Ce Este Analiza Tranzactionala Suport de Curs

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” M.
Gandhi
Analiza Tranzactionala (AT) – Suport de curs
“Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii si o psihoterapie sistemica pentru

dezvoltare si schimbare personala.” – definitie data de Asociatia Internationala de AT.
Ca teorie a personalitatii, AT ne ofera o imgine asupra felului in care suntem structurati din punct
de vedere psihologic, cum isi exprima personalitatea in plan comportamental – modelul starilor
eului.
AT ofera o teorie a comunicarii, ceea ce permite extinderea in domeniul organizational si
o analiza a sistemelor (grupuri), gasindu-si aplicabilitate in formarea manageriala si comunicare
in cadrul organizational.
Ofera o teorie a dezvoltarii copilului, prin conceptul de scenariu de viata, care explica
modul prin care tiparele noastre comportamentale isi au originea in copilarie. In cadrul scenariului
reluam strategiile din copilarie in viata noastra de adulti, chiar daca sunt auto-distructive sau
dureroase. Astfel, putem vorbi despre o teorie a psihopatologiei. Ofera o metoda ce poate fi folosita
pentru terapie individuala, de grup, cuplu sau familie.
De asemenea, poate fi un instrument util in mediul educational pentru educatori educati pentru
imbunatatirea comunicarii.
Valorile de baza (principiile filosofice).
Sunt afirmatii referitoare la oameni, viata, obiective ale schimbarii.
1. Oamenii sunt OK. Si eu, si tu, avem amandoi merite, valoare si demnitate ca oameni. Eu ma
accept pe mine asa cum sunt si pe tine asa cum esti. Si ma refer la ce esti, nu la ce faci. Este
posibil ca uneori sa nu fiu de acord cu ceea ce faci, dar intotdeauna accept ceea ce esti. Esenta
ta ca fiinta umana este OK pentru mine, chiar daca comportamentul tau uneori nu este. Eu nu
iti sunt cu nimic superior si tu nu esti mai presus de mine. Ne gasim la acelasi nivel ca oameni.
Este adevarat, chiar daca avem realizari diferite, varsta, religie sau rasa diferite.
2. Oricine are capacitatea de a gandi. Oricine – cu exceptia celor cu serioase afectiuni cerebrale
– are capacitatea de a gandi. De aceea este responsabilitatea fiecaruia sa decidem ce anume
dorim de la viata. In final, fiecare traieste cu consecintele propriilor decizii.
3. Oamenii isi hotarasc singuri destinul si aceste decizii se pot modifica. Suntem responsabili
pentru propria noastra viata, interactionam cu respect si consideratie cu ceilalti, dar facem
propriile alegeri, fara sa fim limitati in aceasta de catre ceilalti oameni – prezenti sau trecuti.
1
Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” M. Gandhi
Din aceste premise deriva doua principii de baza ale practicii AT:
Metoda contractuala
Scopul contractului: cand doi sau mai multi oameni relationeaza, exista intotdeauna
asteptari din partea fiecaruia referitoare la ceea ce fiecare doreste sa obtina din aceasta relationare.
Scopul contractului este de a face aceste asteptari explicite.
Definitie: Berne: "aranjament bilateral explicit in vederea unui mod de actiune bine
definit". Rezulta ca un contract reprezinta un echilibru intre drepturile si nevoile clientului si
drepturile si nevoile practicianului.
Acordul partilor: Partile intra intr-o relatie contractuala voluntara si in cunostinta de cauza.
 Ca o concluzie a celor de mai sus: "Intelegere negociata intre client si terapeut/consultant".
Aceasta reprezinta o asumare de responsabilitati de catre fiecare dintre parti. In calitate de client
spun ce anume doresc sa schimb si ce sunt dispus sa fac pentru a provoca respective schimbare.
Ca terapeut, confirmi ca esti dispus sa lucrezi impreuna cu mine pentru realizarea acestei sarcini.
Comunicarea deschisa
Terapeutul si clientul trebuie sa fie in cunostinta de cauza cu privire la tot ce se petrece in cursul
activitatii lor impreuna. Acest lucru provine din presupunerea ca toti oamenii sunt ok si toata lumea
are capacitatea de a gandi. Terapeutul incurajeaza clientul sa cunoasca ideile AT, astfel clientul in
poate asuma un rol egal in scchimbare.
Teoria motivarii – "foamea" de stimulare, recunoastere si structura

Berne a analizat si descris diversele tipuri de "foame" a individului in scopul mentinerii
propriului echilibru psihic. Trei dintre el sunt binecunoscute de cate analistii tranzactionali si au
un impact major asupra proceselor psihice.
Nevoia de stimulare
Nevoia de stimulare fizica si mentala. Inca de la nastere, stimularea ajuta cresterea fizica si
psihica a copilului. O astfel de stimulare pare a fi esentiala pentru dezvoltarea normala si pentru
sanatatea psihologica a tuturor mamiferelor. Berne (1964) a sugerat ca, in fiintele umane, aceasta
nevoie se manifesta in primul rand ca o nevoie de recunoastere a existentei de catre ceilalti. Inca
de la nastere, copilul are o nevoie vitala de a fi atins, luat in brate, mangaiat. Aceste gesturi ii
transmit copilului mesaje de genul: "tu existi si esti important pentru noi". Din momentul in care
copilul vorbeste, el este atent la cuvinte, iar acestea pot fi stimulative si il ajuta sa se dezvolte.
2
Aprobarile si dezaprobarile ii arata ca traieste si ca are un impact asupra celor din jur. Absenta
stimulilor poate fi inteleasa de catre copil ca o lipsa de interes fata de persoana sa, impresia de a
nu exista pentru celalalt. De aici pot rezulta probleme psiho-somatice (de exemplu: "probabil ca
trebuie sa fiu bolnav sau am probleme psihice pentru ca cineva sa se intereseze de mine").
Nevoia de recunoastere
Nevoia de recunoastere de catre ceilalti este satisfacuta, la nivelul ei cel mai de baza, la copilul
mic prin contactul fizic (Berne, 1961). Pe masura ce copilul inainteaza in varsta, el trece din
registrul tactil in registrul simbolic. Recunoasterile aduc individului satisfactia interna necesara
dezvoltarii sanatoase. Aceasta foame constituie, de fapt, o prelungire a foamei de stimul fizic. Ea
nu o inlocuieste in totalitate, dar fiinta umana se multumeste si cu ea. Dezvoltarea psihologica
normala este imposibila fara satisfacere acestei nevoi, iar cautarea recunoasterii constituie unul
dintre motivatorii majori.
Nevoia de structura
Berne, in "Games People Play" a ajuns la concluzia ca exista o nevoie de baza de structurare a
timpului ce se manifesta ca "foame de structura". Mangaierile fizice sau semnele de recunoastere
sunt vitale. Ca orice element nutritiv, el are nevoie de un anumit timp pentru a fi metabolizat.
Dozarea lor necesita o alimentatie constanta. Acesta este unul dintre factorii care motiveaza
tranzactiile interpersonale si are ca rezultat dezvoltarea unor patternuri caracteristice de structurare
a timpului. Foamea de structura, mai ales de structurare a timpului, intervine atunci cand ne referim
la dozarea mentionata mai sus. Structurarea timpului se face in diferite modalitati care ii regleaza
catitatea si intensitatea. El a identificat sase asemenea patternuri: retragere; ritualuri; discutii
pentru petrecerea timpului; activitati; jocuri; intimitate.
Cand oamenii ajung intr-o situatie in care nu li se impune nici o structura a timpului, primul
lucru pe care probabil ca il vor face este sa isi creeze o structura proprie. (Ex. Robinson isi
structureaza timpul prin explorare si amenajarea unei locuinte, prizonierii incarcerati isi
construiesc singuri calendare si orare zilnice, intr-un grup oarecare nestructurat: "De ce ne-am
adunat aici? Ce sa facem?").
Berne a mentionat si foamea de a implini propriul scenariu de viata, de unde necesitatea
de a juca jocuri psihologice.
Claude Steiner descrie foamea de a se confirma intr-o anumita pozitie de viata.
3
Modelul starii eului (modelul PAC)

Teoria personalitatii – STARILE EULUI.
Definitia Starilor Eului
Berne (1964) defineste o Stare a Eului ca "un pattern constant de sentimente si experiente traite
legate direct de un pattern corespunzator de comportament".
 Fiecare Stare a Eului este definita printr-o combinatie de sentimente si trairi care apar in
mod constant impreuna.
 Acele comportamente tipice pentru fiecare Stare a Eului, ce apar in mod constant impreuna,
un set defineste Adultul, altul Parintele si altul Copilul. Semnalele care compun fiecare set
apar impreuna. Exista o diferenta clara si constanta intre un set si celalalt.
 Atunci cand suntem in contact cu sentimentele si trairile ce definesc o anume Stare a Eului,
vom manifesta si comportamentele definitorii pentru acea Stare a Eului.
Esential in privinta modelului Starilor Eului este faptul ca ne permite sa stabilim legaturi trainice
intre comportament, experientele trecute si sentimente.
Starile Eului sunt un model, o denumire, pe care o folosim pentru a descrie un set de fenomene
(sentimente, ganduri si comportamente inrudite), nu un lucru concret. Folosim etichetele de
Parinte, Adult si Copil pentru a diferentia trei seturi diferite de "simtire-gandire-comportament".
Berne nu vorbea de trei Stari ele Eului, ci de trei sisteme de Stari ale Eului, care cuprind diferite
tipuri de Parinte, Adult sau Copil.
Modelul structural de ordinul 1.
4
Ideea de Stare a Eului a fost creata de Paul Federn, care vedea in ea "totalitatea
experientelor unei persoane la un moment dat". El sugera ca starile eului din trecut sunt
memorate ca totalitati.
Berne considera ce exista trei sisteme de Stari ale Eului: Stari ale Eului referitoare la
experientele trecute ale sinelui pe care le-a numit Stari ale Eului Copil, Stari ale Eului referitoare
la experiente trecute ale altor persoane semnificative puternice pe care le-a numit Stari ale Eului
Parinte si Stari ale Eului curente, referitoare la experientele curente ale realitatii de aici si acum
pe care le-a numit Stari ale Eului Adult. Oamenii se conecteaza cu Stari ale Eului trecute si, cand
fac acest lucru, se comporta ca si cum aceste Stari ale Eului arhaice ar fi parte a realitatii curente.
Cand fac acest lucru, ei au anumute caracteristici comportamentale ce pot fi observate.
In orice moment, energia psihologica (Cathexis) va fi directionata spre contactarea unei
anumite Stari a Eului, in asa fel incat persoana respectiva va fi in Starea Eului de Copil sau in
Starea Eului de Parinte sau va contacta realitatea de aici si acum prin Starea Eului de Adult si va
demonstra acest lucru prin patternuri caracteristice de a gandi, simti si comporta. Daca este
contactata Starea Eului de Copil, va fi vorba despre un copil de o anumita varsta si, la fel, daca se
contacteaza o Stare a Eului de Parinte va fi o experienta cu o figura parentala specifica, la un
moment specific.
Parintele
Este ansamblul gandurilor, sentimentelor si comportamentelor copiate de la figurile
parentale (toate persoanele care au reprezentat, la un moment dat, figuri parentale pentru copil:
parinti, bunici, frati, surori, rude, invatatori, profesori etc.) sub forma unor introiectii ale acestora
("a introiecta" = "a inghiti pe nemestecate, fara a prelucra"); deci este o Stare a Eului
"imprumutata".
Parintele se construieste progresiv, la sfarsitul perioadei "magice", in momentul in care
copilul devine constient de realitatile vietii (deci, intre 5 si 7 ani). Exista autori care considera ca
originea este chiar mai precoce.
El furnizeaza individului repere, strategii pentru a se descurca in viata. Acestea sunt modele
care influenteaza comportamentele, intarind credinte, prejudecati. Ele sunt si locul de "depozitare"
a apartenentelor sociale si culturale.
Fiecare dintre figurile parentale au impact asupra cresterii si dezvoltarii copilului.
5
Nu este necesar sa fii tata sau mama pentru a avea o Stare a Eului Parinte; de la varsta de
cativa ani, copilul poate sa adopte modele parentale in comportamentele lui cu ceilalti copii.
Aceasta Stare a Eului este activata foarte usor atunci cand avem o responsabilitate fata de
alte persoane. Toate profesiunile sociale fac apel la Parinte. In organizatii, exista un Parinte al
oricarui grup: "asa se fac lucrurile si nu altfel".
Berne denumeste energia ce circula la nivelul Parintelui "exteropsyche"; este echivalentul
a tot ce ne vine din exterior.
Parintele ne influenteaza direct comportamentele din aici si acum, avand functia de
constiinta morala.
Exemple de ganduri, emotii si sentimente in Parinte: "lumea buna are diplome", "nu
trebuie sa joci carti", "sa nu ai incredere in patroni", "nu te increde in straini", "uita-te bine
inainte sa treci strada"
Adultul
Este ansamblul gandurilor, sentimentelor si comportamentelor ce apar ca reactie directa la
ceea ce se intampla in aici si acum. Este vorba despre deciziile luate de individ si nu se refera la
varsta matura.
In aceasta Stare a Eului persoana isi examineaza obiectiv mediul, calculeaza posibilitatile
si probabilitatile pe baza experientelor trecute si ia decizii.
Cuprinde emotiile si trairile generate de aici si acum: in Adult, individul va incerca senzatia
ca "gandeste", dar si raspunsurile emotionale din aici si acum.
In Adult este intregul set de strategii de testare a realitatii si de rezolvare a problemelor pe
care cineva - ca persoana matura – le are la dispozitie. Pe langa instrumentele de testare a realitatii,
aplicabile lumii exterioare, Adultul contine si o evaluare matura cu privire la continutul Starilor
Eului de Parinte si Copil.
In aceasta Stare a Eului energia psihica isi are propria sursa si se numeste "neopsyche".
In analiza structurala de ordinul 2 (vezi mai jos), Adultul nu se divide. Continutul lui este
definit ca ansamblul strategiilor la dispozitia individului pentru a face fata realitatii si pentru a
rezolva probleme.
El evalueaza situatiile cu datele pe care le primeste de la Parinte si de la Copil. El le poate
modifica prin obiectivitate. Stimulii trec mai intai prin gandire si reflexie inainte de a decide asupra
celei mai bune strategii.
6
Daca Adultul este decontaminat de mesajele vechi, el va avea o anumita independenta in

raport cu programarea din copilarie (scenariu). (ex: "astazi stiu ce am de facut in fiecare dintre
situatii, pot evalua ce e bine sa fac"). Aceasta Stare a Eului reprezinta orice comportament care
este o reactie directa intr-o situatie din aici si acum. Adultul foloseste toate resursele persoanei ca
om matur. "A fi in Adult" inseamna pentru analistii tranzactionali a reactiona adecvat in raport cu
stimulii exteriori. Acest lucru sigur ca nu modifica exprimarea sentimentelor. Se poate exprima
furia, teama, bucuria sau tristetea din Adult. Comparatia prea simplificatoare a Adultului cu un
calculator este periculoasa pentru ca riscam sa il vaduvim pe Adult de sentimente.
Exemple de gandiri si sentimente din Adult:
Informatii externe (venind din mediu): "afara e cald", "el e furios", "nu am informatii",
"sunt in intarziere cu 10 min", "daca totul merge bine, cu viteza asta vom ajunge pe la ora 6:00","
daca cererea clientilor ramane la acest nivel, ne vom epuiza stocurile in 10 zile", "tinand cont de
acest parametri, in scurt timp va trebui sa mai angajam personal"
Informatii interne (provenind din celelalte stari ale eului): din Copil: "mi-e foame", mi-e
sete", "ma plictisesc" din Parinte: "trebuie sa ajung la timp", "sunt responsabil pentru ceea ce se
intampla".
Pe masura ce creste si se maturizeaza, individul functioneaza cu un Adult integrat
(concept creat de Berne (1961) referitor la stadiul final al dezvoltarii Adultului, in care tot ce este
valoros in Parinte si Copil a fost asimilat si integrat in interiorul Adultului, pentru a forma o singura
Stare a Eului. Berne imparte Adultul integrat in doua parti: ethos, care contine valorile si modelele
comportamentale din Parinte, si pathos, care contine experienta Copilului, precum si o zona
centrala careia nu i-a dat nici un nume. Aceasta parte nenumita – Erskine a propus numele de
technos – abordeaza creativ problemele din aici si acum.
Copilul
Este ansamblul gandurilor, sentimentelor si comportamentelor reproduse din experienta
din copilaria individului si a modului in care acesta a raspuns atunci la experientele respective.
Amintirile sunt "arhaice". Orice experienta pastrata din copilaria individului face parte din Copil.
Orice copil are nevoi si dorinte de baza (Copil), fantazeaza cu privire la cel mai bun mod
de a le indeplini (Parinte) si poseda abilitati intuitive de rezolvare a problemelor (Adult).
Orice fiinta umana are in ea o mica persoana care gandeste, se emotioneaza si reactioneaza
exact asa cum o facea de mult, pe cand era un copil de o anumita varsta. Nu este vorba despre o
7
stare puerila, infantila sau lipsita de maturitate, ci copilareasca. Iar aceasta varsta se situeaza, de
cele mai multe ori, in reactile noastre adulte intre 2 si 6 ani. Este esential pentru individ sa isi
inteleaga Starea Eului de Copil, nu numai pentru faptul ca isi va petrece intreaga viata cu ea, ci si
pentru ca este vorba despre partea cea mai bogata a personalitatii sale.
Nu putem vorbi despre o singura Stare a Eului de Copil, ci de un set de stari, reprezentand
diferite niveluri de dezvoltare.
In termenii energiei psihologice, este vorba despre partea cea mai "veche" a individului,
numita "arheopsyche".
Exemple: "de la acel accident, mi-e intotdeauna frica atunci cand aud un zgomot puternic
de frana", "de fiecare data cand tatal meu ridica bratul, mi-e frica ca ma va lovi."
Modelul PAC reprezinta si o grila de analiza ce poate fi aplicata si unui grup, departament,
intreprindere. De exemplu:
Parinte: regulamentul de ordine interioara, incasarile, normele, valorile; Adult: procesele,
metodele, mijloacele; Copil: motivarea, creativitatea, mediul ambient.
Modelul structural si functional
Analiza tranzactionala are doua sisteme de analiza a Starilor Eului: analiza structurala si
analiza functionala. Pentru a intelege diferenta dintre cele doua, sa ne gandim la o casa. O casa
este facuta din caramizi, beton, otel, mortar, sticla, lemn, tevi, etc. De asemenea, o casa are un
numar de camere si dependinte; posibil si mai multe etaje. Aceasta este o descriere a structurii. In
acelasi timp o casa te apara de ploaie si de frig sau zapada, iti ofera un loc de dormit sau pentru
preparat mancarea, etc. Aceasta este o descriere a functiei. Sau inima; anatomic, ea este formata
din muschi, vase sangvine, terminatii nervoase – dar si ceea ce am facut cu ea pe parcursul vietii:
vase ingrosate, valve obosite, etc. din cauza regimului de viata (alimentatie, alcool, tutun). Asta
este structura. Functia se refera la cum bate inima: mai repede sau mai incet si cauzele pentru acest
lucru. Si cum se intampla acest lucru, precum si consecintele asupra intregului nostru corp.
Modelul structural arata ce se afla in fiecare Stare a Eului; modelul functional se refera la
proces. Deci:
STRUCTURA = "CE" = CONTINUT (STRUCTURI INTRA-PSIHICE)
FUNCTIE = "CUM" = PROCES (CE SE VEDE IN EXTERIOR)
8
Analiza functionala a starilor Eului

Atunci cand vorbim despre modelul functional, descriem felul in care persoana actioneaza
daca isi concentreaza energia intr-una sau alta dintre Starile Eului. Berne vorbeste despre un model
descriptiv al Starilor Eului.
Taibi Kahler completeaza analiza functionala adaugand sensurile de pozitiv (+) si negativ
(-) la Starile Eului Parinte si Copil.
Parintele Normativ – numit si "Parinte Critic". Descrie felul in care individul da ordine,
organizeaza, structureaza mediul si anturajul. Toate regulile si o mare parte a judecatilor de valoare
(spre deosebire de judecatile realitatii) vin din Parintele Normativ. Cand individul se comporta
intr-un mod care copiaza comportamentele parintilor sai sau al figurilor parentale. Parintele
Normativ controleaza, impune anumite comportamente, stabileste limite.
Dar, in anumite situatii, acest comportament poate fi eficace si util; atunci vorbim despre
Parinte Normativ pozitiv (PN+).
Viata in societate are nevoie de norme. Cand aceste norme devin rigide, depasite,
nepotrivite persoanelor sau circumstantelor, cand ele sunt folosite pentru a umili sau pentru a
devaloriza, atunci cand ele fac presiuni asupra anturajului, iar un indivud le foloseste tocmai in
aceste scopuri, putem vorbi despre un Parinte Normativ negativ (PN-) sau Parinte Persecutor.
Exemple: "oamenii seriosi poarta cravata", "usile sunt facute pentru a fi inchise", "trebuie
sa ajungi la timp cand ai o intalnire", "o scrisoare catre un client nu trebuie sa contina greseli",
"nu mergeti pe santier fara casca", "am facut mereu astfel si am avut succes. Nu avem motiv sa
schimbam", "sunt sigur de ceea ce avem de facut si, daca am nevoie de parerea ta, o sa ti-o cer",
"tinand cont de buget, nu putem face nimic altceva".
Parinte Grijuliu – aceasta Stare a Eului consta in a avea grija de altii si de sine. Se reiau
comportamentele figurilor parentale atunci cand acestea aveau grija de individul respectiv. Aceasta
Stare a Eului incurajeaza si stimuleaza creativitatea, felicita, lauda, se comporta cu bunavointa (+).
Exista si un aspect negativ al Parintelui Grijuliu in cazul in care persoana face prea mult,
ofera prea mult, se ocupa prea mult de ceilalti, devine invaziva si franeaza autonomia. Putem vorbi
in aceste conditii despre un Parinte Grijuliu negativ (PG-) sau Parinte Salvator.
Exemple: "daca aveti vreo problema, veniti sa ma vedeti", "voi face eu raportul in locul
tau, stai linistit", "nu trebuie sa va nelinistiti pentru aceasta greseala, pentru ca, oricum,
9
experienta aceasta va va fi profitabila", "nu sunt sigur ca ai dreptate, dar mergi mai departe, am
incredere".
Eric Berne nu a subimpartit Adultul nici in cadrul analizei structurale, nici in cea
functionala.
Copilul liber (sau Copilul Natural) – Sunt momentele in care ne comportam independent de
presiunile familiale; nici nu ne coformam asteptarilor parintilor, nici nu ne revoltam impotriva lor;
pur si simplu, actionam asa cum vrem noi. Suntem liberi, naturali atunci cand ne exprimam spontan
nevoile si dorintele, barierele si constrangerile. Ne comportam, gandim si simtim exact ca in
copilarie. Ca oameni maturi, cand suntem in Copil Liber, ne comportam uneori in acest mod
necenzurat al copilariei. Cand suntem in Copil Liber suntem angajati in comportamente din
copilarie care nu tin cont de reguli sau limite Parentale.
Este in contact cu propriile emotii si reactioneaza cu entuziasm si energie. Desi va raspunde
celorlalti, Copilul Liber este in contact cu propriile nevoi si dorinte si va cauta in mod deschis sa
si le satisfaca.
Este o parte foarte bogata a personalitatii care este prezenta inca de la nastere.
Exemplu: "grozav!", "se pune ceva la cale, sunt sigur; uita-te la aceasta activitate", "simt
ca sunt pe o pista buna; sunt convins de acest lucru"
Copilul Liber poate avea si aspecte negative ca atunci cand propria libertate incalca o lege
sau incalca libertatea celorlalti. Daca ragai tare la o petrecere, imi satisfac impulsurile mele
necenzurate de Copil Liber, insa consecintele sociale vor fi pentru mine neplacute. Un alt exemplu,
de comportament de Copil Liber negativ este acela de a conduce cu viteza mare o motocicleta pe
o strada aglomerata, punand in pericol viata mea si a celorlalti.
Copilul Adaptat – Foarte devreme, copilul mic intelege ca nevoile lui trec de multe ori printr-o
adaptare la mediu, respectiv trebuie ca comportamentul lui sa se adapteze cerintelor parintilor si
figurilor parentale. Ca adult, reia adesea aceste comportamente asupra carora a hotarat in copilarie
ca sunt in conformitate cu ceea ce asteptau de la el parintii lui. Copilul Adaptat face adesea ceea
ce i se spune sa faca, vrea sa se conformeze legilor si asteptarilor de la el. Starea Eului functioneaza
ca raspuns la cereri parentale si nu la propriile nevoi.
Supunerea este de multe ori pozitiva, ca atunci cand ea permite o viata de grup agreabila,
in respect reciproc; ea este negativa atunci cand este exagerata si sufoca personalitatea.
10
Exemplu:"Da, domnule director!" ("aoleu, n-am inteles nimic! Ce o sa ma fac?)", "oricum,

