UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI

Facultatea de Teologie Ortodoxă

„Dumitru Stăniloae”

Doctori ai Bisericii
LUCRARE LA DISCIPLINA „PATROLOGIE SI LITERATURĂ POSTPATRISTICĂ”

Coordonator:
DR. LECT. ALEXANDRU PRELIPCEAN

Susţinător:
ROMAN PAUL GABRIEL

IAŞI
2023
 Cuprins

1. DEFINIREA TERMENULUI.............................................................................3
2. INFORMAȚII GENERALE...............................................................................3
3. LISTA DOCTORILOR BISERICII...................................................................4
4. DOCTORI AI BISERICII CA SFINȚI PĂRINȚI SI OPERELE LOR....................4
4.1 SF. VASILE CEL MARE...........................................................................5
4.2 GRIGORIE TEOLOGUL...........................................................................5
4.3 IOAN HRISOSTOM..................................................................................6
4.4 ATANASIE CEL MARE........................................................................... 6
4.5 SF. EFREM SIRUL...................................................................................7
4.6 IOAN DAMASCHIN..................................................................................7

2
 1. DEFINIREA TERMENULUI

Titlul „Doctor al Bisericii”, care apare in biserica Romano-Catolică, la fel ca titlul de „Părinte”,
regăsit in Biserica Răsăriteană, este acordat teologilor care, pe parcursul viții lor au scris opere de o
valoare deosebită. Este o desemnare oficială acordată de către Papa în recunoașterea contribuției
remarcabile pe care o persoană cu studii teologice a adus-o în înțelegerea și interpretarea Scripturilor și
dezvoltarea doctrinei creștine. Aceste scrieri și învățături ale diferiților doctori ai Bisericii au un rol
pivotal în teologia catolică romană, fiind considerate atât durabile, cât și indisputabile1.

2.INFORMAȚII GENERALE

Deși asemănător cu termenul de „Sfânt părinte”, „Doctorii bisericii” sau „Doctores

Eclesiae”, reprezintă o cu totul alt categorie, Biserica Apuseană punând accent pe trei aspecte
principale când venea vorba de alegerea persoanelor eligibile pentru această titulatură, și
anume: studiile sau cunoștiințele pe care persoana/autorul respectiv le deținea, factor care in
latină poarta denumirea de eruditio eminens2; aprobarea directă din partea Bisericii cu privire
la un anumit Părinte; sfințenia de care acesta a dat dovadă pe parcursul vieții sale.

Această titulatură a fost folosită pentru întâia oară de către papa Bonifaciu al VIII-lea la
sfărșitul secolului al treisprezecelea, în contextul acordării lui unui număr de patru autori care
s-au remarcat prin operele sale, și anume Fericitul Ieronim, Sf. Ambrozie al Mediolanului, Sf.
Grigorie cel Mare, care a fost si papă al Romei timp de 14 ani (590-604) și Fericitul Augustin.
Numărul autorilor care au primit această titulatură și sunt considerați Doctorii de bază ai
Bisericii se argumentează realizând legătura cu cei patru evangheliști și cele patru râuri ale
Paradisului.
Mai târziu, acestor patru doctori ai bisericii li s-au mai adăugat alți patru: Petru
Hrisologul, Papa Leon cel Mare, Sf. Ilarie de Pictavium si Isidor de Sevilla.

1
DR. MARCELLINO D'AMBROSIO, Doctors of the catholic church,
https://www.crossroadsinitiative.com/media/articles/doctors-of-the-catholic-church/ , 23.10.2023
2
CHAPMAN JOHN, Doctors of the Church, In The Catholic Encyclopaedia, New York: Robert
Appleton Company p.354

