Femei educate și respectate în satul transilvănean

Planul secundar al romanului Ion cuprinde povestea familiei învățătorului Zaharia

Herdelea, problemele cu care se confruntă familia Herdelea. Sunt prezentate acțiunile pe care
le întreprinde doamna Herdelea pentru a-și mărita fetele, pe Laura și pe Ghighi, educația pe
care o dă copiilor, precum și relațiile cu ceilalți săteni.
Femeile din familia Herdelea sunt analizate și descrise de Rebreanu tinând cont de
situația lumii satului transilvănean cu frământările, dramele și aspirațiile ei specifice.
Doamna și domnișoarele din familia Herdelea sunt femei educate și respectate în sat.
Atunci când apar la hora doamna Maria Herdelea, Laura și Titu jocul se oprește, bărbații își
descoperă capetele. Domnișoara Laura refuză invitația la horă a țăranilor.
Doamna Herdelea, îmbrăcată în straie nemțești, „se simțea mult deasupra norodului și
avea o milă cam disprețuitoare pentru tot ce e țărănesc.”1
Acasă doamna Herdelea muncea toată ziua în bucătărie. Nu concepea ca fetele ei să
gătească „doar spălatul vaselor și căratul apei cădeau în sarcina Ghighiței, pe când curățenia
casei rămânea în stăpânirea Laurei, care, fiind fată mare, avea ambiția să potrivească toate astfel
încât să se observe pretutindeni gustul ei delicat... Treburile se isprăveau însă până pe înserat.
Urma odihna în pridvor, unde femeile, brodând sau croșetând, vorbeau și râdeau, în vreme ce
Herdelea, cu pipa-n gură, răsfoia câte-o carte. Satul întreg și jumătate din hotar se întindeau în
fața lor ca o hartă mare cu reliefuri în culori. Oamenii care se întorceau de la câmp sau mergeau
spre Jidovița, trăsurile care umblau între Armadia și Bistrița defilau pe dinaintea lor, oferindu-
le prilejuri mereu noi de vorbă. Apoi când venea întunericul, fetele, în frunte cu mama lor,
începeau să cânte romanțe vechi românești cu niște voci simpatice de sopran, acompaniate
uneori de basul învățătorului...
Doamna Herdelea era cântăreață înflăcărată și o femeie foarte evlavioasă. Toată ziua,
ținând tigăile de coadă și amestecând în oale, lălăia cântece sau rugăciuni, iar duminica, fiindcă
n-avea răgaz să meargă la biserică, cânta singură, acasă, toată liturghia. De altfel a avut o
tinerețe glorioasă. Fată de țărani săraci, rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea
unchiului ei, Simion Munteanu, învățător pe vremuri în Monor. De la unchiul ei i s-a tras tot
norocul în viață. Munteanu a fost un dascăl harnic și un român înfocat. Ca să ferească de
ungurizare târgușorul, reședință de vară a unei familii de conți, a muncit din răsputeri. Din
Irozii de Crăciun el a făcut un fel de teatru religios, cu costume, cu cântece și cu dialoguri.
Maria Drujan întruchipa pe Îngerul Domnului, îmbrăcată în alb. Îi ședea foarte bine și s-a
distins prin râvna și istețimea cu care îndemna pe cei Trei Crai de la răsărit să se închine în fața
Mântuitorului ce se naște în fiecare an.”2
Doamna Maria Herdelea își depășește condiția socială prin căsătoria ei cu învățătorul
Zaharia Herdelea.
Bună gospodina doamna Herdelea reușește cu greu să păstreze aparențele unui trai mai
bun, mai ales că are două fete de măritat ale căror ieșiri în lume costă și leafa învățătorului nu
reușește să acopere cheltuielile. Ea are ambiții mari privind viitorul fiicelor ei.
Când este prezentată familia Herdelea aflăm că toată lumea care trecea pe lângă casa lor
se oprea, îi saluta şi discutau. În casa familiei Herdelea aveau loc petreceri unde veneau fete
de familie bună. Fetele familiei Herdelea mergeau la balurile din sat și din împrejurimi.

