Marin Mihnea-Introducere în topografie

2. REŢELE GEODEZICE
2.1. Generalitaţi
Prin definiţie Geodezia are ca scop determinarea formei şi dimensiunilor Pamântului,
materializând pe suprafata de referinţă un număr necesar şi suficient de puncte, a căror poziţie în
plan şi în înălţime face obiectul determinărilor geodezice.
Aceste puncte formează pe suprafata de referinţă reţele geodezice, care constitue baza ridicărilor
topografice, fotogrametrice sau cadastrale.
Punctele geodezice se grupează în două mari categorii:
- puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele plane x şi y, într-un anumit sistem de
referinţă;
- puncte geodezice pentru care se stabilesc cotele (înălţimile) faţă de suprafaţa elipsoidului de
referinţă.
Prima categorie de puncte formează reţeaua geodezică planimetrică, iar cea de-a II – a
categorie reteaua geodezică de nivelment.
Pentru determinarea poziţiei plane ale punctelor geodezice pot fi folosite una din metodele:
- metoda triangulaţiei (masurători de unghiuri şi direcţii);
- metoda trilateraţiei (masurători de distanţe);
- metoda combinată triangulaţie-trilateraţie;
- metoda poligonometriei (măsurători de unghiuri şi distanţe).
Reţelele geodezice rezolvate prin una din metodele enumerate se vor numi: reţele de
triangulaţie, trilateraţie sau poligonometrice.
Determinarea poziţiei în înălţime a punctelor geodezice se face utilizând metoda nivelmentului
geometric geodezic şi metoda nivelmentului trigonometric geodezic.
Şi în acest caz reţelele geodezice se vor numi reţele de nivelment geometric sau reţele de
nivelment trigonometric.

2.2. Clasificarea reţelelor geodezice.

Clasificarea reţelelor geodezice poate fi facută după mai multe criterii şi are ca scop punerea în
evidenţă a funcţiunii şi destinaţiei tipurilor de reţele geodezice întâlnite în practică. Aceste criterii
sunt:
- numarul elementelor fixe;

39
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- forma reţelelor geodezice;

- destinaţia reţelelor geodezice;
- numărul de dimensiuni ale spaţiului.

2.2.1. Clasificarea după numărul de elemente fixe din reţea.

Acest criteriu împarte reţelele geodezice în trei categorii:
- reţele neconstrânse;
- reţele constrânse;
- reţele libere.

2.2.1.1. Reţele geodezice neconstrânse.

Sunt reprezentate de acele reţele care conţin un număr minim de elemente fixe pentru a putea
fi încadrate într-un sistem de referinţă. Astfel într-o reţea de triangulaţie este necesar să existe un
punct de coordonate cunoscute, o distanţă şi o orientare cunoscute, sau două puncte de coordonate
cunoscute. Într-o reţea geodezică de nivelment este necesar să existe un punct la care să fie
cunoscută cota.
2.2.1.2. Reţele geodezice constrânse.
Sunt acele reţele în care există un număr mai mare de elemente fixe decât cele strict necesare
pentru a putea fi încadrete într-un sistem de referinţă. Prin intermediul acestor elemente
suplimentare urmează să se realizeze, în procesul de prelucrare al măsurătorilor, constrângeri de
natură geometricâ sau analitică.
2.2.1.3. Reţele geodezice libere,
Sunt reprezentate de acele reţele în care nu există nici un element fix, ca să poată fi încadrată
într-un sistem de referinţă. Asta înseamnă că toate punctele sunt noi şi pentru o încadrare
aproximativă se vor folosi coordonate provizorii.
2.2.2. Clasificarea reţelelor geodezice după formă
După acest criteriu se pot împarţi reţelele geodezice în:
- reţele geodezice sub formă de laturi de triunghiuri;
- reţea compactă de triangulaţie sau reţea de suprafaţă;
- reţea sub formă de poligoane.
2.2.2.1. Reţea sub formă de lanţuri de triunghiuri.

40
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Acest tip de reţea se dezvoltă în lungul meridianelor şi paralelelor cu o lungime de

aproximativ 200 km şi au la intersecţia lor puncte Laplace. În România au existat trei lanţuri de
triangulaţie, acestea numindu-se lanţuri primordiale de ordinul I, iar în interiorul lor s-a creat o reţea
de triangulaţie numită reţea complementară de ordinul I. Reţeaua complementară de ordinul i a fost
compensată ca o reţea constrânsă pe elemente fixe ale lanţurilor primordiale de triangulaţie.
2.2.2.2. Reţea compactă de triangulaţie sau reţea de suprafaţă.
Acest tip de reţea acoperă integral întreaga suprafaţă considerată, putându-se compensa în
bloc sau pe grupe de puncte.
2.2.2.3. Reţea sub formă de poligoane.
Acest tip de reţea este caracteristic reţelelor de nivelment, compuse din poligoane neregulate
şi de mărimi diferite. În ţara noastră reţeaua de nivelment asigură acoperirea întregii suprafeţe în
mod uniform.
2.2.3. Clasificarea reţelelor geodezice dupa destinaţie.
În funcţie de acest criteriu reţelele geodezice se împart în:
- reţea geodezică internaţională;
- reţele geodezice de stat;
- reţele geodezice locale;
- reţele geodezice locale internaţionale.
2.2.3.1. Reţea geodezică internaţională.
Avem de-a face cu o reţea geodezică internaţională dacă aceasta se întinde pe teritoriul a
două sau mai multe state. Pe lângă scopurile stiinţifice, de determinare a formei şi dimensiunilor
Pământului, reţelele internaţionale sunt utilizate în scoputi cartografice, militare sau economice.
Reţelele internaţionale actuale sunt de formă compactă, cu structură foarte complexă şi
cuprind în general toate categoriile de măsurători. Un exemplu de reţea geodezică internaţională este
reţeaua geodezică vest-europeană.
2.2.3.2. Reţele geodezice de stat.
Sunt acele reţele care se întind pe suprafaţa unui singur stat. În România, reţeaua geodezică
de stat a fost creată separat pentru triangulaţie, pentru nivelment şi pentru gravimetrie.
Reţelele geodezice de stat sunt împărţite pe ordine, care diferă în primul rând prin lungimea laturilor
dintre puncte, sau lungimea traseului.( Tabelul2.2. şi Tabelul2.3.)

41
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Reţele de triangulaţie Tabelul 2.2.

Ordinul Lungimea medie a Lungimea minimă
reţelei laturii [km] [km]
I 20-25 10
II 13 7
III 8 5,5
IV 4 2
V 2 1

Reţele de nivelment Tabelul 2.3.

