Glosar Padmashambhava

A. Ultima literă a alfabetului tibetan, simbol al vidului transcendent care este natura ultimă a tuturor
fenomenelor.

ABHIDHARMA, skt. (chos-mngon-pa, tib.). Ansamblul de lucrări al celui de-al treilea „coş“, ce face
parte din colecţia de învăţături buddhiste numită Tripitaka. Aceste lucrări conferă o analiză a
fenomenelor (de cosmologie, analiza psihologică buddhistă, clasificarea fenomenelor şi
metafizică) conform cu viziunea lui Buddha. Textele concise cunoscute sub numele de Matrika, ce
redau chiar cuvintele lui Buddha asupra unor subiecte cum ar fi: natura existenţei, spiritul,
cauzalitatea etc., se află la originea Abhidharma-ei ce reprezintă o extindere şi o clarificare a
acestor texte. Termenul de Abhidharma este tradus prin „scolastică“ sau „suprema doctrină“,
„cunoaşterea manifestată“ sau „fenomenologia buddhistă“. Abhi semnifică „superior“ sau „ceea ce
se află deasupra“, iar dharma desemnează fenomenele. Tradiţia atribuie prima enunţare a
Abhidharma-ei lui Mahakashyapa, discipol apropiat al lui Buddha Shakyamuni, care ar fi rostit-o
pentru prima dată în faţa adunării celor 500 de arhaţi, în cadrul primului consiliu buddhist,
desfăşurat la Rajagriha.

ABHIDHARMAPITAKA, skt. (chos mngon pa’i sde snod, tib.). Denumire generică pentru Colecţia
învăţăturilor Abhidharma, a treia parte a canonului buddhist (TRIPITAKA) ce conferă o analiză
sistematică a învăţăturilor conţinute în SUTRA. A se vedea TRIPITAKA şi ABHIDHARMA.

ABHIRATI, skt.; lit. „tărâmul bucuriei”. Paradisul lui BUDDHA AKSHOBHYA, situat în partea de est
a universului creat, conform cosmologiei buddhiste. În tradiţia buddhistă, paradisurile DHYANI
BUDDHA-şilor, diferitele lumi infernale şi alte tărâmuri nu sunt considerate ca fiind strict localizate
în planul fizic ci, mai degrabă, ele sunt stări de conştiinţă, chiar dacă pentru oamenii simpli ele sunt
adesea asociate cu locuri concrete, geografice. Direcţiile spaţiului atribuite diferiţilor BUDDHA-şi
au atât o semificaţie simbolică cât şi una iconografică.

ABHISHEKA, skt. (dbang, tib.), lit.din sanskrită „Iniţierea care se manifestă“; lit. din tibetană
„Transmiterea Puterii“. Termenul „iniţiere“ a fost vulgarizat în Occident, de aceea, „transmiterea
puterii“ este un termen mult mai potrivit. Se mai vorbeşte şi de „conferirea transmiterii puterii“
(abhishiñka, skt.; dband-bskur-ba, tib.). Abhisheka este unul dintre cele zece subiecte principale
ale tantras-urilor, cât şi poarta de intrare ce autorizează practica Vajrayana-ei. Ea este
indispensabilă oricărei fiinţe ce doreşte să urmeze o asemenea cale, şi doar un maestru autentic,
un vajracharya (rdo-rje slob-dpon, tib.) are puterea de a o conferi. Acesta este procesul central
pentru metodele VAJRAYANA, în care discipolul este împuternicit de maestru (GURU) să realizeze
anumite practici de meditaţie.

ACHARYA, skt. Maestru spiritual care este capabil să „realizeze” în mod direct adevărurile
fundamentale pe care le conţin sistemele filozofice spirituale. Mulţi mari înţelepţi yoghini care
deţineau această formă de cunoaştere (net superioară înţelegerii propriu-zise a textelor sacre) au
primit acest titlu prin adăugarea sufixului ACHARYA la numele lor. De exemplu: Shankaracharya
pentru Shankara.

ACŢIUNI NEGATIVE. Tipuri de acţiuni malefice care sunt denumite astfel, întrucât efectul lor în
retur, conform legii KARMA-ei, se traduce prin suferinţă pentru autorul acelui act, iar acest lucru se
poate petrece fie în decursul aceleiaşi vieţi, fie în decursul unei vieţi viitoare. Actele negative
imprimă în potenţialul conştiinţei virtualităţi care vor dispărea într-un mod lent, transformându-se,
de fapt, într-un tip de existenţă particulară sau chiar în anumite circumstanţe ale unei existenţe
dureroase. Procesul este similar cu cel al trăirii unor coşmaruri, ce sunt expresia anumitor date
înmagazinate în subconştientul nostru plecând de la unele evenimente care s-au petrecut deja. În
acest caz, noţiunea de „acţiune“ trebuie luată într-un sens mult mai larg decât de obicei, întrucât
aceasta nu se limitează doar la acţiunile fizice, ci şi la cuvinte sau gânduri. Astfel, a ucide sau a

1
fura vor fi considerate acţiuni negative, dar, în aceeaşi măsură, şi a răni pe cineva prin cuvinte sau
a nutri gânduri pline de mânie.

ACŢIUNI NEGATIVE [cele patru ~] . În lumina celor prezentate mai sus, aceasta este o denumire
generică pentru următoarele acţiuni: înşelarea unei persoane venerabile, a face ca cineva să
regrete ceva care nu merită regretul, a vorbi de rău o fiinţă sublimă şi a înşela fiinţele care sunt
trezite spiritual.

ACŢIUNI VIRTUOASE [cele zece ] (dge ba bcu, tib.). Tipuri de acţiuni denumite astfel întrucât,
conform legii KARMA-ei, ele generează propria noastră fericire. Modul lor de funcţionare cât şi
câmpul lor de aplicare sunt la fel ca în cazul acţiunilor negative. Acţiunile virtuoase sunt împărţite
în:
- acţiuni ale corpului fizic, cum ar fi: salvarea plină de abnegaţie a vieţii altuia, castitatea (acţiune
ce implică fie ABSTINENŢA ACTIVĂ, fie CONTINENŢA SEXUALĂ PERFECT REALIZATĂ) şi
bunătatea (faptul de a fi caritabil, atitudinea de profundă generozitate);
- acţiuni ale vorbirii, spre exemplu: rostirea adevărului, atitudinea pacificatoare (faptul de a fi
profund împăciuitor prin toate cuvintele rostite), politeţea şi toate acţiunile pline de dăruire faţă de
DUMNEZEU (spre exemplu, rugăciunile);
- acţiuni ale minţii, cum ar fi: faptul de a avea întotdeauna o atitudine binevoitoare, a dori numai
binele altora, a fi plin de modestie şi a avea o mare credinţă în DUMNEZEU.

ACUMULAREA DE ÎNŢELEPCIUNE (ye shes kyi tshogs, tib.). Acţiuni virtuoase realizate prin
intermediul cunoaşterii discriminatorii (shes rab, tib.) şi a introspecţiei, care permit
conştientizarea vidului beatific. Aceste acţiuni se referă la dezvoltarea capacităţii de a înţelege
faptul că natura ultimă a tuturor fenomenelor este VIDUL BEATIFIC DIVIN.

ACUMULAREA DE MERITE (bsod nams kyi tshogs, tib.). Se referă la realizarea de acţiuni
virtuoase, adică la practica tuturor acţiunilor profund binefăcătoare care permit „acumularea“ de
merite spirituale ce vor servi drept rezervă de energie pentru progresul spiritual. Această
acumulare de merite se face pe diferite căi: oferirea de ofrande, rostirea MANTRA-elor, rugăciuni,
vizualizarea diferitelor manifestări Divine, construcţia templelor, etc.

ACUMULĂRI SPIRITUALE (tshogs, tib.), lit. „provizii de călătorie”. Metaforic spus, aceste
acumulări spirituale sunt proviziile necesare în călătoria pe calea care duce către iluminarea
spirituală, aceste acumulări spirituale fiind împărţite în: acumularea de merite şi acumularea de
înţelepciune.

ADEVĂRURI NOBILE [cele patru~], (bden pa bzhi, tib.). Termeni majori ce fac parte integrantă din
învăţătura lui BUDDHA fiind descrişi după cum urmează:
SUFERINŢA (dukha, skt.) se traduce prin faptul că existenţa în SAMSARA (lumea fenomenală,
tranzitorie) este întotdeauna inseparabilă de limitare, suferinţă şi durere;
DORINŢA (samudaya, skt.) ne învaţă că întotdeauna cauzele suferinţei sunt dorinţele egoiste,
inferioare şi ataşamentul faţă de această existenţă în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră);
ÎNCETAREA sau EXTINCŢIA (nirodha, skt.) arată că suferinţa încetează complet şi pentru
totdeauna numai prin cucerirea ADEVĂRULUI ULTIM şi prin distrugerea dorinţei egoiste şi a
ataşamentului pentru această existenţă în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră);
CALEA SPIRITUALĂ (marga, skt.) denumită şi „Nobila Cale a celor Opt Aspecte” (ashtanga
marga, skt.), exprimă faptul că prin urmărirea asiduă a căii desăvârşirii spirituale, yoghinul poate
accede la transcenderea dorinţelor şi încetarea suferinţei. A se vedea şi OCTUPLA CALE
NOBILĂ(-schimbare în „Nobila Cale a celor Opt Aspecte” (ashtanga marga, skt.)).
BUDDHA a expus aceste adevăruri nobile în cadrul discursului din Benares, care a reprezentat
prima sa expunere publică realizată imediat după iluminarea sa:
„Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al suferinţei? naşterea este suferinţă; declinul este
suferinţă, moartea este suferinţă; durerea, lamentările, tristeţea, chinul şi disperarea sunt suferinţe;

2
pe scurt cele cinci agregate ale existenţei ce sunt corelate cu înlănţuirea karma-ică sunt
producătoare de suferinţă.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al originii suferinţei? Este acea dorinţă care produce o
nouă renaştere şi care, corelată cu plăcerea grosieră şi lăcomia (apărute când aici, când acolo) îşi
găseşte întotdeauna o încântare mereu vie. Este dorinţa senzuală, dorinţa de a exista, dorinţa
pentru non-existenţă sau auto-anihilare.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al încetării suferinţei? Este eliminarea şi stingerea
completă a acestei dorinţe, abandonarea şi renunţarea la ea, eliberarea şi detaşarea de ea.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al căii care duce la stingerea suferinţei? Este calea
nobilă a celor opt trepte care duce la încetarea suferinţei, şi anume: viziunea perfectă, gândirea
perfectă, vorbirea perfectă, acţiunea perfectă, modul de viaţă perfect, efortul perfect, concentrarea
perfectă.” (traducere din Nyanatiloka, lucrare atribuită lui BUDDHA SHAKYAMUNI).

ADEVĂR CONVENŢIONAL. Denumire pentru orice fenomen, altul decât starea de VID BEATIFIC
DIVIN. Adevărurile convenţionale sunt considerate a fi adevăruri doar în raport cu minţile fiinţelor
obişnuite dar, raportate la REALITATEA DIVINĂ ULTIMĂ, sunt considerate a fi false.

AKANISHTA, skt. (’og min, tib.). În general, acest termen indică cel mai elevat dintre tărâmurile lui
BUDDHA, sfera iluminată a unui BUDDHA în aspectul său Divin de DHARMAKAYA, numit şi
tărâmul lui BUDDHA VAJRADHARA (Supremul GURU Divin). Acest tărâm este subîmpărţit în
şase nivele care se întind de la cel mai elevat paradis al lumii formelor până la tărâmul pur şi
absolut al lui DHARMAKAYA. Denumire folosită adesea şi ca sinonim pentru DHARMADHATU.

AKSHOBHYA, skt., lit. „Indestructibilul“, „Imuabilul“ sau „Cel de neclintit”. DHYANI BUDDHA
suveran al familiei de energii divine creatoare VAJRA, care domneşte peste paradisul estic
Abhirati. Acest DHYANI BUDDHA simbolizează transcenderea urii, a mâniei, furiei. AKSHOBHYA
apare în cea de-a doua zi a şederii în starea de BARDO (după părăsirea definitivă a corpului fizic)
din profunzimile albastre ale spaţiului (spaţiul fiind un simbol al pofunzimilor sublime ale conştiinţei
Divine nediferenţiate), înconjurat fiind de lumina alb-argintie ce corespunde formei pure a lui APAS
TATTVA. Având corpul de culoarea albastru închis (culoarea spaţiului), el apare din sfera subtilă
estică a Beatitudinii cereşti, aşezat fiind pe un tron susţinut de elefanţi (elefanţii sunt un simbol al
imuabilităţii), îmbrăţişat într-o extatică fuziune amoroasă de MAMA DIVINĂ LOCHANA. În mâna sa
stângă el ţine un sceptru VAJRA cu cinci vârfuri. Pentru a sugera starea exemplară de detaşare
mâna sa dreaptă, cu palma înspre interior, atinge cu vârful degetelor, uşor, pământul (realizând
bhumi-sparsha mudra) într-un gest exprimând indestructibilitatea, stabilitatea, materialitatea şi
obiectivitatea. Prin evocarea constantă şi fuziunea plenar identificatoare cu AKSHOBHYA,
aspirantul îşi transmută şi îşi sublimează rapid stările de mânie, ură, agresivitatea în
„ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ A OGLINDIRII PERFECTE A CONŞTIINŢEI SUPREME.“

AMITABHA, skt. (’od dpag med sau snang ba mtha’ yas, tib.). lit. „ Lumina Infinită”. DHYANI
BUDDHA suveran al familiei de energii creatoare PADMA, unul dintre cei mai importanţi şi populari
BUDDHA-şi ai tradiţiei MAHAYANA, necunoscut în buddhismul timpuriu, ce domneşte peste
paradisul vestic Sukhavati. AMITABHA simbolizează compasiunea şi înţelepciunea Divină.
BUDDHA AMITABHA apare în cea de-a patra zi a fiinţării în starea de BARDO (după părăsirea
definitivă a corpului fizic), înconjurat fiind de lumina de culoare roşie, intensă care corespunde
manifestării pure a lui TEJAS TATTVA. Având corpul în întregime de culoare roşie, el apare din
Împărăţia vestică aşezat fiind pe un tron susţinut de un păun (păunul, având penele împodobite cu
forme asemănătoare ochilor, simbolizează simţul vizual, care este în egătură cu tejas tattva),
îmbrăţişat într-o extatică fuziune amoroasă de mama divină PANDARAVASINI. În mâinile sale
aşezate în mudra meditaţiei (dhyiana mudra, skt.) străluceşte o minunată floare de lotus, simbolul
familiei de energii divine creatoare PADMA. Prin evocarea constantă şi fuziunea plenar
identificatoare cu AMITABHA, aspirantul îşi transmută şi îşi sublimează rapid pasiunile inferioare,
dorinţele egoiste, obsesiile chinuitoare în „ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ A DISCERNĂMÂNTULUI
PERFECT.“

3
AMITAYUS, skt. (tshe dpag med, tib.), lit. „Viaţa Infinită“. Un aspect al lui BUDDHA AMITABHA
reprezentat de obicei sub forma manifestării aspectului său Divin de SAMBOGHAKAYA.
Iconografic, el este înfăţişat aşezat, ţinând în mâini un vas plin cu nectarul nemuririi. Meditaţia
asupra lui AMITAYUS asigură printre altele şi longevitatea.

AMOGHASIDDHI, skt. (don yod grub pa, tib.), lit. „Atingerea Scopului Propus”. DHYANI BUDDHA
suveran al familiei de energii creatoare KARMA. El apare în cea de-a cincea zi a fiinţării în starea
de BARDO (după părăsirea definitivă a corpului fizic), înconjurat fiind de o intensă lumină subtilă
de culoare verde (o anumită nuanţă specifică) ce corespunde manifestării pure a lui VAYU
TATTVA. Având corpul în întregime de culoare verde (o anumită nuanţă specifică), el apare din
Împărăţia nordică a eficienţei spirituale, aşezat fiind pe un tron susţinut de sublime entităţi ale
aerului ce zboară liber în spaţiu celest, îmbrăţişat într-o beatifică fuziune amoroasă de mama
divină SAMAYA TARA. În mâna stîngă, el ţine un DUBLU VAJRA (vishvavajra, skt.), iar cu mâna
dreaptă realizează mudra neînfricării (abhaya mudra, skt.). AMOGHASIDDHI, reprezentând
cunoaşterea spirituală care este pusă în aplicare, acţiunea desăvârşită care face din aspirant o
fiinţă iluminată spiritual, este prin excelenţă un BUDDHA al realizării misiunii de BODHISATTVA,
şi, la nivelul său, DUMNEZEU devine o realitate vie şi aproape concretă (transpusă în viaţă). Prin
evocarea constantă şi fuziunea plenar identificatoare cu AMOGHASIDDHI, aspirantul îşi transmută
şi îşi sublimează rapid stările de gelozie, invidie, teamă sau neîncredere în sine în
„ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ A ACTIVITĂŢII CREATOARE MEREU TRIUMFĂTOARE, CARE ÎŞI
ATINGE NEABĂTUT ŢELUL.“

AMRITA, skt. (bdud rtsi, tib.), lit. „Nectarul Nemuririi.” Substanţă (solidă sau lichidă) obţinută în
urma unor ritualuri tantrice. Tradus uneori prin „ambrozie“, acest termen, în tradiţia spirituală
tibetană, simbolizează înţelepciunea Divină.

ANANDA, skt. (kun dga’ bo, tib.). Unul dintre cei zece discipoli apropiaţi ai lui BUDDHA, care a
fost şi însoţitorul personal al lui BUDDHA. El a recitat SUTRA-ele sacre în cadrul Primului Consiliu
Buddhist şi a fost considerat a fi de-al doilea patriarh în transmiterea orală a DHARMA-ei.

ARBORELE BODHI. Arborele sub care, conform legendei, BUDDHA SHAKYAMUNI a obţinut
starea de iluminare spirituală. În India, acest arbore este numit Pippal.

ARBORELE REFUGIULUI. Arbore simbolic care poartă pe ramurile sale numeroase locuri care
exprimă simbolic aspectele Divine în care aspiranţii spiritual îşi descoperă refugiul.

ARHAT, skt. (dgra bcom pa, tib.), lit. „Distrugătorul Duşmanului“. Fiinţă care şi-a învins duşmanii
reprezentaţi de emoţiile perturbatoare, dar care, totuşi, nu a atins încă starea de BUDDHA.
Condiţia de ARHAT este scopul vizat de învăţăturile SHRAVAKAYANA, care este numit şi
„Vehiculul Rădăcină”.

ASURA, skt. (lha min, tib.). Constituie una dintre cele şase clase de fiinţe aparţinând ciclului
SAMSARA-ei. Adesea, sunt numiţi „titani”, atunci când se face referire la cvasi-echivalentul lor din
mitologia greacă. Luptători puternici, ei duc neâncetat lupte împotriva DEVA-şilor. Ei locuiesc în
oraşe mari în adâncurile pământului, dar au de asemenea trei fortăreţe zburătoare (din fier, din
argint şi din aur) pe care le întrebuinţează pentru a-i ataca pe DEVA-şi. Există numeroase categorii
de ASURA-şi: rakshasa-şii, pishacha-şii, cât şi naga-şii.

ATI YOGA, skt. (shin tu rnal ’byor, tib.). Ati se traduce prin „Suprem”. Conform clasificării tradiţiei
NYINGMAPA, aceasta este a treia şi ultima dintre cele trei TANTRA-uri interioare, apogeul
sistemului celor nouă vehicule. În zilele noastre, cel mai comun echivalent pentru ATI YOGA este
DZOGCHEN, „Marea Perfecţiune“. Potrivit lui Jamgon Kongtrul, ATI YOGA pune accentul pe
viziunea potrivit căreia eliberarea spirituală este atinsă prin asimilarea din ce în ce mai profundă a
naturii iluminării primordiale, fără ca noi să negăm sau să acceptăm ceva, fără speranţă şi fără
teamă.
4
ATMAN, skt. SINELE SUPREM, ETERN. În tradiţia buddhistă se consideră că omul are două eu-
uri: un „eu“ real, nemuritor numit ATMAN sau PURUSHA şi un „eu“ relativ, efemer, fals numit
AHAMKARA. În copilărie, când impresiile şi mediul ambiant nu şi-au pus încă amprenta
impurificatoare, copilul răspândeşte uneori în jur străfulgerări ale Sinelui Real Absolut; dar, pe
măsură ce avansează în cunoaşterea căilor lumii în care acţiunile şi comportarea îi afectează
viziunile şi dorinţele, confortul şi progresul, el începe să-şi ţeasă o haină numită personalitate prin
care lumea ajunge să îl cunoască. Urzeala iluzorie, ţesătura efemeră şi firul ireal ale acestei haine
sunt făcute din obiceiuri, prejudecăţi, emoţii, modalităţi de a gândi şi de a acţiona, dorinţe şi
ambiţii. O personalitate puternică poate fi până la un anumit nivel de folos pentru a netezi calea
vieţii şi pentru a ne permite să ne realizăm ambiţiile, dar nu şi pentru revelarea Eu-lui Adevărat.
Aspirantul autentic la starea de YOGA devine mai puţin interesat de impactul său asupra lumii şi
urmăreşte cu ardoare revelarea deplină a Eu-lui său Real Divin. Prin meditaţie profundă, el învaţă
să distingă între ceea ce este cu adevărat Real şi ceea ce nu este valoros şi demn de luat în
seamă şi se întreabă: „Cine şi ce sunt Eu în esenţă?” El se autoanalizează, urmăreşte să se
cunoască pe sine însuşi, întreabă, deschide uşa intuiţiei şi a percepţiei spirituale, pătrunzând astfel
pe calea ce duce la starea de SAMADHI. Conform filosofiei YOGA, Sinele nu există deloc, în
sensul de parte a lumii manifestate, obiectivă sau subiectivă; el este etern, nenăscut, nu creşte,
rezistă la orice schimbare, nu decade (nu se alterează) niciodată şi nu moare, fiind atotputernic şi
nemuritor. În fiinţa umană, SINELE este expresia ADEVĂRULUI ULTIM. În BHAGAVAD-GITA, se
spune că SINELE DIVIN (ATMAN) se află în inimile tuturor oamenilor şi că el este eu-l nostru
etern, interior, cel mai profund. Doar când realizăm prin revelaţie acest SINE ETERN şi ne
„cucerim“ pe noi înşine putem să ne unim cu Infinitul Suprem (DUMNEZEU).

AVALOKITESHVARA, skt. (spyan ras gzigs, tib.). Denumit şi „Cel plin de Compasiune“
(mahakaruna, skt.; thugs rje chen po, tib), BODHISATTVA AVALOKITESHVARA, care
întruchipează compasiunea tuturor BUDDHA-şilor (numit uneori şi AVALOKITA), este emanaţia
SAMBHOGAKAYA a lui BUDDHA AMITABHA, a cărui familie de energii divine creatoare, PADMA,
o şi guvernează. El este reprezentat ca având culoarea albă, lotusul care este figurat deasupra
umărului său, fiind chiar atributul ce-l reprezintă. AVALOKITESHVARA, împreună cu Marea Putere
Cosmică TARA, sunt, fără îndoială, divinităţile cele mai populare în Tibet. El este privit ca fiind
divinitatea tutelară a Ţării Zăpezilor, unde este cunoscut sub numele de Chenrezi (spyan ras gzigs,
tib.): „Cel ai cărui ochi (chen-) privesc (-zi) continuu (-re-) plini de compasiune (subînţeles)“.
Conform lucrării spirituale Manikhabum, AVALOKITESHVARA a luat naştere dintr-o rază de lumină
alb-strălucitoare ce a tâşnit din ochiul drept al lui BUDDHA AMITABHA, ca emanaţie a activităţii
tuturor BUDDHA-şilor, având calitatea principală de a împlini dorinţele sublime ale tuturor fiinţelor
şi de a desfăta inimile BUDDHA-şilor. În acelaşi text, AMITABHA mai arată că ajutorul pe care
această emanaţie Divină o va aduce fiinţelor nu va fi întrecută în dimensiuni decât de spaţiu.
Există o foarte mare diversitate a formelor sub care este reprezentat AVALOKITESHVARA.
Eruditul indian Benoytosh Bhattacharyya citează, spre exemplu, o serie de 108 forme, fără ca
această serie să fie una exhaustivă. Aceste forme au diferite culori, un număr variabil de braţe,
realizează diferite MUDRA-uri, având diverse calităţi. Totuşi, cele mai des întâlnite forme sunt: cea
cu două braţe, cea cu patru braţe şi cea cu O mie de braţe. O legendă explică originea formei cu
11 chipuri şi 1000 de braţe. În vreme ce AVALOKITESHVARA privea la suferinţele din această
lume, capul său a explodat de durere; tatăl său spiritual AMITABHA a pus la loc bucăţile făcând din
ele nouă noi capete. Dorinţa de a ajuta toate fiinţele a făcut ca lui AVALOKITESHVARA să-i crescă
1000 de braţe şi în fiecare palmă câte un ochi.

AVICHI, skt. (mnar med, tib.). Cel mai de jos şi, totodată cel mai cumplit dintre infernuri, conform
tradiţiei buddhiste. Cu toate acestea, cest infern nu este considerat a fi etern– suferinţa se termină
atunci când se termină de „ars“ şi KARMA negativă ce a generat renaşterea în acest loc.

BARDO (bar do, tib.). lit. „Stare Intermediară”. Încă din lucrările HINAYANA şi MAHAYANA din jurul
secolului al II-le d.Ch. există referiri la un concept care descrie o stare ce leagă moartea unui
individ de viitoarea sa renaştere. Această învăţătură a fost şi mai bine structurată în învăţăturile
5
VAJRAYANA. În sfârşit, în lucrările tibetane Naro chodrug şi Bardo thodol, au fost diferenţiate şase
stări intermediare: (1) BARDO al naşterii, (2) BARDO al visului, (3) BARDO al meditaţiei, (4)
BARDO al momentului morţii, (5) BARDO al Realităţii Supreme şi (6) BARDO al devenirii. În timp
ce primele trei BARDO-uri caracterizează viaţa prezentă ca fiind o fază a „stărilor suspendate”,
ultimele trei BARDO-uri cuprind cele 49 de zile ale perioadei care trece din momentul morţii şi
până la o nouă reîncarnare.

BHAVACHAKRA, skt., lit. „Roata existenţelor multiple”. Reprezentare simbolică a celor şase tipuri
de existenţă neiluminată (limitată) descrise în tradiţia tibetană. Toate aceste forme de existenţă
sunt condiţionate de iluzia ego-ului separator, care tinde mereu către ceea ce-l satisface şi îl
conservă şi care detestă tot ceea ce se opune îndeplinirii dorinţelor sale, considerând aceste
obstacole ca pe nişte aspecte „urâte” şi „abominabile”. Principalele tipuri de existenţă lumească
sunt înpărţite în şase segmente pe „Roata existenţelor multiple”. Tărâmurile zeilor, al semizeilor
(sau titanilor) şi al oamenilor alcătuiesc partea superioară a roţii. Tărâmurile animalelor,
fantomelor şi entităţilor infernale (demonii) reprezintă jumătatea inferioară. Elementul comun
tuturor acestor tărâmuri este experimentarea suferinţei, a morţii şi a cauzelor determinate de
aceste experienţe. Moartea este simbolizată de Yama, Stăpânul „Lumii de Dincolo”, care ţine
strâns în ghearele sale întregul Univers supus timpului şi devenirii (univers care este reprezentat
prin „Roata existenţelor multiple”). Cauzele-rădăcină ale existenţei în ignoranţă constituie nucleul
central al „roţii existenţelor multiple”, ele fiind reprezentate simbolic de: un cocoş de culoare roşie
(simbol al pasiunilor inferioare sau ataşamentu), un porc de culoare neagră (simbol al tendinţelor
obscure ale fiinţei şi al iluziei oarbe al egoismulu i) şi un şarpe de culoare verde (simbol al urii,
aversiunii şi al ostilităţii). Un al treilea element iconografic este reprezentat de cei 12 factori ai
„evoluţiei condiţionate”( sau, altfel spus, ai lanţului cauzalităţii), care formează un cerc exterior,
oferind totodată explicaţii suplimentare asupra ciclului existenţei. Simbolismul „Roţii existenţelor
multiple” poate fi interpretată pe mai multe nivele. Iniţial, cele şase tărâmuri ale existenţei au fost
văzute ca forme concrete de existenţă (fiecare fiind caracterizată de o anumită stare mentală), în
care fiinţele se năşteau în funcţie de KARMA lor. BARDO THODOL îşi însuşeşte acest punct de
vedere şi în anumite locuri dă instrucţuini precise despre cum să renaşti în unul dintre tărâmurile
superioare ale existenţei şi cum să eviţi renaşterea în cele inferioare. Aceste tărâmuri pot fi
înţelese şi ca tipuri de personalitate sau situaţii de viaţă, fiecare distingându-se printr-o
caracteristică definitorie. O dezvoltare mai târzie în imaginea „roţii existenţelor multiple” este
reprezentată de cele şase forme ale lui AVALOKITESHVARA înfăţişat în cele şase tărâmuri
învăţând respectivele tipuri de fiinţe calea către eliberarea de ciclul existenţelor. Tot cu acest sens
cele şase silabe ale MANTRA-ei lui AVALOKITESHVARA (Aum Ma-ni Pad-me Hum) au fost
atribuite fiecare câte unui tărâm de existenţă. În vreme ce în cele şase tărâmuri de existenţă este
prezentată evoluţia lumii pe baza motivelor înfăţişate în centrul roţii, cercul exterior simbolizează
cauzele create în viaţa individuală. Punctul de plecare pentru ambele nivele de explicare este
ignoranţa (avidya, skt.). Formula „evoluţiei condiţionate” este prezentată în următoarele imagini: o
femeie oarbă (simbol al ignoranţei), un olar (simbol al acţiunii de creere a tendinţelor inferioare), o
maimuţă jucându-se cu o piersică (simbol al „gustării” binelui şi a răului , ca o consecinţă a
KARMA-ei), doi bărbaţi într-o barcă (simbol al conştiinţei individuale care generează numele şi
forma sau, altfel spus, a personalităţii exterioare), o casă cu şase ferestre (simbolizând cele şase
simţuri), un cuplu în îmbrăţişare amoroasă (simbolizând fuziunea, contactul dintre simţuri şi
obiectele simţurilorl), un bărbat orbit de săgeţile care i-au străpuns ochii (simbol al senzaţiilor de
plăcere şi de durere: contactul cu obiectele simţurilor generează senzaţia de orbire), un bărbat
care bea (simbol al dorinţei senzoriale insaţiabile), o maimuţă apucând un fruct (simbol al
posesivităţii, al ataşamentului), o femeie însărcinată (simbol al devenirii, întrucât ataşamentul
generează continuitatea şi obligativitatea existenţei limitate), o naştere (simbol al naşterii care
generează reneşterea, adică reîncarnarea), un cadavru (simbol al descompunerii, pentru că
reîncarnarea generează o nouă moarte ş.a.).