1
2
 Domnișoara Laura a cunoscut un student la teologie, pe George Pintea cu care ținea
legătura prin scrisori. În această vreme a făcut cunoștința cu un tânăr student la medicina, Aurel
Ungureanu, la balul studenților, în Armadia cu care s-a întâlnit aproape în fiecare zi în vacanța
Crăciunului, în vacanța de Paște și în vacanța mare, și de care s-a îndrăgostit.
Iubirea pe care o simte pentru Aurel face ca scrisorile lui Pintea s-o plictisească. Părinții
Laurei nu erau de acord cu sentimentele ei pentru Aurel. „Pe Laura o revoltau gândurile
bătrânilor, mai ales că veneau totdeauna după tânguiri îndelungate despre sărăcie, despre
nesiguranța cu casa, despre greutățile vieții, fără număr, despre vremile materialiste... Când
ajungeau la „vremile materialiste”, fata se supăra mai rău, simțindu-se lovită cu propriile ei
arme. Plângea, blestema, se închidea în salon și, mângâindu-se că suferă pentru Aurel, îl
îndrăgea și mai mult. Ghighi, care adora pe soră-sa, rămânea să țină piept părinților, sleia toate
argumentele împotriva teologului, până ce sfârșea și ea în lacrimi. Atunci Laura o chema să
mai bocească puțin împreună, să-și bata joc de scrisorile lui Pintea și apoi să se răcorească
vorbind despre Aurel...”3
În a optzecea scrisoare Pintea cere mâna Laurei, iar în postscriptum spune „Cred de
prisos să vă amintesc că chestiunile materiale îmi sunt cu totul străine și indiferente. Prea Sfinția
sa episcopul mi-a și desemnat o parohie buna în Satmar, așa încât vom fi la adapost de grijile
vieții de toate zilele.”4
Laura spune cu ochii în lacrimi că nu vrea să se mărite. Ghighi o suține în fața mamei
acesta spunând că Laura îl urăște pe Pintea deoarece acesta e mai scund decât ea.
Doamna Herdelea mirată dar furioasă ca o leoaica le reproșează fetelor că dau cu piciorul
norocului.
„- Mă mir ca nu vi-i rușine să mințiți cu atâta sfruntare... Apoi da, carul vostru e într-o
roată, puteți umbla după cai verzi pe pereți... Vă închipuiți ca oamenii de treaba se uita la
sindrofiile si la luxurile voastre... Alta ar fi sărit cu amândouă mâinile, ticăloaso, și ar mulțumi
lui Dumnezeu ca i-a trimis acasă norocul! Tu umbli după mofturi și dracii... Obraznico și
nerușinato!...
- Poți să mă ocărăști cat vrei, dar nu mă mărit! repeta Laura cu o liniște tristă de martiră,
care pe maică-sa o înfuria și mai rău.”5
Conflictul atinge apogeul când Herdelea, „ridică pumnul la Ghighi, răcnind:
- Mars, nerușinatelor!... Mars, netrebnicelor... Titu opri căderea pumnului, luă blând pe fete de
spate și le petrecu în salon, unde era patul lor, mângâindu-le că dreptatea este de partea lor și
că bătrânii nu pricep năzuințele idealiste. Pe urma se întoarse și spuse grav părinților:
- Aveți dreptate, ce mai calea-valea, și v-ați gândit foarte bine... Ei, dar ce vreți? Sunt tinere și
fără minte... Parca știu ele ce vorbesc?... Parca știu ele ce-s greutățile vieții?...”6
La o petrecere ținută la familia Herdelea Aurel află de la tatăl Laurei despre viitoarea ei
logodnă cu Pintea și se retrage din această relaţie, demonstrându-i Laurei că de fapt nu o
iubeşte.
Părinții erau hotărâţi să o dea, mai ales că Pintea o lua fără zestre, dar Laura nu dorea
nici în ruptul capului. Renunța la iubirea pentru Aurel Ungureanu., datorită ”vremurilor
materialiste”, dar și sub influența fermă a părinților, aceeptă până la urmă, si se va căsători cu
Pintea.

