M.

Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE

POLARE
5.1. ECUAŢIILE ELASTICITĂŢII PLANE ÎN
COORDONATE POLARE

5.1.1. Noţiuni introductive

Unele elemente structurale de formă circulară sau inelară (discuri
pline sau cu gol central, tuburi sau conducte cu pereţi groşi, tunele sau
galerii sub presiune, bare cu ax curb etc.), precum şi mediile semiinfinite
(pana elastică, semiplanul elastic, semispaţiul elastic) se analizează mai uşor
în coordonate cilindrice în spaţiu, respectiv polare în plan.
Fie un asemenea element, de grosime mică (în particular, egală cu
unitatea), încărcat cu forţe situate în planul său median, deci aflat în stare
plană de tensiune sau stare plană de deformaţie (fig. 5.1 a). Un punct
oarecare M din planul elementului, având coordonatele carteziene (x, y),
poate fi definit de raza sau distanţa polară r şi unghiul q , pe care îl face
acestă rază cu dreapta de referinţă de la care se măsoară unghiurile. Originea
de la care se măsoară r se numeşte pol. Pe direcţia grosimii elementului
(perpendicular pe planul său median) se măsoară coordonata z (ca şi în cazul
coordonatelor carteziene). Valorile ( r ,q , z ) reprezintă coordonatele

cilindrice ale punctului, iar perechea de valori ( r ,q ) constituie coordonatele

polare ale acestuia, care se obţin prin particularizarea la plan a coordonatelor

cilindrice.
Un element infinitezimal de volum, în coordonate polare, se obţine
cu ajutorul a două plane radiale, care fac între ele unghiul diedru dq , şi cu

1
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

două secţiuni cilindrice circulare, de raze r şi respectiv r+dr. Atât planele

radiale cât şi secţiunile cilindrice circulare sunt normale pe planul
elementului (fig. 5.1 b).

Fig. 5.1. Element structural plan: a) coordonatele carteziene respectiv polare ale unui
punct; b) element infinitezimal; c) tensiuni pe feţele elementului infinitezimal

Tensiunile, care apar pe feţele elementului infinitezimal, sunt

prezentate în fig. 5.1 c, şi anume:
- tensiunea normală s r în lungul razei vectoare (tensiunea radială);

- tensiunea normală s q pe direcţia tangentei la arcul de cerc ce trece

prin centrul elementului infinitezimal (tensiunea circumferenţială);

- tensiunile tangenţiale t rq de pe feţele cilindrice;

- tensiunile tangenţiale t q r de pe planele radiale.

5.1.2. Ecuaţii diferenţiale de echilibru

Dintr-un corp solicitat, aflat în SPT sau SPD, se detaşează un
element diferenţial de volum ABCDA1B1C1D1, în coordonate polare (fig.
5.2). Pe feţele acestui element se introduc forţele de continuitate sau de
interacţiune cu restul elementului structural din care a fost detaşat (pe
figură s-au reprezentat numai tensiunile şi intensităţile forţelor masice).
Elementul fiind infinitezimal, tensiunile de pe feţele sale se pot considera

2
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
uniforme. Suprafeţele elementare ale feţelor elementului diferenţial, pe
care apar forţele de continuitate, au următoarele mărimi:
S ( AAC
1 1C ) = rdq ×1, S ( BB1D1D ) = ( r + dr ) dq ×1,
(5.1)
S ( ABB1 A1 ) = S ( CDD1C1 ) = dr ×1
Volumul elementar al acestui element diferenţial se aproximează cu
volumul unei prisme, având aria bazei rdq × dr şi înălţimea egală cu 1:
dV = rdq × dr ×1 (5.2)

Fig. 5.2. Element diferenţial de volum cu forţe de continuitate pe feţele sale

Deplasările unui punct oarecare se notează cu u, în direcţie radială, şi

cu v în direcţie circumferenţială (perpendicular pe raza vectoare r). Se
admite că acceleraţiile tuturor punctelor elementului sunt aceleaşi cu ale
centrului său de masă şi, în direcţiile menţionate, au componentele:
¶ 2u ¶ 2v
ar = u!! = , aq = !!
v = (5.3)
¶t 2 ¶t 2
Echilibrul elementului diferenţial de volum se exprimă prin două
ecuaţii de proiecţii (pe direcţia razei vectoare şi pe direcţia normală pe rază