ce puteti face? Asta nu va schimba nimic", "nu sunt sigur de rezultat si atunci prefer sa nu merg
mai departe", "am facut bine ca v-am intrebat cum sa fac; asa am putut evita capcanele"
Ca sub-set de comportamente ale Copilului Adaptat este Copilul Rebel. Se porneste de la
ideea ca, in copilarie, orice copil a avut momente in care se revolta impotriva "legilor" impuse de
parinti. Ca urmare, reactiona exact in sens opus, ca si cand ar fi luat acele reguli si le-ar fi intors
pe dos. Ca adulti, inca ne mai revoltam in acest fel: "nu avem timp" pentru a termina o sarcina,
bombanim la spusele sefului. Ne lasam prada unui asemenea gen de revolta, actionand dupa
regulile copilariei.
Exemplu: "sa nu credeti ca m-ati pacalit! Voi discuta cu sindicatul si o sa vedeti ce
urmeaza!"
Ca persoane mature, toti suntem o buna parte a timpului in Copil Adaptat. Exista mii de
reguli referitoare la modul de a trai si de a fi acceptat in societate pe care le respectam fara a mai
fi constienti de ele. Urmand aceste tipare de respectare a regulilor obtinem adesea in mod
confortabil ceea ce dorim, economisind in acelasi timp si multa energie. Uneori, adaptarea este un
mod productiv de comportament; atunci vorbim despre Copil Adaptat pozitiv (CA+). Atunci cand
reluam tipare de comportament din copilarie care nu mai corespund situatiei noastre actuale de
adult putem spune ca suntem in Copil Adaptat negativ (CA-).
Exemplu: ca si copil am invatat ca un mod eficient de a atrage atentia mamei si tatei
asupra mea e sa stau imbufnat; acum, ca adult, inca mai stau imbufnat uneori in speranta de a
obtine ceea ce doresc (ignor optiunea matura de a cere direct ceea ce doresc). Sau: cand eram copil
am decis, din diverse motive, ca e bine sa nu atrag atentia celorlalti asupra mea; acum, ca adult,
cand sunt nevoit sa vorbesc in public, ma inrosesc si ma balbai, sunt stanjenit si ajung la concluzia
ca "nu sunt bun vorbitor".
Modelul functional clasifica comportamentele observate, pe cand modelul structural
clasifica amintirile si strategiile stocate. Modelul functional descrie felul in care Starile Eului
se manifesta in cadrul interactiunilor interpersonale. Accentul se pune cu precadere pe cadrul
social extern si nu pe cadrul intra-psihic intern, ca in modelul structural. Cand vorbim despre
interactiuni, folosim modelul functional; cand ne intereseaza ce se petrece in interiorul individului,
folosim modelul structural. Deci: aspectele interpersonale necesita modelul functional, iar
11
aspectele intra-psihice sunt studiate cu ajutorul modelului structural. "Cand ma privesti, poti
observa functia. Dar nu poti decat deduce structura" (Van Joines si Stewart, 2004).
Analiza structurala este analiza Eului in termenii structurilor intra-psihice. In terminologie AT,
analiza structurala este o descriere a "scheletului nostru psihologic": ce informatii si experiente
sunt stocate in Starile Eului nostru.
Analiza structurala de ordinul 1 arata cele trei structuri intra-psihice: P, A si C (vezi figura
de mai sus).
Analiza structurala de ordinul 2 reprezinta o subdivizare a Starilor Eului din punctul de
vedere al detalierii structurii, aratand ceea ce contine in interior fiecare dintre Starile Eului. Aceasta
analiza de ordinul 2 ne ajuta sa intelegem mai bine de ce ne comportam intr-un anumit fel. Ea arata
prezenta unor Stari ale Eului subsidiare, mai vechi istoric, in Parinte si Copil. Obiectivul acestui
model este de a structura volumul imens de experiente, ganduri, sentimente si comportamente in
memorie. Deci este un fel de sistem de arhivare prin care ne organizam informatiile.
P3
P2 A3
C3
A2
P1
C2 A1
C1
Modelul structural de ordinul 2.
Numerotarea se face in acest fel pentru a arata ordinea constituirii; astfel, in dezvoltarea
copilului prima apare P1 si este localizat in C2; apoi se constituie P2, care interiorizeaza figurile
12
parentale denumite P3, A3 si C3. A1, pozitionat in C2, reprezinta prima versiune a Adultului. C1
este integrat in C2 si este partea cea mai veche, prezenta inca de la nastere.
P2
P3 P3 P3 P3
A3 A3 A3 A3
C3 C3 C3 C3
Analiza structurala de ordinul 2. Parintele
Unii analisti tranzactionali considera ca mai exista un alt nivel, si anume analiza structurala
de ordinul 3. Singura diferenta fata de cea de ordinul 2 este faptul ca in C1 exista premisele tuturor
celorlalte Stari ale Eului, punind cifra 0 dupa P,A si C (P0, A0, C0), descriind astfel importanta vietii
fetale.
Structura de ordinal doi: Parintele
Continutul Parintelui este definit ca un set de amintiri ale acelor ganduri, sentimente si
comportamente parentale.
In limbaj formal, spunem ca sunt introiectii parentale. “A introiecta” este ceva ca si cum am
inghiti fara a mesteca sau digera. Un copil isi percepe parintii ca emitand comezi si definind lumea.
Subimpartim Parintele in funtie de persoana de la care a provenit mesajul amintit. Pot fi mai
multe persone care au fost figuri importante in viata unui copil.
P3 – Stare a Eului Parinte al parintelui si figurilor parentale ale individului reprezentand
continutul introiectat: norme, valori, cultura sociala, intregul set de ganduri, sentimente si
comportamente invatate de la parinti. Din punctul de vedere al continutului, este, de fapt, un set
de amintiri ale gandurilor, sentimentelor si comportamentelor parentale: lozincile si comenzile pe
care parintii nostri le-au introiectat de la parintii lor, ce au fost transmise individului si depozitate.
13
Reprezinta centrul de depozitare al mesajelor care se transmit de la o generatie la alta. (ex:"in

familia noastra, toti primii nascuti sunt doctori"; "iata cum se reuseste o friptura buna").
A3 – Stare a Eului Adult al parintilor si al figurilor parentale ale individului, reprezentand
continutul introjectat. Colectie de afirmatii despre realitate ale figurilor parentale, valabile insa in
momentul in care acele figuri parentale le-au facut! (ex: in 1960, tatal meu spunea ca nimeni nu
poate sa mearga pe Luna" – astazi, aceasta afirmatie este infirmata). Ele reflecta reprezentarile
eronate sau fanteziste ale parintilor in legatura cu lumea, sau afirmatii care au fost candva
adevarate. Sunt motivele invocate de parinti atunci cand ne-au trimis mesajele stocate in P3,
precizand de ce sunt ele importante.
C3 – Stare a Eului Copil al parintilor si figurilor parentale, reprezentand continut introiectat.
Cand i-am introiectat in starea mea de Parinte, am inclus perceptia mea despre Copilul lor in
aceasta introiectie. Accesand amintirile mele despre ei, as putea veni in contact cu sentimentele,
gandurile si comportamentele lor de Copil. Pot sa simt sau sa reactionez asa cum o facea parintele
cand eu eram copil.
Modalitati arhaice si reactii primare ale figurilor parentale. (ex: cum facea
mama/tata/matusa/unchiul .... pentru a fi recunoscuti sau pentru a obtine ceva de la altii, cum isi
gestionau trairile emotionale). Sunt implicatiile ascunse, secrete sau nu, ale mesajelor parentale
din P3. Este perceptia mea despre Copilul parintilor mei.
Structura de ordinal doi: Adult
Continutul starii mele de Adul este definit ca totalitatea gandurilor, sentimentelor si
compertamentelor pe care eu le manifest ca raspuns la aici-si-acum. Adultul reprezinta
“compartimentul de stocare” in care este plasat intreg setul de strategii de testare a realitatii si de
rezolvare a problemelor pe care le am la dispozitie ca persoana matura. In starea de Adult testam
realitatea, dar evaluam si continutul starilor noastre de Parinte si Copil.
In modelul structural de ordinal doi, Adultul nu il subimpartim.
Structura de ordinal doi: Copil
P1 – Parintele din Copil. Numit si "capcaun", "Parinte magic", "vrajitoare", "zana cea buna",
"Mos Craciun", "porc". Berne l-a denumit "electrod", pentru ca copilul raspunde aproape
compulsiv la imaginile magice de tip recompensa/pedeapsa. Reprezinta o reactie semi-automata a
persoanei, fara interventia gandirii, mecanica fiind implantata sub presiunea conjugata a celor doi
parinti (de aici si faimoasa maxima a lui Berne: "copiii se nasc printi si printese pana in ziua in
14
care parintii ii transforma in broaste"). Copiii invata de mici ca exista reguli ce trebuie respectate,
dar copilul mic nu dispune de puterea de judecata pentru a examina aceste reguli si a verifica daca
are sens sa le urmeze. Uneori nu se simte dornic sa le respecte, asa ca isi gaseste modalitati de a se
auto-infricosa sau auto-convinge pentru a le respecta. Aceasta este forma magica in care copiii
mici isi stocheaza propriile versiuni ale mesajelor parentale. Reprezinta versiunea magica a
mesajelor parentale ce au fost primite, fanteziile noastre despre ceea ce s-ar intampla daca am urma
sau nu mesajele parentale din P3. Reprezinta totodata si conditionarea sociala si familiala. Se
construieste intre 2-6 ani.
A1 – Adultul in Copil, numit si "Micul Profesor", reprezinta pre-logica individului, care
rezolva problemele prin intuitie. Cuprinde intreaga colectie de strategii pe care copilul le are la
dispozitie pentru a rezolva problemele. Cu ajutorul lor verifica lumea din jur – nu neaparat logic,
ci bazandu-se pe intuitie si impresii de moment. In acelasi timp, invata lucrurile mult mai rapid
decat orice om matur. Apare la varsta de 6 luni si reprezinta deciziile noastre cu privire la ce vom
face (cum vom actiona). Exemplu: "nu stiu de ce, dar am impresia ca ma las pacalit", "nu pot sa
explic de ce, dar prezenta lui ma reconforteaza".
C1 – Copilul din Copil. Numit si "Copilul somatic", este prezent inca inainte de nastere. Copiii
foarte mici experimenteaza lumea mai ales prin senzatii corporale. Acestea reprezinta majoritatea
amintirilor stocate in C1. Este locul emotiilor autentice, manifestarilor non-verbale si directe ale
nevoilor fundamentale. Aici sunt sentimentele pe care le avem ca raspuns la fanteziile noastre din
P1 si la mesajele parentale din P3. Este sursa energiei vitale.
Tranzactii
Initierea comunicarii poarta numele de stimul; replica la stimul se numeste raspuns. Un
stimul tranzactional plus un raspuns tranzactional poarta numele de tranzactie. Berne a folosit
termenul de "tranzactie" pentru a vorbi despre schimburile verbale sau non-verbale intre indivizi.
In limbajul curent vorbim mai degraba despre tranzactii financiare sau comerciale, scopul
lor fiind castigul. Si in comunicare putem vorbi despre castig: de a te putea exprima, de a-ti pune
in valoare punctul de vedere, nevoile; pe scurt, daca tranzactionam cu altii comunicand, o facem
pentru ca dorim sa castigam ceva. Tranzactia devine astfel o unitate de actiune sociala.
Continuarea comunicarii reprezinta un lant de tranzactii, adica raspunsul constituie
stimulul pentru urmatoarea tranzactie. Comunicare ia intotdeauna forma unui lant de tranzactii.
15
Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii si a actiunii sociale; o metoda clinica

de psihoterapie bazata pe analiza tuturor tranzactiilor posibile intre doua sau mai multe persoane,
pe baza starilor eului definite specific. Acest lucru inseamna ca analiza tranzactiilor foloseste
modelul Starilor Eului pentru a explica ce se intampla in timpul procesului comunicarii.
Tranzactii complementare (paralele)
O tranzactie complementara este cea in care vectorii tranzactionali sunt paraleli, iar starea
eului adresata este si cea care raspunde. Deoarece vectorii dintr-o tranzactie complementara sunt
intotdeauna paraleli intr-o diagrama, ea se mai numeste si tranzactie paralela. Sagetile (vectorii)
arata directia comunicarii.
Exemple de tranzactii complementare:
 P-P: Nu mai poti avea incredere in ce-ti spun comerciantii! // Ai dreptate! Ei nu umbla
decat dupa profit!
 P-P: Copiii de astazi sunt prost crescuti! // Da, nu mai au nici un respect! Pe vremea mea
 P-A // A-P: Gaseste-mi referintele la acest articol // Uite-le in dosar.
 P-C // C-P: Poti sa te odihnesti putin. Ai muncit mult // Multumesc. Chiar aveam nevoie!
 P-C // C-P: Patronul: IAR ai intarziat! Asa nu mai merge! // Angajatul (facandu-se mic si
rosind): Imi pare rau. Voi incerca sa nu se mai repete.
 A –A: Cate ore suplimentare ai trecut? // 12 si jumatate.
 A-A: Cat e ceasul? // E ora 1.
 A-C // C-A: Explicatiile pe care ti le-am dat sunt suficiente? // Nu, n-am inteles nimic!
 C-C: Ce bafta! Ninge! Pot sa merg la ski! // Excelent! Vin si eu!
 CL-PG // PG-CL: Vai, ce obosit sunt! Mi-ar placea sa ma freci putin pe spate. Vrei? //
Sigur ca da!
Exista patru tipuri majore de tranzactii complementare, reprezentate grafic in felul urmator:
Tipul 1: Cat e cesul? // E ora 11. Tipul 2: Vrei cafea sa iti revii? // Da, multumesc
Tipul 3:Vrei sa te ajut? // Da, te rog! Tipul 4: Poti sa faci alta pentru mine pana maine? // Da. Pot.
16
Dupa cum s-a vazut din exemple, se poate face o analiza mai detaliata a tranzactiilor folosind
si modelul functional.
O tranzactie complementara are un element previzibil; de exemplu, la o intrebarea din A despre
ora, asteptarea era ca raspunsul sa vina tot din A – ceea ce se si intampla! O conversatie poate
consta dintr-un lant de tranzactii complementare. Dar, intregul lant va da senzatia ca urmeaza sa
se intample ceva previzibil. Un schimb de acest gen poate continua la infinit, pana cand partenerii
se hotarasc sa faca altceva. Aceasta situatie se poate rezuma in prima regula a comunicarii:
Atat timp cat tranzactiile raman complementare,
comunicarea poate continua la infinit.
Evident ca orice conversatie se incheie dupa un timp. Dar, atata vreme cat tranzactiile
raman complementare, nu exista nimic in procesul de comunicare care sa intrerupa curgerea lina
de stimuli si raspunsuri.
Tranzactiile incrucisate
Se numeste "incrucisata" pentru ca vectorii diagramei nu sunt paraleli, ci incrucisati iar starea
eului adresata nu este aceeasi cu cea care raspunde.
Si tranzactiile incrucisate sunt de cel putin patru tipuri:
Tipul 1:
S R
Daca un stimul A-A, cum ar fi o cerere de informatii, primeste ca raspuns o reactie C-P, sagetile
(vectorii) nu sunt paralele, ci incrucisate.
Ex.: Mi-ai vazut ceasul? // Ma acuzi intotdeauna ca iti iau lucrurile!
Unde erai ieri cand am avut nevoie de ajutotul tau? // Ce ma bati la cap! Doar sunt liber!
Pareti ca vreti sa spargeti tot; ce anume v-a enervat? // Chiar ca imi vine sa arunc calculatorul
pe geam!
17
Este forma curenta a reactiei de transfer si este si tipul de tranzactie care provoaca cele mai
mari probleme in lume!
Tipul 2:
S R
In acest tip de tranzactii, stimulul A-A, cum ar fi o intrebare simpla, primeste un raspuns
condescendent sau emfatic P-C.
Exemplu:
Poti sa ma ajuti sa aranjez dosarele astea? //Saracu de tine, ai atat de mult de munca ... e
drept ca esti si foarte lent!...
Am stabilit sa lucrez la noapte pentru acest proiect // De ce lasi mereu totul pe ultima suta de
metri?
Este tipul de reactie cel mai curent in contra-transfer si a doua sursa de probleme in relatiile
personale si politice.
Tipul 3:
S R
Este o tranzactie C-P // A-A, care este raspunsul exasperat al cuiva care ofera date si informatii
cuiva si cere simpatie si recunoastere.
Exemplu:
Sunt terminat ... // De ce muncesti asa de mult?
18
Tipul 4:
S R
Tranzactia P-C // A-A, numita si insolenta, in care cineva face "pe smecherul" si furnizeaza
fapte cuiva care nu cere altceva decat o acceptare supusa.
Exemplu: Aranjeaza-ti lucrurile! // Care lucruri?
In tranzactiile incrucisate dialogul este intrerupt si isi schimba natura. Cand o tranzactie este
incrucisata, exista sansa ca receptorul incrucisarii sa se deplaseze in starea eului in care l-a invitat
initiatorul incrucisarii. Astfel, el se va deplasa intr-o tranzactie paralela, pornind dinspre aceasta
noua stare a eului.
A doua regula a comunicarii spune ca:
Cand o comunicare e incrucisata, rezulta o intrerupere a
comunicarii si una sau ambele persoane vor trebui sa isi modifice
starile eului pentru ca restabilirea comunicarii sa fie posibila.
Tranzactiile duble ("ulterioare" sau "ascunse")

Intr-o tranzactie ulterioara se transmit doua mesaje in acelasi timp. Unul din ele este un
mesaj deschis – sau mesaj la nivel social. Celalalt este un mesaj ascuns – sau mesaj la nivel
psihologic. De cele mai multe ori, continutul mesajului la nivel social este A-A. Mesajele la nivel
psihologic sunt, de obicei, P-C sau C-P.
Exemplu: Ce ai facut cu camasa mea? // Am pus-o in sertarul tau.
Privind-o, am putea spune ca este o tranzactie complementara A-A. La nivel social asa si
este. Dar, daca tinem seama si de non-verbalul interlocutorilor, ea ar putea sa fie altfel. Nivelul
psihologic poate fi un schimb P-C // C-P; "tradus", el ar putea suna: Totdeauna imi amesteci
lucrurile // Totdeauna ma critici pe nedrept.
Stimulul la nivel social se marcheaza grafic cu linii pline, sagetile punctate reprezentand
stimulul si raspunsul la nivel psihologic (Sp si Rp).
19
Ele pot fi de doua feluri: unghiulara si duplex (dubla)

Unghiulara
Stimulul A-A, cum ar fi o oferta de vanzare, cu motivare rationala, este conceput in asa fel
incat sa "agate" o alta stare a eului – fie Parintele, fie Copilul – la interlocutor. Mesajul secret este
insa de la Adult la Copil: "eu sper ca vei accepta invitatia mea si vei reactiona cu un raspuns din
Copil".
Exemplul clasic este cel al unui vanzator care vrea sa determine un cumparator sa faca o
achizitie dupa impuls: "Desigur domnule, aparatul acela este cel mai bun din ceea ce avem. Dar
ma gandesc ca poate va depaseste posibilitatile financiare // Il cumpar!"
S R
Mesajul social si cel psihologic se transmit simultan.

Exista posibilitatea ca aceasta tranzactie sa esueze, respectiv cumparatorul sa nu "muste
momeala": "...poate va depaseste posibilitatile financiare. // De fapt, cam asa e. Imi depaseste
bugetul. Oricum, va multumesc".
Acest exemplu ilustreaza o idee importanta in legatura cu tranzactiile. Atunci cand se ofera
un stimul tranzactional, niciodata repondentul nu poate fi facut sa treaca intr-o anumita stare a
eului. Tot ce se poate face este sa il invite sa raspunda din acea stare a eului.
Orice tranzactie ulterioara, in care mesajul social A-A se suprapune peste un schimb la
nivel psihologic intre P si C (mai rar P-P sau C-C) se numeste tranzactie duplex. Raspunsul, si el,
este tot la doua niveluri:
Social: Ai terminat? // Aproape.

S R
Psihologic: Ajuta-ma. // Offf, tot eu!
20
Din aceste tranzactii duble (ulterioare) rezulta a treia regula a comunicarii:

Rezultatul comportamental al unei tranzactii ulterioare
este determinat la nivel psihologic si nu la nivel social.
Se sugereaza ca atunci cand oamenii comunica la doua niveluri, ceea ce se intampla cu

