Revistă fondată în anul 1929 de către

Prof. dr. Teodor M. Popescu

Seria a III-a, Anul VI, Nr. 3, iulie-septembrie, 2010

COLEGIUL DE REDACŢIE:
Preşedinte: Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Membri de onoare: Acad. pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU (SIBIU); Acad. prof. dr. Emilian POPES-
CU (IAŞI); PS dr. Hilarion ALFEYEV (VIENA); Pr. prof. dr. John BEHR (CRESTWOOD NY); Pr. prof.
dr. John MCGUCKIN (NEW YORK); Pr. prof. dr. Eugen J. PENTIUC (BROOKLINE MA); Prof. dr. Tu-
dor TEOTEOI (BUCUREŞTI).
Membri: Pr. prof. dr. Ştefan BUCHIU, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patri-
arhul” din Bucureşti; Pr. prof. dr. Viorel SAVA, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumi-
tru Stăniloae” din Iaşi; IPS prof. dr. Laurenţiu STREZA, decanul Facultăţii de Teologie Ortodo-
xă „Andrei Şaguna” din Sibiu; IPS prof. dr. Irineu POPA, decanul Facultăţii de Teologie Orto-
doxă din Craiova; Pr. prof. dr. Ioan CHIRILĂ, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-
Napoca; Pr. prof. dr. Ioan TULCAN, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad.
Redactori corespondenţi: Asist. dr. Vasile CARABĂ, Bucureşti; Pr. conf. dr. Ion VICOVAN, Iaşi;
Conf. dr. Paul BRUSANOWSKI, Sibiu; Pr. asist. drd. Cristian-Sebastian SONEA, Cluj-Napoca; Conf.
dr. Mihai-Valentin VLADIMIRESCU, Craiova; Lect. dr. Caius CUŢARU, Arad; Pr. lect. dr. Ionuţ
HOLUBEANU, Constanţa; Pr. lect. dr. Radu TASCOVICI, Piteşti; Pr. conf. dr. Ştefan FLOREA, Târgo-
vişte; Pr. lect.. dr. Jan NICOLAE, Alba Iulia; Pr. lect. dr. Viorel POPA, Oradea; Pr. conf. dr. Ionel
ENE, Galaţi; Pr. lect. dr. Teofil STAN, Baia-Mare; Dr. Mihai GRIGORE, Erfurt; Marius PORTARU,
Roma; Dr. Marian SIMION, Boston; Alexandru PRELIPCEAN, Tesalonic.

Redactor şef: Prof. dr. Remus RUS

Redactori: Prof. dr. Adrian MARINESCU, Lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ, Asist. drd. Sebastian
NAZÂRU
Secretar de redacţie: Lect. dr. Ionuţ-Alexandru TUDORIE
Corectură: Lect. dr. Constantin GEORGESCU (filolog)
Traducere în lb. engleză: Asist. Maria BĂNCILĂ (filolog)
Tehnoredactare: Lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ
Administrator redacţie: Mrd. Ion-Dragoş VLĂDESCU

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă

Director: Vasile BĂNESCU
Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă
Consilier patriarhal: Pr. Valer ULICAN

Coperta şi viziunea grafică a revistei: Doina DUMITRESCU

Redacţia: Str. Sf. Ecaterina, Nr. 2-4, cod 040155, Bucureşti, sect. 4, România
Tel. (+40) 722 620 172; (+40) 21 335 61 17; Fax: (+40) 21 335 07 75;

Adresă de corespondenţă: OP 53, CP 125, sect. 4, Bucureşti, România

e-mail: studiiteologice@yahoo.com / studiiteologice_expeditie@yahoo.com
www.studiiteologice.ro

Materialele trimise la redacţie nu se înapoiază.

Redacţia îşi rezervă dreptul de a opera modificări atât asupra formei, cât şi a conţinutului
materialelor trimise spre publicare şi roagă să fie respectate recomandările postate electronic
la următoarea adresă web: www.studiiteologice.ro – rubrica „Condiţii de publicare”.
Prolog .......................................................................................................................... 5

Studii
Pr. Viorel IONIŢĂ
Die Apostolizität der Kirche aus der Sicht der Rumänischen Orthodo-
xen Kirche ....................................................................................................... 7

Pr. István PÁSZTORI-KUPÁN

Epistola lui Ibas către Maris: Două condamnări şi două exonerări pe
baza aceleiaşi scrisori .................................................................................. 29

Pr. Georgian PĂUNOIU

Scrierile Sfântului Isaac Sirul şi circulaţia lor în lumea creştină ........ 53

Pr. George V. PALADE

«Botezul Domnului» în iconografia bisericilor din nordul Moldovei şi
«Zapisul lui Adam» ................................................................................................. 83

Daniela STOICA
Femeia în referatul creaţiei – elemente de antropologie ...................... 101

Ilie CHIŞCARI
Ponţiu Pilat – persecutor sau mărturisitor al lui Hristos? Ponţiu Pilat în
simbolurile de credinţă ale Bisericii primare ........................................... 121

Justin A. MIHOC
The Ascension Narratives in Luke-Acts ....................................................... 175
Teodora TECULESCU
Perspectiva biblică asupra practicilor funerare în Israelul antic ....... 205

Din Sfinţii Părinţi ai Bisericii

SF. MAXIM MĂRTURISITORUL
Tâlcuire la Psalmul LIX. Studiu introductiv, traducere şi note de Marius
Portaru ......................................................................................................... 233

Eveniment teologic
Arhid. Ioan I. ICĂ jr
Cea de-a XII-a Sesiune plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru
Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică.
Viena, 20–27 septembrie 2010 ................................................................ 263

Recenzii
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie şi spirituali-
tate, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, 318 p. (Pr.
Ioan C. Teşu* ......................................................................................................... 271

Michael FIEDROWICZ, Theologie der Kirchenväter. Grundlagen früh-

christlicher Glaubensreflexion [Teologia Părinţilor Bisericii. Funda-
mente ale reflectării credinţei în creştinismul timpuriu], Herder, Frei-
burg/Basel/Wien, 22010, 448 p. (Pr. Ioan MOGA) ..................................... 282

Hans G. ULRICH, Wie Geschöpfe Leben, Lit Verlag, Berlin, 2007, 754 p.
(Mihai-D. GRIGORE) ............................................................................................... 286

Paul RICOEUR, Răul. O sfidare a filozofiei şi teologiei, trad. Bogdan Ghiu,

Ed. Art, Cluj, 2007, 62 p. (Nicolae DRĂGUŞIN) .............................................. 288

Ιτάννης Η. ΚΞΤΡΕΜΟΕΛΕ΢, Λΰγξς Πεξλξγίας. Μελέςες οεξλξγικξῦ

ππξβλημαςιρμξῦ, ςΰμξς Α(, Εκδΰρεις Ο. Οξσπναπᾶ, Περραλξνίκη,
2009, 467ρρ., ISBN: 978-960-242-386-8 [Ioannis G. Kourempeles, Raţiu-
nea de a fi a teologiei. Studii privind problematica teologică, Primul
volum, Ed. P. Pournaras, Tesalonic, 2009, 467pp.] (Alexandru PRELIP-
CEAN) ........................................................................................................................ 290

Ken PARRY (ed.), The Blackwell Companion to Eastern Christianity,

Blackwell Publishing Ltd., Oxford, 22010, 508 p. (Adrian AGACHI)......... 299
 Pr. István PÁSZTORI-KUPÁN
Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca

EPISTOLA LUI IBAS CĂTRE MARIS:

DOUĂ CONDAMNĂRI ŞI DOUĂ EXONERĂRI PE BAZA
ACELEIAŞI SCRISORI
Keywords: Ibas of Edessa, Christology, Theodore of Mopsuestia, Cyril of Alexandria,
School of Edessa, Monophysitism, Latrocinium, Three Chapters.

Abstract
Studiul oferă prima traducere integrală în limba română a epistolei lui Ibas către
Maris în privinţa controversei nestoriene şi rezolvării ei în 433. Traducerea este precedată
de o analiză a contextului istorico-teologic în care epistola a fost concepută, autorul ei
fiind atât condamnat cât şi exonerat pe baza acesteia.

Ibas şi şcoala din Edessa

Ibas, episcopul din sec. al V-lea al oraşului Edessa din nordul Mesopota-
miei, este cunoscut în general de cititorii literaturii patristice într-un context
aparte, fiind unul dintre teologii criticaţi de către împăratul Iustinian în vestita sa
operă intitulată Condamnarea celor trei capitole. În urma acestei critici, sinodul
ecumenic din 553 a şi condamnat câţiva învăţători care au murit în pace cu bise-
rica, lista incluzând numele lui Origen, Diodor de Tars, Teodor de Mopsuestia
)condamnaţi în persoană*, precum şi Ibas din Edessa şi Teodoret de Cir. Cei din
urmă au scăpat de anatemă asupra persoanei lor, însă au fost sancţionaţi pentru
scrierile lor îndreptate „împotriva credinţei şi Sfântului Chiril”1.
Epistola lui Ibas către Maris, pe baza căreia s-au formulat multiple con-
cluzii contradictorii, nu a fost accesibilă în întregime în limba română 2. Lucrarea
de faţă prezintă acest document interesant împreună cu o scurtă introducere
istorico-teologică3.

1
Canonul 13 al sinodului din 553 condamnă operele lui Teodoret „împotriva credinţei adevă-
rate, împotriva primului sinod sfânt din Efes [431], împotriva Sfântului Chiril şi împotriva
celor 12 Anatematisme ale sale”. Canonul 14 condamnă epistola lui Ibas către Maris. Vezi G.
Ludwig HAHN, Bibliothek der Symbole und Glaubensregeln der Alten Kirche, E.
Morgenstern, Breslau, 31897, §. 148/XIII–XIV, pp. 171-172.
2
Câteva selecţii din epistolă sunt accesibile în traducere românească în Nicolae CHIFĂR, Istoria
creştinismului, vol. II, Ed. Trinitas, Iaşi, 2000, p. 83.
3
Cu această ocazie trebuie să-mi exprim recunoştinţa profundă faţă de colegul şi prietenul
meu, Adrian PODARU, Asist. Univ. Drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca,
 Începem cu evocarea unor detalii privind persoana şi importanţa teologică
a lui Ibas, precum şi împrejurările genezei scrisorii în cauză. O monografie foarte
bine documentată despre autor a fost publicată destul de recent de Claudia
Rammelt4. Pe baza rezultatelor acestei lucrări şi a altor publicaţii precedente,
putem schiţa pe scurt evenimentele cele mai importante ale vieţii şi activităţii
episcopului din Edessa.
Din păcate, locul şi data naşterii lui Ibas sunt necunoscute 5. Numele lui în
manuscrisele siriene apare în forma Hībā sau Īhībā, care este echivalentul lui
Donatus )= dăruit*6. Sursele nu relatează nimic din copilăria şi adolescenţa sa.
Prima ipostază în care îl întâlnim este cea de prezbiter al oraşului Edessa, care,
contrar opiniei episcopului local Rabbula, îndrăgeşte şi răspândeşte cu dăruire
învăţăturile teologilor antiohieni. Fiind un traducător devotat al lui Teodor de
Mopsuestia, Ibas a făcut numeroase opere ale vestitului interpret accesibile în
limba siriană. Conform unui manuscris din British Library:
„Sfântul Teodor a interpretat Scripturile în limba greacă, iar Mar Hiba
[Ibas], episcopul Edessei – împreună cu alţi bărbaţi erudiţi în sfintele Scripturi –
a tradus acestea din greacă în limba siriană”7.
Pe lângă Ibas s-a format un adevărat atelier de traducere. Practic, el a
condus renumita şcoală teologică din Edessa, unde majoritatea creştinilor sirieni
şi persani şi-au însuşit principalele cunoştinţe. Prin activitatea sa, Ibas a menţi-
nut o relaţie strânsă cu şcoala din Nisibis, determinând astfel gândirea comunită-
ţilor creştine din cadrul imperiului persan.
Prezbiterul, al cărui prestigiu creştea destul de repede, a răsfoit nu numai
operele renumitului său predecesor, Efrem Sirul, dar a fost şcolit şi în domeniul
retoricii şi filosofiei antice. Potrivit însemnărilor lui Ebedjesu, Ibas, împreună cu
colegii lui a tradus chiar şi lucrările lui Aristotel în limba siriană 8. Din păcate,
atât traducerile sale din Teodor, cât şi din Aristotel, s-au pierdut.