Ordinul Lungimea medie a Lungimea minimă
reţelei laturii [km] [km]
I 1500 ±2mm-km
II 500-600 ±5mm
III 150-200 ±10mm
IV 50 ±20mm

Reţelele de ordin I şi II sunt considerate reţele de ordin superior, reţelele de ordin III şi IV
sunt considerate reţele de ordin inferior, iar reţelele de ordinul V se numesc reţele de îndesire.
2.2.3.3. Reţele geodezice locale.
Sunt create special pentru derularea unor lucrări tehnico-inginereşti complexe şi se
caracterizează printr-o precizie interioară ridicată, care poate depaşi uneori precizia realizată în
reţelele geodezice de stat.
De obicei reţelele geodezice locale nu se constrâng pe puncte din reţeaua geodezică de stat,
ci cel mult se poate face o încadrare simplă în reţeaua geodezică de stat.
2.2.3.4. Reţele geodezice locale internaţionale.
Sunt acele reţele care se extind pe teritoriul a două sau mai multe state şi au o precizie
interioară mai ridicată decât reţelele geodezice de stat. În zona Porţile de Fier, în România si Serbia
s-a realizat o astfel de reţea.
2.2.4. Clasificarea reţelelor geodezice după numărul de dimensiuni al spaţiului în care este
amplasată reţeaua.
Ţinând cont de acest criteriu, reţelele geodezice se împart în:
- reţele geodezice unidimensionale;
- reţele geodezice bidimensionale;
- reţele geodezice tridimensionale,

42
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- reţea geodezică în spaţiu cu patru dimensiuni.

2.2.4.1. Reţea geodezică unidimensională.
În această categorie intră reţele de nivelment şi reţele gravimetrice, deoarece punctele care
constitue aceste reţele au o singură coordonată (altitudinea respectiv gravimetria). Acestor puncte li
se pot ataşa şi alte coordonate determinate aproximativ, cu rol de identificare.
2.2.4.2. Reţea geodezică bidimensională.
Punctele din acest tip de reţele au determinate două coordonate, intr-un sistem unitar de
referinţă, spre exemplu x, y în planul de proiecţie sau φ şi λ pe elipsoid.
Din această categorie de reţele, numite planimetrice, fac parte reţelele de triangulaţie şi
trilateraţie.
2.2.4.3. Reţelele geodezice tridimensionale.
Sunt acele reţele în care cele trei coordonate se determină unitar şi omogen.
2.2.4.4. Reţea geodezică în spaţiu cu patru dimensiuni.
Această denumire a fost atribuită reţelelor geodezice care sunt determinate în mod separat, la
anumite perioade de timp, cu scopul de a pune în evidenţa anumite mişcari (deplasari). Pe lângă cele
trei coordonate x,y,z, apare o a patra dimensiune şi anume timpul.

2.3. Criterii de optimizare la configuraţia reţelelor de triangulaţie.

Studiul configuraţiei optime a unei reţele geodezice de triangulaţie reprezintă o problemă de
mare răspundere şi importanţă.
Există pentru fiecare reţea în parte o anumită configuraţie a reţelei pentru care repartizarea
erorilor este optimă. Realizarea unei configuraţii optime trebuie să ţină seama obligatoriu de două
criterii: tehnic si economic.
2.3.1. Criteriul tehnic ţine cont de următoarele aspecte:
- eroarea relativă a unei laturi, într-un lanţ de triunghiuri, depinde de precizia cu care s-a
masurat latura iniţială, unghiurile din reţea şi de geometria reţelei (la unghiurile ascuţite
erorile sunt foarte mari);
2 2
⎛S ⎞ 2 ⎛ S cc ⎞
∑ (ctg α )
n
S an
= ± ⎜⎜ 0 ⎟⎟ + ⎜⎜ cc ⎟⎟ 2 0
+ ctg 2 β i0 + ctg 2 γ i0 (2.2.)
3⎝ρ
i
a n0 ⎝ b0 ⎠ ⎠ i =1

San = eroarea laturii an ;

S0, Scc = eroarea laturii iniţiale, sau unghiulară.

43
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- într-un lanţ de triunghiuri numărul de triunghiuri nu poate fi oricât de mare (atunci când
numărul de triunghiuri tinde către infinit şi eroarea tinde la infinit);
- din acest motiv, într-o reţea se măsoară mai multe laturi cât mai uniform dispuse;
- forma triunghiurilor să fie de triunghiuri isoscele sau echilaterale;
- unghiul optim de intersecţie al laturilor să fie în jurul valorii de 109o30’
2.3.2. Criteriul economic se referă la respecterea următoarelor aspecte:
- reţelele trebuie să fie astfel proiectate încât să fie necesar un volum cât mai mic de operaţii
de teren şi birou;
- cheltuielile totale să fie minime.

2.4. Proiectarea reţelelor geodezice.

2.4.1. Generalitaţi
Elaborarea proiectului unei reţele geodezice este în funcţie de natura, structura, destinaţia şi
caracteristicile semnificative ale reţelei respective.
• Principiile care stau la baza elaborarii proiectului unei reţele geodezice sunt în sinteza
următoare:
- proiectul reţelelor geodezice se realizează de obicei de la complex la simplu, adică de la
reţele de ordinul I la cele de ordin II, III si IV
- precizia de determinare a tuturor punctelor din reţea trebuie să fie uniformă – principiul
omogenitaţii;
- la proiectarea reţelelor geodezice trebuie să se respecte instrucţiunile şi reglementările în
vigoare precum şi cerinţele beneficiarului astfel încât reţeaua să folosească scopului pentru
care a fost realizată;
- proiectul trebuie să asigure o densitate uniformă de puncte pe km2. În ţara noastră există 1
punct la cca 20 km2 ceea ce corespunde la aproximativ 5 puncte geodezice pe o foaie de
hartă la scara 1:25000;
- fiecare punct al reţelei geodezice trebuie să aibă altitudinea determinată în sistemul
nivelmentului de stat, fie prin nivelment geometric, fie prin nivelment trigonometric
geodezic;
- în cazul reţelelor de nivelment densitatea se referă la depărtarea maximă admisibilă între
reperele de nivelment de anumite tipuri;