BHIKSHU, skt. (dge slong, tib.). Un practicant al DHARMA-ei care a renunţat la viaţa lumească şi
a jurat să respecte cele 253 de precepte ale unui călugăr hirotonisit pe deplin, cu scopul de a
obţine eliberarea de SAMSARA.
6
BHUTA, skt. (joreng po, tib.), lit. „elemental”. Spirite răufăcătoare asemănătoare fantomelor,
considerate a fi suflete ale fiinţelor decedate prin moarte violentă şi ce nu-şi găsesc odihna şi care
bântuie casele abandonate, poluează culturile, lacurile şi pădurile.

BINECUVÂNTARE (jin gyi lab, tib.). Transformare a minţii noastre dintr-o stare negativă într-una
pozitivă, trecerea de la o stare nefericită la una fericită sau de la o stare de slăbiciune la una de
forţă, prin intermediul inspiraţiei insuflate de către o fiinţă Divină precum: maestrul spiritual,
BUDDHA-şi, BODHISATTVA-şi, etc.

BODHICHITTA, skt. (byang sems sau byang chub kyi sems, tib.). Denumit şi „Laptele Bunătăţii
Umanităţii“ sau „Izvorul Compasiunii“. Termen folosit pentru a denumi mintea iluminată spiritual. Pe
nivelele relative, aceasta se exprimă sub forma dorinţei înflăcărate de a atinge starea de BUDDHA
pentru binele spiritual al tuturor fiinţelor, împreună cu practica necesară pentru atingerea acestui
scop (cu alte cuvinte, acesta este sfântul legământ al BODHISATTVA-şilor). Fără această aspiraţie
interioară, TANTRA se poate transforma într-o orbitoare posibilitate de obţinere şi manipulare a
puterii spirituale. Pe nivelul absolut, aceasta este înţelepciunea nonduală, natura ultimă a minţii,
adevărata condiţie a tuturor fenomenelor. Tocmai de aceea este considerată a fi inima şi idealul
MAHAYANA-ei. În anumite contexte tantrice, acest termen se mai poate referi la substanţa fizică
esenţială care este suportul minţii. Termenul de BODHICHITTA mai poate fi întâlnit în asociere cu
alţi termeni, dintre care, cele mai importante sunt: bodhichitta aplicaţiei, bodhichitta aspiraţiei şi
bodhichitta vacuităţii şi a compasiunii nedivizate.

BODHGAYA. Loc în India (fosta provincie Magadha, astăzi aparţinând statului Bihar) unde,
conform legendei, BUDDHA SHAKYAMUNI a atins starea de iluminare spirituală.

BODHISATTVA, skt. (byang chub sems dpa’, tib.). Înseamnă, în traducere, „fiinţa trează din punct
de vedere spiritual”. În buddhismul MAHAYANA, un BODHISATTVA este o fiinţă care aspiră cu
putere să dobândească starea de BUDDHA prin exercitarea şi amplificarea sistematică a virtuţilor
şi a calităţilor perfecte sau a perfecţiunilor (paramitas, skt.), dar care renunţă să se bucure de
Eliberarea Supremă (nirvana, skt.) atâta timp cât toate celelalte fiinţe umane nu sunt încă complet
trezite spiritual şi eliberate din lanţurile ignoranţei şi egoismului. Prin alegerea Căii divine a
Bunăvoinţei Infinite, BODHISATTVA-şii protejează şi impulsionează permanent, din punct de
vedere spiritual, fiinţele „prinse“ în existenţa SAMSARA-ică folosind influenţe binefăcătoare şi
energii subtile, ce influenţează şi impulsionează toate fiinţele vii care vibrează la unison cu ele,
făcând astfel posibilă accelerarea progresului lor spiritual şi atingerea stării de Iluminare Divină.
Fără aceste influenţe benefice, Divine, permanente, umanitatea ar fi oarecum lipsită de o orientare
spirituală clară şi puternică şi ar rămâne mai mult timp sclava egoismelor, a iluziilor senzoriale şi a
obscurităţii mentale.

BÖN. Religia străveche a tibetanilor, care exista şi pe vremea introducerii buddhismului în Tibet, în
secolul al VIII-lea d.Ch., şi care a supravieţuit până în zilele noastre. Termenul Bön se poate referi
atât la tradiţie în sine cât şi la adepţii săi care sunt, totuşi, denumiţi de cele mai multe ori prin
termenul de Bönpo. Relaţia între Buddhism şi Bön este foarte complexă. De obicei se face
distincţie între Bön cea albă şi Bön cea neagră, respectiv Bön Interioară şi Gyu Bön. Bön
Interioară, care există şi în ziua de azi, a fost recunoscută de Dalai Lama ca fiind cea de-a cincea
tradiţie religioasă tibetană, şi are multe învăţături în comun cu BUDDHA-DHARMA.

BRAHMA, skt. (tshang pa, tib.). Stăpânul zeilor din tărâmul formei. În hinduism, Brahma este
prima divinitate din TRIMURTI, trinitatea hindusă ce îi cuprinde pe zeii BRAHMA, VISHNU şi
SHIVA. BRAHMA este o manifestare a lui Dumnezeu în aspectul său de creator al Universului.
Într-o primă perioadă a fost venerat în egală măsură cu VISHNU şi SHIVA. Totuşi în India
modernă, BRAHMANISMUL şi-a diminuat aria de răspândire în favoarea VISHNUISMULUI,
SHIVAISMULUI şi SHAKTISMULUI. Parte integrantă a lui MAYA, iluzia ce ţine de manifestare,

7
BRAHMA nu trebuie în nici un caz să fie confundat cu BRAHMAN. Este reprezentat în general
având patru feţe şi patru braţe ce ţin, printre diferite simboluri, VEDELE şi un şirag de mătănii.

BRAHMA CEL CU PATRU CHIPURI. Epitet atribuit zeului BRAHMA, datorită reprezentării sale
tradiţionale. A se vedea BRAHMA.

BUDDHA, skt. (sangs rgyas, tib.). Fiinţă care s-a trezit din adâncul somn al ignoranţei şi în a cărui
minte a înflorit cunoşterea tuturor lucrurilor. BUDDHA este „Cel Eliberat Spiritual“ sau „Cel Trezit
Spiritual“, cel care a eliminat orice urmă de ignoranţă şi a adus la desăvârşire toate calităţile divine
din fiinţă. Un BODHISATTVA care a atins starea completă de iluminare spirituală este cunoscut
drept un BUDDHA. Cuvântul face referire în general la BUDDHA SHAKYAMUNI, BUDDHA al
acestei epoci, care a trăit în India în jurul secolului al VI-lea î.Ch. Au existat însă nenumăraţi
BUDDHA-şi de-a lungul timpurilor, în epoca actuală fiind în total 1000 de BUDDHA-şi, iar BUDDHA
SAKHYAMUNI este al patrulea dintre ei.

BUDDHA SHAKYAMUNI, skt. Al patrulea dintre cei o mie de BUDDHA-şi care trebuie să se nască
în această lume în timpul actualului Eon Fericit. Primii trei au fost Krakuchanda, Kanakamuni şi
Kashyapa. Cel de-al cincilea va fi BUDDHA MAITREYA (BUDDHA al viitorului).

BUDDHA-DHARMA, skt. Învăţăturile lui BUDDHA şi realizările spirituale care pot fi atinse prin
practicarea lor perseverentă.

BUDDHA-şi [cei cinci ~]. Se referă le cei cinci DHYANI BUDDHA-şi, denumiţi şi cei cinci Jina-şi,
cei cinci BUDDHA-şi patriarhi, sau BUDDHA-şii celor cinci famili de energii divine creatoare. A se
vedea DHYANI-BUDDHA-şi.

CANON TANTRIC TIBETAN (rGyud-sde, tib.). Denumire generică pentru ansamblul de texte
spirituale cuprinse în 22 de volume, care începe cu Mañjushri-namasagiti, urmată de
Kalachakratantra şi cuprinde marile tantra-e ale Anuttarayogatantra-ei, precum: Hevajratantra,
Laghusamvara, Shriguhyasamaja, Mahamaya, Mahakala, Vajradaka etc.; unele tantra-e ale
Mahayogatantra-ei, precum: Vajrakilayamulatantra, Vajrasattvamayajala guhya sarvadarshatantra;
şi o singură tantra din Dzogchen, şi anume Sarvadharma Mahashanti Bodhichitta
Kulayarajatantra.

CÂRLIGUL GRAŢIEI DIVINE (ankusha, skt.; chak khyu, tib.). Obiect asemănător celui utilizat
pentru prinderea elefanţilor, ce simbolizează faptul că divinităţile „prind“ cele trei lumi (sfera
dorinţei, cea a formei şi cea a non-formei) pentru a le plasa sub puterea lor spirituală şi pentru a
putea astfel să conducă fiinţele pe calea eliberării. El mai reprezintă şi activitatea teribilă a
BUDDHA-şilor care distruge forţele negative.

CEL CU UNSPREZECE CHIPURI. Epitet atribuit lui BODDHISATTVA AVALOKITESHVARA. A se

vedea AVALOKITESHVARA.

CHAMARA, skt. (ngayab, tib.). Numele subcontinentului ce leagă sudul şi vestul continentului
Jambudvipa (lumea noastră, conform cosmologiei buddhiste), subcontinent în care se află situat
tărâmul paradisiac al maestrului PADMASHAMBHAVA.

CHEI ALE DHARMA-ei [cele 84000 de ~], (chos kyi sgo mo brgyad khri bzhi stong, tib.).
Cunoscute şi sub denumirea de „Cele 84000 de texte ale Dharma-ei“. Există 21000 de învăţături
(fiecare din acestea tratând despre VINAYA, SUTRA, ABHIDHARMA sau sinteza acestora) reunite
într-o singură tradiţie cunoscută sub numele de VAJRAYANA. Scopul acestor învăţături este de a
elimina cele 84000 de emoţii perturbatoare care se găsesc latent în mintea unei fiinţe, şi tocmai de
aceea ele mai poartă numele de cele 84000 de chei ale DHARMA-ei.

8
CLARITATE. Natura spiritului este dată de uniunea dintre vacuitate şi claritate. Acest din urmă
aspect desemnează dinamica spiritului, incluzând capacitatea de cunoaştere şi puterea creatoare
din care purcede orice manifestare.

CLASE DE DAKINI-uri [cele patru ], (mkha’ ’gro sde bzhi, tib.). A se vedea DAKINI-uri [~ ale
celor patru clase].

CLASE DE FIINŢE [cele şase ], (’gro ba rigs drug, tib.). Aceste clase sunt: zeii, semizeii, oamenii,
animalele, fantomele şi entităţile infernale (demonii), corespunzând celor şase lumi de pe „Roata
existenţelor multiple” (bhavachakra, skt.). A se vedea BHAVACHAKRA.

CLASE DE SPIRITE [cele opt ], (lha srin sde brgyad, tib.). Există numeroase descrieri ale
acestor clase, dar cele mai des întâlnite le prezintă astfel: deva-şi, naga-şi, yaksha-şi, gandharva-
şi, asura-şi, garuda-şi, kinnara-şi şi mahoraga-şi. Toate acest tipuri de entităţi erau capabili de a
primi şi de a pune în practică învăţăturile lui BUDDHA. Aceste opt clase se pot referi şi la diferitele
tipuri de spirite pământene, spirite care pot fi binevoitoare sau nu.

COMPASIUNE. A se vedea KARUNA.

CONDUCĂTORUL FAMILIEI (rigs kyi bdag po, tib.). Suveran Divin al familiei căreia îi aparţine
zeitatea YIDAM. De exemplu, suveranul familiei căreia îi aparţine YIDAM-ul AVALOKITESHVARA
este AMITABHA.

CONSACRARE. Faptul de a consacra unui scop precis, profund benefic, meritele generate de
acţiunile noastre pozitive. Se pot astfel consacra meritele noastre obţinerii unui anumit obiectiv
temporar din această viaţă sau din vieţile viitoare (cum ar fi: bogăţia, celebritatea, puterea, etc.),
însă această consacrare este considerată a fi de ordin inferior. Cea mai elevată consacrare este
cea care vizează trezirea spirituală a tuturor fiinţelor din univers, graţie meritelor noastre.

CONŞTIINŢĂ (rig pa, tib.) Starea primordială a minţii, clară, trează şi lipsită de orice
ataşament,expresia uniunii dintre vacuitate şi claritate.

CONŞTIINŢA PRIMORDIALĂ. Conştiinţa care nu este afectată de dualitate. Termenul este

adesea asociat cu „Înţelepciunea Divină“.

CONTROLUL MENTAL (sems nyid, tib.). Realizarea naturii minţii, despre care se spune că este
identică cu esenţa tuturor fiinţelor eliberate (sugatagarbha, skt.). Ea trebuie să fie deosebită de
minte (sems, tib.), care se referă la gândirea discursivă obişnuită, bazată pe necunoaşterea naturii
adevărate a gândurilor.

COPACUL ILUMINĂRII. A se vedea ABORELE BODHI.

CORPUL DE CURCUBEU (’ja’ lus, tib.). Corpul de curcubeu, alegoric vorbind, exprimă atingerea
măiestriei în comuniunea cu energiile divine ale celor cinci DHYANI BUDDHA-şi. Practic, obţinerea
„corpului de curcubeu“ presupune ca în momentul morţii, adeptul (care anterior este necesar să fi
realizat eliminarea oricărui ataşament prin intermediul practicii thogal (tib.) din DZOGCHEN) să
permită corpului său să fie resorbit în esenţa de lumină a elementelor din care a fost creat corpul
său şi, drept consecinţă, trupul său material se va dizolva în lumină dispărând complet. Numele
acestui proces de disoluţie se datorează faptului că adesea, el este însoţit de curcubee şi
manifestări spontane de lumină.

CUPLU DIVIN. În panteonul tantric, numeroase divinităţi şi chiar anumiţi maeştri spirituali, sunt
reprezentaţi adesea în uniune beatifică, extatică, împreună cu consoartele lor divine. Într-un
asemenea cuplu divin, aspectul masculin simbolizează: lumina clară, compasiunea şi mijloacele

9
adecvate (upaya, skt.), în timp ce aspectul feminin simbolizează vacuitatea şi cunoaşterea (prajna,
skt.). A se vedea YAB-YUM.

DAKINI, skt. (mkha’ ’gro ma, tib.). Se pronunţă punând accentul pe prima silabă: dákini. Termenul
DAKINI înseamnă în limba sanskrită „Magiciană” şi se referă la puterile spirituale uluitoare, pe care
aceste entităţi feminine fermecătoare (fascinante) şi totodată teribile prin puterile lor, le trezesc în
conştiinţa aspirantului curajos, pur şi perseverent, iar mkha’ ’gro ma, în limba tibetană, înseamnă
„Cea care se deplasează complet liber în Spaţiul Absolut” şi se referă la faptul că aceste sublime şi
puternice entităţi divine superioare reprezintă aspectul feminin al conştiinţei iluminate. DAKINI-urile
sunt manifestări feminine esenţiale ale Divinei Cunoaşteri (vidya, skt.), care au capacitatea de a
amplifica, sintetiza şi unifica energiile TATTVA-ice pe care le vehiculează, până când, concentrate
intens asupra unui singur punct focar, întocmai ca printr-o lentilă, ele sunt „aprinse” (dinamizate) şi
transformate într-o sublimă flacără de inspiraţie divină, conducând la Iluminarea spirituală. Din
această cauză, reprezentarea tibetană tradiţională a DAKINI-urilor le prezintă întotdeauna aura ca
şi cum aceasta ar fi în flăcări. DAKINI-urile întruchipează, în tradiţia tibetană, compasiunea mereu
dinamică (activă) a celor cinci aspecte ale Înţelepciunii Divine (cei cinci JINA-şi), astfel încât ele
sunt asociate unuia sau altuia dintre aceşti cinci DHYANI-BUDHA-şi şi ocupă un rol considerabil în
întreaga tradiţie secretă VAJRAYANA. În tantrismul tibetan, Spaţiul este privit ca fiind feminin,
receptiv şi creator. DAKINI-urile reprezintă, simbolic, şi momentele noastre de sublimă intuiţie
(cunoaştere intuitivă) a diferitelor puteri creatoare inefabile ale Spaţiului fără de margini. Prin
urmare, intuiţia spirituală superioară, precum şi discernământul spiritual sunt personificate, în
tradiţia tibetană, de cele cinci DAKINI-uri principale ale celor cinci familii de energii tantrice (kula
sau kaula, skt.). Din această cauză yoghinii tibetani apelează foarte frecvent la aceste fascinante
şi teribile entităţi feminine pentru a-şi trezi discernământul spiritual. Parte integrantă a
KALACHAKRA TANTRA-ei, modalităţile de invocare a DAKINI-urilor sunt bazate (la fel ca şi cele
ale îngerilor din tradiţia occidentală) pe prezentarea atributelor lor esenţiale, precum şi a numelui
lor secret. Din acest motiv, în terminologia tantrică tibetană, întreaga manifestare nu este altceva
decât o parte a „Dansului Înţelepciunii celor cinci DAKINI-uri (KHA-DRO-MA) primordiale”. Forma
cea mai înaltă şi mai completă în care sunt unificate toate aceste DAKINI-uri, ea reprezentând
totodată şi sinteza tuturor celor cinci aspecte ale Înţelepciunii Divine în „sfera de diamant” (în sfera
Vidului Divin beatific, SHUNYATA) este marea VAJRADAKINI (sau VAJRAYOGHINI – care este
chiar Marea Putere Cosmică CHINNAMASTA din tradiţia MAHA VIDYA YOGA), la nivelul căreia
fuziunea cu Realitatea Divină Supremă este totală. Această DAKINI supremă constituie nucleul
esenţial al învăţăturii secrete a marelui yoghin tibetan PADMASHAMBHAVA. În Tibet, acest termen
mai este folosit şi în semn de respect pentru yoghinele care au dobândit înalte realizări spirituale.
În cadrul modalităţii interioare de descoperire a refugiului spiritual, DAKINI reprezintă una din cele
trei rădăcini fundamentale.

DAKINI-uri [~ ale celor patru clase]. Această formulare se referă la DAKINI-urile primelor patru
familii de energii tantrice, familiile RATNA, VAJRA, PADMA şi KARMA, corespunzând celor patru
tipuri de activităţi: liniştirea (pacificarea), amplificarea, fascinaţia şi supunerea răului.

DHARMAPALA……

DEMON (bdud, tib.). Atunci când nu este folosit într-un sens explicit metaforic, acest termen se
referă fie la un spirit nefavorabil sau, în mod simbolic, la un obstacol pe calea spirituală.

DESCHIDEREA LUI BRAHMA (brahmarandhra, skt.; tshangs bug, tib.). Deschizătura din
creştetul capului, aflată la opt lăţimi de deget măsurate de la linia de inserţie a părului înspre
creştetul capului.

DEVA, skt. A se vedea DEVATA.

DEVATA, skt., lit. “Cel care radiază sublima lumină”. Asemănător cu cuvântul DEVA (radios) aceşti
termeni au, datorită sensurilor lor multiple, mai multe semnificaţii. Astfel, îl pot desemna fie pe
10
BRAHMAN perceput sub forma unei puteri divine personale, fie pot desemna divinităţile unei sfere
de manifestare superioare faţă de aceea a oamenilor dar care, este totuşi, muritoare (efemeră).
Alteori acest cuvânt se opune stării net superioare pe care o ating Iluminaţii care l-au „REALIZAT“
(cu alte cuvinte, care l-au descoperit în mod direct) pe DUMNEZEU. Tot în tradiţia orientală,
denumirea de DEVATA sau DEVA, indică zeii sau fiinţele celeste puternice, sub acest termen fiind
desemnaţi locuitorii unor lumi paralele superioare care, datorită destinului lor merituos se bucură
de anumite condiţii de renaştere (după moartea fizică) şi ajung să trăiască astfel într-o lume fericită
sau cu alte cuvinte într-un anumit tărâm, cu toate că încă sunt supuşi, ca toate celelalte fiinţe vii,
ciclului renaşterilor în diferite lumi având grade diferite de elevare. Datorită condiţiilor net
privilegiate, fiinţele care ating chiar în timpul existenţei fizice starea lăuntrică de DEVA au prin
aceasta, ulterior, dreptul la o renaştere într-o lume superioară în care vor avea apoi o viaţă foarte
lungă (5000 - 20000 ani) şi plină de fericire care le recompensează prompt acţiunile şi realizările
lor bune efectuate în vieţile trecute. Această fericire imensă, trăită intens datorită atingerii condiţiei
de ZEU pe o perioadă foarte mare de timp, constituie totuşi (prin complacerea numai în aceasta)
PRINCIPALUL OBSTACOL în calea progresului lor spiritual către Suprema Eliberare, deoarece
adeseori aceasta îi împiedică să descopere Adevărul Divin Ultim.

DEVOŢIUNE. Calitate esenţială în tradiţia VAJRAYANA, în care se consideră că realizarea

adevăratei naturi divine a spiritului nu se poate obţine fără graţia unui maestru spiritual. Întrucât
această graţie este mereu prezentă, rămâne doar ca discipolul să se deschidă faţă de maestrul
spiritual prin intermediul devoţiunii, noţiune ce cuprinde în ea şi sentimentele de respect,
încredere, iubire şi aspiraţie spirituală.

DHARMA, skt. (chos, tib.). Ceea ce este drept, bun şi divin. Literal, în sanskrită, se traduce prin „a
purta”, „a ţine”. Termen generic desemnând „ceea ce constituie Adevărata noastră Natură”.
Fundament al moralei şi al eticii umane, lege naturală divină a Universului şi bază a oricărei
orientări spirituale. Hinduşii numesc religia lor SANATANA-DHARMA, „religia eternă“. Pentru
individ, DHARMA este indisociabil legată de KARMA: omul nu poate realiza DHARMA decât în
limitele situaţiei sale Karma-ice specifice. Concept central al buddhismului utilizat adeseori în
accepţii diverse:
- Legea cosmică a “Marelui Ordin Divin” la care lumea noastră este supusă şi al cărui principal
aspect este legea renaşterii determinată precis de KARMA.
- Doctrina lui BUDDHA care în primul rând permite conştientizarea deplină a acestei “Legi” şi o
formulează într-un anumit mod. Această doctrină exprimă adevărul universal. Privită în acest sens,
DHARMA exista deja, înainte de naşterea pe Pământ a lui BUDDHA, el însuşi nefiind decât o
manifestare a acesteia.
- Ansamblul de norme etice şi de comportament (Shila, Vinayapitaka etc.).
- Manifestări ale realităţii, lucruri, fenomene în general.
- Gânduri, conţinuturi psihice, idei, reflexii de fenomene în mintea umană.
- Termen desemnând „factorii existenţiali” care, pentru HINAYANA, sunt pietrele unghiulare ale
personalităţii empirice şi ale universului nostru interior.
- Intr-un sens mai restrâns, se referă la doctrina sau culegerea de învăţături lăsată de BUDDHA,
împreună cu alte fiinţe realizate spiritual, care arată calea către ELIBERAREA SPIRITUALĂ.
Aceasta are două aspecte: DHARMA transmiterii, denumind scrierile şi învăţăturile, şi DHARMA
realizării, denumind calităţile ce decurg din practica spirituală. În buddhism, se mai vorbeşte de
asemenea şi despre „DHARMA lumească“ şi „DHARMA sfântă“: prima se referă la activităţile
obişnuite ale vieţii, cea de-a doua este calea care ne duce către eliberarea spirituală.

DHARMA-CHAKRA, skt. (chos kyi ’khor lo, tib.). A se vedea ROATA DHARMA-ei.

DHARMAKAYA, skt. (chos sku, tib.). Primul din cele trei KAYA-uri, care este lipsit de orice
construcţie, asemeni spaţiului. Mai este denumit şi „Corpul calităţilor iluminate“. A se vedea KAYA.

DHARMAPALA, skt. (chos skyong, tib.). Protectori ai DHARMA-ei, fiinţe umane şi non-umane
care jură să protejeze şi să păzească învăţăturile spirituale şi au rolul de a înlătura obstacolele de
11
pe calea spirituală şi de a creea condiţii favorabile practicării DHARMA-ei. Protectorii DHARMA-ei
sunt fie „pământeni” denumiţi „protectori ai înţelepciunii“ (fiinţe cu un foarte înalt nivel spiritual,
supuse încă ciclului renaşterilor), fie de natură divină, numiţi „protectorii divini ai DHARMA-ei”
(emanaţii ale BUDDHA-şilor sau BODHISATTVA-şilor). Entităţile nonumane sunt uneori
considerate a fi emanaţii ale BUDDHA-şilor şi BODHISATTVA-şilor, alteori sunt considerate a fi
spirite locale, zei sau demoni supuşi de un mare maestru spiritual şi legaţi prin intermediul unui
legământ. Se crede că folosirea energiei lor în slujba DHARMA-ei a jucat un rol decisiv în
păstrarea învăţăturilor de la apariţia DHARMA-ei în Tibet şi până în zilele noastre. Sub forma unor
oracole, precum cel de la Nechung, dharmapala-şii continuă să exercite o influenţă directă asupra
vieţii tibetanilor.

DHYANI BUDDHA-şi, skt. [cei cinci ~]. În TANTRAS-urile superioare se precizează că există cinci
familii de energii divine creatoare, fiecare dintre ele fiind patronată de un DHYANI BUDDHA.
Aceştia sunt în legătură cu numeroase aspecte specifice fiecărei familii în parte. Se remarcă mai
ales faptul că fiecărei familii îi corespunde dobândirea unui anumit tip de înţelepciune, sublimarea
unei anumite otrăvi, o anumită direcţie cardinală, cât şi o anumită culoare. Aceşti DHYANI
BUDDHA-şi sunt:
- BUDDHA RATNASHAMBHAVA, aparţinând familiei RATNA, conferă înţelepciunea egalităţii
perfecte, otrava pe care o sublimează este orgoliul, direcţie cardinală sud, culoarea galbenă.
- BUDDHA AKSHOBHYA, aparţinând familiei VAJRA, conferă înţelepciunea oglindirii perfecte,
otrava pe care o sublimează este mânia, direcţie cardinală est, culoarea albă.
- BUDDHA AMITABHA, aparţinând familiei PADMA, conferă înţelepciunea discernământului
perfect, otrava pe care o sublimează este dorinţele inferioare, direcţie cardinală , culoarea roşie.
- BUDDHA AMOGHASIDDHI, aparţinând familiei KARMA, conferă înţelepciunea realizării perfecte,
otrava pe care o sublimează este invidia, direcţie cardinală nord, culoarea verde (o anumită
nuanţă).
- BUDDHA VAIROCHANA, aparţinând familiei TATHAGATHA, conferă înţelepciunea spaţiului
absolut, otrava pe care o sublimează este ignoranţa, direcţie centru, culoarea albastru închis.

DILBU (ghanta, skt.; dril bu, tib.). Clopoţel ce simbolizează, într-o manieră generală, vacuitatea
sau cunoaşterea vacuităţii (mai precis, a vidului beatific divin), noţiune fundamentală a
buddhismului. El reprezintă simbolul feminin şi desemnează înţelepciunea (prajña, skt.).

DIPAMKARA, skt. (marme mdzad, tib.), lit. „Cel care apinde lampa“. Buddha Dipamkara este
primul Buddha, dintr-un şir de 18, care l-au precedat pe Buddha Shakyamuni. În scrierile străvechi,
el era descris ca având 100 m inălţime, fiind înconjurat de 84 000 de arhaţi şi trăind 100 000 de
ani. În iconografia chineză şi tibetană, figura lui Buddha Dipamkara reprezintă, ea singură, toţi
Buddha-şii care au fost, Buddha Shakyamuni îi reprezintă pe cei prezenţi, iar Maitreya îi reprezintă
pe care urmează să vină.

DORJE (vajra, skt; rdo-rje, tib.), lit. „Suveranul Stâncilor”. DORJE este fără îndoială simbolul cel
mai important al tradiţiei spirituale tibetane unde este omniprezent. Termenul semnifică are
semnificaţia de diamant şi desemnează natura indestructibilă a spiritului în sine, a Trezirii
spirituale, care este totodată nepieritoare şi indivizibilă. Este reprezentat simbolic sub forma unui
mic sceptru, iar în tradiţia hindusă corespunde fulgerului de diamant al zeului Indra. In buddhismul
tantric (VAJRAYANA), a fost asociat noţiunii de diamant indestructibil. DORJE-le este simbolul
esenţei clare, imuabile a Realităţii Ultime ce reprezintă baza tuturor lucrurilor. Transparenţa sa
imaculată, care cu toate acestea dă naştere la o bogăţie de manifestări, corespunde conceptului
de SHUNYATA dezvoltat de către maestrul Nagarjuna. În buddhismul tibetan, DORJE-le
reprezintă simbolul masculin al căii către iluminare spirituală, desemnând mijloacele de cunoaştere
(upaya, skt.). Considerate împreună, cele două obiecte ritualice principale, Dilbu şi Dorje scot în
evidenţă dualitatea realităţii fenomenelor.

DORJE CHANG (vajradhara, skt.; rdo rje ’chang, tib.). A se vedea VAJRADHARA.

