PROTOS.

VASILE VASILCHE
DOCTOR IN TEOLOGIE

BIBLIA
IN

ORTODOXIE

TIPOGRAFIA SFINTEI MÂNĂSTIRI NEAMŢU

193
9
BIBLIA IN ORTODOXIE
 PROTOS. VASILE VASILCHE
DOCTOR IN TEOLOGIE

BIBLIA
IN

ORTODOXIE

TIPOGRAFIA SFINTEI MÂNĂSTIRI NEAMŢU

1939
M. S. REGELUI CAROL II
Ctitorul Bibliei României Mari
 PREFAŢĂ

Biblia este o lumină din lumina cea mare a Părintelui

Luminilor. Ea e un sfeşnic ce luminează întregul întins al
împărăţiei creştine. Şi chiar când lumea aceasta se va sfârşi,
cuvintele luminii încă vor străluci în viaţa cea fără de hotar.
Sfânta Scriptură este cartea vieţii celei adevărate, pentru
că autorul ei este „Lumina Vieţii”. Întunericul tuturor prăbuşi-
rilor acestei vieţi, cuprinde pe toţi acei care nesocotesc această
carte a luminei vieţii. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom în una
din cuvântările sale: „Mare prăpastie şi adâncă este
necunoaşterea Sfintelor Scripturi. Mare pierdere a mântuirii este
de a nu cunoaşte legile lui Dumnezeu. Această necunoştinţă a
născut

ereziile; a introdus viaţa cea ticăloasă şi a adus cea mai mare

răsturnare a valorilor acestei vieţi.” Iar după cum spune an alt
Sf. Părinte al Ortodoxiei, Sf. Atanasie cel Mare: „ Virtutea nu se
poate dobândi şi omul nu se poate forma în ea, abătându-se de
la rele, decât prin meditaţiunea Dumnezeieştii Scripturi. “
Biblia, fiind insuflată de Duhul Sfânt, care este duhul
adevărului, duhul dragostei, duhul înţelepciunii şi al ştiinţei,
într-un cuvânt duhul luminii, cuprinde învăţături mult folositoare
pentru orice suflet...
Aceste convingeri, frământând sufletul meu, m-au
îndemnat să scriu această carte, BIBLIA IN ORTODOXIE.
Ca pe un frate şi soră în Domnul, rog să o citească fiecare
în duhul dragostei creştine, ca pe o călăuză spre Citirea Cărţii
Sfinte, pe care preotul ridicând-o sus în uşile împărăteşti ale
Bisericii zice : ÎNŢELEPCIUNEA.
Această lucrare îndrăznesc să o înfăţişez, ca un prinos de
înţelegere MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II ŞI PREA
FERICITULUI PATRIARH NICODIM,

XI

CTITORII CELOR DOUĂ BIBLII APĂRUTE DE CURÂND IN

ROMÂNEŞTE.
Noi Românii, trăim astăzi vremuri biblice, având de
conducători supremi, un Rege al Bibliei şi un Patriarh al Bibliei.
Aceste minuni apar rar în istoria omenirii creştine.
Am socotit, că la mult dorita Lor dragoste sfântă de
înduhovnicire a Românilor prin Biblie, această lucrare poate
aduce un spor de înţelegere, care să grăbească împlinirea
gândului şi faptei Lor creştineşti.
Nemuritorilor, îngăduiţi-mi să adaug acest nume de
veşnicire de acum înainte şi tuturor acelora care vor citi şi trăi
adevărurile sfinte cuprinse în Biblia tălmăcită prin grija şi truda
Voastră.
 Al Vostru smerit supus,

PROTOS. VASILE VASILACH

EXII
BIBLIOGRAFIE

Andrutsos Hristu, Dogmatica bisericii ortodoxe

răsăritene, traducere de Dr. D. Stâniloaie,
Sibiu, 1030,
Boulgakoff Sergiu, L'orthodoxie, Paris.
Bulacu M. Preot, Omilia exigetică biblică,
Oradea, 1929.
Bulacu M. Pr. Şcoala antiohiană, Buc, 1831.
Chauvin, Leçon d’introductian générale aux
divines Écriture, Paris, 1898.
Chiricescu C. Dr., Ermeneutica biblică, Buc,
1905.
Chiricuţă Toma Pr. Evanghelia tâlcuită pentru
timpul prezent, în rev. „Fântâna Darurilor”,
Nr. 3—4, an. V.
Damaschin Ioan Sfânt, Dogmatica, tradusă de
Dr. D. Fecioru, Bucureşti, 1938.
Farmachides Teoclitos, Comentar asupra Sf.
Evanghelii după Matei, tradusă de Pr..
Const. Grigore şi Prof., Saru, Buc.
Fillion L’étude de la Bible, Paris, 1921
Gheorghiu Vasile, Discurs la inaugurarea
cursului de N. Testament, publicat în rev.
Candela, An. XXXVI, Nr. 1—2. Cernăuţi..
Heber Newton, La Bible, Paris, 1897.
Henri de Lubac S. J. Catholicisme, Paris, 1938.
Kimmel Ern., Libri symbolici eccleasiae
orientalis collegit, Ienae, 1843.
Macarie, Introducere în teologia dogmatică,
tradusă de Arhim. Gherasim Timuş, Buc,
1885.
Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Muvilă,
ed..1, Bucureşti, 1899.
 XIII
Migne, Petrologie cursus completus, seria
greacă, tom. VII, IX, XI, XXIX, XXXII,
XXXIV, XXXV, XLVII, LI, LVI, LIX,
LXXVlII.
Migne, Patrologie cursus cumptetus, seria
latină, tom. II, XXI, XXIV, XXV, XXXIII.
XXXIV, XLII, L, LXXVU.
Merejkovschy Dimitry, Jésus inconnu, Edition
Bernard Grasset, Paris, 1835.
Mihălcescu, I., Pot laicii citi Sf. Scriptură? art.
în rev. Bis. Ort Rom. Nr. 5, 1922.
„ Sf. Scriptură, art. în rev. Bis. Ort. Rom.
XIV

Nr. 7, 1924.
„ Compendiu de teologie simbolică”, Buc.
1901.
Moehler A. J. L'amté dans L’Eglise, Paris, 1938.
Morariu C. Pr., Virtutea creştină, Cernăuţi,-
1904.
Rovenţa H. Diac., Curs de ermineutică
(litografiat), 1929.
,. Curs de ermineutică, (litografiat), 1931.
„ „ „ „ 1933.
„ Originea şi valoarea istorică a
Evangheliei după Ioan. Buc. 1928.
Seriban Filaret, Sfinţita ermineutică, Iaşi, 1856.
Scriban I. Arhim. Ermineutica bibliei, Buc.
1922.
„ Cartea Cărţilor: Sf. Scriptură sau Biblia
Buc. 1937.
Stănescu Bartolomeu, Autenticitatea Cărţilor
Noului Testament, Buc. 1935.
Strong Tliomas,- The place of Scripture in the
Church, London, 1917.
Synave P. Bible, artic., în Dictionnaire de
connaisance religieux, par Bricout.
Tarnavschi V., Introducere în Sf Cărţi ale Testa-
mentului Vechi, Cernâuţi, 1928,
Terry Milton, Biblical hermineutics, New-York
: Eaton Mains, I911.
 Vigouroux, Manuel biblique, vol. I, 1890,
Paris.TABELA DE MATERIE

Pagina
Prefaţa. . . . . . . IX-XI
Bibliografie . . . . . . XII-XIII
Introducere . . . . . . 1

CAPITOLUL I

Valoarea Bibliei pentru creştini . . . 12

CAPITULUL II

Sfănta Scriptură întreită şi tâlcuită de Sfânta Tradiţie

care e în Biserică . . . . 33
CAPITOLUL III

Care era criteriul unei obiective interpretări a

Bibliei, în veacurile primare ale creştinismului 57

CAPITOLUL IV

Tâlcuirea Sf. Scripturi în Biserica Ortodoxă. 95

CAPITOLUL V.

Pot citi şi interpreta laicii Sf. Scriptură?. . 112

Indice. . . . . . . . 126
 INTRODUCERE

NA dintre problemele actuale ale vieţii creştineşti,

care cere a fi lămurită, e şi aceea a Bibliei în
Ortodoxie. De felul în care Biserica îmbrăţişă Sf.
Scriptură şi o interpretează, s-a hotărât încă mai de
mult în Biserica romano-catolică, din veacul al XVI,
de la ivirea protestantismului. În lupta cu
protestantismul anarhic,,care-şi formula noua
mărturisire de credinţă pe o interpretare greşită pe
care o dădea Sf. Scripturi, Biserica apuseană s-a
văzut constrânsă să hotărască şi să mărturisească
poziţiunea ei faţă de Biblie şi tâlcuirea ei. Şi aceasta
a făcut-o la sinodul din Trident-1546, 8 Aprilie.
Pentru Biserica Ortodoxă însă, am

Protos. Dr Vasile Vasilache- Biblia în Ortodoxie. 1

 2

putea zice, că aceasta este o problemă nouă. Dacă

Bisericii răsăritene i se cuvine o deosebită cinste, de
a nu fi pricinuitoarea naşterii protestantismului,
pentru care trebuia ca mai de mult să dezlege această
problemă a Bibliei în Ortodoxie, totuşi întrebarea se
pune: Pentru ce nu s-a limpezit mai de mult această
problemă a felului în care se preţuieşte în Biserica
Ortodoxă Biblia şi se tâlcuieşte?
La fireasca întrebare, aflăm raspuns tot atât de
sănătos, care dă temeiurile acestei întârzieri în
ceeace priveşte lămurirea problemei.
Acest prea ales ram al Ortodoxiei,
reprezentantul adevărat al altoiului învăţăturii lui
Hristos, a fost hotărât de Dumnezeu, ca el să fie cel
mai apropiat de locul unde a apărut în această viaţă
„buciumul vieţii” Hristos Domnul.
Ortodoxia, din punct de vedere geografic se
confundă cu Răsăritul Europei, care trece şi în Asia
până dincolo de Ierusalim.
Dacă în ceeace priveşte viaţa sufletească, noi
ortodocşii, am fost mai fericiţi decât apusenii, fiind
mai aproape de Locurile Sfinte şi reprezentând
întocmai învăţătura lui Hristos, nu tot atât de fericiţi
am fost în
 3

ceeace priveşte viaţa tihnită în statele noastre.

Popoarele ortodoxe, fiind aşezate la hotarele
împărăţiilor de răsărit, au fost supuse tuturor
izbeliştelor şi năvălirilor barbare, care nu după mult
timp au ajuns să fie stăpânite de ele. Şi astfel, statele
răsăritene şi cu ele Biserica Ortodoxă, robite din
punct de vedere politic, au fost aproape cu totul
stânjenite în ceeace priveşte viaţa sufletească.
Unele popoare ortodoxe erau supuse Arabilor,
altele Turcilor, iar altele Mongolilor. Aceşti
asupritori fiind barbari, au căutat să barbarizeze şi pe
supuşi. Ignoranţa supuşilor era socotită ca unealta
cea mai uşor de mânuit. Ştiinţa de. carte ajunsese să
fie o floare rară, pe care nu o găseai decât poate 1% 0
sau mai mult, la supuşii otomanilor şi ai mongolilor.
Şi atunci, se cuvine să ne întrebăm: se mai putea
preocupa Biserica de evanghelizarea maselor de
credincioşi în mod individual, prin Biblie, pe care de
multe ori nici conducătorii lor duhovniceşti nu o
prea cunoşteau? Desigur că nu. Instrucţia creştină
era înlocuită cu tradiţia vie: rugăciunea, cultul şi în
deosebi practica unei vieţi creştine educate în şcoala
pildelor sfinte.
 4

La acest puternic temei, pentru care Biserica

Ortodoxă nu s-a ocupat mai din timp cu limpezirea
acestei probleme a Bibliei şi a tâlcuirii ei, se mai
adaugă un altul şi anume: necunoaşterea limbii în
care era scrisă Biblia.
Limba greacă, - Septuaginta - era o limbă
nevorbită şi pe care nici Grecii nu o mai înţelegeau,
decât acei ce o studiau. Marea majoritate, însă, fiind
crescută în graiul limbii celei noi, era lipsită de
bucuria de a gusta direct învăţătura Sf. Scripturi. În
Grecia, abia în veacul al XX, s-a tradus Biblia în
limba vorbită.
În Biserica rusă, polonă, bulgară şi sârbă,
Biblia era în vechea limbă slavonă, neînţeleasă de
masele credincioşilor. Abia în. veacul al XIX s-a
făcut o traducere a întregii Biblii în limba rusească.
Ea a apărut, la 1876. Această traducere a fost
recunoscută de toţi, căci o făcuse însăşi Biserica.
Mai înainte, de prin veacul al XVI se tradusese câte
o parte din Biblie, dar cum acele traduceri erau
făcute de neortodocşi - şi deci neavând autoritatea
necesară - cu moartea traducătorilor au dispărut şi
ele.
În limba ruteană, Biblia s-a tradus şi tipărit în
anul 1798, la Pociaiov; şl la 1852
 5

la Peremişl. Iar traducerea în limba ruteană-

ucraineană s-a făcut abia la 1880.
În limba bulgară, Sf. Scriptură s-a tradus în
veacul al XIX-1868 ¹).
Noi Românii am avut fericirea, ca înaintea
celorlalţi fraţi ortodocşi, să ascultăm sfintele slujbe
în limba vorbită, iar părţi din Biblie să le avem
traduse în româneşte încă din veacul al- XVI-lea.
Traducerea întregii Biblii am avut-o la 1688 - Biblia
lui Şerban Cantacuzino.Această întâietate de care
ne-am bucurat, se datoreşte în mare parte şi
influenţei husite, care ne-a venit din Ardeal.
Deşi am avut Biblia tradusă în româneşte,
începând din veacul XVI-XVIII, totuşi la noi nu s-a
pus problema valorificării în totalitate a Bibliei
pentru sufletul omenesc, din pricina neştiinţei de
carte şi apoi şi pentru greutatea de aţi dobândi
exemplare din Biblie, ele fiind puţine şi scumpe.
Iată cum această necunoaştere a limbii în care
era scrisă Biblia, precum şi neştiinţa de carte au fost
cele două serioase pricini, pentru care în Biserica
Ortodoxă nu s-a pus mai de

1. Vezi Dr. Tarnavschi, Introducerea în Sf. Cărţi ale Testamentului

Vechi, Cernăuţi, 1928, pag. 175-177.
 6

mult problema Bibliei cu a ei valoare pentru viaţa

fiecărui creştin, care trebuie să se adape de la izvorul
ei cel dumnezeiesc.
Şi constrânşi fiind de aceste pricini, care au
înfăşurat trecutul multor veacuri de viaţă creştină
ortodoxă, a făcut ca Biserica să nu se preocupe de
această problemă, rezolvând-o prin hotărârea unui
Sf. Sinod. În această privinţă noi nu avem cel puţin
nici o hotărâre înainte mergătoare a vreunui ierarh
ortodox. De aceea am şi scris la început, că această
problemă ce se cere a fi rezolvată, am putea spune,
că e nouă pentru Biserica Ortodoxă.
Dar dacă aceasta o spunem cu o părere de rău
6

cu privire la acele vremi ale trecutului de amară

împilare, pe care le dorim învăluite în noaptea
îndepărtărilor, nu tot aşa se pune problema astăzi,
când razele unei lumini binefăcătoare de linişte şi
cultură, uşurată de o aşa de înflorită civilizaţie,
scaldă fiinţa popoarelor răsăritene .Această
problemă îşi cere o firească şi grabnică rezolvare din
partea Bisericii Ortodoxe, fiind şi expresia unei reale
doriri de întoarcere la Biblie.
Într-adevăr:
a) Lumina şi dorul de carte acuma sunt

7
răspândite în toate ţările ortodoxe şi aproape până la
maximum de sută la sută. Şi din clipa în care orice
fiu drept-credincios al Bisericii poate citi o carte, se
pune problema dacă e bine să i se dea spre citire
Cartea Cărţilor, Biblia, singura care hrăneşte sufletul
cu cele mai nobile gânduri şi simţiri omeneşti;
b) La aceasta se mai adaugă şi faptul, că Biblia
este tradusă în limba vorbită a fiecărei Biserici
Ortodoxe naţionale.Iată deci un al doilea temei, care
uşurează apropierea fiilor drept credincioşi de însuşi
cuvântul părintesc a lui Dumnezeu;
c) Având toate aceste înlesniri, preoţimea
noastră cultă şi deplin luminată de idealul unei
reînvieri a timpurilor primare ale creştinismului,
uşor poate face din credincioşii lor nişte fii ai
Bibliei. Şi proba o şi avem, în diferitele asociaţiuni
de evanghelizare ortodoxă, în care se răspândeşte şi
se tălmăceşte Sf. Scriptură. „Treziri religioase, care
au răsărit şi la noi, au făcut ca mulţi oameni din
popor să citească azi Biblia şi să se simtă fericiţi că
pot mânui şi ei Cartea Sfântă.
Sunt mai ridicaţi în ochii lor, văzându-se în
stare a urmări singuri cugetările înalte
 8

ale credinţei. „Cugetul lor e altul şi mintea lor e mai

întărită"! ¹)
d) În această privinţă putem spune că „a dat şi
la noi o năvală de duh scripturistic destul de bogată,
dar din nefericire ea nu a fost îndrumată şi
îndeplinită întotdeauna de oamenii Bisericii, celei
drept-credincioase. Ci a fost şi este încă săvârşită
într-o foarte mare măsură de oamenii sectelor“ ²).
Sectanţii caută ca prin tălmăciri greşite să vâneze
sufletele drept-credincioşilor, abătându-le nu pe
făgaşul cel adevărat al Bibliei, ci al întunecatului lor
interes. Aşa că acum, când şi la noi a ajuns, ca
libertinajul raţionalismului arbitrar pe terenul
8

exegezei biblice, să-şi făurească cuiburi în sânul

poporului drept-credincios, socot cel mai de folos,
de a arăta care-i dreptul şi datoria Bisericii Ortodoxe
în ce priveşte Biblia şi interpretarea el;
e) Şi ceva mai mult: „Astăzi când bine-
cuvântata noastră ţară numără, printre fiii ei, creştini
aparţinând celor trei mari confesiuni:ortodoxă,
romano-catolică

1.Arhim. Scriban, Cartea Cărţilor: Sf. Scriptură sau Biblia, Bucureşti,

1957 pag. 6.
2.Pr. T. Chiricuţa, Evanghelia tălmăcită pentru timpul prezent, în
revista Fântâna Darurilor, Nr. 3-4 an. V
 9

şi protestantă, cum şi multor secte, e de neapărată

trebuinţă să se ştie de toată suflarea românească,
dacă Sf. Scriptură, Cartea Cărţilor, poate fi citită şi
de laici sau nu, dacă Sf. Carte poate fi recomandată
şi pusă în mâna oricui, dacă poate fiecare să o
citească, ori ba“¹), cum şi în a arăta care e tălmaciul
autorizat al Bibliei, pentru că astăzi nu numai noi, ci
şi celelalte confesiuni creştine, chiar şi ereticii susţin
că interpretează în mod corect Sf. Scriptură, dar cum
adevărul poate fi numai unul, nouă ni se impune
îndatorirea de a arăta şi dovedi, că numai
interpretarea şi explicarea Sf. Scripturi, pe care o
face Biserica noastră ortodoxă, este unică şi corectă,
9

pe când interpretările tuturor celorlalţi, întrucât

diferă de cea a Bisericii noastre, nu poate fi
considerată ca corect făcută” ²)
f) Şi în sfârşit, această problemă se pune
acum încă cu o mai mare cerinţă de a fi limpezită,
când cele două traduceri ale Biblei din ultimul timp,
atât a Sf. Sinod, cât şi cea a Fundaţiilor Regale, sunt
făcute

1. Pr. I. Mihălcescu, Pot laicii citi Scriptura! articol în rev. Bis. ort.
rom. Nr. 5 Februarie 1922. pag. 341.
2. V. Gheorghiu, Discurs de Inaugurare a cursului de N. Test. 1925,
publicat în rev. Candela, An. XXXVI, Nr.1-2,1925.
 10

cu dorinţa sfântă de a fi răspândite cât mai mult în

masele poporului românesc.
Iată atâtea temeiuri vrednice de a fi luate în
seamă şi care cer să se arate: Cum e privită Biblia în
ortodoxie? Care e poziţia Bisericii Ortodoxe ca
tâlcuitoare a Bibliei ? Şi dacă laicii pot citi Biblia?
E drept, că în Biserica ortodoxă nu s-a ocupat
nici un sinod de această problemă, totuşi, călăuza,
norma ecumenică nu ne lipseşte, o avem în
consensul mărturiilor Sf. Părinţi. Ei ne arată calea. În
această privinţă nouă nu ne trebuie o doctrină nouă,
ci se cere să punem în lumină mărturiile călăuzitoare
10

ale celor vechi, înfăţişând ca un tot unitar toate

normele pe care le găsim singulare la Sf. Părinţi.
Mândria ortodoxiei veacurilor primare e
exigeza şi din partea noastră se cere să reaprindem
această făclie. Căci, „dacă am avut o epocă de
stagnare în timpul turcilor să nu ne descurajăm, căci
în noul puls ce se naşte, noi suntem chemaţi alături
cu întreg Răsăritul la înflorirea literaturii exigetice
primare şi vom vedea că Răsăritul este mai bine
pregătit în această privinţă decât Apusul"¹).
 1. Diac. H. Rovenţa, Curs de Ermineutică, 1929. pog. 8411

Lumina Sf. Părinţi este aceea care ne

luminează peste veacuri şi nouă acestora de astăzi.
În lumina călăuzitoare a Sf. Părinţi şi în duhul
cel luminos care se revarsă din Sf. Scriptură şi Sf.
Tradiţie, voi căuta să arăt: care este poziţiunea
Bisericii Ortodoxe în ceeace priveşte Biblia şi
tâlcuirea ei?
Călăuzit de aceste faruri luminoase, voi căuta
să arăt care este calea cea împărătească a Ortodoxiei
cu privire la Biblie.
De voi reuşi, aceasta se va datora Sf. Scripturi,
Sf. Tradiţiuni, doctrinei Bisericii Ortodoxe şi Sf.
Părinţi.

------------------
 CAPITOLUL I.

VALOAREA BIBLIEI PENTRU CREŞTINI

IBLIA e izvorul care poartă şi revarsă pe câmpiile

vieţii sufleteşti, Cuvântul lui Dumnezeu. În ea avem
depus cea mai mare parte din tezaurul revelaţiunii,
pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut omenirii prin
sfinţii scriitori.
În această privinţă, Sf. Macarie Egipteanul
spune, că Sf. Scriptură este Тάς Θείας Γραφάς
ωαπερ επ…………………………………………..
¹). Iar Sf. Grigorie cel Mare, la fel cu el și cu
înaintașul său din Apus, fer. Augustin, zice:
Quid est autem Scriptura Sacra, nisi quaedam
epistola omnipotentis Dei ad creaturam suam ²).