3
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

în centrul elementului) şi o ecuaţie de moment (în raport cu direcţia axei z,

normală pe planul median al elementului şi care trece prin centrul său):
- proiecţii de forţe pe direcţia razei vectoare ce trece prin centrul
elementului
æ ¶s ö dq
-s r rdq + ç s r + r dr ÷ ( r + dr ) dq - t q r dr cos +
è ¶r ø 2
æ ¶t ö dq dq
+ çt q r + q r dq ÷ dr cos - s q dr sin - (5.4)
è ¶q ø 2 2
æ ¶s q ö dq æ ¶ 2u ö
- çsq + dq ÷ dr sin + Fr rdq dr = 0 ç r 2 rdq dr ÷
è ¶q ø 2 è ¶t ø
- proiecţii de forţe pe normala la raza vectoare, tangentă la arcul de
cerc în centrul elementului
dq æ ¶s ö dq
-s q dr cos + ç s q + q dq ÷ dr cos - t rq rdq +
2 è ¶q ø 2
æ ¶t ö dq
+ çt rq + rq dr ÷ ( r + dr ) dq + t q r dr sin + (5.5)
è ¶r ø 2
æ ¶t ö dq æ ¶ 2v ö
+ çt q r + q r dq ÷ dr sin + Fq rdq dr = 0 ç r 2 rdq dr ÷
è ¶q ø 2 è ¶t ø
- moment în raport cu axa normală la element ce trece prin centrul său
(axa z)
dr æ ¶t ö dr æ dr ö
t rq rdq + çt rq + rq dr ÷ ( r + dr ) dq - t q r dr ç r + ÷ dq -
2 è ¶r ø 2 è 2 ø
(5.6)
æ ¶t q r ö æ dr ö æ ¶ 2wz ö
- çt q r + dq ÷ dr ç r + ÷ dq = 0 ç I z 2 ÷
è ¶q ø è 2 ø è ¶t ø
În ultima ecuaţie nu apar forţele masice, întrucât suporturile lor
întâlnesc axa z; Iz este momentul de inerţie al elementului diferenţial faţă de
¶ 2wz
axa z, iar este acceleraţia unghiulară.
¶t 2

4

M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

Reducînd termenii asemenea şi considerând în ecuaţiile de echilibru

dq dq dq
cos ! 1, sin ! (5.7)
2 2 2
după neglijarea infiniţilor mici de ordin superior, primele două ecuaţii
devin:
¶s r 1 ¶t q r s r - s q æ ¶ 2u ö
+ + + Fr = 0 ç r 2 ÷
¶r r ¶q r è ¶t ø
(5.8)
¶t rq 1 ¶s q 2t rq æ ¶ 2v ö
+ + + Fq = 0 ç r 2 ÷
¶r r ¶q r è ¶t ø
Din ultima ecuaţie de echilibru (ecuaţia de momente) rezultă
dualitatea tensiunilor tangenţiale: t rq = t q r .

5.1.3. Ecuaţiile de deformaţie (geometrice)

Se admite că deplasările şi deformaţiile specifice sunt situate în
planul elementului şi depind de poziţia punctului prin coordonatele r şi θ.
De asemenea, deplasările şi deformaţiile sunt mici. În aceste condiţii
(ipoteze) se stabilesc relaţiile geometrice (legături între deplasări şi
deformaţii specifice).
Se consideră un element infinitezimal abcd înainte de deformarea
corpului, care după deformare se transformă în elementul a¢b¢c¢d ¢ (fig. 5.3).

5
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

Fig. 5.3. Elementul infinitezimal înainte şi după deformarea corpului (abcd respectiv
a’b’c’d’)

În figurile 5.4a şi 5.4b sunt reprezentate componentele elementare

ale deplasărilor liniare ale elementului infinitezimal.

Fig. 5.4. Componentele elementare ale deplasărilor liniare: a) pe direcţie radială; b) pe

direcţie circumferenţială

Din fig. 5.4a rezultă imediat relaţia dintre deplasarea radială u şi

deformaţia specifică e r :

æ ¶u ö
dr - u + ç u + dr ÷ - dr
c¢d ¢ - cd è ¶r ø ¶u
er = = = (5.9)
cd dr ¶r

6
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
De asemenea, din aceeaşi figură, se poate determina deformaţia
specifică în lungul arcului de cerc datorată deplasării u:
a¢c¢ - ac ( r + u ) dq - rdq u
equ = = = (5.10)
ac rdq r
Din fig. 5.4b rezultă relaţia dintre deformaţia specifică în lungul
arcului de cerc (circumferenţială) şi componenta v a deplasării:
æ ¶v ö
ç rdq - v + v + dq ÷ - rdq
1 ¶v
¶q
eqv = è ø = (5.11)
rdq r ¶q
Deformaţia specifică circumferenţială totală va fi egală cu suma
celor două componente:
u 1 ¶v
eq = equ + eqv = + (5.12)
r r ¶q
În figurile 5.5a şi 5.5b sunt reprezentate componentele elementare
ale deplasărilor şi deformaţiilor unghiulare ale elementului infinitezimal.

