VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII, 2015

5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE

POLARE
5.5. STAREA DE TENSIUNE ŞI DE DEFORMAŢIE AXIAL
SIMETRICĂ (SIMETRICĂ ÎN RAPORT CU POLUL)

5.5.1. Particularizarea ecuaţiilor de echilibru şi a ecuaţiilor

geometrice

Starea de tensiune şi de deformaţie simetrică în raport cu polul (axial

simetrică) se realizează în cazul unor elemente care prezintă simetrie polară,
din punct de vedere al formei geometrice şi a încărcării. Parametrii de
răspuns (tensiunile, deformaţiile şi deplasările) de pe un cerc de rază r, au
aceleaşi valori în toate punctele, fiind independente de unghiul θ.
Datorită simetriei, tensiunile tangenţiale sunt nule  r    r  0  şi,

de asemenea, deformaţiile specifice corespunzătoare. Tensiunile normale de

pe feţele unui element infinitezimal de volum, detaşat în jurul unui punct din
corpul solicitat, şi forţele masice aferente se prezintă în fig. 5.4 a.

Fig. 5.4. Element infinitezimal de volum: a) tensiuni şi forţe masice; b) poziţia

elementului înainte şi după solicitarea corpului

Condiţia de echilibru a elementului infinitezimal, se exprimă prin

ecuaţia de proiecţie a tuturor forţelor pe direcţia radială care trece prin
centrul elementului, şi rezultă:

1
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

 d r 
 r  rd  1    r  dr   r  dr  d 1 
 dr  (5.1)
d
2   dr 1  sin  Fr  rd  dr 1  0
2
Deoarece unghiul dθ este foarte mic, se poate face aproximarea
d d
sin  (5.2)
2 2
şi, după o serie de prelucrări (reducerea termenilor asemenea, neglijarea
infiniţilor mici de ordin superior şi împărţirea ecuaţiei la rd dr , se obţine:
d r  r   
  Fr  0 (5.3)
dr r
Notă. Ecuaţia de echilibru (5.3) se poate obţine rapid şi prin
particularizarea ecuaţiilor (5. ), unde  r    r  0,  /   0, F  0 .

Similar, prin particularizarea ecuaţiilor (5. ), rezultă ecuaţiile de

deformaţie în cazul simetriei polare:
du u
r  ,   (5.4)
dr r
Aceste relaţii rezultă şi din fig. 5.4 b,  r fiind deformaţia specifică a

segmentului AB, iar   , deformaţia specifică a arcului AC:

AB  AB dr  u   u  du   dr du
r   
AB dr dr
(5.5)
AC   AC  r  u  d  rd u
   
AC rd r
Ecuaţiile fizice se reduc la primele două ecuaţii din legea lui Hooke
pentru starea plană, în coordonate polare (forma directă, respectiv inversă):
1 1
r   r    ,      r  a)
E E (5.6)
E E
2  r
r      ,       r  b)
1  1  2
2
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII, 2015

5.5.2. Rezolvarea în tensiuni a problemelor axial simetrice, cu

ajutorul funcţiei de tensiune
Ecuaţia de continuitate în tensiuni se poate deduce direct,
considerând ultima ecuaţie din (5. ), unde derivatele în raport cu θ se
anulează şi operatorul de derivare  trece în d. Astfel, rezolvarea în tensiuni
revine la integrarea sistemului format din ecuaţia diferenţială de echilibru
(5.3) şi ecuaţia de continuitate,
d r  r   
  Fr  0
dr r
(5.7)
 d2 1 d  1   d
 2   r         rFr 
 dr r dr  r  dr 
unde
d2 1 d
2
  2 (5.8)
dr r dr
este operatorul lui Laplace în cazul simetriei polare şi se obţine prin
particularizarea expresiei (5. ).
Pentru starea plană de deformaţie, în ecuaţia de continuitate (a doua

ecuaţie din 5.7) se înlocuieşte  cu .
1 
Dacă se neglijează forţele masice, rezolvarea în tensiuni revine la
integrarea sistemului de ecuaţii diferenţiale omogene:
d r  r   
 0
dr r
(5.9)
 d2 1 d 
 2   r      0
 dr r dr 

Sistemul (5.9) admite ca soluţie o funcţie de tensiuni F(r) (funcţia

Airy), care depinde numai de variabila r, şi care generează următoarele
tensiuni, rezultate prin particularizarea expresiilor (5. ):

3
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

1 dF d 2F
r  ,    2 ,  r    r  0 (5.10)
r dr dr
Tensiunile  r şi   verifică identic ecuaţia de echilibru (prima

ecuaţie din (5.9)), iar ecuaţia de continuitate din (5.9) devine:

 d 2 1 d  d 2 F 1 dF 
 2  2  0 (5.11)
 dr r dr  dr r dr 
sau, în formă compactă
 2 2 F  r   0 (5.12)

care arată că funcţia de tensiune, F(r), trebuie să fie o funcţie biarmonică.

