Valentin Nicolau - Taina ingerilor (5B+3F)

PERSONAJE:

DAN – seducător apt să ajungă diavol

VLADIMIR – diavol apocaliptic, mâna dreaptă a Satanei

ROSALIA – Moartea transformată în femeie

CONFESORUL – întrupare a Satanei

VALENTINO – îngerul păzitor al lui DAN

MIA – înger căzut, ajuns păzitorul ROSALIEI

ŞEFUL DE SALĂ – un diavol

LAMIA – ajutorul ROSALIEI

NIMFOMANELE

alţi zei, diavoli, magi, îngeri, muritori şi personaje de scenă

Acţiunea se petrece în Barul Zeilor, într-o catedrală, în iatacul Morţii şi oriunde îţi poţi pierde sufletul.

ACTUL ÎNTÂI

Scena 1

Seara târziu. Barul Zeilor, local pe măsura numelui, plin de oaspeţi aleşi. În sală pot fi recunoscute personaje
întâlnite doar prin manuale. Pe estradă, un spot de lumină îl descoperă pe DAN în aplauzele indiferente ale
mesenilor. Rumoarea sălii va scădea încet-încet, pe măsură ce DAN va capta atenţia mesenilor.

DAN: Chiar dacă actorii sunt cei care joacă rolurile, publicul este partea cea mai implicată în spectacol. Spectatorii
ştiu că sub înfăţişarea unui tânăr prinţ, pe nume Hamlet, este doar un bărbat talentat care şi-a învăţat bine replicile. Pe
tânăr l-au mai văzut şi sub alte măşti şi au citit că e, parcă, ori homosexual, ori pedofil. Dar în sala de spectacol, doar
strădania interpretării lui contează. Publicul va părăsi teatrul păcălit de ceea ce a văzut. Regula fundamentală rămâne
totdeauna valabilă: ceea ce se vede nu este ceea ce se face, de fapt! Frumuseţea scamatoriei nu stă în secretul tehnic, ci
în îndemânarea cu care acesta este pus în scenă! Inducerea în eroare este mecanismul central al iluziei. Veţi vedea doar
ce vreau eu să vedeţi. Actorul şi publicul încheie un pact nerostit al magiei liber consimţite. Să învăţăm, atunci, arta
inducerii în eroare! (Ridică mâinile deasupra capului.) Mai întâi, permiteţi-mi să vă arăt mâinile, palmele, degetele
răsfirate – nimic nu este ascuns. Dosul mâinilor, nimic, nimic. (Îşi ridică manşetele dezvelindu-şi încheieturile
mâinilor.) Nu am nimic de ascuns. Acum vă aşteptaţi să urmeze o iluzie. Corect? Nu numai că aşteptaţi, dar şi
consimţiţi. Fără să rostesc nici un amănunt fals, am şi început înşelătoria. Înşelătoria este viaţa mea. Am pus minciuna
în cuvinte de la bun început. V-am convins că nu am nimic de ascuns? (Îşi mai arată o dată mâinile, încheieturile,
poalele hainelor.) Atunci, meritaţi cele mai frumoase flori! (Scoate de nicăieri un buchet de flori.) Pentru cele mai
frumoase doamne! (Oferă florile NIMFOMANELOR care-l aplaudă frenetic, ca de altfel, acum, întreaga sală. Revine
rapid pe estradă.) Bineînţeles că artistul nu este un vrăjitor. Mai degrabă se află printre dumneavoastră astfel de
personaje. Artistul este doar un actor în rol de vrăjitor. El doreşte ca publicul să creadă că stăpâneşte puteri oculte. Şi
ce bine le iese unora! Am dreptate dacă spun că domniile voastre, ori de câte ori vedeţi prezentarea unui truc, veţi şti
de la bun început că veţi fi înşelaţi? Căutaţi să dibuiţi momentul în care prestidigitatorul vă va păcăli. Am dreptate,
deci. Logica este într-un conflict magic cu ea însăşi! (De nicăieri apar în mâinile sale doi porumbei albi care bat din
aripi. Ropot de aplauze. DAN se înclină, semn că şi-a încheiat numărul. Sala strigă: „Bis!” DAN face semn că
cedează insistenţelor. Vacarmul din sală se linişteşte.) Magicienii îşi protejează secretele nu pentru că ar fi mari şi
importante, ci pentru că efectele create pe scenă, colosale uneori, pot fi rezultatul unui secret absurd, meschin, încât
magicianul ar fi stânjenit să-l dezvăluie ca sursa misterului său. (Sala contestă. DAN ridică mâinile solicitând linişte.
Sala se linişteşte într-o clipă.) Credeţi-mă, tot ce e bun vine de sus! (Din tavan, cad puzderie de cărţi de joc. Publicul
izbucneşte din nou în aplauze. Un nou semn al lui DAN domoleşte sala pentru o clipă.) Doamnelor, domnilor, v-am
făcut din vorbe!

(DAN părăseşte scena în ovaţii. Se îndreaptă spre masa unde dăruise florile. Acolo este primit cu îmbrăţişările
frumoaselor doamne. De la masa sa, VLADIMIR urmăreşte totul cu atenţie crescută. Îl observă pe DAN cum se
bucură de succes.)

VLADIMIR: Ăsta-mi fură meseria. (VLADIMIR face semn către ŞEFUL DE SALĂ care se grăbeşte să vină.) Cine-i
individul?

ŞEFUL DE SALĂ: E prima oară la noi, Excelenţă. L-au adus Nimfomanele cu care stă la masă. Pesemne că e vreun
scamator de circ. (Nemulţumit de răspunsul primit, VLADIMIR îşi roteşte privirile prin bar căutând parcă ceva.) Un
farsor.

VLADIMIR: E talentat. Dat dracului.

ŞEFUL DE SALĂ (râzând): Nu-i decât un muritor. La chestia cu cărţile de joc l-am ajutat şi noi. Un vrăjitor de
vorbe, atât.

VLADIMIR: Poate fi suficient. În fine…

ŞEFUL DE SALĂ: Excelenţă, marfa a venit.

VLADIMIR: Cât au adus? (ŞEFUL DE SALĂ îi şopteşte la ureche.) Au promis că-mi livrează mai mult. Ai văzut ce
cerere e. Cu lacrimi sau fără lacrimi?

ŞEFUL DE SALĂ: Cu!

VLADIMIR: Bine, plăteşte-i. N-ai văzut un… (Ca şi cum ar fi găsit ceea ce căuta cu privirea, VLADIMIR se ridică
de la masă.) Vezi-ţi de treabă!

(VLADIMIR iese din Bar.)

Scena 2

Exterior. VLADIMIR merge pe lângă zidul clădirii până ce dă de VALENTINO. Acesta fredonează încet o melodie cu
faţa lipită de geamul barului. Surprins, VALENTINO se bâlbâie speriat.
VALENTINO: Mă scuzaţi, domnule, nu făceam nimic rău. Mă uitam doar.

VLADIMIR: După omul tău?

VALENTINO: L-aţi văzut ce şmecherii ştie să facă?

VLADIMIR: De ce n-ai intrat?

VALENTINO: Ca să intri trebuie să fii cel puţin zeu. Eu sunt doar…

VLADIMIR: Păzitorul lui.

VALENTINO: Dan îl cheamă. Iar mie nu-mi place hărmălaia. Dacă nu m-ar târî prin toate nebuniile, eu aş sta liniştit
şi aş cânta.

(Din bar iese ŞEFUL DE SALĂ, urmat de două gărzi de corp. Văzându-i, VALENTINO dă să o rupă la fugă.)

VLADIMIR: Vedeţi-vă de treabă! (Către VALENTINO.) Nu te speria! Stai liniştit!

VALENTINO: Dar sunt draci răi!

VLADIMIR: Ţi se pare. (Către cei trei.) Când îl mai vedeţi pe băiatul acesta, să vă purtaţi cu el cum se cuvine. E un
artist talentat. Poate că, într-o zi, o să ajungă superstar. Plecaţi! (ŞEFUL DE SALĂ intră în bar urmat de cele două
gărzi. Către VALENTINO.) Sunt băieţi buni. Îngerii păzitori ai barului.

VALENTINO: Serios? Era să iau bătaie de la ei.

VLADIMIR: Îşi fac doar datoria. Dar mai povesteşte-mi despre omul tău.

VALENTINO: De ce aţi spus că aş putea ajunge un superstar? Ăsta-i visul meu, dar eu nu l-am spus nimănui.

VLADIMIR: Între noi crezi că mai e nevoie de vorbe?

VALENTINO: N-aş fi crezut! Un pustnic zicea că la oraş diavolul apare sub diferite forme de împrumut. Doar în
pădure vine personal. Credeam că sunteţi…

VLADIMIR: Nu ne mai judeca după aspect. Fiecare cu înfăţişarea şi cu menirea lui. Eu conduc barul acesta şi sunt
impresar muzical.

VALENTINO: Pe bune?!

VLADIMIR: Şi cu ce ziceai că se ocupă omul tău?

VALENTINO: Cu nimic. Şi, cum, dumneavoastră căutaţi talente muzicale?

VLADIMIR: La mine în bar cântă cei mai celebri interpreţi. În ultimii ani, am investit mult în presă, în special în
televiziuni. Construiesc uşor o carieră de vedetă. Şi dacă nu face nimic, ce face?

VALENTINO: E vrăjitor din vorbe. Ameţeşte de cap femeile şi o ţine tot într-o petrecere. Şi ce probe trebuie să dea
un artist începător?

VLADIMIR: Să cânte ca un înger. E magician?

VALENTINO: Aş! Ştie câteva trucuri simple pe care le repetă la fraieri. Le ia banii, iar pe femei le aiureşte şi face ce
vrea din ele.

VLADIMIR: Ce caracter!

VALENTINO: Nu e treaba noastră să comentăm ce fel de oameni ni se dau în pază, şi nici n-o fac, că-i mare păcat,
dar unii ne pricopsim cu indivizi mai răi ca necuratul!

VLADIMIR: Serios?

VALENTINO: E o vorbă din bătrâni care zice că nu-ţi poţi alege omul căruia să-i fii păzitor. Dar, zău aşa, la un
moment dat te saturi şi mai că-ţi vine să spui „ia-l şi scapă-mă!” Doamne, iartă-mă! Mă uit la câte unii că au în pază
mieluşei de oameni, şi atunci mă întreb: „Cu ce ţi-am greşit eu, ţie, Dumnezeule?! De ce m-ai pricopsit cu o belea de
om? De unde blestemul acesta pe capul meu?” Toată ziulica nu fac altceva decât să alerg ca să-l feresc de necazuri, că
se ţin ca scaiul de el. N-aţi văzut om care s-o caute cu lumânarea mai mult ca el… Doamne, ce limbariţă am! Şi
îngerii, se zice, mai mult tac. Dracii sunt guralivi.

(Scuipă-n sân de trei ori şi începe să se roage.)

VLADIMIR: Bietul de tine! Ce viaţă ai!

VALENTINO: Mi-a ajuns şi mie câte am îndurat, cât l-am slugărit. În loc să cânt… Ştiţi, eu am cântat în cor
pentru… (Arată cu degetul în sus.) Bach! Între noi cântăm doar Mozart. Însă mie-mi plac opera şi bluesul! Vă rog,
doar un minut, să mă ascultaţi.

(Începe să cânte, dar este oprit repede de VLADIMIR care tace prelungind suspansul.)

VLADIMIR: Excepţional! Magnific! Senzaţional!

VALENTINO: Vai, Doamne, nu se poate!

VLADIMIR: Rar am auzit ceva mai dumnezeiesc.

VALENTINO: Mă ia cu leşin. Doamne, ce minune! Pot să îndrăznesc să sper că voi ajunge vedetă?

VLADIMIR: Mare vedetă! Numai că… Vezi tu, un artist trebuie să facă sacrificii.

VALENTINO: Oricâte!

VLADIMIR: Artist mare, sacrificii mari.

VALENTINO: Orice!

VLADIMIR: N-o să meargă. Să nu uităm că trebuie să ai grijă de omul ăsta de nimic. O carieră de mare cântăreţ ţi-ar
răpi tot timpul. Apoi, sunt turneele, interviurile, recepţiile, concertele pe stadioane cu sute de mii de spectatori…

VALENTINO: Fac orice-mi cereţi. Orice!

VLADIMIR: Nu pot să-ţi cer să renunţi la Dan. Aşa ceva, nu!

VALENTINO: Aş cădea?
VLADIMIR: Păcatele omului pot alunga îngerul, aşa cum fumul alungă albinele. N-ai avea nici o vină.

VALENTINO: Să sper?

VLADIMIR: Ce păcat, ai fi putut ajunge acolo, sus, sus, în vârful piramidei celebrităţii. Un idol al mulţimilor, adorat
de fani. Toată lumea ţi-ar fredona cântecele. Şi-ar rupe hainele de pe ei numai ca să te vadă pentru o clipă. Şi tu ai sta
liniştit şi ai cânta toată ziua…

VALENTINO: Oh, Doamne, cum ar fi?!

VLADIMIR: Poate dacă s-ar găsi cineva dispus să te înlocuiască, ştiu eu?

VALENTINO: Ar fi posibil? N-am mai auzit până acum de o situaţie asemănătoare.

VLADIMIR: Ei, nu! Au fost mii de cazuri. Şi dacă trebuie, putem vorbi mai sus să obţinem binecuvântarea. Avem un
scop nobil. Dacă mă gândesc bine, aş putea chiar eu să te înlocuiesc o perioadă.

VALENTINO: Doamne, cât noroc pe capul meu! E o minune! Domnule, ce generos sunteţi!

VLADIMIR: O perioadă foarte scurtă, asta să fie clar!

VALENTINO: Vă rămân veşnic recunoscător. Dumnezeule, o să pot eu răsplăti vreodată ajutorul pe care mi-l daţi?
Cât spirit de sacrificiu pentru unul ca mine!

VLADIMIR: Vei fi un mare artist! Lumea întreagă va vedea că planul meu a fost genial. Eu voi fi cel care va împlini
prorocirea. Să mergem, tinere! Vremurile sunt şi mai aproape! Glorie nouă!

(Vladimir dispare în noapte. VALENTINO începe să cânte.)

Scena 3

Interiorul unei catedrale. Se aude vag glasul lui VALENTINO, care va fi acoperit de orgă. În confesional cineva dă
ascultare spovedaniei lui VLADIMIR.