Fig. 5.5. Componentele elementare ale deformaţiilor unghiulare: a) componenta

deformaţiei unghiulare datorată deplasării radiale; b) componenta deformaţiei unghiulare
datorată deplasării în direcţia arcului de cerc

Deformaţia specifică unghiulară (lunecarea specifică), g rq = g q r ,

reprezintă modificarea unghiului drept şi este constituită din două

componente: aq r - modificarea unghiului ca urmare a deplasării diferite în

direcţia radială a punctelor „a” şi „c” (fig. 5.5a) şi a rq - modificarea

7
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

unghiului datorită deplasării diferite în direcţia arcului a punctelor „a” şi „b”

(fig. 5.5b). Urmează că:
¶u
dq
1 ¶u
aq r @ ¶q = (5.13)
rdq r ¶q
iar unghiul a rq este diferenţa dintre unghiul a r¢q şi unghiul a r¢¢q (fig. 5.3,

5.5b), unde
¶v ¶v
dr
¶v v
a r¢q = ¶r = ¶r @ ; a r¢¢q = (5.14)
¶u
dr + dr 1 + e r ¶r r
¶r
deci,
1 ¶u ¶v v
g rq = g q r = aq r + a rq = + - (5.15)
r ¶q ¶r r
În final, relaţiile dintre deformaţii specifice şi deplasări (ecuaţiile
geometrice) au forma:
¶u u 1 ¶v 1 ¶u ¶v v
er = ; eq = + ; g rq = g q r = + - (5.16)
¶r r r ¶q r ¶q ¶r r
Ecuaţiile (5.16) arată că, în ipoteza micilor deplasări şi a micilor
deformaţii, între deformaţii specifice şi deplasări, respectiv derivatele lor, se
stabilesc relaţii liniare.

5.1.4. Ecuaţia de continuitate a deformaţiilor

Deformaţiile specifice nu sunt independente, între ele existând o
relaţie de legătură, care rezultă din ipoteza continuităţii corpurilor după
deformare. Elementele diferenţiale în care s-a divizat imaginar corpul
înainte de deformare, formează o reţea continuă şi după deformare.

8
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
Ecuaţia de continuitate a deformaţiilor se obţine în urma eliminării
deplasărilor din ecuaţiile geometrice (5.16). Mai întâi, din a doua ecuaţie se
scoate deplasarea u:
¶v
u = eq r - (5.17)
¶q
Se derivează u în raport cu r (ceea ce înseamnă e r ) şi se ţine cont de

prima ecuaţie, obţinându-se:

¶u ¶ ¶ 2v
= e r = ( req ) - (5.18)
¶r ¶r ¶r¶q
¶u
Din ultima ecuaţie geometrică (5.16) se izolează ,
¶q
¶u ¶v
= rg rq + v - r (5.19)
¶q ¶r
¶e r
şi se derivează în raport cu r (ceea ce înseamnă şi ), rezultând:
¶q
¶ 2u ¶e r ¶ ¶v ¶ æ ¶v ö
= = ( rg rq ) + - ç r ÷ (5.20)
¶r¶q ¶q ¶r ¶r ¶r è ¶r ø
care se mai poate scrie
¶v ¶ æ ¶v ö ¶e r ¶
- çr ÷ = - ( rg rq ) (5.21)
¶r ¶r è ¶r ø ¶q ¶r
Relaţia precedentă se derivează în raport cu θ şi se obţine:

¶ 2v ¶ æ ¶ 2v ö ¶ 2e r ¶2
- çr ÷ = - ( rg rq ) (5.22)
¶r¶q ¶r è ¶r¶q ø ¶q 2 ¶r¶q

¶ 2v
În final, se scoate din ecuaţia (5.18) şi se înlocuieşte în (5.22),
¶r ¶q
şi după prelucrări se obţine
¶ 2e r ¶e ¶ æ ¶e ö ¶2
¶q 2
- r r + ç r2 q
¶r ¶r è ¶r ÷ ¶r¶q ( rg rq )
= (5.23)
ø
9
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

care este ecuaţia de continuitate a deformaţiilor.

5.1.5. Ecuaţiile fizice

În cazul corpurilor constituite din materiale cu comportare liniar
elastică, legătura dintre deformaţii specifice şi tensiuni, care este de natură
fizică, este dată de legea lui Hooke generalizată:
1
er = (s r -ns q )
E
1
eq = (s q -ns r ) (5.24)
E
t 2 (1 +n )
g rq = g q r = rq = t rq
G E
Aceasta poate fi exprimată şi în forma inversă:
E
sr = (e r +neq )
1 -n 2
E
sq = (eq +ne r ) (5.25)
1 -n 2
E
t rq = t q r = Gg rq = g rq
2 (1 +n )
Din (5.24), respectiv (5.25) se vede că legea lui Hooke are aceeaşi
formă ca şi în cazul coordonatelor carteziene, modificându-se numai indicii
mărimilor implicate.

