VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

6. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI

DE ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE
POLARE

6.1. TUBURI (CONDUCTE) CU PEREŢI GROŞI

6.1.1. Tub cu pereţi groşi acţionat de presiune interioară şi

exterioară
Tuburile sau conductele sunt elemente structurale componente ale
reţelelor de instalaţii aferente construcţiilor, prin care circulă fluide (lichide
sau gaze), adesea sub presiune. Dacă o astfel de conductă este în poziţie
verticală sau, pentru alte poziţii, nu se iau în considerare greutatea proprie şi
greutatea fluidului, atunci principala acţiune este presiunea fluidului.
Tuburile sau conductele, acţionate de presiune interioară şi/sau
exterioară radială uniformă în lung, se clasifică pentru calcul în funcţie de
grosimea pereţilor. Astfel, dacă raportul dintre raza interioară (raza golului
circular) şi raza exterioară este mai mare sau cel puţin egal cu 0,85, tubul
este considerat cu pereţi subţiri. În acest caz tensiunile se consideră
uniforme pe grosime şi, pentru calculul parametrilor de răspuns la acţiunea
presiunii (eforturi, tensiuni, deformaţii, deplasări), se poate aplica teoria
simplificată a rezistenţei materialelor (vezi paragraful 7.13 din lucrarea
Ungureanu N., Vrabie M., Rezistenţa materialelor, vol. 1, Ed. „Gheorghe
Asachi”, Iaşi, 1999).
Dacă raportul razelor (sau diametrelor) satisface condiţia
Ri Di
  0.85 (6.1)
Re De

1
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

tubul sau conducta se consideră cu pereţi groşi, caz în care distribuţia

tensiunilor pe grosimea peretelui nu mai este uniformă şi, pentru studiul
parametrilor de răspuns trebuie aplicate relaţiile din teoria elasticităţii.
Se consideră un tub cu pereţi groşi, acţionat de presiunea interioară
radială, de intensitate pi, şi de o presiune exterioară, de intensitate pe (fig.
6.1 a). Se presupune că lungimea tubului este mare (teoretic infinită), dar
secţiunea transversală şi presiunile sunt uniforme în lung, realizându-se
practic o stare plană de deformaţie. Calculul se poate efectua pe un tronson
(disc sau inel), de dimensiune egală cu unitatea în direcţia lungimii tubului.

Fig. 6.1. Tub cu pereţi groşi, acţionat de presiune interioară şi exterioară:

a) secţiune longitudinală; b) secţiune transversală

Datorită simetriei geometrice şi de încărcare în raport cu centrul

inelului (şaibei), starea de tensiune şi deformaţie este axial simetrică (fig.
6.1 b), astfel că pentru determinarea tensiunilor se folosesc relaţiile obţinute
la rezolvarea în tensiuni, cu ajutorul funcţiei de tensiune:
1 dF B
r   2 A  2  C  2 ln r  1
r dr r
2
(6.2)
d F B
   2  2 A  2  C  2ln r  3
dr r

2
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Determinarea constantelor de integrare arbitrare A, B, C se face cu

ajutorul condiţiilor pe contur, care asigură şi introducerea în calcul a
acţiunilor de pe frontiera tubului şi anume:
 r r  R
i
  pi ,  r r  R
e
  pe (6.3)

Deoarece din cele două condiţii pe contur nu se pot determina trei

constante de integrare, una dintre constante rămâne nedeterminată. Fiind un
element cu contur dublu conex (două contururi închise), soluţia problemei
nu mai este unică, teoretic fiind posibile mai multe soluţii.
Se demonstrează în literatura de specialitate (Soare et al., 1983;
Precupanu, 1982), că starea de tensiune reală corespunde la valoarea nulă a
constantei C, fapt confirmat şi de rezolvarea în deplasări (Lamé), unde apar
numai două constante de integrare, ceea ce conduce la soluţie unică a
problemei, atât la rezolvarea în tensiuni, cât şi la rezolvarea în deplasări:
E 1
r  C1 1     C2 1   r 2 
1  2
(6.4)
E  1
2  1
  C 1     C2 1   2 
1   r 
Prin urmare, făcând C = 0 în relaţiile (6.2), rezultă tensiunile din
planul secţiunii transversale a tubului:
B
r  2A 
r2 (6.5)
B
  2 A  2
r
Identificând (6.5) cu (6.4), se obţine legătura dintre constantele A, B
şi C1, C2:
E E
2A  C1 , B   C2 (6.6)
1  1 

3
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Cu ajutorul condiţiilor la limită (6.3), puse pe conturul interior, r =