adevarat este intotdeauna rezultatul mesajelor psihologice. Daca dorim sa intelegem
comportamentul este nevoie sa fim atenti la nivelul psihologic al comunicarii.
Stroke-uri
Berne a descris mai multe tipuri de "foame" – asa cum s-a discutat mai sus. Omul le are in
scopul mentinerii echilibrului psihic.
Termenul "stroke" nu are echivalent in limba romana. Ar putea fi tradus prin "atingere",
"recunoastere". I se poate spune "element de recunoastere" – atat in domeniul fizic, cat si in cel
psihic. Diferenta este ca, in domeniul fizic, ele pot merge de la mangaieri la lovituri, iar in cel
psihic de la incurajari la descurajari.
Berne se refera la nevoia copilului de atingere. "Ca adulti", spune el, "continuam sa tanjim
dupa contact fizic. Pe masura ce crestem, invatam sa substituim atingerea fizica cu alte forme de
recunoastere: un zambet, un compliment, chiar o insulta; toate demonstreaza ca existenta noastra
a fost recunoscuta. Este o concretizare a foamei de recunoastere, a nevoii de a fi bagati in seama
de catre ceilalti".
Steiner vorbeste despre "strokes economy", descriind felul in care parintii – sau educatia –
pot crea o lipsa de hrana afectiva indispensabila cresterii sanatoase. Parintii pot supra-licita: "te
iubesc daca esti cuminte", "o sa te pup dupa ce ti-ai facut ordine in camera", "esti prea mare ca sa
ma mai joc cu tine ca cu un bebelus", "nu te atinge, este rau", "nu mai plange pentru un fleac",
"du-te sa plangi la tine in camera", "nu raspunde adultilor", "nu mai pune atatea intrebari". Treptat,
treptat copilul va intelege ca, pentru a fi iubit – ceea ce este lucrul cel mai important pentru o fiinta
umana – trebuie sa plateasca un pret, sa renunte la nevoile lui spontane. Sa rada cand este trist, sa
rada ca sa fie iubit, sa taca din gura cand nu se simte bine, sa nu isi manifeste furia, sa nu ceara ce
are nevoie sau isi doreste.
Supunerea da nastere unei umanitati insetate de stimuli si raspunsuri, iar oamenii isi vor
petrece cea mai mare parte a timpului cautandu-le. Ca urmare, se transforma in indivizi usor de
manipulat de catre cei ce controleaza si monopolizeaza stimulii si raspunsurile, cum ar fi sectele
religioase, saloanele de infrumusetare, parcurile de distractii, cluburile, toate lucruri care incearca
21
sa umple golul. Daca individul nu primeste deloc strokuri devine apatic, se degradeaza si poate
chiar sa moara, trecand prin droguri, alcool si medicamente, tocmai pentru a umple acel gol.
Se poate spune ca stimulii si raspunsurile sunt pentru viata psihologica ceea ce hrana
reprezinta pentru viata biologica: trebuie sa mananci zilnic pentru a-ti pastra sanatatea; trebuie sa
primim strokuri in mod regulat pentru a putea fi echilibrati.
Sunt 3 tipuri de strokuri:
 Verbale / nonverbale - Orice tranzactie este un schimb de strokuri. Majoritatea tranzactiilor
implica atat schimburi verbale cat si non-verbale. Ele pot fi chiar integral non-verbale. Este
dificil sa ne imaginam o tranzactie pur verbala, fara nici un continut non-verbal, poate cu
exceptia unor conversatii telefonice – desi, chiar si acolo exista continut trans-verbal.
 Positive / negative – Un stroke pozitiv este acela pe care receptorul il percepe ca pe ceva
placut. Un stroke negativ este perceput ca neplacut. Dar, orice fel de stroke este mai mult
decat niciun stroke! Pentru a ne satisface foamea de stimulare putem folosi strokuri
negative si pozitive. Copiii stiu acest lucru instinctiv – daca nu primesc strokurile pozitive
de care au nevoie si le doresc, isi imagineaza metode de a primi strokuri negative. Oricat
erau de neplacute, le preferau alternativei lipsei de strokuri. Ca adulti cautam si strokuri
negative; aceasta este sursa unor comportamente care par a fi auto-punitive.
 Conditionate / neconditionate - Un stroke conditionat se refera la ceea ce faci ("doing").
Un stroke neconditionat se refera la ceea ce esti ("being").
Exemple:
Conditionat pozitiv: "Ai facut o treaba buna"
Neconditionat pozitiv: "E placut sa te aiba omul prin preajma"
Conditionat negativ: "Nu-mi plac ciorapii tai!"
Neconditionat negativ: "Te urasc!"
Cand se dovedeste ca un anumit tip de comportament ne aduce strokuri, e foarte probabil
ca vom repeta acel comportament. Si, de fiecare data cand mai obtinem un stroke cu ajutorul lui,
devenim si mai inclinati sa folosim acel comportament si in viitor. In acest fel strokurile intaresc
acel comportament. Adultii – avand la fel de multa nevoie de strokuri ca si copiii – sunt la fel de
predispusi la modelarea comportamentului lor in orice mod se dovedeste a fi eficient pentru a
mentine un flux constant de primire a strokurilor.
22
Adultul merge pe principiul ca orice fel de stroke este mai bun decat lipsa unuia. Deoarece
se pare ca nu exista suficiente strokuri pozitive pentru a ne satisface nevoia de strokuri, vom
continua sa cautam si strokuri negative, pentru ca ele functioneaza ca o confirmare a
comportamentului la fel de eficienta ca un stroke pozitiv.
Unii oameni au obiceiul de a oferi strokuri care incep prin a parea pozitive, dar pana la
urma sfarsesc cu o intepatura negativa: "Vad ca intelegi asta – mai mult sau mai putin" sau "Ai o
haina foarte frumoasa – ai luat-o de la second hand?". Acest gen de strokuri se numesc
contrafacute. E ca si cand ar oferi ceva pozitiv si pe urma ar lua inapoi.
Exista si cei care ofera strokuri pozitive exagerate – de obicei nesincere, dar "politically
correct"! Exemplu: "Vai ce impresionat sunt ca ai venit! Camera s-a luminat cand ai intrat pe
usa!" sau "Ti-am citit articolul. Este atat de inspirat si de profund!"
Mai exista si o alta categorie de oameni care au probleme cu exprimarea oricarui fel de
strokuri pozitive. Tipic, ei provin din familii in care strokurile pozitive erau rare. Cultura nationala
isi are si ea rolul sau.
Cand se pune problema primirii de strok-uri, toti avem preferintele noastre. Fiecare din noi
avem anumite strokuri pe care suntem obisnuiti sa le primim. Din cauza obisnuintei, s-ar putea sa
nu apreciem suficient aceste strok-uri. In acelasi timp, s-ar putea sa dorim in secret sa primim alte
strokuri, pe care nu le obtinem decat rar. Fiecare are o combinatie de strokuri preferata. Zicala AT
"Strokuri diferite pentru oameni diferiti" spune acelasi lucru.
Cand cineva primeste un stroke care nu se potriveste cu strok-urile sale preferate, sau il va
ignora, sau il va minimaliza. De fapt, acea persoana desconsidera acel stroke. Cand face acest lucru
se va observa probabil o oarecare incongruenta in modul in care primeste strok-urile (reactia lui la
strokuri). Este ca si cum fiecare dintre noi ar detine un filtru de strokuri intre noi si strokurile pe
care le primim. Filtram strokurile selectiv. Acceptam acele strokuri care se potrivesc cu combinatia
de strokuri preferata si le eliminam pe cele care nu se potrivesc. La randul sau, combinatia de
strokuri serveste la mentinerea imaginii noastre despre noi insine.
Exista persoane care refuza practic orice fel de strokuri li se ofera. Procedand astfel isi
mentin securitatea Copilului lor, insa se priveaza de strokurile pe care adultii le-ar putea primi in
deplina siguranta. Daca nu gasesc un mijloc de a-si deschide filtrul, este foarte probabil ca vor fi
izolati si vor sfarsi in depresie.
23
Exista cel putin un mit despre strok-uri – toti am fost instruiti despre el: "strokurile pe care
trebuie sa le soliciti sunt lipsite de valoare"! realitatea este alta: strokurile obtinute la cerere sunt
la fel de valoroase ca si cele obtinute fara a fi fost cerute.
Strokuri "bune" si "rele".
Nevoia de strokuri se bazeaza pe foamea de recunoastere. Recunoasterea in sine reprezinta
un stroke.
Eliminand prin cenzura din comportamentul altei persoane zone intregi pe care le
consideram "negative", oferim doar o recunoastere partiala a acelei persoane. Un regim selectiv
de strokuri pozitive neconditionate probabil ca nu se potriveste cu experienta interna a persoanei,
iar ea s-ar putea simti privata de strokuri, desi aparent este inconjurata de strokuri pozitive.
Strokurile conditionate, atat pozitive cat si negative, sunt importante, pentru ca le folosim
ca un mod de a invata despre lume. Lucrul este valabil atat in copilarie, cat si ca adult. Strokurile
conditionate indeplinesc aceeasi functie de semnalizare pentru adult. Un stroke conditionat negativ
semnalizeaza ca unei persoane nu ii place comportamentul celuilalt. Celalalt poate alege daca
doreste sau nu sa isi modifice comportamentul si sa se faca agreabil. Un stroke conditionat pozitiv
semnalizeaza ca altcuiva ii place ce am facut eu. Obtinerea de strokuri pozitive il face pe receptor
sa se simta competent.
Daca lipsesc strokurile conditionate, negative nu exista nici un motiv pentru schimbarea
comportamentului, chiar daca acesta poate fi contra-productiv. Se inampla cand oamenii sunt "prea
politicosi" pentru a-i spune cuiva un lucru neplacut. Acea persoana va fi evitata de ceilalti, dar nu
va sti din ce cauza.
S-a dovedit ca atunci cand parintii reusesc sa isi creasca copiii intr-un regim constant de
strokuri pozitive, copilul nu va fi capabil in final sa faca distinctia intre strokurile pozitive si
negative. El a avut parte constant de negarea sau nerecunoasterea experientelor sale interioare de
catre parinti. Asta poate duce la un sir de probleme mai tarziu. O doza sanatoasa va include atat
strokuri pozitive cat si negative, conditionate si neconditionate.
Un stroke negativ trebuie diferentiat de o desconsiderare. O desconsiderare atrage dupa
sine intotdeauna o deformare a realitatii. In contextul schimbului de stroke-uri, desconsiderarea
este tot una cu critica umilitoare sau defaimatoare. Spre deosebire de un stroke negativ direct,
desconsiderarea se indeparteaza de realitatea faptelor ce reprezinta ce este sau ce face cel
desconsiderat.
24
Exemple:
Stroke negativ direct: "ai ortografiat gresit acest cuvant"
Desconsiderare: "vad ca nu stii sa scrii!"
Stroke negativ direct: "ma simt inconfortabil cand faci asta"
Desconsiderare: "tu ma faci sa ma simt inconfortabil cand faci asta"
Stroke negativ direct: "te urasc"
Desconsiderare: "esti dezgustator"
Spre deosebire de un stroke negativ direct, o desconsiderare nu ofera nici un semnal pe
care sa se fundamenteze o actiune constructiva. Nici nu poate, pentru ca desconsiderarea in sine
se bazeaza pe realitatea deformata.
Economia strokurilor
Claude Steiner afirma ca, atunci cand eram copii, toti am fost indoctrinati de catre parintii
nostri cu 5 reguli restrictive privitoare la strokuri:
- nu oferi strokuri cand le ai de oferit.
- nu cere strokuri cand ai nevoie de ele.
- nu accepta strokuri daca le doresti
- nu respinge strokuri cand nu le doresti.
- nu-ti oferi tie insuti strokuri
Acest grupaj de 5 reguli sta la baza a ceea ce Steiner ("The Stroke Economy", TAJ, 1971)
numeste "economia strokurilor": "Instruindu-si copiii sa respecte aceste reguli, parintii se asigura
ca ... o situatie in care s-ar putea ca strok-urile sa fie disponibile in cantitate nelimitata sa se
transforma intr-o situatie in care rezerva de strokuri este mica si pretul pe care parintii il pot obtine
pentru ele este mare". Steiner considera ca parintii actioneaza in acest mod pentru a-si tine copiii
sub control. Invatandu-l pe copil ca rezerva de strokuri este mica, parintele castiga pozitia de
monopolizator al strokurilor. Stiind ca strok-urile sunt esentiale, copilul va invata curand sa le
obtina, comportandu-se in felul dorit de mama si de tata.
Ca adulti, spune Steiner, ne conformam celor 5 reguli inca in mod inconstient. In
consecinta, ne petrecem viata intr-o stare de privari partiale de strokuri. Consumam multa energie
in cautarea lor, crezand, inca, ca sunt in cantitate redusa. Ca urmare, suntem usor de manipulat si
influentat de catre cei care reusesc sa isi asume rolul de monoplizatori de strokuri. Acestia pot fi
25
guverne, corporatii, agenti publicitari, artisti. Chiar si terapeutii pot fi considerati furnizori de
strokuri.
Pentru a ne redobandi spontaneitatea, constientizarea si intimitatea este nevoie sa
respingem "instruirea" noastra de baza, restrictiva, impusa noua de catre parinti, cu privire la
schimbul de strokuri. Ne vom da seama ca exista cantitati nelimitate de strokuri; putem oferi un
stroke oridecate ori dorim – oricate oferim, ele nu se termina niciodata. Cand dorim un stroke,
suntem liberi sa il cerem si il putem accepta cand ni se ofera. Daca nu ne face placere un stroke ce
ne-a fost oferit, putem sa il respingem pe fata. Si putem sa ne bucuram de auto-oferirea de strokuri.
Nu toti teoreticienii AT merg atat de departe ca Steiner in descrierea rigida a economiei de
strok-uri ca baza a manipularii. Ceea ce este sigur e ca majoritatea dintre noi folosim schimburile
de strok-uri in mod limitat, in functie de deciziile luate in copilaria timpurie. Aceste decizii au fost
luate ca raspuns la perceptiile noastre infantile despre presiunile facute de parinti. Ca oameni
maturi, putem re-evalua aceste decizii si le putem modifica – daca dorim.
A DA STROKURI - pare lucrul cel mai usor cu putinta. In general, fiecare persoana are
propria sa maniera, in conformitate cu propriul cadru de referinta, cu obiceiurile sale, cu cultura
sa. Echilibrul consta in adecvarea strokurilor. Sunt ele adaptate situatiei? Favorizeaza ele cresterea,
relationarea, intimitatea? Sunt ele pozitive si structurante sau negative si destructurante,
destabilizante? Socrate propunea sa ne gandim la raspunsul la 3 intrebari inainte de a vorbi: 1)
ceea ce voi spune este adevarat? 2) util? 3) manifesta grija fata de celalalt? Daca raspunsul la una
dintre ele este NU, atunci mai bine tac! Anumite persoane dau multe strok-uri celorlalti, dar
accepta foarte putine. Vor ajunge repede in situatie de "sevraj"!
A PRIMI STROKURI – de multe ori, cand primim un compliment de genul "arati bine" o
voce interioara (PN) ne sopteste: "nu m-a vazut de aproape!" Deci, Parintele reactioneaza "rau"
atunci cand primeste un stroke pozitiv. Avem tendinta de a le filtra, de a le clasa, de a le transforma.
A CERE STROKURI – cand cerem, lucrurile stau si mai rau! Intra in functie o multime de
tabuuri care impiedica un schimb liber: homosexualitatea ii impiedica pe barbati sau pe femei sa
aiba contacte fizice; heterosexualitatea ii impiedica pe barbati sau pe femei sa se mangaie reciproc
cu exceptia unei relatii oficiale: casatorie, logodna, etc. Tabuul functioneaza si intre adulti si copii
- daca nu sunt membri ai aceleiasi familii. Chiar si acolo, doar pana la o anumita varsta si in
anumite situatii (inclusiv pentru complimente!). Schimbul liber de stimuli si raspunsuri este
transformat intr-o activitate structurata, reglementata de norme sociale.
26
A REFUZA STROKURI – de multe ori este dificil sa refuzi strok-urile pozitive, dar, cand
este vorba despre strok-uri negative, de multe ori acestea sunt acceptate pasiv. Pe cele pozitive
exista tendinta de a le banaliza: "nu conteaza", "a fost usor!" De fapt, este vorba despre controlul
Parintelui Normativ si de supunere in fata acestui control.
A-SI DA SINGUR STROKURI – lipsa strokurilor provoaca insatisfactie, dezechilibru. Ca
si copii, am fost educati - iar scoala a continuat indoctrinarea parintilor – sa nu ne oferim singuri
strok-uri (etichetata drept "lauda de sine"). Ca adulti vom continua comportamentul de Copil
Adaptat, pentru ca suntem deja obisnuiti cu el si ne minimalizam propriile realizari, chiar si in
ochii proprii. Pot exista momente in care nimeni nu poate satisface nevoile dar, din fericire, adultul
si-a dezvoltat Parintele Grijuliu, este deci momentul de a-l folosi! "Acesti trandafiri care imi plac
atat de mult, mi-i voi oferi singur (a)!" Pot sa imi recunosc singur eficiacitatea!
Structurarea timpului
Ori de cate ori oamenii se intalnesc exista 6 moduri diferite in care isi pot petrece timpul. Eric
Berne ("Games people play") a numit aceste modalitati de structurare a timpului:
1. retragere
2. ritualuri
3. discutii pentru trecerea timpului
4. activitati
5. jocuri
6. intimitate
Berne sugereaza ca toate acestea reprezinta moduri de satisfacere a foamei de structura. Cand
oamenii sunt intr-o situatie in care nu li se impune nici un fel de structura a timpului, primul lucru
pe care il vor face va fi sa isi creeze o structura proprie.
In cadrul structurarii timpului, intensitatea schimbului de strokuri creste pe masura ce coboram
in josul listei, de la retragere spre intimitate. S-a sugerat si ca gradul de risc psihologic creste de
asemenea pe masura ce coboram spre josul listei. Imprevizibilitatea ritmului de strokuri creste. Va
fi tot mai putin previzibil daca vom fi acceptati sau respinsi de celalalt. Daca suntem respinsi,
percepem respingerea ca pe o amenintare pentru supravietuirea noastra ca indivizi. Dar, ca adulti,
nimeni nu ne poate face sa simtim intr-un anumit fel!
27
Retragerea – este descrisa drept un mod imaginar al individului, exterior realitatii. Individul
poate sa ramana fizic in grup, dar viseaza cu ochii deschisi, este in propria sa lume si nu
tranzactioneaza cu ceilalti membri. In consecinta, retragerea este numita si "extraneous fantasy".
Dar ea mai este descrisa si ca "autistic transaction", prin asta intelegandu-se ca individul are dialog
interior, in propria minte, care nu este comunicat prin voce.
Aceste doua tipuri de retragere sunt fie "adaptata", cand dialogul interior sau visarea se
datoreaza unui fel de timiditate care impinge spre retragere, fie "inadaptata", cand este vorba
despre ganduri ucigase, despre violente, despre perversitati, despre credinte paranoice.
Adoptand acest mod de structurare a timpului, persoana nu risca sa fie refuzata si respinsa.
Neintrand in relatie cu ceilalti, se evita riscul psihologic de respingere ce poate fi perceput de catre
Copil. Copilul sau este securizat in intregime.
In retragere, individul isi poate accesa orice stare a eului, fara ca ceilalti sa o poata identifica
datorita absentei indicilor externi.
In timpul retragerii singurele strokuri ce se pot obtine sunt auto-strok-urile.
Ritualul – este forma de baza a oricarui fel de recunoastere. Este un tip familiar de interactiune
sociala care functioneaza ca si cand ar fi fost pre-programat. Matematic, o unitate de ritual
inseamna a primi un semn de recunoastere (stroke). Este vorba despre o recunoastere previzibila,
care nu da nici un fel de multumire interioara, ceva asteptat. Copilul nu are decat o sansa minima
de a se simti respins.
Copiii invata, cu totii, ritualurile corespunzatoare culturii familiei lor, dar complexitatea
ritualurilor difera, de la cel mai simplu – un "Hi!" – la ritualurile religioase complexe.
Din punct de vedere structural, ritualul apartine starii de Parinte. In indeplinirea unui
ritual suntem in Copil, care se conformeaza instructiunilor Parintelui. Din punct de vedere
functional, ritualurile sunt indeplinite din Copil Adaptat. Un ritual produce rezultate placute in
privinta adaptarii la normele asteptate si va fi clasificat drept comportament de CA+.
Datorita cuvintelor stereotipe, a tonurilor si a semnalelor corporale folosite in ritualuri,
acestea sunt greu de confirmat prin diagnosticare comportamentala.
Din Copil, ritualurile sunt percepute ca implicand un "risc" psihologic mai mare decat
retragerea. Totusi, ele ofera strok-uri pozitive. Participantii la ritual de multe ori contabilizeaza "la
sange" strok-urile schimbate, chiar daca ele sunt de mica intensitate.
28
Discutii pentru trecerea timpului – sunt schimburi superficiale, fara scop precis. Ele
permit intalnirea cu celalalt fara prea multe riscuri; respingerea este posibila, dar nu are consecinte.
Ca functie, acestea pregatesc terenul pentru o intalnire mai riscanta.
La fel ca si ritualurile, discutiile pentru trecerea timpului se desfasoara intr-un mod
familiar. Dar continutul lor nu este la fel de strict programat ca si ritualurile; participantii au mai
multa libertate de a adauga ornamente proprii. Participantii vorbesc despre ceva, fara sa se angajeze
intr-o actiune privitoare la subiectul discutiei.
Un indiciu clar este tocmai "trecerea timpului intr-un mod placut". Cel mai adesea,
discutiile se refera la ce s-a intamplat in ziua precedenta undeva, nu aici si acum.
Este caracterizat printr-o conversatie usoara, superficiala, ca cea de la cocktailuri sau
petreceri.
Berne a inventat nume amuzante pentru diferitele discutii de "omorat timpul". Barbatii
vorbesc despre "General Motors" sau "fotbal" iar femeile prefera "Bucataria" sau "Garderoba".
Cand se aduna mai multi parinti, totul se transforma de obicei intr-o "Sedinta parinti-profesori".
Pentru britanici, Berne a denumit varianta preferata de discutii "vremea".
Discutiile se desfasoara de obicei din Parinte sau Copil. Intr-o discutie de tipul Parental,
oamenii isi prezinta propriile seturi de idei preconcepute despre lume: "Tinerii din ziua de azi nu
stiu ce ii asteapta" // "Da, asa e!. Chiar ieri ..." Cei care discuta din Copil se intorc in timp si
retraiesc ganduri si sentimente din copilarie: "Aceasta tacere ma face sa ma simt penibil" // "Da.
Ma intreb ce s-ar presupune ca facem aici!".
Unele discutii sunt la nivel social ca si cand ar proveni din Adult, dar, la o analiza atenta,
se dovedeste ca provin din Copil.
Produce multe strok-uri pozitive, dar si unele negative. In comparatie cu ritualurile, strok-
urile oferite sunt mai intense, dar ceva mai putin previzibile. De aceea, din Copil le percepem ca
avand mai mult "risc".
In cadrul schimburilor sociale, discutiile pentru trecerea timpului indeplineste si o alta
functie. Este un mod prin care oamenii se "intuiesc" unii pe altii ca posibili parteneri pentru
schimburi mai intense de strok-uri, cum sunt cele care au loc in jocuri sau in intimitate.
Activitatea – tranzactiile sunt in functie de nevoile momentului. Ele sunt orientate spre un
scop comun, implicarea si impartasirea emotionala fiind semnificative. Copilul poate simti un
pericol, sa nu fie aprobat, sa fie judecat, sa se simta inferior.
29
Comunicarea intre membrii grupului este directionata spre indeplinirea unui scop, nu doar
spre a discuta despre el. Asta este diferenta intre activitate si discutii pentru trecerea timpului. Intr-
o activitate, oamenii isi canalizeaza energia spre obtinerea unui rezultat concret.
In activitate predomina Adultul, datorita faptului ca activitatea se centreaza pe atingerea
unui obiectiv in aici si acum. Uneori, in cursul activitatii, urmam reguli corespunzatoare. In acest
caz, ne deplasam spre Copil Adaptat sau spre Parinte Normativ pozitiv.
Strok-urile provenind din activitate pot fi atat conditionat pozitive cat si conditionat
negative. Ele sunt de obicei strok-uri intarziate, oferite la sfarsitul activitatii pentru o treaba bine
sau prost facuta. Gradul de "risc" psihologic perceput in cursul activitatii poate fi mai mare sau
mai mic decat in discutii pentru trecerea timpului, depinzand de natura fiecaruia.
Jocurile psihologice – Toti jucam jocuri din cand in cand. Ele sunt ceva repetitiv, ce se
incheie cu o senzatie neplacuta. La un moment dat apare intrebarea "oare ce s-a intamplat acum?"
si sentimentul ca, intr-un mod oarecare, s-au schimbat rolurile.
Schimburile sunt incarcate emotional, riscul de a fi respins/refuzat este generat de persoana
insasi, pentru ca a incadrat realitatea in propriile credinte.
Jocurile sunt stimulative prin producerea de energie: persoana respectiva are senzatia ca
exista. Dar ele provoaca rupturi, tulburari de comportament, relatii perturbate din cauza
caracterului lor neautentic. Persoana nu comunica ceea ce simte intr-adevar.
Toate jocurile sunt reluari ale unor strategii din copilarie care nu mai sunt adecvate pentru
adulti. De aceea, prin definitie, jocurile se joaca din orice parte negativa a starilor eului: CA-, PN-
PG-.
Jocurile implica intotdeauna un schimb de desconsiderari – la nivel psihologic. La nivel
social, jucatorii traiesc jocul ca pe un schimb de strok-uri intense. In fazele de inceput de joc, strok-
urile pot fi fie negative, fie pozitive. La sfarsitul jocului, ambii jucatori traiesc sentimente intens
negative.
Gradul de "risc" psihologic perceput este mai mare decat in activitati sau discutii pentru
trecerea timpului.
Jocurile sunt in centrul teoriei AT si ele in sine constituie un concept separat.
Intimitatea – acest mod de structurare a timpului pretinde autenticitate completa. Ceea
ce individul gandeste si spune este sincer. Isi asuma riscul de a fi el insusi. Cei doi isi exprima
30
sentimente si dorinte autentice, fara nici un fel de cenzura. In intimitate nu exista "mesaje secrete".
Nivelul social si psihologic sunt congruente. Asta este diferenta esentiala fata de jocuri.
In intimitate sentimentele exprimate sunt potrivite pentru a finaliza situatia, fata de
sentimentele de la sfarsitul jocului, care nu fac nimic pentru a solutiona situatia pentru jucatori –
ca urmare, jocurile sunt reluate iar si iar.
Folosirea de catre Berne a cuvantului "intimitate" este in sens tehnic, specializat. In mod
obisnuit, structurarea timpului nu are legatura cu termenul "intimitate" in sensul de dictionar.
Totusi, cand oamenii sunt "intimi", personal sau sexual, pot sa isi impartaseasca deschis sentimente
si dorinte. Dar se intampla foarte des ca relatiile emotionale intense sa se bazeze pe jocuri.
Jocurile sunt folosite uneori ca substitut pentru intimitate. Ele implica un schimb de strok-
uri de intensitate similara – chiar daca preponderent negative – insa fara a avea acelasi grad de
"risc" perceput. Intr-un joc, fiecare participant transfera responsabilitatea pentru rezultat asupra
celuilalt. In intimitate, fiecare isi accepta propria responsabilitate.
Berne: "intimitatea este o relatie candida C – C, fara jocuri si exploatare reciproca. Este
initiata de starile Adulte ale eului partilor implicate, astfel incat ele isi inteleg foarte bine
contractele si angajamentele unuia fata de celalalt..." Rezulta ca pentru a putea relationa in
intimitate e necesar in primul rand ca relatia sa se stabileasca cu intreaga putere de gandire,
comportare si simtire a Adultului. In interiorul acestui cadru protector putem sa ne intoarcem in
Copil – daca dorim – impartasind si satisfacand nevoile neimplinite pe care le purtam in noi din
copilaria timpurie.
Unii autori au sugerat ca intimitatea implica si grija reciproca si protectie din Parinte. Mesajul
aste: "eu nu te voi desconsidera si nu-ti voi permite sa ma desconsideri nici tu pe mine".
Schimbul de strok-uri in intimitate este mult mai puternic decat in orice alta forma de
structurare a timpului. Se pot schimba strok-uri pozitive si negative, dar nu va exista
desconsiderare, din moment ce intimitatea este, prin definitie, un schimb de dorinte si sentimente
autentice.
Alti autori considera ca intimitatea trebuie sa fie intotdeauna un fel de "al noualea cer" al
schimbului de strok-uri pozitive – pornind de la ideea ca intimitatea implica cu adevarat un schimb
de strok-uri pozitive resimtite ca reconfortante si placute.
Deoarece intimitatea nu este pre-programata, ea este cel mai imprevizibil din toate
modurile de structurare a timpului.
31
Schimbul de tranzactii devine important la nivelul riscurilor pentru Copil. Respingerea

poate fi greu de digerat, motiv pentru care, dupa Berne, putini oameni indraznesc sa confrunte
pana la capat. Inca din copilarie ei au invatat sa se protejeze. Deveniti adulti, ei folosesc aceleasi
protectii, desconsiderand faptul ca astazi, la o varsta matura, dezaprobarea celuilalt nu inseamna
riscul de a fi abandonat si ca abandonul nu mai are acelasi impact ca in copilarie.
Daca ne situam pe o scala de la 0 la 100, adica de la cel mai scazut nivel de risc emotional,
la cel mai mare risc, in varful scalei (risc minim) vom gasi retragerea, iar jos de tot (risc maxim)
intimitatea.
Definitii ale racket-urilor si beneficiile lor

Intr-un articol din 1964 Berne introduce conceptul de racket si de Timbru (stamp). Ulterior
el a studiat din punct de vedere clinic:
Instalarea racketului in copilarie
Rolul racketului in jocuri
Felul in care se acumuleaza timbrele – de culori si valori diferite – in raport cu situatiile
traite.
Formularile multiple facute de catre Berne sunt incoerente; el defineste racketul fie ca un
sentiment, fie ca un act, fie ca un proces intra-psihic de sexualizare. Face si confuzii intre definitiile
racketului si a timbrelor. Ceea ce a scris despre legaturile dintre racket, timbre, beneficiul jocurilor
si scenariu nu este diferentiat, nici integrat cu celelalte concepte AT, nici in cadrul general al teoriei
AT.
Un timp destul de lung au existat confuzii intre termenii de "racket" si "sentiment racket",
considerandu-se ca sunt echivalenti. De fapt, exista o distinctie clara intre ele.
Definitii
Berne: Exploatare sexualizata si tranzactionala a unui sentiment neplacut ..... timbrele
psihologice sunt moneda de schimb a unui racket tranzactional ..... Racketurile sunt invatate din
copilarie.
Steiner, Ernst, Schiff, English au dat, fiecare, definitii ale racketurilor/sentimentelor racket
in conformitate cu constatarile lor clinice. Ca urmare, astazi inca conceptul de racket seamana intr-
o oarecare masura cu fabula celor 4 orbi si a elefantului: fiecare descrie ceea ce atinge, fara a
32
conecta ansamblul. (fabula o puteti gasi aici http://filedelumina.ro/2012/05/09/povestea-

elefantului/).
Claude Steiner: racketul este felul in care o persoana colectioneaza timbre; sentimentele
racket sunt timbre.
Fanita English: un mecanism de substitutie invatat in copilarie: copilul primeste stroke-
uri pentru un anumit comportament si i se neaga comportamentul autentic; atunci copilul invata
cea mai buna metoda de a fi cineva recunoscut de catre anturaj.
Sentiment racket: sentimente neautentice care se substituie unui/unor sentimente autentice.
Franklin Ernst: un parazit in "OK Corral". Un fel de a intelege relatia dintre o traire
intra-psihica si comportamentele externe.
Taibi Kahler: sentimentul de esec in pozitia mini-scenariului.
Joines & Stewart ( "TA Today"):
Sentiment racket: o emotie familiara, invatata si incurajata in copilarie, traita in multe
situatii stresante diferite si maladaptativa, ca mijloc adult de solutionare a problemelor.
Racket: un set de comportamente scenariale utilizate in afara constientei ca mijloc de
manipulare a mediului si care implica trairea de catre persoana respectiva a unui sentiment
racket.
Janine Mantanus ("Theorie avancee de l'AT"):
Sentiment racket: expresia inlocuita a unui sentiment autentic.
Racket: act destructiv al persoanei; comportament inadecvat sau care poate aduce
prejudicii persoanei.
Timbru: sentimente stocate si neexprimate care pot iesi la suprafata in orice moment pe
neasteptate.
Putem spune ca un racket este un proces, un comportament, o actiune, in care cineva isi
propune sa simta un sentiment racket si il simte. Acest lucru este decis in afara constientei.
Rezultatul sentimentelor pe care persoana si le-a impus este considerat drept "justificator" al
sentimentului racket.
Racketuri si scenariu.
DE CATE ORI INCERCAM UN SENTIMENT RACKET SUNTEM IN SCENARIU.
Gandindu-ne la felul in care copiii invata sa foloseasca sentimentele racket ca mijloc de a-si
satisface nevoile in familie intelegem de ce sunt atat de importante sentimentele racket in
33
mecanismul scenariului. Fiecare familie isi are propria ei gama restransa de sentimente admise si
o gama mult mai larga de sentimente descurajate sau prohibite. Uneori, sentimentele permise sau
prohibite variaza in functie de sexul copilului (baietii sunt invatati sa fie agresivi si furiosi, dar nu
speriati sau plangareti, fetele sunt invatate ca la stress ele pot sa reactioneze plangandu-se sau
alintandu-se, chiar daca ar avea chef sa isi arate furia).
Ce se intampla atunci cand copilul isi manifesta sentimentul real, autentic? Copilul, in
starea lui alerta de Mic Profesor, cauta o modalitate prin care chiar poate sa obtina rezultatele dorite
de el. El va testa o gama larga de sentimente, zi de zi, ca raspuns la situatiile de stress si va verifica
care sunt cele acceptate in familia sa, cele prin care obtine reactia cea mai buna. Descopera
sentimentele si actiunile care "ii aduc cele mai bune rezultate", adica recunoasterea parintilor.
Pentru a obtine strok-urile dorite, el trebuie sa arate sentimentul acceptat, neautentic si sa
se comporte in concordanta cu acest sentiment; el "cumpara" stroke-urile cu pretul acestui
sentiment si a riscurilor – uneori fizice – generate de comportamentul sau.
Aceasta succesiune se repeta iar si iar, pe masura ce copilul creste. La fiecare repetare, el
ajunge, treptat, la o noua concluzie despre sentimente si rezultatele lor: "Se pare ca, cu exceptia
sentimentului "X" si a comportamentului generat de el, nici un alt sentiment nu prea e de folos. De
fapt, daca manifest orice alt sentiment, parintii mei isi vor retrage sprijinul si acest lucru e
periculos. De aceea, cel mai bine ar fi sa nici nu-mi permit sa simt altceva decat sentimentul "X"
La maturitate, ori de cate ori incepe sa simta sentimentul real, autentic, "Y", il va ascunde si fata
de sine insasi, comportandu-se imediat conform sentimentului "X".
Se poate spune ca SE CREEAZA RACKETUL PENTRU A PUTEA RESIMTI SENTIMENTUL
RACKET.
Ca matur, intr-o situatie de stress, retraiesc situatia din copilarie (sentimentul neautentic,
dar acceptat in locul sentimentului autentic, dar neacceptat), si ma agat de capatul unei benzi de
cauciuc ("rubberband"): reactionez din nou ca si cand as fi un copil mic, revenit in situatia de stress
din trecut. Imediat fac ce am invatat sa fac cand eram copil: ma comport conform sentimentului
acceptat de parintii mei. Dar exprimarea acestor sentimente nu este de nici un folos in rezolvarea
problemei din aici si acum – dar, inconstient, persoana respectiva dorea altceva, si mai important:
sa manipuleze mediul inconjurator in asa fel incat sa obtina sprijinul parental pe care il primea in
copilarie cand manifesta acel sentiment racket.
34
Asta este functia sentimentelor racket la varsta adulta: retrairea unei strategii invechite din
copilarie. Altfel spus, individul este in scenariu.
Trei moduri de exprimare neproductiva a sentimentelor
 Sentimentele racket,
 Banda de cauciuc ("rubber banding"),
 Timbrele.
Sentimente racket si sentimente autentice
Ca o concluzie la cele de mai sus, putem spune ca sentimentele racket sunt sentimente
neautentice care inlocuiesc unul dintre sentimentele autentice. Aceasta inlocuire se face in afara
constientei (de exemplu: plangi cand esti furios, te infurii cand iti este teama).
Analiza tranzactionala considera ca 4 sentimente sunt la baza tuturor emotiilor:
 Bucuria,
 Tristetea,
 Furia,
 Frica.
Intr-un articol din TAJ, George Thomson a analizat functia in solutionarea problemelor a
3 sentimente autentice: teama, furia si tristetea. El scoate in evidenta faptul ca aceste sentimente
au de-a face respectiv cu viitorul, prezentul si trecutul:
Atunci cand simt o teama autentica si actionez intr-un mod care sa exprime aceasta emotie,
ajut la rezolvarea unei probleme pe care o prevad aparand in viitor – desigur, viitorul poate fi foarte
apropiat!
Furia autentica este pentru rezolvarea problemelor in prezent. Cand ma simt trist autentic
ma ajut pe mine insumi sa trec peste un eveniment care a avut loc in trecut. Aceasta poate fi orice
fel de pierdere, ceva sau cineva pe care nu-l voi mai vedea sau recapata niciodata.
Permitandu-mi sa fiu trist autentic, sa plang o vreme si sa vorbesc despre pierderea mea,
ma eliberez de acea durere trecuta. Finalizez situatia si spun adio. Atunci sunt gata sa merg mai
departe spre ceea ce are de oferit prezentul si viitorul.
Din cele de mai sus rezulta ca furia si teama functionale sunt, prin definitie, de scurta
durata: ele nu dureaza decat timpul necesar gestionarii situatiei amenintatoare, prezente sau
viitoare. La fel, si tristetea functionala nu se prelungeste dincolo de procesul de adaptare la
pierdere.
35
Un sentiment racket a fost invatat si incurajat ca o modalitate de a obtine stroke-uri sau de