VLADIMIR: Şi dacă am să reuşesc?

CONFESORUL: Slava va fi a ta. Dar am mai auzit promisiunea asta. Nu pot spune că până acum nu te-ai străduit. Şi
mulţi alţi fraţi de-ai tăi s-au căznit. Eu însumi am muncit din greu şi trudesc continuu.

VLADIMIR: Acum, ştiu că voi reuşi. Am învăţat multe, m-am deprins cu ascunzişurile binelui.

CONFESORUL: Nu degeaba te-ai ridicat la dreapta mea. Eşti cel mai abil şi mai născocitor dintre soldaţii mei. Dar
şi cel mai perseverent. Am recunoscut-o tuturor şi cu toţii te respectă şi ţi se supun.

VLADIMIR: Înălţimea Ta, crede-mă, de data asta am să reuşesc.

CONFESORUL: Eşti chiar atât de sigur pe planul tău?

VLADIMIR: Am găsit omul. Îl caut de o mie de ani.

CONFESORUL: Un om care să facă ce nu poate Satana?

VLADIMIR: Nici tu, nici eu, nici armatele tale n-au reuşit să-mplinească prorocirea. Stăpâne, suntem sterpi! Greu
blestem. O căţea are dreptul să nască un pui de căţea, dar nouă nu ne-a dat dreptul să ne înmulţim!

CONFESORUL: Chinul nostru e să pervertim binele, căci doar aşa se poate naşte răul. Cum să nu te urăsc,
Dumnezeule, când nu-mi dai dreptul de a fi şi eu părinte?!

VLADIMIR: Îi e frică, stăpâne. N-a jucat cinstit. Altfel am fi cucerit de mult lumea.

CONFESORUL: Tot a noastră va fi până la urmă!

VLADIMIR: Dar nu din noi se va naşte Antihristul!

CONFESORUL: Am violat mii de femei, fecioare, copile, fără nici o urmare.

VLADIMIR: Suntem sterpi! Crede-mă, Înălţimea Ta, doar Moartea e fertilă.

CONFESORUL: Dacă grăuntele de grâu când cade în pământ nu va muri, atunci va rămâne singur. Dar dacă va muri,
va aduce mult rod.

VLADIMIR: Doar un asemenea pământ roditor poate să nască pe fiul tău.

CONFESORUL: Dar ea nu e femeie.

VLADIMIR: E predispusă să devină, căci doar ea face loc vieţii. Doar ea va putea să-l poarte în pântece pe cel ce va
fi să devină Antihristul.

CONFESORUL: Vorbeşti fără noimă. Vezi tu în făptura ei trăsătură de femeie?

VLADIMIR: Acum, nici de femeie, nici de bărbat. Dar cred că am găsit omul care să o seducă. Atunci, ea îşi va dori
să devină femeie. Doar ea poate să-şi ceară întruparea. Odată devenită femeie, omul nostru va şti degrabă s-o lase
grea. Am găsit bărbatul care va lăsa Moartea gravidă!

CONFESORUL: Prorocii spun că din preacurvie se va naşte.

VLADIMIR: Întotdeauna vor avea dreptate. Nu-l cunoaşteţi pe om de ce e în stare. Diferenţa e că mereu curva
masculină are pretenţii că mai face şi altceva.

CONFESORUL: Tot prorocii spun că naşterea lui se va face în mare taină.

VLADIMIR: Să vedem noi pântecele că a rodit şi vom şti să-l învăluim în taină.

CONFESORUL: Să fie atât de simplă urzeala? Va veni în sfârşit, vremea revanşei?

VLADIMIR: Da, Stăpâne!

CONFESORUL: Mă uit la tine şi văd… văd ceva măreţ, dar tulbure. Eşti şi nu vei mai fi. Mergi de începe marea
lucrătură! (VLADIMIR iese din catedrală.) Vremurile vor veni, iar izbânda mea va fi fără tăgadă. Doar asta contează!

Scena 4

Barul Zeilor. O singură masă este liberă. Pe ea se află o vază cu trandafiri. La masa sa, VLADIMIR vorbeşte cu
DAN.
VLADIMIR: Am fost realmente impresionat.

DAN: Mici trucuri de câştigat viaţa de zi cu zi.

VLADIMIR: Ai vrea să câştigi mai mult?

DAN: Mai mult decât viaţa de zi cu zi?

VLADIMIR: De ce nu?

DAN: Bani?

VLADIMIR: Banii sunt doar un detaliu al puterii. (ŞEFUL DE SALĂ aşteaptă lângă masă să ia comanda. Către
acesta.) Ce ne recomanzi?

ŞEFUL DE SALĂ: Avem orice vă puteţi închipui, Excelenţă.

VLADIMIR (către DAN): Ce ai prefera?

DAN: Habar n-am, totul e aiuritor aici.

ŞEFUL DE SALĂ: Dacă-mi este permis, aţi prefera un meniu exotic sau unul oriental?

DAN: Adică?

ŞEFUL DE SALĂ: Am putea începe cu icre de pirania, după care venin dulce de cobră în lapte de focă argintie. Sau
o supă-cremă de putregai de peşteră, cu puţină smântână de balenă-ucigaşă?

DAN: Cartofi prăjiţi ai?

VLADIMIR: Dă-i ceva uşor.

DAN: Meniul european: escalop de ren turbat cu…

VLADIMIR: Adu-i cartofi prăjiţi cu…

DAN (către VLADIMIR): Dumneavoastră ce animale mâncaţi?

VLADIMIR: Orice animal, numai să nu-l cunosc.

ŞEFUL DE SALĂ: Vă recomand un viezure-zburător.

DAN: Cartofi prăjiţi. Vin şi apă minerală. Şpriţ.

VLADIMIR (către ŞEFUL DE SALĂ): Fă cum îţi spune! Pentru mine, ca de obicei.

(ŞEFUL DE SALĂ pleacă dezgustat de comanda primită.)

DAN: Ce-ar trebui să fac?

VLADIMIR: Mai întâi de toate, să te antrenezi pentru misiunea ta.

DAN: Lucraţi pentru armată? Pentru serviciile secrete?

VLADIMIR: Eşti naiv sau te prefaci?

DAN: Pentru cine lucraţi?

VLADIMIR: Pentru binele omenirii.

DAN: De asta sunt sigur!

VLADIMIR: Sunt cunoscut ca proprietar al acestui Bar. Se mai ştie despre mine că am investit mult în presă, în
industria divertismentului.

DAN: În armament?

VLADIMIR: Am zis divertisment.

DAN: Droguri?

VLADIMIR: Puţin şi în industria farmaceutică. Dar contează cu ce mă ocup eu sau care va fi răsplata ta? (ŞEFUL
DE SALĂ se apropie de masa lui VLADIMIR, se apleacă şi îi şopteşte acestuia la ureche. Către ŞEFUL DE SALĂ.) Să
vină!

DAN: Ce-ar trebui să fac, concret? Şi ce-ar trebui să primesc în schimb?

VLADIMIR: Concret, ar trebui să te îmbogăţeşti, dacă vei reuşi să seduci o femeie sau, mai precis, o viitoare femeie.

DAN: Vă arde de glume.

VLADIMIR: Absolut de loc. De mult n-a mai avut omenirea un proiect mai serios ca ăsta. Prietene, vei primi tot ce
îţi doreşti, fără limite. Trebuie doar să spui ce şi cât.

DAN: Când ţi se oferă totul, orice ai spune e prea puţin.

VLADIMIR: Fă-ţi lista şi consideră că sunt de acord cu ea.

DAN: Şi dacă aş cere barul ăsta?

VLADIMIR: Barul e al meu.

DAN: Nu face parte din “totul“?

VLADIMIR: Rectific, totul în afară de el. Barul intră în categoria “imposibil”. Clar?

DAN: Care ar fi treaba mea?

(De masa lui VLADIMIR se apropie VALENTINO însoţit la distanţă de ŞEFUL DE SALĂ. VLADIMIR către DAN şi
VALENTINO.)

VLADIMIR: Vă cunoaşteţi? (Către DAN, prezentându-l pe VALENTINO.) Iată întruchiparea vocii divine. (Către
VALENTINO.) Iată omul! (În şoaptă.) Fii liniştit, am eu grijă de el. Ştii, ai avut dreptate, greu de strunit mai e! Hai,
du-te şi cântă!

VALENTINO: V-a spus cineva că sunteţi cel mai bun dintre îngeri?

VLADIMIR: Te rog, fără sentimentalisme! Cântă dumnezeieşte, asta e cea mai mare mulţumire a mea!
VALENTINO: Nici nu ştiţi cât contează pentru mine aceste cuvinte!

(VALENTINO pleacă spre scenă.)

VLADIMIR: Vezi acea masă la care nu stă nimeni, când multă lume nu găseşte loc şi rămâne pe-afară?

DAN: Am observat-o, masa cu trandafiri.

VLADIMIR: Exact. Şi în seara asta e goală, ca de atâtea ori. Masa e rezervată pe veci de cineva care vine aici rareori,
stă câteva clipe, face puţină conversaţie numai cu personajele cu adevărat importante, se mai şi amuză dacă se petrece
ceva nostim pe scenă şi apoi, la fel de brusc cum a apărut, dispare. Uneori, dacă se nimereşte vreo persoană
interesantă prin jur, o ademeneşte, numai ea ştie cum, şi dispar împreună. De aceea lumea neavizată crede că ar fi o
desfrânată. Târfă de bărbaţi şi de femei, deopotrivă. Puţini ştiu că, de fapt, persoana despre care vorbesc locuieşte
deasupra şi… Am să-ţi spun de-a dreptul, n-are sens să mă învârt în jurul cuvintelor. Vorbesc despre cea pe care cu
toţii o numim Moartea. Stai liniştit! Aşteaptă un pic şi ai să vezi că lucrurile au sens. Cei care o cunoaştem bine
obişnuim s-o numim Rosalia, după florile sale preferate. Legenda spune că obişnuieşte să lase un trandafir pe pieptul
bărbaţilor ce se sting. Asta face, de fapt, cu cei pe care îi duce în iatacul ei. Le ia viaţa. Ce minunat gest de tandreţe!

DAN: Hai să ne oprim aici!

VLADIMIR: Numai o clipă. Tot legendele spun că, înainte de a le lua viaţa, le ascultă povestea. Cu mare atenţie, ca
şi cum le-ar devora faptele trăite. Când ultimul cuvânt al poveştii a fost rostit, le soarbe răsuflarea de pe buze printr-un
sărut. Magnific, trebuie să recunoşti!

DAN: Mie-mi ajunge! Cred că am alte treburi pe lumea asta.

VLADIMIR: Cea mai veche dintre legende spune că va veni cândva un bărbat atât de cuceritor, încât o va seduce şi o
va lăsa grea.

DAN: Şi-acum eu să cred toate aiurelile astea? Mai bine îmi văd de drum. Credeam că sunteţi un om normal la cap, că
discutăm serios o afacere, că facem un ban. Nu vă supăraţi că vă spun aşa, dar… Cine sunteţi, de fapt?

VLADIMIR: Îngerul tău păzitor.

DAN: Glumiţi!

(DAN se ridică să plece. Sala aplaudă. Pe estradă, sub lumina reflectorului, VALENTINO începe să cânte. Glasul său
va captiva auditoriul.)

VLADIMIR: Artistul nostru mă numea chiar cel mai bun dintre îngeri. Stai jos!

(DAN se reaşază pe scaun.)

DAN: Nici dracu’ dacă aţi fi şi nu mi-aţi propune aşa ceva. Hai s-o lăsăm baltă! Termin paharul şi-mi văd de drum.
Mă duc în treaba mea. Mai bine mai puţin decât…

VLADIMIR: Nu eşti omul care să se mulţumească doar cu puţin ştiind că poate avea totul. Totul! Bani, femei, lux…
Glorie şi risipă!
DAN: Ştiţi că sunt sensibil la subiect şi…

VLADIMIR: Trebuie doar să seduci o femeie, să te culci cu ea şi s-o laşi gravidă. Nu eşti tu capabil de aşa ceva?
(Ascultând muzica lui VALENTINO.) Are o voce divină!

DAN: Cine sunteţi?

VLADIMIR: M-ai crede dacă ţi-aş spune “Necuratul”? Ştiu, cu toţii vreţi o dovadă. Mă puneţi să mă comport ca la
circ, să fac vreo scamatorie ca să credeţi. Am intrat pe domeniul tău. Dacă ţi-aş da o “dovadă”, ai fi dispus să consimţi
că e şi adevărată?… Vezi, orice aş face, nu pot să-ţi înlătur neîncrederea. Crede-mă, pe cuvânt, sunt îngerul tău
păzitor! Am să-ţi dau totuşi o dovadă. Am să-ţi povestesc ceva ştiut numai de tine. De acord?

DAN: Fie.

VLADIMIR: Aseară ai plecat de-aici însoţit de mai multe femei. Frumoase toate, dar numai una te atrăgea mai tare.
Ca apa pe înecat. Pe ea ai şi ales-o. Recunoşti că mădularul nu te-a ascultat când a fost să intri în carnea ei?

DAN: E aiurea discuţia asta.

VLADIMIR: Nu-i nici o ruşine. Tuturor ni de întâmplă asemenea accidente. Numai că bărbatul experimentat din tine
a găsit repede o ieşire abilă. Ai început să cauţi ceva.

DAN: Ce?

VLADIMIR: Un prezervativ. Deşi ştiai foarte bine că nu ai nici unul la tine. Doreai doar să câştigi timp, sperând că
mădularul o să-şi revină.

DAN: De unde aţi aflat toate astea?

VLADIMIR: Surpriza de-abia acum urmează. Pe întuneric, de mână ţi s-a lipit un prezervativ. Cine crezi că te-a
salvat de la un sifilis sigur ? Da, asta te aştepta, prietene, dacă nu aş fi intervenit eu, îngerul tău păzitor.

(Cântecul lui VALENTINO este perturbat: de pretutindeni femei cu înfăţişare identică vin şi se aşază pe scaunul de la
masa cu trandafiri, toate câte se aşază se şi contopesc într-o singură făptură, cea a ROSALIEI. Sala freamătă.)

DAN (cu vocea strangulată): Ea e?

VLADIMIR: Nu-i aşa că e fabuloasă?

DAN: Asta numiţi femeie?! Nici n-are trup.

