CAPITOLUL 1

NOŢIUNI GENERALE

1.1. DEFINIŢII

În dicţionarul enciclopedic apărut în Editura Politică Bucureşti în anul

1962, referitor la noţiunea de cadastru se afirmă:
“Forma de inventar funciar alcătuit dintr-un registru cadastral şi din
planuri, cuprinde datele tehnico-economice privitoare la toate imobilele
situate pe teritoriul unui oraş, raion, comună sau sat. În registrul
cadastral sunt trecute datele obţinute prin lucrările de identificare, de
măsurătoare şi de ridicare în plan a imobilelor situate pe un anumit
teritoriu, conţinând pentru fiecare imobil (parcelă) următoarele date:
număr topografic, suprafaţă, destinaţia teritoriului (arabil, păşune, etc.)
sau felul folosinţei (teren construit, curte), precum şi numele posesorului.
Serveşte la identificarea şi evidenţa imobilelor pe categorii de folosinţă,
la planificarea producţiei agricole, la aşezarea impozitelor şi la
întocmirea şi ţinerea la curent a cărţilor funciare şi a altor registre de
publicitate a drepturilor reale privind imobilele.”
După legislaţia în vigoare- L.7/96 Legea cadastrului şi publicităţii
imobiliare:
“Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă
tehnică, economică şi juridică, prin care se realizează identificarea,
înregistrarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a
tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg
teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar”.
O altă definire a cadastrului a dat Prof.Gh. Tămăioagă, în lucrarea
citată în bibliografie:
1
“Cadastrul general este un sistem de evidenţă şi inventariere sistematică,
din punct de vedere cantitativ, calitativ şi juridic, a bunurilor imobile, de
pe tot cuprinsul ţării, pe folosinţe şi posesori “
Prof. I. Pădure dă o definire similară, în lucrarea citată în bibliografie:
“Cadastrul funciar general este un complex de operaţii tehnice,
economice şi juridice întreprinse de stat, prin Oficiile de Cadastru şi
Organizarea Teritoriului de la judeţe, pentru cunoaşterea şi
inventarierea sistematică şi permanentă a fondului funciar “
Etimologic, noţiunea de cadastru poate deriva din cuvintele:
 “ capitastrum “, din limba latină, provenit din “ capitum
registrum“ cu semnificaţia “ dare pe cap de familie “, deci cu
referiri la stabilirea impozitelor,
 “ katastikhon “ din limba greacă, cu semnificaţia “ registru de
impunere, “care ulterior la noi în ţară a devenit “ catastif “.
Interesant de remarcat faptul că în principalele limbi de circulaţie
internaţională noţiunea menţionată se păstrează:
 the cadaster- lb. engleză;
 le cadastre-lb. franceză;
 il cadastro-lb. italiană;
 der kataster-lb. germană.
Nu mi-am propus să dau o altă definire a noţiunii de cadastru, dar
trebuie să remarc că în conţinutul unei posibile definiri cuprinzătoare ar
trebui să se regăsească:
 aspectele tehnic, economic şi juridic ale cadastrului;
 noţiunile de cadastru funciar şi imobiliar;
 datele furnizate în şi din sistem să aibă un caracter real, complet şi
actual;
 noţiunile de folosinţă, posesor, parcelă şi imobil;
2
  constatarea că măsurătorile topografice constituie baza tehnică a
lucrărilor de cadastru;
 noţiunile de plan topografic, cadastral, registre cadastrale, carte
funciară;
 organizarea îndrumarea şi controlul execuţiei lucrărilor de
cadastru, de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie cu reprezentare în teritoriu prin Oficiile Judeţene.

1.2. ISTORIC AL CADASTRULUI DIN LUME ŞI DIN

ROMÂNIA

1.2.1 Activitatea de cadastru- Începuturile

Cele mai vechi cunoştinţe asupra activităţii de măsurare a terenurilor
sunt transmise prin scrierile egiptene. Din acestea, rezultă că la cancelariile
faraonilor se ţineau registre în care erau înscrise terenurile ce se repartizau
periodic spre cultivare în lunca fluviului Nil. După modul de organizare la
egipteni a acestei activităţi, rezultă pentru prima data cele două scopuri
principale ale cadastrului, care se păstrează şi astăzi şi anume, garantarea
dreptului de proprietate şi aplicarea strictă dar echitabilă a fiscalităţii
funciare. Acest aspect a fost remarcat şi aplicat, mult mai târziu, în Austro-
Ungaria de împăratul Frantz Josef.
După lucrările:
V. Dragomir Mărturii geodezice, Editura militară, Bucureşti, 1986
M.Rotaru
şi
A.P.Iuşkevici Istoria matematicii în evul mediu, Editura ştiinţifică,
1963

3
 Civilizaţiei egiptene îi aparţine cea mai veche hartă care s-a păstrat
până astăzi, întocmită pe pergament în timpul domniei faraonului Seti I, pe
care erau reprezentate două lanţuri muntoase colorate în roşu; între acestea,
văi colorate în albastru duceau spre mare, iar în lungul văilor, colorate în
negru, erau trasate două drumuri.
Mai favorizată din punctul de vedere al atestării documentare decât
civilizaţia egipteană a fost civilizaţia asiro-caldeeană cu expresia cea mai
concentrată a ei – civilizaţia sumeriană şi cea babiloniană -, de la care,
datorită scrierilor pe plăci de lut ars şi nu ca la egipteni pe papirus, material
ce se deteriorează mai repede, s-a păstrat în timp un bogat tezaur cultural-
ştiinţific în domeniul astronomiei şi precursor geodeziei. Aşa se explică şi
faptul că cea mai veche reprezentare cartografică, datând din mileniul al
doilea î.e.n. ( în jurul anului 1500 ) şi descoperită în anul 1899 de către
arheologi ai Universităţii din Pennsylvania ( S.U.A. ), aparţine civilizaţiei
mesopotamiene. Este vorba de o tăbliţă de lut de dimensiuni 21x18 cm, pe
care se află desenat planul oraşului Nippur, situat pe Eufrat, în centrul unui
întins ţinut cuprins între Eufrat şi Tigru; pe plan au fost gravate ape, munţi şi
aşezări umane, distanţele corespunzând foarte bine cu realitatea (fig. 1.1)

Fig.1.1. Planul oraşului

Nippur – cea mai veche
reprezentare cartografică

4
 De la sumerieni şi babilonieni au provenit primele atestări
documentare referitoare la topografie, cadastru şi hărţi.
Deşi de tip local, topografia sumeriană, de exemplu, cuprindea trei
capitole principale: elemente de cadastru, care se refereau la proprietăţi şi
folosinţe; elemente topografice de tip administrativ şi orografic, reprezentând
regiuni, ţări şi munţi; elemente hidrografice referitoare la fluvii, canale şi
izvoare de apă. Toate acestea însă au la bază noţiuni foarte importante din
punctul de vedere al măsurătorilor terestre, cum sunt itinerarul şi distanţa. De
altfel, de la babilonieni parvine singura hartă a lumii din această epocă ( fig.
1.2), desenată în partea de jos a unei tăbliţe, în care Pământul este reprezentat
ca un disc plat, plutind peste ocean, în centrul discului fiind Babilonul.

Fig.1.2 Prima harta a lumii

În afara acestei hărţi generale au mai existat hărţi locale care

reprezintă planuri de oraşe, de cartiere, construcţii, canale etc. Sub directa
5
influenţă babiloniană s-a dezvoltat în spaţiul geografic dintre Mesopotamia şi
Egipt civilizaţia canaaneană, cuprinzând Fenicia şi Palestina.
Un sistem de măsurare organizată a terenurilor agricole a existat şi în
Asia Mică, sub regele Darius al Persiei (521 - 485 i.C.).
Civilizaţia chineză marchează un apogeu în domeniul ramurilor
geodeziei (astronomia şi cartografia). Câteva realizări pot fi evidenţiate
pentru originalitatea şi profunzimea lor. Demnă de admiraţie rămâne cea mai
veche hartă exactă, creată foarte de timpuriu, care atestă cunoaşterea în China
Antică a raportului de scară.
În apropiere de Changsha – oraş principal din provincia Hunan – s-au
găsit două hărţi pe mătase: o hartă topografică şi una cu caracter militar,
ambele de pe timpul dinastiei apusene Han ( aproximativ anul 200 î.e.n. ).
Hărţile sunt orientate spre sud, au scara între 1:175000 şi 1:190000 şi acoperă
o zonă cuprinsă între 111 0 şi 112030’ longitudine estică şi 260 şi 27030’
latitudine nordică. Remarcabile sunt corectitudinea scării, precum şi
reprezentarea cursurilor de apă, lanţurilor muntoase şi a altor detalii, despre
care se poate vorbi cu adevărat de rigurozitate şi de precizie. De exemplu,
“cei 9 munţi din lanţul Qui-ni-shan”, deşi uşor de confundat, sunt reprezentaţi
separat, iar vârfurile sunt redate, în ordinea înălţimilor şi însemnate cu
simboluri speciale.
Instrumentele de observare şi măsurare ale antichităţii, indiferent de
civilizaţia căreia îi aparţin, pot fi grupate în două grupe:
 instrumente pentru măsurarea timpului,
 instrumente topografice care, deşi nu sunt atestate documentar,
trebuie să fi existat sub forma unor mijloace simple de măsurat lungimi sau
unghiuri( eclimetre, prăjini de bambus sau alt material, frânghii diferite etc. ),
având în vedere construcţiile, planurile şi hărţile elaborate în acea epocă.

6
 Denumirea meseriei pe care o practicau cei care măsurau terenurile
apare pentru prima dată la romani, şi anume agrimensura, iar cei care o
practicau se numeau agrimensori.
Încă mult înainte de descompunerea Imperiului Roman, a început un
nou şi mare ciclu de dezvoltare a matematicii în Extremul Orient – în China
şi India; acest ciclu şi-a găsit continuarea în ţările arabe, în Iran şi Asia
centrală, apoi în Europa, şi a luat sfârşit aproximativ în secolele al XV-lea –
al XVI-lea.
În Babilonul antic, matematica ajunsese la o mare dezvoltare cu 20 de
secole înaintea erei noastre. În centrul atenţiei se aflau pe atunci problemele
de aritmetică practică, măsurarea unor figuri relativ simple, iar mai târziu,
probleme de astronomie care cereau calcule mai complicate. Este
caracteristică larga utilizare în calcule a unor tabele de înmulţire şi împărţire.
Pe un plan de dezvoltare mai abstractă, s-a trecut la inversarea unui şir de
probleme: mărimi practic date erau luate ca necunoscute, iar cele căutate ca
date; aceasta a fost una din premisele elaborării metodelor algebrice. Drept
culmi ale realizărilor la babilonieni se pot cita: sistemul sexagesimal
poziţional de reprezentare a numerelor întregi şi a fracţiilor, mai târziu cu
utilizarea parţială a semnului zero; rezolvarea prin radicali a ecuaţiilor de
gradul al doilea şi a sistemelor cu două necunoscute care se reduc la
asemenea ecuaţii; procedeul iterativ de extragere aproximativă a rădăcinii
pătrate cu ajutorul mediilor aritmetice, din aproximări prin lipsă şi prin adaos;
aşa-numita teoremă a lui Pitagora. Probabil că au existat şi embrioane de
demonstraţii sub forma unor transformări algebrice şi construcţii geometrice (
în texte ele nu există ). La un nivel ceva mai coborât se afla, pare-se,
matematica egipteană. Aici la înmulţire şi la împărţire se folosesc dublarea şi
înjumătăţirea; operaţiile cu fracţii se reduc la operaţii cu fracţii cu numărător
unitatea şi la folosirea unui tabel de descompunere a fracţiilor de forma

7
 2
în sume de astfel de fracţii. Probleme ce conduc la ecuaţii de gradul
2n  1

al doilea lipsesc. Expunerile din tăbliţele ceramice cu scriere cuneiformă şi de

pe papirusuri au forma unor prescripţii, fără nici un fel de fundamentare;
uneori se prezintă şi verificări.
În stadiul ei timpuriu, matematica grecilor antici preia din matematica
orientală un bogat material faptic, dar în epoca sa clasică din secolele V–III
î.e.n. capătă trăsături principal noi. În studiile matematice pătrund adânc
demonstraţiile; ca mijloc conducător în descoperirea de adevăruri noi se
situează pe primul loc raţionamentul logic, combinat desigur cu observaţia şi
inducţia. Domenii mari ale matematicii se structurează în sisteme deductive,
se construieşte o teorie a demonstraţiei matematice, şi toate acestea îşi găsesc
expresia în stilul de expunere al manualelor didactice şi al lucrărilor
ştiinţifice. Problemele directe de calcul, după ce dau naştere unei serii de
teorii superioare, trec pe ultimul plan. În virtutea unui şir de împrejurări,
algebra ecuaţiilor de gradul al doilea apare ca un ansamblu de teoreme
geometrice privind aplicarea ariilor; descoperirea numerelor iraţionale duce
la crearea unei teorii generale a rapoartelor, dezvoltată însă doar parţial şi de
aceea incapabilă să înlocuiască pe un plan larg teoria numărului real. În
secolul al III-lea î.e.n., se încheie alcătuirea fundamentelor geometriei, se pun
bazele teoriei numerelor, ale teoriei secţiunilor conice şi ale formelor antice
ale metodelor de calcul integral şi diferenţial. În aceste capitole un aport
esenţial se va aduce de-abia cu două mii de ani mai târziu. În sfârşit, se pun
primele pietre de temelie ale cunoaşterii matematice a naturii: teoria muzicii,
mecanica, inclusiv mecanica fluidelor, optica, cosmografia.
Începând cu secolul al II-lea, dezvoltarea matematicii în direcţiile ei
clasice se opreşte aproape cu totul. Totuşi, în statele elenistice cultura Greciei
intră în contact strâns cu cea a Orientului, şi în legătură cu diferite probleme

8
de astronomie şi geodezie se dezvoltă acum cu succes alte discipline,
precum: geometria sferică, trigonometria, calculele aproximative. Interesele
încep să încline spre matematica calculatorie; se preiau parţial sistemul
sexagesimal şi fracţiile cu numărător unitatea; se dezvoltă algebra numerică a
ecuaţiilor liniare şi de gradul al doilea, rezolvarea prin numere raţionale a
ecuaţiilor nedeterminate; se creează, la scară modestă, o simbolică a algebrei.
Acest curent durează numai puţin timp în condiţiile descompunerii lumii
antice. El lasă însă o importantă moştenire pentru mai târziu în regiunile
fostului Imperiu Roman din Asia şi Africa.
După descompunerea societăţii antice sclavagiste, dezvoltarea
ştiinţelor matematice timp de multe secole are loc mai cu seamă în ţările
Orientului. Matematica medievală din Orient este desigur o disciplină a
mărimilor constante şi a figurilor geometrice invariabile – dar o asemenea
caracterizare nu este totuşi destul de concretă. Ea este în primul rând o
matematică calculatorie, un ansamblu de algoritmi de calcul pentru
rezolvarea unor probleme de aritmetică, algebră, geometrie, la început mai
simple, iar apoi tot mai complicate; mai întâi algoritmi izolaţi, reuniţi însă
mai târziu în întregi discipline ştiinţifice. Dezvoltarea matematicii orientale
începe în evul mediu de la un nivel mult mai coborât decât cel atins în statele
elenistice; către sfârşitul acestei perioade, într-o serie de domenii ea lasă cu
mult în urmă ştiinţa timpurilor Ptolemeilor, ca de pildă: aritmetica
comercială, algebra numerică şi aplicaţiile ai, calculele aproximative, teoria
numerelor şi trigonometria.
Direcţia generală în dezvoltarea matematicii din Asia medievală este
condiţionată în ultimă instanţă de înrudirea structurii sociale a ţărilor
Orientului. Populaţia se ocupă aici cu agricultura, cu diferite meserii şi cu
negoţul, în forme proprii orânduirii feudale care se consolidează treptat. O
chestiune importantă era irigarea artificială a ogoarelor, crearea şi menţinerea

9
permanentă a sistemelor de irigaţie, lupta împotriva revărsărilor catastrofale
ale râurilor etc.
Printre problemele pe care trebuiau să le rezolve matematicienii
orientali din cele mai vechi timpuri şi în decursul întregii perioade analizate,
un loc important îl ocupă problemele ce apăreau la construcţia de canale şi
baraje, de drumuri, fortificaţii militare, construcţii de palate şi temple ş.a.
Aici se cereau măsurarea volumelor şi a suprafeţelor, calcularea necesarului
de materiale şi de mână de lucru, precum şi a hranei şi plăţii lucrătorilor.
Departamentele financiare aveau de-a face cu repartiţia impozitelor în funcţie
de diferitele norme de impunere, cu cote în natură, care depindeau de
calitatea pământului-deci probleme specifice cadastrului economic, de
distanţa de transport ş.a. La toate acestea se adăugau tot felul de probleme de
aritmetică comercială şi, îndeosebi în ţările arabe, probleme de împărţire a
moştenirilor-probleme specifice cadastrului tehnic în conformitate cu
canoanele destul de complicate ale dreptului de moştenire musulman. Un
interes practic evident îl aveau măsurarea distanţelor până la obiecte
inaccesibile, ca şi calculul dimensiunilor lor. Toate acestea au furnizat un
material bogat pentru punerea în evidenţă a unor clase de probleme tipice de
proporţii, de ecuaţii liniare şi sisteme de ecuaţii de acest fel, de extragere a
rădăcinilor pătrate şi cubice, iar printr-o oarecare complicare, ecuaţii de
gradul al doilea şi chiar al treilea.
În acest sens este semnificativ tratatul clasic chinezesc Matematica în
nouă cărţi ( Ţzin cijan suan şu ) compus aproximativ în secolele al II-lea – I
î.e.n., după surse mai vechi şi care nu au ajuns până în zilele noastre. Aceasta
este o culegere de probleme cu răspunsuri şi reguli laconice de rezolvare.
Înseşi denumirile câtorva dintre cărţile componente ale acestui tratat vorbesc
de la sine: Măsurarea ogoarelor, Raportul între diferite feluri de culturi
cerealiere etc. O mie de ani mai târziu, unul dintre fondatorii matematicii şi

10
astronomiei arabe, Muhammed ibn Musa al-Horezmi, la începutul lucrării
sale Scurtă carte despre calculul algebrei şi al almukabalei ( Al-kitab al-
muhtasar fi hisib al-djabar va-l-mu-kabal ), scria că a introdus în ea acele
lucruri, “care sunt în permanenţă necesare oamenilor la moştenire şi în
testamente, la împărţiri de avere şi procese judecătoreşti, în toate
relaţiile lor reciproce, precum şi la măsurarea ogoarelor, la construirea
canalelor şi în geometrie şi în diferite chestiuni”.
În India, iar mai târziu în ţările arabe, se elaborează bazele
trigonometriei şi aparatul de calcul aproximativ pentru nevoile astronomiei.
În Califatul de la Bagdad, geodezia acţionează în acelaşi sens: după exemplul
Alexandriei, aici se efectuează în secolul al IX-lea măsurători ale
meridianului. Cu o sută de ani mai devreme, lungimea unui grad de meridian
se măsurase şi în China.
Matematica chineză nu se împarte clar în discipline relativ de sine
stătătoare, deşi germeni ai unei asemenea împărţiri există în felul de grupare
a regulilor şi a problemelor. În particular, geometria nu se degajă ca o ştiinţă
aparte. Aici se poate face o paralelă cu ştiinţa babiloniană despre care O.
Neugebauer scria: “În comparaţie cu algebra şi cu ştiinţa numerelor, rolul
geometriei este destul de neînsemnat în matematica Babilonului. Aceasta nu e
de mirare. Problema centrală a dezvoltării matematicii din vechime este
rezolvarea numerică, care satisface anumite condiţii”. Şi mai departe: “… <
geometria > nu este o ştiinţă matematică distinctă, ci e tratată în acelaşi mod
ca şi orice altă formă a relaţiilor numerice dintre diferite obiecte ale practicii”
În treacăt fie zis, volumul cunoştinţelor de geometrie a fost cu mult mai mare
în China decât în Babilon.
În centrul atenţiei matematicienilor din Orientul Apropiat şi Mijlociu
stăteau aceleaşi probleme ca şi în China şi India; bazându-se pe moştenirea
elenă, ei au putut înainta însă cu mult mai departe în elaborarea matematicii

11
calculatorii. În timp ce, de pildă, indienii se limitaseră în trigonometrie la
înlocuirea coardei prin sinus, la introducerea cosinusului şi a sinusului-
versus, şi la folosirea pentru calcul a unor tabele mici de legături simple
bazate doar pe teorema lui Pitagora – în schimb, matematicienii ţărilor
Islamului creează trigonometria ca o ştiinţă vastă şi ramificată.
Să ne referim acum la opera centrală din literatura matematică a
Chinei antice Matematica în nouă cărţi - Ţziu cijan suan şu. În acest tratat se
face un bilanţ al activităţii de multe secole a matematicienilor din mileniul I
î.e.n. El are o influenţă foarte puternică asupra întregii dezvoltări ulterioare a
matematicii în China şi, parţial, în afara hotarelor ei. După cum s-a mai spus,
acest tratat este cea mai veche operă chineză specială de matematică, ajunsă
până în zilele noastre. Matematica este scrisă în limba antică care diferă
considerabil de limba chineză modernă.
Timpul exact al compunerii, sursele şi autorii Matematicii în nouă
cărţi nu se cunosc. Liu Huei, comentând Matematica în secolul III arată că ea
fusese alcătuită după opere mai vechi de Cijan Ţan, funcţionar de vază din
serviciul finanţelor, care timp de mulţi ani a ocupat postul de ministru. În
conformitate cu o cronică antică chineză, Cijan Ţan a murit în anul 152 î.e.n.
Acelaşi Liu Huei spune că, aproximativ cu 100 de ani mai târziu, cartea mai
fusese prelucrată şi de un alt funcţionar superior şi ministru, Ghen Ciou-cian,
a cărui activitate înfloritoare se situează în perioada de domnie a împăratului
Siuan ( 73-49 î.e.n.).
Matematica a ajuns până în zilele noastre în redactarea lui Liu Huei
( anul 263 ) şi a înlocuit alte cărţi similare din perioada Han, din care însă nu
s-a păstrat nici una. Această lucrare fusese transcrisă şi comentată de
nenumărate ori, iar în timpul dinastiei Han este inclusă în culegerea Zece
tratate model de matematică, adoptată oficial ca manual de bază încă în anul
656. Prima ediţie tipărită cunoscută a acestei culegeri apare în anul 1084.

12
 Conţinutul Matematicii în nouă cărţi este variat. De fapt lucrarea este
o enciclopedie a cunoştinţelor matematice pentru topometrii şi
constructori, lucrători în domeniul finanţelor şi economişti, negustori şi
meseriaşi etc. În fiecare carte şi aproape în fiecare problemă se simte pulsul
vieţii economice şi administrative a unui vast organism statal: aici este vorba
despre schimbul de produse, construcţia canalelor şi a barajelor, ridicarea
zidurilor de cetăţi, angajarea lucrătorilor, impozite, împărţirea produselor etc.
Am prezentat mai sus câteva din titlurile caracteristice ale unora din cele 9
cărţi, ca de pildă Măsurarea ogoarelor. De altfel, lucrarea conţine şi cărţi cu
denumiri pur matematice. Repartiţia materialului în această Matematică este
foarte originală. Probleme diferite ca gen sunt adesea adunate într-o carte, iar
ca principiu de unificare nu serveşte caracterul general al metodei, ci unitatea
obiectului problemelor sau legătura dintre probleme, din punct de vedere al
interesului profesional etc. De pildă, în cartea a IX-a sunt adunate probleme
în care se consideră triunghiurile dreptunghice, în unele, rolul principal îl
joacă teorema lui Pitagora, în altele – asemănarea; într-unele se cere să se
rezolve ecuaţii de gradul al doilea, iar în altele, mărimea necunoscută se
găseşte dintr-o simplă proporţie.
În Matematică se reflectă evident acea stare nediferenţiată a ştiinţei
noastre despre care s-a vorbit mai sus .Geometria apare separat şi este
caracteristic faptul că o parte din informaţiile geometrice sunt expuse în
cartea I, cu titlul Măsurarea ogoarelor, o altă parte ( măsurarea volumelor )
– în cartea a V-a cu titlul Estimarea lucrărilor, iar probleme cu triunghiuri
dreptunghice – în cartea a IX-a.
Expunerea Matematicii este strict dogmatică. Întreaga lucrare este o
culegere de 246 de probleme fără texte introductive sau lămuriri prealabile .
De fiecare dată, la început se formulează problema, apoi se indică răspunsul
şi, în sfârşit, într-o formă concisă se indică procedeul de rezolvare începând

13
cu cuvintele “conform regulii …”. În multe cazuri, textul nu este suficient
pentru ca un cititor, avizat chiar, să-l poată înţelege singur. Folosirea acestei
lucrări impunea cunoaşterea prealabilă a anumitor noţiuni de bază ( ca de
pildă, calculele şi folosirea abacului ) şi necesită numeroase lămuriri verbale
din partea profesorului.
Cartea I din Matematică, purtând titlul Măsurarea ogoarelor,
conţine regulile pentru calculul suprafeţelor câtorva figuri simple
rectilinii, a cercului şi a părţilor lui, precum şi informaţii auxiliare cu
privire la operaţiile aritmetice asupra fracţiilor.
Cartea a II-a, Raportul între diferitele feluri de culturi de cereale,
începe cu un tabel vast cu norme pentru schimburi de diferite cereale.
Urmează apoi 31 de probleme în care se cere să se determine cantitatea dintr-
un anumit sort de produs pentru a fi schimbat cu o cantitate dată dintr-un alt
sort. La aceste probleme, care se exprimă prin proporţii cuprinzând o
necunoscută, se asociază probleme pentru calculul costului unuia sau al
câtorva obiecte similare după costul cunoscut al unui număr dat de aceleaşi
obiecte. Asemenea probleme capătă mai târziu în Europa denumirea de
probleme cu regula de trei simplă. În ultimele probleme din cartea a II-a se
determină costul câtorva obiecte diferite în ceea ce priveşte condiţiile, dar
care se exprimă prin sisteme liniare nedeterminate având, este adevărat, o
singură soluţie întreagă.
Cartea a III-a despre Împărţirea în trepte cuprinde câteva
probleme de diviziune a unor mărimi, proporţional cu nişte numere date.
În cartea a IV-a, Şao guan, este vorba de determinarea laturii
unui dreptunghi dacă se cunoaşte aria sa şi cealaltă latură, despre
determinarea laturii unui pătrat după aria sa şi a muchiei unui cub după
volumul lui, precum şi a diametrelor cercului şi sferei.

14
 Cartea a V-a, Estimarea lucrărilor, are ca obiect măsurarea
volumelor de ziduri, canale, baraje, şanţuri de diferite forme şi uneori
destul de complicate şi calculul efectivului de lucrători necesari la
diferite lucrări de construcţii. De pildă, se dau volumul total al unei
lucrări şi producţia unui lucrător pe timp de iarnă, vară, primăvară şi
toamnă; răspunsurile sunt adesea fracţionare şi trebuie rotunjite.
În cartea a VI-a, Repartiţia proporţională, sunt adunate probleme
liniare cu diferite conţinuturi. O serie importantă de probleme se
consacră calcului volumelor de cereale ce trebuie furnizate de patru
judeţe, ţinând seama de condiţii din ce în ce mai complicate: cantităţile
de furnizat sunt proporţionale cu numărul curţilor, invers proporţionale
cu numărul zilelor de drum până la locul de livrare; apoi se iau în
considerare costul grânelor în judeţul respectiv şi distanţa de transport
etc. Tot aici se găsesc diferite probleme pentru determinarea drumului
parcurs ( sau a timpului scurs ) până la locul de întâlnire a doi pietoni care
merg unul după altul sau unul în întâmpinarea celuilalt, precum şi probleme
cu privire la bazine, care, aproximativ în aceeaşi epocă, se rezolvă şi în
îndepărtata Alexandrie.
În cartea a VII-a, Adaos şi lipsă, se dau procedee pentru rezolvarea
sistemelor de două ecuaţii de gradul întâi cu două necunoscute. Unul dintre
procedee este regula celor două poziţii false, aplicată mai întâi la o ecuaţie cu
o necunoscută.
Cartea a VIII-a, Fan-cen, conţine un algoritm general de rezolvare a
unor sisteme liniare determinate, cu mai multe necunoscute.
În sfârşit, cartea a IX-a, Gou-gu, după cum s-a spus, cuprinde o
serie de probleme cu triunghiuri dreptunghice. Printre ele există
probleme pentru determinarea distanţelor până la obiecte inaccesibile,
adâncimea unui puţ etc. Cartea se numeşte Gou-gu, deoarece gou este

15
numele catetei mici, dintr-un triunghi dreptunghic, iar gu este numele catetei
mari, verticale. Gou-gu mai înseamnă şi însăşi relaţia exprimată prin teorema
lui Pitagora.
Este incontestabil că unele cărţi din Matematică s-au scris în perioade
diferite şi corespund unor niveluri diferite ale dezvoltării ştiinţei. Uneori, în
cuprinsul aceleiaşi cărţi, problemele se deosebesc printr-un grad foarte diferit
de abstractizare. Unele au într-adevăr un caracter practic şi pot servi ca model
pentru rezolvarea unor probleme similare sau apropiate de măsurători de
pământ, comerţ etc. Altele sunt exerciţii cu conţinut abstract, deşi apar
exprimate într-o formă pseudopractică. Acestea sunt probleme teoretice de
origine mai târzie, provenite din problemele din prima grupă prin
complicarea sau modificarea lor voită, ca de pildă, prin inversarea datelor şi a
mărimilor căutate. Multe asemenea probleme apar în ultimele trei cărţi cu
caracter algebric; ele se întâlnesc însă şi în primele cărţi, care se pare că sunt
de origine mai veche.
În virtutea unei asemenea neomogenităţi, Matematica în nouă cărţi
depăşeşte cu mult, în ansamblul ei, necesităţile cercurilor largi de funcţionari
inferiori, negustori etc. pentru care se publicau multe manuale mai
elementare, conţinând date de bază, despre cele patru operaţii de aritmetică,
cele mai simple probleme de regulă de trei simple şi de măsurarea celor mai
simple figuri.
Pentru rezolvarea triunghiurilor sunt necesare tabele trigonometrice.
Asemenea tabele intră în componenţa aşa-numitelor zidjuri. Cuvântul zidj,
provenit din limba persană, înseamnă în limba arabă culegere de tabele
pentru astronomi şi geografi. De regulă, zidjurile sunt alcătuite din descrierea
calendarelor, uneori foarte amănunţită, şi cuprinzând calendarele musulman,
sirian, persan, ebraic, indian, creştin, chinezesc ş.a., din informaţiile
cronologice ale diferitelor ţări, din tabele trigonometrice, cataloage de stele,

16
precum şi diferite tabele astronomice. Afară de acestea, zidjurile conţin
indicaţii mai mult sau mai puţin amănunţite despre rezolvarea problemelor
fundamentale de măsurare a timpului şi despre calculul mişcărilor vizibile ale
corpurilor cereşti, eclipsele solare şi de lună etc. Uneori asemenea indicaţii
sunt însoţite de fundamentări teoretice şi demonstraţii, inclusiv şi deducerea
regulilor trigonometrice.
Cele mai vechi tabele antice compuse în califat pe baza
siddhantalelor indiene nu s-au păstrat aproape de loc. Zidjul lui Muhammed
ibn Musa al-Horezmi cuprinde tabelele sexagesimale ale sinusurilor din
grad în grad cu trei cifre semnificative ( pentru raza egală cu 60 ) şi tabelele
cotangentelor cu un semn fracţionar. Zidjul lui al-Habaş al-Hasib conţine
valorile sinusurilor, tangentelor, cotangentelor, sinusurilor-versus şi ale
cosecantelor din grad în grad, cu aceeaşi precizie. Într-un alt manuscris,
ajuns până la noi, sub numele acestui învăţat, sinusul este dat pentru fiecare
sfert de grad, cu patru cifre semnificative, iar tangenta pentru fiecare jumătate
de grad, cu două cifre. Trebuie avut în vedere că tabelele lui al-Habaş al-
Hasib, ca şi tabelele lui al-Horezmi ne sunt cunoscute doar sub forma unor
prelucrări mai târzii.
Exactitatea primelor tabele arabe este aproximativ aceeaşi ca şi în
tabelul coardelor lui Ptolemeu.
Procedeul de calcul al tabelelor lui Ptolemeu dă o eroare sensibilă
încă la terţii. Un procedeu nou şi mai elastic pentru calculul tabelelor îl
propune Abu-l-Vafa. Aceste este de asemenea un anumit procedeu de
interpolare, permiţând ca în calculul lui sin ½0 să se evite rezolvarea ecuaţiei
trisecţiunii unghiului şi să se obţină evaluări destul de apropiate prin adaos şi
lipsă. În primul rând se găsesc sinusurile a trei arce apropiate de ½ 0, şi

17
 0 0 0 0
anume: 12  15  şi 18 cu intervale de 3  Aceste sinusuri se pot
32 32 32 32
găsi din sin 360 şi sin 600 cu ajutorul unor operaţii raţionale şi al extragerii
rădăcinii pătrate, cerută de formula sinusului arcului pe jumătate. Valoarea

0 0 0
12 72  60
sin  sin se află cu ajutorul formulei sinusului
32 32
diferenţei; Abu-l-Vafa o scrie pe aceasta din urmă fără a folosi cosinusurile
sub forma

sin   -    sin 2   sin 2  sin 2   sin 2   sin 2  sin 2 

(1.1)
Interpolarea lui Abu-l-
Vafa se bazează pe o teoremă
din comentariul lui Teon din
Alexandria la Almagest, care
în termeni trigonometrici
sună astfel: la o creştere
continuă a argumentului,
diferenţele sinusurilor se
micşorează. Într-adevăr,
(fig.1.3) alăturată, dacă arcele
AB fig.3şi BCfig.
Fig. 1.3 Interpolarea lui Abu-l-Vafa sunt egale între ele, atunci
segmentul CD de coardă este mai mic decât segmentul AD şi teorema rezultă

CE CD
imediat din proporţia:   1. (1.2)
BF DA

Scriind inegalităţile:
18
sin (φ+3h) – sin (φ+2h) < sin (φ+h) – sin φ < sin φ – sin (φ-h) (1.3)
sin (φ+2h) – sin (φ+h) < sin (φ+h) – sin φ < sin (φ-h) – sin (φ-2h) (1.4)
sin (φ+h) – sin φ = sin (φ+h) – sin φ < sin (φ-2h) – sin (φ-3h) (1.5)
şi adunându-le termen cu termen, obţinem:
1
sin  sin   3h   sin  sin   h   sin  1  sin - sin  - 3h   (1.6)
3 3
15 1
Pentru   h  , ultimele inegalităţi dau limitele:
32 32

0 1 0 0 0 0 1 0 0
sin 15   sin 18  sin 15   sin 1  sin 15   sin 15  sin 12 
32 3  32 32  2 32 3  32 32 

(1.7)
Luând media aritmetică a valorilor din stânga şi dreapta, Abu-l-Vafa

0
obţine pentru raza 60 sin 1  31 2455 545IV 5V
2
(1.8)
Această valoare este justă până la cvarte, deoarece cu o exactitate

0
până la cvintă avem sin 1  31 2455 54IV 0V .
2
(1.9)
În fracţii zecimale, aproximarea lui Abu-l-Vafa va fi 0,0087265373 în
locul valorii corecte 0,0087265355 şi este exactă până la 10-8. Eroarea
obţinută prin procedeul lui Abu-l-Vafa, adică:

19
 1  150 1  180 0 
sin  sin  sin  sin 12  , este de 47 cvinte; la
2  32 6  32 32 
 
matematicianul din Bagdad ea este de 55 cvinte, din cauza inexactităţii
cvintelor din datele iniţiale.
Tabelele sinusurilor lui Abu-l-Vafa au intervalul de 15 ’. El întocmeşte
şi tabelele de tangente şi cotangente.
Calcule trigonometrice remarcabile efectuează Ibn Iunis în Zidj al-
Hakimi, intitulat astfel în cinstea emirului al-Hakim din Cairo. Ibn Iunis
calculează independent sinusul de 10, îmbunătăţind oarecum procedeul lui
Ptolemeu. În primul rând Iunis pleacă de la valori ale argumentului mai

0 0
apropiate de 10. După sin 180 şi sin 150 se calculează sin 9 şi sin
15

8 16
Limitele obţinute în felul acesta după procedeul lui Ptolemeu pentru sin 10
diferă numai prin 5’’’6IV. Mai departe, Ibn Iunis împarte această mărime în

9   15 
părţi proporţionale cu raportul diferenţei arcelor   1  1    2  1 şi
8   16 

obţine pe această cale sin 10 = 1; 2’49”43’”28IV. El mai precizează această

valoare comparând valorile sin (30-10) şi sin (2∙10). Valoarea definitivă sin 10
= 1; 2’49”43”’4IV diferă de cea adevărată cu 7 cvarte şi ceva, iar în fracţii
zecimale este exactă până la 10-7. Tot atât de exacte în Zidj al-Hakimi sunt şi
tabelele sinusurilor cu intervalul de 1’. Ibn Iunis mai întocmeşte şi tabele de
sinusuri cu un interval de 1’’. Tabelele lui pentru tangente, cu un interval de
1’, nu au fost încă studiate.
În cartea a III-a din Canonul lui Mas’ud, al-Biruni calculează de
asemenea sinusul de 10 până la cvarte şi dă un tabel foarte exact al sinusurilor
şi al tangentelor, în care trebuie spus, raza se ia egală cu unitatea. Al-Biruni

20
motivează în mod expres o asemenea alegere prin dorinţa de a se elibera de
nevoia permanentă de a înmulţi şi de a împărţi prin r = 60 1.
Un interes deosebit îl prezintă metoda comparativă de calcul a lui al-
Biruni. Eroarea calculelor lui Abu-l-Vafa şi Ptolemeu depinde de valorile
iniţiale ale sinusurilor alese şi ale diferenţelor lor şi ele nu formează o
succesiune de aproximări convergentă către valoarea exactă a mărimii
căutate. Al-Biruni foloseşte diferite procedee pentru aproximaţii consecutive,
a căror eroare poate fi făcută oricât de mică. Din păcate, al-Biruni n-a lăsat o
descriere a procedeului său de rezolvare numerică a ecuaţiei de gradul al
treilea. În schimb, cunoaştem un alt procedeu foarte simplu al lui pentru
calculul laturii nonagonului sau al coardei de 400. Ca valori iniţiale pentru
calcule servesc:
crd 300 = 31’3’’29’’’49IV36V, crd 120 = 12’32’’37’’’17IV46V. (1.10)
Mai departe, cu ajutorul regulilor trigonometrice se găsesc coardele
de 30 0  12 0  42 0 (1.11)
0 0
şi 42  10 1 ,
4 2
(1.12)
apoi de
10
0 0 40 0
1 1 2  10 1 ,
300  10  40 şi (1.13)
2 2 4 8
10 10
pe urmă de 300  10  40 (1.14)
2 8
10
40 0
şi 8  10 1 etc. (1.15)
4 32
0
adică valorile coardelor pentru a n  40 0  2n  unde n = 0, 1, 2, … (1.16)
4

21
Al-Biruni se opreşte la coarda de 40024IV, obţinând valoarea
41’2’’32’’’42IV29V, sau mai exact până la cvarte.
Pentru a obţine sinusul de 10, al-Biruni, calculează în particular latura
nonagonului regulat înscris ca coardă a arcului de 400. Am văzut că el reduce
această problemă, prin două procedee, la o ecuaţie de gradul al treilea de
forma:
x3 = 3x + 1, sau de forma x3 + 1 = 3x. (1.17)
Rădăcinile acestor ecuaţii el le calculează în fracţii sexagesimale,
până la cvinte, ceea ce corespunde la opt zecimale. Sinusul de 10 este la al-
Biruni 1’2’’49’’’43IV, adică e corect până la cvarte.
Tabelele de sinusuri sunt întocmite la al-Biruni la fel ca la Abu-l-Vafa
pentru fiecare 15’, iar tabelele tangentelor din grad în grad. Afară de
interpolarea liniară, de uz general, încă de pe vremea lui Ptolemeu, al-Biruni
aplică aici interpolarea pătratică, folosită, după cum am văzut, la începutul
secolului al VII-lea în calculele calendaristice de astronomii chinezi. Dar spre
deosebire de regula chinezilor, reprezentând un caz particular al formulelor
lui Newton-Sterling, regulile recomandate de al-Biruni sunt următoarele:
sin x 0  15  sin x 0
sin x  sin x 0   x - x 0  
15
sin  x 0  15  sin x 0 sin x 0  sin x 0  15

x - x0  2 15 15 (1.18)
15


tg x  tg x 0  x - x 0   
tg x 0  10  tg x 0

10
  

tg x 0  10  tg x 0 tg x 0  tg x 0  10  (1.19)
0 10
 x - x0 1
10

22
 Acesta nu este începutul unei formule exacte de interpolare, ci o
oarecare modificare a dezvoltării în serie de puteri, cu înlocuirea derivatelor
prin rapoartele diferenţelor corespunzătoare şi a coeficientului ½ al
termenului pătratic, prin 1. Este evident că al-Biruni îşi obţine regula printr-
un raţionament abstract. Sub raport practic, încercarea lui e nereuşită,
deoarece pentru o funcţie crescătoare, al treilea termen al regulii lui are un
semn contrar celui de-al treilea termen din formula exactă de interpolare. De
aceea, dacă se calculează “valorile precizate” după al-Biruni ( el însuşi n-a
făcut aceasta ), ele vor fi mai puţin exacte decât valorile obţinute de dânsul cu
ajutorul interpolării liniare.
Expunând regula de interpolare a tabelelor sinusurilor şi a tangentelor
al-Biruni spune că ea este aplicabilă “pentru toate tabelele”, adică pentru
tabelele trigonometrice şi astronomice cunoscute pe timpul lui.
De la formele simple de evidenţă cadastrala care au existat în
antichitate s-a ajuns treptat la formele perfecţionate din epoca feudală,
cunoscute mai ales în vestul Europei. în evoluţia lui de-a lungul timpului,
cadastrul s-a dovedit a fi o instituţie progresista, deoarece a contribuit,
alături de instituţiile juridice, la înlăturarea nedreptăţilor şi prejudecăţilor care
au existat în ceea ce priveşte dovedirea şi protejarea dreptului real de
proprietate şi introducerea echităţii în plata impozitelor.
Astfel până la mijlocul secolului XIII, instituţia cadastrului
rezolva atât problemele legate de măsurarea şi stabilirea calităţii
terenurilor agricole, cât şi cele juridice legate de diferitele forme de
publicitate imobiliară. Cu timpul, cadastrul s-a separat în părţile sale
tehnică şi economică, pe de o parte, şi juridică, pe de altă parte,
conturându-se chiar instituţii separate fiecare evoluând pe laturile
specifice, dar cooperând în permanenţă în sensul că datele din cadastru
servesc pentru sistemul de publicitate imobiliară, iar cele de la

23
publicitatea imobiliară, cum sunt cărţile funciare ţinute la zi cu
schimbările ce se produc prin desmembrări, alipiri şi schimbări ale
categoriilor de folosinţă, etc., servesc pentru ţinerea la zi a cadastrului
general.

1.2.2 Matematica în Ţările Române din cele mai vechi timpuri

până la sfârşitul secolului XIX

Scurtă vedere de ansamblu asupra perioadei premergătoare anului 1821

Istoria Ştiinţei măsurătorilor terestre, implicit a cadastrului a fost şi
în Ţările Române strâns legată de istoria matematicii.
Dintre vechile unităţi de măsură folosite pe teritoriul ţărilor române,
deşi s-au găsit ponduri antice ca ponderul sferic al unei legiuni romane (la
Turda), n-a trecut decât libra ca măsură pentru greutăţi. A rămas însă de la ei
iugărul ( în latină iugerum) ca măsură de suprafaţă, corespunzând la circa
50 de ari. Cunoştinţe de aritmetică şi geometrie practică aveau, din cele mai
vechi timpuri, secolele XIII – XIV, hotarnicii şi vădrarii din ţările române (
primii se ocupau cu delimitări de moşii, ultimii cu cotitul vaselor ). Cel
dintâi care a avut cunoştinţe de geometrie teoretică în Ţara Românească a
fost Stolnicul Constantin Cantacuzino, care a învăţat în Italia, în 1668,
Elementele lui Euclid, cu Valeriano Bonvicino, profesor la Universitatea din
Padova.
Elemente de matematici privitoare la operaţii cu cifre romane,
numărare, adunare şi scădere, s-au predat, pentru prima oară în Moldova, la
Schuola latina de la Cotnari, înfiinţată de Eraclid Despotul şi condusă de
Johannes Sommerus. Mai târziu, au fost înfiinţate două Academii domneşti,
una la Iaşi, în 1640 ( la început ca un colegiu ), alta la Bucureşti în 1694, în

24
care se predau, în limba greacă, în anii 10 – 12 de studii: aritmetică practică
şi raţională, algebra, teoria şi practica logaritmilor, trigonometria plană şi
sferică, astronomia şi aplicaţiile matematicilor în arta militară ( artilerie ).
Profesori renumiţi de matematici au fost, la aceste academii, Nicolae Cercel,
Nichifor Theotochis şi Demetrios P. Govdela, în Moldova, de la care au
rămas o serie de manuscrise şi cărţi tipărite, iar în Ţara Românească :
Manasse Eliad, Grigore Costandas, Neofit Duca, Veniamin din Lesbos.
Manasse Eliad a predat, după 1777, la Academia din Bucureşti, matematicile
după cărţile italianului Vito Caravalli.
O primă lucrare cu caracter ştiinţific tipărită în greceşte la Paris în
1716, dar pentru Ţara Românească şi Moldova, a fost Introductio ad
geographiam et sphaeram a lui Chisant Notaras, în care apar şi preocupări de
astronomie.
În ultimul sfert al secolului al XVIII–lea în Ţara Românească şi
Moldova a existat învăţământ matematic ( aritmetică ) în limba română. În
Moldova prima carte de matematică tipărită în româneşte apare în 1795. Iar
în cel de-al doilea deceniu al secolului al XIX–lea sunt deschise şcolile de
inginerie hotarnică ale lui Gheorghe Asachi la Iaşi (1814) şi ale lui
Gheorghe Lazăr din Bucureşti (1818), punând practic bazele
învăţământului geodezic românesc. În aceste două şcoli s-au predat
matematicile după traducerile în româneşte ale manualelor de aritmetică,
geometrie, trigonometrie, algebră ale lui Christian Wolff, G. I. Metzburg şi
Etienne Bézout.
În Transilvania au circulat şi au fost utilizate pentru învăţământul
matematicii unele manuscrise şi manuale în limba latină, începând cu secolul
al XVII-lea. O primă carte de matematici, care a circulat aici, a fost :
Methodus Admirandorum Matheseos Universae, scrisă de Johann Heinrich
Asted şi tipărită la Herbon în Nassau, în 1613. Prima lucrare de matematici

25
tipărită în Transilvania a fost : Compendium artihmeticae vulgaris, apărută la
Braşov, în 1681. În 1737, a apărut la Cluj prima trigonometrie, care
constituie şi primul manual universitar din Transilvania, intitulată:
Trigonometria plana et sphaerica, scoasă de N. Ianossi, în realitate o
retipărire a cărţii lui Iacob Gooden, apărută la Liége, în 1704. Au urmat şi
alte cărţi tipărite la Cluj, precum : Elementa geometriae, a lui Ignatium
Gaston Pardies (1749), Elementa mathematica, a lui Maximilian Hell (1755),
Aritmetica practica generalis, a lui Gaspar Scott (1765).
Începând cu secolul al XVII-lea geometria nu s-a mai predat în
Transilvania după Elementele lui Euclid ci, sub influenţa lui Petrus
Ramus ( Pierre de la Ramée ), de la Sorbona, a fost adaptată nevoilor
practice.
Prima carte de matematici în limba română pentru Transilvania a fost
tipărită la Viena, în 1777, şi se intitula: Ducere de mână către arithmetică
sau socoteală. Cartea se ocupă de numeraţie, adunare, scădere, înmulţire şi
împărţire şi se termină cu regula de trei simple, tratând şi despre unităţile de
măsură. Autorul cărţii este germanul Johann Ignaz von Felbiger iar
traducătorul în româneşte Teodor Iancovici din Mirievo. Pe urmă, până în
anul 1821, au apărut alte manuale de aritmetică elementară ( opt în total, în
toate ţările române).
Pentru scrierea numerelor s-au folosit în ţările române litere slavone
sau chirilice. Către anul 1750 au început să fie întrebuinţate mai pe larg şi
numerele scrise cu cifre arabe; aceste cifre arabe fuseseră însă utilizate – este
adevărat rar– începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea ( anul 1581).

Din 1821 până la înfiinţarea primei universităţi (1860)

În primul sfert al secolului al XIX-lea se constată o perioadă de
pregătire şi organizare a învăţământului naţional, având ca promotori pe Gh.

26
Asachi şi Gh. Lazăr; în al doilea sfert al aceluiaşi secol apar primele cărţi
tipărite în româneşte pentru matematici de învăţământ secundar( liceu ) şi
primele lucrări originale de matematici superioare. Gheorghe Lazăr a predat
la şcoala lui de inginerie hotarnică din Bucureşti, aritmetica, geometria şi
trigonometria şi a redactat ( în 1821 ) trei manuscrise, unul de Aritmetică
matematicească ( manuscrisul 2788 Biblioteca Academiei ), altul Temeiurile
trigonometriei cei drepte ( mss. 2787 B. A. ) şi un al treilea, de geometrie.
Mai înainte de Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi a tradus – ad litteram – din
Etienne Bézout pentru şcoala sa de inginerie hotarnică din Iaşi, după anul
1814: Aritmetică, Elementurile gheometriei theoreticeşti ( mss. 151, 1796,
2496, 5551 B. A. ) şi Algebra ( mss. 1789 B. A. ). Mai târziu Gh. Asachi a
tipărit ca Elemente de matematică o Aritmetică în 1836, o Algebră în 1837 şi
Geometria elementară în 1838, cărţi care nu mai erau simple traduceri, ci
prelucrări. Profesorii de la Colegiul Sfântul Sava, înfiinţat de Gh. Lazăr în
1818, au tradus şi ei cărţi străine de matematică. De exemplu, Ion Eliade
Rădulescu a tradus ( în 1832 ) Aritmetica lui L. B. Francoeur; Petrache
Poenaru, Elemente de geometrie ( în 1837 ) după Legendre, care a fost şi
primul curs de geometrie tipărit în româneşte; tot Poenaru a publicat şi
primul curs de algebră din Ţara Românească, Elemente de algebră după
Appeltauer ( în 1841 ); Dimitrie Pavlid a publicat Elemente de
trigonometrie drept liniată şi sferica, prelucrare după Lefébure de Fourcy
şi alţii; Alexandru Orăscu, Trataţie asupra geometriei descriptive, după
Lefébure de Fourcy.
În iunie 1851 s-a deschis o şcoală specială de inginerie civică care,
în 1852, devine şcoala de conducători de lucrări publice, iar pe
fundamentul ei se înfiinţează, în 1864, şcoala de punţi şi şosele, mine şi
arhitectură, transformată în 1881 în Şcoala naţională de poduri şi şosele
pentru formarea inginerilor constructori.

27
 În legătură cu istoria matematicii în Transilvania, în perioada 1821-
1860, sunt de consemnat operele lui Farkaş Bolyai şi mai ales a fiului
acestuia Ianoş Bolyai, dintre care, ultima, deşi redusă ca număr de pagini, a
fost revoluţionară în matematici. Farkaş Bolyai a crezut că a reuşit să
demonstreze postulatul al V-lea al lui Euclid, cum crezuseră anterior şi
Saccheri şi Legendre. Cercetările sale, dintre anii 1804 şi 1832 asupra
postulatului paralelelor, cum şi ideile lui asupra bazelor aritmeticii şi
geometriei, au fost publicate în: Tentamen juventutem studiosam în elementa
matheseos purae, elementtaris ac sublimioris methodo intuitiva ecidentiaque
huic propria, introducendi, care a apărut în două volume ( unul în 1832,
celălalt în 1839 ). Ca un Appendix la Tentamen din 1832 a apărut şi toată
opera lui Ianoş Bolyai. Ianoş Bolyai a elaborat la Timişoara singura dar foarte
importanta lui lucrare de matematici care l-a făcut cunoscut după moarte
( prin 1870 ) intitulată: Ştiinţa absolut adevărată a spaţiului, independentă de
temeinicia sau falsitatea axiomei nr. XI a lui Euclid ( publicată în
Tentamen ). Când a scris acest lucru nu cunoştea lucrarea lui Nikolai
Lobacevscki, Asupra principiilor geometriei, apărută iniţial în “Mesagerul
Universităţii din Kazan”, în 1829. Ianoş Bolyai concepe spaţiul ca o formă de
existenţă a materiei, deci el dărâmă vechea concepţie a lui Kant, după care
spaţiul poate fi conceput aprioric, independent de lumea exterioară şi de
materie, ca o formă a sensibilităţii. Mai mult încă, I. Bolyai scrie că “şi legea
gravităţii pare a fi în legătură cu felul de a fi al spaţiului”, idee care, mai pe
urmă, în 1916, a stat la baza teoriei generalizate a relativităţii a lui Albert
Einstein. Ianoş Bolyai arată în Appendix că postulatul lui Euclit nu poate fi
demonstrat; acest postulat poate fi admis sau respins. Dacă e admis, logic, din
teoremă în teoremă se obţine întreaga geometrie euclidiană. Dacă nu este
admis, se poate construi fără el o geometrie care din punctul de vedere al
logicii este corectă. Ca şi lui N. Lobacevski şi lui Ianoş Bolyai îi revine

28
meritul de a fi deschis calea care a dus la crearea geometriilor moderne;
Riemann şi Cayley au aprofundat pe urmă studiul acestora.

De la înfiinţarea primei universităţi, până la sfârşitul secolului al XIX-lea

a) În momentul înfiinţării universităţii din Iaşi (1860) au fost numiţi
ca profesori de matematici: Alexandru Călinescu, pentru analiză matematică,
Ioan Popp, pentru geometrie analitică şi Ştefan Emilian, pentru geometrie
descriptivă. Ulterior, în 1863, a fost numit Neculai Culianu, la calculul
diferenţial şi integral, trecând, apoi, la astrologie şi geodezie; în 1865 este
încadrat şi Ioan M. Melik pentru mecanică iar în 1871 Constantin Climescu,
la geometrie analitică şi trigonometrie sferică; dintre ceilalţi mai amintim pe
Ion D. Rallet, care în 1892 ocupa catedra de teoria funcţiilor, atunci înfiinţată.
La întemeierea Universităţii din Bucureşti (1864) au fost numiţi, ca
profesori de matematici, Alexandru Orăscu, pentru geometrie descriptivă,
Dimitrie Petrescu, astronomie şi geodezie, Ion Fălcoianu, calculul
infinitesimal şi mecanică raţională. Mai pe urmă li s-au adăugat, în 1871,
Iacob Lahovary, pentru calculul diferenţial şi integral şi mecanică, Spiru C.
Haret, în 1878, la mecanică raţională, David Emmanuel, în 1882, la algebră
superioară şi teoria funcţiilor, Constantin Gogu, în acelaşi an, la geometrie
analitică şi Nicolae Coculescu, în 1895, ca profesor de astronomie şi
geodezie. Cursurile de matematici s-au predat, până în 1864, la secţia de
ştiinţe pozitive a Facultăţii de filozofie ( Universitatea din Iaşi ), iar după
această dată, la secţia de matematici, de la Facultăţile de ştiinţe ale celor două
universităţi. Cursurile predate şi manualele editate, în limba română erau, în
general, prelucrări şi adaptări ale cursurilor universitare franceze, fiincă
majoritatea profesorilor români erau licenţiaţi, mai pe urmă doctori cu
studiile în Franţa. În Transilvania –aflată în secolul al XIX-lea, sub stăpânirea
austro-ungară– s-a deschis la Cluj, în 1872, Universitatea cu limbă de predare

29
maghiară, la care au predat, la facultatea de ştiinţe, profesori de seamă, ca
Réthy Mor, cunoscut prin lucrările sale de hidrodinamică.
b) În perioada 1860 – 1900 sunt publicate, de asemenea, şi studii
originale de matematici. Astfel, în cel al lui Neculai St. Botez – Proprietatea
seriei armonice cu utilitatea ei scientifică, cercetată, disvălită şi demonstrată
prin analise elementare – apărut la Iaşi, în 1872, sunt stabilite formule pentru

1
sumarea unei părţi oarecare din sfera armonică, cuprinsă între termenii
x 1

1
şi , x fiind întreg şi pozitiv. Tradusă în limba franceză, lucrarea lui Botez
2x

a fost citată de matematicianul belgian E. Catalan, în: Sur la constante de

Euler et la fonction de Binet ( C.R. Acad. Sc. Paris, 21 iulie 1873) şi în: Sur
une formule de M. Botesu de Iassy ( Bull. Acad. Sc. Bruxelles, 34, 1872).
Mai mult încă, Cebîşev, care a prezentat în 1876 la Congresul Asociaţiei
franceze pentru înaintarea ştiinţelor o comunicare cu titlu: Sur la
généralisation de la formule de M. Catalan et sur une formule arithmétique
qui en résulte, comunicare privind constanta lui Euler, porneşte de la formula
lui Botez, utilizată şi de Catalan.
În teza sa de doctorat: Sur l´invariabilité des grandes axes des
orbites planétaires, Spiru Haret – membru al Academiei române – a
demonstrat că dacă se consideră în calcul masele planetelor
perturbătoare la puterea a treia, axele mari ale orbitelor descrise de
planete prezintă variaţii seculare şi nu poate fi vorba de stabilitatea
absolută a sistemului nostru planetar. După aceea, Henri Poincaré, care
citează teza lui Haret, a încercat să demonstreze riguros teorema
invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare, dar a sfârşit prin a găsi pe
altă cale rezultatele la care ajunsese anterior Haret.

30
 Pentru ridicarea nivelului învăţământului secundar şi superior,
profesorii universitari şi inginerii absolvenţi ai Şcolii naţionale de poduri şi
şosele încep publicarea unor reviste de matematici. Apar, astfel, în 1883,
Recreaţiile ştiinţifice, la Iaşi, iar în 1895 Gazeta matematică din Bucureşti.
Dacă prima revistă urmăreşte formarea gustului pentru ştiinţe în general şi
matematici în special, cea de-a doua a fost dedicată exclusiv matematicii. Ca
redactori ai acesteia au funcţionat, până către sfârşitul primei jumătăţi a
secolului al XX-lea, Ion Ionescu, Andrei Ioachimescu, Vasile Cristescu şi
Gheorghe Ţiţeica. Ei au tipărit şi o “Bibliotecă a gazetei”, cuprinzând o
“Bibliotecă istorică”, în care au apărut Elementele lui Euclit, o “ Bibliotecă
tehnică” şi o “ Bibliotecă matematică Gheorghe Ţiţeica”.
Ion Ionescu – membru corespondent al Academiei române – spiritus
rector şi redactor principal al Gazetei matematice, profesor la şcoala
naţională de poduri şi şosele şi Şcoala politehnică, din Bucureşti, a publicat
articole şi probleme de aritmetică şi teoria numerelor, algebră, geometrie,
trigonometrie, geometrie analitică, nomografie, calculul diferenţial şi
integral, mecanică raţională şi balistică, teoria elasticităţii şi rezistenţa
materialelor, istoria matematicii în România şi istoria matematicii universale.
În geometrie Ion Ionescu are lucrări de practica construcţiilor grafice, în
sensul preocupărilor matematicianului belgian Lemoine de la “Mathesis” sau
de maxime şi minime geometrice. În matematică s-a ocupat de momente
statice absolute şi momente statice polare. Într-un studiu de balistică a
determinat punctul în care s-a produs detunătura; locul geometric al punctelor
în care s-a produs detunătura este o cuadrică şi a găsit o metodă simplă pentru
determinarea locului detunăturii. S-a ocupat, de asemenea, de metode
simplificatoare pentru calculul momentelor încovoietoare şi forţele tăietoare,
de formulele lui Euler pentru flambaj, de repartiţia forţei de tăiere pe un şir
de nituri. Din numărul total de circa 390 lucrări publicate, 99 articole şi note

31
sunt legate de istoria matematicii, înscriindu-se astfel printre primii
cercetători români în acest domeniu.
Andrei Gh. Ioachimescu, şi el profesor la Şcoala de poduri şi şosele
şi Şcoala Politehnică din Bucureşri, a publicat numeroase articole şi
probleme de algebră şi mecanică raţională în Gazeta matematică. Au apărut,
de asemenea, în biblioteca acestei reviste culegeri valoroase de probleme de
algebră ( în mai multe ediţii ), de teoria ecuaţiilor, de mecanică precum şi un
apreciat curs de mecanică raţională. Un memoriu interesant al său de
mecanică priveşte modificările produse în mişcarea unui sistem prin
inducerea bruscă de legături noi.
Alt redactor al Gazetei matematice, Vasile Cristescu, s-a ocupat în
special de geometria triunghiului (a studiat, de exemplu, triunghiurile
pseudoisoscele), de o transformare geometrică conţinând un caz
particular al podarelor, de geometrie sintetică, trigonometrie şi
geometrie analitică. De aceea Cristescu a fost numit “INGINERUL
GEOMETRU”. În acelaşi timp Biblioteca Gazetei matematice îi publică
trei volume de culegeri de trigonometrie plană şi sferică.
Perioada de la 1860 la 1900 poate fi considerată ca o etapă de
pregătire şi organizare ştiinţifică. Şcoala matematică română cu Gheorghe
Ţiţeica, Dumitru Pompeiu şi Traian Lalescu ca întemeietori – apărută odată
cu secolul al XX-lea, nu s-ar fi putut afirma, fără activitatea pregătitoare a
celor citaţi mai sus, în special fără Bacaloglu, Haret, Emmanuel, Ionescu,
Ioachimescu şi Cristescu.

1.2.3.Activitatea de cadastru în România

a parcurs următoarele etape:
- începuturile introducerii cadastrului general (1794 în Transilvania, Banat şi
Bucovina, 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova). Este necesar a se menţiona

32
iniţiativele lui Gheorghe Asachi şi Gheorghe Lazăr care au înfiinţat în anii
1813 la Iaşi şi respectiv 1818 la Bucureşti primele şcoli de inginerie care au
pregătit cadrele tehnice topografice şi cadastrale autohtone şi care au
contribuit în mod hotărâtor la introducerea unor sisteme de organizare şi de
lucru asemănătoare cu cele văzute în ţări din vestul Europei.
- etapa 1919 – 1933, care a debutat cu înfiinţarea Direcţiei Cadastrului şi
intensificarea lucrărilor de cadastru în Moldova şi Muntenia după primul
război mondial şi a reformelor agrare şi încheiată în 1933 când a apărut prima
lege care a reglementat executarea unitară a cadastrului general şi a cărţilor
funciare (Legea nr. 23/1933).
O realizare remarcabilă este şi adoptarea în anul 1930 a
sistemului de proiecţie cartografică stereografică în locul proiecţiei
cartografice Bonne.
La adoptarea noului sistem de proiecţie cartografică un aport
important l-a avut savantul şi profesorul francez B. Roussilhe, care a fost
consultat şi invitat în mod special în România în acest scop. În anii care au
urmat s-a putut face dovada că proiecţia cartografică stereografică este cea
mai indicată pentru ţara noastră şi că înlocuirea (după anul 1950) cu sistemul
de proiecţie Gauss-Kruger nu a fost, din multe puncte de vedere, o măsura
benefică.
- etapa1933 – 1955, care a debutat cu începerea unui cadastru modern, dar a
căror lucrări au fost întrerupte pe timpul celui de-al doilea război mondial şi
ulterior fiind influenţate negativ din cauza concepţiilor refractare ale
regimului faţă de aceasta activitate. Pentru realizarea unor lucrări cu caracter
de probă şi generalizare, cadastrul şi introducerea cărţilor funciare au început
în fostul judeţ Ilfov şi în comunele subordonate municipiului Bucureşti.
-In intervalul 1944-1955 se înregistrează o stagnare în activitatea de
cadastru cauzată în parte şi de lucrările de măsurători şi parcelari făcute

33
pentru împroprietărirea temporară a ţăranilor, dar mai ales datorită lipsei de
sprijin din partea regimului comunist care se baza pe ideile negării drepturilor
de proprietate privată asupra pământului nefiind interesat în finanţarea
instituţiei cadastrului şi cărţilor funciare care confirmau şi protejau
drepturilor reale de proprietate ale persoanelor fizice.
- etapa 1955 – 1989, în care au fost folosite diverse forme de evidenţă a
terenurilor (evidenţa funciară, cadastrul funciar) orientate cu prioritate
spre patrimoniul agriculturii colectivizate şi de stat. Astfel, în anul 1955
se legiferează (prin Decretul nr. 280/1955 şi Hotărârea de guvern nr.
1240/1955) organizarea şi executarea “evidenţei funciare” cu scopul
principal de a servi la comasarea terenurilor agricole în acţiunea de
colectivizare a agriculturii. Planurile topografice pentru această evidenţă
au fost executate într-o perioada relativ scurtă (de cca. 6 ani), prin
metode fotogrammetrice şi în mai mică măsura prin metode topografice
clasice. Aceste planuri topografice au fost executate la scara 1:10 000 pe
o suprafaţă de cca. 13 milioane hectare. S-a constatat astfel că, evidenţa
simplă funciară nu era suficientă în curmarea divergenţelor dintre
unităţile agricole şi cele ale altor sectoare (silvic, urbanistic, minier, căi
de comunicaţii, gospodărirea apelor, etc.) în procesul de supraveghere al
folosirii întregului fond funciar al ţării. De aceea, în anul 1968 (prin
Legea nr. 12/1968 privind apărarea, conservarea şi folosirea terenurilor
agricole), se prevede printre altele introducerea cadastrului funciar pe
întreg teritoriul ţării.
Un moment de referinţă important nu numai pentru activitatea de
cadastru funciar, dar şi pentru activităţile de geodezie, fotogrammetrie şi
cartografie l-a constituit reglementările date de Decretul nr. 305/1972 privind
activitatea geodezică, topo-fotogrammetrică şi cartografică, precum şi,
folosirea datelor şi documentelor rezultate din această activitate. Prin acest

34
act normativ au fost reglementate printre altele, pentru prima dată, obligaţii
mai ferme pentru unităţile care executau astfel de lucrări, s-a instituit o
coordonare unitara în scopul evitării suprapunerilor şi valorificării
corespunzătoare a patrimoniului geodezic şi cartografic existent, dar cea mai
importantă măsură a fost reglementarea finanţării întocmirii planului
topografic de bază al ţării la scările 1:5 000 şi 1:2 000. Evident că planul
topografic de bază al ţării a fost conceput ca sprijin direct pentru activitatea
de cadastru funciar prevăzându-se ca prin derivarea conţinutului cadastral din
foile planului topografic de bază să se asigure suportul principal pentru
lucrările de cadastru funciar.
- etapa 1990 – 1995, în care întregul personal al unităţilor de cadastru
funciar a fost mobilizat la lucrările de aplicare a Legii fondului funciar nr.
18/1991 şi în care, din lipsa legii pentru noul cadastru general şi publicităţii
imobiliare, lucrările de cadastru în sistemul vechi au fost diminuate sau
întrerupte în majoritatea judeţelor. În ceea ce priveşte aportul cadastrului
funciar în desfăşurarea lucrărilor de aplicare a Legii nr. 18/1991, deşi acesta
are un conţinut inferior cadastrului general, s-a dovedit totuşi util în
asigurarea lucrărilor de măsurători şi de parcelare, dar în primul rând în
scurtarea timpului de punere în posesie şi de emitere a titlurilor de
proprietate. De aceea, cum era şi firesc, ordinea de încheiere a aplicării Legii
nr. 18/1991, în care s-au clasat teritoriile comunale, a coincis în general cu
existenţa şi gradul de actualizare a cadastrului funciar pentru intravilane şi
suprafeţele din extravilan care au format patrimoniile fostelor cooperative
agricole de producţie şi ale asociaţiilor agricole.
- etapa noului cadastru general şi publicităţii imobiliare, care, după anul 1995
a creat cadrul pentru organizarea şi executarea unui cadastru general modern,
la nivelul cerinţelor societăţilor democratice avansate.

35
Etapa debutează cu apariţia noii legi a cadastrului general şi publicităţii
imobiliare(în anexe) şi reprezintă evenimentul cel mai important pentru
activitatea de cadastru, dar şi pentru activităţile de geodezie şi cartografie din
România, deoarece:
-se creează posibilitatea punerii în practică a celor mai noi concepţii de
realizare a unui cadastru general modern, la care să se racordeze cărţile
funciare, fapt care ar situa România printre ţările în care sunt create toate
condiţiile socio-juridice pentru cunoaşterea obiectivă, dar şi pentru
recunoaşterea dreptului real de proprietate imobiliară şi stabilirea echitabilă a
obligaţiilor fiscale ale proprietarilor de imobile;
- cadrul organizatoric şi de subordonare al unităţilor de cadastru general vor
asigura în sfârşit o coordonare şi execuţie a lucrărilor de către personal tehnic
de specialitate, creându-se posibilitatea evitării imixtiunilor de care această
activitate a fost afectata negativ în ultimii 45 de ani, în fapt subordonarea
abuzivă în cadrul Ministerului Agriculturii;
- printr-o desfăşurare coordonată şi corelată unitar , atât a activităţii de
cadastru general, cât şi a activităţilor de geodezie şi cartografie sunt create
condiţii ca fiecare dintre acestea să folosească în mod eficient rezultatele
celorlalte activităţi;
- pentru generaţiile care vor participa la realizarea noului cadastru general,
vor fi necesare eforturi de recuperare a timpului pierdut cu diferitele forme de
evidenţă a terenurilor şi de găsire a celor mai eficiente căi pentru
valorificarea patrimoniului geodezic, topografic şi cartografic, dar şi de
iniţiere în noile tehnologii, mijloace tehnice şi materiale specifice.
Un fapt inedit care trebuie inclus în istoria cadastrului din România s-a
consumat în anul 1985. Fostul dictator Ceauşescu Nicolae fiind informat că
planurile cadastrale pentru intravilanul şi extravilanul localităţilor este
departe de a fi finalizat, pentru zone întinse lipsind cu desăvârşire a ordonat

36
ca această acţiune să se finalizeze până la sfârşitul acelui an. Pentru aceasta
fiecare topograf , din fiecare judeţ, a primit ca sarcină ”de partid“ să
finalizeze cadastrul câte unei comune, în afara orelor de serviciu. Această
sarcină era, în condiţii normale imposibil de realizat, cu toate acestea toţi de
frica repercusiunilor, s-au achitat de sarcină, hei-rupul inerent avânt ca efect
lucrări de slabă calitate, neactuale, cu multe greşeli care limitau utilizarea.
Am primit, în calitate de topograf din judeţul Cluj, comuna Apahida şi cu
studenţii Facultăţii de Construcţii, cadrele didactice din comună, am realizat
o lucrare de care având în vedere circumstanţele nu sunt foarte mândru.

1.2.4. Istoricul cadastrelor de specialitate din ţara noastră

Administrarea patrimoniilor sectoarelor economice au impus ca
acestea să-şi organizeze sisteme proprii de evidenţă a terenurilor, cu
aplicarea metodologiilor cadastrului general. Aceste sisteme au fost
organizate pentru ţinerea evidenţelor terenurilor proprietate de stat din
agricultură, silvicultură, minerit, industrie, ape, urbanism şi sistematizarea
oraşelor. Astfel în perioada interbelica au funcţionat următoarele sisteme de
cadastru de specialitate:
- cadastrul minier (cea mai veche organizare a cadastrului de specialitate);
- cadastrul petrolier;
- cadastrul căilor ferate;
- cadastrul apelor;
- cadastrul Casei autonome a pădurilor statului.
După cel de-al doilea război mondial, sistemele de cadastru de
specialitate au fost treptat diluate ca putere de decizie, apoi şi ca organizare şi
încadrare, ajungându-se în preajma anilor 1970 la nişte sisteme simplificate
de evidenţă a terenurilor din patrimonii fără legătură cu tehnologia lucrărilor
cadastrale. Exceptând partea de măsurători şi calcule pentru crearea reţelelor

37
geodezice de sprijin, care în ţara noastră s-au realizat în mod unitar şi cu
precizii care, în general, au satisfăcut exigenţele măsurătorilor topografice şi
fotogrammetrice pentru cadastrele de specialitate (excepţie făcând cadastrul
minier) şi referindu-ne la etapele de culegere şi prelucrare a datelor de
măsurători pentru calculul nemijlocit al suprafeţelor, trebuie arătat că au fost
diferenţe importante de concepţii care au diminuat caracterul unitar al
lucrărilor ca şi posibilităţile de valorificare a lor în afara sectoarelor care le-
au elaborat.

1.3 CADASTRE DE SPECIALITATE ASTĂZI

Astfel, conform legii şi normelor elaborate de O.N.C.G.C., cadastrele

de specialitate, sunt: “subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică
din punct de vedere tehnic şi economic a bunurilor imobile, specifice
unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor raţionale.”
În acest sens, distingem:
- cadastrul agricol – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor
agricole pe categorii şi subcategorii de folosinţă, specificând natura solului,
declivitatea, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate, venitul
net, etc;
- cadastrul forestier – evidenţa şi inventarierea sistematică a fondului
forestier naţional şi a amenajamentelor silvice, specificând suprafaţa, esenţa
lemnoasă, vârsta, consistenţa masei lemnoase, etc., precum şi informaţii
referitoare la sol, relief şi climă;
- cadastrul căilor ferate – evidenţa şi inventarierea terenurilor ,
construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei feroviare;
- cadastrul drumurilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor,
instalaţiilor şi stării reţelei de drumuri;

38
- cadastrul porturilor – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor,
construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane şi
supraterane, platformelor tehnologice, etc., care deservesc unităţile portuare;
- cadastrul aeroporturilor - evidenţa şi inventarierea sistematică a
terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane
şi supraterane, platformelor tehnologice, etc., care deservesc aeroporturile;
- cadastrul apelor- evidenţa şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de
ape şi stuf, precum şi a instalaţiilor care le deservesc, organizate pe bazine
hidrografice, specificând suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalaţiile de
transport şi exploatare, de protecţie şi ameliorare a calităţii, precum şi
condiţiile de relief şi climă;
- cadastrul fondului imobiliar - evidenţa şi inventarierea corpurilor de
proprietate din localităţi, specificând pentru construcţii folosinţa, materialele
de construcţie, structura, regimul de înălţime, fundaţia, suprafaţa,
dotările, starea de moment;
- cadastrul reţelelor edilitare (apă, canalizare, termoficare, gaz, electrice,
telefonice) evidenţa şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalaţiilor care le
deservesc, specificând amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele
de construcţii, parametrii tehnici, starea de moment.

1.4 OBIECTUL CADASTRULUI GENERAL ŞI

PRINCIPALELE SCOPURI ALE ACESTUIA

Obiectivul principal al cadastrului general este de a furniza date reale

potenţialilor beneficiari: organe juridice şi fiscale, alte instituţii publice sau
private, specialişti, persoane particulare, privind partea cantitativă-tehnică a
dreptului real imobiliar şi respectiv date economice care atestă partea

39
calitativa a imobilelor din cuprinsul unui teritoriu administrativ (comună,
oraş, municipiu).
Cadastrul general se prezintă atât ca un ansamblu de activităţi
tehnico-organizatorice cât şi ca o instituţie de sine stătătoare, îndeplinind
următoarele scopuri:
 furnizează date de sinteză organelor de statistică şi conducere a statului cu
privire la stadiul şi evoluţia fondului funciar pe judeţe şi pe ţară;
 participă la elaborarea studiilor şi lucrărilor de cercetare privind
sistematizarea teritorială, protecţia mediului şi altor activităţi care se
desfăşoară pe suprafeţe mari din teritoriul ţării;
 participă la identificarea resurselor funciare;
 furnizează date aduse la zi pentru actualizarea hărţilor cu diverse tematici,
etc.
Entităţile cadastrului general sunt: parcela, construcţia şi proprietarul. În
acest sens, obiectul principal al cadastrului general îl constituie: imobilul
(parcela, cu sau fără construcţii), proprietarul şi poziţionarea teritorial -
administrativă.
La rândul său, fiecare dintre cele trei elemente, vizează mai multe însuşiri
şi anume:
- imobilul : suprafaţa , categoria de folosinţă a terenului, destinaţia terenului
(construcţiei), calitatea terenului;
- proprietarul : identificarea după acte a numelui şi prenumelui, situaţia
juridica privind calitatea în temeiul căreia deţine imobilul;
- poziţionarea teritorial-administrativa : situarea imobilelor care constituie
corpurile de proprietate în limitele administrative ale comunei, oraşului sau
municipiului (cu ajutorul planurilor şi registrelor cadastrale).
Experienţa a demonstrat că atunci când cadastrul general
funcţionează împreuna cu cărţile funciare, aceste activităţi se sprijină şi se

40
completează reciproc chiar daca ele se desfăşoară în instituţii diferite, cea a
cadastrului şi cea a cărţilor funciare, astăzi reunite. Aceste instituţii au rolul
să deservească pe proprietar în problemele drepturilor reale de proprietate iar
instituţiile administrative de stat locale şi centrale au un rol de arbitru şi
garant în asigurarea acestui drept, precum şi la stabilirea în mod echitabil a
obligaţiilor fiscale.

1.5 FONDUL FUNCIAR

1.5.1 Generalităţi
Fondul funciar este constituit din totalitatea terenurilor cuprinse
între graniţele ţarii indiferent de categoria de folosinţă şi de proprietar.
Conform Legii 18/9
“ Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlu pe baza
căruia sunt deţinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte,
constituie fondul funciar al României”
Datele statistice de bază legate de cadastru şi publicitatea
imobiliară se prezentau la nivelul anului 1995 astfel :
- populaţia României era de 22,80 milioane, din care 45,7%
locuiau în mediu rural, iar 54,3% în zone urbane (Bucureştiul
având cca. 2 milioane);
- suprafaţa ţării noastre are peste 23,8 milioane hectare, din care
2,3 milioane reprezintă zonele urbane, 14,8 milioane terenuri
agricole şi cca. 6,7 milioane fond forestier;
- împărţirea administrativă a teritoriului naţional cuprinde 41
de judeţe la care se adaugă municipiul Bucureşti. Localităţile sunt

41
 grupate după numărul de locuitori şi potenţa lor economică în 78
de municipii, 184 de oraşe, 2686 de comune cu 13.121 de sate.
Unităţile administrative teritoriale pentru care se întocmesc
documentaţii cadastrale, respectiv municipii, oraşe sau comune, se ridică în
total la 2948. Fiecare din aceste teritorii cadastrale au două componente
distincte:
- intravilanul (sau intravilanele în cazul comunelor cu două sau
mai multe sate definit de zona construită inclusiv cea extinsă
conform planului urbanistic general (PUG) avizat,
- extravilanul, restul terenului inclus în perimetrul delimitării
cadastrale.
Administraţia publică este condusă la nivel central prin guvern, iar
la nivel judeţean şi local (municipiu, oraş, comună) prin consilii locale alese.
Ca reprezentant în teritoriu, guvernul numeşte un prefect ce coordonează
activitatea primarilor, la rândul lor primarii îndeplinesc hotărârile consiliilor
locale, iar Consiliul Judeţean ales urmăreşte respecatrea normelor legale şi
constituţionale de către acestea.
Activitatea juridică, se desfăşoară la nivel naţional organizată în
cadrul a: 179 de competenţe teritoriale în fiecare funcţionând o
judecătorie cu un Birou de Carte Funciară, care conform ultimelor
reglementări a trecut în competenţa Oficiilor Judeţene de Cadastru şi birouri
notariale publice;
- 41 de tribunale, respectiv câte unul în fiecare judeţ;
- 15 Curţi de Apel, la către una fiind arondate mai multe judeţe;
- Curtea Supremă de Justiţie.

1.5.2 Structura fondului funciar al României

42
 Din punct de vedere al cadastrului general distribuţia terenurilor din
ţara noastră, respectiv clasificarea acestora, interesează, doar prin anumite
structuri ale fondului funciar.
● după formele de relief, din suprafaţa totală a ţării, 31% reprezintă
munţii cu o altitudine de peste 800 m înălţime, 36% dealuri şi podişuri cu
altitudini între 200-800 m şi 33% câmpii sub 250 m altitudine ;
● după utilizarea (destinaţia) terenului, din întreg teritoriu naţional
fondul agricol(arabil, fâneţe, păşuni, vii şi livezi) ocupă 63,0%; fondul
forestier 26,7% iar terenurile cu alte destinaţii (localităţi, căi de comunicaţie,
ape, etc.) 10,3% (figura nr.1.4)

Structura fondului funciar dupa

destinatia terenurilor (1980)

10,3
alte suprafete
2,8 26,7 fond fore stie r
fane te
8 pasuni
41,4
arabil
12,8 vii si live z i

Fig 1.4 Structura fondului funciar dupã destinaţia terenurilor

● după forma de proprietate în fondul funciar al României se

disting terenuri cu regimuri juridice proprii ;
- proprietate publică ce aparţine numai statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale, suprafeţele ocupate constituind
domeniul public de interes naţional sau local;
- proprietate privată deţinută de persoane fizice, persoane
juridice de drept privat, precum şi de stat sau de unităţi
administrativ-teritoriale, aceste ultime categorii constituind
domeniul privat al statului.
43
 ● categoriile de folosinţă a terenurilor din România sunt
distribuite în funcţie de condiţiile naturale, definite în general de relief,
respectiv altitudinea, gradul de accidentare, ocupare şi amenajare şi în
mai mică măsură de poziţia geografică a acestora (fig.1.5)
Aceste structuri fiind în continuă schimbare, se actualizează periodic
pe baza datelor furnizate de cadastrul general, primite la rândul lor de la
cadastrele de specialitate.

2544 m – Zona alpină: pajişti alpine

1800 m – Zona subalpină: păduri răşinoase, fâneţe,

păşuni mici
1200 m – Zona dealuri înalte: păşuni, păduri, livezi

600 m – Zona de deal: arabil, păşuni, fâneţe, vii, livezi

300 m – Zona câmpii înalte şi coline: arabil, păşuni,

fâneţe, vii, livezi, păduri foioase
100 m – Zona de câmpie: arabil, fâneţe, puţine
păduri în lunci

Fig.1.5 Repartiţia pe zone de relief a categoriilor de folosinţă

Din compararea structurilor după destinaţia terenurilor din

România cu diferite ţări europene dezvoltate, rezultă că la noi :
● terenurile cu destinaţie agricolă au aproximativ aceeaşi pondere cu
cea din ţările continentale (50-60%).

44
 ● terenurile forestiere (26,7% din fondul funciar) este comparabilă cu
proporţia celor două ţări continentale(Germania 29,1% şi Franţa 26,8%) dar
este evident diferită de “insula verde (Irlanda 82,5%).
Destinaţia terenurilor în unele ţări europene
Tabel 1.1
Nr ROMÂNIA GERMANIA FRANŢA IRLANDA
crt
DESTINAŢIA
mil.ha % mil.ha % mil.ha % mil.ha %

1 Suprafaţa 23,8 100 35,7 100 54,9 100 7,0 100

totală
2 Teren agricol 15,0 63,0 18,0 50,4 31,3 57,2 5,7 81,4

3 Teren 6,3 26,7 10,4 29,1 14,7 26,8 0,3 4,3

forestier
4 Alte terenuri 2,5 10,3 7,3 20,5 8,8 16,0 1,0 14,3

5 Locuitori 23,0 78,0 55,9 3,5

(mil.)
6 Agricol 0,64 0,23 0,56 1,63
ha/ loc
7 Arabil ha/loc. 0,41 0,15 0,32 0,29

1.5.3 Gruparea terenurilor conform legii

Categorii de terenuri,
a.generalităţi
Terenurile s-au diferenţiat, fie prin destinaţia lor, de teren agricol,
pădure, drum, construcţie, ape etc. fie prin modul de folosinţă, respectiv pe
sectoare de activitate, după criterii economice.

DA,DN, A, P, F,
DF, A,F, V, Pd, De  Terenuri agricole
HR C
 
 Terenuri forestiere
 Terenuri cu ape
C, CC   Pd, De  Terenuri intravilane
DS, A, F, L  A, P, F, C
 Terenuri cu destinaţie
Hr, Hm, 45 specială
Pd, A, F, De
Fig.1.6 Categorii de terenuri şi de folosinţă
În prezent, la noi se disting cinci categorii de terenuri, fiecare cu o
sferă largă în care sunt incluse mai multe categorii de folosinţă. După cum se
vede aceeaşi folosinţă se pot regăsi, evident, în două sau mai multe terenuri
(fig.1.6)
În conformitate cu Art.1 din legea 18/1991, republicată, terenurile de
orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de
domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al
României. Conform Art.2 din legea menţionată, sunt cinci criterii după care
s-au împărţit terenurile.
1. Terenurile cu destinaţie agricola (TDA), care sunt:
a) terenurile agricole productive şi anume: terenurile arabile , viile, livezile,
pepinierele viticole, pepinierele pomicole, plantaţiile de hamei, plantaţiile de
duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, orezăriile, căpşunăriile, răsadniţele şi
alte asemenea, cele cu vegetaţie forestieră - daca nu fac parte din
amenajamentele silvice - păşunile împădurite, terenurile ocupate cu
construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole şi de
îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă,
platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole;
b) terenurile neproductive , dar care pot fi amenajate şi folosite pentru
producţia agricolă.
Fondul funciar agricol cuprinde deci ansamblul suprafeţelor
angajate în procesul de producţie, respectiv terenurile agricole direct
productive precum şi cele cu vegetaţie forestieră ne incluse în

46
amenajamentele silvice, cele acoperite cu construcţii şi instalaţii
agrozootehnice, amenajări piscicole şi îmbunătăţiri funciare, drumuri
tehnologice, depozite şi platforme, terenurile neproductive care urmează a fi
incluse în cadastrul agricol.
În agricultură pământul este în acelaşi timp mijloc de producţie şi
obiect al muncii, proprietatea fundamentală a solului fiind fertilitatea lui,
respectiv capacitatea de a produce mai mult sau mai puţin pe unitatea de
suprafaţă.
1. Terenurile cu destinaţie forestiera (TDF), care sunt: terenurile
împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau
administraţie silvică, terenurile destinate împăduririlor, precum şi cele
neproductive: stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi-
dacă sunt cuprinse în amenajările silvice.
Fondul forestier este constituit din pădurile şi terenurile afectate
împăduririlor sau care servesc nevoilor de cultură, protecţie ori administrare
forestieră (Codul silvic, art. 1). Suprafeţele respective pot fi proprietate de
stat sau particulare şi sunt supuse regimului silvic. Acesta este definit, la
rândul său ca sistem unitar de norme tehnice, economice şi juridice privind
amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza pădurilor (Legea 26/96).
Regimul se aplică obligatoriu întregului fond forestier naţional indiferent de
natura dreptului de proprietate şi de calitatea proprietarului.
Amenajamentele silvice sunt documentaţii complexe în care se inventariază,
se descriu şi se reprezintă pe planuri toate terenurile din fondul forestier, cu
multiple elemente specifice dintre care unele stau la baza cadastrului de
specialitate. Aici se prevăd totodată şi măsurile tehnico-economice şi juridice
menite să asigure continuitatea forestieră, sporirea producţiei şi
productivităţii pădurilor, folosirea lor raţională şi ameliorarea funcţiei de
producţie.

47
2. Terenurile aflate permanent sub ape (TDH), care sunt: albiile minore
ale cursurilor de ape, cuvetele lacurilor la nivelele maxime de retenţie,
fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale.
Fondul apelor cuprinde suprafeţele acoperite, în permanenţă sau în cea
mai mare parte a anului, de ape stătătoare (lacuri, bălţi, marea teritorială) sau
curgătoare (fluvii, râuri, pâraie). În legea fondului funciar aceste terenuri,
aflate permanent sub ape, sunt nominalizate prin albiile minore ale cursurilor
de apă, cuvele lacurilor la nivelul maxim de retenţie, fundul apelor maritime
interioare şi al mării teritoriale.
Apele în ansamblul lor au o importanţă economică deosebită luând în
considerare diversele întrebuinţări pe care le oferă: piscicultură, producerea
de energie electrică, navigaţie, irigaţii, alimentare a centrelor populate,
industrie, agricultură. Delimitarea, folosirea şi protecţia apelor este
reglementată prin Legea 8/1974, hotarele lor se stabilesc de comisii mixte ale
Ministerului Mediului şi ale Cadastrului general.
3. Terenurile din intravilan (TDI), sunt terenurile aferente localităţilor
urbane şi rurale pe care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale
localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere, deci tot ce este
cuprins în delimitarea administrativ-teritorială.
mare stabilitate chiar în condiţiile proprietăţii private, iar documentaţia
cadastrală ar cuprinde
● informaţii generale, ce sunt utile cadastrului general respectiv
posesorul, sectorul cadastral, numărul topografic al parcelei, categoria de
folosinţă, suprafaţa, clasa de calitate, venitul net cadastral;
● informaţii speciale, necesare conducerii procesului de producţie
(lima, relief, irigaţii, bonitatea, eroziunea) şi date economice (accesibilitatea,
stare ).

