INTELIGENTA EMOTIONALA

MODULUL I

1. Inteligenţa şi inteligenţa emoţională. Definiţie

2.Realitatea

3.Stresul

4.Disciplina emoţională. Decizii. Etape. Furtuni emoţionale

5.Spiritul

6. Empatia

7. Cele 7 principii ale vindecării

8.Inteligenţa emoţională în relaţia de cuplu. Dragostea

9. Nevoi fundamentale din perspectiva inteligenţei emoţionale

10. Exerciţii şi tehnici :

Tehnica de amplificare a bucuriei : Anexa 1, Anexa2, Anexa 3
Exerciţiul 2 : Faceţi un lucru mai puţin bine ca de obicei

1
Definiţia inteligenţei
A ŞTI SĂ DEOSEBEŞTI ESENŢIALUL DE NEESENŢIAL!

Definiţia inteligenţei emoţionale

Capacitatea de a ne recunoaşte propriile trăiri şi pe ale celorlalţi, de a ne automotiva şi de
a controla emoţiile care se manifestă în noi şi în relaţiile noastre.
Studiile sugerează că faptul că EQ este la fel de important ca şi IQ în ceea ce priveşte
eficienţa personală. Inteligenţa emoţională ne poate ajuta să percepem mai clar ocaziile ascunse şi
problemele interpersonale. Datorită ei, emoţiile noastre se pot transforma din factori perturbatori
în surse de informaţii utile şi chiar de înţelepciune, sporindu-ne considerabil şansele de reuşită.
Pe baza unor studii efectuate timp de decenii asupre unor organizaţii de talie mondială, s-a
ajuns la concluzia că emoţiile liderilor sunt contagioase. Steve Balmer, unul din directorii de la
Microsoft, o firmă destinată succesului perpetuu, a transmis un mesaj semnificativ. Într-un
comentariu legat de “stâlpii excelenţei” în afaceri, el vorbeşte depre importanţa factorilor
emoţionali precum entuziasmul, curajul şi optimismul, subliniind cât de importantă este viziunea
pentru a-i antrena şi entuziasma pe oameni. Emoţiile unui lider, ale unei persoane care
influenţează drumul şi viziunea oamenilor trebuie să radieze entuziasm şi energie pozitivă pentru
a stimula progresul oamenilor şi a-i vindeca.
De aceea nu este sufient să ştim doar ce este inteligenţa emoţională ci trebuie să găsim
metode de a ne dezvolta în mod constant aptitudinile, care ne pot spori capaciatea de a face faţă
trăirilor dificile şi de a integra în viaţa noastră forţa emoţiilor sănătoase şi constructive printr-o
practică continuă, de zi cu zi. Ideea de a învăţa continuu, de a fi într-un proces de dezvoltare
personală a devenit o realitate acceptată în lumea de azi, atât de complexă şi în veşnică
schimbare. Colegiile, seminariile profesionale, conferinţele, cursurile pe internet şi studiile
independente reprezintă diverse aspecte ale unui proces de învăţare continuă. Toate acestea sunt
foarte bune fiindcă ne ajută să ne menţinem în formă şi să abordăm mai eficient provocările cu
care ne vom confrunta în viitor.
Felul în care ne simţim poate avea un impact considerabil asupra fapelor şi vorbelor
noastre şi asupra vieţii noastre în general. Vestea cea bună este că există metode practice de a
dobândi PUTEREA DE A ALEGE FELUL ÎN CARE NE SIMŢIM.
Credeţi în această afirmaţie? Vă puteţi imagina cum ar fi dacă aţi fi capabil să vă alegeţi emoţiile,
sentimentele, trăirile?
În dicţionar, cuvântul emoţie a cărui rădăcină de origine latină are sensul “de a tulbura”,
este definit ca o trăire anume, o reacţie complexă cu manifestări mentale şi fizice, fiind răspunsuri
organizate aflate la confluenţa sistemelor fiziologic, cognitiv (cognitiv behavioral therapy CBT),
motivaţional şi experimental. - https://www.youtube.com/watch?v=N3T6_Ldn1fI Tehnici si
metode terapeutice in tratarea depresiei prin CBT

Trăirile reprezintă principalul vehicul al emoţiilor şi ele se manifestă deopotrivă pe plan

fizic şi mental. Felul în care percepem emoţiile are o componentă fizică, cum ar fi o durere ca

2
răspuns la o emoţie negativă, pe de altă parte, o emoţie pozitivă crează o senzaţie plăcută. Aceste
senzaţii fizice sunt însoţite de gânduri.
De pildă, înainte de lua cuvântul în public, o persoană poate resimţi anxietatea ca pe un
disconfort fizic, de exemplu, simte că are fluturaşi în stomac sau îşi simte abdomenul încordat,
însoţit de anumite gânduri negative cum ar fi: “mă vor lua peste picior şi va trebui să o las baltă”.
Echart Tolle surpride cu eleganţă spiritul acestui dialog intern spunând că: emoţia este o reflexie
a minţii în corp!
Emoţiile noastre reprezintă o adevărată forţă care ne influenţează în mare măsură calitatea
vieţii.
Inteligenţa emoţională presupune:
1. capacitatea de a simţi aici şi acum:” în prezenţa ta simt..”
2. capacitatea de a exprima față de celălalt ceea ce simţim în interior: “îmi imaginez că
tu...”
3. capacitatea de a comunica sentimentele proprii
4. capacitatea de a identifica trăirile proprii – a deveni conştient de ceea ce simt
5. capacitatea de a identifica trăirile celuilalt- empatia
6. capacitatea de a ghici sentimentele celuilalt- intuiţie
7. capacitatea de a dirija propriul comportament

Fiecare a văzut, şi-a imaginat şi a simţit lucruri diferite: propriile proiecţii şi propriile
transferuri. Astfel, se va putea observa că încă dinaintea primului cuvânt rostit de client, terapia
va fi fost deja începută, în mod diferit pentru fiecare. Acest fapt va orienta deja terapia în trei
direcţii diferite, deoarece este foarte dificilă eliberarea de propriile proiecţii şi transferuri, mai
ales că acestea sunt inconştiente. Pe parcursul formării, fiecare participant, prin comparaţie, îşi
va putea reasuma ceea ce îi aparţine din ceea ce îşi imaginează şi simte faţă de client.

Ce înseamnă să îl ajuţi pe celălalt?

Salvator înseamnă:

o Să faci lucruri în locul său şi să-l menţii pe celălalt dependent, împiedicându-l să

înveţe.
o Să preiei puterea asupra celuilalt, care devine astfel dependent sau să joci rolul unui
intermediar. Expresii din litaniile sfinţilor traduc această situaţie într-un mod
savuros: Fecioara Maria – Mama salvării noastre eterne, Ocrotitoare a tuturor celor
suferinzi. Salvatorul are impresia că serveşte, dar, fără a-şi da prea bine seama,
agaţă Victima de el, o face dependentă şi preia puterea asupra ei.
o Să-ţi proiectezi sentimentul de inferioritate asupra celuilalt, imaginându-ţi că ar fi
mai neajutorat decât este în realitate şi plansându-l astfel într-o poziţie inferioară,
pentru a te păstra pe tine într-o poziţie superioară.

3
 “REALITATEA” ESTE O CONSTRUCŢIE

Atunci când privim desenul unui cub, “vedem” evident un cub. Sau cel puţin credem că
vedem un cub.
De fapt, este proiecţia unui cub pe o suprafaţă plană. Se poate “vedea”, de asemenea, că
acest cub are şase feţe pătrate. Aceasta este o iluzie, deoarece nu sunt decât două suprafeţe
pătrate, în faţă şi în spate. Celelalte sunt paralelipipede pe care mentalul nostru “construit” în
prealabil le-a “transformat” în pătrate. Putem să “vedem” acest cub, pe rând, fie de sus, fie de jos,
dar nu din ambele părţi în acelaşi timp. În sfârşit, acest desen este aproape imposibil de privit
timp de zece secunde fără să “vezi” un cub. Este proiecţia imaginii unui cub pe care noi am
construit-o în creierul nostru pe timpul şcolii. Şi, chiar în această clipă, o proiectaţi asupra acestui
desen, chiar dacă tocmai aţi conştientizat că acel cub există doar în noi şi nu pe foaia de hârtie.
“Realitatea”, în scopul obişnuit al cuvântului, este o construcţie, de fapt o iluzie. “Realul” este
”ceea ce este” pe foaia de hârtie, un desen care tocmai v-a percutat retina. “Realitatea” este ceea
ce facem noi din real, ceea ce noi transmitem, asupra acestui desen pentru a-i da un sens, uneori
util (pentru a discuta calităţile unui cub şi pentru a desena planul unei case), alteori este
deformant (a crede că toţi oamenii sunt periculoşi sau amabili). Lumea are astfel culoarea
ochelarilor voştri. După cum sunteţi conciliant sau revoltat, autoritatea vi se va părea conciliantă
sau revoltantă. Acelaşi lucru se petrece şi cu opiniile şi comportamentele voastre terapeutice.
Desenul de mai jos, creat de teoreticienii germani ai teoriei Gestalt din secolul al XIX-lea,
poate fi perceput în diferite maniere. Majoritatea persoanelor văd în el o vază. Aceasta semnifică
faptul că atenţia este îndreptată pe partea centrală, albă, ca fiind forma şi cele două laturi ca fiind
fondul. Dacă se îndreaptă atenţia supra părţilor albe laterale, atunci forma care va apărea va fi
reprezentată de două profiluri care se privesc, iar partea centrală va deveni fondul.
Aceşti psiho-fiziologi germani ai formei (teoria Gestaltului) au dorit să disocieze senzaţia
(stimularea senzorială care atinge retina) de percepţie (formele pe care avem impresia că le
vedem, dar care provin din noi). Această percepţie este deja o acţiune ca răspuns la prima
senzaţie, care este pasivă, receptivă. Percepţia aceasta este o activitate care structurează şi dă un
sens ce este propriu persoanei care se potriveşte. Dă o formă, informează, dar poate la fel de bine
să deformeze. Desenul original era făcut cu o linie foarte subţire.
Este de notat faptul că, în desenul vazei şi al celor două profile de mai jos, în mod
intenţiont am îngroşat liniile. Se pot astfel “vedea” două vaze, una albă în dreptul uneia negre mai
mari, care se află în spate; apoi se mai pot “vedea” patru profiluri, două albe în faţă şi două negre
în spate, mai apropiate unul de celălalt. Sau, încă, profiluri de copii, de adulţi, de bărbaţi sau de
femei, albe sau negre sau de “negri”! Se poate percepe, la fel, piciorul unei mese de grădină,
pilonul unei balustrade, o clepsidră, sigla unei secte! Dacă privim desenul orizontal, putem
„vedea” o halteră. Singura certitudine este aceea că nimic din toate acestea nu există. În mod
evident devine dificil de făcut distincţia dintre partea de conţinut latent şi cea de proiecţii ori
interpretări ale terapeutului, atunci când priveşte la desenul sau la clientul care este în faţa lui.
Este un desen în plan, făcut din linii negre pe fond alb. Dar chiar şi aceasta este o proiecţie.
Fondul este oare negru sau alb? Chiar există, în mod obiectiv, o formă şi un fond? Există doar
forme albe şi negre. Este ceea ce numim “realitatea exterioară” sau ”adevărul” sau ”senzaţia”.
Tot ceea ce este descris mai sus nu este decât proiecţia emanată de cel care priveşte: “realitatea sa
interioară” proiectată asupra ”realităţii exterioare”. Este, de asemenea, “percepţia” descrisă mai
sus.

4
 În trecut, se considera că bolile mentale sunt lucrarea diavolului, iar bolile fizice sunt
cauzate de păcat. Mentalul stă la baza anxietăţii, este între ACUM şi TRECUT. Este important să
fii mereu prezent “aici şi acum”. MENTALUL trebuie să fie “servitorul” şi nu ”stăpânul”. A
GÂNDI trebuie să vină după A SIMŢI.
Anxietatea este diferenţa între ceea ce crezi că ar putea să se întâmple şi ceea ce se va
întâmpla.

DEFINIŢIA STRESULUI

 Este un sindrom, o constelaţie de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ

nespecific, provocat de acţiunea agenţilor stresori asupra organismelor vii.
 Este un răspuns la reacţiile de adaptare nespecifice.
Important este felul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă şi nu ceea ce ţi se întâmplă.
 Este un răspuns la sentimentul de pericol real şi imaginar.
Stresul nu este o tensiune nervoasă simplă (el poate apărea şi la plante care nu au un sistem
nervos) şi nu este totdeauna rezultatul nespecific al unei distrugeri (un joc de tenis sau un
sărut pasional pot produce un stres considerabil, chiar dacă sunt plăcute şi nu au provocat
distrugeri).
 La locul de muncă stresul reprezintă reacţia angajatului la efectele dăunătoare.
Stresul nu este ceva neapărat rău, el depinde de modul în care fiinţa a interpretat efectele
agentului stresor. În funcţie de această interpretare, avem două feluri de stres:
- EUSTRES – stresul provocat de activităţi plăcute, creative şi pline de succes, fiind
avantajos pentru acea fiinţă.
- DISTRES – stresul provocat de activităţi neplăcute, umilitoare şi fără succes, fiind
dezavantajos pentru acea fiinţă.

