10. DIMENSIONAREA TUBURILOR.

FRETAJ ŞI AUTOFRETAJ

Expresiile tensiunilor şi expresia deplasării radiale, în cazul acţiunii tubului la

presiune interioară şi exterioară uniforme, sunt precizate de formulele (9.12), respectiv
(9.13). Un tub este considerat cu perete gros când grosimea peretelui
h = b - a ³ 0,2a.

10.1. DIMENSIONAREA TUBURILOR LA PRESIUNE

INTERIOARĂ

b
Notând k = , expresiile tensiunilor (9.12) numai în cazul presiunii interioare,
a
devin

æpi b2 ö pi æ b 2 ö
sr = 2 ç1 - 2 ÷ ; sq = 2 ç1 + 2 ÷. (10.1)
k - 1 çè r ÷
ø k - 1 ç
è r ÷
ø
Deplasarea radială, aplicând (9.13) este

pié b2 ù
u= (1 - m )r + (
1 + m )
( ê
) ú. (10.2)
E k 2 -1 ë r û
Variaţia tensiunilor s q , s r (fig. 10.1,b) este hiperbolică, tensiunile sunt de
semne contrarii şi punctele cele mai solicitate sunt cele de pe conturul interior.
Teoria de rezistenţă a tensiunilor tangenţiale maxime pentru o stare spaţială de
tensiuni stabileşte condiţia de verificare sub forma:

s ech = max[s 1 - s 2 ; s 2 - s 3 ; s 3 - s 1 ] £ sa (10.3)

în care s 1 , s 2 , s 3 sunt tensiunile principale.

250
 În cazul tuburilor deschise la capete
s1 = sq ; s 2 = s r ; s 3 = 0
condiţia (10.3) devine

s ech = max[s q - s r ; s q ; s r ] £ s a . (10.4)

Întrucât s q s r < 0 ,

condiţia de rezistenţă (10.4)

ia forma

s ech = s q - s r £ sa
. (10.4’)
Introducând în aceasta
valorile tensiunilor de pe
conturul A (fig. 10.1,b) se
obţine relaţia

k 2 +1
p i - (- p i ) £ s a din care rezultă formula de dimensionare
k 2 -1
sa sa
k³ sau b ³ a . (10.5)
s a - 2 pi s a - 2 pi
Se observă că tubul are o capacitate de rezistenţă limitată, deoarece
p i < 0.5 s a şi în multe cazuri practice se pune problema găsirii unor modalităţi de
sporire a capacităţii portante, care se realizează prin fretaj sau autofretaj.

10.2. DIMENSIONAREA TUBURILOR LA PRESIUNE

EXTERIOARĂ

Se consideră un tub cu perete gros supus numai la presiune exterioară (fig.

10.2,a) .
Particularizând expresiile (9.12) se obţin tensiunile

251
 æ 2 b2
pe ö pe æ 2 b 2 ö
sr = - 2 çk - 2 ÷ ; sq = - 2 çk + 2 ÷ (10.6)
k - 1 çè r ÷
ø k - 1 ç
è r ÷
ø
care au variaţii hiperbolice (fig. 10.2,b). Procedând la fel cu (9.13) se obţine expresia
deplasării radiale

é
pe b2 ù
ê(1 - m )k r + (1 + m )
2
u=-
( ) ú. (10.7)
E k 2 -1 ë r û

Întrucât tensiunile au acelaşi semn s q s r > 0 , condiţia de rezistenţă (10.4) ia

forma

s ech = s q £ sa . (10.8)

Aplicând aceasta pentru tensiunile de pe conturul A, care este cel mai solicitat, se
obţine condiţia

2k 2
pe £ s a (10.8’)
k 2 -1
din care rezultă formula de dimensionare

sa sa
k³ sau b ³ a (10.9)
s a - 2 pe s a - 2 pe
Se observă că şi în acest caz capacitatea de rezistenţă a tubului este limitată la
p e < 0 ,5 s a .
În plus, tubul supus la presiune exterioară poate să-şi piardă stabilitatea, ceea ce
impune o condiţie suplimentară

252
 p cr
pe £ (10.10)
cS
în care p cr reprezintă presiunea exterioară la care tubul flambează şi c s coeficientul de

siguranţă la stabilitate. O expresie aproximativă pentru p cr a fost precizată în capitolul

6, referitoare la flambajul inelelor de rigidizare.