Ri, al tubului, respectiv pe conturul exterior, r = Re, folosind tensiunile din
(6.5), se determină constantele A, B şi, implicit, C1, C2:
 B
 2 A  R 2   pi
 i
 (6.7)
2 A  B   p
e
 Re2

Prin rezolvarea sistemului (6.7) se obţin constantele 2A şi B:

pe Re2  pi Ri2  pe  pi  Re2 Ri2 (6.8)

2A   , B 
Re2  Ri2 Re2  Ri2
Se înlocuiesc 2A şi B în (6.5) şi se obţin relaţiile finale, cu care se
pot calcula tensiunile din planul secţiunii transversale a tubului:
2 2
p R 2  pi Ri2  pe  pi  Re Ri 1
 r   e e2   2
Re  Ri2 Re2  Ri2 r
2 2
(6.9)
p R 2  pi Ri2  pe  pi  Re Ri 1
    e e2   2
Re  Ri2 Re2  Ri2 r

Efectuând suma celor două tensiuni normale se obţine primul

invariant al stării de tensiune (o valoare constantă):
pe Re2  pi Ri2
 r     2  const. (6.10)
Re2  Ri2
Notă. Întrucât deformaţiile în direcţia lungimii tubului sunt
împiedicate (stare plană de deformaţie), pe acestă direcţie apare o tensiune
normală, care se determină conform legii lui Hooke, din condiţia  z  0 :

pe Re2  pi Ri2
 z    r      2  const. (6.11)
Re2  Ri2
deci starea de tensiune, din orice punct al tubului, este spaţială.
Deplasările radiale, u, se determină cu relaţia

4
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

C2
u  C1r  (6.12)
r
în care, C1 şi C2 se exprimă în funcţie de 2A şi B din (6.6):
1  1   pe Re2  pi Ri2
C1  2A   
E E Re2  Ri2
2 2
(6.13)
1  1    pe  pi  Re Ri
C2   B 
E E Re2  Ri2
Înlocuind constantele C1 şi C2 din (6.13) rezultă deplasările
2 2
1   1    pe  pi  Re Ri 
u p R
 e e
2

 p R
i i
2
r     (6.14)

E Re2  Ri2   1  r 

6.1.2. Tub cu pereţi groşi acţionat de presiune interioară

Se consideră un tub cu pereţi groşi, de lungime mare, acţionat de
presiune interioară radială, uniformă în direcţia lungimii tubului (fig. 6.2 a).

Fig. 6.2. Tub cu pereţi groşi, acţionat de presiune interioară: a) secţiune longitudinală;
b) secţiune transversală

Pe inelul de lungime egală cu unitatea din fig. 6.2 b, pe care se

efectuează calculul, se pun următoarele condiţii la limită:
 r r  R
i
  pi ,  r r  R
e
0 (6.15)

5
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Înlocuind tensiunile din (6.5), se obţine sistemul

 B
2 A  R 2   pi
 i
 (6.16)
 2A B  0
 Re2

din care rezultă constantele:

pi Ri2 pi Re2 Ri2
2A  , B   (6.17)
Re2  Ri2 Re2  Ri2
După înlocuirea constantelor şi scoaterea de termeni comuni în
factor, tensiunile din peretele tubului capătă expresiile:
pi Ri2  Re2 
r  1  2 
Re2  Ri2  r 
(6.18)
p R2  R2 
   2 i i 2 1  2e 
Re  Ri  r 
iar deplasările radiale devin

u
1   pi Ri2  r  1   Re2  (6.19)
 

E Re2  Ri2   1  r 

Tensiunile şi deplasările se pot obţine mai rapid, direct din cazul

general (relaţiile (6.9) pentru tensiuni, respectiv (6.14) pentru deplasări), în
care se consideră pe  0 .

Pe conturul tubului, tensiunile şi deplasările radiale au valorile:

- pentru r = Ri (pe conturul interior)
Re2  Ri2
 r   pi ,    2 pi
Re  Ri2
(6.20)
u
1   pi Ri2  R 
1   Re2  pi Ri  Re2  Ri2
 

 
 i  2

E Re2  Ri2   1   Ri  E  Re  Ri 2


- pentru r  Re (pe conturul exterior)

6
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

2 pi Ri2 2 pi Ri2 Re
 r  0,    2 , u (6.21)
Re  Ri2 E Re2  Ri2  
Variaţia tensiunilor pe grosimea peretelui este arătată în fig. 6.3.

