POLUAREA DIN BEIJING

TOMUTA ANDREEA-ALEXANDRA
AGRICULTURĂ-ENG
AN II/SEM II
 Beijing (cunoscut și sub forma Pekin; în chineză: 北京 ; romanizare pinyin: Běijīng; romanizare Wade-Giles:
Pei-ching, Pinyin poștal: Peking) este capitala Republicii Populare Chineze și are peste 17 milioane de locuitori, fiind
totodată una dintre cele mai poluate metropole. Conform unei analize realizată de Global Demographic, ce a vizat
nivelul de creștere a populației și densitatea locuitorilor, în 2016 Beijing a fost pe locul al nouălea în lume. În același
an, conform Forbes, numărul de miliardari din oraș era 51, Beijing fiind astfel pe locul al patrulea din lume la acest
capitol, cel mai bogat om de afaceri fiind Wang Jianlin (28,7 miliarde dolari).
China este țara cea mai populată de pe glob și a
doua economie mondială, după SUA. Pentru a-și
susține economia, China are nevoie de cantități
enorme de energie, în special electricitate. Anual,
1.950 miliarde Kwh sunt generați de centralele
electrice chineze. Circa trei sferturi din această
cantitate este produsă de termocentrale pe cărbuni. De
aici, decurg două importante consecințe: poluarea
aerului și creșterea emisiilor de CO2, care conduc
la amplificarea încălzirii globale antropogene. Există
posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei
chineze să fie ameliorate prin utilizarea gazelor de
șist.
Poluarea aerului în China
 China este cel mai mare producător de cărbune din lume,
cu o producție în continuă creștere: de la 2,226 miliarde tone în
2005 a ajuns la 3,660 miliarde tone în 2013, ceea ce reprezintă
o creștere de peste 64%. La sfârșitul anului 2006, rezervele de
cărbune ale Chinei erau de 114 miliarde tone (antracit și lignit),
plasând-o pe locul trei în lume, după SUA și Rusia. Dacă
nivelul de exploatare se va menține la nivelul anului 2012,
China își va epuiza rezervele de cărbune în următorii 31 ani.
Ritmul extraordinar de dinamic al economiei chineze nu se
va reduce probabil într-un viitor apropriat și, pentru a-l menține,
China pune în funcțiune o noua termocentrală pe cărbune la
fiecare 7-10 zile. În 2013, energia produsă a crescut cu 50
gigawatt față de anul precedent, ceea ce reprezintă aproximativ
de șapte ori consumul energetic anual al orașului New York.
Arderea unor cantități impresionante de cărbune produce, o
dată cu electricitatea, și o poluare masivă a aerului din
împrejurimile termocentralelor. Pe lângă poluarea atmosferică
(„celebrul” smog!), se produc sute de milioane de tone de
deșeuri solide, incluzând cenușă și lichide reziduale care conțin
mercur, arsenic, uraniu, toriu și alte metale grele.
 Gradul de poluare atmosferică se măsoară prin așa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de calitate a aerului).
Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se referă la pulberi în suspensie cu diametrul de 2,5
microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin arderea combustibililor, dar și prin reacții secundare ale oxizilor de
sulf și azot emiși în timpul arderii. Aceste pulberi sunt așa de mici încât pătrund adânc în plămânii oamenilor de unde
sunt absorbite în sânge și conduc la boli cardio-respiratorii. Agenția de Protecția Mediului (EPA) estimează că PM2,5
este responsabil pentru circa 75.000 de morți premature în SUA, chiar dacă valorile AQI sunt de regulă la
nivelul bun sau moderat (AQI = 0 – 100). În Europa, decesele provocate de poluarea aerului în 2010 au fost estimate la
400.000 de către Comisarul Mediului European, cauza fiind reprezentată de valorile PM2,5 mult mai mari aici decât în
SUA.
Nivelurile de poluare atmosferică din SUA și UE sunt, totuși, mici în comparație cu cele din China. La începutul
anului 2013, în Beijing s-a înregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului nominal de periculos (AQI=300). Pe 21
octombrie 2013, orașul Harbin din nordul Chinei, cu o populație de 11 milioane de oameni, a pus în funcțiune sistemul
său centralizat de ardere a cărbunilor și nivelul poluării a atins valoarea 1.000! „Nu-ți poți vedea degetele în fața
ochilor”, declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orașului a scăzut sub 10 metri. Autoritățile locale au închis
școlile, aeroporturile și multe autostrăzi, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în casă. Imagini terifiante care descriu
scara poluării aerului din China pot fi văzute aici: „Poluarea aerului în Beijing văzută din spațiu”, „
China învelită în smog. Din nou”, ori „Smogul a închis orașul Harbin”.