48
 Conform prevederilor legale în această categorie intră toate terenurile,
indiferent de categoria de folosinţă situate în perimetrul localităţilor urbane şi
rurale ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform
legislaţiei în vigoare. Faţă de această formulare, se impun unele precizări:
● terenurile de construcţii cuprind, în mod evident, intravilanele
localităţilor în ansamblu, deci inclusiv suprafeţele folosite actualmente în
scopuri agricole sau silvice;
● construcţiile din extravilan fac parte, după caz, din fondul agricol,
fondul forestier sau al terenurilor cu destinaţie specială (fig.4)
● regimul juridic al terenurilor cu construcţii, în spiritul Legii 18/91,
este diferit de cel ocupat de construcţiile agricole, silvice sau destinate altor
activităţi, deoarece ele sunt sortite locuinţelor, construcţiilor administrative şi
social culturale;
● construcţiile industriale, incluse şi ele în această categorie, urmează
a fi scoase în afara perimetrelor ce cuprind zonele de locuit.
Conform prevederilor legale în această categorie intră toate terenurile
indiferent de categoria de folosinţă situate în perimetrul localităţilor urbane şi
rurale ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform
legislaţiei în vigoare. Faţă de această formulare, se impun unele precizări şi
anume:
● terenurile de construcţii cuprind, în mod evident, intravilanele
localităţilor în ansamblu deci suprafeţele folosite actualmente în scopuri
agricole sau silvice;
● construcţiile din intravilan fac parte, după caz, din fondul agricol,
fondul forestier sau al terenurilor cu destinaţie specială (fig.4);
● regimul juridic al terenurilor cu construcţii, conform Legii 18/91,
este diferit de cel ocupat de construcţiile agricole, silvice sau destinate altor

49
activităţi deoarece ele sunt sortite locuinţelor, construcţiilor administrative şi
social culturale;
● construcţiile industriale, incluse şi ele în această categorie, urmează
a fi scoase în afara perimetrului ce cuprind zonele de locuit.
Cadastrul fondului imobiliar-edilitar, din intravilan, se întocmeşte în
aceleaşi condiţii tehnice, prin metode numerice şi cu mare precizie, stabilite
de cadastrul general. Intravilanul comunelor sau satelor se consideră ca un
sector cadastral şi se numerotează întotdeauna la început. Oraşele la rândul
lor, care se extind pe suprafeţe mari şi au un număr însemnat de unităţi
elementare, se constituie ca teritorii cadastrale separate, ca enclavă în
teritoriul general al lor.
Terenurile virane din intravilan, chiar dacă pe moment sunt cultivate,
au regim economic şi juridic diferit de extravilan. Suprafeţele respective fiind
destinate construcţiilor sunt mai valoroase, iar evaluarea, în vederea
impozitării, se face după alte criterii şi nu după bonitatea terenului,
considerată ca element de bază la cele din extravilan.
În unele localităţi valoarea terenurilor poate fi, în unele cazuri, mai
mare decât a construcţiei existente.
Construcţia propriu-zise se inventariază odată cu terenurile care le
determină la rândul lor situaţia juridică. Ca mărime se are în vedere doar
suprafaţa ocupată de construcţie, valoarea ce interesează cadastrul general şi
cartea funciară. Pe fişe separate se înscriu alte informaţii (materiale
constructive, vârsta, starea, stilul) care servesc serviciilor de sistematizare,
agenţiilor de asigurări etc.).

4. Terenurile cu destinaţie speciala (TDS), sunt cele folosite pentru

transporturi rutiere, feroviare, navale şi aeriene cu construcţiile şi
instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice,

50
 nucleare, de transport al energiei electrice, termice şi al gazelor naturale,
de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi
halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile,
monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi alte
asemănătoare.
Legea fondului funciar în această categorie se includ terenurile
folosite pentru transporturi (rutiere, feroviare, navale şi aeriene cu toate
suprafeţele aferente), pentru construcţii şi instalaţii (hidrotehnice, termice, de
transport al energiei electrice şi a gazelor naturale, de telecomunicaţii), în
exploatările miniere şi petroliere ( carierele şi haldele de orice fel), pentru
nevoile de apărare, precum şi plajele, rezervaţiile, monumente ale naturii,
ansamblurile şi siturile arheologice
Caracteristicile acestor terenuri, care servesc producţiei şi protejează
anumite valori naturale sau istorice, sunt variate astfel:
● numărul lor este nelimitat, lista fiind deschisă în funcţie de nevoile
societăţii generatoare şi alte activităţi care se desfăşoară pe scoarţa terestră;
● dispersarea lor pe întreg teritoriu naţional, ocupând suprafeţe
restrânse cu excepţia drumurilor, căilor ferate, rezervaţiilor naturale (Delta
Dunării, Retezat), ce servesc şi unor scopuri productive sau protecţiei
mediului ambiant;
● marea majoritate sunt proprietate de stat, în afara circuitului civil şi
de regulă nu sunt incluse în cartea funciară. Unităţile în cauză se înscriu în
tabele anexe, în cărţi funciare speciale, sau sunt cuprinse în cadastrele de
specialitate;
● reprezentarea pe harta cadastrală se face prin contur fără estimări
cadastrale, deoarece imobilele fiind proprietate de stat sunt scutite de
impozite

51
 Terenurile folosite pentru transporturi sunt cele mai numeroase din
această categorie şi au trei destinaţii principale fiind ocupate de:
● căile ferate, ce cuprind suprafeţele acoperite cu linii, staţii,
cantoane, remize, precum şi zonele de protecţie a liniilor. Toate se
delimitează de comisii speciale, se reprezintă prin contur, iar în interiorul lor
S.N.C.F.R ţine evidenţa obiectivelor, conform Legii 12/1930 modificată în
Legea 987/41 privind funcţionarea Cărţii funciare centrale pentru căi ferate
şi canale cu sediul la Cluj-Napoca
● transporturile rutiere respectiv cele înscrise în Legea 13/74 care
defineşte şi clasifică drumurile şi Legea 43/75 care stabileşte lăţimea lor.
Cadastrul şi cartea funciară a drumurilor sunt de un real folos pentru
administrarea şi gospodărirea lor. Pe hărţile cadastrului general drumurile se
reprezintă prin traseul şi ampriza lor, inclusiv zonele de protecţie.
● transporturile aeriene înglobează aeroporturile, aerodromurile cu
instalaţii aferente şi terenuri auxiliare, reglementate de Codul aerian al
României. Decretul 516/1953 prevede că: toate mijloacele aeronautice civile
ale României, inclusiv terenurile, construcţiile şi instalaţiile la sol sunt
proprietate de stat. Aeroporturile militare fac parte din terenurile destinate
apărării naţionale.

1.5.4 Categorii de folosinţă ale terenurilor. Generalităţi. Definiţii.

Criteriul de grupare a imobilelor (terenuri cu sau fără construcţii)
după destinaţia economica are în vedere faptul că fiecare din aceste grupe se
supun unor reglementări funciare, juridice şi fiscale specifice şi unitare pe
ţară şi necesită un mod distinct de evidenţiere şi sintetizare a datelor -inclusiv
de natura statistica- atât în cadrul teritoriul administrativ cât şi pe ţară.

52
 Datele C.G. din interiorul unităţii administrativ- teritoriale sunt
definite cantitativ şi calitativ fiind ordonate pe aceste cinci destinaţii şi nu
după criteriul “agricol” sau “neagricol”, aşa cum a fost organizată gruparea şi
sistematizarea datelor înainte de 1990 (cadastrul funciar), aceasta fiind una
din cauzele divergenţelor apărute între instituţiile care au tutelat diferitele
cadastre de specialitate.
În perimetrele cu destinaţie agricolă există şi suprafeţe de teren cu
destinaţie forestieră.
În perimetrele cu destinaţie forestieră există şi suprafeţe de teren cu
destinaţie agricolă.
În perimetrele intravilane există şi suprafeţe cu destinaţie agricolă, iar
în extravilan suprafeţe de teren cu curţi şi construcţii, etc.
Prin utilizarea softurilor de prelucrare a datelor cadastrale culese se
pot ordona şi lista situaţii centralizatoare de genul: “total terenuri agricole”,
“total terenuri neagricole”, “total terenuri cu curţi- construcţii”, “total terenuri
cu vegetaţie forestieră”, etc., pe destinaţii sau pe întregul teritoriu
administrativ, în funcţie de solicitări, în procesul de culegere a datelor la teren
şi de prelucrare a lor aplicându-se regulile cadastrului general.
Aplicarea regulilor (normelor) C.G. în preluarea şi prelucrarea datelor
de cadastru după cele cinci categorii de destinaţie ale fondului funciar al ţării,
definite prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, este esenţiala şi
pentru faptul că numai astfel pot fi sprijinite cadastrele de specialitate, care
sunt obligate să folosească datele de referinţă ale cadastrului general, în
condiţiile de precizie stabilite de acesta.
● Categoria de folosinţă este o caracteristică a terenurilor definită să
conducă la utilizarea lor concretă. Acest atribut al parcelei, individualizat
printr-un cod, serveşte implicit nevoilor cadastrului general asigurând o

53
înregistrare ordonată a tuturor suprafeţelor, contribuind astfel la întocmirea
cărţii funciare, inclusiv la evaluarea terenurilor.
Categoriile de folosinţă se împart uneori în subcategorii necesare
stabilirii măsurilor agrotehnice.
Categoriile de folosinţă au apărut şi s-au diversificat de-a lungul
timpului în funcţie de cerinţe.
Categoriile de folosinţă s-au diversificat conform cerinţelor pieţii, dar
se menţin sub controlul statului.
● Clasificarea actuală a terenurilor cuprinde 10 categorii de
folosinţă cu aproximativ 56 de subcategorii, fiecare având un simbol,
respectiv cod de identificare. Prima literă reprezintă categoria de folosinţă, iar
următoarea o subdiviziune a acesteia (tabelul 3)
Numărul categoriilor şi al subcategoriilor de folosinţă actuale, ar
putea fi sporit în viitor, caz în care se stabilesc noi simboluri pe lângă cele
existente.
● Privite comparativ, categoriile de terenuri urmăresc utilizarea
armonioasă şi în perspectivă a pământului, în interesul societăţii.
Cererea mare de hrană poate duce la creşterea suprafaţei arabile dar,
la un moment dat, prin surplusul de produse poate determina reducerea
acesteia şi sporirea suprafeţelor pădurilor şi a spaţiilor verzi.
În unele ţări, se plătesc prime agricultorilor pentru scoaterea din
circuitul agricol a unor terenuri şi transformarea lor în păduri, necesare
protecţiei mediului ambiant.
La noi creşterea cu orice preţ a suprafeţelor arabile, impusă de
regimul comunist, a avut efecte dezastruoase sub raport ecologic, în multe
zone ale ţării. Exemple: transformările din Balta Brăilei, defrişările din
Podişul Transilvaniei, parcelarea şi arăturile pe linia de cea mai mare pantă
care au generat numeroase procese de degradare a terenurilor, alunecări,

54
eroziuni, cu rezultate catastrofale, inevitabile, prin apariţia sistematică a
inundaţiilor.

1.5.5.Criterii de grupare a terenurilor

Terenurile care alcătuiesc fondul funciar se împart, indiferent de
destinaţia lor, din punct de vedere al folosinţei în zece categorii. La rândul
lor acestea, se subîmpart într-un număr de aproximativ 56 de subcategorii de
folosinţã,
 Categoria de folosinţã a terenului, individualizată printr-un
cod, este unul din atributele parcelei.
 Codul (simbolul) evidenţiat la partea tehnica a C.G. se
utilizează atât pe planurile cadastrale cat şi pe registrele oficiale
ale C.G. alături de numărul cadastral al imobilului.
 Aceste atribute, alături de celelalte sunt necesare pentru
întocmirea cărţii funciare, dar şi pentru stabilirea sarcinilor
fiscale care grevează bunurile imobile.
În cadastrele de specialitate, subcategoriile de folosinţã pot fi detaliate, în
funcţie de necesitate, păstrându-se însă simbolurile standardizate, la care se
adaugă notaţiile de detaliere specifice.

1.5.6. Criterii de clasificare a categoriilor de folosinţa

1. Terenuri arabile (A)
Terenurile cu destinaţie agricolă include cinci categorii de folosinţă, pentru
care se prezintă succint principalele caracteristici (tab3)
● Arabilul cuprinde terenuri care se ară în fiecare an sau la mai mulţi
ani (2-6) şi care sunt cultivate cu plante anuale sau perene: cereale,

55
leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi
aromate, legume sau zarzavaturi, flori, plante furajere etc.
● Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite, în mod natural sau
artificial prin reînsemânţări periodice, la 15-20 de ani folosite pentru
păşunatul animalelor.
● Fâneţele cuprind terenuri înierbate sau înţelenite, în mod natural
sau artificial, prin însămânţări la 15-20 de ani, iarba fiind folosită pentru fân.
● Viile includ terenurile plantate cu vii hibride sau nobile, culturile de
hamei cu o agrotehnică asemănătoare şi pepinierele viticole. În alte ţări
(Germania) hameiul este o subcategorie a arabilului iar viile sunt încadrate la
alte categorii de folosinţă.
● Livezile sunt plantaţii cu pomi şi arbuşti fructiferi, având ca
subcategorii livezi clasice ( cu culturi intercalate înierbate pure) intensive şi
superintensive, plantaţii de arbuşti fructiferi, de duzi, pepiniere pomicole.
Ca elemente suplimentare la aceste terenuri reţinem:
- deosebirea dintre păşuni şi fâneţe este dată de modul în care se
valorifică iarba. Ele pot deveni alternativ una sau alta, dar sunt şi
păşuni propriu-zise (cele montane) respectiv fâneţe (cele joase,
umede);
- o serie de subcategorii sunt asemănătoare distingându-se atât
păşuni cât şi fâneţe împădurite, cu pomi fructiferi, cu tufărişuri;
- în ţările occidentale pe lângă fâneţe se înregistrează şi pajiştile iar
păşunile montane cu jnepenişuri se consideră zone valoroase de
protecţie a solului pentru retenţia apei;
- terenurile agricole din intravilan ca anexe ale construcţiilor, se
înregistrau împreună cu acestea toate sub un singur număr
topografic, impozitul plătindu-se ca pentru teren de construcţii. În

56
 cadastrul nou, care se introduce în prezent, parcelele din cadrul
corpurilor de proprietate se înscriu separat.
În categoria de folosinţă arabil se includ următoarele subcategorii de
folosinţă:
1.1- arabil propriu-zis (A),
1.2- pajişti cultivate (AP),
1.3- grădini de legume (AG),
1.4- orezării (AO),
1.5- sere (AS),
1.6- solarii şi răsadniţe (ASO),
1.7- căpşunării (AC),
1.8- alte culturi perene (AD).

2. Păşuni (P)
Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite în mod natural sau
artificial, prin însămânţări la intervale de maxim 15- 20 ani şi care se folosesc
pentru păşunatul animalelor, înregistrându-se următoarele subcategorii de
folosinţă:
2.1- păşuni curate (P), care sunt acoperite numai cu vegetaţie ierboasă,
2.2- păşuni împădurite ( PP ), care în afara de vegetaţie ierboasă sunt
acoperite şi cu vegetaţie forestieră,
2.3- păşuni cu pomi fructiferi ( PL ) plantaţi în scopul combaterii eroziunii
sau a alunecărilor de teren, precum şi păşunile care provin din foste livezi. La
încadrarea acestora se va ţine seama de faptul că producţia principală este
masa verde care se păşunează, fructele reprezentând un produs secundar,
2.4- păşuni cu tufărişuri şi mărăciniş (PT).

3. Fâneţe (F)

57
Fâneţele sunt acelaşi tip de terenuri ca şi păşunile, criteriul de diferenţiere
între cele doua categorii de folosinţă fiind faptul ca producţia vegetală este
cosită, având următoarele subcategorii:
3.1- fâneţe curate(F),
3.2- fâneţe împădurite( FP ),
3.3- fâneţe cu pomi fructiferi( FL ),
3.4- fâneţe cu tufărişuri şi mărăciniş(FT)..

4. Vii (V)
În aceasta categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă de vie,
fiind următoarele subcategorii:
4.1- viile nobile (VN), cuprinzând viile altoite ce au la baza un portaltoi şi
indigene nealtoite,
4.2- viile hibride (VH) ce poartă denumirea de “producători direcţi”,
4.3- plantaţiile cu hamei ( VHA ) ce sunt încadrate în aceasta categorie de
folosinţă deoarece au o agrotehnică asemănătoare viţei de vie,
4.4- pepinierele viticole ( VP ) care sunt terenurile pentru producerea
materialului săditor viticol adică plantaţiile portaltoi şi pepinierele propriu-
zise sau şcolile de viţe.

5. Livezi (L)
Livezile clasice (L), aici încadrându-se terenurile plantate cu pomi şi arbuşti
fructiferi şi anume:
5.1- livezile intensive şi superintensive (LI), sunt terenurile cu o mare
densitate de pomi la hectar având coroanele dirijate iar lucrările de întreţinere
şi recoltare sunt mecanizate,

58
5.2- plantaţiile de arbuşti fructiferi ( LF ), sunt terenurile plantate cu zmeură,
agrişe, coacăze, trandafiri de dulceaţă, etc. ;
5.3- pepinierele pomicole ( LP ), sunt terenuri destinate producerii
materialului săditor pomicol;
5.4- plantaţiile de duzi( LD ).

5. Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră (PD)

Categorii de folosinţă forestiere {F)
În acest caz nu este vorba de întregul fond forestier care, în ansamblu,
cuprinde şi alte categorii de folosinţă (fig3). Efectiv, aici se regăsesc
terenurile împădurite în prezent în mod natural sau prin plantaţii, precum şi
cele care au fost şi vor fi acoperite cu vegetaţie forestieră (tab3)
● Pădurile sunt terenuri acoperite cu arbori şi arbuşti forestieri,
destinate producţiei materialului lemnos şi protecţiei mediului ambiant, sau a
îndeplini în exclusivitate o funcţie de protecţie. În această categorie intră şi
plantaţiile tinere, lăstărişurile, pădurile tăiate, doborâturile de vânt şi pădurile
parc.
● Perdelele de protecţie, ca benzi ordonate de plantaţii silvice sau
silvo-pomicole, servesc la protejarea culturilor agricole, a căilor de
comunicaţie, a aşezărilor omeneşti, a digurilor cu rol antierozional, de
stabilitate a nisipurilor zburătoare.
● Tufărişurile şi mărăcinişurile, sunt suprafeţe acoperite cu
vegetaţie arbustivă (jneperi, ienupăr, cătină) au, rol de protecţie contra
eroziunii solului pe terenuri în pantă. Acolo unde acestea invadează păşunile
sau fâneţele ele sunt lichidate prin lucrări de curăţire.
● Răchităriile sunt suprafeţe special amenajate pentru producerea
materialului de împletituri, iar pepinierele silvice pentru materialul săditor
necesar regenerării pădurilor. În aceasta categorie de folosinţă intra toate

59
terenurile din fondul forestier naţional, daca sunt cuprinse în amenajamente
silvice, indiferent de proprietar. Din aceasta categorie fac parte:
6.1- pădurile (PD), sunt terenuri cu vegetaţie forestiera cu o suprafaţă mai
mare de 0,25 ha,
6.2- perdele de protecţie (PDP), sunt benzi ordonate din plantaţii silvice şi
uneori silvopomicole care au diferite roluri de protecţie a culturilor agricole,
căilor de comunicaţie, aşezărilor umane, digurilor, combaterea eroziunii, etc.,
6.3- tufărişurile şi mărăcinişurile (PDT), terenurile acoperite masiv cu
vegetaţie arborescentă de mică înălţime, cătinişuri, ienuperişuri, salcâmi,
mărăcinişuri, etc.,
6.4- terenuri destinate împăduririi (PDI), sunt terenurile în curs de
regenerare, terenurile degradate şi poienile prevăzute a fi împădurite prin
amenajamente silvice,
6.5- pepinierele silvice şi de administraţie silvică ( PDPS ), terenuri ocupate
de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti ornamentali şi
fructiferi, destinate hranei vânatului şi animalelor din unităţile silvice sau
date în folosinţă temporară personalului silvic.

6. Pentru terenurile cu ape şi ape cu stuf (HS)

Categorii de terenuri cu ape şi ape cu stuf (H) Aici sunt cuprinse
suprafeţele ocupate permanent de ape şi cele acoperite temporar care după
retragerea acestora nu pot avea altă folosinţă din cauza excesului permanent
de umiditate (tab3)
● Apele curgătoare, includ fluviul Dunărea, râurile, pâraiele, gârlele
şi apele mici a căror suprafaţă se consideră albia minoră, din mal în mal, deci
inclusiv prundişurile surpate de viiturile mari.

60
 ● Apele stătătoare, respectiv lacurile şi bălţile naturale cu sau fără
trestiişuri şi păpurişuri, a căror limită se înregistrează pe linia nivelului
mediu.
● Apele amenajate piscicol, se referă la suprafeţele ocupate de
heleştee şi păstrăvării, canale deschise de irigaţii, desecări, aducţiuni şi
transport.
● Apele cu stuf, sunt terenuri acoperite permanent cu ape de mică
adâncime unde cresc trestiişuri şi păpurişuri.
● Marea teritorială, este dată de o fâşie lată de 12 mile marine spre larg,
dusă la 22224m( 1 milă marină = 1852,20m), măsurată de la linia de bază a
celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului. Suprafaţa mării interioare este
cuprinsă între ţărmul mării şi aceeaşi linie de bază.
În aceasta categorie de folosinţă intra terenurile acoperite permanent
sau temporar cu apa, care, după retragerea apelor, nu pot avea alta
folosinţă, cu următoarele subcategorii:
7.1- apele curgătoare ( HR ), fluviul Dunărea cu braţele şi canalele din Delta
Dunării, cursurile de apă, pârâurile, gârlele, alte surse de apă cu denumiri
locale (izvoare, privaluri, etc.). La apele curgătoare se va înregistra suprafaţa
ocupată din întreaga albie minora a cursului de apa, din mal în mal, chiar
daca aceasta nu este în întregime şi permanent sub apa. De obicei, apele
curgătoare formează de o parte şi de alta a luciului apei zone care, numai la
viituri mari, sunt acoperite pentru scurt timp de apa denumite prundişuri.
Albia minora a unui curs de apa include toate zonele joase ale cursului,
insulele şi prundişurile,
7.2- lacurile şi bălţile naturale - ape stătătoare (HB), sunt terenurile unde
limita apelor variază în funcţie de anotimp şi de regimul de precipitaţii, la
delimitarea acestora se va lua în considerare nivelul mediu al apelor, aici
încadrându-se şi amenajările piscicole sau terenurile cu ape stătătoare de

61
mică adâncime unde cresc trestiişuri, păpurişuri şi alte tipuri de vegetaţie
specifică în regim amenajat şi neamenajat,
7.3- marea teritorială şi marea interioară (HM), marea teritoriala o reprezintă
terenul cuprins intre liniile de baza ale celui mai mare reflux de-a lungului
ţărmului inclusiv al ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de
acostare, amenajamentele hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare
permanente şi linia din larg care are fiecare punct situat la o distanţă de 12
mile marine (22 224 m), iar marea interioara este terenul cuprins între ţărmul
marii şi liniile de bază.
Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetelor
lacurilor naturale şi artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei Marii Negre
este reglementată de Legea apelor şi de celelalte normative complementare
avizate de ONCGC.
7. Terenurile aferente căilor rutiere (DR) şi ferate (CF) de comunicaţie
Categorii de drumuri (DR) şi căi ferate (CF)
În această categorie se consideră terenurile ocupate de căile de
transport terestre, cu zonele legale definite de ampriza lor, inclusiv cele
ocupate de cantoane, depozite şi gări. Din punct de vedere funcţional şi
administrativ, căile de comunicaţii rutiere se clasifică în mai multe
subcategorii, conform Ordonanţei de Guvern Nr. 43/97 şi regimul lor juridic.
● Drumurile pot fi de interes naţional respectiv autostrăzi, drumuri
expres şi naţionale europene, principale sau secundare. Urmează cele de
interes judeţean care leagă
capitala de judeţ, municipiile, oraşele, porturile, aeroporturi, staţiuni balneo-
climaterice şi obiectivele importante între ele şi cele de interes local.
● Străzile din localităţile urbane precum şi cele rurale, cu denumiri şi
numerotări specifice.

62
 ● Căile ferate simple, duble sau înguste, cu terenurile şi construcţiile
aferente( gări, depouri, magazii, triaje)
Acestea se împart potrivit legii, din punct de vedere funcţional şi al
administrării, astfel:
8.1- drumurile naţionale (DN), care cuprind la rândul lor: autostrăzi, drumuri
expres, drumuri europene, drumuri naţionale principale, drumuri naţionale
secundare,
8.2- drumurile judeţene (DJ), care cuprind drumurile care fac legătura între
reşedinţele de judeţ şi municipii, oraşe, staţiuni balneoclimaterice, porturi,
aeroporturi şi alte obiective importante,
8.3- drumurile de interes local (DC), care cuprind drumurile comunale şi
drumurile vicinale,
8.4- străzile din localităţile urbane şi rurale (DS), care cuprind străzi
principale, sau secundare şi uliţe,
8.5- căile ferate (CF), care pot fi simple, duble şi înguste, triaje.
Drumurile de exploatare din extravilan care nu au caracter permanent nu se
înregistrează ca detalii, terenul aferent atribuindu-se în mod egal parcelelor
care îl învecinează.
9. Terenurile ocupate cu construcţii şi curţi (CC)
Acestea cuprind terenurile cu diverse utilizări şi destinaţii: clădiri, curţi,
fabrici, uzine, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări minerale şi
petroliere, terase, debuşee, grădini botanice şi zoologice, parcuri, cimitire,
pieţe, rampe de încărcare, fâşia de frontieră, docuri de depozitare, precum şi
alte terenuri care nu se încadrează în nici una din categoriile de folosinţă
prevăzute în clasele anterioare. Suprafaţa la sol a construcţiilor permanente
este inclusa în categoria de folosinţă curţii şi construcţii (CC).
Identificarea şi înregistrarea construcţiilor are la baza cunoaşterea
următoarelor date: situaţia juridica:

63
9.a-proprietate privata a pers. fizice - F,
9.b-proprietate privata a pers. juridice - J,
9.c-domeniu public al statului - N,
9.d-domeniu public al unităţilor administrativ teritoriale - L,
9.e-domeniu privat al statului - S,
9.f-domeniu privat al unităţilor administrativ teritoriale -A),
şi destinaţia:
9.1-construcţii de locuinţe - CLOC,
9.2- construcţii administrative - CADM,
9.3- construcţii financiar - bancare - CFB,
9.4- construcţii comerciale - CCOM,
9.5- construcţii pentru cult - CCLT,
9.6- construcţii pentru cultură - CCUL,
9.7- construcţii pentru învăţământ - CINV,
9.8- construcţii pentru sănătate - CSAN,
9.9- construcţii şi amenajări sportive - CSPO,
9.10- construcţii de agrement - CAGR,
9.11- construcţii sociale - CSOC,
9.12- construcţii industriale - CIND,
9.13- construcţii de monumente, ansambluri şi situri istorice - CMASI,
9.14- construcţii metrou - CMET,
9.15- construcţii turistice - CTUR,
9.16- construcţii edilitare - CEDIL,
9.17- construcţii anexe - CANEX.
Fişa tehnică (cadastrală) a imobilului
Cuprinde date tehnice, economice şi juridice cu privire la fiecare
imobil, evidenţiindu-se toate schimbările ce se produc în timp.

64
Fişa tehnică (cadastrală) a imobilului
A. Date cadastrale B. Arii
Tabel 1.2
CORP CORP
A B C D A B C D
Anul 1928 Constr. la cărămidă
construcţiei sol
Starea: FB, B,
bună Pivniţă Da
Med, Rea
Număr nivele parter
Locuinţă Da
folosinţă locuinţă
Fundaţie beton
Exploatare Nu
pereţi cărămidă
Planşee lemn
Total imobil 68,32 m2
şarpantă lemn
Învelitoare tablă
Exploatare
instalaţie electrică
Apa da C. Locatari
Canalizare da CORP
Instalaţie baie da F 1
persoană
Încălzire da a 2 DA
persoane
mi 3
persoane
lii 4
persoane
Total 1/2
familie pe
corp

Caracteristicile constructive ale clădirilor se notează prescurtat pe

planul cadastral, iar în fişa tehnică cadastrală a imobilului prin indicii de
cartare, în modul următor:
A. Clădiri cu cadru şi planşee din beton armat sau schelet metalic;
B. Clădiri din cărămidă sau din piatră (zidărie) cu planşeul din lemn ;
C. Clădiri din lemn (stabilă);
D. Clădiri din piatră, pământ sau chirpici.
Pentru clădirile cu caracter provizoriu (baracamente, magazii din
lemn etc.) nu se înscriu caracteristici.
Clădirile cu destinaţie publică cum sunt: spitale, sanatorii, case de
odihnă, şcoli, institute de învăţământ, institute de cercetare ştiinţifică,

65
observatoare, teatre, staţii de radio şi televiziune, primării, coşuri de fabrici
etc., se scot în evidenţă în planul cadastral prin linii mai pline.
Clădirile cu mai multe niveluri vor avea pe lângă litera de mai sus,
care reprezintă în toate cazurile parterul, cifra corespunzătoare numărului de
etaje scrisă sub formă exponenţială.
La o clădire nivelul reprezintă spaţiul dintre două planşee succesive.
De asemenea, se consideră niveluri subsolul, parterul şi fiecare etaj,
inclusiv mezaninul şi mansarda.
Subsolul se consideră nivelul care are peste ½ din înălţimea liberă a
încăperilor, situat sub nivelul terenului, luându-se în considerare înălţimea
maximă de 1,80 m.
Demisolul este considerat nivelul care are cel mult jumătate din
înălţimea liberă a încăperii situat sub nivelul terenului şi se încadrează ca
subsolul, deci se notează cu litera „S”.
Clădirile executate din material mixt se delimitează şi se notează cu
indici corespunzători sistemului constructiv.
Construcţiile anexe, din interiorul parcelelor, izolate sau alipite
clădirilor de locuit care nu servesc ca locuinţe se indică astfel:
- m – magazie (cărămidă, faianţă sau tablă cu fundaţii din beton);
- gj – garaj (din zidărie);
- gr – grajd (din zidărie);
- w – closet (din zidărie).
De-a lungul străzilor vor fi marcate poziţiile reţelelor de:
- - .. a - - .. canal
- .. ~ a ~ .. - apă
--e-- electrică
t termoficare
--T-- telefonică

66
 g gaze
Elementele înscrise în fiecare fişă tehnică (cadastrală) a imobilului
sunt centralizate pe străzi, în tabele, conţinând elementele de cartare
imobiliară, separat cele economice de cele de locuit, de stat şi particulare.
Starea clădirilor
Se apreciază pe baza elementelor principale cum ar fi: vechimea
clădirii, indicele de cartare, echiparea tehnică, confort, starea de întreţinere,
finisaje etc., în următoarele grupe:
Clădiri foarte bune sunt realizate din materiale durabile (beton armat
sau cărămidă) cu planşee din beton armat realizate în ultimii 20 de ani şi care
dispun de finisaje complete şi îngrijite (lumină, apă, canal, sanitare, încălzire
centrală sau bloc cu gaze etc.).
Clădiri bune sunt realizate din materiale durabile cu planşee din
beton sau lemn cu finisaje îngrijite şi instalaţii complete fără deteriorări la
structură şi care se prezintă încă în bune condiţii de folosire necesitând unele
lucrări de întreţinere curentă.
În această categorie se pot încadra:
- unele clădiri ci planşee din beton armat mai vechi de 20 de ani;
- unele clădiri cu planşee din lemn realizate în ultimii 20 de ani.
Clădiri mediocre realizate din materiale durabile cu instalaţii
complete, care prezintă începuturi de deteriorări la structură şi finisaje,
precum şi unele clădiri din paiantă bine dimensionate, realizate recent cu
materiale noi, cu finisaje îngrijite, instalaţii parţiale, cu aspect aparent bun.
Construcţia are nevoie de unele lucrări de reparaţii curente şi de
lucrări de reparaţii capitale la elementele de construcţii măcinate, planşee
crăpate sau curbe, şarpantă, învelitoare pentru a fi readusă în stare bună, cum
ar fi:
- reparaţii la fisuri superficiale, la fundaţii şi la zidărie;

67
 - învelitoarea necesită lucrări de lipituri şi vopsitorii, sau de
înlocuiri până la 10% din suprafaţa acesteia;
- tencuieli interioare şi exterioare de reparat sau înlocuit până la
10%;
- la tavan, în cazul planşeelor din lemn, de înlocuit şipcile până la
10%;
- zugrăveli şi vopsitorii exterioare;
- instalaţiile electrice, sanitare şi de încălzire necesită înlocuirea
parţială a unor aparate, cum ar fi: întrerupătoare, prize etc. sau
armături uzate.
Clădiri rele sunt cele realizate din materiale durabile sau nedurabile
având deteriorări importante la structură şi finisaje, fundaţii sau ziduri
crăpare, înclinate, cărămidă sau tencuială măcinate, planşee crăpate sau
curbe, şarpante, învelitoare şi tâmplăria degradate peste 50%. Clădirea
prezintă semne de dărâmare.
Clădiri insalubre sunt clădirile care nu mai corespund folosinţei ca
urmare a degradărilor care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea celor ce
le folosesc (trebuiesc consemnate datele la care au fost făcute renovări).
Vechimea clădirilor se stabileşte astfel:
- pentru oraşe – pe baza autorizaţiilor de construcţie sau a
înscrisurilor la secţiile financiare, a asigurărilor etc.
- pentru mediul rural – pe baza actelor de mai sus, iar în lipsa
acestora pe baza registrului agricol.
Se ţine cont şi de eventualele înscrisuri de pe clădiri.
Anul construcţiei se consideră anul de când aceasta are pereţi şi
acoperiş.
10. Terenurile degradate şi neproductive (N)
Cuprinzând terenurile degradate şi cu procese excesive de degradare

68
lipsite practic de vegetaţie. Din aceasta categorie de folosinţă fac parte:
10.1-nisipurile zburătoare (NN) care sunt terenurile acoperite cu nisipuri
mobile nefixate de vegetaţie şi pe care vântul le poate mişca dintr-un loc în
altul,
10.2-bolovanisurile, stâncăriile, pietrişurile(NB) sunt terenurile acoperite cu
blocuri de stânci masive, îngrămădiri de bolovani şi pietrişuri care nu sunt
acoperite de vegetaţie; râpe, ravene,
10.3-torenţi (NR) sunt alunecări active de teren care sunt neproductive când
nu sunt împădurite,
10.4-sărături cu crustă (NS) sunt terenurile puternic sărăturate, care formează
la suprafaţa lor o crusta albicioasa foliabilă,
10.5-mocirle şi smârcuri (NM) sunt terenurile cu alternanţe frecvente de
exces de apã şi uscăciune, pe care nu creşte vegetaţie, terenurile cu mlaştini
cu stuf se înregistrează la categoria terenuri cu ape şi stuf,
10.6-gropile de împrumut şi carierele (NG) sunt terenuri devenite
neproductive prin decopertarea stratului de sol şi rocă pentru diverse nevoi
economice,
10.7- haldele (NH) sunt terenurile pe care s-a depozitat material steril rezultat
în urma unor activităţi industriale sau de exploatare minieră.

Categorii de terenuri şi de folosinţã Tabelul 3

Categorii de folosinţă

folosinţăCategorii de
Categorii de terenuri
TerenuriCategorii de

Simbol (cod)

Simbol (cod)

Subcategoria de Subcategoria de
folosinţă folosinţă

69
 Terenuri cu ape şi ape cu stuf
-arabil propriu-zis A -ape curgătoare HR
-pajişti cultivate AP -ape stătătoare HB
-grădini de legume AG -lacuri de acumulare HA

SUB APE (TDH)

-orezării AO -amenajări piscicole HP
1. Arabil (A) -sere AS -ape cu stuf HS

8.
-solarii şi răsadniţe ASO -canale HC
-căpşunării AC -marea teritorială HM
-alte culturi perene AD

(H)
-păşuni curate P -autostrăzi DA

(TDS)DESTINAŢIE SPECIALĂ

căi ferate (CF)8. Drumuri (DR) şi

2. Păşuni (P)

-păşuni împădurite PP -drumuri naţionale DN

-păşuni cu pomi PL -drumuri judeţene DJ
fructiferi PT -drumuri comunale DC
-păşuni cu tufărişuri şi -străzi şi uliţe DS
mărăciniş -drumuri de exploatare
-fâneţe curate F (agricole, silvice,
3. Fâneţe (F)

-fâneţe cu pomi FL petroliere, industriale) DE

fructiferi FP -drumuri şi poteci DT
AGRICOLE (TDA)

-fâneţe împădurite FT turistice CF

-fâneţe cu tufărişuri şi -căi ferate
mărăciniş
-vii nobile VN -construcţii C
-vii hibride VH -curţi şi construcţii CC
-plantaţii hamei VHA -diguri CD
9. Terenuri cu construcţii (C )
-pepiniere viticole VP -cariere CA
(TDI)INTRAVILAN

-parcuri CP
-cimitire CI
4 Vii (V)

-terenuri de sport CS
-pieţe şi târguri CT
-pajişti şi ştranduri CPJ
-taluzuri pietruite CTZ
-fâşie de frontiere CFF
-exploatări miniere şi CMF
petroliere CAT
-alte terenuri cu
construcţii
-livezi clasice L -nisipuri zburătoare NN
-livezi intensive şi -bolovănişuri, NB
5 Livezi (L)

superintensive LI stâncării, pietrişuri NR

-plantaţii de arbuşti LF -râpe, ravene, torenţi NS
fructiferi LD -sărături cu crustă NM
Terenuri degradate şi neproductive(N)

-plantaţii de duzi LP -mocirle şi smârcuri NG

-pepiniere pomicole -gropi de împrumut, NH
deponii
cu vegetaţie forestieră (F)6. Păduri şi alte terenuri

-păduri PD -halde
-perdele de protecţie PDP
-tufărişuri şi PDT
mărăcinişuri PDR
9.

-răchitării PDPS
FORESTIERE (TDF

-pepiniere silvice

70
 1.6. PARTEA TEHNICĂ A CADASTRULUI

Definită în Legea privind cadastrul general şi publicitatea imobiliara:

"Funcţia tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea
pe bază de măsurători a poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor
terenurilor pe categorii de folosinţă şi proprietari, precum şi ale
construcţiilor".
Partea tehnică a cadastrului general cuprinde toate operaţiunile
tehnice geodezice, topografice, fotogrammetrice - de teledetecţie şi
cartografice ce contribuie la realizarea măsurătorilor de teren şi calcule
finalizate cu determinarea tridimensională (grafică sau numerică) a punctelor
care definesc suprafeţele parcelelor şi imobilelor, a corpurilor de proprietate
şi a unităţilor teritorial-administrative.
O parte dintre operaţiile tehnice ale cadastrului general sunt comune
şi altor activităţi din domeniul măsurătorilor terestre:
-operaţiile aferente reţelelor geodezice de triangulaţie şi nivelment,
-lucrările topografice de ridicare aferente întocmirii planului
topografic de bază al ţării sau ale oraşelor etc.,
Altele sunt proprii numai cadastrului general, ca de exemplu
operaţiunile de parcelare, dezmembrare, comasare.
Avându-se în vedere că unele dintre datele şi documentele tehnice
geodezice, topografice, fotogrammetrice-teledetecţie şi cartografice elaborate
în alt scop sunt comune sau se pot folosi integral sau parţial în activitatea de
cadastru general, în Legea privind cadastrul general şi publicitatea
imobiliară se prevede obligativitatea pentru agenţii economici, care deţin

71
sau execută astfel de documentaţii, să le pună la dispoziţia oficiilor de
cadastru judeţene.

1.7 PARTEA JURIDICA

În conformitate cu prevederile din noua legislaţie partea juridică a

cadastrului general, se constituie ca o activitate independentă de cea de
cadastru, dar se realizează numai pe baza datelor din cadastrul general pe
întreg teritoriul administrativ (al comunei, oraşului sau municipiului).
Singura problemă de natura juridica ce se urmăreşte şi se
consemnează în procesul de executare a lucrărilor tehnice de cadastru este
stabilirea posesorului de fapt şi de drept al parcelei sau imobilului la data
introducerii cadastrului general. Proprietarul se va înscrie în registrele
cadastrale cu calitatea de posesor care fructifică proprietatea şi care are
dreptul real asupra acesteia.
Raportul juridic în care se află posesorul cu imobilul înscris se
stabileşte numai prin sistemul de publicitate imobiliara care la noi în ţară îl
reprezintă cartea funciarã.
Activitatea de carte funciare a fost îndeplinită de către judecătoriile
teritoriale, iar cadastrul general de către oficiile de cadastru judeţene. Acum
activitatea de CF este îndeplinitã de Ofiviul Naţional de Cadastru şi
Publicitate Imobiliarã

1.8 DOMENII ŞI ACTIVITĂŢI DE BAZĂ CARE PARTICIPĂ

LA REALIZAREA CADASTRULUI GENERAL

72
 În cadrul Ştiinţei măsurătorilor terestre domeniile componente sunt
legate indestructibil, în cazul cadastrului acesta neputând fi conceput fără a
avea ca date de pornire şi sprijin cele oferite de:
- domeniul geodeziei care îi asigură reţelele de sprijin pentru întocmirea sau
actualizarea planurilor cadastrale, sau a operaţiunilor specifice de parcelare,
rectificare de hotare, comasare,
- domeniile fotogrammetriei şi topografiei îi asigură planurile topografice
noi (care după completarea cu datele specifice cadastrului devin planuri
cadastrale), precum şi actualizarea conţinutului planurilor cadastrale mai
vechi (pe baza fotogramelor aeriene sau a măsurătorilor topografice clasice),
- domeniul cartografiei asigură cartoeditarea şi cartoreproducerea planurilor
şi a hărţilor cadastrale după terminarea lucrărilor de introducere a cadastrului
general sau după actualizarea acestora în urma aducerii la zi a cadastrului.

1.9 DOMENIILE ŞI ACTIVITĂŢILE CARE AJUTĂ

REALIZAREA CADASTRULUI GENERAL

Sunt acele domenii cu care cadastrul general poate intra în legătură

pentru rezolvarea anumitor etape de lucrări, furnizând documentaţii oficiale
ajutătoare, ca de exemplu:
- din partea domeniilor sistematizării teritoriale şi a localităţilor, datele din
documentaţiile care conţin delimitarea localităţilor (a intravilanelor şi a
perimetrelor construibile),
- din partea domeniului organizării teritoriului unităţilor agricole (de stat
sau asociaţii), documentaţiile care fundamentează schimbările suprafeţelor de

73
terenuri şi a categoriilor de folosinţă, precum şi cele care definesc delimitările
patrimoniilor unităţilor,
- din partea domeniului de amenajare şi gospodărire a pădurilor,
documentaţiile care au stat la baza amenajamentelor silvice, precum şi a celor
care stabilesc (aprobă) schimbările dintre etapele amenajamentelor,
- din partea administraţiei locale (a primăriilor comunale, orăşeneşti sau
municipale), documentaţii şi date privind delimitările mai vechi ale hotarelor
administrative şi a unităţilor mari deţinătoare de terenuri din perimetrul
administrativ, precum şi documentaţii care pot contribui la rezolvarea
litigiilor de patrimoniu ale domeniului public sau privat,
- din partea protecţiei mediului, asistenţa tehnică şi avizarea în cazurile de
delimitare a terenurilor afectate de factori de poluare, etc.

1.10 BĂNCILE DE DATE ALE CADASTRULUI GENERAL

1.10.1 Generalităţi
Beneficiarii datelor şi a documentaţiilor cadastrului general (C.G.) şi
a cărţilor funciare (C.F.) pe de o parte şi instituţiile cadastrului şi a cărţilor
funciare pe de alta parte, sunt în aceeaşi măsură interesaţi în ceea ce priveşte
protejarea şi garantarea proprietăţii.
Pentru proprietarul-persoană fizica, C.G. este perceput ca instituţia
care trebuie să- i asigure datele autorizate- cantitativ şi calitativ în scopul
reglementării (prin C.F.) a dreptului său de proprietate şi a obligaţiilor fiscale
pentru proprietăţile sale.

74
 Pentru organele centrale şi locale care administrează domeniul
public, cerinţele sunt mai mari în ceea ce priveşte conţinutul şi complexitatea
informaţiilor.
Sistemele G.P.S. (Global Positioning System) - static şi cinematic -,
sistemele de măsurători prin unde- staţiile topografice totale, sistemele de
hard şi soft adaptate diferitelor etape de lucru şi organizare a băncilor de date
(B.D.) ce vor face posibilă integrarea C.G. în cadrul G.I.S.( Geografic
Information System), sistemele de redare grafică automată de înalta precizie,
sistemele de exploatare analitica a fotogramelor aeriene sau a imaginilor din
satelit constituie nota de actualitate în efortul de perfecţionare permanentă a
mijloacelor de operare din domeniu .
Acest fapt argumentează ideea că domeniile Ştiinţei măsurătorilor
terestre, din care face parte şi cadastrul sunt printre cele mai dinamice
sectoare în ceea ce priveşte adaptarea şi aplicarea de noi tehnologii, pornind
de la progresele înregistrate în domeniile electronicii, opticii, mecanicii,
navigaţiei aeriene, programelor spaţiale, etc.
1.10.2 Utilizarea băncilor de date ale cadastrului general de către
administraţia publică centrala şi locală
Cadastrul general constituie o necesitate de bază pentru
administraţie, instituţiile juridice şi de administraţie
financiară.
C.G. este singura instituţie abilitată de lege să stabilească şi să
furnizeze datele cantitative şi calitative privind terenurile pe categorii de
folosinţă şi proprietari ce stau la baza completării registrelor cadastrale
necesare calcului impozitelor şi taxelor locale ce se varsă la administraţia
publica locală.
Totodată primăriile au la dispoziţie instituţia cadastrului în vederea
determinării suprafeţelor şi calităţii terenurilor în acţiunile de gospodărire şi
75
utilizare eficientă a acestora, în scopul pentru care sunt legal destinate. Aceste
date şi documente se prezintă sub forma unor tabele tipizate şi sistematizate
pe "registre cadastrale" şi sub forma planurilor cadastrale întocmite la scări
riguroase (1:500; 1:1000; 1:2000; 1:5000; etc.) funcţie de detaliile pe care
trebuie sa le continuă.
Dintre multiplele probleme curente ale administraţiei locale, pentru a
căror rezolvare este necesar a se apela la documentele C.G. se pot menţiona:
- litigiile privind imobilele (terenuri cu sau fără construcţii) aparţinând
domeniului public;
- litigiile cu privire la terenuri, între proprietarii persoane juridice,
- delimitările izlazurilor , a păşunilor comunale şi a altor imobile care se
concesionează,
- autorizarea pentru construcţie în perimetrele localităţilor (intravilan),
- actualizarea registrelor cadastrale şi implicit a impozitelor şi taxelor cu date
reale asupra mărimii suprafeţelor şi a categoriilor de folosinţă deţinute de
fiecare proprietar,
- protecţia marcajelor punctelor de hotar ale unităţilor administrativ-
teritoriale şi ale punctelor geodezice, etc.

1.10.3. Prelucrarea automata a datelor şi constituirea băncii de

date a cadastrului general
Complexitatea operaţiilor de calcul cadastral, în cazul lucrărilor de
ansamblu, constă în aplicarea regulilor de bază privind calcularea şi
introducerea corecţiilor datorate erorilor de neînchidere ce se constată după
compararea suprafeţelor măsurate cu cele deduse din coordonate şi pot fi:
- corecţii la nivelul tarlalelor (cvartalelor),
- corecţii la nivelul foilor de plan cadastral,
- corecţii la nivel de unitate administrativ-teritorială.

76
 Volumul şi complexitatea calculelor se amplifică datorita necesităţii
redării sub formă grafică sau numerică, a cel puţin 90 de parametri şi a
combinaţiilor dintre aceştia, cum ar fi:
- parametri privind proprietarul şi destinaţia terenului,
- parametri privind categoriile şi subcategoriile de folosinţă ale terenului,
- parametri privind calitatea terenurilor agricole, etc.
Operaţiile de prelucrare a datelor se execută în etape, ce corespund
cu etapele de lucrări cadastrale, astfel:
- prelucrarea datelor primare (iniţiale), calculându-se suprafeţele pe
categorii de folosinţă şi corpuri de proprietate, utilizându-se, în cazul
teritoriilor mari, fie metoda digitizării sau a scanării şi vectorizării direct de
pe planurile cadastrale, fie prin exploatare analitică a fotogramelor aeriene,
obţinându-se fişiere cu valori provizorii ale suprafeţelor,
- prelucrarea datelor intermediare, compensându-se suprafeţele în cadrul
tarlalelor (cvartalelor) şi, după caz, a foilor de plan cadastral, obţinându-se
rezultate definitive ale suprafeţelor; de asemenea se calculează suprafeţele
totale ale parcelelor pe categorii de folosinţă şi destinaţie; pentru extravilan şi
intravilan se calculează suprafeţele totale, obţinându-se fişierele respective,
- prelucrarea datelor finale, adică redactarea conţinutului registrelor
cadastrale etapă în care se ordonează şi se sistematizează datele pentru
întocmirea registrului cadastral al parcelelor, a indexului alfabetic al
proprietarilor, a registrului corpului de proprietăţi şi a fişelor centralizatoare
pe proprietari şi categorii de folosinţă, în continuare se generează pe cale
grafică fişierele cu datele de ieşire pentru registrele cadastrale, iar în final se
efectuează sinteza, pe baza cadastrului general la nivel de judeţ şi pe întreaga
ţară, obţinându-se, prin încărcarea băncii de date(B.D.) a cadastrului
general(C.G.) la nivelul judeţelor, iar în ansamblu situaţia pe total ţară.

77
 Banca de date (B.D.) este o colecţie de date referitoare la un anumit
domeniu, având drept scop stocarea datelor şi prelucrarea lor conform
necesităţilor beneficiarilor, fiind formată dintr-un ansamblu de date,
organizate specific, şi un sistem de gestiune a băncii de date (S.G.B.D.),
respectiv un set de programe şi proceduri destinate prelucrării datelor.
Orice B.D. are următoarele funcţii:
-definirea a datelor, ce se realizează cu un limbaj de definire a
datelor(L.D.D.) care conduce la memorarea, în cadrul B.D., a formei
codificate, stabilind criteriile de validare, metodele de acces şi modul de
asigurare a confidenţialităţii,
-manipulare, ce se realizează prin intermediului limbajului de manipulare
a datelor (L.M.D.) ce reprezintă cea mai complexă funcţie a B.D., asigurând
efectuarea întregii game de operaţii privind manipularea datelor,
-gestiune a programelor, ce se realizează într-un sistem ce oferă
utilizatorilor posibilitatea activării facile a componentelor soft, anterior
programate,
-administrare, ce realizează funcţionarea optimă a întregii B.D.,
-utilizare, ce realizează legătura între B.D. şi operator în vederea folosirii
curente şi optime a B.D. de către beneficiari.
Noţiunile privind gestiunea datelor şi organizarea fişierelor de date
cuprind următoarele elemente:
-informaţiile, sunt definite de elementele: entitate, atribut şi valoare.
Entitatea este exprimată prin obiectul informaţiei.
Atributul se exprimă prin descrierea entităţii.

78
 Valoarea exprimă măsura entităţii.
Astfel, informaţia cadastrala o putem reprezenta, de exemplu:
entitatea de bază-parcela, atributul- categoria de folosinţă a terenului,
valoarea-suprafaţa parcelei,
- datele constituie materializarea simbolică a informaţiei (litere, cifre,
cuvinte, semne) convenabilă unei comunicări. acestea fiind: primare sau de
intrare, intermediare şi finale sau de ieşire;
-codificările reprezintă modalitatea reproducerii convenţionale (coduri) a
mulţimii de date şi se utilizează pentru a se reduce spaţiul necesar
reprezentării datelor, cât şi pentru creşterea debitului de informaţii,
-structurile de date sunt criterii definite pentru ordonarea datelor astfel încât
să fie plasate în funcţie de relaţiile dintre informaţii. Structurile de date pot fi:
liniare (corespunzătoare unor informaţii repetabile), arborescente
(ierarhizate pe mai multe niveluri, subordonate unor relaţii de apartenenţă), în
reţea (în structuri arborescente, în care unele date au mai multe subordonări)
şi relaţionale (legăturile între reţele),
-fişierele de date sunt colecţii de date omogene din punct de vedere al
domeniului şi a necesităţii de prelucrare. Operaţiile care se efectuează asupra
fişierelor sunt: crearea, actualizarea, consultarea sau exploatarea, sortarea,
etc.
-sistemele de gestiune a fişierelor integrate ce se prezintă sub forma unor
pachete de programe utilizabile la nivelul limbajelor de asamblare. Sistemele
de gestiune ale fişierelor sunt specifice băncilor de date, organizate pe baza
fişierelor integrate (comasate după criteriul unităţii datelor). Prin sistemul de
gestiune al fişierelor integrate se poate parcurge în orice sens arborescenţa,
astfel încât sistemul de gestiune specific B.D. cadastrale conţine proceduri
atât pentru crearea cât şi pentru actualizarea datelor. Sistemul de gestiune
conţine proceduri de editare, reorganizare, salvare şi restaurare a

79
fişierelor, precum şi proceduri pentru operaţiile standard de parcurgere
a arborescenţei, asigurându-se şi independenţa programelor de aplicaţii faţă
de structura datelor care compun B.D. Indiferent de scop şi structură,
sistemele de gestiune ale B.D. sunt organizate pe următoarele categorii mari
de activităţi:
- introducerea datelor iniţiale în memoria externă,
- ţinerea la zi a datelor prin actualizare sau reorganizare,
- calcularea şi memorarea rezultatelor,
- extragerea şi sistematizarea datelor finale în formă numerică sau
grafică.
Potrivit Legii Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, nr.7/1996, în
cadrul oficiilor judeţene de cadastru, se organizează şi funcţionează baza de
date a cadastrului, aceasta putând fi redactată şi arhivată pe suporturi
magnetice, având efect juridic echivalent celor pe hârtie.

1.11.ÎMPĂRŢIREA TERITORIULUI ROMÂNIEI ÎN UNITĂŢI

ADMINISTRATIV - TERITORIALE

Judeţul alcătuit din oraşe şi comune – unităţi de bază ale organizării

administrativ-teritoriale ale ţării – stabilite în funcţie de condiţiile geografice,
economice şi social-politice, etnice şi de legături culturale şi tradiţionale ale
populaţiei.
Oraşul este centrul de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere
economic, social-cultural şi edilitar-gospodăresc.
Municipiile sunt oraşele care au un număr mai mare de locuitori cu o
însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică
a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii.

80
 Comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde
populaţia rurală unită prin comunitatea de interese şi tradiţii, fiind alcătuită
din una sau mai multe sate în funcţie de condiţiile economice, social-
culturale, geografice şi demografice.
Satele în care îşi au sediul organele de conducere ale comunelor sunt
sate reşedinţă.
Comunele din apropierea municipiilor sau oraşelor, care aparţin de
acestea, sunt comune subordonate.
Oraşele şi comunele cu condiţii climaterice şi hidrogeologice ce pot
asigura condiţii pentru sănătate şi odihnă sunt organizate ca staţiuni balneo-
climaterice.

1.12.SUBDIVIZIUNILE TERITORIULUI ADMINISTRATIV

COMUNAL SAU ORĂŞENESC

Intravilanul este compus din terenuri situate în perimetrul construibil

al localităţii.
Extravilanul este partea de teritoriu cuprinsă între limita teritoriului
administrativ al localităţii şi limita intravilanului.
Suma celor două suprafeţe este egală cu suprafaţa totală a teritoriului
administrativ, comunal sau orăşenesc.
Trupul este format din una sau mai multe tarlale cu un singur
posesor, având mai multe categorii de folosinţă. Trupurile separate de apă,
peste care nu se poate trece cu utilaje, formează trupuri separate.
Numerotarea trupurilor se face începând cu terenurile din localităţi, sedii de
unităţi sau de forme de producţie.

81
 Tarlaua este o porţiune de teren mărginită de drumuri, ape, păduri,
linii de cumpănă şi, uneori, simple aliniamente. Ea poate avea mai multe
parcele, diferite ca folosinţă şi unul sau mai mulţi posesori.
Lotul este format din una sau mai multe parcele, folosit pentru o
anumită utilizare.
Parcela este suprafaţa de teren cu o singură categorie de folosinţă şi
un posesor care poate fi statul român, o persoană juridică sau fizică.

1.13.DELIMITAREA TERITORIILOR ADMINISTRATIVE

COMUNALE ŞI ORĂŞENEŞTI

1.13.1.Generalităţi
Este prima operaţie tehnico-juridică ce se execută într-o lucrare de
cadastru funciar general.
Scopul urmărit este de a delimita teritoriul, de a stabili cu precizie şi
de a materializa în teren limitele teritoriului administrativ al fiecărei
localităţi.
Pentru aceasta se utilizează planurile topografice sau cadastrale cele
mai recente la scara 1:5000; 1:10.000 sau hărţi pe trapeze la scara 1:25.000,
în funcţie de mărimea teritoriului sătesc, comunal, orăşenesc, municipal –
intravilan, extravilan – judeţean.
Marcarea grafică pe planuri şi hărţi se face prin semne convenţionale
corespunzătoare precum şi alte detalii tehnice, poziţionare, cote etc. uşor de
recunoscut prin expresivitatea lor.
Marcarea se va face cu ţăruşi sau borne de piatră sau beton, precum şi
după o serie de detalii topografice naturale.

82
 1.13.2.Metodologia lucrărilor de delimitare a teritoriului
administrativ comunal sau orăşenesc
Metodologia necesită o serie de formalităţi întocmite de către organul
cadastral şi reprezentanţii ai administraţiei locale.
Comisia comună întocmeşte programul operaţiilor de delimitare în
funcţie de lungimea hotarelor şi data materializării lor. Punctul de plecare
este la limita nord vestică, parcurgându-se terenul în sens topografic.

1.13.3.Recunoaşterea şi marcarea punctelor de hotar

Operaţia de delimitare în teren constă în confruntarea terenului cu
planul cadastral la scările 1:5000; 1:10.000 (sau harta trapezului la scara
1:25.000), prin parcurgerea hotarului de la un cap la altul, în sensul „direct”
Noua poziţie se marchează pe plan iar în teren se materializează punctul.
Ridicarea topografică a noilor amplasamente de hotar, prin puncte de
hotar, se face cu ocazia reambulării(reactualizării planului) următoare.
Marcarea pe plan a punctului de hotar se face cu un:
- cerc  2 mm în cazul ţăruşului din lemn;
- pătrat cu l = 2 mm în cazul bornei din beton;
- triunghi echilateral cu l= 2 mm în cazul pietrei vechi de hotar;
- două cercuri circumscrise de 2 şi 1,5 mm pt. stâlpul de lemn;
- cerc de  2 mm şi 8 liniuţe radiale de 1 mm pt. movila de pământ.
Numerotarea punctelor de hotar se face cu cifre arabe începând cu 1.
Pentru hotare rectilinii aliniamentele se divid în porţiuni mai mici de
1 km plasând calea de comunicaţie, de-a lungul căreia este hotarul, într-un
teritoriu bine definit.
La traversarea lacurilor se vor materializa punctele pe mal de hotar.
Când râurile au insule ele sunt arondate uneia sau alteia din
diviziunile administrative oraş, comună etc.

83
 Râul se împarte între cele două diviziuni administrative urmând ca
punctele de hotar să se fie la capete de aliniament de-o parte sau alta a apei.
Traversarea masivelor păduroase se face cu linii de hotar urmărind
creste sau talveguri de văi şi cu puncte de hotar la intrarea şi ieşirea din
pădure (eventual puncte caracteristice în parcurs).
În cazul hotarelor cu multiple sinuozităţi, acestea se marchează în
teren doar la intersecţia lor cu detalii importante (drumuri, ape etc.).
Dacă s-au stabilit tarlale sau loturi care sunt traversate de hotare
acestea se mută la marginea loturilor şi tarlalelor, astfel ca hotarul să aparţină
aparţinătorului în diviziunea administrativă de proprietate.

1.13.4.Materializarea pe teren a punctelor de hotar

Punctele de hotar sunt marcate în teren prin semne vizibile şi durabile:
-sunt pietre vechi de hotar (fig. 1.7)

 15
cm
~1m

Placă metalică
sau cărămidă
~ 50 cm martor

84
Fig. 1.7 Marcarea punctului de hotar cu bornă (veche)
- borne tip cadastru (fig. 1.8.)  15 cm

60 cm

1m
 20 cm placă martor

Fig. 1.8. Marcarea punctului de hotar prin bornare

- sau stâlpi de lemn, (fig. .1.9. )  10 cm

~ 80c m
1,20 m

~ 50 cm

Fig.1.9 Marcarea punctului de hotar cu stâlp de lemn

Punctele principale vor fi prevăzute în subsol cu o dală de metal,
beton sau cărămidă, iar borna se îngroapă şi se acoperă cu zgură, balast sau
cărămidă pisată.
Provizoriu marcarea în teren se poate face şi prin ţăruş de lemn (fig.
1.10.) sau pur şi simplu printr-o movilă cu şanţ de protecţie.
50 cm

 58 cm

ţăruş de lemn 85 şanţ de împrumut

esenţă tare
Fig. 1.10. Punct marcat cu ţăruş acoperit cu movilă

1.13.5.Întocmirea actelor de delimitare

Este un formular în care pe lângă formula de constatare a hotarului,
cu descriere se fac trimiteri la schiţa hotarelor şi se încheie cu semnăturile
delegaţilor oficiali (primari, delegat cadastru etc.).
Schiţa hotarelor la scara 1:25.000 sau 1:50.000 cuprinde
- punctele stabilite în teren cu numărul de ordine şi semn
convenţional;
- denumirea comunelor vecine;
- căi de comunicaţie, ape curgătoare, direcţii de curgere;
- satele care compun comuna şi denumirea lor;
- limita unităţilor agricole şi a societăţilor comerciale;
- masivele păduroase şi islazurile comunale;
- alte detalii mai importante.

1.13.6.Perimetrul construibil al localităţilor

Prin perimetrul construibil al localităţilor se înţelege limita care
cuprinde compact toate categoriile de construcţii şi instalaţii ce alcătuiesc
zonele funcţionale ale localităţilor, şi anume:
- construcţii de locuit şi social-culturale;
- unităţi industriale;
- construcţii agrozootehnice;
- pieţe de alimente, oboare, depozite;
- căi de comunicaţii şi transporturi, gări, autogări;

86
 - parcuri, terenuri de sport etc.
Delimitarea perimetrelor construibile ale localităţilor se face în
conformitate cu Legea nr.58/1974.
Determinarea limitelor teritoriale se face în funcţie de condiţiile
specifice de teren, cadrul natural şi funcţiile principale ale oraşului sau
satului, precum şi necesitatea asigurării densităţii raţionale a populaţiei.
Perimetrul construibil al oraşului şi limitele vetrelor de sat se
determină în cadrul schiţelor de sistematizare a localităţilor respective
aprobate de Consiliul Judeţean pentru o perioadă actuală şi de perspectivă.
Marcarea în teren a perimetrului construibil al localităţii se face cu
borne de beton, stâlpi de lemn, ţăruşi cu movile în funcţie de importanţa şi
posibilităţile locale.
Hotarul perimetrului construibil al localităţii se face pe planul
cadastral cu linie roşie plină continuă.

1.14.IDENTIFICAREA POSESORILOR

Este o operaţie juridică ce aparţine părţii tehnice a cadastrului ce se

execută la faţa locului, în prezenţa posesorilor, odată cu planurile cadastrale.
În România formele de proprietate asupra terenurilor sunt:
1) de stat
2) cooperatistă
3) personală
4) individuală
Fiecare din cele patru forme de proprietate cuprinde la rândul lor mai
multe categorii de posesori.

1.Terenuri care aparţin sectorului de stat

87
 a) unităţi de producţie sau de cercetare ale Ministerului Agriculturii şi
Industriei Alimentare:
- întreprinderi agricole de stat (IAS);
- staţiuni experimentale şi de cercetare agricolă (S.E.C.A.);
- întreprinderi pentru prelucrarea legumelor şi fructelor (ILF);
- fermele Centrului Naţional pentru Creşterea Cailor de Rasă;
- fermele didactice;
- alte unităţi agricole sau de specialitate.
b) Consiliile Comunale şi Orăşeneşti. În administrarea consiliilor şi a
întreprinderilor de întreţinere şi exploatare a pajiştilor intră următoarele
categorii de terenuri:
- păşuni comunale rămase în folosinţa consiliilor;
- păşuni rezerve de stat (neatribuite altor unităţi de stat);
- pădurile comunale;
- loturile zootehnice;
- loturile centrelor de însămânţări artificiale;
- loturi semincere;
- loturile pentru hrana cailor de serviciu de la consiliile populare;
- apele de interes local;
- alte terenuri în administrarea consiliilor locale.
c) Alte organizaţii de stat centrale şi locale. În această categorie intră
celelalte ministere sau organizaţii centrale sau locale de stat care deţin diverse
terenuri pentru nevoile proprii activităţii lor, cum sunt:

2.Terenuri care aparţin sectorului cooperatist

Suprafaţa cea mai mare din cadrul sectorului cooperatist o formează
terenurile proprietate obştească a cooperativelor de producţie, terenuri care
sunt în secţiunea de împroprietărire conform Legii fondului funciar

88
nr.18/1991, cu excepţia acelor terenuri unde cooperativele s-au transformat
în asociaţii de sine stătătoare. În afara acestor terenuri sectorul cooperatist
mai posedă terenuri repartizate din rezervele de stat şi din păşunile comunale
pe baza prevederilor H.C.M. nr.629/1963. De asemenea, mai fac parte din
sectorul cooperatist şi loturile date în folosinţă familiară a ţăranilor asociaţi.

3.Terenuri care formează proprietatea personală

Din această categorie de terenuri fac parte:
- terenurile asociaţiilor (cooperativelor) şi personalul muncitor
aflate în perimetrele construibile ale localităţilor: Proprietatea
personală a membrilor cooperatori este constituită din casa de
locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe, terenul pe care se află
acestea şi curtea.

4.Terenuri care aparţin sectorului individual

Această categorie de terenuri se află deja în posesia proprietarilor în
zone unde nu a fost cooperativizare şi pe raza teritoriilor administrative unde
a existat cooperativizare şi în momentul de faţă acţionează Legea 18/1991.
Tot din această categorie fac parte curţile şi construcţiile din perimetrul
localităţilor, ale cetăţenilor care nu sunt salariaţi sau ţărani asociaţi
(cooperatori).

Operaţia de identificare şi de înregistrare a posesorilor

Consemnarea situaţiei juridice a terenurilor aflate în posesia unităţilor
şi societăţilor comerciale la identificarea posesiunii terenului pe baza
următoarelor:
- decrete, hotărâri sau dispoziţii ale guvernului, ordine, dispoziţii
sau decizii pentru transferuri de terenuri emise de organele

89
 centrale de stat, consilii populare judeţene sau unităţi tutelate de
acestea, acte de comasare, procese verbale de predare-primire
încheiate pe baza unor hotărâri ale guvernului. Contractele
încheiate cu alte unităţi, societăţi comerciale, asociaţii pentru
folosirea pe un teren stabilit a unor terenuri;
- hotărâri şi dispoziţii ale guvernului, ordine ministeriale sau
dispoziţii ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare
privind înfiinţarea societăţilor comerciale agricole, documente în
care sunt înscrise şi suprafeţele de teren atribuite.
Identificarea şi înregistrarea posesorilor în lucrările de cadastru
funciar general respectă următoarele reguli:
a) Terenurile aparţinând întreprinderilor agricole de stat se înscriu
potrivit denumirii oficiale pe care acestea îl au.
b) Terenurile primite în folosinţă de către unitatea agricolă se
înregistrează separat cu indicarea destinaţiei terenurilor.
c) Terenurile aparţinând staţiunilor experimentale agricole se înscriu
în documentaţia cadastrală cu denumirea ministerului, cu
denumirea staţiunii experimentale agricole.
d) Terenurile ce aparţin altor ministere sau instituţii centrale se
înscriu cu denumirea ministerului şi a instituţiei sau întreprinderii
care folosesc acest teren, de exemplu.
e) Terenurile aflate în administrarea consiliilor populare comunale
sau orăşeneşti de înregistrează cu denumirea comunei, oraşului
sau municipiului după care se scrie denumirea terenului. Islazul
comunal din zonele cooperativizate, aflate în prezent sub
incidenţa Legii nr.18/1991, care au fost atribuite pe baza HCM
nr.629/1963 aflate în administrare operativă a consiliilor populare

90
 şi date în folosinţă fără termen cooperativelor agricole de
producţie se înregistrează la Consiliile Populare;
f) Pentru înregistrarea terenurilor ce aparţin asociaţiilor agricole de
producţie, se înscrie denumirea oficială a Asociaţiei Agricole de
Producţie;
g) Posesorii individuali se înscriu în documentaţia cadastrală după
actele de stare civilă, începând cu numele de familie urmat de
iniţiala sau prenumele întreg al tatălui apoi numele de botez,
Pentru femeile căsătorite sau văduve înscrierea se face cu numele
dinainte de căsătorie (de naştere şi moştenire), prenumele tatălui,
prenumele şi numele de căsătorie;
h) Pe terenurile pe care s-a deschis procedura de moştenire se înscrie
înainte cuvântul moştenitorii şi se precede numele cu procente de
moştenire.
La fel se procedează şi în cazul cumpărării, donaţiei etc., înscrierile
făcându-se în ordine alfabetică iar căsătoritelor li se înscrie de data aceasta
întâi numele soţului, prenumele tatălui, prenumele propriu şi apoi numele
purtat anterior, la naştere. Toate aceste înregistrări se fac cu ocazia jurisdicţiei
cadastrului funciar (partea a III-a).
Pentru suprafeţele din zonele de deal şi munte folosite în indiviziune
de către asociaţiile de păşunat se întocmesc tabele anexă la registrele
cadastrale în care se înscriu toţi posesorii de terenuri din perimetrul asociaţiei
de păşunat – în ordine alfabetică – înscriindu-se în dreptul fiecăruia numărul
de părţi din suprafaţă ce i se cuvine în raport cu întregul.

1.15.CONŢINUTUL PLANURILOR CADASTRALE

91
 1.15.1.Generalităţi
Planurile cadastrale la scările 1:2000, 1:5000 şi 1:10.000 trebuie să
cuprindă situaţia în plan şi după caz parte din relief din intravilan şi
extravilan.
Planurile cadastrale trebuie să conţină elemente distincte coloristic şi
anume cu negru detaliile planimetrice şi albastru cele hidrografice.

1.15.2.Baza geodezică
Baza geodezică este formată dintr-o serie de reţele bine definite,
dependente una de alta cum sunt, în mod ierarhic, reţeaua de triangulaţie,
laturi orientate (giroscopic, topographic, G.P.S. etc.), reţeaua topografică de
îndesire şi ridicare, reţele nivelitice şi repere de nivelment.

1.15.3.Conţinutul cadastrului în localităţi

Planurile cadastrale din localităţi la scara 1:5000 trebuie să conţină o
serie de detalii, cum sunt:
- reţeaua de străzi, drumuri, uliţe, accese - intrări ridicate
topografic, indiferent de lăţimea lor, reprezentate ca lăţime, semne
convenţionale plus limitele şanţurilor şi acostamentelor, limitele
parcelelor, garduri;
- reţeaua de căi ferate cu anexe ridicând, totodată, spaţii de
siguranţă, triaje, clădiri şi tot spaţiul ocupat de C.F. până la limită,
reprezentarea făcându-se grafic şi prin semne convenţionale;
- clădiri publice şi curţi anexă;
- curţile şi parcelele cu conţinutul acestora: clădiri, magazii, barăci,
amenajări până la 500 m2 pe obiectiv (pentru obiective cu
suprafeţe mai mici de 500 m2 se folosesc semne convenţionale),
numărul cadastral, simbolul categoriei de folosinţă etc.

92
 - împrejmuiri, garduri etc.
- cursuri de apă;
- podurile şi podeţele reprezentate prin semne convenţionale;
- vadurile;
- fântânile;
- cimitirele, parcurile şi altele asemenea.
Planurile cadastrale la scările 1:1000 şi 1:2000 conţin în plus
construcţiile permanente cu elementele necesare reprezentării acestora
(elemente de cartare imobiliară) iar în interiorul curţilor sunt relevate detaliile
distincte cu suprafeţe mai mari de 100 m2 pentru planul cadastral la scara
1:2000 şi cu suprafaţa mai mare de 25 m2 pentru planurile cadastrale la scara
1:1000. Restul detaliilor topografice sunt reprezentate prin semne
convenţionale însoţite de numărul cadastral şi simbolul categoriei de
folosinţă.
De asemenea, sunt simbolizate construcţiile înalte cu sau fără reper
topografic dar cu coordonate pentru orientarea şi poziţionarea planurilor
cadastrale.

1.15.4.Cadastrul instalaţiilor
Evidenţa instalaţiilor pe planurile cadastrale este obligatorie şi se face
pentru staţiile meteorologice, fabrici şi uzine, coşurile fabricilor şi uzinelor,
sonde de petrol şi gaze semnalizate prin turle, transformatoare electrice,
staţiile de radio emisie, televiziune şi relee de televiziune, centrale şi oficii
telefonice şi telegrafice, staţii de alimentare auto, mori, silozuri, gatere, mine
şi halde de steril, cariere, centrale electrice şi hidrocentrale, troiţe şi cruci în
intravilan şi extravilan. Un caz aparte îl reprezintă conductele şi reţelele de
orice fel (apă, gaze, electrice, petrol etc.) care în extravilan se reprezintă iar în
intravilan numai în planurile de specialitate ale cadastrului imobiliar-edilitar.

93
 1.15.5.Cadastrul reţelelor de comunicaţii
Reţeaua căilor ferate şi construcţiilor auxiliare ale acestora se
reambulează şi se înregistrează cu caracteristicile constructive în planurile şi
hărţile cadastrale, unde reprezentările se fac prin axul căii de rulaj propriu-
zise prin limita zonei aferente pe poziţia reală din teren.
De asemenea, în interiorul zonei căii ferate se ridică şi reprezintă
parcelele pe categorii de folosinţă (arabil, livezi, perdele de protecţie etc.).
În planurile cadastrale la scara 1:5000, staţiile de cale ferată situate în
intravilan şi extravilan sunt reprezentate prin conturul şi clădirea staţiei fără
liniile de garare, magazii, clădiri provizorii etc. care sunt reprezentate, în
schimb, pe planurile cadastrale la scările 1:2000 sau 1:1000.
Din cadastrul căilor ferate fac parte: orice linie de cale ferată normală,
îngustă, largă, cu cremalieră, simplă şi dublă, principală sau secundară,
electrificată, Diesel, hidraulică, pe cărbuni precum şi ramblee, deblee şi
zidurile de sprijin cu înălţime sau adâncime mai mare de 0,5 m. Acestea se
reprezintă prin contururi, indicându-se numai categoria de folosinţă a
parcelelor situate în această zonă.
Mai fac parte din cadastrul căilor ferate: tunelurile (cu indicarea
lăţimii şi lungimii), staţiile de cale ferată, cantoanele de cale ferată, depourile,
semafoarele din afara gărilor, haltele fără clădiri, rampe de încărcare-
descărcare, trecerile la acelaşi nivel, trecerile la nivel diferit, funicularele,
liniile de tramvai şi troleibuz din extravilan, pentru reprezentare folosindu-se
semne convenţionale în conformitate cu atlasul de semne convenţionale.
Reţelele electrice şi telefonice se ridică şi se reprezintă prin poziţia
planimetrică a stâlpilor de susţinere completându-se reprezentarea lor cu
săgeţi de direcţie fără ca stâlpii să se unească între ei prin linii.

94
 Reţeaua de drumuri cuprinde: autostrăzi, şosele, drumuri comunale,
drumuri de exploatare, potecile şi aleile din parcuri şi grădini specificându-se
pentru acestea: lăţimea părţii carosabile şi lăţimea totală pentru autostrăzi şi
numai lăţimea totală pentru drumurile comunale, de exploatare şi alei.
Reprezentarea reţelei de drumuri se face la lăţimea lor normală.
Pietrele kilometrice se reprezintă prin poziţia plană, prin semn
convenţional şi distanţa kilometrică.
Conductele de suprafaţă, de orice fel, se reprezintă pe planurile
cadastrale dacă ocupă o fâşie de teren mai lată de 1 m, nesituate în zona căii
ferate şi a drumurilor clasate pentru planurile la scara 1:1000, de 2 m pentru
planurile la scara 1:2000 şi 5 m pentru planurile la scara 1:5000.

1.15.6.Cadastrul hidrografiei şi a construcţiilor hidrotehnice

Din categoriile hidrografice fac parte: fântânile, apele curgătoare
inclusiv canalele cu indicarea adâncimii, iazurile, bazinele, bălţile, lacurile şi
mlaştinile, digurile şi barajele, podurile, podeţele, trecerile şi vadurile cu
indicarea adâncimii şi natura fundurilor, instalaţiilor de servire a navigaţiei şi
posturile hidrometrice. Toate acestea se reprezintă prin limitele lor fixe sau
variabile, după caz.
Apele curgătoare şi canalele în debleu sau rambleu cu lăţime mai
mică de 2 m pe planul la scara 1:2000 şi 5 m pentru planul la scara 1:5000 se
reprezintă printr-o linie spre deosebire de cele mai mari care se reprezintă
prin ambele maluri.
Apele care seacă în cursul anului sau sunt secate se reprezintă prin
axe sau limitele malurilor.
Construcţiile hidrotehnice se reprezintă prin contur sau semne
convenţionale în funcţie de mărimea lor şi scara planului cadastral, dintre
acestea semnificative sunt: castelele de apă, ecluzele, farurile şi

95
semnalizatoarele luminoase, debarcaderele şi cheiurile de debarcare, danele,
podurile de lemn, beton sau metalice, podurile de pontoane sau pe plute,
podurile umblătoare, staţiile de epurare pentru apele reziduale, stăvilarele etc.

1.15.7.Reprezentarea reliefului pe planurile cadastrale

În mod convenţional pe planurile cadastrale nu se reprezintă relieful
prin curbe de nivel sau alte modalităţi ci, numai acele forme de relief care
formează categorii de folosinţă, cum ar fi:
- rupturi de teren mai mari de 3 mm la scara planului cu indicarea
adâncimii;
- terasele naturale şi artificiale cu indicarea înălţimii taluzului;
- râpele, viroagele şi ravenele, alunecările de tern (consolidate şi
neconsolidate), grohotişurile de pământ, nisip sau pietriş, prăpăstii
stâncoase, stâncile, movilele de pământ, gropile.
Pentru toate acestea sunt prezentate poziţia plană şi semne
convenţionale corespunzătoare ca şi pentru terenurile amenajate
antierozional.

1.15.8.Categorii de folosinţă a terenurilor

Suprafeţele reprezentate pe categorii de folosinţă sunt de minim 25 m 2
în intravilan pe planurile cadastrale la scara 1:500 şi 1:1000, 100 m 2 în
extravilan pentru planuri cadastrale la scara 1:2000 şi 500 m2 pentru planuri
cadastrale la scara 1:5000. Suprafeţele mai mici se închid în categoriile de
folosinţă a parcelelor învecinate. Fac excepţie construcţiile izolate din afara
localităţilor şi alte parcele ca posesiuni distincte, curtea cu casa de locuit etc.
Simbolurile categoriilor de folosinţă agricolă reprezentate pe planurile
cadastrale sunt: A – arabil; F – fâneţe; V – vii; L – livezi; iar pentru cele

96
neagricole acestea sunt: PD – păduri; H – hidrografie (ape şi ape cu stuf); N –
neproductiv; D – drumuri şi căi ferate şi C – construcţii şi alte terenuri.
Pentru subcategorii de folosinţă se folosesc simboluri specifice
cadastrului funciar general, menţionate anterior.

1.15.9.Reprezentarea limitelor şi împrejmuirilor

Pe planurile cadastrale la scările 1:2000 şi 1:5000 limitele şi
împrejmuirile se reprezintă prin linii continue de 0,1 mm fără indicarea
materialului împrejmuitor.
De asemenea, se reprezintă frontierele de stat, pe toată lungimea lor,
prin semne convenţionale corespunzătoare scării planului cadastral.
În interiorul ţării sunt reprezentate limitele (hotarele) administrativ-
teritoriale ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor prin semne
convenţionale respective. În cazul când hotarele coincid se va reprezenta
numai cel de categorie superioară.
În fiecare localitate se identifică şi ridică limita perimetrului
construibil, stabilită de comisiile mixte special constituite (conform
prevederilor Legii nr.59/1974 privind fondul funciar).

1.15.10.Inscripţii pe planurile cadastrale

Tarlalele şi parcelele sunt identificate printr-o numerotare cadastrală.
Planurile cadastrale vor conţine toate denumirile localităţilor, apelor,
formelor de relief, pădurilor, câmpiilor etc.
Localităţile vor purta denumirile prevăzute în nomenclatoarele
administrative în vigoare.
Apele curgătoare, iazurile, bălţile şi lacurile vor fi înscrise cu
denumirile culese cu ocazia reambulării, denumiri ce vor fi confruntate cu
hărţile şi atlasele geografice, înscrieri ce se vor face pe cursul apelor.

97
 Denumirile formelor de relief, pădurilor, câmpiilor sau altor obiecte
geografice se înscriu citeţ, fără a acoperi forma de relief, în caz contrar
ataşându-se o schiţă la o scară mai mare.
Indicatorul (cartuşul) planului cadastral se desenează în colţul din
dreapta jos astfel încât la pliere să apară în faţă.
Planurile cadastrale se întocmesc pe trapeze care se asamblează doar
în cazul în care manipularea lor nu devine greoaie.
Hotarele sunt conturate cu o bandă haşurată, continuă şi de aceeaşi
grosime, în afara teritoriului administrativ interesat.

1.15.11.Precizia planurilor cadastrale

Trebuie menţionat faptul că orice operaţie de măsurare sau
raportare pe un plan topografic sau cadastral se va înscrie în limitele de
precizie grafică de 0,1-0,2 mm.
Precizia planului cadastral trebuie să fie egală cu precizia planului
topografic din care a derivat ţinând cont şi de deformarea acestuia în timp.
În locurile de reambulare eroarea maximă a punctelor caracteristice
ale detaliilor, marcate în teren faţă de reţeaua de ridicare şi conturul bine
definit din teren, nu trebuie să depăşească  0,5 mm pe plan. Eroarea maximă
a punctelor caracteristice detaliilor nemarcate în teren faţă de reţeaua de
ridicare nu trebuie să depăşească  0,7 mm pe plan. Eroarea maximă a
punctelor limitelor variabile (malurile râurilor, potecile, cărările, viroagele
etc.), faţă de cele mai apropiate puncte ale reţelei de ridicare, nu trebuie să
depăşească  1 mm pe plan.
Foile de plan reprezentând porţiuni din intravilanul unei localităţi pot
avea diferite forme (dreptunghi, pătrat etc.) şi au dimensiuni arbitrare.

98
 Compunerea cadastrului localităţilor în întregul ei se face după
grafice de racordare, în care secţiunile sunt numerotate cu cifre arabe din
colţul nord-vestic.

1.16.NUMEROTAREA CADASTRALĂ

1.16.1.Generalităţi
Teritoriile administrative ale oraşelor, comunelor sunt împărţite în
unităţi cadastrale, cum sunt: trupul, tarlaua, cvartalul în perimetrul
localităţilor), parcela şi subparcela care se individualizează prin numere de
ordine care poartă denumirea de numerotare cadastrală.
Aceasta face legătura între planul cadastral şi registrul cadastral.
Numărul cadastral reprezintă numărul de ordine care îl primeşte
fiecare unitate cadastrală în perimetrul localităţilor şi în afara acestora.

1.16.2.Numerotarea cadastrală a trupurilor

Trupul, ca unitate teritorială cadastrală, apare în cadrul
întreprinderilor agricole şi al staţiunilor experimentale, nefiind o subdiviziune
a teritoriului administrativ comunal sau orăşenesc. Deci, o astfel de
întreprindere agricolă va avea mai multe trupuri numerotate în ordine cu
numărul 1 sediu central şi apoi, în ordinea împărţirii, celelalte numere.

1.16.3.Numerotarea cadastrală a tarlalelor

Tarlalele sunt diviziuni ale teritoriului administrativ comunal sau
orăşenesc şi se numerotează în cadrul acestor teritorii. Este recomandabil ca
tarlalele să se sprijine pe limite naturale (ape, râuri, linii C.F., drumuri etc.),

99
categorii de folosinţă permanente (păduri, fâneţe etc.) sau îmbunătăţiri
funciare (canale, iazuri etc.).
Numerotarea cadastrală se începe din colţul nord-vestic, urmând o
ordine oarecum de vecinătate.
Localitatea de reşedinţă a comunei primeşte numărul de ordine în
continuarea ultimului număr al tarlalei din afara localităţii.

1.16.4.Numerotarea cadastrală a parcelelor

Parcela este o subdiviziune a tarlalei şi este numerotată începând tot
cu colţul nord-vestic în ordine crescătoare şi parcurgând fiecare tarla, fără a
ţine seama de trecerea de la o tarla la alta. Totodată se numerotează şi
celorlalte categorii cadastrale cum sunt: drumuri, căi ferate etc.
Apele curgătoare, digurile, canalele de aducţiune primesc un singur
număr cadastral. Căile ferate, drumurile naţionale şi judeţene primesc unul
sau mai multe numere datorită întretăierii cu alte căi ferate, drumuri, ape
curgătoare, diguri de apărare etc.
Subparcelele primesc numărul de ordine al parcelei şi un indice de
subparcelă a, b, ... etc.

1.16.5.Numerotarea cvartalelor şi parcelelor din interiorul

localităţilor
Este asemănătoare cu aceea din afara localităţilor cu deosebirea că
apar în mod suplimentar şi numerele poştale ale caselor în partea sud-estică a
construcţiei (către stradă), iar numerele cadastrale nu sunt însoţite de
simbolul categoriei de folosinţă.