10.3. FRETAJUL TUBURILOR

Fretajul reprezintă un procedeu tehnic prin care se creează la montaj o stare de

tensiuni iniţială favorabilă încărcărilor ulterioare. Astfel, pentru mărirea capacităţii de
rezistenţă a unui tub (1) supus la presiune interioară, la montaj acesta se introduce forţat
intr-un tub (2) al cărui diametru interior este mai mic decât diametrul exterior al tubului
(1). Introducerea tubului 1 în tubul 2 (fig. 10.3,a) se face prin încălzirea tubului 2 la o
temperatură la care b 2 devine mai mare decât b1 . La răcire contactul dintre tuburi se

realizează la raza b (fig. 10.3,b), astfel încât tubul 1 este supus la o presiune exterioară q

(fig. 10.3,a) şi tubul 2 la o presiune interioară q, care produc în cele două tuburi

tensiunile s qD , s rD (fig. 10.3,d), stabilite conform formulelor (10.1), respectiv (10.6).

Mărimea D = b1 - b2 , denumită seraj (fig. 10.3,c), determină valoarea
presiunii de contact q dintre cele două tuburi pe baza condiţiei

b = b 2 +u 2 = b1 - u1 ,

D = u1 + u2 . (10.11)

S-a notat u1 întrucât expresia (10.7) conduce la o valoare negativă.

Folosind expresiile (10.7) pentru u1 şi (10.2) pentru u 2 , scrise pentru r = b,

se obţine

D=
qb 1
× 2
E k1 - 1
[ qb
] [
(1 - m )k12 + (1 + m ) + × 21 (1 - m ) + (1 + m )k 22
E k2 -1
]

253
 b c c
şi ţinând seama de relaţiile k1 = ; k2 = ; k = = k1k 2 , se obţine relaţia
a b a
2 qb k 2 -1
D= × 2
( )( )
(10.12)
E k1 - 1 k 22 - 1
care precizează legătura dintre D si q, adică dintre seraj şi presiunea de fretaj.

În funcţie de q, tensiunile produse la montaj se calculează cu formulele (10.1)

pentru tubul 2 şi (10.6) pentru tubul 1 şi sunt reprezentate pe figura 10.3,d.

254
 Întrucât tuburile lucrează în domeniul elastic de proporţionalitate, tensiunile din
presiunea interioară (fig. 10.3,e) se determină cu formulele (10.1) pentru tubul având
razele a şi c . Tensiunile efective (fig. 10.3,f) se obţin prin suprapunere

s = s D + s pi (10.13)
aplicată pentru s r şi s q . Rezultă în final tensiunile

2k12 k2 +1
s ef
q ,A =- 2 q+ 2 pi ; s ref, A = - pi ;
k1 - 1 k -1

k12 + 1 k 22 + 1 k 22 - 1
s ef
q ,B1 =- q+ pi ; s ef
r ,B1 = -q - 2 pi ;
k12 - 1 k 2 -1 k -1

k22 + 1 k 22 + 1
s ef
q ,B 2 = 2 q+ 2 pi ; s ref,B 2 = s ref,B1 ;
k2 - 1 k -1
2 2
s qef,C = 2
q + 2
pi ; s ref,C = 0 .
k2 - 1 k -1
Se observă că punctele cele mai solicitate (fig. 10.3,f) sunt cele de la interiorul
tubului 1 şi de la interiorul tubului 2. Condiţiile de rezistenţă în punctele A şi B 2 ,

folosind (10.4’), conduc la un sistem algebric

2 k12 k 2 +1
s ech ,A = - q+ pi + pi £ s a
k12 - 1 k 2 -1
(10.15)
k 22 +1 k 22 +1 k 22 -1
s ech ,B 2 = q+ pi + q + pi £ s a
k 22 -1 2
k -1 2
k -1
în care intervin patru parametri: k1 , k 2 , q (D ), p i . Îndeplinirea concomitentă a celor

două condiţii (10.15) furnizează o soluţie optimă pentru doi dintre parametri. De obicei
se dau k1 şi p i şi atunci din rezolvarea sistemului (10.15) se obţin parametrii k 2 şi

q optim , care prin intermediul relaţiei (10.12), determină pe D şi deci dimensiunile

iniţiale ale tuburilor sunt

b1 = b + u1 şi b 2 = b - u 2 .
Observaţii 1. După determinarea lui q optim din (10.15) se calculează serajul D
(10.12) şi apoi se determină temperatura la care trebuie încălzit tubul 2 sau răcit tubul 1

255
 D
cu relaţia Dt 0 = (10.16)
ab
unde a este coeficientul dilatării termice.
2. Dacă se elimină q din relaţia (10.13) se obţine