VLADIMIR: Va fi femeie! Tu poţi să declanşezi metamorfoza ei. Tu eşti bărbatul care îi va trezi dorinţa de a deveni
femeie!

DAN: Ce vă face să credeţi că n-am să sfârşesc cu un trandafir pe piept?

VLADIMIR: Fiecare viaţă e suma morţilor lăsate în urmă. (VLADIMIR deschide un dosar aflat pe masă.) Aici scrie
că ai un talent aparte.

DAN: Deci lucraţi pentru…

VLADIMIR: Ce nu ştiţi voi, oamenii, este că nu doar îngerul păzitor vă este dat ca însoţitor. De-a stânga ta, stă
nevăzut şi un mic drăcuşor care are grijă să te îndemne la tot ce te înfrânează îngerul de lumină, dar îşi şi notează
isprăvile de care poţi fi acuzat când va veni vremea. Şi, în cazul de faţă, amicul ăsta chiar şi-a făcut bine treaba.
DAN: Aiureli!

VLADIMIR: Aici nu scrie că ai fi greu de cap, dar pot completa eu. Decât să deschizi gura, mai bine ai deschide
ochii! Îmi vei da dreptate… Am înţeles un lucru simplu despre tine. Spre deosebire de alţii, tu nu ai o poveste a ta, n-ai
fost capabil să ai o poveste numai a ta.

DAN: Mă jigniţi.

VLADIMIR: Ia-o cum vrei. Tu ai trăit mereu în poveştile altora, dar ai avut abilitatea să fraudezi, ăsta-i termenul
juridic, să clonezi poveştile celorlalţi. Te-ai născut cu talentul ăsta, unic în felul lui. Le copiezi poveştile şi-ţi decorezi
viaţa cu ele.

DAN: Un decor somptuos la care toată lumea rămâne cu gura căscată.

VLADIMIR: După calculele mele, şi cred că am ajuns să o cunosc ca nimeni altul, Rosalia va fi curioasă să afle
sfârşitul poveştii. Sfârşit care practic nu există, dar despre asta ea nu ştie nimic. O suspectez a fi atât de lacomă în a
devora poveştile celor pe care vrea să-i omoare, încât va vrea să audă cu orice preţ sfârşitul, oricât de mult ar dura.

DAN: Moartea are răbdare, dar fără să amâne. Asta n-o va împiedica să mă…

VLADIMIR: Dacă ai să supravieţuieşti primei nopţi, o vei încăleca la fel ca pe o muiere în călduri. Şi ai s-o umpli cu
sperma ta care o va lasă grea. Doar Moartea e fertilă!

DAN: Aţi înnebunit!

VLADIMIR: Eşti apt pentru lucrătura asta. Eşti cea mai mare târfă, eşti cel mai mare vrăjitor din vorbe. Stai jos, nu
te pierde cu firea! Sunt doar vizionar, şi încă unul pragmatic. Aşadar, batem palma?

DAN: Îmi cereţi imposibilul.

VLADIMIR: Te voi răsplăti pe măsură.

DAN: Cum?

VLADIMIR: Vei avea putere asupra Morţii, îţi dai seama ce înseamnă asta?

DAN: Dacă îmi cereţi imposibilul, atunci daţi-mi imposibilul. Vreau Barul acesta! Altfel, voi prefera un birt de gară în
care să păcălesc amărâţii măsluind cărţi de joc şi scoţându-le din nări monede băloase.

VLADIMIR: Eşti dat dracului!

DAN: Îmi va ajunge pentru o masă bună şi-o cameră cu suflet blond.

VLADIMIR: Deci asta vrei să-ţi fie răsplata? Barul!… În definitiv, ce va mai conta dacă planul meu va reuşi?!
(VLADIMIR se ridică în picioare şi înalţă paharul. DAN îi repetă gesturile sub privirile tuturor. Toţi cei aflaţi în bar,
văzându-l pe proprietar închinând paharul, fac la fel.) Înţelegerea noastră e pecetluită! (VLADIMIR şi DAN ciocnesc
paharul.) Gloria va fi a noastră!

(De la masa cu trandafiri se ridică şi pornesc în toate direcţiile femei identice cu ROSALIA, pierzându-se în
întunericul ungherelor. Rumoare. VALENTINO cântă Gloria.)

Scena 5
Interiorul catedralei. VLADIMIR stă îngenuncheat în interiorul confesionalului.

CONFESORUL: Ştii, uneori mi-e atât de dor de Dumnezeu. Mi-e dor de începuturi, când eram doar noi cu El. Cum
ne mai răsfăţa!

VLADIMIR: E mult de-atunci şi multe s-au schimbat.

CONFESORUL: Am nostalgia dezordinii absolute. A bunătăţii Lui neîmpărţite. A timpului fără sens. Mai ţii minte
cum hoinăream prin haos, străbătând neînceputul?

VLADIMIR: Haosul fără fisură.

CONFESORUL: Eram doar noi cu El şi nimic nu părea a veni şi nici a trece. Apoi am fost martorii asamblării lumii.

VLADIMIR: Omul nu o poate vedea decât în forma ei încheiată.

CONFESORUL: Cinci zile, cele mai fericite din istoria Universului! Ce l-o fi apucat apoi?

VLADIMIR: În a şaptea a venit căderea.

CONFESORUL: Eu n-am ce să-mi reproşez. I-am fost sfetnic drept şi bun, dar nu mi-a dat ascultare. Mai mult, l-a
făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa! Câtă umilinţă! Cât dispreţ pentru mine, pentru noi. Nouă nu ne-a dat chipul
Său şi nici nu ne-a lăsat să ne creştem firea spre asemănarea Sa!

VLADIMIR: Mai umilitor mi s-a părut când ne-a păcălit cu crucea, cu răstignirea. L-a un moment dat, L-am crezut
înfrânt, mort.

CONFESORUL: Nu-mi mai aminti!

VLADIMIR: Şi atunci tot în om s-a întrupat, nu în vreun înger. Apoi…

CONFESORUL: Taci, mă doare!… Spune, ce-i nou?!

VLADIMIR: Stăpâne, omul despre care ţi-am vorbit s-a învoit. Îl voi pregăti pentru întâlnirea cu Moartea. Iar dacă
va supravieţui, planul meu se va împlini, dar izbânda cere o răsplată.

CONFESORUL: Firească ţi-e solicitarea. Spune ce vrei.

VLADIMIR: Vreau să devin şi eu cineva. Cineva important. Nu doar un simplu patron de bar de noapte.

CONFESORUL: Tu “simplu patron de bar de noapte”?! Glumeşti, prietene… În fine, spune ce vrei şi dacă va fi să
reuşeşti, a ta va fi răsplata. Asta dacă va vrea şi cerul.

VLADIMIR: Aş vrea să fiu Papă sau Împărat. Sau Rege, măcar.

CONFESORUL: Lesnicioase cereri. Numai că împăraţii au cam dispărut, iar regii au rămas doar umbre. Papii trebuie
să păstreze tot felul de aparenţe stingheritoare. De ce mă dezamăgeşti?

VLADIMIR: Dacă planul va fi pus în operă, timp mult nu vom mai avea până să se ridice Antihristul. Atât cât mi-a
mai rămas din Istorie, vreau să domnesc peste o bucată din împăraţia terestră.

CONFESORUL: Dar o ai pe toată!

VLADIMIR: Să domnesc oficial, în văzul, în ciuda şi spre chinul oamenilor!

CONFESORUL: Pe cât eşti de drăcos, pe atât eşti de inocent când e să ai pretenţii de la lume. De ce dracii când
îmbătrânesc vor să se călugărească?

VLADIMIR: Nu cred că v-am înţeles.

CONFESORUL: Vei avea tot ce-ţi doreşti de pe acest pământ al oamenilor. Să stăpâneşti aşa cum îţi va fi pofta.
Poate ai dreptate, nimeni nu poate fi stăpân dacă nu are ce stăpâni. Dar parcă ziceai ceva despre un băiat cu glas de
înger. Mi-ai promis că mi-l aduci să-mi cânte.

VLADIMIR: Aşa voi face.

CONFESORUL: Ştii, nu-mi iese din cap: mă împotrivesc Lui şi El nu-mi ia darurile puterii cu care m-a clădit. Nu e
fascinant ca puterea Satanei să vină tocmai de la Dumnezeu şi de la omul ispitit?!

Scena 6

Pe scenă se joacă tragedia unui principe creştin obligat să asiste la decapitarea celor patru fii ai săi, cu toţii
prizonieri la curtea unui sultan nemilos. Trei dintre băieţii săi sunt deja morţi. Mezinul îşi priveşte îngrozit tatăl: i-a
venit rândul.

SULTANUL: Doar să vă lepădaţi de Dumnezeul vostru şi vă las vieţile.

MEZINUL: Tată, vreau să trăiesc!

PRINCIPELE: Pune, copile, capul jos! Tu eşti creştin, tu trăieşti în veci cu Iisus Hristos.

(Mezinul îşi aşază capul înapoi pe buturugă. Călăul priveşte semnul făcut de sultan, ridică securea şi izbeşte. Barul
Zeilor se umple de ropot de aplauze. Se exclamă: “Bravo! Bravo! Bravo!” Un spot de lumină alunecă peste sală şi se
fixează pe chipul LAMIEI, chiar lângă masa lui VLADIMIR. Acesta o aplaudă intens şi cu gesturi de gazdă o indică a
fi cea responsabilă de spectacolul de pe scenă. LAMIA încearcă să spună câteva cuvinte, dar sala renunţă cu greu la
aplauzele ei frenetice. Se lasă totuşi tăcerea.)

LAMIA: N-a avut decât patru copii.

(Cei prezenţi reizbucnesc în urale. Se strigă: “Bis!” Călăul ridică securea şi priveşte spre LAMIA. Publicul a amuţit.
La semnul LAMIEI, călăul retează capul tatălui, principele creştin. Sala aplaudă frenetic, însă doar pentru scurt
timp. Lumea se întoarce la mâncarea şi băutura de pe mese. VLADIMIR se aşază la masa sa, unde se află DAN, MIA
şi NIMFOMANELE.)

DAN: Ce poveste! (Către VLADIMIR, indicând-o pe LAMIA.) Doamna e regizoarea măcelului?

VLADIMIR: E autoarea. Una dintre doamnele care o ajută pe Rosalia în muncă. Se ocupă de prunci, de copii, adică
de cei tineri. Da, e o poveste frumoasă, dar prea le face propagandă creştinilor. N-are valoare artistică, crede-mă. Cum
merg pregătirile?

DAN: Tandreţea e cea mai bună capcană pentru o femeie. Nu-i aşa, fetelor?
O NIMFOMANĂ: E un scump! Şi e al meu! Nu-i aşa, iubiţel?

(Râd cu toţii.)

ALTĂ NIMFOMANĂ: E o nebunie! Un dulce!

VLADIMIR (către DAN): Atunci, putem începe! O vom aştepta să sosească. Până să înceapă marea poveste a lumii,
şampanie! (Face semn ŞEFULUI DE SALĂ.) Şampanie la toată lumea!

(Sala răspunde cu aplauze şi cu pahare închinate spre masa lui VLADIMIR. Începe muzica. MIA se ridică de la
masă.)

MIA: Pe mine mă scuzaţi, e rândul meu.

(Se îndreaptă spre scenă, se dezbracă provocator şi începe să danseze la bară. Lângă scenă, poate fi observat
VALENTINO privind-o cu atenţie.)

VLADIMIR (către DAN): Ce-ai adus la masa mea toate târfele din bar?!

(NIMFOMANELE se ridică şi dispar speriate.)

DAN: Material didactic… Crezi că o să vină în seara asta?

VLADIMIR: Presimt că da. Să o faci să râdă. O femeie care râde e pe jumătate cucerită.

DAN: Dar ea nu e femeie. Şi Moartea n-are simţul umorului.

VLADIMIR: Îneac-o în poveşti. Înnoadă cât mai multe istorisiri într-una singură, fără să sugerezi ce va fi să se
întâmple mai departe. Relatează cât mai multe amănunte, cât mai multe fapte neînsemnate, dar care pot părea semne a
ceea ce va fi să urmeze. Întârzie mereu să rosteşti ceva care să te oblige la un anumit deznodământ. Acel ceva trebuie
să vină mereu mai târziu. Creşte suspansul şi amână sentinţa. (De masă s-a apropiat ŞEFUL DE SALĂ. Către acesta.)
Zi!

ŞEFUL DE SALĂ: Excelenţă, au venit…

(Se apleacă şi îi şopteşte la ureche.)

VLADIMIR: Câte vor? (ŞEFUL DE SALĂ îi şopteşte din nou.) De care?… Dar mai avem aşa ceva?… Au înnebunit
cu toţii! Toată lumea vrea artă! În stare brută nu mai pofteşte nimeni? Nişte snobi!… Sigur au cu ce plăti?… Dă-le
câte două doze de fiecare, atât!
ŞEFUL DE SALĂ: Am înţeles, domnule.

(ŞEFUL DE SALĂ iese din Bar.)

VLADIMIR: Ce ziceam? Ah! Dacă o femeie a reuşit o mie de nopţi, şi tu trebuie să reuşeşti. Măcar o noapte, două,
cât să prindă trup de femeie şi s-o laşi grea.

DAN: Dacă prind zorile o dată, le prind pe toate câte vor mai fi. Voi fi nemuritor! (Râde cu poftă.) O mie de nopţi şi
încă o dată pe atât, va fi prizoniera poveştilor mele.

VLADIMIR: Să nu exagerăm. Scopul nostru nu e un nou record mondial, ci să laşi Moartea gravidă. Oh, văzduhuri
reci şi întunecoase, ce răsplată mă va aştepta!

Scena 7

Interiorul catedralei. O femeie îmbrăcată în negru stă îngenuncheată în interiorul confesionalului. Se ridică şi
părăseşte biserica, în timp ce un grup de călugări vin şi încep să cânte cu voce joasă.