44
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- amplasarea punctelor geodezice trebuie să se facă astfel încât să asigure legătura dintre
puncte prin vize reciproce;
- la proiectarea reţelelor geodezice este indicat să se ţină seama, pe cât posibil de toate
criteriile de optimizare.
• Piesele componente ale proiectului reţelei geodezice sunt reprezentate de:
- documentaţia proiectului;
- piese desenate;
- note de calcul;
- deviz estimativ;
- planificarea şi organizarea lucrărilor.
Documentaţia necesară pentru proiectarea unei reţele geodezice este constituită din:
- hărţi la scări diferite 1:500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:50.000, 1:25.000, în funcţie de
ordinul reţelei sau de scopul pentru care este realizată;
- hărţi la scări cuprinse între 1:25.000 $1:5.000, pentru a stabili amplasarea în deteliu a
punctelor;
- date cu privire la reţelele executate anterior în zonă (cataloage de coordonate, descrieri
topografice etc).
- Informaţii cu caracter organizatoric şi economic;
- Informaţii cu privire la relief, hidrogeografic, vegetaţie, climă etc.
• Piesele desenate sunt reprezentate de:
- schiţa reţelei, diferite;
- schiţe de detaliu cu amplasarea punctelor (construcţii de semnale),
- profile executate în lungul vizelor proiectate necesare la studiul vizibilităţii şi la stabilirea
înălţimii semnalelor geodezice.
Schiţa reţelei se desenează pe o hartă a cărei ccară se stabileşte funcţie de mărimea reţelei şi
de destinaţia ei. Pe această schiţă punctele reţelei de ordinul I-IV primesc nume alese din toponimia
locului, iar punctele de ordinul V primesc numere.
Notele de calcul conţin calculele de estimare a propagării erorilor în reţeaua geodezică, calcule
de determinare a vizibilităţii şi calcule privind stabilirea semnalelor geodezice.

45
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Devizul estimativ – este bazat pe proiectul reţelei geodezice şi cuprinde referiri la volumul total
de lucrări, necesarul de forţă de muncă, materiale, costul pe capitole de lucrări, iar în final costul
total.
Planificarea şi organizarea lucrărilor constă în distribuţia pe operatori şi eşalonarea în timp a
lucrărilor proiectate, întocmirea planului de aprovizionare cu materiale şi fixarea termenelor de
predare, pe categorii de lucrări.

2.4.2. Determinarea vizibilitaţii între punctele geodezice.

Vizibilitatea între punctele de triangulaţie este condiţionată de sfericitatea Pământului, refracţia
atmosferică şi de obstacolele aflate pe traseul vizei (relief, vegetaţie, construcţii etc). Din cauză că
obstacolele pot influenţa negativ vizele, prin fenomenul de refracţie, este stabilit prin norme ca
razele vizuale să treacă pe deasupra obstacolelor la următoarele înalţimi minime:
- pentru ordinul I - ε > 4 m;
- pentru ordinul II - ε > 2 m;
- pentru celelalte ordine - ε > 0,5 m.
In cazul reţelelor geodezice determinate cu ajutorul sateliţilor nu este necesară vizibilitatea între
puncte la determinarea lor, dar trebuie să existe viyibilitate din fiecare punct către minim 2-3
puncte, pentru ca reţeaua să fie funcţională.
Considerând două puncte geodezice P1 si P2, între care este necesar să se asigure, prin
proiect, vizibilitate reciprocă, a căror cotă este cunoscută de pe hartă şi un punct intermediar P,
considerat ca obstacol pe teren. Se presupune cunoscute distenţele D1 şi D2 şi se măsoară
unghiul zenital z.

(D1 + D2 )
H 2 − H 1 = (D1 + D2 )ctgz + (1 − K ) (2.3.)
2R
K = 0,14;
R = 6370km.
1− K H − H1
⋅ 10 −6 ≅ 0.0683 : ctgz = 2 − 0.0683(D1 + D2 ) (2.4.)
2R D1 + D2

Calculul vizibilităţii se face folosind relaţia: H pc − H 1 = D1 ⋅ ctgz + 0.0683D12 (2.5.)

46
Marin Mihnea-Introducere în topografie

D1
H pc = H 1 + (H 2 − H 1 ) − 0.0683D1 ⋅ D2 (2.6.)
D1 + D2

H pc = cota calculată a punctului P1, plus înălţimea vegetaţiei sau obstacolului

Condiţia de vizibilitate între punctele P1 si P2, ţinând cont de obstacolul din punctul P, va fi:
H pc − H p ≥ ξ (2.7.)

Dacă nu este îndeplinită această condiţie, vor trebui construite semnale geodezice de înălţime
adecvată.
P'
z
P1 P2

Hp c
P

Hp
H1

D1 D2

H2

Fig.2.7
2.4.3. Recunoaşterea terenului.
Recunoaşterea terenului reprezintă un ansamblu de activitaţi efectuate în scopul definitivării
proiectului reţelei geodezice, ţinând cont de condiţiile reale din teren.
În cadrul cunoaşterii terenului se stabilesc o serie de obiective şi anume:
- stabilirea amplasamentului puncteleor de triangulaţie sau a reperelor de nivelment;
- stabilirea înălţimii exacte a semnalelor geodezice;
- reperarea punctelor geodezice;
- adoptarea unor măsuri organizatorice.
Poziţia fixată iniţial pe hartă a punctelor reţelei, poate suferi modificări în funcţie de situaţia
concretă din teren.
Locul de amplasare a punctelor unei reţele geodezice trebuie să respecte anumite reguli
impuse de instrucţiunile în vigoare;
- punctele trebuie să fie amplasate în locuri stabile;

47
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- nu se recomandă amplasarea unor puncte geodezice în incinta instituţiilor, dar reperii de

nivelment se pot amplasa în fundaţiile exterioare ale acestora;
- nu trebuie amplasate puncte geodezice la mai puţin de 100 m de reţelele de înaltă tensiune,
sau 50 m de căile de comunicaţie;
- punctele reţelei geodezice trebuie astfel dispuse încât vizele să nu treacă prea aproape de
suprafeţe care să mărească refracţia laterală.
• Pentru stabilirea exactă a înălţimii semnalelor geodezice trebuie urmărit ca din punctul
ţaruşat să se poată vedea toate punctele stabilite prin proiect.
În acest scop se pot folosi diferite mijloace şi anume:
- copaci, clădiri sau alte construcţii din apropierea punctului;
- scări speciale (telescopice) de recunoaştere;
- construirea unor semnale provizorii.
După realizarea acestui obiectiv se face şi o semnalizare provizorie pentru a se putea vedea
punctul respectiv din celelalte.
Fiecare punct geodezic din triangulaţia de stat este reperat polar (distanţă şi azimut), în raport cu
cel puţin două repere azimutale care se folosesc în situaţia în care dispare sau este distrusă
semnalizarea punctului.
Reperii azimutali pot fi de două feluri:
- reperi existenţi în teren: cruci de biserici, paratrăsnete etc.;
- reperi azimutali special construiţi – care se amplasează la cca. 200 m de punct.
În primul caz distanţa şi azimutul se măsoară pe hartă, iar în al doilea caz, direct pe teren.
Adoptarea unor măsuri organizatorice se referă la rezolvarea unor probleme de cazare, de
aprovizionare cu materiale, transport etc.
În timpul recunoaşterii pe lângă definitivarea poziţiei punctelor noi din proiect, sunt căutate şi
punctele mai vechi din reţelele existente, pentru a verifica starea lor, în vederea introducerii acestora
în noua reţea.
Procedeul cel mai utilizat este cel cu ajutorul hărţii, care poate fi la scara 1:25.000, 1:10.000, în
funcţie de detaliile existente pe acea hartă se poate repera punctul respectiv.
Pentru identificarea poziţiei unui punct geodezic a cărei semnalizare a fost distrusă sau acoperită
de vegetaţie, se procedează în felul următor:
- se marchează cu un ţăruş poziţia aproximativă a punctului geodezic;

