Sunteți pe pagina 1din 40

Profilul liderului

din România

UN STUDIU REALIZAT DE MKOR CONSULTING


2017
Introducere
ESTE LEADERSHIPUL ÎNNĂSCUT SAU SE POATE DEPRINDE?

Această dezbatere a dus la apariția a două școli de gândire: una, conform căreia liderii sunt un grup select de indivizi, născuți cu un set rar de abilități de
conducere, liderii născuți, iar cealaltă, conform căreia liderii se formează, adică pot învăța, se pot dezvolta și pot deveni astfel.

Warren Bennis1 este pionierul studiilor despre leadership, după ce a publicat în 1961 în Harvard Business Review articolul “Teoria Revizuită a Leadershipului”.
El a petrecut o perioadă îndelungată de timp studiind liderii și conducerea, atât în mediul academic, la facultățile Universităților Harvard și Boston, cât și practic,
în calitate de consilier pentru patru președinți ai Statelor Unite și consultant pentru mai multe companii din Top Fortune 500. După o perioadă semnificativă de
cercetare privind conducerea, el a ajuns la următoarea concluzie:

Cel mai periculos mit al conducerii este că liderii se nasc, că există un factor genetic care determină abilitățile de conducere.
Acest mit afirmă că oamenii pur și simplu au sau nu anumite calități carismatice. Acesta este un nonsens; de fapt, contrariul este adevărat.
Adevărul este că liderii se formează, mai degrabă decât că se nasc astfel.

1
Warren Bennis, https://en.wikipedia.org/wiki/Warren_Bennis , Octombrie 2017

1
Mai mult, el afirmă că:

Biografiile celor mai mari lideri ai lumii arată ca și cum aceștia au ajuns pe lume cu dotări genetice extraordinare, ca și cum rolurile lor de
conducere au fost predestinate. Să nu credeți acest lucru. Adevărul este că principalele capacități și competențe necesare în leadership pot
fi învățate, dacă există o dorință minimă de a le învăța.

Liderii sunt fascinanți și au fost dintotdeauna. Fie că vorbim despre lideri formali (politici, de afaceri sau chiar profesorii din școală) sau despre lideri informali
(care se afirmă ad-hoc în grupuri de prieteni sau colegi), aceștia ne fascinează. Ce au în comun acești oameni, și ce putem învăța de la ei?

Liderii au în comun un lucru: o aură mistică, ceva ce pare că le asigură succesul în viață și în afaceri. Totuși, ce este în spatele misticismului și a legendelor?

Suntem tentați să ne gândim la un lider, implicit, ca la un om de succes. Totuși, cum se măsoară succesul? Cum ating liderii succesul, ce obiceiuri au, ce valori,
cum sunt, ca oameni?

2
În vara acestui an (a.c., 2017), la MKOR am realizat un studiu calitativ pe aproape 650 de lideri români din mediul de business și ONG, prin care am vrut să vedem
ce îi definește pe acești oameni deosebiți. Ce obiceiuri au, ce calități, ce cărți și publicații citesc, la ce evenimente merg, în ce organizații sunt membri sau voluntari.

Am pus reflectoarele în spatele cortinei, pentru a afla ce fac liderii români pentru a atinge succesul. Mai mult, i-am rugat să reflecteze și să ne spună și nouă:
cum este și ce obiceiuri are un lider ideal?

Ceea ce a ieșit puteți parcurge mai jos, într-o radiografie în premieră a profilului liderului român, un studiu calitativ, cu oameni de calitate, realizat de consultanții
MKOR în vara lui 2017.

Fie că vă doriți să fiți un lider de succes sau pur și simplu să îi înțelegeți mai bine, ca public-țintă, vă invităm să parcurgeți următoarele pagini, pentru a înțelege
mai bine Profilul Liderului din România.

3
Metodologie
Studiul de față este o cercetare sociologică calitativă, desfășurată prin metoda interviului online.

Studiul a fost diseminat în mediul online, în panelul de respondenți propriu MKOR și cu ajutorul partenerilor noștri media, cărora le mulțumim pentru sprijin:

Le mulțumim și partenerilor care au oferit premii participanților la studiul nostru:

4
Eșantion

respondenți, lideri din mediul de afaceri și ONG


din România (antreprenori și manageri cu cel puțin o persoană în subordine)

GENERAȚIILE DIN CARE FAC PARTE LIDERII


60%

% Total lideri

1% 43% 49% 7%

BABY BOOMERS GENERAȚIA X MILLENIALS GENERAȚIA Z


1946 - 1963 1964 - 1980 1981 - 1995 1996 - 2005

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

5
TIPUL ȘI MĂRIMEA ORGANIZAȚIILOR

MĂRIMEA COMPANIILOR DIN CARE FAC PARTE LIDERII ROLUL LIDERILOR


60% 50%

% Total lideri % Total lideri

21% 13% 19% 47% 21% 10% 15% 5% 49%

MARE MIJLOCIE MICĂ MICRO Middle Top Director Antreprenor Antreprenor


peste 250 angajați 50-249 angajați 10-49 angajați până în 10 angajați Manager Manager social

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

6
PARCURS PROFESIONAL:
vechime carieră, schimbări joburi și avansări pe trepte ierarhice superioare

VECHIMEA ÎN CARIERĂ

30%

% Total lideri

8% 20% 22% 23% 11% 8% 8%

1-5 ani 6-10 ani 11-15 ani 16-20 ani 21-25 ani 25-30 ani Peste 30 de ani

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

7
PARCURS PROFESIONAL:
vechime carieră, schimbări joburi și avansări pe trepte ierarhice superioare

PARCURS ÎN CARIERĂ

Avansări în carieră Schimbare job

40%

% Total lideri

4% 6% 14% 12% 24% 21% 16% 23% 31% 38%

O dată 2 ori 3 ori 4 ori 5 sau mai multe ori

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

8
PROFIL EDUCAȚIONAL

NIVELUL STUDIILOR LIDERILOR

60%

% Total lideri

4% 42% 41% 8% 4%
Liceu / Școală Facultate Master MBA Doctorat
postliceală

TOP 5 SPECIALIZĂRI ALE LIDERILOR

50%

% Total lideri 42% 14% 11% 9% 7%

Științe Științe Științe Științe Electronică,


economice inginerești sociale și umaniste Telecomunicații,
politice Automatică, IT

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

9
Din perspectiva respondenților, un lider ar trebui să aibă un set de calități, în mod ideal.

În primul rând, ar trebui să fie empowering, o afirmație la care aderă 99.7% dintre respondenți.