Creșterea emisiilor de CO2 în
China
 O altă consecință a arderii intensive a cărbunilor în termocentralele chineze este creștere emisiilor de CO 2, principalul
gaz antropogen cu efect de seră. Începând din 2006, China a depășit SUA la emisia de CO 2, iar actualmente, datorită creșterii
economice rapide,  emite de două ori mai mult CO2 decât Statele Unite. În consecință, emisia de gaze cu efect de seră din
China crește cu 8 – 10% pe an și, până în 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu efect de seră decît SUA.
Chiar dacă emisiile americane vor înceta brusc mâine, emisiile globale vor ajunge la același nivel în patru ani ca urmare a
creșterii economiei chineze.
Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmați de posibilitatea unor
modificări climatice produse de emisiile de gaze cu efect de seră din termocentralele Chinei și recomandă ca Statele Unite să
ajute China să treacă de la cărbune la gazele de șist. Într-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului
Național al Chinei pentru Strategia Climei și Cooperare Internațională, a declarat:
Dacă China ar putea înlocui cărbunele cu petrol ca sursă primară de energie, emisiile de gaze de seră s-ar reduce cu o
treime. Dacă am putea înlocui cărbunele cu gaz natural, emisiile ar scădea cu două treimi. Dar resursa principală a Chinei
este cărbunele. Noi avem numai cantități limitate de alte resurse și evident că o dependență de importuri este nerealistă.
Drumul către energie curată este o provocare masivă.
China și gazele
de șist
 Singura modalitate de a compensa o creștere enormă a consumului de energie și a consecințelor legate de aceasta este
de a ajuta China să facă trecerea de la cărbune la gaze naturale. O termocentrală modernă pe gaz emite între o treime și
jumătate din dioxidul de carbon eliberat de cărbune pentru aceeași cantitate de energie electrică produsă, iar pulberile în
suspensie sunt de circa 400 ori mai puține (pentru concentrațiile celorlalți poluanți ai aerului, vezi Tabelul din articolul meu
„Fracturarea hidraulică și impactul asupra încălzirii globală”). În articolul menționat, am mai scris că  „…Suporterii
fracturării hidraulice susțin că dezvoltarea formidabilă a industriei gazelor de șist reprezintă cauza esențială pentru care
Statele Unite sunt singura națiune majoră care a redus semnificativ emisiile de gaze de seră în perioada actuală de încălzire
globală… Între 2007 și 2012 Statele Unite și-au redus emisiile de gaze de seră cu 450 milioane de tone, cea mai mare
scădere înregistrată de vreo țară de pe glob. …Suporterii fracturării hidraulice au capitalizat imediat această constatare
afirmând că reducerea emisiilor se datorează unei tendințe fundamentale de trecere de la cărbune la gazul natural și
energiile alternative”.
Din punct de vedere geologic, cel mai promițător bazin cu gaze de șist, Sichuan, se află într-o zonă afectată de falii
numeroase care limitează forajul orizontal. În plus, frecvența cutremurelor din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0
și a produs aproape 70.000 victime) va crește temerile că seismele ar putea fi provocate și de fracturarea hidraulică. Chiar
dacă aceste temeri sunt complet nejustificate, ele s-ar putea să schimbe percepțiile localnicilor atunci când un nou cutremur
se va produce, ceea ce va conduce la opoziția față de fracturare. De asemenea, regiunea are o topografie muntoasă, și asta
încetinește transportul echipamentului de la o locație la alta și crește costurile de producție.
 Există alte două impedimente care ar putea influența negativ dezvoltarea și exploatarea gazelor de șist în unele regiuni
din China.
–        Lipsa apei sau cantități mici disponibile. Aici este utilă experiența corporației Apache din zona Horn River Field din
Canada. Apache utilizează apă sărată din zăcământul Debolt la un preț mai mic decât apa dulce.
–        Lipsa infrastructurii și rețele de conducte ineficiente. Să ne gândim la China Expressway System. O sarcină care stă în
puterile chinezilor s-o rezolve.
Există și o serie de situații favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de șist din China: resurse uriașe, o
populație cu educație tehnică avansată, muncitori  numeroși, suportul guvernului, controlul prețurilor, tehnologia și vasta
experiență a Statelor Unite pe care China se poate baza etc.