Fig. 6.3. Distribuţiile tensiunilor pe grosimea pereţilor tubului:

a) tensiunile radiale; b) tensiunile circumferenţiale

Notă. Întrucât tubul se află în stare plană de deformaţie (fiind

împiedicată deformaţia  z în direcţia lungimii), pe acestă direcţie apare o

tensiune normală  z , care se determină din condiţia  z  0 . Se exprimă  z

în coordonate cilindrice, folosind forma directă a legii lui Hooke:
1
z   z   r       0 (6.22)
E
din care rezultă
2 pi Ri2
 z    r      2 (6.23)
Re  Ri2
Punctele cele mai solicitate sunt pe conturul interior încărcat, unde
tensiunile principale  1   2   3 au valorile:

Re2  Ri2 2 pi Ri2

 1    max  2 pi ,  2   z  2 ,  3   r   pi (6.24)
Re  Ri2 Re  Ri2

7
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Dacă materialul constitutiv al tubului are comportare nesimetrică

(tensiunea de comparaţie sau rezistenţa la tracţiune,  0t   0c - rezistenţa la

compresiune), atunci trebuie satisfăcute două condiţii de rezistenţă:

 
 max   0t ;  max   0c (6.25)

Tuburile sau conductele, alcătuite din materiale cu comportare

nesimetrică (beton, fontă, azbociment etc.), se dimensionează, de obicei, din
condiţia de rezistenţă la tracţiune, deoarece această rezistenţă este de câteva
ori mai redusă decât rezistenţa la compresiune. Astfel, pentru un tub din
beton armat, la care rezistenţa la tracţiune,  0t  Rt , este de circa (8...10) ori

mai mică decât  0c  Rc , condiţia de rezistenţă într-un punct se scrie:

Re2  Ri2
 max   1    max  2 pi   0t (6.26)
Re  Ri2
Cunoscând presiunea interioară pi şi raza interioară Ri (din condiţii
tehnologice, de mărime a debitului tranzitat prin conductă), din condiţia de
rezistenţă se poate determina raza exterioară, deci şi grosimea necesară a
peretelui:

 0t  pi
Re  Ri (6.27)
 0t  pi
Relaţia (6.27) este utilă în proiectarea tuburilor cu pereţi groşi şi este
numită formula de dimensionare a lui Lamé.
Grosimea necesară a peretelui conductei sau tubului rezultă:
  Re  Ri (6.28)

Dacă materialul constitutiv are comportare simetrică la întindere şi

compresiune  0t   0c   0  , în relaţia de dimensionare a lui Lamé (6.27)

se înlocuieşte  0t cu  0 .

8
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Observaţie. Procedura de dimensionare, descrisă anterior, se

bazează pe condiţia scrisă în teoria I-a de rezistenţă (teoria tensiunilor
normale maxime).
O analiză mai detaliată implică dimensionarea tubului, după o teorie
de rezistenţă adecvată, aleasă funcţie de material şi de solicitare, şi
eventuale verificări după alte teorii de rezistenţă.

6.1.3. Tub cu pereţi groşi acţionat de presiune exterioară

În fazele de execuţie sau de reparaţie, tuburile sau conductele,
îngropate în teren sau poziţionate sub apă, suportă ca acţiune principală
presiunea exterioară a pământului sau a apei din jurul lor. Secţiunea
transversală uniformă în lung, ca şi poziţia orizontală a conductei, care face
ca presiunea exterioară să fie, de asemenea, constantă în lung, justifică
efectuarea calculului pe un inel de lungime egală cu unitatea (fig. 6.4).

Fig. 6.4. Tub cu pereţi groşi, acţionat de presiune exterioară:

a) Secţiune longitudinală; b) secţiune transversală

Particularizând cazul general, în care se face pi  0 , din relaţiile

(6.9) se determină tensiunile,

9
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

pe Re2  Ri2 
r   1  2 
Re2  Ri2  r 
(6.29)
pe Re2  Ri2 
   2 1  2 
Re  Ri2  r 

iar din relaţia (6.14) rezultă deplasarea radială:

1   pe Re2  1   Ri2 
u r   (6.30)

E Re2  Ri2  1  r 

Se calculează valorile tensiunilor şi deplasărilor în punctele de pe

cele două contururi ale tubului:
- pentru r  Ri (pe conturul interior)

2 pe Re2 2 pe Re2 Ri
 r  0,     , u   (6.31)
Re2  Ri2 
E Re2  Ri2 
- pentru r  Re (pe conturul exterior)

 r   pe ,    

pe Re2  Ri2 , u
pe Re  Re2  Ri2 
  (6.32)
 2
Re2  Ri2 E  Re  Ri 2

În fig. 6.5 se prezintă grafic variaţiile tensiunilor pe grosimea
pereţilor conductei.