100
 1.17.EVIDENŢE CADASTRALE DE SINTEZĂ

O.N.C.G.C./O.J.C.G.C. sintetizează şi raportează cantitativ şi calitativ

potenţialul economic agricol, atât în fiecare judeţ cât şi pe total ţară. Aceste
date sunt oficiale şi obligatorii pentru toţi cei care folosesc terenurile pentru
producţie şi în alte scopuri.
Evidenţele întocmite sunt:
1) evidenţa fondului funciar pe judeţ, categorii de folosinţă şi
posesori;
2) evidenţa terenurilor şi a celor redate în circuitul agricol;
3) evidenţa terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătăţiri
funciare;
4) evidenţa terenurilor degradate;
5) darea de seamă statistică de stat.
Evidenţa fondului funciar
Se întocmeşte pe teritorii administrative, comunale şi orăşeneşti, pe
posesori, categorii şi subcategorii de folosinţe şi au la bază registrele de
cadastru funciar general, rezultate în urma introducerii şi întreţinerii
cadastrului. Însumările pe judeţ sunt confruntate cu suprafeţele rezultate din
calculul suprafeţelor pe trapeze Gauss întocmit în 1971, pentru a se evita
neconcordanţele. Evidenţa pe posesori şi categorii de folosinţă, defalcată pe
comune, cuprinde şi rubrici cu suprafeţe deţinute de posesori şi în alte judeţe
precum şi posesorii din alte judeţe care deţin suprafeţe în judeţul respectiv.
Evidenţa terenurilor scoase din circuitul agricol şi a celor
redate agriculturii
Pentru suprafeţele scoase din circuitul agricol pentru obiective de
interes naţional este obligatorie recuperarea de suprafeţe echivalente din

101
suprafeţele neproductive. Asupra acestei schimbări trebuiesc întocmite
evidenţe justificatorii, indiferent dacă scoaterea suprafeţelor este definitivă
sau temporară, pe posesori, categorii şi subcategorii de folosinţă, acte
justificative.
Întocmirea şi ţinerea evidenţei terenurilor amenajate prin
lucrări de îmbunătăţiri funciare
Aceste evidenţe se întocmesc şi se ţin de către O.J.C.G.C. odată cu
întreţinerea cadastrului funciar general.
Evidenţa pe posesori şi categorii de folosinţă se ţine pe sisteme
hidroameliorative şi incinte în cazul îndiguirilor, desecărilor, drenărilor şi
irigaţiilor şi pe bazine şi subbazine hidrografice în cazul lucrărilor de
combatere a eroziunii solului. Aceasta este o evidenţă dinamică.
Terenurile pentru care se ţine evidenţă sunt:
- terenuri amenajate pentru irigat;
- terenuri îndiguite şi desecate;
- terenuri îndiguite şi nedesecate;
- terenuri neîndiguite;
- terenuri cu lucrări de combatere a eroziunii solului.
Înscrierile se fac în registre de evidenţă privind lucrările de
îmbunătăţiri funciare, pe posesori şi categorii de folosinţă (total suprafeţe
categorii de lucrări), comunale şi pe judeţ.
Aceeaşi evidenţă analitică trebuie reflectată şi pe o copie a planului
cadastru general, făcându-se identificarea suprafeţelor pe categorii de
folosinţe, lucrări (culori, semne convenţionale etc.).
În acelaşi context se face întocmirea evidenţei cartografice pe hărţile
judeţului, la scara 1:100.000 sau mai mare. Această hartă trebuie să fie
sugestivă folosindu-se aceleaşi elemente tehnice (suprafeţe) calitative
(categorii de folosinţe) lucrări de îmbunătăţiri (reprezentări, culori, semne

102
convenţionale etc.). Aceste hărţi au, de asemenea, caracter dinamic şi au la
bază acte justificative de recepţie a lucrărilor executate.
Evidenţa terenurilor degradate
Prin terenuri degradate se înţeleg acele terenuri agricole slab sau
foarte slab productive şi care sunt folosite ca: arabil, păşuni, fâneţe, vii, livezi
sau sunt terenuri neproductive lipsite de fertilitate şi implicit de vegetaţie,
neavând nici o utilizare.
În evidenţa terenurilor degradate inventarierea lor se face după natura
proceselor de degradare, deosebindu-se următoarele categorii de terenuri:
- terenuri cu exces de apă temporar, terenuri inundabile, periodic
bălţile sau terenuri cu pânza freatică periodic la suprafaţa solului;
- terenuri cu exces de apă permanentă sau terenuri mlăştinoase;
- terenuri sărăturoase;
- terenuri nisipoase, cu nisipuri mobile sau semimobile;
- terenuri cu eroziune la suprafaţă, fără strat de humus;
- terenuri cu eroziune de adâncime (ogaşe, ravene, formaţiuni
torenţiale);
- terenuri cu alunecări şi prăbuşiri (suprafeţe cu deplasări de teren);
- terenuri cu pietre, bolovani, stânci şi degradări artificiale, gropi de
împrumut, reziduuri, deşeuri, depozit de steril.
Suprafeţele sunt identificate pe planurile cadastrale planimetrate,
colorate, nominalizate etc. Rezultatele analitice sunt trecute în evidenţele
terenurilor degradate comunale, orăşeneşti şi judeţene.
Evidenţa terenurilor proprietate a unităţilor miniere
Pentru realizarea planului de investiţii şi de producţie unităţile
miniere, execută lucrări de construcţii industriale şi civile, depozitare de
steril, căi de acces etc. pentru care sunt necesare suprafeţe de teren,

103
proprietate de stat sau particulare, care uneori comportă scoaterea din
circuitul agricol sau forestier.
Obţinerea acestor terenuri se face conform reglementărilor prin:
- transfer de teren;
- exproprieri de teren;
- donaţie de teren;
- închirieri şi renunţări temporare.
Prin transfer se obţin terenurile proprietate de stat, în baza unei
Hotărâri a Guvernului României.
Prin expropriere se obţin terenurile proprietate, încă, a gospodăriilor
agricole de producţie sau particulare pe baza legii în care sunt consemnate
obiectivele naţionale cu caracter special. Exproprierea necesită o procedură
specială şi se realizează prin Decret al Guvernului.
Prin donaţie se obţin terenuri mici şi neagricole, conform
prevederilor Decretului nr. 478/1954.
Prin închirieri sau cedări temporare se obţin terenuri necesare
lucrărilor cu caracter temporar care, după folosinţă, se restituie proprietarilor
de drept.
În evidenţe mai există terenuri care au fost obţinute odată cu
naţionalizarea exploatărilor miniere (iunie 1948). În etapa actuală,
necesitatea întocmirii evidenţei terenurilor proprietate a unităţilor miniere se
impune tot mai mult, se consideră util, conform Hotărârii Guvernului
României nr. 836/1992 GR, să se facă o uniformizare a modului de ţinere a
evidenţei.
Evidenţa terenurilor, sau organizarea funciară în unităţile miniere,
cuprinde două aspecte:

104
 - actualizarea bazei juridice, adică sistematizarea documentaţiei
(documentelor) de proprietate pentru terenurile ocupate de
unităţile miniere;
- evidenţa terenurilor, proprietatea unităţilor miniere.
Actualizarea bazei juridice impune cunoaşterea terenurilor în
folosinţă, pe exploatări miniere, prin întocmirea unui plan cadastral la scara
1:2000 sau 1:1000 care să cuprindă limita terenurilor marcată în teren prin
borne. După această acţiune este necesar ca Oficiul Juridic al întreprinderii să
centralizeze, sistematizeze şi identifice actele care au stat la baza primirii
terenurilor în folosinţă.
Din actele de proprietate ale terenurilor în folosinţă este necesar a se
scoate în evidenţă actul, numărul Decretului, HCM-ului, HG-ului, dispoziţiei
etc. şi la care anume teren se referă.
Se consideră util a se evidenţia şi terenurile pentru care nu există acte
de proprietate dar asupra cărora nu se ridică pretenţii, din partea nici unui
proprietar, ele fiind în folosinţa regiilor şi exploatărilor miniere.
În elucidarea bazei juridice trebuie să se facă investigaţii amănunţite
până la nivelul direcţiilor generale din departamentul minelor, la arhivele
centrale şi chiar la forurile competente din afara departamentului minier.
Evidenţa terenurilor proprietate a unităţilor miniere comportă două
acţiuni:
- evidenţa topografică a terenurilor care necesită întocmirea:
o planului cadastral al unităţii miniere;
o registrului de evidenţă a terenului.
- evidenţa juridică a proprietăţii care se compune din:
o registru, documente juridice privind dreptul de proprietate
al întreprinderii asupra terenurilor în folosinţă;

105
 o dosare de obţinere a terenurilor, completate cu actele de
proprietate împreună cu anexele grafice la aceste acte.
Evidenţa topografică a terenurilor
Evidenţa topografică a terenurilor se face printr-o serie de documente
grafice şi analitice corelate între ele.
Planul cadastral al exploatării miniere
Se redactează la scara 1:1000 sau 1:2000 în funcţie de mărimea
suprafeţei şi de existenţa de planuri de suprafaţă cuprinse în perimetrul
minier respectiv.
Sistemul de referinţă al planului va fi acelaşi cu sistemul unic de
referinţă adoptat pentru bazinul minier respectiv. Dacă acesta nu este
Sistemul Stereografic 70 atunci sunt pregătite toate datele şi lucrările capabile
să facă posibilă transcalcularea în acesta.
Conţinutul planului cadastral se va limita la:
 reţeaua planimetrică de sprijin,
 sistemul de coordonate,
 elemente planimetrice,
 punctele topografice marcate în teren şi proprietatea respectivă
delimitată prin puncte de hotar marcate în teren şi nominalizate
(numerotate pe plan).
Întrucât obţinerea de terenuri se face pe loturi care, la rândul lor, se
compun dintr-o serie de parcele, este necesar ca planul cadastral să conţină şi
numărul lotului prezentat în registrul cadastral al exploatării miniere precum
şi numărul actului de proprietate şi suprafaţa.
Registrul de evidenţă a terenurilor -registrul de cadastru minier
Conţine fişa lotului (fişa A şi B) şi fişa centralizatoare a terenurilor.
Acesta este întocmit şi păstrat la Serviciul topografic împreună cu planul
cadastral.
106
DEPARTAMENTUL MINELOR
REGIA .........................................
Exploatarea minieră .....................
Perimetrul minier .........................
Lotul nr. .......................................
Observaţie. Suprafaţa se calculează din coordonatele punctelor.
În fişa A se înregistrează numărul laturilor, nomenclatura planşei din
planul cadastral al exploatării miniere, localizarea lotului (necesar pentru
incinte miniere, haldă etc.), coordonatele punctelor de colţ ce delimitează
conturul lotului, suprafaţa şi numărul de înregistrare din registrul
documentelor juridice.
În ultimele două coloane, în spaţiul rămas liber, se înregistrează baza
topografică şi actul de proprietate. Este necesar ca fişa să conţină schiţa
lotului cu scopul de a indica poziţia fostelor parcele din lot.
DEPARTAMENTUL MINELOR
REGIA .........................................
Exploatarea minieră .....................
Perimetrul minier .........................
FIŞA B (partea a II-a)
Nr. Nr. carte Nr. Natura Numele Suprafaţa Denu- Obser
ordine funciară topografic terenului fostului Pre- Trans- mirea şi vaţii
deţinător lucrată misă nr. act
1 Intocmit
...
Data
2
……
Numele
3 ……
Semnătu
ra…..

Fişa B serveşte la evidenţa părţii juridice de obţinere a terenurilor

înregistrându-se: numărul de ordine conform schiţei din Fişa A, numărul din
Cartea funciară, categoria de folosinţă a terenului (fâneaţă, arabil, livadă,
curte, grădină etc.), numele proprietarului, suprafaţa şi actul de deţinere a
terenului.
Fişa centralizatoare cuprinde datele principale ale lotului precum şi
schimbările survenite în programul întreprinderii prin eventuale transmiteri

107
de terenuri altor unităţi economice sau obţinerii de terenuri în folosinţă
temporară sau definitivă.
Evidenţa juridică
Registrul documentelor juridice
Acesta este documentul în care se înregistrează de către Oficiul
juridic al regiei sau exploatării miniere toate actele de proprietate care
justifică dreptul unităţilor miniere asupra terenurilor ce le posedă.
Registrul de evidenţă a actelor de proprietate a terenurilor este necesar
să aibă înregistrate:
- numărul lotului din planul cadastral al exploatării miniere;
- suprafaţa lotului;
- denumirea şi data actului de proprietate sau transmitere (cedare)
altor unităţi economice;
- durata;
- provenienţa terenului;
- expropriat de la ..........
- transferat de la ...........
- numărul dosarului în care se află documentaţia de obţinere a
terenului.

Dosarele pentru obţinerea terenurilor

Aceste dosare cuprind documentaţiile care au stat la baza luării în
primire a terenurilor de către unităţile miniere. Păstrarea şi cunoaşterea
acestor dosare este necesară, acestea constituind documentele care servesc la
întocmirea evidenţei şi la efectuarea operaţiilor de transcriere în cartea
funciară a terenurilor obţinute. Aceste dosare trebuie să fie înregistrate în

108
registrul documentelor juridice pentru a fi în evidenţa oficiului juridic al
unităţii miniere.
Conţinutul documentaţiei se va evidenţia în planul cadastral al
exploatării miniere, în registrul de evidenţă a terenurilor şi în registrul
documentelor juridice prin înregistrarea elementelor de mai sus.
Planul de situaţie pe care se indică suprafaţa necesară de obţinut de
către proiectant, la faza de proiect de ansamblu sau la studii tehnico-
economice, trebuie să cuprindă:
1. Construcţiile existente pe teren;
2. Delimitarea terenului pe fiecare proprietar;
3. Indicarea proprietarului (CAP, CAS, IAS, Ocolul Silvic,
proprietar particular etc.);
4. Toate obiectivele proiectate pentru care se solicită obţinerea de
terenuri şi delimitarea suprafeţei necesare;
5. Suprafaţa necesară din fiecare proprietate în m2;
6. Recapitulaţia suprafeţelor în m2, a terenurilor necesare pe
destinaţii, calculate din coordonate, determinate grafic pe plan;
7. Tabel centralizator de suprafeţe în care să se evidenţieze
localizarea terenului, proprietarul coordonatelor punctelor ce
delimitează terenurile şi suprafaţa necesară.

1.18.DAREA DE SEAMĂ STATISTICĂ DE STAT

Aceasta se întocmeşte tot de către O.J.C.G.C., la sfârşitul fiecărui an

şi cuprinde întreaga situaţie a fondului funciar pe categorii de folosinţă şi
posesori, într-un formular complex, unic, naţional cuprinzând sistematizat
toate evidenţele menţionate:
- modul de folosinţă a terenului;

109
 - terenuri amenajate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare;
- terenuri degradate, total judeţ.
Pentru darea de seamă, pentru teritoriile unde s-au executat lucrări de
cadastru funciar, datele se extrag din documentaţiile cele mai recente. În
completare, se întocmeşte o balanţă a terenurilor arabile.
Toate aceste materiale şi datele centralizate pe judeţ, memorii
justificative, planuri şi hărţi cadastrale sunt centralizate pentru întregul
teritoriu al ţării.

1.19.ÎNTOCMIREA HĂRŢII CADASTRALE

Planurile cadastrale, de detaliu, se întocmesc pe foi de plan format

corespunzător sistemului de referinţă folosit.
Harta cadastrală se întocmeşte pentru un teritoriu administrativ
comunal, orăşenesc, municipal la scară, între 1:10.000 şi 1:25.000.
Hărţile cadastrale pot fi întocmite şi la scări mai mici ca 1:50.000;
1:100.000; 1:500.000 şi 1:1.000.000, pentru a cuprinde suprafeţe mai mari de
teren, incluzând numai principalele elemente cadastrale ale căror arealuri sunt
reprezentate cu precizie mai mică dar astfel încât să prezinte, generalizat, atât
repartiţia principalelor elemente cât şi legătura dintre acestea.
Harta cadastrală reprezintă documentul cartografic de sinteză obţinut
prin prelucrarea cartografică a planurilor cadastrale întocmite la una din
scările 1:2000, 1:50000 sau 1:10.000.
Harta cadastrală de ansamblu, la scară mică, este un document de
sinteză cartografică a fondului funciar pe categorii de folosinţă şi posesori, a
analizării producţiei agricole, a folosirii raţionale a fondului funciar, a
organizării şi sistematizării teritoriilor, a amplasării diverselor obiective

110
industriale şi social-culturale, îmbunătăţirii fondului funciar, gospodăririi
apelor etc.
Harta cadastrală este poate fi consultată de toate instituţiile interesate.
Elementele conţinute în harta cadastrală prin prelucrarea planurilor
cadastrale de detaliu sunt:
- punctele de hotar;
- perimetrul construibil, reţeaua stradală, clădirile principalelor
edificii (primărie, şcoli, poliţie, muzee etc.), reţeaua hidrografică
(pâraie, râuri, canale, lacuri, bălţi etc.);
- în afara perimetrului construibil: conductele şi reţelele de
suprafaţă de orice fel, limitele frontierelor de stat, limitele
administrativ comunale, judeţene, limitele dintre posesori,
categorie de folosinţă;
- reţele de comunicaţii: căi ferate (căi ferate duble, principale, căi
ferate duble principale electrificate, căi ferate simple principale,
căi ferate simple principale electrificate, căi ferate cu cremalieră
etc.), reţeaua de drumuri (autostrăzi, drumuri naţionale, judeţene,
comunale şi de exploatare);
- hidrografia şi construcţiile hidrotehnice: izvoarele, fântânile, apele
curgătoare inclusiv canalele, iazurile, bălţile, lacurile, marea,
digurile, barajele, podurile, trecerile, construcţiile hidrotehnice
(diguri de apărare, baraje de piatră sau de beton, baraje de lemn,
debarcadere etc.);
- reţele de energie;
- simbolurile categoriilor de folosinţă ale terenurilor: arabil, păşuni,
fâneţe, vii, livezi, păduri, ape, canale, diguri, drumuri şi căi ferate,
curţi, construcţii, teren neproductiv;

111
 - toponimia şi alte scrieri: denumirea localităţilor, apele curgătoare,
denumirea posesorilor (IAS, Popescu etc.), denumirea unităţilor
vecine, vecinilor, vecinătăţilor, a categoriilor de folosinţă,
denumirea punctelor de hotar, numărul cadastral al tarlalelor,
numărul cadastral al parcelelor, numărul foilor de hartă, titulatura
hărţii cadastrale (harta cadastrală a comunei (oraşului, judeţul,
scara planului, anul execuţiei);
- conţinutul hărţii cadastrale comunale sau orăşeneşti întocmită la
scările 1:5000, 1:10.000, 1:15.000 sau 1:25.000, reflectă
conţinutul planului cadastral din care provine, excepţie făcând
punctele de triangulaţie şi construcţiile din perimetrul construibil.
Scara hărţii cadastrale se stabileşte în funcţie de scara planului
cadastral existent, astfel:
- planurile cadastrale executate la scara 1:5.000 se reduc la scara
1:10.000 pentru întocmirea hărţii cadastrale comunale sau
orăşeneşti;
- planurile cadastrale originale executate la scara 1:10.000 se reduc
pentru întocmirea hărţii cadastrale la scara 1:20.000 sau 1:25.000.

CAPITOLUL 2
BAZA GEODEZICO – TOPOGRAFICO –
CARTOGRAFICĂ A CADASTRULUI

112
 2.1.ASPECTE GENERALE

La baza problemelor complexe ale cadastrului tehnic stau principii,

metode şi date din întreaga gamă de discipline aparţinând sferei măsurătorilor
terestre. Prezentarea, unor aspecte din aceste domenii, întâlnite în lucrările de
cadastru, se impune ca necesară şi utilă.

2.2.SUPRAFEŢE DE REFERINŢĂ. PROIECŢII

Problema inventarierii întregului fond funciar al ţării, implicit

reprezentarea lui pe planuri şi hărţi este dificilă având în vedere suprafaţa
întinsă a fondului funciar, curbura scoarţei terestre, denivelările terenului,
precum şi necesitatea racordării ridicărilor cu ţările vecine. Din aceste motive
lucrările trebuie proiectate şi realizate într-un mod unitar, pe întreg teritoriu
naţional şi încadrate în sistemul internaţional al ţărilor europene avansate.
Suprafeţele de referinţă, folosite pentru definirea şi reprezentarea
poziţiei punctelor şi a direcţiilor, în aceste condiţii sunt:
- geoidul ca formă proprie, fundamentală a pământului, ce s-ar
obţine prin prelungirea pe sub continente a suprafeţei liniştite a
mărilor şi oceanelor deschise., având o formă neregulată şi
serveşte ca suprafaţă de referinţă pentru cote,
- elipsoidul de referinţă, rezultat din evoluţia unei elipse cu
semiaxele a şi b, corp geometric regulat, ce permite încadrarea
matematică, fiind totodată şi cel mai apropiat corp matematic
operabil ca formă şi dimensiuni de geoid.
La noi, din 1950 reţeaua geodezică de bază, clasică (Ord. 1) are
coordonatele geografice-geodezice (latitudinea B şi longitudinea L)
113
determinate pe elipsoidul Krasovski cu parametrii de bază a şi b ce definesc
turtirea () a acestuia.
a b 1
  (2.1)
a 300
Reţeaua geodezică modernă se determină pe elipsoidul de referinţă
WGS 84 (World Geodetic System 1984).
Sfera de rază medie Gauss, definită de principalele raze de curbură
dintr-un punct dat, a primului vertical (N), respectiv a elipsei meridian (M)
R NM (2.2)
Ea poate substitui elipsoidul pe porţiuni limitate, având în vedere
turtirea mică a Pământului şi este folosită ca o suprafaţă intermediară ce
simplifică evident, calculele geodezice.
Raza medie a sferei echivalentă ca volum cu elipsoidul variază cu
latitudinea crescând de la ecuator spre pol şi are nivelul ţării noastre 6379
km.
Planul de proiecţie este poziţionat în cadrul sistemului cartografic
adoptat. Pe acesta se trec prin calcul punctele reţelei geodezice de bază în
funcţie de care se obţin direct coordonatele reţelelor de ridicare şi ale tuturor
punctelor ce definesc detaliile topografice.
Ridicările independente, neîncadrate în reţeaua geodezică, desfăşurate
pe suprafeţe mici, se proiectează direct pe un plan orizontal local având în
vedere că pe porţiuni restrânse se teren, sfera terestră se poate asimila cu
planul tangent. În prezent asemenea lucrări sunt considerate ca excepţii fiind
admise doar în situaţii bine justificate, fie în cazul unor ridicări pe suprafeţe
mici, de interes local, fie în lucrările inginereşti de precizie ridicată (trasarea
unui tunel, construcţia unui baraj)

114
 Proiecţiile cartografice sunt sisteme de reprezentare a suprafeţelor
curbe şi implicit a Pământului pe o suprafaţă desfăşurabilă, care poate fi un
plan. De reţinut:
- alegerea sistemului de proiecţie se face în funcţie de mărimea şi
forma teritoriului naţional. La noi s-au folosit în timp proiecţia conică,
stereografică pe mai multe planuri tangente şi apoi pe unul singur (1933)
proiecţia internaţională Gauss-Krűger din 1950 şi în prezent “Proiecţia
Stereografică 70” ce poarta anul adoptării ei;
- deformaţiile elementelor geometrice (unghiuri, distanţe şi implicit
suprafeţe) care intervin întotdeauna în astfel de reprezentări, nu au cum să fie
evitate. Sistemul de proiecţie permite doar cunoaşterea, controlul, stăpânirea
deci limitarea acestor deformaţii.

2.3.PROIECŢIA ““PROIECŢIA STEREOGRAFICĂ 70”

2.3.1.Caracteristici de bază
Ca regulă generală în prezent, toate ridicările trebuie încadrate în
reţeaua geodezică naţională determinată pentru coordonatele plane în
“proiecţia Stereografică 70” şi pentru cote în planul de referinţă “Marea
Neagră 1975”
Introducerea cadastrului general pe întreg fondul funciar al ţării
presupune lucrări care se sprijină, pe reţeaua geodezică naţională, ce trebuie
proiectată şi determinată în condiţii specifice de precizie şi de densitate.
În principiu, proiecţia stereografică este o proiecţie de perspectivă,
conformă, ce păstrează nealterate unghiurile şi deformează distanţele.
Un punct P de pe suprafaţa elipsoidului, substituit cu sfera de rază
Gauss, se trece pe planul de proiecţie T, considerat tangent în centrul regiunii

115
de ridicat, în Pt . Dreptele proiectate pleacă din punctual de vedere S
(stereografic) diametral opus celui de tangenţă (fig 2.1).

S
T
PN

O
i

R
Pt
C PS P

PS

Fig. nr. 2.1. Proiecţia stereografică

Planul de proiecţie T este coborât cu i  1389, 478m , devenind secant

(S), astfel încât punctul P de pe elipsoid este proiectat în Ps .

Sistemul axelor de coordonate rectangulare, plane, are următoarele
caracteristici:
1. originea (O) se găseşte în centrul ţării, undeva în nord de Făgăraş, la
intersecţia paralelei de 460 cu meridianul de 250 (fig 6). Coordonatele

geografice şi plane devin aşadar B0  46 ; L0  250

0

respectiv X 0  0; Y0  0 (2.3)
2. sensul pozitiv al axei Ox este dirijat spre nordul geografic iar cel al axei
Oy este evident spre est;
3. teritoriul naţional reprezentat integral în acest sistem, are aşadar zone
cuprinse în toate cele patru cadrane, cu puncte ce pot avea coordonate
pozitive sau negative;

116
4.pozitivarea coordonatelor se impune în acest scop originea axelor se
consideră translatată spre sud-vest în zona Belgradului, atât pe X cât şi pe Y
cu câte 500000,00m, astfel încât întreg teritoriul naţional devine situate în
cadranul I.
S
T
PN

R
d/ P
d t
C P
2 R
R
S 

PS P
S
Fig. nr. 2.2.Deformaţia în
proiecţia stereografică pe plan
tangent

Deformaţia distanţelor, prin trecerea lor de pe suprafaţa sferei pe

planul de proiecţie, se face după legi specifice variantei adoptate.
- la proiecţie stereografică pe plan tangent se constată că
deformaţia unei distanţe oarecare este dată de diferenţa dintre mărimea ei pe

sferă (d=OP) şi corespondenţa de proiecţie (d '  OPt ) . Efectiv, cele două

distanţe se pot exprima în funcţie de unghiul la centru (2 ) şi de raza sferei

( R ) când deformaţia totală în plan tangent ( tgt ) devine:

 tgt  d ' d  2 Rtg  R 2  2 R (tg   ) (2.4)

Se dezvoltă în serie tg şi se neglijează termenii nesemnificativi:
3 2 5 3
tg       ..., respectiv tg    (2.5)
3 3 5 3
d
Înlocuind în relaţia (4) pe (5) şi   se obţine deformaţia totală:
2R

117
 3 d3
 tgt  2 R şi  tgt  (2.6)
3 12 R 2
Deformaţia unităţii de lungime (km) pe plan tangent ( / km ) , în
tg

regiunea de lucru, mult mai semnificativă, rezultă prin diferenţierea ultimei

relaţii (6), respective
3d 2 d2
 tg/ km  şi  tg
/ km  (2.7)
12 R 2 4R 2

i = 1389,50 m
plan de - ca mărime deformaţiile cresc rapid,
proiecţie
d1 cu pătratul distanţei (d) de punctul P,
O considerat în centrul zonei de lucru,
r = 201km
d1 faţă de originea O.
d2 /

C d2 Introducând în relaţia (2.7) valoarea

razei la latitudinea medie a ţării noastre
R=6378956,478m (sau simplu
R=6379km), rezultă deformaţiile
S
unitare la diferite distanţe (tab 4)
Fig. nr. 2.3. Proiecţia “Stereografică ca semn toate deformaţiile sunt
70” poziţia planului de proiecţie
pozitive (d '  d ) şi cresc radial din
punctual central O, fiind egale pe
cercuri de o anumită rază .
- în noul sistem “Stereografic 70” pe plan secant unic, oficializat la
noi, deformaţia distanţelor are caracteristicile
d 2 ( m)
 sec70
/ km   0, 25m / km (2.8)
4 R 2 (km)

118
 -ca mărime în centrul ţării (d=0), rezultă  / km  0, 25m / km , la
sec70

distanţa d  201, 72km se obţine  / km  0 m / km , iar la periferie (d  400km)

sec70

deformaţia maximă este  / km  0, 73 m / km ,

sec70

- deformaţiile sunt nule (d '  d ) pe un cerc cu raza d  201, 72km

negative în interior (d1  d1 ) şi pozitive în afară (d 2  d 2 ) ,

' '

- distribuţia deformaţiilor liniare este preferabilă. Pe planul secant

anterior, cercul de deformaţie nulă avea raza de 285 km, caz în
care deformaţiile erau în centrul ţării 0,33m / km iar la periferie
0, 65m / km , valori pe ansamblul nesatisfăcătoare
Deformaţiile în proiecţie stereografică Tabelul
2.1.
Distanţa d km
0 100 201,72 300 400
Deformaţia  cm / km
Plan tangent 0 +6,1 +25,0 +55,3 +98,3
Plan secant unic -25,0 -18,9 0,0 +30,3 +73,3

Sinteză
Sistemul stereografic-1970 este un sistem de proiecţie stereografic cu
plan secant unic, având următorii parametri de bază:
- coordonatele geografice ale punctului central al proiecţiei,
latitudinea =46°; longitudinea=25° .
- coordonatele geodezice (convenţionale) ale punctului central al
proiecţiei, X =500.000,00 m; Y=500.000,00 m; derivate prin translatarea
originii cu 500km spre ud, respectiv 500km spre est, în scopul pozitivării
coordonatelor tuturor punctelor de pe teritoriul naţional,
- raza medie de curbură a elipsoidului pentru punctul central al
proiecţiei, R =6.378.956,681 m;

119
- raza cercului de alteraţie nulă, S''=201.718 m;
- adâncimea planului secant unic ðU faţă de planul tangent (ðT) în
punctul central al proiecţiei, i=1.389,478 m,
- deformaţia maximă în centrul proiecţiei este de –0,250m/km,
- deformaţia maximă la periferie(Timiş, Constanţa) este de +0,215m/km,
Constanta C=0,99975 numită "coeficient de reducere la scară" este
utilizată pentru a obţine valoare unei coordonate X sau Y din planul tangent
în planul secant, fiind suficient a înmulţi coordonata respectivă cu C, iar
pentru a transforma o coordonată din planul secant în planul tangent, o
împărţim la coeficientul C.
S-a ales planul secant pentru că acesta înjumătăţeşte deformaţiile regionale
comparativ cu planul tangent. Din figură, se observa că pe cercul cu rază de
201,718 m după care planul secant intersectează sfera (cercul de secanta),
deformaţia regională este egală cu zero, adică poziţia punctelor situate pe
acest cerc nu suferă deformaţii, cercul fiind denumit de deformaţie nulă.
Deformaţiile trebuie avute in vedere la realizarea reţelelor geodezice,
la îndesirea acestora, în executarea lucrărilor de reperaj fotogrammetric, dar
şi la măsurătorile topografice de mare precizie inclusiv pentru zonele de la
marginea şi din centrul ţării. Aceste deformaţii pot fi eliminate sau reduse la
minim prin adoptarea de sisteme de proiecţie locale derivate din sistemul
stereografic-1970 şi anume, prin sisteme locale cu plane de proiecţie secante.

2.3.2.Trecerea punctelor din planul tangent în planul secant unic

şi invers

120
 Considerând planul de proiecţie tangent (T) şi cel secant unic la sferă
( Su ) situate la distanţa " i " , raza sferei R şi unghiurile 2 şi  sub care se

vede coarda D , rezultă succesiv (fig. 9)

Ds  m cos  / 2 şi m  Dt cos  / 2 (2.9)

prin substituţie Ds  Dt cos 2  / 2 sau Ds / Dt  cos 2  / 2 (2.10)

În acelaşi timp se observă că
Ds d s 2 R  i
  (2.11)
Dt dt 2R

T dt O şi prin înlocuirea lui Ds / Dt din

Dt P/
d i D relaţia (2.1):
S /2
P ds 2R  i
dS N
DS  cos 2  / 2 (2.12)
dt 2R
2
C

Fig. nr.2.4. Trecerea punctelor

sin plan tangent în plan secant
 unic

Pentru lungimea unitară dt  1km rezultă deformaţia regională a

proiecţiei stereografice pe plan secant unic:
i
d s  1km  (2.13)
2R
Înlocuind valorile i  1,39km şi R  6379km :
i 1
 (2.14)
2 R 4000

121
iar pentru unitatea de lungime (1km), distanţa proiectată pe planul secant unic
devine o valoare constantă denumită coeficient de reducere la scară,
respective
1
C  1  0,99975 (2.15)
4000
În consecinţă, pentru trecerea unor coordonate plane X i şi / sau Y i ,
din planul tangent în planul secant unic acestea se înmulţesc cu coeficientul
0,99975, iar pentru o trecere inversă ele se împart cu acest coeficient:
X si  X ti  C , Ysi  Yt i  C , respectiv:

X ti  X si : C , Yt i  Ysi : C (2.16)

2.3.3.Sisteme locale de proiecţie pe plan secant

Pe planul secant unic al proiecţiei “Stereografic 70” deformaţiile
unitare ale lungimilor se reduc faţă de variantele anterioare.
Valorile ce rezultă în situaţii limită, merită să fie luate în considerare
deoarece:
- în centrul ţării deformaţia devine -0,25m/km;
- la periferia ei ajunge la +0,73m/km;
- pentru anumite categorii de lucrări, inclusiv cele de cadastru,
desfăşurate în aceste zone extreme, deformaţiile lungimilor au efecte
evidente. În aceste condiţii, valorile rezultate în determinarea suprafeţelor pot
fi afectate cu valori ce depăşesc toleranţele admise.
Reducerea deformaţiilor liniare la minimum şi diminuarea
neconcordanţelor între suprafeţele reale şi cele rezultate din calcul, presupune
folosirea unui sistem de proiecţie pe plan secant local (L). Acesta se duce

paralel cu planul tangent (T) şi cu cel secant unic ( Su ) iar poziţia lui se alege
prin centrul regiunii de lucru, caz în care deformaţiile vor fi nule.

122
 Trecerea coordonatelor din planul secant unic ( Su -stereografic ’70) în
unul local (L) se face, pe baza unor relaţii matematice riguroase ce presupun
parcurgerea următoarelor etape (figura nr. ...
-transferul coordonatelor din planul secant unic al proiecţiei
“Stereografic 70 în planul tangent cu ultimele relaţii (2.16);
-aducerea distanţelor din planul tangent (T) în planul local (L) unde
deformaţia calculată cu relaţia cunoscută
d2 X t2  Yt 2
 t / km   (2.17)
4R2 4R2
va fi nulă deoarece planul local trece prin centrul regiunii de ridicat
respective d  0 . În consecinţă o distanţă unitară (1km) de pe elipsoid

proiectată
T local (Ddt1 ) va
dt în plan O Pt deveni
L Dl
dl X t2  Yt 2
S DS Pl d1  1km   tg/ km  1  (2.18)
dS 4R 2
PS
R
Considerând că în relaţia (2.13)
C înălţimea i devine h se obţine
h
d1  1km   tg/ km  1  (2.19)
2R

S
Fig. nr.2.5. Trecerea punctelor din plan
secant unic în plan local

transcalcularea punctelor din plan secant unic ( Su ) în plan local (L) cu

ajutorul coeficientului de deformaţie regională K
h
1
2 R  1  X t  Yt
2 2
d1
K  (2.20)
ds 1  i C
2R
formulele generale pentru trecerea în plan local devin
123
d1  d s  K şi X 1  X s  K ; Y1  Ys  K . (2.21)
Operaţia inversă de aducere a coordonatelor punctelor noi din planul
secant local în sistemul “Stereografic 70”, se realizează prin multiplicarea lor
cu raportul 1/K respectiv
1 1
X s  X1 respectiv Ys  Y1 (2.22)
K K
Operaţia este obligatorie deoarece, în final, inventarul coordonatelor
punctelor noi din orice ridicare topografică, trebuie prezentate în sistem de
proiecţie “stereografic 70” (plan secant unic) spre a putea fi incluse în
inventarul fondului topografic naţional.

2.3.4.Alte caracteristici ale sistemului de proiecţie „Stereografic 70”

X 2.3.4.1.Coordonatele plane ale
2 (B2,L2)
x2
1 (B1,L1)
colţurilor de trapez, se obţin prin
x1
transformarea coordonatelor
x4 4 (B4,L4)
geodezice – lat. (B) şi long.(L)
x3
3 (B3,L3) ale celor patru puncte. Efectiv,
pentru foile până la scara 1:2000 de
y1 y2 y3 y4 Y pe întreg cuprinsul ţării au fost
Fig. nr. 2.6. Coordonatele colţurilor unui trapez calculate coordonatele X şi Y ale
colţurilor de trapeze cu relaţiile
HRISTOW.
2.3.4.2.Reducerea la coardă presupune trecerea direcţiilor duse cu
teodolitul, de pe sfera ce înlocuieşte elipsoidul, în planul de proiecţie. Linia
curbă (arcul) ce reprezintă proiecţia în plan a direcţiei de pe sferă, este
substituită cu coarda sa, eliminându-se în acest fel efectul excesului sferic.
Operaţia nu are relevanţă pentru lucrările curente ale cadastrului.

124
 2.4.ÎMPĂRŢIREA HĂRŢII ÎN FOI

Harta generală a ţării, cuprinde teritoriul naţional în întregul său,

fiind întocmită la diferite scări spre a servi cât mai mulţi solicitanţi. Pentru
păstrarea şi utilizarea comodă a acestor reprezentări, harta ţării se împarte în
secţiuni denumite foi sau trapeze, corespunzătoare scărilor uzuale, după o
anumită regulă şi o nomenclatură specifică sistemului de proiecţie adoptat.
Planurile cadastrale de bază se întocmesc, ca şi cele topografice de
altfel, conform normelor tehnice în vigoare pe trapeze cu nomenclatura
oficială în România.
Foile de plan, respectiv hărţile şi planurile, au cadrul geografic dat de
imaginile plane ale unor arce de meridian şi de paralele ce delimitează nişte
trapeze, datorită faptului că meridianele converg spre pol.
Nomenclatura şi dimensiunile graduale ale foilor de plan
(trapezelor) sunt caracteristice scării şi se deduc succesiv (tabelul 2.1).
- punctul de plecare îl constituie scara 1:1.000.000 la care întreg
globul este împărţit pe longitudine în fuse de câte 60, numerotate cu cifre
arabe, mergând spre este de la meridianul 1800 şi pe latitudine în zone de
câte 40, numerotate cu litere majuscule de la Ecuator spre nord.
-ţara noastră este cuprinsă în fusele 34 şi 35 şi în zonele K, L şi M.
- nomenclatura unui trapez la scara 1:1000000 este constituită dintr-o
literă un număr (zona şi fusul), are dimensiuni de 40 respectiv 60 şi poziţia
definită pe elipsoid prin coordonatele geografice B şi L ale colţurilor,
- la următoarele scări nomenclatura şi valorile graduale ale foilor
(hărţilor) se deduc de la trapezul 1:1000000.De reţinut că la scările de bază
1:100000 şi 1:5000 se renunţă la nomenclatura celor intermediare, trapezele
renumerotându-se în ordine crescândă de la 1-144 respectiv 1-256, iar la
scara 12000 foile rezultă din împărţirea în patru a trapezului 1:5000.

125
Foile de plan în proiecţie „Stereografică 70” Tabelul 2.2.
Scara Dimensiuni Nomenclatura
1.000.000 40 – 60 L – 35
500.000 20 – 30 L – 35 – A
200.000 400 – 10 L – 35– B – XXXI
100.000 20/ – 30 L – 35 – 135
50.000 10/ – 15/ L – 35 – 135 – B
25.000 5 – 7/30// L – 35 – 135 – B – a
10.000 2/ 30// – 3/ 45// L – 35 – 135 – B – a– 4
5.000 1/15// – 1/53//,5 L – 35 – 135 – 186
2.000 37//,5 – 56//,25 L – 35 – 135 – 186 – 4
Identificarea unei foi, necesară desfăşurării lucrărilor, se face rapid
pe o reprezentare schematică, de ansamblu, a teritoriului naţional denumită
scheletul hărţii.
Secţiunile, delimitate prin cadrul geografic (meridianele şi paralelele),
se recunosc după nomenclatura lor definită de numărul trapezului şi
localitatea cea mai importantă sau vârful cel mai înalt de pe cuprinsul foii.
După identificare, foaia se găseşte cu uşurinţă în mapele numerotate ce conţin
secţiunile întregii ţări, existente la instituţiile abilitate.
Planurile la scări mai mari de 1:2000 respectiv 1:1000, 1:500 etc. nu
au cadru geografic şi nici o nomenclatură specifică.
Referinţa pentru cote
Cotele, respectiv poziţia în înălţime (Z) ale punctelor, se dau faţă de
geoid, ca suprafaţă de referinţă (de nivel zero) specifică. Geoidul ca formă
proprie a Pământului, este definit de suprafaţa medie, liniştită a mărilor şi
oceanelor deschise, prelungită pe sub continente. Matematic, geoidul este o
figură exponenţială, perpendiculară în orice punct al ei la direcţia gravitaţiei
dată de firul de plumb, având în consecinţă o configuraţie complexă,
neregulată.
Reţeaua de nivelment a ţării este structurată pe şase ordine (0 – 5)
fiind independentă de cea planimetrică şi cuprinde peste 17.500 de repere

126
determinate în sistemul de altitudini normale Marea Neagră 1975, cu punctul
zero fundamental Capela Militară Constanţa.
Integrarea reţelelor de triangulaţie, nivelment şi gravimetrie într-o
singură reţea de referinţă se va asigura în viitor prin:
- determinarea tridimensională a punctelor din reţeaua geodezică
naţională, sistem compatibil cu practicile internaţionale, utilizând
tehnici GPS, staţii totale;
- creşterea şi uniformizarea preciziei – poziţiei punctelor
determinate prin procedee adecvate;
- participarea la proiectul EUVN, respectiv „Reţeaua europeană de
nivelment”.
Aceste obiective, fac parte din strategia de modernizare a cadastrului
din România.

2.5.SISTEME ŞI INSTRUMENTE GEODEZICE MODERNE

2.5.1.Generalităţi
Tehnologiile lucrărilor de ridicare s-au perfecţionat continuu datorită
apariţii unor instalaţii şi instrumente geo-topo-fotogrammetrice moderne,
caracteristicile tehnice principale ale acestora fiind precizia, siguranţa în
exploatare, gradul sporit de operativitate, eficienţa economică ridicată.
Costului ridicat, incomparabil mai mare ca al instrumentelor clasice,
limitează răspândirea lor, dar generalizarea în dotare, recomandată de
performanţele menţionate, este doar o problemă de timp. Din aceste motive
instrumentele şi procedeele clasice de lucru vor fi menţinute, în paralel, o
perioadă de timp.
Principalele realizări în acest domeniu sunt:

127
 - sistemul GPS, ce permite determinarea poziţiei spaţiale a
punctelor staţionate, în cadrul proiecţiei adoptate, pe baza unor observaţii şi
înregistrări asupra unor sateliţi artificiali prelucrate automat;
- staţiile totale, instrumente geo-topografice electronice ce asigură
măsurarea cu precizie ridicată a tuturor elementelor geometrice necesare unor
lucrări, înregistrarea lor automată, şi rezolvarea direct pe teren, a unor
probleme topografice specifice de ridicare şi trasare.
Apariţia şi introducerea aparaturii moderne pătrunde în lucrările
curente, înlocuind procedeele clasice prin noi metodologii, cu efecte benefice
pentru cadastrul general şi cele de specialitate.

2.5.2.Sistemul de poziţionare globală (GPS)

2.5.2.1.Noţiuni de bază, Tehnologia G.P.S.- prezentare sintetică
Revoluţionând tehnica măsurătorilor terestre Sistemul Global de
Poziţionare (Global Positioning System)-(G.P.S.), prin avantajele oferite
(precizie, randament, viteză, simplitate) îşi găseşte tot mai multe aplicaţii atât
în realizarea reţelelor de sprijin cât şi în aplicaţiile inginereşti.
Se pun astfel bazele utilizării pe scară largă a tehnologiei în toate
domeniile Ştiinţei măsurătorilor terestre argumentele ce stau la baza alegerii
tehnicii G.P.S. fiind:
- nu trebuie să existe vizibilitate a punctului urmărit;
- precizia instrumentală milimetrică (1 mm pe coordonate, în
continuă ameliorare) satisface nevoile de precizie pentru toate domeniile de
utilizare;
- productivitatea mare a măsurătorilor scurtează durata acestora,
le simplifică, rezultând costuri scăzute;

128
 - măsurătorile nu sunt restricţionate de condiţiile atmosferice sau
de ora la care se fac (zi / noapte), satisfăcând un deziderat mai vechi privind
continuitatea înregistrărilor;
- obţinerea de măsurători în timp real şi de rezultate aproape
simultan cu măsurătorile.
Utilizarea tehnicii GPS în domeniul geodeziei practice, astfel încât să
se atingă o precizie compatibilă cu cea a observaţiilor geodezice tradiţionale,
poate fi asigurată numai prin utilizarea simultană a cel puţin două receptoare
GPS. Această tehnică permite determinarea exactă a distanţei între cele două
receptoare GPS, eliminând practic principalele surse de erori sistematice,
care afectează poziţia unui receptor unic..
Exploatarea eficientă a tehnologiilor GPS trebuie să fie realizată cu
respectarea următoarelor condiţii:
 GEOMETRIA SATELIŢILOR:, Pentru a îndeplini condiţia de precizie
necesară este nevoie ca în momentul observaţiei sateliţii să fie dispuşi
optim din punct de vedere geometric.
 VIZIBILITATE:, Semnalul emis de satelit poate fi deformat sau obturat
de diferite obstacole sau, poate fi recepţionat după ce a fost reflectat de
diferite suprafeţe.
 PRELUCRAREA ŞI TRANSCALCULUL: În cazul în care ne
interesează poziţia reciprocă a punctelor staţionate, datele furnizate pot fi
utilizate direct în sistemul mondial WGS 84 nemaifiind necesară
transcalcularea acestora în sistemul naţional.
 DISPONIBILITATEA SISTEMULUI: Sateliţii GPS fiind proprietatea
NASA, semnalul este codificat fiind necesară determinarea perioadei
optime pentru care observaţiile dau rezultatele dorite. S-a avut în vedere
ca pe perioada determinărilor să poată fi observat simultan cel puţin 4

129
 sateliţi, cu o elevaţie de cel puţin 15 0, iar diluţia geometrică a preciziei să
fie mai mică decât 5.
 CERINŢA DE PRECIZIE: S-a dorit a fi de  1-5 mm suficientă scopului
propus; de altfel s-a constatat că precizia de determinare a poziţiei
relative dintre puncte se încadrează în valori de ordinul 1  3  106 D
(km), încă din 1990 vorbindu-se de posibilitatea obţinerii unei precizii de
 2 mm pentru distanţe mai mici de 1 km.
Documentaţia LEICA privind măsurătorile GPS în timp real,
precizează că senzorii GPS de tip SR 399 şi SR 9500 cu frecvenţă dublă
cuplaţi la un palmtop de tip CR 344, dotat cu un software RT – SKI de
prelucrare a datelor cinematice în timp real, au posibilitatea:
 să stabilească în câteva minute poziţia statică a unui punct prin programul
RAPID STATIC;
 prin programul STOP & GO să precizeze evoluţia poziţiei într-un plan a
unui punct în funcţie de variaţia în timp;
 prin programul MOVING (KINEMATIC) să determine poziţia şi
traiectoria antenei GPS;
Firma Trimble a dezvoltat de asemenea sisteme GPS. În prezentarea
instrumentelor se menţionează “Spre deosebire de metodele şi instrumentele
topografice tradiţionale ca de exemplu teodolitele, tehnica GPS oferă cea mai
precisă metodă poziţionare spaţială ”. Astfel, de exemplu, instrumentul GPS
Trimble 4800 precizează la capitolul performanţe, în plan orizontal, o
precizie de  5 mm pentru programul static şi de  1 cm pentru programul
cinematic cu o înregistrare la fiecare 2 secunde pentru cinci sateliţi.
Instrumentele Ashtech de tip Step 1 au, de asemenea, performanţe
remarcabile pentru sistemul static  1 cm iar pentru cel cinematic  1,5 cm.
În acelaşi interval de precizie se înscriu şi instrumentele GPS ale
firmei SOKIA de tipul GSR 1000, GSR 1200, GSR 2100 cu o rezoluţie
130
pentru sistemul static de la 5 la 10 mm şi pentru sistemul cinematic de la 15
la 20 mm
Pentru proiectarea unei scheme de urmărire bazată pe deplasarea
antenei GPS, în cazul de exemplu al perimetrării unor suprafeţe, este necesar
să se facă diferenţierea a 2 tipuri de elemente:
- analiza comportării randamentului senzorilor GPS nestaţionari
sau a deformării semnalelor
- investigarea oricăror fenomene excepţionale şi urmărirea
sistemului.
Această problemă poate fi adresată utilizând instrumente statistice, în
care unul sau mai mulţi parametri pot să se schimbe brusc datorită
deformărilor naturale, a erorilor cumulative ale senzorului sau ale
schimbărilor condiţiilor de operare ale sistemului.
În primul rând înclinările datorate nefuncţionării corecte a senzorilor
GPS pot fi detectate cât de repede posibil, apoi senzorul să fie izolat sau
reparat pentru a preveni eventualele înclinări ulterioare ale deformării
semnalelor.
Două metode de detectare a schimbărilor ON-LINE utilizând
rezultatele coordonatelor de precizie RTK au fost dezvoltate.
Prima metodă utilizează diferenţele între receptor ale numărătorilor
reziduale dintre etape consecutive (sesiuni). În cazul unei singure staţii de
referinţă GPS, o ordine a cel puţin 3 staţii mobile sunt necesare a se monta pe
structură cu scopul de a detecta greşelile şi de a corecta răspunsul
receptorului.
Cea de-a a doua metodă consideră detectarea schimbărilor dinamice
mici în rezultatele RTK bazate pe schimbările tranzitive ale frecvenţelor
armonice. Scopul acestora este de a recepţiona/detecta greşelile autonome ale

131
receptorului şi micile schimbări dinamice ale rezultatelor RTK şi aplicaţiile
acestora pentru aplicaţia urmăririi structurale GPS.
O schemă de monitorizare bazată pe GPS trebuie să cuprindă atât un
subsistem de monitorizare GPS autonom cât şi un subsistem pentru
analizarea semnalelor de deformaţie înregistrate. Pentru fazele următoare este
cerută o precizie înaltă pentru urmărirea on-line a micilor modificări ale
coordonatelor antenei GPS şi a frecvenţelor armonice ale acestora.
Aceasta se poate realiza utilizând tehnici de poziţionare diferenţială.
Totuşi, la fel ca şi în unele aplicaţii cum ar fi aterizarea aeronavelor,
poziţionarea precisă nu este obligatoriu cel mai important factor. Integritatea
soluţiilor de poziţionare a antenei GPS este necesară pentru protecţia
împotriva alarmelor false. Testele de integritate se pot folosi pentru cercetarea
comportamentelor anormale în funcţionarea sistemului (de exemplu o
înclinare datorată deteriorării senzorului GPS sau a erorilor la ieşire). Acestea
sunt câteva tehnici care pot fi aplicate pentru a rula un test de integritate GPS.
Cele mai multe metode de detectare a erorilor GPS se bazează pe detectarea
erorilor de detecţie ale satelitului.
În esenţa testul de integritate se bazează pe ecuaţiile de aproximare a
deplasărilor şi/sau pe aproximările deplasărilor date de satelit. Aceste
aproximări au la bază un set de ecuaţii liniare. Prima elimină o măsurătoare,
cealaltă elimină toate măsurătorile corespunzătoare unui satelit dat. cum
pentru fiecare satelit este o singură ecuaţie, eliminarea unei ecuaţii înseamnă
eliminarea unui satelit.
Această clasă de teste de integritate este foarte importantă pentru
asigurarea unor rezultate corespunzătoare ale procesării datelor GPS. Pentru
monitorizarea deformaţiilor acolo unde sunt instalate mai multe receptoare
GPS pe o structură, un alt test de integritate poate fi folosit pentru urmărirea
performanţei receptorului. Scopul este de a se asigura că nici unul din

132
măsurătorile furnizate de receptoare nu sunt influenţate de înclinări. Orice
astfel de înclinare trebuie detectată cât mai repede posibil şi receptorul defect
izolat, pentru protecţia împotriva semnalelor de deformaţie eronate.
A doua sarcină este analiza poziţiei corecte a antenei. O schimbare
semnificativă a liniei de referinţă sau a componentelor coordonatelor poate fi
cauzată de încărcări datorate vântului, etc. Graficele de control sunt printre
cele mai potrivite unelte pentru monitorizarea deformaţiilor sau a mişcărilor.
Pentru urmărirea vibraţiilor, provocarea este de a detecta schimbările
spectrale sau comportările non-staţionare ale încărcărilor necunoscute.
Modelul de element finit este impracticabil când există numai câteva
măsurători.
O soluţie în două etape a fost propusă de Baseville (1987) şi implică :
 identificarea la faţa locului a amprentei modale, adică a frecvenţei
vibraţiilor structurii si
 validarea acestei amprente la înregistrările ulterioare ale semnalelor.
Acest test poate urmări structura în ansamblu sau se poate concentra
pe monitorizarea unui spaţiu anume, generând astfel informaţii pentru
analiză. Punctul principal îl reprezintă simplificarea problemei prin
detectarea schimbării valorii principale într-o variabilă aleasă convenabil.
Senzorii GPS de mare precizie pot măsura deplasări rapide ale căror densităţi
spectrale pot fi analizate şi folosite ca variabile aleatoare pentru detectarea
schimbării.
Poziţionarea reprezintă determinarea poziţiei exacte a unui punct pe
suprafaţa Pământului, staţionat cu antena GPS, într-un sistem tridimensional
de referinţă, prin trilateraţie spaţială. Procedeul presupune măsurarea, la un
moment dat, a distanţelor până la cel puţin patru sateliţi şi cunoaşterea
poziţiei acestora în sistemul de referinţă adoptat (figura 2.7.).

133
 Satelit

Spaţiu
interplanetar

20200 km

Antenă

Ionosfera
(70 – 1000 km Suprafaţa terestră Atmosfera
terestră
Troposfera
(0 – 40 km

Fig. 2.7. Principiul sistemului GPS

Aceste elemente trebuiesc determinate cu precizie maximă luând în
considerare, aşa cum s-a precizat anterior, o serie de erori şi corecţii
corespunzătoare. Prin calcule ulterioare se deduc coordonatele ce dau poziţia
în spaţiu a punctului în raport cu sistemul de referinţă.
Constelaţia de 24 sateliţi artificiali, cu echipament specializat, se
deplasează pe orbite cunoscute în jurul Pământului. Distanţele se obţin
funcţie de timpul necesar unui semnal radio emis de satelit să ajungă la
receptoarele electronice sofisticate de la sol, iar poziţia punctului în spaţiu se
deduce folosind şi unele elemente cunoscute ale sateliţilor şi ale orbitei
acestora.
Sistemele de poziţionare cu sateliţi au devenit operaţionale după
verificări, testări şi definitivări la sfârşitul mileniului trecut. Efectiv s-au
folosit şi se folosesc două sisteme de poziţionare globală şi anume:
- NAVSTAR în SUA, cunoscut sub numele de GPS;
- GLONASS în Rusia, folosit în paralel cu sistemul GPS.
Principiul de funcţionare al celor două sisteme este acelaşi. Ambele

134
apelează la o constelaţie de 24 de sateliţi proprii, cu înălţimi, planuri orbitale
şi echipamente specifice, cu funcţionare continuă. Determinarea punctelor se
poate face la orice oră din zi şi noapte, apelând evident şi la receptoare
terestre.
2.5.2.2.Structura sistemului GPS
Componentele de bază ale sistemului se grupează în trei segmente:
1.Segmentul spaţial al sistemului GPS
2.Segmentul de control
3.Segmentul utilizator
fiecare cu mai multe elemente electronice reunite în cadrul unor instalaţii
complexe, funcţionând complet automat, inclusiv autocorectarea unor date de
control. În acelaşi timp se au în vedere, aşa cum s-a precizat, şi unele erori ce
apar din cauza unor factori externi sau interni.
1.Segmentul spaţial al sistemului GPS, cuprinde o constelaţie de 24
de sateliţi care au rolul de a emite semnale ce urmează a fi recepţionate la sol.
Principalele caracteristici ale sateliţilor actuali sunt:
- cei lansaţi începând cu 1995 fac parte din generaţia „Block II R”
urmând ca în perioada 2001 – 2010 să se treacă la „Block II F”;
- masa orbitală este de 2.000 kg,
- dimensiunea acestora este de aproximativ 5 m,
- sunt dotate cu panouri solare desfăşurate,
- durata de funcţionare 10 ani;
- altitudinea de plasament 20.200 km deasupra Pământului, dispuşi
în 6 plane orbitale de câte 4 sateliţi fiecare;
- perioada de revoluţie de 12 ore, fiecare satelit trecând de 2 ori pe
zi deasupra unei staţii de control, orbitele fiind aproape circulare
şi înclinate la 550 faţă de planul Ecuatorului;

135
 - în fiecare punct de pe glob apar şi pot fi utilizaţi la orice oră din zi
între 4 şi 8 sateliţi, fără restricţii meteo şi la o elevaţie de 150;
- emisia semnalelor are drept sursă de energie bateriile solare şi este
asigurată de un emiţător, un microprocesor, o antenă, ceasuri de
înaltă precizie cu o eroare de o secundă la câţiva ani.
2.Segmentul de control are drept misiune calcularea efemeridelor
sateliţilor a corecţiilor acestora, urmărirea ceasurilor satelitare, transferul
mesajelor spre satelit şi în general, supravegherea întregului sistem. Efectiv
acest segment cuprinde cinci staţii care se clasifică astfel:
- staţia de control principală (Colorado Springs – SUA), ce asigură
datele de la staţiile monitoare şi calculează predicţiile pentru orbitele
sateliţilor şi corecţiile efemeridelor acestora;
- staţii monitoare, care înregistrează date de la toţi sateliţii vizibili,
transmiţându-le apoi staţiei de control principală;
- staţii de control la sol de la care se transmit mesaje spre sateliţi.
3.Segmentul utilizator este constituit din receptoare la sol care,
captează semnalele emise de sateliţi, le prelucrează şi stochează datele. În
componenţa lor receptoarele au o antenă cu amplificator, oscilatorul de înaltă
frecvenţă care asigură recepţia, un microprocesor care coordonează întreaga
activitate, unitatea de control prin care se comunică cu receptorul, memoria
pentru stocarea datelor, sursa de alimentare cu energia etc.
Antena

Unitatea RF
Unitatea de control Unitatea de stocare
Microprocesor

Alimentare

Fig. nr.2.8. Schema de principiu a unui receptor GPS

136
137
138
Fig. 2.9. Echipament GPS Trimble
Receptoarele sistemului GPS cuprind instalaţii electronice specifice şi
antenele propriu-zise. Acestea se fixează pe trepied, într-o staţie, de regulă,
cunoscută dar şi în punctele noi, sau pe un suport ce se verticalizează în
punctul matematic şi este dotat cu dispozitive specifice (figura 2.9.).

2.5.2.3.Tipuri de măsurători în sistemul GPS

Determinarea poziţiei unui punct de pe suprafaţa Pământului, într-un
ANUMIT sistem de referinţă, folosind o instalaţie GPS se bazează pe:
- măsurarea timpului scurs de la emiterea undei din satelit şi recepţia
ei la sol. Sincronizarea ceasurilor receptorului cu cele ale sateliţilor, respectiv
aducerea lor la aceeaşi origine (Greenwhich), se realizează de către
calculatorul receptorului;
- distanţa, rezultă indirect, funcţie de timpul necesar parcurgerii ei
de către semnal care, în general, este de 0,06 – 0,07 secunde. În acest scop
ceasurile receptoare ca şi cele patru ale unui satelit sunt de foarte mare
precizie.
- poziţia unui satelit în spaţiu, de referinţă în momentul efectuării
măsurătorilor, dată cu precizie prin coordonate în sistemul tridimensional de
axe, orbita satelitului (altitudinea, poziţia, viteza) fiind riguros calculată şi
corectată de la sol.
Măsurătorile propriu-zise pentru poziţionarea unui punct în siste-

139
mul GPS sunt caracterizate de un anumit mod de lucru, definit de mai mulţi
factori.
După durata observaţiilor se disting:
- măsurători statice, care sunt de lungă durată şi se desfăşoară în
cadrul unor sesiuni de lucru repetate la anumite intervale denumite, la rândul
lor, epoci de măsurare. În decursul lucrărilor receptoarele sunt instalate pe
trepiede (figura 2.10.).

S2 S3

S4
S1

Rt Rn
Staţie de referinţă Staţie nouă

Vectorul bazei

Fig. 2.10.Măsurători în sistemul GPS

- măsurători cinematice, ce se execută într-o singură epocă de
măsurare, cu menţinerea permanentă a legăturii spre minimum patru sateliţi
din constelaţia iniţială. Pe lângă receptorul fix, în punctele noi se instalează
receptoare mobile, portabile (figura 2.11.).
După principiul ce stă la baza determinărilor deosebim:
- măsurători diferenţiale, ce folosesc două receptoare, unul
instalat în punctul de referinţă şi altul în punctul nou, cu determinări
simultane de distanţe spre cel puţin patru sateliţi. Distanţele măsurate în
punctul fix, se compară cu cele deduse din coordonatele lui şi ale sateliţilor,
iar corecţiile se transmit receptorului mobil unde sunt aplicate distanţelor care
au fost măsurate prin coduri. Precizia de poziţionare este slabă, de câţiva

140
metri;
- determinări relative care constituie mijlocul principal de creare a
reţelelor geodezice de sprijin. Măsurătorile se execută cu echipamente GPS,
simultan, spre aceiaşi sateliţi, din două staţii (una cunoscută şi una nouă) în
funcţie de care se determină vectorul bazei dintre ele, definit prin
coordonatele relative x , y , z .
Precizia determinărilor relative este ridicată, satisfăcătoare pe deplin pentru
reţele geodezice deoarece:
- măsurătorile combinate din
3
4 cele două staţii conduc la
6 eliminarea multor erori;
2 -o eroare de 20 m de
1 5
poziţionare a punctului fix,
de referinţă, afectează doar
cu 1 ppm (părţi per milion)
Receptor bază de iniţializare Staţie de
mobil (vectorul bazei) referinţă factorul de scară.
- coordonatele punctului nou
se deduc din cele ale
Fig. 2.11. Metoda cinematică GPS
punctului fix.
Eroarea factorului de scară se elimină printr-o transformare Helmert în cazul
mai multor baze măsurate (afectate) ce se transcalculează într-o reţea
existentă. Fac excepţie punctele staţionate din reţelele GPS fundamentale ale
căror coordonate se consideră definitive;
- actuala reţea de referinţă „EUREF 89” (European Terestrial
Reference Framee) din Europa de vest se bazează pe 92 de staţii determinate
pe elipsoidul WGS – 84 cu o precizie de poziţionare de 1 – 2 cm. Reţeaua de
referinţă preconizată a ţării noastre „ROREF” trebuie să se racordeze, să fie o
prelungire a acestei reţele internaţionale în conformitate cu normele europen

141
 2.5.2.4.Sisteme de referinţă GPS
Geodezia satelitară apelează la sisteme bine definite ce permit
stabilirea poziţiei punctelor conform preciziei urmărite. Se disting:
- sistemul astronomic inerţial, folosit pentru descrierea mişcării
sateliţilor şi pentru precizarea poziţiei (coordonatelor) acestora la un moment
dat;
- sistemul de coordonate teresre, ce serveşte la poziţionarea
punctelor de observaţie, ce interesează practic. În principiu este vorba de un
sistem de coordonate carteziene tridimensional, legat de Pământ şi definit
astfel:
- originea axelor se găseşte în centrul Pământului, respectiv
în centrul elipsoidului de referinţă adoptat;
- axa Z este axa de rotaţie a Pământului, planul XOZ trece
prin punctul Greenwich (observatorul astronomic), iar
planul XOY prin geocentru, fiind perpendicular pe axa Z;
- variaţia poziţiei axei Pământului în spaţiu nu influenţează
practic sistemul, întrucât ambele se rotesc deodată cu
acesta. Deşi teoretic unele variaţii ale sistemului de
coordonate generate de modificarea axei de rotaţie a
Pământului există, se poate stabili „un sistem de
coordonate terestru momentan” pentru o anumită perioadă
de timp.
- determinările GPS se fac într-un astfel de sistem de coordonate
terestre, modern, „Word Geodetic System” (WGS – 84), definit de cca. 1500
staţii terestre. În acest scop i-a fost asociat un elipsoid geocentric
echipotenţial cu parametrii cunoscuţi (tabelul 2.2.).
Parametrii elipsoidului WGS – 84 (după J. Neuner)

142
Tabelul 2.3.
Parametrii Semnificaţie
a = 6.378.137 m Semiaxa mare a elipsoidului
C2.0 = 48.1668510 – 6 A doua constantă armonică
zonală
E = 7.292.11510 – 11 rad/s Viteza de rotaţie a Pământului
M = 3.986.00510 8 m3/s2 Constanta gravitaţională a
Pământului

Privitor la desfăşurarea lucrărilor de menţionat:

- cu mai multe receptoare mobile modul de lucru este asemănător,
poziţiile relative ale staţiilor stabilindu-se în raport cu una singură
considerată ca referinţă;
- procesarea datelor, respectiv determinarea componentelor
vectorului de bază, se face la birou, sau concomitent cu
desfăşurarea măsurătorilor, prin transmiterea datelor la una din
staţii;
- ca referinţă se ia obligatoriu, un punct din reţeaua GPS de ordin
superior, din reţeaua EUREF, ROREF sau din cea de sprijin ale
cărui coordonate rămân fixe la prelucrarea datelor.

2.5.2.5.Metode de determinare în sistemul GPS

Poziţionarea unui punct izolat denumită şi soluţie de navigaţie,
presupune folosirea unui singur receptor fix, în cazul unei măsurători statice,
sau mobil la cea dinamică. Erorile de poziţie sunt mari, ajungând la  100 m
în plan şi cca. 140 m în înălţime. În aceste condiţii o asemenea determinare
nu intră în preocupările geodeziei chiar dacă precizia se îmbunătăţeşte prin
prelungirea perioadei de observaţie.

143
 Metoda statică, folosită în mod frecvent în lucrările de cadastru
pentru determinarea unor puncte noi, are următoarele elemente de bază:
- receptoarele, atât din punctul cunoscut (fix, de referinţă) cât şi din
cele noi rămân staţionare în decursul unei sesiuni de observare;
- durata acesteia variază de la 5 – 20 minute la 2 ore în funcţie de
sateliţii recepţionaţi, lungimea bazei şi, mai ales, de procedeul de
lucru;
- precizia determinărilor este ridicată în cazul bazelor scurte (până
la 10 km) şi a receptoarelor cu dublă frecvenţă, cu erori ce nu
depăşesc  5 + 1 ppm;
Procedeul „rapid static” reduce timpul de măsurare la 5 – 20 minute
fără afectarea poziţiei amintite. Se aplică cu succes în aceleaşi condiţii
menţionate mai sus şi folosind unele proceduri simplificate de lucru. Se
recomandă, cu precădere, la îndesirea reţelei de sprijin şi reperajul
fotogrammetric.
Metoda cinematică reduce substanţial timpul de observaţie, după
iniţializarea măsurătorilor de bază, un receptor rămâne în staţia fixă iar
celelalte, mobile, se deplasează continuu în punctele noi unde rămân o
perioadă scurtă de timp.
Condiţia de bază este să se păstreze în permanenţă contactul cu cei
patru sateliţi de iniţializare, caz în care pentru punctele noi se asigură o
precizie centimetrică.
Procedeul pseudocinematic al metodei, presupune staţionarea
permanentă cu receptorul fix, iar cel mobil se transportă în punctele noi unde
rămâne doar 3 – 5 minute. După o oră, cel puţin, necesară schimbării
constelaţiei satelitare, punctele noi sunt reocupate pe aceeaşi perioadă de
timp. Se asigură astfel o precizie echivalentă cu a procedeului rapid-static.

144
 2.5.2.6. Surse de erori. Performanţe
Erorile ce apar în cadrul sistemului GPS se manifestă, în final, ca
erori de măsurare a distanţelor. Cele mai importante au drept sursă:
- modificarea vitezei de propagare a undelor de către unii factori
de ionosferă şi atmosferă ce pot afecta distanţele cu erori mari, de
 50 m;
- nesincronizarea perfectă între ceasurile atomice ale sateliţilor şi
cele de cuarţ ale receptoarelor, ce poate produce erori de distanţă
de până la 0,9 m;
- interferenţele electrice ale semnalului GPS cu semnale de pe
Pământ, inclusiv cele reflectate de suprafeţele plane şi arborii din
apropierea antenei;
Satelit

Receptor GPS

semnal direct
semnal reflectat

Fig. 2.12. Reflexia semnalului satelitar

- erorile efemeride, provocate de variaţiile orbitale ce se calculează

decadal şi se transmit satelitului pentru corelarea poziţiei lui;

145
 - excentricitatea centrului de fază al antenei unde se măsoară
semnalul radio emis de satelit şi altele.
Privite comparativ, metodele de măsurare, prezentate de J. Neuner, se
diferenţiază între ele în funcţie de aceste elemente (tabelul 2.3.).
Metode de determinare GPS prin poziţionare relativă

Tabelul 2.4.
Metoda Precizia de
Caracteristici
Procedeu determinare
Durată mare de observaţii (ore)
Statică  0,1   1 ppm
Baze de lungimi, practic, nelimitate
Timp scurt de observaţii (minute)
Baze mai mici de 10 km
Rapid-static  (5 mm + 1 ppm)
Receptoare cu două frecvenţe (de preferat)
Constelaţie satelitară bună
Timp foarte scurt de observaţie (minute)
Cinematică  3   10 ppm Contact permanent cu 4 sateliţi după
iniţializare
Timp redus de observaţie (minute)
Punctele noi odată staţionate sunt
Pseudocinematic  (5 mm + 1 ppm) „reocupate” şi observate din nou
Întreruperea semnalului de la satelit este
nerelevantă

2.5.2.7. Posibilităţi de utilizare a tehnicii GPS în cadastru

În principiu, poziţia spaţială a unui punct de pe suprafaţa terestră, în
care s-a instalat un receptor GPS, se obţine prin parcurgerea unor etape mari
de lucrări:
- observaţii specifice respectiv măsurători, ce se execută în
funcţie de natura cu durată adecvată. Totodată se colectează şi
datele meteorologice pentru corectarea efectului de refracţie;
- prelucrarea datelor, pe elipsoidul WGS – 84, cu ajutorul softului
furnizat de firma constructoare odată cu instalaţia GPS. Schema

146
 generală de procesare ce se regăseşte în toate programele
cuprinde:
- calculul coordonatelor provizorii ale staţiei;
- controlul datelor pentru identificarea eventualelor
măsurători greşite, a întreruperilor de fază şi eliminarea
acestora;
- estimarea necunoscutelor şi analiza rezultatelor.
- transcalcularea coordonatelor în sistemul de proiecţie
„Stereografic 70”, oficializat la noi, cu programe specializate. Pe
baza unor măsurători efectuate simultan şi în unele staţii
permanente din Europa şi apelând la asemenea programe,
punctele se determină încadrate în reţeaua internaţională EUREF;
- „procesarea în timp real” permite determinarea poziţiei unui
punct imediat după, sau concomitent, cu înregistrarea datelor
satelitare;
- cotele „z” sunt raportate la elipsoidul internaţional de referinţă şi
nu la geoid, motiv pentru care erorile sunt de aproape 20 de ori
mai mari faţă de cele planimetrice. În prezent se fac eforturi
pentru îmbunătăţirea preciziei dar deocamdată punctele se cotează
prin nivelment geometric de precizie.
Determinările prin tehnologia GPS vizează în primul rând
modernizarea reţelei geodezice naţionale în vederea asigurării unor puncte
de referinţă la nivelul impus de standardele internaţionale.
Lucrările cadastrale propriu-zise beneficiază de această tehnică
modernă la care se poate apela în cazul realizării în viitor a reţelei GPS de
referinţă, cât şi pe baza celei clasice, existente. Efectiv operatorul cadastral
poate utiliza tehnica GPS în cadrul următoarelor etape ale întocmirii
planurilor:

147
 - îndesire reţele geodezice de sprijin pentru asigurarea densităţii
optime desfăşurării lucrărilor ulterioare;
- realizarea reperajului fotogrammetric ce stă la baza restituţiei
şi altor operaţii desfăşurate la birou;
- delimitarea cadastrală, prin determinarea unor puncte
importante de pe hotarul unităţii administrative şi chiar a unor
staţii din reţeaua de ridicare.
Oportunitatea utilizării tehnologiei GPS în asemenea lucrări trebuie
analizată temeinic prin prisma dotării sau a închirierii unei instalaţii GPS, a
numărului de puncte, lipsa reţelei geodezice clasice fiind impusă în final de
eficienţa economică.
Avantajele determinărilor în sistemul GPS sunt evidente faţă de
cele clasice, atât ca precizie cât şi ca randament. În lucrările de cadastru ele
devin benefice şi sub raportul rentabilităţii, chiar în cazul lipsei lor de dotare;
se are în vedere posibilitatea închirieri instalaţiei sau determinarea, la
comandă, a unor puncte de către firmele de specialitate. Condiţiile de
îndeplinit care pot asigura avantajele sistemului sunt:
- existenţa în regiune a unui număr de 4 – 6 puncte vechi, amplasate
judicios, fără restricţii de distanţă sau vizibilitate, pentru
asigurarea corespondenţei la transcalcularea coordonatelor din
sistemul WGS 84 în „stereografic 70”, legiferat la noi;
- executarea măsurătorilor cu minim trei receptoare GPS, unul
instalat într-un punct cunoscut iar celelalte două în puncte noi şi
recepţionarea concomitentă a semnalelor de la minimum patru
sateliţi identici;
- timpul de observaţie recomandat este de minimum o oră pentru
punctele de îndesire şi de 15 minute pentru reperele
fotogrammetrice;

148
 - prelucrarea datelor cu ajutorul softului specific receptorului,
rezultând coordonatele pe elipsoidul internaţional WGS 84, şi
trecerea lor printr-o transformare tridimensională în sistemul
„stereografic 70”.
Limitările în folosirea sistemului GPS se referă la o serie de condiţii
în stabilirea amplasamentului efectiv al punctelor. Cu această ocazie se va
evita apropierea de:
- obstacole, care ar masca orizontul peste elevaţia de 150, fapt ce ar
reduce numărul sateliţilor disponibili;
- suprafeţe reflectorizante, din apropiere (construcţii, arbori), care
pot provoca reflectarea unor unde care se suprapun peste cele
sosite direct;
- instalaţii electrice de putere sau relee de emisie ce pot produce
perturbarea semnalelor venite de la satelit.
În plus, punctele alese trebuie să fie accesibile cu maşina şi să fie
amplasate în zone ferite de distrugere spre a fi protejate.
Receptoarele existente azi sunt realizate de diferite case
constructoare, cu reprezentanţe în ţara noastră, toate instalaţiile se livrează cu
accesoriile necesare: programe de procesare, garanţii pe diferite termene şi
asigură servicii de întreţinere, instruirea utilizatorilor şi altele.

Fig. 2.13.
149
2.5.3.Staţii topografice totale

Fig. 2.14.

150
Fig.2.16.
151
Fig.2.17.

152
Fig.2.18.
153
 ZEISS RECELTA 3
Fig.2.19.
154
Staţii totale Sokkia
Fig.2.20.

155
STAŢIE TOTALĂ TOPCON
Fig.2.21.

STAŢII TOTALE Leica

TPS400 Series - TPS1100 Professional
Fig.2.22.

156
 CAPITOLUL 3
PARTEA TEHNICĂ A CADASTRULUI GENERAL

3.1.OPERAŢII PRELIMINARE

Obiectul cadastrului tehnic îl constituie un ansamblu de lucrări geo-

topo-fotogrammetrice, cât şi cartografice ce conduc la obţinerea planurilor
şi registrelor cadastrale.
Cadastrul tehnic se caracterizează prin:
- corespunde funcţiei tehnice determinând pe bază de măsurători
poziţia, forma şi aria terenurilor, pe categorii de folosinţă şi de
proprietari, precum şi ale construcţiilor ridicate pe acestea;
- ocupă ponderea cea mai mare, din volumul lucrărilor de
introducere şi întreţinere a cadastrului, în raport cu partea
economică şi cea juridică;
- apelează la tehnologii moderne bazate pe metode matematice, pe
aparatura clasică şi electronică în efectuarea măsurătorilor şi la
prelucrarea datelor, asigurând lucrărilor rigoare, precizie şi un
grad superior de automatizare;
Etapele de lucru ale cadastrului tehnic, sunt în succesiunea lor:
- 1) Lucrări pregătitoare, privind alegerea teritoriilor
administrative (comunale, orăşeneşti, municipale), ce urmează a fi
cadastrate, pregătirea caietelor de sarcini, organizarea licitaţiilor,
încheierea contractelor, ş.a.m.d.
- 2) Analiza situaţiei fiecărei unităţi cadastrale din puncte de
vedere al materialelor cartografice existente, al reţelei geodezice
din regiune, al lucrărilor executate în trecut şi posibilitatea
folosirii lor în noile documentaţii.
157
- 3) Întocmirea proiectelor tehnice, de ansamblu şi de execuţie, cu
soluţiile stabilite în funcţie de mărimea şi complexitatea
teritoriului, de concluziile analizei în raport cu prevederile
normale tehnice de lucru precum şi de posibilităţile financiare.
- 4) Lucrări privind reţeaua geodezică de sprijin, care se referă
la verificarea punctelor existente, îndesirea acesteia şi
determinarea reţelei de ridicare necesară lucrărilor topo-
fotogrammetrice cadastrale.
- 5) Delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ şi a
intravilanelor prin stabilirea, marcarea şi determinarea poziţiei
punctelor de hotar, inclusiv calculul suprafeţelor totale.
- 6) Ridicări topo-fotogrammetrice ale fondului funciar
parcurgând toate etapele întocmirii unor planuri noi, sau
actualizării celor existente, în cazul unor schimbări semnificative
de la data ultimei ridicări intervenite,
- 7) Culegerea datelor textuale “descriptive atribute”, respectiv
identificarea proprietarilor şi a categoriilor de folosinţă a
terenurilor, a caracteristicilor construcţiilor şi înscrierea acestora
pe fişe speciale, uniformizate.
- 8) Numerotarea cadastrală a intravilanelor componente şi a
extravilanului, cu înscrierea simbolurilor categoriilor şi unde este
cazul, a subcategoriilor de folosinţă.
- 9) Redactarea planurilor cadastrale (de bază şi de ansamblu)
ale teritoriului administrativ şi multiplicarea acestora în număr
corespunzător.
- 10) Calculul suprafeţelor tuturor parcelelor, cu verificările
necesare şi eventual compensărilor parţiale, precum şi înscrierea
lor în fişe.

158
- 11) Redactarea registrelor cadastrale, apelând la mijloacele de
prelucrare automată a datelor, listarea acestora şi editarea în
numărul de exemplare cerut de instrucţiuni.
- 12) Controlul, recepţia şi aprobarea de introducere a
cadastrului general la nivelul unui teritoriu administrativ, conform
normelor şi instrucţiunilor în vigoare privind termenele, metodele,
procentul sondajelor, toleranţele, remedierile necesare, etc.
- 13) Organizarea bazei de date în concordanţă cu sistemul
informaţional al cadastrului inclusiv programele GIS.
Precizări:
- responsabilitatea lucrărilor revine în cea mai mare parte
proiectantului, ca executant titular de contract. Oficiul judeţean de
cadastru răspunde integral pentru etapele 1, 12, 13 şi parţial, prin
coordonare-colaborare, pentru operaţiile de la punctele 1, 3 şi 4:
- ordinea de desfăşurare este în general cea menţionată, care va fi
păstrată. De la caz la caz, însă, în funcţie de operator şi de situaţie,
pot interveni unele variante în care unele etape să se desfăşoare
concomitent;
- natura lucrărilor este diferită, unele numai de birou (etapele 1, 3,
8, 9. 10), altele de teren (7) sau în cea mai mare parte combinate
(2, 4, 5, 6, 11);
Elaboratele finale ale cadastrului tehnic, denumite şi “operate
cadastrale”, sunt piesele de bază pentru introducerea cadastrului
general şi întreţinerea lui în continuare. Acestea sunt reunite într-o
“documentaţie cadastrală” ce se întocmeşte pe unităţi administrativ-
teritoriale, cu extravilanul şi intravilanele lor şi conţine practic,
planuri şi registre cadastrale. Conform legislaţiei în vigoare o astfel
de documentaţie trebuie să cuprindă :

159
 - registrul cadastral al parcelelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor;
- registrul corpurilor de proprietate;
- fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi pe
categorii de folosinţă;
- planurile cadastrale de bază (pe extravilan şi intravilan) şi
planul de ansamblu al întregii unităţi teritorial administrative.
Observaţie-Toate piesele de mai sus trebuie redactate
conform normelor în vigoare, pe formulare tipizate, cu semnăturile şi
avizele celor în drept şi dublate de procese verbale corespunzătoare.

3.1.1 Lucrări pregătitoare

Alegerea unităţilor. Caiete de sarcini
Demararea lucrărilor de introducerea a cadastrului general nu se
poate face simultan pentru toate comunele, oraşele şi municipiile unui judeţ
din motive financiare şi a forţei de muncă specializată. În consecinţă
directorul general al Oficiului judeţean de cadastru (OJCGC) stabileşte
periodic, de comun acord cu Oficiul Naţional de Cadastru (ONCGC),
numărul de unităţi administrative şi succesiunea de atacare a lor în funcţie de
posibilităţile materiale.
Criteriile de selecţie sunt multiple; prioritate au fondurile
disponibile, mărimea şi complexitatea unităţilor administrativ-teritoriale,
documentaţia cartografică existentă, starea reţelei geodezice din zonă,
interesul manifestat de administraţie, forţa de muncă specializată disponibilă
(persoane fizice şi juridice autorizate).

160
 Elaborarea caietului de sarcini pentru fiecare unitate în parte
(comună, oraş, municipiu) se întocmeşte de către Oficiul judeţean de cadastru
şi cuprinde un ansamblu de informaţii ce pot fi grupate astfel:
- date generale asupra teritoriului administrativ, respectiv
denumirea, amplasamentul, suprafaţa, numărul de intravilane,
documentaţia topo-cadastrală existentă, situaţia reţelei geodezice
din zonă, componenţa comisiei comunale ş.a.m.d.;
- conţinutul şi condiţiile tehnice de respectat, pentru lucrările date
spre executare cu materialele necesare, toleranţele admise,
eventual procedeele de lucru recomandate;
- documentaţia cadastrală ce urmează a se prezenta, cu precizarea
pieselor scrise şi a celor desenate şi specificarea conţinutului
acestora, numărul de exemple, condiţiile de redactare, etc.;
- condiţiile de verificare, control şi recepţie a lucrărilor pentru
confirmarea îndeplinirii clauzelor din contract la terminarea
lucrărilor;
- datele privitoare la achiziţionarea lucrărilor, respectiv modul de
organizare a licitaţiei, contractarea, plata devizului, termenele
predare ş.a.m.d.
În principiu datele din caietul de sarcini trebuie să fie cât se poate de
detaliate pentru a evita litigiile ulterioare între proiectant şi beneficiar.

Achiziţionarea lucrărilor
Oficiul judeţean de cadastru organizează şi răspunde de întreg
procesul de angajare a elaborării documentelor cadastrale pentru un teritoriu
administrativ. Se are în vedere desfăşurarea normală a lucrărilor cu
respectarea normelor de procedură pentru a evita contestaţiile ce pot conduce
la anularea încheierilor.

161
 Publicitatea lucrărilor de executat se asigură prin anunţuri ziare
locale şi centrale, făcute cu două luni înaintea licitaţiei. Anunţul va conţine
date privind teritoriul de cadastrat, data, ora şi locul ţinerii licitaţiei,
conţinutul documentaţiei, data limită de înscriere, condiţii respectiv dreptul
de participare şi taxa de achitat, în care este inclusă şi caietul de sarcini.
Licitaţia se organizează la data, ora şi locul anunţat, cu participarea
comisiei, iar lucrările se desfăşoară conform prevederilor din actele
normative (oferte în plic închis sau deschis, prin strigare). Operaţia ia sfârşit
prin anunţarea ofertantului care şi-a adjudecat dreptul de executare a lucrării.
Contractul de întocmire a documentaţiei se încheie între beneficiar
(OJCGC), proiectant, şi cuprinde drept clauze principale: obiectul lucrărilor,
valoarea devizului, condiţiile de plată, termenul de predare, obligaţiile
beneficiarului, ale proiectantului, etc. Condiţiile pot fi detaliate prin acte
adiţionale la contract ce se pot încheia ulterior.

3.1.2 Analiza situaţiei existente şi adaptarea soluţiilor tehnice

Oportunitatea operaţiilor
Introducerea cadastrului general în ţara noastră presupune
demararea lucrărilor în toate judeţele, în unităţile teritorial-administrative.
Piesa principală a documentaţiei finale este planul cadastral, ca plan
tematic obţinut pe diferite căi, cu conţinut specific. Indiferent de procedeul
adoptat acesta se sprijină pe reţeaua geodezică naţională ca o condiţie
indispensabilă în cazul suprafeţelor întinse, pentru asigurarea omogenităţii şi
a unei precizii unitare.
Condiţii concrete de la noi, pentru realizarea unei asemenea acţiuni
de nivel republican, sunt deosebit de dificile şi ridică numeroase probleme
deoarece:

162
 - necesitatea introducerii cadastrului şi publicităţii imobiliare este
stringentă şi trebuie realizată în cel mai scurt timp;
- volumul lucrărilor este imens, iar cheltuielile sunt semnificative
pentru bugetul ţării;
- lucrările sunt de durată, indiferent de tehnologiile utilizate;
- reprezentările cartografice realizate după 1950, ce constituie
fondul topografic naţional, corespund doar în parte cerinţelor
prevăzute în normele tehnice pentru introducerea cadastrului.

Analiza situaţiei existente

Condiţiile de bază ce trebuie îndeplinite, obligatorii spre a putea fi
folosite în cadastru, sunt:
- planurile topografice, să fie reprezentări riguroase şi cu un
conţinut adecvat, respectiv să fie precise şi actuale:
- reţeaua geodezică naţională să corespundă concepţiei moderne de
determinare în sistemul GPS, inclusiv racordarea la reţeaua
europeană de referinţă (EUREF).
Criteriile de analiză privind îndeplinirea condiţiilor privitoare la
planurile topografice sunt conform normelor tehnice ONCGC, următoarele:
- procentul de modificări ale conţinutului cadastral, procent ce
defineşte actualitatea planului şi care se stabileşte pe unitatea de
suprafaţă (km2);
- scara planului, metoda de ridicare folosită la întocmirea lui şi
natura suportului ca elemente ce caracterizează precizia de
reprezentare;
- lizibilitatea conţinutului ca o condiţie definitorie a calităţii şi
implicit a utilităţii planurilor şi hărţilor.

163
 Stabilirea procentului de modificări, considerat drept criteriu
eliminatoriu, se face practic pe baza unor sondaje şi presupune în esenţă:
- parcurgerea terenului şi confruntarea conţinutului planului
existent cu realitatea;
- transpunerea pe plan a modificărilor constante “la vedere”,
privind principalele detalii, respectiv limitele tarlalelor, corpurilor
de proprietate a parcelelor, existenţa şi forma construcţiilor
permanente. Pe planul existent acestea se trec în mod diferit, cele
dispărute se anulează cu roşu, cele nouă apărute, inclusiv
modificările, se conturează cu creionul înscriindu-se şi simbolurile
corespunzătoare;
- sondajele se execută în zone diferite atât din intravilane cât şi din
extravilanul teritoriului administrativ, pentru cel puţin 75 % din
suprafaţa acestuia. Se urmăresc cu prioritate amplasamentele în
care s-au efectuat măsurători pentru aplicarea Legii 18/1991;
- procentul de modificări al conţinutului planului cadastral se
stabileşte de numărul total de linii şi simboluri vechi şi noi
apărute. Numărătoarea se face cu ajutorul unei grile transparente,
cu cadrilaj de 1 km pătrat, iar procentul se determină pentru
fiecare foaie de plan în parte, fiecare zonă şi în final pe suprafaţa
totală de intravilan;
- concomitent se verifică şi reţeaua geodezică consemnând
existenţa şi starea marcajelor din teritoriul administrativ ce permit
stabilirea densităţii punctelor din zonă.
-Adoptarea soluţiilor tehnice
Verificările privind starea planurilor topo-cadastrale şi a reţelei
geodezice naţionale din regiune se fac, în această etapă de către OJCGC şi au
un caracter informativ. Situaţia definitivă se stabileşte de către proiectantul

164
care execută lucrările întocmite a documentaţiei. În final, toate constatările
făcute sunt supuse unei analiza atente. Concluziile servesc ca suport la
alegerea şi justificarea metodologiei de lucru în vederea obţinerii planului
cadastral de bază în conformitate cu normele tehnice stabilite de ONCGC.
Elementul hotărâtor în luarea deciziilor este actualitatea planului
topografic exprimată prin procentul de modificări intervenite de la data
elaborării sau a ultimei aduceri la zi. Planul cadastral se poate obţine, astfel,
în două moduri diferite prin:
-actualizarea celor existente, când procentul modificărilor este inferior
unui grad apreciat de 40-50%;
-ridicări noi, pe întreaga suprafaţă, când schimbările depăşesc aceste
procentaje;
Alte recomandări suplimentare, tot cu caracter general, menţionate şi în
normele tehnice de lucru în vigoare, de avut în vedere în această etapă sunt:
- ridicările noi se recomandă să se realizeze prin metoda
aerofotogrametrică ce asigură precizie, randament şi eficienţă
economică în cazul suprafeţelor mari;
- actualizarea planurilor existente se face topografic,
aerofotogrammetric sau combinat, în funcţie de zona teritoriului
(intravilan, extravilan), suprafaţa urmărită, procentul de
modificare, scară, relief, etc.;
- constatările şi soluţiile tehnice de adoptat se aduc la cunoştinţa
proiectantului prin înscrierea lor în caietul de sarcini;
- planul de proiecţie ce se va folosi în cadrul sistemului
„stereografic 70”respectiv planul secant unic sau secant local, se
alege în prealabil pentru evitarea deformaţiilor mari care ar afecta
valorile reale ale suprafeţelor.

165
 Hotărârile finale se consemnează în documente specifice, sub
semnătură.

3.1.3 Elaborarea proiectelor tehnice

Soluţiile tehnice cele mai avantajoase, privind posibilităţile şi
procedeele de utilizare a materialelor cartografice şi a reţelei geodezice
existente, se stabilesc pe baza constatărilor şi analizei făcute de OJCGC şi se
definitivează în urma unor observaţii şi completări făcute de proiectant.
Propunerile se concretizează în două documentaţii, special întocmite,
conform prevederilor normelor tehnice actuale de lucru:
1.Proiectul tehnic de ansamblu (P.T.A.) cuprinde constatările şi
soluţiile rezultate din analiza situaţiei la zi şi este obligatoriu pentru lucrările
extinse pe teritorii administrative întregi. Prin analiza documentaţiilor
existente se stabilesc elementele principale ale elaborării proiectelor tehnice
de execuţie (P.T.E.) privind:
- soluţiile tehnice de bază;
- estimarea volumelor de lucrări;
- estimarea necesarului de forţă de muncă;
- necesarul de fonduri;
- mijloace tehnice specificate pe etape, etc.
2.Proiectul tehnic de execuţie (P.T.E.), cuprinde justificarea
soluţiilor, cuantificarea volumelor de lucrări, fondurile necesare.
La baza (P.T.E.) stau normele tehnice de lucru în vigoare, precizările
de ordin tehnic şi financiar din P.T.A., şi caietul de sarcini. În conţinut trebuie
să se regăsească obligatoriu:
- concluziile din P.T.A. sau, în cazul unor suprafeţe reduse,
concluziile rezultate din studiul preliminar instituţiilor abilitate
(OJCGC sau IGFCC);

166
 - posibilităţile de utilizare a documentaţiilor existente(topografice,
geodezice, cartografice şi cadastrale) din unitatea de lucru, în
urma recunoaşterii terenului şi delimitării zonelor utilizabile pe
planurile anterioare;
- soluţiile propuse sub forma unor scheme grafice (la scara
1/25000-1/50000), asupra întregului teritoriu administrativ şi
asupra întregului intravilan (la scara 1/5000-1/10000) privind
reţeaua de sprijin, modul de determinare a punctelor hotarului
administrativ, traseele şi eventual punctele reţelei de ridicare;
- antemăsurătoarea şi devizul estimativ, întocmite pe baza normelor
de deviz ONCGC, pentru fiecare categorie de lucrări respectiv
reţele de sprijin şi de ridicare, măsurători în detaliu pentru
completare sau actualizarea planurilor, cartoeditarea originalelor,
conversia prin digitizare, etc.;
- memoriu tehnic justificativ al P.T.E. pentru explicitarea măsurilor
propuse.
Observaţii finale:
- documentaţiile PTA şi PTE se întocmesc de către executantul
lucrării şi se supun spre avizare la Comisia tehnico-economică a
OJCGC, numită prin decizia directorului general;
- prevederile din proiectul tehnic de ansamblu devin obligatorii la
întocmirea proiectului tehnic de execuţie;
- în lucrările de complexitate redusă analiza documentelor vechi
devine sumară şi se poate trece, cu aprobarea conducerii OJCGC
sau ONGCG, direct la proiectul tehnic de execuţie.

