Exercițiul oglinzii

Pentru simplificarea exprimării voi folosi un mod de adresare familiar

(persoana a doua singular)

Așează-te în fața oglinzii astfel încât să poți vedea cât mai multe
amănunte ale corpului reflectat și să o poți atinge ușor. Pe parcursul
acestul exercițiu nu trebuie luate în considerare decât senzațiile vizuale,
ignorând complet alte percepții, gânduri, imagini mentale, amintiri,
etichetări sau interpretări automate și alte lucruri care nu fac parte din
experiența vizuală.
Privește fața imaginii din oglindă câteva secunde. Închide ochii câteva
secunde, apoi deschide-i și privește iarăși fața din oglindă. Nu lua în
considerare decât experiența vizuală, ignorând gândirea, memoria sau
imaginația. Ce cunoști direct în această experiență vizuală?. Niște culori,
nu? În fond nu poți vedea altceva decât culori.

Vezi vreo față care să producă acestor culori? Chiar dacă ți pare că îți
vezi fața, ce îți demonstrează că unele dintre culorile văzute reprezintă
fața? De ce unele dintre culori sunt asociate cu fața și de ce altele nu?
Ținând cont de ceea ce cunoști în mod direct, de unde știi că aparenta
față din oglindă este fața ta? Când ți-ai văzut fața pentru a o compara
cu cea din oglindă?

Acum, îndreaptă-ți privirea către reflectarea din oglindă a altor părți ale
corpului; către umeri sau către abdomen. Ce vezi? Vezi vreun corp fizic
independent de culorile percepute, care să le provoace? Dacă închizi
ochii, toate culorile dispar, odată cu vederea. Când ai închis ochii,
dispare și corpul cu care erau asociate culorile pe care le vedeai. Dar tu,
cel care observi totul ai dispărut? Nu ai dispărut, pentru că ești
conștient si de lipsa culorilor și a vederii, așa cum ai fost conștient și de
existența lor.

Acum, deschide ochii și privește reflecția din oglindă a diferitelor “părți

ale corpului”. Observă cât de puternică este senzația că acele culori
reprezintă corpul tău; chiar dacă ai înțeles că nu observi altceva decât
un amalgam de culori, ceva îți spune în continuare că unele culori din
cele văzute în oglindă ești tu, iar altele fundalul.
Ce anume provoacă convingerea profundă că aceste culori reprezintă
corpul? Și ce te face să fii convins că acest “corp” ești “tu”? Tu apari și
dispari odată cu aceste culori pe care le consideri corpul cu care te
identifici? Dacă ar fi așa, cine ar mai cunoaște această dispariție? Ai
avut vreodată sentimentul că ai apărut și ai dispărut odată cu aceste
culori? Sau, pur și simplu, le observi atunci când apar și dispar?
Acum, închide ochii şi imaginează-te pe tine. Nu-i aşa că prima imagine
care îţi apare în minte este imaginea pe care o vezi când te privești în
oglindă? Cât de reală este această imagine despre tine însuţi? Ţi-ai
văzut vreodată faţa în mod direct? Reflectarea în oglindă sau în apă,
privirea unei fotografii sau a unui film cu tine nu este cunoaștere
directă; această cunoaştere, care se bazează pe ceva intermediar este
indirectă şi implică intervenția minții. Revino la propria ta imagine
despre tine însuţi şi elimină tot ce cunoști indirect. Elimină aprecierile,
elimină recunoașterile, elimină localizările, elimină amintirile. Ce mai
rămâne după ce ai eliminat toate aceste lucruri care nu apar în
experiența vizuală? Ce mai poți spune despre tine? Nu poți spune decât
că ești un fel de “om invizibil” nu-i aşa? Adică un “eu” imposibil de
văzut, de pipăit, de auzit, de mirosit și de gustat, dar care există
permanent ca “observator” al experienţelor.
Dacă asta este realitatea, de ce continui să consideri că culorile din
oglindă reprezintă un corp și de ce încă ești convins că acel corp ești tu?
Odată cu vederea acelor culori este declanșat un proces mental, care
este proiectat peste percepția pură. Acest proces este ulterior
percepției pure, dar atât de rapid încât este foarte greu de observat. Se
derulează atât de rapid, din cauza aplicării lui de atâtea milioane de ori,
de-a lungul vieții de până acum.
Iată o sinteză a acestui proces. La fel ca toate celelalte presupuse
obiecte materiale, corpul este văzut ca senzații luminoase sau
culori. Când „privești mâna”, vezi doar niște culori, pe care mintea le
consideră diferite de alte culori, pe care le consideră un fel de fundal.
Același lucru se întâmplă și atunci când îți privești picioarele sau
abdomenul. Din multitudinea de culori vizibile, aproape instantaneu
mintea alege câteva, pe care le etichetează drept „tu”, „mâna ta”,
“picioarele tale” sau “abdomenul tău”, după ce le asociază cu alte
percepții și gânduri. Această imagine mentală este proiectată peste
experiența vizuală, fiind creat corpul și persoana atașată lui.
Ceea ce vezi în oglindă, este chiar corpul tău? Ce te face să consideri
unele culori o parte de tine și pe celelalte lucrurile care te înconjoară?
Să “te” vezi în oglindă sau într-o fotografie este un mod indirect de a te
identifica. Procesul constă tot în apariția unor culori, care sunt selectate
de minte prin filtrul amintirilor altor asocieri trecute, ducând la
convingerea că unele dintre ele sunt corpul tău. Este indirect, deoarece
culorile din oglindă sau din fotografie nu sunt tu, ci o imagine mentală a
ta proiectată peste niște culori. Tu exiști și dacă există o experiență
vizuală și dacă există intervenție mentală și dacă totul a dispărut. Dacă
nu crezi, închide ochii. Totul a dispărut, dar nu poți spune același lucru
și despre tine. Tu continui să exiști în lipsa oricărui corp sau gând despre
el. Această dispariție totală nu poate fi observată decât de cel care
există când totul sa dispărut, iar acest observator permanent ești tu.