pentru ajutorul său nepreţuit atât din punct de vedere lingvistic, cât şi al ortografiei privind
terminologia de specialitate.
4
Claudia RAMMELT, Ibas von Edessa. Rekonstruktion einer Biographie und dogmatischen
Position zwischen den Fronten, coll. Arbeiten zur Kirchengeschichte 106, Walter de Gruyter,
Berlin, 2008.
5
Potrivit cercetărilor lui Rammelt, Ibas s-a născut cândva în ultimele decenii ale secolului al
IV-lea. C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., p. 54.
6
Canon Edmund VENABLES, „Ibas”, în: A Dictionary of Christian Biography and Literature
to the End of the Sixth Century A.D., with an Account of the Principal Sects and Heresies,
Henry WACE, William C. PIERCY (eds.), John Murray, London, 1911, p. 504. Versiunea online:
<http://www.ccel.org/ccel/wace/biodict.pdf>, 15 aprilie 2010, p. 504. Cf. C. RAMMELT, Ibas
von Edessa..., pp. 36-40.
7
Arthur VÖÖBUS, History of the School of Nisibis, coll. Corpus Scriptorum Classicorum
Orientalium 266, Subs. 26, Peeters, Leuven, 1965, p. 17. Cf. C. RAMMELT, Ibas von Edessa...,
p. 43.
8
C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., pp. 44 şi 262.
 Şcoala din Edessa a urmărit sistemul clasic al educaţiei elene, inclusiv cul-
tivarea celor şapte arte liberale. În cadrul formării profesionale, studenţii studiau
filosofia, geografia, istoria seculară şi astronomia. Apogeul pregătirii însemna
însuşirea artei de interpretare a Sfintelor Scripturi pe baza cunoştinţelor enume-
rate mai înainte9. Potrivit observaţiei lui Drijvers:

„Paleocreştinismul sirian, împreună cu diversele sale grupuri, a fost o co-

munitate şcolită, bine educată, în cadrul căreia au avut loc discuţii filosofi-
ce serioase”10.

Ca rezultat al acestei activităţi educaţionale siro-persane s-au produs câ-

teva opere şi traduceri, despre care un expert recunoscut, Rudolf Abramowski
spunea că, de exemplu, traducerea siriană )nu de către Ibas, ci de către şcoala
teologică condusă şi întărită de el* a omiliilor lui Teodor era nu numai o realiza-
re de excepţie, dar a devenit şi o veritabilă operă siriană bazată pe originalul
grecesc11. Aceste realizări au întărit şi mai mult reputaţia de învăţător a lui Teo-
dor în cadrul teritoriului lingvistic şi cultural siro-persan. Autorul, în epistola sa
prezentată mai jos, nu îşi exprimă numai punctul propriu de vedere, ci şi opinia
comunităţii creştine a regiunii, când îl numeşte pe deja răposatul Teodor „vesti-
torul adevărului şi învăţătorul bisericii”12.

Ibas, Rabbula şi controversa nestoriană

Episcopul Rabbula, care la începutul controversei nestoriene a sprijinit
cauza orientalilor împotriva lui Chiril, cu puţin timp după 431 a adoptat modul
de gândire al ambiţiosului patriarh din Alexandria. Prin urmare, până la moartea
sa, care a intervenit în 435, Rabbula a depus un efort extraordinar pentru a obţi-
ne condamnarea lui Teodor. Aceste schimbări radicale se reflectă şi în corespon-
denţa lui Rabbula: de exemplu, în iarna anului 430-431, într-o epistolă adresată
lui Andrei din Samosata, îi reproşează colegului său faptul că s-a întors împotri-
va lui Chiril13. Andrei, simultan cu Teodoret de Cir, înainte de sinodul din 431 a

9
C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., p. 42. Cf. A. VÖÖBUS: History of the School of Nisibis..., pp.
13-24. Pentru istoria şcolii din Edessa vezi de asemenea: Ernest R. HAYES, L’École d’Édesse,
Les Presses Modernes, Paris, 1930.
10
Jan Willem DRIJVERS, „The School of Edessa. Greek Learning and Local Culture”, în:
Centres of Learning. Learning and Location in Pre-Modern Europe and the Near East, J.W.
DRIJVERS, Alasdair A. MACDONALD )eds.*, Brill, Leiden, 1995, p. 55: „Early Syriac Christianity
with its various groups was a learned, well educated community in which serious
philosophical discussions took place”.
11
Rudolf ABRAMOWSKI, „Neue Schriften Theodor von Mopsuestias”, în: Zeitschrift für
Neutestamentliche Wissenschaft, XXXIV (1934), pp. 66-84 (p. 68).
12
Teodor a murit în 428. Epistola lui Ibas a fost scrisă în 433. Vezi mai jos.
13
Scrisoarea a fost compusă în limba siriană. Textul acesteia precum şi răspunsul lui Andrei se
găseşte în J. Joseph OVERBECK, S. Ephraemi Syri, Rabulae episcopi Edesseni, Balaei
formulat răspunsuri împotriva celor 12 Anatematisme chiriliene. Rabbula s-a
revoltat atât de mult, încât l-a anatematizat pe Andrei în faţa întregii comunităţi
din Edessa14.
Cu toate acestea, în mod surprinzător, cu ocazia sinodului de la Efes din
431, Rabbula s-a alăturat „sinodului mic” )conciliabulum) al episcopilor orientali
şi a consimţit condamnarea lui Chiril. De această schimbare „s-a vindecat” iarăşi
în iarna anului 431-432 în Constantinopol, în urma vizitei făcute la Maximian,
urmaşul lui Nestorie. De aici s-a întors la Edessa, hotărât să oblitereze nu numai
învăţăturile nestoriene, dar şi întreaga tradiţie a lui Diodor şi Teodor. A continu-
at această muncă până la moartea sa în 435, beneficiind în mod constant de
sprijinul lui Chiril.
Comportamentul violent al lui Rabbula este confirmat şi de scrisoarea lui
Andrei din Samosata adresată lui Alexandru de Hierapolis la scurt timp după Paş-
tele anului 432, în care autorul relatează că Rabbula a pronunţat o anatemă publi-
că asupra învăţăturii lui Teodor şi i-a excomunicat pe cei care nu au urmat învăţă-
turile lui Chiril ori au citit operele episcopului defunct al Mopsuestiei. Aceste opere
au fost efectiv vânate de către Rabbula, care a ordonat arderea lor15.
În aceste împrejurări, Ioan de Antiohia a convocat un sinod local în oraşul
păstorit de el. Acest sinod din Antiohia a emis o epistolă către episcopii provinci-
ei Osrhoene cu următorul mesaj: dacă veştile primite despre comportamentul şi
acţiunile lui Rabbula s-ar adeveri, adresanţii sunt rugaţi să rupă comuniunea cu
episcopul Edessei16.
Enoriaşii, precum şi membrii comunităţii şcolii din Edessa l-au susţinut
însă pe prezbiterul Ibas, şi nu pe Rabbula. Prin urmare, în 435 Ibas a devenit
episcopul oraşului. În calitate de prezbiter a participat şi el la sinodul din Efes,
unde a ajuns împreună cu Ioan de Antiohia după ce Chiril începuse deja şedinţe-
le, în ciuda protestelor reprezentantului imperial, punând orientalii în faţa unei
situaţii de fait accompli. Până Ioan şi episcopii sirieni au ajuns la Efes, sinodul
lui Chiril s-a pronunţat nu numai în favoarea celor 12 Anatematisme ca fiind
ortodoxe, dar a decis şi înlăturarea lui Nestorie. Această manevră nu putea să
ducă la alt deznodământ: Ibas şi orientalii – în majoritate reprezentanţi sirieni şi
mesopotamieni – au votat în conciliabulum-ul lor pentru condamnarea şi înlătu-
rarea liderilor alexandrini.

aliorumque opera selecta e codicibus Syriacis manuscriptis in Museo Britannico et

Bibliotheca Bodleiana, Clarendon Press, Oxford, 1865, pp. 222-225.
14
Vezi E. VENABLES, „Rabbulas”, în: A Dictionary of Christian Biography, p. 873.
15
Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 4, 2, pp. 86-87. Cf. C. RAMMELT, Ibas von Edessa...,
pp. 119-120.
16
E. VENABLES, „Rabbulas”..., pp. 873-874.
 Ocazia compunerii epistolei şi destinatarul acesteia
Schisma de doi ani a fost terminată prin semnarea în 433 a acelei Formu-
le Antiohiene, care a fost compusă deja în 431 de către Teodoret de Cir17. Acest
document a fost semnat de către Chiril şi Ioan de Antiohia. Astfel, Formula
Antiohiană provenită din tabăra orientalilor şi prezentată împăratului în toamna
anului 431, a devenit Formula de Reunire în 43318. Epistola lui Ibas – care era
încă prezbiter în 433 – către episcopul persan Maris a fost compusă în Edessa la
puţin timp după semnarea Formulei de liderii celor două grupări. Scopul scriso-
rii era să informeze partenerii şi aliaţii şcolii din Edessa cu privire la recentele
schimbări spre bine a relaţiilor dintre orientali şi Chiril, precum şi de a întări
legătura spirituală între comunitatea mai largă a lui Maris şi cea din Edessa.
În legătură cu destinatarul scrisorii, care poartă un nume sirian )Maris sau
Mari*, cercetătorii au aflat că era originar din Bēt-Ardašir, dioceza sa aflându-se
în afara graniţelor Imperiului Roman. Oraşul Bēt-Ardašir poate fi identificat, cu
mare probabilitate, cu Rēv-Ardašir, capitala provinciei Persis în Golful Persan.
Există şi o presupunere conform căreia Bēt-Ardašir ar putea fi identic cu
Seleucia 19. Titlurile onorifice aplicate asupra adresantului ne permit să deducem
că Maris era probabil un episcop20, care s-ar fi putut întâlni cu Ibas chiar în şcoa-
la din Edessa, unde şi-a urmat studiile21.

Noua dispută privind Diodor şi Teodor

Conflictul, care a generat atât de multe ostilităţi, nu putea fi urmat de o
pace durabilă. În lumina evenimentelor ulterioare, semnarea Formulei de Reuni-
re pare a fi mai degrabă un armistiţiu. Chiril a fost atacat aproape imediat de
către proprii săi suporteri pentru faptul că a acceptat Formula fără nici o schim-
bare sau completare, deşi avea un caracter pronunţat antiohian22. Patriarhul

17
Vezi Albert EHRHARD, „Die Cyrill von Alexandrien zugeschriebene Schrift Οεπὶ ςῆς ςξῦ
Κσπίξσ ἐνανοπτπήρετς ein Werk Theodorets von Cyrus”, în: Theologische Quartalschrift,
LXX (1888), pp. 179-243, 406-450 şi 623-653 (p. 644, nota 2). Cf. István PÁSZTORI-KUPÁN,
Theodoret of Cyrus’s Double Treatise On the Trinity and On the Incarnation: The
Antiochene Pathway to Chalcedon, The Transylvanian District of the Reformed Church in
Romania, Cluj, 2007, pp. 33 şi 49.
18
Vezi textul Formulei de Reunire în: Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 1, 4, p. 17.
19
C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., 51. În legătură cu persoana lui Maris vezi Michael van
ESBROECK, „Who is Mari, the Addressee of Ibas( Letter?”, în: The Journal of Theological
Studies XXXVIII (1987), pp. 129-135. Cf. Jean-Maurice FIEY, „Diocèses syriens orientaux du
Golfe persique”, în: Mémorial Mgr Gabriel Khouri Sarkis 1898–1968. Revue d’études et de
recherches sur les Églises de langue syriaque, Impr. orientaliste, Louvain, 1969, pp. 177-219.
20
E. VENABLES, „Ibas”..., p. 505.
21
C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., pp. 52-53.
22
De exemplu, din formulă lipseşte termenul hristologic al lui Apolinarie, ὑπόρςαρις, folosit
cu predilecţie de Chiril. Cu toate acestea, documentul conţine faptul că Hristos are două firi
ambiţios al Alexandriei oricum nu avea de gând să încheie o pace durabilă: chiar
înaintea semnării Formulei a început să adune materialul necesar pentru urmă-
toarea ofensivă împotriva teologilor antiohieni. Deoarece Nestorie nu mai era
prezent în viaţa bisericească, Chiril a decis să înfăptuiască marele vis al unchiului
şi predecesorului său, Teofil, şi anume discreditarea totală a tradiţiei antiohiene.
Într-o epistolă adresată lui Acachie din Melitene în 432, Chiril scrie:

