cu gabarit constant reduce volumul sta iei la 2/3-3/4 [39].

Fig.5.84. Sta ie interioară de 110 kV cu bare colectoare duble ẟi

separatoare semipantograf – tip.PHAFI-123
Tabelul 5.3.
Caracteristici constructive ale separatoarelor de 110kV
separator rotativ cu pantograf cu rotativ cu pantograf cu gabarit
două două coloane trei cu două constant
coloane izolante coloane coloane
izolante izolante izolante
tip STEP PHAFI 123 SA 123 H 278- S.G.B.-123
110kV 110N
volumul ocupat
de cinematica
separatorului
dimen- a 2000 1850 2240 1500 2000
siune b 1710 2520 1860 3710 1710
c 810 400 1360 625 260
volum [dm3] 2120 1565 2367 3478 889
[%] 100 73,82 111,63 164,05 41,94
Se prezintă o dispozi ie constructivă pentru o sta ie interioară de 110 kV, dublu
sistem de bare având una din bare în formă de U, în fig. 5.84. în vederea compactizării,
legăturile de la bare la separatoare sunt realizate în conductor rigid, iar separatoarele sunt de
tip semipantograf, [21].
Celulele sunt separate prin pere i uẟori de plasă metalică ẟi material ignifug. Sunt
prevăzute culoare de vizitare pentru întreruptoare, separatoare de bară, etc.
Inspectarea separatoarelor de bare se face frontal de pe pasarele ẟi uẟi de acces
prevăzute pe păr ile laterale ale clădirii sta iei interioare.

5.3.4. DISPOZI II CONSTRUCTIVE CAPSULATE ÎN ALTE MEDII DECÂT AERUL

Generalită i
Instala iile de comuta ie de 110 kV-400kV realizate în oraẟe ẟi zone industriale sunt
în mod frecvent de tip interior fie pentru a armoniza cu arhitectura înconjurătoare, fie
pentru a preveni contaminarea izola iei. Cu toate acestea sta iile astfel realizate necesit ă un
volum relativ mare care influen ează negativ costul general al instala iei mai ales când este
vorba de zone centrale ale oraẟelor.
Introducerea întreruptorului debroẟabil la unele dispozi ii constructive de 110 kV a
făcut posibilă o reducere considerabilă a volumului afectat, dar de această reducere au
beneficiat numai sta ii cu un singur sistem de bare colectoare. Examinând perfec ion ările
aduse dispozi iilor constructive interioare de tip deschis de 110 kV este evident că se mai
pot realiza economii sensibile de volum folosind aerul ca mediu izolant.
Distan ele de izola ie dintre faze la presiunea atmosferică normală dictează
mărimea dispozi iilor constructive. Volumul aferent poate fi redus numai folosind un mediu
de izolare cu rigiditate dielectrică superioară aerului. În acest fel instala iile de comuta ie de
tip interior, deschise au fost înlocuite de cele total capsulate în alt mediu izolant decât aerul.
Instala iile total capsulate nu sunt supuse contaminării, evită pericolul electrocutării prin
atingeri accidentale ẟi se pot monta in minimum de timp. Mediul izolant condi ionează
direct modul de realizare fizică al instala iei capsulate.

Mediul izolant
În urma experimentelor s-a ales gazul hexafluorură de sulf (SF6) drept mediu
izolant. Are excelente proprietă i dielectrice ẟi este adecvat pentru stingerea arcului electric.
În consecin ă este folosit atât ca mediu izolant general cât ẟi ca mediu de stingere în
întreruptor. SF6 este de aproximativ cinci ori mai greu decât aerul ẟi în stare pură este inert
ẟi nu este toxic. Nu se ionizează dacă este împiedicată descărcarea corona, în consecin ă
toate contactele sunt rotunjite ẟi prevăzute cu ecrane.
Tubulatura care capsulează instala ia este compartimentată etanẟ la interior în
camere separate pentru a preveni efectul slăbirii rigidită ii dielectrice în toată instala ia
când au loc scăpări de gaz într-un anumit punct doar.
Dacă conductoarele ẟi păr ile izolante sunt corect proiectate ẟi executate - trebuie
men ionat de la început că este vorba de o tehnologie deosebită de realizare practică -
rigiditatea dielectrică a SF6 este de aproximativ două - trei ori superioară celei din cazul

aerului. Izolarea este îmbunătă ită dacă se creẟte presiunea gazului. Din motive economice

se limitează presiunea la circa 2-3 bari.

Realizarea constructivă

Fig.5.85. Celula unui fider de 110 kV, dublu sistem de bare, total capsulate în SF 6 a-carcasa
întreruptorului; b-întreruptorul; c-separatoare de legare la pământ pe partea întreruptorului;
d-transformator de tensiune; e-separator de legare la pământ a cablului; f-separator de linie;
g-separator de bară; h, k-bare colectoare; i-tubulatura barelor; l-transformator de curent; m-
rezervor de SF6; n-dispozitivul de ac ionare hidraulic.
S-au proiectat în aẟa fel elementele componente încât să acopere întreaga gamă de
scheme de comuta ie ẟi să se poată trece chiar la tipizare.
Realizarea unei celule tipice de fider de 110 kV se dă în fig. 5.85.,[23]. Pasul celulei
de 110 kV este de 2,40 m. Celula din figură are 3,59 m înăl ime ẟi 4,73 m în adâncime.
Aẟadar este vorba de o reducere de aproximativ 1/12 din volum fa ă de dispozi ia similară
în aer liber. Instala iile astfel capsulate pot fi dispuse la interior sau la exterior direct în aer
liber cu luarea de precau ii.
S-a dovedit mai avantajos să se plaseze compartimentele barelor colectoare la nivelul
inferior. Deasupra barelor colectoare care formează aẟadar partea “de bază” a dispozi iei
constructive, se găsesc celelalte echipamente. Instala ia se montează tronson cu tronson la un
cost justificat tehnic ẟi economic tocmai datorită realizării complete a acestor tronsoane în
uzinele de echipamente electrice. Liniile de plecare în cablu pot fi echipate diferit, astfel spus
transformatoarele de măsură pot fi omise, se poate prevedea bară de ocolire etc.
 În fig. 5.86. se prezintă o celulă de transformator cu o bară colectoare ẟi una de
ocolire (auxiliară) la care doar bara de ocolire este dispusă la nivelul inferior, iar
întreruptorul este montat în pozi ie orizontală, [24].
Fig.5.86. Celulă de transformator apar inând unei sta ii total capsulate în SF 6 având o bară
colectoare ẟi una auxiliară (de ocolire):
1-bara colectoare; 2-separatoare de bară;3-separator de legare la pământ; 4-transformator
de curent; 5- întreruptor; 6- bară de ocolire; 7-cutie terminală a cablului; 8-separator de
legare la pământ al cablului; 9-cablul de ieẟire.

5.4. INSTALA II DE LEGARE LA PĂMÂNT ÎN CENTRALE I STA II ELECTRICE PENTRU PROTEC IA

PERSONALULUI ÎMPOTRIVA ACCIDENTELOR PRIN ELECTROCUTARE

5.4.1. GENERALITĂ I

Instala iile de legare la pământ constituie parte integrantă a celor mai multe unită i
electroenergetice de producere, transport, distribu ie ẟi utilizare a energiei electrice.
Ele sunt destinate unor func ii multiple de asigurare a unei explorări normale, fără pericole
de avarii sau accidente, a instala iilor ẟi echipamentelor electrice. Din cele mai importante
func ii ale instala iilor de legare la pământ în centralele ẟi sta iile electrice se pot enumera
următoarele [23-28]:
asigurarea securită ii personalului de deservire sau a altor persoane care ating
diferite carcase, elemente de sus inere sau de îngrădire a instala iilor ẟi
echipamentelor care pot intra accidental sub tensiune; se urmăreẟte realizarea
deconectării rapide a sectorului în care a avut loc defectul ẟi limitarea tensiunilor
de atingere ẟi de pas sub valorile maxime admise;
stabilirea poten ialelor fa ă de pământ a unor puncte apar inând circuitelor normale
de lucru, ca de exemplu legare la pământ a punctelor neutre a unor re ele
trifazate, a punctelor unor transformatoare de măsură etc.;
crearea unor circuite pentru func ionarea protec iei împotriva punerilor la pământ în
re ele;
realizarea protec iei împotriva supratensiunilor atmosferice sau datorită unor cauze
interne (de exemplu supratensiuni de comuta ie);
legarea de pământ a unor elemente, făcând parte din circuitele curen ilor de lucru ale
instala iei, scoase de sub tensiune pentru lucrări în vederea descărcării de
sarcinile capacitive ẟi pentru evitarea apari iei unor tensiuni periculoase
(neprevăzute) în timpul executării lucrării.
Instala iile de legare la pământ destinate scopurilor de mai sus se încadrează în
următoarele patru categorii:
 instala ii de legare la pământ de protec ie împotriva electrocutării
(cele de la pct. a ẟi e);
instala ii de legare la pământ de exploatare (cele de la punctul b ẟi c);
instala ii de legare la pământ de protec ie împotriva supratensiunilor
(cele de la pct. d.);
instala ii de legare la pământ folosite în comun pentru protec ie ẟi pentru exploatare.
În cele mai numeroase cazuri, condi iile cele mai grave de dimensionare rezult ă pentru
instala iile de legare la pământ de protec ie împotriva electrocutărilor astfel, o instala ie
dimensionată considerând valorile curen ilor de defect posibili ẟi timpii acestora prezintă în
general parametrii acoperitori ẟi pentru folosirea în scopuri de exploatare sau pentru protec ia
împotriva supratensiunilor atmosferice sau de natură internă. Prin aceasta se explică faptul că
în majoritatea cazurilor întâlnite în practică, instala iile de legare la pământ sunt folosite în
comun, iar dimensionarea lor este determinată de protec ia împotriva electrocutărilor.
În cazul instala iilor electrice de înaltă ẟi foarte înaltă tensiune, cu curen i mari de
punere la pământ rezultă deseori ca element determinant de dimensionare, asigurarea unor
tensiuni prin cuplaj rezistiv sub limitele maxime admise admise în re elele de telecomunica
ii, teleprotec ie ẟi telemecanică (cabluri pilot, cabluri de telefonie etc.).
Condi iile principale de dimensionare a instala iilor de legare la pământ din centrale
ẟi sta ii electrice sunt următoarele:

R p .I p .ka ≤ U a ; R p .I p .k pas ≤ U (5.2.)

pas
α α
unde: Ua este tensiunea de atingere maximă admisă în [V];
Upas este tensiunea de pas maximă admisă în [V];
Rp rezisten a de dispersie a instala iei de legare la pământ în [Ω];
Ip curentul maxim care poate trece prin electrozii prizelor de pământ, în [A];
se numeẟte curentul de punere la pământ ẟi constituie o componentă a
curentului total Id care se închide prin instala ia de legare la pământ;
ka coeficientul de atingere ob inut cu ajutorul prizelor de dirijarea distribu iei
poten ialelor;
kpas coeficientul de pas ob inut cu ajutorul prizelor de dirijarea distribu iei
poten ialelor;
coeficientul de amplasament ob inut cu ajutorul unor materiale de rezistivitate mare
dispuse în zonele de deservire ẟi de circula ie.
După dimensionarea instala iei de legare la pământ inând seama de condi iile (5.2.)
de mai sus, este necesar să se verifice condi iile de stabilitate termică a diferitelor
componente ale instala iei de legare la pământ la curen ii ce se închid prin aceasta.
 exemplu de realizare a instala iei de legare la pământ pentru sta ii electrice
exterioare

exemplu de realizare a instala iei de legare la pământ pentru sta ii electrice

interioare
Fig. 5.87. Instala ie de legare la pământ
În general o instala ie de legare la pământ se compune dintr-un ansamblu de
conductoare ẟi de electrozi îngropa i în sol; ea este constituită din următoarele elemente
principale (fig. 5.87.).
una sau mai multe prize de pământ legate între ele, fiecare priză de pământ fiind
constituită la rândul ei din unul sau mai mul i electrozi îngropa i în sol ẟi
conductoarele de legătură dintre acestea;
o re ea de conductoare principale de legare la pământ de regulă în circuit închis:
legată în cel pu in două puncte la ansamblul prizelor de pământ;
conductoarele de legătură dintre conductoarele principale ẟi priza (prizele) de
pământ;
conductoarele de ramifica ie prin care se racordează individual fiecare obiect la re
eaua conductoarelor principale.
Condi iile de stabilitate termică a elementelor componente sunt următoarele:
a. pentru conductoarele de ramifica ie; sec iunea acestora trebuie să fie:
Sr ≥ I d t [mm2 ] unde, (5.3.)
j
Id este curentul maxim defect stabilizat care poate trece prin conductorul
respectiv, în [A];
timpul de func ionare în regim de defect; la circuitele asigurate cu protec ie pentru
declanẟare la apari ia defectului considerat t este timpul treptei de rezervă a
protec iei, în [s];
densitatea de curent maximă admisă pentru ca temperatura conductorului să nu
0 2
depăẟească temperatura de 200 C, în [A/mm ] la cupru.
pentru conductoarele principale (care constituie circuite închise), conductoarele de legare a
acestora la prizele de pământ ẟi conductoarele de legătură între prizele de pământ sau
între electrozii unei prize de pământ, sec iunea acestora trebuie să fie:
Sp ≥ Sr − I d t [mm 2 ] (5.4.)
2 2j
c. pentru electrozii prizelor de pământ este necesar ca densitatea de curent să fie limitată
0
astfel încât temperatura la suprafa a electrozilor să nu depăẟească valoarea θmax=95 C,
0
considerându-se o temperatură ini ială θ 0 de 35 C. Se are în vedere deci să nu apară o
0 0
creẟtere mai mare de 60 C (θ = θmax - θ 0 = 60 C).
În cazul unui regim termic de scurtă durată (de ordinul secundelor, de regulă sub trei
secunde), trebuie să se satisfacă următoarea condi ie de stabilitate termică, inând seama că
până la deconectare căldura dezvoltată se cedează solului înconjurător:
 j≤

γθ

ρt
2
unde: j densitatea de curent la suprafa a prizei (în [A/mm ]);
j = Ip/S, Ip fiind curentul care trece efectiv prin electrozii prizelor de pământ;
caldura specifică medie a pământului (în
0 3
[W·s/ C·m ]);
se consideră de regulă valoarea corespunzătoare solurilor mai des întâlnite în
România care este:
γ = 1,7 . 106 W.s ;
0
C . m3
0
creẟterea de temperatură, în [ C]; se consideră de regulă
0 0
θ = θmax - θ 0 = 95 – 35 = 60 C
rezistivitatea solului (în [Ωm]);
durata regimului termic (în [s]); se consideră tipul protec iei de rezervă
(treapta de rezervă a protec iei)
Condi ia 5.4. se poate scrie astfel:
S≥Ip ρt (5.5.)
γθ
Introducându-se valorile de mai sus pentru γ ẟi pentru θ condi ia este:
S ≥ I p ρ t . 10−4 [m2 ] (5.6.)
Criteriul de verificare la regimul termic de scurtă durată îl va putea constitui ẟi
tensiunea totală a prizei de pământ Up = Rp . Ip (în [V]), tensiunea de verificare este astfel:
U p ≤ S.R p γ θ (5.7.)
ρt
În rela iile de mai sus s-a notat cu S suprafa a în contact cu solul pe care trebuie s-o
reprezinte electrozii prizei de pământ pentru trecerea curentului de punere la pământ (în
2
[m ]). În cazul prizelor de pământ complexe pentru determinarea suprafe elor de efectiv
necesare pentru trecerea curentului de punere la pământ, trebuie să se considere coeficien ii
de utilizare a diferitelor categorii de electrozi.
De exemplu în cazul unei prize complexe din electrozi verticali ẟi orizontali va
rezulta necesar o suprafa ă
S = η . S V + η 0 . S 0 ≥ I p . ρ t . 10−4 [m ] (5.8.)
V 2
unde: SV ẟi S0 reprezintă suma suprafe elor laterale ale electrozilor verticali ẟi
2
respectiv ale celor orizontali, în [m ];
ηV ẟi η0 coeficientul de utilizare al prizelor verticale ẟi respectiv ale celor
orizontale
În cazul unui regim termic cu timp nelimitat trebuie să fie îndeplinită următoarea
condi ie de stabilitate termică, inând seama că permanent căldura se transmite mediului
datorită conductibilită ii termice a pământului:
U p ≤ 2ρ λ θ (5.9.)
unde: Up tensiunea totală a prizei (în [V]);
rezistivitatea solului (în [Ωm]);
0
conductivitatea termică medie a pământului (în [W/ C m]);
 0
se consideră de regulă λ = 1,2 W/ C m care este conductivitatea medie a
solurilor mai des întâlnite în România;
0 0
creẟterea de temperatură (în [ C]); se consideră de regulă egală cu 60 C.
Introducând în (5.8) valorile de mai sus pentru λ, rezultă rela ia:
12 ρ [Ω] (5.10.)
U p ≤ 12 ρ ssau Rp ≤
Ip
Rezistivitatea medie a solurilor mai des întâlnite în România este de ~ 100 Ωm; la o
astfel de valoare rezultă că o priză de pământ este stabilă termic dacă tensiunea totală a
acesteia este Up ≤120 V.
Există astfel obiẟnuin e ca în cazul unei rezistivită i ρ = 100 Ωm să se considere, ca
o valoare de control de stabilitate termică la regimuri cu durate lungi, tensiunea maximă
admisă a prizei de pământ U = 120V.
Conform STAS 7334, în cazul unui regim termic cu timp limitat de ordinul minutelor,
se pot considera valorile din tabelul 5.4. în func ie de rezistivitatea solului, pentru o tensiune
totală:
Up = Rp . Ip = 125 V
Tensiunea Up maximă ce se poate admite pentru un anumit timp (t') diferit, însă mai
mic decât cel indicat în tabelul 5.4. se va ob ine din rela ia:
U p ≤ 125 . t (5.11.)
t'
Durata t pentru care priza este stabilă termic la o tensiune Up ≤ 125 V
Tabelul 5.4.
Stabilitatea termică a prizelor de pământ
Durata t, în minute pentru
Nr. crt. Rezistivitatea priză verticală priză orizontală
solului [Ωm] l ≈ 1.5 m
1 50 100 30
2 100 200 60
3 200 400 120
4 300 600 180

Cu ajutorul acestei rela ii se poate determina timpul t' maxim admis pentru func
ionarea prizei de pământ de o anumită tensiune Up = Rp ⋅ Ip cunoscută, în regimul unui
defect de durată. Este cazul instala iilor din re elele izolate fa ă de pământ la care se
cunoaẟte rezisten a de dispersie Rp ẟi curentul Ip egal cu valoarea de reglaj Ir a protec iei
împotriva punerilor duble la pământ. (vezi tabelul 5.4.)

5.4.2. TENSIUNILE DE ATINGERE ẞI DE PAS LA TRECEREA

CURENTULUI PRIN PRIZA DE PĂMÂNT
În cazul trecerii curentului dintr-o priză de pământ, tensiunea totală a acesteia Up
reprezintă produsul dintre rezisten a electrică a pământului Rp (numită rezisten ă de
dispersie a prizei) ẟi curentul de punere la pământ Ip:
Up=Rp . Ip (5.12.)
Se neglijează rezisten a electrică proprie a electrozilor din care este constituită priza de pământ deoarece rezistivitatea
acestora este mult mai mică decât rezistivitatea solului. Rezistivitatea o elului din care se execută în cele mai dese cazuri
electrozii prizelor este ρ 01
 -7
≅ 2 . 10 Ωm. Rezistivitatea solurilor cel mai des întâlnite este ρ sol ≅ 102 Ωm.
9 rezistivită i
Rezultă un raport de ordinul 10 între cele două categorii de
În cazul unui contact bun între electrozi ẟi solul înconjurător, rezisten a de dispersie a
prizei este practic dată în totalitate de rezisten a solului.

Conductivitatea, relativ mică, a solului se datorează faptului că acesta este constituit

în cea mai mare parte din elemente rele conducătoare de electricitate (argile, silice ẟi
altele), care în stare uscată reprezintă izolan i electrici.
Conductivitatea solului este dată în special de solu iile de apă ẟi săruri aflate în sol.
Un sol uscat (lipsit de apă) prezintă o rezistivitate mare chiar dacă este bogat în săruri
deoarece acestea din urmă luate separat sunt de asemenea rele conducătoare de electricitate.
Conductivitatea cea mai mare o reprezintă o solu ie de apă cu 4% concentra ie de sare.
Concentra iile mai mici sau mai mari decât această valoare conduc la înrăută irea
conductivită ii. O apă lipsită complet de săruri, de exemplu apa distilată, este un bun
izolant. Sarea în stare solidă si uscată se prezintă de asemenea ca un izolant perfect.

Fig.5.88. Măsurarea poten ialelor unei instala ii de legare la pământ a-Curbele de

poten ial ale prizelor de pământ; b-Tensiunea totală a instala iei de legare la pământ
Up, tensiunea de atingere Ua ẟi tensiunea de pas Upas
 Solul din imediata apropiere a electrozilor prizei prezintă rezisten a cea mai mare,

deoarece curentul se închide prin suprafe e relativ mici i anume cele oferite de fe ele

laterale ale electrozilor. Datorită acestui fapt densită ile de curent cele mai mari

sunt în apropierea electrozilor.

Pe măsura îndepărtării de aceẟtia, solul oferă 152 suprafe e din ce în ce mai mari
astfel încât densită ile de curent scad continuu. În aceeaẟi măsură scad ẟi poten ialele
diferitelor puncte ale solului, acestea fiind propor ionale cu densită ile de curent. La o
anumită distan ă de electrozii prizei se ajunge în zona unde poten ialele sunt practic nule.
Aceste zone se numesc zone de poten ial nul. În fig.5.88.a. se prezintă diagrama
poten ialelor în jurul a două prize de pământ prin care se închide circuitul curentului de
punere la pământ.
Dacă se măsoară poten ialele la suprafa a solului ẟi se trec în diagramă se ob ine o
curbă a poten ialelor. Mul imea acestor curbe în jurul unei prize formează o suprafa ă de
forma unui hiperboloid; este numită pâlnia poten ialelor.
Ordonata unui punct de pe curba poten ialelor reprezintă valoarea poten ialului unui
punct corespunzător de pe suprafa a solului. Poten ialul maxim este cel al electrodului
prizei ẟi reprezintă chiar tensiunea totală a prizei Up. Această tensiune se măsoară practic
între electrodul prizei ẟi un punct din zona de poten ial nul. Se realizează schema din figura
5.88.b. Pentru identificarea zonei de poten ial nul se procedează astfel: se citesc tensiunile
pe voltmetrul U având o bornă legată la electrodul prizei, iar a doua la o sondă care se
mută la diferite distan e de electrodul prizei. Pe măsura îndepărtării de acesta, valorile
citite vor creẟte continuu, însă din ce în ce mai încet. La depăẟirea unei anumite distan e,
creẟterile sunt foarte mici sau nesesizabile, astfel încât valorile citite sunt practic constante;
înseamnă că s-a intrat în zona de poten ial nul, iar valoarea citită reprezintă tensiunea
totală a prizei Up = Rp · Ip [29,30]
Rezisten a de dispersie a prizei Rp este constituită deci de rezisten a electrică a
solului cuprins între electrozii prizei ẟi zona de poten ial nul, ẟi se determină cu rela ia:
Rp = Up/Ip (5.13.)
Rezisten a Rp de dispersie a unei prize executată fizic se poate determina prin
măsurarea cu ajutorul schemei de măsurare din fig.5.88.:
Rp = UpA/Im (5.14.)
unde: UpA este tensiunea citită pe voltmetrul UA iar Im curentul citit pe ampermetrul A.
Tensiunea UpB a prizei B prin care se închide curentul, se măsoară cu voltmetrul U B.
Tensiunea totală a sursei este U = UpA + UpB. Ca să se poată determina rezisten ele
reale de dispersie ale prizelor A ẟi B, distan a între ele trebuie să fie suficient de mare ca
să existe o zonă de poten ial nul.
O condi ie esen ială este să se identifice această zonă pentru a se putea amplasa
sonda de măsurare. Dacă aceasta se introduce în afara zonei de poten ial nul se va măsura o
rezisten ă de Rp ori mai mică decât cea reală (când sonda se afla în zona de influen ă a
prizei A), ori o valoare mai mare (dacă s-a nimerit în zona de influen ă a prizei B).
Odată determinată zona de poten ial nul se pot măsura poten ialele la suprafa a
solului măsurându-se tensiunile dintre diferitele puncte ẟi un punct din zona de poten ial
nul. Cu aceste valori se ob ine curba de varia ie a poten ialelor în jurul prizei de pământ.
Dacă un om atinge un element legat la electrozii prizei de pământ ẟi stă cu picioarele
în punctul K, el va fi supus unei tensiuni Ua, numită tensiune de atingere, egală cu diferen a
dintre poten ialul electrozilor Up ẟi poten ialul punctului K:
Ua = Up - UK (5.15.)
 Fig.5.89. Măsurarea principalelor tensiuni în

definirea electrosecurită ii personalului de

exploatare

a. Măsurarea tensiunii Up între un

element al instala iei ẟi zona de poten ial
nul pentru curentul de măsură Im

Măsurarea poten ialelor Uk pentru determinarea

coeficien ilor de atingere ka ẟi de pas kpas

Ua=Up-UK1 (Up determinat prin schema 5.89a.)

Upas=UK1 - UK2

c. Măsurarea tensiunii U α între obiectul la

care se verifică protec ia ẟi un punct aflat la
1 m distan ă de acesta

Când omul atinge în mers două puncte de pe sol K 1 ẟi K2, el va fi supus unei tensiuni
Upas, (tensiune de pas), egală cu diferen a dintre poten ialul punctului K 1 ẟi poten ialul
punctului K2:
Upas = UK1 - UK2 (5.16.)
În calcule se consideră o distan ă de 0,8 m între punctele k1 ẟi k2, iar la măsurări se
ia acoperitor distan a de 1 m.
Dintre cele de mai sus rezultă că tensiunea de atingere respectiv ẟi cea de pas
constituie o parte a tensiunii totale Up.
Rezultă de asemenea că valorile acestor tensiuni depind de alura curbei de poten ial
(aceasta la rândul ei depinde de forma prizei de pământ).
Tensiunile Ua ẟi Upas pot fi micẟorate dacă se poate ob ine aplatizarea curbei de
poten ial; micẟorarea pantelor curbei în punctele dorite cu ajutorul unor prize de dirijarea
distribu iei poten ialelor.
O anumită distribu ie a poten ialelor este caracterizată de mărimea coeficien ilor de
atingere ka ẟi de pas kpas, care sunt defini i prin raportul dintre tensiunea de atingere Ua,
respectiv de pas Upas ẟi tensiunea totală Up (vezi fig.5.89.):
k a = Ua / Up = 1 = Uk / Up ;
kpas = Upas/ Up = (Uk1 – Uk2) / Up (5.17)
Dacă se calculează aceẟti coeficien i în cazul unei anumite prize de pământ de
rezisten ă Rp ẟi având curentul de punere la pământ Ip dat, se pot determina tensiunile de
atingere ẟi de pas; din rela iile (5.17) rezultă:
 Ua = Rp·Ip·ka ẟi Upas = Rp·Ip·kpas
Acestea trebuie să fie mai mici decât valorile maxime admise ale tensiunilor de
atingere ẟi de pas (a se vedea rela ia 5.2. din condi iile de dimensionare a instala iilor de
legare la pământ).
În tabelul 5.5. se dau tensiunile de atingere ẟi de pas maxime admise pentru instala
iile de înaltă tensiune în func ie de timpul protec iei de bază (treapta I-a a protec iei) ẟi
categoria zonei de circula ie în apropierea instala iei electrice respective.
În tabelul 5.6. ẟi tabelul 5.7. se dau tensiunile de atingere ẟi de pas maxime admise
în cazul instala iilor de joasă tensiune. În această categorie intră instala iile cu tensiunea de
lucru de cel mult 250 V fa ă de pământ în cazul re elelor legate la pământ ẟi 1000 V în
cazul re elelor izolate fa ă de pământ.

Tabelul 5.5.
Tensiuni de atingere ẟi tensiuni de pas (în [V]) maxime admise la instala iile electrice de
înaltă tensiune, curent alternativ
Timpul de deconectare (în [s]) la intensitatea maximă
a curentului de punere la pământ calculat
Nr. Valorile tensiunilor [V] în 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8...
crt. func ie de locul de utilizare 3 >3
1 În zone cu circula ie 125 100 85 80 75 70 65 40
frecventă
2 În zone cu circula ie 250 200 165 150 140 130 125 125
redusă
3 În zone cu circula ie 500 400 130 300 200 200 250 250
redusă, cu folosirea
mijloacelor de protec ie
electro-izolante
*) în zone cu circula ie frecventă din afara incintelor agricole sau industriale (de exemplu la
sta ii, posturi de transformare, puncte de alimentare, centrate etc.) pentru timpi mai mari de
3 s, tensiunea de atingere sau de pas maximă este de 65 V.
Fac excep ie de la acest tabel stâlpii liniilor electrice aeriene fără aparataj astfel:
Pentru stâlpii fără aparataj ai liniilor aeriene din afara localită ilor sau din zona cu
circula ie redusă din localită i, tensiunile de atingere ẟi de pas nu se normează, prizele de
pământ de la aceẟti stâlpi trebuie să corespundă numai din considerentele de protec ie
împotriva supratensiunilor atmosferice.
În cazul stâlpilor cu aparataj, indiferent de zonă ẟi de cazul stâlpilor fără aparataj
din zone de circula ie frecventă din interiorul localită ilor ẟi din incintele întreprinderilor
industriale ẟi agricole tensiunile maxime admise de atingere ẟi de pas sunt următoarele,
indiferent de timpul de deconectare a curentului de punere la pământ (curentul prin priza de
pământ):
Tabelul 5.6.
Tensiuni de atingere ẟi tensiuni de pas (în [V]) maxime admise la instala iile electrice de joasă
tensiune, curent alternativ
Nr. Valorile Categoria Mediul
crt. tensiunilor Pu in Periculos sau
[V] în utilajelor periculos foarte periculos
func ie de
locul de Timpul de deconectare (în [s])
utilizare ≈3 >3 ≈3 >3
 1 La fixe ẟi 65 40 65 40
suprafa a mobile
2 În portative 65 40 24 24
subteran toate
categoriile - - 24 24

Tabelul 5.7.
Tensiuni de atingere ẟi tensiuni de pas (în [V]) maxime admise la instala iile electrice de joasă
tensiune curent continuu
Nr. Valorile Categoria Mediul
crt. tensiunilor Pu in periculos Periculos sau
[V] în foarte periculos
func ie de
locul de utilajelor Timpul de deconectare (în [s])
utilizare ≈3 >3 ≈3 >3
1 La fixe ẟi 110 65 110 65
suprafa a mobile
2 În portative 110 65 24 24
subteran toate
- - 24 24
categoriile

125 V pentru stâlpii LEA din re elele izolate fa ă de pământ ẟi pentru stâlpii LEA
din re elele legate la pământ, afla i în incinta unită ilor industriale sau agricole.
250 V pentru stâlpii LEA din celelalte re ele legate la pământ sau printr-o rezisten ă
ohmică.