De asemenea, un lider ar trebui să fie capabil să decidă (98.9%), să aibă o gândire


strategică (98.1%), să fie deschis la schimbare (96.4%), să fie energic și entuziast (93.4%)
și ambițios (92.3%).

Liderul ideal ar CALITĂȚI IDEALE ALE LIDERILOR

trebui să fie Q: Care credeți că sunt cele mai importante trăsături ale unui lider? (prompted)

empowering, 99,7%

98,9%

capabil să decidă și 98,1%

96,4%

să aibă o gândire 93,4%

92,3%

strategică 88,9%

86,9%

86,1%

83,9%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

10
În ceea ce privește succesul în business, 73% dintre respondenți consideră perseverența
ca fiind calitatea definitorie pentru a atinge succesul în afaceri.

Alți respondenți au menționat liber capacitatea organizatorică și abilitățile


manageriale (31%), onestitatea (19%) și viziunea (19%).

TOP 10 CALITĂȚI PENTRU SUCCESUL ÎN BUSINESS

Perseverența este
Q: Care credeți că sunt cele mai importante calități pentru a avea succes în business? (unprompted)

calitatea esențială
73%

31%

pentru a avea succes 19%

19%

în afaceri 14%

14%

14%

13%

13%

8%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

11
În ceea ce privește propriile calități, liderii români se consideră mai degrabă persoane
corecte și loiale (97.7%), care văd imaginea de ansamblu (96.1%), tenace (95.6%),
ambițioase (95%), cooperante (94.5%), sigure pe sine (93.9%) creative (93.4%),
receptive (93.1%), empatice (92.3%), optimiste (92%), atente la detalii (89.8%).

Un procent mai mic se consideră a fi carismatici (82.6%).

Ceea ce este de remarcat este faptul că liderii pun pe ultimul loc familia, doar 68.1%
dintre ei având ca focus principal familia.

CALITĂȚI ȘI ATITUDINI ALE LIDERILOR ROMÂNI

Q: Referindu-vă la atitudinile dumneavoastră, care dintre afirmațiile de mai jos vi se potrivesc cel mai bine? (prompted)

Liderii români sunt 97.7%

corecți, tenace
96.1%

95.6%

și au viziune
95.0%

94.5%

93.9%

93.4%

93.1%

92.3%

92.0%

89.8%

82.6%

68.1%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639 12
Liderii sunt foarte atașați de locul lor de muncă, majoritatea considerând că munca lor de
zi cu zi este o vocație (60.9%), în timp ce pentru aproape o treime (31.7%) locul actual
de muncă este o carieră.

Un procent de numai 7.4% consideră că actualul lor loc de muncă este doar o meserie.

Pentru lideri PENTRU LIDERI, LOCUL DE MUNCĂ ESTE:

locul de muncă Q: Referindu-vă la atitudinile dumneavoastră, care dintre afirmațiile de mai jos vi se potrivesc cel mai bine? (prompted)

este vocația lor 60,9%

31,7%

7,4%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=230

13
În ceea ce privește valorile personale, liderii sunt mai degrabă persoane centrate pe propria
persoană: își doresc să facă ceea ce le place (97.5%) și să aibă independență financiară (96.9%).

Viața personală este importantă pentru procente foarte mari dintre liderii respondenți:
94.4% își doresc o familie echilibrată, iar 92.3% o relație împlinită.

Recunoașterea publică este motorul care îi motivează pe mai puțin de jumătate dintre

Valori personale
lideri (46.8%).

ale liderilor: VALORI ALE LIDERILOR

pasiune și
Q: Cât de importante sunt următoarele valori pentru dumneavoastră?

independență
Să pot face ce îmi place 97.5%

Independența financiară 96.9%

O familie echilibrată 94.4%

financiară O relație împlinită

O carieră profesională de succes


92.3%

83.4%

Recunoașterea publică 46.8%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

14
Din perspectiva liderilor respondenți, un lider de succes ar trebui, în primul rând, să se
perfecționeze continuu (46.9%): învățare continuă, citește mult, în special cărți de dezvoltare
personală și profesională, participă la conferințe, evenimente și programe de training,
este un bun profesionist.

Un lider de succes ar trebui să adopte un stil de viață sănătos (29.7%): sport, relaxare,
alimentație sănătoasă, odihnă și să mențină un echilibru între viața personală și cea
profesională (21.9%): menține echilibrul, petrece timp liber cu familia, are un hobby,
călătorii / vacanțe, petrece timp liber cu prietenii.

TOP 15 OBICEIURI ALE LIDERILOR DE SUCCES Q: Ce obiceiuri credeți că ar trebui să aibă un lider de succes? (unprompted)

Obiceiuri ale liderilor.


46.9%

29.7%

Liderul ideal se
21.9%

13.1%

perfecționează
11.4%

10.8%

continuu
10.2%

9.2%

9.2%

5.2%

4.7%

3.8%

3.4%

3.3%

3.0%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting


15
N=639
Liderii români își ascultă propriile sfaturi, când vine vorba despre obiceiuri. Ei se perfecționează
continuu, așa cum recomandă că ar trebui să facă un lider de succes: citesc cărți și articole pe
teme profesionale (92.3%), citesc cărți și articole de dezvoltare personală (81.5%), participă la
programe de training cel puțin o dată pe an (79.3%) și la conferințe pe teme de business (72.9%).

În ceea ce privește stilul de viață, liderii români merg în vacanță cel puțin o dată pe an (87.5%),
adoptă un stil de viață sănătos (67.6%) și au un hobby pentru timpul liber (49.1%).

Echilibrul între viața personală și cea profesională îl obțin petrecând timpul liber cu familia (82%)

Obiceiuri ale liderilor. și întâlnindu-se frecvent cu prietenii (68.2%).