Ξὐ γὰπ Πεόδτπξς Νερςξπίξσ Căci nu Teodor a fost discipolul lui

γέγξνε μαοηςὴς, ἀλλ΄ ξὗςξς ἐκείνξσ, Nestorie, ci acesta a fost discipolul
καὶ ἐυ ἑνὸς ὥρπεπ λαλξῦρι aceluia, şi ca şi cum ar vorbi din ace-
ρςόμαςξς, ἕνα ςε ςὸν ςῆς eaşi gură, scuipă o singură otravă din
κακξδξυίας ἐκ ςῆς ἑασςῶν καπδίας propria lor inimă. […]
ἀναπςύξσριν ἰόν. […]
ἐγκπύψας ςξῖς Πεξδώπξσ καὶ Analizând îndeaproape cărţile lui
Διξδώπξσ βιβλίξις, ξἷς γεγπάφαριν Teodor şi Diodor, în care au scris mai
ξὐ πεπὶ ςῆς ραπκώρετς μᾶλλξν ςξῦ degrabă nu despre întruparea Celui
Μξνξγενξῦς, ἀλλὰ καςὰ ςῆς Unuia-Născut, ci împotriva întrupării,
ραπκώρετς, ἐπελευάμην ςινὰ ςῶν am selectat câteva capitole, şi le-am
κεφαλαίτν· καὶ ςὸν ἐνδεγόμενξν combătut conform metodei acceptate,
ςπόπξν ἀνςηνέγοην αὐςξῖς, arătând că învăţătura lor este dezgus-
ἀπξφαίντν πανςαγξῦ βδελσπίας tătoare din toate punctele de vedere23.
ξὖραν μερςὴν ςὴν δόυαν αὐςῶν.

Chiril a început deci pregătirea pentru opera sa Împotriva lui Diodor şi

Teodor )publicată în 438* deja cu şase ani înainte de apariţie. Răspândirea aces-
tei atitudini ostile împotriva tradiţiei antiohiene este reflectată şi de faptul că în
Edessa, un oraş destul de departe din punct de vedere geografic de Alexandria,
episcopul Rabbula a pornit şi el într-o campanie contra lui Teodor din
Mopsuestia şi traducătorilor săi sirieni. În epistola sa citată mai jos, Ibas nu în
mod întâmplător îl descrie pe Rabbula ca fiind „tiranul oraşului nostru” )ὁ ςῆς
ἡμεςέπας πόλετς ςύπαννξς), care a condus ofensiva într-o strânsă colaborare
cu Chiril.
Acţiunea de discreditare a întregii şcoli antiohiene, şi mai ales a lui Teo-
dor, nu a fost încoronată însă de un succes total. În scrisoarea sa către Acachie
citată mai sus, patriarhul de Alexandria îşi recunoaşte nemulţumirea faţă de
faptul că orientalii se ataşau atât de strâns învăţăturilor episcopului defunct al
Mopsuestiei, încât era să-l ucidă cu pietre pe trimisul lui Chiril, care a început să-

(φύρεις*, două fiinţe )ξὐρίαι), care s-au unit într-o singură persoană )ππόρτπξν). Vezi Acta
Conciliorum Oecumenicorum I, 1, 4, p. 17.
23
PG 77, 340. Cf. Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 4, p. 227 şi Acta Conciliorum
Oecumenicorum IV, 1, p. 108.
l critice pe Teodor. Se puteau auzi astfel de strigăte: „Să se mărească credinţa lui
Teodor! Credem la fel ca Teodor!”24

Persecutarea şi înlăturarea lui Ibas

În 435, la doi ani după scrisoarea sa adresată lui Maris, Ibas devine epis-
copul Edessei. Oraşul şi şcoala lui teologică s-au reîntors către tradiţia
antiohienilor, o tradiţie caracterizată prin recunoaşterea atât a singurei persoane
a Mântuitorului, cât şi acceptarea existenţei continue a celor două firi după uni-
re. Ibas nu era un prelat monahal ca Rabbula: interesul său academic, vasta sa
erudiţie teologică şi filosofică, precum şi interesul său profund în dezvoltarea
spirituală a discipolilor şi enoriaşilor, au adus un elan proaspăt pentru reînnoirea
comunităţii şi a progresului teologic. A încercat să clădească atât la propriu, cât
şi la figurat: în timpul episcopatului său a fost ridicată capela numită „casa apos-
tolilor”25. Această construcţie putea să fie legată şi de tradiţia conform căreia
Apostolul Toma, evanghelizatorul Parthiei, a fost înmormântat în Edessa26.
În ciuda acestor realizări, simpatizanţii răposatului Rabbula au încercat
să-i întoarcă pe împăratul Teodosie al II-lea şi pe Proclos, patriarhul din Con-
stantinopol, împotriva noului episcop din Edessa. Spre sfârşitul anului 437,
Proclos a trimis o epistolă lui Ioan de Antiohia cu următoarea rugăminte: să
faciliteze ca atât Ibas cât şi episcopii orientali să condamne în mod explicit învă-
ţăturile lui Nestorie )aflat de mult în exil*, şi în mod special acele teze care au
fost selectate de alexandrini din operele lui Teodor. Ibas şi orientalii însă nu erau
dispuşi să-l condamne pe Teodor27. Tensiunea a crescut şi datorită faptului că în
această perioadă a apărut lucrarea Împotriva lui Diodor şi Teodor a lui Chiril de
Alexandria, el fiind cel mai probabil compilatorul selecţiei susmenţionate.
Principalii antagonişti ai lui Ibas erau patru prezbiteri: Samuel, Cir,
Evloghie şi Maras, sprijiniţi de Uranie, episcopul eutihian al Himeriei. După de-
cesul lui Ioan de Antiohia )442*, au trimis către succesorul său, Domnos, o re-
clamaţie împotriva lui Ibas. Domnos însă nu s-a străduit să-i provoace neplăceri
colegului său. În 448 însă a fost înaintat un nou document de acuzare şi Ibas a

24
Αὐυείςτ ἡ πίρςις Πεξδώπξσ· ξὕςτ πιρςεύξμεν ὡς Πεόδτπξς. PG 77, 340.
25
Această iniţiativă de construcţie a lui Ibas este menţionată şi în Cronica Edessei compusă în
limba siriană. Vezi versiunea online în limba engleză: <http://www.ccel.org/ccel/pearse/
morefathers/files/chronicle_of_edessa.htm>, 15 aprilie 2010. Cf. C. RAMMELT, Ibas von
Edessa..., p. 59.
26
Conform Istoriei bisericii a lui Eusebiu, Toma a fost apostolul Parthiei. Vezi EUSEBIU, Isto-
ria bisericii III, 1 (Gustave BARDY (ed.), Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, tome I.
Livres I-IV, coll. Sources Chrétiennes 31, Cerf, Paris, 1952, p. 97*. Descrierea întâmplărilor
legate de Apostolul Toma şi Abgar, regele Edessei, se află în cartea I, 13 a Istoriei bisericeşti,
ed. cit. pp. 40-45. Tradiţia cultului lui Toma în Edessa este confirmată şi de către SOCRATE
SCOLASTICUL în Istoria bisericii IV, 18 (William BRIGHT (ed.), Socrates’ Ecclesiastical History,
Clarendon Press, Oxford, 21893).
27
Vezi de ex. E. VENABLES, „Ibas”..., p. 505.
fost nevoit să se prezinte în faţa unui sinod local în Antiohia pentru a răspunde
la diferitele acuze aduse împotriva lui. Acuzaţiile nefondate se refereau, printre
altele, la evaziune fiscală şi economică, simonie şi nestorianism. Deoarece doi
dintre acuzatori nu erau prezenţi, Samuel şi Cir aflându-se deja în capitală să
pregătească înlăturarea lui Ibas, sinodul a amânat procesul. Ceilalţi doi acuzatori
)Evloghie şi Maras* s-au dus şi ei la Constantinopol, însă procesul pregătit de
aceştia cu foarte mare diligenţă nu a produs rezultatele dorite. Şedinţele au
început în Tir, urmând să continue în Berytus )Beirut*. Epistola lui Ibas către
Maris a fost pe agendă. Episcopul Edessei era dispus să-l condamne pe Nestorie,
şi a declarat că în Edessa el propovăduieşte aceeaşi învăţătură asupra căreia Ioan
şi Chiril au căzut de acord. În consecinţă, judecătorii au promovat ideea reconci-
lierii. Ibas a acceptat oferta şi, împreună cu declaraţia că îşi consideră acuzatorii
ca fiind propriii săi copii, la data de 25 februarie 449 a semnat acordul comun28.
Duşmanii însă nu au renunţat şi prin diverse mijloace au reuşit să-l de-
termine pe împărat, oricum destul de ezitant, să emită un nou ordin de chemare
la sinod pentru 1 august 449. Însuşi locul de întâlnire, Efes, avea o semnificaţie
şi un mesaj aparte, amintindu-le tuturor participanţilor de victoria teologiei ale-
xandrine în 431.
În timp ce Ibas a fost absent din Edessa din cauza proceselor intentate
împotriva lui, duşmanii au încercat să-l discrediteze în faţa enoriaşilor cu noi
intrigi. La 12 aprilie 449 Chaereas, guvernatorul secular al provinciei Osrhoene,
pe baza instrucţiunilor secrete primite din partea lui Eutihie şi a suporterului
său, eunucul Chrisafie, a intrat în Edessa cu scopul de a-l trage încă o dată la
răspundere pe Ibas. De data aceasta, elementele înscenării erau mult mai bine
puse la punct, guvernatorul fiind întâmpinat de suporterii cauzei monofizite:
episcopul absent a fost numit „noul Iuda”, „duşmanul lui Hristos”, „bastardul
Faraonului”. Chaereas a început procesul în absenţa acuzatului. Întregul scena-
riu a fost acompaniat de strigături duşmănoase împotriva lui Ibas. La sfârşitul
procesului premeditat, Chaereas a înaintat raportul său împăratului, care la data
de 27 iunie a ordonat numirea unui nou episcop în locul lui Ibas, care să aibă
încrederea enoriaşilor. Lui Ibas i s-a interzis accesul în Edessa: a fost arestat şi
purtat din provincie în provincie ca un criminal de rând: în mai puţin de doi ani
a fost deţinut în 40 de domicilii şi fost încarcerat în circa 20 de închisori29.
Sinodul din 449 din Efes – renumitul Latrocinium Ephesinum, aşa cum
Papa Leon I a etichetat întrunirea taberei eutihiene conduse de Dioscor din
Alexandria30 – l-a condamnat şi l-a înlăturat pe Ibas din funcţia sa de episcop al

28
Descrierea mult mai detailată a evenimentelor legate de soarta lui Ibas şi desfăşurarea pro-
ceselor şi sinoadelor care se ocupau de el se găseşte în E. VENABLES, „Ibas”..., pp. 505-507.
29
Vezi declaraţia personală a lui Ibas referitoare la aceste detenţii în Acta Conciliorum
Oecumenicorum II, 1, 3, p. 17. Vezi FACUNDUS HERMIANENSIS , Pro defensione Trium
Capitulorum (În apărarea celor Trei Capitole), VI, 1. PL 67, 655.
30
Vezi LEO, Epistola nr. 95, în: PL 54, 943.
Edessei pe baza epistolei sale către Maris. Acuzatul iarăşi era absent: se afla în
închisoarea din Antiohia. Strigătele erau asemănătoare cu cele din „procesul” de
la Edessa: Ibas a fost numit „al doilea Iscariot”, „Satan adevărat”, care „trebuia
să fie ars de viu împreună cu Nestorie”31. Înlăturarea sa a fost votată în unanimi-
tate, fără a fi fost prezent sau ascultat. Dioscor a „pregătit” sinodul din toate
punctele de vedere: soldaţii şi monasticii extremişti au înconjurat locul întrunirii.
Chiar şi aceia dintre episcopii înspăimântaţi au votat pentru condamnarea lui
Ibas, care mai înainte s-au pronunţat în favoarea lui pe baza aceloraşi dovezi.
Printre ei se numărau Eustatie din Beirut şi Photios de Tir, dar şi oportunişti ca
Juvenal din Ierusalim, care, în ciuda comportamentului său răzbunător la
Latrocinium, doi ani mai târziu, la Chalcedon a încercat să pretindă că ar fi fost
victima înspăimântată a monofiziţilor32.
Conform condamnării din 449, Ibas a fost înlăturat nu numai din funcţia
de episcop şi privat de calitatea preoţească, dar şi excomunicat din taine ca eno-
riaş. În lipsa totală a dovezilor în acest sens, l-au condamnat chiar să plătească
suma cu care ar fi păgubit pe cei nevoiaşi. Episcopul din Edessa, exonerat deja
de două ori în prealabil, a fost deposedat de toate drepturile sale clericale şi laice
în absenţă, fără nici o dovadă adusă în plus faţă de procesele precedente33.
Porecla de Latrocinium asupra sinodului din 449, din păcate, nu era o
exagerare din partea lui Leon I: potrivit actelor din Chalcedon (451), Diogene,
episcopul din Cizic, a confirmat că în Efes arhimandritul Barsumas a cauzat
moartea lui Flavian, reprezentant al taberei ortodoxe antiohiene şi patriarh al
capitalei, ordonând uciderea lui. Părinţii prezenţi după doi ani la Chalcedon au
solicitat excomunicarea „criminalului Barsumas”34.
Atmosfera violentă a sinodului condus de Dioscor în 449, precum şi îm-
prejurările uciderii lui Flavian sunt confirmate şi de o altă sursă, independentă