12
DORJE DROLÖ (rdo rje gro lod, tib.). Manifestare teribilă a maestrului spiritual
PADMASHAMBHAVA.

DUALITATE. Alterare fundamentală a purităţii originare a Spiritului Etern Transcendent, ce

introduce sciziunea iluzorie dintre subiect şi obiect, propria persoană şi ceilalţi, etc.

DZOGCHEN (mahasandhi, maha ati, skt; rdzogs pa chen po, tib.). Termen tradus prin „Marea
Perfecţiune“ sau „Marea Realizare“care, conform tradiţiei NYINGMAPA, desemnează natura
ultimă a spiritului, uniunea dintre vidul ultim şi înţelepciune, dintre puritatea primordială ( ka dag,
tib.) şi prezenţa spontană (lhun grub, tib.), cât şi metodele de meditaţie specifice care conduc la
aceasta. Învăţăturile DZOGCHEN trec de vehiculele cauzale, fiind cele mai înalte dintre TANTRA-
ele interioare aparţinând şcolii spirituale NYINGMAPA. DZOGCHEN este cea mai înaltă din toate
cele 84 000 de Chei ale DHARMA-e. Această învăţătură, cunoscută de asemenea sub denumirea
de ATI-YOGA („yoga cea extraordinară”) este considerată de către adepţii săi precum învăţătura
definitivă şi cea mai secretă a lui BUDDHA Shakyamuni. I se atribuie calificativul de „mare” pentru
că este cea mai sublimă dintre toate; şi este „perfectă” deoarece nu mai face apel la alte mijloace.
Potrivit experienţei practicanţilor căii DZOGCHEN, puritatea minţii este întotdeauna prezentă şi
necesită doar a fi recunoscută. Tradiţia DZOGCHEN a fost adusă în Tibet în secolul al VIII-lea de
către PADMASHAMBHAVA şi VIMALAMITRA. Aspectele referitoare la mijloacele şi la cunoaşterea
DZOGCHEN sunt cunoscute ca trekcho (tib.) şi thogal (tib.).

EGO (gang zag gi bdag, tib.). Ideea greşită că există un „Eu” care este independent, unic şi
permanent. În contextele yoghine sau spirituale, ego-ul desemnează principiul psihologic al
individualizării, prin care o fiinţă se conştientizează parţial şi fals ca fiind o entitate individuală
separată de celelalte fiinţe şi de întregul MACROCOSMOS. Această existenţă egotică (parţială,
efemeră, limitată, dureroasă) este considerată a fi baza tuturor experienţelor umane, a suferinţei
(duhkha, skt.) şi, tocmai din această cauză, ego-ul este considerat a fi principala piedică pe calea
spirituală, care nu ne permite accesul către SINELE NEMURITOR (atman, skt.) şi către starea
supremă de îndumnezeire.

ELEMENTE [cele cinci ~], (‘byung ba lnga, tib.). Cele cinci elemente sunt considerate a fi:
pământul, apa, focul, aerul şi spaţiul. Aceste denumiri nu trebuie luate ad literam, ci la modul
simbolic. Cât despre spaţiu, acesta semnifică vidul în care îşi au locul manifestările precedente.
Aceste cinci elemente reprezintă stările impure ale manifestării; în forma lor pură, ele corespund
manifestării DHYANI BUDDHA-şilor.

ELIBERARE SPIRITUALĂ. Termen folosit pentru a desemna faptul de a ieşi din ciclul SAMSARA-
ei şi, prin urmare, de a te elibera de orice suferinţă.

ELIBERĂRI [cele opt ~]. Pentru a putea accede la o preţioasa existenţă umană în care să se
poată practica DHARMA, o fiinţă trebuie mai întâi, să se elibereze de cele opt condiţii de existenţă
non-umană:
- Condiţia de existenţă în lumile infernale;
- Condiţia de existenţă sub forma fiinţelor fantomatice;
- Condiţia de existenţă sub forma animală;
- Condiţia de existenţă ca fiinţă având o gândire agnostică;
- Condiţia de existenţă ca zeu;
- Condiţia de existenţă ca fiinţă adeptă a unor sisteme filozofice ce contravin DHARMA-ei;
- Condiţia de existenţă în epoci lipsite de o învăţătură spirituală autentică;
- Condiţia de existenţă ca fiinţă având infirmităţi fizice care pot împiedica practicarea DHARMA-ei.

EMAHO, EMAO. A se vedea KYEHO.

EMOŢIE PERTURBATOARE (nyon mongs pa, tib.). Cele cinci otrăvuri (dorinţa, mânia, iluzia,
mândria şi invidia) care obosesc, tulbură şi chinuie mintea unei fiinţe. Perpetuarea acestor emoţii
13
perturbatoare este una din principalele cauze ale existenţei în SAMSARA. A se vedea
BHAVACHAKRA.

EPOCA ÎNTUNECATĂ A INVOLUŢIEI SPIRITUALE (kali yuga skt; snyigs ma’i dus, tib.). Epoca
actuală, în care cele cinci degenerări (ce afectează durata vieţii, timpul , fiinţele, concepţiile şi
controlul emoţiilor perturbatoare) sunt în plină efervescenţă. A se vedea DEGENERĂRI [cele cinci
~].

EXISTENŢĂ. Fiecare fiinţă a avut un număr incomensurabil de existenţe umane şi non-umane.

Toate aceste existenţe au, în realitate, aceeaşi natură cu visul; însă, datorită ignoranţei, fiinţele
umane le consideră a fi reale căzând astfel pradă iluziei. Ele continuă să pribegească de-a lungul
acestor existenţe până la atingerea stării de eliberare spirituală, ce coincide cu dispariţia iluziei.
Forma şi conţinutul fiecăreia dintre existenţele avute de o fiinţă umană nu sunt un rod al
hazardului, ci se datorează condiţionărilor date de KARMA inviduală.

EXTAZ. Termen care se traduce prin „acţiunea de a fi în afara individualităţii”, sau „încântare” (de
la grecescul ekstasis). Stare elevat mentală, intens şi sublim afectivă, caracterizată prin trăire
beatifică oceanică şi prin sentimente paradisiace inexprimabile, inefabile de bucurie şi fericire, ce
ne expansionează într-o stare de fericire extraordinară. Starea de EXTAZ este proprie comuniunii
sufletului uman cu Dumnezeu, cu existenţa infinită, cu perfecţiunea divină. În această stare,
individualitatea egoistă, condiţionată şi limitată este înlocuită de Conştiinţa Cosmică Divină. Orice
cale spirituală autentică oferă la momentul oportun aspirantului perseverent şi plin de fervoare
posibilitatea intrării în starea de extaz divin, beatific (atunci când aspirantul este pregătit să o
realizeze).

FACTORI FUNDAMENTALI AI LANŢULUI CAUZALITĂŢII [cei doisprezece ~]. Denumire

cunoscută şi sub forma de „Cele 12 legături care constituie lanţul evoluţiei condiţionate“ ( pratitya-
samutpada, skt.). Acestea sunt: ignoranţa (avidya, skt.); impulsurile (samskara, skt.); conştiinţa
(vijñana, skt.); mentalul şi planul fizic (namarupa, skt.); cele şase fundamente, adică cele şase
domenii ce au ca obiect înţelepciunea (shadayatana, skt.); contactul (sparsha, skt.); senzaţia
(vedana, skt.); setea sau pofta (trishna, skt.); atragerea într-o nouă matrice de renaştere
(upadana, skt.); devenirea (bhava, skt.); naşterea (jati, skt.); vârsta înaintată şi moartea (jara-
maranamh, skt.). A se vedea şi BHAVACHAKRA.

FACTORI DE PERCEPŢIE [cei doisprezece ~]. Termen care defineşte cele şase obiecte ale
simţurilor (mirosurile, gusturile, formele sau obiectele văzului, obiectele simţului tactil, sunetele şi
obiectele minţii) şi cele şase organe de simţ (nasul, limba, ochii, pielea, urechile şi mintea).

FAMILII SPIRITUALE [cele cinci ~], (rigs lnga, tib.). Nume generic pentru cele cinci familii de
energii divine creatoare: RATNA, VAJRA, PADMA şi KARMA, TATHAGATA. Ele reprezintă calităţile
înnăscute ale esenţei Divine din fiecare fiinţă umană.

FAMILII DE ÎNVINGĂTORI [cele cinci ~]. Epitet pentru cele cinci familii tantrice. A se vedea
FAMILII SPIRITUALE [cele cinci ~].

FII AI ÎNVINGĂTORILOR. Epitet atribuit BODHISATTVA-şilor.

FIINŢE NOBILE (arya-pudgala, skt.; skyes mchog sau ’phags pa, tib.). Epitet folosit pentru mari
maeştri, BODHISATTVA-şi, arhaţi care au „parcurs” până la capăt Calea Vederii, a treia din Cele
Cinci Căi. Acestea sunt fiinţe care au transcens existenţa în ciclurile SAMASARA-ice şi care se
află pe una dintre etapele Căii Divine a Zeilor (arya-marga, skt.). ARYA-şii se impart în patru clase:
ARHAŢII, PRATYEKABUDDHA-şii, BODHISATTVA-şii şi BUDDHA -şii.

GANDHARVA, skt. (dri za, tib.), lit., „Cei care se hrănesc cu miresme sublime”. Fiinţe non-umane,
de gen masculin???, despre care se spune că se hrănesc cu parfumuri înmiresmate, renumite
14
pentru frumuseţea lor. Sunt descrise sub diverse forme, când sub formă umană, când înzestraţi cu
aripi, când având partea de jos a corpului asemănătoare cu cea a unei păsări sau a unui cal.
Excelenţi muzicieni, ei cântă cu vocea şi la liră, corespunzând muzelor mitologiei greceşti.
APSARA-ele sunt însoţitoarele lor. Termenul mai este uneori aplicat şi fiinţelor aflate în starea de
BARDO.

GARUDA, skt. (khyung, tib.). Pasăre mitică, simbol al înţelepciunii primordiale. În lucrările
tradiţionale, ea este reprezentată ca având corp de om pe care sunt grefate labele, aripile, coada
şi capul unei păsări de pradă. În mitologia Indiei, este regele păsărilor şi vehicolul lui VISHNU. În
Tibet, garuda este asimilat cu khyung-ul, vulturul cu gheare de metal din tradiţia bönpo, care are
este invocat în ritualurile de vindecare a maladiilor provocate de către naga-şi. În buddhism,
garuda este vehicolul lui AMOGHASIDDHI.

GĂSIREA REFUGIULUI (skyabs ’gro, tib.). Faptul de manifesta o încredere de nezdruncinat în

Cele Trei Nestemate sau în Cele Trei Rădăcini Spirituale.

GLORIOSUL MUNTE DE CULOAREA ARAMEI (mga gyab zangs mdog dpal ri, tib.). Purul tărâm
subtil al lui PADMASHAMBHAVA, situat pe subcontinetul Chamara la sud-est de continentul
Jambudvipa. Chamara este centrul unui grup de nouă insule locuite de raksha-şi sălbatici. În
mijlocul Chamara se înalţă majestuos până la cer muntele roşiatic. Pe vârful lui se găseşte
minunatul palat „Lumina din Lotus”, manifestat din expresia naturală a trezirii spirituale primordiale.
Acolo locuieşte PADMASHAMBHAVA într-o formă indestructibilă care transcende naşterea şi
moartea, formă prin intermediul căreia el aduce neîncetat binele spiritual către toate fiinţele.

GRAŢIE. Puterea sublimă a iluminării spirituale. Această energie a Graţiei Divine se exprimă mai
ales prin intermediul maeştrilor eliberaţi, dar ea este vehiculată şi de ritualuri, statuete,
monumente, scrieri şi obiecte sacre. Starea de devoţiune conferă fiinţei umane deschiderea
spirituală necesară pentru a primi Graţia Divină.

GURU RINPOCHE. A se vedea PADMASHAMBHAVA.

HAYAGRIVA, skt. (rta mgrin, tib.). Zeitate tantrică înfăţişată cu cap de cal şi cu părul în flăcări;
aspectul teribil al lui BUDDHA AMITABHA. Uneori reprezentarea lui este identică cu cea a lui
Padma Heruka, aspectul de Logos al Lotusului, din cadrul Celor Opt Învăţături SADHANA.

HERUKA, skt. În general, acesta este un termen generic pentru a desemna un YIDAM sau o
zeitate masculină teribilă sau semiteribilă, folosită în meditaţii. Oricare ar fi forma sub care este
reprezentat, un HERUKA este un simbol al naturii ultime a minţii.

HINAYANA, skt. (theg pa dman pa, tib.), lit. „Micul Vehicul”. La origine, termen negativ, depreciativ,
creat de reprezentanţii lui MAHAYANA („Marele Vehicul”) pentru a desemna buddhismul antic.
Adepţii lui HINAYANA se declară la rândul lor aparţinând lui THERAVADA (Doctrină a celor
străvechi ai ordinului), deşi această şcoală nu reprezintă decât o ramură printre altele din
HINAYANA. HINAYANA mai este numit şi „buddhismul din sud” datorită răspândirii sale geografice
în ţările Asiei de sud (CEYLON, TAILANDHA, BIRMANIA, CAMBODGIA, LAOS). HINAYANA
numără, după tradiţia oficială, 18 şcoli diferite ce emană din comunitatea originară. Dar textele
vorbesc de un număr mult mai mare. În urma celui de al treilea consiliu buddhist s-a produs prima
schismă care a divizat comunitatea originară în două şcoli: SHTHAVIRA şi MAHASANGHIKA. Între
280 şi 240 î.e.n. MAHASANGHIKA s-a împărţit în şase şcoli: EKAVYAVAHARIKA, care provine din
LOKOTTARAVADIN şi GOKULIKA, care a dat naştere la BAHUSHRUTYA, PRAJNAPTIVADIN şi
CHAITIKA. În 240 î.e.n. VATSIPUTRIYA (sau PUDGALYAVADIN) s-a separat de SHTHAVIRA şi a
format următoarele patru sub-grupări: DHARMOTTTARIYA, BHADRAYANIYA, SAMMATIYA şi
SANNAGARIKA (sau SANDAGIRIYA). Alte două ramuri s-au mai detaşat în continuare din
SHTHAVIRA: SARVASTIVADA, care a dat naştere lui SAUTRANTIKA aproximativ în anul 150
î.e.n. şi VIBHAJYAVADIN care se consideră ca fiind SHTHAVIRA autentică. Din această ultimă
15
categorie au luat naştere şcolile THERAVADA, MAHISHASAKA şi KASHYAIYA. Din
MAHISHASAKA provine, în sfârşit, DARMAGUPTAKA. Pentru adepţii săi, HINAYANA, ale cărei
şcoli s-au dezvoltat după moartea lui BUDDHA la începutul erei noastre, reprezintă Doctrina pură
şi originară, aşa cum a fost ea predicată de BUDDHA. Concepţiile sale se bazează în mod esenţial
pe SUTRA-ele care redau însăşi cuvintele lui BUDDHA. Regulile disciplinei spirituale sunt
conţinute în VINAYA - PITAKA. În ABHIDHARMA, a treia parte a canonului buddhist (TRIPITAKA),
la sfârşit, se găseşte o analiză sistematică a învăţăturilor conţinute în SUTRA.

IGNORANŢĂ (avidya, skt.; lhan cig skyes pa’i ma rig pa, tib.). Ignoranţă simultană cu natura
noastră nenăscută şi care rămâne ca un teren potenţial pentru apariţia confuziei atunci când
condiţiile o permit. În sens metaforic, acest termen denumeşte orbirea spiritului ce nu îşi
recunoaşte adevărata sa natură, rămânând astfel, exilat faţă de propria sa esenţă.

ILUZIE. Faptul de a considera real ceea ce nu este şi, mai ales, a acorda o realitate autonomă
indusă individului şi fenomenelor. Iluzia, această eroare ancorată adânc în fiinţa noastră, este
fundamentul existenţei SAMSARA-ice.

ILUMINARE (bodhi, skt.; byang chub, tib.). În absenţa unui termen românesc mai adecvat, acest
cuvânt permite să fie tradusă noţiunea sanskrită de BODHI (trezire spirituală). Acest fenomen de
natură spirituală nu are absolut nici o legătură cu vreo experienţă optică legată de lumină. În cazul
unei experienţe autentice de iluminare spirituală, prin acest cuvânt se indică clipa extraordinară în
care fiinţa umană devine în mod pregnant conştientă de VIDUL DIVIN BEATIFIC (shunyata, skt.)
care este în ea însăşi (MICROCOSMOS) întocmai precum în întregul Univers (MACROCOSMOS).
Această trăire fundamentală este singura care îi permite fiinţei să realizeze instantaneu şi să
înţeleagă Adevărata Natură divină a oricărei fiinţe, lucru sau fenomen. Ideea de “ILUMINARE” fiind
adeseori confundată cu noţiunea de „fenomen luminos”, uneori felurite manifestări luminoase
(fosfene) fiind în mod eronat considerate drept ILUMINĂRI, s-a ajuns să se prefere în majoritatea
cazurilor termenul de TREZIRE SPIRITUALĂ, care este mult mai aproape de adevăr. luminarea
perfectă a lui BUDDHA SHAKYAMUNI de exemplu, marchează începutul revelării a ceea ce
constituie Adevărata Natură Nemuritoare a sa ori, cu alte cuvinte, a DHARMA-ei sale. În calitatea
sa de Lege esenţială naturală a MACROCOSMOSULUI, DHARMA este în mod indisociabil legată
de KARMA: o fiinţă umană nu poate să-şi realizeze DHARMA decât în limitele situaţiei sale
KARMA-ice. În această direcţie BUDDHA spune: „PUTEREA DE ÎNŢELEGERE ŞI ACŢIUNE A
FIINŢEI UMANE DEPINDE ÎN MARE MĂSURĂ DE KARMA SA”.

INDRA, skt. (brgya byin, tib.). Zeu suveran al Paradisului celor Treizeci şi Trei, tărâm celest situat
în Lumea Dorinţei. El locuieşte pe vârful muntelui Meru în palatul Deplinei Victorii şi mai este
cunoscut şi sub numele de Shakra, conducătorul DEVA-şilor.

INDRABHUTI, skt. Numele mai multor regi legendari ai regatelor Uddiyana şi Zahor. În textul de
faţă se face referire regele Indrabhuti (sau Indrabodhi), care a jucat rolul de părinte adoptiv
maestrului Padmasambhava.

INFERNURI. Locuri în care suferinţa se resimte intens, locuri create de propriul nostu spirit, după
moartea corpului fizic, drept consecinţă a actelor noastre negative. Deşi aceste infernuri nu au o
existenţă în sine, suferinţele sunt totuşi resimţite sub forma unui fel de coşmar gigantesc, a cărui
irealitate nu poate fi dejucată.

INIŢIERE. Ritual prin intermediul căruia fiinţa umană se deschide faţă de Graţia Divină. Aceasta
poate fi însoţită de anumite angajamente sacre rostite de cel ce urmează a primi iniţierea, poate fi
precedat de o anumită practică ce are ca scop pregătirea fiinţei, iar în unele cazuri poate fi primită
sub forma unei simple binecuvântări.

ÎMPUTERNICIRE (dbang, tib.). Conferirea puterii sau autorizarea de a practica învăţăturile

VAJRAYANA, indispensabile pentru o practică tantrică autentică. Termen considerat în unele texte
16
sinonim iniţierii, ce face referire la transferul puterii înţelepciunii de la maestru la discipol, pe care îl
face astfel capabil să pună în practică învăţăturile tantrice primite şi să poată astfel să culeagă
fructele spirituale.

ÎNŢELEPCIUNE. Termen ce provine din latinescul intellectio ce se traduce prin „sens real,
semnificaţie”. Este starea de a fi cu sine însuşi, de revelare a spiritului nemuritor (ATMAN), de
concordanţă deplină între gând şi faptă, la care ajunge o fiinţă umană având SAHASHRARA,
centrul coronar, perfect dinamizată. La starea supremă de înţelepciune divină se ajunge printr-o
bogată experienţă spirituală, adâncită prin reflexie şi accelerată considerabil prin practica
consecventă şi corectă a treptelor superioare ale sistemului YOGA. Înţelepciunea presupune,
deopotrivă, o concepţie generală, armonios integrată prin intuiţie, asupra lumii, asupra omului,
asupra poziţiei sale în univers şi asupra realităţii existenţei lui DUMNEZEU. Ea implică, de
asemenea, o cunoaştere a valorilor morale de bine divin, adevăr ultim, frumuseţe perfectă, puritate
sufletească, dragoste, respect pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată a lui
DUMNEZEU, precum şi o credinţă de nezdruncinat în acord cu aceste principii şi valori.
Înţelepciunea este o expresie a cunoaşterii profunde şi dominării depline de sine, a unei
permanente călăuziri în viaţă după principiile divine, universal valabile ce nu contrazic bunul simţ şi
inteligenţa creatoare. Înţelepciunea adevărată reflectă respectul deplin al legilor naturii aşa cum
acestea au fost create de înţelepciunea perfectă a lui DUMNEZEU. „Omul înţelept - spune unul
dintre profundele proverbe româneşti - face numai ceea ce se poate (cu alte cuvinte, doar ceea ce
respectă permanent legile divine) şi nu orice din tot ceea ce el vrea”.

ÎNŢELEPCIUNI [cele cinci ~], (ye she lnga, tib.). Cele cinci modalităţi de cunoaştere non-duală,
similare cunoaşterii deţinută de un BUDDHA:
- ÎNŢELEPCIUNEA EGALITĂŢII PERFECTE reprezintă capacitatea de a percepe, într-o stare de
deplină imparţialitate, toate fenomenului universului ca fiind în esenţă egale (echivalente) unele cu
altele. Percepţia este nenăscută, nonduală şi exprimă perfecta egalitate. Ea reprezintă orgoliul
transcens.
- ÎNŢELEPCIUNEA OGLINDIRII PERFECTE reprezintă capacitatea de a percepe în mod clar
Realitatea Absolută a tuturor lucrurilor şi fiinţelor,a cărei esnţă ultimă este este lumina. Toate
fenomenele apar atunci asemenea unor reflecţii într-o oglindă. Ea reprezintă mânia (ura)
transcense.
- ÎNŢELEPCIUNEA DISCERNĂMÂNTULUI PERFECT reprezintă capacitatea de a distinge în mod
clar, fără amestecuri sau confuzii, toate fenomenele multiple ale manifestării (astfel, caracteristicile
generale şi specifice ale fenomenelor nu se amestecă şi ele sunt perfect complete, în timp ce
tendinţele obişnuite către ignoranţă sunt eliminate). Ea reprezintă pasiunile (dorinţele) inferioare
transcense.
- ÎNŢELEPCIUNEA REALIZĂRII PERFECTE constă din a rămâne perfect calm dar în acelaşi timp
perfect cunoscător. Această înţelepciune inseparabilă apare atunci când acţionezi din toată fiinţa
pentru binele celorlalţi în mod spontan şi perseverent. Ea reprezintă de asemenea capacitatea de
a fi întotdeauna spontan, prezent (de a trăi clipa prezentă), fără artficii şi fără efort. Ea semnifică
invidia trancensă.
- ÎNŢELEPCIUNEA SPAŢIULUI ABSOLUT (DHARMADHATU, skt) se referă la capacitatea de a
cuprinde absolut totul în conştiinţa identificată cu Spaţiul nemărginit (AKASHA TATTVA) al
Vacuităţii inefabile. Ea îl determină pe yoghin să realizeze că natura sa înnăscută este lipsită de
orice clişee ale minţii, esenţa necondiţionată primordială este de fapt puritatea nenăscută,
necreată, originară care este dincolo de început şi sfârşit.; ea reprezintă ignoranţa transcensă.
Aceste cinci înţelepciuni se manifestă separat ca o expresie neîncetată a conştiinţei yoghinului,
dar ele nu sunt niciodată separate de înţelepciunea de bază, DHARMADHATU.

ÎNVĂŢĂTURA SPIRITUALĂ (lod jong, tib.). Denumire generică pentru orice culegere de învăţături
ce pun accentul asupra unui anumit număr de metode ce au ca scop dezvoltarea şi amplificarea
compasiunii.

17
JAMBUDVIPA, skt. (’dzam bu gling, tib.). Continentul situat la sud de muntele Meru, munte care
este considerat a fi centrul lumii în cosmologia buddhistă. În cosmologia antică indiană, acesta era
numele regiunii din cosmologia tradiţională buddhistă ce corespundea lumii noastre.

KALACHAKRA TANTRA, skt., lit. „Roata Timpului“. Cea din urmă şi totodată şi cea mai complexă
TANTRA buddhistă (aproximativ secolul al X-lea d.Ch.) Considerată a fi cea mai elevată dintre
toate TANTRA-urile, KALACHAKRA TANTRA este intim legată de regatul sublim al SHAMBHALA-
ei, întrucât tradiţia leagă geneza ei de SUCHANDRA, regele mitic al acestui tărâm Divin. Ea a fost
introdusă în Tibet în jurul anului 1027 (şi ceva mai devreme în India) şi este considerată a fi baza
calendarului tibetan. Această TANTRA este alcătuită din trei părţi denumite: KALACHAKRA
EXTERNĂ, KALACHAKRA INTERNĂ şi CEALALTĂ PARTE A KALACHAKRA-ei. KALACHAKRA
EXTERNĂ este orientată spre studiul lumii fizice, descriind universul şi dezvoltarea sa, aici
incluzându-se şi noţiuni de geografie şi astronomie (pentru multe dintre ele fiind necesare
cunoştinţe solide de matematică); KALACHAKRA INTERNĂ, în schimb, descrie structura lumii din
punct de vedere psihologic şi energetic. CEALALTĂ PARTE A KALACHAKRA-ei este în întregime
consacrată tehnicilor de meditaţie şi de vizualizare a zeităţilor. Fiecare dintre aceste trei părţi este
privită ca fiind un aspect diferit al lui ADHIBUDDHA.

KALASHA, skt. (mbu mpa, tib.). Denumire pentru vasul ritualic. În tradiţia hindusă, vasul conţine
apa primordială oferită de BRAHMA Creatorul. În buddhism, el conţine ambrozia (amrita, skt.;
bdud rtsi, tib.), adică elixirul nemuririi, care oferă viaţă lungă. In acest caz el este numit tsebum,
vas al vieţii. Astfel, el este în special caracteristic lui BUDDHA AMITAYUS. El mai poate semnifica,
în general, bogăţia şi prosperitatea, precum şi abundenţa bunurilor spirituale cum ar fi împlinirile şi
realizările spirituale (siddhis, skt.).

KALPA, skt. (bskal pa, tib.). Secvenţă temporală cu o durată foarte lungă, ce constituie baza
sistemului buddhist de calcul al timpului. Lungimea unei kalpa este ilustrată de următorul exemplu:
presupunând că la fiecare o sută de ani o bucată fină de mătase freacă o singură dată o rocă dură
având forma unui cub cu latura de un kilometru, atunci când acea rocă va fi în întregime erodată,
sfârşitul acelei kalpa care a început o dată cu distrugerea stâncii încă nu a sosit. Fiecare kalpa
cuprinde cele patru faze: de creaţie a universului împreună cu fiinţele sale, faza de menţinere sau
dezvoltare a universului, faza de distrugere sau de totală anihilare şi faza de manifestare a vidului
ce precede crearea sistemului următor. Unele kalpa-e sunt marcate de prezenţa învăţăturilor
divine, în timp ce altele sunt complet lipsite de orice învăţătură spirituală; tocmai de aceea, primele
sunt numite şi „kalpa-e luminoase“, iar cele din urmă sunt numite „kalpa-e întunecate“. Kalpa în
care ne aflăm acum este marcată de venirea celor o mie de BUDDHA-şi, la intervale de mai multe
mii de ani între ei. BUDDHA Shakyamuni este al patrulea din această succesiune, fiind precedat
de Krakuchandra (korwajik, tib.), Kanakamuni (sertub, tib.) şi Kashyapa (eusung, tib). Misiunea
acestor BUDDHA-şi este aceea de a revela anumite învăţături astfel încât, cât mai multe fiinţe să
poată atinge starea de BUDDHA pe parcursul aceleiaşi kalpa.

KALYANAMITRA, skt. (dge-ba’i bshes-gnyen, tib.), lit. „Nobil Prieten“. Termen utilizat pentru a
desemna un prieten cu o vastă experienţă în practica buddhistă ce deţine, în acelaşi timp, şi o
cunoaştere temeinică a doctrinei spirituale, şi care îi însoţeşte şi ajută pe ceilalţi pe calea către
eliberarea spirituală. BUDDHA Shakyamuni însuşi acorda o deosebită importanţă prietenilor pe
calea spirituală: „Întreaga cale spirituală constă, în fond, într-o stare de prietenie exemplară. O
fiinţă aflată pe calea spirituală care ştie să fie un bun prieten, un bun tovarăş, un bun camarad,
dezvoltă şi cultivă cu siguranţă calea celor patru nobile adevăruri atât pentru propria persoană cât
şi pentru cei care-l urmează.“ În tradiţia tibetană, termenul desemnează în cadrul şcolilor
Kadampa, Sakyapa şi Gelugpa persoane calificate în scolastica monastică şi care au primit acest
titlu în urma a numeroşi ani de studiu şi după trecerea mai multor examene.

KAPALA, skt. (thod phor, tib.) Kapala este partea superioară a calotei craniene, umplută cu sânge
sau carne despre care se spune că hrăneşte divinitatea protectoare a fiinţei în cauză. Craniul
simbolizează transcenderea tuturor dualităţilor, moartea ego-ului („consumat” astfel de divinitate),
18
eliminarea duşmanilor DHARMA-ei (demonii), sfârşitul SAMSARA-ei care este astfel abolită de
înţelepciune, de cunoaşterea primordială. Ţinut în mână de o divinitate feminină, el poate
reprezenta şi fericirea paradisiacă pe care acea divinitate o oferă aspirantului spiritual credincios.
Kapala mai este şi un obiect ritualic utilizat în iniţieri şi anumite ceremonii. Kapala, Kartika şi
Katanga formeaza o triadă de atribute caracteristice DAKINI-urilor înţelepciunii, fiecare
simbolizând un aspect esenţial al acestora:
Kapala ţinut în mâna stângă reprezintă mijloacele de realizare şi fericirea;
Kartika ridicat în mâna dreaptă simbolizează cunoaşterea (el distruge din rădăcină ignoranţa şi
conceptele);
Katanga rezemată pe umărul stâng simbolizează prezenţa divinităţii masculine reprezentând
uniunea dintre mijloace adecvate şi cunoaştere (prajna). VAJRAYOGINI conferă ilustrarea acestei
dispuneri.