Liderii români pun preț OBICEIURI ALE LIDERILOR

Q: Referindu-vă la obiceiurile dumneavoastră, care dintre afirmațiile de mai jos vi se potrivesc? (prompted)

pe echilibrul între viața Citesc cărți și articole pe teme profesionale

Merg în vacanță cel puțin o dată pe an


92.3%

87.5%

personală și cea Petrec timpul liber cu familia

Citesc cărți și articole de dezvoltare personală


82.0%

81.5%

profesională Particip la programe de training cel puțin o dată pe an 79.3%

Particip la conferințe pe teme de business 72.9%

Mă întâlnesc frecvent cu prietenii 68.2%

Am un stil de viață sănătos 67.6%

Am un hobby, pentru timpul liber 49.1%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639
16
19.5% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Colegial
(Urmăresc să creeze armonie și să îi apropie pe oameni).

19.1% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Democratic


(Valorizează eforturile oamenilor, pune accent pe participare).

18.6% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Vizionar


(Îi motivează pe oameni să realizeze visuri comune).

18.1% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Coach


(Realizează o conexiune între nevoile colegilor și obiectivele organizației).

Stiluri de leadership 17.5% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Promotor
(Propun obiective provocatoare și standarde înalte de performanță).

ale liderilor – 7.2% dintre respondenți consideră că au un stil de leadership mai degrabă Autoritar

colegiali, democratici
(Oferă direcții și solicită aplicarea lor).

STILURI DE LEADERSHIP ALE LIDERILOR

și vizionari Q: Care dintre stilurile de leadership de mai jos credeți că vă reprezintă cel mai bine?

Colegial 19.5%

Democratic 19.1%

Vizionar 18.6%

Coach 18.1%

Promotor 17.5%

Autoritar 7.2%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639 17
Resursele umane (83%) sunt de departe cea mai provocare pe care liderii o întâmpină:
dezvoltarea și conducerea echipelor, identificarea oamenilor potriviți și managementul
resurselor umane, urmată de instabilitatea mediului economic, fiscal și legal (22%).

Alți respondenți menționează și generarea și managementul vânzărilor (20%) sau


birocrația (14%).

TOP 10 PROVOCĂRI ALE LIDERILOR

Q: Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați în conducerea / managementul organizației dumneavoastră? (unprompted)

Provocări cu care se 36%

confruntă liderii: 29%

22%

oamenii și mediul 20%

17%

economic, fiscal și legal 14%

13%

13%

10%

9%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

18
Serii de conferințe, evenimente: Business Days, Zilele Biz, Wall Street, GpeC, ZF, ICEE Fest, Gale
Seminarii, workshopuri: Bancar-Financiar, E-commerce, HR, organizate de ONG,
organizate de diferite publicații și companii
Antreprenoriat: BT, BNI
Profesionale: Camere comerț, Institutii Publice
Tehnologie: Techsylvania
Comunicare, Leadership: RBL
Școli de business: Lorand Soares Szasz
Femei de afaceri: BWFR, The Woman

74% dintre liderii TOP EVENIMENTE

respondenți obișnuiesc
Serii de conferințe, evenimente 49%

Seminarii, workshopuri 28%

să participe la Profesionale

Antreprenoriat
15%

11%

evenimente de business Networking

Tehnologie
9%

8%

Comunicare, Leadership 5%

Târguri de profil 4%

Femei de afaceri 3%

Școli de business 3%
Notă: Rezultatele sunt influențate de faptul că organizații care organizează frecvent evenimente de business, precum
*

Business Days, BNI, BWFR, NRCC, Wall-Street.ro, în calitate de parteneri ai MKOR, au susținut realizarea studiului prin
transmiterea invitației de participare către propriile rețele de contacte.
Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639
19
Asociații de business, leadership, mentorat: JCI, BNI, IAA Young Professionals Cluj,
Romanian Business Leaders, Toastmasters
Asociații profesionale: Colegii Profesionale, Patronate
Asociații educaționale, academice: Asociații academice
Camere de Comerț: NRCC
Organizații caritabile: Club Rotaract, Club Rotary
Femei în afaceri: BWFR
Grup de Acțiune Locală: Producători
Altele: Religioase, Organizația Națională Cercetașii României, Patrimoniu

48% dintre lideri sunt


TOP 10 ASOCIAȚII DIN CARE FAC PARTE LIDERII

Q: Sunteți membru al unuia sau mai multor cluburi și organizații în afara job-ului (ex: business networking, voluntariat etc)?

membri ai unor cluburi 39%

20%

și organizații 15%

12%

în afara job-ului 12%

7%

5%

5%

4%

3%

8%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=307
20
Alte publicații includ în special publicații de business străine (Financial Times,
The Economist, Business Insider, The Wall Street Journal și altele), dar și publicații specializate
pe domenii (industria textilă, fashion, agricultură, tehnologie etc.)

PUBLICAȚII DE BUSINESS

Q: Ce publicații de business obișnuiți să citiți?

Publicații de business Ziarul Financiar 70%

urmărite de lideri: Wall-Street.ro 62%

Ziarul Financiar și
Business Magazin 41%

Forbes 36%

Wall-Street.ro
Capital 35%

BIZ 22%

Alte publicații 16%

Nu obișnuiesc să 10%
citesc publicații

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=307

21
Respondenții au recomandat peste 250 de titluri, topul primelor 10 cărți recomandate
aflându-se mai jos. În mod surprinzător, Biblia se află pe locul al patrulea, fiind menționată
de către 11 dintre liderii respondenți.

TOP CĂRȚI INSPIRAȚIONALE - LIDERI, ÎN GENERAL

Ce carte v-a inspirat cel mai mult?