31
Actele sinodului din 449 în traducere siriană au fost publicate într-o ediţie critică siriano–
germană de Johannes FLEMMING, Die Akten der ephesenischen Synode vom Jahre 449
syrisch mit Georg Hoffmanns deutscher Übersetzung und seinen Anmerkungen, coll.
Abhandlungen der königlichen Gesellschaft der Wissenschaften zu Göttingen 15/1,
Weidmannsche Buchhandlung, Berlin, 1517. Vezi Jean-Pierre Paulin MARTIN, Le pseudo-
synod connu dans l’histoire sous le nom de Brigandage d’Éphèse: étudié d’après ses actes
retrouvés en syriaque, Maisonneuve, Paris, 1875. Pentru traducerea acestor acte din Efes în
limba engleză vezi Robert DORAN, Stewards of the Poor: The Man of God, Rabbula, and Hiba
in Fifth-Century Edessa, coll. Cistercian Studies 208, Cistercian Publications, Kalamazoo,
2006, pp. 133-188.
32
Contrar unor presupuneri în acest sens, Papa Leo I a fost la curent cu cele întâmplate în
Est, şi cunoştea foarte bine personalităţile în care putea sau nu putea avea încredere. Pentru o
prezentare comparativă a atitudinii lui Leo faţă de nestatornicul Juvenal, vezi István PÁSZTORI-
KUPÁN, Theodoret of Cyrus, coll. The Early Church Fathers, Routledge, London, 2006, pp.
25-26.
33
Vezi de ex. Giuseppe Simone ASSEMANI, Bibliotheca orientalis Clementino–Vaticana, 3
volume, Typis Sacrae Congregationis de Propaganda Fide, Roma, 1719-1728, I, p. 202.
34
Vezi Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 2, p. 116.
de actele din Chalcedon. Istoricul contemporan Prosper Aquitanus relatează în
opera sa Chronicum integrum următoarele:

Sanctus vero Flavianus, inter manus Cu adevărat sfântul Flavian, la sfârşit

eorum, a quibus in exsilium ducebatur, s-a dus la Hristos în mod glorios de
glorioso ad Christum fine transivit. către mâna celor care îl duceau spre
exil35.

Reinstaurarea lui Ibas la Chalcedon pe baza epistolei către Maris

Ibas şi-a recăpătat funcţia episcopală de către sinodul din Chalcedon în
451, chiar pe baza epistolei sale către Maris, fiind recunoscut de legaţii lui Leon
I )Paschasinus, Lucentius şi Bonifacius* ca fiind ortodox. Verdictul reprezentaţi-
lor Bisericii Occidentale a fost pronunţat de Paschasinus în felul următor:

Ἀναγντροένςτν ςῶν γαπςῶν ἔγντ- După citirea documentului recunoaş-

μεν ἀπὸ μὲν ἀπξφάρετς ςῶν εὐλα-
βερςάςτν ἐπιρκόπτν Ἴβαν ςὸν εὐ-
λαβέρςαςξν ἀνεύοσνξν ἀπξδε-
δεῖγοαι· ἀναγντροείρης γὰπ ςῆς
ἐπιρςξλῆς αὐςξῦ ἐπέγντμεν αὐςὸν
ὑπάπγειν ὀποόδξυξν.
tem din sentinţa celor mai evlavioşi
episcopi [judecătorii de la procesul
din Tir şi Beirut] că au aprobat nevi-
novăţia celui mai evlavios [episcop]
Ibas. Deoarece s-a dat citire epistolei
sale, îl recunoaştem ca fiind orto-
dox36.

Sugestia lui H.M. Diepen conform căreia Paschasinus ar fi lăudat epistola

lui Maris din cauza că nu a înţeles-o37, este nesatisfăcătoare, deoarece delegaţii
occidentali au dovedit de mai multe ori în cursul sesiunilor chalcedoniene că
sunt la zi cu toate nuanţele doctrinale în cauză, inclusiv cu diferenţa dintre for-
mulele ἐκ δύξ φύρετν (din două firi* şi ἐν δύξ φύρεριν (în două firi*. De al-
tfel, nevinovăţia lui Ibas a fost confirmată şi de către Anatolie, patriarhul din
Constantinopol, care mai înainte era secretarul şi omul de nădejde al lui Dioscor

35
PL 51, 602.
36
Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, p. 39. La un secol după Chalcedon, Papa
Vigilius citează aceeaşi sentinţă cu textul neschimbat în traducere latină: „Relectis chartis,
agnovimus ex sententia reverendissimorum episcoporum, Ibam reverendissimum innoxium
approbari: relecta enim ejus epistola agnovimus eum orthodoxum”. Vezi PL 69, 105. În urma
presiunilor venite probabil din partea împăratului Iustinian, Vigilius şi-a modificat poziţia
iniţială )favorabilă către Ibas*, însă acest lucru nu schimbă faptul că scrisoarea lui Ibas către
Maris era autentică, şi că autorul a fost reinstaurat în Chalcedon fără a fi fost obligat s-o
repudieze.
37
Herman M. DIEPEN, Les trois chapitres au concile de Chalcédoine. Une étude de la
christologie de l’Anatolie ancienne, Saint Michel, Oosterhout, 1953, pp. 103-104.
de Alexandria38. La fel, Maxim de Antiohia )fiind şi el consacrat ca patriarh de
Latrocinium împreună cu Anatolie* s-a pronunţat în favoarea ortodoxiei lui Ibas,
referindu-se în mod clar la epistola acestuia către Maris:

ἐκ ςξῦ ἀναγντροένςξς δὲ ἀνςιγπά- Iar din citirea transcriptului epistolei

φξσ ςῆς ἐπιρςξλῆς ςξῦ ππξκξμι- înaintate de către acuzatorul lui, se
ροένςξς παπὰ ςξῦ ἀνςιδίκξσ αὐςξῦ manifestă ortodoxia scrierii sale39.
ὀποόδξυξς ὤφοη αὐςξῦ ἡ ὑπαγξπία.

Lectura publică oficială a epistolei a fost efectuată înaintea reinstaurării

lui Ibas, în cadrul sesiunii din 28 octombrie. După această decizie, Ibas a reintrat
în drepturile sale de prelat, şi a participat la decizii ca episcop al Edessei40. Ipo-
teza conform căreia Ibas s-ar fi distanţat de propria epistolă către Maris ori în
Beirut ori în Chalcedon, ca şi cum n-ar fi fost compusă de el – aşa cum mult mai
târziu au presupus împăratul Iustinian şi Papa Grigorie cel Mare 41 – este dez-
minţită atât de procesul verbal al sinodului din Chalcedon, cât şi de către
Facundus.42 Comportamentul consecvent al prelatului, care a îndurat toate ne-
dreptăţile şi cruzimile cu o remarcabilă nobleţe, este atestat şi de declaraţia aces-
tuia rostită imediat după lectura publică a epistolei către Maris în faţa sinodului
de la Chalcedon:

Ἴβας ὁ εὐλαβέρςαςξς ἐπίρκξπξς
εἶπεν· Κελεύρῃ ἡ ὑμεςέπα φιλαν-
οπτπία ἀναγντροῆναι ςὰ γπάμμαςα
ςῶν κληπικῶν Ἐδέρρης͵ ἵνα μάοηςε
ὅςι καὶ ςῶν ἐπαγοένςτν μξι
ἀλλόςπιός εἰμι καὶ βίαν ἔπαοξν.
Cel mai pios episcop Ibas a spus: filan-
tropia dumneavoastră să dispună să se
dea citire scrisorii clericilor din Edessa,
ca să aflaţi că sunt străin de cele ce mi
s-au întâmplat, ba chiar am şi suferit
agresiuni din cauza acestora43.

Condamnarea post-mortem a autorului pe baza aceleiaşi epistole

După sinodul de la Chalcedon, Ibas a condus într-o atmosferă relativ cal-
mă biserica şi şcoala din Edessa. După moartea sa survenită în 457, acelaşi

38
Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, p. 39.
39
Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, p. 40.
40
Cf. FACUNDUS, Pro defensione Trium Capitulorum, V, 3. PL 67, 638-644.
41
Vezi de ex. GRIGORIE CEL MARE, Epistola 52 către Secundinus, PL 77, 985-986. Papa
VIGILIUS, Constitutum Secundum, în: Acta Conciliorum Oecumenicorum IV, 2, pp. 138-168
)acest document atestă schimbarea atitudinii lui Vigilius).
42
FACUNDUS, Pro defensione Trium Capitulorum, V, 2; VII, 5. PL 67, 632-637 şi 691-697.
43
Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, p. 34. Pentru traducerea integrală în limba
engleză a procedurii de restaurare a lui Ibas în Chalcedon, vezi Richard PRICE, Michael
GADDIS, The Acts of the Council of Chalcedon, coll. Translated Texts for Historians 45, 3
volume, Liverpool University Press, Liverpool, 2005, vol. II, pp. 258-309.
Nonnos, care a fost numit în locul lui între 449 şi 451, şi căruia sinodul de la
Chalcedon i-a permis să-şi păstreze titlul de episcop, a reluat în tăcere conduce-
rea Edessei, şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă să oblitereze chiar şi memoria
predecesorului său şi a şcolii conduse de acesta din istoria oraşului şi a provinci-
ei. Şcoala din Edessa a intrat astfel într-un declin lent.
Ulterior, la aproape un secol după decesul lui Ibas, la sinodul din 553 din
Constantinopol, iarăşi sub pretextul epistolei adresate către Maris, sub influenţa
împăratului Iustinian s-a pronunţat încă un verdict negativ, de data aceasta înso-
ţit de o anatemă a unui sinod ecumenic, asupra autorului 44. Parcurgerea eveni-
mentelor în cadrul acestui sinod, modul de implicare nu chiar canonic al împăra-
tului, detenţia Papei Vigilius în capitală, precum şi anumite condamnări pronun-
ţate oarecum exagerat asupra câtorva teologi de renume ai bisericii universale au
cauzat nişte răni iremediabile nu numai în privinţa relaţiilor dintre Roma şi Con-
stantinopol, dar au adâncit şi disensiunile între diferitele centre teologice ale
Bisericii din Orient. Cercetători erudiţi ai acestei perioade )care nu face parte din
focusul principal al prezentul studiu* au spus cu oarecare ironie că disputele pe
tema controversei celor Trei Capitole „au umplut mai multe volume, deşi ar fi
meritat câteva rânduri”45.

