VEDENIE DE NOAPTE

În data de 13/14. 07. 2010 am avut un vis deosebit. Am adormit.

Dintr-o dată a intrat o persoană în alb, un înger, în camera mea, mi-a
întins mâna şi a zis: am venit să te iau. Te duc într-un loc unde n-ai fost
niciodată, să vezi ce n-ai văzut şi să auzi ce n-ai auzit. Nu am mai stat pe
gânduri, am plecat. M-am văzut cum am ieşit pe uşa de la cameră şi m-
am văzut că sunt pe un câmp. In faţa mea era multă lume care stătea la
rând ca să intre pe o poartă, poarta era îngustă. Toţi aveau aceeaşi
mărime, nu erau graşi sau slabi, şi voiau să intre înăuntru. Unii puteau,
alţii nu, pentru că aveau bagaje, ori în faţă, ori in spate, ori pe cap. Se
striga din popor: grăbiţi-vă că se închide uşa. în dreapta era un ceas
mare, se auzea ţăcănitul, era aproape ora doisprezece. Ingerul m-a
grăbit, am trecut prin mulţime şi am intrat. Puţini după mine au mai intrat
şi apoi s-a închis uşa. M-am trezit pe un câmp frumos, se simţea venind
un miros frumos, iar din depărtare se auzea ceva cântând. Cum am
înaintat, în faţa mea era o poartă mare fosforescentă. Când ani ajuns în
dreptul ei s-a deschis automat şi eu am strigat: am ajuns în Ţara Sfântă,
cât am dorit! îngerul mi-a zis: nu te duci nici în dreapta, nici în stânga, te
ţii după mine. Nu te aşezi în nici un loc, doar priveşti. Eu am răspuns: nu
mai vreau să mă duc înapoi. El a zis: te întorci că familia are nevoie de
tine. Ce vei vedea şi vei auzi să spui poporului căci pornirile lui nu sunt
bune. Nu ştiam încotro să mă uit. Peste tot era o strălucire mare, miros
de flori. Se auzea un cor ce cântă. Am încercat să fredonez, dar nu am
putut. M-am uitat în jos şi am văzut că păşesc pe o sticlă străvezie, mă
vedeam ca în oglindă, am pornit înainte şi tot uitându-mă şi mirându-mă
am văzut în stânga mea ca un amfiteatru, erau locuri ca nişte cuiburi şi
erau în ele suflete. Fiecare avea câte o cunună şi erau diferite.
Cununa era cu steluţe şi fiecare steluţă arunca lumini, erau
faptele, dar erau şi multe locuri goale. Dintr-o dată un suflet s-a ridicat şi
m-a întrebat: tu eşti fata fratelui Cobârlea?, şi eu am zis: frate Pantea!(un
păstor din judeţul Arad). Şi el m-a întrebat: tatăl tău e aici? Eu am spus
că nu. îngerul a zis: ea a venit fugitiv. Am vrut să mă aşez dar nu m-a
lăsat. I-am spus că îmi place aici şi am mers mai departe. Dintr-o dată am
zărit pe Domnul şi îngerul m-a întrebat de unde îl cunoşti? Eu i-am
răspuns: am văzut semnul cuielor. Lasă-mă să mă duc să îl ating, căci
am multe de spus şi mi-a spus că nu este voie. Tot m-am uitat la
picioarele Lui, nu puteam să mă uit căci îmi curgeau lacrimi de strălucire
ce era. Uitându-mă mirată la ce văd am zărit un suflet care avea o
cunună mai deosebită ca ceilalţi. Cununa era strălucitoare şi avea
cununiţe şi fiecare avea o steluţă, şi fiecare steluţă reflecta lumini şi am
întrebat de ce este mai deosebită ca ale celorlalţi! Şi am auzit: ascultă:
acest suflet ce a predicat a trăit, era pastor. Ori de câte ori se întâmpla ca
un suflet din popor sa cadă prima dată lua o zi de post şi mergea la
persoana respectivă şi îi spunea că ce a făcut nu a fost bine. Trebuie să

1
te pun la disciplină ca să nu cadă şi alţii din popor. El mă asculta: eu
răspund de fiecare viaţă din popor. Şi Domnul nu vrea ca să o piardă.
