Alexandru Dărăban

Pagini de ortodoxie sângeorzană

Corectură: Alex Ciorogar
Tehnoredactare și copertă: Crina Sincovici

ISBN 978 - 606- 543 - 933-7

Pe copertă: Biserica veche din Sângeorz-Băi

Cluj-Napoca
www.edituramega.ro
editura
MEGA e‑mail: mega@edituramega.ro
 Alexandru Dărăban

Pagini
de
ortodoxie
sângeorzană

Editura Mega ◆ Cluj-Napoca ◆ 2018

 Alexandru Dărăban (n. 1960), licenţiat în 2007 al Facultăţii
de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”
din Alba-Iulia; master în 2010 Facultatea de Teologie Ortodoxă din
cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Eseuri, articole, studii: Actualitatea de Bistriţa, Monitorul de
Cluj, Străjerul Ortodox (Paşcani), Iisus Biruitorul (Sibiu), Cuibul visu-
rilor (Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud), Tabor (Cluj-Napoca), Renaşterea
(Cluj-Napoca), Arhiva Someşană (Năsăud), Revista ilustrată (Bistriţa),
Astra Salvensis (Salva, jud.  Bistriţa-Năsăud), Pisanii Sângeorzene
(Sângeorz-Băi).
Lucrări editate: Ieromonahul Ioan Ioachim Bâznog, Editura
Charmides, Bistriţa, 2010; Plânsul dorului (poezii), Editura Sfântul
Nicolae, Brăila, 2013; Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog din
Sângeorz-Băi, Editura Sfântul Nicolae, Brăila, 2013; Mântuirea poli-
trucilor (eseuri), Editura Sfântul Nicolae, Brăila, 2014; Solomon Haliţă
– om al epocii sale, cu o prefaţă de dr. Mirela Popa-Andrei, Editura
Mega, Cluj-Napoca, 2015.
Fondator (alături de prof. Florin Hodoroga) al revistei Pisanii
Sângeorzene din Sângeorz-Băi, începând din anul 2012 şi până în
prezent, cu apariţie lunară. În această revistă a publicat peste 60 de
articole şi studii privind istoria, spiritualitatea şi tradiţia locală.
 ▼
Cuprins

Prefaţă 9

Argument 13

Capitolul I.
Monahismul sângeorzean în contextul transilvan 17

Capitolul II.
Lăcaşuri de trăire ortodoxă sângeorzene 25
1. Biserica de la anul 1450 25
2. Schitul din Poiana (Valea) Mărului – în jurul
anului 1566 26
3. Mănăstirea Cormaia 27
4. Biserica din Sângeorz de la anul 1669 31
5. Biserica Greco-Catolică, apoi Ortodoxă,
Sfântul Nicolae 34
6. Biserica Adormirea Maicii Domnului 36
7. Biserica Schimbarea la Faţă 51

Capitolul III.
Slujitori şi luptători pentru ortodoxie 68
III.1. Mărturisitori şi trăitori până la sfârşitul
secolului al XIX‑lea 72
1. Eftimie, călugărul 72
2. Todor, popa 72
6

3. Miron, popa 73
4. Pahomie, cuviosul 74
5. Mihail, popa 74
6. Constantin Rus, popa 75
7. Nicolae, diaconul 76
8. Vasile a Canţii, popa 76
9. Andrei George, popa 77
10. Constantin, popa, călugărit Climent 77
11. Popa Iacob şi popa Grigore 79
12. Călugărul Atanasie 79
13. Diacul Vasile a popii Roşu 80
14. Vlădica Misail 81
15. Vasile Mărcuş, Andrei Georgieş, Oniga Nicolae,
Grigore a Popii, Grigore Vărvari 82
16. Andrei Nicolai 83
III.2. Mărturisitori şi trăitori de la începutul
secolului XX şi până la instaurarea comunismului 85
1. Ieromonahul Antonie (Alexandru) Bâznog 86
2. Ieromonahul Ioachim (Ioan) Bâznog 96
3. Preot profesor Ilarion Boţiu 97
4. Preot Victor Susa 100
5. Preot profesor Ioan Bunea 103
III.3. Protopopul Grigore Pletosu şi ortodoxia în
Sângeorz-Băi 107
III.4. Slujitori în perioada celui de‑al Doilea
Război Mondial 114
1. Preotul Vasile Puica 115
III.5. Mărturisitori şi trăitori la începuturile
comunismului 119
1. Preotul Andresse Virgil 120
2. Ieromonahul Veniamin Grigoraş 123
3. Preotul Sabin Truţa 124
4. Părintele Teodor Lazăr 126
 7

Capitolul IV.
Jertfa şi martiriul clerului şi credincioşilor
sângeorzeni 130
1. Andrei Nicolai 131
2. Ieromonahului Antonie Bâznog 133
3. Ieromonahul Ioachim Bâznog 136
4. Preotul Teodor Lazăr 158

Capitolul V.
Intelectualii şi Ortodoxia în Sângeorz-Băi 163
1. Dr. Andrei Monda 164
2. Profesorul Anton Domide 168
3. Dr. Laurenţiu Oanea 176
4. Prefectul Solomon Haliţă 181
5. Femeile intelectuale aflate în staţiune 182
6. Avocatul Ioan Lazăr 184

Capitolul VI.
Biserici dărâmate şi distruse, casă parohială
şi terenuri confiscate 186

Capitolul VII.
Ortodoxia sângeorzană în presa vremii 191

Concluzii 216

Bibliografie 219

Anexe 229
 ▼
Prefaţă

Cercetător cunoscut al istoriografiei năsă-

udene, deopotrivă poet, teolog şi animator cultu-
ral, Alexandru Dărăban este, cu certitudine, un
nume despre care generaţiile viitoare vor mai auzi.
Monografiile dedicate unor oameni de seamă ai
meleagurilor sale natale, precum Solomon Haliţă1
sau ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog2, stu-
diile, articolele şi recenziile publicate în diferite
periodice3, îl recomandă deja în arealul istoriografic
1
Alexandru Dărăban (ed.), Solomon Haliţă – Om al epocii
sale, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015.
2
Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din
Sângeorz-Băi: vrednic urmaş al sfinţilor martiri năsăudeni, lup-
tător pentru renaşterea ortodoxiei în prima jumătate a sec. al
XX‑lea, Editura Charmides, Bistriţa, 2009; Idem, Ieromonahii
Antonie şi Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi, Editura Sfântul
Ierarh Nicolae, Brăila, 2013.
3
A se vedea, de exemplu: Idem, „Revenirea la Orto-
doxie în zona Năsăudului”, în Astra Salvensis, I (2013), nr. 2,
pp.  10 – 14; Idem, „Discursul pro-dinastic şi loialist al unor
ierarhi şi politicieni ardeleni în momentul intrării Româ-
niei în Primul Război Mondial”, în Astra Salvensis, II (2014),
nr.  3, pp.  82 – 87; Idem, „Maestrul Filimon Siminic. A avut
10

şi‑l transformă într‑un scriitor citat şi, poate, chiar

invidiat. Istoricii competenţi pot aprecia încă de la
o primă lectură unul dintre marile atuuri ale scri-
erilor sale, acela de a merge direct la sursă, de a se
documenta cu privire la o anumită informaţie din
document şi de a oferi propriile interpretări, fără a
risca să cadă în capcana unor abordări subiectiviste,
pe alocuri second-hand. Fără a-şi aroga statutul de
sursolog, el este, între altele, şi așa ceva. Însă cali-
tatea de a oferi uneori o prezentare istoriografică
a subiectelor investigate și de a se poziţiona critic
faţă de anumite investigaţii anterioare lui îl fac să
fie mai mult decât atât.
Acum, după ce ani de zile s‑a preocupat de
restituiri documentare sau prosopografice, fără a
neglija însă istoria contemporană a urbei sângeor-
zene şi personalităţile ei mai vechi sau mai noi, dân-
sul oferă cititorilor o sinteză dedicată istoriei orto-
doxiei de aici. Cercetare amplă, interesantă şi nece-
sară deopotrivă, ea reuneşte eforturile de mai mulţi
ani ale domniei sale şi oferă o analiză bine scrisă,
documentată şi frumos întocmită a fenomenului

această străduinţă şi această dorinţă: ca numele său să fie

scris în ceruriˮ, în Astra Salvensis, II (2014), nr. 4, pp. 191 – 193;
Idem, „Ieromonahul Antonie Bâznog”, în Tabor, 2012, nr. 3,
pp.  51 – 58; Idem, „Dr. Andrei Monda, un sprijinitor al Orto-
doxiei în Sângeorz-Băi”, în Renaşterea, 2015, nr. 3 (299), p. 10;
Idem, „Protopopul Grigore Pletosu şi prefectul Solomon
Haliţă”, în Renaşterea, 2016, nr. 1 (309), p. 7 şi Pisanii Sângeor-
zene, 2012 – 2017.
 11

investigat şi al evoluţiei sale de‑a lungul timpului.

Tributar metodologiei clasice, autorul preferă pre-
zentarea diacronică a evenimentelor, îmbinând
metoda narativă cu cea deductivă şi cea analitică,
pe alocuri. În acelaşi timp însă, conştient fiind că în
spatele fiecărui eveniment de seamă se află o per-
sonalitate care îi este protagonistă, nu neglijează
aspectul uman al cercetării, oferind medalioane,
portrete şi evidenţieri ale biografiilor (sau ale unor
pasaje de biografie, după caz) celor care au scris in
vivo istoria Ortodoxiei sângeorzene.
Perspectiva sinestezică este completată de
frumoasele ilustraţii ce‑i împodobesc prezentarea.
Lecturând volumul dânsului, cititorul se descoperă
deodată transpus într‑o altă lume care, deşi apusă,
prinde viaţă sub ochii şi în sufletul său. Ia act de anu-
mite dezbateri, călătoreşte, studiază, se întristează
sau se bucură, în funcţie de context şi eveniment.
De ce? Pentru că textul său, pe lângă faptul de a fi
o cercetare interesantă, mai are o calitate: animă.
Dă viaţă unei lumi apuse. Reconstituie un univers
complex în paginile unei cărţi. Unui om obişnuit cu
limbajul specializat al cercetărilor din zilele noastre,
pe alocuri arid şi clişeistic, i s‑ar putea părea super-
ficială şi nepotrivită o astfel de prezentare. Altuia,
obişnuit probabil cu lectura in-extenso a documen-
tului, văzut mai degrabă ca sacra scripta decât ca
text ce se cere interpretat, analizat şi, uneori, chiar
criticat, i s‑ar putea părea inutilă o investigaţie a
nuanţelor unora dintre informaţii. Cert este însă că
12

cercetarea românească trebuie să treacă peste nişte

sechele ale unor epoci apuse care se amprentează
încă asupra discursului istoric şi al calităţii inves-
tigaţiilor din acest spaţiu, afectându‑o. Trebuie să
devină mai atractivă, mai dinamică din perspectiva
limbajului şi să depăşească tonul majestuos‑imper-
sonal de pseudo-pudibonditate care o fac adesea să
pară anacronică, iar lucrarea domnului Alexandru
Dărăban se constituie într‑un început frumos al
acestui proces.
În plus, ea aduce o bogată contribuţie la nivel
informaţional şi scoate de sub praful uitării isto-
ria bogată a unui colţ românesc de ţară mai puţin
evidenţiat până acum. Pentru acest efort constant
şi lăudabil, dar şi pentru contribuţiile anterioare,
autorul merită cu certitudine felicitat, iar cerceta-
rea sa evidenţiată şi recomandată.
Să dea Dumnezeu ca acestei monografii dedi-
cate Ortodoxiei sângeorzene, scrisă într‑un mod
plăcut, elegant şi detaşat în comparaţie cu unele
abordări confesionaliste cu care cercetarea ne‑a
obişnuit, să‑i urmeze multe altele la fel de frumoase.
În final, dorim lucrării să-şi găsească locul
nu doar în bibliotecile cât mai multor cititori, ci şi
între lecturile lor, în operele şi investigaţiile viitoare
şi în peisajul şi aşa destul de pauper al istoriografiei
eclesiastice năsăudene şi al celei transilvane.

Preot Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

 ▼
Argument

Gândul alcătuirii şi publicării unei sinteze

privind istoria Bisericii Ortodoxe Românești din
Sângeorz-Băi m‑a preocupat de mai mulţi ani, încă de
pe băncile facultăţii, atunci când am conceput lucra-
rea despre ieromonahul Ioachim Bâznog. Era nevoie
de un text accesibil unui cerc mai larg de cititori, în
care să fie înfăţişate aspectele principale din trecutul
bisericii. Este vorba de istoria unei biserici seculare,
care a dat neamului românesc, dar şi Sângeorzului,
atâţia păstori de suflete, mărturisitori ai credinţei
ortodoxe, intelectuali, organizatori ai învăţământului
românesc, participanţi la luptele pentru emancipare
politico-socială şi pentru realizarea unităţii naţio-
nale, îndrumători ai poporului în probleme duhovni-
ceşti, culturale şi chiar economice, o biserică ai cărei
fii duhovniceşti au respectat întotdeauna specificul
naţional, drepturile şi crezul religios al tuturor celor
ce s‑au aşezat, în decursul veacurilor, printre sân-
georzeni şi au muncit alături de ei.
Materialul este conceput începând cu seco-
lul al XV‑lea, când avem primele mărturii despre
14

existenţa unor lăcaşuri de cult pe meleagurile sân-

georzene. Am vrut ca prin paginile acestei cărţi,
cititorul să reţină aspectele esenţiale ale istoriei
bisericeşti ortodoxe locale, încercând să dovedesc
că a existat o legătură organică între viaţa poporu-
lui şi a Bisericii Ortodoxe.
Primul capitol prezintă monahismului sân-
georzean în context transilvan, continuând cu
descrierea tuturor lăcaşurilor de cult care au exis-
tat şi există pe hotarele Sângeorzului, de la prima
biserică menţionată în documente, în secolul al
XV‑lea, până la începuturile instalării comuniştilor
în România, în jurul anului 1960.
Următorul capitol se referă la cei care au slu-
jit şi au luptat pentru ortodoxie, prezentându‑i
pe aceia ce au trăit până spre sfârşitul secolului al
XIX‑lea, apoi de la începutul secolului al XX‑lea
până la instaurarea comunismului, aici incluzând și
perioada celui de‑al Doilea Război Mondial, termi-
nând cu primii ani de comunism. Ne vom întâlni,
în aceste pagini, cu protopopi, preoţi, monahi, laici,
bărbaţi şi femei care au slujit cu atâta zel credinţa
strămoşească.
În paginile celui de‑al treilea capitol am pre-
zentat jertfa şi martiriul unor clerici şi credincioşi
sângeorzeni, amintindu‑i, printre alţii, pe Andrei
Nicolai, ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog.
Le‑am dedicat o analiză separată intelectu-
alilor sângeorzeni, precum şi celor care şi‑au des-
făşurat activitatea în Sângeorz, nefiind localnici și
 15

care au adus o contribuţie importantă la renaşterea

ortodoxiei pe aceste locuri.
Odată cu instaurarea comunismului, au înce-
put alte greutăţi pentru ortodocşii sângeorzeni, ca
în întreaga ţară, fiindu‑le dărâmată o biserică, con-
fiscată o casă parohială, precum şi terenuri aferente,
fapt despre care povestesc într‑un capitol separat.
Presa vremii, atât cât exista ea, a scos în evi-
denţă lupta pentru renaşterea ortodoxiei. Faptele
lor au fost oglindite în oficiosul greco-catolic,
Unirea, dar au fost făcute cunoscute şi de presa cen-
trală, în ziarele Cuvântul şi Dimineaţa. Lucrul acesta
m‑a determinat să dedic acest ultim capitol fapte-
lor prezente în presa bisericească greco-catolică din
Blaj, precum şi în presa centrală din Bucureşti.


 ▼ I

Monahismul
sângeorzean în
contextul transilvan

În universul spiritual al spaţiului în care noi

trăim, apariţia şi existenţa creştinismului se pierde
în ceaţa vremurilor apuse. Oamenii acestor locuri au
rădăcini adânci în istoria scrisă şi nescrisă de aici.
Celui ce încearcă să reconstituie istoricul unei
instituţii de orice natură, cea dintâi întrebare ce i
se îmbie şi care solicită un răspuns neîntârziat este
de când fiinţează instituţia respectivă? O instituţie,
până a se constitui ca o entitate pe deplin conturată,
a fost nevoită să urmeze un drum lung şi anevoios
atunci când împrejurările erau potrivnice, până a se
impune şi a fi recunoscută.
Încă de la începuturile creştinismului au exis-
tat creştini râvnitori de o viaţă aleasă, care şi‑au
dăruit viaţa lui Hristos prin „ascultare”, „feciorie” şi
„sărăcie de bună voie”1.

Alexandru Moraru, Câteva aspecte din influenţele isihas-

1

mului asupra vieţii bisericeşti din Transilvania până în secolul al

18

Chestiunea începuturilor vieţii monahale în

Imperiul Roman de Răsărit, respectiv Bizantin, ca
şi pe teritoriul actual al României, în ciuda tuturor
eforturilor depuse spre a fi elucidată, a rămas, pe
alocuri, destul de nebuloasă2.
Din Orientul Apropiat şi dinspre Muntele
Athos, monahismul s‑a răspândit în numeroase
mănăstiri din Serbia, Bulgaria, Rusia şi Ţările
Române3. În Transilvania monahismul a început să
prindă rădăcini încă de timpuriu (din secolul XIV),
adică la scurtă vreme după organizarea sa, prin
monahii veniţi la noi de la Muntele Athos sau din
sudul Dunării4. Ca şi în celelalte provincii româ-
neşti, viaţa monahală sub forme organizate a exis-
tat încă de la începutul celui de‑al doilea mileniu
creştin, mai ales în primele opt secole.
Pe parcursul a mai multor secole, numărul
aşezămintelor monahale a sporit, chiar dacă unele
dintre ele au trecut în rândul celor catolice odată cu
ctitorii lor, altele au fost abandonate sau transfor-
mate în biserici de mir, ajungându-se în secolul al

XIX‑lea, în „Teologie şi cultură transilvană”, ediţie îngrijită de

Ioan Vasile Leb, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clu-
jeană, 1999, p. 37.
2
Vasile V. Muntean, Organizarea mănăstirilor româneşti
în comparaţie cu cele bizantine (până la 1600), teză de doctorat,
Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române (E.I.B.M.B.O.R.), 1984, p. 23.
3
Alexandru Moraru, op. cit., p. 40.
4
Ibidem, p. 41.
 19

XVIII‑lea la aproximativ două sute5.

Lipsa materialului documentar şi a altor măr-
turii a făcut dificilă determinarea acestora într‑o
anumită perioadă istorică, dar acest fapt nu exclude
dreptul la existenţă istorică. Momentul cronologic al
întemeierii unor lăcaşuri mănăstireşti a fost stabilit
prin raportare la pisanii, la obiecte de cult, la acte ofi-
ciale sau prin acreditarea tradiţiei ca şi document6.
Odată cu organizarea statală a provinciilor
româneşti apar şi primele aşezări monahale durabile,
care dăinuiesc peste veacuri. Monahismul transilvă-
nean nu şi‑a putut desfăşura activitatea ca şi cel de
peste munţi, fiindcă organizarea politică şi legislaţia
de aici erau ostile românilor şi credinţei lor.
Majoritatea schiturilor (sihăstriilor) din Tran-
silvania au fost întemeiate de călugări izolaţi, de pre-
oţi de mir sau chiar de către unii credincioşi. De obi-
cei se uneau câte două sau trei familii de credincioşi,
ridicau un schit la marginea satului, pe pământul
lor, unde aduceau un călugăr hirotonit preot (iero-
monah), care trăia în duh isihast; alţii ridicau acest
gen de schituri în adâncurile văilor sau ale pădurilor,
după modelul monahismului răsăritean.
În acelaşi timp, călugării au fost renumiţi
misionari prin satele din apropierea lor, întărind

5
Macarie Motogna, Monahismul Ortodox din Maramureş
şi Transilvania Septentrională până la începutul secolului al
XIX‑lea, Editura Mănăstirii Rohia, 2009, p. 164.
6
Ibidem, p. 165.
20

poporul în dreapta învăţătură şi învăţându‑i să-şi

apere credinţa străbună7.
Mulţi călugări s‑au format la Muntele Athos
sau în Ţările Române, după care se hirotoneau şi se
reîntorceau în Transilvania pentru a le fi de folos
duhovnicesc ortodocşilor de aici; majoritatea din-
tre ei, însă, aduceau în Transilvania cărţi de slujbă,
scrieri ale Sfinţilor Părinţi, manuscrise laice şi reli-
gioase necesare credincioşilor8.
Este şi cazul sângeorzenilor, cărora, cu toată
vitregia vremurilor, nu le‑a lipsit instituţia bise-
ricească proprie care le‑a fost sprijin şi nădejde,
îmbărbătare şi salvare în faţa măsurilor de con-
strângere şi opresiune a oficialităţilor, în tendinţele
ei de prozelitism calvin şi catolic.
În veacurile XI–XIII s‑au petrecut în Transilva-
nia schimbări profunde în urma suprimării de către
cuceritorii maghiari a voievodatelor româneşti.
Cele mai vechi urme ale unor monumente
bisericeşti din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului
şi Clujului datează din secolul al XIII‑lea şi au fost
găsite în urma săpăturilor arheologice9.
La locurile sacralizate de bisericile schituri-
lor şi mănăstirilor au rămas, fără putere de clintire,

Alexandru Moraru, op. cit., p. 43.

7

Ibidem, pp.  43 – 44.

8

9
Marius Porumb, Vechi biserici din secolele XIII–XVI în
„Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhiepiscopia
Vadului, Feleacului şi Clujului”, Cluj-Napoca, Editura Arhie-
piscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, 1982, p. 77.
 21

în memoria colectivă, nume de locuri, dealuri, văi,

păduri, poieni, chiar cei care le‑au nimicit fiind siliţi
a le recunoaşte existenţa atunci când întocmeau
hărţi, cărţi funciare sau altfel de înscrisuri cu pri-
vire la hotare10.
În Sângeorz-Băi, existenţa unei active vieţi
monahale a fost fixată în memoria colectivă de
un număr mare de toponime: Remetea, Runcul
Mănăstirii, Valea Porcoaia, Valea Cormaia, Valea
Pleşii, Valea Grecilor, Poiana (Valea) Mărului, Poiana
lui Lazăr, Poiana Tâlharilor (denumire dată de auto-
rităţile vremii schismaticilor), Dealul lui Pricopie,
Valea lui Dan, Valea lui David, Părăul Popii, Groapa
lui Malin sau chiar câteva familii sângeorzene care
poartă numele Mănăstire.
Un document din 14 decembrie 1450 amin-
teşte de existenţa unor biserici româneşti pe Valea
Someşului, la Maieru, Sângeorz şi Năsăud11. Tot
o asemenea dată este vehiculată și de un învăţat
ungur, pe nume Szendrei, din Budapesta, în anul
1902, care vorbeşte de bisericile de lemn din satele
de pe Valea Rodnei: Maier, Sângeorz şi Năsăud12.
O altă menţiune ne face cunoscut că un
anume Pahomie zideşte, în apropierea Neamţului,

10
Macarie Motogna, op. cit., pp.  178 – 179.
11
Victor Motogna, Un document necunoscut privitor la
istoria românilor din Valea Rodnei, în „Revista istorică”, 1925,
XI, nr. 7–9, pp. 196–201.
12
Ştefan Meteş, Istoria Bisericii Româneşti din Transilva-
nia, vol. I, Sibiu, 1935, pp. 150–152.
22

schitul Pocrov, un schit cu acelaşi nume găsindu-se

şi în munţii Sângeorzului, având ca ctitor cu acelaşi
personaj13. Mai mult ca sigur că este vorba despre
cuviosul Pahomie de la Gledin, din zona Bistriţei,
trecut recent în rândul Sfinţilor Români. Biserica de
lemn cu hramul Buna Vestire se păstrează până astăzi.
Situaţia mănăstirilor ortodoxe din Ţara
Năsăudului şi a ţinutului Bistriţei rămâne stabilă
până la jumătatea secolului al XVIII‑lea, când, dato-
rită rolului de frunte jucat în mişcarea celor de reli-
gie ortodoxă, conduşi de călugărul Sofronie, mănăs-
tirile vor fi supuse represaliilor. Astfel, în iunie 1761,
generalul Bukow dă ordin ca toate mănăstirile să fie
arse, iar cele de piatră distruse14. Cele care au reuşit
să scape distrugerii sunt menţionate, printre altele,
în unele documente ale vremii:
– Feldru, mănăstirea din pădure, aproape de
Gura Râmetei, între Feldru şi Ilva-Mică, este adusă
în comună;
– Sângeorzul Român avea o mănăstire pe
Valea Porcoaia, care la 1767 nu mai avea călugări;
– Rebra Mică; episcopul Atanasie Rednic,
însemna la 1767 că există o mănăstire cu un preot;
– Rebra Mare, mănăstirea din Lunca Vinului,
care, la 1762, nu avea călugări15.

Ibidem, p. 193.
13

Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi

14

Ungaria, Sibiu, 1936, p. LXXVII.

15
Ibidem, pp. 63–71.
 23

Cercetând monumentele religioase de pe

cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi
Clujului constatăm că în secolul al XVIII‑lea numă-
rul bisericilor din piatră este cu mult mai mic în
comparaţie cu cele din lemn. Restricţiile impuse de
autorităţi, împiedicând în primul rând construirea
Bisericilor Ortodoxe, au afectat ridicarea în mate-
rial durabil în mai mare măsură decât a tradiţiona-
lelor biserici din lemn.
Între monumentele mai vechi poate fi amin-
tită şi vechea biserică din Năsăud, construită în vea-
cul al XV‑lea, sau pe cea din Sângeorzul Român de
pe la 1669, ambele demolate la sfârşitul veacului al
XIX‑lea16. În a doua jumătate a secolului al XIX‑lea,
în Ţara Năsăudului şi ţinutul Bistriţei, continuă
procesul de edificare a uniaţiei prin ridicarea unor
noi biserici de piatră, masive, şi care preiau, aproape
în exclusivitate, planul bisericilor catolice. S‑a ajuns
ca la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolu-
lui XX, în Sângeorz-Băi, să nu mai existe nicio bise-
rică şi, implicit, nici parohie ortodoxă, ca de altfel
pe întreaga Vale a Rodnei, dar şi pe Valea Ilvei.
Totuşi, au fost călugări care făceau slujbele
ortodoxe în clandestinitate, îndeosebi în Sân-
georz‑Băi, până după 1 Decembrie 1918. După Uni-
rea cea Mare s‑au construit în Sângeorz două bise-
rici ortodoxe: Biserica Adormirea Maicii Domnului

Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria bisericească, în

16

„Arhiva Someşană”, Năsăud, nr. 21, 1937, p. 465.

24

(1926), de către ieromonahul Ioachim Bâznog, care

a fost demolată sub regimul comunist după anul
1958, apoi Biserica Schimbarea la Faţă (1937), sub
păstorirea părintelui profesor Ioan Bunea.


 ▼ II

Lăcaşuri de
trăire ortodoxă
sângeorzene

1. Biserica de la anul 1450

Date despre această biserică au fost făcute

cunoscute de Victor Motogna într‑o lucrare publi-
cată în anul 1925. Acesta a făcut public un document
datând din 14 decembrie 1450 în care se aminteşte
despre existenţa unei biserici româneşti la Sângeorz,
alături de altele de pe Valea Someşului Mare, de la
Maieru şi Năsăud17. Informații privind această bise-
rică le mai întâlnim menţionate în anul 1902, la
Budapesta, de un învăţat ungur pe nume Szendrei,
care se referea la biserica de lemn din Sângeorz.
Aceste indicații ale învăţatului ungur au fost prelu-
ate de Ştefan Meteş într‑o lucrare din anul 193518.

17
Victor Motogna, op. cit.; Vasile Drăguţ, Pictura murală
din Transilvania, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 25.
18
Ştefan Meteş, Istoria Bisericii Româneşti din Transilva-
nia, vol. I, Sibiu, 1935, pp. 150–152.
26

2. Schitul din Poiana (Valea) Mărului –

în jurul anului 1566

Biserica Ortodoxă a evoluat în strânsă legă-

tură cu regiunile limitrofe, Bucovina şi Moldova. De
altfel, Biserica Ortodoxă din întreaga Transilvanie,
încă din secolul al XIV‑lea, depindea ierarhic de
Mitropoliile din Ţara Românească şi Moldova. În
17 iulie 1566 Alexandru Lăpuşneanu le scria bis-
triţenilor să‑l prindă pe călugărul fugar Eftimie,
amestecat în răscoală, care se află la un român
Lazăr între satele Bârgău şi Sângeorz, şi să‑l trimită
în Moldova19.
Pornind de la toponimica unor locuri din
Sângeorz, locul dintre satele Bârgău şi Sângeorz,
menţionat mai sus, este singurul care are în compo-
nenţa sa denumirea de Mărului, adică Poiana (Valea)
Mărului. În vecinătate se află o altă poiană care,
până în ziua de astăzi, este în proprietatea unor
familii cu numele Lazăr, Miron, Lica etc. Aproape
toată Poiana Mărului se află în stăpânirea unor
familii ce poartă numele Miron. Această poiană
este mărginită într‑o latură de Dealul Butenilor
(poreclă dată unor familii cu numele Miron). De
aici se poate trage concluzia că diaconul Miron,
hirotonit la Bobâlna de către episcopul Ghenadie la
17 martie 1636, s‑ar trage din aceste familii şi ar fi
plecat de la schitul care, probabil, exista în Poiana

Ibidem, pp. 91–92.
19
 27

Mărului. De aici s‑ar fi putut muta schitul, tras pe

timp de iarnă cu săniile, undeva sub Pleşă, pe Colina
(Groapa) lui Malin sau pe malul Someşului Mare.
Cunoscând aceste locuri lansez ipoteza unui posibil
traseu al mutării acestui schit, ţinând cont că dis-
tanţa aceasta este cu mult mai mică în comparaţie
cu cea de la Valea Pleşii: Poiana Mărului – Poienile
Lăzărichii (Lazăr) – Dâmbul Pietroasei – Scoasa –
Gruiul (pe lângă cimitirul evreiesc) – Valea Ştezii –
malul stâng al Someşului Mare – sub Pleşă, la Malin
sau pe malul Someşului Mare (în dreptul podului
peste Someşul Mare). Şi în zilele noastre locuitorii
sângeorzeni care au în proprietate pământuri în
Poiana Mărului sau în zonele învecinate îşi trans-
portă pe acest traseu cu carele (vara) şi cu săniile
(iarna) fân, lemne şi unele produse agricole.

3. Mănăstirea Cormaia

Mănăstire cu începuturi încă insuficient cla-

rificate, atribuirea a diferite date de construcţie:
„începutul secolului al XVII‑lea (1636)”, „prima
jumătate a secolului al XVIII‑lea”, „în jurul anului
1733, 1749 – 1751”. Aceasta a figurat în diferite loca-
ţii – Valea Porcoaia, Valea Grecilor, Valea Cormaia pe
un afluent al ei, Valea Pleşii – sugerând fie repetate
strămutări, fie reconstrucţii repetate, fie existenţa
unor lăcaşuri monahale diferite20.

Macarie Motogna, op. cit., pp.  210 – 211.

20
28

Tradiţia spune că, la început, a fost un schit,

clădit pentru întâia oară în anul 1636 în Valea
Porcoaia (sau Valea Pleşii, afluentul Văii Cormaia),
pe locul numit La Mănăstire21, iar din cauza vitregiei
timpurilor, biserica s‑a ruinat. La începutul secolu-
lui al XVIII‑lea, în anul 1747, popa Constantin din
Sângeorz, călugărit Climent, la îndemnul episco-
pului Pahomie al Romanului, originar din Gledin
de lângă Bistriţa, a zidit pe locul vechii biserici alta,
dându‑i numele de Pocrov22. Pe Antologhionul tipărit
la Iaşi în 1755, sub păstorirea lui Iacob Putneanul, a
rămas următoarea însemnare: „cunoscut lucru este
că această carte cu strădania şi cheltuiala cucerni-
cului între preoţi popa Constantin din Sângeorz, iar
acum ieromonah Climent, o au cumpărat şi lăsat
zestre veşnică acestei sfinte mănăstiri... Mănăstirea
Pocrov a Sângeorzului zile 20 decembrie 1769”23.
Datorită acestui document avem certitudinea că
mănăstirea a fost construită înainte de 1751.
Tot despre această mănăstire s‑a găsit o
însemnare din data de 10 decembrie, pe o carte ce
se găseşte la biserica din comuna vecină, Maieru,

21
Ibidem, p. 211; Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti
şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, Vălenii de Munte, ediţia
a II‑a, Bucureşti, 1929, p. 327.
22
Ibidem; Ştefan Meteş, op. cit., p. 96.
23
Ibidem; Vasile Raus, Biserici de lemn din Ţara Năsăudu-
lui, în „Îndrumătorul bisericesc”, Cluj-Napoca, Editura Arhie-
piscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului,
1978, pp.  239 – 240.
 29

a viitorului episcop greco-catolic Grigore Maior:

„cunoscut lucru iaste, că această carte cu străda-
nia şi cheltuiala cucernicului între preoţi, popa
Constantin din Sângeorz, iar acum ieromonah
Climent, o au cumpărat şi lăsat zestre veşnică
acestei sfinte mănăstiri, care mănăstire aşişderea
de acelaşi ieromonah au fost din întregul început
şi de ale lui şi sârguitoare mâini isprăvită. Aşadar,
nimeni dintre tămăduitorii lui Dumnezeu pravos-
lavnici şi măcar cine carele se teme de pedeapsa lui
Dumnezeu nu va putea înstrăina această dumneze-
iască zestre. Deci fiind noi trimişi spre aceste părţi,
am fost cercetaţi şi rugaţi să semnăm aceasta în
mănăstirea Pocrov a Sângeorzului, zilele 20, netreb-
nic între fraţi Gabriel, Grigore Maior, stareţul sfin-
tei troiţe de la Blaj”. Acesta este singurul document
care atestă reclădirea Pocrovului înainte de 175124.
Informaţiile sunt completate şi de inscrip-
ţia păstrată, afirmând că mănăstirea a fost ridi-
cată de popa Constantin, zis Tinău, împreună cu
un fost episcop de Rădăuţi, vlădica Misail, ce este
ctitorul bisericii25. În interior, biserica este tencu-
ită, păstrându-se pe iconostas inscripţii în slavonă,
un element specific pentru bisericile de dinaintea

24
Nicolae Togan, Statistica românilor din Transilvania
1733, în „Transilvania”, Sibiu, 1898, nr. 9 – 10, p. 173; Ştefan
Meteş, op. cit., p. 498; Ţara de sus, I, Satu-Mare, 1921, nr. 1,
pp.  10 – 11.
25
Virgil Şotropa, Mănăstiri şi călugări în Valea Rodnei, în
„Arhiva Someşană”, Năsăud, 1936, nr. 27, pp. 122 – 125.
30

secolului al XVIII‑lea. Deasupra uşilor împărăteşti

pisania ne spune: „Acest lucru l‑am isprăvit eu
popa Constantin cu ctitorul popa Iacob şi cu popa
Grigorie în anul de la naşterea lui Hristos 1751”26.
La 10 decembrie 1767, episcopul greco-catolic de
Blaj, Atanasie Rednic, vizitând schitul „n‑a mai
găsit nici un călugăr”27. Se spune că în jurul anului
1760, în timpul generalului Bukow, mănăstirea a
fost incendiată, iar călugării au fost prigoniţi. Toate
clădirile au fost mistuite de flăcări, cu excepţia bise-
ricuţei din lemn care a scăpat în mod miraculos.
Iniţial, în jurul anilor 1800, biserica a fost demon-
tată si dusă de localnici pe o colină numită grădina
lui Malin. Mutarea s‑a făcut la îndemnul călugăru-
lui Macarie, care a slujit în biserică până la trecerea
la cele veşnice, iar în 1840 a fost mutată pe malul
stâng al Someşului Mare. În anul 2003 bisericuţa
de lemn a acestei mănăstiri a fost adusă, din nou,
pe Valea Pleşii, locul unde se presupune ca fost
construită iniţial, prin stăruinţa ieromonahului
Nicodim Sângeorzan. Obştea monahală a reînviat
în anul 1995, fiind mănăstire de maici28.

Ibidem; Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transil-

26

vania şi Ungaria, Sibiu, 1936, pp. 63 – 64.

27
Cultura creştină, Blaj, 1919, p. 165.
28
Elisabeta Scurtu, Contribuţii la istoria bisericii de lemn
Buna Vestire din Cormaia, în „Pisanii Sângeorzene”, Anul III,
Sângeorz-Băi, 2014, nr. 1(17), pp. 30 – 34.
 31

4. Biserica din Sângeorz

de la anul 1669

În martie 1761, Curtea din Viena, văzând că

unirea cu Biserica Romei era serios periclitată, a
numit o comisie care a avut rolul de a examina şi de
a rezolva problemele religioase ale românilor arde-
leni. În fruntea acestei comisii a fost numit baro-
nul Nicolae Adolf Bukow, comandantul general al
trupelor ardelene. Bukow a ordonat să se facă un
recensământ exact al uniţilor şi neuniţilor. Pe lângă
declaraţiile pentru unire ori neunire, s‑au aflat date
privitoare la biserici şi vechimea lor, despre preoţi,
familii româneşti şi proprietăţi.
Recensământul din Sângeorz a avut loc în 29
mai în prezenţa comisarilor desemnaţi de magis-
tratul Bistriţei şi protopopului unit Lupul Naszodi.
Sătenii au declarat că vechea biserică a fost ridicată
„înainte cu 121 ani însă a fost devastată de duş-
mani, aşa că au rămas numai zidurile goale. Atunci
sătenii au adunat şi contribuit cu material de piatră,
lemn, var ş.a., iar un popă cu numele Miron, des-
pre care se zicea că a descoperit o comoară, a plătit
maeștri şi astfel s‑a clădit actuala biserică în 1669,
după cum stă în inscripţie. Ea n‑a aparţinut nicio-
dată uniţilor, ci neuniţilor şi nu s‑a ştiut că preoţii
lor ar fi fost uniţi”29.

Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria bisericească, în

29

„Arhiva Someşană”, Năsăud, 1937, nr. 21, p. 465.

32

Biserica din Sângeorzul Român, construită

pe la anul 1669, a fost demolată la sfârşitul veacu-
lui al XIX‑lea30, iar alăturat s‑a construit Biserica
Greco-Catolică Sfântul Nicolae, sfinţită în anul
1880. Biserica Sfântul Nicolae a intrat în anul 1949
în patrimoniul Bisericii Ortodoxe şi dată spre folo-
sinţă Parohiei Ortodoxe locale, după ce Biserica
Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii de către
regimul totalitar comunist instaurat în ţara noastră.
S‑au mai descoperit documente care menţi-
onează puţine date autobiografice scrise de Maxim
Haliţă în carnetul unde a trecut toate socotelile pri-
vitoare la edificarea bisericii şi a casei parohiale din
Sângeorz. În redactarea originalului a fost păstrată
ortografia veche. Originalul acestor documente
s‑a păstrat o vreme în biblioteca vilei „Haliţă” din
Sângeorz (astăzi nu mai există, s.n.), iar o parte din
ele se află patrimoniul bibliotecii Liceului Solomon
Haliţă din Sângeorz-Băi, pe acestea redându‑le în
rândurile ce urmează:
„Această cărticică o am procurat eu subscri-
sul pe banii mei, de la Viena, la anul 1877, pe ruga-
rea mea de mijlocire prin d‑l Dionisie Alexandru
Şteopoaie de aicea, pe atunci se afla la Universitate
în Viena; care astăzi e inginer ca şef de staţie la
calea ferată la Bucureşti în România. Această
observare o am scris‑o la 8 februarie 1892 fiind
supărat pentru nedreptăţi de la cei răi la inimă…

Ibidem.
30
 33

Împrejurarea, că despre biserica cea veche, ce

a existat până la edificarea celei noi, nu s‑a aflat
niciun document: când şi prin cine s‑a făcut, ci
numai o tradiţiune, cum că oarecând un popă de
aici a trimis cu carul pe servitorul său la câmpul
Cornul Dealului ca să aducă pietre/lespezi de cup-
tor, care au şi adus‑o de acolo. Pe una lespede a
fost scris: Cine va afla această comoară, acela să
facă trei biserici, când nu ar face să fie afurisit de
noi şi de Dumnezeu. Popa a întrebat servitorul că
de unde a adus lespezile, că va merge şi el acolo
să mai aducă lespezi de cuptor – aşa a şi fost –
servitorul a arătat locul, iar popa i‑a zis: mergem
mai în lături, vom afla mai bune lespezi de cup-
tor. Noaptea, popa cu preoteasa au mers la acel
loc, au aflat comoara, au încărcat banii pe doi cai,
i‑au adus şi lucrul l‑au ţinut secret. Cugetând a
nu cheltui banii cu facerea de biserici, preoteasa a
început a orbi, apoi s‑au decis să facă biserici pre-
cum au menit cei ce au pus comoara. Biserici au
făcut: aci la Sângeorgiu, a doua la Năsăud, a treia
la Bârgău, poate în Bârgău Joseni. Această tradiţie
o am auzit‑o şi eu ca copil de la tata‑mi‑o şi de
la vecini, deci. Repet, această împrejurare, m‑am
îndemnat de am procurat această carte şi descriu
cum că comunitatea bisericească greco-catolică
au edificat biserica de la drumul ţării şi la centrul
satului, la anii 1874 – 1875, 1876 – 1877 şi 1878
cu banii săi din casa bisericească, din repartiţi-
uni de poporeni, din arenda muntelui Perşia şi
34

din vinderea de păduri pe Blidereasa, proprietatea

românilor grăniceri”31.

5. Biserica Greco-Catolică,
apoi Ortodoxă, Sfântul Nicolae

Resursele financiare pentru construirea unei

noi biserici erau limitate credincioşii având nevoie
de o sumă enormă, în raport cu posibilităţile lor.
Episcopul Ziki, care se aşezase la Maieru din timpul
revoluţiei de la 1848, le propuse sângeorzenilor ca
din veniturile sale să ajute la construirea bisericii.
Parohul de atunci, preotul Simion Tanco, împreună
cu consiliul parohial, s‑au simţit ofensaţi de această
propunere, refuzând‑o într‑un mod elegant.
Demersurile pentru construirea bisericii au
început încă de prin anul 1875, când s‑au desfă-
şurat lucrările pregătitoare de săpare a fundaţiei
şi aprovizionarea cu materiale. Construcţia efec-
tivă a durat aproape cinci ani, biserica fiind sfin-
ţită în ziua Sfintei Cruci, la 14 Septembrie 1880.
Clopotele bisericii au fost comandate şi executate
la Budapesta.

Maxim Haliţă, Noi mărturii privind biserica de piatră din

31

Sângeorz-Băi, în „Pisanii Sângeorzene”, Anul III, Sângeorz-Băi,

2014, nr. 4(20), pp. 20 – 23 (Aceste documente ne‑au fost puse
la dispoziţie de Mărina Hîruţa, bibliotecara liceului, pe această
cale aducându‑i cele mai alese mulţumiri); Dorin Dologa,
Biserica de piatră din Sângeorz-Băi, în „Pisanii Sângeorzene”,
Sângeorz-Băi, Anul III, 2014, nr. 4 (20), pp. 15 – 19.
 35

Văzând entuziasmul şi hotărârea sângeor-

zenilor, dar şi costurile enorme, contele Ziki s‑a
deplasat la Viena unde a comandat iconostasul
pentru biserică, iar picturile au fost executate de
pictori vienezi pe cheltuiala contelui.
La sfinţirea bisericii au participat un sobor de
preoţi în frunte cu parohul Simion Tanco, fiindu‑i
alături preoţii Iosif Bal din Ilva-Mare, Zaharia Bulbuc
din Măgura-Ilvei, Dănilă Mălai din Leşu, Gherasim
Domide din Rodna, tânărul capelan Silviu Sohorca,
în mijlocul lor aflându-se vicarul Grigore Moisil32.
Clopotele au fost confiscate în timpul primului
război mondial de către armata austro‑ungară. După
terminarea războiului, doctorul Laurenţiu Oanea
a donat bisericii clopotul cel mare, iar Alexandru
Mărcuş, împreună cu soţia, au donat cel de‑al doilea
clopot ca mărime. Sfinţirea noilor clopote s‑a făcut
în anul 1921 de către vicarul Năsăudului Alexandru
Haliţă, asistat de parohul Aurel Chintăoan şi de pre-
otul capelan Aurel Şorobetea33.
Odată cu venirea comuniştilor la putere
în România, prin decretul‑lege 358/1 decembrie
1948, această biserică a fost trecută în patrimoniul
Bisericii Ortodoxe, la care au „revenit” şi unii dintre
preoţii greco-catolici.