5.4.3. CALCULUL REZISTEN EI DE DISPERSIE A UNEI

INSTALA II DE LEGARE LA PĂMÂNT

Prize de pământ în soluri omogene

O instala ie de legare la pământ este constituită din mai multe prize de pământ cum
sunt [31-36]:
prizele de pământ cu electrozi verticali având o rezisten ă de dispersie Rpv;
prizele de pământ cu electrozi orizontali având o rezisten ă de dispersie Rpo;
prizele de pământ de dirijarea distribu iei poten ialelor Rpd;
prizele de pământ în contur închis (asimilate cu prize inelare) Rpinel ;
prizele de pământ ale stâlpilor liniilor aeriene legate la instala ia generală de legare
la pământ (a sta iei sau centralei) prin intermediul conductorului de protec ie al
LEA Rpc;
prizele de pământ naturale constituite din armăturile funda iilor de beton armat ale
clădirilor ẟi stâlpilor Rpn, etc.
Prizele de pământ, datorită conductoarelor de legătură, sunt legate electric în paralel
deci rezisten a de dispersie echivalentă a instala iei generale de legare la pământ Rp este:
Rp = 1 (5.18.)
1 1 1 1 1 1
+ + + + + + ...
R R R R R R
pv po pd pn pinel pc
 Rezisten a de dispersie a fiecărei prize de pământ în parte se calculează inând seama

de numărul prizelor singulare (dintr-un singur electrod) din care este constituită i de

coeficientul de utilizare a acestora. Acest coeficient este determinat de distan a dintre

electrozii singulari. În cazul unor distan e mari, suprafe ele solului pentru trecere a curen

ilor se mic orează astfel încât rezisten a de dispersie rezultată este majorată.

De exemplu, în cazul unei prize complexe constituită din electrozii verticali distribui
i pe un contor închis, lega i între ei prin n conductoare din o el lat, care îndeplinesc condi
iile unor prize singulare orizontale rezultă :
r i r , unde:
R pv = pv R po = po
nηv nηo
Rpv - este rezisten a de dispersie echivalentă a prizelor verticale;
Rpo - rezisten a de dispersie echivalentă prizelor orizontale;
rpv - rezisten a de dispersie a unei prize verticale singulare;
rpo - rezisten a de dispersie a unei prize orizontale singulare având
lungimea egală cu distan a dintre doi electrozi verticali
(lungimea conductorului de legătură dintre ace tia);
ηv - coeficientul de utilizare a prizelor verticale;
ηo - coeficientul de utilizare a prizelor orizontale inând seama i de prezen a
prizelor verticale.
Pentru cazul prizelor complexe constituite din prize verticale i prize orizontale, se
dau în tabelul 5.8. coeficien ii de utilizare în func ie de distan a dintre prizele singulare,
numărul lor i modul de dispunere a acestora (liniară sau pe un contur închis).
În tabelul 5.9. se dau formulele de calcul a prizelor de pământ singulare de diferite
tipuri i în func ie de adâncimea de îngropare.
Rezisten a de dispersie Rpc a sistemului constituit din conductorul de protec ie al
LEA i prizele de pământ ale stâlpilor legate la acesta, se calculează cu rela ia:
R pc = rp . rc (5.19.)
unde rp este rezisten a de dispersie medie a prizelor de la stâlpi, iar r c rezisten a
longitudinală a conductorului de protec ie într-o deschidere (între doi stâlpi).

Tabelul 5.8.
Coeficien ii de utilizare pentru prize complexe
trozi (a) în func .
Nr. de Dist. dintre de lung.
elec- electr. vert. electr. (l)
 Coeficientul de
utilizare pentru:
Electrozi verticali
a eza i liniar
Priza vert. Priza oriz.
u1 u1
 2 0,85 0,80 - -
3 0,80 0,80 0,75 0,75
4 0,75 0,77 0,65 0,65
5 0,70 0,75 0,62 0,62
6 0,65 0,60 0,60 0,60
10 a=l 0,60 0,60 0,55 0,55
20 0,50 0,20 0,50 0,50
40 - 0,20 0,40 0,40
60 - - 0,38 0,38
100 - - 0,35 0,35
2 0,90 0,90 - -
3 0,85 0,90 0,80 0,60
4 0,82 0,88 0,75 0,55
5 0,80 0,85 0,72 0,52
6 0,78 0,80 0,70 0,50
10 a=2l 0,75 0,75 0,56 0,44
20 0,70 0,56 0,61 0,33
40 - 0,40 0,55 0,29
60 - - 0,52 0,27
100 - - 0,50 0,24
2 0,95 0,95 - -
3 0,90 0,90 0,90 0,75
4 0,88 0,85 0,85 0,70
5 0,85 0,82 0,82 0,68
6 0,82 0,80 0,80 0,65
10 a=3l 0,80 0,75 0,75 0,65
20 0,75 0,68 0,70 0,45
40 - 0,54 0,66 0,39
60 - - 0,62 0,36
100 - - 0,80 0,33

Tabelul 5.9.
Calculul rezisten ei de dispersie a prizelor
Felul electrodului prizei Formula de calcul a rezisten ei de dispersie
simple (singulare) a prizelor simple verticale

r
eavă cu partea superioara p = 0.366 (ρ / l ) log(4l / d )
la nivelul suprafe ei solului r = 0.9(ρ / l ) (formula simplificată pentru l = 1 ... 6m
p
i diametrul evii mult mai
mic decât lungimea ei
d << l
 eavă îngropată la rp = 0.366 (ρ / l ) {log(2l / d ) + 1 / 2 . log[(4t + l ) /(4t − l )]}
adâncimea h
t = q +l /2
Bară de sec ionare rp = 0.366 (ρ / l ) log(8l / b)
dreptunghiulară:
-la nivelul solului rp = 0.366 (ρ / l ) {log(4l / b) + 1 / 2 ⋅ log[(4t + l ) /(4t − l )]}
-îngropată la adâncimea h
t = q +l /2
Placă de formă neregulată s
îngropată la adâncime ρ 2 π
rp = .1+ . arcsin .
s
8 s π b 2+
. π π

Placă pătrată îngropată ρ 1

la adâncime r = 0,22. .(1 + 0.637). arcsin 2
ph a 2b
1+
a
rp = 0,25 · (p/a) (formulă simplificată)
Placă circulară îngropată r = 0,25. ρ .(1 + 0.637). arcsin 1
la adâncimea h ph D 4h 2

1 +
D
unde: ρ - rezistivitatea de calcul a solului, în [Ω·m];
- lungimea electrodului, în [m];
b- lă imea barei, în [m];
d- diametrul exterior al evii, în [m];
q- distan a de la partea superioară a electrodului până la
suprafa a solului, în [m];
s- aria unei fe e a plăcii, în [m2];
a- latura plăcii pătrate, în [m];
D- diametrul plăcii circulare, în [m].
h- îngroparea electrodului la adâncimea respectivă
t- este o mărime de calcul
Tabelul 5.10.
Calculul coeficientului de utilizare a prizelor
Modul de aẟezare a Formula de calcul a coeficientului de utilizare
electrozilor identici pentru prize multiple verticale
lega i paralel (ηV)

Electrozii sunt aẟeza i în 1− ρ .5

linie dreaptă ηv= 2π . c .rp 6
ρ 1 ρ 9 ρ 2
1 + 1− −
2π . c . rp 3 2π . c . rp 4 2π . c . rp
 Electrozii sunt aẟeza i pe η = 1
v
ρ
laturile unui dreptunghi 1 +
2 p. rp .c
sau a unui poligon regulat n

unde: c - distan a între electrozi, în [m];

C - coeficientul de corec ie, în func ie de numărul de electrozi lega i în
paralel a cărui valoare se ia din tabelul de mai jos;
n - numărul de electrozi;
p - perimetrul dreptunghiului sau a poligonului, în [m];
rp - rezisten a de dispersie a unui electrod.
Valoarea coeficientului C:

Tabelul 5.11.
Valoarea coeficientului C pentru valori ale lui n
n 2 3 4 5 6 7 8 9 10
C 0,5 0,77 0,96 1,10 1,22 1,32 1,41 1,48 1,5
n 15 20 30 40 50 60 70 80 100
C 1,81 1,96 2,24 2,41 2,56 2,60 2,78 2,66 3,0
În cazul sta iilor electrice exterioare, se prevăd prize de dirijarea distribu iei
poten ialelor cu electrozi, orizontali ẟi paraleli dispuẟi la adâncimi mici ( ~ 0,5 m) ẟi la
o distan ă între electrozi astfel determinată încât să se ob ină coeficien ii de atingere ẟi
de pas dori i. Se formează astfel o plasă de electrozi care contribuie la micẟorarea
rezisten ei de dispersie rezultată a instala iei de legare la pământ a sta iei.
Această priză se asimilează cu o priză în formă de plasă la suprafa a solului, a cărei
formulă de calcul este:
R = 0,444 . ρ = 0.56 . ρ (5.20)
pd

η S S
unde: S este suprafa a plasei constituită din electrozii orizontali de dirijarea distribu
iei poten ialelor.
- coeficientul de utilizare, care de regulă se ia egal cu 0,8 (vezi tabelele 5.13 ẟi 5.14)
Tabelul 5.12.
Calcul rezisten ei de dispersie a prizelor

Electrodului prizei simple Formula de calcul a rezisten ei de dispersie

(singulare) a prizelor simple orizontale

eava aẟezată orizontal la rp = 0.732 (ρ / l ). log(2l / d )

nivelul suprafe ei solului
eavă îngropată orizontal la rp = 0.366 (ρ / l ) . log(l 2 / dq)
adâncimea q: rp = 2(ρ / l ) (formula simplificată pentru l = 10 ... 25m)

Bară (o el lat) cu sec iunea rp = 0.732 (ρ / l ) log(4l / b)

dreptunghiulară aẟezată: r = 0.366 (ρ / l ) . log(2l 2 / bq)
- la suprafa ă la p

adâncimea q
 Electrod inelar cu sec iunea
circulară aẟezat orizontal:
- la nivelul suprafe ei solului;
- la adâncimea q
Electrod inelar cu sec iunea
dreptunghiulară aẟezat :
- la suprafa ă
- la adâncimea q
Placă aẟezată pe suprafa a
solului
Placă circulară aẟezată pe
rp = 0.732 (ρ / l ) log(8l / πd )
rp = 0.366 (ρ / l ) . log(4l 2 / πdq)
rp = 0.732 (ρ / l ) log(16l / πb)
rp = 0.366 (ρ / l ) . log(8l 2 / πbq)
rp = 0.44 ρ
S
r
p = (ρ / 2D)

suprafa a solului
Electrod semisferic îngropat, rp = (ρ / πD)
cu o suprafa ă circulară (baza)
la nivelul suprafe ei solului

unde: ρ - rezistivitatea de calcul a solului, în [Ω · m];

- diametrul electrodului, în [m];
b- lă imea barei, în [m];
l- lungimea electrodului, în [m];
S- suprafa a plăcii, în [m2];
D- diametrul plăcii, în [m].
q- adâncimea de îngropare a prizei orizontale, în [m].

În toate rela iile din tabelul 5.12. ρ reprezintă rezistivitatea de calcul a solului, care
este diferită de rezistivitatea măsurată ρ mas . Pentru ob inerea rezistivită ii de calcul se
înmul eẟte rezistivitatea ρ mas cu coeficientul ψ de varia ie dat în tabelul 5.15. în func ie de
starea de umiditate a pământului ẟi de adâncimea de îngropare a electrozilor:
ρ = ρ mas . ψ (5.21.)
Se observă, că acei coeficien i care corespund stării umede, sunt mai mari decât cei
care corespund stării uscate a solului.
Dacă se iau în considera ie coeficien ii de varia ie pentru ob inerea valorii maxime a
lui ρ nu este necesar să se execute măsurarea rezistivită ii solului numai în perioada de
vară secetoasă.
De exemplu, dacă se inten ionează să se execute o priză de pământ cu electrozi
verticali la adâncimi de îngropare ce depăẟesc 0,6 m, iar măsurarea s-a făcut când solul
este foarte umed (măsurările au fost de ploi bogate), din tabelul 5.15., rezultă un coeficient
ψ = 1,5. Presupunând că la măsurare a rezultat o rezistivitate ρ mas = 75 Ωm, în calcule se
va considera ρ = ρ mas . ψ = 75 x 1,5 = 112,5 Ωm. Dacă în acest exemplu, la dimensionarea
prizei se consideră drept electrozi ai prizei ẟi benzile de legătură dintre electrozii verticali,
la calculul rezisten ei de dispersie a acestor prize orizontale care au o adâncime de îngropare
între 0,5 ẟi 0,9 m se va lua din tabelul 5.15., ψ = 3 rezultând pentru benzile orizontale de
legătură ρ = 75 x 3 = 225 Ωm. Detalii pentru electrozii verticali ẟi respectiv orizontali sunt
date în fig.5.90. ẟi respectiv fig.5.91.
 Fig.5.90. Varia ia rezisten ei rp cu lungimea electrodului din o el rotund, orizontal
a. Priză simplă orizontală, cu electrod din o el rotund; b. Valorile rezisten ei rp în func ie de
lungimea l a electrodului din o el rotund, îngropat orizontal.

Fig.5.91. Priză orizontală cu electrod inelar a - la nivelul suprafe ei

solului; b - îngropat la adâncimea t de suprafa a solului Tabelul
5.13.

Coeficien ii de utilizare η pentru h=0,5 ... 1m

Coeficien ii de utilizare η pentru o adâncime de îngropare
de h=0,5…….1 m pentru:
Lungimea unei bare, Priza radială cu trei Priza radială cu patru
în [m] electrozi electrozi
3 0,75 0,62
6 0,77 0,65
9 0,70 0,68
12 0,80 0,70
18 0,81 0,71

Tabelul 5.14.
Coeficien ii de utilizare η
Coeficien ii de utilizare η pentru o distan ă (a)
între 2 electrozi paraleli de
 Lungimea fiecăreia ~ 4m ~ 8m
dintre prizele
singulare, în [m]
15 … 30 0,75 0,85
30 … 60 0,70 0,80

Tabelul 5.15.
Coeficien ii de varia ie ψ a rezistivită ii solului

Starea solului în momentul măsurării

Nr. Adâncimea de
crt. îngropare a Foarte umed Cu umiditate Uscat
electrozilor h [m] mijlocie
1 0,3 < h ≤ 0,5 m 6,5 5 3,5
2 0,5 < h ≤ 0,8 m 3 2 1,5
3 0,8 < h ≤ 4 m 1,5 1,3 1,1
4 h>4m 1,2 1,1 1,0

Acelaẟi lucru se poate spune ẟi în cazul verificării rezisten ei prizei de pământ. Chiar
dacă s-ar inten iona să se măsoare primăvara, nu există siguran a că în momentul măsurării
priza prezintă rezisten a cea mai mare. Mai ra ional este să se stabilească starea de umiditate a
solului la măsurare, iar valoarea determinată să se înmul ească cu coeficientul ψ.
Rp = Rp măs . ψ (5.22.)
Se consideră valoarea ψ corespunzătoare electrozilor care au contribu ia cea mai
mare la determinarea rezisten ei de dispersie rezultată a prizei de pământ complexe.
Dacă nu se dispune de rezultatele unor măsurări directe ale rezistivită ii solului,
pentru calcule prealabile în rela iile rezisten elor de dispersie se pot folosi valorile (cu
caracter informativ) din tabelul 5.16.
Tabelul 5.16.
Rezistivită i ale diferitelor soluri ẟi ape (valori informative)
Rezistivitatea în [Ωm]
Nr. Natura solului sau apei Domeniul de varia ie în Valori recomandate
crt. func ie de umiditate ẟi pentru calcule
con inutul de săruri preliminare
1 Solu ie de sare ẟi ape acide 0,01 0,01
2 Apă de mare 1,0…5,0 3,00
3 Apă de pârâu ẟi râu 10…50 20,00
4 Apă de iaz sau izvor 40…50 40,00
5 Apă subterană 20…70 50,00
6 Apă de munte 100…1200 700,00
(pâraie, râuri, lacuri)
7 Pământ, humă, turbă 15…20 20,00
(foarte umede)
8 Cernoziom 10…70 50,00
9 Humă vânătă cu con inut de 10…20 10,00
sulfură de fier
 10 Pământ arabil 40…60 50,00
11 Pământ argilos, argilă 40…150 70,00
12 Pământ cu pietriẟ 100…500 200,00
13 Loess, pământ de pădure 100…300 200,00
argilă cu nisip
14 Pământ nisipos 150…400 300,00
15 Nisip foarte umed 100…500 400,00
16 Balast cu pământ 500…6000 1000,00
17 Nisip, nisip cu pietriẟ 1000…2000 1000,00
18 Roci bazaltice 10.000 10.000
19 Stâncă compactă 100.000 100.000
6 9 8
20 Granit, marmură 10 …10 10
11 11
21 Sare gemă 10 10
12 15 15
22 Mică 10 …10 10
5.4.4. DETERMINAREA COEFICIEN ILOR DE ATINGERE ẞI DE PAS

Valorile maxime ale coeficien ilor de atingere pe suprafa a prizei de dirijare se

determină cu rela ia (5.23). Pe suprafa a prizei de dirijare, coeficien ii de pas nu depăẟesc
valorile coeficien ilor de atingere, astfel încât să se poată considera ka = kpas:
ka = 0,7 (5.23.)
2
1 L
ln + A

2π dt1
Coeficientul maxim de pas, în afara prizei ẟi în imediata apropiere a acesteia se
determină folosind rela ia:
k = k s . ki (5.24.)
pas
2

1 L

2
ln +A

dt1
Ki = 0,65 +0,172 n; pentru n ≈ 3 (5.25.)
1 1 1 1 1
ks = 1
+ + + + ... + (5.26.)
2a 3a
π 2t2 n + t2 (n − 1)a
A = ln 1 (5.27.)
(n − 1 )!
2
n
a 2 ( n − 3). L2 −1!

2
în care: a - reprezintă distan a dintre doi electrozi paraleli (în [m])
l - lungimea unui singur electrod (în [m]); totdeauna se ia lungimea mai mare a
dreptunghiului în care se înscrie re eaua de dirijare
- numărul de electrozi paraleli
L - lungimea însumată a electrozilor paraleli care alcătuiesc priza orizontală (în [m]), L
nl
t1 - adâncimea de îngropare a electrozilor paraleli (în [m])
d - diametrul unui electrod. În cazul electrozilor alcătui i din bandă d = b/2, unde b
este lă imea benzii (în [m])
t2 - adâncimea în îngropare a electrozilor orizontali de pe conturul extrem al prizei de
pământ artificiale
 n n+1
Dacă n este număr impar, în locul expresiei − 1 se consideră −1 .
2 2
În cazul în care în afară de electrozii orizontali paraleli, există ẟi al i electrozi
orizontali care dau prizei forma unei plase (în cazurile reale se adaugă conductoarele de
ramifica ie ẟi prizele naturale), rela iile 5.23. ẟi 5.24. devin:
ka = 0,7 (5.23.’)
2
1 L

2π
ln +2A

dt1
k = k s . ki (5.24.’)
pas
1 L2
ln +2A
2π dt
între electrozii paraleli dispuẟi după latura mare I.
Pentru cazul sta iilor de tip interior, se poate aplica următoarea metodă de
calcul a coeficien ilor de pas la periferia prizei de pământ artificială.
Se asimilează priza de pământ artificială împreună cu clădirea în care se află sta ia
electrică, cu o priză de pământ în formă de plasă dreptunghiulară aẟezată pe suprafa a
solului ẟi având dimensiunile egale cu ale prizei de pământ artificiale.
Coeficientul de pas în acest caz, poate fi calculat cu rela ia :
k = 9 S .lm (5.28.)
D2
pas

unde: S 2
- este suprafa a ocupată de priza în formă de plasă (în [m ])
- diagonala prizei în formă de plasă (în [m])
lm - lungimea pasului (în [m]); se consideră lm = 0,8 m.
Această rela ie corespunde unei adâncimi de îngropare a electrozilor de dirijare t =

0,3 … 0,4 m. Pentru adâncimi de îngropare mai mari se va considera un coeficient de

corela ie K. Astfel, rela ia 5.28. devine:
k = K . 7,2 . S (5.28.’)
pas
D2
unde: K =1 pentru t = 0,30 …0,40 m
K =0,7 t = 0,5m
K =0,5 t = 0,8m
K =0,4 t = 1m

5.4.5. SEC IUNILE ẞI GROSIMILE MINIME ALE ELECTROZILOR

Electrozii se execută de regulă din o el. Se admit ẟi electrozi din cupru numai când
solul este foarte agresiv pentru o el (pH < 4) ẟi numai dacă rezultatul este mai economic decât
protejarea o elului în strat de bentonită. Sec iunile ẟi grosimile electrozilor se determină din
condi iile de stabilitate termică, dar nu mai mici decât cele de mai jos. La instala iile electrice de
joasă tensiune, din considerente de rezisten ă mecanică ẟi de rezisten ă la coroziune, sec iunile
(s), grosimile (g) ẟi diametrele (d) minime ale electrozilor ẟi ale conductoarelor de legătură
îngropate în pământ sunt cele indicate în tabelul 5.17.
 Tabelul 5.17.
Sec iuni i grosimi minime de joasă tensiune

Durata de func ionare

mai mică de 10 ani mai mare de 10 ani
Tipul electrodului pH ≈ 6 pH < 6 pH ≈ 6 pH < 6
1 2 3 4 5
2 2
Benzi sau alte s=100mm nu sunt s=100mm nu sunt
profile din o el g=4mm admise g=6mm admise
(cornier T,I etc.)
neprotejat
1 2 3 4 5
Idem zincat 2 2 2 2
s=100mm s=100mm s=100mm s=150mm
g=4mm g=6mm g=4mm g=6mm
2 2 2 2
Idem protejat în s=100mm s=100mm s=100mm s=100mm
strat de bentonită g=4mm g=4mm g=4mm g=4mm
evi din o el g=3,5mm nu sunt g=4,5mm nu sunt
neprotejat admise admise
Idem zincate g=3,5mm g=3,5mm g=3,5mm g=4,5mm
Idem protejat în g=3,5mm g=3,5mm g=3,5mm g=3,5mm
bentonită
O el rotund d=11mm nu sunt d=14mm nu sunt
neprotejat admise admise
Idem zincat d=10mm d=10mm d=10mm d=14mm
Idem protejat în d=10mm d=10mm d=10mm d=10mm
bentonită
Placă din o el g=3mm nu sunt g=4mm nu sunt
neprotejată admise admise
Idem zincate g=3mm g=4mm g=3mm g=4mm
Idem protejate în g=3mm g=3mm g=3mm g=3mm
bentonită
O el rotund protejat g=8mm d=8mm d=8mm d=8mm
prin înglobare în
beton

Pentru instala iile i echipamentele electrice de înaltă tensiune, sec iunea minimă a
2
electrozilor din o el pentru prizele de pământ artificiale este de 150 mm , indiferent de
modul de protejare a o elului sau de agresivitatea solului. Fac excep ie electrozii proteja i
prin îngropare în beton pentru care sec iunea minimă este conform tabelului 5.18. în func ie
de agresivitatea solului i de modul de protejare a o elului împotriva corodării.
 Tabelul 5.18.
Grosimi minime la instala iile de înaltă tensiune

Nr. Modul de Felul electrod Grosimea minimă a

crt. protejare electrodului, în mm pentru
împotriva pH ≥ 6 pH < 6
coroziunii
1. profil 6,0 nu sunt
2. neprotejate eavă 4,5 *) admise
3. placă 4,0
4. profil 4,0 5,0
5. zincate eavă 3,5 4,5
6. placă 3,0 4,0
7. în strat de profil 4,0 4,0
8. bentonită cu eavă 3,5 3,5
9. grosimea de placă 3,0 3,0
min.200 cm
10. înglobat în profil 3,0 3,0
11. beton o el rotund φ 8,0 φ 8,0
*) În cazul prizelor de pământ destinate unor func ionări până la 10 ani, grosimile pot avea
respectiv valorile de 4; 3,5; ẟi 3,0 mm (ca la nr.crt. 4,5 ẟi 6 din tabelul 5.18.).
Sec iunea minimă a electrozilor de cupru pentru prizele de pământ artificiale va fi
2 2
de 25 mm , pentru electrozi masivi ẟi de 35 mm , pentru conductoare funie.

5.4.6. EXEMPLU DE CALCUL

Instala ie de legare la pământ a unei sta ii de interconexiune de 220 kV cu 4 linii.

Date ini iale:
Curentul de scurtcircuit monofazat maxim: Id = 31,5 k A
Curentul maxim prin priza de pământ: Ip = 15 kA
Timpul protec iei de bază: tb = 0,2 s
Timpul protec iei de rezervă: tr = 2,5 s
Timpul propriu al întreruptorului td = 0,09 s
Suprafa a de teren cu îngrădiri ocupată de sta ie 100 x 70 m
Rezistivitatea solului ρ = 100 Ωm

Realizarea prizei de pământ:

Pe un contur situat la 1,5 m fa ă de gard, în interiorul îngrădirii se vor
introduce în pământ electrozii verticali.
P = 2 x (97 + 67) = 328 m
Electrozii verticali vor fi confec iona i din eavă de o el zincat ẟi vor fi îngropa i la o
adâncime de 0,8 m, măsurată de la suprafa a solului până la capătul superior.
Electrozii se vor dispune uniform pe conturul prizei la distan a de 6 m unul de altul.
Numărul de electrozi verticali va fi:
 N1 = P/s1 = 328/6 = 55 buc.
Legătura dintre electrozii verticali se va face cu un conductor de o el lat, zincat, a
cărui sec iune se va stabili mai jos. Adâncimea de îngropare a conductoarelor de legătură
va fi de 0,9 m.
Electrozii verticali împreună cu conductoarele de legătură formează priza de
pământ artificială.
În interiorul conturului prizei artificiale de o distan ă de 3 m de aceasta ẟi la o adâncime
de 0,5 m se va realiza priza de dirijare a distribu iei poten ialelor. Aceast ă priză va fi alcătuită
din conductoarele principale de legare la pământ ẟi conductoare de ramifica ie.
Suprafa a ocupată de priza de dirijare a distribu iei poten ialelor trebuie să aibă
dimensiunile: 91 x 61 m
Între priza artificială de pământ ẟi priza de dirijare a distribu iei poten ialelor (re
eaua conductoarelor principale de legare la pământ) se vor executa opt legături.

Dimensionarea conductoarelor de legare la pământ:

Conductoarele de ramifica ie se vor confec iona din o el lat, zincat.
Sec iunea necesară este:
I
≈ mj

m =Id . tf
Timpul de întrerupere a curentului de punere la pământ este:
tf = tr = 2,5 s
Densitatea de curent admisibilă pentru o el timp de 1 s:
2
j = 70 A/mm

Rezultă:
s ≈ 31500 . 2.5 = 712 mm2
70
2
Se aleg două conductoare din o el lat, zincat, de 60 x 6 mm .
Conductoarele principale de legare la pământ: constituind circuite închise (buclate),
curentul se consideră:
= (1/2)·Im
2
ẟi deci sec iunea necesară va fi a = 360 mm
2
Se alege un conductor din o el lat, zincat de 60 x 6 mm .
Conductoarele de legătură între electrozii prizei artificiale, au aceleaẟi sec iuni ca
2
ẟi conductoarele principale de legare la pământ, vor fi din o el zincat de 60 x 6 mm .

Determinarea rezisten ei la dispersie:

Rezisten a unei prize singulare verticale este:
ρ 2l 1 4t + l
r
pv = 0.366 lg + lg . ;
l d 2 4t − l
1 3
= 2 + h = 2 + 0,8 = 2,3 m (t este o mărime de
calcul) Diametrul exterior al evilor este de 75 mm:
 100 6
1 4 ⋅ 2,3 + 3
r
pv = 0,366 lg + lg ;
3 0,075 2 4 ⋅ 2,3 − 3
pv = 25 Ω
Coeficientul de utilizare pentru un număr de 55 electrozi dispuẟi la distan a a = 2 I
între ele, este:
ηv = 0,53
Rezisten a unei prize cu electrozi verticali va fi:
rpv =
r = 25 = 0,9 Ω
pv

nηv 55 . 0,53
Rezisten a unei prize orizontale singulare constituite din conductorul de lag ăre dintre
două prize verticale este:
2r =
2.l po
0,366 . . lg
l b.t
Se consideră:
l = 6m; t=0,8m; b=0,06m
rpo = 0,366 100 lg 2 . 62 = 19,5 Ω
6 0,06 . 0,9
Coeficientul de utilizare pentru 55 prize orizontale dispuse pe un contur închis, este:
η0 = 0,28
Rezisten a echivalentă a prizelor de pământ orizontale va fi:
R po = R = 19,5 = 1,27 Ω
p

n . η0 55 x 0,28
Se asimilează priza de pământ pentru dirijarea distribu iei poten ialelor în zona
ocupată de echipamentul electric cu o priz ă în formă de plasă aẟezată pe suprafa a solului.
Rezisten a de dispersie a acestei prize va fi:
R pd .0,56. ρ = 0,56. 100 = 0,75 Ω
S 91x61
Deoarece sunt 4 linii cu conductoare de protec ie Rpc = rpc/4; de regulă se consideră rpc
2Ω deoarece în medie prizele de la stâlpi au rp~10Ω, iar rezisten a conductorului într-o
deschidere rc=0,4Ω (a se vedea rela ia 5.18.)
Rezisten a echivalentă a instala iei de legare la p ământ compusă din Rpv, Rpo, Rpd
ẟi rezisten ele Rpc ale sistemelor constituite din conductoarele de protec ie ale LEA ẟi
prizele de pământ de la stâlpii LEA va fi:
1 = 1 + 1 + 1 + 1
R R R R R
p pv pv pd pc
1 = 1 + 1 + 1 + 4 = 5,23
Rp 0,9 1,27 0,75 2
Rp = 0,192 Ω
Suprafa a laterală a electrozilor trebuie să îndeplinească condi ia:
ρ.t −4 2
S≥Ip ; S ≥ I p ρ . t . 10 m
γ.θ
pentru cazul de fa ă:

2
≥ 15 2,59 = 24 m
Pentru un calcul acoperitor se consider ă numai priza artificială
S = ηv . Sv + ηo · So = 0,53 (3 · π·0,075) · 55 + 0,28 (6 x 0,132) x 55
2
S = 55 (0,328 + 0,221) = 55 x 0,605 = 33,3 m .
Deci priza de pământ va fi stabilită termic.

Determinarea coeficien ilor de atingere ẟi de pas:

Lungimea unei benzi pe latura mare l = 91 m
Distan a medie între dou ă benzi a=5m
Numărul de benzi paralele n = 67/5+1=15
Lungimea însumată a tuturor benzilor orizontale L = nl = 15 x 91 = 1365 m
Adâncimea de îngropare t = 0,5 m
Lă imea unei benzi b = 0,060 m
Deci: d = b/2 = 0,06/2 = 0,03 m

A = ln
l 2(n −1)
2
n
a 2( n − 3).L2 . − 1 ! .(n − 1)!

2
A = ln 972(15−1) = 32.5
2(15− 3) 2
2 15
5 .1365 . −1! .(15 − 1)!

2
ka = 0,7 .0,05
1 1365 2
ln + 2.32,5
2 0,03 . 0,5
rezultă tensiunile de atingere ẟi de pas:
’
Ua = U pas = 0,05 x 3000 = 150 V.
Durata de întrerupere a curentului de punere la p ământ la ac ionarea protec iei de bază
este:
t = tb + td = 0,4 + 0,9; t < 0,3 s
Conform tabelului 5.5., în zonele cu circula ie redusă cum este
considerată incinta sta iei valorile admise sunt:
Ua = Upas ≤ 200 V.
Dacă tensiunile de atingere ẟi de pas în incintă se încadrează în limitele admise de
standard.