5.2. REZOLVAREA ÎN TENSIUNI A PROBLEMELOR DE

ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE
La rezolvarea în tensiuni a problemelor de elasticitate plană în
coordonate polare se poate folosi aceeași cale ca şi în cazul coordonatelor
carteziene, şi anume: în ecuaţia de continuitate (5.23) se înlocuiesc
deformaţiile specifice exprimate funcţie de tensiuni din (5.24), iar cu

10

M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

ajutorul ecuaţiilor diferenţiale de echilibru se elimină tensiunile tangenţiale

şi se obţine ecuaţia:
1 +n é¶ ¶Fq ù
Ñ 2 (s r + s q ) = - ê ¶r ( rFr ) + ¶q ú (5.26)
r ë û
În cazul forţelor masice constante (sau neglijând aceste forţe) rezultă
Ñ2 (s r + sq ) = 0 (5.27)

Forma (5.27) a ecuaţiei de continuitate rezultă şi direct din (4.21),

având în vedere proprietăţile de invarianţă ale sumei tensiunilor normale:
s x + s y = s r + s q = I1 (5.28)

Pentru trecerea directă, trebuie exprimat operatorul laplacean în

coordonate polare. Legătura dintre coordonatele carteziene şi cele polare se
scrie conform fig. 5.1:

x = r cosq ; y = r sin q ( r ³ 0; q Î ( 0, 2p )) (5.29)

Trecerea inversă se face cu relaţiile:

y
r = x 2 + y 2 ; q = arctan (5.30)
x
Se efectuează derivatele parţiale de ordinul I,
¶ ¶ ¶r ¶ ¶q ¶ ¶ ¶r ¶ ¶q
= + ; = + (5.31)
¶x ¶r ¶x ¶q ¶x ¶y ¶r ¶y ¶q ¶y
Prin derivări ale relaţiilor (5.30) şi ţinând cont de (5.31), se obţin:
¶r ¶r ¶q sin q ¶q cos q
= cos q ; = sin q ; =- ; = (5.32)
¶x ¶y ¶x r ¶y r
Înlocuind (5.32) în (5.31), rezultă:
¶ ¶ sin q ¶ ¶ ¶ cos q ¶
= cos q - ; = sin q + (5.33)
¶x ¶r r ¶q ¶y ¶r r ¶q
Derivând încă o dată, se obţin derivatele de ordinul II:

11
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

¶2 ¶ æ ¶ sin q ¶ ö ¶ æ ¶ sin q ¶ ö ¶r
= ç cos q - ÷ = ç cos q - ÷ +
¶x 2
¶x è ¶r r ¶q ø ¶r è ¶r r ¶q ø ¶x
¶ æ ¶ sin q ¶ ö ¶q ¶ 2 sin 2 q ¶
+ ç cos q - ÷ = cos 2
q + - (5.34)
¶q è ¶r r ¶q ø ¶x ¶r 2 r ¶r
sin q cos q ¶ 2 sin q cos q ¶ sin 2 q ¶ 2
-2 +2 + 2
r ¶r ¶q r2 ¶q r ¶q 2
¶2 ¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶r
= ç sin q + ÷ = ç sin q + ÷ +
¶y 2
¶y è ¶r r ¶q ø ¶r è ¶r r ¶q ø ¶y
¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶q ¶ 2 cos 2 q ¶
+ ç sin q + ÷ = sin 2
q + + (5.35)
¶q è ¶r r ¶q ø ¶y ¶r 2 r ¶r
sin q cos q ¶ 2 sin q cos q ¶ cos 2 q ¶ 2
+2 -2 +
r ¶r ¶q r2 ¶q r 2 ¶q 2
¶2 ¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶r
= ç sin q + ÷ = ç sin q + ÷ +
¶x¶y ¶x è ¶r r ¶q ø ¶r è ¶r r ¶q ø ¶x
¶ æ ¶ cos q ¶ ö ¶q ¶ 2 cos 2 q ¶ 2
+ ç sin q + ÷ = sin q cos q + - (5.36)
¶q è ¶r r ¶q ø ¶x ¶r 2 r ¶r ¶q
sin q cos q ¶ cos 2 q ¶ sin q cos q ¶ 2
- - -
r ¶r r 2 ¶q r ¶q 2
Adunând (5.34) cu (5.35) se obţine transformarea operatorului
laplacean din coordonate carteziene în coordonate polare:
¶2 ¶2 ¶2 1 ¶ 1 ¶2
+ = + + (5.37)
¶x 2 ¶y 2 ¶r 2 r ¶r r 2 ¶q 2
Rezolvarea în tensiuni a problemelor de elasticitate plană în
coordonate polare revine la integrarea următorului sistem de ecuaţii
diferenţiale, format din ecuaţiile diferenţiale de echilibru şi ecuaţia de
continuitate exprimată în tensiuni:

12

M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

¶s r 1 ¶t q r s r - s q
+ + + Fr = 0
¶r r ¶q r
¶t rq 1 ¶s q 2t rq
+ + + Fq = 0 (5.38)
¶r r ¶q r
æ ¶2 1 ¶ 1 ¶2 ö 1 +n é ¶ ¶F
ç 2+ + 2 2 ÷( r
s + sq ) = - ê ( rFr ) + q ùú
è ¶r r ¶r r ¶q ø r ë ¶r ¶q û

5.3. SOLUŢIE CU AJUTORUL FUNCŢIEI DE TENSIUNI

În ipoteza neglijării forţelor masice, ( Fr = Fq = 0 ) , sistemul (5.38)

devine omogen
¶s r 1 ¶t q r s r - s q
+ + =0
¶r r ¶q r
¶t rq 1 ¶s q 2t rq
+ + =0 (5.39)
¶r r ¶q r
æ ¶2 1 ¶ 1 ¶2 ö
ç 2+ + ÷ (s r + s q ) = 0
è ¶r r ¶r r 2 ¶q 2 ø

şi soluţiile sale pot fi formulate prin introducerea unei funcţii de tensiuni,

F ( r ,q ) . Exprimarea tensiunilor în raport cu funcţia de tensiune, F ( r ,q ) ,
se face prin trecerea de la expresiile în coordonate carteziene,
¶2 F ¶2 F ¶2 F
sx = , s y = , t xy = - (5.40)
¶y 2 ¶x 2 ¶x¶y
la coordonate polare, folosind relaţiile (5.34), (5.35) şi (5.36).
Considerând axa x dirijată de-a lungul razei vectoare Or şi axa y pe
direcţia normală la aceasta, aplicând operatorii (5.34), (5.35) şi (5.36)
funcţiei F ( r ,q ) în care q = 0 , rezultă expresiile tensiunilor în coordonate

polare:

s r = (s x )q =0 , s q = (s y )q =0 , t rq = (t xy )q =0 (5.41)

13
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

care după dezvoltare devin

1 ¶F 1 ¶ 2 F ¶2F
sr = + 2 , s q =
r ¶r r ¶q 2 ¶r 2
(5.42)
1 ¶2 F 1 ¶F ¶ æ 1 ¶F ö
t rq = tq r = - + 2 =- ç ÷
r ¶r ¶q r ¶q ¶r è r ¶q ø
Dacă tensiunile s r , s q , t rq din (5.42) se introduc în primele două

ecuaţii din (5.39), acestea sunt identic satisfăcute. Totodată, făcând suma
s q + s r se obţine,
¶ 2 F 1 ¶F 1 ¶ 2 F
sq + s r = + + 2 = Ñ2 F ( r ,q ) (5.43)
¶r 2
r ¶r r ¶q 2

care introdusă în ultima ecuaţie din (5.39), conduce la:

æ ¶ 2 1 ¶ 1 ¶ 2 öæ ¶ 2 F 1 ¶F 1 ¶ 2 F ö
ç 2+ + 2 2 ÷ç 2 + + ÷=0 (5.44)
è ¶r r ¶r r ¶q øè ¶r r ¶r r 2 ¶q 2 ø
sau, în formă compactă
Ñ 2Ñ 2 F ( r , q ) = 0 (5.45)

Soluţiile ecuaţiei diferenţiale (5.44) sau (5.45) se pot exprima sub

forma unui produs de termeni cu variabile separate:
F ( r,q ) = r × R ( r ) ×Q (q ) (5.46)

Indicaţii privind modul de determinare al acestora pot fi găsite în

lucrările (Filonenko-Borodici, 1968; Filimon & Soare, 1983). În continuare,
se prezintă soluţiile particulare rezultate:

( )
F0 ( r,q ) = A0 ln r + B0r 2 + C0r 2 ln r + D0 ( E0q + F0 )

æ D ö
F1 ( r , q ) = ç A1r + B1r 3 + C1r ln r + 1 ÷ ( E1 sin q + F1 cos q )
è r ø

( )
Fm ( r ,q ) = Am r m + Bm r m + 2 + Cm r - m + Dm r - m+ 2 ×
(5.47)
× ( Em sin mq + Fm cos mq ) , ( m = 2,3, 4,...)
14
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
( )(
F0* ( r,q ) = A0*r + B0*r ln r C0*q sin q + D0*q cosq )
Fm* ( r ,q ) = r m éë Am* cos mq + Bm* sin mq + Cm* cos ( m - 2 )q +
+ Dm* sin ( m - 2 )q ùû , ( m = 2,3, 4,...)
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (5.44) se poate obţine ca
sumă a soluţiilor particulare (5.47):
F ( r,q ) = F0 ( r ,q ) + F1 ( r ,q ) + Fm ( r ,q ) + F0* ( r ,q ) + Fm* ( r ,q ) (5.48)
Pentru diferite cazuri practice se particularizează aceste soluţii.