Importanţa istorico-teologică a epistolei către Ibas

Este interesant de remarcat faptul că Ibas nu a fost condamnat nici măcar
o dată în urma vreunui proces la care să fi participat. Când era prezent, a fost ori
exonerat )Beirut, 449 şi Chalcedon, 451*, ori procesul trebuia amânat din cauza
lipsei de dovezi )Antiohia şi Tir, 448*. În cazul condamnărilor – Edessa (449),
Efes )449* şi Constantinopol )553, post-mortem) – ori era absent (împiedicat cu
forţa să participe la proces), ori era deja decedat de demult, dar a fost reabilitat
în mod oficial de Chalcedon şi s-a stins din viaţă în pace cu biserica.
Epistola lui Ibas către Maris merită a fi cunoscută ca document istorico-
teologic, deoarece derivă de la un participant la sinodul din Efes din 431, adică
de la un martor ocular direct. Mai departe, aşa cum am văzut, multiple eveni-
mente importante se leagă şi de soarta ulterioară a epistolei: cel puţin cinci si-
noade s-au ocupat de ea, cele ecumenice ajungând la concluzii opuse.
În prezent, parţial din considerente privind lungimea acestui studiu, nu
vom intra într-o analiză profundă a epistolei din punct de vedere dogmatic şi
istoric, mulţumindu-ne cu inserarea a câtorva note de subsol explicative sau

44
Vezi EVAGRIE SCOLASTICUL, Istoria bisericii, IV, 38, Joseph BIDEZ, Léon PARMENTIER (eds.),
The Ecclesiastical History of Evagrius with the Scholia, Methuen, London, 1898, p. 187).
45
„The violent controversy of the Three Chapters […] has filled more volumes than it was
worth lines.” Philip SCHAFF, History of the Christian Church, 7 volume, C. Scribner, New
York, 1889, vol. III, p. 770. Cf. Blomfield JACKSON, The Ecclesiastical History, Dialogues, and
Letters of Theodoret, coll. A Select Library of Nicene and Post Nicene Fathers of The
Christian Church, vol. III, James Parker, Oxford, 1892, p. 13.
complementare. Scrisoarea a fost compusă în limba siriană, dar nu a supravieţuit
în forma sa originală. Textul grec de mai jos a fost tradus pe baza ediţiei critice a
actelor sinodale din Chalcedon46. Documentul şi anumite părţi ale acestuia au
fost transmise şi în traduceri în limba latină şi siriană, dar diferenţele minore
care se găsesc în acestea nu schimbă mesajul şi scopul autorului. Deoarece atât
versiunile latine, cât şi cele siriene au fost compuse pe baza primei traduceri în
limba greacă, putem conchide că textul grec citit în faţa sinodului de la
Chalcedon este varianta cea mai apropiată de original47.

Epistola lui Ibas din Edessa către episcopul persan Maris

Ἑπμηνεία ἐπιρςξλῆς γπαφείρης
παπὰ ςξῦ εὐλαβερςάςξσ ἐπιρκόπξσ
Ἴβα ςῆς Ἐδερρηνῶν πόλετς Μάπῃ
Οέπρῃ.
Μεςὰ ςὰ ππξξίμια· Ἐν ρσνςόμῳ δὲ
ςῇ ρσνέρει ρξσ ςῇ φτςεινῇ ςῇ δι΄
ὀλίγτν ςὰ πξλλὰ ἐπιγιντρκξύρῃ͵
ξἷα ππὸ ςξύςξσ καὶ νῦν ἐνςαῦοα
ἐγένεςξ͵ γντπίραι ρξι ἐρπξσδάρα-
μεν͵ εἰδόςες ὡς ςαῦςα ςῇ ρῇ οεξ-
ρεβείᾳ γπάφξνςες πᾶριν διὰ ςῆς ρῆς
ρπξσδῆς ςξῖς ἐκεῖρε γνώπιμα γίνεςαι
ςὰ παπ΄ ἡμῶν ὡς ξὐδεμίαν
ἐναλλαγὴν αἱ παπὰ ςξῦ οεξῦ δξ-
οεῖραι γπαφαὶ ἔλαβξν.
Οξιξῦμαι δὲ ςὴν ἀπγὴν ςῆς ὑπξοέ-
ρετς ἐκ ςῶν λόγτν ὧν καὶ αὐςὸς
ἐπίρςαραι. Ἐγένεςξ φιλξνεικία ἐυ
ξὗπεπ ἡ ρὴ οεξρέβεια ἐνςαῦοα ἦν͵
ςξῖς δύξ ἀνοπώπξις ςξύςξις͵ Νε-
ρςξπίῳ καὶ Κσπίλλῳ͵ καὶ ρσνέ-
γπαψαν κας΄ ἀλλήλτν λόγξσς βλα-
βεπξύς͵ ξἵςινες ρκάνδαλξν ἦραν ςξῖς
ἀκξύξσρι.
Traducerea epistolei scrise de către
venerabilul Ibas, episcop al oraşului
Edessa către persanul Maris.
După introducere: Deoarece cu min-
tea ta luminată înţelegi mult şi din
puţin, doresc în mod succint să-ţi
aduc la cunoştinţă ceea ce s-a întâm-
plat aici mai înainte şi acum. Ştiu că
ceea ce scriu pioşeniei tale, prin efor-
tul tău va deveni cunoscut tuturor
celor de acolo atât de [neschimbat],
cum nici scripturile date de Dumne-
zeu nu au suferit nici o schimbare48.
Voi începe cu prezentarea evenimen-
telor cunoscute şi de tine. De când
pioşenia ta a fost aici49, a izbucnit o
învrăjbire între aceşti doi oameni,
Nestorie şi Chiril, şi au scris unul
împotriva celuilalt texte defăimătoare
încât au scandalizat ascultătorii50.

46
Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, pp. 32-34. Versiunea latină se găseşte în Acta
Conciliorum Oecumenicorum II, 3, 3, pp. 39-43.
47
Vezi C. RAMMELT, Ibas von Edessa..., pp. 63-65.
48
Tonul respectuos şi totodată confidenţial-intim atestă existenţa unei relaţii de prietenie
)între dascăl şi discipol?*. Ibas găseşte în persoana lui Maris un aliat în biserica orientală, care
transmite mai departe veştile importante în mod fidel.
49
Această afirmaţie confirmă posibilitatea ca Maris să fi studiat la Edessa, dar în momentul
compoziţiei epistolei )433*, ba chiar când a izbucnit controversa dintre Chiril şi Nestorie )430*
deja nu se mai afla acolo.
Νερςόπιξς γὰπ εἴπηκεν ἐν ςξῖς
αὐςξῦ λόγξις͵ καοὼς καὶ ἡ ρὴ οεξ-
ρέβεια ἐπίρςαςαι͵ ὅςι ἡ μακαπία
Μαπία οεξςόκξς ξὔκ ἐρςιν͵ ὡς νξ-
μιροῆναι ςξῖς πξλλξῖς ἐκ ςῆς αἱπέ-
ρετς Οαύλξσ ςξῦ ΢αμξραςέτς αὐ-
ςὸν εἶναι ςξῦ φάρκξνςξς ἄνοπτπξν
ψιλὸν εἶναι ςὸν Γπιρςόν.
Κύπιλλξς δὲ οέλτν ςξὺς λόγξσς
Νερςξπίξσ ἀναςπέψαι ὤλιροεν καὶ
εὑπέοη ἐμπίπςτν εἰς ςὸ δόγμα
Ἀπξλιναπίξσ· ρσνέγπαψε γὰπ καὶ
αὐςὸς ὁμξίτς ἐκείνῳ ὅςι αὐςὸς ὁ
οεὸς ὁ λόγξς γέγξνεν ἄνοπτπξς͵ ὡς
μὴ εἶναι διαφξπὰν μεςαυὺ ςξῦ ναξῦ
καὶ ςξῦ ἐνξικξῦνςξς ἐν αὐςῷ.
Nestorie, aşa cum cunoaşte şi pioşe-
nia ta, a afirmat în cuvântările sale că
fericita Maria nu este născătoare de
Dumnezeu51, aşa încât mulţi au soco-
tit că el este adeptul ereziei lui Pavel
de Samosata, care a susţinut că Hris-
tos este un simplu om52.
Chiril însă, vrând să contrazică vorbe-
le lui Nestorie, a alunecat şi s-a trezit
căzut în dogma lui Apolinarie53, deoa-
rece a scris şi el – în mod similar lui
Apolinarie – că însuşi Dumnezeu,
Cuvântul a devenit om, aşa că nu
există diferenţă între templu şi locui-
torul acestuia54.

50
Ibas încearcă să menţină o distanţă egală de ambii protagonişti: nu îl laudă nici pe Chiril,
nici pe Nestorie pentru situaţia creată.
51
Pe Nestorie mai degrabă l-a deranjat accentul unilateral asupra calităţii de οεξςόκξς a
Mariei, şi în mod special interpretarea ontologică a acestui termen: în opinia sa, Sfânta Fecioa-
ră ar fi trebuit numită ori născătoare de Dumnezeu şi de om, ori născătoare de Hristos. Vezi
de ex. I. PÁSZTORI-KUPÁN, Theodoret’s Double Treatise..., pp. 144-145 şi 189.
52
Pavel de Samosata, episcop al Antiohiei între circa 260 şi 268, reputat ca un precursor al
arianismului, a fost condamnat de cel puţin trei sinoade antiohiene între 264 şi 268, fiind
înlăturat în 272.
53
Opinia lui Ibas privind „apolinarismul” lui Chiril a fost împărtăşită în 430-431 practic de
întreaga tabără antiohiană, inclusiv Ioan de Antiohia şi Teodoret de Cir. Răspunsul lui
Teodoret împotriva celor 12 Anatematisme chiriliene, precum şi corespondenţa acestuia atestă
că vocabularul hristologic al lui Chiril – inclusiv formulele μία φύρις şi μία ὑπόρςαρις –
derivă în mod direct de la Apolinarie. Pentru o prezentare detailată a terminologiei relevante
vezi I. PÁSZTORI-KUPÁN, Theodoret of Cyrus..., pp. 57-74. Cf. Marcel RICHARD, „L(introduction
du mot hypostase dans la théologie de l(Incarnation” în: Mélanges de science religieuse, II
(1945), pp. 5-32, 243-270. Vezi de asemenea Luise ABRAMOWSKI, „Über die Fragmente des
Theodor von Mopsuestia in Brit. Libr. add 12.516 und das doppelt überlieferte christologische
Fragment”, Oriens Christianus, LXXIX (1995), pp. 1-8.
54
Aici întâlnim ideea clasică antiohiană-teodoriană, conform căreia expresia ναός (templu)
reprezintă firea umană perfectă, în care „locuieşte” firea divină.
΢σνέγπαψε γὰπ ςὰ δώδεκα κεφά-
λαια͵ ἅπεπ νξμίζτ καὶ ςὴν ρὴν
οεξρέβειαν ἐγντκέναι͵ ὅςι μία φύρις
ἐρςὶ ςῆς ςε οεόςηςξς καὶ ςῆς
ἀνοπτπόςηςξς ςξῦ κσπίξσ ἡμῶν
Ἰηρξῦ Γπιρςξῦ καὶ ὡς ξὐ γπή͵ φηρί͵
διαιπεῖν ςὰς φτνὰς ςὰς εἰπημένας͵
ἃς ἢ αὐςὸς ὁ κύπιξς πεπὶ ἑασςξῦ
εἴπηκεν ἢ ξἱ εὐαγγελιρςαὶ πεπὶ
αὐςξῦ.
Οόρης δὲ ἀρεβείας πεπλήπτςαι
ςαῦςα͵ καὶ ππὸ ςξῦ ἡμᾶς εἰπεῖν [ὡς
καὶ] ἡ ρὴ ἁγιτρύνη ἐπίρςαςαι. Οῶς
γὰπ δσναςὸν ληφοῆναι ςὸν ἐν ἀπγῇ
λόγξν ἐπὶ ςξῦ ναξῦ ςξῦ γεννηοένςξς
ἐκ Μαπίας ἢ ἐκεῖνξ ςὸ ἠλάςςτρας
αὐςὸν βπαγύ ςι παπ΄ ἀγγέλξσς πεπὶ
ςῆς οεόςηςξς ςξῦ μξνξγενξῦς
ῥηοῆναι;
A compus cele douăsprezece capito-
le55, care, presupun, sunt cunoscute şi
pioşeniei tale, [în care afirmă] că exis-
tă o singură fire a dumnezeirii şi a
umanităţii Domnului nostru Iisus
Hristos56, şi spune că nu este necesar
să se facă vreo diferenţă între cuvinte-
le formulate, pe care fie Domnul le-a
rostit despre El Însuşi, fie evangheliş-
tii le-au afirmat despre El 57.
Înainte ca noi să menţionăm acest
lucru, sfinţenia ta cunoaşte deja, cât
de plină este această afirmaţie de
impietate58. Oare cum ar putea fi
aplicat textul „la început era Cuvân-
tul” la templul cel născut din Maria,
sau acel „l-ai făcut cu puţin mai pre-
jos decât îngerii” la divinitatea Celui
Unuia-Născut?59