32
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Nă-
săud (S.J.A.N.B.N., de acum încolo), Fond Oficiul parohial gre-
co-catolic Sângeorz-Băi.
33
Ibidem.
36

6. Biserica Adormirea Maicii Domnului

Odată cu realizarea marelui vis al români-

lor de pretutindeni, de unire într‑un stat naţional,
care s‑a înfăptuit după primul război mondial, la 1
Decembrie 1918, din cenuşa vechilor locaşuri arse
sau dărâmate de tunurile generalului Bukow, au
început a reînvia vetre noi de viaţă duhovnicească
românească, iar cele vechi s‑au renovat spre a putea
face faţă nevoilor sufleteşti ale credincioşilor de pe
aceste meleaguri.
Astfel, pe teritoriul comunei Sângeorzul
Român, care făcea parte din cadrul Episcopiei
Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, între
anii 1920  – 
1926 s‑a înfiinţat parohia ortodoxă,
în paralel construindu-se şi Biserica cu hramul
Adormirea Maicii Domnului sub îndrumarea şi
osârdia ieromonahului Ioachim Bâznog, dar şi a
câtorva credincioşi.
Construirea acestei biserici a început cu
demersurile făcute de călugăr prin memorii adre-
sate autorităţilor centrale din Bucureşti (Ministe-
rele Cultelor, de Interne), autorităţilor judeţene şi
locale, precum şi Consistoriului Episcopal Ortodox
de la Cluj. În memoriul adresat Ministerului Culte-
lor se spune că: „noi, credincioşii români din Sân-
georzul Român, vrem a ridica o bisericuţă, care s‑a
donat de comunitatea ortodoxă din Cuşma (lângă
Bistriţa, s.n.), care, între timp, şi‑au construit o
biserică nouă. Autorităţile locale ne pun piedici.
 37

Rugăm, cu deosebire, grăbirea Primăriei din Sân-

georzul Român privind sprijinirea ridicării bisericii.
Materialul din biserica donată este la faţa locului.
Rugăm grabnică rezolvare”34.
În luna decembrie a aceluiași an este trimis
un memoriu Consistoriului Episcopal Ortodox de
la Cluj, în care erau trecute proiectele călugărului:
„intenţionez a zidi pe spesele mele şi cu colectele
adunate, de mine, o Biserică Ortodoxă Română în
comuna Sângeorzul Român care, sper, va vesti biru-
inţa Ortodoxiei şi în aceste părţi, înaintând acest
memoriu Venerabilului Consistoriu, rugându‑l să
intervină la „locurile” (organele, s.n.) competente ca
să mi se concesioneze a ridica acest locaş dumneze-
iesc. După ce până acum nu am niciun rezultat în
chestiunea aceasta, şi după ce materialul donat se
nimiceşte în urma ploilor dese, rog cu toată smere-
nia Venerabilul Consistoriu să binevoiască a inter-
veni încă o dată la locurile în drept, camera politică
în frunte cu organele executive să ne cedeze locul
de zidire, ca astfel, cât mai curând posibil, să putem
începe lucrările pentru zidirea bisericii, pentru
lauda şi preamărirea lui Dumnezeu”35.
La data de 8 februarie 1921, Ministerul Culte-
lor, referindu-se la memoriile trimise în 10 octombrie

34
Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
(A.A.V.F.C., de acum încolo), Adresa nr. 2647/10 octombrie
1920.
35
Ibidem.
38

1920 şi 29 decembrie 1920, răspunde că: „pentru sco-

purile bisericilor de a avea drept de expropriere nu
se poate da nici pe seama confesiunii ortodoxe, dar
nici pe seama altor confesiuni. În consecinţă, Biserica
Ortodoxă din Sângeorzul Român să cumpere intravi-
lanul pentru scopul propus”36.
În urma acestui răspuns, Consistoriul
Episcopal de la Cluj face un nou demers având
acelaşi scop, pe adresa aceluiaşi minister, la data
de 18 februarie 1921. Primeşte răspuns din partea
ministerului în care se face cunoscut că: „permisi-
unea specială pentru zidirea bisericii în Sângeorzul
Român nu e necesară; prin urmare se poate zidi
biserica pe terenul său fără a mai avea nevoie de
vreo permisiune. Pe de altă parte, nu putem ordona
autorităţilor administrative locale din localitate
să încuviinţeze zidirea acelei biserici pe un teren,
asupra căruia dreptul de proprietate este în litigiu,
deoarece transcrierea locului pe numele bisericii,
este o chestiune de drept privat”37.
Văzându-se în această situaţie, ieromonahul
Ioachim Bâznog face acțiunile necesare şi legale
pe lângă Consistoriul Episcopal, Protopopiatul
Bistriţei, cât şi către autorităţile de stat, pentru a i
se permite a o face colectă, fiindu‑i necesare fon-
duri pentru a cumpăra terenul pe care să se con-
struiască noua biserică. Acest demers se va solda cu

Ibidem, Adresa nr. 39557/1920.

36

Ibidem, Adresa nr. 8002/19.III.1921.

37
 39

strângerea banilor necesari, cumpărarea unui teren

şi a unei case din zona Băilor, al cărui proprietar
era prim-pretorul Gherlei, Teodor Marţian, teren
în valoare de 70.000 lei. Predarea și primirea tere-
nului, cu suprafaţa de 1050 stânjeni, a fost făcută
de Teodor Marţian-predător, ieromonahul Ioachim
Bâznog, primitor, în prezenţa martorilor Solomon
Cârcu, Iosif Cunta şi Grigore Ogâgău. Trebuie să
precizăm că terenul şi casa respectivă au fost tre-
cute, în actul de vânzare-cumpărare, în patrimoniul
Episcopiei Ortodoxe.
Inițial, pe acest teren nu s‑a permis constru-
irea bisericii de către autorităţile administrative şi
bisericeşti locale (greco-catolice). Totuşi, în anul
1937, a fost ridicată, cu hramul Schimbarea la Faţă,
sub păstorirea preotului Ioan Bunea38.
Totodată, ieromonahul trimite o adresă către
Protopopiatul Ortodox al Bistriţei, prin care‑l
înştiinţează de cumpărarea terenului şi a casei
din Băi, pentru construirea bisericii. La rându‑i,
protopopul Bistriţei Grigore Pletosu39 informează

38
Ibidem, Adresa din 9 iunie 1921 şi adresa din 26 martie
1922.
39
Grigore Pletosu (1848 – 1934), protopopul ortodox al
Bistriţei între 1909–1934, s‑a născut în satul Chintelnic, jud.
Bistriţa. Face parte din prima serie de elevi care trece pragul nou
înfiinţatului gimnaziu grăniceresc (1863) din Năsăud, face parte
din prima promoţie a liceului năsăudean cu opt clase, licenţiat
în Teologie (Cernăuţi), Filosofie şi Limba română (Budapesta),
membru al Societăţii literare Virtus Romana Rediviva fiind
40

Consistoriul Episcopal că: „ieromonahul Ioachim

Bâznog din Sângeorzul Român a cumpărat în regi-
unea Băilor o casă şi terenul aferent, cu gândul ca
să fie construită o biserică. Contractul de vânza-
re-cumpărare l‑a înaintat în persoană. A plătit deja
20.000 lei. Acum are trebuinţă de restul banilor.
În scopul câştigării sumei ce‑i mai trebuieşte, ar
dori, ca el personal, să umble a milostenie, făcând
colectă. Deci, roagă pe Veneratul Consistoriu ca
să‑i dea permis şi să‑i încuviinţeze întreprinderea
a mai colecta, în scopul plătirii acelei case şi tere-
nului aferent. Din parte‑mi recomand cererea lui
pentru încuviinţare”40.
Fiind localnic, ieromonahul se hotărăşte să
construiască biserica pe pământul părinţilor lui.
Angajează o echipă condusă de inginerul Emil Buia
(greco-catolic) în baza proiectului făcut de arhi-
tectul bistriţean Richard Kramer. În acelaşi timp,
autorităţile locale trimit adrese după adrese către
Episcopia Ortodoxă din Cluj, Protopopiatului din
Bistriţa cât şi autorităţilor judeţene, în care erau

primul critic literar al poeziei lui Coşbuc; în anul 1928, la 50

de ani de activitate, i s‑a acordat Ordinul Coroana României în
grad de Comandor apud Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva,
vol. II, Bistriţa, 1974, pp. 246 – 249; Despre protopopul orto-
dox Grigore Pletosu a se vedea Iuliu-Marius Morariu, Restitutio
Grigore Pletosu, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014; Editura
Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
40
A.A.V.F.C., Adresa Protopopiatului Ortodox al Bistriţei
cu nr. 2521/763 din 6.IX.1921.
 41

aduse diferite acuze, cu scopul de a împiedica ridi-

carea bisericii.
Datorită stăruinţei ieromonahului, Veneratul
Consistoriu îi răspunde afirmativ, însărcinând ofi-
ciul protopopesc cu recomandarea „P.S. Episcop
Nicolae Ivan, să i se facă hârtiile pentru biserică”41.
La începutul anului 1923, ieromonahul pri-
meşte aprobarea pentru a face colectă din partea
Ministerului Publice, al Muncii şi Ocrotirii Sociale
în care se preciza că „se autorizează să se adune
sume în bani prin o condică în scopul zidirii unei
biserici din Sângeorzul Român. Condica s‑a vizat de
Minister şi va circula în cuprinsul Ardealului, până
la 15 martie 1924, când se va încheia în asistenţa
unui delegat desemnat de Veneratul Consistoriu un
proces verbal de rezultatul bănesc, înaintându-se o
copie ministerului”42.
Condica s‑a predat ieromonahului Bâznog,
acesta primind și aprobări pentru prelungirea şi
extinderea colectei pentru tot anul 1924, mai întâi
în Bucovina, iar apoi în toată ţara43.
Tot în aceeaşi perioadă Primăria trimite o
adresă Ministrului de Interne în care i se cerea
să intervină pentru interzicerea zidirii motivând
că „nu este nevoie de înfiinţarea unei parohii

41
Idem, Document nr. 79/1922, Răspuns cu nr. 537/
25.02.1922.
42
Idem, Răspuns nr. 18238/28.03.1923 la adresa nr. 681.
43
Idem, Aprobarea 15393/01.02.1924, 156/26.01.1923 şi
8058/12.05.1924.
42

greco-catolice, nici în interesul statului şi nici în

interesul populaţiei fiindcă înfiinţarea unei aseme-
nea parohii ar da motive de acte de imoralitate”44.
Totodată, se cerea ministrului să aplice sancţiuni
prefecturii şi plasei pentru neluarea de măsuri.
La sfârşitul anului 1923, Pretura Plasei Rodna
Veche trimite o adresă administraţiei locale sân-
georzene, în urma petiţiei făcute de aceştia în care
se spunea că „în cauza eliberării comisiei de clădire
a bisericii greco‑ortodoxe se încuviinţează clădirea
acelei biserici ce va să fie pe terenul propriu nr-topo
1547, pe strada Curii (astăzi, strada Cerbului, s.n.),
urmând să se respecte următoarele: depărtarea
din strada Curii 6,0 metri, de la Ion Anisie – 16 m,
de la casa minorilor Salvan – 6 m. Biserica se va
zidi din material lemnos, fundamentul din piatră.
Dimensiunile vor fi: lungimea 10 m, lăţimea 6 m,
înălţimea 3,5 m, grosimea pereţilor 0,30 m, funda-
mentul 1 m, uşile 1,80 înălţime şi 0,90 lăţime, feres-
trele 1 m înălţime şi 0,90 m lăţime. Motive:
Ministerul de Interne cu ordinul nr. 57837
– 1923 a încuviinţat înfiinţarea unei parohii şi clă-
direa unei biserici ortodoxe în Sângeorzul Român.
În urma inspectării terenului la faţa locului s‑a
constatat că această clădire va corespunde întru
toate prevederile statutului judeţean pentru edi-
ficare. Planurile s‑au înaintat, în două exemplare,

Idem, Adresa nr. 4763/1923 a Primăriei din Sângeorzul

44

Român către Ministerul de Interne.

 43

de un arhitect diplomat care, însă, conform decla-

raţiei petiţionarului, va fi întocmit de un alt arhi-
tect diplomat. Deoarece o parte a materialului lem-
nos pare a fi intrat în putrefacţie, petiţionarul este
îndrumat, ca în momentul începerii lucrărilor, să
ne prezinte o declaraţie a arhitectului constructor,
prin care acesta ia răspunderea morală şi materială
pentru orice accident ce ar rezulta din slăbiciunea
materialului din care se construieşte clădirea.
Protestările comunei Sângeorzul Român nu
s‑au putut lua în considerare, deoarece acelea pri-
vesc persoana petiţionarului, carele însă lucrează în
numele său, ci în numele Consistoriului ortodox din
Cluj şi în numele parohiei ortodoxe din Sângeorzul
Român care este în stadiul înfiinţării. Chiar în cazul
dacă petiţionarul ar solicita o clădire pentru pro-
pria sa persoană conform prevederilor statutului
judeţean pentru edificare nu i se pot pune piedici
atunci când nu face menţiune de calităţile morale
ale petiţionarului45”.
O copie a acestei decizii semnate la 29 decem-
brie 1923 de pretorul Ştefănică a fost trimisă şi pre-
otului greco-catolic Aurel Chintăoan, parohul din
Sângeorzul Român, precum şi arhitectului Kramer
pe care‑l asigura de asistenţa jandarmeriei dacă va fi
conturbat în timpul lucrării46.

45
Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale (S.J.C.A.N.,
de acum încolo), Fond Episcopia Greco-catolică Gherla, actul
nr. 291/1922.
46
Ibidem.
44

La data de 7 aprilie 1924, ieromonahul Bâz-

nog înştiinţează Veneratul Consistoriu Diecezan
Ortodox din Cluj că a trecut la „organizarea paro-
hiei ortodoxe române, nou înfiinţate, din Sângeor-
zul Român, având onoarea a vă raporta că acestea
s‑au făcut conform relaţiei înaintată la începutul
anului curent. Mă rog să binevoiască a o primi şi
aproba deocamdată în forma arătată sau a le amâna
tardiv când parohia va putea fi întrucâtva consoli-
dată. Totuşi, până atunci, îngăduiţi ca subsemnatul
să pot avea mai bună putere de lucrare, mă rog ca
Veneratul Consistoriu să binecuvânteze a mă numi
administrator parohial al acestei cu filiile ei, trimi-
ţându‑mi decretul de numire”47.
După o atitudine calmă de vreun an şi jumă-
tate, Biserica Greco-Catolică din localitate revine
în forţă în anul 1924, împotriva ridicării Bisericii
Ortodoxe. Se convoacă din nou o şedinţă a consi-
liului parohial în data de 25 mai 1924, în care se
pune din nou în discuţie cauza pseudo-călugărului
Bâznog – ca o reluare a celor spuse în 4 decem-
brie 1922 – care voieşte a clădi proprie Biserică
Greco-Orientală.
Se hotărăşte cu unanimitate ca ori de câte ori
şi pe orice cale să i se pună piedici acestui „nevrednic
răzvrătitor48”. Cere să i se raporteze Î.P.S. Episcop al
nostru, rugându‑l să facă paşii de lipsă la forurile

A.A.V.F.C., Adresa din 07.04.1924.

47

Ibidem.
48
 45

competente pentru „a‑l opri pe Bâznog de a-şi clădi

cocioaba49”. La Î.P.S. Episcop va merge, în persoană,
preotul Aurel Chintăoan.
Dar cum toate aceste piedici n‑au fost îndea-
juns, ceea ce s‑a petrecut în seara zilei de 3 noiem-
brie 1924 întrece orice închipuire. Ieromonahul a
fost ridicat de acasă, dus la primărie de către secre-
tarul acesteia, Ioan Lupoaie, subprimarul Vasile
Şpaimoc şi de „poliţaii” care‑i însoţeau, fiind supus
represaliilor50.
Lucrările zidirii bisericii au stagnat până în
august 1925, când, în ziua de 28 a lunii, conduce-
rea lucrărilor a fost încredinţată profesorului Anton
Domide și ieromonahului Bâznog. Au fost încredin-
ţaţi să angajeze alţi lucrători, le‑a fost oferită suma
de 80.000 de lei, și libertatea de a folosi casa pentru
a contracta un împrumut de 60.000 lei. La data de
30 octombrie 1925 costul total al lucrărilor a fost
de 85.000 de lei, contribuţia ieromonahului din
colecte fiind de 30.000 de lei. S‑a ajuns cu construc-
ţia până la acoperiş, drept pentru care s‑a întocmit
un raport către Episcopie în care se arăta că: „edi-
ficarea bisericii ortodoxe din Sângeorzul Român a
ajuns a fi pusă sub acoperiş rămânând pentru pri-
măvară tencuitul şi pictatul, pentru a putea fi dată
destinaţiei. În data de 14 noiembrie  a.c. dorim să

Ibidem.
49

Idem, Copie după memoriul trimis de ieromonahul

50

Bâznog.
46

punem Sfintele Cruci pe turn şi parafulgerul, apoi

să constatăm la faţa locului lucrările de până acum
înfăptuite. Rog respectuos a dispune, ca pe acea dată
să descalece, la faţa locului ca delegat al D-voastră
pe inginerul Lungu şi un delegat preot sau asesor
pentru următoarele agende:
– să se reclame şi să se ridice de la casa comu-
nală cele trei clopote, înstrăinate în mod fraudulos
şi spre scandalizarea poporului în ziua Sfintei Cruci,
de către primarul comunei, cu concursul câtorva
intelectuali, a câtorva oameni beţi, precum şi a unor
tineri din horă, toţi din localitate, anume aţâţaţi la
această fapte. Să se probeze aceste agresiuni la faţa
locului în mod autoritar, luându-se proces verbal51;
– tot la acea dată să se constituie comitetul
parohial, având în localitate două familii făcând
parte din corpul didactic al Şcolii de Arte şi Meserii;
– să se ia proces verbal asupra lucrărilor şi
materialului investit, ca să putem fi acoperiţi faţă
de orice porniri agresive, ce eventual ar încerca să
mai provoace organele administrative judeţene
prin oficiul lor tehnic;
– această delegaţie va avea menirea şi de a con-
stata toate agresiunile necuviincioase, arătate până
acuma, ca să se poată face din partea Veneratului

Câţiva dintre participanţii la această agresiune împo-

51

triva călugărului au rămas cu urmări psihice şi medicale, pen-

tru tot restul vieţii, iar unul dintre ei chiar a murit, în munte,
fiind trăsnit (din tezaurul oral al credincioşilor sângeorzeni
care aduc aceste mărturii până în zilele noastre).
 47

Consistoriu acţiunea oficială pentru sancţiunile în

consecinţă faţă de cei vinovaţi;
– plecarea delegaţiei va fi vineri, după‑masă,
la orele trei, angajând subsemnatul găzduirea.
Fiecare îşi va aduce alimentaţia pentru 24 ore.
Reîntoarcerea va fi sâmbătă, aşa că la orele şapte,
seara, putem fi acasă;
– bazat pe multe experienţe psihologice, am
onoare a vă propune ca prima sfinţire să se facă
chiar acuma, fără multă ceremonie, atât a bisericu-
ţei cât şi a clopotelor;
– drept program de organizare a parohiei, am
onoare a vă propune să se delege un administrator
parohial al acestei parohii, cu sediul în Cluj, care va
celebra câte Liturghie şi încolo se va putea servi de
călugărul actual. Astfel am avea posibilitatea de a
lua din mâna agresorilor şi motivele fictive, care le
folosesc în jurul bietului călugăr, cu toate că la bază
este un alt fond psihologic şi de cauză genetică a
agresiunii;
– călugărul nu poate fi despuiat de situaţia lui
căci ar constitui un act de impietate înaintea popo-
rului. El rămâne un agent de propovăduire cu un
conţinut deja dovedit;
– călugărul să fie, până la primăvară, trimis şi
autorizat în a face colecte, pe un teritoriu nelimitat.
Rog cu deosebită stimă aprecierea motivelor
expuse şi dispoziţiile în consecinţă”52.

A.A.V.F.C., Memoriul profesorului Anton Domide.

52
48

În urma memoriului profesorului Anton

Domide, Episcopia îl deleagă pe Simion Vasinca,
preot confesional al Penitenciarelor Statului, în
data de 12 noiembrie 1925, pentru a se deplasa
la Sângeorz. Acesta se va deplasa în 15 noiembrie
întocmind un raport pentru Episcopie care con-
firma cele spuse de profesorul Anton Domide. Nici
profesorul Anton Domide nu a fost scutit de neplă-
ceri, fiindu‑i puse piedici de organele administra-
tive şi bisericeşti (greco-catolice) locale.
La data de 12 iulie 1926 profesorul Anton
Domide anunţă Episcopia că biserica era terminată
şi că în termen de trei săptămâni trebuie să aibă loc
sfinţirea bisericii. Trimite un raport, mai detailat, în
12 august 1926, Episcopiei, în care specifica:
„– Toate lucrările sunt gata, complet, pen-
tru actul sfinţirii. A descălecat preotul din Josenii-
Bârgăului, preotul Buzdug. Intervenţia preotului
Buzdug, pentru recuperarea clopotelor furate prin
sacrilegiu, a rămas fără rezultat.
– Am constituit în 12 l.c. un comitet de 12
doamne din clasa cea mai de elită aflătoare aici, la
Băi: doamna Simionescu, soţia secretarului gene-
ral din Ministerul de Finanţe, doamna Mircea de la
„Carul cu bere” din Bucureşti, doamna Ciortea de la
Cluj etc., punându-se biserica sub protecţia lor.
– Acest Comitet de Doamne a întreprins cu
o sinceritate şi vitejie adevărată, au scos clopotele
aproape cu forţa de la Casa Comunală în 12 august,
ducându‑le impunător, dar demonstrativ la biserică
 49

şi umilind în felul acesta în modul cel mai civilizat

pe agresorii păcătoşi. În ceea ce priveşte confiscarea
clopotelor, prefectura l‑a amendat pe ieromonah cu
1.000 lei, motivând despre clopote că au fost luate
de Primărie din cauza unei grinzi putrede şi peri-
clita viaţa călugărului şi a credincioşilor.
– Pentru sfinţire să fie delegat şi protoiereul şi
protopopul ortodox al Bistriţei Grigore Pletosu53”.
Actul de sfinţire a avut loc cu trei zile mai târ-
ziu, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, prin
delegatul P.S. Episcop Nicolae, protopopul Grigore
Pletosu, asistat de protoiereul basarabean Teodosie
Wolovey, precum şi de preoţii Ioan Buzdug, Ioan
Arcaş, ieromonahul Ioachim Bâznog şi diaconul
A. Todoruţ.
La acest act solemn a participat întreaga
inteligenţă română aflată încă în această staţiune
balneară. Revista Episcopiei, Renaşterea, făcea
cunoscut în paginile sale faptul că „Sângeorzul
Român e o puternică localitate cu populaţiune în
majoritate de confesiune greco-catolică şi numai
cu sforţări aproape supraomeneşti s‑a putut ridica
aceasta – prin stăruinţa prea‑modestului ieromo-
nah Bâznog, prin colectele făcute de acesta în toate
ţinuturile ţării.
Dacă s‑a putut preda sfintei sale destina-
ţiuni această biserică în timp relativ scurt, este
fără îndoială şi meritul, şi stăruinţele inimosului

Ibidem.
53
50

director al Şcolilor Medii din Cluj, domnul profesor

Anton Domide, care din încredinţarea Consiliului
Eparhial, a luat în mână frâiele conducerii lucrări-
lor de la biserică – şi pe lângă toate piedicile puse la
cale din partea „fraţilor” – biserica prevăzută cu trei
clopote şi cu toate cele de trebuinţă, s‑a terminat cu
bine şi e bun semn pentru răspândirea Ortodoxiei
în acele părţi expuse.
Nu se poate trece cu vederea faptul că toată
populaţiunea greco-catolică, circa 3.000 – 3.500, a
luat parte la actul sfinţirii şi neîncăpând toţi în bise-
rică, s‑a simţit necesitatea ca, cuvântul evanghelic
să fie tălmăcit şi pentru cei din curtea bisericii şi
anume prin protoiereul Teodosie.
La masa comună s‑au colectat 5.000 lei pen-
tru trebuinţele curente ale bisericii”54.
Ca urmare a acestui fapt, pretura pla-
sei Rodna Veche eliberează autorizaţia printr‑o
adresă în care se specifică că „noi, pretura plasei,
cu reşedinţa în Rodna, văzând cererea Consiliului
Eparhial Ortodox din Cluj, cu nr. 5428/1926 tri-
misă acestui oficiu cu ordinul Prefecturii judeţului
cu nr.12470/1926 prin care solicită autorizarea de
folosinţă a Bisericii Ortodoxe edificată în comuna
Sângeorzul Român, având în vedere expertiza ingi-
nerului expert al Serviciului tehnic judeţean, în baza
art. 55 al Statutului judeţean de edificare decidem:

Idem, în Renaşterea, nr. 35/1926 din 29 august 1926,

54

pp.  5 – 6.
 51

– Se dă autorizarea de folosire a Bisericii

Ortodoxe Române nou edificată din comuna
Sângeorzul Român.
– Decizia prezentă se comunică Prefecturii,
Consiliului Eparhial Ortodox din Cluj, domnu-
lui Ilarion Boţiu preot-profesor în Năsăud (care
răspundea şi de credincioşii din Sângeorz, s.n.) şi
Primăria comunală din Sângeorzul Român”55.
Ca urmare a acestei decizii, data de 3 decem-
brie 1926 rămâne ca dată oficială de renaştere a
ortodoxiei, recunoscându-se de jure existenţa ei pe
aceste meleaguri.

7. Biserica Schimbarea la Faţă

Datorită faptului că Băile Sângeorzului îşi

creaseră notorietate, devenite cunoscute pe plan
naţional, în staţiune venind multă lume, printre
care şi mulţi oameni de cultură, cei mai mulţi orto-
docşi, s‑a simţit nevoia construirea unui lăcaş de
cult ortodox în zona băilor.
Primul care a avut această iniţiativă a fost
ieromonahul Ioachim Bâznog, apoi preotul Victor
Susa și la final părintele Ioan Bunea, care a împli-
nit acest vis prin construirea bisericii cu hramul
Schimbarea la Faţă din staţiunea Sângeorzului.

55
Idem, Decizia nr. 2982/1926, autorizaţia de folosire
a Bisericii ortodoxe din Sângeorzul Român din 3 decembrie
1926.
52

Primele demersuri făcute de călugăr s‑au

făcut prin memorii adresate autorităţilor cen-
trale din Bucureşti (Ministerele Cultelor şi cel
de Interne), autorităţilor administrative locale
(judeţene şi comunale), precum şi Consistoriului
Episcopal Ortodox din Cluj. Aceste memorii au
început a fi întocmite încă din 10 octombrie 192056,
apoi în 29 decembrie 192057. La data de 8 februa-
rie 1921, Ministerul Cultelor răspunde memoriilor
întocmite de ieromonah spunând că „pentru sco-
purile bisericilor de a avea drept de expropriere,
nu se poate da nici pe seama confesiunii ortodoxe,
dar nici pe seama altor confesiuni. În consecinţă,
Biserica Ortodoxă din Sângeorzul Român să cum-
pere intravilanul pentru scopul propus”58.
Văzându-se în această situaţie, ieromona-
hul Ioachim Bâznog, în urma aprobărilor de a face
colecte în toată ţara, cumpără un teren şi o casă
în zona băilor, al căror proprietar era prim-preto-
rul Gherlei, Teodor Marţian, pentru care va plăti
suma de 70.000 de lei. Actul de vânzare-cumpă-
rare a acestui teren (în suprafaţă de 1.050 de stân-
jeni) a fost întocmit de cele două părţi în prezenţa
martorilor Solomon Cârcu, Cunta Iosif şi Grigore
Ogâgău. Trebuie făcută precizarea că terenul şi casa

A.A.V.F.C., Adresa nr. 2647/10 octombrie 1920 către

56

Ministerul Cultelor.
57
Ibidem.
58
Idem, Adresa nr. 39557/1920.
 53

respectivă au fost trecute în proprietatea Episcopiei

Ortodoxe din Cluj59.
Pe acest teren nu va fi permisă de către autori-
tăţile administrative şi bisericeşti locale (greco-ca-
tolice), construirea bisericii, fapt ce l‑a determinat
pe călugăr să o ridice pe pământul moştenit de la
părinţi.
Începând cu anul 1930 a fost numit paroh
în Năsăud preotul Victor Susa, dându‑i-se spre
administrare şi biserica din Sângeorz, desigur, fiind
vorba de biserica ridicată de ieromonahul Bâznog60.
La sfârşitul lunii iulie 1931 are loc constitu-
irea unui comitet de iniţiativă care, în data de 26
iulie 1931, întocmeşte un proces verbal în care se
specificau următoarele:
„Subsemnaţii credincioşi ortodocşi ne‑am
întrunit pătrunşi de gândul de a înălţa o Sfântă
Bisericuţă în localitatea Băilor Sângeorz şi alegând
din rândul nostru pe veneratul părinte protopop
Iovian Mureşianu ca preşedinte, iar pe părintele
Victor Susa, secretar, am hotărât ca să ne consti-
tuim într‑un comitet de iniţiativă.
1. La propunerea domnului inspector general
Ţopa Ştefan s‑a hotărât a se lansa liste de subscripţie
şi a se face o colectă în favoarea fondului de clădire,
între prieteni. Ca dovadă hotărâtă a înaltului său

59
Idem, Adresa din 9 iunie 1921; Adresa din 26 martie
1922.
60
Idem, Raportul cu nr. 63 din 13 iunie 1930.
54

gând se şi înscrie cu suma de 5.000 lei drept acont

care se va depune la Banca Albina din Sibiu, filiala
Cluj, unde se va deschide un cont pentru Biserica
Ortodoxă Română Sângeorz-Băi.
2. Părintele Susa va interveni la Sfânta
Episcopie pentru aprobarea, deocamdată, a 25 de
liste de subscripţie.
3. D‑l profesor Popescu Ilie de la Timişoara se
însărcinează a lua contact cu d‑l profesor arhitect
Vlad pentru a întocmi un anteproiect, cu devizul şi
cu planul.
4. Toată corespondenţa de va adresa şi purta
de către părintele Susa din Năsăud.
5. Se va face câte o adresă către toate Episco-
piile Ortodoxe din ţară pentru a ne veni în ajutor.
Drept pentru care s‑a încheiat prezentul şi sem-
nat: preşedinte, Iovian Mureşianu, protopop; preot
Victor Susa, secretar; prof. ing. Popescu, Politehnica
din Timişoara; Patriciu Curea, Şcoala Normală din
Cluj; Ştefan Ţopa, Cernăuţi; Traian Ţabic, Arad;
Anton Domide, Cluj; Olimpiu Ghiţia, profesor liceul
„G. Bariţiu” Cluj; Ioan George, Bucureşti”61.
La data de 30 iulie 1931 preotul Victor Susa
se conformează celor stabilite mai sus, anunţă
Consiliul Episcopal Ortodox din Cluj, precum şi
Banca Aurora din Năsăud să facă depunere pentru
noua biserică ortodoxă din Sângeorz-Băi62.

Ibidem.
61

Idem, Documentul nr. 50/1931.

62
 55

La data de 23 octombrie 1931 preotul Victor

Mureşianu anunţă oficiul parohial ortodox din
Năsăud că „Ministerul a aprobat cererea de colec-
tare pentru zidirea bisericii din Sângeorz-Băi.
Totodată îi mai anunţa că a mai primit şi autori-
zaţia pentru începerea colectării prin desfacere de
cărţi poştale ilustrate”63.
În urma acestei ultime autorizaţii, se încheie
o convenţie cu profesorul Teodor Vârgu (Vârju) din
Dej privind următoarele:
„1. Parohia ortodoxă română din Sângeorz-
Băi vă angajează să puneţi în vânzare cel mult
300.000 (trei sute mii) bucăţi cărţi poştale ilustrate
aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor
Sociale cu nr. 198.229 din 3 octombrie 1931, pe
timpul aprobat în acest ordin.
2. Preţul de vânzare a unei bucăţi este 20 lei.
3. Cărţile poştale se vor confecţiona din mate-
rial ales, carton, fabricaţiune internă, preţul de
cumpărare se stabileşte la 60 de bani. Se vor confec-
ţiona la tipografia aleasă de d-voastră. Toate cărţile
poştale se vor prevede cu numărul aprobării, viza
ordonată, tot asemenea şi mandatele poştale, cu
numărul aprobării speciale.
4. Accesorii veţi putea întrebuinţa la preţurile
următoare: plicul, bucata = 40 de bani şi urgentările
= 40 de bani bucata.

63
Idem, Documentul nr. 434/1931 al Oficiului Protopo-
piatului Ortodox Român Bistriţa.
56

5. Din încasările brute, 30% sunt ale paro-

hiei pentru fondul construirii bisericii, iar după
plata cheltuielilor, întreaga sumă, afară de 20%, ai
dumneavoastră”64.
O criză de apendicită l‑a răpus în mod crud în
clinica din Cluj pe tânărul preot şi profesor Victor
Susa din Năsăud, în vârstă de abia 31 de ani65 oprin-
du‑i, astfel, demersurile sale pentru construirea
bisericii ortodoxe din Băile Sângeorzului.
Începând cu anul 1933 a fost repartizat ca
preot şi profesor de religie ortodoxă în Năsăud
părintele Ioan Bunea. De asemenea, a primit însăr-
cinarea de a sluji şi la filia Sângeorz-Băi unde era
construită o biserică ortodoxă de către ieromona-
hul Ioachim Bâznog, biserică care se afla cam la trei
kilometri de staţiune.
Primele demersuri le face la începutul anu-
lui 1934 (15 ianuarie) când trimite un memoriu
pe adresa Episcopiei Ortodoxe din Cluj în care îşi
exprima intenţia de a construi o biserică în zona
Băilor Sângeorzului. La data de 22 ianuarie 1934
Consiliul Episcopiei Ortodoxe Române din Cluj
îi răspunde printr‑o adresă semnată de episco-
pul Nicolae Ivan şi secretarul Episcopiei, părin-
tele Curea: „îţi răspundem că am încredinţat pe
Gheorghe Vidican din Nimigea, om de deplină

Idem, Documentul nr. 451/1931 al Oficiului Protopo-

64

pesc Ortodox Român Bistriţa.

65
Renaşterea, Cluj, 8 ianuarie 1933, nr. 1, p. 7.
 57

garanţie şi capacitate în materie de zidiri de bise-

rici, ca să ne prezinte un proiect şi deviz de adop-
tare a casei noastre din Sângeorz-Băi în biserică şi
un proiect de zidire a unei biserici noi din teme-
lie, din lemn, dar frumoasă şi în stil ortodox‑mol-
dovenesc, ca cea din Sovata, în mijlocul grădinii
acestei case.
L‑am îndrumat să ia contact personal cu d-ta,
aşa că împreună să mergeţi odată la Sângeorz şi să
opinaţi în această chestiune acolo pe teren.
După ce vom avea gata şi ales proiectul de plan
şi vom cunoaşte şi devizul de cheltuieli – precum şi
raportul d-tale despre situaţia de până acum asupra
colectei pentru această zidire, vom înainta o cerere
pentru ajutor şi domnului ministru Alexandru
Lapedatu şi Ministerului Cultelor şi astfel sperăm
ca prin luna mai să începem acea zidire de biserică
şi la începutul sezonului de băi din a.c. s‑o şi sfinţim
cu ajutorul lui Dumnezeu.
D-ta vei interveni şi la fabrica de scânduri
din Ilva-Mică pentru a ne da chiar gratuit, dacă se
poate, materialul de construcţie necesar.
Deci, te poftim să‑i scrii lui Gheorghe Vidican
din Nimigea să vină în ziua fixată de d-ta la Sângeorz,
să facă proiectele de zidire şi să ni le promoveze cât
mai iute nouă, iar d-ta raportul cu situaţia colec-
tei de până azi, a averii bisericii din Sângeorz-Băi,
a pietrei adunate etc., – aşa că cererea pentru aju-
tor s‑o putem baza pe date precise şi concrete şi s‑o
58

putem înainta de votarea bugetului pe exerciţiul

nou 1934/1935”66.
În urma acestei solicitări, părintele Bunea ia
legătura cu Gheorghe Vidican, care întocmeşte un
deviz de cheltuieli ce se ridica la suma de 253.339,
constatând că preţurile erau exagerate. Executarea
lucrărilor era estimată la 170.000 lei, la care se adău-
gau încă 15.000 lei, costul ţiglei. Filia din Sângeorz-
Băi dispunea de următoarele sume de bani:
– Banca Aurora Năsăud, 80.802 lei;
– Banca Albina Cluj, 5.040 lei.
Deci, în total, 85.842 lei. Pe lângă, acestea
mai dispuneau de 15 mierţe de piatră, precum şi de
200 m3 de lemn, votaţi de primăria comunală67.
La data de 1 martie 1934, solicită, printr‑o
adresă, primăriei din Sângeorz-Băi, alocarea sumei
de 25.000 lei, ca ajutor „pentru biserica ortodoxă
română din localitate, care se va clădi pe raza sta-
ţiunii Hebe, pentru a înfrumuseţa şi mai mult sta-
ţiunea şi a servi de local de închinăciune oaspeţilor
selecţi care vin în staţiune. Zidirea noii biserici nu
tinde la jignirea altor credinţe, ci la traducerea în
fapt a unui vis frumos, realizabil”68.
La data de 5 martie 1934 este convocată
şedinţa extraordinară a Consiliului comunei
Sângeorz-Băi sub conducerea lui Gagea Alexandru,

66
A.A.V.F.C., Documentul nr. 429/1934.
67
Ibidem.
68
Ibidem.
 59

primarul comunei, Oancea Ioan, notar, şi în pre-

zenţa membrilor Roman Timoce, Bulţa Alexandru,
Ogâgău Grigore, Jojă Mihăilă, Domide Cordoş,
Niculai Maxim, Petraşc Maxim, Pop Ioan şi Hâruţa
Maxim, fiind absent Cârcu Costan (motivat), luând
următoarea hotărâre:
„Consiliul comunal, având în vedere scopul
nobil, precum şi intenţiunea frumoasă de a se clădi
o biserică în comună, având în vedere serviciul
imens ce‑l aduce staţiunii şi reclama ce se face prin
construirea noii opere de artă, ţinând cont de sar-
cinile pecuniare ale comunei, hotărăşte şi aprobă
alocarea în bugetul anului 1934/1935 a sumei de
15.000 lei ca ajutor pentru biserica ortodoxă din
localitate, în scopul de a se contribui la clădirea ei şi
cât mai urgent posibil. Suma se va aloca în bugetul
staţiunii Hebe, sub titlul Biserica greco‑ortodoxă
română – ajutor de clădiri”69.
Spre sfârşitul lunii iulie 1935 se fac mai multe
cereri către primărie privind atribuirea unui teren
pentru construirea bisericii. Pentru a lua în discuţie
aceste solicitări s‑a convocat o şedinţă extraordi-
nară a Consiliului comunal la data de 1 august 1935
sub conducerea domnului Gagea Alexandru, prima-
rul comunei, Oancea Ioan, notar, consilierii locali
Ogâgău Grigore, Maxim Petraşc, Hâruţa George,
Haliţă Alexandru, Pop M. Ioan, Nicolae Maxim,
Larionesi Maxim, Traian Şpaimoc şi Timoce Traian.

Idem, Proces verbal nr. 4/1934.

69
60

La şedinţă a asistat şi d‑l Sohorca Iustin, adminis-

tratorul staţiunii Hebe. A lipsit d‑l Chintăoan Aurel,
protopop greco-catolic70. S‑a emis o hotărâre în
care, printre altele, se specifica că „s‑a luat act de
cererile domnilor Baba Alexandru, protopop orto-
dox de Alba-Iulia şi consorţii, precum şi adresa
Parohiei ortodoxe române din loco şi se aprobă ca
pentru credincioşii ortodocşi români aparţinând
religiei dominante a statului, să ridice un local de
închinăciune pe locul cedat de comună în mod cu
totul gratuit în acest scop, descris mai jos, şi anume:
terenul viran din stânga brutăriei actuale în fund,
spre Alexandru Ionel, 9 metri de gardul actual,
8 metri lăţime pentru biserică şi 3  metri pe lângă
local, deci în total 14 metri lărgime, 22 metri lun-
gime, cu frontul, respectiv altarul, spre răsărit, către
dr. Tanco, uşa de la intrare de la apus, actualul drum
ce duce spre vilele dr. Oanea şi Mihalca, precum şi
terenul necesar înaintea intrării. Parohia ortodoxă
română va trebui ca în termen de doi ani să clă-
dească pe acest teren localul de închinăciune...”71.
La data de 23 septembrie 1935 părintele Ioan
Bunea face o comunicare verbală şi un raport ofi-
cial asupra celor hotărâte de administraţia locală
sângeorzeană către Episcopia Ortodoxă din Cluj. În
urma celor prezentate de părintele Bunea, în data de
24 septembrie 1935 Consiliul Episcopiei Ortodoxe

Idem, Proces verbal nr. 11/1935.

70

Ibidem.
71
 61

din Cluj întrunit sub conducerea P.S. Nicolae Ivan,

având ca secretar pe părintele Curea, a stabilit că:
„1. Locul promis de comuna politică pentru
zidirea bisericii noastre din Sângeorz-Băi, pe lângă
că este donat condiţionat şi de o condiţie inaccep-
tabilă, mai este – după expertiza făcută la faţa locu-
lui de către inginerul serviciului tehnic al judeţului
Bistriţa – şi apătos – ceea ce ar necesita fundaţii
de tot costisitoare, de peste 50.000 lei în plus faţă
de deviz.
2. Că locul din grădina casei noastre eparhi-
ale este deplin corespunzător din toate punctele de
vedere şi nu‑i apătos ca celălalt, despre care s‑a con-
vins după săpături.
3. Că în acest scop dispunem de 80.000 lei în
numerar, sumă suficientă pentru punerea bisericii
sub acoperiş.
4. Că restul necesar pentru terminarea acestei
biserici, în caz de extremă necesitate, îl va colecta în
proxima sesiune balneară de acolo.
5. Că pe ofertantul Gheorghe Pleş din Năsăud
îl cunoaşte personal şi ca pe un om de deplină
garanţie materială şi morală, – decidem ca bise-
rica noastră din staţiunea climaterică balneară din
Sângeorz-Băi, să se edifice pe locul grădinii casei
noastre eparhiale de acolo, după planul aprobat...,
conform cerinţelor canonice şi prin antreprenorul
Gheorghe Pleş, pentru suma de 83.759 lei concreti-
zată în oferta sa alăturată, din materialele Eparhiei
aflătoare pe şantier.
62

În acest înţeles, parohul Ioan Bunea din

Năsăud şi Sângeorz-Băi, în calitate de reprezentant
al Consiliului nostru eparhial, va încheia şi semna
contractul cu antreprenorul în două exemplare ori-
ginale, pe care ni le va promova spre aprobare, va
cere autorizaţia de zidire, va oficia sfinţirea pietrei
fundamentale şi va începe edificarea bisericii.
Anexăm şi două modele de contracte şi con-
diţii speciale spre întregire şi semnare de părţile
contractante.
Înainte de începerea lucrării, însă şi deodată
cu restituirea urgentă a acestora, ni se va trimite
şi actul de expertiză negativă de la inginerul jude-
ţean, şi actul de donaţie condiţionată de la primăria
comunală menţionate.
Extrădarea depozitului de aici, de 51.400 lei,
o vom face deodată cu aprobarea contractului de
zidire”72.
Contractul privind edificarea bisericii va
fi încheiat de cele două părţi, respectiv părin-
tele Bunea şi Gheorghe Pleş, în Năsăud la data de
9 octombrie 1935, în sumă de 83.759 lei, cu o peri-
oadă de garanţei de 20 de ani73.
În toată această perioadă s‑au făcut demersuri
pentru aprovizionarea cu material lemnos necesar
construirii bisericii către Societatea Regna care, la
data de 21 octombrie 1935, dau un răspuns negativ,

A.A.V.F.C., Documentul nr. 6232/1935.