5.4. REZOLVAREA ÎN DEPLASĂRI A PROBLEMELOR

DE ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE
Pentru rezolvarea în deplasări sunt necesare ecuaţiile fizice (forma
inversă), ecuaţiile geometrice şi ecuaţiile de echilibru. Mai întâi, în forma
inversă a ecuaţiilor fizice (5.25) se înlocuiesc deformaţiile specifice cu
expresiile lor funcţie de deplasări, folosind ecuaţiile geometrice (5.16),
obţinându-se:
E æ ¶u u n ¶v ö
sr = 2 ç
+n + ÷
1 -n è ¶r r r ¶q ø
E æ u 1 ¶v ¶u ö
sq = 2 ç
+ +n ÷ (5.49)
1 -n è r r ¶q ¶r ø
E æ 1 ¶u ¶v v ö
t rq = ç + - ÷
2 (1 + n ) è r ¶q ¶r r ø

Se efectuează derivatele acestor tensiuni:

15
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

¶s r E é ¶ 2u æ 1 ¶u u ö æ 1 ¶ 2v 1 ¶v ö ù
= ê 2 + n ç - 2 ÷
+ n ç - 2 ÷ú
¶r 1 -n 2 ë ¶r è r ¶r r ø è r ¶r ¶q r ¶q ø û
¶s q E é 1 ¶u 1 ¶ 2 v ¶ 2u ù
= ê + + n ú
¶q 1 -n 2 ë r ¶q r ¶q 2 ¶r¶q û
(5.50)
¶t rq E é 1 ¶ 2u 1 ¶u ¶ 2 v æ 1 ¶v v ö ù
= ê - + -ç - ÷ú
¶r 2 (1 +n ) ë r ¶r ¶q r 2 ¶q ¶r 2 è r ¶r r 2 ø û
¶t q r E é 1 ¶ 2u ¶ 2v 1 ¶v ù
= ê + - ú
¶q 2 (1 +n ) ë r ¶q 2 ¶r ¶q r ¶q û
Tensiunile şi derivatele lor de mai sus se introduc în ecuaţiile
diferenţiale de echilibru (5.8) şi, după o serie de prelucrări, relativ
laborioase, se obţin două ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale, având ca
funcţii necunoscute deplasările u şi v:
æ ¶ 2 1 ¶ 1 1 -n ¶ 2 ö
ç 2+ - 2+ 2 2 ÷
u+
è ¶r r ¶ r r 2 r ¶ q ø
¶ æ 1 + n ¶ 3 -n ö 1 -n 2
+ ç - ÷v + Fr = 0;
¶q è 2r ¶r 2r 2 ø E
(5.51)
¶ æ 1 + n 1 ¶ 3 -n 1 ö æ ¶2 1 ¶
ç + 2 ÷
u + ç 2+ -
¶q è 1 -n r ¶r 1 -n r ø è ¶r r ¶r
1 2 1 ¶2 ö 2 (1 +n )
- 2+ 2 ÷
v+ Fq = 0
r 1 -n r ¶q ø2
E
În cazul când se neglijează forţele masice, se poate folosi, de
exemplu, soluţia propusă de Galerkin (Ungureanu, 1988):
1 +n é ¶F ù
u=-
E ë ê1 +n
¶r
( )
- 2 Ñ 2F1 cos q + Ñ 2F 2 sin q ú +
û
+ a sin q + b cos q
(5.52)
1 +n é1 + n ¶F ù
v=- ê
E ë r ¶q
( )
- 2 Ñ 2 F1 sin q + Ñ 2F 2 cos q ú +
û
+ a cos q - b sin q + cr

16
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
în care F1 , F 2 sunt funcţii biarmonice oarecare, iar F se poate lua:

¶F1 1 ¶F1 ¶F 2 1 ¶F 2
F= cos q - sin q + sin q + cos q (5.53)
¶r r ¶q ¶r r ¶q
Constantele a, b şi c, din expresiile (5.52) ale deplasărilor,
caracterizează deplasarea de corp rigid.

5.5. STAREA DE TENSIUNE ŞI DE DEFORMAŢIE AXIAL

SIMETRICĂ (SIMETRICĂ ÎN RAPORT CU POLUL)

5.5.1. Particularizarea ecuaţiilor de echilibru şi a ecuaţiilor

geometrice

Starea de tensiune şi de deformaţie simetrică în raport cu polul (axial

simetrică) se realizează în cazul unor elemente care prezintă simetrie polară,
din punct de vedere al formei geometrice şi a încărcării. Parametrii de
răspuns (tensiunile, deformaţiile şi deplasările) de pe un cerc de rază r, au
aceleaşi valori în toate punctele, fiind independente de unghiul θ.
Datorită simetriei, tensiunile tangenţiale sunt nule (t rq = tq r = 0) şi,

de asemenea, deformaţiile specifice corespunzătoare. Tensiunile normale de

pe feţele unui element infinitezimal de volum, detaşat în jurul unui punct din
corpul solicitat, şi forţele masice aferente se prezintă în fig. 5.6a.

