==

incalzirea globala ==
Cred că foarte mulţi dintre
au auzit în ultima perioadă
foarte des pronunţate
cuvintele “încălzire globală”
sau “efect de seră”, aproape
până la saturaţie. Ni se spune
că, datorită activităţii
omului, se degajă dioxid de
carbon în atmosferă, lucru
care ar duce la încălzirea
planetei, ceea ce ar avea
pentru viitor consecinţe
dezastruoase pentru
omenire. Cine n-ar putea
crede ceea ce ni se spune?
Dar, am învăţat din
experienţa ultimilor ani, că
ceea ce ni se spune nu
înseamnă neapărat că e şi
adevărat, şi în spatele
tuturor lucrurilor se ascunde
un alt adevăr. Aşa că am
descoperit faptul că în
spatele încălzirii globale,
adevărul este altul. Să vedem
împreună care este şi care ar
fi motivaţia disimulării sale.
Mai întâi vom începe cu o listă
de 10 mituri despre încălzirea
globală, mituri care se sparg
unul după altul, asemenea
unui balon de săpun.
MITUL NR.1: Planeta noastră
este supusă în continuu
încălzirii globale.
ADEVĂRUL: Măsurătorile de
temperatură din ultimii ani,
realizate din sateliţi sau
baloane meteorologice, au
arătat faptul că planeta
noastră s-a răcit în ultimii ani,
pierzând în doar 18 luni circa
15% din aşa-zisa încălzire
globală care are loc de
aproximativ un secol. De fapt,
pentru a fi realişti, trebuie
subliniat faptul că aşa-zisă
încălzire globală din ultima
sută de ani înseamnă doar…
jumătate de grad Celsius în
plus, iar la acest rezultat s-a
ajuns şi prin erori de
măsurare, temperaturile
luându-se la nivelul oraşelor,
unde există un “efect urban de
încălzire”, la nivelul oraşelor,
căldura fiind mai mare decât la
nivelul altor teritorii mai puţin
populate de către oameni.
MITUL NR.2: Temperaturile
mai ridicate vor fi
dezastruoase, căci gheţarii se
vor topi, iar oamenii vor
muri.
ADEVĂRUL: În Marea Britanie,
fiecare iarnă mai blândă faţă
de obicei salvează circa 20.000
de oameni care ar putea fi
murit în urma complicaţiilor
provocate de răceală. Dacă
faceţi extrapolare la nivelul
tuturor ţărilor nordice, puteţi
constata şi singuri cât de
multe vieţi omeneşti salvează
fiecare iarnă mai blândă. În
ceea ce priveşte topirea
gheţarilor, e adevărat că acest
lucru se întâmplă mai des, dar
este un proces natural în
istoria planetei. Dar, odată cu
topirea gheţarilor, nivelul apei
nu va creşte atât de mult pe
cât s-ar crede (faceţi un
experiment acasă: puneţi nişte
apă într-un bol de apă, marcaţi
nivelul, apoi puneţi bolul la
îngheţat, dezgheţaţi-l şi apoi
veţi constata că nivelul apei va
fi mai mic decât cel iniţial). De
asemenea, datele din gheţarii
din zonele arctice şi antarctice
au arătat faptul că în trecut
temperaturile au crescut de
zece ori mai mult decât actuala
creştere, şi nu s-a întâmplat
nimic dezastruos pentru
planetă.
dioxidul de carbon -
MITUL NR.3: Nivelul
dioxidului de carbon din
atmosferă este extrem de
mare, cum n-a mai fost
niciodată în istoria planetei.
ADEVĂRUL: Nivelul de dioxid
de carbon din trecutul planetei
a fost de 18 ori mai mare decât
în prezent, atunci când
maşinile, fabricile şi centralele
electrice nu existau. Deci,
nivelul dioxidului de carbon
creşte şi coboară fără prezenţa
vreunei activităţi umane.
MITUL NR.4: Nivelul
dioxidului de carbon a
crescut în special datorită
activităţii umane.
ADEVĂRUL: 96,5% din totalul
emisiilor de dioxid de carbon o
constituie sursele naturale,
omenirea fiind responsabilă
doar pentru 3,5% din aceste
emisii (0,6% provine din
emisiile maşinilor, iar circa
1% din încălzirea clădirilor).
Şi atunci, pentru ce mai plătim
taxa de poluare pentru maşini,
de exemplu? Ciudat e faptul că
benzina sau motorina pentru
autovehicule e suprataxată de
3-4 ori faţă de costul ei iniţial,
în timp ce combustibilul
pentru încălzirea clădirilor e
suprataxat foarte puţin, deşi
încălzirea pentru clădiri
produce de 2 ori mai mult
dioxid de carbon.
MITUL NR.5: Creşterea
dioxidului de carbon din
atmosferă cauzează creşterea
schimbărilor de temperatură
pe planetă.