72

Ibidem.
73
 63

spunând că nu pot satisface cererea parohiei pentru

150 metri cubi material lemnos74.
La data de 30 octombrie are loc adunarea paro-
hiei ortodoxe din Năsăud care hotărăsc ca sfinţirea
pietrei fundamentale să aibă loc duminică, 3 noiem-
brie 1935, ora 12,3075. Tot în această şedinţă s‑a
hotărât întocmirea unei liste cu cei care vor fi invitaţi
la acest eveniment, printre aceştia numărându-se:
– Oficiul parohial greco-catolic, preot Aurel
Chintăoan;
– Şcoala primară, prin M. Lupoaie;
– Notarul comunal Oancea;
– Primăria comunală, Grigore Ogâgău;
– Medic de circumscripţie, dr. Oana;
– Percepţia;
– Oficiul poştal, domnul Stupariu;
– Gara CFR;
– Jandarmeria;
– Administraţia băilor Hebe;
– Administraţia sanatoriului Ciuta;
– Administraţia sanatoriului Hebe76.
S‑a mai hotărât la această adunare parohială
din Năsăud şi formula Actului de fundaţie pe care
vi‑l prezentăm în rândurile ce urmează:
„Ziditu-sa acest locaş de închinare cu hramul
„Schimbarea la Faţă” în staţiunea Sângeorz-Băi, în
zilele marelui rege Carol al II‑lea (anul 1935 – 1936),

74
Ibidem.
75
Idem, Documentul nr. 158/1935.
76
Idem, Documentul nr. 159/1935.
64

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind Î.P.S.

dr. Miron Cristea, Mitropolit al Ardealului Dr. Nicolae
Bălan, iar Episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului şi
Clujului P.S. Nicolae Ivan, organizatorul providenţial
al reînviatei Episcopii a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
prin râvna smeritului preot Ioan Bunea şi cu spriji-
nul material al vizitatorilor din staţiune, precum şi cu
ajutorul administraţiei băilor Hebe”77.
Fabrica de cărămidă şi ţigle din Dicio-
Sânmărtin, Hercules (judeţul Târnava Mică), anunţă
printr‑o carte poştală parohia din Năsăud, la data de
7 decembrie 1935, că a trimis spre gara Sângeorz-Băi
un vagon cu 7.072 ţigle şi 450 coame pentru biserică
ce se construia78.
Lucrările de edificare a bisericii au decurs în
linişte în această perioadă. În vara anului 1937 are
loc o şedinţă a Parohiei ortodoxe din Sângeorz-Băi
care constata terminarea edificării bisericii. S‑a decis
tipărirea unor invitaţii (imprimate la Tipografia
Culturală Năsăud) care aveau următorul conţinut:
„Parohia Ortodoxă Română din Sângeorz-Băi, cu
onoare vă invită la SFINŢIREA BISERICI care se va
face în ziua de 18 iulie a.c., orele 9,30 a.m., din par-
tea P.S. Sale Episcop Nicolae Colan al Clujului.
Răspunsurile liturgice le vor da corul mixt din
Mijlocenii Bârgăului dirijat de preotul Augustin Pop.
După terminarea actului sfinţirii se va face

Ibidem.
77

Ibidem.
78
 65

o recepţie la casele episcopale, iar la 1,30 va fi un

banchet în sala restaurantului Hebe. Doritorii de
a participa la banchet sunt rugaţi să anunţe oficiul
parohial cu cinci zile înainte.
Seara la orele 9, corul de mai sus va da un concert
urmat de dans la sala Hebe în favorul bisericii, pentru
acoperirea datoriilor contractante cu edificarea”79.
Acestea au fost, în mare parte, demersurile
pentru edificarea bisericii ortodoxe din staţiunea
Sângeorzului, urmând ca actul sfinţirii să aibă loc
conform celor menţionate de publicaţia Episcopiei,
Renaşterea:
„La Sângeorz P. S. Sa a fost salutat de autorită-
ţile civile şi de preotul unit, apoi s‑a îndreptat spre
Valea Hebe, unde e noua biserică. O bisericuţă mică
în stil bizantin, cu două cupole şi situată într‑un loc
pitoresc. La poalele unui deal împădurit, dangătul
clopotelor ei răsună armonios şi se răspândeşte
până departe, unde zarea iar e închisă de alte dea-
luri împădurite. Iconostasul e o adevărată operă de
artă, executată de elevii gimnaziului industrial din
Prundul-Bârgăului, sub conducerea domnului prof.
maestru Iosif I. Munteanu, după proiectul domnu-
lui director C. Mihăilescu. Pe un fond albastru, plă-
cut ochiului, deasupra uşii împărăteşti e Crucifixul,
Pantocratorul şi Cina cea de taină, în care se văd şi
casele din jur, pictate după o închipuire destul de
verosimilă. În dreapta şi în stânga sunt scene biblice,

Idem, Document nr. 99/1937.

79
66

executate artistic: Botezul Domnului, Intrarea în

Biserică, Înălţarea Domnului. Iconostasul e aurit
pe margini în chip foarte meşteşugit de zincografia
Tizian din Cluj.
La poarta bisericii P. S. Sa a fost întâmpinat
de harnicul părinte prof. Ioan Bunea. Într‑o scurtă
cuvântare Cucernicia Sa a arătat importanţa aces-
tui sfânt locaş de închinare, zidit într‑o staţiune
balneară. Aici se vor închina ţărani din localitate şi
înalţi demnitari veniţi de departe. Va fi un loc de
mângâiere pentru toţi.
P. Sf. Sa e aşteptat de un întreg sobor de pre-
oţi, dintre care amintim pe P.C. Consilieri eparhi-
ali: Dr. Sebastian Stanca, Dr. Vasile Sava, protopop
Al. Baba şi preoţi din jur.
După înconjurarea bisericii, în accentele
armonice ale cântării «Luminează-te, luminează-te
noule Ierusalime”, executată artistic de corul din
Josenii-Bârgăului, condus de părintele A. Pop, şi
după ritualul obişnuit al intrării cu acel impresio-
nant „Deschideţi voi boieri porţile voastre » P. Sf. Sa
a stropit şi interiorul, apoi a urmat Sf. Liturghie.
Răspunsurile au fost date tot de acelaşi cor al
părintelui August. Pop din Joseni. În timpul Sfintei
Liturghii a fost hirotonit preot, tânărul absolvent de
teologie Iosif Florea şi s‑au sfinţit odăjdii preoţeşti.
După Sfânta Liturghie, P.S.S. Episcopul Nicolae
Colan a rostit pe treptele bisericii un cuvânt de o
rară frumuseţe, mulţimii de credincioşi veniţi din
toate satele vecine.
 67

Prea Sfinţia Sa pleacă de la ectenia: «încă ne

rugam pentru cei ce iubesc podoaba casei Tale» arată
importanţa pe care o are o biserică. Ea trebuie zidită
chiar înainte de şcoală, de primărie şi de alte insti-
tuţii. Acestea sunt numai pentru unii, pe când bise-
rica e pentru toţi, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci.
În Sângeorz, biserica e foarte necesară, pentru că
aici vin nenumăraţi bolnavi spre a-şi găsi sănătatea
trupească. Dar odată cu sănătatea trupească, tre-
buie să-şi refacă şi sănătatea sufletească. La Sfânta
Liturghie s‑a citit Evanghelia Slăbănogului din
Capernaum. Precum acelui slăbănog, Mântuitorul
i‑a dat şi sănătate sufletească şi trupească, tot aşa
şi vizitatorii le caută pe amândouă. P.S.S. Episcopul
laudă fapta frumoasă a credincioşilor care au con-
tribuit la înălţarea acestui sfânt locaş de închinare.
Dacă ar fi să se graveze o inscripţie, P. Sf. Sa ar scrie:
Bonus intra, melior exi. Cel ce intră cu cre-
dinţă, iese întărit sufleteşte, iese mai credincios.
Prea Sfinţia Sa Episcopul îşi încheie frumoasa
cuvântare binecuvântând poporul.
După aceea P.S. Sa a botezat sutele de credin-
cioşi. La ora 1 s‑a făcut o recepţie în casa parohială,
după care a urmat o masă frăţească”80.


80
Iosif Naghiu, Renaşterea Ortodoxiei în Ţara Năsăudului
– Sfinţirea bisericii din Sângeorz, în „Renaşterea”, Anul XV, Cluj,
1 august 1937, nr. 31 – 32, pp. 1 – 2.
 ▼ III

Slujitori şi
luptători pentru
ortodoxie

Creştinismul românesc are o străveche şi glo-

rioasă istorie de aproape două mii de ani în spa-
ţiul carpato-danubiano-pontic, constituind astfel
o ramură importantă a Bisericii celei una, sfântă,
universală şi apostolică, înfiinţată de Domnul Iisus
Hristos şi răspândită în lume de Sfinţii Săi Apostoli
şi de urmaşii lor.
În această îndelungată istorie a creştinismului
nostru se află, de‑a lungul veacurilor, nume slăvite de
martiri şi sfinţi, de episcopi, preoţi şi diaconi care au
pătimit pentru credinţa în Mântuitorul, de călugări
şi creştini simpli, dar cu viaţă îmbunătăţită şi sfântă.
Poporul român, în general, a avut un mare
respect şi iubire pentru mănăstiri şi călugării adă-
postiţi în ele. Familia care acea un membru în aceste
sfinte locaşuri era fericită ştiind că e cineva din cei
mai apropiaţi, care se roagă zi şi noapte pentru ea
spre a fi ferită de nenorociri şi duşmani şi ocro-
tită de atotputernicia lui Dumnezeu. Stăpâniţi de
 69

dragostea învăţăturilor dumnezeieşti propovăduite

de biserică şi slujitorii ei, românii, în cursul veacu-
rilor, au ridicat o sumedenie de mănăstiri şi schituri
pe tot cuprinsul pământului românesc ce‑a fost sub
stăpânirea de duşmănie a ungurilor81.
Călugării au adus nepreţuite servicii neamu-
lui în desfăşurarea vremurilor, au apărat cu îndâr-
jire legea strămoşească, au întărit unitatea sufle-
tească peste graniţele vremelnice, au dat poporului
învăţătura îngăduită de împrejurările vitrege şi de
duşmanii mulţi, au copiat şi au adus cărţile biseri-
ceşti şi poporale din ţinuturile libere în cele robite.
Călugării din părţile ardelene erau convinşi
că nu pot servi mai plăcut lui Dumnezeu decât
sădind zi cu zi în sufletele însetate ale credincioşi-
lor români învăţăturile binefăcătoare ce se desprin-
deau din sfintele cărţi bisericeşti82.
Călugării români n‑au predicat ură şi duş-
mănie contra altor confesiuni şi dacă în veacul al
XVIII‑lea au condus marea răzvrătire religioasă
a poporului, luând parte activă la ea, motivul jus-
tificat trebuie căutat în faptul că niciodată legea
ortodoxă n‑a fost aşa de batjocorită, ca atunci, fiind
credincioşi ei românii despuiaţi şi chinuiţi prin tot
felul de mijloace83.

Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi

81

Ungaria, Sibiu, 1936, p. IX.

82
Ibidem, p. III.
83
Ibidem, p. IV.
70

Foarte mulţi sunt necunoscuţi. Un număr

important dintre ei ne este cunoscut. De aceea, în
rândurile ce urmează, vom pune în lumină pe toţi
aceia care s‑au învrednicit să primească în diferite
timpuri cununa muceniciei pentru Evanghelie sau
au petrecut o viaţă aleasă, curată şi sfântă, meritând
să fie scoşi din uitare.
Sângeorzenilor, cu toată vitregia vremurilor,
nu le‑a lipsit instituţia bisericească proprie care le‑a
fost sprijin şi nădejde, îmbărbătare şi salvare în faţa
măsurilor de constrângere şi opresiune a oficialită-
ţilor, în tendinţele ei de prozelitism calvin şi catolic.
În veacurile XI–XIII s‑au petrecut în Transilva-
nia schimbări profunde, în urma suprimării de către
cuceritorii maghiari a voievodatelor româneşti.
Biserica Ortodoxă de pe aceste meleaguri
a evoluat în strânsă legătură cu regiunile limi-
trofe ale Bucovinei şi Moldovei. De altfel, Biserica
Ortodoxă din întreaga Transilvanie, încă din seco-
lul al XIV‑lea, depindea ierarhic de Mitropoliile din
Ţara Românească şi Moldova.
O anumită uşurinţă în a emigra în masă se
datorează şi aşezării din punct de vedere geografic a
Sângeorzului Român. Se învecina cu Maramureşul,
cu acces prin Valea Cormaia, iar distanţa până la
graniţa cu Bucovina era în jur de 40 de kilometri,
prin Pasul Rotunda sau prin Pasul Grădiniţa. În
mod sigur, din Sângeorzul Român, au emigrat în
Bucovina sau Moldova, apoi unii la Sfântul Munte
Athos, spre a se călugări.
 71

Viaţa bisericească din Parohia Ortodoxă

Sângeorzul Român se înscrie în tumultul întregii
vieţi din Transilvania cu toate greutăţile şi suferin-
ţele prin care a trecut întreaga Biserică Ortodoxă de
pe aceste meleaguri. Stăpânit de o neistovită mani-
festare am colindat arhivele, bibliotecile clujene şi
bistriţene spre a descoperi mărgăritarele de mult
preţ, chipuri de aleasă povăţuire duhovnicească
a unor călugări îmbunătăţiţi, trăitori de‑a lungul
secolelor pe meleagurile sângeorzene, şi nu numai.
Marea majoritate a persoanelor cuprinse
aici s‑au învrednicit de o înaltă trăire în Hristos,
adevărate întruchipări ale unei nespuse iubiri de
Dumnezeu şi de oameni. Împlinind Evanghelia în
diverse forme de vieţuire duhovnicească, însă fără a
se izola spiritual de semeni.
Văzând importanţa duhovnicească pentru
slujitorii şi credincioşii noştri, voi încerca să scot la
lumină această istorie prea puţin ştiută. Am împăr-
ţit structura acestui capitol în două perioade:
– până la sfârşitul secolului al XIX‑lea;
– secolul XX până în jurul anului 1960.
72

III.1. Mărturisitori şi trăitori până la

sfârşitul secolului al XIX‑lea

1. Eftimie, călugărul

În 17 iulie 1566, Alexandru Lăpuşneanu le

scria bistriţenilor să‑l prindă pe călugărul fugar
Eftimie, amestecat într‑o răscoală, care se află la un
român Lazăr între satele Bârgău şi Sângeorz şi să‑l
trimită în Moldova84.

2. Todor, popa

Popa Todor din Sângeorzul Român era

comandantul unei trupe numeroase de răsculaţi
care a transmis ştiri din Ardeal lui Mihai-Vodă,
„aţâţând poporul în favorul lui”85. Aceasta ne‑o
spune episcopul Napragy şi cronicarul contem-
poran Szmoskozi, cât şi hotărârea Dietei ţinută
la 25 octombrie 1600 după înfrângerea lui Mihai
Viteazul la Mirăslău care dispune persecuţia nemi-
loasă a călugărilor români „fiindcă stricăciunea şi
pericolul nostru de acum a venit din cele două Ţări
Române. De se va afla vreunul că a intrat sau va
intra în contra hotărârii ţării, pe acela să‑l prindă
şi să‑l despoaie orişiunde”86.

Idem, Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania, vol. I,

84

Sibiu, 1935, pp. 150 – 152.

85
Ibidem, pp.  473 – 474.
86
Ibidem.
 73

3. Miron, popa

Tradiţia spune că în Sângeorz-Băi exista o

biserică de lemn despre care nu există niciun docu-
ment. La început ar fi fost schit clădit pentru întâia
oară în anul 1636 de meşteri locali în Valea Precilor
sau după alţii în Porcoaia, Poiana Mărului (s.n.) de
către popa Miron, care ar fi stat chiar la Vad87.
În 17 martie 1636, Vlădica Ghenadie întreţinea
relaţii cu bistriţenii, locul pe unde‑i treceau oamenii
în Moldova şi de unde îi cercetau. Astfel, bistriţenii îl
trimiteau o dată pe diaconul Miron din Sângeorz, cu
rugarea să‑l sfinţească de preot. Ghenadie le scrie din
Bobâlna că „văzându‑i ştiinţa (lui Miron), l‑au sfinţit
preot pentru cinstea dumneavoastră”88.
În urma anchetei dictată de Bukow în anul
1761, aceasta având loc în Sângeorz la data de
29  mai, în prezenţa comisarilor şi a protopopului
unit Lupul Naszodi, sătenii declară că vechea bise-
rică a fost ridicată înainte cu 121 de ani, însă a fost
devastată de duşmani, aşa că au rămas numai zidu-
rile goale. Atunci sătenii au adunat şi contribuit
cu materiale (piatră, lemn, var, ş.a.), iar un popă cu
numele Miron, despre care se zicea că a descoperit

87
Macarie Motogna, Monahismul ortodox din Maramureş
şi Transilvania Septentrională până la începutul secolului al
XIX‑lea, Editura Mănăstirea Rohia, Rohia, 2009, p. 211; Nico-
lae Iorga, Istoria Bisericii Române, vol. 8, Ediţia a II‑a, p. 327;
Ştefan Meteş, op. cit., p. 490.
88
Ştefan Meteş, op. cit., p. 490.
74

o comoară (să fie oare vorba despre comoara din

Poiana Tâlharilor, din hotarul Sângeorzului?, s.n.),
a plătit „maiestri” şi astfel s‑a ridicat biserica de la
1669, „după cum sta pe inscripţie”89.

4. Pahomie, cuviosul
O menţiune ne face cunoscut că un anume
Pahomie zideşte în apropierea Neamţului Schitul
Pocrov, un schit cu acelaşi nume găsindu-se şi
în munţii Sângeorzului, având ctitor pe acelaşi
Pahomie90. Mai mult ca sigur este vorba despre cuvi-
osul Pahomie de la Gledin (din apropierea Bistriţei)
trecut recent în rândurile Sfinţilor Români.

5. Mihail, popa

În urma ordinului primit de magistratul

Bistriţei, inclusiv senatul oraşului, de la gene-
ralul Bukow, la data de 11 aprilie 1714 aşterne
datele cerute, scrise în limba latină şi purtând titlul
Conscriptio Popporum Valachicorum in depertinentia
Bistriciensi Anno 1714. S‑a întocmit un tablou care
conţine datele şi informaţiile, traduse în româneşte,
privind numele satelor, numărul popilor, dacă locu-
iesc în casa eclesiei, câte pământuri ce aparţin eclesiei
au şi dacă folosesc pământuri pe jumătate proprii, pe

Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria bisericească, în

89

„Arhiva Someşană”, Năsăud, 1937, nr. 21, p. 465.

90
Ştefan Meteş, op. cit., p. 193.
 75

jumătate zălogite, însă supuse dării. S‑a mai făcut o

situaţie în ceea ce priveşte datele personale ale popi-
lor dacă posedă boi, vaci, oi, cai, porci şi stupi şi dacă
biserică are arătură măsurată în feldere) şi fânaţe
(măsurate în care). Din această situaţie aflăm că era
un popă Mihail care avea următoarea situaţie:
– era neunit;
– a fost hirotonit în Maramureş de episcopul
Iosif Stoica;
– documentele care atestă acest lucru s‑au
pierdut la invazia tătarilor;91
– situaţia materială: patru boi, două vaci,
douăzeci de oi, un cal, patru porci, fără stupi, teren
arător şi fânaţe92.
Popa Mihai se găseşte printre semnatarii
declaraţiei de la Alba-Iulia în care se menţiona că
vreau să ţină de Biserica Ortodoxă din Alba-Iulia în
urma unei anchete din 169993.

6. Constantin Rus, popa

Este prezent în conscripţia de la 1714, iar
situaţia lui se prezenta astfel:

91
Virgil Şotropa, Icoane din trecutul năsăudean, în „Arhiva
Someşană”, Năsăud, 1940, nr. 28, pp. 15 – 16.
92
Ibidem, p. 23.
93
Silviu Dragomir, Românii din Transilvania şi unirea cu
Biserica Romei – documente privitoare la începuturile unirii cu
catolicismul roman (1697 – 1701), Editura Arhiepiscopiei Vadu-
lui, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1990, pp. 2 – 5.
76

– hirotonit în Moldova de episcopul Calistrat;

– documentele s‑au pierdut la invazia
tătarilor;
– starea materială: doi boi, trei vaci, douăzeci
oi, un cal, şase porci, patru stupi, 4 feldere de ară-
tură, fânaţe de patru care94.

7. Nicolae, diaconul

Conscripţia de la 1714 îl menţionează în peri-

oada popii Constantin Rus, fiind scutit de impozite
publice95.

8. Vasile a Canţii, popa

Este evidenţiat în conscripţia de la 1714 având

următoarea situaţie:
– hirotonit de Doroftei;
– a acceptat unirea în timpul lui Inochentie
Micu-Clain;
– situaţia materială: doi boi, două vaci, nu
avea oi, capre şi porci, patru stupi, teren;
În timpul său se menţionează că existau două
biserici, cea veche avea 32 feldere de arat şi fânaţ,
iar restul biserica cea nouă96.

94
Virgil Şotropa, op. cit., pp.  15 – 16.
95
Ibidem.
96
Ibidem.
 77

9. Andrei George, popa

Menţionat în aceeaşi conscripţie de la 1714.

În sat existau două biserici, amintite şi la Vasile a
Canţii.
Situaţia materială se prezenta astfel: un bou,
o vacă, nu avea oi şi cai, trei porci, nu avea stupi,
arătură şi fânaţe97.

10. Constantin, popa, călugărit Climent

În secolul al XVIII‑lea, la îndemnul episco-

pului Pahomie al Romanului, originar din satul
Gledin, de lângă Bistriţa, a zidit pe locul vechii bise-
rici unde era popa Miron, alta, dându‑i numele de
Pocrov98. Pe Antologhionul tipărit la Iaşi în 1775,
sub păstorirea lui Iacob Putneanul, a rămas urmă-
toarea însemnare: „cunoscut lucru că această carte
cu strădania şi cheltuiala cucernicului între pre-
oţi popa Constantin din Sângeorz, iar acum iero-
monah Climent, a au cumpărat şi lăsat zestre veş-
nică acestei sfinte mănăstiri Mănăstirea Pocrov a
Sângeorzului, zile 20 decembrie 1769”99.

97
Ibidem.
98
Ibidem; Ştefan Meteş, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase
a românilor din Transilvania şi Ungaria, vol. I (până la 1698),
p. 498; vezi şi Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti, p. 96.
99
Vasile Raus, Biserici de lemn din Ţara Năsăudului, în „În-
drumător bisericesc”, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Felea-
cului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1978, pp. 239 – 240.
78

S‑a mai găsit o însemnare din 10 decembrie

1760 a episcopului (greco-catolic) Grigore Maior
pe o carte care se găseşte la biserica din Maieru:
„Cunoscut lucru iaste, că această carte cu străda-
nia şi cheltuiala cucernicului între preoţi, popa
Constantin din Sângeorz, iar acum ieromonah
Climent, o au cumpărat şi lăsat zestre veşnică acestei
sfinte mănăstiri, care mănăstire aşişderea de acelaşi
ieromonah au fost din întregul început şi de ale lui
şi sârguitoare mâini isprăvită. Aşadar, nimeni dintre
tămăduitorii lui Dumnezeu pravoslavnici şi măcar
cine carele se teme de pedeapsa lui Dumnezeu nu
va putea înstrăina această dumnezeiască zestre.
Deci fiind noi trimişi spre aceste părţi... am fost
cercetaţi şi rugaţi să semnăm aceasta în mănăsti-
rea Pocrov a Sângeorzului, zilele 20... aceasta este
singura care atestă reclădirea Pocrovului, înainte
de 1751, se dezvăluie lupta preotului Constantin,
paroh al Sângeorzului la 1733”100. De asemenea, se
mai păstrează inscripţia că mănăstirea a fost ridi-
cată de popa Constantin zis Tinău, împreună cu un
fost episcop de Rădăuţi, vlădica Misail, ce este cti-
torul bisericii101.

Ibidem, pp. 211 – 212; Nicolae Tegan, Statistica români-

100

lor din Transilvania, în „Transilvania”, Sibiu, 1889, p. 173.

101
Ibidem; Virgil Şotropa, Mănăstiri şi călugări în Valea Rod-
nei, în „Arhiva Someşană”, Năsăud, 1936, nr. 27, pp. 122 – 125.
 79

11. Popa Iacob şi popa Grigore

În interiorul bisericii ridicate de popa Constan-
tin, pe tencuiala tradiţională anterioară secolului al
XVIII‑lea, deasupra uşilor împărăteşti, se păstrează
pisania care spune: „Acest lucru l‑am isprăvit eu
popa Constantin cu ctitorul popa Iacob şi cu popa
Grigore în anul de la naşterea lui Hristos 1751”102.

12. Călugărul Atanasie

La Sângeorz se stabileau, de obicei, mulţi
cărturari care studiaseră peste munţi, iar de aici se
răspândeau prin satele ardelene pentru a răspândi
lumina cărţii103.
Pe acelaşi călugăr Atanasie îl găsim menţionat
la Mănăstirea Nicula, unde avea aceleaşi preocupări
cărturăreşti104.
102
Ibidem; Gheorghe Mândrescu, Biserici de lemn din Ţara
Năsăudului şi din ţinutul Bistriţei, în „Monumente istorice şi
de artă religioase din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi
Clujului”, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clu-
jului”, Cluj-Napoca, 1982, p. 174; Marius Porumb, Dicţionar
de pictură veche românească din Transilvania, p. 357; Zenovie
Pâclişanu, Vechile mănăstiri româneşti din Ardeal, p. 167; Şte-
fan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria,
pp.  63 – 64; Virgil Şotropa, art. cit., pp.  122 – 125.
103
Octavian Şchianu, Cărturari şi cărţi în spaţiul medieval
românesc, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 37.
104
Cleopa Nan, Ion Apostol Popescu, Mănăstirea Nicula,
Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Na-
poca, 1985, p. 12.
80

13. Diacul Vasile a popii Roşu

Intenţionându-se pe la mijlocul secolului
XVIII mişcările împotriva unirii cu Biserica Romei,
curtea din Viena şi guvernul transilvan emiteau
diverse ordine pentru înfrângerea acelor mişcări şi
apărarea unirii primejduite.
Magistratul bistriţei primea toate ordinele
amintite şi trebuia să se conformeze lor, observând
şi cercetând orice incident de natură religioasă în
satele de pe Valea Rodnei.
Fiind somat de respectivul magistrat, proto-
popul din Năsăud raportează în 4 octombrie 1752
sosirea în Sângeorz a călugărului Vasile, fiul popii
Roşu, precum spune el, prin Maramureş. Acesta
trecuse în Moldova prin 1737 ori 1738105.
A fost interogat în 9 octombrie 1752 depu-
nând următoarea declaraţie: „îl cheamă Vasile
a popii Roşu, e căsătorit de 20 ani cu o femeie
din Maieru, care acum e în Moldova; are doi fii şi
două fete. A trecut în Moldova înainte cu zece ani,
şi acum s‑a întors prin Maramureş cu paşaport
(regia), iar nu prin Pasul Rodnei, căci ar fi trebuit
să stea la cantonaţi (carantină). A venit să vadă pe
mamă-sa şi rudeniile, şi să-şi caute unde s‑ar putea
aşeza, ca să-şi aducă la primăvară şi copiii, având ei
moşie în Sângeorz. Plecase spre Ardeal... şi a sosit în
trei c., iar în patru c. S‑a prezentat la protopopul de

Virgil Şotropa, Mănăstiri şi călugări în Valea Rodnei, în

105

„Arhiva Someşană”, Năsăud, 1940, nr. 27, pp. 119 – 120.

 81

Năsăud. În Moldova femeia lui a stat la călugăriţe în

Pătrăuţ, iar el la Ilişeşti la călugări ca servitor timp
de şapte ani. Ştie scrie şi citi, a învăţat încă în tine-
reţe, în Moldova, iar acum a început să instruiască
şi copiii în district. De altfel, nu e preot, deoarece a
luat în căsătorie o văduvă, deci nu poate fi spiritual.
La călugări a servit ca diac. Soţia lui s‑a făcut călu-
găriţă, despărţindu-se de bunăvoie, iar el nu se mai
poate căsători. Nu vrea să se facă preot, ci a venit
numai ca să încerce a-şi aşeza copiii la mamă-sa,
căci în Moldova sunt grele contribuţiile; la primă-
vară iarăşi va trece în Moldova...”106.
De aici mai putem trage concluzia că tatăl
diacului Vasile era preotul Roşu, după cum rezultă
din declaraţie, dar şi din documente.

14. Vlădica Misail

Acesta fusese cu o vreme înainte episcop în

Rădăuţi, rezidenţă pe care a părăsit‑o de bunăvoie
şi a predat‑o unui voievod. Apoi a plecat, a umblat
încolo şi încoace, mai ales pe teritoriu turcesc pe
muntele Zwetabora (Athos, probabil, s.n.), unde
sunt multe mănăstiri. Pe acolo a peregrinat, iar
apoi a mers prin Valahia şi Serbia unde a stat un
timp la un domn şi i‑a instruit copiii. După aceea
a intrat prin părţile sudice în Ardeal, a venit în dis-
trictul valah la Sângeorz unde a petrecut aproape

Ibidem, pp.  120 – 121.

106
82

trei ani şi unde a clădit mănăstirea. Bătrânii satu-

lui Sângeorz spuneau că mănăstirea a stat la Valea
Mărului (Poiana Mărului, s.n.), înconjurată de mor-
minte ale căror urme s‑ar vedea şi azi. Clădirea a
fost mutată în sat, Peste Apă.
În fine, cu circa doi ani a trecut iarăşi în
Moldova și a trăit la Mănăstirea Putna107.

15. Vasile Mărcuş, Andrei Georgieş,

Oniga Nicolae, Grigore a Popii, Grigore Vărvari
Cu data 22 Mai 1761 a început să se facă o
anchetă în toate satele valahe ale districtului, la ordi-
nul generalului Bukow. La Sângeorz ancheta a avut
loc în 29 mai în care, cei enumeraţi mai sus, declarau
în numele sătenilor că „nici într‑un caz nu vreau să
fie uniţi, ci îşi păstrează credinţa veche grecească, şi
nu voiesc să aibă preoţi uniţi. Şi chiar dacă va veni
generalul comandant în persoană tot aşa vor spune
şi ca confirmare a celor declarate întreaga aduna-
rea strigă: Odată cu capul ne‑om da uniţi. Iar judele
satului adaugă că la caz dacă toţi neuniţii vor fi tăiaţi
cu sabia şi din cauza aceasta se va nimici ţara, atunci
şi ei, sângeorzenii, pot pieri împreună cu ceilalţi; în
fine totuşi vor avea avantajul că începutul nu se va
face ei, deci vor avea timp să-şi apuce putinile şi să se
mântuie pe înălţimile munţilor”108.

Ibidem, p. 122.
107

Idem, Contribuţii la istoria bisericească, în „Arhiva Some-

108

şană”, Năsăud, 1937, nr. 21, pp. 465 – 466.

 83

16. Andrei Nicolai

Cercetările privind revolta din 10 Mai 1763
a grănicerilor năsăudeni, conduse de Tănase
Tudoran, au durat timp de şase luni, după care,
în 12 noiembrie 1763 s‑a publicat sentinţa în
faţa cvartirului din Bistriţa şi a colonelului baron
Schröder. Aceasta ne‑a rămas, întâmplător, printre
actele arhivei bistriţene, scrisă pe o filă separată,
comunicat, după cum se vede, în mod extraordinar
şi magistratului bistriţean, care altfel după militari-
zare nu mai putea avea niciun amestec în afacerile
militare din districtul năsăudean109.
Sentinţa prin spânzurătoare, a fost dată, ini-
ţial, pentru nouăsprezece conducători a acestei
revolte. S‑a revenit asupra acestei sentinţe, rămâ-
nând condamnaţi la moarte Tănase Todoran din
Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Man
din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, care au fost
trecuţi în rândurile sfinţilor sub denumirea de
Sfinţii Martiri Năsăudeni. Ceilalţi, printre ei aflân-
du-se şi Andrei Nicolai din Sângeorz, sunt graţiaţi
de la moarte şi li se dictează pedeapsă să treacă de
zece ori în sus şi de zece ori în jos printre lovitu-
rile de vergi ale trei sute de soldaţi. Executarea celor
pedepsiţi la moarte s‑a săvârşit pe platoul Mocirlă
de lângă Salva110.

Idem, Înfiinţarea graniţei năsăudene 1762, în „Arhiva

109

Someşană”, Năsăud, 1938, nr. 24, p. 79.

110
Ibidem, p. 80.
84

Evoluţia greco-catolicismului a fost sinuoasă

în această regiune care, în timp, avea să devină un
bastion al Bisericii Unite cu Roma. Se constată că la
recensământul din 1761 condus de Bukow satele de
pe Valea Rodnei şi din jurul Năsăudului s‑au decla-
rat neunite. Paralel cu acest recensământ, proto-
popul Năsăudului, Naszodi, a făcut şi el o anchetă,
ale cărei rezultate, reale sau uşor prelucrate, au fost
favorabile uniţilor. Compararea celor două recen-
săminte a determinat următoarea concluzie: 25 de
localităţi au fost declarate unite şi li s‑au adjudecat
bisericile existente în satele respective111.
Progresul unirii avea să fie uimitor şi să ducă
în scurt timp la schimbarea definitivă a raportu-
lui demografico-confesional în regiune. În numai
câteva decenii, majoritatea populaţiei avea să treacă
la greco-catolicism, lucru explicabil prin prisma
înfiinţării regimentului II de graniţă românesc112.
Cert este că, până la Unirea de la 1 decembrie
1918, în această zonă n‑au mai existat preoţi orto-
docşi, implicit nici parohii ortodoxe, cu excepţia
Năsăudului, unde era un profesor de religie orto-
doxă care păstorea pe credincioşii din zonă, atâţia
câţi erau.

Mirela Andrei, La graniţa Imperiului: Vicariatul Gre-

111

co-catolic al Rodnei în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea,

Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006, p. 38; Virgil Şotropa,
Contribuţii la istoria bisericească, în „Arhiva Someşană”,
Năsăud, 1937, nr. 21, p. 473.
112
Ibidem.
 85

III.2. Mărturisitori şi trăitori de la

începutul secolului XX şi până la
instaurarea comunismului

Biserica Ortodoxă a fost stâlpul de lumină

care a călăuzit viaţa neamului românesc prin toate
furtunile şi ceţurile istoriei113. Drept-credincioşii
români din Transilvania au făcut multă jertfă pen-
tru păstrarea legii strămoşeşti şi pentru mântuirea
sufletelor. Pe lângă jertfa de trudă, de bani, de sufe-
rinţă a persecuţiilor pentru credinţa lor, ei au adus
lui Dumnezeu şi ofranda rugăciunii114.
Rolul preoţimii şi al credincioşilor este unic
şi determinant. Poporul din Ardeal a trecut şaizeci
de ani fără episcopie ortodoxă, dar a rămas orto-
dox, apoi a trecut prin focul tunurilor lui Bukow şi a
rămas ortodox, a trecut prin o sută șaizeci și trei de
ani fără mitropolie ortodoxă şi a rămas tot ortodox,
a trecut timp de două secole şi jumătate printr‑o
despărţire oficială artificială în aşa zise două biserici
şi a rămas într‑o singură credinţă115.
Momentul fericit după reîntregirea Bisericii
româneşti a fost cel al Marii Uniri de la 1 Decem-
brie 1918. Mari speranţe şi‑au pus preoţimea,

113
Nuţu Roşca, Ortodoxie şi pseudouniaţie, Editura Axa,
Botoşani, 2010, p. 328.
114
Ibidem, p. 329.
115
Ibidem, p. 345.
86

intelectualitatea şi poporul în momentul acela cru-

cial116. Aceasta este prima parte a subcapitolului, în
care voi prezenta câteva biografii de slujitori ai orto-
doxiei sângeorzene care au slujit în această perioadă.

1. Ieromonahul Antonie (Alexandru) Bâznog

Antonie, pe numele de botez Alexandru, s‑a

născut în 14 august 1866 în Sângeorzul Român, din
părinţii Roman Bâznog, plugar, în vârstă de 24 de
ani şi Maria Gagea, de 26 de ani, femeie de plugar.
Locuinţa lor figura Peste Apă la numărul 199117.
În statul de serviciu al evidenţelor Episcopiei
Ortodoxe din Cluj din anul 1929 reiese faptul că în
anul 1902 era monah, plecând la Muntele Athos,
unde a stat opt luni, perioadă în care, la 17 martie
1902, a fost hirotonit preot de către arhiereul Ilarion
la Mănăstirea Stavronechita, apoi s‑a reîntors în
ţară ca ieromonah. Până la 15 octombrie 1919 a stat
fără funcţiune la casa proprie din Sângeorz-Băi.
Arhivele păstrează o adresă a acestuia către
Mitropolia din Sibiu, încă din anul 1919, în care
părintele Antonie Bâznog a trimis un proces-ver-
bal cu numele şi iscăliturile unor locuitori din
Sângeorzul Român, în care s‑a decis înfiinţarea unei

Ibidem, p. 351.
116

Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţi-

117

onale (S.J.B.N.A.N..), Fond Vicariatul Rodnei (1812 – 1948),

Registrul cu matricola botezaţilor din Sângeorzul Român,
poz. 65.
 87

parohii ortodoxe. Mitropolia recomanda ca pentru

a aproba demersul, să se ţină un nou sinod local în
care să se aleagă Comitetul şi Epitropia conform
Statutului Organic, fără a alege în aceste corporaţii
femei. Tot în acest sinod trebuia să se statornicească
suma cu care va putea contribui parohia la susţine-
rea parohului. Toate acestea au rămas în stadiu de
proiect până la reîntoarcerea acasă a celuilalt frate,
ieromonahul Ioachim118.
A funcţionat ca administrator parohial în
Săcelul Maramureşului (aparţinând de Protopopia-
tul Dej) de la 15 octombrie 1919 până la 28 decem-
brie 1922. Începând cu această dată slujeşte în
parohia Feiurd-Pădureni până pe la 1929, după care
se mută în Chinteni unde a slujit până la trecerea la
cele veşnice119.
Activitatea ieromonahului Antonie Bâznog în
parohia Săcel s‑a desfăşurat începând cu anul 1919
până în anul 1922120. Parohia ortodoxă din Săcel
funcţiona încă de prin anii 1908 – 1909 cu circa
1.000 de suflete care au revenit la ortodoxie. Într‑o
adresă către Ministerul Cultelor şi Artelor era adus
la cunoştinţă că „în această localitate mărişoară
cu 3.000 locuitori nu aveau decât o capelă insta-
lată în casa unde locuieşte preotul. Toate stăruin-
ţele credincioşilor de a zidi o biserică solidă au fost

118
A.A.V.F.C., Documente III 1 – 8/1919 şi 83/III.12/1924.
119
Ibidem, Stat de serviciu certificat la 1 noiembrie 1929.
120
Ibidem, Actul nr. 1488/1922 eliberat de Primăria Săcel
şi Atestatul nr. 62/1922 al Parohiei Dragomireşti.
88

zădărnicite de guvernul maghiar şi organele lui, ca

să nu putem prinde rădăcini. Acum că Dumnezeu
ne‑a ajutat să ajungem zilele de fericire pentru
biserica noastră, am reluat lucrurile pentru zidirea
unei biserici. Vă rog să binevoiţi a ne acorda spre
acest scop un ajutor care stârni simţul de jertfă
al credincioşilor tari şi neclintiţi în legea lor stră-
bună”. O copie a acestui demers a fost făcut şi către
Consistoriul de la Cluj al cărui preşedinte era arhi-
mandritul Nicolae Ivan, care au hotărât acordarea
sumei de 5.000 de lei121.
Parohia era fără preot încă din anul 1919, de
când părintele Alexandru Ciocaş (Ciucaş) a plecat
din comună, făcându-se demersuri la Consistoriul
Arhidiecezan şi către protopopul Teodor Herman.
Credincioşii recunoşteau că‑i era foarte greu părin-
telui Antonie pentru „câte avem de lipsă nici nu‑i
cu putinţă”122.
Slujirea în această parohie n‑a început sub
cele mai bune auspicii întrucât prim-pretorul pla-
sei Iza instiga populaţia împotriva călugărului
şi‑i îndemna să‑l întrebe de cine a fost trimis să
administreze această parohie. Aceste probleme
au fost aduse la cunoştinţă Consistoriului de la
Cluj, la data de 20 decembrie 1920, de un grup

Ibidem, Actul cu nr. 2952/2751 din 28.X. 1921 şi Copie

121

după această cerere nr. 56945/1921.

122
Ibidem, Adresa către Consistoriul Arhidiecezan Cluj din
17 mai 1921 semnată de Vasile Magdău, Danci Ioan, Todor
Magdău, Magdău Ştefan.
 89

de credincioşi (Cozma Câmpan, Toader Magdău,

Ion Danci, Dumitru Magdău, Andrei Tomoioagă,
Toader Danciu, Dumitru Bizău, Ioan Magdău,
Niculai Danci, Vasile Magdău, Ioan Burnaru ş.a.),
aceştia precizând că „poporul este foarte mulţumit
cu părintele Antonie Bâznog de cum slujeşte cele
bisericeşti în interesul poporenilor din loc”123.
Greutăţile vor continua şi pe parcursul anului
1922, timp în care a avut loc un incendiu la biserică,
fiind acuzat de vinovăție pentru cele întâmplate.
Urmează alte acuze care vor duce la mutarea iero-
monahului de către Episcopie undeva în apropierea
Clujului.
Spre sfârşitul anului 1922 îl găsim pe iero-
monahul Antonie Bâznog în apropierea Clujului,
în Feiurd-Pădureni, unde nu exista decât o casă de
rugăciune. Datorită trecerii a unei majorităţi de cre-
dincioşi de la greco-catolici la greco‑orientali, ser-
viciul religios se săvârşea alternativ de către preotul
greco-catolic şi cel ortodox. Credincioşii trecuţi la
ortodocşi şi‑au exprimat dorinţa ca să se facă ser-
viciul separat în altă casă, rugând pe ieromonahul
Antonie să intervină la Episcopie pentru o rezolvare
favorabilă124.
Cert este că în data de 12/25 noiembrie 1923
părintele dr. Sebastian Stanca anunţa Episcopia

Ibidem, Actul din 20 decembrie 1920.

123

Ibidem, Proces-verbal întocmit de ieromonahul Anto-

124

nie Bâznog la 28. VI. 1923.

90

că a îndeplinit încredinţarea „de a săvârşi sfinţirea

bisericii din Feiurd-Coada Teleacului, fiind de faţă
părintele Bâznog şi poporul din amândouă cătune-
le”125. Până în anul 1925 au continuat lucrările de
pictură, când la 18 octombrie a avut loc „sfinţirea
bisericii celei noi”126.
În 14 mai 1929 părintele Antonie era mutat
în parohia Chinteni, acest lucru fiind spus dintr‑o
adresă a Protopopiatului Clujului, în care învăţă-
torul Mihai Sabău şi‑a depus cererea de hirotonire
pe cale extraordinară şi numirea de administrator
parohial în această parohie127.
În 4 septembrie 1929, printr‑o scrisoare către
Episcopie, întreaga parohie Feiurd-Pădureni a adus
cele mai călduroase mulţumiri părintelui Bâznog
pentru ajutorul dat parohiei propunând Episcopiei
recompensarea activităţii128. Ca o completare a
activităţii părintelui Antonie în această parohie, s‑a
găsit, în evidenţele Protopopiatului Cluj, un tablou
din care reieşea că în anul 1926 administra şi paro-
hia Câmpeneşti (Câmpeneşti-Coada Teleacului)129.

125
Ibidem, Actul nr. I/141 din 27 noiembrie 1923 din 27;
Vezi şi Simona Vlasa, Icoanele împuşcate, interviu realizat
cu părintele Simeon Cristurean, în „Renaşterea”, Anul XXI,
Cluj-Napoca, 2010, nr. 3(239), p. 8.
126
Renaşterea, Anul III, nr. 43, Cluj, 25 octombrie 1925,
p. 5.
127
Ibidem, Actul nr. 583/1929.
128
Ibidem, Actul nr. 995/1929.
129
A.A.V.F.C., Actul nr. 3290/28.04.1927.
 91

Mai apoi parohia Feiurd-Pădureni a fost

administrată tot de părintele Antonie până la numi-
rea unui preot titular pentru această parohie. În
14 mai 1929 părintele Antonie era mutat în paro-
hia Chinteni, acest lucru reieşind dintr‑o adresă a
Protopopiatului Clujului în care învăţătorul Mihai
Sabău şi‑a depus cererea de hirotonire pe cale extra-
ordinară şi numirea de administrator parohial în
această parohie130. Efectiv, a fost transferat la paro-
hia Chinteni cu începere de la 1 ianuarie 1930131.
Odată cu recunoaşterea ca preot pentru
Parohia Chinteni a ieromonahului Antonie Bâznog
(care fusese numit mai înainte pentru Parohia
Libotin II, dar este revocată această numire) s‑a
dovedit ca fiind primul paroh al noii parohii orto-
doxe, reînfiinţate în anul 1929, în persoana acestui
călugăr. Acesta a desfăşurat o intensă activitate pas-
toral‑misionară în rândul credincioşilor, timp de
nouă ani, până în 1939, când la data de 25 februa-
rie trece la cele veşnice. Activitatea lui se desfăşura
între rugăciune şi muncă, străduindu-se să vadă cât
mai repede ridicată biserica, alergând pretutindeni
pentru a strânge fonduri în acest scop.
Slujbele erau săvârşite în localul şcolii. În
această perioadă se desfăşurau diverse activităţi
cu tinerii care erau îndrumaţi de învăţător, care

Ibidem, Actul nr. 583/1929.