55
Ibas se referă la cele 12 Anatematisme ale lui Chiril.
56
Cf. cu afirmaţia celebră a lui Apolinarie din De fide et incarnatione: „o unică fire, un singur
ipostas, o unică energie/lucrare, o unică persoană” )μία φύρις, μία ὑπόρςαρις, μία
ἐνέπγεια, ἓν ππόρτπξν). Vezi Hans LIETZMANN, Apollinaris von Laodicea und seine Schule,
Mohr, Tübingen, 1904, pp. 198-199.
57
Concluzia Formulei de Reunire semnată şi de Chiril în 433 clarifică neînţelegerile ivite în
urma hermeneuticii apolinariste şi corectează oarecum poziţia fermă a Anatematismei IV a
patriarhului alexandrin: „Ştim că teologii pe de o parte unifică anumite afirmaţii evanghelice şi
apostolice despre Domnul ca referitoare la unica persoană, iar altele le aplică distinct celor
două firi, atribuind enunţurile dumnezeieşti divinităţii lui Hristos, iar cele smerite umanităţii
Sale.” )Σὰς δὲ εὐαγγελικὰς καὶ ἀπξρςξλικὰς πεπὶ ςξῦ κσπίξσ φτνὰς ἴρμεν ςξὺς
οεξλόγξσς ἄνδπας ςὰς μὲν κξινξπξιξῦνςας ὡς ἐφ΄ ἑνὸς ππξρώπξσ͵ ςὰς δὲ
διαιπξῦνςας ὡς ἐπὶ δύξ φύρετν͵ καὶ ςὰς μὲν οεξππεπεῖς καςὰ ςὴν οεόςηςα ςξῦ Γπι-
ρςξῦ͵ ςὰς δὲ ςαπεινὰς καςὰ ςὴν ἀνοπτπόςηςα αὐςξῦ παπαδιδόνςας). Acta Conciliorum
Oecumenicorum I, 1, 4, p. 17.
58
Această afirmaţie iarăşi confirmă că Maris a primit o educaţie teologică antiohiană, pe care o
putea însuşi chiar la Edessa.
59
Vezi In 1, 1 şi Ps 8, 5. Observaţiile lui Ibas arată clar că hermeneutica edessană s-a clădit pe
tradiţia antiohiană a lui Diodor şi Teodor, conform căreia unele afirmaţii biblice se pot aplica
persoanei unice, altele uneia dintre cele două naturi sau firi ale lui Hristos. Cf. cu următoarea
afirmaţie din epistola dogmatică a Papei Leon I din 449, renumitul Tomus ad Flavianum:
„Deci nu aparţine aceleiaşi firi să spună: ‘eu şi Tatăl una suntem(, respectiv să spună: ‘Tatăl
este mai mare decât mine(”. )Ita non eiusdem naturae est dicere: ‘Ego et Pater unum sumus(,
et dicere: ‘Pater maior me est(*. Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 2, 1, p. 29.
Ἡ γὰπ ἐκκληρία ξὕςτς λέγει͵ ὡς καὶ
ἡ ρὴ οεξρέβεια ἐπίρςαςαι καὶ ἐυ
ἀπγῆς ἐδιδάγοη καὶ ἐρςηπίγοη ςῇ
οείᾳ διδαρκαλίᾳ ἐκ ςῶν λόγτν ςῶν
μακαπίτν παςέπτν͵ δύξ φύρεις͵ μία
δύναμις͵ ἓν ππόρτπξν͵ ὅπεπ ἐρςὶν
εἷς σἱὸς κύπιξς Ἰηρξῦς Γπιρςός.
Διὰ ςαύςην ςὴν φιλξνεικίαν ξἱ νι-
κηςαὶ καὶ εὐρεβεῖς βαριλεῖς ἐκέλεσ-
ραν ςξὺς ἐυάπγξσς ςῶν ἐπιρκόπτν
εἰς ςὴν Ἐφερίτν πόλιν ρσναγοῆναι
καὶ ἐπὶ πάνςτν ςξὺς λόγξσς
Νερςξπίξσ καὶ Κσπίλλξσ κπιοῆναι.
Οπὸ ςξῦ δὲ πάνςας ςξὺς ἐπιρκόπξσς
ςξὺς κελεσροένςας ρσναγοῆναι ἐλ-
οεῖν εἰς ςὴν Ἔφερξν ππξλαβὼν ὁ
αὐςὸς Κύπιλλξς ςὰς ἁπάνςτν ἀκξὰς
ςῷ φαπμάκῳ ςῷ πηπξῦνςι ςξὺς
ὀφοαλμξὺς ςῶν ρξφῶν ππξκα-
ςέργεν· Εὗπεν δὲ αἰςίαν ἐκ ςξῦ
μίρξσς ςξῦ ππὸς Νερςόπιξν. Καὶ
ππὸ ςξῦ εἰς ςὴν ρύνξδξν παπα-
γενέροαι ςὸν ἁγιώςαςξν καὶ οεξ-
φιλέρςαςξν ἀπγιεπίρκξπξν Ἰτάννην
ἐκ ςῆς ἐπιρκξπῆς ςὸν Νερςόπιξν
καοεῖλξν κπίρετς καὶ ζηςήρετς μὴ
γενξμένης.
60
Acesta este punctul de pornire al hristologiei antiohiene şi, mai târziu, al ortodoxiei
chalcedoniene. Într-un fel, nici nu este de mirare că sinodul de la Chalcedon l-a repus pe Ibas
în drepturile sale exact pe baza acestei epistole.
Deoarece, aşa cum cunoaşte şi pioşe-
nia ta, şi aşa cum a fost învăţat şi
confirmat de la început de către învă-
ţătura divină prin operele fericiţilor
părinţi, biserica spune în felul urmă-
tor: există două firi, o singură putere,
o unică persoană, care este unicul
Fiu, Domnul Isus Hristos60.
Din cauza acestei învrăjbiri, împăraţii
victorioşi şi evlavioşi au poruncit ca
exarhii episcopilor să se adune în
oraşul Efes, şi să judece/analizeze
din toate punctele de vedere afirmaţii-
le lui Nestorie şi Chiril.
Dar înainte ca toţi episcopii, cărora li
s-a poruncit să se adune, să fi ajuns
în Efes, Chiril însuşi, luând-o înainte,
a umplut urechile tuturor cu poţiunea
care înceţoşează ochii înţelepţilor. Iar
motivul l-a găsit în ura împotriva lui
Nestorie. Şi chiar înainte ca preasfin-
ţitul şi venerabilul arhiepiscop Ioan să
fi ajuns la sinod, l-a şi înlăturat pe
Nestorie din episcopat, fără judecată
şi investigaţie.
Μεςὰ δὲ δύξ ἡμέπας ςῆς ςξύςξσ
καοαιπέρετς ἤλοξμεν εἰς Ἔφερξν
καὶ μαοόνςτν ἡμῶν ὅςι ἐν ςῇ καο-
αιπέρει Νερςξπίξσ ςῇ γενξμένῃ παπ΄
αὐςῶν ςὰ δώδεκα κεφάλαια ςὰ ρσγ-
γπαφένςα παπὰ Κσπίλλξσ ἐνανςία
ὄνςα ςῇ πίρςει ςῇ ἀληοινῇ ἀνέοηκαν
καὶ ἐβεβαίτραν καὶ ρσνέοενςξ
αὐςξῖς ὡς ςῇ ἀληοινῇ πίρςει ρσμ-
φτνξῦρι͵ πάνςες ξἱ ςῆς Ἀναςξλῆς
ἐπίρκξπξι αὐςὸν Κύπιλλξν καοεῖλξν
καὶ καςὰ ςῶν ἄλλτν ἐπιρκόπτν ςῶν
ρσνοεμέντν ςξῖς κεφαλαίξις ἀκξι-
ντνηρίαν ὥπιραν.
Καὶ μεςὰ ςαύςην ςὴν ἀςαυίαν ἕκα-
ρςξς εἰς ςὴν πόλιν ςὴν ἑασςξῦ ὑπέ-
ρςπεψε· Νερςόπιξς δὲ ἐπειδὴ ἐμιρεῖ-
ςξ παπὰ ςῆς πόλετς καὶ ςῶν μεγά-
λτν ςῶν ὄνςτν ἐν αὐςῇ͵ ἐκεῖ ὑπξ-
ρςπέψαι ξὐκ ἠδσνήοη. Καὶ ἔμεινεν ἡ
ρύνξδξς ἡ Ἀναςξλικὴ μὴ κξιντ-
νξῦρα ςξῖς ἐπιρκόπξις ςξῖς κξιντ-
νήραρι Κσπίλλῳ. Καὶ διὰ ςαῦςα
λύπη πξλλὴ μεςαυὺ αὐςῶν ἐγένεςξ
καὶ ἐν φιλξνεικίᾳ ἐπίρκξπξι ππὸς
ἐπιρκόπξσς ἐγένξνςξ καὶ λαξὶ ππὸς
λαξὺς καὶ ςὰ γεγπαμμένα ἔπγῳ
ἐπληπώοη ὅςι ἔρςτραν ἐγοπξὶ ςξῦ
ἀνοπώπξσ ξἱ ξἰκειακξὶ αὐςξῦ.
Καὶ ἐκ ςξύςξσ λξιδξπίαι πξλλαὶ
καο΄ ἡμῶν ἐγένξνςξ Ἑλλήντν ςε καὶ
αἱπεςικῶν. Ξὐ γὰπ ἐςόλμα ςις ἀπὸ
πόλετς εἰς πόλιν ἢ ἀπὸ γώπας εἰς
γώπαν ἀπέπγεροαι͵ ἀλλ΄ ἕκαρςξς ςὸν
πληρίξν ὡς ἐγοπὸν ἐδίτκεν.
61
Textul de mai sus este o prezentare succintă dar fidelă a evenimentelor din Efes din 431,
care confirmă că acel conciliabulum al orientalilor, de la care derivă şi textul Formulei de
Reunire, nu a fost o manevră înainte pregătită, ci o reacţie împotriva situaţiei de fait accompli
creată de sinodul condus de Chiril.
62
Adică creştini împotriva creştinilor )citadini împotriva citadinilor).
63
Prin „greci” se înţelege populaţia necreştină.
La două zile după depunerea lui
Nestorie am ajuns la Efes, şi aflând că
împreună cu depunerea lui efectuată
de ei, au instituit şi au confirmat cele
12 capitole scrise de Chiril, care [în
realitate] sunt opuse credinţei adevă-
rate, ca fiind consonante cu credinţa
adevărată, toţi episcopii Orientului l-
au demis pe Chiril însuşi, şi au decis
excluderea din comuniune a celorlalţi
episcopi care împreună cu el au insti-
tuit capitolele61.
După această dezordine fiecare s-a
întors în oraşul său. Dar fiindcă
Nestorie era detestat de [cei din] oraş
[Constantinopol] şi de potentaţii aces-
tuia, nu se putea întoarce acolo. Si-
nodul orientalilor a rămas fără comu-
niunea episcopilor care s-au alăturat
lui Chiril. Aceste lucruri au generat
multă suferinţă între ei: episcopi se
revoltau împotriva episcopilor şi po-
poare împotriva popoarelor62, şi s-a
împlinit în fapt ceea ce a fost scris:
«omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei
din casa lui» [Mt 10, 36].
Din acest motiv s-au ivit multe pone-
griri împotriva noastră din partea
grecilor63 şi a ereticilor, fiindcă ni-
meni nu a îndrăznit să se ducă dintr-
un oraş în altul, sau dintr-o regiune
în alta, ci fiecare îşi prigonea aproape-
le ca pe un duşman.
Οξλλξὶ δὲ μὴ ἔγξνςες φόβξν οεξῦ
ππὸ ὀφοαλμῶν [ἢ] ππξφάρει ζήλξσ
ςξῦ ὑπὲπ ςῶν ἐκκληριῶν ἣν εἶγξν
ἔγοπαν κεκπσμμένην ἐν ςῇ καπδίᾳ
αὐςῶν͵ εἰς ἔπγξν ἀγαγεῖν ἐρπξύδα-
ραν. Ὧν εἷς ἐυ αὐςῶν ςσγγάνει ὁ ςῆς
ἡμεςέπας πόλετς ςύπαννξς͵ ὃν καὶ
αὐςὸς ξὐκ ἀγνξεῖς͵ ὅρςις ππξφάρει
ςῆς πίρςετς ξὐ μόνξν ςξὺς ζῶνςας
ἀμύνεςαι͵ ἀλλὰ καὶ ςξὺς πάλαι ππὸς
ςὸν κύπιξν ἀπεληλσοόςας.
Ὧν εἷς ἐυ αὐςῶν ἐρςιν ὁ μακάπιξς
Πεόδτπξς ὁ κῆπσυ ςῆς ἀληοείας καὶ
διδάρκαλξς ςῆς ἐκκληρίας͵ ὃς ξὐ
μόνξν ἐν ςῇ ζτῇ αὐςξῦ ςξὺς αἱ-
πεςικξὺς ἐκξλάφιρεν εἰς ςὴν ἀληοι-
νὴν αὐςξῦ πίρςιν͵ ἀλλὰ καὶ μεςὰ
οάναςξν ὅπλξν πνεσμαςικὸν ἐν ςξῖς
ρσνςάγμαριν αὐςξῦ ςξῖς ςέκνξις ςῆς
ἐκκληρίας καςέλειψεν͵ ὡς καὶ ἡ ρὴ
οεξρέβεια αὐςῷ ρσνςσγξῦρα ἔγντ
καὶ ἀπὸ ςῶν ρσγγπαφένςτν παπ΄ αὐ-
ςξῦ ἐπείροη.
Σξῦςξν ἐςόλμηρεν ὁ πάνςα ςξλμῶν
ἐπ΄ ἐκκληρίας φανεπῶς ἀναοε-
μαςίραι ςὸν διὰ ζῆλξν οεξῦ ξὐ
μόνξν ςὴν ἰδίαν πόλιν ἐκ ςῆς πλάνης
εἰς ςὴν ἀλήοειαν ἐπιρςπέψανςα͵
ἀλλὰ καὶ ςὰς μακπὰν ξὔρας
ἐκκληρίας παιδεύρανςα ςῇ αὐςξῦ
διδαρκαλίᾳ.
Mulţi însă, care nu aveau teama lui
Dumnezeu în faţa ochilor, sub pretex-
tul zelului pentru biserici, s-au stră-
duit să pună în practică duşmănia ce
o ţineau ascunsă în inimile lor. În-
tâmplător, unul dintre aceştia este
tiranul oraşului nostru64, care nici ţie
nu-ţi este necunoscut, şi care sub
pretextul credinţei se răzbună nu
numai pe cei vii, dar şi pe cei care de
demult s-au întors la Domnul.
Unul dintre aceşti [părinţi] este ferici-
tul Teodor, vestitorul adevărului şi
dascălul bisericii, care nu numai în
timpul vieţii sale i-a înghiontit pe
eretici spre adevărata sa credinţă, dar
şi după moartea sa a lăsat, în operele
sale, arme spirituale copiilor bisericii.
Ştiu că şi pioşenia ta s-a întâlnit cu el,
şi a fost convinsă de scrierile sale65.
Rabbula, care este capabil de toate în
biserică66, a îndrăznit să-l
anatematizeze în mod public pe acela,
care prin zelul său pentru Dumnezeu
a reîntors nu numai propriul oraş din
rătăcire la adevăr, ci cu învăţătura sa
a educat chiar şi bisericile aflate la
mare distanţă.