KARMA, skt. (las, tib.), lit. „acţiune, faptă“. Principiul psihofizic al cauzei şi efectului ( las rgyu ’bras,
tib.) conform căruia, toate stările existenţiale apar ca rezultat al acţiunilor anterioare. Prin urmare,
modul în care noi experimentăm existenţa în această lume nu este privit ca fiind sub acţiunea
hazardului sau ca o creaţie a unui DUMNEZEU atotputernic şi nepăsător, ci este rezultatul tuturor
acţiunilor, cuvintelor şi gândurilor noastre din viaţa noastră prezentă cât şi din cele anterioare.
Totodată, mai trebuie subliniat faptul că datoriile KARMA-ice ne determină condiţiile renaşterii şi nu
acţiunile viitoare pe care noi le vom realiza, cu alte cuvinte, KARMA generează situaţiile şi nu
răspunsul la anumite situaţii. Procesul KARMA-ei se desfăşoară în trei etape:
- mai întâi realizarea unei acţiuni ce joacă rolul de cauză generatoare, şi care rămâne imprimată,
asemeni unei amprente, în spiritul celui care o realizează;
- „memorarea“ acelei amprente în profunzimile inconştientului, denumit aici „potenţialul conştient“
de-a lungul unei perioade nedefinite de timp, pe parcursul căreia se produce o maturare;
- actualizarea amprentei sub forma unei situaţii date, caracterizată de un anumit grad de suferinţă
sau bucurie, care este efectul rezultat al acţiunii iniţiale.
Acţiunile ce au ca rezultat starea de fericire sunt denumite virtuoase; acţiunile ce au ca rezultat
suferinţa sunt considerate a fi nevirtuoase.
Această lege este considerată a fi infailibilă, cu alte cuvinte „fără greşală“, în măsura în care o
anumită cauză produce un efect similar, aşa cum o sămânţă de muştar va da naştere unei plante
de muştar şi nu unei crizanteme, cât şi aşa cum se spune: „Cine seamănă vânt culege furtună“.
Totuşi, această infailibilitate nu se referă şi la faptul că nimic nu poate fi schimbat, tot aşa cum o
sămânţă de muştar va da naştere unei plante de muştar, însă aceasta nu va înflori dacă anterior a
fost tratată cu un insecticid puternic. Iată de ce se vorbeşte şi despre arderea KARMA-ei.Totuşi,
mai trebuie subliniat că, în ceea ce priveşte legea KARMA-ei, efectul unei acţiuni (indiferent de
natura ei: mentală, verbală, fizică) nu este determinat de acţiunea în sine, ci de intenţia cu care
aceasta a fost realizată. Prin urmare, doar o acţiune realizată într-o stare de completă detaşare
este negeneratoare de KARMA. Şi în această privinţă, trebuie să se ţină cont că şi acţiunile bune,
dacă nu sunt realizate într-o stare de completă detaşare, sunt şi ele generatoare de KARMA
(KARMA pozitivă, este devărat, însă aceasta este tot o stare de înlănţuire care nu ne permite să
vedem REALITATEA ULTIMĂ).
Implicaţiile legii KARMA-ei sunt extrem de complexe, de aceea se spune că doar un BUDDHA
poate să le înţeleagă în totalitate. Totodată, legea KARMA-ei presupune existenţa dualităţii
subiect/obiect; iată de ce un BUDDHA, a cărui spirit este deja dincolo de orice dualitate, nu se mai
supune acestei legi.
O accepţiune mai puţin exactă a termenului „KARMA“ este folosirea lui pentru a exprima
potenţialul karmic al unei persoane prin expresii de genul: „are KARMA de om bogat“ sau „este
sărac, datorită KARMA-ei lui“.

KARTIKA, skt. (khri khu, tib.) Cuţit folosit în general pentru a tăia, având un mâner în formă de
VAJRA, asemănător cu instrumentul utilizat de măcelari pentru a tăia în bucăţi şi a tranşa
animalele. Întreg simbolismul său este conţinut în ideea de a tranşa: conceptele care ne împiedică
să vedem realitatea, ataşamentele care ne fac prizonieri ai acestei lumi, sau forţa vitală a

19
duşmanilor, adică a deficienţelor noastre interioare. Regăsim acest instrument în reprezentările
DAKINI-urilor şi ale divinităţilor teribile, ca atribut al acestora. A se vedea şi KAPALA.

KARUNA, skt. Starea de compasiune, caracteristică fundamentală a tuturor BODHISATTVA-şilor

şi BUDDHA-şilor. Este un termen adesea tradus incorect prin „milă“ sau „simpatie“, termeni ce
denotă o atitudine pasivă şi nu conţin calitatea esenţială de ajutor activ care este o parte esenţială
a lui KARUNA, prin urmare, traducerea acestui termen prin „compasiune“ este mult mai adecvată.
Compasiunea şi cunoaşterea (prajna, skt.) sunt calităţile esenţiale ale adepţilor MAHAYANA, în
timp ce pentru adepţii HINAYANA, cunoaşterea ocupă locul pricipal pe calea către iluminare. În
şcolile din China şi Japonia în care predomină adorarea lui BUDDHA AMITABHA compasiunea îşi
găseşte expresia în noţiunea de „graţie salvatoare“ a acestui BUDDHA.

KASHYAPA. A se vedea MAHAKASHYAPA.

KATANGA, skt. (khatvanga, tib.). Sceptru ritualic prevăzut cu trei vârfuri purtat de zeităţile
panteonului tantric tibetan, de yoghinii tantrici şi mai ales de GURU Padmashambhava. Conform
unei TERMA, Yeshe Tsogyel, una dintre consoartele sale mistice, a fost ascunsă, la un moment
dat, de maestrul său chiar în tridentul pe care acesta îl purta cu el; de aceea, în reprezentarea lui
GURU RINPOCHE (una dintre cele opt manifestări divine ale lui Padmashambhava.), katanga
este privită ca un simbol al consoartei spirituale. Katanga, uneori numit şi „baston magic” sau
„sceptru magic” este, în hinduism, unul din atributele lui SHIVA. In buddhism se spune că acesta a
fost utilizat prima dată de către PADMASHAMBHAVA. El poate avea la capăt un VAJRA sau un
trident, şi prezintă înşiruite pe el, de jos în sus, următoarele elemente: un dublu VAJRA, un vas al
longevităţii şi trei capete tăiate (unul proaspăt, unul în descompunere şi altul uscat). Dacă este
ţinut de o divinitate feminină, el reprezintă prezenţa principiului masculin. Dacă este ţinut de o
divinitate masculină el simbolizează prezenţa principiului feminin. Detaliile simbolismului său sunt
complexe şi pot fi abordate în maniere diverse. A se vedea şi KAPALA.

KAYA, skt. [cele trei ~] (sku gsum, tib.). Fiinţa unui BUDDHA este descrisă în termeni de „corpuri“
nu pentru a desemna anumite realităţi fizice, ci, mai degrabă, pentru a arăta diferite modalităţi de
existenţă ale unei realităţi unice. Termenul de „corp“ folosit aici este mult mai aproape de termenul
de „persoană“ folosit în cadrul conceptului creştin de Trinitate. Clasificarea cea mai des întâlnită
prezintă trei aspecte:
- Corpul absolut (DHARMAKAYA, skt.) sau Starea Adevărului fundamental desemnează fiinţa
dincolo de orice determinare spaţială, temporală sau de oricare altă natură, corespunzând
vacuităţii ; DHARMAKAYA transcende orice construcţie mentală şi care este înzestrat cu cele 21
de seturi de calităţi iluminate. În extazul stării transcendente de SAMADHI (extaz divin), când
yoghinul realizează DHARMAKAYA, mentalul său fuzionează subtil cu sursa sa.
- Corpul de glorie (SAMBHOGAKAYA, skt.) sau corpul divin în mod perfect înzestrat, simbolizează
starea de perfectă comuniune spirituală (care este asemănătoare cu starea de comuniune a
sfinţilor) în care există toţi BODHISATTVA-şii atunci când nu sunt încarnaţi pe pământ. Această
stare este o primă reflectare emanată în sine din DHARMAKAYA, iar SAMBHOGAKAYA este o
stare în care naşterea, moartea şi schimbarea sunt complet transcense.
- Corpul emanaţiei (NIRMANAKAYA, skt.) sau divinul corp al reâncarnării este de fapt corpul unui
BODHISATTVA încarnat sau, cu alte cuvinte, este cea de-a doua reflectare a lui DHARMAKAYA .
În starea de NIRMANAKAYA, toate dualităţile se topesc în unitate, sufletul, mintea şi materia,
numenalul şi fenomenalul se contopesc atunci în Divin. Acest adevăr este realizat perfect de către
BODHISATTVA (Stăpânul Perfect al Compasiunii), chiar dacă el este încarnat pe pământ.

KHAM. Provincie acoperind o vastă suprafaţa în estul Tibetului.

KILAYA, skt. (phur ba, tib.). Denumire dată pumnalului cu trei muchii care este menit să supună
duşmanii DHARMA-ei şi să împiedice forţele demonice să făptuiască răul. El mai este si „cuiul”
care distruge perspectiva dualistă.Simbolismul său este complex: forma de la baza pumnalului
înglobează tot Universul, lama triangulară simbolizează Muntele Meru, al cărui vârf ţinteşte către
20
infernuri, nodul de la baza mânerului reprezintă „sfera dorinţei”, partea inferioară a mânerului cu
şase feţe reprezintă „sfera formei“, partea superioară este „sfera non-formei”, nodul din vârf este
lumea BUDDHA-şilor. Kila este atributul principal al divinităţii teribile VAJRAKILAYA, dar îl regăsim
şi în mâinile a numeroase alte divinităţi. El este folosit şi la diferite ritualuri, mai ales la purificarea
solului înainte de construirea unei mânăstiri, sau pentru a trasa un cerc de protecţie în jurul unei
MANDALA etc.

KRYIA YOGA sau KRYIA TANTRA (bya ba’i mal ’byor, tib.). Prima dintre cele trei TANTRA-e
exterioare care pune accentul pe purificarea corpului şi a vorbirii şi comportament desăvârşit.
Scripturile KRYIA TANTRA au apărut pentru prima dată la Varanasi.

KSHANTI, skt., lit. „răbdare“. Una dintre cele zece perfecţiuni (paramitas, skt.). Termenul
KSHANTI include atât puterea de a îndura agresiunea şi injuriile aduse de alte persoane, de a
suporta adversitatea celorlalţi fără ca aceste lucruri să te îndepărteze de calea spirituală, cât şi
capacitatea de a avea răbdare în înţelegerea diferitelor aspecte dificile din doctrina buddhistă.

KUNTUZANGPO. A se vedea SAMANTABHADRA.

KUSHA, skt. Iarba sacră a brahmanilor; legenda spune că atunci când BUDDHA a atins
iluminarea, el era aşezat pe iarba KUSHA. Această iarbă este folosită în anumite ritualuri de
iniţiere, inclusiv în iniţierea în KALACHAKRA TANTRA. Prin forţa caracterului ei purificator, iarba
KUSHA elimină visele de rău augur şi coşmarurile; de asemenea, ea are darul de a îndepărta
concepţiile greşite, de a aduce limpezime mentală, precum şi vise clare, care vor indica, în cazul
iniţierii în KALACHAKRA TANTRA, dacă aspirantul este pregătit sau nu să primească iniţierea
secretă propriu-zisă.

KYEHO/ KYEMA; etc. Poemele tibetane, cât şi alte forme de expunere sunt adesea precedate de
cuvinte sau fraze exclamatorii ce indică tonul general cât şi conţinutul a ceea ce urmează a fi spus
mai departe. Spre exemplu, EMAHO este o expresie a minunării, HE a bucuriei, HO a curajului şi
determinării, în timp ce KYEMA şi KYEHO arată supărarea sau mâhnirea.

LOCURI DE INCINERARE [cele opt ~] (dur khrod brgyad, tib.). Denumire generică pentru cele opt
mari cimitire ale Indiei. Acestea sunt: (1) „Dumbrava răcoroasă”, Sitavana (bsil ba tshal, tib.), la
est; (2) „Trupul perfect” (sku la rdzogs, tib.) la sud; (3) „Plenitudinea sublimă a lotuşilor” (pad ma
brtseg, tib.) la vest; (4) „Adunarea lanka-şilor” (lan ka brtsegs, tib.) la nord; (5) „Gorganul apărut în
mod spontan” (lhun hrub brtsegs, tib.) la sud-est; (6) „Prezentarea Marelui Secret” (gsang chen rol
pa, tib.) la sud-vest; (7) „Marea Bucurie Atot-cuprinzătoare” (he chen brdal ba, tib.) la nord-vest; (8)
„Gorganul Lumii” (’jig rten brtsegs, tib.) la nord-est. Există însă o numeroasă listă de alte terenuri
de incinerare.

LOKAPALA [cei patru ~]. Cele patru Forţe Cereşti care veghează şi ocrotesc asupra celor patru
direcţii ale universului (Macrocosmosului) de forţele distructive ale răului, ei fiind numiţi şi „ cei
patru gardieni ai DHARMA-e işi ai umanităţii “. Ei sunt:
DHRITARASHTRA, skt. (yulkhor kyong, tib.). lit., „Protectorul orizontului”, care veghează asupra
Direcţiei Est, domneşte asupra GANDHARVA-şilor (spirite ale muzicii), utilizează culoarea alb şi
este reprezentat adesea cântând la o lăută;
VIRUDHAKA, skt. (pakkyepo, tib.). lit. „Eroul cel nobil”, care veghează asupra Direcţiei Sud,
domneşte asupra KHUMBHANDA-şilor (care sunt un fel de uriaşi), utilizează culoarea verde şi
este reprezentat având o sabie pe care tocmai şi-o scoate din teacă;
VIRUPAKSHA, skt. (chenmizang, tib.). lit., „Cel cu ochi teribili”, care veghează asupra Direcţiei
Vest, domneşte asupra NAGA-şilor (care sunt entităţi jumătate sirene-jumătate peşti), utilizează
culoarea roşie şi este reprezentat având în mână o mică stupa care conţine texte sacre şi asupra
căreia el îşi fixează ochii;
VAISHRAVANA, skt. (namtheuse,tib.). lit., „Prea fericitul fiu care este cunoscut de toţi”, care
veghează asupra Direcţiei Nord, domneşte asupra YAKSHA-şilor, utilizează culoarea galben şi
21
este reprezentat având în mână sa dreaptă un drapel al victoriei care poartă în vârful ei „bijuteria
care îndeplineşte toate dorinţele sublime”, iar în mâna sa stângă el are o mangustă, care este
considerată în mitologia Indiei ca fiind animalul care scuipă bijuterii (această reprezentare
simbolică este corelată cu alte nume sub care-l întâlnim pe VAISHRAVANA: KUBERA, zeul
bogăţiilor sau JAMBHALA, o altă divinitate a bogăţiei).

LUMI [cele şase ~]. În tradiţia buddhistă, ansamblul SAMSARA-ei este divizat în şase lumi, sau
şase clase de fiinţe: infernurile, lumea spiritelor avide, lumea animalelor, lumea oamenilor, lumea
semi-zeilor şi lumea zeilor. Aceste lumi sunt, în realitate, proiecţii ale spiritului, având aceeaşi
natură cu visul; cu toate acestea, noi considerăm aceste proiecţii ca fiind foarte reale. Renaşterea
noastră într-una din aceste lumi este indusă de condiţionările noastre latente (corespunzătoare
KARMA-ei noastre), cât şi de emoţiile conflictuale cărora încă mai suntem supuşi. Toate acestea
se realizează după un scenariu similar producerii viselor, al căror conţinut este condiţionat de
subconştient.

LUMI INFERIOARE [cele trei ~]. Expresie ce se referă la primele trei lumi dintre cele descrise
anterior: infernurile, lumea spiritelor avide şi lumea animalelor.

LUMI SUPERIOARE [cele trei ~]. Expresie ce se referă la: lumea oamenilor, lumea semi-zeilor şi
lumea zeilor.

LUMINA CLARĂ. Termen folosit în tradiţia VAJRAYANA ca sinonim al naturii spiritului, punându-se
astfel accent mai mult pe noţiunea de claritate, decât pe cea de vacuitate. Lumina Clară exprimă,
conform învăţăturii DZOGCHEN aparţinând Şcolii spirituale NYINGMAPA, claritatea strălucitoare a
minţii noastre, totala ei libertate faţă de orice întunecime sau obscuritate a ignoranţei, această
claritate fiind înzestrată cu aptitudinea de a cunoaşte; alteori ea este prezentată ca fiind “o stare de
distragere minimă”, întrucât în ea toate elementele, simţurile şi obiectele simţurilor sunt dizolvate şi
unificate. Iată cum este descrisă Lumina Clară de către PADMASHAMBHAVA:
“Lumina Clară, originară şi nenăscută dintru început
Este copilul naturii minţii tale, el însuşi fără părinţi - ce uimitor!
Înţelepciunea originară nu a fost creată de nimeni - ce uimitor!
Ea nu a cunoscut naşterea şi nimic din ea nu-i poate cauza moartea - ce uimitor!
Deşi este vizibilă, nu se află nimeni care s-o vadă - ce uimitor!
Deşi a rătăcit prin oceanul iluziei, ea nu a fost afectată de nimic - ce uimitor!
Deşi există în toţi şi pretutindeni, ea a trecut neobservată - ce uimitor!
Iar acum speri să obţii altundeva un alt rod decât acesta - ce uimitor!
Chiar dacă el este esenţial pentru tine, tu cauţi în altă parte - ce uimitor!”

LUMINA LOTUSULUI (pad ma ’od, tib.). Numele palatului maestrului Padmashambhava aflat în
tărâmul său pur, Gloriosul munte de culoarea cuprului din Ngayab.

MAESTRU SPIRITUAL (guru, skt.; bla ma, tib.), lit. din sanskrită „de la întuneric la lumină”; în
tibetană, denumirea a apărut prin prescurtarea expresiei bla na med pa „nu există nimic superior
acestuia“. La origini, şi mai ales în contextul tradiţiei VAJRAYANA, titlul de LAMA era atribuit în
exclusivitate maeştrilor care posedau o mare cunoaştere şi aveau un înalt nivel de realizare
spirituală, rolul acestora nefiind doar acela de a conferi învăţătura şi modalităţile ritualice, dar şi de
a conduce ritualurile de adorare. Ca autoritate spirituală el putea conduce una sau mai multe
mănăstiri şi să aibă de asemenea şi un rol în viaţa politică. Valoarea spirituală era indicată şi de
titlul onorific rinpoche (tib.), ceea ce însemna „deosebit de preţios“. În prezent, acest titlu este
adesea folosit pentru a denumi un călugăr buddhist sau orice persoană considerată a fi învăţător
sau care are o anumită experienţă pe calea spirituală. Trebuie remarcat, însă, că nu toţi călugării
sunt consideraţi a fi LAMA-şi, contrar unei confuzii adesea întreţinute (un LAMA este o întrupare a
învăţăturilor buddhiste, în timp ce un călugăr nu este altceva decât un rezident al unei mănăstiri
care studiază învăţăturile buddhiste). Pentru a-şi însuşi învăţăturile tradiţiei VAJRAYANA (ca laic
ori călugăr) este absolut necesară primirea învăţăturilor de la unul sau mai mulţi LAMA-şi. Urmând
22
cea mai înaltă viziune, pentru a începe practica MAHAMUDRA-ei (skt.) sau a DZOGCHEN-ului
(tib.), practica meditaţiei trebuie să se concentreze încă de la început asupra lui LAMA, indiferent
dacă acesta este prezent fizic sau nu. În prezenţa sa, comportamentul devotului este mult ritualizat
cerându-se o deplină ascultare din partea discipolului. LAMA are rolul de a transmite învăţătura nu
numai discipolilor săi, dar şi acela de a o face accesibilă tuturor oamenilor care vor să o primească
prin intermediul unor ritualuri publice în cadrul cărora el acţionează ca protector împotriva forţelor
subtile ostile. Printre cele mai cunoscute ritualuri sunt şi acelea denumite „dansurile lui LAMA“ din
BARDO Thödol. Practica tradiţională a unui LAMA include mulţi ani de studiu a diferite discipline
ale filozofiei buddhiste precum şi de practică a meditaţiei. Doar după efectuarea unei aşa-zise
retrageri pe durata a trei ani trei luni şi trei zile, LAMA este în sfârşit autorizat să folosească acest
titlu şi să poată transmite cunoaşterea sa şi altora. În lucrarea Lamrim Yeshe Nyingpo, maestrul
Padmasambhava spune: „Maestrul VAJRA, rădăcina căii spirituale, este cineva care are
comportamentul pur al SAMAYA-ei şi jurămintele ei. El este pe deplin împodobit cu învăţătura
spirituală, a asimilat-o prin reflecţie şi prin intermediul meditaţiei; el posedă calităţile şi semnele
experienţei şi realizării. Prin acţiunile sale, el acceptă discipoli.”

MAESTRUL DIN UDDIYANA (o rgyan gyi slob dpon, tib.). Un alt nume pentru
PADMASHAMBHAVA.

MAHADEVA (lha chen, tib.). Un aspect al lui Shiva, unul dintre cei trei zei ai trinităţi indiene.

MAHAKASHYAPA. Cunoscut şi sub numele de Kashyapa. Discipol fervent al lui BUDDHA

Shakyamuni, renumit pentru autodisciplina sa ascetică şi pentru stricteţea sa morală, calităţi care l-
au ajutat să preia conducerea comunităţii spirituale după ce BUDDHA a părăsit planul fizic. La
primul consiliu buddhist pe care l-a convocat cu scopul de a contracara tendinţele către o viaţă mai
puţin strictă ce apăruseră în sânul comunităţii după moartea lui BUDDHA, au apărut numeroase
diferenţe de opinie între el şi Ananda, un alt discipol principal al lui BUDDHA. Ananda nu ar fi
trebuit să ia parte la acel consiliu întrucât nu atinsese încă starea de ARHAT. Mahakashyapa l-a
acuzat de faptul de a fi favorizat crearea ordinului călugăriţelor (bhikshuni, skt.), şi de a nu-l fi
ascultat pe BUDDHA în ceea ce priveşte anumite instrucţiuni privind eliminarea unor reguli
disciplinare. Mahakashyapa l-a mai acuzat pe Ananda de faptul că nu l-a implorat pe BUDDHA să-
şi prelungească şederea în această lume fizică. În reprezentările tradiţionale Mahakashyapa este
aşezat în partea dreaptă a lui BUDDHA iar Ananda în partea stângă.

MAHAMUDRA, skt. (phyag rgya chen po, tib.). Termenul, care se traduce prin „Marele Gest“ sau
„Marele Simbol“, se referă una dintre cele mai importante învăţături ale tradiţiei VAJRAYANA ce
aparţine şcolii KAGYUPA şi se referă la natura ultimă a spiritului cât şi la cale în sine (învăţătura şi
practica MAHAMUDRA-ei) şi la rezultatele obţinute (realizarea MAHAMUDRA-ei). Termenul
tibetan phyag rgya chen po se referă la realizarea vidului (shunyata, skt.), eliberarea din lanţul
existenţei ciclice (samsara, skt.) şi inseparabilitatea acestor două noţiuni. Ca importanţă,
MAHAMUDRA este comparabilă cu practica DZOGCHEN-ului din tradiţia NYINGMAPA de care,
totuşi, se deosebeşte substanţial. Din punctul de vedere al tradiţiei tibetane învăţăturile
MAHAMUDRA -ei sunt împărţite în trei secţiuni: viziunea, meditaţia şi acţiunea. Viziunea este
definită de conceptul conform căruia adevărata natură a minţii ce este dincolo de timp constă în
unitatea dintre vid şi lumina clară; toate fenomenele poartă „pecetea“ acestei experienţe. Esenţa
meditaţiei este experimentarea directă şi lipsită de effort a naturii minţii, iar acest lucru se atinge
prin două tipuri de practici pregătitoare: prima constă în cele patru practici ce implică realizarea
contemplativă a principiilor despre preţioasă existenţă umană, impermanenţă, legea KARMA-ei şi
suferinţa generată de viaţa în ciclul existenţelor; cel de-al doilea tip constă în cele patru practici
speciale ce implică tipurile speciale de antrenament cu scopul de a purifica corpul, mintea şi
vorbirea. În ceea ce priveşte acţiunea, trebuie notat faptul că experienţa MAHAMUDRA-ei
conduce la o stare de libertate spirituală ce poate lăsa în urmă toate convenţiile şi să se manifeste
mai ales sub forma „nebunilor divini“ (cum a fost exemplul faimosului Drukpa Kunleg). În contextul
învăţăturilor spirituale ale lui PADMASHAMBHAVA, MAHAMUDRA se referă fie la suprema
realizare a MAHAMUDRA-ei, ceea ce este sinonim cu suprema realizare spirituală, sau la forma
23
MAHAMUDRA a zeităţii YIDAM. Iată care sunt cuvintele scrise de Karmapa Rangjung DORJE
(1284-1339) despre MAHAMUDRA:
„Ceea ce trebuie purificat este chiar mintea a cărei natură ultimă este indivizibila luminozitate a
Luminii Clare şi a vidului beatific. Modalităţile de purificare sunt marea VAJRA YOGA a
MAHAMUDRA-ei. Ceea ce trebuie purificat sunt tranzitoriile contaminări generate de confuzie.
Fructul pur şi neatins al acestei practici este chiar DHARMAKAYA. Fie ca eu să realizez toate
acestea.“

MAHANIRVANA (mya ngan las ’das pa chen po, tib.). Starea de supremă eliberare spirituală care
este dincolo şi de existenţa SAMSARA-ică şi de NIRVANA.

MAHAPARINIRVANA-SUTRA, skt., lit. „SUTRA despre Marea Parinirvana“. Colecţie de SUTRA-e

din învăţătura MAHAYANA ce-şi datorează numele primei SUTRA din această colecţie. Lucrările
tratează în special despre doctrina naturii stării de BUDDHA ce există latent în toate fiinţele
umane, dar şi despre alte noţiuni centrale ale buddhismului MAHAYANA .

MAHASAMADHI, skt.,lit. „Marele SAMADHI“. Termen folosit pentru a exprima starea foarte înaltă
de conştiinţă în care intră o fiinţă cu un grad de realizare spirituală deosebită, atunci când aceasta
părăseşte planul fizic.

MAHASANGHIKA, skt. Denumire dată adepţilor „Marii Comunităţi“ (Mahasangha, skt.), una dintre
cele două şcoli ale tradiţiei HINAYANA care s-au format prin scindarea comunităţii originare
buddhiste ce exista în timpul lui BUDDHA, cu ocazia celui de-al treilea conciliu buddhist ţinut la
Pataliputra. Acest grup, denumit Mahasangha s-a declarat în favoarea celor cinci teze privind
natura unui ARHAT. În decursul dezvoltării ulterioare a Mahasanghika-şilor gruparea s-a scindat în
alte două şcoli: Ekavyavaharika (a căror tradiţie a fost continuată prin şcoala Lokottaravada) şi
Gokulika (care, ulterior s-a divizat în şcolile Bahushrutya, Prajnaptivada şi Chaitika). Şcolile
Mahasanghika-şilor sunt considerate a fi pregătit terenul pentru ontologia idealistică a şcolii
MAHAYANA. Concepţia lor fundamentală era aceea că întreaga manifestare este o proiecţie a
minţii, absolutul la fel ca şi condiţionările, NIRVANA şi SAMSARA, umanul şi supraumanul. În
conformitate cu această viziune, totul este o iluzie, fără a avea o substanţă reală. Aceste viziuni
idealistice erau total opuse teoriilor realistice ale şcolii Sthaviras. Mahasanghika-şii considerau că
BUDDHA avea mintea şi corpul perfect pure, supraomeneşti (lokottara, skt.). Ca o dezvoltare
ulterioară, el a început să fie văzut ca inerent transcendent, deasupra manifestării. Acest concept a
devenit fundamentul noţiunii MAHAYANA de BUDDHA transcendent, supranatural. Mhasanghika-
şii atribuiau noţiunii de BUDDHA un corp elimitat, putere nelimitată şi viaţă eternă; acesta este
omniscient (sarvajnata, skt.) şi trăind în eternitate. Mahasanghika-şii mai susţineau de asemenea
conceptul conform căruia un BODHISATTVA putea să se încarneze la voinţă în condiţii inferioare
de existenţă cu scopul, spre exemplu de a salva fiinţele de chinurile infernurilor (narakas, skt.),
pentru a le conferi învăţătura spirituală salvatoare şi pentru a trezi factorii fericirii în fiinţe.