1.Sf.Macarie Egipteanul,Omilia XXXIX, Migne P. L. t

XXXIV,col.761.
2.Sf. Grigorie cel Mare, Epist.III,1.Migne P. L. t. LXXVII col, 706; fer.
Augustin, în Psal. XX, Sermo
 13

Într-adevăr, că spre deosebire de toate celelalte

scrieri pe care le avem, Biblia nu-şi are o obârşie
omenească. Pe când orice altă carte e elaborată de o
minte omenească, Sf. Scriptură e de origine
dumnezeiască, nu este dintr-un izvor pământesc, ci
din unul ceresc. Autorul ei este însuşi Dumnezeu.
Aceasta ne-o arată în cuvinte lapidare vestitul
scriitor creştin Bonaventura, când spune: Est autem
omnis Scriptura vox Dei, os Dei, lingua Dei ¹).
Sf. Scriptură, fiind vocea lui Dumnezeu,
cuprinde adevăruri care nu sunt trecătoare, ci
veşnice ca şi însuşi autorul lor. Cuvântul lui
Dumnezeu ne face cunoscut, ceva din perfecţiunea
13

Sa şi din veşnicia Sa. După cum zice Sf. Irineu:

Scripturile sunt perfecte, căci de cuvântul lui
Dumnezeu și de Spiritul acestuia au fost spuse ²).
Sf. Ioan Hrisostom rezumă întreaga. Sf.
Scriptură în următoarea fericită expresiune:
Cuvântul întrupat ³)

1. Bonaventura, In Hexam. 12,cf. ti- Fillon, L'étude de IA Bible, pag.

16.
2. Scripturae perfectae sunt, quippe a Verba Dei et Spiritu ejus
dictae. Irineu, Adversus haereses, libr. II,
cap.XXVIII,cf.Chauvin,Leçon d'introduction générale aux divines
Ecriture ,Paris 1898,pag.37.
3. Sf Ioan Hrisostom, Omilia la Mat I, Sf. Ignaţiu scria.
 14

Pentru importanţa ei cea mare, Sf. Scriptură a

fost socotită de către teologii din şcoala alexandrină
ca a doua creaţiune a lui Dumnezeu.
La Biblie noi privim ca la „o constelaţie eternă
care străluceşte deasupra noastră pe cer, în timp ce
noi ne mişcăm pe marea existenţei omeneşti ¹) La
această înălţime astrală, privind profetul Isaia al
Vechiului Testament, a mărturisit cele spuse de
însuşi Dumnezeu cu privire la învăţăturile pe care le
avem în Sf. Scriptură: Cât sunt de sus cerurile faţă
de pământ, atât de sus sunt căile Mele faţă de căile
voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile noastre
²).
1

În timp ce biata minte omenească, înfăţişând

numai o scânteie din sufletul dumnezeiesc, nu se
poate ridica cu zborul gândirii ei decât la o foarte
relativă înălţime de veşnicire, Cuvântul dumnezeiesc
întrupat în Sf. Scriptură e acelaşi ieri şi astăzi şi cât
va fi lumea, strălucind încă şi mai mult în veşnicia
cea fără de hotar.

Filadelfienilor, că el se refugiază la Evanghelie ca la trupul lui

Hrlstos.... cap. V.
1. Sergiu Boulgacoff, L'ortodoxie, Paris, pag, 29.
2.Isaia,55. 9.
 15

Şi dacă a şti ceeace produce gândirea

omenească, ai nevoie să te dezveţi pentru a învăţa,
fiindcă ceeace într-un veac e socotit ca dogmă în
altul e cea mai palidă ipoteză, vrednică numai de
înregistrat, nu acelaşi lucru se întâmplă cu
„gândurile divine”, care fiind „duh şi viaţă”¹) dupã
cum ne spune însuşi Iisus Hristos, le avem ca pe „o
lege împărătească ” ²), care ne conduce dea lungul
veacurilor pe căile mântuirii.
După aceste adevăruri veşnice şi sfinte,
suspinând psalmistul scrie : „Niciodată nu voi uita
poveţele Tale, căci prin ele-mi dai viaţă. Cuvântul
Tău e făclie picioarelor mele şi lumină pentru
cărările mele"3). pentru aceea „legea Domnului e
dorirea mea şi la legea Lui cuget ziua şi noaptea"
4).
Psalmistul David a avut deosebita fericire de a
pătrunde în această comoară a „gândurilor lui
Dumnezeu“, cuprinse în Sf. Scriptură, cu care
hrănindu-şi sufletul său, şi-a luminat viaţa sa şi a
noastră acelora de astăzi.
Această lumină dumnezeiască pe care

1. Ioan VI, 63, vezi II Cor. III 6.

2. Iacob,II,8.
3. Psalm.118.93.
4. Psalm.I.2.
 16

sfinţiţii autori au primit-o prin inspiraţie o avem

concentrată ca într-un puternic receptacol, în Sf.
Scriptură. Sfinţiţii scriitori n-au făcut decât să
însemneze prin felul lor de a scrie ỏ λόγος τοũ
θεοũ.. și cum revelaţia dumnezeiască ne este dată
prin inspiraţie, aceasta ne-o mărturiseşte însăşi Sf.
Scriptură, când spune : Πάσα γραφή θεόπνενστος ¹).
Sf. Tradiţiune mărturiseşte la fel, această inspiraţie
prin cele scrise în Mărturisirea Ortodoxă: „Duhul
sfânt este făcătorul Sf. Scripturi, atât acei vechi cât
şi acei noi; şi că el a grăita prin mijlocul a multor
împreună lucrători" ²) Iar prin cântarea bisericească
1

mărturisim că „Tot darul desăvârşit de sus se

pogoară, de la Părintele Luminilor”. Renumitul
"predicator american Moody, mărturiseşte în chip
sugestiv inspiraţia Sf. Scripturi, spunând: Biblia este
inspirată pentru câ mă inspiră ori de câte ori o
citesc ³).
Această operă dumnezeiască, transmisă din
altă lume, e tezaurul cel mai de preţ pentru întreaga
omenire, atât pentru

1. II Timotei III, 16.

2. Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, ed.I, Buc. 1899,
întrebarea a L.XXII, pag. 75.
 3. Cf. Heber Newton, La Bible, Paris, 1897, pag. 89.17

creştini, cât şi pentru acei ce n-au ajuns încă să se

îndulcească din această ambrozie cerească.
Importanţa Bibliei o putem vedea şi din faptul,
că nici o religie afară de cea creştină, n-a putut aduce
lumină deplină cu privire la originea şi scopul
acestei lumi. Numai Sf. Scriptură a lămurit acest
dublu mister: prin doctrina despre creaţie a dat cheia
înţelegerii tragediei sufletului omenesc, iar prin
concepţia biblică despre păcat şi economia mântuirii
dumnezeieşti, supremul ideal de lumină şi de
izbăvire veşnică. Tot Biblia ne-a descoperit, că
dragostea de Dumnezeu şi de aproapele este esenţa
religiei creştine. În Biblie se desfăşură istoria
17

mântuirii sufletului omenesc, în prima parte

înfăţişând pregătirea, iar în a doua realizarea
împărăţiei lui Dumnezeu, începând chiar din această
viaţă. Dar mai presus de toate, Biblia ne înfăţişează
imagina adevărată a Domnului nostru Iisus Hristos.
După cum ne spune şi fer. Augustin: „Din ea
(din Sf. Scriptură) învăţăm să cunoaştem pe Iisus
Hristos şi din ea învăţăm să cunoaştem
Biserica"¹).Această cunoaştere ne ancorează

1) Fer. Augustin, Epist. c. V, 14, 17, Migne P, L.. tom.

XXXIII , col. 404.

Protos. Dr Vasile Vasilache- Biblia în Ortodoxie. 2

 18

sufletele noastre la limanurile credinţei, căci:

„Evangheliile... expun viaţa Domnului din credinţă
şi pentru ea.: έx πιστεως εις πιστιν. ¹) Dealtfel
aceasta o mărturiseşte însăşi Sf. Scriptură, când
spune că „acestea s-au spus ca să credeţi” (Ioan XX
31), iar Apostolul Pavel scrie următoarele; „Credinţa
izvorăşte din auzire, iar auzirea din Cuvântul lui
Dumnezeu” (Rom. X 17). Această credinţă pe care
ne-o revarsă Biblia în sufletele noastre, vine şi de
acolo, că ea ne dă siguranţa învăţăturii lui Iisus
Hristos ²).
În Sf. Scriptură aflăm hrana care alimentează
18

viaţa spirituală a creştinismului. Ea este aceea care

păstrează prin focul ei sacru marele perspective ale
spiritualităţii creştine.
Prin Biblie sufletele credincioase îşi primesc
curaj şi înviorare . În viaţa lor duhovnicească, căci
ea e apărătoarea şi întăritoarea învăţăturii creştine.
Ea este aceea care luminează şi întreţine credinţa şi
tot ea e aceea care încreştinează sufletele păgâne sau
împăgânite.
Sf. Scriptură ne face cunoscut şi ne
.Diac. H. Rovenţa,
după.Ioan 1928, Originea
pag. 81. şi valoarea istorică a Evangheliei
2.Vezi Luca I. 1-4.

19
lămureşte dogma Bisericii creştine. Şi tot ea e aceea
care ne explică şi ne dă temeiurile virtuţilor creştine.
Dogma creştină, morala creştină şi tot harul cel
coborât de sus de la Dumnezeu, ne-au fost aduse la
cunoştinţă prin Sf. Scriptură.
Biblia e textul sfânt al religiei creştine. Nu se
poate să fie creştinism fără Biblie.
În faţa acestui nepreţuit de mare tezaur al
creştinătăţii, care ne alimentează cu astfel de valori,
înţelegem sfatul părintesc al Mântuitorului, care ne
îndeamnă zicând: Cercetaţi Scripturile¹). De
asemenea și cele spuse de fer. Ieronim:
Qui nescit Scripturas, nescit Dei virtutem,
19

ejusque sapientiam; ignoratio Scripturorum

ignoratio Christi est ²).
Sf. Vasile cel Mare, cunoscând în chip deosebit
adevărurile cuprinse în Biblie, spune că: Biblia este
singurul mijloc care dă putinţa omului să cunoască
adevărul şi datoria sa de bun creştin ³). Iar în altã
parte, acelaşi Sf. Părinte, compară „Sf. Scriptură cu
magazinul unui farmacist în care sunt

1. Ioan,V,39.
2.Fer. Ieronim, in Isaiam, Prolog, Migne P. L. t. XXIV,
 3.Vasile cel Mare, Epist.II-.3,Migne P.G..t. XXXII col.228-229.20

medicamente pentru toate bolile sufletului.

Medicamente sunt atât de multe şi atât de variate,
încât sunt pentru toate timpurile, pentru toate
locurile şi pentru toate persoanele. Sf. Scriptură a
fost folosită de Biserică pe vremea martirilor
creştini, Sf. Scriptură a fost întrebuinţată pentru
pregătirea teologilor ei învăţaţi şi tot Sf. Scriptură în
vremile furtunoase ale ereziilor a fost folosită pentru
a da armele pline de izbândă împotriva tuturor
sofismelor şi rătăcirilor. În zilele de suferinţă
Biserica în Sf. Scriptură şi-a găsit răbdarea şi pacea,
în zilele de glorie tot în Sf. Scriptură şi-a găsit
modestia şi smerenia. Această Scriptură a fost
20

totdeauna scăldătoarea evangheliei, în care cel ce

intra după ce apa era tulburată de îngerul Domnului,
era vindecat de orice boală era cuprins" ¹). Iatã un
preafrumos imn pe care marele capadocian l-a înălţat
Sf. Scripturii !
Un alt mare interpret şi adânc cunoscător al Sf.
Scripturi, Sf. Ioan Gură de aur, voind să arate ce
mare putere de frământare şi prefacere sufletească
exercită cuvântul biblic asupra cititorului a

1. Sf. Vasile cel Mare, Omilia IV, Ioan, cf, Pr. M. Bulacu, Omilia
exigetică biblică, pag. 57.
 21

spus următoarele: „Sf. Scriptură este aceea care face

oameni prin cetirea Vechiului Testament și îngeri
prin citirea "Noului Testament” ¹). Iar în altă parte,
acelaşi Sf. Părinte, spune: „Nu este posibil să se
mântuie cineva, dacă nu se îndeletniceşte neîncetat
cu citirea duhovnicească (a Sf. Scripturi) ²). Dar mai
presus de toate, avem cuvintele de rugãciune înălţate
de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos către Tatăl său
cel Ceresc: Sfinţeşte-i cu adevărul Tău, cuvântul Tău
este adevăr ³).
Cuvântul Bibliei e sămânţă Dumnezeească,
care însămânţată fiind în sufletul cititorului, rodeşte
mântuirea acelui suflet. Cuvântul Bibliei e acela care
instruieşte religios, e acela care cultivă iubirea
creştină şi sentimentul religios. Voinţa creştină de
asemenea se întăreşte pe căile idealului numai prin
puterea pe care o revarsă în suflete citirea bibliei.
Sf. Scriptură e o carte pe care o citeşti nu dintr-
o plăcere literară, ca pe un poem din Milton şi nici
dintr-o simplă curiozitate, ci

1. Sf. Ioan Hrisostom, Sinopsa Scripturii, VI.

2. Sf. Ioan Hrisostom, Omilia III despre Lazăr cf. Farma- chides,
Comentar, tradus de Pr. E. Grigore şi Saru, pag. 1-2-
3. Ioan XVII, 17.
 22

ea e aceea care cuprinde norme de viaţă ce sunt date

spre fericirea noastră de către însuşi Dumnezeu. Sf.
Scriptură îţi ţine conştiinţa trează, iar păcatul ţi-l
zugrăveşte în chip măiestrit. Ea este după cum ne
mărturiseşte Silvio Pellico, cel care a fost convertit
prin citirea Bibliei, în timpul închisorii sale: codul
adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului.
Biblia e un tezaur de nepreţuit, nu numai în
părţile ei cele mai învederat călăuzitoare pe cărările
vieţii, dar şi în acele capitole, care ţi s-ar părea să nu
fie de vreun folos. Şi acolo găseşti mărgăritarele
sfaturilor sfinte. Aceasta ne-o mărturiseşte un teolog
american, care a scris una din cele mai bune
22

ermeneutici, ce ar fi bine să fie tradusă şi în

româneşte. El ne dă ca exemplu întregul capitol XVI
din epistola către Romani, plin de salutări personale
pentru evlavioşii bărbaţi şi pentru femei, acum cu
totul necunoscuţi, dar care ne poate procura foarte
multe şi preţioase sugestii cu privire la iubirea de
fraţi şi societatea creştină. Experienţa personală a lui
Abraam, Moisi, David, Daniil şi Pavel aduc lumină
şi adăpost în care orice devotat cititor poate culege
sfat ori mustrare.
 23

Pe scurt, orice întâmplare mai mare, orice

personagiu mai distins ori caracter, fie bun sau rău,
fiecare povestire de răbdare şi suferinţă, orice triumf
al virtuţii, orice exemplu de credinţă şi fapte bune,
poate servi în anumite împrejurări pentru învăţarea
celor drepte ¹).
Iată prin urmare, că în Sf. Scriptură nu este
nimic care să nu fie de folos spre educarea moral-
religioasă a cititorului. Aceste gânduri ale lui
Dumnezeu, care sunt cuprinse în Sf. Scriptură,
vrăjesc sufletul prin mireasma lor de înţelepciune şi
adevăr mântuitor până acolo, încât ajungi să spui
cele mărturisite de marele predicator francez
Bossuet: „je ne pouarais vivre san cela (Bible)”²).
Şi totuşi, de am nesocoti faptul că Biblia e un
monument religios, în care se
1.Milion Terry, Biblical hermineutics, New.Yort, Eaton &
Mains, 1911, pag. 468, .
Vezi şi Sf, Irineu de ex. care scrie urmatoarele despre im-
portanţa geneologlel lui Hristos„Lucam genealogiam qua est a
generatione Domini nostri usque ad Adam, septuaginta duos
generationes habere ostendit: finem conjunges intio, et significans,
quoniam ipse est qui omnes gentes exinde ab Adam dispersas et
universas linguas et generationem hominum cum ipsi Adam in
seneptipso recapitulatus est . Adv. Haereses 3, 22, 3 (P. G. 7, 958).
2.Histoire de Bossuet I, XXXII, ed. Lebel t. 1 pag. 76. cf.
Vigouroux, Manuel, biblique, vol. I, 1890, Paris, pag. 7.
 24

cuprinde revelaţia, dogmele şi morala, sau unul

istoric, în care se cuprinde istoria de la creaţie a
întregii lumi şi istoria mântuirii, sau un monument de
filozofie, prin Psalmi, Proverbi, Eclesiast, Epistolele
lui Pavel, etc., sau unul de legislaţie, prin Moisi şi
dacă am privi-o din punct de vedere omenesc, adică
numai în latura estetică, am observa că: „Sf.
Scriptură este cea mai măreaţă operă literară.
Măreaţă prin simplitatea fără pereche a stilului ei
şi.... prin frumuseţea poeziei ei,... Nu este ton în
scara simţimintelor omeneşti pe care să nu-l fi atins
proorocii, de la detunăturile produse de izbucnirea
mâniei sfinte, sau ale tânguirii sfâşietoare de suflet a
1

deznădejdii, până la cele mai dulci tonuri ale

îndurării sau ale înflăcăratelor cântece de dragoste
¹).
Marele şi finul literat al omenirii, Lamartine,
spunea: „Lisez de l’Homere au du Pindare après un
psaume; pour mois, je ne le puis pas“ ²).
Iar vestitul orator Lacordaire, spunea: „Omer
n-a. egalat povestirea vieţii patriarhilor din Geneză:
Pindar a rămas mai prejos de
1. Pr.I.Mihălcescu,sf.Scriptură
passim. artic.în Rev.Bis.Ort.Rom.nr.7,1924
412 L’étude de la Bible,
2.cf. Fillion, Paris, 1922, pag, 52.

25
sublimitatea profeţilor? Thucidite şi Tacit nu pot fi
comparaţi cu Moisi ca istorici; legile din Eşirea şi
Levitic au lăsat cu totul în urmă legislaţia lui Lycurg
şi Numa, Socrate şi Platon a fost întrecut chiar
înainte de Evanghelie, de Solomon care ne-a dat în
Cântarea Cântărilor cel mai admirabil imn al
dragostei dumnezeieşti.... şi în Ecclesiast, imnul
eternei melancolii a omului căzut; în sfârşit Evan-
ghelia.... a pus pecetea unei frumuseţi necunoscute
mai înainte şi care va rămâne de neuitat...¹).
Sf. Ioan Hrisostom, comparând frumuseţea
Bibliei cu o grădină pe care o întrece cu mult,
încheie spunând că... „grădina este supusă
schimbării anotimpurilor, pe când Sf. Scriptură este
10

acoperită cu frunze chiar iarna şi produce în tot

timpul fructe" ²).
Sf. Ioan Damaschin, în veacul VIII, de
asemenea ne îndeamnă, spunând: „Să batem, deci, la
paradisul prea frumos al Scripturilor, la paradisul cel
cu bun miros, cel prea dulce, cel prea frumos, cel ce
răsună la urechile noastre cu

1.Lacordaire,Consideration sur le sistèm philosophique.

2.Sf.Ioan Hrisostom.Hom.de captivit.Eutropiu,c.I
cf.Fillion,op.cit.pag.42.
 26

tot felul de cântări ale pasărilor spirituale purtătoare

de Dumnezeu..¹).
Iată că şi sub latura estetică, Biblia înfăţişează
idealul de frumuseţe întrupat, cu străluciri
încântătoare nu numai în veşmânt, dar mai ales în ce
priveşte cuprinsul ei. Aceasta e minunăţia, care într-
adevăr dă zbor sufletului omenesc spre frumuseţile
cele veşnice.
De am căuta însă, să înfăţişăm nu numai
valoarea cuprinsului ei, ci şi valoarea pe care i-a
acordat-o istoria dea lungul tuturor veacurilor, de
când există Biblia, vom vedea că şi prin aceasta,
Biblia e valorificată ca cel mai preţuit dar al
26

revelaţiunii pentru omenire.

Sf. Ioan Hrisostom, vorbind neofiţilor săi, le
spune: „Din Indii, regiunile privilegiate de primele
raze ale soarelui, până dincolo unde inundă imensul
ocean, din insulele Britanice până la ţărmurile
Euxinului, din regiunile polare până la sudul
Australiei,, peste tot se pot vedea oameni care
vorbesc despre înţelepciunea Sf. Scripturi" ²).

1. Sf.Ioan Damaschin,Dogmatica,Tradusă de
Dr.D.Fecioru,1938,,pag.285.
Sf. Ioan Hrisostom, Migne P. G. t LI, col, 88 cf. Pr. M. Bulacu, Şcoala
antiohianâ, pag 26-27.27

Şi dacă atunci, în veacul IV se putea vorbi

despre citirea şi preţuirea Bibliei în întreaga lume
cunoscută şi creştină pe acea vreme! Cu cât mai mult
avem de constatat că este preţuită şi citită astăzi
Biblia. Putem afirma că nu este carte pe lume mai
citită ca Biblia. „Ea ţine recordul mondial al lecturii,
deşi nu tot pământul e creştin, ca dovadă e că ea e
tipărită în peste 900 de limbi şi dialecte (aceasta
după ultima statistică). A doua carte care vine după
Sf. Scriptură nu atinge nici 300 de limbi... ba ceva
mai mult, nu e vorba de o lectură care să fie
preocuparea numai anumitor ţări, ci e vorba de o
30

lectură ce angajează toate neamurile, toate vrâstele,

toate rasele. Biblia e citită de la negrul australian
până la civilizatul englez. E citită deopotrivă de
sclavi ca şi de stăpâni, de sărac ca şi de bogat Noi
toţi ca civilizaţie creştină suntem fiii Bibliei" ¹).
Spre completare nu pot să nu pomenesc de
cuvântarea rostită de preotul dr. J. R. Temple, la
congresul Societăţii Biblice Britanice, din anul 1937.
„Ne bucurăm că, in timpul anului trecut, o parte din
Biblie

1.Diac. H. Rovenţa. Curs de Hermeneutică, 1931, prassm 63-67.