La marginea prizei rezultă:

k = k s . ki
pas
1 L2
ln +2A
2π dt
În rela ia lui ks se consideră t2 = 1 m, adâncimea de îngropare a ultimei benzi (cea de pe
conturul prizelor verticale):
 11 1 1 1 1
ks = + + + + ... + 0,356
3,14 2 6 10 15 70
ki = 0,65 + 0,172 · 15 = 3,23
k = 0,356 . 3,23 . 6,28 = 0,082
pas
ln 1365 2 + 2 . 32,5
0,03 . 0,5
Deci tensiunea de pas maximă la marginea prizei va fi :
Upas = 0,082 x 3000 = 246,0 V.
Întrucât tensiunea maximă admisă este de 200 V, va fi necesar ca în zona de la
marginea prizei până la gard să fie acoperită cu un strat de piatră spartă sau în zona
respectivă să se circule numai cu cizme de cauciuc electroizolant.
Rezultatele finale sunt consemnate într-o formă condensată în tabelul
recapitulativ 5.19.

Tabelul 5.19.
TABEL RECAPITULATIV

Nr. Denumirea mărimilor Simbol Unit.de Valoare Obs.

crt. măs.
1 Curentul de scurtcircuit monofazat Id [kA] 31,5 -
maxim
2 Curentul maxim prin priza de Ip [kA] 15,0 -
pământ
2
3 Densitatea de curent pentru o el, j [A/mm ] 70 -
0
timp de 1 s (tmax = 200 C)
4 Timpul de protec ie de bază tb [s] 0,20 -
5 Timpul de protec ie de rezervă tr [s] 2,50 -
6 Tensiunea de atingere admisă Ua [V] 200 -
7 Tensiunea de pas admisă Upas [V] 150 -
2
8 Sec iunea conductoarelor de s [mm ] 2X360 -
ramifica ie
2
9 Sec iunea conductoarelor principale s [mm ] 1X360 -
10 Rezistivitatea solului ρ [Ωm] 100 -
11 Numărul de electrozi verticali nv bucă i 55 -
12 Lungimea unui electrod vertical lv [m] 3 -
13 Diametrul exterior al electrozilor dv [m] 0,075 -
verticali
14 Adâncimea de îngropare a tv [m] 2,3 -
electrozilor verticali
15 Lungimea unui electrod orizontal l0 [m] 6 -
16 Lungimea medie a unui electrod de l [m] 97 -
dirijare a poten ialelor
17 Distan a medie între electrozii de a [m] 5 -
dirijare a poten ialelor
18 Lă imea electrozilor orizontali bo [m] 0,06 -
19 Numărul de electrozi paraleli pentru n bucă i 15 -
dirijarea poten ialelor
20 Lungimea însumată a tuturor [m] 1365 -
electrozilor orizontali
21 Rezisten a de dispersie a unui rpv [Ω] 25 -
electrod vertical
22 Coeficientul de utilizare a prizelor ηv - 0,53 -
verticale
23 Rezisten a de dispersie a unui rpp [Ω] 19,5 -
electrod orizontal
Nr. Denumirea mărimilor Simbol Unit.de Valoare Obs.
crt. măs.
24 Rezisten a de dispersie a prizelor Rpv [Ω] 0,9 -
verticale
25 Coeficientul de utilizare a prizelor ηo - 0,28 -
orizontale
26 Rezisten a de dispersie a prizelor Rpo [Ω] 1,27 -
orizontale
27 Rezisten a sistemului constituit din Rpo [Ω] 0,5 -
conductoarele de protec ie a LEA i
prizelor stâlpilor
28 Rezisten a de dispersie a prizei de Rd [Ω] 0,75 -
dirijare a poten ialelor
29 Rezisten a de dispersie a instala iei Rp [Ω] 0,2 -
de legare la pământ
30 Tensiunea prizei de pământ Up [V] 3000 -
31 Produsul Ks · Ki k - 1,64 -
32 Mărimea A - 32,5 -
33 Coeficientul de atingere i de pas în ka - 0,05 -
incintă
34 Coeficientul de pas la marginea kpas - 0,082 -
prizei
35 Tensiunea de atingere i tensiunea Ua [V] 150 -
de pas pe conturul prizei Upas [V] 150 -
36 Tensiunea de pas la marginea prizei U’pas [V] 246 -
37 Coeficientul de amplasament α - 2 -
38 Tensiunea de pas la marginea prizei Upas [V] 123 -
 6. RE ELE ELECTRICE

6.1. ELEMENTE COMPONENTE A LINIILOR ELECTRICE

6.1.1. GENERALITĂ I

Defini ii
Linia electrică aeriană (LEA) este o instala ie montată în aer liber, compusă din
conductoare, izolatoare, cleme, arm ături, stâlpi, funda ii ẟi instala ii de legare la p ământ,
care serveẟte la transportul sau distribu ia energiei electrice.
Linia electrică subterană (LES) este linia montată fie direct în sol, fie în canale sau tuneluri.
Coronamentul LEA reprezintă partea superioară a stâlpului, care asigură dispozi ia spa ială
a conductoarelor
Instala ia de legare la p ământ este ansamblul de conductoare, electrozi ẟi alte piese, prin
care se realizează legătura la pământ a unor elemente ale LEA, care în mod normal nu
sunt sub tensiune, dar care pot ajunge accidental sub tensiune.
Re eaua electrică este un ansamblu de linii ẟi sta ii conectate între ele, eventual
interconectate cu alte re ele.
Linie deriva ie este o linie electrică de importan ă secundară, racordată cu un singur capăt
la o altă linie.
Linia radială este linia electrică alimentată la o singură extremitate
Re ea radială este re eaua electrică compusă din linii radiale racordate la aceea ẟi sursă.
Re ea buclată este re eaua electrică compusă din bucle, toate sau o parte a acestora fiind
conectate la surse de alimentare diferite.

Clasificarea liniilor electrice

După tensiunea nominală a liniei

Linii de joasã tensiune Linii de medie tensiune

Un < 1 kV 1 kV < Un < 52 kV

TENSIUNEA
NOMINALÃ
A LINIEI

Linii de înaltã tensiune Linii de foarte înaltã

tensiune
52 < Un < 300 kV Un > 300 kV

După sistemul de transmisie a energiei

După elementele constructive

LEA LEA PE LEA PE

PE STÂLPI STÂLPI STÂLPI

DE LEMN DE BETON METALICI

ELEMENTE
CONSTRUCTIVE

LEA CU LEA CU

IZOLATOARE IZOLATOARE
RIGIDE TIP LAN

După func iunea lor în cadrul sistemelor energetice

FUNC IA
ÎN SEN

LINII LINII DE

DE TRANSPORT DISTRIBU IE

6.1.2. LINII ELECTRICE AERIENE

 Conductoare
Din punct de vedere al func iei pe care o îndeplinesc, conductoarele LEA se clasific ă în:
conductoare active
conductoare de protec ie
Conductoarele active servesc la transportul energiei electrice ẟi sunt neizolate.
Conductoarele de protec ie sau fire de gard ă, au rolul de a proteja linia împotriva
supratensiunilor atmosferice, a reduce perturba iile radiofonice ẟi a micẟora tensiunile de
atingere ẟi de pas.
Solicitările la care sunt supuse conductoarele LEA sunt:
tensiunea ẟi curentul transportat
condi iile meteorologice
vânt
chiciură
varia ii de temperatură
poluarea mediului
Aceste solicitări impun materialelor din care se confec ioneaz ă conductoarele,
următoarele calită i:
rezistivitate cît mai mică
2
[Ω mm /m]
rezisten ă la rupere cât mai mare
2
σr [daN/mm ]
greutate specifică mică
3
[daN/cm ]
Aceste calită i au determinat utilizarea în construc ia conductoarelor a urm ătoarelor
metale:
cupru ẟi aliaje de cupru (bronz)
aluminiu ẟi aliaje de aluminiu
o el
Din punct de vedere constructiv conductoarele LEA pot fi:

Cea mai largă utilizare o au conductoarele funie din unul sau dou ă metale.
La liniile electrice aeriene de înaltă ẟi foarte înaltă tensiune se folosesc, în general,
conductoare active din două materiale (OL-AL). Firele de o el care formeaz ă inima
conductorului de OL-AL preiau eforturile mecanice, iar cele de aluminiu, formând straturile
exterioare, sunt parcurse de curentul electric, acestea având o rezistivitate mult mai mic ă. În
zone puternic poluate sau la traversări importante se utilizează conductoare din bronz.
 Conductoarele de o el se utilizează în construc ia LEA drept conductoare de protec ie.

Deẟi cuprul prezintă calită i deosebite (rezistivitate scăzută, rezisten ă mecanică relativ

ridicată) nu este folosit decât în m ăsură foarte mică la construc ia LEA, având un cost ridicat.
Pentru prevenirea ẟi reducerea descărcării corona la liniile de 220-400 kV, una din
solu ii o constituie utilizarea de conductoare tubulare.
Având un cost ridicat, ẟi datorită problemelor de montaj ẟi exploatare, conductoarele
tubulare nu sunt utilizate în ara noastr ă. Solu ia adoptată la noi este utilizarea
conductoarelor fasciculate (jumelate), solu ie care const ă în montarea pe fiecare fază a 2,3,4
sau mai multe conductoare identice.
Liniile electrice de medie tensiune se construiesc cu conductoare funie
monometalice (AL) sau bimetalice (OL-AL).
Pentru linii de joasă tensiune se utilizează conductoare torsadate, formate din unul
sau mai multe conductoare din aluminiu izolate în PVC, r ăsucite în jurul unui conductor din
OL-AL de asemenea izolat cu PVC.

Izolatoare
DEFINI II
Izolatoarele sunt elemente componente ale LEA, constituite dintr-un corp izolant solid, cu
sau fără armături metalice, cu ajutorul cărora se realizează atât izolarea conductoarelor
sub tensiune, cât ẟi fixarea lor [1-6].
Conturnarea este o descărcare exterioară izolatorului, producându-se între p ăr ile ce sunt
supuse în mod obiẟnuit la o diferen ă de tensiune.
Străpungerea este o descărcare prin corpul solid al izolatorului.
Linia de fugă este distan a cea mai mică pe suprafa a izolatorului între păr ile metalice
aflate la poten iale electrice diferite. În cazul izolatoarelor compuse din mai multe
elemente, se consideră suma liniilor de fugă a elementelor componente.
Linia de fugă specifică este raportul între lungimea liniei de fug ă a unui izolator exprimată
în cm ẟi tensiunea maximă de serviciu între faze exprimate în kV.
Tensiunea de conturnare la frecven ă industrială (50 Hz) în stare uscată sau sub ploaie este
media aritmetică a valorilor tensiunilor ce produc conturnarea izola iei în timpul
încercării de conturnare.
Tensiunea de inere la impuls în stare uscată este tensiunea maximă de impuls prescrisă, care
aplicată pe izola ie nu produce nici conturnare, nici str ăpungere.
Tensiunea de străpungere a unui izolator este tensiunea ce produce str ăpungerea lui.

CLASIFICĂRI
Izolatoarele liniilor electrice aeriene se clasific ă după următoarele criterii:

Criteriul materialului din care se confec ioneaz ă

Por elanul este un material ceramic cu rezisten ă dielectrică bună ẟi rezisten ă
mecanică mare la compresiune ẟi relativ redusă la întindere ẟi încovoiere. Izolatoarele din
por elan se acoperă cu o glazură sticloasă (smal ) care asigură culoarea izolatoarelor, o
suprafa ă netedă, îngreunând murdărirea lor, reduce higroscopicitatea ẟi probabilitatea
apari iei fisurilor. Glazura poate fi alb ă sau colorată.
 Sticla - are calită i dielectrice bune, dar este un material fragil cu rezisten ă scăzută
la eforturi mecanice ẟi termice, dezavantaje reduse par ial prin utilizarea sticlei c ălite.
Materiale sintetice - dintre materialele sintetice utilizate în construc ia izolatoarelor
este de men ionat cauciucul siliconic care prezintă avantaje importante fa ă de izolatoarele
din por elan sau sticlă:
greutate mică (1/10 din por elan)
caracteristici electrice ẟi mecanice superioare
siguran ă în func ionare
mentenan a facilă
rezisten ă la condi ii de mediu poluate

Criteriul constructiv

Izolatoarele capă-tijă au corpul izolant sub forma unui singur taler, având la partea
superioară o capă de tip nucă, iar la partea inferioară o tijă cu rotulă. (Fig. 6.1.)
Fig. 6.1. Izolatoare capă-tijă de suspensie Fig. 6.2.
Izolatoare cu inimă plină

Izolatoarele cu inimă plină au corpul izolant masiv, cu mai multe aripioare iar la
capete armături metalice. (Fig. 6.2.)

Izolatoare suport se montează rigid pe stâlp, având un corp izolant cu una sau mai
multe aripioare. Fixarea izolatoarelor suport pe stâlp se face cu ajutorul unor arm ături sau
supor i metalici. (Fig. 6.3.)

Fig. 6.3. Izolator suport

Izolatorul suport este supus în principal la eforturi de încovoiere ẟi compresiune.
Izolatoare de trac iune sunt izolatoare suport de joas ă tensiune la care conductorul
se fixează prin înfăẟurare în jurul corpului izolant sub form ă de cilindru cu un gol în
interior, având două sau mai multe aripioare. (Fig. 6.4.)

Fig. 6.4. Izolator de trac iune

Izolatoare pentru siguran e fuzibile (utilizate numai la LEA j.t.) sunt destinate
montării siguran ei fuzibile pentru racorduri ẟi branẟamente.
Criteriul Tensiunii LEA

Criteriul electric

Izolatoarele la care distan a disruptiv ă prin corpul izolant solid este cel pu in egal ă cu
jumătatea distan ei disruptive exterioare nu se str ăpung.
Izolatoarele la care distan a disruptivă prin corpul izolant solid este mai mică
decât jumătatea distan ei disruptive exterioare (în aer) se străpung.

Criteriul mecanic

Izolatoarele de sus inere preiau greutatea conductoarelor, a chiciurii ẟi sarcinile

provenind din ac iunea vântului pe conductoare ẟi izolatoare ẟi pot fi: izolatoare cu cap ă,
izolatoare cu inimă plină ẟi izolatoare tijă. (Fig. 6.5.)

Fig. 6.5. Izolator tijă

 Izolatoarele de întindere preiau în plus ẟi eforturile din conductoare.

C. EXEMPLE DE IZOLATOARE

Izolator ISNs cu suport drept. (Fig. 6.6.)

• Izolator suport tip (Delta) - 35 kV (Fig. 6.7.)

Fig. 6.6. Izolator IsNs 20 cu suport drept Fig. 6.7. Izolator suport Delta 35kV
Izolator de suspensie Itfs tip tij ă 20 kV (Fig. 6.8.)
Izolator de suspensie tip VKLS ẟi VKLF (Fig. 6.9.)

Fig. 6.8. Izolator de suspensie tip tij ă 20kV Fig. 6.9. Izolator de suspensie cu linie lung ă
de fugă (VKLS ẟi VKLF)
Izolator din cauciuc siliconic (Fig. 6.10.)

Fig. 6.10. Izolator din cauciuc siliconic

D. LAN URI DE IZOLATOARE

Pentru înaltă ẟi foarte înaltă tensiune ẟi par ial pentru medie tensiune se utilizeaz ă
lan uri din mai multe elemente izolatoare ce pot fi de tip tij ă sau tip capă tijă.
În afară de elementele izolante, lan urile de izolatoare comport ă cleme ẟi armături
utilizate la realizarea legăturii cu stâlpii liniei ẟi cu conductoarele. Lan urile de izolatoare
pot fi:
de sus inere
de întindere

Fig. 6.11a. Lan simplu de sus inere Fig. 6.11b. Lan dublu de sus inere

În fig. 6.11. sunt arătate lan uri de izolatoare de sus inere simple ẟi duble.
În fig. 6.12. lan uri de întindere simple ẟi duble.
 Fig. 6.12a. Lan simplu de întindere Fig. 6.12b. Lan dublu de întindere

Cleme ẟi armături
A. GENERALITĂ I
CLEMELE sunt piese care sunt în contact direct cu conductoarele ẟi asigură legătura
electrică ẟi/sau mecanică între conductoare sau între acestea ẟi izolatoare.
ARMĂTURILE sunt piese sau dispozitive de leg ătură intermediare între izolatoare ẟi
consolele stâlpilor sau între cleme ẟi izolatoare.
Clemele ẟi armăturile se dimensionează astfel încât să reziste la sarcinile mecanice
transmise de conductoare, sarcini statice sau dinamice.
Din punct de vedere electric clemele de leg ătură electrică trebuie să asigure o bună
conductan ă electrică, în caz contrar, orice contact imperfect conducând la înc ălzirea,
topirea ẟi ruperea conductorului.
Clemele ẟi armăturile vor avea muchii rotunjite pentru evitarea desc ărcărilor ẟi
pierderilor prin efectul CORONA.
Protec ia clemelor ẟi armăturilor se realizează prin zincare la cald.
PRINCIPALELE TIPURI DE CLEME UTILIZATE ÎN CONSTRUC IA LEA
SUNT URMĂTOARELE:
B.1. Cleme pentru fixarea conductoarelor de izolatoare
cleme de sus inere fixe
cleme de sus inere oscilante fără declanẟare, fig.6.13a.
cleme de sus inere oscilante cu declanẟare ẟi rolă de alunecare a conductorului, fig. 6.13b.
cleme de trac iune cu pană, cu bride sau con, fig. 6.14.
 Fig. 6.13. Cleme de sus inere oscilante: a. f ără declanẟare; b. cu declanẟare ẟi rolă de
alunecare
1-suportul clemei, 2-patul clemei, 3-piesă de strângere, 4-bride, 5-bol , 6-cui spintecat,
7-rolă de alunecare, 8-ẟurub special cu piuli ă ẟi o siguran ă

Fig. 6.14. Cleme de întindere: a. cu pan ă; b. cu bridă; c. cu con

B.2. Cleme pentru fixarea pe stâlpi a conductoarelor de protec ie
cleme cu două ẟi patru capace pentru stâlpii de sus inere (fig. 15a, b)
cleme cu role sau cu pană pentru stâlpii de col ẟi întindere (fig. 15c)

Fig. 6.15. Cleme pentru fixarea conductoarelor de protec ie: a. de sus inere
cu două capace; b. de întindere cu patru capace; c. de întindere cu role
B.3. Cleme de legătură a conductoarelor:
cleme de presare prin laminare
cleme cu buloane sau nituri (fig. 6.16.)
cleme cu plăci de contact
cleme prin presare (clemă cu crestături) (fig. 6.17.)
cleme “CUPAL” pentru legătura conductoarelor de cupru cu cele de aluminiu

Fig. 6.16. Clemă de legătură electrică ẟi mecanică cu ẟuruburi ẟi cu

nituri A. dintr-o bucată; B. din două bucă i

Fig. 6.17. Clemă cu crestături: A. clemă propriu-zisă; B. clemă cu conductoarele înnădite

C. Principalele tipuri de armături utilizate în construc ia LEA sunt următoarele:

C.1. Armături pentru fixarea izolatoarelor

cârlige de suspendare a lan urilor de izolatoare de console (fig. 6.18a,b)
ochiuri simple ẟi duble de prindere a lan ului de izolatoare de cârligul consolei (fig. 6.19a,b)
nucile cu ochi drept sau răsucit (fig. 6.20a,b)
jugurile pentru lan uri de izolatoare (fig. 6.21a,b)
 Fig. 6.18a. Cârlig scoabă tip CS

Fig. 6.18b. Cârlig de sus inere din platbandă tip CSp-4A

Fig. 6.19a. Ochi de suspensie simplu tip OSs

 Fig. 6.19b. Ochi dublu răsucit tip Od

Fig. 6.20a. Nucă scurtă cu ochi drept NSs-16 ẟi NSs-20

Fig. 6.20b. Nucă cu ochi răsucit tip NORV

 Fig. 6.21. Juguri ale lan urilor de izolatoare
a. Jug simplu tip Js
b. Jug dublu tip Jd

C.2. Armături pentru protec ia izolatoarelor împotriva arcului electric:

coarne simple sau în cruce (la 110 kV) (Fig. 6.22.)
inele incomplete sau complete (peste 220 kV) (Fig. 6.23.)

Fig. 6.22. Corn simplu de protec ie tip CS: a. superior CSs-1; b. inferior CSi-1
 Fig. 6.23. Inele de protec ie: a. incomplete; b. complete

C.3. Armături antivibratoare pentru conductoare, distan oare

amortizor cu greută i (Fig. 6.24.)
distan oare oscilante (Fig. 6.25a.)
distan oare cu tijă rigidă (Fig. 6.25.b)

Fig. 6.24. Amortizor de vibra ii tip AVb

Fig. 6.25. Piese de distan are: a. distan ier oscilant pentru 2 conductoare tip DO-2; b. pies ă
de distan are cu tijă rigidă

Stâlpi
 A. GENERALITĂ I

Stâlpii liniilor electrice aeriene au rolul de a sus ine conductoarele deasupra solului i
la distan ele prescrise între ele prin intermediul izolatoarelor, clemelor i arm ăturilor.
Elementele componente ale stâlpilor sunt: (Fig.6.26.)
coronamentul
corpul stâlpului
funda ia

Fig. 6.26. Stâlp metalic cu zăbrele

1-picior de funda ie; 2-montan i; 3-contravântuiri; 4-sistem de diagonale; 5-coronament

B1. După destina ia lor: B. CLASIFICĂRI

St âlpi Stâlpi Stâlpi de

de
terminali sus inere întindere

St âlpi Stâlpi
de traversare
de col Â

Stâlpi de Stâlpi de
transpunere
deriva ie
a fazelor

Stâlpii terminali - sunt amplasa i la capetele liniei, la ie irea din sta iile de transformare.
Sunt solicitati de for e de întindere ale conductoarelor, unidirec ional.

Stâlpii de sus inere - preiau eforturile determinate de for e verticale (greutate conductor,
izolatoare, chiciură) i de cele orizontale datorate ac iunii vîntului.
Stâlpii de întindere - se montează pe aliniamentele liniei la distan e de 2 - 10 km, distan a
dintre doi stâlpi de întindere numindu-se panou de întindere.
Stâlpii de col sunt amplasa i în locurile unde aliniamentul liniei se schimb ă i sunt solicita i
de for ele cu care sunt întinse conductoarele în cele dou ă aliniamente.
Stâlpii de traversare - se utilizează la traversări de căi ferate, osele, râuri, linii Tc.
Stâlpii de transpunere a fazelor - se folosesc pentru rotirea conductoarelor de faz ă în scopul
uniformizării inductivită ii i capacită ii LEA trifazate. Stâlpii de deriva ie - permit realizarea
unei deriva ii din linie.

B2. După materialul din care sunt realiza i:

Stâlpi de Stâlpi de

lemn beton armat

CRITERIUL
MATERIAL

Stâlpi
metalici

Stâlpii de lemn - au fost utiliza i în construc ia LEA de j.t., m.t.

Stâlpii de beton armat - sunt utiliza i în construc ia LEA de j.t. i medie tensiune.
După tehnologia lor de fabrica ie deosebim:
stâlpi din beton armat centrifugat, de sec iune circular ă (Fig. 6.27.)
stâlpi de beton armat vibrat (Fig. 6.28.)
stâlpi de beton precomprimat, la execu ia lor utilizându-se tensionarea arm ăturii înainte de
turnarea betonului i relaxarea ei după precomprimare.
Stâlpii metalici - se utilizează la construc ia LEA de înaltă i foarte înaltă
tensiune. Sunt construi i cu zăbrele din profile laminate din o el.
Protec ia stâlpilor metalici împotriva ruginii se face prin vopsire sau
zincare. Stâlpii metalici din punct de vedere constructiv pot fi:
suda i sau suda i bulona i - la care tronsoanele sunt formate prin sudarea în fabric ă a
bornelor i elementelor componente, asamblarea lor f ăcându-se prin buloane la locul de
montaj.
bulona i - la care toate elementele componente se asambleaz ă prin buloane direct pe
amplasamentul stâlpilor.
Exemple de stâlpi metalici sunt indicate în fig.6.30. i fig. 6.31.
Fig. 6.27. Stâlp de beton armat centrifugat pentru LEA Fig. 6.28. Stâlp de col
110kV tip SC1185 pentru sus inere simplu circuit

Fig. 6.29. Stâlpi LEA 110kV simplu circuit

stâlp de sus inere normal tip Sn 110.102; b. stâlp de întindere i col tip ICn 110.113; c.
stâlp de întindere i col de subtraversare tip ICs 110.143
 Fig. 6.30. Stâlpi LEA 110kV dublu circuit ẟi simplu circuit
stâlp de sus inere normal dublu circuit tip Sn 110.252; b. stâlp de întindere ẟi col
dublu
circuit tip ICn 110.263; c. stâlp de întindere ẟi col simplu circuit tip ICnY 110

Fig. 6.31. Stâlp metalic portal ancorat pentru LEA 400kV simplu circuit PAS 400.131

B3. Din punct de vedere al coronamentului stâlpii se împart în stâlpi cu:

coronament simplu circuit (Fig.6.32.)
coronament dublu circuit (Fig. 6.33.)
Fig. 6.32. Coronamente de stâlpi cu simplu circuit:
a,b-în triunghi, c-tip Y, d-tip cap de pisic ă, e-tip portal

Fig. 6.33. Coronamente de stâlpi cu dublu circuit:

a-hexagon, b-brad, c-brad întors, d-conductoare active situate în dou ă
planuri orizontale, e-toate conductoarele active situate în acela ẟi plan

Coronamentele LEA de medie tensiune sunt:

- coronamente orizontale (Fig. 6.34a)
- coronamente deformabile (Fig. 6.34b)
- coronament dezaxat (Fig. 6.34c)
- coronament elastic (Fig. 6.34d)

Fig. 6.34a. Consolă pentru coronament orizontal de sus inere, simplu circuit CSO 1100/1385
 Fig. 6.34b. Consolă pentru coronament deformabil de sus inere simplu circuit CIE

Fig. 6.34c. Consolă pentru coronament Fig. 6.34d. Consolă pentru coronament
dezaxat de sus inere simplu circuit CDS elastic dublu circuit de sus inere CDC

B4. După modul de fixare stâlpii sunt:

cu baza încastrată în funda ie
cu baza articulată
Tipuri de funda ii se prezintă în Fig. 6.35.

Fig. 6.35. Funda iile stâlpilor metalici: a-monobloc; b-frac ionat ă; c-din plăci, pentru stâlpi
ancora i
 6.1.3. LINII ELECTRICE SUBTERANE

Defini ii. Clasificări

Liniile electrice subterane sunt folosite pentru transportul ẟi distribu ia
energiei electrice în oraẟe, platforme industriale, în centrale ẟi sta ii
electrice, la traversări de fluvii etc.
În func ie de tensiunea la care func ioneaz ă liniile electrice subterane se împart astfel.

Elemente componente ale unei

LES Principalele elemente ale unei LES sunt:
cabluri electrice
accesorii pentru cabluri

CABLURI ELECTRICE

A.1. Clasificarea cablurilor electrice

După utilizare
CABLU CABLU DE COMANDĂ,

DE ENERGIE CONTROL

CRITERIUL
UTILIZĂRII
CABLURILOR

CABLU DE
TELEMECANICĂ

Cablul de energie (de for ă) este utilizat în circuite primare ale instala iilor de
producere, transport ẟi distribu ie a energiei electrice, în curent alternativ sau continuu.
Cablul de comandă, control (de circuite secundare, semnalizare) este utilizat în
instala iile de comandă, măsură, semnalizare, blocaj, reglaj, protec ie ẟi automatizare având
tensiunea de serviciu până la 400 V.
 Cablul de telemecanică (cablu pilot) este utilizat în instala iile de telesemnalizare,

telemăsuri, telecomenzi ẟi teleprotec ie având tensiunea pân ă la 60 V.

După felul instala iei

H ârtie PVC în manta Manta din

impregnată în
manta de Pb de Pb PVC

FELUL
IZOLA IEI

Polietilenă Circula ie de ulei Presiune de

termoplastică ẟi
sau apă gaz
manta de PVC

După numărul de conductoare

Cablurile monopolare sunt formate dintr-un singur conductor izolat ẟi înveliẟul de

protec ie exterior. Cablurile multipolare sunt formate din 2, 3 sau 4 conductoare (la cablurile de
energie) izolate distinct electric ẟi solidare mecanic având un înveliẟ de protec ie exterior.

După comportarea la foc

 Fă r ă întârziere Cu întârziere

la propagarea flă c ării la propagarea flă c ării

COMPORTAREA
LA FOC

Rezistent
la foc

A.2. Caracteristicile electrice ale cablurilor

Tensiunea nominală este tensiunea pentru care a fost proiectat cablul ẟi la care se
referă caracteristicile de func ionare ẟi de încercare ale acestora.
Curentul maxim admisibil de durată al cablurilor la o anumit ă temperatură a
mediului ambiant este sarcina maximă pe care o poate suporta cablul f ără a se
depăẟi temperatura maximă admisibilă de lucru în regim de durată

A.3. Elemente componente ale cablurilor

Conductorul -este partea din cablu a cărui func iune este de a conduce curentul ẟi se
realizează din cupru electrolitic sau aluminiu.
Izola ia - este ansamblul de materiale izolante care fac parte dintr-un cablu, a c ăror
func iune specifică este de a rezista la tensiune.
Din materialele utilizate pentru izolarea conductoarelor amintim:
policlorura de vinil (PVC)
polietilena (PE)
polietilena reticulată (PER)
cauciucul
uleiul
gazele izolante
Ecranul - este înveliẟul din hârtie metalizată sau bandă metalică aplicat peste un
conductor izolat sau peste un ansamblu de conductoare izolate cu scopul:
creării unei suprafe e echipoten iale în jurul izola iei, dirijând astfel câmpul
electric.
reducerea efectelor inductoare ale câmpurilor electrostatice.
asigurarea unei căi de trecere a curen ilor capacitivi sau a curen ilor de defect
la scurtcircuite homopolare.
Înveliẟul - are rolul de a realiza o form ă determinată a cablului ẟi de a asigura
protec ia centra degradărilor exterioare.

Separator - strat sub ire utilizat ca barier ă pentru evitarea interac iunilor
nocive între două componente ale unui cablu
Înveliẟ comun - înveliẟ nemetalic care acoperă ansamblul conductoarelor
unui cablu multiconductor ẟi peste care se aplică înveliẟul de protec ie.
Manta - înveliẟ tubular continuu ẟi uniform din material metalic sau
nemetalic aplicat de regulă prin extrudare.
 Manta externă - manta nemetalică aplicată peste un înveliẟ constituind
protec ia externă a cablului.
Blindaj - benzi sau fire, de regulă, metalice, aplicate peste o manta pentru a-i
permite să suporte solicitări mecanice datorate în special presiunii interne.
Armătura - înveliẟ din benzi metalice sau fire metalice destinate s ă protejeze
cablul de efecte mecanice externe.
Materialul de umplutură - utilizat pentru umplerea intervalelor dintre
conductoare într-un cablu multiconductor.

Structura constructivă a diferitelor tipuri de cablu este prezentat ă în figurile 6.36,

6.37, 6.38 ẟi 6.39.