167
 3.1.4 Lucrări privind reţeaua geodezică de sprijin, realizarea
reţelei geodezice de îndesire
Rol. Structură. Condiţii.
Reţeaua geodezică constituie suportul, pe care se sprijină (şi în care
trebuie încadrate) toate lucrările de ridicare în plan, necesare introducerii şi
întreţinerii cadastrului general.
Reţeaua geodezică de îndesire este constituită dintr-o serie de
puncte, convenabil alese, determinate sprijinindu-ne pe reţeaua geodezică
naţională, din aproape în aproape, după principiul trecerii de la puncte de
ordin superior la puncte de ordin inferior.
Punctele reţelei geodezice naţionale şi ale celei de îndesire vor forma
o reţea servind la:
- delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ, inclusiv a
intravilanelor, prin determinarea poziţiei spaţiale (x, y, z) a
punctelor de hotar;
- reperajul fotogrammetric, în cazul unor ridicări aeriene, respectiv
la determinarea punctelor de reper şi control necesare redresării şi
restituţiei;
- realizarea reţelei de ridicare, constituită din ansamblul staţiilor de
drumuire ale unei ridicări topografice.
Condiţiile de realizare a reţelei geodezice de îndesire sunt
următoarele:
- determinarea integrală sau parţială devenind prima şi cea mai
importantă etapă de lucru pentru întocmirea documentaţiei unei
unităţi administrative;
- baza de plecare o constituie reţeaua geodezică naţională clasică şi
GPS, realizată de ONCGC şi integrată în cea europeană. Punctele
acestei reţele de referinţă furnizate de Oficiul judeţean de cadastru

168
 trebuie să fie suficient de apropiată ca să permită îndesirea ei cu
instalaţii GPS;
- densitatea punctelor noi trebuie apreciată şi asigurată în funcţie de
necesităţile impuse de lucrările următoare, fiind condiţionată în
esenţă de detaliile existente, de instrumentele şi metodele folosite
la ridicarea acestora;
- realizarea efectivă se face în prezent cu instalaţii GPS, în cadrul
unor reţele geodezice moderne. Procedeul clasic de îndesire a
reţelelor prin intersecţii este neproductiv, costisitor, de durată şi nu
mai poate fi luat în considerare decât în situaţii de excepţie; prin
intersecţii înainte se determină punctele dominante, nestaţionabile
(turle de biserici, antene, coşurile fabricilor), care vor servi, cu
precădere, la orientarea vizelor din punctele cunoscute sau la
retrointersecţie.
Recomandări generale privind realizarea şi folosirea reţelei de
îndesire sunt înscrise în normativele şi instrucţiunile tehnice de lucru în
vigoare :
- parametrii de bază ai determinărilor sunt, elipsoidul de referinţă
Krasowski, sistemul de proiecţie „Stereografic 70”, pentru
coordonatele plane şi referinţa „Marea Neagră 1974” pentru cote;
- trecerea coordonatelor din planul secant unic al proiecţiei
„stereografice 70” într-un plan secant local în zonele cu deformaţii
mari, pentru a rezulta astfel suprafeţele reale ce interesează în
cadastru;
- procedeele tehnice de lucru şi instrumentele folosite, moderne sau
clasice sunt alese de executant, cu condiţia asigurării preciziilor
corespunzătoare, menţionată în instrucţiuni;

169
 - alte detalii privind determinarea reţelei de îndesire sunt date în
Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general -
ONGGC (2001). În completare se mai folosesc cele pentru
întocmirea planurilor la scara 1/2000-1/10000 ale Direcţiei Fond
Funciar şi Cadastru (1980), Normativul 110-69 al Comitetului
pentru Construcţii şi Sistematizare (1969), ce rămâne valabil până
la apariţia unor reglementări noi.
Etapele de lucru în realizarea reţelei geodezice de îndesire şi implicit
de sprijin, necesară introducerii cadastrului, sunt:
- identificarea şi verificarea punctelor reţelei geodezice existente în
zonă;
- proiectarea şi materializarea punctelor de îndesire necesare;
- măsurători în teren şi calcule pentru determinarea coordonatelor
acestora.
Identificarea şi verificarea punctelor vechi
Identificarea punctelor vechi se face utilizând o hartă de ansamblu a
zonei, cu curbe de nivel, ce cuprinde amplasamentele acestora precum şi cu
ajutorul descrierii topografice furnizată de OJCGC. În funcţie de descriere şi
schiţa reperaj se trece la identificarea punctelor vechi şi la controlul stării
bornelor.
Verificarea propriu-zisă a reţelei geodezice existente se face în mod
diferit funcţie de aparatura disponibilă, astfel:
- cu staţiile totale se măsoară unghiuri şi, mai ales, distanţe între
punctele cunoscute şi identificate în teren. Valorile obţinute se
compară cu cele deduse din coordonate, când diferenţele trebuie
să se înscrie în toleranţele oficiale;
- sistemul GPS permite, în principiu, un control eficient prin
redeterminarea coordonatelor câtorva puncte din reţea. Dacă

170
 diferenţele rezultate din compararea acestora cu cele existente
sunt acceptabile se consideră că reţeaua existentă poate fi folosită;
- cu aparatura clasică, se măsoară, în două serii, unghiurile
orizontale făcute de direcţiile duse din punctul staţionat spre alte
puncte cunoscute. Unghiurile măsurate se compară cu cele
calculate din orientări, iar diferenţele trebuie să se menţină în
toleranţe.
În final, pe baza observaţiilor din teren şi a calculelor, se stabileşte în
ce măsură reţeaua geodezică din zonă este utilizabilă.
Proiectarea şi materializarea reţelei geodezice de îndesire
Reţeaua geodezică de îndesire şi cea de sprijin, trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii tehnice:
- precizie ridicată, abatere standard pe cote sub  5 cm;
- densitate corespunzătoare, 1 punct/5 km2 în extravilan şi 1
punct/km2 în intravilan;
- includerea, pe lângă punctele de la sol şi a semnalelor
nestaţionabile (biserici, antene, coşuri de fabrici), care au părţi
terminale ce pot fi încadrate cu firele reticulare;
- omogenitatea reţelei, prin repartizarea uniformă a punctelor în
zona de lucru.
Proiectarea reţelei, respectiv alegerea punctelor noi, de îndesire, se
face iniţial pe o hartă, poziţia definitivă stabilindu-se ulterior în teren.
În această situaţie la proiectarea punctelor noi trebuie avute în vedere:
- includerea în configuraţia determinării a cel puţin patru puncte
cunoscute uniform repartizate în zona de lucru, care să asigure
poziţionarea unui punct nou în funcţie de cel puţin trei vectori.
Acestea sunt puncte din reţeaua geodezică modernă, de ordin

171
 superior, care trebuie să existe, în mod normal, la distanţe până la
40 – 50 km, determinate anterior de ONCGC;
- structura şi densitatea reţelei geodezice de îndesire GPS,
considerată în ansamblul ei, depinde de procedeele de lucru
folosite în continuare la delimitarea cadastrală, la reperajul
fotogrammetric şi la ridicarea detaliilor;
- amplasamentul efectiv al staţiilor trebuie ales în conformitate cu
precizările făcute la capitolul privind utilizarea tehnologiei GPS în
cadastru.
Sistemul GPS facilitează totuşi proiectarea reţelei de îndesire cu toate
menţiunile de mai sus deoarece operaţia este condiţionată efectiv doar de
existenţa în regiune, la distanţe rezonabile, a punctelor din reţeaua geodezică
de bază, de ordin superior. Locul de amplasare a punctelor noi se alege astfel
cu destulă uşurinţă iar densitatea poate fi redusă în funcţie de folosirea
ulterioară şi a staţiilor totale.
Procedeul clasic, bazat pe intersecţii pentru îndesirea reţelei în
ansamblul ei este considerat învechit, în prezent, deoarece determinările sunt
dificile, condiţionate de existenţa unor vize (4 – 5) cât mai lungi, repartizate
în cele patru cadrane şi de observaţii îndelungate. El rămâne ca ajutor la
determinarea în continuare a punctelor nestaţionabile, ce se includ, după cum
s-a arătat, obligatoriu în structura reţelei de îndesire.
Marcarea punctelor se realizează în funcţie de natura solului, prin
borne de beton mijlocii tip 2, conform standardului SR 3446-1/96
(figura.3.1). Odată cu bornarea se întocmeşte şi descrierea topografică a
punctului, cu schiţa corespunzătoare, care se execută pe formulare tipizate
date în normele tehnice actuale.

172
 0,60 (0,80)
0,1
5

0,100,50
0,1

0,20 0,50
5

0,50

1,30 (1,50)
0,50
1 1

0,25
0,25
0,2 0,2
0 0
2 2

0,3 0,3
0 0

a) b)
Fig. 3.1. Bornarea punctelor de îndesire a) extravilan b) intravilan
1. Bornă, 2. Bornă subterană
Semnalizarea punctelor se realizează, în cazul utilizării staţiilor totale,
prin instalarea în punctul staţionat a prismei reflectoare a aparatului. În unele
puncte importante situate pe locuri înalte şi cu vizibilităţi în tur de orizont,
pot fi instalate balize sau piramide la sol, care servesc în mod eficient, alături
de cele amintite (biserici, antene, coşuri de fabrică), ca vize de orientare în
cadrul metodelor de ridicare cu aparatură clasică sau modernă.

Determinarea reţelei de GPS îndesire

Generalităţi. Măsurători
În ansamblu determinarea coordonatelor punctelor reţelei de îndesire,
alese şi marcate pe teren în condiţiile arătate, folosind echipamente GPS,
presupune parcurgerea unor etape cunoscute: organizarea lucrărilor în teren şi
prelucrarea datelor. Pentru a fi direct utilizabile coordonatele trebuie obţinute,

173
în sistemul naţional de referinţă: „stereografic 70” pe plan secant unic (x, y) şi
Marea Neagră 1975 (z).
La realizarea efectivă a reţelei de îndesire în sistemul GPS se au în
vedere următoarele condiţii:
- determinările relative sunt singurele care pot asigura precizia
necesară şi pot fi avute în vedere. Vectorii observaţi, ce definesc
poziţia relativă a punctelor noi faţă de cel de referinţă, nu sunt
afectaţi de principalele erori şi precizia depinde efectiv de
lungimea bazelor şi durata observaţiilor;
- în consecinţă, se apelează la metoda statică pentru determinarea
unor puncte mai importante din teritoriu, restul reţelei observându-
se prin metoda cinematică şi chiar prin procedeul pseudo-
cinematic;
- la punctele de legătură, dublu staţionate în sesiuni diferite, numărul
minim “s” de sesiuni, într-o reţea cu “p” puncte, cu utilizarea a “r”
receptoare, “n” numărul punctelor de legătură, rezultă:
pn
s pentru n  1 şi r  1
rn
Dacă punctul este staţionat de “m” ori relaţia devine
m p
s
r

Procesarea datelor. Rezultate.

Prelucrarea măsurătorilor din reţeaua GPS este specifică,
automată, pe baza unor programe speciale şi pe etape. În final trebuie să se
obţină coordonatele spaţiale x, y, z ale punctelor observate, în sistemul de
proiecţie adoptat de noi respectiv “stereografic 70” pentru coordonatele plane
şi “Marea Neagră 1975” pentru cote.
Determinările propriu-zise sunt definite astfel:
174
 - elementul principal, rezultat după procesarea datelor obţinute din
măsurătorile GPS, efectuate în două puncte prin metode relative
de poziţionare, este vectorul de bază sau baza GPS, respectiv
componentele ei x, y, z ;
- compensarea unei reţele GPS are ca element de plecare
componentele tuturor bazelor, vectorilor şi matricelor de varianţă-
covarianţă ale acestora, iar rezultatele depind de modelul stocastic
adoptat. Efectiv reţelele GPS se compensează ca reţele libere prin
încadrarea în configuraţia lor a cel puţin patru puncte din reţeaua
geodezică de sprijin;
- coordonatele GPS ale punctelor rezultate din calcule (X,Y,Z)WGS
se obţin iniţial într-un geocentric internaţional (WGS 84) şi se
trec în coordonate geodezice (B, L, H) WGS pe suprafaţa de
referinţă a unui elipsoid cu centrul în originea sistemului WGS .
Aceste coordonate sunt aduse, printr-o transformare
bidimensională (Helmert), în sistemul de proiecţie “stereografic
70” pe baza punctelor comune amintite care trebuie să acopere
întreaga zonă ;
- abaterea standard medie (sr) de determinare a punctelor reţelei de
îndesire, nu trebuie să depăşească  5 cm în poziţie
planimetrică şi se calculează cu relaţia :
n
sr  s0  (Q
i 1
xxi  Qyyi ) / 2n

unde “n” reprezintă numărul punctelor din reţea , Qxx, Qyy elementele de
diagonală principală a matricii cofactorilor ( coeficienţilor de zonă )
necunosutelor corespunzătoare x şi y ale punctelor “i” “s0 “ abaterea standard
a unităţii de pondere.

175
 Metodele bazate pe determinări relative conduc la o precizie
ridicată a coordonatelor x, y, z ; ce definesc vectorii de bază. Dacă
poziţia punctului de referinţă este certă, atunci şi coordonatele finale ale
reţelei se aliniază cu precizie. Chiar în cazul determinării aproximative a
staţiei de referinţă se obţine o reţea de o precizie interioară ridicată, care este
evident însă o reţea locală
Punctele topografice inaccesibile (turle de biserici, coşuri de fabrici,
antene de telecomunicaţii), se includ obligatoriu, în reţeaua de îndesire.
Întrucât acestea sunt stabile, vizibile de la distanţe mari şi gata
construite, ele dau semnale excelente pentru vizele de orientare necesare
oricărei ridicări. În legătură cu poziţionarea lor menţionăm următoarele
aspecte principale:
- fiind nestaţionabile, în ele nu se fac observaţii cu un aparat geo-
topografic, punctele fiind determinate prin intersecţii înainte şi
utilizate prin intersecţii înapoi;
- coordonatele plane (X,Y) se determină (intersecţie înainte)
folosind vize duse din punctele reţelei GPS. Observaţiile
azimutale se efectuează cu staţii totale sau teodolite de precizie
prin metoda seriilor iar la calcul se folosesc combinaţii de vize cât
mai scurte, răspândite în cele patru cadrane, care se intersectează
sub unghiuri favorabile, etc. Valorile finale ale coordonatelor
plane se obţin ca medie a combinaţiilor de vize, acordate acestora
(eventual) şi ponderii după favorabilitatea lor;
- cotele Z se deduc, la rândul lor, prin nivelment trigonometric la
distanţe mari în funcţie de unghiurile zenitale, înălţimea aparatului
şi corecţia de refracţie atmosferică şi de curbură a Pământului,
având în vedere lungimea vizei. Înălţimea semnalului se consideră
zero întrucât cota punctului se transmite la baza crucii de la

176
 biserică, respectiv la partea superioară a globului pe care este
instalată, la capătul coşului de fabrică etc., punct în care se
vizează cu firul reticular orizontal la măsurarea unghiurilor
zenitale. Efectiv, valoarea finală a cotei se obţine ca medie
ponderată a unor determinări individuale prin radieri de nivelment
trigonometric, ponderile acordându-se invers proporţional cu
lungimea vizelor

Concluzii
În proiectarea şi determinarea reţelei geodezice de îndesire baza de
plecare o constituie reţeaua geodezică naţională, modernă, realizată în mod
unitar, prin sistemul GPS, pe întreg teritoriul ţării de către Oficiul naţional de
cadastru, până la o densitate necesară desfăşurării normale a îndesirii ei. În
aceste condiţii se consideră că operatorul cadastral ar trebui să găsească
asemenea puncte la cel mult 40-50km distanţă.
Reţeaua de îndesire se realizează efectiv, apelând, după caz, la:
- Instalaţii GPS, prin care se determină majoritatea punctelor,
întrucât acestea conduc la o precizie ridicată, sunt comode în aplicare şi
asigură o eficienţă economică sporită. Punctele se determină independent, nu
necesită vizibilităţi sau semnalizări costisitoare şi nu depind de starea vremii.
Unele limitări şi recomandări în alegerea locului sunt puţin semnificative şi
nu afectează productivitatea şi precizia determinărilor.
-Staţii totale, ce pot fi folosite la completarea unei reţele existente
sau a uneia noi proiectate, în care prin sistemul GPS s-a determinat un număr
redus de puncte alese raţional. Ca metode de lucru se utilizează, după caz,
drumuirea poligonometrică, radieri controlate, intersecţii liniare, unghiulare.
-Procedeul clasic se îndesire, bazat pe teodolite sau/şi staţii totale,
rămâne ca o rezervă în determinarea prin intersecţii înainte a punctelor
nestaţionabile, existente, ce fac parte integrantă din reţeaua de îndesire.
177
Acestea nu pot fi neglijate întrucât, fiind vizibile de la distanţă, pot servi ca
vize de orientare pentru orice metodă terestră de ridicare.

3.1.5 Delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ

Delimitarea cadastrală(hotărnicia) cuprinde ansamblul de lucrări

cadastrale prin care se stabilesc oficial, liniile de hotare ale teritoriilor
administrative nominalizate de legea privind împărţirea administrativă a ţării.
 Delimitarea cadastrala şi marcarea pe teren a hotarelor se execută
în mod obligatoriu la începutul lucrărilor de introducere a
cadastrului general, uneori înaintea lucrărilor de actualizare şi
vizează întinderea unităţilor administrativ-teritoriale.
 Trasarea şi marcarea pe teren a hotarelor naţionale intra în
competenţa altor instituţii şi se utilizează ca atare în cadastrul
general - la judeţele de graniţă.
În România modernă această activitate s-a legiferat prin
Regulamentele din 1868 şi 1897 şi apoi prin Legile cadastrului din 1933 şi
1996. Termenii ce definesc linia neîntreruptă ce desparte un teritoriu sau o
proprietate de cele riverane sunt numeroşi având însă, o anumită
semnificaţie:
- hotarul, cuvânt vechi de origine slavă, este conform Legii
cadastrului şi a publicităţii imobiliare din 1966, linia despărţitoare
între teritorii administrative( judeţe sau comune);
- graniţa, noţiune preluată din limba germană, este conform
Codului Civil linia ce desparte proprietăţile individuale;
- frontiera, termen provenit din limba franceză, este folosit mai
ales pentru linia ce desparte ţările între ele;

178
 - limita, cu originea în limba latină, are un sens mult prea larg,
puţin precis, indicând mai mult o zonă marginală a proprietăţilor.
0
 1,5

4,0

1. 6,0
1,0
6. 4,0 5,0

2,0
1,5

2,5

4,0 0,6
2. 7.
1,5
 1,2

0,6
3. 4,0 8.
1,0
0,3


4. 4,0 4,0
1,5 9.

  1,5

5. 4,0
4,0 10.
5,0
0,5

1-Frontieră de stat, 2-Limită de judeţ, 3-Limită de municipiu, 4-Limită de

oraş, 5-Limită de comună, 6-Limită între diverse forme de proprietate, 7-
Limită certă de contur identificabilă în teren, 8-Limită permanentă a
categoriilor de teren, 9-Limită a categoriilor de folosinţă, 10-Limită de
intravilan
Fig. nr. 3.2. Semne convenţionale de hotare pentru scările 1:1000 – 1:500

Codul civil şi Legea cadastrului precizează astfel acţiunea de

stabilire-restabilire, a liniilor despărţitoare dintre proprietăţi:
- delimitarea se referă la identificarea şi marcarea hotarului
cadastral administrativ şi al intravilanelor componente.

179
 - grăniţuirea este o acţiune juridică, iniţiată de un proprietar de
teren în vederea identificării şi restabilirii graniţelor între
proprietăţi pe baza unor probe materiale şi documente prezentate
de părţi.
Caracteristicile delimitării cadastrale
Obiectivul delimitării cadastrale, în sensul noţiunii actuale, îl
constituie unitatea administrativ teritorială precum şi intravilanele acesteia.
Prin lege unităţile administrative sunt nominalizate şi definite astfel:
- comuna, ce cuprinde teritoriul ocupat de populaţia rurală unită
prin interese şi tradiţii, fiind alcătuită din unul sau mai multe sate
în funcţie de condiţiile economice, geografice, demografice şi
social-culturale;
- oraşul, ca o formă complexă de aşezare umană, constituind de
regulă un centru industrial, comercial, administrativ, politic şi
cultural. Oraşele cu număr mare de locuitori şi cu o activitate
generală dezvoltată sunt organizate în municipii;
- judeţul, alcătuit din oraşe şi comune reunite pe criterii geografice,
economice, etnice şi pe legăturile culturale ale habitatelor de
populaţie.
Teritoriile administrative au, la rândul lor, două componente:
- intravilanul, în care sunt grupate locuinţe şi anexe gospodăreşti,
construcţiile social-culturale, agrozootehnice, întreprinderi
industriale, edilitare şi comerciale de deservire, gările, autogările,
etc. Într-un teritoriu administrativ pot fi unul sau mai multe
intravilane(localităţi), fiecare având drept subdiviziuni: cartiere
(zone), cvartale şi parcele;

180
 - extravilanul, ce cuprinde restul teritoriului delimitat de hotarele
comunei sau oraşului (municipiului), subdivizat la rândul său în
trupuri, tarlale şi parcele.
Sectorul cadastral înlocuieşte termenii utilizaţi până în prezent de
tarla în extravilan şi cvartal din intravilan. Ca diviziune a teritoriului
administrativ, delimitat de detalii lineare (căi de comunicaţie, ape, diguri),
sectorul cadastral reuneşte mai multe parcele sau corpuri de proprietate.
Delimitarea cadastrală presupune un ansamblu de operaţii tehnico-
juridice pentru stabilirea în mod oficial, potrivit legii şi marcarea pe teren a
punctelor de frângere şi a traseelor hotarelor unui teritoriu administrativ,
inclusiv perfectarea formelor legale şi întocmirea documentaţiei
corespunzătoare. Importanţa acestei lucrări pentru introducerea cadastrului
general în România este:
- se constituie obligatoriu ca o etapă de debut, ce condiţionează şi pe care se
bazează toate elaboratele cadastrale ulterioare;
-urmăreşte atât teritoriul administrativ cât şi intravilanul sau intravilanele în
cazul comunelor cu mai multe sate;
-baza legală o constituie prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a ţării, încă în vigoare şi planurile urbanistice generale (PUG)
aprobate pentru intravilane sau, în lipsa acestora, limitele existente la 1
ianuarie 1990 conform Legii nr. 18/1991;
-operaţia are un pregnant caracter juridic deoarece se bazează, se execută şi
se finalizează prin acte ce devin documente oficiale şi în consecinţă, nu mai
pot fi atacate;
-lucrările tehnice ocupă şi ele un volum reprezentativ privind alegerea şi
poziţionarea punctelor, a liniilor de hotar, inclusiv calculul suprafeţelor;
-publicitatea lucrărilor şi operatelor cadastrale este astfel organizată pentru ca
proprietarii interesaţi să ia cunoştinţă de ele. Încheierile finale se

181
consemnează în acte constatatoare, opozabile terţelor persoane, pentru
protecţia celor care au executat lucrările,
-delimitarea graniţelor României este de competenţa instituţiilor centrale.
Succesiunea operaţiilor pentru delimitarea unui teritoriu
administrativ este:
- lucrări pregătitoare ale acţiunii, cu caracter organizatoric,
administrativ şi de informare;
- stabilirea punctelor de hotar şi materializarea lor pe conturul
teritoriului administrativ în cauză;
- alegerea şi marcarea punctelor ce definesc hotarul intravilanului;
- măsurători geo-topo. pentru poziţionarea punctelor de hotar;
- întocmirea documentaţiei finale de delimitare.
Lucrări pregătitoare
Delimitarea cadastrală presupune rezolvarea unor probleme
preliminarii ce revin în sarcina Oficiului judeţean de cadastru, organului
administrativ (prefectură, primărie) şi executantului:
- stabilirea comisiei de delimitare, prin ordin al prefectului,
constituită din primar, secretarul consiliului local, delegatul
OJCGC. În comisie mai pot fi invitaţi, reprezentantul Direcţiei de
amenajare a teritoriului şi urbanism, localnici cunoscători ai
traseului de hotar, delegaţi ai cadastrelor de specialitate şi ai
proprietarilor de mari suprafeţe de teren;
- strângerea informaţiilor, a hărţilor şi planurilor existente de către
beneficiar (OJCGC) şi punerea lor la dispoziţia executantului. Pe
baza acestora se întocmeşte Schiţa de ansamblu a teritoriului
administrativ ce cuprinde reţeaua principală a căilor de
comunicaţii (drumuri, căi ferate), hidrografia inclusiv canale şi

182
 diguri, perimetrele intravilanelor, liniile de hotar, teritoriile vecine
cu denumirile lor, principalele destinaţii limitrofe şi posesorii lor;
- rezolvarea unor probleme administrative de către primar, privind
asigurarea unor birouri şi spaţii de cazare pentru delegatul
cadastral, facilitarea angajării unor muncitori auxiliari (sezonieri)
pentru măsurătorile topografice, a accesului comisiei pe teren
oriunde este nevoie etc.
- definitivarea programului de lucru al comisiei sub coordonarea
reprezentantului OJCGC şi convocarea în scris a primăriilor
comunelor vecine privind participarea delegaţiilor la delimitarea
hotarelor.
Acţiunile menţionate mai sus sunt reglementate prin lege, se
consemnează pe formulare tipizate conform regulamentelor în vigoare şi se
anexează la documentaţia finală de delimitare.
Stabilirea şi marcarea punctelor de hotar
Obiectul delimitării îl constituie, identificarea şi stabilirea hotarelor
între unitatea administrativ teritorială în lucru şi cele vecine. Operaţia
presupune parcurgerea de către comisia comunală împreună cu delegaţii
fiecărei comune vecine, a sectorului de hotar comun şi precizarea traseului
acestuia prin fixarea punctelor caracteristice care îl definesc.
127
Comuna Apahida

Comuna Jucu
111
(128) 112
(122)

Comuna Bonţida
131
130

Fig. 3.3. Punct de convergenţă a trei hotare

183
 Comuna Luna

122

18,25
121 123 177

Comuna Arieşeni
17,30

16,78

Comuna Preluca
Oradea Cluj-Napoca

Comuna Căpuş 176

a) a) 175

Comuna Malu 174

b) 173

Bicaz 172 Piatra Neamţ

142 143 DN 41
144 171
Comuna Bogata c)

b)

Fig. 3.4. Hotar în lungul:

Fig. 3.5 Marcarea hotarelor la traversarea:
a) unei căi ferate b) unui drum
a) unei păduri b) unui lac c) unui drum

În principiu, pentru evitarea confuziilor şi pentru ca din unirea lor să

rezulte clar linia de hotar, aceste puncte se aleg, în mod judicios şi
obligatoriu, conform următoarelor reguli generale:
- în locurile de convergenţă a trei sau mai multe hotare (fig.3.3)
- la frânturile semnificative ale traseului şi ceva mai des pe porţiuni
sinuoase ale acestuia (fig.3.4)
- în punctele de intersecţie cu limitele unor detalii care au o lăţime
mai mare de 20 m (drumuri, căi ferate, canale, ape curgătoare sau

184
 stătătoare, păduri) şi cu cele ale perimetrelor construite
(intravilan);
- ca amplasament efectiv se aleg locuri stabile, accesibile, uşor de
identificat din care să existe vizibilitate spre punctele vecine;
- densitatea mare a punctelor materializate să fie de cel puţin 2
puncte/km linie de hotar.
Practic, punctele de hotar se stabilesc conform instrucţiunilor în
vigoare, din care menţionăm:
- între două puncte de frângere succesive traseul este o linie dreaptă
ce coincide cu hotarul. Când distanţa între ele este mai mare de 3
km şi nu există vizibilitate se fixează puncte delimitatoare
suplimentare, evident, coliniare;
- când hotarul este dat de axul unei căi de comunicaţie (drum, cale
ferată), pe care firesc nu se pot instala borne, acestea se
amplasează pe unul din teritorii, menţionând distanţa până în ax;
- la traversarea unui detaliu (o şosea, o cale ferată, o apă) hotarul se
bornează numai pe o parte a acestuia iar pe partea opusă se
marchează prin stâlp de lemn înconjurat cu o movilă de pământ.
În cazul unui traseu liniar ce trece peste un lac sau pădure, hotarul
se marchează pe ambele laturi în punctele de intrare şi ieşire.
- linia de hotar curbă se materializează printr-un număr
corespunzător de puncte intermediare la distanţă convenabile;
Comuna Dridu
112 114
4 115

111
113
7
Comuna 3Pusnicu
Fig.3.6. Marcarea unui hotar curbiliniu

185
 - hotarul de pe firul unei ape curgătoare se marchează pe malul
teritoriului ce se cadastrează. Traseul real se reprezintă pe hartă
prin semn convenţional corespunzător ce defineşte şi apartenenţa
insulelor existente la unul din teritoriile comunale (fig. 3.7). Dacă
apa are un traseu sinuos se vor fixa puncte intermediare la
intervale de 200–1000 m ce se marchează cu stâlpi de lemn şi
movile de pământ;

Comuna Fira Comuna Lazea

133
132

Comuna Lovrina

Fig. 3.7. Hotar pe cursul unei ape

Detalii privind alegerea punctelor de hotar sunt date în Normele
tehnice şi instrucţiunile de lucru unde sunt prevăzute şi alte situaţii întâlnite
în practică cât şi modul de marcare provizoriu şau definitiv, descrierea
topografică a punctelor etc.
Succesiunea lucrărilor de delimitare
Stabilirea punctelor de hotar ale unui teritoriu administrativ se face
respectând principiile amintite anterior, în următoarea succesiune:
- convocarea comisiei de delimitare, constituită în condiţiile arătate,
precum şi a 1 – 2 localnici care cunosc bine hotarul şi zona;

186
 - reunirea comisiilor din cele două comune vecine pe tronsonul
delimitat, convocate cu 15 zile înainte prin scrisori cu aviz de
confirmare la data, ora şi locul menţionate;
- demararea lucrărilor dintr-un punct de convergenţă a trei hotare
situat în partea NV a teritoriului, recunoscut de părţile interesate.;
- alegerea punctului următor cu acordul comisiei, marcarea
provizorie a acestuia prin pichet de lemn înconjurat de şanţ şi
amplasarea lui pe schiţa de ansamblu a teritoriului administrativ;
- completarea acestei schiţe prin trasarea liniei înapoi, spre punctul
precedent, înscrierea distanţei, reprezentarea categoriilor de
folosinţă cu proprietarii respectivi şi a altor detalii importante;
- descrierea topografică a punctului, cu elemente cunoscute
înregistrate pe formular tipizat, ce servesc la identificarea lui ;
- lucrările se desfăşoară în aceeaşi succesiune până la epuizarea
tronsonului de vecinătate cu comuna iniţială pentru care se
întocmeşte schiţa corespunzătoare (fig.3.8).

Comuna
126
123
Comuna

Comuna N
103 104
106 107 (127)
102 105
101
(124)
Comuna
128

125

Comuna Comuna Delegat

Primar ……… Primar ………. cadastral
Delegat
Fig. 3.8. Schiţa…….. Delegat
tronsonului de hotar ……….
administrativ

187
 Numerotarea punctelor de hotar se face cu cifre arabe respectând
următoarele indicaţii generale:
- punctului de debut, de trei sau mai multe hotare, i se atribuie
numărul 101. Odată cu parcurgerea traseului în sens topografic
(direct) se acordă numere noi, în continuare, până la revenirea în
punctul iniţial;
- pe un tronson delimitat anterior, cu respectarea normelor oficiale,
acceptat şi avizat, numerotarea se menţine. Punctele de hotar vor
avea însă câte două numere: primul acordat de comisia teritoriului
ce se cadastrează şi în paranteză, cel atribuit unităţii vecine
cadastrată anterior;
- punctele comune a trei sau mai multe hotare vor primi, evident,
tot atâtea numere, primul acordat de comisia de delimitare iar cele
anterioare înscrise în paranteze în ordinea stabilirii lor.
Alte recomandări privind delimitarea cadastrală, sunt:
- hotarele de judeţe se suprapun peste cele comunale şi se
delimitează de comisii constituite prin ordin comun al prefecţilor.
Cele comune cu frontierele ţării se delimitează de comisii
speciale, coordonatele punctelor preluându-se de la I.G.F.C.C.;
- pe litoralul Mării Negre hotarele se stabilesc după linia care
separă uscatul de apă la data măsurătorilor;
- neprezentarea la termenul stabilit a delegaţilor primăriei, judeţului
sau a Oficiului de Cadastru vecin, conduc la stabilirea hotarului în
lipsă cu menţiuni corespunzătoare în procesul verbal şi în schiţele
de delimitare;

188
 - litigiile apărute la stabilirea liniei de hotar, rămase în suspensie
din cauza neînţelegerilor dintre comisiile riverane, se
consemnează în documente, astfel:
- variantele celor două părţi se menţionează pe schiţa
generală al hotarului administrativ şi pe tronsonul în
discuţie;
- suprafaţa în litigiu se calculează pe punctele de contur
stabilite de comisie şi se include în teritoriul nominalizat
de OJCGC;
- argumentele părţilor se menţionează în procesul verbal tip
de delimitare iar actele doveditoare se anexează în copie.
După soluţionarea litigiului varianta acceptată se bornează iar
documentaţia cadastrală se reface la nevoie.
Marcarea punctelor de hotar
Materializarea durabilă a punctelor de hotar se face după parcurgerea
întregului perimetru, stabilirea poziţiei finale şi numerotarea definitivă a lor.
Operaţia cade în sarcina executantului documentaţiei de introducere a
cadastrului general.
Bornarea cadastrală se face în conformitate cu prevederile
Standardului SR 3446 – 1/96 respectiv prin borne de suprafaţă, cu marcă şi
inscripţionare corespunzătoare şi cu bornă subterană tip 2 (fig.3.1.).
Tipurile de borne, detaliile constructive şi maniera de bornare sunt
diferite în intravilan şi în extravilan, cele din urmă variind după natura
solului.
În finalul lucrărilor se întocmeşte descrierea topografică a punctelor
de hotar bornate (anexa 1) şi la o scară convenabilă, Schiţa de delimitare a
teritoriului administrativ, cu traseele hotarelor, punctele şi principalele
detalii ale teritoriului etc.

189
 Prin procese verbale tip, cu semnăturile şi sigiliile celor în drept, se
oficiază hotarele stabilite, care devin astfel inatacabile.
Delimitarea intravilanelor
Hotarele intravilanelor, în cazul unei comune cu mai multe sate spre
exemplu, se stabilesc în continuarea delimitării teritoriului administrativ.
Operaţia presupune precizarea şi materializarea liniei ce separă intravilanul
(intravilanele) de extravilanul unei localităţi.
Lucrările urmează aceleaşi etape şi aceeaşi metodologie prezentată la
delimitarea hotarelor întregii unităţi administrative. Principalele aspecte
specifice sunt:
- hotarele intravilanelor sunt stabilite şi trasate conform planurilor
de urbanism (general – PUG şi zonal – PUZ), aprobate de
consiliul comunal;
- comisia de delimitare numită de prefect şi constituită din primar,
secretarul primăriei, delegatul OJCGC şi delegatul Direcţie de
urbanism, parcurge perimetrul intravilanului şi stabileşte doar
punctele de hotar, situate la frângerea aliniamentelor;
- bornarea acestora se execută în condiţiile arătate la paragraful
precedent. Se exceptează cazurile în care punctele de hotar sunt
detalii stabile, materializate durabil prin construcţii;
- numerotarea tuturor acestor puncte de hotar începe cu 1001, din
colţul de nord vest şi continuă în sens orar pe întregul perimetru;
- actele dosarului de delimitare a intravilanului, inclusiv procesele
verbale de predare, sunt semnate de toţi membri comisiei
comunale, devenind astfel documente oficiale şi baza eliberării
certificatelor de urbanism.
Toate operaţiile de mai sus se desfăşoară şi se consemnează pe
formulare tipizate date în normativele de lucru oficiale.

190
 Măsurători şi calcule
Poziţia în plan şi spaţiu (coordonatele x, y şi z) a punctelor de hotar,
alese şi marcate prin delimitarea cadastrală, se stabilesc în sistemul naţional
de referinţă. În acest scop se au în vedere următoarele:
- determinările au la bază punctele reţelei geodezice de sprijin
folosite ca elemente cunoscute de plecare şi control;
- punctele de hotar, considerate importante prin poziţia lor, pot fi
incluse de la început în reţeaua de sprijin şi determinate, în
consecinţă, prin sistemul de poziţionare GPS;
- ansamblul punctelor de delimitare este inclus, de regulă, în trasee
de drumuire, încadrate în reţeaua de sprijin şi parcurse cu staţii
totale. Unele puncte ar putea fi determinate şi prin duble radieri
sau intersecţii;
- ca normă generală, erorile de poziţie a punctelor de hotar trebuie
să se încadreze în toleranţele fixate pentru reţeaua de ridicare,
respectiv pentru staţiile de drumuire, chiar dacă se apelează şi la
alte metode de lucru;
- aparatura clasică poate fi folosită dar randamentul şi precizia lor,
evident inferioară instrumentelor electronice, a limitat utilizarea
acesteia.
Măsurătorile urmăresc elementele caracteristice metodei ce se obţin în
mod specific după instrumentul folosit, astfel:
- la procedeele moderne, după cum s-a arătat, unele puncte de hotar,
importante prin poziţia lor, se deduc direct în sistemul GPS după procesarea
datelor înregistrate de receptoare. La cele legate de drumuiri parcurse cu
staţiile totale se înregistrează automat fie elementele geometrice (unghiuri,
distanţe, înălţimea aparatului şi a prismei) fie direct coordonatele x, y z ale
punctelor, inclusiv ale celui de închidere pentru control.

191
 - la procedeul clasic se măsoară unghiurile cu teodolitul cu luneta în
ambele poziţii şi distanţele la panglică, pentru determinările prin drumuire
sau dublă radiere. În cazul unor intersecţii (de regulă Pothénot) se măsoară,
evident, doar unghiuri cu un teodolit de precizie.
Calculele sunt specifice metodei şi se efectuează pe fiecare axă prin
utilizarea unor programe corespunzătoare:
- în cazul staţiilor totale, eroarea de închidere pe fiecare axă se
compensează proporţional cu lungimea laturii. Când se citesc direct
coordonatele (x, y z), corecţiile se aduc valorilor din teren, proporţional cu
distanţa cumulată de la începutul drumuirii;
- precizia trebuie să fie asigurată indiferent de procedeul folosit.
Conform normelor oficiale, abaterea standard nu trebuie să depăşească
toleranţele stabilite pentru reţeaua de ridicare, respectiv  10 cm în intravilan
iar în extravilan  20 cm la şes,  30 cm în zone colinare şi  50 cm în zone
de munte.
Suprafeţele de bază ale teritoriului administrativ cadastral, respectiv
suprafaţa totală precum şi cea a extravilanului şi a intravilanelor componente,
se deduc din coordonatele punctelor de hotar. Pentru control suma
componentelor menţionate trebuie să fie riguros egală cu suprafaţa totală,
deoarece pe contururile acestora coordonatele sunt comune.
Se recomandă că pentru determinarea poziţiei punctelor de hotar să se
apeleze la instrumente electronice specifice având în vedere precizia şi, în
special, randamentul lor net superior procedeelor clasice. Echipamentul
folosit (GPS sau staţii totale), respectiv poziţia acestora, se stabileşte având în
vedere şi lucrările de îndesire a reţelei de sprijin care se execută cu aceleaşi
instrumente şi relativ în acelaşi timp.

192
 Elaborate finale
Dosarul delimitării unităţii administrativ teritoriale
Documentaţia care se întocmeşte la încheierea lucrărilor de către
comisie, respectiv Dosarul de delimitare a hotarelor teritoriului
administrativ, trebuie să cuprindă unele piese cu conţinut specific în mod
obligatoriu, astfel:
- memoriul tehnic, redactat de delegatul cadastral, cu referiri la
desfăşurarea tuturor operaţiilor de delimitare, cu toate explicaţiile
şi motivările soluţiilor adoptate, inclusiv a litigiilor nerezolvate;
- schiţa generală a hotarului administrativ, însoţită de o
descriere sumară şi întocmită după hărţile cadastrale existente pe
o singură foaie, la o scară convenabilă. În esenţă ea trebuie să
cuprindă: reţeaua principală de comunicaţii şi cea hidrografică,
perimetrele intravilanelor şi denumirile lor, punctele şi traseul
liniei de hotar, denumirile, proprietarii teritoriilor limitrofe etc.
- descrierea topografică a punctelor de hotar (reperajul,
amplasamentul) şi inventarul de coordonate date în sistemul de
proiecţie „Stereografică 70” (x, y) şi „Marea Neagră 1975” (z).
- schiţele tronsoanelor (segmentelor) de hotar pe teritoriile
administrative vecine cu traseul şi punctele bornate, procesele
verbale de delimitare pentru fiecare comună riverană, cu acordul
membrilor comisiei şi a delegaţilor dublate de sigiliile primăriilor
şi data respectivă, copiile scrisorilor de convocare a
reprezentanţilor îndreptăţiţi (primari, prefecturi, OJCGC);
- la segmentele hotarelor de judeţ este necesar acordul
prefecturilor şi al Oficiilor judeţene limitrofe cu semnăturile
prefecţilor şi ale preşedinţilor Consiliilor judeţene inclusiv
parafele lor;

193
 - calculul suprafeţei teritoriului administrativ, precum şi a
extravilanului şi intravilanelor componente, efectuat din
coordonatele punctelor de hotar situate pe contur.
Dosarul complet al delimitării se întocmeşte în trei exemplare unul
pentru primăria comunei ce se cadastrează, unul pentru OJCGC şi ultimul
pentru Consiliul judeţean. Schiţele şi procesele verbale de delimitare se
redactează de asemenea în trei exemplare unul trimiţându-se la primăria
comunelor riverane împreună cu inventarul de coordonate a punctelor de
hotar de pe tronsonul respectiv.
Dosarul delimitării cadastrale a intravilanelor
Documentaţia, pentru intravilanul sau intravilanele de pe cuprinsul
unui teritoriu administrativ, se întocmeşte sub forma unor dosare
nominalizate pe sate, care au un conţinut asemănător cu cel anterior, şi
anume:
- memoriu tehnic şi schiţa generală a limitelor intravilanului, la
scară convenabilă (1:5000 – 1:20000) cu numerotarea punctelor
de hotar, reţeaua generală de drumuri şi străzi, hidrografia etc.
- schiţe pe segmente de hotar ale vecinătăţilor, la scara 1:2000 cu
numerotarea punctelor;
- descrierea topografică a punctelor de hotar cu text, schiţe de
reperaj, coordonate etc. şi inventarul general al coordonatelor dat
în sistemele oficializate la noi;
- procesul verbal de delimitare cu sigiliul primăriei şi semnăturile
ce exprimă acordul membrilor comisiei;
- suprafaţa intravilanului calculată din coordonatele punctelor de
hotar.
Dosarul se întocmeşte pe fiecare intravilan, în trei exemplare: pentru primăria
localităţii, OJCGC şi organul de urbanism şi amenajarea teritoriului.

194
 3.2 INTRODUCEREA CADASTRULUI GENERAL

3.2.1 Generalităţi
Natura, volumul şi complexitatea lucrărilor privind realizarea
cadastrului general la nivelul teritoriului administrativ de referinţă (comuna,
oraşul, municipiul) se stabilesc în funcţie de:
 vechimea şi calitatea planurilor topografice existente în zonă,
 starea pe teren a marcajelor punctelor din reţeaua geodezică,
 vechimea şi calitatea documentaţiilor privitoare la sistemele mai vechi de
evidenţă a imobilelor (evidenţa funciara a parcelei de teren cu sau fără
construcţii, evidenţa imobiliar-edilitară, etc.),
 mărimea suprafeţei totale,
 relieful teritoriului administrativ,
 numărul şi suprafaţa localităţilor aparţinătoare.
Succesiunea etapelor de lucru
1. Întocmirea proiectului tehnic pentru întreaga lucrare, pe baza analizelor de
teren, a lucrărilor existente şi a mărimii şi complexităţii teritoriului(lucrări de
teren şi birou).
2. Delimitarea şi marcarea cu borne a hotarelor teritoriului administrativ, a
perimetrelor intravilanelor şi a altor destinaţii care ocupă suprafeţe
mari(lucrări de teren).
3. Determinarea, după caz, a punctelor geodezice de îndesire, pentru reţeaua
de sprijin necesară ridicărilor topografice sau reperajului fotogrammetric
(lucrări de teren şi birou).
4. Executarea măsurătorilor de teren destinate întocmirii de noi planuri
cadastrale sau de actualizare a celor obţinute prin selectarea şi extragerea
conţinutului din alte categorii de planuri:
a) integrale prin măsurători clasice cu sau fără folosirea staţiilor totale,
195
b) de reperaj şi descifrare fotogrammetrică pentru planurile noi,
c) de completare şi actualizare a planurilor existente.
5. Calcule la etapele 3. si 4 şi calcule pentru determinarea reţelelor de sprijin
şi îndesire (în cazul planurilor sc.1:500, 1:2000)
6. Executarea originalelor de teren pe baza noilor măsurători sau, prin
derivarea din planul topografic de bază:
a) realizarea originalelor de teren pe baza măsurătorilor de la 4a.şi 4c,
b) realizarea originalelor de teren prin metode fotogrammetrice sau derivare
pentru zone din extravilan,
7. Identificarea pe teren a proprietarilor şi categoriilor de folosinţă ale
terenurilor
a) pe baza copiilor tipărite ale planurilor cadastrale derivate,
b) pe baza copiilor după originalul de teren sau a fotogramelor,
c) pe baza actelor de proprietate.
8. Numerotarea cadastrală şi echiparea planurilor cu simbolurile categoriilor
de folosinţă actualizate.
9. Calculul suprafeţelor:
a) analitic din coordonate obţinute din măsurători clasice şi/sau,
b) analitic din coordonate obţinute din măsurători fotogrammetrice analitice
sau,
c) din măsurători grafice pe plan prin digitizare, planimetrare, etc.
10. Încărcarea fişierelor de date şi organizarea bazei de date a cadastrului
general pentru teritoriul administrative
a) în sistem of line,
b) în sistem on line.
11. Redactarea registrelor cadastrale cu ajutorul mijloacelor de prelucrare
automata a datelor şi a dispozitivelor de listare a datelor de ieşire
a) registrul cadastral al proprietarilor,

196
b) registrul cadastral al parcelelor,
c) indexul alfabetic al proprietarilor,
d) registrul corpurilor de proprietate,
e) fişa centralizatoare pe proprietari şi categorii de folosinţă.
12. Carto-editarea (la scara de baza) a planurilor cadastrale şi multiplicarea în
numărul de exemplare necesar pentru utilizatori.
13. Carto-editarea planului cadastral de ansamblu al teritoriului
administrative şi multiplicarea în numărul necesar pentru utilizatori.
Este posibil ca unele dintre etape sau componente ale acestora să se
execute simultan, de ex.: etapele 3 cu 4, 4 cu 7, 4a. cu 5, 4a. cu 9a., etc.
Lucrările de la poziţiile 3-6 se referă în special la lucrările geodezice
şi topo-fotogrammetrice menite să asigure baza topografică necesară
executării lucrărilor cadastrale din fazele următoare.
În cazul folosirii planurilor derivate din planul de bază (pentru zonele
extravilane) sau a planurilor cadastrale mai vechi care se pot actualiza,
volumele de lucrări de la etapele 3-6 se vor diminua în funcţie de vechimea şi
gradul de actualizare a lucrărilor vechi.

3.2.1.1 Proiectul tehnic de introducere a cadastrului general(CD)

Constitue documentaţia necesară instituţiei care organizează,
conduce, îndruma, controlează şi dispune de fondurile necesare realizării CD,
ca organ de specialitate tutelar, respectiv ONCGC-OJCGC.
 Proiectul tehnic este întocmit de o instituţie specializată şi
autorizată de câştigătoare licitaţiei organizate pentru executarea
acestora în această categorie de lucrări încadrându-se:
determinarea de noi puncte geodezice, aerofotografierea,
întocmirea de noi planuri cadastrale pe cale fotogrammetrica,

197
 carto-editarea ce impune organizarea lor pe doua sau mai multe
teritorii administrative adiacente,
 Conţinutul cadru al proiectelor tehnice al proiectelor de execuţie
precum şi condiţiile de avizare şi recepţionare a lucrărilor se
stabilesc prin regulamentele (normele tehnice) elaborate de
ONCGC.
 Proiectele tehnice conţin:
1. un memoriu tehnic ce prezintă situaţia tuturor lucrărilor
mai vechi existente în zonă şi posibilităţile de utilizare,
conform normelor tehnice,
2. o antemăsurătoare a volumelor de lucrări, ce se
încadrează în valoarea licitaţiei,
3. programul de desfăşurare al lucrărilor contractate.

3.2.1.2 Reţeaua geodezică

Generalităţi
Reţeaua geodezică de ordin superior a ţării noastre satisface pe deplin
ca precizie şi densitate nevoile specifice ale lucrărilor de cadastru general, ca
reţea de sprijin.
Condiţia principală la îndesirea acestor reţele cu noi puncte de
ordinul V este să se aplice cu stricteţe normele tehnice pentru introducerea
cadastrului general elaborate de ONCGC.
În cazurile limită, determinate de deformaţiile specifice proiecţiei
stereografice - 1970, să se adopte sisteme de proiecţie derivate din sistemul
stereografic - 1970, adică sisteme de proiecţie stereografică locală(cu plan
secant paralel la planul secant al proiecţiei stereo-1970).

198
 3.2.1.3 Executarea măsurătorilor de teren destinate întocmirii de
noi planuri şi actualizării planurilor cadastrale
Generalităţi
Planul topografic se defineşte ca:
 reprezentare grafică la o anumită scară a unei porţiuni mici de teren
cuprinzând de regulă şi relieful,
 având un conţinut orientat spre un singur domeniu de utilizare.
Planul topografic de bază al ţării este:
 realizat într-un sistem unitar, acoperă întreg teritoriul ţării şi este
 reprezentat cartografic cu acelaşi conţinut şi aceeaşi precizie.
Planul topo-cadastral reprezintă:
 acel plan topografic ce conţine numai reprezentări (date) planimetrice
specifice cadastrului.
Planul topo-cadastral, derivat al planului topografic de bază al ţării, este
acel plan ce conţine:
 reprezentări selectate, necesare întocmirii planului cadastral.
Planul cadastral are la bază planul top - cadastral echipat cu:
 datele şi codurile cadastrale cum sunt:
-numerele cadastrale ale parcelelor,
-simbolurile categoriilor de folosinţă şi calităţii terenurilor,
-denumirile unităţilor cadastrale, etc.

3.2.1.4 Identificarea proprietarilor , categoriilor de folosinţă şi

numerotarea cadastrală
Generalităţi
Operaţiunea de identificare a proprietarului constă în înregistrarea
persoanei/persoanelor fizice sau juridice care deţin un titlu de proprietate
asupra
199
imobilului, fiind evidenţiaţi în documentele primăriilor, în Registrul
permanent al populaţiei cu numele şi prenumele, codul numeric personal şi
adresa de reşedinţă.
Numerotarea cadastrala este lucrarea prin care se stabileşte:
 poziţia în teritoriu a fiecărei parcele,
 legătura dintre planul cadastral şi registrele cadastrale ce
facilitează sistematizarea tuturor parcelelor pe anumite grupe care
definesc straturile de prelucrare a datelor (pe tarlale, pe suprafaţa
extravilanului a fiecărui intravilan component, pe suprafaţa totala
a intravilanelor şi în final pe suprafaţa totală a teritoriului
administrativ.
Numărul cadastral împreuna cu simbolul categoriei de folosinţă şi
situaţia juridică creează posibilitatea unor evidenţe necesare fiecărui
strat(ETAJ) al băncii de date, supuse prelucrărilor complexe.
Numerotarea cadastrala este o lucrare de birou care constă în a
acorda şi a nota pe planul cadastral a câte un număr de ordine pentru fiecare
tarla (cvartal - intravilan) şi fiecare parcelă (corp de proprietate - intravilan).
Aceste numere de ordine (numere cadastrale), se înscriu cu caracter
nedefinitiv, alături de simbolurile categoriilor de folosinţă ale terenurilor. Nu
trebuie confundata numerotarea cadastrala la aceasta etapa cu numerotarea de
la identificarea proprietarilor (atunci când aceasta operaţiune a avut loc)
întrucât acestea se fac pentru scopuri şi în condiţii diferite şi nu este posibil
ca una să o înlocuiască pe cealaltă.

Stabilirea categoriilor de folosinţă ale terenurilor

Terenurile sunt împărţite în zece categorii de folosinţă, indiferent de
destinaţia lor. Simbolul categoriei de folosinţă se scrie pe teren, la faţa

200
locului, pe copia planului topo-cadastral, în interiorul fiecărei parcele
(înaintea numărului parcelei) precum ţi la rubrica rezervată din repertoar.
Nu sunt admise preluările de date după evidenţele cadastrale vechi.
Clasificarea construcţiilor se face după felul materialelor de
construcţie şi structura de rezistenţă, după numărul etajelor, după destinaţie,
folosindu-se în acest scop notaţiile denumite indici de cartare.
Indicele de cartare se înscrie în centrul de figură al construcţiei.
În tabelul de mai jos sunt menţionaţi indici de cartare folosiţi în
prezent pentru cartarea cadastrala a construcţiilor:
Categ. construcţiei /Indici de cartare
a. Construcţii de locuinţe, social-culturale şi industriale
b. Construcţii anexă gospodăreşti
 Cu cadre şi placi de beton sau schelet metalic
A Magazii din zid cărămida sau din piatră cu planşee din lemn/M
B Garaje din zid /Gj
Din lemn
C Grajduri din zid /Gr
Şură din zid /Su
Poiată din zidărie / Po
D Sere /Sr
Suprafeţele minime de teren care se pot evidenţia pe planurile
cadastrale sunt:
 100 m2 pentru scara 1:5000;
 40 m2 pentru scara 1:2000;
 20 m2 pentru scara 1:1000 si
 10 m2 pentru scara 1:500, cu condiţia ca lăţimea lor să fie de
minim 2,5mm la scara planului (pentru a putea scrie în interior).

201
 Parcelele sub mărimile menţionate, nu se numerotează iar
suprafeţele lor se consideră înglobate în cele ale parcelelor alăturate cu
folosinţe apropiate aparţinând aceluiaşi proprietar. Fac excepţie de la aceasta
regulă construcţiile cu caracter permanent (în special cele cu indici de cartare
A, B, C, D şi SP) la scările 1:1000 şi 1:500, care primesc numere chiar daca
ocupa suprafeţe sub valorile minime arătate mai înainte.

Numerotarea cadastrală a extravilanului unui teritoriu administrativ

Numerotarea cadastrală se face mai întâi pentru tarlale, începând cu
tarlaua nr.1 din partea de NV a teritoriului administrativ şi continuându-se din
aproape în aproape în ordinea normală (sens crescător) a numerelor.
Contururile tarlalelor trebuie să fie bine definite pe teren şi pe planul
cadastral de limite artificiale sau naturale (căi de comunicaţii, ape curgătoare,
canale, forme naturale ale reliefului, limite de păduri sau exploataţii agricole,
etc.) astfel încât să poată fi uşor de identificat şi delimitat.
Înscrierea pe plan a numărului cadastral al tarlalei se face în zona
centrală cu cifre bloc filiforme cu înălţimea de 5mm, iar al parcelei în centul
de figură al acesteia, cu cifre bloc filiforme cu înălţimea de 2mm.
Regulile generale ce se aplică la numerotarea cadastrala a parcelelor
sunt:
 numerotarea cadastrală începe cu parcela nr.1 din tarlaua nr.1, iar ultimul
număr de parcelă trebuie să se găsească în ultima tarla, incluzându-se în
această numerotare şi detaliile liniare care separă tarlalele (drumurile,
canalele, etc.);
 apele curgătoare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor,
iar celelalte detalii liniare se numerotează pe fiecare tronson rezultat din
întretăierea cu alte detalii liniare, respectându-se următoarea ordine:
- căile ferate întretăiate de ape;

202
 - drumurile naţionale întretăiate de ape si cai ferate;
- drumurile judeţene întretăiate de ape, căi ferate şi drumuri naţionale;
- drumurile comunale întretăiate de ape, căi ferate şi drumuri
naţionale;
- drumurile de exploatare întretăiate de ape, căi ferate, drumuri naţionale
şi drumuri comunale;
- digurile de apărare şi canalele mari au prioritate după apele curgătoare
atunci când nu sunt paralele cu căile de comunicaţie.

Numerotarea cadastrala a intravilanului unui teritoriu

administrativ
Numerotarea cadastrală în intravilan, începe cu cea a cvartalelor
şi anume cu cvartalul nr.1, situat în partea de NV a localităţii şi continuă cu
numerotarea corpurilor de proprietate de la “1” la “n” în cadrul fiecărui
cvartal.
Numerotarea cadastrala a parcelelor se face de la “1” la “n” în
cadrul fiecărui corp de proprietate.
Numărul cadastral al corpului de proprietate se scrie numai o
singura dată pe plan (cifre cu înălţimea de 3mm.), iar numerele cadastrale ale
parcelelor se scriu în mijlocul fiecărei parcele (cifre cu înălţimea de 2mm.)
împreuna cu simbolurile categoriilor de folosinţă, sub forma fracţionară.
Străzile şi celelalte detalii liniare care delimitează cvartalele se
numerotează separat şi formează cvartalul “zero”, iar ordinea de numerotare
a acestora trebuie să respecte regula de la subcapitolul anterior. Pentru
bulevardele şi străzile principale se atribuie un singur număr pe toata
lungimea lor, iar la intersecţia cu alte străzi, suprafaţa de intersecţie se
atribuie celei mai importante.

203
 Sistemul de numerotare cadastrala a parcelelor în cadrul corpului
de proprietate, ca şi în cazul intravilanelor, se aplică uneori şi în cazul
numerotării cadastrale din extravilan, atunci când proprietăţile sunt
fragmentate în multe parcele având categorii de folosinţă diferite. În acest
caz, întreg sistemul de numerotare din extravilan trebuie să-l urmeze pe cel
specific intravilanelor, nefiind posibil a se folosi ambele sisteme pentru
extravilan.

3.2.2 Cartoeditarea planurilor cadastrale

Planurile cadastrale se execută după echiparea planurilor topo-
cadastrale cu toate datele specifice cadastrului general dintre care cele mai
importante sunt:
- hotarele teritoriului administrativ conţinând punctele de hotar cu
numerotările actualizate, hotarele intravilanelor componente, a
exploataţiilor agricole şi a asociaţiilor care au în administrare suprafeţe
mari de terenuri (silvice, de transporturi, gospodărirea apelor, miniere,
etc.), precum şi a corpurilor de proprietate aparţinând persoanelor fizice
cu parcelele subînscrise pe categorii de folosinţă;
- simbolurile de identificare a categoriilor şi subcategoriilor de
folosinţă a terenurilor;
- numerotarea cadastrală a tarlalelor (cvartalelor), a parcelelor şi
( după caz ) a corpurilor de proprietate;
- înscrierea datelor de identificare a proprietarilor;
- schemele de dispunere a foilor de plan;
- înscrierea datelor de executare a lucrărilor de cadastru (introducere sau
aducere
la zi), etc.

204
 Indiferent de metoda folosită la întocmirea planului topo-cadastral
(fotogrammetrică sau topografică) originalele de întocmire ale planului
cadastral trebuie imprimate pe suport nedeformabil.
Cartografierea în formă definitivă se face după întocmirea registrelor
cadastrale, pentru a exista posibilitatea corectării eventualelor omisiuni la
operaţiunile anterioare.

3.2.3 Planul cadastral de ansamblu

Cuprinde întreg teritoriul administrativ în cel mult patru foi şi se
întocmeşte la scările 1:10.000, 1:25.000 sau 1:50.000, prin micşorarea
corespunzătoare a foilor planului cadastral.
In lucrările de carto-editare a planului cadastral se efectuează o selectare şi
generalizare a elementelor de conţinut ale planurilor cadastrale, astfel încât
conţinutul planului cadastral de ansamblu să fie uşor de citit si urmărit.
Elementele principale de conţinut ale planului cadastral de ansamblu
sunt
 hotarele administrative şi poziţia bornelor de hotar,
 limitele intravilanelor cu denumirile lor,
 apele curgătoare şi lacurile,
 pădurile,
 delimitarea şi numerotarea cadastrală a tuturor tarlalelor,
 delimitarea exploataţiilor agricole şi islazurilor,
 în intravilane delimitările cvartalelor cu numerele cadastrale,
terenurile aparţinând domeniului public (parcuri, terenuri de sport,
cimitire), sediile primăriei, şcolilor, oficiilor, poliţiei şi ale altor
instituţii publice.
Nu se trec pe planurile cadastrale de ansamblu parcelele şi corpurile
de proprietate ale persoanelor fizice, dar în contururile tarlalelor şi cvartalelor
205
se înscriu cifrele de început şi sfârşit ale parcelelor (corpurilor de proprietate)
cuprinse.
Planul cadastral de ansamblu trebuie să mai conţină:
- denumirea teritoriului administrativ şi a judeţului (pe prima planşă, în partea
de sus cu litere având înălţimea de 15 mm, iar pe celelalte planşe în partea de
jos, cu litere având înălţimea de 3 mm);
- scara de întocmire(scrisă pe toate planşele în partea de jos cu litere de 3
mm);
- schema de dispunere a foilor planului cadastral de ansamblu şi a foilor
planurilor cadastrale componente, haşurându-se caroul de pe schema care se
referă la foaia în cauză a planului cadastral de ansamblu;
- direcţia nordului geografic(în cazul când reţeaua cartografică nu este
orientată spre nordul geografic);
- denumirea instituţiei care a întocmit planul cadastral de ansamblu.

3.2.4 Documentele principale ale cadastrului general

Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare stabileşte documentele
principale ale cadastrului general.
Documentele care se întocmesc la nivel de comună, oraş sau
municipiu, sunt:
a) registrul cadastral al parcelelor;
b) indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
c) registrul cadastral al proprietarilor;
d) registrul corpurilor de proprietate;
e) fişele centralizatoare ale partidelor cadastrale pe proprietari şi categorii de
folosinţă.

206
 Baza de date poate fi redactata şi arhivată şi sub formă de înregistrări
pe suporturi magnetice cu efect juridic echivalent.
Alături de documentele oficiale menţionate, mai trebuie adăugat
planul cadastral care reprezintă documentul care face legătura între teren şi
registre.
Prin aceste prevederi se reglementează atât categoriile de documente
principale, cât şi faptul că bazele de date realizate cu mijloace de prelucrare
automată vor avea efect juridic echivalent cu cele realizate pe cale clasică,
ceea ce are o importanţă deosebita în înlesnirea automatizării întregului
proces de organizare a băncilor de date, atât pentru cadastrul general cât şi
pentru cărţile funciare.
Banca de date a cadastrului general judeţean, se adună într-un
singur loc (OJCGC), unde este stocat întregul volum de informaţii de ordin
cantitativ, calitativ şi juridic al imobilelor unităţilor administrativ-teritoriale,
judeţene, componente.
Băncile de date, printr-un sistem soft adecvat, pot fi accesate selectiv,
solicitându-se: date pentru proprietarii de imobile, balanţe ale fondului
funciar, etc.
Sistemul de prelucrare automata a datelor, care a fost folosit pentru
fondul funciar, deşi a fost proiectat şi realizat înainte de 1990, poate oferi
sugestii pentru un sistem modernizat de organizare a băncilor de date ale
cadastrului general în condiţiile folosirii noilor facilităţi în stocarea
informaţiilor pe medii magnetice performante şi în utilizarea noilor limbaje
de programare.
Sistemul era format din următoarele trei subsisteme:
- subsistemul “cadastru” care prelucra datele la nivelul teritoriului
administrativ comunal, orăşenesc sau municipal, având ca unitate elemen-
- tară de lucru parcela şi care realizau listările pentru registrele cadastrale;

207
- subsistemul “funciar” care prelucra datele la nivel de judeţ, având ca unitate
de lucru categoria de destinaţie a terenurilor, centralizându-se fondul funciar
al judeţului după destinaţie;
- subsistemul “ M A I A ” care prelucra datele sistemului “funciar”, la nivel
de judeţ, întocmind rapoarte de sinteză, precum şi balanţe ale fondului
funciar, pe ţară, destinate instituţiilor centrale de statistică şi prognoză.
Documentele cu datele de intrare în procesul de prelucrare pentru
subsistemul “cadastru” erau următoarele:
- fişa teritoriului administrativ;
- fişa suprafeţelor pe foi de plan;
- indexul posesorilor;
- fişa suprafeţelor pe numere cadastrale.
Documentele cu datele de ieşire ale acestui subsistem, erau:
- registrul cadastral al parcelelor;
- registrul cadastral al proprietarilor;
- indexul alfabetic al posesorilor;
- fişa centralizatoare pe grupe de posesori, categorii şi subcategorii de
folosinţă;
- fişa proprietarilor cu domiciliul pe alte teritorii administrative.
Făcând o comparaţie cu denumirile documentelor prevăzute de Legea
cadastrului şi publicităţii imobiliare, se poate constata că sunt asemănătoare
iar al cincilea document prevăzut pentru cadastrul general (registrul
corpurilor de proprietate) s-a impus din necesitate pentru intravilan şi în alte
zone cu densitate mare de parcele, conţinutul de detaliu suferind modificări
faţă de cel folosit la registrele cadastrului funciar.

208
 3.2.5 Condiţiile impuse pentru transmiterea la beneficiari a
documentelor cadastrului general
Pe parcursul executării lucrărilor de cadastru se organizează în cadrul
unităţii de cadastru verificarea interna, iar după parcurgerea tuturor etapelor
se efectuează avizarea de către comisia interna de avizare.
Înainte de efectuarea recepţiei la finalul lucrărilor, se face afişarea la
sediul primăriei a foilor registrului proprietarilor, urmând ca într-un anumit
termen (30-60 zile) pe baza eventualelor contestaţii să se corecteze unele date
pe bază de motivaţii bine justificate.
Dacă se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de
proprietate şi situaţia rezultată din măsurătorile cadastrale, consiliile
comunale, orăşeneşti sau
municipale sunt abilitate, potrivit legii, să înştiinţeze proprietarii interesaţi, în
vederea actualizării actelor de proprietate.
Recepţia finală a lucrărilor de cadastru general se face la sediul
primăriei – după rezolvarea contestaţiilor în termenul legal - de către comisia
de recepţie formată din reprezentanţi ai oficiului judeţean de cadastru,
primăriei, judecătoriei teritoriale (biroul de cărţii funciare), administraţiei
financiare, a organului central de cadastru şi, după caz, a regiilor sau
societăţilor care deţin mari suprafeţe de terenuri pe raza administrativă
(agricultură, silvicultură, etc.), întocmindu-se pentru aceasta "procesul verbal
de recepţie a lucrărilor de cadastru general" - partea tehnică.
După efectuarea recepţiei lucrării de cadastru general, unitatea de
cadastru pune la dispoziţia primăriei registrele cadastrale enumerate în Legea
cadastrului şi publicităţii imobiliare, precum şi copii după foile planurilor
cadastrale la scară mare şi după planul cadastral de ansamblu iar la birourile
de carte funciară , transmite, potrivit legii, fişele centralizatoare cu partidele
cadastrale pe proprietari şi categorii de folosinţă.

209
 În legătură cu obligativitatea folosirii datelor cadastrului general
pe teritoriul României, este necesar a arata că, potrivit Legii cadastrului şi
publicităţii imobiliare, "folosirea în documentele oficiale a altor date cu
privire la proprietari, terenuri sau construcţii, decât cele înscrise în
documentele cadastrului general, constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amenda". Această prevedere atrage cu sine obligativitatea înlocuirii datelor cu
care se mai lucrează în prezent la registrele agricole, registrele de taxe şi
impozite, evidenţele serviciilor de autorizări în construcţii, cu date din
cadastrul general aduse la zi.

3.3 ÎNTREŢINEREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU

GENERAL

3.3.1 Generalităţi
Reprezintă ansamblul de operaţiuni, prin care, documentele cadastrale
sunt puse de acord cu modificările survenite pe teren de la data introducerii
cadastrului sau de la ultima actualizare a acestuia.
Lucrările de întreţinere ocupă un loc important în activitatea unităţilor
de cadastru, geodezie şi cartografie judeţene întrucât prin aceste lucrări se
asigură una dintre cerinţele de bază ale documentelor cadastrului general şi
anume, aceea de reflectare permanentă a realităţii din teren.
Din punct de vedere al modului de organizare, întreţinerea lucrărilor
de cadastru general se face pe două căi şi anume, prin ţinerea la zi sistematic
- cotidian şi prin aducerea la zi periodică, conform cu Legea 7/1996 (Legea
cadastrului şi publicităţii imobiliare) periodicitatea este de cel mult 6 ani,
când se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ şi se va

210
confrunta conţinutul planurilor şi al registrelor cadastrale cu situaţia reală din
teren şi se vor înregistra toate elementele modificatoare.
Până la introducerea Cadastrului General pe un teritoriu administrativ
sau în perioada dintre introducerea şi întreţinerea acestuia, publicitatea
imobiliara se ţine la zi prin înscrierile cu caracter nedefinitiv pe baza
documentaţiilor de amplasament şi delimitare a bunurilor imobile, elaborate
în acest scop de persoane fizice şi juridice autorizate, şi recepţionate de
OJCGC.

3.3.2 Ţinerea la zi sistematică (cotidiană)

Se efectuează pe baza actelor juridice care reglementează circulaţia
terenurilor (schimburi, desmembrări prin vânzări-cumpărări, partajări, etc.)
sau a aprobărilor de schimbare a categoriilor de folosinţă.
Potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si legii privind
cadastrul general, Oficiile de cadastru judeţene au atribuţii de organe
avizatoare sau aprobatoare în problemele schimburilor de terenuri, ocuparea
temporară sau definitivă a terenurilor agricole, circulaţia terenurilor între
persoanele fizice, schimbarea categoriilor de folosinţă şi a hotarelor,
furnizând datelor pentru înscrierea în cărţile funciare.
Recuperarea, integrarea sau utilizarea datelor şi documentelor
rezultate în urma aplicării Legii fondului funciar se va realiza de executantul
lucrării numai dacă acestea corespund din punct de vedere al calităţii şi
respectă prevederile din normele tehnice elaborate de ONCGC.
In paralel cu exercitarea acestor atribuţii, sunt create condiţii pentru
organizarea unui sistem de evidenţă a modificărilor care se produc la
corpurile de proprietate izolate sau în zone cuprinzând grupuri de parcele şi
corpuri de proprietate pe bază de acte aprobatorii, în perioadele dintre
operaţiile de aducere la zi. In acest scop este posibil a se organiza câte un

211
registru în care să se înscrie modificările pentru fiecare intravilan şi pentru
extravilan însoţite de mapa cu documentele şi schiţele care au stat la baza
aprobărilor ce vor impune ulterior operarea de modificări în registrele şi
planurile cadastrale. O importanţă aparte trebuie acordată pentru modificările
generate de înscrierile la cărţile funciare. De fapt, în cadrul relaţiilor speciale
dintre instituţia cadastrala şi cea a cărţilor funciare este posibil a se pune de
acord un mod de comunicare fluentă a înscrisurilor care necesită operarea de
modificări în documentaţia cadastrului general.
Este recomandabil ca operarea în documente a modificărilor să se
facă numai la etapele de aducere la zi care au loc la 6 ani, când de regula se
realizează noi ediţii ale registrelor cadastrale. Operarea la aceste intervale
este recomandată şi pentru evitarea deteriorării documentelor cadastrale - în
special a planurilor cadastrale - dacă s-ar manipula şi corecta zilnic.

3.3.3 Ţinerea la zi periodică (perioada conform legii - 6 ani)

Pentru realizarea Cadastrului General, OJCGC va pune la dispoziţia
executantului lucrărilor documentele cadastrale existente în zona de lucru, fie
sub formă analogică (pe suport hârtie, material plastic transparent, bază tare),
fie sub formă digitală, dacă exista plan digital.
Operaţiile de aducere la zi se execută în trei faze distincte şi anume:
a. Faza de pregătire şi analizare a datelor din registrele şi mapele de ţinere
la zi sistematică, notarea pe copiile planurilor cadastrale a parcelelor în care
trebuie făcute verificările, analizarea documentelor de investiţii pentru lucrări
aplicate pe teren.
b. Faza lucrărilor de teren, care cuprinde:
- recunoaşterea terenului, mai întâi în zonele cu procente mari de modificări
şi stabilirea - după caz- a categoriilor de lucrări necesare, inclusiv

212
fotogrammetrice pentru care ar urma să se execute aerofotografieri şi
respectiv lucrările de reperaj şi descifrare a fotogramelor;
- întocmirea proiectului tehnic ( în cazul lucrărilor complexe ), a programelor
de lucru şi obţinerea aprobării acestora;
- executarea lucrărilor de măsurători topografice, mai întâi în zonele cu
modificări mari;
- executarea lucrărilor de protecţie a marcajelor punctelor de hotar şi
geodezice.
c. Faza lucrărilor de birou, cuprinde:
- calculele topografice - după caz;
- operarea tuturor modificărilor planimetrice şi a categoriilor de folosinţă pe
originalele planurilor cadastrale, cu respectarea regulilor de reprezentare a
elementelor dispărute şi a celor apărute pe teren;
- completarea sau actualizarea numerotării cadastrale;
- întocmirea referatului de sinteza.
La încheierea lucrării, executantul este obligat să predea la OJCGC,
documentele primite. Înainte de operarea modificărilor pentru actualizarea
planurilor cadastrale existente, acestea se transformă, de către executantul
lucrărilor, în formă digitală, prin digitizare sau scanare/vectorizare.
Modificările constatate în urma lucrărilor de actualizare vor fi făcute direct
pe planul digital obţinut. Planurile cadastrale noi se realizează în formă
digitală.
În referatul de sinteză care se înaintează primăriei se menţionează
toate cazurile de modificări care au avut loc fără baze legale şi listele cu
punctele de hotar şi geodezice ale căror marcaje au fost deteriorate, lucrările
de refacere sau protecţie, precum şi eventualele măsuri pentru sancţionarea
persoanelor vinovate pentru abateri de la prevederile legale.

213
 Prin instrucţiunile tehnice de lucru elaborate de organul central de
cadastru se precizează în detaliu modul de operare pe planurile şi în registrele
cadastrale, a modificărilor în cazul dispariţiei sau a adăugirilor elementelor
de conţinut planimetrice, a schimbării numerelor cadastrale, categoriilor de
folosinţă ale terenurilor, etc.

3.4. CALCULE TOPOGRAFICE ÎN LUCRĂRILE DE

CADASTRARE

Ansamblul lucrărilor ce conduc la obţinerea planurilor şi

registrelor cadastrale este obiectivul de bază al cadastrului tehnic.
Întocmirea, întreţinerea şi actualizarea (reambalarea)
documentelor cadastrale menţionate necesită parcurgerea unor lucrări
topografice care acoperă aspectul cantitativ al cadastrului.
Comasările, parcelările, dezmembrările, rectificările de hotare,
calculul suprafeţelor ce asigură întreţinerea cadastrului funciar sunt lucrări
practice soluţionate prin metode analitice, trigonometrico-geometrice sau
grafice de către specialiştii topografi.

3.4.1. Calculul punctului pe segment

Enunţul problemei.
Se cere determinarea coordonatelor unui punct situat pe un segment
de dreaptă cunoscut, la o distanţă dată faţă de unul din capetele segmentului.
Datele problemei.
Se cunosc: - 1, 2 puncte topografice cunoscute, din teren;
214
 - 11, punct nou.
- se cer: ( X 11 , Y11 )

X
X2 2

X11 11
D11
X1
1
Y
0 Y1 Y11 Y2

Fig. 3.9. Punct pe segment

a) Procedeul analitic (din coordonate)

Calculul orientării direcţiei date:
Y12 Y Y
tg 12   2 1 (3.1)
X 12 X 2  X 1

- dacă Y12  0, X 12  0 orientarea este 20. în cadranul I ( 0  12  100 g ) şi

Y2  Y1
se calculează cu relaţia: 12  arctg (3.1)/
X 2  X1

- dacă Y12  0, X 12  0 orientarea este în cadranul II (100 g  12  200 g )

X
N X 2  X1
X2 2
12  100 g  arctg (3.1)
Y2  Y1

X11
12 11
X1.11
D1.11
X1
1
Y1.11
Y
0 Y1 Y11 Y2

215
Fig. 3.10. Rezolvarea trigonometrică
a punctului pe segment

- dacă Y12  0, X 12  0 , orientarea este în cadranul III

(200 g  12  300 g ) :

Y2  Y1
12  200 g  arctg (3.1)///
X 2  X1

- dacă Y12  0, X 2  0 orientarea este în cadranul IV (

300 g  12  400 g )

X 2  X1
12  300 g  arctg (3.1)IV
Y2  Y1

Se observă că 1.11  12 , se calculează:

 X 1.11  D1.11  cos 1.11

 (3.2)
 Y1.11  D1.11  sin 1.11
şi coordonatele absolute:
 X 11  X 1  X 1.11
 (3.3)
Y11  Y1  Y1.11
Concluzionând:
 X 11  X 1  D1.11  cos1.11
 (3.4)
 Y11  Y1  D1.11  sin 1.11
sau

216
  Y2  Y1
arctg X  X , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 2 1

 g X 2  X1
100  arctg , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 Y2  Y1
X 11  X 1  D1.11  cos  (3.5)
200  arctg Y  Y
g 2 1
, pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 X 2  X1

 g X 2  X1
300  arctg Y  Y , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 2 1

 Y2  Y1
arctg X  X , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 2 1

 g X 2  X1
100  arctg , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 Y2  Y1
Y11  Y1  D1.11  sin  (3.5)/
Y  Y
200 g  arctg 2 1 , pentru Y  Y  0, X  X  0
 X 2  X1
2 1 2 1


 g X 2  X1
300  arctg Y  Y , pentru Y2  Y1  0, X 2  X 1  0
 2 1

b) Procedeul analitic (din raport de segmente)

 X 12 X 2  X 1
cos 12  D  D
 12 12
Se observă că  (3.6)
sin   Y12  Y2  Y1
 12
D12 D12

deci, înlocuind în (3.2) obţinem:

 X 2  X1
 X 11  X 1  D1.11  D
 12
 (3.7)
Y  Y  D  Y2  Y1
 12 1 1.11
D12

sau, altfel prezentat:

217
  D1.11
 X 11  X 1  ( X 2  X1)
 D12
 (3.7)/
Y  Y  D1.11 (Y  Y )
 11 1 D12 2 1

Verificarea cotelor
Aria triunghiului 1.11.2 trebuie să fie nulă:
0, 005D12
S1.11.2. (m 2 )  T  [m] (3.8)
2

Observaţie.
Dacă punctele se găsesc pe direcţia segmentului, dar înafara
acestuia coordonatele acestora se vor calcula cu relaţiile:
X
13
 X 12  X 1  D1.12  cos12
 (3.9)
Y12  Y1  D1.12  sin 12
X2 2
sau:
1
X1
12  X 13  X 1  D1.13  cos 12
 (3.10)
Y
Y13  Y1  D1.13  sin 12
0 Y1 Y2

Fig. 3.11 Punct pe segment situat înafara segmentului, pe direcţia acestuia

3.4.2. Calculul coordonatelor unui şir de puncte pe un segment

Enunţul problemei. Să se determine coordonatele punctelor aflate pe
un segment de dreaptă cunoscut, la distanţa cunoscută faţă de unul din capete.

X
X2
2
X13
13
D1.13
X12
12
X11
11
X1
1
218

Y
0 Y1 Y11 Y12 Y13 Y2
 Fig. 3.12. Puncte pe segment

Datele problemei:
- se cunosc ( X 1 , Y1 ), ( X 2 , Y2 ) ;

- se precizează: D1.11 , D1.12 , D1.13

- se cer: ( X 11 , Y11 ), ( X 12 , Y12 ), ( X 13 , Y13 ),K

- 1, 2 puncte cunoscute din teren
- 11, 12, 13 puncte noi
Soluţie: Se calculează 12 cu relaţia (3.1).
Cu relaţiile (3.5) sau (3.7)/ se calculează coordonatele punctelor noi
11, 12, 13
Observaţie. se face verificarea
D1.11  D11.12  D12.13  K  Dn 1.2  D1.2 (3.11)

3.4.3. Calculul coordonatelor punctului aflat la intersecţia a două

drepte
Perechile de puncte topografice formează direcţii (drepte) care, două
câte două, se intersectează în puncte unice.
Punctele situate pe drepte, de coordonate cunoscute, pot fi situate de o
parte sau de alta a punctului de intersecţie, practic, existând următoarele trei
cazuri pentru care se prezintă modalitatea de soluţionare.
D2
X
a) Punctul de intersecţie se află pe ambele segmente
D1
XP P

219

0 YP Y
 Fig. 3.13. Intersecţia a două drepte generează un punct unic

Enunţul problemei. Să se determine coordonatele punctului de

X
intersecţie a două segmente de dreaptă
D concurente.
2

X4X Datele problemei.

1 4
1
- se cunosc: coordonatele
21
X21 punctelor aflate pe dreapta
X3
3
2 D1 ( X 1 , Y1 ), ( X 2 , Y2 ) şi pe
X2 D1
dreapta D2
0 Y1 Y3 Y21 Y2 Y4 Y
( X 3 , Y3 ), ( X 4 , Y4 )
Fig. 3.14 Intersecţia a două segmente de
dreaptă într-un punct aflat pe ambele
segmente

- se cunoaşte că D1 I D2  {21} , cu
condiţia că punctul 21 se găseşte pe ambele drepte;
- se cer: ( X 21 , Y21 ) .

Soluţie. Cu relaţia (3.1) se calculează 12 şi  34 , apoi se ştie că:

1.21  12
 (3.12)
 3.21   34
dar

220
  Y1.21 Y21  Y1
 tg 1.21  X  X 21  X 1
 tg12
 1.21
 (3.13)
 tg   Y3.21  Y21  Y3
 tg  34
 3.21 X 3.21 X 21  X 3
de unde rezultă
Y21  Y1  ( X 21  X 1 ) tg 12
 (3.13)/
Y21  Y3  ( X 21  X 3 ) tg 34
iar prin scăderea ecuaţiilor
Y3  Y1  ( X 21  X 1 ) tg 12  ( X 21  X 3 ) tg  34 (3.13)//
Y3  Y1  X 21 tg 12  X 1 tg 12  X 21 tg  34  X 3 tg  34 (3.13)///

X 21 (tg 12  tg  34 )  Y3  Y1  X 1 tg 12  X 3 tg  34 (3.13)/V

Y3  Y1  X 1 tg 12  X 3 tg  34
X 21  (3.11)V
tg 12  tg  34

înlocuind X 21 într-una din relaţiile (3.13)/ se obţine coordonata Y21 .

b) Punctul de intersecţie se află pe unul dintre segmente
şi c) Punctul de intersecţie nu se află pe cele două segmente de dreaptă
care se intersectează
X X

X1 1 X1 1

X2 2
X2 2 41
X41
X4 4
31 X4
X31 4

X3 X3
3 3

0 Y1 Y3 Y2 Y31 Y4 Y 0 Y1 Y3 Y2 Y4 Y41 Y

Fig. 3.15 Intersecţia a două segmente de Fig. 3.13. Intersecţia a două segmente de
dreaptă într-un punct aflat pe unul din dreaptă într-un punct aflat înafara
segmente segmentelor
221
 Datele problemei. similare, cu precizarea că pentru cazul a)
D1 I D2  {31} , unde 31  [34] sau [12] şi pentru cazul b) D1 I D2  {41} ,

unde 41  [12],[34] .
În soluţionarea acestor cazuri se va observa că:
1.31  12 ,  3.31   34 , respectiv
1.41  12 ,  3.41   34
şi deci relaţiile (3.13)V pentru coordonata X, respectiv (3.13)/ pentru
coordonata Y rămân valabile.
Observaţie. În lucrările [2], [3] se prezintă alte moduri de soluţionare
a celor trei cazuri utilizând arii ale suprafeţelor formate de cele cinci puncte
(patru pe segmente plus unul punctul de intersecţie).

3.4.4. Calculul coordonatelor unui punct de intersecţie al unei

drepte cu cadrul rectangular al axelor de coordonate ale planului
topografic
Enunţul problemei. Afirmaţie: orice dreaptă din plan se intersectează
cu ambele axe de coordonate.
Se cere să se găsească coordonatele punctelor de intersecţie a unei
drepte, dată prin două puncte de coordonate cunoscute cu axele OX respectiv
OY de coordonate.
X
Datele problemei:
51
X1 - se cunosc:
1

( X 1 , Y1 ),( X 2 , Y2 ), 1, 2  D1
2
X2 - din afirmaţie rezultă că:
61
D1 I OX  {51} , respectiv
0 Y1 Y2 Y
D1 I OY  {61}
Fig. 3.17. Intersecţia unei drepte cu
axele de coordonate 222
 - se cer: X 51 , Y61 , deoarece este

evident că Y51  0, X 61  0 .
Soluţie. Se observă că, practic, este o intersecţie de drepte cazul b)
când se intersectează dreapta D1, dată de punctele 1 şi 2 cu axa OX, respectiv
axa OY, deci:
- pentru coordonata X 51 , se cunosc ( X 1 , Y1 ) , rezultând 12 din relaţia

(3.1) şi ştiindu-se că  OX  0 iar X 0  0,000 m, Y0  0,000 m, date care

înlocuite în relaţia (3.13)V va transforma relaţia în:
X 1 tg 12  Y1
X 51  (3.14}
tg 12
relaţie care rezultă şi din figura
3.10, dacă notăm cu  unghiul
X de intersecţie a dreptei cu axa
N
OY astfel   12  100 , iar
51 g

1  12 X1.51
X1  X1.51
 tg   (3.15)
Y1
2 dar

tg    ctg 12 ,
Y
Y1
deci
Fig. 3.18. Deducerea coordonatelor
intersecţiei unei drepte cu axa OX X 1.51
 ctg 12 
Y1
X
şi
N
X 1.51
1  12
 tg 12 
Y1
X1

Y1
tg 12 
2 X 1  X 1.51

61 223 Y
Y1 Y61

Fig. 3.19. Deducerea coordonatelor

intersecţiei dreptei cu axa OY
 rezultând (3.14).
Similar:
X1 X1
tg    (3.16)
Y1.61 Y61  Y1
deci
X1
 ctg 12 
Y61  Y1
X1
ctg 12 
Y1  Y61
Y1  Y61
tg 12 
X1
de unde
Y61  Y1  X 1 tg 12 (3.17)

Observaţie. În lucrările (1), (2) şi (3) sunt prezentate şi alte metode

de calcul.

X
3.4.5. Calculul coordonatelor punctului de intersecţie a două
diagonale 1
într-un patrulater oarecare
X 1

Enunţul problemei.
X2 2
11
Cunoscând coordonatele
X3 3
vârfurilor unui patrulater
X4
4

O 224
Y4 Y1 Y3 Y2 Y

Fig. 3.20. Intersecţia diagonalelor dintr-un

patrulater oarecare
 oarecare se cere să se calculeze
coordonatele punctului de
intersecţie a diagonalelor.
Datele problemei:
- se cunosc: ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) ,

( X 3 , Y3 ) , ( X 4 , Y4 ) ,
- se precizează că:
12 I 34  {11}
- se cer: ( X 11 , Y11 ) .
Observaţie. un caz cunoscut este cel al dreptelor 12, 34 paralele

sau/şi egale, deci 12 P34 şi 12  34 . În aceste două situaţii soluţia

problemei nu diferă de cazul general.
Soluţie. Se va observa că 1 cu 3 şi 2 cu 4 formează două drepte
concurente, iar punctul lor de intersecţie se găseşte pe acestea, deci suntem în
cazul 3.4.3 a, iar coordonatele punctului 11 vor rezulta din relaţiile (3.13) V şi
(3.13)/.

3.4.6. Drepte paralele

Enunţul problemei: Se cere ca
X printr-un punct exterior unei drepte
2 să se ducă un segment de dreaptă
X2

X11 11 egal cu acesta şi să se calculeze

21
X21
coordonatele capătului şi a
X1 1
X3 punctului de intersecţie a
3
diagonalelor patrulaterului format.
Datele problemei:
0 Y1 Y3 Y21 Y2 Y11 Y
Fig. 3.21. Drepte paralele 225
 - se cunosc ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) ,

( X 3 , Y3 )

- se precizează: 3.11 P12 şi 3.11  12 segmentele ce reprezintă

coordonatele relative ale punctelor 3 şi 11 faţă de 1, respectiv 2 sunt egale
X 13  X 2.11
(3.18)
Y13  Y2.11

2
X2
11 X2..11
X11
21
X21 1
X1
X13 3
X3
Y3.21 Y2.11
Y13 Y21.2

Y
0 Y1 Y3 Y21 Y2 Y11
Fig. 3.22. Calculul coordonatelor capătului
segmentului de dreaptă paralel la o dreaptă dată

 X 3  X 1  X 11  X 2
 (3.18)/
Y3  Y1  Y11  Y2
respectiv
 X 11  X 3  X 2  X 1
 (3.18)//
Y11  Y3  Y2  Y1
226
 Deoarece diagonalele în paralelogramul format 1.2.11.3 se

înjumătăţesc avem: 2.21  21.3 ,

respectiv
X 3.21  X 21.2
 (3.19)
Y3.21  Y21.2
 X 21  X 3  X 2  X 21
 (3.19)/
Y21  Y3  Y2  Y21
 X2  X3
 X 21  2
 (3.19)//
Y  Y2  Y3
 21 2

3.4.7. Paralela dusă dintr-un punct exterior la una dintre două

drepte concurente

X
2
X2
1
X11 11
4
3
X1
X4
X3

0 Y1 Y11 Y2 Y4 Y3 Y
Fig. 3.23. Intersecţia paralelei la o dreaptă cu o
dreaptă concurentă

Enunţul problemei. Se cunosc prin coordonatele punctelor de capăt două

drepte concurente iar printr-un punct exterior acestora se duce o dreaptă
paralelă la una din segmentele concurente. Se cer coordonatele punctului de
intersecţie a dreptei paralele cu cealaltă dreaptă.