De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles,

dar cu nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare
nervoasă.

5
 Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stress este savantul
canadian Hans Selye IV. Potrivit acestei concepții, stresul este reacţia nespecifică a
organismului la orice solicitare.
Descris de H. Selve ca efort făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului,
numit de el Sindrom General de Adaptare - S.G.A. -ulterior, numit de alţii "sindromul Selye",
conceptul s-a dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus în limbajul cotidian la nivel
internaţional.
In ţara noastră, termenul este preluat iniţial în ortografia engleză, apoi într-o variantă
ortografică adaptată, cu un singur s - stres - cu atât mai mult, cu cât a generat derivate adjectivale
(stresant), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).

Factori de stres

Deşi în ultimii 30 de ani medicii au recunoscut gradual efectul stresului psihologic şi

noi credem că stresul se referă la efectul negativ pe care îl au emoţiile asupra corpului nostru (am
preluat fiecare expresia (vai ce stresat(ă) sunt, dragă !!) gândind la presiunea psihologică la care
suntem supuşi într-un moment anume). Realitatea este însă sensibil mai complexă.
Există multe şi diferite tipuri de stres, nesesizabile la prima vedere, dar care sunt postenţiale şi de
cele mai multe ori, efective ameninţări ale sănătăţii. În afară de stresul psihologic acestea pot fi:
stresul alimentar, cel cronobiologic (lucratul în schimburi), stresul dat de mediul fizic al vieţii pe
care o ducem (medicamente, poluanţi, substanţe alergenice), bacterii şi viruşi, electro-magnetic,
geopatic (energii anormale ale zonei pământului la un anumit moment) şi chiar energii psihice
negative.
Rezultă că de cele mai multe ori stresul este generat de cu totul alţi factori decât cel
psihologic, cum se considera în mod obişnuit până nu demult.

Cum factorii de stres generează stresul?

Fiecare dintre factorii de stres împing trupul sau mintea noastră departe de starea normală
de funcţionare a organismului, iar în funcţie de magnitudine şi durata lor în timp, pot rezulta într-
o afecţiune minoră sau boală.
Chiar dacă sunt atât de diferiţi, factorii de stres au ceva în comun: afectează negativ
vitalitatea generală a organismului, sistemul imunitar şi al altor funcţii de autoreglare ale
corpului, făcând organismul să fie mult mai susceptibil la atacul cauzelor interne sau externe ce
pot cauza boala. 
Diferenţele de abordare dintre medicina occidentală/alopată şi cea alternativă/holistică pot
fi subliniate de semnificaţia pe care o dau medicii în general, unora sau altora dintre factorii de
stres mentionaţi mai sus în a contribui potenţial în viaţa de zi cu zi, la apariţia sau nu a bolii.
Mulţi dintre factorii de stres amintiti mai sus sunt fie neglijaţi, fie desconsideraţi cu bună ştiinţă.

MANAGEMENTUL STRESULUI

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu

cerinţe, sarcini, situaţii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanţă
pentru persoana respectivă (Băban, 1998). Dicţionarul de psihologie socială defineşte termenul de
stres psihic ca fiind o stare de tensiune, de încordare şi de disconfort, determinată de agenţii

6
afectogeni, cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stări de motivaţie
(trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.
Stresul are o importantă componentă subiectivă, în sensul că ceea ce este provocator, facil sau
chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni ameninţător sau imposibil de realizat
(Roesch şi colab., 2002).
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situaţii externe sau interne, reale sau imaginare,
suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii de adaptare din partea individului. Există o
serie de factori de stres sau potenţiali factori stresori. Înţelegerea felului în care răspundem la
factorii stresori este esenţială pentru implementarea tehnicilor de management al stresului.
Întotdeauna, stresul decurge din îmbinarea a trei caracteristici cheie: prezenţa/absenţa factorilor
de stres, resurse personale de confruntare cu stresorii şi reacţiile la stres. Aceste reactii pot fi :
1. Reacţii fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitaţii; apetit alimentar scăzut sau crescut;
indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene;
transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău; constipaţii sau diaree (nemotivate medical);
oboseală cronică;
2. Reacţii cognitive: blocaje ale gândirii; deficit de atenţie; scăderea capacităţii de concentrare;
dificultăţi în reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusă; diminuarea creativităţii.
3. Reacţii emoţionale: iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru domenii care reprezentau
înainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni; instabilitate emoţională;
anxietate; tristeţe sau chiar depresie; reprimarea emoţiilor; dificultăţi în angajarea în activităţi
distractive sau relaxante.
4. Reacţii comportamentale: performanţe scăzute la locul de muncă sau la şcoală; fumat
excesiv; consum exagerat de alcool; tulburări de somn; un management ineficient al timpului;
izolarea de prieteni; preocupare excesivă pentru anumite activităţi; comportamente agresive.
De retinut ar fi faptul ca stresul (reacţiile neplăcute) are o dublă determinare: una din partea
stimulului (a factorilor stresori), alta din partea individului care interpretează situaţia (resurse
personale, stil de gândire şi interpretare). Acest lucru înseamnă că avem o mare influenţă asupra
propriilor stări de stres, atât în bine, cât şi în rău. Avem responabilitatea, dar şi puterea de a
schimba lucrurile.

Modalităţi de management al stresului

1. Identificarea şi monitorizarea factorilor de stres
• identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraîncărcarea muncii, lipsa de suport şi
comunicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte în familie etc.);
• anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune pentru a face mai bine faţă (de
exemplu, în apropierea unor termene limită pentru finalizarea proiectelor la locul de muncă, în
preajma unui eveniment important în familie etc.)
2. Conştientizarea propriilor reacţii la stres
• identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului/situaţiei (precum
anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare, deznădejde etc.);
• identificarea reacţiilor emoţionale imediate (cum ar fi, iritabilitatea) şi de lungă durată (de
exemplu, neajutorare, apatie) faţă de eveniment/situaţie;
• identificarea reacţiilor comportamentale, fiziologice şi cognitive privind evenimentul (izolare,
evitare, renunţare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, insomnii; randament
scăzut la şcoală sau la muncă, probleme de concentrare, tulburări de memorie, dificultăţi în
rezolvarea de probleme, în luarea de decizii etc.).
3. Dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente de management al stresului
7
• dezvoltarea asertivităţii;
• dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi;
• identificarea şi rezolvarea conflictelor, atunci când apar;
• învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;
• îmbunătăţirea managementului timpului;
• învăţarea unor metode de relaxare.
4. Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat
• solicitarea ajutorului direct şi receptivitate faţă de acesta;
• dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale.
5. Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos
• adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase;
• practicarea regulată a exerciţiilor fizice;
• practicarea unor exerciţii de relaxare;
• consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos;
• cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.
6. Dezvoltarea încrederii în propria persoană şi acceptarea necondiţionată
• stabilirea unor scopuri şi obiective realiste, „ce vreau eu de la viaţa asta?”;
• stabilirea priorităţilor şi a limitelor personale;
• participarea la activităţi care dezvoltă încrederea în sine.

Adaptarea la stres implică atât existenţa unor resurse reale (intelectuale, emoţionale, fizice,
sociale etc.), cât şi, de cele mai multe ori, autoevaluarea propriilor resurse pentru a face faţă
evenimentelor evaluate ca fiind negative sau ameninţătoare. Putem spune că acest proces de
evaluare (atât al evenimentelor în sine, cât şi al resurselor personale de a face faţă) este elementul
cheie de care depinde apariţia reacţiilor de stres şi intensitatea acestora.
În funcţie de ţinta intervenţiei şi caracteristicile stresorilor, tehnicile centrate pe individ pot
presupune dezvoltarea şi exersarea mai multor abilităţi:
• abilităţi de acţiune – în care acţionăm pentru confruntarea cu problema care cauzează stresul,
adesea prin schimbarea mediului sau a situaţiei în sine;
• abilităţi cognitive şi emoţionale – atunci când nu avem puterea de a schimba situaţia în sine,
dar putem schimba modul de interpretare al situaţiei şi emoţiile sau trăirile pe care le avem faţă
de acea situaţie dată;
• abilităţi de acceptare – în cazul în care ne confruntăm cu situaţii pe care nu le putem schimba
şi nici nu ne putem controla emoţiile, atunci trebuie să acceptăm situaţia şi să trăim cu ea.

A. MODIFICAREA STILULUI DE GÂNDIRE

Evenimentele de viaţă nu ne afectează reacţiile în mod direct, ci modul în care noi interpretăm
aceste evenimente (cogniţiile noastre, modul în care gândim cu privire la ele) cauzează reacţiile
noastre la nivel cognitiv, comportamental, subiectiv-emoţional şi biologic. Aşadar, dacă vrem să
modificăm reacţiile noastre la stres, trebuie să intervenim asupra felului în care interpretăm şi
evaluăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru (factorii de stres – evaluarea primară), dar şi asupra
felului în care interpretăm şi evaluăm potenţialul nostru de a face faţă solicitărilor (evaluarea
secundară – încrederea în propria persoană, optimismul asumat, tolerarea incertitudinii etc.).
Scopul presupune adoptarea unui stil de gândire flexibil, logic, realist, conform cu realitatea.
Gândirea pozitivă este „Totul va fi bine”, cea negativă – „Totul e groaznic, nu va mai fi bine
niciodată”, în timp ce gândirea realistă este de felul „Am nişte probleme, dar o să le vin eu de
hac, nu mă las doborât aşa uşor”.
8
 Relaţia dintre gânduri şi emoţii (Andreescu şi Liţă, 2006)
CEEA CE GÂNDIM CEEA CE SIMŢIM
Îmi va fi imposibil să... DESCURAJARE
N-am să reuşesc niciodată... DISPERARE
N-am nimic special care să mă scoată în INFERIORITATE
evidenţă...
Dacă voi uita ceea ce am de spus, va fi ANXIETATE
groaznic…
Dacă a făcut un accident...? NELINIŞTE, PANICĂ
N-ar fi trebuit să-l critic atât de dur... VINOVĂŢIE
N-ar fi trebuit să fac greşeala asta... RUŞINE

Exemple de relaţii dintre gânduri şi emoţii (Andreescu & Liţă, 2006)

Situaţia sau Gânduri Emoţii
evenimentul
extern/intern
Slăbiciune F Am fost slab... F Regret
personală D Am fost de toată D Ruşine
jena, penibil...
Pericol F Situaţia nu este F Preocupare
tocmai roz...
D Cu siguranţă o D Anxietate
să iasă rău.
Pierdere F Simt o durere F Tristeţe
foarte mare...
D Acum totul s-a D Depresie
terminat... nimic
nu mai are rost.
Nerespectarea F Sunt foarte F Nemulţumire,
regulilor supărat pentru că iritare
nu a respectat
regula.
D Este inacceptabil D Furie
ce a făcut, aşa
ceva nu trebuia
să facă, nu
accept aşa ceva.

9
Nota: F – funcţional
D – disfuncţional

B. COMBATEREA PERFECŢIONISMULUI
Perfecţionismul este convingerea conform căreia trebuie să fii perfect pentru a fi acceptat,
pentru a fi valoros. Este o gândire de tip „alb-negru”, fără zone de gri. Tot ceea ce nu este perfect
este considerat a fi un eşec, o nereuşită. Perfecţionismul e, mai degrabă, o atitudine şi nu neapărat
un comportament. Cu alte cuvinte, două persoane se pot angaja în aceleaşi comportamente, să
încerce să câştige aurul la Olimpiadă, dar una să urmărească excelenţa şi cealaltă perfecţiunea.
Diferenţa se regăseşte nu în scopul în sine, ci în felul în care gândeşti, felul în care vezi, te
raportezi la acel scop.
Căutarea atingerii excelenţei este dorinţa de a fi cât mai bun posibil, de a urca la cel mai înalt
nivel, dar fără a asocia acestei dorinţe necesitatea sau nevoia imperativă de a fi cel mai bun: “E
obligatoriu să fiu cel mai bun, altfel nimic nu are rost”.
Atingerea excelenţei presupune multă muncă, multă răbdare, plus o mulţime de alte resurse. Dar,
spre deosebire de perfecţionism, excelenţa nu cere sacrificarea totală a propriei persoane, pentru
că tinde să se focalizeze pe procesul reuşitei şi nu pe rezultat (Frank, 2010).