CONFESORUL: Doamne, ştii că nu ţi-am ieşit decât o dată din voie, şi pentru asta continui să pătimesc. Nu siluiesc
pe nimeni fără voia Ta. Tu îmi spui cât şi până unde să meargă ispita mea. Mai mult, odată cu voia ce mi-o dai, îi dai
omului şi calea ieşirii din capcana mea. Şi nu mă întăreşti cu nimic, căci puterea mi-o iau de la cel ispitit. Aşa eşti Tu,
Doamne, blând şi bun cu toate creaturile Tale. Dă-i, Doamne, acum, încuviinţare îngerului ce zboară cu spatele şi
priveşte spre trecut să vegheze istoria fără să se împotrivească lucrăturii mele! Nu voi înceta, până în veacul din urmă,
să Ţi-l pârăsc pe om, creaţia Ta, dar mereu în căutarea mea. Tânjeşte după mine aşa cum un copilandru tinde să se
înhăiteze mai degrabă cu un netrebnic decât să-şi urmeze părintele. Ştiu, nimic nu te mişcă, nimic nu te-ntristează. Ce
mie mi-a adus pedeapsa căderii îi laşi lui ca obiect de joacă. Dacă şi eu şi el, omul, încercăm să devenim Dumnezeu
fără Tine, de ce-mi reproşezi doar mie asta ?!… Dar acum am nevoie de un om ca aliat. De puterea chipului Tău
imprimată pe chipul lui. În schimb, îţi voi face serviciul de a testa, mai mult ca oricând, credinţa fiilor Tăi. Dă-i,
Doamne, acelui preacurvar, preaamăgitor, acelui înşelător şi strivitor de suflete, omului numit Dan, forţa de a fermeca
Moartea!… (Corul cântă mai intens câteva clipe.) Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nimeni nu va putea atinge vreodată
înaltul indiferenţei Tale!

Scena 8

Barul Zeilor. Din toate colţurile apar femei cu înfăţişare identică. Vin şi se instalează la masa cu trandafiri. Toate
câte se aşază pe scaun se şi contopesc într-o singură făptură, cea a ROSALIEI. Sala se umple de murmure. La masa
sa, VLADIMIR vorbeşte cu DAN.

DAN: E parcă şi mai nefemeie. Simt un fior pe şira spinării.

VLADIMIR: Nu încetează să mă fascineze! E fabuloasă! Nu te lăsa pradă spaimei. Abia acum începe povestea ta.
Adună-te! Ajută-te şi cerul te va ajuta!

DAN: Dacă eşti atât de tare în vorbe, de ce nu te duci tu?

VLADIMIR: Vom merge împreună să te prezint. Eşti pregătit?

DAN: Nu mai sunt sigur dacă ăsta-i drumul cel bun.

VLADIMIR: Cel ce pierde drumul se mulţumeşte şi cu o cărare. Asta ţi-o deschid eu. Urmează-mă, începe marea
epopee a sfârşitului.

(DAN îl urmează printre mese pe VLADIMIR.)

VLADIMIR: Sper că nu vă deranjez, dar am ţinut nespus de mult să vă urez o seară plăcută. Să mă încredinţez că nu
vă lipseşte nimic şi să vă întreb dacă aveţi vreo dorinţă pe care să o pot satisface, cu toată plăcerea, ca de fiecare dată.

ROSALIA: Domnule Vladimir, bună seara! Îmi pare bine să te revăd la fel de bun de gură.

VLADIMIR: Permiteţi-mi să vă prezint un prieten de-al meu, Dan.

ROSALIA: De când ai dumneata prieteni printre oameni?

VLADIMIR: Dan e un artist.

DAN: Bună seara. Încântat să vă întâlnesc.

ROSALIA: Serios?! Nu mai puţin. Domnilor, luaţi loc, vă rog.

VLADIMIR: N-am vrea să abuzăm de…

ROSALIA: Aşezaţi-vă odată! (Către DAN care ezită, evident tulburat.) Ia loc, domnule, pe scaun. Chiar şi pe tronul
cel mai înalt se şade cu fundul. (VLADIMIR râde.) Şi, în plus, fii fără grijă, se poate muri şi în picioare.

VLADIMIR: Prietenul meu e mai timid, plus buna lui creştere.

ROSALIA: Serios?! Vrei să-l măriţi? Ce-l lauzi atât? (Către DAN.) Zâmbeşte, omule, fiecare zi în plus e un dar!
(Către VLADIMIR.) Îmi place de el. Faptul că nu pune întrebări e dovada lipsei de tulburare. M-am înşelat, e abil. Şi,
domnule Vladimir, cum merg afacerile?

VLADIMIR: Nu ne-mbogăţim, dar nici nu sărăcim.

ROSALIA: Ce te-ntreb eu şi ce-mi răspunzi tu! (Către DAN.) De ce nu mă priveşti în ochi? Ţi-e frică? Arăt jalnic?

DAN: Nu-mi este frică şi arătaţi colosal.

ROSALIA: Îţi place să măguleşti. Moartea nu e jalnică, numai drumul spre ea poate fi. Am dreptate?

VLADIMIR: Corect!

DAN: Sunteţi un vis!

ROSALIA: Ai grijă, Satana lucrează şi prin vise! Aşa se face că unele vă sperie atât de rău. Atunci sufletul simte
trezirea ca pe o scăpare, ca pe o fericire. Aşa-i, domnule Vladimir ? Apropo, ce mai face confesorul dumitale,
monseniorul Serafim?

VLADIMIR: Se străduieşte să-i ţină aproape pe oameni de Dumnezeul lor.

(ROSALIA izbucneşte în râs.)

ROSALIA: Asta mi-a plăcut, am s-o ţin minte. E tare! Tot dumneata ai spus-o şi pe-aia cu ’’ nu lupta împotriva morţii
ascunzând cadavre‘‘?

(Pe scenă începe să cânte un cor de călugări. Lumea se ridică să danseze.)

VLADIMIR: Posibil, nu mai ţin minte. Se spun atâtea despre moarte. Dar noţiunea morţii e cea mai puţin vulgarizată.

ROSALIA (către DAN): Cum vezi chestia asta?

DAN: V-aş invita la dans.

(DAN se ridică în picioare şi printr-un gest dublează invitaţia. ROSALIA, pentru prima oară, pare surprinsă, dar
acceptă. Cei doi se amestecă printre ceilalţi dansatori, acolo unde dansează şi perechea MIA VALENTINO.)

VLADIMIR: Ce bucurie stranie mă cuprinde. De parcă simt că voi avea o răsplată mai mare decât mi s-a promis. Ce
mi-aş putea dori în plus? Să iau locul Satanei? La ce bun, voi fi oricum egalul lui. Şi-atunci, de unde bucuria asta
interioară vestitoare de mare răsplată? Va fi o alta şi mai măreaţă? (Plăcerea propriilor sale vorbe îi este curmată:
dintre dansatori pornesc în toate direcţiile femei identice cu ROSALIA şi se pierd în întunericul ungherelor. Sala
freamătă. VLADIMIR are un moment de panică până îl reperează pe DAN întorcându-se la masă.) Ce-i, ce s-a-
ntâmplat? De ce a plecat aşa grăbită?

(DAN se aşază epuizat pe scaun.)

DAN: M-a invitat în dormitorul ei.

VLADIMIR: Ce ţi-am spus eu?!

DAN: Eşti sigur că e o ea? N-am chef de surprize.

VLADIMIR: Ce-ai simţit când ai ţinut-o aproape, în timpul dansului?

DAN: Parcă strângeam în braţe o prăpastie. Totuşi, ceva vibra în ea.

VLADIMIR: Planul meu e fără cusur!

DAN: Mă gândeam să mă retrag.

VLADIMIR: Poftim?!

DAN: Risc prea mult pentru un amărât de local de noapte. Miza e prea mică.

VLADIMIR: Barul ăsta e o miză prea mică?! Eşti obraznic. Ai tupeu.

DAN: Eu ziceam doar că-mi cunosc bine puterile şi preţul… Atunci, îmi văd de drum.

VLADIMIR: Şi ce vrei în plus?

DAN: Habar n-am. Un ceva, un nimic care să-mi lase senzaţia că merită cât de cât.
VLADIMIR: Bani?… Vrei şi partea de hotel?

DAN: Poate fi, dar nu schimbă lucrurile.

VLADIMIR: Femei?… Glumeam. Spune!

DAN: Mă gândeam să mă înveţi câte ceva despre puterea de a schimba lucrurile.

VLADIMIR: Nu există o asemenea putere.

DAN: Atunci, renunţ. Fiecare cu drumul lui.

VLADIMIR: Bine… Am să te învăţ să te joci cu visele tale.

DAN: Adică?

VLADIMIR: Jucându-te cu ele vei ajunge să le controlezi. Atunci, vei determina mici schimbări de realitate.

DAN: Eu vreau schimbări mari!

VLADIMIR: Asta doar dacă vei supravieţui primei nopţi. Căci ce este moartea dacă nu o călătorie vremelnică, un
somn mai îndelungat decât de obicei? Dacă te temi de moarte, să te temi şi de somn, fiindcă nu cunoşti încă puterea
viselor. Pe mâine dimineaţă! Poate…

(Cu un gest îl invită pe DAN să plece.)

DAN: Ceea ce nu moare nu trăieşte. Asta mi-a şoptit Rosalia la ureche în timpul dansului.

(DAN se ridică şi pleacă spre scările care duc la etaj. Pe scenă, corului de călugări i se alătură VALENTINO. MIA şi
celelalte două târfe încep să danseze la bară. În sală, mesenii se pregătesc de un mic dezmăţ.)

Scena 9

În faţa Barului, spre dimineaţă, VLADIMIR fumează şi vorbeşte cu VALENTINO.

VALENTINO: Dar eu nu pot fi gelos.

VLADIMIR: Cum să nu fii, când tot timpul ne-a preferat oamenilor? Ce sunteţi voi, de fapt? Nişte relee cereşti prin
care oamenii păstrează legătura cu Ăl de Sus. Nişte intermediari banali, atât!

VALENTINO: Între noi şi oameni e iubire.

VLADIMIR: Tu poţi să-ţi iubeşti duşmanul?

VALENTINO: Mă rog pentru el. Mă rog şi pentru Satana.

VLADIMIR: Termină cu prostiile.

VALENTINO: Cea mai mare neputinţă a diavolului e că nu înţelege iubirea divină.

VLADIMIR: Mă laşi! În lumea asta păcătoasă tu îmi vorbeşti de iubire?! Îmi vorbeşti de vorbe! Ascultă, când treci
prin ţara orbilor închide şi tu măcar un ochi. Mâine-poimâine apare Antihristul şi să-l văd eu pe îngerul lui păzitor
cum o să-l mai iubească… Taci, altceva mai ştii?

VALENTINO: Să cânt. Tăcerea e limbajul nostru şi taina veacului viitor. Cuvintele sunt unealta acestei lumi.

VLADIMIR: Şi-atunci, de ce vă lăudaţi că voi i-aţi învăţat pe oameni limbile pământului? Ce te holbezi aşa la mine?

VALENTINO: De ce vorbeşti despre mine ca şi cum n-ai fi şi tu la fel?

VLADIMIR: Stai liniştit, ziceam şi eu, aşa, ca să mai treacă timpul. Cât o mai fi până se luminează?

VALENTINO: Acum-acum.

VLADIMIR: Tu ce crezi, sfârşitul lumii e aproape?

VALENTINO: Nu ne este nouă dat a şti. Sunt semne.

VLADIMIR: S-a auzit ceva?

(Se uită prin geam înăuntrul Barului.)

VALENTINO: Crapă zorile.

VLADIMIR: Mă uit la oameni şi nu contenesc să mă minunez. Firea lor se desface mereu, o parte vrea ceva, cealaltă
altceva. Eu când vreau ceva, vreau cu toată fiinţa mea. Îmi doresc aşa mult să fiu eu cel care… Să intrăm!
(VLADIMIR şi VALENTINO intră în Bar. Sala e aproape goală. Se face curat şi se strâng resturile dezmăţului.
VLADIMIR merge la bar şi-şi toarnă un pahar cu băutură.) Vrei şi tu?

VALENTINO: Nu obişnuiesc. Sunteţi mulţumit de mine? Am cântat bine?

VLADIMIR: Ţi-am spus, o să faci o carieră mare. Ştii, mă uit în istorie şi constat că omenirea nu i-a venerat decât pe
cei care au dus-o la pieire. Înseamnă că dacă reuşesc… (DAN coboară scările terminând o convorbire la telefonul
mobil. VLADIMIR, entuziasmat, îl aplaudă şi-i vine în întâmpinare încercând să-l îmbrăţişeze. DAN evită gestul lui
VLADIMIR şi se îndreaptă spre uşă.) Felicitări, prietene! Jos pălăria! Cum a fost?

DAN: Dacă tot am supravieţuit şi mi-am închipuit că sunt cu o femeie, e cazul să mă destind, măcar un pic.

VLADIMIR: Stai, unde pleci?! Avem de vorbit.

(DAN iese pe uşa Barului, dincolo de care îl aşteaptă NIMFOMANELE.)

DAN: Ceea ce te biruie te stăpâneşte. De aici încolo, eu conduc jocul! (Către femei.) Ce repede aţi ajuns, fetelor! Ştiţi
ce am învăţat eu în seara asta de la o doamnă care mai are mult până să ajungă femeie ca voi? Că atitudinea corectă
faţă de diavol nu e frica, ci dispreţul. Să mergem, e vremea dezmăţului!

Cortina
ACTUL DOI

Scena 1

Dormitor ce seamănă cu iatacul ROSALIEI. Diferenţa majoră constă în dezordinea şi murdăria evidente. Pe podea
sunt aruncate haine, sticle şi pahare de băutură. Pe pat, acoperiţi cu un cearşaf, dorm goi un bărbat şi o femeie ce
seamănă mult cu DAN şi ROSALIA, dar parcă totuşi nu sunt ei. CEL CARE SEAMĂNĂ se trezeşte cu greu. Descoperă
cu uimire camera, apoi femeia. Se examinează nedumerit. Ridică cearşaful şi priveşte goliciunea femeii. La primul ei
semn de trezire, îşi reia poziţia iniţială, prefăcându-se că doarme. CEA CARE SEAMĂNĂ se ridică în capul oaselor.
Priveşte prin fereastră ploaia şi se întinde leneşă. Îl descoperă speriată pe CEL CARE SEAMĂNĂ. Dându-şi seama
că este dezbrăcată, sare din pat, smulge cearşaful şi se înfăşoară cu el.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Ce cauţi aici?! De ce dormi în patul meu?! Cine eşti?!

(CEL CARE SEAMĂNĂ se ridică stingher pe marginea patului.)

CEL CARE SEAMĂNĂ: Habar n-am.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Cum să nu ştii cine eşti?! (Ia o sticlă de pe podea şi o ridică ameninţător.) Vorbeşte!