Era un om al rugăciunii. Viaţa era numai o rugăciune cu lacrimi. Fraţii îl
întrebau: ai vreo problemă de plângi, iar el le răspundea: dacă în
săptămâna ce a trecut vreun frate a greşit mă rog Domnului căzătura să
nu fie definitivă. Având o familie numeroasă şi cu probleme se implica
ori de câte ori era nevoie. In viaţa lui de pocăinţă, deşi era bătrân, nu
lipsea niciodată de la Casa Domnului. Când era vremea lucrului lăsa
lucrul în câmp. Lumea îl întreba de ce ne laşi aici şi pleci, şi le zicea: nu.
las Casa Domnului pentru lucru. Şi aşa mergea la adunare şi se ruga
pentru fraţii care neglijează adunarea. Era de multe ori singur, plângea şi
spunea Domnului: ajută Doamne fraţii ca data viitoare să nu lipsească.
Acasă în familie trăia o pocăinţă adevărată. Soţia era iubită şi preţuită.
Copiii vedeau în el exemplu, de vecini era lăudat şi mulţi s-au pocăit. In
sat foarte mulţi îl apreciau şi-i urmau exemplul. Era un frate care nu se
enerva şi nu-i plăcea să judece pe alţii sau să-i vorbească de rău. Când
auzea pe doi fraţi că vorbesc de rău, el zicea: las că vede Dumnezeu, mai
bine ne rugăm, iar fraţii când auzeau mai bine plecau şi aşa fiecare faptă
şi-a făcut o steluţă în cunună. Am auzit când a zis: mai rar ca acesta
suflet să vină aici. Şi uitându-mă mirată, dintr-o dată am dispărut din
locul acela şi m-am trezit că ies pe altă uşă.
Îngerul a zis că trebuie să plecăm pentru că nu avem mult timp.
Am întrebat unde mă duci. M-am văzut pe alt câmp care era uscat şi
roşu. Pe cum mă apropiam simţeam că mă arde la picioare. Se auzea
din depărtare gemete şi câteodată venea un miros foarte urât. Dintr-o
dată ne-am trezit în faţa unei porţi care s-a deschis. Când s-a deschis şi
am văzut m-am speriat şi am strigat: eu nu vreau să intru, aici e iadul.
Îngerul mi-a spus: trebuie să intri. Ce vezi şi ce auzi trebuie să spui
poporului că pornirile lui nu-Mi plac. Am intrat şi pământul mă ardea
sub picioare. Eu am spus că nu mai rezist, mi se face rău, gemetele
erau puternice. El a desfăcut puţin aripile iar eu am respirat mai uşor.
Am înaintat, dar nu prea mult. Se vedea în faţă ca o groapă mare şi era
plină de flăcări, zbierături, urlete şi miros urât. Dintr-o dată s-a auzit o
pocnitură ca o bubuitură. Am auzit: să fii foarte atentă ce vezi şi ce auzi.
Trebuie să spui poporului căci pornirile lui nu-Mi plac. Foarte mulţi care
se numesc pocăiţi ajung în locul acesta. În momentul când s-a auzit
pocnitura am văzut că a ieşit ca un suflet din flacăra aceea mare şi a
fost trântit jos, nu departe de mine. M-am speriat, era tot în flăcări, striga
de durere şi cu gura deschisa din pământ trăgea aer. Dintr-o dată am
auzit: eu am fost un prooroc. Unele prorocii s-au împlinit, altele nu.
Acasă în familie făceam ravagii. Tot timpul mă certam cu soţia, nu eram
un exemplu bun pentru ea. Nu o iubeam cum cere Biblia. Dacă ea căuta
să mă îndrepte eu ridicam tonul asupra ei. Eram în stare şi s-o bat.
Copiii nu au văzut niciun exemplu în mine. în societate nu dădeam
dovadă că eram un prooroc. Daţi-mi şansa să mă duc înapoi şi să-i cer
iertare soţiei, să-i spun că ea a avut dreptate şi să trăiesc o viaţă

2
 adevărată de pocăit. Nu numai în biserică ci şi în lume. L-a luat un vânt
puternic şi l-a aruncat înapoi în foc şi a urmat altul.. Eu am fost un bogat
şi priveam cu ignoranţă la cei ce le mergea rău, bine că mie îmi mergea
bine.