 28

a fost tradusă în 6 limbi noi, ridicând astfel, la 711

numărul limbilor în care societatea Biblică şi-a scos
Bibliile ei. Aceasta este o mare înfăptuire. Totuşi în
clădirea Societăţii Biblice noi avem exemplare din
997 felurite limbi în care Scriptura a fost tradusă.
Este mai presus de orice îndoială că anul viitor ele
vor ajunge la numărul de 1000. Atunci se va împlini
rugăciunea pe care noi o cântăm atât de des:
„Ah! să putem cânta într-o mie de limbi.
Lauda Mântuitorului nostru!” ¹ ).
Iată cum, această minunată carte a creat
aşezăminte care se ocupă numai cu tipărirea şi
răspândirea ei. Numai Societatea Biblică Britanică, a
tipărit şi răspândit în anul 1936, 11.686.131 de Biblii
sau părţi din ea. Să ni se arate pentru care carte din
lume s-au creat aşezăminte a căror raţiune de a fi să
nu fie alta, decât tipărirea şi răspândirea a unei
singure cărţi!
Faptul că Biblia a fost şi este cartea cea mai
citită a omenirii, e încă un temei de valorificare a ei.
Şi de preţuirea aceasta noi suntem încă mai mult
(încântaţi, ştiind criticile care s-au adus contra
Bibliei. După cum ne spune şi Sf. Ioan Hrisostom:
„Tirani,
1.cf. Arhm. I. Scriban, op. cft. pag, 92.
 29

regi, sofişti, demoni toţi făcuseră jurământ să

distrugă... Sf. Scriptură, dar după cuvântul profetului
limba lor şi-a pierdut puterea, rănile ce i-au făcut au
fost răni de sabia unui copil".¹
Indiferent de confesiune, fie ortodox, fie
catolic, fie protestant cu toate nuanţele lui sectare,
pentru toţi creştinii Biblia este cartea sfântă prin care
vorbeşte Dumnezeu.Ea „este pentru tot creştinul
baza istorică a credinţei noastre; ea ne descopere
marea arătare a Mântuitorului de la începutul lumii
până la sfârşitul ei când dacă N. Testament este mai
ales codul împărăţiei întemeiate de Mântuitorul
nostru, apoi V. Testament este prepararea lui.... într-
un sens ce e ca euharistia pe care a dat-o Iisus
omenirii; Scriptura ne dă Cuvântul ca lumina
revelată. Este de mirare că o ascultă credincioşii în
genunchi? Ea este, în chipul său taina înţelepciunii
lui Dumnezeu, precum euharistia este aceea a
dragostei” ²
Faţă de o importanţă aşa de mare, pe care o
înfăţişează Biblia pentru omenire şi

1. Sf.Ioan Hrisostom .Psalmos LXIII,8-9,cf.).Bartolomeu

Stănescu,Autenticitatea Cărţilor N.Test.pag.73.
2. Mgr.Mignot,Lettres sur le etudes ecclesiastiques,Paris pag.235
cf.Bible de Synabe art.in Dict.de
Connaisancerelig.Bicout.col.823-824.
 30

pe care am căutat să o arăt mai ales prin ceeace

mărturisesc despre ea sufletele de elită ale omenirii,
vine să ne întrebăm : Cum se face că ea este atât de
diferit înţeleasă şi răstălmăcită, când pentru toţi
creştinii Biblia întrupează aceeaşi valoare? Dacă
pentru orice creştin, indiferent de confesiune, ea
înfăţişează însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cum se
face că nu toţi îi acordă unul şi acelaşi înţeles? Cum
se face că aceluiaşi verset biblic, i se aplică
interpretări diferite, care duc la nenumărate
înţelegeri greşite?
lată problemele care se pun în legătură cu
însuşirile acestui tezaur dumnezeiesc a Sf. Scripturi
şi la care voi căuta să răspund în capitolele care
urmează. Căci nu e de ajuns numai să recunoşti
însemnătatea şi valoarea lucrării, ci odată cu aceasta
se cere ca să şi pătrunzi înţelesul ei adevărat. Şi
aceasta cu atât mai mult, se cere cu privire la Sf.
Scriptură, ca una ce cuprinde revelaţia
dumnezeească şi care din nefericire a ajuns să fie
răstălmăcită în zeci şi sute de feluri.
O greşită interpretare a înţelesului divin pus în
Sf. Scriptură, duce la negarea cuprinsului ei, la o
pervertire a ideii primare
 31

exprimate de autorul sfânt şi prin urmare la

desconsiderare a însăşi valorii Sf. Scripturi.
Pentru a păzi pe cititorii Bibliei de această
greşeală, care duce în cele din urmă la pierderea
mântuirii, Biserica Ortodoxă încă de la început a
căutat să fie cu cea mai mare luare aminte în
predarea şi tâlcuirea Bibliei. Spre deosebire de toate
celelalte confesiuni şi secte, singura Biserica
Ortodoxă a fost aceea care poate să se fericească,
pentru că a făcut şi a păstrat interpretarea autentică a
adevărului revelat în Sf. Scriptură. Din cele ce vom
arăta, se va vedea că numai ea poate să spună
deschis şi cu fruntea sus, că este împlinitoarea
întocmai a sfatului dat de Sf. Apostol Pavel „Noi nu
vătămăm cuvântul lui Dumnezeu cum fac mulţi, ci il
propovăduim prin curăţenie ca de la Dumnezeu
primit, ca înaintea lui Dumnezeu şi ca în Hristos“¹).
Acest blazon de onoare îi revine Bisericii
Ortodoxe, ca una care prin ierarhia ei învăţătoare a
primit direct sfatul Sf. Apostol Pavel prin episcopul
Timotei „Sileşte-te să te înfăţişezi înaintea lui
Dumnezeu

1.II.Corint.II.17.
 32

ca un lucrător vrednic, împărţind drept cuvântul

adevărului" ¹). Această răspundere plină de cele mai
mari greutăţi, dar şi bucurii, a împlinit-o şi o
împlineşte cu cea mai înfricoşată grijă Biserica
Ortodoxă, după cum vom vedea în capitolele
următoare.
Dealtfel această mândrie a Ortodoxiei, de a fi
ea singură, aceea care a pătruns în templul cugetării
divine, prinzând înţelesul adevărat al gândului
revelat, a dus şi la aceea, că această Biserică are
conştiinţa cea mai aleasă cu privire la valoarea Sf.
Scripturi pentru creştini.

--------------
1.II,Timotei II 15.

CAPITOLUL II.

SFÂNTA SCRIPTURĂ ÎNTREGITĂ ŞI

TÂLCUITĂ DE SFÂNTA TRADIŢIE CARE E
IN BISERICĂ.

L doilea izvor purtător de Cuvântul lui

Dumnezeu este Sf. Tradiţiune. Ea cuprinde tot o
revelaţie descoperită de însuşi Iisus Hristos ¹), care
apoi s-a transmis prin viu grai de către sf. Apostoli
tuturor Bisericilor întemeiate de ei. Ceva mai târziu,
acest învăţământ oral, primit şi păstrat cu sfinţenie
prin grai, a fost transmis până în ziua de astăzi prin
scris. Sf. Tradiţie o avem însemnată în scris în
simbolurile de credinţă, în
1.Sf.Vasile cel Mare,De sp.cap. 27,vezi şi can.8a sinod 7 ec,cf.
Andrudsos,Dogmatica Ortodoxă pag.8.;vezi şi Mărturisirea Ortodoxă
pag.8;vezi şi Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă,întrebare
IV,pag.21-22,ed.I.Buc.
 34

hotărârile sinodale ecumenice în liturghii si în

scrierile celor mai vechi părinţi bisericești.
Din cele arătate mai sus, se poate vedea că Sf.
Scriptură nu cuprinde decât o parte din revelaţiunea
dumnezeească, care urmează să fie întregită cu
revelaţia din Sf. Tradiţie. Aceasta o mărturiseşte
Biserica Ortodoxă încă de la început, Sf. Vasile cel
Mare, vorbind despre dogmele credinţei, spunea:
„Unele din dogmele şi învăţăturile păstrate în
Biserică, le avem din învăţătura scrisă, iar altele le-
am primit din Sf. Tradiţiune apostolică, predate nouă
prin succesiunea în taină; ambele acestea au aceeaşi
valoare pentru binecredincioşi...“ ¹). Prin urmare, Sf.
Tradiţiune, ca şi Sf. Scriptură, e un izvor tot atât de
dumnezeiesc al dogmei ortodoxe. Ba ceva mai mult,
putem spune, că autoritatea sf. Tradiţiuni, dacă nu e
ceva mai mare decât a Sf. Scripturi, apoi e tot atât de
preţuită, mai ales că ea este mai veche decât Sf.
Scriptură.
Scrisul a fost inventat mai târziu, aşa

I. Sf. Voaile cel Mare, De Sp. cap. 27, vezi şi can. 8 a Sinod. 7 ec. cf.
Andrudsos, Dogmatica Ortodoxa pag. 8; vezi şi Mărturisirea Ortodoxă
a lui Petru Movilă, întrebarea IV, pag. 21-22 ed. I Buc.
 35

că tot ceeace s-a scris a fost în mare parte o

însemnare a Sf. Tradiţii. Aceasta o putem observa de
la prima carte a Vechiului Testament şi chiar de la
primul ei capitol al Facerii lumii. Apoi în N.
Testament însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a
fost pentru Apostoli o predică vie. Insuflaţi de
acelaşi Duh, Apostolii au ajuns la rândul lor trimişi
care vesteau pretutindenea cuvântul viu primit de la
Stăpânul lor. Acolo unde au întemeiat o comunitate
creştină, ei au pus la temelie acelaşi învăţământ, prin
lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt fără care nu putea fi
vorba de întemeierea unei Biserici “ ¹).
Sf. Apostol Petru arată chiar în epistolele sale,
că ceeace scrie nu este decât însemnarea cuvintelor
grăite mai înainte. „Iubiţilor, iată aceasta e a doua
carte ce vă scriu. În amândouă cărţile acestea trezesc
cugetul vostru cel curat prin amintiri, ca să vă
aduceţi aminte de cuvintele grăite mai înainte de
sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi
Mântuitorului nostru, dată prin

1. J. - A. Moehler, L'unité dans l'Egllse, ou le principe du

catholicismc, d'après l'esprit de Peres des trois première siècles de
l'Egllse, Paris, 1938, pag., 25
 .36

apostolii voștri"¹). Dar oare în epistola lui Iuda nu se

pomenește de Sf. Tradiție?
Scriitorul bisericesc Papa ne spune, că „Marcu
a scris ceeace a auzit de la Petru"..²)iar în altă parte
zice: „de la oamenii cei vechi s-ar învăţa mai bine
asupra doctrinei creştine prin viu grai, decât s-ar
învăţa cineva singur prin citirea cărţilor sfinte ³).
La toate acestea se mai adaugă şi faptul, că
însăşi scrierile Noului Testament au fost socotite ca
„scrieri de circumstanţă iar Biserica trebuie să fie
întemeiată pe predicarea şi cuvântul viu - Eusebiu,
Hist. eccl. III 24 - mai mult decât prin scrisoare.
(Rom. X, 14) 4). Şi încă ceva mai mult, trebuie să
ţinem seama şi de faptul, că toate scrierile Noului
Testament au fost adresate acelora care primiseră
deja prin viu grai credinţa creştină.
Prin toate acestea s-a împlinit profeţia lui
Ierimia: „voi pune legea mea înlăuntru lor şi o voi
scrie în inima lor“.5) Pentru
1.II Petru IIde1-2
2.Eusebiu
3.Ibedem
4.Vezi ,III Cesareea,Hist.eccl.III.Pag.96
Chauvin, 9 pag.cit.,
96 cf.Bartolomeu Stănescu op.cit.pag.141..
5.Ieremia XXXI op. ,33. pag. 161.

37

toate acestea având garanţia Sf. Duh, „care ne va

aminti toate". ¹)
Iată prin urmare, care e importanţa pe care o
are Sf. Tradiţie. Ea e tot cuvântul lui Dumnezeu pe
care îl avem parte în Sf. Scriptură, iar parte în Sf.
Tradiţie. Acest cuprins comun al celor două izvoare
al revelaţiunii, face ca Sf. Scriptură şi cu Sf.
Tradiţiune să fie în cea mai strânsă legătură între ele,
întregindu-se una cu alta. Sf. Tradiţiune adaugă la
Sf. Scriptură un alt mănunchi de adevăruri. Şi în
această privinţă e de amintit, că o mulţime de
practici creştine se întemeiază mai întâi pe Sf.
Tradiţie şi apoi şi pe Sf. Scriptură. Şi pe când în Sf.
Scriptură multe dogme ale credinţei creştine sunt
numai amintite, în Sf. Tradiţie unele ca acestea sunt
13

deplin lămurite. Aşa avem despre pogorârea lui

Hristos în iad, care e numai amintită în Sf. Scriptură
Fap. Ap. II, 31 ;1 Petru III, 19; Efeseni IV, 9- 10 -
apoi despre numărul de 7 al Sf, Taine, despre
venerarea moaştelor, despre pururea feciorie a
Maicii Domnului şi în general întreaga problemă
eshatologică. Ei bine, toate acestea sunt

1.Ioan XIV,26

38
înfăţişate în toată deplina lor lămurire de către Sf.
Tradiţie ¹).
Numai cine are fericirea să-şi fi adăpat sufletul
lui din aceste două izvoare dumnezeieşti ale
învăţăturii sfinte, va putea să preţuiască cât de mult
valorează Sf. Tradiţie pentru cine vrea să înţeleagă
cele cuprinse în Sf. Scriptură. Multe părţi din Sf.
Scriptură se lămuresc prin Sf. Tradiţie şi invers.
Putem spune că Sf. Tradiţie este aceea care pune în
lumină cuprinsul Bibliei, arătând în chip precis în ce
constă doctrina dogmatică şi morală a
creştinismului.
Sf. Tradiţiune este aceea care dă siguranţa
aflării adevărului pe care-l găsim cuprins în Sf.
14

Scriptură. Şi aceasta o spune un sfânt Părinte

bisericesc, care a trăit în a treia generaţie după
întemeierea creştinismului: N-aş putea afla adevărul
(în Sf Scriptură) dacă n-aş şti Tradiţia ²).
Iată rolul cel mare pe care-l are Sf. Tradiţie în
interpretarea Sf. Scripturi. Ea ne dă garanţia
adevărului cuprins în Sf. Scriptură. Şi această nevoie
de a avea o călăuză în
1. Non
Vezi mai
2traditionem. pe larg
potest Serge Baulgakaff.
ex (Scripturis) op. dl, pag.ab
inveniri 41.hls qui nesciunt
Irineu, Adv. haereses, cart.IIIveritas
cap.II,vol.846.

39
citirea Sf. Scripturi o simt în deosebi cei lipsiţi de ea.
O mărturiseşte aceasta cu toată sinceritatea unul din
sufletele de elită ale credinţei protestante spunând:
„Căci din cauza înălţimii (Scripturii), Evanghelia e
foarte uşor a fi expusă, a fi înţeleasă greşit. Ea poartă
în sine multe contraziceri aparente, multe adâncimi
şi taine, care dezarmează pe cititorul fără călăuză, îl
rătăcesc"¹).
Pentru aceea în înţelesul Scripturii nu trebuie
să ne mulţămim numai cu lămurirea ei, ci trebuie să
ne întoarcem către acei oameni care au aurit
Cuvântul lui Dumnezeu din gura Apostolilor, sau l-
au primit de la oamenii ce au fost aproape de
timpurile apostolice.... Şi fără îndoială, că ce se
15

atinge de Cuvântul lui Dumnezeu, apoi înţelesul lui

trebuie să aibă mai multă putere în acei martori ai
lui, care cu asprime l-au împlinit chiar cu fapta şi
adeseori au pecetluit credinţa lor cu moartea. O
astfel de mărturie, sau înţeles al Sf. Scripturi, se
cuprinde în aşa numita Tradiţie a Bisericii, care s-a
păstrat de ea şi s-au trădat din timp în timp ²).
.Fr. W. Forster,
Erminautica Autortot
biblică. 1922, and152.
pag. Freiheit, cf. Arhim. I. Scriban.
2.Filaret Scrlban,Sfinţita Hermeneutică, laşi, 1856, passim 120-122,

40

Pentru noi cei ce râvnim a fi întocmai următori

ai învăţăturii sfinte, avem nevoie de Sf. Tradiţie
pentru a pricepe învăţătura descoperită în înţelesul ei
cel adevărat. La priceperea şi plăsmuirea sufletului
nostru, Sf. Tradiţie vine şi adaugă înţelepciunea unui
alt tezaur al revelaţiei dumnezeieşti. În această
privinţă în chip minunat de potrivit, Sf. Tradiţie a
fost numită de Vicenţiu de Lerin: ecclesiasticae
intelligentiae ¹) întelegenþa bisericii?
Într-adevăr că în Sf. Tradiţie aflăm regula
sigură şi veşnică pentru aflarea adevărului cuprins în
Sf. Scriptură. Ea este aceea prin care pătrundem
adâncimile gândului dumnezeiesc descoperit prin
Sfânta Scriptură. Aceasta o mărturisim nu numai noi,
dar şi unii din acei care până acum sunt încă lipsiţi
16

de această înţeleaptă călăuză. Protestantul Forster

scrie unele ca acestea:„Chiar cel mai înalt
reprezentant al bisericii are nevoie de asigurarea cea
mai trainică, prin legătură neîntreruptă cu tradiţiunea
sfinţită a Bisericii "! ²).
Şi cât de preţuită este această

1.Vincentiu de Lerin, Commonitorium primum, Migne P. L. vol L.

col. 610.
2.Fr. W. Forster, cf. op. cit., pag. 159-

41

înţelepciune şi înţelegere pe care o revarsă în

sufletele celor ce citesc Biblia, nu ar fi să o arătăm
decât prin aceea că aceia care dispreţuiesc Sf.
Tradiţie,, ajung să fie victimele unui bolnăvicios
subiectivism. Şi aceasta o putem vedea la
protestanţi, la care sensul Sf. Scripturi variază de la
persoană la persoană şi de multe ori chiar la aceeaşi
persoană şi cu privire la acelaşi text, după
împrejurări şi după vrâstă.
Iată unde duce înlăturarea Sf. Tradiţii de la
tâlcuirea Bibliei! La pericolul de a citi în Scriptură
propriile noastre gânduri! Odată lipsiţi de disciplina
Sf. Tradiţii ajungem să ne lipsim şi de adevăratul
înţeles pus de Dumnezeu în Cartea Sfântă. Ori de
câte ori omul a căutat să interpreteze orice adevăr
17

religios prin prisma vederilor lui subiective şi păti-

maşe, totdeauna a ajuns la o frângere a adevărurilor
Sfinte, potrivit gândurilor care sălăşluiesc în noi, în
mintea noastră, iar nu în Biblie.
Această călătorie spre prăpăstiile vârtejurilor
egoiste, înţelegându-o luminatul creştin Forster, deşi
protestant, arată întru totul şubrezenia principiului
lor de interpretare fără ajutorul Sf. Tradiţii. Dacă
Hristos e lăsat la judecata individuală, El va fi

42

batjocorit, respins şi ţintuit pe cruce împreună cu

adepţii săi. Dacă Hristos e lăsat la interpretarea
 individuală a oricărui individ, toată adâncimea şi
măreţia lui dispare şi se slăbeşte şi nu mai rămâne
decât un socialist oriental sau un însemnat moralist,
sau un mişcător amical al omenirii…..
Religia creştină ajunge atunci religia cu care
poţi face ce vrei. Din "Mântuitorul lumii ajunge el
un rătăcit şi nemărginit iar în locul respectului
mântuitor păşeşte la camaraderia obraznică cu fiul
teslarului din Nazaret. Iar din chestiunile cele mai
adânci ale vieţii, învăţătura păcii va rămâne
totdeauna un scandal şi o nebunie ¹). Acestea şi încă
altele sunt greşelile în care cad acei ce se lipsesc de
disciplina ecumenică a Sf. Tradiţii, bizuindu-se
numai pe propriile lor puteri.
18

În faţa acestui distrugător dezastru la care i-au

dus pe protestanţi, lipsa unei norme de conducere în
interpretarea Sf. Scripturi, tot Forster se întoarce cu
nostalgie către acele limanuri întărite ale credinţei
sprijinite pe cele două forturi ale Scripturii şi
Tradiţiei, cerând cu

1.Fr.W Forster,op.cit.possim 152-158.

43

stăruinţă în disperarea lui, ca Sf. Tradiţie să fie

regulă de credinţă care să călăuzească şi să dea
siguranţa aflării adevărului, aşa cum a izvorât prin
descoperirea sfântă. Pentru a se vedea câtă
importanţă dă el Sf. Tradiţiuni pentru aflarea
luminoasă a ideii primare puse în Sf. Scriptură de
către autorul Sfânt, dau spicuiri din propriile lui
mărturisiri :
„Fără o tradiţiune tare şi învestită cu
autoritatea credinţei, a cărei interpretare desigur se
poate dezvolta, adânci şi întregi, dar care opune o
neclintită forţă de conservare, faţă de moda timpului
şi de pretenţiunea unuia sau altuia.... fără o astfel de
tradiţie autoritatea lui Hristos şi a Evangheliei nu are
un sens constrângător pentru marea majoritate a
oamenilor.... Numai formele de credinţă şi
19

interpretările statornice, în care cei mai mari urmaşi

ai lui Hristos au depus esenţa şi sensul apariţiunii
sale din cea mai adâncă experienţă internă a lor, pot
pune pe cei mai mulţi oameni într-un raport adevărat
către întreaga măreţie şi plinătate de viaţă a lui
Hristos... Individualismul religios a plecat de la
tendinţa de a scăpa de la năzuinţele formei. În
această viaţă pământească însă, spiritul nu poate fi
păzit decât prin forme

44

tari cine părăseşte forma aruncă şi spiritul. Cu cât

mai mult e păstrată într-o instituţiune respectabilă
acea interpretare a tainei,, care s-a născut cândva din
cea mai coaptă conştiinţă a sufletelor, cu atât mai
sigur ni se va face posibilă, cu toată aparenta
deviere, raportul către întreaga taină a lui Hristos...
Cu cât mai mult e părăsită acea interpretare
sfinţită prin tradiţiune şi e înlocuită prin mii de
concepţiuni schimbătoare a spiritelor mai înguste, cu
atât dispare din tabloul lui Hristos şi înălţimea
supraomenească, perfecţiunea dumnezeiască....
Biserica a ţinut cu tărie ca cercetarea
individuală a lui Hristos să se rânduiască după ideile
în care cei mai însemnaţi mărturisitori ai Lui şi-au
sărbătorit unirea spirituală cu El şi cu putere
concentrată au prins şi depus întreaga acţiune a
20

personalităţii sale....
Interpretarea individuală caută să apropie pe
Hristos de noi scoborându-l -vechea idee a Bisericii
dimpotrivă e să ridice pe om spre Hristos.... Desigur
vor exista unele firi dăruite de Dumnezeu cu putere
religioasă şi care prin propria lor pornire lăuntrică
vor cuprinde măreţia supraomenească a lui Hristos.
Acestea
 45

sunt însă excepţii izolate. Marea majoritate a

oamenilor au trebuinţă în interpretarea lui Hristos de
o călăuză sigură....¹) Mă opresc aici în a arăta
părerea unui protestant, care în cazul de faţă a fost
atât de ortodox în stabilirea rolului pe care-l are Sf.
Tradiţie în interpretarea Sf. Scripturi. Şi această
mărturie pe care am căutat să o dau cât mai pe larg, e
cu atât mai de preţ, cu cât observăm că şi unii dintre
protestanţi şi dintre cei mai buni, suspină după
normele de conducere ale Bisericii Ortodoxe, în
ceeace priveşte tâlcuirea Cuvântului dumnezeiesc
cuprins în Sf. Scriptură, prin luminile Sf. Tradiţiuni.
21 '

Majoritatea protestanţilor însă, urmând întru

totul pe Luther, resping Sf. Tradiţiune ca izvor al
revelaţiei şi ca normă de interpretare a Bibliei.
Luther a spus: „Sf. Scriptură este fără vreun
comentariu, soarele şi întreaga lumină… E singura
înţelepciune a oricărei înţelepciuni... Numai Sf.
Scriptură este unicul judecător, regula şi dreptarul
după care, ca după o piatră de încercare
Fr. W. Foster, cf. op. cit. passim 151-153.