Fig. 5.6. Element infinitezimal de volum: a) tensiuni şi forţe masice; b) poziţia

elementului înainte şi după solicitarea corpului

17
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

Condiţia de echilibru a elementului infinitezimal se exprimă prin

ecuaţia de proiecţie a tuturor forţelor pe direcţia radială care trece prin
centrul elementului, şi rezultă:
æ ds ö
-s r × rdq ×1 + ç s r + r dr ÷ ( r + dr ) dq ×1 -
è dr ø (5.54)
dq
-2s q × dr ×1× sin + Fr × rdq × dr ×1 = 0
2
Deoarece unghiul dθ este foarte mic, se poate face aproximarea
dq dq
sin @ (5.55)
2 2
şi, după o serie de prelucrări (reducerea termenilor asemenea, neglijarea
infiniţilor mici de ordin superior şi împărţirea ecuaţiei la rdq dr , se obţine:
ds r s r - s q
+ + Fr = 0 (5.56)
dr r
Notă. Ecuaţia de echilibru (5.56) se poate obţine rapid şi prin
particularizarea ecuaţiilor (5.8), unde t rq = t q r = 0, ¶ / ¶q = 0, Fq = 0 .

Similar, prin particularizarea ecuaţiilor (5.16), rezultă ecuaţiile de

deformaţie în cazul simetriei polare:
du u
er = , eq = (5.57)
dr r
Aceste relaţii rezultă şi din fig. 5.6b, e r fiind deformaţia specifică a

segmentului AB, iar e q , deformaţia specifică a arcului AC:

A¢B¢ - AB dr - u + ( u + du ) - dr du
er = = =
AB dr dr (5.58)
A¢C ¢ - AC ( r + u ) dq - rdq u
eq = = =
AC rdq r

18

M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

Ecuaţiile fizice se reduc la primele două ecuaţii din legea lui Hooke
pentru starea plană, în coordonate polare (forma directă, respectiv inversă):
1 1
er = (s r -ns q ) , eq = (s q -ns r ) a)
E E (5.59)
E E
2 ( r
sr = e +neq ) , s q = (eq +ne r ) b)
1 -n 1 -n 2

5.5.2. Rezolvarea în tensiuni a problemelor axial simetrice, cu

ajutorul funcţiei de tensiune
Ecuaţia de continuitate în tensiuni se poate deduce direct,
considerând ultima ecuaţie din (5.38), unde derivatele în raport cu θ se
anulează şi operatorul de derivare ¶ trece în d. Astfel, rezolvarea în tensiuni
revine la integrarea sistemului format din ecuaţia diferenţială de echilibru
(5.56) şi ecuaţia de continuitate,
ds r s r - s q
+ + Fr = 0
dr r
(5.60)
æ d2 1 d ö 1 +n é d
ç 2+ ÷ (s r + s q ) = - ê ( rFr )ùú
è dr r dr ø r ë dr û
unde
d2 1 d
2
+ = Ñ2 (5.61)
dr r dr
este operatorul lui Laplace în cazul simetriei polare şi se obţine prin
particularizarea expresiei (5.37).
Pentru starea plană de deformaţie, în ecuaţia de continuitate (a doua
n
ecuaţie din 5.60) se înlocuieşte n cu .
1 -n
Dacă se neglijează forţele masice, rezolvarea în tensiuni revine la
integrarea sistemului de ecuaţii diferenţiale omogene:

19
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

ds r s r - s q
+ =0
dr r
(5.62)
æ d2 1 d ö
ç 2+ ÷ (s r + s q ) = 0
è dr r dr ø
Sistemul (5.62) admite ca soluţie o funcţie de tensiuni F(r) (funcţia
Airy), care depinde numai de variabila r, şi care generează următoarele
tensiuni, rezultate prin particularizarea expresiilor (5.42):
1 dF d 2F
sr = , s q = 2 , t rq = t q r = 0 (5.63)
r dr dr
Tensiunile s r şi s q verifică identic ecuaţia de echilibru (prima
ecuaţie din (5.62)), iar ecuaţia de continuitate din (5.62) devine:
æ d 2 1 d öæ d 2 F 1 dF ö
ç 2+ ÷ç 2 + ÷=0 (5.64)
è dr r dr øè dr r dr ø
sau, în formă compactă
Ñ 2Ñ 2 F ( r ) = 0 (5.65)

care arată că funcţia de tensiune, F(r), trebuie să fie o funcţie biarmonică.