3
 3. LISTA DOCTORILOR BISERICII

Lista scriitorilor care dețin titulatura de „Doctor al Bisericii” este foarte variabilă,
acesteia adăugându-i-se alte persoane considerate vrednice de aceasta. În momentul actual, lista
cu numele celor care dețin acest titlu a ajuns la numărul de treizeci și patru, ultimul autor, Sf.
Irineu de Lyon, fiind ales de către papa Francisc în anul 20223.
Cele treizeci si trei mari personalități care au fost găsite eligibile acestui titlu sunt:
GRIGORE CEL MARE – 1298, AMBROSIU DE MILANO – 1298, AUGUSTIN – 1298, IERONIM – 1298,
IOAN GURĂ DE AUR – 1568, VASILE CEL MARE – 1568, GRIGORE DE NAZIANZ - 1568, ATANASIE CEL
MARE – 1568, TOMA DE AQUINO – 1568, BONAVENTURA – 1588, ANSELM DECANTERBURY – 1720,
ISIDOR DIN SEVILLA – 1722, PETRU CRISOLOGUL – 1729, LEON CEL MARE – 1754, PETRU DAMIANI
– 1828, SFÂNTUL BERNARD – 1830, SFÂNTUL ILARIE – 1851, ALFONS MARIA DE LIGUORI – 1871,
FRANCISC DE SALES – 1877, CHIRIL DIN ALEXANDRIA – 1883, CHIRIL DIN IERUSALIM - 1883, IOAN
DAMASCHINUL – 1883, BEDA VENERABILUL – 1899, EFREM SIRUL – 1920, PETRU CANISIU – 1925,
IOAN AL CRUCII – 1926, ROBERT BELLARMIN – 1931, ALBERT CEL MARE – 1931, ANTON DE PADOVA
– 1946, LAURENȚIU DIN BRINDISI – 1959, TEREZA DE ÁVILA – 1970, ECATERINA DE SIENA – 1970,
TEREZA DE LISIEUX – 1997, IOAN DE ÁVILA – 2012, HILDEGARD DIN BINGEN – 2012, GRIGOR DIN
NAREK – 2015, IRINEU DE LYON – 20224.

4.DOCTORI AI BISERICII CA SFINȚI PĂRINȚI

Printre autorii care au primit aceasta distincție, biserica Romano-Catolică include inițial
si un număr de patru Sfinți Părinți, cărora le-au mai fost adăugați ulterior încă trei, și anume:
Sf. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Sf. Efrem Sirul,
Chiril al Alexandriei și Ioan Damaschin.

3
JOANNE PIERCE, Why are some Roman Catholic saints called doctors of the church?,
https://theconversation.com/why-are-some-roman-catholic-saints-called-doctors-of-the-church-175912,
30.10.2023
4
***,Doctor al Bisericii, https://ro.wikipedia.org/wiki/Doctor_al_Bisericii, 30.10.2023

4
 4.1 . VASILE CEL MARE

Sfântul Vasile s-a născut în anul 329 (330) într-o familie evlavioasă din Cezareea
Capadociei. Mama lui se numea Emilia, iar tatăl lui Vasil, retor. Bunica paternă a fost Macrina
cea Bătrână, fostă elevă a Sfântului Grigorie Botezătorul, care a suferit persecuțiile împăratului
Dioclețian (284-305).
Educația creștină pe care tânărul Vasile a primit-o în sânul familiei sale i-a fost
transmisă prin evlavie. Căci, conform mărturiei Sfântului Grigorie de Nazianz, caracteristica
pe care a primit-o Sfântul Vasile de la strămoși a fost pioșenia.5
Dintre scrierile Sf. Vasile cel Mare ne-au mai rămas doar „Regulile monahale”,
„Tâlcuire la Facere”, „Tălcuire la Psalmi”, „Tratatul despre Sfântul Duh”, 366 de epistole,
Liturhia care astăzi îi poartă numele și „Molitfele Sf. Vasile cel Mare”.

4.2 GRIGORIE TEOLOGUL

Grigore Teologul (329-390), cunoscut și sub numele de Grigore de Nazianz, a fost un

mare sfânt părinte și învățător al Bisericii. Acesta este pomenit pe 25 ianuarie, iar pe 19 ianuarie
este sărbătorit transferul moaștelor sale la Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol. Biserica
sărbătorește și pe 30 ianuarie, sărbătoarea Treimii, pe Sfântul Grigorie Teologul, alături de
Sfântul Vasile cel Mare și Ioan Gura de Aur.
Patruzeci și cinci de cuvântări teologice și numeroase imne teologice, scrisori și
„Patima lui Hristos” sunt scrierile acestuia. „Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alții
numai cu pilda vieții tale.”6

5
Gregoire de Nazianz, Discourse funebres, text grec, introd. şi trad. F. BOULANGER, Paris, 1908, p. 66, cf. Diac.
Asist. VIOREL LONIŢĂ, „Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare", în „Ortodoxia", 1979, nr. 1, p. 17.