é 1 æ b 2 a 2 öù
p i ,optim = s a ê1 - çç 2 + 2 ÷÷ú. (10.17)
êë 2 è c b øúû

dp b a2
Punând condiţia de maxim = - 2 + 3 = 0 , se obţine relaţia
db c b
b = ac care precizează că fretajul este optim când k1 = k 2 . Cu această relaţie
introdusă în (10.17.) se obţine

æ aö
p i max = s a ç1 - ÷ (10.18.)
è cø
apoi q optim din oricare din relaţiile (10.15.) şi

s a k -1
Doptim = a (10.19.)
E k
din relaţia (10.12.).

10.4. AUTOFRETAJUL TUBURILOR

e, p
Se consideră un tub de raze a, b supus la o presiune interioară, denumită pi ,

care plastifică tubul până la o rază b1 (fig. 10.4,a). Pe suprafaţa de contact dintre zona

plastică şi cea elastică se dezvoltă presiunea q care acţionează ca o presiune exterioară

pe tubul plastic (fig. 10.4,b) şi ca o presiune interioară pe tubul elastic (fig. 10.4,c).
Tensiunile pe tubul elastic se determină cu formulele (10.1.) şi sunt trecute pe figura
10.4,c. Pentru a determina tensiunile pe tubul plastic (fig. 10.4,b) este necesar să
cunoaştem curba caracteristică a materialului, să scriem ecuaţiile aspectului static şi să
adoptăm un criteriu de plasticitate. Pentru material se adoptă curba lui Prandtl (fig.

256
10.4,d) cu zona liniară până la s c , după care fibra se deformează fără creşterea
tensiunii. La descărcare, fibra plastificată rămâne cu deformaţii remanente (fig. 10.4,d).

Izolând un element polar din zona plastică (fig. 10.4,e), datorită încărcării axial
simetrice, pe feţele elementului se dezvoltă numai tensiunile s r , s q , variind numai în
funcţie de r. În consecinţă, singura ecuaţie de echilibru eficientă este ecuaţia de proiecţii
pe direcţia razei trecând prin centrul elementului

æ ds r ö dq
- s r rdq + ç s r + dr ÷(r + dr )dq - 2s q dr sin = 0.
è dr ø 2

257
 dq dq
Simplificând termenii asemenea, considerând sin @ , împărţind cu
2 2
rdrdq şi făcând ca dr ® 0 , ecuaţia de mai sus devine
ds r s r - s q
+ =0. (10.20.)
dr r
Întrucât aceasta conţine două necunoscute, pentru rezolvare mai este nevoie de o
relaţie între s r , s q , care se obţine din criteriul de plasticitate, care poate fi adoptat sub
forma teoriei de rezistenţă a lui Tresca ( Tt ) sau Von Mises ( T ED ). Adoptând criteriul

Tt şi ţinând seama că tensiunile s r , s q sunt de semne contrarii s r s q < 0 , condiţia

de plasticitate ia forma

s ech
lim
= sq - sr = sc (10.21.)

dedusă din (10.4).

Introducând (10.21.) în (10.20.) se obţine ecuaţia diferenţială
ds r s c
= , (a)
dr r
din a cărei integrare rezultă
s r = s c ln r + C . b)

Din condiţia la limită pe conturul exterior s r = -q pentru r=b (fig. 10.4,b) se

obţine C = -s c ln b1 - q şi deci expresia (b) devine

b1
s r = -s c ln -q. (10.22
r
Condiţia limită pe conturul interior al tubului plastificat (fig. 10.4,b)

s r = - p ie , p , pentru r = a
e, p
conduce la expresia presiunii p i care plastifică tubul până la raza b1

p ie , p = s c ln k p + q . (10.23.)

S-a notat k p = b1 a .

Condiţia de plasticitate (10.21.) pe conturul interior al tubului elastic (fig. 10.4,c),

folosind valorile tensiunilor trecute pe figură, este:

258
 k e2 + 1
q - (- q ) = s c , (c)
k e2 - 1
unde k e = b b1 şi conduce la formula

k e2 - 1 æ1 1 ö
q = sc = s c çç - ÷.
÷ (10.24.)
2k e2 2
è 2 2k e ø
Introducând pe q în (10.23.) se obţine

æ 1 1 ö
p ie , p = s c çç ln k p + - ÷,
÷ (10.25.)
è 2 2k e2 ø
care precizează presiunea care plastifică parţial tubul.
Tensiunile pe zona plastificată, folosind (10.22.), (10.24.), şi (10.21.), se
determină cu expresiile

b1 æ b 1 1 ö
s r = -s C ln - q = -s C çç ln 1 + - ÷
÷
r è r 2 2 k e2 ø
(10.26)
æ1 b 1 ö
s q = s C + s r = s C çç - ln 1 + ÷
÷
è2 r 2 k e2 ø
a căror variaţie este reprezentată pe figura 10.4,b.
e, p
Tensiunile sub acţiunea presiunii interioare p i sunt reprezentate pe cele două

zone ale tubului pe figura 10.4,f.