64
Ibas se referă la Rabbula, care în timpul compunerii epistolei )433* a fost episcopul Edessei,
şi a luptat cu determinare împotriva direcţiei antiohiene a şcolii şi comunităţii oraşului.
65
Această remarcă validează încă o dată profilul teologic antiohian al lui Maris. În privinţa
eventualei întâlniri dintre Maris şi Teodor – o întâlnire plauzibilă, dat fiind faptul că prelatul
din Mopsuestia s-a stins din viaţă în 428 – în prezent nu avem alte indicii.
66
Rabbula nu numai că l-a condamnat pe Teodor, dar a şi ordonat ca operele sale să fie căuta-
te şi arse.
Καὶ πεπὶ ςῶν βίβλτν αὐςξῦ πξλλὴ
ἔπεσνα πανςαγξῦ ἐγένεςξ ξὐ διὰ ςὸ
ςῇ πίρςει ςῇ ἀληοινῇ ἀλλξςπίας
αὐςὰς εἶναι ἰδξὺ γὰπ ζῶνςξς αὐςξῦ
ρσνεγῶς αὐςὸν ἐπῄνει καὶ εἰς ςὰ
βιβλία αὐςξῦ ἀνεγίντρκεν͵ ἀλλὰ διὰ
ςὴν ἔγοπαν ςὴν κεκπσμμένην ἣν εἶγεν
ππὸς αὐςόν͵ ἐπειδὴ ἤλεγυεν αὐςὸν
φανεπῶς ἐν ςῇ ρσνόδῳ.
Σξύςτν δὲ ςῶν κακῶν μεςαυὺ [αὐ-
ςῶν] γινξμέντν καὶ ἑκάρςξσ ὡς
ἐβξύλεςξ καςὰ ςὸ γεγπαμμένξν ἀπι-
όνςξς ὁ οεὸς ἡμῶν ὁ ππξρκσνηςὸς ὁ
πάνςξςε ςῇ φιλανοπτπίᾳ αὐςξῦ
φπξνςίζτν ςῆς ἐκκληρίας διήγειπεν
ςξῦ πιρςξςάςξσ καὶ νικηςξῦ βαρι-
λέτς ςὴν καπδίαν πέμψαι ἄνδπα
μέγαν καὶ γνώπιμξν ἀπὸ ςξῦ ἰδίξσ
παλαςίξσ ἀναγκάζξνςα ςὸν ἁγιώςα-
ςξν ἀπγιεπίρκξπξν ςῆς Ἀναςξλῆς
ςὸν κύπιν Ἰτάννην διαλλαγῆναι
Κσπίλλῳ· ὑπ΄ αὐςξῦ γὰπ ςῆς ἐπι-
ρκξπῆς καοῄπηςξ.
În ceea ce priveşte cărţile lui Teodor,
Rabbula le-a examinat din toate punc-
tele de vedere, dar nu din cauză că
erau străine de credinţa adevărată
)deoarece când Teodor era în viaţă,
Rabbula l-a slăvit necontenit şi i-a
citit cărţile*, ci datorită duşmăniei
secrete ce-o avea împotriva lui, fiin-
dcă Teodor l-a mustrat făţiş în cadrul
sinodului67.
Fiindcă s-au iscat aceste maliţiozităţi
între ei şi fiecare se îndepărta de
scripturi aşa cum vroia, slăvitul nos-
tru Dumnezeu, care din filantropia sa
are mereu grijă de biserică, a pornit
inima celui mai credincios şi victorios
împărat, ca de la propria sa curte să
trimită un bărbat mare şi renumit
pentru a-l convinge pe preasfinţitul
arhiepiscop al Orientului, pe stăpânul
Ioan, să se împace cu Chiril, deoarece
de către el a fost înlăturat din episco-
pat.

67
Cf. cu scrisoarea lui Andrei de Samosata către Alexandru de Hierapolis: Acta Conciliorum
Oecumenicorum I, 4, 2, pp. 86-87. Rammelt este de părere că acest conflict deschis dintre
Teodor şi Rabbula trebuie să fi avut loc spre sfârşitul vieţii prelatului din Mopsuestia la un
sinod local, înainte de izbucnirea controversei între Nestorie şi Chiril. Vezi C. RAMMELT, Ibas...,
pp. 119-120. Cf. BARHADBŠABBĀ ‘ARBĀYĀ, Fondation, în: Mar Barhadbšabbā ‘Arbāyā évêque de
Halwan. Cause de la fondation des écoles, Addai SCHER (ed.), coll. Patrologia Orientalis 18,
fasc. IV, Paris, 1907 [Reprint: Turnhout, Leuven, 1981, 380sqq].
Καὶ μεςὰ ςὸ δέυαροαι ςὰ γπάμμαςα
ςξῦ βαριλέτς ἀπέρςειλεν ςὸν
ἁγιώςαςξν καὶ οεξφιλέρςαςξν Οαῦ-
λξν ςὸν ἐπίρκξπξν Ἐμίρης γπάψας
δι΄ αὐςξῦ ςὴν ἀληοινὴν πίρςιν καὶ
παπαγγείλας αὐςῷ ὅςι εἰ ςαύςῃ ςῇ
πίρςει ρύνοηςαι Κύπιλλξς καὶ
ἀναοεμαςίρει ςξὺς λέγξνςας ὅςι ἡ
οεόςης ἔπαοεν͵ καὶ ςξὺς λέγξνςας
ὅςι μία φύρις ἐρςὶ οεόςηςξς καὶ
ἀνοπτπόςηςξς͵ ἵνα αὐςῷ κξιντνήρῃ.
Ἐβξσλήοη δὲ ὁ κύπιξς ὁ πάνςξςε
φπξνςίζτν ςῆς ἰδίας αὐςξῦ ἐκκλη-
ρίας ςῆς ςῷ ἰδίῳ αὐςξῦ αἵμαςι
λσςπτοείρης καὶ ςὴν καπδίαν ςξῦ
Αἰγσπςίξσ μαλάυαι καὶ ἐκςὸς ρκύλ-
ρετς ςῇ πίρςει ρσνοέροαι καὶ ςαύςην
δέυαροαι καὶ πάνςας ςξὺς ἐκςὸς
ςαύςης πιρςεύξνςας ἀναοεμαςίραι.
Καὶ κξιντνηράνςτν ἀλλήλξις ἡ
φιλξνεικία ἐκ μέρξσ ἤποη καὶ εἰπήνη
ἐν ςῇ ἐκκληρίᾳ γέγξνεν καὶ ξὐκέςι
λξιπὸν ἐν αὐςῇ ργίρμα͵ ἀλλὰ εἰπήνη
ὡς ςὸ ππόςεπξν ἐρςί.
Ioan, după ce a primit scrisorile îm-
păratului, l-a trimis pe Pavel, cel mai
sfânt şi venerabil episcop al Emisei,
scriind prin el despre credinţa adevă-
rată şi îndemnându-l: dacă Chiril ar fi
de acord cu această credinţă şi i-ar
anatematiza pe cei care spun că divi-
nitatea a suferit68 şi pe cei care spun
că există o unică fire a divinităţii şi
umanităţii, atunci să intre în comuni-
une cu el.
Domnul însă, care întotdeauna are
grijă de propria sa biserică, pe care a
câştigat-o cu însuşi sângele său [FA
20, 28], a vrut să îmblânzească şi
inima egipteanului ca să fie de acord
cu această credinţă şi s-o accepte cu
cugetul împăcat, ba chiar să-i
anatematizeze pe cei care ar crede
diferit de aceasta. După ce au reintrat
în comuniune unul cu celălalt, vrăj-
măşia a dispărut dintre ei şi s-a făcut
pace în biserică. Nu mai există în ea
nici o schismă, ci este pace, cum era
înainte69.