După efectuarea operaţiilor de derivare, rezultă:
d 4 F 2 d 3 F 1 d 2 F 1 dF
+ - + =0 (5.66)
dr 4 r dr 3 r 2 dr 2 r 3 dr
S-a obţinut astfel condiţia de continuitate în raport cu funcţia de
tensiune, care este o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi variabili (de tip
Euler). Dacă se face substituţia:
r = et ® t = ln r (5.67)
ecuaţia (5.66) se transformă într-o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi
constanţi:
d 4F d 3F d 2F
- 4 + 4 =0 (5.68)
dt 4 dt 3 dt 2

20
 M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018
Notă. Pentru operaţiile prin care se trece de la (5.66) la (5.68) se pot
consulta lucrările (Filonenko-Borodici, 1968; Filimon & Soare, 1983).
Ecuaţia caracteristică asociată ecuaţiei (5.68) este de forma:

s 4 - 4s 3 + 4s 2 = s 2 ( s - 2 ) = 0
2
(5.69)

şi are rădăcinile duble

s1 = s2 = 0, s3 = s4 = 2 (5.70)
În continuare, soluţia generală a ecuaţiei (5.68) rezultă de forma:
F ( t ) = C1 + C2t + C3e2t + C4te2t (5.71)

Se face înlocuirea t = ln r şi se renotează constantele de integrare,

obţinându-se soluţia finală a ecuaţiei diferenţiale (5.66):
F ( r ) = Ar 2 + B ln r + Cr 2 ln r + D (5.72)

Folosind expresiile (5.63), se determină tensiunile:

1 dF B
sr = = 2 A + 2 + C ( 2 ln r + 1)
r dr r
2
(5.73)
d F B
s q = 2 = 2 A - 2 + C ( 2 ln r + 3)
dr r
Constantele de integrare se deduc din condiţii la limită (pe contur),
pentru fiecare caz specific real.

5.5.3. Rezolvarea în deplasări a problemelor de elasticitate

plană cu simetrie polară

Se folosesc ecuaţiile de echilibru, geometrice şi fizice,

corespunzătoare simetriei polare:

21
 5. ELASTICITATE PLANĂ ÎN COORDONATE POLARE

ds r s r - s q
+ =0 (a)
dr r
du u
e r = , eq = (b)
dr r (5.74)
E
sr = (e r +neq )
1 -n 2
E
sq = (eq +ne r ) (c)
1 -n 2
În ecuaţiile fizice se înlocuiesc deformaţiile specifice funcţie de
deplasări:
E æ du uö
sr = 2 ç
+n ÷
1 -n è dr rø
(5.75)
E æu du ö
sq = 2 ç
+n ÷
1 -n è r dr ø
Tensiunile din (5.75) se introduc în ecuaţia de echilibru (5.74 a):

E é d 2u n æ du u ö 1 æ du u u du ö ù
ê 2 + ç - ÷ + ç + n - -n ÷ú = 0 (5.76)
1 -n 2 ë dr r è dr r ø r è dr r r dr ø û
După reducerea termenilor asemenea se obţine:
d 2u 1 du u
+ - =0 (5.77)
dr 2 r dr r 2
La acest rezultat se poate ajunge şi prin particularizarea ecuaţiilor
(5.51) din cazul general.
Ecuaţia diferenţială (5.77) este cu coeficienţi variabili (de tip Euler)
şi, prin substituţia r = et (t = ln r ) se ajunge la o ecuaţie diferenţială, de

asemenea de ordinul II, cu coeficienţi constanţi.

Prin trecerea de la variabila r la variabila t, derivatele de ordinul I şi
II se scriu:

22

M. Vrabie - TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI PLASTICITĂŢII - 2018

du du dt 1 du
= =
dr dt dr r dt
2 (5.78)
d 2u d 2u æ dt ö du d 2t 1 æ d 2u du ö
= ç ÷ + = ç - ÷
dr 2 dt 2 è dr ø dt dr 2 r 2 è dt 2 dt ø
Introducând în ecuaţia (5.77) se obţine:
d 2u
-u = 0 (5.79)
dt 2
Ecuaţia caracteristică asociată este
s2 -1 = 0 (5.80)
având rădăcinile
s1,2 = ±1 (5.81)

Soluţia ecuaţiei diferenţiale (5.79) se scrie:

u = C1et + C2 e - t (5.82)

Revenind la variabila r ( t = ln r ) , rezultă soluţia ecuaţiei diferenţiale

(5.77) sub forma:

C2
u ( r ) = C1r + (5.83)
r
Introducând funcţia u(r) în expresiile (5.75), se obţin tensiunile:
Eé 1ù
sr = êëC1 (1 +n ) - C2 (1 -n ) r 2 úû
1 -n 2
(5.84)
E é 1ù
2 ê 1(
sq = C 1 +n ) + C2 (1 -n ) 2 ú
1 -n ë r û
Constantele de integrare, C1 şi C2, se determină din condiţii de
contur pentru fiecare problemă particulară.

23