Fig. 6.5. Distribuţiile de tensiuni în pereţii conductei:

a) tensiunile radiale; b) tensiunile circumferenţiale

10
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Perpendicular pe planul secţiunii transversale, apare o tensiune

longitudinală,  z , constantă ca valoare în orice punct al secţiunii:

2 pe Re2
 z    r       (6.33)
Re2  Ri2
Tensiunile principale în punctele de pe conturul interior sunt:
2 pe Re2 2 pe Re2
 1   r  0,  2   z   ,  3      (6.34)
Re2  Ri2 Re2  Ri2
starea de solicitare fiind de compresiune biaxială.
În punctele situate pe conturul exterior al tubului, toate cele trei
tensiuni principale sunt de compresiune (solicitarea - compresiune triaxială).
Condiţia de rezistenţă după, teoria tensiunilor normale maxime, se
scrie în punctele de pe conturul interior, unde
2 pe Re2
 max    i  2  0 (6.35)
Re  Ri2
din care rezultă

0
Re  Ri (6.36)
 0  2 pe
Observaţii
1. Problema tubului cu pereţi groşi poate fi adaptată, cu uşurinţă, la
discul circular cu gol central, care este un element plan (şaibă), de grosime
mică în comparaţie cu razele Re şi Ri. Dacă discul este încărcat cu o presiune
radială, uniform distribuită, pe pe conturul exterior şi/sau pi pe cel interior,
care sunt constante pe direcţia grosimii, atunci avem de a face cu un element
aflat în stare plană de tensiune. În acest caz, relaţiile stabilite la tuburile cu
pereţi groşi, pentru tensiunile din planul elementului, σr şi σθ, şi deplasarea
radială u, rămân valabile. Face excepţie tensiunea normală pe planul median
al elementului, σz, care este nulă.

11
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

2. Dacă în relaţiile stabilite la tubul cu pereţi groşi, acţionat de

presiune interioară şi exterioară, se face Ri  0, pi  0 , se ajunge la

problema discului plin, acţionat de presiune radială uniformă. Cu notaţiile

pe  p, Re  R (fig. 6.6 a), tensiunile şi deplasarea radială într-un punct au

expresiile:
1 
 r   p,     p, u   pr (6.37)
E
ceea ce înseamnă că discul este solicitat la compresiune uniformă după două
direcţii (compresiune biaxială). Evident, dacă se schimbă sensul presiunii p,
discul este supus la întindere uniformă biaxială (fig. 6.6 b)

Fig. 6.6. Discul circular plin, acţionat pe contur de presiune radială uniformă: a) solicitat
la compresiune uniformă biaxială; b) solicitat la întindere uniformă biaxială

6.1.4. Tuburi scurte închise

Se consideră tubul scurt, închis la capete cu capace plane, acţionat de
presiunea interioară pi (fig. 6.7). Datorită presiunilor de pe capace, în pereţii
tubului se produce o forţă axială longitudinală, Nz, egală cu rezultanta
acestor presiuni:
N z  pi   Ri2 (6.38)

Presiunea radială pi, normală pe pereţii tubului, produce tensiunile

 r şi   , care se determină cu relaţiile (6.18) de la tuburile cu pereţi groşi,
acţionate de presiune interioară. Suplimentar, în pereţii tubului se dezvoltă
tensiuni normale longitudinale de întindere,  z , date de relaţia:

Nz pi   Ri2 pi Ri2
z    (6.39)
A  Re2  Ri2 
Re2  Ri2

Distribuţiile tensiunilor în pereţii tubului sunt arătate în fig. 6.7.

12
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Fig. 6.7. Variaţia tensiunilor în pereţii tubului scurt, acţionat de presiune

interioară

6.2. ŞAIBA INFINITĂ CU GOL CIRCULAR ŞI ÎNCĂRCARE

RADIALĂ PE CONTURUL GOLULUI
6.2.1. Definirea problemei
Se consideră o placă de grosime mică (şaibă sau diafragmă),
prevăzută cu un gol circular şi acţionată de o presiune radială uniformă, care
se autoechilibrează pe frontiera golului. Diametrul golului este mic în
comparaţie cu dimensiunile din plan ale şaibei, astfel încât aceasta poate fi
considerată „infinită” în raport cu golul (fig. 6.8).