48
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- se instalează un teodolit în punctul marcat şi se execută o retrointersecţie folosind puncte de

triangulaţie existente în teren (biserici, coşuri de fum, semnale geodezice vechi)
determinându-se coordonatele punctului respectiv;
- cu valorile coordonatelor determinate şi cele ale punctului căutat (care există într-un inventar
de coordonate vechi), se vor calcula orientarea şi distanţa ( Θ SP şi d SP );

- din diferenţa orientărilor către un punct vechi şi punctul căutat, rezultă unghiul α ;
α = Θ SP − Θ SC

C
S

dSP

Fig.2.8
- vizând către punctul C se va introduce în teodolit unghiul α , iar pe direcţia respectivă se va
măsura distanţa d SP , la capătul căreia se materializează punctul căutat;
- dacă nu se va găsi borna veche, se va săpa până se descoperă plăcuţa martor din subsol.
• Rezultatul operaţiei de recunoaştere este materializat într-un document numit foaie de
descriere topografică. Părţile componente ale foii de descriere topografică sunt:
- informaţii şi detalii referitoare la poziţia punctului;
- date privind construcţia semnalului;
- bornarea şi lucrări în punct;
- descrierea poziţiei punctului şi a căilor de acces;
- informaţii asupra punctului;
- schema reperajului bornei şi dispunerea reperelor azimutale;
- schema direcţiilor;

49
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- tabelul direcţiilor în tur de orizont.

• Detaliile legate de poziţia punctului se referă la: denumirea punctului, ordinul punctului,
judeţul, staţia de cale ferată cea mai apropiată, nomenclatura foii de hartă în care se găseşte punctul,
coordonatele de pe hartă, natura punctului (vechi, noi), starea construcţiei în cazul în care este vechi.
Partea privind felul construcţiei care semnalizează punctul se completează după efectuarea
construcţiei în punct (scheme cu tipuri de semnale).
Pentru descrierea bornării se face o schiţă însoţită de o descriere în cuvinte, unde se specifică
dacă s-a făcut o movilă cu şanţ în jurul bornei, dacă s-au făcut defrişări pe anumite direcţii pentru a
se asigura vizibilitatea şi alte lucrări care s-au executat în punctul respectiv.
1.20

0.20

0.20

0.75

1.55
0.15

0.40

0.25

0.30

Fig.2.9
Descrierea poziţiei punctului şi a căilor de acces se va face atât prin cuvinte, cât şi prin
intermediul a două schiţe. Una din schiţe va prezenta poziţia punctului faţă de căile de acces şi
localităţile cele mai apropiate iar cealaltă reperajul punctului faţă de detaliile cele mai importante din
apropierea lui.

50
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Dealul Gol
7.5 km

6.8 km

9.3 km
Paraul Boilor

8.2 km 5 km
Vladeni Slobozia

Dealul Gol

Fig.2.10

Informaţiile asupra punctului indică următoarele amănunte:

- locul de cazare pentru echipa care va lucra în punct;
- cel mai apropiat oficiu poştal şi telefon fix;
- de unde se poate face aprovizionarea cu materiale, de unde se pot angaja oameni pentru
construcţia semnalelor etc.
Schema reperajului bornei şi dispunerea reperelor azimutele se concretizează într-o schiţă de
detaliu cu distanţe precise şi o descriere în cuvinte a poziţiei bornei faţă de anumite detalii
planimetrice din teren, cu precizarea poziţiei reperelor azimutale.

51
Marin Mihnea-Introducere în topografie

RA 2

m c
5
7 g 31
0
22
284 m g c Dealul
RA 1 101 25 Gol

Fig.2.11
Schema direcţiilor reprezintă o schiţă pe care se trece toate legăturile spre celelalte puncte
din reţeaua geodezică, indicându-se distanţa în km, orientarea (la precizie de minut) şi modul efectiv
în care este văzut punctul prin luneta aparatului.

c
32 g
20
37 km

1 g
1 3 . 08 c
7.4

8
4 3 km
5
g

05
km 9.
88
c

g c
284 61
6.7 km c 112 g 5 c
2
g
69 15.3 k
m
5 km
1 5 km

5
2 .2
7.0
2
g

10
33
c
171 24
12.3 km

g c

Fig.2.12
Tabelul direcţiilor turului de orizont conţine datele trecute şi pe schema direcţiilor şi va fi
folosit la efectuarea observaţiilor unghiulare.

52
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Tabelul 2.4.
Nr. Denumirea Ordinul Azimut magn. Distanţa Fondul pe care se
crt punctelor vizate punctului g c cc (km) proiectează semnalul
1 Crucea III 48 20 - 9,3 Pădure
2 Oarda I 89 38 - 15,3 Cer
3 Holun III 140 45 - 7 Câmp
4 Rane II 171 43 - 12,3 Cer
5 Releu II 255 69 - 10,4 Cer
6 Padina III 284 29 - 6,7 Câmp
7 Codru II 321 08 - 13,5 Cer
8 mina II 375 35 - 7,4 câmp

2.4.4. Materializarea în teren a Reţelelor geodezice.

Punctele reţelelor geodezice trebuie materializate în teren (în sol), prin diferite tipuri de
repere (borne), în funcţie de tipul reţelei.
Marcarea la sol a punctelor în reţele geodezice se face cu ajutorul unor borne din beton
armat, care necesită şi o semnalizare adecvată pentru a permite executarea observaţiilor la distanţe
mari. Semnalele geodezice se construiesc din lemn sau metal.
Punctele reţelelor de nivelment sunt marcate în diferite moduri, funcţie de importanţa
punctului, cu: reperi din beton armat, cu mărci de nivelment sau reperi de adâncime.