MAHAYANA, skt. (theg pa chen po, tib.), lit. „Marele Vehicul”. Una dintre cele două mari şcoli ale
buddhismului, cealaltă fiind HINAYANA „Micul Vehicul“. MAHAYANA, care a apărut în primul secol
d.Ch. este denumită „Marele Vehicul” întrucât, datorită modalităţilor prezentate deschide calea
către eliberare unui număr mult mai mare de fiinţe, şi exprimă dorinţa de eliberare a tuturor fiinţelor
umane. Mai este numită şi sau Vehiculul BODHISATTVA-şilor întruct include tradiţia acestora
exprimând dorinţa lor fundamentală de a atinge eliberarea spirituală pentru a putea ajuta şi
celelalte fiinţe să atingă acestă stare supremă. Această tradiţie a buddhismului a fost practicată
mai ales în ţările din nordul Asiei, în China, Japonia, Mongolia, Tibet şi în regiunile himalayene.
MAHAYANA şi HINAYANA îşi au amândouă rădăcinile în învăţăturile fundamentale ale lui
BUDDHA Shakyamuni, dar prezintă diferite aspecte ale acestor învăţături. În timp ce în tradiţia
HINAYANA se urmăreşte atingerea stării de eliberare pentru propiul bine, MAHAYANA urmăreşte
acelaşi deziderat dar pentru beneficiul tuturor fiinţelor umane. Caracteristice pentru MAHAYANA
sunt compasiunea (karuna, skt.) şi dorinţa de a elibera toate fiinţele din lanţurile suferinţei şi din
cauzele care o generează. Calea pentru atingerea supremei eliberări a stării de BUDDHA constă
24
în practica celor şase PARAMITA-e. MAHAYANA are două aspecte: SUTRA, care pune accentul
pe studiul teoretic al învăţăturilor şi MANTRA, care pune accentul pe aspectele profunde, subtile
ale practicii spirituale. Din punct de vedere filozofic, MAHAYANA cuprinde două şcoli principale:
MADHYAMIKA şi Chittamatra sau YOGACHARA. De asemenea, VAJRAYANA, învăţăturile tantrice
ale buddhismului, sunt o ramificaţie a MAHAYANA-ei.

MAHAYOGA, skt. (mal ’byor chen po, tib.). Prima din cele trei TANTRA-e Interioare. MAHAYOGA,
ca scriptură, este compusă din două părţi: TANTRA şi SADHANA. TANTRA este alcătuită din cele
18 TANTRA-e Mahayoga, iar SADHANA este alcătuită din cele 8 Învăţături SADHANA. Jamgon
Kongtrul spune în lucrarea lui „Comoara cunoaşterii”: „Mahayoga pune accent pe modalităţile de
realizare (upaya, skt.),pe etapa dezvoltări, şi pe viziunea potrivit căreia eliberarea spirituală este
atinsă prin introspecţia din ce în ce mai profundă asupra naturii indivizibilităţii celor două adevăruri
superioare”. Cele două adevăruri superioare din MAHAYOGA sunt puritatea şi egalitatea – naturile
pure ale agregatelor, elementelor şi simţurilor sunt BUDDHA-şii şi BODHISATTVA-şii masculini şi
feminini. În acelaşi timp, tot ceea ce apare şi există are natura egală a vacuităţii“.

MAITREYA, skt. (byams pa, tib.), lit. „Cel Iubitor”. BODHISATTVA prezent în învăţăturile despre cei
cinci BUDDHA-şi pământeni ai acestei epoci (kalpa, skt.), menţionat şi în tradiţia HINAYANA, dar
despre a cărui importanţă se vorbeşte pe larg în tradiţia MAHAYANA, unde este prezentat ca fiind
întruparea iubirii pline de compasiune. Încarnarea sa în planul fizic este aşteptată în următorii
30.000 de ani, ca cel de-al cincilea şi ultimul dintre BUDDHA-şii pământeni. Numele paradisului
său este Tushita (skt., lit. „Cel plin de Bucurie“), nume care a fost dat de maestrul tibetan
Tsonghkapa primei mănăstiri fondate de el. În reprezentările sale iconograficetradiţionale,
MAITREYA este înfăţişat pe un tron înălţat, având picioare aşezate pe sol, fapt ce vrea să arate că
el este gata oricând să apară în această lume. Din perspectiva corespondenţei acestor cinci
BUDDHA-şi pământeni (Krakucchanda, Kanakamuni, Kashyapa, Shakyamuni şi MAITREYA) cu
familiile de energii divine creatoare, calităţile lui MAITREYA ar corespunde calităţilor familiei
KARMA, familia Înţelepciunii Realizării Perfecte.

MAKARA, skt. (chusin, tib.). Monstru marin asemănător crocodilului, dar a cărui anatomie
complexă împrumută de la o mulţime de animale: maxilarul inferior al crocodilului, trompa
elefantului, urechile mistreţului, ochii maimuţei, solzii peştilor, coama leului ş.a. În mitologia
hindusă, el este vehicolul zeiţei Gangelui şi a zeului apelor Varuna.

MANDALA, skt. (dkyil ’khor, tib.), lit. din sanskrită „Cerc“ sau „Secţiune“; lit. din tibetană „Centrul şi
Mediul său Specific”. Reprezentarea simbolică a unor forţe cosmice în bi- sau tridimensional, care
au o importanţă deosebită în Buddhismul tantric tibetan. Luat într-un sens restrâns, mandala este
o diagramă geometrică de punere în stare de rezonanţă simbolică, ceva mai complexă decât o
YANTRA şi care, în comparaţie cu aceasta din urmă, este colorată şi implică un număr ceva mai
mai mare de elemente asupra cărora trebuie să se mediteze. De obicei, MANDALA este o
reprezentare simbolică a „lumii” specifice unei anumite zeităţi tantrice, un întreg univers vizualizat
ca o ofrandă şi de asemenea, o modalitate de aranjare a ofrandelor pentru realizarea unui ritual
tantric. Astfel, cu ajutorul unei MANDALA-e se realizează comuniunea inefabilă psiho-mentală şi
punerea la unison cu anumite aspecte tainice binefăcătoare din macrocosmos sau cu unele Puteri
Cosmice. O mandala invocă, atunci când privirea este focalizată mental asupra ei cu multă atenţie,
acele forţe spirituale (personificate adesea ca „zeităţi”) care guvernează anumite funcţii în fiinţa
umană şi care se manifestă sub forma corpului, vorbirii şi gândirii. Practica spirituală perseverentă
care este realizată cu ajutorul anumitor mandala-e este intim legată de o anumită formă de YOGA
numită KUNDALINI YOGA. Termenul mandala posedă şi un sens mai larg, care implică ideea de
ansamblu sau unitate structurală a numeroase elemente distincte. Astfel, se vorbeşte despre
„mandala soarelui“ pentru a desemna astrul solar sau de „mandala universului“ pentru a descrie
structura tradiţională buddhistă a universului în care cele patru continente principale înconjoară
muntele Meru. Totuşi, cel mai adesea, termenul se aplică unui ansamblu de divinităţi aranjate după
modelul în care, divinitatea principală este aşezată în centru fiind înconjurată de o suită. Pentru
picturile pe pânză numite thangkas (skt.), ceea ce se denumeşte prin termenul mandala sunt
25
reprezentările divinităţilor în palatele lor celeste. Prin urmare, pe aceste thangkas-uri sunt
reprezentările bidimensionale ale palatelor divinităţilor, palate care, în timpul meditaţilor sunt
vizualizate în trei dimensiuni. În tradiţia VAJRAYANA, reprezentările mandalas-urilor au şi funcţia
de altar bidimensional pe care cel care meditează aşează anumite obiecte ritulice, cum ar fi, spre
exemplu, un DORJE (rdor rje, tib.). În cadrul acestor practici sunt necesare anumite iniţieri şi
împuterniciri, întrucât mandala este mediul unei anumite divinităţi ce locuieşte în chiar centrul
mandala-ei. Obiectele ritualice sau ofrandele realizate sunt în legătură cu o calitate particulară a
zeităţii pe care acel ritual o invocă. În tradiţia VAJRAYANA, lumea exterioară, cât şi corpul sau
conştiinţa proprie pot fi văzute sub forma unei mandala-e. Forma unei mandala, care este definită
de tradiţia în sânul căreia sţa născut, prezintă la modul fundamental structura unui palat de formă
pătrată având ca principale caracteristici centrul şi cele patru porţi de acces aşezate pe direcţiile
celor patru puncte cardinale. De asemenea, mai trebuie subliniat că mandalas-urile sunt
înconjurate de un cerc sub forma unor flăcări realizate din cele cinci culori reprezentative ale celor
cinci Dhyani BUDDHA-şi, ca semn al protecţiei conferite de aceştia şi de divinităţile familiilor pe
care le guvernează. Există patru modalităţi de reprezentare a mandalas-urilor: pictate pe pânză
(thangkas, skt.), desenate cu ajutorului nisipului colorat în diferite culori, realizate cu ajutorul
boabelor de orez, sau sub forma unor construcţii tridimensionale (de obicei realizate din metal).
Atunci când mandala reprezentată este locul de manifestare a unei zeităţi teribile, atunci mandala
este înconjurată de locuri de incinerare, care să simbolizeze impermanenţa existenţei.

MANDARAVA (man da ra ba me tog, tib.). Prinţesa din Zahor şi discipolă apropiată a lui GURU
Rinpoche. Una din cele cinci consoarte principale ale acestuia. Numele ei face referire la copacul
de coral, Erythrina Indica, unul din cei cinci arbori ai paradisului, care are flori de un roşu aprins.
Se spune despre ea că este una şi aceeaşi cu DAKINI Niguma iar ca yoghină este cunoscută sub
numele de Cea Împodobită cu Podoabe din Oase de Om. În „Preţioasa ghirlandă de lapis lazuli”,
Jamgon Kongtrul spune: „Născută ca fiică a lui Vihardhara, regele Zahorului şi soţia acestuia,
regina Mohauki. Naşterea a fost însoţită de multe semne spectaculoase şi datorită marii ei
frumuseţi, mulţi regi din India şi China au venit s-o peţească. Cu toate acestea, alegerea ei de a
renunţa la lume a fost nestrămutată, alegând să păşească pe poarta DHARMA-ei.
Padmasambhava a intuit că ea îi va fi discipolă şi a acceptat-o drept consoartă spirituală, însă
regele, temându-se că sângele lui va fi pângărit, a poruncit ca maestrul să fie ars de viu. Când
Padmasambavha a transformat în mod miraculos flăcările într-un lac, regele a ajuns să creadă în
el oferindu-i pe dată regatul şi prinţesa. Atunci când regele a cerut să primească învăţătură
spirituală, Padmasambhava a turnat minunata ploaie a DHARMA-ei pe 21 de discipoli
transmiţându-le acestora TANTRA-ele, scripturile şi instrucţiunile orale ale lui Kadu Chokyi
Gyamtso, Oceanul DHARMA-ei care Cuprinde Toate Învăţăturile. În felul acesta, maestrul i-a adus
pe rege şi pe miniştrii lui la nivelul vidyadhara. GURU Rinpoche a acceptat-o pe prinţesă drept
consoartă şi în Maratika, „Peştera unde i s-a pus capăt morţii”, atât maestrul cât şi consoarta
acestuia manifestând corpul VAJRA unificat pe nivelul vidyadhara al controlului perfect asupra
vieţii. Mandarava a rămas în India, aducând, în mod direct şi indirect, beneficii extraordinare
fiinţelor de acolo. În Tibet, ea a apărut în mod miraculos la Marea roată a DHARMA-ei din
Tramdruk unde a schimbat cuvinte de laudă şi de apreciere cu GURU Rinpoche. Detalii despre
această întâlnire sunt consemnate pe larg în padma Kathang. O istorie independentă a vieţii lui
Mnadaravase găseşte în scrierile lui Orgyen Lingpa. Mandarava a fost o DAKINI a înţelepciunii
printre ale căror nume şi manifestări sunt yoghina Împodobită cu Ornamente din Oase de Om,
(Myrukyi Gyenchen), în vremea lui Marpa, Risulkyi Naljorma pe vremea lui Nyen Lotsawa şi
Drubpey Gyalmo pe vremea lui Rechungpa. S-a acceptat şi faptul că Mandarava a fost Chushingi
Nyemachen, consoarta lui Maitripa, cât şi DAKINI Niguma. Emanaţiile şi binecuvântările ei pline de
compasiune sunt reale fără nici o îndoială şi, deoarece ea a obţinut corpul indestructibil de
curcubeu ea este cu siguranţă prezentă în lume chiar şi acum”.

MANIFESTĂRI DIVINE ALE LUI PADMA-SAMBHAVA [cele opt ]. Fiecăreia dintre aceste
manifestări Divine îi este atribuită o activitate particulară:
- PADMA GYALPO, REGELE LOTUS conferă daruri spirituale căutătorului spiritual merituos;

26
- ORGYEN DORJE CHANG, DEŢINĂTORUL SCEPTRULUI VAJRA DIN ORGYEN face să
dispară din fiinţa aspirantului cele cinci otrăvuri: orgoliul, ura, dorinţa inferioară, gelozia şi
ignoranţa;
- SHAKYA SENGE, LEUL SHAKYA-şilor eliberează fiinţele din Oceanul SAMSARA-ei;
- LODAN CHOGSED, CEL CARE DEŢINE ÎNŢELEGEREA DESĂVÂRŞITĂ ASUPRA LUMII şi
răspândeşte învăţăturile sacre;
- PADMASHAMBHAVA răspunde rugăminţilor fierbinţi ale aspiranţilor sinceri;
- NYIMA ODZER, GURU-L RAZELOR DE SOARE conferă învăţătura VAJRAYANA-ei;
- SENGE DRADOG, GURU-L CARE CONFERĂ ÎNVĂŢĂTURA CU VOCEA UNUI LEU îi supune
pe cei ale căror acţiuni negative contravin eticii spirituale;
- DORJE DROLO, GURU-L CARE ADUCE ALINAREA TUTUROR FIINŢELOR învinge spiritele
malefice.
Aceste diferite manifestări fac din Padma-Sambhava întruchiparea tuturor disponibilităţilor
spirituale cuprinse de învăţătura spirituală a Orientului secolelor al IX-lea şi al X-lea şi chiar a
celor care au urmat după aceea. Ele îl înfăţişează pe Padmashambhava ca pe un tipic GURU
tantric – folosindu-se de logică şi de argumente raţionale pentru a transforma o natură raţională
dar, totodată, plonjând în profunzimile subconştientului uman pentru a canaliza pe un făgaş
profund spiritual forţele stihinice ale unui subconştient plin de resurse. Pentru o minte raţională
GURU-l apare, de pildă, ca un pandit sau un BUDDHA care propăvăduieşte învăţăturile DHARMA-
ei. Însă pentru nivelele mai profunde ale minţii acest mod de abordare nu mai este potrivit. Aceste
nivele de conştiinţă pot şi sensibilizate şi transformate spiritual prin intermediul puterilor magice ale
unor manifestări teribile ca Nyima Odzer şi DORJE Drolo.

MANTRA, skt. (sngags, tib.). Expresie onomatopeică a unor anumite aspecte esenţiale ale
anumitor forţe subtile cosmice, acţionând împreună, în mod distinct. În şcolile secrete ale
Orientului se practică emisia mentală a unei expresie onomatopeică a unor anumite aspecte
esenţiale ale unei Puteri Cosmice sau ale anumitor forţe subtile cosmice, acţionând împreună, în
mod distinct. În şcolile secrete ale Orientului se practică emisia mentală a unei MANTRA, pentru a
ne pune la unison şi a fuziona cu manifestarea sa subtilă obiectivă. Prin practică perseverentă,
aceasta conduce, gradat, la o formă de meditaţie. MANTRA-ele joacă un rol special, fiind veritabile
suporturi prin care ne încărcăm cu diferite energii subtile, în multe cazuri ele având, totodată, rolul
de protectori ai fiinţei care le utilizează. Prin utilizarea unei anumite MANTRA-e benefice rezultă o
transformare gradată concomitentă, resimţită la nivelul corpului, psihicului şi minţii. MANTRA are,
de asemenea, un rol important în elevarea accelerată a vibraţiei dominante a fiinţei, provocând
spontan sublimarea feluritelor energii joase dominante, acest proces fiind catalizat de emisia
mentală a acesteia.
MANTRA-ele sunt de asemenea invocaţii şi manifestări ale YIDAM-urilor prin intermediul formelor
şi sunetelor. Există trei tipuri de MANTRA-e: (i) vidya-MANTRA-e (rig sngags, tib.), asociate cu
clasele de TANTRA-uri exterioare; (ii) dharani-MANTRA-e (dzung, tib.s) care sunt considerate a fi
esenţa înţelepciunii transcendente şi sunt derivate din învăţăturile PRAJÑAPARAMITA; (iii) guhya-
MANTRA-e sau MANTRA-e secrete (gsang sngags, tib.) considerate a fi legate de MAHAYOGA,
ANUYOGA ŞI ATIYOGA. Continua repetare a unei MANTRA este o formă de meditaţie practicată
în multe şcoli buddhiste, şi, de asemenea, joacă un rol important în VAJRAYANA. În tradiţia
tibetană, MANTRA este definită diferit. În procesul rostirii MANTRA-lor, concentrarea asupra
formei scrise a silabelor sacre este un proces diferit de concentrare asupra sunetului unei silabe
sacre. Iată ce se spune referitor la actul rostirii MANTRA-lor, în Subahuparipriccha: „Rostirea
trebuie să fie: nici prea rapidă, nici prea lentă; nici prea tare, nici prea înceată; nici vorbită şi nici
gândită.“
În cazul consonanţei telepatice cu una dintre cele zece Mari Puteri Cosmice din Maha Vidya Yoga
sau cu o anumită zeitate divină, yoghinii avansaţi realizează emisia mentală a MANTRA-ei
corespondente, simultan cu o vizualizare precisă, clară şi continuă a YANTRA-ei sau MANDALA-ei
respectivei Puteri Cosmice sau zeităţi benefice. MANTRA este considerată, din punct de vedere
sonor subtil, ca fiind una cu acea Putere Cosmică, Zeu, Zeiţă sau aspect esenţial. Orice MANTRA
conţine chintesenţa energiilor, trăirilor şi realităţii specifice a acelei Puteri Cosmice (Zeu, Zeiţă
etc.). Yoghinul trebuie să păstreze strict secretă orice MANTRA în care este iniţiat. Emisia acesteia
27
trebuie însoţită lăuntric de o stare de transfigurare, sacralitate şi aspiraţie de a fuziona plenar cu
esenţa subtilă obiectivă pe care MANTRA o reprezintă. Divulgarea unei MANTRA, indiferent
cui, atrage după sine descărcarea (din punct de vedere subtil) celui care o divulgă, anulând
disponibilitatea acestuia de a intra în legătură inefabilă cu respectiva energie vehiculată de
acea mantra.
Practica regulată zilnică a emisiei unei MANTRA purifică gândirea, accelerează progresul spiritual
şi conduce la apariţia anumitor puteri paranormale care reproduc, în respectiva fiinţă, capacităţile
corespondente extraordinare ale respectivei Puteri Cosmice, Yidam sau zeitate Divină. În fazele
cele mai avansate, emisia MANTRA-ei conduce la descoperirea plenară a Conştiinţei Divine şi la
realizarea lui Dumnezeu.
În utilizarea unei MANTRA, cele mai puternice şi mai rapide efecte survin în cazul unei recitări sau
emisii interioare mute a sunetului, aceasta conducând, cu uşurinţă, la o instantanee consonanţă cu
sfera de forţă a Puterii Cosmice (Zeu, Zeiţă etc.) pe care respectiva MANTRA o reprezintă.

MARA, skt. (bdud, tib.), lit. „Cel care distruge”. Încarnare a forţelor subtile ale morţii în buddhism,
MARA simbolizează de asemenea, pasiunile tiranice care înlănţuie omul, cât şi tot ceea ce
împiedică apariţia rădăcinilor şi cristalizarea fundamentelor esenţiale (KUSHALA) sau progresul
spiritual pe calea Iluminării Spirituale. MARA este stăpânul celui de-al şaselea cer (lume subtilă
inferioară) al sferei dorinţei (a se vedea TRILOKA DEVA). Este reprezentat adesea având o sută
de braţe şi călărind un elefant. Legenda spune că BUDDHA SHAKYAMUNI a suportat asalturile lui
MARA atunci când căuta să atingă Iluminarea. MARA încerca să-l împiedice să arate oamenilor
drumul care i-ar fi eliberat de suferinţă. El i-a trimis mai întâi armatele sale de demoni, dar
BUDDHA nu s-a înspăimântat. MARA s-a grăbit apoi să-i trimită pe cele mai frumoase din fiicele
sale pentru a-l seduce pe SHAKYAMUNI să-şi piardă controlul potenţialului creator, dar BUDDHA
a făcut dragoste cu ele fără să piardă sămânţa şi în final acestea s-au transformat sub privirea
plină de înţelepciune şi detaşare a lui BUDDHA în creaturi hidoase. După acest nou eşec, MARA
s-a considerat definitiv învins.
Pentru practicantul spiritual, Mara simbolizează ataşamentul fiinţei faţă de ego şi obsesia faţă de
cele opt preocupări lumeşti.

MARA CEL CU PATRU CHIPURI. În tradiţia buddhistă se consideră a fi patru obstacole majore în
calea practicii spirituale, menţionate sub numele generic de „Mara cel cu patru chipuri“ sau „Cei
patru MARA-şi“ simbolizaţi de zeii: Stăpânul Morţii, Zeiescul Fiu, Klesha şi Skandha. A se vedea şi
MARA.

MAYA, skt., lit. „Decepţie“ sau „Iluzie“ sau „Aparenţă“. Termen ce desemnează continua
schimbare, impermanenţa lumii aparenţelor şi formelor, pe care o fiinţă neiluminată le ia drept
realitate. MAYA este termenul folosit adesea în opoziţie cu imuabilitatea, Absolutul Etern, ce este
simbolizat de DHARMAKAYA. Recunoaşterea tuturor DHARMA-urilor ca fiind MAYA este
echivalentul experienţei iluminării, al trezirii. Conform celor mai înalte învăţături buddhiste, nu este
o iluzie să priveşti fenomenele acestei lumi ca fiind reale; iluzia constă în a considera elementele
acestei lumi ca fiind imuabile şi a le considera ca fiind unica realitate. La modul fundamental,
adevărul relativ şi adevărul absolut sunt identice, iar MAYA şi iluminarea sunt una.

MEDITAŢIE (dhyana, skt.; sgom pa, tib). Termen general pentru o multitudine de practici spirituale,
de cele mai multe ori foarte diferite între ele, dar care, toate, au acelaşi scop: a aduce conştiinţa
practicantului într-o stare în care acesta să poată experimenta „trezirea“, „iluminarea“, „eliberarea“.
Şcolile ezoterice ale diferitor religii sau curente religioase, şcoli preocupate de „propriile“
experienţe religioase, au dezvoltat diferite „căi“ pentru a ajunge la această experienţă, căi ce
ţineau de circumstanţele istorice şi geografice dar şi de dispoziţiile psihologice ale diferitelor
personalităţi ale indivizilor sau grupurilor de indivizi. Astfel, dacă o linie spirituală ajungea la
concluzia că indivizilor dintr-o comunitate le lipsesc anumite aspecte, şi că scopul lor principal este
vindecarea de boli, atunci, „medicamentul“ pentru vindecarea acelor indivizi era practica meditaţiei
dezvoltată în acea regiune.Totuşi, urmînd o anumită cale, nu trebuie niciodată pierdut din vedere
scopul, aşa cum se spune în povestire plină de tâlc a omului care stătea pe mal şi-şi păzea barca,
28
în timp ce altul deja traversase râul, nemaiavând apoi nevoie de barcă. O trăsătură comună a
meditaţiei este aceea că acest exerciţiu permite, într-o primă fază, concentrarea şi liniştirea minţii,
aşa cum, prin liniştirea suprafeţei lacului se poate vedea în adâncul lui. Într-o fază avansată,
meditaţia permite descoperirea adevăratei naturi a fiinţei. Exerciţiul meditaţiei constă în focalizarea
constantă, neîntreruptă a atenţiei asupra unui suport de meditaţie, care, în fazele avansate poate
să şi lipsească. Prin urmare, folosirea acestui termen este total diferită de cea din accepţiunea
curentă ce desemnează un proces de reflecţie asupra unui subiect dat. În contextul practicii
MAHAMUDRA sau DZOGCHEN, meditaţia este actul de comuniune din ce în ce mai profundă sau
de conştientizare a naturii noastre iluminate aşa cum este ea prezentată şi descrisă de un maestru
autentic. În contextul asimilării prin învăţare, contemplare şi meditaţie, ea înseamnă actul de a
asimila învăţăturile prin intermediul experienţei personale, apoi familiarizarea cu ele prin practica
efectivă. Practica perseverentă a meditaţiei conduce practicantul la o stare non-duală a minţii în
care, distincţia dintre subiect şi obiect dispre, iar practicantul poate experimenta experienţa
identităţii cu Absolutul Divin. Atunci cînd această experienţă poate fi integrată şi în viaţa de zi cu zi,
atunci apare starea de care vorbesc toate şcolile spirituale, denumită prin: mântuire, eliberare,
completă iluminare.

MERIT SPIRITUAL (bsod nams, tib.). Toate actele pozitive realizate de noi sunt cele care fac să
crească în câmpul potenţialului conştiinţei „capitalul pozitiv“, cu alte cuvinte, meritele şi, implcit,
KARMA pozitivă. Meritul este comparabil, în esenţă cu conţinutul rezervorului unei maşini care,
prin intermediul energiei furnizate de combustibil, te poate duce oriunde vrei tu. Dacă ne dorim
foarte mult să devenim celebri, puternici, bogaţi, inteligenţi sau foarte talentaţi într-un anumit
domeniu artistic, şi dacă am acumulat suficient de multe merite, atunci, la momentul oportun, ne
vom bucura de o aceste lucruri de-a lungul existenţei ciclice, fiind exact aşa cum ne-am dorit:
celebri, puternici, bogaţi, inteligenţi sau foarte talentaţi într-un anumit domeniu artistic. Dacă,
dimpotrivă, noi aspirăm să obţinem eliberarea spirituală pentru a deveni astfel capabili să ajutăm
toate fiinţele care suferă, atunci meritele acumulate de noi ne vor ajuta să realizăm acest ideal. Fie
că avem ambiţii deşarte sau spirituale, realizarea oricăror dintre ele are nevoie de susţinerea
meritelor acumulate de-a lungul timpului. De asemenea, mai este necesar să menţionăm că şi
meritele, la fel ca orice altă sursă de energie, se consumă atunci când sunt utilizate, prin urmare,
va fi nevoie de „producerea“ lor din nou.

MERU, skt., lit „Muntele Lumii“. Cunoscut şi sub numele de Sumeru. Conform străvechilor
concepţii cosmologice indiene, acest munte se află în centrul universului şi este locul de întâlnire
sau sălaşul zeilor. Deşi acest concept este comun hinduismului şi buddhismului, totuşi, maniera lui
de integrare în sistemele cosmologice este diferită.
În cosmologia antică indiană, Gangele celest izvorăşte din vârful muntelui MERU, după care se
împarte în 4 fluvii terestre care curg în direcţia celor 4 puncte cardinale. Pe vârful muntelui MERU
se înalţă cetatea de aur a lui BRAHMA, de formă pătrată, iar pe meterezele sale se află cele 8
cetăţi ale zeităţilor gardiene (LOKAPALA). „Cerurile” sau lumile subtile ascunse ale lui KRISHNA şi
VISHNU se întind toate ÎNTR-O STRATIFICARE PIRAMIDALĂ având în centru muntele MERU,
care în MICROCOSMOSUL fiinţei umane este coloana vertebrală în centrul căreia se află
SUSHUMNA NADI. Dedesubt, sub muntele MERU se găsesc cele 7 lumi infernale paralele,
subtile, iar dedesubtul tuturor acestora se spune că trăieşte şarpele uriaş VASUKI (KUNDALINI),
care susţine prin energia sa uriaşă infinită, atât muntele MERU, cât şi celelalte lumi subtile şi le
anihilează la sfârşitul fiecărei ere cosmice (MAHAYUGA).
După tradiţia secretă tantrică, în vârful muntelui MERU (vârf sau culme care corespunde la nivelul
MICROCOSMOSULUI uman centrului esenţial al conştiinţei, SAHASRARA), este reşedinţa (sfera
supremă de putere a) lui SHIVA.
Conform viziunii buddhiste, Meru este înconjurat de mări şi continente; sub acestea se întinde
tărâmul fantomelor flămânde, infernurile, sau altfel spus locurile în care se află spiritele satanice
decăzute (pretas, skt.). Deasupra lui Meru se află tărâmurile celor mai elevaţi zei din tărâmurile
formei pure (rupaloka, skt.), din tărâmurile lipsite de formă (arupaloka, skt.) şi, în final, tărâmurile
pure ale BUDDHA-şilor. În vârful muntelui Meru se află reşedinţa zeului Indra. Deasupra vârfului lui
MERU se mai suprapun: lumea Puterilor divine superioare şi lumea Celor mai înalte Puteri divine
29
de formă pură, lumea absenţei formei şi, în final, tărâmurile ultime ale lui DUMNEZEU (sau „CASA
TATĂLUI”).

MÖN. Nume dat unei regiuni himalayane, corespunzând mai mult sau mai puţin Buthanului din
zilele noastre împreună cu o anumite zone limitrofe ale Tibetului.

MUDRA, skt. (phyag rgya, tib.), lit. „gest ritualic“ sau „semn“ sau „pecete“. Gest simbolic adecvat
CARE GENEREAZĂ STAREA DE REZONANŢĂ. El este realizat cu anumite părţi ale corpului (în
special cu mâinile) sau prin anumite poziţii corporale specifice, având ca scop punerea yoghinului
în rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos sau integrarea sa instantanee în anumite
sfere sau câmpuri benefice de forţă specifice.
NAGA, skt. (klu, tib.). Creaturi magice care posedă puteri supranaturale având înfăţişarea unui
şarpe şi cu o foarte mare durată de viaţă, care îşi au sălaşul în ape. Domeniul lor propriu este o
lume subterană numită PATALA, care este plină de bogăţii ai căror gardieni sunt ele. Ele aparţin pe
jumătate lumii animale şi pe jumătate lumii zeilor. Ele au de obicei formă de şarpe, dar multe dintre
ele pot lua forme omeneşti fiind adesea înfăţişate cu trup de om de la piept în sus şi cu trup de
şarpe în rest. Se spune despre aceste creaturi că pot controla vremea, mai ales ploaia. În sens
figurat, NAGA-şii sunt cei ce păzesc bogăţiile spirituale. Astfel, BUDDHA SHAKYAMUNI le-a
încredinţat SUTRA-ele PRAJNA PARAMITA-ei, pe care NAGARJUNA le va obţine cu opt sau nouă
secole mai târziu tot de la NAGA-şi. Ei sunt, de asemenea, păstrătorii unor anumite TERMA-e
(comori spirituale).