Fig. 6.8. Şaiba infinită cu gol circular şi încărcare radială pe conturul golului

În condiţiile de mai sus, şaiba infinită cu gol circular şi încărcare

radială uniformă pe frontiera golului se află în stare plană de tensiune.
Determinarea tensiunilor şi a deplasărilor se face în coordonate polare,
problema fiind simetrică în raport cu polul, care se alege în centrul golului.
O problemă similară este determinarea tensiunilor şi deplasărilor
într-un mediu infinit, cu gaură circulară, acţionată pe contur de o presiune
radială uniformă. Este cazul galeriilor sau tunelurilor hidrotehnice şi
hidroedilitare, prin care circulă un lichid sub presiune, problemă cunoscută
în ingineria civilă ca „problema tunelului”.

6.2.2. Tunele sub presiune

Se consideră o galerie sau un tunel circular, de lungime mare,
acţionat de o presiune interioară radială, p, uniformă în lung. Distanţa de la
oricare punct de pe conturul golului până la suprafaţa terenului este suficient

13
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

de mare, astfel încât efectul presiunii interioare nu se mai resimte. Masivul

din jurul excavaţiei se consideră omogen, izotrop şi având comportare liniar
elastică (fig. 6.9).

Fig. 6.9. Tunel/Galerie circulară acţionată de o presiune radială uniformă

Pentru a determina deplasările şi tensiunile din masiv se consideră o

fâşie îngustă (de grosime egală cu unitatea), obţinută cu două secţiuni plane,
normale pe axa tunelului. Această fâşie, încărcată cu presiunea aferentă, se
află în stare plană de deformaţie şi se poate asimila cu o şaibă infinită cu un
gol circular, pe frontiera căruia acţionează presiunea radială de intensitate
constantă (fig. 6.10).

Fig. 6.10. Şaiba infinită cu gol circular, acţionată de presiune radială pe frontiera golului

Centrul golului este şi centru de simetrie al şaibei (problemă axial

simetrică).
La rezolvarea în deplasări a problemelor axial simetrice s-a obţinut
deplasarea radială u, de forma:
14
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

C2
u  C1r  (6.40)
r
La distanţă mare de tunel deplasarea u tinde la zero, dar matematic,
pentru r   , u din (6.40) tinde la  , ceea ce nu corespunde cu realitatea.
Pentru ca soluţia matematică să corespundă realităţii fizice, trebuie ca
C1  0 . Prin urmare, deplasările radiale u vor avea expresia:

C2
u (6.41)
r
Având u şi folosind relaţiile (6.4) se obţin tensiunile:
EC2 1  E C2
r   2
 2  
1  r 1  r 2
(6.42)
EC2 1  E C2
r  2
 2  
1  r 1  r 2
Constanta C2 se determină din condiţia ca pe conturul excavaţiei,
tensiunea radială să fie egală cu –p, deci,
- pentru r  R   r   p (6.43)

din care rezultă:

1 
C2  pR 2 (6.44)
E
Deplasările u se scriu:
C2 1   R 2
u  p (6.45)
r E r
Tensiunile  r şi   sunt egale în valoare absolută:
2
R
 r      p   (6.46)
r
Rezultă că, în orice punct, masivul este solicitat la forfecare pură
(fig. 6.10), această solicitare fiind echivalentă cu solicitarea de compresiune
pe o direcţie (direcţia radială) şi întindere egală pe direcţia circumferenţială.

15
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Din graficele de variaţie a tensiunilor şi a deplasărilor din masiv,

reprezentate în fig. 6.11, se constată că amortizarea tensiunilor se produce
mai rapid decât a deplasărilor.

Fig. 6.11. Variaţia tensiunilor şi a deplasărilor radiale în masiv

6.2.3. Tunel căptuşit cu conductă groasă

Tunelele sau galeriile, prin care circulă apă sub presiune, se
căptuşesc cu una sau două conducte. În mod similar se realizează puţurile
verticale. În continuare se consideră o galerie căptuşită cu o conductă
groasă, acţionată de o presiune interioară radială, p (fig. 6.12).
Se admite că înainte de încărcare, conducta este în contact continuu
cu pereţii galeriei, dar starea de eforturi din conductă şi masiv este nulă.
Presiunea care acţionează pe pereţii conductei se transmite şi
masivului, care împiedică deformarea liberă a conductei. Între căptuşeală şi
masiv apare o presiune de contact, iniţial necunoscută. În raport cu ipotezele
făcute, se poate conchide că în direcţie radială, deplasarea punctelor de pe

16
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

suprafaţa de contact căptuşeală-tunel (pentru r = Rt) este aceeaşi, adică se

menţine contactul continuu între căptuşeală şi masiv:
uc  ut (6.47)
unde uc este deplasarea punctelor de pe conturul exterior al căptuşelii, iar ut
este deplasarea punctelor de pe suprafaţa interioară a tunelului (galeriei).