ADEVĂRUL: Un articol apărut
într-o revistă ştiinţifică,
folosindu-se de informaţiile da
arătat faptul că, de la ultima
eră glaciară, de fiecare dată
când temperatura globală şi
nivelul dioxidului de carbon s-
au schimbat, nivelul dioxidului
de carbon s-a modificat după
ce temperatura s-a schimbat,
aşa că teoria încălzirii globale
datorită activităţii umane a
pus efectul înaintea cauzei,
ceea ce înseamnă că reducerea
nivelului de dioxid de carbon
este un lucru inutil. În plus,
vaporii de apă şi de metan
sunt gaze care produc un efect
de seră mult mai puternic
decât dioxidul de carbon.
MITUL NR.6: Reducerea
folosirii maşinilor va reduce
nivelul de dioxid de carbon şi
va salva planeta.
ADEVĂRUL: Planeta n-are
nevoie de nicio salvare, iar
dacă am îndepărta peste
noapte toate maşinile de pe
stradă, acest lucru n-ar
produce nicio schimbare în
nivelul dioxidului de carbon
din atmosferă, aşa cum se
poate vedea la Mitul nr.4. De
asemenea, e inutil să încercăm
să modificăm nivelul dioxidului
de carbon, pentru că acesta e
doar efectul, iar cauza se află
în altă parte: în schimbarea
activităţii Soarelui care
determină o anumită creştere a
temperaturii pe pământ,
această creştere de
temperatură determinând
creşterea nivelului de dioxid de
carbon care se ridică de la
nivelul oceanelor.
MITUL NR.7: Vijeliile,
uraganele şi inundaţiile din
ultima vreme ar fi cauzate de
încălzirea globală datorată
activităţii umane.
ADEVĂRUL: Fenomenele
extreme ale vremii din ultima
perioadă se datorează ciclului
activităţii solare, şi nu
datorită emisiilor de dioxid de
carbon sau alegerilor politice.
Căderile mari de precipitaţii
sunt un perfect exemplu care
demonstrează acest lucru, căci
apar atunci când activitatea
solară atinge maximul ei, iar
acest model se repetă la fiecare
11 ani până în anul 2045.
MITUL NR.8: Accizele pe
benzină şi motorină, taxele
de poluare pentru maşini şi
alte taxe sunt perfect
justificabile pentru a opri
creşterea nivelului de dioxid
de carbon.
ADEVĂRUL: Întrucât emisiile
de dioxid de carbon de la
maşini şi fabrici nu au decât
un impact extrem de minor
asupra climatului Terrei,
aceste taxe n-au niciun
fundament real, şi sunt doar o
altă sursă de a îmbogăţi statele
lumii cu taxe nejustificate
impuse cetăţenilor.
MITUL NR.9: Oamenii de
ştiinţă din Grupul
Interguvernamental pentru
Schimbarea Climatică (IPCC
– Inter-governmental Panel
on Climate Change) susţin
faptul că această încălzire
globală este un lucru real şi
că omenirea trebuie să facă
ceva pentru a opri acest
lucru.
ADEVĂRUL: Se uită faptul că
acest grup de oameni de ştiinţă
sunt numiţi de către guverne.
Într-unul din rapoartele IPCC,
Dr. John Christy, şeful acelui
raport, a recunoscut faptul că
a fost adăugat pe ultima sută
de metri un scenariu alarmant
în care temperaturile vor creşte
în viitorii 100 de ani cu circa 6
grade. Cine a avut interesul să
adauge acest pesimist?
Răspunsul e simplu:
politicienii le-au spus
oamenilor de ştiinţă ce să
scrie.
MITUL NR.10: În lume, sunt
doar câţiva cercetători rebeli
care ar nega teoria încălzirii
globale cauzată de
umanitate.
ADEVĂRUL: Există circa
18.000 de semnături ale
oamenilor de ştiinţă din
întreaga lume pe o scrisoare
denumită “Petiţia Oregon”, în
care se spune că nu există
nicio evidenţă asupra încălzirii
globale cauzată de umanitate,
care nu are nicio influenţă
asupra climatului Terrei. Mulţi
oameni de ştiinţă cred că
Acordul de la Kyoto (acordul
prin care liderii politici ai lumii
au luat hotărârea reducerii
emisiilor de dioxid de carbon) a
fost o mare pierdere de timp,
fiind unul dintre cele mai
mari înşelătorii politice
realizate vreodată în istoria
omenirii. Aşa cum afirma
cineva: “Scopul fundamental
al strategiilor politice publice
este acela de a menţine
populaţia alarmată, care-şi
doreşte astfel siguranţa,
lucru ce poate fi realizat prin
tot felul de gogoriţe, toate
imaginare”. Dorinţa de a
salva lumea înseamnă de fapt
dorinţa de a conduce.