NAGARJUNA. Maestru spiritual al buddhismului indian; a fost considerat cel mai mare teoretician
al şcolii MADHYAMIKA. Numele lui NAGARJUNA vine de la naga, „şarpe” şi arjuna, o specie de
copac. Potrivit tradiţiei, Nagarjuna a fost născut sub un copac şi a fost iniţiat în ştiinţele oculte de
către NAGA-şi în palatul lor subacvatic. Acolo, în nişte grote, se spune că el a descoperit
scripturile buddhiste.
Cea mai mare realizare a lui NAGARJUNA a fost sistematizarea şi aprofundarea învăţăturii
prezentate în cadrul lucrării Prajnaparamita-sutra. El a dezvoltat o dialectică specială bazată pe o
reductio ad absurdum a poziţiilor factorilor care se opun. Pornind de la premisa conform căreia
fiecare lucru există în virtutea opusului său, el arată cum toate lucrurile sunt doar relative şi fără
esenţă (svabhavata, skt.) adică sunt goale. Abordarea metodologică a lui Nagarjuna în ceea ce
priveşte respingerea tuturor factorilor opuşi reprezintă baza Căii de Mijloc a MADHYAMIKA-şilor;
este direct legată de învăţătura lui BUDDHA. Această poziţie de mijloc este exprimată clar prin
cele „opt negaţii”: non-eliminare (nirodha, skt.), non producţie, non distrugere, non eternitate, non
unitate, non diversitate, nici o sosire, nici o plecare.
NAGARJUNA este primul reprezentant al buddhismului care a pus bazele unui „sistem” filosofic.
Cu ajutorul acestui sistem el a urmărit să dovedească teza potrivit căreia lumea exterioară este
ireală, idee prezentată în Prajnaparamita-sutra precum un fapt experimental.

NAKSHATRA, skt. (gyukar, tib.). Sistemul cosmologic indian, ca şi alte sisteme antice, deţinea un
zodiac lunar de 27 de semne, de 27 constelaţii în care luna rămâne o zi, dat fiind că perioada sa
de revoluţie este de aproximativ 27 de zile. Iată cum le descrie Marie Delclos în „Le Grand Livre
des pouvoirs de la Lune” („Marea carte despre puterile lunii“): „Ştim că cele 12 faze ale Lunii au
dat naştere celor 12 luni ale anului şi la împărţirea zodiacului în 12 semne. Soarele parcurge deci,
pe parcursul anului, aceste 12 semne.
Luna face un tur complet în 27 de zile. Aceasta durată a generat 27 de faze lunare pe ecliptică,
numite nakshatras, adică grupare de stele sau constelaţii. In mitologia indiană acestea sunt
considerate ca fiind iubitele mistice ale lui Chandra, zeul Lunii. Cele 12 semne ale zodiacului solar
nu coincid cu cele 27 de nakshatras ale zodiacului lunar. Trebuia deci găsită o subdiviziune
comună pentru a le face să coincidă. Fiecare nakshatra reprezintă 13 grade 20 minute şi se
împarte în patru părţi sau pada (skt.), adică „picioarele” de 3 grade 20 minute, ceea ce face în total
108 padas precum cele 108 bile ale rozariului care simbolizează măsura lumii şi pe care îl regăsim
la gâtul zeului SHIVA. Prin acest pada cele două zodiacuri vor coincide, căci o pătrime dintr-o
nakshatra este egală cu a noua parte dintr-un semn solar sau zodie” .
30
NALANDA. Cea mai mare universitate buddhistă a Indiei antice. Având capacitatea de a grupa în
jur de 10 000 de călugări, universitatea a cunoscut epoca ei de maximă înflorire între secolele al II-
lea şi al XI-le d.Ch.

NESTEMATA MAGICĂ (cintamani sau mani sau ratna, skt.; norbu rinpoche sau yishin norbu, tib.).
Bijuterie legendară ce realizează toate dorinţele benefice ale unui aspirant şi înlătură suferinţele
căldurii, bolii şi a morţii premature. Ea împiedică animalele să-l atace pe om şi pe naga-şi (skt.) să
provoace ploi torenţiale. Degajând o imensă lumină, ea străluceşte noaptea, luminând sute de
kilometri în jur. De aceea, în plan spiritual, ea reprezintă clarvederea BUDDHA-şilor, natura
adevărată spiritului, sursa oricărui bine. Este echivalentul indian al lămpii lui Aladin din folclorul
arab.
In grupuri de câte trei (2), bijuteriile (ratna) pot simboliza cele trei Bijuterii (Triratna): BUDDHA,
DHARMA şi SANGHA, fundament al buddhismului.
In buchet (3) la picioarele unei divinităţi, uneori înconjurate de flăcări, bijuteriile (ratna sau mani)
constituie ofrande.

NESTEMATE [cele trei ~], (triratna, skt.). Considerate a fi fundamentul practicii buddhiste, acestea
sunt: BUDDHA, DHARMA şi SANGHA (comunitatea spirituală).

NIHILISM, (chad lta, tib.), lit. „viziunea nimicului absolut sau viziunea bazată pe discontinuitate“.
Concept filozofic, privit ca fiinderonat din punctul de vedere al tradiţiei buddhiste, considerând că
nimic nu există cu adevărat şi că totul este doar vacuitate (nu există reîncarnare, KARMA, iar
spiritul dispare o dată cu corpul fizic).

NIRMANAKAYA (sprul sku, tib.) Corpul emanaţiei. Al treilea din cele trei KAYA-uri. Aspectul
iluminării care „struneşte" şi care poate fi perceput de fiinţele obişnuite. A se vedea KAYA.

NIRVANA, skt. (mya ngan las ’das pa, tib.), lit. „starea de dincolo de suferinţă, extincţie”. În limba
sanskrită, acest cuvânt se traduce prin ANULARE, FUZIUNE CU ABSOLUTUL, ELIBERARE
SPIRITUALĂ. Cuvântul NIRVANA desemnează starea extatică de eliberare supremă sau, cu alte
cuvinte, de iluminare divină completă, caracterizată prin depăşirea şi transcenderea EULUI
individual, a EGO-ului limitat, efemer şi fuziunea inefabilă sau “topirea” în Absolutul Divin
(BRAHMAN). Cel care atinge această stare (NIRVANA) dobândeşte totodată nemurirea spirituală
şi poate rămâne cufundat în nepieritorul extaz pentru totdeauna, lui fiindu-i revelat de asemenea
ADEVĂRUL ULTIM şi cunoaşterea intimă a Legilor şi energiilor secrete fundamentale ale
Macrocosmosului. NIRVANA eliberează definitiv fiinţa umană de suferinţă, de ignoranţă (prostie),
de moarte, de renaşterea forţată în una dintre cele trei lumi: 1) fizică, 2) astrală şi 3) cauzală, ca şi
de toate formele de înlănţuire terestră, astrală, cauzală. NIRVANA este starea de conştiinţă
supremă şi transcedentală pe care faimosul text al înţelepciunii orientale BHAGAVAD-GITA o
numeşte BRAHMAN-NIRVANA, UPANISHADELE TURIYA, filosofia yoghină NIRBIJA-SAMADHI
iar VEDANTA NIRVIKALPA-SAMADHI. Din punct de vedere yoghin, starea de NIRVANA este
identică deci cu starea de SAMADHI.

NOBILE ADEVĂRURI [cele patru~], (bden pa bzhi, tib.). Termeni majori ce fac parte integrantă din
învăţătura lui BUDDHA fiind descrişi după cum urmează:
- DUKHA (suferinţa) se traduce prin faptul că existenţa în SAMSARA (lumea fenomenală,
tranzitorie) este întotdeauna inseparabilă de limitare, suferinţă şi durere;
- SAMUDAYA (dorinţa) ne învaţă că întotdeauna cauzele suferinţei sunt dorinţele egoiste,
inferioare şi ataşamentul faţă de această existenţă în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră);
- NIRODHA (încetarea, extincţia) arată că suferinţa încetează complet şi pentru totdeauna numai
prin cucerirea ADEVĂRULUI ULTIM şi prin distrugerea dorinţei egoiste şi a ataşamentului pentru
această existenţă în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră);

31
- MARGA (calea spirituală) sau ASHTANGA MARGA (Nobila Cale a celor Opt Aspecte) exprimă
faptul că prin urmărirea asiduă a căii desăvârşirii spirituale, yoghinul poate accede la
transcenderea dorinţelor şi încetarea suferinţei. A se vedea şi OCTUPLA CALE NOBILĂ.
BUDDHA a expus aceste adevăruri nobile în cadrul discursului din Benares care a reprezentat
prima sa expunere publică, realizată imediat după iluminarea sa:
„Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al suferinţei? naşterea este suferinţă; declinul este
suferinţă, moartea este suferinţă; durerea, lamentările, tristeţea, chinul şi disperarea sunt suferinţe;
pe scurt cele cinci agregate ale existenţei care sunt corelate cu înlănţuirea sunt producătoare de
suferinţă.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al originii suferinţei? Este acea dorinţă care produce o
nouă renaştere şi corelată cu plăcerea grosieră şi lăcomia când aici, când acolo, îşi găseşte
întotdeauna o încântare mereu vie. Este dorinţa senzuală, dorinţa de a exista, dorinţa pentru non-
existenţă sau auto-anihilare.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al încetării suferinţei? Este eliminarea şi stingerea
completă a acestei dorinţe, abandonarea şi renunţarea la ea, eliberarea şi detaşarea Este calea
nobilă a celor opt trepte care duce la încetarea suferinţei, şi anume: viziunea perfectă, gândirea
perfectă, vorbirea perfectă, acţiunea perfectă, modul de viaţă perfect, efortul perfect, concentrarea
perfectă.” de ea.
Dar care este, o, călugărilor, nobilul adevăr al căii care duce la stingerea suferinţei? Este calea
nobilă a celor opt trepte care duce la încetarea suferinţei, şi anume: viziunea perfectă, gândirea
perfectă, vorbirea perfectă, acţiunea perfectă, modul de viaţă perfect, efortul perfect, concentrarea
perfectă.” (traducere din Nyanatiloka, lucrare atribuită lui BUDDHA).

OCTUPLA CALE NOBILĂ (ashtanga marga, skt.), lit., “Nobila Cale spirituală cu opt trepte”. Cele
opt aspecte necesare ale Căii spirituale sunt:
- înţelegerea corectă (conformă cu adevărul Divin);
- gândirea corectă (conformă cu adevărul Divin);
- vorbirea corectă (conformă cu adevărul Divin);
- acţiunea corectă (armonios integrată în Legile Divine);
- mijloacele corecte de asigurare a existenţei (perfect integrate în contextul principiilor morale-
YAMA şi NYAMA);
- eforturile corecte (armonioase şi constante) în vederea atingerii desăvârşirii spirituale;
- atenţia corectă (orientarea ei conştientă numai către aspectele elevate, divine);
- concentrarea corectă (armonioasă, fără tensiuni egotice).
OCTUPLA CALE NOBILĂ (Calea celor opt trepte) este calea spirituală care conduce la eliberarea
de suferinţă (duhkha) cuprinzând conţinuturile celor patru adevăruri nobile. Reprezintă unul dintre
cele 37 aspecte ale iluminării (bodhipakshikadharma) şi desemnează toate stadiile practicii
realizate pe trei planuri (trishiksha). Cele opt părţi care reprezintă calea spirituală sunt:
1.viziunea perfectă (samyag-dristhi, skt.), adică viziunea bazată pe înţelegerea celor patru
adevăruri măreţe şi pe o existenţă nonindividualistă (anatman);
2.hotărârea perfectă (samyaksamkalpa, skt.), adică decizia luată în favoarea renunţării, bunei-
voinţe şi non-violenţei asupra fiinţelor conştiente;
3.vorbirea perfectă (samyag-vach, skt.), adică evitarea minciunii, bârfei şi calomniei;
4.comportare perfectă (samyak-karmanta, skt.), adică evitarea acţiunilor care vin în conflict cu
disciplina morală (shila);
5.mod de viaţă perfect (samyag ajiva, skt.), adică evitarea profesiunilor care pot să facă rău
fiinţelor conştiente, precum cea de ucigaş, vânător, traficant de arme sau de droguri;
6.efortul perfect (samyag-vyayama, skt.), adică cultivarea a ceea ce este bun din perspectiva
KARMA-ei şi evitarea acţiunilor nesănătoase;
7.atenţia perfectă (samyak-smriti, skt.), adică atenţia permanentă asupra corpului, emoţiilor,
gândirii şi a obiectelor gândirii (satipatthana);
8.concentrarea perfectă (samyak-SAMADHI, skt.), adică concentrarea mentală care îşi găseşte
punctul culminant în cedrul celor patru absorbţii (dhyana).

ORGYEN (uddiyana, skt.; o rgyen, tib. ). A se vedea UDDIYANA.

32
ORGYEN SAMBHA. Un alt nume al Gurului Padmashambhava.

OTRĂVURI [cele trei ~] (dug gsum, tib.). Aceste trei otrăvuri sunt: dorinţa (ataşamentul), ura
(mânia) şi ignoranţa. În reprezentarea roţii existenţelor ciclice, acestea sunt simbolizate printr-un
cocoş, un şarpe şi, respectiv un porc. A se vedea şi BHAVACHAKRA.

OTRĂVURI [cele cinci ~]. Sunt numite cele cinci cauze ale suferinţei şi degradării: ignoranţa sau
opacitatea mentală (moha, skt.); orgoliul (abhimana, skt.) invidia şi gelozia (irshya, skt.); ura sau
mânia (krodha, skt.); lăcomia sau dorinţele inferioare (lobha, skt.).

PADMA, skt. (phe ma, tib.). lit. „floare de lotus”. Simbolismul florii de lotus este foarte variat.
Uneori ea reprezintă vacuitatea, adică principiul feminin. Alteori ea simbolizează compasiunea
necondiţionată pentru toate fiinţele.
Floarea de lotus simbolizează şi starea de detaşare a conştiinţei yoghinului de toate condiţionările
şi tentaţiile inferioare; întocmai precum lotusul care creşte în apa cea plină de noroi, dar care nu
este deloc întinat de noroi, starea de detaşare care ia naştere chiar în mijlocul suferinţei inerente
devenirii efemere (SAMSARA) nu este deloc întinată de această suferinţă. De asemenea, floarea
de lotus mai reprezintă şi natura pură, imaculată şi transcendentă a conştiinţei iluminate. Iată de
ce divinităţile tibetane sunt figurate pe un tron reprezentat de o floare de lotus: pentru că ele se
manifestă într-o manieră perfect pură, fără a fi vreodată afectate de condiţionările manifestării
obişnuite care sunt ignoranţa, dualitatea, perturbările interne, KARMA şi suferinţa.
Lotusul poate avea diferite culori, însă cel albastru este considerat deosebit şi poartă numele de
„utpala”.

PADMA THÖDRENGTSEL (pad ma thod ’phreng rtsal, tib.), lit. „Măreţul lotus împodobit cu cranii”.
Nume atribuit GURU-lui PADMASHAMBHAVA .

PADMAKARA (pad ma ’byung gnas, tib.), lit. „Cel născut din lotus“. Un alt nume al maestrului
PADMASHAMBHAVA.

PARAMITAS, skt. (pha rol tu phyin pa, tib.). lit., „Cel care a atins celălalt ţărm” sau „Cel ce a tins
Transcendentul“. Tradus în general prin „perfecţiuni”, termenul PARAMITA desemnează virtuţile
spirituale pe care le realizează un BODHISATTVA pe parcursul drumului său. În mod obişnuit prin
PARAMITAS sau prin CELE ŞASE PARAMITAS, se desemnează cele şase calităţi fundamentale
ale canonului buddhist: compasiunea (dana-paramita, skt.), moralitatea plină de înţelepciune
(shila-paramita, skt.), răbdarea (kshanti-paramita, skt.), energia colosală (virya-paramita, skt.),
meditaţia profundă (dhyana-paramita, skt.), înţelepciunea (prajna-paramita, skt.).
DANA-PARAMITA constă în binefaceri, atunci când este necesar, şi dăruirea de bunuri materiale şi
impulsuri, stări şi trăiri spirituale celor care cu adevărat le merită. Ea implică totodată să ne arătăm
mereu binevoitori şi plini de compasiune şi să oferim propriile noastre merite şi realizări spirituale
pentru eliberarea şi accelerarea evoluţiei celorlalţi, în loc de a le păstra numai pentru noi înşine.
SHILA-PARAMITA reprezintă comportamentul sau conduita corectă ce trebuie adoptată pentru a
controla, transmuta, sublima şi învinge pasiunile şi a ne asigura, datorită progresului spiritual, de o
renaştere favorabilă pentru a putea ajuta mai departe la eliberarea altor fiinţe umane care aspiră la
aceasta (vezi SHILA).
KSHANTI-PARAMITA desemnează ideea că toate dificultăţile fiinţelor au o cauză şi dacă această
cauză este ANULATĂ ele dispar; ea reprezintă totodată răbdarea imensă şi indulgenţa.
VIRYA-PARAMITA evocă perseverenţa neabătută în efort spiritual, o voinţă tenace.
DHYANA-PARAMITA reprezintă aici meditaţia profundă ca mijloc de a elimina rapid iluzia eului
egotic, limitat şi de a percepe cât mai clar legătura care uneşte fiecare fiinţă cu toate celelalte (vezi
DHYANA).
PRAJNA-PARAMITA constă în realizarea efectivă a înţelepciunii supreme (PRAJNA).
Expresia CELE ZECE PARAMITAS (phar phyin bcu, tib) se referă la aceste şase calităţi cărora li
se mai adaugă patru alte virtuţi ce au fost integrate mai târziu în canonul buddhist: acţiunea perfect
33
integrată în armonia divină, universală (upaya-kaushala-paramita, skt.; thabs, tib.), aspiraţia
spirituală (pranidhana-paramita, skt.; smon lam, tib.), hotărârea de nezdruncinat (bala-paramita,
skt.; stobs, tib.), cunoaşterea şi aplicarea definiţiei corecte întregii DHARMA (jñana-paramita, skt.).
Prin expresia CELE PATRU PARAMITAS (phar phyin bzhi, tib.) sunt desemnate ltimele patru din
cele zece PARAMITAS.

PARINIRVANA, skt., lit. „extincţie totală”. Sinonim pentru NIRVANA. PARINIRVANA este adeseori
considerată echivalentă cu NIRVANA realizată după moarte (NIRUPADHISHESHA-NIRVANA), dar
se poate referi şi la NIRVANA realizată înainte de moarte (SOPADHISHESHA-NIRVANA).

PHURBA (phur ba, tib.). A se vedea KILAYA.

PISHACHA-şi, skt. (shaza, tib.). Spirite mâncătoare de carne, acestea sunt „căpcăunii“
demonologiei indiene, privite ca o subcategorie a asura-şilor.

PRAJNA, skt. lit. „Conştiinţă pură “ sau „Înţelepciune”. Conştiinţa ultimă ca esenţă a lui ATMAN.
După P. DEUSSEN, ea este „subiectul gândind în absenţa oricărui obiect sau cu alte cuvinte fără
obiect, Spiritul Suprem eliberat de orice obiect în afară de el însuşi ca Esenţă şi care pune
stăpânire pe sufletul individual adeseori în timpul somnului profund (fără vise). De aici rezultă
definirea lui PRAJNA ca fiind sufletul conştient cufundat în somnul profund.” În buddhism şi zen
PRAJNA este “Înţelepciunea”, concept central al şcolii MAHAYANA, desemnând o înţelepciune
intuitivă, spirituală şi imediată şi nu o înţelepciune abstractă, supusă intelectului.
Momentul decisiv, fundamental este cel al înţelegerii şi al prizei de conştiinţă asupra Vacuităţii
Beatifice (SHUNYATA) care este adevărata natură a lumii. Realizarea lui PRAJNA este deseori
asimilată cu obţinerea Iluminării şi constituie una din caracteristicile esenţiale ale stării de
BUDDHA. PRAJNA este una din „Perfecţiunile” (PARAMITA) realizată de BODHISATTVA pe
parcursul drumului său spiritual către ELIBERARE.
Noţiune centrală din cadrul MAHAYANA-ei, ea se referă la o înţelepciune intuitivă, experimentată
în mod direct, care nu poate fi exprimată de concepte sau termeni intelectuali.
În unele contexte termenul de PRAJNA mai este folosit cu sensul de iluminare.

PRAJNAPARAMITA-SUTRA, skt., lit. „Marea SUTRA a Înţelepciunii (PRAJNA) care atinge celălalt
ţărm (adică ceea ce este transcendent sau eliberator)”. De asemenea, mai este cunoscută şi sub
numele de Mahaprajnaparamita-sutra. Termenul este utilizat pentru o serie de circa 40 de SUTRA-
e din MAHAYANA, adunate împreună sub această denumire întrucât toate tratează realizarea
PRAJNA-ei. Ele reprezintă o parte din SUTRA-ele Vaipulya din cadrul MAHAYANA-ei şi probabil
că au fost scrise cam pe la începutul erei noastre. Unele SUTRA-e sunt păstrate în sanskrită, deşi
mare parte din ele au mai fost traduse în chineză şi tibetană. Cele mai cunoscute în Occident sunt
SUTRA Diamantului (Vajrachchedika) şi SUTRA Inimii (Mahaprajnaparamita-hridaya-sutra). Cel
mai important traducător al lor a fost Nagarjuna.
PRAJNAPARAMITA-SUTRA-ele sunt marcate de o tendinţă didactică pronunţată, prin aceasta se
aseamnănă cu SUTRA-ele din HINAYANA. Majoritatea sunt dedicate lui Subhuti şi se spune că au
fost revelate pe muntele Piscul Vulturului.
Cea mai veche parte este probabil Ashtasahasrika ce cuprinde aproximativ 8000 de versuri şi este
alcătuită din discuţiile purtate de BUDDHA cu mai mulţi discipoli, constituind fundamentul pentru
toate celelalte PRAJNAPARAMITA-SUTRA-e (care variază ca mărime de la 300 la 100 000
versuri).

PRAJNAPARAMITA, skt. (shes rab kyi pha rol tu phyin pa, tib.). Cea de-a şasea dintre cele şase
perfecţiuni (paramitas), cea a cunoaşterii. Reprezintă cunoaşterea transcendentă, realizarea
directă a vidului şi, de asemenea, mama tuturor BUDDHA-şilor, marea mamă a stării d BUDDHA
(yum chen mo, tib.). Deşi se consideră că toate divinităţile feminine exprimă în mod egal
perfecţiunea cunoaşterii, totuşi PRAJNAPARAMITA sau Marea Mamă se situează în planul
Corpului Cauzal (DHARMAKAYA), pe când celelalte divinităţi feminine se manifestă în planul
Corpului astral (SAMBHOGAKAYA). Termenul exprimă învăţăturile MAHAYANA asupra
34
introspecţiei în vacuitate, care transcend ataşamentul de subiect, obiect şi acţiune şi sunt asociate
celei de-a doua rotiri a roţii DHARMA-ei. Noţiunea se mai poate referi şi la puterea de pătrundere
ce trece dincolo de viziunea limitată obişnuită.

PRETA, skt. (ydi dvags, tib.), lit „cel plecat”. Spirit înfometat ce constituie unul dintre cele trei
moduri nefericite de existenţă (gati, skt.). PRETA-şii sunt fiinţe a căror KARMA este prea bună
pentru a le permite renaşterea în tărâmurile infernale (naraka, skt.), însă prea rea pentru ca ele să
se întrupeze ca un titan (asura, skt.). Lăcomia, invidia şi gelozia pot să conducă, conform viziunii
tradiţionale, la o renaştere sub formă de preta. PRETA-ele suferă de foame întrucât abdomenele
lor sunt imense iar gurile lor doar de mărimea urechii unui ac (reprezentare simbolică a stării
imense de frustrare datorită dorinţelor exacerbate şi care nu sunt niciodată implinite). De
asemenea ele mai suferă şi alte diverse torturi datorate, în special percepţiei KARMA-ei lor
negative. Aceste spirite trăiesc in „tarâmul fantomelor”, una din cele şase lumi, reprezentată pe
Roata Vieţii (bhavachakra, skt.) în sistemul KALACHAKRA.

PROTECTORI AI DHARMA-ei (dharmapala, skt.; chos skyong, tib.). A se vedea DHARMAPALA.

PURIFICARE. Toate actele negative săvârşite de noi în această viaţă cât şi în cele anterioare au
lăsat în potenţialul nostru de conştiinţă anumite urme latente care, atunci când ating un anumit
termen ce corespunde cu sfârşitul procesului de maturare, dau naştere propriei noastre suferinţe,
riscând să devină adevărate obstacole în calea progresului nostru spiritual. Purificarea se traduce
prin neutralizarea acestor urme (de preferinţă, înainte ca ele să apară sau să se manifeste), asrfel
încât să evităm, reduce sau chiar transcende efectele lor. Toate actele vieţii spirirtuale paricipă la
acest proces de purificare, însă există şi anumite practici speciale ce au ca scop final această
purificare, spre exemplu meditaţia de comuniune cu BUDDHA VAJRASATTVA.

PUTERI SPIRITUALE [cele cinci ~]. Puteri dezvoltate prin experimentarea celor cinci rădăcini
(indryas, skt.), care fac posibilă atingerea iluminării spirituale. Aceste puteri sunt: (1) puterea
credinţei (shraddha, skt.), care elimină toate credinţele false; (2) puterea efortului perseverent
(virya, skt.), care duce la depăşirea a tot ceea ce este rău prin aplicarea celor patru eforturi
perfecte; (3) puterea conştientizării sau, cu alte cuvinte, conştientizarea perfectă prin aplicarea
celor patru fundamente ale conştientizării (satipatthana, skt.); (4) puterea SAMADHI-ului, adică
practica dhyana care duce la eliminarea pasiunilor inferioare; (5) puterea înţelepciunii (PRAJNA),
care se bazează pe introspecţia asupra celor patru nobile adevăruri şi conduce la cunoaşterea
eliberatoare.

PUTERI SPIRITUALE (SIDDHI-uri) OBIŞNUITE [cele opt ~]. În contextul tradiţiei VAJRAYANA,
ele reprezintă perfecta stăpânire a puterilor trupului şi ale naturii. VAJRAYANA vorbeşte de opt
siddhi obişnuite: (1) sabia care te face imbatabil; (2) elixirul pentru ochi care face zeii invizibili; (3)
alergarea ca fulgerul; (4) invizibilitatea, (5) esenţa vieţii care te menţine veşnic tânăr, (6) abilitatea
de a zbura, (7) abilitatea de a realiza anumite remedii miraculoase, (8) puterea asupra spiritelor
din această lume şi a demonilor. Iluminarea spirituală este diferită de aceste 8 puteri, ea fiind
considerată singurul siddhi „extraordinar” sau suprem. În biografiile celor 84 mahasiddha-şi,
atingerea acestor puteri este descrisă în detaliu.

PUTERI EXTRAORDINARE [cele patru ] (rdzu ’phrul bzhi, tib.). În vehiculele obişnuite, cei patru
stâlpi ai acţiunii miraculoase (rdzu ’phrul gyi rkang pa bzhi, tib.) sunt intenţia, hotărârea,
perseverenţa şi discernământul; acestea patru duc la atingerea cunoaşterii divine. În VAJRAYANA,
cele patru oglinzi magice (cho ’phrul bzhi, tib.) sunt SAMADHI, consacrarea, conferirea
împuternicirii şi realizarea de ofrande.

RAKSHASA-şi, skt. (srin po, tib.). lit. din sanskrită „cei ce rătăcesc prin întuneric”. Clasă de fiinţe
non-umane, demoniace, foarte periculoase şi feroce, fioroase, ades întâlnite în hinduism şi
buddhism. Putând îmbrăca forme diferite, ei au cel mai adesea o aparenţă de maimuţă, cu ochi
mari, rotunzi şi cu canini proeminenţi, acoperiţi de ornamente macabre, înfăţişare care se
35
regăseşte şi în iconografia divinităţilor teribile. De exemplu, aspectul exterior a lui MAHAKALA este
cel al unui RAKSHASA. Reşedinţa principală a RAKSHASA-şilor este subcontinentul CHAMARA.
RAKSHASA-şii intervin în numeroase povestiri mitologice hinduse. Ei au astfel un loc important în
Ramayana: o vedem aici pe SITA, soţia lui RAMA, răpită de către RAVANA, conducătorul
RAKSHASA-şilor; apoi pe RAMA, ajutat de armata maimuţelor, merge să înfrunte demonii în
reşedinţa lor .
În lumea tibetană, RAKSHASA-şii sunt frecvent amintiţi în special în relaţie cu
PADMASHAMBHAVA care, atunci când părăseşte Tibetul, alege să meargă în tărâmul
RAKSHASA-şilor, pentru a-i trezi spiritual şi aceştia.

RATNASHAMBHAVA, skt. (rin chen ’byung gnas, tib.), lit. „Sursa giuvaerurilor” sau „Cel care dă
naştere nestematei” sau „Cel născut din nestemată”. Acesta este DHYANI BUDDHA suveran al
familiei de energii creatoare RATNA. El apare în cea de-a treia zi a şederii în starea de BARDO
(după părăsirea definitivă a corpului fizic) înconjurat fiind de lumina gaben-strălucitoare ce
corespunde formei pure a lui PRITHIVI TATTVA, în forma ei cea mai pură. Având corpul de
culoarea aurului, el apare din împărăţia sa sudică aşezat fiind pe un tron susţinut de patru
armăsari puternici (armăsarul este un simbol al soarelui), îmbrăţişat într-o extatică fuziune
amoroasă de Mama Divină MAMAKI. În mâna sa stângă, care i se odihneşte în poală, el ţine un
minunat giuvaer. Mâna dreaptă este aşezată pe genunchiul drept cu palma înspre exterior
(realizând dana mudra) intr-un gest exprimând suprema dăruire. Prin evocarea constantă şi
fuziunea plenar identificatoare cu RATNASHAMBHAVA aspirantul se detaşează rapid de atitudinea
egotică de permanentă autoapărare şi de teama de a nu pierde ceea ce el crede că posedă. În
consecinţă, el dobândeşte generozitatea şi bunăvoinţa specifice conştiinţei divine şi dăruieşte
celorlalţi, complet detaşat, toate comorile spirituale. El transformă orgoliul şi mândria în
Înţelepciunea Divină a Perfectei Egalităţi (samatajnana, skt.).