2.4.4.1. Semnale geodezice.

Fig.2.13

53
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Un semnal geodezic este constituit din următoarele părţi principale:

1- piramida pilastru;
2- piramida semnal;
3- piramida de semnalizare.
- piramida pilastru are rolul de a susţine instrumentul utilizat pentru efectuarea măsurătorilor
în punct. La semnalele simple această parte nu mai apare, deoarece aparatul este instalat pe
trepied, deasupra punctului bornat, iar în cazul punctelor de ordinul I, direct pe pilastrul de
beton care materializează punctul.
În cazul semnalelor de pe clădirile înalte (blocuri), piramida pilastru este înlocuită cu un
pilastru de beton armat.
- piramida semnal, permite efectuarea observaţiilor la înălţimea stabilită prin proiect, şi în
acelaşi timp susţine piramida de semnalizare.
- Piramida de semnalizare reprezintă porţiunea care se vizează din celelalte puncte ale reţelei.
Partea superioară a piramidei de semnalizare se deosebeşte, după ordinul reţelei din care face
parte punctul semnalizat (semnalizări cu cilindru antifazic, semnalizări cu fluturi).
Semnalele geodezice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
- să fie centrice, adică centrul bornei, centrul pilastrului şi centrul semnalului să fie pe aceeaşi
verticală;
- să fie stabil şi rigid, rezistent în timp;
- să apară simetric, din orce puncte ar fi privit;
- să fie vizibil la distanţe mari, având o culoare contrast faţă de mediu înconjurător;
- picoarele semnalului să fie astfel amplasate încât să nu impiedice vizele.
Semnalul cel mai folosit îl reprezintă piramida la sol, cu trei sau patru picoare şi înălţimi
cuprinse între 6 şi 12m.

2.4.4.2. Marcarea punctelor geodezice.

Materializarea permanentă a punctelor geodezice şi fixarea centrului matematic care primeşte
coordonate, într-o reţea geodezică, este realizată prin intermediul unor borne de beton şi plăcuţe de
beton, care se îngroapă în sol. Tipul bornelor şi plăcuţelor diferă în funcţie de ordinul punctului
geodezic. Bornarea se execută imediat după terminarea construcţiei semnalului, urmărindu-se ca

54
Marin Mihnea-Introducere în topografie

toate reperele încastrate în blocurile subterane şi în borna propriu-zisă sş se afle pe verticala

centrului pilastrului.
Punctele geodezice din reţelele de nivelment sunt materializate prin repere şi mărci.
Reperele de nivelment sunt de două tipuri: repere de greutate şi repere de adâncime.
Reperele de greutate au fost utilizate în reţelele de nivelment de ordinele I, II, III şi IV şi sunt
sub forma a trei tipuri constructive.
Reperele de adâncime sunt amplasate la aceeaşi densitate ca şi reperele de greutate de
ordinul I, dar la o adâncime de cca 20-30m în sol. Se utilizeazş mai ales în zonele de câmpie, unde
solul este constituit la suprafaţă din strate instabile.

2.4.5. Efectuarea măsurătorilor în Reţelele geodezice.

2.4.5.1. Generalităţi.
În reţelele geodezice se pot măsura direcţii seu unghiuri, cu ajutorul diferitelor metode de
măsurare (metode seriilor complete şi metoda seriilor binare).
Dacă observaţiile unghiulare se fac în plan orizontal ele poartă numele de observaţii
azimutale, iar dacă se fac în plan vertical, se numesc observaţii zenitale.
Indiferent de tipul observaţiilor şi de metoda de măsurare, la efectuarea observaţiilor trebuie
să se ţină seama de următoarele recomandări:
- pentru eliminarea erorilor de poziţie ale axelor teodolitului, observaţiile se efectuează în
număr egal în cele două poziţii ale lunetei;
- teodolitul trebuie instalat în staţie cu cca o oră înainte de începerea observaţiilor, pentru
adaptarea la mediu;
- observaţiile trebuie executate numai în perioadele optime de măsurare. Perioada optimă este
considerat intervalul de 3-4 ore după răsăritul soarelui şi 3-4 ore înainte de apusul soarelui.
- punctarea la observaţiile azimutale se realizează fie prin prin bisectoarea obiectului vizat fie
prin încadrarea acestuia, în funcţie de distanţa până la obiect;
- în cazul măsurătorilor zenitale, punctarea se realizează prin aducerea firului reticular
orizontal tangent la marginea superioară a fluturului sau cilindrului de la partea superioară a
semnalului;
- toate lecturile trebuie să se facă cu dublă coincidenţă;

55
 Marin Mihnea-Introducere în topografie

- în cadrul fiecărei reţele se adoptă o astfel de metodă de măsurare încât observaţiile

unghiulare să rezulte cu ponderi egale;
- după terminarea observaţiilor unghiulare se face compensarea în staţie, prin care se
determină valorile probabile ale direcţiilor.

2.4.5.2. Metoda seriilor complete.

Se utilizează pentru măsurători azimutale în reţelele de ordinul III, IV şi V şi constă în
vizarea punctelor de acelaşi ordin, dintr-o anumită staţie, pornindu-se de la un punct de referinţă,
care este cel mai îndepărtat şi are condiţii optime de vizibilitate.
O serie este compusă din două serii, în prima vizându-se toate punctele în poziţia a I-a
lunetei prin rotirea alidadei în sens orar, iar în a II-a se vizează în poziţia a II-a a lunetei, rotind
alidada în sene invers. Fiecare semiserie se începe şi se termină cu punctul de referinţă.
Pentru a se diminua erorile, serile se execută cu origini diferite conform metodei reiteraţiilor,
cu închidere pe punctul de plecare.
• Compensarea în staţie şi evaluarea preciziei la metoda seriilor complete.
Compensarea măsurătorilor în staţie presupune următoarele etape:
- în prima etapă se calculează media între cele două coincidenţe care s-au făcut şi apoi media
între acestea (vezi tabel).
- îna doua etapă se face reducerea la 0, scăzând pe rând valoarea lecturii medii către punctul
de referinţă din toate celelalte direcţii. Închiderea pe punctul iniţial de plecare nu se ia în
consideraţie deoarece ea are numai rolul de control la efectuarea observaţiilor.
Tabelul 2.5.
pct CITIRI S- (
S + D ± 200 g ) Direcţii reduse
stânga derapta D 2 la zero Schiţă
g c cc M g c cc M cc g c cc g c cc
A 00 00 94 92 200 00 74 76 26 00 00 84 00 00 00
90 78
B 58 92 91 89 258 92 61 59 30 58 92 74 58 91 90
88 57
C 115 26 98 00 315 26 88 90 10 115 26 95 115 26 11
27 02 92
D 183 18 54 53 383 18 53 51 2 183 18 52 183 17 68
52 50
E 305 58 25 23 105 58 35 34 -11 305 58 29 305 57 45
22 34

56
Marin Mihnea-Introducere în topografie

A 00 00 85 84 200 00 80 78 6 00 00 81 control
83 77

Observaţiile reduse la zero din tabelul de mai sus se introduc într-un formular mai special.
Se face media tuturor seriilor pentru fiecare punct şi se trece în partea de jos a tabelului. Diferenţele
dintre valoarea medie şi fiecare valoare a direcţiei din serie, se vor trece în coloanele notate
d i(1) ...d i(5 ) . În coloana de sumă [d ] , se va trece suma pe orizontală a tuturor valorilor d i(1) ...d i(5 ) ,

pentru fiecare serie. Calculul erorii medii a unităţii de pondere se va face cu relaţia:
[vv] , unde: [vv] = [dd ] − 1 t [d ][d ]
m0 =
(t − 1)(n − 1) ∑ i i
n i =1
(2.8.)

t = numărul de serii; n = numărul de serii măsurate.