C. DEZVOLTAREA ASERTIVITĂŢII
Fiecare din noi trecem prin situații în care facem compromisuri sau intrăm în situații conflictuale,
din cauză că nu știm să spunem NU sau pentru că nu știm să spunem NU într-un mod non-
agresiv. Problemele apar atunci când facem astfel de compromisuri frecvent și faptul că le facem
ne copleșește.
A nu ști să spui NU, nu pot; a spune NU, nu pot, într-un mod agresiv; a accepta mereu ce spun, ce
fac, ce propun ceilalți și a renunța la propriile opinii sau drepturi - sunt modalități non-asertive de
a ne raporta la o situație în care avem de-a face cu alte persoane.
A fi asertiv înseamnă exact opusul acestor variante.
E dreptul meu să spun NU!
Acest lucru nu înseamnă că pot să spun NU oricum.
A fi asertiv înseamnă să știi să spui NU fără a-i răni pe ceilalți, să spui NU pentru că ai dreptul să
refuzi ceva.
A fi asertiv înseamnă să nu îi lași pe ceilalți să decidă în locul tău, să îți spui punctul de vedere
sau nemulțumirea atunci când e cazul, să știi să gestionezi conflictele, comunicând calm ceva ce
nu-ți place.
Asertivitatea înseamnă să beneficiezi de drepturile tale, să-ţi exprimi sentimentele, să ceri ceea ce
doreşti şi să-ţi spui punctele de vedere, direct şi onest, fără a interfera cu nevoile și drepturile
celorlalți.
Menţinerea unui echilibru
Atunci când suntem asertivi, avem mai multe șanse să păstrăm un echilibru între nevoile și
interesele celorlalţi şi propriile interese și nevoi. Îi tratăm pe ceilalţi la fel cum dorim să fim
trataţi.
A păstra un echilibru în relațiile interpersonale înseamnă să știi să nu îți abandonezi propriile
interese și nevoi în favoarea altora, dar nici să laşi să primeze nevoile și interesele personale în
fața intereselor și nevoilor celorlalți. Asertivitatea este una din modalitățile care ajută la
menținerea acestui echilibru.
10
 Se face diferența între trei tipuri de comportamente prezente în relațiile interpersonale:
Pasiv: atunci când punem nevoile și interesele celorlalţi înaintea nevoilor și intereselor proprii
(Mereu renunț la ce vreau eu să fac pentru a le face lor pe plac);
Agresiv: atunci când punem nevoile și interesele personale înaintea nevoilor și intereselor
celorlalţi (Mă cert cu colegii mei când eu lucrez și ei vorbesc în birou);
Asertiv: obţinem un echilibru între nevoile personale şi nevoile celorlalţi şi acţionăm în funcţie
de priorităţile care apar (Îi rog pe colegii mei de birou să vorbească puțin mai încet, dacă se
poate, pentru că mă deranjează sau îmi cer scuze și îi spun copilului meu că azi nu pot să merg cu
el la bazin, pentru că am avut o zi grea la serviciu și sunt foarte obosită).
Atunci când se confruntă cu o problemă, oamenii reacţionează, în majoritatea cazurilor, fie prin
luptă, fie prin fugă.
FUGA – sau comportamentul pasiv, care este asociată cu evitarea situațiilor conflictuale,
contradictorii.
LUPTA – este asociată confruntării cu situațiile conflictuale, problematice, contradictorii.
Confruntarea cu situațiile problematice poate fi de natură agresivă sau asertivă.
Comportamentul agresiv este asociat conflictelor, ceartă, ton ridicat, de tip ” pumnul în masă”.
Comportamentul asertiv presupune un ton calm, respectarea opiniilor și intereselor celorlalți, fără
a renunța sau, din contră, a prioritiza propriile opinii și interese.
! Întotdeauna, în spatele comportamentelor noastre stau anumite gânduri sau convingeri pe
care le avem.
Spre exemplu :
Teama de a nu-i supăra pe ceilalți;
Nu spun NU pentru că ceilalți s-ar putea supăra pe mine;
Teama de a nu fi respins(ă);
Renunț la propriile mele interese pentru a fi acceptat(ă) de ceilalți;
Asumarea responsabilității pentru ceilalţi;
Nu spun niciodată NU, pentru că sunt responsabil(ă) pentru cei din jurul meu;
Convingerea că, pentru a rezolva o problemă, trebuie să te impui într-un mod agresiv, altfel nu se
rezolvă nimic;
Dacă nu ridic tonul și nu mă cert, nu mă ascultă nimeni.

Comportamentele pasive sau agresive sunt o consecință:

• a unui stil de gândire (Cred că ceilalți mă vor respinge, deci trebuie să le fac mereu pe plac.
Renunț la interesele mele pentru ca ceilalți să nu mă părăsească. Mă cert cu ceilalți pentru a nu fi
bătaia lor de joc etc.),
• a unor stări emoționale (teamă, frustrare),
• a unor experiențe de viață sau modele (Părinții mi-au spus mereu că mai bine tac decât să mă
cert cu ceilalți. Tatăl meu mereu urla când își spunea punctul de vedere.),
• situații care le declanșează (Mereu cedez la solicitările colegilor mei și nu apuc să-mi termin
treaba).
Nu este niciodată târziu să fii asertiv. Nu este niciodată târziu să înveți să-ți negociezi relațiile
interpersonale, să-ți negociezi propriile drepturi, ținând cont și de drepturile celorlalți.
Am dreptul să spun Nu, nu pot acum!
Am dreptul să spun când ceva mă deranjează!
Am dreptul să spun când nu-mi place ceva!

C. REZOLVAREA DE PROBLEME
11
Nu există soluţii perfecte sau ideale la problemele dumneavoastră, însă tehnica rezolvării de
probleme va conduce spre cel mai eficient plan de acţiune.
Foarte important este să identificăm problema, apoi să stabilim strategiile pentru a o rezolva.
RECOMANDĂRI:
- Destinaţi o anumită perioadă de timp acestei tehnici; de exemplu, o dată pe săptămână sau
zilnic, dacă este nevoie.
- Nu încercaţi să rezolvaţi probleme în timp ce desfăşuraţi alte activităţi (de exemplu, vizionaţi un
film, gătiţi); eliminaţi factorii de distragere.
- Când începeţi să utilizaţi tehnica rezolvării de probleme, încercaţi să evitaţi problemele foarte
dificile, (cele emoţionale sau cele de durată), deoarece, dacă deveniţi prea implicaţi sau prea
anxioşi, va fi dificil să urmaţi regulile fiecărui pas şi exersarea lor.
- Încercaţi să rezolvaţi cel mult două probleme într-o sesiune.
- Dacă aveţi multe probleme, este util să stabiliţi o planificare a rezolvării lor în ordinea
priorităţilor. Veţi reduce astfel anxietatea pricinuită de faptul că nu ştiţi cu care să începeţi.
- Este util să notaţi demersul rezolvării; astfel veţi avea permanent disponibile toate informaţiile
privind problema şi toate posibilele soluţii.
IDENTIFICAREA PROBLEMEI
Pentru a vă ajuta să vă identificaţi problemele, vă propun următoarele:
- Utilizaţi sentimentele dumneavoastră ca puncte de plecare pentru recunoaşterea problemei.
Decât să priviţi sentimentele dumneavoastră ca fiind o problemă, mai bine orientaţi-vă spre
cauzele care le determină.
Adesea, evenimentele care ne declanşează sentimentele reprezintă problema ce trebuie rezolvată.
- Utilizaţi comportamentele dumneavoastră ca puncte de plecare în recunoaşterea problemei.
Dacă faceţi continuu greşeli sau lucrurile nu se desfăşoară aşa cum doriţi, atunci problema constă
în situaţii cărora nu le faceţi faţă eficient.
- Luaţi în considerare conţinutul îngrijorărilor. Deseori, acestea reflectă o problemă ce trebuie
rezolvată.
- Întrebaţi-vă căror activităţi v-ar plăcea să le acordaţi mai mult timp şi cărora mai puţin.
- Pentru circumscrierea problemelor pe care le aveţi, v-ar putea fi utilă prezentarea unei liste de
probleme.

Paşii rezolvării de probleme

Pasul 1. Circumscrierea problemelor şi a scopurilor
Definirea clară a problemelor şi a scopurilor este un pas important în rezolvarea de probleme.
Scopurile trebuie să fie realiste şi relativ uşor de atins.
Pentru definirea clară şi precisă, urmaţi regulile de mai jos:
1. Concentraţi-vă pe o singură problemă.
2. Nu vă grăbiţi spre rezolvarea ei, încercaţi doar să o definiţi clar şi precis.
3. Fiţi specific. Cu cât problema şi scopul sunt mai specifice, cu atât sunt mai uşor de rezolvat.
Evitaţi afirmaţiile vagi, de tipul: „Şeful meu este un nesimţit” sau „Vreau să mă simt mai bine”.
Definiţi problema în termeni de sentimente, gânduri sau comportamente. De exemplu: „Mă
supără faptul că şeful meu se aşteaptă să lucrez peste program fără să mă plătească” sau „Ce pot
face pentru a scăpa de durerea de cap?”
4. Orientaţi-vă spre viitor. Deoarece rezolvarea de probleme vizează evenimentele prezente sau
viitoare, nu vă focalizaţi pe evenimente din trecut.

12
5. Scopurile mai dificile necesită adesea descompunerea în subscopuri care pot fi atinse mai uşor
şi într-o perioadă mai scurtă de timp. De exemplu, dacă scopul este de a găsi un loc de muncă,
primul subscop poate fi acela de a decide ce tip de munca vă doriţi.
Pasul 2. Generarea soluţiilor
- Generaţi cât mai multe soluţii posibile la problema dumneavoastră, fără a le evalua utilitatea
practică.
- Scrieţi orice idee care vă trece prin minte, chiar dacă vi se pare imposibilă sau absurdă - folosiţi-
vă imaginaţia! De multe ori, o idee care, la prima vedere, poate părea ridicolă, vă poate ajuta să
generaţi soluţii mai bune decât cele care sunt evidente.
- Nu analizaţi soluţiile generate, doar notaţi-le.
- Selectaţi o problemă şi încercaţi să o definiţi, astfel încât să fie concretă, specifică, accesibilă.
- Încercaţi să notaţi cât mai multe soluţii posibile. Gândiţi-vă la câteva soluţii inedite, chiar
ridicole.
Pasul 3. Evaluarea soluţiilor
Examinaţi rapid fiecare soluţie şi stabiliţi avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă. Nici o
soluţie nu va fi ideală, orice idee bună va avea şi dezavantaje (de exemplu, necesită mult timp sau
bani) şi, invers, orice idee rea va avea şi avantaje (de exemplu, poate fi uşor de aplicat, însă nu
rezolvă problema).
Pasul 4. Alegerea soluţiei optime
Alegeţi soluţia sau combinaţia de soluţii care va rezolva problema, permiţându-vă să vă atingeţi
scopul. De multe ori, este mai util să alegem soluţia care poate fi aplicată rapid şi este uşor de
aplicat, chiar dacă ea nu este soluţia ideală.
Este posibil ca problema să nu fie rezolvată imediat, însă tot va apărea un progres, iar ceea ce aţi
învăţat, încercând, vă va fi de un real folos în viitor. Important este să alegeți o soluție; doar așa
vă dați șansa de a vedea dacă soluția este bună sau nu.
Pasul 5. Planificarea
Realizând un plan de acţiune detailat vă veţi spori şansele de succes. Chiar dacă soluţia este
excelentă, nu vă va fi de nici un folos dacă nu este pusă în practică. Cel mai obişnuit motiv pentru
care soluţia eşuează îl constituie lipsa unui plan de acţiune.
Pentru a verifica dacă aţi realizat un plan de acţiune corespunzător, folosiţi lista de mai jos:
1. Aveţi disponibile resursele necesare (timp, abilităţi, bani etc.) sau sunteţi capabil să vi le
procuraţi?
2. Aveţi acordul sau cooperarea celorlalte persoane care ar putea fi implicate?
3. Ştiţi exact când şi ce trebuie să faceţi?
4. Aţi examinat toţi paşii pentru a depista posibilele dificultăţi?
5. Aţi stabilit strategii în cazul apariţiei dificultăţilor?
6. Aţi stabilit strategii prin care să faceţi faţă unor consecinţe negative? (de exemplu, căutaţi un
loc de muncă - ce faceţi dacă nu-l obţineţi?)
7. Aţi planificat strategii prin care să faceţi faţă unor consecinţe pozitive? (de exemplu, obţineţi
postul, însă nu aţi luat în considerare ce sarcini vă vor fi impuse)
8. Aţi repetat părţile dificile ale planului? (de exemplu, un interviu)
9. Cum veţi înregistra realizarea paşilor?
10. Aţi stabilit momente pentru a revizui planul, în funcţie de modul în care progresaţi?
Pasul 6. Revizuirea
Rezolvarea de probleme este un proces continuu, dat fiind faptul că, adesea, problema nu este
rezolvată şi scopul nu este atins de la prima încercare. Deoarece în etapa de planificare nu pot fi