După efectuarea operaţiilor de derivare, rezultă:
d 4 F 2 d 3 F 1 d 2 F 1 dF
   0 (5.13)
dr 4 r dr 3 r 2 dr 2 r 3 dr
S-a obţinut astfel condiţia de continuitate în raport cu funcţia de
tensiune, care este o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi variabili (de tip
Euler). Dacă se face substituţia:
r  et  t  ln r (5.14)
ecuaţia (5.13) se transformă într-o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi
constanţi:
d 4F d 3F d 2F
 4  4 0 (5.15)
dt 4 dt 3 dt 2
Notă. Pentru operaţiile prin care se trece de la (5.13) la (5.15) se pot
consulta lucrările ( ), ( ).
Ecuaţia caracteristică asociată ecuaţiei (5.15) este de forma:
2
s 4  4s 3  4 s 2  s 2  s  2   0 (5.16)

şi are rădăcinile duble

s1  s2  0, s3  s4  2 (5.17)

4
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII, 2015

În continuare, soluţia generală a ecuaţiei (5.15) rezultă de forma:

F  t   C1  C2t  C3e 2t  C4te 2t (5.18)

Se face înlocuirea t  ln r şi se renotează constantele de integrare,

obţinându-se soluţia finală a ecuaţiei diferenţiale (5.13):
F  r   Ar 2  B ln r  Cr 2 ln r  D (5.19)

Folosind expresiile (5.10), se determină tensiunile:

1 dF B
r   2 A  2  C  2 ln r  1
r dr r
2
(5.20)
d F B
   2  2 A  2  C  2ln r  3
dr r
Constantele de integrare se deduc din condiţii la limită (pe contur),
pentru fiecare caz specific real.

5.5.3. Rezolvarea în deplasări a problemelor de elasticitate

plană cu simetrie polară

Se folosesc ecuaţiile de echilibru, geometrice şi fizice,

corespunzătoare simetriei polare:
d r  r   
 0 a
dr r
du u
 r  ,   b
dr r
(5.21)
E
r   r   
1  2
E
     r  c
1  2
În ecuaţiile fizice se înlocuiesc deformaţiile specifice funcţie de
deplasări:

5
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

E  du u
r  2 
 
1   dr r
(5.22)
E u du 
  2 
 
1   r dr 
Tensiunile din (5.22) se introduc în ecuaţia de echilibru (5.21 a):

E  d 2u   du u  1  du u u du  
 2            0 (5.23)
1  2  dr r  dr r  r  dr r r dr  

După reducerea termenilor asemenea se obţine:

d 2u 1 du u
  0 (5.24)
dr 2 r dr r 2
La acest rezultat se poate ajunge şi prin particularizarea ecuaţiilor (5.
) din cazul general
Ecuaţia diferenţială (5.24) este cu coeficienţi variabili (de tip Euler)
şi, prin substituţia r  et  t  ln r  se ajunge la o ecuaţie diferenţială, de

asemenea de ordinul II, cu coeficienţi constanţi.

Prin trecerea de la variabila r la variabila t, derivatele de ordinul I şi
II se scriu:
du du dt 1 du
 
dr dt dr r dt
2 (5.25)
d 2u d 2u  dt  du d 2t 1  d 2u du 
       
dr 2 dt 2  dr  dt dr 2 r 2  dt 2 dt 
Introducând în ecuaţia (5.24) se obţine:
d 2u
u  0 (5.26)
dt 2
Ecuaţia caracteristică asociată este
s 2 1  0 (5.27)
având rădăcinile

6
 VRABIE MIHAI - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII, 2015

s1,2  1 (5.28)

Soluţia ecuaţiei diferenţiale (5.26) se scrie:

u  C1et  C2e t (5.29)

Revenind la variabila r  t  ln r  , rezultă soluţia ecuaţiei diferenţiale

(5.24) sub forma:

C2
u  r   C1r  (5.30)
r
Introducând funcţia u(r) în expresiile (5.22), se obţin tensiunile:
E 1
r   C 1     C 1   
r 2 
1 2
1  2
(5.31)
E  1
2  1
  C 1     C2 1   2 
1   r 
Constantele de integrare, C1 şi C2, se determină din condiţii de
contur pentru fiecare problemă particulară.