a-ti indeplini nevoi in copilarie si a fost acceptat, atunci, ca o maniera de descarcare a emotiilor,
in timp ce exprimarea emotiilor autentice a fost descurajata. Cand copilul traieste oricare dintre
sentimentele interzise, el face o trecere rapida catre un sentiment alternativ permis. S-ar putea ca
nici macar sa nu fie constient de sentimentul interzis. La maturitate, trecem prin acelasi proces; in
acest fel, un sentiment racket este intotdeauna un substitut pentru un alt sentiment, unul dintre cele
prohibite in copilarie.
Sentimentul inlocuit poate fi unul dintre sentimentele primare (furie, tristete, frica,
bucurie). La acestea se adauga variatele senzatii fizice pe care le poate simti un copil: relaxat,
flamand, satul, obosit, intors pe dos, dezgustat, adormit, etc. (Se poate face o lista de pagini intregi
de sentimente neautentice, incepand cu "emotiile": jena, gelozie, depresie, violenta, etc., unul
dintre sentimentele complexe (dar care nu ajuta!) care implica atat gandirea cat si simtirea – fiind
atat afective cat si cognitive – cum ar fi sa te simti vinovat si sa iti fie rusine, sau o stare neafectiva
a mintii cum ar fi confuzia sau blocajul. Apoi, se pot adauga termenii vagi care descriu cum se
simt oamenii in legatura cu ei insisi atunci cand se afla in scenariu: pierduti, blocati, incoltiti,
neajutorati, disperati, etc.)
Pentru a exprima substituirea, ne referim la sentimentele racket ca la sentimente
neautentice. Prin contrast, sentimentele autentice sunt acele sentimente pe care le simtim ca si copii
mici, inainte de a invata sa ni le cenzuram pentru ca au fost descurajate in familie.
Unele sentimente racket pot fi resimtite ca "bune": sentimentul de triumf, agresivitate, lipsa
de vinovatie, euforie.
Chiar si sentimentele autentice pot fi simtite ca sentimente racket: putem avea furie
autentica sau furie racket, tristete autentica sau tristete racket. De exemplu: "X" in copilarie a
invatat sa isi acopere furia cu tristetea, "Y" acopera furia cu confuzia.
Un sentiment racket este folosit pentru a acoperi un sentiment autentic. Unii oameni nu
numai ca acopera sentimente autentice cu sentimente racket, dar de asemenea acopera un racket
cu un alt racket.
Exemplu (Joines & Stewart): Robert si-a petrecut mare parte din prima copilarie simtindu-
se speriat ca poate mama il va parasi. Fara cuvinte, el a invatat ca, daca manifesta furie de fiecare
data cand se simte speriat, obtine macar anumite stroke-uri de la mama. Asa ca, inca de mic copil,
a invatat sa-si acopere teama cu furia. Cand a mai crescut, a descoperit ca, pentru toti membrii
36
familiei cu exceptia bebelusilor, exista o interdictie privitoare la exprimarea sentimentelor de orice

fel. Ca sa te conformezi normelor familiei, se presupune sa ramai indiferent si teapan. Atunci
Robert a hotarat: "Mai bine incetez sa ma mai simt furios, pentru ca, daca ma infurii, voi fi in
pericol de a fi scos in afara familiei". Asa ca s-a alaturat restului familiei si si-a inabusit furia tot
asa cum isi inabusise teama si a acoperit-o cu indiferenta. In viata adulta, Robert intra intr-o situatie
in care sentimentul necenzurat ar fi teama. In clipa in care isi da seama de acest lucru, el il acopera
cu furie. La fel de repede isi acopera furia cu indiferenta. In masura in care este constient,
indiferenta este sentimentul lui "real", "autentic". Daca l-ai intreba cum se simte, ar raspunde: "Nu
ma simt nicicum".
EXPRIMAREA SENTIMENTELOR AUTENTICE ESTE ADECVATA CA MIJLOC DE
SOLUTIONARE A PROBLEMELOR IN AICI SI ACUM, PE CAND EXPRIMAREA
SENTIMENTELOR RACKET NU. Altfel spus, cand exprimam un sentiment autentic, facem ceva
care ne ajuta sa finalizam situatia pentru noi. Cand exprimam un sentiment racket lasam situatia
nefinalizata.
Deoarece racketurile reprezinta reluarea unor strategii invechite de Copil, exprimarea
sentimentelor racket in aici si acum va avea in mod obligatoriu mereu acelasi rezultat
nesatisfacator.
Racketurile intaresc scenariul. Ele seamana cu jocurile prin faptul ca la final participantii
traiesc un sentiment neplacut. Exista, insa, doua diferente majore:
 racketurile pot fi jucate singur, adica se poate creea o situatie care va avea ca efect faptul
ca persoana respectiva va simti sentimente racket fara sa implice pe nimeni altcineva (de
exemplu, pierzand ceva), in timp ce jocurile implica intotdeauna cel putin 2 oameni
 nu exista comutare de roluri in triunghiul dramatic. Racketeeringul poate continua la
infinit, in timp ce jocurile de indreapta inevitabil spre Comutare si Deruta.
Fanita English a sugerat faptul ca un racket este un joc care s-a deplasat intr-o zona instabila.
Rubber-banding (banda de cauciuc)
Reactia persoanei este disproportionata cu ceea ce se intampla. Descrie o miscare abrupta,
brusca, in Copil, in asa fel incat persoana respectiva se afla in situatia in care gandeste, simte si se
comporta asa cum o facea in trecut, luand legatura cu credinte vechi si construindu-si experienta
de aici si acum asa cum o facea in trecut. Este ca si cand, pe masura ce ne dezvoltam, ramanem
conectati/legati de un punct din trecut printr-o banda de cauciuc (elastic). Acesta se intinde pe
37
masura ce crestem, dar se contracta brusc si ne duce in trecut. Furie sub forma de violenta, teama
prin panica paralizanta sau fobie, tristetea transformata in depresie, bucuria isterica sau inadecvata
(rizi de propria persoana, de propria tristete). Termenul reprezinta o descriere a experientei de a fi
in transfer si se refera, de obicei, la experiente negative.
Timbre ("stamps")
Cand avem un sentiment racket, putem face cu el doua lucruri:
- sa il exprimam imediat sau
- sa il punem deoparte pentru exprimare ulterioara.
Al doilea mod inseamna ca "am pus deoparte" un timbru.
"Timbru" este forma prescurtata a expresiei "timbru de negociere psihologica". Se refera
la o practica comerciala frecvent utilizata in SUA prin care consumatorilor li se dau, o data cu
marfurile cumparate, timbre/cupoane de diferite culori. Cu cat adunai mai multe timbre/cupoane,
cu atat mai mare era reducerea la produsul respectiv la urmatoarea comparatura. Unii oameni
prefera sa valorifice timbrele des, pentru reduceri mici; altii aduna mai multe si le valorifica pentru
reduceri insemnate.
Cand oamenii aduna timbre psihologice, ei au aceleasi optiuni referitoare la valorificarea lor.
O caracteristica a timbrelor este ca persoana pe "spinarea" careia incasez timbrul/ele de
cele mai multe ori nu este aceeasi persoana care a facut obiectul sentimentului racket. Momentul
izbucnirii este echivalentul "picaturii care umple paharul", ultimul stimul care permite validarea
intregului.
De ce aduna oamenii timbre? Raspunsul lui Berne este simplu: valorificandu-si timbrele,
se pot indrepta spre rezultatul scenariului lor, avansandu-l. De exemplu, cineva poate aduna ani de
zile timbre de depresie apoi, in final, sa le schimbe pentru o sinucidere; cineva care strange ani de
zile timbre de furie, le poate incasa pe toate odata "justificand" un homicid; un comerciant poate
strange timbre de hartuiala pe care sa le schimbe pe un infarct.
Sistemul racket
Sistemul racket este un model dinamic care explica natura scenariilor de viata si arata
modul in care oamenii isi mentin scenariul in cursul vietii (scenariile de viata sunt sisteme
interconectate, care se auto-consolideaza, de comportamente racket si credinte scenariale). Este,
deci, un sistem auto-confirmat, deformat, de sentimente, ganduri si actiuni, mentinute de indivizi
dependenti de scenariu. A fost elaborat de Richar Erskine si Marylin Zalcman.
38
Pentru autorii modelului, analiza structurala, analiza tranzactiilor, analiza jocurilor, analiza
scenariului nu sunt suficiente pentru a demonstra dimensiunea intra-psihica sau inter-personala a
comportamentului uman. Ca urmare, ei au adaugat o noua dimensiune: analiza sentimentului
racket si analiza sistemului sentimentelor racket, ingloband cele doua tipuri de elemente legate de
scenariu: procesul intra-psihic si comportamentele asociate. Aceasta analiza furnizeaza o baza
teoretica solida atat pentru cercetare cat si pentru practica clinica.
Analiza sentimentului racket se refera la fenomenele ce raspund urmatoarelor conditii:
a) sunt explicate in termenii starilor eului;
b) pot exista in absenta tranzactiilor sociale, deci nu sunt un mod de structurare a timpului;
c) sunt diferite de tranzactii, jocuri si scenariu, desi pot influenta sau functiona in contextul
respectiv;
d) pot fi puse in legatura cu tranzactiile, jocurile, scenariile.
Prin analiza sistemului sentimentelor racket se demonstreaza felul in care se instaleaza
cercul vicios si cum aceste se perpetueaza.
Sistemul racket are trei componente interdependente:
 Credinte si sentimente scenariale ("script beliefs"),
 Manifestari racket ("racket displays"),
 Amintiri confirmatoare ("reinforcing memories").
Sistemul racket
Credinte/sentimente Manifestari racket Amintiri

scenariale confirmatoare
Credinte despre: - Comportamente Amintiri emotionale

observabile (stilizate, (timbre). Ofera dovezi
- SINE repetitive) si justificare
- ALTII - Experiente interne
relatate (suferinte
- CALITATEA
somatice: senzatii
fizice)
(Proces intrapsihic)
Sentimente reprimate
in momentul deciziei
din scenariu
39
Credinte si sentimente scenariale.

Cand sunt in scenariu, oamenii reiau credinte invechite despre ei insisi, despre ceilalti
oameni si despre calitatea vietii. Autorii modelului sugereaza ca credintele din scenariu sunt
adoptate in copilarie ca mijloc de eliberare de sentimentele ramase "nerezolvate", explicandu-le.
Cand individul, in viata adulta, este in stress, el re-pune in aplicare acela strategii infantile. Pentru
a se apara impotriva retairii unui anume sentiment, el rezolva problema reinviind acele concluzii
copilaresti si re-traindu-le ca fiind adevarate si in prezent. Acestea formeaza credintele scenariale.
Sentimentele scenariale, luate ca ansamblu, reprezinta o dubla contaminare a Adultului de
catre Parinte si Copil.
Credintele scenariale se sub-impart in convingeri scenariale esentiale si credinte
scenariale de sprijin.
Convingeri scenariale esentiale - ele sunt create atunci cand copilul este supus presiunii
unei programari parentale (injunctii, mesaje constrangatoare, atribuiri), sau cand are loc un
eveniment traumatic exterior, situatii in care sentimentele nu por fi exprimate suficient sau chiar
deloc. O astfel de nereusita genereaza o experienta emotionala incompleta. Energia ramane
concentrata la nivelul psihologic sau cognitiv, producand un gestalt "ratat": copilul cauta sa dea
un sens propriilor experiente printr-un proces cognitiv care introduce concluzii pentru
supravietuire si constituie credintele fundamentale ale scenariului: sunt comportamentele care "dau
cu adevarat rezultat" in termenii atentiei parentale. Aceste sentimente substituite sunt adoptate ca
sentimente racket, iar sentimentul initial necenzurat este suprimat. Aceste credinte perpetueaza
deciziile fundamentale ale persoanei, raportandu-se fie la sine, fie la ceilalti, fie la calitatea vietii.
Credintele scenariale de sprijin – dupa ce copilul si-a format credintele esentiale, el incepe
sa isi interpreteze experienta proprie a realitatii in functie de aceste convingeri. Ele influenteaza
orice experiente prin care trece copilul respectiv, sensul pe care il da acestor experiente si faptul
ca le considera sau nu ca fiind importante. In acest fel, incepe sa adauge convingerile scenariale
de sprijin celor esentiale – de fapt, construindu-se pe baza lor si "explicandu-le".
Sagetile punctate din diagrama sugereaza faptul ca justificarile sentimentelor, re-afirmarile
convingerilor scenariale esentiale, au loc intra-psihic, adica numai in mintea persoanei respective.
Manifestari racket
Constau din toate comportamentele externe sau ascunse care se datoreaza convingerilor si
sentimentelor scenariale. Ele sunt atitudinile interne sau externe, expresie a credintelor scenariale.
40
Persoana este sub efectul unei emotii; intra-psihic are loc imediat un "declic" care ii permite sa
nege emotia si sa actioneza ca in copilarie, manifestand sentimentul racket. Sau, individul decide
sa se retraga si sa nu mai faca nimic. Un astfel de comportament face ca ceilalti sa nu mai inteleaga
nimic.
Ele includ:
Comportamente observabile,
Experiente interne relatate,
Fantezii
Comportamentele observabile constau in manifestari ale emotiilor, cuvintelor, intonatiilor,
gestului si limbajului corporal pe care individul le afiseaza ca raspuns la un proces intra-psihic.
Manifestarile sunt repetitive si stereotipizate, pentru ca reproduc comportamente scenariale pe care
copilul a invatat sa le foloseasca intr-o mare varietate de situatii ca un mod de "a obtine ceva" in
familia sa.
Manifestarile racket de acest gen pot include si comportamente in concordanta cu
convingerile scenariale sau care protejeaza impotriva acestora, in genul reflexelor conditionate.
Experientele interne relatate Comportamentele observabile reprezinta un proces cognitiv;
Experientele interne sunt de natura psiho-somatica: dureri de cap, dureri dorsale sau lombare,
dureri de stomac, etc. Ele isi au originea in energia reprimata, deviata de la nevoia nesatisfacuta
spre crearea unei tensiuni sau disconfort fizic. Deci, o mare parte a tensiunilor, disconforturilor si
suferintelor somatice pot aparea ca raspuns la convingerile scenariale.
S-ar putea ca ele sa nu fie evidentiate intr-un comportament observabil, dar ele pot fi
relatate de persoana in cauza.
Fanteziile fac si ele parte din aceste manifestari. In anumite momente, persoana respectiva
poate sa defineasca actele altuia pornind de la realitatea auto-construita (de exemplu: nu ma
iubeste). Uneori fantezia este o imagine exagerata, reprezentand "cele mai bune lucruri care se pot
intampla"
Amintiri confirmatoare
Cand este in scenariu, un individ consulta o serie de amintiri care confirma si intaresc
convingerile scenariale. Fiecare dintre aceste amintiri va fi una prin care persoana si-a reciclat
convingerile si sentimentele scenariale. Cu aceasta ocazie se "completeaza" colectia de timbre:
reciclandu-si convingerile si sentimentele scenariale, individul se angajeaza in manifestarile racket
41
insotitoare, fie prin retrairea unui sentiment racket, fie angajandu-se intr-un comportament vizibil
sau intern care este caracteristic propriului sistem racket. Cand evenimentul este rememorat,
sentimentul racket – sau alte manifestari racket – sunt rememorate o data cu el. Fiecare amintire
confirmatoare este insotita de un timbru.
Amintirile arata persoanei respective felul in care se repeta situatia. De fiecare data cand
persoana isi aminteste un eveniment confirmator, urmeaza manifestarea unui racket, iar individul
isi regaseste credintele fundamentale. Sentimentul reprimat este stimulat si se declanseaza procesul
intra-psihic de repetare a ciclului. De aici si definitia amintirilor confirmatoare: "un sistem
deformant care se intareste singur, format din ganduri, sentimente si comportamente intretinute
sub imperiul scenariului".
Evenimentele rememorate pot fi raspunsurile altor oameni la manifestarile racket ale
persoanei sau raspunsuri pe care persoana respectiva le-a interpretat ca pe niste confirmari ale
convingerilor sale scenariale – chiar daca, in realitate, ele au fost ceva neutru sau chiar contrariul
acestor convingeri.
Exista evenimente pe care nici cel mai ingenios Mic Profesor nu le poate ajusta ca sa se
potriveasca cu convingerile scenariale. In acest caz individul adopta o alta strategie: uita in mod
selectiv asemenea evenimente.
Amintirile fanteziilor unor scene care se potrivesc convingerilor scenariale servesc, si ele,
ca amintiri confirmatoare la fel de bine ca si amintirile despre evenimentele reale.
Amintirile confirmatoare servesc drept feedback pentru convingerile scenariale: de fiecare
data cand persoana rememoreaza o amintire confirmatoare, ea reia o convingere scenariala care se
auto-consolideaza prin acea amintire confirmatoare. Pe masura ce convingerea scenariala este
reluata, sentimentul reprimat aflat la baza ei este stimulat si procesul reciclarii intra-psihice este
pus in miscare inca o data. Pe masura ce se intampla acest lucru, persoana se angajeaza in
manifestari racket. Acestea pot fi manifestari observabile, trairi interne, fantezii sau o combinatie
a celor trei. La randul sau, rezultatul manifestarilor racket da persoanei posibilitatea sa adune mai
multe amintiri confirmatoare, alaturi de timbrele care le insotesc.
Pozitiile de viata
Acest concept ne duce la esenta filosofica a AT-ului: toti avem aceeasi importanta, aceeasi
valoare, avem dreptul la aceeasi demnitate, independent de rasa, culoare, apartenenta religioasa,
sexuala sau statut social. "EU MA ACCEPT ASA CUM SUNT SI TE ACCEPT ASA CUM ESTI".
42
Aceasta afirmatie se refera la esenta persoanei; este mai mult decat o simpla parere. "Voi accepta
intotdeauna ceea ce esti, chiar daca nu voi fi de acord cu atitudinile sau actiunile tale" (Stewart &
Joines).
La intrebarea existentiala: "Ce poate face un individ intr-o asemenea familie intr-o
asemenea lume?" fiecare raspunde, prima data, inainte de varsta de 8 ani (scenario de viata). Noi
oportunitati de a raspunde se prezinta cu ocazia marilor schimbari: mersul la scoala, adolescenta,
prima deceptie in dragoste, accident sau boala grava, etc. Raspunsul dat influenteaza construirea
identitatii, influentand formarea convingerilor inradacinate adanc: a fi un om bun sau nu, ceilalti
sunt buni sau nu, avand ca miza calitatea rezultanta a vietii.
Berne sugereaza ("Ce spui dupa buna ziua") ca un copil mic, inca de la inceputul procesului
de formare a scenariului sau, "... are deja anumite convingeri despre sine insusi si oamenii din jurul
sau". (Aceasta constatare a fost intarita pentru Berne de studiile sale in teoria adleriana – care
defineste felul in care un individ poate suferi de un complex de inferioritate sau de superioritate,
legate direct de mesajele primite in copilarie). Aceste convingeri se vor mentine probabil toata
viata si pot fi rezumate in:
EU SUNT OK, EU NU SUNT OK, TU ESTI OK, TU NU ESTI OK,
Facand toate combinatiile posibile ale acestora, obtinem 4 afirmatii despre sine si despre
ceilalti:
1. EU SUNT OK, TU ESTI OK;
2. EU NU SUNT OK, TU ESTI OK;
3. EU SUNT OK, TU NU ESTI OK;
4. EU NU SUNT OK, TU NU ESTI OK.
Aceste situatii sunt cunoscute sub numele de "pozitii de viata" sau "pozitii existentiale"
sau "pozitii de baza". Ele reprezinta atitudinile pe care o persoana le adopta fata de VALOAREA
esentiala pe care o percepe in sine si in ceilalti. Acest lucru inseamna mai mult decat a avea o
opinie despre comportamentul propriu si al celorlalti oameni.
In momentul in care copilul a adoptat una dintre aceste pozitii, probabil ca isi va construi
intregul scenariu de viata in asa fel incat sa se potriveasca cu aceasta. Berne: "orice joc, scenariu
si destin se bazeaza pe una dintre aceste pozitii de baza". Punctul asupra caruia nu toata lumea este
de acord este cand adopta copilul pozitia de viata. Berne considera ca "... pozitia este adoptata
devreme in copilaria timpurie (3 – 7 ani) pentru a justifica o decizie bazata pe o experienta
43
anterioara". Rezulta ca, pentru Berne, mai intai au loc deciziile timpurii, iar pozitia de viata este
adoptata mai tarziu in copilarie pentru a face ca lumea sa para ca justifica ceea ce s-a decis anterior.
Claude Steiner considera ca pozitia de viata este adoptata mult mai devreme. El ii plaseaza
originea in primele luni de alaptare. Pentru Steiner, pozitie Eu+, Tu+ reflecta interdependenta
confortabila, reciproca, intre sugarul care se hraneste si mama. El echivaleaza aceasta pozitie cu
increderea fundamentala descrisa de Erik Erikson. Aceasta este "... o stare de lucruri in care
bebelusul simte ca este una cu lumea si ca totul este una cu el". El sugereaza, defapt, ca toti copiii
incep din pozitia Eu+, Tu+, trecand in alta pozitie daca ceva sau cineva intrerupe interdependenta
intre copil si mama.
Thomas Harris sustine punctul de vedere opus: actul nasterii in sine poate fi resimtit ca o
amenintare, bebelusul raspunzand la acest disconfort decizand ca el nu este OK si nici ceilalti nu
sunt OK. S-a deplasat din starea de incredere fundamentala in starea de non-incredere
fundamentala. Apoi, copilul isi croieste scenariul pe baza acestei viziuni fundamentale despre sine
si ceilalti.
Steiner este partial de acord cu Berne, in sensul ca pozitia de viata "justifica" deciziile de
scenariu, dar el crede ca pozitia este adoptata mai intai iar decizia scenariala o urmeaza.
Se poate spune ca Pozitia de viata este suma credintelor fundamentale ale cuiva despre
sine si despre ceilalti, folosite pentru a justifica decizii si comportamente.
Fiecare dintre noi ajunge la maturitate dupa ce si-a scris un scenariu bazat pe una dintre
cele 4 pozitii de mai sus. Dar nu ramanem in aceeasi pozitie tot timpul; ne deplasam dintr-o pozitie
in alta, clipa de clipa.
Franklin Ernst a creat un sistem de analiza a cestor deplasari pe care l-a denumit OK
corral, prezentat in figura de mai jos. El foloseste expresia "OK din punctul meu de vedere" in loc
de simplul "OK" pentru a evidentia faptul ca chestiunea OK-ului e ceva ce tine de convingerile
mele despre mine si de convingerile mele despre tine. Fiecare dintre pozitii are un nume.
Ernst evidentiaza faptul ca fiecare dintre pozitiile din copilarie se reflecta in viata de adult
printr-un anumit tip de actiune sociala, numita de el "operatie". Daca intram intr-una din ele din
starea noastra de Copil, ne vom crea o "justificare" scenariala pentru pozitia de viata
corespunzatoare. Dar avem si optiunea de a intra in Adult si de a folosi oricare dintre operatii
(comportamente) in mod constient.
44
TU ESTI OK PENTRU MINE
OPERATIE: OPERATIE:
Indeparteaza-te Tu te intelegi cu....
("get away from") ("go on with")
POZITIE REZULTATA: POZITIE REZULTATA:

EU NU SUNT OK PENTRU EU SUNT OK PENTRU MINE SI
MINE SI TU ESTI OK PENTRU TU ESTI OK PENTRU MINE
MINE
EU NU EU SUNT
(pozitie depresiva)
SUNT OK (pozitie sanatoasa) OK
PENTRU PROCES SOCIAL: PENTRU
PROCES SOCIAL:
MINE MINE
devolutie
Evolutie
EU- TU+
EU+ TU+
OPERATIE: OPERATIE:
Nu ajungi nicaieri cu ... Scapa de...
POZITIE REZULTATA: ("get rid of ...")

EU NU SUNT OK PENTRU POZITIE REZULTATA:
MINE SI TU NU ESTI OK
PENTRU MINE EU SUNT OK PENTRU MINE SI
TU NU ESTI OK PENTRU MINE
(pozitie de inutilitate)
(pozitie paranoida)
PROCES SOCIAL:
PROCES SOCIAL:
involutie
revolutie
EU- TU-
EU+ TU-
TU NU ESTI OK PENTRU MINE
Eu sunt OK, tu esti OK: "Get on with".