Fig. 6.36. Cablu de energie trifazat cu izola ie din hârtie impregnat ă ẟi manta de plumb 1-
conductor; 2-hârtie electroizolantă impregnată; 3-strat semiconductor-ecran; 4-izola ie
comună; 5-înveliẟ interior de protec ie; 6-manta de plumb; 7-arm ătură de protec ie; 8-
înveliẟ exterior de protec ie

Fig. 6.37. Cablu trifazat cu izola ie ẟi manta din PVC

1-conductor multifilar; 2-strat semiconductor; 3-izola ie din PVC; 4- strat semiconductor-
ecran; 5-înveliẟ comun; 6-înveliẟ interior din PVC; 7-armătură de protec ie; 8-înveliẟ
exterior din PVC; 9-manta exterioară

Fig. 6.38. Cablul de energie monofazat 12/20kV cu izola ie din polietilen ă termoplastică 1-
conductor; 2-strat semiconductor; 3-izola ie din polietilen ă termoplastică; 4-ecran; 5-manta
de PVC
 Fig. 6.39. Cablu electric monofazat cu presiune de ulei pentru înalt ă tensiune
1-canal pentru circula ie de ulei; 2-conductor inelar de cupru; 3-ecran din hârtie metalizat ă
sau hârtie carbon; 4-izola ie din hârtie impregnat ă cu ulei; 5-ecran din hârtie metalizat ă sau
hârtie carbon; 6-manta metalic ă de plumb sau aluminiu; 7-strat izolator; 8-bandaj din fibr ă
textilă cu inser ie din sârmă de cupru; 9-manta exterioară din PVC
B. ACCESORII PENTRU CABLURI
Prin accesorii pentru cabluri se în eleg urm ătoarele elemente:
Terminal - dispozitiv instalat la extremitatea unui cablu pentru a asigura
legătura electrică cu alte păr i ale unei re ele ẟi a men ine izola ia pân ă la
punctul de conectare
Cutie terminală - cutie destinată protejării extremită ii cablului (Fig. 6.40.,
6.41., 6.42., 6.43)
Manẟon de legătură - asigură legătura între două cabluri pentru a forma un
circuit continuu. (Fig. 6.44., 6.45.)
Manẟon de deriva ie - asigură legarea unui cablu derivat la un cablu
principal (Fig. 6.46.)
Manẟon de stopare - manẟon cu un dispozitiv rezistent la presiune permi ând
separarea fluidelor sau materialelor izolante a dou ă cabluri.
Conductor ecran - conductor sau cablu cu un conductor pozat paralel cu un
cablu sau fascicul de cabluri ẟi care el însuẟi face parte dintr-un circuit
închis în care pot circula curen i indu ẟi, al căror câmp magnetic se opune
celui produs de curen ii care circulă în cablu.
Rezervor de presiune - destinat să preia varia iile de volum ale uleiului care
impregnează cablurile cu ulei fluid.
Compensator - dispozitiv care permite expansiunea uleiului sau a
materialului de impregnare la extremită ile cablurilor.

În fig. 6.47. este indicat modul de utilizare a accesoriilor pentru un cablu cu ulei sub presiune.
Fig. 6.40. Cutie terminală tronconică de interior
 Fig. 6.41. Cutie terminală rotundă pentru cabluri cu 3 conductoare

Fig. 6.42. Cutie terminală din fontă, trifazată, de exterior, pentru 10kV: H=865,C=337,B=145
ẟi 20kV: H=1103,C=462,B=154

Fig. 6.43. Cutie terminală ẟi manẟon

Fig. 6.44. Manẟon de fontă pentru cabluri de 20kV, 30kV ẟi 35kV

Fig. 6.45. Manẟon de legătură

Fig. 6.46. Manẟon de legătură cu deriva ie, tip MLD

 Fig. 6.47. Traseul cu denivelări al unui cablu cu ulei sub presiune
A-cutie terminală în aer; B-cutie cu ulei; C-cablu; I-izolator de trecere; M-manometru
ML-manẟon de legătură; MS-manẟon de stopare; R-rezervor de ulei; T-transformator

6.2. TRATAREA NEUTRULUI ÎN RE ELE ELECTRICE

6.2.1.GENERALITĂ I

În cazul unei re ele trifazate simetrice, poten ialul punctului neutru coincide cu poten ialul
pământului, conform fig. 6.48.

Fig. 6.48. Re ea trifazată simetrică

Tratarea neutrului în re elele electrice prezint ă o importan ă mare la func
ionarea acestora în regimuri nesimetrice.
Astfel în cazul că neutrul este legat direct la pământ, la o punere accidentală la pământ
a unei faze, aceasta determină apari ia unui curent de scurtcircuit monofazat (fig. 6.49.).
 Fig. 6.49. Re ea trifazată cu neutrul legat direct la pământ
Dacă neutrul este izolat, punerea accidental ă la pământ a unei faze determină
creẟterea tensiunilor fa ă de pământ a fazelor sănătoase conform fig. 6.50. de 3 ori.

Fig. 6.50. Re ea trifazată cu neutrul izolat

Cel mai mare procent de avarii se datoreaz ă distrugerii izola iei unei faze fa ă de
pământ. Punerile la pământ monofazate se pot dezvolta în scurtcircuite bifazate sau trifazate,
având ca rezultat avarii din cele mai grave.
Prevenirea acestor avarii se poate realiza prin tratarea corespunz ătoare a
neutrului re elelor electrice.
Există următoarele metode pentru tratarea neutrului re elelor:
neutrul izolat fa ă de pământ
neutrul legat la pământ prin bobină de stingere ( BS )
neutrul legat la pământ prin rezisten ă ohmică ( R )
neutrul legat la pământ combinat ( BS + R )
neutrul legat direct al pământ

6.2.2. RE ELE CU NEUTRUL IZOLAT

În fig. 6.51. este indicată o re ea cu neutrul izolat în care una din fazele liniei
are contact cu pământul în mod accidental.
 Fig. 6.51. Re ea cu neutrul izolat cu defect pe o faz ă

Prin locul de defect va circula curentul

Σ =IA +IB
Deoarece curen ii capacitivi IA ẟi IB au intensită i mici fa ă de curen ii de sarcină a
liniei, se poate considera că tensiunile pe faze, măsurate fa ă de punctul neutru, nu se
dezechilibrează într-o măsură importantă. Re eaua va putea func iona în continuare în
condi ii satisfăcătoare. În schimb poten ialul fazelor fa ă de pământ se modifică. Poten
ialul fazei defecte este nul, iar al celor s ănătoase creẟte cu 3. Corespunzător vor creẟte
curen ii capacitivi ai fazelor sănătoase,
I A jωC pU AC
I B jωC pU BC
I Σ jωC p (U AC + U BC )
Suma tensiunilor între faze se exprimă func ie de tensiunile pe faze UA, UB,
UC măsurate fa ă de punctul neutru:

U AC + U BC = U A − U C + U B − U C = −3U C + (U A + U B + U C ) = −3U C
I Σ = j3C pVN
unde VN reprezintă poten ialul fa ă de pământ al punctului neutru, egal cu media poten
ialelor celor trei faze:
1
N = 3 (U AC + U BC + 0) = −U C

Acest mod de tratare a neutrului creeaz ă în regim sta ionar supratensiuni pe fazele
sănătoase, egale cu tensiunea între faze. Dac ă la locul de defect ia naẟtere un arc electric
intermitent, urmare a fenomenelor tranzitorii, supratensiunile pot cre ẟte de 3,5 – 4 ori
tensiunea pe fază a re elei, conducând astfel la străpungerea izola iei re elei ẟi în alte
puncte mai slabe.

6.2.3. RE ELE CU NEUTRUL LEGAT LA PĂMÂNT PRIN BOBINĂ DE STINGERE

Tratarea neutrului prin bobină de stingere urmăreẟte limitarea curentului de punere la

pământ, astfel încât acesta să se stingă la prima trecere prin zero fără să se mai reaprindă.
 În fig. 2.52. se reprezintă modul de legare la pământ a neutrului prin bobină
de stingere (bobina Petersen).

Fig. 6.52. Modul de legare la pământ a neutrului prin bobină de stingere

La bornele inductan ei LB se aplică tensiunea VN =
-VC Curentul inductiv se exprimă:
− U
IL = C

jωL
Curentul capacitiv se exprimă:
I C = − j3ωC pU C = j3ωC pVN
Curentul în punctul de defect Ip reprezintă suma dintre curentul capacitiv ẟi
cel inductiv:
I D = I L + I C = U C (3ω2 L C − 1)
B p
jωL
Valoarea curentului de defect poate deveni zero la îndeplinirea condi iei de acordare
a bobinei de stingere:
3ω2 LB C p − 1 = 0
1
ωC =
p 3ωLB
Metoda tratării cu bobină de stingere elimină posibilitatea apari iei arcului electric,
dar la func ionarea cu o fază la pământ, tensiunile fazelor sănătoase fa ă de pământ cresc
până la valoarea tensiunii între faze, asem ănător ca la re elele cu neutrul izolat.
Practic acordul perfect al bobinei de stingere nu se realizeaz ă niciodată ci se
lucrează cu un dezacord de 15÷20% în sensul unei supracompens ări. Deci prin bobina de
stingere trece un curent inductiv mai mare decât cel capacitiv.
Necesitatea unui dezacord al bobinei de stingere rezult ă din faptul că la func ionarea
în regim normal cu bateria acordată, punctul neutru al re elei poate ajunge la un poten ial
ridicat datorită faptului că niciodată capacită ile fazelor nu sunt perfect egale.

6.2.4. RE ELE CU NEUTRUL LEGAT LA PĂMÂNT

PRIN REZISTEN Ă OHMICĂ ( R )
 Reducerea intensită ii curen ilor de scurtcircuit se realizeaz ă cu ajutorul unei rezisten e

conectate în sistemul de legare la pământ a neutrului. Rezisten a are efect limitativ asupra

valorii supratensiunilor de regim tranzitoriu ẟi conduce la eliminarea rapidă a defectelor.

În fig. 6.53. se reprezintă modul de legare la pământ a neutrului printr-o

rezisten ă ohmică ( R ).

Fig. 6.53. Modul de legare la pământ a neutrului prin rezisten ă

Curentul de scurtcircuit monofazat, în cazul în care una din faze este pusă accidental
la pământ, se calculează cu rela ia:
IK = UC
R + ω2 L2
2

C - tensiunea pe fază
L - inductan a proprie rezultantă a întregului circuit.
Rezisten a conductoarelor re elei ẟi transformatorului s-au neglijat în raport cu R.
Căderea de tensiune în rezisten a R, produs ă de curentul de scurtcircuit se exprimă:
C
U 2

VN =IK ⋅R=IK − ω2 2
L
I
K

6.2.5. RE ELE CU NEUTRUL LEGAT LA PĂMÂNT COMBINAT (BS+R)

În fig. 6.54. se reprezintă modul de tratare combinată a neutrului, cu BS ẟi R.

 Fig. 6.54. Modul de legare la pământ a neutrului combinată
prin rezisten ă ẟi bobină de stingere

Acest sistem combină avantajele tratării neutrului prin BS ẟi R ẟi se pretează

pentru re ele de medie tensiune de tip mixt (linii în cablu ẟi aeriene).
La apari ia punerii la pământ, în faza ini ială re eaua are neutrul tratat prin bobină de
stingere, rezisten a R fiind deconectată prin intermediul modulului întreruptor monofazat.
Dacă punerea la pământ este trecătoare, cum sunt marea majoritate a punerilor la
pământ, bobina reuẟeẟte să elimine defectul conform celor cuprinse la punctul 6.2.3.
În cazul că în decurs de 0,5 ÷ 0,6 sec. defectul nu este eliminat, se conecteaz ă
automat în sistem rezisten a R prin intermediul modulului întreruptor, astfel transformând
punerea la pământ în scurtcircuit monofazat, conform cazului expus la punctul 6.2.4.,
scurtcircuit care va fi eliminat prin interven ia protec iilor specifice.

6.2.6. RE EA CU NEUTRUL LEGAT DIRECT LA PĂMÂNT

În re elele aeriene 110, 220, 400 kV se utilizeaz ă legarea neutrului direct la pământ.
Astfel, punerea la pământ a unei faze devine un scurtcircuit monofazat. Dac ă punerea la
pământ este trecătoare ẟi se realizează prin arc electric, stingerea arcului se poate realiza prin
reaclanẟarea automată rapidă.
În fig. 6.49. este reprezentat modul de legare direct ă la pământ a neutrului re elei.
Curentul de scurcircuit monofazat se compune din dou ă componente:
una care se închide prin înfăẟurarea fazei scurcircuitate a transformatorului T1 ẟi pământ.
a doua componentă se închide pe două ramuri egale, paralele, prin înf ăẟurările celorlalte
faze ale transformatorului, prin conductoarele s ănătoase, prin transformatorul T2 spre locul
de defect.
Astfel curentul total de scurtcircuit va fi:

Vc Vc Vc 2
I
K = + = 1+
ωL1 ωL1 + ωL2 ωL
1 1 + L2
L
1
S-au neglijat rezisten ele liniilor ẟi ale circuitelor din pământ iar reactan ele lor au
fost incluse în cele ale transformatoarelor.
 Curen ii de scurtcircuit monofazat încarc ă cu sarcini nesimetrice importante

centralele din sistem ẟi produc scăderea apreciabilă a tensiunii.

Dezavantajul major al legării neutrului direct la pământ îl reprezintă

perturbările în liniile de telecomunica ii ẟi în transmisiile radiofonice, produse de curen
ii de scurtcircuit monofazat.
În tabelul 6.1. este redată o compara ie între solu iile de tratare a neutrului re elelor.
Tabelul 6.1.
Compara ie între solu iile de tratare a neutrului
Caracteristici Legat la pământ prin Legat la pământ prin
bobină de stingere rezisten ă de limitare
Arcul de PP Se autostinge Se elimină prin RAR
Arc intermitent Nu este posibil Nu este posibil
Punere la pământ de Re eaua poate fi expl. în Linia cu PP se deconectează
durată continuare cu PP automat
Detectarea punerii la Implică un sistem special poate fi realizată cu sisteme
pământ de detectare clasice de protec ie
Supratensiuni tranzitorii <=2,5Uf (1,8-2,5)Uf
de PP
Creẟteri ale tensiunii de Până la 3 Uf în întreaga (0,8-1,1)Uf la locul de defect
durată re ea
Deconectarea punerii la Revenire lentă a tensiunii Nu sunt fenomene deosebit
pământ
Influen ă asupra liniilor Neînsemnată Redusă
de telecomunica ii
Extindere în re ea Limitată Nelimitată
Investi ii speciale BS ẟi regulator Rezistor ẟi RAR monofazat

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Neutru compensat prin bobină
Curent rezidual de punere la pământ Necesitatea măririi izola iei datorită
redus când bobina este acordată. creẟterii tensiunii pe fazele sănătoase cu 3
Men inerea regimului de func ionare a Deplasarea neutrului.
re elei fără întrerupere, la o punere la
pământ.
Necesitatea protec iei doar pe două Localizarea dificilă a defectului.
faze.
Influen ă redusă asupra instala iilor Posibilitatea extinderii re elei prin limitarea
vecine ẟi prin aceasta simplificarea curentului de punere la pământ.
instala iilor de legare la pământ.
Autoeliminarea defectelor la Continuul acord al bobinei în func ie de
men inerea condi iilor de extinc ie. starea de conexiune a re elei.
Re ele mai extinse decât în cazul celor Costuri suplimentare pentru bobine ẟi
cu neutrul izolat. instala ii de reglare.
Neutru compensat prin rezisten ă
Creẟteri reduse ale tensiunii pe fazele Imposibilitatea men inerii regimului de
sănătoase. func ionare a re elei în caz de defect.
Tensiune scăzută pe punctul neutru în Curen ii mari de defect fac necesară
caz de defect. deconectarea rapidă în caz de defect.
 Re ele cu extindere oricât de mare. Necesitatea unor instala ii de legare la
pământ complicate.
Re eaua cu punere la pământ este rapid Necesitatea protec iei trifazice.
localizată datorită declanẟării automate
a protec iei.
Durata redusă a defectului.

6.3. PROTEC IA PRIN RELEE ÎN RE ELE ELECTRICE

6.3.1. PROTEC IA TRANSFORMATOARELOR I

AUTOTRANSFORMATOARELOR

Transformatoarele ẟi autotransformatoarele trebuie echipate cu protec ii împotriva

defectelor interioare ẟi a regimurilor anormale de func ionare, cauzate de defecte exterioare
din re ea.
Aceste defecte sau regimuri anormale de func ionare sunt:
scăderea nivelului uleiului ẟi degajări de gaze provocate de defecte în interiorul cuvei;
scurtcircuite interioare (între înfăẟurări sau între spirele aceleiaẟi înfăẟurări) sau între
borne;
scurtcircuite monofazate ale înfăẟurărilor conectate la re ele cu neutrul legat direct la
pământ sau tratat prin rezisten ă;
supracuren i prin înfăẟurări, provoca i de scurtcircuite exterioare;
supracuren i prin înfăẟurări, provoca i de suprasarcini;
supratemperaturi.

Protec ia de gaze
Protec ia de gaze trebuie să comande semnalizarea, în cazul unor slabe degaj ări de gaze
ẟi al scăderii nivelului uleiului, ẟi să comande declanẟarea tuturor întreruptoarelor
proprii ale transformatorului, în cazul degaj ărilor intense de gaze.
Această protec ie poate fi aplicată numai transformatoarelor cu ulei ẟi cu conservator, ea
ac ionând numai în cazul defectelor în interiorul cuvei. În cazul acesta arcul electric sau
căldura dezvoltată de scurtcircuit au ca urmare descompunerea uleiului ẟi a materialelor
organice ale pieselor izolante ẟi formarea de gaze. Acestea, fiind mai uẟoare decât uleiul,
se ridică spre conservator. În cazul defectelor mai grave, formarea gazelor poate fi atât de
violentă, încât presiunea interioară care ia naẟtere poate imprima ẟi uleiului o deplasare
spre conservator.
Aparatul care sesizează formarea gazelor sau a deplasării violente a uleiului, cum ẟi scăderea
nivelului acestuia, este releul de gaze RG, cunoscut ẟi sub numele de releu Bucholz. Acesta se
montează pe conducta de legătură dintre cuvă ẟi conservator, care trebuie să aibă o pantă de 2-
4%, pentru a uẟura trecerea eventuală a gazelor sau a uleiului spre conservator.
În fig. 6.55. este prezentată schema de principiu a protec iei de gaze.
 Fig. 6.55. Schema de principiu a protec iei de gaze

Contactul superior al releului de gaze 1 comand ă semnalizarea, care trebuie să fie

acustică ẟi optică. Contactul inferior comandă declanẟarea tuturor întreruptoarelor
transformatorului. Deoarece impulsul dat de acest contact poate fi de scurt ă durată (în func
ie de caracterul deplasării uleiului sau a gazelor în releu), schema electric ă trebuie să
asigure prelungirea acestui impuls până la declanẟarea întreruptoarelor. În schema din fig.
6.55. impulsul de declan ẟare care ajunge direct la releul general de ie ẟire 5 al protec iei
transformatorului este prelungit de releul 4, al c ărui contact cu temporizare la revenire este
inut închis în timpul func ion ării normale, releul fiind excitat prin contactul normal închis
(n.î.) al releului intermediar 3; impulsul se transmite prin releul clapet ă de semnalizare 2.

Protec ia diferen ială

Împotriva scurtcircuitelor interne ẟi la bornele transformatoarelor se utilizeaz ă
protec ia diferen ială longitudinală. Zona de ac iune a acestei protec ii cuprinde ẟi legăturile
prin cabluri sau bare între transformator ẟi întreruptoare. Această protec ie se aplică de
regulă la transformatoare cu o putere de 10 MVA sau mai mare. Principiul de func ionare al
unei protec ii diferen iale longitudinale este cel al compar ării curen ilor, anume a valorilor
ẟi sensurilor curen ilor acelora ẟi faze din înfăẟurările transformatorului protejat (fig.
6.56.).
Transformatorul trebuie să aibă instalate, pe fiecare fază a tuturor înfăẟurărilor sale,
transformatoare de curent. Legarea înfăẟurărilor secundare trebuie astfel realizat ă încât
releul să măsoare diferen a:
id = iI - iII
Schema protec iei diferen iale longitudinale trebuie s ă asigure egalitatea curen ilor
secundari, atât în func ionare normal ă, cât ẟi în cazul scurtcircuitelor exterioare, astfel încât
curentul în releu id=0, acesta neac ionând în acest caz.
În cazul scurtcircuitelor în zona protejat ă curentul în releu va fi:
Dacă id>ip, (ip fiind curentul de pornire al releului), releul va ac iona comandând
deconectarea transformatorului.
 Fig. 6.56. Protec ie diferen ială longitudinală – principiu

Un exemplu de realizare a unei protec ii diferen iale longitudinale cu relee de curent

la un transformator cu două înfăẟurări este redată în fig. 6.57.

Fig. 6.57. Protec ie diferen ială longitudinală la un transformator

Protec ia maximală de curent

Scurtcircuite pe barele la care sunt racordate transformatoarele sau pe liniile
racordate la aceleaẟi bare ẟi nedeconectate de protec iile proprii conduc la supracuren i în
transformatoare care pot deveni periculo ẟi pentru înfăẟurările acestuia. Eliminarea acestor
defecte produse de cauze exterioare, se realizeaz ă cu protec ii maximale de curent
temporizate.
Condi iile pe care trebuie să le îndeplinească aceste protec ii sunt:
 să deosebească un supracurent de o suprasarcină;
să fie sensibilă la scurtcircuite pe liniile racordate la barele transformatorului;
să fie rapidă.
Tipurile de protec ii maximale temporizate ale transformatoarelor rezult ă din fig. 6.58.

Fig. 6.58. Tipurile de protec ii maximale temporizate

Protec ia maximală de curent

Schema protec iei maximale temporizate este redat ă în fig. 6.59.

Fig.6.59. Schema protec iei maximale temporizate

Protec ia comandă declanẟarea ambelor întreruptoare ale transformatorului.

Protec ia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă

Metoda de creẟtere a sensibilită ii protec iei maximale simple este blocajul de
tensiune minimă. Rolul acestui blocaj este ẟi de a împiedica ac ionarea protec iei maximale
în cazul supra- sarcinilor care nu provoac ă, paralel cu creẟterea curen ilor ẟi o scădere
însemnată a tensiunii.
În fig.6.60. este redată schema protec iei maximale cu blocaj de tensiune minim ă.
 Fig.6.60. Schema protec iei maximale cu blocaj de tensiune minim ă

Protec ia maximală de curent cu blocaj direc ional

Blocajul direc ional se realizeaz ă cu relee direc ionale. Rolul acestor relee const ă în
sesizarea modificării defazajului curentului fa ă de tensiune în circuitul supravegheat,
controlând astfel sensul puterii în acel circuit.
În fig.6.61. este redată schema protec iei maximale cu blocaj direc ional.

Fig. 6.61. Schema protec iei maximale cu blocaj direc ional

Pentru ca releul de timp să fie excitat ẟi să comande după timpul reglat declanẟarea
întreruptoarelor I1 ẟi I2 este necesar ca atât curentul s ă depăẟească valoarea reglată (releul
maximal să-ẟi închidă contactele), cât ẟi sensul de scurgere al puterii de scurtcircuit s ă fie
de la 110kV spre 20kV, deci releul direc ional s ă-ẟi închidă contactele.
Protec ia maximală de curent (sau tensiune) de secven ă homopolară
 Protec ia maximală de curent homopolar se aplic ă numai transformatoarelor care au

punctul neutru legat la pământ. În fig. 6.62. este redat ă schema unei protec ii maximale de

curent de secven ă homopolară.

Fig.6.62. Schema unei protec ii maximale de curent de secven ă homopolară

Fig. 6.63. Schema protec ia de tensiune homopolar ă

 Protec ia constă dintr-un releu de curent legat la un filtru de curent de secven ă
homopolară, realizat cu transformatoarele de curent ale celor trei faze pe partea stelei,
legate în montaj Holmgreen.
Protec ia de tensiune homopolară se aplică la transformatoare care func ionează cu
punctul neutru legat la pământ sau izolat.
În fig. 6.63. este redată schema unei astfel de protec ii.
Releul de tensiune homopolară 1 se conectează la înfăẟurarea în triunghi deschis a
transformatoarelor de tensiune din celula de m ăsură a barelor de pe partea re elei cu neutrul
legat la pământ.

Protec ia contra suprasarcinilor

Cauzele suprasarcinilor ce pot provoca în transformator curen i superiori curentului
nominal sunt:
deconectarea unui transformator ce func iona în paralel;
conectarea automată a unor receptoare suplimentare;
pendulări, etc.
Capacitatea de supraîncărcare a transformatoarelor, ca durat ă ẟi mărime, este precizată
în cataloagele de firmă.
Pentru ca personalul de serviciu s ă fie prevenit asupra apari iei suprasarcinilor se
prevede o protec ie contra acestora, care const ă dintr-un singur releu de curent, deoarece
suprasarcinile în cauză sunt simetrice. Releul nu trebuie s ă ac ioneze în cazul
scurtcircuitelor sau ẟocurilor de curent.

6.3.2. PROTEC IA LINIILOR ELECTRICE

Liniile electrice aeriene sau în cablu din re elele cu neutrul izolat sau tratat prin
bobine de stingere vor fi protejate împotriva urm ătoarelor tipuri de defecte [7-17]:
scurtcircuite între faze (cu sau fără pământ);
puneri la pământ pe două faze (dublă punere la pământ pe faze diferite);
puneri la pământ monofazate (simplă punere la pământ);
suprasarcini.
Liniile electrice aeriene sau în cablu din re elele de înalt ă tensiune cu neutrul legat
direct la pământ sau cele de medie tensiune cu neutrul tratat prin rezisten ă vor fi protejate
împotriva:
scurtcircuitelor monofazate;
scurtcircuitelor polifazate.
Condi ia principală pe care trebuie să o îndeplinească protec ia unei linii electrice
aeriene sau în cablu, este aceea de a limita la minimum efectele unui defect asupra func
ionării restului re elei. Această condi ie presupune o mare selectivitate a protec iei ẟi
rapiditate în ac ionarea protec iei.
Apari ia scurtcircuitelor este înso it ă de varia ia important ă a două mărimi:
creẟterea curentului în partea de re ea care alimenteaz ă defectul ẟi scăderea tensiunii în re
ea. Func ionarea protec iei re elelor electrice se bazeaz ă pe sesizarea ẟi prelucrarea acestor
varia ii, completată ẟi cu sensul de scurgere al puterii în timpul defectului.
Principalele tipuri de protec ii utilizate în re elele electrice sunt prezentate în fig. 6.64.
 Fig. 6.64. Tipuri de protec ii

Protec ia maximală temporizată, cu caracteristică independentă

Protec ia folosită pentru o re ea radială ca cea din fig. 6.65. este una maximală de
curent temporizată. Aceasta ac ionează în cazul creẟterii peste o anumită valoare a
curentului pe linia protejată. Se utilizează împotriva scurtcircuitelor (mono- ẟi polifazate)
cât ẟi a suprasarcinilor.

Fig. 6.65. Protec ia unei re ele radiale

În fig. 6.66. este redată schema de principiu a protec iei maximale temporizate cu
caracteristică independentă ẟi diagrama de ac ionare.

Fig. 6.66. Schema de principiu a protec iei maximale temporizate

Protec ia maximală direc ională

Protec ia maximală direc ională este aplicată în cazul unei re ele simple alimentate
de la ambele capete. Într-o asemenea re ea (fig. 6.67.) pentru realizarea selectivit ă ii protec
iei este necesar un nou criteriu pe baza c ăruia să survină declanẟarea, acesta fiind sensul în
care circulă puterea spre defect. Astfel, completând protec iile maximale cu câte un releu
direc ional care sesizează sensul puterii spre defect ẟi blochează ac ionarea dacă aceasta
circulă spre barele sta iei, permi ând ac ionarea când sensul puterii este dinspre bare spre
linie, se ob ine selectivitatea necesar ă.

Fig. 6.67. Realizarea selectivită ii într-o re ea

Schema principială a protec iei maximale direc ionale a unei linii este prezentat ă în
fig. 6.68.
Excitarea releului de timp 3 ẟi comanda declanẟării întreruptorului după timpul
reglat sunt condi ionate de depăẟirea valorii reglate a curentului ẟi de sensul puterii de
scurtcircuit de la bare spre linie.

.
Fig. 6.68. Schema principială a protec iei maximale direc ionale a unei linii

Expresia momentului care ac ionează asupra echipajului mobil a unui releu direc ional este:
Ur, Ir - tensiunea ẟi curentul aplicate releului
= kUr Ir cos(ϕr + α )
jr- unghiul dintre vectorii acestor mărimi
k - factor de propor ionalitate

- unghi ce depinde de caracteristicile constructive ale releului (unghi interior al releului)

Condi ia de ac ionare a unui releu direc ional este: cos(ϕr + α) este maxim pentru ϕr = −α

r Ir cos(ϕ r + α ) > 0
În acest caz cuplul releului direc ional este maxim, iar unghiul se nume ẟte unghi de
sensibilitate maximă a releului.
În fig. 6.69. este redată diagrama de ac ionare a unui releu cu ecua ia de ac ionare.

Fig. 6.69. Diagrama de ac ionare a unui releu

cos(ϕr + 45o ) > 0

r Ir
Unghiul de scurtcircuit ϕr depinde de natura re elei. În cazul liniilor electrice aeriene acesta
o o
variază între 60 ẟi 80 .
Pentru o orientare corect ă a releelor direc ionale, acestea se alimenteaz ă cu curentul
unei faze ẟi cu tensiunea între celelalte dou ă. Combinarea curentului IR cu tensiunea UST,
0
respectiv IS cu UTR ẟi I T cu URS, reprezintă ,,schema de 90 ", deoarece fiecărei tensiuni
o
între faze aplicate releului îi este asociat ă curentul unei faze, defazate înainte cu 90
conform fig. 6.70., unde este reprezentat ă ẟi schema principală a protec iei.

0
Fig. 6.70. Schema de 90 ẟi schema principală a protec iei
Protec ia maximală homopolară

În re elele cu neutrul legat direct la p ământ deteriorarea izola iei fa ă de pământ a unei
faze reprezintă un scurtcircuit monofazat. Împotriva acestor defecte este prev ăzută, pe lângă
protec ia maximală de curent obiẟnuită, ẟi o protec ie specială cu o sensibilitate mărită fa ă de
defectele monofazate. Schema de principiu a protec iei homopolare este redat ă în fig. 6.71.

Fig. 6.71. Schema de principiu a protec iei homopolare

Transformatoarele de curent care alimenteaz ă protec ia au înfăẟurările secundare

legate în paralel, formând filtrul de secven ă homopolară.
Protec ia homopolară poate fi:
netemporizată sau temporizată;
direc ională.
Schema de principiu a unei protec ii homopolare direc ionale este redat ă în fig. 6.72.

Fig. 6.72. Schema de principiu a unei protec ii homopolare direc ionale

 Fig. 6.73. Scheme de semnalizare a punerilor la p ământ

În re elele cu neutrul izolat sau compensate, apari ia unei puneri la p ământ

determină o modificare a tensiunilor fa ă de pământ a tuturor fazelor ẟi a punctului neutru
al re elei, astfel: tensiunea fa ă de pământ a unei faze defecte devine nulă, tensiunile fa ă de
pământ ale fazelor sănătoase cresc devenind egale cu tensiunile între faze, iar punctul
neutru va fi supus unei tensiuni, egal ă ẟi de sens contrar cu tensiunea pe faz ă a fazei
defecte. Sesizarea ẟi semnalizarea punerilor la pământ în acest caz se realizeaz ă cu
dispozitive bazate pe schemele indicate în fig.6.73.
Linia cu defect poate fi determinat ă fie prin ac ionarea la semnalizare sau
declanẟare a protec iilor selective contra punerilor la p ământ, fie prin deconectarea
manuală, pe rând, pentru pu in timp, a liniilor din sta ia respectiv ă, în lipsa protec iilor
selective. Solu iile care stau la baza realiz ării acestor protec ii selective contra punerilor la
pământ sunt:
protec ii maximale de curent homopolar;
protec ii homopolare direc ionale;
protec ii cu relee sensibile la curen i homopolari de armonici superioare;
protec ii de distan ă.
Dintre acestea se va detalia protec ia maximal ă de curent homopolar. Aceasta este
alimentată de curentul homopolar al liniei protejate prin intermediul unui filtru de curent de
secven ă homopolară. Protec ia sesizează punerile la pământ fără a ac iona la defecte
polifazate.
Sesizarea punerilor la pământ de către această protec ie este ilustrată în fig. 6.74.
 Fig.6.74. Sesizarea punerilor la pământ cu protec ia maximală de curent homopolar

Schema unei protec ii maximale de curent homopolar contra punerilor la p ământ a

unei linii aeriene este redată în fig. 6.75.