=========================
======

Marea Înşelătorie A Încălzirii

Globale (15.10.2014)
vezi filmul documentar
tradus

=========================
========

Copenhaga si scandalul
secolului - Climategate
de Dragos Paul Aligica

Suntem bombardati de
mass-media cu informatii
mai mult sau mai putin
relevante legate de 'marele
summit' de la Copenhaga.
Ceea ce nu aflam din
nenumaratele reportaje de la
fata locului este ca in paralel
si in spatele reflectoarelor
mediatice fierbe un scandal
ce va marca lumea stiintifica
si viata publica pentru
decenii. Sa vedem pe scurt si
la un nivel strict descriptiv
despre ce este vorba. Prinsi
cu alegerile si alte incidente
tangente, nu am putut sa
stam conectati la
evenimente. Si este pacat,
pentru ca merita.

Un hacker misterios

Povestea incepe la Centrul de

Cercetari Climatice (CRU) al
Universitatii East Anglia. Luna
trecuta, un haker misterios a
patruns in sistemul
universitatii si a descarcat o
cantitate imensa (aproximativ
derularea a 10 ani) de emailuri
si documente. La scurt timp,
ele au fost postate pe un server
din Rusia.
Din acel moment, lucrurile au
explodat. Ca sa intelegem mai
bine semnificatia incidentului,
sa spunem doua lucruri
1. CRU este unul dintre cele
mai importante si influente
centre din lume dedicate
analizei incalzirii globale iar
datele si concluziile sale au
stat la baza unei bune parti
a literaturii de gen,
justificand in acelasi timp o
multime de pozitii politice si
publice relative la
problematica in cauza.
2. Intre autorii emailurilor
se afla persoane de o
importanta cruciala in
promovarea discursului
 despre incalzirea globala,
cum ar fi profesorul Michael
Mann sau profesorul Phil
Jones, membru de vaza al
Grupului
Interguvernamental de
Experti privind Schimbarile
Climatice al ONU.
Persoanele implicate sunt
asadar autoritati in
domeniu, iar CRU o placa
turnanta in reteaua
intelectuala si politica ce
promoveaza alarmismul
climatic.
In momentul in care vestea
arhivei aflate pe serverul rus s-
a raspandit pe internet, mii de
interesati au plonjat in
rascolirea ei. Si de aici
lucrurile incep sa devina cu
adevarat interesante. Ceea ce
au descoperit a aruncat in aer
aproape instantaneu
blogosfera.

In mai putin de cateva ore

devenise evident ca materialele
expuse contineau posibilele
dovezi ale uneia dintre cele mai
mari fraude intelectuale din
stiinta contemporana. Scadalul
a capatat rapid un
nume, 'Climategate', in
rezonanta cu celebrul
'Watergate'. Ca sa ne facem o
idee despre dimensiuni, sa
spunem ca la ora actuala
chestiunea are dedicate mii de
pagini de internet iar pe
motoarele precum Google
termenul 'Climatgate'
depaseste in numar de cautari
insusi clasicul termen, 'Global
Warming' - incalzire globala.
Ce contin deci materialele in
cauza?

Masluiri stupefiante
In primul rand, citind
emailurile expuse, descoperim
izbitorul spectacol al unui grup
de climatologi de varf ce
incearca in mod sistematic sa
manipuleze bazele de date
legate de fluctuatiile
temperaturii globale. Ii vedem
de pilda ingrijorati de faptul ca
temperatura globala nu a
crescut in ultimul deceniu, dar
si de faptul ca nu isi pot
explica acest fenomen. Solutia:
eforturi de a ascunde realitatea
revelata de date. Alte discutii
vizeaza cum pot sa fie
camuflate situatiile de incalzire
globala din trecutul istoric al
omenirii, situatii ce nu pot fi
asociate cu cresteri
semnificative de bioxid de
carbon. Solutia: datele
respective sunt fie facute
uitate, fie sunt manipulate.