227
 Datele problemei:
- se cunosc: ( X 1 , Y1 ), ( X 2 , Y2 ), ( X 3 , Y3 ) respectiv ( X 4 , Y4 ) punctul
exterior;
- se precizează: 4.11 P 2.3 , 4.11 I 1.2  {11} ;

- se cer: ( X 11 , Y11 ).
Soluţie. Fiind drepte paralele 4.11 şi 2.3 au aceeaşi orientare
 4.11   2.3
Y4.11 Y Y
tg  4.11  tg  2.3   11 4 (3.20)
X 4.11 X 11  X 4
( X 11  X 4 ) tg  2.3  Y11  Y4 (3.20)/
Cea de-a doua ecuaţie o obţinem din dreapta 1.2
Y1.11 Y Y
tg 1.11  tg1.2   11 1 (3.21)
X 1.11 X 11  X 1
( X 11  X 1 ) tg 1.2  Y11  Y1 (3.21)/
Cele două ecuaţii (3.20)/ şi (3.21)/ formează un sistem cu două necunoscute
X 11 , Y11 , prin reducere
( X 11  X 1 ) tg 1.2  ( X 11  X 4 ) tg  2.3  Y4  Y1 (3.22)

Y4  Y1  X 1 tg1.2  X 4 tg 2.3

X 11  (3.22)/
tg1.2  tg 2.3

Din ecuaţiile (3.20)/ sau (3.21)/ rezultând Y11 .

X
3 [2] sunt prezentate alte modalităţi de calcul a
Observaţie. În lucrarea
X3
coordonatelor punctului de intersecţie.
D 32

X2 2
3.4.8. Drepte perpendiculare. Ridicarea unei perpendiculare la o
dreaptă dintr-unul dintre capete
1
X1
228
0 Y1 Y3 Y2 Y

Fig. 3.24. Ridicarea unei perpendiculare dintr-

unul din capetele dreptei
 Enunţul problemei. Să se
calculeze coordonatele
capătului unei perpendiculare
de lungime dată la o dreaptă
printr-un capăt al acesteia.

Datele problemei.
- se cunosc: ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) , respectiv lungimea perpendicularei D32;

- se precizează: 2.3  2.1 ;

- se cer: ( X 3 , Y3 )

Soluţie. Din coordonate rezultă orientările 12 , respectiv  21 . Se

observă că

X
3 N
X3

X2.3
 2.3
X2 
2  2.1

1 Y2.3
X1

0 Y1 Y3 Y2 Y
Fig. 3.25. Soluţionarea grafică a ridicării unei
perpendiculare la o dreaptă din unul din capete

229
 23   21   , în acest caz din enunţul problemei   100 g 00c 00cc ,

X 23  D23  cos 23

 (3.23)
Y23  D23  sin  23
 X 3  X 2  X 23
 (3.24)
Y3  Y2  Y23
Observaţie. Problema poate fi generalizată la a se ridica o dreaptă
sub un unghi  dat din capătul unei alte drepte.
Se cer: ( X 4 , Y4 ) .
Soluţie. Dreptele fiind perpendiculare
 34   41  100 g 00c00cc   21  100 g 00c00cc ,

 Y34 Y4  Y3
 tg  34  X  X  X
 34 4 3
 (3.25)
 tg   Y14  Y4  Y1
 14 X 14 X 4  X 1

sistem cu două ecuaţii şi două necunoscute X 4 , Y4 .

Observaţie. Lucrările (1), (2) şi (3) prezintă alte modalităţi de soluţionare.

3.8.9. Capăt de drum.

Enunţul problemei. Se
X
cere să se calculeze
1
X1 coordonatele punctului
X4 4
de intersecţie a unei
X2 2 D1
D paralele, dusă la o
X3 3 distanţă dată, la o latură
Y a unui capăt de drum cu
0 Y2 Y4 Y1 Y3

Fig. 3.26. Capăt de drum cealaltă latură.

230
Datele problemei. Se cunosc ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) , ( X 3 , Y3 ) , D.

Se precizează. D1 P23 , D1 I 12  {4} , distanţa dintre dreptele D1 şi

23 fiind D.
Se cer. ( X 4 , Y4 ) .

Soluţie. După calcularea orientărilor  21 , 23 se poate calcula:

   23   21 (3.26)
D
sin   (3.27)
X D24
1
D
4 D24  (3.27)/
X4 sin 
2
 D
X 24  D24 cos 24
 (3.28)
Y24  D24 sin  24
5
3
unde: 0 24   21 Y4
Y

Fig. 3.27. Calculul coordonatelor capătului de  X 4  X 2  X 24

drum  (3.29)
Y4  Y2  Y24

3.1.10. Frânturi de drum.

X
D1
1

D1
5

6
2 D2
D2
4
3
Y
0
Fig. 3.28. Frântură de drum

231
 Enunţul problemei. Se cere calcularea coordonatelor punctului de
intersecţie a două drumuri ci laturi precizate.
Datele problemei. Se cunosc:
- pentru primul drum se cunosc o latură ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) şi
lăţimea drumului D1;
- pentru cel de-al doilea drum se cunosc o latură ( X 2 , Y2 ) , ( X 3 , Y3 )
şi lăţimea drumului D2.
Se precizează. 12 I 23  {2} , D1 P12 , D 2 P23 , D1 I D 2  {6} ,

D1 I 23  {4} , D 2 I 12  {5} .
Se cer. ( X 4 , Y4 ) , ( X 5 , Y5 ) , ( X 6 , Y6 )
Soluţie. Ca în cazul precedent se calculează coordonatele capătului de
drum 4 apoi a capătului de drum 5.
Dreptele fiind paralele două câte două:
 D1   46   21
(3.30)
 D2   56   23

D24  D56
şi de asemenea (3.31)
D25  D46
distanţele D24 şi D25 fiind calculate în etapa anterioară a calculului
coordonatelor punctelor 4 şi 5. Apoi:
X 46  D46 cos 46  D25 cos 21
 (3.32)
Y46  D46 sin  46  D25 sin  25
 X 6  X 4  X 46
 (3.33)
Y6  Y4  Y46
coordonatele se pot verifica cu relaţii similare luând punctul 5 ca origine.

232
 3.4.11. Generalizarea capetelor şi frânturilor de drum
2
X D1
D1
1
8

10
7 D2
3 9 D2
4
Y
0

Fig. 3.29. Capete şi frânturi de drum, cazul general

Enunţul problemei. Se cere să se calculeze coordonatele vârfului,
capetelor şi frânturilor de drum a două drumuri de direcţie şi lăţimi
cunoscute.
Datele problemei. Se cunosc:
- pentru primul drum, orientarea laturilor 12   D1 şi lăţimea D1,

cât şi două puncte pe uns dintre laturi prin coordonatele ( X 1 , Y1 ) ,

( X 2 , Y2 ) , respectiv

- pentru al doilea drum  34   D 2 , D2, ( X 3 , Y3 ) , ( X 4 , Y4 )

Observaţie. Cunoscând orientarea laturii 12 este suficientă
cunoaşterea coordonatelor punctului 1, respectiv 3 pentru latura 34.
Se precizează. 21 I 43  {7} , D1 I 34  {9} , D 2 I 12  {8} ,

D1 I D 2  {10} .
Se cer. ( X 7 , Y7 ) , ( X 8 , Y8 ) , ( X 9 , Y9 ) , ( X 10 , Y10 ) .

Soluţie. Cunoscând orientările 12 şi  34

17  12
(3.34)
 37   34

233
  Y17 Y7  Y1
 tg17  tg12  X  X  X
 17 7 1
 (3.35)
 tg  tg   Y37  Y7  Y3
 37 34
X 37 X 7  X 3

rezultă două ecuaţii cu două necunoscute, ( X 7 , Y7 ) care se pot deduce prin

soluţionarea sistemului.
Mai departe, problema se poate soluţiona ca în cazul anterior.

3.4.12. Capete şi frânturi de drum impuse

Enunţul problemei. Să se calculeze elementele unui drum proiectat, de
lăţime cunoscută a cărui direcţie formează cu un drum cunoscut un unghi dat.
Să se calculeze capetele şi frânturile celor două drumuri.

X
D1
1 3

D1

2  7

6
9
4 8
D2 D2

Y
0

Fig. 3.30. Impunerea condiţiilor de intersecţie a laturilor a

două drumuri

234
 Datele problemei. Se cunosc:
- ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) , D1 eventual prin punctele 3 şi 4 pentru primul

drum, se dă unghiul  şi lăţimea celui de-al doilea drum D2.

Se precizează. D1 P12 , S 12, D2   , capetele de drum sunt 5 şi 6
iar frântura punctul 7.
Se cer. coordonatele punctelor 5, 6, 7, eventual coordonatele unor alte
puncte pe laturile drumului proiectat 8 şi 9, dacă se cunosc distanţele D28 şi
D59.
Soluţie. Cititorul are acum cunoştinţele necesare soluţionării
problemei.
3.5 DETAŞĂRI DE SUPRAFEŢE. CONSIDERAŢII
GENERALE.

Detaşarea reprezintă acţiunea de împărţire a unei suprafeţe de teren în

două (sau mai multe) suprafeţe.
Practic, problema este soluţionată prin cunoaşterea liniei (liniilor) de
detaşare, rezolvându-se următoarele două condiţii:
1. Condiţia de poziţie impusă – linia de detaşare trebuie să treacă
printr-un punct obligat (sau să îndeplinească o altă condiţie
impusă (paralelism, unghi, distanţă, proporţionalitate etc.);
2. Condiţia de suprafaţă impusă – linia de detaşare trebuie să
delimiteze o suprafaţă, Sp, precizată dintr-o suprafaţă poligonală
mai mare, S.

3.5.1 Detaşarea într-un triunghi printr-o dreaptã ce trece prin

vârf şi latura opusã.
Se va demonstra că în orice poligon detaşarea de acest tip se reduce la
detaşarea unui triunghi.
235
 X
Enunţul problemei.
2 Să se detaşeze într-un triunghi dat
X2
o suprafaţă proiectată ,Sp, cu o
Sp
linie ce trece prin unul din
S vârfurile triunghiului.
X3
3
X4 Datele problemei. Se cunosc:
 4
X1 1
( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) , ( X 3 , Y3 ) .

0 Y1 Y2 Y4 Y3 Y

Fig. 3.31. Detaşarea în triunghi dacă

punctul obligat este un vârf al triunghiului

Se precizează. Sp şi faptul că dreapta care detaşează această suprafaţă

trece prin vârful 2 al triunghiului, 34 I 123  {S p } .

Se cer. ( X 4 , Y4 ) .

1
Soluţie. Se ştie că Sp  D12  D14  sin  (3.36)
2

şi deoarece D12  X 122  Y122 (3.37)

  13  12 g (3.38)

iar orientările 12 şi 13 rezultă din coordonatele punctelor 1, 2, 3 singura

necunoscută va rezulta:
2S p
D14  , (3.36)/
D12  sin 

X 14  D14 cos14

apoi  (3.40)
Y14  D14 sin 14
unde 14  13 ,

 X 4  X 1  X 14
 (3.41)
Y4  Y1  14
236
 3.5.2. Detaşarea unei suprafeţe date într-un poligon printr-un vârf
al acestuia. Cazul unui poligon oarecare, varianta interioară.
Enunţul problemei. Se cere să se detaşeze o suprafaţă dată, Sp, într-
un poligon oarecare printr-un vârf al acestuia, având ca bază latura ce trece
prin acel vârf, punctul de detaşare aflându-se pe o latură alăturată acesteia.
Datele probleme. Se cunosc ( X 1 , Y1 ) ,..., ( X 5 , Y5 ) .
Se precizează. Sp şi faptul că dreapta care detaşează suprafaţa trece
prin vârful 1 şi formează cu latura 15 suprafaţa detaşată iar punctul de
detaşare 6 aparţine dreptei 54.
X
1
X1
Sp

X2 2

S
X5
5 3
X3
X5 6
X4 4

0 Y5 Y6 Y1 Y4 Y

Fig. 3.32. Detaşarea într-un poligon oarecare printr-un

vârf al acestuia, varianta interioară

X
S 1
Soluţie. Unind punctul 1 cu
p
punctul 4 se formează triunghiul 154,
soluţionarea problemei fiind
6 similară cazului precedent.
2

S
3.5.3. Detaşarea unei suprafeţe date într-un poligon printr-un vârf
5 3
al acestuia. Cazul unui poligon oarecare, varianta exterioară.
X7
7
X4 4

0 237 Y4 Y7 Y
Fig. 3.33. Detaşarea într-un poligon oarecare printr-un
vârf al acestuia, varianta exterioară
 Enunţul problemei. Se cere să se detaşeze o suprafaţă, Sp, într-un
poligon oarecare, punctul de detaşare aflându-se pe o latură oarecare a
poligonului.
Datele problemei. similare cazului precedent.
Soluţie. Se scad suprafeţele triunghiurilor 165, 154 din suprafaţa Sp,
rezolvarea reducându-se acum la detaşarea de tip 3.1.17 în poligonul 1234,
practic în triunghiul 134.
Observaţie. Ariile triunghiurilor 165, 154 se pot calcula prin metoda
analitică, din coordonate utilizând una din relaţiile:
1 n
S  X i (Yi 1  Yi 1 )
2 i 1
(3.42)

1 n
S   Yi ( X i 1  X i 1 ) (3.43)
2 i 1

3.5.4. Cazuri expeditive de detaşare în poligon cu un punct obligat

care este vârf al poligonului. Cazul unui triunghi.
Enunţul problemei. Să se
stabilească poziţia pe teren a unui

238
 1 punct de detaşare într-un triunghi
format din trei puncte pe teren,
 detaşarea făcându-se printr-un vârf
Sp S
al triunghiului.

 2 Datele problemei. Se cunosc:
3 4 poziţia în teren a punctelor 1, 2 şi
3 fără a se cunoaşte coordonatele
Fig. 3.34. Detaşarea în triunghi, cazul
expeditiv acestora, se precizează mărimea
suprafeţei Sp.

Se precizează. Dreapta de detaşare trece prin vârful 1 şi are capătul în

punctul 4 aflat pe latura 32.
Se cere. Distanţa D34.
Soluţie. Varianta 10 analitică.
- se măsoară pe teren D12 , D23 , D31

- se presupune că X 3  1000,000 m, Y3  1000,000 m,

 32  100 g 00c 00cc într-un sistem de coordonate simulat

- se calculează unghiurile triunghiului cu relaţia derivată din teorema
cosinusului:
D312  D322  D122
cos   (3.44)
2 D31  D32
similar unghiurile  şi  (pentru cazul în discuţie nefiind necesară
cunoaşterea acestora).
- se calculează orientarea laturii 31:
 31   32   (3.45)
- coordonatele punctului 1 rezultă din relaţiile:

239
 X 31  D31  cos 31
 (3.46)
Y31  D31  sin  31
 X 1  X 3  X 31
 (3.47)
Y1  Y3  Y31
Similar
X 32  D32  cos 32
 (3.46)/
Y32  D32  sin  32
dar  32  100 00 00 , sin  32  0, cos 32  1 , deci
g c cc

X 32  0
 (3.46)//
Y32  D32
 X 2  X 3  X 32
 (3.47)/
Y2  Y3  Y32
De la această fază cazul s-a transformat într-o problemă de tipul 3.1.16.
Varianta 20 trigonometrică. a) metoda unghiului întins de laturile
triunghiului detaşat

1
- se calculează cu
relaţia (3.44) unghiul  .
- cum
S S
p
 2 1
- S p  D13  D34  sin  (3.48)
3 4 2
- va rezulta singura necunoscută
Fig.
- 3.35. Detaşarea în triunghi, cazul D34.
expeditiv, soluţia trigonometrică

- b) metoda liniară
- se ştie că:
240
 D34 S134 S p
  (3.49)
D32 S123 S
şi rezultă direct
Sp
D34  (3.50)
S

3.5.5 Detaşarea expeditivă printr-o latură ce trece printr-

un vârf al unui poligon oarecare

Sp 1

6
2

5 3

7
4

Fig. 3.36. Detaşarea expeditivă printr-o latură ce trece printr-un

vârf al unui poligon oarecare

Enunţul problemei. Punctele 1 – 6 aflate pe teren formează o

suprafaţă S din care trebuie să se detaşeze cu o latură ce trece prin vârf o
suprafaţă proiectată Sp. Să se găsească poziţia punctului de detaşare pe
perimetrul poligonului.
Datele problemei. iniţial se cunoaşte doar poziţia în teren a punctelor
ce formează poligonul şi suprafaţa ce trebuie detaşată.
Se precizează. latura de detaşare va trece prin vârful 1, suprafaţa
detaşată având ca bază latura 16..

241
 Se cere. poziţia în teren a punctului 7.
Soluţie. a) Metoda riguroasă.
- se construieşte un sistem de coordonate conferind unui vârf al
poligonului coordonate arbitrare şi acordând o mărime arbitrară orientării
unei laturi

 X 5  1000,000 m

- de exemplu Y5  1000,000 m .

 56  00 00 00
g c cc

- printr-o drumuire planimetrică în circuit se determină

coordonatele celorlalte vârfuri ale poligonului, cazul se transformă
astfel într-o problemă de tip 3.1.17 în funcţie de mărimea Sp în
raport cu mărimea triunghiului care are ca bază latura 16.

b) Metoda trigonometrică.
Se porneşte de
la premisa că suprafaţa
S are o mărime 1
necunoscută şi, deci,
nu se cunoaşte latura
6
 4 2
pe care se va găsi  1

punctul de detaşare 7. 3 
2

1

5 
3
2

1 4 2
Fig. 3.37. Aplicarea metodei trigonometrice
Soluţie.

242
 Se măsoară laturile poligonului şi unghiurile pe care le formează
aceste laturi cu teodolitul. Dacă nu există posibilitatea măsurării unghiurilor
acestea pot fi determinate (fig. 3.38) măsurând pe cele două laturi ce
formează unghiul distanţe fixe de mărime d, (de exemplu: d  10,000 m) şi
latura subîntinsă l. Aplicând teorema sinusului în triunghiul format:
2d 2  l 2
1 cos   (3.51)
d d 2d 2

6 l
2

Fig. 3.38.larea unui unghi prin

măsurarea laturilor

Se calculează apoi lungimea axelor 15, 14, 13 şi mărimea unghiurilor

1 , 2 , 3 , 4 , din aproape în aproape.
- în triunghiul 165
D15  D162  D562  2 D16  D56  cos (3.52)

D56 D D
 15  sin 1  56 sin  (3.53)
sin 1 sin  D15

rezultând unghiul 1 .

1  1800  (  1 ) (3.54)
În triunghiul 154 avem, acum
 2    1 (3.55)

şi ci D15 , D54 şi  2 se vor calcula similar  2 şi D14 , apoi  1 etc.

Având aceste elemente cu relaţii de tipul:
1
S156  D16  D15  sin 1 (3.56)
2

243
 se vor calcula suprafeţele triunghiurilor ce au ca vârf comun vârful de
detaşare.
Dacă
S p  S156 suntem în cazul 3.5.6, iar dacă
S p  S156 transformăm prin scăderea suprafeţelor de
triunghiuri complete cuprinse în Sp din acesta.
1

6
2
Fig. 3.39. Transformarea
detaşării în poligon oarecare în
detaşare în triunghi
5 3

7
4

S147  S p  ( S156  S154 ) 3.56)

şi rămâne de detaşat suprafaţa S147 în triunghiul 143.

3.5.6. Detaşarea unei suprafeţe într-un poligon printr-un punct

X
obligat ce se găseşte pe una dintre laturi, cazul unui triunghi
1 Sp Enunţul problemei. Să se
X1 calculeze coordonatele
X4 4
5 capătului laturei de
X5
X2 S 2 detaşare a unei suprafeţe Sp
X3
proiectat într-un triunghi,
3
dacă latura de detaşare
trece printr-un punct
obligat aflat pe o latură a
0 Y3 Y5 Y1 Y4 triunghiului.
Y2 Y 244

Fig. 3.40. Detaşarea în triunghi printr-un

punct obligat aflat pe o latură a triunghiului
 Datele problemei. Se

cunosc ( X 1 , Y1 ) , ( X 2 , Y2 ) ,

( X 3 , Y3 ) şi ( X 4 , Y4 ) sau

D14 .

Se precizează. Se detaşează spre vârful 1 suprafaţa Sp, prin punctul 4

aflat pe latura 12.
Se cer. ( X 5 , Y5 ) punctul de intersecţie a dreptei de detaşare cu
cealaltă latură, 13.
Soluţie. Cunoscând distanţa D14 şi unghiul  în vârful 1, cât şi
mărimea suprafeţei detaşate Sp, soluţia problemei se va obţine ca în cazul
3.5.3
12 şi 13 se obţin din coordonatele punctelor 1, 2 şi 3.
  13  12 (3.57)

1
Sp  D14  D15 sin  (3.58)
2
de unde
2S p
D15  (3.58)/
D14  sin 
şi apoi coordonatele punctului 5
X 15  D15 cos15  D15 cos13
 (3.59)
Y15  D15 sin 15  D15 sin 13
 X 5  X 1  X 15
 (3.60)
Y5  Y1  Y15

245
 3.5.7. Detaşarea unei suprafeţe printr-un punct aflat pe una din
laturi,cazul unui poligon oarecare
Enunţul problemei. Într-un
poligon oarecare de suprafaţă S se
cere să se detaşeze o suprafaţă Sp
printr-un punct aflat pe una din
laturi.
7 1
Datele problemei. Se cunosc
5
coordonatele X şi Y ale punctelor 1
Sp S
4 – 5, respectiv 6.
2 Se precizează. având ca bază
6 latura 64
3 se cere să se detaşeze suprafaţa Sp.
Fig. 3.41. Cazul unui poligon oarecare
Se cer. ( X 7 , Y7 ) .
Soluţie. Problema poate fi redusă la o detaşare în triunghi dacă se
obţine:
S657  S p  S 456 (3.61)

suprafaţa S 456 calculându-se analitic cu relaţiile (3.42), (3.43). Acum trebuie

detaşată suprafaţa S657 , prin vârful 6 în triunghiul 561, cazul 3.5.3

Observaţie. Soluţionarea detaşărilor expeditive de acest tip devine
previzionată având la dispoziţie celelalte exemple.
X
X4 4
3.5.8 Detaşarea
1 unei suprafeţe printr-un punct obligat aflat în
X1
afara suprafeţei de detaşat, cazul unui triunghi
3 Enunţul problemei. Se cere
X3 S
5
X5 să se detaşeze într-o suprafaţă
6
X6 poligonală S o suprafaţă
2
X2
246
0 Y3 Y1 Y6 Y5 Y2 Y4 Y

Fig. 3.42. Punctul obligat înafara suprafeţei de

detaşat, cazul unui triunghi
 proiectată Sp, printr-un punct
obligat situat în afara
suprafeţei S.
Datele problemei. Se cunosc
coordonatele colţurilor
poligonului, în acest caz
triunghi şi coordonatele unui
punct exterior prin care trece
dreapta cu care se face
detaşarea suprafeţei Sp.
Se precizează. direcţia spre care se face detaşarea. Se observă că de
la punctul 4 se poate detaşa o suprafaţă de mărimea Sp atât spre vârful 3 cât şi
spre vârful 2.
Se cer. coordonatele punctelor 5 şi 6 care delimitează cu vârful 2
suprafaţa Sp.
Soluţie. Problema prezintă un grad de complexitate mai ridicat decât
problemele anterioare, se analizează trei posibilităţi de soluţionare, cititorul
având la dispoziţie să aleagă acea metodă pe care o consideră mai potrivită
cazului pe care îl tratează.
Metoda 10. Cu ajutorul relaţiilor de suprafaţă de tip:
1
S ab sin C (3.62)
2
se pot scrie referitor la ariile triunghiurilor formate:

247
  1
 S p  2 D25  D26  sin  (1)

 S  1 D  D  sin  (2)
 254 24 25
 2 (3.63)
 1
 S 264  D24  D26  sin  (3)
 2
 S p  S264  S 254 (4)

X X
4 4
1

a
3 5
S 5
 
y
6
 
x
 2
2 

Y Y

Fig. 3.47. Punctul exterior, alegerea şi codificarea necunoscutelor

Înlocuind în relaţiile (1) – (4), grupa (3.63) distanţele cu a, b, c , obţinem:

 1
 S p  2 x  y  sin 
 (3.64)
 S  1 (a  x sin   a  y sin  )
 p 2
ultima relaţie obţinându-se prin utilizarea relaţiilor (2) – (4).
S-a obţinut un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute, x şi y, în
fapt, laturile triunghiului detaşat.
Din prima relaţie:

248
 2 Sp
x (3.65)
y sin 
înlocuind necunoscuta x în cea de-a doua ecuaţie obţinem:

1 2 Sp 
Sp   a  sin   a  y  sin   (3.66)
2  y sin  
2 y sin   S p  2aS p sin   ay 2 sin  sin  (3.66)/

a sin  sin  y 2  2 S p sin   y  2aS p sin   0 (3.66)//

sau
2S p sin  2 S p sin 
y2  y 0 (3.66)///
a sin  sin  sin 
de unde relaţiile:
  2 S p sin  
 4 
Sp  sin  sin  
y1   1  1    (3.67)
a sin   2S p 
2
 
  a sin   
   
respectiv varianta cu ( ) care nu are sens deoarece termenul din paranteză
va fi negativ.
 2 S p sin  
 8 
S 1  sin  sin  
y1  p   1 1 (3.67)/
a sin   4S p 
 
 a sin 2 
2


Sp1  2a 2 sin  sin  

y1    1  1   (3.67)//
a sin   S p sin  
 
relaţie care dă mărimea segmentului D25 , din relaţia (3.65) rezultând x, adică

segmentul D26 . În funcţie de mărimile iniţiale relaţiile vor fi:

249
  S 1  2 D24 sin  sin  
 D25  p  1  1  
 D24 sin   S p sin  
 (3.68)

 2 Sp
D 
 26 D sin 
 25

Coordonatele punctelor de detaşare obţinându-se cu relaţiile:

X 25  D25 cos 25  D25 cos 21
 (3.69)
Y25  D25 sin  25  D25 sin  21
 X 5  X 2  X 25
 (3.70)
Y5  Y2  Y25
respectiv
X 26  D26 cos 26  D26 cos 23
 (3.71)
Y26  D26 sin  26  D26 sin  23
 X 6  X 2  X 26
 (3.72)
Y6  Y2  Y26
Metoda 20, prin utilizarea relaţiilor de punct de pe segment.
Pentru un punct k situat pe un segment se poate scrie:
Dik X k  X i Yk  Yi
  (3.73)
Dij X j  X i Y j  Yi

Dik
notând
X raportul cu a:
Dij j

Dij X j  Xi
a( X j  X i )  X k  X i

Dik
de unde
Xk  Xi
X k  X i  a( X j  X i )
i
Yk  Yi
Yj  Yi respectiv

250
0 Y

Fig. 3.44. Coordonatele punctului pe segment

 Yk  Yi  a (Y j  Yi ) .
A

adaptând aceste relaţii la triunghiul 123:

 X 5  X 2  a1 ( X 1  X 2 )
 (3.74)
Y5  Y2  a1 (Y1  Y2 )
 X 6  X 2  a2 ( X 3  X 2 )
 (3.75)
Y6  Y2  a2 (Y3  Y2 )
D25 D26
a1  , a2  fiind necunoscute.
D21 D23
Notăm suprafeţele cunoscute (formate din puncte cu coordonate
cunoscute):
S123  S1
S 421  S 2
S 423  S3
În triunghiul 421 se poate scrie:
D25 S 452
a1   , S 452  a1S 2 (3.76)
D21 S2
iar în triunghiul 423:
D26 S 462
a2   , S 462  a2 S3 (3.77)
D23 S3

251
iar în triunghiul 123:
D25 S 235
a1   (3.78)
D21 S1
respectiv, în triunghiul 235:
D26 S
a2   p (3.79)
D23 S 235
S 235  S1  a1 (3.78)/

Sp
S 235  (3.79)/
a2
Sp
S1  a1  (3.80)
a2
de unde
S p  S1  a1  a2 (3.80)/

Scăzând relaţiile (3.77) şi (3.76) rezultă chiar suprafaţa S p :

S p  S 462  S 452  a1S 2  a2 S3 (3.81)

Egalând (3.81) cu (3.80)/, avem:
S1  a1  a2  a1  S 2  a2 S3 (3.82)

de unde, similar cazului precedent putem scoate necunoscuta a1 în funcţie de

a2 şi înlocuind-o în (3.80)/ obţinem a2 , respectiv scoate necunoscuta a2

funcţie de a1 şi înlocuind-o în (2.80)/ obţinem a1 . Cu prima parte a relaţiilor

(3.78), (3.79) rezultând:
D25  a1  D21 (3.78)//
D26  a2  D23 (3.79)//
respectiv relaţiile (3.69), (3.70), (3.71), (3.72) rezultând coordonatele
punctelor de detaşare 5 şi 6.

252
 Metoda 30, prin intersecţie înainte.
Intersectând dreptele 46 cu 12 se obţine punctul 5, iar intersecţia
dreptelor 46 cu 13 dă punctul 6. Dar, deşi cunoaştem coordonatele punctelor
1, 2, 3, 4 şi implicit orientările laturilor 12 şi 13 nu cunoaştem orientarea

laturii de detaşare 46. Notând cu  unghiul:    43   46 , deci:

 46   43   (3.83)
   32   34
X 4 (3.84)
1   12   34
a 
7 Coordonatele punctului 7 vor

5 rezulta prin intersecţia
3 
dreptelor 12 cu 34
Sp
6 Y17 Y7  Y1
tg12  
2 X 17 X 7  X 1
(3.85)
Y Y Y
0 Y tg 34  37  7 3
X 37 X 7  X 3
Fig. 3.45 Aplicarea intersecţiei înainte

( X 7  X 1 )  tg 12  Y7  Y1
(3.85)/
( X 7  X 3 )  tg  34  Y7  Y3
( X 7  X 1 )  tg12  ( X 7  X 3 )  tg  34  Y3  Y1
X 7 (tg 12  tg 34 )  Y3  Y1  X 1 tg 12  X 3 tg  34
Y3  Y1  X 1 tg12  X 3 tg  34
X7  (3.86)
tg12  tg  34

iar Y7 va rezulta prin înlocuirea lui X 7 în una din ecuaţiile (3.85)/.

Notând cu s  S3657 o să calculăm:

s  S 436  S 475  S 237  S p (3.87)

253
În cazul cunoaşterii unei laturi şi a unghiurilor unui triunghi calculul
suprafeţei se poate face cu relaţia:
1 2 sin B sin C
S ABC  a (3.88)
2 sin A
Cum A  1800  ( B  C ) , sin A  sin( B  C ) , relaţia devenind

1 2 sin B sin C 1 2 1
S ABC  a  a (3.88)/
2 sin( B  C ) 2 ctg B  ctg C
aplicând relaţia (3.88)/ în triunghiurile 436 şi 475 şi notând D43  a  b ,

unde a  D47 , b  D37 rezultă:

1 ( a  b) 2
2S436  ( D43 ) 2  (3.89)
ctg   ctg  ctg   ctg 
1 a2
2S475  ( D47 )2  (3.90)
ctg   ctg  ctg   ctg 
Aplicând (3.87)
( a  b) 2 a2
 s
ctg   ctg  ctg   ctg 
şi aducând la acelaşi numitor rezultă
(ctg   ctg  )(a  b) 2  (ctg   ctg  ) a 2  (ctg   ctg  )(ctg   ctg  ) s 2
singura necunoscută este  .
[(a  b) 2  a 2 ]  ctg   ctg  (a  b) 2  ctg  a 2  (ctg  ) 2 s 2  ctg  ctg  s 2 
 ctg  ctg  s 2  ctg  ctg  s 2
s 2  (ctg  )2  [ctg   s 2  ctg   s 2  a 2  ( a  b) 2 ]ctg   ctg  ctg   s 2 
 ctg  (a  b) 2  ctg  a 2  0
ecuaţie de forma
A(ctg  )2  B ctg   C  0 (3.91)
uşor de soluţionat.
254
 În continuare cu relaţia (3.80) se calculează  46 şi cunoscând
orientările 46, 12 respectiv 13, prin intersecţia acestora rezultă coordonatele
punctelor 5, respectiv 6.

3.5.9. Detaşarea unei suprafeţe printr-un punct obligat aflat în

afara suprafeţei de detaşat într-un patrulater oarecare
X  Enunţul problemei, şi
1 5
datele problemei sunt
6 similare cazului anterior,
8 forma suprafeţei în care se
4 operează detaşarea fiind un
Sp 2
patrulater oarecare.
7 S1

S2 3

0 Y
Fig. 3.46. Detaşarea prin punct obligat exterior
într-un patrulater oarecare

Se observă că soluţionarea se ridică la cazul triunghiului, calculând

mai întâi coordonatele punctului 8 prin intersectarea dreptelor 12 cu 53. Se

observă apoi că: S p  S1  S 2 (3.92)

soluţionarea în continuare axându-se pe aflarea orientării dreptei 57, dedusă

din relaţia:  57   53   (3.93)

unghiul  deducându-se ca în cazul anterior, metoda 30.
Observaţii. 10. Se pot aplica şi primele două metode.
20. În cazul unui patrulater regulat soluţia problemei poate fi abordată
prin cazul general cu particularizările efectuate (unghiuri, laturi egale)

255
 30. În cazul unui poligon cu mai mult de patru laturi problema se
rezolvă izolând patrulaterul în care se face detaşarea.
40. În cazul unei suprafeţe cu contur sinuos aceasta poate fi iniţial
generalizată transformând-o în poligon.

3.5.10. Detaşarea unei suprafeţe proiectate într-un patrulater

oarecare printr-o dreaptă oarecare. Deducerea relaţiei generale de
detaşare

X 2 Enunţul problemei. Se
cere să se detaşeze o
S 6
1 suprafaţă proiectată Sp,
3 cu o dreaptă oarecare
5 Sp
într-un patrulater de
suprafaţă cunoscută.
4

0 Y
Fig. 3.47. Detaşarea unei suprafeţe într-un patrulater
oarecare printr-o dreaptă oarecare

Observaţie. Astfel enunţată problema are o infinitate de soluţii, chiar dacă se

specifică faptul că suprafaţa detaşată să conţină integral latura 34 şi parţial
laturile 14 şi 23.
Astfel se poate detaşa Sp cu o latură paralelă la latura lungă 43 (cazul
cel mai frecvent) sau printr-o dreaptă oarecare, cu orientarea diferită de cea a
dreptei 43. Cu toate acestea se poate deduce o relaţie generală a detaşării
pornind de la punctele 5 şi 6 aflate pe segmentele 14, respectiv 23.
 X 5  X 4  a1 ( X 1  X 4 )
 (3.94)
Y5  X 4  a1 (Y1  Y4 )

256
  X 6  X 3  a1 ( X 2  X 3 )
 (3.95)
Y6  X 3  a1 (Y2  Y3 )
unde
D15 S345 S456
a1    (3.96)
D12 S134 S146
D26 S346 S136
a2    (3.97)
D23 S 234 S123
Prelucrând relaţiile similare cazului a1) metoda a 20 –a , a punctului pe
segment se obţine o expresie de forma:
S p  a1  A  a2  B  a1  a2  C (3.98)
unde
A  S134 , B  S234 , C  S1342

având ca necunoscute pe a1 şi a2 , în fapt D15 respectiv D26 . Relaţia (3.98)

poate fi particularizată pentru fiecare caz în parte.

a1) Detaşări proporţionale într-un patrulater oarecare.

Enunţul problemei. Într-un patrulater oarecare se cere să se detaşeze
o suprafaţă proiectată Sp respectând proporţionalitatea laturilor cu cea a
laturilor figurii iniţiale de suprafaţă.
Soluţie. În acest caz: a1  a2  a şi relaţia (3.98) devine:

S p  a( A  B)  a 2  S (3.98)/

Sa 2  ( A  B )a  S p  0 : S

257
 A B S
a2  a p 0 (3.98)//
S S
unde A  S134 , B  S 234 , rezultând mărimea lui a şi implicit a segmentelor

D15 şi D26 .
a2) Detaşări de proporţionalitate într-un poligon oarecare
Rezolvarea se reduce la detaşarea proporţională într-un patrulater
oarecare (vezi (2)), descompunând poligonul în patrulater.

3.5.11. Detaşări paralele

3.5.11.1. Detaşari paralele într-un patrulater oarecare
Enunţul probleme. Într-un patrulater oarecare se cere să se detaşeze
o suprafaţă proiectată Sp printr-o latură de detaşare paralelă cu una dintre
laturile figurii iniţiale de suprafaţă S.
X 2
1
Soluţie. În acest caz
5 S
particularizarea este:
Sp 6
a1  A  a2  B (3.99)
4
deoarece:
3
0 Y S543  S 463 ,
Fig. 3.48. Detaşare paralelă într-un
patrulater
ecuaţia oarecare S p  a1  A  a2  B  a1a2C
generală (3.98)
va deveni, înlocuind pe
B
a1  a2 
A
B B
S p  a2  A  a2 B  a2 a2 C (3.100)
A A
BC 2
S p  2 B  a2   a2 (3.100)/
A

258
  BC  2 BC
  a2  2 Ba2  S p  0 : (3.100)//
 A  A
2A S A
a22  a2  p 0 (3.100)///
C BC
cu soluţia

B Sp  A 
a2  1  1   (3.101)
C  BC 

A
iar înlocuind a2  a1 în ecuaţia generală (3.98) obţinem a1 . Cu a1 şi a2
B
se calculează D15 şi D26 şi apoi cu relaţii de tipul (3.69), (3.70) se obţin
coordonatele punctelor 5 şi 6.
3.5.11.2. Detaşări paralele în trapez.
X
În acest caz:
1
2 A  B,
5 adică
6 S134  S 234 ,
Sp
4
a1  a2  a , adică
3
Y D15 D26
0 
Fig. 3.49. Detaşare paralelă în trapez
D12 D23
Ecuaţia generală (3.98) devine:
Sp  a  A  a  A  a  a C (3.102)

Ca 2  2 A  a  S p  0 : C (3.102)/

A S
a2  2 a  p  0 (3.102)///
C C
cu soluţia:

259
 A S pC 
a 1  1  2  (3.103)
C  A 

Observaţie. Relaţia generală (3.98) se poate particulariza şi pentru

triunghi unde A  0, B  0, C   S123 , a1  a2  a ecuaţia (3.98) devenind

S p  a 2  S123 sau

Sp
a (3.104)
S
pentru detaşarea de la vârf spre bază, sau A  S123  B , C  S123 ,

a1  a2  a
S p  2aS123  a 2 S123

S123  a 2  2S123  a  S p  0 : S123 (3.105)

Sp
a 2  2a  0
S123

Sp
a  1 1 (3.106)
S123
pentru detaşarea de la bază spre vârf.

3.5.11.3. Detaşări paralele în triunghi.

a1 ) Detaşarea
1 de la vârf la bază
Enunţul problemei.
 Cunoscându-se coordonatele
 Sp  4 vârfurilor unui triunghi sau
5
 poziţia vârfurilor şi lungimea
2

260
3

Fig. 3.50. Detaşări paralele în triunghi

a1 Detaşări de la vârf spre bază
 laturilor se cere să se detaşeze cu
o latură paralelă cu baza o
suprafaţă proiectată, Sp, de la vârf
spre bază.
Datele problemei. 1. Dacă se
cunosc coordonatele vârfurilor,
se cunosc:
( X 1 , Y1 ),( X 2 , Y2 ),( X 3 , Y3 ) , S p .

Se precizează. S p  S145 , 45 P23 .

Se cer. ( X 4 , Y4 ),( X 5 , Y5 ) .
Soluţie. Notăm elementele triunghiului detaşat cu laturile:
D15 , D14 , D45 compus din D46 şi D65 , înălţimea D16 , unghiurile  ,  ,  .
Calculăm în V145 :
D46
ctg    D46  D16  ctg  (3.107)
D16
D65
ctg    D65  D16  ctg  (3.108)
D16
Dar
D45  D46  D65  D16 (ctg   ctg  ) (3.109)

X
1


D45
5  Sp  D16  (3.109)/
ctg   ctg 
 6 4
3 dar


2261
Y
0
Fig. 3.51. Detaşarea paralelă în triunghi
rezolvarea analitică
 1
Sp  D45  D16 (3.110)
2
înlocuind (3.109)/ în
(3.110) obţinem
1 D452
Sp  (3.111)
2 ctg   ctg 
de unde

D45  2S p (ctg   ctg  (3.112)

şi

2 S p (ctg   ctg  ) 2S p
D15   (3.113)
ctg   ctg  ctg   ctg 
iar laturile de detaşare vor fi:
D16 D 2S p sin 
sin    D14  16  (3.114)
D14 sin  ctg   ctg 

D15 D 2S p sin 
sin    D15  16  (3.115)
D14 sin  ctg   ctg 

a2 ) Detaşări de la bază spre vârf.

Se observă că D14 , D15 , D16 şi D45 se pot calcula ca în cazul
precedent, utilizând suprafaţa triunghiului complementar ariei detaşate 145.
X
Cum laturile D12 , D113 , D23 le cunoaştem din coordonate sau din

măsurare, vor rezulta
5
 
4 D24  D12  D14 (3.116)
6
 D35  D13  D15 (3.117)
3

7
2
262
Y
0
Fig. 3.52. Detaşări paralele în triunghi
a2 Detaşări de la bază spre vârf
 D23  D17
S (3.118)
2
D45  2( S  S p )(ctg   ctg  )

2S
D17  (3.118)/
D23
D67  D17  D16 (3.119)
Observaţie. 10. Odată calculate elementele de detaşare obţinerea
coordonatelor punctelor de detaşare se face prin relaţii de tipul (3.69), (3.70).
20. În soluţionarea problemelor 3.5.10 – 3.5.11 nu s-au folosit
coordonatele punctelor ci numai laturi, unghiuri şi suprafeţe rezultate din
coordonate sau din măsurare (cazul expeditiv).
30. În cazul detaşărilor în serie, de la vârf spre bază sau de la bază spre
vârf se pot utiliza relaţiile generale:
a) de la vârf spre bază:
1


4
5
2 S pi sin 
i D1i  (3.120)
j ctg   ctg 
k


2 2 S pi sin 
D1 j  (3.121)
3 l ctg   ctg 
Fig. 3.53. Detaşare paralelă în triunghi
de la vârf spre bază, în serie
Dij  2S pi (ctg   ctg  ) (3.122)

2 S pi
D1k  (3.123)
ctg   ctg 

b) de la bază spre vârf (caz în care suprafaţa detaşată este S p  S 2 ij 3

)

263
 2( S  S pi )sin 
D2i  D12  D1i  D12  (3.124)
ctg   ctg 
2( S  S pi )sin 
D3 j  D13  D1 j  (3.125)
ctg   ctg 

Dij  2( S  S pi )(ctg   ctg  ) (3.126)

2S 2S pi
Dlk  D17  D16   (3.127)
D23 ctg   ctg 

3.5.12. Detaşări perpendiculare.

a) Detaşări perpendiculare în triunghi

X D Enunţul problemei. Într-un

1 poligon oarecare ale cărui

4 vârfuri au coordonatele

cunoscute (sau elementele,
unghiuri, distanţe date), de
S
Sp  suprafaţă cunoscută se cere
2

ca printr-o dreaptă
5
3
perpendiculară la una dintre
0 Y
laturi să se detaşeze o
Fig. 3.54. Detaşări perpendiculare în triunghi suprafaţă proiectată, Sp.

Datele problemei. Problema porneşte de la stabilirea (din coordonate

sau prin măsurare) a elementelor (unghiuri, distanţe) ale suprafeţei iniţiale,
cea în care se operează detaşarea.
a) În cazul triunghiului
Se cunosc. D12 , D13 , D23 , ,  ,  , S .

Se precizează. D  23, D I V123  {4,5}, S245  S p

264
 Se cer. D24 , D25 , D45 elementele detaşării şi dacă se cunosc

coordonatele vârfurilor triunghiului iniţial, implicit X 2 , Y2 , se cer

( X 4 , Y4 ), ( X 5 , Y5 ) calculabile cu relaţii de tip (3.69), (3.70).

Soluţie. În triunghiul 245 avem:
D25  D45
Sp  (3.128)
2
D25
ctg   , D25  D45  ctg  (3.129)
D45

D452  ctg 
Sp  (3.130)
2
2S p
D45  (3.131)
ctg 

2S p
D25   ctg   2S p ctg  (3.132)
ctg 

2S p 2S p sin 
D D ctg  cos  2S p (3.133)
sin   45  D24  45   
D24 sin  sin  sin 2  sin  cos 

b) În cazul trapezului

Dreapta de detaşare D perpendiculară pe latura 23 a trapezului, delimitează

cu latura 12 o suprafaţă detaşată, Sp. Se observă că aceasta este formată din

suprafaţa cunoscută S127 şi din suprafaţa dreptunghiulară S1765 .

D
X
5 1 
4

Sp  2

7
6 265
3
Y
0 Fig. 3.55. Detaşare perpendiculară în trapez
Din suprafaţa S a trapezului s-a coborât perpendiculara 17 pe baza 23. Se

determină D17 , iar

D27  D17  ctg  (3.134)

1
S1765  S p  S127  S p  D17  D27 (3.135)
2
Dar
D1765  D17  D67 (3.136)
şi egalând ultimele două relaţii
1
D17  D67  S p  D17  D27 (3.136)
2
1
S p  D17  D27
D67  2 (3.137)
D17
iar
D15  D67 (3.138)

c) În cazul unui patrulater oarecare

Problema se poate soluţiona în două etape.

D Etapa 10 Stabilirea poziţiei
X
5 1  dreptei de detaşare. Se
4 calculează coordonatele

punctului 7 ca picior al
 2
 perpendicularei dusă din
7
6 266
3
Y
0 Fig. 3.56. Detaşare perpendiculară într-un
patrulater oarecare
 punctul 1 pe dreapta 23,
sau

D17
sin    D17  D12  sin  (3.139)
D12
D27
cos    D27  D12  cos  (3.140)
D12

D17  D12 D122 sin  cos 

S127   (3.141)
2 2
Se compară S p cu S127 :

- dacă S p  S127 detaşarea se face în triunghiul 127;

- dacă S p  S127 detaşarea se transformă în detaşarea paralelă în

patrulaterul oarecare 1734 a suprafeţei S p  S127 , deoarece

56 P17

3.5.13. Detaşări de suprafeţe în arii cu grad de acoperire

neomogen
X Enunţul problemei. Suprafaţa în care se operează detaşarea este
străbătută de o zonă (canal de irigaţii,
1 cale de comunicaţie, platformă, zonă
7 8
4 protejată, zonă rezidenţială etc.)
 a cărei destinaţie, poziţie şi suprafaţă nu

poate Sfi afectată prin operaţiuni cadastrale, deci nici prin detaşare. Se cere ca
Sd2
12 c 11 l 10
 a
 /
9

Sp1 
Sd1
 / Sp2
l 
3 d 
6 5 b
13 2672

0 Y
Fig. 3.57. Detaşarea complexă
printr-o latură de condiţie impusă (punctul 9 sau 12 de poziţie dată dreapta de
detaşare paralelă sau perpendiculară la o latură a suprafeţei în care se face

detaşarea) să se delimiteze, ţinând cont de aria protejată S d 1 o suprafaţă S p

având ca bază ca bază o latură a patrulaterului iniţial.
Datele problemei. pentru un caz de condiţii precizate:
Se cunosc: coordonatele punctelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, S , S d aria

protejată, de exemplu, zona alocată unui canal hidrotehnic, S p suprafaţa

detaşată.
Se precizează. Dreapta de detaşare este 9.12 , iar 9.12 P23 .
Se cer. coordonatele punctelor de detaşare 9, 10, 11, 12.
Soluţie. Notăm unghiurile patrulaterului iniţial şi ale suprafeţelor
detaşate şi coborâm perpendiculara 9.13 pe latura 23, care reprezintă

înălţimea celor două trapeze care prin însumarea ariilor lor formează S p .
Condiţia este deci:
S925.10  S p1 , S3.12.10.6  S p 2 , S p  S p1  S p 2 (3.142)

Notăm, pentru simplificare: D9.10  a, D25  b, D11.12  c, D36  d , D9.13  h

, D56  l .

268
 ( a  b) h
S p1  (3.143)
2
(c  d ) h
S p2  (3.144)
2
1 1
S p  S p1  S p 2  (a  b  c  d )h  [(b  d )  (a  c )]h (3.145)
2 2
Detaşarea lui S p1 în patrulaterul 1258 poate fi abordată ca o detaşare
în triunghi (vârful triunghiului fiind intersecţia dreptelor 21 cu 58) de la bază
spre vârf şi, atunci:

a  b 2  2S p1 (ctg   ctg  ) (3.146)

respectiv

d  c 2  2 S p 2 (ctg   ctg  / ) (3.147)

a  b 2  (a  b)  h  (ctg   ctg  ) (3.146)/

d  c 2  (c  d )  h  (ctg   ctg / ) (3.147)/

unde
( a  b ) h  (c  d ) h  2 S p (3.148)

a 2  b 2  (a  b)  h  (ctg   ctg  ) (3.146)//

d 2  c 2  (c  d )  h  (ctg   ctg  / ) (3.147)//

b 2  a 2  (a  b)  h  (ctg   ctg  ) (3.146)///

c 2  d 2  (c  d )  h  (ctg   ctg  / ) (3.147)///

b  a  h  (ctg   ctg  ), a  b  h(ctg   ctg  ) (3.146)IV

c  d  h  (ctg   ctg  / ), c  d  h(ctg   ctg  / ) (3.147)IV

iar (3.148) va fi
2 S p  h  (a  d  b  c ) (3.148)/

269
Adunând relaţiile (3.146)IV şi (3.147)IV obţinem:
a  c  b  d  h(ctg   ctg   ctg   ctg / ) (3.149)
Înlocuim (3.144) în (3.143)/:
2S p  h[b  d  b  d  h(ctg   ctg   ctg   ctg  / )] (3.150)

h 2 (ctg   ctg   ctg   ctg  / )  2(b  d )  h  2 S p  0 (3.150)/

Notăm A  ctg   ctg   ctg   ctg  / , deoarece este un parametru

cunoscut, toate unghiurile fiind cunoscute.
Ah 2  2(b  d )h  2 S p  0 (3.150)//

b  d  (b  d ) 2  2S p A
h (3.151)
A
şi considerând că b  d  D23  l se poate deduce h , dar din (3.149),

Ah  (b  d )  (a  c ) , deci:

(b  d )  (a  c)  b  d  (b  d ) 2  2S p A (3.152)

a  c  (b  d ) 2  2 S p A (3.152)/

dar:
b  d  D23  l (3.153)
deci:

a  c  ( D23  l ) 2  2 S p A (3.154)

Cu h cunoscut se poate determina poziţia punctului 9:

h h
sin    D29  (3.155)
D29 sin 
În continuare prin detaşarea paralelă prin punctul obligat 9 în
patrulaterul 1258 se poate stabili poziţia punctului 10 şi similar se poate
proceda în trapezul 3.6.11.12.
270
 Observaţie. În figura 3.58 simplificându-se relaţiile, observăm că:
X

8 1
7
4

Sr2 Sr1
Sd2
12 d 11 l 10
F c
G 9
C
Sp1 D
Sd1 h
E H h Sp2
l B A
3 b
6 5 a
13 2

0 Y
Fig. 3.58. Detaşarea complexă o altă abordare a
soluţiei

( a  c)  h
S p1  (3.156)
2
(b  d )  h
S p2  (3.157)
2
h
S p  S p1  S p 2  [(a  b)  (c  d )] (3.158)
2
Notăm D23  D1 , D9.10  D2 şi obţinem:

h
Sp  ( D1  D2  2l ) (3.158)/
2
Din figura 3.59 avem:

12 d 11 10 c 9
F G C D
h h
h
H B A
E
3 12/ b 6 11/ 271 5 10/ a 9/ 2

Fig. 3.59. Deducerea laturilor necunoscute în trapez

 c  a  h  (cos A  cos B) (3.159)

d  b  h  cos E  h  cos(1800  H ) (3.160)

D2  c  d  l  a  b  h  (cos A  cos B  cos E  cos H ) 

 a  b  h  (cos A  cos B  cos E  cos H )  l  D1  hK (3.161)
unde am notat
K  cos A  cos B  cos E  cos H (3.162)
h
Sp  ( D1  D1  h  K  2l ) (3.158)//
2
2S p  h(  hK  2 D1  2l ) (3.158)IV

K  h 2  2( D1  l )  h  2S p  0 : K (3.158)V

2( D1  l ) 2S
h2  h  p  0 (3.163)
K K
ecuaţie din care reieşind înălţimea h problema este rezolva
( X 11  X 4 ) tg  2.3  Y11  Y4
Y4  Y1  X 1 tg1.2  X 4 tg  2.3
X 11 
tg1.2  tg 2.3

D24  D56
D25  D46

3.5.14. Detaşarea în triunghi în trei părţi egale prin drepte

paralele la toate cele trei laturi

272
 Forma triunghiulară a unei suprafeţe de teren dezavantajează
posesorul fiind greu exploatabilă sau utilizabilă în scop imobiliar, fiind
necesară deci transformarea, prin operaţii al cadastrului tehnic în forme
patrulatere. Una dintre posibilităţi este detaşarea în trei părţi prin drepte
paralele la cele trei laturi ale triunghiului.
X
1

5 3/
G 6
2/
2

4 1/
3 Datele problemei.

0 Y Se cunosc:
Fig. 3.60. Detaşarea în triunghi în trei ( X 1 , Y1 ),( X 2 , Y2 ) ,
părţi egale prin drepte paralele la toate
cele trei laturi ( X 3 , Y3 ) .
Se precizează: G 4 P13 ,
G 5 P12 , G 6 P23 ,
S123
SG 624  SG 435  SG 516 
3
Se cer: ( X 4 , Y4 ),( X 5 , Y5 ) , ( X 6 , Y6 )
Soluţie. Se cunoaşte din geometrie că punctul G de intersecţie a
medianelor unui triunghi oarecare se găseşte (de-a lungul fiecărei mediane) la
o treime de bază şi două treimi de vârf. Se deduce apoi:
X1  X 2  X 3
XG 
3
(3.164)
Y Y Y
YG  1 2 3
3

273
 similar prin ducerea unor paralele G 4, G5, G 6 la laturile triunghiului
proporţionalitatea se va păstra, deci:
2 X 3  X1 2Y  Y
X5  , Y5  3 1
3 3
2 X1  X 2 2Y  Y
X6  , Y6  1 2 (3.165)
3 3
2X2  X3 2Y  Y
X4  , Y4  2 3
3 3
O generalizare a problemei 3.5.14.
Propunem spre
soluţionare următoarea
problemă.
X 1 Enunţul problemei.
Într-un triunghi oarecare se
4 cere detaşarea în trei părţi
Sp1 6/
S p1 , S p 2 , S p 3 , de mărimi
Sp3 5
5/ P precizate cu dreptele paralele
Sp2
2 la cele trei laturi ale
/
3 6 4
triunghiului.
Datele problemei.
0 Y

Fig. 3.61. Problema împărţiri

triunghiului în trei părţi egale

Se cunosc: ( X 1 , Y1 ),( X 2 , Y2 ) , ( X 3 , Y3 ) , S p1 , S p 2 , S p 3 ,
3

S
i 1
pi  S123  S

/ / /
Se precizează: 44 P12, 55 P 23, 66 P13 .

274
 Se cer: ( X 4 , Y4 ),( X 5 , Y5 ) , ( X 6 , Y6 ) , ( X 4/ , Y4/ ),( X 5/ , Y5/ ) , ( X 6/ , Y6/ ) ,

( X p , Yp )
Observaţie. În primul rând se va studia unicitatea soluţiei.
Dacă există mai multe soluţii se va alege soluţia considerată cea mai
bună.

O generalizare a problemei anterioare, supusă spre analiză şi rezolvare

Datele problemei.

X 1 Se cunosc: ( X 1 , Y1 ),( X 2 , Y2 ) ,

( X 3 , Y3 ) , S p1 , S p 2 , S p 3 ,
3

2/ Sp1
3/
S
i 1
pi  S123  S

V
Sp2 Se precizează: S p1  SV 2/13/ ,
Sp3 2
3 1/ S p 2  SV 3/ 21/ , S p 3  SV 1/ 32/

Se cer: coordonatele
0 Y
punctelor 1/ , 2 / ,3/ şi V .
Fig. 3.62. Detaşare în triunghi prin drepte
concurente pornite din vârfurile triunghiului

Indicaţie. Fiind concurente cele trei drepte îndeplinesc relaţia

X 1
Teoremei lui Ceva.
4
O altă generalizare privind împărţirea unui triunghi în
trei părţi de mărimi
Sp1cunoscute
7
9 Datele problemei.
T Elementele cunoscute
2 similar celor din 3.1.33.
5 6
3 8

0 275Y

Fig. 3.63. Detaşare în triunghi cu drepte

perpendiculare pe laturile triunghiului
 Se precizează: 45  23 ,
67  13 67, 89  12 ,
45 I 67 I 89  {T }
S p1  ST 719 , S p 2  ST 925 ,
S p 3  ST 537
Se cer: coordonatele
punctelor 5, 7, 9, T, eventual
4, 6, 8.
Observaţie. Problemele propuse la punctele 3.1.31 – 3.1.34 nu au neapărat o
latură aplicativă, acestea au rolul de a dezvolta abilitatea cititorului în a
utiliza mijloace matematice de calcul în afara cadastrului tehnic.

3.6 RECTIFICAREA DE HOTAR

Forma neregulată a hotarelor dintre două proprietăţi aduce prejudicii

în organizarea lucrărilor agricole sau a lucrărilor tehnologice de amenajare.
Rectificarea prin regularizare a hotarelor, fără a schimba aria suprafeţelor pe
care le delimitează devine astfel o lucrare a cadastrului tehnic extrem de utilă.
X
4 Enunţul problemei.

3 Proprietăţile de suprafeţe S1
5
S 6 şi S 2 sunt despărţite de un
7
S1 S2 hotar care prin configuraţie de
1
9 linie frântă aduce prejudicii în
8
2
Y exploatarea suprafeţelor. Se
0
Fig. 3.64. Rectificarea hotarelor cere, ca fără modificarea
suprafeţelor să se înlocuiască acest hotar cu un altul – linie dreaptă – cu punct
obligat (în acest caz vârful 4).

276
 Datele problemei. Se cunosc coordonatele punctelor de hotar
1456782, mărimea suprafeţelor formate de aceste puncte calculată din
coordonate prin metoda analitică.
Se precizează: hotarul 15678 se înlocuieşte cu hotarul 19, cu condiţia

ca S149  S1 , S 249  S 2 .

Se cer: ( X 9 , Y9 )
Soluţie. Din relaţiile punctului pe segment, coordonatele punctului 9
vor rezulta din relaţiile (vezi 3.91, 3.93)
 X 9  X 1  a1 ( X 2  X 1 )
 (3.166)
Y9  Y1  a1 (Y2  Y1 )
S1
unde a1  (3.167)
S
 X 9  X 2  a2 ( X 1  X 2 )
sau  (3.168)
Y9  Y2  a2 (Y1  Y2 )
S2
unde a2  . (3.169)
S
Rectificarea hotarelor în patrulatere oarecare
X
2
În acest caz rectificarea nu
1 5 11
se mai face printr-un punct
6
obligat, dar pot exista
7 S
S2 condiţii în poziţionarea
S1 8 dreptei de hotar. În fapt
9
problema se transformă
4 3
12 10
într-o detaşare, de exemplu
0 Y
Fig. 3.65. Rectificarea hotarelor în patrulatere
oarecare suprafeţei S în suprafaţa S cu:
detaşarea 1

277
- o dreaptă
perpendiculară pe latura 43, sau
- o dreaptă paralelă cu
latura 14, sau
- o dreaptă de direcţie
precizată

3.7. CALCULUL INTERSECŢIEI DE CADRU

În calculul suprafeţelor, în cazul secţiunilor de plan o problemă ce

trebuie soluţionată este intersecţia laturilor parcelelor (tarlalelor, trapezelor)

cu axele cadrului rectangular. Se consideră, de exemplu, aria S1234 care

intersectează în punctul 5, axa de coordonată Y  15000 (deci
Y5  15000,000 m), se cere coordonata X 5 .
Problema se poate rezolva prin mai multe procedee.

X
2
15000
1

5
3
10000
M 4

5000
10000

15000

20000

Fig. 3.66. Intersecţia cu cadrul singular

278
 10 Ca punct pe segment.
 X 5  X 1  a( X 4  X1)
 (3.170)
Y5  Y1  a(Y4  X 1 )
D15 X 15 Y15
a   (3.171)
D14 X 14 Y14

Cunoscând Y5 , din ultima egalitate rezultă:

Y5  Y1
a (3.171)/
Y4  Y1

care înlocuit în prima relaţie (3.170) va conduce la obţinerea lui X 5 .

20 Prin intersecţia înainte.

Se intersectează dreapta 14 cu dreapta de orientare

  00 g 00c 00cc , notând cu M intersecţia cadrului de coordonate

Y 15000

X M  10000,000 m, YM  15000,000 m

30 Prin calculul suprafeţei nule

Suprafaţa formată de punctele 1, 5 şi 4 are aria egală cu zero, scriind
relaţia
5
S154  0   X i (Y11  Yi 1 ) (3.172)
i 1

se obţine
X 1 (Y5  Y4 )  X 5 (Y4  Y1 )  X 2 (Y1  Y5 )  0 (3.172)/
de unde

279
 X 2 (Y5  Y1 )  X 1 (Y4  Y5 )
X5  (3.172)//
Y4  Y1

3.8. CALCULUL SUPRAFEŢELOR ÎN LUCRĂRILE DE

CADASTRU
Suprafaţa unui teren în topografie, reprezentată pe plan şi cu valoare
de întrebuinţare, este proiecţia pe un plan orizontal, de referinţă, a
perimetrului ce o marchează pe teren. Denumirea curent folosită pentru
aceasta este suprafaţă utilă.
101 În cadastru identificarea
Suprafaţă reală
terenului, prin parcele se
Sr 102
face având la bază
104
următoarele caracteristici:
103 - suprafaţa utilă a

D101.102 parcelei
101 102
- numărul topo-cadastral
Su
Plan orizontal - vecinătăţile (parcele
de proiecţie
104 103 vecine)
Fig. 3.67. Suprafaţă reală – suprafaţă utilă Fie că laturile ariei
2 măsurate sunt drepte,
curbilinii sau o combinaţie
3
Sr între acestea, în fapt se
1
pune problema stabilirii
4 mărimii proiecţiei
orizontale a suprafeţei
2 reale, acea suprafaţă utilă
menţionată.
Su
1 3 Observaţie. Suprafaţa utilă
este întotdeauna mai mică
4 280

Fig. 3.68. Suprafaţă utilă cu laturi curbilinii

 decât cea reală , desele
inadvertenţe dintre
realitatea din teren şi cea evidenţiată în registrele agricole, planurile
cadastrale, cărţile funciare având ca origine confundarea involuntară sau
intenţionată a celor două suprafeţe.
În cazul când suprafaţa are un contur limitat de linii curbe (fig. 3.68)
calculul ariei utile a acesteia se poate face prin:
a) metoda trapezelor;
b) metoda Simpson;
c) metoda tangentelor;
d) metoda paralelelor;
e) metoda pătratelor,
ultimele două metode grafice abordate pe larg în acest capitol.
a) Metoda trapezelor, constă în împărţirea suprafeţei în trapeze.

12 13 Calculul suprafeţei S11.12.13.14 ,

n/

ce are o latură curbă sau

ln



şerpuită se face împărţind-o în

l0
l1

11 a a a 14 trapeze, de înălţime egală a.

Fig. 3.69. Metoda trapezelor Dacă laturile (măsurate în teren
sau grafic pe plan) sunt
l0 , l1 ,K , ln , aria trapezelor va fi:
l0  l1 l l l l
S1   a, S 2  1 2  a,K , Sn  n1 n  a (3.173)
2 2 2
n
l l 
S   Si  a  0  l1  K  n  (3.174)
i 1 2 2
Atenţie! dacă a şi li sunt măsuri grafice la o scară a planului
topografic 1:N atunci mărimea din teren a acestora va fi:

281
 A  aN
(3.175)
Li  li  N

L L 
S  A  0  L1  K  Ln 1  n  (3.174)/
 2 2
b) Metoda Simpson

F/ C
E/
Suprafaţa se împarte în n părţi de
F //
B/ E // înălţime egală, n număr par. Ser
B înlocuiesc arcele curbe oarecare cu
arce de parabolă duse prin trei
  n
puncte succesive, ţinând cont de
l0 l1 l2 ln-1 ln
faptul că:

a a
S ABE / F // F  S ABF // F  S BE / F // (3.176)
A E F D unde S ABF // F este un trapez,
Fig. 3.70. Metoda Simpson de calcul a S BE / F // este
suprafeţelor cu laturi curbe
un segment parabolic.
l0  l2
S ABF // F   2a  a (l0  l2 ) ( 3.177)
2

2  1  2
S BE / F //   2a  l1  (l0  l2 )    a (2l1  l0  l2 ) (3.178)
3  2  3
Cunoscând faptul că aria segmentului parabolic este 2/3 din aria

 1 
paralelogramului circumscris ( BB / F / F // ) , iar l1  (l0  l2 )  reprezintă
2  
lungimea E / E // , va rezulta:

282
  2  a
S1  S2  a  (l0  l2 )  (2l1  l0  l2 )   (l0  4l1  l2 ) (3.179)
 3  3
Va rezulta:
a
S3  S 4  (l2  4l3  l4 ) (3.179)/
3
M
a
S n 1  S n  (ln 2  4ln1  ln ) (3.179)n
3
a
Su ABCD  (l0  4l1  2l2  4l3  2l4  K  2ln2  4ln 1  ln ) (3.180)
3
c) Metoda tangentelor
E/ F/ Se înlocuieşte, pe porţiuni limitate
/
B
F // arcul cu tangenta la curbă în punctul
B
său mediu. Suprafaţa Su ABCD se
 
împarte la fel ca la metodele
l0 l1 l2
precedente. Se aproximează S1  S 2
a a
A E F cu suprafaţa trapezului AB / F / F
Fig. 3.71. Metoda tangentelor de calcul a
suprafeţelor cu laturi curbe egală cu S AB / F / F  2al1 .

S1  S 2  2al1 (3.181)

iar în final
n 1
Su ABCD  2a  li (3.182)
i 1

3.8.1. Calculul suprafeţelor poligonale

283
 În general parcelele au forme poligonale, iar dacă una sau mai multe
laturi sunt curbilinii prin operaţiuni de rectificare de hectar suprafeţele se
transformă în aceste forme. Calculul suprafeţelor în acest caz se poate face
prin:
a) metode numerice;
b) metode grafice;
c) metode mecanice
a) Metode numerice de calcul al suprafeţelor poligonale
În prezent, cea mai utilizată, staţiile topografice totale având
programe de calcul automat a suprafeţelor delimitate pe contur de un număr
de puncte măsurate.

Practic, într-o primă fază (dacă coordonatele nu s-au determinat

prin operaţiuni topografice anterioare) trebuiesc stabilite coordonatele
tuturor punctelor ce se găsesc pe conturul suprafeţei de calculat.
Dacă măsurătorile se fac pe
X 2
teren stabilirea
3
coordonatelor se poate face
1 (fig. 3.72):
X1
Su15

5
0 Y1 Y
Fig. 3.72. Stabilirea coordonatelor punctelor de
pe conturul unei suprafeţe

Dacă există reper de sprijin în zonă (ex.: 21 şi 22):

a) prin drumuire planimetrică în circuit închis;

284
 b) prin radiere planimetrică (metoda utilizată în ridicările efectuate
cu staţia totală).

X 2 X 2
D23
D12 3 3

Su15 D34 1 Su15

1

D51 4
4
D45 D21.1
5 5

D21.5 22 22

2 2
1 1

0 X Y 0 Y
2
D23
a. x D12 b.
3
y
Su15 D34
1

D51
D45 4
5

x5 = 1000,000, y5 = 1000,000
51 = 0g 00c 00cc
0 Y
c.

Fig. 3.73. Metode numerice de calcul al

suprafeţelor poligonale

285
 Dacă nu există reperi de sprijin în zonă, fie se îndeseşte reţeaua de
sprijin aducând reperi în zonă, fie
c) se creează un sistem particular x0y cu originea în unul din colţurile
suprafeţei căruia pentru uşurinţa calculului îi atribuim coordonate x şi y egale
cu 1000,000 m, orientarea spre punctul următor considerând-o, în sistemul
ales, ca fiind nulă.

X
3
2

Su
14

x1 4

1 y1

0 Y
Fig. 3.74. Determinarea grafică a coordonatelor

Observaţie. Soluţionarea celor trei cazuri a fost făcută pe larg în

cursul de Topografie generală, al aceluiaşi autor.
Dacă stabilirea coordonatelor punctelor de pe contur se face pe plan,
grafic, fiecare punct se va raporta la cel mai apropiat colţ de caroiaj, în raport
cu care i se stabilesc coordonatele (vezi capitolul Planuri şi hărţi din
manualul menţionat mai sus).
După calculul coordonatelor punctelor de pe contur, aplicându-se
una din relaţiile:

286
 1 n
S   X i (Yi 1  Yi 1 )
2 i 1
(3.183)
1 n
S   Yi ( X i 1  X i 1 )
2 i 1
se calculează mărimea suprafeţei utile considerate.
Observaţie. Relaţiile (3.176) au fost demonstrate în volumul Note de
curs. Topografie generală de acelaşi autor.
a.2. Metode geometrice şi trigonometrice

3 3

2 4 2 4
S2 S4 3/
6/

S1 S3 1/
5 4/ 5
1 1

6 6

a. b.

2 4
1/
3/ 6/

4/ 5
1

c.

Fig. 3.75. Determinarea coordonatelor prin

metode geometrice şi trigonometrice

287
 Aceste metode constau în împărţirea poligonului în figuri geometrice
regulate, triunghiuri (fig. 3.75.a şi b), triunghiuri şi trapeze (fig. 3.75.c) sau
triunghiuri, dreptunghiuri, pătrate, paralelograme, romburi, trapeze a căror
arie se determină în funcţie de mărimile cunoscute cu relaţiile prevăzute în
Anexa nr. 1, Memoriu matematic.
Suprafaţa totală va fi suma suprafeţelor parţiale, iar elementele
(toate laturile şi unghiurile, o latură şi toate unghiurile) se pot stabili
prin măsurare pe teren sau grafic pe planul topo-cadastral.
b) Metode grafice de calcul al suprafeţelor
X 3 4

2 5
a.
ln-1 ln
l0
l1
l2

a a a a a a ... 6 şablon paralel

0 Y

X
13
12
s1
a
a

b.
s2

14
11
şablon pătrat

0 Y

Fig. 3.76. Măsurarea grafică a suprafeţelor

288
 Aplicând şabloane dintr-un material transparent (calc) cu laturi
paralele (fig. 3.76.a) sau conţinând pătrate (3.76.b) peste suprafaţa a cărei
mărime o căutăm este posibilă stabilirea acesteia astfel:

b1) Metoda paralelelor

Se măsoară pe plan l1 , l2 ,K , ln , se cunoaşte echidistanţa paralelelor a

(0  l0 )  a
şi se ştie că: s1 ;
2
(l0  l1 )  a
s1 ;
2
M (3.184)
(ln 1  ln )  a
sn1 ;
2
(ln  0)  a
sn ;
2
Mărimea grafică a suprafeţei va fi deci:
n n
s   si  a  li (3.185)
i 1 i 1

iar mărimea din teren

n
S  A Li (3.185)/
i 1

Observaţie. Operativ, suma laturilor li poate fi obţinută prin

cumulare cu un compas.
b2) Metoda pătratelor
Aplicându-se o grilă peste suprafaţa de pe plan, în perimetrul acesteia
vor exista un număr n1 de pătrate întregi (ca de exemplu s1) şi un număr n2 de

289
pătrate obţinute prin cumularea a două sau mai multe fragmente incluse (ca
de exemplu s2). Suprafaţa grafică va fi:
s  (n1  n2 )  su (3.186)
su fiind suprafaţa unitară a unui pătrat al grilei de latură a, deci:

su  a 2 (3.187)
Suprafaţa din teren va fi:
S  (n1  n2 ) Su
Su  A2 (2.188)
A  aN
c) Metoda mecanică (pag.84 – 89 N.Boş, Cadastru general)

3.8.2. Calculul suprafeţelor în lucrările de cadastru funciar

general pentru un teritoriu administrativ rural sau urban
După actualizarea planurilor cadastrale (reambularea) şi numerotarea
cadastrală a tarlalelor şi parcelelor formează un teritoriu administrativ se
trece într-o primă fază la stabilirea trapezelor în care se încadrează acel
teritoriu (fig. 3.77).
Trapezul Suprafaţa
   (m2)
Strâmtura
Budeşt Rozavlia 1 L 35 13 A a 1 I 567,2050
i
2 2 II 567,2050
   3 3 I 567,2050
Botiza Ieud 4 17 III 567,4150
Băiuţ 5 18 IV 567,4150
   6 19 I 567,4150
7 33 I 567,6150

290
 Suciu de Sus 8 34 II 567,6150
9 35 I 567,6150

Fig. 3.77 Stabilirea trapezului

Se stabileşte, pe baza tabelului prezentat în Anexa 2, suprafaţa
fiecărui trapez.
Calculul suprafeţelor pe trapez se va face pornind cu trapezul notat 1
(cel mai Nord – Vestic) şi va urma succesiunea:
a) Calculul suprafeţelor pe masive;
b) Calculul suprafeţelor pe tarlale;
c) Calculul suprafeţelor pe parcele.

3.8.2.1. Calculul suprafeţelor pe masive

- se descompune suprafaţa în masive urmând linii de detaliu evidente
(ape, căi de comunicaţie, liziere etc.) şi se marchează cu creionul pentru a
putea fi şters marcajul după terminarea operaţiunii;
- pentru fiecare trapez în parte se calculează, pe masive, partea inclusă
în perimetru şi partea din exteriorul acestuia, operaţie realizată prin
planimetrare de mai multe ori şi făcând media rezultatelor obţinute.

3.8.2.1.1. Metoda mecanică de calcul a suprafeţelor

În mod practic, metoda mecanică este tot o metodă grafică de

determinare a suprafeţelor, utilizându-se pentru aceasta un instrument
mecanic numit planimetru. Instrumentul este compus din două braţe metalice,
legate printr-o articulaţie. Primul braţ – braţul polar – are o lungime fixă şi
are la un capăt un punct fix numit pol, înţepat în suportul desen (plan
topografic). Cel de-al doilea braţ are un capăt urmăritor cu un stil, iar la

291
 capătul articulat are un contor cu înregistrator. Pe contor se citesc 100
diviziuni. O tură completă de 100 diviziuni se citeşte pe o roată
înregistratoare cu o diviziune, iar o diviziune a contorului poate fi divizată în
10 citiri ale unui vernier cuplat.

(pol)
contragreutate
roată deplasare de stabilitate
roată fricţiune

braţ polar ac fixare

6 0
7
8 5
9 10
bară motrice
articulaţie
stil

număr de ture înregistrator vernier

Fig. 3.78 Planimetrul

Braţul mobil (bara motrice) are un punct de culisare – scurtare,

lungire braţ – dependentă de scara de reprezentare a planului.
Planimetrul polar se foloseşte în special pentru determinarea ariilor
suprafeţelor de contur închis, sinuos, acolo unde alte metode sunt ineficace.
În efectuarea determinărilor cu planimetrul trebuie respectate
următoarele reguli:
- planul cu suprafaţă de planimetrat se aşează pe o planşetă
orizontală;
- lungimea braţului trasor (mobil) se reglează după scara planului;
- polul planimetrului se fixează astfel încât braţele planimetrului să
nu facă unghiuri mai mici de 30g sau mai mari de 170g.

292
 Pentru un planimetru necunoscut se determină în prealabil constanta
planimetrului.
Pe acelaşi plan se desenează o suprafaţă a cărei arie se cunoaşte.
Exemplu: un cerc, dacă conturul este sinuos, un pătrat dacă conturul este cu
colţuri (fig. nr.3.79.)

r a

Fig. 3.79 Determinarea constantei planimetrului

Pentru aceasta se aduce înregistratorul la zero (numărul de ture = 0;

înregistrator = 0 în dreptul vernierului). Se aşează stilul în punctul de început
I, fie al cercului, fie al pătratului, se parcurge conturul în sensul acelor de

ceasornic oprindu-se în acelaşi punct I. Se va efectua citirea C0 .

S0 cerc   r 2 sau S0 pă trat  a 2 . (3.189)

Dacă lui S0 îi corespunde C0 , atunci la 1 cm2 îi va corespunde un număr n

de diviziuni care reprezintă constanta planimetrului.
S0 K K K K K C0
1cm 2 K K K K C

C0 1cm 2
C . (3.190)
S0
Această constantă va trebui înmulţită la rândul ei cu coeficientul de
scară K :
K p  C  kg . (3.191)
Evident că se fac multe planimetrări, totul depinzând şi de eficienţa
aparatului.
293
 Pentru suprafaţa interesată se procedează în mod asemănător, şi
anume: se alege un punct de plecare care se marchează pe planul topografic.
Se aduce numărul de ture – înregistratorul – în dreptul zeroului vernierului.
/
Se parcurge conturul în sensul acelor de ceasornic (sensul direct) citind C z .
//
Se repetă încă odată această operaţie lecturând C z .
Se calculează suprafaţa cu prima citire şi apoi cu cea de-a doua:
S/  C/  Kp,
(3.192)
S //  C //  K p .
Dacă diferenţa între cele două determinări este mai mică de 5%
atunci cea mai probabilă valoare a suprafeţei interesate va fi media aritmetică
a celor două determinări:
S /  S //
S . (3.193)
2
Precizia depinde de numărul de determinări, uzura planimetrului,
calitatea suportului de desen, stabilitatea operatorului etc.
Este cunoscut că în cadrul cadastrului general, în special în cel
funciar, suprafeţele parcelelor, tarlalelor, trupurilor ş.a.m.d. se calculează, se
controlează şi se compensează în trapez în cadrul proiecţiei GAUSS sau
STEREOGRAFICE 70. Suprafeţele acestor trapeze sunt calculate şi reduse
conform celor cunoscute din cartografia matematică.
În tabelul ... sunt cuprinse suprafeţele pentru o parte din şirul de
trapeze la scările 1:5000 şi 1:10.000, dispuse lângă meridianul axial al fuselor
corespunzătoare sistemului de reprezentare Gauss.
Tabel nr. .3.1
Nomenclatura Suprafaţa trapezului în ha
Latitudinea
trapezului la scara la scara 1:10.000
1:10.000 0 5 45 1:5000 1:10.000
L – 34 – 94 45 26 15 566,2750 2264,69
294
 L – 34 – 95 45 27 30 566,0700
L – 34 – 96 45 28 45 565,8650 2263,04

În acest sistem de reprezentare lungimile măsurate sunt deformate în

reprezentarea pe plan şi deci suprafeţele limitate de aceste lungimi suferă
deformaţii. Calculul deformaţiilor se face cu formulele:
y2 y2
md  1  2 ; mS  1  2 , (3.194)
2 Rm Rm
în care:
- md – modulul de deformare a distanţelor;

- mS – modulul de deformare a suprafeţelor;

- y – distanţa măsurată de la abscisă faţă de meridianul axial;
- Rm – raza medie de curbură a elipsoidului într-un punct dat;
Suprafeţele trapezelor de aceeaşi latitudine sunt egale.

3.8.2.1.2. Calculul suprafeţelor cu ajutorul paletei

Acesta este un procedeu expeditiv şi constă în folosirea unei reţele
divizate milimetric desenate pe o foaie de plastic, calc milimetric. Fiecărei
diviziuni îi corespunde la scară o anumită suprafaţă. O astfel de
corespondenţă este redată în tabelul 3.2

Tabelul 3.2
Suprafeţe echivalente
Suprafaţa pe plan
Scara
1 mm2 1 cm2 1 dm
planului
Suprafaţa corespunzătoare în teren
1:500 0,25 m2 25 m2 2500 m2 = 25 ari
2
1:1000 1m 100 m2 = 1 ar 10.000 m2 = 1 ha
1:2000 4 m2 400 m2 = 4 ari 40.000 m2 = 4 ha
2
1:5000 25 m 25 ari 25 ha
295
 1:10.000 100 m2 = 1 ar 1 ha 100 ha

Pe suprafaţa a cărei arie interesează se suprapune paleta sau coala de

calc milimetrică. Se numără dm2 întregi care se înmulţesc cu suprafaţa reală a
planului, apoi se numără cm2 care se înmulţesc cu suprafaţa reală
corespunzătoare şi, în sfârşit, se numără mm2 care se înmulţesc cu suprafaţa
corespunzătoare la scară.

3.8.2.1.3. Un procedeu asemănător, dar mai expeditiv şi mai inexact, este aşa
numita metodă a pătratelor module.
a
a S0

Fig. nr. 3.80. Metoda pătratelor module

Pe suprafaţa interesată se trasează o reţea de pătrate egale. Se numără
pătratele întregi N şi pătratele incomplete Ni. Se măsoară laturile unui pătrat

şi se calculează suprafaţa acestuia, S m , denumit pătrat modul.

Sm  a  a  a 2 . (3.195)
Suprafaţa determinată va fi de:

 1 
S g  Sm  N  Ni  . (3.196)
 2 
296
 Dacă suprafaţa S m este suprafaţa grafică atunci transformarea
acestuia în suprafaţă reală se face prin înmulţirea sa cu coeficientul de scară:
S  Sg  K g . (3.197)
Calculul se simplifică dacă de la început a fost calculată suprafaţa
reală a pătratului modul. Suprafaţa reală interesată va fi:

 1 
S  Sm real  N  N i  . (3.198)
 2 
Precizia metodei este invers proporţională cu mărimea laturilor reţelei
pătratice.

3.8.2.1.4. Toleranţe admise la calculul suprafeţelor

Este unanim acceptat că planimetrările cu planimetre polare nu oferă
o precizie foarte bună dar sunt satisfăcătoare pentru lucrările de cadastru
general şi agricol.
În amănunt, în afara toleranţelor mai înainte amintite, sunt admise
toleranţe în funcţie de suprafaţa grafică a lucrării.
În cazul în care între două planimetrări succesive diferenţa depăşeşte
toleranţa planimetrarea se repetă. După îndeplinirea condiţiei de toleranţă cea
mai importantă valoare a suprafeţei planimetrate va fi dată de media celor
două planimetrări tolerabile.
Toleranţa admisă în unităţi ale
numărului citit pe planimetru

În cazul determinării suprafeţei prin metode geometrice se fac tot

Mărimea în plan a conturului ce

două determinări, dar cu elemente diferite.

se planimetrează (cm2

2
297
1

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150

 Fig. nr.3.81. Toleranţe admise între două observaţii succesive de planimetrie
Eroarea admisă în acest caz este dată în fig. nr. 3.82.
Eroarea (mm)

1410
1:10.000

1:5.000
892

1:2.000
5
446

Fig. nr. 3.82 Toleranţe admise între două determinări ale suprafeţei
150
60 prin procedee geometrice
contur, calculată suprafaţa (ha)
1 10 100
Toleranţele reprezentate în grafice s-au calculat cu relaţia:

T  0,003M S , (3.199)
în care: - M - reprezintă numitorul scării planului;
- S - este suprafaţa exprimată în m2;
În cazul perimetrelor construibile al localităţilor la care planurile
cadastrale s-au întocmit la scara 1:2000 sau mai mari.
Toleranţa (m2 ) 1:10.000
5302

1:5.000
2851
1:2.880
1528 1:2.000
1061

10 20 30 40 50 298
60 70 80 90 100 Suprafaţa
indicată (m2)
Fig. nr. 3.83 Graficul variaţiei toleranţelor caracteristice suprafeţelor în
perimetrele construibile în localităţi
Toleranţele pot fi calculate exact cu o formulă de forma:

T  0,0532 M S[ha] , (3.200)

în care parametrii au semnificaţiile de mai sus.

3.8.2.1.5. Succesiunea operaţiilor de calcul al suprafeţelor în lucrările

de cadastru funciar general
Calculul suprafeţelor, pentru introducerea cadastrului funciar general,
se face pe teritorii administrative comunale sau orăşeneşti întregi şi are ca
operaţii prealabile completarea planurilor cadastrale cu toate schimbările
intervenite precum şi numerotarea cadastrală a tarlalelor şi parcelelor.
Urmărirea cu uşurinţă a trapezelor sau secţiunilor de plan, care
formează teritoriul administrativ comunal, necesită întocmirea unei scheme
de dispunere a trapezelor (fig. nr. ...) însoţită de o recapitulaţie a suprafeţelor
fiecărui trapez sau secţiune din plan.

L – 34 – 96 – A - a
 II   II
I

1 2 1
IV III IV

  

II I II

 

3 4 3
299
Fig.3.84 Schema trapezelor şi ordinea în care se execută calculul suprafeţelor

Trapezele la scara 1:5000 luate în calcul au suprafeţele:

1. – 565,8650 6. – 566,0700
2. – 565,8650 7. – 566,2750
3. – 565,8650 8. – 566,2750
4. – 566,0700 9. – 566,2750
5. – 566,0700
Calculul suprafeţelor pe trapeze la un teritoriu trebuie făcut în ordinea
succesivă care începe cu numărul 1 din capătul nord-vest, urmând următoarea
succesiune:
a) calculul suprafeţelor masive
b) calculul suprafeţelor pe tarlale, respectiv cvartale în localităţi;
c) calculul suprafeţelor pe parcele.
a) Calculul suprafeţelor pe masive se face pe foaia de trapez sau
secţiune de plan prin calculul suprafeţelor, indiferent dacă acestea ocupă sau
nu întreaga foaie sau secţiune, pentru a face ulterior compensarea. În
prealabil se determină de un număr de ori constanta planimetrului sau, mai
precis, corespondentul în suprafaţă a unei diviziuni pe înregistratorul
planimetrului.
L – 34 – 96 – A –a – 2 – I;
S = 565 ha şi 8650 m2

V
III gol
gol VI
gol
IV
gol VII
III gol
plin
IV
plin V
plin
300
 Fig.3.85. Foaia de plan (trapez) 2 localitatea ... descompusă în masive
pentru calcul
În fig. nr.3.85. este reprezentat trapezul L – 34 – a6 – A – a – 2 – I la
scara 1:5000 care cuprinde părţi şi perimetre ale localităţii ... principal şi
localităţii ... secundar. Numărul foii de plan (trapez) 2, cu suprafaţa foii de
plan 565 ha, 8650 m2. Golul şi plinul se descompune la rândul lor în masive
pe detaliile existente pe plan, care au un caracter permanent, cum sunt: ape
curgătoare, diguri, canale, căi ferate, drumuri, străzi, uliţe sau chiar limite de
categorii de folosinţă.
În formulare speciale sunt trecute suprafeţele planimetrate, din cel
puţin 3 determinări, pe masive indiferent dacă acestea nu interesează, gol, sau
dacă interesează, plin. Suma masivelor pline formează împreună partea
teritoriului sătesc din localitatea ... iar suma masivelor goale formează parte a
teritoriului sătesc a localităţii ... care împreună formează suprafaţa foii de
plan (trapezul menţionat mai sus).
Astfel au fost determinate din 3 planimetrări.
Suprafeţe GOL
III 92,2500 ha
IV 65,0000 ha
V 51,5500 ha
VI 39,5000 ha
VII 87,000 ha
Sgol determinat = 335,3000 ha
Suprafeţe – PLIN
III 107,2500 ha
IV 60,8500 ha
V 62,000 ha

301
 Splin determinat = 231,1000 ha
Suprafaţa determinată pe întreaga foaie de plan este de:
Sgol determinat  S plin determinat  335,3000  231,1000  566, 4000 ha (3.201)
Diferenţa de suprafaţă este:
S  Sdet  S trapez  566, 4000  565,8650  53,50 m2. (3.202)
Toleranţa este dată de:

T  0,05304 M 565,8650  6308 m2.

Se observă că suprafaţa determinată este tolerabilă S  T ceea ce dă
dreptul la compensarea suprafeţelor determinate:
S 0,5350 ha
Csupr .    0,0009444562 .
Sdet 566, 4000 ha
SIII gol comp.  SIII gol det .  SI gol det .  Csupr . 
 92, 25  92, 25  0,000944562  92,1629 ha
S III gol comp.  92, 25  0,0871  92,1629 ha
S IV gol comp.   64,9386 ha
S V gol comp.   51,5013 ha

SVI gol comp.   39, 4627 ha

SVII gol comp.   86,9178 ha
Sgol comp.   334,9833 ha

S III plin   107,1487 ha

S IV plin   60,7925 ha
S V plin   61,9415
uuuu ha
uuuuuuuuuuuu
xu
S plin comp.   230,8817 ha

Verificarea este: Sgol comp.  S plin comp.  334,9833  230,8817 

 565,8650 ha  S trapez  565,8650 ha

302
3.8.2.2. Calculul suprafeţelor pe tarlale, se face după cunoaşterea
suprafeţei trupului de care aparţin (în localităţi – cvartalele aparţin trupului
respectiv). Astfel, se limitează tarlalele având ca limite drumuri, căi ferate,
ape, străzi, uliţe etc. care sePLIN 230,8817
includ ha
în calculul suprafeţelor. Se numerotează
cu cifre arabe tarlalele (cvartalele) şi se specifică pe plan cărei tarlale îi
aparţine suprafaţa din hotar.