Este pozitia sanatoasa, a eroilor autentici, a printilor, a eroinelor si printeselor. Este
acceptarea sinelui si a celorlalti, nu ca fiinte perfecte, ci ca oameni care actioneaza cat pot ei de
bine in situatia data. Este o pozitie care faciliteaza cooperarea si realizarea proiectelor comune,
datorita unui climat de incredere reciproca.
Eu nu sunt OK, tu esti OK: "Get away from".
Este pozitie depresiva: "eu sunt un broscoi, tu esti un print!" Este o devalorizare a sinelui
in raport cu ceilalti: "ei sunt mai buni ca mine". Pozitia duce la retragere, dependenta, pasivitate.
45
Persoana abandoneaza de buna voie responsabilitatea proprie si o da celorlalti prin desconsiderarea

propriilor capacitati. De multe ori, ea nu indrazneste sa "dea piept" cu realitatea de teama de a nu
da gres. Ea se debaraseaza de ea insasi in loc sa se debaraseze de cei care gandesc: "daca as fi
putut" sau "ar fi trebuit".
Eu sunt OK, tu nu esti OK: "Get rid of".
Este o pozitie aroganta: "eu sunt un print, voi sunteti niste broaste". Reprezinta o supra-
valorizare a sinelui: "sunt mai bun ca tine", fapt ce provoaca comportamente de competitie si de
dominare. Individul se simte superior: este convins ca nimeni nu poate sa il ajute si ca ceilalti sunt
niste incapabili. Aceasta pozitie este adoptata de multe ori pentru a lupta impotriva unui sentiment
de inferioritate, resimtit in copilarie, in fata adultilor dominatori.
Eu nu sunt OK, tu nu esti OK: "Get nowhere with".
Este pozitia derizorie; "toti suntem niste broaste". Este pozitia disperarii: "de ce sa mai
traiesti si sa nu te omori ...?" Este o pozitie globala, atingand mai multe aspecte ale personalitatii.
Ca urmare, ea nu poate fi decat temporara, deoarece lasa individul fara nici o motivare si duce, in
cel mai rau caz, la auto-distrugere, si in cel mai bun caz, la solidaritate cu celelalte persoane la fel
de disperate, care permite trecerea la o pozitie +/- sau -/+.
Berne vede ideea de pozitie ca pe un acordeon care poate sa se intinda suficient pentru a
acoperi un ansamblu vast de atitudini dincolo de cele 4 fundamentale. El spune ca exista atatea
pozitii diferite cati oameni sunt pe lume, considerand posibilitatea pozitiilor tripartite: eu/tu/ei (ei
reprezentand ceilalti, lumea, viata in general).
Desconsiderare, redefinire, simbioza

Copilul mic alege acel scenariu de viata care ii asigura supravietuirea, este cea mai buna
strategie pe care copilul o poate elabora pentru a putea supravietui intr-o lume deseori ostila. In
starea de Copil a eului, s-ar putea sa credem ca orice amenintare la adresa reprezentarii noastre de
copil despre lume constituie o amenintare la adresa satisfacerii nevoilor noastre sau chiar a
supravieturii noastre. Astfel, uneori distorsionam perceptia noastra asupra realitatii, pentru ca ea
sa se potriveasca cu scenariul noastru de viata, adica redefinim realitatea.
Unul din modurile prin care facem ca lumea sa para ca se potriveste cu scenariul nostru
este sa ignoram fara intentie constienta, selectiv, informatii aflate la dispozitia noastra, dar care ar
putea contrazice scenariul nostru. Acest lucru se numeste desconsiderare.
46
Pentru a mentine scenariul nostru de viata, ca adulti, intram in relatii care reia relatiile noastre din
copilarie pe care le-am avut cu parintii nostri, in care unul dintre parteneri joaca rolul de Parinte si
Adult, iar celalalt joaca rolul de Copil. Adica, cei doi functioneaza ca si cum ar avea doar trei stari
ale eului si nu sesa. O relatie de acest ger se numeste simbioza.
Simbioza este o stare de fuziune şi se produce atunci cand doi sau mai mulţi indivizi se
comportă ca şi cum ar fi o singură persoană, adică nu îşi folosesc cele trei stări ele Eului. În general,
unul dintre ei îşi foloseste doar starea de Părinte şi starea de Adult şi îşi exclude starea de Copil,
iar celalalt va lua poziţia opusă, rămânând în Copil şi excluzându-şi celelalte doi stări.
Simbioza aparţine sistemului de ataşament şi are drept scop dezvoltarea capacităţilor
copilului care ar corespunde dezvoltării stării de Adult şi Părinte.
Simbioza este necesară pentru a asigura supravieţuirea copilului în perioada când este
complet dependent, în primii doi ani de viaţă, putem vorbi despre o simbioza sănătoasă. Mama
renunţă pentru o perioadă la nevoile Starii Eului de Copilul pentru a satisface nevoile copilului
nou născut. Există situaţii când tatăl are grijă de nevoile Copilului mamei. Acest lucru este necesar
pentru a evita depresia şi anxietatea postnatală.
În simbioza sănătoasă, partenerii nu îşi desconsideră niciuna din starile Eului, ci decid în
mod conştient, din starea Eului de Adult, asumarea unui rol şi amânarea temporară a satisfacerii
unor nevoi.
Simbioza nesănătoasă este atunci când implică desconsiderare. O simbioză devine
patologică atunci când interferează cu dezvoltarea copilului către autonomie. Într-o astfel de
relaţie, cele două părţi implicate fie exclud în întregime anumite stări ale Eului, fie anumite aspecte
ale unei stări ale Eului. De exemplu, dacă mama nu a reuşit să îşi sarisfacă în mod adecvat nevoile
stării de Copil, ea poate deveni foarte sensibilă la nevoile copilului ei, dorind să îi ofere ceea ce ea
nu a primit. În această situaţie copilului nu are posibilitatea să înveţe să gândească şi să îşi dezvolte
capacităţile pentru a-şi rezolva problemele specifice vârstei.
Oamenii rămân în simbioză ca adulţi atunci când nevoile lor nu au fost împlinite dintr-o
poziţie OK în primii doi ani de viaţă.
Odată ce s-a stabilit o simbioză, participanţii se simt confortabil, deoarece se creează
sentimentul că fiecare are un rol.
47
Tipuri de simbioză
- Complementară: ambele părţi şi-au agreat mutual poziţiile
- Competitivă: fiecare parte concurează pentru aceeaşi poziţie în simbioză, partenerii intrând
în rivalitate, în speranţa că vor ocupa poziţia lor favorită în simbioză. Această simbioză
este instabilă şi se termină în două moduri posibile: fie partenerii se despart furioşi, fie unul
cedează celuilalt poziţia simbiotică dorită şi ocupă poziţia complementară în simbioză
Desconsiderarea este un proces de ignorare sau de minimalizare inconştientă a unor aspecte
ale sinelui, ale altora sau ale situaţiei utile în rezolvarea unei probleme.
Ea îşi are originea în realaţionarea simbiotică între părinte şi copil, în acest mod copilul
învaţă procesul de desconsiderare. Persoana care desconsideră crede că se comportă ca şi cum este
mai semnificativ ceea ce a perceput ea de la cealaltă persoană decât ceea a transmis de fapt cealaltă
persoana şi nu ia în calcul informaţii relevante ale situaţiei.
O persoană poate desconsidera propriile sentimente, percepţii sau gânduri sau pe ale altora,
precum şi aspecte ale realităţii înconjurătoare.
Sunt trei tipuri de desconsiderare: ale stimulului, ale problemei şi ale opţiunilor, pe de o
parte, iar pe de altă parte există patru nivele de desconsiderare: ale existenţei, ale semnificaţiei, ale
posibilităţii de schimbare şi ale propriilor abilităţi.
Matricea desconsiderărilor
Mod Tip
Existenţă stimul problemă Opţiuni
Semnificaţie Semnificaţia stimulului Semnificaţia problemei Semnificaţia opţiunilor
Posibilitate de Posibilitatea de schimbare a Posibilitatea de Posibilitatea de schimbare
schimbare stimulului schimbare a problemei a opţiunilor
Abilităţi personale Capacitatea persoanei de a Capacitatea persoanei Capacitatea persoanei de a
reacţiona diferit de a rezolva problema acţiona asupra opţiunilor
Orice desconsiderare implică desconsiderarea din casetele de sub şi din dreapta ei.
Ca prin indicator al prezentei unei desconsiderări este gradul de disconfort al persoanei.
Modalităţi de desconsiderare a stroke-urilor pozitive:
- Da, dar...
- Măcar atât să fac şi eu
48
- Doar încerci să mă faci să mă simt bine

- Nu a ieşit chiar aşa cum mi-am dorit
- Oricine poate să facă asta
- Poate
- Altcineva s-ar fi descurcat mai bine
- Asta nu e momentul potrivit pentru laude
- Schimbarea subiectului
- Sarcasm
- Ignorare
Analiza Jocurilor
Definitia Jocurilor.
Conceptul de "joc" este un concept de baza al Analizei tranzactionale – la fel ca si starile
eului, tranzactiile si scenariul. Conceptul de Jocuri s-a format destul de lent in gandirea lui Berne,
gasindu-si forma finala in cartea "Games People Play".
Termenul de Joc in AT nu poate fi confundat cu acea activitate ludica si placuta.
Consecintele unui Joc – in viziunea AT – pot fi neplacute, dramatice si chiar fatale. Berne scria:
"faptul ca numim" Joc" comportamente atat de tragice precum sinuciderea, alcoolismul si
dependenta de droguri, crima sau schizofrenia, nu este nici nebunie, nici barbarism.
Caracteristica unui Joc nu este ca emotiile sunt false, ci ca ele sunt reglementate".
Conceptul de Joc permite o intelegere mai buna a diferitelor feluri in care se desfasoara
lanturile de tranzactii intre indivizi la nivel explicit si de a raporta aceasta functionare la ceea ce
fac si spun interlocutorii.
Este un concept care insumeaza toate celelalte concepte AT: sunt legate de racketuri,
intaresc pozitia de viata, permit strangerea de timbre, fac sa inainteze scenariul, perpetueaza
simbioza, faciliteaza structurarea timpului si ne permit obtinerea unor stimuli si a unor strokuri.
Jocul este o maniera de structurare a timpului care aduce un schimb emotional intens: furie,
tristete, vinovatie.
Sfarsitul dezagreabil al unui joc este utilizat de catre jucator pentru a-si intari parerea despre
sine, ceilalti si lume.
49
Definitii:
Berne: "Principles of Group Treatment": "Un joc este o serie de tranzactii ulterioare cu o
Stratagema ducand spre un Beneficiu negativ adesea bine ascuns, dar si bine definit". In "What
Do You ay after You Say Hello?" Berne prezinta formula J (G) si explica cele 6 stadii ale unui joc,
adaugand: "orice corespunde acestei formule este un joc si tot ce nu corespunde nu este un joc".
Urmand scoala de gandire alternativa, Joines & Stewart ("TA Today") definesc jocul drept "numai
acele succesiuni ce urmeaza toate stadiile formulei J, inclusiv schimbul de roluri ("Switch") si
momentul de confuzie".
Vann Joines: "un joc este procesul de a face ceva cu un motiv ascuns care:
(1) este in afara constientei Adultului,
(2) nu devine explicit pana cand participantii nu schimba modul in care se comporta,
(3) are drept rezultat faptul ca toti se simt derutati, neintelesi si doresc sa invinovateasca
pe celalalt"
Tony Tilney, in "Dictionary of TA": "jocurile implica manipularea celorlalti prin
comportamente si sentimente neautentice ... ele se bazeaza pe raspunsul la credintele timpurii
despre felurile disponibile de a obtine indeplinirea dorintelor si nevoilor si despre sine si ceilalti
si lume – adica ele fac parte din cadrul de referinta".
De ce jucam jocuri.
Desi raspunsul la aceasta intrebare difera de la autor la autor, toti au cazut de acord asupra
faptului ca atunci cand jucam jocuri urmam niste strategii invechite. Jocurile reprezentau mijlocul
prin care, ca si copii, obtineam ceea ce doream de la ceilalti. Insa, in viata adulta, avem optiuni
mai eficiente.
Jucam jocuri in primul rand pentru a ne continua scenariul de viata. Berne a sugerat
succesinea in care facem aceste lucruri. Cand ajungem la finalul jocului, traim un sentiment racket.
Cand se intampla acest lucru, putem "pune deoparte" acel sentiment sub forma de timbru. Cand
jucatorul a adunat o colectie suficient de mare de timbre, se simte "indreptatit" sa incaseze, la
schimb, orice rezultat scenarial negativ decis de el in copilarie. Si asa, fiecare isi alege jocurile
pentru a obtine acel gen de timbre care il va duce catre finalul scenariului pe care si l-a hotarat
singur.
50
Educatia copilului poate fi considerata drept un proces prin care copilul este invatat ce joc
TREBUIE sa joace si cum sa il joace, in acelasi fel in care este invatat celelalte moduri de
structurare a timpului, adecvate situatiei sociale.
Jocul reprezinta un element de scenariu. Jocurile favorite determina destinul final: succesul
casatoriei, carierei, circumstantele mortii.
In plus, jocurile constituie structura dinamica sau emotionala a fiecarei familii. Berne:
"jocurile sunt folosite de catre copii in mod deliberat. Copilul se roaga pentru a obtine ceva,
cautand sa obtina un anumit tip de recunoastere". Daca parintii raspund acestei cereri sociale, si
daca actiunea se repeta, jocul s-a "instalat" – la un nivel necunoscut partilor implicate.
Datorita faptului ca viata ofera foarte putine posibilitati de intimitate intensa, Jocul ocupa
un loc important in viata sociala.
Scopul esential al oricarui joc este "pay off"-ul (rasplata).
Deci, jucam pentru:
 a ne continua scenariul de viata
 a ne intari convingerile din scenariu
 pentru a ne confirma pozitia de baza de viata
 pentru a continua relatii simbiotice din copilarie
 pentru a obtine o rezerva de stroke-uri intense, mai ales atunci cand cele provenite din
racketare sunt in pericol sa se termine (Fanita English)
Caracteristici ale Jocurilor

1. Jocurile sunt repetitive. Fiecare isi joaca jocul favorit iar si iar, de-a lungul timpului. Ceilalti
jucatori, imprejurarile, se schimba; dar jocul ramane acelasi.
1. Jocurile sunt jucate fara constienta Adultului. In ciuda faptului ca oamenii joca iar si iar
aceleasi jocuri, ei le reiau fara a fi constienti ca fac acest lucru. Jucatorul se intreaba doar
in etapele finale ale jocului "Oare cum s-a intamplat asta din nou?" Nici chiar in acel
moment nu inteleg ca ei insisi sunt cei care au contribuit la "montarea" jocului.
2. Jocurile au intotdeauna ca rezultat final faptul ca jucatorii traiesc un sentiment racket.
3. Jocurile presupun un schimb de tranzactii ulterioare. In orice joc, la nivel psihologic se
intampla ceva diferit de ceea ce pare sa se intample la nivel social. Ne dam seama de acest
51
lucru din faptul ca oamenii reiau aceleasi jocuri, gasind alte persoane ale caror jocuri se
intrepatrund cu cele proprii.
4. Jocurile contin intotdeauna un moment de surpriza sau confuzie. In acest punct, jucatorul
are senzatia ca s-a petrecut ceva neasteptat. Nu se stie cum, participantii par a-si fi schimbat
rolurile.
Exemple de jocuri.
In "Games People Play" Berne si-a fascinat cititorii prin denumirile nostime si atragatoare
date jocurilor, lansand in acest fel o moda in lumea AT. Au fost descoperite sute de jocuri, fiecare
cu propriul sau nume. Dar, privind inapoi, vedem ca doar cateva dintre ele sunt completari reale;
multe dintre denumiri descriu doar niste interactiuni care nu reprezinta deloc jocuri si, mai ales,
nu au momentul de Comutare (switch), putand fi clasificate drept petrecerea timpului sau
racketare.
Eliminand pseudo-jocurile, ceea ce ramane poate fi clasificat in cateva modele de baza.
Fiecare model poate fi reprezentat printr-un nume de joc bine cunoscut. Toate celelalte nume nu
sunt decat variatiuni ale acestora, iar schimbarile tin mai mult de continut si nu de proces, in detalii
despre ce se petrece in timpul jocului si nu despre cum se joaca.
In practica de astazi a AT, se prefera utilizarea a putine denumiri de jocuri, concentrarea
fiind asupra modelelor generale si a felului in care se joaca. Faptul permite stabilirea unor principii
generale de contracarare a jocurilor.
Clasificarea si descrierea de mai jos porneste de la deplasarea pe care jucatorul o face intre
pozitiile Triunghiului Dramatic in momentul Comutarii.
Comutarea de la Persecutor la Victima.
Ilustrata prin "Da-mi un sut!" (Kick Me!). Jucatorul isi exagereaza greselile, accidentele,
sustinand ca acestea nu i se intampla decat lui. Cauta reprosuri sau, pur si simplu, sa fie respins.
Din rolul sau initial de Persecutor trece la cel de victima.
"Hotii si vardistii" reprezinta o varianta a aceluiasi joc, jucat insa in cadru legal. Aici,
jucatorul deschide jocul incercand sa Persecute fortele legii si ordinii. Dar, pana la urma, el
aranjeaza sa fie prins, sfarsind ca Victima.
"Cusurgiul" – jucatorul gaseste defecte la altii, criticandu-le infatisarea, munca,
imbracamintea etc. sau poate este auzit "accidental" cand vorbeste despre defectele cuiva pe la
52
spate. El poate sustine tema la infinit, ca tema de racketare, fara ca neaparat sa declanseze o
Comutare. Totusi, Cusurgiul poate ajunge in final sa fie respins de cei pe care i-a criticat. Atunci
el se deplaseaza din Persecutor spre Victima, transformadu-si racketarea in joc.
Jucatorul din "Daca n-ai fi fost tu ..." se plange mereu altora ca ei il impiedica sa faca ce
doreste. Exemplu: o mama spune copiilor ei: "Daca n-ati fi fost voi, as fi putut sa calatoresc in
strainatate". Daca se intampla ceva exceptional care intrerupe racketarea – mosteneste o suma mare
de bani si poate plati o baby sitter, sau copiii cresc si nu mai au nevoie de prezenta ei continua –
ea tot nu pleaca in excursii pentru ca nu are curajul sa plece din tara. Facand acest lucru, se
deplaseaza spre pozitia de Victima.
Comutarea de la Victima la Persecutor.
Ilustrata prin "Acum te-am prins, ticalosule!" (Now I Got You Son of a Bitch! -
NIGYSOB). In acest joc si in toate variantele sale jucatorul lanseaza un fel de invitatie din pozitia
de Victima. Cand partenerul de joc musca Momeala, jucatorul da un sut din Persecutor. Jucatorul
incearca sa il pacaleasca pe interlocutor, caci astfel el nu va trebui sa gandeasca la propriile
probleme. El cauta, de fapt, sa ascunda un sentiment profund de esec prin acest triumf.
In "Da, dar ..." jucatorul incepe prin a cere sfaturi, dar le refuza pe masura ce ii sunt
oferite. Momentul de Comutare intervine atunci cand cel care da sfaturi nu mai are nici o idee, iar
jucatorul de "Da, dar ..." percepe o respingere din partea partenerului de joc. Este un joc obisnuit
in activitatea de asistenta sociala si in alte medii de ajutorare.
"Rapo" este versiunea sexuala a NIGYSOB. Aici jucatorul semnalizeaza o invitatie de
natura sexuala. Atunci cand partenerul raspunde cu un avans tot de natura sexuala, jucatorul de
Rapo va raspunde cu o respingere indignata. Pe tricoul jucatorului de Rapo scrie, in fata, "Sunt
disponibil" iar pe spate "Dar nu pentru TINE, ha, ha". Rapo de gradul 1 este o sursa obisnuita de
stroke-uri la petreceri si are drept rezultat o blanda admonestare sexuala. La gradul 3, jucatorul de
Rapo poate astepta pana cand a avut loc contactul sexual fizic, dupa care declanseaza Comutarea,
strigand "Viol!"
Exista mai multe jocuri croite dupa acelasi tipar cu NIGYSOB, in care pozitia initiala de
Victima este acceptata drept o atitudine de racketare, iar Comutarea nu este declansata pana cand
aceasta atitudine nu este confruntata.
Jucatorii de "Prostul" si de "Sarmanul de mine" (Poor me!) incep prin racketare din
pozitii de "Eu nu pot gandi" sau, respectiv, de "Nu ma pot ajuta singur" S-ar putea sa fie multumiti
53
sa ramana in aceasta pozitie de Victima atata timp cat primesc suficiente strok-uri. Totusi, daca
cineva ii confrunta cu cerinta de a gandi sau de a face ceva pentru ei insisi, este posibil ca ei sa
declanseze Comutarea, infuriindu-se si acuzand: "Ar fi trebuit sa stiu ca n-o sa obtin nici un ajutor
de la TINE!"
"Picior de lemn" este o variatiune a "Sarmanului de mine". Pe tricoul jucatorului scrie, in
fata, "ce poti sa te astepti de la cineva care... (orice scuza referitoare la el)". Jucatorul isi face vazut
"piciorul de lemn" (are astm, nu are diplome – o infirmitate reala sau fictiva) si anunta astfel ca nu
puteti spera nimic de la el. Scopul lui este sa demonstreze celuilalt ca nu-i revine lui
responsabilitatea rezolvarii propriilor probleme.
Jucatorul de "Fa ceva pentru mine" incearca pe fata sa ii manipuleze pe ceilalti sa faca
ceva sau sa gandeasca in locul lui. Atata timp cat ajutorul sperat se produce, jucatorul poate ramane
in pozitia de Victima neajutorata. Dar mai tarziu ar putea declansa Comutarea si va aduna o noua
colectie de stroke-uri, acuzandu-l pe cel care a muncit/gandit pentru el. Aceasta formula de final
de joc este uneori numita "Uite ce m-ai facut sa fac!"
Jucatorul din "Schlemiel" face gafe pentru ca apoi sa-si ceara iertare. Scopul lui poate fi
sa se faca iertat sau, dimpotriva, sa fie "pus la locul lui"
Comutarea de la Salvator la Victima.
Jocul etalon din aceasta categorie este "Nu incerc decat sa te ajut!". Este un titlu care
poate fi folosit pentru orice joc in care cineva incepe prin a oferi "ajutor" dintr-o pozitie de Salvator
si apoi se deplaseaza in Victima atunci cand partenerul "ajutat" fie refuza ajutorul, fie merge mai
departe pe drumul ei si intra in incurcaturi, fie semnalizeaza ca ajutorul pe care l-a primit nu a fost
destul de bun. Atunci, potentialul "ajutator" va obtine beneficiul negativ, constand din timbre de
ineficienta.
Jocul "De ce tu nu ...?" (Why Don't You ...?) este o variatiune pe aceasta tema, care
implica oferirea de sfaturi care sunt respinse de partenerul de joc.
Comutarea de la Salvator la Persecutor.
"Uite ce mult m-am straduit!" incepe ca si "Nu incerc decat sa te ajut!" cu cel ce "ajuta"
in rol de Salvator. Dar, in momentul Comutarii, fostul Salvator devine Persecutor, acuzand, in loc
de Victima tanguitoare.
Dupa cum se vede, jocurile sunt, in general, complementare. Cand o persoana "joaca"
Victima, interlocutorul ei "joaca" adesea Salvatorul sau Persecutorul. De exemplu, "Nu incerc
54
decat sa te ajut" este complementar cu "uite ce mi-ai facut", sau "Da-mi un sut" este complementar
cu "Acum te-am prins, ticalosule". Complementaritatea este importanta in masura in care permite
partajarea responsabilitatii intre jucatori.
Pentru mai multe exemple, vezi: E. Berne, "Jocuri pentru adulti" si Alain Cardon, "Jocurile
manipularii".
Avantajele jocurilor.
In "Games People Play" Berne a semnalat 6 avantaje ale jocurilor:
(1) avantaj psihologic intern: jucand jocuri, se mentine stabilitatea setului propriu de convingeri
scenariale. Desi aceste credinte de scenariu sunt, in realitate, arhaice si nu ajuta, pentru Copil
ele reprezinta feluri de a intelege si a aborda lumea. Daca ele nu sunt provocate/confruntate,
lumea ramane predictibila. Cel care joaca evita, deci, sa isi confrunte angoasele si fobiile.
(exemplu: de fiecare data cand joc "Da-mi un sut" imi intaresc convingerea ca e necesar sa fiu
respins pentru a primi atentie).
(2) Avantaj psihologic extern: Este vorba despre evitarea unor situatii inacceptabile, fara sa "pierd
fata" social. Jucatul jocurilor permite evitarea situatiilor carora mi-ar fi greu sa fac fata pentru
ca ar putea pune sub semnul intrebarii cadrul meu de referinta. (exemplu: jucand "Da-mi un
sut" evit sa imi pun intrebarea – ce s-ar intampla daca le-as solicita celorlalti strokuri pozitive
directe?).
(3) Avantaj social intern: in cuvintele lui Berne, "jocurile ofera un cadru pentru socializare
pseudo-intima intr-un cadru privat", adica oamenii pot deveni implicati indeaproape, dar de o
maniera neautentica ce presupune existenta tranzactiilor ulterioare. Ca urmare, ele permit
structurarea timpului prin obtinerea unei pseudo-intimitati. (exemplu: o parte a jocului "Da-mi
un sut" poate reprezenta o lunga, dureroasa serie de schimburi "de la inima la inima" cu
partenerul de joc. Amandoi avem impresia ca suntem deschisi unul fata de celalalt. In realitate,
asta nu inseamna intimitate. Sub mesajele de nivel social se afla cele ulterioare, care confirma
ca suntem intr-un joc).
(4) Avantaj social extern: jocul ofera o tema de discutie/barfa in cercul social largit. Jucul ne da
ceva de discutat (exemplu: jucand "Da-mi un sut" intr-un bar plin de barbati putem incepe
discutii pentru trecerea timpului sau racketare pe tema "Nu-i asa ca femeile sunt groaznice?")
(5) Avantaj biologic: se refera la modul in care jocurile produc strokuri, chiar daca cea mai mare
parte a lor sunt negative. Multi oameni au descoperit in copilarie ca stroke-urile negative sunt
55
cel mai usor de obtinut si au invatat sa le caute pentru a evita lipsa de stroke-uri. La fel, de
fiecare data cand se reia jocul, se satisface foamea de structura. (exemplu: jocul "Da-mi un
sut" produce mai ales stroke-uri negative).
(6) Avantaj existential: este functia jocului in intarirea pozitiei de viata si a credintelor. Jucatorul
isi vede confirmata viziunea asupra lumii. Ca si avantajele (1) si (2), acesta ajuta la pastrarea
cadrului de referinta si il linisteste pe Copil. Se realizeaza mai ales prin recompensa, eliberarea
sentimentului racket de la sfarsitul jocului. (exemplu: jocul "Da-mi un sut" se joaca din pozitia
Eu– Tu+. De fiecare data cand primesc un sut in urma jocului imi intaresc aceasta pozitie.
In termenii teoriei Schiffiene (scoala Cathexis), Jocurile reprezinta o incercare de mentinere a
simbiozei (a se "agata" de relatii simbiotice nerezolvate prin reluarea lor). Pentru a face acest lucru,
este nevoie ca jucatorul sa desconsidere multe aspecte ale realitatii curente. In procesul jocului
fiecare participant isi asuma un rol simbiotic. Acesta se poate relationa cu triunghiul dramatic.
Persecutorii si Salvatorii iau pozitia de Parinte in timp ce Victima pozitia de Copil.
Jocurile pot fi jucate in diferite grade de intensitate.
Gradul 1 – are un rezultat pe care jucatorul e dispus sa il impartaseasca cercului sau social.
Prietenii si/sau colegii considera aceste comportamente ca fiind acceptabile. Jocurile la aceasta
intensitate formeaza mare parte din structurarea timpului la petreceri sau intalniri sociale. Ele au
ca rezultat o usoara jena sociala.
Gradul 2 – au rezultate mai serioase, de genul celor pe care jucatorul ar prefera sa nu le
faca publice in cercul sau social. Consecintele sunt serioase, cum ar fi pierderea locului de munca
sau divortul.
Gradul 3 – in cuvintele lui Berne "este unul jucat la infinit, care sfarseste la chirurgie, la
tribunal sau la morga". La acest nivel, ele pot avea rezultate dramatice, cum ar fi internarea in
clinicile psihiatreice, inchisoarea, ranirea fizica serioasa sau chiar moartea.
Cum poate fi descris procesul jocurilor.