Fig. 6.12. Tunel (galerie) căptuşit cu conductă groasă

Întrucât căptuşeala este o conductă sau un tub cu pereţi groşi,

deplasarea uc se exprimă folosind relaţia (6.14), în care pi = p, pe = pc
(presiunea de contact), Ri = R, Re = Rt, E = Ec, ν = νc (Ec şi νc – modulul de
elasticitate longitudinal şi coeficientul Poisson al materialului căptuşelii).

17
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Deplasarea ut a punctelor de pe suprafaţa interioară a tunelului se

determină cu relaţia (6.45), în care p = pc, R = Rt, E = Em, ν = νm (Em şi νm –
modulul de elasticitate longitudinal şi coeficientul Poisson al masivului).
În relaţiile care dau pe uc şi ut se face r = Rt, care apoi se introduc în
egalitatea uc = ut, din care rezultă presiunea de contact, pc, dintre conductă
(căptuşeală) şi masiv:
2 pR 2
pc  (6.48)
 E 
 
2 Rt R  Rt2  R 2 1  c   1   m  c 
Em 

Presiunea pc acţionează asupra masivului care, conform principiului
acţiunii şi reacţiunii, răspunde cu o reacţiune egală şi de sens contrar lui pc
asupra căptuşelii.
În continuare, folosind descompunerea din fig. 6.12 şi pc determinat
cu relaţia (6.48), se poate detrmina starea de tensiune şi starea de deformaţie
din conductă şi respectiv masiv.

6.2.4. Tunel căptuşit cu conductă subţire

Se fac aceleaşi raţionamente ca şi în cazul tunelului căptuşit cu
conductă groasă. Pentru determinarea presiunilor de contact se foloseşte, de
asemenea, egalitatea (6.47), cu menţiunea că deplasarea radială a conductei,
uc, se ia egală cu deplasarea radială a liniei mediane, grosimea fiind mică (R
se consideră atât raza medie a conductei cât şi raza tunelului din fig. 6.13 a).
Considerând din conductă un inel având lungime egală cu unitatea
(fig. 6.13 b), efortul axial N şi tensiunea   pe direcţia tangentă la

circumferinţă (circumferenţială) se scriu:

N  p  pc  R
N  N   p  pc  R a );       b) (6.49)
A 1 t

18
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

t fiind grosimea căptuşelii (peretele conductei).

Fig. 6.13. Tunel căptuşit cu conductă subţire: a) secţiune transversală; b) secţiune

diametrală prin inelul de lungime egală cu unitatea

Din expresia deformaţiei specifice liniare în direcţia tangentă la

circumferinţă,   , se deduce deplasarea radială a conductei, uc:

uc
   uc    R (6.50)
R
Întrucât grosimea peretelui conductei este mică  t  R  , se poate

aprecia că toate punctele conductei se deplasează în direcţie radială cu

aceeaşi cantitate, uc. Ca urmare, deformaţia specifică radială,  r , este nulă

şi, din legea lui Hooke pentru starea plană, rezultă:

1
r   r  c   0   r   c  (6.51)
Ec

Tot din legea lui Hooke se exprimă   , în care se foloseşte rezultatul

din (6.51) şi se obţine:

1 1 1  c2
 
Ec
  c r
    
Ec
   2

c  
Ec
  (6.52)

cu care, deplasarea radială uc devine:

19
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

uc 
1    p  p  R
2
c c 2
(6.53)
Ect
Deplasarea uc a căptuşelii se egalează cu deplasarea masivului, um la
r = R şi rezultă:

1    p  p  R  1   p R
2
c c 2 m c
(6.54)
Ect Em
din care se deduce presiunea de contact, pc
p p
pc   (6.55)
1   m Ec t 1  c
1  
1  c2 Em R

În relaţia (6.55) s-a introdus notaţia c , care se poate considera un

coeficient de conlucrare între căptuşeală şi masiv:
1  m Ec t
c    (6.66)
1  c2 Em R

În particular, dacă se neglijează  c2 în raport cu unitatea, rezultă:

1  m Ec t
c   (6.66)
Em R
Tensiunea normală circumferenţială din conductă se scrie:

 p  pc  R  p  R c p R
c   p    (6.67)
t  1  c  t 1  c t
şi este, totodată, tensiune principală maximă (de întindere).
Tensiunile din masiv se determină cu relaţia:
R2 p R2
  m   rm  pc   (6.68)
r 2 1  c r 2
şi sunt, de asemenea, tensiuni principale.