1 III 2

3
5 IV V
4
B

Fig. nr. 3.86 Împărţirea trupurilor în tarlale pentru calculul suprafeţelor

Suprafeţele tarlalelor, fie se planimetrează de cel puţin două ori, fie se
determină geometric prin cel puţin două determinări cu elemente diferite. În
suprafeţe se includ şi căile de comunicaţii (săgeata indică cărei tarlale i se
atribuie suprafaţa căii de comunicaţie).
De asemenea, suprafeţele determinate se compensează pe suprafaţa
compensată a trupurilor, în foaia de plan. În formularele de calcul sunt
incluse calculele şi compensările.

3.8.2.3. Calculul suprafeţelor pe parcele

Parcelele sunt delimitate prin hotare naturale şi sunt diferenţiate prin
culturile specifice parcelei respective. Numerotarea se face în fiecare trapez
sau foaie de plan şi începe prin înscrierea numărului tarlalei şi a suprafeţei
compensate, după care se scrie tipul de cultură şi numărul de ordine,

303
cronologic. În formulare, datele se înscriu diferenţiat, cronologic, pentru
parcele care însumate şi compensate formează tarlaua. Însumarea tarlalelor şi
compensarea lor formează suprafaţa trupului. Metodele de calcul sunt
aceleaşi cu cele utilizate în cazul tarlalelor.

V3
V4 L8
2
P2
De5
A4 L9
A11
L3

5
DN4
4 De2

Fig. nr.3.87 Schiţa unei tarlale cu parcele supuse calculului

De asemenea, atât la tarlale cât şi la parcele suma suprafeţelor se

controlează cu formule de toleranţă, pe categorii de metode de calcul a
suprafeţelor.

3.8.3. Calculul suprafeţelor pe planuri cadastrale

Planurile cadastrale sunt întocmite special pentru lucrările de fond
funciar, respectiv pentru cadastru funciar. Ele au fixat un caroiaj nominalizat
şi în raport cu acestea sunt raportate punctele topografice ce delimitează
trupurile, tarlalele, parcelele şi altele. Suprafeţele ce vor rezulta din calcul
analitic urmează apoi a fi puse de acord cu suprafeţele din interiorul
caroiajelor. Ordinea de calcul este aceeaşi, indicată în folosirea planurilor şi
hărţilor topografice în scopuri cadastrale. Tot în planurile cadastrale pot fi

304
executate lucrări cadastrale care au la bază lucrări topografice de ridicare
specifice lucrărilor cadastrale (metoda absciselor şi ordonatelor, metoda
polară etc.), urmând ca şi acestea să fie integrate şi compensate în suprafeţe
cadastrale, foi de plan, caroiaje etc., după aceleaşi reguli descrise în
paragrafele anterioare.

3.8.4. Fişa suprafeţelor pe numere cadastrale

Serveşte la obţinerea suprafeţelor totale ale fiecărei parcele ce poartă
un număr cadastral, constituind totodată un centralizator sistematizat din care
se pot extrage suprafeţele şi simbolurile categoriilor de folosinţă, pentru
întocmirea registrului cadastral al parcelelor.
În fişă înscrierea suprafeţelor se face în ordinea în care parcelele se
întâlnesc scrise în carnetul de calcul al suprafeţelor, în căsuţa rezervată
fiecărui număr cadastral în parte.
Când parcela este situată la intersecţia trapezelor se înscrie suprafaţa
din fiecare trapez sau secţiune de plan în parte, sub formă de fracţie, unde
numărătorul reprezintă suprafaţa parcelei iar numitorul simbolizează numărul
secţiunii sau trapezului din care face parte. În partea de sus a căsuţei se
înscrie simbolul categoriei de folosinţă. În final, fişa va avea o încheiere cu
suprafeţele totale. Toate fişele vor fi totalizate într-o recapitulaţie pe trapeze
sau foi de plan, rezultate din pagini, fişe având ca finalitate suprafaţa totală a
teritoriului administrativ comunal, orăşenesc etc.

3.8.5. Întocmirea registrelor cadastrale

Registrul cadastral reprezintă documentul de bază a lucrărilor de
cadastru funciar general în care sunt înscrise datele tehnice, economice şi
juridice cu privire la fondul funciar.
După conţinut registrele centrale sunt:

305
 - registrul cadastral al parcelelor;
- registrul cadastral al posesorilor;
- indexul alfabetic al posesorilor;
- situaţia fondului funciar pe posesori, categorii şi subcategorii de
folosinţă;
- situaţia posesiunilor străine.
La baza acestor registre stau următoarele documente cadastrale:
- carnetele de calcul al suprafeţelor;
- fişele suprafeţelor pe numere cadastrale;
- schiţele de teren pe care sunt înregistraţi posesorii şi categoriile de
folosinţă a parcelelor;
- planul cadastral al teritoriului administrativ comunal;
- planurile cadastrale cu perimetrele construibile ale localităţilor
cuprinse pe teritoriul administrativ al comunei sau oraşului;
- alte documente întocmite în acest scop.

3.8.6. Registrul cadastral al parcelelor

Se întocmeşte pentru fiecare teritoriu administrativ comunal sau
orăşenesc pe formulare tip având următorul conţinut:
Coloana 1 Numărul tarlalei căreia îi aparţine parcela;
Coloana 2 Numărul cadastral al parcelei;
Coloana 3 Numărul foii de plan pe care se află parcela;
Coloana 4 Posesorul parcelei;
Coloana 5 Situaţia juridică;
Coloana 6 Adresa posesorului;
Coloana 7 ... 16 Categorii de folosinţă;
Coloana 17 Total general;
Coloana 18 Caracteristicile categoriei de folosinţă (subcategoriile);

306
Coloana 19 Caracteristicile categoriei de teren;
Coloana 20 Clasa de bonitare cadastrală;
Coloana 21 Numărul poziţiei cadastrale;
Coloana 22 Indicaţii privind operaţiunile de reactualizare.
Simbolurile terenurilor amenajate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare
sunt:
I. Terenuri irigate: T.I.
- terenuri irigate prin brazde T.I.1.
- terenuri irigate prin aspersiune T.I.2.
- terenuri irigate prin submersiune T.I.3.
II. Terenuri îndiguite T.D.
- terenuri îndiguite şi nedesecate T.D.1.
- terenuri îndiguite şi neîndiguite T.D.2.
- terenuri îndiguite şi desecate T.D.3.
III. Terenuri cu lucrări de combatere a eroziunii T.C.E.
- terenuri în pantă cu benzi înierbate permanent T.C.E.1.
- terenuri în pantă cu terase T.C.E.2.

Simbolurile categoriilor de terenuri degradate:

- terenuri cu exces permanent de apă T.E.A.P.
- terenuri sărăturoase T.S.
- terenuri nisipoase T.N.I.
- terenuri cu eroziune de suprafaţă T.E.S.
- terenuri cu eroziune de adâncime T.E.A.
- terenuri cu alunecări şi prăbuşiri T.A.P.
- terenuri cu pietre, bolovani, stânci şi degradări
artificiale T.P.S.
Simbolurile categoriilor de terenuri în pantă

307
 - pante sub 5% P.O.
- pante între 5 – 10% P.1.
- pante între 1- 20% P.2.
- pante între 20 – 30% P.3.
- pante între 30 – 45% P.4.
- pante peste 45% P.5.
- terenuri proprietate de stat date în administrarea
operativă directă diferitelor instituţii A.D.O.P.
- terenuri proprietate de stat date în folosinţă
temporară sau provizorie F.O.L.P
- terenuri proprietate de stat date în folosinţă
nelimitată sau veşnică FOL.V.
- terenuri proprietate cooperatistă
PR.COOP.
- terenuri cu loturi personale de folosinţă L.FOL.
- gospodării personale ale membrilor
asociaţi POS.MA.
- gospodării particulare
POS.PART.
Totalizarea fiecărei pagini va fi trecută în recapitulaţia generală care
mai cuprinde suprafeţele cuprinse de râuri, drumuri judeţene, comunale şi de
exploatare. În final se face distincţia între suprafeţele din vatra satului şi
extravilan.
Configuraţia parcelelor este ilustrată într-o schiţă, fig. nr. ..., cu
numerele cadastrale şi categoriile de folosinţă.

308
 5 4
F1 Vn10 A14
Vn17 A20
Vn2 A3
A21

Vn4 Vn11 P15 A18 A22

L5 V23
L8 L12
P8
A16 L19 A24

L7 A9 P13 L25

6 7

Fig. nr. 3.88 Schiţa parcelelor înscrise în registrul cadastral

3.8.7. Registrul cadastral al posesorilor

Se întocmeşte pe baza datelor din registrul cadastral al parcelelor
pentru fiecare posesor în parte şi conţine toate parcelele din cuprinsul unui
teritoriu administrativ, comunal sau orăşenesc, care aparţin aceluiaşi posesor.
Formularul utilizat este acelaşi cu precedentul.

3.8.8. Indexul alfabetic al posesorilor

Este un tabel ce conţine, în ordine alfabetică, toţi posesorii şi are
următoarele coloane:
Coloana 1 Numărul curent;
Coloana 2 Numele şi prenumele posesorilor de terenuri, persoane
fizice
sau persoane juridice (instituţii) etc.
Coloana 3 Domiciliul – adresa posesorilor
Coloana 4 Numărul partidei cadastrale din registrul posesorilor;

309
Coloana 5 Numărul paginii din registrul cadastral al posesorilor.

3.8.9. Întreţinerea cadastrului funciar

Actualitatea cadastrului funciar este o cerinţă care se materializează
prin lucrările de întreţinere. Modernizarea fondului funciar, creşterea
productivităţii şi rentabilităţii sale se face prin lucrări de îmbunătăţiri
funciare, de perpetuare a culturilor, mărirea suprafeţelor agricole, crearea de
noi accese (drumuri), comasarea, contopirea, arondarea, dezarondarea
suprafeţelor etc. Toate aceste schimbări intervenite în structura fondului
funciar trebuie evidenţiate în planurile şi registrele cadastrale. Modificările
sunt făcute în planurile şi registrele cadastrale odată pe an. Operaţiunile în
cauză constau dintr-o fază de teren care cuprinde întregul complex de
măsurători, consemnări în carnete etc. şi o fază de birou constituită din
prelucrarea datelor, modificări pe planuri de limite, suprafeţe caracteristice
ale terenului şi culturii, situaţia posesorilor etc. La baza acestor schimbări
stau actele legale pe categorii de probleme. Nu sunt de neglijat nici
informaţiile privind:
- limita perimetrului construibil al localităţii;
- categoriile de drumuri;
- zonele de protecţie etc.
De asemenea, în teren este necesar să se facă înscrierea în documente
de teren a schimbărilor intervenite în situaţia parcelelor, având în vedere
următoarele:
- poziţia şi configuraţia parcelelor;
- suprafaţa parcelei;
- categoria de folosinţă;
- posesorul şi situaţia juridică;
- caracteristicile categoriei de folosinţă;

310
 - caracteristicile categoriei de teren (amenajate, degradate,
terenuri în pantă);
- clasa de bonitare (actualizată);
- partida cadastrală.
Fiecare etapă de întreţinere va avea consemnate elementele de
modificare cu radierea fostei categorii de folosinţă şi număr cadastral radiate
şi noua categorie de folosinţă şi noul număr cadastral (chiar dacă acesta a
rămas acelaşi).
Acest nou plan rămâne în uz, celelalte etape de întreţinere sunt
clasificate şi arhivate. În mod firesc la comasări şi detaşări categoriile de
folosinţă şi numerele cadastrale se modifică în consecinţă. În cazul unei
diviziuni, spre exemplu A43, într-o dividere va rezulta A43/1, A43/2 ş.a.m.d., sau
în cazul schimbării categoriei de folosinţă, dar în cadrul aceleiaşi parcele, se
poate menţine numărul cadastral. Pentru acelaşi exemplu A43/1, Vh43/2 ş.a.m.d.
În cazul comasării unor suprafeţe (cazul desţelenirii unor păşuni) dacă
una din ele devine dominantă, de exemplu Arabil, atunci se va păstra şi
categoria dominantă (în ce se transformă parcela şi numărul cadastral).
Acelaşi procedeu se aplică şi în cazul tarlalelor. Operaţiunile se execută, în
consecinţă, şi în registrele cadastrale. Planurile şi registrele vor purta
semnificaţia ÎNTREŢINUT 1998.

311
 CAPITOLUL 4
PARTEA ECONOMICĂ A CADASTRULUI GENERAL

4.1 NOŢIUNI GENERALE

Bonitatea terenurilor agricole

Cuprinde un ansamblu de metodologii de stabilire a valorii economice
a terenurilor şi a imobilelor numite de bonitare cadastrală. Noţiunea
"bonitare" derivă din expresia latina "bonitas", cu semnificaţia de preţ sau
evaluare. Prin bonitarea terenurilor sau a construcţiilor se înţelege aprecierea
calitativă din punct de vedere economic a acestora. Metodologiile de bonitare
cadastrală a terenurilor agricole, de exemplu, permit stabilirea în mod
ştiinţific, pe perioade mari de timp, a valorii producţiilor şi a veniturilor nete
cadastrale, evitându-se consecinţele unor aproximări după date incerte.
Importanţa bonitării economice a terenurilor agricole
Economia românească trebuie să cunoască sub toate aspectele fondul
funciar al ţării, mai ales în această perioadă a economiei de piaţă, moment în
care fondul funciar este, în parte, în posesia mai multor producători, cum
sunt: statul, asociaţiile, producătorii individuali şi întreprinderile şi societăţile
particulare.
Cunoaşterea resurselor financiare, sub aspectul capacităţii lor
productive, reprezintă o condiţie principală a unei agriculturi moderne şi
eficiente.
Ca principal mijloc de producţie pământul, fiind un produs al
factorilor naturali ai mediului care au contribuit la formarea lui, prezintă o
mare variabilitate cu privire la fertilitatea lui şi, ca atare, trebuie să fie

312
apreciat în ceea ce priveşte caracteristicile lui tehnice şi de fertilitate (latura
economică).

Fertilitatea solurilor
Fertilitatea este capacitatea pământului de a pune la dispoziţia
plantelor, în perioada de vegetaţie, cantităţile necesare de hrană şi apă pentru
dezvoltarea lor armonioasă şi la adevărata lor valoare, dacă nu chiar peste
posibilităţi.
Fertilitatea poate fi de două categorii, şi anume: naturală şi artificială.
În procesul de formare a solului, sub influenţa diferiţilor factori
naturali, se constituie fertilitatea naturală. Aceasta devine economică ca
rezultat al acţiunii omului prin măsuri agrotehnice, organizarea teritoriului,
administrarea de îngrăşăminte, muncă etc.
Aplicarea îngrăşămintelor organice, chimice, suplimentarea apei etc.
poartă denumirea de fertilitate artificială.
Scopul final este acela de a obţine producţii mari cu cheltuieli
minime, scop pentru atingerea căruia se observă contribuţia managerilor
agricoli.

Renta funciară
Reprezintă diferenţa de valoare dintre două unităţi de producţie care,
pentru aceeaşi mărime a parcelei de teren şi producând acelaşi produs agricol,
obţine cantităţi mai mari. Totul depinde de muncă, de alegerea seminţelor
potrivite, selecţionarea lor, aplicarea la timp a îngrăşămintelor şi a udărilor,
executarea la timp a săpărilor, discuirilor, prăşirilor, îndepărtarea buruienilor
şi combaterea raţională a dăunătorilor, recoltarea în timp optim etc.
În principal, totul depinde de clasa de fertilitate a solului şi modul de
alegere a culturii celei mai potrivite, de periodicitatea în schimbare a acestora

313
ştiut fiind faptul că o plantă poate sărăci solul mai mult decât alta de
principalele substanţe minerale utile absolut necesare în dezvoltarea
plantelor.
Încadrarea terenurilor agricole în clase diferite de fertilitate poartă
denumirea de bonitare, cuvânt ce provine din limba latină unde „bonitas”
înseamnă aprecierea sau evaluarea pământului.

4.2. METODE DE BONITARE A TERENURILOR

Aprecierea calitativă a terenurilor din punct de vedere economic sau

aprecierea economică a terenurilor, în speţă bonitarea, reprezintă un studiu
complex al pământului, efectuat prin cadastrul funciar.
Scopul bonitării constă în cunoaşterea producţiilor pe zone ale întregii
ţări în raport cu potenţialul de producţie a terenurilor, pentru repartizarea
raţională şi eficientă a investiţiilor şi subvenţiilor cum ar fi cele pentru:
desecări, irigaţii, plantaţii viti-pomicole etc. De asemenea, bonitarea are ca
scop analiza şi diagnosticarea cauzelor care determină scăderea fertilităţii
solurilor, sărăturare, eroziune etc. şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a
acestora, proiectarea amenajărilor şi ameliorării terenurilor.
Totalitatea măsurilor luate pentru studierea, strângerea, sistematizarea
şi prelucrarea datelor cu privire la fiecare parcelă de pământ reprezintă partea
economică a cadastrului funciar şi se bazează pe studii topografice şi cartări
pedologice executate la scări mari.
Bonitarea poate fi făcută prin mai multe metode dar, în principal, pot
fi menţionate: bonitarea ecologică şi bonitarea cadastrală.
Metoda ecologică constă dintr-un sistem de indicatori ce exprimă
influenţa pe care o are fiecare element ecologic asupra pământului şi anume:

314
 - solul cu toate însuşirile intrinseci;
- condiţiile de climă;
- condiţiile de relief;
- condiţiile hidrologice.
Metoda are două părţi:
- încadrarea terenurilor în clasa de bonitare;
- producţia globală şi venitul net.

4.3. ÎNCADRAREA TERENURILOR ÎN CLASA DE

BONITARE PRIN METODA ECOLOGICĂ

În Legea fondului funciar se prevede: „Valorificarea deplină şi cu

eficienţă sporită a tuturor terenurilor se realizează printr-o concepţie unitară
pe baza programului de protecţie şi îmbunătăţire a capacităţii de producţie a
solului, precum şi prin aplicarea strictă a celorlalte măsuri privind pregătirea
şi combaterea surselor de degradare sau folosirea neraţională a fondului
funciar al ţării”.
Rezultatele măsurilor preconizate în baza cerinţelor de mai sus
comensurate cu ajutorul bonitării solului, metoda care trebuie să ţină seamă
de totalitatea factorilor care contribuie la renta funciară şi la creşterea
rentabilităţii solului în concordanţă cu măsurile tehnico-agricole, de protecţie
etc.
În consecinţă, fertilitatea solului poate creşte neîncetat, motiv pentru
care bonitarea terenului are caracter dinamic şi, deci, trebuie executată
periodic pentru a putea oglindi în planurile şi registrele cadastrale schimbările
calitative ale pământului.

315
 Principiul de încadrare în clase de bonitare a terenurilor
Terenurile se bonitează pe categorii de folosinţă. Pentru caracterizarea
cantitativă a modului de participare a fiecărui factor al mediului natural la
realizarea producţiei agricole, se recurge la aplicarea unui procedeu de notare
în cifre, deci o scară închisă de la 0 la 100 puncte.
În limita celor 100 de puncte sunt definite cinci clase de bonitare.

Clasele de bonitare cu caracteristicile respective

Tabelul 4.1
Clasa de Caracteristicile
Nota de bonitare
bonitare clasei de bonitare
I 81 – 100 Foarte bună
II 61 – 80 Bună
III 41 – 60 Mijlocie
IV 21 – 40 Slabă
V 0 – 20 Foarte slabă

Cele cinci clase după gradul de fertilitate a solurilor sunt deci:

Clasa I: solurile cu fertilitate foarte bună.
Clasa a II-a: solurile cu fertilitate bună.
Clasa a III-a: solurile cu fertilitate mijlocie.
Clasa a IV-a: solurile cu fertilitate slabă.
Clasa a V-a: solurile cu fertilitate foarte slabă.
Următoarele însuşiri principale pot conduce la recunoaşterea claselor de
fertilitate:
Terenurile din clasa I de fertilitate sunt acelea care:
 se pretează la orice categorie de folosinţă agricolă,
 nu necesită lucrări de îmbunătăţiri funciare,

316
 sunt soluri profunde care au un orizont de humus bine dezvoltat, de peste
50 cm grosime,
 au o textură luto-nisipoasă sau lutoasă, fără conţinut de schelet,
 reacţia neutră slab acidă şi slab alcalină,
 nu se manifestă nici un proces de degradare ca podzolire, sărăturare,
eroziune sau mlãştinizare,
 inundaţiile se petrec in medie o data la 8-10 ani,
 terenul este în întregime mecanizabil (pante sub 5°) situat în câmpie,
lunci, terase, văi largi coaluvionare dar fără exces de apă.
Terenurile din clasa a II-a de fertilitate:
 sunt pretabile la toate plantele cultivate,
 au orizontul de humus mai puţin dezvoltat,
 textura variază de la nisip-lutos până la lut-argilos,
 reacţia este slab acidă, neutră sau alcalină,
 prezintă uneori procese incipiente de podzolire, salinizare, eroziune sau
mlăştinizare,
 terenul este puţin înclinat ( pante între 5°-10°),
 sursa de apa este satisfăcătoare (din precipitaţii sau din freatic).
Terenurile din clasa a III-a de fertilitate sunt acelea:
 în care încep să apară procese evidente de degradare,
 pretabilitatea pentru arabil este diminuată,
 orizontul de humus este slab dezvoltat,
 textura variază de la nisip, nisip-lutos până la argilo-lutos,
 reacţia pH variază de la acidă la alcalină,
 inundarea se poate produce o data la 4-6 ani,
 relieful este colinar,
 drenajul solului este nesatisfăcător.
317
Terenurile din clasa a IV-a de fertilitate sunt acelea:
 la care procesele de degradare se manifestă puternic,
 folosirea ca arabil este foarte redusă,
 se pretează la plantaţii de vii, pomi şi pajişti,
 în marea lor majoritate necesită lucrări de îmbunătăţiri funciare, în special
de combatere a eroziunii.
Terenurile din clasa a V-a de fertilitate conţin:
 rocile ajunse la suprafaţă,
 au în general condiţii nefavorabile pentru dezvoltarea plantelor,
 de regulă nu se folosesc ca arabil,
 cele mai potrivite folosinţe sunt păşunile, fâneţele, livezile,
 necesită lucrări de combatere a eroziunii sau lucrări hidroameliorative
când se află pe turbării, mlaştini sau în zone cu inundaţii de lungă durată.
În ansamblul bonitatea terenurilor agricole are în vedere nu numai
fertilitatea solului ce reprezintă factorul cel mai important - ci şi factorii de
climă, relief şi hidrologie.
Studiile de cartare pedologică realizează lucrările de bonitare
cadastrală, iar analizele de evaluare a calităţii construcţiilor pe cele de
bonitare a clădirilor.

4.4 ETAPELE LUCRĂRILOR DE BONITARE

Potrivit metodei de bonitare fiecare din cele cinci clase de calitate

primeşte câte 20 de puncte (note de bonitare), după cum rezultă din tabelul de
mai jos.

318
Clasa de calitate (de fertilitate) Note de bonitare Caracteristicile
claselor de calitate
I 81 – 100 foarte bună
II 61 – 80 bună
III 41 – 60 mijlocie
IV 21 – 40 slabă
V 1 – 20 foarte slabă
Acordarea punctelor pentru factorii luaţi în consideraţie (sol, climă, relief şi
hidrologie) se face pe baza caracteristicilor extrase din studiile
agropedologice,
climatologice şi hidrologice aflate în dosarul lucrării de cartare a solului.
a) Pentru soluri se foloseşte sistemul de punctaj conceput de Institutul de
Cercetări Pedologice şi Agrochimice al Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice, valabil pentru solurile existente in România (141 denumiri de soluri)
de exemplu:
 ± 7 puncte pentru profunzimea solului;
 0 - 7 puncte pentru textura solului;
 0 - 7 puncte pentru grosimea stratului de humus;
 0 - 5 puncte roca de solidificare;
 0 - 7 puncte pentru conţinutul în humus;
 ± 7 puncte saturaţia în baze;
 ± 5 puncte conţinut în săruri nocive;
 0 - 5 puncte starea de culturalizare.
În total 50 de puncte ce se repartizează pe cele cinci categorii de
folosinţe agricole.

319
b) Pentru condiţiile de clima se folosesc hărţile climatologice şi datele
locale din care se extrag: temperatura medie anuală şi volumele precipitaţiilor
anuale în cadrul unui interval de ± 20 de puncte, considerându-se că aceste
condiţii pot influenta scăderea favorabilităţii celorlalţi factori naturali (de sol,
de relief şi condiţii hidrologice).
c) Pentru condiţiile de relief se foloseşte o schemă cu un punctaj în
intervalul ±15, stabilit în funcţie de panta medie din fiecare parcelă, după
cum se observă în tabelul de mai jos.
Punctaje Caracterizarea reliefului Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi
Teren plan 15 15 15 5 10
3° - 5° 10 15 15 10 15
5° - 10° 0 10 10 15 15
10° - 15° -10 5 5 15 10
15° - 25° -15 0 -10 -5 0
> 25° -20 -10 -15 -10 -10 -10
d) Pentru condiţiile hidrologice se foloseşte o schema în care se acordă
până la
± 15 puncte, stabilite în funcţie de aportul apei din subsol (în funcţie de
nivelul pânzei freatice) vezi tabelul următor.
Punctaje Nivelul pânzei freatice (m) Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi
Peste 10 0 0 -5 5 5
6 - 10 5 0 0 10 10
4-6 10 5 5 15 15
4 - 2,5 10 10 10 10 5
2,5 - 1,5 10 15 15 -10 -10
1,5 - 1 5 10 15 -15 -15 -15
1 - 0,7 -5 0 10 -15 -15
0,7 - 0,3 -10 -5 10 -15 -15

320
sub 0,3 -15 -15 0 -15 -15
Pentru ca nota definitivă de încadrare în clasa de bonitare a parcelei să
reflecte şi distanţa, precum şi starea drumurilor până la locul de
comercializare / depozitare al produselor (la piaţă sau depozit), se aplica o
corecţie a sumei totale a punctajelor.
Punctaje Desfundat Starea drumurilor /
Distanta in km Asfalt Piatra Pamant Nisipos Noroios
0 - 2,5 0 0 -1 -2 -3
2,6 – 5 0 -1 -2 -3 -4
5,1 – 7 -1 -1 -2 -4 -5
7,1 – 10 -1 -2 -3 -5 -6
10,1 – 15 -2 -3 -4 -6 -7
15,1 – 20 -3 -4 -5 -7 -9
> 20 -4 -5 -6 -8 -10

4.5 CALCULUL NOTEI MEDII DE BONITARE

Prin însumarea notelor de bonitare atribuite celor patru factori (sol,

clima, relief, hidrologie), se obţine nota medie de bonitare pe o parcela sau
un grup de parcele (tarla) din care se scad punctele de corecţie datorate
lungimii şi stării drumurilor. Conturul topografic al parcelei nu coincide, de
regulă, cu cel al unităţii de sol, o parcela topografică cuprinzând una, două
sau mai multe subparcele (fictive), fiecare făcând parte din unităţi de sol
diferite pentru care trebuie să li se calculeze numărul de puncte care dau nota
de bonitare, iar nota medie de bonitare a parcelei se calculează din suma
notelor subparcelelor împărţită la numărul acestora (atunci când suprafeţele
subparcelelor sunt egale). Atunci când suprafeţele subparcelelor aparţinând

321
de unităţi diferite de sol nu sunt egale, media se calculează după aplicarea
ponderilor în cadrul fiecărei parcele sau corp de proprietate.
În formulare de lucru, în care se calculează şi mediile ponderate ale
notelor de bonitare pentru fiecare parcelă sau corp de proprietate care are
număr cadastral se înscriu datelor primare de măsurători ale subparcelelor
(pe planul cadastral care conţine si limitele unităţilor de sol). In final notele
de bonitare medii atribuite parcelelor şi/sau corpurilor de proprietate se
înscriu in registrele cadastrale la rubricile special rezervate.

4.6 CALCULUL VENITULUI NET CADASTRAL

Venitul net cadastral (VN) reprezintă diferenţa dintre valoarea

producţiei globale (VPG) şi valoarea totală a cheltuielilor de producţie
(materiale şi
muncă vie) (VCP) raportate la unitatea de suprafaţă.
VN = VPG – VCP
Noţiunea de venit net în agricultură este folosită pentru stabilirea
gradului de eficienţă, inclusiv a profitului după realizarea producţiei. Pentru
evaluarea anticipată pe o perioada îndelungată a producţiei şi deci a venitului
se calculează, după criterii ştiinţifice, venitul net cadastral bazat pe bonitarea
cadastrala a terenurilor având în vedere factorii de bază: solul, clima, relieful
terenului şi regimul hidrologic.
Pentru calcularea venitului net cadastral pe o parcela sau pe corpul de
proprietate se calculează mai întâi venitul pe un punct mediu ce defineşte
nota medie de bonitare (VNc) prin împărţirea valorii producţiei globale

322
realizată pe suprafaţă (VPGc) la numărul total de puncte (NPc) al corpului de
proprietate.
VNc = VPGc / NPc
Venitul net cadastral pentru un punct mediu aferent numai unei
anumite
categorii de folosinţă (VNf) va fi calculat cu relaţia:
VNf = VPGf / NPf
Venitul net cadastral mediu la 1 ha, raportat la întreaga suprafaţă a
corpului de proprietate va rezulta din produsul dintre venitul mediu pe un
punct si numărul de puncte aferente unui hectar, iar venitul net cadastral
mediu la 1 ha raportat numai la parcele cu o anumită categorie de
folosinţă va rezulta din produsul dintre venitul pe un punct raportat la
suprafaţa parcelei respective şi numărul de puncte aferente acelei categorii de
folosinţă.

4.7 VENITUL NET CADASTRAL SI NORMELE DE VENIT

AGRICOL IMPOZABILE CA BAZA A IMPOZITULUI PE VENITUL
AGRICOL

Impozitul calculat pe venitul agricol luându-se ca baza venitul net

cadastral constituie modalitatea cea mai echitabilă fiind aplicată în ţările din
vestul Europei şi în alte ţări.
Aplicarea metodologiei de stabilire a venitului net cadastral necesită
existenţa cadastrului general, şi a cartărilor pedologice. In tara noastră
lucrările de cadastru general nu sunt finalizate, iar cele de cartare pedologică
sunt realizate numai parţial. Asta face ca prin Legea privind impozitul pe

323
venitul agricol (Legea nr. 34/1994) să se stabilească ca impozitul să se
calculeze nu pe baza venitului net cadastral ci pe baza unor norme de venit
stabilite pe cinci zone agrogeografice de fertilitate pentru categoria de
folosinţă arabil şi cinci zone de favorabilitate pentru categoriile de folosinţă:
vii, livezi, păşuni şi fâneţe (anexă la Legea nr. 34/1994). Metodologia pentru
calcularea de către organele fiscale a impozitului agricol cu ajutorul normelor
de venit agricol menţionate este stabilită prin instrucţiunile emise de
Ministerul Finanţelor.

4.8 BONITAREA CADASTRALA A TERENURILOR DIN

INTRAVILANE

4.8.1 Criteriile de stabilire a normelor-bază impozabilă a imobilelor

Evaluarea terenurilor se face fie după criteriile publicate in M.O.
nr.54/31 03.1992 partea 1, fie după metodologia aprobată de C.G.M.B.
nr.218 /4.12.1997. Conform criteriilor din M.O., calculul notei medii de
bonitare (indicele de “punctare”) se determină după cum urmează:
1. Categoria de localitate si amplasamentul in cadrul localitatii
Categoria localitatii
012345
0.Bucureşti,
1.Braşov, Cluj-Napoca Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara
2.Municipii, staţiuni urbane: turistice , balneoclimaterice
3.Oraşe, staţiuni rurale: turistice , balneoclimaterice
4.Sate- reşedinţă de comună
5.Sate
A 50 45 40 - - -

324
B 39 35 31 27 23 21
C 30 27 24 21 18 15
D 23 21 19 17 15 13
Nota: A – ultracentral; B – central; C – median; D – periferic
2. Acces la căi şi dotări de transport
Categorie Punctaj
Transport rutier 6
Transport feroviar 5
Transport aerian 3
Transport fluvial 3
Transport maritim 3
3. Dotarea tehnico - edilitară
Categorie Punctaj
Apă 5
Canalizare 4
Energie termică 3
Energie electrică 3
Gaze naturale 3
Telefonie 2
4. Caracteristici geotehnice ale terenurilor
Caracteristici geotehnice – terenuri fundare Punctaj
Teren normal de fundare 8
Teren macroporic – măsuri speciale consolidare 1
Teren neconsolidat, umplutură, fundare indirectă 1

4.8.2 Factorii ecologici folosiţi în bonitare

Nota de bonitare (punctele) este atribuită în funcţie de următorii
factori:

325
 - solul primeşte de la 0 la 50 de puncte;
- clima primeşte de la -20 la +20 puncte;
- relieful primeşte de la -15 la +15 puncte;
- hidrografia primeşte de la -15 la +15 puncte.
În consecinţă, variaţia numărului de puncte este cuprinsă de la -50 la
+100 puncte, operarea făcându-se algebric. Numărul de puncte se acordă
după lista cu notele de bonitare ale solului şi nomogramele de bonitare a
climei (cu temperaturi şi precipitaţii) a reliefului şi a hidrogeologiei.

4.8.3.Fazele de lucru
Prin bonitare se urmăreşte încadrarea fiecărei parcele de teren, din
cadrul unui teritoriu administrativ comunal sau orăşenesc, pe posesori şi
categorii de folosire, în clase de bonitare.
Bonitarea terenurilor necesită consultarea următoarelor materiale de
bază:
- planul cadastral de situaţie reactualizat pe categorii de folosinţe şi
posesori, la scara 1:10.000 sau 1:5.000
- planul de situaţie cu curbe de nivel, necesar pentru calculul
pantelor pe parcele;
- plan de situaţie cu unităţile de sol şi legenda acestora;
- un studiu hidrologic care trebuie să cuprindă date cu privire la
prezenţa şi natura apelor freatice şi de suprafaţă;
- un studiu climatic general şi al microelementelor sau
topoclimatelor.
Ultimele trei se găsesc analizate şi descrise în memoriile agro-
pedagogice, existente la unităţile judeţene de cadastru funciar.
În afara programelor mai sus amintite sunt necesare informaţii privind
starea drumurilor, depărtarea faţă de centrul de producţie etc.

326
 După planul cadastral se fac determinări ale „teritoriilor ecologic
omogen” (T.E.O.) care sunt suprafeţe de teren cu acelaşi tip de sol, cu
aceleaşi condiţii climatice, acelaşi regim hidric şi aceleaşi condiţii de relief
(fig. nr.4.1).
De 143 10

16 TEO 3/c TEO 5/a 14

15A 159
De 144

De 142
TEO 10/b

De 184

Fig. nr. 4.1 Împărţirea unei parcele pe unităţi T.E.O.

Pentru diferite categorii de soluri sunt atribuite puncte
conform schemei Prof. univ.dr.ing. D. Teaci.
Schema simplificată de bonitare a solurilor pe categorii de folosinţă
Tabelul 4.3
Nr. Categoria de folosinţă
Denumirea solului
crt. Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi
1 Sol stepă 22 37 38 31 25
2 Cernoziom de stepă 40 40 40 15 22
3 Cernoziomuri umede 35 35 35 35 35

327
 puncte Temperaturi
12 10 8 6 4 2 0C
10
8
Bonitare

6
4
2
0
-2
-4
-6
-8
-10
400 600 800 1000 1200 mm
Precipitaţii

Fig. nr. 4.2 Nomograma teren Arabil – Precipitaţii - Temperatură

puncte Temperaturi puncte Temperaturi

12 10 8 6 4 0
2 C 12 10 8 6 4 2 0C

10 10
Bonitare

8 8
Bonitare

6 6

4 4
2 2

0 0
-2 -2

-4 -4

-6 -6

-8 -8
-10 -10
400 600 800 1000 1200 mm 400 600 800 1000 1200 mm
Precipitaţii Precipitaţii

Fig. nr.4.3...Nomograma Fig. nr4.4. Nomograma fâneţe –

328
păşuni – precipitaţii precipitaţii – temperatură

puncte Temperaturi
12 10 8 6 4 2 0C
10
8
Bonitare

6
4
2
0
-2
-4
-6
-8
-10
400 600 800 1000 1200 mm
Precipitaţii

Fig. nr. 4.5. Nomograma vii – precipitaţii - temperatură

puncte Temperaturi
12 10 8 6 4 2 0C
10
8
Bonitare

6
4
2
0
-2
-4
-6
-8
-10
400 600 800 1000 1200 mm
Precipitaţii

Fig. nr. 4.6. Nomograma livezi – precipitaţii – temperatură

329
 De menţionat că au fost reprezentate cu linie punctată precipitaţiile,
iar cu linie continuă temperaturile.
Se atribuie o serie de puncte în funcţie de relief, conform nomogramei
din figura nr. 4.7.
115

panta

- 15
orizontal 0 -3%drenat 3 – 5% 5–10% 10 – 15% 15 – 25%

Fig. nr. 4.7. Nomograma reliefului

Pentru condiţiile hidrografice se atribuie conform următoarei
nomograme din figura nr 4.8
Adâncimea la care se găseşte
pătura freatică

-15 - 10 - 5 -10 + 5 +10 +15 Nr. puncte

0 Nr. de
< 0,3 m - 15 puncte
0,3 – 0,7 m - 10
1 -1
0,7 – 1,0 m
1 – 1,3 m 5
2
1,5 – 2,5 10
3 15
2,5 – 4,0
4
10
4,0 – 6,0 m 5

6,0 – 10 m +5
8

9 330

10
> 10 m 0

Adâncimea
 Fig. nr.4.8. Nomograma prezenţei în adâncime a pânzei freatice

Aceasta poate fi controlată şi prin calitatea apelor de suprafaţă şi

subterane cu 0 până la 10 puncte pentru apă sărată – dulce şi cu 0 – 10 puncte
pentru teren neinundabil – inundabil.
Totodată, cu cât sunt mai mici terenurile cu atât se reduce procentajul
de bonitare.

4.9 STABILIREA NOTEI GENERALE DE BONITARE A

TERENURILOR

Terenurile sunt, din punct de vedere ecologic precum şi a distanţei

faţă de centrul de producţie, neuniforme distincţia între ele făcându-se prin
coeficientul T.E.O.
Astfel, pentru tipurile de înveliş a drumului şi distanţa faţă de centrul
de producţie se aduc următoarele corecţii:
Tabelul nr. 4.4
Tipul de drum
Distan
Desfunda
ţa Nedesfund
Asfalt Pământ Piatră t
[km] at nisipos
noroios
0–5 0 1 1 2 3
5 – 10 1 2 2 3 4
10 – 2 3 3 4 6
15
15 – 3 4 5 6 8
20
20 4 5 6 8 10

331
 De asemenea, se aduc corecţii datorate mărimii şi formei parcelei
cuprinse între 0 şi 6 pentru suprafeţele cuprinse între 25 ha şi 2 ha şi care
au forme dreptunghiulare, trapezoidale, neregulate, respectiv triunghiulare.
Nota generală de bonitare se calculează pentru o suprafaţă de teren în
care se adună punctele pentru tipul de sol, climă, relief, prezenţa pânzei
freatice, precipitaţii, calitatea apei, temperatură, distanţa faţă de centrul de
producţie şi forma suprafeţei parcelei. Adunarea punctelor se face algebric
rezultând nota de bonitare. După aceasta se stabilesc pe zone terenurile
ecologice omogene T.E.O., însumând numai factorii ecologici, trasând liniile
despărţitoare pe zone de unitate T.E.O.-uri egale.

4.10 DETERMINAREA NOTEI MEDIEI PONDERATE

Obţinând valori diferite ale notei de bonitare pentru aceeaşi parcelă

sau T.E.O.-uri diferite, este necesară determinarea mediei ponderate pe
parcele, tarlale, întreprinderi, societăţi sau asociaţii agricole care să dea o
imagine corectă, matematică, a bonitării generale medii. Nota medie
ponderată este dată de:
n1S1  n2 S 2  K  nn Sn [n  S ]
N np  , (4.1)
S1  S 2  K  S n [S ]
în care:
- ni – nota de bonitare acordată fiecărei parcele în cadrul unei
unităţi T.E.O. (pentru sol, climă, relief şi hidrologie însumat);
- Si – suprafaţa ocupată de folosirea respectivă în cadrul unităţii
T.E.O.

332
 4.11 METODOLOGIA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE
BONITARE

S-a arătat că unităţile T.E.O. împart parcela în subparcele de acelaşi

T.E.O. delimitate pe plan cu ocazia lucrărilor de cercetare pedologică (figura
nr. 4.1).
Practic, toate datele cunoscute, privind bonitarea, se înscriu într-un
formular de lucru care, în principal, cuprinde:
- denumirea şi numărul unităţii de sol (ex. TEO sol bun,
cernoziomic slab podzolic);
- date privind numărul cadastral al parcelei, suprafaţa şi simbolul
categoriei de folosinţă;
- împărţirea pe unităţi T.E.O. de aceeaşi valoare;
- se face planimetrarea subpercelelor a căror însumare trebuie să fie
egală cu suprafaţa parcelei;
- se face stabilirea notei de bonitare pentru condiţii de sol, climă,
relief (în funcţie de panta terenului) şi hidrologic (în funcţie de
adâncimea la care se găseşte pânza freatică);
- se aplică bonificaţii de până la 10 puncte pentru temperatura
medie anuală optimă de 9 sau 10 puncte pentru precipitaţii medii
anuale optime de 550 ml;
- corecţia pentru relief, în speţă pantă, se aplică conform
nomogramei din figura nr. 4.7, panta procentuală calculându-se cu
formula:

333
 h
p%  100 , (4.2)
s
în care:
- h este diferenţa de nivel exprimată în m;
- s este distanţa, exprimată în m.
- se aplică corecţia în funcţie de calitatea apei şi posibilitatea de
inundabilitate.
În final rezultă nota de bonitare parţială sau generală şi apoi pentru
întreaga unitate, comună, judeţ, ţară.

4.12 ANALIZA REZULTATELOR ECONOMICE DE

PRODUCŢIE ALE UNITĂŢILOR AGRICOLE

Odată cu încadrarea terenului în clase de bonitare este necesar a se

executa şi analiza rezultatelor de producţie supuse aprecierii economice a
terenurilor agricole şi a verificării realităţii acesteia.
Aprecierea economică a terenurilor agricole se comensurează prin
producţia vegetală, în speţă prin volumul producţiei globale vegetale.
Dacă bonitarea sau, mai corect, încadrarea numai în clase de bonitare
a terenurilor, indică, în mod real şi complet, capacitatea de producţie a
solurilor pentru a cunoaşte de câte ori un teren este mai bun decât altul se
folosesc doi indicatori principali, şi anume: producţia globală (PG) şi
Venitul net (VN).
Se recomandă ca la aprecierea producţiei globale să se ia o medie a
ultimilor 3 – 5 ani.
Venitul net (VN) rezultă din valoarea producţiei globale (V.PG) după
ce se scad cheltuielile de producţie (CP), cheltuielile materiale şi de muncă:

334
 VN  V.PG  CP . (4.3)
Pentru acest calcul se procedează în felul următor:
- se stabilesc suprafeţele medii, pe culturi;
- se stabilesc producţiile medii la hectar ale principalelor culturi;
- se stabilesc cheltuielile medii de producţie pentru culturi şi
suprafeţe (cheltuieli comune, directe şi generale);
- se calculează valoarea medie a producţiei globale.
Valoarea producţiei globale la hectar se obţine prin raportarea valorii
producţiei globale la total suprafaţă. În mod corespunzător se obţin
cheltuielile materiale şi de muncă precum şi venitul net la hectar.
Toţi aceşti indicatori completează nota de apreciere economică a
terenului care este dinamică, ea evoluând pozitiv ca urmare a modificărilor
calitative admise solului prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, aplicarea de
îngrăşăminte, amendamente etc.

4.13 METODA BONITĂRII CADASTRALE A TERENURILOR

AGRICOLE

Bonitarea cadastrală se referă direct la producţiile agricole obţinute şi

măsurate la sfârşitul perioadei agricole, deci se încadrează în sistemul
complex de evidenţă a fondului funciar, reprezentând partea economică a
cadastrului funciar.
Are ca scop:
- folosirea cât mai raţională a fondului funciar;
- fundamentarea potenţialului economic al terenurilor;
- prospectarea resurselor funciare;
- zonarea producţiei agricole;

335
 - aprecierea justă a rentabilităţii unităţilor agricole care îşi
desfăşoară activitatea în condiţii pedoclimatice diferite;
- evitarea scoaterii din circuitul agricol a terenurilor cu soluri
fertile;
- urmărirea evoluţiei solurilor în incintele amenajate şi ameliorate
prin lucrări de îmbunătăţiri funciare.

4.14 PRINCIPII DE BAZĂ ÎN BONITAREA CADASTRALĂ

Bonitarea cadastrală se calculează în funcţie de capacitatea terenului,

ca mijloc de producţie agricolă, se apreciază de câte ori este mai bun sau mai
puţin bun decât un alt teren şi are ca principii:
- calitatea unui teren depinde de: relief, hidrologie, litologie şi
însuşiri morfologice, fizice, chimice şi biochimice care, în
totalitate, exprimă potenţialul de producţie al terenului pentru
agricultură;
- un teren este cu atât mai bun cu cât el oferă condiţii edafice
favorabile pentru cultivarea unui număr cât mai mare de plante;
- încadrarea în clase mai slabe de bonitare apare pentru terenuri cu
posibile procese de degradare (podzolire, sărăturare, mlăştinizare,
eroziune, inundare, alunecare), care conduc până la scoaterea
acestora din circuitul agricol;
- încadrarea terenurilor în clase de fertilitate ţine seama de:
grosimea totală a profilului de sol, grosimea orizontului de humus,
conţinutul de humus şi elemente nutritive, textura solului şi
conţinutul de schelet, valoarea reacţiei pH, natura şi însuşirile

336
 rocilor marne de sol, adâncimea apei freatice şi chimismul lor
precum şi intervenţia omului în lucrări de hidro şi pedoamelioraţii.
Aceste principii arată că bonitarea cadastrală ţine seama de ansamblul
unitar al tuturor acestor factori de reciprocitate şi interdependenţa dintre ei.
Bonitarea cadastrală ţine seama de cartările pedologice, producţia
globală, cheltuielile materiale şi venitul net.

4.15 BONITAREA FOLOSINŢELOR PERENE

Producţia reflectă gradul de fertilitate a solului. Agricultura a dovedit,

însă, că sunt soluri nefertile care dau culturi perene foarte valoroase.
Exemplul este acela al viilor şi livezilor plantate în relief accidentat dar
amenajat şi într-un teren cu fertilitate foarte scăzută. Rezultă că această clasă
de plante perene corespunde întotdeauna cu clasa de bonitare a terenului.
Altfel spus, pe lângă bonitarea cadastrală a terenurilor agricole este necesar
ca în plus de bonitarea solului să se facă şi bonitarea plantelor perene.
Categoriile de folosinţe perene de lungă durată se bonitează şi în
funcţie de capacitatea de producţie.
Corelarea categoriilor de folosinţă cu capacitatea de producţie
Tabelul nr. 4.5
Categoria de
Sub
folosinţă cu Păşuni şi fâneţe naturale Plantaţii viti – pomicole
clasa
producţia
ierburi, graminee şi vii, livezi viguroase cu goluri
bune şi foarte leguminoase valoroase, de până la 10%
A
bune covor ierbos fără vegetaţie vii, livezi tinere, pepiniere,
lemnoasă şi stâncării port altoi de producţie
ierburi mediocre, floricole vii, livezi mature cu goluri de
25% vegetaţie lemnoasă şi 10 – 30%, producţie 50%;
B satisfăcătoare
stâncării Vii, livezi tinere cu goluri
până la 10%

337
 păşuni, ierburi dăunătoare
slabe şi foarte şi toxice mai mult de 25%
C
slabe vegetaţie lemnoasă şi
stâncării
vii, livezi în declin bătrâne
până la 70%, goluri mai mult
de 30%, producţie sub 50%;
vii, livezi tinere compromise

Clase de bonitare cadastrală a terenurilor agricole cu folosinţă perenă

Aceste clase de bonitare rezultă din combinarea rezultatelor bonitării
cadastrale a terenurilor cu bonitarea folosinţelor, adică bonitarea solurilor cu
bonitarea folosinţelor rezultă bonitarea cadastrală a terenurilor agricole,
rezumând 16 clase de bonitare cadastrală.

Clase şi subclase de bonitare cadastrală Tabelul nr. 4.6

impusSubclasa
A B C
producţii
Clasa teren slabe şi foarte
bune şi foarte bune satisfăcătoare
de calitate slabe
I foarte bună I–A I–B I–C
II bună II – A II – B II – C
III mijlocie III – A III – B III – C
IV slabă IV – A IV – B IV – C
V foarte slabă V–A V–B V–C
VI fără calitate neproductive

4.16 TARIFE DE DEVIZ

În general terenurile agricole sunt folosite pentru producţii anuale sau

bianuale. Totodată s-a arătat că plantele perene pot fi plantate, cu bune
rezultate, şi în terenuri nefolosibile în scopuri agricole.
Folosirea raţională şi la maximum a fondului funciar este impusă ca
pentru folosirea definitivă sau temporară a terenurilor în alte scopuri cu
plantaţii de vii nobile şi indigene, vii hibride, livezi de pomi şi arbuşti

338
fructiferi. În afară de valoarea terenurilor calculată pentru una din cele cinci
clase, se calculează şi valoarea plantaţiei perene în funcţie de clasa de
producţie.
Astfel, pentru terenurile arabile şi pajişti naturale tariful de deviz este:

Tarife de deviz Tabelul nr.4.7

Folosirea temporară Regenerarea
Clasa Folosirea definitivă
anuală pajiştilor; subvenţii
I 5 unităţi monetare/ha 1,5 UM/ha 0,4 UM/ha anual
II 3,8 UM/ha 1,25 UM/ha 0,375 UM/ha anual
III 2,5 UM/ha 1 UM/ha 0,3 UM/ha anual
IV 1,8 UM/ha 0,5 UM/ha 0,175 UM/ha anual
V 1,3 UM/ha 1,95 UM/ha -
Terenuri
pentru legume

Taxele de protecţie Tabelul nr. 4.8

Livezi de pomi,
Clasa Vii nobile şi indigene Vii hibride
arbuşti fructiferi
1 0,04 UM/ha 0,0075 UM/ha 0,02 UM/ha
B 0,03 UM/ha 0,005 UM/ha 0,0125 UM/ha
C 0,02 UM/ha 0,0025 UM/ha 0,0075 UM/ha

4.17 RESURSE FINANCIARE

Gospodărirea cât mai judicioasă a terenurilor trebuie să fie principala

preocupare a Guvernului şi, în speţă, a Ministerului Agriculturii şi
Alimentaţiei şi a Ministerului Pădurilor, Apelor şi Protecţiei Mediului.
Suprafeţele agricole existente trebuie să asigure hrana populaţiei
actuale şi cea a generaţiilor viitoare, fapt ce impune înlăturarea oricărei risipe
de terenuri, ridicarea continuă a potenţialului de producţie a solurilor,

339
ameliorarea şi luarea în cultură a terenurilor degradate ori folosite
neeconomic.
Ridicarea la grad superior a modului de folosire a fondului funciar se
face prin: mecanizare, chimizare, îmbunătăţiri funciare, agrotehnică, zonare,
profilare, specializare şi concentrare a producţiei agricole.
Folosirea raţională a fondului funciar poate fi realizată prin aplicarea
unui complex de măsuri care constau din:
- creşterea suprafeţei agricole prin identificarea unor resurse
funciare;
- ridicarea calităţii categoriilor de folosinţă;
- identificarea proceselor care nu folosesc raţional terenurile;
- limitarea perimetrelor construibile şi nedepăşirea lor;
- nescoaterea terenurilor agricole din uz şi darea altor destinaţii;
- extinderea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.
Toate acestea pot fi identificate prin lucrări de cadastru funciar prin
planuri cadastrale reale, prin registre reale ţinute la zi, corelate cu toate
celelalte elemente de la secţiile agricole săteşti, comunale, orăşeneşti şi
judeţene.

340
 CAPITOLUL 5
PARTEA JURIDICĂ A CADASTRULUI GENERAL

5.1 NOŢIUNI JURIDICE ALE CADASTRULUI FUNCIAR

Generalităţi
Această parte cuprinde noţiuni privind:
 1.dreptul la proprietatea funciară,
 2.fondul funciar în România, cu clasificarea terenurilor în
funcţie de destinaţia economică, şi
 3.sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare şi
a registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni.
O parte din partea juridică a cadastrului funciar se rezolvă odată cu
partea tehnică a cadastrului funciar şi constă în :
 delimitarea hotarelor teritoriilor administrative,
 rezolvarea litigiilor de hotar,
 delimitarea perimetrului construibil al localităţilor urbane şi rurale,
 identificarea şi înregistrarea.

5.1.1. Dreptul de proprietate

341
 În România, dreptul de proprietate al persoanelor particulare, al
organizaţiilor şi asociaţiilor particulare precum şi al regiilor este garantat şi
ocrotit de legile statului.
Codul Civil, în articolul 480, arată că „Proprietatea este dreptul ce-l
are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi
absolut, însă în limitele determinate de lege”.
Conţinutul dreptului de proprietate îmbracă mai multe forme de
deţinere a unui bun, cum sunt: posesia, folosinţa, administrarea şi dispoziţia.
Posesia constă în deţinerea unui bun de către o organizaţie de stat,
asociaţia obştească sau persoană particulară, identificată şi înregistrată ca
atare prin constatarea unei stări a situaţiei de fapt. Posesia poate fi:
- fizică (a sta în propria casă);
- economică (a avea produse de care poţi dispune: fructele
nerecoltate dintr-o livadă).
Folosinţa este dreptul de a utiliza economic un bun precum şi
produsele acestuia.
Dreptul de administrare operativă se referă la însărcinarea unui
împuternicit de a produce pe o suprafaţă de teren bunuri agricole dar,
produsele agricole aparţin proprietarului suprafeţei de teren (stat, asociaţie,
particular etc.).
Dispoziţia este dreptul statului (sau al altui posesor) de a determina
destinaţia economică a tuturor terenurilor ce constituie fondul funciar al ţării.
Arenda este dreptul de folosinţă şi contract a unei suprafeţe de teren,
urmând a dispune de produsele muncii, plate se face fie în monedă, fie în
produse agricole.

Dezmembrările dreptului de proprietate

342
 Dreptul de proprietate conţine trei atribute, şi anume: posesia,
folosinţa şi dispoziţia. Aceste atribuţii pot fi comune pe unul sau mai mulţi
posesori. În cazul când cele trei atribute sunt despărţite prin aceeaşi suprafaţă
de teren apare, aşa numitul, dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Dezmembrările nu neagă, în nici un caz, dreptul de proprietate, ele acţionează
temporar.
Dezmembrările dreptului de proprietate sunt:
- Dreptul de uzufruct este dreptul ca cineva să se bucure de bunuri
ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca proprietarul lor, însă cu îndatorirea de
a conserva substanţa (chiriaşul). Este deci un drept temporar, în care
proprietarul decide.
- Dreptul de uz este identic cu rezultatul dar se referă numai la
persoana proprie şi la familie.
- Dreptul de abitaţie este dreptul de uz având ca obiect o casă de
locuit – drept de subînchiriere.
Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui însărcinat pentru
uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân.
Dreptul de servitute este un drept asupra lucrului altuia deci,
presupune existenţa a doi proprietari. Exemplu: accesul unui proprietar la o
stradă prin curtea altui proprietar, dacă altă ieşire nu este.
- Dreptul de superficie este atunci când un bun are doi proprietari.
Exemplu: o casă este construită pe terenul altuia pentru care se plăteşte taxă
pe un timp limitat. Acest drept este perpetuu şi nu se stinge prin nefolosire.

Dreptul proprietăţii de stat este dreptul statului asupra terenurilor şi

a construcţiilor de pe ele. Acest drept este:
- absolut de proprietate în sensul că bunul, chiar dacă a fost
înstrăinat, poate fi oricând redobândit;

343
 - inalienabil de proprietate bunul nu poate fi înstrăinat dar poate fi
schimbat cu un alt bun;
- exclusiv de proprietate arată faptul că bunul nu poate fi
dezmembrat;
- imprescriptibil de proprietate statuează că bunul, chiar dacă este
folosit de altă persoană, nu poate fi înstrăinat;
- insesizabil de proprietate denotă faptul că bunul nu poate fi
discutat în instanţa judecătorească.

Dreptul cooperatist asupra pământului este un drept subiectiv, ceea

ce arată că el are drept folosinţă atâta timp cât membrii colectivităţii
consideră necesar.

Atribuirea loturilor în folosinţă parcelară

Este un procedeu social de atribuire anuală a unor loturi în folosinţa
personală a unor membrii ai cooperativei agricole de către Adunarea generală
a cooperativei agricole. El rămâne valabil şi astăzi acolo unde au rămas sau
se constituie astfel de cooperative.
Loturile se atribuie, de regulă, în intravilan şi nu sunt întru totul
rentabile. Ele pot fi revendicate la încheierea termenului de contractare de
către Adunarea Generală şi ca atare terenul este în coproprietate, este
netransmisibil şi nu intră în indiviziune.

Dreptul de proprietate personală

Dreptul de proprietate este garantat de Constituţia României. Pot
constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile şi economiile
provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de lângă ea, terenul pe care
se află casa şi terenul din jurul ei precum şi bunurile de uz şi confort

344
personal, terenuri, case, uzine, întreprinderi, dotări pentru care se face dovada
proprietăţii.
Dreptul de proprietate personală este un drept subiectiv care aparţine
unei persoane fizice asupra unor bunuri de consumaţie individuală obţinute,
în principal, ca urmare a retribuirii muncii depuse, bunuri cu privire la care
titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia, în putere proprie sau
angajată, în interes propriu.
Subiectul dreptului de proprietate este o persoană fizică cu drept
personal sau comună, pe cote, părţi ori devălmăşie.
Proprietatea personală este un element de cointeresare în procesul de
producţie agricolă.
Dreptul de proprietate asupra locuinţei şi a terenului de sub şi din
jurul locuinţei, casa construită pe teren personal sau pe terenul statului, sunt
proprietate personală a titularului.

Dobândirea terenurilor agricole

Conform Legii fondului funciar, dobândirea terenurilor agricole se
poate face prin moştenire legală, înstrăinare sau dobândire prin acte juridice a
acestor terenuri.
Terenurile agricole moştenite pot fi preluate de moştenitori şi
împărţite între aceştia numai după obţinerea actului de moştenire eliberat de
Comitetul executiv comunal sau orăşenesc (Autorizaţia de preluare, de
împărţeală), pe baza dovezilor cu privire la proprietatea terenurilor, procesul
verbal de deschidere sau dezbatere a succesiunii, plan cadastral, extras din
registrul cadastral, plan împărţeală şi eventual expertize.
În cazul terenurilor moştenite pot apărea cazuri de:

345
 Proprietate comună care apare atunci când un bun este proprietatea
mai multor persoane care nu vor sau nu pot să împartă proprietatea,
împărţirea profitului făcându-se în cote părţi.
Coproprietatea şi indiviziunea are ca obiect un bun sau o
universalitate de bunuri a mai multor persoane, fiecare copărtaş sau codivizor
are o cotă-parte abstractă de drept, fără a avea în exclusivitate o porţiune
determinată materialmente din lucru sau un anumit bun ca face parte din
obiectul indiviziunii.
Coproprietatea va lua sfârşit dacă unul din copărtaşi devine (prin
succesiune, cumpărare, donaţie etc.) titular al tuturor cotelor-părţi.
Modul specific de încetare a coproprietăţii temporare este împărţeala,
cunoscută sub numele de partaj.
Împărţeala este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de
proprietate ori de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în
comun pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare
dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv asupra unei anumite părţi
determinate.
Împărţeala se face prin bună învoială şi pe cale judecătorească.
Prin coproprietatea despărţirilor comune se înţelege zidul, şanţul sau
gardul care separă două proprietăţi învecinate. Asupra lor cei doi proprietari
învecinaţi au, în principiu, un drept egal.

5.1.2. Fondul funciar

Fondul funciar al României este constituit din toate terenurile,
indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute, respectiv, de
domeniul (public, privat) din care fac parte.

346
 Folosirea completă, protejarea şi ameliorarea fondului funciar este o
sarcină primordială a Guvernului, a deţinătorilor de terenuri cu orice titlu
precum şi a tuturor cetăţenilor.
După destinaţia economică se împart în:
- terenuri cu destinaţie agricolă;
- terenuri cu destinaţie forestieră;
- terenuri aflate permanent sub ape;
- terenuri destinate localităţilor;
- terenuri cu destinaţie specială.
Terenurile cu destinaţie agricolă au ca destinaţie economică
principală producţia agricolă vegetală fiind folosite ca: arabil, vii, livezi,
pepiniere viticole şi pomicole, păşuni, fâneţe, sere, solarii şi răsadniţe. În
afara acestora mai fac parte terenurile cu vegetaţie forestieră, altele decât cele
cuprinse în amenajamente silvice, servind pentru protecţia terenurilor
agricole, terenuri cu pajişti împădurite, terenuri ocupate cu construcţii şi
instalaţii agro-zootehnice şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile de exploatare
agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc noilor producţii
agricole, terenurile agricole aflate temporar sub ape prin inundaţii precum şi
orice alte terenuri care neavând alte folosinţe pot fi valorificate pentru
producţia agricolă. Toţi posesorii de terenuri cu destinaţie agricolă au
obligaţia de a cultiva terenurile, de a creşte producţia, de a le amenaja, proteja
şi ameliora suprafeţele.
Amplasarea obiectivelor industriale, agro-zootehnice şi social-
culturale se va face în perimetrul construibil al localităţilor, pe terenuri
neproductive, improprii producţiei agricole şi în aşa fel încât să nu afecteze,
în nici un fel, desfăşurarea normală a activităţii agricole.
Schimbarea folosinţei terenurilor arabile în alte categorii de folosinţă
agricolă este interzisă.

347
 Terenurile cu destinaţie forestieră sunt cele acoperite cu păduri,
terenurile care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administrare
forestieră precum şi alte terenuri destinate împăduririi, amenajărilor silvice
care se delimitează cu ceilalţi deţinători de terenuri interesaţi. Toate aceste
terenuri constituie fondul forestier al României.
Prin terenuri destinate nevoilor de cultură, producţie şi administrare
forestieră se înţeleg poienile şi golurile din perimetrul pădurii, terenurile
neproductive şi degradate sau orice alte terenuri destinate a fi împădurite,
terenuri ocupate cu diferite construcţii şi instalaţii silvice, cinegetice,
piscicole sau de exploatare a pădurilor, pepinierele silvice, potecile forestiere,
pădurea, terenurile destinate a servi cu produsele lor gospodărirea vânatului
şi creşterea peştelui în ape de munte aflate în perimetrul sau în afara
pădurilor, grădinilor dendrologice precum şi albiile râurilor care mărginesc
pădurile.
Întregul fond forestier este supus regimului silvic, care cuprinde un
complex de norme tehnice, silvice, economice şi juridice privind amenajarea,
cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond.
Administrarea şi exploatarea pădurilor se fac pe baza dreptului de
folosinţă, ca drept real şi principal.
Pădurile aflate în folosinţa persoanelor fizice pot fi exploatate
personal sub formă de contract dar există şi obligativitatea reîmpăduririlor.
Terenuri aflate permanent sub ape sunt: albiile minore ale
cursurilor de apă, cuvetelor lacurilor şi bălţilor naturale, fundul apelor
maritime interioare şi ale mării teritoriale.
Apele sunt întrebuinţate în: asigurarea alimentării cu apă a
localităţilor, producerea energiei electrice, asigurarea procesului de producţie
în industrie şi agricultură, în irigaţii, navigaţie, dezvoltarea pisciculturii etc.

348
 Pentru toate acestea apele trebuiesc protejate, amenajate, modernizate,
sistematizate, înlăturarea calamităţilor naturale etc.
Din punct de vedere al administrării apele pot fi internaţionale (mări,
oceane), teritoriale (ţărmul mării, fluvii de hotar) şi naţionale (apele din
interiorul ţării).
Conform reglementărilor în vigoare nu poate fi schimbată categoria
economică a apelor în alte categorii de folosinţă se pot doar valorifica
superior în cadrul aceleiaşi categorii de folosinţă.
Terenuri destinate localităţilor sunt cele cuprinse în perimetrul
construibil pe care se află grupate construcţii de locuit, curţi, obiective social-
culturale, fabrici, uzine, construcţii agro-zootehnice, pieţe şi reţele stradale
precum şi alte terenuri care servesc nevoilor de construcţii şi amenajări de
ordin tehnic edilitar.
Perimetrele construibile sunt stabilite prin schiţe de sistematizare.
Terenuri cu destinaţii speciale sunt acelea folosite pentru căile de
comunicaţii rutiere şi feroviare, construcţii navale şi aeriene cu clădirile şi
instalaţiile aferente, transportul energiei electrice şi telecomunicaţii,
exploatările miniere la zi şi cariere de orice fel, rezervaţiile şi monumentele
naturii, terenurile destinate nevoilor de apărare precum şi cele folosite pentru
alte destinaţii asemănătoare.
Aceste terenuri beneficiază de un regim economic şi juridic, ele
putând fi folosite sau administrate numai de persoana juridică beneficiară, pe
termen nelimitat, fără să fie veşnic.
Regimul juridic al acestor terenuri
Regimul juridic al acestor terenuri este cu totul special. Terenurile
destinate transportului sunt compuse din terenul afectat de partea carosabilă,
de căi ferate, de conducte etc. dar şi terenurile ocupate de construcţiile şi
instalaţiile de deservire nemijlocită a transporturilor.

349
 Fac parte din drumuri (circulaţia vehiculelor şi pietoni) şi: podurile,
viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcţiile de apărare şi
consolidare, trotuarele, construcţiile de apărare şi consolidare, trotuarele,
locurile de parcare şi staţionare, plantaţiile, indicatoarele, instalaţiile pentru
circulaţie, cantoanele şi clădirile de serviciu precum şi alte amenajări sau
instalaţii destinate apărării sau exploatării drumurilor.
Folosinţa funciară privind terenurile cu destinaţie specială este
gratuită.
Abandonarea terenurilor cu destinaţie specială duce la trecerea lor în
proprietatea statului, amenajarea şi atribuirea unei noi categorii de folosinţă.
Terenuri destinate transportului feroviar se compun din porţiunile
de teren ocupate de linii, cantoane, depouri, ateliere, magazii, remize de
vagoane, rampe de încărcare, clădiri de serviciu etc. precum şi terenurile
ocupate de zonele de protecţie ale liniilor împotriva înzăpezirilor şi de
consolidare a terenurilor mişcătoare care ameninţă căile ferate.
Terenurile destinate transportului pe apă atât transportului maritim
cât şi fluvial sunt compuse din teritoriul ocupat de porturi cu toate
construcţiile şi instalaţiile necesare desfăşurării traficului maritim, teritoriile
ocupate de şantierele de construcţii şi reparaţii navale, cele ocupate de faruri
precum şi cele ocupate de diferite construcţii administrative şi social culturale
legate de activitatea personalului maritim.
Constituie zonă maritimă fluvială sau a altor căi navigabile fâşia de
teren situată de-a lungul ţărmului mării teritoriale sau a apelor interioare
navigabile pe o lăţime de 20 m.
Terenurile destinate transportului aerian sunt terenurile aferente
aeronauticii civile pe care se pot efectua decolări şi aterizări, se găsesc
aeroporturi, aerodromuri inclusiv cele aferente instalaţiilor tehnice necesare
asigurării transportului aerian precum şi terenurile de lucru auxiliare.

350
 Administrarea şi exploatarea acestor terenuri se face numai de
beneficiari.
Terenuri destinate producerii şi transportului energiei electrice au
dreptul direct de administrare în competenţa întreprinderilor producătoare.
Terenurile de sub liniile de transport a energiei electrice pot rămâne în
administrarea unităţilor care fac agricultură, în conformitate cu destinaţia lor
iniţială, ca de altfel şi liniile de telecomunicaţie, conductele de transport
pentru alimentarea cu apă, canalizare, conductele pentru transportul
produselor petroliere, gazelor precum şi alte instalaţii similare se vor grupa şi
sistematiza de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de comunicaţii, a
digurilor şi canalelor de irigaţii şi de desecări în aşa fel încât să nu se
degradeze culturile şi să nu se stânjenească execuţia lucrărilor agricole.
Terenurile destinate exploatărilor miniere şi petroliere au pe lângă
acestea şi terenuri destinate executării prospecţiunilor geologice şi geofizice,
acestea fiind terenuri proprietate de stat şi sunt administrate direct şi se
folosesc pentru construirea clădirilor şi instalaţiilor necesare exploatării
bogăţiilor de orice natură ale subsolului precum şi pentru depozitarea,
transportul şi prelucrarea lor.
Terenurile destinate rezervaţiilor şi monumentelor naturii sunt
terenuri care prezintă o deosebită importanţă ştiinţifică sau estetică precum şi
toate terenurile care prin frumuseţea lor naturală sau interesul ştiinţific ce-l
prezintă sunt demne de a fi conservate şi lăsate posterităţii. Aceste terenuri
împreună cu flora şi fauna lor dobândesc calitatea juridică de „Monument al
naturii”. Acestea sunt bunuri naţionale.
Administrarea generală şi ocrotirea lor precum şi exploatarea
ştiinţifică a rezervaţiilor este realizată de o comisie pentru ocrotirea
monumentelor naturii, centrală şi teritorială.

351
 Terenurile destinate staţiunilor balneo-climaterice, pentru staţiuni
de cură sau balneo-climaterice, sunt compuse din teritoriile ocupate,
nemijlocit, de staţiunile balneo-climaterice şi cele destinate zonelor de
protecţie. Tot în această categorie de terenuri intră şi crearea de spaţii verzi, a
rezervei de parcuri, dezvoltării staţiunii precum şi înzestrarea sanatoriilor cu
terenurile necesare. Terenurile sunt de folosinţă publică.
Terenurile destinate monumentelor de cultură. Monumentele de
cultură pot aparţine statului, persoanelor juridice precum şi persoanelor
fizice. Terenurile ocupate de monumentele de cultură împreună cu zonele de
protecţie din jurul lor au regim juridic distinct cu unele restricţii privind
folosirea şi ocrotirea lor.

5.1.3 Publicitatea imobiliarã

Regimul cărţilor funciare a fost introdus pe teritoriul României, în
mod treptat, începând cu anul 1855 în Transilvania şi Banat şi în 1870 în
partea de nord a Moldovei. În 1933 prin Legea nr. 23 s-a instituit regimul
cadastral pentru întregul fond funciar al României inclusiv a cărţilor funciare
şi pe restul teritoriului ţării (Muntenia, Moldova şi Oltenia). Tot prin această
lege s-a prevăzut introducerea întocmirii cadastrului ţării prin lucrări
geodezo-topografice. În 1947 Cărţile funciare au fost transformate în cărţile
de publicitate funciară. În anul 1971 s-a statuat că prin reintroducerea cărţilor
de fond funciar general se realizează: înscrierea posesorilor şi a titlului de
bază celui care îl posedă, precum şi a actelor juridice privind drepturile reale
constituite asupra terenurilor sau construcţiilor în vederea asigurării
publicităţii şi opozabilităţii acestora faţă de terţi.
La această oră funcţionează în România, în paralel, sistemul de
publicitate al registrelor de transcripţiuni şi prescripţiuni existente în

352
Muntenia şi Oltenia şi sistemul de publicitate al cărţilor funciare în
Transilvania şi nordul Moldovei.
Evidenţa raporturilor juridice funciare se ţine în registrele de
transcripţiuni şi inscripţiuni şi cărţile funciare formând deci partea juridică a
cadastrului.
Registrele de transcripţiuni se ţin la Notariatele de stat judeţene şi în
care se copiază conţinutul actelor în ordinea depunerii lor pentru
autentificare. Acestea sunt publice şi pot fi consultate de orice persoană
interesată, putându-se elibera eventuale copii.
Acestea sunt organizate pe comune şi persoane, realizându-se o
publicitate personală. Un astfel de act, o copie, nu reflectă realitatea deoarece
nu are la bază planul cadastral. Mai mult:
- ţinându-se evidenţa pe proprietar şi nu pe imobil; pentru a
cunoaşte imobilul trebuie cunoscuţi toţi proprietarii în ordine
succesorială;
- se numeşte numai comuna unde se află bunul şi natura acestuia;
- extrasele de pe registre au o valabilitate relativă întrucât cu ocazia
înscrierilor nu se fac cercetări asupra valabilităţii şi legalităţii
actelor;
- publicitatea drepturilor reale este parţială întrucât o serie de acte
juridice nu sunt supuse publicităţii.
Toate aceste deficienţe sunt îndepărtate de cărţile funciare. Singurul
dezavantaj al acestor registre este legat de dobândirea dreptului de proprietate
a unui imobil prin înscrierile privind proprietatea succesorală asupra lui.
Cărţile funciare prin sistemul de publicitate sunt registre sau foi
funciare în care se înscriu drepturile reale ale tuturor proprietarilor la terenuri
din cuprinsul teritoriului administrativ comunal sau orăşenesc. Ea descrie
imobilele şi drepturile reale ce decurg din ele prin lucrări de cadastru funciar

353
general, prin care se identifică, delimitează şi măsoară fiecare parcelă cu
posesorul ei. Deci, cadastrul funciar general este baza tehnică a cărţilor
funciare.
Cărţile funciare sunt întocmite şi numerotate pe comune în care sunt
trecute toate parcelele pe categorii de folosinţă din raza acestor unităţi
administrative.

5.2. BUNURILE ŞI CIRCULAŢIA LOR

In sens economic, prin cuvântul bun se desemnează orice lucru util.

Pentru ca un lucru sa devină bun, în sens juridic, trebuie să prezinte
utilitate şi să fie apt de apropiere.
In sens juridic, prin cuvântul bun, sunt indicate lucruri care pot face în
acelaşi timp obiectul unei apropieri individuale ori colective şi care pot fi
exprimate într-o valoare bănească.
Bunurile se clasifica după trei criterii:
- după destinaţia economică;
- după însuşiri fizice;
- după modul cum se înfăptuieşte circulaţia lor economică.
După destinaţia economică bunurile pot fi:
- mijloace de producţie
- obiecte de consum individual.
Mijloacele de producţie servesc în procesul de producţie un timp
mai îndelungat acestea fiind: pământul, clădirile destinate producţiei,
maşinile, utilajele cu care se acţionează asupra obiectului muncii. În aceasta
clasificare se includ şi obiecte ale muncii ca materia primă, combustibilul,
etc.

354
 Obiectele de consum individual îndeplinesc nevoile materiale şi
culturale ale beneficiarilor: îmbrăcăminte, alimente, cărţi, obiecte de uz
casnic gospodăresc.
Clasificarea bunurilor după criteriul însuşirilor fizice este:
- bunuri consumabile şi bunuri neconsumabile;
- bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;
- bunuri certe şi bunuri în genere;
- bunuri divizibile şi bunuri indivizibile;
- bunuri principale şi bunuri accesorii;
- bunuri nemişcătoare şi bunuri mişcătoare;
- bunuri corporale şi bunuri incorporale.
Sunt consumabile bunurile care se consumă la prima lor întrebuinţare
(alimente, combustibil, etc.)
Sunt neconsumabile bunurile apte de întrebuinţări succesive, fără a
se distruge material sau pierde juridic (clădiri, haine, mobilă, etc.)
Bunurile fungibile sunt cele care, aflate într-un raport de echivalenţă,
se pot schimba unele cu altele, cu prilejul plăţii sau executării unei obligaţii
(bilete de bancă, moneda metalică, etc.). Fungibilitatea presupune un raport
de echivalenţă între bunuri, în puterea căruia acestea pot servi unul în locul
altuia la îndeplinirea obligaţiilor. Raportul de echivalenţă se stabileşte prin
cântărire, numărare, măsurare.
Bunurile nefungibile sunt cele care având individualitate proprie,
determinată de calităţile intrinseci, nu se pot înlocui unele cu altele pentru a
libera pe debitor. Raportul de echivalenţă între asemenea bunuri lipseşte, de
exemplu, un tablou făcut de un pictor.
Bunurile certe sunt cele care fiind determinate individual, se
deosebesc de alte bunuri prin caracterele lor generice (o anumita casă).

355
 Individualizarea bunurilor în genere nu se poate face decât prin
cântărire, numărare sau măsurare.
Importanta deosebirii bunurilor incerte şi de genere se manifestă în
legătură cu stabilirea momentului când se consideră transmisă proprietatea şi
cu problema riscului lucrului.
In cazul bunurilor incerte, dreptul de proprietate se transferă în
principiu, prin simplul acord de voinţă al părţilor, pe când bunurile în genere
sunt transmise în proprietatea dobânditorului numai în momentul în care a
avut loc individualizarea lor.
Când obiectul raportului juridic este un corp cert, riscul trece
asupra dobânditorului chiar din momentul stabilirii acestui raport
juridic. Daca bunul în genere nu a fost individualizat, riscul rămâne
asupra vânzătorului.
Bunurile divizibile sunt cele care, din punct de vedere material sau
intelectual, se pot împărţi, fără ca prin aceasta să-şi piardă valoarea
economică (stofa, alimentele).
Bunurile indivizibile odată împărţite înlătura posibilitatea de a mai fi
folosite (un animal). Această distincţie prezintă interes la partaj, în cazul
căruia bunurile indivizibile urmează să fie atribuite unui singur copărtaş,
precum şi în materia executării, când obiectul obligaţiei, fiind indivizibil,
executarea să poată fi cerută unui singur dintre codebitori.
Bunurile principale au o existenţă de sine stătătoare, o destinaţie
economică proprie şi un regim juridic independent (imobilele, de ex.).
Bunurile accesorii sunt legate prin destinaţia lor economică de alte
bunuri, cărora sunt menite să le servească (telecomanda televizorului, arcuşul
de la vioară).
Bunurile nemişcătoare, în grupa cărora intră toate bunurile care
au o aşezare fixă şi stabilă, sunt: pământul, clădirile, în general ceea ce

356
este legat de sol. În categoria bunurilor nemişcătoare prin obiectul la
care se aplică intră, uzufructul asupra bunurilor imobile, servituţile şi
acţiunile care tind la revendicarea unui imobil. Într-o interpretare largă,
din aceasta grupă fac parte şi:
- toata celelalte drepturi reale, când au ca obiect un imobil;
- creanţele imobiliare (când imobilul vândut nu este delimitat în momentul
vânzării şi deci proprietatea nu a fost transferata asupra cumpărătorului, care
rămâne creditor imobiliar până la delimitare);
- acţiunile care urmăresc valorificarea drepturilor reale imobiliare , precum şi
cele care tind să desfiinţeze un act ce are ca obiect un lucru imobil (acţiunea
în revendicare imobiliara, acţiunea confesorie de servitute, acţiunile
posesorii, acţiunea în nulitate, acţiunea în rezoluţiune şi acţiunea în revocarea
unei donaţii).
Bunurile mişcătoare nu au o astfel de aşezare fixă şi stabilă putându-
se mişca dintr-un loc în altul fie prin forţa proprie, fie cu energie străină.
Bunurile sunt mişcătoare nu numai prin natura lor ci şi prin:
- determinarea legii;
- prin anticipaţie.
Categoria bunurilor mişcătoare prin determinarea legii este
consacrată şi conţine: drepturile reale mobiliare, creanţele mobiliare şi
acţiunile mobiliare.
In grupa bunurilor mobile prin anticipaţie intra bunurile imobile
prin natura lor care, pentru a satisface un interes determinat al proprietarului,
pierd caracterul lor imobiliar. De pildă, deşi recolta înainte de a fi culeasă nu
este separată de fond, totuşi fiind destinată a fi culeasă, nimic nu se opune ca
prin convenţie părţile să o presupună astfel înainte de separare naturală. în
acest caz recolta devine mobil prin anticipaţie.

357
 Particularităţile ce deosebesc regimul juridic al bunurilor imobile
de bunurile imobile sunt:
- regimul publicităţii înstrăinărilor şi constituirii de drepturi reale este
propriu, în principiu, numai imobilelor;
- numai bunurile imobile pot face în principiu obiectul unei garanţii
ipotecare, bunurile mobile putând fi obiect de gaj, fiecare din aceste garanţii
reale fiind supusă unor condiţii speciale şi producând efecte deosebite;
- procedura executării silite cunoaşte reguli deosebite pentru fiecare categorie
de bunuri;
- distincţia bunurilor în imobile şi mobile găseşte interes şi în ce priveşte
regulile din materia posesiunii. Uzucapiunea şi acţiunile posesorii au ca
obiect numai bunurile imobile;
- dacă obiectul în litigiu este un bun imobil, competenţa instanţei de judecata
e determinată de situaţia lui, iar dacă este un bun mobil, competenţa aparţine
instanţei de la domiciliul pârâtului, dar şi în raport de valoarea acestuia;
- imobilele aflate în cuprinsul ţării, aparţinând persoanelor străine, sunt
supuse legii teritoriale; cu privire la imobile, conflictul legilor în spaţiu se
rezolva în favoarea principiului personalităţii;
- codul familiei conţine reguli diferite, fondate pe această diviziune când este
vorba de actele de dispoziţie.
Bunurile corporale au o existenţă materială, o formă concretă, lizibilă
şi căzând sub simţurile noastre (masa, casa).
Bunurile incorporale au o existenţă abstractă adică nu au o forma
materială concretă. În această categorie figurează toate drepturile de creanţă,
precum şi toate drepturile reale, cu excepţia dreptului de proprietate, care
confundându-se cu obiectul asupra căruia poartă, este trecut în rândurile
bunurilor corporale. Interesul practic al acestei distincţii se pune în legătură

358
cu domeniul de aplicare a acţiunii în revendicare. Numai bunurile corporale
pot fi, în principiu, revendicate.
Din punct de vedere al circulaţiei economice bunurile pot fi:
- bunuri proprietate de stat , din care , o parte reprezintă proprietate publică
de
interes naţional, proprietate publică de interes local, aflate în administrarea
consiliilor locale,
- bunuri în proprietate privată.

5.3 MODURI DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE

Sunt acele mijloace juridice cum sunt faptele şi actele juridice de

dobândire atât a dreptului de proprietate cât şi a celorlalte drepturi reale.
In normele juridice de drept civil sunt prevăzute moduri generale şi
moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate care sunt prevăzute
în alte acte normative.
Dreptul de proprietate se dobândeşte şi se transmite prin:
 succesiune,
 prin legate,
 prin convenţie,
 prin tradiţiune,
iar proprietatea se mai dobândeşte şi prin:
 accesiune sau incorporaţiune,
 prin prescripţie,
 prin lege.
 prin ocupaţiune.

359
 Criterii de clasificare a modurilor de dobândire a dreptului de
proprietate
A. După întinderea dobândirii:
 universale,
 cu titlu universal,
 cu titlu particular;
B. Moduri originare şi derivate.
C. Moduri de dobândire între vii şi moduri de dobândire pentru cauza de
moarte.
Moduri de dobândire originare
A. Accesiunea.
Accesiunea este dreptul în virtutea căruia proprietarul dobândeşte tot ceea ce
se uneşte sau se încorporează, în mod natural sau artificial, la lucrul sau.
1. Accesiunea imobiliara naturală, care poate izvorî din:
a) adăugirile de teren provocate prin acţiunea apei sau prin avulsiune (ruperea
unor mari porţiuni de pământ smulse brusc prin acţiunea apelor şi alipite la
alt proprietar). în acest din urmă caz, adăugirile de pământ rămân
proprietarului la care s-au alipit, afară de cazul în care nu au fost revendicate
în termen de un an de proprietarul fondului de la care s-au dezlipit, iar în
cazul statului, revendicarea este inprescriptibilã (proprietatea publică);
b) fixarea pe fond a unor animale şi zburătoare sălbatice. În aceste cazuri este
vorba de porumbei, albine, iepuri de casă, adică de animale care nu sunt nici
cu totul sălbatice nici cu totul domestice şi trăiesc în libertate în fondul unde
se stabilesc.
2. Accesiunea imobiliara artificiala. Toate construcţiile, plantaţiile şi
lucrările aflate pe un fond sunt ale proprietarului acelui fond. Când aceste
lucrări sunt efectuate de o persoana, alta decât proprietarul, i se recunoaşte
acesteia dreptul de a fi despăgubită.

360
3. Accesiunea mobiliara. Acest mod de dobândire a proprietăţii intervine
atunci când lucrurile mobile aparţin la doi proprietari diferiţi, iar prin unirea
lucrurilor ia naştere un lucru mobil nou, caz în care lucrul nou aparţine
proprietarului lucrului cel mai important dintre cele reunite, cu obligaţia de a-
i despăgubi pe proprietarul lucrului cel mai puţin important.

B. Posesia de bună credinţă

Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie
trebuinţa de vreo curgere de timp. Deci, simpla posesie a bunului mobil s-a
considerat că valorează titlu de proprietate. În sens juridic, cuvântul
prescripţie înseamnă o perioadă de timp, un termen după împlinirea căruia se
poate afirma despre prescriere.
C. Uzucapiunea
Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este un mod originar de
dobândire a proprietăţii imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite.
1. Condiţiile uzucapiunii sunt:
1a. posesiunea să fie utilă, adică neviciată;
1b. posesorul să posede cu voinţa de a fi proprietar;
1c. să posede lucrul în timpul prevăzut de lege.
Toate bunurile imobiliare pot fi dobândite prin uzucapiune, cu excepţia
acelora scoase din circuitul civil general (bunurile proprietate publică).
2. Termenul cerut pentru realizarea uzucapiunii este:
- 30 de ani, chiar când posesorul este de rea credinţă şi nu posedă pe baza
unui just titlu;
- 10 - 20 ani, când posesorul posedă un bun imobil pe baza unui just titlu şi
este de bună credinţă.
Orice act juridic translativ de proprietate precum vânzarea, donaţia,
etc., când emană de la altul decât adevăratul proprietar constituie un just titlu.

361
Hotărârea judecătorească serveşte ca just titlu când are un caracter atributiv
de drepturi (ordonanţa de adjudecare). Buna-credinţă este în această materie
un element distinct de just titlu. Ea consta în credinţa posesorului că cel de la
care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea
transmite proprietatea.
In materia uzucapiunii, buna credinţă se cere a exista numai în
momentul transmiterii imobilului şi aceasta se prezumă totdeauna, sarcina
probei relei-credinţe incumbă adversarului. Calculul termenului uzucapiunii
de 10-20 ani se face în funcţie de faptul dacă adevăratul proprietar locuieşte
sau nu în circumscripţia aceluiaşi tribunal în care se află lucrul nemişcător.
Termenul va fi de 10 ani în prima ipoteza şi de 20 de ani în a doua
situaţie.
Atunci când proprietarul ar locui o parte din timp în acelaşi judeţ, iar
restul de timp în alt judeţ, un an de prezenţă valorează doi ani de absenţă.

3. Pentru a completa prescripţia posesorul poate sa unească

posesiunea sa cu cea a autorului său. Joncţiunea este posibilă în următoarele
trei situaţii:
3a. posesiunea actuală este de aceeaşi natură cu cea anterioară;
3b. dacă posesorul actual este de rea credinţă, iar autorul său este de bună
credinţa termenul prescripţiei nu va putea fi decât de 30 de ani, din care se va
putea scădea numărul de ani cât a posedat autorul său de bună credinţă;
3c. dacă posesorul actual este de bună credinţă , iar autorul său de rea
credinţă;

4. Întreruperea prescripţiei achizitive constă în apariţia unui fapt care

înlătură permanenta posesiunii şi în acţiunea proprietarului, făcând inutil
timpul ce s-a scurs.

362
 5. Suspendarea prescripţiei achizitive, opreşte cursul prescripţiei pe
timpul cât durează, fără însă a şterge pentru trecut. Efectele suspendării
constau în aceea că împiedică vremelnic curgerea prescripţiei, făcând
ineficace posesiunea realizată pe timpul cât durează cauza care a provocat
suspendarea
.
6. Efectele uzucapiunii. Efectul cel mai important al uzucapiunii este
de a transforma pe posesor în proprietar cu efect retroactiv, chiar din ziua în
care a început să posede. În sistemul de carte funciara uzucapiunea este
admisă în următoarele situaţii:
6a. când s-a făcut întăbularea unui drept pe baza unui titlu nevalabil, în care
caz titularul înscris în cartea funciară, dacă partea este de bună credinţă în
momentul întăbulării, dobândeşte un drept inatacabil după o posesiune de 10
ani;
6b. când proprietarul înscris în cartea funciară fiind decedat, o persoana
posedă cu bună credinţă un imobil timp de 20 de ani, socotiţi după decesul
acelui proprietar.
Uzucapiunea produce efectele în acest sistem numai de la data când dreptul
dobândit prin uzucapiune s-a înscris în favoarea persoanei în temeiul unei
hotărâri judecătoreşti.