RĂDĂCINI [cele trei ~] (rtsa ba gsum, tib.). Cele trei rădăcini (GURU-şii, YIDAM-ii, şi protectorii şi
DAKINI-urile înţelepciunii) sunt considerate a fi vectorii energiei iluminatoare ce permite practica
VAJRAYANA-ei:
GURU-şii sunt rădăcina (sursa) graţiei, a binecuvântărilor ce se transmite mai ales pe parcursul
iniţierilor;
YIDAM-ii sunt rădăcina (sursa) realizărilor spirituale;
protectorii şi DAKINI-urile înţelepciunii sunt rădăcina (sursa) activităţii.

RADACINI ALE IGNORANŢEI??cele 5 otrăvuri??

REFUGIU SPIRITUAL [luarea unui ~], (skyabs ‘gro, tib.). Pentru toate şcolile buddhismului tibetan,
actul ritualic de luare a refugiului este absolut neceasar pentru orice tip de relaţie cu învăţătura
buddhistă. În HINAYANA şi MAHAYANA, cele trei obiecte ale refugiului sunt cele trei nestemate
(triratna, skt.): BUDDHA (sau maestrul spiritual), DHARMA (învăţătura spirituală) şi Sangha
(comunitatea spirituală). Acestea confereau protecţie căutătorului spiritual. Vehicului de diamant,
VAJRAYANA, extinde forma adăugând cele trei rădăcini: Guru-l (propriul maestru spiritual), Yidam-
ul (zeitatea asupra căreia se medita) şi DAKINI (energia inspiratoare). Prin urmare, luarea
refugiului consta în faptul de a te plasa sub protecţia celor trei giuvaeruri şi a celor trei rădăcini,
atât din punct de vedere temporal cât şi ultim. Atunci când se vorbeşte de luarea refugiului
referinţa se face, în general, la o atitudine interioară, însă aceeaşi expresie este folosită şi pentru
ceremonia corespunzând intrării „oficiale“ în buddhism.

RIMPOCHE. Titlu onorific, însemnând „cel preţios“, conferit anumitor LAMA-şi în virtutea unor
realizări spirituale deosebite sau a unei poziţii ierarhice.

ROATA DHARMA-ei (dharma chakra, skt.; chos kyi ’khor lo, tib.). Simbol reprezentând învăţăturile
revelate de BUDDHA „puse în mişcare“ pentru binele spiritual al tuturor fiinţelor. A întoarce roata
DHARMA-ei este o formulare poetică pentru acţiunea de a oferi învăţături spirituale. Mai exact,

36
ciclurile de învăţături oferite de către BUDDHA; trei astfel de cicluri, cunoscute ca Primele Trei
Rotiri ale Roţii DHARMA-ei au fost predate de BUDDHA SHAKYAMUNI în timpul vieţii lui.

ROATA EXISTENŢELOR MULTIPLE. A se vedea BHAVACHAKRA.

RUDRA, skt. (ru dra, tib.). (1)entitate neascultătoare, jumătate zeu, jumătate demon; (2)demonul
ataşamentului de ego.

SADHANA, skt. (sgrub thabs, tib.). Practică spirituală. Se poate referi şi la practica proprie
individuală. Termenul mai este folosit şi pentru desemnarea unei meditaţii tantrice ce implică
vizualizarea unei zeităţi şi emiterea unei MANTRA-e asociate. În acest ultim caz, structura tipică a
unei sadhana implică o parte preliminară ce include găsirea refugiului şi trezirea BODHICITTA-ei,
o parte principală ce implică vizualizarea unui BUDDHA şi recitarea MANTRA-ei, şi o parte finală
ce conţine consacrarea meritelor spirituale obţinute, tuturor fiinţelor.

SAMADHI ?????

SAMANTABHADRA, skt. (kun tu bzang po, tib.). lit., „Cel în Veci Neasemuit de Bun”. 1).
Reprezintă BUDDHA primordial în cadrul şcolii spirituale NYINGMAPA, care este cea mai veche
şcoală a buddhismului tibetan. În conformitate cu tradiţia acestei şcoli, SAMANTABHADRA este
cel care revelează TANTRA-ele. Culoarea sa, albastră precum spaţiul, precum şi nuditatea sa,
simbolizează corpul Absolut (DHARMAKAYA), care există dincolo de forme şi concepte, etern şi
infinit, atemporal şi dincolo de spaţiu. El apare reprezentat, cel mai adesea, în fuziune extatică cu
contrapartea sa feminină, care este SAMANTABHADRI, skt (kun tu bzang mo, tib.) şi care este de
culoare albă. Această fuziune extatică dintre SAMANTABHADRA şi SAMANTABHADRI
simbolizează natura indisolubilă a vacuităţii cu beatitudinea Divină. 2) BODHISATTVA
SAMANTABHADRA este în mod special renumit pentru capacitatea sa remarcabilă de a produce
ofrande care se multiplică la infinit şi pentru dăruirea sa excepţională de a aduce binele spiritual
tuturor fiinţelor umane, aşa cum reiese din tratatul „Sutre inspirate despre o conduită spirituală
exemplară”.

SAMBHOGAKAYA (longs spyod rdzogs pa’i sku, tib.). „Corpul perfectei bucurii”.

SAMSARA, skt. (’khor ba, tib.). Roata sau ciclul existenţelor; cercul vicios al morţilor şi al
renaşterilor în cele şase tărâmuri ale existenţei caracterizate de suferinţă, transformare perpetuă şi
ignoranţă. Starea fiinţelor conştiente încătuşate de ignoranţă, percepţie duală KARMA şi emoţii
disturbatoare. Realitatea obişnuită: ciclu nesfârşit al frustărilor şi al suferinţei generat de
acumularea de KARMA, starea unei fiinţe neiluminate, a cărei minte, tulburată de cele trei otrăvuri
(dorinţa, mânia şi ignoranţa) se mişcă, într-un mod necontrolat, de la o stare la alta, trecând printr-
un şir nesfârşit de experienţe psihofizice, care toate sunt caracterizate de suferinţă. A se vedea
BHAVACHAKRA.

SANGHA, skt. (dge ’dun, tib.). În sens larg, SANGHA denumeşte comunitatea tuturor celor care
practică DHARMA, de la fiinţele obişnuite până la ARYA-şi. Acest termen se foloseşte adeseori şi
într-un sens mai restrâns, pentru a denumi o comunitate spirituală. Se mai vorbeşte de asemenea
despre „SANGHA comună“ şi „SANGHA sublimă“, cea din urmă cuprinzând doar acele fiinţe care
a atins deja tărâmurile BODHISATTVA-şilor. „Găsirea refugiului în Nobila SANGHA”, se referă la
aceia care s-au desăvârşit pe calea vederii, eliberându-se prin urmare de SAMSARA.

SEMNE ALE PERFECŢIUNII SPIRITUALE [cele treizeci şi două ~], (Dvatrimshadvara-lakshana,

skt.). Sunt ale unui CHAKRAVARTIN, în mod particular un BUDDHA care se distinge de oamenii
obişnuiţi şi prin înfăţişarea sa exterioară.
În conformitate cu tradiţia buddhistă, cele 32 de semne sunt: picioare egale; semnul unei roţi cu o
mie de spiţe pe tălpile picioarelor; degete lungi şi subţiri; călcâie late; degete curbate; mâini şi
picioare netede şi fine; picioare arcuite; corpul în partea inferioară asemenea unei antilope; braţele
37
atingând genunchii; falusul viril, corpul puternic, corpul acoperit cu păr; părul de pe corp – gros şi
cârlionţat; corpul colorat auriu; un corp care emană raze pe o distanţă de 10 picioare în orice
direcţie; piele fină; mâinile, umerii şi corpul rotunde; umerii bine formaţi; partea superioară a
corpului asemenea unui leu; corp drept; umeri puternici; 40 de dinţi uniformi şi albi; gingiile
sănătoase, saliva care îmbunătăţeşte gustul oricărei mâncări; limbă lată; vocea asemenea lui
Brahma; ochi albaştri limpezi; genele asemenea unui bivol; un smoc de păr între sprâncene; o
excrescenţă sub formă de con deasupra coroanei de pe capul său.
Unele dintre aceste semne au fost special accentuate în cadrul reprezentărilor artistice ale lui
BUDDHA. Razele emanate de corp, care potrivit viziunii indiene, iluminau fiinţele şi care, în cazul
lui BUDDHA, simbolizează bunătatea şi înţelepciunea sa, sunt uneori înfăţişate precum nişte
flăcări care strălucesc la nivelul şi în afara umerilor. Adesea este reprezentat un halou învăluind
capul.
Smocul de păr de pe frunte aflat între sprâncene ondulat înspre dreapta (urna), din care izvorăşte
lumina înţelepciunii care iluminează toate fiinţele, este de obicei înfăţişat precum un punct din aur,
un cristal sau o piatră semipreţioasă. Excrescenţa sub formă conică de deasupra coroanei de pe
capul său (ushnisha) este rotundă în Gandhara şi arta chineză; în Cambodgia este conică, iar în
Tailanda ascuţită sau în forma unei flăcări.

SHAKYAMUNI, lit. înţeleptul din clanul Shakya. Este numele sub care BUDDHA cel istoric,
fondatorul buddhismului, a fost cunoscut după iluminarea sa, acestă denumire făcând referire la
clanul Shakya căruia îi aparţinea familia sa. BUDDHA SHAYAMUNI a trăit în secolul al VI-lea î.Ch.

SIDDHA, skt. (grub thob, tib.). Fiinţă care a obţinut realizări prin practica învăţătuirlor VAJRAYANA-
ei. Un „mare realizat“ sau un „mahasiddha“ este o fiinţă care a obţinut realizarea supremă.

SIMBOLURI DE BUN AUGUR [cele opt ~], (tashi tak gye, tib.). Noţiunea de bun augur ocupă un
loc foarte important în tradiţia spirituală tibetană. În conformitate cu această tradiţie, manifestarea
este privită nu ca o colecţie de elemente independente, ci ca o reţea de elemente interconectate
unde fiecare element depinde de celelalte şi le influenţează. Într-un anumit mod, ştiinţele(fizica,
chimia, biologia, etc), aşa cum sunt ele înţelese de occidentali, nu fac altceva decât să studieze
această interdependenţă. Ea este, cu toate acestea, înţeleasă într-un mod mult mai vast în tradiţia
spirituală tibetană decât în accepţia obişnuită: într-adevăr, nu numai fenomenele fizice
interacţionează conform legilor care le sunt proprii, ci se produce de asemenea o interacţiune
foarte subtilă şi foarte profundă între lumea exterioară, lumea interioară şi însuşi destinul
individului. Existente în acest cadru tibetan, simbolurile de bun augur sunt asemenea elemente de
interdependenţă care au capacitatea de a favoriza în prezent fericirea, iar în viitor un destin fericit.
Ele sunt:
COCHILIA ALBĂ DEXTROGIRĂ (dakshinavarta-shanka, skt.; dungkar yekhyil, tib.), care
simbolizează sunetul subtil al învăţăturii spirituale autentice care se răspândeşte până departe şi
se oferă aspiranţilor cu adevărat pregătiţi, care „trezeşte” fiinţele din somnul ignoranţei şi le inspiră
să realizeze binele pentru ele şi pentru alţii. Ea dăruieşte Adevărul Divin.
UMBRELA (chatra, skt.; duk, tib.), care simbolizează protecţia Divină. Ea protejează fiinţele de
maladii, obstacole, accidente, spirite malefice, etc. În vieţile lor viitoare ea le protejează de
suferinţele celor trei lumi inferioare (lumea infernurilor, lumea spiritelor mereu flămânde şi lumea
animalelor). De asemenea, umbrela simbolizează bucuria sărbătorii acţiunilor benefice care sunt
adăpostite la umbra sa.
STEAGUL VICTORIEI (ketu, skt; gyeltsen, tib.), care reprezintă victoria asupra aspectelor negative
şi a obstacolelor pe calea spirituală, graţie acţiunilor spirituale realizate cu corpul, cuvântul şi
mintea. Este, de asemenea, mărturia victoriei complete a DHARMA-ei asupra forţelor răului.
Întrucât ea semnifică supremaţia binelui spiritual asupra ignoranţei şi răului, ea presupune şi ideea
conferirii unei fericiri durabile.
PEŞTIŞORII DE AUR (suvarnamatsya, skt.; sernya, tib.), care reprezintă anularea oricăror frici şi
temeri pentru fiinţele salvate de pericolul de a se înneca în oceanul suferinţelor SAMSARA-ei;
asemenea fiinţe eliberate de suferinţă manifestă acum capacitatea de a se mişca liber în lumea

38
transmigraţiei asemeni unor peşti care se mişcă liber şi fără teamă în apă. Acest simbol conferă,
prin urmare, starea de eliberare de suferinţă.
VASUL COMORILOR (kalasha, skt; bumpa, tib.), care simbolizează „ploaia” nesfârşită a bogăţiei,
prosperităţii, longevităţii şi a tot ceea ce este bun pentru fiinţele umane, atât în domeniul temporal
cât şi în domeniul spiritual. „Gura” vasului esre acoperită de o bijuterie în flăcări. Acest simbol
conferă, prin urmare, bogăţia, atât spirituală cât şi materială.
LOTUSUL (padma, skt; pema, tib.), care simbolizează starea de purificare a corpului, a cuvântului
şi a minţii, precum şi deplina „înflorire” a acţiunilor spirituale realizate spre folosul celorlalţi de către
o fiinţă eliberată spiritual. Lotusul conferă, prin urmare, puritatea.
GLORIOSUL NOD (fără sfârşit), (shrivatsa, skt; pelbu, tib.), care simbolizează interdependenţa
tuturor lucrurilor, raportată mai ales la practica DHARMA-ei şi la susţinerea pe care aceasta o
aduce societăţii. De asemenea, ea reprezintă fuziunea dintre mijloace şi cunoaştere şi, din punctul
de vedere al trezirii spirituale, ea reprezintă fuziunea dintre înţelepciune şi compasiune. Aşezat pe
un cadou sau pe o scrisoare, acest simbol consfinţeşte fericita legătură creată între cel care
dăruieşte şi cel care primeşte. Simbolul dăruieşte devoţiunea.
ROATA (dharmachakra, skt; khorlo, tib.), care simbolizează punerea în mişcare a roţii DHARMA-
ei, adcă transmiterea învăţăturilor spirituale ale lui BUDDHA, atât sub formă teoretică cât şi sub
formă practică, în toate direcţiile spaţiului şi în toate epocile istorice, învăţături graţie cărora fiinţele
vor cunoaşte adevărata fericire durabilă a iluminării şi eliberării spirituale. Acest simbol conferă
dezvolzarea calităţilor spirituale.

STUPA, skt. (mchod rten, tib.), lit. „Suportul ofrandelor”. Monument buddhist, reprezentare
simbolică a minţii lui BUDDHA, suport al spiritelor BUDDHA-şilor, având funcţia de „difuzor“ de
energie spirituală. Este considerată a fi cel mai tipic monument buddhist, conţinând adesea
relicvele unor fiinţe iluminate spiritual.
Venerarea stupa-surilor în care BUDDHA este „prezent”, este un fapt cunoscut încă de la
începuturile buddhismului, aceasta servind drept suport de meditaţie şi drept element simbolic
care reaminteşte permanent de mintea iluminată.

SUKHAVATI, skt. (bde ba can, tib.). lit. „Cel plin de extaz”. Paradisul vestic, tărâmul pur din vest.
Tărâmul pur al lui BUDDHA AMITABHA în care un practicant poate renaşte pe timpul perioadei de
BARDO al devenirii printr-o combinaţie de credinţă pură, merite spirituale şi hotărâre nestrămutată.
El este condus de BUDDHA AMITABHA care l-a creat prin meritele sale spirituale excepţionale.
Prin devoţiune plină de credinţă faţă de AMITABHA şi prin recitarea numelui său, aspirantul se
poate reîncarna acolo, ducând o viaţă plină de fericire până ce va ajunge în NIRVANA.
SUKHAVATI este descris în detaliu în SUTRA-ele dedicate lui AMITABHA . Deşi aceste descrieri
sunt considerate de către oamenii simpli ca oferind o localizare geografică concretă a acestui
paradis, ele sunt de fapt o caracterizare a unei stari de conştiinţă.
Modelul pentru acest paradis a fost iniţial Kusavati, oraşul legendarului rege Mahasudassana.
SUKHAVATI este aşezat la vest. El este înconjurat de strălucitoarea lumină ce emană de la
AMITABHA. Acest ţinut este plin de cele mai frumoase miresme; totul este înflorit, din belşug şi cu
multe, multe fructe. Acolo cresc nemaivăzute flori şi copaci plini cu nestemate. Nu există, cadavre,
animale de pradă, asura-şi. Prin tot ţinutul curg râuri de cu ape frumos mirositoare pe care plutesc
buchete de flori. Curgerea apelor determină apariţia unor inefabile armonii sonore.
Cei care, prin puterea credinţei lor, renasc în SUKHAVATI îşi vor vedea toate dorinţele împlinite
aici nu există tristeţe, suferinţă, durere. Aici toate fiinţele studiază adevărul învăţăturii până în
momentul în care ajung în NIRVANA. Suprema lor fericire este să audă învăţătura proclamată de
AMITABHA care trăieşte în centrul paradisului său şi este însoţit de AVALOKITESHVARA şi
MAHASTHAMAPRAPTA.

SUTRA, skt. (mdo sde, tib.). 1) Un discurs despre sau inspirat de BUDDHA. 2) O scriptură a
SUTRA pitaka din cadrul tripitaka. 3) Toate învăţăturile buddhiste ezoterice ce aparţin de
HINAYANA şi MAHAYANA, învăţăturile care consideră calea spirituală drept cauza iluminării şi
care sunt în opoziţie cu învăţăturile ezoterice, tantrice. SUTRA-urile pot fi privite ca învăţături
spirituale exoterice, în timp ce TANTRA-urile pot fi privite ca învăţături spirituale ezoterice.
39
TANTRA, skt. (rgyud, tib.). lit., „ţesătură, urzeală, relaţie, adunare”. Aceasta este definiţia
cuvântului TANTRA. În conformitate cu VEDELE, UPANISHADELE, PURANELE şi BHAGAVAD-
GITA, TANTRA face parte din SANATANA-DHARMA, religia eternă a hinduşilor.
În tradiţia tibetană, TANTRA-ele sunt extrem de numeroase, fiecare divinitate având cel puţin una.
Ele reprezintă învăţăturile VAJRAYANA oferite de BUDDHA în forma lui de SAMBHOGAKAYA.

TANTRA [cele patru clase de ~]. Diferitele clase de TANTRA-uri sunt diferenţiate între ele prin
modalităţile de observare a exteriorului, prin diferite iniţieri, modalităţile de meditaţie şi nivelul lor
de profunzime, etc. Aceste clase sunt:
KRYIA TANTRA
CHARYA TANTRA
YOGA TANTRA
ANUTTARAYOGA TANTRA.
Cea din urmă clasă este divizată şi ea, la rândul ei, în trei subclase: TANTRA-uri mamă, TANTRA-
uri tată şi TANTRA-uri non-duale.

TANTRA MAMĂ (ma rgyud, tib.). Unul dintre cele trei aspecte ale lui ANUTTURA YOGA care pune
accentul pe etapa finalizării sau prajna. Este echivalent uneori cu ANU Yoga.

TANTRA TATĂ (pha rgyud, tib.). Unul dintre cele trei aspecte ale ANUTTARA YOGA care pune
accentul pe etapa dezvoltării.

TATHAGATA-şi şi FII LOR (de gshegs sras bcas, tib.). BUDDHA-şii care au trecut (gata) în starea
dharmata (tatha). Fiii lor sunt BODHISATTVA-şii din cele zece BHUMI.

TĂRÂMURILE DORINŢEI (’dod khams, tib.). Cuprind locurile creaturilor din iaduri, ale fantomelor
veşnic flămânde, ale animalelor, oamenilor, demonilor şi ale zeilor din cele şase locaşuri ale zeilor
Dorinţei. Se numeşte „tărâmul dorinţei” deoarece acolo fiinţele sunt chinuite de tot felul de dorinţe
şi de ataşamente.

TĂRÂMURILE FORMEI (rupa-dhatu, skt.; gzugs khams, tib.) . Există 17 lăcaşuri paradisiace
guvernate de SAMSARA din care patru tărâmuri Dhyana cu trei nivele şi cinci Tărâmuri Pure. O
stare de existenţă SAMSARA-ică între tărâmul dorinţei şi tărâmul fără formă unde mirosul, gustul
şi organele sexuale sunt absente. Aici fiinţele au corpuri de lumină, trăiesc foarte mult iar senzaţia
de durere este inexistentă. Aici nu pot apărea gânduri impure, cum ar fi acelea de ataşament.

TĂRÂMURILE FĂRĂ FORMĂ (Arupya-dhatu, skt.; gzugs med khams, tib.). Cea mai subtilă stare
din existenţa SAMSARA-ică care nu conţine nimic fizic, stare lipsită chiar şi de excitaţia mentală.
Lăcaşurile fiinţelor neiluminate care au trăit stări meditative fără formă, focalizându-şa supra unor
noţiuni ca: Spaţiu Infinit, Conştiinţă Infinită, Neantul Absolut şi Nici Prezenţa, Nici Absenţa
(concepţiei). Aceste fiinţe se menţin în aceste patru tipuri de meditaţie conceptuală subtilă mulţi
eoni după care se reîntorc la o viaţă în cadrul SAMSARA-ei. Fiinţele din această lume trăiesc într-
o stare de perfect calm interior pentru lungi perioade de timp, după care ei se reîntorc în lumea
SAMSARA-ei.

TĂRÂMURILE ELEVATE (mtho ris, tib.). Cele trei tărâmuri elevate sunt considerate a fi: lumea
oamenilor, lumea semizeilor şi lumea zeilor.

TĂRÂMURILE INFERIOARE (ngan song, tib.). Cele trei tărâmuri inferioare considerate a fi: lumea
infernală, lumea animală şi lumea fantomelor.

TĂRÂM PUR (gnas gtsang ma, tib.). Cele mai elevate cinci raiuri dintre cele 17 tărâmuri din
tărâmurile formei. Conceptul este foarte similar celui de paradis. Aceste tărâmuri sunt numite pure
pentru că doar fiinţele nobile, care au atins desăvârşirea pe Calea Vederii pot renaşte aici.
40
Renaşterea aici este determinată de un antrenament desăvârşit în cele patru forme de dhyana,
depinzând de felul în care este această cultivare spirituală: mai mică, medie, mare, mai mare sau
foarte mare. Tărâmurile pure sunt situate în afara existenţei SAMSARA-ice şi nu sunt atinse de
suferinţe. Renaşterea în acest tărâmuri nu înseamnă neapărat atingerea stării de eliberare
spirituală, însă conferă mijloacele pentru o evoluţie rapidă. În MAHAYANA, „tărâmurile pure” (de
asemenea tărâmurile-BUDDHA sau paradisurile-BUDDHA) sunt fiecare guvernate de către un
BUDDHA. Întrucât potrivit MAHAYANA-ei există nenumăraţi BUDDHA-şi, de asemenea, există
nenumărate tărâmuri pure. Cel mai importantă este Sukhavati, tărâmul pur din vest sau paradisul
vestic, guvernat de Buddha AMITABHA. Un paradis estic este reprezentat de ţara pură a lui
Bhaishajya-guru Buddha („BUDDHA, Guru-l Vindecător”); Paradisul Abhirati a lui BUDDHA
AKSHOBHYA se află de asemenea în est. În sud există paradisul lui Budha Ratnaketu, în nord cel
al lui BUDDHA Dundubhishvara. Un alt tărâm pur este Tushita, paradisul al lui BUDDHA
MAITREYA.
Aceste tărâmuri pure sunt transcendente. Ele reprezintă speranţa celor care au credinţă şi-şi
doresc să renască în ele. Factorul decisiv în acest caz nu este constituit de KARMA lor bună, ci
mai degrabă ajutorul unui anumit BUDDHA care şi-a luat legământul de a-i ajuta pe toţi care se
îndreaptă către el cu credinţă să renască în ţara sa pură. În credinţa populară, aceste paradisuri
sunt locuri ale beatitudinii localizate geografic; totuşi în mod fundamental ele simbolizează aspecte
ale stării de trezire a conştiinţei, iar direcţiile (est, sud etc) au o semnificaţie iconografică. Totuşi,
tărâmurile pure nu reprezintă ultimele stadii ale căii evolutive, ci stadiile dinaintea NIRVANA-ei,
care urmează să fie atinse în cadrul renaşterii viitoare. Cu toate acestea, într-un tărâm pur,
involuţia nu mai este posibilă.

TENMA, (brten ma, tib.), [cele douăsprezece ~], (brten sungma chunyi, tib.) Zeităţi ale munţilor
care se constituie într-un grup de protectoare ale doctrinei spirituale a DHARMA-ei (ceea ce este
drept, bun şi Divin), denumite în mod obişnuit „Cele douăsprezece TENMA“. La început, neavând
nici o simpatie pentru învăţătura lui BUDDHA pe care ele o considerau o intruziune nelegitimă în
Ţara Zăpezilor, ele au cătat să se opună acestei învăţături. A fost nevoie de puterea spirituală a
maestrului PADMASHAMBHAVA pentru a le convinge să protejeze noua învăţătură spirituală
venită din India, după cum povesteşte acest lucru epopeea intitulată Pema thang yik. Cele
douăsprezece protectoare ale DHARMA-ei sunt:
- DORJE KUNDRAKMA, „Esenţa de diamant a celebrităţii “;
- DORJE YAMAKYONG, „Esenţa de diamant a protecţiei munţilor feruginoşi“;
- DORJE KUNTUNZANG, „Esenţa de diamant a bunătăţii“;
-DORJE GUEK KY TSO „Esenţa de diamant a protecţiei împotriva obstacolelor “;
- DORJE YUBUNMA, „Esenţa de diamant a strălucirii turcoazului“;
- DORJE PELGY YUM, „Esenţa de diamant a gloriei materne“;
- DORJE LUMOGYEL, „Esenţa de diamant a NAGA-şilor“;
- DORJE DRAKMOGYEL, „Esenţa de diamant a mâniei sublimate“;
- DORJE PEUKHAMKYONG, „Esenţa de diamant care asigură protecţia Tibetului şi KHAM-ului“;
- DORJE MENCHIKMA, „Esenţa de diamant a inegalabilei MEN“;
- DORJE YAMASIL, „Esenţa de diamant care are prospeţimea munţilor feruginoşi“;
- DORJE ZULEMA.
În tradiţia tibetană se povesteşte cum, atunci când GURU Padmashambhava a ajuns la intrarea în
Tibet, 12 zeiţe Tenma au încercat să-l împiedice aruncând asupra lui stânci uriaşe. Însă
Padmashambhava, nu numai că a redirecţionat toate stâncile înspre locul în care se aflau zeiţele,
dar a şi făcut să se prăbuşească piscurile muntoase ce le serveau drept locuinţă. Mai apoi, în
prezenţa Gurului, zeiţele s-au legat prin legământ să protejeze învăţăturile buddhiste şi poporul
tibetan.

TERMA (gtor ma, tib.), lit. „comoară spirituală”. Învăţături sau obiecte sacre ascunse de
Padmashambhava şi de alte fiinţe iluminate (mai ales de Yeshe Tsogyel), pentru a fi descoperite
mai târziu, atunci când acestea vor putea aduce maximum de beneficii. Învăţăturile terma sunt
scrise fie în alfabetul simbolic al DAKINI-urilor, fie în alte scrieri, şi constau uneori din câteva
41
cuvinte, alteori din texte întregi. Potrivit tradiţiei NYINGMAPA, Padmasambhava şi-a ascuns
lucrările în 108 locuri diferite din Tibet, în peşteri, statui etc. printre cele mai cunoscut texte terma
se numără chiar biografia lui Padmasambhava şi Bardo Thodöl. Au mai fost transmise sub formă
de terma şi lucrări de astrologie şi textul de bază referitor la medicina tibetană.
Între secolele al X-lea şi al XIV-lea, au fost descoperite în mod periodic TERMA-e, al căror loc le-a
fost revelat descoperitorilor sub forma unor vise sau viziuni. În unele situaţii, texte care erau
descoperite erau ascunse din nou, deoarece încă nu sosise vremea răspândirii lor în lume.
Acestea din urmă sunt cunoscute sub numele de „comori descoperite ascunse de 2 ori”. Aceste
tezaure au fost ascunse nu numai în elementele naturii (apă, stânci, etc.), ci şi în minţile anumitor
discipoli. Se spune că atunci când aceştia au fost împreună cu GURU RINPOCHE, ei au înţeles
pe deplin sensurile profunde ale învăţăturilor lui. De aceea, ei sunt singurii capabili să redescopere
aceste învăţături în decursul următoarelor lor reîncarnări, primind numele de tertöni. Astfel, unul
dintre scopurile acestor scieri simbolice ascunse este acela de a trezi în mintea acestor foşti
discipoli amintirea învăţăturilor încredinţate lor de către GURU RINPOCHE.
Păstrarea literaturii religioase în locuri ascunse este o practică folosită demult în India. Se spune
astfel că şi maestrul Nagarjuna a găsit învăţăturile pe care le-a propăvăduit mai târziu, în tărâmul
naga-şilor, unde erau păzite pentru a nu cădea în mâinile nepotrivite.

TERTÖN (gter ston, tib.). Persoană care descoperă una sau mai multe TERMA. De-a lungul
secolelor au existat numeroşi TERTÖN-i, ei continuând să existe şi în zilele noastre.