130

Ibidem, Actul Ministerului Cultelor nr. 249444 – 25

131

februarie 1930.
92

era ortodox, în aceeaşi sală unde se săvârşea Sfânta

Liturghie, fapt pentru care credincioşii uniţi în
frunte cu preotul provoacă disensiuni între credin-
cioşii ortodocşi şi rugau să se intervină, prin inter-
mediul notarului din sat, la Episcopia Ortodoxă ca
să se oprească aceste lucruri132.
Primul gând al părintelui Antonie, la sosirea
în această parohie, a fost acela de a construi bise-
rica atât de necesară pentru credincioşii ortodocşi. A
început demersurile la Episcopie pentru demararea
lucrărilor. Pentru acest lucru P.S. Episcop Nicolae l‑a
împuternicit pe arhitectul episcopiei dr. Leo Bohăţel
ca în data de 22 iunie 1930 (duminică) să se depla-
seze la Chinteni spre a da „informaţiuni de cum să
fie aşezată biserica ce se va edifica şi să întocmească
un deviz după planul întocmit de domnia-sa şi să
fie acceptat de oameni, dar să nu fie costisitor”133.
Consiliul Eparhial din Cluj emite o publicaţie de lici-
taţie pentru lucrările de zidire a bisericii ortodoxe
române din Chinteni, pentru ziua de 30 august 1930,
ora 10134. Licitaţia este câştigată de Lapoşi Andrei şi
Horvath Abel din satul Chidea, comuna Borşa (jud.
Cluj), imediat, începând construirea bisericii135.
Paralel cu demersurile pentru construi-
rea bisericii s‑au declanşat lucrări de amenajare a

Simion Abraham, Monografia satului Chinteni, Editura

132

ART-Vision, Cluj-Napoca 2004, p. 150.

133
A.A.V.F.C., Actul nr. 4586 din 21 iunie 1930.
134
Renaşterea, Anul VII, Cluj, nr. 34, 24 august 1930, p. 7.
135
Simion Abraham, op. cit., p. 151.
 93

cimitirului, fapt pentru care, la 12 ianuarie 1930,

are loc sfinţirea acestuia136.
Biserica a fost ridicată într‑un timp scurt ast-
fel că a avut loc o sfinţire provizorie. Această sfin-
ţire-târnosire s‑a săvârşit în ziua de Duminică 6
decembrie 1931 prin delegatul Prea Sfinţiei Sale,
preotul Ioan Cociuban (Cociubaru), asistat de
diaconul Vasile Bogdan şi ieromonahul Antonie
Bâznog. Răspunsurile liturgice au fost date de cle-
ricul Pavel Dabu şi cântăreţul Dumitru Comşa de
la Episcopie şi un grup de tineri şi fete, instruiţi de
cantorul din Chinteni137. În septembrie 1932 proto-
popul Vasiu al Clujului solicită Episcopiei sfinţirea
bisericii din Chinteni, care e terminată şi înzestrată
cu cele strict necesare138.
Tot în timpul păstoririi părintelui ieromo-
nah Antonie Bâznog, prin contribuţia Centrului
episcopal şi a credincioşilor de aici, s‑a ridicat casa
parohială (există şi astăzi) care în decursul tim-
pului a suportat modificări şi îmbunătăţiri, fiind
folosită ca locuinţă pentru preoţii care au activat
în această parohie139. În acelaşi timp, l‑a ajutat pe
fratele său (călugăr şi el, s.n.), din Sângeorz-Băi în
cumpărarea unui clopot pe care să fie inscripţionat
numele Bâznog.
136
Renaşterea, Anul VIII, Cluj, nr. 4, 26 ianuarie 1930, p. 6.
137
Idem, Anul IX, Cluj, nr. 51, 13 decembrie 1931, p. 2.
138
Simion Abraham, op. cit., p. 151; A.A.V.F.C., Actul
nr. 1067/1932.
139
Simion Abraham, op. cit., p. 187.
94

Comunitatea ortodoxă din Chinteni păs-

trează vie amintirea părintelui Antonie (mai sunt
puţini cei în vârstă care şi‑l amintesc cu drag) care
a slujit cu vrednicie fiind numit pe drept cuvânt
„călugărul neliniştit care cu traista pe umăr alerga
pretutindeni să facă rost de bani, să-şi vadă dorinţa
împlinită, aceea de a ridica biserica. Unii chiar spun
că avea un canon să ridice mai multe biserici, ori
un legământ al său făcut în acest sens de a sluji lui
Dumnezeu, jertfindu-se prin construirea de bise-
rici” (acelaşi lucru se spunea şi despre fratele lui din
Sângeorz-Băi, s.n.)140.
Printr‑o adresă a protopopului Vasiu al
Clujului către Consiliul Eparhial era anunţată tre-
cerea la cele veşnice în ziua de 25 februarie 1939 a
ieromonahului Antonie Bâznog, fiind înmormântat
la 27 februarie în Cluj141.
Despre trecerea la cele veşnice a părintelui
Antonie s‑a informat opinia publică prin revista
Renaşterea care, printre altele, spunea despre
părinte că „a fost fermecat de tânăr de frumuseţea
vieţii monahiceşti. A mers pe jos la Muntele Athos,
unde i s‑a dat chipul monahicesc, greu de obţinut
în Ardeal. A vizitat şi Ierusalimul. Reîntors în ţară
a muncit din straja dimineţii până în noapte spre a
înălţa biserici şi spre binele turmei care o păstorea...
Modest şi simplu, a muncit din tot sufletul şi cu tot

Ibidem, p. 162.
140

A.A.V.F.C., Actul nr. 441/1939.

141
 95

devotamentul pentru cauza sfântă. A trecut la cele

veşnice la vârsta de 73 de ani, regretat de toţi aceia
care l‑au cunoscut”142.
Serviciul înmormântării a fost oficiat de pro-
topopul Vasiu, părintele Muşat, părintele Relea şi
diaconul Suciu. Răspunsurile au fost date de corul
Academiei teologice, condus de d‑l Vasile Petraşcu.
Părintele Vasiu a elogiat munca răposatului iero-
monah, evidenţiind viaţa sa austeră şi înfăptuirile
măreţe143.
La recomandarea protopopului Vasiu s‑a făcut
de către avocatul Episcopiei, dr. Vasile Petraşcu, o
inventariere a tuturor bunurilor ieromonahului
Bâznog. Toată agonisita călugărului a fost stabilită
la 350.378 de lei. Avându-se în vedere că toţi călu-
gării de pe raza Episcopiei Clujului făceau parte din
soborul Mănăstirii Sfânta Ana din Rohia, s‑a făcut
recomandarea în a se deschide la casieria eparhi-
ală a unui cont nou sub numele Lăsământul iero-
monahului Antonie Bâznog, proprietatea Mănăstirii
Sfânta Ana.
În ceea ce priveşte biserica din Chinteni, edi-
ficată prin osârdia ieromonahului Antonie Bâznog,
după 1989 a fost predată parohiei greco-catolice
locale, ajungându-se la o înţelegere cu parohia
ortodoxă, aşa cum a mărturisit parohul ortodox al
locului, preotul Simion Abraham.

Renaşterea, Anul XVII, Cluj, nr. 10, 5 martie 1939, p. 4.

142

Ibidem.
143
96

2. Ieromonahul Ioachim (Ioan) Bâznog

Ioachim, pe numele său de botez Ioan, s‑a năs-

cut în 20 septembrie 1868 în Sângeorzul Român144.
În anul 1896 era călugăr în Muntele Athos,
Schitul Lacu, iar în 1898 era ierodiacon în obştea
monahală a Mănăstirii Râşca (Suceava).
În anul 1900 s‑a întors iarăşi în Muntele Athos,
la Mănăstirea Stavronechita, unde este făcut iero-
monah de Episcopul Ilarion al Heriopolului, toto-
dată primind recunoaşterea Patriarhului Ioachim
al III‑lea.
După o scurtă perioadă de timp, tot în anul
1900, mitropolitul de atunci al Ardealului, Ioan
Meţianu, face demersurile necesare pe lângă Sfântul
Munte, pentru ca toți călugării români, mai ales
cei ardeleni, să se reîntoarcă în ţară, datorită lipsei
acute de propovăduitori ai Ortodoxiei pe meleagu-
rile ardelene.
În perioada 1900 – 1915 a liturghisit, în clan-
destin, în comuna sa natală Sângeorzul Român,
într‑o casă sfinţită de dânsul, perioadă în care este
condamnat la închisoare de autorităţile austro‑un-
gare pentru o perioadă de trei luni pe care o execută.
În perioada 1915 – 1918 a fost înrolat cu forţa
în cadrul armatei austro‑ungare.

S.J.B.N.A.N., Fond Vicariatul Rodnei (1812 – 1948),

144

Registrul cu matricola botezaţilor din Sângeorzul Român,

poza 71.
 97

Din 1918 şi până în 1926 întreprinde toate

demersurile necesare pentru reînfiinţarea Parohiei
Ortodoxe, precum şi construirea unei noi biserici
în comuna natală145.
În paralel cu această perioadă şi continuând
până în anul 1943, îl găsim într‑o luptă acerbă cu
autorităţile locale şi centrale administrative şi bise-
riceşti (atât cu cele greco-catolice, dar şi cu cele orto-
doxe) privind slujirea şi reînvierea Ortodoxiei. A tre-
cut la cele veşnice la data de 26 aprilie 1943 şi a fost
înmormântat, cu ceremonialul prevăzut pentru călu-
gări, în data de 28 aprilie, în prezenţa a peste o mie
de oameni, participând chiar şi membrii din clerul
greco-catolic alături de intelectualii din localitate146.

3. Preot profesor Ilarion Boţiu

Preotul-profesor Ilarion Boţiu s‑a născut la
data de 1 iunie 1883 în localitatea Văleni, judeţul
Someş, fiind cu statutul de preot în rezervă. El avea
şi gradul militar de căpitan în rezervă147.

145
A.A.V.F.C., Fond 6818/6399 – 10.XI. 1926. A se vedea
subcapitolul despre Biserica Adormirea Maicii Domnului;
Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sân-
georz-Băi, Editura Charmides, Bistriţa, 2009, 140 pagini; Ale-
xandru Dărăban, Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog, Edi-
tura Sfântul Nicolae, Brăila, 2013, 278 pagini; Revista Pisanii
Sângeorzene, Sângeorz-Băi (2012 – 2014).
146
Alexandru Dărăban, op. cit.
147
A.A.V.F.C., Stat de serviciu din 23 noiembrie 1932 pri-
vind pe Ilarion Boţiu.
98

La data de 11 noiembrie 1926 a fost trimisă o

adresă către protopopul Bistriţei în care‑i era tra-
sată sarcina de „a comunica preotului Ilarion Boţiu
din Năsăud că începând cu ziua de azi îl îndato-
răm să administreze şi filia Sângeorgiul Român sub
toate raporturile: administrativ, pastoral, cultural
şi economic. Se va prezenta de urgenţă acolo şi va
prelua, pe lângă inventar, biserica cea nouă cu toate
ustensilele şi averea de la ieromonahul Ioachim
Bâznog. Va servi acolo de câte ori cere de trebuinţă
şi îi îngăduie celelalte datorii ale sale. În special, va
prelua de la călugăr contractul despre închirierea
caselor noastre de la băile Sângeorgiului, precum şi
contractul despre grădina cumpărată de călugăr de
la Andresi şi de la Procopiu Gagea din Sângeorgiu
cu 8.500 lei, deja achitaţi, şi ni le va înainta aici în
15 zile. Se va trimite şi alte eventuale acte matricole
aparţinătoare bisericii aceleia”148.
La sugestia autorităţilor bisericeşti superi-
oare preotul Ilarion Boţiu a întreprins o anchetă
privindu‑l pe ieromonahul Bâznog în concluziile
căreia erau reluate acuzele formulate de autorită-
ţile administrative şi bisericeşti locale, greco-cato-
lice. În urma acestei anchete apare şi prima reacţie,
acea a profesorul Anton Domide care a fost pilonul
principal în construirea bisericii, alături de călu-
găr. Profesorul Domide trimite un memoriu către

Idem, Adresa nr. 6818/1926 către Protopopiatul Orto-

148

dox Bistriţa.
 99

Episcopie în care specifica că „preotul Ilarion Boţiu

ne aduce pagube atât de ordin material, cât şi de
ordin moral, după cum urmează:
a) Domnia-sa, de câte ori descalecă la biserică,
cere diurne pe care noi nu le putem plăti din lipsă
de fonduri şi venite;
b) De câte ori a fost domnia-sa în Sângeorz,
n‑a rostit barem un cuvânt de consolidare a bise-
ricii; privitor la constituirea consiliului parohial,
încurajarea credincioşilor pe care îi avem şi slăvi-
rea bisericii pentru a câştiga credincioşi noi, nu s‑a
ocupat şi nici nu se ocupă de nevoile bisericeşti sub
niciun raport.
Din aceste motive ne vedem siliţi a vă cere
cu toată insistenţa să binevoiţi a ne scoate biserica
de sub jurisdicţiunea parohiei din Năsăud, căci nu
înţelegem niciun amestec de organe care n‑au cute-
zanţa, nici credinţa de a propaga, ci numai de a se
institui în beneficii.
Înţelegem să fim încurajaţi, dar nu conturbaţi
în propaganda noastră de românizare pentru bise-
rica noastră de obârşie.
Atât protopopiatul districtual, cât şi domnul
profesor de religie din Năsăud au dovedit un simţ
prea adaptat la mediul ambiant catolic din întreaga
regiune.
Dacă şi Veneratul Consistoriu concepe lucru-
rile astfel, legându-se de forme de birocratism
ierarhic, ne vedem condamnaţi şi umiliţi chiar din
partea autorităţii noastre bisericeşti…
100

Pentru înlăturarea acestor stări, binevoiţi a ne

scoate de sub testamentul jurisdicţional de filie paro-
hială şi a ne aproba ca mănăstire, acordându‑ne auto-
nomia scrisă în regulamentele mănăstireşti împreună
cu cel puţin doi călugări şi un cantor ca transforma-
rea în mănăstire să se facă în modul curent149”.
A fost implicat şi în politică. Cert este că‑l
găsim pe listele judeţene pentru alegerile Consiliului
Judeţean Bistriţa din 5 februarie 1930 reprezentând
Partidul Naţional Liberal. Pe primele patru poziţii
ale acestei liste îi găsim pe: Grigore Pletosu, proto-
popul ortodox al Bistriţei, Alexandru Haliţă (fratele
fostului prefect Solomon Haliţă), fost vicar gre-
co-catolic, Ilarion Boţiu, preot-profesor, Alexandru
Gagea, primar în Sângeorz150.

4. Preot Victor Susa

Victor Susa s‑a născut la data de 1 septembrie

1901 în localitatea Sălişca, judeţul Someş. Absolvent
a opt clase la Şcoala Normală din Sibiu care a fost
echivalată pentru a se putea înscrie la Universitate.
A absolvit Academia Teologică Ortodoxă din Cluj
în anul 1924, la data de 1 noiembrie a aceluiaşi an,
trecând examenul de calificare preoţească cu califi-
cativul „foarte bine”.

149
Idem, Adresa profesorului Anton Domide din 31 ianua-
rie 1928 către Episcopie.
150
Gazeta Bistriţei, 1 februarie 1930.
 101

A fost luat în evidenţele armatei la Dej fiind

declarat dispensat ca unic fiu la mamă văduvă şi
săracă.
A figurat ca profesor de religie, provizoriu, în
Năsăud (de la 20 octombrie 1925 până la 31 august
1926), Aiud (de la 1 septembrie 1926 până la 31
august 1928) şi Dej (de la 1 septembrie 1928).
În 14 noiembrie 1929 se căsătoreşte, iar în 29
noiembrie 1929 este hirotonit preot la Cluj151.
Începând cu anul 1930 a fost numit paroh în
Năsăud preotul Victor Susa, dându‑i-se spre admi-
nistrare şi biserica din Sângeorz-Băi. Despre consti-
tuirea consiliului parohial a fost înştiinţat şi protopo-
pul ortodox al Bistriţei, Grigore Pletosu. Acesta reco-
manda preotului Susa că dacă călugărul îl împiedică
să slujească, acesta să fie „reclamat, judecat, pedepsit
şi ridicat de‑acolo, dacă e să se poată schimba ceva”152.
La începutul lunii martie 1931 preotul
Susa urmează indicaţiile protopopului ortodox al
Bistriţei reclamând pe călugăr, mai întâi, la postul
de jandarmerie local şi, apoi, intentându‑i proces la
judecătorie.
Revista Renaşterea anunţa în paginile sale că
„o boală de scurtă durată, dar cu atât mai pericu-
loasă cu cât întârzii suprimarea ei – apendicita – l‑a

151
A.A.V.F.C., Stat de funcţiuni ale d‑lui Victor Susa din
anul 1929.
152
Idem, Adresa nr. 114 din 8 martie 1931 a protopopului
Bistriţei către Episcopia Ortodoxă din Cluj.
102

răpus în mod crud în clinica V din Cluj pe tânărul

preot şi profesor Victor Susa din Năsăud, în vârstă
de abia 31 de ani. Vestea morţii lui a fost o dure-
roasă surprinsă, şi încă de anul nou, atât îndurera-
tei soţii şi familii, cât şi enoriaşilor şi tuturor celor
ce l‑au cunoscut, prieteni şi colegi.
Victor Susa a fost un preot vânjos la suflet,
hotărât în acţiune, harnic şi neostenit în lupta cu
vorba, cu scrisul şi cu fapta pentru apărarea, învi-
orarea şi consolidarea bisericii noastre. Cu deose-
bire în Năsăud a fost un pion adevărat al ortodoxiei
noastre, apreciat şi temut şi de neprieteni.
Paralel cu activitatea desfăşurată în parohie
– cu rezultate impunătoare – apoi la catedră şi în
nenumăratele grupuri de credincioşi de pe Valea
de sus a Someşului, de la Beclean până la Rodna,
a excelat ca orator şi conferenţiar distins între pre-
oţii protopopiatului Bistriţii – unde sunt atâţia de
seamă – asemenea a fost un apreciat colaborator al
foii noastre. Golul lăsat de el în rândurile preoţimii
noastre va fi cu greu umplut, cu unul tot atât de
activ, de priceput şi de potrivit locului ce‑l ocupă.
Înmormântarea a avut loc în ziua de 3 Ianuarie
la capela cimitirului central din Cluj. Prohodul a fost
săvârşit de protopop dr. Sebastian Stanca, Laurenţiu
Curea şi Dumitru Antal, preoţii Teodor Ciuruş
(Rusul-Bârgăului), N. Cristea (Susenii-Bârgăului)
şi diacon V. Bogdan. Răspunsurile le‑a dat corul
Academiei teologice sub conducerea prof. dr. Vasile
Petraşcu. Panegiricul l‑a rostit dr. Sebastian Stanca,
 103

consilier eparhial, relevându‑i însuşirile de preot dis-

tins şi activitatea frumoasă ce a desfăşurat‑o defunc-
tul ca profesor şi ca paroh în Năsăud. Protopopul
Dumitru Antal a rostit un cuvânt de omagiu din
încredinţarea P. Sf. Sale Episcopul Nicolae Ivan.
Pr. T. Ciuruş a vorbit în numele protopopiatului din
Bistriţa şi al colegilor preoţi; d‑l prof. Ilarion Boţiu, în
numele enoriaşilor din Năsăud, iar d‑l prof. I. Şuteu,
în numele profesorilor de la liceul grăniceresc din
Năsăud. Din partea protopopiatului a participat ca
delegat şi preotul I. Buzdug din Josenii-Bârgăului, iar
din partea parohiei şi a colegilor, pe lângă cei amin-
tiţi, au mai fost domnii Costache Albu, profesor şi
epitrop  I, Adrian Olinic, prof., Octavian Berindei,
directorul poştei epitrop al II‑lea, Laur. Berindei şi
domnişoara Maria Grecu, profesor.
Îl jeleşte o soţie nemângâiată, o mamă, surori,
cumnaţi şi alte rudenii, cărora le transmitem sin-
cerele noastre condoleanţe, însoţite de profunda
noastră durere pentru pierderea unui distins coleg
şi prieten”153.

5. Preot profesor Ioan Bunea

Preotul şi pedagogul Ioan Bunea s‑a născut

în  16 septembrie 1906, în Lunca Arieşului, jude-
ţul Alba, trecând la cele veşnice în 6 iulie 1990, în
Cluj-Napoca.

Renaşterea, Cluj, Anul XI, 1933, nr. 1 (8 ianuarie), p. 7.

153
104

 Studii secundare le‑a făcut la Liceul din Turda

(1919 – 1926), cele superioare la Facultatea de Litere
şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1926 – 1930) şi la
Academia Teologică din Cluj (1926 – 1930), licenţa
în Filosofie la Cluj (1931) şi în Teologie la Chişinău
(1936).
A funcţionat ca profesor de Religie (cu examen
de capacitate) la Liceul din Năsăud (1933 – 1939), în
paralel activând ca preot în Năsăud şi Sângeorz-Băi
(1933 – 1939).
Profesor la Seminarul Pedagogic Universitar
din Cluj (1939 – 1940; 1945 – 1948) şi la Liceul din
Turda (1940 – 1945), Lector de Limba greacă la Insti-
tutul Teologic Universitar din Cluj (1948  – 1952),
Profesor la Şcoala de cântăreţi şi Seminarul teologic
din Cluj (1952 – 1959).
Preot-paroh în Someşeni-Cluj (1964 – 1969),
preot la biserica Schimbarea la Faţă din Cluj
(1969 – 1981), paralel utilizat ca profesor la Semi-
narul teologic din Cluj (1972 – 1981); a suferit o
detenţie de mai mulţi ani în închisorile comuniste
(1959 – 1964)154.
Începând cu anul 1933 a fost repartizat ca
preot şi profesor de religie ortodoxă în Năsăud. Tot-
odată a primit însărcinarea de a sluji şi la filia Sân-
georz-Băi unde era construită o biserică ortodoxă

154
http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologi-
lor-romani/ ioan-bunea.
 105

de către ieromonahul Ioachim Bâznog, biserică

care se afla cam la 3 km de staţiune.
Primele demersuri le face la începutul anu-
lui 1934 (15 ianuarie) când trimite un memoriu
pe adresa Episcopiei Ortodoxe din Cluj în care îşi
exprima intenţia de a construi o biserică în zona
Băilor Sângeorzului. La data de 22 ianuarie 1934
Consiliul Episcopiei Ortodoxe Române din Cluj îi
răspunde afirmativ printr‑o adresă semnată de epi-
scopul Nicolae Ivan şi secretarul Episcopiei, părin-
tele Curea155. Contractul privind edificarea bisericii
va fi încheiat de cele două părţi, respectiv părin-
tele Bunea şi Gheorghe Pleş, în Năsăud la data de
9 octombrie 1935, în sumă de 83.759 lei, cu o peri-
oadă de garanţei de 20 de ani156.
La data de 30 octombrie are loc adunarea
parohiei ortodoxe din Năsăud care hotărăsc ca sfin-
ţirea pietrei fundamentale să aibă loc duminică,
3 noiembrie 1935, ora 12:30157.
În vara anului 1937 are loc o şedinţă a Parohiei
ortodoxe din Sângeorz-Băi care constata termina-
rea edificării bisericii158. S‑a hotărât tipărirea unor
invitaţii (tipărite la Tipografia Culturală Năsăud)
care aveau următorul conţinut: „Parohia Ortodoxă
Română din Sângeorz-Băi cu onoare vă invită la

155
A.A.V.F.C., Documentul nr. 429/1934.
156
Ibidem.
157
Idem, Documentul nr. 158/1935.
158
Idem, Document nr. 99/1937.
106

SFINŢIREA BISERICII care se va face în ziua de

18  iulie a.c., orele 9,30 a.m. din partea P. S. Sale
Episcop Nicolae Colan al Clujului. Răspunsurile
liturgice le vor da corul mixt din Mijlocenii
Bârgăului dirijat de preotul Augustin Pop.
După terminarea actului sfinţirii se va face
o recepţie la casele episcopale, iar la 1,30 va fi un
banchet în sala restaurantului Hebe. Doritorii de
a participa la banchet sunt rugaţi să anunţe oficiul
parohial cu cinci zile înainte.
Seara la orele 9, corul de mai sus va da un
concert urmat de dans la sala Hebe în favorul bise-
ricii, pentru acoperirea datoriilor contractante cu
edificarea”159.
Acestea au fost demersurile (în mare parte)
pentru edificarea bisericii ortodoxe din staţiunea
Sângeorzului, urmând ca actul sfinţirii să aibă loc
conform celor menţionate de oficiosul Episcopiei,
Renaşterea160.

159
Idem, Document nr. 99/1937.
160
Iosif Naghiu, Renaşterea Ortodoxiei în Ţara Năsăudului
– Sfinţirea bisericii din Sângeorz, în „Renaşterea”, Anul XV, Cluj,
1 august 1937, nr. 31 – 32, pp. 1 – 2.
 107

III.3. Protopopul Grigore Pletosu

şi ortodoxia în Sângeorz-Băi

Protopopul Grigore Pletosu este o figură

marcantă atât a vieţii bisericeşti transilvănene,
cât şi a celei culturale. El este ctitorul sediului
Protopopiatului Bistriţa şi al Bisericii Sfinţii Trei
Ierarhi, în curtea căreia este şi înmormântat. Născut
la 9 iunie 1848, în localitatea Chintelnic, jude-
ţul Bistriţa-Năsăud, protopopul Grigore Pletosu
a trecut la cele veşnice la 4 noiembrie 1934, în
Bistriţa. A studiat la Institutul Teologic din Sibiu
şi la Facultăţile de Filosofie ale Universităţilor din
Leipzig şi Budapesta. A fost ales protopop al Bistriţei
în 1909. De asemenea, a fost profesor de română,
filosofie şi religie şi a predat primului Patriarh al
României Miron Cristea, Mitropolitului Nicolae
Bălan şi poetului George Coşbuc.
În rândurile ce urmează voi încerca să scot în
evidenţă implicarea protopopului Pletosu în ceea ce
priveşte renaşterea ortodoxiei în partea superioară
a Văii Someşului Mare (ne referim la satele Nepos,
Feldru, Sângeorz-Băi, Maieru, Anieş, Rodna, Şanţ
şi Valea Mare), precum şi întreaga Valea Ilvei (Ilva-
Mică, Leşu, Poiana-Ilvei, Măgura-Ilvei, Ilva-Mare şi
Lunca-Ilvei). Centrul de renaştere a fost Sângeorz-
Băi, avându‑l în centrul atenţiei pe ieromonahul
athonit Ioachim (Ioan, numele de botez) Bâznog,
fiu al acestei comune. Trebuie să reamintim faptul
108

că pe aceste meleaguri, după unirea cu Biserica

Romei, nu mai exista nicio parohie ortodoxă, dar
nici a vreunui preot ortodox.
Reîntors în satul natal, ieromonahul Ioachim
Bâznog a început a face demersurile necesare pen-
tru reînfiinţarea parohiei ortodoxe, dar şi constru-
irea unei noi biserici. A cumpărat, mai întâi, un
teren în zona Băilor, dar nu va fi lăsat de autorită-
ţile locale (administrative şi bisericeşti greco-ca-
tolice). Văzând piedicile ce i se pun, s‑a hotărât să
construiască biserica pe pământul moştenit de la
părinţii lui, undeva în partea de dincolo de Someşul
Mare, actuala stradă a Cerbului. Înştiinţează despre
acest lucru forurile superioare bisericeşti ortodoxe
(Consistoriul de la Cluj şi Protopopiatul Bistriţa),
dar şi cele administrative centrale de la Bucureşti
(Ministerul Cultelor şi cel de Interne).
Administraţia locală sângeorzeană se sesi-
zează despre ceea ce intenţiona călugărul să facă,
se întrunesc într‑o şedinţă, în urma căreia se hotă-
răsc să trimită un memoriu Episcopiei Ortodoxe
din Cluj, precum şi autorităţilor judeţene, în care se
menţionau, printre altele, următoarele:
– acest călugăr mişcă totul ca să ridice şi să
formeze în comună o parohie şi biserică ortodoxă;
– că trăieşte în concubinaj cu o femeie şi că
are copii cu ea161;

Este adevărat că a crescut cinci copii, ducând şi o susţi-

161

nută muncă de filantropie, în condiţiile vremurilor de atunci.

 109

– nu este de folos două biserici româneşti

într‑un sat;
– acest călugăr a fost acuzat cu negoţ cu fete
furnizate turcilor ;
– îi lipsesc elementele culturii şi învăţăturii;
– nu‑i va fi îngăduit să fie alt preot românesc;
– este duşmanul legii creştine, duşmanul nea-
mului românesc162.
În urma celor sesizate, Consistoriul Episcopal
de la Cluj îl delegă pe protopopul ortodox de Bistriţa,
Grigore Pletosu, pentru a se deplasa la faţa locului
şi a verifica cele reclamate de Primăria comunei
Sângeorzul Român. Acesta întreprinde o anchetă în
20 noiembrie 1921, raportând următoarele:

A fost ajutat în această muncă de maica Olimpiada (fostă

Nazaria) Salvan, originară din satul Nepos, tunsă în mona-
hism la Mânăstirea Agapia. Ca recunoştinţă, doi dintre copii
îi vor intenta proces în anul 1942 pentru a dobândi aşa-zisa
avere a călugărului. Alţi doi dintre copii vor dobândi în timpul
regimului comunist, în anul 1958, casa aferentă terenului din
Băi, care era în patrimoniul Episcopiei, cu mijloace necurate,
deoarece unul dintre ei era un comunist înfocat (din tezaurul
oral al credincioşilor sângeorzeni care păstrează şi astăzi în
memoria lor aceste fapte).
162
Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din
Sângeorz-Băi, Bistriţa, Editura Charmides, 2009, pp. 41 – 44;
Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
(A.A.V.F.C.), Adresa Primăriei din Sângeorzul Român către
Episcopia Ortodoxă din Cluj cu nr. 128/1921. A se vedea şi
Alexandru Dărăban, Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog,
Brăila, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2013, pp. 114 – 119.
110

„1. Am citat la Oficiul reprezentanţei comunale

pe ieromonahul Ioachim Bâznog; aici i s‑au citit acu-
zele cuprinse în procesul-verbal a reprezentanţei din
Sângeorz, apoi i s‑a făcut interogatoriul şi i s‑a luat
fasiunea verbală la toate punctele. Am citat şi pe pro-
punătorul în reprezentanţa comunei, Maxim Siminic,
dar acela nu s‑a prezentat. Am mai luat informaţii şi
din alte părţi şi am ajuns la concluzia că toată chestia
este pusă la cale din partea celor doi preoţi greco-ca-
tolici din Sângeorz, prin secretarul comunal pe tema
şi de frica prozelitismului. Greco-catolicii precum
sunt ei peste tot şi, cu deosebire netoleranţi faţă de
tot ce este ortodox, nu pot suferi ca prin comunele
lor să se clădească biserici, nici chiar private, cum e
şi cazul chestiunii. Şi cum ieromonahul Bâznog este
născut în Sângeorz, aşa au crezut să împiedice ca el
să-şi poată ridica un paraclis pentru trebuinţă.
Aşa, în această latură a chestiunii, el este nevi-
novat şi inofensiv, prozelitism nu face căci are teren
în Sângeorz, unde greco-catolicii nu sunt dintre cei
mai evlavioşi.
2. În ceea ce priveşte vinovăţia sa sub raportul
traiului său şi sunt cu o anume femeie care are copii şi
sunt născuţi în diferite locuri, Veneratul Consistoriu
va dicta şi‑i va impune inducerea în matricole a copi-
ilor născuţi pe numele femeii Salvan.
3. Învinuirea ce i se face că ar fi furnizat de
prin satele de pe Someş fete pentru turci nu s‑a
putut dovedi. Lucrul se reduce că el le‑a îndru-
mat să meargă la mănăstiri; două-trei au fost, care
 111

însă pe urmă s‑au reîntors acasă.

4. Autorizaţie pentru niciun lucru administrativ
n‑a primit şi nu are de la nimeni, decât a primit voia şi
concesia ca să-şi poată ridica biserica primită pomană
de la parohia Cuşma (lângă Bistriţa, s.n.) pe locul său
propriu pentru trebuinţele sale şi ale fratelui său,
preot în parohia Săcel, în Marmaţia (azi, în judeţul
Maramureş). În schimb, el a cumpărat în Sângeorz, la
Băi, o casă şi terenul aferent, pentru trebuinţele cle-
rului ce ar avea nevoie de băi (de tratament).
Pe temeiul acestora propun reprezentanţei
din Sângeorzul Român să se rescrie că ieromonahul
Ioachim Bâznog, născut în Sângeorzul Român nu
are din partea autorităţilor bisericeşti nicio autori-
zaţie administrativă bisericească ori pastorală; bise-
rica ce-şi ridică pe spesele sale este concesionată
ca paraclis privat. El, însă, fie că va fi citat înaintea
Consistoriului, fie pe calea oficiului protopopesc să
fie îndrumat la o viaţă corespunzătoare”163.
Datorită stăruinţei ieromonahului, Veneratul
Consistoriu îi răspunde afirmativ, însărcinând ofi-
ciul protopopesc cu recomandarea Î.P.S Episcop
Nicolae Ivan „să i se facă hârtiile pentru biserică”164.
În anul 1924 s‑a hotărât dărâmarea bisericii
pe care a ridicat‑o călugărul Bâznog. În acest scop
protopopul ortodox de Bistriţa Grigore Pletosu a
intervenit la prefectură ca biserica să fie acoperită

163
A.A.V.F.C., Document 255/01.1921.
164
Ibidem, Document 79/1922, Răspuns cu nr. 537/25.02.
1922.
112

în mod provizoriu ca să nu se deterioreze materia-

lul până la noi dispoziţiuni165.
Pentru sfinţirea bisericii cu hramul Adormirea
Maicii Domnului, care a avut loc la data de 15 August
1926, a fost delegat protoiereul şi protopopul orto-
dox al Bistriţei Grigore Pletosu, fiind asistat de pro-
toiereul basarabean Teodosie Wolovey166, precum
şi de preoţii Ioan Buzdug, Ioan Arcaş, ieromonahul
Ioachim Bâznog şi diaconul A. Todoruţ167.
Începând cu anul 1930 a fost numit paroh în
Năsăud preotul Victor Susa, dându‑i-se spre admi-
nistrare şi biserica din Sângeorz-Băi. Despre constitu-
irea consiliului parohial a fost înştiinţat şi protopopul
ortodox al Bistriţei, preot Grigore Pletosu. Acesta reco-
manda preotului Susa că dacă călugărul îl împiedică să
slujească, acesta să fie „reclamat, judecat, pedepsit şi
ridicat de‑acolo, dacă e să se poată schimba ceva”168.
La începutul lunii martie 1931 preotul Susa urmează
indicaţiile protopopului ortodox al Bistriţei recla-
mând pe călugăr, mai întâi, la postul de jandarmerie
local şi, apoi, intentându‑i proces la judecătorie169.

165
Ibidem, Adresa nr. 6669/1924 către Episcopie şi adresa
nr. 323/1924 a Protopopiatului Ortodox al Bistriţei.
166
Ibidem, Adresa nr. 11339/1926 către Prefectura Bistriţa.
167
Idem, în Renaşterea, nr. 35/1926 din 29 august 1926,
p.  5 – 6.
168
Ibidem, Adresa nr. 114 din 8 martie 1931 a protopopu-
lui Bistriţei către Episcopia Ortodoxă din Cluj.
169
Ibidem, Adresa pr. V. Susa către postul de jandarmi
Sângeorz-Băi cf. fond 382/920.
 113

După cum reiese din declaraţia călugărului,

acestuia i s‑a intentat un proces, deci era chemat în
instanţă pentru a fi judecat. Judecătoria Bistriţa tri-
mite o adresă către protopopul ortodox din Bistriţa
în care i se cereau date şi lămuriri la cauza situa-
ţiei bisericii ortodoxe din Sângeorz-Băi, iar acesta
îi face o prezentare detailată a Bisericii170. Ceea ce
surprinde în cele relatate mai sus de protopopul
Bistriţei, este că a căzut în plasa manipulării gre-
co-catolice, punându‑ne, atunci, fireasca întrebare:
când spune adevărul, atunci, la 21 noiembrie 1921,
când se bucura că cineva vrea să se sacrifice cu orice
preţ pentru reînvierea Ortodoxiei, când a întreprins
o anchetă pentru a contracara acuzele care‑i erau
aduse călugărului, sau acum?
Protopopul Pletosu se va implica şi în politică.
Cert este că‑l găsim pe listele judeţene pentru ale-
gerile Consiliului Judeţean Bistriţa din 5 februarie
1930 reprezentând Partidul Național-Liberal. Pe pri-
mele patru poziţii ale acestei liste îi găsim pe: Grigore
Pletosu, protopopul ortodox al Bistriţei; Alexandru
Haliţă (fratele fostului prefect Solomon Haliţă), fost
vicar greco-catolic; Ilarion Boţiu, preot-profesor;
Alexandru Gagea, primar în Sângeorz171.

170
Ibidem, adresa cu nr. 1751/7682/1932 a protopopului
ortodox al Bistriţei către Judecătoria Bistriţa.
171
Gazeta Bistriţei, 1 februarie 1930.
114

III.4. Slujitori în perioada celui

de‑al Doilea Război Mondial

Golgota bisericii româneşti este de natură să

menţină mereu trează conştiinţa tuturor oame-
nilor asupra realităţii ca fascismul, indiferent de
culoarea naţională, a cauzat cultura, libertăţile reli-
gioase şi dreptul omului de a-şi tămădui şi apăra
sufletul în sanctuarul sfânt al religiei, ca un refugiu
menit a‑i apăra fiinţa în situaţii atât de grele ca cele
care au urmat anexării de către Ungaria horthystă a
nord-vestului României, în anul 1940. De‑a lungul
unei întinse perioade istorice, până spre sfârşitul pri-
mului mileniu după Hristos, românii au fost nevo-
iţi să înfrângă numeroase vicisitudini, pentru a-şi
asigura existenţa, continuitatea, organizarea soci-
al-economică şi spirituală, progresul necontenit.
Au rămas pe baricadele credinţei ieromonahul
Ioachim Bâznog, ortodox, precum şi părintele gre-
co-catolic Anton Buga, cu mult mai tânăr ca vârstă
ca şi confratele ortodox. Părintele Ioachim Bâznog
n‑a mai trăit decât trei ani aşa cum se menţionează
într‑o adresă a Oficiului parohial ortodox Năsăud
în care se raporta Episcopiei şi Protopopiatului
Bistriţa că „ieromonahul Ioan Ioachim Bâznog din
Sângeorz-Băi a trecut la cele veşnice în ziua de 26
aprilie 1943 şi a fost înmormântat cu ceremonialul
prevăzut pentru călugări, în data de 28 aprilie, de
către preoţii Vasile Puica din Năsăud şi Ioan Spânul
 115

din Coşna” (azi în județul Suceava). Mai raportează

părintele că toate lucrurile de care a servit deceda-
tul le‑a depus în biserica cea veche şi din lipsă de
timp le va inventaria cu prima ocaziune, când se va
deplasa la Sângeorz-Băi. Deţinem plăcuta informa-
ţiune că înmormântarea s‑a făcut cu ceremonial
impunător în asistenţa a unui număr de peste 1000
de persoane, participând chiar şi membrii din clerul
greco-catolic, dar şi intelectualii din comună172.

1. Preotul Vasile Puica

Din rândurile de mai sus se poate vedea că

acestea fac prima menţiune care la părintele Vasile
Puica care avea în primire şi treburile credincioşilor
ortodocşi sângeorzeni.
Părintele Vasile Puica s‑a născut în data de
14 octombrie 1901 în satul Dumbrăviţa, judeţul
Someş. Este absolvent de liceu şi şcoală normală.
A obţinut licenţa în teologie în cadrul Facultăţii
de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, fapt specificat
într‑o copie la dosarul personal173.
De la data de 1 septembrie 1925, până la
22 aprilie 1928, a funcţionat ca învăţător diplomat
la şcolile primare din comunele Chiuza şi Văleni,
judeţul Someş. A fost hirotonit în data de 22 apri-
lie 1928, dată de la care funcţionează, în paralel,

Ibidem, Adresa nr. 143/1943.

172

Idem, Fişa personală a preotului Vasile Puica.

173
116

ca şi învăţător până la 1 octombrie 1929, iar după

această dată a funcţionat numai ca preot în Văleni.
În 12 noiembrie 1940 este transferat de la Văleni-
Someş ca preot la Năsăud, activând ca şi profesor de
religie la Liceul George Coşbuc.
În ceea ce priveşte activitatea în domeniul
învăţământului, prezentăm detailat locurile unde a
funcţionat ca învăţător:
– de la 1 noiembrie 1925 la 31 august 1927
ca învăţător la şcoala primară din comuna Chiuza,
judeţul Someş;
– de la 1 septembrie 1927 la 1 octombrie 1927
la şcoala primară din Poiana Porcului;
– de la 1 octombrie 1927 la 30 septembrie
1929 la şcoala primară din comuna Văleni174.
A fost distins cu dreptul de a purta brâu roşu
conform decretului dat de PS Episcop Nicolae Colan
în anul 1943. a scris diferite articole cu conţinut
religios şi moral publicate în ziarele din Ardealul de
Nord. S‑a căsătorit cu Eugenia Herman.
La data de 18 septembrie 1946 avea în primire
încă ortodocşii din Sângeorz-Băi, acest fapt reie-
şind dintr‑un raport trimis către Episcopie în care
prezenta situaţia parohiei Sângeorz-Băi, după cum
urmează:
– Hramul bisericii: Schimbarea la Faţă;
– Parohie extrabugetară;

174
Ibidem.
 117

– Numărul capilor de familie cu act atestator

de la primărie: 32;
– Numărul sufletelor: 74;
– Numele slujitorilor: Vasile Puica, preot,
Alexandru Mutu, cântăreţ;
Alte culte şi asociaţiuni religioase existente pe
raza parohiei (denumirea lor, numărul familiilor şi
al sufletelor):
– greco-catolici: 916 familii, 4455 suflete;
– baptişti: 110 suflete;
– izraeliţi: 6 familii, 12 suflete.
– numărul credincioşilor ortodocşi trecuţi la
alte culte sau alte asociaţiuni religioase (motivele
trecerii): nu au fost;
– situaţia materială a Bisericii (locaşuri de
cult, bisericile din parohie şi filiale), cu o scurtă
expunere a situaţiei şi istoricul lor:
a) biserica s‑a clădit în anul 1937 când s‑a
sfinţit. E lucrată din lemn, acoperită cu
ţigle. Are un turn în faţă şi o cupolă dea-
supra naosului.
b) mai există în localitate o biserică veche
care s‑a edificat cu cheltuiala ieromona-
hului Bâznog. Azi e în stare slabă.
– Nu are cimitir;
– Nu are casă parohială;
– Are o sesie bisericească de 1193 stânjeni:
– Nu mai există alte clădiri în afară de casa
parohială;
– Nu sunt alte aşezăminte bisericeşti diferite;
118

– Există bibliotecă parohială cu: 54 de cărţi,

10 cititori;
– În biserica veche există câteva icoane
vechi .
175

Date despre părintele Puica le mai găsim

într‑un memoriu înaintat de către acesta Episcopiei
Ortodoxe din Cluj, la data de 31 august 1946, părin-
tele Vasile Puica în care se menţiona că „autorităţile
ungureşti au rechiziţionat de la biserica noastră
din Sângeorz un clopot de 400 kg., care l‑au ridicat
de la loc în primele zile ale lunii septembrie 1944.
Primarul, de atunci, din Sângeorz, fiind filo‑ma-
ghiar, a negociat cu militarii care duceau clopotele
şi a reuşit să schimbe clopotul nostru cu unul de
aceeaşi greutate de la biserica unită din loco, iar
clopotul nostru a fost montat în turnul bisericii
unite din Sângeorz unde se află şi în prezent. După
liniştirea situaţiei, subsemnatul am făcut raport în
această cauză, răspunzându‑mi-se să reclam clo-
potul pe cale de proces. Proces nu am înaintat, ci
am căutat şi am reuşit să conving curatorul biseri-
cii unite din Sângeorz să ne elibereze clopotul pe
cale paşnică. Neavând lipsă de clopot am îngăduit
numitei biserici să‑l folosească până acum – aceasta
din motivul că, abstrăgând de la intenţia cu care s‑a
schimbat clopotul, totuşi prin faptul acesta s‑a sal-
vat clopotul nostru. Mai nou, deschizând noi bise-
rica din Feldru şi neavând clopot pentru această

175
Idem, Fişa parohială întocmită de părintele Puica Vasile.
 119

biserică am plănuit să‑l ducem pe cel din Sângeorz,

însă am constatat că nu‑l putem aşeza în turn şi din
acest motiv m‑am gândit la un clopot mai mic. Am
dus unul de la biserica noastră din Sângeorz, iar ofi-
ciului parohial unit din Sângeorz i‑am pus în vedere
să ne elibereze clopotul. Prin adresa nr. 142/1946
oficiul parohial unit din Sângeorz ne roagă să le
mai lăsăm în folosinţă clopotul, oferindu-se să ne
împrumute un clopot mai mic, care să‑l transporte
şi monteze pe cheltuiala lor la biserica ortodoxă
din Feldru. Subsemnatul nu le‑am putut îndeplini
această dorinţă, mai ales şi din motivul că poate, în
curând, va trebui să predau postul de paroh de la
Năsăud şi de aceea vă rog respectuos să binevoiţi a
da dispoziţii în această cauză”176.