Sa subliniem: Nume
recunoscute precum Michael
Mann sau Phil Jones sunt
surprinsi afirmand textual ca
au modificat date pentru a
masca rezultate incomode
care aratau, cotrar tezelor
sustinute public de acesti
autori, nu o incalzire globala ci
mai degraba o racire a
temperaturii in ultimul
deceniu. Si sa nu uitam un
lucru: in tot acest timp, acesti
profesori spuneau politicienilor
si publicului ca incalzirea
globala este un pericol iminent
si ii atacau brutal pe cei ce
aveau rezerve cu privire la
afirmatiile lor.

Conspiratii impotriva altor

oameni de stiinta
Manevrele devoalate de
emailurile facute publice sunt
stupefiante. Vedem cum
aceeasi oameni, pe de o parte
isi acuza oponentii ca nu sunt
publicati in reviste respectabile
si, pe de alta parte, cum ei
insisi manevreaza in culise ca
sa le blocheze publicatiile.
Descoperim chiar si un
complot prin care se incearca
explicit izolarea si
decredibilizarea revistelor care
gazduiesc opiniile contrare.

Sa repetam: constatam nu
numai blocarea exprimarii
opiniilor contrare incalzirii
globale in publicatiile
controlate de alarmisti dar
obliterarea si
decredibilizarea pe orice cai
a oricarei publicatii care ar
accepta punctul de vedere
stiintific alternativ. "Il vom
marginaliza chiar daca asta
inseamna sa redefinim ce este
procesul de evaluare
academica", afirma profesorul
Jones, referindu-se la un
cercetator ce nu era de acord
cu tezele alarmiste.

Asadar nu este nicio supriza

pentru cititorii materialelor
puse la dispozitie de hakerul
misterios ca machiavelicii
profesori de la CRU vorbesc
despre climatologi care sunt
'de incredere' si de cei care nu
trebuie sa aiba acces la date
intrucat nu sunt 'predictibili'.
Ii vedem catalogand nominal si
organizational pe cercetatorii
cu vederi opuse, precum si
vorbind de tactici de
decredibilizare a lor folosindu-
se pe ascuns de bloguri si de
comunitatile online. De ce
toate acestea? Evident ca sa
poata spune publicului si
politicienilor ca toti oamenii de
stiinta 'seriosi', care publica in
reviste 'serioase', sustin teza
incalzirii globale. Numai
'prostii' sau cei 'vanduti' se mai
pot indoi.

Distrugerea si limitarea
acceslui la bazele de date
In trecut, ori de cate ori i-a fost
solicitat accesul la seriile
statistice privind temperaturile
istorice, Phil Jones a afirmat ca
datele s-au pierdut. Cele aduse
la lumina de hackerul anonim
ne releva altceva. Un efort
deliberat de a tine datele
departe de ochii publicului. Nu
este nevoie sa spunem ca
aceasta practica este contrara
spiritului metodei stiintifice,
bazat exact pe transparenta si
verificabilitate.
Lucrurile apar si mai bizare
cand realizam ca cercetatorii
CRU au incalcat si legile in
vigoare privind accesul liber la
informatie, avand in vedere ca
vorbim de proiecte finantate
din bani publici. Sarabanda nu
se opreste aici. Am mentionat
deja ca apare clar ca blocuri
masive de date au fost
modificate. Datele brute insa,
datele primare care au fost
calibrate si ajustate pentru a
produce seriile statistice finale,
nu s-au mai pastrat nici ele.
Deci este imposibil de
determinat acum ce a fost
fabricat si ce nu.
In sfarsit, materialele puse la
dispozitia publicului pe hacker
arata lucruri incredibile nu
numai despre conduita acestor
oameni de stiinta transformati
in agenti de influenta
machiavelici sau despre datele
falsificate de ei. Socul cel mai
mare l-au avut expertii in
programare cand au
constanatat starea in care se
afla programul folosit de CRU
pentru procesarea datelor. Din
notele facute de chiar
specialistii CRU, reiese ca
erorile, improvizatiile si
peticelile acumulate in timp i-
au adus in starea in care
admiteau ei insisi, in
comunicarile lor interne, ca
habar nu au ce fac cand este
vorba despre acest program.