46
trebuie cunoscută şi judecată toate învăţăturile de
sunt bune sau rele, drepte sau nedrepte" ¹).
Totuşi, protestanţii, respingând Sf.. Tradiţie,
„au simţit nevoia pentru consolidarea lor, de o
tradiţie nouă în locul celei părăsite şi anume o au în
„Cărţile simbolice” în care au interpretările făcute de
întemeietorii protestantismului, la locurile cele mai
importante din Scriptură ²). Iată prin urmare, cum
înşişi protestanţii au simţit nevoia unei regule de
credinţă în interpretarea Sf. Scripturi. Şi au şi hotărât
ca această normă să fie statornică şi să fie primită de
către toţi, aşa cum avem noi definită Sf. Tradiţie de
către Vicenţiu de Lerin ³). “Numai că ei în loc de a
avea o adevărată Tradiţiune, au tradiţiuni omeneşti,
care întunecă ceeace este dumnezeiesc, ducând la
„călcarea poruncii lui Dumnezeu pentru datina lor“
4) .
Protestanţii au tot ca pe nişte reguli de
interpretare biblică şi ajutoarele pe care le-a făurit
mintea omenească prin acea

1.Cf..I. Mihălcescu, Compendiu de teologie simbolică, 1901, pag.

241..
2.Pr. M. Bulacu, Şcoala antiohiană, pag, 10
3.quod semper, quod unique, quod, ab omnibus creditum est" ... aceste
sunt criteriile stabilirii unei adevărate Tradiţuni, după Vicenţiu de
Lerin şl pe care şi le-a însuşit şi Biserica noastră, cf. Andrutsos, op.
cit, pag. 17.
4.Matei XV,3.
 47

disciplină teologică a ermeneuticii. Ei socot că

având în vedere aceste principii raţionale de aflare a
adevărului cuprins în Biblie, se pot lipsi de toate
ajutoarele puse la îndemână de către Sf. Tradiţiune.
La această obiecţiune, socot că voi înfăţişa
îndestulător răspuns, prezentând cele ce s-au scris de
către Filaret Scriban, în prima Ermeneutică apărută
în limba română. „Pentru că toate mijloacele pe care
ni le pune la dispoziţie Ermeneutica pentru
înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, uşor pot fi
întrebuinţate nedrept de către unii cititori după
variatele neajunsuri omeneşti, precum din scurta
privire a minţii, a tainicelor patimi a inimii, a
puterilor gândirii, a lăuntricei amăgiri de sine şi
altele; apoi trebuie neapărat să fie oarecare reguli
generale pentru înţelegerea scripturilor, o regulă care
să ţină în nişte ştiute hotare înţelesurile cele
particulare. Astfel de regulă stăpânitoare este
înţelesul a unii, a Sfintei sobornicești și Apostolești
Biserici" ¹).
Şi în sfârşit, în legătură tot cu principiile de
interpretare protestantă a Sf.

1. Filaret Scriban, op. cit, pag. 120.

 48

Scripturi,fără ajutorul Sf. Tradiţiuni pe care o avem

din primele opt veacuri primare ale creştinismului ,
ar mai fi să menţionăm şi un alt principiu tot
protestant şi anume: Scriptura scripturae interpres,
adică Sf. Scriptură îşi este ea însăşi interpretatoare.
De acest principiu de interpretare, într-o
înţelegere mai largă a lui, ne folosim şi noi, prin
citarea locurilor paralele, dar nu-o luăm aceasta ca
pe o unică călăuză la care să alergăm în tâlcuirea
Bibliei, cum fac protestanţii. De altfel folosirea
acestui principiu de interpretare nici nu ne dă o
lămurire completă a textului sfânt. Pentru locurile
care nu sunt destul de lămurite prin folosirea
locurilor paralele, noi folosim tâlcuirea pe care o dă
Sf. Tradiţie. Cât priveşte folosirea acestui principiu
de interpretare protestant, Scriptura scripturae
interpres, socot că nu este întru totul mulţumitor, ci
numai într-o foarte mică măsură. Vestitul teolog rus
Macarie, scrie următoarele în această privinţă: „Sf.
Scriptură este o scriere, iar nu o fiinţă vie, ce are
urechi şi gură. Ea nu poate să audă întrebările
noastre asupra sensului ce-l dăm, cutărui loc sau
cutărui loc; ea nu poate să
 49

ne răspundă, să decidă nesiguranţele noastre" ¹).

Faţă de aceste principii de interpretare
protestantă, care după cum am văzut, se străduiesc
să înfiripeze garanţia unei bune tâlcuiri pe o tradiţie
omenească, voi căuta să înfăţişez măcar prin
menţionare şi principiul de interpretare a Bibliei la
romano-catolici, pentru că astfel să se poată vedea
câtă garanţie de obiectivitate în interpretare ne dau
principiile ortodoxe.
În Biserica apuseană, deşi aflăm acelaşi
principiu de interpretare ca şi în Biserica ortodoxă,
totuşi, pentru că ei înţeleg altfel Tradiţiunea, au
ajuns la grave greşeli de interpretare. La papistaşi,
„Papa însuşi este Tradiţiunea şi Biserica”. Piu IX a
zis: Io sono la tradizzione şi nu arare ori se întâlnesc
expresiuni de acestea. „Când vorbim de Biserică
înţelegem prin ea pe Papa". El este totul: „Eu sunt
calea, adevărul şi viaţa”, a zis Piu IX. ²)
În rezumat, după catolici: „Sf. Scriptură învaţă
ceeace învaţă Sf. Tradiţiune, iar

1.Macarie,Introducere în teologia dogmatică,tradusă de

Arhim .Gherasim
2.Cf. Pr. Timuş,Buc.1885,pag.444.
I. Mihălcescu. Comp. de teol. simb. pag. 133.
Protos. Dr. Vasile Vasilache- Biblia în Ortodoxie. 4
 50

tradiţiunea este ceeace învaţă Biserica, ¹) iar Biserica

învaţă ceeace învaţă Papa. Prin urmare, spre
deosebire de Biserica ortodoxă, unde Sf. Tradiţiune
se mărgineşte la cele opt veacuri primare ale
creştinismului, la romano-catolici, Tradiţiunea îşi
măreşte fiinţa mereu până în prezent şi în viitor cât
timp papii se vor crede infailibili.
Această greşeală în înţelegerea Sf. Tradiţiuni,
aplicată la interpretarea Bibliei a dus la susţinerea
atâtor erezii papistaşe: inchiziţia, indulgenţele,
infailibilitatea papală etc.
Faţă de aceste greşeli papistaşe şi protestante,
noi putem mărturisi cu deplină credinţă, că Biserica
ortodoxă având înţelegerea Tradiţiunei adevărate, pe
care o foloseşte în interpretarea Sf. Scripturi, are cu
ea pe adevăratul povăţuitor, care o călăuzeşte cu
depline garanţii la aflarea şi însuşirea adevărului
dumnezeiesc descoperit în Sf. Scriptură.
Ca încheiere, ţinem să mărturisim valoarea
Tradiţiunei pentru Biblie şi din alt punct de vedere.
Sf. Tradiţiune nu numai că este aceea care ne ajută la
aflarea adevărului primar pe care l-a pus autorul
sfânt în Sf. Scriptură, dar tot ea este aceea

1. Andrutsos, op. cit, pag. 17.

51
care a hotărât formarea însăşi a canonului biblic.
Autenticitatea cărţilor care alcătuiesc Biblia
noi o sprijinim îndeosebi pe mărturia Tradiţiei
acestor veacuri primare. Tradiţiunea este aceea care
a ales şi investit cu toată autoritatea cărţile pe care le
avem astăzi în Sf. Scriptură. Din nenumărate
Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistole şi
Apocalipse apocrife, ea a fost singura, care a ales cu
cea mai mare siguranţă şi garanţie ceeace avea
origină sigură de la apostoli şi de la ucenicii
Domnului. Sf. Tradiţie este aceea care a păzit ca în
textul sfânt să nu se strecoare nici un text eretic.
Cine altcineva ar fi putut face toate acestea, dacă nu
Tradiţiunea din care însăşi Scriptura face parte?
Această Tradiţiune, care a fost destul de
puternică în Biserica primară, a dat Bisericii cele
mai depline garanţii să cunoască care scriere este
insuflată de Duhul Sfânt şi care e lucrare omenească,
căci după cum foarte bine spune un renumit
dogmatist al Bisericii ortodoxe din timpul de faţă, nu
mai ceeace este transcendent, poate mărturisi
despre transcendent.)

1.Vezi Sergiu Boulkacoff ,op.cit.passim 14-25.

 52

Dar nu numai că prin mărturiile Sf. Tradiţiuni,

Biserica a format canonul cărţilor care alcătuiesc
Biblia, dar ceva mai mult, tot prin mărturiile Sf.
Tradiţiuni, Biserica a păstrat acest canon, apărându-l
cu eroism: împotriva atacurilor înverşunate ce s-au
dat împotriva cărţilor Noului Testament din primele
veacuri şi până astăzi.
Biserica a fost aceia care a păstrat canonul Sf.
Scripturi, ca una căreia i-au fost adresate majoritatea
scrierilor "Noului Testament. ¹). Şi cine altcineva se
putea interesa, de bunurile ei, dacă nu Biserica?
Apoi Biserica nu-şi putea cunoaşte ,chemarea
ei decât din Scriptură. Grija aceasta o putem vedea şi
28

din sfatul pe care-l dă episcopul Ciril al

Ierusalimului neofiţilor săi: „Aveţi grijă de a învăţa
de la Biserică, care sunt cărţile V. Testament şi care
sunt cele ale N. Testament." ²).

1.„The majority of the letters of. s. Paul are adressed not to individual;
s. Luke’s Gospel and the Act. are inscribed to Theophilus, of whom
notting is Known; the third Epistle of.s.John is adressed to the beloved
Gauis. The Gospels of. s. Matew and S. Mark have no adress. All the
other books difinitely presuppose an active.. Church." Thomas Strong,
The place of Scripture in the Church, London, 1917, pag.99
2.Ciril al Ierusalimului,Cateh.IV,34 cf.Fillion,op.cit.pag.241.
 53

Toate acestea ne arată, că Biserica singură a

fost aceea care putea să dea răspunsul cel adevărat
cu privire la canonul Bibliei, ca una care a avut în
păstrare Tradiţia ei şi luase parte la însăşi formarea
acestui canon, pe care mai târziu tot ea l-a întărit şi
recunoscut oficial la sinodul de la 692.
Iată prin urmare, că „Biserica ne-a dat Biblia
prin ajutorul Sf. Tradiţii; iar reformatorii - şi
sectanţii de astăzi - au primit Biblia Bisericii prin
Biserică, adică prin Tradiţie. “ ¹).
Din aceasta se poate vedea cât de caraghioasă
29

este atitudinea protestanţilor şi a tuturor sectanţilor,

care înlătură Sf. Tradiţiune şi spun, că ei se
întemeiază numai şi numai pe Biblie, atât ca adevăr,
cât şi in ceeace priveşte interpretarea ei. Dar de unde
au Biblia? Cine le-a dat-o? Cine a contribuit la
formarea canonului ei? Cine a păzit-o întocmai cum
s-a format? Cine le garantează că au însuşi Cuvântul
lui Dumnezeu? Nimeni altul decât Biserica prin
ajutorul Sf. Tradiţiuni, pe care ei o desconsideră atât
pe una, cât şi pe alta.
J. Sergiu Boulgacoff. op. cit, pag. 16 - 17.
 54

Această tristă urmare a înlăturării Sf..

Tradiţiuni o putem vedea şi din dezastru la care au
ajuns protestanţii. Ei au înlăturat din canon orice
carte, care nu le-a convenit. Astfel Luther a pus la
îndoială epistola a II Petru, a negat epistola lui Iuda
şi a înlăturat cu totul epistola lui Iacob, pe care o şi
numeşte o „epistolă de paie“. Şi în sfârşit,
Apocalipsei de asemenea îi contestă valoarea. Iată
unde a dus pe aceşti reformatori desconsiderarea Sf.
Tradiţiuni. La reforma însăşi a canonului Bibliei!
Unii dintre reprezentanţii protestantismului din
trecut şi de astăzi, spun că atât Vechiul cât şi Noul
30

Testament e de origină curat omenească. Pentru ei

nici nu se pune problema canonului. Ei aprobă sau
nu o carte, după cum se potriveşte sau nu cu
bolnăvicioasele lor păreri!
Prin înlăturarea Tradiţiunii,reformatorii nu
numai că s-au lipsit de cel de al doilea izvor al
revelaţiunii şi de un dumnezeiesc povăţuitor în
interpretare, dar au ajuns ca să se lipsească de însăşi
Sf. Scriptură. Pentru aceştia Biblia ne mai
cuprinzând Cuvântul lui Dumnezeu, neavând nici o
garanţie, au ajuns ca unii să o nege, iar alţii s-o
tălmăcească aşa de rău, încât vezi
 55

că ai de-a face cu părerile cutărui şi cutărui

interpretator, iar nicidecum cu veşnicul Cuvânt a lui
Dumnezeu!
Protestantismul care a avut pretenţia să se
reîntoarcă la credinţa primelor veacuri, n-a putut
ajunge acolo, pentru că n-a avut calea prin care să
primească acea revărsare a luminii din acele
vremuri. Ei înlăturând Tradiţia şi Biserica, s-au lipsit
de acea minunată ramă care a conservat tabloul către
care şi-au îndreptat atenţiunea.
Iată importanţa Sf. Tradiţiuni, de care Biserica
ortodoxă nu s-a lipsit şi pe care ea având-o
însemnată în scrierile şi practicile ei, e atât de mult
împletită cu viaţa şi doctrina Bisericii noastre, încât
. 56

ea se bazează pe autoritatea Bisericii. Şi fiindcă noi

mărturisim şi credem, că Sf. Scriptură trebuie
tâlcuită cu ajutorul Sf. Tradiţiuni, din hotarele căreia
de ieşim greşim, tragem următoarea concluziei:
Trebuie a explica Sf. Scriptură conform cu Sf
Tradițiune, trebuie a înţelege Sf. Scriptură cum ne-o
explică Biserica ortodoxă ¹).
Această regulă de interpretare a fost formulată
de către Dositei, patriarhul

1.Macarie,op.cit.pag.531
 56

Ierusalimului,în Mărturisirea sa de credinţă, pe care

a primit-o şi aprobat-o Biserica ortodoxă, prin
sinodul de la 1772.
Trebuie să credem în (Sf. Scriptură), nu în alt
chip, ci aşa cum Biserica universală ne-a explicat-o
şi ne-a dat-o... căci orice om vorbind de la sine, e
posibil să greşească şi să înşele şi să fie înşelat, dar
Biserica universală niciodată n-a vorbit şi nu
vorbeşte de la ea, ci din spiritul lui Dumnezeu ¹).

-----------

1...Art.II Dosithei Confessio-conform Libri symbolici eclesiae

orientalis collegit,Ern jul Kimmel,ienae,1843,pag.426-427.
 CAPITOLUL III

CARE ERA CRITERIUL UNEI OBIECTIVE

INTERPRETĂRI A BIBLIEI, IN VEACURILE
PRIMARE ALE CREŞTINISMULUI?

IBLIA, ca una ce este opera lui Dumnezeu, în care

se cuprinde în chip pozitiv voia Sa, se recomandă
respectului tuturor.
Ea ne pune înainte gândurile dumnezeieşti,
care „s-au scris în ea, spre învăţătura noastră ¹).
Aceste sunt cele două motive care ne îndeamnă
de a da toată veneraţia ce se cuvine unei lucrări
dumnezeieşti, făcută pentru binele şi fericirea
noastră. Valoarea cuprinsului Sf. Scripturi ne îmbie
sufletul spre a lua cunoştinţă de ceeace voieşte
 1.Rom.,XV,4;I Cor.X,11. 58

Dumnezeu să facem spre a fi plăcuţi Lui şi spre a fi

fericiţi noi.
Grija cea mare însă, nu este numai a ne apropia
cu toată dragostea şi chiar cu smerenie şi rugăciune
de sfatul Părintelui din ceruri, ci e şi acela de a năzui
să afli adevăratul lui înţeles cuprins în Sf. Scriptură.
Căci nu este dezastru mai mare, decât a interpreta
greşit ceeace a voit Dumnezeu să ne înveţe. Aceasta
duce în chip sigur la distrugerea fiinţei noastre, ba
ceva mai mult,şi a altora. Pentru a arăta unde poate
duce o greşită interpretare a Bibliei, nu ar fi să
amintesc, decât că orbirea şi tăgăduirea lui Iisus ca
Dumnezeu de către Farisei, se datoreşte unei greşite,
interpretări, care mai apoi a dus chiar la omorârea lui
Hristos. Iată cum, o greşită tâlcuire a textului sfânt a
dus la o afundare în abis în loc să afle lumina,
Fariseii, prin interpretarea lor greşită, au căzut în cel
mai întunecat vârtej al adâncului. Şi ce este mal trist,
decât ca un popor care a aşteptat milenii pe Hristos,
pe baza celor scrise în Scriptură, să nu-l recunoască
atunci când a venit, din pricina unei greşite
interpretări a Bibliei?!
Faţă de această pervertire a înţelegerii
 59

revelaţiunii dumnezeieşti, care a dus la negarea ei,

trebuia restabilit adevărul. Aceasta a şi făcut-o
Mântuitorul. Faţă de rigoarea tradiţionalismului
iudaic, ori de alegorismul alexandrin iudaic, care au
dus la o întunecare a spiritului uman, Mântuitorul
vine şi arată care este adevăratul înţeles al textului
sfânt De aici se şi naşte „conflictul, între Mântuitorul
nostru Iisus Hristos şi Farisei, care e un conflict de
exegeză, ca şi între noi şi sectanţi" ¹).
Hristos Domnul tălmăceşte cuvintele legii
vechi despre ucidere ²), despre preacurvie ³), despre
divorț 4) şi altele pe care nu numai că le tălmăceşte
în adevăratul lor sens, dar le şi împlineşte 5). El este
acela care: pune în adevărata sa lumină gândul
dumnezeiesc descoperit prin revelaţie. „Comparând
exegeza iudaică cu exegeza Mântuitorului,
însemnează a compara întunericul cu lumina. Cine
trece de la una la cealaltă, simte că a ieşit din
labirintul
1.
2. Diac.
Exod H. Rovenţa, Curs
XX,13;Deut IV,17.de Ermineutică 1931-32.pag.115.
3.
4. Exod
Deut. XX,44.
XXIV, 11.
5. Matei V,21-41;Marcu II,25-26;Luca IV,16-22;Ioan XIII,18.

60

interpretării iudaice, la cerul senin şi interpretarea

limpede şi absolut literară a Mântuitorului ¹).
Această cheie de boltă, care deschide nu în
chip forţat camara cea tainică a gândului divin,
Domnul nostru Iisus Hristos a dat-o şi Sf. Apostoli,
după cum citim în Sf. Evangheliei „le-a deschis
mintea lor, ca să înţeleagă scripturile" ²). Sf.
Apostoli, la rândul lor, au împlinit cu sfinţenie
această misiune, după cum ne spune Sf. Apostol
Pavel: „Căci noi nu vătămăm cuvântul lui
Dumnezeu, cum fac mulţi, ci-l propovăduim în
curăţenie, ca de la Dumnezeu primit, ca înaintea lui
Dumnezeu și ca în Hristos" ³). La rândul lor Sf.
Apostoli au încredințat această chemare episcopilor
4), iar ei urmaşilor lor întru ierarhie, Bisericii
învăţătoare.
"Nu a trecut însă mult timp de când Sf.
Apostoli au înfăţişat şi au tălmăcit lumii Cuvântul
lui Dumnezeu, unii în scris, iar alţii prin grai şi iată
că au şi apărut de aceia care răstălmăceau spre
pieirea lor învăţătura sfântă. Au fost mulţi din aceia
care,ca şi

1.Diac.H.Rovenţa,idem,pag.119
2.Luca XXIV,45.
3.II Corint.II,17.
4.II Timotei II,15.

61

Fariseii, au căzut în aceeaşi orbire, interpretând

greşit textele sfinte ale Scripturii. Toţi ereticii care s-
au desprins de la sânul Bisericii adevărate, îşi
întemeiau ereziile lor pe greşitele interpretări pe care
le dădeau învăţăturilor sfinte cuprinse în Biblie. Şi
până acolo a mers la unii orbirea, încât au înlăturat
după plăcerea întunecatelor lor patimi, anumite cărţi
din Biblie, iar celorlalte le aplicau o interpretare care
nu corespundeau cu ceeace era în ele, ci cu ceeace
era greşit în gândul lor, potrivit poftelor inimii lor.
De altfel această greşită interpretare a Bibliei nu o
găsim numai la Farisei şi la ereziarhii primelor
veacuri creştine, ci i-a stăpânit şi stăpâneşte şi
sufletele multora din evul mediu şi de astăzi, căci pe
ce-şi întemeiază falsa lor doctrină protestantismul şi
toată puzderia de secte izvorâte din el, dacă nu pe o
greşită interpretare a Sf. Scripturi?
Dar iarăşi, precum Mântuitorul a căutat să
restabilească adevăratul înţeles al Bibliei, faţă de
mistificarea fariseică legalistă şi cabalică, la fel şi
urmaşii Lui întru credinţă, Sf. Părinţi, s-au străduit
să arate lumii care este adevărata învăţătură cuprinsă
în Sf. Scriptură şi îndeosebi în locurile rău

62

răstălmăcite de eretici. Şi Sf. Părinţi, bărbaţii cei mai

luminaţi ai timpului lor, precum şi cei mai înflăcăraţi
de duhul credinţei, au fost singurii care prindeau
adevăratul înţeles al gândului sfânt descoperit în
Biblie. Viaţa lor neîntinată patimilor, era străjuită de
simţuri luminate şi de glasul unei conştiinţe drepte.
Şi mai presus de toate, ei aveau garanţia Duhului
Sfânt, care îi învăţa toate cele drepte şi sfinte,
descoperindu-le taina cea nepricepută de vrăjmaşii
credinţei. Toate acestea erau daruri minunate, care
făceau ca Sfinţii Părinţi să afle şi să propovăduiască
adevărul nezdruncinat al învăţăturii descoperite. Şi
ei erau atât de siguri că mărturisesc înţelesul cel
adevărat al cuvântului divin, încât pentru a se păstra
această adevărată învăţătură, pe care ei o scoteau din
interpretarea Sf. Scripturi, au suferit exiluri şi crunte
persecuţii. Astfel a fost un Sf. Atanasie cel Mare, Sf.
Ioan Hrisostom, Sf. Grigorie de Nazians şi alţii.
Toate chinurile acestei vieţi şi chiar şi moartea au
suferit-o Sfinţii Părinţi, numai pentru a se păstra
neclintit şi curat adevărul pe care Dumnezeu l-a
descoperit în Biblie. Sf. Ciril al Alexandriei spunea:
„Uit de bunăvoie nedreptăţile şi calomniile.... să-i

63

judece Dumnezeu! Numai credinţa să fie scăpată....