D. Moduri derivate de dobândire a proprietăţii.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate. Principii generale

Dintre drepturile reale principale, cel mai important este dreptul de
proprietate, întrucât conferă titularului său deplinătatea puterilor incluse în
cele trei atribute:

363
- posesia;
- folosinţa;
- dispoziţia.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii:
- o parte din dezmembrăminte sunt recunoscute unei persoane determinate şi
dispar odată cu aceasta;
- altă parte sunt create în beneficiul proprietarului unui lucru (servituţi)
acestea existând în interesul fondului (servituţile reale).
Dezmembrămintele sunt compatibile numai cu dreptul de proprietate
privată şi nu cu dreptul de proprietate publică.
Dezmembrãmintele dreptului de proprietate sunt: dreptul de
superficie, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de uzufruct şi dreptul de
servitute.
Dreptul de superficie
Dreptul de superficie constă în dreptul de proprietar pe care îl are o
persoana, denumita superficiar, asupra construcţiei, plantaţiei sau lucrării ce
se afla pe un teren, care aparţine unui alt proprietar, precum şi în dreptul de
folosinţă asupra terenului pe care se găseşte construcţia, plantaţia sau orice
altă lucrare. Dreptul de superficie este un drept real prin specificul său, având
particularităţile sale proprii.
Superficiarul exercită asupra construcţiei sau a plantaţiei atributele
dreptului de proprietate.
A. Modul de dobândire a dreptului de superficie.
Dreptul de superficie se poate dobândi:
a. prin acte juridice cu titlu oneros sau gratuit;
b. prin uzucapiune în aceleaşi condiţii cu dreptul de proprietate.
B. Caracterele dreptului de superficie sunt:

364
a. este un drept real imobiliar, fiindcă nu poate purta decât asupra lucrurilor
nemişcătoare;
b. poate purta asupra tuturor construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor aflate pe
teren, fiind în acest caz complet, dar poate purta şi asupra unei părţi din
aceste, când este incomplet;
c. acest drept este suprapus dreptului de proprietate asupra terenului, de care
este distinct; proprietarul terenului nu poate cere încetarea situaţiei create prin
constituirea dreptului de superficie, situaţie care dăinuie în condiţiile stabilite
prin actul de constituire a dreptului de superficie. Aceasta înseamnă că nu se
poate pune niciodată problema împărţirii, căci nu este vorba de indiviziune,
ci de proprietăţi distincte;
d. este un drept real perpetuu;
e. nu se stinge prin neuz timp de 30 de ani;
f. poate fi grevat cu sarcini în măsura compatibilităţii acestora cu conţinutul
propriu al dreptului de superficie precum: uzufruct, abitaţie, servituţi,
privilegii imobiliare şi ipoteci.

Dreptul de uz
Dreptul de uz este un drept de uzufruct mai restrâns, care dă putinţa
titularului său de a se folosi de bunul altuia şi chiar de a culege o parte din
fructe în limita trebuinţelor uzuarului şi a familiei sale. Uzuarul nu poate
vinde sau închiria dreptul său de folosinţă şi nu poate greva cu sarcini dreptul
său de uz.

Dreptul de abitaţie
Abitaţia este un drept real de uz aplicat la casa de locuit. Acestui drept
i se aplică aceleaşi reguli ca şi dreptului de uz. Dreptul de abitaţie este strict
personal ce nu poate fi cedat şi ipotecat altei persoane. Dacă casa este prea

365
mare pentru nevoile sale, titularul dreptului de abitaţie are dreptul să
închirieze o parte din aceasta.

Dreptul de uzufruct
Uzufructul este un drept real de folosinţă pe care o persoană,
denumită uzufructuar, îl exercită cel mult până la încetarea sa din viaţă asupra
unor bunuri aparţinând altei persoane denumită nud proprietar, cu obligaţia
de a-i conserva substanţa.
1. Caracterele uzufructului:
a. este un drept real, mobiliar sau imobiliar;
b. este un drept de folosinţă;
c. este un drept temporar, a cărui durata este mărginită la viaţa
uzufructuarului;
d. este un drept cesibil;
e. comporta două atribute: posesia şi folosinţa.
2. Modurile de constituire ale uzufructului
Uzufructul se poate constitui asupra oricărui bun, mobil sau imobil,
ori chiar asupra unei creanţe. În situaţia în care uzufructul este constituit
asupra unor bunuri consumabile, uzufructuatorul are dreptul de a dispune de
ele, cu îndatorirea de a le înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau
preţul lor la sfârşitul uzufructului (art. 526 cod civil).
În prezent , uzufructul se poate constitui prin voinţa omului şi anume:
- prin contract;
- prin testament;
- prin uzucapiune (prescripţie achizitivă).
a) Dobândirea uzufructului prin contract se poate înfăptui prin înstrăinare şi
prin retenţie.

366
b) Dobândirea uzufructului prin testament este frecvent întâlnită în practică şi
se poate manifesta în doua forme:
- constituirea directă, prin acte de înstrăinare;
- constituirea indirecta, pe cale de retenţie;
Uzufructul va putea fi constituit prin testament şi asupra unei cote părţi din
moştenire.
c) Dobândirea uzufructului prin uzucapiune nu este prevăzută în temeiul unor
dispoziţii legale. Ea este posibilă prin analogie, avându-se în vedere
principiul că prescripţia achizitivă se aplică tuturor drepturilor reale.
3. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului.
Drepturi:
a) Dreptul de a se folosi de lucru aşa cum s-ar folosi proprietarul însuşi.
b) Dreptul de a culege fructele se întinde asupra tuturor fructelor: naturale,
industriale, civile.
c) Uzufructuarul poate să cedeze, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, folosinţa
lucrului.
d) Uzufructuarul poate sa constituie un drept de ipoteca sau de gaj asupra
dreptului său de uzufruct.
e) Pentru apărarea dreptului de uzufruct, titularul său are la îndemână:
- acţiunea petitorie;
- acţiunea personală;
- acţiunile posesorii;
- acţiunea în grăniţuire;
- uzufructuarului i se recunoaşte şi dreptul de a provoca partajul dreptului
primit în uzufruct dacă acesta se găseşte în indiviziune, însă fără a pune în
discuţie dreptul de proprietate, ci numai în măsura în care folosinţa lui i s-ar
găsi în indiviziune cu alţi coindivizãri.
Obligaţii:

367
a) uzufructuarul are obligaţia de a întocmi inventarul lucrurilor mobile şi acte
din care să rezulte starea în care se află acestea;
b) uzufructuarul este obligat să dea cauţiune;
c) uzufructuarul este obligat să se folosească de lucru ca un bun proprietar şi
să-i conserve substanţa răspunzând de stricăciunile cauzate lucrului din vina
sau neglijenţa sa;
d) de a nu schimba destinaţia lucrului;
e) să plătească sarcinile anuale şi contribuţiile care sunt considerate sarcini
ale fructelor;
f) de a plăti cheltuielile de judecată rezultate, în principiu, din litigiile purtând
asupra dreptului său de folosinţă;
g) de a restitui lucrul nudului proprietar la încetarea uzufructului.
4. Drepturile şi obligaţiile nudului proprietar.
Drepturi:
Lipsit provizoriu de puterea de a uza şi de a culege fructele lucrului
său, proprietarul continuă să aibă putinţa de a dispune de bunul său. De aceea
nudul proprietar va putea:
a) să înstrăineze şi să greveze cu sarcini dreptul său de nudă proprietate, fără
vătămarea dreptului de folosinţă cuvenit uzufructuarului;
b) sa perceapă produsele lucrului, întrucât acestea intra în noţiunea de capital,
care îi aparţine întotdeauna lui;
c) să facă toate reparaţiile mari, ca de exemplu refacerea totală sau parţiala a
lucrului, care nu poate fi socotit drept o simpla sarcina a folosinţei;
d) să intenteze toate acţiunile prin care se apără dreptul său de proprietate,
precum: acţiunea în revendicare, acţiunea în grăniţuire, acţiunile posesorii,
etc.
Obligaţii:
a) de a nu vătăma prin fapta sa sau în alt fel drepturile uzufructuarului;

368
b) să garanteze pe uzufructuar împotriva oricărei evicţiuni;
5. Modurile de stingere a uzufructului.
Dreptul de uzufruct se stinge prin:
a) Moartea uzufructuarului;
b) Prin expirarea termenului;
c) Prin totala desfiinţare a lucrului asupra căruia poartă uzufructul.
d) Prin consolidare, adică prin întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii
de nud proprietar şi de uzufructuar.
e) Prin renunţare la uzufruct.
f) Prin prescripţia achizitivă îndeplinită de un terţ.
g) Prin decădere pentru abuz de folosinţă (art. 558 cc).
h) Prin desfiinţarea dreptului de proprietate al constitutorului sau a însuşi
dreptului de uzufruct (anulare, revocare, rezoluţiune).
Stingerea dreptului de uzufruct are drept consecinţă:
a) Uzufructuarul încetează de a mai folosi lucrul pe care are obligaţia de a-l
restitui. în principiu restituirea se va face în natură.
b) Uzufructuarul şi nudul proprietar procedează la lichidarea raporturilor de
obligaţii şi sarcini reciproc născute din uzufructul stins.
Dreptul de servitute
Dreptul de servitute este un drept real în virtutea căruia se impune
unui fond, numit fond servant sau aservit, o anumita sarcină în favoarea altui
fond, numit fond dominant, care aparţine altei persoane decât aceea ce deţine
fondul aservit.
A. Caracterele dreptului de servitute:
a) Servitutea este un drept real imobiliar, pentru că poartă numai asupra unui
lucru nemişcător prin natura lui.
b) Servitutea presupune existenţa a doua fonduri: această formulare trebuie

369
înţeleasă în sensul că servitutea este constituită în profitul unui fond şi ţinând
seama de utilitatea acestuia.
c) Servitutea este un drept accesoriu. Servitutea nu poate fi cedată,
înstrăinată, urmărită sau ipotecată decât o dată cu fondul dominant.
d) Servitutea este un drept perpetuu, ca o consecinţă a caracterului său
accesoriu, deoarece, având rostul să completeze utilitatea fondului dominant,
nu ar putea să-şi îndeplinească această funcţie decât dacă va dura cât dreptul
de proprietate însuşi.
e) Servitutea este un drept indivizibil.
Aceasta înseamnă că dacă unul sau fiecare dintre cele doua imobile aparţine
mai multor coproprietari, pentru constituirea sau stingerea servituţii se cere
consimţământul tuturor coproprietarilor.
B. Clasificarea servituţilor.
Servituţile se împart în:
- naturale;
- legale;
- convenţionale.
a) Servituţile naturale sunt acelea care rezultă din situaţia naturală a
fondurilor.
b) Servituţile legale sunt cele stabilite de lege.
c) Servituţile stabilite prin fapta omului formează o a treia categorie, în care
intră:
- servituţile stabilite prin act juridic;
- servituţile stabilite prin uzucapiune;
- servitutile stabilite prin destinaţia proprietarului.
C. După obiectul lor, servituţile se împart în:
a) Servituţi pozitive.
b) Servituţi negative.

370
După modul lor de exercitare, servituţile se grupează în:
- continue;
- necontinue.
Esenţial în această clasificare este intervenţia sau neintervenţia unor acte
succesive din parte proprietarului fondului dominant.
O alta clasificare constă în:
- servituţi aparente;
- servituţi neaparente.
Situaţia specială a fondurilor face ca uneori, servituţile să poată fi grupate în:
a) servituţi continue şi aparente, cum ar fi servitutea de vedere;
b) servituţi continue şi neaparente, cum sunt în general servituţile negative;
c) servituţi necontinue şi aparente, de exemplu serveşte de trecere pe o
poteca;
d) servituţi necontinue şi neaparente, între care se poate menţiona servitutea
de păstorit. Dintre acestea, servituţile continue şi aparente sunt singurele care
justifică un interes practic deosebit întrucât:
- sunt susceptibile de o adevărată posesiune;
- pot fi dobândite prin uzucapiune;
- neîntrebuinţarea lor nu duce la stingerea lor decât în cazul în care ar exista
un act contrar folosirii lor, cum ar fi desfiinţarea ferestrei în cazul servituţii de
vedere.
D. Drepturile şi obligaţiile care decurg din servitute.
Se pot folosi de dreptul de servitute:
- proprietarul fondului dominant care are dreptul de a efectua, pe cheltuiala sa
lucrările necesare pe fondul aservit.
- situaţia în care exercitarea unei servituţi principale impune cu necesitate şi o
servitute accesorie, proprietarul fondului dominant are dreptul şi la această
servitute accesorie.

371
 E. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului aservit şi ale
titularului servitutii.
Titularul servituţii nu poate exercita servitutea decât potrivit titlului,
fiindu-i interzis să facă vreo schimbare dăunătoare primului fond.
Drepturile proprietarului fondului aservit sunt:
- să dispună de dreptul său fără a împiedica în vreun fel exercitarea liniştita a
servituţii de către titularul fondului dominant;
- titularul fondului aservit poate pretinde despăgubiri de la titularul fondului
dominant;
- titularul fondului aservit poate renunţa la imobil în favoarea titularului
fondului dominant, pentru a se elibera de obligaţia de a suporta cheltuielile
impuse prin titlu pentru necesitatea păstrării şi exercitării servituţii.
Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic prin care ar leza
folosinţa normala a servituţii.
În cazul unei servituţi de trecere, calea de acces nu poate fi închisă şi nici
îngustată.
F. Stingerea servituţilor.
Servituţile se sting:
a) prin împlinirea termenului sau condiţiei stabilite în titlu de constituire;
b) prin neuzul pe timp de 30 de ani, indiferent că neuzul s-ar datora unei
imposibilităţi materiale de a o exercita;
c) prin confuziune, când fondul dominant şi fondul aservit se reunesc în
mâinile aceluiaşi proprietar;
d) prin pierderea materiala (distrugerea) sau juridică (trecerea în proprietatea
publică prin expropriere) a fondului aservit.

5.4 REGIMUL JURIDIC AL DREPTULUI DE PROPRIETATE

372
 Potrivit art. 135 din Constituţie, statul ocroteşte proprietatea
publică şi privată.
Proprietatea asupra pământului reprezintă dreptul celor îndreptăţiţi la
reconstituirea, constituirea sau restituirea terenurilor în condiţiile legii, de a
se bucura şi de a dispune de pământ în mod exclusiv şi absolut, însă în
limitele determinate de lege. Proprietatea de stat asupra terenurilor este
publică sau privată. Terenurile ce aparţin domeniului public pot fi de interes
naţional, caz în care proprietatea asupra acestora aparţine statului, sau de
interes local, caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public,
aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor. Administrarea
domeniului de interes public naţional se face de către organele prevăzute de
lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de către
consiliile locale sau, după caz, de către prefecturi.
Prin terenurile din domeniul public înţelegem terenurile afectate unei
utilităţi publice. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din
circuitul civil, iar dreptul de proprietate asupra acestora este imprescriptibil.
Domeniul privat al statului şi respectiv al comunelor, oraşelor, municipiilor şi
al judeţelor este alcătuit din terenuri, altele decât cele aflate în domeniul
public al statului de interes naţional şi local, aflate sau intrate în proprietatea
lor prin căile şi modalităţile prevăzute de lege. Domeniul privat al statului
este supus dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel. O
data cu înfăptuirea privatizării, aceste terenuri vor putea face parte din
circuitul civil general, potrivit legii. Dreptul de proprietate privată al
persoanelor fizice asupra pământului este ocrotit de lege şi este supus liber
circuitului civil.
Referindu-ne la prevederile art. 135 din Constituţie, potrivit căruia
dreptul de proprietate în toate formele sale este ocrotit de stat, se precizează

373
că exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru
cauza de utilitate publica, după o dreapta şi prealabilă despăgubire, prin
hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra terenurilor din
intravilan, după obţinerea titlurilor de proprietate sau numai a proceselor
verbale de punere în posesie, proprietarul se poate bucura de toate atributele
dreptului său de proprietate (posesia, folosinţa şi dispoziţia), cu respectarea
actelor normative în vigoare.
Aşadar, proprietatea privată asupra terenurilor asigură titularului
acestui drept libertatea de a se bucura de toate drepturile prevăzute de
normele juridice de drept comun cu privire la modalităţile şi mijloacele de
exercitare a atributelor dreptului de proprietate.

5.5 CIRCULAŢIA JURIDICĂ A TERENURILOR

Terenurile proprietate publică de interes naţional sau de interes local

nu pot fi înstrăinate acestea fiind scoase din circuitul civil.
Terenurile proprietate privată, indiferent de proprietarul lor, sunt şi
rămân în circuitul civil. Aceasta presupune că terenurile proprietate privată
pot fi dobândite şi înstrăinate prin oricare din modurile stabilite de normele
dreptului comun, dar cu respectarea unor dispoziţii prohibitive din Legea nr.
18/1991 şi nr. 1/2000.
Terenurile situate în intravilan pot fi înstrăinate, indiferent de
întinderea suprafeţei, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
Terenurile situate în extravilan pot fi înstrăinate prin acte juridice între
vii, încheiate în forma autentica. Înainte de a fi vândut, terenul din extravilan,
proprietarul acestuia este obligat să încunoştinţeze în scris celor în drept.

374
 Titularii dreptului de preemţiune sunt obligaţi să se pronunţe asupra
exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării.
După împlinirea acestui termen, dreptul de preemţiune pentru coproprietari
sau proprietarii vecini se consideră stins. Actul de vânzare-cumpărare
încheiat cu încălcarea dreptului de preemţiune este anulabil.
Terenurile agricole din extravilan nu pot face obiectul unei executări
silite sau voluntare decât în cazurile prevăzute de lege.
Persoanele fizice pot efectua schimburi de terenuri prin acordul
acestora şi prin act autentic. Schimbul de terenuri între persoane juridice care
au în administrare terenuri asupra cărora statul are majoritatea acţiunilor sau
între acestea şi persoanele fizice se face numai cu avizul Ministerului
Agriculturii şi Alimentaţiei sau al Ministerului Mediului, după caz.
Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a
terenului pe care îl înlocuieşte, cu respectarea drepturilor reale.
Punerea în posesie se face de către Oficiul Judeţean de Cadastru,
Geodezie şi Cartografie în prezenta părţilor interesate, devenind opozabile
prin operarea în documentele cadastrale aflate la aceste instituţii.

5.6. DREPTURILE TABULARE CARE SE ÎNSCRIU ÎN

CARTEA FUNCIARA

Dreptul de superficie se înscrie în folosul titularului în partea a treia

a cărţii funciare de proprietate, arătându-se totodată coala funciară în care s-a
înscris dreptul de superficie ca un corp funciar de sine stătător. Imobilul
asupra căruia s-a constituit dreptul de superficie, se înscrie cu acelaşi număr
de parcelă însoţit de un indice, a dreptului de proprietate. În cazul în care
dreptul de superficie se constituie pe una din parcelele care alcătuiesc în
corpul funciar sau pe o parte dintr-o astfel de parcelă, se va alcătui un corp

375
funciar din parcela sau numai din partea de parcela, grevată cu dreptul de
superficie.
Dreptul de servitute, uzufruct, uz şi abitaţie în situaţiile în care
servitutea, uzufructul, uzul şi abitaţia au drept obiect numai o parte dintr-o
parcelă, aceasta se va arăta printr-o schiţă făcută de pe plan. Servitutea va fi
arătata şi în cartea funciara a fondului dominant. Radierea unei servituţi,
constituită în folosul unui imobil, se va putea face numai cu învoirea terţului,
care are înscris un drept tabular asupra imobilului. Chiar fără aceasta învoire,
biroul cărţilor funciare poate dispune radierea dreptului de servitute, după
ascultarea părţilor, dacă paguba pricinuită prin radiere ar fi neînsemnată.
Dreptul de ipotecă Ipoteca se poate înscrie numai asupra unui corp
funciar, în întregul său sau asupra părţii unui coproprietar. Dacă ipoteca s-a
constituit asupra unui etaj sau apartament, ea va fi înscrisă atât asupra
acestora, cât şi asupra părţii comune indivize, convenită proprietarului
ipotecat. Dreptul la ipoteca se înscrie pentru o anumită sumă de bani
arătându-se câtimea dobânzii. În situaţia în care suma creanţei este
determinată printr-o sumă maximă arătată în înscrisul de constituire, dreptul
la ipotecă se va înscrie pentru această sumă. Dobânzile convenţionale şi
legale, rentele sau alte prestaţii periodice, datorate pe ultimii trei ani, vor avea
rangul ipotecii. Dacă urmărirea creanţei ipotecare s-a notat în cartea funciară,
dobânzile, rentele sau celelalte prestaţii periodice, scăzute după notare, vor
avea rangul ipotecii. Cheltuielile de judecată şi urmărire vor avea rangul
dreptului de ipotecă, până la suma maximă înscrisă pentru asigurarea lor.
În cazul în care din înscrisul doveditor al vânzării se învederează că
preţul nu a fost plătit, ori nu a fost primit în întregime, dreptul de ipoteca
legală pentru garantarea preţului datorat, se înscrie din oficiu, în folosul
vânzătorului.

376
 Dacă vânzarea a fost rezolvată, acest drept se va radia din oficiu.
Procedura menţionata mai sus se aplică prin asemănare în caz de schimb sau
împărţeală pentru diferenţa de valoare datorată în bani.
Ipoteca legala pentru garantarea preţului datorat de copărtaşul
adjudecător al imobilului supus împărţelii, se va înscrie în temeiul încheierii
instanţei de adjudecare. Deosebit de cazurile menţionate mai sus, copărtaşul
va putea cere, în temeiul înscrisului original de împãrţeala şi a copiei
legalizate a chemării în garanţie, înscrierea unei ipoteci legale asupra
imobilelor ce ceilalţi copărtaşi au dobândit prin efectul împărţelii, pentru
garantarea creanţei rezultând din evicţiune.
Arhitecţii, antreprenorii şi maiştri vor putea cere, în temeiul
înscrisului original doveditor al contractului încheiat cu titularul înscris în
cartea funciară, înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care este
obiectul lucrării contractate, pentru garantarea preţului acestor lucrări. În
cazul copărtaşilor care solicită înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilelor
cât şi în cazul arhitecţilor, antreprenorilor şi maiştrilor care solicita înscrierea
unei ipoteci legale asupra imobilului, despre care s-a menţionat mai sus,
biroul cărţilor funciare poate încuviinţa înscrierea provizorie a ipotecii legale
pentru suma arătată în înscrisul de împărţeala sau în contractul de antrepriză,
iar în lipsă, pentru o suma maximă, despre care se va menţiona în cererea de
înscriere. în cazul arhitecţilor, antreprenorilor şi maiştrilor care au solicitat
înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care este obiectul lucrării,
pentru garantarea preţului lucrării se va putea cere radierea înscrierii
provizorii numai dacă au trecut trei luni de la predarea lucrării, astfel:
- justificarea înscrierii se poate face atât timp cât nu s-a notat în cartea
funciară cererea de radiere a acestei înscrieri;
- în acest caz, dacă justificarea înscrierii urmează a se face în temeiul unei
hotărâri judecătoreşti, cel ce a cerut înscrierea trebuie să prezinte biroului

377
cărţilor funciare o copie legalizată de pe hotărârea instanţei, pentru a fi
notată;
- radierea înscrierii provizorii se poate cere de cel interesat, numai dacă au
trecut 15 zile de la înmânarea încheierii, prin care s-a încuviinţat înscrierea
provizorie.
Biroul cărţilor funciare va putea acorda prelungirea acestui termen de
justificare, dacă cel înscris provizoriu a făcut cerere de prelungire, înăuntrul
termenului de 15 zile. Prelungirea se notează în cartea funciară.
Biroul cărţilor funciare se va pronunţa asupra cererii de radiere după
ascultarea părţilor, afară de următoarele cazuri, când o va respinge din oficiu:
- dacă termenul de justificare nu era împlinit;
- dacă înaintea cererii de radiere s-a notat în cartea funciară acţiunea în
justificarea înscrierii provizorii sau în executarea obligaţiei garantate prin
înscrierea provizorie.
Cesionarul poate cere în favoarea sa înscrierea ipotecii pe baza
înscrisului de cesiune a creanţei.
Debitorul cedat va putea cere în termen de o lună de la comunicarea
încheierii prin care s-a ordonat înscrierea, strămutarea ipotecii, notarea
excepţiilor pe care le-ar fi putut opune cedentul pentru cauze anterioare
comunicării încheierii şi pe care înţelege să le opună cesionarului.
Biroul de carte funciară poate încuviinţa în întregime sau în parte
radierea dreptului de ipoteca sau notarea prevăzută mai sus, în temeiul
hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a pronunţat asupra temeiniciei
excepţiilor invocate de debitorul cedat. în situaţia în care creanţa ipotecară a
fost dată în gaj, debitorul va putea opune creditorului gajist excepţiile ce le va
avea împotriva creditorului sau, dacă sunt întemeiate pe cauze anterioare
datei când i s-a comunicat încheierea prin care s-a ordonat notarea gajului.
Dacă înscrisul de ipotecă cuprinde clauza la ordin sau la purtător, se va face

378
arătarea despre această înscriere. În acest caz, dreptul la ipotecă sau dreptul la
gaj asupra creanţei ipotecară se va dobândi şi va fi opozabil prin însăşi
strămutarea sau darea în gaj a titlului la ordin sau la purtător.
În cazul în care ipoteca creanţei novate a fost rezervată pentru
garantarea noii creanţe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în
temeiul înscrisului dovedind novaţiunea.
Cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar va putea cere
înscrierea strămutării dreptului de ipoteca în temeiul înscrisurilor ce dovedesc
subrogaţia.
Rangul ipotecilor poate fi schimbat prin notarea priorităţii în temeiul
învoielii făcute între creditorii ipotecilor al căror rang se schimbă.
Dacă între ipotecile al căror rang se schimbă se găsesc şi alte ipoteci
sau drepturi ai căror titulari n-au consimţit la acordarea priorităţii, această
schimbare nu le va fi opozabilă decât în măsura în care le era opozabilă
ipoteca al cărei rang a fost cedat.
În cazul în care imobilul este vândut la licitaţie, creditorul care a
dobândit rangul unei creanţe sub condiţie, va putea renunţa la folosul
schimbării de rang, creanţa ipotecară condiţionată reluându-şi rangul cedat.
Cele menţionate mai sus se pot aplica şi în cazul în care titularul unei
ipoteci, în rang egal cu ipoteca al cărei rang a fost cedat, nu s-a învoit la
schimbare.
Drepturile reale sub condiţie suspensivă nu se vor putea întăbula sau
înscrie provizoriu, obligaţia de a strămuta ori a greva, făcuta sub această
condiţie, se va putea nota în cartea funciară.
Condiţia rezolutorie, termenul extinctiv sau sarcina liberatorie se vor
arăta în cuprinsul întăbulării sau înscrierii provizorii.
Dacă aportul unui asociat constă într-un drept tabular, acesta se va
înscrie pe numele asociaţilor.

379
 Dacă ulterior, aceeaşi societate sau asociaţie devine persoană juridică,
dreptul adus ca aport se va înscrie pe numele persoanei juridice în temeiul
unui certificat eliberat de grefa judecătoriei în al cărui registru s-a făcut
înscrierea persoanei juridice.

ANEXE

Ordinul 534 din 1 octombrie 2001, privind aprobarea Normelor tehnice pentru
introducerea cadastrului general

Publicat în Monitorul Oficial nr. 744 din 21 noiembrie 2001

Emitent: Ministerul Administraţiei Publice

Având în vedere Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 70/2001 pentru modificarea şi

completarea Legii cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, in temeiul art. 9 alin. (3)
din Hotărârea Guvernului nr. 8/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Ministerului Administraţiei Publice, ministrul administraţiei publice emite prezentul ordin.

Art. 1
Se aproba Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, prevăzute în anexa care
face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea dispoziţiile
Ordinului preşedintelui Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie nr. 452/1999,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 25 februarie 1999.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în
vigoare la data publicării.

Ministrul administraţiei publice,

Octav Cozmanca

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 744 din data de 21 noiembrie 2001

Normele Tehnice din 1 octombrie 2001, pentru introducerea cadastrului general

(textul actului...)

Publicat în Monitorul Oficial nr. 744 din 21 noiembrie 2001

Emitent: Ministerul Administraţiei Publice

380
1. Introducere
Normele tehnice privind lucrările de introducere a cadastrului general sunt elaborate
de O.N.C.G.C. în baza atribuţiilor care ii revin pentru organizarea şi realizarea cadastrului
general în România potrivit Legii cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996, cu
modificările ulterioare.
In conformitate cu prevederile legale măsurătorile cadastrale se fac la nivel de
parcela/corp de proprietate şi au ca scop evidenţierea imobilelor prin forma, dimensiune şi
atribute. Rolul normelor tehnice este acela de a prezenta succesiunea operaţiunilor tehnice la
introducerea cadastrului general, modul de organizare a lucrărilor, modul de întocmire şi
conţinutul documentaţiilor tehnice rezultate, condiţiile tehnice de calitate şi modul de
avizare, verificare şi recepţie a lucrărilor. Normele tehnice nu se refera la metodele de
execuţie a lucrărilor, la instrumentele utilizate, la modul de prelucrare a datelor rezultate din
măsurători, alegerea acestora fiind în responsabilitatea executantului, astfel încât sa
îndeplinească condiţiile de conţinut şi de calitate cerute.
Condiţiile pentru realizarea reţelelor geodezice de sprijin, de îndesire şi de ridicare,
precum şi structura şi conţinutul bazei de date a cadastrului general sunt stabilite în normele
tehnice specifice.

2. Dispoziţii generale
Prezentele norme tehnice sunt obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice care
finanţeazã, contractează, avizează, executa, verifica şi recepţioneazã lucrări de cadastru
general.
Titularii cadastrelor de specialitate trebuie sa şi elaboreze propriile metodologii,
instrucţiuni, regulamente sau norme tehnice şi sunt obligaţi ca la întocmirea acestora sa tina
seama de prevederile prezentelor norme tehnice. Normele tehnice, instrucţiunile,
regulamentele şi metodologiile anterior aprobate de titularii cadastrelor de specialitate, vor fi
revizuite conform prevederilor prezentelor norme tehnice şi prezentate pentru avizare
O.N.C.G.C.

3. Reţele geodezice

3.1. Prevederi generale

3.1.1. Materializarea punctelor din reţelele geodezice de sprijin şi din reţelele de îndesire şi
ridicare se face conform prevederilor standardului roman SR 3446-1/1996 (anexa nr. 9),
având mărci conform standardului de stat STAS 4294-73 (anexa nr. 10). Aceste standarde
sunt emise de Institutul Roman de Standardizare şi sunt obligatorii pe teritoriul României.

3.1.2. Coordonatele punctelor din reţelele geodezice se calculează în Sistem de proiecţie

Stereografic 1970 şi în Sistem de referinţa Marea Neagra
1975.

3.2. Reţeaua geodezica de sprijin

3.2.1. Reţeaua geodezica de sprijin pentru executarea lucrărilor de cadastru general este
formata din totalitatea punctelor determinate în sisteme unitare de referinţa.

3.3. Reţea geodezica de îndesire

381
3.3.1. Reţeaua geodezica de îndesire se realizează astfel încât sa asigure densitatea de puncte
necesare în zona de lucru şi în zona limitrofa pentru executarea lucrărilor de introducere a
cadastrului general.

3.3.2. în configuraţia reţelei geodezice de îndesire vor fi incluse cel puţin 4 puncte din
reţeaua geodezica de sprijin, astfel încât poligonul format sa încadreze toate punctele reţelei
de îndesire.

3.3.3. Reţeaua geodezica de îndesire şi ridicare se executa prin metode cunoscute:

triangulaţie, trilateratie, triangulatie-trilateratie, reţele de drumuiri poligonometrice sau
tehnologii geodezice bazate pe înregistrări satelitare (Global Positioning System-GPS -
sisteme globale de poziţionare).
In cazul în care coordonatele punctelor sunt determinate prin tehnologie GPS, la proiectarea
reţelei se va tine seama de următoarele:
- reţeaua de îndesire şi ridicare trebuie sa se sprijine pe minimum 4 puncte din reţeaua
geodezica de sprijin;
- punctele de sprijin vor trebui sa fie uniform repartizate atât în interiorul reţelei, cat şi la
marginea acesteia;
- toate punctele noi vor fi determinate cu ajutorul a minimum 3 vectori;
- se va prevedea determinarea punctelor de legătura dublu-staţionate în sesiuni diferite.
Numărul minim de sesiuni s intr-o reţea cu p puncte şi cu
utilizarea a r receptoare se calculează cu relaţia:
s = (p - n)/(r - n) pentru n >= 1, în care n este numărul punctelor de legătura intre sesiuni.
Daca un punct este staţionat de m ori, atunci numărul de sesiuni se calculează cu
relaţia:
s = m x p/r

3.3.4. Reţelele geodezice de îndesire se compensează ca reţele libere prin încadrarea în

configuraţia lor a cel puţin 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin. Abaterea standard
medie de determinare a punctelor reţelei geodezice de îndesire nu trebuie sa depãşeascã ± 5
cm în poziţie planimetrica şi se calculează cu relaţia:
in care:
n = numărul de puncte din reţea;
Qxx, Qyy = elementele de pe diagonala principala a matricii cofactorilor (coeficienţilor de
pondere) a necunoscutelor, corespunzătoare coordonatelor X si, respectiv, Y ale punctului i;
s0 = abaterea standard a unitãţii de pondere.

3.3.5. După compensarea ca reţea libera se vor determina coordonatele plane ale punctelor
reţelei de îndesire şi ridicare în Sistemul de proiecţie Stereografic 1970 printr-o transformare
Helmert cu ajutorul a minimum 4 puncte din reţeaua geodezica de sprijin.

3.3.6. Punctele din reţeaua de îndesire trebuie sa asigure o densitate de 1 punct/5 km2 în
extravilan şi 1 punct/km2 în intravilan.

3.4. Reţea geodezica de ridicare

3.4.1. Reţelele geodezice de ridicare sunt create în scopul asigurării numărului de puncte
necesare măsurătorilor topografice şi cadastrale de detaliu.

382
 Punctele reţelelor geodezice de ridicare sunt determinate prin intersecţii înainte,
retrointersectii, intersecţii combinate, drumuiri poligonometrice, tehnologie GPS, utilizându-
se puncte din reţeaua geodezica de sprijin şi de îndesire.

3.4.2. Densitatea unei reţele geodezice de ridicare se stabileşte în raport cu suprafaţa pe care
se executa lucrările şi cu scopul acestora. Reţelele geodezice de ridicare se proiectează astfel
încât sa se asigure determinarea punctelor care delimitează unitãţile administrativ-teritoriale
şi intravilanele, precum şi a celor care definesc parcelele/corpurile de proprietate. Se va
asigura o densitate de cel puţin 1 punct/km2 în zona de şes, 1 punct/2 km2 în zone colinare şi
1 punct/5 km2 în zone de munte.

3.4.3. Materializarea pe teren se va face cu o densitate impusa de configuraţia terenului şi

densitatea detaliilor (in principal limite de proprietate).
Materializarea se va face, după natura solului, cu borne, repere şi mărci
standardizate. în intravilan, în zonele asfaltate sau betonate, materializarea se poate face şi cu
picheţi metalici cu diametrul de 25 mm şi cu lungimea de 15 cm, bătuţi la nivelul solului,
asigurând o densitate a punctelor de minimum 4puncte/km2 . Din fiecare punct materializat
se vor asigura vizibilităţi către cel puţin alte doua puncte din reţeaua geodezica de îndesire si
ridicare sau din reţeaua geodezica de sprijin.

3.4.4. Indiferent de instrumentele şi procedeele tehnice utilizate la executarea măsurătorilor,

reţeaua geodezica de ridicare se compensează ca reţea constrânsa pe punctele reţelelor de
sprijin şi de îndesire. Abaterea standard de determinare a unui punct nu trebuie sa
depăşească: ±10 cm în intravilan, iar în extravilan ± 20 cm în zone de şes, ± 30 cm în zone
colinare, ± 50 cm în zone de munte. Aceasta se calculează cu relaţiile:

3.4.5. Documentaţia tehnica întocmita după executarea reţelelor geodezice de sprijin,

îndesire şi ridicare, supusa operaţiunilor de recepţie, va cuprinde:
- memoriul tehnic cuprinzând descrierea generala a lucrării, metode de lucru, instrumente
utilizate, prelucrarea datelor (softul folosit, metoda de compensare a reţelei, abaterile
standard, elipsa erorilor pentru fiecare punct geodezic nou-determinat), preciziile obţinute
etc.;
- schema dispunerii punctelor vechi şi noi, cu marcarea vizibilităţilor (schiţa vizelor);
- schema măsurătorilor efectuate (schiţa vizelor);
- fişiere ASCII pe suport magnetic, cu datele rezultate din măsurătorile de teren
(denumirea/numărul punctului de staţie, denumirile/numerele punctelor vizate, direcţii
măsurate, distante măsurate);
- descrierile topografice (anexa nr. 8) şi schitele de reperaj pentru punctele vechi şi noi;
- inventar de coordonate, inclusiv pe suport magnetic (fisier ASCII conform modelului
prezentat în anexa nr. 15);
- tabel din care sa reiasă diferentele dintre coordonatele vechi (puncte de ordinul I, II, III, IV)
şi coordonatele noi ale aceloraşi puncte, rezultate în urma compensării reţelei.

4. Delimitarea cadastrala a unităţilor administrativ-teritoriale

4.1. Prevederi generale

4.1.1. Delimitarea cadastrala a unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă operaţiunea de

baza prin care se identifica, se măsoară la teren şi se oficializează limitele unităţilor
administrativ-teritoriale, conţinând punctele de frângere şi traseele hotarului unei unităţi

383
administrativ-teritoriale, precum şi limitele intravilanelor din respectiva unitate
administrativ-teritoriala. Aceasta lucrare se executa obligatoriu înaintea începerii lucrărilor
de introducere a cadastrului general pe o unitate administrativ-teritoriala.

4.1.2. Stabilirea liniei de hotar şi a denumirilor unităţilor administrativ-teritoriale se face în

conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativa a teritoriului
Republicii Socialiste România, republicata, cu modificările ulterioare. Limitele intravilanelor
se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite şi aprobate potrivit
prevederilor legale. în cazurile în care nu s-au aprobat planuri urbanistice generale, limitele
intravilanelor vor fi cele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr.
18/1991, republicata, cu modificările ulterioare.

4.2. Operaţiuni de delimitare

4.2.1. Pentru realizarea delimitărilor cadastrale se vor executa următoarele:

a) constituirea comisiei de delimitare cadastrala, denumita în continuare comisie, şi

aprobarea componentei acesteia, prin ordin al prefectului;
b) parcurgerea la teren a traseului hotarului teritoriului unităţii administrative şi stabilirea
punctelor de hotar care vor fi materializate;
c) materializarea punctelor de hotar cu borne de suprafaţa utilizate pentru punctele de
triangulaţie de ordinu lV şi cu borne subterane tip 2, conform standardului SR 3446-1/96.
Mărcile pentru bornele de suprafaţa se inscripţionează conform anexei nr. 10;
d) executarea măsurătorilor pentru determinarea coordonatelor punctelor de hotar;
e) calculul coordonatelor punctelor de hotar;
f) întocmirea actelor de confirmare cu acordul membrilor comisiei de delimitare cadastrala şi
al delegaţilor unităţilor administrativ-teritoriale vecine (anexa nr. 13);
g) întocmirea dosarului de delimitare cadastrala şi marcarea hotarelor administrative.

4.2.2. Comisia de delimitare cadastrala are următoarea componenta: primarii şi secretarii

consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate în operaţiunea de delimitare
cadastrala, delegatul O.J.C.G.C. si, după caz, delegatul organului abilitat în problemele de
urbanism şi amenajarea teritoriului. Componenta comisiei se aproba prin ordin al prefectului.
în comisie de recomanda convocarea unor localnici care cunosc traseul hotarului, fără ca
aceştia sa fie nominalizaţi în ordinul prefectului pentru stabilirea componentei comisiei. La
stabilirea hotarului administrativ pot fi invitaţi, daca este cazul, delegaţi desemnaţi de titularii
cadastrelor de specialitate şi proprietari de mari suprafeţe de teren.

4.2.3. Înaintea începerii lucrărilor de delimitare cadastrala delegatul O.J.C.G.C. împreuna cu

primarul procedează la convocarea comisiei, care are obligaţia sa studieze (înainte de
parcurgerea terenului) întreaga documentaţie existenta referitoare la ultima delimitare
cadastrala.

4.2.4. Consiliul local care doreşte sa şi delimiteze teritoriul va comunica în scris (anexa nr.
11), cu aviz de confirmare, consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale vecine, cu
minimum 15 zile înainte, data, ora şi locul de întâlnire pentru a proceda la operaţiunea de
delimitare cadastrala.
Consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale vecine este obligat sa şi delege
membrii comisiei care vor participa la stabilirea hotarului.

384
4.2.5. Când o parte din hotarul unităţii administrativ-teritoriale care se delimitează se afla la
limita de judeţ, comisia de delimitare cadastrala va fi constituita prin ordin comun al
prefecţilor judeţelor implicate. Consiliul local care şi delimitează teritoriul şi O.J.C.G.C. vor
informa în scris (anexa nr.12) prefectura judeţului vecin, respectiv O.J.C.G.C. din judeţul
vecin, despre operaţiunea de delimitare cadastrala cu minimum 15 zile înainte de data
stabilita pentru delimitarea cadastrala. Aceştia sunt obligaţi sa şi trimită delegaţii, membri ai
comisiei, la data, ora şi locul comunicate.

4.2.6. în cazul în care delegaţii consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale vecine, ai

judeţului vecin sau ai O.J.C.G.C. vecin, după caz, nu se prezintă la termenul stabilit,
delimitarea cadastrala a hotarului se va face în lipsa acestora, iar în procesul-verbal şi în
schiţa de delimitare se vor face menţiuni în legătura cu aceasta.

4.2.7. Operaţiunea de delimitare cadastrala pe teren a liniei de hotar începe, de regula, dintr-
un punct de trei sau mai multe hotare, identificându-se traseul pana la următorul punct format
din intersecţia mai multor hotare. Identificarea pe teren a liniei de hotar se face cu schiţa din
dosarul ultimei delimitări cadastrale. în lipsa schiţei menţionate stabilirea liniei de hotar se
face de către membrii comisiei şi se evidenţiază, la fata locului, pe hărţile şi planurile
topografice existente. Reprezentanţii executantului lucrărilor, convocaţi prin grija
O.J.C.G.C., participa în mod obligatoriu la operaţiunile de stabilire a punctelor liniilor de
hotar şi a punctelor care vor fi materializate.

4.2.8. în cazul în care unele segmente şi puncte de hotar stabilite anterior (existente pe schiţa
veche de delimitare) au suferit modificări, pe noua schiţa vor fi făcute menţiunile
corespunzătoare. Numerotarea punctelor de hotar începe cu numărul 101 din punctul de
intersecţie a trei sau mai multe hotare situate în partea de nord sau nord-vest şi continua în
sens orar.

4.2.9. în cazul existentei unor delimitări cadastrale făcute anterior se vor înlocui numerele
vechi ale punctelor de hotar cu numere noi, fără a se dubla numerele. Pe segmentele de hotar
comune pentru doua unităţi administrativ-teritoriale delimitate numerele vechi ale punctelor
de hotar din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale vecine vor fi scrise în paranteza.

4.2.10. Pentru toate punctele de hotar materializate (vechi sau noi) se vor întocmi schite de
reperaj şi descrieri topografice (anexa nr. 8). Se vor culege date asupra terenurilor traversate
de tronsoanele liniilor de hotar (categoriile de folosinţa, destinaţia terenurilor şi proprietarii)
şi se vor consemna în procesul-verbal de delimitare cadastrala.

4.2.11. Daca linia de hotar este şi linie de frontiera a tarii, coordonatele punctelor de hotar se
preiau, în mod obligatoriu, de la Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi
Cartografie. Linia de frontiera a tarii se avizează la Comandamentul Naţional al Grănicerilor.

4.2.12. Cu ocazia parcurgerii terenului se va face descrierea stării marcajelor atât pentru
vechile puncte de hotar (care se menţin), cat şi pentru noile puncte care trebuie materializate
cu borne.

4.2.13. Punctele care se bornează sunt:

- punctele de intersecţie ale liniilor de hotar (puncte de 3 sau mai multe hotare);

385
- unele puncte de schimbare a aliniamentelor pe traseul hotarului alese astfel încât sa permită,
la nevoie, reconstituirea exacta a traseului hotarului. Pe tronsoanele de hotar, în aliniament,
mai lungi de 3 km, bornele se plantează la distante de aproximativ 2 km;
- punctele de intersecţie a hotarului cu ape curgătoare, cai ferate, şosele se vor borna numai
pe o parte a acestor detalii liniare, iar pe partea opusa se vor marca prin stâlpi de lemn cu
diametrul de 10 cm şi lungimea de 70 cm, protejaţi cu movile de pământ.

4.2.14. în cazurile în care punctele de schimbare a aliniamentelor (de frângere) sau de

intersecţie a hotarelor care trebuie bornate se afla în locuri improprii bornării (balta, mlaştina,
cariera etc.), se vor planta în apropierea lor borne martor din care se vor determina
coordonatele punctelor de hotar.

4.2.15. Daca hotarul traversează în linie dreapta o pădure compacta, o păşune, o fâneaţă sau
un lac, se vor borna punctele de intersecţie a liniei de hotar cu limita suprafeţelor acestor
categorii de folosinţa (in aceste cazuri linia de hotar este o linie dreapta imaginara). Daca
linia de hotar care traversează pădurea este o linie frânta sau sinuoasa, se vor materializa şi se
vor determina coordonate la punctele care definesc respectiva linie de hotar. La
recunoaşterea traseului hotarului care traversează păduri şi lacuri de acumulare, în comisia de
delimitare vor fi invitaţi, după caz, şi reprezentanţii direcţiei silvice judeţene şi ai Companiei
Naţionale "Apele Romane" - S.A.
4.2.16. Daca hotarul este format de talvegul unei ape curgătoare se vor borna numai punctele
de intersecţie a liniei de hotar cu traseul apei pe partea dinspre teritoriul care se delimitează,
indiferent de lungimea tronsonului. Daca firul apei are un traseu sinuos, la lucrările de
delimitare se vor determina coordonate la punctele intermediare care definesc acest traseu.
Punctele intermediare se materializează la intervale de 200-1.000 m cu stâlpi de lemn cu
lungimea de 70 cm şi diametrul de 20 cm, protejaţi cu movile de pământ. în cazul apelor
curgătoare interioare hotarul se stabileşte pe talvegul firului de curgere a apei, iar în cazul
albiilor secate, hotarul se stabileşte la jumătatea albiei minore. Coordonatele punctelor
intermediare vor fi utilizate la calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale.

4.2.17. Daca unitatea administrativ-teritoriala este mărginita de drumuri, cai ferate, diguri,
canale, linia de hotar se stabileşte pe una dintre laturile acestora, astfel încât acestea sa fie
cuprinse în întregime în suprafaţa unei unităţi administrativ-teritoriale. în cazul traseelor
frânte ori sinuoase se vor determina coordonate la puncte intermediare care definesc aceste
trasee. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate la calculul suprafeţei unităţii
administrativ-teritoriale.

4.2.18. Pe râurile de frontiera ale tarii şi pe fluviul Dunărea coordonatele punctelor de hotar
vor fi cele preluate de la Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie. Pe
fluviul Dunărea, pe porţiunea în care ambele maluri se afla pe teritoriul României, punctele
de hotar intre doua teritorii se stabilesc de comun acord de către consiliile locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale. Coordonatele punctelor de hotar se
determina prin digitizare pe planuri topografice la scara 1:10.000 sau 1:5.000, actualizate.

4.2.19. La Marea Neagra hotarele se stabilesc pe linia care separa uscatul de apa, la data
măsurătorilor.

4.2.20. în cazurile în care exista neintelegeri intre vecini la stabilirea liniei de hotar şi
membrii comisiei nu pot rezolva neintelegerile, litigiul se consemnează în documentele de
delimitare cadastrala, astfel:

386
a) pe schiţa generala a hotarului administrativ şi pe schiţa cu porţiunea de hotar în litigiu se
consemnează ambele variante;
b) suprafaţa în litigiu se va calcula din coordonatele punctelor de pe contur, care se vor
stabili în prezenta membrilor comisiei de delimitare cadastrala;
c) unele puncte caracteristice de pe conturul suprafeţei în litigiu se vor materializa cu stâlpi
de lemn cu lungimea de 50 cm şi diametrul de 10 cm şi vor avea o alta numerotare decât
restul punctelor de hotar;
d) pana la rezolvarea litigiului suprafaţa disputata va fi inclusa în suprafaţa calculata a
teritoriului nominalizat de O.J.C.G.C.;
e) în procesul-verbal de delimitare cadastrala se vor menţiona argumentele celor doua parţi şi
se vor anexa copii de pe actele deţinute, daca acestea exista;
f) după soluţionarea litigiului se reface documentaţia cadastrala şi se vor materializa cu borne
punctele de hotar de pe varianta acceptata.

4.2.21. Materializarea punctelor hotarului administrativ se realizează prin grija executantului

lucrărilor de delimitare cadastrala.

4.2.22. Coordonatele X, Y, Z ale punctelor de hotar se calculează în Sistemul de proiecţie

Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţa Marea Neagra 1975. Precizia de determinare a
coordonatelor este similara cu cea a punctelor din reţelele geodezice de ridicare.

4.2.23. Operaţiunile de delimitare a intravilanelor constau in:

a) constituirea comisiei de delimitare a intravilanului;
b) parcurgerea pe teren a limitei intravilanului, conform planului urbanistic general aprobat,
şi stabilirea punctelor care se vor materializa;
c) materializarea punctelor;
d) executarea operaţiunilor de teren şi de birou pentru determinarea coordonatelor punctelor;
e) întocmirea procesului-verbal de delimitare cadastrala a intravilanului, cu acordul şi cu
semnăturile membrilor comisiei (anexa nr. 3);
f) întocmirea dosarului de delimitare cadastrala.

4.2.24. Comisia de delimitare a limitelor intravilanelor, numita prin ordin al prefectului, este
formata din primarul şi secretarul consiliului local, delegatul O.J.C.G.C. şi delegatul
organului abilitat în probleme de urbanism şi amenajarea teritoriului.

4.2.25. Convocarea membrilor comisiei se face prin grija secretarului primăriei la data şi ora
stabilite de primar.

4.2.26. Limita intravilanului se materializează cu borne standardizate conform SR 3446-1/96

(anexa nr. 9). Mărcile pentru borne se inscripţionează conform anexei nr. 10. Punctele
materializate vor asigura o densitate de minimum 2 puncte/km.

4.2.27. Punctele materializate pe limita intravilanului, precum şi cele reprezentate prin detalii
stabile se numerotează începând de la 1001, în sens orar, începând cu un punct din partea de
nord-vest. Daca limita intravilanului a fost materializata cu ocazia întocmirii Planului
urbanistic general (aprobat potrivit legii), vor fi determinate coordonatele punctelor
materializate.

4.2.28. Pentru toate punctele materializate se vor întocmi schite de reperaj şi descrieri
topografice (anexa nr. 8).

387
4.2.29. Pentru toate punctele geodezice utilizate şi pentru punctele de hotar şi limita de
intravilan, materializate, se vor întocmi procese-verbale de predare, conform modelului
prezentat în anexa nr. 14.

4.3. Documentaţii tehnice

4.3.1. La terminarea lucrărilor de delimitare cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale se

întocmeşte, în vederea realizării recepţiei, "dosarul de delimitare", care trebuie sa cuprindă
următoarele piese:
- memoriul tehnic;
- schiţa generala a hotarului unităţii administrativ-teritoriale;
- schiţele segmentelor de hotar cuprinse intre doua puncte de trei sau mai multe hotare, cu
acordul şi semnăturile membrilor comisiei de delimitare;
- dosarul de verificare a lucrărilor de delimitare, întocmit potrivit regulamentelor aprobate de
O.N.C.G.C.;
- schitele de reperaj ale tuturor punctelor materializate;
- descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate (anexa nr. 8);
- inventarul de coordonate pentru toate punctele de hotar (materializate şi nematerializate);
- inventar de coordonate pentru toate punctele materializate, pe suport magnetic (fişier ASCII
conform modelului prezentat în anexa nr. 15);
- date rezultate din măsurătorile de teren şi prelucrările acestora, pe suport magnetic - fişier
ASCII (denumire/ numărul punctului de staţie, denumire/numerele punctelor vizate, direcţii
măsurate, distante măsurate, calcule, tolerante, erori);
- schema măsurătorilor efectuate (schiţa vizelor);
- suprafaţa teritoriului calculata din coordonatele tuturor punctelor de hotar;
- procesul-verbal de delimitare cadastrala, cu descrierea tronsoanelor de hotar
corespunzătoare fiecărei unităţi administrativ-teritoriale vecine, cu semnăturile membrilor
comisiei de delimitare (anexa nr. 13);
- copii de pe scrisorile de convocare trimise consiliilor locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale vecine si, după caz, prefecturilor şi O.J.C.G.C. vecine.

4.3.2. Schiţa generala a hotarului administrativ, însoţită de o descriere a traseului hotarului,

se întocmeşte pe copii extrase de pe hărţile topografice, la scările 1:25.000 sau 1:50.000,
astfel ca, în funcţie de mărimea teritoriului, schiţa sa fie pe o singura planşă. Schiţa generala
conţine reprezentarea următoarelor detalii:
- reţeaua hidrografica formata din apele curgătoare şi stătătoare, canalele şi digurile
principale;
- perimetrele intravilanelor şi denumirile acestora;
- poziţia şi numerotarea punctelor materializate şi a punctelor de 3 sau mai multe hotare;
- traseul liniei de hotar, marcat prin semne convenţionale;
- denumirea teritoriilor vecine.

4.3.3. Pentru segmentele care constituie şi hotar de judeţ este necesar acordul prefecturilor şi
al O.J.C.G.C. din cele doua judeţe limitrofe si, respectiv, parafa prefecturii, semnătura
prefectului, semnătura şi parafa preşedintelui consiliului judeţean, aplicate pe schiţa în
dreptul porţiunii de hotar.

4.3.4. Dosarul de delimitare cadastrala se întocmeşte în trei exemplare: un exemplar se

depune la O.J.C.G.C., un exemplar la consiliul local şi un exemplar la consiliul judeţean.

388
Pentru porţiunile de hotar cu unităţi administrativ-teritoriale vecine se întocmesc dosare cu
schiţa tronsonului de hotar, cu poziţia şi numerotarea punctelor de hotar. La fiecare consiliu
local al unităţilor administrativ-teritoriale vecine se transmite, prin grija O.J.C.G.C., un dosar
cuprinzând schiţa porţiunii comune de hotar şi inventarul de coordonate al punctelor de hotar
pe tronsonul respectiv.

4.3.5. Pentru fiecare intravilan se întocmeşte un dosar de delimitare cadastrala care conţine:
- schiţa generala a limitei intravilanului, la o scara convenabila (1:5.000, 1:10.000, 1:15.000),
cu numerotarea punctelor, denumirea intravilanului, reţeaua generala de drumuri/străzi,
hidrografia. Pentru cazurile deosebite se pot prezenta şi detalii la scări mai mari;
- schite cu segmentele de pe limita intravilanului, la scara 1:2.000, cu numerotarea tuturor
punctelor;
- memoriu tehnic;
- dosarul de verificare a lucrărilor de delimitare a intravilanului, întocmit potrivit
regulamentelor aprobate de O.N.C.G.C.; - schite de reperaj şi descrierile topografice ale
punctelor materializate;
- procesul-verbal de delimitare, cu acordul şi semnăturile membrilor comisiei judeţene şi ai
O.J.C.G.C. din cele doua judeţe;
- inventar de coordonate pentru toate punctele de pe limita intravilanului (materializate şi
nematerializate);
- inventar de coordonate pentru toate punctele materializate, pe suport magnetic (fişier ASCII
conform modelului prezentat în anexa nr. 15);
- schema măsurătorilor efectuate;
- copii de pe scrisorile de încunoştinţare trimise delegatului organului abilitat în probleme de
urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor locale si, după caz, al comisiilor
judeţene sau prefecturilor;
- suprafaţa intravilanului calculata din coordonatele punctelor de pe limita intravilanului.

4.3.6. Dosarul de delimitare cadastrala al intravilanului se întocmeşte în trei exemplare: un

exemplar se preda la consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale, un exemplar la
O.J.C.G.C. şi un exemplar la organul abilitat în probleme de urbanism şi amenajarea
teritoriului.

5. Lucrări de introducere a cadastrului general

5.1. Proiectul tehnic de ansamblu

5.1.1. Scopul proiectului tehnic de ansamblu, întocmit de executantul lucrării, este de a

furniza datele principale necesare pentru elaborarea proiectelor tehnice de execuţie, stabilirea
soluţiilor tehnice şi pentru estimarea cantităţilor şi valorilor pe categorii de lucrări.

5.1.2. în cazul unor lucrări de actualizare de mica complexitate la care nu sunt necesare
analize ale lucrărilor vechi, iar execuţia noilor lucrări nu implica studierea mai multor soluţii,
se poate trece direct la proiectul tehnic de execuţie, cu aprobarea O.J.C.G.C. sau, după caz, a
O.N.C.G.C.

5.1.3. Întocmirea proiectului tehnic de ansamblu este obligatorie pentru lucrările care se
executa pe unităţi administrativ-teritoriale întregi sau pe porţiuni de cel puţin jumătate din
suprafaţa acestora.

389
5.1.4. Proiectul tehnic de ansamblu cuprinde următoarele părţi principale:
a) constatările şi concluziile în urma analizării documentaţiilor existente, din punct de vedere
cantitativ, calitativ şi al gradului de actualitate;
b) prezentarea soluţiilor tehnice de baza pentru executarea lucrărilor de introducere sau
întreţinere a cadastrului general;
c) calcule estimative pentru volumul de lucrări, forţa de munca necesara pentru executarea
lucrărilor la termenele programate pe etape, necesarul de fonduri, mijloace tehnice şi
materiale;
d) memoriul justificativ.

5.1.5. Pentru urmărirea realizării lucrărilor se întocmeşte graficul programării calendaristice

a desfăşurării pe etape de execuţie a acestora.

5.1.6. Proiectul tehnic de ansamblu se avizează de Comisia de avizare a O.J.C.G.C., numita

prin decizie a directorului general. Prevederile proiectului tehnic de ansamblu sunt
obligatorii la întocmirea proiectului tehnic de execuţie.

5.2. Proiectul tehnic de execuţie

5.2.1. Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia care sta la baza justificării
soluţiilor tehnice alese şi a cuantificării volumelor de lucrări pe etape şi tipuri, precum şi
estimarea fondurilor necesare. La elaborarea proiectului executantul va respecta prevederile
prezentelor norme tehnice, precum şi precizările de ordin tehnic şi financiar din proiectul
tehnic de ansamblu şi din caietul de sarcini.

5.2.2. Proiectul tehnic de execuţie cuprinde următoarele părţi principale:

a) prevederile din proiectul tehnic de ansamblu referitoare la lucrările care trebuie sa facă
obiectul proiectului tehnic de execuţie;
b) concluziile în urma recunoaşterii făcute la teren;
c) studiul asupra posibilităţilor de utilizare a documentaţiilor şi produselor cartografice şi
cadastrale existente în zona;
d) posibilităţile de recuperare, integrare şi utilizare a datelor şi documentelor provenite în
urma aplicării legilor proprietăţii şi a recepţiei lucrărilor;
e) soluţiile proiectate prezentate pe scheme grafice pentru ansamblul teritoriului sau pentru
unităţile administrativ-teritoriale şi pentru fiecare intravilan, cuprinzând:
- punctele reţelei de sprijin;
- determinarea coordonatelor punctelor pe hotarul unităţii administrativ-teritoriale şi pe
limita intravilanelor;
- punctele sau traseele reţelelor de întreţinere şi ridicare pentru extravilan şi intravilan;
- delimitarea zonelor pe categorii de planuri cadastrale sau topografice existente (după anii
de întocmire sau ultima actualizare, după scara, după felul materialului-suport pe care este
făcuta imprimarea şi după metoda de întocmire);
f) devizul estimativ pentru fiecare categorie de lucrări (reţele geodezice, conversia planurilor
în format digital, măsurători de detaliu pentru actualizarea sau realizarea harţilor şi
planurilor, întocmirea registrelor cadastrale etc.);
g) memoriul tehnic.

5.3. Lucrări de cadastru general prin utilizarea de planuri şi hărţi vechi

390
5.3.1. Înainte de începerea lucrărilor de introducere a cadastrului general O.J.C.G.C. are
obligaţia să analizeze şi să pregătească întreaga documentaţie topografica şi cadastrala
existenta pe unitatea administrativ-teritoriala.

5.3.2. Criteriile de baza pentru analizarea conţinutului planurilor şi hărţilor existente,

menţionate mai sus, în vederea utilizării lor la introducerea şi întreţinerea cadastrului general
intr-o unitate administrativ-teritoriala, sunt:
- procentul de modificări ale conţinutului cadastral, raportat la conţinutul general pe unitatea
de suprafaţa (km2 );
- calitatea suportului planurilor şi hărţilor;
- lizibilitatea planurilor şi hărţilor şi gradul de uzură şi degradare a acestora;

5.3.3. Procentul de modificări ale conţinutului planurilor şi hărţilor constituie criteriul de

baza fata de celelalte criterii menţionate mai sus. Procentul de modificări se stabileşte prin
confruntarea planurilor şi hărţilor cu situaţia din teren.

5.3.4. Concluziile rezultate în urma analizei vor fi menţionate în caietul de sarcini referitor la
lucrările de introducere a cadastrului general.
Rezultatele analizei făcute asupra conţinutului planurilor şi hărţilor, precum şi
documentaţia topografica şi cadastrala existenta vor fi puse la dispoziţie executantului
lucrărilor.

5.3.5. Confruntarea din teren a planurilor cadastrale sau topografice existente se face pe
diferite zone din unitatea administrativ-teritoriala pentru cel puţin 75% din suprafaţa
acesteia.

5.3.6. în cadrul operaţiunii de confruntare cu situaţia din teren se verifica existenta şi starea
punctelor geodezice din reţeaua de referinţa, din extravilan şi din intravilanele componente
ale unităţii administrativ-teritoriale. Pe copiile planurilor şi hărţilor existente, alese pentru
confruntare, se vor nota zonele cu modificări constatate "din vedere" asupra imobilelor,
categoriilor de folosinţa şi detaliilor liniare şi se vor estima în procente, în funcţie de
suprafaţa afectata.

5.3.7. După determinarea procentului mediu de modificări în conţinutul planurilor şi hărţilor

se va stabili soluţia care trebuie adoptata pentru asigurarea bazei cartografice necesare la
lucrările de introducere şi întreţinere a cadastrului general: actualizarea planurilor şi hărţilor
existente sau a planurilor şi hărţilor noi.

5.3.8. O.J.C.G.C. va pune la dispoziţie executantului lucrărilor documentele cadastrale

existente în zona de lucru, fie sub forma analogica (pe suport hârtie, material plastic
transparent, baza tare), fie sub forma digitala, daca exista plan digital.

5.3.9. La încheierea lucrării executantul este obligat sa predea O.J.C.G.C. documentele

primite.
Înainte de operarea modificărilor pentru actualizarea planurilor cadastrale existente,
acestea se transforma, de către executantul lucrărilor, în forma digitala prin digitizare sau
scanare/vectorizare.
Parametrii de scanare şi structura datelor predate vor fi menţionate în caietul de
sarcini referitor la lucrările de introducere a cadastrului general.

391
 Modificările constatate în urma lucrărilor de actualizare vor fi făcute direct pe
planul digital obţinut. Planurile cadastrale noi se realizează în forma digitala şi constituie
baza de date grafice; datele şi informaţiile referitoare la imobile şi proprietari constituie baza
de date textuale. Structura bazei de date grafice şi a bazei de date textuale şi legăturile dintre
acestea se stabilesc prin instrucţiuni specifice.

5.3.10. La introducerea lucrărilor de cadastru general recuperarea, integrarea sau utilizarea

datelor şi documentelor rezultate în urma aplicării legilor proprietăţii se va realiza de
executantul lucrării numai daca acestea corespund din punct de vedere al calităţii şi respectă
prevederile din prezentele norme tehnice.

5.3.11. Datele şi informaţiile conţinute în documentaţiile tehnice întocmite pentru atribuirea

numerelor cadastrale provizorii vor fi preluate şi vor face parte din lucrarea de introducere a
cadastrului general.

5.3.12. Pentru actualizarea planului cadastral existent se parcurge obligatoriu fiecare imobil
din intravilan şi din extravilan, realizându-se operaţiunile de teren şi de birou pentru
determinarea elementelor necesare actualizării acestuia, astfel:
a) în extravilan:
- măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor care definesc sectoarele cadastrale
sau ale grupurilor de parcele izolate;
- măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor de pe contururile
parcelelor/corpurilor de proprietate;
- întocmirea schitelor de teren pentru sectoarele cadastrale sau grupele de parcele izolate;
b) în intravilan:
- măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor de pe contururile corpurilor de
proprietate;
- măsurători expeditive pentru delimitarea parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate;
- măsurători pentru poziţionarea construcţiilor cu caracter permanent, nou-apărute;
- întocmirea schiţei pentru fiecare corp de proprietate.

5.3.13. în interiorul corpurilor de proprietate se vor reprezenta numai parcelele care au

categoriile de folosinţa în suprafaţa mai mare de 50 m2 în intravilan şi mai mare de 300 m2
în extravilan şi numai construcţiile cu caracter permanent. Parcelele cu suprafeţe mai mici
decât cele de mai sus vor fi incluse în parcelele adiacente ale aceluiaşi proprietar.

5.3.14. Lăţimea străzilor, drumurilor comunale şi uliţelor se stabileşte intre limitele

corpurilor de proprietate. Pe planul cadastral nu se reprezintă partea carosabila, trotuarele,
şanţurile, acostamentele, zonele de parcare şi de refugiu, zonele verzi etc. Detaliile liniare
(drumuri, străzi, uliţe, cai ferate, diguri, ape etc.) constituie corpuri de proprietate
independente şi se înregistrează ca atare.

5.3.15. Concomitent cu efectuarea operaţiunilor de actualizare sau de realizare a planului

cadastral, pentru fiecare parcela/corp de proprietate se culeg şi datele de identificare a
proprietarului sau deţinătorului legal, categoriile de folosinţa a parcelelor şi modul de
deţinere (exclusiv sau în indiviziune).

5.3.16. La nivelul fiecărui corp de proprietate din intravilan se vor întocmi:

a) schiţa cadastrala a corpului de proprietate. Pe schiţa se figurează perimetrul, parcelele din
interior, categoriile de folosinţa a parcelelor şi clădirile cu caracter permanent. Pe schiţa se

392
scriu, de asemenea, numele şi prenumele proprietarului (cu iniţiala tatălui), adresa corpului
de proprietate, adresa de domiciliu a proprietarului (in cazul în care proprietarul are alt
domiciliu), vecinii şi cu o săgeata se indica directa nord. Schitele cadastrale vor fi grupate pe
sectoare cadastrale;
b) fisa corpului de proprietate, care constituie documentul de baza în care se înscriu datele
cadastrale care se introduc în baza de date a cadastrului general.
După încheierea lucrărilor la nivelul intravilanului fiecare fisa a corpului de
proprietate (anexa nr. 1) se completează cu numărul cadastral definitiv, cu suprafeţele
calculate ale parcelelor şi suprafaţa corpului de proprietate.

5.3.17. Documentele care se întocmesc în extravilan sunt:

a) schiţa cadastrala, pe grupe de parcele, în cazul terenurilor agricole şi silvice, pe trupuri de
pădure sau pe corpuri de proprietate ale marilor deţinători (ferme, exploataţii agricole, triaje
şi depouri, aeroporturi, lacuri, exploatări miniere, cariere etc.);
b) fisa corpului de proprietate (anexa nr. 1).

5.3.18. Condiţiile de precizie pentru determinarea coordonatelor punctelor de detaliu sunt

următoarele:
- în intravilan: ± 10 cm pentru punctele de pe conturul sectoarelor cadastrale, al corpurilor de
proprietate şi al proiecţiilor la sol ale construcţiilor cu caracter permanent şi ± 20 cm pentru
punctele de contur ale parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate;
- în extravilan: ± 20 cm în zonele de şes, ± 30 cm în zonele colinare şi ± 50 cm în zonele de
munte, pentru punctele de contur ale sectoarelor cadastrale, parcelelor sau corpurilor de
proprietate.
5.3.19. Limitele parcelelor din interiorul corpurilor de proprietate se vor determina prin
măsurători expeditive. Suprafeţele rezultate se vor constrânge pe suprafaţa corpului de
proprietate calculata din coordonate.
Detaliile liniare şi elementele punctuale reprezentând reţeaua de cai de comunicaţii,
hidrografia şi construcţiile speciale se vor determina în aceleaşi condiţii de precizie ca şi
pentru corpurile de proprietate.

5.4. Lucrări de cadastru general pe baza ortofotoplanurilor

5.4.1. Noile tehnologii permit executarea lucrărilor de cadastru prin utilizarea

ortofotoplanurilor. Datorita caracteristicilor şi calităţilor ortofotoplanului lucrările de
cadastru general trebuie abordate conform unui nou concept: planul cadastral index.

5.4.2. Scopul implementării planului cadastral index, realizat pe baza ortofotoplanurilor, este
de a furniza soluţii de cost eficiente, bazate pe utilizarea cat mai larga a datelor cadastrale
existente.

5.4.3. Planul cadastral index (anexa nr. 16) conţine reprezentarea grafica în format digital a
următoarelor elemente:
- limitele corpurilor de proprietate;
- construcţiile permanente;
- elemente de infrastructura (cai ferate, drumuri, ape, canale şi elemente de toponimie
aferente);
- identificatori cadastrali georeferenţiaţi.

393
5.4.4. Planul cadastral index se obţine prin vectorizarea corecta a limitelor de pe
ortofotoplanurile digitale şi necesita atât o identificare pe teren a acestora, cat şi evaluarea
semnificaţiei lor.

5.4.5. Conturarea obiectelor se va face pe copiile ortofotoplanurilor, obţinându-se o schiţa de

identificare. Se vor identifica în primul rând elementele vizibile pe ortofotoplanuri. Pentru
elementele ce sunt neclare pentru vectorizare se vor efectua schite ajutătoare.

5.4.6. Poziţiile punctelor topografice, pentru detalii care sunt în zone umbrite sau acoperite
de vegetatei, se pot determina prin ridicări topografice simple (metoda coordonatelor
rectangulare, metoda aliniamentului sau metoda intersecţiei liniare, radiere etc.). Pentru
detaliile topografice ridicate prin aceste metode se vor întocmi schite de detaliu.

5.4.7. Preciziile care trebuie asigurate pentru poziţia planimetrica relativa a punctelor
topografice care pot fi identificate pe ortofotoplan sunt de ±10 cm în intravilan şi ±20 cm în
extravilan pentru terenurile plane, ±30 cm pentru zonele de deal şi ±50 cm pentru zonele de
munte.

5.4.8. Pentru corpurile de proprietate pentru care nu se dispune de una dintre următoarele
surse de informaţii:
- documentaţii tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii;
- plan parcelar şi titluri de proprietate eliberate conform legilor proprietăţii;
- documentaţii executate conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi
evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările
ulterioare, şi avizate tehnic, datele de identificare a proprietarului se vor culege pe teren.
5.4.9. Prin vectorizare, de pe ortofotoplanuri se vor extrage următoarele elemente:
- limitele corpurilor de proprietate;
- elementele de infrastructura: cai ferate, drumuri, ape, canale. Vectorizarea se va face
ţinându-se seama de elementele culese pe teren în schitele de identificare şi schitele detaliilor
determinate prin măsurători clasice.

5.4.10. Pentru includerea în planul cadastral index a documentaţiilor tehnice întocmite pentru
atribuirea numerelor cadastrale provizorii executate în Sistemul de proiecţie Stereografic
1970 se vor utiliza coordonatele punctelor de contur. în cazul în care punctele de contur au
coordonate intr-un sistem de referinţa local (ales arbitrar) se va efectua o poziţionare relativa
pe baza unor elemente comune cu suportul pus la dispoziţie de beneficiar. Unde nu este
posibila aceasta poziţionare pe planul cadastral index se va amplasa doar identificatorul
cadastral corespunzător corpului de proprietate respectiv (cu ajutorul planului de încadrare în
zona). Forma şi dimensiunile corpului de proprietate se vor regăsi în arhiva digitala (realizata
prin scanarea documentaţiei) cu ajutorul identificatorului cadastral.

5.4.11. Conturul construcţiilor permanente se va vectoriza de pe imaginea raster a planului de

amplasament şi delimitare a corpului de proprietate şi se va integra în corpul de proprietate
corespunzător din planul cadastral index.

5.4.12. Pentru integrarea în planul cadastral index a datelor şi informaţiilor rezultate în urma
aplicării legilor proprietăţii se va proceda astfel: pe imaginile raster furnizate de
ortofotoplanuri se va identifica amplasamentul planului parcelar şi se va determina prin
vectorizare suprafaţa tarlalei.

394
 Executantul trebuie sa efectueze un plan parcelar vectorizat bazat pe planul parcelar
existent, păstrând forma, configuraţia şi suprafaţa parcelelor înscrise în titlul de proprietate.
Cu ajutorul elementelor fixe de pe imaginea raster acest nou plan parcelar va fi inserat pe
planul index (printr-o transformare conforma), avându-se grija sa se realizeze o cat mai buna
poziţionare a proprietăţilor. în memoriul tehnic va fi prezentat un tabel (prezentat mai jos),
cuprinzând fiecare plan parcelar şi cele doua suprafeţe: suprafaţa vectorizata şi suprafaţa din
titlul de proprietate. Vor fi înscrise şi diferentele dintre cele doua suprafeţe. Planul parcelar se
va regăsi în arhiva digitala cu ajutorul identificatorului cadastral, obţinuta prin scanarea
planurilor parcelare.

Nr. Codul planului Suprafaţa Suprafaţa din Legea nr. Diferente Diferente
crt. parcelar vectorizata 18/1991, republicata
- m2 - - m2 - - m2 - -%-
1 T47 100.000 99.000 1.000 10

5.4.13. Pentru integrarea în planul cadastral index a documentaţiilor întocmite conform

Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, cu modificările ulterioare, se va introduce conturul
incintei din inventarul de coordonate şi se va verifica suprafaţa rezultata cu suprafaţa din titlu
(rezultatul va fi consemnat în memoriul tehnic sub forma de tabel). Conturul construcţiilor
permanente se va introduce din inventarul de coordonate (daca exista) sau se va vectoriza de
pe imaginea raster a planului de situaţie şi se va integra în corpul de proprietate
corespunzător. Daca planurile sunt în format digital se vor prelua din ele elementele necesare
planului cadastral index. Conversia în format digital a materialului cartografic de pe suport
analogic se va face cu o precizie corespunzătoare preciziei grafice a scării documentaţiei
cartografice puse la dispoziţie, calculata pentru eroarea grafica de +/- 0,2
mm.

5.4.14. Identificatorii cadastrali sunt definiţi ca puncte cu atribut intr-un fişier specific.
Atributul punctului este un cod numeric de identificare unic, care face legătura cu baza de
date textuale.
Toate imobilele, inclusiv elementele de infrastructura (drumuri, cai ferate etc.), vor
primi un identificator cadastral al cărui atribut va fi un număr natural (de la 1 la n) unic pe
întreaga unitate administrativ-teritoriala. Amplasarea identificatorilor cadastrali se va face
obligatoriu în interiorul corpurilor de proprietate şi pe cat posibil în centrul de greutate al
acestora.

5.4.15. Se vor atribui identificatori cadastrali şi pentru elementele de infrastructura, iar

acestea se vor amplasa, pe cat posibil, în centrul de greutate al limitelor ce definesc
elementul de infrastructura respectiv.

5.4.16. Identificatorii cadastrali nu reprezintă numerele cadastrale provizorii atribuite de

O.J.C.G.C., acestea regăsindu-se în baza de date textuale.

5.5. Baza de date grafice

5.5.1. Baza de date grafice se va realiza în format digital, cu obligativitatea înregistrării

tuturor entităţilor definite în prezentele norme tehnice.

395
5.6. Baza de date textuale

5.6.1. Pentru realizarea bazei de date textuale vor fi folosite informaţiile extrase din:
(i) documentaţiile tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale provizorii;
(ii) titlurile de proprietate eliberate conform legilor proprietăţii;
(iii) documentaţiile executate conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, cu modificările
ulterioare, şi avizate tehnic;
(iv) datele culese pe teren şi înscrise în fisa corpului de proprietate.

5.6.2. Atributele care se vor ataşa entităţilor grafice se vor încărca intr-o baza de date care
trebuie sa asigure conţinutul registrelor cadastrale.

5.6.3. Datele se stochează la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

6. Conţinutul planului cadastral

6.1. Prevederi generale

6.1.1. Conceptul de baza la realizarea planului cadastral este forma digitala. Planurile
cadastrale de ansamblu şi planurile cadastrale de baza se obţin prin extragerea datelor din
bazele de date grafice şi textuale şi prin desenarea la plotter.

6.2. Planul cadastral de ansamblu

6.2.1. Planul cadastral de ansamblu al unităţii administrativ-teritoriale se obţine prin

generalizarea planului cadastral de baza şi conţine reprezentarea grafica a întregii suprafeţe a
unităţii administrativ-teritoriale.

6.2.2. Planul cadastral de ansamblu sau, după caz, harta cadastrala de ansamblu, sub forma
analogica, se întocmeşte, în funcţie de mărimea unităţii administrativ-teritoriale şi de forma
sa, la o scara standard convenabila. De regula este una dintre scările 1:10.000, 1:25.000,
1:50.000.

6.2.3. Elementele de conţinut obligatorii pentru planul cadastral de ansamblu sunt:

- denumirea unităţii administrativ-teritoriale;
- pădurile şi terenurile cu vegetatei forestiera;
- reţeaua de şosele, drumuri, străzi, uliţe şi cai ferate;
- reţeaua hidrografica şi construcţiile hidrotehnice importante (ape curgătoare, stătătoare,
canale deschise, baraje, diguri);
- punctele care marchează hotarele unităţii administrativ-teritoriale;
- limitele şi denumirea intravilanelor;
- elemente de toponimie;
- punctele din reţeaua geodezica;
- nordul geografic;
- scara planului.
Pe fiecare foaie a planului cadastral de ansamblu se întocmeşte (in extracadru, în
partea din stângă jos) schema cu dispunerea foilor componente.

6.3. Planul cadastral de baza

396
6.3.1. Planul cadastral de baza se întocmeşte în scopul reprezentării în plan a datelor rezultate
la introducerea sau întreţinerea cadastrului general pentru o anumita unitate administrativ-
teritoriala şi cuprinde elementele de cadastru general în detaliu.

6.3.2. Scara uzuala la care se reprezintă planul cadastral de baza, în forma analogica, este:
- 1:5.000, în zonele de şes pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în funcţie de
densitatea detaliilor, pentru intravilane;
- 1:2.000, în zonele de deal pentru extravilan şi 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500, în funcţie de
densitatea detaliilor, pentru intravilane;
- 1:5.000 şi 1:10.000 sau, după caz, scări mai mari în zonele montane; - 1:2.000, 1:1.000,
1:500, în funcţie de densitatea detaliilor, în zonele din Delta Dunării.

6.3.3. Planurile cadastrale de baza redactate sub forma analogica la scările menţionate
anterior se întocmesc pe trapeze cu nomenclatura oficiala în România. Reprezentarea
analogica se face în Sistem de proiecţie Stereografic 1970.

6.3.4. Planul cadastral de baza va conţine următoarele elemente:

- punctele reţelei geodezice de sprijin, de îndesire şi de ridicare;
- limitele şi punctele de hotar, cu numărul de ordine, pentru hotarul unităţii administrativ-
teritoriale şi pentru intravilanele componente;
- limitele şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate/imobilelor, limitele, numerele
cadastrale şi categoriile de folosinţa ale parcelelor, limitele şi numerele cadastrale ale
construcţiilor cu caracter permanent;
- reţeaua de drumuri;
- caile ferate;
- apele curgătoare cu sensul lor de curgere;
- apele stătătoare;
- construcţiile hidrotehnice;
- denumirile localităţilor, apelor, principalelor forme de relief, pădurilor, drumurilor şi
străzilor, ale obiectivelor industriale, social-culturale etc., care sunt prevăzute în
nomenclatoarele şi atlasele oficiale în vigoare;
- numerele poştale ale imobilelor din intravilane;
- codul SIRSUP al unităţii administrativ-teritoriale;
- scara de reprezentare, sistemul de proiecţie, anul de întocmire, schema de dispunere şi
încadrare a foilor componente la nivelul trapezelor din nomenclatura Sistemului de proiecţie
Stereografic 1970.

6.3.5. Semnele convenţionale, regulile de scriere şi corpurile de litera stabilite pentru

elementele de toponimie care trebuie reprezentate pe planurile cadastrale de baza şi de
ansamblu sunt cele prevăzute în "Atlasul de semne convenţionale pentru planurile
topografice la scările 1:5.000, 1:2.000; 1:1.000 şi 1:500", ediţia 1978, pana la elaborarea şi
avizarea si/sau aprobarea unui nou atlas de semne convenţionale.

7. Criteriile de împărţire a terenurilor după destinaţii

7.1. Prevederi generale

7.1.1. Terenurile de orice fel care aparţin persoanelor fizice şi juridice, indiferent de titlurile
pe baza cărora sunt deţinute, se împart pe destinaţii conform prevederilor legale.

397
7.1.2. Prin detonatori de terenuri se înţelege titularii dreptului de proprietate, persoane fizice
sau juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau cei care, potrivit legii civile, au
calitatea de posesor ori de deţinător precar.

7.1.3. Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa în
regim de drept public aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea (de
asemenea în regim public) aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor.

7.2. Terenurile cu destinaţie agricola

7.2.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie agricola fac parte: terenurile arabile, viile,
livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele,
solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetatei forestiera, daca nu fac parte din amenajamente
silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri
funciare, amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.

7.3. Terenurile cu destinaţie forestiera

7.3.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie forestiera fac parte: terenurile împădurite sau
cele care servesc nevoilor de cultura, producţie ori administraţie silvica, terenurile destinate
împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi.

7.4. Terenurile aflate permanent sub ape

7.4.1. Din aceasta categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor
naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, braţele şi canalele din Delta Dunării,
fundul apelor maritime interioare şi al marii teritoriale şi contigue.

7.5. Terenurile din intravilan

7.5.1. în aceasta categorie se includ toate terenurile, indiferent de categoria de folosinţa,

situate în perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a
intravilanului, conform legislaţiei în vigoare.

7.6. Terenurile cu destinaţie speciala

7.6.1. Din categoria terenurilor cu destinaţie speciala fac parte cele folosite pentru
transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se afla obiective şi instalaţii
hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu
exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a ţării, precum şi rezervaţiile şi
monumentele naturii, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele
asemenea.

8. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţa a terenurilor şi a

construcţiilor

8.1. Prevederi generale

398
8.1.1. Categoria de folosinţa a terenului, individualizata printr-un cod, este unul dintre
atributele parcelei. Evidenţierea la partea tehnica a cadastrului general a categoriei de
folosinţa alături de celelalte atribute este necesara atât pentru întocmirea cărţii funciare, cât şi
pentru stabilirea sarcinilor fiscale care grevează imobilele. în cadastrul general nu se
înregistrează subcategorii de folosinţa.

8.1.2. Fiecare dintre cele 5 destinaţii ale terenurilor poate avea categorii de folosinţa
predominante, care ocupa suprafaţa majoritara, şi categorii de folosinţa care ocupa un
procent mai mic. De exemplu, în grupa terenurilor cu destinaţie agricola categoriile de
folosinţa predominante sunt: arabilul, viile, livezile, fâneţele şi păşunile, dar un procent mai
mic îl ocupa şi construcţiile, apele etc. Tot astfel, în intravilane, în afara de categoria de
folosinţa curţi-construcţii, care este predominanta în cadrul destinaţiei, se includ şi alte
categorii de folosinţa care ocupa suprafeţe mai mici, cum ar fi: arabil, livezi, ape etc.

8.2. Criteriile de identificare a categoriilor de folosinţa a terenurilor

8.2.1. Terenuri arabile

(A). în aceasta categorie se încadrează acele terenuri care se ara în fiecare an sau la mai mulţi
ani (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale, leguminoase
pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi aromate, plante furajere,
legume etc. în categoria de folosinţa arabil se includ: arabil propriu-zis, pajişti cultivate,
gardini de legume, orezarii, sere, solarii şi răsadniţe, căpşunării, alte culturi perene.
Se înregistrează ca terenuri arabile:
a) terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere, lucerniere sau alte
terenuri însămânţate cu diferite amestecuri de plante leguminoase şi graminee perene), care
se ara o data la cel mult 6 ani;
b) terenurile ramase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor, colmatărilor, degradărilor
sau altor cauze;
c) terenurile cu sere şi răsadniţe sistematizate, cu menţiunea "sere" sau "răsadniţe".
Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, terasare, irigare
etc. se vor delimita şi se vor înscrie la arabil cu întreaga lor suprafaţa, incluzând şi
suprafeţele ocupate de canale, diguri, taluzuri, debuşee, benzi înierbate etc., care au lăţimi
mai mici de 2 m, cu excepţia celor din proprietatea Societăţii Naţionale "Imbunatăţiri
Funciare" - S.A. şi Companiei Naţionale "Apele Romane" - S.A., care se vor înregistra la
categoria de folosinţa curţi-construcţii.

8.2.2. Păşuni (P). Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite în mod natural sau artificial
prin însămânţări la maximum 15-20 de ani şi care se folosesc pentru păşunatul animalelor. în
cadrul acestei categorii de folosinţa se înregistrează:
a) păşuni curate - păşunile acoperite numai cu vegetatei ierboasa;
b) păşuni cu pomi - păşunile plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau a
alunecărilor de teren, precum şi păşunile care provin din livezi paraginite. La încadrarea
acestora se va tine seama de faptul ca productia principala este masa verde care se
pasuneaza, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar;
c) pasuni împădurite - păşunile care în afara de vegetatei ierboasa sunt acoperite şi cu
vegetatei forestiera, cu diferite grade de consistenta;
d) pasuni cu tufarisuri şi maracinisuri.

8.2.3. Fanete (F). La categoria fanete se încadrează terenurile inierbate sau intelenite în mod
natural sau artificial prin insamantari la maximum 15-20 de ani, iar iarba se coseste pentru

399
fan. Se înregistrează la fanete: fanete curate, fanete cu pomi, fanete împădurite, fanete cu
tufarisuri şi maracinisuri.

8.2.4. Vii (V). în aceasta categorie se încadrează terenurile plantate cu vita de vie:
a) vii altoite şi indigene: - viile altoite au la baza lor un portaltoi;
- viile indigene sunt nealtoite, dezvoltandu-se pe radacini proprii.
Împreuna mai sunt denumite şi vii nobile;
b) vii hibride - sunt cele care poarta şi denumirea de producatori directi;
c) hamei - deoarece au o agrotehnica asemanatoare cu a vitei de vie, plantaţiile de hamei se
includ în aceasta categorie de folosinţa;
d) pepiniere viticole - terenuri pentru producerea materialului saditor viticol: plantaţiile
portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau scolile de vite.

8.2.5. Livezi (L). Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbusti fructiferi. Se înregistrează
ca livezi:
a) livezi clasice - terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultura
traditionale, şi anume: livezi cu culturi intercalate, livezi inierbate, livezi în sistem agro-
pomicol, livezi pure etc.;
b) livezi intensive şi superintensive - livezi amenajate avand o mare densitate de pomi pe
hectar, cu conducerea dirijata a coroanelor şi mecanizarea lucrărilor de intretinere şi
recoltare;
c) plantatii de arbusti fructiferi - terenuri plantate cu zmeura, agrise, coacaze, trandafiri de
dulceata etc.;
d) pepiniere pomicole - terenurile destinate pentru producerea materialului saditor pomicol;
e) plantatii de duzi.

8.2.6. Păduri şi alte terenuri forestiere. în aceasta categorie de folosinţa intra toate terenurile
care sunt cuprinse în amenajamentele silvice şi în afara acestora, indiferent de proprietar. Se
înregistrează la aceasta categorie de folosinţa:
a) păduri - terenuri acoperite cu vegetatei forestiera, cu o suprafaţa mai mare de 0,25 ha;
b) terenuri destinate impaduririi - terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate şi poieni
prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;
c) terenuri care servesc nevoilor de cultura, productie şi administratie silvica - terenuri
ocupate de pepiniere, solarii, plantatii, culturi de rachita, arbusti ornamentali şi fructiferi, cele
destinate hranei vanatului şi animalelor din unităţile silvice, cele date în folosinţa temporara
personalului silvic;
d) perdele de protectie - benzi ordonate din plantatii silvice şi uneori silvopomicole, care au
diferite roluri de protectie, ca: perdele pentru protectia culturilor agricole, perdele pentru
protectia cailor de comunicatie, pentru protectia asezarilor umane, perdele pentru protectia
digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii etc.;
e) tufarisuri şi maracinisuri - terenuri acoperite masiv cu vegetatei arborescenta de mica
inaltime, catinisuri, ienuparisuri, salcami, maracinisuri etc.