Tată bogat, tată sărac, Robert Kyosaki 3.9%

Cele 7 trepte ale eficienței, Stephen Covey 1.9%

Secretele succesului, Dale Carnegie 1.9%

Cărți care îi inspiră Biblia

De la idee la bani, Napoleon Hill


1.7%

0.9%

pe lideri Dezvoltă liderii din jurul tău, John Maxwell

Think and Grow Rich, Napoleon Hill


0.9%

0.9%

Alchimistul, Paulo Coelho 0.8%

Cum să livrezi fericirea, Tony Hsieh 0.8%

Excepționalii, Malcolm Gladwell 0.8%

Începe cu ce nu-ți place!, Brian Tracy 0.8%

Inteligența Emoțională, Daniel Goleman 0.8%

Psihologia persuasiunii, Robert Cialdini 0.8%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=307

22
Liderii bărbați din România sunt inspirați covârșitor (în proporție de 99%) de lideri masculini,
în timp ce femeile lider din România sunt mai înclinate să se inspire de la la alți lideri feminini:
18% din liderii care le inspiră pe femeile lider din România sunt, la rândul lor, femei de succes.

PREFERINȚELE LIDERILOR DIN ROMÂNIA

Q: Care este liderul care reprezintă o sursă de inspirație pentru dumneavoastră?

BĂRBAȚI

Ce lideri îi inspiră Lideri bărbați 99%

pe lideri?
Lideri femei 1%

FEMEI

Lideri bărbați 82%


Lideri femei 18%

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

23
LISTĂ REZULTATĂ DE 170 DE LIDERI
de la antreprenori, CEO, până la reprezentanți ai puterii, de la lideri religioși până la lideri culturali și sociali (ex: Gandhi, Maica Tereza, Isus etc.)

TOP 10 LIDERI CARE ÎI INSPIRĂ PE LIDERII DIN ROMÂNIA

6.6% 5.3% 3.8% 3.6% 3.4% 2% 1.6% 1.6% 1.6% 1%

Steve Jobs Elon Musk Richard Branson John Maxwell Warren Buffett Anthony Robbins Barack Obama Bill Gates Lorand Soares Szasz Dalai Lama

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

24
GRIT
PUTEREA PASIUNII ȘI A PERSEVERENȚEI

Ce determină succesul? Este o întrebare în slujba căreia specialista în neuropsihologie, Angela Duckworth, și-a dedicat cariera.

Duckworth a dezvoltat formula succesului după mulți ani în care a predat ca profesoară și după multă muncă în cercetare. Întreaga argumentare se regăsește în
cartea pe care a scris-o pe acest subiect: „GRIT: The Power of Passion and Perseverance.”2

Ce este GRIT?

GRIT este un concept care măsoară felul în care pasiunea și perseverența conduc la succes. Mai precis, cu cât o persoană este mai gritty, cu atât șansele sale de
a avea succes sunt mai mari. GRIT este o trăsătură de caracter care se poate traduce printr-o combinație între pasiune și perseverență.

Formula dezvoltată de Duckworth arată astfel:

Talent x Efort = Abilitate


Abilitate x Efort = Reușită

Cu alte cuvinte, efortul (tenacitatea, perseverența, munca) contează de două ori în ecuația succesului.

Reușita sau succesul înseamnă să te concentrezi pe acea abilitate și să investești efort în ea. Conform autoarei cărții, fără efort, talentul rămâne doar în stadiul de
potențial succes.

2
Carte apărută și în limba română, sub numele “GRIT. Puterea pasiunii și a perseverenței”, la Editura Publica, ediția 2016

25
CÂT DE PERSEVERENȚI SUNT LIDERII DIN ROMÂNIA?

În cadrul studiului Profilul Liderului din România, ne-am propus să introducem o nouă dimensiune, cea a înclinației către succes. Cu ajutorul instrumentului
dezvoltat de Angela Duckworth, determinăm în ce măsură talentul și perseverența contribuie la succesul liderilor din România.

Instrumentul le-a oferit liderilor participanți la studiu posibilitatea de a se cunoaște pe ei înșiși, să își evalueze perseverența și, mai mult de atât, să se compare
cu ceilalți lideri din România.

Dacă vrei să îți afli propriul potențial pentru succes, vizitează pagina noastră3 și vei primi propriul tău test GRIT.

Cei mai mulți lideri din studiul nostru se află în partea superioară a scalei GRIT, cu scoruri de peste 3.6 din 5. (72%). Adică au din plin acea perseverență pe care
73% o menționează ca factor indispensabil al succesului în afaceri și în viață.

POTENȚIALUL PENTRU SUCCES AL LIDERILOR - SCOR GRIT

50%

% Total lideri 9% 20% 42% 24% 6%

2.1 - 3 3.1 - 3.5 3.6 - 4 4.1 - 4.5 4.6 - 5

POTENȚIAL SCĂZUT POTENȚIAL RIDICAT

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

3
“GRIT & Bonus”, https://mkor.ro/testul-grit/, Octombrie 2017 26
FACTORII DETERMINANȚI AI SUCCESULUI PERSONAL: TALENT SAU PERSEVERENȚĂ?

În sprijinul teoriei lui Duckworth, 48% dintre liderii respondenți consideră că perseverența, mai degrabă decât talentul, este factorul determinant al succesului.

În schimb, 36% dintre lideri consideră că talentul, mai degrabă decât perseverența este cea care conduce la atingerea succesului.

FACTORII DETERMINANȚI PENTRU SUCCESUL LIDERILOR

50%

% Total lideri 8% 28% 15% 34% 14%

Cel mai mult Talentul Egal Perseverența Cel mai mult


talentul perseverența

TALENT PERSEVERENȚĂ

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=230

27
Angela Duckworth arată faptul că GRIT este o calitate care se poate antrena, tocmai pentru că în componența sa este și perseverența, o calitate care poate fi
crescută în timp.

O analiză mai aprofundată a scorului GRIT, realizată pe generații, arată faptul că ipoteza demonstrată de ea pe subiecți americani este validată și în studiul nostru,
pe lideri români: în timp ce Generația X (născuți 1964 - 1980) tinde să aibă scoruri GRIT mai mari, Millenials (1981 - 1995) tind să aibă scouri GRIT mai mici.

NIVELUL GRIT AL GENERAȚIILOR DE LIDERI

Millenials Generația X Baby boomers

100%

% Total lideri

60% 40% 0% 36% 51% 13% 42% 55% 3% 38% 57% 5% 14% 79% 7%

GRIT 2.3 - 3 GRIT 3.1 - 3.5 GRIT 3.6 - 4 GRIT 4.1 - 4.5 GRIT 4.6 - 5

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=639

28
SATISFACȚIA ASUPRA PROPRIEI VIEȚI

Marea majoritate a liderilor respondenți ai studiului nostru sunt satisfăcuți sau foarte satisfăcuți de calitatea propriei vieți: 82%.