20
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

6.5.SEMIPLANUL ELASTIC

6.5.1. Semiplanul elastic acţionat de o forţă concentrată,

normală la contur

Se consideră o placă semiinfinită (limitată de o faţă orizontală

rectilinie, având lăţimea şi adâncimea nelimitate), de grosime mică (în
particular, egală cu unitatea), care se numeşte semiplan.
Se face ipoteza că materialul constitutiv al semiplanului este liniar
elastic, omogen şi izotrop. Dacă forţele sunt uniforme pe grosime,
semiplanul astfel definit se află în stare plană de tensiune (fig. 6.1 a).
Un alt caz, care se tratează în mod similar, este semiplanul elastic în
stare plană de deformaţie. Această situaţie se realizează în cazul unei
încărcări distribuite în lungul unei linii, pe un semispaţiu liniar elastic,
omogen şi izotrop. O fâşie de grosime egală cu unitatea, normală pe direcţia
forţei uniform distribuite, p, se află în stare plană de deformaţie (fig. 6.1 b).

Fig. 6.1. Semiplan elastic: a) în stare plană de tensiune; b) în stare plană de deformaţie

21
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

Semiplanul încărcat cu o forţă concentrată, normală la contur, este un

caz limită al panei nelimitate, acţionate de o forţă în vârf, dirijată după
bisectoare, obţinându-se pentru    / 2 .
Funcţia de tensiune rezultă din relaţia (6. ), de la pana elastică, în care
P se înlocuieşte cu –P şi 2   :
P
F  r ,    r sin  (6.1)

Tensiunile dintr-un punct oarecare, de coordonate  r ,  al

semiplanului, se pot obţine similar, prin particularizarea expresiilor de la

pana elastică sau direct, din funcţia de tensiune (6.1), cu relaţiile generale:
1 F 1  2 F 2 P cos 
r   2 2
 
r r r   r
2
(6.2)
 F   1 F 
   2  0;  r    r    0
r r  r  
Prin urmare, în semiplanul elastic acţionat de o forţă concentrată,
normală la contur, se creează o stare de tensiune radială simplă; tensiunile
 r sunt proporţionale cu cos  şi invers proporţionale cu distanţa, r, până la
punctul de aplicaţie al forţei de pe contur (fig. 6.2 a).

Fig. 6.2. Tensiuni în semiplanul elastic: a) variaţia tensiunilor radiale  r ; b) traiectoriile

tensiunilor principale (izostaticele)

22
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Observaţia precedentă permite determinarea tensiunii radiale şi pe o

altă cale, mai intuitivă din punct de vedere fizic. Astfel, se observă că
tensiunea radială  r se poate scrie ca produsul dintre o constantă, C, şi

cos 
raportul :
r
cos 
r  C (6.3)
r
Constanta C se determină dintr-o ecuaţie de proiecţie a tuturor forţelor
pe direcţia axei x (tensiunile radiale de pe secţiunea semicilindrică, de rază
r, din fig. 6.2 a, trebuie să fie în echilibru cu forţa P):
P    r  dA cos   0 (6.4)
A

Înlocuind pe  r din (6.3) şi elementul de arie

dA  1 ds  1 rd (6.5)
 
şi observând că variabila  are limitele de integrare între  şi , ecuaţia
2 2
de echilibru (6.4) devine:

2

  C cos   d   P
2
(6.6)

2

Consultând tabloul primitivelor funcţiilor trigonometrice din analiza

matematică, se constată că
 
2
2 1 2 
 cos  d    sin  cos    (6.7)
2 
 2
 2
2

astfel că
 2P
C  P  C   (6.8)
2 

23
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

şi în final se obţine
2 P cos 
r    (6.9)
 r
Întrucât în apropierea originii tensiunile cresc nemărginit, se va
depăşi limita de elasticitate,  e , a materialului constitutiv, expresia (6.9) a

tensiunilor  r fiind valabilă pentru punctele cu r  r0 , în care  r   e .

Pe elementele de suprafaţă din planele radiale şi pe cele normale la

raza vectoare, tensiunile tangenţiale fiind nule, tensiunile normale  r şi

   0 sunt tensiuni principale:

 1     0,  2   r (6.10)

Traiectoriile tensiunilor principale  1 (izostaticele de speţa I-a, SI)

sunt semicercuri cu centrul în punctul de aplicaţie al forţei P (originea O),
iar traiectoriile tensiunilor principale  2 (izostaticele de speţa a II-a, SII)
sunt drepte ce trec prin acelaşi punct (fig. 6.2 b).
Considerând un cerc tangent la contur în origine (fig. 6.3 a) şi un
punct M oarecare al acestui cerc, definit de raza vectoare r şi unghiul polar
θ, se remarcă faptul că
r  d cos  (6.11)
d fiind diametrul acestui cerc. Înlocuind (6.11) în expresia (6.9) a tensiunii
 r , se obţine:
2P
r   (6.12)
d
Punctul M fiind arbitrar, se poate conchide că în orice punct de pe
cerc, tensiunile  r sunt constante în modul. În consecinţă, cercurile

tangente la contur în origine se numesc şi izobare (fig. 6.3 b), fiind linii de
egală presiune (tensiune).