57
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Formular de calcul Tabelul 2.6.

serie origini A B C D E
g c g c cc α iA g c cc α iA g c cc α iA g c cc α iA g c cc α iA

1 00 00 00 00 00 0 58 91 90 -1 115 26 11 3 183 17 68 0 305 57 45 3 5

2 33 43 00 0 93 -4 08 6 65 3 50 -2 3
3 66 87 00 0 81 8 19 -5 75 -7 47 1 -3
4 100 30 00 0 98 -9 17 -3 63 5 50 -2 -9
5 133 73 00 0 89 0 12 2 65 3 45 3 8
6 167 17 00 0 85 4 16 -2 70 -2 52 -4 -4
Media 00 00 00 0 58 91 89 178 115 26 14 87 183 17 68 96 305 57 48 43 24
[dd ] = [d1 d1 ] + ...[d 5 d 5 ] = 404 [vv] = 363
t =6 m0
363 mα = ± = ±4 cc ,2 / 6 = ±1cc ,7
n=5 ∑ [d i ][d i ] = 204 m0 = ±
5⋅4
= ± 18 = ±4 cc ,2 t

Eroarea medie pătratică a unei direcţii compensate se va calcula cu relaţia:

mα = ±
m0
=±
[vv] ; [vv] = [dd ] − 1 ∑ [d ]; [d i ]
t
(2.9.)
t t (t − 1)(n − 1) n i =1

58
Marin Mihnea-Introducere în topografie

2.4.5.3. Metoda combinaţiilor binare (metoda Schreiben).

Prin această metodă unghiurile se pot măsura luându-se câte două direcţii în toate combinaţiile
posibile.
Dacă într-o reţea geodezică, dintr-un punct de staţie oarecare, trebuie vizate n puncte, se poate
calcula numărul de unghiuri care se măsoară din punctul de staţie respectiv, cu relaţia:
n(n − 1)
C 2n = (2.10.)
2
Pe lângă unghiurile măsurate direct în cele t serii, va rezulta şi un număr de t(n-2) unghiuri
determinate indirect. Numărul de determinări ale unui unghi poate ajuta la calculul ponderii sale, iar
apoi la calculul numărului de serii:
t + t (n − 1) P p
= ; p = pondere; t = (2.11.)
2 2 n
la această metodă unghiurile consecutive se măsoară cu origini diferite, intervalul dintre
acestea se determină cu relaţiile:
I
i= , pentru n = număr par;
n
I
i= , pentru n = număr impar (2.12.)
(n − 1)
200 g
I=
t
Măsurarea propriu-zisă la metoda seriilor binare se face astfel:
- se vizează punctul din stânga şi se introduce prima origine;
- se vizează punctul din dreapta, rotind alidada în sensul orar şi efectuându-se lecturile
corespunzătoare;
- cu luneta în poziţia a II-a se vizează ultimul punct din dreapta, efectuând lectura;
- se continuă mişcarea alidadei în sens orar şi se vizează din nou toate punctele.
Aceste etape constitue o serie completă, următoarea serie va fi măsurată cu o nouă origine.
Pentru compensarea în staţie şi evaluarea preciziei se procedează astfel:
- se aleg elementele independente care trebuie trebuie calculate din tabelul de măsurători (pentru
4 direcţii unghiurile α , β , γ );
- fiecare din unghiurile măsurate direct este reprezentat în compensarea în staţie prin media
aritmetică a determinărilor individuale din cele t serii.

59
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- pe lângă unghiurile măsurate direct, acestea mai pot fi determinate din diferite combinaţii, prin
sumă sau diferenţă, ale celorlalte unghiuri. Numărul de combinaţii este (n-2).
Eroarea medie pătratică a unui unghi măsurat într-o singură serie este dată dr relaţia:
2[vv ]
mα = ± (2.13.)
(n − 1)(n − 2)
Eroarea medie pătratică a unui unghi compensat:
4[vv ]
(m ) = ± (2.14.)
n(n − 1)(n − 2 )
β

Metoda a fost folosită la efectuarea măsurătorilor în triangulaţia de ordinul I şi II a României.

Pentru cazul în care există un număr foarte mare de vize este necesară reducerea numărului de
serii.

2.4.6. Rezolvarea reţelelor de triangulaţie.

De obicei într-o reţea de triangulaţie, sunt efectuate mai multe măsurători decât numărul
mărimilor necesare a fi determinate. Existenţa unui număr mai mare de măsurători decât este necesar,
are consecinţe pozitive, deoarece:
- pot fi depistate eventualele greşeli apărute la măsurare;
- permite determinarea cu uşurinţă a valorilor probabile;
- permite determinarea cu mare precizie a valorilor probabile;
- permite determinarea numerică a preciziilor.
Pentru prelucrarea mărimilor măsurate în reţelele de triangulaţie sunt utilizate principiile din
teoria prelucrării mărimilor măsurate.
Metodele cele mai folosite la prelucrare sunt:
- metoda măsurătorilor condiţionate;
- metoda măsurătorilor indirecte.
2.4.6.1. Metoda măsurătorilor condiţionate.
Este folosită la rezolvarea reţelelor geodezice cu o formă nu prea complicată, mai precis la
prelucrarea măsurătorilor efectuate în aceste reţele.
Principiul de bază al metodei constă în aceea că valorile probabile ale mărimilor măsurate se
determină în conformitate cu condiţiile geometrice pe care aceste mărimi trebuie să le îndeplinească
ţinând cont de forma şi natura reţelei de triangulaţie.

60
Marin Mihnea-Introducere în topografie

La prelucrarea măsurătorilor efectuate intr-o reţea de triangulaţie geodezică prin metoda

măsurătorilor condiţionate este necesar să se cunoască forma condiţiilor geometrice şi să se determine
numărul condiţiilor geometrice şi ecuaţiile de erori compensatoare acestor condiţii.
După cum s-a mai spus la clasificarea reţelelor geodezice, în funcţie de elementele fixe, reţelele
geodezice pot fi indrpendente (libere) sau dependente (constrânse).
Numărul de condiţii geometrice se stabilesc funcţie de natura acestor reţele; astfel pentru
reţelele independente există condiţii geometrice de figură, de centru şi de laturi, iar pentru reţelele
dependente există condiţii geometrice de figură, de centru, de laturi, de baze, de orientări, de unghi fix
şi de coordonate.
- Stabilirea numărului de condiţii geometrice.
Stabilirea expresiilor din care rezultă numărul condiţiilor geometrice ţine cont de faptul că la
fiecare măsurătoare în plus efectuată, apare o condiţie geometrică.
Pentru a susţine afirmaţia de mai sus se consideră situaţia în care sunt cunoscute poziţiile a
două puncte şi trebuie determinată poziţia unui al treilea punct nou.
- Forma condiţiilor geometrice.
Din punct de vedere geometric, reţelele de triangulaţie trebuie să îndeplinească, pentru
unghiuri orizontale, următoarele condiţii geometrice: condiţia de figură, condiţia de tur de orizont,
condiţia de laturi, condiţia de unghi fix, condiţia de orientări, condiţia de baze şi condiţia de
coordonate.