Vorbim despre oameni gritty, care muncesc mult și care au eșecuri. E drept, își revin după ele, dar atâta muncă și încercări nereușite nu duc oare la nefericire?
Nu e posibil ca un om să fie PREA gritty, să încerce prea mult, să muncească prea mult?… Iar aceasta să îi provoace, în final, nefericire?

Studiul nostru arată că, cu cât o persoană este mai gritty, cu atât este mai satisfăcută de propria viață. Cu alte cuvinte, perseverența conduce nu numai la succes,
dar și la fericire! Repet: perseverența conduce nu numai la succes, dar și la fericire! Wow, ce veste bună, nu? :)

Vorbim despre oameni gritty, care muncesc mult și care au eșecuri. Nu e posibil ca un om să fie PREA gritty, să încerce prea mult, să muncească prea mult?
iar aceasta să îi provoace, în final, nefericire? Studiul nostru arată că, cu cât o persoană este mai gritty, cu atât este mai satisfăcută de propria viață.

SATISFACȚIA FAȚĂ DE CALITATEA PROPRIEI VIEȚI GRIT VERSUS NIVELUL DE SATISFACȚIE AL VIEȚII

Foarte satisfăcut(ă) Satisfăcut(ă) Nici satisfăcut(ă), nici nesatisfăcut(ă) Nesatisfăcut(ă) Total nesatisfăcut(ă)

100%
70%

% Total lideri

% Total lideri

1% 3% 14% 60% 22%

Total Nesatisfăcut(ă) Nici satisfăcut(ă), Satisfăcut(ă) Foarte


nesatisfăcut(ă) nici nesatisfăcut(ă) satisfăcut(ă) 15% 35% 30% 30% 0% 9% 67% 18% 4% 0% 21% 63% 14% 2% 0% 27% 64% 9% 0% 0% 57% 43% 0% 0% 0%

GRIT 2.3 - 3 GRIT 3.1 - 3.5 GRIT 3.6 - 4 GRIT 4.1 - 4.5 GRIT 4.6 - 5

Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting Profilul Liderului în România - 2017 * ©MKOR Consulting

N=230 N=639

29
Sfaturi oferite
viitorilor antreprenori / manageri
Q: Care este cel mai important sfat pe care l-ați oferi celor care doresc să își deschidă o afacere sau să conducă o organizație de succes?

Perseverenţă şi alinierea repetată sunt esenţiale, iar paşii mici sunt mai importanţi decât scopul final.

Să-şi deschidă o afacere după ce au dobândit experienţă necesară şi s-o facă cu pasiune şi dăruire.

Dezvoltarea, instruirea şi motivarea angajaţilor este unul dintre cele mai importante lucruri.

Să nu uite să îmbine latura de business cu cea umană, să valorizeze oamenii din organizaţie pentru a putea clădi pe termen lung.

Să îşi stabilească un obiectiv clar, să persevereze pentru atingerea acestuia şi când ajunge în top să muncească dublu pentru a se menţine acolo şi a se extinde.

Să îşi facă singuri - adică nu să cumpere - un plan de afacere pe ceea ce vor să deschidă. Să consulte, pentru a trece prin realizarea lui, fiecare specialist în domeniul care trebuie cuprins în plan.

Prieteni, amici, surse credibile de informare, indiferent cum, dar să aibă asta pus la punct.

Recrutarea angajaţilor să fie făcută de specialişti. Studiu amănunţit cu privire la produse / piaţă / marketing.

Să facă ce îi place, să fie decent, să se bucure de ceea ce face, să îşi trăiască viaţa, nu să se lase trăit de viaţă!

30
Să muncească din greu, să fie ambiţioşi, consecvenţi şi de cuvânt.

Să monitorizeze bine piaţa şi să se asigure că au piaţă suficientă şi cunosc concurenţa, că îşi planifică bine activitatea, să facă mult networking şi să aibă curaj şi perseverenţă.

Să fie foarte prezenţi în propriul business şi atenţi la piaţă pentru a putea adapta oferta cererii.

Să ia în calcul efectele propriilor decizii asupra lor şi a comunităţii.

Să aibă încredere în ceea ce fac, să facă totul cu pasiune şi dăruire şi să asculte mereu oamenii cu care lucrează pentru a avea rezultate.

Flexibilitate, receptivitate la schimbare, disciplină, consecvenţă şi răbdare.

Să iubească ceea ce fac!

Să fie motivaţi şi să aibă încredere în produsul / serviciul lor şi în ei :)

Să fie profesionişti şi să ofere produse / servicii de calitate.

Să asculte doar de vocea lor interioară.

Să îşi facă bine planul de afaceri înainte de a începe.

Să înceapă!

Obiectivul final al business-ului să fie în acord cu valorile personale.

Să aibă încredere în ideile şi potenţialul lor, să nu asculte vocile negative, să persevereze.

Să se gândească la efectul de bumerang!

Să se înconjoare de persoane de la care au tot timpul ceva de învăţat şi să investească în primul rând în dezvoltarea lor.

“Do. Or do not. There is no try.” - Yoda (Star Wars)

Să aibă încredere în visul lor!

Să aibă încredere şi să nu se dea bătut până nu îşi atinge obiectivele. Lucrurile se leagă odată ce le poate vizualiza cu mintea.

Să ofere respect necondiţionat, să-şi respecte întotdeauna angajamentele.

Încrederea în sine şi în potenţialul afacerii dacă această vine în întâmpinarea unor nevoi sociale.

Să fie pregătiţi pentru managementul impredictibilităţii şi să aibă apetit pentru riscuri, să fie dispuşi să piardă bani şi să înveţe din propriile eşecuri.

Ai încredere, dă șanse, respectă, greșește și învață din greșeli!

Alege să fii fericit(ă), găsește oportunitatea în orice situație! :)

Să nu pornească fără un plan de afaceri foarte bine pus la punct.