5
 4.3 IOAN HRISOSTOM

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut într-o familie din Antiohia. Anul său exact de
naștere nu este determinat, dar majoritatea experților îl estimează a fi între 344 și 354, dar nu a
mai lăsat biografi până la sfârșitul Imperiului Bizantin, în special lui Palladius.Nu au existat
scriitori clerical.
Ioan era fiul unor oameni care au strălucit prin nobleţe7. Tatăl său, Secundus, era mare
dregător militar (magister militum Orientis).
Niciun alt părinte bisericesc nu a lăsat în urma sa atât de multe opere, comentarii,
predici și scrisori ca Ioan Gură de Aur. Printre lucrările prezente în colecția sa se numără și o
mulțime de comentarii despre Vechiul și Noul Testament, precum și predici cu diverse tematici.
Totalitatea celor 238 de scrisori pe care le-a scris au fost compuse în perioada exilului său.

4.4 ATANASIE CEL MARE

Sfântul Atanasie s-a ăscut în anul 295, în Alexandria, „locul de întâlnire cel mai
cunoscut al credințelor, al curentelor culturale și filozofice ale epocii”.8 Se pare că a studiat în
școlile ecleziastice ale acestui mare centru teologic, dar și în școlile de filozofie greacă și a
petrecut ceva timp cu marii pustnici ai Thebaidei, alături de care le simte influența.9
A scris „Cuvânt împotriva elinilor: Cuvânt despre întruparea cuvântului: Trei cuvinte
împotriva arienilor”, „Epistole: Viața cuviosului părintelui nostru Antonie”, „Omilii
duhovnicești”.

7
Paladie, Dialogul istoric al lui Paladie, Episcopul de Helenopolis, cu diaconul Teodor al Romei, cap. V, trad.
de Pr. CONSTANTIN CORNIŢESCU în vol. Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor…, edit.
I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2001, p. 47;
8
ST. PAPADOPOULOS, Sfîntul Atanasie, Atena, 1974, p. 7;
9
Părinți și scriitori bisericești, vol. 15, text grec, introd. şi trad. de Pr. Prof. DUMITRU STĂNILOAE, edit.
I.B.M.B.O.R, București, 1987, p. 5.

6
 4.5 SF. EFREM SIRUL

Efrem s-a născut în jurul anului 306 în Nisibis, pe atunci un oraș de graniță între
Imperiul Roman și Imperiul Persan. Potrivit unei versiuni a tradiției creștine, el era fiul unei
mame creștine din Amida și al unui preot păgân din Nisibis; conform unei alte versiuni, atât
tatăl, cât și mama erau creștini din zona de influență a cetății Nisibis.
Cele mai semnificative creații ale sale constau în imnurile lirice, cunoscute sub numele
de „madrâšê”. Aceste imnuri abundă în descrieri vizuale ce se inspiră din pasaje biblice,
obiceiuri populare și alte sisteme de credință și filozofii. Imnurile madrâšê sunt alcătuite din
strofe cu un ritm bine definit și folosesc peste cincizeci de modele metrice de versificație
diferite. Fiecare imn madrâšê prezintă o „qâlâ” specifică, o linie tradițională care poate fi
identificată după primul vers, deși toate aceste qâlâs au dispărut în prezent. Există indicii că
Bardaisan și Mani au scris și ei imnuri madrâšê, iar Efrem le-a adoptat pentru a contracara
argumentele acestora.

4.6 IOAN DAMASCHIN

Sfântul Ioan Damaschin, „ultimul părinte al Bisericii, s-a născut la Damasc”10 în secolul
al VII-lea, la începutul primei jumătăți, pe la 6756, într-o „familie nobilă și înstărită în fruntea
administrației fiscale a Siriei din începutul secolului al VII-lea.
El a creat o lucrare extinsă și diversificată, care include tratate de filozofie, dogmatică,
polemică, exegetică, morală, asceză, predică și imnologie. Una dintre cele mai remarcabile
opere ale sale este „Izvorul Cunoașterii”, structurată în trei părți: „Capitula philosophica”, care
poate fi considerată o introducere la înțelegerea credinței, apoi „Liber de haeresibus”, care
furnizează informații despre diverse ereziuni, și „Expositio fidei”. În plus, el a scris lucrări
precum „Contra Jacobitas” și „De duabus in Christo voluntatibus”. În ceea ce privește scrierile
sale omiletice, acestea conțin un comentariu asupra epistolelor pauline și predici referitoare la
începutul și sfârșitul vieții Fecioarei Maria. Operele sale ascetice se concentrează pe subiecte

10
Pr. ANDREW LOTH, Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină, trad. de Pr. Prof.
Dr.IOAN ICĂ sn și Diac. IOAN I. ICĂ jr, edit. Deisis, Sibiu, 2010, p. 19.

7
precum postul, virtuțile și viciile. De asemenea, există dovezi că a contribuit la compunerea
unor imnuri liturgice, cunoscute sub numele de „Carmina”.