III.5. Mărturisitori şi trăitori

la începuturile comunismului

O altă perioadă tristă în istoria poporului

nostru a fost instaurarea comunismului. Odată cu
venirea acestora la putere o întreagă generaţie a
fost îngropată în închisori. Atunci Biserica văzută
a lui Hristos a fost izolată între zidurile bisericilor

Idem, Adresa nr. 79/1946 a Oficiului parohial orto-

176

dox român din Năsăud către Episcopia ortodoxă din Cluj,

31 august 1946.
120

şi mănăstirilor de unde glasurile preoţilor, monahi-

lor şi credincioşilor mireni nu mai puteau răzbate
în societate177. Nici slujitorii sângeorzeni n‑au fost
scutiţi de necazuri în această perioadă, dar chiar a
fost demolată o biserică ortodoxă. Aceste fapte le
vom evidenţia în cuprinsul acestui subcapitol.

1. Preotul Andresse Virgil

La data de 16 octombrie 1948 Episcopia

Ortodoxă Română din Cluj făcea cunoscută
prima listă a protopopilor şi preoţilor greco-cato-
lici de pe teritoriul acestei eparhii care au trecut la
ortodoxie178.
La nivelul judeţului nostru s‑a format
Comisiunea judeţeană de unificare a Bisericilor româ-
neşti. S‑a întocmit un tablou cu preoţii greco-cato-
lici din judeţul Năsăud care au revenit la ortodoxie
până la 1 decembrie 1948, când s‑au încheiat lucră-
rile unificării. Pe acest tablou îl găsim şi pe părintele
Andresse Virgil.
Totodată, s‑a întocmit şi un tablou cu preo-
ţii greco-catolici din judeţul Năsăud care au refu-
zat semnarea pentru unificare până la 1 decem-
brie, când s‑au încheiat lucrările unificării. În acest

177
Vasilică Militaru, Biserica din temniţă: mărturisire şi
jertfă creştină în închisorile comuniste, România 1948 – 1964,
Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 16.
178
Renaşterea, Anul XXVI, Cluj, nr. 41 – 42, 16 octombrie
1948, p. 4.
 121

tablou îi regăsim, printre alţii şi pe părintele Buga

Antoniu din Sângeorz-Băi179.
În ceea ce priveşte preoţii sângeorzeni, după
trecerea la cele veşnice a ieromonahului Ioachim
Bâznog, până în 1948 nu a mai existat niciun preot
ortodox.
Odată cu instalarea comuniştilor la putere şi
introducerea legislaţiei sovietice amintite mai sus,
trecerea de la greco-catolici la ortodocşi a fost asigu-
rată de preotul greco-catolic Andresse Virgil. Acest
fapt reiese din documentul găsit în arhivele episco-
pale ortodoxe clujene în care părintele Andresse îşi
prezenta demisia. În rândurile ce urmează prezen-
tăm documentul sus amintit:
„Subsemnatul Virgil Andresse, preot în
Parohia ortodoxă română – revenită – din Sângeorz-
Băi, judeţul Năsăud, cu supunere vă aduc la cunoş-
tinţă următoarele:
Subsemnatul, funcţionez ca preot din luna
noiembrie 1947, nesalarizat pe tot timpul funcţi-
onării, fiind instalat ca preot II în post bugetar la
fosta Parohie română unită, azi revenită în sânul
Bisericii Ortodoxe Române.
Înainte de a fi preot şi, apoi, paralel cu această
misiune, am funcţionat în învăţământ, după cum
urmează:
– anul şcolar 1944/1945 la Şcoala primară din
Sângeorz-Băi;

A.A.V.F.C., Documentul nr. 46/1948.

179
122

– anul şcolar 1946/1947 la Şcoala normală

din Năsăud;
– anul şcolar 1947/1948 la Gimnaziul unic
din Sângeorz-Băi.
În anul 1948 mi‑am luat diploma examenului
de capacitate, fiind numit pe post la Şcoala elemen-
tară din Sângeorz-Băi.
În prezent, în parohia mea numeroasă cu
peste 4500 suflete, munca este istovitoare, iar eu nu
pot face faţă problemelor ce mi le pune învăţămân-
tul, pentru care am optat categoric, fapt întărit şi de
luarea diplomei de capacitate care îmi asigură şi‑mi
definitivează poziţia.
De la dispariţia preotului paroh Antoniu
Buga, care a servit lor până în luna octombrie
1948, am dus singur munca pastorală în nădejdea
că situaţia se va remedia prin numirea unui preot
în locul meu, fapt îndelung cerut de mine de la
Protopopiatul Năsăud care este informat despre
starea de lucruri din Parohia Sângeorz-Băi.
Deşi am primit numeroase avertismente din
partea direcţiunii şcolii ca să nu neglijez şcoala şi învă-
ţământul, eu n‑am putut lăsa parohia la voia întâm-
plării şi astfel, inevitabil, şcoala a trebuit să sufere.
Situaţia mea este, azi, în pericol, prin faptul că
mi s‑a pus în vedere, în mod hotărât, să mă ocup de
învăţământ în aşa fel să nu existe nemulţumiri din
partea organelor de control ale inspectoratului şco-
lar. În caz contrar, voi fi sancţionat, mergându-se
până la darea mea afară din învăţământ.
 123

Aşa stând lucrurile, rog pe P. S. Voastră să

înţeleagă că nu mai pot prelungi sub niciun motiv
această situaţie şi că, pentru a limpezi situaţia, sunt
silit, irevocabil, să demisionez din funcţia de preot
al acestei parohii pe data de 1 martie 1949 până
când, rog, să se trimită în locul meu alt preot.
Rog, de asemenea pe P. S. Voastră, văzând
cum stau lucrurile, să binevoiască a se interesa şi
de salarizarea mea ca preot ce mi se cuvenea până
acum, salariul fiind, de drept, al meu.
Insist asupra faptului că demisia mea este ire-
vocabilă şi că, după data de 1 martie 1949, nu mă
mai pot considera preot în funcţiune al parohiei
Sângeorz-Băi.
În speranţa că cererea mea va fi soluţionată
favorabil, rămân şi mai departe, cu supunere fiască,
Andresse Virgil, preot.
Sângeorz-Băi, 14 februarie 1949”180.
Părintele revine cu o nouă adresă la data de
28 februarie al aceluiaşi an. Demisia îi va fi accep-
tată, fapt pentru care va fi anunţat Protopopiatul
ortodox din Năsăud.

2. Ieromonahul Veniamin Grigoraş

Prin rezoluţia dată de Episcopie privind ac-

ceptarea demisiei părintelui Virgil Andresse, admi-
nistrarea parohiei sângeorzene a fost dată în grija

Idem, Documentul nr. 1186 din 18 februarie 1949.

180
124

ieromonahului Veniamin Grigoraş care slujea în

comuna Feldru. Acesta va sluji o perioadă foarte
scurtă, până la data de 25 aprilie 1949, când a fost
instalat preot părintele Sabin Truţa181.

3. Preotul Sabin Truţa

După cum am amintit în rândurile de mai

sus, părintele Sabin Truţa a fost instalat în parohia
Sângeorz-Băi la data de 25 aprilie 1949. Instalarea
s‑a făcut în prezenţa profesorului Ioan Zăgreanu,
arhidiacon, delegat din partea Protopopiatului
Năsăud, a prim-epitropului Emanoil Cristurean
şi a secretarului Consiliului parohial Alexandru
Astăluşiu182. Preotul Sabin Truţa s‑a născut la
data de 30 iulie 1897 în comuna Coşna, judeţul
Câmpulung-Moldovenesc, din părinţii Gheorghe,
preot, şi Sabina, casnică. Era confesor de rezervă
aparţinând de judeţul Mureş.
A absolvit Academia Teologică Ortodoxă din
Sibiu în anul 1918. A funcţionat ca preot, până la
venirea în Sângeorz-Băi, timp de 23 de ani, după
cum urmează:
– Parohia ortodoxă Periş, judeţul Mureş, din
1926 până în 1940, când a fost expulzat de autori-
tăţile hortyste maghiare;
– Vicariatul Alba-Iulia, în perioada 1940 – 1942;

181
Ibidem.
182
Idem, Documentul nr. 73 din 1949.
 125

– Biserica Sfântul Nicolae Bolgrad (Basarabia), în

perioada 1942 – 1944, funcţionând ca preot protopop;
– Parohia Periş, judeţul Mureş, revenire în
această parohie, în perioada 1942 – 1949.
Din 1949 este transferat ca preot în Parohia
ortodoxă din Sângeorz-Băi.
A făcut parte din Frontul Plugarilor, încă din
anul 1946, după ce în trecut făcuse politică liberală.
Din 1949 a făcut parte din Sindicatul angajaţilor
publici.
Toate aceste date fac parte din fişa de perso-
nal întocmită de Episcopia Ortodoxă din Cluj la
data de 6 decembrie 1949183.
La data de 20 mai 1950, preotul Sabin Truţa
înştiinţează, în scris, Judecătoria Năsăud că:
„Parohia (comunitatea locală) a cultului gre-
co-catolic Sângeorz-Băi, judeţul Năsăud, în con-
formitate cu dispoziţiile articolului 1 din Decretul
nr. 358 pentru Regimul General al Cultelor
Religioase, toate bunurile şi întreaga avere a cul-
tului părăsit se strămută, de drept, în patrimoniul
parohiei (comunităţii locale) a cultului adoptat.
Cărţile funciare cuprind terenuri cu întindere
de 8 iugăre 1587 stânjeni ca proprietate a comuni-
tăţii locale greco-catolice cu destinaţiunea de sesi-
une parohială, cantorală, avere bisericească.

183
Idem, Fişa personală pentru evidenţa cadrelor, 6 decem-
brie 1949.
126

În temeiul legilor arătate mai sus şi ale ordi-

nelor de aplicarea acelora, subsemnat Oficiu paro-
hial ortodox român, cu onoare, vă rugăm:
– să binevoiţi să ordonaţi ca dreptul de pro-
prietate asupra imobilelor înscrise în cartea funci-
ară pe numele comunităţii locale greco-catolice din
Sângeorz-Băi, judeţul Năsăud, s‑a strămutat şi în
scris în aceeaşi carte funciară pe numele Parohiei
(comunităţii locale) ortodoxe române Sângeorz-Băi
cu menţinerea destinaţiunii de până acuma”184.
Slujirea părintelui Sabin Truţa în Sângeorz-
Băi va dura până în 1 noiembrie 1949. De la acea
dată i‑a fost încredinţată spre păstorire parohia pre-
otului Teodor Lazăr, care venise prin transfer.

4. Părintele Teodor Lazăr

Părintele Teodor Lazăr s‑a născut la data de

18 martie 1906 în comuna Cuşma, din apropierea
Bistriţei. A absolvit Academia Teologică Ortodoxă
din Cluj la 23 iunie 1930185.
În urma vacantării postul de preot în
Sângeorz-Băi, odată cu plecarea preotului Sabin
Truţa la Reteag în 28 august 1950, părintele
Teodor Lazăr înaintează cererea pentru a fi numit
în Parohia Ortodoxă din Sângeorz-Băi. Pentru
acest post au mai candidat Victor Napău, preot în

184
Idem, Documentul nr. 4970 din 2 august 1950.
185
A.A.V.F.C., Document III/73 – 1949.
 127

Miheşul de Câmpie, Valer Mureşan de la Cheia –

Turda, Ioan Bondane din Bichigiu şi George Tabără
din Sânmărghita, judeţul Someş.
În 28 ianuarie 1951, în prezenţa protopopului
Iacob Chitul, s‑a convocat adunarea credincioşilor
din Sângeorz-Băi reprezentată de membrii Fălcaş
Vasile, Mecicu Anton şi Filipoi Onisim, organi-
zându-se concurs pentru ocuparea postul de preot
rămas vacant. S‑a votat cu buletine de vot, în urma
cărora a fost declarat admis preotul Ioan Bondane.
Opinia publică locală n‑a fost de acord cu acest
rezultat, întocmesc la data de 10 februarie 1951 un
memoriu către Episcopie în care îşi exprimau susţi-
nerea pentru părintele Teodor Lazăr. La data de 23
februarie 1951 Episcopia aprobă numirea părintelui
Lazăr pentru postul de paroh din Sângeorz-Băi186.
Slujirea părintelui s‑a desfăşurat normal până
în anul 1960 (în această perioadă construind o casă
parohială în staţiune) când o parte dintre locuitori
nu le‑a mai convenit de preot.
În ziua de 10 iulie 1960, conform dispoziţii-
lor Episcopiei187, a avut loc predarea-primirea tre-
burilor parohiei Sângeorz-Băi, fiind de faţă părin-
tele protopop Adrian Peter, secretar Liviu Rusu,
părintele Lazăr Teodor, predător, părintele Vasile
Prahase, noul titular, preotul Valerian Olaru şi
primul epitrop Şchiopul Teodor. Acest fapt a fost

Ibidem, Documentul 690 – 373 din 23 februarie 1951.

186

Idem, Documentul nr. 3712/1960.

187
128

transmis către Episcopie menţionându-se că au fost

instalaţi preoţii Olaru Valerian şi Prahase Vasile. Se
menţiona că „instalarea s‑a făcut într‑o formă fes-
tivă, cei doi preoţi fiind îndrumaţi precum şi popo-
rul la frăţească colaborare, dragoste adânc creşti-
nească, pentru ca să fie folositori credincioşilor ca
adevăraţi păstori şi luminători în fruntaşa parohie
Sângeorz-Băi”188.
După aceste probleme pe care le‑a avut părin-
tele Lazăr, după comportamentul curatorilor faţă
de dânsul, se spune, de către bătrânii Sângeorzului,
că unii dintre ei au avut mari probleme de sănă-
tate, chiar şi urmaşii lor. Totodată, din mărturisi-
rile unora, părintele Lazăr ar fi vrut să se stabilească
definitiv în Sângeorz, având deja adunat materia-
lul pentru construirea casei. Ba mai mult, nu peste
mult timp, s‑a iscat un mare incendiu în Sângeorz
în urma căruia au ars multe case. Lumea a tras con-
cluzia că acest lucru s‑ar fi datorat purtării necuvi-
incioase a unora dintre sângeorzeni faţă de părin-
tele Lazăr.
Cred că o contribuţie importantă la aceste
maşinaţiuni împotriva părintelui au avut‑o şi
cadrele de nădejde comuniste care se instalaseră
odată cu noul regim instalat de fraţii noştri de la
răsărit, care atâta fericire ne‑au adus.
După aceste probleme s‑a transferat în paro-
hia Vişeul de Sus, la schimb cu părintele Valerian

188
Idem, Documentul nr. 586/1960.
 129

Olaru, pe care a preluat‑o la data de 3 iulie 1960,

slujind până la data de 1 august 1974 când va ieşi la
pensie pe motiv de boală189.
Cu părintele Lazăr se încheie prezentarea
slujitorilor din Sângeorz-Băi, fiecare cu meritele,
jertfele, iar pentru puţinii dintre ei cu slăbiciunile
omeneşti, perioada următoare rămânând urmaşilor
în a elabora o altă lucrare.

189
Datele ne‑au fost transmise de actualul părinte paroh
Mihai Chira care slujeşte în acea parohie unde a slujit şi părin-
tele Teodor Lazăr.
 ▼ IV

Jertfa şi martiriul
clerului şi
credincioşilor
sângeorzeni

La scurt timp după săvârşirea dureroasei

dezbinări bisericeşti a românilor transilvăneni din
1698 – 1701, preoţii şi credincioşii care au îmbră-
ţişat uniaţia şi‑au dat seama că toate cele promise
în diplomele împăratului Leopold I nu erau decât
vorbe amăgitoare şi că erau ameninţaţi să-şi piardă
legea strămoşească. De aceea a început lupta pen-
tru apărarea Ortodoxiei. Această luptă a durat timp
foarte îndelungat, fiind purtată cu mult curaj şi stă-
ruinţă de preoţi şi credincioşi deopotrivă, înfrun-
tând bătăi, temniţă şi alte chinuri190.
Lupta sângeorzenilor pentru apărarea drep-
tei credinţe s‑a manifestat în diferite forme: prin
190
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,
vol.  2 (secolele XVII şi XVIII), Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (I.B.M.B.O.R.), Bucu-
reşti, 1994, p. 375.
 131

împotrivirea directă de a îmbrăţişa uniaţia, prin tri-

miterea de memorii, prin trecerea unor preoţi şi cre-
dincioşi sângeorzeni în Bucovina şi Moldova, prin
revenirea la Ortodoxie a unor preoţi şi credincioşi
care fuseseră amăgiţi sau siliţi să primească unirea.

1. Andrei Nicolai
Andrei Nicolai este primul sângeorzean
care s‑a jertfit pentru apărarea credinţei străbune.
Menţiuni despre el găsim în cercetările privind
revolta din 10 Mai 1763 a grănicerilor năsăudeni,
condusă de Tănase Todoran, care a durat timp
şase de luni. În 12 noiembrie 1763 s‑a publicat în
faţa cvartirului din Bistriţa, a colonelului baron
Schröder, decizia191. Sentinţa prin spânzurătoare,
a fost dată, cum spuneam și mai devreme, pentru
nouăsprezece conducători ai acestei revolte. S‑a
revenit asupra acestei hotărâri, rămânând con-
damnaţi la moarte Tănase Todoran din Bichigiu,
Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Man din Zagra
şi Vasile Oichi din Telciu, care au fost trecuţi în
rândurile sfinţilor sub denumirea de Sfinţii Martiri
Năsăudeni. Ceilalţi, printre ei aflându-se şi Andrei
Nicolai din Sângeorz, sunt graţiaţi de la moarte192.
Evoluţia greco-catolicismului a fost sinuoasă
în această regiune care, în timp, avea să devină un

191
Virgil Şotropa, Înfiinţarea graniţei năsăudene 1762, în
„Arhiva Someşană”, Năsăud, 1938, nr. 24, p. 79.
192
Ibidem, p. 80.
132

bastion al Bisericii Unite cu Roma. Se constată

că, la recensământul (ancheta) din 1761 condus
de Bukow, satele de pe Valea Rodnei şi din jurul
Năsăudului s‑au declarat neunite. Paralel cu acest
recensământ, protopopul Năsăudului, Naszodi,
a făcut şi el o anchetă, ale cărei rezultate, reale
sau uşor prelucrate, au fost favorabile uniţilor.
Compararea celor două recensăminte a determinat
următoarea concluzie: douăzeci și cinci de localităţi
au fost declarate unite şi li s‑au adjudecat bisericile
existente în satele respective193.
Progresul unirii avea să fie uimitor şi să ducă
în scurt timp la schimbarea definitivă a raportu-
lui demografico-confesional în regiune. În numai
câteva decenii, majoritatea populaţiei avea să treacă
la greco-catolicism, lucru explicabil prin prisma
înfiinţării regimentului II de graniţă românesc194.
Cert este că, până la Unirea de la 1 decembrie
1918, în această zonă n‑au mai existat preoţi orto-
docşi, implicit nici parohii ortodoxe, cu excepţia
Năsăudului, unde era un profesor de religie orto-
doxă care păstorea pe credincioşii din zonă, atâţia
câţi erau.

193
Mirela Andrei, La graniţa Imperiului: Vicariatul Gre-
co-catolic al Rodnei în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea,
Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006, p. 38; Virgil Şotropa,
Contribuţii la istoria bisericească, în „Arhiva Someşană”,
Năsăud, 1937, nr. 21, p. 473.
194
Ibidem.
 133

2. Ieromonahului Antonie Bâznog

Activitatea ieromonahului Antonie Bâznog

n‑a început sub cele mai bune auspicii în paro-
hia Săcel (azi în judeţul Maramureş, s.n.) întrucât
prim-pretorul plasei Iza aţâţa populaţia împotriva
călugărului şi‑i îndemna să‑l întrebe de cine a fost
trimis să administreze această parohie195. Primele
reclamaţii le face preotul din Dragomireşti, Pavel
Moldovan, care‑l acuza pe ieromonah că „reduce
slujbele şi abate poporul, le face mai ieftin, că vră-
jeşte şi caută de noroc în zodiace, predici nu face
la popor şi că nu‑l interesează decât punga”196. În
urma acestor reclamaţii este trimis în Săcel pentru
a face o anchetă ieromonahul Damian Stănoiu197
care constată că „locuitorii doresc să aibă un

195
A. A. V. F. C., Actul din 20 decembrie 1920.
196
Ibidem, Actul nr. 92/1921.
197
Damian Stănoiu, ieromonahul (prozatorul de mai târ-
ziu), cu numele de mirean Dumitru Stănoiu s‑a născut la 3
aprilie 1893 în comuna Dobrotinet, judeţul Olt şi a murit în
Bucureşti la 8 iulie 1956. După multe peregrinări şi ezitări
(biografia lui având multe puncte comune cu cea a scriito-
rilor Panait Istrati şi Tudor Arghezi), Damian Stănoiu intră
în mănăstire „nu pentru a căuta sfinţi în viaţă sau împins de
un surplus de credinţă”, ci pentru a pune capăt sărăciei care
îl măcina de mai mulţi ani. Pentru scrierile sale anticlericale
va fi mai târziu caterisit. Ultimii ani din viaţa sa i‑a consacrat
revederii întregii opere, pentru ediţii definitive, şi redactării
amintirilor (vezi Damian Stănoiu, Nuvele şi romane, prefaţă de
Ion Nistor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987, p. V).
134

preot cult şi mai ales să se statornicească acolo şi

că ieromonahul Antonie Bâznog prin felul său de
a se purta a reuşit să-şi câştige simpatia întregului
județ al Maramureşului, fără deosebire, aducând
prin aceasta mare serviciu cauzei ortodoxe mai
mult decât oricare preot ce a trecut pe la Săcel”198.
Greutăţile vor continua şi pe parcursul anului 1922,
în timp care s‑a produs un incendiu la biserică, fiind
acuzat că el a fost vinovat pentru cele întâmplate.
În perioada 1927  – 
1929, părintele a fost
subiectul unei instigări din partea a trei oameni din
satul Feiurd-Pădureni, unde a slujit, Augustin, Aurel
şi Gheorghe Pop (veri). Aceştia (în numele tuturor
locuitorilor) au formulat o plângere către Episcopie
în care părintele Antonie era acuzat că „face servi-
ciul noaptea, fără cantor. În acest interval s‑a furat
din biserică actul comemorativ, că în biserică se ţin
obiecte străine într‑o ladă”. În continuare îl acuzau
pe părinte că „în loc să dea sfaturi bune de mângâ-
iere ca un părinte sufletesc şi să fie între popor, îşi
face datoria după cum îi taie capul....” Cei trei rugau
Episcopia ca „acest părinte să fie schimbat în cel
mai scurt timp”199. Augustin Pop s‑a certat în faţa
bisericii cu poporul afirmând că nu mai este nevoie
de acest popă. Poporul, tot, a strigat: „Ţie nu ţi‑a fi,
dar ni‑a fi nouă popă”. Credincioşii care‑l apărau
pe părinte rugau forurile superioare bisericeşti să‑i

198
A.A.V.F.C., Actul privind ord. Nr. 2966 bis/1921.
199
A.A.V.F.C., Actul din 17 decembrie 1928.
 135

excludă pe cei trei din comitetul parohial şi să fie

aleşi alţii în locul lor deoarece numai cei trei sunt
împotriva părintelui200.
Protopopul Vasiu al Clujului, conform dis-
poziţiilor date de Episcopie, s‑a deplasat la Feiurd-
Pădureni făcând o inspecţie amănunţită datorită
intrigilor contra părintelui Bâznog, care mocneau
de multă vreme. „În Sântul Altar – menţiona părin-
tele protopop – totul era în bună regulă... Nici nu-ţi
aduce vreo învinuire altcineva decât cei trei veri:
Augustin, Aurel şi Gh. Pop... Pentru a‑i prezenta
în lumină adevărată prezint deci două rapoarte ale
oficiului parohial, iar în detaliu îmi iau voie a arăta
următoarele: Pop Augustin a manipulat până în
1927 toate averile parohiei (50 iugăre), dar în aşa
chip încât în fiecare moment l‑aş fi putut da pe
mâna Parchetului, folosind banii parohiei ca pe ai
săi... I‑am luat dreptul oricărui amestec în adminis-
trare şi de aici necazul, creând felurite neajunsuri,
încât a scandalizat toată parohia. De un an de zile
cer mereu credincioşilor să fie scos Augustin Pop
din consiliul parohial, trăind în concubinaj, dar
am căutat să potolesc indignarea unanimă. Când
a început însă zidirea casei parohiale, credincioşii
au văzut sabotarea lucrărilor din partea celor ce se
cheamă Pop... Ce au făcut apoi aceşti oameni cu
preotul lor se vede din rapoarte. Au pretins deci, cre-
dincioşii, schimbarea consiliului parohial vechi şi

Ibidem, Actul nr. 40/7 decembrie 1928.

200
136

au ales la 27 ianuarie a.c. un alt consiliu... Cantorul

Câmpeanu, vinovat de tovărăşia cu cei odioşi, a fost
şi el înlocuit, căci el a funcţionat până acum numai
ca tolerat, dar nu numit. Nou alesul Şutea Vasile e
un bun cântăreţ şi a avut slujba de cantor în mai
multe parohii. Schimbările făcute la 27 ianuarie a.c.
fiind legale şi mai ales în interesul urmării oricărei
nelinişti din parohie le propun spre aprobare”201.

3. Ieromonahul Ioachim Bâznog

Pe ieromonahul Ioachim Bâznog îl găsim

într‑o luptă acerbă cu autorităţile locale şi centrale
administrative şi bisericeşti (atât cu cele greco-ca-
tolice, dar şi cu cele ortodoxe) privind slujirea şi
reînvierea Ortodoxiei până a trecut la cele veşnice
la data de 26 aprilie 1943.
La data de 16 septembrie 1901 protopopul
greco-catolic de Rodna a depus o plângere către
autorităţile locale împotriva călugărului, pentru
că în cadrul comunităţii ţinea, noaptea, ceremonii
religioase lezând autoritatea preotului greco-ca-
tolic comunal şi chiar i‑a cauzat daune materiale
acceptând de la populaţie, în schimbul rugăciuni-
lor şi ţinerea liturghiilor, bani şi alimente. El era
acuzat că era un fals călugăr, totodată fiind citat
să-şi prezinte sursele de venit şi de întreţinere.
Călugărul nu a răspuns la aceste citaţii, reuşind să

201
Ibidem, Actul din 7 februarie 1929.
 137

se ascundă, nimeni nemaiştiind nimic de el până

în anul 1904.
La data de 14 septembrie 1904 a fost arestat în
comuna Nepos (Vărarea), fiind reţinut şi apoi acu-
zat, în Oficiul judecătorului regional, de „trafic cu
femei”202. Pe „parcursul procedurii represive”203 îna-
intate împotriva lui, s‑a constatat că „a sedus‑o pe
Salvan Nazaria, de 19 ani, a dus‑o cu el şi se presu-
pune că a lăsat‑o într‑o mănăstire din România”204.
El mai era acuzat că „şi din alte comune a mai dus
fete în România, în total 16 fete”205. Pentru procura-
rea dovezilor necesare, procesul a fost stabilit pen-
tru data de 10 octombrie 1904, „inculpatul nu s‑a
prezentat, fugind, din nou, în România”206 şi nu a
putut fi arestat până la data de 17 ianuarie 1909, de
patrula jandarmeriei.
A fost „scoasă la iveală circumstanţa că Bâznog
Ioan, în ultimul timp, în secret, a fost în mai multe
comune ale regiunii şi a reuşit să atragă două fete
tinere din Maieru. Conform scrisorii uneia adre-
sate părinţilor, are tentative de sinucidere, iar des-
pre cea doua fată nu se ştie nimic. În afară de acest
lucru s‑a constatat că în octombrie 1904, cu promi-
siuni, a încercat să ducă în România mai multe fete:
pe Iugan Maria, domiciliată în Rodna şi, în ultimul

202
Ibidem, Copie după o adresă nr.291/1922.
203
Ibidem.
204
Ibidem.
205
Ibidem.
206
Ibidem.
138

timp, pe Romanesi Mina, domiciliată în Măgura

(Ilvei, s.n.)207. Nu s‑au putut strânge alte probe
împotriva lui pentru că oamenii inculţi şi supersti-
ţioşi se tem să depună declaraţie împotriva lui208.
Din datele din care s‑au mai cules şi s‑au mai aflat,
inculpatul era acuzat că de mai mulţi ani se ocupă
cu traficul de fete tinere în străinătate, seducând
multe fete”209. Numărul acestora nu s‑a putut stabili
nici cu aproximaţie. Inculpatul, pe parcursul proce-
durii, a fost conştient de „ocupaţia lui cu caracter
dăunător”210 şi că acest lucru contravine legilor, fapt
care a reieşit şi din faptul că „numai noaptea apă-
rea la victimele sale” şi astfel a reuşit „să-şi practice
traficul său” care contravine legii. Ţinând cont de
toate aceste circumstanţe, s‑a constatat că pronun-
ţarea unei pedepse este necesară, pentru că el a pro-
fitat de „superstiţiile populaţiei şi de credinţa lor, a
dus fete tinere în străinătate, care astfel vor avea o
soartă tristă şi o viaţă nesigură”211.
Bâznog Ioan, domiciliat în Sângeorzul Român,
conform declaraţiei sale, este călugăr, are 37 ani,
de religie greco‑ortodox, necăsătorit, nu are avere,
„este învinuit şi condamnat la două luni închisoare
şi achitarea amenzii de 600 de coroane în termen
de 15 zile. Această amendă va fi transformată,

207
Ibidem.
208
Ibidem.
209
Ibidem.
210
Ibidem.
211
Ibidem.
 139

în cazul neachitării, în 30 de zile de detenţie. În

afară de acestea a fost obligat a achita încă 33 de
coroane contravaloarea procedurilor, sumă din care
Sfrângeu Saveta, Ureche Todosia şi Groza Trofim,
domiciliaţi în Maieru, respectiv Romanesi Palagia,
domiciliată în Măgura, vor primi câte două coroane
şi Raczi Gabor, domiciliat în Măgura, va primi 25 de
coroane. Împotriva acestei sentinţe s‑a putut îna-
inta recurs în termen de trei zile ministrului ungar
regal”212. Acest proces s‑a judecat de către Pretura
Plasei Rodna.
După aceea, a avut loc un alt proces, la
Prefectura judeţului Bistriţa, în care judecătorul
a dat sentinţa nr. 2557/1905 la data de 18 decem-
brie. Bâznog Ioan era condamnat pentru „transpor-
tarea emigranţilor fără permis şi instigare la acest
lucru la două luni detenţie, apoi cu amenda de 600
de coroane transformată în detenţie, ca pedeapsă
secundară. A fost condamnat să achite, în termen
de 15 zile, cheltuielile în valoare de 33 de coroane,
costul procedurilor”213.
Totuşi, pedeapsa a fost executată de călugăr,
mai târziu, din data de 7 ianuarie 1909 (de la ora 8)
până la data de 7 aprilie 1909 (ora 8) Şeful peni-
tenciarului regal ungar Tontsch Gyorgy raporta că
„numitul Bâznog Ioan a fost eliberat la 7 aprilie, ora
8, şi că pentru cele trei luni de detenţie mai trebuie

Ibidem.
212

Ibidem.
213
140

achitate încă 22 de coroane şi 16 fileri, costuri de

detenţie”214. Aceste date sunt extrase dintr‑o copie
eliberată de prim-pretorul Rodnei, Filipoi Mihai, la
solicitarea primăriei din Sângeorzul Român215.
Fiind localnic, ieromonahul se hotărăşte să
construiască biserica pe pământul părinţilor lui.
În acelaşi timp, autorităţile locale trimit adrese
după adrese către Episcopia Ortodoxă din Cluj,
Protopopiatului din Bistriţa cât şi autorităţilor
judeţene, în care‑i erau aduse diferite acuze, cu sco-
pul de a fi împiedicat în a ridica biserica.
Un exemplu în acest sens este şedinţa ţinută de
reprezentanţa comunală în 28 august 1921, în care
s‑a încheiat un proces-verbal în care se specifica:
„Prezenţi: preşedinte Alexandru Buia, pri-
mar comunal, grefier: Eliseu Dărăban, membrii:
Aurel Şorobetea, Iustin Sohorca, Maxim Lupoaie,
Vasile Şpaimoc, Alexandru Flore, Simion Alexi,
Alexa Bulţa, Costan Jarda, Solomon Cârcu, Maxim
Siminic, Alexandru I. Gagea, Ion P. Andronesi,
Victor Andresi, Maxim Petraşc, Ion M. Pop, George
Cicedea, Maxim Georgeş, Maxim Niculai, Ion A.
Costan, Roman Timoce, Silivan Buia, Iacob Gabor,
Alexandru Mărcuş.
Preşedintele constată că şedinţa s‑a convocat
în regulă, membrii s‑au prezentat în număr cores-
punzător, deleagă cu verificarea procesului-verbal

214
Ibidem.
215
Ibidem.
 141

pe membrii Simion Alexi şi Victor Andresi, des-

chide şedinţa, apoi se trece la ordinea zilei.
Membrul Siminic Maxim, a cărui soţie este de
confesiune ortodoxă, comunică că Bâznog Ioan, din
această comună, afirmă că este ieromonah, de mai
multă vreme, cu o stăruinţă vrednică de altă cauză,
cu un neobraz, ca cel mai josnic, murdar şi irespon-
sabil jidan, mişcă totul ca să ridice şi să formeze aici
în comună o parohie şi biserică ortodoxă.
Având în vedere că în comuna noastră nu este
de trebuinţă o nouă biserică, nici chiar greco‑orto-
doxă, nefiind credincioşi de confesiune greco‑or-
todoxă, afară de opt familii, împinge la legea gre-
co‑ortodoxă de nefericirea provocată de desfacerea
căsătoriei lor anterioare216.
Fiind lucru ştiut, că două biserici româneşti
într‑un sat cum este al nostru, nu este de dorit, pen-
tru că nu ne‑ar aduce niciun folos moral, ci numai
dezbinări, certuri şi atâtea alte lucruri, care astăzi în
era închegării neamului, sunt absolut de încurajat
şi sunt a se sufoca înainte de naştere.

216
Pe marginea adresei nr. 2647 din 10.X.1920 s‑au găsit
note cu creionul în care se specifica că existau în comună
opt familii ortodoxe, căsătorite, perechi: 1) Maxim Siminic şi
Măriuca cu fiii lor; 2) Ion Cărbune cu soţia; 3) Teodor şi soţia
Ana, a lui Grigore Tănase; 4) Alexandru Berci cu soţia Măriuca
şi fiii lor; 5) Alexandru Jojă şi soţia sa; 6) Gavrilă Rus cu soţia
Palagia, născută Dan; 7) Maxim Miherţa şi soţia Cătălina;
8) Alexandru Miherţa cu soţia Ileana.
142

Şi care un Bâznog, care a fost izgonit din

Bucovina Ortodoxă şi din Bârgaiele greco‑orto-
doxe217; care trăieşte în concubinaj fără un pic de
ruşine cu o poreclită maică, a căror pat nelegiuit
a dat naştere la cinci suflete – neînmatriculate în
nicio matricolă bisericească – necăjite şi împilate
atât moral şi corporal, minte;218 care, în 1904, a fost
condamnat pentru negoţ cu fete furnizate turcilor,
un Bâznog căruia îi lipsesc cu desăvârşire elemen-
tele culturii şi învăţăturii de şcoală primară, un mur-
dar la trup şi prea murdar la suflet nu are drept să
pornească nicio acţiune în numele lui Dumnezeu,
de a cărui taină şi porunci nici nu vrea să ştie, ci ar
trebui să-şi pună cenuşă pe cap, să se pocăiască şi să
se năzuiască să se îndrepte.
Nu‑i putem permite să ne arunce mărul de
ceartă cu biserica lui. Dacă va fi şi este necesar să

217
Este vorba de satele de pe Valea Bârgăului (astăzi, în
judeţul Bistriţa-Năsăud) care n‑au putut fi obligate de a trece
la greco-catolici niciodată.
218
Este adevărat că a crescut cinci copii, ducând şi o susţinută
muncă de filantropie, în condiţiile vremurilor de atunci. A fost
ajutat în această muncă de maica Olimpiada (fostă Nazaria) Sal-
van, originară din satul Nepos, tunsă în monahism la Mânăstirea
Agapia. Ca „recunoştinţă”, doi dintre copii îi vor intenta proces
în anul 1942 pentru a dobândi aşa-zisa avere a călugărului. Alţi
doi dintre copii vor dobândi în timpul regimului comunist, în
anul 1958, casa aferentă terenului din Băi, care era în patrimo-
niul Episcopiei, cu mijloace necurate, deoarece unul dintre ei era
un comunist înfocat (din tezaurul oral al credincioşilor sângeor-
zeni care păstrează şi astăzi în memoria lor aceste fapte).
 143

fim cu toţii greco‑ortodocşi, atunci se va face prin

cei de treabă şi cu pricepere în lucrurile acestea.
Dar, ca cineva să folosească biserica ca mijloc de
uzurpare, de demoralizare, de viaţă fără trudă şi
lucru, nu vom suferi.
Nu vom îngădui ca acest Bâznog, păcătos şi
analfabet, să ne devină preot românesc. Preoţii noş-
tri, de până aici, au fost cei mai cuminţi şi cei mai
învăţaţi dintre noi.
Şi dacă va să mai avem un preot românesc,
pe lângă care‑i mai avem, să‑l avem popă cum noi
ştim, că popii-s lumina satelor şi nu întunericul şi
ruşinea lor, cum este Bâznog; acela este duşmanul
legii creştine, duşmanul neamului românesc sau un
inconştient.
În urmare, roagă reprezentanţa să intervină şi
să informeze pe cei în drept şi cu tragere de binele
ţării şi înaintării neamului românesc şi să roage să
retragă eventuala autorizaţie de ridicare a bisericii
de Bâznog Ioan şi să‑l silească ca tot ce a adunat
în acest scop să cedeze în favorul orfanilor sau pe
seama tutelei greco‑ortodoxe din Cluj.
HOTĂRÂRE:
Reprezentanţa certifică întrutotul toată ver-
acitatea comunicării reprezentantului Maxim
Siminic. Invită Primăria să comunice această hotă-
râre Î.P.S. Episcop al Clujului, Nicolae Ivan, domnu-
lui prefect al judeţului şi delegatului prim-pretoru-
lui plasei Rodna.
Preşedinte: Alexandru Buia, primar.
144

Grefier: Eliseu Dărăban

Verificat: Simion Alexi şi George Cicedea
Sângeorzul Român, la 2 septembrie 1921”219.
În urma celor sesizate, Consistoriul Episcopal
de la Cluj îl delegă pe protopopul ortodox de Bistriţa,
Grigore Pletosu, pentru a se deplasa la faţa locului
şi a verifica cele reclamate de Primăria comunei
Sângeorzul Român. Acesta întreprinde o anchetă în
20 noiembrie 1921, raportând următoarele:
„1. Am citat la Oficiul reprezentanţei comu-
nale pe ieromonahul Ioachim Bâznog; aici i s‑au
citit acuzele cuprinse în procesul-verbal a reprezen-
tanţei din Sângeorz, apoi i s‑a făcut interogatoriul
şi i s‑a luat fasiunea verbală la toate punctele. Am
citat şi pe propunătorul în reprezentanţa comunei,
Maxim Siminic, dar acela nu s‑a prezentat. Am mai
luat informaţii şi din alte părţi şi am ajuns la conclu-
zia că toată chestia este pusă la cale din partea celor
doi preoţi greco-catolici din Sângeorz, prin secre-
tarul comunal pe tema şi de frica prozelitismului.
Greco-catolicii precum sunt ei peste tot şi, cu deo-
sebire netoleranţi faţă de tot ce este ortodox nu pot
suferi ca prin comunele lor să se clădească biserici,
nici chiar private, cum e şi cazul chestiunii. Şi cum
ieromonahul Bâznog este născut în Sângeorz, aşa
au crezut să împiedice ca el să-şi poată ridica un
paraclis pentru trebuinţă.

A.A.V.F.C., Adresa Primăriei Sângeorzul Român către

219

Episcopiei din Cluj cu nr. 128/1921.

 145

Aşa, în această latură a chestiunii, el este nevi-

novat şi inofensiv, prozelitism nu face căci are teren
în Sângeorz, unde greco-catolicii nu sunt dintre cei
mai evlavioşi.
2. În ceea ce priveşte vinovăţia sa sub raportul
traiului său şi sunt cu o anume femeie care are copii şi
sunt născuţi în diferite locuri, Veneratul Consistoriu
va dicta şi‑i va impune inducerea în matricole a copi-
ilor născuţi pe numele femeii „Salvan”.
3. Învinuirea ce i se face că ar fi furnizat de
prin satele de pe Someş fete pentru turci nu s‑a
putut dovedi. Lucrul se reduce că el le‑a îndrumat
să meargă la mănăstiri; două-trei au fost, care însă
pe urmă s‑au reîntors acasă.
4. Autorizaţie pentru niciun lucru adminis-
trativ n‑a primit şi nu are de la nimeni, decât a pri-
mit voia şi concesia ca să-şi poată ridica biserica pri-
mită pomană de la parohia Cuşma (lângă Bistriţa,
s.n.) pe locul său propriu pentru trebuinţele sale şi
ale fratelui său, preot în parohia Săcel, în Marmaţia
(azi, în judeţul Maramureş). În schimb, el a cum-
părat în Sângeorz, la Băi, o casă şi terenul aferent,
pentru trebuinţele clerului ce ar avea nevoie de băi
(de tratament).
Pe temeiul acestora propun reprezentan-
ţei din Sângeorzul Român să se rescrie că iero-
monahul Ioachim Bâznog, născut în Sângeorzul
Român nu are din partea autorităţilor bisericeşti
nicio autorizaţie administrativă bisericească ori
pastorală; biserica ce-şi ridică pe spesele sale
146

este concesionată ca paraclis privat. El, însă, fie

că va fi citat înaintea Consistoriului, fie pe calea
oficiului protopopesc să fie îndrumat la o viaţă
corespunzătoare220.
Presiunea asupra ieromonahului din partea
administraţiei locale şi judeţene se accentuează.
Credincioşii uniţi se pare că n‑au văzut cu ochi
buni această clădire şi neştiind cum să împiedice
pe subsemnatul în a vedea biserica terminată, după
multă intrigi, au trecut la a împiedica terminarea
clădirii bisericii. Pretura plasei Rodna Veche hotă-
răşte că, doar la clădirea acestei biserici nu s‑ar fi
aplecat muncitori calificaţi, că întreaga clădire s‑a
făcut în lipsa unui inginer arhitect, oprind conti-
nuarea lucrării. Ministerul Cultelor şi Artelor tri-
mite Consistoriului Eparhial din Cluj în data de 19
septembrie 1924 un răspuns în care se comunica că
s‑a trimis administraţiei plasei Rodna Veche să sus-
pende dărâmarea bisericii ortodoxe din Sângeorzul
Român până la venirea unui arhitect, care va avea
să constate dacă clădirea este în stare de prăbuşire
sau nu, şi dacă este neapărată nevoie să fie dărâ-
mată sau se pot face eventuale adaptări necesare
pentru continuarea construcţiei221. Protopopul
ortodox de Bistriţa, Grigore Pletosu, a intervenit la
prefectură ca biserica să fie acoperită în mod provi-

220
Ibidem, Document 255/01.1921.
221
Ibidem, Răspunsul Ministerului Cultelor şi Artelor
nr. 44471/19 septembrie 1924.
 147

zoriu ca să nu se deterioreze materialul până la noi

dispoziţiuni”222.
În paralel cu acţiunea de împotrivire a autori-
tăţilor administrative locale (comunale şi judeţene),
nici parohia greco-catolică locală nu a stat locului
în ceea ce priveşte ridicarea bisericii ortodoxe de
către ieromonahul Ioachim Bâznog.
Încă din 1922 au început demersurile pentru
a împiedica construirea bisericii ortodoxe, convo-
cându-se consiliul parohial pentru a lua atitudine.
A fost trimisă o altă adresă către Episcopia Greco-
Catolică de Gherla, dar şi Ministerului Cultelor şi
Artelor, prin care se împotriveau ridicării bisericii a
fost semnată la începutul lunii iunie 1922 de preoţii
greco-catolici Aurel Chintăoan şi Aurel Şorobetea.
Redăm mai jos conţinutul acestei scrisori:
„În parohia Sângeorzul Român, parohie frun-
taşă (de graniţă), unde avem doi preoţi, de la un
timp încoace s‑a stabilit un călugăr, numit Ioan
Bâznog, originar din Sângeorzul Românesc.
Acest călugăr, lipsit de orice carte, umblând
prin ţară cu ajutorul comercianţilor de vite, a fost
călugărit, cum se afirmă, la Muntele Athos şi ar fi
stat şi la unele mănăstiri din Moldova. Părăsind
mănăstirea a venit în Sângeorzul Românesc, unde
încearcă să înfiinţeze parohie aparte şi să zidească
biserică ortodoxă.