13
luate în calcul toate obstacolele, sunt necesare revizuiri succesive pentru a putea face faţă
dificultăţilor neprevăzute. Este necesară modificarea paşilor sau adăugarea unor noi paşi.
Este important să vă recompensaţi pentru eforturile făcute şi pentru succesele obţinute.
Când lucrurile nu se desfăşoară conform planului, ne întrebăm:
- Ce a mers bine?
- Ce a mers rău?
- Ce strategii alternative pot fi utilizate?
- Recunoaşteţi că sunteţi dezamăgit, dar nu lăsaţi gândurile negative să vă transforme
dezamăgirea în catastrofă.
- De obicei, dificultăţile apar din cauza incoerenţei planului de acţiune, nu din cauza lipsei de
abilităţi personale.
- Etichetaţi orice încercare în termeni de succes parţial, nu în termeni de eşec.
- Consideraţi succesele parţiale ca o experienţă de învăţare utilă şi practică.
- Încercaţi din nou, cât de repede posibil.
Atâta timp cât avem un plan de acțiune și îl și implementăm, ne dăm șansa de a afla ce
funcționează și ce nu, ce știm și ce nu știm să facem. Dacă planul nu a fost bun, aflăm ce anume
nu funcționează și modificăm. Dacă noi nu știm să facem ceva, aflăm ce anume nu știm și
învățăm. Aceste lucruri se întâmplă doar atunci când facem ceva. Doar gândindu-ne la ce nu
merge bine, la ce nu știm sau la ce am putea face, nu vom ajunge să schimbăm lucrurile. O
problemă identificată, un plan de acțiune sau o soluție bine gândită nu au nicio valoare dacă nu
sunt implementate.
NU UITAŢI!
- Îngrijorarea începe în momentul identificării unei „ameninţări’’ sau a unei probleme şi ia sfârşit
în momentul soluţionării ei.
- Cu cât veţi rezolva mai rapid problema, cu atât se va scurta durata îngrijorării.
- Nu există niciodată destule date care să vă dea certitudinea că aţi luat o decizie corectă;
întotdeauna există riscuri.
- Dacă problema a fost definită riguros şi aţi evaluat căile de soluţionare, consideraţi că este o
probabilitate foarte mare să acţionaţi corect.
- Dacă aţi început să acţionaţi conform uneia dintre decizii, analizaţi-o atent. Deciziile se bazează
pe analiza argumentelor pro şi contra, a consecinţelor favorabile şi nefavorabile. Nu vă
concentraţi atenţia doar asupra argumentelor contra. Luaţi în considerare şi avantajele, pentru a
nu regreta luarea unei decizii.

EXERCIŢII

1. Managementul timpului
Povestea borcanului cu pietre
Stephen Covey povesteşte despre un instructor care ţinea un discurs despre timp.
La un moment dat, instructorul a spus: „Bine, e timpul să facem un test“. A băgat mâna sub masă
şi a scos un borcan mare. L-a pus pe masă şi l-a aşezat lângă o farfurie pe care erau nişte pietroaie
de mărimea unui pumn. „Câte pietroaie credeţi că putem pune în borcan?“ a întrebat. După ce ne-
am dat cu părerea, a spus: „Bine, să aflăm“. A pus un pietroi în borcan, după aceea încă unul şi
încă unul. Nu îmi amintesc câte au încăput, dar borcanul se umpluse. Apoi a întrebat: „Borcanul e
plin?“ Toată lumea a răspuns afirmativ. Acesta a oftat. A băgat mâna sub masă şi a scos o găleată
cu pietricele. A turnat din ea peste pietroaie, a scuturat borcanul şi acestea au intrat în spaţiile
mari dintre ele. Apoi a surâs poznaş şi a întrebat: „Acum este plin borcanul?“ Ne prinsesem deja.
14
„Probabil că nu“. „Bine“, a replicat. De sub masă a scos o găleată cu nisip. A turnat din ea în
borcan, iar nisipul umplea spaţiile dintre pietroaie şi pietriş. S-a mai uitat o dată la noi şi ne-a
întrebat: „E plin borcanul?“ „Nu,“ am răspuns cu tărie, într-un glas. A spus: „Bine!“ şi a turnat
apă în borcan. Cred că a intrat cam un sfert de litru. Apoi a spus: „Ei, bine, ce am vrut să
demonstrez?“ Cineva a spus: „Există şi momente moarte şi, dacă te străduieşti, poţi să faci mai
multe în această viaţă!“ „Nu“, a răspuns el. „Ideea e: dacă nu aţi fi băgat pietrele mari mai întâi,
aţi mai fi putut să le introduceţi după aceea?“
Concluzia este că, dacă nu începem prin a pune mai întâi „pietrele mari” la locul lor în viaţa
noastră, acestea vor rămâne pe dinafară. Dacă nu ne preocupăm să ne facem timp pentru lucrurile
cu adevărat importante, nisipul şi mărunţişurile vor ajunge să ne ocupe tot timpul.
Această mică povestioară, extrem de cunoscută, scoate în evidenţă cum stabilirea priorităţilor şi
planificarea sunt elementele cheie ale unui management eficient al timpului. Există trei variante.
Putem decide ce e cu adevărat important şi apoi să renunţăm la sarcinile care nu sunt esenţiale, le
putem delega altcuiva sau ne putem lăsa, pur şi simplu, copleşiţi. În cazul în care nu alegem
prima sau a doua opţiune, a treia ne va alege cu siguranţă pe noi.

2. Managementul timpului, un ritual de zi cu zi

Ca să funcţioneze şi să dea randament pentru noi, managementul timpului trebuie aplicat
„indiferent ce se întâmplă”; e singura metodă prin care vom putea rămâne concentraţi pe ceea ce
este cu adevărat important de-a lungul unei zile.

Pasul 1. STABILIREA PLANULUI PENTRU ZIUA RESPECTIVĂ.

După trezire, înainte de a începe orice activitate, luaţi un pix şi o foaie de hârtie pe care notaţi tot
ce vă propuneţi să realizaţi în ziua respectivă, astfel încât la sfârşitul zilei să puteţi spune că
sunteţi mulţumit şi că a fost o zi reuşită. După ce le-aţi notat, luaţi-vă agenda şi planificaţi
realizarea lor în anumite perioade de timp. Atenţie, se recomandă să începeţi lista cu cele mai
importante şi mai dificile lucruri pe care le aveţi de făcut.
! Avem nevoie de o agendă concretă, scris negru pe alb cu ce avem de făcut, care ne sunt
prioritățile. Dacă ne lăsăm furați de agendele mentale („Nu are rost să-mi mai notez. Știu eu ce
am de făcut”), avem toate șansele de a rata lucruri pe care ar fi trebuit să le facem, de a ne încurca
prioritățile sau, mai rău, de a nu vedea la sfârșitul zilei ce am făcut/ce n-am făcut. Agenda
mentală e cu două tăișuri: la finalul zilei, fie ne dă iluzia că am făcut totul, fie ne dă iluzia că nu
am făcut nimic. O agendă reală, concretă, nu poate fi înșelată: am scris clar ce avem de făcut, la
finalul zilei putem vedea cât am făcut din ce ne-am propus.
Pasul 2. REFOCALIZAREA.
Puneţi-vă ceasul, telefonul sau calculatorul să vă sune la fiecare oră. Când sună, luaţi o pauză din
ceea ce faceţi, respiraţi adânc, uitaţi-vă la lista dumneavoastră şi verificaţi dacă aţi reuşit să fiţi
productivi în ora care a trecut. Uitaţi-vă, apoi, la agenda cu lucrurile de făcut şi reamintiţi-vă ce
v-aţi propus să faceţi în ora următoare. Faceţi managementul timpului, oră cu oră, nu lăsaţi orele
să decidă pentru dumneavoastră.
Pasul 3. EVALUAREA.
La sfârşitul zilei, închideţi calculatorul, registrele sau aparatele de lucru şi evaluaţi-vă ziua.
Treceţi în revistă ce anume a funcţionat, pe ce anume v-aţi concentrat, unde şi ce anume v-a
distras, ce aţi învăţat, astfel încât să fiţi mai productiv(ă) în ziua care vine.
Puterea ritualurilor stă în predictibilitatea lor. Faceţi acelaşi lucru, în acelaşi fel, la nesfârşit. În
felul acesta, şi rezultatele sunt predictibile. Dacă decideţi cu mintea limpede pe ce anume vă

15
concentraţi, şi faceţi asta din oră în oră, o să rămâneţi concentraţi. E foarte simplu, trebuie doar să
vă doriţi cu adevărat asta şi să munciţi pentru a vă îndeplini obiectivele.

D. RELAXAREA. ELIMINAREA TENSIUNII ŞI ÎNCĂRCAREA CU RESURSE

Pentru a putea funcționa la parametrii normali, avem nevoie de energie. Energia ne-o luăm din
odihnă, alimentație și relaxare. Relaxarea înseamnă eliberarea voluntară a tensiunii musculare
şi/sau a tensiunii psihice. Practicarea exerciţiilor de relaxare ajută la: prevenirea acumulării
stresului, creşterea productivităţii şi a energiei, îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a
memoriei, reducerea insomniilor şi a oboselii, somn mai adânc şi mai bun, creşterea abilităţii de
conştientizare a propriilor emoţii etc.

3. Rezolvarea de probleme
Vă confruntaţi cu o problemă care vă creează îngrijorare. Exersaţi tehnica rezolvării de
probleme prin parcurgerea paşilor.
Pasul 1. Care este problema/ scopul?
Gândiţi-vă atent la problemă/ scop; puneţi-vă întrebări. Notaţi cu exactitate care este problema/
scopul.
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

Pasul 2. Notaţi toate soluţiile posibile

Notaţi toate ideile care vă trec prin minte, fără a le evalua utilitatea.
1.....................................................................................................................
2.....................................................................................................................
3.....................................................................................................................
4.....................................................................................................................
5.....................................................................................................................
6.....................................................................................................................
Pasul 3. Evaluarea soluţiilor
Examinaţi rapid lista cu posibilele soluţii şi stabiliţi principalele avantaje şi dezavantaje ale
fiecăreia.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
1. 1.
2. 2.
3. 3.
4. 4.
5. 5.

Pasul 4. Alegeţi cea mai bună sau mai practică soluţie

Alegeţi soluţia care pare cel mai uşor de realizat pentru rezolvarea problemei.
.....................................................................................................................
.....................................................................................................................
.....................................................................................................................

Pasul 5. Realizaţi un plan de acţiune

16
Notaţi resursele necesare şi obstacolele majore care pot apărea.
Exersaţi paşii dificili, notaţi informaţiile de care aveţi nevoie.
1.....................................................................................................................
2.....................................................................................................................
3.....................................................................................................................
4.....................................................................................................................
5.....................................................................................................................
6.....................................................................................................................
Pasul 6. Revizuiţi modul în care progresaţi şi felicitaţi-vă pentru fiecare progres.
Focalizaţi-vă în primul rând pe achiziţii. Identificaţi ce aţi obţinut şi apoi ce mai trebuie să
obţineţi sau să învăţaţi.

17
 Unde trăim? În imaginaţie sau în realitate?

Interpretăm senzaţiile pe care le avem în realitate ca fiind reale, lucru perfect adevărat
şi nu realizăm că provin din imaginaţie. Senzaţiile pe care le trăim în realitate se nasc din
interpretarea realităţii şi nu din realitate. Dacă considerăm realitatea ca fiind teritoriu şi
imaginaţia ca fiind harta acestui teritoriu, putem interpreta eronat că ceea ce trăim face parte
din realitate (teritoriu) fără să realizăm că suntem victimele propriilor noastre percepţii şi
interpretări. Dacă realizăm că simptomele neplăcute iau naştere în imaginaţie şi nu sunt o
consecinţă a realităţii, atunci printr-o percepţie corectă le putem rezolva cauza în imaginaţie
fără să fim nevoiţi să modificăm realitatea demonstrând pacientului (prin atingere) că el
trăieşte senzaţia simptomului în mod real, fără să conştientizeze sursa, deoarece el confundă
realitatea cu imaginaţia. Demonstrăm că gândul negativ îl duce pe pacient în imaginaţia sa,
aceasta luând locul realităţii şi pacientul trăieşte la nivel corporal o senzaţie adevărată.
Persoanele care semnifică imaginaţia vin lângă pacient, schimbând locul cu persoanele care
semnifică realitatea.
Dacă pacientul reuşeşete să înlocuiască gândul negativ care crează simptomul real, cu
un gând pozitiv, atunci rămâne în imaginaţie şi nu este nevoit să mai trăiască efectele
simptomului. Dacă pacientul caută repere din realitatea obiectivă şi îşi concentrează atenţia pe
lucruri concrete, care există în realitate, efectele simptomului se estompează, ducând la
dispariţia acestuia. Realitatea este acolo unde ne focusăm atenţia – gândul negativ produce
în corpul fizic o senzaţie negativă şi în momentul în care pacientul alege un gând pozitiv îi
porduce în corp o senzaţie plăcută (emoţie pozitivă).