Dar dacă este cineva care să renege credinţa lor, noi
nu trebuie să trădăm conştiinţa noastră, chiar cu
pericolul zilelor noastre" ¹). Iată cât au suferit? Iar
unii şi-au jertfit chiar şi viaţa, numai pentru a nu se
perverti sensul cel adevărat al textului sfânt.
Sf. Părinţi însă, nu numai că au tălmăcit Sf.
Scriptură, prin a căror comentarii ne sunt de un
nepreţuit folos, dar ceva mai mult, ei sunt acei care
au creat şi reguli de cum trebuie tâlcuită Biblia
pentru a afla adevăratul sens al ei. Şi aceste norme
de îndrumare în explicarea Sf. Scripturi, sunt ca
nişte luminoase dreptare, care ne călăuzesc în chip
sigur pe calea care duce la adevăr. Şi socot că e de
un mare folos, de a cunoaşte aceste reguli şi a le
avea prezente în mintea noastră, ca unele care ne
garantează o obiectivă interpretare a Bibliei. Numai
urmând aceste principii ale Sf. Părinţi suntem siguri
că nu vom greşi. De aceia am socotit că e bine să
înfăţişez în acest capitol: Care era criteriul unei
obiective interpretări în epoca patristică ? Adică,
 1. Ciril, Consil. Efes. cf. Macarie, op. cit., pag. 49664

care erau normele pe care le urmau Sf. Părinţi,

pentru o bună si adevărată interpretare a Sf.
Scripturi?
Pentru a înmănunchea aceste reguli, ar fi
trebuit poate să înfăţişez pe toţi Sf. Părinţi, dar având
în vedere că nu toţi ne-au lăsat astfel de principii, iar
acei care ne-au lăsat foarte mulţi le-au repetat, de
aceia mă voi ocupa numai cu cei mai reprezentativi
interpretatori ai Sf. Scripturi, prezentând în chip
deosebit ceeace e caracteristic fiecăruia în această
privinţă. Această înfăţişare o voi face în ordinea
cronologică a epocii patristice.
1

*
* *
Trec peste epoca Părinţilor Apostolici,
deoarece ei nu s-au ocupat prea mult de interpretarea
Sf. Scripturi, ci numai în o mai mică măsură au atins
această latură. Pricina pentru care Părinţii
Apostolici, n-au dat prea mare dezvoltare exegezei,
se socoate a fi următoarea: „În epoca lor... nu se mai
punea problema existenţei creştinismului în faţa
iudaismului, ci în faţa păgânismului. Şi ceeace conta
în faţa păgânismului era viaţa creştină… Aceasta
au cultivat-o
 65

Părinţii Apostolici, iar exegeza numai întâmplător.

De accea nu vom găsi la Părinţii Apostolici principii
exegetice, căci păgânii nu cunoşteau Scriptura şi nu
se simţea nevoia de a le-o explica" ¹).
La apologeţi, de asemenea nu vom găsi
dezvoltat acest ram al teologiei. Totuşi, putem spune,
că ei au dat ceva mai multă atenţie exegezei, decât
Părinţii Apostolici, în apologiile lor găsim apărarea
Sf. Scripturi, pe care o arată ca pe o revelaţie,
căutând să dovedească inspiraţia ei. Ba ceva mai
mult, găsim şi texte scripturistice interpretate pe
larg. Iar la unii apologeţi şi anumite condiţiuni pe
2

care le cer ei interpretului. Astfel ne dă Sf. Iustin

Martirul în „Dialogul cu iudeul Trifon: „Înţelegerea
obiectivă a Sf. Scripturi, zice el, e condiţionată de
rugăciune, de credinţă, ca Dumnezeu să lumineze pe
interpret şi mai e condiţionată şi de dragoste, fără de
care nu poţi înţelege cuvântul lui Dumnezeu şi în
ultimul rând vine raţiunea" ²).
Şi acum, trecând la Sf. Părinţi, vom începe cu
cel dintâi Părinte bisericesc, care

1.Diac.H.Rovenţa,op.cit.,pag.123.
2.Justin Martirul, Dialogul cu Iudeul Triton, cap. VII.

Protos. Dr Vasile Vasilache- Biblia în Ortodoxie. 5

 66

stabileşte principii generale de interpretare a Sf.

Scripturi şi anume cu Sf. Irineu.

1. Sf. Irineu s-a născut în Asia pe la 140 d. Hr.

În tinereţea sa, după cum ne mărturiseşte el însuşi, a
fost auditor al Sf. Policarp, episcopul Smirnei, care
la rândul său fusese ucenicul Sf. Evanghelist Ioan ¹).
În preajma anului 177 a plecat la Roma, iar de
aici - la 178 d. Hr. s-a dus la Lugdunum ~ Lyonul de
astăzi - unde încurând a ajuns episcop. Am făcut
această menţionare biografică pentru a se şti, cât de
mult trebuie să preţuim mărturia Sf. Irineu. Căci ea
nu e numai a unei regiuni, sau a unei persoane, ci
trebuie să o luăm ca o mărturie universală a Bisericii
creştine din acel timp şi venită ca de la apostoli.
Mai înainte de a trece la menţionarea acestor
reguli exegetice a Sf. Irineu, ţin să menţionez,

1. ,E1 Polycarpus autem non solum ab apostolis edoctus,et

conversatus cum multis et eis qui Dominum nostrum viderunt; sed
etiam ab apostolis in Asta in ea quae est Smyrnis Ecclesia constitus
episcopus, qaem et nos vidimus in prima nostra aetate(multum enim
perseveravit et valde senex gloriosissime el nobilissime martyrium
iaciens exivit de hac vita), haec docuit semper quae ab apostolis
didicerat,,wuae et Ecclesiae traditit ,et sola sunt vera”. Irineu, Adv.
haeresas, lib. III, cap. III. Mlgne, P.. G. t. VII. col. 851-852.
 67

că el este primul care nu citează o scriere din Sf.

Scriptură fără a ne dat „autorul cărţii (ex. Pavel în
epistola I Corinteni), împrejurările şi locul de
compunere pentru Noul Testament ¹).
Principiile de interpretarea Bibliei, formulate
de Sf. Irineu, sunt în număr de două; primul,
folosirea Sf. Tradiţiuni în interpretarea Sf. Scripturi
şi al doilea, Biserica, prin ierarhia sa, fiind
păstrătoarea adevărului, e aceea care ne pune în
stăpânirea adevărului cuprins în Sf. Scriptură.
În ce priveşte primul principiu de interpretare,
Sf. Irineu spune: Non potest ex (Scripturis) inveniri
4

veritas ab his, qui nesciunt Tradiţionem, ²). adică:

Nu poate să fie aflat adevărul din Scriptură, de către
acei care nu cunosc Tradiţia.
Prin această regulă de tâlcuire a Sf. Scripturi,
Sf. Irineu înlătură interpretarea individuală pe care o
practicau diferiţi eretici. El stabileşte cel dintâi
principiu, ca Sf. Scriptură să fie interpretată în
cadrul Sf. Tradiţiuni. Şi stabileşte această normă,
pentru că numai Sf. Tradiţiune pe care o avem
.Diac. H. Rovenţa, op. cit., pag. 132
2. Sf. Irineu, Adv. haereses, lib. 111, cap. II, Migne, P G. t. VII, col.
846.
 68

de la St Apostoli şi care este una şi aceeaşi,

răspândită la toţi creştinii din toate ţările, este aceea
care ne garantează in veniri veritas ex Scripturis.
Într-adevăr că numai Sf. Tradiţiune, în chip obiectiv,
ne arată care este calea înţelegerii adevărurilor sfinte
cuprinse în Biblie, pe câtă vreme luminile raţiunii
fără cele ale Sf. Tradiţiuni, ne duc la subiectivism, la
o interpretare a Sf. Scripturi după cum dictează
mintea şi inimă noastră.
Acest principiu exegetic şi l-a însuşit şi are
drept regulă de interpretare Biserica ortodoxă şi cea
romano-catolică ¹), spre deosebire de protestanţii şi
sectanţii de astăzi care tăgăduiesc Sf. Tradiţiune şi
prin urmare şi rolul ei de a fi o sigură călăuză în
aflarea adevăratului sens al Sf. Scripturi. Protestanţii
şi sectanţii fac întocmai ceeace spune Sf. Irineu
despre ereticii din trecut: Când trimitem (pe eretici)
la tradiţia apostolilor păstrată în Biserică prin
succesiunea preoţilor, ei se opun tradiţiei, spunând
că ei sunt mai înţelepţi nu numai prezbiterilor, dar

1.Numai că romano-catolicii înţeleg grşit Sf.Tradiţiune,după cum s-a

putut vedea în Cap.II al acestei cărţi.
 69

chiar apostolilor şi că ei află adevărul curat ¹). Iar

pe al doilea principiu exigetic, Sf. lrineu l-a
formulat în chipul următor:
Biserica fiind aceea care păstrează Sf. Tradiţie,
tot ea e aceea care are adevărul şi-l garantează; iar
prin ierarhia ei înfăţişează scripturile fără pericol.
Căci, după cum spune Sf. Irineu, „adevărul pe care
l-au cunoscut mai înainte profeţii şi pe care l-a
desăvârşit Hristos şi l-a dat apostolilor, de la care
primindu-l Biserica, ea singură păzindu-l bine, l-a
dat fiilor săi..." (..... a quibus Ecclesia accipiens per
universum mundum sola bene custodiens, trudidit
6

filiis suis....)²), iar în altã parte spune: confesionem

Filii ejus, sola Ecclesia pure sustinet,...“, adică
singură Biserica păstrează în chip curat mărturisirea
Fiului ³)
Această păstrare a adevărului sfânt, în chip
curat se datoreşte apoi şi faptului, că

.„Cum autem ad eam iterum Traditionem, quae est ab apostolis wuae

per succesiones presbyterorum in Ecclesiis custoditur provocamus
eos; adveresantur Traditioni, dicentes se non solum presbyteris, sed
etiam apostolis exsistetesapientiores ,sinceram ivenisse
veritatem”,Irineu,Adv. haereses, Migne, P. G. t. VII, coi. 847.
2.Irineu, Adv. haereses, lib. V. Prefatio, Migne P. G.t.VII.col.1120
3.Ibidem,lib.IV,cap.33,idem,1078. col.
 70

Biserica este sub împărăţia Duhului Sfânt, după cum

o arată Sf. Irineu, când zice: Ubi enin Ecclesia, ibi et
Spiritus Dei. et ubi Spiritus Dei, ille Ecclesia, et
omnis gratia: Spiritus autem veritas ¹) Astfel unde
este Biserica, acolo este şi Spirtul lui Dumnezeu şi
unde este Spiritul lui Dumnezeu, acolo e şi Biserica
şi tot harul : Spiritul ca şi adevărul.
Ca o încheiere firească a acestui rol al Bisericii
de a fi păstrătoare a adevărului şi ca un criteriu
obiectiv al ei Sf. Irineu mărturiseşte următoarele:
Omnes eos qui sunt extra veritatem, id est qui sunt
extra Ecclesiam ²).
Biserica îşi împlineşte această minunată
chemare de a păstra şi a propovădui adevărul, prin
ierarhia bisericească, ca una care singura vesteşte
învăţătura apostolică, după cum o spune însuşi Sf.
Irineu ³).

1. Ibidem, lib. HI, cap. XXIV. Idem, coi. 966.

2 .Ibidem llb. IV, cap. 33, idem, coi. 1076.
3. Quapropter eis qui in Ecclesia sunt presbyteria abandire oportet, his
qui succesionem habent ab apostolis, sicut ostendimus; qui cum
episcopatus succesionem charisma veritatis certum. „.Irineu, Adv.
haereses, lib. IV, cap. XXVI, Mlgne P. G. t. VII, col. 1053; vezi şi col.
841, unde se arată că SI. Tradiţie apostolică una ce este moştenitoarea
apostolilor.
 71

Şi, ca un ultim sfat, în această privinţă, Sf.

Irineu, spune următoarele:
„Aşadar, acolo unde darurile lui Dumnezeu
sunt puse, de acolo trebuie să se înveţe adevărul, în
care este ceeace e moştenire de la apostolii bisericii
şi ceeace este sănătos şi nu are nevoie de completare
prin conversaţie şi este constatat ca nealterat şi
necorupt prin cuvântare. Căci ei... (Apostolii) păzesc
credinţa noastră... şi ne expun Scriptura fără pericol,
nici batjocorind pe Dumnezeu, nici necinstind pe
Patriarhi şi nici dispreţuind pe profeţi ¹).
Acest de al doilea principiu exegetic a Sf.
8

Irineu, creştinii ortodocşi şi l-au însuşit. Într-adevăr,

Biserica ortodoxă prin ierarhia ei, e aceea care ne dă
garanţia adevăratului înţeles pe care îl are Sf.
Scriptură, spre deosebire de protestanţi şi sectanţi,
care neavând o autoritate bisericească,cu o ierarhie
de ordin divin, tălmăcesc fiecare

1. Ubi igitur charismata Domini posita sunt, ibi discere oportet

veritatem apud quod est ab apostois Rcclesiae succesis, et id quod
est sanum est irreparabile conversationis, et inadulteratum
incoruptibile sermonis constat. Hic enim……fidem nostram
custodint.... et Scripturas sine peiculo nobis exponunt, neque Deum
blasphemantes neque patriarchas exhonerantes ,neque prophetas
contemnentes ”.Irineu, Adv. haereses, cart. IV, cap. XXVI 5. Migne P,
G. t. VIL coi. 1056.
 72

după cum li se pare şi după cum le dictează

interesele. Faţă de această subiectivă interpretare,
creştinul ortodox apare ca unul ce stă în chip
neclintit, pe stânca unei obiective tâlcuiri, avându-şi
drept călăuze în interpretarea Sf. Scripturi, după
sfatul Sf. Irineu: Sf. Tradiţie şi Biserica.

2. Tertulian şi Sf. Ciprian.

Atât Tertulian, cât şi Sf. Ciprian, n-au fost
exegeţi, totuşi s-au preocupat şi de această latură a
învăţământului teologic într-o oarecare măsură, dând
câteva principii de interpretare, prin care să poţi
ajunge în mod sigur la aflarea adevăratei învăţături
cuprinse în Sf. Scriptură.
Pentru amândoi, Tradiţia are un foarte mare rol
în exegeză, iar ca un al doilea principiu, au arătat
dreptul Bisericii şi ierarhiei de a hotărî în tâlcuire,
mai ales când e vorba de păreri care nu sunt pornite
de la credincioşii adevăraţi ai Bisericii, ci de la cei
certaţi cu ea.
Pentru Tertulian, „….această scriere (Sf.
Scriptură) nu trebuie probată altfel decât prin
Biserica pe care au întemeiat-o Sf. Apostoli şi în
care el au predicat, atât timp cât au fost în viaţă prin
grai, iar după

73
aceea prin epistolă".¹) Şi în continuare dă acelaşi
sfat, îndemnând „de a fi în legătură cu Bisericile
apostolice, în care nici o doctrină nu este diferită:
aceasta fiind mărturia adevărului” ²).
El însuşi spunând, că Tradiţia nu o găsim decât
în Bisericile apostolice! Id esse ab apostolis
traditum, quod apud Ecclesias apostolorum fuerit
sacrosanctum ³).
Aceeaşi regulă o are şi Sf. Ciprian, mărturisind
că: „Sf. Scriptură nu e concludentă decât prin
interpretarea Tradiţiei" şi că „dacă ne adresăm la
izvorul Tradiţiei divine nu mai greşim" 4).
Un principiu nou pe care-l dă Tertulian, este
10

acela al fondului doctrinal pe care trebuie să-l avem

în vedere la tâlcuirea Sf. Scripturi. Şi în această
privinţă el o spune: Noi interpretăm parabolele după
fondul nostru doctrinal 5 “) Această nouă regulă de
interpretare nu e
.Tertulian ,cap.XXI,Migne
haereticos ,De prescibtionibus adversus
,P.L.t.,II,col.38.
2.Ibedem,Adv.
3.Ibidem, col. 38.
Marcionem, 1ib. IV, cap. 5 cf. Chauvln, op. cit, pag.
165.
4.Ciprian, Epist.pudicitia.c.
74, cf. Macarie, op. cit,
5. Tertulian,De
S.j.,Catholicisme ,1938,pag.146.9,n.I.Henri depag. 468
Lubac

74

altceva, decât analogia credinţei, de care trebuie să

ţinem seama atunci când avem de făcut interpretarea
mai ales o parabolelor, pentru ca nu care cumva să
depăşim în tâlcuirea lor prin cine ştie ce îndepărtate
imagini cu totul străine, faţă de întregul nostru fond
doctrinal.

3.Clement Alexandrinul.
Acest părinte al teoriei gnosticului creştin,
după care creştinul trebuie iniţiat pentru a înţelege
Scriptura,¹) ajunge la acelaşi criteriu pentru o
obiectivă interpretare, ca şi Sf. Irineu, Tertulian şi Sf.
Ciprian, mărturisind:
Acei care tâlcuiesc Scripturile contrar tradiţiei
Bisericii au pierdut principiul realităţii ²)
4.Origen.
Acest reprezentant al şcolii exegetice din
Alexandria, care a pus de multe ori până la
exagerare accentul pe înţelesul alegoric al învăţăturii
sfinte cuprinse în Sf. Scriptură, când e vorba să ne
dea
Vezi
coL Clement Alexandrinul, Stromate, V, 9-56-57, Migne P. G. t. IX,
364.
2.Clement Alexandrinul ,Stromata,I 7 cf.Macarie,op.cit.,pag.468.

75

reguli de interpretare, nu greşeşte, ci e întru totul în

linia de conduită a criteriului tuturor Sf. Părinţi.
Astfel el mărturiseşte:
Ilila sola credenta est veritas, quae in nullo ab
ecclesiastica et apostolica discordat traditione, ¹)
adică numai acel adevăr trebuie să se creadă, care nu
contrazice întru nimic tradiţiunea bisericească şi
apostolică. Prin aceasta Origen nu face decât să
accentueze şi mai mult rolul Tradiţiunei în tâlcuirea
Sf. Scripturi.
De multe ori se pare, că Origen pune mai
presus Sf. Tradiţie decât Sf. Scriptură, ca una care
validează însuşi cuprinsul Sf. Scripturi.
Acest rol de seamă al Tradiţiei îl mărturiseşte
şi prin următoarele: Nu trebuie să ne îndepărtăm de
Tradiţia primitivă a Bisericii, nici a crede
(Scripturile) altfel de cum ni le-au transmis din
neam în neam Scripturile lui Dumnezeu. ²).
În ceeace priveşte chemarea Bisericii de a
interpreta Scriptura, Origen mărturiseşte: De fapt din
Evanghelie - şi

.Origen, περι Αρχων, liber primus, Migne, P. G. t. XI,col.116.

2.Origen,in Math.,t.I.cf.Fillion,op.cit.pag.241.

12
76

ceeace spune de Evanghelie se aplica la toată

Scriptura - noi nu primim decât ceeace primeşte
Biserica. ¹)
O altă regulă de care ţinea seamă Origen, în
interpretarea Sf. Scripturi, era şi aceea a consonanţei
celor două Testamente, principiul dealtfel cunoscut
şi prin Fer. Augustln. Novum Testamentum in Vetere
patebat; Vetus nunc in Novo patet. Pe acest principiu
de sinteză însă, pare că Origen pune un accent cu
mult mai mare decât Fer. Augustin, fiind vorba mai
mult decât concordanţă ²)
Şi în sfârşit, ca un ultim principiu pe care ni-l
dă Origen, pentru a putea pătrunde înţelesul Sf.
Scripturi, e şi acela de a fi îndrumaţi de acea lumină
dumnezeiască a Sf. Duh. Căci, spune el Şi Apostolii
înşişi au înţeles desăvârşit cuvintele lui Hristos, din
ziua în care Duhul Sfânt le-a descoperit acest înţeles
adânc ³).

1. Idem. in Math. 29. cf. Macarie, op. cit., pac 468

2.Vezi Origen , In Io., t .I, n. s.; in Mat. t-12 ,43 .„Conversi ambo in
evanangelium Christi ,unum sunt facti.cf.Henri de Lubec,S.J.op.cit.,
pag. 139
3.Evanghelium tantae eum (Spiritum S) potentiae et majestatis
ostendit ,ut dicat apostolos non pose cappere adhuc volebat docere
Cos Salvator,nisi cum advenerit Spiritus Santus ,qui se eorum
animabus infundes illuminare eos possit de ratione ac fide Trinitatis”.
Origeen. De
 77

Cât priveşte de greşeala acelora care

interpretează Scriptura după părerile lor, fără
ajutorul Sf. Tradiţiuni şi a Bisericii şi deci şi a
luminii revărsate în suflet de Duhul Sfânt, care e în
Biserică, Origen mărturiseşte următoarele:
A nu crede în cele ce se află în Sf. Scriptură, ci
a scoate altele din cugetul propriu, socot că aduce
un mare pericol pentru cei ce îndrăznesc să facă
acel lucru. ¹).

5.Despre Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Grigore

Teologul, Rufin spune că ei interpretau Sf. Scriptură
1

nu numai după raţiunea lor, ci şi după cei vechi ²).

Aceasta dealtfel arată şi Sf. Vasile cel Mare, când
combate pe cei ce interpretează în chip cu totul
deosebit cuvintele Scripturii,

Princ., II, c, VII n. 3. P. G. t. XI col, 217. Dealtfel această luminare a

Duhulul Sfânt o cere şi Sf. Justin Dial, cum Tryph, n. 7, 100, 109 şi de
asemenea şi Climent Alexandrinul, cf. J. A, Moehler. op. cit. pag. 24.
1.Origen, Migne P. G. t LII1 col. 108-109.
2.„divinae Scripturae voluminibus operam dabant, eonumque
intelligentium, non ex propria praesumptione, sed ex maiorum scriptis
ct auctoritate sequabuntur; quos, et ipsos ex Apostolica succesione
inteligendi regula spscepisse constabat”. Rufin, Historia Ecclesiastica,
liber secundus, cap. IX, Migne. P. L, t XXI, coL 518.
 78

acordând tâlcuirile după propriul lor scop:

χαθ`υπνον φαντασίοις πρός τόν οίχείον σχοπόν τάς
έζηγήσείς ποίούμενοι ¹).
Cât priveşte la Sf. Grigore de "Nazians,
criteriul obiectivei sale interpretări îl putem vedea
din următoarea mărturisire a sa:
„De fiecare dată, când iau Exaimeronul lui
Vasile în mâini, cunosc legile creaţiunii şi admir pe
Creator mai mult decât când n-aveam ca profesor
decât ochii mei“ ²).
Din aceasta se poate vedea importanţa pe care
2

o acordă Sf. Grigore Teologul, Sf. Părinţi în

interpretarea Sf. Scripturi. Comentariul unui sfânt
Părinte e ca un profesor strălucit care călăuzeşte
minţile elevilor pe căile cele sigure ce duc la aflarea
strălucitului adevăr.

5.Sf. Ioan Gură de Aur, cel mai mare

cuvântător al Bisericii, pe lângă că ne-a dat drept
criteriu al unei obiective interpretări însăşi vastele
sale comentarii, ca şi Sf. Vasile cel Mare, ne-a lăsat
totuşi să întrevedem din ele regulile care ne asigură
o obiectivă interpretare a Sf. Scripturi.