Triunghiul dramatic.
Stephen Karpman a elaborat o schema simpla pentru analiza jocurilor: triunghiul dramatic.
El sugereaza ca ori de cate ori oamenii joaca jocuri, ei intra intr-unul din cele 3 roluri scenariale:
Persecutor, Salvator sau Victima.
56
Salvator
Persecutor
S
P
Victima
Persecutor - este cineva care ii minimalizeaza pe ceilalti. El ii vede pe ceilalti ca fiindu-i

inferiori si non-OK. Se arata ca dominator, imperativ, tiranic. Joaca sentimentul sau preferat care
este mania. "Eu sunt cel mai bun, nimeni nu are ce sa ma invete". Uneori, intra in competitie cu
un alt Persecutor, dar interactiunea va fi de scurta durata daca ambii incearca sa domine.
Salvator – ii vede pe ceilalti tot cu o treapta mai jos si non-OK. Insa el raspunde oferind
ajutor de pe pozitia de cu o treapta mai sus. El gandeste: "trebuie sa-i ajut pe toti ceilalti, pentru ca
ei nu sunt atat de buni sa se ajute singuri". Are tendinta de a-i ajuta pe ceilalti salvandu-i sau dorind
sa rezolve situatia critica. Sentimentul sau preferat este de a triumfa. Dar, in adanc, el are o parere
destul de proasta despre sine, iar faptul ca se ocupa de altii ii permite sa se simta la inaltime.
Consuma multa energie pentru a face placere celor din jur. In Joc, incearca sa dea sfaturi, isi asuma
responsabilitati mult peste capacitatile sale sau care depasesc timpul disponibil, fapt care va face
ca se va trezi in pozitia de Victima la prima ocazie.
Victima – e o persoana non-OK si care se afla cu o treapta mai jos. Are sentimentul
impotentei – recurent. Se simte mai putin importanta decat ceilalti. Totusi, intr-un Joc, ea
manipuleaza pentru a stimula (cautarea unui Persecutor) sau pentru ca cineva sa aiba grija de ea
(cauta un Salvator). Isi ia revansa neurmand sfaturile sau blamandu-l pe Persecutor. Uneori
Victima va cauta un Persecutor care s-o umileasca si sa o agreseze. Sau poate va cauta un Salvator
care sa-i ofere ajutor si care sa-i confirme convingerea de Victima: "singur nu ma descurc".
Fiecare dintre cele 3 roluri contine o desconsiderare. Atat Persecutorul cat si Salvatorul ii
desconsidera pe ceilalti.
57
Persecutorul desconsidera valoarea si demnitatea altora. Persecutorii extremi pot

desconsidera dreptul altor oameni la viata si la sanatate fizica. Salvatorul desconsidera capacitatea
altora de a gandi singuri si de a actiona conform initiativei proprii, autonomia lor.
Salvatorul poate fi si "grandios" referitor la puterea lui de a-i ajuta pe ceilalti si la nevoia
lor de servicii.
Victima se desconsidera pe ea insasi. Daca ea cauta un Persecutor, atunci e de acord cu
desconsiderarile Persecutorului si se vede pe sine insasi ca pe cineva vrednic de a fi respins si
minimalizat. Victima care cauta un Salvator va crede ca are nevoie de ajutorul acestuia pentru a
gandi corect, a actiona sau a lua decizii.
Toate cele 3 roluri sunt neautentice. Atunci cand oamenii se afla intr-unul dintre aceste
roluri ei reactioneaza mai degraba la trecut si nu la aici si acum. Ei folosesc strategii scenariale
invechite pe care le-au stabilit ca si copii ori le-au preluat de la parintii lor.
De obicei, cineva care joaca un joc incepe dintr-una din pozitii si apoi trece in alta. Aceasta
deplasare are loc in momentul "comutare" (switch) din formula "J".
Pozitiile pot fi ascunse: se poate persecuta excelent din pozitia de Victima.
Rolurile explica dinamica sociala a jocului. Ca pe o scena, protagonistii abordeaza jocul
sub diferite unghiuri, conform rolului care le este atribuit. Mai mult chiar, ei vor gasi – inconstient
– persoanele adecvate pentru a juca un rol complementar. De cele mai multe ori intra pe scena cu
rolul favorit, invatat in copilarie, incurajati de mediul in care au crescut.
Formula Jocului - "J" ("G").
Berne a descoperit ca orice joc trece prin mai multe stadii. In "Ce spui dupa buna ziua?" a
dat forma finala a acestor 6 etape, numindu-le:
MOMEALA ("con") + STRATAGEMA ("gimmick") =
RASPUNS COMUTARE ("switch") DERUTA("crossup")
BENEFICIU ("payoff")
El a denumit aceasta secventa "Formula J" sau "formula jocului".

"Momeala" este invitatia data de persoana care face prima miscare. Este prima fraza, care
contine un mesaj ascuns. Are ca scop sa il "agate" pe interlocutor. Are aparenta anodina, chiar
amabila. Scopul ei este sa genereze la interlocutor o reactie de aparare (se justifica), fapt ce
58
provoaca o oarecare neplacere, o insecuritate bazata pe lipsa de incredere. Daca persoana

respectiva nu reactioneaza sau ignora aspectul ascuns, jocul nu mai are loc.
"Stratagema" este acel aspect al celuilalt care il face vulnerabil la momeala: lipsa de
incredere in sine, teama de a gresi sau absenta unor masuri de protectie in raport cu situatia.
Exemplu: persoana care nu isi da permisiunea sa greseasca, directorul care trebuie sa aiba dreptate
de fiecare data, colaboratorul indispensabil. Punctul slab isi are radacina in pozitia de viata si este
legat de cadrul de referinta al individului, de lipsa lui de putere. Rezolvarea reala a problemei trece
prin auto-constientizare si printr-un proiect de dezvoltare in scopul obtinerii increderii care
lipseste: a-si da noi permisiuni.
"Raspunsul" este procesul social care urmeaza, schimbul de informatii la nivel social, cea
mai mare parte fiind evident Adult. Aceste tranzactii au ca scop mascarea nivelului ascuns, al
tranzactiilor ulterioare (tranzactii care pot dura de la cateva secunde la cateva ore, zile sau ani).
Sau poate ascunde altceva... persoana devine confuza, se "scufunda" in propria istorie, cauta sa
"inece pestele", sa isi atenueze slabiciunile justificandu-se sau cautand dovezi. Neplacerea poate,
in acest moment, sa creasca si sa ceara comutarea, adica trecerea la etapa urmatoare a jocului sau
escaladarea degradarii comunicarii. Daca secventa este un joc adevarat, la un moment dat va avea
loc o serie de schimbari rapide. Constientizarea a ceea ce se intampla (confuzia) poate opri evolutia
jocului. Exemplu: "am impresia ca deviem de la subiect", "care este intrebarea?", "esti suparat
pe mine?"
"Comutarea" – fiecare dintre jucatori isi schimba starea eului si pozitia in triunghiul
dramatic. Este o schimbare neprevazuta de ton sau de comportament la unul dintre interlocutori.
Persoana trece de la o atitudine amabila sau plangacioasa la una agresiva. In acel moment apar
informatii care nu au fost dezvaluite la inceput, fapt care schimba datele problemei. Acum iese la
suprafata nivelul ascuns. Este o schimbare de situatie, mai mult sau mai putin prevazuta de unul
dintre interlocutori. Face parte din sistemul de manipulare a sinelui sau a altuia.
"Deruta" reprezinta momentul de confuzie generat de comutare. Persoana este surprinsa,
nu se astepta la un astfel de atac. Relatia se intrerupe brusc, tocmai in momentul in care persoana
credea ca poate sa aranjeze totul. Este partea vizibila a icebergului. Este si momentul propice
pentru a iesi dintr-o relatie nesatisfacatoare si a cauta o colaborare mai sincera, fiecare
recunoscandu-si slabiciunile, re-stabilind obiectivele rationale si constientizand lipsa de
sinceritate.
59
"Beneficiul" este sentimentul racket pentru jucatori. La sfarsitul schimbului, fiecare

traieste un sentiment neplacut: enervat, gatul strans, angoasa, etc. Este un sentiment confuz, de a
fi "luat plasa", de a nu fi fost sincer. Este si impresia de deja trait: "asa se termina intotdeauna". In
aceasta etapa nu se mai poate schimba nimic, jocul s-a terminat, dar il putem analiza pentru a
modifica contractele ulterioare. Beneficiul negativ confirma pozitia de viata si inainteaza scenariul
respectivelor persoane. Permite, de asemenea, sa se simta recunoscute.
Ultimele trei etape pot avea loc simultan.
Analiza tranzactiilor din jocuri.
Un alt mod de analiza a jocurilor este folosirea diagramei tranzactionale. Prin folosirea ei
se pot observa cu claritate tranzactiile ulterioare.
Pentru Berne, jocul incepe intotdeauna pornind de la un mesaj dublu. La nivelul social,
persoana transmite un stimul care pare Adult. O intrebare sau o cerere de informatii. Dar, la nivel
psihologic, se transmite un alt mesaj. Pentru ca intre timp – nedeterminat – protagonistii
tranzactioneaza pe un ton amabil: acesta se numeste nivelul social. Cei care asista la interactiune
nu isi dau seama de starea emotionala a protagonistilor. Totusi, adevarata relatie se joaca la un
nivel ascuns, iar impactul asupra comunicarii este, si el, la nivelul ascuns.
Protagonistii nu sunt constienti de ceea ce fac. Cu exceptia tranzactiilor unghiulare (numita
si tranzactii comerciale) in care vanzatorul incearca sa il agate pe cumparator vizand o anumita
reactie a ego-ului. De aici rezulta o comunicare in care doar unul dintre cei doi este constient de
proces.
Sp
Ss
Rs
Rp
Exemplu:
El (nivel social, Ss): "Mi-ar face placere sa te cunosc mai bine"
Ea (nivel social. Rs): "Da, si mie mi-ar placea".
El (nivel psihologic, Sp): "Da-mi un sut!"
Ea (nivel psihologic, Rp): "Acum te-am prins, ticalosule!"
60
Scenariu de viata
Teoria scenariului de viata a fost creeata de Eric Berne si colaboratorii sai, mai ales Claude
Steiner, pe la mijlocul anilor '60. Multi autori AT au imbogatit conceptul, acesta ajungand astazi
o parte centrala a Analizei Tranzactionale.
De ce numele de "scenariu"? Pentru ca Berne, creatorul conceptului, considera ca operatiile
complexe ale functionarii umane se bazeaza pe o planificare a vietii la nivel subconstient, prin
cerarea unui "scenariu" ca cele de teatru si film, care sunt derivate intuitive ale dramelor
psihologice din teatru.
Scenariul apartine domeniului fenomenelor de transfer, adica sunt adaptari ale reactiilor si
experientelor din copilarie. El este o tentativa de a repeta, intr-o forma derivata, drama transferului
in ansamblul lui, drama impartita de multe ori in acte, ca scenariile de teatru, care sunt derivate
artistice ale acestor drame ale copilariei.
Din punct de vedere operational, un scenariu este un ansamblu complex de tranzactii care,
prin natura lui, este ciclic, dar nu se repeta neaparat, pentru ca o reprezentatie poate sa acopere
intreaga viata.
Eric Berne: "Plan de viata inconstient" ("Principles of Group Treatment")
"Plan de viata creat in copilarie, intarit de parinti, justificat de evenimente ulterioare si culminand
ca o alternativa aleasa" ("Ce spui dupa buna ziua?")
1. Scenariul este un plan de viata. Copilul intocmeste UN PLAN ANUME pentru viata sa,
si nu pur si simplu o viziune generala asupra vietii.
2. Scenariul este directionat spre o finalitate. El "culmineaza cu o alternativa aleasa". Cand
copilul mic isi scrie povestea vietii, el scrie si scena finala ca parte integranta a acesteia.
Toate celelalte elemente ale intrigii, incepand cu prima scena, sunt apoi planificate, pentru
a conduce spre scena finala. Atunci cand, ca adulti, iesim din scenariu, alegem, fara sa ne
dam seama, comportamentele care ne vor duce inapoi, mai aproape de rezultatul
scenariului nostru.
3. Scenariul este decizional. Copilul DECIDE asupra planului de viata. Acest plan nu este
determinat numai de forte exterioare, ca parintii sau mediul. Rezulta ca, chiar in cazul in
care diferiti copii sunt crescuti in acelasi mediu, ei pot decide asupra unor planuri de viata
diferite. Deciziile de scenariu nu sunt luate prin gandirea deliberata asociata cu luarea
deciziilor la maturitate. Cele mai timpurii decizii provin din sentimente si se iau inainte ca
61
copilul sa inceapa sa vorbeasca. Ele depind de un tip de testare a realitatii diferit de cel
folosit de adulti.
4. Scenariul este intarit de parinti. Desi parintii nu pot determina deciziile din scenariul unui
copil, ei pot exercita o influenta majora asupra lor. Din primele zile de viata ale unui copil,
parintii ii transmit mesaje pe baza carora el isi formeaza concluziile despre sine insusi, altii
si lume. Aceste mesaje din scenariu sunt atat non-verbale cat si verbale.
5. Realitatea este redefinita pentru a "justifica" scenariul. Ceea ce facem adesea este sa
interpretam realitatea din propriul nostru cadru de referinta, astfel incat ea sa ne faca
impresia de justificare a deciziilor noastre din scenariu. Facem acest lucru pentru ca in
starea eului de Copil putem percepe orice amenintare la adresa conceptiei noastre despre
lume bazata pe scenariu ca pe o amenintare la adresa satisfacerii nevoilor noastre sau chiar
a supravietuirii.
De ce e importanta cunoasterea scenariului?
Intelegerea scenariului ofera un mod de intelegere a cauzelor pentru care unii oameni se
comporta asa cum o fac – mai ales in examinarea comportamentelor care, la prima vedere, par a fi
dureroase sau auto-destructive. Jocurile psihologice arata cum oamenii intra in interactiuni
neplacute, care le repeta iar si iar. De ce fac acest lucru daca este inconfortabil? Teoria scenariului
da raspunsul: pentru a intari scenariul si pentru a-l duce mai departe. Cand suntem in scenariu, ne
agatam de deciziile din copilarie; pentru noi ca si copii aceste decizii au parut cele mai bune moduri
de a supravietui si a ne satisface nevoile. Ca adulti, inca mai pastram aceste convingeri in Copilul
nostru. Fara sa constientizam, incercam sa adaptam lumea din jur in asa fel incat sa para ca justifica
deciziile noastre din copilarie.
Cand suntem in scenariu, reluam, deci, strategii de pe vremea cand eram copii pentru a
incerca sa facem fata problemelor de adult. Obligatoriu, aceste strategii produc aceleasi rezultate
pe care le produceau cand eram copii. Cand obtinem aceleasi rezultate neplacute, putem spune
Copilului nostru: "Da, lumea este intr-adevar asa cum am decis eu ca este" Si, de fiecare data cand
confirmam aceste credinte, facem un pas mai departe, apropiindu-ne de scena finala a scenariului
nostru.
Scenariul ofera o solutie magica pentru rezolvarea problemei de baza care a ramas
nerezolvata in copilarie: cum sa obtii dragoste si acceptare neconditionate. Ca adulti, ne e greu sa
ne despartim de aceasta magie deoarece, copii fiind, ne identificam deseori cu un basm si fantezia
62
noastra spune ca, daca putem face ca viata noastra sa se desfasoare ca in basme, atunci poate ca si
noi vom sfarsi "traind fericiti pana la adanci batranete".
Lucrul bun pe care il fac basmele pentru copii este ca le ofera un sentiment de putere si
control asupra vietii lor atunci cand ei se simt neputinciosi. Singura problema este ca solutia oferita
este magica si nu functioneaza in realitate dar, cel putin, ii dau copilului posibilitatea sa
supravietuiasca intr-o situatie care altfel ar fi putut parea disperata. Mai tarziu, in viata adulta,
Copilul din noi pastreaza aceste credinte magice si incearca sa le faca sa functioneze.
Un element al iesirii din scenariu este sa renuntam la credinta intr-o lume perfecta. In
schimb, putem incepe sa ne folosim Adultul pentru a rezolva probleme si a ne satisface nevoile
intr-o lume care nu va fi niciodata perfecta, dar poate fi frumoasa, interesanta si placuta.
Alt motiv pentru care oamenii se agata de credintele din scenariu este ca, in copilarie, cand
s-au luat deciziile de scenariu, ni se parea ca unica alternativa in afara lor era un dezastru groaznic,
de nedescris – fara a exista o idee clara despre acel dezastru, se stia ca el trebuie evitat cu orice
pret. Iar unicul mod de evitare pe care copilul il cunostea era sa se agate de deciziile luate. De
fiecare data cand aceste decizii puteau fi "confirmate" parea mai putin probabil ca acea catastrofa
sa aiba loc.
La maturitate, cand ne interpretam scenariul, continuam sa actionam inca in conformitate
cu aceasta motivatie din copilarie. De aceea oamenii relateaza ca "se simt mai confortabil" daca
continua sa se comporte in moduri pe care in acelasi timp le recunosc ca fiind auto-destructive.
Fara a fi constienti, ei se comporta conform credintei ca "modul in care ma comport este dureros,
dar nici pe de parte atat de rau ca dezastrul necunoscut care s-ar petrece daca mi-as schimba
comportamentul".
Originile scenariului.
Baza o reprezinta raspunsurile la 2 trasaturi caracteristice ale formarii scenariului:
 DECIZIILE DIN SCENARIU REPREZINTA CEA MAI BUNA STRATEGIE DE
SUPRAVIETUIRE A COPILULUI INTR-O LUME CARE DESEORI PARE OSTILA,
CHIAR AMENINTATOARE LA ADRESA VIETII. Vann Joines: "Copilul este
vulnerabil fizic. Pentru el, lumea e populata de uriasi infricosatori. Un sunet neasteptat
poate semnala ca viata sa e in pericol imediat. Fara cuvinte sau gandire coerenta, stie ca
daca mama si tata pleaca, el va muri. Daca ei se infurie prea tare pe el, l-ar putea anihila.
Si copilul mic nu are intelegerea adulta a timpului. Daca ii este foame sau frig si mama nu
63
vine, atunci poate ca mama nu va mai veni niciodata si asta inseamna moartea. Sau ar
putea insemna ceva si mai rau decat moartea – sa fie lasat singur pentru totdeauna". Exact
in anii in care se formeaza scenariul, copilul este intr-o pozitie de inferioritate. Isi percepe
parintii ca detinand in totalitate puterea. In copilarie, aceasta putere inseamna viata sau
moarte; mai tarziu inseamna satisfacerea sau nesatisfacerea nevoilor. Raspunsul copilului
este de a decide asupra unor strategii pentru a se mentine in viata si de a-si satisface mai
bine nevoile.
 DECIZIILE DIN SCENARIU SE FAC PE BAZA EMOTIILOR SI TESTAREA
REALITATII DE CATRE UN COPIL. Un copil mic nu gandeste ca un adult. Si nici nu
resimte emotiile in acelasi fel. Deciziile de scenariu se fac pe baza modurilor de gandire si
simtire specifice copilului. Experienta emotionala a copilului mic include furie cumplita,
nefericire, tristete profunda, groaza sau exaltare. El ia deciziile timpurii ca raspuns la aceste
sentimente intense. Ca urmare, nu este surprinzator ca aceste decizii sunt extreme.(de
exemplu, daca trebuie sa mearga la spital pentru o operatie. Pentru el poate constitui un
dezastru infricosator; pe langa spaima poate simti si tristete pentru ca mama nu e acolo si
poate nici nu va mai fi vreodata. Si e furios ca a putut permite ca asa ceva sa se intample.
Si poate decide: "Acesti oameni vor sa ma omoare. Mama a permis ca acest lucru sa se
intample, deci ea vrea sa ma omoare"). Dupa logica copilului, rationamentul merge de la
particular spre general. (de exemplu, intr-o situatie in care mama este inconsecventa in
reactiile ei la cererile copilului – uneori vine la el cand plange, alteori il ignora: copilul nu
decide "mama nu e de incredere", ci "nu poti avea incredere in oameni" sau "nu poti avea
incredere in femei"). Copilul poate compensa sentimentul de neputinta, imaginandu-si ca
e atotputernic sau ca poate face minuni. (de exemplu, daca parintii nu se inteleg, el poate
decide: "e vina mea" sau s-ar putea sa considere ca e misiunea lui sa protejeze pe unul
dintre parinti impotriva celuilalt). Daca copilul se simte respins de unul dintre parinti, ar
putea decide "ceva nu-i in regula cu mine". Copiilor mici le este greu sa faca distincti intre
dorinte si fapte (de exemplu, un copil poate simti "as vrea sa il omor pe acest nou bebelus
care are parte de toata atentia". Pentru el acest lucru este identic cu "Am omorat bebelusul
nou-venit" Apoi, ar pute ajunge la concluzia "ca ucigas, sunt rau si groaznic"; apoi, in viata
adulta, sa pastreze un vag sentiment de vinovatie pentru "crima" pe care nu a comis-o
vreodata).
64
Dupa cum se vede, un rol important in crearea scenariului il are programarea parentala
anterioara varstei de 6 ani (Berne). Se poate trage concluzia (Berne) ca la varsta de 6 ani scenariul
este scris. Dezvoltarile de dupa Berne ale AT arata ca, desi primii ani de viata au un impact decisiv
asupra destinului, este la fel de adevarat si faptul ca evenimente care au loc oricand pe parcursul
vietii pot influenta si schimba acest destin precoce, pornine de la ideea ca individul invata pe
parcursul intregii sale vieti si ca evolutia nu se incheie cu maturizarea fizica, ci acopera o perioada
mult mai lunga.
Tipuri de scenarii.
Scenariul are un continut si un proces. Continutul se refera la "ce", iar procesul la "cum".
Continutul scenariului unui individ este diferit de al oricarui alt individ. Este la fel de unic
ca si amprentele digitale. Procesul, pe de alta parte, pare sa aiba loc conform unui numar relativ
mic de tipare.
In termenii continutului, scenarile se pot clasifica, dupa Berne, in trei categorii:
1. scenariu castigator. Berne: "Cineva care isi realizeaza obiectivele propuse". Robert
Goulding a adaugat: "si, ca rezultat, face ca lumea sa devina un loc mai bun". Este cenariul
ale carui beneficii sunt fericite si care implica succes in raport cu un obiectiv explicit. "A
castiga" inseamna si ca obiectivul sa fie atins in mod confortabil, placut si usor. "Succesul"
este intotdeauna dependent de obiectivele pe care mi le fixez pentru mine insumi. Persoana
care are un astfel de scenariu este cea care indeplineste contractele cu sine si cu ceilalti. Isi
proiecteaza un obiectiv, se angajeaza sa il atinga si il atinge. Stie ce va face daca pierde,
dar nu o spune. Exista coerenta intra-psihica intre starile eului. Nu se recunoaste ca
incadrandu-se in criteriile sociale.
2. scenariu perdant. Un "invins" inseamna cineva care "nu isi realizeaza obiectivele
propuse". Nici in acest caz nu este vorba numai de atingerea obiectivelor, ci si de gradul
de confort cu care este asociat. Poate fi definit ca scenariu al carui beneficiu este dureros
sau distructiv si/sau implica un esec in raport cu un scop explicit. Individul cu un scenariu
perdant "isi pune piedica" singur. Nu respecta niciodata contractele – nici cu sine, nici cu
ceilalti. "N-am noroc"; "Daca stiam .... / puteam ... / ar fi trebuit". Nu stie ce face daca
pierde dar vorbeste mereu despre ce ar face daca ar castiga. Berne defineste notiunile de
"castigator" si "perdant" in functie de "realizarea telurilor propuse", scotand in evidenta
faptul ca invingatori nu sunt numai cei care strang averi si nici invinsii nu sunt neaparat cei
65
care nu poseda multe bunuri materiale. In realitate, unii dinte noi am fi putut sa decidem in
copilarie sa atingem un tel care nu poate fi atins fara suferinta, limitari auto-impuse sau
chiar suferinta fizica. De exemplu: copilul poate decide: "se presupune ca voi esua,
indiferent ce fac" si apoi traieste in conformitate cu aceasta decizie din scenariu. El nu
reuseste nimic - tocmai pentru a-si atinge telul propus. Sau: alt copil decide ca "ca sa fiu
iubit de mama si tata trebuie sa mor" si continua sa traiasca pentru acest scop tragic.
Scenariile cu asemenea rezultate vor fi considerate "perdante" de catre oricine, chiar daca
nu respecta intru totul litera definitiei lui Berne.
3. scenariu non-castigator. Scenariu al carui beneficiu nu este nici castig, nici pierdere
importanta. Cel care are acest tip de scenariu este o persoana care "merge pe calea de
mijloc", se taraste de pe o zi pe alta, necastigand mare lucru, dar nici nu pierde nimic. Nu
isi asuma nici un fel de risc. Acest gen de scenariu este definit ca "banal". La locul de
munca, un non-castigator nu va ajunge sef, dar nici nu va fi dat afara. La pensie, va gandi:
"as fi putut fi sef daca m-as fi aflat la locul potrivit, la momentul potrivit. De fapt, nu cred
ca mi-a mers asa rau!" Este adeptul lui "macar ...", "in viata trebuie sa te multumesti cu ..."
Nu are obiectiv personal si se multumeste cu obiectivele celor din jur.
Procese de scenariu.
Berne, in "Ce spui dupa buna ziua", a identificat 6 tipuri de procese de scenariu, adaugite
de alti specialisti AT in timp, printre care si Taibi Kahler.
Fiecare dintre ele are o tema proprie, descriind modul in care persoana isi traieste scenariul
in timp. Berne a ales cate un mit grecesc pentru a ilustra fiecare dintre teme.
a. Pana (inainte de). Motto-ul celor cu asemenea scenariu este: "nu pot sa ... pana nu am ...." Cu
alte cuvinte, "pana nu s-a terminat ceva mai putin bun, nu se poate intampla ceva bun". Acest tipar
este trait atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Se poate vedea chiar in structurarea frazelor
prin folosirea multor paranteze, prin oprirea in mijlocul propozitiei pentru adaugarea unei remarci
suplimentare. Ideea este: "Trebuie sa cuprind totul inainte de a termina". Eroii greci JASON si
HERCULES au avut un asemenea scenariu. Hercules, inainte de a deveni semizeu, a trebuit sa
savarseasca cele 12 munci.
b. Dupa. Este reversul lui "Pana" Motto-ul este: "Pot sa ... astazi, dar maine va trebui sa platesc
pentru acest lucru". Adica, "daca ceva bun se intampla astazi, va trebui sa platesc candva"
66
Propozitia incepe cu un punct inalt dupa care urmeaza o cadere, deseori reprezentata prin cuvantul
"dar". Dupa acest punct, restul este de nivel "jos" Procesul este ilustrat de mitul lui DAMOCLES:
monarh grec, traia o viata de distractii continue. In acest timp, deasupra capului sau atarna o sabie
sustinuta de un fir de par de cal. Din momentul in care a vazut-o, nu a mai putut fi fericit: traia cu
spaima permanenta ca sabia va cadea intr-o zi. Se poate distra astazi, dar numai cu pretul caderii
de maine a sabiei. In literatura romana exista povestea lui Creanga cu drobul de sare.
c. Niciodata. Proces de scenariu reflectand credinta: "Niciodata nu pot obtine ceea ce doresc mai
mult". Nu s-a descoperit vreun tip distinctiv de exprimare verbala specific acestui scenariu. Cei cu
asemenea scenariu vorbesc deseori despre continutul negativ al scenariului intr-un mod repetitiv:
intr-o zi iti povestesc necazurile lor, a doua zi ti le povestesc din nou, ca si cum nu ar fi facut-o
niciodata. Mitul asociat acestui tip de proces este TANTAL: a fost condamnat sa stea pentru
totdeauna in mijlocul unei intinderi de apa. De-o parte era o gramada de alimente, de cealalta un
izvor de apa. Dar ambele erau in afara posibilitatilor de atingere a lui Tantal, care ramanea mereu
flamand si insetat.
d. Intotdeauna. Cel cu un asemenea scenariu se intreaba: "De ce mi se intampla asta intotdeauna
numai mie?" Altfel spus, "trebuie sa stau intotdeauna in aceeasi situatie nesatisfacatoare". In viata
de zi cu zi, acest tipar inseamna trecerea de la o relatie / serviciu nesatisfacatoare la alta la fel de
nesatisfacatoare. Ea ar putea spune: "nu am realizat mare lucru la acest loc de munca, dar voi
continua totusi, si sa speram ca voi ajunge undeva". Tiparul de propozitie specific: se incepe o
propozitie, apoi este parasita pe tangenta, apoi se trece la alta tangenta, si tot asa. Mitul asociat este
cel al lui ARACHNE, care stia sa brodeze foarte bine. A fost suficient de necugetata ca sa o
provoace pe Minerva la un concurs de broderie. Furioasa, zeita a transformat-o pe Arachne in
paianjen, condamnand-o sa isi teasa panza pentru eternitate.
e. Aproape. Motto: "de data asta aproape ca am reusit". Berne a numit acest tip de scenariu "Iar si
iar", dar autorii moderni au ajuns la concluzia ca toate tiparele sunt mereu retraita iar si iar, asa ca
s-a preferat denumirea de "aproape". Mitul emblematic pentru acest tipar este SISIF: a fost
condamnat sa traiasca o eternitate impingand un pietroi imens pe un deal in sus. De ficare data
cand ajunge aproape de varf, scapa pietroiul care se rostogoleste inapoi pana jos.
Taibi Kahler a sugerat ca exista doua tipuri de "Aproape": tipul 1 este cel descris in
randurile de mai sus, iar in tipul 2, Sisif ajunge cu adevarat in varful dealului. Dar, in loc sa puna
pietroiul undeva si sa se aseze cu un oftat de usurare, el abia baga de seama ca a ajuns in varf. Fara
67
sa faca vreo pauza, se uita dupa un deal si mai inalt pe care sa isi impinga mai departe pietroiul, si
apoi porneste, si tot asa mai departe. Persoana cu tipul 2 este, de obicei, un bun strangator de bunuri
materiale.
Exista doua tipuri de structuri care semnalizeaza un scenariu de tip Aproape. Vorbitorul
poate incepe o propozitie, iar apoi trece la o tangenta pe care o termina. Sau poate produce un lant
de afirmatii pozitive urmat de un singur negativ.
f. Cu final deschis. Asemanator cu scenariile Pana si Dupa, toate avand un punct de intrerupere,
dupa care lucrurile se schimba. Dar pentru acest tip de scenariu, timpul de dupa acel punct nu
reprezinta decat un vid imens. E ca si cand ar lipsi ultimile pagini dintr-o piesa de teatru. Ilustreaza
credinta: "De la un moment dat in viata nu voi mai sti ce sa fac". Denumit si scenariul "prea scurt":
dupa ce s-a supravietuit instructiunilor parentale, nu mai exista finalitate. Exemplu: dupa
pensionare: Ce o sa se intampla acum? Cu ce voi umple timpul? Acest tip de scenariu poate fi trait
pe termen scurt sau lung. Unii oameni isi stabilesc obiective pe termen scurt; dupa ce le-au atins,
nu mai stiu ce sa faca. Apoi isi stabilesc un alt obiectiv pe termen scurt, si asa mai departe. Ne
reaminteste de mitul lui FILEMON SI BAUCIS: cuplu varstnic care ii "omenea" pe zei sub forma
unor straini osteniti de drum, atunci cand altii nu o faceau. Ca rasplata pentru bunatatea lor, zeii
le-au prelungut viata, transformandu-i in copaci asezati unul langa celalalt, cu crengile ingemanate.
Procesele dezvoltarii scenariului