222
Ibidem, Adresa nr. 6669/1924 către Episcopie şi adresa
nr. 323/1924 a Protopopiatului Ortodox al Bistriţei.
148

Pentru intenţiunile lui nu avem nimic în

contră, dacă are aprobarea forurilor superioare ale
bisericii ortodoxe – căci are libertatea fiecărui cult
cuvenită în stat.
Acel călugăr însă duce o viaţă imorală în sen-
sul strict al cuvântului, este un preot mercenar din
cei mai periculoşi şi prin activitatea sa de o sim-
plitate dezastruoasă periclitează în gradul cel mai
mare viaţa morală a acelei comune şi a comunelor
şi a comunelor din jur – despre ce avem informaţii
oficiale.
Prin activitatea sa periculoasă se dezavuează
prestigiul credinţei creştine, a Bisericii şi a statului.
Cei 8 – 9 inşi pe care i‑au primit greco‑orientalii în
sânul lor sunt cei divorţaţi care nu s‑au putut recă-
sători după legea noastră”223.
În urma acestei adrese s‑a deplasat la faţa
locului canonicul Episcopiei de la Gherla, dr. Victor
Bojor.
La data de 22 iulie 1922 a avut loc şedinţa
Consistoriului Episcopiei Greco-Catolică, sub pre-
şedinţia P. S. Episcopul Iuliu Hossu, care a dezbă-
tut şi problema construirii bisericii ortodoxe din
Sângeorzul Românesc. În această şedinţă au apro-
bat un document care a fost trimis Ministerului
Cultelor şi Artelor, în care se menţiona, printre
altele, că acest călugăr ducea o viaţă imorală în

S.J.C.A.N., Fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla,

223

Document nr. 2258/26.VI.1922.
 149

sensul strict al cuvântului, era un preot mercenar

din cei mai periculoşi şi, prin activitatea sa de o
simplitate dezastruoasă, a periclitat în gradul cel
mai mare viaţa morală a acelei comune şi a comu-
nelor din jur.
Prin activitatea lui periculoasă a dezavuat
prestigiul credinţei creştine, a Bisericii şi Statului.
Erau rugaţi să „ia informaţii şi de la Prefectura jude-
ţului despre acel individ şi a purcede cu urgenţă la
îndepărtarea acelui călugăr, până când situaţia nu
se va agrava mai tare224.
În urma acestei vizite, cei doi preoţi greco-ca-
tolici locali (Aurel Chintăoan şi Aurel Şorobetea)
trimit o nouă adresă către forurile superioare de la
Gherla. S‑a convocat un prim consiliu parohial la
data de 4 decembrie 1922 în care se aduce în discuţie
chestia Ioan Bâznog, călugărul greco‑oriental care
voieşte să-şi clădească biserică greco‑orientală la
locul numit Peste Apă în grădină proprie. În această
cauză s‑a făcut raport P.S. Episcop care concluziona,
printre altele, că „nevrednicul” Ioan Bâznog nu şi‑a
scos concesiunea de clădire şi ar fi bine să i se pună
stavilă ca nu cumva cu timpul să se facă răzvrătire
între credincioşii greco-catolici prin „apucăturile
neruşinate ale acestui şarlatan ordinar”225.

224
Ibidem, Document nr. 2258/26.VI. 1922.
225
S.J.B.N.A.N., Fond Registrul de şedinţe a Consiliului paro-
hial greco-catolice din Sângeorzul Român (perioada 1913 – 1931),
4 decembrie 1922.
150

După o oarecare atitudine calmă de vreun an

şi jumătate, biserica greco-catolică din localitate
revine în forţă în anul 1924 împotriva ridicării bise-
ricii ortodoxe. Se convoacă din nou o şedinţă a con-
siliului parohial în data de 25 mai 1924 în care se
pune din nou în discuţie cauza „pseudo-călugărului
Bâznog” – ca o reluare a celor spuse în 4 decem-
brie 1922 – care voieşte a clădi proprie biserică
greco‑orientală. Nu peste mult timp, în septem-
brie 1924, parohia greco-catolică ia măsuri drastice
în timpul unei noi şedinţe a consiliului parohial.
Preşedintele de şedinţă aduce la cunoştinţă consi-
liului parohial că „pseudo-călugărul Ioan Bâznog
face prozelitism în rândul credincioşilor greco-ca-
tolici. Aşa a făcut la Niculaie Larionesi; şi acum cu
câtva timp în urmă, la Sănia Tahâş, făcând slujbe şi
dezlegări”226.
Preşedintele preot aduce la cunoştinţă con-
siliului parohial că „faţă de acela care vor primi pe
pseudo-călugărul Bâznog, vor comunica cu dânsul şi
le va face funcţiunile, va aplica următoarele pedepse:
– la cazul morţilor nu va participa la înmor-
mântare;
– nu se vor trage clopotele la biserica noastră;
– nu va fi iertat să folosească la înmormântare
praporii noştri;

226
S.J.B.N.A.N., Fond Registrul de şedinţe a Consiliului paro-
hial greco-catolice din Sângeorzul Român (perioada 1913 – 1931),
1 septembrie 1924.
 151

– nu îşi vor înmormânta pe cei morţi în cimi-

tirul bisericii greco-catolice”227.
Consiliul curatorial ia la cunoştinţă şi aprobă
cu unanimitate această propunere228.
O nouă şedinţă a Consistoriului Episcopiei
Greco-Catolică de Gherla a avut loc în data de
20  noiembrie 1925 care, printre altele, au avut pe
ordinea de zi şi problema ieromonahul Bâznog
din Sângeorzul Românesc. Formulează, din nou, o
adresă către ministrul cultelor, Alexandru Lapedatu,
în care‑i erau prezentate problemele de la Sângeorz.
Cercetând documente ale Episcopiei Greco-
Catolice de la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca,
am găsit un memoriu adresat superiorilor din
Gherla (16 noiembrie 1925), care, practic, este auto-
denunţul făcut de preotul Chintăoan atunci când
au demolat biserica în anul 1924, precum şi repre-
saliile la care a fost supus călugărul. S‑au făcut copii
care au fost trimise prefectului judeţului, Solomon
Haliţă, precum şi Ministerului Cultelor, personal
ministrului Alexandru Lapedatu. Conţinutul aces-
tui memoriu îl redăm în rândurile care urmează:
„Neastâmpăratul călugăr ortodox Ioan Bâznog
numit şi Uciuca îşi clădeşte din nou biserică în gră-
dina lui peste apă (Someşul Mare, s.n.). A mai clă-
dit odată, tocmai acum e anul, însă toată clădirea
i‑a fost demolată de primăria comunală din loc

Ibidem.
227

Ibidem.
228
152

fiindcă nu avea nici permis de clădire, nici clădirea

făcută n‑a corespuns planului. Acum are permis
de la Ministerul Cultelor esoperat de Î. P. Sa Ivan
şi Anton Domide care se titulează şi prim curato-
rul bisericii ortodoxe din Sângeorz-Băi, căci în satul
acesta mare, Bâznog nu ş‑a aflat pe nime – deşi a
colindat pe la mulţi – să fie curatori la biserica lui.
Anul trecut cel mai mare anti-Bâznog era
secretarul locului, Eliseu Dărăban – fost învăţător
confesional greco-catolic, acum încă după vizita
făcută P. S. Sale Ivan la Cluj – tace şi nu face nimic
contra lui Bâznog, zicând că acum nu mai poate
face nimic contra lui Bâznog, deoarece este protejat
de Domnul Ministru al Cultelor.
Ceea ce ne priveşte ţinuta poporenilor gre-
co-catolici faţă de Bâznog, zilnic se observă că îl
dispreţuiesc şi ocărăsc, ba o ceată de oameni aleşi
în frunte cu dr. Laurenţiu Oanea a mers la locuinţa
lui Bâznog şi i‑a luat clopotele şi le‑a dus la primăria
comunală, unde sunt până în ziua de astăzi. Anton
Domide sosit de la Cluj în 14 l.c. cu un preot gre-
co‑oriental a cerut predarea clopotelor să le sfin-
ţească preotul ortodox. Neaflându-se oameni cine
să‑l asculte, ameninţă lumea cu procese şi temniţă
grea şi fel de fel de intimidări, ridicându-se ca cel
mai mare apărător al lui Bâznog şi al Ortodoxiei. Nu
şi‑a aflat Bâznog în acest sat pe nime, chiar pe cei 10
concubinari – căsătoriţi la ortodocşi în Bistriţa – ca
să‑l sprijinească, decât pe acest coadă de topor adus
tocmai de la Cluj.
 153

Anton Domide, la braţ cu Bâznog, vrea să pună

bară ortodoxismului în Sângeorz, cu acel Bâznog
imoral, concubinar care, cu toate că a fost bătut şi
i s‑a tăiat barba, este ridicat de Anton Domide la
rangul de martir al Ortodoxiei.
Dacă administraţia şi‑ar îndeplini datoria,
Bâznog n‑ar putea face nimic. Din partea primă-
riei comunale din loc în legătură cu oficiul paro-
hial, pe baza datelor aflătoare aici şi la Pretura şi
Judecătoria de ocol din Rodna Veche s‑a făcut ară-
tare la Ministerul Cultelor, unde s‑au descris toate
mişeliile lui Bâznog: că a sedus fete tinere, că a fost
întemniţat, că este imoral, ca şi călugăr are concu-
bină cu care are cinci băieţi (aici nu are dreptate,
erau trei băieţi şi două fete, s.n.), nimic nu s‑a luat
în considerare ce s‑a zis de aici, ci ce s‑a zis de la
Cluj de Î. S. Sa episcopul ortodox şi Anton Domide.
Ortodocşii simulează că se leapădă de Bâznog,
că nu e de al lor, ci e al nostru, de fapt însă se folo-
sesc de el căci serveşte interesele lor. Mă rog cu cea
mai mare umilinţă să binevoiţi a‑mi da indicaţiuni
ca ce să mai fac împotriva acestor neastâmpăraţi”229.
Cert este că domnul Alexandru Lapedatu, în
calitate de ministru, nu a luat nicio măsură împo-
triva ridicării bisericii ortodoxe, dovadă că biserica
a fost sfinţită în 15 August 1926.

S.J.A.N.C., Fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla,

229

Document nr. 47/1925.
154

Episcopia Ortodoxă din Cluj a luat măsura

ca parohia înfiinţată de ieromonahul Ioachim, cu
atâta suferinţă, să intre sub jurisdicţia parohiei
din Năsăud. Această măsură a fost luată la nici trei
luni de sfinţirea bisericii, la data de 11 noiembrie
1926, printr‑o adresă către protopopul Bistriţei230.
Această decizie nu constituie altceva decât o nouă
etapă din mucenicia ieromonahului Ioachim
Bâznog pentru propăşirea ortodoxiei pe aceste
meleaguri. În vreme ce credincioşii aşterneau
flori frumoase în drumul părintelui lor duhovnic,
alţii împrăştiau ghimpi şi spini. Autorităţile locale
administrative, dar mai ales cele bisericeşti (atât
greco-catolici, dar şi mai surprinzător, ortodocşii)
au început activitate intensă de izolare. Dar popo-
rul credincios îl iubea mult, îl respecta, îl simţea
ca mai presus decât un simplu cleric, îl simţea ca
pe un părinte adevărat care ştia să iubească, dar şi
să dăruiască. Începuse să‑i „deranjeze” chiar şi pe
fraţii preoţi ortodocşi întru slujire.
La sugestia autorităţilor clericale superioare
preotul Ilarion Boţiu întreprinde o nouă anchetă
în parohia sângeorzeană unde slujea ieromonahul,
în ale cărei concluzii erau reluate acuzele făcute de
greco-catolici (practic, cade pradă manipulării con-
tinue făcute de aceştia în toţi aceşti ani, n.n.)231.

230
A.A.V.F.C., Adresa nr. 6818/1926 a Episcopiei către Pro-
topopiatul Bistriţei.
231
Ibidem.
 155

Forurile superioare bisericeşti greco-cato-

lice, precum şi autorităţile locale îşi intensifică
presiunile asupra Episcopiei Ortodoxe din Cluj în
problema călugărului. Aceasta îl deleagă pe revizo-
rul eparhial Dumitru Antal pentru a întreprinde o
nouă anchetă la Sângeorz-Băi, în anul 1928, când
întocmeşte un referat. Acest referat este sumar și
chiar dumnealui spune că toate informaţiile care
au fost obţinute copiază afirmaţiile greco-catoli-
cilor şi ale preotului Boţiu. Acestea sunt tenden-
ţioase, pline de invidie şi de răutate, mai ales din
partea unui confrate (să nu uităm că venea dintr‑un
mediu orăşenesc, evoluat, civilizat) care, în concep-
ţia lui (surprinzător de limitată), nu putea să înţe-
leagă ce însemna jertfa dusă de călugăr în numele
lui Hristos. Cert este că, în urma acestui referat, s‑a
emis un document la cancelaria Episcopiei la data
de 26 aprilie 1929 adresat ieromonahului Ioachim
Bâznog din Sângeorz-Băi prin care i se aducea la
cunoştinţă că „te oprim de a mai face servicii religi-
oase la biserica noastră sau în alt loc de pe teritoriul
eparhiei noastre până când ne vei dovedi cu acte
originale în regulă că ai fost hirotonit întru preot,
prezentându-te personal. Asemenea te oprim de a
mai purta rasa monahală până la această dată.
În caz că nu te vei supune vom recurge la
autorităţile civile. Asemenea, te oprim de la casa
Episcopiei de la Băi, care nu este proprietatea
dumnitale ci a Episcopiei, cumpărată din dani-
ile credincioşilor. Până când ne vom îngriji de
156

administrarea bisericii, vei îngriji dumneata de ea

fără a face servicii”232.
Începând cu anul 1930 a fost numit paroh
în Năsăud preotul Victor Susa, dându‑i-se spre
administrare şi biserica din Sângeorz-Băi. Ca o
confirmare a începerii misiunii sale s‑a păstrat o
scrisoare a preotului Victor Susa către Episcopia
din Cluj în care relata despre situaţia bisericii din
Sângeorz: „îndrăznesc a raporta cele de mai jos,
însuşi P.S. Voastre drept răspuns la ordinul verbal
ce aţi binevoit a‑mi da, îndată după hirotonire,
cu privire la chestiunea filiei noastre Sângeorz-
Băi şi a călugărului Ioachim Bâznog”233. Preotul
Susa anunţă Episcopia că „ideea organizării filiei
noastre Sângeorz-Băi a început să se realizeze.
Obstacolul cel mai mare, călugărul Bâznog, mi‑a
reuşit, a fost înlăturat de la biserică. El nu mai
intră în biserică şi nici la slujbă, de încăpăţânat ce
este, însă tot timpul alungă pe oameni de la ser-
vicii divine. Desigur, că unii se ruşinează de ce nu
şi intră, dar cei mai mulţi vin regulat când oficiez
acolo. Totuşi, se simte trebuinţă, e chiar absolut
necesar să stau mai mult timp între ei pentru a‑i
pune la cale bună. Cum, eu în Năsăud, peste vară,
am prea puţin de lucru, nefiind elevi şi nici cre-
dincioşi, vă rog să binevoiţi a‑mi acorda peste vară
o cameră în casa Episcopiei ca să pot ocupa mai

232
Idem, act nr. 3132 din 26 aprilie 1929.
233
Ibidem, Raportul cu nr.63 înregistrat în 13 iunie 1930.
 157

mult de acei credincioşi şi pentru ca serviciile de

Duminica să le pot face regulat”234.
La începutul lunii martie 1931, preotul Susa
urmează indicaţiile protopopului ortodox al Bistriţei,
reclamând pe călugăr, mai întâi, la postul de jandar-
merie local şi apoi intentându‑i proces la judecătorie.
La îndemnul părintelui Bunea, dar şi a opiniei
favorabile create în presă, ieromonahul trimite în
data de 8 noiembrie 1935 P.S. Episcop de Cluj un
memoriu în care spunea că „după o activitate pre-
oţească de peste treizeci de ani – în care timp am
muncit din greu pentru ridicarea unui sfânt lăcaş de
închinăciune în această comună – acuma sunt delă-
turat, ca un netrebnic, din toată agoniseala mea.
Considerând că trebuie să se mai afle cineva care să
recunoască celuia ce a muncit valoarea muncii sale,
iar celuia ce are dreptate, dreptatea cauzei sale, cu
umilinţă supun cunoştinţei P.S. Voastre”235.
La data de 22 noiembrie 1935 Episcopia tri-
mite răspuns călugărului prin intermediul Proto-
popiatului din Bistriţa şi Parohiei din Năsăud, în
care se făcea recomandarea „să fie lăsat să servească
în biserica ridicată de dânsul. În această biserică
rămână şi mai departe în largul lui, să se servească
aşa încet, să nu dea prilej la alte măsuri de luat. Prin

234
Ibidem, Adresa nr. 67 din 28 mai 1931 a preotului Vic-
tor Susa către Episcopie.
235
Ibidem, Memoriul ieromonahului Bâznog către Episco-
pie din 8 noiembrie 1935.
158

urmare, îi veţi spune să stea pe pace, unde are liber-

tatea să facă servicii religioase câte poate. Are, însă,
să stea sub jurisdicţiunea preotului din Năsăud şi să
nu se amestece în cauza bisericii cea nouă care se
zideşte la Băi”236.
Cu acest răspuns dat de Episcopie s‑a pus
astfel capăt acestui lung şir de oprelişti împotriva
călugărului, care ani de‑a rândul a fost împiedicat
în înfăptuirea năzuinţelor de veacuri ale ortodocşi-
lor sângeorzeni.

4. Preotul Teodor Lazăr

La data de 23 februarie 1951 Episcopia aprobă

numirea părintelui Teodor Lazăr pentru postul de
paroh din Sângeorz-Băi237.
Slujirea părintelui s‑a desfăşurat normal până
în anul 1960 (în această perioadă construind o casă
parohială în staţiune) când o parte dintre locuitori
nu le‑a mai convenit de preot.
Prima reclamaţie este adresată către Proto-
popiatul Ortodox, la data de 4 martie 1960, sub
semnătura cetăţeanului Neamţ Mihăilă. Spun
sub semnătura deoarece a fost scrisă de cineva
cu carte, cu un scris ordonat, caligrafic, iscăli-
tura lui Neamţ Mihăilă având alte caracteris-
tici (chiar eu am apucat să‑l prind în viaţă, s.n.),

236
Ibidem, Actul cu nr. 484/7493/1935.
237
Ibidem, Documentul 690 – 373 din 23 februarie 1951.
 159

ştiind că nu avea decât patru clase238. La data de

27 martie 1960 se întruneşte Consiliul parohial
având în componenţă pe: Bulţa Ion, Hâruţa Ion,
Pop Ion, Marica Iacob, Mecicu Anton, Şteopoaie
Alexandru, Hădărău Ioan, Pop Ion (altă persoană
cu acelaşi nume), Hâruţa Ion (o altă persoană cu
acelaşi nume), Miron Niculai, Mutu Ion, Ogâgău
Alexandru şi Mecicu Emil. Consiliul parohial a
luat în considerare problema ridicată de Neamţ
Mihăilă, ajungând la concluzia că sunt de acord cu
cele spuse de petiţionar, întocmind un memoriu
pe care‑l înaintează Protopopiatului Ortodox din
Năsăud239.
În data de 18/19 aprilie 1960, orele 20:45
este convocată şedinţa Consiliului parohial fiind
prezenţi părintele protopop Adrian Peter, secreta-
rul protopopesc Liviu Rusu şi membrii consiliului
parohial, precum urmează: Hădărău Ioan, Marica
Emil, Ogâgău Alexandru, Bulţa Ion, Hâruţa Ion,
Pop Ion, Pop Ion (Loginău), Marica Iacob, Hâruţa I.
Alexandru, Mecicu Anton, Miron Nicolae.
Ordinea de zi a şedinţei a fost cercetarea plân-
gerii consiliului parohial contra preotului Lazăr
Teodor, cercetare ordonată de Episcopia Ortodoxă
din Cluj.

238
Idem, Memoriul adresat de Neamţ Mihăilă protopopu-
lui ortodox din Năsăud.
239
Idem, Memoriul Consiliului parohial ortodox Sân-
georz-Băi adresat Protopopiatului Năsăud.
160

În prima parte a şedinţei s‑a citit ordinul

Episcopiei şi cele două reclamaţii de la dosar de
către protopopul Adrian Peter.
S‑a întrebat, apoi, dacă vreunul din cei pre-
zenţi şi citiţi ca semnatari ai memoriului, n‑a semnat
memoriul şi nu recunosc cele înscrise în el. La această
întrebare, unul dintre consilieri cu numele de Pop
Ion a Iovului răspunde că el n‑a semnat reclamaţia,
fiind bolnav, dar că l‑a semnat soţia sa. S‑a mai pus
aceeaşi întrebare încă de trei ori, nu au dat nimeni
niciun răspuns, înţelegându-se că ceea ce s‑a semnat
era acelaşi lucru cu cele afirmate în unanimitate de
toţi. Au fost întrebaţi reclamanţii dacă mai au ceva
de completat sau îşi retrag o parte din acuze, răspun-
zând că nu au nimic şi îşi susţin integral plângerea.
Părintele Lazăr a cerut ca membrii Consiliului
parohial care au susţinut memoriul „să aducă dovezi
că în toate parohiile unde am mai funcţionat, am
făcut acte necinstite”.
Părintele protopop, în urma acestora, pune
în vedere Consiliului parohial că pot prezenta în
decurs de trei zile, la sediul Protopopiatului Năsăud,
declaraţii scrise şi semnate de mâna proprie pen-
tru problema luării celor 30 de lei la mărturisire
şi cuminecare, înscrisă în memoriu, precum şi a
luării de stole celor ce au achitat contribuţiile, pre-
cum şi dovezile cerute de părintele Lazăr Teodor240.
Membrii Consiliului parohial se conformează

Idem, Procesul verbal al şedinţei Consiliului parohial

240

Sângeorz-Băi din 18/19 aprilie 1960.

 161

celor hotărâte în şedinţă şi aduc ca probe împo-

triva părintelui Lazăr două declaraţii ale numiţilor
Borgovan Ştefan şi Cordoş Alexandru, date în 19
aprilie 1960241.
Analizând toate problemele dezbătute în şedinţa
Consiliului parohial Sângeorz-Băi, protopopul orto-
dox al Năsăudului înaintează Episcopiei Ortodoxe
din Cluj procesul verbal cu cele discutate, dar făcând
şi unele constatări personale. Documentele au fost
depuse la data de 20 aprilie 1960. La data de 21 apri-
lie 1960 arhiepiscopul Clujului Î.P.S. Teofil dă o rezo-
luţie însărcinând pe vicarul Goşescu să examineze şi
să dea îndrumările necesare părintelui Lazăr Teodor
şi Consiliului parohial pentru pacificarea credincio-
şilor din Sângeorz-Băi242.
Totuşi, au fost credincioşi care l‑au sprijinit
pe părintele Lazăr Teodor. Aceştia vor întocmi un
memoriu pe care îl vor trimite Episcopiei la data de
23 aprilie 1960243.
N‑au trecut decât două luni pentru că părin-
tele Lazăr a trebuit să părăsească parohia în care a
păstorit atâţia ani. La data de 10 iulie 1960, conform
dispoziţiilor Episcopiei244, a avut loc predarea-pri-
mirea treburilor parohiei Sângeorz-Băi, fiind de
faţă părintele protopop Adrian Peter, secretar Liviu
Rusu, părintele Lazăr Teodor, predător, părintele

241
Ibidem.
242
Idem, Documentul nr. 319/1960.
243
Idem, Documentul nr. 2512/29.04.1960.
244
Idem, Documentul nr. 3712/1960.
162

Vasile Prahase, noul titular, preotul Valerian Olaru

şi primul epitrop Şchiopul Teodor. Acest fapt a fost
transmis către Episcopie menţionându-se că au fost
instalaţi preoţii Olaru Valerian şi Prahase Vasile. Se
menţiona că „instalarea s‑a făcut într‑o formă fes-
tivă, cei doi preoţi fiind îndrumaţi precum şi popo-
rul la frăţească colaborare, dragoste adânc creşti-
nească, pentru ca să fie folositori credincioşilor ca
adevăraţi păstori şi luminători în fruntaşa parohie
Sângeorz-Băi”245.
După aceste probleme pe care le‑a avut
părintele Lazăr, după comportamentul avut de
curatori faţă de dânsul, se spune, de către bătrâ-
nii Sângeorzului, că unii dintre ei au avut mari
probleme de sănătate, atât ei, cât şi urmaşii lor.
Totodată, din mărturisirile unora, părintele Lazăr
ar fi vrut să se stabilească definitiv în Sângeorz,
având deja adunat materialul pentru construirea
casei. Ba mai mult, nu peste mult timp, s‑a iscat un
mare incendiu în Sângeorz în urma căruia au ars
multe case. Lumea a tras concluzia că acest lucru
s‑ar fi datorat purtării necuviincioase a unor sân-
georzeni faţă de părintele Lazăr246.


245
Idem, Documentul nr. 586/1960.
246
Datele ne‑au fost transmise de actualul părinte paroh
Mihai Chira care slujeşte în acea parohie unde a slujit şi părin-
tele Teodor Lazăr.
 ▼ V

Intelectualii şi
Ortodoxia în
Sângeorz-Băi

Dintre intelectualii care îşi desfăşurau acti-

vitatea în Sângeorzul Român sau au sprijinit sluji-
tori ortodocşi sângeorzeni, îi găsim pe profesorul
Anton Domide, Dr. Andrei Monda, Dr. Laurenţiu
Oanea, avocatul Ioan Lazăr, precum şi profesori
de la Şcoala de Arte şi Meserii: Constantin Făgăraş,
Mihail Prejban şi Corneliu Cioban247.
Vestea despre piedicile ce i se pun călugăru-
lui Bâznog s‑a răspândit repede în toate satele din
zonă. În sprijinul acestuia se fac demersuri pentru
întocmirea unui memoriu şi strângerea de semnă-
turi din toate satele.
În memoriul adresat Episcopiei Ortodoxe din
Cluj, la data de 14 iulie 1922 se arată că „subsem-
naţii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe de pe Valea
Someşului – din sus –, e pentru trebuinţele noastre

S.J.A.N.B.N., fond 1280/1925, tabloul nr. 475/1925.

247
164

sufleteşti, trebuie să alergăm zeci de kilometri, la

Năsăud, Bistriţa sau pe Valea Bârgăului. Pentru a
ne înlesni îndeplinirea trebuinţelor noastre sufle-
teşti ne rugăm cu tot respectul să binevoiţi a înfi-
inţa în comuna Sângeorzul Român, de pe Valea
Someşului, o parohie ortodoxă cu filiile: Rodna
Nouă (astăzi comuna Şanţ), Rodna Veche, Maieru,
Ilva-Mică, Leşu, Sânt Iosif (astăzi comuna Poiana-
Ilvei), Măgura (Ilvei) şi Ilva-Mare”248.

1. Dr. Andrei Monda

Născut în 18 august 1855 din o veche şi frun-

taşă familie cărturărească din Bistriţa-Bârgăului,
care a dat o mulţime de oameni luminaţi şi de
valoare Văii Bârgăului şi neamului, după ce a ter-
minat şcoala primară în satul natal, urmează Liceul
Inferior Evanghelic Luteran din Bistriţa, de unde
trece la Liceul Grăniceresc din Năsăud.
Bacalaureatul şi‑l ia în anul 1879 la liceul din
Blaj. Apoi, se înscrie la Facultatea de Medicină din
Cluj, de unde, în anul 1882, se transferă la Viena
(bineînţeles, la aceeaşi facultate). După obţinerea
doctoratului în medicină, face practică la un spi-
tal din Viena (Wienner Allemaignes Krankenhaus)
sub conducerea unor savanţi profesori, precum
Doctorul Schroder, Doctorul Mosetig ş.a.

248
A.A.V.F.C., Memoriul din 1/14 iulie 1922.
 165

În anul 1885 ajunge medic secundar la un alt

spital din Viena, de unde trece ca medic în comuna
sârbească din Banat, Czrepaja.
În anul 1888 este ales medic de circum-
scripţie cu reşedinţa în comuna grănicerească
Sângeorzul Românesc (actualmente Sângeorz-Băi,
judeţul Bistriţa-Năsăud) unde, timp de 33 de ani,
a fost un bun povăţuitor al poporului din întreaga
circumscripţie, mai ales al locuitorilor din această
comună. În acel an s‑a căsătorit cu Rafila Şandor
fiica unui preot de pe Valea Mureşului. Cât a trăit
la Sângeorz, a muncit cu dragoste şi râvnă pentru
binele acestei comune.
În timpuri grele pentru neamul nostru, aju-
tat fiind şi de alţi fruntaşi ai comunei, a pus bazele
Băncii Izvorul, fiind director al acestei instituţii
până la sfârşitul vieţii. Tot la stăruinţa lui s‑a înfi-
inţat în această comună o reuniune de lectură, una
de înmormântare şi alta de cântări, instituţii care
şi‑au dovedit dragostea pentru propăşirea poporu-
lui nostru249.
În acea perioadă nu exista nicio parohie orto-
doxă în zonă (implicit niciun preot ortodox), spe-
ranţele pentru reînvierea ortodoxiei pe acele melea-
guri revenindu‑i ieromonahului Ioachim Bâznog,
fiu al Sângeorzului. Toate speranţele puţinilor
credincioşi ortodocşi din zonă pentru realizarea

Gazeta Bistriţii, Anul VI, Bistriţa, nr. 3 (1 februarie

249

1926), p. 2.
166

dezideratelor lor s‑au îndreptat către ieromonahul

Bâznog.
Doctorul Andrei Monda s‑a numărat prin-
tre iniţiatorii întocmirii unui memoriu adresat
Episcopiei Ortodoxe din Cluj la data de 14 iulie
1922250.
În data de 3 noiembrie 1924, ieromonahul a
fost ridicat de acasă, dus la primărie, a fost bătut
groaznic, străpuns cu cuţitul şi foarfeca, i s‑a tăiat
barba, toate acestea ţinând până la miezul nop-
ţii. Motivul era de a‑l opri pe călugăr în ridicarea
bisericii ortodoxe începută, undeva, „peste Someş”,
pe pământul rămas moştenire de la părinţii lui.
Doctorul Monda a fost acela care i‑a eliberat certi-
ficat medical constatând cele întâmplate călugăru-
lui251. Acesta va trimite o carte poştală, în regim de
urgenţă, P. S. Nicolae Ivan, precum şi procurorului
Tribunalului Bistriţa, în care se specifica:
„Sfinţia Voastră!
Ioachim Bâznog, ieromonah greco‑ortodox
din Sângeorzul Român, ieri noaptea, a fost bătut, bat-
jocorit şi i‑a tăiat barba, un Lupoaie, subsecretar, în
casa primăriei comunale. Anexez certificat medical!
Cereţi, urgent, cercetarea în cauză şi pune-
rea agresorilor în arest la procuror. E un scandal

250
A.A.V.F.C., Memoriul din 1/14 iulie 1922; Alexandru
Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi, Edi-
tura Charmides, Bistriţa, 2010, pp. 52 – 53.
251
Alexandru Dărăban, op. cit., p. 54.
 167

nemaipomenit şi o batjocură pe bietul om. Trebuie

ajutor!”252.
În urma celor sesizate, P. S. Nicolae Ivan a
făcut plângere procurorului de pe lângă Tribunalul
din Bistriţa, în data de 12 noiembrie 1924, pentru
a dispune cercetarea şi pedepsirea grabnică a agre-
sorilor, demers rămas fără niciun rezultat, deoa-
rece prefectul judeţului nu era altul decât Solomon
Haliţă (greco-catolic), fiu al acestei comune253.
Ca medic, dr. Andrei Monda a fost unul din-
tre cei mai dedicaţi carierei sale. Multele călăto-
rii de studii făcute în fiecare an, începând cu anul
1903, în Norvegia, Anglia, Spania Germania şi
Franţa, ca membru în Congresul Internaţional al
Medicilor, au dovedit dragostea lui pentru ştiinţa
medicală254.
La data de 13 ianuarie 1926 a trecut la cele veş-
nice, în vârstă de numai 70 de ani. A lăsat regrete în
inima soţiei iubitoare, rudeniilor, prietenilor, cole-
gilor şi a tuturor care l‑au cunoscut. Înmormântarea
a avut loc la data de 15 ianuarie 1926, serviciul fiind
oficiat de octogenarul protopop Grigore Pletosu,
asistat de preotul Aurel Monda şi profesorii de reli-
gie Constantin Flămând şi Liviu Greabu255.

252
A.A.V.F.C., Cartea poştală trimisă de Dr. Andrei Monda
către Episcopie la data de 5 noiembrie 1924; Alexandru
Dărăban, op. cit., p. 55.
253
Alexandru Dărăban, op. cit., p. 55.
254
Gazeta Bistriţii, art. cit., p. 2.
255
Ibidem.
168

Cu trecerea în veşnicie a celui ce a fost

Doctorul Andrei Monda, s‑a stins viaţa unui vechi
şi vajnic luptător pe toate tărâmurile vieţii noastre
naţionale.

2. Profesorul Anton Domide

Profesorul Anton Domide s‑a născut în

comuna Şanţ (azi în judeţul Bistriţa-Năsăud) la data
de 18 decembrie 1880.
Ca toţi copiii descendenţi de grăniceri, a
urmat, mai întâi, la şcoala primară din sat şi, apoi,
la Norma din Năsăud, după care a trecut la gimna-
ziul superior fundaţional, parcurgând clasele I–IV,
fiind un elev bun la învăţătură. Probabil, mijloa-
cele materiale modeste au decis etapa următoare
pentru fiul de ţărani ca să ajungă la Preparandia de
stat maghiară din Deva care acorda burse nume-
roase pentru atragerea românilor şi saşilor în cap-
cana maghiarizării. Părăseşte Ardealul pentru a se
duce la Pesta, la Pedagogia Superioară, cea mai mare
şcoală la care putea aspira un absolvent de prepa-
randie. Studiile superioare au durat trei ani. A ajuns
la Preparandia română greco-catolică din Gherla
unde a predat matematica, fizica, chimia, ştiinţele
naturale, geografia şi astronomia. Prin 1908, în
urma unei aşa-zise fapte ireverenţioase la adresa
vlădicii (după unii că era prea elegant), a fost mutat
la un liceu foarte îndepărtat din Ungaria. Acolo l‑au
aflat evenimentele din anul 1918 din Transilvania.
 169

S‑a întors grabnic la Cluj unde a funcţionat ca pro-

fesor şi funcţii de conducere la mai multe şcoli
din Cluj, având şi alte activităţi profesionale şi
obşteşti256.
Din această poziţie îl găsim implicat şi în pro-
bleme ortodoxiei de pe Valea Rodnei, din perioada
interbelică, cu centrul său de renaştere Sângeorgiul
Român, apoi Sângeorz-Băi.
Lupta pentru renaşterea ortodoxiei pe aceste
meleaguri a dat‑o ieromonahul athonit Ioachim
Bâznog, fiul al Sângeorzului. Acesta a început con-
struirea unei bisericii ortodoxe, i‑a fost demolată,
a fost maltratat de către confraţii greco-catolici
locali, aici incluzând şi autorităţile civile locale257.
Lucrările de zidire a bisericii au stagnat până în
august 1925 când conducerea lucrărilor i‑a fost
încredinţată profesorului Anton Domide, avându‑l
alături pe ieromonahul Ioachim. Sub conducerea
acestuia s‑a ajuns ca la data de 30 octombrie 1925
lucrările să fie puse sub acoperiş.
La data de 9 noiembrie profesorul Anton
Domide a întocmit un raport pe care l‑a înaintat
către Episcopie, în care preciza următoarele:

256
Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva – vol. VII, Memo-
ria culturii, Editura Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca,
1993, pp.  334 – 338.
257
Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din
Sângeorz-Băi, Editura Charmides, Bistriţa, 2010, pp. 53 – 55;
Alexandru Dărăban, Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog,
Editura Sfântul Nicolae, Brăila, 2013, pp. 174 – 191.
170

„– a rămas pentru primăvară tencuitul şi

pictatul;
– la data de 14 noiembrie se doreşte a se pune
Sfintele Cruci pe turn, precum şi parafulgerul;
– să descalece la faţa locului inginerul Lungu,
precum şi un preot de la Episcopie;
– să se readucă de la Primărie cele trei clopote
confiscate de autorităţile locale;
– la acea dată să se constituie comitetul paro-
hial din care să facă parte şi două familii din corpul
didactic al Şcolii de arte şi meserii;
– să se întocmească un proces verbal asupra
stadiului lucrărilor;
– să se constate toate agresiunile la care a fost
supus călugărul;
– să se constate că ieromonahul rămâne un
agent de propovăduire al ortodoxiei;
– călugărul să fie trimis şi autorizat pentru a
face colecte până la primăvară”258.
În urma raportului întocmit de profesorul
Domide, Episcopia l‑a delegat pe preotul Simion
Vasinca, care s‑a deplasat la Sângeorz la data de
15 noiembrie 1925, întocmind, la rându‑i, un raport
care confirma cele spuse de profesor259.
La fel ca şi călugărul, nici profesorul Domide
nu a fost scutit de neplăceri, fiindu‑i puse pie-
dici de către organele administrative şi bisericeşti

258
Ibidem, pp.  56 – 57.
259
Ibidem, p. 58.
 171

greco-catolice locale. Văzându-se în asemenea situ-

aţie, la data de 2 ianuarie 1926 întocmeşte un nou
raport către Episcopie în care arăta următoarele
lucruri:
„– s‑a întocmit o adresă de către subprefect
cum că nu s‑a dat concesiunea prealabilă la cererea
înaintată către primărie;
– nu s‑a anexat planul şi devizul;
– adresa subprefectului trădează o ironie prin
tonul care‑l foloseşte, folosind expresia biserica lui
Bâznog;
– faptele ce s‑au petrecut în jurul edificării
acestei biserici prin: oprirea oricărui zilier şi mun-
citor în a lucra la biserică, interzicerea vânzării de
piatră de către cariera din comună, provocarea unui
scandal cu oameni beţi care au furat clopotele de la
biserică ducându‑le la Primărie;
– edificiul corespunde integral planului
original”260.
La data de 12 iulie 1926, profesorul Anton
Domide anunţa Episcopia că biserica era terminată
şi că în termen de trei săptămâni să aibă loc sfinţirea
ei. Pentru a fi mai convingător, trimite un raport mai
detailat, la data de 12 august 1926, în care specifica:
„– toate lucrările sunt gata pentru actul sfinţirii;
– a descălecat în comună preotul Buzdug din
Josenii Bârgăului care a intervenit pentru recupera-
rea clopotelor, dar fără niciun rezultat;

Ibidem, pp.  58 – 59.

260
172

– s‑a constituit un comitet format din două-

sprezece doamne, aflate la Băi, care au întreprins cu
o sinceritate şi vitejie adevărată actul de recuperare
al clopotelor la data de 12 august;
– la sfinţire va sluji şi protoiereul basarabean
Teodosie Wolovey, rugând totodată, ca sfinţirea să
fie înfăptuită de protopopul de Bistriţa, Grigore
Pletosu”261.
Actul de sfinţire al Biserici Ortodoxe, cu hra-
mul Adormirea Maicii Domnului, a avut loc la data
de 15 august 1926 în prezenţa a aproximativ trei
mii de locuitori, aceasta fiind prima biserică orto-
doxă ridicată pe aceste meleaguri după 1918.
Acest fapt a fost evidenţiat şi de oficiosul
Episcopiei, Renaşterea, care menţiona, printre altele,
că „dacă s‑a putut preda sfintei sale destinaţiuni
această biserică, în timp relativ scurt, este fără îndo-
ială meritul şi stăruinţa inimosului director al Şcolilor
Medii din Cluj, domnul profesor Anton Domide
care, din încredinţarea Consiliului Eparhial, a luat în
mână frâiele conducerii lucrărilor de la biserică – pe
lângă toate piedicile puse la cale din partea fraţilor
greco-catolici – biserică prevăzută cu trei clopote şi
cu toate cele de trebuinţă, s‑a terminat cu bine şi e
un semn bun pentru răspândirea ortodoxiei în acele

261
Ibidem, pp. 59 
– 
60. În aceeaşi zi, 15 august 1926,
P.  S.  Nicolae Ivan a săvârşit slujba de sfinţire a Mănăstirii
Rohia, ceea ce justifică sfinţirea lăcaşului de cult din Sângeorz
de către protopopul Grigore Pletosu.
 173

părţi262. Comuna Sângeorzul Român e o puternică

comună cu populaţie în majoritate greco-catolică şi
numai cu sforţări aproape supraomeneşti s‑a putut
ridica aceasta, prin stăruinţa prea‑modestului iero-
monah Bâznog, prin colectele făcute de acesta în
toate ţinuturile ţării”263.
Văzând presiunile continue ale preotului
Ilarion Boţiu îndreptate împotriva călugărului Bâz-
nog, profesorul Anton Domide ia atitudine, convo-
când consiliul parohial local la data de 31 ianuarie
1928, în urma căruia se întocmeşte un document
pe care‑l vor trimite Episcopiei în care se menţio-
nează că:
„Subsemnaţii, cu respect, vă rog să binevo-
iţi a dispune ca uzufructul bunurilor cumpărate
de ieromonahul Ioachim Bâznog să treacă şi de
drept şi de fapt asupra bisericii noastre ortodoxe
din Sângeorz-Băi, cu atât mai vârtos că biserica
între împrejurările de astăzi, nu dispune de niciun
izvor de venit din care ar putea face faţă cheltu-
ielilor materiale pretinse de buna întreţinere a
edificiului şi de reprezentare a bisericii în mod
demn. La cazul retrocedării dreptului de uzufruct,
care rugăm să fie trecut şi la cartea funciară, ne
obligăm a suporta toate cheltuielile reclamate de
buna întreţinere a imobilelor, deci şi primele de

262
Ibidem, p. 61. A se vedea Renaşterea, Cluj, 1926, nr. 35,
pp.  5 – 6.
263
Ibidem.
174

asigurare în conformitate cu asigurarea efectuată

de Episcopie.
Având în vedere că administrarea biseri-
cii noastre ca filie a parohiei Năsăud, prin preotul
Ilarion Boţiu, ne aduce pagube atât în ordin mate-
rial cât şi de ordin moral, după cum urmează:
a) Domnia-sa, de câte ori descalecă la biserică,
cere diurne pe care noi nu le putem plăti din lipsă
de fonduri şi venite;
b) De câte ori domnia-sa a fost în Sângeorz-
Băi n‑a rostit barem un cuvânt de consolidare a
bisericii, privitor la constituirea consiliului paro-
hial, încurajarea credincioşilor pe care îi avem şi
slăvirea bisericii pentru a câştiga credincioşi noi, nu
s‑a ocupat şi nici nu se ocupă de nevoile bisericeşti
sub niciun raport.
Din aceste motive ne vedem siliţi a vă cere
cu toată insistenţa să binevoiţi a ne scoate biserica
de sub jurisdicţiunea parohiei din Năsăud, căci nu
înţelegem niciun amestec de organe care n‑au cute-
zanţa, nici credinţa de a propaga, ci numai de a se
institui în beneficii.
Înţelegem să fim încurajaţi dar nu conturbaţi
în propaganda noastră de românizare pentru bise-
rica noastră de obârşie.
Atât protopopiatul districtual, cât şi domnul
profesor de religie din Năsăud au dovedit un simţ
prea adaptat la mediul ambiant catolic din întreaga
regiune.
 175

Dacă şi Veneratul Consistoriu concepe lucru-

rile astfel, legându-se de forme de birocratism ierar-
hic, astfel, ne vedem condamnaţi şi umiliţi chiar din
partea autorităţii noastre bisericeşti.
Sfinţindu-se şi instituindu-se o modestă bise-
ricuţă, noi avem perspectiva de cucerire, aşteptăm,
însă, în mod foarte firesc, ca să se facă demersu-
rile la Comisia agrară pentru asigurarea unei iclejii
(clejă = teren) şi pentru a elibera un carnet de redu-
cere pe C.F.R. aceluia care depus zeci de mii de lei
din colecte.
Pentru înlăturarea acestor stări, binevoiţi a
ne scoate de sub testamentul jurisdicţional de filie
parohială şi a ne aproba ca mănăstire, acordân-
du‑ne autonomia scrisă în regulamentele mănăs-
tireşti, împreună cu cel puţin doi călugări şi un
cantor ca transformarea în mănăstire să se facă în
modul curent.
În numele consiliului semnez, profesor Anton
Domide, epitrop interimar, împreună cu toţi înfăp-
tuitorii Bisericii Ortodoxe Româneşti”264.
Datorită intervenţiei profesorului Anton
Domide, dar şi a ecourilor din presa vremii, lucru-
rile se vor aşeza pentru puţină vreme.