TEXTE ALE DHARMA-ei [cele 84000 de ~]. A se vedea CHEI ALE DHARMA-ei.

THANGKA, tib.. Pictură tradiţională realizată pe pânză, reprezentând divinităţi sau maeştri realizaţi
spiritual.

THÖNMI SAMBHOTA. Ministru al regelui Songtsen Gampo, prezenţa importantă a culturii tibetane
datorită faptului că, după o anumită perioadă în care a studiat în India, el compus gramatica limbii
tibetane şi a divizat alfabetul tibetan inspirându-se din modelul sanskrit.

TIRTHIKA, skt. (mu stegs pa, tib.), lit. din tibetană „cei care susţin concepte extremiste“. Nume dat de
adepţii buddhismului din India şi Tibet adepţilor sistemelor filozofice şi religioase care se opuneau
Buddhadharmei, şi anume: eternaliştilor (jainişilor, hinduşilor) şi nihiliştilor.

TORMA (gtor ma, tib.), lit. „Cea care elimină strânsoarea dualistică a speranţei şi fricii (gtor) şi ne
uneşte cu natura absolută a fenomenelor (ma).“ Obiect ritualic de diferite forme şi mărimi, putând fi
realizat din diferite substanţe. În funcţie de context, torma poate fi considerată a fi o ofrandă, o
reprezentare simbolică a unei zeităţi, o sursă a binecuvântărilor, şi chiar o armă pentru distrugerea
obstacolelor.

TRIPITAKA (sde snod gsum, tib.). Denumire generică pentru cele trei colecţii de învăţături ale lui
BUDDHA SHAKYAMUNI: VINAYA, SUTRA şi ABHIDHARMA. Scopul acestora este dezvoltarea
disciplinei, a concentrării şi a puterii de discriminare,iar funcţia lor este aceea de a elimina
otrăvurile dorinţei, mâniei şi iluziei. Versiunea tibetană a TRIPITAKA cuprinde mai mult de 100 de
volume mari, fiecare având mai mult de 600 de pagini. Într-un sens mai larg, toată DHARMA, atât
SUTRA cât şi TANTRA, este conţinută în cele trei colecţii. Pentru a-l parafraza pe Khenpo
Ngakchung în lucearea sa Note la practicile preliminarii pentru Longchen Nyingtig: „Cele trei
colecţii de scripturi HINAYANA, adică VINAYA, SUTRA şi ABHIDHARMA, se referă la
antrenamentul pentru obţinerea disciplinei, a concentrării şi a puterii de discriminare. Învăţăturile
care prezintă metodele specifice pentru calea BODHISATTVAşi-lor aparţin VINAYANA în vreme ce
sensul exprimat de aceste scripturi este antrenamentul pentru obţinerea disciplinei interioare.
SUTRA-ele care prezintă căile de acces către SAMADHI ţin de colecţia SUTRA în vreme ce
semnificaţia lor explicată, reflecţiile asupra preţiosului corp omenesc etc., se referă la
antrenamentul asupra obţinerii stării de concentrare. Scripturile asupra celor 16 sau 20 de tipuri de
vacuitate reprezintă colecţia ABHIDHARMA, în vreme ce ele se referă la anternamentul pentru
42
obţinerea puterii de discriminare. Scripturile care expun samaya-urile VAJRAYANA reprezintă
colecţia VINAYANA în vreme ce semnificaţia lor concretă se referă la anternamentul pentru
obţinerea disciplinei. Scripturile care oferă informaţii despre punctele principale din etapa
dezvoltării şi a finalizării aparţin colecţiei SUTRA în vreme ce sensul lor exprimat face referire la
antrenamentul pentru obţinerea stării de SAMADHI. Toate scripturile care vorbesc de Marea
Perfecţiune aparţin ABHIDHARMA-ei, în vreme ce ele fac referire la antrenamentul în vedera
obţinerii puterii de discriminare.”

TUSHITA, skt., lit. „Cei pe Deplin Mulţumiţi“. Paradis locuit de zeii „pe deplin mulţumiţi“. Tushita
este lăcaşul tuturor BUDDHA-şilor ce trebuie să se încarneze pe pământ pentru o ultima dată, cu
scopul de a arde ultimele aspecte KARMA-ice rămase. Totodată, acesta este considerat a fi şi
reşedinţa lui BUDDHA MAITREYA. De aceea, o viitoare renaştere în paradisul Tushita este
rezervată doar acelora ce-şi aleg drept refugiu pe BUDDHA MAITREYA şi îi rostesc plini de
veneraţie numele.

UDDIYANA (uddiyana, skt.; o rgyen, tib. ). Cunoscut şi sub numele de Orgyen sau Urgyen, acesta
este ţinutul mitic în care buddhismul tibetan consideră că s-ar fi născut Guru Padmashambhava şi
că ar fi reşedinţa DAKINI-urilor. Acest loc ar fi localizat în valea Swat din Pakistanul de astăzi, o
zonă situată între Kashmir şi Afganistan. Totuşi, trebuie menţionat că cele mai vechi TANTRA-uri
buddhiste în situează în nord-estul Indiei, în zona Bengalului. Legendele spun că, în timpurile
preistorice, marele demon care este Ataşamentul Faţă de Ego a fost supus de HAYAGRIVA şi
VAJRA YOGHINI. În timp ce trupul său cădea la pământ, inima sa a căzut în ţinutul Uddiyana,
asigurând toate condiţiile pentru răspândirea învăţăturile VAJRAYANA. Se mai consideră că unul
dintre cei 84 de mahasiddha-şi, Indrabhuti, a fost regele acestui ţinut.

UDUMBARA, skt., lit. „eminent" sau „exaltatare extremă". Lotus mitic, extrem de mare a cărui
apariţie este extrem de rară. Se spune că înfloreşte o singură dată de-a lungul unei kalpa, doar la
apariţia unui fiinţe deplin eliberate.

UPADESHA, skt. (man ngag, tib.). Instrucţiuni esenţiale în practica unei TANTRA.

VACUITATE, (shunya sau shunyata, skt; stong pa nyid, tib.) Unul dintre termenii esenţiali ai
buddhismului şi, probabil, unul dintre termenii cei mai prost înţeleşi. Vacuitatea nu desemnează
ceva anume, ci, mai degrabă, absenţa a ceva anume. Se poate spune, astfel că vacuitatea
semnifică absenţa totală a oricărei determinări materiale, ceea ce implică absenţa vreunei
localizări fizice sau temporale. În curentele ideologice occidentale, vacuitatea a fost asociată cu
noţiunea de neant. Însă, vacuitatea nu este opusă conştiinţei şi manifestării; vacuitatea, conştinţa
şi manifestarea sunt indivizibile şi nicidecum contradictorii.
Literal vorbind, termenul SHUNYATA (sau SHUNYA) înseamnă în limba sanskrită „VID“ sau
„VACUITATE”. El este un concept fundamental, atât în tradiţia buddhistă cât şi în cea tibetană. În
concepţia şcolii MAHAYANA, termenul SHUNYATA - VID BEATIFIC - este în mod frecvent asimilat
aspectului ultim, Adevărului, Absolutului, întrucât vidul beatific se caracterizează prin lipsa
completă a oricărei dualităţi şi a oricărei forme empirice de manifestare.

VAIROCHANA, skt. (rnam par snang mdzad, tib.),lit. „Cel Strălucitor“ sau „Cel Luminos“ sau „Cel
care este asemeni Soarelui“. DHYANI BUDDHA suveran al familiei de energii creatoare
Tathagatha. Este asociat cu transcendentul BODHISATTVA Samantabhadra şi cu BUDDHA
Krakucchanda. Dintre toate cele trei otrăvuri principale care pun în mişcare Roata existenţelor
multiple − ataşamentul (raga, skt.), ura (dvesha, skt.) şi ignoranţa (moha sau avidya, skt.) −
energia subtilă vitală care predomină la marea majoritate a aspiranţilor începători este ignoranţa,
manifestată sub forma inerţiei şi a confuziei mentale. Prin evocarea fermă şi constantă a lui
BUDDHA VAIROCHANA, toropeala şi lentoarea mentală se transformă în CONŞTIINŢA DIVINĂ
Infinită, aspect care, în tradiţia tantrică tibetană, poartă numele de ÎNŢELEPCIUNEA DIVINĂ A
SPAŢIULUI ABSOLUT. BUDDHA cel Luminos, VAIROCHANA, reprezintă sinteza unificatoare a
celorlalţi patru DHYANI BUDDHA-şi, fiind atât originea lor, cât şi sinteza lor finală.
43
VAJRASATTVA , skt. (rdo rje sems dpa’, tib.), lit. „Fiinţa de Diamant“. Principiul purităţii şi al
purificării din buddhismul VAJRAYANA. El întrupează capacitatea de a elimina impurităţile
spirituale de orice natură ar fi ele, dar, mai ales, încălcarea legămintelor spirituale sau a
promisiunilor făcute maestrului spiritual. În mod frecvent, el este privit ca fiind Suveranul celor cinci
DHYANI-BUDDHA-şi, fiind reprezentat ca o sinteză fundamentală a lor, astfel încât, în
reprezentările iconografice, culoarea sa albă le înglobează şi pe celelate cinci specifice familiilor
de energii divine creatoare. În mod tradiţional, el ţine în mâna dreaptă, care este aşezată în dreptul
inimii, un DORJE (rdo rje, tib.) simbolizând indestructibila esenţă; în mâna stângă aşezată pe
coapsă, el ţine un clopoţel (dril bu, tib.), expresie a compasiunii sale nemărginite. VAJRASATTVA
are ca rol special realizarea purificării fiinţei aspirantului prin îndepărtarea „voalurilor” care acoperă
Sinele Suprem (atman, skt.): ignoranţa, emoţiile perturbatoare, impregnările KARMA-ice. Aceste
„voaluri” sunt adevărata cauză a suferinţelor fiinţei umane, ele împiedicând recunoaşterea
adevăratei naturi Divine a Sinelui Suprem. MANTRA sa, care în forma sa lungă, este cunoscută
sub numele de „MANTRA celor o sută de silabe”, este renumită pentru efectul de purificare a minţii
şi de anihilare a KARMA-ei negative rezultată prin încălcarea angajamentelor sacre ale adepţilor
căii VAJRAYANA sau a SAMAYA-urilor.

VAJRA, skt. (rdo rje, tib.). A se vedea DORJE.

VAJRADHARA, skt. (rdo rje ’chang, tib.). lit., „Străfulgerarea luminoasă instantanee primordială şi
eternă". Este în special venerat de către şcolile KAGYUPA şi GELUKPA, unde reprezintă BUDDHA
primordial sub forma Corpului de Glorie (SAMBHOGAKAYA), fapt arătat şi de ornamentele pe care
le poartă. În TANTRA-e, VAJRADHARA este considerat a fi Supremul GURU Divin, adică aspectul
cosmic cel mai elevat al Totului reprezentat într-o formă umană, Scrierile tantrice afirmă adesea că
nu este posibilă obţinerea Eliberării spirituale Supreme fără a te deschide, prin devoţiunea
sufletului, faţă de Graţia sa Divină. Apare reprezentat singur sau în fuziune extatică YAB-YUM cu
contrapartea sa feminină, care este numită VAJRADHATVISVARI (rdo rje΄ying chuk ma, tib), lit.
„Suverana Spaţiului”.

VAJRAPANI, skt. (phyag na rdo rje, tib.), lit. „purtător al VAJRA-ului”. Unul dintre cei opt mari
BODHISATTVA-şi care a jucat un rol esenţial în sintetizarea învăţăturilor VAJRAYANA. Cunoscut
şi ca „Păzitorul Secretelor” (Guhyapati, skt.; sangwai dakpo, tib.). VAJRAPANI personifică puterea
transformatoare esnţială a BUDDHA-şilor, completând trilogia calităţilor Fiinţei complet trezite
spiritual, alături de AVALOKITESHVARA (care exprimă compasiunea Divină) şi de MANJUSHRI
(care exprimă cunoaşterea Divină). El sălăşluieşte în Tărâmul pur, paradisiac al Frunzelor de
Salcie (changlochen, tib.), aflat pe vârful Muntelui Meru.

VAJRA TOTRENG (rdo rje thod phreng, tib.). „Ghirlanda VAJRA din cranii”. Unul dintre numele lui
Padmasambhava.

VAJRAYANA, skt. (rdo rje theg pa, tib.), lit. „Vehiculul de Diamant“. Termen sinonim cu
MANTRAYANA, datorită folosirii anumitor silabe sacre. Această şcoală a buddhismului îşi are
originea în grupuri mici ce erau reunite în jurul meaştrilor spirituali şi a apărut mai întâi în nord-
estul şi nord-vestul Indiei. Cuprinde învăţături şi practici bazate pe TANTRA-e, scrieri sacre ce
tratează despre puritatea primordială a minţii punând accentul, în practică, asupra rostirii
MANTRA-elor, vizualizărilor şi lucrului asupra energiilor subtile. Acesta este vehiculul rezultatelor,
opus vehiculului cauzal al SHRAVAKA-şilor şi BODHISATTVA-şilor. Uneori se mai foloseşte
termenul de VAJRAYANA ca fiind sinonim cu „buddhismul tibetan“; această uitlizare este incorectă,
întrucât buddhismul tibetan grupează toate cele trei vehicule şi nu se limitează doar la
VAJRAYANA. Cele mai importante lucrări ale acestei tradiţii au fost: Guhyasamaja-tantra şi
Kalachakra-tantra.

VĂLURI (sgrib pa, tib.). Blocajele care împiedică percepţia corectă a naturii minţii. Învăţăturile
buddhiste amintesc de existenţa câtorva tipuri: KARMA, care împiedică o fiinţă să pătrundă pe
44
calea are duce către iluminarea spirituală, emoţiile disturbatoare, care împiedică progresul pe
calea spirituală, tendinţele subconştiente, care împiedică dispariţia confuziei şi cunoaşterea
dualisă, cea care împiedică atingerea deplinei eliberări spirituale.

VID BEATIFIC DIVIN (shunya sau shunyata, skt; stong pa nyid, tib.). A se vedea VACUITATE.

VIDYADHARA, skt. (rig ’dzin, tib.), lit. „Deţinătorul adevăratei Cunoaşteri”. În India antică,
vidyadhara-şii erau spiritele celeste binevoitoare aflate în subordinea zeului Indra, având puteri
magice şi capabili de a-şi schimba forma la voinţă. Prezenţa lor este adesea menţionată atunci
când Buddha expunea învăţătura TANTRA-elor. În buddhism, termenul este folosit pentru a
desemna un maestru realizat spiritual pe una dintre cele patru etape de pe calea tantrică
MAHAYOGA.

VIDYADHARA-şi [cei opt mari ~]. Cei opt mari maeştrii din tradiţia yoghină a buddhismului indian:
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui YAMANTAKA a fost MANJUSHRIMITRA,
care este numit „VIDYADHARA al corpului iluminat”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale Atotputernicului HAYAGRIVA a fost
NAGARJUNA, care este numit „VIDYADHARA al vorbirii iluminate”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui VISHUDDHA HERUKA a fost HUNGCHEN-
KARA, care este numit „VIDYADHARA al minţii iluminate”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui AMRITAKUNDALI a fost VIMALAMITRA,
care este numit „VIDYADHARA al calităţilor iluminate”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui VAJRAKILAYA a fost PRABHAHASTI, care
este numit „VIDYADHARA al activităţilor iluminate”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui MAMO BOTONG a fost DANASAMSKRITA,
care este numit „VIDYADHARA al lui MAMO”;
- Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui MANTRABHIRU a fost SHANTIGARBHA,
care este numit „VIDYADHARA al MANTRA-ei teribile”;
Cel care a primit transmisia învăţăturilor sacre ale lui LOKASHTOTRAPUJA a fost
GUHYACHANDRA, care este numit „VIDYADHARA al Celei care primeşte elogiul lumii”.

VIGHNA-şi, skt. (guek, tib.). Categorie de demoni care caută să împiedice

buna desfăşurare a practicilor spirituale. Numele lor se traduce prin
„obstacole“ sau „interferen ţe“, de aceea, se obi şnuie şte ca înainte de
începerea ritualurilor sacre s ă li se ofere o torma ( gtor ma, tib.)
rugându-i s ă nu perturbe desf ăşurarea ac ţiunii.
VIJNANA, skt., lit. „Conştiinţă“ sau „Cunoaştere“. VIJÑANA este considerat a fi cel de-al şaselea
„organ de simţ“, organul central psihologic, fiind astfel pus pe acelaşi nivel cu celelalte organe de
simţ pentru a înlătura posibilitatea de a considera vijnana ca fiind funamentul personalităţii. Vijnana
este una dintre componentele personalităţii empirice.

VIMALAKIRTINIRDESHA-SUTRA, skt., lit. „Discursul lui Vimalakirti“. Lucrare importantă a

buddhismului MAHAYANA, scrisă în secolul al II-lea d.Ch. Originalul s-a pierdut, însă traducerea
sa în chineză există datorită eforturilor lui Kumarajiva (406 d.Ch.). Numele SUTRA-ei se datorează
personajului principal, Vimalakirti, un adept al lui BUDDHA, foarte bogat din punct de vedere
material, care şi-a continuat viaţa rămânând integrat în planul social, urmând astfel calea unui
BODHISATTVA. Popularitatea acestei SUTRA se datorează faptului că acordă o egală importanţă
atât vieţii laice cât şi celei monastice. SUTRA prezintă povestea lui Vimalakirti care, la un moment
dat a căzut grav bolnav la pat. BUDDHA i-a rugat atunci pe discipolii săi să meargă să vadă cum
se mai simte. Întrucât Vimalakirti era o persoană foarte înţeleaptă, niciunul dintre discipoli nu a vrut
să meargă. Într-un final, MANJUSHRI s-a decis să meargă. Întrebat fiind cum se mai simte,
Vimalakirti a răspuns prin următoarele cuvinte: „MANJUSHRI, boala mea se datorează ignoranţei

45
şi setei de a trăi, şi va mai dura atât timp cât va dura suferinţa tuturor fiinţelor. Atunci când toate
fiinţele vor fi eliberate de suferinţă, de abia atunci şi boala mea se va fi dus. De ce? MANJUSHRI,
pentru un BODHISATTVA, lumea este formată doar din fiinţe iar boala este inerentă existenţei în
lume. Spre exemplu, când fiul unui negustor se îmbolnăveşte, ambii părinţi ai copilului se
îmbolnăvesc. Şi părinţii suferă atâta timp cât singurul lor copil este bolnav. Tot astfel, MANJUSHRI,
un BODHISATTVA iubeşte fiecare fiinţă a pământului în parte ca şi cum ar fi unicul său copil. El se
îmbolnăveşte când când aceste fiinţe se îmbolnăvesc şi se vindecă atunci când ele se vindecă.
Mă întrebi, MANJUSHRI, de unde vine boala mea; «boala» BODHISATTVA-şilor îşi are sursa în
marea compasiune.“ Conţinutul acestei SUTRA cuprinde foarte multe descrieri artistice inspirate,
cât şi expuneri ale celor mai importante învăţături ale tradiţiei MAHAYANA.

VIRTUTE. Din latinescul virtus. Acest termen indică o calitate sau însuşire ce implică atitudini,
comportamente şi opţiuni în consens cu legile firii şi cu morala divină pe care le realizează.
Virtuţile sau calităţile morale divine ale unei persoane îşi pot avea originea în: o interiorizare
superioară şi respectarea neabătută, realizată în deplină libertate (cu înţelegerea înţeleaptă a
necesităţii) a unui sistem de norme morale divine şi valori spirituale care ajută fiinţa umană în
cauză să-l cunoască pe DUMNEZEU în propria sa natură. O atitudine represivă a grupului din care
face parte sau a liderilor acestuia determină astfel un comportament supus, temător, de
autoconstrângere (fiinţa umană respectivă nu este atunci deloc virtuoasă din convingere, ci numai
de teamă, ea confruntându-se adeseori cu tendinţe lăuntrice care în realitate sunt contrare
normelor morale, pe care şi le reprimă doar de teama pedepsei).
Chiar dacă în ambele cazuri comportamentul care este manifest (exterior) poate fi identic,
deosebirea calitativă este net în favoarea primei situaţii, în care fiinţa umană acţionează astfel (în
mod VIRTUOS) din convingere lăuntrică profundă.

VIMALAMITRA (dri med bshes gnyen, tib.). Unul dintre cei mai mari maeştri şi învăţaţi ai
buddhismului indian. Unul dintre cei trei principali patriarhi ai învăţăturilor DZOGCHEN, în special
Nyingtig, în Tibet. Vimalamitra se traduce prin „Ruda fără de păcat”.

VINAYA (’dul ba, tib.). Disciplină. Una dintre cele trei părţi ale TRIPITAKA-ei. Învăţături ale lui
BUDDHA care vorbesc despre etică, disciplină şi conduită morală ca fiind baza întregii practici a
DHARMA-ei, atât pentru laici cât şi pentru cei din cadrul ordinului.

VINAYAPITAKA (’dul ba’i sde snod, tib.). Denumire generică pentru Colecţia învăţăturilor Vinaya,
prima parte a canonului buddhist (TRIPITAKA). A se vedea TRIPITAKA şi VINAYA.

VIZIUNE PURĂ. Termen aparţinând tradiţiei VAJRAYANA indicând faptul că practicantul acestei
căi urmăreşte să privească toate finţele şi toate fenomenele ca fiind pure în esenţă, proiectând
această viziune mai ales asupra Lama-şilor şi membrilor comuntăţii spirituale. Termeni sinonimi:
viziune sacră, privire sacră, privire pură.

VIZUALIZARE. Crearea unei imagini mentale ce serveşte drept suport pe parcursul unei meditaţii
sau al unui ritual. Aceste imagini pot să fie reproducerea unor forme geometrice, yantra-e,
mandala-e, sau reprezentarea unor divinităţi; de asemenea ele pot să fie statice sau în mişcare.
Etimologia termenului nu trebuie să ne ducă cu gândul la un exerciţiu ce presupune un efort al
ochilor; de-a lungul unei vizualizări, cea care lucrează este faculatea interioară imaginativă.

VOCEA LUI BRAHMA (tshangs pa’i dbyangs kyi yan lag drug bcu, tib.). Prin „voce asemenea
celei a alui Brahma“ se denumeşte vocea înzestrată cu calităţile perfecte ale lui Brahma, stăpânul
zeilor. În SUTRA-e cât şi în TANTRA-e sunt menţionate şi descrise şaisprezece aspecte ale
acestei vorbiri melodioase.

YAB-YUM, (tib.), lit. „Tată-Mamă“. Termen ce desemnează divinităţi masculine şi feminine ale
panteonului tantric buddhist tibetan reprezentate în comuniune intimă extatică, transfiguratoare.
Conform simbolismului VAJRAYANA-ei, imaginile zeităţilor aflate în YAB-YUM exprimă unitatea
46
dintre principiul masculin şi principiul feminin, acest motiv ajutând practicantul ce medita asupra
acestor imagini să conştientizeze prezenţa şi fuziunea acestor energii (masculine şi feminine) în
chiar fiinţa sa.

YAKSHA-şi, skt. (neu jin, tib.). Entităţi care fac parte din mitologia străveche a Indiei, însă, sub
această denumire sunt grupate şi anumite spirite indigene din tradiţia tibetană. Ei se hrănesc cu
carne şi sânge, provocând boli grave şi epidemii. Deşi natura lor este malefică, totuşi, anumiţi
maeştri spirituali, prin puterea lor magică, au fost capabili să-i supună, punându-i în slujba
DHARMA-ei.

YESHE TSOGYEL (ye shes mtsho rgyal, tib.),lit. „Prinţesa Lacului Înţelepciunii“. (757-817).
Discipolă şi consoartă mistică a maestrului Padmashambhava şi una dintre cele mai importante
figuri ale buddhismului tibetan, şi în special al şcolii NYINGMAPA. Datorită minunilor care s-au
petrecut încă de la naşterea sa (apariţia în momentul naşterii ei a unui lac situat în apropiere),
această fiică a unei familii nobile din Karchen a atras atenţia regelui Tibetului de la acea vreme,
Trisong Detsen când ea avea numai 12 ani. La curtea regelui l-a întâlnit mai întâi pe eruditul indian
Shantarakshita şi, ulterior pe Padmashambhava. Diferitele versiuni ale biografiei ei ne dau
informaţii diferite despre locul ei de naştere, despre numele părinţilor ei etc. În Oceanul
minunatelor cuvinte de nectar ale preaînvăţaţilor Guru Tashi Tobgyal ne spune că numele tatălui ei
era Namkha Yeshe din clanul Kharchen şi că YESHE TSOGYEL s-a născut în Drongmochey, în
regiunea Drak. Iniţial a fost una dintre reginele regelui Trisong Detsen însă, mai târziu, i-a fost
oferită lui Padmasambhava pentru a-i fi consoartă spirituală. În timpul ritualului primirii
împuternicirii de la Adunarea Sugata-şilor, floarea ei de iniţiere a căzut pe mandala divinităţii
Kilaya. Prin practica adorării lui Kilaya ea a devenit capabilă să îmblânzească spiritele malefice şi
să învie morţii. Împreună cu maestrul său, ea s-a izolat în anumite peşteri unde cei doi au urmat
anumite asceze tantrice legate de Calea Mantra-ei Secrete şi de atingerea de către Padma a
nivelului ultim VIDYADHARA, cel al prezenţei spontane. Yeshe Tsogyal a urmat calea budistă,
incluzând învăţăturile DZOGCHEN. Ea discuta adesea cu GURU-l RINPOCHE, punându-i multe
întrebări, primind în felul acesta esenţa învăţăturilor tantrice. Apoi, dând dovadă de o putere
extraordinară de a-şi reaminti totul, dobândită printr-o practică spirituală asiduă, ea a transcris
învăţăturile lui Padma-Sambhava, fiind capabilă să reproducă fiecare cuvânt rostit de maestrul
său, dându-le o formă simbolică al cărei cod era cunoscut doar de un restrâns număr de iniţiaţi.
Ea a pregătit aceste texte (terma-e) pe un papirus galben special, unele dintre acestea fiind
reduse până la o pagină, în timp ce altele conţineau multe foi, fiind mult mai detaliate. Sute dintre
aceste scrieri au fost apoi împachetate cu grijă, pentru a fi ferite de vitregiile vremii şi de trecerea
timpului şi au fost ascunse în anumite locuri hotărâte de Padmasambhava. Prin ascunderea
acestor terma-e, Padma a urmărit împiedicarea distrugerii învăţăturilor secrete, evitarea pervertirii
căii Vajrayana sau modificarea ei de către intelectualişti, menţinerea binecuvântărilor spirituale (cu
care aceste texte erau impregnate subtil) şi folosirea lor neştirbită de către viitorii discipoli. Pentru
fiecare din aceste comori ascunse, Padma-Sambhava a prezis momentul când va fi redescoperită,
persoana care o va descoperi şi persoanele care vor primi învăţăturile conţinute de ele. Yeshe
Tsogyal a fost discipolul cel mai apropiat al lui Padmasambhava şi ea a ajuns să stăpânească pe
deplin toate învăţăturile oferite de Guru. Ea nu a murit, ci s-a dematerializat într-o lumină
multicoloră (obţinând, astfel, “corpul de curcubeu”) pentru a i se alătura maestrului său Padma-
Sambhava în manifestarea subtilă a dimensiunii Muntelui Sacru de Culoarea Aramei.
Legenda spune că după ce a rămas în Tibet timp de 200 de ani, ea a plecat în tărâmul celest al
Gloriosului Munte de Culoarea Aramei, reşedinţa maestrului Padmasambhava. În Ghirlanda
preţioasă de lapislazuli, Jamgon Kongtrul spune: „Yeshe Tsogyal a fost o încarnare directă a lui
Dhatvishvari VAJRA Yogini. Ea l-a servit perfect pe Padmasambhava în acea viaţă, a practicat
sadhana cu o incredibilă perseverenţă şi a atins un nivel egal cu cel al lui Padmasambhava însuşi.
Bunătatea ei faţă de Tibet depăşeşte orice imaginaţie iar activitatea ei plină de compasiune, ce nu
diferă deloc de cea a lui Padmasambhava, continuă şi astăzi neîncetat.”

YIDAM (yi dam , tib.),lit. „minte fermă“. Zeitate personală şi rădăcină a realizării, în simbolismul
celor trei rădăcini din tradiţia VAJRAYANA. În buddhism, YIDAM-ul mai poate fi zeitatea
47
guvernatoare a unei fiinţe, un gardian personal al practicii spirituale a unei fiinţe sau ghidul său
către iluminare. Conform buddhismului tantric tibetan, YIDAM-ii sunt manifestări ale
SAMBHOGAKAYA-ei şi sunt vizualizaţi cât mai clar în practica meditativă. Ei pot lua forme de
manifestare teribile sau blânde, feminine sau masculine, putând aparţine unei anumite familii de
energii divine creatoare şi sunt privite ca fiind inseparabile de mintea celui care realizează
meditaţia. YIDAM-ii sunt consideraţi a fi expresia luminii clare şi pure a spiritului. În mod tradiţional,
practica YIDAM este practica principală ce aplică preliminariile. Ea include etapele dezvoltării şi
finalizării şi este adecvată pentru abordarea ulterioară a practicilor mai rafinate ale MAHAMUDRA-
ei şi DZOGCHEN-ului.

YOGATANTRA, skt. (rnal ’byor rgyud, tib.). Cea de-a treia dintre secţiunile exterioare ale
TANTRA-ei. Aici, accentul se pune pe meditaţie, pe importanţa minţii, cu scopul de a realiza starea
de vid, fără a desconsidera în vreun fel disciplina exterioară a corpului şi a vorbirii.

ZEUL STĂPÂN AL MORŢII (dharmaraja, skt.; gshin rje chos rgyal, tib.). Divinitate a panteonului
buddhist ce personifică moartea, efemerul şi implacabila lege a cauzei şi a efectului.

ZHANG ZHUNG. Regiune în vestul Tibetului considerată, în mod tradiţional, ca loc de naştere a
religiei Bön.

48