Ce a urmat
Retaua alarmista - cercetatorii,
mass media, politicieni, ONG-
uri etc - s-a facut initial ca nu
stiu despre ce e vorba in
speranta ca valul va trece si
lucrurile vor reveni la normal.
Dar presiunea a crescut. Si
creste de trei saptamani de la
zi la zi. Creste si intensitatea
cu care se incearca
musamalizarea. Dimensiunile
socului la care este supusa
comunitatea alarmista azi sunt
insa greu de supraestimat.
Anchete sunt in derulare la
CRU. De acolo se intind in alte
centre similare.

Exista deja o lista de alte

universitati suspecte.
Suspiciunile de malversatii
similare se extind dincolo de
universitati. Chiar si la ONU,
dupa doua saptamani de
negari, chestiunea s-a impus.
Urmeaza si acolo o ancheta.
Marile publicatii si canale de
stiri preiau treptat, cu inima
indoita, tema. Incep sa se faca
auziti oamenii politici care cer
stoparea oricaror initiative
pana cand baza stiintifica a
ideologiei alarmiste nu se
clarifica.

Confuzia este imensa. Sute,

poate mii de cercetari se
fundamenteaza pe bazele de
date de la CRU. Care, iata, se
dovedesc masluite. Cine mai
poate face ordine in haos? Cate
alte baze de date au fost
manipulate similar? Cum
putem sti? Intregi serii
statistice trebuie recalculate de
la zero. Asa cum este de
asteptat, politicienii, mass
media si toti beneficiarii
economici si politici ai
alarmismului incearca sa
musamalizeze lucrurile. Dar,
sa repetam, oricat ar incerca
ei, cutia Pandorei a fost
deschisa.

Ce ar mai fi de spus?
Evident, acest scandal nu
infirma complet posibilitatea
incalzirii globale si nu
oblitereaza posibila validitate a
multor studii in jurul acestei
teorii. Dar ideea consensului
stiintific in jurul alarmismului
climateric este spulberata. In
plus, cum putem sti acum ce
este studiu „serios” si ce nu, in
acest domeniu?! In fata stau
ani bun de eforturi. Lucrurile
trebuie luate de la zero. Fara
politica, fara isterie, fara
manipulari, fara vedetisme si
propaganda mass-media, fara
premii Nobel si Oscaruri, fara
spectacole de sunet si lumina
de tip Copenhaga.

Sa ne gadim la toate acestea

cand contemplam modul in
care sunt prezentate in mass-
media evenimentele de la
Copenhaga. Sa ne intrebam
intre altele si de ce nu auzim
mai mult despre Climategate.
Iar daca ne indoim de
veridicitatea relatarii de mai
sus, avem o solutie simpla.
Printr-o simpla cautare google
putem lamuri daca nu cumva
ceea ce se intampla in spatele
reflectoarelor indreptate spre
Copenhaga nu este mai
semnificativ decat ceea ce se
intampla in lumina acestora.
Traim in epoca internetului.
Elitele politice, stiintifice si
mass media nu mai au
monopolul informatiei.

Si ar mai fi ceva. Niste

amanunte care in mod sigur
starnesc curiozitatea. Pare
foarte interesant momentul in
care hackerul misterios si-a
calibrat lovitura. Chiar inainte
de Copenhaga. Si pare
interesanta locatia severului
utilizat dupa cum interesante
sunt si speculatiile privind
cetatenia autorului si
motivatiile demersului sau.
Iata deci cateva teme
suplimentare de meditatie
sugerate de acest extraordinar
scandal stiintific. Si nu
numai.

=========================
==============

Incalzirea globala: alt

scandal. Mare si comic
de Dragos-Paul Aligica
http://www.hotnews.ro/stiri-
mediu-6841663-incalzirea-
globala-alt-scandal-mare-
comic.htm
Dragos Paul Aligica

Continua implozia a ceea

ce a fost numita, de unii,
“ipoteza incalzirii globale
antropogenice”, de altii,
„mega-escrocheria incalzirii
globale”. Place sau nu,
acestea sunt faptele: de o
vreme, noi dezvaluiri, scuze
si retractari apar regulat la
suprafata cu privire la erori,
manipulari si falsificari
facute de cele mai multe ori
cu buna stiinta de tabara
alarmista - producatoarea si
beneficiara propagandei
ecologismului politizat si
apoi transformat intr-un
business rentabil.