Disciplina emoţională

Definiţia disciplinei

În dicţionar, disciplina este definită ca o ramură a procesului de cunoaştere sau

învăţare, un proces de instruire care dezvoltă autocontrolul, caracterul, ordinea. Disciplina ne
poate ajuta să depăşim limitele a ceea ce cunoaştem şi reacţiile dezordonate şi ineficiente faţă
de forţele cu care ne confruntăm în viaţa şi în munca noastră (emoţiile copleşitoare).
Termenul are aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul discipol – discipulus (latină), care înseamnă
elev. Ajungem astfel la concluzia că disciplina înseamnă instruirea propriei persoane, a
disciplina însemnând în acest caz un proces de autoeducaţie şi autoinstruie care ne ajută să
dobândim un nivel mai înalt de eficienţă şi o calitate sporită a eficienţei de viaţă.
Disciplina emoţională constă în diversele alegeri pe care le facem în abordarea
situaţiilor curente şi atunci când ne pregătim pentru cele viitoare, alegeri practice care oferă
autoinstruire, autodezvoltare şi un întreg repertoriu de strategii pe care le putem folosi
conform necesităţilor şi care ne dau puterea de a alege felul în care ne simţim!

18
 Decizii cheie în disciplina emoţională:
1. Asumarea responsabilităţii pentru ceea ce simţiţi;
2. Să faceţi lucruri, aici şi acum, care vă pregătesc (vă ajuă să vă umpleţi rezervorul de
energie emoţională pentru viitor);
3. Să reacţionaţi într-o manieră nouă, mai echilibrată, la situaţiile dificile din punct de
vedere emoţional;
4. Să faceţi anumite alegeri, să aplicaţi anumite strategii pentru a aborda în mod
eficient dificultăţile ce apar, prin experimentare.
5. Experimentarea uneia sau mai multe strategii este cheia succesului in gasirea celei
mai bune metode specifice dvs pentru a creste nivelul de inteligenta si disciplina
emotionala.

Cele cinci etape ale disciplinei emoţionale:

Ele se bazează pe conceptul de ALEGERE (a alege felul în care vă simţiţi prin
aplicarea unui proces compus din mai mulţi paşi şi a unor strategii specifice pentru a rezolva
problemele imediate).
Etape:
1. Cauza – identificaţi cauza imediată a emoţiilor dumneavostră.
2. Trup – stabiliţi locaţia şi intensitatea reacţiilor dumneavoastră fizice.
3. Minte – identificaţi gândurile şi convingerile care însoţesc reacţiile fizice.
4. Spirit – observaţi ce componenta psihica a dumneavastră este scoasă la lumină de
felul în care reacţionaţi la situaţia curentă.
5. Alegere – faceţi o alegere de disciplină emoţională şi puneţi-o în aplicare pentru a
rezolva într-un mod constructiv problema imediată.

Kung-Fu emoţional

“Cele mai bune arte marţiale sunt cele blânde. Ele îi dau ocazia atacatorului să se
prăbuşească la pământ. Cei mai buni generali nu se grăbesc să se arunce în luptă. Ei îi oferă
duşmanului multe ocazii să facă greşeli de autoapărare”.

Lao Tzu

Furtuni emoţionale

Nu luaţi niciodată o decizie definitivă pe baza unei furtuni de moment. Oricât de

furioase ar fi valurile astăzi, amintiţi-vă “o să treacă şi asta”.

T.D. Jakes

Când simţim că ni s-au înecat corăbiile, întreaga noastră perspectivă asupra vieţii are
de suferit. Atunci, lucrurile care în mod normal nu ne-ar afecta, capătă o importanţă colosală

19
şi, dintr-odată, ne simţim descurajaţi. Nu este cazul să înrăutăţim situaţia. Putem alege să
facem ceva care ne va ajuta să ne simţim mai bine – să mergem la o plimbare, să facem o
pauză, să respirăm în timp ce pur şi simplu aşteptăm, sa focusam atentia pe lucrurile din
prezent pentru o perioada, dand astfel ragaz neurotransmitatorilor sa se regleze pentru a putea
accesa o stare de focus si constienta mai aproape de homeostaza.. Aceste algeri conştiente
reprezintă o strategie eficientă de disciplină emoţională. În loc să ne luptăm cu rafalele
emoţionale, să le lăsăm să se desfăşoare (adrenalina se metabolizează în 3-5 minute). În loc să
mergem contra ei, să asteptam pur si simplu sa treaca. Ganditi-va metaforic, ca atunci cand
experimentam un cutremur (spre exemplu), tot ceea ce specialistii ne recomanda sa facem
pentru a fi in siguranta, este sa gasim un loc unde sa ne adapostim si sa asteptam pret de
cateva minute, pana cand seismul se va fi terminat, dupa care sa evaluam constient si sa
decidem daca este responsabil sa iesim afara din casa sau nu. Aceasta metafora este atat de
fidela modului in care este bine sa actionam mental atunci cand experimentam „flood-uri
emotionale”.

Fericirea este o alegere

“Fericirea este asemenea unui fluture pe care nu reuşim niciodată să-l prindem când
fugim după el, dar dacă rămânem liniştiţi, s-ar putea să vină singur la noi.”

Nathaniel Hawthorne

„Dacă nu ne-am mai strădui atât de mult să fim fericiţi, ne-am simţi destul de bine.”

Edith Wharton

Fericirea este o stare mentală, nu un ansamblu de împrejurări. Fericirea nu se află în

afara noastră fiindcă este o trăire, o senzaţie firească a propriului nostru mecanism psihologic
sănătos. Fiind deci o trăire, depinde de noi să o ajutăm să crească şi să dureze. Trebuie mai
curând să renunţăm la nefericire, decât să ne străduim să fim fericiţi.
Dalai Lama spune că suntem principalii creatori ai durerii şi suferinţei ce stau în calea
durerii noastre.
Secretul îl reprezintă decizia de a fi fericit şi nu bogăţiile, faima sau norocul.

Meditaţia ne poate oferi o viaţă mai bună

“Toate problemele omenirii izvorăsc din incapacitatea omului de a sta singur într-o
cameră, în linişte”
Blaise Pascal

Urmărindu-ne respitraţia şi conştientizând senzaţiile fizice, apoi folosind imageria

mentală sau simpla repetiţie a unei mantre, putem atinge o stare de relaxare extrem de
benefică.

20
 Recadrarea mentală

Nu vedem lucrurile aşa cum sunt, ci aşa cum suntem.

Anaise Nin

Ca să reuşim mai mult, trebuie să greşim mai mult. Uneori, o victorie este o
înfrângere. Alteori, o înfrângere este o victorie. Printre numeroasele exemple se numără
cunoscuta poveste despre încercarea eşuată de a crea un nou tip de lipici care a dus la
inventarea bileţelelor adezive de tip post-it. Multe dintre cele mai mari realizări din istoria
omenirii au fost rezultatul unor eşecuri repetate, care însă au fost privite ca nişte ocazii de a
învăţa şi ca trepte spre succes. Invenţia avioanelor şi a becului electric de către Thomas
Eddison sau a medicamentelor revoluţionare sunt doar câteva din aparentele miracole (la
vremea lor) ivite în urma unui şir de eşecuri. Bill Gates subliniază că clienţii cei mai dificili,
care par să reprezinte cele mai mari obstacole, prin criticile pe care le formulează, devin cea
mai mare ocazie pentru a avea succes pe viitor.
Faptul că ne-am pierdut locul de muncă ne oferă ocazia de a debuta într-o nouă carieră
interesantă. O ceartă ne oferă şansa de a învăţa ceva despre relaţii interumane şi despre faptul
că fiecare individ vede lucrurile altfel.
Lecţia importantă este aceea că orice obstacol cu care ne confruntăm în viaţă poate fi
privit din unghiuri diferite. Cheia este practica în condiţiile unei gândiri flexibile şi o doză
bună de optimism.

Să devenim regizorul propriului teatru interior

„Întreaga lume este o scenă. Iar toţi bărbaţii şi toate femeile sunt actori. Aceştia intră şi
ies din scenă la momentul lor. Dar un om, la vremea lui, joacă în multe piese”,
William Shakespeare, Cum vă place

Forţa manifestă a gândirii pozitive

Există doar două moduri de a-ţi trăi viaţa. Unul este să trăieşti ca şi cum n-ar exista
miracole. Celălalt este ca şi cum totul ar fi un miracol.
Albert Einstein

21
 Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă de ce. Eu mă gândesc la lucruri
care nu au fost niciodată şi mă întreb: de ce nu?
George Bernerd Shaw

... înlocuiţi-vă obiceiurile mentale de a vă îndoi cu cele de a crede. Astfel, totul va

deveni posibil... (inclusiv) ceea ce părea imposibil... când ne aşteptăm la tot ce poate fi mai
bun, în mintea noastră ia naştere o forţă ce tinde să atragă binele, asemenea unui magnet...
este uluitor cum faptul de a te aştepta în mod constant la bine pune în mişcare forţe care
conduc la materializarea binelui.

Corpul

Cel care este sănătos are speranţă, iar cel care are speranţă are totul.
Proverb arab

O formă fizică bună este un aspect esenţial al celor mai bune companii – inclusiv al
directorilor acestora... A te păstra în formă are beneficii atât de ordin economic, cât şi spiritual
şi psihologic.
T. Boone Pickens

Corpul nostru este deopotrivă o locuinţă şi un vehicul al vieţii. Când ne purtăm frumos
cu el şi el se va purta frumos cu noi. Când ne purtăm urât, ne va răspunde cu aceeaşi monedă.
Avem puterea extraordinară de a ne influenţa starea fizică şi, ca urmare, calitatea vieţii.
Această putere are la bază atenţia pe care alegem să o acordăm corpului nostru fizic în fiecare
zi.

Disciplina binefăcătoare a vieţii

...respiraţia este întotdeauna aici, chiar sub nasul nostru. Aţi putea crede că doar din
pură întâmplare i-am recunoscut utilitatea într-un moment sau altul.
Jon Kabat-Zinn

Trebuie să învăţăm din nou să respirăm sănătos şi, chiar mai important, să facem asta
în mod constant în viaţa de zi cu zi.
Felul în care alegem să respirăm permite reglarea funcţiilor fundamentale ale
organismului, cum ar fi digestia, pulsul, circulaţia şi tensiunea arterială.

Să ne îmbunătăţim starea emoţională printr-o bună condiţie fizică

Ca urmare a unei acţiuni de încurajare a menţinerii formei fizice, în Statele Unite s-a
organizat o cursă de cinci kilometri pentru 400 de lucrători de la Casa Albă. Preşedintele

22
George W. Bush (în vârstă de 55 de ani) a ajuns pe locul 26, obţinând un timp surprinzător de
bun pentru vârsta lui – 20 de minute şi 27 de secunde.
Într-adevăr, sănătatea şi forma fizică sunt considerate în prezent principalele
ingrediente ale unei vieţi de calitate, inclusiv – şi mai ales – ale vieţii profesionale. The Wall
Street Journal a dedicat de curând o secţiune întreagă sănătăţii şi formei fizice, afirmând cu
litere mari pe prima pagină: “În lumea sedentară de astăzi, forma fizică nu este o opţiune.
Pentru prima dată în istorie, ea este o necesitate”. Lista preşedinţilor şi directorilor de firmă
pentru care sănătatea este o prioritate pare desprinsă din anuarul Who’s Who: Tom Monagham
(fondator al Domino’s Pizza), Charles O. Rossoti (membru al IRS), Julian C. Day (director
executiv al firmei Sears), Michael Magnum (preşedinte al Magnum Group) şi preşedintele
George W. Bush.

Joggingul interior: muzica şi râsul

Farmecul muzicii îmblânzeşte şi fiara sălbatică.

William Congreve

Simţul umorului face totul suportabil.