Injunctii
Fiind transmise in copilaria timpurie, ele nu lasa urme in memoria individului. Ca forma
de manifestare, ele sunt insotite de sentimente de neplacere sau disconfort.
Injunctia este data de Copilul parintilor, prin comportamente, evenimente neverbalizate,
dar care sunt stocate in Copilul copilului prin observatie si simtit. Se pare ca este mai puternica
influenta parintelui de acelasi sex.
Pentru Berne si Steiner, injunctia se implanteaza ca un electrod in P1; totusi, majoritatea
autorilor nu au retinut acest element de electrod.
Injunctiile sunt un element important al scriptului negativ. Ele sunt localizate in Copil
(Gouldings). O injunctie este o componenta a aparatului scriptului (alaturi de contra-injunctii,
program, permisuni si decizii timpurii) si poate fi vazuta ca un mesaj negativ din Copilul unui
parinte catre Copilul unui individ. Injunctia reprezinta raspunsurile Copilului unui individ la un
68
material care face rau si nu este complet asimilat din Copilul unuia dintre parinti. Acest material
din Copilul parintelui afecteaza comportamentul parintelui in feluri care au efect asupra copilului,
dar pe care parintele nu le constientizeaza.
Injunctiile fac parte din scenariul propriu-zis, adica incorporeaza deciziile timpurii care
sunt acum maladaptive. Este mai degraba patologie primara si nu aparare.
Pe parcursul activitatii lor de terapeuti, Bob si Mary Goulding au descoperit cel 12 teme ce
apar frecvent la baza deciziilor negative timpurii ale oamenilor. Este vorba despre injunctii.
Etichetele verbale asociate injunctiilor dau senzatia vie a injunctiei, dar nu trebuie
concluzionat ca injunctiile sunt numai mesaje cognitive, transmise verbal, in cadrul personalitatii;
ele implica si patternuri de simtire, comportament si stari fizice (somatice). Atat injunctiile cat si
permisiunile sunt transmise copilului preponderent prin modalitati non-verbale. Folosirea
formatului de mesaj al injunctiilor arata un lucru cu claritate: injunctiile sunt mesaje, nu decizii.
Pentru ca injunctia sa joace un rol activ in scenariu, trebuie luata si decizia de a respecta mesajul
injunctiei.
In matricea scenariului in varianta Steiner (vezi mai jos), injunctiile sunt trimise direct din
Copilul parintelui la Copilul copilului. Probabil ca este o descriere exacta a situatiei de abuz
parental, in care exista o disproportie de putere. In situatiile normale de parenting, injunctiile apar
din interactiunile dintre parinte si copil si capata sens prin ceea ce intelege copilul din
comportamentul parintelui. Parintele, de fapt, nu trimite injunctia.
Adultul din Copil re-prelucreaza si interpreteaza datele inainte ca injunctia sa fie implantata
in P1 si sa fie incorporata in structura. Ca urmare, fiecare dintre interpretari poate diferi complet
de ceea ce parintele voia realemnte sa spuna, datele parentale brute pe care copilul isi bazeaza
interpretarea putand lua patru forme:
 ATRIBUTIILE: arata ce este copilul (rau, bun, frumos, puternic, etc)
 COMPORTAMENTELE NON-VERBALE: actiunile si reactiile parintilor fata de
comportamentul copilului, care servesc ca tranzactii intre aceata si parinti (il ignora, se retrag
cand copilul se apropie, incruntare, etc).
 COMPORTAMENTELE VERBALE: tranzactiile manifeste ale parintelui cu copilul, de cele
mai multe ori cu o amprenta afectiva evidenta ("nu reusesti sa ..." sau "cum se face ca ...").
 COMPORTAMENTELE INDIRECTE care au loc intre parinti si alte persoane prezente si care
sunt auzite de catre copil ("este un fricos!")
69
Ca urmare, A1 strange aceste date parentale brute si face deductii asupra semnificatiei lor. P1 se
adapteaza, urmand viziunea asupra lumii propusa de A1, pentru a face fata nevoilor C1 (exemplu:
"in acest caz e mai bine sa tac!")
Fiecarei injunctii ii corespunde o permisiune, fiind opusul acesteia. Permisiunea este un
mesaj cum ca ceva este permis si OK. Ea poate fi data verbal sau comportamental.
In mod traditional, injunctiile se formuleaza incepand cu cuvantul "Nu" iar permisiunea
cu expresia "este OK sa ..." Acestea doua nu sunt pur si simplu opuse. "Nu" transmite o interdictie
ascunsa, o comanda sa nu faci ceva. "Este OK sa ..." nu este o comanda, ea invita receptorul
mesajului sa ALEAGA daca sa faca sau nu ceva.
1. Nu exista.
Poate genera ideea sinuciderii. La fel, poate genera senzatia de a fi neinsemnat, inutil, de
neiubit. Se poate ca unul din parinti sa fi spus copilului "Te omor pentru asta", "Eu te-am facut, eu
te omor", "Mai bine nu te-as fi avut". Aceste mesaje verbale confirma prezenta injunctiei, dar
principalul impact este non-verbal.
De ce transmit parintii un asemenea mesaj? Posibilitati:
 Parintele, in Copilul sau, se simte amenintat de prezenta unui copil in jurul sau.
 Tatal, vazand ca sotia acorda mai multa importanta copilului, poate resimti o banda de
cauciuc care il trage inapoi spre propria copilarie cand el se simtea amenintat de
prezenta unui frate mai mic, fiind speriat de posibilitatea ca nu va mai exista atentie si
pentru el.
 O mama care are multi copii si mai vine unul: "Vreau si eu atentie pentru nevoile mele!"
si transmite, subtil nu direct, respingerea fata de bebelus. Nu ii zambese niciodata,
vorbeste rar cu el.
 Parintii abuzeaza fizic sau mental un copil – mesajul este transmis explicit.
 Mama transmite copilului "M-am chinuit foarte mult cand te-am nascut" (Berne:
"scenariul mamei chinuite")
 Parintii spun: "daca nu ai fi fost tu, as fi putut sa ..."
Aceasta injunctie apare frecvent in analiza scenariului: este foarte usor ca un copil sa
interpreteze ca o amenintare cu moartea diferite comportamente parentale sau evenimente externe
care ar parea inofensive unui adult.
70
Injunctia este mai putin periculoasa decat pare: oamenii au capacitatea de a fi inventivi
cand este vorba despre supravietuire. In primii ani de viata, copilul care primeste un asemenea
mesaj va lua probabil decizii compuse pentru a se apara contra rezultatului final al acestui mesaj.
Aceste decizii vor fi sub forma: "Este OK sa exist atata timp cat ..."
2. Nu fi tu insuti
Transmisa de catre parintii care si-au dorit un copil de celalalt sex (baiat si au fata sau
invers). Dorinta se reflecta in numele ales pentru copil sau in felul in care imbraca copilul (baiatul
ca pe o fata si invers).
Poate avea si un sens mai general, transmitand mesajul: "nu fii tu insuti ci un alt copil".
Parintii pot prefera fratele mai mare celui mai mic, fata in locul baiatului. O mama care simte
respingere fata de copilul ei il compara permanent cu alt copil: "X poate merge foarte bine pe
bicicleta si e mai mic decat tine! Tu de ce nu poti?" Aici transpare imaginea "copilului ideal" pe
care mama il doreste. Ea reactioneaza pozitiv numai la acele aspecte ale copilului sau real care se
aseamana cu imaginea pe care o are ea despre cum ar trebui sa fie un copil, si desconsidera restul
elementelor.
3. Nu fi copil
Transmisa de parintii care, in Copilul lor, se simt amenintati de existenta altui copil in
preajma. Nu se doreste indepartare totala a bebelusului, ci ca acesta sa se comporte ca un adult si
nu ca un copil. Acest lucru se reflecta in formulari de genul: "Esti prea mare ca sa ..." sau "Baietii
mari nu plang"
Poate fi transmisa si de parintii carora ni li s-a permis sa fie, la randul lor, copii si se simt
amenintati de un comportament copilaresc.
Uneori, copiii mai mari sau unici isi dau singuri aceasta injunctie. Vazandu-si parintii
certandu-se, un copil unic poate decide "unica persoana care mai este aici sunt eu. Inseamna ca eu
sunt cauza conflictului. Deci, eu trebuie sa fac ceva. Mai bine as creste mai repede ca sa imi pot
asuma asemenea raspunderi". La fel se intampla si cand fratele mai mare isi asuma raspunderea
pentru fratele/fratii mai mici.
Injunctia se poate identifica comportamental:
 Esti stingher in relatiile cu copiii
71
 Esti rigid la petreceri sau in situatii distractive cu adulti (persoana a decis in copilarie
ca doar un copil se poate bucura si amuza, pe cand ea trebuie sa fie un adult solemn –
banda de cauciuc spre acea decizie ori de cate ori se iveste ocazia de amuzament)
 In unele familii, a te distra este semn de lene sau pacat. Aici poate exista credinta
magica ca, daca te simti prea bine, se va intampla ceva rau. Ca urmare, modul magic
in care poti tine raul la distanta este sa nu te simti niciodata prea bine.
4. Nu creste.
De cel mai multe ori, mezinul familiei primeste acest mesaj. Parintii, in Copil, ar putea sa
nu doreasca sa renunte la a avea un copilas in preajma in familie. Pentru ca ei isi pot defini intreaga
lor valoare in termenii de a fi un tata sau mama bun(a). Daca copilul va creste, ei nu se vor mai
simti valorosi.
Sau injunctia poate fi data de parinti care nu cresc niciodata ei insisi: "ramai micutul meu
tovaras de joaca".
Uneori "nu creste" poate fi interpretat ca "nu ma parasi"
Alta varianta este "nu fii sexy". Mesajul este deseori transmis de catre tata catre fiica. In
Copilul lui, tatal este speriat de propria reactie sexuala fata de fata. El emite mesaje non-verbale
de distantare fizica, interpretate de fata ca o interdictie de a creste si de a deveni femeie.
5. Nu reusi.
Injunctie data de un parinte care, in Copilul lui, e gelos pe realizarile copilului sau. Injunctia
se transmite mai ales non-verbal, chiar daca verbal il lauda pentru reusite.
Orice elev care si-a format o decizie scenariala de a se supune acestei injunctii va munci
serios, dar la examene va gasi un mod de a se auto-sabota.
6. Nu ... (nu fa nimic).
Este mesaj de acoperire care inseamna, de fapt, "nu fa nimic, pentru ca orice faci e asa de
periculos incat e mai sigur sa nu faci nimic".
Daca cineva oscileaza in viata adulta intre diferite moduri de actiune, simtind intotdeauna
ca nu ajunge nicaieri, dar nu intreprinde nimic pentru a schimba acest lucru, poate avea un
asemenea mesaj scenarial.
Injunctia "Nu ..." este data de un parinte care, in Copilul lui, e ingrozit ca copilul sau va
pati ceva daca se elibereaza de dominatia si controlul parental. Cauza terorii rezida chiar in
scenariul parintelui si nu in realitatea imediata.
72
7. Nu fi important (nu avea nevoi).

Cei care poarta acest mesaj intra in panica daca li se cere sa preia orice rol conducator: isi
pierd glasul cand sunt nevoiti sa vorbeasca in public, la serviciu sunt excelenti subordonati, dar fie
ca nu urmaresc promovarea, fie se auto-saboteaza cand se iveste vreo sansa.
O varianta a injunctiei este "Nu cere ceea ce iti doresti". Mesajul provine de la impulsul de
respingere al parintelui fata de propriul copil. Non-verbal transmite mesajul "voi accepta sa te am
prin preajma, copile, atata timp cat iti dai seama ca tu si dorintele tale nu sunteti importanti aici"
8. Nu apartine.
Persoana care se conformeaza acestui mesaj se simte "pe dinafara" intr-un grup si, ca
urmare, este considerata singuratica sau nesociabila.
Acest mesaj poate fi transmis de catre parinti care spun tot timpul copilului lor ca "e diferit
de alti copii", "timid" sau "dificil".
Mesajul poate fi transmis si prin considerarea permanenta a copilului fie drept tap ispasitor,
fie spunandu-i permanent ca este "special".
9. Nu fi apropiat.
Implica o interdictie de apropiere fizica. In aceasta forma, provine de la parinti care se ating
rareori, pe ei sau pe copil.
Alternativ poate insemna si "nu fii apropiat emotional" – mesaj transmis din generatie in
generatie in familiile care nu vorbesc niciodata despre propriile sentimente.
Un copil isi poate transmite si singur aceasta injunctie ca raspuns la continua distantare
fizica dintre el si parinti.
O varianta a injunctiei este "nu avea incredere". Un copil mic percepe acest mesaj atunci
cand un parinte pleaca brusc sau moare. Incapabil sa inteleaga motivatia adevarata a gestului, el
poate trage concluzia ca "nu voi mai avea niciodata incredere ca cineva va fi aici cand am nevoie
de el".
Injunctia poate aparea si cand parintele este agresiv. Decizia este "ma voi tine la distanta
de tine pentru a ma proteja".
Ducand aceste decizii in viata adulta, persoana poate suspecta continuu pe cei cu care
relationeaza. Chiar cand acestia o accepta cu caldura, persoanei i se poate parea ca a primit semne
de respingere. Daca totusi nu este respins, va incerca "rezistenta la distrugere" a relatiei ca apoi sa
poata spune: "ti-am spus eu!"
73
10. Nu fi sanatos.
Copilul stocheaza in Micul Profesor concluzia ca "pentru a primi atentia pe care o doresc
trebuie sa fiu bolnav". Daca se conformeaza acestui mesaj in viata adulta, individul ar putea folosi
strategia scenariala de a se imbolnavi ori de cate ori ceva nu merge bine la serviciu sau in relatiile
lui personale.
Uneori, "nu fii sanatos" se da prin atribuire, ca atunci cand parintii spun rudelor sau
prietenilor "stiti, nu e prea puternic!"
Varianta "Nu fii sanatos la cap" este deseori modelata de parinte sau o ruda psihotica.
Injunctia poate fi intensificata de reguli nescrise in legatura cu modul in care nebunia se transmite
intr-o anumita familie.
11. Nu gandi (ceea ce gandesti).
Este transmisa de catre un parinte care minimalizeaza in mod constant gandirea copilului.
Uneori, injunctia poate proveni de la o mama isterica care ii transmite fiicei: "cand femeile
vor sa obtina ceva de la barbati, pot sa o faca daca inchid canalul gandirii si trec pe simturi".
"Nu gandi" poate sa insemne si "ocupa-te de orice problema din lume cu exceptia celei de
fata".
Variante: "Nu te gandi la X" (in care X poate fi o persoana, dar si bani, sex, etc.) si "nu
gandi ce gandesti TU, gandeste ce gandesc EU".
12. Nu simti (ceea ce simti).
Poate fi modelata de catre parintii care isi controleaza propriile sentimente inhibandu-le.
In unele familii exista un adevarat embargou asupra exprimarii sentimentelor. Mai frecvent,
anumite sentimente sunt prohibite, in timp ce altele sunt permise. Ca urmare, "nu simti" poate fi
interpretata drept "nu simti furie", "nu simti teama" etc.
Uneori mesajul poate fi interpretat drept "traieste sentimentul, dar nu il arata" Alti copii
primesc versiunea exagerata de a nu arata si chiar simti vreo emotie. ("baietii mari nu plang", "fii
soldat curajos", ele insemnanad, de fapt, "nu trai tristete" si "nu simti teama").
Uneori, "nu simti" implica "nu trai senzatii fizice" si se primeste in copilaria timpurie. Daca
mesajul este insistent, el poate genera probleme mari la maturitate". "nu simti senzatii" poate da
nastere unor psihoze.
Se mai poate transmite varianta "nu simti ce simti tu, simte ce simt eu".
74
Relatia decizii – injunctii