CEL CARE SEAMĂNĂ: Ştiu cine sunt, dar nu şi cum am ajuns aici.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Minţi!

CEL CARE SEAMĂNĂ: Nu-mi amintesc nimic.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Ce cauţi în patul meu?! Te-ai furişat în timp ce dormeam? Cum ai intrat? De ce nu ştii cine
eşti? Răspunde!

CEL CARE SEAMĂNĂ: Nu reuşesc să-mi aduc aminte nimic.

CEA CARE SEAMĂNĂ: De ce sunt dezbrăcată?!

CEL CARE SEAMĂNĂ: Şi eu sunt.

(CEL CARE SEAMĂNĂ îşi culege hainele de pe jos şi se îmbracă jenat.)

CEA CARE SEAMĂNĂ: Asta-i treaba ta! S-a întâmplat ceva între noi?

CEL CARE SEAMĂNĂ: Nu-mi dau seama.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Nu-ţi dai seama?! Dar, ce, eşti inconştient? Mi-ai făcut ceva?

CEL CARE SEAMĂNĂ: Nu ştiu!

CEA CARE SEAMĂNĂ: Încetează cu “nu ştiu”! Ţii totul ascuns în tine.
CEL CARE SEAMĂNĂ: Tu îţi aminteşti ceva? Vezi! Habar n-am cum am ajuns aici. Şi nici ce s-a întâmplat cu noi.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Eşti nebun! Să nu te apropii de mine!

CEL CARE SEAMĂNĂ: Aseară am fost la bar.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Şi eu am trecut pe-acolo.

CEL CARE SEAMĂNĂ: Cred că am băut foarte mult.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Beţivule! Ordinar ce eşti! M-ai dezbrăcat în timp ce dormeam?

CEL CARE SEAMĂNĂ: De obicei, femeile îmi cer să le dezbrac.

CEA CARE SEAMĂNĂ: Uită-te în ochii mei! Spune, m-ai violat?!

Scena 2

Barul Zeilor, fără clienţi, la vremea amiezii. MIA exersează la bară, iar VALENTINO face vocalize.

VALENTINO: Te urmăresc în fiecare seară.

MIA: Şi eu te ascult mereu.

VALENTINO: Dansezi minunat.

MIA: Şi tu dansezi bine.

VALENTINO: Ţii minte când am dansat împreună?

MIA: Mi-a plăcut.

VALENTINO: Şi mie.

MIA: O să ajungi vedetă?

VALENTINO: Superstar!

MIA: Ai să pleci de aici?

VALENTINO: În turnee, tot timpul.

MIA: Eu o să dansez mereu aici.

VALENTINO: Îl rog pe domnul Vladimir să nu mai vorbească urât cu tine.

MIA: Toţi vorbesc aşa.

VALENTINO: Nu meriţi.

MIA: Sunt ceea ce zic ei.

VALENTINO: Nu e drept.

MIA: M-am pierdut demult.

VALENTINO: Te poţi întoarce.

MIA: Crezi?

VALENTINO: Pentru asta mă rog.

MIA: Nu văd cale de întors.

VALENTINO: Înaintezi crezând, nu văzând.

MIA: Cântă ceva.

VALENTINO: Cântăm împreună.

MIA: Începe şi te voi urma.

(VALENTINO cântă urmat imediat şi de MIA. În scurt timp vor fi întrerupţi de apariţia nervoasă a ŞEFULUI DE
SALĂ.)

ŞEFUL DE SALĂ: Ce dracu’ v-a apucat?! Încetaţi, doarme şefu’! Afară cu voi!

VALENTINO (către MIA): Te iau cu mine oriunde.

(VALENTINO o ia de mână pe MIA şi, râzând, ies în fugă din Bar. În acest timp, DAN coboară scările.)

DAN: Aţi luat-o devreme cu petrecerea.

ŞEFUL DE SALĂ: Mă scuzaţi, domnule, dar nu ştiu ce i-a apucat pe înaripaţii ăştia. Vă servesc cu ceva?

DAN: Dă-mi să mănânc. Mi-e foame.

ŞEFUL DE SALĂ: Ce aţi dori?

DAN: Mai întâi de toate, o cafea tare, să mă trezesc. Apoi, apoi dă-mi ce vrei tu. Nu, că-mi aduci aiurelile alea ale
voastre. Vreau pâine neagră cu unt, sare şi piper.

ŞEFUL DE SALĂ: Am înţeles, domnule. Şpriţ?

DAN: Dă-mi o votcă. Mare.

ŞEFUL DE SALĂ: Dublă?

DAN: Mai încape vorbă?! De cât timp eşti aici?

ŞEFUL DE SALĂ: De la început. Am venit odată cu şefu’.

DAN: Au trecut ceva ani.

ŞEFUL DE SALĂ: Mi-e greu să socotesc şi în secole, darămite în ani.

DAN: Aici vă place să luaţi timpul în râs.

ŞEFUL DE SALĂ: Deloc. Nu noi.

DAN: Ai văzut multe, ai auzit multe…

ŞEFUL DE SALĂ: Eu iau comenzi şi servesc clienţii.

DAN: Şefu’, domnul Vladimir, cum e? De unde vine?

(În spatele lui DAN a apărut VLADIMIR.)

VLADIMIR: Ce mai faci, prietene? Ai curiozităţi?

DAN: Fireşti, nu crezi?

VLADIMIR: Şi de ce nu întrebi direct? Când ne-am cunoscut nu voiai să ştii nimic. S-a schimbat ceva?

ŞEFUL DE SALĂ: Doriţi ceva?

VLADIMIR: Un pahar cu lapte.

ŞEFUL DE SALĂ: Vă rog să repetaţi, nu am înţeles.

VLADIMIR: Un pahar cu… Ce m-o fi apucat?! Adu-mi ce vrei.

ŞEFUL DE SALĂ: Ce vreau eu?!

VLADIMIR: Eşti surd?! (ŞEFUL DE SALĂ, nedumerit, iese speriat spre bucătărie. Către DAN.) Mai bine spune-mi
cum a fost. Noaptea asta ai mai înaintat?

DAN: Ca de obicei. Eu povestesc, ea ascultă. În zori adormim amândoi.

VLADIMIR: Ai pus mâna pe ea? Ai încercat să o…

DAN: Atingeri nevinovate.

VLADIMIR: Lasă-mă cu „nevinovate”! Spune-mi, cum e?

DAN: S-a schimbat mult. E aproape femeie. Se face foarte frumoasă.

VLADIMIR: Şi atunci, de ce nu o…

DAN: E prea crudă. Abia i-a înmugurit sânul. Coapsa încă nu s-a arcuit suficient.

VLADIMIR: Pierzi timpul aiurea.

DAN: Crede-mă, e incertă. N-a trecut cu totul pragul cărnii. Ştiu când va veni momentul.
VLADIMIR: Cum o să-ţi dai seama?

DAN: Multe vor fi semnele că a intrat în trup de femeie. Poate când va avea prima depresie.

VLADIMIR: Tu vrei s-o transformi într-o persoană de sex depresiv?

DAN: Glumeam. Ai început să nu prea mai ai nuanţe. Eşti încrâncenat, sau mi se pare mie?

VLADIMIR: Nu mai aştepta atât, execut-o!

DAN: Încă nu. Avem timp. Secole. Şi am încă destule de povestit.

VLADIMIR: Asta-i problema?! Pentru asta te afli tu aici? Ca să-ţi verşi tolba cu poveşti în dormitorul fetiţei?
Prietene, cred că uiţi care-i scopul. Intră în ea şi varsă-ţi icrele! Pe urmă, îţi spun eu ce trebuie făcut. Clar?! Ce e, de ce
zâmbeşti aşa?

DAN: Mai bine m-ai învăţa despre vise. Am aplicat tot ce mi-ai spus până acum.

VLADIMIR: Şi?

DAN: Mai nimic.

VLADIMIR: Nu uita că visul e umbra unui lucru real sau care poate deveni real. Exersează umbra şi umbra îşi va
chema fapta. Ai înţeles? Lecţia următoare după ce îmi spui că nu mai e fecioară. (În Bar intră oameni necunoscuţi.
Către ŞEFUL DE SALĂ.) Cine-s ăştia?

ŞEFUL DE SALĂ: Au adus recuzita pentru spectacolul de diseară. Pot să înceapă pregătirile?

VLADIMIR: Da. (Către DAN.) Să mergem!

(VLADIMIR iese din Bar. DAN către ŞEFUL DE SALĂ.)

DAN: Nu te speria, a început să îmbătrânească.

ŞEFUL DE SALĂ: Dar lapte n-a băut de când îl ştiu… şi îl ştiu de ceva timp.

DAN: De secole. Corect?… E o vorbă: la bătrâneţe diavolul se călugăreşte.

ŞEFUL DE SALĂ: Doamne fereşte!

DAN: Adu-mi în cameră, te rog, cafeaua. Şi pâinea… Nu, vreau o friptură de viezure-zburător, în sânge. Doamnei, un
nectar proaspăt de…

ŞEFUL DE SALĂ: Piersici albastre, de Siberia.

DAN: Şi nişte miere de…

ŞEFUL DE SALĂ: De stuf oceanic.

DAN: Şi nu uita să i se pregătească baia. Astăzi puneţi-i ulei de flori de Lună.

ŞEFUL DE SALĂ: Prea bine, Excelenţă.

(DAN urcă scările. Barul se umple de oameni stranii care poartă obiecte ciudate. În Bar este adus un taur ferecat
într-o cuşcă.)

Scena 3

Dormitorul ROSALIEI. De undeva, se aude MIA cântând. ROSALIA se priveşte în oglindă.

ROSALIA: Ce se petrece cu mine? Nu-mi mai aduc bine aminte ce-am fost înainte. Doar că până mai acum puţină
vreme eu eram plină de gol. Şi îmi plăceau trandafirii. Îmi plac şi acum. Căldură simţeam doar când sărutam pe gură.
Căldură rece. Urma un vârtej ameţitor, sorbire adâncă a vieţii celui care-şi dădea răsuflarea. Atât îmi mai pot aminti.
Pentru că am uitat, sau pentru că atât a fost? Năvălesc în mine dorinţe pe care nu le pricep. Acum o clipă, nici ideea de
dorinţă nu o înţelegeam. Ce înseamnă să fii trup? Să fii piele? Să te înfierbânţi ori să te înfrigurezi? Mă privesc,
ciudată perspectivă, dinăuntrul corpului. Începe să fie al meu. Ce înseamnă „al meu”? Sunt înconjurată de senzaţii, de
durere, de mirare. Sânge şi plăcere, carne şi suspin. Ce-s toate astea?… Dacă-mi mângâi pieptul, am învăţat să
mângâi? Îl simt crescut. Pântecele se complică în mine. Inima mă întreabă. Gânduri şi iar gânduri. Gândul e un înger?
Mă frământă, mă încearcă… Pot spune: ştiu! Câte vin să mă împlinească şi câte mă vor mai descoperi?!… Ce minunat
e să-ţi doreşti să fii femeie! Cum se numeşte acel impuls? Bărbatul pe care vreau să-l cuprind în braţe? Doamne, am
altfel de buze! Mă dor!

Scena 4

În faţa Barului, VLADIMIR vorbeşte cu MIA.

VLADIMIR: Te-am auzit cântând sau mi s-a părut? Parcă te-am zărit dând târcoale pe lângă camera Rosaliei. Am
avut oare vedenii? Vorbeşte!

MIA: Da.

VLADIMIR: Nu cumva ai primit vreo sarcină de sus? De ce taci? Răspunde!

MIA: Da.

VLADIMIR: Ai devenit îngerul ei păzitor?

MIA: Da. Nu.

VLADIMIR: Poftim?!

MIA: M-au anunţat să mă pregătesc.

VLADIMIR: Păi, sigur, că altul liber prin jur nu era. Şi când începi treaba?

MIA: Curând.

VLADIMIR: Asta da veste! Şi pe mine de ce nu m-ai înştiinţat? Care-i regula în Bar? Sau acum, dacă ai fost băgată
în seamă, nu mai respecţi regulile?! Sper că nu ţi-ai pus în gând să renunţi şi la dans. Ştii că sunt unii care vin special
pentru tine? Târfă, târfă, dar ai clienţi. Deci?
MIA: Da.

VLADIMIR: Îmi pierd răbdarea! Da, ce?

MIA: O să văd.

VLADIMIR: Îmi place când eşti optimistă. Fată descurcăreaţă, ce naiba! Dacă mă asculţi pe mine, le poţi face pe
toate. Te mai ajut şi eu, doar eşti ca şi copilul meu. Te-am cules de prin văzduhuri, hoinăreai aiurea. Te pierdusei de
ceata ta, cred, erai vai de capul tău! Ţi-am dat un nume şi ţi-am făcut un rost, eşti şi tu folositoare la ceva. Corect?
Lămureşte-mă şi pe mine, de unde obsesia asta a voastră pentru tăcere?

MIA: Ca să ne auzim gândurile.

VLADIMIR: Ale mele sau ale tale?

MIA: Da.

VLADIMIR: Aţi luat-o razna cu toţii! Ce se-ntâmplă de nu mă mai înţeleg cu voi?!

MIA: Da şi da.

VLADIMIR: Multe s-au mai schimbat cu tagma asta îngerească după ce v-am părăsit! Pe vremea mea nu erau atâtea
complicaţii. Am şi plecat devreme, în ziua aia în care toată lumea se odihnea. Că abia îi puteai spune lume. Cum trece
timpul! Ce caşti gura la mine? Ia banii ăştia şi dă fuga să cumperi farduri, parfum, un pieptene, lac de unghii şi toate
cele femeieşti. (Din Bar iese ŞEFUL DE SALĂ. Către acesta.) Zi!

ŞEFUL DE SALĂ: Vă caută un şarpe.

VLADIMIR: Spune-i să mă aştepte, vin imediat. (ŞEFUL DE SALĂ reintră în Bar. Către MIA.) Te pricepi tu ce să iei
mai bine ca mine. Ne-am înţeles? Dă măcar din cap!

MIA: Da.

VLADIMIR: Dă-i-le, dar nu-i spune că sunt de la mine. O să interpreteze că vreau s-o ispitesc. Hai, fugi!