Fig. 6.75. Schema unei protec ii maximale de curent homopolar contra punerilor la p ământ
Protec ia de distan ă

În prezent, în re elele de înalt ă ẟi foarte înaltă tensiune protec ia de distan ă

reprezintă protec ia de bază a liniilor electrice aeriene, aceasta r ăspunzând în totalitate
condi iilor care nu au putut fi îndeplinite de alte tipuri de protec ii.
Protec ia de distan ă este o protec ie universal ă, pretându-se pentru re ele cu
reanclanẟare automată rapidă.
Importantele calită i ale protec iei de distan ă – selectivitatea, declanẟarea rapidă la
defecte apropiate ẟi independen a ac ionării de configura ia re elei – sunt dublate de
avantajele pe care le are fa ă de alte tipuri de protec ii.
Astfel, ea permite în caz de scurtcircuit pe por iunea protejat ă, declanẟări în timpi
mici (0.02-0.1s) în func ie de tipul releului, protejând totodat ă cu timpii treptelor de rezerv ă
(treapta II, III, IV) sta iile ẟi liniile vecine care alimenteaz ă defectul. Nu lipsit de importan
ă este avantajul de a nu depinde de leg ături prin cabluri pilot între sta ii.

Fig. 6.76. Caracteristică timp-impedan ă în trepte.

,
Protec ia de distan ă comandă declanẟarea întreruptorului liniei protejate cu o temporizare
care este cu atât mai mare cu cât distan a pân ă la locul defectului este mai mare, dup ă o
caracteristică timp-impedan ă în trepte, care permite o mai judicioas ă eẟalonare a
caracteristicilor protec iilor diferitelor linii dintr-o re ea (fig. 6.76.).
Deoarece în cazul re elelor alimentate din ambele capete sau a re elelor “inel”
alimentate unilateral, doar măsurarea distan ei pân ă la locul de defect nu este suficient ă,
pentru declanẟarea selectivă, se utilizează drept criteriu de declan ẟare suplimentar, sensul
de circula ie al puterii spre defect. Declan ẟarea va fi permisă numai atunci când puterea de
scurtcircuit are sensul de circula ie de la bara sta iei spre linia protejat ă.
În cazul unui defect pe una din linii, releele de distan ă de la cele două capete ac
ionează, declanẟând rapid întreruptoarele liniei defecte înaintea celor ale liniilor adiacente
(fig. 6.77.).
 Fig. 6.77. Caracteristică timp-impedan ă

Elementele componente ale unui releu de distan ă sunt:

elemente de pornire (demaraj) cu rolul de a sesiza apari ia defectului, ele putând fi
relee maximale de curent sau relee de minim ă impedan ă; prin intermediul lor se
alimentează elementul de măsură, cu mărimi propor ionale cu cele de la locul de defect;
element de măsură a impedan ei care stabile ẟte valoarea impedan ei pân ă la locul de
defect (aceasta putând fi mai mic ă sau mai mare decât o valoare reglat ă), în func ie de
această valoare comandând declanẟarea;
element direc ional necesar distingerii direc iei de circula ie a puterii în cazul unui
defect, nepermi ând declanẟarea în cazul unor defecte apropiate dar situate pe linii vecine
cu linia protejată;
element homopolar care permite sesizarea scurtcircuitelor cu p ământ, asigurând
alimentarea elementelor de demaraj ẟi măsură cu mărimi de defect;
element de timp prin intermediul căruia se comandă deconectarea temporizat, în
func ie de impedan a determinată de elementul de măsură;
element de blocaj la pendula ii care asigur ă sesizarea pendula ilor în re ea ẟi
blocarea ac ionării releului de distan ă în acest caz;
elemente de coordonare a protec iei cu diferite automatiz ări utilitate în sistem (RAR,
teleprotec ii, relee pentru prelungirea treptei I-a etc.);
element de execu ie cu rol de transmitere a impulsului de declan ẟare a
întreruptorului liniei.
Schema bloc a unei protec ii de distan ă este reprezentată în fig. 6.78.
Elementul principal al unui releu de distan ă îl constituie cel de măsurare a impedan
ei, reprezentat printr-un releu de minim ă impedan ă. Principiul care stă la baza realizării
releului de impedan ă, (releu balan ă electromagnetică sau balan ă electrică), este cel al
comparării amplitudinii mărimilor culese de la bornele secundare ale unor transformatoare
de curent, respectiv de tensiune (fig. 6.79.).
 Fig. 6.78. Schema bloc a unei protec ii de distan ă

Fig. 6.79. Schema unui releu de impedan ă

Caracteristica de ac ionare într-un sistem de coordonate R-jX pentru releele de

impedan ă este un cerc cu centrul în originea axelor de coordonate, raza reprezentând
modulul impedan ei reglate Z, sau un cerc cu centrul deplasat pe o dreapt ă care face un
anumit unghi cu axa R. Acest unghi este fix sau reglabil, în func ie de tipul releului.
Prin modificarea schemei de alimentare a releului de impedan ă fa ă de schema din
fig. 6.79. se ob in caracteristici de ac ionare conform fig. 6.80.- a,b,c,e,f - caracteristici care
prezintă multiple avantaje în practică, astfel:
 compensarea influen ei rezisten ei arcului electric;
sensibilitatea mărită pentru unghiuri mari ale impedan ei de scurtcircuit;
permiterea vehiculării unor puteri mari pe linia electric ă protejată;
blocarea la apari ia pendula ilor de energie.
Prin utilizarea combinată a două relee de distan ă se poate ob ine diagrama de ac
ionare reprezentată în fig. 6.80.- d.

Fig. 6.80. Caracteristici de ac ionare ale releelor

Pentru în elegerea modului în care decurge procesul de declan are prin ac iunea
releului de distan ă, se studiază fenomenul în planul R-jX (fig.6.81.).
 Fig. 6.81. Caracteristica R-X (mho) a releului de distan ă

Pozi ia fazorului impedan ei fiecărei linii electrice în plan este dat ă în cazul unui
scurtcircuit prin unghiul φL. Originea axelor reprezintă totodată ẟi locul de montare a
releului de distan ă care protejează linia AB.
În cazul de defect în zona protejată de releul de distan ă acesta intră în func iune
prin elementul de pornire sau demaraj (releu de impedan ă minimă sau releu maximal de
curent). Domeniul de declanẟare al releului de minimă impedan ă este un cerc cu raza
egală cu impedan a reglată Z având centrul în locul de montaj al releului sau având centrul
deplasat pe o axă ce face un unghi φL cu axa R. În primul caz, pentru orice impedan ă
măsurată până la locul defectului, mai mică în valoare absolută decât Z, releul comandă
pornirea nedirec ionată a elementului de măsură al releului de distan ă, iar pentru orice
impedan ă mai mare decât Z, declanẟarea este blocată.
Elementul de măsură a impedan ei este pornit de c ătre elementele de demaraj
corespunzătoare fazei afectate de defect ẟi permite declanẟarea rapidă a întreruptorului
propriu dacă defectul se află în prima treaptă (între A ẟi X, adică 80% din linia AB). Restul
de 20% al por iunii AB este acoperit de treapta a doua (t2).
Defectele pe por iunea BC vor fi eliminate de c ătre releul de distan ă din sta ia B, în
caz de nefunc ionare a acestuia, releul de distan ă din A intervine eliminând defectul în
trepte superioare, ca protec ie de rezerv ă.
Un defect “în spate” poate fi sesizat de elementul de m ăsură în func ie de m ărimea
ẟi forma caracteristicii, dar elementul de direc ie nu permite declan ẟarea decât în treapta
nedirec ionată.

Protec ia diferen ială transversală a liniilor cu dublu circuit

În cazul unei linii cu dublu circuit, conform fig. 6.82., având la fiecare cap ăt câte o
protec ie maximală direc ională, există pericolul ca pentru un defect pe un circuit s ă fie
deconectate ambele linii.
 Fig.6.82. Protec ia liniilor dublu circuit

Protec ia care asigură deconectarea rapidă ẟi selectivă a circuitului defect este

protec ia diferen ială transversală direc ională redată în fig. 6.83.

Fig. 6.83. Protec ia diferen ială transversală direc ională

Releul maximal ẟi bobina de curent a releului direc ional sunt parcurse de diferen a
curen ilor de pe cele dou ă linii. În cazul unui defect I1 va diferi de I2, curentul mai mare
fiind pe circuitul defect. Echipajul mobil al releului direc ional va fi supus cuplului:
= kU (I1 − I 2 ) cos(ϕ + α)
care are un sens dacă I1>I2 ẟi sensul contrar dacă I2>I1.

Protec ia comparativă longitudinală

În cazul liniilor electrice scurte, protec iile descrise pân ă acum nu pot da rezultate
satisfăcătoare în ceea ce priveẟte deconectarea simultană rapidă de la ambele capete ale
liniei. Protec ia comparativ ă longitudinală asigură deconectarea simultană de la ambele
capete ale liniei defecte, oriunde s-ar afla defectul.
Principiul său de func ionare constă în aceea că ea comandă declanẟarea
întreruptorului în urma compar ării unor mărimi de la cele două capete, mărimi între care
există o rela ie determinată. Pentru transmiterea comenzii, respectiv realizarea compara iei
între mărimile de la cele două capete, este necesară o legătură între cele două capete ale
liniei, legătură ce se realizează prin:
cabluri telefonice;
cabluri de joasă tensiune;
canal de înaltă frecven ă pe conductoarele liniei;
radio.
Tipurile de protec ii comparative longitudinale sunt redate în fig. 6.84.
 Fig. 6.84. Tipuri de protec ii longitudinale

În continuare se va detalia protec ia diferen ial ă longitudinală. În fig.6.85. este

prezentată o schemă a protec iei diferen iale longitudinale, schema cu trei conductoare
auxiliare.

Fig. 6.85. Schemă a protec iei diferen iale longitudinale

Sunt compara i curen ii secundari ai transformatoarelor de curent de la cele dou ă

capete, ca valoare i fază, aceasta permi ând determinarea pozi iei defectului.
În func ionare normală curen ii la cele două capete ale liniei sunt egali ca valoare i
au acela i sens, prin releele diferen iale necirculând nici un curent. În cazul unui defect pe
linie, sensurile celor doi curen i sunt opuse, releele diferen iale vor fi parcurse de curent i
vor decomanda deconectarea liniei.
O altă schemă de realizare a acestei protec ii este cea cu dou ă conductoare auxiliare
(fig. 6.86.). Transformatoarele de curent se leag ă astfel încât tensiunile electromotoare s ă fie
în opozi ie.
 Fig.6.86. Protec ie diferen ială longitudinală cu două conductoare auxiliare

Deoarece în func ionarea normal ă transformatoarele de curent ar func iona în gol,

regim inadmisibil, se utilizeaz ă transformatoare intermediare speciale prin care se
alimentează schema protec iei.

6.3.3. PROTEC IA BARELOR COLECTOARE

Generalită i
Scurtcircuitele pe bare reprezintă unul din defectele cele mai grave, din
cauza urmărilor pe care le are în exploatare.
Efectele scurtcircuitelor pe bare sunt:
deteriorări importante ale aparatajului, datorit ă curen ilor mari de scurtcircuit
deconectarea tuturor elementelor racordate la bare
Cauzele cele mai frecvente ale defectelor pe bare sunt:
supratensiuni atmosferice, care determin ă străpungerea izola iei sau
conturnarea izolatoarelor
defectări ale aparatajului
manevre gre ite
Protec ia barelor colectoare se realizeaz ă:
cu ajutorul protec iilor elementelor racordate la bare
cu protec ii proprii
Centralele i sta iile electrice importante din sistem sunt echipate pentru protec
ia barelor cu protec ii proprii.

Protec ia diferen ială de bare

Cea mai răspândită protec ie pentru bare este protec ia diferen ial ă de bare.
Principiul de func ionare al unei asemenea protec ii este indicat în fig. 6.87.
 Fig. 6.87. Principiul de func ionare al protec iei diferen iale de bare

În func ionare normală sau în caz de scurtcircuit exterior (K1) exist ă rela ia:

II = III + IIII = 0

În cazul unui scurcircuit interior (K2) curen ii de defect alimenteaz ă defectul, astfel
că în circuitul diferen ial rezultă un curent de circula ie:
1 1
iC = I= ( I 'I + I 'II + I 'III )
nC n
unde nc este raportul de transformare al transformatoarelor de curent.

6.3.4. PROTEC IA MOTOARELOR ELECTRICE

Generalită i
Suprasarcina reprezintă cel mai frecvent regim anormal de func ionare al motoarelor
electrice. Curen ii de suprasarcină au drept cauze:
la motoarele asincrone:
supraîncărcarea mecanismului ac ionat;
scăderea tensiunii de alimentare;
întreruperea unei faze de alimentare
la motoarele sincrone:
supraîncărcarea mecanismului ac ionat;
ieẟirea din sincronism.

Curen ii de suprasarcină determină uzura prematură a izola iei.

Dintre defectele motoarelor electrice sunt de men ionat urm ătoarele:
scurtcircuite polifazate statorice;
puneri la pământ ale unei faze statorice;
scurtcircuite între spirele aceleiaẟi faze a înfăẟurării statorice.

Principalele tipuri de protec ii ale motoarelor electrice asincrone ẟi sincrone

cu
tensiunea peste 1 kV sunt reprezentate în fig. 6.88.

Fig. 6.88. Tipuri de protec ii ale motoarelor electrice

Protec ia împotriva scurtcircuitelor polifazate statorice

Pentru această protec ie se folosesc:
protec ii maximale de curent;
protec ii de curent diferen iale longitudinale.
Schema principială a unei protec ii maximale de curent pentru un motor electric este
redată în fig. 6.89.

Fig. 6.89. Schema principială a unei protec ii maximale de curent

Protec iile maximale de curent împotriva scurtcircuitelor ac ioneaz ă fără

temporizare, deoarece motoarele reprezint ă ultimul element al re elei.
În ceea ce prive te protec ia de curent diferen ial ă longitudinală, aceasta se utilizează
pentru motoare mari (P>5000 kW).
În fig.6.90. este redată schema protec iei de curent diferen ial ă longitudinală cu
relee de curent, montată pe două faze.

Fig.6.90. Schema protec iei de curent diferen ial ă longitudinală

Protec ia maximală de curent împotriva suprasarcinilor

Această protec ie se utilizează la motoare electrice ale căror mecanisme se pot
supra-încărca din motive tehnologice.
Protec ia împotriva suprasarcinilor se realizeaz ă cu relee maximale de curent cu
caracteristică semidependentă ẟi ac ionează la semnalizare sau la descărcarea automată a
mecanismelor.
La motoare pentru care nu se poate reduce sarcina f ără oprire sau la cele fără supra-
veghere permanentă, precum ẟi la cele cu condi ii grele de pornire sau autopornire, se

utilizează ac ionarea protec iei la declanẟare.

În fig.6.91. este redată schema protec iei unui motor electric împotriva
suprasarcinilor ẟi scurtcircuitelor.

Fig.6.91. Schema protec iei unui motor electric împotriva suprasarcinilor

Protec ia împotriva punerilor la pământ

Protec iile contra punerilor la p ământ ale motoarelor trebuie să fie sensibile la curen
i primari de punere la pământ de ordinul 5 - 15 A. Se utilizeaz ă în general protec ii
maximale de curent homopolar sau protec ii cu releu direc ional de procese tranzitorii.
Protec ia comandă declanẟarea, fără temporizare, a întreruptorului motorului, în cazul
motoarelor sincrone comandând ẟi declanẟarea întreruptorului dispozitivului de dezexcitare
rapidă.

Protec ia împotriva scăderii tensiunii de alimentare

Această protec ie are rolul:
De a preveni încălzirea motoarelor
De a asigura deconectarea unora pentru uẟurarea regimului de autopornire a altora
De a crea condi iile necesare de desfăẟurare a procesului tehnologic.

Protec ia contra ie irii din sincronism a motoarelor sincrone

Întreruperea unei faze a re elei de alimentare, sc ăderea tensiunii pot provoca ie ẟirea
din sincronism a motoarelor sincrone.
La trecerea din regim sincron în regim asincron apar pendul ări ale curentului
statoric, în înfăẟurarea rotorică circulă o componentă alternativă a curentului ẟi se
modifică unghiul de defazaj între curentul ẟi tensiunea din stator.

Protec ii utilizate împotriva func ionării în regim asincron:

Protec ie maximală ac ionând la apari ia curentului alternativ în înf ăẟurarea de excita ie
Protec ie de suprasarcină
Protec ie care sesizează modificarea unghiului de defazaj între curentul ẟi tensiunea din
stator.
Un exemplu de protec ie care sesizează pierderea sincronismului la apari ia
componentei alternative de curent în înf ăẟurarea de excita ie este redată în fig. 6.92. [10]

Fig. 6.92. Protec ie la pierderea sincronismului

6.3.5. PROTEC II STATICE I NUMERICE. PRINCIPII DE FUNC IONARE

Protec ii statice
Creẟterea performan elor dispozitivelor electronice, în special a dispozitivelor cu
semiconductoare, a dus la realizarea unor sisteme statice de comuta ie care elimin ă
dezavantajele releelor clasice.
Un element de comuta ie static ă înlocuieẟte releul electromagnetic realizând în
circuitul său electric o func ie echivalentă fără să prezinte păr i în miẟcare.
În fig. 6.93. [16] este ilustrată comparativ structura unui releu electromagnetic ẟi unul
static.
În cazul releului static, dac ă b1 nu este ac ionat, tranzistorul T nu prime ẟte curent în bază,
jonc iunea C-E prezentând o rezisten ă mare, B1 fiind stins. Ac ionând b1, curentul în baza
tranzistorului determină o rezisten ă redusă a jonc iunii iar B1 se aprinde.
 Fig. 6.93. Structura unui releu electromagnetic

Protec ii numerice
După ce de curând în domeniul protec iei instala iilor electroenergetice, tehnologia
releelor electromecanice a fost înlocuit ă cu protec ia electronică (statică), în prezent ne
aflăm în fa a unei noi cotituri: tehnologia microprocesoarelor care nu se opreẟte nici în
fa a acestui domeniu, dimpotriv ă, microprocesorul este predestinat dificilelor probleme de]
măsură în domeniul protec iilor.
În esen ă protec ia electronică a înlocuit partea mecanic ă a protec iei
electromecanice, prin aceasta devenind mai fiabil ă, mai pu in voluminoasă ẟi mai rapidă.
Această a doua genera ie va fi înlocuit ă mult mai repede de o a treia genera ie, protec ia
digitală (numerică) care nu mai înlocuieẟte doar anumite păr i din protec ia anterioară, dar
permite chiar o modificare a principiului de baz ă.
În fig. 6.94 [16] este redată structura generală a unei protec ii numerice iar în fig. 6.95.
este reprezentată arhitectura unei protec ii numerice de distan ă pentru linii electrice aeriene
de 110kV.

Fig. 6.94. Structura generală a unei protec ii numeric

 Fig. 6.95. Arhitectura unei protec ii numerice de distan ă

6.4. CIRCUITE DE COMANDĂ ẞI CONTROL

6.4.1. CIRCUITE SECUNDARE

Descriere generală
Opera iile de urmărire a parametrilor, de interven ie asupra echipamentelor primare
din centrale ẟi sta ii electrice, în scopul men inerii parametrilor în limitele prescrise sau de
schimbare a configura iei re elei de transport, se realizeaz ă prin intermediul circuitelor
secundare.
Circuitele secundare îndeplinesc func iile de control ẟi de comandă.
În acest sens se deosebesc următoarele categorii de circuite secundare [9]:
de control
Circuitele de măsură (indicatoare, înregistratoare ẟi integratoare), care con in aparatele cu
ajutorul cărora se ob in valorile principalilor parametrii ai energiei electrice: curent,
tensiune, frecven ă, putere activă ẟi reactivă, energie activă ẟi reactivă.
Circuitele de semnalizare, care cuprind acele elemente cu ajutorul c ărora se indică personalului
de exploatare pozi ia aparatelor de comuta ie primar ă (întreruptoare ẟi separatoare) -
semnalizarea de pozi ie, apari ia unor avarii - semnalizarea de avarie, respectiv apari ia unor
regimuri anormale în func ionarea instala iilor - semnalizarea preventiv ă.
Circuitele pentru înregistr ări diverse, care con in echipamentele cu ajutorul c ărora se
înregistrează diferite mărimi electrice în anumite perioade de timp (de exemplu,
osciloperturbograful care efectueaz ă înregistrări numai la incidente).
b) de comandă
Circuitele de comandă (ac ionare) voită, care cuprind acele elemente cu ajutorul c ărora se
ac ionează de către operator, de la distan ă, diverse mecanisme apar inând aparatelor de
comuta ie ẟi de reglaj.
Circuitele de blocaj operativ, care con in acele elemente cu ajutorul c ărora se împiedică
efectuarea manevrelor greẟite.
Circuitele de protec ie, care con in acele elemente care realizeaz ă automat (fără interven ia
omului) scoaterea din func iune a unei instala ii atunci când apare pericolul distrugerii
acesteia datorită unei suprasolicitări de natură termică sau electrodinamică.
În fig. 6.96. ẟi 6.97. sunt redate func iunile, respectiv categoriile de circuite secundare.
 Fig. 6.96. Func iile circuitelor secundare

Fig. 6.97. Categorii de circuite secundare

Circuitele secundare reprezintă un ansamblu de circuite electrice formate din surs ă,
receptori (consumatori) conecta i serie, paralel sau serie-paralel ẟi elemente de legătură.
Din acest punct de vedere deosebim urm ătoarele tipuri de circuite secundare:
circuite de intensitate (circuite de curent alternativ) având ca surs ă de alimentare
secundarele transformatoarelor de curent.
circuite de tensiune (circuite de tensiune alternativ ă) având ca sursă de alimentare
secundarele transformatoarelor de tensiune.
circuite de curent operativ (circuite de curent continuu) având ca surs ă de alimentare bateria
de acumulatori.
În fig. 6.98, 6.99, ẟi 6.100. sunt redate structurile celor trei tipuri de circuite secundare
[9]

Fig. 6.98. Structura circuitelor de intensitate a-circuite

monofazate; b-circuite polifazate (trifazate) S.A.-sursa de
alimentare; R.E. receptor electric

Fig. 6.99. Structura circuitelor de tensiune

E.P.-element de protec ie; C.E.I.-control element intermediar
 Fig. 6.100. Structura circuitelor de curent operativ
R.D.-re eaua de distribu ie; C.E. contacte electrice

Alimentarea circuitelor secundare

a) Alimentarea circuitelor de intensitate
Circuitele de intensitate au ca surs ă de alimentare secundarele transformatoarelor de curent.
În figura 6.101. este indicată schema de principiu a unui transformator de curent.
Transformatorul de curent nu trebuie să influen eze tensiunea din circuitul primar.
Între curentul primar I ẟi cel secundar i există rela ia:
w
I = I 0 + W i = I 0 + nc i
unde: I0- curent de magnetizare
W ẟi w - numărul de spire primare ẟi secundare
I0 este propor ional cu căderea de tensiune de la bornele înfăẟurării secundare, deci de
sarcina secundară.
Un curent de magnetizare minim se ob ine când c ăderea de tensiune în
transformator este datorită doar rezisten ei ẟi reactan ei inductive a înfăẟurărilor primară
ẟi secundară. Este cazul regimului de func ionare cu înf ăẟurarea secundară legată în
scurtcircuit, de fapt func ionarea normal ă a unui transformator de curent.
În cazul regimului cu înfăẟurarea secundară în gol, deci i = 0 ⇒ I = I0, întregul curent
primar serveẟte pentru magnetizare, conducând la formarea unui flux exagerat în miezul de
fier, încălzirea acestuia peste limita admisibil ă ẟi în final deteriorarea transformatorului.
În fig. 6.101. sunt indicate schemele de conectare a transformatoarelor de
curent. b) Alimentarea circuitelor de tensiune
Circuitele de tensiune au ca sursă de alimentare secundarele transformatoarelor de tensiune.
În fig. 6.102 este indicată schema de principiu a unui transformator de tensiune.
Transformatorul de tensiune nu trebuie s ă influen eze curentul din circuitul primar, adic ă I3
să fie minim, deci impedan a de sarcin ă ZS → ∞, echivalent cu regimul de mers în gol al
transformatorului de tensiune.
Transformatoarele de tensiune sunt de două tipuri:
inductive
•capacitive
 Fig. 6.101. Scheme de conectare a transformatoarelor de tensiune

Fig. 6.102. Schema de principiu al unui transformator de tensiune

Fig. 6.103. Schema de principiu a unui transformator de tensiune capacitiv În

fig.6.103. este indicată schema de principiu a unui transformator de tensiune
capacitiv.
 Cele mai uzuale conexiuni ale transformatoarelor de tensiune sunt redate în fig.6.104.
pentru medie tensiune ẟi fig. 6.105. pentru înaltă tensiune.

Fig. 6.104. Conexiunile transformatoarelor de medie tensiune

Fig. 6.105. Conexiunile transformatoarelor de înalt ă tensiune ẟi de medie tensiune

Aparatele de protec ie ẟi de automatizare pot fi alimentate cu tensiune alternativ ă

în mai multe moduri, func ie de schema circuitelor primare ẟi de necesită ile protec iei
sau automatizării.
Cele mai uzuale scheme de alimentare sunt redate în fig. 6.106.
 Fig. 6.106. Scheme de alimentare a aparatelor de protec ie a-cu
autotransformator propriu; b-cu autotransformator comun la un sistem simplu
de bare; c-cu autotransformator comun la un sistem dublu de bare

c) Alimentarea circuitelor de curent operativ

În mod obiẟnuit, în centrale, sta ii electrice se prevede o singur ă baterie de
acumulatori. În mod excep ional se poate prevedea ẟi o baterie de rezervă. Pentru
fiecare baterie este prevăzută câte o sursă de încărcare permanentă (IP) - care asigură
consumul de durată din regim normal ẟi curentul de autodescărcare a bateriei) care
lucrează în regim tampon cu bateria.
Schemele re elelor de distribu ie a curentului continuu la consumatori depind
de numărul de surse ẟi de importan a consumatorilor.
Fiecare baterie de lucru va fi racordată la un sistem de bare colectoare.
În fig. 6.107. [9] se indică schemele electrice de principiu pentru alimentarea
barelor de curent continuu din panourile de servicii proprii de curent continuu.

Fig. 6.107. Schemele electrice pentru alimentarea barelor de curent continuu

I.O.-sursă de încărcare ocazională; I.P.- sursă de încărcare permanentă

Modul de alimentare a baretelor de curent continuu la o sta ie de 110/20 kV este redat în fig.
6.108. [9].
 Fig. 6.108. Alimentarea baretelor de curent continuu

Semnifica ia marcării baretelor este redată în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2.
Semnifica ia marcării baretelor
MARCA SEMNIFICA IA
± BC alimentare circuite comandă, protec ie, automatizare
± BS alimentare circuite semnalizare
BPL semnalizare pozi ie neconformă
(w)XBSC alimentare circuite semnalizare de avarie ẟi preventive
BI; BIL aprinderea schemei, încercarea lămpilor
BSA semnalizări acustice a declanẟării de avarie
BSP-1; BSP-2 semnalizări preventive netemporizate
BSP-3; BSP-4 semnalizări preventive temporizate
BSP-5; BSP-6 semnalizări optice
BCN semnalizare clapetă neridicată

6.4.2. CIRCUITE DE COMANDĂ

Comanda de la distan ă a aparatelor de comuta ie (întreruptoare, separatoare) ẟi a

aparatelor de reglaj (ex.: dispozitiv de ac ionare al comutatorului de ploturi) const ă în

stabilirea unui impuls de comandă, urmare unei ac ionări manuale asupra elementului de

comandă sau a unei ac ionări automate ẟi transmiterea acestui impuls elementului de execu

ie.

Circuite de comandă voită

În cazul unui întreruptor, circuitele de comand ă reprezintă circuitele prin intermediul cărora
se pun sub tensiune bobinele de ac ionare ale dispozitivului de ac ionare a acestuia. În
fig.6.109.[9] este redată schema principală de comandă a unui întreruptor.
Comanda de anclanẟare Ac respectiv cea de declanẟare Dc se realizează prin transmiterea
unui impuls de comandă (plusul (+) baretei BC) unei bobine de anclan ẟare BA, respectiv
de declanẟare BD.

Fig. 6.109. Schema principială de comandă a unui întreruptor

Impulsul de comandă se poate stabili la:

cheia de comandă Cc
butonul de comandă Ba, Bd
releu intermediar al unui dispozitiv de automatizare AA, DA
Alimentarea circuitelor decomandă se realizează prin siguran e fuzibile SF de la baretele
de comandă. Starea siguran elor fuzibile este supravegheat ă cu ajutorul unui releu
intermediar RI.

Circuite pentru automatizări ẟi protec ii

Un sistem automat se compune din:
instala ia automatizată (IA) - instala ia primară asupra căreia se efectuează controlul ẟi
comanda.
dispozitivul de automatizare (DA) reprezentat de ansamblul elementelor de circuite
secundare care asigură efectuarea controlului ẟi comenzii asupra IA.
 Fig. 6.110. Schema de principiu a unui sistem automat

Schema de principiu a unui sistem automat este reprezentat ă în fig. 6.110. [9] ẟi
este compus din:
element de măsură (EM) primeẟte de la IA informa iile asupra regimului de func ionare a
acesteia.
bloc prelucrare ẟi decizie (BPD) - stabileẟte dacă IA este în regim anormal de func ionare.
element de execu ie (EE) - efectuează schimbările necesare în func ionarea instala iei de
automatizare.
Protec ia prin relee este cea mai r ăspândită automatizare având ca scop principal
detectarea avariei ẟi deconectarea elementului avariat, în vederea evit ării extinderii avariei.
Protec ia prin relee cuprinde ansamblul aparatelor ẟi dispozitivelor destinate să comande
automat deconectarea instala iei electrice protejate în cazul apari iei unui defect.
În fig.6.111 ẟi 6.112. se redau schema de principiu respectiv schema desf ăẟurată
pentru protec ia de curent homopolar direc ionat ă temporizată.

Fig. 6.111. Schema de principiu a protec ia de curent homopolar direc ionat ă temporizată
 Fig. 6.112. Schema desfăẟurată a protec ia de curent homopolar direc ionat ă temporizată

Circuite pentru blocaje

Manevrele în instala iile electroenergetice trebuie s ă se poată executa numai cu
îndeplinirea anumitor condi ii.
În cazul separatoarelor, condi iile impuse la realizarea blocajelor în manevrarea acestora se
bazează pe principiul după care un separator nu are voie să fie manevrat când la bornele lui
pe timpul manevrării, există îndeplinite condi iile apari iei arcului electric. Blocajele
operative (pentru evitarea manevrelor gre ẟite) se pot realiza:
mecanic
pneumatic
electromagnetic
electric
Blocajul electric constă dintr-un releu intermediar având un contact normal deschis inclus
în circuitul de comandă al separatorului.
Alimentarea acestui releu se realizează prin circuitele de blocaj ẟi va fi excitat numai
dacă condi iile de manevrare ale separatorului sunt îndeplinite.