1. Sf. Vasile cel Mare,Omilia XI, Migne, P.G.,t.XXIX,col.188.

 2. Sf. Grigore de Nazians, Panegericul Sf. Vasile, paragraful 67,
Migne, P. G. t. XXXVI, col. 586.79

După Sf. Ioan Gură de Aur, cititorul şi

tălmăcitorul Bibliei, trebuie să ţină seamă: de
mediul, locul, cauzele şi persoanele, despre care se
pomenesc în acea carte pe care o citim din Biblie.
Adică să cunoaştem tot ceeace ne pune la
îndemână o introducere în Vechiul şi Noul Testament
¹).
În una din omiliile sale, recomandă
credincioşilor să citească pericopa Evangheliei mai
înainte de a veni la Biserică. Să mediteze acasă
asupra ei şi să observe ceeace nu poate fi înţeles aşa
uşor şi după aceea să meargă la instruirea Bisericii,²)
3__

la cei ce sunt însărcinaţi cu tălmăcirea Sf. Scripturi,

la învăţător (τον διδάσχαλον ), care este mai înţelept
(τόν σοφώτερον) pentru acest lucru. ³).
Din aceasta putem trage încheierea, că şi
Hrisostom recunoaşte şi recomandă ca ultimul for de
interpretare a Sf. Scripturi, Biserica prin ierarhia sa.
El, însă, nu exclude ca fiecare creştin să citească
Biblia, dar cere ca atunci când e vorba să afle
.Sf. Ioan Gură
2.Ibidem, Hom.deXI
Aur,
Ion,Migne,
Migne.P.P.G.G.t LVI, col. 158.
t. LIX,
3.Ibidem, De Lazaro,
Şcoala Antiohiană, pag.P.44.
G. t. XLVIII, col. col.
995,77.
cf. Pr. M. Bulacu,

80
care e adevăratul înţeles ,în locurile mai greu de
înţeles, să se ducă la magisteriu Bisericii. Ierarhia
bisericii e aceea care tâlcuieşte Sf. Scriptură în acord
cu învăţătura ei cea adevărată.

7. Fericitul Ieronim (+ 420) a fost numit de

unii prinţul exegezei apusene, iar de alţii Origenul
Bisericii apusene, pentru bogata sa activitate
desfăşurată pe tărâmul biblic, prin traducerea Bibliei
în latineşte - Vulgata-şi pentru multele sale
comentarii.
Deşi Fer. Ieronim a adus mare folos lumii
apusene, prin faptul că le-a tradus Biblia, dând
putinţa astfel ca să o citească toţi care ştiau latineşte,
totuşi el nu e de părere ca oricine să citească Biblia,
fără tâlcuirea celor ce sunt în drept şi în stare sa
lămurească textul biblic. În una din scrisorile sale,
pe care o adresează către prietenul său Paulin, el
spune:
„Eu am voit să te fac să înţelegi că tu eşti
incapabil de a pătrunde în Sf. Scriptură, fara un
conducător, care te-a precedat şi care să-ţi arate
calea”¹ ) (Prin aceşti conducători, Fer. Ieronim
înţelege pe Sf. Părinţi.

1.Ieronim, Epist.LIII ad Paulin,cf.Fillion,op.cit.,pag.272.

81
Şi aceasta o vedem mai lămurit din altă parte, unde
spune „De aceea am înfăţişat mai pe larg, pentru a
arăta lui Porfirie,.... greutatea priceperii Scripturii, a
cărei înţelegere ne este dată de harul lui Dumnezeu
şi de învăţătura celor vechi, care mai ales o ocrotesc"
¹).
Din aceasta putem vedea destul de bine, cum
pentru Fer. Ieronim priceperea Scripturii nu e ceva
care să o dobândească orice cititor prin propriile lui
puteri sufleteşti, ci mai ales şi prin ajutorul lui
Dumnezeu şi prin Tradiţia bisericească a Sf. Părinţi.
Fer. Ieronim dă o mare importanţă „învăţăturii
celor mai vechi“, în tâlcuirea Bibliei.Aceasta o
mărturiseşte el însuşi în lucrarea sa De viris
5

illustribus, în care numeşte pe Sf. Grigore de

Nazians Doctor maximas in exponendis Scripturis ²).
Preţuirea cea mare pe care o dă Fer. Ieronim
Sf. Părinţi, care sunt ca nişte dascăli iscusiţi în
ceeace priveşte tâlcuirea Sf.

1.Ibidem, Comraentoriorum in Danielem liber, cap. XI, Migne, P. L.

XXV, col. 575.
2.Fer. Ieronim, De viribus illustribus, vezi şi în Egipt. 34 ad Nepolin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache. - Biblia în Ortodoxie. 6

82

Scripturi, o putem vedea şi din următoarea

mărturisire a sa:
„Mare cinste ţi-ar face să stai de partea
necredincioşilor şi a rătăciţilor, decât de partea
credincioşilor? La care tot el răspunde:
„Nu, nu, oamenii necredincioşi şi cei rătăciţi în
credinţă sunt prea puţini şi dispreţuiţi, eu mă ţin de
bărbaţii cei mari ai Bisericii dreptmăritoare. Şi dacă
gândiţi că greşesc grăind aşa, apoi să ştiţi că mie mi-
i cinste să greşesc cum au greşit şi bărbaţii cei atât
de mari ai Bisericii“ ¹).

8. Fericitul Augustin (+ 430) s-a convertit la

creştinism prin citirea Sf. Scripturi.
Şi pentru el, Biblia a ajuns să fie studiul principal al
preocupărilor sale teologice.
Fer. Augustin privea la Biblie ca la o carte de
taine nepătrunse de oricine. În Scriptură sunt „opaca
secreta", care dacă vroieşti să ţi se deschidă şi să
pătrunzi înăuntru, trebuie să baţi la uşă „pulsantes
claudos eam". Această batere trebuia făcută cu mare
sfială, pentru că Scriptura cuprinde cea mai mare
profunzime ²). Şi dacă

1.Cf.Pr.C.Morariu,Virtutea creştină.Cernăuţi 1904,pag.164.

2. Diac. H. Rovenţa, Curs de Ermeneutică 1929. pag. 96.

83

ea este omnis accesibilis, paucissimus penetrabilis

¹), prin aceasta el voiește sã arate greutatea de
înțelegere a Sf. Scripturi, de a pãtrunde adevãratul
înțeles al voii lui Dumnezeu cuprins în textul sfânt.
Datoria interpretului e de a înfăţişa întocmai
ideea autorului sfânt „Nu este îngăduit să se spună
că autorul acestei cărţi (a Scripturii) nu dă
adevărul, dar sau codicele este mincinos, sau
interpretul a minţit, sau tu nu înţelegi ²).
Sf. Scriptură, cuprinzând numai adevărul,
rămâne de datoria noastră să ne apropiem de el, însă
nu toţi acei care se apropie îşi însuşesc adevărul aşa
cum a fost spus de autorul sfânt. Aceasta fie din vina
noastră, fie că textul a fost falsificat, fie că
încrezându-ne prea mult în noi, am căzut pradă
7

părerilor noastre, care de cele mai multe ori ne

înşeală. Pentru a înlătura acestea toate, Fer. Augustin
cere ca cel ce citeşte Biblia, să se folosească mai ales
şi

1. Fer. Augustin, Epist. CLXXXVII, ad Velasian, cf. Fillion, op. cit.,

pag. 290.
2.„Non licet dicere, auctor hujus libri (sacri non tenuit veritatem, sed
aut codex mendosus est, aut interpres erravit, aut tu non intelligis”.
3. Fer. Augustin., Contra Faustum, cf. Chauvin, op. cit., pag. 521.
 84

de luminile şi de autoritatea celor în măsură a o

avea.
„Dacă orice ştiinţă cere pentru a fi bine
înţeleasă, să fie învăţată de la un maestru, sau
profesor, ce îndrăzneală, ce orgoliu are, acel care ar
voi să înţeleagă în afară de interpretările (Sf. Părinţi)
autorizate,cărţile care cuprind tainele dumnezeieşti?"
¹). Socot că prin aceasta Fer. Augustin arată destul de
clar spiritul rector pe care îl au Sf. Părinţi în
tâlcuirea Sf. Scripturi.
Un alt criteriu obiectiv pentru o bună tâlcuire a
Sf. Scripturi, după Fer. Augustin, este şi acesta:
1

Ego vero Evangelio non credetem nisi me

catholicae Ecclesiae commooe rat auctoritas ²).
Prin această normă de garantare a unei bune
interpretări, Fer. Augustin substitue Sf. Scripturi
Bisericii. Acest principiu a dus însă pe Biserica
romano-catolică la o greşită extremă, neprimind ca
adevărat ceeace spune Scriptura, dacă nu este
mărturisit şi

1.Fer. Angustin, Ad Honor, De ulilitate cred., XVIII,. 35 cf. Chauvin,

op. cit., pag. 539.
2.Fer. Augustin, contra epist Manichaei, liber. I, cap. V, Migne, P. L, t
XLII, coL 176.
 85

de Biserica papală. Aceasta va duce la reacţiunea

protestantismului ¹).
În sfârşit, ca o ultimă regulă de interpretare a
Bibliei, Fer. Augustin ne dă norma aşa numită regula
credinţei, prin care se face cunoscut înţelesul altor
locuri explicate, cu ajutorul cărora putem lămuri
pasagiile mai grele ²).

9. Rufin (+ 410) e un vestit scriitor bisericesc

al Apusului El a tradus multe din lucrările scriitorilor
răsăriteni în latineşte, printre care şi numeroase
comentarii.
În istoria sa bisericească, în care a însemnat în
chip credincios viaţa şi regulile de conducere
creştină din acel timp, scrie următoarele cu privire la
interpretarea Bibliei:
„Pentru a dobândi înţelegerea cărţilor
Dumnezeieşti, Părinţii se sprijină nu pe propriul lor
chip de vedere, dar pe acela al scriitorilor şi al
autorităţii înaintaşilor lor în credinţă, care au avut la
rândul lor în

1.Vezi Diac. H. Rovenţa, Curs de Ermineutică, 1931-32 pag. 191.

2.Consulat (interpres) regulam fidei quam de Scripturarum planioribus
locis et de Ecclesiae autoritate percepit.. Fer. Augustin, De Doctrina
Christ., III. 2. Migne, P. L. t. XXXIV, col 79.
 86

chip sigur tradiţia apostolică ca regulă de

interpretare"¹)
Iată şi o preţioasă mărturie de felul cum
interpretau cei vechi Sf. Scriptură, care ne vine nu de
la cei ce interpretau Biblia, ci de la un istoric al
timpurilor acelora.

10. Isidor Peluziotul (+ 440), care a scris

peste două mii de scrisori, din care majoritatea sunt
cu caracter exigetic, scrie în una din epistolele sale
despre comentariile Sf. Ioan Hrisostom următoarele:
„Eu socot că dacă Pavel s-ar fi exprimat chiar
în limba atică, el n-ar fi făcut-o altfel decât
3

venerabilul Hrisostom, atât sunt de strălucite

tâlcuirile gândirii sale,..² “).
Ar trebui să fie unul prea orbit de orgoliul său,
ca să nu se folosească de tâlcuirile Sf. Părinţi şi, în
cazul de faţă, mai ales de ale Sf. Ioan Hrisostom,
care a pătruns şi a înfăţişat atât de limpede tainele
cele mai de seamă a învăţăturilor dumnezeieşti
cuprinse în Sf. Scriptură.

11.Sf. Ciril de Alexandria (+ 444),

1.Rufin,Histor.eccles.II,9-Cf.Chauvin,op.cit.pag.539.
2.Isidor Pelus.Epist.V,32,Migne,P.G.t.LXXVIII,col.1348.
 87

luptătorul neînfricat contra lui Nestorie, a fost şi un

bun călăuzitor al sufletelor dornice de a citi şi a afla
taina învăţăturii din Scriptură. În această privinţă, Sf.
Ciril de Alexandria spune următoarele:
„Toată persoana de bun simţ se sileşte a urma
învăţătura Sf. Părinţi, pe care ei au scos-o chiar din
izvorul Tradiţiunii apostolice şi evanghelice şi ei au
explicat-o corect, fără nici o eroare, fiind luminători
în lume ¹).
Sf. Ciril prin aceasta ne întăreşte şi mai mult în
dorinţa noastră, de a avea ca luminători pe Sf.
Părinţi, atunci când citim şi tâlcuim Biblia.

12.Vincenţiu de Lerin (+ 458) este teologul

care a scris, putem zice, cel mai bun tratat despre St
Tradiţie.
În acest tratat numit Commonitorium, găsim şi
reguli pe care trebuie să le urmeze cel ce citeşte şi
tâlcuieşte Sf. Scriptură. Acest autor, pornind de la
înălţimea gândurilor cuprinse în Sf. Scriptură şi care
neputând fi înţelese, au dat naştere la atâtea greşite
interpretări, scrie următoarele :

1. Ciril de Alexandria, Defens ad Anathem. 8 tom.II.. cf Macarie, op.

cit., pag. 498.
 88

„Deoarece din cauza înălţimii ei, nu toţi iau

Scriptura în unul şi acelaşi înţeles….căci altfel o
explică Novatian, altfel Sabelie, altfel Donatus, altfel
Arie, altfel, în sfârşit, Nestorie... pentru aceasta e
foarte necesar, din pricina unor greşeli atât de
felurite, ca interpretarea profetică şi apostolică să se
călăuzească de regula înţelesului bisericesc şi
universal ¹).
Un alt criteriu, care arată înţelesul adevărat al
textelor Sfintei Scripturi, ni-l face cunoscut Viaceţiu
de Lerin, în cele ce urmează:
„În ce chip vor deosebi- fiii Bisericii mame -
adevărul de minciună în Scriptură? Desigur ei se vor
5

îngriji să facă acest lucru cu mare sârguinţă, fiindcă-

după cum am scris la începutul Commonitoriului
acestuia, ne-au fost daţi bărbaţi sfinţi şi învăţaţi, care
să interpreteze canonul divin, după Tradiţia

l. „Quia videlicet Scripturaram Sacraram pro ipsa altitudine non uno

eodemaque sensu universi accipiunt…aliter namque Novotianus,aliter
Sebellius,aliter Donatuas exponit,alter Arius…aliter prostemo
Nestorius.Atque idcirco multum necesse est propter tantos tam varii
erroris anfractus, ut propheticae et apostolicae interpretationis linea
secundam Eccclesiastici et Catholici sensu normam dirigatur”.
Vincenţiu de Lerin,Commonitorium,I,2 Migne P.L.t.L., col. 640.
 89

universală a Bisericii şi după regula credinţii

universale; pentru aceasta Biserica universală şi
apostolică trebuie să urmeze consensul universal şi
consensul vechimii“ ¹).
Din toate acestea se poate vedea că Vincenţiu
de Lerin a stabilit următoarele reguli de urmat pentru
o bună tâlcuire a Bibliei:
1. Tradiţia universală a Bisericii ; 2. Regula
credinţei universale. Iar pe amândouă acestea le
găsim la Sf. Părinţi, ca unii ce s-au folosit de aceste
reguli. Şi în sfârşit, în al treilea rând, Vincenţiu de
Lerin cere ca să avem în vedere şi consensul
universal al Sf. Părinţi „pe a căror păreri urmându-
le, putem înlătura rătăcirile ereticilor care se ivesc"
89_

²).
Şi însfârşit, despre importanţa folosirii
tâlcuirilor Sf. Părinţi, pentru citirea şi

1.Quniam modo in Scripturis veritatem a falsitate dicernent ? (matris

Ecclesiae filii ?) Hoc silicet facere magnopere curabunt, guod in
principio Commonitorium istios sanctos et doctos vlros nobis
tradidisse scripsimus, ut divinum Canonem secundum universalis
Eccleilae tradiţionis et juxta Catholici dogmatis regulas interprentur ;
in qua item catholica et apostolica Ecclesia sequntur necesse est
unlversitatem,. antiquitatem consensionem”. Vincenţiu de Lerin,
Comonit, prim., cap. XXVII, Migne P. L, t. L, col. 674.
 2.Vezi Arhim. I. Scriban, op. clt„ pag. 118.90

înţelegerea Sf. Scripturi, scrie şi Leon cel Mare, în a-

82-a epistolă a sa.
„Nici cu o vorbă nu este iertat să te depărtez de
învăţătura evangelică şi apostolică, sau să înveţi
altceva despre scripturile dumnezeieşti, decât ceeace
fericiţii apostoli şi Părinţii noştri au primit şi învăţat
'' ¹).
După această îndelungată cercetare pe care am
făcut-o, pentru a vedea ca ei erau criteriile unei
obiective interpretări a Sf. Scripturi la Sf. Părinţi-
îndeosebi din primele veacuri, socot că nu e cazul să
mai adaug la acest şir şi pe alţi Sfinţi Părinţi, pentru
a nu înfăţişa prea mult aceleaşi reguli, care, după
cum am văzut, încep să se repete. De aceea închei
numai cu cei mai sus arătaţi.
Înainte însă de a pune capăt acestui capitol,
găsesc nimerit să înfăţişez şi câteva mărturii din
canoanele sinoadelor ecumenice. Şi astfel şi din ele
să se vadă, care e norma ecumenică, pe care ne-o dă
cea mai înaltă instanţă de conducere a Bisericii
ortodoxe, sinodul, cu privire la interpretarea Sf.
Scripturi.
Canonul 19 al sinodului VI ecumenic,

1. Cf. ibidem, pag. 118.

 91

dă următoarele principii călăuzitoare cu privire la

calea pe care trebuie s-o urmeze creştinul, pentru
cunoaşterea adevărurilor sfinte cuprinse în Sf.
Scriptură:
„Înainte stătătorii bisericilor trebuie să înveţe
în toate zilele şi mai ales în Duminici întregul cler şi
popor în cuvintele dreptei credinţe, culegând ideile
şi judecăţile adevărului din dumnezeiasca Scriptură
şi fără să treacă peste hotarele puse deja, sau peste
tradiţia de Dumnezeu purtătorilor Părinţi. Şi dacă s-
ar întâmpla vrie-o controversă în privinţa celor
scrise, aceasta să nu se interpreteze altfel, decât
2

precum au expus luminătorii şi învăţătorii Bisericii

în scrierile lor; şi să se laude mai bine în acestea,
decât alcătuind părerile lor ¹).
Iată cum criteriul unei obiective interpretări
este dat nu numai de Sf. Părinţi, în chip singular, dar
şi de un sinod ecumenic, de la care ne vine cea mai
înaltă poruncă de disciplină ecumenică. Toţi ceilalţi
care sunt lipsiţi de acest cadru, aleargă în linie
centrifugală în afară de centru sferei ecumenice.
Protestanţii şi sectanţii, plini
 1. Vezi şi canonul I al sinod. 6 ec., care cuprinde aceleaşi sfaturi.
92

fiind de un bolnăvicios orgoliu personal, au rupt cu

norma ecumenică şi au căzut în adâncul tuturor
greşelilor.
Şi acum, drept încheiere, putem rezuma
criteriile unei obiective interpretări a Bibliei, din
primele veacuri creştine, la următoarele:
1.Folosirea Sf. Tradiţiuni în tâlcuirea Sf.
Scripturi;
2.Păstrarea acelui înţeles biblic pe care l-au
tălmăcit Sf. Părinţi;
3.Căutarea consensului general al Sf. Părinţi cu
privire la tâlcuirea Sf. Scripturii;
4.Ascultarea de ceeace învaţă Biserica prin
ierarhia ei, în ceeace priveşte interpretarea
învăţăturii sfinte cuprinsă în Biblie;
5.Stăpânirea tuturor cunoştinţelor de
introducere biblică, cu privire la autor, la timpul
când s-a scris etc.;
6.Folosirea analogiei credinţei;
7.Viaţa curată şi plină de evlavie a celui ce se
apropie de taina învăţăturii sfinte, care se înfăţişează
ca o euharistie pentru sufletul nostru;
8. Rugăciunea îndreptată către Dumnezeu,
pentru ca să reverse în sufletul nostru lumina
Duhului Sfânt, ca cea mai sfântă şi înţelepţită
călăuză de înţelegere a Sf. Scripturi.
 93

Aceste criterii, de obiectivă interpretare a Sf.

Scripturi, le are şi Biserica Ortodoxă, ca una ce este
moştenitoarea adevărată a acestor prime veacuri de
viaţă şi doctrină creştină.
Biserica romano-catolică, e drept că le are şi ea
aproape la fel, numai că a greşit măsura în
întrebuinţarea lor. Astfel ea a pus accentul folosirii
mai mult a unora din aceste principii, ceeace a făcut
să ajungă la excese. De exemplu în ceeace priveşte
autoritatea Bisericii, au accentuat-o atât de tare, încât
au desconsiderat orice altă interpretare care nu a fost
făcută în vederile acestei autorităţi. De asemenea au
căzut în alt abuz, în ceeace priveşte înţelegerea
fiinţei Tradiţiunei, ajungând să o rezume la papă,
care e un generator de tradiţii.
Protestanţii, rupând-o cu totul cu aceste reguli
de interpretare pe care le-au dat Sf. Părinţi, s-au
abătut aproape cu totul şi de la adevărata înţelegere a
învăţăturii dumnezeieşti din Sf. Scriptură. Calea pe
care au apucat-o ei şi sectanţii, e calea întunecării
înţelesului Sf. Scripturi. Ei răstălmăcesc Scripturile
spre pieirea lor.
Dorinţa noastră a Ortodocşilor, e ca toţi aceşti
naufragiaţi, să se întoarcă la ţărmul
 94

cel puternic şi înflorit al credinţei celei adevărate,

pentru că numai aşa se vor putea şi ei bucura cu noi,
de a păşi imediat în urma Acelui care zice: Eu sunt
calea, adevărul şi viaţa ¹) altfel, umblând în voia
inimii lor, rãstălmăcesc Scripturile spre pieirea lor.

-------------

1.Ioan XIV,6.
 CAPITOLUL IV.

TÂLCUIREA SFINTEI SCRIPTURI IN

BISERICA ORTODOXĂ

DEVĂRURILE sfinte, cuprinse în Sf.

Scriptură, pot fi pătrunse în înţelesul lor adânc
numai prin tâlcuirea textului sfânt. Prin această
tâlcuire a Bibliei ajungem să fim în legătură cu
însuşi duhul ei dumnezeiesc, care dezvăluit fiind, de
tot ceeace îi întuneca înţelegerea, ne apare limpede
şi strălucitor. Prin lămurirea textului sfânt noi
căutăm, ca „în această formă materială să dibuim, să
înţelegem spiritul divin. Cu alte cuvinte e o încercare
a sufletului nostru de a pătrunde în spiritul lui
Dumnezeu" ¹).
Această înaltă şi grea sarcină de a interpreta
textul sfânt, care învăluie gândul divin,

1.Diac. H. Rovenţa, Curs de Ermineutică, 1929, pag. 5.