A.A.V.F.C., Adresa prof. Anton Domide către Episcopie

264

din 31.01.1928.
176

3. Dr. Laurenţiu Oanea

Dr. Laurenţiu Oanea (1888 – 1970), din Sân-

georz-Băi, a fost un cunoscut avocat şi om poli-
tic. A fost trimis de Alexandru Vaida-Voievod şi
de dr. Teodor Mihali în octombrie 1918, la Iaşi să
informeze pe I.I.C. Brătianu, generalul Coandă şi
pe generalul Prezan de intenţia românilor tran-
silvăneni de a convoca Marea Adunare Naţională.
A cerut guvernului ca, după adunare, să trimită
armate în Transilvania pentru a preîntâmpina
eventualele tulburări pe care le‑ar putea provoca
elementele maghiare. A participat, ca deputat
al românilor pentru judeţele Bistriţa şi Năsăud,
la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie
1918. A fost unul dintre cei doi secretari ai acestei
adunări. După Unire a fost secretar ministerial al
Dr. Ştefan Cicio-Pop, care era ministru fără porto-
foliu pentru problemele Transilvaniei în guvernul
I.I.C. Brătianu. În perioada interbelică a fost depu-
tat şi senator liberal265.
O primă implicare a lui Laurenţiu Oanea în
problemele religioase locale a fost atunci când s‑a
aflat în fruntea unei „cete de oameni aleşi a mers
la locuinţa lui Bâznog şi i‑au luat clopotele şi le‑au

265
Horia Salcă şi Florin Salvan, Dr. Alexandru Vaida-Voie-
vod, corespondenţa între 1918 – 1919, Editura Transilvania-Ex-
pres, 2001, p. 211 şi Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva
vol. VII, Memoria culturii, cuvânt de încheiere Acad. Ştefan
Pascu, Cluj-Napoca, 1993, pp. 364 – 368.
 177

dus la primăria comunală”266.

La începutul lunii martie 1931, preotul Susa
intentează proces la judecătorie ieromonahului
Bâznog267. În urma celor sesizate de parohia orto-
doxă din Năsăud, călugărului îi este luată o declara-
ţie abia în 9 ianuarie 1932 de către jandarmeria din
Sângeorz-Băi268.
După cum reiese din declaraţia călugăru-
lui, acestuia i s‑a intentat un proces. Judecătoria
Bistriţa a trimis o adresă către protopopul ortodox
în care i se cereau date şi lămuriri privind situaţia
bisericii ortodoxe din Sângeorz-Băi.
Văzând amploarea pe care a luat‑o procesul, în
sprijinul călugărului a intervenit doctorul Laurenţiu
Oanea (greco-catolic), senator de Năsăud, dar şi în
calitate de avocat, care a trimis o petiţie Consiliului
Naţional Bisericesc, precum şi Episcopiei Ortodoxe
din Cluj în 4 februarie 1932. Printre altele menţi-
ona că: „subsemnatul dr. Laurenţiu Oanea, sena-
tor al judeţului Năsăud, domiciliat în Bucureşti,
am onoare a supune P.S. Voastre cele ce urmează,
privind însăşi existenţa Bisericii Ortodoxe Române
din comuna Sângeorz-Băi, judeţul Năsăud, care
este şi comuna mea natală.

266
S.J.A.N.C., Fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla,
Document nr. 47/1925.
267
A.A.V.F.C., adresa pr. V. Susa către postul de jandarmi
Sângeorz-Băi cf. dosar 382/920.
268
Idem, Adresa nr. 1464 din 11 ianuarie 1932 a Postului
de jandarmi Sângeorz-Băi.
178

În calitate de avocat şi de reprezentant poli-

tic al acestui judeţ, mă văd nevoit să vin în sprijinul
ieromonahului Ioan Ioachim Bâznog, iniţiatorul
cultului ortodox, şi nu numai, din această comună,
aflat în judecată cu Parohia Ortodoxă din Năsăud.
Donaţiunile au fost făcute de ieromonahul
Bâznog în dragostea lui fanatică pentru credinţa
ortodoxă, pe care o propagă în comuna fruntaşă
Sângeorz-Băi, cu populaţiune curat greco-cato-
lică, cum de altfel sunt toate comunele din Valea
Someşului, aparţinătoare Vicariatului Unit din
Năsăud.
Motivul acţiunilor ce urmează să intenţionez
va fi ingratitudinea crasă comisă contra donatoru-
lui ieromonah Bâznog. Faptele sunt următoarele:
– Ioan Bâznog, fiu de sătean din comuna
noastră, simţind o vocaţiune religioasă încă de pe la
anii 1900, a plecat la Muntele Athos, unde s‑a călu-
gărit. Reîntors în comuna noastră, a început a pro-
paga în mod stăruitor credinţa ortodoxă, deschi-
zând în casele părinteşti o casă de rugăciune. După
Unire, numărul credincioşilor ortodocşi s‑a sporit
la câteva sute şi atunci, numitul ieromonah, a cerut
Protopopiatului ortodox al Bistriţei să propună
Veneratului Consistoriu Episcopal din Cluj institu-
irea în comuna sa natală a unei parohii ortodoxe;
– P.S. Episcop Nicolae Ivan al Clujului a apro-
bat aceasta şi a încredinţat conducerea acestei paro-
hii, în calitate de administrator, ieromonahului Bâz-
nog, acordându‑i dreptul de a sluji Sfânta Liturghie;
 179

– ieromonahul, cu o mai multă râvnă, şi‑a con-

tinuat activitatea pentru propagarea Ortodoxiei,
şi‑a înmulţit credincioşii şi a donat o parte din
grădina părinţilor săi parohiei şi apoi prin sforţări
extraordinare a ridicat o biserică, a cumpărat clo-
pote şi, în plus, a cumpărat pe seama Episcopiei din
Cluj o foarte valoroasă proprietate în imediata veci-
nătate a staţiunii balneare „Hebe”, cu renumitele
ape minerale cunoscute şi de P.S. Voastră;
– ieromonahul Bâznog are toate actele prin
care dovedeşte că a fost călugărit, sfinţit, recunos-
cut de către Eparhia din Cluj ca administrator paro-
hial şi îndreptăţit a face slujbă bisericească în paro-
hia din Sângeorz-Băi, creată de domnia-sa;
– când parohia ortodoxă se dezvolta şi îşi
înmulţea credincioşii pe fiecare zi ce trecea, intriga
omenească a făcut ca un domn preot ortodox din
Năsăud să fie numit la parohia din Sângeorz-Băi;
– ieromonahul Bâznog a fost oprit de către
acesta a liturghisi în biserica clădită de domnia-sa
pe proprietatea părintească şi de aici s‑au produs
conflicte dăunătoare bisericii şi s‑au ivit scandaluri,
care au început să înstrăineze pe credincioşii orto-
docşi câştigaţi Bisericii Ortodoxe Române de către
ieromonahul Bâznog;
– acest ieromonah, neînţelegând, necrezân-
du-şi ochilor, că pe munca şi biserica clădită de el să
vadă slujind pe altcineva, a continuat să slujească,
iar Parohia din Năsăud l‑a trimis în judecată pentru
delictul de violare a cultului. Acuza este neserioasă,
180

deoarece ieromonahul a funcţionat în baza unor

autorizaţii anterioare, care nu se retrage după bunul
plac şi patima omenească.
Văzând supărarea ieromonahului m‑am
implicat personal în această privinţă şi sunt încre-
dinţat şi pe baza faptelor amintite, ieromonahul
donator are toate şansele de câştig.
P.S. Voastră va binevoi a dispune o cercetare
în acest caz şi eu ca „unit” nu doresc a mă amesteca
în această regretabilă luptă, dar aş regreta profund
dacă începuturile bune ale Bisericii Ortodoxe s‑ar
distruge şi singura parohie ortodoxă din Vicariatul
Rodnei şi ar înceta, ştiindu-se că datorită numai
străduinţelor ieromonahului a luat naştere.
În interesul bine priceput al Bisericii şi al
propagandei necesare, în interesul Ortodoxiei, aş
recomanda cu căldură ca Episcopia din Cluj să lase
funcţiunea de administrator parohial pe ieromona-
hul Ioachim Bâznog, în baza drepturilor deja acor-
date şi ca o recunoştinţă pentru zidirea bisericii şi
achiziţiile făcute de domnia-sa.
Procedându-se altfel, se va pierde toată ave-
rea bisericească şi interesele Ortodoxiei din această
localitate, şi nu numai, vor suferi foarte mult”269.
Din petiţia doctorului Laurenţiu Oanea reiese
clar că în Sângeorz-Băi erau în 1932 câteva sute de

269
A.A.V.F.C., Copie după petiţia dr. Laurenţiu Oanea
înregistrată în Consiliul Naţional Bisericesc cu nr. 259/1932
şi la data de 4 mai 1932 la Episcopia din Cluj.
 181

credincioşi, recunoaşte sacrificiul călugărului şi

deşi era unit nu cade în capcana manipulării întinsă
de confraţii săi, dar şi de slujitorii ortodocşi, în ceea
ce priveşte tema concubinajul, de care era de‑atâtea
ori acuzat. O altă concluzie ce se mai poate trage
este că preoţii ortodocşi implicaţi au dat dovadă de
exces de zel şi de cele mai multe ori nu au informat
corect Episcopia, mai toate informaţiile care nu
conveneau au fost cenzurate, neajungând pe masa
episcopului din Cluj.

4. Prefectul Solomon Haliţă

La venirea sa ca prefect în judeţul natal, în

Sângeorzul Românesc – satul natal al prefectului
– se încerca renaşterea ortodoxiei pe aceste melea-
guri (partea superioară a Someşului Mare începând
de la Nepos şi Valea Ilvei) de către un consătean
de‑al său, ieromonahul Ioachim Bâznog.
Acest ieromonah a fost împiedicat perma-
nent de către autorităţile bisericeşti greco-catolice
şi administrative locale, ajungându-se până la dărâ-
marea bisericii ridicate de el, de două ori. A mai fost
batjocorit, maltratat de către organele administra-
ţiei locale, i‑au fost confiscate clopotele, fapt confir-
mat de dr. Andrei Monda care o trimis o carte poş-
tală către Episcopia ortodoxă din Cluj270. Călugărul
a făcut sesizare către prefectul judeţului, care nu

Alexandru Dărăban, op. cit., pp.  53 – 55.

270
182

era altul decât Solomon Haliţă, dar acesta nu a luat

nicio măsură împotriva agresorilor271.
L‑a legat o strânsă prietenie de protopopul
Pletosu încă de pe vremea şcolii năsăudene, apoi
având aceeaşi orientare politică, ca dovadă pe pri-
mele patru poziţii ale listei Partidului Național-
Liberal din 5 februarie 1930 îi găsim pe:
1) Grigore Pletosu, protopopul ortodox al
Bistriţei;
2) Alexandru Haliţă (fratele fostului prefect
Solomon Haliţă), fost vicar greco-catolic;
3) Ilarion Boţiu, preot-profesor;
4) Alexandru Gagea, primar în Sângeorz272.
De aici se pot înțelege presiunile extraor-
dinare la care a fost supus ieromonahul Bâznog,
deoarece nu convenea nici coreligionarilor, dar nici
confraţilor greco-catolici. Interesul politic nu mai
ţinea cont de nimic.

5. Femeile intelectuale aflate în staţiune

Am menţionat în paginile anterioare despre
confiscarea clopotelor de la biserica ridicată de
ieromonahul Ioachim Bâznog.
Cu toţii jubilau că ziua cea mare a sfinţirii
bisericii se apropiase şi ea se va înfăptui fără clo-
pote. Dar nimeni nu socotise că, mai presus de
orice patimă, de orice influenţă, veghea neadormită
271
Ibidem, p. 55.
272
Gazeta Bistriţei, 1 februarie 1930.
 183

neînfrânta credinţă a femeii române. Apărătoare în

toate grele a limbii şi cultului strămoşesc, vibrând
la orice nedreptate, femeia română s‑a pus în calea
celor ce au vrut să dărâme legea şi, ca şi străbunele
ei, în Sângiorgiul Român, glasul i s‑a auzit.
Pentru recuperarea clopotelor s‑a constituit,
în 12 august 1926, ca un mănunchi, un comitet de
douăsprezece doamne din clasa cea mai de elită ce
se afla la Băi: doamna Simionescu, soţia secretarului
general din Ministerul de Finanţe, doamna Mircea
de la Carul cu bere din Bucureşti, doamna Ciortea de
la Cluj, doamnele Maria Cristu Simionescu, Aurelia
A. Domide, Maria Giurgea, Zopa, domnişoara Man
punându-se biserica sub protecţia lor. Au pornit ca
la o cruciadă modernă spre eliberarea clopotelor
bisericuţei. Trei ceasuri întregi bunele românce au
pledat, s‑au rugat, au insistat, instalându-se în pri-
măria Sângiorgiului până lanţurile beciului, unde
se ţineau clopotele, au fost desfăcute şi cu alai, pe
căruţa preotului martir, au fost urcate vestitoarele
rugăciunilor către Domnul. Tremura bietul primar
de frică că ce‑or zice persecutorii bisericuţei orto-
doxe, dar femeile fură mai dârze ca el şi cu lacrimi
în ochi ele îşi văzură răsplata273.
Acest „Comitet de Doamne” a întreprins cu
o sinceritate şi vitejie adevărată, au scos clopotele
aproape cu forţa de la Casa Comunală, ducându‑le

273
Dimineaţa, Anul XXII, Bucureşti, 18 august 1926,
nr. 7084, p. 3.
184

impunător, dar demonstrativ la biserică şi umilind

în felul acesta, în modul cel mai civilizat, pe agreso-
rii păcătoşi274.

6. Avocatul Ioan Lazăr

Actul istoric, crud şi arbitrar, de la 30 august
1940, pronunţat la Viena, a zguduit din temelii
întreaga Ortodoxie transilvăneană. Rezultatul ver-
dictului de la Viena a fost întâmpinat de mulţi din-
tre preoţi, călugări cu hotărâre dârză de a rămâne în
mijlocul credincioşilor. Un asemenea părinte sufle-
tesc, rămas în mijlocul sătenilor, a fost şi ieromona-
hul Ioachim, răbdând suferinţa, batjocura în chipul
cel mai neomenos.
Profitând de conjunctura politică a vremii, o
parte dintre copiii crescuţi de călugăr (Aurel, Sabina
şi Sevestian) s‑au gândit să profite de situaţia creată,
hotărându-se să pună mâna pe tot ce i‑a rămas moş-
tenire călugărului de la părinţii lui, adică pământul
unde era construită biserica. Ei declanşează un pro-
ces la Judecătoria Năsăud pentru a-şi îndeplini acest
ţel, angajându-şi un avocat în persoana lui Ioan Lazăr.
În această perioadă, în data de 4 ianuarie 1942,
ieromonahul se deplasează la sediul Episcopiei din
Cluj, unde se întocmeşte un proces verbal în baza
celor declarate de ieromonah, după cum urmează:
„în anul 1921 am cumpărat un loc cu nr. topo

274
A.A.V.F.C., Adresa nr. 11339/1926 către Prefectura
Bistriţa.
 185

1547/2 în mărime de 100 de stânjeni cuprins în C.F.

nr. 135 a comunei Sângeorz-Băi. Locul a fost cum-
părat pentru Biserica Ortodoxă din Sângeorz-Băi.
Minorii de atunci, acum majori, se pun stă-
pâni pe numitul loc folosindu‑l de mai mulţi ani.
Cer ca locul acesta cumpărat atunci, să
rămână Bisericii275”.
Ieromonahul mai cerea ca Episcopia, prin
jurisconsultul ei, să măsoare cei 100 de stânjeni
din jurul bisericii, iar restul pământului, copiii să‑l
împartă frăţeşte între ei.
Avocatul Ioan Lazăr trimite la rându‑i adresă
către Episcopie şi Protopopiatului Bistriţa, pri-
meşte răspuns prin intermediul părintelui Puica
din Năsăud, ajung la înţelegere, copiii fiind con-
vinşi să renunţe la proces. Părintele Vasile Puica
din Năsăud menţionează faptul că ieromonahul
slujeşte, în continuare, exprimându-şi să i se repare
biserica, să-şi facă călugăria, nerenunţând la ideea
întemeierii unei obşti monahale276.
Avocatul Ioan Lazăr recunoştea că „nu ar afla
potrivit, după părerea lui personală, să poarte pro-
ces în împrejurările actuale cu un personaj de cali-
brul călugărului Bâznog”277.


275
A.A.V.F.C., Actul nr. 245/1942 al Protopopiatului Bis-
triţa către Episcopie.
276
Ibidem.
277
Idem, Actul nr. 2795/1942.
 ▼ VI

Biserici dărâmate
şi distruse, casă
parohială şi
terenuri confiscate

În secolul al XVIII‑lea, Biserica Ortodoxă din

Transilvania a trecut prin situaţii dramatice, cu
schimbări profunde care s‑au resimţit şi în secolul
al XX-lea.
Cea mai mare barbarie săvârşită de generalul
Bukow a fost, însă, distrugerea a zeci de schituri
şi mănăstiri româneşti din Transilvania – din cele
aproape 200 câte existau, cele din lemn fiind arse,
iar cele din piatră şi cărămidă distruse cu tunurile.
Puţinele mănăstiri care au rămas au fost atribuite
uniţilor, dar din lipsă de călugări, s‑au desfiinţat. Din
această cauză, Biserica Ortodoxă din Transilvania
n‑a mai avut nicio mănăstire până după 1918278.
Obiceiul de a dărâma biserici ortodoxe a
continuat şi în secolul XX de către autorităţile

Mircea Păcurariu, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe

278

Române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 160.

 187

locale, administrative şi bisericeşti greco-catolică.

Ieromonahul Ioachim Bâznog a început construi-
rea unei biserici ortodoxe. Credincioşii uniţi n‑au
văzut cu ochi buni această clădire şi, neştiind cum
să‑l împiedice, au încercat mai multe variante.
Prim-pretorul plasei Rodna Veche, însoţit de
un inginer expert, s‑a deplasat la faţa locului şi cu
sentinţa din 15 august 1924 s‑a ordonat, în scris,
dărâmarea edificiului, după ce anterior a ordonat
verbal sistarea lucrărilor279.
Ministerul Cultelor şi Artelor trimite
Consistoriului Eparhial din Cluj în data de 19 sep-
tembrie 1924 un răspuns în care se comunica că
s‑a trimis administraţiei plasei Rodna Veche să sus-
pende dărâmarea bisericii ortodoxe din Sângeorzul
Român până la venirea unui arhitect, care va avea să
constate dacă clădirea este în stare de prăbuşire sau
nu, şi dacă este neapărată nevoie să fie dărâmată
sau se pot face eventuale adaptări necesare pentru
continuarea construcţiei280. S‑au respectat aceste
indicaţii refăcându-se fundaţia de piatră și restul
bisericii, ajungând cu lucrul până sub acoperiş281.
Ieromonahului Ioan Ioachim Bâznog, a
înaintat, în timp legal, un apel contra sentinţei

279
A.A.V.F.C., Adresa 1042/1924 către Prefectura Bistri-
ţa-Năsăud şi răspunsul cu nr. 5022/12 august 1924.
280
Ibidem, Răspunsul Ministerului Cultelor şi Artelor
nr. 44471/19 septembrie 1924.
281
Ibidem, Adrese către Protopopiat (3.04.1924), Consisto-
riul Episcopal (20.08.1924), Minister şi Pretură (24.08.1924).
188

prim-pretorului plasei Rodna Veche, având în

vedere expertiza tehnică întocmită de serviciul
judeţean de specialitate din 5 octombrie 1924,
cerută de Ioan Bâznog şi a ordinului Ministerului
Cultelor şi Artelor şi reacţiunii cultului ortodox din
19 septembrie 1924, fiindu‑i respins apelul înain-
tat şi aprobând hotărârea prim-pretorului plasei
Rodna Veche282.
Se trimite o nouă adresă către Episcopia din
Cluj despre situaţia creată. În acest scop protopo-
pul ortodox de Bistriţa, Grigore Pletosu, a interve-
nit la prefectură ca biserica să fie acoperită în mod
provizoriu pentru ca materialul să nu se deterioreze
până la noi dispoziţiuni283.
După o oarecare atitudine calmă de vreun
an şi jumătate, biserica greco-catolică din locali-
tate revine în forţă în anul 1924 împotriva ridică-
rii Bisericii Ortodoxe. Se trimite de către preotul
greco-catolic Aurel Chintăoan o nouă adresă către
superiorii săi din Gherla, în data de 3 iulie 1924284.
O nouă şedinţă a Consistoriului Episcopiei
Greco-Catolică de Gherla are loc în data de 20
noiembrie 1925 care, printre altele, au avut pe
ordinea de zi şi problema zidirii bisericii ortodoxe

282
Ibidem, Adresele către Prefectură şi Consistoriul Epar-
hial cu nr. 6725/1924.
283
Ibidem, Adresa nr. 6669/1924 către Episcopie şi adresa
nr. 323/1924 a Protopopiatului Ortodox al Bistriţei.
284
S.J.A.N.C., Fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla,
Document nr. 33/1924.
 189

din Sângeorzul Românesc. Formulează, din nou, o

adresă către ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu,
în care‑i erau prezentate problemele de la Sângeorz.
Cert este că domnul Alexandru Lapedatu, în cali-
tate de ministru, nu a luat nicio măsură împotriva
ridicării Bisericii Ortodoxe, dovadă că biserica a
fost sfinţită în 15 August 1926285.
Ca „recunoştinţă”, trei dintre copiii crescuţi
de călugăr, Aurel, Sabina şi Sevestian, îi vor intenta
proces, în anul 1942, pentru a dobândi aşa-zisa
avere a călugărului.
Biserica Adormirea Maicii Domnului, ridicată
prin strădania ieromonahului Ioachim Bâznog, a
rezistat vicisitudinilor vremurilor, dar, mai ales,
oamenilor, în mod sigur până în anul 1957, conform
unui raport întocmit de preotul Roman Ioan din
Năsăud către Episcopia Ortodoxă din Cluj la data
de 28 martie 1957, în care se specifica că „potrivit
ordinului telefonic dat de către părintele consilier
Moldovean Ioan de la Episcopia din Cluj, cu sme-
renie vă raportez următoarele că am primit o foaie
de posesiune, la cererea mea, asupra intravilanului
proprietate a Bisericii Ortodoxe din Sângeorz-Băi
cu nr. topo 1547/2 în suprafaţă de 100 de stânjeni,
care suprafaţă, după schiţa am găsit‑o la Cartea
Funciară, reprezintă numai locul de sub casa biseri-
cii pe care voiţi s‑o demolaţi, iar restul grădinii de la
numărul topo 1547/1, în suprafaţă de 697 stânjeni

A.A.V.F.C., Document nr. 5536/1925.

285
190

este intabulată pe Salvan Florian, Salvan Floarea şi

Salvan Sebastian, copiii crescuţi de călugăr”286.
Decretul 410 este documentul legislativ de
tristă amintire, datorită căruia a fost demolată
biserica ridicată de călugărul Bâznog, adoptat de
conducerea Marii Adunări Naţionale, în ziua de
28 octombrie 1959. În fapt, documentul a vizat
o reformă monahală hotărâtă de Guvern, în mod
independent faţă de Sinodul Bisericii Ortodoxe.
Aplicarea acestui decret, între anii 1959 – 1964, prin
forţă şi ameninţări, constituie o perioadă de doliu
pentru monahismul românesc şi pentru Biserică287.
Dintre copiii crescuţi de călugăr, Sabina şi
Aurel vor dobândi în timpul regimului comunist, în
anul 1958, casa aferentă terenului din Băi, care era în
patrimoniul Episcopiei, cu mijloace necurate, deoa-
rece au devenit comunişti, chiar îndeplinind roluri
de conducere în cadrul organizaţiei locale a P.C.R.
Totodată, împreună cu al treilea frate, Sevestian, au
intrat în posesia terenurilor aferente, incluzând şi
terenul pe care a fost construită biserica.

286
Idem, Adresă a părintelui Roman către Episcopie.
287
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/decre-
tul - 410‑anul - 1959 - 125720.html.
 ▼ VII

Ortodoxia
sângeorzană în
presa vremii

Râvna celor doi fraţi, ieromonahii Antonie şi

Ioachim Bâznog, n‑a trecut neobservată de presa
vremii, atât de cea bisericească (mai ales cea gre-
co-catolică), precum şi de presa centrală laică.
Cele mai multe atacuri la adresa celor doi
ieromonahi le găsim prezentate în Unirea, foaie
bisericească-politică a Mitropoliei Greco-Catolică
din Blaj, fie prin eseuri, fie la rubrica Telefonul Unirii.
Începând din toamna anului 1922 încep ata-
curile la adresa ieromonahului Antonie Bâznog
când la rubrica amintită mai sus, era reclamat de
un anume „C” din Feiurd, fiindu‑i dat şi răspunsul,
după cum urmează: „mulţumim pentru informa-
ţiile trimise referitor la mişcările religioase de la
D-voastră, provocate, pentru a-şi justifica, se vede,
existenţa, din partea agenţilor eparhiei ortodoxe
din Clujul apropiat. Le vom utiliza în curând, dar
vă rugăm să nu uitaţi, că în scopul acesta trebuie să
fim cât mai amănunţit informaţi asupra mersului
192

acestei mişcări condamnabile. Cu deosebire vă

rugăm, şi pe dumneavoastră şi pe alţii în parohiile
cărora s‑ar încerca atari dezbinări, să ne puneţi la
curent cu numele funcţionarilor de orice natură, care
ar îndrăzni să abuzeze de slujba ce deţin pentru a face
din ea o armă de prozelitism meschin şi neruşinat.
Noi, puteţi fi siguri, ne vom face pe deplin datoria”288.
Atacurile se vor îndrepta şi asupra ierarhiei
ortodoxe din Cluj, implicit împotriva P.S. Episcop
Nicolae Ivan. Astfel, „ridicarea părintelui Nicolae Ivan
în scaunul de episcop ortodox al Clujului nu a făcut
mare bucurie generaţiei mai tinere a bisericii sale.
Lumea iniţiată în cercurile bisericeşti ale Sibiului, de
unde venea, îi cunoştea, pe lângă puterea de muncă,
şi apucăturile puţin europeneşti, care făceau din el
tipul unui adevărat intrigant. Şi cum intrigile sale se
îndreptau în bună parte împotriva bisericii noastre,
nu e mirare dacă cercurile noastre bisericeşti nu au
putut vedea în aşezarea lui la Cluj decât un înce-
put de intrigare confesională foarte puţin onora-
bile. Presimţirile şi prevederile acestea s‑au împlinit
cu vârf şi îndesat. Faimosul caz de la Ocoliş, în care
se simte, cât colo, mâna îndrumătoare a vlădicii de
la Cluj, pune în deplină lumină opera de şurubărie
fanariotă, pe care acest arhiereu înţelege s‑o pună în
scenă, pe căi şi cu mijloace care ar putea ilustra fără
sfială şi cea mai întunecată pagină a Bizanţului. Dar

288
Unirea, Anul XXXII, Blaj, sâmbătă 23 septembrie 1922,
nr. 38, p. 4.
 193

cazul acesta nu e singur. Ceva similar s‑a petrecut de

curând şi în parohia noastră Feiurd, o parohie din
cele mai curat unite de lângă Cluj. În două părţi ale
hotarului acestei parohii s‑au aşezat mai multe fami-
lii, care formează adevărate cătune şi a căror legătură
cu satul nu este desigur, sub nici un raport, din cele
mai uşoare. Atâta a fost de ajuns, pentru ca Clujul
ortodox să-şi pună ochii pe aceşti credincioşi şi folo-
sindu-se de agenţii săi, recrutaţi în parte chiar dintre
oameni cu situaţie oficială în viaţa de stat, să semene
în mijlocul lor neghina vrajbei confesionale. Cu pro-
misiuni că li se va face biserică şi şcoală, că li se va da
preot căruia nu vor trebui să‑i plătească nimica şi –
nu în ultimul rând – cu afişarea calomniilor debitate
la adresa bisericii noastre vândute ungurilor, o parte
din locuitorii acestor crânguri au putut fi seduşi să
încerce, fără nici un motiv de înţeles, o dezbinare în
masă. Fireşte, preotul nostru de acolo nu a putut să
stea eu mâinile în sân şi, aflând despre această miş-
care şi despre mobilul ei, a căutat să înfăţişeze pe
câţiva fruntaşi din sat şi din aceste cătune cu însuşi
Preasfinţitul Nicolae al Clujului, pentru a se constata
dacă promisiunile şi asigurările seducătoare – des-
pre care se spunea că erau făcute chiar din partea
dânsului –, se mai susţin... Dar cum întunericul nu
poate să stea în faţa luminii, cu acest prilej li s‑a spus
că nu este adevărat, că Preasfinţitul aproape nici nu
ştie nimica şi că, dacă totuşi este ceva mişcare, ea nu
poate proveni decât din revenirea spontană a aces-
tei populaţii la conştiinţa firească a legii româneşti
194

şi, fireşte… Rezultatul acestei întrevederi s‑a aflat şi

prin crânguri şi dacă pe urma încăpăţinării câtorva
dintre ei nu se poate vorbi încă de o trezire la reali-
tate a tuturora, atâta e sigur că demascându-se unel-
tirile, situaţia s‑a schimbat foarte mult şi avem cele
mai bune nădejdi, că Feiurdul va şti să rămână şi pe
mai departe în întregime credincios bunelor sale tra-
diţii şi legii noastre străbune. Ca şi Ia Ocoliş, încerca-
rea de dezbinare de la Feiurd va ajunge, aşa credem,
o probă de tărie a credinţei credincioşilor noştri, dar
în aceeaşi vreme şi o dovadă grăitoare a duhului de
învrăjbire religioasă, care se propagă fără nicio ruşine
şi cu arme atât de puţin onorabile din cetăţuia neu-
nită a Clujului. Toate semnele arată că, sub ochii
«neintervenţionişti» ai cercurilor noastre guverna-
mentale – ori poate, aşa se spune, chiar cu aprobarea
pe ascuns a acestora – s‑a deschis o luptă confesio-
nală din cele mai acute, în faţa căreia vom continua
să ne facem şi noi pe deplin datoria. Suntem atacaţi
în posesiunea lucrurilor noastre celor mai scumpe,
suntem atacaţi fără niciun motiv şi suntem atacaţi
cu mijloacele cele mai detestabile, şi atunci – să nu
se supere păr. episcop Ivan şi nici d. Banu, – vom
încerca să ne încingem la luptă şi noi”289.
Unele opinii privind ortodoxia de pe aceste
meleaguri le‑a exprimat şi Nicolae Iorga. Asupra
acestui fapt s‑a reacţionat cu un editorial la adresa
marelui savant în care‑i reamintea că „nu noi am

289
Idem, Sâmbătă 30 septembrie, nr. 39, p 2.
 195

provocat scandalul de la Ocoliş, Feiurd ş.a. Nu noi

am strigat cu uşile şi ferestrele deschise, că nu ne
vom da odihnă oaselor până ce nu vom aduce pe
toţi fraţii în ocolul nostru. Nu noi, ci alţii. Noi am
dori să ne putem vedea, neîmpiedicaţi, de imensa
problemă a refacerii morale a sufletelor, atât de
zdruncinate de cataclismul războiului. – Atât”290.
Profesorul doctor Alexandru Rusu, într‑un
editorial intitulat Crăciunul nostru, arăta că „biru-
inţa aceasta nu este însă numai o biruinţă locală, ci
este o biruinţă a întregii noastre biserici. Cazul de
la Ocoliş s‑a repetat, precum ştim, şi la Feiurd şi pe
aiurea, aşa că o înfrângere la Ocoliş ar fi însemnat o
mare spărtură, cu urmări incalculabile...”291.
Sub acelaşi nume „C” din Feiurd soseşte
iarăşi, pe adresa Telefonului Unirii, o reclamaţie
despre activitatea ieromonahului Antonie Bâznog,
adresant care primeşte următorul răspuns:
„cunoaştem şi noi activitatea anterioară a misio-
narului ortodox de la d-voastră şi suntem siguri că
în momentul când oamenii, care au fost amăgiţi să
treacă la ortodoxie, vor cunoaşte şi ei trecutul lui
«glorios», vor părăsi solidar pe cei ce i‑au batjo-
corit prin aşezarea în fruntea lor a ieromonahului
Bâznog. Comuna Sângeorzul Român, unde încă
s‑a încercat să facă biserică, îi ştie toate fărăde-
legile, iar temniţa ordinară, făcută din 7 Ianuarie

Idem, 16 decembrie 1922, nr. 50, p. 1.

290

Idem, Anul XXXIII, 6 ianuarie 1923, nr. 1, p. 1.

291
196

1909  –  7 Aprilie 1909, este o dovadă hotărâtoare

că crimele acestui pseudo-călugăr concubin, între
care şi aceea a exportului de fete în Orient, nu sunt
numai vorbe de stradă. Consistoriul păr. episcop
Ivan poate fi într‑adevăr mândru pentru această
achiziţie şi noi nu putem decât să-l compătimim
dacă crede că cu astfel de misionarii poate să ne
readucă la legea cea strămoşească. Cât priveşte
demascarea acestui păcătos, aveţi tot dreptul s‑o
faceţi, dar credem că nu e bine şi nu începeţi până
veţi pune mâna pe copia autentică a hârtiilor ofi-
ciale de care ne scrieţi. Cu deosebire actul Nr.
1534/1922 de la prefectura din Bistriţa va putea să
vă facă excelente servicii”292.
O altă depeşă semnată sub numele de „B” din
Cluj, în care i se recomandă de redacţie că „pentru
a şti cine este Bâznog şi pentru a vă putea face o
idee despre tipul Bâznogilor, vă rugăm să mai citiţi
odată Telefonul nostru din nr. 34, adresat la Feiurd.
Veţi afla de acolo, în temeiul de acte oficiale, că
ieromonahul Bâznog, trimis de Preasfinţitul Ivan al
Clujului să turbure pe credincioşii noştri din Feiurd,
este un pseudo-călugăr concubin, care pentru crime
ordinare, între care nu este ultima exportul de fete
in Orient, a făcut şi temniţă ordinară. Cine doreşte
şi amănunte, n‑are decât să consulte actul oficial
nr. 1534/1922 de la prefectura din Bistriţa”293.

292
Idem, 25 august 1923, nr. 34, p. 4.
293
Idem, 20 octombrie 1923, nr. 42, p. 3.
 197

La începutul anului 1924, în editorialul

Momente se face menţiunea că „aceeaşi atmosferă
de activă creştinătate transpiră şi din actul atât de
însemnat pentru biserica unită, că aproape toţi cre-
dincioşii noştri din Feiurdul unei rătăciri trecătoare
îşi pot încălzi sufletele de nou în jurul vechiului
altar al credinţei, pe care era pe‑aci să şi‑l piardă.
Crăciunul din anul trecut – e bine să ne amintim şi
de asta – ne‑a adus bucuria, că răsăritul cel de sus a
fost de nou cunoscut, în adevărata lui lumină, din
partea ocolişenilor Preasfinţitului Iuliu al Gherlei,
şi iată că de astădată tot un Crăciun este prilejul,
când Feiurdenii pot să caute în noua lor biserică
iarăşi alături de noi: Cântaţi Domnului tot pămân-
tul, şi cu veselie lăudaţi‑l, că s‑a preamărit. Da, s‑a
preamărit şi L‑au preamărit chiar Feiurdenii noştri
iubiţi!294. În acelaşi număr se aduceau mulţumiri
aceluiaşi vechi colaborator „C” din Feiurd pen-
tru cele comunicate. Noi rugăm pe Dumnezeu, ca
din mult încercaţii noştri fraţi din crângul numit
«Coada Teleacului» să facă cei mai buni credincioşi,
care răsplată, ca pentru statornicia lor, să poată fi
socotiţi în fruntea altora. Amănuntele le vom mai
utiliza poate cu alt prilej le vom mai utiliza poate cu
alt prilej”295.
Prea Sfinţitul Nicolae Ivan era numit „patro-
nului marelui Bâznog din Feiurd” şi se spunea că

Idem, 5 ianuarie 1924, nr. 1, p. 1.

294

Ibidem, p. 7.
295
198

„unde din lipsa de oameni, chiar şi Bâznog se ridică

la posturi de mare încredere”296.
Telefonul Unirii, acea rubrică a foii, nu se
dezminte ca fiind porta-vocea celor care militau
împotriva ieromonahului Antonie. În anul 1925
i se dă următorul răspuns unui anume „P” din
Cluj, răspuns care va fi un atac şi asupra oficio-
sului Episcopiei: „Domnii de la Renaşterea pot fi
într‑adevăr foarte încântaţi de faptul că au reuşit
să sfinţească pe seama Bâznogului lor şi a celor
vreo 25 familii din crângul Feiurd-Pădureni o bise-
rică ortodoxă. Ar fi trebuit să fie însă şi aceasta le‑o
puteţi spune fără primejdia de‑a fi dezminţiţi –
ceva mai modeşti, când e vorba de grandiozitatea
serbărilor, care nu numai că n‑au întrecut toate
aşteptările, ci chiar dimpotrivă – cu toate invitările
ca la nuntă ce s‑au făcut pentru tot jurul – nu s‑au
putut împărţi nici măcar colacii pregătiţi, aşa că au
trebuit să fie vânduţi mai apoi în licitaţie publică.
Şi mai puteţi să le şoptiţi şi acestea: cele 25 familii
din Pădureni, amăgite cu vorba cunoscută, că nu
vor plăti nimic nici preotului, nici bisericii, încă
nu rămân ortodoxe decât până în momentul, când
păr. Bâznog, ori altul, care‑i va lua locul, va începe
să-şi pretindă şi el stolele obişnuite. Şi atunci vor
reveni şi aceştia şi încă – probabil – cu biserica cea
nouă cu tot”297.

296
Idem, 26 ianuarie 1924, nr. 4, p. 4.
297
Idem, 7 noiembrie 1925, nr. 45, p. 3.
 199

Totodată, au apărut reacţii în ceea ce priveşte

pe ieromonahul Ioachim Bâznog. În anul 1926
apărea în ziarul Dimineaţa un articol semnat sub
pseudonimul Fulmen298, intitulat Pentru cultul stră-
moşesc, articol pe care‑l vom reda în rândurile ce
urmează:
„S‑ar crede că e o transplantare reînviată a
luptelor ce învrăjbeau acum câteva secole cultul
creştinesc din Apus, povestea petrecută aici, în ver-
dea şi poetica localitate a Sângeorgiului Român,
adăpostiţi între munţii Cormaiei şi scăldată de
furtunatecul Someş. Povestea desfăşurată în jurul
bisericuţei şi a unui biet iluminat, care cu preţul
vieţii, a ţinut cu îndârjire să ridice biserică ortodoxă
pe plaiuri băştinaşe româneşti.
Iar dacă e adevărat că menirea omului i-e
scrisă de mic pe frunte şi în ochi, niciunul mai mult
ca părintele ce am cunoscut, umil, blând şi supus
tuturora, nu e icoană mai vie a acestei zicale din
bătrâni.
De mic copil a fost închinat celor sfinte, iar
credinţa lui nesupusă neştiutoare de toate axiomele
subtile ale semidocţilor, avea la bază acea înflăcărare

298
Este vorba despre Ecaterina Raicoviceanu Fulmen,
născută în 1881 – una dintre puţinele şi va­loroasele ziariste
ale presei anilor 1926. Absolventă a Facul­tăţii de Litere din
Bucureşti, în 1905 a intrat în presă, scriind la celebrele ziare
Adevărul şi Dimineaţa. A fost membră activă a Sindicatului
ziariştilor din Bucu­reşti şi în Societatea Scrii­torilor. A editat
cinci volume de lite­ratură.
200

adâncă ce fac din cei dăruiţi cu ea, iluminaţii neîn-

frânţi de nicio persecuţie, de nicio primejdie.
Căci cine ar crede că aici în paşnicul Sân-
Georgiu, cu peste patru mii de suflete, călugărul
sfinţit de biserica ortodoxă, a întâmpinat ironii,
batjocuri, hulă şi bătăi?
Aceasta pentru simplul fapt că prin mijloace
proprii, umblând zdrenţuros, rupt de foame, a pus
ban lângă ban spre a ridica draga biserică a cultului
strămoşesc. Şi, într‑o bună zi, bisericuţa s‑a înălţat.
Modestă, fără turnuri înalte, ca şi înfăptuitorul ei.
Dar, ca şi mănăstirea lui Manole, ea se înălţa într‑o zi
spre a fi dărâmată într‑o noapte. Nu de unguri, cum
s‑ar crede, nici de evrei ce trăiesc în pace cu cei de alte
culturi, ci de o mână de români greco-catolici, sub
fălăciosul pretext că părintele ortodox nu e dichisit,
nu e pomădat, nu poartă freză… Şi în ciuda autoriza-
ţiei de la centru, bietul călugăr fu frezat, tuns cu sila,
ridicându‑i-se până şi clopotele ce le cumpărase din
daniile poporului şi din propriile sacrificii.
– Umileşte-te că te vei înălţa, a zis Domnul,
care, în fine, supărat de‑acolo din tăria lui cerească,
trimisese bietului călugăr un apărător în persoana
unui român şi a soţiei lui, domnul şi doamna
Anton Domide, directorul liceului din Cluj. Aceşti
soţi inimoşi, ridicară, înălţară pe umilitul călugăr,
îl ajutară cu bani, îi înlesniră împrumuturi o mică
subvenţie ministerială şi din nou întărit, străjerul
bisericuţei ortodoxe porni iar la drum cu desăguţa.
– Daţi, daţi pentru o bisericuţă!
 201

Şi ca o minune, Casa Domnului fu din nou

ridicată.
Am vizitat‑o şi eu, deunăzi, cu o bună orto-
doxă, amica mea Maria Giurgea, marea artistă
a Naţionalului şi, unite, mişcate, nu am ştiut ce
admira mai mult. Pe preotul iluminat, pe care l‑am
găsit vopsind el însuşi uşile altarului, ferestrele
bisericuţei sau pe vrednicul român Domide, ce cu
ochii plini de lacrimi îşi privea bisericuţa.
Vă spun toate astea, v‑ar pare o poveste şi
poate nu s‑ar crede, Sângeorgiul e aşa de departe, şi
când o localitate e depărtată, atâtea se pot petrece
în ea nesupărate. Totuşi, eu, aş invita prin aceste
rânduri, foarte respectuos, pe înaltul şef al biseri-
cii ortodoxe, să arunce o ochire asupra unicii bise-
rici de cult ortodox care se va târnosi în curând, în
ciuda atâtor zavistii în Sângeorgiul Român.
Totodată, cu acest prilej, voi adăuga că alta-
rul cel nou al bisericuţei închinată patronului ei
Sfântul Gheorghe, este sărac, după cum se poate
vedea din cele scrise, că odăjdiile sunt peticite, că
sfintele odoare lipsesc. Deci, dacă oamenii de inimă
şi cu drag de biserică din străbuni (mai sunt şi din
aceştia) citesc aceste rânduri şi vor să facă o faptă
nepieritoare în faţa Domnului, ei pot trimite orice
daruri sfinte domnului profesor Anton Domide,
Cluj, protectorul bisericuţei din Sân-Georgiu şi a
iluminatului ei slujitor”299.