Fig. 6.113. Condi iile de blocaj ale separatoarelor

În cazul unei celule de linie (fig. 6.113) [9] condi iile de blocaj ale separatoarelor sunt:
cu itele de legare la pământ Q8 ẟi Q51 pot fi manevrate doar dacă Q9 respectiv Q1 ẟi Q2
sunt deschise
Q9 poate fi manevrat dacă întreruptorul Q0 ẟi cu itul de legare la pământ Q8 sunt deschise.
Q1 sau Q2 poate fi manevrat dacă Q0, cu itele de legare la p ământ Q51 ẟi cel corespunzător
barei la care este racordat (Q 26 respectiv Q16) ẟi respectiv celălalt separator de bare (Q2
respectiv Q1) sunt deschise.
Dacă Q0 este închis, Q1 sau Q2 poate fi manevrat numai dacă cupla transversală (Q1, Q2 ẟi
Q0 al cuplei transversale) ẟi celălalt separator de bare (Q2 respectiv Q1) sunt închise.
Schema de blocaj a celulei de linie care respect ă condi iile impuse anterior este
redată în fig.6.114. [9].

Fig. 6.114. Schema de blocaj a unei celule de linie

S-au notat cu Qi contacte suplimentare ale întreruptorului ẟi separatoarelor.

Plusul ẟi minusul ajunge la elementele de blocaj fie direct fie prin buclele de blocaj
BB-1, BB-2 ẟi BB-5.
În fig. 6.115. [9] se arată în ce condi ii ajung buclele de blocaj sub tensiune,
aceasta reprezentând o schemă generală de blocaj.
 Fig. 6.115. Condi iile buclelor de blocaj

6.4.3. CIRCUITE DE CONTROL

Circuite de măsură
Schemele circuitelor de măsură indică modul de conectare a aparatelor de măsură
la sursele de alimentare precum ẟi legăturile dintre barele lor. Circuitele de m ăsură
cuprind atât circuite de intensitate cât ẟi circuite de tensiune.
Bobinele de curent ale aparatelor de m ăsură se leagă în serie, fiind alimentate de la
secundarele transformatoarelor de curent destinate pentru m ăsură. Bobinele de tensiune se
leagă în paralel alimentându-se de la secundarele transformatoarelor de tensiune.
În fig.6.116 [9] este prezentat ă schema desfăẟurată de măsură a unei celule de linie
cu grup de măsură propriu iar în fig.6.117. [9] schema desf ăẟurată de măsură pentru o
celulă fără grup de măsură propriu-celula de cuplă transversală.
Circuitele de măsură sunt separate de circuitele din schema de alegere a tensiunilor prin
dispozitive de protec ie (F851; F852 - automate de protec ie a circuitelor de m ăsură ẟi
protec ie a celulei ẟi F853, F854 - automate de protec ie pentru protejarea schemei de alegerea
tensiunilor).
Fig. 6.116. Schema desfăẟurată de măsură a unei celule de linie cu grup de măsură
 Fig. 6.117. Schema desfăẟurată de măsură pentru o celulă fără grup de măsură

Circuite de semnalizare
Pentru cunoaẟterea de către operatorul dintr-o sta ie de transformare (central ă
electrică) a regimului de func ionare al instala iilor electroenergetice exist ă un sistem
de semnalizare care poate fi:
optic
acustic
optic ẟi acustic
Semnalizările pot fi:
de pozi ie
de avarie
preventive

Semnalizarea de pozi ie
 Semnalizarea de pozi ie se refer ă la pozi ia aparatelor de comuta ie primar ă,

având menirea să diferen ieze optic pozi ia închis ẟi deschis ale acestora.

Semnalizarea de pozi ie se realizeaz ă cu ajutorul cheii de comandă ẟi a lămpii

incluse sau cu indicatoare de pozi ie în cazul manevr ării cu butoane de comandă.
În fig.6.118 [9] este redată schema principală de semnalizare a pozi iei prin cheia
de comandă. Becul L arde cu lumină continuă când este alimentat de la bareta BIL ẟi cu
lumină pâlpâitoare când este alimentat de la bareta BPL. Când BIL se pune sub tensiune,
L arde cu lumină continuă fiindcă cheia va fi într-o pozi ie de coresponden ă. Bareta de la
care se alimentează becul L este definită de pozi ia cheii ẟi pozi ia aparatului de comuta
ie prin contactele suplimentare I3, I4.
În pozi iile stabile ale cheii caracterizate prin “coresponden ă” (A ẟi D) respectiv în pozi
iile operative (Ac ẟi Dc) imediat după executarea comenzii, becul trebuie alimentat de la
BIL iar în pozi iile caracterizate prin “necoresponden ă” (Ap ẟi Dp) ẟi pozi iile operative
(Ac ẟi Dc) înainte de executarea comenzii să fie alimentat de la BPL.
În fig.6.119. [9] este redată schema desfăẟurată a semnalizării de pozi ie pentru un
întreruptor IO-110 kV.

Fig. 6.118. Schema principală de semnalizare a pozi iei prin cheia de comand ă
 Fig. 6.119. Schema desfăẟurată a semnalizării de pozi ie pentru un întreruptor tip IO

Semnalizarea de avarie
Semnalizarea de avarie anun ă optic ẟi acustic declanẟarea automată - prin protec
ie a întreruptoarelor.
Semnalul optic se realizează prin schema de semnalizare a pozi iei întreruptorului.
Ob inerea semnalului acustic se bazează tot pe principiul necoresponden ei conform
schemei simplificate redate în fig.6.120. Contactele cheii de comand ă sunt închise doar pe
pozi ia anclanẟat. Când unul din cele n întreruptoare se deschide automat, contactul s ău
suplimentar normal închis IK se va închide ẟi se pune sub tensiune hupa H.
Inconvenientul acestei scheme constă în faptul că anularea semnalului acustic
conduce ẟi la anularea semnalului optic de avarie.
Semnalul acustic este necesar a se anula independent de cel optic.
 Fig.6.120. Schema simplificată pentru ob inerea semnalului
acustic Schema care îndeplineẟte această condi ie este indicată în fig.6.121.
Această schemă foloseẟte un releu de semnalizare prin impulsuri (RSI)-K401.

Fig.6.121. Anularea semnalului acustic

Semnalizare preventivă
Semnalizarea preventivă are rolul de a avertiza personalul de deservire
asupra apari iei unor regimuri anormale care în timp pot conduce la avarii.
Astfel se pot enumera câteva din principalele semnaliz ări preventive:
presiune scăzută IO
ardere siguran e BC, BS
rămânere în două faze
gaze (la trafo)
supratemperatura
Semnalizarea preventivă se realizează prin semnal optic ẟi acustic. Semnalul
acustic (sonerie) trebuie să fie diferen iat de semnalul de avarie (hup ă).
Semnalizările preventive pot fi:
netemporizate
temporizate
optice de la protec ie
Semnalizarea preventivă netemporizată
Această semnalizare apare imediat dup ă instalarea regimului anormal de func ionare.

Modul de realizare a semnalizării optice respectiv acustice la arderea siguran elor BC.

Fig. 6.122 ẟi fig. 6.123.

Fig.6.122. Realizarea semnalizării optice

Fig.6.123. Realizarea semnalizării acustice

Semnalizarea preventivă temporizată

În cazul acestei automatizări, semnalul optic intervine imediat după instalarea
regimului anormal de func ionare, cel acustic abia dup ă un interval de timp, în care
cauzele instalării regimului anormal de func ionare pot s ă dispară.
Semnalizarea preventivă temporizată se realizează conform schemei din fig.6.124. [9]
unde K403 - releu de semnalizare prin impulsuri ẟi K201 - releu de timp.
 Fig.6.124. Semnalizarea preventivă temporizată

Semnalizări optice de la protec ii

Aceste semnalizări sunt necesare pentru memorarea unor evenimente petrecute
(exemplu: a func ionat protec ia).
Ac ionarea unei protec ii duce la declan ẟarea întreruptorului ẟi deci la un semnal de
avarie. Pentru eviden ierea acelei protec ii care a ac ionat, în circuitul fiec ărei protec ii se
montează relee de semnalizare cu clapetă. Aceste clapete, după o func ionare trebuie
ridicate, această obliga ie semnalizându-se cu “clapetă neridicată”.
Modul de realizare a unei scheme de semnalizare “clapet ă neridicată” este indicată
în fig.6.125. [9].

Fig. 6.125. Schemă de semnalizare “clapetă neridicată”

6.5. PARAMETRI ẞI SCHEME ECHIVALENTE ALE
ELEMEN-TELOR COMPONENTE ALE RE ELELOR
ELECTRICE
 6.5.1. PARAMETRII LINIILOR ELECTRICE

Pentru calculul regimurilor de func ionare a liniilor electrice i analiza acestor regimuri, se
utilizează mărimile caracteristice ale conductoarelor liniilor electrice:
rezisten a
inductan a
capacitatea
conductan a (perditan a)

Rezisten a conductoarelor liniilor electrice

Expresia rezisten ei conductoarelor în curent continuu este:
R=ρl [ Ω] (6.1)
s
2
ρ- rezistivitatea materialului [Ω mm /m]
l - lungimea conductoarelor [m]
2
- sec iunea conductoarelor [mm ]
În curent alternativ, datorită efectului pelicular i a efectului de proximitate, rezisten a
conductoarelor este mai mare, conform fig.6.126.

Fig.6.126. Varia ia raporturilor rezisten elor în curent alternativ R, la frecven a de 50Hz, i

curent continuu Rcc

Efectul pelicular are ca efect distribu ia neuniform ă a densită ii de curent în sec

iunea transversală a conductorului, valoarea mai mare fiind la suprafa a acestuia.
Efectul de proximitate are ca efect distribu ia neuniform ă a densită ii de curent în
sec iunea transversală a conductorului, datorită varia iei în timp a curentului în celelalte
conductoare învecinate.
În standarde se indică rezisten a conductoarelor pe unitatea de lungime pentru
0
diferite sec iuni i tipuri constructive la temperatura de +20 C a mediului.
În cazul studierii încălzirii conductoarelor pentru o temperatură oarecare θ , rela ia
(6.1) devine:
Rθ = R20 [1 + α 20 (θ − 20)] (6.2)
0
R20 - rezisten a conductorului la +20 C
α20- coeficient de temperatură al rezisten ei electrice
În cazul cablurilor, rezisten a electric ă cre te datorită pierderilor prin curen ii indu i
în mantaua de plumb.
Pentru acest caz rela ia (2) devine:
Rθ' = R20 [1 + α 20 (θ − 20)] + R (6.3)
R - ine seama de pierderile suplimentare când cablul func ioneaz ă în curent alternativ.

Inductan a liniilor electrice

Inductan a de serviciu a unei linii electrice polifazate este raportul dintre fluxul
magnetic care înconjoară un conductor ẟi curentul care străbate acest conductor, atunci
când celelalte conductoare sunt parcurse de un sistem de curen i echilibra i.
Pentru o linie electrică cu două conductoare monofilare, inductan a specific ă a
unui conductor se calculează cu rela ia:
L
D µ [H/km] (6.4)
0 = 2 ln + 10− 4
r 2
D - distan a între conductoare
r - raza conductorului
µ- permeabilitatea magnetică relativă a conductorului
Rela ia (6.4) se mai poate scrie:

1 µ 1 (6.5)
L = 2 ln + − 2 ln 10− 4 =L −M
0 r
14243
2 D 123
11 12
L M
11 12

L11 - inductan a proprie conductorului

M12 - inductan a mutuală
Tensiunea electromotoare UK indusă în conductorul K, dintr-un sistem de n conductoare, se
defineẟte:
uK = − dΦ K = −LK diK (6.6)
dt dt
ΦK - fluxul magnetic legat de conductorul K, care se exprimă conform teoremei lui Maxwell:
Φ K = M 1K i1 + M 2 K i2 + ..... + LKK iK + ..... + M nK in (6.7)
LKK ẟi MnK - inductan a proprie fiecărui conductor ẟi inductan a mutuală a fiecărei perechi
de conductoare.
Rela ia (6.6) devine:
M di1 + M 2K di2 + ..... + LKK diK + ..... + M nK din
1K
LK = dt dt dt dt (6.8)
d
iK

dt
dI K
inând seama că dt = jωI K
ẟi dacă curen ii ce parcurg conductoarele sunt alternativ sinusoidei (6.8) devine:
M +M
LK = 1K I 1 2K I 2 + ..... + LKK I + ..... + M nK I
K n
(6.9)
I K

Pentru o linie electrică trifazată, ẟtiind că:

2
I1=I1 ; I2=a I1 ; I3=aI1
unde
a = e j120 = − 1 + j 3
2 2
1−j 3
a 2 = e j 240 = − 2 2
ob inem:
L = L − M 12 + M13 −j 3 ( 12 − M 13 )
1 11
2 2
M +M
L2 = L22 − 23 21 − j 3 (M 23 − M 21 )
2 2
M +M
L =L − 31 32 − j 3 (M 31 − M 32 )
3 33 2 2
Influen a termenilor imaginari este nesemnificativ ă. Se consideră că inductan a
specifică a conductoarelor unei linii trifazate se poate exprima:
D ⋅D
L µ [H/km]
10− 4
12 13
01 = 2 ln +
r1 2
D
23
⋅D
21 µ [H/km] (6.10)
L02 = 2 ln + 10− 4
r2 2
D ⋅D
L µ [H/km]
10− 4
31 32
03 = 2 ln +
r3 2

Dacă µ =µ2=µ3=µ
r1=r2=r3=r
D12=D13=D23=D
rela iile (6.10) devin:
D µ 4
[H/km]
L
01 = L02 = L03 =2 ln + ⋅ 10−
r 2
Dacă dispunerea conductoarelor nu este simetrică, adică D12 ≈ D13 ≈ D23 atunci
inductan ele specifice ale conductoarelor sunt diferite, aceasta conducând la nesimetria
tensiunilor la capătul liniei. Solu ia de eliminare a acestui neajuns este transpunerea fazelor
liniilor, modificarea pozi iei conductoarelor pe distan e egale conform fig. 6.127.

Fig.6.127. Transpunerea fazelor pentru eliminarea nesimetriei

Capacitatea liniilor electrice

Conductoarele liniilor electrice formeaz ă între ele ẟi pământul un sistem de
condensatoare, având drept arm ături conductoarele metalice ẟi pământul. În cazul unei linii
electrice trifazate capacită ile formate sunt indicate în fig.6.128.
 Fig. 6.128. Linie electrică trifazată cu capacită i fa ă de pământ ẟi între conductoare Cp-
capacită i par iale; Cm-capacită i mutuale
Pentru calculul regimurilor ẟi reprezentarea schemelor echivalente se utilizeaz ă
capacitatea de serviciu.
Aceasta reprezintă raportul între cantitatea de electricitate corespunz ătoare liniilor
de câmp ce pleacă de la un conductor spre celelalte ẟi spre pământ ẟi poten ialul acelui
conductor.
Capacitatea Cp a unui conductor situat la distan ă mare fa ă de pământ se exprimă cu
rela ia:
C p = q = πεl (6.11)
V ln d
r
l - lungimea conductorului
r - raza conductorului
d - distan a dintre axa conductorului ẟi cea a imaginii sale electrice.
ε- permitivitatea dielectrică a mediului
Determinarea capacită ii de serviciu se face utilizând metoda imaginilor electrice.
Câmpul electric de deasupra ẟi la suprafa a pământului creat de sarcina unui conductor este
acelaẟi cu cel care ar fi produs de sarcina real ă a conductorului ẟi o sarcină egală ẟi de
sens contrar a imaginii acestuia. (Fig.6.129)

Fig.6.129. Capacitatea fa ă de pământ a unui conductor a-conductorul ẟi imaginea lui

electrică; b-schema cu capacită ile proprii fa ă de pământ
Considerând dielectricul aer (ε=ε0), raportând capacitatea la l=1 km ẟi transformând ln →
log rela ia (6.11) devine:

C = 0,0483 ε0 = 1 [F/m] (6.12)

4π9 ⋅ 109
p0
4 log d
r
 Capacitatea dintre conductor ẟi pământ va reprezenta dublul capacit ă ii sistemului

compus din conductor ẟi imaginea sa:

C0 = 2C p0 = 0,0483 [µF/km] (6.13)

2 log d
r

Fig.6.130. Sistem de două conductoare

În cazul unui sistem de două conductoare reprezentat în fig.6.130., poten ialul electric într-
un punct oarecare de pe primul conductor este:
V1 = α p ⋅ q 1 + α m ⋅ q 2 (6.14)
αp, αm - coeficien i de poten ial propriu ẟi mutual
q1,q2 - sarcinile electrice ale sistemelor de conductoare.
Considerând q1 ≠ 0 ẟi q2 = 0 se poate determina coeficientul de poten ial propriu.
2 log 2h
V
αp = = r 1
(6.15)
q 0,0483
1

Considerând că unul din conductoare, de sec iune mic ă, este neîncărcat, situat în
câmpul unui alt conductor înc ărcat, capătă poten ialul care ar fi existat în acel punct în lipsa
conductorului, se poate determina coeficientul de poten ial mutual:
d' 4h 2 + D 2
ln D 2 log
12

α = = D (6.16)
m

2πεε0 0,0483
În cazul q1=-q2=q poten ialele celor două conductoare se exprimă:
(
V1 = α p − α m q )
V2 = (α m − α p )q
iar capacitatea sistemului de două conductoare:
C0 ' = q = 1 (6.17)
V1 − V2 2(α p − α m )
Cu expresiile (6.15) ẟi (6.16), rela ia (6.17) devine:
C0' = 0,0483 [µF/km]
2h D
4 log ⋅
r 4h 2 + D 2
Conductan a liniilor electrice
 Conductan a liniilor electrice (perditan a - GL) este determinată de:

scurgeri de curent prin izola ie spre p ământ ( Pd)

descărcări corona ( P cor)
P
GL = Pd + cor u - tensiunea re elei
u 2

Scurgerile de curent se datorează imperfec iunii izola iei conductoarelor ẟi depind

de condi iile atmosferice.
Descărcările corona sunt descărcări autonome incomplete ẟi apar sub forma de
coroane luminoase în jurul conductoarelor la dep ăẟirea valorii critice (21,1 kV/cm) a
intensită ii câmpului.
Efectele acestui fenomen sunt:
corodarea conductoarelor
perturba ii radiofonice
producerea de armonici superioare cu deformarea curbei curentului
pierderi de energie electric ă
Existen a efectului corona pe o linie de înalt ă tensiune se pune în eviden ă prin
calculul tensiunii critice de apari ie a acestuia.
Pentru o linie electrică trifazată cu conductoarele dispuse simetric tensiunea critică
are expresia:
D
med (6.18)
U cr = 3Ecr ⋅ m1 ⋅ m2 ⋅ δ ⋅ r ⋅ ln r
unde: Ecr - intensitatea critică a câmpului electric la care poate ap ărea efectul corona (=21,1
kV/cm)
m1 - coeficient subunitar - ine seama de starea suprafe ei conductoarelor
m2 - coeficient numeric - ine seama de condi iile meteorologice
Dmed - distan a medie geometrică dintre
conductoare r - raza conductorului
d - densitatea relativă a aerului
Factorul care impune eliminarea efectului corona îl reprezint ă pierderea de energie
electrică.
Pentru dispunerea simetrică a conductoarelor, calculul pierderilor de putere se
efectuează cu formula lui PEEK.
P = 241 r
cor ( f + 25) (V − Vcr )2 ⋅ 10− 5 [kW/km] (6.19)
D
δ med

unde: f - frecven a de lucru a re elei [Hz]

V, Vcr - tensiunile pe faze, de lucru ẟi de apari ie a efectului corona [kV]
În cazul liniilor electrice subterane, pierderile de putere sunt cauzate de fenomene de
ionizare în dielectricul cablurilor. Acestea se exprim ă prin tangenta unghiului de pierderi (tg
δ) care este raportul dintre componenta activ ă ẟi cea reactivă a curentului total.

Scheme echivalente
Schemele echivalente reprezintă re ele statice formate din elemente f ără impedan e
mutuale între ele, care în acelea ẟi condi ii de func ionare produc acelea ẟi condi ii electrice
la bornele lor ca ẟi circuitul real pe care îl reprezint ă.
Aceste scheme echivalente sunt utilizate în calculele analitice ale liniilor electrice.
Parametrii liniilor electrice se consideră a fi uniform repartiza i pe toată lungimea
liniilor.
În practică, o linie electrică de înaltă tensiune se poate reprezenta prin schema
echivalentă în Π sau T ale cuadripolilor echivalen i, parametrii considerându-se concentra i.
 Schema echivalentă în Π reprezintă un circuit în triunghi echivalent iar cea în T un
circuit stea echivalent. (Fig.6.131.).

Fig.6.131. Schemele echivalente de substituire a liniilor electrice

a-schema ,,π"; b-schema ,,T"

Parametrii transversali (capacitatea ẟi conductan a) ẟi cei longitudinali (rezisten a ẟi

inductan a) au fost repartiza i în mod egal la intrarea respectiv ie ẟirea din cuadripoli.
După tensiunea nominală ẟi rolul liniei electrice, diferi i parametri ai schemelor
echivalente au o importan ă deosebită, conform tabelului 6.3.

Tabelul 6.3.
Parametri ai schemelor echivalente cu importan ă deosebită
LINII ELECTRICE PARAMETRI
cu rol preponderent
neglijabili
Joasă tensiune R XL, C, G
Medie tensiune XL , R G, C
Înaltă tensiune XL, C, R G
6.5.2. PARAMETRII TRANSFORMATOARELOR

Generalită i despre transformatoare electrice

Defini ie
Se numeẟte transformator electric un aparat de curent alternativ care transform ă o putere
electrică alternativă - puterea primară - de anumi i parametri, în altă putere electrică
alternativă - puterea secundară - cu parametri schimba i, frecven a r ămânând aceeaẟi.
Circuitele electrice ale aparatului între care are loc transferul de putere având în general un
număr diferit de spire, cei doi factori ai puterii, tensiunea ẟi curentul, suferă prin
transformare schimbări inverse: dacă tensiunea se măreẟte, curentul se micẟorează ẟi
invers. Func ionarea transformatoarelor se bazeaz ă pe legea induc iei electromagnetice.

Clasificarea transformatoarelor
După destina ie de putere
speciale autotransformatoare

de sudură
de mare intensitate (cuptoare)
reglajul tensiunii sub sarcină
După numărul de faze monofazate
polifazate

După numărul de înfăẟurări cu două înfăẟurări

cu trei înfăẟurări

După modul general de răcire uscate

în baie de ulei
Mărimi nominale ale transformatoarelor electrice
Regimul nominal de func ionare este regimul de sarcin ă pentru care a fost proiectat
ẟi construit transformatorul.
Puterea nominală a transformatorului este puterea aparent ă la bornele circuitului
său secundar, exprimată în [kVA], pentru care nu sunt dep ăẟite limitele admisibile de
încălzire a elementelor transformatorului, în condi iile prev ăzute de standardul de mai sus.
Tensiunea nominală primară este tensiunea care trebuie aplicat ă la bornele de
fază ale înfăẟurării primare a transformatorului, în regimul s ău nominal de func ionare.
Tensiunea nominală secundară este tensiunea care rezultă la bornele de fază ale
înfă-ẟurării secundare atunci când transformatorul func ionează în gol ẟi se aplică bornelor
primare tensiunea nominală primară, comutatorul de prize al transformatorului fiind pus pe
priza nominală.
Raportul nominal de transformare este dat de raportul dintre tensiunea primar ă ẟi
cea secundară la mersul în gol.
Curentul nominal (primar ẟi secundar) este curentul de linie care rezult ă din împăr
irea puterii nominale a înfăẟurării (primare sau secundare) a transformatorului cu tensiunea
nominală a înfăẟurării respective înmul ită cu factorul de putere.
Tensiunea nominală de scurtcircuit este tensiunea, exprimată în procente din
tensiunea nominală, care ar trebui aplicat ă la una din înfăẟurări, cealaltă fiind în scurtcircuit,
astfel ca în înfăẟurarea alimentată curentul să aibă valoarea nominală, transformatorul fiind
o
conectat pe priza nominală, la temperatura de referin ă a înfăẟurărilor de 75 C.
Frecven a nominală este frecven a pentru care a fost construit transformatorul ẟi
care se găseẟte înscrisă pe plăcu a indicatoare.
Parametrii electrici ai transformatoarelor se determin ă pe baza următoarelor mărimi
caracteristice ala acestora:
• pierderile de putere activă în gol sau în fier ( P0 )
curentul de mers în gol sau de magnetizare ( i0 ) [%] din in
• pierderile de putere activă în scurtcircuit sau nominale în cupru ( PCu )
tensiunea de scurtcircuit ( Usc ) - procente din Un considerată între fază ẟi nul.
Aceste mărimi sunt indicate de c ătre constructor. Cu ajutorul acestor m ărimi caracteristice
se definesc parametrii longitudinali - rezisten a, reactan a ẟi transversali - conductan a,
susceptan a ai transformatoarelor.
Transformatorul cu două înfăẟurări
a. Rezisten a echivalentă RT se deduce din expresia pierderilor trifazate de putere în
cupru la sarcina nominală
P = 3R I 2
Cu T n
P U2 [Ω]
R = Cu
= P n
⋅ 10 − 3
T
3I n2 Cu
Sn2
Un - tensiunea nominală primară (Un1) sau secundară (Un2)

b. Reactan a echivalentă XT se determină din expresia tensiunii de scurtcircuit

u
U sc = sc ⋅ U n = ZT ⋅ I n
100 3 [Ω]
u sc U 2
ZT = 100 ⋅ S n
n

Reactan a inductivă rezultă

T = ZT2 − RT2
Deoarece la transformatoarele de puteri mari RT << ZT

c. Conductan a echivalentă GT se determină din expresia pierderilor de putere activ ă în fier.

PFe = GT ⋅ U n
2
P
G = Fe ⋅ 10− 3 [S]
T
U n2
d. Susceptan a echivalentă BT a transformatorului se determină din expresia pierderilor de
putere reactivă în fier (putere de magnetizare).

Fe = BT ⋅ U n2
Q
B = Fe ⋅ 10 −3 [S]
2
T U
n
Deoarece QFe nu se regăseẟte în cataloagele consumatorilor, se utilizează valoarea
curentului de mers în gol ( [%] din In ) pentru calculul susceptan ei echivalente astfel:
Y = I0 = i0 ⋅ S n ⋅ 10 −3
T
Un 100 U n2 [S]
2 2
B = Y −G
T T T
Pentru cazul transformatoarelor uzuale YT>>GT, deci:
BT ≅ YT YT - admitan a echivalentă

Schema echivalentă a transformatorului cu două înfăẟurări

Transformatorul trifazat cu două înfăẟurări se reprezintă printr-un cuadripol înseriat
cu un transformator ideal, fără pierderi active ẟi reactive.
Cuadripolul are rolul de a lega galvanic cei patru parametri iar transformatorul ideal
de a multiplica tensiunea printr-un factor constant k, egal cu raportul de transformare la
mers în gol al transformatorului real.
În fig.6.132. este indicată reprezentarea transformatorului cu dou ă înfăẟurări:
 Fig.6.132. Reprezentarea transformatorului cu dou ă înfăẟurări
a-cu elemente raportate la tensiunea secundar ă;
b-cu elemente raportate la tensiunea primar ă

Reprezentarea cuadripolului se poate face prin:

schema echivalentă în - Fig.6.133a
schema echivalentă în- Fig.6.133b
schema echivalentă în T - Fig.6.133c

Fig.6.133a. Schema echivalentă în ,, "

Fig.6.133b. Schema echivalentă în ,, "

Fig.6.133c. Schema echivalentă în ,,T"

În figuri G este conductan a legată de pierderile putere activă transversale, B este
susceptan a, legatăm de pierderile de putere reactivă transversale.
inând seama de ecua iile generale ale unui cuadripol (fig.6.133):
1 = AU 2 + BI 2 I 2
= CU 2 + DI 2
care le particularizăm pentru schema echivalentă rezultă:
V1 = V2 + ZI 2
I1 = I 0 + I 2 = YV2 + (1 + ZY )I 2
Valorile coeficien ilor cuadripolului echivalent sunt:
A = 1; B = Z; C = Y; D = (1+Z Y)
Conexiunile transformatoarelor trifazate
Conexiunea unui transformator const ă din schema propriu-zisă de conexiuni a
înfăẟurărilor sale ẟi din precizarea unghiului de defazaj al vectorului tensiunii de linie
secundare fa ă de cel al tensiunii corespunzătoare primare.
În fig.6.134. sunt indicate schemele ẟi diagramele conexiunilor trifazate.

Fig.6.134. Schemele ẟi diagramele conexiunilor transformatoarelor trifazate

Nota iile de început (A,B,C - N) ale înfă urărilor sunt indicate pe capacul cuvei
transformatorului în dispozi ia din fig.6.135.

Fig.6.135. Nota iile de pe capacul cuvei transformatorului

Grupe de conexiuni ale transformatoarelor

Prin grupă de conexiuni se în eleg conexiunile posibile ale transformatoarelor
trifazate care au acelaẟi unghi de defazaj între tensiunile de linie primare ẟi secundare
măsurate între borne omoloage.
Unghiul de defazaj depinde de:
sensul de bobinare
pozi ia capetelor fazelor
modul de legătură a acestora
0
Defazajul reprezintă un indice numerica care arată cu ce multiplu de 30 este defazat în
urmă fazorul de tensiune joasă fa ă de fazorul de tensiune înaltă al bornei omoloage.
În fig.6.136a. se consideră un transformator monofazat având ambele înf ăẟurări
acelaẟi sens de bobinare ob inându-se grupa de conexiuni ẟi în fig.6.136b) cu sensurile de
0
bobinare modificate. Defazajul dintre cele dou ă tensiuni în acest caz este de 180 , iar
0 0
indicele numeric corespunzător grupei de conexiuni va fi 180 /30 = 6.
 Fig.6.136. Transformator monofazat
a-cu grupa de conexiuni 0; b- cu grupa de conexiuni 6

În fig.6.137. se indică cazul unui transformator trifazat cu conexiunea Y/y-12.

Fig.6.137. Transformator trifazat cu conexiunea Y/y-12

În tabelul 6.4. sunt redate schemele de conexiuni din STAS 1703 - 67 pentru
transformatoare trifazate.

Tabelul 6.4.
Schemele de conexiuni prevăzute de STAS pentru transformatoarele trifazate
Diagrama de fazori Schema de conexiuni
Simbol tensiunea tensiunea Domeniul de
înaltă joasă înaltă joasă utilizare
Yy-0 B b A B C a b c Transformatoare
coborâtoare
pentru distribu ie
de putere.
Transformatoare
A C a c ridicătoare
Dy-11 B b A B C a b c Transformatoare
coborâtoare
c pentru distribu ie
de iluminat.
a Conductorul
A C neutru se poate
încărca 100%
Yd-11 B b A B C a b c Transformatoare
ridicătoare pentru
c centrale ẟi sta ii
electrice
A C a

Yz-11 B b A B C a b c Acelaẟi domeniu

de utilizare ca la
c conexiunea Dy-
11, dar la puteri
nominala până la
A C a 100kVA

Dy-5 B a A B C Acelaẟi domeniu

c de utilizare ca la
conexiunea Dy-
b 11

A C a b c
Yd-5 B a A B C Acelaẟi domeniu
de utilizare ca la
c conexiunea Yd-
11
A C b a b c

Yz-5 B a A B C Acelaẟi domeniu

de utilizare ca la
c conexiunea Yz-
11
A C b a b c

6.6. CALCULUL CIRCULA IEI DE CUREN I I A CĂDERILOR DE

TENSIUNE ÎN RE ELE ELECTRICE

6.6.1. CALCULUL ELECTRIC AL LINIILOR DE CURENT

ALTERNATIV ALIMENTATE DE LA UN CAPĂT

În curent alternativ trifazat, consumatorii pot fi racorda i la re ea:

monofazat
trifazat
În fig.6.138. este indicat modul de racordare a con ,sumatorilor.
 Fig.6.138. Racordarea consumatorilor
a-monofaza i; b-trifaza i

Calculul electric al unei linii radiale în curent alternativ monofazat cu un

singur consumator la capăt
Se consideră linia electrică monofazată de lungime L cu parametrii - R ẟi X având
consumatorul situat în nodul 2. (Fig.6.139.).