Henry Ward Beecher

Râsul este benefic. Dacă alegem în mod intenţionat să folosim cărţi, casete şi DVD-uri
amuzante, vom avea la îndemână remediile necesare pentru a depăşi momentele dificile şi a
ne bucura mai mult de vremuri bune. Relaxându-ne, toţi cei din jur se vor relaxa. Simţiţi-vă
bine. Arătaţi întotdeauna entuziasm. Când orice altceva dă greş, puneţi-vă un costum
caraghios şi cântaţi un cântec stupid. Apoi faceţi-i şi pe ceilalţi să cânte împreună cu
dumneavoastră... Toate acestea sunt mai importante şi mai amuzante decât credeţi şi vor
induce în eroare concurenţa.
Ideea nu este să fugiţi de responsabilităţi şi să evitaţi problemele dificile, ci să alegeţi
umorul ca pe o strategie importantă de disciplină emoţională. Împreună, muzica şi umorul vă
pot oferi un regim eficient de jogging interior, care vă poate ajuta să vă păstraţi sănătatea
trupului. Alegerea conştientă de a asculta muzică energizantă sau relaxantă, după nevoie, şi de
a vă bucura de viaţă râzând sănătos poate fi o metodă eficientă de a deveni stăpânul propriilor
emoţii.

Masaj şi mai mult decât atât

Lucrul cu corpul este un termen generic pentru o serie de tehnici, vechi şi moderne,
care favorizează relaxarea şi tratează diverse afecţiuni prin lecţii privind executarea corectă a
mişcărilor, reeducarea poziţiei corpului, exerciţii fizice, masaj şi diverse alte forme de
exerciţiu corporal.
The Medical Advisor

Masajul este una din formlele de lucru cu corpul fundamentale şi de eficienţă maximă.
El poate fi o alegere importantă în practica disciplinei emoţionale. La fel ca şi în cazul
celorlalte strategii, cheia este să luăm o decizie şi să acţionăm în consecinţă. Masajul ne oferă

23
beneficii semnificative şi ar fi minunat dacă am face din el o prioritate, dacă i-am introduce
costurile aferente în bugetul nostru şi ne-am programa şedinţe regulate. Se poate spune că
masajul este foarte benefic pentru reducerea stresului prelungit, a tensiunii musculare şi
pentru a crea o stare generală de bine. El poate fi şi un catalizator al relaxării emoţionale.

Spiritul

În lume există doar două forţe: SABIA şi SPIRITUL. În cele din urmă, sabia va fi
întotdeauna cucerită de spirit.
Napoleon Bonaparte

Alegerile esenţiale pe care le facem în viaţă îşi au originea în spirit. Eul nostru
adevărat este deseori ascuns în spatele obiceiurilor şi activităţilor noastre zilnice. Când ne
acordăm răgazul de a ne opri, a ne relaxa şi a ne asculta vocea interioară, lumea noastră se
îmbogăţeşte cu o nouă dimensiune. Alegând să ne trezim şi să ne hrănim spiritul, alegem să
ne simţim mai bine şi să fim mai buni.

Una dintre interesantele ironii ale vieţii este aceea că tăcerea, pe care deseori o
asociem cu pasivitatea, reprezintă o forţă extraordinară. Tăcerea ne poate ajuta să devenim
concentraţi, calmi, introspectivi şi poate chiar înţelepţi. Şi, de multe ori, ea ne permite să ne
facem înţeleşi mult mai bine decât cea mai convingătoare argumentaţie. În primul rând,
haideţi să ne gândim cât este de importantă liniştea pentru a învăţa. Atunci când vorbim, e
greu să aflăm mai mult decât ceea ce ştim deja. Dar atunci când ascultăm în tăcere ceea ce au
de spus alţii, în faţa noastră se deschide o lume nouă. Avem ocazia să înţelegem lucrurile din
perspectiva celorlalţi şi dobândim acces la ceea ce ei ştiu că ne este inaccesibil. A asculta în
linişte reprezintă cheia unei vieţi mai bogate, mai informate şi pline de empatie. Tăcerea este
un instrument de negociere puternic, care deseori se dovedeşte mult mai eficient decât
încercarea de a explica sau argumenta un punct de vedere. Tăcerea ne mai oferă o comoară
valoroasă – ocazia de a ne asculta pe noi înşine.
Tăcerea poate fi un instrument important pentru o comunicare mai eficientă, pentru a
învăţa mai bine, pentru a progresa pe plan personal, pentru ne bucura de pace, de relaţii mai
bune şi de sentimente mai bogate în viaţa noastră personală şi profesională.

Drama subtilităţii

Nu putem face lucruri mari – numai lucruri mărunte cu o dragoste mare

Maica Tereza

Avem tendinţa firească de a acorda atenţie şi de a reacţiona faţă de evenimentele

importante, spectaculoase, din viaţa noastră. De foarte multe ori, aceste influenţe dramatice
sunt mai curând negative. Un eşec profesional, o relaţie destrămată sau o boală gravă sunt
exemple binecunoscute. Aceste forţe cu potenţial demoralizator au asupra noastră un efect
depresiv. În acest timp, evenimentele mai subtile, pozitive, dar mai puţin evidente trec deseori

24
neobservate. Ideea că lucrurile mărunte din viaţă pot fi izvorul unor binefaceri extraordinare
este ilustrată cu eleganţă în Noul Testament:
Împărăţia Cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a
semănat în ţarina sa. Care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut, este mai
mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în
ramurile lui. (Matei 13)

Versurile îndrăzneţe ale lui William Blake ilustrează foarte bine aceste idei:
Într-un grăunte de nisip să vezi o lume
Şi-un paradis în floarea fără nume,
S-atingi nemărginirea dintr-un pas
Şi veşnicia într-un singur ceas.

Din nefericire, uneori, aşteptările noastre exagerate ne împiedică să fim fericiţi. În

consecinţă, e posibil să ignorăm gesturile mărunte, dar afectuoase pe care ni le dăruieşte un
membru al familiei. Ori s-ar putea să nu observăm complimentul sincer, dar subtil pe care ni-l
face cineva la serviciu. E posibil să nu vedem că rivalii noştri de-o viaţă sunt dispuşi să facă
un compromis împăciuitor cu privire la un lucru despre care până acum nici nu vroiau să
discute. Ca să nu mai vorbim despre vastele miracole care ne înconjoară în fiecare zi: cerul
senin al unei zile însorite, adierea blândă care ne mângâie părul, pasărea viu colorată care ne
cântă serenade sau fluturele exotic care se aşează cu graţie pe cea mai frumoasă floare.

A trăi o experienţă în afara ego-ului

Cel care e plin de sine se prea poate să fie gol

Ego-ul se află în interiorul nostru, dar are o influenţă puternică asupra felului în care
vedem lumea exterioară. De fapt, el modelează propria noastră lume. Cei mai mulţi dintre noi
trăiesc într-o lume a ego-ului. E firesc să percepem diversele aspecte ale vieţii în funcţie de
influenţa pe care o au asupra noastră. Dar dacă-i permitem să se dezvolte peste măsură,
această tendinţă poate da naştere unor perspective nefericite asupra vieţii. Dacă în sala de
şedinţe în care ne aflăm alături de multe alte persoane se face o căldură înnăbuşitoare, vom
avea impresia că acest inconvenient ne vizează personal. Dacă un copil începe să plângă chiar
la momentul-cheie al unui film captivant, care rulează cu sala plină, s-ar putea să avem
impresia că doar pe noi ne deranjează.
“Ego-ul” este un concept general foarte la îndemână, care se referă nu doar la sursa
celor mai puternice dorinţe umane, ci şi la aceea a dezamăgirilor, a furiei, a indignării, a
frustrării şi a celorlalte emoţii negative din viaţă. “Nu e drept!”, “Cum îndrăzneşte să îmi facă
aşa ceva?”, “Nu merit o asemenea mizerie!”, ”De ce mi se întâmplă mereu astfel de lucruri?”.
Când ego-ul este tulburat, vedem totul în negru. Deseori, soluţia nu este să schimbăm
evenimentele din viaţa noastră, ci să “ieşim din ego”. Un domeniu în care acest lucru este
deosebit de important este cel al relaţiilor interpersonale, mai ales atunci când avem
neînţelegeri cu cei din jur. Joel şi Kate Feldman, directori ai Institutului de Relaţii Conştiente,
predau o tehnică foarte eficientă de oglindire a comunicaţiei, numită de ei “dialogul
conştient”. Când ne simţim copleşit de emoţii, în urma unei critici exprimate de către cineva
sau a unei frustrări, ei ne îndeamnă să facem o alegere disciplinată astfel:

25
  Oglindim ceea ce am auzit, fără să emitem judecăţi sau să încercăm să
interpretăm înţelesurile ascunse.
 Întrebăm dacă am înţeles corect şi dacă persoana respectivă vrea să mai
adauge ceva.
 Exprimăm ce am înţeles noi din spusele persoanei şi îi confirmăm
sentimentele.

Empatia

Definiţie
Empatia este capacitatea de a intra în mintea şi personalitatea altcuiva şi de a simţi
astfel, sentimentele intime şi emoţiile interioare ale persoanei respective.

Culegem semnale tainice de la alţi oameni prin observarea comportamentului lor –

lucrurile pe care le spun şi pe care nu le spun, când vorbesc şi când tac, cui vorbesc şi în ce
mod, cu cine se asociază şi pe cine ignoră, gesturile, mişcările şi partciularităţile ochilor (tot
ceea ce numim “limbajul trupului”), precum şi schimbările subtile de dispoziţie, în timp şi în
diferite situaţii. În realitate, o mare parte a mesajelor emoţionale pe care le primim sunt
nonverbale şi de aceea le-am subliniat importanţa ca element al conştiinţei de sine.
Laturile empatiei:
1. a fi sensibil cu alţi oameni şi a-i înţelege;
2. a ne raporta la nevoile şi la binele celorlalţi;
3. a încurja progresul altor oameni;
4. a fi acordat din punct de vedere social şi politic.

Oamenii care posedă empatie dau dovadă de sensibilitate faţă de alte persoane şi sunt
dispuşi să facă efortul de a le înţelege comportamentul. Acest lucru înseamnă nu numai că pot
percepe emoţiile interioare ale altora, de exemplu să adune indicii senzoriale şi
extrasenzoriale privind sentimentele altor persoane, ci consumă timp pentru a încerca să le
înţeleagă punctul de vedere. Ei nu presupun că altă persoană simte la fel ca ei şi are acelaşi
punct de vedere; sunt conştienţi de faptul că punctul lor de vedere nu este singurul care merită
luat în considerare.
Oamenii care excelează în ceea ce privete această latură a abilităţilor sociale au
anumite caracteristici comune de comportament. Din fericire, nu este un secret care sunt
acestea – de fapt, ele sunt binecunoscute şi nu ne opreşte nimic să le aflăm. Dar a face acest
lucru nu este aşa de simplu cum pare. Când întâlnim nişte oameni pentru prima dată şi
începem să avem relaţii cu ei, se pare că lucrurile cele mai importante sunt: un bun contact
vizual, zâmbetul, un limbaj pozitiv la trupului, a sta aproape, dar nu prea aproape încât să le
invadăm spaţiul personal – patru lungimi de talpă faţă de cineva, în cazul unui eveniment
social, este o metodă emprică de estimare – şi chiar a face complimente. Dar aceste reguli nu
pot fi aplicate mecanic, ci trebuie să fim pregătit să le modificăm în funcţie de context. De
exemplu, dacă menţinem prea mult contactul vizual poate fi interpretat cu uşurinţă că ne
holbăm la persoana respectivă şi o putem face să nu se simtă în largul ei; tot aşa, prea multe
complimente pot mirosi a lipsă de sinceritate. De aceea, pentru a aplica eficient regulile,
trebuie să folosim alte componente ale Inteligenţei Emoţionale - conştiinţa de sine, empatia şi
sensibilitatea faţă de toate codurile şi semnalele comunicării interumane. Este posibil să

26
dispuneţi de abilităţile sociale necesare pentru a iniţia relaţii personale, dar să ne lipsească
ocaziile pentru a face acest lucru. De exemplu, cele mai multe prietenii îşi au originea în
contactele regulate pe care le avem cu alţi oameni la şcoală, faculate, serviciu, cluburi şi în
diferite societăţi. Totuşi, s-ar putea ca situaţia să fie de aşa natură încât să nu avem
posibilitatea unor contacte directe şi ocazia de a construi relaţii sociale, poate din cauză că
lucrăm acasă sau avem obligaţii familiale care ne restrâng libertatea de acţiune. În prezent
există tehnologii noi care ne ajută “să intrăm în legătură” şi ”să păstrăm legătura” de la
distanţă cu oamenii, cum ar fi grupurile de conversaţie pe internet (chat rooms) sau telefonul
mobil.