299
Dimineaţa, Anul XXII, Bucureşti, 8 august 1926,
nr. 7074, p. 4.
202

La câteva zile apare, în Unirea, sub semnătura

lui A.C. Albinus, un „cuvânt frăţesc” la adresa aces-
tui articol din Dimineaţa: „Pentru cultul strămoşesc
în favoarea bisericii ortodoxe, edificată de călugă-
rul Bâznog în comuna Sângeorzul Român, de lângă
Năsăud, parohie greco-catolică. Câţiva ortodocşi,
trecuţi la noua lege pe urma divorţurilor. Familii
nefericite. În vreme ce toată lumea românească,
care vrea slava neamului, lucrează pentru curăţi-
rea moravurilor, unii arhierei ortodocşi din Ardeal,
sprijinindu-se pe oameni care şi‑au desfăcut căsăto-
riile pentru oricare pricină, turbură liniştea satelor,
zdruncină moralitatea şi credinţa oamenilor”300.
După această reacţie a Unirii se revine în
Dimineaţa cu alt articol care prezenta „Povestea
unor clopote” ale aceeaşi autoare (FULMEN) care
mai scrisese despre bisericuţa din Sângiorgiul
Român. Deşi am dedicat un subcapitol acestui
subiect, consider necesar a reda conţinutul acestui
articol pentru a ne întări convingerea că ce s‑a spus
despre toate cele suferite de ieromonahul Ioachim
Bâznog sunt lucruri adevărate:
„Erau trei, din bronzul cel mai mândru săpate,
cu glas ce te pătrundea în suflet, frumoasele clopote
sortite de‑a chema credincioşii în bisericuţa orto-
doxă din Sângiorgiul Român. Turnate din obolul
celor cu drag de credinţa strămoşească, obol adunat
zi cu zi, luni întregi de un preot martir, clopotele

300
Unirea, Anul XXXVI, Blaj, 14 august 1926, nr. 33, p. 1.
 203

aşteptau ziua când în clopotniţa bisericuţei ce se

ridică alături, vor putea vesti cu glas de aramă des-
chiderea unui locaş ortodox. Dar cum în lumea asta
de patimi nu sunt numai oameni cu sufletele cură-
ţate de rele, de zavistii şi duşmănii, în Sângiorgiul
Român, bietele clopote căzură într‑o bună zi plat-
nice celor ce vedeau cu ochi răi, cultul strămoşesc
pe plaiuri româneşti. Iar, cum aceştia erau ari şi tari,
deputaţi, primari, notari, toţi români greco-cato-
lici, ci porniră război preotului, şi fără nicio milă, ei
îl călcară în picioare, îl bătură şi îl scuipară. Cât des-
pre clopotele destinate bisericuţei ce se înălţa fără
pur şi simplu ridicate ca nişte prizoniere şi trans-
portate la primăria din Sângiorgiul Român.
Zadarnic preotul plânse, să i se dea bunul lui şi
al bisericii, zadarnic porniră ordinele de la Episcopia
Ortodoxă din Cluj, căci clopotele rămâneau prizoni-
ere în beciul primăriei ca nişte lucruri de furat sau ca
o mână de răufăcători. Influenţele duşmanilor orto-
doxiei noastre erau mai mari ca orice şi prefectul,
deşi sesizat, făcea că n‑aude, nu vede.
Cu toţii jubilau că ziua cea mare a sfinţirii
bisericii se apropiase şi ea se va înfăptui fără clo-
pote. Dar nimeni nu socotise că mai presus de
orice patimă, de orice influenţă, veghea neadormită
neînfrânta credinţă a femeii române. Apărătoare în
toate grele a limbii şi cultului strămoşesc, vibrând
la orice nedreptate, femeia română s‑a pus în calea
celor ce au vrut să dărâme legea şi, ca şi străbunele
ei, în Sângiorgiul Român, glasul i s‑a auzit. S‑au
204

strâns, deci, în mănunchi: doamnele Maria Cristu

Simionescu, Maria Mircea, Aurelia A. Domide,
Maria Giurgea, Zopa, domnişoara Man şi au pornit
ca la o cruciadă modernă spre eliberarea clopotelor
bisericuţei. Trei ceasuri întregi bunele românce au
pledat, s‑au rugat, au insistat, instalându-se în pri-
măria Sângiorgiului, până, în fine, lanţurile beciu-
lui unde se ţineau clopotele, au fost desfăcute şi cu
alai, pe căruţa preotului martir, au fost urcate vesti-
toarele rugăciunilor către Domnul.
Tremura bietul primar de frică că ce‑or zice
persecutorii bisericuţei ortodoxe, dar femeile fură
mai dârze ca el şi cu lacrimi în ochi ele îşi văzură
răsplata.
A treia zi, Duminică, în ziua de Sfânta Maria,
din modesta lor clopotniţă, deasupra capetelor cre-
dincioşilor, glasul de bronz al celor trei clopote libe-
rate, a rostit tuturor triumful cauzei bune, întărind
încă odată, în creierii munţilor, la poalele Someşului
cuvântul din Biblie:
– Crede şi vei fi mântuit, crede şi vei învinge,
crede şi munţii din loc vei mişca!”301.
Se cunoaşte că în „băile” Sângeorzului au
fost vizitate de‑a lungul anilor multe personali-
tăţi, precum şi alte persoane venite la tratament.
Printre aceştia, în acel an 1926, s‑a aflat în staţiu-
nea Sângeorzului un anume domn M. Ciupagea,

301
Dimineaţa, Anul XXII, Bucureşti, 18 august 1926,
nr. 7084, p. 3.
 205

secretarul asociaţiei de turism Hanul Drumeţilor

din Bucureşti. Acesta trimise pe adresa ziarului
Cuvântul, personal domnului Nae Ionescu, celebrul
profesor, o scrisoare‑memoriu intitulată Povestea
bisericuţei ortodoxe din Sângeorz-Băi, al cărui conţi-
nut îl prezentăm în rândurile ce urmează:
„Stimate domnule Nae Ionescu,
În timpul vacanţei din vara aceasta petrecută
pe Valea Someşului, la Sângeorz, am avut ocaziu-
nea să asist la sfinţirea bisericii ortodoxe din această
localitate, sfinţire care s‑a făcut în ziua de 15 august
de Sfinţia Sa protopopul Pletosu din Bistriţa, Sfinţia
Sa Teodosie Wolovey din Ocniţa-Basarabia şi mulţi
alţi preoţi şi diaconi al căror nume îmi scapă.
Biserica ortodoxă din Sângeorz, prima bise-
rică ortodoxă din întreaga vale a Someşului, s‑a ridi-
cat cu osteneala ieromonahului Bâznog, ţăran din
Sângeorz, călugărit mai târziu la una din mănăstirile
de la Muntele Athos. Slugă tânără la unul din ţăra-
nii înstăriţi din Sângeorz, Bâznog şi‑a lăsat într‑o
bună zi serviciul oilor şi a plecat, înapoindu-se în
satul său natal numai după şapte‑opt ani, îmbrăcat
în rasă călugărească şi hirotonit preot. Colindând
pe la mănăstirile de la Neamţ, s‑a încurcat cu o
călugăriţă, de fel din Salva (aici se face o confuzie,
numele călugăriţei era Salvan şi era de loc din satul
Nepos, s.n.), comună vecină cu Sângeorzul, cu care
a avut cinci copii.
Din ziua în care călugăriţa a avut primul copil,
azi o frumuseţe de copilă de 15 – 16 ani, mintea lui
206

Bâznog era chinuită de ambele datorii, cărora se

legase fără să-şi dea seama în viaţă. Ar fi vrut să
rămână şi slugă credincioasă bisericii lui Hristos, ar
fi vrut să rămână şi părintele copiilor săi, să‑i îngri-
jească şi să‑i crească. Şi cu toată dojana oamenilor
în mijlocul cărora trăia, i‑a slujit pe toţi, şi biserica
şi familia de care nu s‑a lepădat niciodată.
Ca să se mântuiască pe el şi ai lui s‑a hotă-
rât Bâznog să ridice în satul său Casă Domnului şi
din ziua în care a încolţit în mintea lui a plecat să
colinde prin ţară spre a strânge bani din mila oame-
nilor. În câţiva ani de zile a izbutit Bâznog să adune
atâţia bani, încât cu vreo 40 – 45.000 lei a cumpă-
rat un loc mare, în Sângeorz-Băi, cu case pe el, care
aduc azi enoriei un venit anual de 40.000 lei, a făcut
o bisericuţă pe locul său părintesc, clopote la bise-
ricuţă şi se gândeşte azi să facă o casă parohială şi o
altă biserică pe locul din Băi.
Ca să ajungă la înfăptuirea acestora, a suferit
sărmanul Bâznog un martiriu întreg!
Sângeorzul este un sat cuprins, mare, cu o
populaţie de vreo 4.000 locuitori, în majoritate gre-
co-catolici. Nu au trecut la ortodocşi decât un fost
preot unit, care, pare‑mi-se după moartea soţiei a
vrut să se recăsătorească, un învăţător şi alţi 5 – 6
ţărani din aceleaşi motive. Despre preotul greco-ca-
tolic din sat se spun lucruri nu prea bune (întrucât
sunt adevărate n‑am stat să cercetez, se pare că
zvonurile sunt întemeiate). Destul că noua biseri-
cuţă pe care Bâznog vroia s‑o ridice în Sângeorz,
 207

nu convenea nimănui dintre intelectualii satului şi,

în special, domnilor ridicaţi din sat. Oricât de bine
ţi s‑ar părea că‑i cunoşti pe ardeleni şi oricât te‑ai
munci să‑i pătrunzi în sufletul lor este zadarnic;
vor rămâne întotdeauna o problemă pentru mintea
regăţeanului cinstit. Aceasta numai pentru intelec-
tualii şi domnii de acolo; ţăranul român este acelaşi
peste tot, el a fost stăpân pe pământul lui totdeauna
şi a rămas cinstit sufleteşte.
Privind deci rău întreprinderea imoralului
Bâznog, cum îi zic şi azi, persecuţiile au început.
Bătăi, schingiuiri n‑au lipsit. L‑au tuns, l‑au ras,
l‑au tăvălit prin noroi, până l‑au făcut să-şi ia lumea
în cap. Şi‑a lăsat nevastă şi copii şi a fugit în pădure,
unde a stat cinci-şase luni hrănindu-se cu buruieni.
Biserica pe care o clădise i‑au dărâmat‑o la pământ.
Şi toate aceste lucruri nu le‑au făcut ţăranii, popo-
rul căruia îi este indiferent dacă este unit sau orto-
dox, el este de lege românească, ci mai marii satului
în frunte cu administraţia comunală care a confis-
cat şi clopotele la primărie.
După trecere de luni, când a socotit că urgia
se va fi risipit, nenorocitul de Bâznog a coborât din
munte. Ajutat cu sfatul şi vorba bună de câţiva inte-
lectuali din Cluj, care veneau vara să-şi petreacă
vacanţa la Sângeorz-Băi, Bâznog s‑a aşezat din nou
la lucru. De data aceasta bisericuţa lui a fost gata
şi cu ajutorul unor românce ortodoxe de inimă,
venite să-şi îngrijească sănătatea în Sângeorz, s‑au
reinstalat clopotele la bisericuţa lui Bâznog, care
208

după cum am spus s‑a sfinţit la 15 August, acest an,

cu pompă mare.
Tot satul era în sărbătoare, ţărani şi ţărănci
gătiţi de Duminică umpleau biserica, curtea bise-
ricii şi şoseaua din faţa bisericii. Arc de triumf cu
Bine aţi venit!, scris în cetină de brad, te primea în
drumul spre biserică, iar în biserică toate icoanele
prinse cu ghirlande de flori. Şi toate acestea făcute
de un sat greco-catolic, fără imboldul nimănui.
Aş fi nedrept dacă aş omite să spun că succe-
sul cel mare al acestei sărbători l‑a pregătit în foarte
mare măsură părintele protopop Teodosie Wolovey
din Ocniţa-Basarabia.
Venit să-şi îngrijească o veche boală de ficat
la Sângeorz-Băi, părintele protopop Wolovey, vene-
rabilă şi blândă figură de 64 – 65 ani, a subjugat cu
bunătatea sa întregul sat ca ş pe intelectualii aflaţi
la Băi. Nu trecea ţăran sau ţărancă pe uliţele satului
căruia părintele Teodosie să nu‑i dea creştineasca şi
blânda sa binecuvântare.
În zilele de Duminică dinaintea sfinţirii bise-
ricuţei, în scurtele slujbe religioase ce făcea în locul
noii bisericuţe, părintele Teodosie, bun predicator şi
cunoscător al Bibliei, ţinea predici admirabile la care
încet, încet a început să participe întregul sat, ba ceva
mai mult şi ţărani din împrejurimi. Iar predica părin-
telui Teodosie din ziua sfinţirii, când a vorbit despre
botezul ortodox, între altele, a fost o minune.
În Duminica sfinţirii, părintele Teodosie, reţi-
nut în casă de o grozavă criză de ficat, n‑a mai putut
 209

merge la biserică. Tot satul îl aştepta, iar în biserica

greco-catolică abia dacă mai erau câţiva credincioşi.
Ce nu s‑ar face pe drumul Ortodoxiei în Sângeorz,
ca şi aiurea, de către un preot de talia părintelui
Teodosie? Sunt lucruri care trebuiesc chibzuite de
către conducătorii bisericii noastre ortodoxe.
Bâznog şi‑a văzut visul cu ochii. M‑am între-
bat adesea dacă bisericuţa acesta ortodoxă va dăi-
nui pe malurile Someşului şi dacă Bâznog, de fapt u
incult, va putea face faţă împrejurărilor în care este
chemat să păstorească, el rămânând deocamdată
slujitorul bisericuţei.
N‑ar fi oare cazul să i se dea lui Bâznog
dezlegare ca să se căsătorească legal, să-şi recu-
noască copiii şi să fie trimis aiurea să păstorească
departe într‑un sat unde nimeni nu‑l cunoaşte, iar
la Sângeorz să ne trimită un alt preot vrednic să i
se încredinţeze noua parohie? Am convingerea că
numai aşa ortodoxismul ar câştiga, altfel dacă se
face, pierde şi biserica unită şi biserica ortodoxă.
V‑a scris, stimate domnule Nae Ionescu,
întreaga povestire a bisericuţei ortodoxe din
Sângeorz şi v‑am scris‑o aşa cum este, fără niciun
înconjur. Nu sunt de vină în frecările de ultimul
timp ortodocşi din nicio parte, cum nu sunt de vină
nici ţăranii români, oricare le‑ar fi credinţa. Vina o
poartă greco-catolicii singuri, în prima linie clericii
lor, şi apoi domnii lor. Odată cu biserica, ei pierd
şi terenul lor de sub picioare, vorbesc pe terenul
politic şi economic, şi aceasta nu le convine. Cela
210

ce face însă voia Domnului, se va face peste puterea

diavolului, vorbea părintele Teodosie Wolovey.
Ar trebui însă, prin meleagurile acestea, unde
răsare din nou sămânţa ortodoxismului, să desca-
lece curând şi neîntârziat vlădicii noştri, care până
acuma nu prea se văd. Numai aşa îşi vor da seama
de nevoile poporului.
Vă ştiu iubitor şi apărător al credinţei noastre
o vorbă pentru bisericuţa ortodoxă din Sângeorz ar
sprijini‑o mult şi folositor”302.
Foaia bisericească-politică Unirea a reacţionat
la acest articol din ziarul Cuvântul. Astfel într‑un
număr din octombrie 1926 apare această reacţie a
cuiva din redacţie deoarece nu semnează nimeni cu
numele acest articol. Acest articol este, în esenţă,
un articol batjocoritor, intitulat Povestea unei biseri-
cuţe ortodoxe, sau: Bâznog redivivus, după cum se va
putea vedea din rândurile de mai jos:
L‑a reînviat ziarul Cuvântul, în care cineva
povesteşte cu multe amănunte, pe coloane întregi,
istoria bisericuţei ortodoxe din Sângeorz-Băi, legată
de numele călugărului Bâznog.
Se spune aici, că biserica din Sângeorz
este „prima biserică ortodoxă din întreagă valea
Someşului, şi că autorul ei – care nefiind, se pare,
identic cu Bâznogul nostru din Coada Teleacului,
poate fi numit Bâznog al doilea – a suferit, fireşte

302
Cuvântul, Anul III, Bucureşti, 27 septembrie 1926,
nr. 570, p. 4.
 211

din partea uniţilor, un întreg martiriu: bătăi, schin-

giuiri, l‑au tuns, l‑au ras, l‑au tăvălit prin noroi,
până l‑au făcut să-şi ia lumea în cap. Chestia ne
interesează deci şi pe noi, şi de aceea nu strică, cre-
dem, ca figura acestui recent martir al ortodoxiei să
fie cunoscută şi din partea cititorilor noştri.
Iată cum ni – 1 prezintă Cuvântul: Slugă tânără
la unul din ţăranii înstăriţi din Sângeorz, Bâznog
şi‑a lăsat într‑o bună zi serviciul oilor şi aplecat...
pentru a se călugări mai târziu la una din mânăsti-
rile de la Muntele Athos. Dar atmosfera feciorelnică
a sfântului munte pare a fi plictisit pe Cuvioşia Sa
Bâznog şi după 7 – 8 ani îl găsim din nou în satul
său natal, îmbrăcat – cum spune Cuvântul – în rasă
călugărească şi hirotonisit preot. Dorul de „ducă” l‑a
apucat însă foarte curând şi aici, şi aşa s‑a întâmplat
că colindând pe la mânăstirile din Neamţ, s‑a încur-
cat cu o călugăriţă de fel din Salva, comună vecină
cu Sângeorzul, cu care – nu se spune dacă acolo în
vreo mânăstire, sau aiurea – a avut cinci copii.
Şi aici se începe, după Cuvântul, adevărata
misiune a acestui apostol al ortodoxiei. Din ziua,
în care călugăriţa a avut primul copil, ... mintea lui
Bâznog era chinuită (vedeţi!) de ambele lui datorii,
cărora se legase, fără să-şi dea seama, în viaţă. Ar fi
vrut să rămână şi slugă credincioasă (sic!) bisericii
lui Hristos, ar fi vrut să rămână şi părintele copiilor
săi, să‑i îngrijească şi să‑i crească. Şi cu toată dojana
oamenilor, în mijlocul cărora trăia (mizerabilii de
uniţi!), i‑a slujit pe toţi, şi biserica şi familia, de care
212

nu s‑a lapidat niciodată. Cum însă păcatele erau –

chiar şi pentru mintea lui de Bâznog – prea mari, se
cerea o ispăşire şi atunci (cităm iar din Cuvântul):
Ca să se mântuiască (!) pe el şi ai lui, s‑a hotărât
Bâznog să ridice în satul său Casă Domnului...
Aici începe apoi martiriul. Bâznog adună bani
din cerşite şi – urmând se vede, pilda marilor voie-
vozi –, îşi face biserică, aduce clopote şi se apucă
de mântuire. Oamenii însă nu l‑au suferit şi după
persecuţiile schiţate mai sus, a trebuit să fugă, cu
familie cu tot, în păduri. Biserica i‑a fost dărâmată,
iar clopotele s‑au confiscat de mai marii satului, în
frunte cu administraţia comunală. Protecţia celor
mari de la vlădica Clujului l‑a adus însă iarăşi în sat,
biserica a fost zidită din nou şi astăzi Bâznog conti-
nuă liniştit... opera mântuirii sale.
Propunem: Anchetă severă împotriva celor
ce l‑au tuns, ras şi tăvălit în noroi, expulzarea pri-
măriei ticăloase şi introducerea lucrărilor pregăti-
toare pentru canonizarea marelui mucenic ortodox
Bâznog din Sângeorz”303.
După o oarecare acalmie, în anul 1931, Unirea
şi‑a adus aminte de numele Bâznog. Într‑un edi-
torial intitulat Boală fără leac este luat în vizor
Sfântul Sinod, despre atitudinea faţă de trecerea
Maramureşului la ortodoxie. Astfel „boala însă nu
seceră numai victime singuratice, ci ameninţă să

303
Unirea, Anul XXXVI, Blaj, 16 octombrie 1926, nr. 42,
p. 2.
 213

se transforme în epidemie. S‑a şi molipsit întreg

Sfântul Sinod, în toată podoaba şi minunăţia sa. El
nu rămâne însă învăluit în ceaţa teoriilor. Îi place
concretul: vrea încă o episcopie... şi mai ales încă
un episcop, cum spune d. N. Ionescu. Cu scop şi cu
mandat precis: să aducă Maramureşul la ortodoxie.
Căci episcopia nu se cere pentru vechiul regat, unde
sunt puţine, ci exact la Maramureş, care, precum se
ştie, este pe de‑a‑ntregul unit, afară de cei câţiva
credincioşi ai cuviosului călugăr Bâznog ocrotitorul
de văduve...”304.
În anul 1932, Telefonul Unirii îşi făcea din nou
datoria. Îi răspundea unui anume „B” din Cluj în
ceea ce‑l privea pe ieromonahul Antonie Bâznog:
„Nu greşiţi deloc: cuviosul ieromonah
Antonie Bâznog, care a dat peste o sută mii lei pen-
tru ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii ortodoxe
din Chinteni, este faimosul Bâznog de pe vremuri,
ocrotitorul văduvelor şi făcătorul de suflete orto-
doxe, ale cărui isprăvi necuviincioase le cunoaş-
teţi din anii trecuţi, când pletoşenia sa îşi cheltuia
prisosul de râvnă bărbătească prin meleagurile
Maramureşului. Cum a ajuns călugărul la atâta
bănet, nu ştim. Foarte probabil i‑a adunat din sără-
cia sa trudnică şi rodnică. Notaţi că, precum ne asi-
gură Renaşterea din Cluj, acesta este al doilea călu-
găr după ieromonahul Vasile Luncan din Piatra-
Fântânele, care face o danie, aţa de însemnată,

Ibidem, Anul XLI, 7 noiembrie 1931, nr. 45, p. 1.

304
214

cum a făcut şi la Feiurdeni. Ce-ţi e şi cu sărăcia asta

călugărească: de câte ori trebuie stricată o parohie
unită, cuvioşii scutură din potcap sutele de mii de
parcă ar fi adevărată vrajă! Apoi să nu crezi în pute-
rea suprafirească a ortodoxiei?”305.
Într‑un alt număr a apărut un alt articol inti-
tulat Tulburătorii păcii, având şi un subtitlu Din
năzdrăvăniile Bâznogilor‑apostoli, în care se spu-
nea că „Apostolii păr. Ivan erau perfect calificaţi
pentru astfel de «evangelizare. Gândiţi-vă la călugă-
rul Bâznog şi isprăvile‑i glorioase. (Aflăm acum, din
Renaşterea, că nici chiar păr. Ivan nu 1‑a mai putut
răbda, fiindcă avea călugărul ţiitoare şi copii!)”306.
Nu se putea să nu apară în Unirea şi o reac-
ţie din zona Sângeorzului. Astfel, în deja celebrul
Telefon i se dă un răspuns şi unei scrisori semnate
de un anume „E” din comuna vecină, Maieru:
„De ce să se abată, atunci, de la principiile
pravoslavnici în ofensivă cineva, chiar de va fi el
profesor de religie ortodoxă? Mai ales că prin satele
noastre apostolii a la Susa şi Bâznog nici nu se prea
pot vâră, decât pescuind pentru ortodoxie stârvuri
morale de pe la noi. Aşa fac doar pe toată linia:
adună concubinii ce nu mai pot fi cununaţi după
lege şi adevăr, îi cunună şi – gata biserica naţională.
Nu trebuiesc decât câteva atari perechi ca bucurie
mare să fie în strana drept‑măritorilor. – Cealaltă

305
Ibidem, Anul XLII, 9 ianuarie 1932, nr. 2, p. 4.
306
Ibidem, 30 ianuarie 1932, nr. 5, p. 1.
 215

apucătură, cea cu: nu iau plată pentru slujbe, pentru

că preoţii sunt plătiţi de stat– nu‑i nici ea ceva inven-
ţie ingenioasă de a păr. Susa. E folosită şi de alţii, cu
aceeaşi păcătoasă inconştienţă, care nu vede că aşa se
lucrează direct la bolşevizarea parohiilor, şi de altfel
recalcitrante la orice ajutor, oricât de îndreptăţit, ce
ar fi să dea preoţilor. Celor ortodocşi ca şi celor uniţi.
Celor de mâine mai puţin ca celor de azi Dumnezeu
nu le socotească fărădelegea aceasta!”307.
După cum se poate vedea lupta celor doi fraţi,
ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog, pentru
renaşterea ortodoxiei n‑a fost una izolată, doar pe
plan local. Fapta lor a pus probleme greco-catolici-
lor, fapt oglindit în Unirea, dar a fost cunoscută şi
în presa centrală, în ziarele Cuvântul şi Dimineaţa.
Lucrul acesta m‑a determinat să dedic un capitol
acestor fapte reliefate în presa bisericească gre-
co-catolică din Blaj, precum şi în presa centrală
din Bucureşti.

Ibidem, 17 septembrie 1932, nr. 38, p. 4.

307
 ▼
Concluzii

Am urmărit, în paginile acestei lucrări, desfă-

şurarea vieţii bisericeşti ortodoxe a sângeorzenilor
din veacurile când apar primele mărturii despre ei
până în primele decenii ale instaurării comunis-
mului în România. Din cele prezentate se pot des-
prinde câteva constatări importante.
În secolul al XV‑lea, Biserica Ortodoxă româ-
nească din arealul transilvan a fost confruntată
cu acţiunea prozelitistă a Bisericii catolice. Clerul
român, în totalitatea lui, dar şi marea majoritate a
credincioşilor au rezistat tuturor presiunilor exerci-
tate asupra lor, salvând astfel însăşi fiinţa naţională
românească. Stau mărturie, în acest sens, nume-
roasele biserici şi mănăstiri răspândite pe teritoriul
ardelean, precum şi izvoarele documentare care
constituie probe indiscutabile privitoare la conti-
nuitatea vieţii româneşti ortodoxe.
În secolul al XVI‑lea apar în Transilvania trei
confesiuni noi, protestante (calvină sau reformată,
unitariană – care a adăugat adepţi printre unguri
şi secui – şi evanghelică‑luterană, la care au aderat
 217

saşii). Acum a început o intensă acţiune de atragere

a românilor la calvinism, urmărindu-se deznaţiona-
lizarea lor. În pofida acestor împrejurări, ortodocşii
sângeorzeni au rezistat, dovadă existenţa unor lăca-
şuri de cult în aceste locuri.
Anul 1688 inaugurează o perioadă nouă în
istoria Bisericii româneşti din Transilvania datorită
dominaţiei habsburgice care va dura până în anul
1918. Din această perioadă avem primele mărturii
privind jertfa unor clerici şi credincioşi ardeleni,
incluzând aici şi sângeorzenii. Odată cu apariţia
regimentelor de graniţă, s‑a trecut în totalitate (cu
preoţi şi biserici) la greco-catolicism, mulţi din-
tre credincioşii ortodocşi fiind nevoiţi să treacă în
zonele învecinate ortodoxe. S‑a ajuns ca pe aceste
meleaguri să nu mai existe niciun slujitor ortodox.
După 1918 s‑au ivit primele speranţe privind
renaşterea ortodoxiei pe aceste plaiuri prin întoar-
cerea acasă a doi vrednici călugări, fraţii Antonie
şi Ioachim Bâznog. Primul a stat puţin acasă, fiind
trimis în misiune în zonele învecinate (actualele
judeţe Cluj şi Maramureş). Cel de‑al doilea a dus o
luptă înverşunată pentru întemeierea unei parohii
şi zidirea unei biserici ortodoxe care va fi demolată
de comunişti cu larga complicitate a unora dintre
copiii crescuţi de el. Tot în această perioadă am
găsit implicându-se o serie de intelectuali, clerici
din alte zone, precum şi eroismul unor femei, aces-
tea fiind menţionate de presa vremii.
218

Am încercat să scot în evidenţă atât viaţa bise-

ricească sângeorzeană din primele decenii ale veni-
rii comuniştilor la putere, prezentând activitatea
unor clerici, dar şi acţiunea de confiscare, desfiin-
ţare şi dărâmare a lăcaşurilor de cult de către auto-
rităţile comuniste.
Din toate acestea rezultă că Biserica Româ-
nească Ortodoxă din Sângeorz-Băi a împlinit un rol
însemnat în viaţa localităţii, dar şi a celor din zonă.
Ea nu s‑a limitat numai în viaţa duhovnicească a
credincioşilor, ci a îndrumat întreaga lucrare cul-
turală, social-economică, a militat pentru afirma-
rea şi consolidarea conştiinţei de unitate naţională
românească. De aceea, afirm cu tărie că Sângeor-
zul ar trebui să fie sediul unui protopopiat ortodox
datorită rolului său de renaştere a ortodoxiei pe
aceste meleaguri.


 ▼
Bibliografie

A. Surse inedite

1. Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului,

Feleacului şi Clujului:
-- Fond Consistoriul Episcopiei Ortodoxe din
Cluj
-- Fond Protopopiatul ortodox Cluj
-- Fond Protopopiatul ortodox Bistriţa
-- Fond Protopopiatul ortodox Dej
-- Fond Parohia ortodoxă Năsăud
-- Fond Parohia ortodoxă Sângeorz-Băi
-- Fond Parohia ortodoxă Feiurd-Pădureni, ju-
deţul Cluj
-- Fond Parohia ortodoxă Chinteni, judeţul Cluj
2. Arhiva Judecătoriei Năsăud.
3. Arhiva Oficiului de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară 4. Bistriţa-Năsăud, Biroul de carte funciară
Năsăud.
5. Arhiva personală Scurtu Maria din Sângeorz-Băi.
6. Serviciul Judeţean a Arhivelor Naţionale
Bistriţa-Năsăud:
-- Fond Oficiul parohial greco-catolic Sângeor-
zul Român (Sângeorz-Băi)
220

-- Fond Oficiul parohial ortodox Sângeorz-Băi

-- Fond Oficiul parohial ortodox Năsăud
-- Fond Protopopiatul ortodox Bistriţa
-- Fond Vicariatul greco-catolic al Rodnei
7. Serviciul Judeţean a Arhivelor Naţionale Cluj:
-- Fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

B. Surse edite

Şotropa, Virgil, Bejenii în secolul al XVIII‑lea, în

Arhiva Someşană, nr. 16, 1932.
Şotropa, Virgil, Contribuţii la Istoria Bisericească,
în Arhiva Someşană, nr. 21, 1937.
Şotropa, Virgil, Revolta districtului grăniceresc
năsăudean, în Arhiva Someşană, nr. 23, 1938.
Şotropa, Virgil, Mănăstiri şi călugări în Valea
Rodnei, în Arhiva Someşană, nr. 27, 1940.

C. Periodice

Arhiva Someşană, Năsăud, nr. 27/1936, nr. 21/1937,

nr. 24/1938, nr. 27/1940, nr. 28/1940.
Cultura Creştină, Blaj, 1919.
Curierul creştin, Gherla, nr.  10 – 11/1928.
Cuvântul, Bucureşti, nr. 570/1926.
Dimineaţa, Bucureşti, nr.  7074/1926, nr.  7084/1926.
Gazeta Bistriţii, Bistriţa, 1926.
Îndrumător bisericesc, Cluj-Napoca, 1978.
Monitorul Oficial, nr. 47/1928.
Patria, Cluj, nr. 7, 1920.
Pisanii Sângeorzene, 2012 – 2014.
Plaiuri Năsăudene, Bucureşti, 1945.
 221

Renaşterea, Cluj, 1925 – 1928, 1930 – 1933, 1937,

1939, 1948, 2001, 2006, 2010.
Revista Istorică, XI, nr.  7 – 9/1925.
Studii Teologice, XXX, 1978.
Telegraful Român, 1901.
Transilvania, Sibiu, nr. 9 – 10/1898, 1889.
Ţara de Sus, Satu-Mare, nr. 1/1921.
Unirea, Blaj, 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 1931,
1932.

D. Şematisme

Şematismul veneratului cler a nou-înfiinţatei dieceze

greco-catolice a Gherlei, Gherla, 1867
Şematismul Episcopiei greco-catolice a Gherlei: seria
districtelor vicariale şi protopopeşti a parohiilor şi filiilor,
numele vicarilor şi protopopilor, a administratorilor paro-
hiali, Gherla, 1947.

E. Lucrări

Abraham, Simion, Monografia satului Chinteni,

Cluj-Napoca: ART-Vision, 2004.
Andrei, Mirela, La graniţa imperiului. Vicariatul
Rodnei, Cluj-Napoca: Argonaut, 2006.
Bărbulescu, Mihai, Romanitate şi barbari, în Mihai
Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban
Papacostea şi Pompiliu Teodor Istoria României, ediţie
revăzută şi adăugită, Bucureşti: Corint, 2007.
Bocşan, Nicolae, Biserică şi stat la români, în
Pop, Ioan Aurel ş.a. coordonatori, Istoria Transilvaniei
(1711 – 1918), vol. III, Cluj-Napoca: Centrul de Studii
Transilvane al Academiei Române, 2008.
222

Bogdan-Duică, George, Procesul episcopului

Inochentie Micu-Klein, Caransebeş, 1896.
Chindriş, Ioan, Andreas Freyberger, Cluj-Napoca:
Clusium, 1996.
Ciobanu, Virgil, Statistica românilor ardeleni din
anii 1760 – 1762, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţi-
onală”, III, 1924 – 1925.
Cojocaru, Constantin, Dovezi de statornicie în cre-
dinţa ortodoxă în satele grănicereşti din Transilvania între
anii 1762 – 1781, în „Studii Teologice”, XXX, 1978.
Dărăban, Alexandru, Ieromonahul Ioachim Bâznog
din Sângeorz-Băi, Bistriţa: Charmides, 2009.
Dărăban, Alexandru, Ieromonahii Antonie şi
Ioachim Bâznog, Brăila: Sfântul Nicolae, 2013.
Dobrescu, Nicolae, Contribuţii la Istoria Bisericii
Române în secolul al XV‑lea, Bucureşti, 1907.
Dologa, Dorin, Biserica de piatră din Sângeorz-Băi,
în „Pisanii Sângeorzene”, Sângeorz-Băi, nr. 4 (20)/2014.
Dragomir, Silviu, Istoria dezrobirii religioase a
românilor din Ardeal, vol. I, Sibiu, 1920.
Dragomir, Silviu, Idem, vol. II, Sibiu, 1930.
Dragomir, Silviu, Românii din Transilvania şi uni-
rea cu Biserica Romei, documente apocrife la începutul uni-
rii (1697 – 1701), Cluj-Napoca: Arhiepiscopia Ortodoxă a
Vadului, Feleacului şi Clujului, 1990.
Furtună, D., Preoţimea română în secolul al XVI-
II‑lea, Vălenii de Munte, 1915.
Ghitta, Ovidiu, Biserica Ortodoxă din Transilva-
nia (secolul al XVI‑lea – a doua jumătate a secolului al
XVII‑lea), în Ioan Aurel Pop ş.a. coord., Istoria Transilva-
niei, vol. II, Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane
al Academiei Române, 2007.
 223

Haliţă, Maxim, Noi mărturii privind biserica de

piatră din Sângeorz-Băi (manuscris), în „Pisanii Sângeor-
zene”, Sângeorz-Băi, nr. 4 (20)/2014.
Herman, Teodor, Monografia istorică a Protopo-
piatului ortodox Dej, Cluj, 1926.
Hurmuzaki – Densuşianu, Documente I.
Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vie-
ţii religioase a românilor – volumul I, Vălenii de Munte
– Bucureşti, 1929.
Ivan, Nicolae, O pagină din lupta noastră pentru
existenţă, Sibiu, 1901.
Ivan, Nicolae, O nouă biserică greco‑ortodoxă în
Cluj, în „Patria”, Cluj, Anul II, 11 ianuarie 1920.
Lupaş, Ioan, Voievodatul Transilvaniei în secolele
XII şi XIII, Bucureşti, 1936.
Lupaş, Ioan, Fazele istorice în evoluţiunea constitu-
ţională a Transilvaniei, Sibiu, 1944.
Lupşa, Ştefan, Catolicismul şi românii din Ardeal şi
Ungaria până la anul 1556, Cernăuţi, 1929.
Man, Dorel, Pop, Flore (coord.), Mărturie şi mar-
tiriu în Transilvania secolului al XVIII‑lea, in memoriam:
eroului Tănase (Atanasie) Todoran, Cluj-Napoca: Renaş-
terea, 2004.
Matei, I., Preoţimea românească ardeleană în veacul
al XVII‑lea, Sibiu, 1911.
Mândrescu, Gheorghe, Bisericile de lemn din
Ţara Năsăudului şi din ţinutul Bistriţei, în „Monumente
istorice şi de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadu-
lui, Feleacului şi Clujului”, Cluj-Napoca: Arhiepiscopia
Vadului, Feleacului şi Clujului, 1982.
Meteş, Ştefan, Istoria Bisericii Româneşti din Tran-
silvania, vol. I, Sibiu, 1935.
224

Meteş, Ştefan, Mănăstirile româneşti din Transilva-

nia şi Ungaria, Sibiu, 1936.
Meteş, Ştefan, Emigrări româneşti din Transilvania
în secolele XVIII-XX, Bucureşti, 1945.
Militaru, Vasilică, Biserica din temniţă: mărturi-
sire şi jertfă creştină în închisorile comuniste, România
1948 – 1964, Bacău: Vicovia, 2008.
Moldoveanu, Ioan, Contribuţii la istoria relaţiilor
Ţărilor Române cu Muntele Athos (1650 – 1863), Bucu-
reşti: Institutul Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Române, 2002.
Moraru, Alexandru, Câteva aspecte din influenţele
asupra vieţii bisericeşti din Transilvania până în secolul al
XIX‑lea, „Teologie şi cultură transilvană”, ediţie îngrijită
de Ioan Vasile Leb, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clu-
jeană, 1999.
Morariu, Iuliu-Marius, Restitutio Grigore Pletosu,
Cluj-Napoca: Renaşterea, 2014; Cluj-Napoca: Eikon,
2014.
Moraru, Alexandru, Românii năsăudeni în vâltoarea
veacului al XVIII‑lea, în Man, Dorel ş.a., Mărturie şi marti-
riu..., Cluj-Napoca: Renaşterea, 2004.
Moraru, Alexandru, 85 de ani de la reînvierea Episco-
piei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului
(1921 – 2006), în „Renaşterea”, nr. 12/2001 şi nr. 12/2006.
Motogna, Macarie, Monahismul ortodox din Mara-
mureş şi Transilvania Septentrională până la începutul
secolului al XIX‑lea, Rohia, 2009.
Motogna, Victor, Un document necunoscut privitor
la istoria românilor din Valea Rodnei, în „Revista istorică”,
XI, nr.  7 – 9, 1925.
 225

Munteanu, Vasile, Organizarea mănăstirilor româ-

neşti în comparaţie cu cele bizantine (până la 1600) – teză
de doctorat, Bucureşti: Institutul Biblic şi de Misiune a
Bisericii Ortodoxe Române, 1984.
Naghiu, Iosif, Renaşterea Ortodoxiei în Ţara Năsă-
udului – Sfinţirea bisericii din Sângeorz, în „Renaşterea”,
Cluj, nr.  31 – 32/1937.
Nanu, Cleopa, Popescu, Ion Apostol, Mănăstirea
Nicula, Cluj-Napoca: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului
şi Clujului, 1985.
Nicoară, Teodor, Transilvania la începuturile isto-
riei moderne (1680 – 1800), Cluj-Napoca: Presa Universi-
tară Clujeană, 1997.
Nistor, I., Ioan, Emigrările de peste munţi, în Man,
Dorel ş.a., Mărturie şi martiriu ..., Cluj-Napoca: Renaşte-
rea, 2004.
***, Optina – 1993 – Sângele noilor mucenici.
Mucenicia în viaţa bisericii, trad. Florentina Cristea,
Galaţi: Cartea Ortodoxă – Egumeniţa, 2003.
Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş
până la 1918, Cluj-Napoca: Arhiepiscopia Vadului,
Feleacului şi Clujului, 1992.
Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române – volumul 2 (secolele XVII–XVIII), Bucureşti:
Institutul Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Române, 1994.
Păcurariu, Mircea, Scurtă istorie a Bisericii Orto-
doxe Române, Cluj-Napoca: Dacia, 2002.
Plămădeală, Antonie, Tradiţii şi libertate în spiri-
tualitatea ortodoxă, Bucureşti: Pronostic SRL – Colecţia
Axios, 1996.
226

Pâclişanu, Zenovie, Vechile mănăstiri româneşti din

Ardeal, Blaj, 1919.
Porumb, Marius, Vechi biserici din secolele XIII-XVI,
în „Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhi-
episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului”, Cluj-Napoca:
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, 1982.
Porumb, Marius, Dicţionar de pictură veche româ-
nească din Transilvania:  secolele XIII–XVIII, Bucureşti:
Academia Română, 1998.
Prodan, David, Teoria imigraţiilor românilor din
Principatele Române în Transilvania, Sibiu: Cartea Româ-
nească, 1944.
Radosav, Doru, Sentimentul religios la români. O
perspectivă istorică (secolele XVII-XX),Cluj-Napoca: Dacia,
1997.
Răduţiu, Aurel, Timp de muncă şi zile de sărbătoare
în Transilvania secolelor XVII–XVIII, în „Civilizaţie medie-
vală şi modernă românească”, Cluj-Napoca: Dacia, 1985.
Raus, Vasile, Biserici de lemn din Ţara Năsăudului,
în „Îndrumător bisericesc”, Cluj-Napoca: Arhiepiscopia
Vadului, Feleacului şi Clujului, 1978.
Roşca, Nuţiu, Ortodoxie şi pseudouniaţie, Boto-
şani: Axa, 2010.
Salcă, Horia, Salvan, Florin, Dr. Alexandru Vai-
da-Voievod. Corespondenţa între 1918  – 
1919, Braşov:
Transilvania Expres, 2001.
Scurtu, Elisabeta, Contribuţii la istoria bisericii de
lemn Buna Vestire din Cormaia, în „Pisanii Sângeorzene”,
Sângeorz-Băi, nr. 1(17)/2014.
Stanca, Sebastian, Istoricul Episcopiei Clujului, în
Călindariul Clujului Ortodox pe anul 1923, Cluj, 1923.
 227

Stanca, Sebastian, Carmen saeculare – Preoţimea

din Ardeal în slujba idealului naţional, în „Renaşterea”,
Anul V, Cluj, 10 aprilie 1927.
Stănoiu, Damian, Nuvele şi romane, Bucureşti:
Cartea Românească, 1987.
Şchianu, Octavian, Cărturari şi cărţi în spaţiul
medieval românesc, Cluj-Napoca: Dacia, 1978.
Tanco, Teodor, Virtus Romana Rediviva, vol. II, Bis-
triţa, 1974.
Tanco, Teodor, Virtus Romana Rediviva, vol. VII,
Memoria culturii, Cluj-Napoca, 1993.
Togan, Nicolae, Statistica românilor din Transilva-
nia 1733, în „Transilvania”, Sibiu, 1898.
Uza, George, Amintiri, amintiri..., Cluj-Napoca:
Napoca Star, 2001.
Vlasa, Simona, Icoanele împuşcate, interviu cu
preotul Simion Cristurean, în „Renaşterea”, Anul XXI,
nr. 3(239), Cluj-Napoca, 2010.
▼
Anexe
 231

Biserica veche din Sângeorz-Băi, pe amplasamentul de lângă

podul de peste Someşul-Mare
232

Biserica veche amplasată în cadrul aşezământului

monahal de la Mănăstirea Cormaia
(se spune că acolo ar fi fost la începutul ei)

Icoană din interiorul bisericii vechi

 233

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Sângeorz-Băi

(fostă greco-catolică)
234

Document în care se reflectă intenţia întemeierii parohiei

ortodoxe din Sângeorz-Băi de ieromonahul Antonie Bâznog
 235

▲ înainte de restaurare – 2011

Biserica din Câmpeneşti – Coada Teleacului

(actualmente Câmpeneşti, jud. Cluj),
unde a slujit ieromonahul Antonie Bâznog

▼ după restaurare
236

Biserica ortodoxă din Pădureni (jud. Cluj)

ridicată de ieromonahul Antonie Bâznog
 237

Casa parohială a parohiei ortodoxe din Pădureni

ridicată de ieromonahul Antonie Bâznog
(acum este renovată de părintele paroh Cristureanu)
238

Biserica ortodoxă din Chinteni (jud. Cluj)

ridicată de ieromonahul Antonie Bâznog,
actualmente biserică greco-catolică
 239

Casa parohială ortodoxă din Chinteni (jud. Cluj)

ridicată de ieromonahul Antonie Bâznog
(renovată de părintele paroh Abraham)
240

Certificatul care atestă tunderea în monahism

a ieromonahului Ioachim Bâznog în Muntele Athos
 241

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sângeorz-Băi

ridicată de ieromonahul Ioachim Bâznog (astăzi nu mai există)

Clopotul cel mare al ieromonahului Ioachim Bâznog

(astăzi se află la biserica de pe strada Republicii)
242

Clopotul donat de ieromonahul Antonie Bâznog

(astăzi se află la biserica din staţiunea Sângeorz-Băi)

Locul unde a fost ridicată biserica de ieromonahul

Ioachim Bâznog (Sângeorz-Băi, strada Cerbului)
 243

Biserica „Schimbarea la Faţă”

din staţiunea Sângeorz-Băi
244

Dr. Laurenţiu Oanea

Dr. Andrei Monda

 245

Solomon Haliţă

Protopopul ortodox al Bistriţei, Grigore Pletosu

246

Ieromonahul Ioachim Bâznog

(fotografie descoperită în arhivele bistriţene de dr. Dorin Dologa)
 247

Preot profesor Ioan Bunea

Preotul Teodor Lazăr