24
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Fig. 6.3. Semiplanul acţionat de o forţă normală la contur: a) tensiuni pe cercul de

diametru d, tangent la contur în origine; b) linii de egală tensiune (izobare)

Tensiunile tangenţiale maxime se determină cu relaţia:

 1   2     r P cos  P
 max      (6.13)
2 2  r d
Traiectoriile tensiunilor tangenţiale extreme bisectează, în orice
punct, direcţiile tensiunilor principale şi au forma unor spirale logaritmice
(fig. 6.4).

Fig. 6.4. Traiectoriile tensiunilor tangenţiale extreme

Pe un cerc de diametru d, tangent în origine, tensiunile tangenţiale

sunt, de asemenea, constante. În fotoelasticimetrie, curbele pe care
tensiunile tangenţiale maxime sunt constante se numesc izocromate (linii de
aceeaşi culoare). Realizând experimental, din material optic activ, un
semiplan încărcat cu o forţă normală la contur, la trecerea luminii albe prin
modelul încărcat, se constată apariţia unor cercuri tangente la margine, în
punctul de aplicaţie al forţei, colorate diferit funcţie de mărimea diferenţei
 1   2 . În lumină polarizată monocromatică, apar alternativ benzi circulare

25
 5. SOLUŢII ALE UNOR PROBLEME INGINEREŞTI ÎN COORDONATE POLARE

întunecate şi albe. Se confirmă astfel experimental soluţia obţinută în teoria

elasticităţii.
Trecând la coordonate carteziene, funcţia de tensiune F(x,y) are
expresia:
P y
F  x, y    y  arctan (6.14)
 x
Tensiunile  x ,  y ,  xy se obţin prin particularizarea expresiilor ( ) de

la pana elastică sau, direct cu relaţiile (4.27) din elasticitatea plană în

coordonate carteziene:
2 F 2P x3
x     2
y 2  x2  y 2
 
2 F 2P xy 2
y  2    2
(6.15)
x  x2  y 2  
2F 2P x2 y
 xy     2
xy  x2  y 2
 
Distribuţiile tensiunilor  x şi  xy pe un plan orizontal, situat la cota

x  x0 , şi a tensiunilor  y şi  yx pe un plan vertical, situat la distanţa

y  y0 de origine, sunt prezentate în fig. 6.5.

Fig. 6.5. Distribuţiile tensiunilor în semiplanul încărcat cu o forţă normală la contur: a)

 x şi  xy pe un plan orizontal; b)  y şi  yx pe un plan vertical

Dacă pe marginea rectilinie a semiplanului elastic acţionează mai

multe forţe concentrate, starea de tensiune, în orice punct, poate fi
determinată folosind suprapunerea efectelor.

26
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII 2015

Reprezentând graficul tensiunilor  x pe planul mn, situat la cota x,

date de forţa P = 1, aplicată în O, ordonata s într-un punct oarecare B,

reprezintă valoarea tensiunii  x în acel punct, produsă de forţa P = 1, ce

acţionează în O. Dacă se aplică o forţă P = 1 în O1, situat pe contur în

dreptul punctului B, atunci tensiunea din punctul A, situat pe planul mn pe
verticala ce trece prin O, va fi de asemenea egală cu s. Prin urmare,
ordonatele curbei  x  P  1 reprezintă valorile tensiunii  x în punctul A,

date de o forţă egală cu unitatea, care parcurge marginea semiplanului (fig.

6.6). Prin urmare, graficul  x  P  1 reprezintă linia de influenţă a tensiunii

 x în punctul A, când o forţă egală cu unitatea, normală la contur, parcurge

acest contur.

Fig. 6.6. Ilustrarea principiului suprapunerii efectelor şi linia de influenţă a tensiunii x

în punctul A

Pentru sistemul de forţe P1, P2, ..., Pi, ..., Pn, tensiunea  x în punctul

A se determină cu expresia:
n
 xA  s1 P1  s2 P2    si Pi    sn Pn   si Pi (6.16)
i 1

Extinzând şi la o încărcare uniform distribuită, tensiunea în A va fi

numeric egală cu suprafaţa din linia de influenţă situată sub încărcare,
înmulţită cu intensitatea acesteia.
Analog se procedează şi pentru tensiunile  y şi  xy .

27