 96

te răsplăteşte însă, cu o nepreţuită fericire,, de a afla

ceeace a voit să spună Dumnezeu oamenilor.
Sf.Scriptură înfăţişează mari greutăţi pentru
interpretator, pentru că: „Ea cuprinde literatura a 16
veacuri, scrisă de autori diferiţi, în timpuri diferite şi
cu compoziţiuni diferite. Această carte cuprinde:
biografii,, viziuni, istorii, legi, ritual, psalmi, dramă,
proverbe, profeţii, apocalipse şi epistole. Unele sunt
scrise de regi, altele de păstori, altele de profeţi şi de
pescari. Un scriitor a fost preceptor, altul vameş,
altul doctor.... În privinţa locului au fost scrise în
ţinuturi diferite: în Arabia, Palestina, Babilonia, Asia
Mică, Grecia şi Roma“...¹) Iată atâtea greutăţi pentru
cititorul Bibliei, pe care le înfăţişează într-o privire
generală, renumitul teoretician al tâlcuirii Bibliei,
americanul Milton Terry.
La aceste greutăţi se mai adaugă şi altele, însă
pentru o uşurare a lor, măcar în parte, mintea
omenească a făurit anumite legi de explicare. Aceste
reguli au fost înmănuncheate într-o disciplină numită
ermeneutica biblică. Ea e „ştiinţa interpretării

1. Milton Terry, op. dl., pog. i.

 97

Sf.Scripturi” Vechiului şi Noului Testament, având

drept scop to obtain the exact ideas intended by the
author ¹).
Prin împlinirea regulilor de interpretare, cerute
de ermeneutică, interpretatorul poate trece cu o mai
mare uşurinţă o parte din greutăţile care-i stau
înainte. Ermeneutica se preocupă tocmai să
îndrumeze pe cititorul Bibliei, pe sigure căi, care să-l
ducă la aflarea deplină a adevărului din Biblie. Ea
cere, ca tâlcuitorul Sf. Scripturi să cunoască:
1. Limbile în care au fost scrise cărţile Sf.
Scripturi. Ebraica în care este scris Vechiul
Testament, afară de unele locuri din Facerea, Ieremia
şi Daniil, care sunt scrise în aramaică şi limba greacă
în care e scris Noul Testament. Cunoaşterea limbilor
originale a Bibliei ne va dezvălui şi mai bine
înţelesul cuvintelor prin care sfinţiţii autori s-au
exprimat;
2. Folosirea textului gramatical şi logic;
3.Cine este acel ce a scris cartea? scopul
scrierii? motivul care l-a îndemnat să scrie? timpul?
locul? şi alte cunoştinţe de geografie, de istorie,
cronologie, antichităţi pe care poate să ni le ofere
raţiunea,

1. Ibidem. pag. 19.

Protos. Dr. Vasile Vasilache. - Biblia în Ortodoxie. 7

 98

pentru a uşura o bună tâlcuire a Sfintei : Scripturi.

Acest spirit ştiinţific îl foloseşte Biserica
ortodoxă, dând libertate şi îndemn tâlcuitorului să
cunoască cât mai multă filologie, istorie, geografie
etc., pentru ca astfel să poată să ajungă, să pătrundă
în toată adâncimea scrisului cuprins în textul sfânt :
Şi ne folosim de explicaţiile şi luminile „legilor
limbii omeneşti, fiindcă Dumnezeu s-a servit de
limba omenească pentru a ne : vesti gândirea sa, iar
scriitorii sfinţi au scris după regulile acestei limbi”
¹).
Folosirea acestor îndrumări arătate de
ermeneutică, nu ne duc însă la o deplină înţelegere a
Sf. Scripturi. Aceasta o puteai vedea de la diferita
înţelegere pe care o dau Bibliei acei care se folosesc
numai de aceste directive.. De ar fi ca numai
ermeneutica să ne călăuzească cu îndrumările ei de
filologie şi cu regulile de cugetare, de scris, precum
şi celelalte îndrumări către cunoştinţe ştiinţifice, ar
fi ca toţi creştinii, indiferent de confesiune, să
urmeze această cale pentru a ajunge la adevărata
înţelegere a Bibliei. Dar toate acestea nu-s de ajuns,

1. Fer. Augustin, De Trinit. I, 12, Migne P. L., t. XLII, col. 837.

 99

pentru că mai sunt şi alte greutăţi la interpretarea

Bibliei, pe care Biserica ortodoxă înţelegându-le, a
venit cu alte reguli scoase din doctrina ei de viaţă
sfântă. Aşa că la puterile de pricepere ale sufletului
nostru, mai e nevoie să adăugăm şi pe cele orânduite
de aşezământul dumnezeiesc, Biserica.
Biblia cuprinzând revelaţie divină, e imposibil
a fi înţeleasă numai prin regulile raţiunii, care nu pot
pătrunde şi înţelege decât ceeace e omenesc. Sf.
Scriptură însă, fiind opera Duhului Sfânt, descoperă
adevăruri mult mai adânci, pe care legile naturale ale
raţiunii omeneşti nu le pot cuprinde. „Dat fiind acest
caracter umano-divin a Bibliei, va fi imposibil de a
hotărî adevărata înţelegere a textelor biblice, fără a
recurge în acelaşi timp la explicaţiile, sau la
precizările date de Duhul Sfânt, fie direct, fie prin
reprezentantul oficial: Biserica ¹).
Prin urmare, ultimul şi cel mai important
tălmaci al Sf. Scripturi, e însuşi Duhul Sfânt,
inspiratorul ei. Şi pentru a ne folosi de luminile pe
care le dă Sfântul Duh, va trebui să ne servim de
mijloacele lui de cunoaştere, care sunt următoarele:
Biserica şi
. P. Synave, Bible, art. in Dict. de connais relgieux de Biricout, pag.
816.
 100

Sf.Părinţi. Şi cu aceştia ajungem la însăşi regulile de

interpretare ale Biserici ortodoxe:
De a tâlcui Sf. Scriptură conform doctrinei şi
învăţăturii Bisericii ortodoxe; de a face
interpretarea Bibliei după consensul unanim al Sf.
Părinţi şi al analogiei de credinţă.
A interpreta Sf. Scriptură conform doctrinei
Bisericii ortodoxe, nu înseamnă a subjuga Scriptura
Bisericii, ci a o salva, de la înţelesul capricios pe
care poate să-l dea fiecare cititor al Bibliei.
Biserica fiind, după cum ne spune Sf. Apostol
Pavel „stâlpul şi întărirea adevărului" ¹), „împărţind
drept cuvântul adevărului pentru care are şi
făgăduinţa Mântuitorului de a fi cu ea până la
sfârşitul veacului, ea singură are chemarea de a
formula pe baza Sf. Scripturi şi a Sf. Tradiţiuni,
doctrina de credinţă a creştinătăţii. Şi această
definire de credinţă o face Biserica în sinoadele
ecumenice, unde au de povăţuitor pe Sf. Duh ²), în
numele căruia lucrează ³). De altfel Sf. Scriptură nici
.I
2. Timotei III,15.
I I Timotei II,15.
3.Ioan
4.„S-a XVI, 13.
părut Duhuluidin
Sfânt şi nouă” Fap. Ap. XV, 28 Vezi şi canonul
7 al sinod. ecumenic Efes.
 101

n-ar fi înţeleasă deplin, dacă acel care o citeşte şi o

tâlcuieşte n-ar fi în legătură cu Duhul Sfânt, căci:
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" ¹).
Această călăuzire sfântă, având-o Biserica
ortodoxă ²) şi-a formulat doctrina sa pe o interpretare
autentică a Sf. Scripturi şi a Sf. Tradiţiuni, a cărei
depozitară e ea însăşi. Numai aşa se explică, că
Biserica noastră a ajuns la stabilirea unei doctrine
infailibile, pe care a decretat-o drept normă veridică
a unei adevărate tâlcuiri a Sf. Scripturi.
Neconformarea interpretării Sf. Scripturi cu această
doctrină a Bisericii, totdeauna duce la o falsă
interpretare, la o fragmentare a adevărului, la o
personalizare a Bibliei.
Sf.Scriptură trebuie înţeleasă de interpret după
sensul dat de Biserică, pe baza Sf. Tradiţiuni. De ex.
în Evanghelia lui Ioan, la capitolul XX, 23, se
vorbeşte despre întemeierea Sf. Taine a Pocăinţei.
Aşa este şi aşa s-a înţeles de Biserică însă, în aceeaşi
Evanghelie, la capitolul XIII, 1-12, se

1.II Timotei III, 16.

2.Fiind învăţată de Duhul Sfânt, după cum mărturiseşte Dositei al
Ierusalimului:Πιστεύομεν υπό τοũ αγιον πνένματος διδάσxεσθε τήν
xαθολιxήν εxxλεσιαν Art. 12 Mărt. cf. Kimmel,op.cit., pag.444.
 102

descrie spălarea picioarelor de la Cina de Taină.

Această spălare Biserica n-a privit-o ca pe o taină, ci
ca pe o acţiune simbolică. Faţă de această
interpretare a Bisericii, cel ce citeşte şi tâlcuieşte Sf.
Scriptură, este ţinut, a nu da nici el un alt înţeles
acestui loc ¹)
Această regulă de interpretare a Bibliei nu
duce la o subordonare întru totul a Sf. Scripturi faţă
de Biserică, în care greşeală a căzut Biserica
romano-catolică prin ducerea la un paroxism papal a
spuselor Fer. Augustin: Evangelio non crederem nisi
me commoverat Ecclesiae auctoritas, ci la un
criteriu sfânt al unei obiective interpretări. Prin
această regulă de interpretare „se pun amândouă
alături una lângă alta“. Sf. Scriptură este legea, iar
Biserica autoritatea care interpretează legea ²).
Meritul Bisericii ortodoxe, e de aş fi păstrat
una şi aceeaşi doctrină pe care a avut-o de la început
Şi aceasta e mărturia cea mai strălucită că ea a prins
în chipul cel mai fidel înţelesul divin al Sf. Scripturi
pe când celelalte confesiuni, care azi cred într-o
dogmă şi mâine în alta, dau dovadă că

1.Vezi Dr.C.Chiricescu ,Ermineutica biblică,pag.148.

2.I. Mihălcescu, Conpendiu de teol. simbolică, pag. 91.
 103

nu-şi formulează doctrina lor pe o interpretare

sănătoasă, care să le fi asigurat aflarea adevăratei
învăţături cuprinse în Sf. Scriptură, iată deci şi de
aici, o mărturie temeinică şi nouă, că doctrina
Bisericii ortodoxe e cea mai bună călăuză şi
profesorul cel mai sigur, în interpretarea Bibliei.
Altfel ajungem la anarhie, în care a căzut
protestantismul, lipsit fiind de un principiu unitar de
interpretare a Sf. Scripturi, în materie de doctrină.
În ceeace priveşte chemarea ierarhiei
bisericeşti, de a tâlcui Sf. Scriptură, avem de
mărturisit următoarele:Ea a fost împuternicită să
înveţe Cuvântul Domnului.... să-l propovăduiască
cu timp şi fără timp ¹). Şi apoi prin faptul că slujea
altarului, ea era aceea care explica Sf. Scriptură la
serviciul divin. Canonul 19 de la sinodul VI
ecumenic, cuprinde această îndatorire a clerului, de
a învăţa cuvintele evseviei din dumnezeiasca
Scriptură. De asemenea şi prin canonul 2 al
sinodului 7 ecumenic, se cere candidatului la
episcopat să adâncească atâta Sf. Scriptură, încât să
cunoască înţelesul fiecărui cuvânt, ca să fie în stare
să înveţe poporul.
Această chemare a ierarhiei de a

1.Timotei IV,2.
 104

propovădui „nevătămat cuvântul lui Dumnezeu“, nu

înseamnă ca ea să tâlcuiască Biblia numai prin
puterile ei, ci pe baza Sf. Tradiţiuni, pe care o au în
Biserică. Se pare că îndeosebi ea, cu mare luare
aminte, să interpreteze Sf. Scriptură conform cu
doctrina Bisericii şi consensul Sf. Părinţi.
Se poate întâmpla însă, ca unul, deşi face parte
din ierarhie, să greşească în tălmăcirea adevărurilor
sfinte. Un exemplu destul de elocvent în această
privinţă îl avem în persoana patriarhului Ciril
Lucaris (+ 1638). El deşi avea coroana ierarhiei, dar
pentru că s-a abătut de la normele ortodoxe de
explicare a învăţăturii creştine, nu a mai fost socotit
ca un bun tălmaci şi conducător al păstoriţilor săi.
De aici reiese, că nu e de ajuns să fii în ierarhie şi
vei fi socotit ca instanţă supremă de obiectivă
interpretare a Bibliei, ci se cere ca în cler fiind, tu
mai întâi să ai drept criteriu de obiectivă interpretare,
doctrina Bisericii pe care să o păstrezi neştirbită şi în
al doilea rând şi să foloseşti consensul Sf. Părinţi.
Biserica romano-catolică, supunând Biblia
tocmai sub epitropia ierarhiei
 105

şi îndeosebi a papei, adesea a ajuns la interpretări

greşite, la dogme noi.
Prin toate acestea însă, nu se tăgăduieşte
chemarea ierarhiei de a fi ea tălmaciul autorizat al
Sf. Scripturi, dar s-a arătat că însăşi ierarhia
bisericească, trebuie să ţină seamă de regulile de
interpretare arătate mai sus, căci altfel e expusă ca ea
însăşi să greşească.
A doua regulă de interpretare, de care trebuie
să ţină seamă orice cititor al Sf. Scripturi şi-n mai
ales ierarhia bisericească, care are o deosebită
chemare de a tâlcui adevărurile sfinte, e ca
interpretarea să o facă conform consensului unanim
al Sf. Părinţi.
Sf. Părinţi au comentat Vechiul şi Noul
Testament cu puteri geniale. Ei au însemnat în
tâlcuirile lor însăşi Sf. Tradiţie, în luminile căreia au
explicat textul sfânt. În comentările lor avem
comorile cele mai preţioase a unor suflete de elită,
care pe lângă geniul lor natural, au avut în suflete
revărsări duhovniceşti a unor puteri supranaturale,
unii fiind teofori şi hristofori. Faţă de aceste
sclipitoare lumini pline de toată strălucirea, se
impune spre fericirea noastră, de a ne folosi de
talentata lor muncă,
 106

care în chip sigur ne călăuzeşte la aflarea

adevăratului înţeles a Sf. Scripturi. Sfatul şi sugestia
bogată plină de lumină a Sfinţilor Vasile cel Mare,
Ioan Hrisostom, Grigore de Nazians, Ambrozie,
Atanasie, Ciril de Alexandria şi atâtor alţi Sf. Părinţi,
ne sunt de cel mai mare folos în aflarea adevărului
sfânt din Biblie. Ei atât de bine dezvăluie cele mai
adânci gânduri sfinte cuprinse în Scriptură, încât
cercetezi comentariile lor, ca pe o nouă revelaţie.
Pentru aceste genii naturale şi genii ale duhului,
altfel vorbeşte Sf. Scriptură. Ei văd totul şi înţeleg
totul şi atunci arată totul.
Despre preţuirea deosebit de mare, pe care o au
Sf. Părinţi în interpretarea Sf. Scripturi, am arătat-o
în capitolul dinainte. Ceeace voiesc să accentuez
acum, e ca să avem în vedere, nu numai părerea unui
Sf. Părinte, căci se poate ca unul, în anumite
privinţe, să nu fie destul de lămurit, sau să fie înţeles
greşit, ori el însuşi să nu fi adâncit acel text şi atunci
noi să urmărim şi să primim de bun numai ceeace
găsim aproape la toţi Sf. Părinţi. Căci „înţelegerea
unanimă a tuturor părinţilor şi dascălilor Bisericii în
învăţământul obiectelor revelaţiunii divine, este un
semn incontestabil al adevărului....
 107

Şi atunci, când avem unanimitatea Bisericii întregi,...

cele hotărâte deci sunt infailibile, în acelaşi grad ca
şi hotărârile sinoadelor ecumenice" ¹).
În ceeace priveşte extinderea folosirii Sf.
Părinţi, Biserica ortodoxă a mărginit-o numai la
locurile dogmatice, sau în legătură cu o dogmă, iar
în chestiunile de natură ştiinţifică, lasă libertate
interpretatorului de a folosi cât mai mult şi mai
variat material, pentru a se putea lămuri şi mai bine,
în lumina noilor descoperiri, de care în vremea Sf.
Părinţi nu putea fi vorba.
În sfârşit, ca un ultim dreptar, de care cititorul
va trebui, să ţină seama la tâlcuirea Bibliei, e
analogia credinţei. În Sf. Scriptură se găsesc locuri
dogmatice, sau în legătură cu ele, asupra cărora nu s-
a fixat înţelesul lor nici de Biserică şi nici de Sf.
Părinţi. Pentru tâlcuirea acestor locuri, cititorul va
trebui să recurgă la analogia credinţei, conform
căreia va stabili un înţeles care nu va fi contrar
celorlalte învăţături din Sf. Scriptură, ori din Sf.
Tradiţie.
De asemenea interpretatorul va recurge la
analogia credinţei ori de câte ori va găsi

1.Macarie, op. cit., pag. 493 şi 495. .

 108

deosebiri de păreri chiar între Sf. Părinţi, asupra

tâlcuirii unui anumit loc, care a dus la o
singularizare chiar în sânul lor. Dar aceste locuri şi
acelea obscure şi nelimpezite încă, exegetul va căuta
să le tâlcuiască în spiritul învăţăturii creştine
ortodoxe.
Din toate acestea reguli de interpretare ale
Bisericii ortodoxe, se poate vedea cât de superioare
sunt obiectivele ei criterii, faţă de cele ale Bisericii
romano-catolice, sau faţă de cele protestante
îndeosebi. În Biserica ortodoxă, Biblia nu este
supusă sub „o grea epitropie" a ierarhiei şi nici sub
doctrina unei Tradiţiuni cari mereu e in creştere,
după cum e la papistaşi. Nu mai vorbim, ce colosală
deosebire e între noi şi protestantism cu toate sectele
izvorâte din el, care înlăturând Sf. Tradiţie şi deci şi
pe Sf. Părinţi, au acordat o exagerată libertate
individuală în interpretarea Sf. Scripturi. Doar
Luther, părintele protestantismului, este acela care a
spus: „Nici papa nici episcopul, nici vreun alt om
din lume nu are drept să impună creştinului măcar o
singură silabă, dacă aceasta nu se face cu liberul
consimţimânt al creştinului ¹).

1. De captivit babilonica Ecclesiae t. II, lena, 1577 pag.288.

 109

Prin această înlăturare a exegezei patristice şi a

doctrinei bisericii, ei au ajuns, ca să nu caute în
Biblie ceeace a pus Dumnezeu în ea, ci ceeace e
potrivit despotismului propriilor lor convingeri. De
aici s-a ajuns ca Biblia la ei, să fie privită ca o carte
profană. Şi astfel interpretând în chip natural Sf.
Scriptură, după luminile raţiunii lor, unii au ajuns la
o interpretare mitică a Sf. Scripturi - aceasta e a lui
Strauss şi a altora - care au ajuns la aceasta,
bazându-se pe teoria lui Hegel, după care ideea de
Dumnezeu e un produs al sufletului omenesc. Alţi
liberi interpretatori ai Bibliei - au spus, că a existat
Hristos, dar n-a fost Dumnezeu, ci om - Renan,
Schenkel etc. Şi în sfârşit, unii dintre protestanţii
contemporani: Drews, P. L. Coochooe au ajuns chiar
la o negare a existenţei lui Hristos.
Iată unde a dus exegeza protestantă, bazată pe
principiile lui Luther !
Dar ceva mai mult, această prea mare încredere
în autoritatea raţiunii, care după cum am văzut a dus
la negarea lui Hristos, a dat naştere la un legitim
scepticism, pe care unii dintre protestanţi au căutat
să-l înlăture printr-o comunicare directă cu
 110

Duhul Sfânt, cu Dumnezeu. Quacherii,

anabaptiştii,şwedenborgienii,penticostalii şi alţi fii ai
protestantismului, au înlăturat nu numai Sf.
Tradiţiune şi doctrina Bisericii, dar chiar Sf.
Scriptură, punând mai mult bază pe o iluminare
interioară. Ei spun că primesc direct de la Dumnezeu
sfatul voii Sale şi dacă totuşi unii mai citesc şi în Sf.
Scriptură, apoi o interpretează după cum i se pare
că-l călăuzeşte fantezia sa....
Dar, dacă au această luminare a Sf. Duh, cum
se face că chiar şefii lor nu se unesc pentru aceeaşi
interpretare, ci se ceartă şi se dezbină ? Oare Duhul
Sfânt se contrazice? Domnul nostru Iisus Hristos ne-
a adus o singură învăţătură, de ce ei o tâlcuiesc atât
de diferit? Care e explicaţia sutelor de secte din
zilele noastre, care-şi întemeiază raţiunea existenţei
lor pe Sf. Scriptură ? Desigur că numai una şi aceea
e diferita tâlcuire pe care o dau ei Sf. Scripturi.
Socot că şi din această înfăţişare a unei greşite
interpretări pe care o fac alţii Sf. Scripturi, s-a putut
scoate în evidenţă superioritatea regulilor de
interpretare a Bisericii ortodoxe. La noi e asigurată
mai întâi obiectivitatea criteriilor de interpretare
 111

şi apoi şi a chipului justei lor folosiri. În Biserica

ortodoxă se cere chiar ca fiecare creştin să ajungă la
o înţelegere personală a Sf. Scripturi, dar nu o
interpretare personală, căci prin aceasta ajungem să
dărmăm însăşi baza credinţei noastre, Biblia şi apoi
pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, adică nu
Biblia şi nici Dumnezeirea, ci pe noi.

------------
 CAPITOLUL V.

POT CITI ŞI INTERPRETA LAICII SF.

SCRIPTURĂ?

RI DE CÂTE ORI vezi pe cineva că citeşte Sf.