3
2
C
4
5
F
12
1 16 11
A 13
10 15
14

17
6
7
9
8
D

Fig.2.14
- Condiţia de figură, ţine cont de suma unghiurilor interioare ale triunghiurilor, trebuie să fie
egală cu 200g.
61
Marin Mihnea-Introducere în topografie

În triunghiul ABF: 1̂ + 2̂ + 11̂ = 200 g , similar şi în celelalte triunghiuri.

- Condiţia de tur de orizont (punct central), suma unghiurilor măsurate în jurul unui punct
formează un tur de orizont complet şi trebuie să fie egală cu 400g.
Pentru punctul F:11+12+13+14+15 = 400g.
- condiţia de laturi sau acordul laturilor presupune rezolvarea succesivă a triunghiurilor care au
un vârf comun, începând de la o latură şi cu închidere pe aceeaşi latură. Astfel aplicând
teorema sinusurilor pornind de pe latura AF se va obţine:
sin 2 ⋅ sin 4 ⋅ sin 6 ⋅ sin 8 ⋅ sin 10 sin 2 ⋅ sin 4 ⋅ sin 6 ⋅ sin 8 ⋅ sin 10
AF = ⋅ AF , adică ⋅ =1 (2.15.)
sin 1 ⋅ sin 3 ⋅ sin 5 ⋅ sin 7 ⋅ sin 9 sin 1 ⋅ sin 3 ⋅ sin 5 ⋅ sin 7 ⋅ sin 9
Punctul F din care pornesc laturile către A,B,C,D,E, se numeşte pol. Polul poate fi considerat
atât în interiorul conturului poligonal, cât şi în exteriorul lui.
- Condiţia de unghi fix, ţine cont de faptul că un unghi măsurat direct faţă de suma unghiurilor
încadrate în acesta, măsurate direct, trebuie să aibă aceleaşi valori.
În punctul A: F+B = 17 sau Θ AE − Θ AB = (1) + (10) = (16)
Condiţiile geometrice enumerate mai sus ţin cont numai de valorile unghiurilor măsurate fără a
lua în considerare şi datele iniţiale. De aceea pe baza acestor condiţii se pot trage concluzii asupra
calităţii măsurătorilor.
Atunci când se iau în considerare şi influenţele datelor iniţiale, acestea împreună cu unghiurile
măsurate trebuie să satisfacă o serie de condiţii suplimentare.
- Condiţia de orientări, apare atunci când într-o reţea există laturi ale căror orientări se cunosc,
adică sunt definitive. În aceste cazuri valorile orientărilor obţinute cu ajutorul unghiurilor
măsurate trebuie să fie egale cu valorile definitive. Un caz particular al acestei condiţii este
atunci când suma sau diferenţa unor unghiuri măsurate trebuie să fie egală cu diferenţa
orientărilor date. Astfel în figura ........., laturile AB şi AE au orientări definitive şi trebuie să
existe relaţia: Θ AE − Θ AB = 10 + 1 .
- Condiţia bazelor, apare atunci când în reţea există două sau mai multe laturi iniţiale (baze)
cunoscute. Valoarea calculată a uneia dintre baze cu ajutorul unghiurilor măsurate trebuie să
fie egală cu valoarea cunoscută.
sin 11 ⋅ sin 9 AE sin 11 ⋅ sin 9
AB ⋅ AE ⇒ ⋅ =1 (2.16.)
sin 2 ⋅ sin 15 AB sin 2 ⋅ sin 15
- Condiţia de acordul coordonatelor, există atunci când în reţea sunt date coordonatele unor
puncte sau grupe de puncte, care nu au între ele o legătură definitivă (latură cunoscută). Din

62
Marin Mihnea-Introducere în topografie

punctele A,B sau C, se parcurg calculele specifice de coordonate până la punctele D sau E şi
trebuie obţinute coordonatele definitive ale acestora.

C D

E
B

Fig.2.15
Presupunem că există punctele P1 şi P2, cunoscute. Pentru determinarea poziţiei punctului P3 este
necesar şi suficient să se măsoare unghiurile 1 şi 2. Dacă se va măsura şi unghiul 3, apare condiţia
geometrică referitoare la suma unghiurilor într-un triunghi 1+2+3 = 200g.
P3

3 5

6 P4

1 4
2

P2
Fig.2.16
La fel şi pentru poziţionarea punctului P4, este necesară măsurarea unghiurilor 4 şi 5, iar dacă
se măsoară şi unghiul 6, mai apare o condiţie geometricţ în plus 4+5+6 = 200g.
Pentru scrierea relaţiei care stabileşte numărul total de condiţii geometrice, se vor face notaţiile:

63
Marin Mihnea-Introducere în topografie

ω= numărul unghiurilor măsurate;

ω 0 = numărul unghiurilor necesare;
r= numărul total de condiţii geometrice;
p= numărul total de puncte din reţeaua geodezică.
r = ω − ω 0 , dar ω 0 = 2( p − 2)

r =ω − 2p + 4 (2.17.)
- Stabilirea numărului de condiţii geometrice de figură. Pentru stabilirea relaţiei de calcul se
consideră un poligon în care se măsoară unghiurile1,2,...6, a căror sumă este dată de relaţia:
1+2+3+4+5+6 = 200g (n-2), n = număr de laturi.
P2
2
7 P3
9
3

P1
1

4
P4
8 10
6
11
5
P6
P5
Fig.2.17
Dacă se consideră o direcţie oarecare P2 P6, cu viză reciprocă din P2 la P6, măsurându-se
unghiurile 7 şi 8, atunci apare o condiţie geometrică în plus:
1+7+8 = 200g.
Considerând o altă direcţie P2 P5, cu viză dublă (din ambele puncte), vom obţine o altă condiţie
geometrică în plus: 9+10+11 = 200g.
Ţinând cont de cele arătate mai sus şi făcând următoarele notaţii:
l1 = numărul laturilor cu viză dublă;
p1 = numărul punctelor staţionabile,
- se poate scrie relaţia care exprimă numărul condiţiilor geometrice de figură (w1 ) :

W1 = l1 − ( p1 − 1) = l1 − p1 + 1 (2.18.)