La descărcare, aşa cum arată dreapta C1C0 (fig. 10.4,d), tubul lucrează în
e, p
domeniul elastic şi tensiunile produse de - p i (fig. 10.4,g) se determină cu formulele

domeniului elastic (10.1).

Tensiunile remanente (fig. 10.4,h) se obţin prin suprapunerea tensiunilor din
plastificare (fig. 10.4,f) cu cele din descărcare (fig. 10.4,g). Valorile caracteristice sunt:

k 2 +1 2k 2
s rem
qA = sC - p ie , p - 2
p ie , p = sC - p ie , p 2
; s rA
rem
=0 ;
k -1 k -1
k e2 + 1 k e2 - 1
s rem
qB1 = sC - q - 2
p ie , p ; s rem
rB1 = -q + p ie , p ; (10.27)
k -1 k 2 -1

259
 2 2
s qrem
B = q- p ie , p ; s rB
rem
=0 .
k e2 -1 2
k -1
După plastificare şi descărcare tubul se încarcă cu presiunea interioara

p i < p ie , p şi deoarece lucrează în domeniul elastic de proporţionalitate tensiunile (fig.

10.4,i) se determină cu formulele cunoscute (10.1.).
Tensiunile efective (fig. 10.4,j) se obţin prin suprapunerea tensiunilor produse de
p i (fig. 10.4,i) cu tensiunile remanente (fig. 10.4,h). Valorile caracteristice sunt:

k 2 +1
s ef
qA = 2
p i + s qrem
A ; s rA
ef
= - pi
k -1
k e2 + 1 k e2 - 1
s ef
qB1 = 2
p i + s qrem
B1 ; s ef
rB1
=- 2
p i + s rB
rem
(10.28)
k -1 k -1 1

2
s qefB = 2
p i + s qrem
B ;
ef
s rB =0.
k -1
Analizând tensiunile echivalente efective în punctele cele mai solicitate A şi B1, se

constată că în acest caz punctul cel mai solicitat este B1, unde trebuie îndeplinită condiţia
de verificare

s ech ,B1 = s qefB1 - s rB

ef
£ sa . (10.29.)

Din aceasta se poate stabili presiunea p i ,max în funcţie de raportul

k p = b1 a .
Observaţii 1. Autofretajul reprezintă un procedeu de mărire a capacităţii
portante a unui tub prin creiarea unei stări de tensiune favorabile încărcărilor ulterioare
sub forma unei stări de tensiuni remanente, obţinută printr-o plastificare iniţială. Se

observă că punctul A unde tensiunea s qpi are valoarea maximă (fig. 10.4,i) tensiunea
remanentă (fig. 10.4,h) are semn contrar.
2. Tensiunile remanente sunt favorabile pentru încărcările ulterioare numai dacă
plastificarea s-a realizat cu o presiune de acelaşi tip ca presiunea din exploatare.
3. Creşterea capacităţii portante a unui tub prin autofretaj se recomandă a fi realizată
numai prin plastificări parţiale deoarece:
e, p
- valorile p i (10.25.) sunt destul de apropiate de presiunea care plastifică

260
complet tubul

p ip = s c ln k (10.30.)

relaţie dedusă din (10.23.) pentru q = 0 şi în plus

- se controlează riguros, prin partea elastică, forma geometrică a tubului.
4. Condiţiile de plasticitate folosite sunt respectate numai dacă este îndeplinit

criteriul p i £ s c , ceea ce conduce la ln k £ 1 adică k £ e = 2 ,718 şi dacă la

p

descărcare nu apar zone plastice ceea ce conduce la relaţia

1
ln k £ 1 - (10.31.)
k2
din care rezultă k £ 2 ,4.
5. Pe baza unei analize practice a autofretajului optim, se recomandă ca plastificările
parţiale să fie realizate pe grosimi cuprinse între (0,3…0,4) h, unde h este grosimea
peretelui.

261