Fig.6.139. Linie electrică monofazată cu un singur consumator, cu R ≠ 0 ẟi X ≠ 0 a-schema

de calcul; b-diagrama fazorială

Curentul în nodul 2 este:

2 2
2 = I 2a + I 2r
I20 - curent activ
I2r - curent reactiv
Pentru construirea diagramei fazoriale se procedeaz ă astfel:
U2 se consideră origine de fază.
Se însumează fazorial tensiunea U2 cu căderea de tensiune datorită rezisten ei 2RI2, în fază cu I2,
apoi cu căderea de tensiune datorată reactan ei liniei 2XI2,decalată înainte cu 900 fa ă de I2, astfel
ob inându-se U1:
U
1 = U 2 + 2RI 2 + j2 XI 2

U1 = U 2 + 2( R + jX )I 2
U
1 = U 2 + 2ZI 2

U1 − U 2 = 2ZI 2 = U
U - diferen a de tensiune fazorială dintre tensiunea de la începutul liniei ẟi cea de la
sfârẟitul ei = căderea de tensiune.
Notând
BC = U - componenta longitudinală
- componenta transversală
AC = δU
= 2(RI 2 cos ϕ2 + XI 2 sin ϕ2 ) = 2(RI 2a + XI 2r )
δU = 2( XI 2 cos ϕ2 − RI 2 sin ϕ2 ) = 2( XI 2a − RI 2r )
Pierderea de tensiune pe linie (c ăderea algebrică de tensiune) reprezintă:
U 1 − U 2 = DU
Punctul D este ob inut prin rotirea fazorului U1 în jurul lui O.

Calculul electric al unei linii radiale în curent alternativ monofazat cu

mai mul i consumatori concentra i
Se consideră linia electrică monofazată de lungime L2 cu consumatorii concentra i
în nodul 1, respectiv 2 ẟi cu parametrii indica i în fig.6.140.

Fig.6.140. Schema electrică monofazată a unei linii care alimentează mai multe sarcini

Folosind proiec iile pe cele două axe, reală ẟi imaginară din diagramă se determină
expresiile căderilor de tensiune:
= 3[(R1 cos ϕ1 + X1 sin ϕ1 )i1 + (R2 cos ϕ2 + X 2 sin ϕ2 )i2 ]
δU = 3[( X1 cos ϕ1 − R sin ϕ1 )i1 + ( X 2 cos ϕ2 − R2 sin ϕ2 )i2 ]
DU = 3 { ( R1 cos ϕ1 + X1 sin ϕ1 )i1 + ( R2 cos ϕ2 + X 2 sin ϕ2 )i2 + (6.20)
[( X 1 cos ϕ − R sin ϕ )i + ( X 2 cos ϕ 2 − R 2 sin ϕ 2 ) 2 ]2
i
+ }
1 1 1

2U n
Diagrama fazorială a liniei în cauză, construită similar cu cea indicată la cazul anterior este
redată în fig.6.141.

Fig.6.141. Diagrama fazorială a căderilor de tensiune în cazul unei linii cu două sarcini
 inând seama de curen ii de linie I1, I2 ẟi de rezisten ele ẟi reactan ele corespunzătoare de

linie r1, r2, x1, x2 expresiile (6.20) devin:

= 3[(r1 cos ψ1 + x1 sin ψ1 )I1 + (r2 cos ψ 2 + x2 sin ψ 2 )I 2 ]

δU = 3[( x1 cos ψ1 − r1 sin ψ1 )I1 + ( x2 cos ψ 2 − r2 sin ψ 2 )I 2 ]
(6.21)
DU = 3{ (r1 cos ψ1 + x1 sin ψ1 )I1 + (r2 cos ψ 2 + x2 sin ψ 2 )I 2 +
[( x1 cos ψ 1 − r sin ψ1 )I 1 + ( x 2 cos ψ 2 − r 2 sin ψ 2 )I 2 ]2
+
2U n
}
Expresiile (6.20) ẟi (6.21) generalizate pentru o linie care alimentează n sarcini sunt de forma:
n n
U= 3∑ ( RK cos ϕK + X K sin ϕK )iK = 3∑ (rK cos ψ K + xK sin ψ K )I K
1 1
n n
δU = 3∑ ( X K cos ϕK − RK sin ϕK )iK = 3 ∑ ( xK cos ψ K − rK sin ψ K )I K
1 1

n ∑
n
[( X K cos ϕK − RK sin ϕK )iK
]
2

1
DU = 3 ∑ ( RK cos ϕK + X K sin ϕK )iK + (6.22)
1 2U n

n 2
n ∑ [( xK cos ψ K − rK sin ψ K )I K ]
1
DU = 3 ∑ (r cos ψ K + x K sin ψ K )I K +
K

1 2U n

Calculul electric al unei linii radiale în curent alternativ trifazat cu un singur

consumator
Linia electrică se reprezintă printr-o schemă echivalentă monofazată conform
fig.6.142.
Fig.6.142. Scheme electrice echivalente pentru re eaua trifazat ă
a-schema electrică echivalentă monofazată a unei linii trifazate
 b-schema electrică echivalentă monofazată a unei linii trifazate echilibrate, reprezentat ă
printr-un dipol

Pentru calcule se utilizează o schemă electrică echivalentă simplificată conform

fig.6.143.

Fig.6.143. Schema electrică monofazată simplificată a unei linii trifazate echilibrate

Presupunând i2 constant ẟi pentru o anumită valoare a tensiunii V1 constantă, se
determină V2, tensiunea la bornele consumatorului:
Pe baza teoremei I Kirchhoff:
I = i2 (6.23)
V2 = V1 − Zi 2
Se poate construi diagrama fazorială din fig.6.144. unde:

Fig.6.144. Diagrama fazorială fundamentală a căderilor de tensiune

- căderea de tensiune pe fază, longitudinală
δV - căderea de tensiune pe fază, transversală
Căderea de tensiune V = V 1 − V2 este o cădere algebrică.
Căderea de tensiune fazorială se defineẟte cu expresia:
V = V1 − V2 = ZI (6.24)
Din fig.6.144. rezultă expresia:
2 2
V = V − V = (V 2 + V ) + δV − V 2 (6.25)
1 2

Deoarece δV << V2 + V , expresia DV dezvoltată în serie după binomul lui Newton va arăta:
DV = V + 1 (δV )2 − 1 (δV )4 (6.26)
8 3
2 ( V2 + V ) (V2 + V )
Neglijând V care V << V2 ẟi re inând doar primii doi termeni (pentru linii de medie ẟi joasă
tensiune)
DV ≅ V + 1 (δV )2 (6.27)
2 V
2
Căderile de tensiune longitudinală V ẟi transversală δV se deduc din fig.6.144:
V = RI cos ϕ + XI sin ϕ = RI + XI (6.28)
a r
δV = XI cos ϕ − rI sin ϕ = XI a − RI r
unde: R - rezisten a liniei (pe fază)
- reactan a liniei (pe fază)
I - curentul în linie
ϕ - defazajul curentului I fa ă de tensiunea
V I a = I cos ϕ - curentul activ din linie
r = I sin ϕ - curentul reactiv din linie
În fig.6.145. se reprezintă diagrama fazorială a căderilor de tensiune pentru o linie
electrică trifazată cu un singur consumator.

Fig.6.145. Diagrama fazorială fundamentală a căderilor de tensiune pentru o linie electric ă

trifazată (cu un sumator)
Calculul electric al unei linii radiale în curent alternativ trifazat cu
mai mul i consumatori concentra i
Linia electrică se reprezintă printr-o schemă echivalentă monofazată conform
fig.6.146. Pentru calcule se utilizeaz ă diagrama fazorială din fig.6.147.

Fig.6.146. Schema electrică monofazată a Fig.6.147. Diagramele fazoriale ale

unei linii electrice care alimentează două căderilor de tensiune în cazul unei
sarcini linii cu două sarcini
Din fig.6.147. se pot deduce expresiile c ăderilor de tensiune:

U= 3 [(R1 cos ϕ1 + X1 sin ϕ1 )i1 + (R2 cos ϕ2 + X 2 sin ϕ2 )i2 ]= (6.29)

= 3( R1i1a + R2i2a + X1i1r + X 2i2r )
 δU = 3[(X1 cos ϕ1 − R1 sin ϕ1 )i1 + (X 2 cos ϕ2 − R sin ϕ2 )i2 ] = (6.30)
2
= 3( X1i1a + X 2i2a − R1i1r − R2i2r )
inând seama de curen ii de linie I1, I2 ẟi de rezisten ele ẟi reactan ele corespunzătoare ale
tronsoanelor liniei r1, r2,x1,x2, căderile de tensiune se exprimă astfel:
U = 3 [(r1 cos Φ1 + x1 sin Φ1 )I1 + (r2 cos Φ 2 + x2 sin Φ 2 )I 2 ] (6.31)
δU = 3 [(x1 cos Φ1 − r1 sin Φ1 )I1 + (x2 cos Φ 2 − r2 sin Φ 2 )I 2 ] (6.32)
Pentru cazul când linia electric ă alimentează n consumatori (fig.6.148.) rela iile care
exprimă căderile de tensiune se pot generaliza după cum urmează:

Fig.6.148. Schema electrică echivalentă a unei linii radiale, alimentând un consumator

n
U = 3 ∑ ( RK cos ϕK + X K sin ϕK )iK =
1 (6.33)
n
= 3 ∑ (rK cos Φ K + xK sin Φ K )I K
1
n
δU = 3∑ ( X K cos ϕK − RK sin ϕK )iK =
1 (6.34)
n
= 3∑ ( xK cos Φ K − rK sin Φ K )I K
1
Expresia pierderii de tensiune pentru n:
n 2
n ∑ ( X K cos ϕK − RK sin ϕK )iK
1
DU = 3 ∑ ( RK cos ϕK + X K sin ϕK )iK + =
1 2U n
n 2
∑(x
cos ϕ − r sin ϕ )I
n
K K K K K
= 3 ∑ (r K
cos Φ K + x K sin Φ K )I K + 1
1 2U n
(6.35)

6.6.2. CALCULUL CIRCULA IEI DE CUREN I I AL CĂDERILOR DE

TENSIUNE ÎN RE ELE BUCLATE

Siguran a în func ionarea consumatorilor impune scheme de re ele buclate, permi

ând astfel alimentarea lor cu energie electric ă pe mai multe căi.
Linia electrică alimentată din ambele capete reprezintă elementul cel mai simplu al
unei re ele buclate.
Re ele buclate simple. Linie alimentată la două capete

În fig.6.149. se redă o linie electrică alimentată de la două capete având trei

consumatori.

Fig. 6.149. Linie electrică alimentată de la două capete cu trei consumatori

Considerăm:
UA ≠UB
sarcinile au factori de putere diferi i;
linia se reprezintă printr-o impedan ă;
se neglijează pierderile de putere;
Aplicând teorema II Kirchhoff rezultă:
U AB = U A − U B = 3[I A Z1 + I 2 Z 2 + I3 Z3 − I B Z 4 ] (6.36)
2 = I A − i1
unde I3 = I A − i 1 − i 2
B = i1 + i2 + i3 − I A
Grupând termenii rezultă:
n '
U −U ' ' ' ∑i Z
A B i Z + i 2Z + i 3 Z U −U
A B 1 K K
+ = +
1 1 2 3

IA = (6.37)
3Z Z 3Z Z
unde Z - impedan a totală a liniei
Z'K - impedan e considerate de la sursa de alimentare din B pân ă la nodurile 1,2,3.
Similar se determină curentul debitat din B:
n
U − U
∑ iK Z K
IB = B A
+1 (6.38)
3Z Z
ZK - impedan a tronsoanelor re elei în raport cu sursa din A
Considerând VA > VB, diagrama fazorială a tensiunilor pe fază este reprezentată în fig.6.149.
Dacă impedan a totală a liniei este:
= R + jX
ẟi presupunând celelalte tensiuni electromotoare unde, rezultă :
V
I AB = AB = V + jδV = R V + XδV + j RδV − X V (6.39)
Z R + jX R2 +X2 R2 +X2
unde componenta activă ẟi reactivă sunt:
(I ) δV + R V
a AB
= X
R 2
X1+
X
(6.40)
(I ) R
r AB δV − δV
= X
R 2
X1+
X
O parte din consumatori sunt alimenta i din sursa A, iar alt ă parte din sursa B. Există
un consumator alimentat de la ambele surse. Locul de conectare a acestui consumator are
tensiunea cea mai scăzută.
Sec ionând linia în acest punct se ob in dou ă linii radiale, conform fig.6.150., care se
pot calcula conform rela iilor stabilite la o linie radial ă.

Fig.6.150. Separarea liniei alimentate la dou ă capete în două linii radiale

Re ele buclate complexe

Re elele buclate complexe prezint ă mai multe noduri ẟi bucle. Unele noduri sunt
puncte de injec ie (surse de energie) pe când altele, puncte de consum.
În aceste re ele, pentru determinarea curen ilor se utilizeaz ă două metode importante:
rezolvarea unui număr de ecua ii egal cu numărul necunoscutelor
metoda transfigurării
În continuare se prezintă metoda transfigurării, care are avantajul eliminării
calculelor laborioase necesare la aplicarea primei metode.
Metoda transfigurării se bazează pe utilizarea următoarelor principii:

a) Compunerea ramurilor cu tensiuni de alimentare diferite

Se consideră trei ramuri ale unei re ele, având tensiuni diferite la capete, conform fig.
6.151.
 Fig.6.151. Re ea ramificată cu trei puncte de alimentare

Cele trei ramuri se pot înlocui printr-o ramur ă echivalentă cu admitan a YE ẟi

tensiunea VE la capăt.
Rela iile de echivalen ă între schema reală ẟi cea echivalentă ne conduc la
determinarea mărimilor echivalente VE ẟi YE:
IE = I E + I B + I C
(V − V )Y = (V − V )Y + (V − V )Y + (V − V )Y (6.41)
E 0 E A 0 A B 0 B C 0 C
Din aceste rela ii se pot determina:
YE = YA + YB + YC
V = VAYA + VBYB + VCYC (6.42)
E
YA + Y B + Y C

Generalizarea acestor rela ii pentru cazul mai multor ramuri:

n
YE = ∑ YK
1
n (6.43)
∑VKYK
V = 1
E n
∑ YK
1

În cazul în care este cunoscut curentul echivalent ẟi se cere determinarea curen ilor
prin ramurile re elei reale, netransfigurate se procedează astfel:
VA − V 0 = I A
YA
VB − V0 = IB
YB
VC − V0 = IC (6.44)
YC
VE − V 0 = IE
YE
IE
V0 = VE − YE

Expresia V0 înlocuită în primele rela ii conduce la determinarea:

Y
I =I A + (V − V )Y
A EY A E A

E
I =I YB + (V − V )Y (6.45)
B EY B E B

E
I =I YC + (V − V )Y
C EY C E C

b) Aruncarea sarcinilor la noduri

Compunerea ramurilor, impune ca sarcinile s ă fie situate doar în noduri (la capete).
Sarcinile conectate de-a lungul ramurilor se vor arunca la capete cu condi ia men inerii
constante a căderii de tensiune atât în schema reală cât ẟi în cea transformată.
Fig.6.152. redă procedura de aruncare a sarcinilor în noduri. Aceasta se realizeaz ă
prin determinarea sarcinilor iA ẟi iB în re eaua transformat ă care aplicate în capete dau
aceeaẟi cădere de tensiune ca ẟi sarcinile i1 ẟi i2 din re eaua reală.

Fig.6.152. Re eaua cu sarcini situate pe ramuri

a-re eaua ini ială; b-re eaua transformată
Această condi ie se realizează prin satisfacerea ecua iilor:
VAB = ZA1 ⋅ i1 + ZA2 ⋅ i2 = ZAB ⋅ iB (6.46)
VBA = ZB2 ⋅ i2 + ZB1 ⋅ i1 = ZAB ⋅ iA
Din aceste ecua ii se pot determina:
iA = ZB1 ⋅ i1 + ZB2 ⋅ i2
Z (6.47)
AB
ZA1 ⋅ i1 + ZA2 ⋅ i2
iB = Z
AB
Unde ZA1, ZA2, ZB1, ZB2 - impedan ele de la capetele A ẟi B până în punctele de conectare
a sarcinilor i1 ẟi i2

Raportarea unui conductor de o anumită lungime i sec iune la un conductor

echivalent de o altă lungime i sec iune.
Este util, ca în calcule, toate conductoarele s ă fie raportate la o aceeaẟi sec iune, cu
condi ia ca reparti ia sarcinilor ẟi căderile de tensiune să nu se modifice.
Această condi ie se reprezintă sub forma:
l = le (6.48)
γs γs
e
l, s - lungimea ẟi sec iunea ini iale
le, se - lungimea ẟi sec iunea echivalente
- conductivitatea
materialului Se deduce:
l e = l se (6.49)
s

d) Transfigurarea unei re ele de conexiune stea într-una cu conexiune triunghi

O re ea formată din trei impedan e conectate în stea poate fi înlocuit ă prin trei
impedan e conectate în triunghi. Această posibilitate se poate extinde la un num ăr oarecare
de laturi.
Re eaua cu n borne din fig.6.153., con inând n impedan e conectate în stea se poate transfigura într-un
2 n(n − 1)
poligon cu un număr de laturi egal cu C = .
n 2

Fig.6.153. Re ea stelată cu n bra e ẟi transfigurată în poligon

a-Re ea stelată cu n bra e; b-Re ea transfigurată în poligon.
Cele două re ele trebuie să fie echivalente.
Condi ia de echivalen ă se exprimă prin egalitatea în cele două re ele a tensiunilor aplicate
la borne ẟi a curen ilor ce intră în bornele respective. Curen ii din laturile stelei se exprimă :
 = VK − V0 (6.50)
IK
ZK
ẟi se pot determina doar când se cunoaẟte V0, tensiunea nodului corespunzător centrului stelei.
Teorema I Kirchhoff permite scrierea rela iei:
n n V n1
∑I =∑ K
−V ∑ = 0 , de unde:
1 K 1 Z 0 1Z
K K
n V
V =Z ∑ K
(6.51)
0 e 1
ZK
n 1 1
notându-se: ∑ =
1 ZK Ze
Utilizând expresia V0 (6.51) în (6.50) rezultă:
V V n V
− ∑ (6.52)
K e K
IK =
ZK ZK 1 ZK
Izolând în Σ termenul corespunzător bornei K se ob ine:
n V V Vj
∑ = +∑' , unde:j ≠ K (6.53)
K K

1 ZK ZK Zj
Astfel (6.50) devine:
'
1 Ze Ze Vj
K K I− 2 −
=V ∑ (6.54)
ZK Zn ZK Zj
În re eaua transfigurată, curen ii din laturi au expresia:
VK − Vj
Kj = Z Kj
(6.55)
În nodul K al re elei transfigurate intră curentul IK.
I K = ∑ ' VK − V j = V ∑ ' 1 − ∑ ' V j
Z K Z Z
Kj Kj Kj (6.56)
Σ’ se referă la indicii j ≠ K.
Identificând (6.54) cu (6.26) se impune îndeplinirea simultană a condi iilor:
∑ 1 = 1 − Ze
' (6.57)
Z 2
Kj ZK ZK
∑ '
Vj = Ze ∑ '
V
j (6.58)
Z
Kj ZK Zj
Condi ia (6.58) este îndeplinită dacă este satisfăcută rela ia:
1 = Ze (6.59)
Z
Kj ZK ⋅ Z j
Condi ia (6.57) este o consecin ă a condi iei (6.58) ẟi a ecua iei (6.59):
'
1 Ze 1 1 1 1 Ze 1 1 1 Ze
∑ Z Kj = Z Z + Z 2 + ..... + Z n − Z = Z Z e − Z = Z K − Z (6.60) 2

K 1 K K K K
Rezultă că o schemă stea poate fi înlocuită totdeauna printr-un poligon, impedan ele ZK
care leagă două noduri fiind definită de rela ia (6.59).
6.7. CALCULUL PIERDERILOR DE PUTERE ẞI ENERGIE ÎN
RE ELE ELECTRICE
 6.7.1. GENERALITĂ I

Producerea, transportul ẟi distribu ia energiei electrice implic ă, ca orice proces fizic,

un consum de energie, denumit impropriu “pierderi în re ele”.

Fig.6.154. Pierderile în re ele

În fig.6.154. sunt indicate ẟi localizate pierderile în re ele în diferitele p ăr i ale
sistemului energetic.

Fig.6.155. Balan a energetică a sistem energetic

Fig.6.155. prezintă balan a energetică a unui sistem energetic.
Pierderile în re ele reprezintă diferen a dintre energia emisă în re ele de către
centralele electrice sau importată ẟi energia vândută consumatorilor, inclusiv cea exportată.
W = W p − Wv
W - pierderi în re ele
Wp - energia produsă în centrale electrice
Wv - energia vândută consumatorilor
 Elementele componente ale pierderilor în re ele sunt redate în fig.6.156.

Fig.6.156. Elementele componente ale pierderilor în re ele

Consumul propriu tehnologic (CPT) se referă la pierderile de energie datorate
procesului de transport ẟi distribu ie a energiei electrice.
Consumurile tehnologice se localizeaz ă astfel:
Conductoarele liniilor electrice ẟi înfăẟurările transformatoarelor ẟi autotransformatoarelor
datorită trecerii curentului electric prin efect termic (Joule).
Miezul magnetic al transformatoarelor sau autotransformatoarelor datorit ă prezen ei
câmpului magnetic, prin curen i turbionari ẟi prin fenomenul de histerezis
Liniile cu tensiuni de peste 220 kV, datorit ă prezen ei câmpului electric, prin efectul
CORONA.
Dielectricul izola iei (linii în cablu) ca urmare a prezen ei câmpului electric.
Pierderile tehnice sunt datorate abaterilor de la regimul de func ionare proiectat, fie prin
dezvoltare incompletă a instala iilor, fie printr-o func ionare necorespunz ătoare.
Pierderile comerciale rezultă din erorile grupurilor de măsură a energiei electrice, din
consumuri nemăsurate ẟi din furturi de energie electric ă.

6.7.2. CALCULUL CONSUMULUI PROPRIU TEHNOLOGIC DE

ENERGIE ELECTRICĂ

Determinarea consumului propriu tehnologic de energie electric ă se calculează cu

rela ia:
T

W = 3R∫ it2 dt (6.28)

0
Deoarece valoarea it, curentul ce străbate elementul de re ea, este dificil de
determinat, se recurge la simplificări în determinarea CPT de energie electric ă.
Problema cuprinde:
Determinarea CPT de energie electrică independent de sarcină
Determinarea CPR de energie electrică dependent de sarcină
Pentru fiecare din elementele componente ale unei re ele electrice, calculul CPT de
energie electrică se realizează inând seama de cele dou ă componente, dependente ẟi
independente de sarcină.
Calculul CPT de energie la o linie electrică trifazată de lungime L se realizează după
rela ia:
L T
(6.29)
W = 3R 0 ∫ ∫ I lt
2
dldt
0 0

Ilt - curentul la distan a l ẟi momentul t

Pierderea totală de energie se compune din pierderea de energie la mersul în gol
(pierderi prin efect corona ẟi izola ie) ẟi în sarcină.
L T
(6.30)
W = 3 R0 ∫ ∫ (I lt )
' 2
dldt + W cor
0 0

I'lt - curentul pe linie, exclusiv curen ii transversali prin conductan a liniei

 Calculul CPT pentru un transformator de putere cu o pierdere de mers în gol P0 ẟi

pierderea de putere la sarcina nominală Pscc, cunoscute, se realizează cu rela ia:

L S 2
t
W
(6.31)
W = P
scc ∫
S dt + 0
0 nom

sau
L I 2
(6.32)
t
W
W = P
scc ∫
I dt + 0
0
nom

unde W = P0 ⋅ T reprezintă CPT independent de sarcină

St (It) - încărcarea transformatorului la momentul t
Pentru determinarea CPT de energie electric ă după rela iile (6.29) ẟi (6.32) este
necesară cunoaẟterea varia iei în timp a curentului pe element.
Deoarece această varia ie este dificil de modelat matematic se recurge la ipoteze
simplificatoare, determinând diferite metode da calcul a integralei.

Metoda integrării grafice

Se consideră cunoscută varia ia curentului pe linie în timp, conform fig.6.157.

Fig.6.157. Varia ia curentului pe linie în timp - metoda integr ării grafice

Suprafe ele dintre două ordonate vecine pot fi considerate dreptunghiuri.
T n
1 n
∫ I t dt = ∑ I t ⋅ n ∑ I t2
2 2 t = (6.33)
0 t =1 t =1

Deci pierderile de energie [kWh] vor fi:

n
1
W = 3R ∑ I 2t ⋅ 10− 3
(6.34)
n t =1

Metoda curentului mediu pătratic

Se presupune că printr-un element circulă un curent constant I care în intervalul T
produce pe linie aceleaẟi pierderi de energie ca ẟi la trecerea în intervalul de timp
considerat a curentului alternativ corespunz ător curbei reale de sarcină.
T
3RI 2T = 3R∫ I t2 dt
0
T
(6.35)
2
I t dt
I= 0

T
Expresia de sub radical se poate determina cu rela ia (6.33).
Astfel se poate determina CPT de energie în element:
 W = 3I 2 RT ⋅ 10−3[kWh] (6.36)

Metoda timpului de pierderi

Se consideră curba clasată de puteri active vehiculate pe element, ob inut ă din curbele
zilnice.

Fig.6.158. Curba clasată de puteri active

Suprafa a de sub curba Pt reprezintă energia W vehiculată prin element în intervalul de
timp T. Aceeaẟi cantitate de energie ar putea fi vehiculat ă la puterea constantă Pmax în timpul
Tmax < T.
T

W = 3 P dt = P
∫ t max ⋅ T
max P
0
T (6.37)
P dt
∫ t
max P 0
T = P
max

Aceeaẟi pierdere de energie se produce în elementul considerat cu o înc ărcare

constantă egală cu sarcina maximă într-un interval de timp τ, mai mic decât perioada de
func ionare.
T

0
∫ I t2 dt
τ=
I max2
- timp de pierderi maxime
- un timp conven ional în cursul c ăruia în element, func ionând la sarcin ă maxim, se produc
aceleaẟi pierderi de energie ca ẟi în cazul func ionării cu sarcina reală, variabilă, în intervalul
T.
Pierderile de energie se vor exprima:
= 3RI max2 τ
6.7.3. REDUCEREA PIERDERILOR DE ENERGIE ÎN RE ELE ELECTRICE

Activitatea legată de reducerea consumului propriu tehnologic ẟi a pierderilor este o

activitate complexă, care trebuie realizată de întreg corpul tehnic al filialelor de re ele
electrice.
În continuare se prezintă măsurile principale necesare a se realiza în vederea
reducerii pierderilor de energie
Optimizarea regimurilor de func ionare a re elelor electrice ẟi a echipamentelor de bază.
În această categorie intră:
 stabilirea schemei normale de func ionare având ca obiectiv prioritar minimizarea
consumului propriu tehnologic;
reparti ia optimă a sarcinii între centralele electrice;
determinarea regimului optim de tensiuni ẟi putere reactivă; optimizarea regimurilor de
func ionare a instala iilor de compensare;
optimizarea regimurilor de func ionare ale transformatoarelor în sta iile cu dou ă sau mai
multe transformatoare;
trecerea unor generatoare în regim de compensator sincron.
Optimizarea nivelului tensiunii în re elele electrice.
În această categorie intră:
men inerea tensiunii maxime admisibile la orele de vârf de sarcin ă ẟi a celei nominale în
regim de sarcină minimă;
optimizarea nivelului de tensiune în re elele de 400 kV corelat cu starea atmosferic ă, în
vederea reducerii pierderilor prin efect corona;
stabilirea de instruc iuni privind utilizarea reglajului sub sarcin ă al transformatoarelor,
reglarea puterii reactive pe generatoare ẟi instala ii de compensare;
modificarea periodică (sezonieră) a rapoartelor de transformare la unită ile fără reglaj
sub sarcină.
Ridicarea nivelului exploatării re elei.
În această categorie intră:
creẟterea siguran ei ẟi economicită ii func ionării tuturor elementelor re elei;
reducerea duratelor ẟi creẟterea calită ii repara iilor elementelor re elei
electrice; introducerea lucrului sub tensiune la repararea liniilor de transport;
îmbunătă irea calită ii recep iei lucrărilor noi.
Creẟterea tensiunii nominale. În
această categorie intră:
construirea de racorduri adânci la înalt ă tensiune;
trecerea re elelor la o treaptă superioară de tensiune, acceptând o reducere a rezervei în
izola ie (de exemplu, de la 6 kV la 10 kV, de la 0,22 kV la 0,38 kV);
trecerea la tensiunea nominală a liniilor cu func ionare temporar ă la o tensiune inferioară
(de exemplu, linii de 400 kV func ionând temporar la 220 kV);
reconstruirea unor linii pentru tensiuni superioare (de exemplu, linii de 220 kV d.c. la
400 kV).
Instalarea de mijloace suplimentare de compensare a puterii reactive ẟi de reglaj.
În această categorie intră:
schimbarea transformatoarelor fără reglaj de tensiune cu transformatoare cu reglaj, sau
cu un reglaj mai fin (de exemplu, pentru transformatoarele MT / JT de la Un ± 5% la Un ± 2
x 2,5 %);
montarea de autotransformatoare suplimentare de reglaj în re ea;
instalarea de mijloace de compensare (baterii de condensatoare, compensatoare sincrone,
bobine) ẟi introducerea reglajului acestora;
instalarea de mijloace de compensare a reactan ei liniilor;
Optimizarea parametrilor elementelor re elei electrice.
În această categorie intră:
corelarea puterii instalate în sta iile ẟi posturile de transformare cu sarcina
acestora; mărirea sec iunii liniilor;
eliminarea dublelor transformări dintre re elele de transport ẟi de distribu ie;
Optimizarea dezvoltării ẟi reconstruc iei re elei.
În această grupă de măsuri intră:
dezvoltarea re elelor de bază ale sistemului după criterii de optimizare stabilite;
 optimizarea reconstruc iei re elelor de distribu ie ẟi reducerea razei lor pe măsura
creẟterii densită ii consumului;
introducerea distribu iei descentralizate pe joas ă tensiune (prin eliminarea practic a re
elei de joasă tensiune).

În fig.6.159. sunt indicate schematic m ăsurile descrise anterior.