64
Marin Mihnea-Introducere în topografie

- Condiţiile geometrice de punct central sunt determinate de numărul punctelor în care se

execută măsurarea tuturor unghiurilor formate de direcţiile ce converg în punctul respectiv. Se
notează co w2 = n0.
n0 – numărul punctelor în care se execută măsurarea unghiurilor în tur de orizont.
- Stabilirea condiţiilor de laturi.
Pentru stabilirea relaţiei de calcul se consideră trei puncte P1, P2, P3, a căror poziţie este bine
determinată dacă se cunosc distanţele P1 P2, şi pentru poziţionarea unui alt punct P4 este nevoie de
cunoaşterea a cel puţin două laturi P2 P4 şi P3 P4.

P1 P1,P2
P3

d P3,P4

P2 d P2,P3 P4

Fig.2.18
Se notează:
s = numărul de condiţii de laturi;
l0 = numărul laturilor strict necesare (l 0 = 2 p − 3) ;
l = numărul total de laturi.
În figură dacă pentru poziţionarea punctului P4 se foloseşte şi latura P1P4, atunci numărul
condiţiilor creşte cu una: s = l − l 0 = l − 2 p + 3 .

În reţelele de triangulaţie constrânse (dependente), mai apar condiţiile de baze, de orientări, de

unghi fix şi de coordonate.
- condiţia de baze se exprimă cu relaţia:
nb = N b − 1 , Nb – numărul bazelor cunoscute

- condiţia de orientări:
65
Marin Mihnea-Introducere în topografie

n Θ = N Θ − 1 , N Θ - numărul orientărilor fixe (cunoscute) (2.19.)

- condiţia de unghi fix:

nu = N u , N u - numărul unghiurilor fixe;

- condiţia de coordonate:
n c = 2(R − 1) , R – numărul grupurilor izolate de puncte cunoscute.

Pentru exemplificare se consideră Reţeaua de Triangulaţie din figura ....., în care ş-au măsurat
toate unghiurile 1,2,3,........,23. Reţeaua este dependentă deoarece punctele A,B,C,D,E, fac parte dintr-
o reţea de ordin superior. În reţea există două grupe de puncte cunoscute, nelegate între ele în mod
direct.

6 P1
4 5
7
8

3 P2
B 19
2 18 20 9
D
17 21 10
23 22

1 16 11
15 12
A E
14 13

Fig.2.19
Numărul total de condiţii:
r = ω − 2 p + 4 = 23 − 16 + 4 = 11
w1 = l1 − p1 + 1 = 15 − 8 + 1 = 8
(2.20.)
w2 = 1
s = l − 2 p + 3 = 15 − 16 + 3 = 2

nb = N b − 1 = 3 − 1 = 2 ⎫
nΘ = N Θ − 1 = 3 − 1 = 2 ⎪⎪
⎬ condiţii suplimentare (2.21.)
nu = N u = 1 = 1 ⎪
nc = 2(R − 1) = 2(2 − 1) = 2⎪⎭

Forma expresiilor pentru condiţiile geometrice.

66
Marin Mihnea-Introducere în topografie

Pentru scrierea relaţiilor corespunzătoare condiţiilor geometrice se consideră o reţea geodezică

de forma celei din figura de mai jos:

2 3
N
BC

1 4
B P1 P2
10 11 12 5

15 13
14

9
8 6
7
A
3

Fig.2.20
Se cunosc coordonatele punctelor A,B,C, puncte aparţinând unei reţele de ordin superior şi orientările
Θ BA şi Θ BC .
Se măsoară unghiurile 1,2,...15.
Numărul total de relaţii de condiţii:
r = ω − 2 p + 4 = 15 − 2 ⋅ 6 + 4 = 7 (2.22.)
Condiţiile de figură, se referă la scrierea sumei unghiurilor în fiecare triunghi:
(1) + (2) + (11) = 200 g
(3) + (4) + (12) = 200 g
(5) + (6) + (13) = 200 g (2.22.)
(7) + (8) + (14) = 200 g
(9) + (10) + (15) = 200 g
Condiţia de punct central, se referă la scrierea sumei unghiurilor în jurul punctului central P1:
(11) + (12) + (13) + (14) + (15) = 400 g (2.23.)
Expresia condiţiei de laturi se obţine calculând lungimile laturilor cu ajutorul Teoremei sinusurilor. Se
pleacă de pe o latură, se parcurgre reţeaua în sens topografic (direct) şi ne închidem pe aceeaşi latură
(de exemplu BP1).

67
Marin Mihnea-Introducere în topografie

sin (1) ⋅ sin (3) ⋅ sin (5) ⋅ sin (7 ) ⋅ sin (9)

Se va obţine relaţia: =1 (2.24.)
sin (2 ) ⋅ sin (4) ⋅ sin (6) ⋅ sin (8) ⋅ sin (10)
Expresia condiţiei de baze, se obţine plecând de pe baza BC, cu ajutorul Teoremei sinusurilor şi
închizându-ne pe baza AB:
BC ⋅ sin (2) ⋅ sin (15)
Se va obţine relaţia: =1 (2.25.)
AB ⋅ sin (11) ⋅ sin (9)
Condiţia de unghi fix, se referă la verificarea unghiului rezultat din măsurători cu cel dat de diferenţa
orientărilor cunoscute: (1) + (10) = Θ BA − Θ BC

N
B P1 D
3
4 7 8
2 9
5 6

1 10
14 13
16 11
15 12
A
C
P2

Fig.2.21
Pentru scrierea expresiilor condiţiilor de acordul orientărilor şi acordul coordonatelor se va
considera o reţea geodezică de următoarea formă:
- Condiţia de acordul orientărilor, se obţine calculând orientarea laturii CD, plecând de la
orientarea laturii AB, pe un traseu care să cuprindă toate punctele de coordonate cunoscute.
Θ CD = Θ BA − (2 ) + (14 ) − (6 ) + (10 ) ± n ⋅ 200 g (2.26.)

n ⋅ 200 g - acest termen provine de la orientările inverse care intră în calcul.

- Condiţia de acordul coordonatelor, se obţine scriind relaţiile de determinare a coordonatelor
punctului C, plecând din B, pe traseul B,P2,P1,C şi a coordonatelor punctului D, plecând din
punctul A, pe traseul AP1P2D. Valorile obţinute atât pentru orientări cât şi pentru coordonate se
verifică în final cu cele cunoscute din datele iniţiale.
⎧⎪ x c = x B + [Δx ]CB ⎧⎪ x D = x A + [Δx ]BA
⎨ ⎨ (2.27.)
⎪⎩ y C = y B + [Δy ]CB ⎪⎩ y D = y A + [Δy ]BA

68