Scriptură, retrăieşti clipele evanghelice ale
ascultării Măriei, sora Martei, care, „şezând la
picioarele lui Iisus asculta cuvintele lui“.
Şi socot, că pentru oricine, nu poate fi o scenă
mai mişcătoare, decât a vedea pe fii şi fiice
ascultând cu o nespus de mare dragoste sfatul
părintelui lor, sau văzând pe ostaşul care freamătă de
dorinţa de a împlini porunca superiorului şi-n sfârşit,
de a vedea pe cei ce-şi petrec viaţa în ţări depărtate
şi care citesc scrisorile de la părinţii lor, cu atâta sete
sufletească pentru a afla ce veşti le aduc. Însă, cu cât
mai multă râvnă e de aşteptat, să vezi pe creştini,
cum caută să afle în Sf. Scriptură, voia şi

113

sfatul cel atotînţelept a Părintelui din Ceruri?!Să afle

ce-i scrie „Cel ce este calea, adevărul şi viaţa”, cu
privire la fericirea şi la înţelesul adevărat pe care
trebuie să-l dea acestei vieţi....
E drept, că spre bucuria Bisericii, e mare
numărul acelora care caută cu o râvnă sfântă să audă
cuvântul Evangheliei. Aş putea zice, că aproape
întreaga lume creştină înfăţişează această cumpănă a
jumătăţii, ca şi cea din Evanghelie: o Mărie şi o
Martă.
Dintre aceştia însă, sunt mii care au citit, sau
au auzit cândva câteva din parabolele Mântuitorului,
sau alte frânturi de sfaturi dumnezeieşti, sau ceva
mai mult, alţii care în tinereţe au citit Sf. Scriptură în
întregime, dar acum se arată oarecum indiferenţi şi
nu mai ascultă cuvântul sfânt. Ei nu sunt ca vestitul
scriitor rus Dimitrie Merejcovschi (+1929) care ne
mărturiseşte râvna sa de a citi Sf. Scriptură, în una
din meritoasele sale scrieri, Jèsus inconnu:
Am citit în fiecare zi Noul Testament şi-l voi
mai citi, atâta vreme cât vor mai vedea ochii mei, la
lumina soarelui şi a sobei, în zilele cele mai
întunecoase,

Protos. Dr Vasile Vasilache- Biblia în Ortodoxie. 8

 114

în fericire şi nenorocire, în zile de sănătate şi-n cele

de suferinţă, crezând sau fiind deznădăjduit, cu
simţire sau fără simţire. Şi totdeauna mi se pare ca
şi cum aş citi ceva nou, necunoscut ; neajungând
niciodată să-l pătrund până în adâncurile lui..,.
Pe copertă, titlul, Noul Testament, e aşa de
şters, că abia se mai poate citi, poleiala de aur de pe
marginea hârtiei s-a şters, hârtia s-a îngălbenit,
legătura de piele s-a stricat, cotorul s-a desprins,
foile s-au dezlipit şi unele sunt rupte, uzate la
margini, îndoite la colţuri, Ar trebui să o dau din
nou la legat, dar nu mă pot hotărî; în adevăr mă
cutremur la gândul de a mă despărţi de această
carte, chiar numai pentru câteva zile ¹)....
În lumina acestor gânduri însufleţite de atâta
de sfinte dorinţi, după ce mai înainte am văzut care e
pravila pe care trebuie să o urmeze interpretatorul
ortodox al Bibliei, socot că e bine să cercetăm şi
această latură a problemei, pentru a vedea deplin,
cum e privită Biblia în Ortodoxie. E vorba

1.Dimitry Merejkovschy, Jèsus inconnu, Grasset,Paris,1935,pag.10.

 115

de problema, dacă mirenii pot citi şi interpreta

Biblia, sau aceasta e numai un drept al ierarhiei
bisericești?
Dumnezeu şi-a descoperit învăţătura şi voia Sa
cea sfântă tuturor oamenilor, indiferent de neam, de
sex, sau rang social,ori vrâstă. Legea Vechiului
Aşezământ era cercetată de către toţi fiii lui Israil şi
nu numai de leviţi. Iosif Flaviu spune, că „însuşi
Moisi a orânduit ca băieţii să înveţe legile mai de
seamă, pentru că ele sunt cea mai aleasă ştiinţă şi
izvor de fericire" ¹), iar în altă parte, tot el, spune:
„Dacă ar întreba cineva pe unul de ai noştri legile,
le-ar mărturisi pe toate mai uşor decât chiar numele
său. Deoarece învăţându-le, din cea mai fragedă
copilărie, le au săpate în suflet" ²).
La aceste mărturii, am avea să adăogăm şi
altele, din care s-ar putea vedea, cât de mult citeau şi
învăţau ebreii Vechiul Testament.
În Noul Testament, observăm cum chiar de la
început, Mântuitorul descoperă învăţătura Sa tuturor
celor ce voiau să o asculte. Apoi, Sf. Apostoli la
fel,iar acei

1.Antichităţile iudaice,IV,8-212
2.Ibidem,II,18.
 116

ucenici ai Domnului care au scris Evangheliile şi

epistolele Noului Testament, îşi trimiteau scrierile
lor tuturor credincioşilor: tuturor sfinţilor celor în
Hristos Iisus, care vă aflaţi în Filipi împreună cu
episcopii si cu diaconii ¹), la fel şi epistola către
Efeseni şi altele.
Toate acestea arată că scrierile Noului
Testament au menirea de a fi citite de către toţi
creştinii. Şi creştinii au şi înţeles aceasta,
preocupându-se cu citirea lor, după cum şi
mărturiseşte Sf. Apostol Pavel despre Timotei, care
„din copilărie ştia Sf. Scriptură" ²). De altfel datoria
creştinilor de a citi Sf. Scriptură o vedem şi din
canonul 85 apostolic, unde se spune :„Cărţile
vrednice de cinste şi sfinte pentru voi clericii şi
mirenii, sunt următoarele" şi înşiră toate cărţile
cuprinse în Vechiul şi Noul Testament.

Clement Romanul, scriind Corintenilor, îi lăudă

pentru că cunosc şi încă foarte bine, scripturile,
înţelegând cele spuse de Dumnezeu ³), iar Policarp
scrie Filipenilor :

1.Filipeni I, 1.
2.II Timotei III, 15.
3.I Corint cap. 53.
 117

„Sunt încredinţat de cunoaşterea foarte bine a

Scripturii, nefiindu-vă nimic necunoscut".
Apologeţii, ca Sf. Iustin Martirul, Taţian
Asirianul şi alţii, o mărturisesc ei înşişi, că s-au făcut
creştini prin citirea Bibliei; şi ceva mai mult, ei
îndeamnă pe păgâni să citească Biblia. Ar mai fi să
amintesc de la Sf. Iustin Martirul, mărturia pe care o
aduce el, că la adunările creştineşti se citea din
„Memoriile Apostolilor”, dar acestea şi încă altele,
lesne se pot afla.
Biserica niciodată nu s-a gândit să oprească pe
laici să citească Biblia, deşi au fost vremuri când s-
ar fi putut gândi la aceasta. A fost epoca ivirii
ereticilor, care-şi întemeiau doctrina lor pe greşitele
interpretări ale Sf. Scripturi.
Dar nu numai că nu a fost oprită citirea Bibliei,
dar Biserica a aprobat traducerea Bibliei în limba
vorbită a diferitelor popoare. Aşa că ea a fost aceea
care a dat posibilitate şi încă îndemn, de citire a
Bibliei, tuturor fiilor ei dreptcredincioşi.
Sf. Ciprian dă următorul sfat lui Donat: „Ori
roagă-te, ori citeşte necontenit; sau vorbeşte tu cu
Dumnezeu, sau Dumnezeu
 118

cu tine ¹). Acest îndemn poate fi fãcut oricărui

creştin, de a sta într-o necontenită legătură cu
Dumnezeu.
Lactanţiu, ciceronele creştin, spunea: „Noi
chemăm poporul, la izvorul cel nesecat, adică la
Biblie, ca el să-şi potolească setea din citirea Sf.
Scripturi...."²). Din aceste mărturii, putem vedea
raţiunea biblică care stăpânea pe creştinii acelor
vremuri..
Sf. Ambrozie spune, că „sufletul oricărui
credincios trebuie să se întărească prin citirea
Bibliei, la fel cu luptătorul care se întăreşte prin
exerciţiu în arenă" ³).
Fericitul Ieronim, scriind către Laeta, o femeie
romană, îi înfăţişează în chip strălucit folosul citirii
Bibliei pentru educarea fiicei sale. „Ai grijă să
studiezie în fiecare zi câteva pasagii din Scriptură…
ca în loc de pietre scumpe şi de mătase, să iubească
manuscriptele divine... să înveţe Psaltirea şi să se
bucure cu cântecele ei, iar în Proverbele lui
Solomon să-şi afle regula vieţii. Eclesiastul o va
învăţa să dispreţuiască lumea. Iov îi va da pildă de
virtute şi răbdare... Va trece apoi la
1.Sf.Ciprian,Ad Donatum,XV.
2.Lactunţiu, De divini instit, III, 23.
3.Sf. Ambrozie, Liber anchor, cf. Fillion. op. cit., pag.325
 119

Evanghelii pe care nu le va lăsa niciodată din

mâinile sale. Va sorbi cu lăcomie Faptele
Apostolilor şi Epistolele Sf. Apostoli. După ce-şi va
umple inima cu aceste comori, va citi Profeţii,
Pentatehul, Cărţile Regilor şi Paralipomenele şi în
sfârşit va citi fără nici un pericol şi Cântarea
Cântărilor” ¹).
Acest prea frumos program de citire a Bibliei
pe care îl înfăţişează Fer. Ieronim, e o mărturie nu
numai de faptul că era îngăduit să se citească Sf.
Scriptură de către oricine, dar e şi un îndemn de a se
citi cu un anumit plan, spre a fi cât mai mult de
folos. Şi în sfârşit, tot Fer. Ieronim, ne spune cele ce
a văzut în Palestina cu privire ta citirea Bibliei.
„Acolo oriunde priveşti, vezi pe plugarul care apasă
coarnele plugului, cântând Aleluia, pe secerătorul
asudând, cum se mângâie în Psalmi, iar pe
viticultorul care tunde viţa cu cosorul, cum cânta
imnuri davidice"²) .
Şi acum, oprindu-ne la Sf. Ioan Hrisostom, la
teoreticianul principiului că Sf. Scriptură este dată
spre citire tuturor creştinilor, găsim următoarele
sfaturi şi îndemnuri date în această privinţă:

1.Fer. Ieronim, Epist. CVII, cf.Synabe, op. cit., col. 824.

2.Fer. Ieronim, Epist. XLIV.
 120

„Rog pe toţi muritorii să-şi procure cărţile

sfinte, medicamentele sufletului. Dacă nu voiţi nimic
altceva, procuraţi-vă cel puţin Noul Testament,
Apostolul, Faptele Apostolilor, Evangheliile, ca să le
aveţi ca dăscăli în permanenţă. De vei avea vreo
supărare, caută în el (în Noul Testament), ca într-un
depozit de medicamente, ia de acolo mângâiere în
suferinţa ce o ai. Dacă ai vreo pagubă, dacă s-a
întâmplat vreo moarte sau vreo pierdere a unuia
dintre ai tăi, caută în el şi încă nu numai să cauţi, ci
să iei de acolo totul şi să le ai în cugetul tău. Aceasta
este cauza relelor, de a nu cunoaşte Sf. Scriptură ¹).
După cum vedem, pentru Sf. Ioan Hrisostom, Biblia
nu e o carte pecetluită cu şapte peceţi, pe care nu
oricine o poate mânui şi înţelege. Sf. Ioan Hrisostom
vede temeiul religiozităţii în citirea temeinică şi
continuă a Sf. Scripturi de către oricine. Adevăratul
creştin e obligat să-şi însuşească o bogată cunoaştere
a Sf. Scripturi.... Sf. Scriptură e o carte de lectură
generală pentru popor ²).
Pentru Sf. Ioan Hrisostom, pricina înmulţirii
ereziilor era în necunoaşterea

1.Sf. Ioan Hrisostom, Omilia IX la epistola către Coloseni.

2.Diac. H. Rovenţa, Curs de Ermineutică 1933, pag. 18.
 121

Sf.Scripturi. Şi tot această lipsă de cunoaştere a

Bibliei duce la o viaţă destrăbălată şi plină de păcate
¹).
Sf. Ioan Hrisostom însă, îndemnând pe creştini
să citească Biblia, le dă în acelaşi timp şi sfatul să fie
totdeauna în legătură cu explicarea Bisericii:
„Fie într-o zi pe săptămână, fie Duminica
dimineaţa, fiecare creştin luând în mână pericopa
Evangheliei să citească pasagiul ce se va explica la
Biserică. Citind să examineze cu băgare de seamă,
să observe ceeace nu poate fi înţeles aşa uşor.... Şi
după aceea să meargă la Biserică pentru a auzi
acolo tălmăcirea adevărată ²), iar după aceea,
„mergând la sine acasă să ia în mână mănunchiul Sf.
Scripturi şi să parcurgă din nou ideile ce s-au
explicat, că astfel să poată ajunge într-adevăr la
folosinţa deplină şi continuă a Sf. Scripturi ³).
Prin acest fel de a se citi şi interpreta Sf.
Scriptură, Sf. Ioan Hrisostom dezleagă întreaga
problemă a citirii Bibliei de către

1.Vezi Sf. Ioan Hrisostom, De Lazaro, Migne F. G. t. XLVIII, col.

995.
2.Idem,Homil XI Ioan, Migne P. G. t, LIX,col.77.
3.Idem, De utilitate lectionis Scripturoram.... Migne P. G. t, LI col.90
cf. Pr. M. Bulacu. Şcoala Antiohiană, pag. 43 şi 26.
 122

orice credincios. Să citească oricine Biblia, dar în

locurile neînţelese, să facă apel la Biserică, ca una
care fiind „stâlp şi întărire a adevărului, va preda
„nevătămat Cuvântul Domnului".
Această învoire de a fi citită Sf. Scriptură de
orice credincios, Biserica ortodoxă a îngăduit-o tot
timpul. Ba încă ceva mai mult, ea a îndemnat pe
credincioşii ei de a cerceta Biblia, pentru că potrivit
spuselor Mântuitorului, „în ea sunt cuvintele vieţii".
Ceeace a cerut însă, Biserica ortodoxă, a fost o
libertate disciplinată, în înţelesul că dacă cititorul
are voie să citească şi să adâncească chiar înţelesul
învăţăturii sfinte cuprinse în Scriptură, apoi nu-i este
îngăduit să se lipsească de regulile unei bune
interpretări şi anume în a ţine seamă de doctrina
Bisericii ortodoxe, de Sf. Părinţi şi de analogia
credinţei, pe care neavând putinţa să o afle ei
singuri, sunt datori să meargă la preoţii bisericii, care
sunt păstrători şi ai acestor tezaure sfinte.
Dacă s-ar părea că Dositei a oprit ca Sf.
Scriptură să fie citită de către toţi creştinii ¹), acesta
nu e decât în aparenţă, pentru că el

1. Vezi Art 2. din Mărt. lui Dositei, cf. Kimmel, op. cit.pag.465.
 123

„nu interzice citirea ei (a Bibliei) de către popor, ci

recomandă numai precauţiune şi atenţiune"¹). Cere
anume ca acel ce o interpretează, să aibă cunoştinţe
teologice şi profane necesare unei bune înţelegeri;
apoi să aibă minte sănătoasă şi o inimă pioasă, altfel
e expus să greşească. Dositei, prin mărturisirea sa
răspunzând mărturisirii lui Ciril Lucaris, care era
curat calvină, a căzut într-o altă extremă, în cea
papistaşă. Biserica ortodoxă însă, îşi are hotărât în
mod sigur dreptarul atitudinii sale, cu privire la
învoirea laicilor de a citi Biblia, pe temeiul aceluiaşi
consens al Sf. Părinţi şi al unei experienţe de
veacuri.
În această privinţă, ce mărturie mai bună
putem avea, decât Evanghelistarul, care e tabloul
zilnic al citirilor sfinte pe care le face Biserica pentru
toţi credincioşii ei. În Evanghelistar se arată: ce Sf.
Evanghelie şi ce Apostol să se citească în fiecare zi
şi pe care apoi, prin predică, preotul să le tâlcuiască.
Şi aşa sunt aranjate citirile în acest tablou pe care-l
urmează Biserica, încât într-un an de zile noi avem
citit şi tâlcuit de ierarhia bisericească întreg Noul

1. Hristu Andrutos, op. cit. pag. 7.

 124

Testament, în afară de Apocalipsă. De asemenea tot

la serviciul divin avem orânduit spre citire şi Vechiul
Testament E vorba de Paremii şi de Psaltire, din care
la fel avem zilnic citiri şi cântări.
Ceeace ne face pe noi însă, ca încă şi mai mult
să îndemnăm pe credincioşii noştri, să ajungă să
cunoască Sf. Scriptură în adevăratul ei înţeles, sunt
şi „ereziile din timpul de faţă, care apar nu din
cunoaşterea Sf. Scripturi, ci invers. Tocmai
îndepărtarea de cunoaşterea conţinutului Sf.
Scripturi formează mijlocul primordial prin care
diferitele secte pot să atragă pe credincioşi. Poporul
se ia totdeauna după cel cu Biblia în mână, care din
nefericire de foarte multe ori este un sectant. Nu
numai că nu e un prilej de rătăcire a da poporului
Biblia, ci e un mijloc sigur de prevenire a tuturor
relelor. Sigilarea Bibliei pentru mulţime este izvorul
cel mai de seamă pentru care mânuitorii ei, adesea
rătăciţi, pot atrage poporul dornic de a o cunoaşte ¹).
În încheiere, putem mărturisi deschis, cu o
deosebită bucurie sufletească, că Biserica ortodoxă
nu a monopolizat Sf.

1.Diac. H. Rovenţa, Curs de ermineutică, 1932, pag. 21-22.

 125

Scriptură numai pentru ierarhia sa, ci o ţine deschisă

şi e gata să o dea fiecărui creştin s-o citească în
particular, însă cu sfatul, ca în locurile greu de
înţeles şi pe care ei pot să le tălmăcească spre pieirea
lor, să asculte tâlcuirea de la cei pe care Dumnezeu i-
a pus spre aceasta (Efeseni IV, 11).

---------------
 INDICE

Abraam p. 22. Cernăuţi p. 5, 82

Ambrozie (Sf.) p. 106, 118. Clement Alexandrinul p.
74,76.
Andrutsos p. 34, 46, 50, 123. Clement Romanul p. 116.
Arie 88. Couchoue p. 109.
Atanasie cel Mare (Sf.) p. Damaschin Ioan (sf.) p.
62,106. 25, 26.
Danielem p. 81.
Augustin (Fer.) p. 12, 17, Daniil (prooroc) p. 97.
76,82,83, 84, 85, 98, 102.
Australia p. 26. David (prooroc) p. 22.
Bernard Grasset (ed.) p. 114. Dostei (patriarh) p. 55,
56. 101. 122.
Bonaventura p. 13. Donat p. 88, 117.
Bossuet p. 23. Drews p. 109.
Boulgakoff (Sergiu) p. 14, 38, 51, 53. Eusebiu de Cezareea p.
36.
Britania p. 26. Eutropiu p. 25.
Bricout p. 29, 99.
Bucureşti p. 8. Euxin (Pontus) p. 26.
BulacuM. (Pr.) p. 26, 46, 79, 121. Exaimeronul (scriere) p.
78.
Candela (rev.) p. 9. Faustum p. 83.
Chauvin p. 13, 36, 73, 83, 84, 86. Fecioru D. Dr. p. 26.
Chiricuţă T. (Pr.) p. 8. Fillion p. 13, 24, 25, 52,
75,80, 83.
Ciril al Ierusalimului p. 52. Filadelfieni p. 14.
Ciril al Alexandriei p. 62, Forster (Fr. W.) p. 39,40,
41, 63,86, 87, 106. 42. 45.
Ciprian (Sf.) p. 72, 73, 74, 117, 118. Gheorghiu V. p. 9.
Ciril Lucaris p. 104, 123. Grigore cel Mare (Sf.) p.
12.
Chiricescu (C. Dr.) p. 102.
 -127-
Grigore C. (Pr.) p. 21.
Grigore fie Nazians (Sf.)
p. 62, 77, 78, 81, 106.
Heber Newton p. 16.
Henri de Lubac p. 73, 76.
Hegel p. 109.
Migne p. 12, 17, 19, 26, 38
Homere p. 24.
Honor p. 84.
Iacob (ap.) p. 15.
Iaşi p. 39.
Iena p. 56. 108.
114.
Ierimia (prooroc) p. 36, 97.
Ignaţiu p. 13.
Iosif Flaviu p. 115.
Iov p. 118.
Ioan (Evanghelistul) p. 15,
18, 20, 21, 33, 37, 52,
59, 66, 94.
Ioan Hrisostom (Sf.) p. 13.
20, 21, 25, 26, 28, 29,
62, 78, 79, 86, 106, 119,
120, 121.
Irineu (Sf.) p. 13, 23, 38,
66, 67, 68, 69, 70, 71, 74.
Isaia (prooroc) p. 14.
India p. 26
Isidor Peluziotul p. 86.
Iuda (ap.) p. 36.
Iustin Martirul (Sf.) p. 65,
77,117.
Kimmel p. 56, 101, 122.
Lacordaire p. 24, 25.
Lactanţiu p. 118.
Laeta p. 118.
London p. 52.
Leon cel Marc p. 90.
Licurg p. 25.
Macarie (scriitor rus) p.
48, 49, 55, 63, 73, 74,
76, 87, 107.
Matei (ev.) p. 46, 52, 59.
Marcu (ev.) p. 36, 52, 59.
Marcian p. 73.
40, 66, 67, 69, 70, 71, 73,
74, 75, 77, 78, 79, 81,
84, 85, 86, 88, 89, 98, 21.
Mignot (Mgr.) p. 29.
Mihălcescu I. (Pr.)
p.9,24, 46, 49, 102.
Manihei p. 84.
Milton (poet) p. 21.
Merejkovschi D. p. 113,
Moody p. 16.
Moehler p. 35, 77.
Numa p. 25.
Nestorie p. 87, 88.
Nepotin p. 81.
New-York p. 23.
Novation p. 88.
Origen p. 74, 75, 76, 77.
Paris p. 14, 16, 23, 24,
29, 35, 114.
Papia p. 36.
Pavel (ap.) p. 18, 22, 24,
31, 67, 86,100,116.
Paulin p. 80.
Petru Movilă p. 16, 34.
Peremişl p. 5.
Petru (ap.) p. 35, 36, 54.
Piu IX. (papă) p. 49.
Pindar p. 24.
Pociaiov p. 4.
Lebel p. 23.
Lugdunum p. 66.
Luca (ev.) p. 18, 59, 60.
Luther p. 45, 54, 108, 109.
Macarie Egipteanul (Sf.) p. 12.
-128-
Roma p. 66.
Renan p. 109.
Rovenţa H. (Diac.) p. 10,
18, 27, 59, 60, 65, 67,
82, 85, 95, 120. 124.
Rufin p. 77, 85, 86.
Sabelie p. 88.
Saru (prof.) p. 21.
Şerban Cantacuzino p. 5.
Schenkel p. 109.
Silvio Pelico p. 22.
Smirna p. 66.
Scriban Filaret p. 39, 47.
Scriban I. (Arhim.) p. 8,
28,39, 89.
Socrate p. 25.
Solomon p. 25.
Stănescu Bartolomeu p. 29,36.
Straus p. 109.
Synave p. 29, 99, 119.
Policarp (ep.) p. 66,116.
Quacherii 110 .
Strong Thomas p. 52.
Tarnavschi V. p. 5.
Taţian Asirianul p. 117.
Tacit p. 25.
Terry Milton p. 23, 96.
Tertulian p. 72, 73, 74.
Temple R. p. 27.
Timuş Gherasim (Arhim.) p. 49.
Timotei (ep.) p. 16, 31, 32,
60,100,101,103,116.
Trident p. 1.
Trifon (Iudeul) p. 65.
Tucidide p. 25.
Vasile cel Mare (SI.) p.
19, 20, 34, 77, 78, 106.
Velasian p. 83.
Vigouroux p. 83.
Vincenţiu de Lerin p. 40, 46, 87,
88, 89.
 DE ACELAŞI AUTOR :

1. LAUDA MOLDOVEI — Sfânta Cuvioasa

Paraschiva, 32 pag.
2. PREDICA IN EVUL MEDIU, 278 pag.
3. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, predici, 350 pag.