Să va înconjuraţi numai de oameni capabili să va completeze astfel încât să formaţi o echipă perfectă.

31
Să fie hotărâţi şi să creadă în ei şi în visul lor.

Echilibrul între viaţă de familie şi muncă se găseşte doar când acestea sunt bine diferenţiate.

Să nu se mai gândească la dat tunuri, să înţeleagă că îşi asumă o muncă importantă.

Să se adapteze din mers, să îşi reajusteze planul din mers şi să nu renunţe. Nu poţi schimba ceva dacă faci mereu acelaşi lucru.

Să înceapă!

Get out of the building! Validate your idea, think product-market fit.

Să aleagă foarte bine activitatea acesteia [afacerii], în funcţie de cunoştinţele şi experienţa pe care le deţine şi să evite să meargă în prea multe direcţii. Maxim 2, de preferinţă în domenii adiacente.

Pentru cei care doresc să deschidă o afacere: să plece la drum cu o lecţie învăţată - să ştie că banii firmei nu vor fi banii lor - deci să fie chibzuiţi.

Să nu uite cine sunt şi să încerce să se aşeze în permanență în locul partenerului de discuţie.

Să aibă un plan şi o strategie, să comunice fără oprire.

Să îşi asume fiecare etapă, reuşită şi nereuşită.

Leaders create leaders, they don't create followers.

Să fie convinşi că pot mai mult decât rezultatele lor.

Fiţi perseverenţi!

Pregăteşte-te să lupţi pentru ideile tale. Este greu, dar nu imposibil. Deci, nu renunţă!

Aveţi răbdare! Nimic solid nu se construieşte de azi pe mâine.

Să aibă un profil rezistent la incertitudine şi riscuri. Să înveţe să delege.

Să se implice de la început, să meargă înainte chiar dacă sunt provocări multe, să îşi facă o echipă cu care să colaboreze bine, să investească în echipă.

Nu neglijaţi instruirea, documentarea, cercetarea, benchmarkingul înainte de a începe un business în care credeţi, un business care rezolvă o problemă şi fără de care comunitatea din care faceţi parte nu ar fi atât

de dezvoltată. Educaţie, Scop, Pasiune şi Multă muncă.

Să îndrăznească să-şi asume riscuri şi să creadă în puterea minţii de a proiecta viitorul!

Să îşi facă un plan de afaceri cât mai realist.

Să aibă încredere în propriile forţe!

Indiferent de obstacolele care apar pe drum să nu se oprească şi să nu îşi piardă entuziasmul. Dacă crezi cu tărie în ideea ta şi eşti perseverent, vei reuşi.

Să planifice, calculeze, organizeze totul înainte de a începe. Să aibă curaj.

Să lucreze cu ei înşişi şi mâine să devină o versiune proprie mai bună decât cea de azi.

Să se încarce cu foarte multă răbdare.

32
Să răspundă la 3 (trei) întrebări: 1. cine sunt ei (calităţi, abilităţi, puncte slabe, etc.); 2. ce vor cu adevărat (scopul înalt); 3. cum cred că vor ajunge acolo unde vor.

Fii disciplinat; stabileşte-ţi obiectivele; cunoaşte-ţi competiţia.

Dacă vrei cu adevărat, o să reuşeşti orice.

Să-i dea bătaie :)

Să aibă în permanentă un plan de vânzări şi o arhitectură de business, să fie organizaţi şi perseverenţi şi să aibă răbdare.

Să se dezvolte constant şi să ţină cont de instinct / intuiţie.

Să creadă în succes şi să fie perseverenţi.

Să îşi previzioneze cash-flow-ul.

Să nu asculte părerile critice fără argumente şi să nu renunţe niciodată.

Să aibă încredere şi să îşi urmeze visul până la capăt.

Să îşi perfecţioneze educaţia înainte de toate.

Să se înconjoare de oameni cinstiţi şi de valoare certă.

Să conducă un grup mic pentru a vedea dacă le place cu adevărat. Să conducă un proiect pentru a vedea dacă pot. Dacă răspunsul este DA la ambele, La drum!

Work, work, work...

Conştientizarea tuturor implicaţiilor afacerii, indiferent de domeniu şi asumarea măsurilor aplicate.

Să fie ambiţioşi şi curajoşi.

Dacă vor să îşi deschidă o afacere: Să nu o facă doar datorită faptului că aşa li se pare că vor deveni propriul şef - această afirmaţie e utopică. Să o facă doar dacă s-au pregătit temeinic şi sunt gata de o luptă dură,

dar frumoasă dacă e cu happy-end, şi mai puţin frumoasă dacă nu se termină bine...

Răbdare, răbdare, răbdare! ;) Este nevoie de multă perseverenţă şi încredere în forţele proprii...

Lasă frica şi înlocuieşte-o cu gânduri pozitive şi curaj.

Să nu renunţe şi să muncească în fiecare zi pentru visul lor.

Să nu fie singurul lucru pe care îl face. Viaţa are multe domenii care se influenţează şi se hrănesc unul pe altul.

Să analizeze în cel mai mic detaliu afacerea şi mediul în care doreşte să aplice afacerea, astfel încât să găsească conexiunile potrivite între cerere şi ofertă, între oportunităţi şi soluţii de dezvoltare, între resursele

locale şi soluţiile optime pentru valorificarea acestora.

33
Să îşi definească la început de drum misiunea / viziunea şi obiectivele strategice. Acelea vor ghida mai apoi toate deciziile, implementarea sau acţiunile step by step ce urmează a fi realizate.

Să îşi urmeze visul (şi nu banii).

Să exploreze capacităţile oamenilor din jurul sau pentru a-l ajuta să îşi crească business-ul.

Să aibă răbdare!

Să nu aştepte la nesfârşit ziua în care se vor simţi "suficient de pregătiţi" pentru a începe.

Să aibă curajul să renunţe la job dacă nu le place ca să poată face ce le place, dar e nevoie de foarte multă muncă şi pregătire.

Să înveţe să lucreze cu oamenii. Inteligenţa emoţională e cel mai puternic asset, indiferent de domeniul în care activează. :)

Dacă au o idee în care cred, să persevereze până ating succesul.