Reţeaua de legături este compusă din oamenii pe care îi cunoaştem împreună cu

legăturile pe care le avem cu ei. Iată câteva întrebări care ne ajută să ne gândim la legăturile
personale:
 Cum am împărţi pe categorii oamenii cu care avem relaţii personale
(familie, vecini, cunoştinţe de familei, prieteni de la facultate, colegi de serviciu, persoane cu
care petreceţi timpul liber, persoane din ţară sau din străinătate)?
 Avem o întreagă sferă de legături personale sau doar câteva (familie,
prieteni de faculatate sau colegi)?
 Avem o combinaţie de relaţii vechi şi noi?
 Adăugăm relaţii noi pe listă?
 Avem atât legături neoficiale (familie şi prieteni), cât şi oficiale (de
exemplu: membru al unei societăţi sau al unei asociaţii profesionale)?

Acum, după ce ne-am gândit la legăturile personale şi la modul în care le-am făcut,
credeţi că ar trebui să acţionăm în vreun fel? Ar putea fi vorba despre revigorarea unei relaţii
vechi sau chiar despre încheierea unei relaţii.
În vreme ce activitatea de a forma relaţii personale şi de a stabili legături necesită atât
abilităţi sociale, cât şi existenţa unor ocazii, pentru menţinerea acestora este nevoie de
pricepere şi dedicaţie. Unele relaţii de prietenie şi contacte sociale pot fi considerate cu
“menţinere uşoară”, deoarece se întreţin cu uşurinţă, alte relaţii fac parte, cu siguranţă, din
categoria celor cu ”menţinere dificilă”. Din prima categorie fac parte prietenii cei mai buni, pe
termen îndelungat, care ne sunt întotdeauna alături când avem nevoie de sprijin şi care nu ne
solicită mult timp şi multă atenţie. La extrema cealaltă se află oameni care ne ocupă mult
timp, ne solicită atenţie şi deseori ne fac să ne simţim obosiţi, frustraţi şi, uneori, secătuiţi
emoţional. De aceea merită să ne gândim puţin la rolul pe care îl au în viaţa noastră diferiţi
oameni şi la impactul emoţional pe care îl au asupra noastră (precum şi la impactul pe care îl
avem noi asupra lor).

27
 Cele şapte principii ale vindecării:

1. Sănătatea este pacea interioară.

De aceea vindecarea însemnă dispariţia (înlăturarea) fricii. Pentru a produce o
transformare în corp tot ceea ce avem de făcut este să realizăm că singurul nostru ţel este
pacea minţii şi armonia sufletului.

2. Esenţa fiinţei noastre este iubirea.

Iubirea nu poate fi împiedicată să se expansioneze şi dincolo de ceea ce noi numim
corpul fizic. De aceea, putem considera că mintea şi sufletul nu au limite; astfel, nimic nu este
imposibil; şi orice boală este potenţial transformabilă în starea de perfectă sănătate. Şi
deoarece iubirea este eternă, moartea nu trebuie privită cu teamă.

3. A dărui înseamnă a primi.

Atunci când ne orientăm către ceilalţi dăruind şi împărţind cu ei bucuria şi iubirea,
teama este înlăturată şi acceptăm pentru noi înşine vindecarea.

4. Toate minţile noastre sunt unite.

De aceea orice vindecare este o auto-vindecare. Pacea noastră interioară va trece de la
noi către ceilalţi o dată ce o vom accepta pentru noi înşine, devenind o condiţie stabilă a
existenţei noastre.

5. Prezentul este singurul timp care există.

Durerea, mâhnirea, depresia, vinovăţia şi alte forme ale fricii dispar atunci când
mintea este focalizată asupra păcii pline de iubire a momentului prezent devenit o clipă eternă.

6. Deciziile trebuie luate învăţând să ascultăm tendinţa spre pace şi

armonie a sufletului nostru.
Nu are rost să facem speculaţii în ceea ce priveşte un comportament greşit sau corect.
Singura alegere plină de sens este între teamă şi iubire, evident în favoarea iubirii.

7. Iertarea este calea către adevărata sănătate şi fericire.

Nejudecându-i pe ceilalţi, eliberăm trecutul de amintiri încărcate de păcate şi o dată cu
ele vor dispărea şi temerile noastre în faţa viitorului. Făcând aceasta, ne dăm seama că fiecare
fiinţă ne învaţă ceva şi că fiecare circumstanţă este o oportunitate pentru a creşte în fericire,
pace şi iubire.

Inteligenţa emoţională în relaţia de cuplu

A te iubi pe tine înseamnă a-l elibera pe celălalt de aşteptările tale.

Ca să putem trăi în cuplu, trebuie să fim capabili să trăim şi singuri. În momentul în

care nu putem trăi singuri se creează o relaţie de dependenţă.

Sclavul îşi creează stăpânul.

Hegel

28
 Dragostea este atunci când doi oameni pot trăi unul fără celălalt şi aleg să trăiască
împreună.

Aşa arată o relaţie autonomă: Mă iubesc, deci exist chiar dacă tu nu mă iubeşti.

Pentru a putea trăi armonios, este necesar să respectăm alegerile celuilalt, acest lucru
fiind valabil nu numai în viaţa de cuplu.
Femeia care iubeşte prea mult este femeia salvator şi pentru asta are nevoie de o
victimă. Dacă femeia salvator întâlneşte o persoană autonomă, ea va părăsi acea persoană
deoarece nu îşi satisface nevoia ei de a fi folositoare.

Omul care nu face niciodată nicio greşeală este omul care nu face niciodată nimic.
Theodor Rosevelt

Ce este dragostea?

Va veni şi ziua în care, după ce vom fi cucerit spaţiul, vânturile, mareele şi gravitaţia,
vom cuceri energiile dragostei. Şi în ziua aceea, pentru a doua oară în istoria omenirii, vom fi
descoperit focul.
Pierre Teilhard de Chardin

Dragostea este acea dimensiune a existenţei care poate scoate la lumină tot ce e mai
bun în noi şi ne poate face extrem de vulnerabili la tot ce are să ne ofere viaţa – atât miracole,
cât şi suferinţe. Dragostea are o forţă de transformare extraordinară. Este un factor esenţial al
felului în care percepem viaţa. Când alegem să iubim, ne expunem la pericolul de a fi răniţi,
dar totodată ne deschidem faţă de emoţiile cele mai benefice. Dragostea te poate înălţa chiar şi
în cele mai nepotrivnice împrejurări. Într-un intreviu, preşedintele George W. Bush a făcut un
comentariu despre importanţa dragostei, mai ales din partea părinţilor săi, care i-a permis să
trăiască o viaţă fericită şi plină de succese, fără prea multe griji.
- Îmi iubesc părinţii… Ei mi-au oferit dragoste necondiţionată. Mi-au spus: “Fiule, noi
te iubim indiferent dacă reuşeşti sau dai greş”. Dragostea necondiţionată te eliberează, iar mie
mi-a dat ocazia să îndrăznesc să reuşec. Datorită acestui fapt, sunt un om care îşi asumă
riscuri. Evident, nu aş fi aici, la Casa Albă, dacă nu mi-aş fi asumat riscul să candidez la
preşedinţie. Oamenii mă întreabă: “Nu te îngrijorează faptul că ai putea să dai greş?”
Răspunsul este nu, fiindcă în sufletul meu ştiu că esenţa mea se bazează pe cel mai mare dar
pe care-l poate primi cineva – dragostea necondiţionată.
Imaginaţi-vă că sunteţi iubit indiferent dacă reuşiţi sau daţi greş. Atunci când există
dragoste necondiţionată, cele mai multe griji şi sentimente negative pur şi simplu se evaporă.
Una dintre cele mai mişcătoare descrieri ale dragostei se găseşte în Noul Testament,
într-o scrisoare a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. Epistola sugerează că nu putem trăi
cu adevărat, indiferent câte realizări avem în plan exterior, dacă ne lipseşte dragostea. Iar
atunci când ştim să iubim cu adevărat, viaţa noastră se transformă în întregime: ne vom

29
bucura de cele mai benefice şi mai sănătoase sentimente posibile. Iată câteva extrase din
epistola menţionată:

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte

şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă
încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu
sunt...
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se
trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte
toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată...
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea.
Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA.
(Corinteni 13, 2-13)

Dorinţa de dragoste, fie ea sub forma unei relaţii romantice sau a unui sentiment sincer
de compasiune din partea prietenilor şi a familiei, i-a determinat pe mulţi oameni să încerce să
obţină cu forţa sau prin manipulări ceea ce trebuie oferit ca un dar. De fiecare dată când ne
confruntăm cu conflicte dureroase, cu tristeţea, cu singurătatea sau cu orice alte aspecte
dificile ale relaţiilor, forţa finală capabilă să transforme totul este dragostea. Dar cei mai mulţi
dintre noi abia dacă încep să o înţeleagă sau chiar nu pricep nimic din ea.

Nevoi fundamentale

Nevoile fundamentale ale fiinţei umane se reflectă în cele zece atitudini sănătoase. A
practica aceste atitudini sănătoase înseamnă a intra în contact cu vocea internă care ne
guvernează. A revendica atitudinile sănătoase pentru noi înşine înseamnă să renaştem, să
accedem la o nouă identitate, cea reală. Cele zece atitudini sănătoase care ne fac posibil
accesul la noi înşine sunt:

1. Eu exist.
“Eu exist” este diferit de ”Eu supravieţiuesc”.
”Eu exist” înseamnă că locul meu e aici, că iau în stăpânire spaţiul meu, că aduc o
contribuţie la valorile lumii, că lumea devine un loc mai bun de a trăi datorită faptului că eu
exist.

2. Eu îmi ascult nevoile.

30
 Dacă nu pot accepta faptul că am nevoi, înseamnă că nu mă pot accepta pe mine
însumi. Nevoia este o plăcere. A-ţi împărtăşi nevoile este cel mai frumos cadou pe care îl poţi
face celulilalt. Deci, ascultându-mi şi acceptându-mi nevoile, eu mă ascult şi mă accept pe
mine însumi.

3. Am dreptul

Am dreptul să fiu eu, am dreptul să am atitudini specifice, fără să cer nimănui

permisiunea pentru a fi ceea ce sunt.

4. Eu simt
“Eu simt” înseamnă că am dreptul să am emoţii şi să le exprim, indiferent dacă
celuilalt îi pasă sau nu, dacă este de acord sau nu cu acest lucru. Exprimarea emoţiilor mele nu
îl va răni pe celălalt şi nici pe mine. Nu am nevoie să îmi ascund emoţiile.

5. Eu însumi/însămi

Este în regulă să fiu eu însumi, să-mi urmez propriul drum fără ca acesta să aibă
legătură cu ceea ce alţii şi-au dorit pentru mine (mama, tata sau prietenii). Este în regulă să fiu
diferit, este în regulă să fiu asemănător.

6. Eu pot fi iubit/iubită aşa cum sunt

Eu sunt o persoană pe care celălalt o poate iubi aşa cum este şi am acest drept; pentru
asta nu am nevoie să mă schimb, este dreptul meu să nu mă schimb. Nu am nevoie să fac
lucruri pentru a obţine iubirea celuilalt. Dacă celălalt nu mă iubeşte aşa cum sunt, acest lucru
reflectă gusturile sale, nu ceea ce sunt eu. Şi nu este necesar să fiu iubită de către toată lumea.
Este bine să ne păstrăm imaginea de sine.

Dacă voi nu mă iubiţi aşa cum sunt, voi îmi spuneţi ceva despre gusturile voastre şi nu
despre mine.
Exemplu: eu sunt cea mai bună îngheţată de ciocolată din lume. Dacă vouă vă place
îngheţata de vanilie şi nu vă place îngheţata de ciocolată, asta e. Eu rămân aceeaşi îngheţată
de ciocolată, cea mai bună din lume!

7. Sunt suficient de bun/bună

Înseamnă să accept că sunt în regulă, chiar dacă nu sunt perfect/perfectă. Nu am

nevoie să mă compar cu alţii.

8. Eu sunt puternic/puternică

Nu sunt nici fără resurse, nici fără speranţe. Îmi asum nevoile şi sentimentele, obţin ce
am nevoie şi mă protejez.

9. Sunt responsabil/responsabilă de mine, nu de tine

31
 Eu sunt responsabil de ceea ce sunt, eu sunt responsabil de împlinirea nevoilor mele,
nu oamenii din jurul meu şi nu mă aştept ca aceştia să îmi citească gândurile şi să îmi
împlinească dorinţele. Pot fi responsabil în faţa altora, dar nu responsabil de alţii. Este în
regulă să primeşti fără să ceri, dar nu este în regulă să te întristezi că nu ai primit nimic din
moment ce nu ai cerut nimic. Eu răspund de mine, nu de oamneii din jurul meu.