Ori de câte ori se făcea ajutor pentru cel nevoiaş nu deschideam mâna,
mai ziceam cine i-a pus să facă copii. Odată a venit un frate la mine dar
nu să cerşească, doar să mă viziteze ca fraţi. Când l-am văzut i-am ieşit
înainte şi am minţit că plec de acasă. Dar nu am plecat, nu am vrut să-l
primesc să-i ofer din bucatele mele. A plecat fratele. A venit odată altul
şi m-a rugat să-l duc cu maşina într-un loc. Eu bucuros m-am oferit să-l
duc când a vrut să coboare mi-a dat mâna dar eu nu i-am deschis uşa
am spus că maşina mea nu merge cu apă, dar el m-a rugat insistent că
erau ultimii bani ce îi avea. Cu strângere de inimă mi-a dat banii. Vai ce
m-am înşelat. Daţi-mi şansa să merg înapoi. Voi lua la rând familiile, voi
spune luna asta eu îţi plătesc facturile. La altă familie ,îţi plătesc
cheltuielile copiilor, iar la alta îţi voi cumpăra eu lemne pe iarnă. Maşina
ori de câte ori va fi nevoie va fi la dispoziţie. Atunci s-a auzit ai avut
ocazia, ai avut şansa să faci şi nu ai făcut şi l-a luat vântul şi l-a aruncat
înapoi. A urmat altul: eu am fost un frate mincinos. Toată viaţa mea mi-a
plăcut să umblu cu minciuni. Să-i mint pe fraţi, să mint soţia. Fraţii dacă
încercau să mă corecteze eu totdeauna ieşeam deasupra, iar pe ei tot
mincinoşi îi făceam. Ştiam că minciuna e păcat dar eu o practicam. Daţi-
mi şansa trei zile să mă duc să cer soţiei iertare că nu am fost sincer cu
ea, tot mereu am minţit-o. Să spun fraţilor voi aţi avut dreptate dar eu n-
am vrut să mă recunosc. Şi să spun să fie sinceri unul cu altul, că
mincinoşii vor arde în foc, să nu fie falşi. L-a luat şi l-a aruncat. Eu am
zis: nu mai pot. Căldura era mare, zbieratele puternice şi miros urât, mi
se face rău. Atunci îngerul a desfăcut aripile puţin şi eu am respirat mai
uşor. A urmat altul. Toţi erau cu foc şi gurile deschise şi respirau aerul
din pământ, dar cald. Eu am fost un afacerist S-au învârtit banii în mâna
mea cum am vrut. Lucrau fraţi la mine şi nu i-am plătit după munca lor.
Ba mai şi râdeam de ei şi ziceam ce fraieri sunt pocăiţii. Storceam bani
de pe ei şi îi înşelam cum puteam. Dar vai m-am înşelat pe mine. Daţi-mi
şansa o săptămână să merg înapoi şi să cer iertare fraţilor pe care i-am
înşelat şi să le dau înapoi ce am-înşelat. Aş fi sincer cu ei. Ai ştiut că e un
păcat şi l-ai făcut, şi l-a luat şi l-a aruncat.
Urmă altul, un copil. Striga copilul: eu am îndurerat doi părinţi.
Am murit în accident. Nu am ascultat niciodată părinţii. Scoteam limba
ori de câte ori aveam ocazie. Dacă mă puneau la lucru comentam: de aia
m-ai făcut ca să mă pui la lucru. Nu-mi plăcea să merg la biserică.
Preferam să rămân acasă să mă uit la desene. Mă duceam de gura
părinţilor. Dar şi atunci deranjam, ieşeam pe uşă, râdeam şi vorbeam cu
copiii. Ieşeau vorbe urâte din gura mea, ce nu trebuia să vorbească un
copil dus la binecuvântare. Daţi-mi şansa să mă duc să cer iertare
părinţilor, căci lacrimile lor mă ard şi să le spun că nu o să le mai ies din
cuvânt niciodată. Voi lua microfonul şi voi spune la toţi copiii: ascultaţi

3
de părinţi şi veniţi la adunare de bună voie, primii să fiţi. Se zbătea
copilul de mi sa frânt inima. L-a luat şi l-a aruncat înapoi.