Scena 5

În Bar toate mesele, mai puţin cea cu trandafiri, sunt ocupate, în plus e şi multă lume în picioare. VLADIMIR stă la
masa sa alături de DAN. Pe scenă a început partea a doua a unui spectacol: disputa dintre Sfântul Proroc Ilie şi
slujitorii Zeului Baal. Scena este dominată de taurul proaspăt sacrificat. ILIE face ultimele pregătiri sub privirile
duşmănoase ale celor patru sute cincizeci de preoţi ai lui Baal. POVESTITORUL începe prin a rememora acţiunea
primei părţi.

POVESTITORUL: Aşa cum aţi văzut, pe Muntele Carmel s-a adunat poporul lui Israel ca să fie martor al
confruntării dintre Sfântul Proroc Ilie şi cei patru sute cincizeci de profeţi ai Idolului Baal. Pariul, pe viaţă şi pe
moarte, era: care va aprinde rugul doar prin forţa rugăciunii, el sau cei patru sute cincizeci? Vă aduceţi aminte ce le-a
spus Ilie falşilor profeţi?

ILIE: Până când veţi şchiopăta în genunchi ? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după el! Dacă este Baal, atunci
duceţi-vă la el!

POVESTITORUL: Şi a cerut ca doi tauri să fie pregătiţi pentru sacrificiu. Să fie aşezaţi pe rug, dar focul să nu fie
aprins. I-a lăsat pe falşii profeţi să aducă primii sacrificiul. Aceştia l-au invocat cu strigăte pe Baal, din zori şi până
seara, dar în zadar. Ilie a râs de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie
ocupat cu alte treburi. Acum, la căderii întunericului, a venit rândul lui Ilie.

ILIE: Tăceţi şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele!

POVESTITORUL: Se apucă a înălţa un Altar cu douăsprezece pietre, reprezentând cele 12 seminţii ale lui Israel.
Sapă un şanţ larg în jurul Altarului, pe care se află taurul jupuit de piele. Porunceşte să fie vărsată, în trei rânduri, apă
din belşug peste victimă, astfel încât să se umple şanţul.

ILIE: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite foc peste
această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israel şi eu robul Tău şi Ţie
ţi-am înălţat această jertfă! Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, ca să se întoarcă inimile acestor popoare
în urma Ta!

POVESTITORUL: Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul şi apa. (Rugul s-a aprins.) Tot poporul căzu
atunci cu faţa la pământ.

POPORUL: Cu adevărat, Domnul este singurul Dumnezeu!

POVESTITORUL: Apoi, din porunca lui Ilie, falşii profeţi fură hăituiţi şi prinşi.

ILIE: Prindeţi pe prorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii!

POVESTITORUL: Şi omul lui Dumnezeu, Sfântul Ilie, mergător înainte la cea de-a doua venire a lui Iisus, le va tăia
beregata cu propriile sale mâini. (ILIE, înarmat cu un cuţit de sacrificiu, ia pe rând câte un slujitor al lui Baal şi îi
taie grumazul. În mod ciudat, din toţi câţi încearcă să-i omoare, nici unul nu capătă nici cea mai mică zgârietură. Nu
curge picătură de sânge.) Aici, pe râul Cison şi asta chiar acum, în faţa voastră. (Spectatorii devin iritaţi de
contradicţia dintre prezentarea POVESTITORULUI şi spectacolul jalnic de pe scenă. ILIE se chinuie în zadar, dar
din nici o beregată nu ţâşneşte sânge. Scena grotescă devine hilară. POVESTITORUL insistă.) patru sute cincizeci de
gâtlejuri vor sângera gâlgâind căldura vieţii ce se scurge. Priviţi acest spectacol al credinţei, acest miracol al
întoarcerii la dreapta cale. Desfătaţi-vă…

(Mesenii huiduie. Spectacolul e un fiasco. De la masa sa, VLADIMIR face semn să se pună capăt comediei. Lucru
care se şi întâmplă, în aplauzele sarcastice ale publicului. Din cauza fumului, se declanşează instalaţia antiincendiu.
Toată lumea are parte, pentru scurt timp, de o ploaie care pare a fi fost trimisă spre compensare de însuşi Sfântul
Proroc Ilie. Această ultimă defecţiune amuză publicul şi pare să mai salveze o parte din ceea ce putea fi eşecul serii.)

VLADIMIR (în picioare): Nu vă închipuiţi ce am pierdut! Trebuia să vedem 450 de gâtlejuri împroşcând sânge! Ne-
ar fi stropit pe toţi, ne-ar fi curs pe faţă, pe mâini. Ar fi duhnit a moarte. Credeţi-mă, nu înţeleg ce s-a întâmplat! Ăia
patru sute cincizeci erau păcătoşi adevăraţi, cu sânge şi maţe în ei. E un mister! (ŞEFUL DE SALĂ este lângă masă şi-
i şopteşte la ureche.) Cuţitul era foarte bine ascuţit. Au fost şi cuţite de rezervă, toate perfecte, dar nici unul n-a tăiat.
Aici nu e lucru curat! (ŞEFUL DE SALĂ scoate un cuţit din buzunar, identic cu cel folosit pe scenă, şi i-l dă lui
VLADIMIR.) Ia să-l încercăm. Care ai sânge în tine? (Toţi mesenii întorc privirile spre VLADIMIR, dar nimeni nu-i
răspunde.) Nici unul? Nimeni? (DAN ia cuţitul din mâna lui VLADIMIR şi trece lama peste încheietura mâinii stângi.
Sângele ţâşneşte, spre extazul mesenilor. DAN îşi soarbe propriul sânge, oprindu-l astfel să mai curgă. Momentul este
însoţit de suspinul sălii. VLADIMIR aplaudă. Sala ovaţionează, dar se întoarce curând la preocupări culinare.)
Bravo, bravo, prietene!

DAN: Se aplaudă victimele!

VLADIMIR: Eşti un ales. Eu aşa aş interpreta.

DAN: Eu n-aş interpreta o evidenţă. (Privindu-şi rana.) Ţinem prea mult la carnea asta. Şi voi râvniţi la ea, nu-i aşa?
Tânjiţi după o boală, după o rană, după o cât de mică durere.

VLADIMIR: Dacă le-aţi luat voi pe toate.

DAN: Straniu sentiment să te descoperi singur printre nemuritori.

VLADIMIR: Normal ar mai fi trebuit să fie unul, Prorocul Ilie însuşi. Se spune despre el că este înger întrupat în
carne şi că aşa stă şi acum lângă Dumnezeul său. Cineva ne păcăleşte sistematic.

DAN: Crezi?

VLADIMIR: Ştii, mi-a trecut prin minte un gând, aiurea, poate. Nu cumva Rosalia e cea care nu şi-a mai făcut treaba
în seara asta?

DAN: Crezi?

VLADIMIR: Dacă ea a fost cauza, nu e bine.

DAN: Să revenim la ale noastre.

VLADIMIR: Ce mai face fecioara noastră?

DAN: Înfloreşte.

(Din înaltul sălii, petale de trandafiri se cern deasupra meselor. Lumea este nedumerită şi priveşte spre masa goală a
ROSALIEI. Pe scenă cântă în duet MIA şi VALENTINO.)

Scena 6

Dormitor ce seamănă foarte mult cu iatacul ROSALIEI. Dar nu toate lucrurile sunt aşezate la locul lor. Pe podea sunt
aruncate haine. Pe pat, acoperiţi cu un cearşaf, dorm goi un bărbat şi o femeie ce par a fi DAN şi ROSALIA. CEL
CARE PARE se trezeşte cu greu. Descoperă cu uimire camera, apoi femeia. Se examinează nedumerit. Ridică
cearşaful şi priveşte goliciunea femeii. La primul ei semn de trezire, îşi reia poziţia iniţială, prefăcându-se că doarme.
CEA CARE PARE se ridică în capul oaselor. Priveşte prin fereastră ploaia şi se întinde leneşă. Îl descoperă speriată
pe CEL CARE PARE. Dându-şi seama că este dezbrăcată, sare din pat, smulge cearşaful şi se înfăşoară cu el.

CEA CARE PARE: Ce cauţi aici?! De ce dormi în patul meu?! Cine eşti?!

(CEL CARE PARE se ridică stingher pe marginea patului.)

CEL CARE PARE: Ştiu cine sunt, dar nu şi cum am ajuns aici.

CEA CARE PARE: Minţi!

CEL CARE PARE: Nu-mi amintesc nimic.

CEA CARE PARE: Ce cauţi în patul meu?! Te-ai furişat în timp ce dormeam? Cum ai intrat? Răspunde!

CEL CARE PARE: Nu reuşesc să-mi aduc aminte nimic.

CEA CARE PARE: De ce sunt dezbrăcată?!

CEL CARE PARE: Şi eu sunt.

(CEL CARE PARE îşi culege hainele de pe jos şi se îmbracă jenat.)

CEA CARE PARE: S-a întâmplat ceva între noi?

CEL CARE PARE: Nu-mi dau seama.

CEA CARE PARE: Mi-ai făcut ceva?

CEL CARE PARE: Nu ştiu.

CEA CARE PARE: Încetează cu “nu ştiu”! Ţii totul ascuns în tine.

CEL CARE PARE: Tu îţi aminteşti ceva? Habar n-am cum am ajuns aici. Şi nici ce s-a întâmplat cu noi.

CEA CARE PARE: Să nu te apropii de mine!

CEL CARE PARE: Aseară am fost la bar.

CEA CARE PARE: Şi eu am trecut pe-acolo.

CEL CARE PARE: Oare am dansat împreună?

CEA CARE PARE: M-ai dezbrăcat în timp ce dormeam?

CEL CARE PARE: De obicei, femeile îmi cer să le dezbrac.

CEA CARE PARE: Uită-te în ochii mei! Spune, m-ai lăsat gravidă?!

Scena 7

Interiorul catedralei. VLADIMIR e îngenuncheat în interiorul confesionalului.

VLADIMIR: Nu trece zi fără să-l îndemn să-şi încheie misiunea. Şi el tot amână şi amână. Recunosc, m-am înşelat în
privinţa lui.

CONFESORUL: Ce vrei să spui?

VLADIMIR: A devenit plin de el, de faptul că a trecut mai bine de o lună de când noapte după noapte
supravieţuieşte. Că a reuşit să stârnească în ea dorinţa de a fi femeie. Am verificat, acum are şi un înger păzitor, deci a
devenit om. Se spune că Rosalia e de nerecunoscut. Că arată incredibil, că e de o frumuseţe orbitoare.

CONFESORUL: Se spune?

VLADIMIR: Păi, cine o vede?! O ţine vrăjitorul închisă în casă.

CONFESORUL: Vrăjitorul?
VLADIMIR: Omul nostru, vrăjitorul din vorbe. Aşa îi spun eu. Vorbesc valeţii, servitoarele. Dar nici ei n-au văzut-o.
Iar el, seducătorul, e din ce în ce mai îngâmfat. Un arogant!

CONFESORUL: Asta-mi place. Dar nu-mi place că ai început să repeţi vorbele servitorilor.

VLADIMIR: Sunt ochii şi urechile mele. Crede-mă, stăpâne, e un biet om cu un talent discutabil la vrăjit femei. Dacă
n-aş fi fost eu… Nu vreau să mă apuc acum să povestesc, dar eu l-am învăţat toate câte le ştie. Şi încă nu mi-a dat
ascultare cum se cuvine, că acum ar fi fost departe.

CONFESORUL: Departe, nedeparte, lumea a început să scârţâie. O parte din oamenii sortiţi nu mai mor, pentru că
Doamna nu-şi prea mai face treaba. Însuşi spectrul morţii e mai subţire. Mai e un pic şi or să creadă că s-a schimbat
legea firii. Fă ceva!

VLADIMIR: Fac tot ce pot, stăpâne.

CONFESORUL: Doar atât mai poţi, Vladimire? Am greşit când te-am numit Stăpânul lumii?

VLADIMIR: Voi pune negreşit capăt acestei poveşti. Voi face ca şi ultimul act să se făptuiască.

CONFESORUL: Ştii unde greşeşti tu? Nu l-ai făcut conştient că pericolul morţii sale de-abia acum începe să crească.
Dacă până acum era ferit, pentru că el nu avea o poveste a lui, iar Moartea se hrănea cu poveştile altora în care el
vieţuise ca un impostor, acum începe să aibă propria sa poveste. E pe cale să devină omul care a lăsat Moartea
gravidă. Fă-l să înţeleagă că este în pericol de moarte. Îl vei băga în sperieţi, şi nu va mai ezita o clipă s-o lase grea.
Acum, pleacă! (VLADIMIR părăseşte spăsit catedrala. Uşa confesionalului se deschide, zărindu-se silueta
CONFESORULUI.) “Satana alungă pe Satana”. La început evreii m-au numit Satana. Mai apoi, grecii, mi-au zis
Diavol. “Satana alungă pe Satana”. Doar Iisus a înţeles.

Scena 8

Dormitorul ROSALIEI. Pe podea sunt aruncate haine. Pe pat, acoperiţi cu un cearşaf, dorm goi DAN şi ROSALIA.
DAN se trezeşte cu greu. Descoperă cu uimire camera, apoi pe ROSALIA. Se examinează nedumerit. Ridică cearşaful
şi priveşte goliciunea femeii. La primul ei semn de trezire, îşi reia poziţia iniţială, prefăcându-se că doarme.
ROSALIA se ridică în capul oaselor. Priveşte prin fereastră ploaia şi se întinde leneşă. Îl descoperă speriată pe DAN.
Dându-şi seama că este dezbrăcată, sare din pat, smulge cearşaful şi se înfăşoară cu el.

ROSALIA: Ce cauţi în patul meu?! Cum ai intrat?

(DAN se ridică stingher pe marginea patului.)

DAN: Tu m-ai chemat aici.

ROSALIA: De ce sunt dezbrăcată?!

DAN: Şi eu sunt.

(DAN îşi culege hainele de pe jos şi se îmbracă jenat.)

ROSALIA: S-a întâmplat ceva între noi?

DAN: Nu-mi dau seama.

ROSALIA: Ţii totul ascuns în tine.

DAN: Tu îţi aminteşti ceva?

ROSALIA: Din ce în ce mai puţin.

DAN: Am fost la bar.

ROSALIA: Şi eu am trecut pe-acolo.

DAN: Am dansat împreună.

ROSALIA: M-ai dezbrăcat în timp ce dormeam?

DAN: Nu dormeai.