De ce insistam atat pe aceasta

problema? Pana la urma, se
pare ca escrocheria este pe
cale sa colapseze. De ce ne-am
pune in calea oprobiului
fanaticilor adepti ai religiei
incalzirii globale, victime mai
mult sau mai putin inocente
ale propagandei alarmiste? De
ce sa ne mai pierdem timpul
cu credintele lor bizare, cu atat
mai ciudate cu cat se revendica
- cu un fanatism feroce - exact
de la „spiritul stiintific?”
Din trei motive: (1) Este un caz
de o importanta istorica si o
lectie fara precedent de
malpraxis stiintific si de folosire
abuziva a autoritatii stiintifice.
(2) Este un caz paradigmatic
despre modul in care ideologia
poate incaleca stiinta, strunind-
o in directia politica favorita si
favorabila unor elite politice,
intelectuale si mediatice lipsite
de scrupule. (3) Este un caz
unic in istorie de constructie a
unui intreg imperiu economic
bazat pe specularea si
marketingul temerilor,
credulitatii si bunavointei
umane, sub pretextul unei
ipoteze stiintifice. Pe scurt, este
un caz din care toti avem cate
ceva de invatat. Si trebuie sa
invatam. Caci, istoria, asa cum
stim, are obiceiul sa se repete.

In plus, in Romania Flacarii

Violet si a mesmerismului
adus la rang de arta politica
prezidentiala, o discutie ce
implica o oarecare atentie la
natura si limitele stiintei, este
binevenita. Nu putem critica
doctrina Flacarii Violet
invocand ca exemplu de
stiintificitate frauda Incalzirii
Globale. Facand apel la
„stiinta” fraudulenta pe care
aceasta se bazeaza, nu reusim
decat sa deschidem si mai larg
usa abuzului. Si astfel riscam
ca „Flacara Violeta” de azi, sa
ajunga sa fie echivalentul
„Incalzirii Globale”, maine.

Tema „urgentei”
Sa revenim insa la subiect:
Continua implozia. Tema
saptamanii este “tema
urgentei” iar cazul ilustrativ
este “topirea ghetarilor din
Himalaya”. Suntem familiari
cu faptul ca strigatele de
alarma incalziriste se aud mai
intotdeauna sub semnul
urgentei: “Acum! Daca pana in
2009 nu facem asta, sau nu
oprim cealalta, atunci toti
suntem pierduti!”. “Mai avem 6
(sau 9 sau 12) luni pana nu e
prea tarziu! Daca nu facem
cutare pana in mai 2010,
Anglia va fi inghitia de ape!
Acord la Copenhaga azi, sau
dezastru maine!”

Logica alarmismului cere sa

actionezi, nu sa gandesti. Sa
votezi sau sa dai bani si
sustinere, fara sa judeci.
Populatia, spun teoreticienii
doctrinei alarmiste, trebuie
tinuta sub presiune.
Bombardata cu informatii care
ingrijoreaza si emotioneaza.
Emotia trebuie excitata la
maximum. “Daca nu facem
cutare chestie pana luni, toti
ursuletii polari si pinguinii
dragalasi vor pieri! (vezi foto)”.
Fiecare ne-am lovit de
nenumarate ori de retorica
aceasta ce ne insulta
inteligenta. N-are rost sa
insistam.

Ghetarii din Himalaya

Si astfel ajungem la cazul
saptamanii. Am auzit cu totii si
nu odata, mantra conform
careia schimbarile climatice
vor topi marea majoritate a
ghetarilor din Himalaya pana
in 2035. (Si a altor ghetari,
evident -- dar acum vorbim de
Himalaya – un loc simbolic si
un nume de mare impact
mediatic). Datoram informatia
Raportului din 2007 al
Comisiei Interguvernamentale
pentru Schimbari Climatice
(IPCC). Adica acelui for care
este evocat ori de cate ori ni se
spune ca “mii de adevarati
oameni de stiinta recunoscuti
international” sustin ideea
incalzirii globale.

Acest Raport (care, sa nu

uitam, i-a adus Comisiei
Premiul Nobel pentru Pace)
sustinea ca probabilitatea ca
ghetarii din Himalaya “sa
dispara pana in 2035 sau
poate chiar mai devreme este
foarte mare”. Afirmatia, ne
aminteste Times, “a provocat
soc in Asia, unde aproximativ
2 miliarde de oameni depind de
apa provenita din topirea
acelor ghetari pentru proviziile
de apa potabila in timpul
sezonului secetos”. ONU,
Himalaya, oameni de stiinta,
2035, Premiul Nobel… ce poate
un simplu membru al
publicului sa mai creada si sa
faca in fata acestei cavalcade?