Să îşi propună un țel înalt.

Să nu deschidă o afacere într-un domeniu în care nu au lucrat nicio zi.

Să plece din ţară. Aici este infernal.

Durează şi solicită multe resurse, inclusiv şi mai ales personale. Dacă vă doriţi cu adevărat să faceţi asta, fiţi consecvenţi, perseverenţi şi muncitori.

Organizare, planificare şi să nu renunţe niciodată!

Să creadă cu tărie în visul său că va obţine succes, să ofere z celorlalţi şi aşa va primi înzecit. Să nu uite că atunci când eşti lider ai responsabilitatea şi celor care te urmează, nu doar a ta.

Fă un produs / oferă un serviciu atât de bun, încât clientul să fie absolut încântat de el! Clientul e partenerul tău, principalul tău "asociat" în business.

Să fie siguri că nu vor regreta în câteva luni când va fi greu.

Să-şi urmeze visul cu perseverenţă, calculând însă fiecare pas făcut, cu empatie şi respect faţă de semeni!

Să aibă curaj şi să-şi caute mentori pe toate ariile, însă aceşti mentori să nu fie cu mult mai mari ca şi ei şi să fi trecut prin experienţe similare!

Să fie perseverenţi, să aibă motivaţii corecte (nu doar financiare) şi să se concentreze pe rezultate.

"Stay hungry, stay foolish"

Să aibă atitudine şi nervi de oţel.

Fiţi lideri, nu manageri, nu şefi!

Să eşueze cel puţin o dată.

Everything will be okay în the end. If it's not okay, it's not the end.

Să îşi urmeze pasiunea şi să ţintească excelenţă, nu succesul.

34
Să dea tot ce au mai bun în fiecare moment prezent.

Să nu ia niciodată masa singuri. Comunicarea, relaţiile şi emoţiile sunt cheia oricărei cariere de succes.

Să gândească pe termen lung, să facă ceea ce le place pentru a fi motivaţi!

Înarmaţi-vă cu răbdare.

Sprijiniţi angajaţii - sunt cea mai bună soluţie de marketing.

Echipa reprezintă succesul organizaţiei!

Să iubească 10% din afacerea pe care vor să o deschidă / conducă. Să găsească experţii care să iubească restul de 90% şi să îi motiveze să îşi îndeplinească rolul cât mai bine, din plăcere.

Să facă primul pas pentru a-şi deschide afacerea pentru că vor realiza că va fi cea mai bună şi fericită decizie din viaţă lor!

Să câştige cât mai multă experienţă ca şi angajat.

Să creadă în ei şi în oamenii din echipa lor.

Să investească mereu, cât mai mult posibil, în dezvoltarea lor personală, să-şi aleagă cu grijă angajaţii şi să-i ajute să se dezvolte, pentru că ei sunt cel mai în măsură să influenţeze experienţă clientului.

Alege numele brandului cu grijă şi cunoaşterea domeniului de activitate în profunzime.

Să aleagă un contabil cu care să rezoneze şi să investească în serviciile unui jurist, avocat pentru a semna contracte ferme pentru că în final pentru o activitate de succes şi de durata este important să fii productiv.

Să nu se dea bătuţi şi să se aştepte la orice. Să-şi facă un plan şi să nu se sfiască să ceară sprijin.

Să fie în contact permanent cu piaţa, flexibili.

Nicio zi nu este la fel şi, astfel, trebuie să aibă deschiderea către schimbare constantă. Consider că este important să ai o persoană de încredere cu care să te poţi consulta. Plus, un business se formează în ani şi

nu în luni, deci determinarea şi pasiunea sunt esenţiale.

Implicare şi interes continuu pentru tot ce ţine de domeniul de activitate

Să înţeleagă că succesul începe cu verbul "a crede" şi să renunţe doar atunci când nu mai au nimic de oferit!

Să fie siguri că fac ceea ce îşi doresc, ceea ce le place. Şi sunt dispuşi să facă compromisuri.

Keep going, keep working, keep dreaming!

Întotdeauna încearcă să te pui şi în situaţia clientului sau partenerului tău de afaceri.

Să fie consecvenţi, oneşti şi deschişi nevoilor clienţilor.

Să le placă la nebunie prima dată ceea ce doresc să împartă şi să dea mai departe şi apoi să îşi deschidă afacere proprie.

Să muncească! Să se descopere. Să descopere că îi face plăcere să facă. Să facă cu pasiune ceea ce face. Să vrea să inspire pe cei din jur. Să înveţe să transmită celor cu care lucrează visul pe care îl are.

Să se înconjoare de oameni în care are încredere.

35
Just do it. Uneori ne punem singuri piedici din cauza faptului că suntem nepregătiţi. De cele mai multe ori, pregătirea vine o dată cu practica.

Identifică o nevoie reală a oamenilor. Rezolv-o!

Ai încredere în tine şi urmează-ţi visul - just do it!

Să nu renunţe niciodată dacă cred în ceva.

Să aibă un business plan realist şi capital de pornire care să îi permită să reziste în piaţă măcar 6 luni.

Documentează-te şi cere sfaturi - cel mai probabil multă lume din jurul tău deja a trecut prin problemele prin care treci tu acum.

When there is a will, there is a way.

Fiţi voi înşivă.

Să aibă curaj şi să investească în oameni /echipă.

Să cunoască bine industria înainte şi să încerce să aibă o viziune pe termen lung.

Să plece cu Dumnezeu la drum!

Să îşi facă un business plan iniţial şi să ia în calcul toate lucrurile neprevăzute care pot apărea.

Pe lângă multă multă muncă, cunoştinţe profesionale solide, trebuie să fie apţi şi dispuşi să-s creeze o echipă pe care s-o inspire şi s-o conducă spre realizarea obiectivelor stabilite pentru organizaţia respectivă.

Să nu le fie frică.

Încredere totală în forţele proprii.

Dacă vrei să fii lider, trebuie să ştii să coordonezi oamenii, să-i faci să te asculte şi să te urmeze într-o acţiune. Dar pentru asta trebuie să ştii şi tu să îi asculţi.

Comunicare, empatie, implicare.