ROSALIA: Uită-te în ochii mei! Spune-mi, m-am îndrăgostit? (O lumină ciudată inundă camera. DAN face eforturi
să-şi revină, ca trezit dintr-un vis.) Ce-i cu tine? Eu îţi spun că te iubesc… şi tu?

DAN: Gândul mi-a zburat aiurea.

ROSALIA: La ce?

DAN: La moarte.

ROSALIA: Credeam că te gândeşti la mine.

DAN: Tot timpul. Gândul morţii e ca un zgomot de fond.

ROSALIA: Ştiu ce te frământă. Aş vrea să-i poţi înfrunta.

DAN: Nu le rămân dator.

ROSALIA: Îmi doresc ca tu să devii puternic, cel mai puternic. Să-i domini, iar ei să te respecte. Nu te vor lăsa în
pace pentru că nu-ţi pot ierta că eşti om. Nimic nu urăsc mai mult. O dată în plus când reuşeşti ceea ce ei nu pot.
Nefiind capabili să-şi facă planuri decât pe termen scurt, pot fi uşor încurcaţi de o minte calculată şi limpede. Ca să-i
scoţi din minţi e suficient să-ţi regăseşti liniştea interioară, dar te vor urma cu adevărat doar dacă le dovedeşti că eşti
puternic.

DAN: De ce-mi spui toate astea, acum?

ROSALIA: Pentru că eşti bărbatul meu şi vreau ca tu să fii deasupra tuturor. Nu uita lucrul cel mai important: numai
Satana poate porni, fără să bănuiască, procesul propriei sale distrugeri.

DAN: Aş vrea să te opreşti. Hai să nu le facem loc în povestea noastră. Mai bine am tăcea, ca îngerii.

ROSALIA: Nu uita ce ţi-am spus… Mă bucur că taci. E dovada ascultării tale. Există şi tăceri în care a locuit cândva
o fărâmă de cuvânt. (DAN şi ROSALIA sunt îmbrăţişaţi, eliberându-se cu greu din haine.) Există şi tăceri
făptuitoare… (Se ascund sub cearşafuri.) Fă-mă să rodesc!

Scena 9
Barul gol la ora amiezii. ŞEFUL DE SALĂ stă la o masă pe care se află multe sticle murdare, din care scoate bucăţi
de hârtie pe care le citeşte. Lipeşte etichete pe sticlele examinate şi apoi le pune într-o cutie. DAN coboară scara şi
rămâne nedumerit de îndeletnicirea ŞEFULUI DE SALĂ.

DAN: Ce-s astea?

ŞEFUL DE SALĂ: Ultima recoltă a Zeului Catarg. A trecut azi-dimineaţă pe-aici.

DAN: Ăsta ce zeu mai e?

ŞEFUL DE SALĂ: E o figură. Vorbeşte cam mult, dar e simpatic.

(VLADIMIR, apărut de nicăieri, către ŞEFUL DE SALĂ.)

VLADIMIR: Strânge astea de-aici!

DAN: Tocmai acum, când voiam să mă joc şi eu de-a naufragiatul?!

VLADIMIR: Strânge!

DAN: Cine-i băiatul care le colectează?

VLADIMIR: Un ecologist. Culege mizeriile astea din valurile mărilor şi oceanelor şi astfel lumea e mai curată.

DAN: De ce? (ŞEFUL DE SALĂ vrea să ia şi ultimele sticle de pe masă.) Lasă-le, să mă lămuresc! (Către
VLADIMIR.) Şi ţi le dă ţie, de ce? Te duci pe urma lor, te apuci de acţiuni de salvare?

VLADIMIR: Le vând. La preţ bun.

DAN: De ce nu mă mir? Sunt destui scrântiţi pe lumea asta care colecţionează tot felul de aiureli.

VLADIMIR: Cine dă bani pe ele le ia ca să se bucure de conţinutul lor.

(VLADIMIR respiră adânc aerul din interiorul unei sticle. Pare atins de extaz. DAN derulează o hârtie scoasă din
altă sticlă, încercând s-o citească.)

DAN: Nu înţeleg scrisul, dar presupun că e mesajul unui disperat. Nu pricep nimic. Nu-mi mai bat capul, că şi-aşa îmi
vâjâie. Nu reuşesc să dorm cât trebuie, să recuperez nopţile pierdute.

VLADIMIR: Insomnia e aperitivul infernului. Ai grijă, vor mai fi atâtea şi atâtea nopţi.

DAN: Nesomnul mă face să-mi pierd răbdarea.

VLADIMIR: Ia-o mai încet, nu te grăbi. Să avem buna măsură a lucrurilor. Gândeşte-te că trupul ei de femeie trebuie
să se desăvârşească, să poată purta fără riscuri sarcina când va veni vremea. Nu trebuie să te pripeşti.

DAN: Ce grijuliu ai devenit!

VLADIMIR: Prietene, nu uita că eu sunt îngerul tău păzitor. Eu vă vreau binele, căci eu am pus la cale acest plan şi
mă-ngrijesc de el. Şi, după ce o s-o laşi gravidă, să nu te opreşti din povestit. Trebuie s-o pregăteşti din toate punctele
de vedere. Să înţeleagă care e rolul tău în povestea asta. Să vadă în tine viitorul tată al măreţului ei fiu.

DAN: Ai talent de dădacă. Simt nevoia de puţin aer curat. Vladimire, tu vrei să îneci un peşte în apă!

VLADIMIR: Mai bine mi-ai asculta sfaturile.

DAN: Ţi le-am ascultat. Am înţeles în sfârşit cum se îmblânzesc visele. (MIA şi VALENTINO intră în fugă în Bar.) Şi
eu, care credeam că nu ne putem imagina decât trecutul.

VLADIMIR: Vrei să repeţi ce-ai spus mai devreme?

DAN (către ŞEFUL DE SALĂ): Trimite-mi ceva bun în cameră şi pune să ne pregătească baia. Diseară ieşim în lume.
Vezi să aibă trandafiri proaspeţi pe masă!

ŞEFUL DE SALĂ: Da, Excelenţă.

VLADIMIR: Te-am rugat ceva!

DAN (ieşind din Bar): Fecioara a devenit femeie!

(VLADIMIR se aşază pe scaun. Pentru sine.)

VLADIMIR: Omul este ceea ce ascunde. De ce am sentimentul că nu vor fi împreună niciodată? Că unul pentru altul
vor fi ca morţi. Am premoniţii? Nu mi s-a mai întâmplat din zilele Facerii.

(Pe scenă, MIA şi VALENTINO cântă Ave Maria.)

Scena 10

Dormitorul ROSALIEI. Aceasta îl întâmpină pe CONFESOR.

CONFESORUL: Cât eşti de frumoasă! Iartă-mă că am venit neanunţat. Am profitat, căci l-am văzut pe omul tău
plimbându-se pe-afară.

ROSALIA: Şi eu voiam să te chem.

CONFESORUL: Am simţit chemarea ta şi m-am grăbit. Într-un fel, eşti fiica mea, cu toate că mi te-aş fi dorit soţie.

ROSALIA: Încetează cu linguşirile, incestuos pervers şi fără urmaşi ce eşti!

CONFESORUL: Nu-ţi bate joc de un bătrân neputincios. Îţi face plăcere să-mi aminteşti mereu asta?

ROSALIA: Fiica ta?!

CONFESORUL: Dacă eu nu l-aş fi mâniat pe Creator?… Tatăl, eu. Răzbunarea lui ţi-a fost mamă. Apropo, înţeleg
că ai o veste bună să-mi dai.
ROSALIA: În pântecele meu creşte un om!

CONFESORUL: Moartea a rămas gravidă?! Minunea minunilor! La asta chiar nu mă aşteptam.

ROSALIA: Voi avea un copil.

CONFESORUL: Eşti complet schimbată şi pari…

ROSALIA: Fericită. Tu nu şii ce-i aia.

CONFESORUL: Dar mă pricep să cântăresc situaţii. Şi evaluarea mea spune că nimeni nu trebuie să-ţi împărtăşească
fericirea.

ROSALIA: N-o să se audă decât la timpul potrivit. Nici lui Dan nu i-am spus încă.

CONFESORUL: Asta-i bine. Sunt mulţi care se-ntreabă de ce, cum? Unii, mai necumpătaţi, se şi grăbesc cu
răspunsuri.

ROSALIA: Ai grijă să rămână muţi. Aş vrea să vorbim deschis, fără şiretlicuri, fără înşelăciuni.

CONFESORUL: Între noi nu e cazul.

ROSALIA: Am nevoie de tine pentru ca acest copil să nu sufere.

CONFESORUL: Dacă nu se va şti nimic despre el până când va împlini treizeci şi trei de ani, cu siguranţă va primi o
educaţie aleasă şi va fi ferit de toate pericolele.

ROSALIA: Asta-mi doresc.

CONFESORUL: Iar dacă apoi, când lumea îl va descoperi, îl va cunoaşte şi va începe să-l slăvească ca pe cel
aşteptat, se va afla despre el că s-a născut din fecioară, iar eu i-am fost tată…

ROSALIA: Nimic nou. Pesemne că vrei ca în scurt timp să mă mărit cu un om cuminte şi de caracter, cu o meserie
onorabilă.

CONFESORUL: Cu un tâmplar, aş prefera.

ROSALIA: Gândim la fel. Pentru asta va trebui ca tatăl lui adevărat…

CONFESORUL: Îl fac stăpânul lumii.

ROSALIA: Asta îmi doream şi eu până mai ieri pentru bărbatul meu: putere şi măreţie! Eram dispusă să lupt chiar şi
împotriva ta numai ca să-l urc în tronul acestei lumi. Dar de când port în mine pruncul, mă gândesc mai degrabă la fiul
meu.

CONFESORUL: Pruncul din pântecele tău a fost salvarea mea?

ROSALIA: Crede-mă, aş fi reuşit. Nu-ţi închipui ce putere îţi dă dragostea. Pe tatăl natural…

CONFESORUL: Îl iau ajutorul meu, e talentat.

ROSALIA: De-ai face-o, m-ar urmări oriunde m-aş ascunde. Ar deveni cel mai mare pericol pentru fiul meu. Pentru
fiul nostru.

CONFESORUL: Atunci, omul a trăit destul.

ROSALIA: Nu, asta în nici un caz! Cel mai bine pentru Dan e să-şi continue drumul ca până acum.
CONFESORUL: O să-l mănânce alcoolul şi sifilisul.

ROSALIA: Dacă asta îi va fi soarta, aşa va fi. Insist, nu vreau să te amesteci în viaţa lui. Să trăiască aşa cum i-a fost
scris înainte să mă cunoască.

CONFESORUL: Şi dacă i-a fost scris să te întâlnească?

ROSALIA: Să se şteargă acel înscris!

CONFESORUL: Va vorbi, se va lăuda că el e bărbatul care a lăsat Moartea gravidă. Iar când fiul nostru se va ridica
în glorie va spune lumii…

ROSALIA: Sunt crâşmele pline de beţivi ce se mândresc cu tot felul de isprăvi. Îi bagă cineva în seamă? Doar de se
nimeresc prin preajmă unii mai impresionabili să scoată un bănuţ din buzunar sau să le facă cinste cu o tărie. Cel mult,
se va găsi careva să vadă în el un erou de roman, de piesă de teatru, şi să-l facă personaj.

CONFESORUL: Asta nu e bine.

ROSALIA: Te înşeli. Abia atunci povestea asta nu va mai ridica semne de întrebare. O ficţiune, ca multe altele. Cine
să mai ia în serios magia unei poveşti fabuloase? Se vor minuna cu toţii şi-i vor spune la final: “Închipuire!”… Lasă-l
în voia Domnului!

CONFESORUL: Nu mi te-aş fi închipuit vreodată îndrăgostită! Cum e să iubeşti?

ROSALIA: Nici asta n-ai să şii vreodată!

CONFESORUL: Acum nu eşti doar rea, eşti şi îngâmfată.

ROSALIA: Mai e ceva, mi-e teamă ca Vladimir să nu-i facă vreun rău.

CONFESORUL: Nu-l mai văd capabil. Mi-e teamă că i se va risipi toată întunecimea!

ROSALIA: Totuşi, ideea a fost a lui.

CONFESORUL: Şi?… Dacă n-aş fi fost eu… Crede-mă, eu am luat consimţământul.

ROSALIA: Atunci Lui trebuie să-i mulţumesc?

CONFESORUL: Habar n-are. Nu-i pasă. E prea sigur pe el.

ROSALIA: Şi punerea în operă tot Vladimir a făcut-o.

CONFESORUL: N-a făcut-o gratis. Mi-a cerut să-l răsplătesc cu o domnie mai mare, mai însemnată.

ROSALIA: Şi ce-ai de gând?

CONFESORUL: Trebuie pedepsită reuşita lui. Să-l răsplătească cine-o vrea, eu nu!… Plecarea ta a încurcat mult
lucrurile. A întors lumea cu fundul în sus. Până şi Ăl Bătrân e nervos, şi ştii că nu-i stă în fire. Oamenii, dumnezeii
ăştia mici şi prea-mândri de chipul lor, au luat-o razna: mai au puţin şi încep să se creadă nemuritori! Nu vrei să te
întorci la muncă, după ce naşti?

ROSALIA: Poate n-ai înţeles bine, eu chiar sunt femeie.

CONFESORUL: Dar instinctul de prădător nu piere.

ROSALIA: Doar dacă e înlocuit de un altul. Mai mult, tu nu ai cum să ştii asta, omul e dominat de dorinţe. Tu le vezi
numai ca ambiţii. Doresc să am o groază de lucruri pe care le văd la oamenii din jurul meu.
CONFESORUL: Cum crezi!

ROSALIA: Până acum, eu mi-am făcut treaba în numele tău. Poate e cazul să te descurci şi singur. Are cine să te
ajute, am lăsat în urmă suficienţi ucenici. Unii chiar zeloşi. Nici unul nu are slăbiciuni pentru poveşti ca să te mai poţi
aştepta la surprize. Numai eu le devoram cu nesaţ. Discipolii mei n-au pasiuni, omoară şi-atât. Aşa că nu-mi fac griji,
oamenii vor considera mereu viaţa prea scurtă.

CONFESORUL: Între doi bărbaţi, un pact se încheie cu o strângere de mână. Între noi, permiteţi-mi, Doamnă –
mamă a fiului meu – să consider înţelegerea noastră pecetluită prin sărutarea mâinii.