68
Celebrele afirmaţii theopaschite ale lui Chiril )cele care se referă la suferinţa firii divine* –
cu toate că imagini similare au fost folosite uneori şi de alţi teologi alexandrini – au în mod
primordial rădăcini apolinariste, şi aparţin în mod clar ideii unei „singure firi” )μία φύρις).
Conform afirmaţiei episcopului din Laodicea: „Răstignind trupul, iudeii l-au răstignit pe Dum-
nezeu [Însuşi], şi nu există nici un fel de separare între Logos şi trupul său/carnea sa, […] ci
este o singură fire, un singur ipostas, o singură energie, o singură persoană” )Ἰξσδαῖξι ςὸ
ρῶμα ρςασπώρανςες ςὸν Πεὸν ἐρςαύπτραν, καὶ ξὐδεμία διαίπερις ςξῦ Λόγξῦ καὶ ςῆς
ραπκὸς αὐςξῦ […] ἀλλ΄ ἔρςι μία φύρις, μία ὑπόρςαρις, μία ἐνέπγεια, ἓν ππόρτπξν). H.
LIETZMANN, Apollinaris..., pp. 198-199. Pentru clarificarea neînţelegerilor antice şi moderne
privind impasibilitatea divină )ἀπάοεια) vezi de ex. I. PÁSZTORI-KUPÁN, Theodoret of Cyrus...,
pp. 31-33.
69
Afirmaţiile acestea oarecum trădează că în 433 Ibas încă a mai sperat într-o reconciliere
durabilă între Chiril şi antiohieni.
Σίνα δέ ἐρςι ςὰ ῥήμαςα ςὰ παπὰ ςξῦ
ἁγιτςάςξσ καὶ οεξφιλερςάςξσ ἀπγιε-
πιρκόπξσ Ἰτάννξσ γπαφένςα καὶ
πξῖα ἀνςίγπαφα ἐδέυαςξ παπὰ
Κσπίλλξσ͵ αὐςὰς ςὰς ἐπιρςξλὰς
ςαύςῃ ςῇ ππὸς ςὴν ρὴν οεξρέβειαν
ρσζεύυας ἀπέρςειλα ςῇ ρῇ ὁριόςηςι͵
ἵνα ἀναγνξὺς γνῷς καὶ πάνςας ςξὺς
ἀδελφξὺς ἡμῶν ςξὺς ςὴν εἰπήνην
φιλξῦνςας εὐαγγελίρῃ ὅςι ἡ deja s-a stins şi zidul din mijloc al
φιλξνεικία λξιπὸν πέπασςαι καὶ ςὸ
μερόςξιγξν ἤποη ςῆς ἔγοπας καὶ ξἱ
ἀςάκςτς καςὰ ζώνςτν καὶ νεκπῶν
ἐπελοόνςες ἐν αἰργύνῃ εἰρίν͵
ἀπξλξγξύμενξι ὑπὲπ ςῶν ἰδίτν
πςαιρμάςτν καὶ ἐνανςία ςῇ ππώςῃ
αὐςῶν διδαγῇ διδάρκξνςες.
Care sunt afirmaţiile scrise de către
cel mai sfânt şi venerabil arhiepiscop
Ioan, şi ce fel de răspunsuri a primit
de la Chiril, ataşând însăşi epistolele
prezentei scrisori adresate pioşeniei
tale70, le-am trimis sfinţeniei tale, cu
scopul ca citindu-le să afli şi să tran-
smiţi vestea bună tuturor fraţilor
noştri iubitori de pace că vrăjmăşia
duşmăniei s-a surpat [cf. Ef 2,14]; s-
au ruşinat cei care i-au atacat pe cei
vii şi pe cei morţi în mod indisciplinat
şi, dezvinuindu-se din cauza proprii-
lor greşeli, propovăduiesc chiar opu-
sul învăţăturilor lor anterioare71.

70
Aceste scrisori au netezit calea spre Formula de Reunire conţinută şi în răspunsul lui Chiril
(Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 1, 4, p. 17*. Faptul că Ibas ataşează aceste documente
epistolei sale reconfirmă natura intimă şi confidenţială a relaţiei între Ibas şi Maris. Pe deasu-
pra, putem evidenţia şi statutul elevat al lui Maris ca personalitate bisericească, deoarece toţi
ceilalţi vor afla vestea de la el.
71
În acest context, Ibas se referă probabil atât la Chiril, cât şi la Rabbula, care – aşa cum
atestă şi corespondenţa lor – au căzut de acord, chiar înaintea semnării Formulei de Reunire,
că nu pot concepe nici o reconciliere fără capitularea necondiţionată a orientalilor, precum şi
fără retragerea tuturor obiecţiilor acestora ridicate împotriva Anatematismelor chiriliene (cf. E.
VENABLES, „Rabbulas”..., p. 874*. Spre deosebire de acest fapt, în anumite puncte Formula de
Reunire se află în contradicţie sau divergenţă faţă de Anatematisme )vezi de ex. I. PÁSZTORI-
KUPÁN, Theodoret’s Double Treatise..., pp. 167-169* şi faţă de câteva principii ale hristologiei
apolinariene moştenite de Chiril, care le considera ca provenind de la Atanasie. Din punctul de
vedere al vocabularului hristologic şi al principiilor hermeneutice, Ibas observă
„apolinarismul” acestor învăţături, care au fost refuzate de Formulă. În interpretarea lui
antiohiană, semnarea Formulei trebuia să reprezinte propovăduirea unei doctrine care este
contrară gândirii anterioare a taberei alexandrine, care critica într-un mod din ce în ce mai
vehement tradiţia lui Diodor şi Teodor. Bineînţeles că prin semnarea Formulei, Chiril nu a
început să răspândească exact contrariul didascaliei sale. Istoria ulterioară va demonstra exis-
tenţa unei căi de mijlocire: la două decenii după Efes, Definiţia din Chalcedon – axată şi ea la
rândul ei pe Formula de Reunire – dovedeşte posibilitatea de a conferi o interpretare ortodo-
xă atât formulelor chiriliene, cât şi celor provenite din tabăra antiohiană.
Ξὐ γὰπ ςξλμᾷ ςις εἰπεῖν ὅςι μία ἐρςὶ
φύρις οεόςηςξς καὶ ἀνοπτπόςηςξς͵
ἀλλὰ ὁμξλξγξῦριν εἰς ςὸν ναὸν καὶ
εἰς ςὸν ἐν αὐςῷ ἐνξικξῦνςα ὄνςα ἕνα
σἱὸν Ἰηρξῦν Γπιρςόν. Σαῦςα δὲ
ἔγπαψα ςῇ ρῇ οεξρεβείᾳ ἐκ πξλλῆς
διαοέρετς ἧς ἔγτ ππὸς ρέ͵ πε-
πειρμένξς ὡς ἡ ρὴ ἁγιτρύνη νσκςὸς
καὶ ἡμέπας ἐν ςῇ διδαρκαλίᾳ ςξῦ
οεξῦ ρασςὸν γσμνάζεις͵ ἵνα πξλλξὺς
ὠφελήρῃς.
Aşa că nimeni nu îndrăzneşte să spu-
nă că firea divinităţii şi umanităţii este
una72, ci mărturisesc templul şi locui-
torul acestuia ca fiind unicul Fiu Isus
Hristos. Am scris aceste lucruri pio-
şeniei tale dintr-un respect profund
ce-l simt faţă de tine, fiind convins că
sfinţia ta te exersezi zi şi noapte în
învăţătura lui Dumnezeu, ca să fii de
folos multora.

Summary: Ibas of Edessa’s Epistle to Maris: Two condemnations

and two acquittals for the same letter.
This study provides the first full translation into Romanian of Ibas( famous letter
to the Persian Maris concerning the christological and church-political debates of the
Nestorian controversy, the Council of Ephesus of 431 as well as the signing of the For-
mula of Reunion in 433 with a biographical and theological introduction.
Ibas was a prominent teacher of the famous school of Edessa. His spiritual activity
as local presbyter and leader of the work of translation caused the tradition of Diodore of
Tarsus and Theodore of Mopsuestia to strengthen among Syrian and Persian Christians.
Bishop Rabbula, Ibas( predecessor in the see of Edessa became, however, more
and more hostile towards Antiochene theology. Although having sided with the
conciliabulum presided by John of Antioch in 431 in Ephesus, Rabbula swiftly went over
to the opposite camp led by Cyril of Alexandria. This change of heart also resulted in
Rabbula(s strong and active support of Cyril(s renewed campaign against Diodore and
Theodore after the signing of the Formula of Reunion.
Having been elevated to the see of Edessa in 435, Ibas was attacked repeatedly by
his theological opponents. These accusations amounted to a series of hearings held in
Tyre and Berytus in 448 and 449. The conclusion seemed to be a positive one, since Ibas
accepted his accusers ‘as his own children(, agreed to anathematise Nestorius and signed
the document of reconciliation on 25 February 449.
The agreement, however, was short-lived. The accusers appealed to secular forces
and managed to obtain an edict of banishment against him: in the two years which
followed, Ibas was held at 40 different addresses and locked up in 20 different prisons.

72
Afirmaţia Formulei conform căreia „s-a înfăptuit unirea a două firi” )δύξ γὰπ φύρετν
ἕντρις γέγξνε – Acta Conciliorum Oecumenicorum I, 1, 7, p. 70* este privită de Ibas dintr-o
perspectivă antiohiană. Conform acestor principii, cele două firi ale lui Hristos îşi menţin
existenţa şi după unire, el fiind nu un singur ππόρτπξν, Fiu şi Domn „din două firi” )ἐκ δύξ
φύρετν*, ci „în două firi” sau „cu două firi” )ἐν δύξ φύρεριν*. Prima versiune reprezintă
opţiunea chiriliană şi mai târziu, într-o formă extremă, cea monofizită, a doua reflectă poziţia
antiohiană, şi, ulterior, ortodoxia chalcedoniană.
The riotous Robber synod of Ephesus (Latrocinium Ephesinum, as Pope Leo I most
fittingly put it), held in 449, deposed Ibas in his absence, without a trial. Although the
Council of Chalcedon reinstated him and accepted him as orthodox despite his critical
observations concerning Cyril(s Christology contained in his letter to Maris, a century
later, based on the very same evidence, the fifth ecumenical council condemned this
document as part of the famous Three Chapters.
The occasion and composition of Ibas( famous letter to the Persian bishop Maris
was the signing of the Formula of Reunion in 433 by Cyril of Alexandria and John of
Antioch. As testified by the letter, Ibas had accepted the christological statements of the
Antiochene tradition and interpreted the Formula accordingly. The author was
condemned twice for ‘Nestorianism( )in 449 by the Latrocinium and in 553 by the fifth
ecumenical council held in Constantinople) and at least twice exonerated (in 449 by the
local council of Berytus and in 451 by the fourth ecumenical council held in Chalcedon)
based on this very same epistle.
It is very important to observe that Ibas was never condemned by any local or
ecumenical council at which he participated. Whenever present, he was either exonerated
(at Berytus in 449 and at the Council of Chalcedon in 451), or the trial had to be
postponed due to lack of credible and thus actionable evidence against him (at Antioch
and Tyre in 448). In the case of the condemnations, including the one at Edessa in 449,
at the Latrocinium in 449 as well as at Constantinople in 553 (post-mortem) he was
either absent (i.e. prevented by force to participate at his own trial), or was long dead, but
officially rehabilitated by the Council of Chalcedon and died in peace with the Church.
The manner of his rehabilitation at Chalcedon became a source of continuous
debates, both ancient and modern. From the records of the Council as well as from other
contemporary and subsequent documents it is clear that Ibas was rehabilitated not only
despite what he had written to Maris, but indeed based on his epistle. The verdict of
Rome asserted by bishop Paschasinus in Chalcedon was in this sense unambiguous, to
which adhered not only Anatolius of Constantinople, but also Maximus of Antioch (Acta
Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, pp. 39–40.). The latter specifically exonerated Ibas
from every charge of heresy and named him orthodox based on what he had written.
Diepen(s suggestion that Paschasinus commended the letter to Maris only because he did
not understand it,73 is not supported by the records and minutes, which show that the
Roman delegates were very much acquainted with the nuances of the debate, including
the fine distinction between ἐκ δύξ φύρετν (out of two natures) and ἐν δύξ φύρεριν
(in two natures).
The condemnation of Ibas( letter in 553 is outside the focus of this article.
Nevertheless, it is obvious from the evidence of the proceedings in Chalcedon that all the
later suppositions referring either to the spuriousness of the letter to Maris or Ibas(
presumed repudiation of it are untenable. Chalcedon had indeed restored him to his
ecclesiastical office once he repeated his anathema upon Nestorius (which he had already
done before) and Eutyches, without asking him to either disown or retract the epistle to
Maris.
The text of Ibas( letter to Maris is important both as a theological and church
historical document. Theologically it shows how the Antiochene theologians viewed Cy-

73
Herman M. DIEPEN, Les trois chapitres au concile de Chalcédoine. Une étude de la
christologie de l’Anatolie ancienne, Saint Michel, Oosterhout, 1953, pp. 103-104.
ril(s theology and especially his anathemas around the time of the third ecumenical
council. Moreover, Ibas tries to keep an even distance from both protagonists of the
conflict, blaming not only Cyril, but also Nestorius for the situation created. From a
historical point of view, having been composed by a participant of the Eastern
conciliabulum of John of Antioch, the letter throws further light upon how the division
between the Eastern (Antiochene) and Alexandrian (Cyrilline) party came about in 431.
The translation is based on the Greek text contained in the acts of the Council of
Chalcedon (Acta Conciliorum Oecumenicorum II, 1, 3, pp. 32–34). It is accompanied by
explanatory notes concerning the key points of divergence between Alexandrian and
Antiochene theological positions respectively, as well as referring to various events of
ecclesiastical history which lay behind or may have influenced the composition.