10. Întâi eu

Nu înseamnă “doar eu”. Fac ceea ce fac pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi
sunteţi de accord sau nu cu asta.

EU îmi iau partea pe care o aduc şi TU parte pe care tu o aduci.

Vorbe înţelepte despre dragoste aparţinând copiilor

o Dragostea este primul lucru pe care îl simţi înainte să apară toate relele.
(Charlie, 5 ani)
o Când bunica s-a îmbolnăvit de artrită, nu mai putea să se aplece ca să-şi
vopsească unghiile de la picioare. Aşa că bunicul face asta pentru ea tot timpul, chiar şi după
ce s-a îmbolnăvit şi el de artrită. Aceasta este dragostea. (Rebecca, 8 ani)
o Dragostea este atunci când cineva te răneşte. Şi te superi foarte tare, dar nu ţipi
la el fiindcă ştii că o să-l răneşti. (Samantha, 6 ani)
o Dragostea este atunci când te duci să mănânci în oraş şi îi dai cuiva din cartofii
tăi prăjiţi, fără să-l pui să-ţi dea şi el dintr-ai lui. (Crissy, 6 ani)
o Dragostea este ceea ce te face să zâmbeşti când eşti obosit. (Teri, 4 ani)
o Dacă vrei să înveţi să iubeşti mai bine, trebuie să începi cu un prieten pe care-l
urăşti. (Nikka, 6 ani).
o Dragostea este ceea ce se află în aceeaşi cameră cu tine de Crăciun, atunci când
nu mai desfaci cadourile şi te opreşti să asculţi. (Bobby, 5 ani)
o Atunci când îi spui cuiva ceva rău despre tine şi eşti speriat, tu crezi că n-o să
te mai iubească. Dar pe urmă eşti uimit fiindcă te iubeşte în continuare, chiar mai mult.
(Matthew, 7 ani)
o Dragostea este atunci când căţeluşul te linge pe faţă chiar dacă l-ai lăsat singur
toată ziua. (Mary Ann, 4 ani)

A iubi înseamnă a-l elibera pe celălalt de aşteptările tale.

Exerciţii şi tehnici de amplificare a bucuriei

Bucuraţi-vă din plin, e singurul lucru bun, la urma urmei.

32
 Voltaire

Exerciţiul numărul 1

Închideţi ochii şi relaxaţi-vă. Căutaţi să vă reamintiţi o stare intensă de bucurie pe

care aţi trăit-o în copilărie. Mergeţi apoi în trecutul propriu şi căutaţi să găsiţi primul moment
de bucurie de care vă amintiţi în viaţă. În acest prim stadiu percepeţi doar savoarea
experienţei. Urmăriţi să vă reamintiţi unde aţi trăit acele clipe fericite şi încărcate de bucurie
şi cum s-au desfăşurat atunci lucrurile. Reamintiţi-vă cât mai precis momentul temporal,
vârsta pe care o aveaţi atunci şi cum era vremea în acea zi. Aduceţi-vă aminte unde eraţi, cum
vedeaţi mediul înconjurător, ce purtaţi atunci şi cum arătaţi. Urmăriţi să vă aduceţi aminte cu
cine mai eraţi în acel moment. Această fază este foarte importantă. Realizaţi procesul de
evocare şi rememorare foarte încet, pas cu pas, până când totul revine foarte clar în memorie.
După ce aţi realizat aceasta în mod adecvat, urmăriţi să retrăiţi experienţa acelei bucurii, din
ce în ce mai intens, ca şi cum ea s-ar desfăşura chiar în acest moment. Urmăriţi să percepeţi şi
să trăiţi bucuria cu toată fiinţa voastră. Participaţi total la această evocare. Realizaţi acest
proces chiar de mai multe ori (3 este un număr potrivit), reconstituind aceeaşi trăire până când
amintirea devine clară şi experienţa bucuriei voastre este reală. Nu vă lăsaţi atras de partea
analitică a minţii şi nici de alte amintiri nesemnificative pentru ceea ce ne-am propus. Pur şi
simplu, bucuraţi-vă de această trăire, experimentaţi-o aşa cum face un copil. Este posibil ca
aceste amintiri să genereze o stare emoţională deosebită şi chiar să începeţi să plângeţi de
fericire. Lăsaţi atunci lacrimile să curgă fără să vă simţiţi stânjenit şi continuaţi să evocaţi şi să
retrăiţi acea experienţă. Simţiţi-vă din nou ca şi cum aţi avea vârsta pe care aţi avut-o atunci
când aţi trăit această primă experienţă. Urmăriţi acum să experimentaţi acea bucurie, dar de
această dată lăsaţi copilul care aţi fost cândva să se bucure de acea experienţă, şi în acelaşi
timp observaţi ce i se petrece acelei persoane (pe care o veţi privi acum din afară, întocmai ca
un martor detaşat), care trăia acea bucurie în trecut. Observaţi ce se întâmplă cu mintea sa, cu
emoţiile sale, modul în care era afectat corpul său. Observaţi efectul bucuriei sale asupra
celorlalţi şi chiar asupra mediului. Realizaţi aceasta foarte lent şi urmăriţi să fiţi cât mai
detaşat şi mai clar în observaţiile făcute. Întreaga experienţă poate să dureze jumătate de oră,
o oră sau chiar două. Dacă dispuneţi de suficient timp, puteţi realiza aceasta zilnic. Puteţi
repeta exerciţiul retrăind experienţe diferite. Eficienţa sa va fi foarte mult amplificată dacă
după fiecare exerciţiu veţi vizualiza cu cât mai multă claritate o lumină alb strălucitoare care
vă înconjoară întreaga fiinţă, pătrunzând în fiecare parte a corpului şi impregânându-vă de o
profundă pace interioară. La sfârşitul experienţei, reveniţi încet, respirând profund, mişcând
uşor degetele, deschizând apoi ochii. După mai multe astfel de experienţe, urmărind să
remarcăm modul în care ele şi-au pus amprenta asupra vieţii noastre, modificările benefice
care au intrevenit în fiinţa noastră şi modul în care ele se reflectă în relaţiile noastre cu ceilalţi
oameni. Este important să nu comparaţi mecanic şi critic trecutul şi modul în care se
desfăşurau atunci evenimentele, cu prezentul. Dacă un anume eveniment fericit din trecut este
legat de o fiinţă dragă care nu mai este acum lângă dumneavoastră, nu permiteţi minţii să vă
spună că în absenţa acelei persoane bucuria nu mai poate fi retrăită. De altfel, vă puteţi
convinge singur că ea poate fi trăită cu aceeaşi intensitate prin simpla evocare a acelor
momente fericite din trecut. Este, de asemenea, posibil ca în timpul în care realizaţi acest
exerciţiu şi vă simţiţi cuprins de bucurie, să apară brusc un gând care să vă spună: „aceasta s-a
petrecut în trecut şi nu vei mai trăi o astfel de bucurie din nou în viaţa ta”. Refuzaţi să
ascultaţi un astfel de gând şi fiţi conştienţi de faptul că nimic nu vă poate împiedica să trăiţi

33
această bucurie chiar acum. Reamintiţi-vă că nu există limitare pentru un suflet liber şi că
bucuria poate fi oricând experimentată la nivel psihic, emoţional, mental şi spiritual. Cel mai
adesea ne gândim la bucurie considerând-o doar un banal sentiment. În realitate, ea este o
energie care ne pătrunde şi ne impregnează fiinţa, circulând prin finele sale canale energetice,
aşa cum electricitatea circulă prin cablurile electrice. Întocmai aşa cum electricitatea
generează în mod obiectiv, conform unor legi universale, lumină şi căldură în exteriorul
nostru, bucuria ne aduce lumină şi căldură interioară; şi nu uitaţi că focarul său de iradiere
există permanent în fiinţa noastră. Urmăriţi să trăiţi permanent în bucurie şi să transmiteţi
acest curent al bucuriei şi celor care vă înconjoară.

Bucuraţi-vă de tot ceea ce realizaţi, bucuraţi-vă de ceea ce vă înconjoară, nu

începeţi şi nu încheiaţi nimic fără bucurie!

Exerciţiul numărul 2

Această experienţă este diferită de cea anterioară. În acest exerciţiu, în loc de a

rememora propria bucurie, veţi rememora un eveniment în care aţi fost martorul unei alte
persoane care a trăit cu adevărat clipe de instensă bucurie şi veţi urmări să simţiţi, să înţelegeţi
şi să experimentaţi bucuria pe care acea persoană a trăit-o. Veţi urma aceleaşi indicaţii ca şi în
cazul exerciţiului numărul 1. Mai întâi reamintiţi-vă acea ocazie. Vizualizaţi persoana aşa
cum era ea. Vizualizaţi-vă, de asemenea, pe dumneavoastră aşa cum eraţi atunci, reamintiţi-vă
timpul (momentul) în care s-a desfăşurat acel eveniment, cum era acea zi, persoanele
implicate şi concentraţi-vă în special asupra persoanei care se bucura. Urmăriţi mai întâi să
simţiţi modul în care ea se bucura, psihic, emoţional şi mental. Reamintiţi-vă în detaliu
comportamentul său, vocea sa, cuvintele sale. După ce veţi realiza aceasta de mai multe ori în
timpul aceleiaşi şedinţe, urmăriţi să-i împărtăşiţi bucuria. Atunci când veţi fi capabil să
realizaţi cu uşurinţă acest lucru de mai multe ori, de fiecare dată fiind prezente şi mai multe
detalii în memorie, mergeţi mai departe, urmărind să observaţi modul în care această bucurie
a sa s-a transferat în fiinţa voastră şi de ce s-a produs aceasta. Realizaţi acest exerciţiu de mai
multe ori pe săptămână, repetându-l chiar timp de mai multe luni. Urmăriţi să găsiţi în fiecare
săptămână o nouă persoană a cărei bucurie să o împărtăşiţi, îmbogăţindu-vă astfel trăirile de
fericire şi capacitatea de empatie.

Exerciţiul numărul 3

Acest exerciţiu este reverul celui de-al doilea. Reamintiţi-vă un eveniment în care o
persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori de câte ori doriţi, şi
urmăriţi să vedeţi modul în care şi de ce bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită

34
şi de acea persoană. Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru
extrem de preţios, deoarece, în ultimă instanţă, ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile
armonioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele
de pesimism. Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare
încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai
mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic asupra
viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care
memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl
vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp
de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi
o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau
materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale.
Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcede timpul şi spaţiul. Cu
ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă
viaţă. Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate
conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii.
În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionaţi de nicio limitare în a crea momente şi
evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare,
căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele
mai profunde nivele ale fiinţei. Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei
creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în
viitor, construind un fel de impregnare remanentă, al cărei aport benefic ne va marca
momentele ulterioare ale existenţei. Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu
imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşsoară va fi transformarea noastră în viitor, într-o
fiinţă cu adevărat fericită.

Exerciţiu - Inteligenţa emoţională

Faceţi un lucru mai puţin bine decât de obicei

Uneori renunţăm să facem un anumit lucru pentru că nu suntem siguri că-l putem face
bine. Simţim că nu avem starea sau nivelul de energie necesare pentru a îndeplini sarcina
respectivă, aşa că renunţăm la ea sau aşteptăm să ne vină inspiraţia.
Exemplu cel mai frecvent de astfel de fenomen este ceea ce scriitorii numesc „blocajul
scriitorului”. Este ca şi cum s-ar instala o barieră mintală care îl împiedică pe scriitor să scrie.
Uneori, problema devine atât de gravă, încât scriitorii ajung să se ducă la psihoterapeut pentru
a o rezolva. Capacitatea lor de a-şi câştiga existenţa depinde de rezolvarea acestui blocaj.
„Blocajul” (sau lipsa de automotivare) apare nu pentru că scriitorul nu ar fi capabil să scrie, ci
pentru că el crede că nu poate scrie bine. Cu alte cuvinte, scriitorul crede că nu posedă energia
sau inspiraţia necesare pentru a scrie ceva suficient de bun pentru a fi publicat. Aşa că vocea
pesimistă din interior îi spune: „N-ai nimic în cap bun de scris, nu-i aşa?” lucrul acesta li se
întâmplă multora dintre noi.
Însă scriitorul nu are de fapt nevoie de psihoterapie pentru asta. Nu trebuie decât să
înţeleagă cum funcţionează mintea umană în momentul „blocajului.” Soluţia pentru blocajul
scriitorului, ca şi calea spre automotivare, este simplă. Soluţia este să mergi înainte şi să scrii
prost.

35