Fig.6.159. Măsuri de reducere a CPT

6.8. DETERMINAREA SEC IUNII CONDUCTOARELOR LINIILOR ELECTRICE

Sec iunea conductoarelor electrice se alege inând seama de înc ărcarea acestora în regim
normal de func ionare. Pentru cazul unui scurtcircuit conductoarele sunt protejate de
aparate dedicate.
Criteriile avute în vedere la dimensionarea sec iunii conductoarelor, impun urm ătoarele:
nedepăẟirea temperaturii limită admisibilă în regim permanent.
nedepăẟirea valorilor admisibile a căderii de tensiune.
men inerea în limite impuse de calcule economice a pierderilor de putere sau
energie.
6.8.1. ALEGEREA SEC IUNII CONDUCTOARELOR PE BAZA ÎNCĂLZIRII
ADMISIBILE

În dimensionarea sec iunii conductoarelor pe baza înc ălzirii admisibile se utilizează tabele
cu intensită ile admisibile de curent calculate, func ie de:
temperatura limită de încălzire
caracteristicile fizice ale conductoarelor
dimensiunile geometrice ale conductoarelor.
Condi ia pentru o alegere corect ă a sec iunii conductoarelor este:
'
e ≈ I adm

e - curent de exploatare
'
adm - curentul admisibil
La depăẟirea intensită ii admisibile este necesară întreruperea circuitului respectiv. Aceasta
se realizează cu:
siguran e fuzibile
 întreruptoare automate (protec ia la scurtcircuit)
•contactoare cu relee termice (protec ia la suprasarcină)

SIGURAN ELE FUZIBILE sunt elemente intercalate în circuitele electrice cu scopul de

a proteja re elele electrice împotriva supracuren ilor.
La încărcarea conductorului protejat peste limita admisibil ă pentru care este dimensionat
fuzibilul, acesta se încălzeẟte în final topindu-se, izolând circuitul supraînc ărcat al re elei
de sursa de energie.

Fig.6.160. Caracteristica de topire a fuzibilului

Caracteristica de topire a fuzibilului este redat ă în fig.6.160. [5], ẟi este o curbă

hiperbolică, asimptota la această caracteristică fiind curentul limită de topire - cel mai
mic curent la care este posibilă topirea.
În alegerea siguran elor fuzibile se vor respecta condi iile:
Fuzibilul siguran ei să se topească înainte ca temperatura conductorului să atingă
valoarea limită:
I f < I adm'
'
adm - curent admisibil corespunz ător unei anumite sec iuni
b) Fuzibilul siguran ei să nu se topească la trecerea curentului nominal de exploatare:
I >I
f exp l.

c) Pentru conductoarele cu sarcină variabilă : (pornire motoare asincrone)

I
I ≥ max
f
α
- coeficient dependent de caracteristicile motoarelor asincrone
n−1
I =m I + I
max ∑ S P
1
m - coeficient de simultaneitate
n −1

∑IS - suma curen ilor maximali de exploatare a consumatorilor cu excep ia motorului cu

1
curentul de pornire cel mai mare
Protec ia liniilor ẟi re elelor prin siguran e fuzibile trebuie s ă fie selectivă, să
realizeze izolarea exclusivă a por iunii defecte.
6.8.2. ALEGEREA SEC IUNII CONDUCTOARELOR PE BAZA PIERDERILOR DE

TENSIUNE

Determinarea sec iunii conductoarelor pe baza criteriului pierderilor de tensiune se

realizează impunând condi ia:
U ≤ U adm (6.38)
În afara acestei condi ii, la determinarea sec iunii conductoarelor se va ine seama i de
una din ipotezele:
a sec iunii constante a conductoarelor în toate tronsoanele liniei
a densită ii de curent constante în toate tronsoanele liniei
minimului de material conductor utilizat la construc ia liniei

Determinarea sec iunii conductoarelor în ipoteza sec iunii constante

Calculul sec iunii conductoarelor în aceast ă ipoteză porne te de la rela iile de
calcul ale căderii de tensiune într-o re ea.
Considerând Uadm - pierderea de tensiune admisibilă i neglijând influen a reactan ei,
atunci sec iunea constantă a conductoarelor se exprimă de rela ia:
n I n
ka ⋅ lk ika ⋅ Lk
s = 3ρ∑ = 3ρ∑ (6.39)
1 U adm
U adm 1

În cazul considerării influen ei reactan ei, condi ia (1) devine:

U ≥ U= U + U
adm act r (6.40)
unde:
Uact - componenta activă a pierderii de tensiune
Ur - componenta reactivă a pierderii de tensiune.

În cazul re elelor de curent continuu sau al celor monofazate de curent alternativ (6.39)
devine:
n n
I k ⋅ lk ik ⋅ L k
s = 2ρ∑ U = 2ρ∑ U (6.41)
1 adm 1 adm

Determinarea sec iunii conductoarelor în ipoteza densită ii de curent constante

Calculul sec iunii conductoarelor în această ipoteză porne te de la faptul că sec iunile
tronsoanelor liniei sunt diferite.
Condi ia de a men ine aceea i densitate de curent în toate tronsoanele este dedat ă
astfel:
δ 0 = I1 = I 2 = ... = I n
(6.42)
s1 s2 sn
unde:
, I 2 ...I n - curen ii de linie din fiecare tronson
1
s1 , s2 ...sn - sec iunile tronsoanelor
Utilizând rela ia căderii de tensiune active pe fază Uα func ie de Ika i de rk
corespunzătoare tronsoanelor de linie dintre consumatori:
n n
U = r ⋅I
ac ∑ k ka
=
∑ Rk ⋅ ika (6.43)
1 1
Ika se poate exprima cu rela ia:
I ka = δ k ⋅ sk ⋅ cos ϕ k (6.44)
Rela ia (6) devine:
 n n n
r I = ρ lk
∑ k ka ⋅ I ka = ∑ ρ k ⋅ lk ⋅ δ k ⋅ cos ϕ k
∑ k ⋅ (6.45)
1 sk 1 1

În condi iile realizării liniei din acela i material cu rezistivitatea ρ i egalând (6.45)
cu (6.43) deducem:
n
U
ρ∑lk δ k cos ϕk = ac
1
n
1 ρ∑ lk cos ϕk
1
= U
δ0 ac
n

Ik ρI k ∑lk cos ϕk
sk = = 1 (6.46)
δ0 U
ac

Determinarea sec iunii conductoarelor în ipoteza minimului de material

Volumul conductoarelor utilizate în tronsoanele unei linii de se determin ă cu rela ia:
n

V = ∑ l k ⋅ sk
1
Este necesar a determina minimul func iei
=V
(Sk )

Se consideră schema unei re ele cu trei sarcini conform fig.6.161. [4]

Fig.6.161. Schema unei re ele cu trei sarcini

Sec iunile pe cele trei tronsoane, considerând conductoarele confec ionate din acela
i material, se exprimă:
I ⋅ l
S1= 3ρ a1 1
U
ac1

I ⋅ l
2 = 3ρ a2 2
U
ac2
I
a3 ⋅ l3
S3 = 3ρ U − U )
( U ac − ac1 ac2

Volumul materialului folosit va fi:

2 I 2 2
I a1 ⋅ l1
a2 ⋅ l2 I a3 ⋅ l3

V = 3(l1 ⋅ s1 + l2 ⋅ s2 + l3 ⋅ s3 ) = 3 3ρ U + U + U − U − U (6.47)Minim
ac1 ac2 ac ac1 ac2
)
= f ( U ac , U
ac2

um func iei (6.47) se determină astfel:

δV I ⋅l2
a1 1 I a3 ⋅ l32 2
=3 3 ⋅ ρ− + =0
δ( V ) ( U ac1 )2 ( U ac − U ac1 − U ac2 ) 2
ac1
I 2 I a3 ⋅ l32
2
δV a2 ⋅ l2
=3 3 ⋅ρ− + =0
δ( V ) ( U ac2 ) 2
( U ac − U ac1 − U ac2 ) 2
ac2
 ẟi de aici rezultă:
I a1 ⋅ l 2 I a2 ⋅ l 2 I a3 ⋅ l
2
1
= 2
= 3
(6.48)
( U ac1 )2 ( U ac2 )2 ( U ac − U ac1 − U ac2 )2
Exprimând pierderile active de tensiune:
I
a1 ⋅ l1
U = 3ρ
ac1
s1
I
a 2 ⋅ l2
U = 3ρ
ac2
s2
I
a3 ⋅ l3
U = 3ρ
ac3
s3
Cu aceste rela ii, (6.48) devine:
s2 s2 s2
I
1
=I 2
=I 3

a1 a2 a3

Considerând tronsonul 3 de referin ă se pot exprima s1 ẟi s2 astfel:

s = s 3 I a1 ẟi 2 = s 3 I a 2
s
1 I I
a3 a3

Cunoscând expresia pierderii active de tensiune se poate determina sec iunea de referin ă :
3 I ⋅l I ⋅l I
a1 1 a2 2 a3
U = U
∑
⋅l

= 3ρ + + =
3

ac ack s s s
1 1 2 3

I a1 ⋅ l I a2 ⋅ I a3
⋅ 3ρ I a3
3
⋅ l
l
2
l
3
∑ I ak k

= 3ρ 1
+ I + =
I
a1 a2 s3 s3 1
s
3 I s3 I
a3 a3
3
3ρ I a3 I
de unde: s3 = U
ac
∑ ak ⋅ lk (6.49)
1
6.8.3. ALEGEREA SEC IUNII ECONOMICE A CONDUCTOARELOR

În practică s-a constatat că sec iunea calculată din considera ii tehnice diferă de
sec iunea economică, justificată de optimul pierderilor de energie în linia respectiv ă.
Criteriul sec iunii economice permit alegerea unei sec iuni corespunz ătoare atât
din punct de vedere tehnic cât ẟi din punct de vedere economic.

Metoda densită ii economice de curent

Metoda constă în determinarea unor valori economice ale densit ă ilor de
curent, func ie de materialul conductor ẟi de timpul de utilizare a puterii maxime T.
Investi ia unui km de linie de înaltă tensiune se exprimă prin rela ia:
I2
max
⋅c
I = a + b ⋅ s + 3RI 2
⋅ c = a + b ⋅ s + 3ρ s ⋅ l ⋅
max [lei/km]
1000
unde: a - partea din investi ie care nu depinde de sec iunea conductorului [lei/km]
2
b - partea din investi ie cuprinzând conductorul [lei/mm ·km]
2
- sec iunea conductorului [mm ]
3RI max2 ⋅ c - costul puterii suplimentare instalată în centrale electrice pentru acoperirea
pierderii maxime în linie [lei/km]
c - costul de instalare a 1 kW putere suplimentară
Cheltuielile anuale de exploatare pe 1 km de linie se pot calcula cu rela ia:
 Ca = (a + bs) p + 3I max
2
ρ⋅c ⋅ ps + 3I max2 ρτ pc [lei/km·an]
100 l⋅s⋅ 100 l⋅s⋅
1000 1000
unde: p = pa + pr - cota anuală de amortizare i reparare a liniei
p3 - cota anuală de amortizarea puterii suplimentare a centralelor electrice
pc - componenta de combustibil a pre ului de cost a energie
- numărul de ore al pierderilor maxime
Se consideră economic corespunzătoare o sec iune sec a conductoarelor pentru care
Ta - durata de amortizare a cheltuielilor totale ( C) este minimă.
C = I + Ca ⋅ Ta
Condi ia de minim a cheltuielilor totale se determin ă:
grafic
analitic
În fig.6.162. [4] se reprezintă varia ia cheltuielilor anuale ale unei linii în func ie de sec
iunea conductoarelor.

Fig.6.162. Varia ia cheltuielilor anuale ale unei linii în func ie 1-varia ia

cu sec iunea a cheltuielilor legate de pierderi; 2- varia ia cu sec iunea a cheltuielilor
legate de amortizarea i repararea liniei; 3-curba cheltuielilor anuale de exploatare
Sec iunea s1 pentru care cheltuielile anuale sunt minime corespunde sec iunii
economice. Analitic condi ia de minim a cheltuielilor totale se exprim ă:

dC
ds = 0

dC = b − 3I max2 ρ⋅ + p ⋅ ⋅ Ta − 3I max2 ρ ⋅ c ⋅ Ta ⋅ ps −
c b
ds s2 ⋅l⋅ 100 l⋅s2 ⋅ 100
1000 100
− 3I 2 ρ ⋅ τ ⋅ Ta ⋅ =0
c
p
max
l ⋅ s 2 ⋅ 1000

iar densitatea economică de curent sau sec iunea economică rezultă:

pT a
b1 + 1000
I
= max = 100
δ s ec c⋅p s
ec
3ρ 1 + T a +τ⋅p c
100
Metoda cheltuielilor de calcul
Această metodă constă în compararea cheltuielilor necesare pentru realizarea ẟi
exploatarea unei linii electrice în diverse variante posibile ẟi echivalente din punct de
vedere tehnic.
La constatarea că atât investi iile I1 cât ẟi cheltuielile anuale de exploatare Ca1 ale
variantei nr. 1 (de exemplu) sunt mai mari decât valorile corespunz ătoare ale variantei doi
(considerând compararea a două variante echivalente tehnic) se concluzioneaz ă că din
punct de vedere economic varianta II este mai avantajoas ă.
 BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE PE CAPITOLE

Capitolul 1
1.* * * World Energy: Looking ahead to 2020. World Energy Conference WEC, Istanbul
1978
2.*** Carta Europeană a Energiei. ENERG, vol. 10., Ed. Tehnică, Bucureẟti 1996
3.Nitu, V. Bazele teoretice ale energeticii. Ed. Academiei Române, Bucureẟti 1977
4.Nitu, V., Pantelimon, L., Ionescu, C. Energetica generală & Conversia energiei. EDP,
Bucureẟti, 1981
5. Leca, A. ẟ.a. Principii de management energetic. Ed. Tehnică, Bucureẟti 1997
6.Popescu, D., Muẟatescu, V., Mihăileanu, C., Velody, M. Carta europeană a energiei
/CIGRE / Ce este SINERGY? ENERG nr. 10, ET, Bucureẟti, 1996
7.Guzun, B. D. Energetică generală ẟi conversia energiei. Note de curs predate la
facultatea de Energetică, IPB, 1980 -‘85
8.Mo oiu, C. CTH— Centrale termo- ẟi hidroelectrice. EDP, Buc. 1974
9.Selischi, A., Guzun, B. ẟ.a. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice PECS.
Lithografie UPB, vol. 1, partea I-a, Bucure ẟti, 1982
10. *** GPEET, RENEL Annual report 1990, 1994, 1996
Capitolul 2
1.* * * Switchgear Manual. ABB Pocket Book, edi ia a 8-a, Mannheim, Germania, 1988
2.Selischi, A., Guzun, B.. Grigoriu, V., Sufrim, M. Partea electrică a centralelor electrice.
Lithografie I. P. Bucureẟti. vol. 1, 1982
3.Selischi, A., Dedu, G., Guzun, B. Probleme specifice instala iilor din partea electrică a
centralelor. Bucureẟti, Editura UPB, 1997
4.Buhuẟ, P. ẟ.a. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice ẟi sta ii ẟi posturi de
transformare PECS & SPT Îndrumar pentru lucrări de exploatare a instala iilor electrice
din Sistemul Energetic Na ional. Editura Universitatea Politehnica Bucureẟti UPB, Bucureẟti,
1990
5.Comănescu, Ghe. ẟ.a. Proiectarea sta iilor electrice. Ed. Printech, 1998
6.*** Normative de alegere ẟi verificare legături conductoare rigide - PE 114, flexibile
neizolate - PE 111/6, cabluri - PE 107 OIDE, Bucureẟti, GSCI
Nitu, V. ‚ ẟ.a. Instala iile electrice din centrale ẟi sta ii electrice. Bucureẟti, Ed. Tehnică,
1972
Westgard, E., ẟ.a., Hidropower Development. Electrical Equipment. Norwegian Institute
of Technology Division of Hydraulic Engineering, vol.13, Trondheim, 1994
Vasiliev, A.A., ẟ.a., Electriceskaia ciasti stan ii i podstan ii (dlea studentov vâzov). Moskva,
Energoizdat, 1990, 575 p.

Capitolul 3
1.Selischi, A., Guzun, B. D., Grigoriu, V., Sufrim, M. Partea electrică a centralelor
electrice PEC. Vol. I, partea I-a, editura UPB, Bucureẟti, 1982
2.Ni u, V. ẟ.a. Instala iile electrice ale centralelor ẟi sta iilor electrice. ET, Bucureẟti 1972
3.Selischi, A., Dedu, G.,Guzun, B. D. Probleme de alegere ẟi dimensionare specifice
instala iilor electrice din centralele electrice. Bucureẟti, Editura UPB, 1997
4.Buhuẟ, P. ẟ.a. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice ẟi posturi de

transformare - PECS & SPT. Editura IPB, Bucureẟti

Capitolul 4

1.*** - Managementul resurselor energetice, Editura Tehnică, Bucureẟti, 1997

2.*** - Colec ia revistei “Energie Plus„‚ 1992 - 1996
3.Motoiu, C. CTH - Centrale termo - si hidroelectrice. EDP, Buc. 1974
4.*** - Manualul inginerului termotehnician, Editura Tehnică, Bucureẟti, 1986
5.R.W. Haywood - Analysing of engineering cycles, Pergamon Press, Londra, 1991
6.F. J. Brooks - GE gas turbine performance characteristics, GE Marketing
Communications, GER — 3567, 1993
7.G. Darie - Optimizarea ciclurilor mixte abur-gaze de spe a I pentru termoficare, Teză
de doctorat, UPB, 1 997
8.*** -Colec ia revistei „Modern Power Systems”, 1993 – 1997
9.*** - Colec ia revistei “Energ”, 1986 - 1990
10.Brown, J.G., ẟ.a. - Centrale hidroelectrice de mare putere. Bucureẟti, Editura Tehnică,
1970
11.Dumitrescu, D., s.a. - Manualul inginerului hidrotehnician. Bucureẟti, Editura Tehnică,
1969
12.Priẟcu, R. - Construc ii hidrotehnice, Bucureẟti, Editura didactică ẟi pedagogică,
1974
13.*** - Energetica în Europa. Bucureẟti, RENEL, 1995
14.*** - Prescrip ii tehnice de exploatare. Bucureẟti, RENEL, 1995
15.Hoeller, H. K., Grein, H. Utilization of Water Power by Means of Hydraulic Machines
SULZER ESCHER WYSS, 1989
16.*** Turbines - pompes GEC Alsthom, documenta ie de firmă, 1996

Capitolul 5

Selischi, A., Guzun, B., Grigoriu, V., Sufrin, M., Com ănescu, G., Mucichescu, C. Partea
electrică a centralelor ẟi sta iiior electrice - PECS. Editura IPB Bucureẟti, 1982-1983
Heirich, J., Buhuẟ, P., Preda, M., Selischi, A. Instala ii de partea electrică a centralelor
i sta iiior electrice - note de curs predate studen ilor de specialitate
electroenergetică, EDP Bucureẟti, 1987.
Buhuẟ, P., Lazăr, H., Selischi, AL, lordache, M. Dedu, G., Guzun B. Îndrumar pentru
lucrările de laborator ẟi de exploatare ale instala iilor din partea electrică a centralelor
ẟi sta iilor. Ciclul de lucrări generale. Litografia Inst. Politehnic Bucureẟti, 1971.
Butchevici, I. V. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice, Bucureẟti, Editura
energetică de stat, 1953.
Baptidanov, L. N. ẟi Tarascov, V. I. Echipamentul electric al centralelor ẟi sta iilor
electrice. Vol. I, Bucureẟti, Editura energetică de stat, 1955.
Nitu, V., Constantinescu, E, Negreanu, C., Ra ẟcu, P., Stoleru, B., Vintilescu, M.,
Voinea, D., Instala ii electrice ale centralelor i sta iilor, Editura Tehnică, Bucureẟti,
1972.
Einwechter, W. S., Pennypacker, R. M. Singie - Bus Design – Proves Best. Electrical
World, Vol. 162, Nr. 18, Noiembne 1964, p. 60.
Kireyev, M., Kovarsky, A. Switehgear installation, Editura MIR, Moscova, 1967, p.
383.
Ionescu, A. Probleme actuale privind structura optimă a instala iilor de interconexiune i
transport a energiei electrice. Institutul central de documenta ie tehnică, IDT Bucureẟti,
1968, p. 145.
Kominiak, L A., Buchsbaum, J. A. Midtown SF6 Switching station installed. Transmission
& Distribution, aprilie, 1977, p. 42.
Pedersen, R. S. Substation built in San Diago's historic Point Loma area. Transmissipn &
Distribution, aprilie, 1977, p.48.
Scheneider, I. Nouveaux interrupteurs-sectioneures. Revue Brown Boveri, 1980, nr. 12, p.
77-82.
Szente-Varga, H. P. Possibilitès d-emploi et essai du pouvoir de coupure des
interrupteurs-sectionneurs. Revue Brown Boveri, nr. 9/10, 1962, p. 11-17
Köppl G. Load switahes in h.v. and e.h.v. networks: interesting applications for a new
type of unit. Revue Brown Boveri, nr. 12, 1967,p.6
Barchetti, H., Frey, W., Köppl, G. Interrupteurs rapides du type DYLF pour tension de
72,5 a 750 kV. Posibilitès d'emploi en rapport avec la technique de la protection. Revue
Brown Boveri, 1980, nr.1, p.25-32
* * * Schema de comuta ie a sta iei de transformare 110/10 kV Cotroceni, centrul de re
ele Bucure ti - Vest, IDEB, 1975.
Bernryd, S. ASEA oil minimum circuit-breakers type HLR with improved performance.
ASEA JOURNAL, nr. 1, 1975, p. 8.
Selischi, A., Guzun, B., Cursul de PECS predat la Facultatea Energetica UPB pentru sec iile
de termo clasic, nuclear i respectiv hidroenergetică., litografie UPB, 1980-1997.
* * *Disjoncteures blindés types DR pour grandes centrales électriques dans le monde
entier. Revue Brown Boveri Company BBC, divizia A., 1980, nr.1, p.25-32
* * *Open-type Switchear for 60 to 150 kV Siemens-Halske,1975, 43 pagini.
Georgescu, B., Guzun, B,, Raẟcu, P. Separatorul cu gabarit constant asigură o optimizare
a construc iei sta iilor electrice interioare de 110 kV. Energetica vol. XXVIII, nr.3, 1980, p.
138-145
Langer, P., Rimpp, F., Wegener, J. Metaldad SF6 Insulated 110 kV Switagear. Siemens
Review, Vol. XXXVIII, nov. 1966, nr.11, p.547-550
* * * Energieversorgung von Ballungszentren und industrieanlagen. SF6 isoliente
Anlagen für 123 bis 765 kV von Siemens. Siemens Haiske, 1973, 73 p
Szente-Varga, H. P. L'installation de couplage entierement blindée, a SF6, pour 170kV
du porte électrique Sempresteig Revue BBC, Dec. 1970, tomul 57, p. 572-577.
STAS 8275-78 Protec ia împotriva electrocutărilor. Terminologie.
STAS 2612-82 Protec ia împotriva electrocutărilor. Limite admise.
27.STAS 7334-78 Instala ii electrice de înaltă tensiune. Instala ii de legare la pământ de
protec ie. Prescrip ii.
28.STAS 6119-78 Instala ii electrice de joasă tensiune. Instala ii de legare la pământ de
protec ie. Prescrip ii.
29.STAS 6616-78 Instala ii electrice de joasă tensiune. Instala ii de legare la nul de
protec ie. Prescrip ii.
30.* * *Îndreptar de proiectare i execu ie a instala iilor de legare la p ământ.
MEE indicativ 1 RE - Ip - 30 / 78.
31.M. Sufrim s.a. Construc ia i exploatarea instala iilor de legare la pământ. Editura
Tehnică, Bucureẟti, 1970.
Nitu, V., Constantinescu, E., Negreanu, C., Ro ẟcu, P., Stelaru, B.,Vintilescu, M., Voinea, C.,
Instala ii electrice ale centralelor i sta iilor, E. T„ Bucureẟti, 1972, 645 p.
33.* * * Prescrip ii de proiectare a păr ii electrice a centralelor ẟi sta ilor Vol I ẟi II,

ICEMENERG - MEE, 1980.

34.Gheorghiu, N., Selischi, AL, Dedu, G., Chiu ă, I., Comănescu, G., Echipamente electrice.
Editura didactică ẟi pedagogică, Bucureẟti, 1981, 323 p.
35.* * * Taschenbuch für Schaltanlagen. BBC, W. Girardet, Essen, 1979, 610 p.
36.Butchevici, I. V., Vasiliev, A. A., I. I. Gumin, Ghelikonski, S. A.,Metlina M. V. Partea
electrică a centralelor ẟi sta iiior electrice, Editura Energetică de Stat, URSS, 1953, *63p.
37.Baptidanov, L N., Tarascov, V. I. Echipamentul electric al centralelor ẟi sta iilor
electrice, Vol. I, Bucureẟti, EES, 1955.
38.Sherry, A. ẟ.a. Modern Power Station Practice. Vol. 4. Pergamon Press, 1970, 570 p.
Heinrich, J. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice. Cursul litografiat la
Institutul Politehnic Timiẟoara, vol. I ẟi II, Timiẟoara, 1971.
39.Georgescu, B., Guzun, B., Raẟcu, P. Separatorul cu gabarit constant asigură o optimizare
a construc iei sta iilor electrice interioare de 110kV, Energetica, vol.28, nr.3, 1980, p.138-145

Capitolul 6

***FURUKAWA ELECTRIC COMPOSITE INSULATOR - documenta ie -

catalog prezentare Furukawa Electric
1 L.I. - Ip 4/3-88 - Îndrumar de proiectare pentru linii electrice aeriene de
medie tensiune, izolatoare, cleme, armături.
Compositz SILICONE RUBBER - Reliable Power Products - catalog de izolatoare, 1975
Iacobescu, Gh., Iordănescu, F., enovici, G., Re ele electrice Ed. Didactică ẟi Pedagogică
1975
Iacobescu, Gh. ẟi colectiv, Linii electrice Ed. Didactică ẟi Pedagogică 1981
Rucăreanu, C. ẟi colectiv, Linii electrice aeriene ẟi subterane Ed. Tehnică 1989
PE 107/1995 - Normativ pentru proiectarea ẟi execu ia re elelor de cabluri electrice
Albert, H. Pierderi de putere ẟi energie în re ele electrice Ed. Tehnică 1984
Duẟa, V. Instala ii de comandă ẟi control ale sta iilor electrice Ed. DeVest Timiẟoara
Badea, I. ẟi colectiv Protec ia prin relee ẟi automatizarea sistemelor electrice Ed.
Tehnică 1973
Cristescu, D., Pantelimon, L., Darie, M. Centrale ẟi re ele electrice Ed. Didactică
ẟi Pedagogică 1982
Heinrich, I. Partea electrică a centralelor ẟi sta iilor electrice vol.1 ẟi vol.2 Inst.
Politehnic ,,Traian Vuia" Timiẟoara 1977
PE 501/85 Normativ pentru proiectarea protec iilor prin relee ẟi automatizărilor
instala iilor electrice ale centralelor ẟi sta iilor
PE 504/96 Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale sta
iilor electrice
Gal, Stelian Scheme de relee complexe în energetică Ed. Tehnică 1988
Vasilievici, Al. Aparate ẟi echipamente electrice Editura "Mitricel Sârbu"-Sibiu 1996
Gal, Stelian Protec ie de distan ă digitală pentru sistemul electroenergetic Teză
de doctorat, IPT, Facultatea de Electrotehnic ă, 1992

Coperta: “Vedere aeriană a CHE Por ile de Fier l ẟi sta ia de conexiuni primare”
 Prof. univ. dr. ing. Basarab Dan GUZUN este absolvent al Facultă ii de Energetică

din Universitatea ,,Politehnica" din Bucureẟti, sec ia Centrale electrice, promo ia 1970. Angajat la

catedra cu acelaẟi nume, începând cu 1971 a patentat aparate de comuta ie electric ă performante în

România, SUA, Elve ia, Suedia; Dr. ing. din 1977 - specializarea ElectroEnergetic ă / Centrale

electrice, a participat activ la montaj / puneri în func iune pe ẟantierele CHE Gâlceag, CTE Turceni –

1980, lărgindu-ẟi benefic orizontul tehnic – propriu ẟi, implicit al studen ilor săi. Ca profesor

universitar titular din 1997, a desfăẟurat o intensă activitate didactică ẟi ẟtiin ifică în domeniile

electroenergetic ẟi de automatizare centrale (hidro)electrice.

A format / specializat continuu viitori ingineri / tehnicieni-ingineri pentru Sistemul

Energetic Na ional-SEN, atât la facultate cât ẟi prin centre de formare personal-CFP din multe
centrale hidoelectrice ẟi CNE Cernavodă - după 1990, HidroElectrica/HidroServ - după 2002,
cu pasiunea specifică de profesor la Catedra de Centrale Electrice ẟi Energetică Industrială,
Facultea de Energetică, pasiune consolidată întrucâtva ẟi de pragmatismul câẟtigat nemijlocit,
în produc ie - puneri în func iune, mentenan ă PRAM / AMC.
Coautor al unor lucrări cu specific unic de Automatizări în HidroEnergetică - Editura Tehnică
1995, precum ẟi al altora premergătoare în specificul celei de fa ă, efortul prezent se înscrie firesc pe spirala
continuită ii activită ii remarcabile a foẟtilor profesori în domeniu, a cooperării colegiale
interuniversitare din ară ẟi străinătate (Anglia); Colaborează activ cu foẟti studen i ẟi / sau actuali doctoranzi, ca viitori continuatori ai
progresului tehnic alert în domeniul pasionant al automatizărilor performante din Centrale, Sta ii i Re ele Electrice CSRE operând
interconectat în SEN în condi ii de stabilitate electroenergetică ẟi de protec ia mediului.

Conf.Dr.ing.Stelian Alexandru Gal este absolvent al Facultă ii de

Electrotehnică din Universitatea ,,Politehnica" Timiẟoara, în anul 1970.
În anul 1995 a ob inut titlul ẟtiin ific de doctor al aceleiaẟi Universită i în
specialitatea ,,Protec ii ẟi Automatizări".
Este autor ẟi coautor a peste 30 de lucrări ẟtiin ifice, prezentate în
simpozioane ẟi conferin e în ar ă ẟi străinătate, a două brevete de inven ie ẟi a trei
căr i cu tematică energetică.
Este membru în diferite asocia ii tehnice energetice (CIGRE, LWA, SIER,
ALSTR).
În prezent îndeplineẟte func ia de director al Sucursalei de Transport Sibiu din
cadrul Companiei Na ionale de Transport al Energiei Eelectrice ,,Transelectrica"-S.A.

Prof. univ. dr. ing. George DARIE este absolvent al Facultă ii de Energetică
din Universitatea ,,Politehnica" din Bucureẟti, specializarea Centrale Termoelectrice, în anul
1986. Începând cu anul 1990 a desfăẟurat o intensă activitate didactică ẟi ẟtiin ifică în domeniile
producerii energiei ẟi protec iei mediului; în anul 1997 a ob inut titlul ẟtiin ific de doctor al
Universită ii ,,Politehnica" din Bucureẟti, în specializarea Centrale Termoelectrice. În prezent
este profesor la Catedra de Centrale Electrice ẟi Energetică Industrială din cadrul Facultă ii de
Energetică.
Ing. Dan Olovinaru este absolvent al Facultă ii de Energetică din cadrul

Universită ii ,,Politehnica" Bucureẟti, specializarea Hidroenergetică, în anul 1978. De la

absolvirea facultă ii ẟi până în prezent ẟi-a desfăẟurat activitatea în domeniul exploatării ẟi
mentenan ei centralelor hidroelectrice, partcipând tot odată la punerea în func iune a peste 10
hidrocentrale noi. Între anii 1996-1998 a fost ẟi cadru didactic asociat al Universită ii ,,Lucian
Blaga" din Sibiu. În prezent este director al Sucursalei Hidrocentrale Sibiu din cadrul SC
Hidroelectrica SA.