A urmat altul. Eu am fost un „sfânt”. Aşa mă credeam eu mai
sfânt decât toţi. Imi plăcea să judec fraţii şi să-i vorbesc de rău. Ăştia nu-
s fraţi pocăiţi. Nu-mi plăcea să fiu supus, tot a mea era dreptatea. De
multe ori mă şi certam cu fraţii pentru asta. Daţi-mi şansa să mă duc
înapoi şi să spun fraţilor aţi avut dreptate, eu sunt cel rău, voi sunteţi
îngeri. Voi iubi fraţii şi nu-i voi mai judeca. L-a luat şi l-a aruncat.
A urmat altul. Eu am fost un frate văzut în biserică. Frecventam
biserica, luam cina. Nimeni nu bănuie cine sunt. Nici măcar soţia. Când
observa ceva făceam în aşa fel încât să nu-şi dea seama. Odată a ieşit o
lucrare în biserică. Este păcat de curvie, iar eu tremurat, mi-a fost frică
că mă dă pe faţă. Am fost un curvar. Mi-au plăcut femeile. Am scăpat şi
mi-am urmat obiceiurile în continuare. (Era la o vârstă până la 45 de' ani.)
Daţi-mi şansa să mă duc înapoi şi să cer iertare soţiei şi să-i spun că am
înşelat-o toată viaţa. Am spus că o iubesc şi n-am iubit-o. Am fost fals
faţă de ea. Să spun bisericii: fiţi sinceri unu cu altul. Şi iubiţi şi preţuiţi
darul ce vi l-a dat Domnul, căci curvarii ard în foc. L-a luat şi l-a aruncat
Eu tot ziceam: nu mai pot, nu mai suport, du-mă de aici.
A urmat altul. Când am plecat din lume mi s-a cerut paşaportul.
Eu nu am fost în altă ţară să am paşaport. Mi-a cerut paşaportul cerului
care e Duhul Sfanţ. Eu nu am aşa ceva şi nu mi-a plăcut De multe ori
opream în biserică lucrarea Duhului Sfânt, ba mai agitam si alți fraţi: nu
crede în Duhul Sfânt sunt fanatici, nu există! Daţi-mi şansa să merg
înapoi. Nu mă voi ridica de pe genunchi până nu voi primi Duhul Sfant.
Mă voi duce şi voi spune fraţilor: iubiţi pe Duhul Sfânt că există şi cereţi
care nu aveţi, căci fără El nu puteţi ajunge în cer. L-a luat şi l-a aruncat
A urmat altul. Eu nu prea frecventam biserica. Aveam multe
absenţe la casa Domnului. Puneam motiv: acum e cald, acum am de
lucru, acum n-am mâncare, mai bine stau şi ascult acasă. Să merg şi tot
pe ei să-i ascult. Joile nu le frecventam de obicei şi aşa am avut multe
absenţe de la Casa Domnului. Nu ştiam că fac un păcat Daţi-mi şansa să
mă întorc înapoi. Nici o oră nu voi lipsi, ori de câte ori este biserică. Ai
ştiut că se face prezenţa şi ai lipsit şi l-a luat şi l-a aruncat.
A urmat altul. Eu am fost în comitet. Mi-a plăcut amvonul. îmi
plăcea să fiu un dictator. Ameninţam poporul care venea la biserica şi
aştepta să-i învăţ. Dar eu le spuneam fleacuri, vorbeam lucruri uşoare.
Iar poporul pleca mai dezamăgit de cum venea. Când se întâmpla o
nenorocire în popor, eu mă bucuram că l-a pedepsit DUMNEZEU. Daţi-
mi şansa o săptămână să merg înapoi. Nu voi ieşi din casă până nu voi
învăţa Biblia. Voi învăţa poporul, nu voi mai părtini păcatul, fiindcă
sufletele din popor mă ard rău. Voi pune umărul la cel căzut, nu voi mai
trece nepăsător, căci răspund de toate sufletele. L-a luat şi l-a aruncat.