Bun. Acestea fiind spuse, ce

aflam zilele trecute?! “Cel mai
important organism al ONU in
domeniul schimbarilor
climatice, scrie London Times,
a publicat, intr-un demers fara
precedent, scuze cu privire la
predictia gresita care sustine
ca este probabil ca ghetarii din
Himalaya sa dispara pana in
2035. IPCC a declarat ca
predictia din raportul sau din
2007 este ‘slab fundamentata’
si a fost cauzata de o incalcare
a standardelor”. Dam acum
cuvantul IPCC: “In scrierea
paragrafului in cauza nu au
fost aplicate corespunzator
standardele de evidenta clare
si bine stabilite, asa cum o cer
procedurile IPCC”, a spus
Comisia. “Presedintele,
vicepresedintele si
copresedintii IPCC regreta
slaba aplicare a procedurilor
IPCC in acest caz”.

O poveste cu “adevarati”
oameni de stiinta
Ce s-a intamplat? Stransi cu
usa, “oamenii de stiinta” au
recunoscut ca predictia
alarmista are la baza o
povestioara din New Scientist,
o revista de stiinta pe intelesul
tuturor, publicata cu opt ani
inaintea raportului IPCC din
2007. Sa-i lasam pe cei de la
Times sa ne dezvaluie mai
departe firele incurcate ale
povestii: Raportul din New
Scientist era el insusi bazat pe
un scurt interviu telefonic cu
Syed Hasnain, un om de
stiinta indian putin cunoscut,
pe atunci asociat Universitatii
Jawaharlal Nehru din Delhi.
Hasnain a recunoscut ca
afirmatia este o “speculatie”,
fara sa fie sustinuta de nicio
cercetare formala.

Daca aceast lucru se confirma,

comenteaza Times, “el va
indica una dintre cele mai
grave erori din cercetarea
climatica de pana acum. IPCC
a fost infiintata tocmai pentru
a le pune la dispozitie liderilor
mondiali cele mai bune
informatii stiintifice cu privire
la schimbarea climatica”.
Ca sa vedem cum functioneaza
mecanica implacabila a
“metodei stiintifice la lucru”sa
notam si relatarea urmatoare:
Afland tarasenia, Profesorul
Murari Lal, cel care a
supervizat capitolul despre
ghetari in raportul IPCC, a
spus senin ca recomanda ca
afirmatia despre ghetari sa fie
retrasa: “Daca Hasnain sustine
oficial ca nu a afirmat
niciodata acest lucru, sau ca
este o presupunere gresita,
atunci recomand ca asertiunea
despre ghetarii din Himalaya
sa fie scoasa din toate
viitoarele referinte IPCC” .
Acestea fiind spuse, noi cei
carora ni se chestioneaza
dreptul de a avea opinii pentru
ca nu suntem “peste 1000 de
climatologi reputati” ramanem
masca. Tot ce mai putem face e
sa spunem: (1) Domnule, daca
omul zice pe cuvant, atunci
asa trebuie sa fie, ce naiba,
unde-i stiinta, nu-i tocmeala,
se cunosc, or fi si ceva rude,
incredere sa fie, ca oameni
suntem si restul se rezolva! Si
(2) Ia uite, domnule, cum se
fac si se desfac acele faimoase
rapoarte ale “oamenilor de
stiinta”!
Sa revenim la relatarea din
Times: Fred Pearce, jurnalistul
care a realizat interviul initial
pentru New Scientist spune ca
l-a sunat pe Hasnain in 1999
in India dupa ce i-a vazut
declaratiile intr-o revista
indiana: “ Hasnain mi-a spus
atunci ca va aduce in Marea
Britanie un raport cu datele
relevante. Raportul nu fusese
recenzat sau publicat oficial
intr-o revista stiintifica si nu
avea niciun statut formal, asa
ca i-am raportat lucrarea
pornind de la aceasta situatie.
Intre timp am obtinut un
exemplar si [am constatat ca]
nu spunea ce sustinea
Hasnain ca ar spune…”

OK, am inteles, spunem noi.

Ce nu intelegem este de ce d-l
Pearce a tacut pana acum. Dar
caile stiintei fiind complicate
iar noi nefiind “peste 1000 de
climatologi reputati”, ce
pretentii poti avea de la noi?! “

Adevarati” oameni de stiinta

(continuare)
Articolul din The New Scientist
a fost trecut cu vederea pana
prin 2005. Apoi informatia a
inceput sa fie preluata si citata
desi nu era parte a unei lucrari
academice, nefiind supusa
niciodata vreunei recenzii
stiintifice formale. Cu toate
acestea, “a devenit rapid o
resursa esentiala pentru IPCC
cand Lal si colegii lui au scris
sectiunea despre Himalaya”.
Tema “urgentei” implicita in
toata povestea era prea
puternica si prea potrivita
propagandei alarmiste ca sa
mai faca loc pentru indoieli,
verificari sau scrupule!