3
4
5
6
 Iubirea pentru Pintea se va dezvolta în timp pornind de la respectul pentru soț și familie.
În felul acesta, destinul ei devine asemănător cu cel al mamei sale.
Bătrânul Herdelea împrumută bani de la preot, face un credit pentru a acoperi cheltuielile
de logodnă a Laurei, i se licitează mobila, iar suspendarea din serviciu va înrăutăți situația.
Comportamentul femeilor din familie se schimbă atunci când situația financiară devine critică
„doamna Herdelea și Ghighi în salon, revoltate, ocărau și blestemau pe Belciug, așteptând să
vie Titu, care se repăzise cu noapte-n cap până în Armadia să ridice de la percepție un avans
pe leafa învățătorului, deoarece rămăseseră fără un gologan în casă.”7
Aproape de Crăciun, familia Herdelea face pregătiri pentru logodnă și sacrifică doi porci. De
Crăciun are loc logodna oficiată chiar de preotul Belciug. Se stabileşte nunta la Duminica
Tomii. După plecarea de la herdeleni, tatăl lui Pintea îşi ceartă fiul pentru alegerea făcută, dar
acesta e decis să lase lucrurile exact aşa cum sunt căci o iubeşte cu adevărat pe Laura.
„Înfrigurarea nunții stăpânea de-acuma toată casa... Rochia de mireasă era gata. O
lucrase însăși Laura și o făcuse o minunăție. Încercând-o ultima oară, înainte de-a o pune în
dulap până în clipa cea mare, toată familia a izbucnit în aplauze de admirație, atât era Laura de
frumoasă într-însa... Tot salonul era alandala de rufele mirosind a nou, de rochiile și hainele
împrăștiate pe toate mobilele și prin toate colțurile. Cu trei zile înainte sosi George Pintea și
trase la hotel în Armadia, dar stând de dimineata până seara în Pripas, neclintit de lângă Laura.
Amandoi erau foarte mișcați și vorbeau cu o plăcere amestecată cu groază de ceremoniile care
le vor da dreptul să nu-și mai ascundă iubirea în fața nimănui. Laura slăbise puțin, dar așa îi
ședea mult mai bine, îndeosebi cu ochii veșnic umezi și strălucitori de o nerăbdare nelămurită.
Acuma toate îndoielile i se părea c-au părăsit-o și se simțea mulțumită văzând pe Pintea alături
de ea. Îi tremura inima ca sub o mângâiere blândă. ,,Mi-e drag! se gândea dânsa înduioșată.
Sărăcuțul! și cum nu-l puteam suferi odinioarâ! Mare neroadă am fost!” ”8
Nunta are loc la Armandia Laura primește un inel cu briliant și rubine, cercei de aur
cu diamante și un colan de platină cu o cruciuliță de aur. Cununia civilă are loc tot la Jidovnița,
iar duminica la biserica sunt prezenți șase preoti și cânta corul studenților.
Diferența dintre nunta Anei și cea a Laurei constă în aceea că fiica învățătorului Herdelea
urma să petreacă după nuntă o săptămână de miere, inexistentă în mediul țărănesc.
Casa părea pustie fără Laura. Toți vorbeau mereu de ea, ghiceau pe unde o fi ajuns și ce-
o fi făcând, iar dăscălița și Ghighi lăcrimau când dădeau peste vreun lucrușor rămas de la dânsa.
Doamna Herdelea nu este informată de Zaharia că Belciug vine să ia masa. Când se
trezește cu Belciug însoțit de un țigan ea devine confuză, începe să golească sertarul mesei cu
mâinile tremurând, „apoi ca trezită din vis, întrebă pe Belciug:
— Ce vrei să faci dumneata cu masa? Preotul stătea rezemat de ușcior, zâmbind
nevinovat.
— Apoi așa m-am înțeles cu Zaharia, zise dânsul domol.
Doamna Herdelea șovăi. Se făcu o tăcere scurtă. Belciug ridică privirea, văzu pe
dăscălița apropiindu-se cu ochii strălucitori, și îndată își pierdu zâmbetul.
— Cum s-ar zice, vii să-mi furi lucrușoarele din casă? strigă deodată doamna Herdelea.
Să ieși afară de-aici, hoțule, c-altfel îți sucesc gâtul! Afară, ticălosule!... Nu ți-e rușine obrazului
să-ți fie! Așa-s popii, porcule?... Ieși... ieși!... Afară!...”9