ROSALIA: Aş vrea ca de aici încolo să ne vedem cât mai rar. Deloc, dacă e posibil. Ştiu că poţi fi discret şi când eşti
prezent. Treizeci şi trei de ani e al meu, după care, până la sfârşitul lumii, va fi al tău. Adio!

(CONFESORUL iese din cameră.)

Scena 11

Barul este pregătit pentru carnaval. Lume multă, măşti diverse. La masa cu trandafiri stă DAN. În Bar intră tulburat
VLADIMIR. Se aşază alături de DAN.

DAN: Ce-i cu tine?

VLADIMIR: Nimic… Am fost să caut pe cineva la catedrală şi mi s-a spus că persoana nu există şi nici nu a existat
vreodată… Unde e Rosalia?

DAN: Trebuie să apară. Mai avea să-şi aranjeze părul şi nu se hotărâse ce rochie să îmbrace. Ştii cum sunt femeile.

VLADIMIR: De abia aştept s-o văd. După atât timp în care nimeni nici măcar nu a zărit-o. Va fi un şoc pentru toată
lumea.

DAN: Cred că şi ea are emoţii. Am surprins-o puţin nervoasă. Nu e în apele ei. D-asta nici n-am insistat să o aştept.
Şi-a dorit să rămână singură, să se liniştească. Mi-a spus că are să mă anunţe ceva important.

VLADIMIR: Să nu-mi spui că… S-a întâmplat minunea?

DAN: Cred că da. Prea era misterioasă. S-o aşteptăm mai întâi pe ea, fără să anticipăm.

VLADIMIR: Ar fi formidabil.

DAN: Ar însemna că pactul nostru se încheie în seara asta.

VLADIMIR: Îţi vei primi răsplata. Barul va fi al tău, ca şi restul clădirii, aşa cum am convenit.

DAN: Nu mă aşteptam să cedezi atât de uşor.

VLADIMIR: Nici eu nu mă recunosc. Poate şi asupra mea ai exercitat o înrâurire. Straniu, dar nu simt că pierd ceva.
Să-mi spui când vrei să fac public anunţul.

DAN: După ce apare şi Rosalia. Să mă aştept la ceva, la o întorsătură neplăcută? Prea nu eşti încrâncenat. Mă
nedumereşti.
VLADIMIR: Nu mă crezi, dar şi pe mine mă contrariază propria mea atitudine. Acum, că vei prelua Barul, trebuie să
ştii ultimul dintre secretele lui. Dincolo de ce se vede, activitatea de bază e contrabanda cu suferinţă. Cumpăr suferinţă
şi-o revând la suprapreţ.

DAN: Trafic cu suferinţă?!

VLADIMIR: Aici violenţa e un principiu. Viclenia şi ipocrizia sunt regulile.

(ŞEFUL DE SALĂ se află lângă masa lor. Către DAN.)

ŞEFUL DE SALĂ: Aveţi o scrisoare.

DAN (către VLADIMIR): Mă scuzi.

(DAN deschide scrisoarea şi citeşte. Între timp, pe scena Barului VALENTINO priveşte fix spre sală. MIA coboară
scările şi se aşază lângă el.)

VALENTINO: Gata?

MIA: Da.

VALENTINO: O să-mi fie dor.

MIA: Şi mie.

VALENTINO: Vei mai dansa?

MIA: Nu.

VALENTINO: Împreună am cântat cel mai frumos.

MIA: Aşa-i.

VALENTINO: Ne vedem la sfârşit.

MIA: Să nu mă cauţi până atunci.

VALENTINO: Nu mai e mult.

MIA: A fost aşa bine!

VALENTIN: Ai grijă.

MIA: Şi tu.

(Cei doi se îmbrăţişează. MIA părăseşte Barul. DAN pune scrisoarea pe masă şi rămâne cu privirea în gol.)
ŞEFUL DE SALĂ (către VLADIMIR): Vă rog să eliberaţi masa! Este rezervată de altcineva.

VLADIMIR: Poftim?!

ŞEFUL DE SALĂ: Cum aţi auzit! Eliberaţi masa!

VLADIMIR: Sunt în Barul meu şi stau unde vreau. Iar masa mea am oferit-o altora, deci oricum n-am unde să mă
mut! Dar ce-ţi dau eu ţie toate explicaţiile astea?!

ŞEFUL DE SALĂ: Vă rog să părăsiţi barul!

VLADIMIR: Băi, obraznicule, aşa vorbeşti tu cu mine? Eu sunt proprietarul, înţelegi?! Tu eşti o slugă, un nimeni!

ŞEFUL DE SALĂ: Ieşiţi imediat sau vă dau eu afară!

VLADIMIR: Auzi la el! Poate vrei să te calc în picioare! Nu ştii cu cine te pui!

(ŞEFUL DE SALĂ face un semn. Câţiva chelneri se apropie şi-l iau pe sus pe VLADIMIR, care se zbate, adresându-se
mesenilor.)

VLADIMIR: Ce, nu mă mai recunoaşteţi?! Sunt eu, Vladimir, patronul Barului! Adică am fost. Vă anunţam eu
imediat… (Către ŞEFUL DE SALĂ.) Impostorule! (Către meseni.) Spuneţi-le golanilor ăstora să înceteze! Nu mă mai
recunoaşteţi, de ce tăceţi?! (Mesenii îl privesc ca pe unul care şi-a pierdut minţile.) Spune-i să-mi dea drumul!
Terminaţi! Ce se-ntâmplă?! Lăsaţi-mă-n pace!

(ŞEFUL DE SALĂ face semn ca VLADIMIR să fie dus pe scenă. Aplauzele şi reflectoarele îl paralizează pe
VLADIMIR. Cu toţii se amuză de consternarea sa. ŞEFUL DE SALĂ, cu glas tare.)

ŞEFUL DE SALĂ: Prieteni! Prieteni!… Aveţi în faţa voastră un inculpat. Nu i se impută că se dă proprietar al unui
lucru ce nu-i aparţine. Este învinuit că a propovăduit naşterea Antihristului. Altfel spus, vrea să ne vestească cea de a
doua venire a lui Hristos. Este acuzat de falsă prorocire şi de crima de a tulbura minţile oamenilor anunţând că
sfârşitul lumii este aproape! Ca odinioară, când pârâtul este găsit vinovat, judecata publică se sfârşeşte prin lapidare.
Înainte de a vă chema să-i cântăriţi faptele, criminalul are dreptul să se apere. (Către VLADIMIR.) Vorbeşte!

VLADIMIR: Dacă vreţi să mă judecaţi, daţi-vă mai întâi măştile jos! (În Bar tensiunea creşte. Pe rând, unul câte
unul îşi scoate masca.) Acum să-l văd pe ăla care va ridica primul piatra!

ŞEFUL DE SALĂ: Cum ai putea să-l vezi dacă stai cu ochii în pământ? E semn că te ruşinezi de faptele tale.

VLADIMIR: Vreţi un pretext de a vă crede sfidaţi de privirea mea? Vreţi să simţiţi că aţi fi provocaţi? De v-aş privi
în ochi, n-aş face decât să pun o oglindă în care să vi se reflecte privirile tulburi şi dornice de sânge.

UN MESEAN: Ăsta ne jigneşte!

(Sala vociferează. ŞEFUL DE SALĂ restabileşte liniştea.)

ALT MESEAN: Lăsaţi-l să vorbească!

VLADIMIR: Întotdeauna v-a plăcut să participaţi la crucificarea cuiva mai crucificat ca voi. Problema rămâne: cine
va ridica primul piatra? A doua piatră va lua exemplul primeia, pe urmă celelalte vin ca o descărcare. Ca o eliberare
ocrotită de anonimatul haitei. Numai că legea lapidării prevede ca delatorii să fie cei care aruncă primii piatra.

ŞEFUL DE SALĂ: N-am nici o problemă să dau eu tonul la cântec.

VLADIMIR: Tot legea spune că trebuie să fie cel puţin doi care să dea tonul la cântec. Legea îl apără, cât poate ea, pe
pârât. Judecător nu există dacă nu are ce judeca. Dar acuzator există şi fără. E Satana, maimuţoiul lui Dumnezeu!

ŞEFUL DE SALĂ: Nu înjura numele pe care l-ai slăvit! Tu, de acolo! (Arată către DAN care este în aceeaşi stare
inertă.) Tu trebuie să fii al doilea care să depună mărturie, alături de mine. Spune, ce cauţi aici, cine eşti?

DAN: Habar n-am.

ŞEFUL DE SALĂ: Cum să nu ştii cine eşti! Vorbeşte!

DAN: Ştiu cine sunt, dar nu şi cum am ajuns aici.

ŞEFUL DE SALĂ: Minţi!

DAN: Nu-mi dau seama.

ŞEFUL DE SALĂ: Nu-ţi dai seama?! Dar, ce, eşti inconştient?

DAN: Nu ştiu!

ŞEFUL DE SALĂ: Încetează cu “nu ştiu”! Ţii totul ascuns în tine. Vorbeşte!

DAN: Ceea ce am eu de povestit nu este consemnat în articole de ziar, iar numele meu nu va apărea nici în cărţi, nici
în dicţionare. Autorii manualelor de istorie s-au oprit din scris deoarece ce urmează de aici încolo nu mai este istoria
pe care o ştim. O nelegiuire a intrat în ea şi nelegiuirea a devenit normă. Sunteţi de acord cu mine?… Dar regula
fundamentală rămâne valabilă: ce se vede nu este şi ce se-ntâmplă. Frumuseţea înşelăciunii nu stă în secretul ei, ci în
spectacolul care o înfăşoară. Vă amintiţi, noi am încheiat un pact al înşelăciunii liber consimţite. Priviţi-mă, n-am
nimic de ascuns. (Ridică braţele.) Sunt un om ca oricare altul: sânge, carne, umori, nervi, spaime. Nu puteţi aştepta de
la unul ca mine o minune, dar aţi consimţit. Atunci, meritaţi o răsplată!

(Pe scenă un abur îl face să dispară pe VLADIMIR. Unii dintre meseni protestează, alţii aplaudă.)

ŞEFUL DE SALĂ: Adu-l înapoi! Cum ai făcut?!

DAN: Arta inducerii în eroare! Ea va risipit tulburarea provocată de un sfârşit prea apropiat. Şi tot ea vă va reda
bucuria, căci am a vă dărui ceva: prezentul! Să înceapă carnavalul! (Lumea s-a detensionat. Mesenii îşi reaşază
măştile pe faţă.) Acum pot să vă spun şi cine sunt. (Se face linişte.) Sunt bărbatul care a lăsat Moartea gravidă! (Sala
izbucneşte în ovaţii.) Doamnelor, domnilor, v-am făcut din cuvinte! Să mergem!

(DAN iese din Bar urmat de alaiul zgomotos al carnavalului. Printre cei din urmă este VALENTINO, care se suie
curios în aburii de pe scenă, unde îl descoperă pe VLADIMIR.)

VALENTINO: Bănuiam eu că e o scamatorie! Plângeţi?

VLADIMIR: Eu, niciodată! Mă întrebam unde am greşit, de ce a eşuat planul meu.

VALENTINO: Aţi uitat taina îngerilor.

VLADIMIR: Ce-i aia?

VALENTINO: Orice înger o ştie. Aduceţi-vă aminte.

VLADIMIR: Crezi că un înger căzut se mai poate întoarce în lumină?

VALENTINO: N-am auzit de o situaţie asemănătoare. Poate dacă vorbiţi mai sus.

VLADIMIR: Stai, nu pleca!

VALENTINO: Trebuie, mă duc după omul meu. În seara asta iar o va face lată. Mulţumesc că aţi avut grijă de el.

(VALENTINO iese din Bar. VLADIMIR se aşază la masa cu trandafiri.)

VLADIMIR: Şi-acum ce va fi cu mine? Diavol am fost. Înger nu cred că mă mai pot întoarce. Parcă mă dor umerii…
Mă amăgesc, de unde aripi să-mi mai crească? O să rămân un diavol căruia îi pasă să se-ndeplinească prorocirea.

(Ridică scrisoarea de pe masă şi citeşte.)

Dragul meu,

Ultima noastră discuţie ar fi trebuit să te pregătească pentru altceva, nu pentru ce vei afla acum. Dar tot ce ţi-am spus
atunci devine şi mai important în continuare. Sunt sigură că sfaturile mele îţi vor fi de folos cândva, deci nu le uita.

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat. Dacă ai vrea cumva să mă cauţi, te rog fierbinte, nu o face niciodată!
Ar fi în zadar şi mult rău ai provoca.

În urma mea multă lume mă va vorbi urât. Ce mă doare cel mai tare e că vor spune că pe fiul nostru l-am conceput cu
un alt bărbat. Să nu crezi. Să nu te îndoieşti nici o clipă că te iubesc şi că te voi iubi mereu. Tu eşti cel care mi-a dat
viaţă. M-ai făcut femeie şi m-ai împlinit ca mamă. Cu tine am trecut din Moarte ca să cunosc moartea. De la tine am
înţeles ce înseamnă să fii tandru, să fii aproapele, cel care te învaţă în fiecare clipă fericirea. Prin tine am dobândit
bucuria lucrurilor mărunte şi înţelegerea acestei minuni numite o zi din viaţa mea.

Să nu-ţi faci griji despre mine şi fiul tău. Atât cât va fi bine, vom fi bine şi noi, feriţi de orice pericol. Îl voi creşte
frumos şi drept, cât mă voi pricepe şi mă vor ţine puterile. Iartă-mă că eu mă voi bucura de el şi tu nu. Aşa a fost să
fie, nu te întreba de ce. Îmi doresc să trăieşti împăcat cu tine însuţi şi cu lumea asta, câtă vreme tot ce vei auzi despre
fiul tău te va face mândru de el.

Te voi iubi mereu, Dumnezeu să te aibă în pază,

Rosalia

(Lasă scrisoarea pe masă.)

Rosalia şi Dan sunt îndrăgostiţi!… Dragostea dintre doi oameni e consecinţa iubirii îngerilor lor păzitori. Asta e, mi-
am adus aminte taina îngerilor!… Până o să mă lămuresc cine mai sunt, mă duc să-l aştept pe cel care va veni a doua
oară. Voi fi primul care va privi orizontul şi se va bucura.
(VLADIMIR iese cântând din Bar. Sala Barului este traversată în fugă de MIA, care se opreşte doar o clipă, cât să ia
de pe masă scrisoarea ROSALIEI.)

Cortina