Injunctiile unui parinte nu pot sa FACA un copil sa isi scrie scenariul intr-un mod anume.
Copilul e cel care DECIDE ce sa faca cu injunctiile care le primeste. Un copil poate accepta o
injunctie asa cum e, altul o modifica ingenios pentru a atenua impactul, altul poate refuza pur si
simplu injunctia.
Exemplu: injunctia "nu exista":
 Copilul poate prelua intregul impact al injunctiei si se sinucide la un moment dat al vietii.
Suicidul poate fi chiar sau sub forma de "accident" (baut la volan).
 Copilul ia o decizie timpurie magica si deplaseaza impactul, hotarand sa omoare pe
altcineva decat pe sine. Rezulta un scenariu harmatic in care reazultatul final nu e suicidal,
ci homicidul.
 Credinta magica poate lua forma: "daca reusesc sa incetez sa mai exist ca persoana
sanatoasa la minte, poate ca atunci nu va trebui sa mor cu adevarat". Rezultatul scenariului
va fi "inebuneste".
 Copilul ar putea sa gandeasca: "aceasta este problema mamei/tatalui, nu a mea" si sa
respinga total injunctia.
Un mod de a evita impactul injunctiei este luarea deciziilor compuse. Adica, copilul foloseste
ingeniozitatea Micului Profesor pentru a combina diferite mesaje din scenariu, avand drept
obiectiv ramanerea in viata si satisfacerea cat mai buna a nevoilor sale. Un exemplu de decizie
compusa o constituie contra-injunctiile (driver) care ascund o injunctie (exemplu; "injunctia
"nu exista" este modificata prin acoperire cu contra-injunctia "lucreaza din greu", rezultand
decizia compusa "Atata vreme cat muncesc din greu este OK sa raman in viata") sau o injunctie
care acopera o alta injunctie (exemplu: Nu fii apropiat" combinata cu injunctia "nu exista" duce
la decizia compusa: "e OK sa continui sa traiesc atata timp cat nu devin apropiat de cineva")
Atribuirile
Reprezinta mesaje din scenariu date sub forma unei afirmatii despre cine este copilul. De
exemplu: "nu ma deranja!", "fa ce ti se spune!", "dispari!", "grabeste-te!", "nu fii rau!" (directe)
sau "nu este foarte puternic" (indirect).
Forta lor ca mesaje scenariale depinde de cat de des sunt repetate si de semnalele non-
verbale care le insotesc.
75
Uneori, copilului i se spune nu numai ce sa faca, ci si ce este: "esti prost", "tu esti fetita
mea", "o sa sfarsesti in puscarie", "nu ai sa reusesti niciodata", "esti bun la citire". Continutul
atribuirilor poate fi pozitiv sau negativ.
Alteori, atribuirile sunt transmise indirect. Adica parintele vorbeste despre copil cu
altcineva in prezenta copilului sau intr-un mod care va ajunge la cunostinta sa: "e un copil linistit",
"e asa de dulce!", "stii, e cam bolnavicios", "ne ingrijoreaza ca este asa de neastamparat", "tata
spune ca esti o pacoste". Aceste atribuiri indirecte vor fi probabil interpretate de copil drept mesaje
scenariale puternice, pentru ca el considera ca parintii sai influenteaza realitatea. Auzindu-i cum
vorbesc despre el, copilul o ia de buna si considera vorbele lor ca un fapt real.
In unele familii atribuirile se transmit din generatie in generatie prin mesaje la nivel
psihologic. Acestea se pot baza pe elemente ca pozitia in familie sau numele.
Drivere sau Contra-injunctii
Sunt mesaje primite in copilaria tarzie care specifica comportamente despre care copilul
crede ca ii vor castiga acordul (si, poate, dragostea) parintilor. Sunt mesaje Parinte – Parinte.
Sunt numite contra-injunctii pentru ca s-a crezut ca "functioneaza in directie opusa
injunctiilor". Acum se stie ca este posibil ca ele sa contrazica injunctia, dar pot sa o si intareasca,
sau sa fie irelevante. Ele genereaza contra-scenariul; set de decizii luate de copil in conformitate
cu contra-injunctiile.
Recursul la aceste comportamente din pozitia de Copil Adaptat genereaza sentimentul de
OK, care il ajuta pe copil sa se apere fata de elementele negative ale injunctiilor.
Contra-injunctiile sunt comenzi despre ce sa faca sau sa nu faca, plus definiri ale oamenilor
si lumii. Cateva din cele tipice sunt (Joines & Stewart):
Fii cumine! Nu fii rau! Fii printesa mea! Lucreaz din greu! Sa ajungi in fruntea clasei!
Nu-i frumos sa minti. Rufele murdare se spala in familie.
Colectiv, contra-injunctiile poarta numele de contra-scenariu.
Exista 5 comenzi care joaca un rol deosebit in contra-scenariu. Ele sunt cunoscute sub
numele de DRIVERE.
Driverele sunt comportamente observabile scurte, identificate de Taibi Kahler si Hedge
Capers in 1974, si care sunt indicatori ai unui proces de aparare. Ele reprezinta raspunsuri la contra-
scenariu si inainteaza procesul de scenariu.
76
Cand o persoana este in driver, ea "lupta" cu stresul intern generat de injunctii, angajandu-se in
comportamente care, candva, in copilarie, au fost intarite de catre parinti.
Procesul este, in esenta, unul prin care se castiga o stare de OK conditionat prin adaptare
la Parintele intern.
Driverul transmite un mesaj driver, care este un mesaj psihologic asociat, ca urmare nu este
in mod necesar incorporat unui mesaj verbal.
Deci, putem concluziona ca mesajele driver sunt parte a contra-scenariului, avand un efect
profund asupra felului in care scenariul este exprimat la nivel comportamental.
In matricea scenariului creata de catre Steiner, driverele sunt date de catre Parintele
parintilor catre Parintele copilului si reprezinta credinte despre felul in care se obtine OK-ul
conditionat prin comportamente care obtin acordul parintilor.
Dupa identificarea celor cinci comportamente tip driver, Kahler a inteles ca ele fac parte
dintr-un tipar mai cuprinzator, denumit de el mini-scenariu. Acesta este o serie de comportamente,
sentimente si credinte de scenariu si care dureaza de la cateva secunde la cateva minute. El incepe,
invariabil, cu un comportament de tip driver.
Cele cinci drivere s-au dovedit a fi legate si de cele sase procese de scenariu (vezi mai sus):
observarea driverului faciliteaza identificarea procesului de scenariu.
Sunt cinci drivere, fecare semnalat printr-un set distinctiv de cuvinte, intonatii, gesturi,
posturi si mimica.
1. Fii perfect.
Mottoul lor este: "daca faci o treaba, fa-o bine". Cauta perfectiunea: fara greseli, totul sa fie exact,
de prima oara. Punctul lor forte este reputatia creata facand lucrurile precis. Verifica informatiile
cu grija si sunt atenti la detalii. Ceea ce redacteaza arata bine si ca continut, si ca forma. Bine
organizati, anticipeaza potentialele probleme, are planuri alternative intotdeauna. Activitatile lui
se deruleaza lin, fara hopuri. Deoarece este perfectionist, se cramponeaza de tot felul de schimbari
minore. Teama de a se spune despre el ca a gresit il duce spre exagerari. Judeca gresit nivelul de
detaliu solicitat, inecand interlocutorii sub o ploaie de informatii – utile, dar si inutile, generand
deruta. Prefera sa faca el totul pentru ca nu are incredere ca ceilalti s-ar pricepe. Impune in
permamenta propriile standarde ridicate si nu identifica situatiile cand ele ar putea fi si mai putin
ridicate. In organizatii, nu sunt buni in delegare si fac critica demobilizatoare. Cand `descopera
77
erori in propriile activitati, se simte lipsit de valoare, incapabil – chiar daca cei din jur sunt
multumiti de performanta.
Cuvinte: foloseste multe paranteze (sunt aici, dupa cum am mai spus, ca sa ...; AT este, am putea
spune, o teorie ...). ele functioneaza ca si calificative, dar nu adauga informatii noi. Caracteristice
sunt: asa cum stau lucrurile, probabil, posibil, desigur, total, s-ar putea spune, dupa cum am vazut.
Alt indiciu ar fi "numararea pe degete" a punctelor expuse intr-o prezentare: temele noastre
de azi sunt – unu – sa discutam despre ... si – doi – sa analizam ....
Intonatie: "suna" a Adult: bine modulat, nici prea sus, nici prea jos.
Gesturi: numaratul pe degete, ca in exemplul de mai sus, mana atinge barbia cu gestul traditional
al "ganditorului", varfurile degetelor pot fi impreunate in forma de "V" cu varful in sus.
Postura: arata a Adult: dreapta, echilibrata egal in jurul axei verticale.
Mimica: ochii priversc in sus (rar in jos) si lateral, de obicei can se face o pauza in vorbire. E ca si
cand respectiva persoana ar incerca sa citeasca raspunsul sau continuarea la ce vrea sa spuna pe
tavan, sau pe un perete, sau pe podea. Gura este usor stransa, colturile trase usor in lateral.
2. Fa pe plac altora
Sunt membri buni ai echipei. Le place sa fie impreuna cu ceilalti si sunt sincer interesati de ei. Se
straduiesc sa ii multumeasca pe ceilalti fara sa fie rugati sa faca acest lucru. Sunt o prezenta placuta,
pentru ca sunt intelegatori si empatici. Recurg mult la intuitie si descifreza usor limbajul non-
verbal al celorlalti. Promoveaza armonia in grup si fac eforturi ca membrii grupului sa se apropie
intre ei. Stilul poate avea si dezavantaje: se feresc de orice risc de a supara pe cineva. Sunt atat de
preocupati sa primeasca aprobarea celorlalti incat ezita sa ii contrazaca, chiar daca stiu ca acestia
nu au dreptate. Sunt atat de prudenti cu critica incat ceea ce spun este ignorat. Isi formuleaza
propriile opinii sub forma de intrebari si sunt oricand gata sa le retraga daca celor din jur nu le
place ce spun. Dau impresia ca nu sunt asertivi. Cand sunt criticati, primesc aceasta critica ca pe
un atac la persoana si se supara, chiar si atunci cand aceasta este formulata constructiv. Ezita sa
spuna NU; in consecinta, sunt intrerupti des de catre ceilalti. Au tendinta de a ii ajuta pe ceilalti in
muna lor, neglijand propriile sarcini.
Cuvinte: structura frazei este "inalt – dar – jos": Mi-a placut cu adevarat cum ai facut acest lucru,
DAR nu stiu daca imi voi aduce aminte de cum ai facut. Ce petrecere grozava! Dar, vai, o sa
regret eu maine dimineata. Introduce multe interogative si expresii de genul: OK? Hmm? Iti
convine? Un fel de ...?
78
Intonatie: voce inalta, tot scartaitor, cu ridicari caracteristice la sfarsitul fiecarei propozitii.
Gesturi: bratele intinse, de obicei cu palma in sus. Incuviintari din cap.
Postura: aplecat spre fata sau spre interlocutor.
Mimica: se uita la tine cu fata usor intoarsa in jos, incat trebuie sa te priveasca cu sprancenele
ridicate si cu fruntea usor incretita orizontal. Gura are forma asemenatoare unui zambet mai
incordat: se vad dintii de sus – uneori si cei de jos.
3. Incearca din greu.
Pentru ei conteaza cel mai mult efortul investit in munca; abordeaza sarcinile cu entuziasm. Cand
au ceva nou de facut, energia atinge cote maxime. Ceilalti le apreciaza motivatia. Interesati de tot
ce este nou si diferit. Totusi, sunt mai interesati sa inceapa ceva decat sa termine ceva. Interesul
lor initial se risipeste inainte de finalizarea sarcinii. Isi disperseaza interesul in prea multe directii;
ca urmare, rateaza termenele de predare. Comunica dificil si greoi, deviind adesea de la subiect
aducand in discutie idei noi.
Cuvinte: foloseste des cuvantul "incearca": ceea ce incerc sa va spun este ca ...; voi incerca sa fac
ceea ce am stabilit. Cand este folosit in modalitate de driver, "a incerca" transmite intotdeauna
existenta posibilitatii de a nu face acel lucru.
Alte cuvinte tipice: dificil, nu se poate, ce?, ce mai e si asta?, nu te pot urmari, e greu sa ..., si
mormaieli gen ah!, hmm.
Intonatie: isi incordeaza muschii gatului; ca urmare, vocea suna inabusita sau strangulata.
Gesturi: deseori o mana este pusa langa ochi sau la ureche, ca si cum persoana s-ar chinui sa auda
sau sa vada ceva. Poate pumnii sunt stransi.
Postura: tendinta spre inainte. Mainile pot fi puse pe genunchi. Impresia generala este de "aplecat".
Mimica: isi incrunta fruntea, astfel ca apar 2 linii verticale. Zona din jurul ochilor si intreaga fata
se umplu de riduri marunte.
4. Fii puternic.
Raman calmi in momentele de tensiune. Se simt dinamici cand trebuie sa faca fata unei probleme.
Stiu cum sa se comporte in situatii de criza sau stresante. Ca urmare, prezenta lor este cautata de
catre grup. Continua sa gandeasca logic cand ceilalti intra in panica; raman detasati emotional de
orice situatie, gasind astfel caile de rezolvare optima a problemei. Stiu sa interactioneze cu cei
aflati in dificultate sau suparati. Sunt capabili sa ia decizii neplacute, dar care duc la rezolvarea
problemei, fara a se simti vinovati de efectele acestor decizii asupra celorlalti. Sunt considerati ca
79
fiind de incredere si constanti. Una dintre problemele stilului este ca nu le place sa isi arate
slabiciunile, orice nereusita fiind etichetata drept slabiciune. Prefera sa munceasca mult mai mult
decat sa ceara ajutor. Dar si incercarea celorlalti de a cere ajutor o considera tot ca pe o slabiciune
a lor. Ceilalti sunt incomodati datorita lipsei de reactii afective, fiind considerati ca niste roboti, nu
ca fiinte umane. Dau impresia ca nu au nici un fel de sentimente. Prin exprimarea verbala par a
consolida barierele fata de ceilalti.
Cuvinte: transmit: "sentimentele si actiunile mele nu sunt responsabilitatea mea, ele sunt provocate
de agenti exteriori mie": tu ma infurii; cartea aceasta ma plictiseste; ma bate gandul sa ...;
atitudinea lui m-a obligat sa ripostez. Foloseste cuvinte de distantare ca: cineva, tu, oamenii, el,
atunci cand vorbeste despre sine: asta suna bine (cu sensul de: eu ma simt bine), trebuie sa iti
pastrezi sentimentele pentru tine (cu sensul de: eu trebuie sa ...).
Intonatie: plata, monotona, joasa de obicei.
Gesturi: lipsesc
Postura: adesea inchisa: bratele incrucisate sau indoite in fata, picioarele incrucisate sau cu glezna
unuia odihnindu-se pe genunchiul celuilalt. Corporal, transmite imibilitate.
Mimica: fata lipsita de expresie si imobila.
5. Grabeste-te.
Lucreaza rapid si face o multime de lucruri in timp scurt. Principalul lor atu este volumul de munca
efectuat. Reactioneaza bine la sarcinile pe termen scurt. Dinamismul lor este maxim cand se afla
sub tensiune. Le place sa fie supra-incarcati. Motivatia lor fundamentala este sa faca lucrurile cat
mai repede posibil, cautand cea mai rapida cale de a rezolva sarcina. Daca sarcinile nu au termene
scurte, amana inceperea ei pana cand devine urgenta. Ca urmare, se grabesc si fac greseli.
Corectarea dureaza mai mult decat sarcina in sine! Ca urmare, rateaza termenele! Calitatea lucrarii
va fi scazuta pentru ca nu au alocat timp verificarii si corecturilor. Capacitatea de a gandi rapid da
senzatia de nerabdare. Vorbesc rapid si ii intrerup pe ceilalti. De multe ori inteleg gresit mesajul.
Graba permementa ii impiedica sa ii cunoasca pe oameni cu adevarat; ca urmare, ii percepe ca pe
niste straini.
Cuvinte: grabeste-te, repede, da-i drumul!, sa mergem, nu e timp sa ...
Intonatie: ca o mitraliera. Uneori pronunta atat de grabit incat fragmenteaza cuvintele.
Gesturi: bate tactul cu degetele, da din picior, se foieste pe scaun, se uita des la ceas.
Postura: nu are postura specifica, dar impresia generala este de miscare agitata.
80
Mimica: schimbari rapide si frecvente de directie a privirii.

Pentru identificarea unui driver este nevoie de coroborarea a cat mai multor indicii.
Fiecare dintre noi manifesta toate cele 5 comportamente driver. Dar majoritatea oamenilor
au un driver pe care il manifesta mai frecvent; deseori acesta va fi si cel pe care il manifesta PRIMA
DATA cand raspund unui stimul. Acesta se numeste driver primar. Exista oameni care au 2
drivere aproape egale ca frecventa; mai rar, persoane care manifesta 3 sau mai multe.
Mesaje permisive.
Pentru fiecare dintre mesajele driver exista un antidot, numit mesaj permisiv. Ele se
primesc, de obicei, de la parinti (daca suntem norocosi!); daca nu, putem sa ni le dam noi singuri:
Driver Mesaj permisiv
Fii perfect Esti suficient de bun asa cum esti
Fa pe plac altora Multumeste-te pe tine insuti
Fii puternic Fii deschis si exprima-ti dorintele
Incearca din greu Fa-o!
Grabeste-te Acorda-ti timp
Originea driverelor: Kahler: sunt partial inascute, rezultate ale naturii si educatiei.
Capers: strategie de supravietuire a copilului in timpul elaborarii scenariului.
Programul
Programul consta din mesaje despre cum sa faci diferite lucruri. El provine din Adultul
contaminat al unui parinte catre Adultul contaminat al unui copil. Acesta ofera informatii in
sprijinul comportamentului scenarial: "asa se bea!" sau "asa se indeparteaza oamenii". Adultul
necontaminat nu este implicat in scenariu.
Ca formulare, de obicei ele sunt sub forma: "iata cum sa ..."
Ca si in cazul contra-scenariului, folosim majoritatea mesajelor din program in mod constructiv;
dar exista si programe negative, distructive.
Multe dintre mesajele "iata cum sa ..." ar putea fi interpretate ca facand parte din continutul Micului
Profesor (A1) al parintelui si ca fiind stocate in A1 al copilului, mai degraba decat in A2.
In general, parintele de acelasi sex are influenta mai puternica in instalarea programului.
Pentru a isi urma scenariul, copiii au nevoie de modele. El invata cum sa foloseasca injunctiile si
81
contra-injunctiile. Ele pot fi negative, oferind scenarii de acest tip: Nu simti! (injunctie) – munceste
din greu (contra-injunctie – prescriptie) – urmeaza exemplul tatalui si mori tinar (program). In
cazul pozitiv, injunctiile sunt inlocuite de permisiuni, iar contra-injunctiile tin seama de nevoile
copilului.
Matricea scenariului.
Matricea scenariului a fost elaborata de Claude Steiner. Ea permite intelegerea diferitelor
influente ale parintilor si a deciziilor copilului ca urmare a acestor influente.
Ea permite identificarea mesajelor emise de Copilul parintilor, numite injunctii sau
interdictii. Aceste mesaje sunt pre-verbale si nu lasa urme vizibile in memoria copilului. Teoria
spune ca parintele de sex opus are mai multa forta in transmiterea injunctiilor.
Mesajul contra-scenariului, numit contra-injunctie, provine din Parintele parintilor si are
ca scop transmiterea ideii despre cum sa te realizezi ca om. Ele pot uneori intari o injunctie
inconstienta, sau actioneaza prin ele insele.
Programul, element cheie al scenariului, ofera copilului un model de comportament. De obicei, in
cazul programului, parintele de acelasi sex are o influenta mai mare.
Ca urmare a "impregnarii" cu aceste mesaje, copilul va lua decizii referitoare la viitorul
sau, decizii pe care le va executa cand devine adult.
In momentul creerii matricei, nici Berne, nici Steiner nu au tinut seama de permisiuni. Acestea au
fost introduse mai tarziu de alti autori, cu precadere de Bob si Mary Goulding.
Varianta Steiner:
TATA
MAMA
Contra-injunctii
Contra-injunctii
Program COPIL Program
Injunctii -
Injunctii -
Permisiuni +
Permisiuni +
DECIZIE
82
Iesirea din scenariu

Intelegerea scenariului este importanta pentru procesul de schimbare personala. Pentru a
iesi din scenariu, individul trebuie sa identifice nevoile care nu i-au fost satisfacute cand era copil.
Trebuie sa gaseasca modalitatile de a-si satisface aceste nevoi acum, folosindu-si resursele de
adult, in loc sa se bazeze pe solutia magica a scenariului. Si trebuie sa se incredinteze ca poate sa
se elibereze din tiparele scenariului fara a trebui sa faca fata dezastrului de care s-a temut atat de
mult cand era copil.
Daca nu ne simtim confortabil cu procesul propriului scenariu, putem iesi din el.Trebuie
sa incepem prin a stabili care sunt principalele noastre tipare. Dupa care, pur si simplu, preluam
controlul ca Adult si ne comportam in asa fel incat sa intrerupem tiparul. De exemplu:
 Daca tiparul nostru este PANA, ne eliberam de el mergand mai departe si ne distram chiar
inainte de a ne fi terminat toata treaba;
 Daca tiparul nostru este DUPA, pasul dincolo de procesul de scenariu este sa mergem mai
departe si sa ne bucuram astazi, dupa ce am hotarat sa ne bucuram si maine.
 Pentru a iesi din scenariul NICIODATA, hotaram exact ceea ce vrem. Facem, de exemplu,
o lista cu 5 activitati pe care le putem face pentru a obtine ceea ce dorim.
 Daca traim dupa tiparul INTOTDEAUNA, e nevoie sa ne dam seama ca nu e nevoie sa
continuam sa tot repetam aceleasi greseli sau sa perseveram in lucruri neplacute. De ex.,
putem renunta la un serviciu nesatisfacator, la o localitate, o relatie, pentru a cauta ceva
nou.
 Putem iesi din tiparul APROAPE – tip 1 asigurandu-ne ca ducem la bun sfarsit ceea ce
facem. Pentru a demonta un tipar APROAPE – tip 2, vom putea lua masura placuta de a
recunoaste fiecare dintre succesele noastre pe masura ce le obtinem. Tinem o lista a
obiectivelor proprii; de fiecare data cand realizam unul dintre ele, il taiem de pe lista. Nu
pornim spre urmatorul pana nu am sarbatorit pe cel care tocmai l-am atins.
 Daca avem un tipar cu FINAL DESCHIS, ne gandim ca parintii ne-au oferit un dar
deghizat. Pentru ca ultimile pagini ale scenariului lipsesc, suntem liberi sa le scriem asa
cum dorim noi.
De fiecare data cand realizam un comportament care contrazice modelul nostru de proces,
slabim tiparul pentru viitor. Ca urmare, ne va fi mai usor sa iesim din vechea tema de scenariu.
83
Obiectivele schimbarii in AT
“Produsul final” pe care il are in vedere procesul de schimbare este autonomia”.
Eric Berne nu a oferit o definitie pentru acest cuvant, dar a descris autonomia ca fiind “manifestata
prin declansarea sau refacerea a trei capacitati: constinetizarea, spontaneitatea si intimitatea”.
Definitie: "Abilitatea de a reactiona ca raspuns la realitatea de aici si acum, in raport cu
propriile nevoi, dorinte si viziune asupra vietii, fara ca aceste actiuni sa fie controlate de credinte
de scenariu (capatate in copilarie), de cererile unui Parinte intern, sau de punctul de vedere al
altora". Mai scurt exprimat, "autonomia este orice comportament, gand sau sentiment care
constituie o reactie directa la realitatea de aici si acum si nu o reactie la credintele din scenariu".
Constientizarea este capacitatea de a vedea, auzi, simti tactil, gusta si mirosi lucruri sub forma de
impresii senzoriale pure, asa cum o face un nou-nascut. Persoana constienta nu interpreteaza si nu
filtreaza experientele sale despre lume in asa fel incat acestea sa se conformeze definitiilor
Parentale. Ea se afla in contact cu senzatiile sale corporale cat si cu stimulii externi. Pe masura ce
crestem, toti suntem invatati sistematic sa ne inabusim aceasta constientizare. Invatam, in schimb,
sa dedicam energie atribuirii de nume obiectelor si sa criticam propriile noastre performante – sau
ale altora. Individul poate privi la un lucru fara prejudecati, fara cunostinte specifice; el poate
asculta, privi, fi in contact cu ceea ce vede sau simte. Persoana constienta capata experienta lumii
inconjuratoare. Idea de "constiinta clara" a lui Berne a fost completata de Krishnamurti: "acea
stare de spirit care observa, fara condamnare sau acceptare, care pur si simplu sta in fata
lucrurilor asa cum sunt ele ... Cand priviti o floare fara sa va pese de botanica, vedeti floarea in
totalitatea ei, dar daca spiritul vostru este complet absorbit de cunoasterea a ceea ce este floarea
in termeni botanici, nu aveti despre ea o viziune totala".
Spontaneitatea este capacitatea de a alege dintr-o gama larga de optiuni de simtire, gandire si
comportament. La fel cum o persoana constienta percepe lumea direct, una spontana reactioneaza
la ea direct, fara sa omita portiuni din realitate sau sa o re-interpreteze pentru a se potrivi unor
definitii Parentale. Un om spontan poate raspunde liber din oricare dintre starile eului. El poate
gandi, simti si comporta ca un om matur, folosind Adultul. Daca doreste, poate intra in Copil si re-
intra in contact cu creativitatea, forta intuitiva si intensitatea sentimentelor pe care le avea in timpul
propriei copilarii. Sau poate raspunde din Parinte, re-luand gandurile, sentimentele si
comportamentele pe care le-a invatat de la parintii sai sau de la figurile parentale. Indiferent de ce
84
stare a eului foloseste, isi va alege liber raspunsul, in asa fel incat sa corespunda situatiei prezente,
si nu pentru a se conforma unor comenzi Parentale invechite.
Intimitatea inseamna o impartasire deschisa a sentimentelor si dorintelor intre doua persoane.
Sentimentele exprimate sunt autentice; ca urmare, intimitatea exclude racketurile si jocurile. Cand
o persoana se afla in intimitate, este probabil ca intra in Copil Liber, dupa ce si-a asigurat mai intai
un cadru de siguranta pentru acest lucru prin contractare de tip Adult si prin protectie Parentala.
Independenta fata de scenariu

Desi Berne nu a spus niciodata acest lucru, el a subinteles ca autonomia inseamna acelasi
lucru cu independenta fata de scenario. Multi autori AT au pus egalitate intre aceste doua concepte
Putem sugera acum o alta definitie, mai scurta, a autonomiei: "comportament, gandire sau
sentiment care este un raspuns la realitatea de aici-si-acum mai curand decat un raspuns la
convingeri scenariale". Rezulta ca autonomia este independenta fata de scenariu. Autonomia
ofera mai multe optiuni decat scenariul.
Insa a fi autonom nu inseamna sa fii tot timpul in stare de Adult. Persoana autonoma este
spontana poate uneori sa aleaga sa reactioneze la aici-si-acum deplasandu-se spre starile de Copil
sau Parinte ale eului. In autonomie aceasta alegere este facuta liber, la raspuns la situatia prezenta.
Cand o persoana este in scenario, ea isi va face deplasarile de stare a eului ca raspuns la deciziile
auto-limitatoare din copilarie privitoare la lume, convigerile scenariale.
 Desi autonomia nu inseamna sa fii permanent in Adult, ea implica procesarea tuturor datelor
despre lume prin Adult, apoi mentinerea constientei de Adult la alegerea starii eului din care
se raspunde.
 Intimitatea poate parea la inceput mult mai putin confortabila decat jucarea de jocuri sau
racketarea, deoarece intimitatea este mai putin previzibila. Totusi, alegerea autonoma a starii
eului devine mai usoara pe masura ce este exersata. Ea poate deveni atat de usoara si de naturala
incat starea de Adult a persoanei ar avea incorporate in ea calitati de Copil Pozitiv si de Parinte
pozitiv – este ceea ce Berne a numit Adult integrat.
 Autonomia necesita comunicare clara si deschisa, promovata de AT prin analiza patternurilor
de comunicare.
 Berne scria despre martieni – indivizi care nu au fost initiati in patternurile sociale ale
civilizatiei noastre si care, ca urmare, pot vedea interactiunile asa cum sunt ele in realitate. Ei
85
spun exact ceea ce vor sa spuna pentru ca nu vad nici un motiv sa faca altfel. "Sa asculti
martianul" inseamna sa citesti mesajul real de sub prezentarea sa sociala.
Rezolvarea de probleme
O persoana autonoma se angajeaza in rezolvarea de probleme in loc de pasivitate. A
rezolva probleme nu inseamna numai a te gandi la problema, ci si actiune efectiva pentru
gasirea solutiei. Exprimarea unor sentimente autonetice indeplineste si ea o funtie in rezolvarea
de probleme.
In organizational, rezolvarea eficienta a problemelor este, de fapt, scopul schimbarii, mai
degraba decat atonomia sau independenta fata de scenariu. In acest mediu, desconsiderarea si
problemele nerezolvate se datoreaza in principal faptului ca oamenii sunt prost informati si
mai putin faptului ca se afla in scenariu. Ca urmare, practicianul AT se concentreaza nu asupra
functionarii scenariului, ci asupra schimbului de informatii si dezvoltarii de cai eficiente prin
care angajatii sa actioneze asupra acelor informatii. Cand cineva rezolva probleme, percepe si
raspunde cu acutatete la realitate, nici nu redefineste, nici nu desconsidera, adica este
independent de scenariu.
86

Ce Este Analiza Tranzactionala Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ce Este Analiza Tranzactionala Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” M.

Analiza Tranzactionala (AT) – Suport de curs

“Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii si o psihoterapie sistemica pentru

Teoria motivarii – "foamea" de stimulare, recunoastere si structura

Modelul starii eului (modelul PAC)

Modelul structural de ordinul 1.

Daca Adultul este decontaminat de mesajele vechi, el va avea o anumita independenta in

Analiza functionala a starilor Eului

Exemplu:"Da, domnule director!" ("aoleu, n-am inteles nimic! Ce o sa ma fac?)", "oricum,

Modelul structural de ordinul 2.

Analiza structurala de ordinul 2. Parintele

Reprezinta centrul de depozitare al mesajelor care se transmit de la o generatie la alta. (ex:"in

Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii si a actiunii sociale; o metoda clinica

comunicarea poate continua la infinit.

comunicarii si una sau ambele persoane vor trebui sa isi modifice

starile eului pentru ca restabilirea comunicarii sa fie posibila.

Tranzactiile duble ("ulterioare" sau "ascunse")

Ele pot fi de doua feluri: unghiulara si duplex (dubla)

Mesajul social si cel psihologic se transmit simultan.

Social: Ai terminat? // Aproape.

Din aceste tranzactii duble (ulterioare) rezulta a treia regula a comunicarii:

este determinat la nivel psihologic si nu la nivel social.

Se sugereaza ca atunci cand oamenii comunica la doua niveluri, ceea ce se intampla cu

Schimbul de tranzactii devine important la nivelul riscurilor pentru Copil. Respingerea

Definitii ale racket-urilor si beneficiile lor

conecta ansamblul. (fabula o puteti gasi aici http://filedelumina.ro/2012/05/09/povestea-

Un sentiment racket a fost invatat si incurajat ca o modalitate de a obtine stroke-uri sau de

familiei cu exceptia bebelusilor, exista o interdictie privitoare la exprimarea sentimentelor de orice

Credinte/sentimente Manifestari racket Amintiri

Credinte despre: - Comportamente Amintiri emotionale

Credinte si sentimente scenariale.

TU ESTI OK PENTRU MINE

Indeparteaza-te Tu te intelegi cu....

("get away from") ("go on with")

POZITIE REZULTATA: POZITIE REZULTATA:

Nu ajungi nicaieri cu ... Scapa de...

POZITIE REZULTATA: ("get rid of ...")

Eu sunt OK, tu esti OK: "Get on with".

Persoana abandoneaza de buna voie responsabilitatea proprie si o da celorlalti prin desconsiderarea

Desconsiderare, redefinire, simbioza

- Doar încerci să mă faci să mă simt bine

Caracteristici ale Jocurilor

Cum poate fi descris procesul jocurilor.

Persecutor - este cineva care ii minimalizeaza pe ceilalti. El ii vede pe ceilalti ca fiindu-i

Persecutorul desconsidera valoarea si demnitatea altora. Persecutorii extremi pot

MOMEALA ("con") + STRATAGEMA ("gimmick") =

RASPUNS COMUTARE ("switch") DERUTA("crossup")

El a denumit aceasta secventa "Formula J" sau "formula jocului".

provoaca o oarecare neplacere, o insecuritate bazata pe lipsa de incredere. Daca persoana

"Beneficiul" este sentimentul racket pentru jucatori. La sfarsitul schimbului, fiecare

El (nivel social, Ss): "Mi-ar face placere sa te cunosc mai bine"

Ea (nivel social. Rs): "Da, si mie mi-ar placea".

El (nivel psihologic, Sp): "Da-mi un sut!"

Ea (nivel psihologic, Rp): "Acum te-am prins, ticalosule!"

Procesele dezvoltarii scenariului

7. Nu fi important (nu avea nevoi).

Relatia decizii – injunctii

Mimica: schimbari rapide si frecvente de directie a privirii.

Program COPIL Program

Iesirea din scenariu

Independenta fata de scenariu

S-ar putea să vă placă și