Mai mult, aflam din Times, ca

Raportul IPCC a mers si mai
departe, si a plusat fara jena
sugerand cu de la sine putere
ca “probabilitatea topirii
ghetarilor este ‘foarte mare’”. Si
pentru ca stiinta nu e stiinta
daca nu vantura si niste
numere care sa impresioneze
publicul credul, IPCC
precizeaza, cu autoritate, ca
termenul de 2035 “are o
probabilitate mai mare de
90%”!

(“Oamenii de stiinta” mai

declara ca ghetarii din
Himalaya “se vor reduce de la
500.000 de kilometri patrati
cat au azi, la doar 100.000 de
kilometri patrati”. Alti “oameni
de stiinta”, afirma ca in
Himalaya ar fi cu totul doar
33.000 de kilometri patrati de
ghetari. De aici o controversa
stiintifica. Sunt cam aceeasi
oameni ce au certitudinea ca
deceleaza si masoara intr-o
(incerta) variatie a
“temperaturii globale” de 0.8
grade Celsius, pe durata a
peste 100 de ani, fractiunea de
variatie datorata activitatilor
umane!)

Sa dam cuvantul pentru

ultima data publicistilor de la
Times: “Multi oameni de stiinta
s-au intrebat cum a putut
IPCC sa permita strecurarea
unei asemenea greseli. Cea mai
probabila explicatie este lipsa
de experienta. Lal insusi
[adica, atentie, domnul
prezentat mai devreme ca fiind
“cel care a supervizat capitolul
despre ghetari in raportul
IPCC” – n.a. ] recunoaste ca
stie foarte putine lucruri
despre ghetari. ‘Nu sunt expert
in ghetari si nu am vizitat
regiunea asa ca trebuie sa ma
bazez pe cercetarile credibile
deja publicate’”, a spus el.

Ce spune Hasnain (care, din

intamplare, este din 2008
angajat al unui institut din
Delhi, condus de … Rajendra
Pachauri, presedintele IPCC)?
Zice ca el a observat problema
dar nu a sesizat pe nimeni
pentru ca “la vremea aceea
eram ocupat avand un
program foarte incarcat.”

La care noi, cei care nu

suntem “mii de adevarati
oameni de stiinta recunoscuti
international”, noi, ce am mai
putea adauga?!

Concluzii
In trecut Rajendra Pachauri,
presedintele IPCC, s-a referit la
criticile cu privire la afirmatia
despre ghetarii din Himalaya
ca fiind “stiinta voodoo”
atacand pe cei ce nu se
aliniaza “consensului
oamenilor de stiinta”.
Alarmistii, o stim de mult, au
tupeu. Azi omul isi cere scuze
si retracteaza. Dar nu despre
impostura acestui individ este
vorba acum. Lectia este alta.

Milioane de oameni au auzit

povestea cu ghetarii din
Himalaya si altele ca ea, de
nenumarate si nenumarate ori.
Multi au votat in functie de
astfel de “informatii factuale”.
Multi au donat bani sau au
fost de acord cu alocarea de
importante fonduri bugetare
pornind de la aceste informatii.
Multi au luat decizii de politica
economica in functie de ele.
Cati au auzit si vor auzi insa
retractarile? Cati dintre cei
speriati de povestea cu
Himalaya vor mai afla si faptul
ca totul a fost o escrocherie?
Pana la urma, avem tot dreptul
sa ne intrebam: Pana la urma,
cate dintre miriadele de astfel
de “afirmatii factuale” cu care
suntem bombardati zilnic de
alarmisti sunt construite in
mod similar?

Nu este o intrebare lipsita de

importanta. Caci, sa nu uitam,
dezbaterea despre incalzirea
globala nu este despre 0,5 sau
0, 8 grade in plus sau in minus
in complexe si imperfecte
masuratori globale ci este
despre manipulare, impostura,
politica, putere, prestigiu si…
bani. Foarte multi bani.

PS Breaking News:

Scandalul GlacierGate se
amplifica de la o zi la alta. Se
pare ca Rajendra Pachauri,
presedintele IPCC, a strans
milioane de dolari pentru
institutul sau din New Delhi,
folosind povestea cu ghetarii ca
pretext, desi stia ca totul e o
minciuna. Lucrurile capata o
turnura penala.
Intrebare: Ce va face Comitetul
Nobel in situatia asta?!