7
8
9
 Dăscălița răcnește ca scoasă din minți, ia mătura, îl lovește pe țigan și îl amenință pe
preot dând dovadă de un comportament care nu este în conformitate cu clasa socială din care
face parte.
Familia Herdelea a primit o scrisoare de la Laura pe care o citesc emoționați. În scrisoare
povestește cum au călătorit și cât de bine le merge în Vireag, că au așezat frumos casa, că sunt
mulțumiți și fericiți, că George a fost hirotonisit și că ea își asumă îndatoririle ce-i revin ca
soție de preot față de enoriașii.
Spre toamnă Laura va sosi pe neașteptate spunând că îi era dor de ei. Era o Laura
schimbată, care nu se mai emoționa așa ușor. Îl mustră pe tatăl său că se amestecă în treburile
altora, că nu a votat pe Grofșorul și că e un renegat. La lăudat foarte mult pe George.
„Laura era însărcinată și se lăuda că are sarcină grea. Strâmba mereu din nas, se văita
că-i vine rău și cerea povețe doamnei Herdelea cum să se pregătească pentru naștere... Ghighi
se sfia în fața ei și-și potolea anevoie avânturile zburdalnice.
Se duse o singură dată în Armadia să vadă familia Filipoiu, nașii ei. Pe urmă, de-a treia
zi, începu să se plictisească și să-i fie dor de George. A cincea zi se cărăbăni, luând și pe Ghighi,
ca să fie alături de ea când îi va sosi ceasul. Ghighi umplu de plâns trei batiste la plecare. Laura
însă nici nu lăcrimă.
Bătrânii răsuflară ușurați când au văzut-o dusă.
— Nu mai e a noastră, am pierdut-o! zise Herdelea rămas singur cu baba lui.
— Așa-s copiii cei răi și nesimțitori, mormăi dăscălița, strivind între gene două lacrimi
de amar.”10
După mutarea în Armadia doamna Herdelea și Ghighi „se visau mereu în Pripas și se
întristau deșteptându-se într-o odaie străină. Li-erau mai dragi țăranii din Pripas care se abăteau
pe la dânșii când veneau prin Armadia.(…) Chiar și doamna Herdelea, căreia nu-i plăcea să se
coboare între prostime, acuma îi primea cu inima deschisă ca pe niște neamuri scumpe, râdea
cu ei, îi poftea să șadă pe scaunele cele bune, nu se uita că-i murdăresc scoarțele cu opincile
lor năclăite de noroaie, se plângea și ocăra Armadia și pe cei ce au silit-o să-și părăsească ea
odihna și liniștea din Pripas.”11
Cu ocazia sfințirii bisericii doamna Herdelea și Ghighi au fost rugate să inspecteze
împodobirea bisericii și pregătirile făcute la școală pentru banchetul.
La baluri, nu poate veni toată lumea decât intelectualii și clasele sociale cu un nivel
financiar ridicat.
Înainte de orice bal se fac pregătiri serioase, el având o importanță mai mare decât hora
deoarece nu are loc decât o singura data pe an.
Domnișoarele erau aici privilegiate, fiind așezate în primul rând. Dansul este precedat
de un spectacol, iar fetele acordau băieților dansuri în funcție de atenția primită și de
sentimentele lor.
Tot o astfel de petrecere este banchetul de după sfințirea bisericii unde „Ghighi băuse
o jumătate de pahar de vin roșu, ciocnind mereu cu Zăgreanu care se făcuse ca racul, îi angajase
toate dansurile, își dădea ochii peste cap, negăsind vorbele care să-i îmbrace gândurile, își
desfășura planurile de viitor ce prevedeau negreșit și îndeosebi o nevastă drăguță, cuminte,
cultă... ,,întocmai ca dumneata, stimată domnișoară”.”12

10
11
12
 Zăgreanu și Ghighi deschid balul, „pe când prietenele ei din Armadia ședeau îngrijorate.
Doamna Herdelea, ținând carnetul de dans și evantaiul Ghighiței, își luă cuvenitul loc pe un
scaun lângă perete, între doamna Filipoiu și doamna Grofșoru, dezbătând greutățile vieții.
Vorbind însă nu scăpa din ochi de loc pe Ghighi, care dansa ca o zână, se mlădia, zâmbitoare,
primea multe complimente și ciripea cu Zăgreanu, ocolindu-i privirile rugătoare.
Preotul Belciug spune:
— Poate numai dac-ar avea norocul să-și găsească o nevestică bună, româncă verde,
uite-așa ca domnișoara Ghighi, poate că atunci ar pricepe care i-e chemarea în mijlocul nostru!
rosti preotul mai grav.
Ghighi era să leșine de rușine. Zăgreanu însă fu cuprins de o îndrăzneală extraordinară,
încât zise repede:
— Dacă domnișoara m-ar vrea, eu... eu...
— Mă rog, mă rog, asemenea lucruri serioase nu se pun la cale în uliță! îl întrerupse
doamna Herdelea cu o blândețe neobișnuită. Vino pe la noi, și te primim cu dragă inimă...
Totuși Zăgreanu, spre a-și potoli avântul, apucă mâna Ghighiței și o sărută prelung.”13
Doamna Herdelea este cum nu se poate de mulțumita pentru mariajul Laurei, că Ghighi este în
persepctiva de a se căsători cu Zăgreanu.
Remarcăm aici conditia femeii intelectuale de la sat care este diferită de cea a unei
taranci transilvănene. Laura și Ghighi sunt domnișoare instruite, au putere de exprimare, și
amândoua refac destinul mamei lor, doamna Herdelea.

13