Confruntată cu cele două probleme majore create de consumul crescut de cărbuni (poluarea aerului și amplificarea încălzirii
globale), China dorește să continue dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale, inclusiv gaze de șist. Cu timpul, China va
deveni foarte probabil un producător major de gaz natural, iar evenimentele și situațiile descrise mai sus confirmă această
presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de șist în China s-ar putea să nu fie niciodată la fel de profitabilă ca în
SUA și nici să fie o „revoluție” anunțată.
 Nimeni nu este ferit de poluarea aerului, a avertizat Organizația Națiunilor Unite, nouă persoane din 10 pe planetă
respirând acum aer poluat.
Acest lucru a dus la o criză globală a sănătății în creștere, care cauzează deja aproximativ 7 milioane de decese pe an,
potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Arderea combustibililor fosili pentru energie, transport și industrie contribuie în mare măsură la poluarea aerului,
precum și principala sursă de încălzire a planetei de emisii de carbon – și soluționarea ambelor probleme împreună ar
putea aduce beneficii substanțiale pentru sănătatea publică.
Iată câteva fapte privind impactul uman asupra poluării aerului și legăturile sale cu schimbările climatice:
1. Poluarea aerului ucide 800 de persoane în fiecare oră sau 13 în fiecare minut, ceea ce reprezintă de trei ori mai mult
decât numărul de persoane care mor din cauza malariei, tuberculozei și SIDA, combinate în fiecare an.
2. Unii dintre aceiași poluanți contribuie atât la schimbările climatice, cât și la poluarea aerului local, inclusiv carbonul
negru sau funinginea – produsă prin arderea ineficientă în surse precum aragazele și motoarele diesel – și metanul.
3. Cele cinci surse principale de poluare a aerului sunt arderea în interior a combustibililor fosili și a lemnului pentru a
găti, a încălzi și a lumina casele; industria, inclusiv generarea de energie electrică, cum ar fi instalațiile pe cărbune și
generatoarele de motorină; transport, în special vehicule cu motoare diesel; agricultura, inclusiv creșterea animalelor,
care produc metan și amoniac;
4. Poluarea aerului din gospodărie provoacă aproximativ 3,8 milioane de decese premature în fiecare an, marea
majoritate a acestora în țările în curs de dezvoltare, iar aproximativ 60% dintre aceste decese sunt printre femei și
copii.
5. 93% dintre copiii din întreaga lume trăiesc în zone în care poluarea aerului depășește orientările OMS, iar în anul 2016,
600.000 de copii sub 15 ani au murit din cauza infecțiilor din cauza tractului respirator.
6. Poluarea aerului este responsabilă pentru 26% din decesele cauzate de boli cardiace ischemice, 24% din decesele
provocate de accidente vasculare cerebrale, 43% din bolile pulmonare obstructive cronice și 29% din cancerul pulmonar.
La copii, este asociat cu greutatea scăzută la naștere, astmul, cancer, obezitatea, dezvoltarea slabă a plămânilor și autismul,
printre alte defecte de sănătate.
7. 97% din orașele din țările cu venituri mici și medii cu mai mult de 100.000 de locuitori nu îndeplinesc nivelurile minime
ale calității aerului OMS, iar în țările cu venituri mari, 29% din orașe nu respectă liniile directoare.
8. Aproximativ 25% din poluarea aerului din mediul urban provenit din particule fine este contribuită de trafic, 20% de
arderea combustibilului intern și 15% de activitățile industriale, inclusiv generarea de energie electrică.
9. Menținerea încălzirii globale `cel mult sub` 2 grade Celsius (3.6F), așa cum guvernele s-au angajat să facă în
conformitate cu Acordul de la Paris din 2015, ar putea salva aproximativ un milion de vieți pe an până în 2050, prin
reducerea poluării aerului.
10. În cele 15 țări care emit cele mai multe gaze de încălzire a planetei, costul poluării aerului pentru sănătatea publică este
estimat la peste 4% din PIB. În comparație, menținerea încălzirii la limitele de temperatură ale Acordului de la Paris ar
necesita investiții de aproximativ 1% din PIB-ul global
BIBLOGRAFIE
• https://www.contributors.ro/china-poluarea-aerului-incalzirea-globala-%C8
%99i-gazele-de-%C8%99ist
/
• https://www.bbc.com/news/world-asia-china-30826128
• https://infocons.ro/10-fapte-despre-poluarea-aerului/?
gclid=Cj0KCQjwkruVBhCHARIsACVIiOyZkXZeVY0K2fpPcbZv4_SqC_
gty2jwRKReFodbOxSCsww_zVwYZfkaAoUPEALw_wcB