Să facă doar ceva în care cred cu adevărat şi să nu se lase descurajaţi, să creadă în ce fac şi să gândească pe termen lung. Să vizualizeze împlinirea viselor lor.

Atenţie la resurse! Atenţie la relaţii!

Să se implice 100%.

Build your network.

Fiţi încrezători în forţele proprii!

Cine se hotăște să înceapă o afacere pe cont propriu, trebuie să pornească cu ceea ce ştie să facă sau cu ceea ce-i place!!! Cunoaşterea detaliilor afacerii sunt esenţiale la început. Răbdarea trebuie să fie o virtute!

Să fie motorul organizaţie, să delege şi să acorde încredere oamenilor.

Să îşi realizeze foarte bine planul de afaceri şi să îşi asigure independenţa financiară până la momentul de break-even.

36
Să-şi stabilească scopul / ţintă/ visul şi să se ţină de el orice ar fi. Să-şi imagineze, să creeze şi să creadă în propriul univers, pentru că într-un final se va înconjura de acesta.

Never give up!

Să aibă curaj.

Să analizeze înainte de a acţiona şi să aibă responsabilitatea deciziiilor.

Perseverează!

Să-şi asume o perioadă de minim 4 ani de muncă multă, fără rezultate spectaculoase.

Fiţi sinceri şi corecţi faţă de motivul pentru care vreţi să faceţi acest lucru.

Mult curaj!

Top down management.

Să investească foarte mult în dezvoltarea personală.

If it's your passion - do it with a purpose to be the best in what you do. Or don't do it at all. Think globally, think green, think about making something good!

Să crezi în produsul / ideea ta.

Să găsească un produs de nişă care să meargă pe piaţa din România; apoi multă muncă şi profitul câştigat să îl reinvestească în business.

Să se înarmeze cu răbdare şi putere de muncă! Să îi lase pe cei din jur să îl ajute.

Să aibă experienţă profesională în business-ul pe care îl conduc şi să fie etici în tot ce fac.

Să fie pregătiţi pentru multă muncă şi să înveţe să asculte.

“Caută o muncă care să-ţi placă şi nu ai să munceşti nicio zi din viaţa ta.”

Să fie perseverenţi şi deschişi la nou.

Să îşi dorească asta foarte mult şi restul va veni de la sine.

Know yourself.

Să nu aibă încredere oarbă în oameni.

Dacă oboseşti învaţă să te odihneşti, nu să renunţi.

Să se asigure că sunt sănătoşi şi calmi pe termen lung.

Să-şi aleagă oamenii potriviţi.

Să cunoască domeniul în care doreşte să activeze sau oamenii pe care-i va conduce.

Să capete experienţă în domeniul în care doreşte să-şi deschidă afacerea şi să fie consecvent şi corect.

37
Să facă follow-up constant în toate aspectele vieţii lor personale şi profesionale (de la obiectivele de business, la vânzări, la feedback-ul primit / oferit colegilor, partenerilor etc.) pentru că îi va menţine conectaţi

la realitate şi la oamenii din jurul lor într-un mod valoros şi eficient.

Să îşi ia un specialist în zona financiară (strategie financiară).

Să se asigure că ideea pe care vor să o pună în practică şi să o transforme într-un business este ceva în care cred cu tărie, îi ţine treji noaptea şi îi face să se documenteze neîncetat. Dacă toată pregătirea start-up-ului

este corectă şi motivaţia este adevărată, multă muncă, neobosită, pasiune şi determinare pot transformă orice idee în realitate.

Să fie motivat, realist şi să-şi canalizeze eforturile în direcţiile strategice.

Să creadă în visul lor şi să nu compare cu ce se întâmplă în acelaşi domeniu în afara ţării.

Să înţeleagă întâi ce îşi doresc cu adevărat şi din ce motive.

Să îşi găsească ideea de inspiraţie care să le alimenteze dorinţa de a merge mai departe indiferent de provocările întâlnite.

Să-şi stabilească obiective clare, dar în acelaşi timp să fie flexibili pentru că realitatea poate diferi de planificarea iniţială.

Acţionaţi şi vă educaţi permanent!

Să se cunoască foarte bine pe ei înşişi, să acorde atenţie oamenilor din jurul lor, să fie parte din echipă şi să nu înceteze să îndrăznească spre obiective din ce în ce mai mari.

Nu îi poţi garanta unui angajat niciodată succesul, însă îi pot garanta că îi vei oferi bunele tale intenţii.

Să fie implicaţi, să aloce timp şi să investească, nu doar financiar, ci să aducă valoare, să se înarmeze cu răbdare, să fie perseverenţi, să trateze oamenii aşa cum îşi doresc să fie trataţi.

Să se gândească de 10 ori, pentru că nu există susţinere pentru antreprenori şi instabilitatea politică nu ajută.

Să creadă cu fiecare picătură că este ceea ce li se potriveşte.

Să fie perseverenţi şi să nu renunțe uşor la visul lor. Rezultatele vin după foarte multă muncă.

Să aibă încredere şi să ştie ce îşi doresc cu adevărat.

Să nu renunţe şi să muncească până îşi duc la îndeplinire obiectivele.

Să pornească mai repede, să nu aştepte momentul potrivit, informaţia perfectă, lumea ideală.

Să fie pregătiţi pentru eşecuri şi să fie mereu gata să se adapteze la schimbare fără să renunţe la scopul principal, să se gândească mereu la motivul care i-a îndemnat să înceapă.

38
MKOR Consulting este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină
experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru
a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business pentru clienții săi.

În activitatea sa, MKOR Consulting acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o


flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate
perspective asupra pieței.

Experiența echipei cumulează peste 75 de ani și peste 100 de proiecte de cercetare,


în ultimii 4 ani.

Fiecare proiect este o nouă provocare, abordată cu toată seriozitatea.

MKOR Consulting dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii, pe care vă invităm să le


parcurgeți în mod gratuit pe site-ul agenției: mkor.ro/studii-piata-proprii

MKOR. Market Opportunity Research

Contact

Corina Cimpoca | General Manager

corina@mkor.ro | +40 (728) 853 359

S-ar putea să vă placă și