A urmat un tânăr. Eu nu trebuia să fiu aici dacă ascultam. Eram
un tânăr care mergeam la biserică doar de formă. A venit la mine odată
un frate, a pus mâna lui pe umăr şi m-a rugat să ţin ora de rugăciune. Eu

4
m-am enervat, m-am ridicat şi am plecat. Şi dus am fost. După un timp
am venit iarăşi, dar nu cu scop să ascult , aţâţam tinerii să nu facă o
lucrare în Casa Domnului. Lasă să facă ei bătrânii, nu noi, nu ascultam.
Odată a ieşit o lucrare pentru mine: întoarce-te la mine zice Domnul că
vei fi lovit, şi de nu asculţi vei fi coborât în ţărâna pământului. Eu tot nu
am ascultat. Şi am ajuns aici. Daţi-mi şansa să mă duc înapoi să cer
iertare părinţilor că nu i-am ascultat. Acolo eram în durere(acasă) şi era
mama lângă mine. Dar aici sunt singur şi tot arde şi nu se termină. O m-
aş duce pe toate străzile, aş striga în gura mare tinerilor: ascultați sfatul
părinţilor, iubiţi pe Domnul. Căutaţi-1, şi ori de câte ori vi se cere să
faceţi o lucrare să o faceţi, din dragoste căci faceţi o steluţă la cununa
voastră. L-a luat şi l-a aruncat.
A urmat altul. Eu nu am fost pocăit. Am avut vecini lângă mine
care tot timpul se certau. Şi ieşeau pe stradă la noi şi ne spunea ce fac
fraţii din adunare. Nu-i plăcea să stea cu fraţii de vorbă, numai cu noi.
Se râdea dacă vedea un frate că trece şi îl vorbea de rău. Daţi-mi şansa
să mă duc înapoi să mă pocăiesc. Nu ar mai trebui să-mi zică nimeni de
pocăinţă. Căci aş asculta. L-a luat şi l-a aruncat.
A urmat altul. Eu am fost un nepocăit. Nu m-am putut pocăi căci
ei erau mai răi ca noi. Odată am încercat pe vecinul să văd care e cel rău
de la ei, căci tot puneau vina unul pe altul. Era în vreme de primăvară.
Am dat drumul la câine în grădină iar el a rupt toate plantele şi a stricat.
A venit la mine şi s-a certat cu mine. El mi-a spus: dacă până mâine nu
găsesc grădina cum a fost te dau la poliţie, iar eu am spus: să nu încerci
şi l-am înjurat pe Dumnezeu şi pe el. Daţi-mi şansa să mă duc înapoi să
mă pocăiesc. Nu m-aş lua după niciun pocăit, şi ei sunt răi, m-aş lua
după Biblie. Ai avut şansa dar nu ai ascultat, şi l-a aruncat.
Eu am spus: du-mă înapoi, nu mai stau aici. Atunci am auzit: ce
ai văzut, ce ai auzit să spui poporului. Toţi care vor continua ca ei, aici
vor ajunge. Să se oprească judecăţile din popor. Să se trăiască în
unitate frăţească. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii. Trăiţi în părtăşie cu
Mine. Nu-mi plac rugăciunile din popor, nu adun lacrimi, sunt mohorâte.
Vreau rugăciuni fierbinţi. Poporul să se căiască, să plângă, să verse
lacrimi. încă mai au o şansă de iertare. Am întrebat de ce alţii suferă aşa
mult şi sunt bolnavi. Atunci am auzit: încerc pe cel în suferinţă, vreau să
fie desăvârşit. Încerc poporul cum se roagă, cât se roagă. Şi cum stă
aproape de cel în suferinţă, în toate punctele de vedere.
Am ajuns în cameră, îngerul a dispărut, iar eu m-am trezit
foarte înspăimântată. Nu ştiam ce s-a întâmplat cu mine. Am strigat: am
fost în iad. Toată tremuram. M-am ridicat şi am auzit acea voce: ce ai
auzit, ce ai văzut să spui poporului căci pornirile lui nu sunt bune. .

Amin