8.2.7. Terenuri cu ape şi ape cu stuf. în aceasta categorie intra terenurile acoperite permanent
cu apa, precum şi cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu pot avea alta
folosinţa. Se înregistrează la aceasta categorie:
a) ape curgătoare (HR): fluviul Dunărea, bratele şi canalele din Delta Dunarii, cursurile de
apa, paraurile, garlele şi alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La
apele curgătoare se va inregistra suprafaţa ocupata de intreaga albie minora a cursului de apa,
din mal în mal, chiar daca aceasta nu este în întregime şi permanent sub apa. De obicei apele

400
curgătoare formeaza de o parte şi de alta a luciului apei prundisuri care numai la viituri mari
sunt acoperite pentru scurt timp cu apa. Albia minora a unui curs de apa include toate zonele
joase ale cursului, insulele şi prundisurile. Toate aceste terenuri din albia minora nu se inscriu
la neproductiv, ci la terenuri cu ape;
b) ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variaza în funcţie de anotimp şi de regimul de
precipitatii. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al
apelor. în aceasta categorie se încadrează şi apele amenajate în mod special pentru cresterea
dirijata a pestelui, precum şi suprafetele cu ape stătătoare de mica adancime unde cresc
trestisuri şi papurisuri şi alte tipuri de vegetatei specifica în regim amenajat sau neamenajat;
c) marea teritoriala şi marea interioara. Suprafaţa marii teritoriale este cuprinsa intre liniile
de baza ale celui mai mare reflux de-a lungul tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al
insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice şi ale altor instalatii
portuare permanente şi linia din larg, care are fiecare punct situat la o distanta de 12 mile
marine (22.224 m), masurata de la punctul cel mai apropiat de la liniile de baza. Suprafaţa
marii interioare este cuprinsa intre tarmul marii şi liniile de baza asa cum au fost definite mai
sus.

8.2.8. Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor
naturale şi artificiale, ale baltilor, ale tarmului şi plajei de nisip ale Marii Negre, este stabilita
prin norme specifice elaborate de ministerele interesate şi avizate de O.N.C.G.C.

8.2.9. Caile de comunicaţii rutiere (DR) şi caile ferate (CF). Din punct de vedere functional
şi al administrarii caile de comunicaţii rutiere se impart, potrivit Ordonantei Guvernului nr.
43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, după cum urmeaza:
a) drumuri de interes national: autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene,
drumuri nationale principale, drumuri nationale secundare;
b) drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legătura intre resedintele de judeţ şi
resedintele de municipiu şi orase, statiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte
obiective importante;
c) drumuri de interes local: drumurile comunale şi drumurile vicinale;
d) strazile din localitatile urbane;
e) strazile din localitatile rurale: strazi principale şi strazi secundare;
f) cai ferate simple, duble şi inguste, triaje.
Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter permanent, nu se
înregistrează ca detalii şi se atribuie în proportie egala parcelelor din imediata vecinatate.

8.2.10. Terenurile ocupate cu construcţii şi curti (CC). Aceasta categorie cuprinde terenurile
cu diverse utilizari şi destinatii, de exemplu: cladiri, curti, fabrici, uzine, silozuri, gari,
hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri, terenuri de sport,
aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debusee, gardini botanice şi zoologice, parcuri,
cimitire, piete, rampe de incarcare, fasia de frontiera, locuri de depozitare, precum şi alte
terenuri care nu se încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţa prevăzute la punctele
anterioare.

8.2.11. Terenuri degradate şi neproductive (N). Aceasta categorie cuprinde terenurile

degradate şi cu procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetatei. Din
aceasta categorie fac parte:
a) nisipuri zburatoare - nisipuri mobile nefixate de vegetatei şi pe care vantul le poate deplasa
dintr-un loc în altul;

401
b) stancarii, bolovanisuri, pietrisuri - terenuri acoperite cu blocuri de stanci masive,
ingramadiri de bolovani şi pietrisuri, care nu sunt acoperite de vegetatei;
c) rape, ravene, torenti - alunecari active de teren care sunt neproductive când nu sunt
împădurite;
d) saraturi cu crusta - terenuri puternic saraturate, care formeaza la suprafaţa lor o crusta
albicioasa friabila;
e) mocirle şi smarcuri - terenuri cu alternante frecvente de exces de apa şi uscaciune, pe care
nu se instaleaza vegetatei. Terenurile cu mlastini cu stuf nu se înregistrează la categoria
terenurilor neproductive, ci la categoria terenuri cu ape şi stuf;
f) gropile de imprumut şi cariere - terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de
sol şi roca pentru diverse nevoi de construcţii;
g) halde - terenuri pe care s-a depozitat material steril rezultat în urma unor activitati
industriale şi exploatări miniere.

8.3. Criteriile de identificare şi inregistrare a construcţiilor

8.3.1. La construcţiile cu caracter permanent se înregistrează datele privind:

- situaţia juridica;
- domeniul public sau privat;
- destinatia. După destinaţie construcţiile se clasifica in: construcţii de locuinte, construcţii
administrative şi social-culturale, construcţii industriale şi edilitare, construcţii anexe.

9. Culegerea în teren a datelor cadastrale

9.1. Prevederi generale

9.1.1. Lucrările de culegere în teren a datelor cadastrale constau in:

- identificarea amplasamentului şi limitelor corpurilor de proprietate şi categoriilor de
folosinţa ale acestora;
- identificarea construcţiilor cu caracter permanent;
- identificarea proprietarilor, a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor;
- identificarea actului sau faptului juridic în temeiul caruia este folosit imobilul.

9.1.2. Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separata, organizata în acest
scop sau concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizarii sau realizării
planurilor cadastrale.

9.2. Identificarea proprietarilor şi a situatiei juridice a imobilelor

9.2.1. Operaţiunea de identificare a proprietarului consta în inregistrarea

persoanei/persoanelor fizice sau juridice care detin un titlu de proprietate asupra imobilului.

9.2.2. Proprietarii vor fi identificati din evidentele consiliului local. Datele vor fi extrase din
Registrul permanent al populatiei, listele cu numele şi prenumele, codul numeric personal şi
adresa tuturor proprietarilor din unitatea administrativ-teritoriala, conform evidentelor de la
politie.

9.2.3. Datele referitoare la proprietar se inscriu în fisa corpului de proprietate (anexa nr. 1).
Datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din buletinul/cartea de identitate al/a

402
proprietarului. în situatiile în care proprietarul refuza prezentarea acestor acte, în fisa se
mentioneaza refuzul şi pentru rezolvare se solicita sprijinul consiliului local şi al politiei. în
cazul în care nici cu ajutorul evidentelor existente la consiliul local şi politie nu poate fi
identificat proprietarul imobilului, în fisa se face menţiunea "Proprietar neidentificat".
In fisa corpului de proprietate se inscriu:
a) numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal. Aceste date se compara cu
cele din listele extrase din Registrul permanent al populatiei, în cazul când acestea au fost
obţinute. Pentru femeile casatorite sau vaduve se vor inscrie numele de familie dobandit
după casatorie urmat de numele de familie avut înainte de casatorie (de exemplu: Ionescu
Ortansa, nascuta Raducanu) şi codul numeric personal. La înscrierea adresei de domiciliu a
proprietarului se vor preciza toate datele necesare expedierii corespondentei postale, mai ales
pentru proprietarii domiciliati în alte localitati decât cele cuprinse în raza unităţii
administrativ-teritoriale respective;
b) situaţia juridica a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul şi data
eliberarii, cota din coproprietate, unde este cazul, suprafaţa inscrisa în acte pentru fiecare
parcela, corp de proprietate şi constructie, după caz. Înscrierea datelor privitoare la situaţia
juridica a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se face potrivit specificatiilor
din actele normative sau din alte acte în temeiul carora au dobandit dreptul real supus
inscrierii. în cazul în care nu exista titlu de proprietate înscrierea se va face pe baza posesiei
exercitate sub nume de proprietar la data identificarii cadastrale, precum şi a unei declaratii
pe propria raspundere a persoanei detinatoare a imobilului. în situaţia în care un imobil este
intr-un litigiu în curs de judecata, pe fisa datelor cadastrale se face menţiunea "imobil în
litigiu" şi se nominalizeaza partile şi obiectul litigiului.

9.2.4. în cazul imobilelor dobandite prin mostenire se vor inregistra numele mostenitorului,
felul mostenirii şi actele care dovedesc calitatea de mostenitor.

9.2.5. La identificarea proprietarilor persoane juridice se inscriu următoarele date: denumirea

persoanei juridice, codul SIRUES şi adresa postala a sediului.
9.2.6. Daca nu face obiectul proprietăţii pe etaje sau apartamente, în fisa corpului de
proprietate se vor inscrie proprietarii respectivi, aratandu-se pentru fiecare (sub forma
fractionara sau în procente) numărul de părţi din intreg care ii revine, indiferent daca acesta
locuieste sau nu locuieste la adresa imobilului.

9.2.7. în cazul cladirilor cu mai multe apartamente se întocmeşte pentru fiecare cladire lista
proprietarilor şi a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor, ca anexa la fisa corpului de
proprietate. în aceasta lista se inscriu toti proprietarii grupati pe intrari, astfel: numărul
cadastral al corpului de proprietate, numărul blocului, numărul etajului, numărul
apartamentului, numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal sau, după caz,
denumirea persoanei juridice şi codul SIRUES, suprafaţa totala ocupata, în proprietate
exclusiva sau în proprietate comuna, denumirea actului de proprietate şi data emiterii
acestuia. în situaţia în care în cladirea respectiva sunt şi apartamente aflate în proprietatea
privata a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, se vor inscrie denumirea persoanei
juridice care administreaza fondul locativ de stat, codul SIRUES şi datele de identificare a
locatarilor. Lista proprietarilor se ataseaza la fisa corpului de proprietate.

9.2.8. La stabilirea dreptului de proprietate asupra corpurilor de proprietate care, potrivit legii
sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public se vor respecta prevederile Legii nr.
213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, cu modificările
ulterioare.

403
9.2.9. La stabilirea limitelor imobilelor apartinand titularilor de cadastre de specialitate se va
tine seama de prevederile legale privind delimitarea acestora, specifice fiecarui domeniu de
activitate.

9.3. Identificarea categoriilor de folosinţa

9.3.1. Identificarea categoriilor de folosinţa se realizează concomitent cu execuţia lucrărilor

de cadastru general, respectiv cu executarea măsurătorilor de teren pentru actualizarea
planurilor cadastrale sau a culegerii datelor de identificare a proprietarilor şi a celor
referitoare la actele de proprietate, în cazul utilizarii ortofotogramelor.

9.3.2. Identificarea şi consemnarea categoriei de folosinţa se fac pentru fiecare parcela de

teren (in extravilan şi intravilan), iar datele se inscriu în fisa corpului de proprietate avându-
se în vedere semnificatiile simbolurilor (codurilor) categoriilor de folosinţa. Codurile
categoriilor de folosinţa se scriu şi pe schitele întocmite pentru fiecare corp de proprietate.

10. Numerotarea cadastrala a unei unităţi administrativ-teritoriale

10.1. Prevederi generale

10.1.1. Fiecare unitate administrativ-teritoriala se identifica prin codul SIRSUP extras din
"Registrul permanent al unităţilor administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Nationala
pentru Statistica.

10.1.2. Fiecare corp de proprietate se individualizeaza prin numărul cadastral, care asigura
legătura intre planul cadastral, registrele cadastrale şi inregistrarile din cartea funciara.
Numărul cadastral al corpului de proprietate este unul dintre identificatorii de legătura logica
dintre baza de date grafice şi baza de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului.

10.2. Numerotarea cadastrala

10.2.1. Numerotarea cadastrala intr-o unitate administrativ-teritoriala se face la nivel de

parcela sau corp de proprietate. în cadrul teritoriului unei unităţi administrativ-teritoriale
numerotarea cadastrala a corpurilor de proprietate se face separat pentru intravilan şi
extravilan. Codul de identificare în baza de date este "1" pentru extravilan şi "2" pentru
intravilan. în situaţia în care teritoriul cuprinde mai multe intravilane (de exemplu, o comuna
cu mai multe sate), acestea vor primi coduri de identificare "3", "4" etc. Pentru a usura
numerotarea corpurilor de proprietate acestea vor fi, după caz, grupate pe sectoare cadastrale
(tarlale sau cvartale).

10.2.2. Corpurile de proprietate se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n începând de la NV

spre SE unităţii administrativ-teritoriale, separat pentru intravilan şi extravilan. în cadrul
fiecarui corp de proprietate parcelele componente se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n,
urmate de simbolul categoriei de folosinţa, începând cu categoria de folosinţa curti-
constructii.

10.2.3. Imobilele care reprezintă detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, cai ferate,
drumuri clasate se numerotează separat în cadrul fiecarui intravilan, respectiv extravilan.
Detaliile liniare primesc un singur numar cadastral pe toata lungimea lor (cu exceptia

404
subtraversarilor) în cadrul fiecarui intravilan şi un singur numar cadastral în extravilan şi pe
tronsoane create prin intersecţia cu alte detalii liniare (separat în intravilan şi extravilan),
respectandu-se următoarea ierarhie:
- caile ferate intretaiate de ape;
- drumurile nationale intretaiate de cai ferate şi ape;
- drumurile judeţene intretaiate de ape, cai ferate şi drumuri nationale;
- drumurile comunale intretaiate de ape, cai ferate, drumuri nationale şi drumuri judeţene;
- drumurile de exploatare (comune) intretaiate de ape, cai ferate, drumuri nationale, drumuri
judeţene sau comunale.

10.2.4. Daca la încheierea numerotarii se constata omiterea unor imobile, acestea vor primi
numere în continuarea numerotarii în intravilanul unităţii administrativ-teritoriale respective.

10.2.5. în cazul proprietatilor izolate care nu au fost incluse la delimitare în suprafaţa

intravilanelor corpurile de proprietate se numerotează în cadrul extravilanului. în acelasi fel
se procedează în cazurile speciale, în care nu s-a efectuat o delimitare clara intre intravilan şi
extravilan (in unele zone de munte).

10.2.6. Parcelele componente ale corpurilor de proprietate, care au suprafeţe mai mici de 50
m2 în intravilan şi 300 m2 în extravilan, nu se numerotează. Suprafaţa acestora se încadrează
în suprafetele si, respectiv, în categoriile de folosinţa a parcelelor alaturate, ale aceluiasi corp
de proprietate.

10.2.7. în cazurile în care un corp de proprietate sau părţi dintr-un corp de proprietate şi
schimba proprietarul, fiecare parte va fi numerotata cu un numar cadastral nou, în
continuarea ultimului numar atribuit la ultima numerotare cadastrala. Un numar cadastral
vechi nu se va atribui altui corp de proprietate, ci va ramane inregistrat în baza de date a
cadastrului, la istoricul corpului de proprietate respectiv. Numerele cadastrale din vechile
carti funciare vor fi inregistrate în baza de date la istoricul corpului de proprietate.

10.2.8. în cazul în care se modifica configuraţia unui corp de proprietate prin comasare,
dezmembrare, divizare, alipire, numerele cadastrale ale noilor corpuri de proprietate se
modifica astfel: numerele cadastrale vechi dispar şi se acorda numere cadastrale noi în
continuarea ultimului numar cadastral acordat pe suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale.

10.2.9. Numărul cadastral al corpului de proprietate şi cele ale parcelelor componente ale
acestuia nu vor conţine codul de identificare şi codul SIRUTA, acestea fiind atribute ale
fiecarei unităţi administrativ-teritoriale.
Un exemplu de numerotare cadastrala în intravilan:
2349 Corp de proprietate: Ionescu N.C. Ion - total: 3.450 m2 , din care:
1. Curti-constructii: 750 m2
2. Livada 240 m2
3. Vie 1.300 m2
4. Arabil 1.160 m2
2350 Corp de proprietate: Vasilescu I. Petre - total: 5.400 m2 , din care:
1. Curti-constructii 1.400 m2
2. Arabil 1.500 m2
3. Vii 2.500 m2

405
10.2.10. Suprafeţelor de teren ocupate de proiectiile la sol ale construcţiilor permanente din
cadrul parcelelor cu categoria de folosinţa curti-constructii apartinatoare unui corp de
proprietate li se va atribui litera "C" urmata de un indice de la 1 la n (de exemplu: C1, C2,
C3,...).

11. Calculul suprafeţelor

11.1. Prevederi generale

11.1.1. în cadastrul general calculul suprafeţelor se face analitic, din coordonatele punctelor
de contur ale unităţii administrativ-teritoriale (perimetrul extravilan şi intravilan subdivizat în
sectoare cadastrale), ale corpurilor de proprietate şi ale parcelelor rezultate în urma
prelucrarii operaţiunilor de teren şi de birou.

11.1.2. Valorile suprafeţelor calculate înscrise în documentele cadastrului general se exprima

în metri patrati.

11.1.3. Suprafeţele calculate inregistrate în cadastrul general pot fi diferite de suprafetele

înscrise în actele de proprietate (titlu de proprietate, acte de vanzare-cumparare şi altele).
Eventualele diferente dintre aceste suprafeţe sunt aduse la cunostinta proprietarilor şi pot fi
contestate de aceştia, conform prevederilor legale, cu respectarea regulamentelor elaborate şi
aprobate de O.N.C.G.C.

11.2. Calculul suprafeţelor în extravilan şi intravilan

11.2.1 Calculul analitic al suprafeţelor se face pentru: unitatea administrativ-teritoriala,

extravilan - intravilan, sectoarele cadastrale, corpurile de proprietate, parcele.

11.2.2. Pentru controlul calculelor suprafeţelor (in cazul în care nu au fost determinate
analitic toate elementele) se au în vedere următoarele:
- suma suprafeţelor parcelelor componente ale unui corp de proprietate este egala cu
suprafaţa calculata a corpului de proprietate, cu constrangere pe aceasta;
- suma suprafeţelor corpurilor de proprietate este egala cu suprafaţa calculata a sectoarelor
cadastrale, cu constrangere pe acestea;
- suma suprafeţelor sectoarelor cadastrale este egala cu suprafaţa calculata a extravilanului şi
a intravilanului, cu constrangere pe acestea.

12. Registrele cadastrale

12.1. Prevederi generale

12.1.1. Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se întocmesc după
introducerea lucrărilor de cadastru general la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale
sunt:
- registrul cadastral al parcelelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor;
- registrul corpurilor de proprietate;
- fisa centralizatoare, partida cadastrala pe proprietari sipe categorii de folosinţa;
- planul cadastral.

406
12.1.2. Fisele corpurilor de proprietate sunt documentele care contin datele de intrare în baza
de date a cadastrului general. Documentele tehnice ale cadastrului general se obtin prin
prelucrarea datelor din baza de date.

12.1.3. Orice informaţii grafice sau alfanumerice referitoare la un corp de proprietate se pot
obtine prin interogarea bazei de date a cadastrului general.

12.1.4. Documentele cadastrale se întocmesc o singura data pe suport de hârtie, la încheierea

tuturor lucrărilor de cadastru general intr-o unitate administrativ-teritoriala. De regula,
registrele cadastrale se întocmesc în trei exemplare, dintre care unul se depune la consiliul
local şi doua la O.J.C.G.C. (un exemplar pentru arhiva proprie şi un exemplar pentru biroul
de carte funciara).

12.2. Registrul cadastral al parcelelor

12.2.1. Registrul cadastral al parcelelor conţine situaţia tuturor parcelelor componente ale
corpului de proprietate din cuprinsul unei unităţi administrativ-teritoriale şi se întocmeşte
separat pentru intravilan şi pentru extravilan. Conţinutul registrului cadastral al parcelelor
este prezentat în anexa nr. 2.

12.3. Indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora

12.3.1. Scopul principal al indexului alfabetic al proprietarilor este acela de a permite

identificarea partidei cadastrale a fiecarui proprietar în registrul cadastral al proprietarilor.
Acesta este documentul care face legătura intre registrul cadastral şi al parcelelor şi
registrul cadastral al proprietarilor.
Conţinutul acestui registru este prezentat în anexa nr. 3.

12.3.2. Numerele de ordine date proprietarilor în indexul alfabetic coincid cu numerele

partidelor cadastrale ale acestora din registrul cadastral al proprietarilor.

12.4. Registrul cadastral al proprietarilor

12.4.1. Registrul cadastral al proprietarilor conţine partidele cadastrale ale fiecarui proprietar,
în care sunt înscrise toate suprafetele de teren ale parcelelor componente ale corpurilor de
proprietate, atât în intravilan, cat şi în extravilan. Conţinutul registrului este prezentat în
anexa nr. 4.

12.5. Registrul corpurilor de proprietate

12.5.1. Corpul de proprietate este format din una sau mai multe parcele alipite care apartin
aceluiasi proprietar. Registrul se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 5.

12.6. Fisa centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe categorii de folosinţa

12.6.1. Fisele centralizatoare ale partidelor cadastrale constituie documentele sursa pentru
întocmirea situatiilor statistice de sinteza privind terenurile şi construcţiile care se pun la
dispoziţie autoritatilor publice.

407
12.6.2. în fisa centralizatoare se inscriu suprafaţa totala pe fiecare categorie de folosinţa şi
suprafaţa totala generala pe fiecare grupa de destinaţie a terenului, detinuta intr-o unitate
administrativ-teritoriala. Fisa se întocmeşte pe tipuri de proprietate şi grupe de proprietari ai
corpurilor de proprietate. Modelul fisei centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari
şi pe categorii de folosinţa este prezentat în anexa nr. 6.

13. Execuţia planurilor de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate

13.1. Scopul întocmirii planurilor

13.1.1. Planurile de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate se executa în

următoarele scopuri:
- înscrierea cu caracter nedefinitiv în cartea funciara a actelor şi faptelor juridice privind
terenurile şi construcţiile situate pe o unitate administrativ-teritoriala pentru care nu s-au
definitivat documentele cadastrului general; (pentru acestea sunt elaborate instrucţiuni de
întocmire a documentaţiei)
- soluţionarea contestatiilor cu privire la corectitudinea şi exactitatea datelor referitoare la un
corp de proprietate;
- după finalizarea lucrărilor de introducere a cadastrului general intr-o unitate administrativ-
teritoriala, pentru elaborarea documentaţiilor topocadastrale necesare realizării solicitate de
administratia publica locala pentru emiterea avizelor, certificatelor şi autorizatiilor legale,
precum şi pentru soluţionarea aspectelor legate de constituirea sau reconstituirea
proprietatilor.

13.2. Conţinutul documentaţiei

13.2.1. Documentaţia privind întocmirea planurilor cadastrale de amplasament şi delimitare a

corpurilor de proprietate cuprinde:
- memoriul tehnic justificativ;
- planul de încadrare în zona, întocmit la o scara convenabila, de regula 1: 2.000 - 1: 10.000;
- planul de amplasament propriu-zis;
- inventarul cu punctele folosite la ridicarea topografica a imobilului în Sistem de coordonate
Stereografic 1970 sau local;
- inventarul de coordonate al punctelor de pe conturul imobilului/corpului de proprietate şi a
patru puncte de detaliu stabilite (borne, picheţi de fier, colturi de cladiri, camine de vizitare,
puncte de frângere ale imprejmuirilor în intravilan şi stâlpi, tarusi de lemn şi borne în
extravilan), care pot servi la reconstituirea sistemului de coordonate utilizat la determinarea
limitelor de proprietate;
- descrierile topografice ale punctelor stabile.

13.2.2. Condiţiile de execuţie a planurilor cadastrale de amplasament şi delimitare a

corpurilor de proprietate sunt:
- măsurătorile topografice se vor executa, de regula, în Sistem de proiecţie Stereografic 1970.
în cazurile în care punctele din reţeaua geodezica sunt amplasate la o distanta mai mare de 3
km de zona de lucru, suprafaţa este mai mica de 10 ha şi nu exista condiţii de vizibilitate
pentru măsurători, prin metodele retrointersectiei, intersecţiei înainte, intersecţiei combinate,
se poate lucra în sistem local;
- în situaţia în care coordonatele punctelor se calculează în sistem local, se vor lua masurile
necesare pentru materializarea şi conservarea a minimum patru puncte stabile cu coordonate

408
în sistem local, care vor folosi la integrarea ulterioara în Sistemul de proiecţie Stereografic
1970.

13.2.3. Preciziile de determinare, modalitatile de materializare, conţinutul şi modul de

realizare a planurilor de amplasament şi delimitare a corpurilor de proprietate vor fi cele
specificate în prezentele norme tehnice, cu exceptia numerotarii cadastrale.
La receptia planurilor de amplasament şi delimitare, pentru fiecare unitate
administrativ-teritoriala se vor atribui, în ordinea cronologica a solicitarilor, numere
cadastrale provizorii (in cazul teritoriilor în care nu s-a introdus cadastrul general) sau în
continuarea ultimului numar cadastral pentru teritoriile în care s-a introdus cadastrul general.

13.2.4. Planurile se întocmesc pe suport analogic format A4, A3 la o scara convenabila

(1:500, 1: 1.000, 1: 2.000) şi în forma digitala.

13.2.5. Pe plan, în completarea partii grafice, se inscriu: numele, prenumele şi adresa celui
care a solicitat planul, adresa imobilului, inventarul cu numerele şi coordonatele punctelor de
contur, suprafaţa corpului de proprietate şi a parcelelor componente - pe categorii de
folosinţa, numere cadastrale provizorii, sistemul de proiecţie, scara, directia nord, numele,
semnatura şi stampila executantului, conform anexei nr. 7. Planurile de amplasament şi
delimitare vor fi insotite de "Fisa corpului de proprietate" (anexa nr. 1) completata
corespunzător.

13.2.6. Punctele de pe conturul imobilului se marchează cu tarusi de lemn sau picheţi

metalici, daca imobilul nu este imprejmuit.

14. Controlul, avizarea, receptia lucrărilor şi aprobarea pentru introducerea cadastrului

general la nivelul unităţii administrativ-teritoriale

14.1. Controlul lucrărilor

14.1.1. Controlul pe parcursul executarii lucrărilor de teren şi de birou se face de către

personalul de specialitate al O.J.C.G.C., potrivit programelor întocmite în acest scop, sau la
solicitarea executantilor. Rolul controlului pe parcursul executarii lucrărilor il constituie
analiza şi confirmarea stadiilor de realizare a etapelor prevăzute în graficele convenite prin
contracte.

14.1.2. în cazurile în care la controalele făcute din initiativa O.J.C.G.C. se constata deficiente
de ordin tehnic sau de organizare a lucrărilor, care anticipeaza o calitate scazuta sau
neincadrarea în termenul din contract, se întocmeşte procesul-verbal de constatare în care se
specifica masuri şi termene pentru remedieri.
Daca la al doilea control situatiile deficitare constatate la controlul anterior nu au
fost rezolvate şi nu se anticipeaza remedierea lor, organul de control va inainta conducerii
O.J.C.G.C. sau, după caz, O.N.C.G.C., în termen de 3 zile, raportul de constatare şi
propuneri, mergandu-se pana la rezilierea contractului şi luarea masurilor de recuperare a
cheltuielilor care nu pot fi justificate, conform prevederilor legale.

14.2. Avizarea soluţiilor din proiectele tehnice de ansamblu şi de execuţie

14.2.1. în conformitate cu normele legale cu privire la metodologia de avizare a

documentaţiilor tehnico-economice, în cadrul O.J.C.G.C. se va constitui, prin decizie a

409
directorului general, comisia de avizare. Procesele-verbale cuprinzând hotararile comisiilor
de avizare se aduc la cunostinta executantilor lucrărilor, în scris, cu confirmare de primire, în
termen de 3 zile de la adoptare.

14.2.2. Obiectul principal al activitatii de avizare il constituie analizarea eficientei soluţiilor

tehnice şi economice propuse în proiectul tehnic de ansamblu şi în proiectul tehnic de
execuţie a lucrărilor destinate introducerii şi intretinerii cadastrului general.

14.2.3. Avizarea soluţiilor tehnice şi economice propuse pentru lucrări se face după
adjudecarea prin licitatie a acestora şi înainte de contractarea executiei lucrărilor.

14.2.4. Analizarea soluţiilor tehnice în sedintele de avizare se face, după caz, în prezenta
executantilor lucrărilor şi în funcţie de marimea şi complexitatea lucrărilor, la avizare fiind
invitaţi şi reprezentanti ai O.N.C.G.C., personalitati în domeniu.

14.3. Receptia lucrărilor

14.3.1. Receptia se va efectua pe baza dosarului de verificare întocmit de persoane fizice sau
juridice autorizate, altele decât cele ale executantului. Receptia are drept scop confirmarea
indeplinirii clauzelor din contracte la terminarea lucrărilor sau a etapelor de lucrări, potrivit
conditiilor tehnice prevăzute în prezentele norme tehnice şi în caietele de sarcini.

14.3.2. Din punct de vedere contractual, prin operaţiunea de recepţie se constata şi se

recunoaste oficial ca lucrarea s-a incheiat şi poate fi utilizata potrivit normelor stabilite de
O.N.C.G.C. Prin receptionarea lucrării executantul se elibereaza de obligatiile contractuale,
iar O.J.C.G.C., în calitate de beneficiar al lucrării, preia raspunderile în privinta utilizarii,
valorificarii şi intretinerii ei.

14.3.3. Potrivit prevederilor contractuale se pot efectua receptii partiale, dar numai pe faze de
lucrări incheiate prevăzute în contract.

14.3.4. Receptia finala a lucrărilor de introducere şi intretinere a cadastrului general - partea

tehnica - se considera incheiata după afisarea, timp de 60 de zile, a rezultatelor măsurătorilor
şi rezolvarea contestatiilor cu privire la exactitatea măsurătorilor.

14.3.5. în cazurile în care se constata ca lucrările necesita remedieri de conţinut, de calitate

sau de prezentare grafica, ce conduc la hotararea amanarii receptiei, atunci în locul
procesului-verbal de recepţie se întocmeşte o nota de constatare în care se nominalizeaza
deficientele constatate şi completarile necesare, precum şi termenele în care se vor efectua
remedierile. Procesul-verbal de recepţie sau nota de constatare se semneaza de imputernicitii
O.N.C.G.C. şi de executantul lucrării.

14.3.6. Receptia finala a lucrărilor de cadastru general se va realiza în termen de 30 de zile

de la data expirarii celor 60 de zile prevăzute de lege pentru depunerea contestatiilor, timp în
care se vor rezolva de către executantul lucrării problemele legate de refaceri sau corectii ale
datelor.
Se vor respecta următoarele condiţii:
a) afisarea la sediul consiliului local, conform prevederilor legale, a datelor rezultate în urma
măsurătorilor cadastrale: amplasamentele, proprietarii, suprafetele parcelelor, corpurilor de
proprietate şi partidelor cadastrale. Proprietarii care au domiciliul în alte localitati decât cele

410
în care s-au executat lucrările vor fi instiintati, prin grija consiliului local, în mod obligatoriu,
prin adresa scrisa, expediata prin posta, cu confirmare de primire;
b) rezolvarea contestatiilor care se refera la exactitatea măsurătorilor în conformitate cu
regulamentele şi instrucţiunile elaborate de O.N.C.G.C. în cazurile în care în urma rezolvarii
contestatiilor persoanele nemultumite apeleaza la actiuni judecatoresti, receptia finala se va
face cu mentionarea situatiilor litigioase care vor fi solutionate în instanta.

14.3.7. Solutiile de compensare a unor suprafeţe gasite în plus sau în minus la introducerea
cadastrului general fata de inscrisurile din titlurile de proprietate obţinute prin reconstituirea
sau constituirea dreptului de proprietate conform legilor proprietăţii şi din alte documente
legale se vor stabili prin grija consiliilor locale, ca actiune separata ce intra în
responsabilitatea acestora.
Deciziile luate în cadrul consiliilor locale, după ce sunt aduse la cunostinta
persoanelor implicate şi devin definitive, vor fi puse în aplicare de persoane fizice şi juridice
autorizate de O.N.C.G.C. sau de O.J.C.G.C.

14.3.8. Datele cadastrale modificate în conformitate cu hotararile judecatoresti definitive şi

irevocabile vor fi aduse la cunostinta O.J.C.G.C. de persoanele beneficiare care au obligatia
sa prezinte în termen de 60 de zile o documentaţie tehnica întocmita de persoane fizice sau
juridice autorizate, care va conţine modificările rezultate din hotarare. Documentaţia
modificatoare, întocmita conform prevederilor regulamentului de recepţie, se preia cu
caracter nedefinitiv în cartea funciara, urmand sa fie recuperata şi integrata în cadastrul
general la introducerea sau intretinerea acestuia.

14.3.9. Procesul-verbal de recepţie finala se întocmeşte în doua exemplare şi se semneaza de

membrii comisiei de recepţie, se consemnează luarea la cunostinta de către primar şi se
aproba de către directorul general al O.J.C.G.C. Data definitivarii lucrărilor de cadastru
coincide cu data întocmirii proceselor-verbale de recepţie finala.

14.4. Aprobarea pentru introducerea cadastrului general la nivelul unităţii administrativ-

teritoriale

14.4.1. în termen de 3 zile de la data receptiei finale conducerea O.J.C.G.C. transmite

O.N.C.G.C. un exemplar al procesului-verbal de recepţie finala, un exemplar al "Fisei
centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe categorii de folosinţa" şi o nota
justificativa asupra categoriilor de lucrări realizate. O.N.C.G.C. va analiza felul în care au
fost aplicate prevederile legale de ordin tehnic şi economic şi va emite ordinul de validare a
cadastrului general. Data emiterii ordinului reprezintă data oficiala a introducerii cadastrului
general.

14.4.2. După primirea ordinului de la O.N.C.G.C. O.J.C.G.C. va transmite în termen de 30

de zile biroului de carte funciara al judecatoriei în raza careia se afla unitatea administrativ-
teritoriala respectiva registrele şi copia de pe planurile cadastrale de baza. Transmiterea
documentelor menţionate către judecatoria teritoriala se va face cu adresa scrisa în care se
vor menţiona data receptiei şi numărul ordinului de aprobare al O.N.C.G.C.

14.4.3. La consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale se vor transmite următoarele

documente:
- dosarul de delimitare cadastrala a hotarului administrativ şi a intravilanelor;
- copie de pe procesul-verbal de recepţie finala şi de pe ordinul O.N.C.G.C.;

411
- registrele şi copiile de pe planurile cadastrale.

15. Lista de coduri

Tipul de proprietate Cod

- proprietatea privata a persoanelor fizice PF
- proprietatea privata a persoanelor juridice PJ
- domeniul public al statului DS
- domeniul public al unităţilor administrativ- teritoriale DAT
- domeniul privat al statului DPS
- domeniul privat al unităţilor administrativ- teritoriale DAT

Destinatiile terenurilor
- terenuri cu destinaţie agricola TDA
- terenuri cu destinaţie forestiera TDF
- terenuri aflate permanent sub ape TDH
- terenuri aflate în intravilane TDI
- terenuri cu destinatii speciale TDS

Categorii de folosinţa a terenurilor

- arabil A
- vii V
- livezi L
- pasuni P
- fanete F
- păduri şi alte terenuri cu vegetatei forestiera PD
- ape curgătoare HR
- ape stătătoare HB
- cai de comunicaţii rutiere DR
- cai ferate CF
- curti şi curti cu construcţii CC
- construcţii C
- terenuri neproductive şi degradate N

Destinatiile construcţiilor
- locuinte CL
- construcţii administrative şi social culturale CAS
- construcţii industriale şi edilitare CIE
- constructii-anexa CA

16. Glosar de termeni

Birou de carte funciara - compartiment auxiliar al judecatoriei, care are ca obiect de

activitate înscrierea în cartea funciara a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile.
Cadastru general - sistem unitar şi obligatoriu de evidenta tehnica, economica şi
juridica prin care se realizează identificarea, inregistrarea, reprezentarea pe planuri cadastrale
412
a tuturor corpurilor de proprietate, indiferent de destinaţie şi de proprietar, de pe intregul
teritoriu al tarii.
Carte funciara - sistem de publicitate imobiliara intemeiat pe identificarea cadastrala
a imobilelor.
Cadastre de specialitate - subsisteme de evidenta şi inventariere sistematica din
punct de vedere tehnic şi economic a bunurilor imobile, specifice unor domenii de activitate,
cu scopul administrarii lor rationale. Dintre acestea se disting:
- cadastrul agricol - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor agricole pe categorii şi
subcategorii de folosinţa, specificand natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi,
clasa de calitate, venitul net etc.;
- cadastrul forestier - evidenta şi inventarierea sistematica a fondului forestier national şi a
amenajamentelor silvice, specificand suprafaţa, esenta lemnoasa, varsta, consistenta masei
lemnoase etc., precum şi informaţii referitoare la sol, relief şi clima;
- cadastrul cailor ferate - evidenta şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalatiilor şi
starii reţelei feroviare;
- cadastrul drumurilor - evidenta şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalatiilor şi
starii reţelei de drumuri;
- cadastrul porturilor - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor, construcţiilor,
instalatiilor, cailor de transport, reţelelor subterane şi supraterane, platformelor tehnologice
etc., care deservesc unităţile portuare;
- cadastrul aeroporturilor - evidenta şi inventarierea sistematica a terenurilor, construcţiilor,
instalatiilor, cailor de transport, reţelelor subterane şi supraterane etc., care deservesc
aeroporturile;:
- cadastrul apelor - evidenta şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf,
precum şi a instalatiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificand
suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalatiile de transport şi exploatare, de protectie şi ameliorare
a calitatii, precum şi condiţiile de relief şi clima;
- cadastrul fondului imobiliar - evidenta şi inventarierea corpurilor de proprietate din
localitati, specificand pentru construcţii folosinţa, materialele de constructie, structura,
regimul de inaltime, fundatia, suprafaţa, dotarile, starea;
- cadastrul reţelelor edilitare (apa, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) -
evidenta şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalatiilor care le deservesc, specificand
amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcţii, parametrii tehnici, starea.
Codificare cadastrala - operaţiunea prin care se atribuie numere identificatoare
(coduri) de recunoastere unica a corpurilor de proprietate în raport cu proprietarul. De
exemplu: codul pentru proprietatea de stat de interes public sau proprietatea de stat de interes
privat; codul pentru terenurile deţinute de persoanele fizice private; codul pentru terenurile
cu destinaţie forestiera; codul pentru terenurile ocupate de ape etc.
Corp de cladire - parte componenta a unei cladiri, delimitata după urmatoarele
criterii:
- sistemul arhitectonic şi constructiv determinat de fatade şi materialele de constructie a
peretilor exteriori;
- intrarea separata în cladire;
- independenta şi regimul diferit de inaltime fata de alte cladiri alaturate.
Categorie de folosinţa a terenului - caracterizare codificata din punct de vedere al
destinaţiei terenului în funcţie de scopul pentru care este utilizat (agricol, silvic, construcţii,
cai de comunicaţii, exploatare miniera etc.).
Constructie - o proprietate sau o parte dintr-o proprietate construita cu o utilizare
distincta pentru proprietar, care apartine unei persoane sau mai multor persoane, în

413
indiviziune. Aceasta poate fi o cladire intreaga sau părţi dintr-o cladire, cu una sau mai multe
intrari. Fiecare intrare are o adresa. Adresa este identica cu cea a intrării.
Corp de proprietate - una sau mai multe parcele alipite, apartinand aceluiasi
proprietar.
Delimitarea cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale - lucrare distincta la
introducerea cadastrului la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, constand in: constituirea
conform legii a comisiei, parcurgerea intregului traseu al hotarului unităţii administrativ-
teritoriale, stabilirea punctelor de hotar caracteristice pe linia de hotar sau pe limita
intravilanului şi marcarea lor cu borne, determinarea coordonatelor acestora, întocmirea
actelor şi documentaţiei tehnice de delimitare.
Drept real - dreptul absolut, opozabil tuturor, pe care titularul il exercita direct
asupra bunului, fara a fi necesara interventia altor persoane.
Drept de proprietate privata - drept apartinand numai persoanelor fizice care şi pot
exercita asupra imobilelor din proprietatea privata toate prerogativele dreptului de
proprietate, adica posesia, folosinţa şi dispozitia din putere proprie şi în interesul satisfacerii
nevoilor personale.
Drepturi reale imobiliare principale - drepturi care au o existenta de sine stătătoare
în raport cu alte drepturi reale sau de creanta.
Drepturi reale imobiliare accesorii - drepturi reale imobiliare care servesc ca o
garantie reala a unor drepturi de creanta şi au o existenta juridica
subordonata drepturilor reale imobiliare principale. Din acestea fac parte: ipoteca, amanetul
şi unele privilegii imobiliare.
Detinatori de terenuri - titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra
terenului sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesor ori detinator precar.
Entitati de baza ale sistemului de evidenta a cadastrului general - parcela,
constructia şi proprietarul.
Extravilanul unităţii administrativ-teritoriale - partea din unitatea administrativ-
teritoriala, cuprinsa în afara intravilanului, delimitata cadastral potrivit legii.
Fond funciar - totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlurile
pe baza carora sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte (fondul
funciar al unui judeţ, al României etc.).
Imobil - parcela de teren cu sau fara construcţii.
Intravilanul unităţii administrativ-teritoriale - partea din unitatea administrativ-
teritoriala, legal delimitata, destinata construirii şi habitatiei.
Numerotare cadastrala - operaţiunea prin care se atribuie, după anumite reguli,
numere de ordine (numere cadastrale) corpurilor de proprietate şi parcelelor din cadrul unei
unităţi administrativ-teritoriale.
Numerotare topografica (in cadastru) - operaţiunea prin care se atribuie numere de
ordine punctelor caracteristice ale contururilor.
Parcela - suprafaţa de teren situata intr-o unitate administrativ-teritoriala pe un
amplasament bine stabilit, avand o singura categorie de folosinţa şi apartinand unui
proprietar sau mai multor proprietari, în indiviziune. Din punct de vedere economic o parcela
poate avea mai multe subdiviziuni fiscale. O subdiviziune fiscala este o portiune a parcelei
avand aceeasi clasificare calitativa.
Publicitate imobiliara - sistem de inscriere în documente publice a corpurilor de
proprietate împreuna cu drepturile imobiliare pe care le au proprietarii şi posesorii asupra lor.
Publicitatea imobiliara se realizează prin cartea funciara.
Partida cadastrala - suma corpurilor de proprietate care apartin aceluiasi proprietar
în cuprinsul unei unităţi administrativ-teritoriale (comuna, oras sau municipiu).

414
 Plan topografic - reprezentare conventionala, în plan, analogica sau digitala, a unei
suprafeţe de teren, intr-o proiecţie cartografica şi intr-un sistem de referinţa. în România
planul topografic se întocmeşte în Sistemul de proiecţie Stereografic 1970 şi în Sistemul de
referinţa Marea Neagra 1975.
Plan cadastral de baza - plan tematic întocmit pentru nevoile cadastrului general, pe
care sunt redate detaliat poziţia şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate şi
parcelelor, categoriile de folosinţa a terenurilor şi construcţiile permanente.
Plan cadastral de ansamblu - produs derivat obtinut prin generalizarea conţinutului
planului cadastral de baza. Se întocmeşte, de regula, pentru o unitate administrativ-teritoriala
şi conţine reprezentarea hotarului, a limitelor intravilanelor şi denumirile acestora,
principalele detalii liniare, elemente de toponimie, denumirile unităţilor administrativ-
teritoriale vecine.
Proprietar - persoana fizica sau juridica titulara în exclusivitate sau în indiviziune a
dreptului real asupra corpului de proprietate supus inscrierii.
Posesor - persoana fizica sau juridica care detine numai posesia şi folosinţa din
dezmembramintele dreptului de proprietate.
Punct geodezic (PG) - elementul din reţeaua geodezica materializat în teren,
pozitionat prin coordonate în sistemele de referinţa oficiale, inventariat după
numar/denumire şi cu fisa de descriere.
Registru cadastral - documentul principal al cadastrului general, prin care se
sistematizeaza datele cadastrale pentru evidenţierea distincta în cadrul unităţii administrativ-
teritoriale a situatiei corpurilor de proprietate şi proprietarilor, precum şi a situatiilor
centralizatoare pe destinatii ale terenurilor, grupelor de proprietari, intravilan-extravilan etc.
Reţea geodezica (RG) - totalitatea punctelor determinate intr-un sistem unitar de
referinţa, cuprinzând reţeaua de triangulatie-trilateratie (RTT) pentru pozitionarea în plan şi
reţeaua de nivelment şi gravimetrie (RNG) pentru pozitionarea altimetrica. Reţeaua de
triangulatie-trilateratie (RTT) este formata din puncte situate pe o anumita suprafaţa,
incadrate în reţele geometrice compacte în care s-au efectuat determinari astronomice si/sau
directii azimutale, distante zenitale şi lungimi de laturi, pe baza carora s-au calculat
coordonatele punctelor în sistem unitar de referinţa.
Sector cadastral - diviziune tehnica cadastrala a unităţii administrativ-teritoriale,
delimitata de detalii liniare (cai de comunicatie, ape, diguri etc.), care nu sufera modificări
curente şi care cuprinde mai multe bunuri imobile alipite.
Sistemul informational al cadastrului - organizarea de baze de date grafice şi
alfanumerice de evidenta tehnica, economica şi juridica referitoare la corpurile de proprietate
şi la proprietarii acestora.
Schiţa corpului de proprietate - documentul grafic ce se întocmeşte o data cu
completarea fisei corpului de proprietate, la o scara convenabila, pe care se inscriu datele de
localizare şi de identificare a corpului de proprietate, categoriile de folosinţa a parcelelor,
construcţiile, precum şi vecinatatile acestora.

17. Lista abrevierilor

O.N.C.G.C. - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie
O.J.C.G.C. - Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie
I.G.F.C.C. - Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru
BCF - Biroul Cartii Funciare
SR - standard roman emis de Institutul Roman de Standardizare
STAS - standard roman.

18. Anexe

415
Anexa nr. 1 - Macheta pentru fisa corpului de proprietate

Anexa nr. 2 - Macheta registrului cadastral al parcelelor

Anexa nr. 3 - Macheta indexului alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora

Anexa nr. 4 - Macheta registrului cadastral al proprietarilor

Anexa nr. 5 - Macheta registrului corpurilor de proprietate

Anexa nr. 6 - Macheta pentru "Fisa centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari şi pe

categorii de folosinţa"

Anexa nr. 7 - Plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate

Anexa nr. 8 - Descrierea topografica a punctului geodezic

Anexa nr. 9 - Schiţa bornei de beton

Anexa nr. 10 - Marca pentru borna de suprafaţa

Anexa nr. 11 - Scrisoare de încunoştinţare pentru desemnarea delegaţilor consiliului local al

unităţii administrativ-teritoriale vecine

Anexa nr. 12 - Scrisoare de încunoştinţare pentru desemnarea delegaţilor prefecturii vecine

Anexa nr. 13 - Proces-verbal de delimitare a unităţii administrativ-teritoriale (comuna/orasul)

Anexa nr. 14 - Proces-verbal de predare-primire a punctelor geodezice/de hotar

Anexa nr. 15 - Inventar de coordonate - fişier ASCII

Anexa nr. 16 - Exemplu de plan cadastral index.

416
417
418
419
420
421
422
423
424
425
426
427
428
429
430
LEGEA NR. 7
din 13 martie 1996

Legea cadastrului şi a publicitatii imobiliare

Publicat în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996

Emitent: Parlamentul

Parlamentul României adopta prezenta lege.

TITLUL I
Regimul general al cadastrului

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1 - Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenta tehnica,

economica şi juridica prin care se realizează identificarea, inregistrarea, reprezentarea pe
hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe
intreg teritoriul tarii, indiferent de destinatia lor şi de proprietar. Entitatile de baza ale acestui
sistem sunt parcela, constructia şi proprietarul.
Prin imobil, în sensul prezentei legi, se intelege parcela de teren, cu sau fara
construcţii.
Art. 2 - Cadastrul general se organizeaza la nivelul fiecarei unităţi administrativ-
teritoriale: comuna, oras, municipiu, judeţ şi la nivelul intregii tari. Prin sistemul de cadastru
general se realizează:
a) identificarea, inregistrarea şi descrierea, în documentele cadastrale, a terenurilor
şi a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, masurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi
planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;
b) asamblarea şi integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate;
c) identificarea şi inregistrarea tuturor proprietarilor şi a altor detinatori legali de
terenuri şi de alte bunuri imobile, în vederea asigurării publicitatii şi opozabilitatii drepturilor
acestora fata de terti;
d) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea
corecta a obligatiilor fiscale ale contribuabililor
Art. 3 - La data intrării în vigoare a prezentei legi se infiinteaza Oficiul Naţional de
Cadastru, Geodezie şi Cartografie, ca institutie publica cu personalitate juridica în subordinea
Guvernului.
In fiecare judeţ şi în municipiul Bucuresti se organizeaza oficii de cadastru,
geodezie şi cartografie care vor functiona ca institutii publice cu personalitate juridica în
subordonarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. în subordinea
Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie se infiinteaza Institutul de Geodezie,
Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru, institutie publica cu personalitate juridica.
Organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie, a unităţilor din subordinea sa şi a Institutului de Geodezie, Fotogrammetrie,
Cartografie şi Cadastru se aproba de către Guvern în termen de 60 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei legi.
Art. 4 - Ministerele, alte institutii centrale de stat, regiile autonome şi alte persoane
juridice organizeaza cadastrul de specialitate în domeniile: agricol, forestier, apelor,
431
industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturilor rutiere, feroviare, navale, aeriene,
turismului, zonelor protejate naturale şi construite, celor cu risc ridicat de calamitati naturale
ori supuse poluarii şi degradarii şi altele. Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de
evidenta şi inventariere sistematica a bunurilor imobile sub aspect tehnic şi economic, cu
respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie şi a datelor de baza din cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de
folosinţa şi proprietarul.
Titularii cadastrelor prevazute la alin. 1 executa, în funcţie de domeniul specific de activitate,
lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice şi altele pentru satisfacerea
nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu exceptia Ministerului Apararii
Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii, vor pune, cu titlu
gratuit, la dispozitia Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie datele cerute
pentru alcatuirea şi actualizarea cadastrului.

CAPITOLUL II
Organizarea activitatii de cadastru

Art. 5 - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie are urmatoarele

atributii principale:
a) organizeaza, conduce, indruma şi controleaza executarea lucrărilor de geodezie,
topografie, fotogrammetrie, teledetectie, cadastru şi cartografie la nivelul intregii tari;
b) elaboreaza norme, promoveaza tehnici, procedee şi metodologii de specialitate
conform progreselor stiintifice şi tehnice în domeniul cadastrului;
c) autorizeaza persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări tehnice de
cadastru;
d) organizeaza fondul national de geodezie şi cartografie, precum şi banca de date a
sistemului unitar de cadastru;
e) asigura, în condiţiile legii, în colaborare cu Ministerul Apararii Naţionale,
executarea, completarea, modernizarea şi mentinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice
nationale;
f) avizează conţinutul topografic al hărţilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor şi al
altor documente cartografice necesare uzului public;
g) pune la dispozitia autoritatilor publice şi a altor institutii interesate, în condiţiile
legii, situatii statistice de sinteza privind terenurile şi construcţiile;
h) indeplineste sarcinile ce rezulta din angajamentele internationale în domeniul sau
de activitate.
Art. 6 - Oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie realizează, la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale, atributiile prevazute la art. 5 lit. a), f) şi g) din prezenta
lege.
Receptia lucrărilor tehnice de cadastru, executate de persoanele fizice şi juridice
autorizate în condiţiile art. 5 lit. c), se realizează de către oficiile judeţene de cadastru,
geodezie şi cartografie.
In cadrul oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie se organizeaza şi
functioneaza baza de date a cadastrului.

432
 Art. 7 - Ministerul Apararii Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul
Roman de Informaţii executa, cu mijloace proprii, lucrări de cadastru,
geodezice, gravimetrice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice necesare
apararii tarii şi pastrarii ordinii publice, precum şi altor nevoi proprii, conform
normelor tehnice ale Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Art. 8 - Datele geodezice şi cartografice interesand apararea tarii şi ordinea publica
se pastreaza, după caz, de către Ministerul Apararii Naţionale, Ministerul de Interne şi
Serviciul Roman de Informaţii.
Art. 9 - Finantarea activitatii Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie, a institutiilor din subordinea sa şi a cadastrelor de specialitate ale ministerelor şi
altor institutii centrale de stat se asigura de la bugetul de stat. Finantarea cadastrelor de
specialitate ale regiilor autonome, societatilor comerciale şi altor persoane juridice se
realizează prin mijloace financiare proprii.

CAPITOLUL III
Realizarea, intretinerea şi avizarea lucrărilor de cadastru

Art. 10 - Functia tehnica a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe

baza de măsurători, a pozitiei configuratiei şi marimii suprafeţelor terenurilor pe destinatii,
categorii de folosinţa şi pe proprietari, precum şi ale construcţiilor.
In cadrul functiei economice a cadastrului general se evidentiaza destinatia,
categoriile de folosinţa a parcelelor, precum şi elementele necesare stabilirii valorii
economice a bunurilor imobile.
Functia juridica a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului
pe baza actului de proprietate şi prin publicitatea imobiliara.
Art. 11 - La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comuna, oras şi municipiu -
lucrările tehnice de cadastru constau in:
a) stabilirea, potrivit legii, şi marcarea pe teren, prin borne, a hotarelor unităţii
administrativ-teritoriale respective;
b) marcarea pe teren, prin borne, a limitei intravilanului localitatilor, potrivit legii;
c) identificarea bunurilor imobile pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa
acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar; masurarea tuturor parcelelor de
teren din cuprinsul fiecarei unităţi administrativ-teritoriale, specificandu-se destinatia,
categoria de folosinţa şi proprietarul sau, după caz, posesorul acestora. Pentru terenurile
ocupate de construcţii, curti, precum şi pentru terenurile cu alte destinatii, situate în
intravilan sau în extravilan, se vor specifica, pe baza datelor furnizate de cadastrele de
specialitate, categoriile de folosinţa a terenurilor, încadrarea acestora pe zone în cadrul
localitatii, respectiv pe clase de calitate;
d) inregistrarea litigiilor de hotare, în cazul neintelegerilor intre proprietarii si/sau
posesorii invecinati;
e) măsurători pentru realizarea şi actualizarea planurilor cadastrale.
Delimitarea şi marcarea hotarelor administrative ale comunelor, oraselor şi
municipiilor, precum şi limitele intravilanelor localitatilor se vor face, potrivit legii, de către
comisia stabilita în acest scop prin ordinul prefectului.
Din comisie vor face parte primarul, secretarul consiliului local, delegatul oficiului judeţean
de cadastru, geodezie şi cartografie si, după caz, delegatul direcţiei generale amenajarea
teritoriului şi urbanism.
Art. 12 - Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se vor întocmi
la nivelul comunelor, oraselor şi municipiilor, sunt:
a) registrul cadastral al parcelelor;

433
 b) indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
c) registrul cadastral al proprietarilor;
d) registrul corpurilor de proprietate;
e) fisa centralizatoare, partida cadastrala pe proprietari şi pe categorii de folosinţa;
f) planul cadastral.
Detinatorii de bunuri imobile sunt obligaţi sa permită accesul specialistilor pentru
executarea lucrărilor de cadastru, sa admita, în condiţiile legii, amplasarea, pe sol sau pe
construcţii, a semnelor şi semnalelor geodezice şi sa asigure zonele de protectie a acestora.
Baza de date poate fi redactata şi arhivata şi sub forma de înregistrări, pe suporturi
accesibile echipamentelor de prelucrare automata a datelor, cu efect juridic echivalent.
Primarii localitatilor au obligatia sa asigure delegaţilor cadastrali birouri, spatii de cazare
contra cost, sprijin în angajarea sezoniera a personalului auxiliar pentru efectuarea
măsurătorilor pe teren şi sa instiinteze, prin afisare sau prin alte mijloace de publicitate, pe
proprietarii de bunuri imobile sa permită accesul specialistilor pentru executarea lucrărilor de
cadastru sau, după caz, sa se prezinte personal sau prin mandatari pentru a da lamuriri
privitoare la identificarea şi marcarea limitelor proprietatilor. Daca proprietarii sau
mandatarii acestora nu se prezintă, marcarea şi identificarea limitelor se pot face şi în lipsa
acestora. După finalizarea lucrărilor de teren, pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala,
datele obţinute se prelucreaza, se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului şi se
introduc în baza de date cadastrale. Datele definitorii ale fiecarei parcele se aduc la
cunostinta proprietarilor. Contestatiile cu privire la exactitatea datelor comunicate pot fi
prezentate de proprietari în scris, în termen de 60 de zile de la comunicare, oficiului judeţean
de cadastru, geodezie şi cartografie. Cei nemultumiti de modul de solutionare a contestatiilor
de către oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie pot face plangere la instanta
judecatoreasca competenta, conform legii.
Art. 13 - Planul cadastral conţine reprezentarea grafica a datelor din registrele
cadastrale, referitoare la terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor administrativ-
teritoriale - comune, orase şi municipii - şi se pastreaza la oficiul judeţean de cadastru,
geodezie şi cartografie. Registrele şi planurile cadastrale vor sta la baza completarii sau, după
caz, a întocmirii evidentei privind publicitatea imobiliara. O copie a acestora se pastreaza la
biroul de carte funciara.
Planurile şi registrele cadastrale se tin la zi, în concordanta cu situaţia de pe teren, în
baza cererilor şi comunicarilor făcute potrivit legii, precum şi prin intretinerea lucrărilor de
cadastru, cu o periodicitate de cel mult 6 ani, cand se va parcurge în mod obligatoriu intregul
teritoriu administrativ şi se va confrunta conţinutul planurilor şi al registrelor cadastrale cu
situaţia reala din teren şi se vor inregistra toate elementele modificatoare. Studiile pedologice
necesare elaborarii partii economice a cadastrului de specialitate se actualizeaza cu o
periodicitate de 10 ani, iar cele agrochimice cu o periodicitate de 4 ani. Pe parcelele de teren
unde s-au executat lucrări de imbunatatiri funciare sau au avut loc procese de degradare ori
de poluare a solului, actualizarea se poate face ori de cate ori este cazul.
Actualizarea cadastrelor de specialitate prevazute în prezenta lege se face conform
specificului fiecarui domeniu în parte.
Art. 14 - în cadrul functiei economice a cadastrului general se evidentiaza valoarea
economica a bunurilor imobile, potrivit legii.
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi oficiile judeţene din
subordinea sa, precum şi titularii cadastrelor de specialitate au obligatia de a furniza
organelor Ministerului Finantelor evidentele necesare impunerii contribuabililor.
Art. 15 - Completarea, modernizarea şi mentinerea în stare de utilizare a reţelei
geodezice nationale necesare întocmirii şi tinerii la zi a planurilor cadastrale şi hărţilor

434
topografice se realizează de către unităţi specializate, sub coordonarea Oficiului Naţional de
Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Art. 16 - în lucrările de cadastru general terenurile se impart din punct de vedere al
destinaţiei şi al categoriei de folosinţa, conform prevederilor legale.
Art. 17 - Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie este imputernicit sa
execute, direct sau prin persoane autorizate, lucrări tehnice privind comasarile, parcelarile,
schimburile de terenuri şi rectificarile de hotar dintre unităţile administrativ-teritoriale, altele
decât cele stabilite în competenta oficiilor de cadastru agricol şi organizarea teritoriului
agricol prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. Operarea acestora în planurile şi registrele
cadastrale se realizează de către oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.
Art. 18 - Unităţile de specialitate sau, după caz, agentii economici care detin sau
executa, pentru nevoile proprii, planuri topografice utilizabile şi la lucrările de cadastru
general sunt obligate sa puna la dispoziţie gratuit oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi
cartografie copiile de pe acestea sau, după caz, planurile originale pe termen determinat.
Art. 19 - Modul de avizare şi de recepţie a lucrărilor de cadastru general se
stabileşte de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.

TITLUL II
Publicitatea imobiliara

CAPITOLUL I
Evidenta cadastral-juridica

Art. 20 - Publicitatea imobiliara intemeiata pe sistemul de evidenta al cadastrului

general are ca obiect înscrierea în cartea funciara a actelor şi faptelor juridice referitoare la
imobilele din aceeasi localitate. Ea se efectueaza de către birourile de carte funciara ale
judecatoriilor, pentru imobilele situate în raza teritoriala de activitate a acestora. Unul sau
mai multe imobile alipite, de pe teritoriul unei localitati, apartinand aceluiasi proprietar,
formeaza corpul de proprietate ce se înscrie în cartea funciara. Mai multe corpuri de
proprietati, de pe teritoriul aceleiasi localitati, apartinand unui proprietar, formeaza partida sa
cadastrala ce se înscrie în aceeasi carte funciara. Cartile funciare întocmite şi numerotate pe
teritoriul administrativ al fiecarei localitati alcatuiesc, împreuna, registrul cadastral de
publicitate imobiliara al acestui teritoriu, ce se tine de către biroul de carte funciara al
judecatoriei în a cărei raza teritoriala de activitate este situat bunul respectiv.
Acest registru se intregeste cu un registru special de intrare, cu planul de
identificare a imobilelor, cu repertoriul
imobilelor, indicand numărul cadastral al parcelelor şi numărul de ordine al cartilor funciare
în care sunt înscrise, cu un index alfabetic al proprietarilor şi cu o mapa în care se vor pastra
cererile de inscriere, împreuna cu un exemplar al inscrisurilor constatatoare ale actelor sau
faptelor juridice supuse inscrierii.
Art. 21 - Cartea funciara este alcatuita din titlu, indicand numărul ei şi numele
localitatii în care este situat imobilul, precum şi din trei părţi:
A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al fiecarui imobil;
b) suprafaţa terenului, categoria de folosinţa si, după caz, construcţiile;
c) amplasamentul şi vecinatatile;
d) valoarea impozabila.

435
 B. Partea a II-a, referitoare la inscrierile privind dreptul de proprietate, care
cuprinde:
a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi
mentionarea înscrisului pe care se intemeiaza acest drept;
c) stramutarile proprietăţii;
d) servitutile constituite în folosul imobilului;
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi
actiunile privitoare la proprietate;
f) orice modificări, indreptari sau insemnari ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a
a cartii funciare, cu privire la inscrierile făcute.
C. Partea a III-a, referitoare la inscrierile privind dezmembramintele dreptului de
proprietate şi sarcini, care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţa, abitaţie, servitutile în sarcina
fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locatiunea şi cesiunea de
venituri pe timp mai mare de 3 ani;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi
actiunile privitoare la drepturile reale înscrise în aceasta parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, indreptari sau insemnari ce s-ar face cu privire la inscrierile
făcute în aceasta parte. Datele din cartea funciara pot fi redate şi arhivate şi sub forma de
înregistrări pe microfilme şi pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automata a
datelor. Acestea au aceleaşi efecte juridice şi forţa probatoare echivalenta cu inscrisurile în
baza carora au fost redate.
Art. 22 - Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor
înscrie în cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod
valabil.
Radierea inscrierii dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale se va face în
temeiul actului care exprima consimtamantul titularului la stingerea lor, cu exceptia
drepturilor care se sting la implinirea termenului mentionat în inscriere sau a drepturilor
viagere care se sting prin moartea titularului lor.
Hotărârea judecatoreasca, definitiva şi irevocabila, sau, în cazuri anume prevazute
de lege, decizia autoritatii administrative va înlocui actul prevazut la alin. 1 şi 2.
Art. 23 - Modificarea conţinutului unui drept ce greveaza un drept real imobiliar se
înscrie, daca legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobandirea şi stingerea
drepturilor reale.
Art. 24 - Înscrierea unui drept se poate efectua numai:
a) impotriva aceluia care, la inregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al
dreptului asupra caruia înscrierea urmeaza sa fie facuta;
b) impotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, si-a grevat dreptul, daca amandoua
inscrierile se cer deodata.
Art. 25 - Daca mai multe persoane si-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real
asupra unui imobil, iar inscrierile nu s-au facut, cel din urma indreptatit va putea cere
înscrierea dobandirilor succesive o data cu aceea a dreptului sau, dovedind prin inscrisuri
originale intreg sirul actelor juridice pe care se intemeiaza inscrierile.
Art. 26 - Inscrierile intemeiate pe obligatiile defunctului se vor putea face şi după ce
dreptul mostenitorului a fost înscris, în masura în care se dovedeste ca mostenitorul este tinut
de aceste obligatii.
Art. 27 - Inscrierile în cartea funciara devin opozabile fata de terti de la data
inregistrarii cererii. Ordinea inregistrarii cererii va determina rangul inscrierii.

436
 Art. 28 - Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terti,
fara înscrierea în cartea funciara, cand provin din succesiune, accesiune, vanzare silita şi
uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, daca titularul intelege sa dispuna de
ele. în aceleaşi condiţii sunt opozabile fata de terti şi drepturile reale dobandite de stat şi de
orice persoana, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotarari judecatoresti.
Art. 29 - Cel care a transmis sau a constituit, în folosul altuia, un drept real asupra
unui imobil, este obligat sa predea inscrisul translativ sau constitutiv al dreptului, pentru
înscrierea în cartea funciara, daca acest înscris este în posesia sa şi este singurul exemplar
doveditor, afara de cazul în care s-a procedat, din oficiu, la inscriere. în cazul în care cel
obligat refuza predarea înscrisului, se va cere instantei judecatoresti sa dispuna înscrierea.
Art. 30 - Dobanditorul anterior poate cere instantei judecatoresti sa acorde inscrierii
sale rang preferential fata de înscrierea efectuata la cererea unui tert, care a dobandit ulterior
imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinta la data incheierii actului.
Art. 31 - Înscrierea provizorie în cartea funciara se face în cazul dobandirii unor drepturi
afectate de o conditie suspensiva sau daca hotararea judecatoreasca pe care se
intemeiaza nu este definitiva şi irevocabila.
Art. 32 - Înscrierea provizorie devine opozabila tertilor cu rangul determinat de
cererea de inscriere, sub conditie şi în masura justificării ei.
Justificarea unei inscrieri provizorii şi intinde efectul asupra tuturor inscrierilor care
s-au facut conditionat de justificarea ei; nejustificarea unei inscrieri provizorii atrage, la
cererea celui interesat, radierea ei şi a tuturor inscrierilor care s-au facut conditionat de
justificarea acesteia.
Art. 33 - Daca în cartea funciara s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi,
în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul ei, daca a fost dobandit sau
constituit cu buna-credinta, cat timp nu se dovedeste contrariul.
Daca un drept s-a radiat din cartea funciara, se prezuma ca acel drept nu exista.
Art. 34 - Cuprinsul cartilor funciare se considera exact, în folosul acelei
persoane care a dobandit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, daca în
momentul dobandirii dreptului n-a fost inscrisa în cartea funciara vreo actiune
prin care se contesta cuprinsul ei sau daca nu a cunoscut, pe alta cale, aceasta
inexactitate.
Art. 35 - în cazul în care cuprinsul cartii funciare nu corespunde, în privinta
inscrierii, cu situaţia juridica reala, se poate cere rectificarea acesteia.
Prin rectificare se intelege radierea, indreptarea sau mentionarea inscrierii oricărei
operatiuni, susceptibila a face obiectul unei inscrieri în cartea funciara.
Art. 36 - Orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea
funciara, daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva şi irevocabila s-a constatat ca:
1. înscrierea sau actul în temeiul caruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost gresit calificat;
3. nu mai sunt intrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au incetat
efectele actului juridic în temeiul caruia s-a facut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situaţia reala actuala
a imobilului.
Art. 37 - Actiunea în rectificare, sub rezerva prescriptiei dreptului material la
actiunea în fond, va fi imprescriptibila.
Fata de tertele persoane care au dobandit cu buna-credinta un drept real prin donatie
sau legat, actiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiti din
ziua cand s-a inregistrat cererea lor de inscriere, cu exceptia cazului în care dreptul material
la actiunea în fond nu s-a prescris mai înainte.

437
 Art. 38 - Actiunea în rectificare, intemeiata pe prevederile art. 36 pct. 1-4, şi va
produce efectele fata de tertele persoane care si-au înscris vreun drept real, dobandit cu buna-
credinta şi prin act juridic cu titlu oneros, intemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare.
Termenul va fi de 3 ani socotiti de la inregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a carui
rectificare se cere.
Art. 39 - Hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei inscrieri nu va fi opozabila
persoanelor impotriva carora actiunea nu a fost admisa.
Daca actiunea în rectificare a fost inscrisa în cartea funciara, hotararea
judecatoreasca va fi opozabila şi tertelor persoane care au dobandit dreptul după inscriere.
Art. 40 - Actele şi faptele juridice, privitoare la drepturile personale, la starea şi
capacitatea persoanelor în legătura cu imobilele cuprinse în cartea funciara, vor putea fi
înscrise la cerere, cu efect de informare pentru terte persoane.
Art. 41 - Proprietarul unui imobil poate cere ca intentia sa de a instraina sau de a
ipoteca sa fie inscrisa, aratand, în acest din urma caz, suma ce urmeaza sa se garanteze prin
ipoteca.
Daca se savarseste instrainarea sau ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul
inscrierii intentiei.
Art. 42 - Înscrierea intentiei de a instraina sau de a ipoteca şi pierde efectul prin
trecerea unui termen de doua luni de la data inregistrarii cererii.
Anul, luna şi ziua în care înscrierea şi pierde efectul vor fi aratate atât în inscriere,
cat şi în încheierea care a ordonat-o.
Art. 43 - Orice persoana interesata va putea cerceta cartea funciara şi celelalte
evidente care alcatuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliara, cu exceptia evidentelor
care privesc siguranta nationala.
La cerere, se vor elibera extrase, certificate sau copii legalizate de pe cartile
funciare, cu plata taxelor legale. Nici o autoritate nu va putea cere trimiterea originalului
cartii funciare sau a planurilor de identificare a imobilelor. Mapa inscrisurilor privind
înscrierea atacata va putea fi ceruta de către instanta judecatoreasca.
Art. 44 - Corpul de proprietati constituit prin inscrierile în cartea funciara se va
putea modifica prin alipiri, daca mai multe parcele se unesc intr-un singur corp sau daca se
adauga o noua parcela la un corp de proprietate ori se mareste intinderea unei parcele.
De asemenea, corpul de proprietate se modifica şi prin dezlipiri, daca se desparte o
parcela de un corp sau se micsoreaza intinderea unei parcele. Dezlipirea unei parcele sau a
unei părţi dintr-o parcela, care face parte dintr-un corp de proprietate, se face împreuna cu
sarcinile care o greveaza. Parcela care este grevata cu sarcini nu poate fi alipita la un alt corp
de proprietate, ci va forma, în caz de dezlipire, un corp de proprietate separat.
Art. 45 - în caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, daca o parcela
trece dintr-o carte funciara în alta, sau reinscrieri, daca, dezlipindu-se o parcela, aceasta se va
trece în aceeasi carte funciara ca un corp de proprietate de sine statator sau ca o parcela a
unui alt corp de proprietate.
Daca se transcrie o parte din parcela intr-o alta carte funciara, restul se înscrie în
vechea carte funciara, cu mentionarea noului numar şi a intinderii, iar daca toate parcelele
înscrise intr-o carte funciara au fost transcrise, aceasta se va inchide şi nu va mai putea fi
redeschisa pentru noi inscrieri.
Art. 46 - în cazul proprietăţii imobiliare comune ori în indiviziune vor fi inscrisi în
aceeasi carte funciara toti proprietarii. în ceea ce priveste proprietatea indiviza, se va indica
cota fiecarui coproprietar.
Art. 47 - Daca o constructie face obiectul proprietăţii pe etaje sau pe apartamente, se
va întocmi o carte funciara colectiva pentru intreaga constructie şi cate o carte funciara
individuala pentru fiecare etaj sau apartament avand proprietari diferiti.

438
 Imobilul va fi indicat în cartea funciara colectiva cu un numar de parcele
nefractionat. în cartile funciare individuale, fiecare etaj sau apartament se va indica cu un
numar fractionat, al carui numarator va fi numărul de parcela aratat în cartea funciara
colectiva, iar numitorul va fi, după caz, numărul etajului sau al apartamentului. Inscrierile
care privesc intreaga cladire se vor face în ambele carti funciare.
Art. 48 - Imobilele ce apartin domeniului public şi domeniului privat al statului sau,
după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, se vor înscrie în registrul de publicitate special
al unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt situate.
Registrele de publicitate se tin de către biroul de carte funciara al judecatoriei.

CAPITOLUL II
Procedura de inscriere în cartea funciara

Art. 49 - Cererea de inscriere în cartea funciara se va depune la biroul de carte

funciara al judecatoriei şi va fi insotita de inscrisul original sau de copia legalizata de pe
acesta, prin care se constata actul sau faptul juridic a carui inscriere se cere. Copia legalizata
se va pastra în mapa biroului de carte funciara.
In cazul hotararii judecatoresti, se va prezenta o copie legalizata, cu menţiunea ca
este definitiva şi irevocabila. Cererile de inscriere se vor inregistra de indata în registrul de
intrare, cu mentionarea datei şi a numărului care rezulta din ordinea cronologica a depunerii
lor. Daca mai multe cereri au fost depuse deodata la acelasi birou de carte funciara, drepturile
de ipoteca şi privilegiile vor avea acelasi rang, iar celelalte drepturi vor primi numai
provizoriu rang egal, urmand ca prin judecata sa se hotarasca asupra rangului şi asupra
radierii incheierii nevalabile.
Art. 50 - în cazul în care judecatorul de la biroul de carte funciara admite cererea,
dispune înscrierea prin incheiere, daca inscrisul indeplineste urmatoarele condiţii:
a) cerintele de validitate a actului juridic;
b) are deplina putere doveditoare;
c) indica numele partilor;
d) individualizeaza imobilul cu numărul de parcela;
e) este insotit de o traducere legalizata, daca nu este întocmita în limba romana.
Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului
parcelei şi a cartii funciare, precum şi a partii cartii funciare în care urmeaza a se face
înscrierea.
In cazul în care identificarea cadastrala a parcelei nu este posibila, pe baza datelor
existente, vor fi folosite schite de plan vizate de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi
cartografie.
Art. 51 - Daca se constata ca cererea de inscriere în cartea funciara nu intruneste
condiţiile legale, se va respinge printr-o incheiere motivata. Despre respingerea cererii se va
face mentiune în registrul de intrare, în dreptul inregistrarii acesteia.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplica şi în cazul cererilor de radiere.
Art. 52 - Încheierea se comunica celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act
sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit mentiunilor din cartea
funciara, cu privire la imobilul în cauza, în termen de 20 de zile de la pronuntarea incheierii,
dar nu mai tarziu de 60 de zile de la data inregistrarii cererii. Încheierea este supusa cailor
ordinare de atac; cererea de apel se depune la biroul de carte funciara şi se înscrie în cartea
funciara.
In cazul în care se va declara şi recurs, cererea de inscriere respectiva se va
comunica biroului de carte funciara pentru inscriere.

439
 Hotărârea judecatoreasca definitiva şi irevocabila se comunica, din oficiu, biroului
de carte funciara, de către instanta care s-a pronuntat ultima asupra fondului.
Art. 53 - Inscrierile şi radierile efectuate în cartile funciare nu pot fi rectificate decât
pe baza hotararii instantei judecatoresti ramase definitiva şi irevocabila. Prevederile art. 52 se
vor aplica în mod corespunzător.
Art. 54 - în cazul în care o carte funciara urmeaza a fi întocmita ori completata prin
înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nici o alta carte funciara, precum şi în cazul în
care o carte funciara a fost distrusa, pierduta ori a devenit nefolosibila, în total sau în parte,
din diferite cauze, întocmirea, completarea şi reconstituirea, după caz, se vor face de către
judecatorul de la biroul de carte funciara, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesati,
pe baza unei incheieri. în acest scop se vor folosi toate inscrisurile privitoare la imobilele în
cauza pentru identificarea parcelelor şi a suprafeţelor, precum şi situaţia dreptului de
proprietate, schiţa de plan, constatari la fata locului sau, după caz, inregistrarile după
microfilme şi pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automata a datelor.
Încheierea poate fi atacata, după caz, în condiţiile art. 52 alin. 2.
Art. 55 - Erorile materiale savarsite cu prilejul inscrierilor sau radierilor se pot
indrepta, prin incheiere motivata, de către judecatorul de la biroul de carte funciara, la cerere
sau din oficiu, cu sau fara citarea partilor. Aceasta incheiere se va comunica partii care nu a
fost prezenta. în acest caz se vor aplica, prin asemanare, dispoziţiile art. 38-40.
Art. 56 - Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifica, se
constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu, înscrierea în
cartea funciara. în acest scop, va trimite cererea de inscriere a acestui act, în ziua întocmirii
lui sau cel mai tarziu a doua zi, la biroul de carte funciara al judecatoriei în a cărei raza de
activitate se afla imobilul, în afara de cazul în care partea interesata si-a rezervat dreptul de a
face diligentele necesare pentru inscriere. Instanta judecatoreasca va transmite, în termen de
3 zile, hotararea ramasa definitiva şi irevocabila, constitutiva sau declarativa asupra unui
drept real imobiliar, la biroul de carte funciara al judecatoriei în a cărei raza de activitate se
afla imobilul.
Instanta judecatoreasca nu va trece la dezbaterea în fond a actiunii privind
desfiintarea actului juridic supus inscrierii, daca acesta nu a fost înscris, în prealabil, pentru
informare, în cartea funciara.
Art. 57 - Ministerul Justitiei organizeaza, coordoneaza şi controleaza activitatea de
publicitate a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor, printr-un compartiment de
specialitate.

TITLUL III
Dispoziţii tranzitorii, sanctiuni şi dispozitii finale

CAPITOLUL I
Dispoziţii tranzitorii

Art. 58 - Inscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul

de transcriptiuni şi inscriptiuni, în cartile funciare şi în cartile de publicitate funciara, înainte
de data intrării în vigoare a prezentei legi, şi vor produce şi după aceasta data efectele
prevazute, cu exceptia cazurilor în care drepturile de proprietate şi celelalte drepturi reale au
fost afectate în orice mod prin efectul legii.
Toate documentele de evidenta şi publicitate imobiliara se preiau şi se conserva de
către birourile de carte funciara ale judecatoriilor în a caror raza de activitate se afla
imobilele, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

440
 Executarea silita imobiliara va urma dispoziţiile Codului de procedura civila şi
pentru actele de executare incepute potrivit Legii LX din anul 1881, cu modificările aduse
prin Legea nr. 54 din anul 1912.
Art. 59 - Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept imobiliar,
valabil, incheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de
transcriptiuni şi inscriptiuni ori, după caz, neinscris în cartea funciara, şi produce efectele la
data inscrierii în cartea funciara, potrivit regimului juridic la data incheierii lui. Actul sub
semnatura privata, valabil incheiat, va fi luat în considerare, daca are data certa anterioara
intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Art. 60 - Actiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 şi 34-40 din Decretul-lege
nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, aflate
în curs de judecata la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor solutiona potrivit
dispozitiilor legale sus-mentionate. Hotararile judecatoresti definitive, prin care s-au admis
aceste actiuni, vor fi înscrise în cartea funciara.
Art. 61 - Actele şi faptele juridice privind terenurile şi construcţiile situate pe un
teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general se vor
înscrie cu caracter nedefinitiv, în cate o carte funciara, urmand ca înscrierea definitiva sa fie
efectuata la punerea în aplicare a cadastrului general şi pe acel teritoriu. în aceleaşi condiţii
se vor înscrie şi titlurile de proprietate emise în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.
La cererea de inscriere se va atasa schiţa de plan a terenului sau a constructiei la care se
refera înscrierea, întocmita de un cadru tehnic de specialitate autorizat de oficiul judeţean de
cadastru, geodezie şi cartografie. Schiţa de plan va cuprinde configuraţia parcelelor de teren
sau a construcţiilor, suprafetele, categoriile de folosinţa, caracteristicile calitative ale
terenului, elementele pentru precizarea locului unde este situat imobilul, data întocmirii şi
numele celui care a întocmit schiţa.
Măsurătorile cadastrale efectuate în cadrul actiunilor de aplicare a Legii fondului
funciar nr. 18/1991 şi evidentiate ca atare în documentele cadastrale şi în titlurile de
proprietate se preiau ca date definitive ale cadastrului pentru teritoriul administrativ
respectiv, daca acestea corespund normelor metodologice de cadastru elaborate de către
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie. Lucrările tehnice de cadastru vor sta
la baza eliberarii titlurilor de proprietate, emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991,
acolo unde acestea n-au fost întocmite şi inmanate.
Art. 62 - Modul de inscriere în evidentele cadastrale a bunurilor imobile apartinand
Ministerului Apararii Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii
se va stabili de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, împreuna cu
aceste organe.
Art. 63 - Daca se constata unele diferente intre suprafetele înscrise în actele de
proprietate şi situaţia reala din teren, rezultata din măsurătorile executate pentru întocmirea
cadastrului general, consiliile locale vor instiinta pe proprietarii interesati.
Plusurile şi minusurile de teren de pe aceeasi unitate administrativ-teritoriala se
compensează intre proprietarii în cauza.
Plusurile şi minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care
efectueaza măsurătorile şi se comunica celor în cauza şi primarilor.
Art. 64 - Orice neintelegeri cu privire la identificarea şi masurarea parcelelor de
teren, precum şi cu privire la proprietarii acestora, se vor solutiona de către instantele
judecatoresti.
Art. 65 - Ministerul Justitiei va întocmi, pana la intrarea în vigoare a prezentei legi,
regulamentul de organizare şi functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.

CAPITOLUL II

441
Sanctiuni

Art. 66 - Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite în astfel

de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni:
a) folosirea, în documente oficiale, a altor date cu privire la proprietari, terenuri sau
construcţii decât cele înscrise în documentele cadastrului;
b) refuzul proprietarilor imobilelor de a permite accesul personalului de specialitate
pentru executarea lucrărilor de cadastru, a celor geodezice, topografice şi fotogrammetrice;
c) refuzul de a pune la dispozitia organelor cadastrale a bazei topografice şi a altor
date, precum şi a documentelor necesare lucrărilor de cadastru de către cei care le detin, cu
exceptia Ministerului Apararii Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de
Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protectie şi Paza;
d) publicarea sau difuzarea de materiale cartografice de orice fel, fara avizul
Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi al ministerelor interesate, care
executa lucrări de cadastru de specialitate. Faptele prevazute la lit. a) şi b) se sanctioneaza cu
amenda de la 400.000 la 750.000 lei, iar cele prevazute la lit. c) şi d) cu amenda de la
750.000 la 1.500.000 lei. Amenzile se aplica persoanelor fizice şi juridice.
Art. 67 - Constatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac prin proces-
verbal incheiat de persoane imputernicite de ministerele care executa astfel de lucrări, de
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie sau de primari, precum şi de ofiterii şi
subofiterii de politie. Contraventiilor prevazute în prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile
Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sanctionarea contraventiilor.
Degradarea sau distrugerea bornelor, reperelor, marcilor de nivelment şi a
semnalelor geodezice din reţeaua nationala, amplasate pe sol sau pe cladiri, sau impiedicarea
unor masuri de conservare a acestor bunuri, constituie infractiune de distrugere şi se
pedepseste potrivit prevederilor art. 217 din Codul penal.
De asemenea, constituie infractiune de tulburare de posesie şi se pedepseste potrivit
prevederilor art. 220 din Codul penal infiintarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor
de marcare a limitelor de zona a caii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor,
cailor navigabile, delimitărilor silvice, geologice şi miniere, fara aprobarea prevazuta de lege.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 68 - în termen de 90 de zile de la data definitivarii lucrărilor de cadastru pe o

unitate administrativ-teritoriala - comuna, oras sau municipiu -, oficiul judeţean de cadastru,
geodezie şi cartografie va transmite birourilor de carte funciara ale judecatoriilor evidenta
privind partidele cadastrale ale tuturor proprietarilor de pe teritoriul fiecarei localitati din
circumscriptia acestora, în vederea întocmirii cartilor funciare ale imobilelor.
Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie şi birourile de carte funciara de
pe langa judecatorii realizează, pastreaza şi asigura conservarea copiilor de siguranta de pe
documentele de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliara, inclusiv de pe
microfilme sau alte suporturi.
Art. 69 - Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Organizarea
Teritoriului se reorganizeaza în Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol, ca
institutie publica cu personalitate juridica în subordinea Ministerului Agriculturii şi
Alimentatiei. Oficiile de cadastru şi organizarea teritoriului judeţene şi al municipiului
Bucuresti se reorganizeaza în oficii de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol, ca
institutii publice cu personalitate juridica în subordinea Ministerului Agriculturii şi
Alimentatiei.

442
 Modul de organizare şi de functionare şi atributiile institutiilor prevazute la alin. 1 şi
2, precum şi nivelul de salarizare şi statutul personalului acestora se vor stabili prin hotarare
a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Patrimoniul, personalul şi resursele materiale necesare institutiilor prevazute la art.
3, 21 şi 68 se stabilesc prin hotarare a Guvernului, în raport cu atributiile ce revin fiecaruia.
Art. 70 - Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, împreuna cu
ministerele care raspund de cadastrele de specialitate, şi Ministerul Justitiei vor stabili, în
termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, metodologia privind evidenta
cadastrala tehnica, economica şi juridica, înscrierea actelor şi faptelor juridice referitoare la
imobile.
Autoritatile administraţiei publice locale vor asigura institutiilor şi birourilor de
carte funciara, prevazute în prezenta lege, spatiile necesare desfasurarii activitatii acestora.
Art. 71 - Informatiile din cadastrul general şi publicitatea imobiliara, precum şi din
cadastrele de specialitate reprezintă bun proprietate publica a statului şi sunt accesibile,
contra cost, persoanelor fizice şi juridice, cu exceptia cazurilor privind siguranta nationala
sau alte cazuri reglementate potrivit prevederilor legale.
Sistemul informational al cadastrului şi publicitatii imobiliare se va integra în
Sistemul Naţional de Informatizare al României.
Art. 72 - Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul
Oficial al României. La data finalizarii lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate
imobiliara pentru intreg teritoriul administrativ al unui judeţ şi încetează aplicabilitatea,
pentru judeţul respectiv, urmatoarele dispozitii legale:
- art. 1.801, 1.802 şi 1.816-1.823 din Codul civil;
- art. 710-720 din Codul de procedura civila, cu exceptia prevederilor referitoare la
amanet;
- Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare
la cartile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu
modificările ulterioare;
- Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii
din vechiul Regat în carti de publicitate funciara, publicata în Monitorul Oficial nr. 157 din
12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 2.142 din 12 iunie 1930 pentru funcţionarea cartilor funduare centrale
pentru caile ferate şi canaluri;
- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silita imobiliara, cu modificările
ulterioare.
După definitivarea cadastrului la nivelul intregii tari, se abroga:
- art. 1.801, 1.802 şi 1.816-1.823 din Codul civil;
- art. 710-720 din Codul de procedura civila, cu exceptia prevederilor referitoare la
amanet;
- Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare
la cartile funciare, publicat in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare:
- Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii
din vechiul Regat în carti de publicitate funciara, publicata în Monitorul Oficial nr. 157 din
12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 2142 din 12 iunie 1938 pentru funcţionarea cartilor funduare centrale
pentru caile ferate şi canaluri;
- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silita imobiliara, cu modificările
ulterioare.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:

443
 - art. 37-43 din Legea fondului funciar nr. 59 din 29 octombrie 1974, publicata în
Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;
- anexa nr. 1 la Decretul nr. 146/1985 privind infiintarea colectivelor de lucrări
cadastrale;
- Decretul nr. 305 din 15 septembrie 1971 privind activitatea geodezica,
topofotogrammetrica şi cartografica, precum şi procurarea, detinerea şi folosirea datelor şi
documentelor rezultate din aceasta activitate, publicat în Buletinul Oficial nr. 111 din 26
septembrie 1971;
- orice alte dispozitii contrare prezentei legi.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 8 februarie 1996, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ADRIAN NASTASE

Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 12 februarie 1996, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin.
(1) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE SENATULUI
ION SOLCANU

444
BIBLIOGRAFIE

M.Barbier Topografie-teorie şi practică, Editura Technique et Vulgarisation,

traducere în limba Paris, 1964
română
Gh.Rădulescu

N.Boş Cadastru general, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003

I.S.B.N. 973-655-242-X
R.Crişan Unele contribuţii asupra automatizării tehnologiilor cadastrului
urban, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcţii
Bucureşti, 2000
V.Dragomir Mărturii geodezice, Editura militară, Bucureşti, 1986
M.Rotaru
L.Gagea Calcule topografice, E.D.P., Bucureşti, 1972
Gh.Nicolaescu
A.P.Iuşkevici Istoria matematicii în evul mediu, Editura ştiinţifică, bucureşti, 1963
I.Pădure Cadastru, îndrumător pentru proiectul de an, Universitatea
M.M. Pădure “ 1 Decembrie 1918 “ Alba Iulia, 2002
I.Ienciu
I.Pădure Îndrumător pentru întocmirea proiectului de absolvire, Universitatea
M.Palamariu “ 1 Decembrie 1918 “ Alba Iulia, 2002
I.Pădure Cadastru funciar, Litografia Universităţii Petroşani, 1995
G.Proca Managementul lucrărilor de cadastru, Editura Matrix ROM,
Bucureşti, 2000, I.S.B.N.973-685-066-8

445
Gh.Bendea Îndrumător pentru practică topografică, Litografia Institutului
Gh.Rădulescu Politehnic din Cluj-Napoca, 1983,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE, Lucrări practice, Lito. Institutului Politehnic
Gh.Bendea din Cluj-Napoca, 1985
V.Bălan
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE, Probleme, Litografia Institutului Politehnic
Gh.Bendea din Cluj-Napoca, 1985
V.Bălan

T.Cosma TOPOGRAFIE GENERALĂ ŞI MINIERĂ, LUCRĂRI, Tipografia

Ghe.Fânăţan Universităţii Baia Mare, 1991
Ghe.M.T.Rădulescu
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE GENERALĂ, note de curs, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca, 2002, ISBN: 973-656-240-9,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE GENERALĂ, îndrumător de lucrări, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, ISBN: 973-656-238-7,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE GENERALĂ, culegere de probleme, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, ISBN: 973-656-239-5,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ, note de curs, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2003, ISBN: 973-656-395-2,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ, îndrumător de lucrări, Editura
C.Rădulescu Risoprint, Cluj-Napoca, 2003, ISBN: 973-656-396-0,
Gh.M.T.Rădulescu TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ, culegere de probleme, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2003, ISBN: 973-656-397-9,
Gh.Tomoioagă Cadastru, Institutul de Construcţii Bucureşti, 1990
*** Legislaţie în domeniul cadastrului, Editura MOROŞAN, 2003

446